Dezvoltarea Socio Emotionala a Copiilor Prescolari Prin Jocuri
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I : Competențe emoționale – aspecte teoretice
I.1 Emoțiile.Delimitări conceptuale
I.2 Tipuri și exemple de competențe emoționale
I.2.1.Conștientizarea trăirilor emoționale proprii
I.2.2.Transmiterea adecvata a mesajelor cu încărcătură emoțională
I.2.3. Manifestarea empatiei
I.2.2 Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor
I.2.2.1.Identificarea emoțiilor pe baza indicilor non-verbali
I.2.2.2.Denumirea emoțiilor (”sunt bucuros”, “sunt trist “)
I.2.2.3.Înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor
I.2.3. Reglarea emoțională
I.2.3.1.Utilizarea strategiilor de reglare emoțională adecvate vârstei
CAPITOLUL II : Competențe sociale
II.1 Comportamentul social
II.2 Tipuri și exemple de competențe sociale
II.2.1 Interpersonal
II.2.1.1. Relaționare socială
II.2.2 Intrapersonale
II.2.2.1.Respectă regulile
II.2.2.2.Tolerează situațiile care provoacă frustrare
II.2.3 Factori de risc în dezvoltarea competențelor sociale și emoționale
II.2.3.1. Factori intrapersonali
II.2.3.1.1.Temperamentul
II.2.3.1.2.Teoria minții (capacitatea de a „citi mintea” celorlalți)
II.2.3.1.3.Dezvoltarea limbajului
II.2.3.2. Factori interpersonali
II.2.3.2.1. Familia
II.2.3.2.2.Grădinița
CAPITOLUL III : Jocul și dezvoltarea socio-emoțională
III 1. Rolul jocului în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari
III.2 Implicarea educator-părinte în activitățile de joc a copilului
III.3 Modalități de organizare a spațiilor de joc
III.4 Implicarea părinților în educația copilului
III.5 Strategii de dezvoltare a relației educator-copil
CAPITOLUL IV : Coordonatele cercetării
IV.1. Obiectivele cercetării
IV.2. Ipotezele cercetării
IV.3. Variabilele cercetării
IV.4. Prezentarea eșantionului de participanți
IV.5. Etapele și metodele de cercetare
CAPITOLUL V : Analiza și interpretarea datelor
V.1.. Rezultatul cercetării
V.2. Analiza și interpretarea rezultatelor
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Lucrarea își propune o abordare a problematicii dezvoltării socio-emoționale a copiilor preșcolari atât în mediul familial cât și la grădiniță. Prin cercetarea de față se încearcă să se scoată în evidență rolul deosebit de important în dezvoltarea emoțiilor copiilor preșcolari, atât al educatorului cât și al familiei.Grădinița solicită copilului cerințe și condiții noi de viață, diferite de cele din cadrul familiei. Aici, copilul devine obiectul unor influențe complexe, organizate în cadrul ambianței preșcolare (programul, educatoarea, grupa de copii ) care influențează dezvoltarea lui psiho-socio-culturala .Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirilor. Depășind poate pentru prima data spațiul restrâns al casei, copilul invață că există o lume interesantă dincolo de acestea, dorește să se implice în cunoașterea și transformarea ei, se descoperă pe sine ca o persoana care are abilitatea de a face să se întâmple anumite lucruri, câștigând autonomie în cunoaștere și inițiativă.
Fiecare copil este o ființă unică și are deci, “un stil de viață “ al său.Părintele dar și educatorul au obligația de a respecta individualitatea copilului chiar din momentul în care acesta s-a născut, deoarece încă de atunci încep diferențele de comportament în ceea ce privește hrana, somnul, comportamentul său față de ceilalți.
Este important de retinut că, pentru ca un copil sa fie capabil sa învețe bine la orice vârstă el trebuie să ajungă la nivelul emoțional de maturizare al acelui nivel de vârstă. Cu cât el este mai matur din punct de vedere emoțional, cu atât este mai capabil sa învețe. Părinții pot avea cea mai mare influență asupra dezvoltării emoționale a copilului asigurându-i un “rezervor” de iubire veșnic plin.
Pe măsură ce copilul se maturizează, acesta se dezvoltă și se structurează el ca individ unic: devine din ce în ce mai independent, are propriul său bagaj de cunoștințe, atitudini și valori pe care le evoluează într-un stil ce-i aparține.
CAPITOLUL I
„ Competențe emoționale” – aspecte teoretice
I.1 Emoțiile. Delimitări conceptuale
Emoțiile sunt stări afective pe care le experimentează atât copiii cât și adulții, sunt reacțiile față de mediu, care sunt însoțite de schimbări organice influențate de experiență. Emoțiile au funcția de a adapta organismul nostru la tot ceea ce ne înconjoară, vin asupra noastră deodată și brusc și sunt mai mult sau mai puțin trecătoare.
Competențele sunt abilități de realizare a unor activități particulare la standarde determinate și se referă la ceea ce indivizii pot face, ca acțiune practică și nu la ceea ce ei știu ca informație. Competențele sunt rezultatul unui proces de pregătire, ele descriu ce poate face un individ la finalul acelui proces, nu procesul de pregătire în parcurs.
Competențele emoționale reprezintă abilitățile indivizilor de a se adapta atât la propriile emoții cât și la emoțiile celorlalți, precum și abilitatea de a gestiona adecvat situațiile cu încărcătură emoțională.
Dezvoltarea emoțională optimă reprezintă una dintre componentele esențiale ale adaptării. Ea este necesară pentru menținerea stării de sănătate mentală și influențează dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale. Dacă în cazul adulților dezvoltarea emoțională este deseori tratată sub termenul de Inteligență emoțională, în cazul copiilor, literatura de specialitate preferă termenul de competență emoțională.
I.2 Tipuri și exemple de competențe emoționale
I.2.1. Conștientizarea trăirilor emoționale
Emoțiile sunt reacții subiective la un eveniment relevant, caracterizat prin modificări fiziologice, trăiri subiective, de gândire și comportamentale. Situațiile care conțin informații nepotrivite cu scopurile, nevoile, dorințele, valorile noastre produc reacții emoționale negative, pe când cele care sunt potrivite ne vor produce emoții pozitive. Deși identificarea exactă și definirea emoțiilor sunt deosebit de importante în procesul de adaptare în viața adultă, multe persoane nu reușesc să le distingă și să le definească cu destul de mare precizie.
Unul dintre aspectele cele mai importante care stau la baza identificării și înțelegerii a emoțiilor este reprezentat de conștientizarea acestora. Însă nu toate trăirile emoționale sunt conștientizate în mod automat. Conștientizarea trăirilor emoționale la copiii de această vârstă este foarte greu de investigat.
Copiii mai mari (5-6 ani ) înțeleg faptul că reacțiile emoționale sunt legate de gândurile care apar în animite situații. După ce conștientizează existența unei „strângeri de stomac” atunci când doresc să se apropie de un grup de copii care se joacă, își pot da seama că acest lucru se datorează fricii de a nu fi respinși de ceilalți copii. Pe baza conștientizării, copilul va putea alege strategia cea mai potrivită prin care să își gestioneze frica și să inițieze interacțiunea cu ceilalți. De exemplu, dacă va decide să gestioneze emoția prin confruntarea cu situația: se încurajează și cere voie copiilor să li se alăture, atunci probabil sentimentul de teamă se va diminua. Dacă frica duce la evitarea confruntării, este probabil ca reacția emoțională să persiste sau chiar să se intensifice.
Conștientizarea propriilor emoții reprezintă componenta esențială pentru achiziționarea tuturor celorlalte abilități emoționale, respectiv sursa adaptării sociale. Dacă o persoană nu își conștientizează emoțiile, nu le va putea recunoaște și nici exprima adecvat, ceea ce poate duce la reglare emoțională deficitară. De exemplu, nu putem vorbi de reglare emoțională dacă un copil nu este capabil să conștientizeze și să recunoască sentimentul de furie, deoarece acesta este primul pas în învățarea strategiilor de gestionare a emoțiilor negative. Copiii de 3 ani sunt capabili să exprime trăiri emoționale de tipul bucuriei, furiei, tristeții, fricii sau dezgustului, chiar daca nu reușesc întotdeauna să eticheteze verbal aceste emoții. Începând cu vârsta de 3-4 ani copiii încep să manifeste mândria. Mândria la fel ca și vina sau rușinea sunt considerate emoții sociale, care apar în urma dezvoltării morale a copiilor și sunt influențate în mare măsură de modul în care părinții ghidează copilul în vederea respectării normelor de comportament specifice culturii în care se dezvoltă. Emoțiile sociale sunt exprimate și conștientizate de marea majoritate a copiilor la vârsta de 5-6 ani.
I.2.2. Transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emoțională
Capacitatea copilului de a transmite emoțiile (verbal sau nonverbal) adecvat, presupune exprimarea acestora sub o formă care să favorizeze adaptarea socială. De exemplu nu râdem sau nu tachinăm un coleg care are urechile mari. La fel, nu râdem atunci când mama sau tata ne ceartă.
Modalitatea prin care sunt trimise mesajele afective, momentul, dar și intensitatea emoției exprimate sunt factori esențiali pentru adaptarea la context. De exemplu, este potrivit ca un copil să manifeste o ușoară nemulțumire atunci când pierde un joc, dar este inadecvat ca din acest motiv să manifeste mult timp furie în relația cu celălalt copil.
În al doilea rând, abilitatea de a exprima emoțiile în mod adecvat este legată de modul în care copilul înțelege relația dintre trăirea emoțională și exprimarea emoției. Exprimarea emoțiilor presupune apariția unor comportamente observabile, în timp ce trăirea unei emoții se referă la experiențierea acestora de către persoană.De regulă, copiii exprimă emoțiile exact așa cum le simt, fără să fie influențați de reguli de exprimare. Din această cauză, agresivitatea ca formă de manifestare este mult mai frecventă în cazul copiilor de 3-4 ani comparativ cu cei de 5-6 ani. Copiii au la început dificultăți în înțelegerea faptului că se poate gestiona modul de exprimare a emoțiilor. Aici intervine rolul adultului care este responsabil de modelarea comportamentului adecvat al copiilor în special în situații cu încărcătură emițională negativă.
Pe măsură ce copiii cresc, manifestarea emoțiilor este ghidată de reguli de exprimare care sunt în mare măsură dependente de cultura în care se dezvoltă copilul. Astfel, în funcție de consecințele anumitor reacții emoționale, copiii înțeleg faptul că unele sunt dezirabile social, iar altele nu. În plus, ei învață că emoțiile indezirabile pot fi controlate și înlocuite cu alte emoții potrivite contextului. De exemplu, copiii știu că atunci când sunt furioși se pot certa cu ceilalți copii, iar aceștia nu vor mai dori să se joace cu ei. Cu timpul ei învață că într-o asemenea situație este acceptabil să manifeste nemulțumire sau tristețe. Exprimarea adecvată a emoțiilor (pozitive sau negative) ajută copiii să se integreze mai bine în grup și să formeze cu ușurință relații de prietenie cu ceilalți.
La 3 ani, copiii manifestă emoțiile pe care le simt. Începând cu vârsta de 4 ani, ei încep să înțeleagă faptul că emoțiile trăite de ceilalți nu sunt neapărat cele pe care le exprimă. De exemplu, copiii învață faptul că atunci când o persoană primește un cadou care nu-i place, va zâmbi și se va comporta politicos pentru a n-o jigni. După vârsta de 5 ani, copiii respectă regulile de exprimare a emoțiilor în situații sociale, chiar dacă nu înțeleg raționamentul care justifică acea regulă. Un copil de acestă vârstă înțelege faptul că nu este potrivit să râdă atunci când altcineva se lovește sau să jignească pe ceilalți în momentul în care sunt furioși.
I.2.3. Manifestarea empatiei
Empatia se referă la capacitatea copilului de a trăi o emoție ca și cum ar fi trăită de o altă persoană, capacitatea de a fi alături de aceasta. Reacțiile emoționale extrem de puternice vizavi de emoțiile celorlalți, nu mai sunt considerate reacții empatice, ci un disconfort emoțional propriu. Empatia presupune transmiterea, îlui că se poate gestiona modul de exprimare a emoțiilor. Aici intervine rolul adultului care este responsabil de modelarea comportamentului adecvat al copiilor în special în situații cu încărcătură emițională negativă.
Pe măsură ce copiii cresc, manifestarea emoțiilor este ghidată de reguli de exprimare care sunt în mare măsură dependente de cultura în care se dezvoltă copilul. Astfel, în funcție de consecințele anumitor reacții emoționale, copiii înțeleg faptul că unele sunt dezirabile social, iar altele nu. În plus, ei învață că emoțiile indezirabile pot fi controlate și înlocuite cu alte emoții potrivite contextului. De exemplu, copiii știu că atunci când sunt furioși se pot certa cu ceilalți copii, iar aceștia nu vor mai dori să se joace cu ei. Cu timpul ei învață că într-o asemenea situație este acceptabil să manifeste nemulțumire sau tristețe. Exprimarea adecvată a emoțiilor (pozitive sau negative) ajută copiii să se integreze mai bine în grup și să formeze cu ușurință relații de prietenie cu ceilalți.
La 3 ani, copiii manifestă emoțiile pe care le simt. Începând cu vârsta de 4 ani, ei încep să înțeleagă faptul că emoțiile trăite de ceilalți nu sunt neapărat cele pe care le exprimă. De exemplu, copiii învață faptul că atunci când o persoană primește un cadou care nu-i place, va zâmbi și se va comporta politicos pentru a n-o jigni. După vârsta de 5 ani, copiii respectă regulile de exprimare a emoțiilor în situații sociale, chiar dacă nu înțeleg raționamentul care justifică acea regulă. Un copil de acestă vârstă înțelege faptul că nu este potrivit să râdă atunci când altcineva se lovește sau să jignească pe ceilalți în momentul în care sunt furioși.
