Dezvoltarea Urbana In Regiunea Nord Vest

CUPRINS

Introdecere

Capitolul 1. Aspecte introductive ale dezvoltării durabile

Istoricul dezvoltării durabile

Aspecte introductive asupra regionalizării

Scurt istoric al regionalizării în România

Delimitarea administrativă prezentă a României

Capitolul 2. Dezvoltarea regional durabilă în Regiunea Nord-Vest

Date generale despre regiune

Organisme antrenate în procesul de dezvoltare regional durabilă pentru Regiunea Nord-Vest

Planul de dezvoltare regională durabilă 2007-2013

Planul de dezvoltare regional durabilă 2014-2020

Capitolul 3. Dezvoltare urbană în Regiunea Nord-Vest

Dezvoltare urbană în județul Bihor

Dezvoltare urbană în județul Cluj

Capitolul 4. Factori de dezvoltare în Regiunea Nord-Vest

. Dezvoltarea urbană a apelor din județul Bihor

. Dezvoltarea urbană a apelor din județul Cluj

. Dezvoltarea regională durabilă a pădurilor

. Dezvoltarea regională durabilă a ariilor protejate

. Dezvoltarea regională durabilă a turismului

Introducere

Prin prezenta lucrare se dorește prezentarea importanței abordării conceptului de dezvoltare durabilă, mai precis propagarea ei în Regiune Nord-Vest din România.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost amintit în “Raportul Bruntland”: “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Nevoile oamenilor se raportează în acest caz la resursele naturale pe care urmează să le utilizeze în viitor; este vorba atât despre resursele regenerabile cât și despre cele neregenerabile care trebuiesc utilizate rațional. Cele mai importante resurse din mediul înconjurător sunt apa, aerul și pământul. Fără o protecție durabilă a acestora celelalte elemente nu pot exista în parametri normali.

Dezvoltarea durabilă este utilizată atât în context internațional cât și european, regional și local.

Constituția României constituie un garant în calea dezvoltării unui mediu propice de viață și în cadrul art.35 alin.(1) statuează: “ Statul recunoaște dreptul oricărei personae la un mediu sănătos și echilibrat ecologic.

Statul este de asemenea obligat să asigure luarea celor mai bune reglementări în materie de mediu. La nivel național și nu numai, atât perosoanele fizice cât și cele juridice au obligația de a adopta cele mai bune strategii de conservare și utilizare a resurselor naturale, indifferent dacă acestea sunt proprietate public sau privată.

Primul capitol al acestei lucrări abordează noțiunile introductive în această temă plecând de la mediu până la dezvoltare durabilă. Sunt aduse astfel în discuție cauzele care pot duce la o degradare semnificativă a mediului, precum și unele dintre soluțiile de care se poate ține cont pentru stoparea acestui fenomen. Următorul punct se oprește la istoricul dezvoltării durabile, care a avut loc o dată cu Declarația Conferinței de la Stockholm, apoi Declarația de la Rio, Summitul Verde de la Johannesburg, care a avut ca finalitate trasarea obiectivelor Ageda 21.

Ultima parte a acestui capitol tratează conceptul de regionalizare împreună cu efectele atât la nivel European cât și local.

Capitolul al doilea tratează dezvoltarea regională durabilă în Regiunea Nord-Vest, prezentând caracteristicile sale generale, precum și principiile care stau la baza colaborării cu alte regiuni precum și cu alte zone. Se mai are în vedere și o abordare administrativă care se raportează la organele în măsură să adopte soluții la probleme concrete. Partea cea mai consistentă a acestui capitol se referă la planurile de dezvoltare a Regiunii Nord-Vest în perioadele 2007-2013 și 2014-2020. A fost abordată dezvoltarea regională din perspectiva mai multor elemente ale mediului înconjurător și am încercat să include atât problemele cât și soluțiile într-un cadru legal.

Capitolul al treilea al lucrării are în vedere dezvoltarea regional urbană cu cadrul său juridic ce privește spațiile verzi, planurile de urbanism precum și strategiile de dezvoltare.

Ultimul capitol tratează dezvoltarea durabilă în Regiunea Nord-Vest din perspectiva elementelor naturale, apă, păduri, arii protejate, turism durabil. Am avut în vedere prezentarea unor cazuri de încălcare a legislației în respectivele domenii, precum și măsuri atât din partea autorităților cât și a populației.

Dezvoltarea durabilă ar trebui să privescă atât implicarea autorităților competente cât și inițiativa cetățenească.

Tema prezentei lucrări a fost aleasă din dorința de a expune importanța pe care procesul de regionalizare îl aduce, adică puterea de a se lua decizii cât mai promte și viabile la o problemă nou apărută. Abordarea aceasta face ca anumite regiuni să fie focusate pe anumite domenii de activitate ceea ce duce la o colaborare unită între ele. Tot în maniera cooperării în funcție de specificul fiecărei regiuni aceasta poate stabili relații de colaborare transfrontaalieră cu alte state.

Capitolul 1. Aspecte introductive în dezvoltarea durabilă

Raporturile dintre om și mediu derulate de-a lungul timpului au dus la o serie de transformări care au necesitat dezvoltarea unor norme în ceea ce privește protecția mediului înconjurator. În cele ce urmează consider necesară și oportună definirea noțiunii de mediu.

Astfel, termenul de mediu a fost folosit din punct de vedere biologic abia în secolul al IX-lea și se referea la spțiul în care se dezvoltau viețuitoarele Pamântului, iar apoi din punct de vedere geografic referindu-se la ambianța în care omul traiește. Ulterior mediul a fost privit ca o intâlnire dintre teritoriul în care se afla individul și condițiile externe care actioneaza asupra tuturor organismelor.

La nivelul Uniunii Europene art.171 alin(1) si art.175 alin.(2) ale TCE menționează compoziția mediului, și anume: resursele umane, ființele, apa, deșeurile, problemele urbane și rurale. De aici rezultă faptul că în componența mediului intră atat elemente care țin de mediul natural cât și de cel artificial.

În ceea ce privește legislația română în materie, ordonanța de urgentă nr.195/2005 definește mediul ca fiind: ’ansamblul de conditii și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele menționate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului.’

Definirea conceptului de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă poate fi definit ca ‘dezvoltarea care intalnește nevoile prezentului fară a compromite abilitatea viiitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi’. Acest termen are la bază activitatea umană care trebuie să permită o continuitate a activitații umane, dezvoltarea culturilor, astfel încat natura activităților să se încadreze în anumiți parametri pentru a nu se ajunge la distrugerea mediului înconjurator la nivel global. Durabilitatea pleacă de la ideea dependenței activităților umane de resursele care se regăsesc în natură, dar și de mediul în care ele se desfășoară.

Legislația română amintește de conceptul de dezvoltare durabilă in art.1, alin.(1) al ordonantei de urgenta nr.195\2005 și amintește că: ’obiectivul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie un ansamblu de reglemantări juridice privind protecția mediului, obiectiv de interes major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă.’

Problema dezvoltării durabile este una de foarte mare actualitate în contextul globalizării și al efectelor sale la nivel mondial, zonele puternic urbanizate avand nevoie de masuri stricte de protectie a alimentării populatiei cu apa și energie. Acest concept a fost creat ca o soluție la problemele de mediu cum ar fi degradarea acestuia, exploatarea industrial masivă, extinzându-se până la calitatea vieții și la repartizarea bogățiilor planetei între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.

Națiunile Unite sunt de părere că eradicarea sărăciei la nivel global ar putea stopa pe termen lung degradarea mediului înconjurator. Alte pareri sustin că utilizarea a unui număr cat mai scăzut de resurse naturale ar reduce considerabil prezența deșeurilor și a poluării, rezultând astfel dezvoltarea durabilă.

Un alt punct de vedere plasează corporațiile transnationale împreună cu întreprinderile statale printre pionii cei mai importanți în stoparea efectelor poluării din urmatoarele considerente: asigură o monitorizare mai îndeaproape a mecanismelor poluatoare și oferă asistență tehnică statelor în curs de dezvoltare.

Corporațiile multinaționale ramân totuși actorii-cheie în procesul globalizării datorită prezenței lor în numeroase state ale lumii, unde pot detecta mai usor eventuale probleme de mediu, precum și să actioneze eficient prin masuri de prevenire. De asemenea bugetele unor astfel de entități le permit să practice o muncă mult mai calitativă și cu resurse cât mai regenerabile.

Istoricul dezvoltării durabile

În anul 1972, între 5 si 16 iunie a avut loc în Suedia, mai precis în capital sa, Stockholm, prima conferintă a Națiunilor Unite în ceea ce privește protecția mediului. Această conferință a reunit cel mai mare număr de participanți de pană atunci în probleme de mediu, fiind incluse delegații din 113 state. Cu ocazia acestui eveniment a fost constituit un’ Plan de actiune’ și o rezoluție in ceea ce privește instituțiile și instrumentele financiare antrenate.

Declarația Conferinței de la Stockholm conține un preambul și 26 de principii. Preambulul plasează omul în centrul mediului și surprinde ideea că elementele naturale sunt indispensabile pentru bunastarea și pentru exercitarea oricăror activitați cotidiene. Primul principiu proclamă dreptul oricărui om de a trai în egalitate precum și de a dezvolta o uniune mediu-om. Principiile 2-7 enumeră resursele naturale ale Pământului și anume: petrolul, mineralele, aerul, solul, fauna, apa, flora. Acestea sunt deopotriva resurse regenerabile și neregenerabile, primele trebuiesc permanent reconstituite, iar cele din urmă folosite cu masură, adică gestionate în raport cu nevoile existente fără a exista posibilitatea de a lipsi generațiile viitoare de acestea.

Principiile 8-20 remarcă legatura existentă între dezvoltarea economică și protecția mediului, fiind necesaraă stabilirea unui plan concret de înlaturare a posibilelor efecte care ar putea să rezulte din acest fapt. Principiile 21-26 consacra dreptul suveran al statelor de a-și gospodări proprile resurse în raport de cantitatea acestora și de reglementările naționale de protecția mediului.

Alături de declarație, în cadrul Conferinței de la Stockholm a fost adoptat și Planul de acțiune pentru mediu, Programul Națiunilor Unite pentru mediu, Fondul voluntar pentru mediu. Țările prezente la Conferință nu s-au confruntat toate cu aceleași probleme de mediu, toxicitatea și emisiile chimice în atmosferă fiind predilecte în regiunile puternic industrializate, zonele în curs de dezvoltare având încă problema cu eradicarea sărăciei și stoparea actelor de ilegalitate savârșite împotriva mediului inconjurător.

Acest eveniment din Suedia a fost promotorul pentru alte documente internaționale și în acest sens putem menționa Convenția de la Montego Bay, din 10 decembrie 1982, privind dreptul mării, asigurandu-se astfel reglementările necesare pentru prevenirea poluării in mediul marin. La data de 18 mai 1977 a fost adoptată Convenția de la Geneva, când s-a interzis utilizarea oricăror mijloace în tehnicile de război care ar putea modifica în orice fel mediul inconjurător.

Dupa terminarea Conferinței de la Stockholm o serie de probleme de mediu s-au conturat la nivel internațional și acestea au privit: ‘poluarea atmosferica la lungă distanță, diminuarea stratului de ozon, efectul de seră, care au proclamat adoptarea de recitatea și emisiile chimice în atmosferă fiind predilecte în regiunile puternic industrializate, zonele în curs de dezvoltare având încă problema cu eradicarea sărăciei și stoparea actelor de ilegalitate savârșite împotriva mediului inconjurător.

Acest eveniment din Suedia a fost promotorul pentru alte documente internaționale și în acest sens putem menționa Convenția de la Montego Bay, din 10 decembrie 1982, privind dreptul mării, asigurandu-se astfel reglementările necesare pentru prevenirea poluării in mediul marin. La data de 18 mai 1977 a fost adoptată Convenția de la Geneva, când s-a interzis utilizarea oricăror mijloace în tehnicile de război care ar putea modifica în orice fel mediul inconjurător.

Dupa terminarea Conferinței de la Stockholm o serie de probleme de mediu s-au conturat la nivel internațional și acestea au privit: ‘poluarea atmosferica la lungă distanță, diminuarea stratului de ozon, efectul de seră, care au proclamat adoptarea de reglementări juridice adecvate. Rezultatul acestor preocupări a constat în documente precum: Conveția asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, Convenția-cadru de la Viena din 22 martie 1985 și Protocolul de la Montreal din 1989 privind stratul de ozon.’

Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea, care a avut loc în perioada 3-14 iunie 1992, reprezintă un alt pas important în istoria grijei pentru protecția mediului, fiind asemănătoare cu cea de la Stockholm, având în vedere că principiul 2 al acestui act prevede la rândul său suveraitatea statelor naționale în ceea ce privește modul în care ele decid să dispună de propriile lor resurse naturale, cu respectarea legii speciale în vigoare. Totodata, statele trebuie să asigure celelalte state că prin acțiunile lor de mediu nu vor leza alte state : ’Ca o consecinta, ele trebuie să instituie un fel de regim de supraveghere permanentă a activităților care pot prejudicia mediul, situate în afara jurisdicției naționale a statelor. În sfârșit, statul trebuie să aplice această regulă nu numai asupra elementelor supuse jurisdicției naționale, (sol, aer, mare teritoriala, platou continental, zona economica exclusiva), ci și asupra celor fată de care exercită un control, ca de exemplu nave, avioane, obiecte cosmice.’ Aceasta declarație a avut ca scop primordial alăturarea a doi termeni cheie în procesul de dezvoltare durabilă și anume, protectia mediului și dezvoltarea.

Preambulul textului de la Rio are drept obiectiv o cooperare mult mai puternică între state la nivel internațional, care să creeze noi sectoare-cheie de dezvoltare, precum și o mai stransă legatură între societate și cetățeni. Fată de Convenția de la Stockholm, cea de la Rio are 27 de principii în loc de 26 cât avea prima. Principiul unu îl plasează pe om în centrul dezvoltării durabile, proclamându-se dreptul acestuia la o viata sănătoasa și productivă.

Ca urmare a Conferinței de la Rio și a unei continue degradări a mediului la nivel internațional, s-au cautat noi metode de a combate efectele devastatoare ale poluării mediului înconjurator, astfel s-a ajuns la raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu (CMED), așa-numitul ‘Raport Brundtland’, intitulat ’Viitorul nostru comun’. Comisia promovează o politică de mediu care’ din punct de vedere ecologic, trebuie să determine o dezvoltare durabilă atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate.’

