Dezvoltarea Urbană a Orasului Craiova
Cuprins
Capitolul I – Introducere………………………………………………….……2
I.1. Dezvoltarea urbană și dezvoltarea rurală………………………………..4
Capitolul II – Mediul înconjurător urban……………………………….……10
II.1. Domeniile dezvoltării urbane…………………………………………….11
II.2. Componentele dezvoltării urbane (normele urbanistice)……………….16
Capitolul III – CRAIOVA…………………………………………………..…21
III.1. Prezentarea orașului Craiova………………………………………..…23
III.2. Programul operațional pentru cooperare teritorială europeană – URBACT II…………………………………………………………………….35
Capitolul IV – Politica Uniunii Europene în spijinul dezvoltării spațiale echilibrată……………………………………………………………………..36
IV.1. Oportunități de sprijin financiar………………………………………..38
IV.2. Repere chorematice ale dezvoltării municipiului Craiova…………….39
Capitolul V – Municipiul Craiova – centru cultural și economic de talie europeană aflat la răscruce……………………………………………………………41
V.1. Eficientizarea sistemului centralizat de producere și distribuție energie termică…………………………………………………………………………48
V.2. Obiective strategice teritoriale………………………………………….50
Bilbiografie……………………………………………………………………52
Capitolul I
Introducere
Nu contează cum ai defini un oraș, cu toate acestea, există un acord cu privire la orașele care formează un rol foarte important în viața noastră de zi cu zi. După revoluția industrială, centrele urbane au crescut rapid, iar în ultimii 50 de ani a existat o, explozie” privind creșterea numărului de orașe ca număr și suprafață – proces numit ’urbanizare’.
Astăzi, cele mai rapide evoluții au loc în Asia, America Latină și Africa.
Orașele au fost întotdeauna în centrul creșterii de ordin economic, a progresului tehnologic și de producție la nivel cultural. Dar creșterea rapidă a dus la lucruri negative precum probleme ce constă în violențe de ordin urban, sărăcie, lipsa unui adăpost, suprapopulare și sănătate, poluare și deșeuri.
Orașele au avut un mare impact asupra vieții noastre și asupra civilizației lumii în general. Ele sunt din ce în ce în ce mai importante pe măsură ce cresc în număr și mărime. Pentru secolul al XXI-lea este estimat că jumătate din populația lumii va locui în orașe. Cu industriile lor, trafic și clădiri dezvoltate, orașele sunt văzute ca ceva nou în istorie. De fapt, originile orașelor datând cu mii de ani în urmă au trecut prin trei faze distincte.
Prima fază a început în urmă cu 6000 ani, cu așezări care au devenit ceea ce știm despre civilizațiile antice din Valea Mesopotamiei (în prezent Irak), Egipt, India și China. Primele așezări au depins în mare parte de agricultură și animalele de companie. Dar, ca civilizație a crescut în dimensiune și rute comerciale, aceste așezări au devenit centre pentru comercianți, meșteșugari și oficiali guvernamentali.
Repartizarea între oraș și municipiu, dezvoltarea urbană și rurală a început. Un model similar a fost urmat de civilizații grecești, iraniene, romane si Marele Zimbabwe.
A doua fază în dezvoltarea orașelor a venit mai târziu cu Revoluția Industrială în Europa, în mijlocul secolului al XVIII-lea.
Fabricile au avut nevoie de un număr mare de lucrători și afacerile au crescut, crearea de noi oportunități în orașe. Cu scopul ocupării forței de muncă și o viață mai bună, oamenii s-au mutat din zonele rurale la oraș într-un număr mare, ceva nemaivăzut înainte.
A treia fază a început după Al Doilea Război Mondial. Cea mai lungă și cea mai rapidă creștere a populației urbane din lume a avut loc în 1950.
În timp ce economia mondială a trecut la un nivel internațional și a crescut în dimensiune, orașe din întreaga lume au crescut într-un mod furtunos. O mare parte din această creștere a fost concentrată în Asia, America Latină și Africa, cu toate că unele orașe din SUA, cum ar fi Phoenix și Los Angeles, au ținut pasul.
Orașele au de multe ori o reputație proastă precum ‘locuri haotice și aglomerate.
Vom vedea că orașele au probleme serioase care necesită confruntare, dar ele sunt, de asemenea, locuri foarte eficiente care oferă servicii pentru mii și mii, uneori, milioane de oameni. Indiferent de locul unde locuiți, aveți nevoie de câteva lucruri esențiale pentru a supraviețui: adăpost (casă), hrană, apă.
Viața în oraș necesită mai mult decât atât. Energie electrică pentru clădiri și străzi; un mod eficient de gestionare a deșeurilor; transport de persoane pentru a merge dintr-un loc la altul. Orașele au nevoie de instituții de învățământ: locuri de agrement, cum ar fi muzee, centre de sport, săli de concerte și parcuri, magazine pentru a cumpăra ceea ce au nevoie de la haine la alimente. Acestea sunt, serviciile” existente într-un oraș. Serviciile menționate nu apar miraculos. Toată lumea are nevoie de ceva care să-i aparțină, precum pereții din lemn dintr-o casă ce au nevoie de grinzi puternice. Necesități privind energia electrică, diverse cabluri, conducte de apă, mașini și străzi, camioane, materiale de construcții pentru școli și așa mai departe. Acestea fac parte din infrastructura unui oraș.
Este un efort imens făcut de către un oraș pentru a furniza infrastructură și servicii cetățenilor. Unele dintre aceste activități sunt desfășurate de către guvern (la nivel municipal), alte grupuri sunt efectuate (cum ar fi de afaceri sau organizate pe cartiere). Toate acestea necesită o cooperare între cetățeni și guvern.
Avantajul este că orașul are o, densitate mare a populației” față de zonele rurale. Acest lucru înseamnă că mulți oameni sunt concentrați într-un spațiu mic și nu împrăștiați într-un teritoriu mare (densitate scăzută a populației). Acest lucru permite guvernelor și altor instituții să ofere mai multe servicii de la mai multe persoane. O linie de putere la un cartier poate servi sute de familii. Desigur, aceasta necesită o planificare complexă și bani colectați prin intermediul taxelor.
Nu toți cetățenii au acces egal la ceea ce oferă orașele. Există în unele zone din fiecare oraș persoane fără adăpost, fără energie electrică și apă.
Oamenii se mută la oraș din mai multe motive, dar cel mai important motiv este economia – atunci când economia unui oraș înfloritor atrage oameni. Promisiunea de muncă și de confort, farmec și strălucire atrage oameni. Există, de asemenea, factori externi care secetă sau exploatează cetățeni ce pot cauza sărăcie de ordin rural extrem și care forțează poporul să părăsească terenul.
Promisiunile orașului nu sunt întotdeauna respectate. Orașele pot fi cunoscute pentru luminile acestora strălucitoare, dar nu toți cei care se mută la oraș pot beneficia de aceasta. Orașul nu se poate ocupa întotdeauna de numărul de persoane care vine în acesta, astfel că sărăcia urbană și lipsa de adăpost a devenit o problemă globală.
I.1. Dezvoltarea urbană și dezvoltarea rurală
Dezvoltarea urbană reprezintă transformarea socială, economică și fizică a orașelor. Aceste procese combinate sunt luate în considerare în abordarea UE față de dezvoltarea urbană integrată. Asta înseamnă că totul, de la avantajele activității economice de inovare, educație și cultură la provocările expansiunii urbane (sărăcia, migrația, congestia și dincolo) sunt tratate coerent. Problemele integrate au nevoie de soluții integrate. Și soluțiile trebuie să fie sustenabile, astfel încât orice dezvoltare urbană satisface nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.
Orașele sunt văzute atât ca sursă și soluție de provocări economice, sociale și privind mediul de astăzi la 75 % din populația UE, ele reprezintă aproximativ 80 % din consumul de energie și generează aproximativ 85% din PIB-ul Europei. Prin urmare, orașele sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii într-un context global din ce în ce mai competitiv.
Orașele joacă un rol – cheie în viața majorității europenilor. Nu numai o majoritate din populație trăiește la oraș, dar, de asemenea, orașele joacă un rol – cheie în domeniul social și economic în dezvoltarea tuturor teritoriilor europene. Se pare aproape paradoxal că nu există o definiție comună pentru ’urban’ sau chiar pentru ‘oraș’ și că Uniunea Europeană nu are nicio competență politică explicită în dezvoltarea urbană. Cu toate acestea, în această lucrare vom demonstra nu numai importanța orașelor, dar, de asemenea, rolul crucial pe care Europa trebuie să-l joace în viitorul lor. Nu este, de fapt, un model european explicit de dezvoltare urbană.
Modelul european al orașului reprezintă un aspect fascinant. Pe de o parte, surprinde caracteristicile esențiale ale istoriei culturale europene și aceasta este adânc înrădăcinată în trecut și, prin urmare, legat de problema de identitate. Pe de altă parte, surprinde aspecte esențiale ale viziunii politice a Uniunii Europene și, prin urmare, de viitor, așa cum este prevăzut de către societatea de bază.
Înainte de a ajunge la modelul european de dezvoltare urbană, vom discuta pe scurt definițiile alternative administrative și funcționale ale orașelor, precum și punctul de la importanța înțelegerii problemelor urbane într-un context teritorial. De asemenea, subliniem importanța tot mai mare a orașelor, în special în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020, precum și cele prevăzute în tratat, adică promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale.
În cele din urmă, vom descrie contextul politicii europene și de a introduce modelul european de dezvoltare urbană, o viziune europeană comună a orașelor de mâine și o viziune comună a dezvoltării teritoriale a orașelor.
Există mai multe definiții ale unui oraș. Un ORAȘ se poate referi la o unitate administrativă sau o anumită densitate a populației.
O distincție se face uneori între orașe – primele sunt mai mici (de exemplu, între 10.000 și 50.000 de locuitori), iar acesta din urmă mai mari (peste 50.000 de locuitori). Un ORAȘ se poate referi, de asemenea, mai mult, în general, la percepțiile unui mod de viață urban și caracteristici culturale sau sociale specifice, precum și locuri funcționale ale activității economice și de schimb.
Orașul de jure corespunde în mare măsură orașului istoric cu frontierele sale clare pentru comerț și de apărare și un centru de oraș bine definit.
Orașul de facto corespunde realităților fizice sau socio-economice care au fost abordate, fie printr-o definiție morfologică sau o definiție funcțională. În scopuri analitice, o definiție a orașului este bazată pe o densitate minimă și numărul de locuitori a fost dezvoltat în comun de Comisia Europeană și OCDE.
O zonă urbană morfologică descrie continuitatea spațiului construit cu un nivel definit de densitate.
O zonă urbană funcțională poate fi descrisă prin bazinul de piață al forței de muncă și prin modelele de mobilitate a navetiștilor și include sistemul urban mai larg cu orașele și satele din apropiere, care sunt dependente de un centru urban important extrem de economic și social.
Dezvoltarea rurală, în general, se referă la procesul de îmbunătățire a calității vieții și a bunăstării economice a persoanelor care locuiesc în zone relativ izolate și slab populate. Dezvoltarea rurală s-a centrat în mod tradițional pe exploatarea resurselor naturale intensive de teren, cum ar fi agricultura și silvicultura. Cu toate acestea, schimbările în rețelele globale de producție au crescut, tipurile de urbanizare s-au schimbat prin caracterul zonelor rurale. Turismul din ce în ce mai dezvoltat, producătorii de nișă și de recreere au înlocuit extracția resurselor și agricultura ca motoare economice dominante. Necesitatea pentru comunitățile rurale să abordeze dezvoltarea dintr-o perspectivă mai largă a pus mai mult accent pe o gamă largă de obiective de dezvoltare, mai degrabă decât pur și simplu pe crearea de stimulente pentru întreprinderi agricole sau bazate pe resurse. Educația, antreprenoriatul, infrastructura fizică, infrastructura socială joacă un rol important în dezvoltarea regionalăl urban mai larg cu orașele și satele din apropiere, care sunt dependente de un centru urban important extrem de economic și social.
Dezvoltarea rurală, în general, se referă la procesul de îmbunătățire a calității vieții și a bunăstării economice a persoanelor care locuiesc în zone relativ izolate și slab populate. Dezvoltarea rurală s-a centrat în mod tradițional pe exploatarea resurselor naturale intensive de teren, cum ar fi agricultura și silvicultura. Cu toate acestea, schimbările în rețelele globale de producție au crescut, tipurile de urbanizare s-au schimbat prin caracterul zonelor rurale. Turismul din ce în ce mai dezvoltat, producătorii de nișă și de recreere au înlocuit extracția resurselor și agricultura ca motoare economice dominante. Necesitatea pentru comunitățile rurale să abordeze dezvoltarea dintr-o perspectivă mai largă a pus mai mult accent pe o gamă largă de obiective de dezvoltare, mai degrabă decât pur și simplu pe crearea de stimulente pentru întreprinderi agricole sau bazate pe resurse. Educația, antreprenoriatul, infrastructura fizică, infrastructura socială joacă un rol important în dezvoltarea regională. Dezvoltarea rurală este caracterizată prin accentul pus pe strategiile de dezvoltare economică de produse la nivel local. Spre deosebire de zonele urbane, care au multe asemănări, zonele rurale sunt extrem de distincte. Din acest motiv, există o mare varietate de abordări de dezvoltare rurală utilizată la nivel mondial.
Acțiunile de dezvoltare rurală, în principal și în mare, fac parte din obiectivul de dezvoltare pentru dezvoltarea socială și economică a zonelor rurale.
Programele de dezvoltare rurală sunt autoritățile locale sau regionale, agențiile de dezvoltare regională, ONG-urile, guvernele naționale sau organizațiile internaționale de dezvoltare. Dar apoi, populațiile locale pot aduce aspecte cu privire la inițiativele endogene de dezvoltare. Termenul nu se limitează la aspectele pentru țările în curs de dezvoltare. De fapt, multe dintre țările dezvoltate au ca scop activ programele.
Dezvoltarea rurală vizează găsirea modalităților de a îmbunătăți viața din mediul rural, cu participarea oamenilor din mediul rural înșiși, pentru a satisface nevoia necesară a spațiului rural. Din afară nu se poate înțelege setarea, cultura, limba și alte lucruri răspândite în zona locală. Ca atare, oamenii în general, ei înșiși trebuie să participe la dezvoltarea rurală durabilă. În țările în curs de dezvoltare, cum ar fi Nepal, India, abordări integrate de dezvoltare sunt urmărite.
Uniunea Europeană are o politică de dezvoltare rurală activă, deoarece acest lucru ne ajută să ne atingem obiectivele valoroase pentru mediul rural și pentru oamenii care trăiesc și lucrează acolo.
Zonele rurale ale UE sunt o parte vitală în dezvoltare și identitate. În conformitate cu o definiție standard, mai mult de 91 % din teritoriul UE este „ rural”, iar acest domeniu se aplică la mai mult de 56 % din populația UE. În plus, gama ‘fantastică’ a UE de peisaje izbitoare și frumoase sunt printre lucrurile care îi formează caracterul său – de la munți la stepă, de la mari păduri la câmpuri de rulare.
Multe dintre zonele noastre rurale se confruntă cu provocări semnificative. Unele dintre ele de ordin agricol și forestier, întreprinderile noastre încă au nevoie de construire privind competitivitatea acestora.
La un mod mai general, venitul mediu pe cap de locuitor este mai mic în zonele rurale decât în orașele noastre, în timp ce baza de competențe este mai îngustă și sectorul serviciilor este mai puțin dezvoltat. De asemenea, grija pentru mediul rural poartă adesea un cost financiar.
Pe de altă parte, o țară europeană are mai multe șanse de oferit. Aceasta ne dă materii prime esențiale. Valoarea sa ca un loc de frumusețe, de odihnă și recreere – atunci când ne uităm după aceasta – este de la sine înțeleasă. Aceasta acționează precum plămânii nostri, și este, prin urmare, un câmp de luptă pentru combaterea schimbărilor climatice. Și mulți oameni sunt atrași de ideea de a trăi și / sau de a lucra acolo, cu condiția ca aceștia să aibă acces la servicii și la infrastructuri adecvate.