I.2.3. Manifestarea empatiei
Empatia se referă la capacitatea copilului de a trăi o emoție ca și cum ar fi trăită de o altă persoană, capacitatea de a fi alături de aceasta. Reacțiile emoționale extrem de puternice vizavi de emoțiile celorlalți, nu mai sunt considerate reacții empatice, ci un disconfort emoțional propriu. Empatia presupune transmiterea, în primul rând prin comportament, a faptului că oferim înțelegere și sprijin persoanei aflate într-un moment cu încărcătură emoțională negativă.
Reacțiile empatice ale copiilor se manifestă inițial în relațiile cu adulții relevanți: atunci când unul dintre părinți se lovește copilul poate să-și exprime empatia prin faptul că are o reacție de tristețe, își îmbrățișează părintele și chiar încearcă să-l liniștească. Mai mult, se pare că manifestarea empatiei este legată de tipul de atașament dezvoltat în perioada copilăriei timpurii. La vârsta preșcolară, copiii cu atașament securizant exprimă cu mai multă ușurință empatia în relațiile cu ceilalți copii, motiv pentru care se integrează mult mai bine în grup și sunt percepuți pozitiv de către ceilalți. De asemenea, empatia permite copiilor să înțeleagă gândurile și emoțiile celorlalți, ceea ce-i ajută să folosească cu succes strategii de reglare emoțională și de rezolvare de probleme. Din aceste motive, acei copii care pot exprima empatia sunt mai puțini expuși riscului de a dezvolta forme de psihopatologie, formează și mențin mai ușor relații și au mai puține probleme de integrare în grup.
La 3 ani copiii manifestă empatia cu precădere prin reacții non-verbale. Ei îmbrățișează sau mângâie persoana pentru a transmite empatia. Odată cu abilitățile lor verbale se îmbunătățesc, începând cu vârsta de 5 ani copiii recurg din ce în ce mai frecvent și la manifestarea verbală a empatiei „Nu fi supărat. O să vezi că buna trece. Și eu am avut una și a trecut.”
I.2.2. Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor
I.2.2.1. Identificarea emoțiilor pe baza indicilor non-verbali
Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor presupune înafara etichetării lor verbale ( “este trist” , “este fericit”) și o componentă non-verbală (mimică , gesturi , tonalitatea vocii etc). Emoțiile celorlați pot fi citite prin intermediul reacțiilor non-verbale ale acestora. De exemplu, știm că atunci când o persoană este încruntată și folosește un ton amenințător, acesta trăiește sentimentul de furie. Capacitatea copiilor de a recunoaște emoțiile se dezvoltă în primele luni de viață, sugarii fiind capabili să recunoască reacțiile de bucurie sau de furie ale părinților în funcție de indicii non-verbali ai acestor emoții. Copiii care beneficiază în familie și mai târziu la grădiniță de expunerea repetată la reacții emoționale și la discuții despre acestea, reușesc cu mai multă ușurință să interpreteze corect mesajele celorlalți.
Decodarea corectă a mesajelor emoționale reprezintă o sursă de informații care ghidează modul în care ne vom comporta.De exemplu, copiii își dau seama că nu este momentul cel mai oportun să ceară cumpărarea unei noi jucării imediat după ce au fost certați de către părinți.În plus, abilitatea de a înțelege și discerne emoțiile celorlalți este esențială pentru manifestarea empatiei și a comportamentului de cooperare și oferire de ajutor.
I.2.2.2 Denumirea emoțiilor (”sunt bucuros” , “sunt trist “ )
Mai ales în perioada preșcolară, atunci când copiii au achiziționat și utilizează din ce în ce mai frecvent limbajul, se dezvoltă și abilitatea lor de a denumi corect emoțiile proprii și ale celorlalți. Învățarea cuvintelor care denumesc emoții are la bază capacitatea de a decodifica și de a interpreta corect manifestările emoționale verbale sau non-verbale proprii și ale celorlalți. Pe parcursul primilor ani de viață, copiii achiziționează treptat etichetele verbale ale emoțiilor. Pe lângă abilitățile de limbaj ale copilului, acest proces este în mare măsură dependent de frecvența cu care adulții îi atrag atenția asupra evenimentelor cu încărcătură emoțională și de utilizarea cuvintelor ce denumesc emoții.
Dacă un copil este capabil să identifice starea emoțională pe care o trăiește și cunoaște eticheta verbală pentru acea emoție, acest lucru facilitează transmiterea verbală a emoțiilor.Învățând copiii să comunice emoțiile, ei pot să le exprime adecvat, ceea ce îi ajută să accepte cu mai multă ușurință punctul de vedere al celorlalți și să negocieze soluții la situațiile conflictuale. De asemenea verbalizarea ajută extrem de mult la gestionarea corectă a emoțiilor, deoarece reacțiile de furie devin controlabile tocmai prin conștientizarea și apoi exercitarea controlului asupra acesteia prin autodialog (“Sunt furios… Stop! Acum respir adânc de trei ori! Mă calmez și mă gândesc la o soluție! “)
În jurul vârstei de 3 ani copiii sunt capabili să diferențieze între emoțiile pozitive și negative și cunosc cel puțin denumirea pentru bucurie și furie. Majoritatea copiilor de 5 ani reușesc să identifice și să denumească corect bucuria, furia, tristețea și teama. Începând cu vârsta de 6 ani, copiii încep să folosească corect și etichetele verbale pentru surpriză și dezgust.
I.2.2.3 Înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor
Pentru a putea înțelege cauzele emoțiilor este nevoie în primul rând de capacitatea de a le conștientiza. Dobândirea acestei abilități presupune identificarea unor asocieri între emoții și situații. Copiii își pot da seama de faptul că resimt anumite emoții în funcție de situație, de exemplu, “sunt bucuros atunci când părinții îmi cumpără o jucărie” sau “îmi este frică atunci când merg la dentist”. Ulterior, odată ce încep să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți , pot realiza că două persoane pot avea reacții emoționale diferite în aceeași situație: “Mă bucur atunci când merg la piscină. Dar lui Raul îi este frică pentru că nu știe să înoate”. Acest lucru facilitează înțelegerea cauzelor emoțiilor, copiii încercând să găsească explicații pentru emoțiile celorlalți.Dezvoltarea acestei abilități este dependentă de frecvența cu care părinții sau educatorii inițiază discuții despre emoții.
Pe de altă parte, la această vârstă copiii încep să înțeleagă că manifestarea emoțională are consecințe asupra lor și asupra celorlalți. Acest lucru se realizează mai ales prin discuțiile purtate în familie sau în mediul educațional, prin încurajarea reflectării asupra posibilelor consecințe produse de exprimarea emoțiilor.
Capacitatea de a asocia un context cu o anumită emoție începe să se manifeste în jurul vârstei de 3-4 ani. La această vârstă copiii reușesc să înțeleagă faptul că anumite evenimente sunt legate de anumite emoții. Pe baza capacității de a înțelege perspectiva celorlalți, majoritatea copiilor de 5 ani reușesc să infereze și posibile cauze ale comportamentului propriu.
În ceea ce privește consecințele trăirilor emoționale, copiii pot să le înțeleagă încă de la 3 ani cu ajutorul unui adult, iar începând cu vârsta de 5-6 ani sunt capabili să le identifice cu ajutor minim din partea acestuia.
I.2.3 Reglarea emoțională
I.2.3.1 Utilizarea strategiilor de reglare emoțională adecvate vârstei
Reglarea emoțională se referă la monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor emoționale în vederea manifestării unor comportamente dezirabile social. Aceste aspecte legate de reglarea emoțională trebuie înțelese și în contextul în care strategiile utilizate de către copii devin din ce în ce mai complexe pe parcursul perioadei preșcolare. Mai exact, la vârsta de 3-4 ani majoritatea copiiilor caută apropierea fizică a unui adult pentru a-și gestiona emoțiile negative. La 4 ani, copiii încep să își reorienteze atenția către o altă situație atunci când trăiesc o emoție negativă, la început cu ajutorul unui adult, iar după vârsta de 5-6 ani reușesc să facă acest lucru fără intervenția acestuia. După această vârstă, copiii încep să achiziționeze strategii de tipul minimalizării importanței unei situații neplăcute sau reinterpretării acesteia în termeni pozitivi.
CAPITOLUL II
Competențe sociale –aspecte teoretice
II.1 Comportamentul social
Competențele sociale se referă la abilitatea copiilor de a forma relații sociale funcționale cu ceilalți copii și adulții din viața lor. Astfel spus, competențele sociale facilitează interacțiunile pozitive, corespunzătoare normelor culturale, în așa fel încât să permită atingerea propriilor scopuri și în același timp respectarea nevoilor celorlalți.
Conform acestei definiții, orice comportament social este rezultatul unui proces de învățare a de ceea ce este valorizat de către societate; de exemplu, faptul că salutăm sau sau ne prezentăm persoanelor necunoscute sunt considerate modalități politicoase de a iniția o interacțiune. Deoarece astfel de comportamente sunt percepute ca fiind adecvate, manifestarea lor va fi încurajată și ca atare repetată în contexte similare. În plus, aceste comportamente ne ajută să atingem anumite scopuri, în condițiile în care ne permit să inițiem și să stabilim o relație cu altcineva.
II.2 Tipuri și exemple de comportamente sociale
II.2.1 Interpersonale
Psihologii consideră că relațiile interpersonale se află în strânsă legătură cu sănătatea fizică și mentală și sunt foarte importante pentru oricare dintre activitățile noastre de zi cu zi. Relațiile interpersonale nu se pot dezvolta decât în cadrul unui grup (familie , școală) și sunt influențate de anumiți factori. Atât copiii cât și adulții pot intra în contact unii cu ceilalți prin intermediul limbajului. Prin relațiile interpersonale ne putem dezvolta inteligența, ne valorificăm competențele proprii și ale celorlalți, deoarece avem nevoie de „altul” pentru a ne putea evalua critic atitudinule și comportamentele noastre.
II.2.1.1 Relaționare socială
Pentru preșcolari contextul în care pot fi cel mai bine observate abilitățile de relaționare socială sunt reprezentate de situațiile de joc de la grupă sau de acasă în compania fraților sau a altor copii. Jocul are valoarea informativă cea mai ridicată cu privire la achiziționarea acestui tip de abilități de către preșcolari, pe de altă parte le oferă copiilor numeroase situații de învățare și exersare a comportamentelor sociale. În același timp, jocul este și contextul în care pot să se manifeste deficitele în dezvoltarea abilităților sociale și în care asemenea deficite pot fi observate.
Competențele de relaționare socială includ o categorie aparte numite comportamente prosociale. Aceste competențe pot fi considerate surse ale dezvoltării capacității de cooperare, fiecare având contact indirect asupra formării relațiilor și a integrării în grup. De regulă, copiii care stăpânesc aceste abilități reușesc să-și facă prieteni cu ușurință, deoarece înțeleg că orice relație presupune reciprocitate: pentru a primi este necesar să și oferi. Toate aceste abilități se formează și se dezvoltă optim în măsura în care și adulții reprezintă modele și oferă ghidaj în învățarea lor.
Interacționează cu ceilalți copii prin jocuri adecvate vârstei
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învățare pentru copii și principala lor preocupare la vârsta preșcolară. Prin joc copiii învață nu numai despre regulile sociale și modul de interacțiune cu ceilalți, dar și despre manifestarea adecvată a emoțiilor. În plus, jocul favorizează inclusiv achiziționarea unor abilități cognitive cum ar fi orientarea atenției, concentrarea într-o activitate pe perioade de timp mai îndelungate, dezvoltarea capacității de memorare, a limbajului, etc.
Odată cu vârsta, jocurile devin din ce în ce mai complexe, deoarece implică din ce în ce mai mulți parteneri.Capacitatea copiilor de a se integra în grup crește odată cu vârsta, pe măsură ce reușesc să controleze interacțiunea cu un număr din ce în ce mai mare de copii. La această vârstă, jocurile băieților sunt mai puternic orientate către interacțiuni fizice (ex. Imitarea mișcărilor de luptă), implică mai multă mișcare și presupun stabilirea unei ierarhii în grup. În schimb, fetele preferă activitățile structurate care se desfășoară sub supravegherea adulților.
Copiii pot petrece timp și în activități care nu implică interacțiuni cu alți copii, dar prin care își dezvoltă anumite abilități (ex. scriu , desenează etc.). Acestea au efecte pozitive asupra dezvoltării, atât timp cât nu interferează cu implicarea în joc. Dezvoltarea abilităților cgnitive necesare pentru adaptarea la cerințele școlii (orientarea atenției, memoria, raționamentul, rezolvarea de probleme, etc.), este extrem de importantă, însă nu poate înlocui sau compensa achizițiile pe care copiii le fac prin joc. Dacă izolarea în activități individuale este frecventă și afectează calitatea interacțiunilor cu ceilalți, atunci aceasta poate să favorizeze apariția unor probleme de anxietate sau depresie, cu consecințe asupra adaptării sociale a copiilor.
În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii dezvoltă jocul simbolic. Adică, transformă anumite obiecte în „unelte de joc” (ex. o eșarfă este transformată în pelerina lui Batman) sau imită unele comportamente ale părinților sau ale altor adulți. (ex. duc mâna la ureche ca și cum ar avea un telefon în mână și vorbesc cu altcineva).
În multe situații, la 3-4 ani jocurile copiilor sunt în cea mai mare parte izolate sau paralele. Jocul izolat este cel în care un copil joacă simultan mai multe roluri, de exemplu își imaginează un naufragiu în care este pe rând, căpitanul care dă ordine, dar și echipajul care încearcă să salveze corabia. Tot în jurul acestei vârste, copiii încep să interacționeze cu ceilalți, în grupuri de câte doi și în general cu copii de același sex. În interacțiune, copiii sunt implicați într-o primă fază în jocul paralel, în sensul în care deși se află în proximitate, fiecare are preocupări diferite. (ex. „Vreau să ma joc cu păpușa” , „Uite! Am făcut un șarpe din plastilină!” , „Acum îmbrac păpușa” , „Pot să fac șarpele ăsta și mai lung” ).
