Dezvoltarea Socio Economica A Comunelor Apartinand Judetului Galati
DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ A COMUNELOR APARȚINÂND JUDEȚULUI GALAȚI
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I Starea de fapt a comunelor din România
1.1. Aspecte generale
1.1.1. Organizarea administrativ-teritorială a României
1.1.2. Economia rurală și ocuparea forței de muncă
1.1.3. Administrația publică a comunelor și serviciile publice locale
1.2. Organizarea și resursele instituționale
1.2.1. Populație, așezare și întindere
1.2.2. Organizarea și dotarea administrației publice locale
1.2.3. Probleme în organizarea și funcționarea administrației publice locale
1.3. Situația bugetară
1.3.1. Veniturile bugetelor locale
1.4. Transformarea și comercializarea produselor agricole
1.5. Măsuri de protecție a mediului înconjurător
1.6. Măsuri diverse pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale (așa-zisele măsuri ale articolului 33)
Capitolul II Cadrul natural și dezvoltarea socio-economică a județului Galați
2.1. Cadrul natural. Caracteristici fizice și geografice
2.1.1. Așezarea geografică
2.1.2. Clima
2.1.3. Regimul pluviometric
2.1.4. Regimul eolian
2.1.5. Seismicitate
2.1.6. Resursele naturale ale județului Galați
2.1.7. Flora
2.1.8. Fauna
2.1.9. Solurile
2.2. Suprafața și structura administrativă
2.3. Date demografice
2.4. Turismul în județul Galați
2.4.1. Resurse naturale
2.4.2. Muzee și instituții culturale
2.4.3. Agricultura
2.4.4. Impactul sectorului agricol asupra mediului
2.4.5. Industria
2.4.6. Proiecția financiară
Capitolul III Eficiența economică a exploatațiilor agricole din comune
ale județului Galați
3.1 Noțiuni generale privind eficiența economică
3.2. Prezentarea exploatațiilor familiale cercetate
3.2.1. Modul de folosință a terenului din exploatațiile familiale alese
3.2.2. Structura culturilor în exploatațiile familiale
3.3. Producții medii și totale în exploatațiile familiale (județul Galați)
3.4. Cantitățile de produse reținute pentru consumul propriu
3.5. Cantități de produse valorificate de o exploatație din producție proprie (2009)
3.6. Veniturile realizate în exploatațiile familiale
3.7. Cheltuielile în exploatațiile agricole familial
3.8. Rentabilitatea exploatațiilor familiale
Capitolul IV Politica Uniunii Europene de Dezvoltare rurală și reorganizarea agriculturii
4.1. Legislația în vigoare privind structura fondului funciar
4.2. Agricultura și dezvoltarea rurală a României în perioada 2007-2013
4.3. Rezultatele obținute de România în negocierile de aderare la capitolul Agricultură
4.4. Mecanisme de susținere financiară a agricultorilor români începând cu anul 2007
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Problematica dezvoltării comunitare se dovedește a fi una de maxim interes în contextul integrării României în Uniunea europeană. După cum se știe strategia pe termen mediu a României, ca stat în curs de aderare la Uniunea Europeană, ia în considerare și aspectele sociale în perspectiva complementarității acestora pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare economică. Creșterea economică pentru atingerea standardelor europene, susținerea unui mediu de afaceri competitiv, implementarea politicilor active pe piața muncii – sunt legate de dezvoltarea socială, iar societatea civilă este considerată ca având un rol crucial. Modelul democrației europene este unul al cooperării, care se fundamentează necesar pe participarea tuturor actorilor comunitari. Ca reflectare perfectă în practică a principiilor democrației participative, autorități, instituții media și ale sectorului non-guvernamental, persoane și instituții educaționale promovează, implementează, dezvoltă și susțin împreună programe, proiecte sau intervenții la nivel macro- și micro-social, legitimate de aceleași valori ale noii Europe: toleranță, pluralism valoric, egalitate, participare publică, civism etc. Comunitățile se nasc sau se definesc, se regăsesc sau se dezvoltă continuu într-un spațiu lărgit european, indefinit mozaicat, unde criteriile identitare se ancorează în spații istorice, realități economice, structuri culturale și idealuri în schimbare. Un astfel de context complex conduce la structuri comunitare derivate, în care variația mare a unui pattern general valabil determină intervenții sociale fundamentate pe o cunoaștere temeinică a grupului țintă și ajustate continuu pe parcursul programului. De aceea, instituțiile care acționează la nivel socio-economic prin proiecte și programe ar trebui să cunoască elementele constitutive ale teoriei programelor sociale și să-și deruleze activitățile conștiente de impactul programului, pe termen mediu și lung, la nivelul întregii comunități. Măsura unei schimbări este dată mai ales de dimensiunea participării și implicării active a participanților, implicit a grupurilor țintă, la această schimbare. Numai așa se poate vorbi de dezvoltare comunitară, de capacitate instituțională crescută, de practici pozitive și mai ales de programe și intervenții sociale eficiente.
Lucrarea de față își propune realizarea unei analize a evoluției spațiului rural românesc sub multiplele sale fațete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurală în condiții de durabilitate și multifuncționalitate. În acest context, menționăm că România se află în curs de implementare a modelului european de agricultură și dezvoltare rurală.
Dacă la aceste caracteristici rurale ale României, adăugăm faptul că țara noastră a aderat la Uniunea Europeană, apare evidentă necesitatea ca întreg ansamblul rural să devină în scurt timp un sistem economic și social modern, performant și dinamic.
În această perspectivă România trebuie să adopte politici rurale care să cuprindă elemente de accelerare a procesului de compatibilizare, în special în reglementarea dreptului la proprietate și garantarea acesteia, dar și în ameliorarea infrastructurii și a educației pe acest segment specific.
În precizarea politicilor agrare și rurale însă, trebuie să se pornească de la faptul că agricultura nu este numai o ramură economică producătoare de marfă și profit, ci este și un mod de viață, iar spațiul rural nu este numai un spațiu de producție, ci este , în același timp un spațiu social și cultural cu implicații complexe asupra stării de ansamblu a unei națiuni.
În aceste condiții, prezenta lucrare realizează o sinteză a datelor de literatură referitoare la dezvoltarea spațiului rural având în vedere teorii, problematică, interdependențe și constrângeri. Analiza efectuată reliefează particularitățile și funcțiile spațiului rural insistând asupra conceptului de dezvoltare rurală și asupra elementelor ce reprezintă resursele și factorii acestei dezvoltări.
Totodată sunt prezentate metodele și sistemul de indicatori utilizați în analiza dezvoltării spațiului rural.
Geografic, județul Galați este situat în parte central-estică a României (harta administrativă a României), fiind desfășurat între 45025’ și 46010’ latitudine nordică și între 27020’ și 28010’ longitudine estică, poziție caracterizată printr-o arie de contact între dealurile cele mai sudice ale Podișului Moldovei, Câmpiei Române și Culmea Măcinului (horstul Dobrogean). Granița de nord a județului începe în vale Prutului și traversează Podișul Covurlui, continuând cu valea Bârladului și sfârșește pe valea Siretului, la Nicorești. Frontiera de vest se suprapune văii Siretului, de la Nicorești la Nămoloasa, ultima fiind singura localitate pe malul drept al acestui râu. Limita de sud este punctul unde își dau întâlnire granițile dintre județele Galați, Vrancea și Brăila, în dreptul satului Crângeni (Nămoloasa).
Capitolul I
Starea de fapt a comunelor din România
1.1. Aspecte generale
1.1.1. Organizarea administrativ-teritorială a României
Teritoriul României este organizat, din punct de vedere administrativ, în comune, orașe și județe, denumite generic unități administrativ-teritoriale (u.a.t.). Unele orașe cu importanță economică și socială semnificativă pot fi declarate municipii. Înființarea sau stabilirea statutului unei u.a.t. se fac prin lege. În conformitate cu responsabilitățile administrative atribuite prin lege, comunele, orașele și municipiile reprezintă primul nivel al administrației publice locale, în timp ce județele se constituie în cel de-al doilea.
Comunele reprezintă categoria cea mai mare de u.a.t., atât numeric, cât și demografic. Astfel, la sfârșitul anului 2009 existau 2.858 de comune dintr-un total de 3.178 de u.a.t. din primul nivel al administrației locale. Acestora li se adăugau cele 41 de județe.
Populația comunelor este cu puțin mai mare decât cea a municipiilor și de peste patru ori mai mare decât a orașelor.
În același timp, suprafața ocupată de comune este net superioară orașelor și municipiilor. În privința suprafeței medii, valorile se echilibrează (7.300 de ha comunele și peste 9.000 de ha orașele și municipiile), însă densitatea medie a populației comunelor este mult mai mică, ceea ce creează dificultăți suplimentare în asigurarea accesului la servicii.
Ascendentul și importanța comunelor, din perspectiva considerentelor amintite, reies cu claritate din diagramele 1-3. Cu toate acestea, în ultimii 17 ani se observă o serie de evoluții importante: creșterea numărului comunelor, cumulată cu scăderea populației acestora.
