Dezvoltarea Vitezei Si Indemanarii In Antrenamentul DE Fotbal LA Nivelul Juniorilor

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1 Considerații generale

1.2 Gradul de actualitate al lucrării

1.3 Scopul și motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII

2.l.Aspecte metodice privind dezvoltarea calităților motrice

2.2 Modelul jocului și modelul jucătorului la vârsta de 16 – 18 ani

2.3.Metode pentru dezvoltarea vitezei

2.4.Metode pentru dezvoltarea îndemânării

2.5.Metode de antrenament folosite pentru dezvoltarea calitatilor motrice

2.5.1.Antrenamentul cu intervale

2.5.2.Antrenamentul în circuit

CAPITOLUL III ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.l.Organizarea și desfășurarea experimentului

3.2.Experimentul propriu-zis

CAPITOLUL IV. MIJLOACE FOLOSITE PENTRU DEZVOLTAREA

CALITĂȚILOR MOTRICE – VITEZA ȘI ÎNDEMÂNAREA

5.1.Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei

5.2.Mijloace și jocuri folosite pentru dezvoltarea îndemânării

5.3.Mijloace și jocuri folosite prin metoda cu intervale

5.4.Mijloace folosite prin metoda în circuit

CAPITOLUL V. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CAPITOLUL VI . CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Considerații generale

Activitățile de educație fizică și sport se precizează sub forme foarte variate, atât a structurii motrice cât și din punct de vedere al particularităților funcționale. Ele au funcționalități biologice, psihologice și sociale, satisfăcând nevoile vitale ale creșterii și dezvoltării ființei umane. Activitățile corporale sunt activități sociale complexe ale căror funcții trebuie privite în raport cu direcțiile esențiale ale efectelor lor asupra dezvoltării, perfecționării și valorilor capacităților umane fizice și psihice.

Pe plan practic educația fizică și sportul, procesele de pregătire ce stau la baza acestora, trebuie neapărat legate de implicațiile raportului om muncă și viceversa. Așa cum fiecare specific de muncă solicită o anume pregătire fizică, tot așa și fiecare cetățean trebuie educat și din punct de vedere fizic, pentru a face față solicitărilor diferențiate și diversificate ale procesului muncii.

Cu alte cuvinte în ansamblul mijloacelor și preocupărilor referitoare la organizarea unor valori aferente perfecționării însușirilor fizice cât și a celor ce definesc profilul moral al cetățenilor țării noastre însemnătatea acțiunii educaționale în domeniul mișcării sportive este cu atât mai mare cu cât valorile ei – intelectuale, morale, estetice, afective – constituie o resursă inestimabilă chiar pentru realizarea performanțelor sportive.

Elementele de referință ale educației fizice și sportului trebuie concepute și prospectate în mai multe direcții: dezvoltarea fizică armonioasă; priceperi, deprinderi și calități motrice menite să opționeze randamentul omului in procesul de învățătură și producție, precum și posibilitatea de a-si organiza util timpul liber; cunoștințe și capacități organizatorice și tehnice necesare desfășurării în bune condiții a activităților independente și colective; calități și comportamente morale, intelectuale și estetice și caracteristice omului societății democrate.

În activitatea profesională a oricărui cetățean, dar cu precădere în cea de perfecționare sportivă, nivelul de dezvoltare a calităților motrice are o deosebită importanță. Se consideră că întreaga varietate de acțiuni motrice efectuate de individ in activitatea cotidiană sau cea sportivă se realizează corect, sau mai puțin corect, în raport direct cu gradul de dezvoltare a calităților motrice.

Fotbalul în evoluția sa pe plan mondial, are în etapa sa actuală ca trăsătură comună la toate echipele de mare performanță efortul din ce în ce mai susținut pe toată durata jocului, in vederea obținerii victoriei. Jocul a devenit perfect echilibrat, cu valențe deosebite ofensive, foarte colectiv, cu un ritm diversificat pe fondul unei pregătiri atletice complete; cu angajament fizic total. Acest joc solicită în mare măsură manifestarea factorului fizic determinat de conținutul efortului depus. Mărirea densității motrice în fiecare unitate de timp, se explică printr-un număr ridicat de acțiuni de joc. Un jucător al echipelor de elită al fotbalului mondial efectuează într-un minut 1-2 sau chiar 3 acțiuni de viteză, o săritură, un duel aerian, o acțiune tehnică individuală. În general, toate minutele de joc sunt active, și chiar dacă în unele efortul poate stagna, aceasta se face cu intenția amplificării sale fizice în fazele ce urmează.

1.2 Gradul de actualitate al lucrării

În ceea ce privește calitățile motrice, se evidențiază o predominare a vitezei, manifestată în formele ei de deplasare, execuție, reacție; precum și plasarea, circulația și manevrarea mingii.

Viteza este corelată cu alte calități motrice și se desfășoară în regim de rezistență și de forță cu rolul decisiv al îndemânării în realizarea combinațiilor tehnico-tactice.

Acest fotbal, datorită condițiilor de continuă profesionalizare, datorită vastei sale socializări, implică în desfășurarea pregătirii și a jocurilor tot mai multe componente și procese psihice care devin elemente principale de motivație și de declanșare a potențialului fizic. Factorii care acționează asupra pregătirii fizice și asupra dezvoltării calităților motrice, determinându-le volumul și intensitatea, se transferă tot mai mult din afară în jocul propriu-zis, mai ales acelea care sunt legate de prestigiul național, de interesele sociale etc.

Această psihologizare a pregătirii fizice, corelată cu evoluția pe plan tehnic, tactic și competițional al fotbalului, a accentuat unele componente ale factorului fizic, le-a dat noi dimensiuni și forme de exprimare. Volumul general de efort a sporit într-o proporție considerabilă, în comparație cu perioada de timp relativ apropiată, sau față de unele jocuri ce se desfășoară pe baza unor principii învechite. Această creștere a efortului este reprezentată în primul rând de numărul mare de întâlniri oficiale sau cu caracter de pregătire, de particularitățile și miza lor, de solicitările fizice concretizate în alergări în distanță totală de 6-9 km de majoritatea jucătorilor, in acțiuni de viteză și submaximă în număr de 80-140 pe distantă, care variază, în total de la 700-2500-3000 m, în 40-80 de contacte fizice directe cu adversarii, 80-120 sărituri și alte acțiuni de ordin fizic al întoarcerii, schimbări de direcții, căderi, sărituri etc.

Pentru ca acest efort foarte ridicat, prestat de jucători în competiții și antrenamente să poată permite o corespunzătoare menținere a formei sportive, o prospețime fizică și psihică, prin aceasta o bună folosire a bagajului tehnic, o lucidă și activă tactică, trebuie să fie îmbinat cu procedee optime și complexe de refacere, realizate prin mijloace și metode instructiv-educative, medicale, psihice și sociale. După cum o dovedesc cercetările metodice-științifice contemporane, dirijarea și varietatea mijloacelor de recuperare, de odihnă, reprezintă o cerință esențială a antrenamentului sportiv, determinând într-un mod hotărâtor eficacitatea lucrului activ pentru perfecționarea fizică-tehnică și longevitatea fotbalistică a jucătorului.

Întrucât acțiunile de joc reprezintă sisteme funcționale complexe, competiționale fizice, sunt educate și dezvoltate în asemenea măsură, încât ele devin părți organice ale elementelor tehnico-tactice, suportul și condiția de efectuare a acestora. Aceasta se realizează atât prin folosirea în vederea pregătirii fizice a mijloacelor tehnice și tactice, cât și prin condiționarea realizării elementelor tehnice și tactice în regim de viteză, forță și rezistență în cazul perfecționării lor.

1.3 Scopul și motivarea alegerii temei

În această lucrare încercăm să clarificăm, pe cât posibil, problema dezvoltării calităților motrice, cu ajutorul mijloacelor specifice jocului de fotbal. Lucrarea își propune să aducă în fața specialiștilor un material metodic, cu conținut științific și sistematizat care să stea la baza procesului de antrenament, mai ales în perioada precompetițională și competițională. Exercițiile propuse sunt destul de ușor de realizat, nu necesită cheltuieli de efort în plus. Cerința modelării dezvoltării calităților motrice pe lângă corelarea cu pregătirea tehnică și tactică se realizează și în ceea ce privește conținutul, structura și dinamica efortului specific.

Un alt scop al lucrarii este aprofundarea cunostiintelor proprii, în calitate de antrenor de fotbal, și viitor profesor de educație fizică și sport, in domeniul instruirii si pregatirii echipelor de juniori І, in special a pregatirii fizice.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII

2.1. Aspecte metodice privind dezvoltarea calităților motrice de bază

Acțiunile motrice se efectuează în principal în prezența a patru calități motrice de bază și anume: viteza, forța, rezistența și îndemânarea; precum și pe seama unor forme de manifestare a acestora, viteză de reacție, de execuție, forță generală sau specifică; rezistență generală sau specifică, forță in regim de rezistentă etc. Prin pregătirea fizică se urmărește hipertrofierea componentelor motrice, respectiv a calităților motrice.

În procesul dezvoltării calităților motrice se pleacă de la premiza că în proporții diferite toate calitățile motrice sunt dezvoltabile și educabile. Se urmărește realizarea unor disponibilități de performanță superioară pentru fiecare calitate motrică, precum și pentru calitățile motrice însumate.

Nivelul maximal al unei calități motrice suplinește într-o oarecare măsură carențele în dezvoltarea și educarea altei calități motrice. S-a stabilit totuși că odată cu creșterea măiestriei, capacitatea de suplinire reciprocă a calităților motrice are tendința de restrângere. Aceasta are drept consecință necesitatea de a se dezvolta toate calitățile motrice cu accent pe cele dominante. Calităților motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se

pot determine valoarea și contribuția fiecăreia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel, pentru determinarea valorii forței se utilizează ca parametru etalon încărcătura pentru viteză repeziciunea mișcărilor; pentru rezistență durata acțiunii; iar pentru îndemânare complexitatea și precizia acțiunii.

Apreciind măsura în care acești parametri sunt prezenți, mai mult sau mai puțin, într-o acțiune motrică sau un șir de acțiuni, ne dăm seama de rolul, de contribuția calității sau calităților motrice în executarea acțiunilor respective. În fond acțiunea motrică, simplă sau complexă, este rezultatul multiplelor forme de combinare a calităților motrice cu elemente de tehnică. Nici o acțiune motrică, indiferent cât de simplă ar fi structura ei, nu este susținută doar de o singură calitate motrică, ci de rezultanta combinării în proporții diferite a două sau a mai multe calități sau forme de manifestare a acestora.

Intercondiționarea dintre calități motrice în efectuarea acțiunilor de mișcare este atât de variată, încât fiecare calitate motrică trebuie privită și ca factor determinant care condiționează manifestarea celorlalte.

Dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a organismului. Capacitatea de efort se dobândește, în special, în cadrul unui proces de instruire, care urmărește dezvoltarea calităților motrice, perfecționarea acestora determinând și adaptarea organelor, funcțiilor și sistemelor organismului la nivel superior de solicitare.

Capacitatea de efort a organismului are influențe favorabile în special în activitatea sportivă de performanță, dar ea se răsfrânge și asupra activităților psihice. Dezvoltarea calităților motrice impune o riguroasă obiectivizare a procesului de pregătire a juniorilor.

Obiectivizarea procesului de pregătire se referă la stabilirea unor modalități concrete de apreciere cantitativă și calitativă a progreselor, pe baza cărora să se poată evalua și valorifica metodele, procedeele și mijloacele folosite.

Dezvoltarea calităților motrice reprezintă un domeniu care ne oferă posibilități largi șmotrice în efectuarea acțiunilor de mișcare este atât de variată, încât fiecare calitate motrică trebuie privită și ca factor determinant care condiționează manifestarea celorlalte.

Dezvoltarea calităților motrice reprezintă un domeniu care ne oferă posibilități largi și concrete de apreciere obiectivă a progreselor realizate de elevi, a calității muncii efectuate de elevi și profesor.

Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calității motrice pretinde profesorului:

să cunoască nivelul de pregătire al elevilor, de la ce stadiu pornește;

să stabilească probe și norme specifice fiecărei calități motrice și să le aplice periodic în activitatea practică;

să elaboreze modelul final privind dezvoltarea calităților motrice și structurile;

de exerciții utilizate pentru realizarea acestuia;

să țină o evidență precisă a tuturor datelor obținute și să o utilizeze, corespunzător pentru aprecierea critică a activității desfășurate, reținând învățămintele ce se impun.

Înfăptuindu-se în legătură indisolubilă cu învățarea acțiunilor, procesul de educare a calităților motrice și a altor însușiri ale tinerilor legate de aceasta este

orientat la vârsta școlară în așa fel încât sa contribuie la manifestarea deplină a acelor calități motrice pentru progresul cărora pe anumite trepte ale dezvoltării autogenetice, sa creeze cele mai favorabile premise biologice, precum și a tuturor capacităților a) căror rol este foarte important pentru însușirea priceperilor și deprinderilor motrice; să lărgească posibilitățile funcționale ale organismului.

Problemele cele mai de seamă în metodica dezvoltării calităților motrice în etapele dezvoltării autogenetice a organismului sunt multilaterale înrâuririlor, corelarea eforturilor cu posibilitățile funcționale ale organismului în creștere, corespondența dintre factorii de influențare și particularitățile etapelor dezvoltării autogenetice. Spre deosebire de concepțiile anterioare, în perioada maturizării -14-19 ani nu este o etapă de criză sau de menajare din punct de vedere a dezvoltării susținute a calităților motrice, din contră, în cadrul acestei vârste aproape toți indicii fizici sunt în creștere, iar din punct de vedere motric adolescentul ajunge la o capacitate fizică și de muncă optimă. Dereglările care pot să apară, în special sub aspectul îndemânării, se datorează insuficienței consolidării a coordonării în perioadele anterioare. În această etapă se realizează o consolidare și chiar o finalizare a dezvoltării unor calități motrice. Forța și rezistența pot fi dezvoltate intens, nemaiținându-se seama de restricțiile etapei precedente 10 – 14 ani. Dar, lucru demn de reținut, este clar că nu există limită inferioară de vârstă pentru începerea dezvoltării calităților motrice. Există doar metode și mijloace adecvate acesteia, perioade de dezvoltare mai intensă și de relativă stagnare.

În ceea ce privește vârstele optime la care se poate acționa intens pentru dezvoltarea fiecărei calități motrice în parte avem în vedere că viteza și formele ei de manifestare pot fi influențate favorabil între 10-18 ani, acțiunile pentru dezvoltarea lor putând începe de 5-6 ani. Trebuie reținut faptul că există o perioadă mai puțin favorabilă cuprinsă aproximativ 13-14 ani, determinată de apariția tulburărilor pubertare.

Îndemânarea se dezvoltă între aceleași limite de vârstă ca și viteza. Din analiza datelor de mai sus rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al randamentului pentru dezvoltarea cu mijloace specifice, a vitezei și îndemânării sunt cele mici, iar pentru rezistență și forță vârstele mai mari

Un element de mare importanță în dezvoltarea planificată a calităților motrice este evidența. În concepția modernă a planificării, evidența constituie un factor de mare valoare, datele pe care le furnizează determinând întregul proces. Sensul optim al relației ce trebuie respectat în sistemul de planificare este următorul: evidență – analiză – planificare. Din relația de mai sus desprindem ușor rolul evidenței, putând afirma că fără date concrete, fără o analiză temeinică a acestora nu se poate concepe o planificare corectă.

O evidență bună se poate realiza numai prin constanța indicilor stabiliți pentru aprecierea dezvoltării calităților motrice pe o durată precisă. Unul din factorii de bază pentru realizarea multora dintre acțiunile motrice îl constituie capacitatea de efort fizic prin care în general, se înțelege capacitatea organismului de a presta un lucru mecanic cât mai crescut și a-l menține un timp cât mai îndelungat. Capacitatea fizică se îmbunătățește ca urmare a participării sistematice a exercițiilor fizice care favorizează, în special dezvoltarea calităților motrice – forța, viteza, rezistența și are drept urmare creșterea gradului de adaptare a organelor și sistemelor organismului la solicitări superioare. Cantitatea și calitatea efortului depus în cadrul procesului de dezvoltare a calităților motrice și de însușire, consolidare și aplicare a priceperilor și deprinderilor motrice au un rol foarte important în dezvoltarea capacităților fizice.

Efortul presupune acte motrice la baza cărora stau contracțiile musculare din transformarea energiei chimice în energie mecanică la nivelul mușchilor activi. În timpul efortului, organismul consumă cantități mai mari sau mai mici de oxigen care au menirea să contribuie hotărâtor la refacerea substratului energic.

În funcție de acoperirea integrală sau parțială a cerințelor de oxigen într-un efort fizic dat, acesta devine predominant aerob sau anaerob.

Așa cum reiese din literatura de specialitate și practică a confirmat, faptul că fotbalul modern nu poate fi abordat decât în măsura în care jucătorii sunt posesorii unor calități motrice dezvoltate și a unei pregătiri fizice superioare. În condițiile antrenamentului sistematic, continuu ca volum și o intensitate corespunzătoare perioadei și etapei de pregătire, este necesar să se asigure pe lângă capacitățile motrice de bază viteză, forță, îndemânare, rezistență și capacitatea de efort specifică jocului.

În cadrul lecțiilor pentru dezvoltarea calităților motrice la copii și juniori avem câteva indicații metodice de care nu putem face abstracție:

– predominanța laturii instruirii calitative a tuturor jucătorilor și mai puțin a informării echipelor;

– respectarea particularităților de vârstă, urmărind:

– evitarea abuzurilor de eforturi statice;

– evitarea exercițiilor de tracțiune numai cu ajutorul brațelor;

– evitarea efectuării săriturilor în număr mare;

– dezvoltarea normală a forței și a rezistenței;

– accentuarea dezvoltării îndemânării, a vitezei sub toate formele de manifestare și a dezvoltării fizice corecte și armonioase.

Conținutul lecțiilor urmărește o instruire calitativă prin rezolvarea următoarelor sarcini:

– însușirea elementelor din școala alergării și săriturii, elemente strict necesare realizării unei execuții corecte;

– dezvoltarea fizică corectă și armonioasă;

– dezvoltarea calităților motrice.

Întreaga gamă de exerciții cuprinse în lecții de dinamică, cu influență multilaterală.

În pregătirea juniorilor de 16-18 ani avem drept obiective generate, îmbunătățirea calităților fizice și pentru perfecționarea deprinderilor și cunoștințelor dobândite în perioadele anterioare, pentru satisfacerea la un nivel superior a cerințelor jocului de atac și apărare, ca urmare a creșterii valorii individuale.

Obiectivul pregătirii fizice la această vârstă îl constituie formarea tipului constituțional viguros și îndemânatic ca sarcina dezvoltării calităților motrice combinate, cu ajutorul exercițiilor tehnico-tactice cu accent pe îmbunătățirea vitezei de reacție și execuție, a îndemânării și rezistenței la durata jocului.

În jocurile sportive calitatea motrică dominantă este rezistența în regim de viteză, iar în fotbal avem de a face cu o rezistență în regim de viteză de execuție și deplasare, forță și îndemânare.

Corelat cu precizarea calității motrice dominante avem de specificat și efortul caracteristic. Astfel în fotbal efortul este submaximal, variabil cu întreruperi mari și numeroase.

2.2 Modelul jocului și modelul jucătorului la vârsta de 16 – 18 ani

2.2.1.Modelul jocului

Realizarea unui joc competitiv, superior organizat impune jucătorilor:

– permanenta informare în teren, în mod conștient, pentru rezolvarea eficientă a multiplelor faze de joc;

– activizarea tuturor zonelor din teren, în ambele momente, prin eforturi susținute ale jucătorilor în cadrul grupurilor funcționale;

– folosirea ritmului de joc ca armă tactică, prin accelerarea acestuia în diferite perioade prestabilite sau în anumite situații de joc ( recuperare, construcție sau finalizare);

– menținerea mingii în cadrul echipei printr-un dezvoltat joc colectiv ( în care jucătorii să o rețină cât mai puțin) pentru realizarea unei siguranțe maxime în circulația mingii.

A. ÎN ATAC

– anticiparea fazei de apărare ( în apărare se păstrează un jucător în plus);

– activizarea „libero-ului” pentru crearea superiorității numerice în construcție și finalizare;

– sincronizarea circulației jucătorilor pentru acoperirea rațională a terenului;

– folosirea variațiilor de ritm pe toată suprafața terenului cu accelerări în finalizare.

B. ÎN APĂRARE

– anticiparea fazei de atac ( 1-2 jucători plasați pe poziții avansate);

– jocul „fără minge” prin schimbarea simultană și rapidă a plasamentului din atac în apărare, urmărind adversarii până la recuperarea mingii;

– marcajul continuu, în zona de circulație a mingii, prin presing, blocând schimbarea direcției de atac a adversarului;

– jocul cu „libero” asigurându-se superioritatea numerică în jumătatea de teren și în zona de circulație a mingii.

2.2.2. Modelul jucătorului

A. DEZVOLTAREA FIZICĂ

– segmentele corpului dezvoltate proporțional;

– mobilitate normală în articulațiile aparatului locomotor;

– indici crescuți ai sistemului cardio-vascular și respirator ( capacitate vitală crescută 4500 – 5500 cm3);

– talia în jur de 165 – 170 cm pentru jucătorii de câmp și în jur de 185 pentru portari;

– greutatea în jur de 55- 67 kg pentru jucătorii de câmp și 67 – 75 pentru portari.

B.CALITĂȚI MOTRICE

– îndemânare în efectuarea elementelor de tehnică cu și fără minge (alergări, ocoliri, întoarceri, sărituri, opriri);

– viteză de reacție, de deplasare și de execuție a procedeelor tehnico-tactice în condiții de joc;

– forță pentru efectuarea starturilor, opririlor, întoarcerilor, săriturilor, lovirii mingii cu piciorul și cu capul precum și pentru folosirea regulamentară a forței corporale în lupta cu adversarul;

– rezistență în regim de viteză și de execuții tehnico-tactice repetate, rezistență la eforturi de intensitate submaximală și maximală.

C. CALITĂȚI PSIHICE

– orientare în teren în funcție de pozițiile și acțiunile coechipierilor și adversarilor, precum și decizie rapidă în a selecta și folosi cel mai adecvat mod de acționare;

– încredere în posibilitățile proprii și ale coechipierilor, precum și responsabilitate în pregătire și jocuri oficiale;

– corectitudine, combativitate, dăruire în realizarea scopului echipei – obținerea victoriei.

D. CALITĂȚI TEHNICO – TACTICE

– precizie în executarea deprinderilor tehnico – tactice specifice tuturor posturilor în echipă, atât în fazele de atac cât și în cele de apărare, în regim de forță – viteză și de rezistență – viteză, în acțiune – principalele acțiuni tehnico – teoretice ale jucătorilor pe compartimente și ordinea lor în concordanță cu frecvența de joc.

E. CALITĂȚI TEORETICE

– cerințele fotbalului de performanță (dezvoltare fizică, capacitate biomotrică, biofiziologică, psihologică, nivelul pregătirii tehnico – tactice, regimul de odihnă – alimentație – refacere, relația pregătire sportivă – școală – familie);

– concepția de joc și dinamica jocului în cadrul sistemului modern de joc și a variantelor sale.

2.2.3. Probe și norme de control

A. NORME FIZICE

– viteză 30 m = 3’7 – 4’1;

– viteză 60 m = 7’4 – 7’6;

– viteză 3 X 30 m = sub 40’’

– rezistență: testul Cooper (alergare = 3200 – 3300 m) ;

– forța : de desprindere pe verticală = minimum 60 cm; săritura în lungime fără elan = minim 245 cm; săritura în lungime cu elan = 5,00 – 5,50 m.