Abilitatea de a interacționa simultan cu mai mulți copii evoluează în timp prin expunerea repetată la jocurile de cooperare în care schimburile de replici ilustrează preocuparea comună pentru un anumit joc (ex. „Vreau să construiesc o casă de păpuși” , „Uite din asta facem acoperișul” , „Peretele acesta îl facem din cuburi verzi”). Ca urmare a dezvoltării abilităților de limbaj, copiii ajung să stăpânească din ce în ce mai bine rolul de „organzatori” ai jocului, în sensul în care propun jocuri, indică roluri, precum și acțiuni care trebuie incluse în joc.
La 6 ani, copiii se implică nu numai în jocuri simbolice, dar și în jocuri cu reguli de tipul „Nu te supăra frate” , care devin din ce în ce mai frecvente după ce copiii ating vârsta școlară.
Inițiază interacțiuni cu ceilalți copii
Jocul reprezintă una dintre sursele cele mai importante de învățare despre relațiile cu ceilalți. Implicarea copiilor în joc facilitează dezvoltarea capacității de a iniția interacțiuni. In timp, strategiile de interacțiune ale copiilor devin din ce în ce mai rafinate, trecând de la strategiile non-verbale la cele verbale. S-a constatat faptul că acei copii care reușesc cu mai multă ușurință să inițieze un joc sau să răspundă șa propunerile celorlalți, sunt plăcuți și căutați de ceilalți copii pentru a se juca impreună.
Interacțiunile pozitive cu ceilalți colegi conduc la formarea relațiilor de prietenie, dezvoltarea abilităților de cooperare și rezolvare de conflicte. Totuși, nu toți copiii reușesc să stabilească cu ușurință prietenii. Copiii timizi, deși își doresc să se joace cu ceilalți, au dificultăți în a-și aborba colegii pentru a se juca impreună. În schimb, copiii extrem de entuziaști, cu probleme în controlul propriului comportament, nu au răbdare să fie invitați sau nu cer voie să se alăture celorlalți. Ambele categorii de copii sunt frecvent excluse din activitățile de grup. Ca urmare, ei pot manifesta reacții de stres datorate respingerii de către ceilalți copii și în timp pot dezvolta stimă de sine deficitară. Percepția eronată a propriei persoane, pe baza experiențelor negative anterioare, îi face excesiv de sensibili la remarcile celorlalți copii și nu le permite dezvoltarea încrederii în capacitatea lor de a rezolva situația.
Dezvoltarea capacității de a iniția interacțiuni de grup este atât responsabilitatea părintelui, dar și a educatorului. Cu toate acestea educatorii au mai multe oportunități de a învăța copiii cum să relaționeze cu ceilalți, deoarece la grădiniță interacțiunile în grupuri mai mari sunt mult mai frecvente.
La vârsta de 3-4 ani copiii inițiază interacțiuni bazate mai degrabă pe comportamente non-verbale decât verbale: ei observă reacțiile faciale ale celorlalți copii, le zâmbesc și petrec timp în proximitatea celuilalt, așa cum se întâmplă în jocul paralel.
Începând cu vârsta de 4-5 ani, comportamentele non-verbale sunt însoțite din ce în ce nai frecvent de schimburi verbale care demonstrează faptul că există reciprocitate în interacțiune. Copiii reușesc să interacționeze în grupuri din ce în ce mai mari, cooperează în joc și încep să înțeleagă faptul că a se juca cu alți copii înseamnă să asculte ceea ce spun și să răspundă. În acestă etapă ei învață să inițieze o interacțiune fie prin oferirea unei jucării în schimbul participării la o activitate, fie printr-o formulă verbală „Vrei să ne jucăm împreună?”
La 5-6 ani, copiii își îmbunătățesc, ca urmare a experienței în jocurilor de cooperare, capacitatea de a se implica într-un joc „din mers” , adică a se implica într-un joc aflat deja în desfășurare. În acest sens, copiii învață strategii cum ar fi imitarea acțiunilor celorlalți pentru „ intra” în joc.
Jocul în grup favorizează inclusiv dezvoltarea abilităților de conversație. De aceea, pe lângă strategiile non-verbale ei învață să utilizeze strategii verbale, care presupun cererea și așteptarea permisiunii celorlalți pentru alăturarea în joc. („Îmi place ce vă jucați voi. Pot să mă joc și eu?”)
Împarte obiecte/jucării
Comportamentul de împărțire a obiectelor sau jucăriilor se află la baza formării prieteniilor, deoarece reciprocitatea reprezintă una dintre premisele formării și menținerii relațiilor cu ceilalți. Astfel, împărțirea jucăriilor faciliteză integrarea copiilor în grup și cooperarea, ceea ce influențează popularitatea printre colegi. Acest comportament este promovat în mare măsură de educatori, care-l pot utiliza ca regulă în interacțiunile din cadrul grupei. S-a constatat faptul că împărțirea jucăriilor cu alți copii se manifestă ca urmare a explicațiilor pe care adulții le oferă privind consecințele pozitive ale acestui comportament și exersării lui în relațiile cu ceilalți.
La vârsta de 3-4 ani, copiiii realizează aceste comportamente cu ajutorul adulților. Mai exact, în diferite situații de joc cu alți copii este nevoie să li se reamintească faptul că trebuie să împartă jucăriile. O modalitate excelentă de a învăța copiii cum să împartă, sunt jocurile cu adulții în care se poate exersa acest comportament.
Treptat după vârsta de 5 ani, copiii împart fără să li se ceară explicit acest lucru de către un adult. Copiii învață faptul că menținerea unei relații se bazează pe reciprocitate, iar împărțirea jucăriilor reprezintă un comportament care favorizează formarea prieteniilor.
Oferă și cere ajutor
Cererea ajutorului se referă de fapt la capacitatea de a înțelege faptul că uneori abilitățile noastre nu sunt suficiente pentru rezolvarea anumitor situații. Oferirea ajutorului este la rândul ei o modalitate de a interacționa cu ceilalți copii, de a dezvolta relații de prietenie și se învață prin observarea modelelor, prin ghidare și prin exersarea comportamentului în diferite situații.
Copiii de 3 ani solicită mult mai frecvent ajutor din partea celorlalți, în timp ce oferirea ajutorului nu este spontană, ci apare de regulă dacă un adult îi cere copilului să efectueze acest comportament.
Copiii de 5-6 ani manifestă mai multă autonomie, cer mai rar ajutor și sunt mult mai înclinați să manifeste responsabilitate față de cei mai mici decât ei. În cazul lor, oferirea ajutorului poate să se manifeste spontan, fără să li se ceară de către un adult.
Își așteaptă rândul
Așteptarea rândului este de multe ori o regulă de comportament utilizată de către educatori, care are un dublu beneficiu: dezvoltă capacitatea copiilor de a-și regla emoțiile și de a rezolva în mod eficient problemele care pot să apară în joc. Capacitatea copiilor de a-și aștepta rândul este rezultatul învățării și al modelării acestui comportament și este esențial pentru inițierea și menținerea relațiilor cu ceilalți copii.
Încă de la vârsta de 3-4 ani copiii sunt capabili să își aștepte rândul în situații de joc, însă au nevoie ca acest lucru să le fie reamintit de către un adult. În timp, așteptarea rândului devine o strategie de rezolvare a conflictelor : doi copii care-și doresc aceeași jucărie se înțeleg să se joace pe rând.După vârsta de 5 ani, copiii ajung să își aștepte rândul fără să li se reamintească sau chiar să renunțe la rândul lor în favoarea altui copil.
Utilizează formule de adresare politicoase
Adresarea politicoasă reprezintă o modalitate de a iniția o relație. Se poate observa că acei copii care utilizează formule de genul „te rog” și „mulțumesc” sunt mai plăcuți de către colegii lor decât cei care nu le utilizează. Aceste formule de adresare sunt achiziționate rapid dacă părinții și educatorii le utilizează ei înșiși în relațiile cu ceilalți.
Datorită faptului că acest comportament este influențat și de gradul de dezvoltare al limbajului, utilizarea formulelor de adresare politicoase constituie un indicator mai sensibil al dezvoltării competențelor sociale în jurul vârstei de 5-6 ani. Copiii pot totuși să utilizeze aceste formule și mai devreme, la 4-5 ani dacă adulții le atrag atenția asupra acestui lucru.
II.2.2 Intrapersonale
Abilitățile sociale intrapersonale se dezvoltă și sunt modelate în context social. Capacitatea de adaptare a copiilor este în mare măsură influențată de modul în care își pot controla propriul comportament. Multe situații sociale presupun capacitatea copilului de a-și inhiba primul inpuls : dacă unui copil îi place jucăria colegului, reacția adecvată ar fi să ceară permisiunea pentru a lua jucăria sau să ofere altă jucărie în schimbul celei pe care o dorește. Astfel, comportamentul corect în situații care generează frustrare este dependent de măsura în care copilul poate într-o primă fază să își controleze prima reacție și apoi să amâne obținerea jucăriei dorite. De astfel, principiul care stă la baza respectării regulilor este asociat cu abilitatea de autocontrol comportamental. Pornind de la exemplul de mai sus, comportamentul adecvat poate fi modelat de o regulă de comportament: „Cerem voie înainte să luăm jucăriile celorlalți copii”.
II.2.2.1 Respectă regulile
Respectarea regulilor reprezintă premisa oricărei forme de interacțiune socială. Copiii învață că fiecare context social este asociat anumitor reguli și consecințe (ex. „La masă mergem pe rând.Dacă fugim, putem să cădem sau să ne lovim”).Prin verbalizare și repetarea constantă a regulilor, copiii înțeleg faptul că există o relație între situație și comportamentul care trebuie adoptat, precum și faptul că acel comportament este urmat de consecințe.
Copiii nu urmează regulile în mod natural. Pentru a fi respectate regulile trebuie stabilite împreună cu părinții sau cu educatorul, discutate și explicate.
De exemplu pentru regula „avem grijă de jucării” precizăm consecințele pozitive „toți vom avea cu ce să ne jucăm” și consecințele negative „dacă le aruncăm sau tragem de ele, se vor strica și nu vom mai avea cu ce să ne jucăm”. Trebuie reținut și faptul că nu este suficientă stabilirea și discutarea regulilor. Pentru ca regula să fie respectată, copilul are nevoie de contexte în care să exerseze comportamentul și în care să i se amintească această regulă.
Nerespectarea regulilor poate să ia diferite forme: copilul poate să refuze o regulă sau o cerere care i se adresează, fără să aibă o reacție verbală, de regulă prin continuarea sau inițierea unui alt comportament sau prin a răspunde „nu” la solicitări.
În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii ar trebui să fie capabili să urmeze câte 2-3 reguli privind pe de o parte comportamentul de acasă, iar pe de altă parte comportamentul de la grădiniță. Respectarea regulilor la această vârstă depinde în mare măsură de frecvența cu care se amintește regula de către părinte sau educator.
La 5-7 ani copiii pot reține până la 4-5 reguli atât în contextul familial, cât și la grădiniță, și respectă aceste reguli chiar și fără să li se amintească.Începând cu vârsta de 6-7 ani, copiii utilizează strategii verbale pentru a cere explicații în legătură cu e regulă. Acest comportament este considerat adaptativ și este acceptat, deoarece respectarea regulilor nu trebuie înțeleasă ca impunerea punctului de vedere al părintelui sau educatorului. Copiii de această vârstă au deja capacitatea de a pune întrebări și de a iniția discuții despre o regulă percepută ca fiind nedreaptă sau al cărei sens nu este înțeles. Acest comportament poate fi favorizat atât de educatori, cât și de părinți care pot să discute regulile sau chiar să le stabilească împreună cu copilul. Din acest motiv, la această vârstă copiii reușesc să utilizeze o formă de negociere a regulii în locul celor de evitare sau de agresivitate fizică sau verbală. Cu cât asemănarea dintre regulile stabilite, discutate și negociate acasă și la grădiniță este mai mare cu atât cresc și șansele copilului de a le respecta pe urmă.
II.2.2.2 Tolerează situațiile care provoacă frustrare
Toleranța la frustrare este cnsecința dezvoltării abilităților de reglare emoțională și presupune capacitatea de a inhiba anumite comportamente. Mai ales la grădiniță, unde jucăriile nu sunt întotdeauna suficiente, copiii sunt puși în fața unor situații în care trebuie să găsească soluții pentru a avea acces la aceeași jucărie.Toleranța la frustrare echivalează cu identificarea cu identificarea unor soluții adecvate la conflicte. Copiii care învață să se adapteze în aceste situații reușesc să găsească mai multe soluții pozitive, nu recurg la agresivitate și manifestă mai puține reacții emoționale negative cu ceilalți, ceea ce le permite să mențină relațiile de prietenie.
Copiii cu dificultăți în tolerarea situațiilor de frustrare manifestă crize de furie, agresivitate și încearcă prin orice mijloace să obțină ceea ce-și doresc. Acești copii au dificultăți în rezolvarea problemelor și recurg mult mai frecvent la agresivitate, ca urmare a faptului că nu își reglează emoțiile negative generate de conflicte.
În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii spun în multe situații „este rândul meu” pentru a-și anunța interesul pentru un anumit joc. Dacă nu au acces la acea activitate sau jucărie pentru moment, copiii învață să-și reorienteze atenția către altă activitate sau alt obiect cu ajutorul unu adult. De exemplu , dacă unui copil i-a fost stricată construcția din cuburi, adultul poate interveni printr-o remarcă de genul „hai să mergem să ne jucăm cu ceilalți copii, să vedem dacă putem construi ceva și mai frumos”.
