Diabetul Zaharat de Tip Ii

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………1

CAPITOLUL I……………………………………………………………………………………………………………..2

I.1. Anatomia pancreasului…………………………………………………………………..2

I.2. Fiziologia pancreasului………………………………………………………………….3

I.3. Vascularizația și inervația pancreasului………………………………………………….6

CAPITOLUL II………………………………………………………………………………….7

Diabetul zaharat de tip II ( Insulino – dependet)…………………………………………………………………7

II.1. Definiția diabetului zaharat de tip II………………………………………….….……7

II.2. Etiopatogenia diabetului zaharat de tip II…………………………………………………………….7

II.2.1. Factorii genetici………………………………………………………………………….7

II.2.2. Factorii de mediu………………………………………………………………………..8

II.3. Simptomatologie……………………………………………………………………………………………….9

II.4. Mecanism fiziopatologic………… …………………………………………………………………………9

II.5. Investigații………………………………………………………………………………………………………10

II.6. Diagnostic…………………………………………………………………………….11

II.7. Tratament……………………………………………………………………………..11

II.8. Rolul Asistentului la pacienții cu diabet zaharat de tip II……………………………14

CAPITOLUL III ……………………………………………………………………………….18

CAZ CLINIC……………………………………………………………………………….18

Fișa tehnică…………………………………………………………………………………………………………….31

CONCLUZII…………………………………………………………………………………… 35

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………36

INTRODUCERE

Printre particularitățile asistenței medicale a diabetului în România poate fi menționată și slaba implicare a medicului de familie în îngrijirea acestei boli. Existența unei rețele naționale de Diabet și a specialității Diabet, nutriție și boli metabolice a acoperit această patologie mai mult de jumătate de secol. Atuurile acestui sistem de organizare, vizibile în perioada organizării Centrelor Județene de Diabet au scăzut treptat datorită extinderii accentuate a acestei patologii, care se regăsește din ce în ce mai mult în secțiile de cardiologie, neurologie, nefrologie, medicină internă sau în alte servicii. Se discuta în prezent de, neurodiabetologie cardiodiabetologie, nefrodiabetologie și altele, subliniind interconexiunea pe care diabetul o stabilește cu diferitele specialități medicale. Suntem convinși că această interconexiune se va raspandi în viitor. În ciuda acestei stări de fapt, primul aliat al diabetologului în buna îngrijire a diabetului zaharat, considerăm că trebuie să fie medicul de familie. Este cel mai bine poziționat pentru depistarea cazurilor noi de Diabet, cel mai ades asimptomatice, dar și pentru descoperirea complicațiilor cronice ale diabetului, în condițiile în care acești pacienți se află deja înscriși pe listele medicului de familie. Introducerea medicului de familie în această boala trebuie făcută, treptat și cu atenție. În cadrul “echipei complexe de îngrijire a pacientului cu diabet”, medicul de familie va trebui să ia decizii importante, printre care educarea continuă a acestor pacienți privind modificarea stilului de viață, complianța față de terapia prescrisă și prevenirea complicațiilor cronice. Ghidul cuprinde un set de informații simple, selectate pentru prima etapă, cea în care medicul de familie va prelua o parte din îngrijirea tipului 2 de diabet, inclusiv prescrierea tratamentelor orale, indicată de medicul diabetolog, pentru o perioadă care sperăm să crească de la 6 luni la 1 an, și ulterior chiar mai mult. Colaborarea între diabetolog și medicul de familie trebuie să aibă ca bază respectul reciproc și buna înțelegere a competențelor fiecăruia. Motivele suplimentare pentru implicarea medicului de familie în îngrijirea diabetului zaharat de tip 2 rezultă din realitatea practică: medicul de familie prescrie medicația hipertensivă și hipolipemiantă, două tulburări înrudite patogenetic cu diabetul zaharat, care necesită o abordare globală. În mod intenționat, problematica tipului unu de diabet, inclusiv insulinoterapia, nu a fost abordată în acest ghid, urmând ca ea să facă parte din urmatoarele etape ale colaborării diabetologului-medic de familie.

Capitolul I

I.1ANATOMIA PANCREASULUI

Pancreasul, glandă anexă a tubului digetiv, este așezat înpartea profundă a cavității abdominale, înaintea coloaneilombare și începutul stomacului, între duoden și splină. Fiindtraversat de rădăcina mezocolonului transvers, el este situat înambele compartimente ale cavității abdominale, cea mai ma eparte rămânând însă în etajul supramezocolic. Impreună cuficatul, pancreasul s-a dezvoltat din peretele duodenului șineavând loc în acest perete, a luat în cursul dezvoltării un drumpropriu în jurul duodenului. Locul de deschidere a celor douăconducte excretoare (canalul Wirsung și canalul hepatocoledoc)arată punctul de unde au migrat mugurii embrionari, hepatic șipancreatic. Prin situația lui topografică, pancreasul este unorgan cu mobilitate redusă. El este fixat prin peritoneul parietalposterior care-l acoperă pe fața sa anterioară, prin legăturile pecare le are cu duodenul (conductul său excretor) și prin pediculii vasculari.

Configurație externă si raporturi:  

Pancreasul are oformă alungită asemănătoare literei "J". El se compune din maimulte porțiuni, și anum e capul, gâtul sau colul și coada.