– forța de învingere a propriei greutăți: flotări la sol = minim 28; tracțiuni la bara fixă = minim 14; genuflexiuni = pe piciorul puternic 20, pe piciorul slab 15.

B. NORME TEHNICE

– tras la poartă de la 16 m ( poarta împărțită pe verticală în trei părți egale). Se execută câte 10 lovituri, câte 4 consecutiv în părțile laterale și 2 în partea centrală. Normă : 7 lovituri reușite ( se execută cu șiretul plin, mingea trebuie să pătrundă în poartă prin aer.

– complex: preluarea mingii + conducere în linie dreaptă 20 m + conducere printre 5 jaloane așezate la 2.5 m distanță ( primul fiind așezat la 32 m de poartă), iar șutul se execută din „căciulă”. Se acordă trei încercări luându-se în considerare două dintre ele ( cele mai bune). Media timpului de execuție sub 10 secunde, șuturi reușite minimum 2 din 3.

2.3 Metode folosite pentru dezvoltarea vitezei

Viteza se definește ca fiind „capacitatea de a executa rapid mișcarea” (N.G. Ozolin)

În definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiștilor caracterizează viteza prin iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile si combinațiile cele mai diverse. Viteza are următoarele forme de manifestare, care se exprimă distinct și în jocul de fotbal:

Viteza reacției motrice sau viteza de reacție, definită ca răspuns la stimuli și externi. Printre excitanți, în cadrul,jocului de fotbal avem: mingea, deplasările adversarului, ale coechipierului etc. Scăderea vitezei de reacție se datorează lipsei de concentrare, neatenției, stării de oboseala și determina „pierderea startului" în diferite acțiuni tehnico-tactice, a inițiativei și întâietății la minge;

Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe. În cadrul reacțiilor simple avem de-a face cu răspunsuri elaborate (însușite, exersate) la excitanți cunoscuți. Reacțiile complexe implica un proces de alegere, de selectare a răspunsurilor posibile. Ea nu a fost exersată în prealabil în aceeași relație cu semnalul. Această variantă a vitezei de reacție este prezenta în jocul de fotbal. Deseori, situațiile în raport de care se aleg acțiunile de răspuns trebuiesc anticipate, pregătind anumite răspunsuri posibile înaintea semnalelor.

2.3.1.Viteza de repetiție sau viteza de deplasare

Viteza de repetiție este implicată în acțiunile motrice care au în structura lor mișcări ciclice ce se repetă într-o succesiune rapidă depinzând de mobilitatea proceselor nervoase superioare (trecerea rapidă a centrilor nervoși din stare de excitare in stare de inhibiție și transmiterea influxului nervos spre grupele musculare agonisite și sinergice). Viteza de deplasare este necesară jucătorului de fotbal în majoritatea acțiunilor de joc. Distanța pe care o parcurge este relativ mică, până la 30-40 m și depinde de faze de joc și de specificul postului. Deplasările jucătorului in teren se efectuează cu mingea, dar mai cu seamă fără minge. Aceste deplasări se fac nu numai în linie dreaptă, ci de cele mai multe ori, însoțite de schimbări de direcție, de porniri și opriri bruște. Alegerile jucătorilor efectuate pentru primirea mingii, demarcările, demarcările de lângă adversar, urmărirea adversarului care conduce mingea spre poartă, schimbările de locuri etc. devin eficace numai atunci când sunt efectuate cu rapiditate.

Viteza de execuție măsoară viteza acțiunilor singulare. Ea este determinată de viteza de conducere a impulsului de la sistemul nervos central spre mușchi, excitarea lui si efectuarea mișcării. Frecvența maximă a pașilor poate ajunge la om la 5 repetări pe secundă (C. Florescu și colaboratori).

În jocul de fotbal, ca și în alte ramuri sportive, ea se manifestă in corelație puternica cu forța și rezistența, frecvența mișcărilor scăzând odată cu creșterea încărcăturii și duratei efortului.

Viteza de execuție este calitatea care permite jucătorului să rezolve favorabil situații de joc prin executarea rapidă a unui procedeu sau complex de procedee tehnice. Ea se manifestă in mod special prin efectuarea unor suturi rapide și scurte, fără pendulare, spre poartă, driblinguri scurte, deposedări, fente etc.

Cei mai importanți factori care asigură suportul biologic și psihic al vitezei sunt: mobilitatea proceselor nervoase superioare;

alternanța rapidă în centrii corticali ai excitației și inhibiției;

capacitatea genetică de viteză;

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase;

acțiunea și precizia organelor receptoare ale semnalelor;

ritmul optim de alternare a contracțiilor și relaxărilor grupelor musculare;

calitatea fibrei musculare și valoarea surselor și proceselor energetice (A.T.P., fosfocreatină);

nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (în mod special al forței);

capacitatea de concentrare și mobilizare;

intensitatea stimulului și puterea excitației (dozarea scurtă și puternică).

Dezvoltarea vitezei trebuie să se facă pe un fond de odihnă, prea multe repetări vor duce mai degrabă la dezvoltarea rezistenței sau in cel mai bun caz a vitezei în regim de rezistență. De asemenea, pentru dezvoltarea ei se cere o foarte bună încălzire a organismului, creându-se o stare de excitabilitate optimă de eforturile de viteză.

Intercalarea în partea de încălzire a lecției de antrenament a unor exerciții de streching va fi benefică, limitând mult posibilitatea producerii unor accidente musculare (rupturi, întinderi, contracții etc.)

Având în vedere aceste argumente, activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată imediat după veriga de încălzire, înaintea oricărei alte activități obositoare. Numai în aceste condiții se poate asigura intensitatea în excitațiile transmise de sistemul nervos central.

În metodica dezvoltării vitezei trebuiesc evitate eforturile monotone, repetate la nesfârșit deoarece vor avea răspunsuri negative ducând la plafonare, la atingerea unei bariere limită peste carte nu se mai poate trece. Pentru a evita plafonarea vitezei este indicat să se lucreze variat, din punct de vedere al metodelor si mijloacelor de pregătire și de foarte multe ori în condiții ușurate (alergări la vale, alergări cu handicap, cu avânt din spate, tractate etc.), pentru a se da senzația unei viteze crescute (posibil de memorat motric) și a învinge plafonul instalat abordând viteze crescute.

În literatura de specialitate căile de utilizare pentru dezvoltarea vitezei predomină din atletism, sub denumire ce diferă de la autor la autor.

În sistemul de acționare pe care l-am preconizat am folosit în mod special:

următoarele:

– Metoda repetărilor

– Metoda eforturilor variate

– Metoda sprinturilor cu intervale

A. Metoda repetărilor

Principala cale de dezvoltare a vitezei o reprezintă repetarea unor eforturi maxime sau apropiate de maxim. Folosită în fotbal, trebuie să sufere anumite modificări care să o apropie de specificul jocului. Se pot utiliza următoarele genuri de eforturi:

– repetări de eforturi specifice în viteza maximă sau submaximă, în condiții obișnuite;

– repetări de eforturi specifice in viteza maximă sau submaximă în condiții ușurate

– repetări de eforturi specifice în viteză maximă sau submaximală cu îngreuieri;

Recomand următoarele reguli de bază ale aplicării metodei:

numărul repetărilor într-o serie trebuie să fie optim, adaptat la particularitățile jucătorilor (3-5 repetări în 1 – 3 serii);

numărul repetărilor se stabilește astfel încât să poată fi efectuat cu intensitatea propusă, avându-se in vedere că in cazul unui număr prea mare, scade intensitatea (alegere), determinând efecte de viteză rezistentă sau chiar de rezistență;

variația efortului în cadrul metodei este de intensitatea lucrului pe care noi îl considerăm ca factor de progres in dezvoltarea vitezei. Aceasta se realizează prin mărirea frecvenței de alegere în parcurgerea unei distanțe sau prin mărirea tempoului de execuție a unor elemente tehnico-tactice:

distanța alergării (efortului) în viteză maximă, cumulată de la mai multe repetări și serii nu trebuie să fie mai mare de 500 m (2 x 5 x 50 m) și să nu se aplice mai mult de două ori pe săptămână (la acest volum);

pauzele de revenire între repetări vor fi de 2 – 3' de regulă sub formă de mers sau alergare ușoara, pauzele între serii vor fi mai mari de aproximativ 5 – 7 '.

În cadrul eforturilor cu mijloace specifice de joc se vor utiliza aceleași principii, corelându-se viteza de execuție cu bagajul motric al fiecărui jucător. Pentru atingerea și păstrarea vitezei maxime, jucătorii trebuie să facă eforturi volitive evidente. În cazul măririi duratei efortului și transferării lui în zona efortului anaerob (8 – 45'), vom acționa pentru dezvoltarea rezistenței în regim de viteză, absolut necesară în jocul modern.

Metoda repetărilor se va folosi cu succes și în acest caz prin:

– Repetări de distanțe de 100 – 200 m cu intensitate ridicată și pauze mai lungi de revenire. Exemplu: 3 x 150 m.. Intensitate 90 %, Pauză: 3'

– Repetări pe distanțe mai lungi – 300 -500 m cu intensitate mai scăzută 80 – 85 %

– Serii de repetări. Exemplu: 2 x (3 x 150);

B. Metoda eforturilor variate

Cuprinde alternarea eforturilor de viteză pe distanțe între 60-150 m chiar mai mult (200-300m). În cadrul acestor eforturi, vor fi parcurse distanțe dinainte stabilite (20-30-50 m) în tempouri prestabilite (1 / 2, 3 / 4, 1 /1 și posibilitățile maxime) în cadrul unei serii sau mai multe serii. Această metodă este eficientă și corespunde modelului efortului fizic din joc care are în permanență, schimburi de tempo și ritm, arma tăioasă menită a prinde adversarul descoperit.

În procesul de pregătire această metodă se va exersa numai prin alergare, realizând o bună adaptare a organismului la efort. După ce s-au realizat 5 acumulări corespunzătoare, acest procedeu se va executa și în condiții specifice impuse de joc.

Metoda sprinturilor pe intervale se va folosi pentru dezvoltarea vitezei maxime pe porțiuni în condiții de nerestabilire a organismului după efort. Pauzele vor fi mai scurte (aproximativ 30-50') și active (alergare ușoară).

Efortul se va desfășura pe distanțe de 10-30 m în 1 – 2 – 3 serii a 3-5 repetări. După fiecare serie se va acumula o mare datorie de oxigen care va fi restabilita pe parcursul unei pauze mai mari (2-3').

2.4. Metode pentru dezvoltarea îndemânării

Orice mișcare voluntară urmărește rezolvarea unei anumite sarcini concrete. Complexitatea sarcinii motrice este determinata de numeroase cauze, în special de necesitatea coordonării mișcărilor executate succesiv și concomitent. Complexitatea de coordonare a acțiunilor motrice servește drept prim criteriu al îndemânării. Sarcina motrică va fi executată dacă mișcarea îi corespunde prin caracteristicile sale spațiale, temporale și de forță, adică dacă este suficient de precisă. Precizia mișcărilor constituie al doilea criteriu al îndemânării.

Îndemânarea condiționează însușirea și perfecționarea diferitelor acțiuni motrice, ca și perfecționarea celorlalte calități motrice. Ea este implicată în toată acțiunile care presupun un anumit grad de coordonare. Orice mișcare voluntară, indiferent de gradul ei de dificultate, pretinde pentru efectuarea ei un anumit indice de îndemânare, coordonarea ei de către scoarță.

Îndemânarea se definește, în primul rând, ca o aptitudine de a însuși mișcari noi, și al doilea rând, ca o aptitudine de a restructura rapid activitatea motrică potrivit împrejurărilor care se schimbă brusc.

Îndemânarea reprezintă capacitatea individului de a însuși și efectua acțiuni motrice cu grade de dificultate diferite, dirijând precis și economic mișcările în timp și în spațiu, cu vitezele și încadrările necesare, în deplină concordanță cu condițiile impuse, cu situațiile ce apar pe parcursul efectuării acțiunii.

