Dezvoltarea Unui Gis Pentru Managemantul Retelelor Tehnico Edilitare din Orasul Ianca
DEZVOLTAREA UNUI GIS PENTRU MANAGEMENTUL REȚELELOR TEHNICO-EDILITARE ÎN ORAȘUL IANCA
Prefață
Lucrarea de față prezintă proiectarea unei baze de date în scopul optimizării lucrărilor din domeniul administrației publice . Această baza de date poate fi dezvoltată și folosită cu succes atât la nivel național cât și la nivel local.
Tema lucrării este: Dezvoltarea unui GIS pentru managementul rețelelor tehnico- edilitare în orașul Ianca.
Lucrarea este structurată în 6 capitole .
Capitolul 1 face o scurta descriere a despre ce reprezintă un GIS.
În capitolul 2 sunt descrise metodele de ridicare planimetrică necesare elaborării unui plan topografic.
Capitolul 3 conține descrierea softului folosit pentru realizarea aplicației, modul cum s-a creat baza de date, cum se poate efectuace se poate face cu această bază de date.
Ca o completare la capitolul 3 avem capitolul 4 în care sunt trase concluziile asupra aplicației și sunt propuse îmbunătățiri ulterioare.
În încheiere avem un deviz estimativ.
Cuprin
1. SISTEME INFORMATICE GEOGRAFICE
1.1 Scurt Istoric
1.2 Structura GIS
1.3 Domenii de utilizare a sistemelor informatice geografice
1.4 Componentele unui GIS
1.5 Hărți si prelucrarea datelor digitale cartografice
1.6 Funcțiile unui GIS
1.7 Tipuri de date GIS
1.8 Modalități de achiziție a datelor
1.9. Managementul unui GIS
2. Ridicari topografice
2.1 Clasificări
2.2 Metode de ridicare
2.2.1. Metode fotogrametrice de ridicare
2.2.2 Metode topografice de ridicare
2.2.2.1 Metoda radierii , de ridicare planimetrică a detaliilor
2.2.2.2 Metoda coordonatelor rectangulare , de ridicare planimetrică a detaliilor
2.3 Ridicarea rețelelor tehnico – edilitare
2.3.1 Metoda directă
2.3.2 Metoda indirectă
2.4. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete pe puncte de coordinate cunoscute si laturi cu orientări cunoscute. Prelucrarea prin metoda clasică
2.4.1 Îndesirea rețelei în vederea ridicării detaliilor
2.4.1.1. Recunoașterea terenului
2.4.1.2 Identificarea punctelor topografice de sprijin existente în zonă
2.4.1.3 Măsurători și calcule
2.4.1.4 Ridicarea planimetrică a detaliilor topografice
3. Studiu de Caz
3.1 Aplicația ArcGis
3.2 Etapele de realizare a unui GIS
3.3 Rezultatele prelucrărilor
4. Concluzii. Contribuții. Dezvoltări ulterioare
4.1. Concluzii
4.2. Contribuții
4.3. Dezvoltări ulterioare
5. Deviz Estimativ
5.1 Antemăsurătoarea lucrării
5.2 Devizul lucrării
6. Bibliografie
1. SISTEME INFORMATICE GEOGRAFICE
1.1 Scurt Istoric
Pentru a înțelege termenul de G.I.S., care reprezintă acronimul denumirii din limba engleza a Sistemelor Informatice Geografice, trebuie definită noțiunea de sistem informatic.
Sistemul informatic poate fi definit ca fiind o colecție de hardware, software și proceduri proiectate în scopul culegerii, gestionarii, manipulării, analizei, modelării și afișării datelor utilizate pentru rezolvarea problemelor complexe de administrare si planificare. Sistemele informatice fac referire la un volum imens de date care sunt manipulate în cadrul unui GIS cu ajutorul calculatorului. Aceste date de tip alfa-numeric, împreuna cu informațiile privind poziția în spațiu, trebuie stocate si gestionate pentru toate elementele spațiale de interes. Sistemele computerizate au devenit vitale în stocarea și prelucrarea unui volum mare de informații, domeniu aflat în continuă creștere.
Utilizarea termenului “geografic” este justificata de faptul ca obiectele, la care se face referire într-un GIS, ce pot fi de naturǎ fizicǎ, culturalǎ sau economicǎ, sunt specificate prin poziția lor precisǎ în spațiu.
Existǎ numeroase definiții ale GIS-ului –tehnice, științifice, economice – majoritatea folosesc câțiva termeni comuni ce se referǎ la cartografiere, baze de date si analiza spațialǎ.
Un GIS este un ansamblu de persoane, echipamente, programe, metode si norme având ca scop culegerea, validarea, stocarea, analiza și vizualizarea datelor geografice. GIS-ul este un instrument, bazat pe calculator, pentru realizarea hǎrților și analiza lucrǎrilor ce existǎ și a evenimentelor ce se petrec pe pǎmânt. Tehnologia GIS combinǎ operațiile uzuale de baze de date precum integrarea și analiza statisticǎ cu avantajele vizualizǎrii unice și analizei geografice oferite de către hǎrți. Aceste calitǎți diferențiazǎ GIS-ul de alte sisteme informatice, punându-l la dispozitia unui public larg și variat sau al firmelor particulare în scopul explicării fenomenelor, predicției efectelor și planificǎrii strategiilor.
În prima fază (perioada 1950 – începutul anilor 1980), tehnologia GIS a fost creată ca un instrument capabil să stocheze, organizeze și să determine extinderea datelor existente, apoi la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ‘90 Sistemele Geografice Informaționale au fost forțate să evolueze spre analiză pentru ca în final GIS-ul să încerce să devină un instrument de decizie și manipulare a informației.
fig. 1.1 – Evoluția GIS
Deci Sistemele Geografice Informaționale au avut definiții în funcție din fiecare etapă de dezvoltare:
• Burrough (1986): GIS este un putemic set de instrumente pentru culegerea, stocarea,
transformarea si vizualizarea datelor spatiale ale lumii reale.
• Chorley (1987): Un sistem de achiziționare, stocare, verificare, integrare, prelucrare,
analiză și afisare a datelor georeferențiate.
• Săvulescu(1996): Un GIS este un ansamblu de persoane, echipamente, programe, metode si norme, avand ca scop culegerea, validarea, stocarea, analiza si vizualizarea datelor geografice.
1.2 Structura GIS
Sistemele Informaționale Geografice, ca unelte pentru rezolvarea problemelor spațiale, servesc in general la furnizarea informațiilor pertinente necesare pentru luarea deciziilor și intreprinderea de acțiuni. Furnizarea de astfel de informații este condiționată de disponibilitatea datelor, de posibilitățile tehnice ale echipamentelor și programelor și de nivelul profesional al utilizatorului sistemului.
Pentru a fi utilizabil, un GIS trebuie să răspundă următoarelor cerințe fundamentale:
– să accepte datele necesare;
– să stocheze datele introduse;
– să prelucreze și analizeze datele stocate;
– să afișeze informația produsă.
Desigur că, datorită progreselor tehnologice ce au loc in mod susținut, extinzand in mod continuu funcționalitatea și posibilitățile GIS.. Astfel, se poate adăuga un modul de telecomunicații, necesar in vederea utilizării bazelor de date distribuite, modulele de stocare și prelucrare a datelor pot fi subdivizate funcție de formatul datelor cu care lucrează (raster, vector sau alfanumeric) etc. De remarcat este insă faptul că aceste completări sau rafinări iși găsesc in mod natural locul in subsistemele descrise, astfel incat la acest nivel schema poate fi considerată ca fiind completă.
O descriere amănunțită a subsistemelor de prelucrare și analiză a datelor este prezentată pentru prima dată in 1983 de către J. Dangermond, care consideră că procedurile descrise oferă funcționalitatea de bază a GIS. Descrierea trebuie privită cu ochi critic, datorită poziției autorului, J. Dangermond fiind fondatorul (1967) companiei Environmental Systems Research Institute (ESRI), producătoarea primului pachet comercial de programe GIS (ARC/INFO, lansat pe piață in 1982). Astfel, se poate reproșa faptul că a fost pus accent pe prelucrarea datelor in format vectorial și alfanumeric, formatului raster și respectiv prelucrării imaginilor acordandu-li-se mai puțină importanță – ceea ce corespunde dealtfel funcționalității software-ului comercializat in acea perioadă de ESRI.. Gama de echipamente utilizate depinde in cea mai mare măsură de formatul datelor de intrare (materiale cartografice, imagini de teledetecție, date statistice etc.) și de scopul pentru care a fost implementat GIS-ul respectiv. Primul determină in cea mai mare măsură tipul de dispozitive de intrare utilizate: de la simple cititoare de discuri sau bandă magnetică pană la instalații de radiorecepție a imaginilor de teledetecție de la sateliți.
Scopul implementării GIS este hotărator pentru alegerea dispozitivelor de stocare (din punct de vedere al capacității și vitezei de transfer), puterii de calcul necesare și dispozitivelor de ieșire.
GIS poate fi privit și ca un set de subsisteme (după H. Calkins):
– Subsistemul de procesare a datelor care cuprinde: achiziția datelor – din hărți, aerofotograme, imagini satelitare și cercetări in teren; introducerea datelor – informațiile trebuie preluate de pe materialul sursă și trecute in baza de date digitală; stocarea datelor
– cat de des sunt utilizate, cum trebuie actualizate și care este confidențialitatea lor?
– Subsistemul de analiză a datelor care cuprinde: extragere și analiză – care pot fi simple răspunsuri la interogări sau analize statistice complexe a unor volume imense de date; prezentarea informațiilor analizate/procesate – cum să fie reprezentate rezultatele? Sub formă de hărți sau tabele? Informațiile rezultate trebuie să fie inglobate intr-un alt sistem digital?
– Subsistemul de utilizare a informațiilor: utilizatorii pot fi cercetători, planificatori, manageri, factori de decizie politică, etc.; este necesară o strânsă colaborare între grupul GIS și utilizatori pentru a elabora procedurile analitice și structura bazelor de date
– Subsistemul de management care cuprinde: rolul organizațional – secțiunea GIS este deseori organizată ca o unitate separată in cadrul unei agenții de management a resurselor și care oferă baze de date spațiale și servicii de analiză a acestora conform cu cerințele clienților; personalul – cuprinde managerul de sistem, managerul bazei de date, operatorul de sistem, analistul de sistem, personal introducere date – un astfel de centru GIS poate avea, in mod obișnuit, 5-7 angajați.
1.3 Domenii de utilizare a sistemelor informatice geografice
Domeniile de aplicație ale GIS sunt nenumărate, de la sănătate, financiar-bancar, criminalistică, turism, geologie, mediu etc. Multe dintre aspectele administrării publice (sănătate, infrastructuri, planificare, dezvoltare, gestionarea dezastrelor, securitate, infracționalitate, protecția mediului, educație, cultura, recreere) sau private (controlul resurselor și facilităților distribuite: transporturi, telecomunicații, electricitate, petro-chimie, distribuție, comercializare) implică date geospațiale, pentru care sistemele informatice asigură mijloace evoluate de gestionare. Informațiile geospațiale asigură deciziilor o perspectivă mai largă, facilitând totodată coordonarea la nivelul comunității sau al unității administrative (localitate, județ, țară, întreprindere, instituție). GIS-ul constituie abordarea modernă pentru îmbunătațirea continuă a serviciilor și deciziilor, si trebuie să-l asimilăm pentru a face față tendințelor actuale de globalizare și eforturilor de integrare europeană .
GIS este un sistem care ne permite să introducem , să întreținem , să analizăm și mai ales să interpretăm rapid și eficient datele cu care lucrăm.
Rezultatele prelucrărilor GIS nu numai că sunt incomparabil mai eficare în procesul informațional – de decizie , producție , evidență – în care își au locul , dar transformă radical percepția pe care o avem asupra realității înconjurătoare : ne fac să întelegem mai repede și mult mai bine stările de fapt și fenomenele pe care le analizăm sau asupra cărora acționăm.
Pentru argumentarea celor spuse mai sus va urma prezentarea unor domenii în care GIS – ul a devenit vital :
Administrație publică
Administrațiile locale se confruntă cu probleme complexe , furnizarea serviciilor cât mai rapid și eficient , rețelele de drumuri și modelele de trafic devin din ce în ce mai complicate, managementul proprietăților și a colectării taxelor și exemplele pot continua.