Capul pancreasului reprezintă extremitatea dreaptă a glandei,așezată în scobitura potcoavei duaodenale. El are o față anterioară, o față posterioară și o circumferință. Fața anterioară este traversată de rădăcina mezocolonului transvers.

Colul pancreasului face trecerea între cap și corp. El are unșanț superior, numit șanțul duodenal și un șanț inferior, numitșanțul sau incizura mezenterică prin care trec vaselemezenterice superioare. 

Coada pancreasului este mobilă, fiind cuprinsă într-oformațiune peritoneală, numită ligamentul pancreaticosplenic. Această porțiune prelungește corpul pancreasului spre stângapână la splină și rinichiul stâng. Prin așezarea lui orizontală, fațaposterioară a pancreasului vine în raport, de la dreapta lastânga, cu următoarele formațiuni anatomice mai importante:canalul coledoc, aorta și vena cavă inferioară, vena portă șiartera mezenterică superioară, artera și vena splenică

Structură internă pancreasul este alcătuit din două tipuri de țesuturi: un țesut careasigură secreția internă a glandei, numit pancreasul endocrin șiun țesut care asigură secreția exocrină, numit pancreasulexocrin.

Pancreasul endocrin este alcătuit din niște insule decelule cu structură de glandă endocrină răspândite în interiorullobulilor pancreasului exocrin, numite insulele lui Langerhans. Aceste insule sunt alcătuite din cordoane celulare care seanastomozează formând o rețea, în ochiurile căreia se găsesccapilare sanguine. Celulele endocrine și pereții capilarelor suntsusținuți de o rețea de reticulină.Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a și0. Celulele a se găsesc în centrul insulei. Ele secretă hormonulnumit glucagon, cu rol în metabolismul glucidelor. Celulele p,mai mici și mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zonaperiferică a insulelor și secretă hormonul numit insulină, cu rolesențial în metabolismul glucidic. Insulele Langerhans suntseparate de țesutul pancreatic exocrin printr-o capsulăconjunctivă foarte fină.

I.2. FIZIOLOGIA PANCREASULUI

Pancreasul este o glandă cu secreție dublă, exocrină șiendocrină. Secreția exocrină este asigurată de glandeletubuloacinoase, iar cea endocrină de insulele lui Langerhans.Pancreasul endocrin secretă doi hormoni: insulina, elaborată decelulele p și glucagonul de celulele a.

Insulina, hormon cu structură polipeptidică, are masamoleculară 6000. Ea este atacată de enzimele existente în tubul digestiv, fapt pentru care nu poate fi administrată pe caledigestivă.Principala acțiune a insulinei este aceea de a scădeaconcentrația glucozei din sânge.

Astfel, ea stimulează funcția glicogenetică a ficatului, favorizând transformareaglucozei și a altor monozaharide în glicogen, care sedepozitează în celulele hepatice. în același timp, insulina stimulează metabolizarea glucozei până la C02 și H20. Acțiuneabiologică a insulinei se realizează deci tocmai prin aceste efecteși anume polimerizarea glucozei în glicogen și descompunereaglucozei până la termenii finali ai metabolismului glucidic. Inafară de efectul hipoglicemiant, insulina mai are și alte acțiunibiologice, ca de exemplu stimularea sintezei de proteine șigrăsimi din ficat. Mecanismul de acțiune a insulinei este foartecomplex. Se consideră că acest hormon acționează în primulrând asupra membranelor celulare, accelerând transportulglucozei și al galactozei din lichidul interstițial în celule. Deasemenea insulina intervine în transportul altor substanțe, ca deexemplu, potasiul și aminoacizii. Favorizarea transportuluiaminoacizilor în celule și al ARN-ului nuclear spre citoplasmăexplică stimularea biosintezei proteice de către insulină.Reglarea secreției de insulină se face atât pe cale umorală, câtși nervoasă. Mecanismul umoral constă în declanșarea secrețieide insulină ca urmare a creșterii concentrației zahărului dinsânge, care stimulează în mod direct procesul de elaborare deinsulină la nivelul celulelor p. Așadar, factorul umoral de reglarea secreției hormonului este tocmai glucoza sanguină.Mecanismul nervos de reglare se află sub dependența nervuluivag. Centrul nervos care trimite impulsuri se găsește înhipotalamusul anterior. între acest centru și nucleul de origine alfibrelor vagale există anumite conexiuni.

Glucagonul este un hormon tot de natură polipeptidică, dar cu o masă moleculară mai mică decât a insulinei. Acțiuneabiologică constă în creșterea concentrației zahărului din sângeprin descompunerea glicogenului hepatic. Acțiuneahiperglicemiantă a glucagonului este similară cu cea aadrenalinei, ea constând în stimularea procesului deglicogenoliză. Glucagonul stimulează, de asemenea, formareade glucoză din âminoacizi (gluconeogeneza). O altă acțiune aacestui hormon constă în aceea că el scade ritmul biosintezeiacizilor grași și îl crește pe cel al biosintezei corpilor cetonici lanivelul celulelor hepatice. Reglarea secreției de glucagon se află

 și ea sub dependența concentrației de glucoză din sânge. Astfel, scăderea glucozei din sânge declanșează secreția deglucagon.

