Dezvoltarea Turismului Rural ÎN Zonele CU Peșteri DIN Județul Bihor

DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL ÎN ZONELE CU PEȘTERI DIN JUDEȚUL BIHOR

Introducere

Lucrarea de față își propune să prezinte un model de dezvoltare a turismului în mediul rural în zonele cu peșteri din județul Bihor. Acest județ se bucură de una dintre cele mai mari diverstăți ale reliefului din România. Întâlnim toate tipurile de relief, fie că vorbim de câmpi, dealuri sau munți, altitudinea ajungând chiar la 1849 m, pe Vârful Bihor.

Relieful carstic, atât de prezent în județul Bihor, este deosebit de spectaculos. Chiar dacă altitudinele la care acesta este prezent nu sunt mari, frumusețea formelor de relief de originie carstică este una cu totul și cu totul deosebită. Având în vedere acest lucru, ar fi de așteptat ca turismul rural din zonele apropiate acestor peșteri să fie unul deosebit de dezvoltat, lucru ce nu se întâmplă în prezent cu câteva excepții notabile.

Fie că vorbim despre zona central-nordică, unde pe defileul Crișului Repede întâlnim unele din cele mai spectaculoase peșteri din România (Vadu Crișului, Unguru Mare), sau de partea sud-estică a județului, unde platoul Padiș-Cetățile Ponorului abundă într-o varietate dede manifestări spectaculoase ale naturii, în județul Bihor, autoritățile ar trebui să prioritizeze dezvoltarea turismului în aceste zone de rară frumusețe.

Chiar dacă și în prezent, un număr semnificativ de turiști vizitează județul nostru pentru a vizita aceste obiective, situația ar putea fi îmbunătățită semnificativ dacă s-ar putea crea o sinergie între factorii care sunt responsabili de acest domeniu din județul Bihor. Considerăm că turismul în mediul rural, aflat la periferia acestor zone cu peșteri, poate fi consolidat și dezvoltat durabil.

Desigur, în funcție de cadrul geografic al fiecărei zone din județ, strategia de dezvoltare trebuie să difere. Spre exemplu, peșterile din Defileul Crișului Repede sunt ușor și rapid accesibile, zona fiind conectată la DN nr. 1 și la rețeaua CFR dintre Oradea și Cluj Napoca. Și platoul Padiș – Cetățile Ponorului poate fi atins cu transportul auto, în special după ce DJ nr. 76 a fost renovat, acesta legând comuna bihoreană Sudrigiu de Padiș. Totuși, accesul la peșteri este mai dificil, datorit izolării acestora. Trebuie avut în vedere și faptul că este dificil, și ar fi chiar dăunător, să se facă modificări semnificativ pentru a fi afectat mediul înconjurător. Totuși, este necesar ca infrastructura să fie dezvoltată pentru a se crea facilități suplimentare turiștilor.

În cadrul lucrării vom prezenta cadrul geografic general al județului Bihor, cu un accent suplimentar asupra reliefului carstic, îndeosebi peșteri. Vom prezenta și stadiul actual al turismului rural din zonele cu relief carstic și o scurtă istorie a evoluției acestora. În final, vom prezenta câteva sugestii și un plan de măsuri care să ducă la dezvoltarea acestor regiuni.

Caracteristici generale ale conceptului de turism

Turismul reprezintă fără doar și poate una din cele mai importante ramuri economice. De-a lungul timpului, acesta a devenit obiectul a numeroase lucrări de specialitate, o serie de specialiști încercând să îl definească. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” din limba engleză, de la verbul to tour, însemnând a călători, a colinda. Termenul a devenit popular în secolul al XVII-lea în Marea Britanie, fiind preluat ulterior treptat de majoritatea statelor.

Specialiști precum Snack, Baron și Neacșu (2003: 30) prezintă un număr semnificative de definiții ale noțiunii de turism, amintind aici printre alții personalități precum Edmond Picard (1910), Walter Hunziker și Kurt Krapf (1942), Claude Kaspar (1981), dar și antemergători și pionieri precum Littré (1899), Guyer-Freuler (1905), Jean von Schullem (1910). Pentru a ilustra modul în care a evoluat noțiunea de turism, vom prezenta în continuare, în ordine cronologică o serie de definiții.