Cu acest prilej se vorbește și despre o economie durabilă, și în acest scop se recomandă cooperarea dintre instituțiile aflate la nivel regional și cele la nivel global.

Cel mai important document realizat cu ocazia Conferinței de la Rio de Janeiro este Agenda 21: ’planul stabileste perioadele, obiectivele, costurile estimative, modalităile de acțiune și responsabilitățile ce revin statelor și oranismelor internaționale în această privintă.’

Acest plan instituie pentru Organizația Națiunilor Unite o abordare și o responsabilitate internațională pentru protejarea fiecărui sector care aparține de mediul înconjurător.

Documentul are o politică construită pe patru directii de referință: ’dimensiunea social-economica; conservarea și managementul resurselor umane (habitat, sanatate, demografie ,consum, productie) și naturale (atmosfera, paduri, apa, aer, sol); rolul organizațiilor neguvernamentale și grupurilor sociale; mijloace de implementare a măsurilor stabilite (finantare, institutii).

Tot în cadrul Conferinței de la Rio, au fost adoptate două convenții- cadru: Convenția-cadru privind schimbările climatice și Convenția privind diversitatea biologică. Prima convenție a atras atenția asupra faptului că țările într-o continuă dezvoltare au nevoie de mai multe resurse energetice, și în consecință gradul de poluare al acestora va fi mult mai mare, de aceea trebuiesc făcute investiții cât mai mari în echipamente tehnice care să mai diminiueze din efectul poluator al gazelor cu efect de seră.

Intervenția în domeniu este necesară deoarece mediul trebuie să se adapteze cât mai bine la noile schimbari climatice: ‘Obiectivul final al prezenei Convenții și al tuturor instrumentelor juridice pe care Conferința Părților le-ar putea adopta este de a stabiliza, conform dispozițiilor pertinente ale Convenției, concentratiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să împiedice perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic.'

Convenția privind diversitatea biologică este acordul care dă cea mai mare importanță ecosistemelor și resurselor genetice. Acest act are și neajunsuri în sensul în care s-a adus în discuție accesul tărilor industrializate la sursele biologice și la materialele genetice.

SUA nu a semnat această convenție deoarece a considerat că ar putea fi considerabil afectată cercetarea biotehnologică, iar costurile unei astfel de operațiuni ar putea fi prea mari.

Un important articol din Declarația de la Rio prevedea dreptul suveran al statelor de gestionare a resurselor naturale, dar Convenția asupra diversității biologice are un minus la acest capitol pentru că nu s-a insistat suficient pe reglementarile în ceea ce privește protecția speciilor pe cale de dispariție, dar și-a stabilit ca obiectiv ‘utilizarea durabilă a elementelor diversității biologice și partajarea echitabilă a avantajelor care decurg din expoatarea resurselor genetice.’

Țările industrializate vor fi cele care vor suporta costurile tărilor în curs de dezvoltare pentru a putea suporta toate cheltuielile măsurilor de protecție. Principalele obligații ale statelor care sunt părți la această convenție sunt: ‘cooperarea, identificarea și supravegherea diversității biologice, elaborarea de strategii de conservare, de preferinta in situ, în special prin stabilirea de zone protejate, dar de asemenea și conservarea ex situ cu titlu complementar, integrarea considerentelor privind biodiversitatea prin utilizarea durabilă a resurselor vii și pregătirea de studii de impact.’

Declarația de principii asupra pădurilor nu a reușit să devină un act cu fortă juridică obligatorie datorită faptului că au existat numeroase dispute între țările care dețin păduri tropicale și cele care dețin păduri din zona temperată și boreală. Textul actului cuprinde 17 principii și se referă la toate tipurile de păduri, la recomandări de gestiune suverană a lor.

Cele mai multe surse financiare vor fi alocate statelor care sunt în curs de dezvoltare și care dețin importante suprafețe de păduri.

Declarația asupra deșertificării are ca și scop lupta contra deșertificării și secetei și instituie o cooperare internațională în materie.

Summitul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă a avut loc la Johannesburg in perioada 26 august-6 septembrie 2002, reuneste 104 conducatori din toate tarile lumii si a avut ca si rezultat crearea a doua documente importante: Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila si Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvolatarea durabila.

Declaratia are șase capitole, iar primul cuprinde o serie de indicatori care vor duce la o dezvoltare durabilă: ’de a constitui o societate globală și atentă, cunoascătoare a nevoilor pentru demnitatea umană a tuturor; asumarea responsabilitații colective pentru avansarea și consolidarea interdependenței și intărirea mutuală a dezvoltării durabile-dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului la nivel local, național, regional și global.’

Dezvoltarea durabilă pleacă de la continuarea tuturor măsurilor care au fost luate cu ocazia proiectului de la Rio de Janeiro, plecându-se în primul rând de la cooperarea ceățenească cu instituțiile mondiale, asigurarea condiților minimale pentru o viata normala a fiecărui individ pentru a-și satisface nevoile de bază, înlăturarea sărăciei care ar putea submina în orice fel procesul de dezvoltare durabilă, atenția sporită asupra nevoilor celor care locuiesc pe insule.

Semnatarii acestei declarații și-au luat angajamentul ca toate obiectivele pe care le-au avut in discuție să fie aduse la îndeplinire, pentru a se putea institui astfel la nivel mondial pacea tuturor categoriilor de oameni, în conditii cât mai bune.

Planul de implementare are în vedere continuarea și întărirea obiectivelor propuse prin Agenda 21. Obiectivul principal este: ‘dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului, ca elemente definitorii.’

Noua dezvoltare are in vedere o creștere a producției pentru stoparea efectelor sărăciei, managementul resurselor naturale de apă. De beneficiile ei trebuie sa se bucure orice categorie de oameni, în special categoriile considerate mai sensibile, cum ar fi grupurile defavorizate ,orfani, femei, persone în vârstă.

Summitul verde de la Johannesburg s-a focusat destul de mult pe progresele făcute de măsurile luate in cadrul Agendei 21, și dorește aplicarea transparenței în toate acțiunile desfășurate de către Comisia pentru Dezvoltare Durabilă.

Aspecte introductive asupra regionalizării

În cele ce urmează voi încerca să tratez aspectele de dezvoltare regională durabilă existente în Romania, cu toate precizările care se impun în legatură cu acest concept.

Regionalizarea este un termen care de cele mai multe ori a fost asociat cu procesul de globalizare, care are rolul de a contribui masiv la evolutia ei. Delimitarea regiunilor sta la baza procesului de regionalizare, iar de-a lungul timpului acesteia i-au fost date mai multe definitii, insa la modul classic: ‘se defineste prin vecinatati si printr-o serie de caracteristici istorice, lingvistice, culturale, religioase comune ce fac din regiuni entitati socialmente constituite, ce se afirma si in politic.’

Regionalizarea este un concept complex, care include în cadrul său dimensiuni de natură geografică, economică, politică. Ea există atât la nivel internațional cât și național, semn că ele nu sunt separate, ba mai mult ele coopereaza foarte bine. La rândul ei, regiunea este un tot în care sunt incluse elementele ‘ fizico-geografice și umane’.

Ea este caracterizată de specificul activităților economice întreprinse, de mentalitatea oamenilor care o populeaza: ‘factorii ce definesc o regiune pot fi atât naturali, cât și umani, atât reali, cât și mentali, iar această lărgime a sferei de definire determină și un anumit grad de ambiguitate al conceptului.’

Tot în categoria de regiune intra înca patru niveluri dimensionale cum ar fi: microregiunea, care este plasată de obicei în jurul unui oras, datorită întinderii sale limitate.

Un alt nivel este dat de regiunea medie (mezzo regiune), care se încadrează în limitele unui district, dar care are totuși întinderea mai mică decat a unei țări, spre exemplu: Kosovo, Istria. Următorul nivel îl constituie macroregiunea, și se încadreaza între limitele unui continent și ale unei nțtiuni.

Adunarea Regiunilor Europene (ARE) da o definitie regiunii numind-o: “ organismul teritorial de drept public stabilit la nivel imediat sub cel al statului și înzestrat cu autoguvernare politică.”

Regiunea există numai în măsura în care îi este recunoscut statutul său în legislație sau în Constituție, păstrându-și elementele de identitate, autonomie și niveluri de putere.

Tot organismul ARE identifică domeniile de exercitare a puterilor regiunilor: “politica economica regionala, politica regionala de planificare, construire si locuire, infrastructurile de telecomunicatii si transport; energie si mediu; agricultura si piscicultura; educatie; universitati si cercetare; cultura si media; sanatate publica; turism, timp liber si sport; politie si ordine publica. “

Alocarea puterii între stat și regiuni are la bază aplicarea principiului descentralizării și subsidiarității. Finanțarea regiunilor se face după principiul eficacității și eficienței resurselor bănesti, dar se va aplica și transparența în vederea adoptării bugetelor.

De o importanță aparte în studiul dezvoltării regionale durabile se află și euroregiunile, iar Declarația de la Viena menționeaza ca necesară cooperarea transfrontalieră între state și nu doar cea dintre statele membre; asta implică sprijinul acordat de către autoritațile regionale celor de la nivel local. Acesta este considerat a fi punctul în care integrarea europeană se poate face cel mai bine din perspectiva tuturor domeniilor de activitate: agricultură, mediu, sanatate, transport, turism. Succesul euroregiunilor consta și în implicarea societăților civile în domeniile de interes, nu numai a autorităților.

Euroregiunilor le-au fost atribuite de-a lungul timpului mai multe avantaje printre care mentionăm: “ contribuie la eliminarea tensiunilor și la menținerea stabilității în zona Balcanilor; reprezintă o etapa necesară în procesul de tranziție de la geostrategie la geoeconomie; antrenează resurse umane și materiale care altfel ar ramâne neutilizate; “

Din perspectiva ultimului avantaj, acela al utilizării tuturor resurselor, apreciem faptul că dezvoltarea regională durabilă are în vedere tocmai un astfel de principiu, acela al utilizării raționale, care ar avea ca scop și economisirea altor resurse; nevoile unor entități pot varia de la o regiune la alta iar cooperarea transfrontalieră este un instrument care poate face ca dezvoltarea să atinga parametrii de eficiență și durabilitate.

Cooperarea la nivel de euroregiuni poate aduce și unele dezavantaje, printre care mentionăm: “ creează posibilitatea ca unele comunitaăți locale să semneze acorduri împotriva guvernelor proprii; lipsa cooperării între autoritățile naționale și locale sau regionale; imposibilitatea autorităților de a implica populatia în procesul de cooperare.”

România este și ea prezentă în implicarea la nivel de euroregiune, iar baza legală o constituie ordonanța de urgență nr.120/1998, prin care se ratifică Conventia-cadru europeană asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau autorităților teritoriale, care a fost adoptată la Madrid in 21 mai 1980. Țara noastră face parte din euroregiunea ‘Carpatica’ ce a fost înfiintata in Ungaria, la Debrecen, în urma consultărilor miniștrilor de externe ai Poloniei, Ucrainei și Ungariei, înca din anul 1997, cu urmatoarele judete: Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Suceava, Harghita. Printre principalele obiective ale euroregiunii se numară și reuniunea anuală în vederea găsirii celor mai optime soluții în rezolvarea problemelor de mediu, cercetare, știință, cultură; cooperarea cu alte structuri și euroregiuni, spre exemplu în material protejării apelor, cu Euroregiunea Maas-Rin.

În urmă cu aproximativ 40 de ani la nivelul Uniunii Europene s- a dorit o evaluare statistică a teritoriului, deoarece teritoriul economic al unui stat este compus din mai multe componente: “ teritoriul, spațial aerian național, apele teritoriale, depozitele naturale de petrol și gaze din apele internaționale și enclave teritoriale din străinatate, precum reprezentanțele diplomatice și bazele militare.”

Pentru realizarea acestui deziderat, Eurostat elaborează Nomenclatorul Unităților Teritoriale pentru Statistică, prin care are loc o delimitare a regiunilor geografice, în vederea elaborării unei statistici cât mai clare și concise pentru Uniunea Europeană. NUTS este format din trei paliere, NUTS 1 fiind împarțit în regiuni NUTS 2, iar acestea în NUTS 3. NUTS 1 are în vedere o populație de circa 3-7 milioane de locuitori și evaluarea problemelor de uniune vamală și integrare economică. NUTS 2 prezintă o populație de 0,8-3 milioane de locuitori, iar aici se aplică politicile regionale ale Uniunii și acordarea de asistență pentu fonduri structurale. NUTS 3 are dimensiuni mai reduse, între 150000-800000 de lociutori, și dă prioritate programelor de cooperare transfrontalieră.

La nivel European există foarte multe țări care au în alcatuirea lor regiuni, iar printre ele amintim: Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, etc.

Scurt istoric al regionalizării Romaniei

Regionalismul are o tradiție veche în România, mai precis din Evul Mediu, conturându-se apoi în secolul X prin apariția voievodatelor care astăzi aparțin de cele 4 teritorii istorice de altădată: Țara Românească, Moldova, Transilvania și Dobrogea. În urma ‘ Legii pentru comunele rurale și urbane și Legea pentru înființarea consiliilor județene , teritoriul a fost delimitat în : “33 de județe investite cu personalitate juridică și cu organe deliberative și executive (consiliu județean și prefect); plasi, ca simple subdiviziuni ale județelor, fară personalitate juridică, conduse de subprefecți, cu atribuții de supraveghere și control asupra autorităților comunale; comune, cu personalitate juridică și ale căror organe deliberative și executive erau consiliul comunal și primarul.”

În anul 1925, teritoriul țării noastre era împărțit în 71 de judete și 8879 de comune rurale și urbane. În 1938 se inființeaă ținutul, 10 la număr, urmând ca după o scurtă perioadă de doar doi ani județele vor fi trecute unități adminitrativ teritoriale cu personalitate juridică. Legea nr. 5/1952 împarte România în 18 regiuni, iar legea nr. 2 din 1968 o împarte în 39 de județe.

Delimitarea administrativă prezentă a României

La momentul de față, România are în componența sa 41 de județe, 97 de municipii, 268 de orășele cu municipii cu tot, lucru care reiese din textul Constitutiei și din legea 69/1991. La fel țara este împarțită în 4 macroregiuni, iar în studiul de față mă voi opri la macroregiunea 1 care înglobează Regiunea Nord-Vest ( cu urmatoarele județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Sălaj), precum și Regiunea Centru ( Alba, Brațov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu).