Începând cu vârsta de 5 ani, copiii reușesc să tolereze situațiile de frustrare cu sprijin din ce în ce mai redus din partea adulților, mai ales în contextul jocurilor de cooperare în care învață strategii de reglare emoțională pentru rezolvarea conflictelor.La această vârstă, în situații care provoacă frustrare, copiii nu numai că reușesc să-și reorienteze atenția către alte jucării sau activități cu ajutor redus din partea adulților, dar dezvoltă și capacitatea de a minimaliza importanța unui obiect inaccesibil : „Pot să mă joc numai cu păpușa asta. Pentru cealaltă nu mai aveam loc în căsuță.”
II.2.3 Factori de risc în dezvoltarea competențelor sociale și emoționale
Copiii de aceeași vârstă pot fi diferiți din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale. Aceste competențe sunt influențate de factori intrapersonali și interpersonali. Dezvoltarea optimă a competențelor emoționale și sociale este rezultatul unor aspecte cu o puternică componentă genetică, specifică fiecărui copil, precum și a influențelor din mediu, provenite din familie și mai târziu din mediul educațional. Interacțiunea optimă a acestor factori este reprezentată de o sursă de protecție, asigurând o adaptare eficientă a copilului la cerințele mediului. Din acest motiv, conștientizarea rolului acestora este deosebit de importantă pentru prevenirea problemelor de sănătate mentală și menținerea unei funcționări normale. Pe de altă parte, interacțiunea inadecvată a acestor factori poate contribui la dezvoltarea deficitară a competențelor emoționale și sociale, care în timp pot deveni sursa unor tulburări mentale și emoționale.
Manifestarea unuia sau mai multor factori de risc nu înseamnă neapărat că respectivul copil va dezvolta o tulburare psihică. Deși conflictele din familie reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea adecvată a competențelor emoționale și sociale ale copiilor, nu toți copiii care provin din familii dezorganizate vor dezvolta probleme psihice. De asemenea, unii copii care se nasc cu anumite predispoziții genetice pot achiziționa în timp competențe compensatorii din celelalte două surse (familie și educație) prin care să contracareze deficitele genetice. Nu există un factor de risc specific care să predispună în mai mare măsură decât altul la probleme de sănătate mentală la această vârstă, însă riscul crește în funcție de numărul factorilor de risc la care sunt expuși copiii.
II.2.3.1 Factori intrapersonali
Factorii biologici se referă la componenta genetică înăscută care influențează modul în care copilul reacționează la stimulii din mediu și care la această vârstă poate fi cel mai ușor observată prin reacții comportamentale. Una dintre componentele genetice este reprezentată de temperament, care se manifestă prin predispoziții la nivelul unor caracteristici emoționale și comportamentale. Deși de-a lungul vieții temperamentul poate fi modificat doar într-o foarte mică măsură, influențele mediului se pot dovedi compensatoare și pot facilita dezvoltarea capacității de adaptare a copiilor.
Factorii cognitivi cu impactul cel mai puternic asupra competențelor emoționale și sociale sunt: teoria minții (abilitatea copilului de a înțelege gândurile și stările emoționale ale celorlalte persoane) și nivelul de dezvoltare al limbajului.
II.2.3.1.1 Temperamentul
Temperamentul conferă predispoziția către o anumită modalitate de a reacționa din punct de vedere emoțional și comportamental.
Din punct de vedere al temperamentului, copiii pot fi împărțiți în trei categorii:
a). Copiii cu temperament „ușor” sunt bine adaptați din punct de vedere social, capabili să dezvolte relații cu ceilalți, respectă regulile, explorează mediul în situații noi și sunt capabili să-și gestioneze în mod adecvat reacțiile emoționale.
b).Copiii cu temperament „dificil” nu respectă regulile, au dificultăți în urmarea instrucțiunilor, se implică în interacțiuni caracterizate prin reacții de agresivitate și manifestă crize de furie atunci când nu obțin ceea ce-și doresc; sunt de regulă percepuți ca impulsivi, agresivi și au probleme în gestionarea reacțiilor de furie sau de frustrare în situații în care sunt nevoiți să aștepte.
c). Copiii cu temperament „greu de activat” sunt în general retrași, evită situațiile de relaționare cu ceilalți, își exprimă rar emoțiile sau dorințele, au nevoie de încurajări din partea adulților pentru a se implica în activități noi; acești copii sunt descriși ca fiind timizi și sunt predispuși către izolare socială, reacții de teamă în situații noi, nefamiliare sau de tristețe excesivă.
Oferirea unor modele de comportament adecvat în momentul potrivit pe care copiii le pot însuși, poate contracara neajunsurile reacțiilor înăscute. De exemplu, un copil cu reactivitate extrem de ridicată, predispus către reacții comportamentale agresive, își va putea modifica comportamentul daca reușește să însușească comportamente alternative, compensatorii oferite de familie sau mediul educațional (de exemplu, jocul de rol). De asemenea, un copil timid, va reuși să-și depășească timiditatea prin învățarea unor metode de reglare emoțională, de reglare de probleme etc.
II.2.3.1.2 Teoria minții (capacitatea de a „citi mintea” celorlalți)
O a doua sursă de influență asupra dezvoltării competențelor emoționale și sociale ale copiilor este asociată cu capacitatea de a înțelege faptul că alte persoane pot avea gânduri și emoții diferite de cele proprii sau altfel spus teoria minții. Această abilitate începe să se dezvolte în jurul vârstei de 3-4 ani și le permite copiilor să înțeleagă intențiile celorlalți și să interpreteze motivația comportamentelor acestora.
Existența unei astfel de teorii le permite copiilor să explice comportamentele oamenilor pe baza unor indicii mai puțin evidente, cum ar fi dorințele sau credințele. Această abilitate se dzvoltă treptat: copiii de 3 ani vorbesc deja despre ceea ce „doresc” le „place” sau „vor” ceilalți, însă abia în jurul vârstei de 5 ani, încep să le utilizeze pentru a explica comportamentele celorlalți. Copiii au dificultăți în decodarea intențiilor sau comportamentelor celorlalți, au probleme de adaptare inter și intrapersonală. Un exemplu elocvent în acest sens sunt copiii cu autism, în cazul cărora deficitul major este legat de nivelul precar de dezvoltare a teoriei minții, ceea ce afectează capacitatea de a înțelege emoțiile celorlalți și de a dezvolta relații sociale. Copiii care au teoria minții insuficient dezvoltată au dificultăți în inițierea și mai ales menținerea relațiilor cu ceilalți, deoarece nu manifestă comportamente cum ar fi cooperarea în joc, oferirea ajutorului sau împărțirea jucăriilor. În lipsa acestei înțelegeri, experiențele sociale sunt caracterizate prin eșec , sentimente de freustrare și pot duce la probleme de sănătate mentală.
II.2.3.1.3 Dezvoltarea limbajului
Limbajul reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea emoțională și socială a copiilor. Dezvoltarea adecvată a limbajului asigură o comunicare verbală mai nuanțată și cresc șansele de a avea interacțiuni sociale calitativ superioare. Achizițiile la nivelul limbajului permit copiilor să inițieze discuții despre emoții și în consecință favorizează capacitatea de a înțelege și de a recunoaște emoțiile proprii și ale celorlalți. Conversațiile despre emoții în cadrul familiei sau la grădiniță permit copiilor să solicite explicații și lămuriri din partea adulților, ceea ce facilitează identificarea relației cauză-efect dintre evenimente – reacții emoționale – comportament. Inclusiv învățarea unor strategii de reglare emoțională, cum ar fi discutarea unor evenimente cu încărcătură emoțională, anticiparea unor posibile situații și reacții emoționale față de aceste situații , de rezolvare de probleme, strategii de nogociere a conflictelor, sunt în mare măsură mediate de achiziția limbajului despre emoții.
Pe de altă parte, copiii cu un nivel inadecvat de dezvoltare al limbajului pentru vârsta lor cronologică, și în mod special al limbajului despre emoții au șanse mult mai reduse de a interacționa eficient cu ceilalți, izolându-se sau fiind izolați, ceea ce duce la expunerea lor limitată la interacțiuni în care ar putea achiziționa abilitățile necesare adaptării emoționale și sociale optime. Riscurile datorate dezvoltării inadecvate al limbajului, respectiv a limbajului despre emoții, sunt mult mai reduse în cazul copiilor care beneficiază de un mediu care încurajează exprimarea emoțiilor. Copiii care poartă conversații despre emoții cu adulții, sunt încurajați să-și comunice emoțiile, să pună întrebări despre acestea, sunt expuși în mai mică măsură riscului de a dezvolta probleme datorate competențelor emoționale și sociale slab dezvoltate.
Efectele legăturii dintre tulburările de limbaj și competențele sociale și emoționale se manifestă pe mai multe paliere.
a). Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului (de ex, bâlbâiala) pot să manifeste deficite serioase în dezvoltarea competențelor emoționale și sociale din cauza unor probleme fiziologice la nivelul aparatului fonator.
b). Copiii cu tulburări de anxietate pot dezvolta probleme de limbaj, care ulterior pot duce la reacții de izolare față de ceilalți copii, reducând astfel semnificativ șansele copilului de a achiziționa competențele emoționale și sociale necesare funcționării optime.
3).Copiii care prezintă tulburări cu o puternică componentă genetică, cum ar fi autismul, manifestă nu numai deficite serioase în achiziționarea limbajului, dar și probleme în stabilirea relațiilor cu ceilalți.
II.2.3.2 Factori interpersonali
În cadrul factorilor interpersonali primele influențe provin din mediul familial, după care copiii sunt influențați și de o serie de factori din mediul educațional. Concordanța mesajelor provenite din cele două medii, precum și calitatea practicilor utilizate în educarea copiilor sunt extrem de importante pentru dezvoltarea copiilor.
II.2.3.2.1 Familia
Cunoștințele nesigure ale părinților despre modul în care se dezvoltă copiii și convingerile lor despre ceea ce ar trebui să știe până la o anumită vârstă, s-au dovedit a fi un factor de risc. Atitudinile pe care părinții le au față de copiii lor încep de la toleranță excesivă și duc până la atitudini extrem de dure față de comportamentele „inadecvate” pe care aceștia le au. Sursa acestor atitudini este reprezentată de așteptările părinților, care pot fi nepotrivite în raport cu vârsta , respectiv cu abilitățile copilului. De exemplu, dacă un copil nu spune „te rog” și „mulțumesc” la vârsta de 3 ani și este pedepsit din această cauză, atunci este vorba despre o așteptare nerealistă vizavi de abilitățile sale. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea copiilor de această vârstă nu folosesc din proprie inițiativă aceste formule de politețe ci trebuie atenționați să le folosească în momentele potrivite. Pe de altă parte, dacă un copil de 6 ani nu folosește aceste formule fără a i se atrage atenția, iar părinții scuză comportamentul („este prea mic”) intervine o problemă de subestimare a abilităților sale. În ambele cazuri, atitudinea părintelui și cunoașterea insuficientă a reperelor în dezvoltarea copiilor pot constitui surse de erori în educația copiilor.
Copiii care sunt pedepsiți extrem de des și care primesc pedepse care nu corespund gravității comportamentului (mai ales pedepse corporale), riscă să fie extrem de interiorizați și să dezvolte reacții de teamă, sau din contră să imite exemplul parental și să devină la rândul lor agresivi. Pe de altă parte, copiii cărora le sunt tolerate în mod excesiv comportamentele indezirabile dezvoltă reacții agresive și crize de furie ca răspuns la orice încercare din partea părinților sau a altor persoane de a impune reguli sau de a impune reguli sau de a stabili limite acceptate cultural în ceea ce privește manifestările comportamentale.
Așteptările realiste ale părinților și modul în care percep disciplinarea sunt extrem de importante pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale. Copiii învață prin respectarea regulilor, însă acest lucru este posibil doar dacă aplicarea regulii se realizează cu consecvență. Să ne imaginăm situația în care copilul refuză să-și împartă jucăriile: dacă uneori acest comportament este ignorat de către părinți, iar alteori este pedepsit, atunci probabilitatea ca acel copil să manifeste comportamentul dorit va fi extrem de redusă. Copiii în cazul cărora părinții nu aplică consecvent regulile și consecințele nerespectării lor, sunt expuși să dezvolte probleme de comportament, atitudini disprețuitoare la adresa celorlalți, precum și manifestări emoționale inadecvate ca modalitate de răspuns la incapacitatea de a prezice reacțiile părinților la comportamentul lor.
a.Reacțiile parentale în situații conflictuale
Un alt factor de risc este reprezentat de modul în care părinții se manifestă din punct de vedere emoțional și comportamental în situații conflictuale. Reacțiile comportamentale ale părinților în situații critice sunt foarte ușor preluate de către copii prin învățare observațioanală, aceștia ajungând să imite comportamentele părinților în contexte similare. De exemplu, în situațiile în care conflictele dintre părinți se caracterizează prin agresivitate, atunci este posibil ca și copilul să manifeste același tip de comportament în situații conflictuale.