Littré (1899) considera că „turismul desemnează activitatea unei persoane care călătorește pentru plăcerea sa proprie”. Guyer-Freuier (1905), a definit turismul ca fiind „un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și pe schimbarea mediului ambiental, pe dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

În perioada 1910-1930 au apărut mai multe studii care analizau efectele turismului asupra economiilor naționale ale țărilor. Economistul austriac Jean von Schullern descria în 1910 turismul ca fiind „fenomenul care desemeaza toate legăturile, în special economice, care intră în acțiune pentru rezidenții temporari străini dispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat…”

De asemenea, profesorul belgian Edmond Picard (1910), a definit turismul ca fiind „ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punct de vedere al celui care se deplasează, aI călătorului propriu-zis, ci, in principal, din punct de vedere al valorilor pe care le ia cu el și a celui care, în țările unde sosește cu portofelul doldora, profită direct și indirect de cheltuielile pe care acesta le face …”. Glücksmann (1930) considera că turismul înseamnă „deplasarea oarnenilor într-un loc în care nu dispun de locuință permanentă” sau, altfel spus, părăsirea temporară a locului de domiciliu.

Începând cu anul 1941, Walter Hunziker și Kurt Krapf au înființat Asociația Internațională a expertilor științifici în turism – AIEST (Association Internationale d'Experts Scientifiques du Tourisme) cu scopul de a promova într-un cerc mai larg de colegi, rezultatele cercetărilor științifice și pentru a dezvolta relațiile științifice internaționale din acest domeniu. Aceștia considerau turismul ca fiind „un ansamblu de relații și fenomene care rezultă din deplasarea sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”.

Matthieson și Wall (1982:1) au afirmat că turismul se referă la următoarele aspecte, (Mason, 2009:5):

circulația temporară a persoanelor către destinații situate în afara locului de muncă și de reședință;

activitățile intreprinse pe parcursul șederii in cadrul destinațiilor alese;

facilitățile create pentru satisfacerea nevoilor clienților.

Profesorul Claude Kaspar (1991) se referea la turism ca fiind „ansamblul relațillor faptelor constituite din deplasarea și sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliu și nici locul principal al activității profesionale”, definiție acceptată și de Association Intemationale d'Experts Scientifiques du Tourisme.

În același an, Organizația Mondială a Turismului (WTO, 1991) a definit turismul ca fiind: „activitatea unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă mai scurtă de un an, scopul principal al călătoriei fiind altul decat exercitarea unei activități remunerate îtl locul vizitat”, cu scopul de a ajuta activitatea celor care realizau statistici in turism (Mason, 2009:5).

Autori precum Snack, Baron și Neacșu (2003:19) definesc turismul ca fiind „un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călatorii de agrement sau în alte scopuri, realizate prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și prin industriile adiacente care concură la satisfacerea nevoilor de consum turistic”.

Andrei Stănculescu (2009:3), profesor universitar la Academia de Studii Economice, descrie noțiunea de turism ca fiind „ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare.

Observăm prin urmare că definițiile care privesc turismul au evoluat în ultimul secol, făcând referire fie la activitățile desfășurate de persoane, specialiști precum Guyer-Freuler (1905) sau Glücksmann (1930), sau la aspectele economice ale activităților de turism, cum este cazul unor autori precum Jean von Schullern și Edmond Picard (1910), Walter Hunziker și dr. Kurt Krapf (1942), Snack, Baron Neacșu (2003), Stănculescu și Micu (2009).

Deși există numeroase definiții ale notiunii de turism, în esență, turismul reprezintă ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și rămânerea temporară a persoanelor în afara reședinței lor, scopuri de „loisir” (petrecerea timpului liber).

Burkhart și Medlik (1981:41) au identificat două categorii în ceea ce privește defiinițiile turismului. Acestea sunt:

Definițiile tehnice – care încearcă să sublinieze diferite tipuri de activități ale turistului, cu scopuri statistice sau legislative. Liga Națiunilor a fost prima entitate politică care a definit turistul din acest punct de vedere, in 1937, ca fiind „o persoană care călătorește mai mult de 24 de ore în afara țării sau a locuinței sale, iar excursionistui este acea persoană care stă într-o destinație mai puțin de 24 de ore”.