Dezvoltarea regională durabilă este un concept nou pentru țara noastră de aceea el are în vedere mai multe domenii de desfășurare printre care menționez: protecția mediului înconjurător, dezvoltare rurală, transferul de tehnologie. Efectele pe termen lung al abordării unei astfel de creșteri ar consta în eliminarea discrepanțelor de la o regiune la alta, o dezvoltare echilibrată și un transfer de resurse naturale rațional. Este necesar ca în România secolului XXI să se aibe în vedere aplicarea mecanismelor de durabilitate, deoarece trebuie să ne aliniem tuturor tărilor care își desfasoară cu succes politici de mediu inconjurator, pentru a lasa loc și generațiilor viitoare să se bucure de calitațile unui mediu sănătos.

Capitolul 2. Dezvoltare regională durabilă în Regiunea Nord-Vest

1.1 Date generale despre regiune

Regiunea Nord-Vest a fost creată în baza legii 315/2004 (privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pâna la data de 27 noiembrie 2004), sși este doar o creație voluntară a administrației, nebeficiind nici de personalitate juridică. Articolul 5 al prezentei legi arată că România este împărțită în 8 regiuni de dezvoltare: Regiunea Nord-Vest, Regiunea Centru, Regiunea Nord-Est, Regiunea Sud-Est, Regiunea Vest, Regiunea Bucuresti-Ilfov, Regiunea Sud-Vest, Regiunea Sud-Muntenia.

Articolul 3 al aceluiași text legal definește cadrul de cooperare al dezvoltării: “stimularea cooperarii interregionale, interne și internațional, transfrontaliere, inclusive în cadrul euroregiunilor, precum și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene”.

Această regiune este evaluată dupa nivelul doi de clasificare teritorială, NUTS 2. Suprafața Regiunii Nord-Vest este de 34.159 kilometri pătrați, ceea ce reprezintă estimativ aproape 15 % din suprafata țării. Relieful acestei întinderi este diversificat, de la munți la câmpii, dealuri și suprafețe cu caracteristi deosebite, înalțimea reliefului sczând de la est spre vest, județele Cluj, Bihor, Sălaj incluzând Munții Apuseni. Partea joasă este alcatuită din Câmpia de Vest ce se întinde pe judetele Bihor și Satu-Mare. Rețeaua hidrologică a zonei are la bază râurile Someș, Tisa, Crișurile, primul fiind cel mai lung, parcurgând 4 județe. Pădurile din zonă sunt caracterizate prin deținerea speciilor de fag, molid, brad, gorun și stejar, în totalitate acoperind aproape o treime din suprafața Regiunii Nord-Vest. De menționat sunt și bogățiile subsolului: aur, care a fost exploatat înca de pe vremea dacilor, metale prețioase, fier, bauxite, calcar, cele mai multe găsindu-se în Munții Apuseni care sunt asemănați de către specialiștii din domeniu cu un ‘mozaic’, tocmai datorită diversității sale din subterane. În țară se fac de asemenea renumite peșterile din Țara Beiușului: Peștera Urșilor, care este o ‘rezervatie științifică’, sau Pestera Meziad. Nu depasim granițele împrejurimilor Beiuțului și amintim de Mina de la Băița, unde în trecut s-au facut exploatări de uranium și de aur, în prezent investiori străini dorind să redeschidă mina datorită potențialului său imens.

În continuarea lucrării vom avea în vedere dezvoltarea regionala durabilă cu predilecție din județele Bihor și Cluj, având în vedere că am avut posibilitatea personal să observ anumite schimbari de mediu, situația arealelor naturale aflate în pericol, dar și zone în care autoritățile locale și de specialitate se implică impecabil în protejarea și conservarea mediului.

Este mai mult decât evident faptul că dezvoltarea durabilă nu poate avea loc fără trasarea unor principii directoare care să stabilească anumite legături atât cu celelalte regiuni cât și cu alte zone, de aceea ne vom opri să prezentăm câteva principii enunțate în cadrul platformei online a Ministerului Dezvoltarii Regioanale și Administrației Publice: “ descentralizarea procesului de luare a deciziilor de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale; parteneriatul între toți actorii implicati în domeniul dezvoltării regionale; planificarea-proces de utilizare a resurselor ( prin programe și proiecte ) în vederea atingerii unor obiective stabilite; cofinanțarea-contribuția financiară a diferiților actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională.”

Organisme antrenate in procesul de dezvoltare regionala durabila pentru Regiunea Nord-Vest

Articolul 8 al legii nr.315 privind dezvoltarea regională, subliniază existența la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare a câte unei agenții create ca o organizație nonprofit, dar care este constituită ca persoană juridică. Tot legea prevede posibilitatea ca acestă agenție să își creeze în județele limitrofe ale regiunilor birouri speciale prin care să coopereze la nivel transfrontalier din punct de vedere financiar, administrativ și tehnic, în funcție de nevoile reale de interes, ocazie cu care vor fi trasate și atrbuțiile lor. Cu titlu de exemplu, vom enumera parteneriatele pe care Regiunea Nord-Vest le are în prezent în derulare, este vorba despre colaborarea cu regiuni din Europa: Lazio, Veneto, Puglia, Sicilia, Auvergne (Franța).

Un acord de o deosebită importanță îl constituie cel cu Regiunea Veneto, reprezentanții ambelor regiuni obligandu-se la luarea de inițiative și măsuri pentru atingerea unor obiective in materie de cercetare și știință, transporturi durabile, clima. Un alt exemplu edificator de cooperare il constituie cel cu Regiunea Marea câmpie a Nordului din Ungaria, cu scopul de a incuraja dezvolatarea resurselor umane, protecția mediului, cercetare-dezvoltare-inovare.

La data de 01.09.2005, a fost semnat de către Agenția de Dezvoltare Nord-Vest un protocol de colaborare cu Agenția Regională pentru protecția mediului Cluj-Napoca, stabilindu-și un set de obiective: ‘ identificarea priorităților de dezvoltare economică în relație cu protecția mediului; planificarea distribuirii eficiente a resurselor financiare alocate prin programele de asistență europene în sectorul de mediu; definirea și elaborarea politicilor de dezvoltare regională; elaborarea și actualizarea planurilor regionale pentru protectia mediului; asigurarea unei capacitați administrative de management adecvate la nivel regional în domeniul programelor adresate problemelor de mediu finanțate cu fonduri europene.’

În fiecare județ există câte un birou al agentiei care va asigura relaționarea cu celelalte județe și cu celelalte regiuni ale Romaniei. Atribuțiile agenței sunt următoarele: de a cere fonduri de la Fondul Național pentru dezvoltare durabilă, este direct răspunzătoare în fața consiliului pentru dezvoltare regională, de a lua măsurile pentru îndeplinirea programelor de dezvoltare, asigură publicitatea tuturor operațiunilor desfășurate, astfel încat cetățenii să acționeze cât mai promt.

Pe lângă această agenție mai funcționează și Consiliul pentru Dezvoltare Regională, cu atributii deliberative, având în structura sa președinții consiliilor județene, municipale, orășenești și locale pentru fiecare județ. El aprobă proiectele de dezvoltare, stabileste modul în care vor fi cheltuiți banii din Fondul Național în funcție de prioritatea domeniului de interes, cooperează împreună cu Consiliul Național pentru Dezvoltare Durabilă pentru stabilirea fondurilor viitoare.

1.3 Planul de dezvolatare regională durabilă 2007-2013

Acest plan are în vedere trasarea unor obiective generale precum și specifice în diverse domenii care să asigure dezvoltarea regiunii, amintind urmatoarele: economic, social și cu predilecție pentru lucrarea de față protecția si dezvoltarea durabilă a mediului înconjurator.

a) Starea apelor uzate urbane – directiva UE 91/271/ECC face referire la situația apelor uzate din spațiul orășenesc care au fot definite in art.2 din Hotărârea de Guvern nr. 188/2002, (publicată în Monitorul Oficial partea I,nr. 187/20.03.2002, modificată și completată prin Hotărârea de Guvern 352/11.05.2005), ca fiind ‘ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate industrial si/sau meteoritice’, și care vor trebui epurate când se varsă în alte ape. Acest tip de poluare are în vedere vărsarea apelor epurate prin stații de epurare mecano- biologice sau vărsările directe în apele naturale. Principalii săi poluatori din acesastă zonă sunt ramurile din industria chimică, extractivă, minieră, metalurgică dar și gospodăriile rurale prin aruncarea și depozitarea reziduurilor fixe si organice. Astfel planul de dezvoltare a stabilit o perioada de tranziție până în 2010 în care următoarele măsuri: reducerea oxidabilității, a tratării apei împotriva amoniului, pesticidelor, manganului, fierului în localitățile cu populație de peste 100.000 locuitori; reducerea oxidabilității pentru așezări cu o populație de sub 10.000 de locuitori.

Articolul 4 al aceluiași text legal prevede modalitatea prin care se poate efectua reducerea substanțelor poluatoare din apa neepurată și anume prin epurare secundară înainte de vărsare in receptorii naturali.

b) Apa potabilă

În județul Bihor, în comparație cu județul Cluj după setimările facute în anul 2002 înainte de elaborarea planului de dezvoltare existau in subteran aproximativ 401,1 milione de metri cubi de apă/an, pe când în cel din urmă erau doar 41,1 metri cubi/an. Unui locuitor din județul Bihor îi erau alocați pe an 3815 metri cubi de apă/an, iar celui din județul Cluj doar 1772 metri cubi de /an. Un alt aspect important este regimul apelor termale și de agrement din aceste 2 județe, mai des întâlnite în Bihor : Băile Felix, Băile 1 Mai, Băile Tinca și Băile Mădăras. Ultimele două nu s-au bucurat de alocare majoră de fonduri pentru dezvoltare, în zonă partcipând mai degrabă sectorul privat.

c) Solurile

De la Vestul la Estul regiunii se poate observa o crestere în altitudine a reliefului. Solul din Câmpia de Vest este foarte fertil și prielnic agriculturii pentru toate speciile leguminoase și cerealiere pe când solurile din Cluj sunt afectate de lipsa apei la care se mai adaugă și aciditatea lor. S-au semnalat de asemenea depozite de dejecții animale urmate de o supraîncărcare a solului cu produse fitosanitare pentru combaterea daunătorilor. În Municipiul Cluj-Napoca, mai precis în zonele Armătura și Fimaro au fost descoperite importante cantități de poluanți industriali, in Turda toți indicatorii au depășit limita normală, iar la Gherla nivelul de zinc.

d) Deșeurile

În acestă categorie vastă intră atât deșeurile meajere cât și cele de producție, s-a avut în vedere gasirea unei soluții viabile pentru colectarea acestora dar și pentru depozitarea lor, care este ultimul proces de eliminare a lor. Zonele de depozitare reprezintă adevărați factori de risc de dezvoltare a focarelor de infecție care duc la răspândirea bacteriilor ce provoacă boli în rândul persoanelor cele mai expuse la risc, adică oameni vârstnici și nou-născuți.

O măsură notabilă în acest sens a avut loc o data cu intrarea în vigoare a legii nr.132 din 2010 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr 461 din 6 iulie 2010), privind colectarea selectivă a deșeurilor din instituțiile publice și are ca scop reciclarea, astfel incât anumite materiale să poată fi retransformate pentru a crește durabilitatea și eficiența mediului înconjurător.

Deșeurile spitalicești reprezintă o alta problematică a autorităților din județele Bihor și Cluj, astfel s-au luat măsuri de urgență pentru efectuarea cât mai rapidă a proceselor termice de distrugere a depozitelor care pot fi constituite din: resturi chimice, farmaceutice, reziduuri infecțioase, produși anatomo-patologici. Cadrul juridic la nivel european se constituie din Directiva 2000/76 CE privind incinerarea deșeurilor și Protocolul interministerial MMGA-MS-ANC/GNM, privind gestionarea deșeurilor spitalicești. În Cluj-Napoca a fost creată o instalație ecologică de incinerare care este conformă, SC IF TEHNOLOGII SRL, iar la Oradea a fost gasit un incinerator neconform, MULER CP 100 cu autorizatie din data de 24.06.2005 până la 31.12.2006.

Planul de dezvoltare a cuprins un total de proiecte care să prioritizeze anumite domenii și au făcut obiectul unor programe regionale tematice sau teritoriale, însă pentru primele nu s-au acordat suficinte fonduri, ele aducând doar o analiză comparativă cu ceea ce era la vremea respectivă în planul de acțiune al autorităților.

Apele, deșeurile și solurile fac parte din primul set strategii de dezvoltare regională durabilă din aceste județe, următorul set are în vedere peșterile și parcurile naturale din Munții Apuseni. Peștera Meziad a fost modernizată și dotată cu echipamente tehnologice care să asigure păstrarea faunei cavernicole. Ea este o rezervație naturală, în conformitate cu legea nr.5/2000 ( privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului natural- Secșiune a III- a zone protejate, publicată în Monitorul Oficial nr 152/12 apr. 2000), art.4. Această peșteră se află în custodia Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor.

Ultimul set strategic are în vedere exploatarea surselor eoliene și solare de energie, dar nu s-a luat nicio inițiativă în acest sens, rămănând la stadiul de proiect.

În ceea ce privește dezvoltarea rurală durabilă s-a avut în vedere atât atingerea unor poli economici cât și a unora de agricultură ecologică din lipsă de fonduri, în special în sectorul zootehnc dar și cel al culturii de cereale precum și unele legume, cum ar fi cartoful.

Susținerea economică a venit din partea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007- 2013, care nu a reușit să își atinga scopurile deoarece nu a existat o legătură precisă între nevoi si sumele alocate.

1.4 Planul de dezvolatare regională durabilă 2014- 2020

Acest plan are în vedere continuarea și dezvoltarea strategiilor de durabilitate prevăzute în planul de dezvoltare pentru 2007- 2013. La nivel național există o strategie care și-a trasat ca obiectiv general “ îmbunătățirea continuă a calității vieții, prin asigurarea bunăstării, protecției mediului și coeziunii economice și sociale pentru comunități sustenabile capabile să gestioneze resursele în mod eficient și să valorifice potențialul de inovare și dezvoltare echilibrată economică și socială al regiunilor.”

Apele

În județele de referință, apele sunt reprezentate de ape subterane si ape de suprafață.