Acest lucru înseamnă că Strategia UE de la Lisabona pentru locuri de muncă și creștere economică, precum și Strategia de la Göteborg pentru dezvoltare durabilă, sunt la fel de relevante pentru domeniul rural.
Politica de dezvoltare rurală a UE este tot despre răspunderea provocărilor cu care se confruntă zonele noastre rurale, precum și valorificarea potențialului lor.
Teoretic, statele membre ale UE ar putea decide și aplica politici de dezvoltare rurală complet independente.
Cu toate acestea, această abordare ar funcționa prost în practică. Nu toate țările din UE ar putea permite politica de care au nevoie. Mai mult decât atât, multe dintre aspectele abordate prin intermediul politicii de dezvoltare rurală nu împart cu grijă granițele naționale sau regionale, ci afectează oamenii mai departe (de exemplu, poluarea traversează granițele prea ușor, și, în general, durabilitatea mediului a devenit un fenomen european și internațional de îngrijorare). De asemenea, politica de dezvoltare rurală are link-uri către un număr de alte politici stabilite la nivelul UE. Prin urmare, UE are o politică comună de dezvoltare rurală, care pune totuși un control considerabil în mâinile statelor membre și regiunilor.
Politica este finanțată parțial de la bugetul central al UE și parțial din bugetele naționale sau regionale individuale ale statelor membre.
Normele esențiale care reglementează politica de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, precum și măsurile de politică disponibile pentru statele membre și regiuni, sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr 1698/2005.
În conformitate cu prezentul regulament, politica de dezvoltare rurală pentru 2007-2013 s-a axat pe trei teme (cunoscute sub numele de „ axe tematice”): îmbunătățirea competitivității sectorului agricol și forestier; îmbunătățirea mediului și a spațiului rural; îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și încurajarea diversificării economiei rurale.
Pentru a asigura o abordare echilibrată a politicii, statele membre și regiunile sunt obligate să se răspândească fondurilor de dezvoltare rurală între toate aceste trei axe tematice.
O cerință suplimentară este ca o parte din finanțare să sprijine proiecte bazate pe experiența cu inițiativele comunitare tip Leader (Lider).
„Abordarea Leader” pentru dezvoltarea rurală implică proiecte extrem de individuale proiectate și executate prin parteneriate locale pentru a aborda problemele locale specifice. Documentul include: o descriere a conceptului Leader; trăsăturile esențiale ale abordării Leader; o explicație elementară despre modul de funcționare a programului Leader pe teren; puncte esențiale de contact pentru informații suplimentare. Programul se adresează tuturor factorilor rurali interesați să instituie sau să participe la inițiative de dezvoltare rurală locală. Aceștia pot fi administratori la nivel național, regional sau local, fermieri sau alți membri activi ai comunității rurale – toți pot juca un rol în programul Leader.
Scopul programului este de a explica persoanelor cu putere de decizie și autorităților care se ocupă de programe, mai ales cele din statele membre recente sau din posibilele viitoare state membre, ce este programul Leader și cum trebuie pus în practică. De asemenea, doresc să arate comunităților rurale din UE că abordarea Leader le poate oferi posibilitatea de a lua inițiativa și de a participa în mod activ la programele de dezvoltare rurală din regiunea lor (și de a beneficia de sprijinul financiar inerent).
Documentul este conceput ca un ghid introductiv, ușor de citit. Nu abordează toate aspectele din istoria inițiativei Leader și nici pe cele privind dispozițiile reglementare și procedurile administrative pe care aceasta le presupune.
Informații referitoare la aceste aspecte pot fi găsite în altă parte (documentul oferă unele informații de contact). Ca înainte de 2007, fiecare stat membru (sau regiune, în cazul în care puterile sunt delegate la nivel regional) trebuie să stabilească un program de dezvoltare rurală, care precizează ce fonduri vor fi cheltuite în perioada 2007-2013.
O nouă caracteristică pentru 2007-2013 este un mai mare accent pus pe strategii coerente de dezvoltare rurală la nivelul UE ca un întreg. Acest lucru se realizează prin utilizarea unor planuri naționale de strategie care trebuie să se bazeze pe orientările strategice ale UE. Această abordare ar trebui să ajute la: identificarea zonelor în care utilizarea sprijinului UE pentru dezvoltare rurală adaugă cea mai mare valoare la nivelul UE; face legătura cu principalele priorități ale UE (de exemplu, cele prevăzute în agendele de la Lisabona și Göteborg); asigură coerența cu alte politici ale UE, în special cele pentru coeziunea economică și a mediului; sprijinirea punerii în aplicare a noii politici agricole comune orientate spre piață și restructurării necesare care va genera atât în vechile și noile state membre.
Capitolul II
Mediul înconjurător urban
Problematica urbană a mediului primește mai multă atenție în arena internațională de dezvoltare din mai multe motive: lumea reprezintă urbanizare și va continua să reprezinte acest lucru.
Numărul de oameni săraci care locuiesc în mediul urban a fost subestimat în trecut și se află într-o creștere rapidă. Această sărăcie este exacerbată de amenințări de mediu, care reprezintă o mare parte a problemelor de sănătate, a deceselor timpurii și greutăți în special în orașele cu venituri mici și cartiere.
Consumul și producția urbană de modele contribuie mult la sarcinile de mediu globale și regionale. Unele dintre cele mai grave site-uri de primejdie ecologice sunt găsite în și în jurul orașelor. Managementul urban mai bun față de mediu este posibil, în timp ce prevenirea urbanizării este rareori posibil.
Pe scurt, s-ar părea că a ajuta orașele să abordeze problemele de mediu reprezintă un factor întâlnit atât la nivelul sărăciei și obiectivele de sustenabilitate, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă.
Această justificare pentru a da o prioritate mai mare pentru îmbunătățirea mediului urban presupune o definiție relativ largă a problemelor de mediu urban și o strategie echilibrată pentru rezolvarea lor. Aceasta depinde de abordarea unei game largi de probleme de mediu. Un accent pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu vor reduce sărăcia, deoarece încălzirea globală nu are, cel puțin deocamdată, posibilitatea să contribuie la o parte semnificativă a sărăciei și a problemelor de sănătate în orașe cu venituri mici. Un accent pe salubritate în cartierele cu venituri mici, pe de altă parte, nu va reduce sarcinile de mediu regionale și globale, deoarece salubritatea rău afectează în principal persoanele care locuiesc în apropiere. Și nici nu se va face mult pentru a aborda cele mai grave site-uri de primejdie ecologice, care, de obicei, implică poluarea industrială a aerului și pe căi navigabile. Urbanizarea este o componentă cheie în problemele de mediu.
Problemele pot fi definite în diferite moduri, precum și implicațiile operaționale ale acestora, în special pentru asistență pentru dezvoltare. De multe ori, definițiile foarte largi sunt folosite pentru a justifica asistență pentru rezolvarea problemelor de mediu urban, în timp ce inițiativele de mediu urban sunt sponsorizate de cele mai multe ori pe plan internațional și sunt conforme cu o definiție mult mai restrânsă.
Există puțină coerență în modul în care agențiile internaționale și altele definesc mediul urban și identifică problemele sale critice. Cu toate acestea, mai mulți factori oblici la definiția operațională a mediului de departe redau multe dintre preocupările centrale de mediu ale săracilor de la orașe.
Rezidenții cu venituri mici au tendința de a fi printre cei mai vulnerabili la expunere, cei mai sensibili, atunci când aceștia sunt expuși și cei mai puțin capabili de a face față consecințelor. Anumite sub – grupuri sunt mai ales la risc, inclusiv copii, femei și unele grupuri profesionale.
Grupurile cu venituri mici, în general, suferă cel mai mult din punct de vedere al problemelor de sănătate, al prejudiciului și de moartea prematură cauzată de pericolele pentru mediu. Ele sunt cel mai puțin capabile de a permite cazarea, care să le protejeze de riscurile de mediu – în locuințe de bună calitate, în cartierele cu apă curentă și furnizarea adecvată de canalizare, colectarea gunoiului și canalizarea – și au cele mai puține resurse pentru a face față cu o boală sau un accident, atunci când apar. De asemenea, ei au, în general, mai puțin de spus pentru ca puterea politică de a cere ca aceste probleme să fie abordate. De exemplu, casele și cartierele lor sunt cele mai grav servite cu apă, canalizare, puncte de colectare a gunoiului, drumuri pietruite și canale de scurgere. Acest lucru poate fi văzut în scara privind diferențele dintre zonele bogate și sărace în pericolele pentru mediu, în accesul la serviciile publice și la indicatorii de sănătate. Mortalitatea infantilă crește în rate în zonele mai sărace ale orașelor fiind adesea mult mai mare conform statisticilor din zonele mai bogate, cu diferențe mult mai mari și aparente în cazul în care cele mai sărace cartiere sunt situate în apropierea localităților cu venituri mici.
II.1. Domeniile dezvoltării urbane
Dezvoltarea economică a fost urmărită în mișcarea pentru independență în anii șaizeci și mai târziu, în România au apărut anumite deficiențe de mediu sociale, care sunt foarte prezente în baza durabilității. A devenit clar că dezvoltarea economică ar putea duce nu numai la durabilitate în cazul în care este descentralizată, planificată cu grijă, sensibilă din punct de vedere ecologic, pe baza nivelului local și s-a concentrat pe crearea unor locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții în toate comunitățile. Beneficiile de dezvoltare trebuie să fie maximizate dincolo de proprietățile industriale și centrele de afaceri, în timp ce impactul negativ de dezvoltare trebuie să fie redus la minimum în zonele noastre rezidențiale, parcuri și plaje.
O abordare cuprinzătoare, integrată și strategică care combină rolul administrației publice locale ca un furnizor de servicii, competențele acesteia legislative și de reglementare, precum și politicile sale economice interne pot avea un efect extrem de pozitiv asupra mutării activităților economice și asupra dezvoltării spre îmbunătățirea calității socio – economice și realizarea unei durabilități. Acesta este motivul pentru care se spune că cele trei elemente de bază ale dezvoltării durabile sunt considerente de mediu care sunt înrădăcinate în elaborarea politicilor economice; dezvoltarea durabilă trebuie să includă un angajament inevitabil privind echitatea socială; dezvoltarea nu trebuie să însemne pur și simplu creștere.
Acestea trebuie să se implice calitativ cât și cantitativ.
În concluzie, dezvoltarea durabilă trebuie să fie diferită față de dezvoltarea economică din trecut. Aceasta trebuie să fie o strategie pro – activă pentru a dezvolta durabilitatea. Și beneficiile sale trebuie să dureze și în generația următoare.
Natura și severitatea problemelor de mediu, precum și caracterul potențial al strategiilor de intervenție în orice oraș va depinde de următorii factori: unicitatea caracteristicilor naturale ale zonelor urbane; dacă este extern sau interior, de munte sau deal, arid sau umed, temperat sau tropical, sau o combinație a acestor caracteristici; mărimea populației și rata de creștere care afectează concentrația spațială de persoane, industrie, comerț, vehicule, consumul de energie, consumul de apă, generarea de deșeuri, etc.; nivelul de venituri și de dezvoltare economică; în cazul în care un nivel mai ridicat are de suferit din cauza poluării industriale și fiind legat de energie, în timp ce nivelurile inferioare experimentează serviciile de bază inadecvate și resursele forestiere epuizate în diverse dimensiuni spațiale de probleme care determină cine este afectat și modul în care, severitatea impactului duce la nivelul adecvat de responsabilitate, etc.; rolurile actorilor locali ale căror interacțiuni pot avea un efect important asupra mediului; problemele și soluțiile lor; nu trebuie să fie subestimată legătura dintre sărăcie, dezvoltarea economică precum și mediul, o legătură ce ridică probleme de echitate și de natura schimbătoare a problemelor și de servicii de mediu.
Experiența din întreaga lume recomandă o abordare eficientă pentru confruntarea cu problematica urbană a mediului, aceasta fiind de a formula un program de management de mediu urban complet cu politici, strategii și planuri de acțiune. Această abordare se bazează pe participarea, construirea de angajament și alegerea de intervenții politice eficiente. Mesajele – cheie ale politicii recomandate sunt după cum urmează: mobilizarea sprijinului public și al participării, în special în zonele cu venituri mici în cazul în care creșterea gradului de conștientizare poate aduce cu privire la angajamentul politic necesar și implementarea de soluții accesibile; îmbunătățirea intervențiiilor politice – luarea de decizii strategice care pot include instrumente, cum ar fi instrumentele economice și de reglementare, drepturi de proprietate, instrumente de gestionare a terenurilor, precum și informare / educare; consolidarea capacității instituționale prin modernizarea capacităților tehnice și de management locale, cu accent pe managementul operațional; consolidarea furnizării de servicii care presupun modernizarea managementului infrastructurii locale de mediu și a serviciilor (de exemplu, aprovizionarea cu apă, canalizare, drenaj, de gestionare a deșeurilor solide, etc.); recuperarea decalajului de cunoștințe prin accentuarea unei colectări de rutină, evaluare, utilizare și diseminare a datelor critice; planificarea strategică se concentrează pe intervenții esențiale, care pot fi implementate rapid și eficient, au o șansă mare de succes, deschide calea pentru un viitor de control al mediului, etc.
Abordarea planificării de mediu în încercări de a amesteca o analiză atentă cu consens și participarea unei distribuții diverse cu actori recomandată redă o strategie de planificare ce ar trebui să implice mai multe activități: consultare informată în care evaluările rapide sunt efectuate și problemele de mediu sunt clarificate; formularea unei strategii integrate de management de mediu urban care întruchipează emiteri orientate spre strategii și planuri de acțiune – actor specific; de exploatare și consolidare în care programele au fost de acord și sunt inițiate prin proiecte, reforme politice și aranjamente instituționale solidificate, precum și proceduri de monitorizare și evaluare puse în aplicare.
Pentru a lucra, orice strategie a mediului urban trebuie să reconcilieze trei tensiuni imperative în managementul de mediu, după cum urmează: integrat versus abordări specifice fiecărui sector, deși acțiunile convenite pot fi efectuate numai în mod eficient prin intermediul agențiilor desemnate; analiza față de proces, în timp ce reducerea decalajului dintre analiza atentă și interesele diferitelor circumscripții; descentralizat versus abordări centralizate, în funcție de meritele de acțiune la nivel municipal / regional sau puterea agenției naționale relevante.
Pentru a formula și implementa strategii urbane, de mediu și planuri de acțiune, orașele au nevoie să integreze considerente de mediu în viața urbană și inițierea de noi programe de management de mediu, care vor necesita instituții puternice, instalații și echipamente mai bune și stimulente pentru o performanță instituțională îmbunătățită.
Focus în această discuție este pusă pe problema complexă de creștere rapidă a populației în marile orașe din țările în curs de dezvoltare. Problemele de urbanizare și opțiunile de politică sunt analizate în contextul considerent social, economic și demografic mai larg și răspunsuri politice guvernamentale adecvate sunt sugerate într-o manieră largă de strategii de dezvoltare generală. Multe dintre orașele lumii în curs de dezvoltare sunt în creștere într-un ritm extrem de rapid și devin greu de controlat.
În 1950, doar 4 din 15 cele mai mari orașe din lume, s-au situat în țările în curs de dezvoltare, dar 12 au fost până în anul 2000. Urbanizarea rapidă unei mari părți a lumii în curs de dezvoltare reprezintă rodul unei filozofii și al unei strategii eșuate în procesul de dezvoltare, care a subliniat creșterea industrială și urbană în detrimentul agriculturii și dezvoltării rurale. Modul de a depăși problemele de urbanizare rapidă constă în politicile care se soldează mai uniform între nevoile orașelor și a zonelor rurale. În cazul în care preferințele urbane, economice, sociale, educaționale nu sunt reduse, zonele rurale nu vor fi niciodată capabile să se dezvolte pe deplin și în marile orașe vor continua să crească rapid. În regiunile în care aceasta nu este posibil pentru a stimula atât industrial și urban sectoarele rurale, este timpul pentru a da relativ mai puțin la orașe. Cele mai multe națiuni în curs de dezvoltare au devenit recent preocupate de gradul de supra-urbanizare cu care acestea se confruntă. Un număr de 94 de țări de pe toate continentele raportate într-un studiu din 1977 al ONU au adoptat politici de a afecta distribuția populației lor, variind de la încercarea de a încetini sau chiar inversa migrarea la orașe la scăderea ratelor de fertilitate.