Dacă în anii 1990-2000 principalul curent a fost de transformare a orașelor în municipii, începând cu anul 2002, fenomenul a afectat comunele, în primul rând prin divizarea acestora sau declararea unora dintre ele drept orașe. Punctul culminant a fost atins în anul 2004, când au fost înființate 138 de comune, prin divizarea celor existente, iar alte 37 au fost declarate orașe . În urma tuturor acestor procese, populația medie a unei comune a scăzut cu peste 10%, de la 3.791 în anul 2000 la 3.384 în anul 2007, situându-se cu mult sub dimensiunile considerate optime la nivel internațional de 10.000 de locuitori per unitate administrativ-teritorială.
Fenomenul urbanizării are efecte predominant benefice pentru societate; nivelul său este și un indicator al gradului de dezvoltare a unui stat. Ca stat membru al Uniunii Europene, România are o populație rurală semnificativ peste media comunitară; și din această perspectivă, urbanizarea este un obiectiv de urmărit. Totuși, este necesar ca dobândirea statutului de oraș să se facă numai atunci când populația, dotările și infrastructura edilitară respectă condițiile prevăzute de lege. Or, în fapt, multe din noile orașe ale României nu sunt cu nimic superioare din punct de vedere urbanistic comunelor actuale, dimpotrivă.
Un al doilea aspect important de semnalat în acest subcapitol este efectul negativ al divizării comunelor existente. De regulă, grupurile care inițiază separarea invocă dificultatea accesului la serviciile publice sau privarea deliberată a unor sate de serviciile cuvenite. Cu siguranță că asemenea probleme pot fi reale, însă divizarea nu va garanta rezolvarea, ci agravarea lor. Capacitatea fiscală a noilor comune este în majoritatea cazurilor total insuficientă, iar acestea devin dependente de sumele de echilibrare de la bugetul de stat. Dar noul sistem de echilibrare a bugetelor locale, intrat în vigoare din anul 2007, favorizează colectivitățile mari, iar cele mici riscă să nu își acopere nici măcar cheltuielile de funcționare. În același timp, costurile cu autoritățile publice, învățământul și asistența socială sunt rigide, astfel încât fondurile rămase pentru investiții sunt prea mici pentru a asigura o creștere a calității infrastructurii. Pe de altă parte, programele europene și naționale de finanțare a proiectelor de dezvoltare promovează investițiile de mari dimensiuni, iar Guvernul sprijină în mod deschis asocierea intercomunitară. Toate aceste aspecte relevă faptul că, pe termen mediu și lung, divizarea comunelor și chiar menținerea actualelor comune cu populație redusă vor avea consecințe negative asupra colectivităților respective.
1.1.2. Economia rurală și ocuparea forței de muncă
Economia rurală este dependentă de agricultură. La acest fapt contribuie culminant a fost atins în anul 2004, când au fost înființate 138 de comune, prin divizarea celor existente, iar alte 37 au fost declarate orașe . În urma tuturor acestor procese, populația medie a unei comune a scăzut cu peste 10%, de la 3.791 în anul 2000 la 3.384 în anul 2007, situându-se cu mult sub dimensiunile considerate optime la nivel internațional de 10.000 de locuitori per unitate administrativ-teritorială.
Fenomenul urbanizării are efecte predominant benefice pentru societate; nivelul său este și un indicator al gradului de dezvoltare a unui stat. Ca stat membru al Uniunii Europene, România are o populație rurală semnificativ peste media comunitară; și din această perspectivă, urbanizarea este un obiectiv de urmărit. Totuși, este necesar ca dobândirea statutului de oraș să se facă numai atunci când populația, dotările și infrastructura edilitară respectă condițiile prevăzute de lege. Or, în fapt, multe din noile orașe ale României nu sunt cu nimic superioare din punct de vedere urbanistic comunelor actuale, dimpotrivă.
Un al doilea aspect important de semnalat în acest subcapitol este efectul negativ al divizării comunelor existente. De regulă, grupurile care inițiază separarea invocă dificultatea accesului la serviciile publice sau privarea deliberată a unor sate de serviciile cuvenite. Cu siguranță că asemenea probleme pot fi reale, însă divizarea nu va garanta rezolvarea, ci agravarea lor. Capacitatea fiscală a noilor comune este în majoritatea cazurilor total insuficientă, iar acestea devin dependente de sumele de echilibrare de la bugetul de stat. Dar noul sistem de echilibrare a bugetelor locale, intrat în vigoare din anul 2007, favorizează colectivitățile mari, iar cele mici riscă să nu își acopere nici măcar cheltuielile de funcționare. În același timp, costurile cu autoritățile publice, învățământul și asistența socială sunt rigide, astfel încât fondurile rămase pentru investiții sunt prea mici pentru a asigura o creștere a calității infrastructurii. Pe de altă parte, programele europene și naționale de finanțare a proiectelor de dezvoltare promovează investițiile de mari dimensiuni, iar Guvernul sprijină în mod deschis asocierea intercomunitară. Toate aceste aspecte relevă faptul că, pe termen mediu și lung, divizarea comunelor și chiar menținerea actualelor comune cu populație redusă vor avea consecințe negative asupra colectivităților respective.
1.1.2. Economia rurală și ocuparea forței de muncă
Economia rurală este dependentă de agricultură. La acest fapt contribuie atât factori sistemici și tradiționali (cea mai mare parte a suprafeței agricole de 14,7 mil. ha a României este în mediul rural), cât și conjuncturali (în anii 1990-2000, o bună parte din personalul disponibilizat din industrie a revenit în mediul rural). Majoritatea populației active a comunelor (4,5 milioane persoane) este ocupată în agricultură, silvicultură și piscicultură (64,2%), în timp ce doar 18,7% lucrează în sectorul secundar, iar 17,1% în cel terțiar.
Dintre fermieri, majoritatea sunt proprii lor angajați, realizând o agricultură de subzistență. De altfel, forța de muncă angajată în agricultură reprezintă doar 3,2% din numărul total de angajați din economie. Performanțele în agricultură sunt compromise și de o serie întreagă de alți factori, dintre care amintim numai fărâmițarea extremă a proprietăților; suprafața agricolă medie a unei exploatații agricole din România este de și este divizată în aproximativ 3,73 parcele.
Celelalte sectoare economice, industria și serviciile, sunt slab reprezentate în mediu rural. Conform Planului Național de Dezvoltare Rurală, micro-întreprinderile angajau, în anul 2005, numai 113.322 de persoane, adică 2,8 persoane per micro-întreprindere. Numărul total al acestor entități era de 40.714 (13% din total național), din care peste jumătate desfășurau activități de comerț, cu valoare adăugată minimă la economia rurală și la bugetele locale. Turismul este slab dezvoltat, cu excepția câtorva regiuni tradiționale. Această situație deficitară a antreprenoriatului în mediul rural este consecința unui complex de factori, din care se disting nivelul scăzut al pregătirii forței de muncă, ponderea redusă a forței de muncă tinere, lipsa infrastructurii de transport și a serviciilor comunitare de utilități publice.
În consecință, productivitatea muncii și veniturile obținute din activitatea economică în mediu rural sunt semnificativ mai mici decât media națională. Aceasta se traduce într-o capacitate fiscală redusă a comunelor, care le împiedică să-și asigure nevoile de bază în infrastructura de transport, utilități publice, educațională, socială și culturală; efectele acestei situații sunt lipsa de atractivitate pentru investitorii privați și pregătirea necorespunzătoare a forței de muncă. Astfel, colectivitățile rurale se găsesc într-un cerc vicios din care nu pot ieși fără ajutor din exterior.
1.1.3. Administrația publică a comunelor și serviciile publice locale
„Treburile publice” din comune sunt rezolvate de către autoritățile administrației publice locale, primari și consilii locale, alese prin vot direct o dată la patru ani. La nivel rural, primarii și consiliile locale joacă rolul cel mai important în asigurarea furnizării serviciilor publice și a accesului cetățenilor la acestea. În egală măsură, activitatea autorităților locale este determinantă pentru întreaga dezvoltare economică, socială și de mediu a colectivității.
Primarii și consiliile locale sunt autorități administrative autonome și nu se subordonează altor autorități sau entități, fie din administrația centrală, fie din cea locală. Acestea răspund numai în fața legii, ale cărei prevederi le organizează și condiționează activitatea, și în fața cetățenilor, ale căror nevoi trebuie să le satisfacă, de asemenea,în limitele și condițiile legii.
Pentru realizarea responsabilităților proprii, autoritățile locale au la îndemână o serie de resurse instituționale, umane, financiare și patrimoniale. Acestea, cumulate, determină capacitatea administrativă a fiecărei comune în parte. Primarul aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și aplică prevederile legale prin intermediul aparatului său de specialitate, pe care îl conduce și al cărui personal îl recrutează și eliberează din funcție. Primarul poate propune consiliului local înființarea de instituții publice de interes local, ca furnizori specializați de servicii către populație la nivel local. De asemenea, consiliul local poate hotărî participarea la asociații de dezvoltare intercomunitară sau de altă natură și societăți comerciale. În vederea furnizării serviciilor publice avute în competență, autoritățile locale aprobă și dispun de bugetele locale, gestionează și valorifică bunurile din proprietatea comunei.