GIS poate ajuta administrațiile locale cu bugete limitate să obțină mai mult din resursele existente prin integrarea datelor din toate unităție implicate în gospodărirea dră deciziilor o perspectivă mai largă, facilitând totodată coordonarea la nivelul comunității sau al unității administrative (localitate, județ, țară, întreprindere, instituție). GIS-ul constituie abordarea modernă pentru îmbunătațirea continuă a serviciilor și deciziilor, si trebuie să-l asimilăm pentru a face față tendințelor actuale de globalizare și eforturilor de integrare europeană .
GIS este un sistem care ne permite să introducem , să întreținem , să analizăm și mai ales să interpretăm rapid și eficient datele cu care lucrăm.
Rezultatele prelucrărilor GIS nu numai că sunt incomparabil mai eficare în procesul informațional – de decizie , producție , evidență – în care își au locul , dar transformă radical percepția pe care o avem asupra realității înconjurătoare : ne fac să întelegem mai repede și mult mai bine stările de fapt și fenomenele pe care le analizăm sau asupra cărora acționăm.
Pentru argumentarea celor spuse mai sus va urma prezentarea unor domenii în care GIS – ul a devenit vital :
Administrație publică
Administrațiile locale se confruntă cu probleme complexe , furnizarea serviciilor cât mai rapid și eficient , rețelele de drumuri și modelele de trafic devin din ce în ce mai complicate, managementul proprietăților și a colectării taxelor și exemplele pot continua.
GIS poate ajuta administrațiile locale cu bugete limitate să obțină mai mult din resursele existente prin integrarea datelor din toate unităție implicate în gospodărirea domeniului public al comunității într-un mediu partajat , pentru o mai bună planificare și luare a deciziilor.
GIS a devenit o tehnologie vitală pentru administrațiile locale , deoarece informația geografică este una dintre cele mai importante componente ale infrastructurii pe care administrațiile locale o construiesc și susțin.
Urbanism
Tehnologia GIS este foarte importantă atunci când se analizează modelele de creștere a unui oraș. Găsirea informației este rareori o problemă pentru urbaniști , cernerea ei pentru a fi folosită de o anumită aplicație de obicei este. Din această cauză simt foarte importante posibilitățile de analiză pe care le oferă GIS-ul.
Unitățile municipale
Se consideră utilități municipale rețelele de gaz, canalizare, electricitate , etc
Cu mărirea diferitelor tipuri de rețele crește și necesitatea de informații precise asupra traseului și amplasării lor.
Rețeaua electrică
O aplicație pentru rețelele electrice va prezenta printre altele situația circuitelor electrice existente cu menționarea dimensiunilor și a voltajului existent în linii.
Se pot astfel determina cauzele unei căderi de curent, se pot localiza zonele în care s-au produs căderile de curent , putându-se lua măsuri pentru remedierea defecțiunilor
Rețeaua de apă
Cu un GIS putem prezenta sistemul de distibuție al apei legat cu o bază de date tabelară care definește fiecare element (rezervoare , țevi, etc).
Planificarea lucrărilor , inventarul echipamentelor și analizele devin proceduri automate integrate în sistem. De asemenea, puteți lega sistemul de modelare al rețelei de GIS.
Exemple de aplicații:
presiunea rețelei și analiza scurgerilor
analizele de pierdere a apei și detectarea crăpăturilor
schițe de lucru și ordinea lucrărilor
Rețeaua de canalizare
Un GIS ajută firmele de gospodărie a apelor reziduale la găsirea și documentarea canalelor defecte , rău etanșate sau care necesită asanarea.
De asemenea se pot obține informații asupra întreținerii și inspecției canalelor (stare , defecțiuni , variația defecțiunilor) .
Exemple de aplicații
analiza scurgerilor în rețea
inventarul echipamentelor
schițe de lucru și ordinea lucrărilor
generarea și menținerea hărților de bază
Rețeaua de gaze
Hărți precise și atribute ale conductelor de gaz pot fi menținute ca parte a proceselor zilnice de colecater de date și procesare a ordinelor de lucru cu ajutorul unui GIS.
Exemple de aplicații:
presiunea rețelei și analiza scurgerilor
managementul crăpăturilor
schițe de lucru și ordinea lucrărilor
generarea și menținerea hărților de bază
Transporturi
Creșterea costurilor de fabricație și poluarea au limitat dezvoltarea mijloacelor de transport. Acestea , cumulate cu numărul în continuă creștere al călătorilor , au condus la dereglarea traficului și au accelerat deteriorarea infrastructurii transporturilor. Prin urmare , sunt destule motive care i –au facut pe administratorii mijloacelor de transport să apeleze la specialiști în GIS pentru rezolvarea acestor probleme.
GIS se poate folosi la sistematizarea și conducerea transporturilor (dirijarea autobuzelor , planificarea stațiilor de autobuz, planificarea șoselelor ,etc.)
1.4 Componentele unui GIS
Un GIS este alcătuit în principal din cinci componente
a . Hardware
b . Software
c . Date
d . Personal
e . Metode sau proceduri
a)Componenta hardware
GIS hardware nu este nimic altceva decât un sistem, un computer pe care sa ruleze aplicatia GIS. Pe lânga sistemul propriu-zis cu tastatura, monitor, cabluri, conexiune internet, mai pot exista componente precum: imprimante profesionale, scanere, echipamente speciale care sa scaneze harti si sa introduca datele din harti în baza de date GIS.
Astăzi pachetele de programe GIS ruleazǎ pe o gamǎ largǎ de mașini , de la servere centrale, la stații de lucru individuale sau aflate în cadrul unor configurații de rețele. În general în cadrul pachetelor de soft din domeniul GIS-ului se specifica configurația minimǎ necesarǎ rulǎrii soft-ului. Aceasta constǎ din stație graficǎ sau PC, a cǎror elemente principale sunt:
– procesor -CPU;
– memoria de bazǎ RAMl;
– dispozitive de stocare – hard disc și/sau floppy-disc, CD-writer, unitate MO, unitate ZIP;
– dispozitive de input și ouput – monitor de înaltǎ rezoluție graficǎ tastaturǎ, mouse.
La acestea sunt legate o serie de periferice comune pentru orice Sistem Informatic Geografic:
– digitizor pentru convertirea datelor cartografice tipǎrite , in format digital;
– scaner-ul, utilizat pentrul importul imaginilor ce pot fi ulterior digitizate pe ecran;
– modem-ul, care aGISurǎ importul automat al imaginilor satelitare sau alte informații și comunicarea cu alterețele ;
-imprimanta sau ploter-ul, pentru reprezentarea rezultatelor prelucrarii datelor b)componente software
Când vorbim de software-ul GIS, ne referim la instrumentele utilizate pentru a stoca, analiza, si afisa informatiile geografice. În orice sistem GIS, datele, pe lânga reprezentarea spatiala, poseda legaturi catre diferite atribute ce sunt stocate într-o baza de date. Majoritatea aplicatiilor ofera o interfata usor de utilizat pentru interogarea datelor si manipularea spatiala prin utilizarea unor instrumente precum zoom sau pan. Pe scurt, componentele software principale ce alcatuiesc un sistem informational GIS sunt: un sistem de gestiune a bazelor de date, o interfata grafica care sa permita manipularea instrumentelor, si bineînteles instrumentele.
Sistemul Informatic Geografic pentru o aplicație particularǎ poate fi dezvoltat prin utilizarea unei game largi de software . În mod obișnuit acestea se încadreazǎ în una din categoriile urmatoare:
soft special proiectat pentru dezvoltarea GIS (cum ar fi ARC/INFO);
soft pentru proiectarea asistatǎ de calculator (CAD) sau cartografiere asistatǎ de calculator (Computer Aided Mapping –CAM);
soft cu scop general , cum ar fi Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date.
Decizia alegerii pachetelor de programe ce vor fi utilizate nu este de loc o sarcinǎ ușoarǎ . Un sistem modern , interactiv , presupune utilizarea unor programe ale cǎror componente sǎ satisfacǎ urmǎtoarele sarcini:
introducerea , editarea , verificarea , validarea datelor;
gestiunea bazelor de date ;
analiza și transformarea datelor;
afișarea și reducerea datelor.
c) Date
Datele reprezintǎ cea mai importantǎ componentǎ a sistemelor informatice geografice. Datele geografice si datele tabelare asociata pot provenii din sursele interne ale unei organizații sau pot fi procurate de la un distribuitor specializat. Un sistem informatic geografic poate integra datele spațiale cu alte surse de date pe care le organizeaza si gestioneaza cu un Sistem de gestiune a bazelor de date.
d) Componenta personal
Sistemele informationale, geografice sau nu, vin din necesitatea oamenilor în organizatii de a raspunde la întrebari, de a-si realiza sarcinile într-un mod cât mai simplu si, în general de a interactiona cu lumea si oamenii care o alcatuiesc
Tehnologia GIS ar avea o valoare limitatǎ fǎrǎ un personal specializat, bine instruit, care sǎ administreze sistemul și sa dezvolte strategii pentru aplicarea ei la problemele lumii reale.
Personalul GIS cuprinde atat specialisti care proiecteazǎ și mențin sistemul, cât și pe cei care-l utilizeazǎ ca instrument pentru rezolvarea problemelor din domeniul lor de activitate. Nivelul de specializare se regasește în “piramida activitații GIS” propusǎ de Marble pentru a ilustra cerintele ce se impun in domeniul instruirii GIS (fig.1.1)
fig. 1.2 Piramida activității GIS (după Marble)
e) Componenta metode
Pentru a avea succes, sistemul informatic geografic, trebuie sǎ opereze în concordanțǎ cu un plan de afaceri și un regulament bine conceput, care reprezinta modele și practici de operare unice pentru fiecare organizație.
Proiectarea unui GIS ca model al lumii reale pentru o aplicație particularǎ presupune metode de identificare si conceptualizare a problemei ce trebuie rezolvatǎ.
Maniera în care sunt intoduse, stocate și analizate datele în cadrul unui GIS trebuie sǎ oglindeascǎ modul în care vor fi utilizate ulterior informațiile în cadrul unei activitați de cercetare sau în luarea unei decizii. Organizatiile ce utilizeazǎ GIS-ul trebuie sǎ stabileascǎ cele mai potrivite proceduri, pentru a se aGISura cǎ datele sunt utilizate corect și eficient și pentru a menține calitatea acestora.
fig. 1.3 – Componente GIS
Avantajele utilizarii unui GIS:
Datele sunt mai bine organizate
Elimina redundanta în stocarea datelor
Facilitatea actualizarilor
Analize, statistici si noi cautari mult mai usoare
Utilizatorii sunt mai productivi
Principalele riscuri pe care orice sistem GIS si le asuma:
Complexitate
Costuri ridicate
Modificarile din teren
Dificultati în formarea de personal
1.5 Hărți si prelucrarea datelor digitale cartografice
Pentru a modela lumea înconjurătoare, GIS utilizează obiecte și relații spațiale.
Obiectele GIS (in limba engleza features) sunt obiecte sau fenomene geografice
localizate pe/sau în apropierea suprafeței Pământului. Acestea pot fi naturale (râuri,
vegetație), construite (drumuri, conducte, clădiri) sau convenționale (frontiere, limite
de parcele, unități administrative). Un obiect GIS se caracterizează printr-o poziție și
o formă în spațiul geografic si printr-o serie de atribute descriptive. Relațiile spațiale
dintre obiecte (vecinătate, interconexiune, continuitate, incidență etc.) ajută la
înțelegerea situațiilor și luarea deciziilor.
Hărțile și planurile sunt reprezentări grafice în planul orizontal ale unei suprafețe de pe Pământ , prin reducerea distanțelor la aceeași scară. Ele cuprind detalii de planimetrie (tot ceea ce există pe suprafața topografică , creat de natură sau de om) și detalii altimetrice (formele de relief)
Scara unei reprezentări este raportul dintre lungimile grafice și corespondentele lor orizontale (sau verticale) din teren. În acest raport numărătorul este egal cu unitatea , iar numitorul (care are o valoare rotundă) arată de câte ori este mai mare lungimea naturală D decât omoloaga d de pe plan , adică :
Unde N este un număr adimensional , iar D sau d sunt mărimi liniare ce trebuiesc considerate în aceeași unitate de măsură. De exemplu , la scara 1 : 5 000 un mm de pe plan (d) reprezintă 5 000 mm din teren (D) , respectiv 5 m.