Este general recunoscut faptul că verdeața este completată în zone publice, acestea pot oferi medii de viață confortabile și plăcute pentru locuitorii din mediul urban. Comoditatea, în raport cu mediile fizice în zonele dens populate, a fost studiată prin măsurarea preferințelor oamenilor. Cu toate acestea, există o controversă dacă rezultatele din domeniul sănătății pozitive semnificative rezultă din localitățile cu verdeață completate cu zone publice. Prin urmare, tendința a fost să considere furnizarea de verdeață completată zonelor publice doar ca o chestiune de preferință. Pentru comoditate, acest document se va referi la verdeața completată zonelor publice, care sunt în apropiere și ușor de mers pe jos, parcuri și copaci aliniați pe străzi ca spații verzi.
Influențele de sănătate privind mediile rezidențiale nu au fost investigate în mod adecvat. În general, a fost recunoscut că este dificilă demonstrarea unei asocieri între rezultatele de sănătate și medii rezidențiale, deoarece consecințele cu privire la sănătate de multe ori nu sunt vizibile până când au trecut câțiva ani și pentru că mulți alți factori determinanți pentru sănătate afectează, de asemenea, atât condițiile de mediu ale zonelor rezidențiale cât și starea de sănătate a rezidenților. Cu toate acestea, există o preocupare tot mai mare privind factorii fizici de mediu în facilitarea sau modificarea diferitelor comportamente de sănătate care să conducă la sănătate. Astfel, s-a realizat un studiu longitudinal pentru a obține dovezi care arată consecințele de sănătate de a trăi într-o reședință care dispune de spații verzi prin apropiere.
Acesta a raportat că într-o societate urbană o mare varietate de factori fizici, sociali și economici își prezintă interdependența în timp ce afectează, de asemenea, starea de sănătate a rezidenților. Prin urmare, în acest studiu, s-au luat în considerare mai multe variabile referitoare la medii fizice, sociale și economice și s-a analizat efectul independent de spații verzi pe durata de viață a persoanelor în vârstă. Promovarea sănătății persoanelor în vârstă într-o metropolă a devenit o preocupare de prim plan într-o societate în curs de îmbătrânire. Este bine cunoscut faptul că un stil de viață sedentar este un risc major de morbiditate și mortalitate prematură. Pentru adulții în vârstă, un stil de viață sedentar este un risc mai mare de reducere a funcției lor fizice decât pentru adulți. Prin urmare, cei tineri, pentru a facilita îmbătrânirea sănătoasă, o viață activă din punct de vedere fizic ar trebui să fie încurajată prin acorduri deliberate. Acordarea stă la o bază de prescripție medicală, un exercițiu ce a fost raportat ca o intervenție eficientă pentru pacienții sedentari, pentru a facilita viața. Pentru activare, fizicul se apropie unei populații sănătoase, în general, înainte de a deveni pacienți sedentari, am considerat că există anumite condiții de mediu fizice corespunzătoare care să conducă la viața lor activă fizică și la longevitate. Suntem deosebit de interesați de studierea faptului dacă spațiile verzi pot oferi un mediu de susținere care promovează starea de sănătate a persoanelor în vârstă din zonele urbane dens populate.
Colaborarea dintre sectoarele de sănătate și planificarea urbană ar fi la pământ dacă n-ar exista dovezi cu privire la starea de sănătate și la promovarea rezultatelor medii speciale care pot fi realizate printr-o planificare urbană. Preferințele oamenilor în ceea ce privește un mediu de viață confortabil sunt subiective și de multe ori se bazează pe factori intangibili. În contrast, longevitatea este o măsură obiectivă care poate fi cuantificată direct. Problemele de sănătate pot furniza factori puternici, logici pentru a fi luate în considerare în procesul de luare a deciziilor de planificare urbană. Dovezi demonstrabile că trăiesc într-o zonă care dispune de spații verzi au un impact pozitiv asupra longevității care ar constitui o dovadă cheie pentru elaborarea de politici și ar putea facilita colaborarea intersectorială privind sănătatea și promovarea planificării urbane. Astfel, obiectivul acestui studiu a fost de a investiga, printr – un studiu adecvat, persoane în vârstă, asocierea dintre spații verzi în apropiere de reședință și longevitatea seniorilor într-o zonă dens populată, dezvoltată și în scopul de a furniza fapte de dovezi politice bazate cu scopul de a face și de a avansa într-o colaborare intersectorială în planificarea urbană pentru a promova sănătatea cetățenilor seniori.
II.2. Componentele dezvoltării urbane (normele urbanistice)
În România și în alte regiuni în curs de dezvoltare, zonele și populațiile urbane sunt în creștere. Orașele sunt atât ‘motoare’ pentru creșterea economică cât și surse privind problemele concentrate pe mediu. Oamenii răspund efectiv la zonele urbane pentru a căuta locuri de muncă, divertisment, cumpărături și norme standarde generale mai mari. În același timp, infrastructura de mediu privind lucrările și serviciile sunt insuficiente pentru a observa creșterile din densitatea populației și populația. În congestia inevitabilă apar pericole de mediu și degradare până în strategii pentru inversarea procesului de deteriorare al mediului ce pot fi puse în aplicare.
Magnitudinea de creștere a populației urbane din țările în curs de dezvoltare reprezintă un indicator direct al gradului de concentrare spațial privind oamenii, industriile, comerțul, vehiculele, consumul de energie, consumul de apă, generarea de deșeuri, precum și a altor puncte ce privesc mediul înconjurător. În general, cele mai multe țări încearcă să genereze creșterea dezvoltării economice, care au tendința de a exacerba aceste probleme care pot depăși atât capacitatea de prevenire și soluționare a guvernului, precum și capacitatea de asimilare a naturii.
Un alt factor determinant privind severitatea condițiilor de mediu în interiorul și în jurul zonelor urbane este tipul lor de ecosistem regional, cum ar fi: de coastă, umed – tropical, de munte, riveran, etc.
Aceste tipuri ecologice urbane sunt, de asemenea, factori critici în stabilirea strategiilor optime de mediu și planurile de dezvoltare urbană specific și durabil.
Un obiectiv important în noul mileniu este de a face în zonele urbane existente și noi mai multe locuri pentru a trăi autosuficient, durabil și plăcut.
Privind planificarea utilizării terenurilor, acesta reprezintă un proces complex care implică dezvoltarea unei metode de utilizare a terenurilor pentru a include: o declarație privind problemele de utilizare a terenurilor, scopurilor și obiectivelor; un rezumat de colectare și analiză a datelor; harta terenurilor de clasificare și un raport care să descrie și să indice dezvoltarea corespunzătoare în domenii de interes special de mediu.
Deoarece deciziile de utilizare a terenurilor sunt determinanți critici de calitate a mediului, este imperios necesar ca controalele de utilizare a terenurilor să fie practicate în mod eficient pentru a combate probleme precum poluarea, ocuparea zonelor cu pericol predispuse, degradarea zonelor umede și a altor resurse de coastă, precum și pierderea de spațiu deschis și alte resurse culturale. Modalitățile de a realiza acestea sunt: utilizarea terenurilor și întreținerea lor – ecologia planificării utilizării terenurilor, restaurarea de clădiri/zone, conservarea spațiului deschis, plantarea de copaci, grădini comunitare, etc; eficiența energetică – energii în clădiri eficiente și metode de conservare a energiei, în general; apa – metode de conservare a apei și reutilizarea apelor uzate; alimentarea – alimentele au crescut tot mai mult, folosind substanțe chimice, mai puțin sintetice; un control al poluării – reciclarea de produse alimentare și alte deșeuri solide, reducerea deșeurilor într-un proces industrial, aplicarea controlului poluării aerului/zgomotului; dezvoltarea economică – creșterea investițiilor și a serviciilor sociale în zonele rurale, pentru a reduce diverse în zonele urbane și creșterea populației – reducerea ratei naționale de creștere a populației.
Ingineria de sănătate a mediului reprezintă o caracteristică principală a managementului mediului și a sănătății, fiind în mod normal definit ca „ramura de inginerie care se ocupă cu protecția mediului de la efectele potențiale nocive ale activității umane, protejarea populațiilor umane din efectele factorilor de mediu adverse, precum și îmbunătățirea calității mediului pentru sănătatea umană și bunăstare”.
Un inventar al acestor responsabilități de inginerie ar include: planificarea de mediu de lucrări și servicii de infrastructură; prevenirea poluării de resurse / degradare (aer, apă, sol, energie); gestionarea deșeurilor (lichid și solid); aspectele legate de sănătatea publică (siguranța alimentară, controlul vectorial); locuințe, instituții și mediul construit; situații de urgență de mediu (naturale și provocate de om).
Inginerul de sănătate al mediului adaptează principiile sistemelor fizice, chimice și biologice naturale pentru sisteme de inginerie pentru alimentarea cu apă, de eliminare a deșeurilor, controlul poluării, etc.
Rolul său unic este de a utiliza tehnicile de inginerie moderne în copierea mecanismele de auto – curățare privind natura în timpul acomodării, constrângerilor și limitărilor. Scopul acestei inginerii este sub – disciplina (de inginerie civilă) cu scopul de a armoniza puterile tehnologiei cu potențialul de procese naturale.
Cele mai importante nevoi ale mediului urban cu privire la persoanele din țările în curs de dezvoltare includ: furnizarea de locuințe sănătoase și alte medii construite (de exemplu școli, locuri de muncă, etc.); accesul la sisteme și servicii de infrastructură de mediu de exemplu, aprovizionarea cu apă, canalizare, gestionarea deșeurilor solide, drenaj furtună, transport urban, etc.); disponibilitatea de spații deschise în termeni de parcuri comunitare corect proiectate și alte zone verzi; supravegherea de mediu și servicii de curățenie pentru clădiri publice și zone în aer liber.
Cele mai importante efecte negative asupra mediului urban afectează oamenii și sunt provocate de om și de natură, fiind reprezentate prin: poluarea apei și a epuizării resurselor; consumul de energie și pierderi; poluarea aerului; emisiile de industrializare și de motorizare și de interior, de la surse de uz casnic și profesionale; deșeuri solide, în special al deșeurilor periculoase, atunci când evacuate în mod necorespunzător de către gospodării și industrii; pierderi de resurse; contaminarea apelor subterane și a epuizării; terenuri și degradarea ecosistemului; degradarea structurilor istorice și a resurselor culturale; pericole pentru mediul înconjurător; dezastre naturale (de exemplu: uragan, cutremur, vulcan, inundații, etc.); pericole artificiale (de exemplu: scurgeri de substanțe chimice și alte accidente industriale).
Factorii agravanți cu privire la degradarea mediului urban sau perpetuarea lipsei de acțiuni de mediu preventiv și curativ adecvat sunt: lipsa de conștientizare publică și politică; nevoia de presiune publică și voință politică; lipsa educației publice eficiente și de participare; guvernarea inadecvată (de exemplu: capacitatea instituțională redusă, slaba coordonare de ordin inter – sectorial, lipsa de responsabilitate efectivă publică, politici de reglementare inadecvate, drepturi de proprietate neclare, politici economice ineficiente, cunoștințe și informații insuficiente, lipsa de profesioniști de mediu).
Printre eforturile de îmbunătățire a mediului urban se numără următoarele:
a). O atenție pe abordări eficiente se concentrează pe căutarea de situații „win-win” atunci când obiectivele de mediu și economice sunt complementare; abordări de cost – eficiente pentru realizarea reformelor de mediu; sublinierea eficienței economice și de recuperare a costurilor prin tarifele de utilizare, taxe de afaceri de proprietate, precum și taxele de combustibil.
b). Sprijinul public la mobilizare și participare are în vedere sensibilizarea prin educație formală/informală cu privire la opțiunile de mediu, soluții; punerea în aplicare și monitorizarea; construcții de circumscripții privind cei săraci în mediul urban pentru modernizarea unor servicii de mediu; implicarea ONG-urilor și a sectorului informal în exteriorul problemelor de mediu local.
c). Îmbunătățirea guvernării constă în construirea capacității locale de a asigura gestionarea operațională adecvată a serviciilor urbane; aptitudini și capacități – manageriale, tehnice, de reglementare și financiare; consolidarea capacităților pentru actorii cheie din sectorul public și privat, precum și ONG-uri; instrumente pentru consolidarea capacităților includ instruirea, asistența tehnică, tehnologia sectorului privat, informarea publică și programele de sensibilizare; îmbunătățirea modului de funcționare al serviciilor urbane, cum ar fi alimentarea cu apă, canalizarea, drenajul, gestionarea deșeurilor solide, transportul, gestionarea terenurilor, etc.; stabilirea parteneriatelor publice – private pentru furnizarea serviciilor de mediu, de a stimula inovația tehnologică și de a adapta și a dezvolta un teren.
Pentru mutarea comunităților în mod eficient spre durabilitate, mai multe aspecte ar trebui să fie identificate, după cum urmează:
infrastructura care duce la utilizarea mediului de resurse;
minimizarea deșeurilor și gestionarea adecvată a reziduurilor;
transport eficient energetic;
modele de utilizare a terenurilor compacte;
transport integrat și amenajarea teritoriului; evaluări locale de mediu și audit; cooperarea cu organizațiile non- guvernamentale în implementarea mediului programelor; reducerea polarizării economice și sociale;
integrarea persoanelor marginalizate în eforturile de dezvoltare durabilă.
Din aceste preocupări generale, unele obiective de politică generală ar putea include următoarele:
reducerea consumului de apă pe cap de locuitor; reducerea per utilizare a mașinii pe cap de locuitor;
creșterea procentului de teren local conținut în parcuri și îmbunătățirea infrastructurii pentru pietoni și ciclism, etc.
Pentru a atinge aceste obiective de politică specifice, următoarele instrumente de politică pot fi folosite:
reglementările tradiționale – precum legile, licențele, permisele standard, etc.; mecanisme voluntare, cum ar fi informații ce implică comunitatea și educația, ONG-urile, activitățile de voluntariat, grupurile și asistența tehnică;
cheltuieli – utilizarea fondurilor publice pentru contractare, monitorizare, investiții, achiziții publice, întreprinderi și parteneriate publice – private;
stimulente financiare – o alternativă atractivă la instrumentele tradiționale de reglementare ce includ stabilirea prețurilor, impozitelor, taxelor, subvențiilor, granturilor, creditelor, reducerilor, etc.
Capitolul III
CRAIOVA
Craiova este al șaselea cel mai mare oraș din România și capitala județului Dolj, fiind situat în apropiere de malul de est al râului Jiu, în centrul Olteniei. Este un centru politic de lungă durată și se află la distanțe aproximativ egale dintre Carpații Meridionali (Nord) și Dunăre (Sud). Craiova este un oraș comercial principal la vest de București și cel mai important oraș din Oltenia. Orașul a prosperat ca un centru comercial regional, în ciuda unui cutremur în 1790, o epidemie în 1795 și un atac istoric în 1802 în care a fost ars.
Situat în zona centrală a orașului și înconjurat de clădiri monumentale vechi și noi, Palatul Administrativ a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu, un promotor al stilului neo-românesc în arhitectură. Clădirea, construită între 1912 și 1913, este remarcabilă pentru interpretarea originală a ferestrei și a cadrelor de uși, coloane și alte elemente specifice arhitecturii vechi românești. Palatul este în prezent sediul Prefecturii Dolj și a Consiliului Județean Dolj.
Municipiul Craiova posedă un important potențial de poziție, datorită situării sale pe traseul celor mai importante căi de transport (atât rutiere cât și feroviare), ce asigură legătura dintre Capitală și vestul țării, a arealului carpatic cu spațiul balcanic. Craiova deține poate cel mai pregnant „loc central” dintre toate marile centre urbane ale țării, fiind capitala incontestabilă a Olteniei.
