Dezvoltarea socio -emoțională a școlarilor mici [623807]

1

Dezvoltarea socio -emoțională a școlarilor mici
prin programe de voluntariat

2
CUPRINS

CAPITOLUL I : EDUCATIA SOCIO -EMOȚIONALĂ LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ
I.1. Conceptul de educație socială și emoțională
I.2. Principiile și obiectivele educației socio -emoționale
I.3. Inteligenț a emoț ională în cercetare și educație
I.4. Educaț ia socio -emoțională în curriculumul primar românesc
I.5. Influențele educației socio -emoționale asupra școlarilor mici

CAPITOLUL II : DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE VIAȚĂ A LE ȘCOLARILOR
PRIN EDUCAȚIE NON FORMALA
II.1. Educația nonformală – dimensiune fundamentală a procesului instructiv -educativ
II.2. Co-existența și interdependența formelor educației
II.3. Activități de educație nonformală specifice dezvoltării socio -emoționale a școlarilor
mici
CAPITOLUL III : VOLUNTARIATUL – ALTERNATIVĂ ÎN EDUCAȚIA
NONFORMALĂ
III.1. Importanța voluntariatului în pro cesul dezvoltării sustenabile
III.2. Voluntariatul aplicat în sistemul educațional românesc
III.2.1. Valentele formative ale voluntariatului
III.2.2. Tipuri de voluntariat
III.2.3. Interdependența activităților de voluntariat și a activităților de educație
nonformală din școli

3
III.2.4. Programe de voluntariat în România
CAPITOLUL IV : PREZENTAREA CERCETĂ RII PEDAGOGICE CU TEMA
„DEZVOLTAREA SOCIO -EMOȚIONALĂ A ȘCOLARILOR MICI PRIN PROGRAME
DE VOLUNTARIAT ”
IV.1. Prezentarea temei de cercetat
IV.2. Coordonatele cercetării
IV.2.1. Obiectivele cercetării
IV.2.2. Ipoteza cercetării
IV.2.3. Variabilele cercetării
IV.2.4. Locul și perioada de desfășurare
IV.2.5. Eșantionarea participanților
IV.2.6. Eșantionul de conținut
IV.2.7. Etapa prexperimentală
IV.2.8. Etapa experimentului formativ
IV.2.9. Etapa postexperimentală
CAPITOLUL V : REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA ACESTORA
CAPITOLU L VI : CONCLUZII
VI.1. Concluziile cercetării
VI.2. Concluzii generale
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

4
Introducere

Dezvoltarea socio -emoțională este unul dintre principalele fundamente ale stării de bine a
copiilor, fiind una dintre premisele adaptării optime a acestora la cerințele mediului înconjurător.
Aceasta constituie fundamentul relațiilor și al interacțiunilor copiilor de acasă, de la școală și din
comunitate, influențând semnificativ succe sul acestora în viață și la școală. Încă din primele clipe
ale vieții lor, copiii stabilesc interacțiuni cu părinții, cu alte persoane din familie, precum și cu alți
copii și adulți. Aceste interacțiuni stimulează dezvoltarea socio -emoțională a copiilor. E xistă,
așadar, o strânsă legătură între planul social și cel emoțional. Ambele dimensiuni se completează
reciproc și sunt interdependente. Interacțiunile sociale reușite conduc la dezvoltarea încrederii în
sine și a autocontrolului.
In general, competența socială și emoțională se referă la abilitatea copilului de a percepe,
de a înțelege, de a procesa, de a manageria și de a exprima aspecte sociale și emoționale ale propriei
vieți ce se reflectă în abilități sociale, abilități interpersonale, abilități intr apersonale și inteligență
emoțională. Aceasta este fundamentală pentru adaptarea individului, iar anumite componente ale
structurii sale reprezintă puternici predictori ai succesului academic. Astfel, copiii cu abilități
sociale reduse sunt de obicei copii timizi, retrași. Aceștia sunt respinși de ceilalți copii, sunt
ironizați, nu sunt integrați în grupul de joacă. Consecințele pe termen lung a dezvoltării precare a
acestei competențe se reflectă în planul învățării (reușite școlare slabe), în planul emoți onal
(anxietate, depresie), în planul adaptării sociale (abandon școlar, delicvență juvenilă, consum de
substanțe etc.).
Abilitățile sociale și emoționale sunt indicatorii a cât de bine se ajustează o persoană față
de mediul social, se adaptează și se schi mbă și, până la urmă al succesului pe care îl va avea în
viață. De fapt, abilitățile de bază ale dezvoltării cum sunt conștiinciozitatea, stabilitatea
emoțională, deschiderea și calitatea de a fi agreabil pot fi chiar mai importante decât inteligența
cogni tivă în determinarea angajabilității viitoare. În ciuda faptului că aceste competențe sunt legate
de importante rezultate pentru viață, poate fi o provocare pentru invățători să găsească moduri
eficiente de a da prioritate, a preda și a evalua abilitățile sociale și emoționale.
Abilitățile de viață pe care copiii le dobâ ndesc la vârsta școlarităț ii mici sunt:
 Dorința de autocunoaștere