Cele mai importante râuri din Bihor și Cluj sunt Crișurile și Someșul, care este și cel mai extins ca suprafață. Directiva Parlamentului și a Consiliului European 60/2000/CE privind stabilirea unui cadru de acțiune comunitar în domeniul politicii apei pleacă de la ideea că apa este ca un patrimoniu, un bun care aparține tuturor și de care nu trebuie să abuzeze nimeni discreționar socotind-o ca pe un bun comercial.

Textul directivei trimte la art.174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care trasează principiile care stau la baza protecției mediului în spațiul european, fiind vorba despre: “ principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul poluatorul plătește.”

Uniunea Europeană trebuie să găsească diverse metode de protecție a apei și de utilizare durabilă a acesteia.Apele de suprafață sunt considerate ape regenerabile, pe când apele subterane sunt foarte dificil de regenerat, de aceea este necesar să se găsescă măsuri de protecție pe termen lung. În urma unei cercetări mai amănunțite s-a putut constata în județul Bihor o supraîncărcare a apei cu diveși compuși, spre exemplu coliformi fecali și streptococci fecali în următoarele cursuri de apă: Crișul Repede, Crișul Negru, Holod, Bistra, Cohu, Aleu. Din observație proprie la fața locului, râul Aleu este poluat cu reziduuri menajere care rezultă în urma activităților de agrement desfăsurate precum și cu alte substanțe poluate, zona fiind foarte frecventată și de amatorii de vânătoare. O situație asemănătoare o regăsim și în cazul lacului Tarnița care alimentează orașul Cluj-Napoca cu apă. Aici locul este transformat pe timpul verii într-un loc de agrement în care cei inconștienți de pericolele pe care le pot provoca mediului înconjurător aleg să arunge în apă sticle din plastic, materii organice și gunoaie rezultate din consumul de țigări.

Solurile

Și aceste două județe întâmpina probleme legate de calitatea solului, ne aflăm practic la două extreme, una în care agricultura este înfloritoare și alta în care există probleme majore în ceea ce priveste compoziția solului datorită unor factori naturali cum sunt ploile acide, eroziune de suprafață sau de adâncime la care se adaugă și factori externi cum ar fi pesticidele și alte substanțe chimice.

La ora actuală o problemă majoră o constituie si schimbarea funcției solurilor datorită faptului ca dezvoltarea spațiilor urbane este într-o continuă ascensiune și ajung să se transforme din terenuri agricole în terenuri de construit.

Terenurile degradate pot fi salvate prin împădurirea lor conform disppozitiilor legii nr.100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.376 din 07.06.2010) care prevede in art 1: “ sunt supuse prezentei legi terenurile degradate, indifferent de forma de proprietate, care pot fi ameliorate prin lucrări de împădurire în vederea protejării solului, a refacerii echilibrului hidrologic si a îmbunătățirii condițiilor de mediu.”

Biodiversitatea

Biodiversitatea este un sistem care înglobează toate ecosisteme, plantele, animalele, precum și legăturile care se stabilesc între acestea. Diversitatea solului, a climei și a altor factori externi au dus la dezvoltarea în această zonă a multor specii de floră și faună foarte rare în țară sau în lume. Directiva asupra Conservării Habitatelor Naturale, a Faunei și a Florei Sălbatice, 93/43/ECC, a identificat pentru sectorul de floră 27 de texagoni vegetali și 310 de specii de animale de interes European.

Legea nr.5 din data de 6 martie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național- Secțiunea a III-a- zone protejate (Publicată în Monitorul Oficial nr.152 din 12 aprilie 2000), au fost declarate în Regiunea Nord-Vest 170 de arii protejate, județul Bihor având 64 de astfel de arii, Satu Mare doar 7, iar județul Cluj deține 20 de arii protejate.

În scopul menținerii biodiversității cel puțin la nivelul județului Bihor există înființat un organism care monitorizează și activează, Centrul de Arii protejate și de Dezvoltare Durabilă- Bihor, o organizație nonguvernamentală și un parteneriat între Consiliul Județean Bihor și Facultatea de Protecția Mediului din Oradea.

Scopul Planului de dezvoltare 2014-2020 va fi ca toate domeniile ce țin de mediu să fie înbunătățite prin atragerea atenției într-o mare măsură și publicului dar și autorităților și organizațiilor care dețin activități de acest gen.

Uniunea Europeană a trasat pâna în anul 2020 trei priorități majore cum ar fi: creștere inteligentă, creștere durabilă, creștere inclusivă. Sfera de influență a creșterii durabile este din ce în ce mai mare, aproape toată legislația de mediu are în vedere acest model, tocmai datorită eficienței și grijei cu care trebuie să se opereze pentru protejarea mediului înconjurător, ca și generațiile viitoare sa aibe acces la resursele naturale de bază cum sunt consumul de apă, hrana obținută din culture sănătoase, până la cele de agreement. Creșterea inteligentă se referă la îmbunătățirea sistemului educațional pentru a largi sfera competențelor, cercetare și inovare prin îmbunătățirea serviciilor existente și crearea a unora noi, capabile sa reziste noilor cerințe. Dezvoltarea zonei informaționale este un proces care trebuie să se extindă nu doar la nivel European, ci și internațional, regional și local, deoarece propagarea tehnologiei are ca și consecințe creșterea din toate punctele de vedere. Creșterea inclusivă are drept rezultat eradicarea sărăciei și creșterea nivelului de trai a populației. Toate aceste modele de creștere duc la dezvoltare, conștiință de mediu și protejarea mediului.

Capitolul 3. Dezvoltare regională urbană în Regiunea Nord-Vest

Dezvoltarea urbană în județul Bihor

Omul are nevoie pentru a se putea desfășura zilnic de un mediu natural, bunuri și servicii. La începutul evoluției sale omul a trait simplu, în natură, dar o dată cu apariția orașelor și creșterea alarmantă a populației, au crescut și nevoile de a utiliza resursele mediului înconjurător. Dezvoltarea urbană are în vedere un model integrat, care presupune modificări ale orașelor în sensul de extindere și combinarea acestui procedeu cu activități de educare și participare a populației la aspectele de mediu, a dezvoltării economice. Spațiile neexploatate de umanitate s-au schimbat pe măsură ce omul a populat diverse zone, modificând ciclul său normal. Ordinul nr.536 din data de 22 iunie 1997 (pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, text intrat în vigoare începând cu data de 30 aprilie 2008), prin art.1, cap.1, prezintă normele de igienă pentru spațiile de locuit și dispune: “ terenurile destinate amplasării și dezvoltării localităților trebuie să asigure protecția populației împotriva surpărilor și alunecărilor de teren, avalanșelor și inundațiilor, emanațiilor sau infiltrațiilor de substanțe toxice, inflamabile sau explosive, poluării mediului, să dispună de posibilități de alimentare cu apă, de îndepărtare și neutralizare a apelor meteoritice, a apelor uzate și a reziduurilor, precum și de dezvoltare normală a zonei verzi, de recreere și odihnă.”

Se mai prevede că fiecare locuitor are nevoie de un spațiu verde între 2- 2,2 metri pătrați pe locuitor, și zone de protecție sanitară: “art .8 prin teritorii protejate, în sensul prezentelor norme se înțelege: zone de locuit, parcurile, rezervațiile naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihnă și recreere, instituțiile social-culturale și medicale, precum și unitățile economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiți de impurități.”(Ordinul nr.536 din data de 22 iunie 1997, Monitorul Oficial, Partea I din 30 aprilie 2008)

Legea 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului (publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 10 iulie 2001) enumeră în art.9 obiectivele amenajării teritoriului: “a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și a zonelor, cu respectarea specificului acestora; b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane. „ Literele c) si d) ale aceluiași articol din legea ultimă amintită au fost modificate prin legea nr. 190 din data de 26. 06. 2013, privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011, pentru modificarea și completarea legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (act publicat în Monitorul Oficial nr. 418 din 10 iulie 2013) și au următorul cuprins: „ c) gestionarea în spiritul dezvoltării regionale durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural și cultural a resurselor naturale; d) utilizarea rațională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităților și conservarea terenurilor agricole fertile.”

Art.10 din legea 350/2001, a fost modifficat prin legea 190 din 26. 06. 2013 pentru modificarea legii privind amenajarea teritoriului urbanistic și menționeză principalul scop al urbanismului: “ stimularea evoluției complexe a localităților, prin elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare spațială, durabilă și integrată, pe termen scurt, mediu și lung.”

Municipiul Oradea, reședința județului Bihor, dorește sa păstreze cât mai intact patrimoniul cultural al orașului, deoarece este o zonă extrem de frumoasă și bogată în vestigii istorice și clădiri vechi impunătoare. În primăvara anului curent, 2014, primarul Oradiei, Ilie Bolojan a făcut o invitație comunelor alăturate municipiului, cu privire la o viitoare alipire în scopul dezvoltării unei zone metropolitane de interes major. Comunele vizate au fost: Biharia, Paleu, Oșorhei, Nojorid, Sîntandrei și Borș. Administrația primăriei ar vrea să îi fie aduse la cunștință dacă aceste teritorii ar fi dispuse să se alăture Municipiului Oradea, în condițiile în care localitatea Sînmartin este deja de acord cu acest proiect, mai fiind necesară o hotărâre de consiliu și acordul cetățenilor. Pentru punerea în aplicare a acestui demers, se are în vedere un posibil referendum organizat spre sfârșitul anului în curs, o dată cu alegerile prezidențiale.

Noua metropolă va fi un important centru economic având în vedere așezarea sa strategică la granița cu Ungaria, favorizând astfel schimburile economice, dar și turistic prin dezvoltarea unităților de agrement din Băile Felix și Băile 1 Mai.

Gestionarea durabilă a orașului are în vedere demararea unui proiect de reabilitare a cladirii Palatului Vulturul Negru situat în centrul Oradiei; așezarea este una cu o volumetrie asimetrică în formă de Y, inspirat de Galeria Vittorio Emanuele din Milano. Durata proiectului va fi de 24 de luni, iar valoarea fondurilor de reabilitare de 6,2 milioane de lei.

De asemenea tot centrul orașului este plin de clădiri de o importanță istorică și culturală deosebită care merită atenție din partea autorităților pentru că ele constituie un punct de atracție special pentru turiști dar și pentru locuitorii din zonă care se mândresc cu ele.

Cetatea din Oradea este o altă zonă țintă pentru turismul durabil din Oradea, este vorba despre un turism cultural, religios și de patrimoniu. Această zonă a fost supusă lucrărilor de reabilitare cu bani obținuți în cadrul Programului Operațional Regional, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. A fost nevoie de un astfel de proiect și de reintroducerea cetatei în circuitul turistic deoarece este vestită atât la nivel național cât și european și ar fi fost păcat ca un astfel de loc să rămâna în situația în care era înaite, fiind doar un loc în care orădenii mergeau în timpul liber dar nu i se acorda importanța pe care o merita, și mă refer aici la protecția arealului natural din împrejurimile sale. Acest loc are nevoie de o permanentă îngrijire a spațiilor sale verzi dar și a construcției. Spațiile verzi vor fi formate din peluze verzi dar și din copacii rămași la care se va adăuga spațiul verde din împrejurul lor. Circulația cu autovehiculele în interiorul cetății a fost un punct de discuție deosebit de interesant, deoarece s-a dorit înlăturarea lui din motive de protecție a mediului, a păstrării cât mai intacte a cetății și a posibilitații de a lărgi zona de circulație a turiștilor. Perioada de implementare a proiectului a început în anul 2009 și se va termina în anul 2015; sursele bănești sunt încadrate la 1. 312. 000 de Ron pentru documentația tehnică, iar 289 000 de Ron au fost suportați de primărie de la alte venituri. Proiectul are în vedere atât restaurarea unor porțiuni mai bine întreținute cât și a celora care reprezintă un real pericol pentru eventualii turiști deoarece se află într-o stare avansată de eroziune. Din punctul meu de vedere, aspectul cultural care are la bază reintroducerea în circuitul turistic a cladirilor încărcate istoric nu reprezintă altceva decât recunoașterea identității noastre locale.

Conform Planului de Urbanism General, Municipiul Oradea este ferit din punct de vedere seismic de probabilitatea ca, clădirile sale să se afle într-un real pericol, atât din punct de vedere al situării sale geografice cât și din perspectiva consolidarii așezărilor. Raportul Inspectoratului Județean de Construcții întărește această poziție, subliniind că un eventual cutremur asemănător celui din anul 1977 nu ar fi în măsură sa afecteze durabilitatea clădirilor. Totuși, în mod exccepțional, există clădiri a căror structură de rezistență ridică anumite semen de îngrijorare, este vorba despre Hotelul Parc, Palatul de Justiție. Aceasta din urmă este un monument istoric austro-ungar din anul 1890 și este în proces de consolidare și extindere cu 3 390 de metri pătrați; proiectul este finanțat din bani împrumutați de la Fondul Mondial și are o durată de trei ani, până în anul 2015.

Municipiul Oradea este un oraș care la capitolul spații verzi stă foarte bine, el plasându-se pe locul întâi în România în anul 2011 în ceea ce privește spațiul verde alocat fiecărui cetățean, adică 25 de metri pătrați, iar în comparație cu minimul stabilit de către Uniunea Europeană are doar cu 1 metru pătrat mai puțin. Oradea are în componența sa 17 parcuri, cel mai nou fiind Parcul Liniștii care se află pe locul fostului cimitir Olosig.

Dezvolatarea durabilă a acestui oraș are în vedere îmbunătățirea tuturor aspectelor de mediu care să ducă la menținerea sănătății populației sale, de aceea orașul a fost dotat cu echipamente sportive și de agrement în parcuri, achiziționate din fonduri nerambursabile.

Anul 2014 a adus pentru reședința de județ a Bihorului un nou proiect de dezvoltare ce vizează transformarea Dealului Ciuperca într-o veritabilă grădină botanică în aer liber ce va avea arbori din specii rare protejate, precum și zone pavate cu pietre naturale. Toate aceste planuri de extindere a spațiilor verzi duc la dezvoltarea urbană integrată, deoarece creșterea continuă a populației acestui oraș cere în mod proporțional și creerea de spații verzi.