Valoarea scării , respectiv a numitorului N , este un element de bază al reprezentărilor. Se disting scări mari , când numitorul N este mic (de exemplu 1:500) și scări mici , când numitorul N este mare (de exemplu 1:100 000).
În concluzie :
planurile topografice
Sunt reprezentări la scări mari, până la 1: 10 000 . În raport cu mărimea foii, ele cuprind suprafețe mici de teren (o comună , o pădure ), dar cu multe detalii ; scara unui plan este aceeași pe toată suprafața lui. Planurile la scări mari , până la 1: 2 500 , ce servesc ca bază la proiectarea construcțiilor , organizarea activităților , se numesc planuri de situație
hărțile
Sunt reprezentări la scări mici ce cuprind pe aceeași foaie suprafețe de mărimea unui județ , provincii sau țări . Scara hărților nu mai este riguros constantă , ci variază lejer în funcție de sistemul de proiecție adoptat , de suprafață și de numitorul N. În funcție de scară se disting hărți topografice și hărți geografice.
O hartă include informații descriptive care ajută cititorul să interpreteze informațiile de pe hartă. De aceea , componenetele unei hărți pot fi împărțite în două categorii : obiecte geografice și elemente cartografice.
Obiectele cartografice – sunt reprezentate folosind poligoane , linii și puncte.
Elementele cartografice – fac harta mai ușor de interpretat . Ele sunt :
Titlul hărții
Liniile separatoare
Legenda (descrie simboluri folosite pentru a reprezneta obiectele geografice)
Săgeata nord (descrie orientarea hărții)
Bara pentru scară (descrie scara hărții)
Harta este o reprezentare grafică a unei porțiuni din suprafața Pământului în care
puncte, linii si poligoane indică poziția și forma spațială a obiectelor geografice iar
simboluri grafice si texte descriu aceste obiecte. Relațiile spațiale dintre obiectele
geografice sunt implicit reprezentate și trebuie interpretate de către cel căruia i se
adresează harta.
Punctele reprezintă obiecte GIS prea mici pentru a putea fi descrise prin linii
sau poligoane, cum ar fi stâlpi de înaltă tensiune, copaci, fântâni, locuri unde
se petrec diverse evenimente (accidente rutiere, infracțiuni) precum și obiecte
care nu au suprafață, cum sunt vârfurile munților. Punctele se reprezintă
utilizând diverse simboluri punctuale grafice și pot fi însoțite de texte
explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
Liniile reprezintă obiecte GIS prea înguste pentru a putea fi descrise prin
poligoane, cum ar fi drumuri, cursuri de apă, precum și obiecte liniare care au
lungime dar nu au suprafață cum sunt curbele de nivel. Liniile se reprezintă
utilizând diverse simboluri liniare grafice și pot fi însoțite de texte explicative
corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de vedere geometric,
liniile se caracterizează prin lungime.
Poligoanele sunt suprafețe închise reprezentând forma și poziția obiectelor
GIS omogene cum ar fi lacuri, unități administrative, parcele, tipuri de vegetație. Poligoanele se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi, simboluri grafice de hasuri pentru interior și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de vedere geometric, poligoanele se caracterizează prin arie și perimetru.
Harta digitală (baza de date GIS) este o reprezentare la scara 1:1 a unui teritoriu
geografic bine delimitat, informațiile fiind localizate prin coordonate reale (de teren).
În cele ce urmează sunt prezentate principalele elemente ce definesc cele mai
importante prelucrări efectuate asupra datelor digitale cartografice.
1.6 Funcțiile unui GIS
În linii mari, un GIS trebuie sa îndeplineasca urmatoarele funcții sau operații:
• Input. Înainte de a fi utilizate, datele geografice trebuie convertite într-un format
convenabil. Procesul de transformare a datelor sub forma de hărți, în date numerice se
numește digitizare.Tehnologiile GIS moderne permit automatizarea completă a acestui
proces cu ajutorul scanării, doar anumite sarcini minore rămânând a fi rezolvate prin
digitizare manuală cu ajutorul tabletelor digitizoare. În prezent există deja un numar foarte
mare de date în formate compatibile GIS. Ele pot fi obținute de la furnizorii de date și pot fi
încărcate direct într-un sistem informatic geografic.
• Manipulare (prelucrare). La fel ca și în cazul formatului, pentru un anumit proiect
GIS, datele trebuie transformate sau prelucrate astfel încât să fie compatibile cu sistemul
respectiv. Informațiile geografice sunt disponibile la diferite scări. Înainte de a fi întegrate în
sistem, ele trebuie aduse la aceeași scară (grad de detaliere sau acuratețe).
Tehnologiile GIS oferă numeroase instrumente pentru prelucrarea datelor spațiale și eliminarea celor care nu sunt necesare.
• Gestiune. Pentru proiectele mici de GIS este suficienta stocarea informațiilor
geografice sub forma unor fișiere. Totuși, în cazul în care volumul acestor date create, iar
numărul utilizatorilor devine semnificativ, se impune utilizarea unui sistem de gestiune de
baze de date, pentru a ușura stocarea organizarea și gestiunea datelor. Din punct de vedere
structural, exista numeroase SGBD, însă în GIS pâna în prezent modelul relațional s-a
dovedit a fi cel mai util.
• Interogare și analiza. Odată pus în funcțiune sistemul ce conține informațiile
geografice, putem pune întrebari simple de genul: "Cine este proprietarul parcelei din colț?", se pot pune intrebari analitice, cum ar fi: "Unde se află amplasamentele potrivite pentru a construi noi case? ".
• Vizualizarea. În mod tradițional hărțile au fost utilizate pentru explorarea Pamântului și a resurselor sale. Tehnologia GIS, ca o extindere a cartografiei, a sporit eficiența și puterea analitică a hărților tradiționale. Prin intermediul funcției de vizualizare, GIS-ul poatefi folosit pentru a produce imagini – hărți, grafice, animații și alte produse cartografice – ce permit cercetătorilor sa-și vizualizeze subiectele activității lor într-un mod în care nu a mai fost posibil.
1.7 Tipuri de date GIS
Crearea și menținerea datelor reprezintă faza cea mai de durată și mai constisitoare la implementarea unui proiect GIS.
Tipurile principale de date GIS reflectă datele tradiționale găsite pe harta, astfel un GIS utilizează două tipuri de date:
– date spațiale – care descriu locația absolută și relativă a trăsăturii geografice;
– date descriptive (atribute) – care descriu caracteristicile trăsăturii spațiale (pot fi cantitative și/sau calitative).
a) Modele de date spatiale
Datele spațiale tradiționale au fost stocate și reprezentate sub forma de hartă. Trei tipuri primare de modele de date spațiale sunt "implicate" în stocarea digitală a datelor geografice: formatul vectorial, formatul raster și formatul tip imagine.
Formatul de date vectorial
Toate modelele de date sunt concepute pentru stocarea locației spațiale a trăsăturii geografice într-o bază de date. Stocarea vectorială implică utilizarea vectorilor (linii direcționale) în reprezentarea unei trăsături geografice. Data vectorială este caracterizată de utilizarea punctelor secvențiale sau vertecși în definirea unui segment liniar. Fiecare vertex este alcatuit dintr-o coordonată X și o coordonată Y. Liniile vectoriale sunt numite arce și sunt alcătuite din stringuri de vertecși terminați printr-un nod. Un nod este definit ca fiind un vertex care începe și termină un segment de arc. Trăsăturile punctului sunt definite de o coordonată pereche, un vertex. Trăsătura poligonală este definită de un set închis de coordonate pereche. În reprezentarea vectorială, stocarea vertecșilor pentru fiecare trăsătura este importantă, la fel cum este conectivitatea între trasaturi.
Cea mai comuna metodă în păstrarea relaționării spațiale între trăsături este reprezentată de înregistrarea explicită a vecinătății informației în ceea ce este cunoscut ca dată topologică. Topologia este un concept matematic ca are baza în principiile trăsăturii vecinătății și conectivității.
Structura topologică a datelor ne este adesea atribuită ca o structură inteligentă de date, deoarece relationările spațiale între trăsăturile geografice sunt derivate. Din acest motiv modelul topologic este structura de date vectorială dominantă folosită în acest moment in GIS.
O altă structură vectorială de date des utilizată în GIS este structura de date CAD (computer-aided drafting). Aceasta structură este alcatuită dintr-o lista de elemente, nu trăsături, definite de stringuri de vertecși, care definesc trăsăturile geografice ( puncte, linii sau poligoane). Este un excedent considerabil cu acest model de date deoarece segmentul comun (de graniță) între două poligoane poate fi stocat de două ori, câte o dată pentru fiecare trăsătură.
fig. 1.4 – Elementele constitutive ale unui GIS
Puncte
Punctele reprezintă obiecte prea mici pentru a putea fi descrise prin linii sau poligoane, cum ar fi stâlpi de înaltă tensiune, copaci, fântâni, locuri unde se petrec diverse evenimente (accidente rutiere, infracțiuni) precum și obiecte care nu au suprafată, cum sunt varfurile munților. Punctele se reprezintă utilizând diverse simboluri punctuale grafice și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
Arce (linii)
Liniile reprezintă obiecte prea înguste pentru a putea fi descrise prin poligoane, cum ar fi drumuri, cursuri de apă, curbele de nivel. Liniile se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
Poligoane
Poligoanele sunt suprafețe închise reprezentând forma și poziția obiectelor omogene cum ar fi lacuri unități administrative, parcele, tipuri de vegetație. Poligoanele se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi, simboluri grafice de hașuri pentru interior și pot fi însoțite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.
Formatul de date raster
Modelul de date raster incorporeazaă utilizarea structurii de date grid-celula unde zona geografica este împarțită în celule identificate prin rând și coloană. Aceasta structura de date este cunoscută sub numele de raster.
Mărimea celulei într-o structură de date tip mozaic este selectată în baza preciziei și rezoluției datelor necesare utilizatorului. O structură de date tip raster este în fapt o matrice unde orice coordonată poate fi calculată dacă punctul de origine și mărimea gridului celulei este cunoscută. Deoarece celula-grid poate fi mânuită ca un grup de obiecte bi-dimensional în encodarea computerului, multe operații analitice sunt ușor de programat. Topologia nu este un concept relevant cu structurile de date tip mozaic deoarece vecinătatea și conectivitatea sunt implicite în locația unei anumite celule în matricea datelor. În general, majoritatea datelor sunt capturate în format vectorial (ex: digitizare), ele trebuiesc convertite într-o structură de date raster, acest procedeu este numit conversie vector-raster.
fig. 1.5 – Modelul Raster
Selectarea unui model de date particular, vector sau raster, este dependent de sursă și tipul de date și de direcția de folosire a datelor. Procedurile analitice au nevoie de date raster în timp ce altele au nevoie mai bine de date vectoriale.
Formatul de date tip Imagine
Data de tip imagine este adesea utilizat pentru a reprezenta date grafice. Termenul de imagine, prin definiție, reprezintă o reproducere electronică a unei imgini, iar in mediul GIS diferă semnificativ de datele tip raster. Datele tip imagine sunt folosite pentru a stoca imagini de teledetecție, scene satelitare sau ortofotograme, fotografii, planuri scanate, documente. Datele tip imagine sunt utilizate ca date de fundal sau ca atribut grafic. Datele tip imagine cele mai folosite în teledetecție sunt imaginile satelitare și ortofotoplanurile.
Imaginile Satelitare
Nici o altă combinare între două științe și tehnologii nu a generat mai mult interes și aplicații decât îmbinarea dintre teledetecție și explorarea spațiului.
Programul satelitar Landsat (Land Remote Sensing Satellite Program) începe pe 23 iulie 1972 cu scopul de a urmări evoluția stării vremii, ulterior modificat pentru culege date asupra suprafeței terestre,într-o manieră sistematică, repetitivă cu rezoluție medie și în benzi multispectrale.
Programul satelitar SPOT (Systeme Probatoire d’Observation de la Terre) a fost demarat în anul 1978 de către guvernul francez. La scurt timp, se asociază acestui proiect și Belgia și Suedia. Scopul programului era de a lansa o serie de sateliți de observare a suprafeței terestre. Condus de către Centrul Național Francez de Studii Spațiale (CNES), programul SPOT s-a dezvoltat pe scară internațională, astăzi cuprinzând stații de recepție la sol și de distribuție a datelor localizate în peste 20 de țări.