Mișcarea – reflexa sau voluntară, simplă sau complexă – este rezultatul contracției musculare efectuate de mai multe grupe musculare, acționând în același sens (agoniști) sau în sens opus (antagoniști). În structura ei întâlnim doua sau trei componente: competența reprezentată de centrii nervoși și componenta motrică.

Reglarea activității organismului în timpul desfășurări acțiunilor motrice presupune diferențierea cu maximum de precizie și rapiditate a stimulilor ca și a răspunsurilor. La nivelul sistemului nervos central, în urma multiplelor repetări ale acțiunilor pe baza iradierii concentrării și inducției reciproce a proceselor nervoase fundamentale de excitare și inhibiție, se formează mecanismele actelor reflex – condiționate, ca expresie a legăturilor temporare ce se stabilesc ca mecanism fizic fundamental, elaborat de organism în vederea îndeplinirii eficiente a acțiunii respective.

Fiecare act motric reflex – condiționat se formează pe baza altor reflexe motrice condiționate mai simple, sau a reflexelor motrice necondiționate mai complexe decât precedentele, este, teoretic, nelimitată.

Din punct de vedere al coordonării, cu cât mișcările sunt automatizate ci atât îndemânarea este mai puțin solicitată în utilizarea acestor mișcări.

Din contră, în acțiunile în care sunt necesare intervenții corective – datorită modificărilor produse de factorii perturbatori, sau pentru refacerea echilibrului dereglat – îndemânarea este solicitată la un nivel ridicat. Manifestarea îndemânării la indici valorici ridicați este condiționată de mai mulți factori.

Un prim factor îl constituie calitatea sistemului nervos central – valoarea proceselor de coordonare, a plasticității scoarței. Finețea, acuratețea și precizia – organelor de simț și în mod deosebit a analizatorilor motrici: simțul echilibrului, simțul ritmului, al orientării și al expresivității motrice – constituie un alt factor. Experiența motrică anterioară, reprezentată de bogăția și varietatea deprinderilor și priceperilor motrice, stăpânite de individ – constituie cel de-al treilea factor.

Nivelul de dezvoltare al vitezei, forței, rezistenței și supleței constituie cel de-al patrulea factor implicat în manifestarea îndemânării, fiecare dintre acestea implicând aspecte de coordonare, de reglare fină a proceselor nervoase fundamentale a funcțiilor și activităților organismului, dependent de cerințele de activitate motrică desfășurată.

Îndemânarea poate fi:

– Generală; capacitatea de a efectua rațional și creator diverse acțiuni motrice;

– Specială; specifică ramurilor și probelor sportive, specifică pentru o anumită categorie de deprinderi motrice.

Din alt punct de vedere, formele de manifestare a îndemânării trebuie raportate și la alte elemente, care reprezintă și indici valorici ai îndemânării gradele de complexitate a acesteia;

a. gradul de dificultate – complexitatea acțiunii motrice;

b. indicele de precizie al încadrării mișcării în spațiu;

c. indicele de viteză – timpul de execuție, tempoul și ritmul execuției;

d. indicele de forță (încordarea);

e. indicele de sincronizare a acțiunilor dependent de parteneri și adversari.

Îndemânarea ocupă un loc deosebit în cadrul calităților motrice fiind strâns legată de deprinderile de mișcare. Prin îndemânare se înțelege acea calitate care permite sportivilor să realizeze coordonarea unor mișcări complicate. Îndemânarea asigură însușirea rapidă a deprinderilor tehnico-tactice și perfecționarea lor, precum și folosirea acestora în funcție de cerințe și de adaptarea la situațiile ivite și variate.

În jocurile sportive caracterizate prin schimburi rapide de condiții și printr-o mare varietate de acțiuni, timpul care se scurge de la semnalul evoluției și începutul ei prezintă o deosebită importanță.

La situație schimbată brusc este nevoie de multă îndemânare pentru a putea gândi și acționa eficace.

Indicații metodice pentru dezvoltarea îndemânării

1. Accentul principal în dezvoltarea îndemânării va fi pus pe stăpânirea mai

multor deprinderi motrice, și a comportamentelor acestora.

2. Sportivul trebuie să-și însușească in permanența noile mișcări motrice

Dacă se neglijează o perioadă mai lungă învățarea unor mișcări noi, capacitatea de asimilare se micșorează. Exercițiile pentru dezvoltarea îndemânării trebuie să prezinte un anumit grad de dificultate.

3. Pentru dezvoltarea îndemânării, trecerea rapidă de la o mișcare la alta reprezintă condiția necesară. Se vor folosi exerciții din jocurile sportive, alergări de garduri sau obstacole variate.

4. În dezvoltarea îndemânării cerințele vor crește mișcarea dificultății de coordonare.

5. Exercițiile folosite pentru dezvoltarea îndemânării trebuie executate la începutul antrenamentului cu intervale de refacere optime.

Aprecierea îndemânării nu se face după un criteriu unitar. Ea se realizează în funcție de cerințele ramurii de sport prin mijloacele observației sau măsurii timpului necesar execuției unui exercițiu.

2.5. Metode de antrenament folosite pentru dezvoltarea calităților motrice

Atunci când ne referim la „ metoda de antrenament în fotbal " înțelegem modalitatea prin care un grup de exerciții, complexe sau programe, alcătuit într-o ordine care să respecte principiul psiho – fiziologic și metodic ale efortului specific diferențiat din fotbal, este aplicat particularităților echipei și jucătorilor pentru realizarea scopurilor antrenamentului și jocului. Este bine știut că nu orice combinare de exerciți reprezintă o metodă. Spre deosebire de combinația întâmplătoare, metodele mențin o serie de parametri care le definesc.

În acest capitol mă voi referi la cele două metode de antrenament :antrenamentul de intervale și antrenamentul în circuit pentru că din multiplele metode de antrenament, acestea realizează cel mai bine sarcina legată de dezvoltarea calităților motrice prin mijloace specifice întrucât exercițiile selecționate se desfășoară în prezența mingii, încadrându-se astfel conținutului temei.

2.5.1. Antrenamentul cu intervale

Antrenamentul cu intervale este o metodă prin care sportivul este supus unui efort „ standard", de intensitate și durata determinată, ce se repetă de un anumit număr de ori, între repetări fiind intercalată o perioadă de recuperare dinainte stabilită.

În legătură cu importanța acestei specialiști au ajuns la următorii factori metode pentru practică, o serie de indispensabili în antrenamentul cu intervale:

– mărirea fazei de lucru;

– intensitatea fazei de lucru;

– perioada de recuperare.

Antrenamentul cu intervale se caracterizează prin fragmentarea efortului executat cu intensitate prestabilită și întreruptă de pauze. La acest antrenament accentul se pune pe numărul de repetări și pe durata pauzelor de odihnă, adică pe alternarea planificată a efortului și a odihnei. Experiența a arătat că efectele pozitive pe care le au diferitele variante ale acestei metode se pot observa și în antrenamentele jucătorilor de fotbal, pe baza cărora s-a ajuns la următoarele concluzii:

– prin aplicarea metodei se asigură o densitate mai mare a lecțiilor de antrenament și totodată se conferă un caracter mai variat;

– metoda cu intervale poate fi adaptată în vederea dezvoltării și perfecționării capacităților și deprinderilor de joc, pe care le impune complexitatea jocului de fotbal;

– prin aplicarea metodei se realizează dezvoltarea simultană a calităților motrice; a vitezei, rezistenței și forței;

– efortul pe care se poate doza precis, luându-se în considerare particularitățile individuale;

– efectele antrenamentelor sunt mai ușor sesizabile și se pot chiar măsura;

– rezultatele obținute în serii, precum și datele medicale referitoare la reacția organismului, pot fi utile la stabilirea

gradului de pregătire a jucătorilor;

– datorită faptului că efortul este intens, iar intervalul de odihnă astfel ales încât nu se ajunge la revenirea completă a pulsului, metoda contribuie si la -. dezvoltarea unor calități psihice ca voința, perseverența, dârzenia etc.

Aplicarea metodei în antrenamentul de fotbal impune și respectarea unor cerințe metodice, organizatorice și fiziologice, care pot fi sistematizate astfel:

a) Efortul, intensitatea și pauzele sunt determinate de etapa de antrenament, obiectivele instruiri, gradul de pregătire, cunoștințele tehnico-tactice, particularitățile individuale;

b) Alergările vor fi efectuate cu o intensitate de 80-90% din cea maximă;

c) Pentru dobândirea rezistenței în regim de viteză efortul optim este acela care durează în jur de 45 sec. și ridică pulsul la aproximativ 180 bătăi pe minut;

d) Efortul care urmează după intervalul de odihnă trebuie să înceapă înainte de revenirea pulsului la valoarea inițială;

e) Încălzirea premergătoare a antrenamentului cu intervale trebuie să realizeze un puls de aproximativ 120 bătăi pe minut;

f) Majoritatea exercițiilor din cadrul seriilor vor fi complexe, deci trebuie să cuprindă elemente tehnico – tactice, sprinturi, accelerări, schimbări de direcție, sărituri.

2.5.2. Antrenamentul în circuit

Este o metoda complexa de antrenament, preluata și adaptata la fotbal, în funcție de particularitățile individuale si colective ale echipei. Prin aceasta metoda se urmărește în mod deosebit dezvoltarea generală a organismului, precum și dezvoltarea calităților motrice combinate – rezistența în regim de forță, rezistența în regim de viteza. Obiectivele antrenamentului in circuit sunt bine stabilite. În primul rând, metoda urmărește îmbunătățirea progresiva a pregătirii fizice, si mat exact, dezvoltarea sistematica a calităților principale : forța și puterea musculara, rezistența musculara și rezistența cardio-pulmonară. Efectuarea continuă a exercițiilor contribuie la dezvoltarea rezistenței generale – aerobe. Repetarea fiecăruia dintre exerciții, cu pauzele corespunzătoare, contribuie la dezvoltarea capacității motrice.

Principalele caracteristici ale antrenamentului de circuit sunt:

• organismul este solicitat progresiv; efortul este individualizat, evitându-se suprasolicitările;

• în activitate poate fi cuprins simultan un număr mare de jucători, ceea ce duce la ușurarea organizării și a eliminării timpilor neproductivi;

• duce la dezvoltarea sistematică a calităților motrice;

• corespunde cerințelor specifice oricărei ramuri de sport;

• efortul poate fi reglat precis, pot fi alternate judicios solicitarea diferitelor grupe musculare, precum și efortul și odihna;

• jucătorii trec succesiv de la un exercițiu la altul.

La antrenamentul în circuit, în fotbal, vom avea:

• exerciții de pregătire fizică generală, luate în arsenalul original al antrenamentului în circuit, la care se adaugă exerciții care determină un randament mai bun;

• exerciții de pregătire fizică specifică care vor fi alese în funcție de: calitățile specifice necesare; viteză, mobilitate, suplețe, detentă; grupele musculare solicitate în mod special;

• exerciții speciale;

• exerciții tehnice de antrenament, care vor păstra totuși și un caracter fizic, pe lângă cel tehnic.Un circuit cuprinde între 6-12 exerciții și fiecare se repetă (cronometrat) de circa 3 ori, durata unui circuit fiind de 10-30 min. numărul de exerciții, repetările și mărimea încărcăturii se stabilesc individual; la jumătate din efortul maxim ce poate fi realizat de fiecare jucător.

Dozarea efortului și mărimea încărcăturilor se stabilesc astfel încât fiecare exercițiu să fie executat de circa 10 ori, când se urmărește dezvoltarea forței și virca 10-30 ori, când se urmărește dezvoltarea rezistentei.

Antrenamentul în circuit are numeroase variante de aplicare. Astfel există un circuit scurt de 6 exerciții într-o serie, un circuit ușor cu 9 exerciții, altul greu cu 9 exerciții și unul lung cu 12 exerciții.