5
 Atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți
 Exprimarea nevoilor și emoțiilor
 Aplicarea practică a cunoștințelor învățate la școală
 Lucru l în echipă
 Analiza critică a informațiilor
 Autonomie în gândire
 Implicare socială
 Acceptarea diferențelor de opi nie
 Responsabilitate civică
Dezvoltarea acestor abilități de viață esențiale prin învățarea socială și emoțională este
critică pentru dezvoltarea copilului, deoarece este direct corelată cu succesul și fericirea lui ca
adult. Pentru mulți copii, școala este sin gurul loc unde orice deficiență în aceste abilități poate fi
adresată înainte ca ei să devină membri ai societății.
Combinând aceste abilități cu dezvoltarea celor academice creează experiențe de învățare
de înaltă calitate și medii de învățare care împute rnicesc elevii să fie astăzi, contributori mai
eficienți în clasele lor iar mâine, la locurile lor de muncă sau în comunități.
În domeniul educației, voluntariatul are un rol extrem de important, vizând dezvoltarea
personalității elevilor. Născut din drago stea față de aproapele nostru, dintr -un adevărat spirit civic,
voluntariatul devine din ce în ce mai atractiv pentru tineri.
Dacă educația în spiritul voluntariatului începe din familie (chiar și în formele ei cele mai
simpliste) și este complementată apoi de demersul educativ formal din cadrul instituțiilor de
învățămȃnt (implicit prin educația de tip nonformal), în mod cert va fi exersată ulterior, în cadrul
comunitar al societății, de către adultul responsabil, capabil de acțiune și schimbare. În primul rȃnd
subliniem, deci, importanța și nevoia de implicare a familiei în traseul educațional al copiilor,
întrucȃt plecȃnd dintr -un cadru familial centrat pe reușita școlară a copilului, se asigură baza pe
care va interveni ulterior școala. S -a demonstrat pri n riguroase studii de cercetare că reușita școlară
a copilului este strȃns legată de concepția asupra educației a părinților.
Voluntariatul este activitatea care îi ajută pe școlari să se asigure personal că lumea se
îndreaptă în direcția dorită de ei. Deși mulți oameni definesc voluntariatul superficial spunând că
aceasta reprezintă muncă neplătită a unor oameni, voluntariatul este ceva mult mai profund.