Avantaje si dezavantaje dintre formatul de date vector si raster
Datele Vectoriale
Avantaje:
– datele pot fi reprezentate la rezoluția și forma originală fără generalizare.
– output-ul grafic este mai estetic (la fel ca în reprezentarea cartografică tradițională)
– majoritatea datelor sunt în forma vectoriala, nu este necesară nici o conversie.
– precizia locației geografice a datelor este mentinuță
– permite codificare eficientă a topologiei și ca rezultat mai multe operații eficiente care necesită informație topologică (proximitate, analiză de retea, etc)
Dezavantaje:
– locația oricărui vertex necesită o stocare explicită.
– pentru analiza efectivă, data vectorială necesită conversie într-o structură topologică
– topologia este statică, asa că orice actualizare sau editare a datei vectoriale necesită reconstruirea topologiei
– algoritmii pentru funcțiile de manipulare și analiză sunt complecși și necesită procesare intensivă.
– manipularea intensivă limitează funcționalitatea pentru seturi mari de date (cu număr mare de trăsături)
– datele continue, cum ar fi datele de elevație, nu sunt reprezentate efectiv in forma de vector;
– analiza spațiala și filtrarea în cadrul poligoanelor este imposibilă.;
– datorită tehnicii de stocare a datelor, analiza lor este usor de programat si usor de executat;
– datorita naturii hărților raster, sunt ideale pentru modelare matematică și analiza cantitativă ;
– sistemele grid-celula sunt compatibile cu dispozitivele care au raster ca bază de vizualizare;
– mărimea celulei determină rezoluția la care data este reprezentată,
– este destul de dificil sa reprezinți corect trăsături liniare, acestea depinzând de rezoluția celulei
– legpturile rețelei sunt dificil de stabilit.
fig. 1.6 – Tipuri de rețele
Procesarea datelor atribut asociate poate fi impovaratoare daca exista seturi mari de date. Hărțile raster prin definiție reflectă doar un atribut sau o caracteristică pentru o zonă. Pe lângă cerințele crescute de procesare aceasta poate induce probleme în integritatea datelor datorită generalizarii sau alegerii nepotrivite a mărimii celulei. Majoritatea hărților rezultate din sistemul grid-celula nu sunt conforme cu necesitățile de calitate cartografice.
Este dificil să compari sau sa clasifici softurile GIS care folosesc modele de date diferite. Unele pachete utilizează structuri vectoriale pentru introducerea datelor, editate și afișare dar convertesc în raster pentru orice analiză; alte pachete oferă ambele tehnici integrate, de analiză raster și vectorială.
b) Modele de date atribut
Datele atribut reprezintă informații descriptive despre trăsături sau elemente care pot fi editate sau colectate în baze de date. Pot include orice tip de informație care poate fi aGISnată unei entități (evenimente, locații, etc).
Atributele sunt reprezentare ca simboluri grafice . De exemplu , drumuri sunt desenate cu diferite gromisi de linii, modele, culori și etichete pentru a reprezenta diferite tipuri ; cursurile de apă sunt desenate cu linii albastre și etichetate cu numele lor ; școlile sunt reprezentate folosind un simbol special; lacurile sunt colorate cu diferite nuanțe de albastru în funcție de adâncime ; pădurile cu verde ; etc.
Modele separate sunt utilizate în stocarea și menținerea datelor atribut pentru soft-urile de GIS. Aceste modele pot exista în înteriorul soft-urilor sau pot fi în baze de date externe.
Cele mai comune modele de date sunt:
Modelul tabular reprezintă maniera în care pachetele de aplicatii GIS își stochează datele atribut. Acest model stochează datele atribut ca fișiere secvențiale de date cu formate fixe (delimitate de virgula pentru datele ASCII) pentru locația valorilor atributului într-o structură de înregistrare predefinită. Acest tip de model nu se mai foloseste deoarece prezintă probleme în verificarea integrității datelor și capabilității limitate de indexare a înregistrărilor sau atributelor.
Modelul ierarhic, organizează datele într-o structură tip arbore. Data este structurată de sus in jos într-o ierarhie de tabele. Fiecare nivel din ierarhie poate avea un număr nelimitat de subalterni, dar orice subaltern poate avea un singur superior. Acest model este orientat pe seturi de date foarte stabile, unde relaționările primare ale datelor sunt infrecvent modificate sau deloc.
Modelul rețea, organizează datele într-o structură tip rețea, unde fiecare coloană poate fi conectată de oricare alta. Ca și structură arbore, structura rețea poate fi descrisă în termeni de superior și subaltern cu specificația că orice subaltern poate avea mai mult de un superior. Acest model prezintă aceleași flexibilități limitate ca și modelul ierahic.
Modelul relațional, organizează datele in tabele. Fiecare tabel este identificat de un nume unic și este organizat în rânduri și coloane. Fiecare coloană dintr-un tabel are un nume unic. Coloanele stochează valori pentru un atribut specific (ex. înâlțimea unui copac). Rândurile reprezintă o înregistrare în tabel, iar fiecare rând este conectat separat la o trăsătură spațială. Fiecare rând este alcătuit din mai multe coloane, fiecare coloană conține o valoare specifică pentru trăsatură geografică. Datele sunt stocate în mai multe tabele care sunt unite sau referențiate între ele prin coloane comune (câmpuri relaționale). În mod normal coloana comună este un numar de identificare pentru trăsătura geografică aleasă.
Bazele de date relationale sunt cel mai larg folosite pentru administrarea atributelor datelor geografice.
Modelul relational este atractiv deoarece:
– prezintă simplitate în organizarea și modelarea datelor;
– flexibilitate în manipularea datelor;
– eficiență în stocare;
fig. 1.7 – Structura Geodatabase
Modelul orientat pe obiecte, manageriază datele prin obiecte. Un obiect reprezintă o colecție de elemente de date și operații care împreună sunt considerate o singură entitate. Această concepție este interesantă deoarece interogarea este foarte naturală.
1.8 Modalități de achiziție a datelor
Achiziția datelor este procesul de convertire a datelor din forma în care există într-una care poate fi utilizată de un GIS. (Aronoff , 1989)
Pentru că datele spațiale pot fi obținute dintr-o foarte mare varietate de surse, trebuie făcută o diferențiere între achiziția datelor noi și a celor existente.
Achiziția datelor noi se poate face cu :
aparate de măsură (exemplu : stația totală – pentru date ce provin din măsurătorile de teren)
metode fotogrammetrice (bazate pe evaluarea fotografiilor aeriene)
GPS (sistem de poziționare prin satelit)
radarul subpământean (când poziția obiectelor este necunoscută)
metode de scanare cu laser (realizează doar modele digitale ale terenului)
camera de luat vederi
Cele mai utilizate surse de date spațiale sunt : hărțile existente, imaginile satelitare și fotografiile aeriene.
Sursele de date descriptive (atribute) pot fi analogice (cartoteci, notișe , acte, etc) sau digitale (baze de date, sisteme informaționale, fișiere , tabele , etc ). De menționat că datele noi se pot introduce direct în GIS . Datele existente trebuiesc controlate și actualizate înainte de a fi introduse în GIS.
În mod constant calitatea datelor trebuie verificată. Aceasta trebuie să fie în concordanță cu cerințele aplicațiilor și influențează decisiv eficiența utilizării unui GIS.
Caracteristici de calitate sunt considerate :
întreținerea datelor (actualizarea)
proveniența (culegătorul de date , sursa, etc)
dreptul de modificare a datelor
accesibilitatea (securitatea datelor , drepturile de licență, etc)
caracteristicile datelor (structura datelor , precizia, consistența , completitudinea, etc )
1.9. Managementul unui GIS
Un factor deosebit de important pentru funcționarea eficientă a unui GIS îl constituie administrarea volumului mare de date spațiale. Această administrare se află într-un sistem complex de relații cu : structura de date, problema propusă pentru studiu, platformele hardware și software, dar, nu în ultimul rând, și cu managementul interfeței umane. Administrarea instalațiilor GIS poate implica deasemeni protejarea și instrucția personalului. Interfața umană poate fi adesea trecută cu vederea dând preferință poate, specificațiilor hardware sau cumpărării de noi database digitale.
Este la fel de importantă cunoașterea organizației personal ca și considerarea valorilor și beneficiilor funcționării GIS. Ca urmare, managementul GIS trebuie să includă programe de pregătire interne și externe, publicații referitoare la personal, ca și cele referitoare la hardware, software și date.
In legatură cu evoluția unui GIS, cu cât acesta este mai integrat într-o organizație largă de sisteme informaționale, forma de “output” se poate schimba. Rezultatele analizei GIS pot fi trecute direct în asfel de sisteme; astfel, output-ul poate lua mai repede forma ( ca hartă ,tabel, raport), ca un fișier care prevede direct input într-un alt sistem-computer.
fig. 1.8 Schema utilizării GIS de către autoritățile locale
Numeroase companii care au utilizat GIS în afacerile lor, au remarcat :
fluidizarea serviciilor pentru clienți
reducerea costurilor achizițiilor de teren, printr-o mai bună analiză
reducerea costurilor de întreținere a flotei, printr-o logistică mai bună
analize rapide de date, care au permis luarea de decizii optime
GIS reprezintă un instrument ideal pentru practicieni într-un domeniu larg de câmpuri de aplicare. În prezent este utilizat constant în departamentele guvernamentale, autorități locale, organizații comerciale, organizații preocupate de mediul înconjurător.
2. Ridicări topografice
Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurarea distanțelor dintre punctele de frângere și prin măsurarea unghiurilor în punctele de frângere ale traseului poligonal.
De obicei traseul drumuirii se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute, în acest mod determinându-se coordonatele punctelor de frângere .
2.1 Clasificări
Clasificarea drumuirilor se poate face:
1. În funcție de numărul punctelor de sprijin
– drumuire sprijnită la capete pe puncte de coordonate cunoscute – 2 puncte de coordonate cunoscute (figura 2.1);
fig 2.1 – Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute
– drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și orientări – 4 puncte de coordonate cunoscute (figura 2.2);
fig. 2.2 –Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și orientări
– drumuire cu punct nodal – câte două puncte de coordonate cunoscute la capătul fiecărei drumuiri și un punct de sprijin pentru viză din punctul nodal (figura 2.3);
fig. 2.3 – Drumuire cu punct nodal
– drumuire în vânt – un punct sau două de coordonate cunoscute aflate la unul din capetele drumuirii (figura 2.4).
fig. 2.4 –Drumuire în vânt
2. În funcție de forma traseului poligonal
– drumuiri întinse – se pornește din două puncte de coordonate cunoscute și se oprește pe alte două puncte de coordonate cunoscute (figura 2.5);
fig. 2.5 – Drumuire întinsă
– drumuiri în circuit închis – se pornește din minim două puncte de coordonate cunoscute și se închide traseul pe aceleași două puncte (figura 2.6);
fig. 2.6 – Drumuire cu circuit închis
2.2 Rețele de sprijin
2.2.1 Generalități
Un sistem de referință topografic ia naștere prin stabilirea unui corp de referință , a unei suprafețe de referință , a unui punct de referință sau a unei valori inițiale de referință bine fundamentate matematic sau fizic. Descrierea matematică sau fizică a sistemului de referință și materializarea lui pe teren conduce la noțiunea de rețea de referință.
În practică s-a procedat la o separare a sistemului de referință (în locul unui sistem de referință tridimensional) , alegându-se un sistem planimetric bidimensional și un sistem de altitudine unidimensional.
Modul de alcătuire și dezvoltare al rețelelor de sprijin pentru ridicări specifice topografiei inginerești depinde de :
mărimea suprafeței teritoriului ce urmează a fi ridicat
densitatea și natura detaliilor care interesează
scara și precizia planului topografic care rezultă în urma ridicării
pentru suprafețe > 25 km2
rețeaua de sprijin planimetrică se dezvoltă în trei etape :
rețea principală , care poate fi realizată sub formă de triangulație , trilaterație , poligonometrie de precizie
rețea secundară (de îndesire) , care se realizează prin poligonometrie de clasele I și II , intersecții compensate riguros
rețea de ridicare , care se realizează de regulă prin drumuiri de teodolit
rețeaua de sprijin altimetrică se realizează în două etape :
prin nivelment geometric echivalent preciziilor ordinelor II-IV , realizându-se poligoane
rețea de ridicare , care se realizează prin nivelment geometric de ordinul V sau prin nivelment trigonometric
pentru suprafețe cuprinse între 2.5 km2 și 25km2
rețeaua de sprijin planimetrică se realizează în două etape :
rețea principală , care poate fi realizată sub formă de rețea poligonometrică de clasele I și II
rețea de ridicare
rețeaua de sprijin altimetrică se realizează în două etape:
prin nivelment geometric echivalent preciziilor ordinelor III și IV , realizaându-se poligoane
rețea de ridicare , care se realizează prin nivelment geometric de ordinul V sau prin nivelment trigonometric
2.2 Metode de ridicare
2.2.1. Metode fotogrametrice de ridicare
Procedeul , cu cel mai mare randament și cel mai modern la ora actuală , de realizare a planurilor la scări mari – 1:1 000 , 1:500 , sau la scări mai mari ca acestea (planuri de situție , planuri topografice speciale, etc) , utilizate în faza de studii și proiectare în construcții este ridicarea aero-fotogrammetrică.