Hiposecretia de insulină produce boala numită diabetzaharat, care se caracterizează prin creșterea concentrațieiglucozei din sânge (hiperglicemie) și eliminarea acesteia prinurină (glicozurie). Corectarea acestor tulburări se poate realizaprin injecții cu soluții de insulină.

Hipersecretia de insulină întâlnită îndeosebi în uneletumori ale insulelor lui Langerhans, produce tulburarea numităhiperinsulinism, caracterizată prin scăderea concentrațieiglucozei din sânge și prin manifestări nervoase care pot mergepână la pierderea stării de conștientă, deoarece celulelenervoase sunt foarte sensibile la lipsa de glucoză din sânge.

I.3. VASCULARIZAȚIA ȘI INERVAȚIA PANCREASULUI

  Arterele care asigură nutriția pancreasului sunt: arterapancreaticoduodenală superioară (ramură a artereigastroduodenale) și artera pancreaticoduodenală inferioară(ramură a arterei mezenterice superioare). De asemenea,pancreasul mai primește ramuri și din artera splenică. Venele serevarsă în vena mezenterică superioară și vena splenică.Limfocitele drenează limfa în ganglionii regionali(pancreaticosplenici, hepatici, mezenterici). Nervii sunt fibresimpatice și parasimpatice care vin din plexul celiac. Ei pătrund în glandă odată cu vasele.

CAPITOLUL II

DIABETUL ZAHATAT DE TIP 2 ( INSULINO – DEPENDENT)

II. 1. DEFINIȚIA DIABETULUI ZAHATAT DE TIP 2

Diabetul zaharat de tip 2 (insulino-independent) este o afectiune endocrina caracterizată prin anomalii metabolice, în special ale metabolismul glucidic. 
Diabetul apare când pancreasul secretă insuficiente cantitati de insulina sau modul în care organismul foloseste insulina este deficitar. Insulina e hormonul care asigură necesarul energetic celular, prin utilizarea glucozei de catre celule. Un rol al acestui hormon este de a stoca surplusul de zahar în depozite la nivelul țesutului adipos, ficatului și muschilor. 
Când secreția de insulină este mai putina sau dacă există rezistență la acțiunea acesteia în țesuturile țintă, nivelul zaharului în sânge (glucoza din sânge, glicemia) este prea mare iar țesuturile nu o mai pot folosi pentru producerea de energie. Dacă nivelul glicemiei e persistent crescut apar complicații la nivelul inimii, vaselor de sange, ochilor, nervilor și rinichilor. 
Controlul glicemiei este cea mai eficienta metoda de prevenire a apariției complicațiilor diabetul zaharat tip 2, mai ales in complicațiile cardiovasculare. Ceai mai multi pacienți cu diabetul zaharat tip 2 își pot desfasura normal activitațile zilnice atunci când reușesc să țina sub control nivelul glicemiei prin exercitii fizice, dietă corespunzatoare și medicația hipoglicemiantă. 
Tot mai mulți adulți și copii dezvoltă diabet zaharat de tip 2, datorită obiceiurilor alimentare nesanatoase și a sedentarismului.

II. 2 ETIOPATOGENIA DIABETULUI ZAHARAT DE TIP 2

II.2.1. FACTORII GENETICI

Deși ereditatea este mai bine exprimată în tipul 2 de diabet ( se întâlnește pâna la 50% din cazuri, iar pentru gemenii monozigoți concordanța este de 100% ), baza sa genetică este mai puțin cunoscută decât în tipul 1 de diabet. Oricum transmisia efectelor moștenite este poligenică, putând fi implicate următoarele gene: gena insulinei (cromozomul 11), a receptorului insulinic (cromozomul 19), a glucokinazei (cromozomul 20), a transportorilor de glucoză (GLUT 2, GLUT 4), a peptinului amiloidogen numit amilină (co-sectetat cu insulina în celula β-pancreatică).

În patogenia DZ de tip 2, contribuie în mod variabil doi factori insulino-rezistența și insulino-deficiența. În momentul diagnosticării diabetului , nu se știe care dintre ceai doi factori predomină fiziopatologic, și nici care a apărutprimul. De aici interesul pentru studiul fazelor preclinice ale tulburării , care pot aparea cu mai mulți ani înaintea debutului clinic al bolii.

În cele mai multe cazuri, prima secvență fiziopatologcă constă într-o rezistență periferică crescută la acțiunea insulinei, tradusă printr-o scădere a consumuli periferic de glucoză. Defectul este genetic și apare cel mai probabil în țesuturile insulino-dependente, în teritoriul post-receptor. Scăderea activității glicogensitetazei în țesutul muscular și a hexokinazei în celulele hepatice , sunt două exemple tipice. În această etapă, răspunsul secretor β-pancreatic este normal.

II.2.2 FACTORII DE MEDIU

Activitatea fizică crește sensibilitatea la insulină, ameliorând toletanța la glucoză. Sedentarismul are un efect invers. Efortul fizic pare a avea un efect protector împotriva apariției diabetului zaharat de tip 2, la persoane cu ereditate diabetică sau la cei cu toleranță alterată la glucoză,prin ameliorarea sensibilității la insulină și prin prevenirea obezității.