6
Prin voluntariat școlarii investesc întâi în propria persoană și apoi în ceilalți, respectiv lumea î n
mijlocul căreia trăiesc.
Scolarii își pot asuma rolul de voluntar în acțiuni pe care învață să le gestioneze pe cont
propriu, pornind de la probleme pe care le vor identifica ei înșisi. De la acțiuni ce se pot iniția chiar
de la vȃrstele școlarilor mici – problema mediului înconjurător care necesită ecologizare, și pȃnă
la activități de voluntariat mai ample, scolarii sunt antrenați în veritabile exerciții de interacțiune
cu comunitatea într -un spațiu de acțiune pe care învață să -l observe, să -l investig heze, pentru ca
mai tȃrziu, ca adulți respnsabili, să -l poată gestiona și dezvolta.
Dezvoltarea socio -emoțională a școlarilor mici prin programe de voluntariat accentuează
cinci mari obiective:
Conștientizarea – ajută copiii sa capete înțelegere și sensibi litate față de întrega comunitate
și problemele ei; dezvoltă abilitatea de a pricepe și de a deosebi stimulentele, de a procesa, rafina
și extinde aceste percepții; contribuie la folosirea acestor abilități noi în mai multe contexte.
Cunoașterea – ajută co piii să capete o înțelegere de bază privind funcționarea comunitatea,
interacțiunea oamenilor cu mediul și despre cum apar și cum pot fi rezolvate problemele legate de
comunitate.
Atitudinea – ajută copiii să capete un set de valori și sentimente de grijă pentru societate,
motivația și devotamentul de a participa la menținerea calității unei comunități bune.
Deprinderi – ajută copiii să capete abilitățile necesare identificării și investigării
problemelor sociale și să contribuie la rezolvarea acestora.
Participarea – ajută copiii să capete experiență în utilizarea cunoștințelor și abilităților
dobândite, în vederea unor acțiuni pozitive și bine gândite care vor conduce la rezolvarea
problemelor societatii.
Nimic nu poate înlocui propriile experiențe care îi ajută pe copii să -și înțeleagă propria
comunitate, sistemele naturale și problemele mediului.

Motivația alegerii temei
Motivul pentru care am ales ca temă „Dezvoltarea socio -emoti onală a școlarului mic prin
programe de voluntariat” este acela că voluntariarul reușește să dezvolte mult mai ușor copiii din

7
punct de vedere socio -emotional, oferindu -le acestora abilități sociale, abilități interpersonale,
abilități intrapersonale și inteligență emoțională.
Am ales cercetarea pedagogică de tip combinat -teoretic -fundamentală si practic -aplicativă
pornind de la încadrarea temei într -un spațiu teoretic și ajungând la reliefarea implicațiilor practice
menite să o ptimizeze dezvoltarea abilităților de viață ale școlarilor mici.
Cercetarea a pornit de la ideea că toți ne do rim să contribuim la creșterea unor copii sănătoși
și echilibrați mental și emoțional. Un element esențial prin care un copil ajunge la acest echilibru
este modul în care se dezvoltă social și emoțional. Vârsta școlară mică este momentul din viața lor
în care copiii au nevoie de noi, adulții, să învețe cum să relaționeze cu ceilalți cu respect față de
nevoile lor și ale celorlalți, cum să rezolve diverse situații sociale cu care se confruntă zi de zi,
cum să trăiască sănătos emoțiile de tristețe, frică, tea mă, furie fără să -i rănească pe ceilalți. Copiii
învață în funcție de ce facem noi adulții, învățătorii, părinți i, alți membrii ai comunității, și mai
puțin din ceea ce spunem. Copiii observă și imi tă comportamentele noastre, avand în consecință o
mare influ ență asupra comportamentului copilului. Acțiunile noastre îi ghidează copilului
dezvoltarea socială și emoțională și îi asigură cadrul formării încrederii în sine. De aceea este
nevoie ca toți copiii să beneficieze de un reper extrem de valoros și foarte cr edibil de
comportament. Pornind de la aceste motivații, se va derula cercetarea de față.

Sintetizarea cercetării problemei
Despre influența programelor de voluntar iat si d espre modul cum acestea influențează
dezvoltarea socio -emonțională a ș colarilor s -a scris foarte puțin î n literatura de specialitate.
Recunoașterea voluntariatului ca formă de învățare a fost declarată o prioritate a acțiunii
Uniunii Europene în domeniul educației și formării. Pe baza principiilor comune adoptate de către
Consiliu în 20 04, Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) a publicat
„Orientările europene pentru validarea învățării non -formale și informale”, care oferă un
instrument pentru dezvoltarea practicilor de certiicare luând în considerare, de as emenea, sectorul
voluntariatului.
La fel, la nivel european, în 2006 a fost lansat un program de acțiune în domeniul învățării
continue Programul de învățare pe tot parcursul vieții, fiind de finite competențelor -cheie și
strategiile de învățare pe tot parcu rsul vieții (Comunicarea în limba maternă; Comunicare în limbi