Și Municipiul Cluj-Napoca a fost ținta unui proiect de extindere durabilă a localităților învecinate, proiect care a fost adus în discuție în anul 2010 de către fostul primar Sorin Apostu, care la acea vreme a dorit crearea unei administrații pe sectoare a viitorei metropole Cluj-Napoca. Extinderea ar fi urmat să aibe loc cu localitățile Florești, Apahida, Baciu, Chinteni, Feleacu. Comuna Florești numără peste 20 000 de locuitori cu celelalte avute în administrarea sa, iar conducerea acesteia a refuzat vehement o astfel de alipire deoarece este destul de dezvoltată și nu vede un avantaj concret al proiectului. Alte localități au invocat celeritatea desfășurării operațiunilor administrative cum ar fi emiterea autorizațiilor dar și timpul de deplasare al persoanelor până în centrul orașului. Chiar dacă acest proiect a fost respins de către majoritatea localităților vizate, autoritațile clujene văd acest subiect doar din perspectiva trecerii timpului, fiind convinși ca finalul va duce înspre comasarea acestor localități.

Dezvoltare urbană în județul Cluj

Orașul Cluj-Napoca are și el un punct de atracție asemănător celui existent în Oradea, este vorba despre Cetățuia din cartierul Gruia, un loc deosebit pentru turiștii care doresc să vadă întreg orașul de pe această platformă. Lucrările în acest loc s-au desfășurat într-un mod mai groi datorită problemelor legate de terenurile din vecinătatea Cetățuii, în legătură cu care municipalitatea nu a reușit să ajungă la un numitor comun cu proprietarii acestora; inițial terenurile proprietate privată au fost ținta unui contract de uzufruct cu titlu gratuit. Astfel după lungi discuții autoritățile locale au reușit să reamenajeze scările de pe aleea principală, celelalte elemente ale proiectului nefiind realizate: este vorba despre locurile amenajate pentru deșeurile turiștilor și sistemul de iluminare. Planul de viitor al edilului clujean Emil Boc mai are în vedere pe lângă atracția naturală a locului și construcția unui teatru de vară de îndată ce vor fi rezolvate problemele cu proprietarii terenurilor învecinate.

În ceea ce privesc spațiile verzi din Cluj-Napoca se poate remarca lipsa numărului minim de metri pătrați impus de către Uniunea Europeană, minim 26, orașul dispunând în urma unor consultări ale Registrului de Spații Verzi din anul 2011 de 25,5 metri pătrați pentru fiecare cetățean, luându-se în calcul și curțile, cimitirele pădurile, precum și spațiile destinate cultivării plantelor leguminoase. În realitate spațiul verde de care dispune cu adevărat fiecare cetățean este de 14 metri pătrați, aproape jumătate din standardul minim european. La un calcul matematic se poate arăta faptul că din totalul arealelor verzi, cimitirele dețin 6 % , iar pădurile de la marginea orașului respectiv Padurea Hoia și Padurea Făget acoperă 48 %. Această scădere dramatică de vegetație se datorează extinderii tot mai pronunțate și a venirii masive a populației în oraș.

La nivel național există o lege a spațiilor verzi, legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților( republicată în Monitorul Oficial, nr.764 din 10. 11.2009 care în articolul 5, litera d) prevede : să nu se ocupe cu construcții provizorii sau permanente zonele inventariate ca spații verzi iar proiectul de modificare a acestei legi vizează încălcarea acestui text de lege și schimbarea lui cu cu un alt text care va permite construirea de clădiri pe spațiile verzi și care va ava următorul conținut: “prin exccepție de la prevederile alineatului (5) este permisă schimbarea destinației terenurilor proprietate privată, prevăzute ca atare în planurile de urbanism ca zone verzi, cu obligația amenajării ca spațiu verde a unui teren echivalent ca suprafață, indicat de către autoritatea administrației publice locale, sau cu obligația menținerii ori amenajării din suprafața terenului a unui procent de 15% din spațiul verde”

Astfel, Coaliția pentru Mediu România respinge acest deziderat al Comisiei de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului și consideră acest proiect ca fiind unul foarte abuziv la adresa nu doar a sănătății ci și a vieții locuitorilor deoarece proiectul nu vizează durabilitatea mediului ci doar o îmbogățire spectaculoasă în defavoarea cetățenilor. Se încalcă astfel articolul 2 din legea 24/2007( privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților- republicată în Monitorul Oficial nr.764 din 10.11.2009) în care cetățeanului îi este recunoscut dreptul de a trăi într-un mediu sănătos și să se bucure de recreerea din spațiile verzi, precum și obligația de a participa activ la lucrările de amenajare a acestor areale.

Capitolul 4. Factori naturali de dezvoltare în Regiunea Nord-Vest

Dezvoltarea durabilă a apelor din județul Bihor

Municipiul Oradea se află amplasat pe cursul râului Crișul Repede, în arealul în care el pătrunde în câmpie venind de la deal. Există o medie multianuală de 595 de litri pe metru pătrat. Marea majoritate a întreprinderilor din industria constructoare, pigmenți, vopsele sunt situate pe partea dreaptă a malului drept al Crișului Repede. Firma Sc.Adeplast.Srl producător majoritar de materile de construcții anunță în presă pentru jumătatea anului 2014 majorări de producție și consum dublă față de anul anterior ceea ce presupune că ea va polua tot dublu având în vedere fapul ca se află în apropierea blocurilor de locuit. Cel mai important aspect de luat în seamă însă este cel privitor la ape, deoare Crișul se află la câteva sute de metri depărtare de această întreprindere iar poluarea apei cu este inevitabilă.

Art.1 alin.(6) din Legea apelor nr.107/1996( publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.244 din 08.10.1996), introdus prin punctul 3 din legea 310/2004 începând cu 29.08.2004 (Monitorul Oficial 584/2004), stipulează câteva note directoare privitoare la dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător: conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile utilizării durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și poluatorul plătește și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea.

Ceea ce vrea să sublinieze acest text de lege este faptul că principiul precuției trebuie pus în aplicare cand vine vorba despre zona industrială a Sc.Adeplast.Srl, această întreprindere trebuind, o dată cu extinderea și mărirea cantităților de produse să își deschidă alte puncte de lucru în locuri mai puțin locuite și care să nu fie în apropiere de ape. Menționez de asemenea faptul că pe malurile Crișului se practică și pescuitul iar noxele de la fabrica de materiale de construcții ajung până la ape. Un alt veritabil pericol situat în aceeași zonă îl constituie compania Sinteza care se ocupă de producția și comercializarea produselor chimice: produse farmaceutice, halogenuri de alchil, insecticide organo-fosforice, colectori de flotație, aditivi pentru uleiuri minerale, pigmenți anorganici, material de umplutură și stabilizatori pentru mase plastice, produse peliculogene. Poluarea apelor mai ales în cazul substanțelor chimice poate fi făcută și prin intermediul circulației maselor de aer, dar și prin pătrunderea accidental de substanțe când se efectuează transportul acestora. Din cele prezentate mai sus rezultă faptul că orașul Oradea grupează la periferia cartierului Ioșia o serie de firme care poluează semnificativ Crișul Repede și face ca masa de substanță poluantă să fie purtată și spre alte areale.

Acestea au fost exemple de poluare pe termen lung datorită continuității activităților industriale din zonă, ceea ce va constitui un adevărat pericol pentru viitoarele generații care vor trăii în Oradea de azi și metropola de mâine-poimâine dacă proiectul de extindere cu localitățile învecinate va fi încununată de success; o altă poluare a apelor o constituie cea de moment în care acest fenomen apare datorită unor accidente, cauze de forță majoră dar există și situații de poluare intenționată. Legea apelor prevede în cadrul articolului 18 alineatele (6) și (7) pedepsirea tuturor persoanelor care se fac vinovate de poluarea intenționată a apelor; de asemenea se precizează faptul că administratorii apelor din fiecare unitate administrativ teritorială sunt obligați să ia măsuri de prevenire și protecție în cazul poluării accidentale. Autoritățile competente să ia masuri pentru apele din România sunt: Adminstrația Națională „Apele Române”, care aplică strategia și politica și politica națională în domeniul gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă, scop în care acționează pentru cunoașterea resurselor de apă, conservarea, folosirea rațională și protecția resurselor de apă împotriva epuizării și degradării, în vederea unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucția ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice și hidrogeologice, implementarea prevederilor legislației armonizată cu Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă și conservarea ecosistemelor acvatice și a zonelor umede.

Aceasta dispune totodată în teritoriu de 11 Administrații Bazinale, Institutul Național de Hidrologie și de Gospodărire a Apelor și Exploatarea Complexă Stânca Costești, pentru tema lucrării de față mă voi referi însă la administrația Someș-Tisa și Crișuri. Acest format a rezultat în urma cerințelor pe care le-a impus Directiva Cadru Europeană- Apă 60/EC/2000.

Cursurile de apă pricipale care se regăsesc în Bazinul Crișuri sunt următoarele: Ier, Barcău, Crișul Repede, Crișul Alb, Crișul Negru.

Principalele atribuții ale acestei unități administrative are în vedere dezvoltarea durabilă a tuturor apelor, indiferent că ne referim la ape de suprafață sau la ape subterane în vederea dispunerii rezonabile de aceste resurse naturale: gospodărirea durabilă a resurselor de apă, aplicarea strategiei și a politicii naționale și urmărirea respectării reglementărilor în domeniu, precum și a programului național de implementare a prevederilor legislației armonizate cu directivele Uniunii Europene; gestionarea și valorificarea resurselor de apă de suprafață și subterane, cu potențialele lor naturale și a fondului național de date din domeniu; gospodărirea unitară și durabilă a resurselor de apă de suprafață și subterane și protecția acestora împotriva epuizării și degradării, precum și repartiția naturală și echilibrată a acestor resurse.

Directiva Europeană 2000/60/CE, identifică principiile care stau la baza administrarii durabile a apelor: recuperarea integrală a costurilor managementului apei (cantitate și calitate); utilizatorii finali de apă plătesc (operatori de gospodărire comunală, operatori economici industriali, operatori economici producători de energie electrică, irigații, acvacultură-piscicultură); poluatorii (sub orice formă) plătesc; stimularea beneficiarilor de resursă de apă în vederea protecției acesteia.

Ca și exemplu de poluare accidentală voi aduce în discuție poluarea de pe Crișul Repede din data de 22.01.2014, cand o cantitate de substanță necunoscută a fost găsită la suprafața apei, ce venea dinspre Cluj; semnalmentele substanței au fost culoarea închisă și mirosul puternic, surse susținând faptul că este vorba despre o infestare a apelor cu produse petroliere. De menționat este faptul că autoritățile competente au răspuns prompt la apelul celor care au sesizat acest caz de poluare, articolul 6 alin. (2) din legea 107/1996 prevăzând că s-a realizat o colaborare strânsă între autoritățile locale și populație, demersul lor bazându-se pe principiul solidarității umane și interesului comun pentru salvarea și gestionarea durabilă a apelor din mediul înconjurător. Ca măsuri de protecție angajații de la Administrația Bazinală Crișuri au luat două probe din apa infestată, dar totodată au acționat și cu produse absorbante la suprafața apei după ce evaluările au constatat că a fost vorba de un poluant petrolier; acest demers a avut la bază principiul reținerii poluatorului la sursă. Autoritățile au estimat și primele victime directe ale acestui incident, păsările care își aveau habitatu pe malul Crișului Repede. În baza principiului “poluatorul plătește” s-a trecut la efectuarea de cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a principalului vinovat în acest caz, iar rezultatele anchetei au arătat ca materia poluantă a provenit de la canalul de lângă podul CFR.

Cazul prezentat este unul de deteriorare temporară a cursului unei ape și el nu încalcă major prevederile legii 107/1996 cu modificările ulterioare, datorită faptului că autoritățile au intervenit rapid și nu s-au produs degradări substanțiale cu efecte pe termen lung.

Surse care aparțin autorităților de mediu menționează și alte societăți responsabile de poluare perpetuă și însemnată în județul Bihor: este vorba despre Sc.European Drinks SA Rieni, SNP Schela Suplacu de Barcău, EM Bihor Stei: decantor și ape mina Nucet, RAGCL Oradea iazuri biologice, Sc Petrolsub SA Suplacul de Barcău, Sinteza Oradea SA.

Dintre companiile enumerate anterior țin să fac referire la Sc. European Drinks. SA , un grup care mai are afliate și alte companii: European Food, Scandic Distileries.

Acestea își desfășoară activitatea în Țara Beiușului, mai precis în orașul Sudrigiu, localitatea Rieni, precum și în comuna Dragănești. Atrag atenția asupra orașului Sudrigiu deoarece în acest loc se află marele parc industrial care se ocupă de producția berii, a băuturilor alcoolice de consum precum și a unui produs de uz medicinal – spirtul sanitar; compania European Drinks are de asemenea în și activități de îmbuteliere a apei minerale și a celei plate, precum și producția de băuturi răcoritoare. Acest loc este foarte poluat din toate punctele de vedere deoarece se mai produc uneori accidente de mediu. Astfel în anul 2009 s-a produs un accident care a avut ca rezultat deversarea unei cantități de aproximativ 10 tone de produse chimice în pârâurile Crișul Băiței și Sighiștel, în urma căruia au murit foarte mulți pești și alte organisme care trăiesc în apă. S-au încălcat astfel articolul 15 din legea apelor 107/1996 cu modificările ulterioare(publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.244 din data de 08.10.1996), care în alineatul (1) interzice poluarea apelor indiferent de modalitate, precum și articolul 16, alin.(1) litera (c) din același act normativ care interzice aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau a bălților, în Marea Neagră și în zonele umede, precum și depozitarea pe malurile acestora a deșeurilor de orice fel.

Poluarea în acest caz nu a fost una intenționată ci una exclusiv accidentală și s-a datorat înfundării conductelor de la stația de epurare. Reprezentantul și acționarul companiei a susținut faptul că în cauză poluarea celor două pâraie nu îi privește pe ei și că cercetările făcute de către comisarii Gărzii de Mediu și reprezentanții Administrației Bazinul Crișurilor sunt nefondate; totodată ei au arătat faptul că au asigurat protecția mediului prin încheierea unui contract cu o societate care se ocupă cu preluarea și epurarea apelor încărcate cu reziduuri, precum și că această apă este supusă unui process de dublă epurare, mai întâi o preepurare iar în subsidiar un ultim proces de epurare.