Într-o sinteză putem considera că analiza profilului strategic la nivelul caracteristicilor „pozitive” arată atuuri importante ale comunitătii, toate acestea oferind Craiovei posibilitatea de a deveni un pol de creștere de talie transnațională și poarta de integrare europeană și internațională pentru întreaga regiune a Olteniei.
Caracteristicile negative identificate au inclus constrângeri severe datorate poziționării geografice, municipiul situându-se în arealul de impact maxim provocat de schimbările climatice globale pe teritoriul României, mai ales în ceea ce privește procesele de deșertificare; “vidul” uman zonal creat de puterea de „asorbție” a municipiului în perioada de dezvotare accentuată din anii 60-70 ai secolului trecut, lipsa unei centuri verzi bine conturate, deficiențe în racordarea la căile majore de transport (lipsa unei variante sudice a centurii de ocolire a municipiului), neprevederea realizării unei autostrăzi în zonă, insuficienta coordonare între actorii din cadrul comunității, dar și necoordonare intercomunitară, dificultăți legate de gestionarea eficientă a resurselor locale, slaba calitate a serviciilor oferite cetățenilor, migrația fortei de muncă, mai ales a celei cu înaltă pregătire profesională; problemegrave legate de resursele umane, accesul limitat pentru o bună parte a comunității la informație și servicii, slaba reprezentare și promovare a intereselor orașului la nivel național și internațional, menținerea fenomenului de excluziune socială pentru grupurile vulnerabile, mai ales în ceea ce privește populația romă.
În urma unui proces s-au desprins următoarele concluzii care au stat la baza creionării acestui document strategic. Dezvoltarea orașului nu reprezintă doar o problemă a autorităților locale, ci ține de vointa și capacitatea întregii comunități de a defini obiective strategice și de a le transpune în programme operaționale. Craiova se confruntă cu probleme specifice unui oraș în plină dezvoltare și suburbanizare.
Colectivitatea locală trebuie să-și asume un rol mai activ în ceea ce privește problemele cu care se confruntă comunitățile din imediata apropiere, iar unica soluție ar fi urgentarea procesului de asociere intercomunitară de tip metropolitan.
Craiova se află mult deasupra altor centre urbane din regiune, inclusiv în ce privește resursele de inteligență, mobilizare și antreprenoriat disponibile. Valorificarea la standarde de eficiență ridicată a acestor resurse poate duce la dezvoltarea unui profil creativ și inovativ unic în regiune.
Craiova trebuie să își asume cu adevărat rolul regional pe care îl clamează. Discursul “centrului regional” trebuie dublat de o acțiune strategică rațională, capabilă să speculeze domeniile în care municipiul deține cu adevărat avantaje strategice în comparație cu alți competitori (universități, servicii administrative, servicii medicale etc).
Craiova deține în continuare un potențial deosebit în ceea ce privește dezvoltarea unor activități economice “tradiționale”(industria constructoare de mașini, industria chimică, complexul energetic), dar se poate baza și pe o resursă umană de înaltă calificare în domenii precum IT, servicii bancare, servicii medicale etc.
Creșterea calității vieții este un obiectiv strategic indispensabil dezvoltării viitoare a orașului. Existența unei administrații publice performante este esențială pentru dezvoltarea strategică a orașului.
Succesul strategiei la nivel tactic și operațional depinde de capacitatea comunității de a forma grupuri comune de lucru (administrație – grupuri interesate) care să implementeze programele structurate la nivel strategic, să le monitorizeze, evalueze și sî le corecteze în timp util.
III.1 Prezentarea orașului Craiova
Craiova reprezintă reședința județului Dolj ai cărui vecini sunt: județul Vâlcea și Gorj la Nord, județul Olt la Est, județul Mehedinți la Vest iar la Sud este delimitat de granița cu Bulgaria. Suprafața județului Dolj ocupă 7414 Kmp reprezentând 3,1% din suprafața totală a țării. Organizarea cuprinde trei orașe, două municipii și treizeci și patru de comune.
Craiova se află pe malul stâng al Jiului la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116m. Craiova se află într-un climat de ordin temperat continental, cu influențe mediteraneene caracteristice zonei de câmpie.
Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful specific de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor în timp ce partea sudică tinde spre luncă. Craiova face parte din Câmpia Română mai precis din Câmpia Olteniei ce se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului.
Zona de câmpie presupune văi cu lunci mai largi, iar suprafețele netede dintre văi sunt presărate din loc în loc cu mici adâncituri (crovuri) sau sunt acoperite cu dune de nisip.
Solul este negru și foarte roditor numit cernoziom. Sub cernoziom se găsește un strat de loess, constituit din pulberi foarte fine de culoare galbenă, a cărui grosime variază de la 2-3 m, spre partea nordică, până la 30-35 m spre partea sudică.
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea Craiova este caracterizată de înflorirea economică, urbanistă – edilitară, de multiplicarea preocupărilor locuitorilor săi în ramurile meșteșugurilor, comerțului, serviciilor publice. Comparativ cu celelalte mari centre urbane, Craiova se situează ca un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.
În timpul ocupației țariste (1828-1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. În 1832, existau un număr de 595 de prăvălii, din care "197 de lemn și 398 de zid". Orașul se menține că centrul comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cerviș.
Revoluția din decembrie 1989 a condus la modificări importante în domeniul economic, prin realizarea unei piețe libere și prin descentralizarea conducerii tuturor sectoarelor economiei naționale. Are loc o repunere în valoare a spiritului de proprietate prin liberalizarea inițiativei particulare și privatizarea unor bunuri care au aparținut în exclusivitate statului.
În domeniul industrial s-a remarcat o scădere a producției tuturor capacităților, determinată în principal de faptul că nu s-a putut anticipa direcția impactului schimbării și dimensiunea șocurilor care au urmat după modificarea sistemului economico-social. Totuși, industria continuă să reprezinte ramură de activitate cu mare influență asupra economiei orașului (70%).
În timpul ocupației țariste (1828 – 1834), Craiova cunoscut o creștere economică semnificativă. Acolo, în 1832 un număr total de 595 de magazine. Orașul rămâne centrul comercial al Olteniei. Austria și Turcia exportă cereale, piei, ceară de albine, grăsime animală.
Craiova a fost înființată în 1846 pentru a partaja prima companie românească pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre de la Brăila.
În secolul al XIX-lea, Craiova – cu peste 40.000 de locuitori – a fost un oraș care a avut mici fabrici si ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tabacarii, textile, materiale de constructii etc.
În 1913, Titu Maiorescu a semnat un tratat de pace care a pus capăt războiului balcanic, cunoscut în istorie ca Tratatul de Pace de la Craiova.
Între b1914-1916, Craiova a devenit un comandament militar puternic precum armata. În august 1916, la intrarea în război, s-a format o armată de 134,400 de oameni.
În 1940 Craiova devine un loc în conferință română – bulgară, română – bulgară după discuțiile purtate la Craiova, un tratat a fost semnat la 07 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.
Începând cu anii ‘60 orașul a devenit un centru industrial puternic, în curs de dezvoltare industrial și constructoare de mașini, aeronave, produse chimice, produse alimentare, electricitate, materiale de construcții, industrie electrotehnică, minieră, industria energetică. Printre acestea se pot enumera Electroputere, fabrica de avioane și fabric de l Ișalnita.
Astăzi, Craiova este un important economic și academic și cultural.
În urma analizelor și dezbaterilor organizate la nivel local a fost creionată o viziune de dezvoltare a municipiului Craiova pornind de la următoarele elemente: importanța regională a municipiului; afirmarea orașului ca centru de inovație și oportunități; importanța construcției unei comunități primitoare, a unui mediu local plăcut pentru locuitori și pentru vizitatori; afirmarea Craiovei ca și colectivitate universitară și financiar-economică de nivel transnational; accentual pus asupra dezvoltării turismului; necesitatea structurării unei administrații locale eficiente, eficace, transparente și responsive la nevoile comunității; importanța implicării cetătenilor, ca factor de stimulare a dezvoltării comunitare; dezvoltarea unui mediu de afaceri bazat pe antreprenoriat, dinamism și implicare în viața comunității.
Strategia s-a raportat la mediul existent – în urma unei analize strategice efectuate orizontal, vertical și transversal asupra documentelor strategice de nivel european, național, regional, intra- și transregional, cu caracter general precum și a celor cu caracter sectoriale, precum și corelarea rezultatelor acestei analize cu date statistice, sondaje de opinie și alte analize. În urma acestora a fost creionat un profil strategic al orașului (înțelegând prin aceasta totalitatea trăsăturilor locale ce sunt susceptibile a afecta pozitiv sau negative, determinând pe termen lung dezvoltarea municipiului Craiova).
Viziunea propusă pentru municipiu este rezultanta întâlnirilor organizate de Primăria municipiului Craiova, în cadrul cărora au fost expuse părerile reprezentanților unor instituții, ai ONG-urilor și ai unor grupuri profesionale.
Caracteristicile pozitive identificate au fost: existența unui potențial foarte mare, nevalorificat încă la capacitate maximă, în domeniul învățămîntului universitar, existența unui potențial economic important rezultat din combinație ramurilor economice tradiționale și a germenilor celor inovative, existența unui potențial crescut în domeniul medical, prezența unei deschideri spre colaborare a administrației municipale, existența unui potențial turistic, a unui potențial cultural de excepție, existența existența unui potențial deosebit în ceea ce privește inovația, fundamentat de zestre tehnologică de excepție (este suficient să amintim de A. Coandă) dublat de caracterul întreprinzător și creativitatea proverbială a localnicilor.
În stabilirea instrumentelor și politicilor de atingere a acestui deziderat au fost luate în considerare poziționarea municipiului Craiova în mediul concurențial local, regional și național precum și conjuncture economică internațională.
Strategia de dezvoltare a economiei locale a avut ca punct de pornire elementele care pot să conducă la creșterea competitivității și anume: încurajarea creșterii economice la nivel microeconomic (cu accent pe IMM-ri), din perspectiva productivității și a cifrei de afaceri; promovarea în continuare a rolului regional și național al municipiului; asigurarea poziției dominante în lanțul trofic al activităților economice din întreaga zonă periurbană; stimularea și susținerea investițiilor în sectoarele cheie ale economiei locale în scopul creșterii competitivității și a gradului de ocupare a acestora; creșterea competitivității prin introducerea și generalizarea managementului performant; identificarea unor noi sectoare de activitate și posibile localizări spațiale ale acestora cu accent pe dezvoltarea industriilor noi, moderne, novatoare, competitive, cu produse cu valoare adăugată mare; folosirea eficientă a resurselor energetice; primatul conservării și protecției mediului – condiție necesară pentru asigurarea unei dezvoltări economice pe termen lung; dezvoltarea unor produse cu branduri de marcă internațională; preocupări pentru creșterea continuă a calității; stabilirea, susținerea și menținerea parteneriatelor, inclusiv la nivel transfrontalier în elaborarea și aplicarea strategiei în domeniul economic; asigurarea forței de muncă ce prezintă calificările cerute de profilul firmelor care își desfășoară activitatea în zonă; întărirea capacității instituționale în plan local.
Problemele generale constă în: resursele bugetare aflate la dispoziția municipalității și alocate dezvoltării economice locale insuficiente, nu acoperă nici pe departe nevoile existente ale comunității; nivelul investițiilor este mult redus comparativ cu potențialul de care dispune municipiul; puterea micilor întreprinzători este redusă, iar în rândul acestora nu există un spirit antreprenorial; lipsa acută de terenuri în intravilanul municipiului, chiar și neviabilizate care să fie puse la dispoziția investitorilor; existența unui număr relativ redus de produse de marcă/brand, care să acționeze ca un agent de marketing pe plan internațional și care ar putea ataca sectoarele de nișă ale pieței europene; inexistența unor contacte mai strânse între administrație și agenții privați, astfel încât să se poată satisface într-o măsură cât mai mare nevoile celor din urmă prin eliminarea autorizațiilor inutile, reducerea duratei de evaluare a cererilor și de elaborare a deciziilor; existența unei crize de locuințe și terenuri pentru construcții (motivul fiind imposibilitatea extinderii pe orizontală a orașului datorită disputei privind limitele administrative; reducerea cotei de impunere la impozitul pe venit și trecerea „marilor contribuabili” de la nivelul bugetului local, la bugetul național are drept efect o scădere substanțială a veniturilor bugetului local (cota defalcată din impozitul pe venit); nefinalizarea procesului de privatizare a marilor întreprinderi economice cu capital majoritar de stat (Automobile Craiova, Electroputere, Avioane Craiova, Doljchim etc), fapt ce crează mari dificultăți în elaborarea unei strategii de dezvoltare economică; lipsa unor clustere economice închegate pentru principalele ramuri industriale (construcția de mașini, industria alimentară, ușoară, chimică etc).
Craiova, în calitate de mare centru economic zonal, unde anual sunt organizate târguri
expoziționale și de afaceri, nu beneficiază de un spațiu expozițional corespunzător, locațiile folosite (Casa Științei și Tehnicii, Teatrul Național Craiova), necorespunzând unor standard necesare desfășurării unor astfel de manifestări.
Luând în considerare problemele strategice identificate, în urma analizelor SWOT și EXPERT au fost identificate următoarele obiective specifice, care să permită creionarea direcțiilor de dezvoltare: crearea unui mediu economic competitiv și atractiv investițiilor autohtone și străine; dezvoltarea unei economii performante, durabile și ecologice printr-un management eficient al dezvoltării economice locale; diversificarea, amplificarea și modernizarea activităților terțiare, inclusiv eliminarea fenomenului terțializării false, ca suport a dezvoltării durabile; gestionarea optimă a terenurilor destinate infrastructurilor industriale, comerciale și de servicii.
Dezvoltarea urbană a municipiului Craiova trebuie să se facă în concordanță cu următoarele principii ale amenajării teritoriului și urbanismului: dezvoltarea economică și socială echilibrată a tuturor zonelor, cu respectarea specificului acestora; urbanismul privit ca un ansamblu de activități; îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivității în general prin eliminarea disfuncționalităților, asigurarea accesului la servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii; gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; utilizarea rețională, durabilă și eficientă a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite; protejarea zonelor sensibile din punct de vedere ecologic; protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural; crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale copiilor, vârstnicilor și ale persoanelor cu handicap; gestionarea eficientă a riscurilor urbane și prevenirea efectelor lor catastrofale.
Probleme generale sunt redate prin infrastructura de circulație și transport degradată, neconcordantă cu cerințele actuale de trafic și acces rapid și liber. Raportat la elementele stradale, există urmatoarele disfuncționalități; străzi cu gabarite necorespunzătoare categoriei; străzi cu capacitate de circulație depășită; intersecții amenajate la care capacitatea de circulație este depășită; intersecții neamenajate corespunzător; piețe de circulație sau grupări de intersecții amenajate necorespunzător; sistemul de dirijare a circulației semaforizate este discontinuu; circulația este îngreunată de numărul mare și în continuă creștere de automobile și de arhitectura centrului orașului (străzi strâmte, întortocheate); altă problemă este cea a străzilor neasfaltate în zonele periferice precum și în zone apropiate de centrul orașului; lipsa parcărilor publice mari subterane sau supraterane determină ocuparea parțială a trotuarelor și a părții carosabile, fapt care îngreunează și mai mult circulația; transportul în comun; majoritatea liniilor de transport urbane s-au format acum mai bine de 20 de ani și s-au grefat pe necesitățile orașului în diverse etape de dezvoltare; aglomerare, încărcare a mijloacelor de transport în comun, simțită mai ales în orele de vârf; vechimea mare a mașinilor este o problemă importantă, unele mașini fiind în circulație de peste 15 ani, maxima admisă fiind de 8, conform legii; absența unor sisteme „inteligente” pentru transportul public de persoane; număr redus de mijloace de transport adecvate pentru persoanele cu handicap; piața imobiliară, datorită presiunii accentuate pe cerere, este în momentul de față a vânzătorilor.
Aceasta implică, pe de o parte, posibilități de tranzacționare a proprietăților la nivelul maxim al valorii lor și, pe de altă parte, posibilități de creștere a valorii în viitor în condițiile în care oferta rămâne foarte limitată.