Fotogrammetria analitică și cea digitală , în condițiile utilizării unor camere moderne , de mare rezoluție , pentru preluarea imaginilor și a unor echipamente moderne de zbor , combinate cu sistem de poziționare continuă a acestora , oferă posibilitatea obținerii unor planuri la scară mare , de o deosebită fidelitate, în zonele cu acoperire mare (orașe , zone industriale, etc.) sau în zonele accesibile.
Produsele finale , grafice, și analitice , conduc la realizarea planurilor de situație la scară mare , la obținerea modelului digital al terenului și la determinarea unor elemente necesare aplicării pe teren a unor proiecte de construcții.
Trebuie menționat că precizia planurilor la scară mare , obținute prin mijloace fotogrammetrice , nu este satisfăcătoare decât în cazul utilizării unor mijloace tehnice moderne (atât în faza de preluare a imaginii cât și în cea de prelucrare a acestora) . Pentru a evita acest impediment , este necesar ca , în proporție de 30-40 % din volumul lucrărilor de ridicare fotogrammetrică , să se execute operațiuni complementare , prin metode topografice, rezultând o metodă combinată (foto-topografică) , ce oferă posibilitatea obținerii unor planuri la scări mari de foarte bună precizie și fidelitate.
2.2.2 Metode topografice de ridicare
Ridicarea detaliilor topografice
În condițiile în care este creată baza topografică de ridicare (rețele de sprijin planimetrice și altimetrice) determinarea coordonatelor și cotelor punctelor caracteristice ale detaliilor topografice se realizează prin urmatoarele metode :
metoda coordonatelor polare (radierii)
metoda coordonatelor rectangulare
metoda radierii , de ridicare altimetrică a detaliilor (utilizând nivelmentul geometric sau trigonometric)
2.2.2.1 Metoda radierii , de ridicare planimetrică a detaliilor
Principiul constă în măsurarea , din punctul A al laturii de sprijin AB , a unghiului orizontal ω și a distanței orizontale D , până la punctul C de detaliu, căruia îi vom determina coordonatele rectangulare plane în funcție de coordonatele cunoscute ale punctului A și de elementele măsurate pe teren:
ΘAC = ΘAB + ω
XC = XA + D*cos ΘAC , YC = YA + D*sin ΘAC
Datorită erorilor inerente care intervin la măsurarea unghiurilor și distanțelor , se va determina poziția punctului C`, deplasat fațp de poziția corectă a punctului C cu valoarea Δc, compusă dintr-o abatere transversală Δu , și o abatere longitudinală Δs.
Abaterea standard de poziție a punctului C va fi dată de relația :
σ2C = σ2u + σ2s , unde
σs – abaterea standard a deplasării longidutinale , care se acceptă că este egală cu abaterea standard de măsurat a distanțelor
σs – abaterea standard a deplasării transversale, generată de abaterea standard de măsurare a unghiurilor orizontale:
fig. 2.7 – Metoda ridicării , de ridicare planimetrică a detaliilor
2.2.2.2 Metoda coordonatelor rectangulare , de ridicare planimetrică a detaliilor
Metoda se utilizează la ridicarea detaliilor topografice care se desfășoară predominant de o parte și de alta a unui aliniament de referință (AB) , care poate fi o latură a unei drumuiri , iar terenul este aproximativ orizontal (α < 5g) . Metoda se poate utiliza la ridicarea punctelor caracteristice ale fațadelor clădirilor și a punctelor caracteristice ale rețelelor tehnico-edilitare în localități , precum și la ridicarea limitelor de parcele, a conturului lacurilor sau a malurilor râurilor, etc.
Principiul metodei constă în măsurarea din punctul A al laturii de referință , pe aliniamentul AB, a abscisei AC1 = d1 = a până la piciorul perpendicularei ridicată cu ajutorul unui echer topografic de la aliniament la punctul de detaliu C (β = 100 g) . Pe noua direcție se măsoară ordonata C1C = d2 = b până la punctul C al detaliului topografic care trebuie ridicat până la aliniamentul AB .
La această metodă se utilizează mijloace simple de măsurare : panglici, rulete, echere topografice , etc.
fig. 2.8 Metoda coordonatelor rectangulare , de ridicare planimetrică a detaliilor
2.3 Ridicarea rețelelor tehnico – edilitare
Ridicările în detaliu ale rețelelor tehnico –edilitare (de suprafață și subterane) au drept scop determinarea poziției în plan și pe înălțime a acestora. Produsele analitice și frafice rezultate în urma ridicărilor topografice la scară mare oferă informații diverse asupra :
traseul rețelelor
poziția în profil longitudinal
poziția și secțiunile transversale ale căminelor de racordare, vizitare , etc.
poziția instalațiilor anexe
tipul , adâncimea de pozare , diametrul , materialul din care sunt confecționate diverse categorii de rețele, etc
Planurile la scări mari ale localităților și zonelor industriale trebuie să conțină sau sa aibă ca anexe planuri tematice ale rețelelor tehnico –edilitare , pentru a avea o imagine completă a zonei respective, pentru a răspunde astfel diverselor scopuri de proiectare și execuție a construțiilor , exploatare normală a acestora, reconstruiri, extinderi, intervenții , etc.
Ridicarea topografică în plan este aproximativ aceeași pentru toate categoriile de rețele. În zonele construite , abaterea standard de poziție reciprocă a traseelor rețelelor față de fundațiile construcțiilor se admite în limitelele a ± (0,10 – 0,15) m . În zonele neconstruite, aceasta poate ajunge până la ± 0,50 m .
Precizia ridicărilor altimetrice a traseelor rețelelor tehnico – edilitare depinde de cerințele de asigurare a cotelor și pantelor din proiect. Pentru canale și conducte de scurgere gravitaționale se vor executa ridicări prin nivelment geometric , iar valorile abaterilor standard de poziție în plan vertical se admit în limitele valorilor ± (0,5 -1,00) cm. La conductele sub presiune (scurgere forțată ) este admisă utilizarea nivelmentului trigonometric , datorită preciziei mai mici solicitate la determinarea pantei. La traseele de cabluri adâncimea de pozare se poate determina prin măsurători simple , față de suprafața terenului.
2.3.1 Metoda directă
Metoda directă se aplică în cazurile în care rețelele tehnico- edilitare au elemente constructive la suprafață (capace , cămine, etc.) și în subteran (radiere, vane, console) care permit stabilirea poziției traseului și a cotelor acestor elemente. Metoda utilizează aparatură și procedee topografice , este cea mai simplă ș oferă cea mai mare precizie în ridicările de execuție.
Determinarea poziției axelor rețelelor tehnico- edilitare și a instalațiilor anexe se face în raport de baza topografică de ridicare planimetrică și altimetrică .
Ca poziției în plan orizontal se determină :
poziția centrelor căminelor de vizitare
poziția vârfurilor de frângere ale traseelor față de baza planimetrică sau de axele construcțiilor
Ca poziție în plan vertical se determină :
cotele capacelor căminelor de vizitare
cotele de pozare a conductelor, canalelor , cablurilor în fiecare cămin
aceste cote se determină prin nivelment geometric tehnic, în raport cu baza altimetrică de sprijin
2.3.2 Metoda indirectă
Metoda indirectă se aplică în cazurile în care tețeaua subterană nu poate fi determinată în plan și pe înălțime , deoarece nu există elemente constructive la suprafațp și nici planuri și profile cu situțoa acestora .
Metoda indirectă poate avea mai multe procedee , în funcție de condițiile concrete din teren:
Procedeul ridicărilor fotogrammetrice
procedeul ridicărilor fotogrammetrice la scară mare , care se poate utiliza cu suficient de bune rezultate în cazul rețelelor existente, în terenuri descoperite (schele petreoliere , schele de gaze de sondă , etc)
Sondajul terenului
se utilizează în incintele industriale , în cazul în care nu există planuri de amplasare ale rețelelor
este un procedeu destul de costisitor și de dificil , deoarece presupune săparea de șanțuri transversale pe trasee probabile , la intervale de 50- 100 m , identificându-se traseul rețelei.
acest procedeu se aplică în condițiile în care aceasta rămâne ultima posibilitate de evidențiere a traseului rețelelor tehnico – edilitare
Ridicarea topografică cu ajutorul detectoarelor electromagnetice
se utilizează la determinarea poziției în plan și a adâncimii de pozare a conductelor și a traseelor de cabluri ale rețelelor tehnico – edilitare existente în cazul în care documentația topografică de la faza de execuție nu există , există dar nu conține suficiente date , elementele de construcție de suprafață (cămine, vane) se află la distanțe mari
detectoarele electromagnetice servesc pentru localizarea cu ușurință a traseului și adâncimii de pozare a cablurilor și conductelor metalice sau de altă natură.
detectoarele electromagnetice clasice se compun din trei elemente principale :
un emițător de joasă frecvență (1000 – 2000 Hz) cu sursă de alimentare
receptor cu cască , purtat de operator
baston cu bobină detectoare
Determinarea poziției în plan
Modul de lucru :
se cuplează emițătorul la conducta metalică ce traversează căminul de vizitare (în cazul procedeului prin contact direct sau legătură galvanică*)
*legătură conductivă
se face legătura la pământ
emițătorul generează în jurul conductei metalice un câmp magnetic variabil , care este detectat de bobina detectoare
emițător
sursa de alimentare
priza de pământ
cablu de legătură
cămin de vizitare
conductă
baston
bobină detectoare
receptor
căști
se deplasează bastonul , cu bobina detectoare orientată perpendicular pe traseul conductei, balasându-l transversal pe direcția traseului conductei, astfel încât în cască să se obțină semnal maxim (a)
pentru control și creșterea preciziei , se orientează bobina detectoare paralel cu traseul și se determină a doua oară poziția conductei în același punct, după semnalul minim din cască (b)
se marchează punctul astfel determinat , urmând a se determina poziția planimetrică prin metode topografice
Determinarea adâncimii de pozare
Mod de lucru :
se așează bobina detectoare sub un unghhi de 50g
se deplasează bastonul , cu bobina detectoare, transversal pe axa traseului conductei (determinată planimetric în prealabil) la dreapta și la stânga , până în momentul în care semnalul din cască devine minim (se stinge)
se marchează pe teren punctele A și C obținute
se măsoară distanța b între aceste puncte
se calculează adâncimea de pozare a conductei , cu relația :
Observații :
procedeul prin contact dă randament la determinarea traseului unei conducte metalice saua unei cabluri până la o distanță de 1-2 km
la procedeul inductiv , emițătorul trebuie montat pe tronsoane de câte 150 m
din experiența practică , în condiții favorabile , eroarea de determinare a poziției în plan a axelor conductelor și cablurilor este de ± 10-15 cm
până la o adâncime de pozare de 1-2 m, precizia de determinare a valorii la care se află conducta sau cablurile este de ± 10-15 cm
2.4. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete pe puncte de coordinate cunoscute si laturi cu orientări cunoscute. Prelucrarea prin metoda clasică
1. Date inițiale:
Puncte de coordonate cunoscute A, B, C, D care au fost identificate pe teren si apoi marcate.
Puncte noi, de frângere ale drumuirii, ce au fost stabilite în funcție de criteriile anterioare și care se marchează.
2. Măsurători:
În fiecare punct de stație se măsoară direcțiile orizontale, unghiurile verticale și distanțele înclinate cu instrumente alese în funcție de precizia dorită.