8
străine; Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologie; Competențe
informatice/digitale; Capacitatea de a învăța procesul de învățare / „A învăța să înveți”;
Competențe s ociale și civice; Spirit de inițiativă și antreprenoriat; Sensibilizare culturală și
exprimare artistică)
Lumea contemporană evoluează spre formule de democrație participativă și se dezvoltă
socio -economic într -un ritm alert. Acest context este provocator și generator de probleme
complexe. Ca atare, școala se află sub asaltul multiplelor inițiative de tip educații noi care încearcă
să pătrundă din zona nonformală/ informală, prin cooptarea principalilor ac tori ai procesului de
educație, în activități comunitare.
Diferite inițiative europene sau ale ONU propun școlilor participarea în proiecte, dincolo
de curriculumul formal și, mai ales, dincolo de spațiul tradițional al clasei. Astfel, sunt inițiate
transferuri multiple între achizițiile provenite din ed ucația formală și acelea din educația
nonformală / informală:
 Rolurile clasice ale profesorilor și elevilor tind să se modifice prin participarea la aceste
proiecte;
 Cultura spațiului educației formale se schimbă: implicați în activități semnificative în a fara
clasei, profesorii și elevii învață/ potențează învățarea din lumea reală în care pot face
diferențele. În acest sens, obiectul învățării se modifică și conferă dinamism achizițiilor
cognitive, comportamentiste și atitudinale;
 Voluntariatul este în ma re măsură o achiziție din sfera valorilor și a atitudinilor;
 Se modifică statutul profesorului care evoluează spre roluri de facilitator, de mediator al
învățării nonformale/ informale. Profesorul însuși își adâncește înțelegerea asupra propriei
sale învăț ări și deveniri prin intermediul activităților de educație nonformală / informală;
 Elevii sunt stimulați să fie implicați în activitatea comunității locale, învățând roluri sociale
în mod direct;
 Se dezvoltă un comportament acțional: înțelegere profundă (c are permite luarea de poziție
și acțiunea), implicare (motivația de a participa în viața comunității), viziunea (abilitatea
de a merge dincolo de granițele deja explorate și de a gândi creativ), experiența (elevii își
construiesc un know -how despre managem entul schimbării);

9
 Învățarea capătă context și substanță, devine atractivă, agreabilă, pe alocuri, chiar
amuzantă. Este stimulată astfel motivația elevilor. Se dezvoltă o spirală motivațională care
construiește cogniția (observare, explorare, investigație) , reflexivitatea (autoevaluare,
deschidere, schimbul de roluri) și sensibilitatea (stima de sine, expresivitatea).
Voluntariatul în școli este, pe lângă faptul altruist în sine, o activitate de pe urma căreia
scolarii au multe lucruri de învățat: noi a bilități, noi contacte, experiență într -un anumit domeniu
etc. Voluntariatul în școli este soluția pentru o dezvoltare complexă a copilului , fiind un prim pas
în conștientizarea acestuia de rolul lor în societate, de importanța lui ca individ, de nevoia societății
de oameni ca el.
Voluntariatul reprezintă o modalitate prin care pot fi întărite și susținute valorile legate de
comunitate, de serviciul adus aproapelui, de atașamentul față de celălalt, acesta fiind un deziderat
internațional.
Misiunea ș colii, a dascălilor este de a promova o cetățenie activă, de a educa tineri deschiși,
responsabili, foarte implicați, care să -și dea timpul, abilitățile și cunoștințele lor în beneficiul
altora, care să se dedice unei c auze nobile, obiectiv marcant al învățământului într -o Românie ce
aparține Uniunii Europene.
Ipoteza:
În condițiile în care se va urmări în mod si stematic susținerea și stimularea participării la
activități de voluntar iat, se vor obser va îmbunătățiri substanțiale ce se vor reflecta pozitiv, atât la
nivelul de pregătire al școlarului mic, cât și în modul de abordare a problemelor cu care se
confruntă zi de zi.
Ipoteza pe care mi -am propus să o verific în planul practic al realității școlare este: dacă
voi implementa activități de voluntariat impreuna cu școlarii mici (clasele 0 – IV) se vor dezvolta
abilitățile de viață și competențele antreprenoriale ale acestora .