Purtătorul de cuvânt al companiei o apără și menționează faptul că de-a lungul timpului s-au efectuat o serie de achiziții de produse tehnologice și nu numai care să protejeze mediul înconjurător. Aceste argument nu au fost destul de convingătoare pentru autoritățile de control care au dispus amendarea companiei și a firmei colectoare a apei, precum și măsuri pentru Primăria Sudrigiu.

Este de asemenea foarte adevărat faptul că acestă imensa companie, European Drinks și Food a decis soarta marii majorități a oamenilor din zonă prin faptul că le-au oferit locuri de muncă, zona de munte fiind incompatibilă cu desfășurarea oricăror activități economice în zonă înafară de turism, deci a contribuit la dezvoltarea orașului și a comunelor de prin împrejurimi.

În anul curent, 2014 , va avea loc un eveniment important ce va avea ca scop participarea activă a populației la îmbunătățirea Planului de Management al Bazinului Hidrografic Crișuri, ce se va derula pe perioada 2015-2021. Acest plan are ca scop fundamentarea acelor măsuri, acțiuni, soluții sau lucrări prin care se ating și se mențin obiectivele de mediu, se identifică presiunile de mediu antropice importante, precum și impactul activităților umane asupra stării apelor de suprafață și subterane. De aceea Planul MBHC are un rol important în ceea ce privește reducerea poluărilor pentru perioada 2015-2021.

De menționat este faptul că Bazinul Hidrografic Crișuri ocupă integral județul Bihor precum și porțiuni din județele Arad, Sălaj, Hinedoara, Cluj, Satu-Mare.

În continuarea lucrării de față mă voi opri asupra Planului de Management al Bazinului Hidrografic Crișuri elaborate pentru perioada multianuală 2009-2015 și voi continua cu prezentarea noilor reguli ale Planului de pe perioada 2015-2021.

Directiva apei 2000/60/CE,( publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L.327, cu aplicare din data de 22 decembrie anul 2000, are ca obiectiv principal acela de a obține o “stare bună” pentru toate categoriile de apă, atât pentru cele de suprafață cât și pentru cele subterane, cu exccepția corpurilor puternic modificate și artificiale, pentru care se definește “potențialul ecologic bun”.

Implemenatarea directivei în România a trebuit să își traseze următoarele obiective:

Elaborarea planurilor de management pentru fiecare bazin hidrografic;

Definirea unor noi categorii de ape “corpuri de apă puternic modificate”;

Stabilirea unei rețele de monitoring care să asigure o imagine de ansamblu și de detaliu a stării apelor, precum și stabilirea unor programme de monitoring de supraveghere, operațional și de investigare, în conformitate cu noul concept de monitoring integrat al apelor ce are la bază principiile abordării ecosistemice;

Stabilirea unui registru a zonelor protejate situate la nivelul bazinului hidrografic;

Luarea unor măsuri de reducere progresivă a poluării apei cu substanțe prioritare care prezintă un important factor de risc pentru mediul acvatic și oprirea treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor substanțelor prioritar periculoase; referitor la prevenirea și controlul poluării, politica în mediul apei trebuie să se bazeze pe o abordare combinată, folosind controlul poluării la sursă prin stabilirea valorilor limită ale emisiilor, precum și standarde de calitate a mediului;

Conceptul de reabilitare al resurselor de apă

Conceptul de corpuri de ape puternic modificate a fost adus în discuție deoarece o dată cu dezvoltarea a apărut această categorie de ape care este diferită de cele care există în stare cât mai naturală: râuri, lacuri, ape de tranziție, ape marine. Este o categorie care are în vedere apele modificate și care au fost folosite în scopuri economice; obiectivul corpurilor puternic modificate are ca obiectiv un „potențial ecologic bun”, și nu a “stării bune” a apelor, ceea ce presupune de regulă, conservarea amenajării râului în situația în care se află în prezent sau cu mici modificări și îmbunătățirea calității și regimului apei.

Modificările sunt importante și nu mai oferă posibilitatea restaurării cursurilor de apă, sunt și permanente, caracterul lor temporar nici nu poate fi adus în discuție.

În mediile urbane pot fi întâlniți mai mulți factori poluatori printre care amintim:

Aglomerările urbane – directiva 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane, are în vedere localitățile cu peste 2000 de locuitori echivalenți care dețin sau nu stații de epurare și care varsă apele uzate în resursele de apă precum și localitățile sub 2000 de locuitori în cazul în care au sistem de colectare unitar.

Agricultura- în bazinul hidrografic Crișuri există 114 folosințe de apă care folosesc râurile ca și colector al apelor folosite, doar 35 dintre ele nu evacuează apă în cursuri de apă.

Apele urbane mai fac obiectul poluării și cu apele care sunt folosite în menaj sau apele meteoritice. Circuitul apelor este unul normal, începând cu reluarea apelor prin sistemele de canalizare, epurare și vărsarea acestora în resursele de apă. Cadrul legal al reglementării regimului apelor uzate provenite din menaj îl reprezintă Directiva 91/271/CEE, iar pentru implementarea acesteia România a obținut un termen de 18 ani de la aderare. Apele uzate conțin în special materii în suspensie, substanțe organice, nutrienți, dar și alți poluanți ca metale grele, detergenți, hidrocarburi petroliere, micropoluanți organici, depinzând de tipurile de industrie existente, cât și de nivelul de pre-epurare al apelor industriale colectate.

Cât privește atitudinea populației din mediu urban, se încearcă o educare a acesteia pentru uzul cât mai rațional al apei, adică să adopte tehnici de folosire repetată precum și neinfestarea ei cu produse periculoase. Legea apei nr.107/1996, articolul 17, alin.(1) indică obligațiile tuturor utilizatorilor de apă și le propune să adopte tehnologii de producție cu cerințe de apă reduse și cât mai puțin poluante, să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa și să diminueze pierderile de apă, să reducă poluanții evacuați o dată cu apele uzate și să recupereze substanțele utile conținute în apele uzate și în nămoluri.

Apele menajere care provin din orașul Oradea și Băile Felix sunt evacuate în râul Crișul Repede prin stația de epurare mecano-biologică, prin iazurile ecologice și prin evacuare directă.

Altă sursă de poluare hidromorfologică se referă la expoatarea balastierelor; articolul 33 alin.2 din legea apelor 107/1996 menționează că dreptul de expoatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, bălților, prin exploatări organizate, se acordă de autoritatea de gospodărire a apelor numai în zone care necesită decolmatare, reprofilarea albiei și regularizarea scurgerii, pe baza unui studiu tehnic zonal privind influența expoatării asupra cursuli de apă și pe baza avizului și autorizației de gospodărire a apelor, cu avizul deținătorilor de lucrări hidrotehnice în albie din zonă.

Pe lângă aceste surse hidromorfologice mai există și alte cauze de poluare a apelor cum ar fi proiectele viitoare de infrastructură, (energie,îndiguiri, măsuri contra inundațiilor ) iar în scopul dezvoltării durabile s-au preconizat niște măsuri de prevenție din directiva apei, care se referă la: motivele acestei modificări sau alterări sunt de interes public predominant și/sau benficiile aduse mediului sau societății prin atingerea obiectivului de “stare bună” sunt depășite de beneficiile noilor modificări sau alterări aduse sănătății umane, menținerii sănătății umane sau dezvoltării durabile și obiectivele benefice aduse de acele modificări sau alterări ale corpurilor de apă, din motive tehnice sau din cauza costurilor disproporționate nu pot fi atinse prin alte mijloace, care sunt o opțiune semnificativ mai buna din punct de vedere al mediului.

Al doilea Plan de Management al Bazinului Hidrografic Crișuri are în vedere elaborarea acestuia până la sfârșitul anului 2015, precum și dezvoltarea unei proceduri de consultare a publicului în legătură cu măsurile pe care acesta le va conține. Conform articolului 14 din Directiva- cadru a apei 2000/60/CE, se va asigura un calendar și un program de lucru pentru elaborarea planului, inclusiv o declarație a măsurilor de consultare care trebuie luate, cu cel mult trei ani înainte de începerea perioadei la care face referire planul; o sinteză a planurilor de gospodărire a apelor identificate în bazinul hidrografic, cel puțin cu doi ani înainte de începerea perioadei la care se referă planul; proiectul Planului de management al bazinului hidrografic, cu cel puțin un an înainte de începerea perioadei la care se referă Planul.

Dezvoltarea durabilă a apelor din județul Cluj

Până în anul curent în județul Cluj se poate remarca o stare destul de bună a tuturor categoriilor de apă, este vorba despre apele potabile, cele du suprafață și cele subterane.

S-a realizat de asemenea curățarea apelor prin dezvoltarea stațiilor de epurare. Teritoriul județului Cluj aparține Bazinului Hidrografic Someș-Tisa. Principalele cursuri de apă din județul Cluj sunt reprezentate de râurile Someșul Mic și Someșul Mare. Un exemplu de poluare a apelor în orașul Cluj-Napoca a avut loc anul trecut, 2013, când pe suărafața Someșului Mic au putut fi observate pete petrolire la suprafața apei; imediat Administrația Bazinală Someș-Tisa a fost prezentă în teren pentru acțiuni de intervenție precum și pentru monitorizarea zonei post accident. S-a recurs la eliberarea în apă de produse absorbante, totodată constatându-se că nu există mortalitate în rândul faunei acvatice.

Dezvoltarea durabilă pentru perioada 2014-2020 în această zonă presupune:

Extinderea rețelei de canalizare în întreg perimetrul construit

Separarea apelor pluviale de apele uzate menajere și industrial, acolo unde este posibil și gestionarea adecvată a apelor pluviale

Stoparea deversărilor directe în apele de suprafață

Depoluarea și combaterea eutrofizării lacurilor existente, menținerea și extinderea oglinzilor de apă din oraș și îmbunătățirea stării sau potențialului ecologic.

Referitor la gestiunea resurselor de apă, în relație cu colectivitatea locală și celelalte component de mediu, se va urmări să se asigure că râul/râurile și lacurile să fie considerate elemente centrale atractive și de valoare pentru oraș, că pârâurile nu sunt o problemă de salubritate ci o valoare ecologică iar calitatea apelor subterane se reface și/sau menține la un nivel echilibrat.

Dezvoltarea regională durabilă a pădurilor

Aproximativ jumătate din totalul de păduri din România au o destinație specifică, anume aceea de producție, urmând ca marea majoritate să exercite alte funcții importante cum ar fi cea de protecție a solurilor, a apelor, a climei și a faunei.

Scopul și obiectivele strategiei naționale în domeniul forestier sunt cele de asigurare a gestionării durabile a pădurilor, respectând principiile continuității, eficacității funcționale conservării și ameliorării biodiversității. Prin funcțiile de natură ecologică, socială și economică, pădurile furnizează și alte bunuri și servicii pentru societate, cum ar fi produsele lemnoase și nelemnoase, spațiu de recreare, înfrumusețarea peisajului.

Doar aproximativ un sfert din suprafața României este acoperită la ora actuală de păduri și alte plantații forestiere. Uniunea Europeană dispune pentru fiecare cetățean de o medie de 0,32 hectare/locuitor, în vreme ce în România media se situează la 0,28 hectare/locuitor; Finlanda are cele mai mari suprafețe acoperite de păduri, în timp ce Islanda doar 8%.

Pădurile din zona județului Bihor se împart între păduri de rășinoase (molid 72% , brad 17%, duglas 2%, larice 1% și pini 8%) și păduri de foioase (fag 53%, cvercinee 28%, diverse 19%). Principalele autorități care se ocupă de gestionarea pădurilor atât la nivel național cât și local sunt Regia Națională a Pădurilor- Romsilva, împreună cu Direcțiile județene de silvicultură. De asemenea există la nivel național ocoale silvice publice înființate de către stat, precum și ocoale silvice private, înființate de către persoane fizice sau juridice precum și de către autoritățile administrației locale.

Potrivit legii 46/2008 (publicată în Monitorul Oficial nr.238, din 27.03.2008), articlolul 1, alin.(1) menționează componența fondului forestier național:

Pădurile;

Terenurile în curs de regenerare și plantațiile înființate în scopuri forestiere;

Terenurile destinate reîmpăduririi: terenuri degradate și terenuri neîmpădurite, stabilite în condițiile legii a fi împădurite;

Terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje și culturi de plante mamă;

Terenurile care servesc nevoilor de cultură silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori și arbuști ornamentali, fructiferi;

Terenurile care servesc nevoilor de administrație silvică:terenuri destinate hranei vânatului și producerii de furaje, terenuri date în folosință temporară personalului silvic;

Terenurile ocupate de construcții și curțile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri și căi forestiere de transport, spații industrial, alte dotări tehnice specific sectorului forestier;

Iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive introduse în amenajamentele silvice;

Perdelele forestiere de protecție;

Jnepenițurile;

Pășunile împădurite cu consistența mai mare sau egală cu 0,4 calculată numai pentru suprafața ocupată efectiv de vegetația forestieră;

Toate terenurile incluse în fondul forestier național sunt terenuri cu detinație forestieră.

Fondul forestier din județul Bihor are 208.730 de hectare de păduri, Direcția Silvică Oradea adminstrând doar jumătate din această suprafață, care la rândul ei jumătate este proprietate publică iar restul privată. Județul Cluj dispune de o suprafață împadurită mult mai mare decât cea a Bihorului, datorită faptului că se află situat pe o zonă deluroasă și montană.

De asemenea orașul Cluj-Napoca este înconjurat de mai multe păduri, Hoia, Făget, iar în Oradea, pădurea din împrejurimile Băilor Felix. Adaug faptul că pădurile clujene sunt extrem de expuse acțiunilor antropice de agrement, cât și celor rezultate în urma extinderii suprafeței orașului prin dezvoltarea de noi cartiere la periferie, în urma cărora este afectată păstrarea cât mai intactă a lor.

Pădurile din România din punct de vedere al formei de proprietate pot fi proprietate publică a statului, sau a unităților administrativ teritoriale, proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice precum și a unităților administrativ teritoriale.

Categoria pădurile include în sfera sa de protecție mai multe elemente naturale cum ar fi protecția unor arii protejate, protecția faunei și a florei care trăiește în sălbăticie, precum și administrarea unor bunuri care provin din păduri: fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci. Personalul angajat al Direcței Silvice Bihor a își desfășoară activitatea atât în raza de acțiune a terenurilor forestiere dar și în afara lor, cum ar fi pășuni, terenuri nou împădurite.