Există mai multe variante privind desfășurarea activității în timpul unui antrenament în circuit:

• exersarea fără pauze și fără norme de timp, pentru unul sau mai multe circuite;

• exersare fără pauze, dar cu normă de timp, pentru cele 3 circuite;

• exersare fără pauze, cu timp de lucru standardizat și număr variabil de circuite.

Antrenamentul în circuit se poate combina cu antrenamentul cu intervale, lucrându-se, de exemplu, la fiecare atelier 15 sec. și făcându-se o pauză de 45 de sec., sau 30 de sec. lucru și 15 sec. pauză; sau 30 sec. lucru, 30 sec pauză etc.

Ca elemente de progresie avem în primul rând reducerea timpului de efectuare a unui circuit, păstrând numărul repetărilor și încărcătura; de asemenea mărirea încărcăturii sau folosirea simultană a ambilor factori de progresie.

La antrenamentul în circuit al fotbaliștilor, avem câteva principii metodice și fiziologice deosebit de importante:

a) antrenamentul în circuit trebuie să se repete săptămânal, pe o perioadă mai mare de timp, adăugându-se permanent caracteristicile pe care vârsta, perioada sau timpul le impun;

b) în toate formele de circuit încălzirea este scurtă și intensă;

c) la început se fac 1-2 antrenamente pentru învățarea exercițiilor și a ordinii în serii, după care se va trece la stabilirea gradării dificultăților pentru lecțiile viitoare;

d) se urmărește în mod deosebit, calitatea execuției fiecărui exercițiu, indiferent dacă se execută într-un timp sau cu un număr mai mare sau mai mic de repetări;

e) toate exercițiile se succed, respectând principiul multilateralității și alternând:

– exercițiile pentru forță cu cele pentru viteză și mobilitate;

– exercițiile de flexie cu cele de extensie;

– exercițiile statice cu cele dinamice;

– exercițiile pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior.

f) alcătuirea circuitelor trebuie să țină seama de vârstă, nivel de pregătire, formă sportivă;

g) creșterea treptată și sistematică a dificultăților exercițiilor este legată de calitățile psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine, lucru determinat în atingerea performanțelor în fotbal, pe baza unei bune pregătiri fizice.

Antrenamentul în circuit prezintă mai multe variante, care toate dezvoltate îmbunătățesc viteza, rezistența, forța ca și formele complexe, rezistența în regim de viteză și cea în regim de forță.

Aplicarea unei anumite variante va duce la îmbunătățirea calităților fizice pe care vrem să le dezvoltăm, dar în același timp, antrenamentul în circuit determinând în final o creștere a capacității de efort, deci îmbunătățirea pregătirii fizice.

Variantele antrenamentului în circuit întâlnite în fotbal sunt:

1. Antrenamentul în circuit după metoda lucrului de durată sau antrenamentul de durată;

a) cu dozarea individuală dezvoltată:

– forța și puterea musculară;

– rezistența musculară;

– rezistența cardio-pulmonară;

b) fără dozare individuală urmărește:

– pregătirea fizică generală;

– pregătirea fizică specifică;

c) cu normă de timp pentru 1-2-3 circuite dezvoltă:

– rezistența în regim de viteză și forță.

2. Antrenamentul în circuit, după metoda lucrului extensiv cu intervale cu antrenament pentru în circuit pentru rezistență, dezvoltă:

– rezistență în regim de viteză, în regim de forță, rezistența musculară și cardio-pulmonară;

– la fiecare atelier se lucrează 15 sec. cu 45 sec. pauză; 15 sec. cu 30 sec. pauză; 30 sec. cu 30 sec. pauză

3. Antrenamentul în circuit după metoda lucrului intensiv și cu intervale sau antrenament în circuit pentru viteză, care dezvoltă:

– viteza de deplasare, viteza în regim de rezistență;

– la fiecare atelier se lucrează 1-15 sec. cu 60 sec. pauză; 10-15 sec. cu 75 sec. pauză; 10-15 sec. cu 90 sec. pauză;

4. Antrenamentul în circuit specific pregătirii fizice, tehnice, tactice sau adaptat jocului de fotbal, dezvoltă:

– calitățile motrice specifice jocului de fotbal;

– procedeele tehnico-tactice în regim de rezistență.

Alcătuirea circuitelor se poate face de către fiecare antrenor ținând seama de însă de caracteristicile, principiile metodice și fiziologice descrise și de sarcinile concrete ale instruirii.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETARII

3.1. Organizarea și desfășurarea experimentului

Pentru realizarea prezentei cercetări am efectuat un experiment cu un grup de jucători de la F.C. Olimpia Satu Mare, pe o perioadă de un an competițional: 2007 – 2008, alcătuit din patru jucători de 18 ani.

Cercetarea a cuprins un număr de 4 fotbaliști juniori I care au fost testați de trei ori:

– prima testare : inițială 1 – 15 sept.2007;

– a doua testare : intermediară 15 – 30 nov.2007;

– a treia testare : finală 1 – 15 aprilie 2008.

Cercetarea cuprinde un număr de patru fotbaliști juniori I care au avut cea mai bună frecvență la antrenamente și au prezentat interes.( Tab. Nr.1)

TABELUL NR. 1

3.2. Experimentul propriu zis:

Jucătorii au fost testați la următoarele probe:

– Alergarea de viteză: 50m;

– Săritura in lungime de pe loc;

– Abdomen: 30"(numărul maxim în 30");

– Alergare de rezistență: 2000m;

– Complex tehnic: pasă 10 m – reprimire – preluare – conducere printre 5 jaloane aflate la 3 m – și finalizare în afara careului.

În continuare prezentăm rezultatele obținute la cele 5 probe și 3 testări.

TESTAREA INIȚIALĂ – septembrie 2007

TABELUL NR. 2

TESTAREA INTERMEDIARĂ – noiembrie 2007

TABELUL NR. 3

TESTAREA FINALĂ – aprilie 2008

TABELUL NR. 4

TABELE COMPARATIVE CU REZULTATELE OBȚINUTE LA PROBELE DE VERIFICARE

ALERGARE DE VITEZĂ 50 M.

TABELUL NR. 5

SARITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC

TABELUL NR. 6

ABDOMEN 30 ’’

TABELUL NR. 7

ALERGARE DE REZISTENȚĂ 2000 M

TABELUL NR.8

PROBA TEHNICĂ

TABELUL NR. 9

CAPITOLUL IV

MIJLOACE FOLOSITE PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂȚILOR MOTRICE

4.1. Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei

4.1.1.Exerciții speciale, din atletism :

– joc de frecvență (pe loc și din deplasare) ;

– alergare cu genunchii sus ;

– pas sărit ;

– pas săltat ;

– alergare cu pendularea gambei înapoi ;

în 2-3 serii pe distanțe de 20-30 m pe plat și pe deal.

– alergări pe loc în tempo ușor, la semnal alergare cu tempo maxim 5-6" urmată de alergare ușoară;

– alergări accelerate pe diferite distanțe (20-50m);

– alergări lansate pe diferite distanțe (20-50m);

– alergări cu schimbare de tempo pe diferite distanțe;

– alergări cu schimbare de tempo și de direcție pe diferite distanțe;

– alergări cu fața, la semnal întoarcere 180 de grade, alergare cu spatele;

– alergare la deal;

– alergare la vale;

– alergare cu tracțiunea unui cauciuc;

– alergare în ham;

– sărituri din diferite poziții, la semnal, continuate cu lansări pe distante de 20-30 m;

– alergări în tempouri diferite cu sărituri peste diferite obstacole;

– alergări sub formă de întrecere, ștafete etc.;

– alergări cu handicap pe distanțe de 20-50 m.

4.1.2.Exerciții și jocuri care implică alergări cu și fără minge, în vederea dezvoltării vitezei de deplasare:

– alergări cu viteze diferite (lansate): după obținerea vitezei maxime prin accelerarea progresivă, jucătorul continuă alergarea pe încă 10-20 m, în viteză maximă, ca apoi să încetinească treptat efortul;

– deplasări pe distanțe de 10-15-20 m, din diferite poziții: ghemuit, sărituri pe loc, pe ambele picioare etc.;

– sărituri repetate cu întoarceri. Jucătorii așezați în sprijin ghemuit pe linia de plecare, la un semnal dat, pornesc pe un traseu de 15 m. Primii 30 m (15 m dus și 15 m întors) se vor parcurge în alergare ușoară și 15 m din nou în viteză maximă;

– alergări dus și întors pe o distanță de 15 m, cu sărituri peste coarda întinsă, ridicată la 80 cm înălțime, la mijlocul distanței și cu întoarceri bruște la semnal;

– alergare de voie pe un teren de dimensiuni limitate: 3 x1 5 sec. în tempo de 3- 4 – 4 / 4

– concursuri pe 10-60 m. Se va alerga în grupe de 4-6, individual, pe echipe și sub formă unor ștafete;

– concursuri de alergări în slalom, cu ocolirea obstacolelor, sub formă de ștafetă: se pornește la semnal, se ocolește, plasat la 15-20 m se revine cu pasarea mingii;

– alergări cu schimbări de direcție; se practică individual sub formă de ștafetă pe 40-80 m, contra-cronometru;

– alergări cronometrate pe distanțe de 20-50 m sub formă de norme de control;

– alergare navetă fără oprire cu aducerea mingii; Se aleargă dus-întors câte 10 m; urmează o alergare dus-întors pe 20 m, în total 60 m. Sau varianta 20 + 20 m, urmat de 30 + 30 m, în total 100 m;

– alergare cu și fără minge; Se va alerga 20 m conducând mingea, apoi mingea va rămâne pe loc, iar alergarea va continua încă 20 m, fără minge. După ocolirea unui obiect, jucătorul se va întoarce, se revine la start conducând mingea ultimii 20 m.

– 6-8 mingi așezate în diferite zone de teren, la semnal jucătorii pornesc în alergare, având fiecare sarcina de a se întoarce cu cât mai multe mingi;

– conducerea mingii cu îngreuiere; Se poartă diferite încărcături cum ar fi: o minge medicinală, un cordon de plumb. Sub formă de ștafetă exercițiul se poate practica prin alergare de 20 m cu mingea medicinală în brațe. Apoi se așează mingea jos, se aleargă 20 m fără povară, se ocolește un obiect și se culege povara. Revenind la grupă, aceasta se predă următorului executant.

– întrecere cu numere; jucătorii vor fi așezați pe 3-4 coloane, șezând pe jos la distanță de 3-4 m intre coloane. Jucătorii vor fi numerotați. Când antrenorul pronunță un număr, acesta se scoală, ia mingea pe care o conduce în slalom, se întoarce, ocolește coloana și de așează la locul ocupat anterior.

– variante de alergări cu conducerea mingii;

– ștafetă de alergare, cu ocolirea semnului, cu conducerea mingii;

– conducerea mingii cu pasă până înapoi de la locul semnului;

– conducerea mingii până la semn, alergare înapoi fără minge, următorul aduce mingea;

– ștafetă cu jucarea cu mana; mingea poate fi rostogolită pe sol, împinsă, aruncată în sus la câte 3 pași, ținută între picioare etc.

4.1.3.Exerciții și jocuri cu și fără minge, care implică dezvoltarea vitezei de execuție:

– de pe loc sau din deplasare, la semnal executarea unor mișcări singulare, sărituri, opriri, întoarceri, mișcări de brațe executate foarte rapid;

– trecere din fandat în șezând, în atârnat, din sprijin ghemuit în înainte culcat la semnal, cu maximum de viteză;

– lovirea mingii cu piciorul, la execuții foarte rapide, pauze între execuții 2-4 sec. ;

– conducerea mingii în alergare, simularea săriturii peste obstacole;

– stând între două mingi, așezate la 1-2 m în lateral stânga-dreapta, la semnul ridicarea mingii din stânga si executarea aruncării aut, deplasare la mingea din dreapta și executarea unei centrări șutate;

– alergarea ușoară, la semnal schimbarea direcției, fentă, imitarea lovirii mingii cu capul din sărituri.