Factorul nutrițional pare a fi un element destul de important. În preistoria omului, alimentația a fost precara și variată. Revoluția modernă în agricultură și industrie a modificat profund stilul de alimentație( dar și de activitate fizică), modificând de asemenea, și preferințele alimentare către produse rafinate, cu densitate calorică mare (datorită conținutului mare în grăsimi) și sărace în fibre alimentare (glucidele complexe din legume și cereale).

Factorul chimic și farmacologic diabetogen a fost introdus numai în ultimul secol. În această categorie sunt incluse substanțele chimice utilizate în agricultură (pesticide), în conservarea și prelucrarea industrială a alimentelor, care intra în organismul uman în cantități greu de controlat. Se cunoaște puțin despre sinergia pancreato-toxică a diferitelor substanțe și mai putin despre efectul de cumulare in timp. De asemenea se știe că diabetul experimental poate fi produs utilizand unele substante cu specificitate pancreato-toxică precum Aloxanul sau Streptozotocinul.

Stresul este adeseori invocat de pacienți ca factor cauyator al bolii, deși nu a putut fi încă obținut ca baye epidemiologice solide. Influența diabetogenă a stresului paote fi atribuită hipersecteției hormonilor de contrareglare, care pot decompensa un metabolism glucidic fragil, datorită prezenței predispoziției genetice

II.3. SIMPTOMATOLOGIE

În stadiul incipient al bolii, nivelul glicemiei crește foarte lent, astfel încât pacientul este asimptomatic. O treime din pacienții cu diabet nu știu că suferă de această boală. 
Simptomele de diabetul zaharat includ: 
– sete 
– poliurie (urinare ăn cantitate mai mare) 
– polifagie (apetit crescut) 
– scadere în greutate 
– oboseală. 
Alte semne de diabetul zaharat: 
– numeroase infecții sau vindecare lenta a rănilor 
– vedere înțețoșată 
– furnicături sau amorțeală la nivelul membrelor 
– numeroase infecții ale pielii sau ale tractului urinar
– vaginite. 
Unii pacienți care au deja alte boli cronice grave sunt diagnosticați cu diabetul zaharat tip 2. În timp, pot aparea complicații renale, oculare, cardiovasculare și nervoase.
Semnele de alarma ale acestor complicații sunt: 
– amorțeli, furnicături, durere, arsură, umflarea membrelor superioare sau inferioare (neuropatie diabetică) 
– vedere înțețoșată, distorsionată sau puncte luminoase sau întunecate în câmpul vizual, pierdere a vederii parțiala sau totală sau senzația de "vedere printr-un val" (retinopatia diabetică) 
– dureri la nivelul toracelui sau dificultăți în respirație: acestea pot fi semne ale unor probleme cardiace sau vasculare.

II.4. MECANISM FIZIOPATOGENIC
Diabetul zaharat este o boala cronică în care apar perturbări ale metabolismului (proces prin care organismul acumulează energie din alimente). Diabetul este prezent atunci când apare rezistența la nivel celular la acțiunea insulinei sau cand pancreasul nu mai secretă o cantitate adecvată de insulină. Insulina este hormonul care asigură necesarul energetic celular, prin utilizarea glucozei (zaharului). 
Hiperglicemia este principala cauză a alterărilor care apar în timp la nivelul altor organe: cord, vase mari, ochi, rinichi, nervi. 
Diabetul zaharat tip 2 apare în special la adult, dar din ce în ce mai multe cazuri sunt diagnosticate la copil. Adesea, persoanele cu diabetul zaharat tip 2 sunt supraponderale și sedentare. Mulți oameni au prediabet (toleranța alterata la glucoză) care se caracterizează prin valori crescute ale zaharului din sânge, dar nu suficient de mari pentru a fi pus diagnosticul de diabet. 
Odată pus diagnosticul de diabet zaharat tip 2, echipa de medici trebuie sa elaboreze un plan terapeutic individualizat. Tratamentul include, de obicei, dietă adecvat, program de exerciții fizice, scadere în greutate, monitorizarea glicemiei și dacă este nevoie tratament medicamentos. O bună cooperare cu medicul specialist ajută pacientul să țină boala sub control și să prevină apariția unor complicații grave. În timp, capacitatea secretorie a pancreasului endocrin devine din ce în mai insuficientă, astfel încât insulina secretată nu mai poate menține glicemia în limite normale. 
Controlul nivelului glicemiei previne apariția complicațiilor: 
– starea hiperosmolara este o complicație acută care apare în diabetul zaharat tip 2 fiind cauzată de obicei de infectie (gripă sau altă infecție), infarct, deshidratare (ingestia insuficientă de lichide), tratamentul diuretic, în special când pierderea de lichide nu este inlocuită prin aport adecvat de lichide. 
– complicații tardive produse de hiperglicemie: leziuni oculare (retinopatie), afectare renală (nefropatie), leziuni nervoase (neuropatie), anomalii cardiace (inclusiv infarct miocardic), leziuni vasculare aterosclerotice (ce duc la apariția accidentelor vasculare cerebrale, a arteriopatiei periferice, posibil la amputare).