Personalul silvic aplică legislația specifică acestuia în vederea apărării integrității, a menținerii actualelor limite și gospodării unitare, în contextul unei silviculturi durabile și ecologice. Direcția Silvică Bihor valorifică pe lângă lemn, care este produsul principal, ce are ponderea cea mai mare în producția silvică (62%) și alte produse cum ar fi fructele de pădure ( care reprezintă 7% din produc’ia silvică), produsele vânătorești (3%), produse piscicole ( 4%), plante medicinale, ciuperci comestibile, rășină, răchită cultivată, semințe forestiere, mangal de bocșă, prefabricate din lemn, venituri din administrația pădurilor private (23%).

Direcția Silvică Bihor are cea mai mare bază frigorifică din județ și este împărțită între Ocoalele silvice Oradea, Beiuș, Aleșd. Produsele sunt astfel depozitate și vândute la o durată de timp mult mai mare față de perioada de recoltare pentru a obține prețuri mai mari.

În județul Cluj, Direcția Silvică are la fel, o ofertă de produse foarte mare, printre care se numără semințe forestiere, puieți forestieri produși în pepinirele silvice, trofee cinegetice, puieți ornamentali pentru parcuri, lemn pentru construcții, precum și toate categoriile enumerate anterior pentru oferta Direcției Silvice Bihor. Activitățile de dobândire a acestor bunuri din păduri duc la dezvoltare durabilă prin faptul că se gestionează toate resursele naturale care se dezvoltă în păduri. Codul silvic actual enumeră în cadrul articolului 5, principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor din România:

Promovarea practicilor care asigură dezvoltarea durabilă a pădurilor;

Asigurarea integrității fondului forestier și a permanenței pădurii;

Majorarea suprafeței terenurilor ocupate cu păduri;

Politici forestiere stabilite pe termen lung;

Asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituțională și operațională în gestionarea pădurilor;

Primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;

Creșterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;

Promovarea tipului natural fundamental de pădure și asigurarea diversitții biologice a pădurii;

Armonizarea relațiilor dintre silvicultuă și alte domenii de activitate;

Sprijinirea proprietarilor de păduri și stimularea apropierii acestora;

Prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acțiunilor umane și a factorilor de mediu destabilizatori.

Județele Bihor și Cluj prin intermediul autorităților din silvicultură doresc o gestionare durabilă cât mai bună a pădurilor, deoarece acestesa fac parte din zona Munților Apuseni, cei mai semnificativi din Regiunea Nord-Vest. Țelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice și cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor.

Amenajamentele silvice se elaborează pe unități de producție sau de protecție din bani proveniți de la stat, pentru o perioadă de 10 ani, cu exccepția amenajamentelor de plop, salcie sau alte specii unde amenajamentul are o perioadă de existență între 5 și 10 ani.

Există un ciclu natural prin care arborii sunt tăiați la o anumită perioadă de timp în diverse scopuri, de la cele de natură economică la cele care țin de starea de sănătate a arborilor; ambele activități presupun o lucrare de repopulare a terenurilor cu alti puieți pentru a se asigura principiul continuității recoltelor de lemn înscris în codul silvic. În aceste demersuri inginerii de la ocoalele silvice trebuie să acționeze eficient și să respecte periodele de tăiere pentru fiecare specic de arbori: pentru foioase la sfârșitul primăverii și începutul toamnei pentru o refacere cât mai bună; se procedeză de asemenea și la lucrări de întreținere a arborilor prin tăierea gurmanzilor, adică a ramurilor care au o creștere verticală. Coniferele au un alt regim de taiere, se preferă tăierea coniferelor tinere în detrimentul arborilor bătrâni, iar taierile de întreținere se preferă anual, la mijlocul lunii iunie.

Un fenomen național dar și unul cu valeități în Regiunea Nord-Vest sunt defrisările care se fac exclusiv în scopuri economice sub masca unei intervenții de tăiere a arborilor bolnavi. Dezvoltarea durabilă a pădurilor trebuie să includă acțiuni de regenerare și reconstrucșie ecologică care se realizează în concordanță cu amenajamentele silvice și/sau ale studiilor de specialitate, studii fundamentate în conformitate cu normele tehnice specifice.

La ora actuală pot fi semnalate mai multe modalități prin care lemnele din păduri să fie tăiate ilegal, este vorba despre tăierea cu acordul celor care ar trebui să protejeze pădurea, tăierea clandestină a oricăror categorii de oameni și tăierea care provine din partea persoanelor nevoiașe care din lipsa fondurilor financiare nu își permit să își achiziționeze combustibil pentru încălzirea din sezonul rece. Este mai mult decât evident faptul că toate tipurile de tăieri ilegale de păduri cauzează pierderi atât de natură economică, dar cea mai importanta este pierderea unei resurse naturale care se reface foarte greu. În mod normal exploatarea masei lemnoase se face după obținerea autorizației de exploatare și predare parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Exploatarea masei lemnoase se face de către persoanele juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Prin exccepție, persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 m cubi/an din tereneurile pe care le au în proprietate.

Din păcate localitățile rurale din județul Bihor precum și Cluj folosesc ca și sursă de energie lemnele din pădurile locale. Cert este că, mai ales în zona de câmpie a județului Bihor din experiență proprie am putut observa faptul că există un fenomen de migrare a oamenilor de la deal și munte în zonă cu vânzări de lemne, cele mai multe fără actele legale necesare.

Din statistici proprii, o familie de patru persoane chiar de la câmpie unde clima este mai blândă consumă în perioada rece o cantitate de cel puțin 20 metri cubi de lemn. Situația a evoluat la acestă cifră datorită schimbărilor climatice survenite în ultimii cinci ani care au adus instabilități care au ca și efect necesitatea încălzirii locuințelor populației începând cu primele zile ale lunii octombrie și pâna la sfârșitul lunii mai care aduce ploi reci. Această cantitate este permisă spre tăiere si peroanelor fizice care detin păduri private, deci ar trebui ca fiecare o să aibe o pădure proprie ca să nu afecteze circuitul natural.

Dezvoltarea durabilă a fondului forestier național presupune dezvoltarea fondului forestier și extinderea suprafețelor de pădure care constutie o obligație și o prioritate națională, în vederea asigurării echilibrului ecologic la nivel local național și global și se realizează prin Programul Național de împădurire.

Acest program este stabilit la nivel național de către Guvern, în baza propunerii autorității centrale pentru silvicultură. Realizarea Programului Național de Împădurire, se face prin lucrări de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier național și a terenurilor cu destinație agricolă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de mediu și a optimizării peisajului, a asigurării și creșterii recoltelor agicole, a prevenirii și combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de comunicație, a digurilor și a malurilor, a localităților și a obiectivelor economice, sociale și strategice, urmărindu-se împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de 2 milioane de hectare, până în anul 2035.

A existat și o acțiune de achiziție de terenuri degradate de către Romsilva, în vederea împăduririi, în perioada 2005-2008, mai precis un număr de 1.227 hectare. O dată ce o suprafață mare de pădure a fost tăiată practic acel teren devine inutil, din toate punctele de vedere, el nu mai protejează nici împotriva alunecărilor de teren, nici împotriva inundațiilor (cazurile de inundații massive și alunecări de teren din Moldova care lasă fără locuițe sate întregi), de aceea pentru o dezvolatare durabilă a pădurilor va fi nevoie ca în fiecare an aproximativ 10.000 de hectare să fie împădurite.

Pentru îndeplirea obiectivelor de împădurire și conservare a pădurilor cu funcție specială de protecție din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, este necesară o investiție de aproximativ 3 milioane de euro, care să genereze noi locuri de muncă în sectoare care privesc paza și supravegherea pădurilor. Probleme au fost semnalate și în legătură cu lipsa cadastrului forestier, existând la ora actual jumătate de million de hectare de pădure fără amenajament forestier. Însă cea mai mare problemă o constituie defrișările masive semnalate în Bihor și Cluj; județul Bihor este fruntaș la acest capitol, o demonstrează defrișările enorme din comuna Dobrești unde din anul 2009 și până în anul 2013 s-au tăiat arbori în valoare de peste 6 milioane de lei. Defrișări massive și la Ocolul Silvic Sudrigiu, de 1,5 milioane de lei datorită faptului că pe lângă arborii care trebuiau tăiați, suplimentar mai erau “executați” alți 2-3 copaci marcați necorespunzător încălcându-se astfel prevederile legale din codul silvic privin exploatarea masei de lemn, respectiv art.63 care prevede că arborii destinați tăierii se inventariază și, după caz în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.

S-a încălcat de asemenea prevederea referitoare la actele care însoțesc masa lemnoasă: materialele lemnoase indiferent de proveniența lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței lor, art.68, alin.(1).

Sub pretextul îndeplirii condițiilor legale de transport au reușit să creeze adevărate drumuri prin păduri care să le asigure reușita pâna la drumul principal similar cu art.67 din codul silvic ce oferă posibilitatea de creere a unor drumuri temporare care să asigure bunul mers al colectarii lemnului, de la documente până la ajungerea la destinație. Pagubele estimate sunt cu atât mai mari cu cât vorbim despre defrișări din Parcul Natural Apuseni, un loc atât de sensibil și bogat totodată. Efectul acestui control a fost unul cât se poate de evident: au fost aduse în fața judecății 10 persoane asupra cărora s-a luat măsura plății integrale a daunelor, precum și cercetări efectuate de procurorii de la judecătoria Beiuș. Principalii vinovați pentru acest dezastru natural au fost șeful Ocolului Silvic Sudrigiu precum și pădurarii din zonă care au facilitat întreaga operațiune. Comuna Dobrești rămâne însă în topul celor mai mari defrișări din Bihor cu pagube de peste 6 milioane de lei, iar hoții au recurs la aceleași metode ca și cele prezentate anterior; cert este că modificările în urma defrișării sunt immense, s-au stabilit diverse rute de transport al lemnului care s-au tot extins, șeful Direcției Silvice Bihor neputând și neavând probe ca să învinovățească pe cineva. Valoarea pagubei a fost cert stabilită dacă s-au tăiat doar pomi de goruni foarte bătrâni, iar refacerea pădurii nu poate avea loc mai devreme de trecerea a cel puțin 100 de ani.

În sensul pe care dezvoltarea durabilă ține să îl definească, aș putea chiar spune, făcând o comparație că asistăm la o “defrișare durabilă”, cu “refacere durabilă”. Actualele generații nu țin cont de viitoarele generații care stau să vină și de aceea este necesară o înnăspire a sancțiunilor pentru defrisări. Oricine poate sesiza organele competente pentru că răul făcut este în primul rând făcut împotriva noastră a oamenilor care respectă natura.

Cele mai recente cazuri de furt de lemn datează din luna aprilie anul curent, 2014 în comuna Copăcel unde hoții de lemn fură fără să fie prinși, este un circuit închis în care sunt implicați și oamenii din localitate dar și autoritățile, un singur lucru fiind clar, că au dispărut hectare întregi de pădure. Zona orașului Beiuș mai este cunoscută și prin faptul că populația nu prea are loc de muncă înafară de European Drinks sau tăiatul lemnelor. De altfel s-a și încetățenit practica vânzării lemnului ca afacere de familie, iar unii călăi ai pădurilor ajung să fie chiar invidiați pentru averile ce le dețin de pe urma acestei îndeletniciri.

În lucrarea de față m-am oprit asupra prezentării acestor cazuri din județul Bihor deoarece am putut constata chiar personal acte ilegale de tăiere a arborilor, precum am avut și șansa de a culege informații de la localnicii din zonă.

O altă piedică în dezvoltarea durabilă a pădurilor o constituie practica tăierii brazilor de Crăciun, care din neștiință ajung să fie confundați cu alte conifere. Tăierea brazilor ar trebui să intre în sfera de atribuții a Direcțiilor Silvice numai că anumiți cetățeni se grăbesc la afaceri de acest gen. În lume se taie anual 34 de milioane de brazi, pe când în România e nevoie de 3 milioane de brazi, 300.000 numai în județul Cluj. Este o tradiție la care românii nu vor să renunțe dar nici nu caută alternative. Ceea ce este clar este faptul că lumea începe să conștientizeze problemele de mediu prin care trece planeta și încercă să găsească diferite soluții pentru a împăca o tradiție cu un mediu de viață sănătos. De cealaltă parte se plasează persoanele care nu își mai permit un brad de Crăciun din motive economice. Întrebarea este: nu asistăm cumva la o răzbunare a naturii? Soluția mea pentru acest caz este orientarea spre alte idei de păstrare a tradiției prin achiziționarea arborilor artificiali, implementarea unor idei originale de brad, precum și încurajarea spre “adoptarea” unui puiet plantat într-un ghiveci care să fie folosit an de an. Există și tineri întreprinzători care au făcut o afacere din comerțul cu brazi, inspirați fiind din experiența acumulată în trecerea prin alte țări, construindu-și pepiniere proprii. Este o metodă foarte inovatoare cu care pot fi salvați brazii care ne oferă oxigen. Dezvoltarea durabilă a pădurilor care are în vedere și proiectele de extindere ale acesteia se face prin regenerarea tuturor suprafețelor de pădure de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, urmare aplicării tăierilor de produse principale, împădurirea terenurilor fără vegetație forestieră, care nu au alte trebuințe atribuite prin amenajament, reconstrucția ecologică a terenurilor afectate de fenomene de degradare, aflate în administrarea regiei, precum și a celor din afara fondului forestier.

Conform articolului 81 din legea 46/2008, există din partea autorităților publice centrale acțiuni de împădurire care se desfășoară în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie. Sunt antrenate de asemenea autoritățile publice de la nivel județean:consilii județene, consilii locale, se desfășoară de asemenea parteneriate care implică ajutotul dat de tinerii din licee sau care frecventează anumite instituții confesionale. Toate materialele care țin de acest process vor fi puse la dispoziție autorităților din teritoriu de către autoritățile centrale.