4.1.4. Exerciții și jocuri cu și fără minge, care implică dezvoltarea vitezei de reacție.

– din stând: acțiuni rapide executate la diverse semnale – țâșnire, ridicare din culcat, întoarcere, săritură la cap; se execută foarte rapid cu pauze de 3-5" între exerciții;

– de pe loc sau din deplasare la semnal executarea unor mișcări singulare, sărituri, opriri, întoarceri, mișcări de brațe sau picioare;

– trecere din fandat în șezând, în atârnat, din sprijin ghemuit în înainte culcat la semnal, 5 execuții din fiecare poziție cu maximum de viteză, cu pauză intre execuții de 3-5";

– stând la semnal: pornire în alergare; întoarcere și pornire în alergare; rostogolire înainte, urmată de săritură, alergare cu schimbare de direcție, simularea săriturii peste obstacole;

– alergare ușoară, la semnal întoarcere 180 de grade, rostogolire înainte și săritură pe verticală;

– câte doi, stând față în față, la semnal săritură pe verticală cu extensie, partenerii lovindu-se piept în zbor;

– câte doi, stând spate în spate, la distanță de un pas,: la semnal săritură simulată cu întoarcere de 180 de grade (stânga sau dreapta) cu lovirea palmelor în aer;

– "execuție opusă" colectivul se deplasează în mers sau alergare ușoară în formație de cerc, la diferite comenzi ei trebuind să execute mișcarea inversă decât cea comandată;

– aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă, ridicarea și prinderea mingii;

– câte doi, stând față în față la 3 m distanță: aruncarea mingilor cu mâna sus, lovirea cu capul în sus, schimbarea rapidă a locurilor, prinderea mingilor și reluarea exercițiului:

4.1.5.Locul dezvoltării vitezei în lecția de antrenament.

În cadrul ciclului săptămânal de antrenament, dezvoltarea vitezei ținând cont de factorii care o determină) se va efectua în antrenamentele de după ziua de odihnă sau după antrenamente cu solicitare neuromusculară mică.

În antrenamentele care au ca temă principală dezvoltarea vitezei, încălzirea organismului va purta amprenta vioiciunii ducând la instalarea stării de excitabilitate optimă.

Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se vor folosi imediat după terminarea încălzirii, atunci când organismul este odihnit.

4.2. Mijloace și jocuri pentru dezvoltarea îndemânării

Fotbalul necesită o doză importantă de îndemnare. În fotbal, îndemânarea poate fi definită ca aptitudine de a învăța și stăpâni diferite deprinderi legate de joc, exersându-le în viteză și corespunzător situației.

Toate deprinderile necesare jocului trebuie învățate și executate de la vârsta cea mai fragedă, pentru a putea fi aplicate în cele mai neașteptate situații și condiții de joc. O mare parte a lecțiilor de antrenament se va consacra exersării diferitelor tehnici căpătate, dezvoltând concomitent viteza de execuție

Aceste exerciții, menite să dezvolte îndemânarea se vor include in cele tehnico-tactic, programate în antrenament și jocuri de pregătire și se vor efectua în condiții cât mai apropiate de cele ce se ivesc în timpul partidelor oficiale.

Exercițiile trebuie să includă un număr de elemente numite "de îndemânare" de tehnică fină. Se vor învăța, de asemenea: căderea fără accidentare (sărituri din genuflexiuni înainte și înapoi, plonjoane, rulări și răsturnări), schimbări rapide de direcție, opriri bruște din sprint, accelerări explozive, treceri peste obstacole, peste parteneri, cățărări pe obstacole, evitarea ciocnirilor, slalomuri, alergări, driblinguri etc. Se vor exersa insistent elemente de pură tehnică, cum sunt: pasele, preluările, plasamentul, alergarea în spațiul liber, demarcate lovituri de cap etc.:

– individual, din alergare de viteză, aruncarea mingii cu mâna, lovirea ei cu piciorul înainte, prinderea, din nou lovirea; pe parcursul exercițiului viteza de alergarea a jucătorilor nu trebuie să oscileze, iar mingea să nu cadă pe sol;

– menținerea mingii în aer prin lovituri repetate cu piciorul, coapsa și capul, din deplasare în viteză, în linie dreaptă;

– individual, de-a lungul terenului, lovirea mingii din mână cu traiectorie joasă, cu trimiterea ei înainte la 5-6 m sprint după ea lovire directă cu piciorul la aceeași distanță și cu aceeași traiectorie, după ce a ricoșat din sol;

– aruncarea mingii cu mâna puternic în sol, lovirea ei din săritură cu capul, trimițând-o cu boltă înainte, prindere, din nou aruncare;

– rularea mingii alternativ cu talpa piciorului stâng și drept cu deplasare în viteză cu spatele;

– un jucător aleargă în viteză cu schimbări de direcție, altul execută cu mingea la picior aceleași mișcări fără a o pierde;

– alergare 15 m, cu conducerea a două mingi medicinale cu picioarele, așezarea lor în câte un cerc, continuarea alergării lor, transportarea a trei mingi în brațe, ocolirea unui jalon, punerea mingilor înapoi la loc și alergarea înapoi;

– câte doi: unul din jucători conduce mingea 5-6 m, o oprește cu talpa și sprintează înainte. Un partener aleargă sere minge și o lovește cu "șiretul" dedesubt, trimițând-o cu boltă, astfel încât ea să cadă în fața celui care a oprit-o. Acesta o preia, o conduce, o oprește din nou;

– conducerea mingii, cu sprijin pe mâini și pe picioare, sub formă de ștafetă;

– lovituri cu cap (cupluri). Jucătorul va lovi mingea cu capul din poziția șezând, în timp ce se întoarce și execută o rostogolire înainte;

– înălțimea mingii pentru lovirea de cap; unul din jucători aruncă mingea în aer, pentru sine și apoi pasează spre un coechipier, pentru ca acesta s-o poată lovi sărind cu capul; mingea revine astfel la primul;

– doi jucători la distanță de 6-8 m aproximativ, pas cu capul, preluare și pas înapoi cu capul;

– ridicarea mingii peste cap și întoarcerea; perechile înalță mingea peste cap, după căderea și ridicarea în jurul axei proprii;

– loburi înainte, culcare și ridicare. Este un exercițiu individual. Jucătorul execută un lob, astfel ca mingea să recadă în fața sa. Apoi execută o culcare și o ridicare, încercând să reia mingea după o singură cădere, în vedea executării unui lob;

– dropul – se execută o pasă pe jos la un partener, care imprimă mingii o traiectorie de urcare, ca apoi să execute un drop (semivole) sub forma unei pase la partener;

– un jucător conduce în viteză mingea 5-6 m, o oprește cu talpa și se deplasează puțin lateral.

Imediat din spate sprintează alt jucător, care ridică mingea direct de pe sol cu vărful, o controlează, două-trei lovituri, o preia prin ricoșare, o conduce 5-6 m și o oprește pentru

partener;

– doi jucători așezați fată în fată la distanță de 10-15 m. Jucătorul A conduce mingea, la jumătatea distanței efectuează o întoarcere de 180 de grade cu mingea, îl ocolește pe jucătorul B, revine la poziția inițială și pasează mingea lui B;

– apropierea de poartă, cu menținerea mingii în aer și trimiterea acesteia peste capul portarului (venit în întâmpinare) în plasă.

Variante:

a) folosind numai picioarele;

b) folosind numai capul;

c) combinând ambele exerciții.

– în interiorul unei jumătăți de teren, la distanțe egale, sunt plasați opt jucători, fiecare cu minge (patru la colțuri și patru la jumătățile laturilor). Un alt jucător aleargă în viteză prin fața acestora, la 10-12 m, primește mingea de la fiecare și prin lovituri directe încearcă să le

introducă în plasă;

– din formație pe un șir, la 30 m de poartă, jucătorii aleargă pe rând în viteză, și după 8-10 m primesc mingea aruncată cu mâna de un partener care o trimite înainte, o lovesc din vole și o introduc în poartă;

– depășirea de viteză a unui apărător, prin autopasă sau prin aruncarea mingii cu vârful piciorului peste el, apoi finalizare cu șut la poartă;

– jonglare cu schimb de locuri. Jucătorul A aruncă mingea în diagonală la B, pe care o menține jonglând-o și alergând apoi la A, care se plasează ulterior în spatele lui B. Acum B pasează lui A cu capul care reia exercițiul;

– doi jucători aflați față în față la 18-20 m. jucătorul A conduce mingea în viteza, în timp ce B aleargă fără minge. Pe pozițiile noi pe care au ajuns A pasează mingea lui B care continuă exercițiul;

– lovituri de cap în trei. Jucătorii sunt așezați în triunghi la o distanță de 5 m. Aruncă mingea în sus pentru sine, o lovește cu capul lateral la B, care se retrage. B o retrimite cu capul la A care avansează și o pasează cu capul lui G, care se retrage, C o retrimite la A. Astfel A avansează mereu, in timp ce B și C se retrag continuu. După un timp se schimbă locurile.

– fotbal din șezând: pe un teren cu lungimea de 17-18 m și lățimea de 7-8 m, jucătorii împărțiți în două echipe egale se găsesc în șezând cu sprijin înapoi pe palme. Jucătorii se vor deplasa după minge numai prin târâre din șezând și tot din această poziție să o lovească cu

piciorul sau cu capul, trimițând-o in partea adversă. Jocul se desfășoară pe puncte, contra timp. Mingea ieșită afară din teren se repune de la margine cu aruncare peste cap, cu ajutorul picioarelor.

– jucătorii câte doi, stând spate în spate la 20 – 25 m distanță își trimit mingea alternativ înapoi prin foarfecă, după aruncarea cu mâna pe sol;

– un jucător aruncă mingea cu mâna din apropierea unui partener care stă pe genunchi, în șezând, culcat pe spate sau pe o latura, și din una din aceste poziții pasează precis înapoi, lovind-o cu piciorul sau capul;

– mingea la presă. Jucătorii sunt împărțiți în echipe egale, ca număr și ca valoare, așezați câte doi înapoia unei linii de plecare. Fiecare echipă are câte o minge. La semnal prima pereche din prima echipă, menține mingea între capete, coechipierii se prind de braț și pornesc în alergare spre punctul de întoarcere, îl ocolesc si revin, transmit mingea perechii următoare, după care se duc la capătul șirului. Dacă o pereche scapă mingea, a obligată să o ridice și să continue de unde a întrerupt cursa. Preluarea mingii se face înapoia liniei de sosire.

– loburi înainte, urmate de sărituri cu jonglare peste celălalt jucător aplecat. A lobează peste B aplecat, apoi sare peste el și aleargă după minge care nu a sărit decât o dată. O menține în aer (jonglează) în timp ce B îl ocolește pe A și se apleacă. După un număr de execuții se schimbă rolurile.

– un jucător aleargă în viteză cu spatele spre poartă. Când se apropie la 8-9 m de aceasta, i se transmite mingea puternic pe sus pentru a o devia cu capul în poartă. Pentru asigurarea tăriei și preciziei, mingea se va lovi cu piciorul din demivole sau cu mâna;

– un jucător se deplasează în direcții diferite și aruncă mingea la mâna unui partener, care o retrimite precis, lovind-o numai cu capul din plonjon;

– ștafeta cu purtarea mingii în diferite poziții. Avem două echipe cu un număr egal de jucători, la semnal primii pornesc în varianta precizată, ocolesc obstacolul și se întorc la șirul de la care au plecat.

– aceeași structură de exercițiu dar se folosesc pasele transversale și aici se recomandă un minut de efort intens (alergare cu viteză maximă și un minut de recuperare).

4.3 Mijloace si jocuri folosite prin metoda cu intervale.

Exersează doi jucători. A pasează mingea la 8-10 m lui B, în așa fel ca acesta să fie obligat să alerge 4-6 m pentru a o putea ajunge. B retrimite mingea lui A. Apoi A pasează lui B pe partea cealaltă obligându-l să alerge pentru a putea retrimite mingea (durata 30 sec.). Apoi se inversează rolurile. După 30sec. de solicitare, urmează 30 sec. pauză activă cu pase simple.