Competențele alocate autorităților locale în furnizarea serviciilor publice locale se clasifică, în funcție de gradul de discreție în luarea deciziilor și responsabilitățile de finanțare, în exclusive, partajate și delegate (vezi caseta 1). Pe lângă acestea, primarii și consiliile locale ale comunelor exercită competențe determinante și în următoarele domenii:
administrarea fiscală (stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a oricăror alte venituri ale unităților administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii);
gestiunea bugetară (elaborarea, aprobarea, rectificarea și execuția bugetului local al comunei);
contractarea datoriei publice a comunei;
gestionarea registrului agricol;
managementul resurselor umane ale structurilor și instituțiilor subordonate;
autoritatea tutelară și starea civilă.
Actuala structură a competențelor autorităților locale de la nivelul comunelor este rezultatul procesului de descentralizare desfășurat după anul 1990. Acesta a fost implementat într-un ritm fluctuant, cu vârfuri în perioadele 1997-1999 și 2004-2009. Astfel, transferul serviciilor comunitare de utilități publice în administrarea autorităților locale a fost urmat de transferul unor competențe privind amenajarea teritoriului, infrastructura rutieră de interes local, locuințele sociale, instituțiile de cultură de interes local, asistența socială, învățământul preuniversitar, administrarea fiscală, ordinea publică, evidența persoanelor, unitățile sanitare publice etc.
La o primă vedere, stadiul descentralizării în România nu se deosebește semnificativ de situația altor noi state membre ale Uniunii Europene. Totuși, o analiză temeinică relevă deficiențe importante care afectează calitatea serviciilor publice în cauză și abilitatea autorităților locale de a le gestiona într-un mod corespunzător. Dintre acestea, se disting următoarele:
transferul de autoritate decizională a fost adesea incomplet; de exemplu, autoritățile locale au primit responsabilități privind finanțarea unor servicii publice fără a putea influența organizarea și funcționarea acestora (ex. învățământul preuniversitar);
au fost descentralizate servicii publice fără resurse financiare suficiente (ex. asistența medico-socială, asistența socială);
sumele defalcate de la bugetul de stat pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate se alocă pe baza costurilor istorice și nu în funcție de numărul și nevoile beneficiarilor;
cooperarea cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, deși legiferată și instituționalizată, nu a devenit o practică curentă pentru unele ministere;
au fost transferate unele venituri ale bugetelor locale ca venituri ale bugetului de stat, cu consecințe deosebit de grave pentru unitățile administrativ-teritoriale.
În perioada 2005-2009, deși cadrul legislativ al procesului de descentralizare a fost îmbunătățit semnificativ, iar autonomia locală aparent consolidată, nu au fost descentralizate servicii publice și nici resurse financiare pentru buna funcționare a serviciilor existente.
1.2. Organizarea și resursele instituționale
În cele ce urmează vom evalua caracteristicile unei comune medii din România, precum și modul de organizare instituțională, resursele umane și dotările aflate la dispoziția autorităților locale.
Informațiile prezentate și analizate în acest subcapitol au fost obținute în urma unei cercetări la care au participat 64 de comune. Eșantionul este reprezentativ pentru întreaga categorie a comunelor din România, întrucât structura subiecților este direct proporțională cu cea de la nivel național, din punct de vedere al populației, așezării și suprafeței. De asemenea, repartizarea geografică a subiecților a fost echilibrată.
1.2.1. Populație, așezare și întindere
Populația medie a comunelor din eșantion era, la 1 iulie 2009, de aproximativ 4000 de locuitori. Într-o gospodărie rurală locuiau, în medie, trei persoane.
Comunele sunt formate, în medie, din câte 3-4 sate, inclusiv satul de reședință. La extreme, 8% dintre comune au în componență numai satul de reședință; de cealaltă parte, 8% dintre comune au în componență 10 sau mai multe sate (vezi tabelul 1.1.).
Distanța medie dintre mai îndepărtate sate ale comunei este de , ceea ce nu poate fi considerată o valoare ridicată. La extrema superioară, în aproximativ 20% dintre comune distanța dintre cele mai îndepărtate sate este de peste . Prin lege, în toate situațiile în care distanța dintre satul de reședință și celelalte sate componente este de peste se impune dotarea acestora din urmă cu cel puțin un magazin alimentar și un punct sanitar, precum și asigurarea transportului elevilor la cea mai apropiată unitate de învățământ.
Tabelul 1.1.
Populația comunelor și satele componente
În ceea ce privește structura pe grupe de vârstă a populației, se remarcă ponderea medie de 23% a persoanelor peste 60 de ani, semnificativ mai ridicată decât media națională de 19% și cea urbană de 16%. Această situație este în mare măsură consecința restructurării industriale din anii 1990, în urma căreia efective importante disponibilizate din unitățile economice s-au stabilit în mediul rural. Una dintre urmările acestei stări de fapt este sporul natural negativ de -3,7/1000 de locuitori, care contribuie la scăderea continuă a populației rurale; prin comparație, sporul natural în mediu urban este ușor pozitiv.
Peste jumătate din comune sunt situate în zone de câmpie sau podiș, în timp ce restul de cca 40% se găsesc în zonele de deal și de munte. Suprafața medie este de , din care 9% în intravilan, iar restul în extravilan. La extreme, 10% din comune au suprafețe mai mari de , iar 15% mai mici de . Suprafața comunei, mai ales a intravilanului, este un indicator important pentru costurile de înființare și întreținere a drumurilor de interes local și a serviciilor de utilități publice, mai ales în cazul corelării cu distanțe mari între satele componente (ex. comuna Ungureni, jud. Botoșani).
În medie, suprafața agricolă reprezintă 70% din totalul suprafeței unei comune, iar cea a fondului forestier 20%. În privința ultimului indicator, 11% din comune includ suprafețe importante de pădure (peste ), din care o parte importantă în proprietatea acestora; alte 20% din comune au suprafețe de pădure mai mici de .
1.2.2. Organizarea și dotarea administrației publice locale
Principala structură instituțională a administrației locale a comunelor este aparatul de specialitate al primarului. Aparatul de specialitate împreună cu primarul, viceprimarul și secretarul comunei formează structura funcțională denumită primărie. De regulă, aparatul de specialitate este structurat în 8 compartimente funcționale, din care majoritatea compartimentelor au una până la cinci persoane. Numai o jumătate dintre comune au organizat servicii sau birouri. Principala explicație pentru această situație este neîntrunirea numărului minim de funcții necesare pentru asemenea tipuri de compartimente, respectiv 7 și 5. Domeniile cele mai frecvente de activitate ale compartimentelor din aparatul de specialitate sunt:
economic, cu atribuții financiar-fiscal-contabile, care includ atât administrarea fiscală, cât și gestiunea bugetară și contabilitatea; frecvent, acest compartiment răspunde și de achizițiile publice;
administrativ-secretariat-pază;
registru agricol/cadastru imobiliar-edilitar;
urbanism.
Comunele mari au organizat compartimente specifice pentru: achiziții publice, resurse umane, audit, asistență socială, administrarea domeniului public, gospodărie comunală, stare civilă și autoritate tutelară, relații cu publicul.
De regulă, atribuțiile din domeniul juridic, resurse umane, stare civilă și asistență socială sunt coordonate sau exercitate de secretarul comunei.
Un număr redus de comune au înființat funcțiile de administrator public și promotor local, cărora li s-au delegat sarcini de strategie, elaborare proiecte și atragere fonduri nerambursabile.
O funcție importantă pentru contribuția sa la prevenirea unor situații de urgență sau la diminuarea efectelor acestora, cu condiția existenței utilajelor necesare, este cea de buldoexcavatorist. Din păcate însă, numai un număr redus de comune au înființat-o, cel mai probabil din cauza lipsei dotărilor aferente.
Majoritatea comunelor furnizează prin aparatul de specialitate servicii care în mod normal sunt asigurate prin instituții publice de interes local, și anume:
cultură, care în cele mai multe cazuri implică bibliotecarul și arhivistul;
apărare împotriva incendiilor și protecție civilă, care implică funcția de conducător al serviciului voluntar pentru situații de urgență;
poliție comunitară, acolo unde este înființată, care astfel a preluat și atribuțiile de pază;
evidența persoanelor, acolo unde este înființat, incluzând o funcție pentru stare civilă și alta pentru evidența persoanelor.
În ceea ce privește numărul și structura personalului pe statute, pregătire profesională și vârste, situația este redată în tabelul 2.
Tabelul 1.2
Numărul și structura personalului din aparatul de specialitate
Așadar, numărul mediu de angajați în aparatul de specialitate este de circa 20. Marea majoritate a aparatelor de specialitate dispun de un număr de 15-25 de funcționari. Discrepanțele dintre valorile maxime (5% din comune cu peste 50 de angajați) și minime (15% din comune au maximum 10 angajați) sunt semnificative și condiționate de capacitatea financiară. În medie, există un angajat la 232 de locuitori, cu valori extreme de un angajat la 759, respectiv 67 de locuitori. De regulă, există o corelație între numărul locuitorilor și numărul personalului, însă există și comune mari cu un număr redus de personal (ex. Gura Vitioarei din jud. Prahova și Cuca din jud. Argeș).
În ceea ce privește structura pe statute, funcționarii publici și personalul contractual se regăsesc în proporții relativ egale. Ponderea funcțiilor publice din clasa I este 14%, un procent mult mai mic decât în mediul urban.