Pădurile au mai multe funcții printre care de protecție a solurilor, a biodiversității, conservă arii naturale protejate. Articolul 25 al legii amintite anterior face o clasificare a pădurilor în raport de funcțiile pe care le îndeplinesc: grupa I care cuprinde păduri cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei și a obiectivelor de interes național, păduri pentru recreere, precum și pădurile din ariile natural protejate de interes național. Cele mai importante rezervații naturale din județul Bihor sunt: Parcul Natural Apuseni, care se întinde și pe suprafața județului Alba și Cluj, Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Poiana cu narcise de la Goroniște; ariile protejate din Cluj sunt: Fânațele Clujului – Copârșaie, Cheile Turzii, Cheile Baciului. Zonele acoperite de păduri ce aparțin ariilor protejate și care nu sunt proprietate public deci sunt proprietăți private, vor fi susținute din punct de vedere financiar de către autoritățile centrale, dacă suprafața pădurii este mai mică sau egală cu 30 de hectare. Proprietarii sunt de asemenea îndreptățiți la sume proporționale cu valoarea produselor pe care nu le recoltează de pe terenurile destinate ariilor protejate. Aceste fonduri nu reprezintă altceva decât instrumente în favoarea dezvoltării durabile a pădurilor din Regiunea Nord-Vest dar și de pe întreg teritoriul țării.

Capitolul X din Codul Silvic, art.78, aduce la cunoștința publicului integrarea populaței tinere în aprofundarea și conștientizarea problemelor de mediu prin programme și cursuri în principalele forme de învățământ.

Dezvolatrea durabilă a ariilor protejate

Ariile naturale protejate au fost definite ca o zonă terestră și/sau marină, special dedicată protecției și conservării diversității biologice cu resurse natural și cultural, administrată cu mijloace legale sau alte mijloace de efect.

Cadrul legal al protejării ariilor naturale este reprezentat de ordonanța de urgență nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, modificată și completată prin ordonanța de urgență nr.31/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.416, din 4 iunie 2014. Luarea tuturor acestor prevederi legale s-au făcut ținând cont de obligația României de a institui regimul de arie naturală protejată și declararea acesteia ca sit de importanță comunitară, respectiv ca arie de protecție specială avifaunistică până la sfârțitul anului 2015, în vederea completării rețelei Natura 2000, în conformitate cu obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, având în vedere că nefinalizarea procesului de declarare a ariilor protejate are consecințe negative asupra statutului de conservare a speciiilor și habitatelor naturale, fundamentul unei dezvoltări durabile a sistemului socioeconomic, afectând astfel dreptul populației la un mediu sănătos garantat de Constituția României.

Conform art.115, alin.(4) din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Urgența în situația de față este motivată de declararea cât mai rapidă de către autorități a zonelor protejate, cu scopul de a salva biodiversitatea care se află pe aceste arii naturale protejate.

Rețeaua Natura 2000 este definită în cadrul ordonaței de urgență 57/2007, punctul 23 ca fiind rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate și care cuprinde arii de protecție avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE, privind conservarea păsărilor sălbatice și arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei și a florei sălbatice.

Pe teritoriul Uniunii Europene au putut fi observate 9 regiuni biogeografice, dintre care România deține 5 astfel de regiuni( are cele mai multe din Uniune), continentală, panonică, alpină, potică și stepică.

Sfârșitul anului 2007 s-a concretizat prin adăugarea a 26 000 de situri dispersate pe întreg teritoriul Uniunii Eurpene. România este un pilon important în ceea ce privesc ariile protejate și tipurile de specii unice în Europa, ea fiind cea mai importantă zonă în care cresc animale carnivore specifice munților sălbatici, precum și cea mai importantă zonă umedă din care face parte rezervația naturală Delta Dunării.

Natura 2000 are ca și puncte strategice colaborarea umană cu natura, siturile incluse în program sunt în măsură să confere un plus de valoare așezărilor care se află pe arii naturale protejate, ( propunerile reprezintă 17,84 % din suprafața țării), în special datorită faptului că se pune accent pe o dezvoltare durabilă a resurselor naturale prin practici cât mai ecologice, cum ar fi cosirea manuală a suprafețelor cu fân, dezvolatarea unei producții agriclole modeste adaptată la consum propriu și tehnici neconvenționale.

La nivelul județului Bihor a fost creat o organizație neguvernamentală, care a luat ființă în anul 2001, în urma proiectului LIFE 99 ENV/RO006764 “Acțiuni combinate pentru valorificarea patrimoniului natural al Munților Apuseni (finanțat de către Comisia Europeană).

Natura 2000 are în componența sa situl ROSCI Defileul Crișul Repede- Pădurea Craiului, un proect cofinațat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operațional Sectorial Mediu; în acest perimetru sunt cuprinse atât zone nepopulate cât și localități în care se va implementa managementul de protecție a ariilor naturale protejate. În contuinuare voi menționa localitățile care beneficiază de beneficiile acestui proiect: Aștileu, Aleșd, Bratca, Budureasa, Bulz, Ceica, Curățele, Căbești, Dobrești, Măgești, Pomezeu, Remetea, Roșia, Vadu Crișului, Vârciorog, Șuncuiuș, Țețchea (judetul Bihor), iar din Cluj localitatea Poieni (zonă de exploatare a carierei de piatră).

Centrul de Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor și-a propus ca pe o durata de 28 de luni ale proiectului să întrețină permanent întâlniri cu locuitorii zonei pentru a-i putea iniția în mișcări și dare de informații care îi va ajuta să cunoască și să implementeze mai repede procedeul de dezvoltare regională durabilă, conștientizându-i totodată despre bogăția resurselor naturale care îi înconjoară. Misiunile de dezvoltare au în plan și cartarea porțiunilor din Defileul Crișul Repede – Pădurea Craiului, aceasta fiind un impediment și pentru dezvoltarea altor zone și a atragerii de bani europeni pentru dezvoltare.

Proiectul va ajunge la final abia în luna august a anului curent, 2014.

De-alungul Defileului Crișul Repede se practică un turism de drumeție, de cercetare, drumeție montană și pescuit.

Tot în categoria ariilor protejate intră și Lacul Termal din Băile 1 Mai care aparține de Rezervația Naturală Pârâul Petea care la ora actuală se află în alertă națională datorită faptului că au dispărut nuferii de pe suprafața acestuia. Aceste specii de origine subtropicală apăreau la suprafața apei începând cu luna aprilie și până în luna octombrie. Astfel se poate constata un prejudiciu major adus mediului deoare o dată cu nuferii au mai dispărut și alte două specii, melcul de apă caldă și roșioara lui Racoviță, încălcându-se legea 57/2007, art.4. pct.5 cu privire la starea de conservare a unui habitat natural care presupune totalitatea factorilor ce acționează asupra unui habitat natural si asupra caracteristicilor acestuia și care îi pot afecta pe termen lung distribuția, structura și funcțiile, precum și supraviețuirea speciilor ce îi sunt caracteristice. Starea unui habitat natural se consideră favorabilă, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

Arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în continuă creștere;

Are structura și funcțiile specific necesare pentru menținerea sa pe termen lung, iar probabilitatea menținerii acestora în viitorul previzibil este mare;

Speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă.

Niciuna dintre aceste condiții nu este respectată, arealul Lacului Termal Băile 1 Mai sunt într-o continuă scădere datorită branșărilor ilegale ale oamenilor care locuiesc în împrejurimi la rețeaua de apă termală. Arealul său nu este într-o continuă creștere ci el s-a diminuat considerabil, atât ca suprafață cât și ca și calitate a apei, ajungând de la 30 de grade celsius, la 10 grade celsius. Așadar, sperăm ca pe viitor autoritățile să fie mai consecvente și să ia din timp toate măsurile în baza principiului precauției în luarea deciziilor.

Dezvoltarea regională durabilă a turismului

Pe teritoriul Regiunii Nord- Vest, în special județele Bihor și Cluj se practică un turism montan în Munții Apuseni, dar și unul cu specific balneoclimateric specific Bihorului prin următoarele stațiuni: Băile Felix, Băile 1 Mai, Băile Tinca, Băile Mădăras. În favoarea durabilității turismului se vor lua măsuri corespunzăoare care să vizeze păstrarea cât mai intactă a locurilor vizitate.

Turismul a fost definit ca ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare; turismul responsabil nu este o altă formă de turism, ci o abordare diferită a planificării și administrării fenomenului touristic, el este o industrie care își dorește să aibe un impact minim asupra mediului și a culturii locale, și în același timp generează venituri, locuri de muncă pentru membrii comunităților locale și contribuie la conservarea ecosistemelor locale.

Turismul a început să fie perceput ca un serviciu exclusivist, oamenii nu mai agrează idea de turism de masă și dorește experimentarea ineditului cu naturalul.

Termenul ecoturism are în sfera sa de defnire concept ca respectul pentru natură, păstrarea tradițiilor și a activităților cotidiene nealterate. De asemenea se vor utiliza doar resursele natural ale locului în limita durabilității lor. Scopul ecoturismului este minimizarea gradului de poluare și afectare a elementelor natural din mediul înconjurător.

Toate aceste practice au dus la o serie de principia ale ecoturismului:

Ecoturismul se desfășoară în cadrul naturii și se bazează pe experiența direct și personal a turiștilor în natură;

Ecoturismul oferă cele mai bune practice de turism și planificare din punct de vedere al conservării naturii și dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfășoară și este condus astfel încât să protejeze și să pună în valoare mediul natural și cultural în care se desfășoară;

Oferă contribuții durabile pentru dezvoltarea comunitășilor locale;

Asigură reducerea impactului negativ asupra comunității locale vizate.

Având în vedere cele prezentate consider cî la nivelu regiunii Nord-Vest se practică cu desăvârșire un turism ecologic, deoarece regăsim aici toate formele de relief, cel mai important fiind turismul montan. Zona montană din Țara Beiușului este cel mai evident exemplu al ecoturimului: oamenii trăiesc din acest lucru și împărtășesc cu ceilalți tradițiile locale, zona acesta fiind una mai defavorizată, deoarece în zonă nu prea există industrie, înafară de industria alimentară promovată la Sudrigiu.

Turism ecologic se practică și în Defileul Crișul Repede- Pădurea Craiului unde norvegienii doresc să certifice ecoturismul din zonă.

Concluzii

Abordarea dezvoltării regionale durabile cu toate elementele ce țin de ea ne face să conștientizăm și mai mult problemele de mediu cu care se confruntă România, de aceea au fost elaborate planuri și strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung în vederea protejării mediului înconjurător, ca domeniu de dezvoltare alături de economie, resurse umane.

La baza elaborării lucrării de față am avut în vedere consultarea de diferite cărți de specialitate, cum ar fi tratate de dreptul mediului, legi naționale, directive europene, consultarea platformelor online de specialitate.

De asemenea menționez anumite argumente proprii care au fost aduse în discuție de câte ori am constat în mod personal anumite încălcări ale prevederilor legale sau pur și simplu am observant anumite comportamente.

Bibliografie

Băhnăreanu Cristian, Sarcinschi Alexandra, Procesul de regionalizare al României și securitatea națională, Editura Universul Național de Apărare “Carol I”, București, 2012

Burcu Aurelian, Dreptul mediului și managementul dezvoltării durabile, Editura Argonaut, 2002

Duțu Mircea, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H.Beck, București, 2007

Gâlea Ion, Tratatele Uniunii Europene, comentarii și explicații, Editura C.H.Beck, București, 2012

(linkuri)

Legea 132/2010- privind deșeurile colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice, Monitorul Oficial, Partea I, nr.461 din 6 iulie 2010

Directiva 2000/76/CE- privind incinerarea deșeurilor, din 4 decembrie 2000

Legea 100/2010- privind împădurirea terenurilor degradate, Monitorul Oficial, Partea I, nr.376, din 07.06.2010

Directiva 94/43/ECC- asupra conservării Habitatelor Naturale a Faunei și a Florei Sălbatice

Ordinul nr.536/22 iunie 1997, pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomnadărilor privind mediul de viață al populației, Monitorul Oficial, nr.140 din 3 iulie 1997

Legea 350 din 6 iulie 2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Monitorul Oficial, nr.372 din 10 iulie 2001

Legea 190 din 26.06.2013 pt aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 7/2011, Monitorul Oficial, nr 418 din 10 iulie 2013

Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, Monitorul Oficial, nr 764 din 10.11.2009

Directiva 2000/60/CE a Parlamnetului European și al Consiliului din 23 octombrie 2000, de stabilirea a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, JO. L 327, 22.12.2000

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007, Monitorul Oficial, Partea I, nr.442 din 29.06.2007

Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată în Monitorul Oficial nr.764 din 10.11.2009

Ordonanța de urgență 195/2005 din 22.12.2005, privind protecția mediului, Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005

Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională, Monitorul Oficial 577 din 29 iunie 2004

Legea 46/2008 –Codul Silvic, Monitorul Oficial nr.238 din 07.03.2008

Bibliografie

Băhnăreanu Cristian, Sarcinschi Alexandra, Procesul de regionalizare al României și securitatea națională, Editura Universul Național de Apărare “Carol I”, București, 2012

Burcu Aurelian, Dreptul mediului și managementul dezvoltării durabile, Editura Argonaut, 2002

Duțu Mircea, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H.Beck, București, 2007

Gâlea Ion, Tratatele Uniunii Europene, comentarii și explicații, Editura C.H.Beck, București, 2012

(linkuri)

Legea 132/2010- privind deșeurile colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice, Monitorul Oficial, Partea I, nr.461 din 6 iulie 2010

Directiva 2000/76/CE- privind incinerarea deșeurilor, din 4 decembrie 2000

Legea 100/2010- privind împădurirea terenurilor degradate, Monitorul Oficial, Partea I, nr.376, din 07.06.2010

Directiva 94/43/ECC- asupra conservării Habitatelor Naturale a Faunei și a Florei Sălbatice

Ordinul nr.536/22 iunie 1997, pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomnadărilor privind mediul de viață al populației, Monitorul Oficial, nr.140 din 3 iulie 1997

Legea 350 din 6 iulie 2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Monitorul Oficial, nr.372 din 10 iulie 2001

Legea 190 din 26.06.2013 pt aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 7/2011, Monitorul Oficial, nr 418 din 10 iulie 2013

Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, Monitorul Oficial, nr 764 din 10.11.2009

Directiva 2000/60/CE a Parlamnetului European și al Consiliului din 23 octombrie 2000, de stabilirea a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, JO. L 327, 22.12.2000

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007, Monitorul Oficial, Partea I, nr.442 din 29.06.2007

Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată în Monitorul Oficial nr.764 din 10.11.2009

Ordonanța de urgență 195/2005 din 22.12.2005, privind protecția mediului, Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005

Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională, Monitorul Oficial 577 din 29 iunie 2004

Legea 46/2008 –Codul Silvic, Monitorul Oficial nr.238 din 07.03.2008