3. Etape de calcul:
„a. Calculul distanțelor orizontale
b. Calculul orientărilor și compensarea lor
b1. Calculul orientărilor laturilor de sprijin
b2. Calculul orientărilor provizorii ale laturilor de drumuire
Θ’1 = Θi ± 200 G + ω1
Θ’2 = Θ’1 ± 200 G + ω2
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Θ’n-1 = Θ’n-2 ± 200 G + ωn-1
Θ’n = Θ’n-1 ± 200 G + ωn
b3. Calculul neînchiderii pe orientări și a corecțiilor de neînchidere pe orientări
dacă:
unde: ,
unde c reprezintă precizia de citire a instrumentului și n numărul de stații din drumuire.
Dacă condiția toleranței este îndeplinită se calculează corecția:
b4. Calculul corecției unitare pentru orientări
b5. Calculul orientărilor definitive
Θ1= Θ’1 + qΘ
Θ2 = Θ’2 + 2qΘ
– – – – – – – – – – – – – – – – –
Θn-1= Θ’n-1 + (n-1)qΘ
Θn = Θ’ + nqΘ
pentru control se verifică dacă Θn compensat = Θf calculat din coordonate.
c. Calculul coordonatelor relative și compensarea lor
c1. Calculul coordonatelor relative provizorii
δx’1,2 = d1,2 cos Θ1 δy’1,2 = d1,2 sin Θ1 δh’1,2 = d1,2 ctg α1
δx’2,3 = d2,3 cos Θ2 δy’2,3 = d2,3 sin Θ2 δh’2,3 = d2,3 ctg α2
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
δx’n-1,n = dn-1,n cos Θn-1δy’n-1,n = dn-1,n sin Θn-1δh’n-1,n = dn-1,n ctg αn-1
c2. Calculul neînchiderii pe creșterile de coordonate și a corecțțiilor de neînchidere pe creșterile de coordonate
se calculează eroarea planimetrică totală:
dacă: e≤T
eh≤Th
unde T și Th sunt:
, pentru intravilan și terenuri cu pantă < 5g;
, pentru extravilan și terenuri cu pantă > 5g;
.
Dacă condițiile impuse de cele trei toleranțe sunt îndeplinite se trece la calculul corecțiilor cx, cy, și ch.
cx= vj – ve= – ex
cy = vj – ve = -ey
ch = vj – ve = -eh
c3. Calculul corecțiilor unitare
d. Calculul coordonatelor relative compensate
e. Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire
„
2.4.1 Îndesirea rețelei în vederea ridicării detaliilor
2.4.1.1. Recunoașterea terenului
Au fost identificate imobilele și construcțiile din vecinătatea acestora pentru care trebuie întocmit planul topografic. În continuare s-a făcut recunoașterea întregii zone ce trebuie ridicată, iar pe baza datelor culese din teren s-a întocmit o schiță care conține:
perimetrul zonei de măsurat;
punctele cunoscute din zonă;
traseul drumuirii;
organizarea măsurătorilor.
2.4.1.2 Identificarea punctelor topografice de sprijin existente în zonă
În urma operațiunii de recunoaștere a terenului s-au indentificat punctele topografice cunoscute GPS1, GPS2, GPS3, GPS4. Datorită pozițiilor optime ale acestor puncte și ale vizibilității dintre ele, s-a stabilit ca ridicarea zonei să se execute cu ajutorul unei drumuiri sprijinite la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute combinată cu metoda radierii pentru ridicarea detaliilor topografice.
Tabelul 5.1 – Inventar de coordonate al punctelor de sprijin vechi
2.4.1.3 Măsurători și calcule
După realizarea etapelor anterioare de marcare și materializare a punctelor următoarele operații sunt cele de măsurare a unghiurilor și a distanțelor. Astfel s-a ralizat o drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute, punctele cunoscute fiind GPS1, GPS2, GPS3, GPS4 coordonatele X,Y,Z ale acestora fiind determinate prin intermediul tehnologiei GNSS.
Pentru realizarea corectă a măsurătorilor s-au realizat următoarele operații:
Instalarea aparatului în punctul stație ale cărui coordonate sunt cunoscute, centrarea și și calarea acestuia, pornirea stației totale ți realizarea setărilor necesare ridicărilor detaliilor.
Orientarea în stație, prin introducerea în memorie a coordonatelor proprii și a punctelor de orientare.
Vizarea punctului de orientare, introducerea cotei, înălțimii aparatului și a prismei
Vizarea prismei din punctul stație, realizarea măsurătorilor si înregistrarea acestuia în memorie.
Această operație sa realizat pentru toate punctele stație din cadrul proiectului.
În cadrul proiectului s-au determinat 73 de puncte stație în care s-au realizat atât determinări planimetrice cât și altimetrice, aceste date fiind necesare pentru realizarea planului topografic.
Pentru efecutarea măsurătorilor cu o precizie ridicată, s-a folosit aparatului Sokkia Set 630 RK. Caracteristicile principale ale acesteia : precizia este de ± 2’’ la măsurarea unghiurilor și având în vedere că radierea detaliilor s-a realizat prin intermediul prismelor, distanța maximă de vizare este de 5 km.
După efectuarea măsurătorilor urmează etapa de birou prin care se calculează corecțiile aduse unghiurilor și distanțelor în vederea compensării drumuiri. Astfel s-a realizat o compensare clasică.
Compensarea drumuirii încadrate pe puncte de coordonate cunoscute prin metoda clasică este un procedeu de compensare prin care distribuie neînchiderile pe fiecare punct stație în afară de punctele de capăt ale drumuirii. Compensarea urmează o succesiune bine definită:
Traseul drumuirii este format din 6 puncte de stație, primul punct fiind GPS1 din care s-a făcut orientarea spre punctul cunoscut GPS2. Măsurătorile au fost realizate prin metoda turului de orizont în cele două poziții ale lunetei și sunt prezentate în Tabelul 2.1.
Figura 2.1 – Traseul drumuirii sprijinite la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute
Etape de calcul a coordonatelor punctelor de stație
a. CALCULUL DISTANȚELOR ORIZONTALE
Formula aplicată:
DGPS2-S1 = LG58-A100 sin αG58-A100 = 55.58 [m]
DS1-S2 = 58.70 [m]
DS2-S3 = 37.50 [m]
DS3-S4 = 49.7 [m]
DS4-GPS3 = 35.92 [m]
ΣDij= 237.40 [m]
b. CALCULUL ORIENTĂRILOR ȘI COMPENSAREA LOR
b1. Calculul orientărilor laturilor de sprijin
Formula aplicată:
ΘGPS2-GPS1 = 309.9750 G
ΘGPS3-GPS4 = 301.8946G
b2. Calculul orientărilor provizorii ale laturilor de drumuire
Formula aplicată:
Θ’1 = Θi ± 200 G + ω1
Θ’2 = Θ’1 ± 200 G + ω2
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Θ’n-1 = Θ’n-2 ± 200 G + ωn-1
Θ’n = Θ’n-1 ± 200 G + ωn
Θ’GPS2-S1 = 283.9641G
Θ’S1-S2 = 287.4033G
Θ’S2-S3 = 206.2846G
Θ’S3-S4 = 167.6597G
Θ’S4-GPS3 = 214.0678G
Θ’GPS3-GPS4 = 301.8949G
G n = 6 stații de drumuire.
b3. Calculul neînchiderii pe orientări și a corecțiilor de neînchidere pe orientări
Formula aplicată:
eΘ = 2.68 CC
unde:
TΘ = 7.34 CC
b4. Calculul corecției de neinchidere pe orientări
Formula aplicată: cΘ = vj – ve = -eΘ
cΘ = – 2.68 CC
b5. Calculul corecției unitare pentru orientări
Formula aplicată:
qΘ = -0.447 CC
b6. Calculul orientărilor definitive
Formula aplicată:
Θ1 = Θ’1 + qΘ
Θ2 = Θ’2 + 2qΘ
– – – – – – – – – – – – – – – – –
Θn-1 = Θ’n-1 + (n-1)qΘ
Θn = Θ’ + nqΘ
ΘGPS2-S1 = 283.9641G
ΘS1-S2 = 287.4032G
ΘS2-S3 = 206.2845G
ΘS3-S4 = 167.6595 G
ΘS4-GPS3 = 214.0676 G
ΘGPS3-GPS4 = 301.8946 G
Pentru control se aplică formula:
ΘGPS3-GPS4 compensat = Θf calculat din coordonate
301.8946 G = 301.8946 G
c. Calculul coordonatelor relative și compensarea lor
c1. Calculul coordonatelor relative provizorii
Formula aplicată:
δx’1,2 = d1,2 cos Θ1 δy’1,2 = d1,2 sin Θ1 δh’1,2 = d1,2 ctg α1
δx’2,3 = d2,3 cos Θ2 δy’2,3 = d2,3 sin Θ2 δh’2,3 = d2,3 ctg α2
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
δx’n-1,n = dn-1,n cos Θn-1 δy’n-1,n = dn-1,n sin Θn-1 δh’n-1,n = dn-1,n ctg αn-1
δx’GPS2,S1 = -13.853[ m] δy’GPS2,S1 = – 53.826[ m ] δh’GPS2,S1 = -0.9 [m]
δx’S1,S2 = -11.540 [m] δy’S1,S2 = -57.555 [m] δh’S1,S2 = -1.34 [m]
δx’S2,S3 = -37.318 [m] δy’S2,S3 = 24.175 [m ] δh’S2,S3 = -0.58 [m]
δx’ S3,S4 = -43.424 [m ] δy’S3,S4 = -7.873 [m] δh’S3,S4 = -0.21[ m]
δx’S4,GPS3 = -35.047 [m ] δy’S4,GPS3 = – 7.873 [m] δh’S4,GPS3 = -0.12 [m]
Σδx’ij=-141.183 Σδx’ij= – 98.775 Σδx’ij=-3.15
c2. Calculul neînchiderilor pe creșterile de coordonate și a corecțiilor de neînchidere pe creșterile de coordonate
Formula aplicată:
,
,
,
Se calculează eroarea planimetrică totală cu formula:
e = 0.00356 m
dacă e≤T
eh≤Th
unde : ,pentru intravilan și terenuri cu panta < 5 G;
T = 0.0937 m
Th = 0.09744 m
Dacă condițiile sunt îndeplinite se trece la calculul corecțiilor utilizând formulele:
cx = vj – ve= – ex, cx = – 0.003 m
cy = vj – ve = -ey, cy = – 0.001 m
ch = vj – ve = -eh, ch = 0 m
c3. Calculul corecțiilor unitare
Se aplică formula:
kx = – 4.40 [mm/100m]
ky = – 0.55 [mm/100m]
kh = 0 [mm/100m]
c4. Calculul coordonatelor relative compensate
Se aplică formula:
δx1,2 = σx’1,2 + kx * d1,2 δy1,2 = σy’1,2 + ky * d1,2 δh1,2 = σh’1,2+ kh * d1,2
δx2,3 = σx’2,3 + kx * d2,3 δy2,3 = σy’2,3 + ky * d2,3 δh2,3 = σh’2,3+ kh * d2,3
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
δxn-1,n = σx’n-1,n + kx * dn-1,n δyn-1,n = σy’n-1,n + ky * dn-1,n δhn-1,n = σh’n-1,n+ kh * dn-1,n
Pentru control se verifică dacă:
δxGPS2,S1 = -13.85 m
δxS1,S2 = – 11.54 m
δxS2,S3 = – 37.32 m
δxS3,S4 = – 43.42 m
δxS4,GPS3 = – 35.05 m
Control:
(-13.85)+ (-11.54)+(-37.32)+(-43.42)+(-35.05) = 406837.793 – 406978.976
– 141.18 m = – 141.18
δyGPS2,S1 = – 53.83 m
δyS1,S2 = -57.55 m
δyS2,S3 = -3.70 m
δyS3,S4 = 24.18 m
δyS4,GPS3 = – 7.87 m
Control:
(-53.83) + (-57.55) + (-3.70) + (24.18) + (-7.87) = 694800.616 – 694899.391
– 98.77 m = – 98.77 m
δhGPS2,S1 = -0.9 m
δhS1,S2 = -1.34 m
δhS2,S3 = -0.58 m
δhS3,S4 = -0.21 m
δhS4,GPS3 = – 0.12 m
Control:
(-0.9)+(-1.34)+(-0.58)+(-0.21)+(-0.12) = 33.13 – 36.28
– 3.15 m = – 3. 15 m
d. CALCULUL COORDONATELOR ABSOLUTE ALE PUNCTELOR DE DRUMUIRE
Se aplică formula:
X2 = X1 + δx1,2 Y2 = Y1 + δy1,2 H2 = H1 + δh1,2
X3 = X2 + δx2,3 Y3 = Y2 + δy2,3 H3 = H2 + δh2,3
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Xn = Xn-1 + δxn-1,n = XC Yn = Yn-1 + δyn-1,n = YC Hn = Hn-1 + δhn-1,n = HC
XS1 = 406823.940 m YS1 = 694746.790 m HS1 = 35.38 m
XS2 = 406812.400 m YS2 = 694689.235 m HS2 = 34.04 m
XS3 = 406775.082 m YS3 = 694685.539 m HS3 = 33.46 m
XS4 = 406731.657 m YS4 = 694709.714 m HS4 = 33.25 m
XGPS3 = 406696.610 m YGPS3 = 694701.841 m HGPS3 = 33.13 m
Tabelul 5.3 – Inventarul de coordonate al punctelor noi
2.4.1.4 Ridicarea planimetrică a detaliilor topografice
Pentru ridicarea detaliilor topografice în plan s-a utilizat metoda radierii executată din fiecare punct al drumuirii prezentate anterior. Datele inițiale sunt constituite de coordonatele X, Y și H ale punctelor S100, S200, S300, S400 calculate anterior în cadrul drumuirii sprijinite la capete.