Acest exercițiu reprezintă o solicitare puternică dacă jucătorul A lansează mingea direct și pe cât posibil într-o direcție neprevăzută. Rezultă astfel alergări pe distanțe de 10-12 x 4-6 m, aducându-se pulsul la 168-188. Efortul poate fi ușor dozat. Dacă este nevoie de o solicitare mai mică, retrimiterea mingii de către A nu se va face decât după stoparea mingii, partenerul având o pauză de 1-2 sec. În caz contrar, se va pasa din vole, direct După schimbarea rolurilor de 4-5 ori se poate intercala o pauză activă de 2-3 min. Gradul de solicitare și lungimea pauzelor depinde de gradul de pregătire a jucătorilor.

– Doi jucători se află la 18 – 20 m distanță, fiecare are o minge ; conducerea mingii cu piciorul drept, în mare viteză, unul în direcția celuilalt ; înainte de a se întâlni, pasează mingea cu piciorul stâng pe partea dreaptă, apoi se întorc și aleargă după mingea partenerului. Când o ajung o opresc cu talpa, se întorc, reiau distanța inițială și repetă exercițiul în același fel.

– timp de execuție 30 sec.

După o pauză activă de 1-2 minute se repetă cu celălalt picior. În 30 sec. se execută de regulă 5 x 10-15 m alergare cu conducerea mingii. Solicitarea depinde de viteza de alergare, pulsul crește la 180.

– Trecerea mingii cu boltă (între trei jucători). Cei trei jucători se așează în linie la distanță de 10 m între ei. Jucătorul A ridică mingea peste B la C și schimbă locul cu B. Acum C trimite mingea cu boltă peste jucătorul din mijloc și schimbă locul cu acesta. Numărul repetărilor și alternarea piciorului de execuție este stabilit de antrenor. Cu schimbări de locuri în viteză se realizează 5-10 x 10 m alergări în 30 sec. Se permit pauze de câteva secunde între exerciții. După 30 sec. se intercalează 1-2 minute pauză activă. După o perioadă de adaptare pauza poate fi scurtată. Solicitarea poate fi mai ușoară dacă jucătorul care primește mingea o oprește, sau o joacă pe cap, înainte de retrimitere.

– Pe o jumătate de teren se prelungește linia de 11 m paralel cu linia mediană. În prelungirea careului mic se plasează câteva mingi din 3 în 3 metrii. Participă 4-12 jucători așezați pe linia de fund.

Efort: 15 sec. – starturi până la 11 m și înapoi; Odihnă: 60 sec. – plimbări și jonglerie cu mingea; Efort: 20 sec. – starturi cu schimbări de direcție la 6m, ocolind mingea (înainte și înapoi în spațiul de 11 m) Odihnă: 90sec.-relaxare, mers, pase în doi; Efort:15sec. – starturi până la 11 m și înapoi și 2 sărituri la cap după fiecare start; Odihnă: 60sec. – mers, pase în doi;

Efort: 20sec. – starturi până la 11 m, alergare cu fața și cu spatele; Odihnă: 180sec. – mers, relaxare, pase în doi.

– Complex de exerciții bazat pe repetarea unor distanțe fixe cu un interval de odihnă constant;

Se lucrează pe jumătate de teren, cu 4-6 jucători, se pun 5 jaloane pentru alergarea în slalom.

Efort: 5 x 50-55 m în linie dreaptă (viteză maximă), Odihnă: 90sec. după fiecare alergare (alergare ușoară înapoi și jonglerie cu balonul), Efort: 5 x 5-55 m în slalom printre jaloane (viteză maximă), Odihnă: 90sec. după fiecare alergare (alergare ușoară înapoi și jonglerie cu balonul). După terminarea repetărilor odihnă 240 sec., pase în doi.

– Complex de exerciții specifice încadrate în 5 serii:

Se lucrează pe jumătate de teren; de la linia de 16 m se măsoară spre centrul terenului distanțele de 10,20 și 30 m. Participă 4 jucători (de preferință cei 4 înaintași), fiecare cu mingea, ajutați de ceilalți 4 care urmează, pentru a readuce în timp util mingile.

a) 5×10 conducere în viteză, cu tras la poartă de la 16 m;

pauză: 15 sec. după fiecare conducere (aducerea mingii și revenire);

30 sec. la terminarea seriei (jonglerie cu balonul)

b) 5 x 20 m conducere moderată cu tras la poartă de la 16 m cu piciorul de bază (forță in regim de viteză);

pauză: 20sec. după fiecare conducere;

60 sec. la terminarea seriei (pase în doi);

c) 5 x 20 m sprint cu tras la poartă de la 16 m. minge statică.

pauză: 30 sec. după fiecare sprint;

80 sec. la terminarea seriei;

d) 5 x 20 m sprint cu tras la poartă (conducere în viteză medie) de la 16 m cu piciorul neîndemânatic.

pauză: 20sec. după fiecare conducere;

60 sec. la terminarea seriei;

e) 5 x 30 sec. sprint cu tras la poartă de la 16 m, minge statică;

pauză: 40 sec. după fiecare sprint;

180 sec. la terminare.

– Complex de 4 exerciții specifice, într-o serie, folosit în vederea individualizării; se lucrează pe întreaga suprafață de joc.

a) 2 x 16, pasă și sprint

-pe linia de fund, jucătorul cu mingea pasează cu antrenorul aflat lateral, la jumătatea distanței, sprintează până la 1 m,de antrenor, respinge balonul, pasează direct cu antrenorul și sprintează până la linia de fund.

pauză: 30sec. (jonglerie cu mingea)

b) 2 x 35-40 m conducere printre jaloane;

– de la linia de 16 m conducere în viteză printre 5 jaloane așezate la distanțe egale, până la linia de centru (35-40m).

pauză: 50 sec. (conducere ușoară și jonglerie cu mingea);

c) 2 x 35-40 m pase în doi simple și cu schimb de locuri

– 1 x 35 – 40 m, la distanța de 10 m de la linia de 16 m, pase în doi în viteză maximă până la centru;

pauză: 40sec. (pase în doi în continuare până la 16 m în alergare ușoară și pase în doi până la terminarea intervalelor);

– 1 x 35 – 40 m, același, cu schimb de locuri.

pauză: 80sec. (pase în doi cu schimb de locuri până la 16 m, în alergare ușoară și continuarea paselor până la terminarea intervalului);

d) 2 x 20 m conducere și tras la poartă din întoarcere.

– de la intersecția liniei de 16 m cu cea de fund cei 2 jucători, cu 2 mingi fiecare, conduc în viteză pe linia de 16 m, fac o schimbare de direcție la jalonul aflat la 4m, trag la poartă și continuă alergarea ușoară până la colțul opus, de unde repetă exercițiul trăgând la poartă cu piciorul opus;

Prin metoda antrenamentului cu intervale în fotbal se poate dezvolta concomitent viteza, rezistența, forța musculară plus îndemânarea odată cu apropierea eforturilor de limita maximă. La această metodă de antrenament exersarea tehnicii și tacticii se face în condiții apropiate de joc, iar dozarea efortului se poate face în mod exact. Din toate cele prezentate reiese clar că metoda cu intervale a avut un efect pozitiv asupra dezvoltării jocului de fotbal.

4.4. Mijloace folosite prin metoda în circuit

– Circuit complex pentru pregătirea fizică generală.

Colectivul de jucători se împart în 6 subgrupe de câte 4 jucători, așezați în 6 locuri diferite pe teren;

circuitul nr.1:

mingi medicinale ( fiecare exercițiu de 10 ori).

mingea medicinală este aruncată la 2 m sus și prinsă în mână ;

culcat dorsal, ridicarea picioarelor în sus (cu mingea ținută între picioare);

genuflexiuni combinate cu sărituri, ținând mingea în mână.

circuitul nr.2:

corzi de sărit ( fiecare exercițiu – câte 10 repetări de 3-5 ori );

sărituri pe piciorul stâng ;

sărituri pe piciorul drept ;

sărituri pe ambele picioare.

circuitul nr.3 :

gantere (haltere mici – 10 repetări pentru fiecare din cele 3 exerciții) ;

extensii din poziția culcat înainte ;

din culcat dorsal ridicarea trunchiului, cu ganterele în mână ;

genuflexiuni cu ganterele în mâini.

circuitul nr.4 :

săritură cu simularea lovirii mingii cu capul, din culcat înainte, cădere pe spate culcat, de unde se sare, simulându-se din nou lovirea mingii cu capul, legându-se între ele de 10 ori.

circuitul nr.5 :

alergare în viteză maximă 5 m înainte, înapoi, lateral stânga, dreapta, repetat la 15,30 sau 60 sec.

circuitul nr.6 :

săriturii cu genunchii la piept ( câte poate executa fiecare jucător timp de 20-30 sau 45 sec.).

Circuit pentru dezvoltarea supleței, mobilității și forței

* 10-20 flotări în brațe ;

10-20 genuflexiuni ;

5 căderi înainte în sprijin pe brațe, săritură în ghemuit, săritură cu extensie de 5 ori ;

20 de ridicarea picioarelor până la 90 de grade din culcat dorsal ;

3 x 30 serii de sărituri ;

culcat pe spate, podul, balans, cu trecerea greutății de pe brațe pe cap și invers, de 5 ori.

Circuit fizic – tehnic pentru fotbaliști

alergare 5 x 10 m fără pauză ;

100 mențineri ale mingii în aer ;

30 de aruncături de la margine, distanța 20 m ;

joc 1 : 1 în 3 serii a 45 sec. cu pauze între serii ;

conducerea mingii printre 10 jaloane, pe distanța de 40 m cu tras la poartă, 20 de ori ;

3 x 10 lovituri ale mingii cu capul, din săritură.

– pe teren se amenajează 10 ateliere. Material necesar : 3 mingi de fotbal, 1 minge atârnată pentru loviturii cu capul, 2-3 corzi de sărit, 3 garduri.

Durata pauzei se stabilește în funcție de solicitarea exercițiului și constă în plimbare de la un aparat la altul 1-2 minute

1. Conducerea mingii în viteză printre obstacole ; conducere 15 m, alergare înapoi în linie dreaptă 15 m, conducere între obstacole 15 m, total 4 x 15 m alergare și conducere cu pauză.

2. Lovirea mingii atârnate, din săritură, din ambele părți, fără oprire 2 minute

3. Mersul păianjenului 15 m, sprint înapoi 15 m (2 repetări ), plimbare până la următorul atelier.

4. Alergare în patru labe 15 m ( 2 repetări, sprint 15 m (2 repetări).

5. Alergare cu întoarceri de 360 grade (2 întoarceri pe un traseu) 30 m două repetări.

6. Sărituri pe ambele picioare 15 m, sprint înapoi 15 m (2 repetări) total 4 x 15m.

7.Alergare cu spatele 15 m, la întoarcere sprint (2 repetări). Total 4 x 15 m.

8. Alergare du- te – vino cu șutarea mingii în zid, 2 minute ; mingea trebuie pasată în fața unui gard în așa fel încât să ricoșeze după gard.

9. Doi jucători își aruncă alternativ mingea, cu pământul, la două porți mici și după ricoșare o lovesc cu capul din săritură cu elan, încercând să o trimită în poarta adversarului, 2 minute.

10. Sărituri la poartă : 25 pe piciorul stâng, 25 pe piciorul drept și 25 pe ambele picioare-2 minute. Durata lucrului poate fi doar un minut la fiecare atelier dar poate fi și 3 – 5 minute valoarea ei depinzând de obiectivele antrenamentului.

Circuit cu jocuri pe teren redus:

– 18 jucători vor fi repartizați pe grupe de 6 jucători, care joacă 3 : 3 pe spațiile stabilite pe o jumătate de teren.

Atelierul A – Joc 3 : 3 la două porți, pe spațiu redus, cu următoarele restricții tehnice

– mingea se lovește numai cu piciorul mai neîndemânatic ;

– fentă obligatorie înainte de pasă ;

– numai din două atingeri ;

Atelierul B – Joc 3 : 3 cu o singură atingere.