Expunerea repetată a copilului la același tip de reacții poate duce la formarea unor stiluri de manifestare care vor fi transferate și în alte situații similare. De exemplu, în cazul în care copiii sunt expuși la situații în care părinții manifestă constant reacții de furie și ostilitate, atunci foarte probabil imaginea lor despre modul de relaționare cu ceilalți va fi definită de agresivitate și emoții negative, ceea ce îi va determina să adopte același stil de interacțiune în relațiile lor cu alte persoane.
b.Relația de atașament părinte-copil
Din primele luni de viață reacțiile emoționale ale copiilor pot fi modificate prin interacțiunile cu părinții. Reacțiile părinților la manifestările emoționale ale copilului determină dezvoltarea tipului de atașament, adică relația emoțională dintre copil și părinți. Copiii învață că în situațiile cu încărcătură emoțională, părintele va reacționa consecvent față de emoțiile lor (ex. Când copilul plânge, părintele îl ia în brațe de obicei pentru a-l liniști).
c.Atitudini familiale vizavi de emoții
Un alt exemplu al factorilor de risc se referă la reacțiile părinților la manifestările emoționale ale copiilor. Părinții care au obișnuința să pedepsească copiii pentru exprimarea emoțiilor, în special a celor negative, prin furie sau reacții de nemulțumire „dacă începi să plângi, vei merge imediat în camera ta” , de minimalizare a emoțiilor negative „nu mai plânge pentru că nu ai de ce „ sau de descurajare „ești prea mic pentru a fi furios” , vor amplifica reacțiile emoționale negative ale copiilor. Mai exact, în situații de conflict în care apar reacții emoționale negative, copiii nu vor ști cum să reacționeze pentru a face față stresului, datorită faptului că nu au beneficiat de contexte în care să exploreze sensul emoției și să învețe să găsească soluții la conflict.Consecința este aceea că acești copii fie vor evita situațiile sociale prin izolare, fie vor dezvolta agresivitate și ostilitate în relațiile cu ceilalți pe fondul incapacității de a reacționa adecvat la situațiile cu încărcătură emoțională negativă. Pe de altă parte, părinții care încurajează exprimarea emoțională își ajută copiii să înțeleagă mai bine emoțiile și să identifice modalități eficiente de a le gestiona.
Totuși, nu este suficientă simpla încurajare a manifestării emoțiilor. Pentru o dezvoltare optimă, copiilor trebuie să li se asigure contextul în care să învețe manifestarea adecvată a emoțiilor. Părinții joacă rolul de „facilitatori” ai experiențelor sociale, deoarece controlează mediul și în consecință depinde în mare măsură de ei dacă copiii sunt expuși la situații relevante pentru învățarea acestora. De exemplu, în situațiile în care părinții au tendințe de izolare socială, dificultăți în stabilirea relațiilor cu ceilalți, probabilitatea ca un copil să interacționeze în contexte sociale în care poate să învețe cum să se comporte este destul de redusă, deoarece multe dintre comportamentele noastre sunt învățate prin imitarea modelelor, iar lipsa contextului face imposibilă observarea oricărui model.
În al doilea rând, este necesar ca părinții să utilizeze situațiile sociale pentru a oferi ghidaj și antrenament legat de emoții și comportamente. Copiii ai căror părinți nu discută împreună cu ei despre relațiile cu alți copii și nu își îndrumă copiii în învățarea comportamentelor sociale, se adaptează cu mai multă dificultate la experiențele emoționale negative. Cei care utilizează ca metode de disciplinare încurajarea copiilor de a se gândi la consecințele comportamentelor lor, inclusiv la cele emoționale „Cum crezi că s-a simțit Dan atunci când l-ai lovit?” sau „Ție ți-ar plăcea să te împingă cineva și să te lovești?”, favorizează capacitatea copiilor de a înțelege gândurile și emoțiile celorlalți și în consecință le dezvoltă abilitățile de cooperare și empatia.
II.2.3.2.2 Grădinița
Rolul educatorului în dezvoltarea emoțională și socială ale copiilor este extrem de important mai ales datorită faptului că începănd cu vârsta preșcolară, copiii își petrec mai mult timp la grădiniță decât în cadrul familiei.
Grădinița este în sine un context social în care copiii interacționează între ei în mai mare măsură decât în cadrul familiei. Datorită acestei situații, copiii vor învăța sistematic despre emoții și comportamentele sociale adecvate vârstei lor.
Primul aspect important din cadrul acesteia este relația educator-copil. Calitatea ralației este substratul oricărei interacțiuni pozitive. Este adevărat că unii copii pot dobândi un statut privilegiat datorită faptului că reușesc fără prea multe dificultăți să se adapteze și să se conformeze cererilor educatorului. Pe de altă parte, alți copii, care nu corespund expectanțelor riscă să fie percepuți ca fiind o „problemă” și să fie tratați ca atare. Mai exact, dacă așteptările față de ei sunt negative, atunci orice comportament pozitiv poate fi perceput ca fiind un „accident”, o întâmplare și există posibilitatea să nu fie încurajată repetarea comportamentului care este adecvat. Drept consecință, nici copilul nu va încerca să se comporte in mod dezirabil și nici nu va primi suficient sprijin din partea educatorului pentru a repeta respectivul comportament.
La fel ca și în cazul părinților , atitudinea față de orice disciplină, dar și consecvența cu care sunt aplicate recompensele și pedepsele din partea lor este destul de importantă. Educatorii care de obicei nu le explică copiilor regulile și nu aplică în mod consecvent consecințele care sunt stabilite în legătură cu încălcarea regulilor, riscă să favorizeze lipsa sentimentului de control și împiedică dezvoltarea autonomiei și independenței copiilor. Astfel copiii care trăiesc într-un mediu pe care ei nu îl percep ca fiind controlabil și predictibil, au mult mai multe dificultăți în reglarea emoțională și în integrarea în grup față de cei care îl percep. Pe de altă parte, copiii cu care se discută despre regulile care se stabilesc în cazul nerespectării lor, se aplică consecințele discutate, aceștia vor dezvolta abilități de reglare emoțională și socială optime.
Reacțiile educatorilor la manifestările emoționale ale copiilor reprezintă o sursă importantă de învățare despre emoții. Utilizarea în diferite contexte a cuvintelor care denumesc emoții este o modalitate de a învăța copiii să recunoască și să denumească emoțiile proprii sau ale celorlalți. Dacă educatorul nu obișnuiește să le atragă copiilor atenția asupra emoțiilor, nu discută despre consecințele emoționale ale unoe comportamente, atunci aceștia riscă să nu achiziționeze cuvintele care denumesc emoții. De exemplu, dacă un copil spune că l-a lovit pe celălalt pentru că acesta l-a mințit, educatorul ar putea spune: „Soluția nu era să-l lovești. Poți spune: mă supăr atunci când minți și nu-mi place. Ar fi bine să ai grijă de prietenii tăi, nu să-i lovești.” De asemenea, astfel de situații pot fi utilizate pentru a conștientiza posibilele consecințe negative ale comportamentelor agresive și pentru a-i învăța să perceapă o situație din mai multe perspective: „Ce se poate întâmpla atunci când lovim pe cineva?Poate să facă o bubă. Tu cum te simți atunci când te-ai rănit? Ție ți-ar plăcea să te lovească?”
Astfel, educatorul devine la rândul său un model, dar și un „antrenor” pentru dezvoltarea emoțională și socială a copiilor. Atunci când educatorul utilizează un limbaj care să atragă atenția copiilor asupra emoțiilor, sau a scoaterii în evidență a reacțiilor emoționale în contextul interacțiunilor obișnuite dintre ei, scade riscul ca aceștia să aibă dificultăți în înțelegerea emoțiilor, precum și a consecințelor pe care le au comportamentele lor. O relație care este bazată pe atașament între copil și educator, îi pune la dispoziție copilului surse echilibrate de adaptare la mediu și de compensare a eventualelor relații insecurizante cu părinții. Explicația efectului reconfortant constă în faptul că relația de atașament cu educatorul poate produce copilului un model alternativ de relaționare și diminuează efectele negative ale relației de atașament insecurizant copil-părinte. Acest lucru îi permite copilului să dezvolte relații sociale adecvate cu alți adulți sau copii de aceeași vârstă.
CAPITOLUL III
Jocul și dezvoltarea socio-emoțional
III.1. Rolul jocului în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari
Încă din copilărie, jocul, are un rol important în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor. De mici copiii se joacă manevrând diferite obiecte, după care își creează o altă lume, una imaginară în care joacă diferite roluri și în care sunr capabili să respecte reguli ale jocului.Astfel, reușesc să se integreze în societate, își creează prieteni și stabilesc anumite legături cu mediul social.
Jocul constructiv constă în manifestarea repetată a unor acțiuni precum manevrarea obiectelor, aruncarea acestora, mersul târâș, și începe în al doilea an de viață a copilului. Copiii încep prin utilizarea jucăriilor cu care pot construi ceva, precum puzzle, leggo, modelarea plastelinei.Toate aceste jocuri îi ajută să acumuleze experiență în rezolvarea situațiilor problematice pe care le vor întâmpina.O dată dezvoltat și limbajul, jocul îi ajută să transmită cu mai multă ușurință mesaje orale și contribuie la îmbunătățirea modului de a comunica.
Multe dintre jocurile si activitățile recomandate pentru stimularea dezvoltării sociale a preșcolarilor își aduc o contribuție substanțială în planul emoțional al copilului.
Ca părinte, avem rolul esențial în felul în care evoluează și se prezintă un copil la vârsta maturității. Încă de mic este important să introducem în rutina lui zilnică jocuri, jucării și activități care îl ajută să-și însușească aptitutidini socio-emoționale.
Întâlnirile de joacă încă de la vârste fragede, reprezintă o metodă simplă prin care îl ajutăm pe copil să-și dezvolte principalele aptitudini sociale.
Aceste intâlniri si interacțiuni cu copii de vârsta lui, care au aceleași interese cu el, îți oferă o mare facilitate pentru a-l educa pe copil din punct de vedere social.
Ne putem folosi de experiențele prin care copilul a trecut, dar și de puterea exemplului. Copilul va ințelege mai ușor că a-ți aștepta rândul sau a nu îl întrerupe pe celălalt când vorbește sunt reguli sociale esențiale în interacțunile cu ceilalți dacă este pus in fața unei astfel de situații și le simte pe pielea lui.
În acest caz avem ocazia să îl învățăm pe copil cum să se joace frumos cu ceilalți și să îi creezi oportunități pentru a fi generos și a impărți jucăriile cu ceilalți sau a face schimb între ele.
Chiar dacă e mic, nu inseamnă că trebuie să-și petreacă timpul jucându-se singur, sau să interacționeze doar cu copii de vârsta lui.
Trebuie să încurajăm comunicarea și interacțiunile copilului și cu alte persoane, inclusiv adulți. Are multe de învățat din aceste "contacte" sociale și sunt eficiente pentru o dezvoltare emoțională echilibrată.
Jocurile si jucăriile reprezintă un simplu și eficient mod de a-l ajuta pe copil să-și însușească principalele aptitudini sociale si emoționale. În plus, acestea sunt pe înțelesul copilului, lucru care face ca eforturile proprii de a-l face sa priceapă anumite lucruri se diminuează considerabil.
Cele mai recomandate jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copilului sunt: jocurile de rol, jucăriile de pluș ,jocurile de societate etc.
Jocurile de rol sunt cele mai recomandate, deoarece îl pun pe copil intr-o mulțime de situații imaginare din care poate să învețe să socializeze cu ceilalți.
Trebuie să fim un model de viață demn de urmat pentru el. Nu trebuie să uităm că micuții au tendința de a imita gesturile, vorbele si faptele oamenilor in jurul cărora crește și trăiește. Cum noi suntem mereu in preajma lui, este important să ne comportăm cu el exact așa cum vrem ca el să se comporte când va crește.
Trebuie să comunicăm adecvat cu toți cei din jurul nostru și să fim atențicum ne comportăm în interacțiunile cu ceilalți. Sunt lecții pentru dezvoltarea lui socială pe care copilul le reține foarte repede și le va pune mai târziu în practică.
De asemenea, comunicarea noastră cu ei trebuie să fie una deschisă, să folosim expresii care descriu trăirile și emoțiile noastre, astfel încât să îi ajutăm să și le identifice pe a lor, asociindu-le cu stări, comportamente sau gesturi.
O tehnică importantă pentru dezvoltarea socio-emoțională a copilului este inițierea a tot felul de jocuri, prin care copilul poate identifica emoții, trăiri și sentimente. Nu doar că învață care sunt acestea, dar, in timp, va reuși să și le identifice singur și le va recunoaște și la cei din jurul său.
III.2. Implicarea educator-părinte în activitățile de joc a copilului
Copiii își dezvoltă multe dintre abilități prin joc, activitatea care îi ajută în cea mai mare măsură să învețe.Jocul oferă posibilitatea copiilor să exploreze mediul,să găsească soluții la situații problemă, să își exprime emoțiile, deoarece reprezintă un context în care copiii au un sentiment ridicat de confort și siguranță.Educatorul trebuie să profite de astfel de împrejurări și să se implice în jocul copiilor, deoarece jocul îl plasează pe picior de egalitate cu copiii și îl ajută să câștige încrederea acestora. Relația educator-copil este inegală în sensul în care cadrul didactic este o autoritate, în timp ce implicarea acestuia în joc îl ajută la echilibrarea relației. În plus asemenea situații sunt ideale pentru a modela multe dintre comportamentele copiilor: împărțirea jucăriilor, colaborarea în joc, reciprocitatea etc.
Unii educatori consideră faptul că asemenea interacțiuni cu copiii pot să se producă în detrimentul disciplinei și că riscă să piardă controlul asupra grupei. Totuși, nu trebuie să uităm faptul că printre altele rolul adultului este acela de a stabili limite în comportamentul copiilor. Chiar dacă situația poate scăpa de sub control, este important ca educatorul să-și amintească că poate folosi limitele pentru a gestiona situația.
O altă problemă este legată de posibilitatea de a părea neprofesionist prin implicarea în joc. Educatorul nu trebuie să uite că meseria sa presupune creativitate, iar jocul îl ajută în multe situații să predea copiilor inclusiv prerechizitele matematice sau de scris-citit. Jocul ar trebui perceput ca o parte din curriculă și nu o activitate prin care se pierde timp prețios. Învățarea la acestă vârstă presupune și amuzament. Seriozitatea excesivă nu face altceva decât să îndepărteze copiii de activitățile care îi ajută să achiziționeze acele abilități esențiale pregătirii pentru a face față cerințelor școlare.În continuare voi discuta câteva aspecte importante legate de implicarea educatorului în joc.