În cazul criteriului studiilor absolvite, numai un sfert din personalul angajat are studii universitare de licență. Cea mai importantă categorie este cea a absolvenților de liceu (aprox. 45%). Numărul redus al personalului cu pregătire universitară este o problemă importantă, deoarece calitatea multor servicii publice, capacitatea de documentare, de adaptare la nou și inovare, de planificare și strategie sunt condiționate de acest factor. Pentru a deveni mai eficiente și a fructifica mai multe din oportunitățile avute, comunele trebuie să facă eforturi pentru a angaja personal cu calificare superioară. Acest deziderat depinde de capacitatea de a atrage tineri absolvenți în administrația publică locală a comunelor. În prezent, numai 18% din angajați au vârste sub 30 de ani; cei mai mulți, 61%, fac parte din categoria de vârstă 30-50 de ani.
Calitatea muncii personalului depinde într-o mare măsură și de perfecționarea sa continuă. Totuși, numai 25% din angajați au urmat programe de perfecționare profesională în anii 2006-2007. Temele cursurilor la care au participat aceștia sunt împărțite în mod egal între: fonduri nerambursabile, achiziții publice, finanțe publice, contabilitate, management organizațional, tehnologia informației. Cu toate că o bună parte din oferta actuală de perfecționare a personalului din sectorul public este de calitate discutabilă, pentru mulți funcționari cursurile reprezintă singura oportunitate de a afla noutăți și a schimba experiențe cu omologii din alte primării. Prin urmare, autoritățile locale au de câștigat din încurajarea participării personalului la programe de perfecționare profesională, cu condiția să solicite și să urmărească aplicarea în activitatea profesională a cunoștințelor dobândite.
Spațiul util mediu disponibil pentru un angajat din aparatul de specialitate al primarului unei comune este de . Acesta variază între 3 și , gradul de dispersie al valorilor comunicate fiind semnificativ. Trebuie spus că peste 10% din comune dispun de mai puțin de per angajat, ceea ce ridică problema adecvării sediilor actuale ale primăriilor. Este bine știut faptul că un număr important de comune nici măcar nu dețin clădiri administrative, fiind nevoite să închirieze spații pentru a-și desfășura activitatea. Altele sunt în pericol de a ajunge în aceeași situație ca urmare a retrocedării imobilelor pe care le ocupă în prezent. În restul cazurilor, sediile sunt adesea improprii din punct de vedere structural pentru activitățile specifice unei primării contemporane; majoritatea au fost construite cu cel puțin 50 de ani în urmă.
Dotarea cu echipamente IT continuă să rămână o problemă, deși evoluțiile față de anii precedenți sunt pozitive. Astfel, la sfârșitul anului 2007 existau 0,47 calculatoare per angajat în aparatul de specialitate, comparativ cu media determinată de Asociația Națională a Informaticienilor din Administrația Publică (ANIAP), în vara anului 2006, de 0,36 de calculatoare per angajat. Dintre calculatoarele existente, 64% au fost produse după anul 2005, inclusiv, ceea ce arată o creștere reală a dotărilor de specialitate în ultimii trei ani. Din calculatoarele existente, peste 80% au acces la o imprimantă, iar 71% la internet; ultimul procent este similar cu cel rezultat din studiu ANIAP. O problemă importantă de rezolvat rămâne calitatea conexiunii, majoritatea comunelor acuzând repetatele defecțiuni ale rețelelor de telefonie sau ale antenelor radio.
În ceea ce privește alte dotări aflate la dispoziția personalului din aparatul de specialitate, se desprind următoarele concluzii:
fiecare primărie este dotată, în medie, cu două copiatoare, din care unul produs după anul 2005;
60% din primării au în dotare cel puțin un aparat foto;
numai o treime din primării dispun de o cameră video.
În privința programelor informatice specializate necesare, marea majoritate a comunelor au declarat că dispun de asemenea instrumente pentru activitățile de contabilitate, administrare fiscală și urbanism. Totuși se impune ca fiecare dintre acestea să utilizeze programe informatice și pentru activitățile de registru agricol, gestiune salarială, gestiune resurse umane, gestiune bugetară, stare civilă și evidența persoanelor, asistență socială, evidență cadastrală, registratură/monitorizarea circuitului documentelor, administrarea patrimoniului. De asemenea, deosebit de utile ar fi programele legislative și hărțile GIS. În aceeași ordine de idei, ar fi de dorit ca toate programele de acest tip să respecte un set de standarde minime, care să le facă inter-operabile și să înlesnească monitorizarea anumitor servicii publice la nivel național (ex. administrarea fiscală).
În general, deși majoritatea activității administrației publice locale se desfășoară prin aparatul de specialitate, anumite servicii publice necesită o atenție deosebită, datorită importanței și complexității lor. Această preocupare se materializează prin înființarea unor structuri instituționale dedicate acelor servicii, sub forma instituțiilor publice de interes locale cu sau fără personalitate juridică. Acestea dispun de o cvasi-autonomie managerială, operațională și, după caz, financiară. O treime dintre comune au înființat cel puțin o instituție publică de interes local. Dintre acestea, 60% au personalitate juridică, iar 40% nu. Cele mai frecvente servicii publice furnizate prin intermediul acestor structuri sunt: utilități publice (mai ales alimentare cu apă și canalizare), cultură (case de cultură, cămine culturale, biblioteci), poliție comunitară, asistență socială, managementul situațiilor de urgență, sport (baze sportive).
Pe lângă instituțiile publice de interes local, autoritățile locale din comune asigură administrarea unităților de învățământ preuniversitar (în medie, 5 per comună) și a celor sanitare publice (în medie 2 per comună).
În ciuda fragmentării administrative accentuate din România și a ponderii ridicate a cheltuielilor de funcționare în majoritatea bugetelor locale ale comunelor, asocierea u.a.t. în vederea furnizării în comun a unor servicii publice sau pentru implementarea de proiecte comune de investiții nu este suficient de răspândită. Beneficiile principale ale asocierii ar fi furnizarea serviciilor publice la costuri mai mici, ca urmare a realizării economiilor de scară, și, respectiv, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru programe de finanțare a proiectelor de dezvoltare. În fapt, numai o treime dintre comune fac parte dintr-o asociație de dezvoltare intercomunitară; mai mult de jumătate dintre acestea au fost recent constituite (anul 2007), nu au personal angajat și nu au desfășurat operațiuni. Trei sferturi dintre ele au ca obiectiv implementarea de programe de dezvoltare și numai un sfert furnizarea în comun de servicii publice. Această situație arată că viabilitatea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în faza incipientă a existenței lor, depinde de stimulentele acordate pentru înființare.
Participarea comunelor la capitalul social al unor societăți comerciale este extrem de redusă. Numai 6% dinte ele dețin acțiuni la societăți comerciale, cele mai multe înființate la nivel zonal pentru furnizarea unor serviciu comunitare de utilități publice (ex. alimentare cu apă și canalizare, în urma programului SAMTID) sau administrarea unor rețele de gaz metan (ex. în județul Tulcea).
1.2.3. Probleme în organizarea și funcționarea administrației publice locale
Conform relatărilor reprezentanților comunelor, există trei categorii principale de probleme care afectează organizarea și funcționarea administrației publice locale; acestea se referă la dotări (în 26% din opiniile centralizate), resurse umane (43%) și financiare (12%). În prima categorie, cel mai des apare problema spațiului insuficient pentru nevoile actuale; aproape la fel de frecvent este invocată lipsa echipamentelor IT și a altor dotări specifice (ex. aparatură de comunicații în situații de urgență). Problema resurselor umane pare să fie cea mai importantă pentru funcționarea administrației locale; marile lipsuri în acest sens se referă la: numărul insuficient al personalului, calificarea necorespunzătoare a acestuia (mai ales în serviciile nou înființate), lipsa perfecționării profesionale (din cauza fondurilor insuficiente), salarizarea nemotivantă, volumul de muncă foarte mare (care nu lasă timp pentru activități documentare, planificare, strategie) și incapacitatea de adaptare la nou/ schimbare. Mai trebuie menționat și faptul că foarte multe primării se plâng de amploarea sarcinilor (birocratice) delegate, mai ales în domeniul asistenței sociale, ceea ce le împiedică să desfășoare o activitate susținută în colectivitate.
1.3. Situația bugetară
1.3.1. Veniturile bugetelor locale
Lipsa infrastructurii sau calitatea slabă a acesteia, lipsa serviciilor de utilități publice sau ineficiența activității structurilor instituționale din comune sunt, în mare măsură, cauzate de lipsa resurselor financiare. Într-adevăr, comunele nu au contribuabili de la care să mobilizeze venituri din impozite și taxe locale sau din impozitul pe venit, astfel încât să-și asigure cheltuielile de funcționare și investiții. Este elocvent faptul că un municipiu, care are dreptul la aceleași categorii de venituri ca și o comună, colectează, în medie, de trei ori mai mult venituri proprii per capita. Aceste discrepanțe sunt rezultatul unui complex de factori obiectivi și subiectivi. Din prima categorie amintim:
activitatea economică mult mai redusă din comune generează venituri mult mai mici pentru locuitorii acestora decât pentru cei din mediu urban;
comunele aflate la distanță mare de centrele urbane importante au avantaje comparative minime în perspectiva atragerii de investitori privați;
numărul mare de rezidenți din mediul rural care lucrează ca salariați în mediul urban virează cote defalcate din impozitul pe venit la bugetele orașelor sau municipiilor respective, deși consumă servicii în comuna de reședință;
baza de impozitare este mult mai redusă valoric și numeric decât în mediu urban, iar nivelul impozitelor pe proprietate, stabilit prin lege, mai mic.