II.5.INVESTIGAȚII

Pentru a confirma suspiciunea de diabet zaharat tip 2 medicul specialist va cere un set de teste ce masoară nivelul glucozei sanguine (glicemia). De obicei, determinarea glicemiei se face dimineața pe nemâncate. Uneori este necesară efectuarea unei investigații suplimentare TTOG (test oral de toleranță la glucoză), însa nu este recomandat deoarece necesită timp și are un cost crescut. 
Pentru a pune diagnosticul de diabet zaharat tip 2 se iau în considerare pe lângă nivelul glicemiei, istoricul medical și examenul clinic al pacientului. 
Dacă glicemia este mai mare decât valoarea normală dar sub nivelul celei care defineste diabetul, aceasta situatie caracterizează toleranța alterată la glucoză cu risc crescut de apariție a diabetul zaharat tip 2. 
Alte examene paraclinice precum masurarea ambulatorie a glicemiei sau determinarea glucozei urinare nu sunt cele mai bune metode de diagnosticare al diabetul zaharat tip 2, însă monitorizarea ambulatorie a glucozei este esențială după ce a fost pus diagnosticul de diabet. De asemenea, un examen complet al aparatului cardiovascular este important pentru depistarea unor afectiuni cardiace.

II.6. DIAGNOSTIC

După vârsta de 45 ani este indicată determinarea valorilor glicemiei o data la 3 ani. De asemenea, vor fi testate pentru diabet persoanele hipertensive și cu valori crescute ale colesterolului. Medicul va depista existența factorilor de risc și va stabili frecvența la care se vor efectua testarile. 

Asociația americană de diabet recomandă ca masurarea glicemiei să se facă des sau să se înceapă de la o vârstă mică în urmatoarele situații: 
– istoric familial-parinte, frate, sora cu diabetul zaharat tip 2 
– obezitatea – indexul masei corporale (IMC) mai mare sau egal cu 25 
– prediabetul (toleranța alterată la glucoză) 
– hipertensiune arterială
– nivel crescul al colesterolului
– istoric de diabet zaharat gestational sau femeile care au născut un copil cu greutate mare la nastere (peste 4 kg).

II.7. TRATAMENT

Depistarea riscului crescut sau punerea diagnosticului de diabet zaharat tip 2 al pacientului in cauza sau a unui membru al familiei poate provoca panica. Majoritatea sunt socati la aflarea diagnosticului in timp ce alti pacienti se simt mai bine afland care este cauza simptomelor lor. Este normal ca pacientii sa reactioneze prin depresie ori furie daca afla ca au o boala cronica, insa este important ca acestia sa fie informati ca vor duce o viață normală dacă reusesc sa-și mentina glicemia in limite normale. Dieta corespunzatoare ,scaderea in greutate si desfasurarea unui program regulat de exercitii fizice sunt modalitati eficace pentru a mentine nivelul glicemiei scazut. 

In cazul diabetului nu exista vindecare, dar sunt mai multe modalitati terapeutice care sunt indicate in diabetul zaharat de tip doi. In cazul in care pacientul nu prezinta simptome este necesara inceperea tratamentului pentru prevenirea evolutiei bolii si aparitia complicatiilor. 
La unii pacienti, modificarea dietei sau aplicarea unui program regulat de exercitii fizice sunt suficiente pentru a tine sub control nivelul glicemiei.

 
La alti pacienti , este necesara introducerea tratamentului medicamentos. Principii de tratament ce trebuie respectate: 
– modificarea dietei cu repartizarea carbohidratilor pe parcursul unei zile astfel incat nivelul glicemiei sa ramana constant 
– program de exercitii fizice, care imbunatatesc raspunsul celulelor organismului la actiunea insulinei 
– monitorizarea nivelului glicemiei astfel incat sa ramana in limitele normale stabilite 
– adaugarea medicamentelor in cazul in care nu se respecta dieta sau efectuarea unui program mai intens de exercitii pentru a mentine glicemia in limite sigure. Este necesar unul sau mai multe tipuri de medicamente antidiabetice pentru a stimula productia de insulina a organismului sau pentru a imbunatati utilizarea ei 
– introducerea unei doze de insulina sau a tratamentului cronic; insulina se poate administra singura sub forma injectabila sau poate fi asociata medicatiei orale antidiabetice.
– control medical periodic pentru a evalua eficienta tratamentului sau pentru depistarea precoce a complicatiilor oculare, cardiovasculare, renale, nervoase. 

Alte probleme importante 
– purtarea unor bratari puse la dispoziție de către medic, farmacist prin care să se facă identificarea rapidă bolii și a persoanei care are diabet 
– cel cu diabet zaharat trebuie să recunoască rapid și să știe să-și trateze atât hiper cat si hipoglicemia 
– o atenție deosebită trebuie acordată pielii, dinților, picioarelor, gingiilor.

Schimbarea stilului de viață într-unul sănătos face parte din modalitațile de tratament ambulator. Pacienții trebuie să cunoască cît mai multe despre boala lor pentru a fi cât mai motivați, mai complianți și pentru a se simți mai bine și mai în siguranță știind că-și pot tine sub control boala.