Centrul administrativ în municipiul Craiova funcționează o importantă rețea de instituții administrative.
În general, unele dintre aceste structuri se confruntă cu probleme legate de suprafața disponibilă insuficientă corespunzătoare desfășurării în condiții optime a activității lor specifice; unele instituții publice ocupă clădiri-monumente istorice și de arhitectură, ce limitează drastic modernizarea acestora la standartele cerute; totodată, caracterul regional al acestora determină frecventarea instituțiilor respective de către un număr ridicat de persoane fizice și/sau juridice, provenite nu numai din județul Dolj, ci și din întreaga regiune, solicitând diverse servicii, fapt ce duce la o îngreunare a circulației în zonele respective, locurile de parcare fiind insuficiente; lipsa căilor speciale de acces pentru persoanele cu handicap, în cele mai multe dintre instituțiile și unitățile din oraș;
Utilitățile publice constă într-o mare parte a echipamentelor și în special rețelele sunt depășite tehnologic și cu grad ridicat de uzură, fiind ineficiente și necesitând cheltuieli mari de întreținere. Gradul mare de diversitate a echipamentelor folosite și stadiile diferite de uzură în care se află face dificilă găsirea unei abordări unitare;
Privind spațiile verzi, în municipiu principalele categorii de spații verzi din perimetrul construibil sunt: spațiile verzi cu acces nelimitat; spațiile verzi publice și de folosință specializată; bazele de agrement, complexele și bazele sportive; spațiile verzi cu acces limitat din incintele unor instituții; suprafețe plantate din curțile particulare.
Situația existentă este nesatisfăcătoare din următoarele puncte de vedere: deficit de spațiu verde; distribuția neuniformă a spațiilor verzi; spațiile verzi se află sub normele de suprafață raportată la numărul de locuitori. Cu toate acestea există o presiune extraordinară de a fi anihilate și cele care există; starea lor este în mare majoritate precară.
Se impune totodată menținerea și protecția zonelor naturale și cvasinaturale de agreement de la periferia orașului (cum sunt lunca Jiului, Preajba) și salubrizarea și amenajarea lor cu măsură pentru a evita antropizarea aspectului lor natural actual.
Este necesară păstrarea zonelor verzi existente, dar și crearea în mod obligatoriu de noi zone verzi și parcuri de agrement. Se impune de asemenea: reglementarea mai strictă a construcțiilor ce se fac în zonele verzi ale municipiului Craiova și împrejurimi; plante evergreen (iedera, caprifoi), replantarea copacilor pe marginea trotuarelor, perdele ecologice care să separe strada de trotuar; împădurirea terenurilor degradate; protejarea biodiversității; combaterea invadării spațiilor verzi și a căilor pietonale (trotuare) de către autovehicule de la autoturisme până la cele de mare tonaj; gestionarea deșeurilor: actualul depozit de deșeuri al municipiului este situat într-o zonă neadecvată, depozitul este mixt și preia toate cele trei categorii de deșeuri: menajere și stradale, industriale și sanitare, exploatarea rudimentară a haldei face ca aceasta sa aibă un impact negativ asupra principalilor factori de mediu: apă, aer, sol, peisaj; în afara depozitului oficial de deșeuri urbane există și alte zone în care s-au depus sau se produc și în prezent depuneri ilegale de deșeuri; colectarea deșeurilor se face în general fără o presortare în funcție de potențialul de valorificare, rata de reciclare a componentelor valorificabile din deșeurile menajere este extrem de redusă în ciuda evoluției „calității” deșeurilor (ponderea materialelor reciclabile-ambalaje din materiale plastice, hârtie, metal a crescut în ultimii ani în detrimentul deșeurilor organice); presortarea sistematică a deșeurilor se află într-un stadiu embrionar.
Probleme specific sunt prezentate astfel: municipiul Craiova, deși considerat important nod de transport nu este racordat la nici o cale majora de transport (autostradă, aeroport internațional funcțional, linii de cale ferată de mare viteză); infrastructura municipală (circulație și transport, rețeaua de utilități, fond locativ) nu corespunde nevoilor actuale; lipsa unui plan de integrare a zonei periurbane într-un proiect de dezvoltare coerent; lipsa unui plan unitar și coerent de gestionare a deșeurilor, nivel scăzut al „educației ecologice”; reglementarea regimului construcțiilor, PUG-ul nu este adaptat la nevoile actuale ale municipiului, incluzând aici și posibilitățile de dezvoltare policentrică ale municipiului.
Obiective specific sunt reprezentate prin racordarea municipiului Craiova la căile majore de transport, realizarea unui centru de transport intermodal, facilitarea legăturilor cu marile centre urbane din sudul Europei, „scurtarea distanței” dintre principalele centre ale regiunii prin rețele rutiere de tip expres, transport de mărfuri mai ușor, mai rapid și mai predictibil, pentru implementarea conceptului just of time.
Crearea unui centru intermodal care să ofere posibilitatea de transbordare a mărfurilor între cele 3 tipuri de forme de transport – rutier, feroviar și aerian, care va fi un avantaj important în atragerea investitorilor și în dezvoltarea afacerilor existente.
Un lucru absolut necesar în acest sens este dezvoltarea traficului de mărfuri pe cale aeriană.
În acest caz trebuie avută în vedere o colaborare la nivel regional; modernizarea infrastructurii edilitare.
modernizarea infrastructurii de circulație și transport:
• crearea centurii ocolitoare – varianta sudică pentru devierea traficului greu și de tranzit;
• inele interne de circulație, optimizarea circulației – descongestionarea traficului în interiorul municipiului;
• fluidizarea traficului urban, reducerea timpului de traversare a orașului, transport mai rapid către destinațiile externe municipiului;
• scăderea numărului de accidente atât în oraș cât și pe rutele periculoase;
• scăderea gradului de poluare din municipiu – prin devierea traficului greu, încurajarea transportului în comun, promovarea formelor nepoluante de transport;
• modernizarea rețelei de utilități publice – modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, reabilitarea sistemului centralizat de încălzire termică;
• fond locativ – construirea de locuințe sociale, reabilitarea termică a locuințelor;
• relansarea orașului ca atracție turistică prin valorificarea potențialului centrului istoric, reamenajarea acestuia, îngrădirea traficului auto și stabilirea de zone pietonale, iluminare nocturnă adecvată a monumentelor arhitectonice și altor clădiri valoroase ca aspect, îngroparea rețelelor de cabluri electrice și de comunicații în zona centrală, instalarea unor stâlpi de iluminat a căror formă să corespundă aspectului zonei;
prezervarea zonelor verzi existente și amenajarea de noi zone verzi după normele urbanistice:
• reducerea poluării, crearea unui climat normal și plăcut, înfrumusețarea orașului (echipare cu mobilier urban adecvat specificului locului), creșterea numărului și a suprafețelor zonelor verzi până la standardele de urbanism. Promovarea unor măsuri active pentru conservarea zonelor verzi existente (declararea parcurilor existente ca zone protejate de interes comunitar, încetarea schimbării destinației, stoparea eliberării de autorizații de construcție chiar provizorii pe spații verzi, combaterea ocupării spațiilor verzi prin construcții provizorii, parcări sau staționarea autovehiculelor, acestea trebuind corelate cu măsuri active pro-biodiversitate, dar și încurajarea creării, în mod obligatoriu, de noi zone verzi și parcuri pentru îndeplinirea rolurilor de antipoluare și agrement cu accent pe criteriile ecologice în raport cu cele estetice;
• orientarea municipiului Craiova spre un sistem de management integrat al deșeurilor, implementarea unui sistem de educație și informare ecologică. Prevenirea producerii deșeurilor, reducerea cantităților produse, colectarea completă și selectivă, sortare și procesare, depozitare selectivă (rampa ecologică, rampa de compost sau centrală termică de ardere a deșeurilor/incinerator);
• reglementarea regimului construcțiilor și reactualizarea PUG-ului bazat pe nevoile de dezvoltare ale municipiului în special pe dezvoltarea unui sistem urban echilibrat și polycentric;
• actualizarea PUG și RLU să se realizeze printr-un larg proces de consultare publică și pe baza viziunii de dezvoltare pe termen lung, încetarea practicii de derogare de la prevederile PUG și RLU prin PUZ-uri, aplicarea riguroasă și energică a PUG și RLU și legislației de urbanism și amenajarea teritoriului, de autorizare a executării lucrărilor de construcții și de protecție a patrimoniului construit;
• întocmirea hărții cadastrale a municipiului.
O strategie își atinge adevărata menire numai dacă obiectivele ei sunt duse, de către cei chemați să le materializeze, până la capăt. Deziderat ce poate deveni realitate în condițiile care: Craiova își va asuma destinul (va conștientiza rolul și șansele sale); Craiova va îndrăzni (va inova); Craiova va fi ea însăși (cu brandul ei specific).
În scopul de a îmbunătăți performanța programului, 4% din fiecare alocare națională este ținută în rezervă la începutul perioadei de programare. Cu ocazia revizuirii de la mijlocul perioadei, Comisia, în strânsă cooperare cu Statele Membre, va aloca rezerva la acele programe care au rezultate mai bune. De aceea, o serie de indicatori cuantificabili, definiți de Statele Membre, vor fi folosiți pentru a măsura eficiența, managementul și implementarea financiară a tuturor programelor, măsurând rezultatele la jumătatea perioadei, în funcție de țintele specifice inițiale.
Inițiativa Comunitară Urban reprezintă un instrument specific pentru dezvoltarea antreprenorială, ocuparea forței de muncă, includere socială și îmbunătățirea calității mediului economic și social.
Noutatea pentru perioada de programe 2007 – 2013 constă într-o abordare integrată, holistică a diverselor acțiuni, cum ar fi: dezvoltarea infrastructurii; îmbunătățirea mediului fizic incluzând zonele industriale dezafectate/defavorizate; promovarea antreprenoriatului și a forței de muncă locale; dezvoltarea comunitară; prezervarea moștenirii culturale și isorice; regenerare prin artă și cultură – creativitatea și inovația în sprijinul dezvoltării durabile.
La nivelul Uniunii Europene s-a constat prezența unei lipse majore în disponibilitatea de finanțare, în ceea ce privește capitalul de risc și garanțiile la împrumuturi. Astfel, vor funcționa trei noi instrumente de asistență financiară, menite să acopere aceste deficiențe: JASPERS – Joint Assistance in Supporting Projects in European Regions; JEREMIE – Joint European Resources for Micro-to-Medium Enterprises; JESSICA – Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas; JASPERS va furniza asistență tehnică pentru proiecte mari, de infrastructură, transport și mediu; JEREMIE va sprijini accesul la finanțare pentru microîntreprinderi și IMM-uri la nivel regional; JESSICA va susține investițiile în amenajarea și dezvoltarea urbană, va oferi autorităților care vor manageria fondurile structurale posibilitatea să beneficieze de expertiză/consultanță independentă și va furniza acces sporit la capital sub forma împrumuturilor avantajoase, în scopul dezvoltării urbane, incluzând aici locuințele sociale.
Mecanismul presupune contribuția autorităților cu resurse din program, în timp ce Banca Europeană pentru Investiții (BEI) va mobiliza resurse suplimentare împreună cu alte instituții financiare, bănci private, fonduri de investiții, etc.
Cu JESSICA, autoritățile de management vor fi capabile: să furnizeze finanțare pentru o mare varietate de PPP-uri sau pentru alte proiecte de dezvoltare urbană care se vor dovedi apte să ramburseze pe termen lung resursele investite în totalitate sau parțial; să promoveze simplificarea și flexibilizarea administrării fondurilor pentru dezvoltare urbană; să acopere resursele limitate prin atragerea de resurse de la alte organisme financiare specializate.
Stabilirea de parteneriate – parteneri economici, sociali, academici la nivel local/regional/national are în vedere implicarea autorităților locale, accesarea rețelelor europene, crearea unei strategii de dezvoltare durabilă coerentă în concordanță cu cea națională, sunt posibile căi de acțiune și de reușită în contextul noii generații de programe europene.
Documentul strategic pe baza căruia se negociază cu Uniunea Europeană sprijinul financiar alocat României este Planul Național de Dezvoltare (PND), plan care se bazează pe o analiză pertinentă a situației socio-economice a țării și include domeniile prioritare de investiții pe termen mediu.
În această primă etapă de sprijin pentru România în cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, instrumentele structurale intervin prin Programele operaționale (PO) multianuale, documente strategice care reprezintă angajamentul comun al Uniunii Europene și României pentru soluționarea aspectelor legate de dezvoltarea sectoarelor prioritare și dezvoltarea teritorială identificate în Planurile de dezvoltare națională și regională.
Sprijinul financiar al Uniunii Europene va fi alocat prin Cadrul Național Strategic de Referință al României (CNSR) pentru instrumentele structurale. Fiecare program operațional trebuie să integreze, de asemenea, în strategie temele orizontale cheie, care să reflecte și alte politici ale Uniunii Europene, în special pentru protecția mediului și promovarea egalității de șanse.
În cadrul CSNR sunt prevăzute 5 Programe Operaționale Sectoriale (POS), împreună cu Programul Operațional Regional (POR). În timp ce Programele operaționale sectoriale funcționează în principal la nivel național, având ca scop primordial să răspundă nevoilor de dezvoltare a României în sectoarele respective, Programul operațional regional se concentrează pe reducerea inegalităților între regiuni și din interiorul regiunilor din România.
Programele operaționale pentru agricultură și dezvoltare rurală și pescuit vor funcționa în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene și le vor completa pe cele din cadrul instrumentelor structurale.
În plus, în cadrul obiectivului de Cooperare teritorială europeană al politicii de coeziune a Uniunii Europene, România beneficiază de Programe operaționale speciale pentru cooperare transfrontalieră în cadrul granițelor interne ale Uniunii Europene, cum este Programul Operațional România/Bulgaria (FEDR). Pot exista programe care să promoveze cooperarea la granițele României cu țări care nu sunt state membre ale Uniunii Europene. Aceste programe vor promova soluții comune la probleme commune între autoritățile din țările vecine, cum ar fi dezvoltarea zonelor urbane, rurale sau de coastă și dezvoltarea relațiilor economice și a rețelei de IMM-uri.
România va fi de asemenea eligibilă pentru a participa la inițiative de cooperare transfrontalieră între grupuri de state membre. Se preconizează că o astfel de cooperare se va concentra pe priorități strategice cu caracter trans-național, cum ar fi cercetare, mediu, prevenirea riscului și sistemul integrat de gospodărire a apelor.
Scopul general al Rețelei europene pentru monitorizarea dezvoltării și coeziunii teritoriale este sprijinirea îmbunătățirii politicilor europene, pentru ca acestea să poată contribui la realizarea obiectivelor privind coeziunea teritorială și dezvoltarea armonioasă a teritoriului european. Această susținere este considerată ca necesară pentru Fondurile Structurale 2007 – 2013, în special legată de acțiunile desfășurate sub Obiectivul 3 – „Cooperarea Teritorială Europeană”.
Sprijinul se va realiza prin: furnizarea, în termeni comparabili, de informații și evidențe, analize și scenarii privind dinamicile teritoriale; punerea în evidență a potențialului de dezvoltare a regiunilor și teritoriilor mai extinse, prin care acestea pot participa la competitivitatea europeană, cooperarea teritorială și dezvoltarea durabilă echilibrată.
Obiectivul general al programului este satisfacerea nevoii de informații și de analize pe care o manifestă sfera politică în procesul de eficientizare a politicilor regionale prin care regiunile europene sunt ajutate să se adapteze viitoarelor circumstanțe de dezvoltare.