Dintre factorii subiectivi, cei mai relevanți sunt:
activitatea de stabilire, constatare, control, urmărire și încasare a impozitelor și taxelor locale, precum și a oricăror alte venituri ale unităților administrativ-teritoriale, este adesea ineficientă, cu personal având un nivel de specializare scăzut, iar compartimentele de specialitate subdimensionate;
unele autorități locale preferă să solicite fonduri de la guvern decât să-și asigure un grad sporit de colectare a veniturilor proprii, ceea ce ar conduce și la aplicarea de măsuri specifice executării silite, cu impact major, din punct de vedere politic, în rândul electoratului;
capacitatea de a elabora proiecte și a atrage fonduri nerambursabile, în completarea celor locale, este redusă, iar perfecționarea personalului în această direcție sporadică, pe fondul unei salarizări total nemotivante;
unele autorități locale nu fac eforturi suficiente pentru a atrage investiții private pe teritoriul comunelor sau pentru a le promova specificul.
În consecință, veniturile totale medii ale unei comune din România în anul 2009 au fost de 3,4 mil. lei, adică aproximativ 780 de lei per capita (vezi diagramele 6 și 11). Din total, peste 90% au fost veniturile bugetului local, iar restul soldul fondului de rulment (7%) și fonduri externe nerambursabile (2%). Comparativ cu anul 2004, veniturile totale au crescut, per capita, cu 90%, iar față de 2005 cu 55%. În condițiile în care inflația cumulată în cei trei ani a fost de 30%, rezultă o creștere reală de 60%, ceea ce, după cum vom arăta ulterior, s-a reflectat pozitiv în capacitatea de investire.
În ceea ce privește veniturile din alte surse decât bugetul local, se observă o stabilitate relativă a acestora, care, însă, maschează modificările majore structurale. Dacă în anul 2004 erau dominate de fondurile externe nerambursabile (cu precădere din programul SAPARD), în 2006 soldul fondului de rulment (adică excedentul bugetului local) este majoritar (vezi diagrama 7).
Se poate observa că cea mai importantă categorie de venituri o reprezintă sumele defalcate pentru finanțarea cheltuielilor cu servicii descentralizate (37%), care sunt dominate în proporție de peste 80% de veniturile destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat. Urmează tot un transfer de la bugetul de stat, sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, cu 29%. Atât prima, cât și cea de-a doua categorie de sume defalcate s-au dublat în perioada 2004-2009, alimentând decisiv creșterea totală a veniturilor bugetelor locale, dar și dependența de bugetul de stat, ajunsă la 73% (față de 71%, în anul 2004). Veniturile generate la nivel local, din impozite și taxe locale, capital și cote defalcate din impozitul pe venit, însumează 19%. Acestea sunt completate de cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, cu 9%. Pe ansamblu, autonomia decizională a bugetelor locale ale comunelor, adică suma veniturilor care pot fi cheltuite potrivit propriilor politici locale, este semnificativă, 55%, însă dependentă în proporție de 50% de bugetul de stat .
Figura 1.1. Revitalizarea economiei locale a zonelor rurale
1.4. Transformarea și comercializarea produselor agricole
Adaptarea producției la evoluția pieței, căutarea de noi debușee comerciale, valoarea adăugată produselor agricole sunt totodată factori care contribuie la reîntărirea competitivității acestui sector. Iată pentru ce ajutoarele sunt în mod egal disponibile pentru transformarea și comercializarea produselor agricole.
Valoarea totală a ajutorului public național și comunitar exprimată în procente din volumul investițiilor eligibile, este limitată la 50%, în ceea ce privește regiunile obiectivului 1 și la 40% pentru alte regiuni. Investițiile pentru comerțul en-detail la fel ca și pentru comercializarea și transformarea produselor care provin din alte țări, sunt de la susținere.
1.5. Măsuri de protecție a mediului înconjurător
Încă din 1992, Comunitatea susține metode de producție agricole care respectă mediul înconjurător și biodiversitatea . Politica de dezvoltare rurală după 2000, confirmă rolul esențial al agricultorilor ca furnizori retribuiți de servicii de protectii a mediului plecând de la aceste practici bune agricole și de la respectarea normelor legale de bază.
În noua generație de programe de dezvoltare rural, măsurile de respectare a mediului înconjurător sunt astfel singurele obligatorii pentru statele membre (ele rămân totuși facultative pentru agricultură). Ajutoarele prevăzute sunt acordate agricultorilor care subscriu asupra unor angajamente de respectare a mediului pe o durată minimală de 5 ani. O durată mai lungă poate fi atribuită, fixată pentru anumite tipuri de angajamente contracte) în funcție de efectele lor asupra mediului. Ajutorul este atribuit anual și calculat in funcție de perioada de venituri și de supracosturile adiționale rezultate ca urmare a acestor contracte, rezultând astfel necesitatea furnizării unei alocații financiare.
Sumele anuale maximale se ridică la 600 euro pe hectar pentru culturile anuale, 900 euro pe hectar pentru culturile perene specializate și 450 euro pe hectar pentru alte folosințe a terenurilor.
Fig. 1.2.
1.6. Măsuri diverse pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale (așa-zisele măsuri ale articolului 33)
În sfârșit, articolul 33 al noului regulament, regrupează o serie de măsuri destinate să favorizeze dezvoltarea integrală a teritoriului rural, traversând întreaga Comunitate, inspirate din experiența programelor puse în operă în regiunile rămase în urm în privința dezvoltării sau în zonele aflate în dificultate și în plină reconversie (vechile obiective 1,6 și 5b ale Fondurilor sturcturale)
ameliorarea terenurilor;
comasarea;
punerea în practică a serviciilor de ajutoare a gestionării agricole;
comercializarea de produse agricole de calitate;
servicii de bază pentru economie și populațiile rurale;
renovarea și dezvoltarea satelor, ocrotirea moștenirii rurale;
diversificarea activităților agricole ca și a activităților conexe, cu scopul de a crea activități multiple și venituri alternative;
gestiunea resurselor destinate agriculturii;
ameliorarea infrastructurii rurale legată de dezvoltarea agriculturii;
promovarea turismului și a artizanatului;
protecția mediului în raport cu agricultura, silvicultura, gestiunea spațiului natural și ameliorarea sănătății animalelor;
reconstituirea potențialului de producție agricol deteriorat de catastrofele naturale și punerea în aplicare a instrumentelor de prevenire adecvate;
inginerie funciară.
Capitolul II
Cadrul natural și dezvoltarea socio-economică a județului Galați
2.1. Cadrul natural. Caracteristici fizice și geografice
2.1.1. Așezarea geografică
Situat in Est-Sud Estul Romaniei, orasul Galați se gaseste pe coordonatele 45*25` și 46g10m latitudine și 27*20` și 28*10` longitudine, și se afla la intersectia a trei provincii istorice roma-nesti:Moldova, Tara Romaneasca și Dobrogea, și la confluenta Dunarii cu cele doua mari rauri ale Moldovei, Siretul și Prutul, in sectorul fluvio-maritim al tarii. Ioan Brezeanu explica pozitia judetului Galati, astfel: “In partea de Nord se margineste cu judetul Vaslui, la Est, Prutul formeaza granita naturala cu U.R.S.S., spre Sud, Dunarea stabileste limita cu judetul Tulcea, la Sud-Vest, pe linia Siretului, are ca vecin judetul Braila, iar la Vest și NordVest, in mare parte pe cursul aceluiasi rau, se invecineaza cu judetul Vrancea.” In aceste limite geografice, judetul Galați ocupa 4425 km. p., adica 1,8% din suprafata Romaniei.
O insemnatate geografica deosebita pentru dezvoltarea aces-tei localitati a avut-o asezarea sa pe Dunarea maritima, ceea ce i-a conferit de la infiintare calitatea de port la mare și l-a transformat intr-una dintre cele mai importante localitati din tara.
Municipiul Galați concentrează cea mai mare parte a populației județului și este situat la limita de est a teritoriului țării, în partea de S-SE a teritoriului județului, între confluențele Siretului și Prutului cu fluviul Dunărea, pe terasele cele mai avansate ale Podișului Moldovei, singurul loc unde Câmpia Covurlui înaintează până la malul Dunării.
Datorită amplasării sale pe cursul inferior al fluviului Dunărea, Galați este unul din principalele porturi fluviale ale țării și în același timp unul din primele zece orașe din România, având o populație permanentă de 621161 locuitori și o suprafață între limitele teritorial-administrative de 24,642 ha.
2.1.2. Clima
Teritoriul Județului Galați aparține în totalitate sectorului cu climă continentală (partea sudicăși centrală însumând mai bine de 90% din suprafață, se încadrează în ținutul cu climă de câmpie, iar extremitatea nordică reprezentând 10% din teritoriu, în ținutul cu climă de dealuri).