Tratamentul ambelor include

Dieta adecvată în care carbohidrații sunt repartizați pe parcursul întregii zile

Efectuarea unui program de exerciții fizice

Monitorizarea zilnică a glicemiei

Luarea medicației antidiabetice orale dacă aceasta a fost prescrisă de către specialist

Evitarea deshidratării prin aport crescut de lichide

Doze mici de aspirină

Tratament medicamentos

Unii pacienți cu diabet zaharat tip 2 răspund bine la medicația antidiabetică; aceasta stimulează producția proprie de insulină, reduce rezistența periferică la acțiunea insulinei și încetinește absorbția carbohidraților.

Unii pacienți nu au nevoie de medicație, în timp ce la alții un singur medicament este suficient, de asemenea se pot asocia mai multe antidiabetice orale în funcție necesarul fiecaruia și de nivelul glicemiei. 

Unii pacienți cu diabet zaharat tip 2 iau tratament antihipertensiv sau de scadere a colesterolului plasmatic, cât și doze mici de aspirină pentru a preveni infarctul miocardic, accidentele vasculare cerebrale sau obstrucțiile vaselor mari periferice.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical nu este indicat în cazul diabetului zaharat de tip 2. Totuși, pacienții supraponderali sunt considerați candidați pentru chirurgia gastrointestinală (inel gastric), care ajută la scaderea spectaculoasă în greutate. Totuși, există multe riscuri ale acestei operații și de aceea mulți specialiști nu o recomandă.

Alte tratamente

Unii pacieți sunt tentați să încerce produse sau pilule care promit vindecarea, însa aceste remedii pot fi foarte scumpe și dăunatoare. Însă, alegerea unor medicamente alternative sau plante nu se va face decât după o discuție prealabilă cu medicul specialist care va prescrie aceste remedii.

ROLUL ASISTENTULUI LA PACIENȚII CU DIABET ZAHARAT DE TIP II

Prezentul Ghid clinic își propune să comunice clinicienilor, pacienților, cercetătorilor, asigurătorilor obiectivele terapeutice și instrumentele de evaluare a calității asistenței medicale. Preferințele individuale, comorbiditățile pot impune modificarea obiectivelor terapeutice, dar acest ghid precizează valorile ținta dezirabile pentru majoritatea pacienților cu diabet zaharat.

Prezentul Ghid clinic este elaborat pentru satisfacerea următoarelor deziderate:

creșterea calității unui serviciu medical, a unei proceduri medicale;

referirea la o problemă cu mare impact pentru starea de sănătate;

reducerea variațiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare);

reducerea unui risc sau eliminarea unei incertitudini terapeutice;

aplicarea evidențelor în practica medicală; diseminarea unor noutăți științifice;

integrarea unor servicii sau proceduri (chiar interdisciplinare);

ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni;

ghidul protejează practicianul din punctul de vedere al malpraxisului;

ghidul asigură continuitatea între serviciile oferite de medici și de asistente;

ghidul permite structurarea documentației medicale;

ghidul permite oferirea unei baze de informație pentru analize și comparații;

armonizarea practicii medicale românești cu principiile medicale internațional acceptate.

Etapele procesului de elaborare

Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătății de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice Coordonatorul Ghidului de Diabet Zaharat profesor dr.Constantin Ionescu-Tirgoviste a desemnat membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului. Au fost prezentate, discutate și agreate principiile, metodologia de elaborare și formatul ghidului. Dupa verificarea din punctul de vedere al structurii si formatului, ghidul a fost trimis pentru revizie la experți selectați. Coordonatorul și Grupului Tehnic de Elaborare au luat în considerare și încorporat după caz comentariile și propunerile de modificare transmise de experți.

Principii

Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe probe științifice, iar pentru fiecare afirmație a fost furnizată o explicație bazată pe nivelul dovezilor și a fost precizată puterea științifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmație a fost precizată alăturat tăria afirmației (Standard, Recomandare sau Opțiune) conform definițiilor din Anexa 1.

Disclaimer

Ghidul clinic Diabet este elaborat cu scopul de a asista personalul medical pentru a lua hotarari în îngrijirea pacientilor cu diabet zaharat. El prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate, pentru a fi luate în considerare de către medicii diabetologi si alte specialități, precum și de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea pacientilor diabetici. Deși ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenționează să înlocuiască raționamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanțele individuale și opțiunea pacientului, precum și resursele și limitările instituțiilor de practică medicală. Se așteaptă ca fiecare practicant care aplică recomandările în scopul diagnosticării, definirii unui plan terapeutic sau de urmărire, sau al efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raționament medical independent, în contextul circumstanțial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al pacientilor în funcție de particularitățile acestora, opțiunile diagnostice și curative disponibile. Instituțiile și persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informația conținută în ghid să fie corectă, redată cu acuratețe și susținută de dovezi. Dată fiind posibilitatea erorii umane și/sau progresele cunoștințelor medicale, ele nu pot si nu garanteaza că informația conținută în ghid este în totalitate completa si corecta.

PREVENȚIA/AMÂNAREA INSTALĂRII DIABETULUI ZAHARAT TIP 2

Alterarea toleranței la glucoză și alterarea glicemiei bazale au fost numite oficial prediabet. Ambele forme pot constitui factori de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat ulterior si pentru aparitia bolilor cardiovasculare. Studii randomizate controlate au pus in evidenta faptul ca pentru pacientii cu risc inalt de diabet zaharat exista interventii adecvate care sunt capabile sa reduca rata de aparitie a diabetului.