Fiți creativi
Ca adulți ne este frică de faptul că ceea ce facem ar putea fi perceput ca prostesc și că am putea pierde respectul celorlalți. Nu trebuie ca educatorul să aibă o reținere în a se juca. Poate să utilizeze un microfon de jucărie pentru a anunța sosirea copiilor la grădiniță, poate lua o „baghetă magică” pentru a face să apară cartea cu povești, poate să-și așeze pe cap un coif atunci când sărbătorește ziua unui copil. Acestea sunt câteva dintre atitudinile care sunt departe de a fi nocive, din contră ele ajută la construirea relației de încredere de care educatorul are nevoie.
Permiteți copiilor să „dirijeze” jocul
Activitățile de joc liber permit copiilor să se manifeste așa cum doresc. Pentru a le respecta independența este indicat ca nu educatorul să impună jocul. Copiii au nevoie și de situații în care să gândească și să decidă singuri. Mai mult, în acest fel transmiți încrederea pe care o ai față de algerile pe care le fac.
Dacă sunteți deja implicat în joc, este indicat să încercați să nu impuneți perspectiva de educator asupra jocului. Evident din perspectiva adultului, altele sunt percepțiile legate de modul în care se construiește un turn sau cum se colorează corect felicitarea de 8 Martie pentru mama. Punând accentul pe rezultat, pe performanță, există riscul să transformi o experiență pozitivă într-o situație care sabotează stima de sine a copilului și îl descurajează.
Descrieți activitățile pe care le face copilul
Educatorii sunt tentați de multe ori să pună întrebări atunci când copiii se joacă : „Ce formă are obiectul acesta?” , „Ce culoare are?” , „Ce vrei să faci cu acele cuburi?”. Intenția acestora este de a-i ajuta să învețe cât mai multe lucruri și de a-i provoca să își folosească cunoștințele. De multe ori în aceste cazuri primești din partea copilului drept răspuns o reacție de tăcere încăpățânată. Unii copii se simt evaluați prin întrebări și refuză să mai răspundă. Pentru a evita astfel de situații este recomandată folosirea unor descrieri ale activităților în care copiii sunt implicați „Văd că desenezi o pădure. Aici ai făcut niște flori minunate și pentru fiecare ai folosit altă culoare. Se vede că ești încântat de desenul tău”. Educatorul oferă nu numai atenție și încurajare, dar discută și despre emoțiile pe care copilul le trăiește. Aceste discuții ajută copiii să își dezvolte vocabularul, inclusiv cel despre emoții și oferă copiilor feedback despre activitățile lor.
Lăudați creativitatea copiilor
Este indicat ca educatorul să își manifeste entuziasmul față de jocul copiilor. Este important ca acesta să observe modul în care copiii se joacă și să transmită prin mimică aprobarea sa. Aceasta este cea mai bună ocazie prin care educatorul poate oferi laude și încurajări copiilor „Sunt foarte mândră de tine că ai avut răbdare până când colegul tău a terminat jocul” sau „Ai desenat o felicitare foarte frumoasă pentru mama. Și uite ce bine ai combinat culorile”.
III.3. Modalități de organizare a spațiilor de joc
Acestea ar trebui să fie suficient de spațioase, astfel încât copiii să nu stea înghesuiți, dar în același timp să permită contactul vizual dintre educator și copii ;
Educatorul trebuie să pună la dispoziția copiilor cât mai multe obiecte :creioane colorate pentru desen, cuburi pentru construcții, măști pentru punerea în scenă a unor povești. Trebuie separate sectoarele în care copiii construiesc sau fac scenete de cele care presupun activități cu mai puțină implicare motorie și vocală, cum ar fi jocul la calculator sau desenatul.
Trebuie create sectoarele înainte de sosirea copiilor pentru a asigura continuitatea activităților și pentru a nu crea timpi în care copilul să se implice în comportamente indezirabile.
Asigurarea varietății jocurilor. Observarea interacțiunilor dintre copii și ceea ce discută, deoarece acestea pot să constituie surse de idei noi pentru organizarea sectoarelor de joc. Reorganizarea și modificarea periodică a sectoarelor de joc sunt esențiale pentru împiedicarea instalării plictiselii și a lipsei de interes.
III.4. Implicarea părinților în educarea copiilor
Atât educatorul, cât și părintele „investesc” în copii pentru a le asigura o dezvoltare optimă. Colaborarea eficientă dintre ei este esențială pentru stabilirea unei strategii comune în educarea acestora. Majoritatea interacțiunilor de acest gen se produc în timpul ședințelor, care sunt convocate pe parcursul semestrelor. Timpul pe care educatorul îl are la dispoziție în asemenea situații este prea scurt pentru a discuta cu fiecare părinte în parte, iar unele aspecte nu pot fi discutate decât în particular. Pentru a putea stabili o relație cu părintele, educatorul are nevoie să își facă timp pentru a discuta cu aceștia. Nu trebuie așteptat momentul ca părintele să fie chemat la grădiniță doar pentru a discuta despre ceea ce copilul nu face bine. Uneori impactul negativ al comportamentelor unui copil este mult mai ușor resimțit comparativ cu ceea ce face bine. Evident, dacă tot ce aude părintele despre copilul său sunt lucruri negative, se poate distorsiona și percepția lui asupra acestuia. Din acest motiv nu trebuie uitat ca educatorul să transmită și aprecierea pentru progresele copilului sau să povestească părintelui o întâmplare amuzantă în care acesta a fost implicat.
Dacă uneori o întâlnire este mai greu de stabilit sau accesul la utilizarea telefonului este restricționat, se poate transmite părintelui mesaje folosind un carnețel în care se scriu câteva rânduri despre ceea ce se dorește ca acesta să știe.
Parteneriatul educator-părinte
O relație de comunicare optimă între părinți și educatori este esențială pentru a asigura dezvoltarea optimă a competențelor emoționale și sociale ale copiilor. Cu cât stilurile de relaționare, metodele de disciplină și atitudinile în relația cu copiii sunt mai asemănătoare, cu atât probabilitatea manifestării problemelor de comportament este mai redusă. Parteneriatul educator-părinte presupune o relație bazată pe colaborare, adică pe munca în echipă. Aceasta nu este o relație dezechilibrată în care unul dintre parteneri este „superiorul” celuilalt, ci o relație de reciprocitate bazată pe respect, pe drepturi și obligații egale. Experiența educatorului în relația cu copiii vine adesea în completarea experienței părintelui în relația cu copilul său.
De multe ori, educatorii așteaptă destul de mult timp înainte să informeze părintele în legătură cu comportamentele problematice ale copiilor lor. Din acest motiv, în timp se adună multă tensiune și resentimente, ceea ce duce la izbucniri de furie : „M-am săturat! De nu știu cât timp încerc să îl aduc pe linia de plutire. Părinții nu vin niciodată să se intereseze de el și se așteaptă la minuni din partea mea”.
Este indicat ca educatorul să nu aștepte până ce situația devine insuportabilă pentru a discuta cu părinții. În primul rând, educatorul nu va putea fi sprijinit sau apreciat pentru eforturile pe care le face, dacă părinții nu știu că acesta este implicat în mod activ în problemele copilului lor. În al doilea rând, situația din familie poate să fie un factor care să favorizeze problema de comportament și atunci modificarea acestuia nu se poate realiza decât cu sprijinul părinților. De multe ori, raportarea comportamentului la contextul său de apariție, orientează cel mai bine către identificarea unor modalități de intervenție adecvate. Mai mult, tăcerea prelungită a educatorului poate fi percepută de către părinți ca o modalitate de a-i exclude din educația copilului, deoarece nu i-ați informat.
Utilizați mesajele la persoana I , în locul celor la persoana a II-a. Formulările în termeni de „tu” sunt percepute în termeni de critică și generează reacții defensive. Pentru a atrage cooperarea părintelui este indicat să se formuleze mesajele în termeni de „eu”, care pun accentul pe ceea ce simți și pe ceea ce dorești să faci pentru remedierea situației.
Criticați comportamentul copilului și nu copilul. Formulările vagi în termeni de „e rău” , „nu e cuminte”, sau „e leneș” , nu fac altceva decât să eticheteze copilul. Este important să formulați problema într-o manieră adecvată, fără să emiteți judecăți de valoare.
III.5. Strategii de dezvoltare a relației educator-copil
Obțineți informații despre activitățile preferate și preocupările copilului ;
Ascultați ceea ce spun copiii și încurajați-i să vorbească despre ei înșiși ;
Transmiteți mesaje verbale și non verbale consistente ;
Participați la jocurile copiilor ;
Oferiți copiilor libertatea de a alege jocurile și descrieți acțiunile lor ;
Organizați diferite sectoare de joc și puneți copiilor la dispoziție cât mai multe jucării ;
Implicați părinții în educația copiilor ;
-stabiliți ședințe sau întâlniri particulare ;
-utilizați telefonul sau carnețele pentru a informa părinții ;
-organizați activități în care părinții pot fi implicați împreună cu copiii lor ;
Stabiliți o relație de parteneriat cu părinții :
CAPITOLUL IV
Coordonatele cercetării
IV.1. Obiectivele cercetării
1. Conștientizarea trăirilor emoționale proprii și ale celorlalți în situații de viață personală și colectivă ;
2. Dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și non-verbal la copiii preșcolari ;
3. Jocul este metoda eficientă pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale la copiii preșcolari
IV.2 Ipoteza ceretării
Utilizarea consecventă a jocului didactic care vizează dezvoltarea emoțională în cadrul activităților integrate, contribuie la dezvoltarea timpurie a competențelor socio-emoționale.
IV.3 Variabilele cercetării
Variabila independentă: metoda jocului didactic
Variabila dependentă: competențele socio-emoționale , performanțele comportamentale ;
IV.4. Prezentarea eșantionului de participanți
În cercetare am ales ca grup experimental colectivul 7 fete și 8 băieți din grupa mare de la Grădinița cu Program Normal din Orșova iar ca grup de control copiii din grupa mare de la Grădinița cu Program Normal din Gurghiu, având un colectiv de 10 fete și 5 băieți.
Stabilirea grupei experimentale și a celei de control s-a realizat în urma testului de evaluare inițială, având rolul constatator a nivelului la care se aflau grupele în momentul inițial.
Experimentul didactic a constat în proiectarea, organizarea și desfășurarea de activități de învățare bazate pe joc didactic, la grupa experimentală prin introducerea variabilei independente pentru testarea ipotezei de lucru.
IV.5. Etapele și metodele de cercetare
Etapa preexperimentală
În etapa inițială am urmărit alcătuirea eșantionelor de copii, în vederea selectării grupei experimentale și a celei de control prin aplicarea probei de evaluare inițială, determinând astfel nivelul general și a structurii valorice a grupelor testate.
În această etapa inițială am utilizat metoda observației, aceasta constând în fișele de lucru
cu titlul “Emoții de bază”, pe care le-am distribuit copiilor din ambele grupe cu scopul de a observa dezvoltarea lor din punct de vedere social și emoțional.
Metoda observației
Am pornit de la definirea observației ca principală metodă de cercetare, de la faptul că ea constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite.
Observația constă în înregistrarea datelor și constatărilor așa cum se prezintă, cercetatorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde. Se folosește în toate etapele cercetării și însoțește de obicei toate celelalte metode, oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.
Observația vizează comportamentul copilului în anumite situații (activitati obligatorii si libere) explicându-se fenomene complexe ca: atenția, strategiile percepției și gândirii în realizarea unor sarcini, formarea unor priceperi și deprinderi, atitudinile lor față de anumite activități, obiecte, oameni.
De aceea, pentru a asigura o cât mai mare obiectivitate a datelor, fenomenelor trebuie ca această metodă să fie prezentată în condiții cât mai variabile ; grădiniță, excursii, vizite, familie.
Pentru observarea dezvoltării socio-emoționale a copiilor din grupul experimental cât și a celor din grupul de control, am utilizat fișele de lucru cu titlul „Emoții de bază” (Anexa 1).
Prin această fișă am urmărit:
identificarea emoțiilor celorlalți și a cauzelor acestora ;
situația în care copilul se află și emoția pe care acesta o trăiește în momentul respectiv ;
dorința de a încerca activități noi de dezvoltare ;
După verificarea fișelor, am constatat faptul că unele au fost realizate conform așteptărilor, însă într-un număr destul de mic față de cele care au fost realizate sub așteptări. Acest lucru demonstrează faptul că atât preșcolarii grupei experimentale cât și preșcolarii grupei de control, nu sunt conștienți de emoțiile pe care le trăiesc și nu reușesc să le identifice corect.
Tabelul IV.1 Grila comportamentală
2. Etapa experimentală
O altă metodă utilizată în cercetarea de față a fost jocul didactic, cu care am încercat să intervin pe plan social și emoțional asupra copiilor. În această etapă au fost planificate și desfășurate activități plăcute, cu un bogat conținut științific în scopul dezvoltării competențelor emoționale și sociale ale copiilor grupei experimentale.
Jocul didactic
Jocul didactic are un conținut și structură bine organizate, subordonate particularităților de vârstă și sarcinii didactice, se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de educator, sub directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracție nefiind mediatori ai stimulării capacităților creatoare.
Jocurile didactice, au un conținut bine diferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de copii la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obținere al lui, pe posibilitățile de stimulare a capacităților intelectuale și afectiv motivaționale implicate în desfășurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare și dezvoltare a creativității se argumentează prin capacitățile de antrenare în joc a factorilor intelectuali și non intelectuali evidențiați.
Pentru dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor din grupa mică am intervenit cu câteva activități adaptate nivelului lor de vârstă.
Dezvoltarea emoțională la acesată vârstă este extrem de importantă, ea contribuind semnificativ la dezvoltarea altor abilități care vor facilita adaptarea copilului la cerințele mediului.