În ambele ținuturi climatice, verile sunt foarte calde și uscate, iar iernile geroase, marcate de viscole puternice, dar și de întreruperi frecvente provocate de advecțiile de aer cald și umed din S și SV care determină intervale de încălzire și de topire a stratului de zăpadă. Pe fundalul climatic general, luncile Siretului, Prutului și Dunării introduc în valorile și regimul principalelor elemente meteorologice, modificări care conduc la crearea unui topoclimat specific de luncă, mai umed și mai răcoros vara și mai umed și mai puțin rece iarna.
Circulația generală a atmosferei are ca trăsături principale frecvența relativ mare a advecțiilor lente de aer temperat – oceanic din V și NV (mai ales în semestrul cald), frecvența de asemenea mare a advecțiilor de aer temperat – continental din NE și E (mai ales în anotimpul rece), precum și advecțiile mai puțin frecvente de aer arctic din N și aer tropical maritim din SV și S.
2.1.3. Regimul pluviometric
Cantitățile de apă, provenite din precipitații sunt variabile. Regimul pluviometric este considerat ca secetos, având lunile de maxim în iunie și de minim în septembrie.
2.1.4. Regimul eolian
Vântul predominant bate din direcția Nord – Nord – Est și frecvența sa este de 18,4%, iar intensitatea medie anuală este de 3 grade Beaufort, corespunzând la o viteză medie de 8 m/s.
Frecvența medie anuală a vânturilor din direcția Nord – Est este de 18,6%, iar intensitatea medie anuală de 2,3 grade Beaufort. Vântul se intensifică începând din octombrie și ajunge la apogeu în aprilie, când se înregistrează în medie 5,5 zile cu vânturi de intensitate depășind 6 grade Beaufort până la 8,7 grade Beaufort.
Perioadele de acalmie reprezintă circa 18% din numărul total de zile ale anului. Acestea sunt perioade în care efectele poluante ale gazelor de ardere eliminate de obiectiv ating un maxim în poluarea mediului, dispersia lor fiind minimă.
2.1.5. Seismicitate
Conform Normativului P 100/92, orașul Galați este situat în zona de seismicitate de gradul VIII. Din punct de vedere tectonic, orașul Galați este situat într-o zonă de fractură, pe direcția nord-vest (Focșani – Nămoloasa -Galați), linie care își are originea în munții Vrancei, deci în zonă cutremurele pot avea repercusiuni grave asupra populației și a mediului.
2.1.6. Resursele naturale ale județului Galați
Resursele naturale sunt elemente materiale, energetice și informaționale existente în mediu, în afara activității umane, susceptibile de a fi utilizate de către sistemele biologice și de către societatea umană.
Structural resursele sunt constituite din: elemente, substanțe chimice; energie sub diferite forme; informația genetică, stocată în sistemele naturale și antropice.
Resursele naturale sunt resurse epuizabile, care se subdivizează în resurse neregenerabile și resurse regenerabile.
2.1.6.1. Resurse naturale de materii prime neregenerabile
Resursele naturale de materii prime neregenerabile sunt surse generatoare de energie, alcătuite, îndeosebi din combustibilii fosili, a căror reprezentanți tipici sunt în principal hidrocarburile.
Hidrocarburile (țiței, gaze asociate, gaze libere) se exploatează pe teritoriul județului Galați în unitatea geologică majoră a Promontoriului Nord Dobrogean și este realizată de SNP, sucursala PETROM Brăila și sucursala PETROM Moinești.
Principalele structuri:
a) țiței (Frumușița, Independența – Schela, Matca, Grivița Nord;
b) gaze asociate cu țițeiul (Frumușița, Independența – Schela, Matca, Grivița Nord și Slobozia Conachi);
c) gaze libere ( Buciumeni, Cudalbi, Frumușița, Grivița Nord, Independența). Producție : – sucursala PETROM Brăila: 330.000 t/an; -sucursala PETROM Moinești: 110 t/an.
2.1.6.2. Resurse naturale regenerabile
Poate mai importante pentru existența umanității decât cele neregenerabile, unele materii prime regenerabile constituie adevărate bogății vitale pentru dezvoltarea economică și socială a societății omenești.
Apa – constituie una din resursele naturale cele mai importante. După cum se știe, apa de suprafață, care are cea mai mare stabilitate în mediul natural al Terrei, este un solvent ideal și constituie locul de naștere a vieții, locul de conservare a acesteia.
Apele curgătoare din județul Galați se încadrează în tipul de regim continental accentuat, specific dealurilor și podișului Moldovei, cu scurgere predominantă în sezonul de primăvară și vară, cu ape mari primăvara și viituri în timpul verii și toamnei.
Tabelul 2.1
Principalele lacuri naturale și bălți
Apele de suprafață Principalele cursuri de apă care străbat județul sunt: Dunărea, Siretul, Prutul, Bârladul.
Sursa principală pentru alimentarea cu apă a municipiului , atât pentru populație cât și pentru industrie și alte utilități, este fluviul Dunărea. Volumul de apă captată din Dunăre este de 178.800 mc/zi (81%) iar din sursa de adâncime, frontul Salcia – mc/zi (19%).
Suprafața totală ocupată de ape și bălți la nivelul județului este de 13019 ha.
Tabelul 2.2
Principalele ape curgătoare
Resurse de apă subterană
Apa subterană este înmagazinată în orizonturi de pietrișuri și nisipuri, prin infiltrarea apelor din precipitații, topirea zăpezii cât și din apele din rețeaua hidrografică, formându-se straturi acvifere întinse sau locale situate la adâncimi de 10 -30 de m către terasele Siretului, unde adâncimea acestora descrește treptat.
Apele freatice se găsesc la o adâncime mai mică de 10 metri și nu au influență asupra evoluției solului. Ele sunt situate la un nivel critic în luncile principalelor râuri, unde solurile suferă de exces de apă temporar sau permanent. În apele subterane potabile și industriale din zona Liești – Costache Negri – Lupele – Frumușița – Galați – Piscu există rezerve omologate în evidența națională de resurse minerale. Acestea conțin 0,6 –1,0g/l săruri, iar duritatea lor este de 15-20 grade.
Pe malul stâng al râului Siret există mai multe perimetre de exploatare a agregatului mineral (nisip și pietriș) din albia răului pe baza unor autorizații de gospodărire a apelor și a permiselor de exploatare.
2.1.7. Flora
Pe substratul litologic alcătuit din loess care ocupă cea mai mare suprafață, ca și din nisipuri pe valea Bârladului și Siretului, s-a instalat o vegetație ierboasă, tipic de stepă, care apare astăzi numai pe terenurile unde nu se face agricultură.
Asociațiile stepice sunt asemănătoare cu cele ale Europei estice, care se continuă și pe teritoriul județului .
Vegetația de stepă este reprezentată prin graminee și dicotiledonate. Gramineele sunt reprezentate prin tufișuri rezistente la uscăciune cum sunt: păiușul (Festuca vallesiaca), negara (Stipa capillata), pirul crestat (Agropyrum oristatum), lucerna mică (Medicago minima) etc. În afară de aceste asociații de vegetație stepică, mai sunt răspândite asociații vegetale derivate sau secundare, reprezentate prin Andropogan Ischaemun, care este rezistentă la pășunat și se instalează ușor pe terenurile degradate. Pe nisipurile fixate apar: sărăcică (Salsola ruthenica), ciulini (Cecatocarpus sarenarius) etc.
Pe înălțimile mici ce separă văile între ele, pe pantele mai abrupte, unde eroziunea verticalăși liniară a înlăturat cuvertura de depozite loessoide și unde apar roca de bază sau depozitele aluviale și deluviale, din cauza dezagregării, roca de bază se desface în fragmente mici iar prin spălare, particulele fine au fost înlăturate. Pe materialul dezagregat, rămas pe loc, acolo unde spălarea a fost redusă, s-a instalat o vegetație de stepă ierboasă, care a favorizat formarea unui sol schelet de suprafața, în care s-a acumulat o cantitate redusă de humus.
In aceste părți, unde predomină materialul fin la suprafață, sunt condiții favorabile pentru pomii fructiferi și cultura viței de vie. Acolo unde predomină materialul grosier, sunt condiții pentru plantații de protecție și pășunat.
Apar de asemenea, păduri de stejar în amestec cu tei și carpen, precum și păduri de stejar brumăriu, arțar tătăresc sau plantații de salcâm.
2.1.8. Fauna
Fauna aparține biotopului stepei și silvostepei precum și biotopului luncilor și bălților. Fauna spontană este reprezentată, atât prin animale sedentare, cât și migratoare. Elementele faunistice care populează zona silvostepei sunt adaptate agrobiocenozelor și putem aminti popândăul, hârciogul, dihorul de stepă, iar dintre păsări: rațe, gâște, grauri, ciori, dropii.
Fauna care populează luncile și bălțile se compune din: vulpe, vidră iar dintre păsări: rața, gâsca, pescărușul, sitarul, lișița. Modificările ce au avut loc în biotop au avut ca urmare și reducerea lor ca număr și arie de răspândire. Râurile care au regim de curgere permanent aparțin zonei crapului.
2.1.9. Solurile
În cadrul județului Galați sunt foarte multe tipuri genetice de sol, iar în cadrul aceluiași tip se întâlnesc mari variații. Majoritatea tipurilor de sol au roca mamă pe loess, mai puțin pe argile și marne. Textura variază de la o grupă de sol la alta. La cele mai multe predomină textura nisipoasă și mai puțin argiloasă.