Definiții conceptuale – care sunt într-un relativ contrast cu primele. Nash (1981) a definit turismul dintr-o persspectivă antropologică, apreciind că „în centrui oricărei definiții a turismului este persoana pe care o considerăm a fi turist.” Nash analizează ulterior turismul și din perspectiva motivării și a practicilor turiștilor, acesta considerând că turismul este activitatea realizată de „o persoană care are timp liber și călătorește.” Smith dezvoltă această idee cu o referință mult mai explicită asupra motivării, turistul fiind „o persoană care are timp liber și care vizitează de bună voie un loc cu scopul de a experimenta o schimbare” (Sharma 2004:162 după Smith 1989:1).

Din definițiile relatate mai sus reiese faptul că studiile de specialitate acordă un interes minor criteriului distanței minime de deplasare, punând prim plan criteriul timpului,turismul presupunând cel puțin o înnoptare în fara Iocalității de reședință sau de origine a persoanei.

„Turismul” rămâne un termen care este supus diverselor interpretări, cu o varietate largă de definiții și de descrieri propuse în literatura de specialitate. Acest lucru reflectă, pe de o parte, natura multidisciplinară a subiectului, iar pe de altă parte, „natura abstractă a conceptului turismului” (Sharma 2004:100 după Burns și Holden, 1995:5).

Principalele forme de turism întâlnite în majoritatea studiilor de specialitate sunt următoarele: (Snack, Baron și Neaeșu 2003:92; Caccomo 2007:145; Stănciulescu și Micu 2009:4):

Turismul intern (domestic tourism) – se referă la rezidenții dintr-o țară care călătoresc doar în cadrul teritoriului propriu

Turismui emițător (outbound tourism) – se referă la rezidenții unei țări care călătoresc într-o țară străină;

Turismul receptor (inbound tourism) – se referă la cei care nu sunt rezidenți (sunt străini) și călătoresc într-o anumită țară

Din combinarea acestor forme de turism s-au desprins (Snack, Baron și Neacșu 2003:92-93; Caccomo 2007:146; Ispas 2010:11):

Turismul interior – compus din turismul intem și turismul receptor;

Turismul național – compus din turismul intern și turismul emițător;

Turismul internațional – compus din turismul emițător turismul receptor.

Peșterile din județul Bihor

Peșterile din Munții Pădurea Craiului

Munții Pădurea Craiului sunt situați în extremitatea vestică a Munților Apuseni. Altitudinea lor variază, de la vest (aproximativ 350-450 m) la est (în apropiere de cota de 1000 m). Acești munți nu se remarcă printr-un relief proeminent, fiind vorba în fapt de o platformă lungă brăzdată de porțiuni plane și vârfuri dominante. Munții Pădurea Craiului se disting însă prin văile mari, canioanele profunde și relieful carstic. Specialiștii au descoperit că formațiunile calcaroase și dolomitice din această zonă sunt foarte vechi, în special de vârstă triasică, fiind formațiuni care alternează acest tip de roci cu roci care nu sunt carstificabile, precum argilitele, conglomeratele sau gresiile, dar pe care se onstituie relețe hidrografice semnificative, precum bazinul Crișului Repede în nord, respectiv bazinul Crișului Negru în sud. Rețeaua hidrografică este una impresionată, fiind nu mai puțin de 14 bazine secundare în nord și 5 astfel de bazine în sud (Bleahu 1976: 40).