Pentru realizarea acestui obiectiv se va acționa pe următoarele 5 axe prioritare, susținute prin activități specifice:
a. cercetare aplicată în domeniul dezvoltării teritoriale, competitivității și coeziunii, care va furniza analize asupra tendințelor teritoriale, perspectivelor și impactului politicilor, prin: cercetări tematice și multi-criteriale, inclusiv studii privind tendințele dezvoltării teritoriilor și studii de prognoză (definirea potențialului teritoriilor și a provocărilor posibile); studii privind impactul teritorial al politicilor UE; crearea unui sistem de sprijin științific al cercetărilor teritoriale aplicate prin constituirea unui grup de oameni de știință cu rol consultativ și de orientare; analize concentrate pe teme formulate de utilizatorii / beneficiarii studiilor – includerea perspectivei europene în modul de dezvoltare a diferitelor tipuri de teritorii, prin: studii integrate și analize tematice pentru situarea regiunilor în context; set de cunoștinte și informații pentru sprijinirea activităților experimentale; activități comune cu alte Programe ale Fondurilor Structurale, prin furnizarea de analize teritoriale, în special pe Obiectivul 3 (Cooperare transfrontalieră); platforme științifice și instrumente analitice – indicatori teritoriali comparabili, instrumente analitice și sprijin științific, prin: actualizarea și dezvoltarea bazei de date ESPON; stabilirea indicatorilor și indicilor teritoriali pentru evidențierea procesului de coeziune teritorială; crearea Sistemului UE de Monitorizare Teritorială; actualizarea indicatorilor, hărților și instrumentelor; creșterea gradului de conștientizare și de implementare a factorilor de decizie – dezvoltarea capacității administrative, stimularea dialogului și stabilirea relațiilor de comunicare, prin: mijloace de comunicare în masă și publicații; seminarii și evenimente la scară europeană; activități transnaționale pentru relaționarea factorilor responsabili cu politicile regionale; asistență tehnică, sprijin pentru dezvoltarea capacității de analiză, comunicare.
Se menționează că programul ESPON are drept cadru de cooperare cele 27 state membre ale UE, cărora sunt invitate să li se asocieze statele candidate UE.
III. 2. Programul operațional pentru cooperare teritorială europeană – URBACT II
Scopul cooperării în cadrul URBACT II este consolidarea sistemului de sprijinire a dezvoltării urbane în contextul intervenției Fondurilor Structurale. Obiectivul general al programului este implementarea, la nivelul orașelor, a obiectivelor Agendei Lisabona: creșterea economică și locuri de muncă și ale Agendei Göoteborg: dezvoltarea durabilă, prin schimb de experiență și cunoaștere, capitalizare și diseminare a experiențelor dobândite în cadrul programului URBACT 2002 – 2006, a altor programe europene sau rețele naționale și europene specializate. Obiectivele specifice sunt grupate în următoarele teme principale:
Dezvoltarea urbană durabilă și integrată, în acord cu obiectivele „convergență” și „competitivitate”, cu următoarele obiective operaționale: orașe mai atractive (accesibilitate și mobilitate, infrastructură și servicii, cultură, mediu); orașele și sprijin pentru inovare, spirit antreprenorial, economia cunoașterii. Crearea unor locuri de muncă mai multe și mai bune în orașe: asigurarea integrării sociale și a unor oportunități egale; îmbunătățirea siguranței cetățenilor;
Administrare eficientă (orașe și regiuni, abordare integrată a dezvoltării urbane): crearea de rețele regionale și naționale; finanțarea dezvoltării urbane integrate; un program de schimb de experiență și cunoaștere pentru orașe; capitalizarea și diseminarea programului; participarea lărgită a orașelor, regiunilor și a altor actori implicați.
Programul este structurat în priorități de acțiune și măsuri prin care acestea se realizează un schimb de experiență și cunoaștere, prin: crearea de rețele tematice în cadrul cărora se va efectua schimbul de experiență și cunoaștere; crearea de grupuri de lucru pe teme specifice; utilizarea experților tematici atât la nivelul rețelelor tematice cât și la nivelul întregului program; facilitarea participării orașelor din țări terțe în cadrul rețelelor tematice cu un nivel al co-finanțării FEDR de 100 %.
Capitalizare, comunicare, diseminare, prin: capitalizarea rezultatelor activităților de schimb de experiență și cunoaștere; comunicarea și diseminarea rezultatelor proiectelor URBACT II la nivel local, regional și național; crearea de parteneriate între Autoritatea de management și rețelele specializate naționale și europene.
Capitolul IV
Politica Uniunii Europene în sprijinul dezvoltării spațiale echilibrată
Nivelul Uniunii Europene problema disparităților face obiectul unei politici speciale – Politica de Coeziune, această politică fiind a doua ca importanță între politicile comunitare după politica agricolă comună.
Pentru următoarea perioadă de programare 2007-2013, politica de coeziune va beneficia de o alocație bugetară de 336,1 miliarde euro ceea ce reprezintă aproximativ 35% din bugetul Uniunii Europene. Scopul final urmărit de politica de coeziune este acela de a îmbunătății funcționarea Pieței Comune și creșterea competitivității economiei europene la nivel mondial.
Instrumentele de realizare a politicii de coeziune sunt:
• Fondul de Coeziune;
• Fondurile Structurale – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER);
• Fondul Social European (FSE).
Fondul de Coeziune (Cohesion Fund – CF) a fost creat de Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a furniza contribuția financiară necesară proiectelor din domeniul rețelelor trans-europene de infrastructură de transport (TEN-T) și în investiții la scară largă în sectorul protecției mediului. Fondul este rezervat Statelor Membre care au introdus “programul de convergență” și al caror PIB pe locuitor este sub 90% din media Comunitatii. Spre deosebire de Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune nu cofinanțează programe, ci furnizează finanțare directă pentru proiecte individuale, care sunt clar identificate de la început. Decizia de a finanța un proiect este luată de Comisie, în acord cu Statul Membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorități naționale și supervizate de un Comitet de Monitorizare. Cofinanțare minimă 80% pentru CF – cofinanțare cheltuieli neeligibile. asistență financiară nerambursabilă , fiecare fond acoperind o zonă tematică specifică. Dintre acestea, pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia sunt importante primele trei fonduri și anume:
a. Fondul European de Dezvoltare Regională (European Regional Development Fund – ERDF) înființat în 1975. Pe parcurs a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunității Europene.
Principalele obiective ale ERDF (FEDER) sunt promovarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor, a caror dezvoltare este ramasă în urmă și susținerea reconversiei economice, reorientarea și dezvoltarea zonelor cu probleme structurale, inclusiv a regiunilor industriale în declin și zonelor urbane în dificultate.
Poate finanța proiecte de infrastructură, investiții care creează locuri de muncă, investiții ITC, proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMM-uri, etc. FEDER va sprijini de asemenea investiții în contextual inițiativelor speciale de cooperare transfrontalieră și transnațională Cofinantarea FEDER pentru cheltuieli eligibile este de maximum 85%.
b. Fondul Social European (European Social Fund – ESF), înființat în 1958 în scopul de a întări coeziunea economică și socială și de a contribui la implementarea “Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă”. ESF (FSE) sprijină o gamă largă de investiții în dezvoltarea resurselor umane și formare în conformitate cu Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă, cu accent pe:
• integrarea în muncă pentru șomeri, prin formare profesională și diverse măsuri privind piața de muncă;
• sprijinirea întreprinzătorilor și măsuri de îmbunătățire a cunoștințelor și productivității persoanelor angajate;
• acțiuni de incluziune socială pentru persoane din grupurile marginalizate;
• îmbunătățirea sistemelor de învățământ, inclusiv cel profesional.
În România investițiile din instrumentele structurale vor fi completate cu fondurile Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene (PAC).
c. Secțiunea de Orientare a Fondului European de Garantare și Orientare pentru Agricultură (Guidance Section of the European Agricultural Guidance and Guarantee fund – EAGGF – Guidance), de asemenea înființat în 1958. Finanțează măsuri de dezvoltare rurală și ajutoare pentru fermieri, în special în regiuni cu întârzieri în dezvoltare. Este destinat îmbunătățirii eficienței structurilor de producție, procesare și marketing al produselor agricole și forestiere și dezvoltării potențialului local în zonele rurale.
Secțiunea de Garantare a acestui fond (EAGGF – Guarantee) susține dezvoltarea rurală în cadrul Politicii Agricole Comune în alte zone ale Uniunii.
Printr-o linie bugetară specială, cunoscută sub numele de LEADER+, FAEDR finanțează implementarea strategiilor de dezvoltare ale grupurilor locale de acțiune din zonele rurale, precum și abordări experimentale și pilot privind dezvoltarea rurală.
Obiectivele urmărite în cadrul politicii de coeziune sunt:
a. Convergență. Aflându-se în centrul politicii comunitare de coeziune, obiectivul Convergență urmărește în principal asistarea celor mai puțin dezvoltate state și regiuni ale Uniunii Europene.
Regiunile eligibile în cadrul acestui obiectiv sunt cele al căror PIB/locuitor este mai mic decât 75% din media UE 25. Obiectivul va fi finanțat din toate cele trei fonduri.
România va beneficia pentru perioada de programare 2007-2013 de o alocație bugetară de 17,2 mld. Euro în special în cadrul obiectivului Convergență.
b. Competitivitatea și combaterea șomajului la nivel regional. Acest obiectiv este adresat tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și va fi finanțat din FEDR și FSE. Prin finanțările asigurate din FEDR se urmărește asistarea regiunilor pentru anticiparea și promovarea schimbărilor în scopul creșteriicompetitivității și atractivității acestora. Temele prioritare ale programelor finanțate din FEDR vor fi inovația și economia cunoașterii, protecția mediului, și furnizarea serviciilor economice de interes general. Finanțările asigurate din FSE urmăresc promovarea ocupării forței de muncă și întărirea incluziunii sociale.
c. Cooperarea teritorială la nivel European. Acest obiectiv are ca scop finanțarea cooperării teritoriale pe probleme de importanță comunitară, care urmăresc priorități cheie ale Uniunii Europene, așa cum au fost ele identificate în Strategia de la Lisabona, revizuită. Obiectivul va fi finanțat exclusiv din FEDR.
IV.1. Oportunități de sprijin financiar
Obiectivele urmărite în domeniul dezvoltării și coeziunii sociale la nivelul Uniunii Europene au fost enunțate încă din 1983 în cadrul Cartei de la Torremolinos:
• Dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora.
• Îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane.
• Gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului.
• Utilizarea rațională a teritoriului.
Problema centrală în ceea ce privește dezvoltarea spațială o reprezintă disparitățile de dezvoltare a statelor și regiunilor ce o alcătuiesc. Aceste disparități se manifestă în domenii variate și afectează diferit statele și regiunile în funcție de specificul, localizarea spațială și dinamica fiecăruia. Cele mai pregnante diferențe de dezvoltare se referă la: dezvoltarea infrastructurii; calitatea mediului înconjurător; ocuparea forței de muncă și dezvoltarea abilităților relevante pentru adaptarea la schimbări economice; dimensiunea și diversitatea afacerilor; nivelul investițiilor în cercetare-dezvoltare, nivelul de utilizare a tehnologiei de către companii.
IV.2. Repere chorematice ale dezvoltării municipiului Craiova
La nivelul municipiului Craiova, conform așteptărilor nu s-a realizat o dezvoltare teritorială concordantă cu conceptul spațiului polarizat ci una mai degrabă discordantă. Aceasta este materializată prin extinderea haotică a intravilanului municipiului Craiova, destructurarea carcasei ecologice a teritoriului prin defrișări și desecarea ariilor umede, ocuparea în totalitate a luncilor, necorelarea activităților agricole cu potențialul biopedoclimatic al teritoriului, suprapunerea mai multor categorii de fluxuri și apariția punctelor de blocaj ale traficului, existența unor neconcordanțe între modul actual de utilizare a terenului și predestinația acestuia, lipsa unei politici comune cu privire la dezvoltarea municipiului Craiova și a zonei sale periurbane, existența unor grave probleme de mediu. În consecință, prin model chorematic al municipiului Craiova propunem adoptarea unei noi configurații teritoriale care să fie în concordanță cu teoria spațiului polarizat adaptat la contextul local.
Modelul propus este extrapolat pentru dezvoltarea de perspectivă incluzându-se în cadrul său cele trei etape și orizonturile de timp aferente acestora (etapa I – 2007-2013, etapa II – 20013-2025, etapa III – 2025-2050).
Implementarea măsurilor specifice unei etape de dezvoltare crează premise favorabile pentru derularea celor din etapa următoare, în final ajungându-se la structura chorematică propusă în cadrul modelului chorematic actual de dezvoltare, care poate asigura o structurare optimă a teritoriului analizat și localizarea concordantă cu potențialul existent a componentelor antropice. În caz contrar, se va ajunge la o dezvoltare discordantă, care va duce în final la declanșarea unor stări de criză și conflicte a căror finalitate are un character imprevizibil, aspect ce poate duce la involuție teritorială sau în cel mai fericit caz la o stagnare sau perpetuare a structurilor actuale depășite ca și concepție.
Viitoarea dezvoltare a municipiului Craiova are ca și elemente de control și vectori de dinamică: modelul natural al teritoriului cu elementele geologie, morfologice, hidrologice, climatice și biotice ale acestuia; prognoza evoluției demografice; dezvoltarea plan-spațială a municipiului corelată cu evoluția demografică; tipologia și potențialul resurselor respectiv localizarea acestora; tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora; tipologia, intensitatea și localizarea proceselor și fenomenelor de risc; traseul autostrăzii București-Craiova-Timișoara și localizarea punctelor nodale de accesare a acesteia; aeroportul Craiova; administrația locală și capacitatea acesteia de a atrage fonduri în cadrul programelor de aderare; constituirea zonei metropolitane a municipiului Craiova; statutul de centru regional al municipiului Craiova.
Elementul dominant care va da personalitate dezvoltării municipiului Craiova și zonei periurbane a acesteia pe termen scurt (2007-2013) și mediu (2013-2025) este patternul natural, statutul de centru regional, tipologia ramurilor industriale și localizarea acestora alături de poziționarea municipiului în cadrul culoarului Pan-european IV de transport, varianta sudică. Traseul autostrăzii București-Craiova- Timișoara și Craiova-Calafat, care în prezent se propune a tranzita zona Craiovei prin partea sudică (pe aliniamentul localităților: Leu – Teasc – Calopăr – Sărbătoarea – Italieni) va influența dezvoltarea numai pe termen mediu și lung. Evoluția demografică prognozată și mutațiile structurale la nivelul economiei care se vor produce în I-a și a II-a etapă de dezvoltare (termen scurt și mediu) sunt nesemnificative iar pe termen lung prognoza este incertă. În consecință și componenta demografică și cea economică se vorarticula la noua configurație teritorială rezultată în urma dezvoltării autostrăzii și fortificării rolului de centru regional al Craiovei.
Extrapolând ideile din conceptul spațiului polarizat și conceptul de dezvoltare durabilă, precum și recomandările din cadrul Planului Național de Dezvoltare (PND) și subdiviziunile acestuia (CSNR, POSuri, POR), alte programe și strategii locale aflate în derulare asupra teritoriului analizat și corelând acestea cu elemente de control și vectorii de dinamică ai dezvoltării se propune un model chorematic dinamic și flexibil pentru dezvoltarea municipiului Craiova.
Capitolul V
Municipiul Craiova – centru cultural și economic de talie europeană aflat la răscruce între Europa Centrală și Europa de Sud – Est
Acest obiectiv este pe termen mediu și lung, iar pentru atingerea lui se impune demararea unor proiecte de anvergură la care se adaugă cele stringente, pe termen scurt și mediu cu rol de ameliorare a cadrului general de dezvoltare actuală și reorientarea acesteia spre atingerea dezideratului propus.
Statutul de centru cultural și economic de talie europeană obligă ca municipiul Craiova să adopte un ritm susținut de dezvoltare pe toate palierele:
1. Creștere demografică;
2. Restructurare și creștere economică;
3. Dezvoltare plan-spațială polinucleară a intravilanului;
4. Punerea în valoare a poziției geografie – ca nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est;
5. Valorificarea potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova în dezvoltarea economică și socială;
6. Punerea în valoare a râului Jiu prin integrarea acestuia într-un ansamblu urbanistic;
7. Constituirea zonei metropolitane;
8. Fortificarea racordurilor la rețaua de transport TEN-T;
9. Prezervarea terenului pentru amenajarea racordului la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat;
10. Suplimentarea debitului de apă în rețeaua urbană în vederea susținerii creșterii economice și demografice;
11. Ameliorarea factorilor de mediu și eliminarea surselor de poluare;
12. Constituirea rețelei ecologice NATURA 2000.
1. Creșterea demografică (cantitativă și calitativă) reprezintă principalul suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului strategic fundamental. Mărimea demografică optimă a municipiului Craiova ca și centru de talie europeană este de cca. 400.000 locuitori iar împreună cu zona metropolitană Craiova de cca. 600.000 locuitori.