Obiectivele cercetării:
Obiectivele cercetării de față sunt următoarele:

10
 Observarea dezvoltării abilităților de exprimare a nevoilor și emoț ii, prin activități
de lucru în echipă , de impli care socială ș i responsabilizare civică.
 Urmărirea progreselor înregistrate de elevi în cadrul activităților de voluntariat.
 Optimizarea atitudinii față de sine și față de ceilalț i a școlarilor prin dezvoltarea
autonomiei în gândire.
Metodologia cercetării:
Din punct de vedere metodologic cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea
în activitatea elevilor a unor strategii modern de educație , se declanșează acțiuni educaționale noi,
ale căror rezultate sunt înregistrate și prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.
Metodologia cercetării cuprin de:
 Metode non experimentale de colectare a datelor
 Observația sistematică pe parcursul cercetării va consta în utilizarea unor grile de
observație
 Testele
 Chestionare
 Interviul
 Metode acționale sau de inte rvenție – Experimentul pedagogic care este metoda
fundamentală de investigație și are ca principale variabile:
a) Variabila independ entă reprezentată de programele de voluntariat propuse
b) Variabila dependentă care urmărește perf ormanțele elevilor p e tot parcursul
experimentului.
Testele mă vor ajuta să cunosc și să pot delimita mai în amănunt unele aspecte legate de
factorii ce influențează dezvoltarea socio -emoțională a școlarilor , să obțin date concrete și să
surprind destul de obiectiv evoluț ia și stadiul atins de fiecare individ în parte.
Folosindu -mă de chestionare aș putea afla in ce domenii ( social , emoț ional, civic )
întâmpină elevii unele dificultăți în ceea ce privește exprimarea, analiza si impli carea. Prin
metoda interviului voi culege informații despre personalitatea și preferințele fiecărui copil în parte,
despre cunoștințele și de deprinderile care dispune la un moment dat.

11
Observația va avea un demers inductiv, de la particular la general și îmi va oferi date
concrete despre posibi litățile reale ale elevilor de a-și dezvolta abilități de viață , informații pe care
le voi sistetizat folosind ca i nstrument grila de observație.
În vederea urmăririi obiectivelor ș i a verificării ipotezei formulate, voi cuprinde în cercetare
un număr de minim 30 de elevi cu vârste între 7 -10 ani. Cercetarea o voi desfășura în decursul
unui intreg an școlar, valorificând mai multe tipuri de voluntariat : civic, ecologic, cultural si de
asistență social ă.
Experimentul fiind longitudinal, urmărește rezultatele obținute de elevii aceluiași eșantion,
întru -un timp dat, folosind metode diferite și activități de voluntariat pentru însușirea sau
consolidarea cunoștințelor si abilităților sociale și emoț ionale.

Bibliografie:
Alecu, Simona, 2005, ,,Metodologia cercetării educaționale”, Editura Fundației
Universitare ,,Dunărea de Jos”, Galați
Bocos, Musata, Teoria si practica cercetarii pedagogice, Casa Cartii de Stiinta, Cluj –
Napoca, 2003.
Drăgan, Ion; Nicolae, Ioan , 1993, ,,Cercetarea psihopedagogică”, Editura Timporum,
Târgu -Mureș
Huberman, A.M., Cum se produc schimbările în educație și învățământ, E.D.P., București,
1978
Iluț, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Polirom, Iași, 1997
Muster, D., Metodologia cercetării în educație și învățământ, Editura Litera, Bucu rești,
1985
Nicola, Ioan, 2001, ,,Tratat de pedagogie școlară”, Editura Aramis, București
Noveanu, E., Metodologia cercetării experimentale. Curs introductiv, Universitatea din
București
Rădulescu, Mihaela Șt., Metodologia cercetării științifice: elaborarea lucrărilor de licență,
masterat, d octorat, ed. a 2 -a revizuită, București, Editura Didactică și pedagogică, 2011