Datorită formei de relief prezentate mai sus există un număr impresionant de peșteri în această zonă. Amintim pentru început Peștera cu Apă de la Bulz, situată la o distanță de aproximativ 6 km. de halta CFR Stâna de Vale, „constituie un coridor unic, ascendent, cu numeroase obstacole pe parcurs”. Peștera are o intrare înaltă 4 m, fiind ocupată de un lac subteran, fapt ce face aceasta să nu fie vizitabilă decât cu o barcă de cauciuc, deci neprietenoasă pentru turiștii care nu sunt împătimiți de speologie. De asemenea, Peștera cu Apă din Dealul Cornilor reprezintă o peșteră greu de vizitat, deși are o intrare relativ mare. După parcurgerea primei încăperi, galeria se îngustează și se bifurcă într-un număr de galerii secundare. Această peșteră este situată la 13 kilometri în amonte de comuna Bulz, pe dealul omonim, situat pe malul stâng al Văii Iadului. Această peșteră este „importantă pentru studiul speleogenezei și sedimentologiei prin martorii de eroziune existenți la diferite nivele”. Vizitarea peșterii necesită încălțări adecvate, precum și surse de lumină proprii (Bleahu 1976: 41).

O altă peșteră cu apă este cea din Valea Leșului, situată pe versantul drept al văii cu același nume, la o distanță de aproximativ 3 kilometri de confluența dintre Valea Iadului și cea a Leșului, existând posibilitatea unui itinerariu de la Peștera cu Apă de la Bulz. Distanța dintre localitatea Bucea și Peștera cu Apă din valea Leșului este de aproximativ 27 kilometri. Peștera este una „orizontală dezvoltată în calcare jurasice, activă, debitoare, parcursă de un pârâu ce face mai multe meandre”. Această peșteră este una protejată, vizitarea ei putând fi realizată doar în prezența unui ghid turistic. Vizizarea ei este dificilă întrucât în urma unor precipitații abundente, specifice acestei zone, se poate realiza doar cu ajutorul unei bărci de cauciuc și a unei cordeline pentru legarea acesteia (Bleahu 1976: 42).

O peșteră extrem de cunoscută este Peștera Vântului. Aceasta este cea mai lungă peșteră din România, având o lungime totală de peste 42 de kilometri .Ea este sitută pe versantul stâng al Crișului Repede, fiind ușor accesibilă de la stația CFR Șuncuiuș, fiind pe drumul ce duce către tabăra cunoscută sub numele de „Castel”, de-a lungul unui drum paralel cu Crișul Repede. Despre intrarea principală cunoaștem că este la o altitudine de 300 m, și a fost dată în folosință începând cu 1960. Peștera este străbătută de curenți de aeri puternici, de aici venind și denumirea de Peștera Vântului. Aceasta este una impresionată, atât prin dimensiunile ei, cât și prin formațiunile cartstice pe care le regăsim. Peștera a fost declarată monument al naturii, dar nu poate fi vizitată decât în prezența unui ghid și a unui echipament adecvat, doar în anumite condiții (Bleahu 1976: 43-44).

Alte peșteri din regiune mai puțin cunoscute sunt Peștera Moanei (situată pe malul drept al Văii Mișidului la o distanță de aproape 5 km de confluența acesteia cu Crișul Repede), Peștera Bătrânului (situată în platoul carstic din localitatea Zece Hotare, la o distanță de aproximativ 7 km. de la halta CFR Vadu Crișului), Peștera Igrița (de unde au fost scoase cantități însemnate de oase de urs de cavernă și alte animale seculare, precum și material arheologic, situată fiind „în contrafortul stîncos care constituie bordura nordică a Munților Pădurea Craiului, în dreptul localității Peștera”, fiind la aproximativ 4,5 km distanță de halta CFR și având „o importanță remarcabilă pentru unele forme troglobionte descrise de aici: coleopterele Drimeotus (s.str.) kovacsi kovacsi, Duvalius (Duvaliotes) redtenbacheri”) (Bleahu 1976: 43-45).