De asemenea, structura se schimbă de la un orizont la altul, lipsind cu totul la nisipurile consolidate din zona comunelor Barcea, Umbrărești, Drăgănești, Munteni și Matca.
Grosimea orizonturilor variază între 10 cm la Buciumeni și 130 cm la Nicorești, pe un cernoziom cu profil normal. pH-ul are valori cuprinse între 6-8 fiind slab acid pe nisipuri și alcalin la Gohor și neutru în rest.
In județul Galați sunt întâlnite soluri cernoziomice, ciocolatiu și castaniu cu profil normal sau cernoziomuri degradate, deci cu profil de la moderat până la puternic erodat, soluri coluviale sau aluviale de pantă și de vale, precum și regosoluri și psamoregosoluri.
În partea de sud a câmpiei Covurluiului se întâlnește cernoziomul carbonatic format în partea cea mai uscată a stepei pe pajiști xerofile cu graminee. Acest subtip de cernoziom mai este cunoscut sub numele de cernoziom castaniu deschis sau cernoziom ciocolatiu carbonatat. În podișul Covurlui ca și în câmpia Covurluiului apare pe depozitele loessoide cernoziomul levigat.
Un alt subtip de cernoziom este cel freatic -umed sau cernoziomul de fâneață, care se formează pe reliefuri joase.
Regimul hidric al acestor soluri este favorabil culturii viței de vie pentru că are un sistem de rădăcini radiculare profunde, cu ajutorul cărora poate folosi apa din stratul acvifer. Solurile cenușii de pădure și brune cenușii se întâlnesc în partea de est a zonei nisipoase Hanu Conachi – Tecuci și pe alocuri, în comunele Bălăbănești și Nărtești, din nordul județului, unde umiditatea este mai bogată.
Vegetația specifică acestor soluri este pădurea de stejar, de tei, frasin și carpen.
Solurile brune cenușii sunt bune pentru cultura plantelor tehnice, cerealelor, pomilor fructiferi și viței de vie. In ceea ce privește legumicultura, lunca Siretului și a Prutului prezintă condiții favorabile, datorită solurilor aluvionare.
2.2. Suprafața și structura administrativă
Dispunerea localităților în teritoriu, pe zone naturale, relevă, între altele, că județul Galați are un potențial economic diferit, datorită variabilității condițiilor care se manifestă în teritoriu și tradițiilor însușite de populație.
Datorită amplasării sale pe cursul inferior al fluviului Dunărea, Galați este unul din principalele porturi fluviale ale țării și în același timp unul din primele zece orașe din România, având o populație permanentă de 621161 locuitori și o suprafață între limitele teritorial-administrative de 24,642 ha.
Tabelul 2.3
Suprafața și structura administrativă
Pe ansamblu, județul prezintă un peisaj puternic ruralizat, așa cum rezultă și din numărul localităților sătești și comunale, cuprins în tabelul 2. Se observă, din datele înserate, că numărul localităților rurale predomină, așa cum se întâmplă la nivelul întregii țări.
Tabelul 2.3. arată că zona cea mai bogată în localități rurale este Câmpia Covurlui (77 sate și 29 de comune), iar cea mai săracă, în asemenea așezări, este zona Dealurilor Covurlui, cu numai 30 de localități; respectiv, 6 comune și 24 de sate. Mediul rural, în teritoriul acestui județ, numără 180 de sate, organizate în 56 de comune, cu o populație de 267.702 locuitori, ceea ce reprezintă 42,9% din populația totală (care include și mediul urban.
Tabelul 2.4
Localitățile și repartiția lor pe zone naturale
Se observă, din Tabelul 2.4. că județul este organizat în 240 de localități, adică în două municipii, două orașe, 56 comune și 180 de sate, reprezentând întreaga gamă administrativă, folosită în România din anul 1968, când a avut loc ultima împărțire administrativă.
Condițiile naturale sunt favorabile pentru cultura porumbului în general și “foarte favorabile” pe terenurile văii Prutului; de asemenea, alături de porumb, se cultivă grâul și orzul de toamnă, dar și plante tehnice (floarea-soarelui, sfecla de zahăr etc), obținându-se producții mai mari pe unele arii din partea centrală a județului. Văile Prutului și Siretului sunt pretabile culturii cartofului, tomatelor, iar vița de vie se cultivă pe versanții cu expunere sud-vestică.
2.3. Date demografice
Potrivit rezultatelor recensământului din 2002 județul Galați se încadrează printre județele cu densitatea cea mai ridicată a populației: Prahova (175,8 loc/kmp), Iași (149,6 loc/kmp), Galați (138,7 loc/kmp), Dâmbovița (133,5 loc/kmp), Brașov (109,7 loc/kmp). Populația rurală a cunoscut o creștere numerică în județul Galați cu 4,5 % (Tabelul 2.5 )
Tabelul 2.5
Structura demografică a județului Galați (la 1 iulie 2004 populația stabilă)
Orașul Galați este unul dintre cele mai mari noduri de trafic comercial din România, conectat la principalele coridoare de comunicație europeană: pe cale fluvială la canalul Rhin-Main-Dunăre care leagă Marea Neagră de Marea Nordului, prin căile ferate se asigură transportul intern, iar pe linia cu ecartament mărit către țările ex-sovietice.
In tabelul sunt prezentate datele referitoare la populația stabilă și numărul de gospodării corespunzătoare localităților din județul Galați.
Tabelul 2.6
Structura populației
În intravilanul municipiului Galați s-au dezvoltat zone portuare cu activități comerciale și de aprovizionare, activități de zonă liberă și dane pentru construcții, reparații și întreținerea navelor fluviuo-maritime.
Reședința administrativǎ – Galați – este al 5-lea oraș al țǎrii ca mărime (293523 locuitori) și cel mai mare port situat pe Dunǎrea maritimǎ. Orașul Galați este situat la de țǎrmul Mǎrii Negre și la aproximativ de București (capitala României), Iași, Ploiești, Buzǎu, Constanța, Chișinǎu (Republica Moldova) și Odessa (Ucraina). Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare a Sud-Estului (care include și județele Vrancea, Buzǎu, Brǎila, Constanța și Tulcea), EuroRegiunea Dunǎrea de Jos (împreunǎ cu districtele sudice ale Republicii Moldova și districtele vestice din Ucraina) și Zona Comercialǎ Liberǎ Galați-Giurgiulești-Reni.
În Galați se găsește singurul parc de software din România. Inaugurat în martie 2004 ca inițiativa a consorțiului format din Consiliul Județului Galați, Consiliul Local Galați, Universitatea “Dunărea de Jos” Galați și S.C. Nevrom – Centru de Afaceri S.A. Galați, a avut de la bun început un grad de ocupare de 100%. În prezent, în parcul de software Galați lucrează 500 de angajați permanenți plus încă aproape 100 de colaboratori, la un număr de 31 de firme, dintre care patru, racle, HP, Microsoft și Sun Microsystems, au deschis, împreuna cu Universitatea Dunărea de Jos, centre de cercetare și dezvoltare. Parcul de Software este situat in imediata vecinătate a Zonei Libere Galați, având facilități de acces rutiere, feroviare și navale.
Dotat cu 64 de birouri, o sala de conferințe cu o capacitate de 60 de locuri, o sala multimedia, o sala de protocol, spatii destinate consultantei, cercetării și instruirii, parcul de software creează premisele pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de inițiatori:
crearea de noi locuri de munca in domeniul tehnologiilor avansate;
atragerea de fonduri private in învățământ și cercetare;
stimularea potențialului inovativ și tehnico-știintific al personalului academic, universitar, al cercetătorilor și al studenților;
transferul tehnologic de rezultate ale cercetării la agenții economici interesați in producția de software și servicii conexe cu valoare concurențiala și valorificarea acestora pe piața interna sau externa;
stimularea agenților economici pentru participarea activa a sectorului privat la dezvoltarea și valorificarea cercetării și inovării, prin realizarea unor produse comerciale de înalta tehnicitate;
atragerea companiilor străine pentru a investi în activități de transfer tehnologic; dezvoltarea potențialului științific, tehnologic și economic la nivel regional. (Sursa: www.softwarepark-galati.ro).
2.4. Turismul în județul Galați
Strǎbǎtând județul Galați, cǎlǎtorul poate descoperi priveliști deosebite. Lunca Prutului, a Siretului, a Dunării te îmbie la destindere, iar Lacul Brateș, Balta Cǎtușa – cu amenajǎrile specifice sporturilor nautice oferă condiții pentru relaxare.
Turismul gălățean, mai puțin susținut de forme spectaculoase de relief, valorifică un patrimoniu turistic variat în care cursurile de apă, pădurile seculare și podgoriile vestite au un rol determinant. În plus o mare parte a fluxului turistic național și internațional, în trecere spre litoralul Mării Negre sau frumusețile Deltei, este „convins” și de personalitatea valorilor turistice ale Galațiului, bine definite și prin potențialul ecologic.
Turismul reprezintă un potențial de importanță pentru județul Galați nu atât prin patrimoniul turistic neutilizat pe măsură ci, mai cu seamă, prin funcția pe care ar putea să o aibă în atragerea și redistribuirea componentelor fluxului turistic.