În anul 2007 Federatia Internatională de Diabet (IDF) a publicat un consens privind prevenția diabetului zaharat tip 2 (7). Strategia IDF de preventie urmăreste controlul factorilor de risc modificabili în populatia generală si la persoanele cu risc crescut de a dezvolta diabet zaharat. Programul de preventie propus de IDF cuprinde 3 etape, respectiv identificarea persoanelor cu risc crescut de a dezvolta diabet zaharat, cuantificarea riscului, metode de prevenție. Strategia de identificare a persoanelor cu risc crescut de a dezvolta diabet zaharat a folosit un chestionar în care au fost verificate următoarele elemente: istoricul familial de diabet zaharat, vârsta (persoanele cu vârsta peste 45 ani în Europa), diagnosticul de diabet gestațional sau suferință cardiovasculară, consumul cronic de acid nicotinic, glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, antagoniști beta-adrenergici, medicația antipsihotică, terapia cu interferon alfa. În cea de-a doua etapă pacienților cu risc crescut de a dezvolta diabet zaharat se recomandă determinarea glicemiei bazale (in condițiile în care aceasta este între 110-125 se efectuează testul toleranței orale la glucoză), nivelul trigliceridelor, HDL- colesterolului, LDL-colesterolului, tensiunea arterială. Metodele de prevenire recomandate sunt optimizarea stilului de viață prin reducerea aportului caloric și intensificarea efortului fizic și terapia medicamentoasă. În condițiile în care optimizarea stilului de viață nu antrenează scăderea în greutate, și/sau ameliorarea valorilor glicemice se administrează metformin în particular la pacienții cu indice de masa corporala (IMC) > 30 kg/m2 și valori ale glicemiei bazale > 110 mg/dl în absența contraindicațiilor.

Programul de Prevenție a Diabetului (DPP) a evidențiat faptul că terapia cu metformin la pacienții cu prediabet poate preveni sau întarzia apariția diabetului zaharat de vreme ce alte studii sugerează că tiazolidindionele, acarboza sau orlistat-ul întârzie apariția diabetului zaharat tip 2 la populația cu toleranță inadecvată la glucoză (8).

În anul 2007 un grup de experți ai Asociației Americane de Diabet (ADA), pe baza studiilor clinice și a riscului cunoscut de progresie a prediabetului la diabet zaharat a ajuns la concluzia că persoanele cu toleranță inadecvată la glucoză sau alterarea glicemiei bazale trebuie să primească consiliere cu privire la modificarea stilului de viață, obiectivele țintă fiind o scădere ponderală de 5-10% și activitate fizică moderată (9). În ceea ce privește farmacoterapia în prevenția diabetului zaharat, același grup de experți a precizat că doar metformin trebuie avut în vedere ca antidiabetic profilactic. Pentru ceilalți agenți, problemele legate de costuri, reacțiile adverse și absența unui efect de durată în unele studii au făcut ca grupul de experți să nu îi recomande în prevenția diabetului zaharat (8, 10, 11, 12, 13).

CAPITOLUL III

CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPECIALIARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL AL INTERNARII

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

FUNCȚII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la:nu prezintă alergii

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

Fișa tehnică

Tehnica injecției subcutanate în cadrul adminitrării insulinei

Insulina este medicamentul care asigură practic supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat și care asigură controlul glicemiei în special pentru diabetul zaharat de tip II. Obiectivele sale sunt de a promova și a menține starea de bine, clinic și psihologic a pacienților, de a evita hipoglicemiile severe, hiperglicemiile simptomatice și cetacidozei.

Insulina se administrează la diabetul zaharat de tip II atunci când dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiper-glicemice orale combinate cu dieta nu ating obiectivele terapeutice, episoade de stres metabolic acut, pre-, intra- și postoperator, când se suspendă medicația orală, în cazul contraindicațiilor preparatelor orale, reacții adverse ale unor preparate orale.

Asistenta aspiră insulina în seringă, ținând seringa cu acul în sus iar flaconul cu capul în jos, asigurând 1-2 unități în plus pe care le aruncă după scoaterea acului din seringă. Lovește apoi cu degetul ușor seringa ținută cu acul în sus, pentru a elimina bulele de are. Dezinfectează cu un tampon de alcool locul ales pentru administrarea insulinei și așteaptă să se zvinte. Administrează insulina subcutanat, dacă pacientul este slab se folosește un ac la 45 A, formând un pliu, pentru a nu se administra insulina intramuscular.

Injecția subcutanată reprezintă principala tehnică în cadrul administrării insulinei.

Locul injecției subcutanate:

Regiuni bogate în țesutul celular,lax;

Fața externă a brațului;

Fața supero-externă a coapei;

Regiunea subclaviculară;

Flancurile peretelui abdominal;

Soluții administrate:

Soluții izotone, nedureroase;

Soluții cristaline: insulina, cofeină, histamină, anticoagulante;

Resorbția începe de la 5- 10 minute de la administrare și durează în funcție de cantitatea de substanță administrată.