Atingerea acestei valori nu se poate baza pe creștere proprie și se poate realiza numai pe termen lung. În acest sens se impune stimularea creșterii demografice pe toate căile directe și indirecte: stimularea natalității interne prin măsuri și politici sociale; construcția de noi locuințe pentru familii tinere; crearea de noi locuri de muncă de medie și înaltă calificare în cadrul unor parcuri industrial sau tehnologice în vederea atragerii forței de muncă din aria de polarizare a municipiului Craiova, dar și a celei emigrate în ultima perioadă în țări ale UE; îmbunătățirea serviciilor medicale și sociale în vederea creșterii speranței de viață a populației la peste 75 ani; conturarea și extinderea optimă a zonei metropolitane Craiova în vederea includerii în cadrul acesteia a tuturor localităților ce dispun de un potențial demografic și economic apreciabil pentru constituirea acestei zone. O parte din potențialul demografic al zonei metropolitane va compensa deficitul demografic al centrului polarizator pentru fortificarea acestuia, careulterior se va reîntoarce în zona metropolitană pentru susținerea polilor de dezvoltare, plasați pe „orbite staționare” în jurul Craiovei.
Atingerea acestei mărimi demografice va permite și o structurare optimă a populației din punct de vedere calitativ (pe grupe de vârstă și sex, economic) fapt ce va susține eficient dezvoltarea complexă a municipiului Craiova.
Creșterea demografică va arage după sine dezvoltarea complexului de activități sociale și a serviciilor publice (educație, asistență medicală, cultură și sport, activității recreative și turism etc.), va stimula dezvoltarea transportului în comun, va duce la creșterea disponibilității de forță de muncă, va determina creșterea consumului urban (produse agroalimentare, energie, produse finite și servicii), va determina creșterea necesarului de locuințe – toate acestea constituindu-se în factori și vectori ai dezvoltării locale.
Restructurarea și creșterea economică reprezintă cel de-al doilea suport al susținerii tuturor măsurilor și proiectelor necesare atingerii obiectivului fundamental.
Aceasta are în vedere în primul rând încheierea privatizării întreprinderilor cu capital
majoritar de stat în vederea scoaterii din sfera de influență a statului și transpunerea producției pe coordonatele economiei de piață. Încheierea acestei proceduri va determina ample restructurări la nivelul economiei urbane și reașezarea activităților economice pe un nou tip de relații de producție. Totodată cu această ocazie vor apărea noi oportunități pentru dezvoltarea unor catene economice de producție și constituirea de complexe economice. IMM-urile sunt tipul de unități economice cărora le aparține viitorul, acestea dispunând de un grad ridicat de ocupare a unor nișe economice rezultate în urma restructurării dar și de o flexibilitate sporită în contextul adaptării la noi cerințe. Creșterea susținută a economiei urbane din municipiul Craiova se poate realiza și prin sprijinul substanțial pe care îl poate acorda învățământul superior și cercetarea prin translatarea în producție a inovației și formarea de specialiști de înaltă calificare. Din această perspectivă Universitatea Craiova reprezintă unul dintre pilonii dezvoltări economice dar și sociale susținute din cadrul municipiului Craiova dar și a întregii Oltenii. Prezența în cadrul industriei craiovene a câtorva ramuri industriale de mare importanță națională (construcții de automobile, avioane, locomotive, mașini agricole, chimică) care pot încheia cu succes privatizarea, reprezintă un start-up important pentru viitorul economic al municipiului Craiova – acestea constituinduse în ramuri de bază care pot genera în viitor clustere economice și apariția de noi parcuri industriale.
Dezvoltare plan-spațială polinucleară a intravilanului municipiului Craiova reprezintă o altă măsură necesară atingerii aceluiași obiectiv.
Această formă de dezvoltare a urbanului reprezintă o soluție a viitorului prin care se urmărește detașarea netă a rezidențialului de unitățile economice, a ariilor recreative de cele agricole și forestiere. Extinderea plan-spațială a orașului urmând a se realiza pe amplasamente noi cu un grad ridicare de specializare a funcției urbanistice și în conformitatea cu modelul natural al teritoriului.
Aceste amplasamente urmează să fie conectate prin drumuri expres și garnisite cu spații forestiere cu funcție mixtă: recreativă și parte componentă a rețelei ecologice NATURA 2000 în calitate de coridoare ecologice. Amplasamente favorabile unei astfel de extinderi urbanistice în proximitatea Craiovei o reprezintă platoul dintre Bucovăț și Podari, culoarul Văii Leamna (cu integrarea armonioasă în ansambluri urbanistice a cursului Jiului).
Valorificarea poziției geografice a municipiului Craiova reprezintă o altă oportunitate majoră (nod de comunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est) de materializare a obiectivului strategic fundamental.
Această poziție a făcut ca municipiul Craiova să fie tranzitată de rețeaua TEN-T de transport rutier și feroviar și să facă parte din culoarul IV Pan-europenan de transport terestru, varianta sudică, la care se adaugă vecinătatea cu culoarul IX Pan-european de transport fluvial pe Dunăre. La toate acestea se va adăuga și autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat care vor întări rolul de nod decomunicație între Europa Centrală și Europa de Sud-Est a municipiului Craiova cu multiple avantaje pentru dezvoltarea pe plan economic și social.
Pe plan economic avantajele vor consta în: creșterea gradului de conexiune a municipiului Craiova atât pa plan regional cât și internațional prin intermediul acestor căi de transport rutier, feroviar dar și fluvial (pe Dunăre); concentrarea fluxului de tranzit într-o primă fază iar apoi tangențial spre municipiul Craiova care va stimula dezvoltarea serviciilor specifice acestui sector și deschiderea de noi oportunități pentru dezvoltarea economiei locale; multiplicarea terminalelor pentru transportul combinat (rutier-feroviar, rutier-naval, rutierferoviar – aerian) care se vor constitui în amplasamente forte pentru dezvoltarea parcurilor industriale; prin modernizarea drumurilor județene și comunale din viitoarea zonă metropolitană Craiova se va crea un cadru propice pentru racordul la rețeaua de transport europeană și pentru dezvoltarea complexă a acesteia; prin continuarea programului de dezvoltare a centurilor de ocolire a municipiului Craiova și de creștere a gradului de racord la rețeaua europeană (în special centura metropolitană) va pune în valoare noi terenuri pentru dezvoltarea urbanistică; prezervarea de terenuri pentru amenajarea nodului de racord la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat a municipiului Craiova prin intermediul unui drum expres va stimula dezvoltarea urbanistică pe direcție sudică și punerea în valoare de noi amplasamente urbanistce; dezvoltarea aeroportului Craiova până la statutul de aeroport internațional și includerea acestuia în rețeaua europeană TEN-T va consolida definitiv rolul de nod de comunicație transcontinental al municipiului Craiova și totodată va duce la o acoperire optimă cu servicii de transport aerian a părții de Sud-Vest a României care în prezent este deficitară; amenajarea, în termen lung, a sectorului aval de Craiova al Jiului pentru navigație va transforma municipiul într-un port dunărean, cu funcții de transport turistic importante.
Valorificarea acestei oportunități mai este importantă și vitală pentru viitorul municipiului Craiova și datorită faptului că pentru programele care vizează transportul se alocă cele mai mari fonduri structurale de dezvoltare post-aderare din partea UE pentru noile state membre în vederea reducerii decalajelor.
Potențialului formativ, educativ și de inovație al Universității din Craiova reprezintă o altă oportunitate majoră pentru dezvoltarea durabilă, atât pe plan local cât și pe plan regional în vederea atingerii obiectivului strategic fundamental.
Prin structura pe facultăți, Universtitatea din Craiova acoperă o sferă largă de cercetare (științe exacte, umaniste, agricole și tehnice), această ofertă putând reprezenta pe viitor start-up pentru noi activități economice, în special în sectorul IMM-urilor și a serviciilor. La aceasta se adaugă rolul pe care îl joacă Universitatea în calificarea înaltă a forței de muncă – avantaj major pentru economia locală și cea regională. În vederea transferului eficient al cercetării și inovației spre domeniul producției între unitățile economice și Universitate se impune constituirea de parteneriate în vederea sprijinirii reciproce la care se adaugă construirea unui campus de Înaltă Tehnologie (IT). Acesta va asigura punerea în practică a cunoștințelor teoretice prin intermediul unor laboratoare experimentale și transferul spre implementare în activitățile de producție în serie.
Punerea în valoare râului Jiu prin integrarea acestuia într-un ansamblu urbanistic constituie o altă coordonată majoră a dezvoltării municipiului Craiova. Această acțiune este una pe termen lung și va influența în sens pozitiv calitatea mediului rezidențial prin: ameliorarea calității factorilor de mediu din interiorul urbei; multiplicarea spațiilor verzi și recreative; fortificarea rețelei ecologice urbane; eliminarea factorilor de risc hidrologic.
Acțiunea de integrare urbanistică a râului Jiu vizează: extinderea intravilanului pe direcție sudică și constituirea de amplasamente rezidențiale (locuințe individuale cu regim jos de înălțime) pe platoul dintre Bucovăț și Podari, precum și în perimetrul afluentului său, Valea Leamna; conectarea acestor noi amplasamente rezidențiale prin intermediul a două poduri noi peste Jiu situate între DJ 552 și DN 56 E 79 cu rol de preluare a fluxului local de trafic și evitarea suprapunerii peste fluxul de tranzit care vor utiliza vechile poduri peste Jiu; creșterea capacității traficului dintre zona centrală a municipiului și noile cartiere prin construirea, în termen lung, a unei linii de metrou pe sub talvegul văii actuale consolidarea digurilor de protecție împotriva inundațiilor din incinta intravilanului prin raportarea acestora la debite cu asigurării de 3 – 1 %; amenajarea de mici baraje (praguri) cu ecluze pentru ridicarea nivelului apei și constituirea unui lac pe cursul Jiului din incinta intravilanului pentru ai conferi acestuia o plus valoare și dezvoltarea pe malurile acestuia a unor zone de agrement (aqua park, plaje, ștranduri de vară) și a sporturilor nautice; plantarea pe ambele maluri ale Jiului de vegetație forestieră în vederea extinderii spațiilor verzi și fortificării rețelei ecologice urbane.
Constituirea zonei metropolitane Craiova reprezintă poate cea mai importantă acțiune pentru atingerea obiectivului strategic fundamental. Această acțiune este propusă a se finaliza până în 2013 și va constitui cadrul optim atât pentru dezvoltarea municipiului Craiova cât și a spațiului direct de polarizat din următoarele considerente: va facilita punerea în aplicare a strategiei locale de dezvoltare a municipiului Craiova; va elimina disputa cu privire la limitele administrative dintre municipiul Craiova și comunele învecinate; va rezolva problema crizei terenurilor pentru extinderea urbană; va permite fortificarea zonei periurbane din punct de vedere edilitar și a dotărilor publice; va stimula valorificarea intensivă a terenurilor agricole și dezvoltarea fermelor; va determina modernizarea infrastructurii locale de transport (drumuri județene și comunale) în vederea creșterii conexiunii cu rețeaua rutieră TEN-T; va stimula dezvoltarea demografică, economică și teritorială a unor localități cu potențial și localizare optimă care se vor constitui în poli de creștere; va permite valorificarea superioară a avantajelor economice a autostrăzii A7 București- Craiova și Craiova-Calafat care va reprezenta coloana vertebrală a zonei metropolitane; va susține creșterea demografică a municipiului Craiova până la mărimea optimă de 400.000 locuitori; va permite constituirea unor clustere și complexe economice la nivelul zonei metropolitan prin includerea în cadrul acestora și a IMM-urilor respectiv a fermelor agricole; va permite derularea unor proiecte comune de interes zonal (extinderea rețelei de alimentare cu apă, gaz, gestionarea deșeurilor, dezvoltarea rețelei ecologice etc.) cu finanțare din partea UE; va genera în viitor o arie de urbanizare contină care va amplifica polarizarea în regiunea Olteniei cu toate efectele sale pozitive.
Aria metropolitană a municipiului Craiova urmează să se extindă între Filiași în vest, Balș în est și Segarcea în sud într-o primă fază și posibilități ulterioare de extindere.
Fortificarea racordurilor pe plan local la rețaua de transport TEN-T va susține direct și indirect dezideratele strategiei de dezvoltare a municipiului. Această acțiune implică: modernizarea într-o primă fază (2013) a tuturor drumurilor publice județene și comunale din zona periurbană, a podurilor, precum și acțiuni de reclasificare a unor drumuri pentru a le crește importanța; finalizarea centurii sudice a Craiovei; modernizarea centrului pentru transportul intermodal din incinta gării Craiova; modernizarea aeroportului Craiova și includere acestuia în rețeaua TEN-T; prezervarea terenului pentru amenajarea racordului cu autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat și construirea unui drum expres între Craiova și punctul de racord cu autostrada.
Prin fortificarea racordului cu rețeaua TEN-T într-o primă fază (2009) a zonei periurbane și a zonei metropolitane (2013) va duce la punerea în valoare economică a acestor teritorii și conectarea la dezvoltarea susținută.
Prezervarea terenului pentru amenajarea racordului la autostrada A7 București-Craiova și Craiova-Calafat va permite conectarea organică a acestei artere la zona metropolitană Craiova și implicit la municipiul Craiova. Cele două sectoare de autostradă vor certifica statutul de centru regional și metropolă europeană prin crearea unei deschideri largi spre traficul internațional.
Prezervarea din timp a terenului pentru amenajarea racordurilor și construirea unuia sau a mai multor sectoare de drum expres (acesta poate să preia și traseul DN 56 E 79, DN 55, DJ 552) va permite vectorizarea extinderii și dezvoltării municipiului Craiova pe direcție sudică și estică – direcțiile cele mai favorabile pentru viitoarea dezvoltare. Teritoriul periurban din cadrul acestor direcții de dezvoltare împreună cu sectoarele de drum expres vor constitui suportul pentru implementarea conceptului de dezvoltare polarizată a spațiului și implementarea celor două categorii de rețele: naturale și antropice.
Suplimentarea debitului de apă în rețeaua urbană în vederea susținerii creșterii economice și demografice reprezintă o altă acțiune prioritară realizării obiectivului strastegic formulat.
Sursele actuale și debitele captate nu sunt suficiente pentru pentru acoperirea consumului în creștere de apă potabilă a municipiului Craiova. În contextul atingerii standardelor actuale de consum din țările dezvoltate ale Uniunii Europene, necesarul de apă practic se va dubla iar dacă mai luăm în calcul și necesarul zonei metropolitane consumul se va tripla. Având în vedere că apa reprezintă „esența vieții”, materie primă în industrie, accesoriu indispensabil în agricultură sau turism, dezvoltarea urbană trebuie să se realizeze în paralel cu asigurarea necesarului de apă. În acest sens construcția aducțiunii de la Izvarna din Munții Mehedințiului reprezintă o prioritate absolută pentru garantarea unei dezvoltării durabile a municipiului Craiova într-o primă fază și apoi a întregii zone metropolitane.
Ameliorarea factorilor de mediu și eliminarea surselor de poluare reprezintă o altă acțiune prioritară în vederea atingerii aceluiași obiectiv strategic.
Calitatea mediului ambiant condiționează calitatea mediului rezidențial și totodată calitatea locuirii urbane. Unul dintre factorii cu acțiune permanentă asupra calității locuirii îl reprezintă sursele de poluare, atât cele urbane cât și din exterior, de natură industrială.