Atelierul C – Joc 3 : 3 cu lovirea mingii numai cu capul.

Ordinea este A – B – C cu schimbarea atelierului după 20 minute.

Variante dacă avem mai mulți jucători o a patra grupă tot 3 : 3 joacă tenis cu piciorul în spatele porții.

La un atelier se lucrează 10 minute (de două ori 5 minute și se poate trece de două până la trei ori).

Circuit tehnic – fizic – tactic.

Lotul este împărțit pe grupe de 6 jucători (18 sau 24), cu 4 ateliere

1. exerciții tehnice în regim de viteză și rezistență.

a) pase în doi, după pas alegerea ocolirea unui jalon, revenire ;

b) pase în doi printre jaloane, după pas schimb de locuri ;

c) exersarea diferitelor forme de preluare, forță de lovire a mingi.

2. exerciții tactice cu substrat fizic.

– extremele centrează la vârful de pe partea opusă care pasează

mingea celuilalt vârf, care o preia din viteză și finalizează.

3. dezvoltarea fizică generală.

– exerciții cu mingea medicinală

a)aruncări cu două mâini ;

b)aruncări din șezând ;

– exerciții cu corzi de cauciuc

– sărituri simple

– sărituri peste 6 garduri, distanța 3-4 m între garduri ;

– conduceri de mingi, slalom printre jaloane ;

– sărituri la corzi.

4. joc 3 :3 în cercul de la mijlocul terenului : la porți mici, așezate în afara cercului (jucători nu au vole să părăsească cercul ) cu diferite restricții. Variante : se poate realiza circuitul lucrând cu jucătorii diferențiat apărătorii separat, înaintașii separat; sau toți jucătorii efectuează exercițiile pentru dezvoltarea preponderentă a calităților motrice, și apoi pe grupe exercițiile tehnice, tactice și jocul.

În urma efectuării sistematice a circuitelor descrise mai sus, concluziile care s-au desprins au justificat necesitatea introducerii acestei metode demonstrând clar efectele pozitive pe care le-a avut asupra dezvoltării calităților motrice.

Astfel am putut constata că jucătorii au efectuat, cu multă ardoare, sârguință și chiar plăcere, exercițiile datorită faptului că

– exercițiile propuse au fost variate ;

– în cadrul atelierelor au putut lucra independent jucătorii ;

– exercițiile au respectat în mare măsură principiul individualizări ;

– prin alternarea efortului pe diferite grupe musculare jucători au suportat relativ ușor efortul cerut atât ca volum cât și ca intensitate.

În încheiere aș vrea să arăt ca oricare ar fi direcția folosirii antrenamentului în circuit, valoarea lui reală este strâns legată de acțiunea educativă și capacitatea profesională a antrenorului, și nu va avea efectul scontat, daca se va executa numai pe baza de fișe sau programe stabilite în prealabil, fără nici un control riguros.

CAPITOLUL V

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Așa după cum am mai arătat, în vederea validării în practică a ideilor propuse în ipoteza lucrării și a eficienței metodelor de pregătire fizică propuse și analizând rezultatele obținute și în special media aritmetică a valorii testărilor inițiate, intermediare și finale constatăm următoarele aspecte:

– valoarea rezultatelor a crescut la majoritatea subiecților cu valori semnificative;

– aria de împrăștiere a rezultatelor este mică ceea ce denotă că avem de a face cu un grup omogen ca valoare;

– rezultatele obtinute au crescut treptat, deoarece toți subiecții au avut șansa să participe la procesul de pregătire, nu au fost accidentări și indisponibilități,

– în finalul testărilor viteza, care este cel mai puțin perfectabilă, s-a îmbunătățit cu câteva zecimi;

– forța dinamică, testată prin valoarea săriturii în lungime, fără elan și a numărului de repetări în 30" a exercițiului de abdomen, denotă creșteri semnificative, mai ales la săritura în lungime de pe loc cu mai mulți centimetri;

– valoarea indicelui de rezistentă s-a îmbunătățit cu mai multe secunde ceea ce considerăm că este suficient a asigura o bună capacitate de efort pe toată durata jocului;

– îndemânarea jucătorilor s-a îmbunătățit considerabil, dovadă și rezultatele obținute pe parcursul celor trei testări. Acest lucru scoate în evidență oportunitatea utilizării în antrenamente a metodelor prezentate pe larg în capitolul doi al lucrării. Aceste metode adaptate la specificul vârstei și însoțite de mijloacele prezentate în capitolul cinci al lucrării pot fi un ghid util specialiștilor care lucrează în domeniu.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII SI PROPUNERI

În zilele noastre suntem martorii unei creșteri impetuoase a performanțelor la toate ramurile și probele sportive. Această evoluție este consecința faptului că pe zi ce trece, în pregătirea sportivilor pătrund tot mai adânc cunoștințe din diferite domenii ale științei, iar ca urmare întregul proces instructiv – educativ se desfășoară la un nivel tot mai înalt, ținându-se din ce în ce mai mult seama de substratul biologic al organismului și de posibilitățile sale de adaptare.

Realizarea unui potențial fizic funcțional și psihologic crescut impune un regim de pregătire deosebit, o atentă îndrumare și supraveghere medico – sportivă, o permanentă cunoaștere a posibilităților jucătorilor de către antrenori și chiar de jucătorii însuși.

Dezvoltarea calităților motrice la fotbaliști se impune ca o necesitate de prim rang, fiind necesară o preocupare permanentă și sistematică, de-a lungul întregului an competițional pentru exersarea și creșterea calităților de viteză, forță, rezistență și îndemânare.

În perioada competițională când accentul în pregătire se pune pe elementele tehnico-tactice, realizarea cerinței legate de dezvoltarea calităților este facilitată de faptul ca folosindu-ne de ajutorul mingii jucătorii accepta mai ușor cheltuielile suplimentare de energie și efort. Folosind exercițiile complexe care prevăd și obiective tehnice și tactice se poate acționa cu un randament optim pentru creșterea gradului de dezvoltare a diferitelor calități motrice. De multe ori monotonia antrenamentelor pur tehnice sau tactice le putem alunga prin dinamizarea exercițiilor, prin includerea exercițiilor destinate creșterii exercițiilor motrice.

Trecând la perioada pregătitoare unde dezvoltarea calităților motrice, creșterea gradului de adaptare a organismului la efort este sarcina de bază, putem afirma că prezența mijloacelor specifice nu numai că este posibilă și chiar necesară. Nici în această perioadă mingea nu trebuie să lipsească prea mult din exercițiile întrebuințate, putând asigura eficienta exercițiilor menite să dezvolte calitățile motrice prin exerciții și jocuri dinamice, cu încărcături mari, în care efortul va fi maximal sau sub maximal.

După părerea mea, având în vedere nivelul actual atins de performanța în fotbal, este necesar să folosim aceste mijloace specifice în mod permanent, în tot timpul anului competițional. Este datoria antrenorilor să se preocupe de găsirea exercițiilor care să asigure în mod combinat dezvoltarea calităților motrice, perfecționarea tehnicii și creșterea gândirii tactice în prezența mingii, căci acești trei factori se intercondiționează reciproc.

Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare a calităților motrice la diferiți jucători ai unei echipe, de multe ori se pot constata diferențe destul de însemnate, sau chiar la același jucător pot fi diferențe între nivelul unei sau altei calități.

Este evident că procesul de antrenament trebuie să aibă în vedere și aceste aspecte, antrenorul având sarcina să găsească modalitățile, fie prin modelare, fie prin individualizarea unor sarcini de antrenamente. Se pot forma grupe de jucători care sunt aproximativ la același nivel de dezvoltare a calităților motrice, sau se poate lucra pe compartimente de joc : apărători, mijlocași, atacanți. Este important ca formele de organizare să fie suple, variate, cu preponderența lucrului pe ateliere și cu extinderea aspectelor de auto organizare a pregătirii.

În orientarea actuală a jocului de fotbal, pregătirea fizică își găsește un rol deosebit de important, alături de ceilalți factori ai antrenamentului sportiv, acționându-se pentru dezvoltarea echilibrată a lor.

Pregătirea fizică este o componentă perfectabilă la toate vârstele, necesitând doar o preocupare sistematică pentru dezvoltarea ei.

Forma sportivă a unei echipe și potențialul tehnico-tactic de joc este în foarte mare măsură influențat de valoarea pregătirii fizice.

Pentru a se asigura o pregătire fizică eficientă echipelor de fotbal eu consider necesar să se acționeze cu precădere spre componentele de viteză în forță dinamică pe fondul unei pregătiri de rezistență corespunzătoare.

Antrenamentele de pregătire fizică propun să se efectueze pe toată durata anului, într-o pondere mai mare în perioada pregătitoare și care se reduce în perioada competițională.

Exercițiile de sprint, săriturile și alergările în pantă consider că reprezintă trioul de bază a pregătirii fizice alături de priceperea profesorului antrenor de a se secționa și doza alte mijloace pentru întregirea și orientarea spre cerințele actuale ale jocului.

În lucrarea de față am căutat să dezvolt ideea pregătiri și dezvoltării calităților motrice prin mijloace specifice, cu mingea, căci în prea multe locuri încă se lucrează deficitar la acest capitol, sau exercițiile specifice sunt neglijate. În lucrare sunt prezentate, selecționate și sistematizate o serie de exerciții care aplicate în practică, sunt convins, vor contribui la dezvoltarea calităților necesare fotbalistului, exercițiile fiind întocmite în conformitate cu orientările și tendințele actuale ale metodicii și practicii în antrenamentul sportiv.

B I B L I O G R A F I E

Apolzan, D., Fotbal, Ed. F.R.F., București, 1990

3. Bușe, I., Fotbalul sinergic, Ed. Facla, Timisoara, 1982

4. Demian,Marius, „ Curs de fotbal” Editura UVVG, 1998

Dragnea, A., Antrenamentul Sportiv, Ed. Didactică și Pedagogică, București.2002

Gîrleanu, D., Lecții pentru dezvoltarea calitatilor motrice la fotbaliști, Ed.Sport-Turism,1975

Ionescu, M., Fotbal de la A la Z, Ed. Ed. Sport Turism, București,1984

8. Motroc, Ion, „Probleme ale teoriei și metodicii antrenamentului”

CNEFS, 1989

9. Motroc, Ion, „Fotbal, de la teorie la practică”

Editura Rodos, 1994

10. Motroc, Ion, Motroc, Florin, „Fotbalul la copii și juniori”

Editura didactică și pedagogică, 1996

11.Popovici, C., Fotbal – tehnica jocului, Ed. ICIPIAF,Cluj, 1995

12.Popovici, C.,Ormenisan S. Fotbal copii și juniori,Cluj-Napoca, 2001

13. Neța, Gh.,& Popovici, C., Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda, 2000

Rădulescu, M., Fotbal – aspecte actuale ale pregătirii juniorilor,

Ed. Sport – Turism, București, 1984

Șiclovan, I., Teoria antrenamentului sportiv, Ed. Sport -Turism, București, 1977

Stănculescu, V., Fotbal – aspecte moderne de antrenament și joc,

Ed. Sport -Turism, București, 1977

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Dezvoltarea Vitezei Si Indemanarii In Antrenamentul DE Fotbal LA Nivelul Juniorilor (ID: 166681)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Dezvoltarea Vitezei Si Indemanarii In Antrenamentul DE Fotbal LA Nivelul Juniorilor

Copyright Notice

Scopul Imbunataririi Metodologiei de Instruire In Domeniul Gimnasticii Sportive la Varsta Copiilor

Limbajul Sportiv Ca Limbaj Special

Principii Pedagogice Aplicabile In Lectiile de Schi

Planul de Antrenament la Tenis

Modalitati de Reducere a Stresului Si Anxietatii de Competitie la Sportivii din Schi Biatlon, Prin Tehnici de Antrenament Mental

Aspecte Privind Importanta Practicarii Jocului de Tenis de Catre Copii In Activitatea Extrascolara

Copyright Notice

Similar Posts