Peșterile din Munții Bihor

Munții Bihor sunt pozițiționați în centrul Munților Apuseni, fiind situați la intersecția Munților Gilău, Vlădeasa, Codru Moma și Metaliferi. Din acest punct de vedere, Munții Bihor contrastează cu grupele adiacente, identificarea acestora fiind mai simplă din acest punct de vedere. Geografii au identificat două subunități în cadrul acestora: partea sudică, cunoscută ca și Masivul Biharea, respectiv partea nordică, comun cunoscută doar sub numele de Bihor. Din punct de vedere geologic, Munții Bihor au construcție complexă. Relieful carstic se remarcă prin platouri situate la altitudini de aproximativ 1200 m și prin exisența a unui număr mare de văi afluente ale râurilor semnificative precum Crișului Negru (ex: Crișul Pietros, Valea Aleu, Valea Sighiștel, Izvoarele Crișului Negru), Valea Someșului Cald și văile afluente ale Arieșului (ex: Valea Albacului, Gârda Seacă, Ordâncușa) (Bleahu 1976: 50).

Geografii consideră că în pereții platourilor „sunt săpate peșteri (fosile și active) ve marchează adîncirea treptată a văilor”. De asemenea, aceștia apreciază că „fără a prezenta suprafețe carstice atît de întinse ca Munții Pădurea Craiului sau Munții Banatului, Munții Bihor se bucură de o faimă mult mai mare în ce privește carstul și peșterile”, lucru explicat „prin prezența unor obiecte carstice cu totul remarcabile prin dimensiunea lor (Cetățile Ponorului, Ghețarul Scărișoara, Cheile Galbenii, Cheile Someșului Cald etc), dar mai ales prin ambianța peisagistică de o deosebită frumusețe și sălbăticie, determinate de altitudinea mare pe care nu o ating celelalte carsturi de platou de la noi din țară” (Bleahu 1976: 51).

Versantul vestic al Munților Bihor este traversat dinspre nord spre sud de mai multe văi importante precum Valea Mezidului, Valea Budureasa (unde nu există peșteri semnficiative), Valea Crișului Pietros, Valea Chișcău, Valea Sighiștel sau Valea Crișului Negru. În cadrul acestui versant, Peșterea de la Meziad reprezintă fără doar și pote una din principalele obiective turistice, ea fiind constituind „unul dintre cele mai mari goluri subpămîntene din Transilvania și în același timp ușor accesibilă”. Peștera este situată la aproimativ 3 km în direcția est față de satul Meziad, fiind ușor de ajuns din Beiuș. Peștera poate fi vizitată și în urma unui circuit montan pe Valea Iadului.

În volumul Peșteri din România, peștera este descrisă ca fiind fosilă, doar într-o mică porțiune fiind străbătută de un pârâu subteran. Această peșteră are trei deschider semnificative, fiind ascendentă întrucât diferența de nivel dintre intrarea principală și cel mai înalt punct este de 78 m. Are o lungime de peste 5 km și se distinge prin intrarea principală. Aceasta este situată la o altitudine de 397 m și este de-a dreptul gigantică, având o înălțime de 16 m, și o lățime de 10 m. De formă semicirculară, aceasta duce spre o sală foarte spațioasă, ce constituie practic antreul peșterii. Peștera de la Meziad are o galerie principală și două etaje. În peșteră se mai distinge puntea Gâtul Dracului, galeria Turnului Roșu, fântîna lui Iacob (ce reprezintă o aglomerare masivă de formațiuni, cu un remarcabil bazin de apă), Sala Oaselor, Ponorul, Sala Parchetată ș.a. Peștera de la Meziad este ușor de vizitat, mai ales în urma lucrărilor efectuate în ultimii ani ce au determinat ca aceasta să fie mult mai accesibilă (Bleahu 1976: 52-53).

O altă peșteră distinctivă din Munții Bihor este cea de la Ferice, aflată în apropierea satului omonim din comuna Buntești. Conform specialiștilr, aceasta are o lungime de 260 m și este în fapt un culoar înalt și larg care prezintă câteva diverticule laterale. În partea anterioară a peșterii este un culoar cu podeaua acoperită de zn strat de grohotiș și argilă. În porțiunea mediană a peșterii este un canal activ în timp ce în partea terminală se întâlnește o podea neregulată. Specialiștii consideră că „Peștera de la Ferice nu are podoabe deosebite dar este interesantă prin formele de săpare: nivele de eroziune, septe de coroziune, adaptare la structură etc” (Bleahu 1976: 52-53).