Pentru municipiul Craiova, sursa cea mai intensă de popluare o reprezintă platforma industrial DOLJCHIM și cele două termocentrale: Termocentrala Ișalnița și Termocentrala Craiova. La aceasta se adaugă halda de steril cu zgură rezultată în urma arderii cărbunelui în cele două termocentrale care datorită amplasamentului în partea vestică a municipiului și asociat cu circulația atmosferică generează o poluare intensă, mai ales în intervalele cu instabilitate atmosferică. Prioritare în acest sens îl reprezintăretehnologizarea termocentralelor și echipare cu filtre electromagnetice pentru fixarea pulberilor la care se adaugă ecologizarea haldei de steril.
Creșterea consumului de apă înseamnă și creșterea debitelor de ape menajere care vor necesita creșterea capacității de tratare în cadrul stațiilor de epurare.
Constituirea rețelei ecologice NATURA 2000 reprezintă măsura integratoare a dezvoltării durabile a municipiului Craiova prin intermediul căreia obiectivul strastegic fundamental poate fi transformat într-o realitate palpabilă.
Această acțiune are în vedere inventarierea tuturor ariilor naturale și protejate spațiile verzi, suprafețele acvatice, pădurile care se pretează a fi incluse în cadrul rețelei ce vor forma viitoarele nuclee ale rețelei la care se adaugă depistarea suprafețelor de teren (vii și livezi dezactivate, arii umede, terenuri virane, arii aflate în reconstrucție etc.) ce vor forma zonele tampon respective coridoarele ecologice. Valea Jiului împreună cu ecosistemele sale va reprezenta osatura de bază ale viitoarei rețele ecologice care va susține și refacerea factorilor de mediu intraurbani. Viitoarele century verzi ale municipiului și zonei metropolitane care vor trebui înființate vor consolida viitoarea rețea ecologică NATURA 2000.
V.1. Eficientizarea sistemului centralizat de producere și distribuție energie termică
Sistemul centralizat de producere și distribuție a energiei termice trebuie să respecte următoarele condiții obligatorii: instalația de bază a unității de producție agent termic trebuie să fie în cogenerare, respectând următoarea medie anuală : maxim 30 % producție energie electrică și minim 70% energie termică; randamentul energetic total al unității de producție agent termic trebuie să fie de cel puțin 80%, excepție pot face doar unitățile de producție care utilizează biomasa ca resursă energetică primară (la instalația în cogenerare), unde randamentul energetic total trebuie să fie de cel puțin 70%; reducerea pierderilor în rețelele de transport agent termic primar; creșterea eficienței energetice a punctelor termice; utilizarea modulelor termice la nivel de imobil, acolo unde se justifică economic; contorizare la nivel de imobil și la nivel de puncte termice; reducerea pierderilor de energie termică și apă din rețelele interioare ale imobilelor; contorizare individuală și montarea robinetelor termostatate la consumatorilor finali; introducerea sistemelor de automatizare și dispecerizare astfel încât să poată fi asigurată monitorizarea și controlul permanent al funcționării instalațiilor în cadrul parametrilor optimi, de la producere pană la utilizator.
La elaborarea Strategiei de alimentare cu energie termică se vor avea în vedere și următoarele considerente privind resursele regenerabile și protecția mediului la utilizarea tuturor tipurilor de resurse de energie cum ar fi: biomasa, deșeurile biodegradabile, incinerarea și coincinerarea deșeurilor; reducerea poluării cu posibilitatea controlului reducerii noxelor/emisiilor, eliminarea depozitării lichide a zgurii și cenușii rezultate din arderea cărbunilor si reducerea suprafețelor de depozitare a deseurilor rezultate prin arderea combustibililor fosili (carbune) prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru producerea energiei; potențialul energetic rezultat din proiectele de extragere a biogazului care rezultă din depozitele municipale existente.
De asemenea, conform Strategiei Naționale în domeniul eficienței energetice, Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice și Economiei vor susține acțiunile de reabilitare termică a clădirilor, realizate de către proprietari/asociații de proprietari în parteneriat cu autoritățile administrației publice locale.
Cultura reprezintă un set de trăsături spirituale, materiale, intelectuale și afective distincte ale unei societăți sau a unui grup social și cuprinde, pe lângă arte vizuale, muzică, teatru, dans, literatură etc. și elemente definitorii pentru stilul de viață, sistemul de valori, tradițiile și credința respectivului grup (UNESCO 2002).
La nivel internațional o tot mai mare atenție este acordată potențialului culturii de a cataliza procesele de dezvoltare. Planurile de dezvoltare strategică a orașelor europene acordă o atenție deosebită culturii și creativității – se vorbește despre orașe creative (orașe ale căror politici de dezvoltare sunt definite prin implicarea cetățenilor prin metode specifice domeniului cultural), despre industriile creative (acele ramuri ale industriei care fac uz de creativitate ca principal capital – producția de carte, producția cinematografică, industria modei, publicitatea etc – a căror rată de creștere este de 5 ori mai mare decât a industriilor tradiționale). Prin urmare este important ca și municipiul Craiova să își definească propria strategie în domeniul culturii, mai ales că zestrea culturală este impresionantă. Scopul unei astfel de strategii îl reprezintă consolidarea și dezvoltarea calitativă a actului cultural în Craiova, astfel încât orașul să fie recunoscut pe plan regional și național ca o comunitate care prețuiește, sprijină și dezvoltă cultura și artele și are un aport cultural valoros pe plan național și internațional.
V.2. Obiective strategice teritoriale
Protecția și reabilitarea mediului este considerată ca axă prioritară a dezvoltării teritoriale atât la nivel național, cât și la nivel european.
Menținerea pe durată nedeterminatp a calității factorilor de mediu reprezintă o condiție absolut necesară pentru implementarea tuturor celorlalte măsuri ale strategiei de dezvoltare.
Analiza SWOT a problemelor de mediu din municipiul Craiova și zona periurbană (comparative cu alte regiuni și în mod absolut raportat la un sistem de referință valabil pentru România) ne permite o ierarhizare a acestora.
Importanța problemelor de mediu și necesitățile impuse de aderarea României la UE (angajemente, perioade de conformare și de grație) impun ca termenele în care majoritatea măsurilor trebuiesc implementate să fie legate de orizontul de timp scurt și mediu.
Problemele majore sunt redate prin:
Calitatea aerului: poluarea primară a aerului rezultată din activitățile industriale; poluarea secundară a aerului (pulberi și mirosuri) în urma spulberării haldelor de deșeuri poluarea aerului rezultată din sistemele de încalzire și preparare a apei calde; poluarea aerului rezultată din arderea combustibililor solizi în mediul rural;
Calitatea apelor de suprafață: deversarea în receptorii naturali a apelor uzate industriale neeepurate sau insuficient epurate; evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate menajere neepurate corespunzător lipsa partiala a sistemelor de canalizare si a statiilor de epurare a apelor menajere uzate în localitățile limitrofe în care s-a realizat sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă; modificarea cursurilor râurilor și a regimului hidrodinamic, datorită exploatării necorespunzătoare a agregatelor naturale în balastiere situate în albia minoră.
Calitatea solului și apelor freatice: poluarea solului și a apelor subterane cu compuși rezultați din activitățile industriale; eroziunea de suprafață si în adâncime a solurilor; contaminarea apelor subterane de la unitățile zootehnice din zona periurbană.
Gestionarea deșeurilor: amplasamentul neadecvat a depozitului de deșeuri menajere, problemă agravată și de continuarea practicii de depozitare a deșeurilor industriale și spitalicești; nerespectarea criteriilor ecologice în proiectarea rampelor de deșeuri care sunt funcționale; potențialul de morbiditate al zonelor de depozitare provizorii și al celor „necontrolate” a deșeurilor menajere; poluarea excesivă realizată de către rampele de deșeuri ilegale.
Mediul urban: întreținerea necorespunzatoare a zonelor de agrement și a parcurilor publice, agresarea urbană a spațiilor verzi; traficul auto – probleme generate de transportul urban și în tranziție: poluare excesivă cu gaze de eșapament; zgomot peste limite pe arterele principale și în marile intersecții ale orașului; accidente auto.Poluarea fonică datorată activităților economico-industriale și traficului auto în zonele rezidențiale urbane; insuficiența și starea avansată de degradare a infrastructurii rutiere; pericole generate de catastrofe/fenomene naturale și antropice; pericol de apariție a epizotiilor datorită continuării practicii de creștere a animalelor domestice în mari aglomerări umane;
Managementul deșeurilor este reprezentat prin: orientarea municipiului Craiova spre un sistem de management integrat al deșeurilor prin: colectarea deșeurilor completă și selectivă la sursă, transport, sortare și procesare eficientă și cât mai puțin poluantă, recuperare și valorificare performantă, depozitare selectivă, revalorificarea deșeurilor reciclabile, implementarea unui sistem corespunzător de eliminare a deșeurilor spitalicești și a altor deșeuri periculoase; eliminarea factorilor poluanți din zonele depozitării provizorii a deșeurilor de către producătorul acestora; eliminarea practicii depozitării neautorizate de deșeuri; introducerea de tehnologii curate, dezvoltarea Sistemului de reciclare internă și prelungirea duratei utile de serviciu al produselor.
Bibliografie
Aeroportul Internațional Craiova – Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor, Impactul asupra vieții economice regionale, Studiu de oportunitate, 2005.
Bogdan Petriceicu Hașdeu , Originile Craiovei, Ed. Scrisul Românesc 1978.
Carta europeană a amenajării teritoriului (European Regional Spațial Planning Chapter), Torremolinos, 1983.
Castells, Manuel, Urbanization In The Castells Reader in Cities and Social Theory, ed. Ida Susser, Blackwell, Oxford, 1972.
Cox, Oliver C., The Pre-industrial City Reconsidered, In. Sociological Quaterly, 1964/5, 1964.
Declarația de la Ljubliana asupra dimensiunii teritoriale a dezvoltării durabile – CEMAT, 2003.
De Vries, S., Verheij, R. A., Groenewegen, P. P., Spreeuwenberg, P., Natural environments – healthy environments? In: Environmental Planning, Vol. 35, 2003.
Enyedi Györg, Special Features of Urbanisation in East-Central Europe, Forthcoming, International Edition, 1988.
Folescu, A., Programe regionale de management și dezvoltare, 2004, Iași.
Gusti, G., Forme noi de așezare. Studiu prospectiv de sistematizare macroteritorială, Edit. Tehnică, 1974, București.
Ianoș, I., Orașele și organizarea spaiului geografic, Edit. Academiei R.S.R., 1987, București.
Ianoș, I., Sisteme teritoriale, o abordare geografică, Edit. Tehnică, 2000, București.
Ianoș, I., Dinamica urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Edit. Tehnică, 2004, București.
Istoria Craiovei, colectiv de autori Ed. Scrisul Românesc 1977.
Mireșan, Mirela, Hosu, I., Săvulescu, A., Elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel local. Ghid teoretic și practic, Fundația Civitas pentru o societate deschisă, 2002, Cluj-Napoca.
Nae, Mirela, Geografia calității vieții urbane. Metode de analiză, Edit. Universitară, 2006, București.
Nazarie, L., Rolul instrumentelor structurale în implementarea Politicii de coeziune a Uniunii Europene, 2004.
Nicolae Iorga, Orașele oltene și mai ales Craiova în pragul vremurilor noi, ed. Sache Pavlovici 1908.
Nicolaescu-Plopșor C.S., Însemnări din trecutul Craiovei, Arhivele Craiovei an II, ian-feb 1925.
Pascariu, A., 2004.
Petre Panaitescu, Istoria românilor, Ed.Didactică și pedagogică 1990
Programul multianual de investișii 2005 – 2009, Primăria municipiului Craiova. mai 2004.
Proiect de venituri și cheltuieli pe anul 2007, Consiliul local al municipiului Craiova, 2006.
Principii directoare pentru dezvoltare durabilă a continentului european – CEMAT, Hanovra, 2000.
Racoviceanu, S., Țarălungă, N., Decizia în dezvoltarea urbană, 2000, IHS Romania.
Regiunea Sud-Vest Oltenia – Planul regional de acțiune pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială si Planul de implementare 2006-2008, 2003.
Sassen Saskia, The Impact of the New Technologies and Globalisation on Cities, Habitat Debate, December, 2012.
Schema de dezvoltarea a spațiului comunitar (European Spatial Development Perspectives – ESDP), Potsdam, 1999.
Strategia de Dezvoltare Regională 2007-2013, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, 2006.
Strategia de dezvotare economico-socială pentru municipiul Craiova 2007-2013.
Strategia și Programul Consiliului Județean Dolj de DezvoltareEconomico-socială a județului Dolj 2005 – 2008, 2004.
Strategia dezvoltării și adaptării viticulturii din România 2005-2014.
Bibliografie
Aeroportul Internațional Craiova – Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor, Impactul asupra vieții economice regionale, Studiu de oportunitate, 2005.
Bogdan Petriceicu Hașdeu , Originile Craiovei, Ed. Scrisul Românesc 1978.
Carta europeană a amenajării teritoriului (European Regional Spațial Planning Chapter), Torremolinos, 1983.
Castells, Manuel, Urbanization In The Castells Reader in Cities and Social Theory, ed. Ida Susser, Blackwell, Oxford, 1972.
Cox, Oliver C., The Pre-industrial City Reconsidered, In. Sociological Quaterly, 1964/5, 1964.
Declarația de la Ljubliana asupra dimensiunii teritoriale a dezvoltării durabile – CEMAT, 2003.
De Vries, S., Verheij, R. A., Groenewegen, P. P., Spreeuwenberg, P., Natural environments – healthy environments? In: Environmental Planning, Vol. 35, 2003.
Enyedi Györg, Special Features of Urbanisation in East-Central Europe, Forthcoming, International Edition, 1988.
Folescu, A., Programe regionale de management și dezvoltare, 2004, Iași.
Gusti, G., Forme noi de așezare. Studiu prospectiv de sistematizare macroteritorială, Edit. Tehnică, 1974, București.
Ianoș, I., Orașele și organizarea spaiului geografic, Edit. Academiei R.S.R., 1987, București.
Ianoș, I., Sisteme teritoriale, o abordare geografică, Edit. Tehnică, 2000, București.
Ianoș, I., Dinamica urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Edit. Tehnică, 2004, București.
Istoria Craiovei, colectiv de autori Ed. Scrisul Românesc 1977.
Mireșan, Mirela, Hosu, I., Săvulescu, A., Elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel local. Ghid teoretic și practic, Fundația Civitas pentru o societate deschisă, 2002, Cluj-Napoca.
Nae, Mirela, Geografia calității vieții urbane. Metode de analiză, Edit. Universitară, 2006, București.
Nazarie, L., Rolul instrumentelor structurale în implementarea Politicii de coeziune a Uniunii Europene, 2004.
Nicolae Iorga, Orașele oltene și mai ales Craiova în pragul vremurilor noi, ed. Sache Pavlovici 1908.
Nicolaescu-Plopșor C.S., Însemnări din trecutul Craiovei, Arhivele Craiovei an II, ian-feb 1925.
Pascariu, A., 2004.
Petre Panaitescu, Istoria românilor, Ed.Didactică și pedagogică 1990
Programul multianual de investișii 2005 – 2009, Primăria municipiului Craiova. mai 2004.
Proiect de venituri și cheltuieli pe anul 2007, Consiliul local al municipiului Craiova, 2006.
Principii directoare pentru dezvoltare durabilă a continentului european – CEMAT, Hanovra, 2000.
Racoviceanu, S., Țarălungă, N., Decizia în dezvoltarea urbană, 2000, IHS Romania.
Regiunea Sud-Vest Oltenia – Planul regional de acțiune pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială si Planul de implementare 2006-2008, 2003.
Sassen Saskia, The Impact of the New Technologies and Globalisation on Cities, Habitat Debate, December, 2012.
Schema de dezvoltarea a spațiului comunitar (European Spatial Development Perspectives – ESDP), Potsdam, 1999.
Strategia de Dezvoltare Regională 2007-2013, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, 2006.
Strategia de dezvotare economico-socială pentru municipiul Craiova 2007-2013.
Strategia și Programul Consiliului Județean Dolj de DezvoltareEconomico-socială a județului Dolj 2005 – 2008, 2004.
Strategia dezvoltării și adaptării viticulturii din România 2005-2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Urbană a Orasului Craiova (ID: 139134)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.