a. CALCULUL COORDONATELOR PUNCTELOR RADIATE
a1. CALCULUL UNGHIURILOR α’ ȘI α’’ DE ORIENTARE A STAȚIEI GPS2
Se aplică formula:
α’ = ΘGPS2-GPS1 – dirGPS1
α’’ = ΘGPS2-A100 – dirS1
α’ = 250.8506 G
α’’ = 250.8509G
a2. Calculul ponderilor
Se aplică formula:
p1 = DGPS2-GPS1 [km]
p2 = DGPS3-GPS4 [km
p1 = 0.0628 km
p2 = 0.0558 km
a3. Calculul unghiului de orientare al stației GPS2 ca medie ponderată
Se aplică formula:
a4. Calculul orientărilor de la stația G10 la punctele radiate
Se aplică formula:
ΘGPS2-1 = αGPS2 + dir1
ΘGPS2-2 = αGPS2 + dir2
ΘGPS2-3 = αGPS2 + dir3
ΘGPS2-4 = αGPS2 + dir4
ΘGPS2-1 = 176.7249G
ΘGPS2-2 = 323.8057G
ΘGPS2-3 = 243.2241 G
ΘGPS2-4 = 238.1544 G
a.5 Calculul distanțelor orizontale de la stația G10 la punctele radiate
Se aplică formula:
DGPS2-1 = LGPS2-1 * sin zGPS2-1
DGPS2-2 = LGPS2-2 * sin zGPS2-2
DGPS2-3 = LGPS2-3 * sin zGPS2-3
DGPS2-4 = LGPS2-4 * sin zGPS2-4
DGPS2-1 = 31.23 m
DGPS2-2 = 24.47 m
DGPS2-3 = 19.66 m
DGPS2-4 = 43.92 m
a6. Calculul creșterilor de coordonate de la stația GPS2 la punctele radiate
Se aplică formula:
δxGPS2-1 = D G58-1 * cos Θ G58-1 δx GPS2-1 = -29.17 m
δx GPS2-2 = D G58-2 * cos ΘG58-2 δx GPS2-2 = 8.94 m
δxGPS2-3 = D G58-1 * cos Θ G58-1 δx GPS2-3 = -15.30 m
δx GPS2-4 = D G58-2 * cos ΘG58-2 δx GPS2-4 = -36.27m
δyGPS2-1 = DG58-1 * sin ΘA1-1 δyGPS2-1 = 11.17m
σyGPS2-2 = DG58-2 * cos ΘA1-2 δyGPS2-2 = -22.78 m
δyGPS2-3 = DG58-1 * sin ΘA1-1 δyGPS2-3 = -12.35 m
σyGPS2-4 = DG58-2 * cos ΘA1-2 δyGPS2-4 = -24.77m
δhGPS2-1 = DG58-1 * ctg zG58-1 δhGPS2-1 = -0.26 m
δhGPS2-2 = DG58-2 * ctg zG58-2 δhGPS2-2 = 0.28 m
δhGPS2-3 = DG58-1 * ctg zG58-1 δhGPS2-3 = -0.17 m
δhGPS2-4 = DG58-2 * ctg zG58-2 δhGPS2-4 = 0.99 m
a7. Calculul coordonatelor absolute pentru punctele radiate
Se aplică formula:
X1 = XGPS2 + δxGPS2-1 Y1 = YGPS2 + δyGPS2-1 H1 = HGPS2 + δhGPS2-1
X2 = XGPS2 + δxGPS2-2 Y2 = YGPS2 + δyGPS2-2 H2 = HGPS2 + δhGPS2-2
X3 = XGPS2 + δxGPS2-3 Y3 = YGPS2 + δyGPS2-3 H3 = HGPS2 + δhGPS2-3
X4 = XGPS2 + δxGPS2-4 Y4 = YGPS2 + δyGPS2-4 H4 = HGPS2 + δhGPS2-4
X1 = 406808.6271 m Y1 = 694811.7812 m H1 = 36.02 m
X2 = 406846.7315 m Y2 = 694777.8370 m H2 = 36.56 m
X3 = 406822.4931 m Y3 = 694788.2698 m H3= 36.11 m
X4 = 406801.5276 m Y4 = 694755.8413 m H4 = 37.27 m
Etapele de calcul pentru determinarea coordonatelor punctelor radiate au fost parcurse pentru punctele 1, 2, 3 și 4 vizate din stația GPS2 pentru exemplificare.
3. Studiu de Caz
3.1 Aplicația ArcGis
ArcGIS 9.3 este un ansamblu compus dintr-un grup de produse software ale sistemului de informații geografic, produs de ESRI.At the desktop GIS level, ArcGIS can include: ArcReader , which allows one to view and query maps created with the other Arc products; ArcView , which allows one to view spatial data, create maps , and perform basic spatial analysis ; ArcEditor which, in addition to the functionality of ArcView, includes more advanced tools for manipulation of shapefiles and geodatabases ; or ArcInfo which includes capabilities for data manipulation, editing, and analysis. La nivel de început, ArcGIS include: ArcReader care permite vizualizarea și interogarea de hărți create cu alte Arc produse; ArcView care ofera posibilitatea de a vizualiza date spațiale, să creeze hărți și să efectueze analize spațiale de baza; ArcEditor care, în plus față de funcționalitatea de ArcView, include instrumente mai avansate de manipulare a shapefile-urilor și geodatabase-urilor, sau ArcInfo care include capabilități pentru manipularea de date, editare și de analiză. There are also server-based ArcGIS products, as well as ArcGIS products for PDAs . Există, de asemenea, server-based ArcGIS produse, precum și a produselor ArcGIS pentru PDA-uri. Extensions can be purchased separately to increase the functionality of ArcGIS. Extensiile pot fi achizitionate separat, pentru a spori funcționalitatea ArcGIS.
ArcGIS 9.3 îmbunatățește fluxurile de lucru, de la afaceri private la agenții publice, oamenii folosesc ArcGIS pentru a-și îmbunătăți fluxurile de lucru și pentru a rezolva problemelele cele mai stringente.
ArcGIS 9.3 ajută la:
Administrarea bunurilor/datelor inclusiv integrarea sistemelor, gestionarea petițiilor/cazurilor, administrarea arealelor de deservire și gestionarea parților constitutive/clientilor
Planificarea și analiza cum ar fi prognozele meteo și analizele de risc
Operațiunile specifice afacerilor cum ar fi call center-ele/dispeceratele; monitorizarea și crearea de trasee; colectarea de date din teren; inspectii, mentenanță și operațiunile specifice ei;
Constientizarea situațiilor inclusiv deciziile și accesul clienților/publicului ArcGIS 9.3 la nivel de organizație, oferă un set de instrumente pentru modelarea informației geografice pentru a sustine deciziile inteligente și rapide.
ArcGIS 9.3 reprezintă o colecție integrata de produse software GIS care oferă o platforma standard pentru analize spațiale, administrarea datelor si cartografiere. ArcGIS este scalabil și poate fi integrat cu alte sisteme de tip enterprise cum ar fi gestionarea distribuirii comenzilor, securitate și management la nivel executiv. ArcGIS ofera suport pentru lucru la nivel Desktop, Server, Web, și Mobile.
3.2 Etapele de realizare a unui GIS
Pentru început deschidem aplicația ArcCatalog și ne creăm o bază de date. Această baza de date am denumit-o „Licență” (fig. 4.1)
fig. 4.1 – Crearea unei baze de date în ArcCatalog
În continuare trebuie creat un ”feature class” pe care l-am numit „rețea gaz” (fig. 4.2). Acestuia putem sa-i edităm câmpurile de care vom avea nevoie (fig. 4.3).
fig. 4.2 – Crearea unui “feature class” în ArcCatalog
figura 4.3 – Completarea bazei de date cu câmpuri spefice
Am stabilit care vor fi campurile de care avem nevoie pentru început pentru rețeaua de gaz. Acestea sunt:
Amplasament : carosabil, trotuar, spațiu verde , parcare, stație auto, domeniu public
Strada:
Tip material conductă : materialul din care este confecționată conducta (beton , oțel, fontă, pvc, ceramică, plumb)
Tipul rețelei: distribuție, transport, aducțiune, distribuție de la stație
Diametrul conductei
Ulterior mai putem adăuga coloane de câte ori avem nevoie.
Acestea fiind terminate putem deschide ArcMap și să setăm sistemul de coordonate (figura 4.4)
fig. 4.4 – Setarea sistemului de proiecție
În acest moment putem introduce fișierul dwg cu ridicarea topografică a orașului Ianca în ArcMap cu comanda ” Add Data” (în cazul nostru exemplificăm rețeaua de gaz) (fig. 4.5)
fig. 4.5 – Introducerea unui fișier dwg în ArcMap
După încărcarea fișierul dwg cu ridicarea topografică în program (rețeaua de gaz este sub formă de LINE) , deselectăm câmpurile „Annotation„ (care reprezintă notația/amprenta unei entități) ; „Point„ , „Polygon„ ; „MultiPatch„ lăsând doar câmpul “Polyline” și construim un shapefile pe baza figurii. 4.6 și 4.7 :
figura 4.6 – Deselectarea anumitor câmpuri din dwg –ul introdus
figura 4.7 – Etapele de construcție al unui shapefile
După construirea shapefile-lui corespunzător rețelei de gaze trecem la următoarea etapă , aceea fiind încărcarea în ArcMAp prin comanda “Add Data” tabelului pe care l-am construit în ArcCatalog. (fig 4.8)
figura 4.8 – Introducerea tabelului din ArcCatalog în ArcMap
După încărcarea fișierului din “GEODATABASE ” folosim comanda Data Management Tools – General – APPEND (această funcție are rolul de a adăuga fișierele shapefile “Point”,”Polyline”, ”Polygon” în setul de date țintă (fișierul din ArcCatalog)). Aceste operațiuni sunt evidențiate în figurile 4.9 și 4.10 .