Pe Valea Crișului Negru întâlnim un număr relativ mic de peșteri. Aceasta este poziționată între izvoarele văii propriu-zise și Depresiunea Beiuș, în apropierea localității Nucet. Peștera de la Fânațe, situată pe versantul stâng al Văii Bulzuli, se află în apropierea drumului ce leagă localitățile Lunca și Băița. Peștera are o galerie unică, situată orizontal, având o lungime de 270 m. Accesul este liber și facil, în prezența unor mijloace proprii de ilumnare (Bleahu 1976: 57).

O altă peșteră din această regiune este cea cunoscută sub numele de Porțile Bihorului. Aflată în Valea Coșuri, pe partea de dreaptă a acestui afluent al Crișului Negru, în apropiere de confluența cu Valea Calului. Specialiștii apreciază această peșteră ca fiind un „fenomen carstic de mare amploare, constituit dintr-un aven accesibil pe la bază” în care „se deschide o galerie modestă, de obicei inundată, care funcționează ca o resurgență”. De altfel, Porțile Bihorului reprezintă un caz de formare a unui aven de prăbușire, a cărui pereți au fost fasonați ulteriorr prin apa de prelingere. Peștera este una spectaculoasă și ușor de vizitat, întrucât nu există niciun fel de dificultăți (Bleahu 1976: 58-59).

În Munții Bihorului, de o importanță deosebită este Bazinul Padiș-Cetățile Ponorului. Acesta este delimitat de culmi ale căror înălțime este cuprinsă între 1200 m și 1400 m, acoperind o suprafață de aproape 36 km2. Platoul Padiș este situat în partea de nord a zone, fiind „o mare depresiune aluvionară situată la 1200 m altitudine, ciuruită de doline și în care vin să se piardă, la contactul cu calcarele, pâraiele născute pe rocile impermeabile ale muntelui Măgura Vânătă”. În această zonă domină cu precădere dolinele și ponoarele. Platoul Padiș nu adăpostește însă decât două peșteri semnificative: Peștera din Padiș, respectiv Peștera Șura Boghii. Platoul se remarcă în schimb prin existența altor forme de relief. Spre exemplu, Poiana Ponor este un bazin situat la sud de Padiș, aflat la o altitudine mai joasă, și care reprezintă singura polie din România, adică o depresiune închisă, de origine carstică, cu fundul aproape plat, atingând dimensiuni de la câțiva kilometri, la zeci de kilometri. Groapa de la Barsa reprezintă un alt bazin interesant, mult mai mic (2 kilometri lungime și unul lățime). Acesta adăpostește în schimb mai multe fenomene carstice interesante cum ar fi dolinele, ponoare, un lac de dolină, arcade naturale dar și patru peșteri mari: Peștera Neagră, Peștera de la Zăpodie, Ponorul de la Zăpodie și Ghețarul de la Barsa.

Peștera Neagră de la Barsa este cunoscută de localnici și sub denumirea de Huda de sub Cuculeul de Fier. Situată în depresiunea închisă Groapa de la Barsa, intrarea în peșteră se face la altitudinea de 1100 m. Peștera este greu accesibilă pentru turiști, întrucât intrarea în aceasta se realizează pe scări, fiind necesare și corzi, respectiv pitoane, precum și mijloace de iluminare pentru 10 ore în cazul în care se dorește străbaterea integrală a peșterii.

Ghețarul de la Barsa, aflat la o distanță de 900 de m de la intrarea în Peștera Neagră, reprezintă o peșteră complexă, care cuprinde galerii fosile și active, care este situată în plan descendent și care are o lungime de aproape 3 km, cu o denivelare de 112 m. Chiar la gura peșterii se ajunge coborânf pe o pantă de 40 grade, care este acoperită de un strat de grohotiș și vegetație. Partea superioară a acestei peșteri, până la sifon, este disponibilă oricărui turist care are mijloace de iluminare.