Activitățile de dezvoltare pe care le-am propus în cadrul cercetării sunt „Cum ma simt azi…”, „Cum te-ai simți dacă…”, „Joc de cărți cu emoții”, „Culorile prieteniei” și „Călătorie în împărăția emoțiilor , 5 activități care fac fac parte din arria curriculară Educație pentru societate și incluse în domeniul Dezvoltare socio-emoțională
„CUM MĂ SIMT AZI…”
Durata : 10-15 minute
Materiale : coli de hârtie și creioane colorate ;
Obiective
-să identifice cel puțin trei emoții trăite, din cadrul activității, pe baza desenelor realizate ;
-să stabilească o etichetă verbală expresiei emoționale, valorificând desenul realizat ;
Procedura de lucru:
Copiii au primit câte o coală de hârtie și creioane colorate și i-am rugat să deseneze cum se simt (am permis copiilor să folosească ce culori doresc). Fiecare copil a desenat ce a dorit, iar la final am discutat conținutul desenelor împreună cu copiii, încurajându-i să identifice și să denumească emoțiile desenate.
Prin această activitate copiii învață să identifice corect emoțiile proprii și etichetele verbale corespunzătoare și învață despre emoții prin intermediul desenului, o activitate specifică vârstei. Permitem copiilor să achiziționeze prerechizitele necesare conștientizării trăirilor emoționale proprii și să dobândească strategii adecvate de reglare emoțională și ulterior de relaționare optimă cu ceilalți.
2„CUM TE-AI SIMTI DACĂ…”
Durata: 10-15 minute
Materiale: listă de situații
Obiective :
– să enumere două reacții emoționale, utilizând aceeași situație ;
– să distingă două reacții diferite față de aceeași situație, pe baza experiențelor din viața lor;
să identifice cel puțin două consecințe ale reacțiilor emoționale, pe baza listei de situații ;
Procedura de lucru:
Citesc copiilor o listă de situații : „Cum te-ai simți dacă” ?
Părinții te-ar trimite la grădiniță (bucurie, tristețe)
Nu ai fi invitat la ziua celui mai bun prieten al tău (tristețe, furie)
Mama ta ți-ar spune că nu ai voie să te uiți la televizor (tristețe, furie)
Doamna educatoare te-ar lăuda pentru desenul pe care l-ai făcut (bucurie)
Ai pierde o piesă din jocul pe care l-ai primit cadou (tristețe , teamă)
Ai merge la bazin să înveți să înoți (bucurie, teamă)
Un coleg te-ar împinge și ți-ar lua jucăria din mână (furie, tristețe)
Un coleg nu ar vrea să se joace cu tine (furie, tristețe)
Întreb copiii cum s-ar simți într-una din situațiile descrise în lista de mai sus. Acolo unde este cazul se pot identifica mai multe emoții („Cine s-ar simți astfel în această situație?”). Încurajez copiii să spună care ar putea fi consecințele faptului că trăiesc acele reacții emoționale („Ce credeți că s-ar putea întâmpla dupa aceea”?)
Prin această activitate copiii achiziționează vocabularul emoțiilor și facilitează înțelegerea faptului că oamenii pot avea diferite reacții emoționale. Dezvoltă capacitatea de identificare a consecințelor și de a face predicții în ceea ce privește comportamentul celorlalte persoane, permite copiilor să achiziționeze etichetele verbale ale emoțiilor și să identifice consecințele trăirilor emoționale. Ajută copiii să înțeleagă faptul că pot exista mai multe perspective asupra aceleiași situații, ceea ce facilitează dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme.
3„JOC DE CĂRȚI CU EMOȚII
Durata: 10-15 minute
Materiale: imagini cu persoane care care exprimă diferite trăiri emoționale ( bucurie, furie, tristețe, teamă) , eșarfă.
Obiective:
-să identifice emoțiile pe baza indicilor non-verbali ;
-să denumească o etichetă verbală expresiei emoționale, valorificând imaginile puse la dispoziție ;
-să identifice contextele în care se manifestă anumite emoții, pe baza cunoștințelor din viața cotidiană ;
Procedura de lucru:
Le prezint copiilor imagini cu persoane care exprimă una dintre emoțiile descrise mai sus, iar fiecare copil alege pe rând o imagine, fără a o vedea (copiii sunt legați la ochi cu o eșarfă). După ce copilul privește imaginea îl rog să identifice emoția persoanei din imagine („Cum crezi că se simte”?). Întreb copiii în ce situație s-au simțit și ei la fel ca și persoana din imagine („Tu când te-ai simțit la fel ca el”?)
Prin această activitate copiii învață să identifice corect emoțiile și etichetele verbale corespunzătoare și facilitează achiziționarea vocabularului despre emoții și înțelegerea faptului că unele situații sunt asociate cu unele reacții emoționale. Permite copiilor să achiziționeze etichetele verbale ale emoțiilor și să recunoască manifestările emoționale pe baza indicilor non-verbali, ceea ce facilitează transmiterea adecvată a mesajelor cu conținut emoțional. Ajută copiii să dobândească strategii adecvate de reglare emoțională și ulterior de relaționare optimă cu ceilalți.
4 „CULORILE PRIETENIEI”
ARIA CURRICULARĂ: Educație pentru societate
DOMENIUL: Dezvoltare socio-emoțională
TEMA: Culorile prieteniei
METODE/STRATEGII: conversația, metoda cubului, explicația, demonstrația, exemplificarea, jocul-exercițiu;
RESURSE MATERIALE: CD cu desenul animat „Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”, scrisoare, plic, cub , jetoane ilustrând comportamente dezirabile/indezirabile (prietenoase/neprietenoase), ecusoane, panou, bomboane;
DURATA: 35 minute
Obiective
Să recunoască comportamentele care facilitează menținerea relațiilor de prietenie pe baza activității propuse ;
Să identifice cel puțin trei consecințe ale comportamentelor prietenoase/neprietenoase, valorificând relațiile de prietenie pe care le au ;
Să identifice importanța cooperării în joc, pe baza experiențelor trăite ;
METODE/STRATEGII: conversația, metoda cubului, explicația, demonstrația, exemplificarea, jocul-exercițiu;
Procedura de lucru :
Le prezint copiilor sub formă de surpriză scrisoarea de la Țup-Țup. Le citesc scrisoarea:
Dragi copii,
Eu sunt Țup-Țup…un iepuraș care pâna nu demult locuiam în Poienița Prieteniei. Am fost alungat din Poienița Prieteniei de stăpâna acestui ținut deoarece în ultima perioadă am fost foarte neprietenos cu celelalte viețuitoare de aici: pe veverița Codița am ciupit-o, puiului de arici Ghimpici i-am pus piedică și a căzut,, pe ciocănitoarea Dița am alungat-o din scorbura sa, spunându-i că e prea gălăgioasă și mă deranjează, iar pe Spiriduș, puiul de cerb, l-am necăjit spunându-i că este cel mai urât pui de cerb pe care l-am văzut vreodată.
După ce mi-am cerut iertare de la stăpâna acestui ținut al prieteniei, și i-am promis că de acum încolo o să fiu prietenos cu toată lumea, aceasta a hotărât să mă primească înapoi în Poienița Prieteniei, însă cu două condiții:
1.Să-mi cer iertare de la prietenii mei pe care i-am supărat.
2. Să trec cele patru probe, care se află în plicul albastru cu ajutorul prietenilor mei de la Grădinița „Poienița”, adică cu ajutorul vostru.
Mă simt foarte singur și foarte trist deoarece fără ajutorul vostru eu nu pot să trec cele patru probe.
PROBA 1:
Copiii vizionează o secvență video din desenul animat: „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Ei trebuie să identifice și să enumere comportamentele prietenoase și cele neprietenoase din secvența video vizionată.
PROBA 2:
Copiii sunt împărțiți în șase echipe: echipa roșie, echipa verde, echipa albastră, echipa galbenă, echipa roz și echipa portocalie. Le prezint sub formă de surpriză „Cubul Prieteniei”. Apoi, le prezint sarcinile de lucru pentru fiecare echipă:
Echipa roșie – Descrie doi prieteni.
Echipa verde – Compară două perechi de prieteni.
Echipa albastră -Asociază cuvântul „prietenie” cu: o culoare, un anotimp, un animal, o floare și un fruct.
Echipa galbenă – Analizează imaginile, apoi realizează o bulina rosie pe imaginile care ilustrează comportamente prietenoase și o bulină neagră pe imaginile care nu ilustrează comportamente neprietenoase.
Echipa roz – Aplică: Cum poți să păstrezi o relație de prietenie în situația în care prietenul tău refuză frecvent să împartă jucăriile cu tine și nu vrea să se joace nimic din ce vrei și tu?
Echipa portocalie – Argumentează proverbele: „Prietenul la nevoie se cunoaște!” „Prieten e cel ce-ți știe defectele și te acceptă așa cum ești!”
PROBA 3:
“Așezați jetoanele care ilustrează comportamente prietenoase pe panoul „AȘA DA!”, iar jetoanele care ilustrează comportamente neprietenoase pe panoul „AȘA NU!”.
Copiii trebuie să descrie comportamentele prietenoase/neprietenoase reprezentate în jetoane și să identifice consecințele acestora. Apoi, trebuie să selecteze și să așeze jetoanele care ilustrează comportamente prietenoase pe panoul „AȘA DA!”, iar jetoanele care ilustrează comportamente neprietenoase pe panoul „AȘA NU!”
PROBA 4:
Li se cere copiilor să formeze un „Zid al prieteniei” (copiii trebuie să se așeze în linie, ținându-se de mână, în funcție de prieteniile dintre ei).
Conducătorul jocului, va chema în față un copil, care va reprezenta prima „cărămidă” din „zidul prieteniei”. Acesta, îl va chema lângă el pe prietenul său cel mai bun din grupă. La fel vor proceda și ceilalți copii chemați să facă parte din „zidul prieteniei”. Jocul se termină, când „zidul prieteniei” este format din toți copiii din grupă.
Le cerem copiilor să motiveze alegerile făcute. („De ce l-ai ales pe…?”,„De ce îl consideri pe …, prietenul tău cel mai bun din grupă?”).
5. CĂLĂTORIE PRIN ÎMPĂRĂȚIA EMOȚIILOR
Aria curriculară: Educație pentru societate
Domeniul: Dezvoltare socio-emoțională
Metode/strategii: tehnica visului, conversația, povestirea, explicația;
Resurse materiale: poveste,fișe de lucru, carioci, recompense;
Obiective
Să recunoască corect emoțiile de bază, valorificând lucrarea realizată ;
Să redea cel putin trei termeni referitori la emoții, pe baza secvenței video vizualizată ;
Să distingă emoțiile plăcute de cele neplăcute, pe baza poveștii prezentate ;
Metode/strategii: tehnica visului, conversația, povestirea, explicația;
Procedura de lucru :
Citirea poveștii: “Împărăția Emoțiilor”:
Se zice că Împărăția Emoțiilor a fost condusă foarte mulți ani de un împărat înțelept, foarte iubit și apreciat de supușii săi. Acest împărat avea o soție foarte frumoasă, pe nume Emoția. Aceasta i-a dăruit împăratului foarte mulți copii, însă numai fete. Nici împăratul și împărăteasa nu mai știau la un moment dat numărul exact al acestora. Fetele împăratului nu semănau deloc între ele, erau foarte diferite una de cealaltă de parcă nu erau surori. Cea mare era tot timpul veselă, iar împăratul i-a pus nume Bucuria, a doua fiică era tot timpul furioasă, iar împăratul i-a pus nume Furia, o altă fiică era tot timpul tristă, iar împăratul a numit-o Tristețea. La fel și celorlalte fiice, împăratul le-a pus nume după emoția pe care o simțeau în cea mai mare parte a timpului: Frica, Îngrijorarea, Mulțumirea, Nemulțumirea, ș.a.m.d
După moartea împăratului și a împărătesei, pentru că fetele acestora nu au reușit
să se înțeleagă, care dintre ele să conducă împărăția, au hotărât să împartă marea împărăție
în părți egale și fiecare să-și conducă partea ei.
Și până în ziua de azi, fetele împăratului își conduc fiecare ținutul ei.
Comunicarea temei activității: “Călătorie prin Împărăția Emoțiilor”.
Organizarea copiilor: copiii sunt așezați pe saltele, într-o poziție care să le ofere o stare confortabilă;
Comunicarea sarcinii de lucru:
“Ne prefacem că dormim. Stați cu ochii închiși, respirați ușor, lăsați corpul să se relaxeze, să fie moale. Eu am să vă povestesc ce visăm. În timp ce eu povestesc, voi vă imaginați visul:
A sosit vacanța de vară. Ne adunăm și plecăm în călătorie prin Împărăția Emoțiilor. Ajungem în Ținutul Bucuriei. În Ținutul Bucuriei, soarele strălucește neîncetat pe bolta cerului. Acest ținut are doar două anotimpuri: primăvara și vara. Câmpiile sunt pline de flori multicolore, una mai frumoasă decât cealaltă, fluturașii zboară veseli, iar din pădure se aude ciripitul păsărelelor, dar și strigăte de bucurie. Atât stăpâna acestor ținuturi, cât și viețuitoarele și plantele de aici sunt tot timpul vesele… nu renunță la chipul și zâmbetul lor luminos nici măcar atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum ar dori ele.
Ne continuăm călătoria. Ajungem în Ținutul Tristeții. Ținutul Tristeții este un ținut al anotimpului toamna; un ținut unde soarele stă tot timpul ascuns după nori, un ținut unde plouă foarte mult și este foarte frig. Din pădurile acestui ținut se aud cântece triste și uneori plânsete. Viețuitoarele și plantele de aici sunt tot timpul triste. La fel și stăpâna acestui ținut. Chipul ei este tot timpul trist, iar ochii înlăcrimați.
Ne continuăm călătoria imaginară și ajungem în Ținutul Furiei. Ținutul Furiei este un ținut în care natura se dezlănțuie: vântul bate cu o viteză foarte mare, tunetele bubuie cu putere, fulgerele luminează cerul ca un foc de artificii, plouă foarte mult. Atât Furia, stăpâna acestui ținut, cât și viețuitoarele de aici sunt tot timpul furioase: țipă, se ceartă, plâng…
Deoarece soarele este către asfințit și începe să se lase seara, ne întoarcem acasă.