fig. 4.9 – Comanda Append
fig. 4.10 – Inglobarea tabelului din ArcCatalog în shapefile
În urma acestor operațiuni rezultă layer- ul “rețea gaz” care este format acum dintr-o bază geografică și o bază de date. fig. 4.11
fig 4.11 – Layer-ul “rețea de gaz”
În acest moment FIELD –urile din tabel sunt goale, ele trebuind populate cu informațiile care ne sunt necesare. Pentru a începe introducerea informațiilor activăm comanda „Start Editing” din câmpul „Editor” după cum se vede în fig. 4.12
fig 4.12 – Comanda Start- Editing
După introducerea atributelor de tip“POLYLINE” introducem atribute unui shapefile de tip “POINT” prin 2 metode:
Prima metodă presupune:
utilizarea comenzii “Add Data” pentru a introduce în ArcMap a fișierul dwg cu ridicarea topografică cu căminele de gaze
după încărcarea dwg-ului cu ridicarea topografică în program (căminele gaz sunt sub formă de POINT) , deselectăm câmpurile „Annotation„ (care reprezintă notația/amprenta unei entități) ; „POLYLINE„ , „Polygon„ ; „MultiPatch„ lăsând doar câmpul “Point” și construim un shapefile
deschidem tabelul cu atribute , selectăm pe rând FIELD urile X și Y
utilizăm comanda CALCULATE GEOMETRY pentru a calcula coordonatele X respectiv Y pentru cele 2 FIELD-uri
etapele sunt evidențiate în următoarele figuri : fig. 4.13 și fig. 4.14
fig 4.13 – Introducerea dwg –ului cămine gaz în ArcMap
fig 4.14 – Calculul coordonatelor în ArcMap
Cea de-a doua metodă presupune :
crearea unui tabel în excel cu următoarele FIELD –uri :
ObjectId (identificarea punctului)
X (coordonata X)
Y (coordonata Y)
Z (coordonata Z)
introducerea punctelor prin intermediul comenzii “Add XY Data” , selectând în prealabil sistemul de coordinate
exportăm fișierul rezultat sub formă de “File and Personal Geodatabase feature classes”
introducem alte attribute/FIELD-uri cu comanda “Start Editing”
etapele sunt evidențiate în următoarele figuri : fig. 4.15 ,fig. 4.16 , fig. 4.17
fig 4.15 – Introducere puncte prin comanda „Add XY Data„
fig 4.16 – Crearea unui shapefile tip POINT
fig. 4.17 – Tabel atribute cămine gaz
După introducerea atributelor de tip “POINT” introducem atribute unui shapefile de tip “POLYGON” . Încărcăm fișierul de tip dwg în program (field-ul CONSTRUCȚII este sub formă de POLYGON) , deselectăm câmpurile „Annotation„ (care reprezintă notația/amprenta unei entități) ; „Point„ , „Polyline„ ; „MultiPatch„ lăsând doar câmpul “Polygon” și construim un shapefile pe baza figurii.4.18 :
fig 4.18 – Crearea unui shapefile tip Polygon
În continuare vom construi în ArcCatalog un tabel corespunzător field- ului „CONSTRUCȚII”. (fig 4.19 )
fig 4.19 – Crearea în ArcCatalog “ feature class” pentru field-ul Construcții
După construirea shapefile-lui și tabelului corespunzătoare field-ului “CONSTRUCȚII” trecem la următoarea etapă , aceea fiind încărcarea în ArcMAp prin comanda “Add Data” tabelului pe care l-am construit în ArcCatalog și înglobarea tabelului construit in ArcCatalog în shapefile –ul corespunzător (fig 4.20) , rezultatul final fiind fig 4.21
fig 4.20 – Comanda Append pentru field- ul Construcții
fig. 4.21 – Tabel atribute al field-ului Construții
Următoarea etapă presupune combinarea tuturor layer –lor de care avem nevoie în această lucrare și simbolizarea corespunzătoare a acestora , operațiuni evidențiate în figurile 4.22 , 4.23 și 4.24
fig 4.22 – Combinarea tuturor field-urilor
fig. 4.23 – Simbolizarea elementelor
fig. 4.24 Legendă Field-uri
3.3 Rezultatele prelucrărilor
După ce am realizat acest GIS pentru managementul rețelelor edilitare din orașul Ianca, următoare etapă logică este exemplificarea utilității lui .
Deoarece are utilități multiple , vom selecta doar 5 pentru exemplificare.
Rețelele edilitare (rețeaua de apă, rețeaua de gaze, rețeaua de canalizare, etc) se uzează în timp și este destul de greu să ținem evidența lucrărilor în format analogic , astfel încât acest GIS rezolvă foarte ușor problema.
Întrebare : Care sunt țevile care trebuiesc schimbate din cauza uzurii ?
Răspuns: fig 4.25 și fig. 4.26
fig. 4. 25 – Interogare conducte care necesită schimbate
fig . 4.26 – Rezultatul interogării cu privire la conductele care necesită schimbate
Putem afla gradul de dezvoltare industrială a orașului evidențiind zonele industriale.
Întrebare : Câte construcții industriale se află în orașul Ianca ?
Răspuns : fig . 4.27 și fig. 4.28
fig . 4.27 – Interogare potențial industrial oraș Ianca
fig. 4. 28 – Rezultat interogare potențial industral al orașului Ianca
Putem afla de ce infrastructură dispune orașul Ianca.
Întrebare : Care sunt străzile asfaltate din orașul Ianca ?
Răspuns : fig. 4.29 și fig. 4.30
fig. 4.29 – Interogare asupra infrastructurii din orașul Ianca .
fig. 4.30 – Rezultat interogare asupra infrastructurii din orașul Ianca
Putem afla într-un mod subtil dezvoltarea economică și socială a orașului făcând interogări cu privire la numărul de case cu etaj din orașul Ianca.
Întrebare : Câte construcții din Ianca mai mari de 70 m2 cu etaj sunt ?
Răspuns : fig. 4.31 și fig. 4.32
fig. 4.31 – Interogare asupra numărului de case mai mari de 70 m2
fig. 4.32 – Rezultat interogare asupra numărului de case mai mari de 70 m2
Un alt scop poate fi pur informativ , GIS-ul oferind informații generale despre o multitudine de elemente .
Întrebare : Ce presiune trece prin conductele de PVC de pe tronsonul Calea Brăilei montate înainte de 10.10.2000 ?
Răspuns : fig. 4.33 și fig. 4.34
fig. 4.33 – Interogare asupra presiunii conductelor ce trec printrun anumit sector
fig . 4.34 – Rezultat interogare asupra presiunii conductelor ce trec printrun anumit sector
4. Concluzii. Contribuții. Dezvoltări ulterioare
4.1. Concluzii
Această bază de date poate ajuta administrațiile locale cu bugete limitate să obțină mai mult din resursele existente prin integrarea datelor din toate unitățile implicate în gospodăria domeniului public al comunității într-un mediu partajat , pentru o mai bună planificare și luare a deciziilor.
Un avantaj al bazei de date este că putem să o interogăm cu ușurință și în orice moment dorim pentru a afla informații de exemplu despre presiunea rețelelor de gaz într-o anumită zonă sau despre uzura anumitor conducte cu doar câteva click-uri.
Această aplicație ne ajută să facem rapoarte cu informații utile la un momentdat sau la o anumită lucrare, rapoarte cu privire la situația rețelelor tehnico – edilitare , care ne pot ușura munca și pot reduce timpul petrecut în teren, aceasta ducând la o cheltuială în minus.
4.2. Contribuții
În trecut , procesul de producere al unei hărți de calitate dura minimum 6 săptămâni , necesita 4 specialiști și mii de dolari investiți în hardware specializat. Acum , folosind acest GIS , acest proces necesită o singură persoană , folosirea unei imprimante color durează aproximativ 10 minute, datorită accesării bazelor de date din multiple de departamente , scăzându-se timpul de lucru de câteva sute de ori.
Planificarea lucrărilor , inventarul echipamentelor și analizele devin proceduri automate integrate în sistem.
Având o aplicație a rețelelor tehnico-edilitare , primăria orașului Ianca își poate pregăti din timp strategia cu privire la lucrările de mentenanță a conductelor sau de schimbare a acestora atunci când este cazul .
4.3. Dezvoltări ulterioare
Pe viitor, în fucție de necesități, baza de date poate fi adaptată nevoilor și proiectelor ulterioare. Câteva sugestii ar fi:
realizarea unei baze de date care ar folosi la sistematizarea și conducerea transporturilor (dirijarea autobuzelor , planificarea stațiilor de autobuz , planificarea șoselelor, calculul direct al traseelor optime pentru diverse tipuri de deplasări în interiorul orașelor cuprinzând restricții)
dezvoltarea unei aplicații pentru firmele de telefonie/cablue , aceasta constând în crearea unei baze de date demografică cu scopul de a folosi aceste informații pentru a decide ce servicii să ofere în zonă
realizarea unei bănci de date care ar ajuta firmele de gospodărie a apelor reziduale la găsirea și documentarea canalelor defecte, rău etanșate sau care necesită asanarea
dezvoltarea unei colecții de date cu privire la rețeaua electrică , având ca rezultate localizarea zonelor în care s-au produs căderi de curent , putându-se lua măsuri imediat pentru remedierea defecțiunilor.
5. Deviz Estimativ
5.1 Antemăsurătoarea lucrării
Conform definiței DexOnline antemăsurătoarea reprezintă o evaluare cantitativă referitoare la o lucrare sau la o operație făcută în scris înaintea executării. Această evaluare este piesa necesară pentru elaborarea devizului lucrării și reprezintă totalitatea operațiilor care trebuiesc efectuate în vederea obținerii produsului final: lucrarea. Aceasta se întocmește pentru fiecare categorii de lucrări înscrise în ordine tehnologică.
5.2 Devizul lucrării
Devizul reprezintă o estimare a valorii tuturor activităților de topografie, geodezie, cartografie care se vor desfășura pentru executarea unei lucrări. Acesta se întocmește pe baza unei antemăsurători, care cuprinde cantitățile necesare realizării investiției, acestea fiind evaluate după un proiect tehnic.
Aceasta reprezintă valoarea ofertei care se înaintează clientului înainte de semnarea contractului de către acesta. Devizul cuprinde articole de deviz care eu unități de măsură (km, ha, punct etc.) și cuprinde următoarele resurse: material, manoperă, utilaj, transport etc.
6. Bibliografie
Onose, D. (2004) – Topografie, editura Matrix Rom, București;
Filimon, R.* Botez, M.* Costăchel, A.* Mihail, D.*Rusu, A. (1958) –
Topografie Generală, Editura Tehnică, București
Rusu, A.* Boș, A.* Kiss, A. – Topografie – Geodezie, Editura Didactică și
Pedagogică, București
Manea, R. – Topografie , editura Cartea Universitară, București
Mușat, C. – Topografie
Marcu, C-tin., – Măsurători terestre – fundamente vol. III, editura Matrix Rom, București, 2002
Introducere în GIS (CURS I) – Florian Petrescu
Sisteme informaționale geografice și prelucrarea datelor geografice – Sorin Bănică, Gheorghe Herișanu , Ionel Benea – editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE , București , 2008
Suport Curs GIS
Folosirea tehnicilor GIS în cadastrul imobiliar –edilitar în municipiul Suceava – Conf. dr. ing. Gabriela Biali
Curs GIS Noțiuni Introductive – IRISILVA
Curs GIS http://sig.unibuc.ro
Evoluția Sistemelor Informaționale Geografice (GIS) -http://earth.unibuc.ro/articole/evoluia-sistemelor-informaionale-geografice-gis
GIS Sisteme Informatice Geografice – fundamente practice – Mircea Băduț ,Editura
Albastră , 2006
ESRI România (2007) – Curs ArcGis 9.x
Information geographique et gestion des risques , Revue International de Geomatique , European Journal of GIS and Spatial Analysis , Lavoisir 2006
6. Bibliografie
Onose, D. (2004) – Topografie, editura Matrix Rom, București;
Filimon, R.* Botez, M.* Costăchel, A.* Mihail, D.*Rusu, A. (1958) –
Topografie Generală, Editura Tehnică, București
Rusu, A.* Boș, A.* Kiss, A. – Topografie – Geodezie, Editura Didactică și
Pedagogică, București
Manea, R. – Topografie , editura Cartea Universitară, București
Mușat, C. – Topografie
Marcu, C-tin., – Măsurători terestre – fundamente vol. III, editura Matrix Rom, București, 2002
Introducere în GIS (CURS I) – Florian Petrescu
Sisteme informaționale geografice și prelucrarea datelor geografice – Sorin Bănică, Gheorghe Herișanu , Ionel Benea – editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE , București , 2008
Suport Curs GIS
Folosirea tehnicilor GIS în cadastrul imobiliar –edilitar în municipiul Suceava – Conf. dr. ing. Gabriela Biali
Curs GIS Noțiuni Introductive – IRISILVA
Curs GIS http://sig.unibuc.ro
Evoluția Sistemelor Informaționale Geografice (GIS) -http://earth.unibuc.ro/articole/evoluia-sistemelor-informaionale-geografice-gis
GIS Sisteme Informatice Geografice – fundamente practice – Mircea Băduț ,Editura
Albastră , 2006
ESRI România (2007) – Curs ArcGis 9.x
Information geographique et gestion des risques , Revue International de Geomatique , European Journal of GIS and Spatial Analysis , Lavoisir 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Unui Gis Pentru Managemantul Retelelor Tehnico Edilitare din Orasul Ianca (ID: 120822)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.