Peștera de la Zăpodie, aflată în cadrul aceluiași complex și explorată în mod profesionist pentru prima dată la mijlocul secolului trecut, este situată la o distanță de 6 kilometri de Padiș, fiind situată în apropierea drumului dintre Padiș și Poiana Bălăeasa. Specialiștii apreciază că „Peștera de la Zăpodie reprezintă «subteranizarea» întregii Gropi de la Barsa. Cursul Sudic, care vine din Peștera Neagră, drenează astfel micul bazin închis Ștevia Lupii, pîraiele central-sudice din Groapa de la Barsa, ca și rețeaua de doline din jurul Ghețarului de la Focul Viu. Cursul Nordic drenează Ghețarul de la Barsa și toate dolinele și pîraiele central-nordice din Groapa de la Barsa. Face excepție Pârâul Zăpodie, care se drenează printr-o peșteră proprie: Ponorul Zăpodie”

Un punct de maxim interes pentru turiști îl constituie Ghețarul de la Focul Viu. Cunoscută și ca Peștera Eschimșilor, aceasta este situată pe o cumpănă de apă dintre bazinul Padiș-Cetățile Ponorului și bazinul Văii Galbena. Peștera este una descendentă și este săpată în calcare tithonice. În aceast peșteră este un bloc de gheață ce are o grosime de 14 m, având un volum e de aproximativ 12.000 m3. Ghețarul de la Focul Viu este al doilea ghețar subteran din țară după cel care poate fi vizitat la Scărișoara. Peștera este amenajată parțial, vizitarea ei în zonele superioare nu necesită mijloace proprii de iluminare sau echipament special (Bleahu 1976: 64-69).

De un mare interes pentru specialiști este rețeaua subterană din Lumea Pierdută. Aceasta poate fi vizitată prin mai multe avenuri precum Avenul Geamăta sau Avenul Negru. Rețeaua are o lungime de 2437 m și este săpată în roci de calcar tithonice. Geografii consideră că Avenul Geamăta reprezintă „unul dintre cele mai interesante sisteme endocarstice din țară prin varietatea formelor și a proceselor morfogenetice, punînd în evidență mai ales formarea avenelor de prăbușire”. Datorită complexității formelor de relief, această rețea este greu accesibilă pentru turiști, accesul fiind restricționat doar pentru speologii experimentați, întrucât este nevoie de scară și corzi. Peștera de la Căput este de asemenea greu de vizitat, chiar dacă prezintă forme caristice interesante, fiind recomandată vizitarea ei doar în perioade de secetă, întrucât întrucât în cazul unor precipitații abundente, nivelul apei crește brusc, fapt ce ar putea determina ca vizitatorii să rămână blocați în aceasta. (Bleahu 1976: 61).

În schimb, Cetățile Ponorului reprezintă unul din cele mai vizitate atracții turistice din județul Bihor. În ciuda mărimii impresionante și a importanței pe care acestea le au, Cetățile Ponorului au fost relativ târziu menționate în divese lucrări de speciliatate, abia începând cu anul 1866. Începând însă cu secolul XX, ele au devenit un punct de interes pentru lumea speologiei dar și pentru turiștii de zi cu zi. Acestea sunt situate la capătul de aval al Văii Cetăților, în punctul situat cel mai jos din întregul bazin Padiș – Cetățile Ponorului, la o altitudine de 950 m. Se ajunge la acest obiectiv în cadrul unui circuit turistic care poate fi realizat complet în aproimativ 5-6 ore, pornind de pe platotul Padiș.

Galeria principală are o lugime de aproximativ 2 kilometri, fiind una din cele mai mari din țară ca și deschidere. Aceasta este străbătută de un râu subteran cu un debit impresionant, fiind unul dintre ele mai puternice râuri subterane din țară. Geografii consideră că „Cetățile Ponorului sînt, prin amploarea lor, formațiunea carstică cea mai importantă din țară. Din punct de vedere geologic ea permite observarea în detaliu a elementelor structurale, iar morfologic prezintă o mare gamă de forme de eroziune și de reliefare a elementelor litologice și structurale”. Cetățile Ponorului au fost declarate monument al naturii, însă pot fi vizitate de turiști, în condițiile în care au surse de lumină, până în Sala Taberei din galeria subterană (Bleahu 1976: 63).