Este timpul să ne trezim. Deschidem ochii, întindem brațele și picioarele. Ne-am trezit! V-a plăcut visul?”
Activitate individuală:
Copiii se așeză la măsuțe. Ei primesc carioci și o fișă de lucru cu următoarea cerință:
“Desenează Împărăția Emoțiilor, așa cum ți-ai imaginat-o tu în vis!”
Prezentarea rezultatelor: fiecare copil își prezintă desenul în fața grupei;
Etapa postexperimentală
La sfârșitul perioadei experimentale am aplicat celor două grupe fișe de evaluare pentru a confirma sau infirma eficiența metodei jocului didactic aplicat grupei experimentale în scopul dezvoltării competențelor sociale și emoționale pentru a stabili modul de evoluție al eșantioanelor și pentru a compara rezultatele testelor inițiale cu cele obținute la testele finale.
Pentru a vedea randamentul dat de activitățile propuse pentru dezvoltarea copiilor din punct de vedere emoțional și social am utilizat fișele de lucru cu titlul „Ce simți când vezi imaginea?” (Anexa 3), pentru a pune copiii în situația de a-și identifica propriile emoții și ale celorlalți în situații asemănătoare.
Astfel, prin intermediul fișelor am observat că activitățile propuse au avut un impact destul de mare asupra copiilor, deoarece modul în care aceștia reușesc acum să-și identifice emoțiile este unul corect și în număr mult mai mare decât înainte.
Tabelul V.1 Compararea fișelor înainte și după intervenție
CAPITOLUL V
Analiza și interpretarea datelor
În urma cercetării pe care am realizat-o se poate confirma ipoteza de la care am pornit și anume utilizarea consecventă a jocului de dezvoltare emoțională în cadrul activităților integrate, contribuie la dezvoltarea timpurie a competențelor socio-emoționale. Ceea ce a favorizat acest lucru a fost interesul foarte crescut al copiilor cu care participau la activități și modul în care aceștia acționau în situațiile cerute.
Ceea ce am vrut să le demonstrez copiilor a fost faptul că este deosebit de important în viață felul în care ne comportăm și reacțiile pe care le avem față de ceilalți în diferite situații și că viața lor ar trebui să fie una de bucurie și pace , de joc, învățare și creștere.
Așadar pentru a demonstra că formele de conlucrarea cu copiii au fost eficiente am analizat fișele de lucru pe care le-am comparat cu cele inițiale.Ceea ce se observă la prima vedere este faptul că fișele de lucru sunt diferite, observându-se interesul copiilor în realizarea lor. Copiii au început să devină mult mai conștienți de faptul că trebuie să își dezvolte această latură privind comportamentul și gestionarea adecvată a tuturor evenimentelor pe care le trăiesc și că sarcinile primite la grădiniță și acasă trebuie tratate cu seriozitate. Părintele și educatorul au sarcina de al ajuta pe copil la teme atunci când acesta nu se descurcă, dar și de al supraveghea și verifica munca acestuia, toate acestea contribuind la o dezvoltare optimă a personalității.
În cazul în care copilul are de realizat astfel de activități, el trebuie să apeleze la toate evenimentele din trecut la care a luat parte. Emoțiile pe care deja le identifică corect și cu ușurință sunt structurate în mintea lui într-un anumit fel, iar rolul educatorului este mai puțin predominant. Însă, într-un astfel de caz, pe lângă exemplele pe care educatorul i le oferă copilului, acesta ar putea avea rolul deosebit de al face pe copil să-și transforme înformațiile în operații. Ce emoții am trăit? La ce mă ajută să știu ceea ce am trăit? Astfel copilul este obligat să se folosească de experiențele de viață pe care le are, să facă legături, asocieri, să-și clădească experiențele viitoare pe cele existente deja. Supravegheat îndeaproape, ajutat cu indicii, împins de un anumit spirit de competitivitate, copilul este pus în situația de a lucra cu toate experiențele pe care le-a avut atât în grădiniță cât și acasă. În acest fel copilul trebuie să își folosească imaginația, gândirea și memoria. Dacă copilul este ajuat încă de la început și se obișnuiește să lucreze cu toate experiențele pe care le-a avut, să lucreze serios și atent, cu timpul nu va mai avea nevoie de atât ajutor pentru gestionarea emoțiilor că și le va gestiona și singur. Însă acest lucru nu înseamnă că, comportamentul lui nu trebuie verificat sau controlat și intervenit acolo unde are nevoie de ajutor.
Tabelul IV.2 Analiza fișelor grupei experimentale în etapa preexperimentala
Tabel IV. 3 Analiza fișelor grupei de control în etapa preexperimentala
Figura IV. 1 Compararea rezultatelor în etapa preexperimentală
EMBED MSGraph.Chart.8 \s
În urma aplicării fișelor din perioada inițială la eșantionul experimental, 4 copii au avut fișele întocmite corespunzător și 11 copii le-au întocmit cu seperficialitate, iar la eșantionul de control, 3 copii au întocmit fișelele corespunzător iar 12 copii le-au tratat superficial.
Tabel IV. 4 Analiza fișelor grupei experimetale în etapa finală
Tabel IV. 5 Analiza fișelor grupei de control în etapa finală
Figura IV. 2 Compararea rezultatelor grupei experimentale în etapa postexperimentala
Din compararea rezultatelor celor două grupe implicate în cercetare, rezultă superioritatea grupei experimentale față de grupa de control, la evaluarea finală prezentată prin intermediul diagramei.
Figura IV. 3 Compararea rezultatelor celor două grupe în etapa inițială și finală
EMBED MSGraph.Chart.8 \s
Legendă:
G.E – Grupa experimentală E.I – Etapa inițială
G.C- Grupa de control E.F – Etapa finală
Prin aplicarea testării finale am vrut să observ care este nivelul grupei experimentale privind dezvoltarea emoțională și comportamentală, în urma utilizării constante a activităților de dezvoltare socio-emoțională de la grupă,comparativ cu grupa de control, unde nu s-a intervenit. Analiza și interpretarea datelor ne arată o creștere pozitivă a dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor, în favoarea eșantionului experimental, care n-a fost supus investigației, ceea ce demonstrează faptul că utilizarea consecventă a jocului didactic care vizează dezvoltarea emoțională în cadrul activităților integrate, contribuie la dezvoltarea timpurie a competențelor socio-emoționale, ipoteza de la care am pornit.
CONCLUZII
Cercetarea a încercat să evidențieze rolul și importanța dezvoltării socio-emoționale optime a copiilor preșcolari.
Formarea și dezvoltarea personalității copilului constituie un proces complex și de durată, bazat pe acțiunea interdependentă a mai multor factori de natrură subiectivă și obiectivă realizat atât la grădiniță cât și acasă.
Grădinița solicită copilului noi cerințe și condiții de viață diferite de cele oferite înainte , în cadrul familiei. Aici , copilul devine obiectul unor influențe complexe , organizate in cadrul ambianței preșcolare( programul,educatoarea ,grupa de copii ) care influențează dezvoltarea lui psiho-socio-culturală .Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirilor. Depășind poate pentru prima dată spațiul restrâns ,familial, al casei, copilul învață că există o lume interesantă dincolo de acestea, dorește să se implice in cunoașterea și transformarea ei, se descoperă pe sine ca o persoană care are abilitatea de a face să se întâmple anumite lucruri, câștigând autonomie în cunoaștere si inițiativă.
Un cadru didactic bun va ști să le transmită elevilor și părinților un mod de gândire pozitiv, optimist și să îi trateze pe fiecare ca și cum ar fi cea mai importantă persoană din lume.
Primul pas în cercetarea realizată a fost stabilirea obiectivelor și a ipotezei. Ipoteza conform căreia utilizarea consecventă a jocului de dezvoltare emoțională în cadrul activităților integrate, contribuie la dezvoltarea timpurie a competențelor socio-emoționale, are efect benefic asupra rezultatelor copiilor și nivelului de implicare al educatorului în dezvoltarea personalității acestora.
În cercetare au fost implicați 15 copii ai Grădiniței cu Program Normal din Orșova, reprezentând grupa experimentală și 15 copii ai Grădiniței cu Program Normal, Gurghiu. Copiii au fost testați prin munca lor individuală de la grupă. S-au utilizat ca metode: observarea sistematică, jocul didactic și metoda analizei produselor activității copiilor. Pe parcursul semestrului întâi educatorul fiind nemulțumit de felul în care copiii reușesc singuri să-și identifice emoțiile și comportamentele de la grădiniță a considerat necesară intervenția asupra copiilor cu diverse activități în procesul instructiv-educativ al copiilor.
S-au ales câteva activități de dezvoltare socio-emoțională în vederea conștientizării din partea copiilor a rolului de gestionare corectă a trăirilor emoționale proprii și ale celorlalți. Astfel s-au realizat la grădiniță fișe de lucru pentru observarea copiilor, activități cu care s-a intervenit asupra lor și la final verificarea rezultatului intervenției tot prin fișe individuale de lucru.
Astfel în urma cercetării s-a putut observa o îmbunătățire majoră a comportamentului în rândul copiilor de grupa mare de la această grădiniță.
Dezvoltarea personalității copilului preșcolar depinde în mare măsură de relația ce se stabilește între grădiniță și familie, conlucrarea eficientă dintre cei doi factori fiind cheia succesului pentru tot parcursul activității lui.
Bibliografie
Armașu,T.(1993), „Metodica familiarizării preșcolarilor cu proverbe și zicători” Chișinău Editura Luminița ;
Bocoș,M(2007), Didactica disciplinelor pedagogice.Pitești. Editura Paralela 45 ;
Bocoș, M. , Jucan, D.(2010), „Fundamentele pedagogiei,teoria și metodologia curriculumului”. Pitești. Editura Paralela 45 ;
Breben, S.(2010), „Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preșcolară și școlară mică” Craiova. Editura Reprograph ;
Catrinel, A. Ș. , Kallay, E.(2007) „Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari” Cluj-Napoca. Editura ASCR
Cosnier, J.(2002), „Introducerea în psihologia emoțiilor și a sentimentelor” Iași. Editura Polirom ;
Duck, S.(2000) „Relațiile interpersonale” Iași. Editura Polirom
Faber, A. , Matlish, E.(2002), „Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală” București. Editura Curtea Veche ;
http://themunteanu.wordpress.com/2007/12/31/sfaturi pentru inteligenta-emoțională-eq/ (15.12.2013)
http://www.scribd.com/doc/7528624/Daniel-Goleman-Inteligenta-Emotionala (18.01.2014)
http://myjob.ro/articole/ghid-cariera/226/5982/inteligenta-emotionala-poate-fi-îmbunătățită-află-cum.html (18.01.2014)
http://parintii.com/10modalitatideacrestecopiiinteligentiemotional-articol-355.html (18.01.2014)
http://www.studentie.ro/campus/PROGRAMUL_SMART_EMOTIONS_DEZVOLTA_TI_ABILITATILE_DE_INTELIGENTA_EMOTI/c-243-a-37202 (23.02.2014)
http://www.inteligenta-emotionala.ro/cele-cinci-dimensiuni-ale-autocunoasterii-emotionale/ (27.02.2014)
ANEXA 1
„Emoții de bază”
1.Cum crezi că se simte fetița și de ce?
2.Cum crezi că se simte acest băiat și ce simți tu în momentul în care privești această imagine? De ce?
ANEXA 2 – Activitățile de dezvoltare emoțională
Anexa 3
Ce simți când vezi imaginea?
3.Cum te-ai simtit in timpul activitatii de astazi?
Bibliografie
Armașu,T.(1993), „Metodica familiarizării preșcolarilor cu proverbe și zicători” Chișinău Editura Luminița ;
Bocoș,M(2007), Didactica disciplinelor pedagogice.Pitești. Editura Paralela 45 ;
Bocoș, M. , Jucan, D.(2010), „Fundamentele pedagogiei,teoria și metodologia curriculumului”. Pitești. Editura Paralela 45 ;
Breben, S.(2010), „Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preșcolară și școlară mică” Craiova. Editura Reprograph ;
Catrinel, A. Ș. , Kallay, E.(2007) „Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari” Cluj-Napoca. Editura ASCR
Cosnier, J.(2002), „Introducerea în psihologia emoțiilor și a sentimentelor” Iași. Editura Polirom ;
Duck, S.(2000) „Relațiile interpersonale” Iași. Editura Polirom
Faber, A. , Matlish, E.(2002), „Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală” București. Editura Curtea Veche ;
http://themunteanu.wordpress.com/2007/12/31/sfaturi pentru inteligenta-emoțională-eq/ (15.12.2013)
http://www.scribd.com/doc/7528624/Daniel-Goleman-Inteligenta-Emotionala (18.01.2014)
http://myjob.ro/articole/ghid-cariera/226/5982/inteligenta-emotionala-poate-fi-îmbunătățită-află-cum.html (18.01.2014)
http://parintii.com/10modalitatideacrestecopiiinteligentiemotional-articol-355.html (18.01.2014)
http://www.studentie.ro/campus/PROGRAMUL_SMART_EMOTIONS_DEZVOLTA_TI_ABILITATILE_DE_INTELIGENTA_EMOTI/c-243-a-37202 (23.02.2014)
http://www.inteligenta-emotionala.ro/cele-cinci-dimensiuni-ale-autocunoasterii-emotionale/ (27.02.2014)
ANEXA 1
„Emoții de bază”
1.Cum crezi că se simte fetița și de ce?
2.Cum crezi că se simte acest băiat și ce simți tu în momentul în care privești această imagine? De ce?
ANEXA 2 – Activitățile de dezvoltare emoțională
Anexa 3
Ce simți când vezi imaginea?
3.Cum te-ai simtit in timpul activitatii de astazi?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Socio Emotionala a Copiilor Prescolari Prin Jocuri (ID: 165060)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.