Materiale necesare:

Programul terapeutic pe care e notată medicația, doza și ora administrării;

Medicamentul care urmează să fie administrat; Acesta poate fi încărcat într-o seringă preumplută, gata de administrare;

O tăviță curată în care să fie puse materiale necesare;

O seringă de mărime potrivită (0,5- 2 ml)

Un ac gros( pt. Umplerea seringii)

Un ac subțire -25 G

Mănuși

Un tampon steril cu antiseptic;

Un container pentru obiecte ascuțite, contaminate;

Pregătirea echipamentului

Verificarea medicației și dozelor prescrise;

Se testează pacientul să nu fie alergic la substanță, în special înaintea administrării primei doze;

Se spală mâinile;

Se inspectează medicația să nu aibe un aspect tulbure sau anormal;

Se alege locul de injectare;

Se verifică încă odată medicația;

Dacă medicația este în fiolă se dezinfectează aceasta, se sparge și se trage zona indicată, scoțând aerul din seringă;

Apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injecția subcutanată;

Dacă medicamentul este în flacon sub formă de pudră, se dezinfectează capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul cu cel pentru injecția subcutanată;

Tehnica de extragere a unei substanțe din flacon este următoarea: se dezinfectează capacul flaconului, se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de piston, aceea cantitate echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atașează apoi la acul din flacon și se introduce aerul , se întoarce flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea necesară;

Administrarea:

Se confirmă identitatea pacientului;

Se explică procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa și pentru a-i reduce anxietatea;

Se asigură intimitate;

Se selectează un loc pentru injecție;

Se pun mănușile;

Se șterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat începând din centrul zonei alese spre exterior prin mișcări circulare;

Se lasă alcoolul să se usuce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat în timpul injecției, ceea ce produce o senzație de usturime pacientului;

Se îndepărtează capacul acului de seringă;

Cu o mână se pliază pielea din zona aleasă, cu o mișcare fermă, formând un pliu de țesut adipos

Se atenționeză pacientul că va simți o înțepătură;

Se va introduce acul repede, printr-o singură mișcare, la un unghi de 45 sau 90 de grade;

Se eliberează pliul subcutant pentru a nu introduce substanța în țesutul sub compresie și a nu se irita fibrele nervoase;

Se aspiră pentru a vedea dacă suntem într-un vas de sânge;

Dacă apare sânge la aspirație se va arunca seringa și se va începe tehnica de la început;

Nu se aspiră atunci când se fac injecții cu heparină sau cu insulină;

Se injectează substanța scoțându-se apoi blând dar repede acul, printr-o singură mișcare, sub același unghi sub care a fost introdus;

Se acoperă locul injectării cu o compresă au pad alcoolizat masând blând, circular pentru a facilita absorbția medicamentului;

Se îndepărtează compresa și se verifică locul pentru a se depista eventualele sângerări sau echimoze;

Considerații speciale

Locul indicat de administrare a heparinei este în abdomenul inferior, sub ombilic;

Se va avea întotdeauna în vedere să se alterneze locurile de injectare pentru a preveni complicațiile;

Nu se dezinfectează cu alcool la administrarea insulinei;

După injectare cu heparină, se menține seringa cu acul încă 10 secunde înainte de a se scoate. Se va evita măsurarea zonei de injectare;

Dacă apar echimoze la locul injectării cu heparină se poate aplica gheață în primele 5 minute după injectare și apoi se face compresie;

Nu se recapetează acul pentru a evita înțeparea;

Materialele folosite se aruncă în recipientele potrivite;

CONCLUZII

Pentru a se bucura de viață și pentru a da maximum de randament, omul în activitatea sa, are nevoie în primul rând desănătate. Această calitate poate fi păstrată doar prin conștiințaomului față de sine însuși, de cunoașterea propriului organismși a parametrilor și calităților acestuia, păstrarea lor cât mai binepentru o durată cât mai lungă de viață și activitate.Pentru acestea omul trebuie să cunoască foarte binecondițiile și metodele de păstrare a sănătății, cum ar fi:Respectarea igienei – alimentelor, îmbrăcămintei, cunoaștereanormelor sanitare de păstrare a sănătății și modul detransmitere a bolilor, având în vedere combaterea cât maiprecoce a acestora; în cazul unor simptome de boalăprezentarea la un cabinet medical sau la un cadru medicalcalificat, nicidecum tratarea prin metode empirice sau cuajutorul unor persoane neavizate în acest domeniu,cunoașterea regulilor de alimentație rațională și respectareaacestora, pe cât posibil, cunoașterea și punerea în aplicație ametodelor de călire și păstrare a rezistenței organismului de lacea mai fragedă vârstă și pe toată durata vieții.Viața trebuiepăstrată deci așa cum ne-a fost hărăzită cu toate calitățile ei și încercând să depășim greutățile și defectele ce pot apare peparcursul acesteia, cunoscându-i bine caracteristicile

BIBLIOGARFIE

Ionescu-Tîrgoviște C. – Tratat de Diabet Paulescu; editura Academiei Române, București, 2005

Hâncu N., Bala C., Cerghizan A., Duma L, Iancu S., Roman G., Vereșiu I.A. – Farmacoterapia diabetului zaharat , Editura Echinox, Cluj Napoca, 2002

http//www.echoline.org/documents/2003guidelines.pdf