Bauzinul Văii Galbenii din cadrul bazinului Padiș-Cetățile Ponorului este brăzdat de Valea Galbenii, o vale liniară lungă de 10 km, are o parte superioară numită Valea Luncșoarei, care curge printr-un caninon de calcar în care se găsesc mai multe peșteri. Specialiștii consideră că „în ansamblu, bazinul Văii Galbenii este deosebit de interesant prin numărul mare de formațiuni carstice, prin sălbăticie și prin frumusețe. Zona de maxim interes este însă cea din jurul Izbucului Galbenii, una dintre cele mai sălbatice și grandioase zone carstice din țara noastră, declarată monument al naturii”.

Printre peșterile importante din Valea Galbenă se numără și cea cu aluviuni, fiind în imediată apropiere a unul loc foarte frecentat de către turiști, Poaina Florilor, la o distanță care poate fi făcută în aproximativ 20 de minute. Peștera cu aluviuni din Valea Galbenei are o lungime de aproximativ 500 m, având o intrare largă. Se remarcă Sala baldachinului, aflată la o altitudine de 667 m, care are dimensiuni „impuătoare” (21 de metri lungi, 15 metri înălțime), fiind marcata de un baldachin de mondmilich imens.

Peștera din Dealul Vîrseci, Peștera Pacific sau Peștera din Curu Dealului este de asemenea una din peșterile foarte vizitate de către turiști, fiind pe versantul stâng al Văii Galbenii. Peștera are o singură galerie, situată pe un singur nivel. Gura peșterii are 15 m lățime și 14 înălțiume. Aceasta nu este ocrtotită și nu prezintă dificultăți pentru turiști (Bleahu 1976: 68-69).

Și bazinul Someșului Cald adăpostește o serie de peșteri și monumente carstice de mare interes. În volumul Peșterile din România se spune că în acest bazin, „Calcarele sînt prezente de la primele fire de apă ale văii, care își taie apoi un canion adînc, iar după 5 km de la izvoare ea scapă definitiv de încleștarea calcarului. Pe această porțiune însă apa a scris în calcar una dintre cele mai pasionante povești, plină de ciudățenii și neprevăzut, fapt care a adus chiar denumirea, necunoscută de localnici, dar populară între turiști, de Bazarul Someșului Cald” (Bleahu 1976:79-80).

O primă peșteră care poate fi vizitată este Cetatea Rădesei, foarte frecentată de turiști și care se află în valea Someșului Cald, chiar în apropierea izvoarelor acestui râu. Peștera este un activă, cu o lungime de 260 m, fiind săpată în calcarele tithonice. Intrarea în aceasta este una impunătoare, având o lungime de aproximativ 7 m și o înălțime de peste 15 m, având o formă ovalară care este alungită pe verticală. Peștera este ușor de parcurs, fiind recomandat pentru turiști ca aceștia să aibă și o lanternă.

Peștera Zmeilor, chiar dacă este de mici dimensiuni, este una din cele mai cunoscute în această zonă. Peștera este situată pe versantul drept al Văii Ponor, un afluent al Someșului Cald aflat în amonte de Ic Ponor. Intrarea este una triunghiulară, având o lățime de 7,5 m și o înălțime de 3,5 m. Aceasta este situată la vaza unui perete stâncos, aflat în mijlocul pădurii. Pentru a se intra în peșteră trebuie coborâtă o antă acoperită cu grohotiș, intrându-se ulterior într-o sală de dimensiuni mari, Sala Domnului. Și această peșteră este ușor de vizitat, neexistând mari dificultăți pentru turiști.

În apropierea granițelor dintre județul Bihor și județele adiacente există un număr mare de alte obiective turistice de interes. Ghețarul de la Vârtop, Ghețarul Scărișoara, Huda Orbului, Peștera de la Pojarul Poliței, Peștera de sub Zgurăști, Peștera Poarta lui Ionel ș.a. În cadrul bazinului Padiș – Cetățile Ponorului se află punctul de intersecție între județele Bihor, Alba și Cluj, fapt ce determină ca multe peșteri și obiective turistice care nu sunt neapărat pe raza administrativă a județului Bihor să poată fi totuși ușor de vizitat (Bleahu 1976: 81-84).