Județul Galați dispune de monumente și situri arheologice, rezervații naturale, numeroase monumente arhitecturale din secolele XIX – XX, biserici și ansambluri bisericești din sec. XVIII -XIX, precum și numeroase parcuri urbane cu valoare dendrologică amenajate peisagistic.
2.4.1. Resurse naturale
Zonă de confluență între Platoul Covurlui la nord (50% din suprafata județului), câmpiile Tecuci și Covurlui (34%) și lunca Siretului inferior și a Prutului la sud (16%), județul Galați reprezintă o structură unitară din punct de vedere fizico-geografic.
Principalele cursuri de apă sunt Dunărea, Prutul și Siretul, principalele lacuri sunt Lacul Brateș (de luncă) 21 kmp și Lacul Tălăbasca (de luncă). Altitudinea maximă este atinsă în Dealurile Fălciului: 274 m.
Orașul se împarte în trei zone:
– zona 1 – se desfășoară pe terasa medie și inferioară a Siretului și pe pantă, iar stratul de loess galben cu macropori, sensibil la umezire, se află la adâncimi de 1,7 -4,7 m;
– zona a II-a cuprinde din punctul de vedere geomorfologic, terasa medie și inferioară a Siretului, precum și zona de pantă;
– zona a III-a (zona de luncă), este zona de est a municipiului și este alcătuită, până la adâncimi de 2-4 m dintr-un strat de umplutură, eterogen (pământ negru, cărămidă și resturi de fundații). Sub acest strat, până la adâncimea de cca. 30 m se găsește o alternanță de argile prăfoase mâloase, prafuri argiloase mâloase și prafuri nisipoase.
Județul Galați dispune de:
diverse rezervații naturale (declarate dar și în curs de amenajare);
un fond piscicol important, cantonat în importante amenajări piscicole (Lozova, Șovârca, Mața – Rădeanu, Vlădești, etc.) și mai ales în cursurile de apă Dunăre, Siret, Prut, precum și în Lacul Brateș;
amenajările turistice de și Pădurea Gârboavele;
zone de agrement sezonier, plaja de , plaja Brateș, Lacul Vânători, Lacul Crâng, pădurile Buciumeni, Hanu Conachi, Roșcani și inconfundabila Faleză a Dunării;
muzee, case memoriale, monumente arhitectonice, teatre și cinematografe.
Fondul turistic oferă oportunități de valorificare a fondului piscicol (iazuri, râurile Prut și Siret, Lacul Brateș, fluviul Dunărea) și a resurselor cinegetice (zona luncilor Prutului, Siretului, Dunării).
stațiunile turistice amenajate de la Hanul Conachi și în Pădurea Gârboavele; -zone de agrement sezonier, plaja de la Dunăre, plaja Brateș, lacul Vânători, lacul Crâng, pădurile Buciumeni, Hanul Conachi, Roșcani și inconfundabila Faleză a Dunării;
muzee, case memoriale, monumente arhitectonice, teatre și cinematografe.
Potentialul turistic oferit de relief nu este reprezentativ pentru judet, dat fiind faptul ca aici se intalnesc inaltimi domolite. Acesta poate fi tratat alaturi de vegetaie si hidrografie. Dunele de nisip din câmpia Tecuciului și anume la sud de localitatea Liești în jurul satului Hanu Conachi, fac parte dintre arile naturale protejat de tip rezervatie naturala declarate prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a. Se intinde pe o fâșie de circa 4 km lungime și 0,5 – 1 km lățime având o suprafață de circa 84 ha și care se continuă până în lunca Siretului.
Harta geomorfologica
Sursa:“Enciclopedia Geografica a Romaniei”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980
Creșterea continuă a numărului de turiști din zona județului Galați a condus la dezvoltarea unei noi industrii, cu o largă extindere și cu un înalt ritm de creștere.
Plecându-se de la acest considerent și avându-se în vedere că peisajul este „materia primă” principală a turismului, ARPM Galați a realizat acțiuni practice pe întreg teritoriul județului, în vederea conștientizării populației locale din zonele turistice cu tradiție dar și în cele cu un potențial insuficient valorificat, că în numele turismului are loc uneori distrugerea unor componente ale peisajului natural, degradarea vegetației naturale și chiar înlocuirea sa cu specii decorative, de efect.
S-a argumentat că beneficiile de pe urma turismului sunt direct proporționale cu acțiunile de apărare, conservare și chiar îmbunătățire a peisajului integrat în mediul care îi atrage pe turiști.
Păstrând și îmbunătățind calitatea mediului, peisajului, combătând ferm deteriorarea lor, omul luat individual și societatea în ansamblul câștigă sub trei forme: a recreerii, estetică și economică.
Turismul gălățean, mai puțin susținut de forme spectaculoase de relief, valorifică un patrimoniu turistic variat în care cursurile de apă, pădurile seculare și podgoriile vestite au un rol determinant. În plus o mare parte a fluxului turistic național și internațional, în trecere spre litoralul Mării Negre sau frumusețile Deltei, trebuie „convinși” și de personalitatea valorilor turistice ale Galațiului, ce este bine definit prin potențialul său ecologic, oferă posibilități de valorificare (biologică) a comunităților de organisme vii și este caracterizat de o activitate socială diversificată.
Tabelul 2.7
Sosiri în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, pe tipuri de structuri de primire turistică
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare este de 40% . Turismul reprezintă un potențial de importanță pentru județul nu atât prin patrimoniul turistic neutilizat pe măsură ci, mai cu seamă, prin funcția pe care ar putea să o aibă în atragerea și redistribuirea componentelor fluxului turistic. O bună parte a fluxului turistic național și internațional care se îndreaptă spre Litoralul Mării Negre și Rezervația Naturală Delta Dunării ar putea trece prin .
Pentru a se preveni degradările ce pot apare în zonele turistice și de agrement gălățene s-au efectuat controale privind igienizarea și salubrizarea lor, determinări ale nivelului de zgomot echivalent, modul de gestionare a ambalajelor și deșeurilor menajere, neîntâlnindu-se situații care să conducă la aplicarea de sancțiuni sau suspendări ale activităților.
Este remarcabilă dezvoltarea în ultima perioadă, în județul Galați, a agroturismului din zonele Liești și Nicorești unde s-au creat condiții pentru un turism civilizat, respectându-se imperativele de protecție a mediului și cele economice, pentru a se pune în valoare peisajul și „produsele turistice locale” precum obiceiurile gospodărești și folclorice, vechi meșteșuguri, etc.
Județul Galați dispune de monumente și situri arheologice, rezervații naturale, numeroase monumente arhitecturale din secolele XIX – XX, biserici și ansambluri bisericești din sec. XVIII -XIX, precum și numeroase parcuri urbane cu valoare dendrologică amenajate peisagistic.
Fondul turistic oferă oportunități de valorificare a fondului piscicol (iazuri, râurile Prut și Siret, lacul Brateș, fluviul Dunărea) și a resurselor cinegetice (zona luncilor Prutului, Siretului, Dunării).
Printre obiectivele turistice ale orașului se numărăși muzee, case memoriale, monumente și ansambluri de artă ridicate în memoria unor personalități din partea locului sau cu semnificație națională, în amintirea unor momente sau evenimente din viața orașului (bustul lui Al. l. Cuza, tabăra de sculptură în metal de pe Faleza Dunării, statuia lui Mihai Eminescu, statuia Docherului, Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Muzeul de Istorie etc.
2.4.2. Muzee și instituții culturale
Printre obiectivele turistice ale orașului se numără și muzee, case memoriale, monumente și ansambluri de artă, ridicate în memoria unor personalități din partea locului sau cu semnificație națională, în amintirea unor momente sau evenimente din viața orașului (bustul lui Al. l. Cuza, Tabăra de sculptură în metal de pe Faleza Dunării, statuia lui Mihai Eminescu, statuia Docherului, Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Muzeul de Istorie etc).
Teatrul Dramatic Galați a fost deschis oficial în 1955. Din anul 1976, aici se organizează anual unul dintre cele mai renumite festivaluri de comedie din țară.
Muzeul Județean de Istorie Galați este adăpostit într-o clădire care datează din 1838, construită pe locul vechii locuințe aparținând lui Alexandru Ioan Cuza. Muzeul dispune de un bogat patrimoniu ce cuprinde unelte, vase, colecții numismatice și de artă populară.
Muzeul Memorial ,,Costache Negri’’ comuna Costache Negri a fost amenajat în vechiul conac al familiei Negri și expune documente ce au aparținut cărturarului Costache Negri, documente ce reconstituie atmosfera din preajma Revoluției de la 1848.
Muzeul de artă vizuală este primul muzeu de artă contemporană românească din țară . A fost inaugurat în anul 1967 și a fost conceput structural să prezinte cele mai noi tendințe ale fenomenului plastic în devenire, destinație pe care și-o păstrează și la acest început de mileniu. Aproximativ 400 de lucrări existente în sălile de expunere și-n aer liber, în parcul muzeului, constituie o selecție dintrun patrimoniu mult mai amplu, completat adesea cu un patrimoniu virtual, din atelierele artiștilor contemporani. Patrimoniul muzeului cuprinde creații de artă românească din a doua jumătate a secolului XIX și din secolul XX reprezentanți ai avangardei românești și lucrări ale artiștilor care formează o punte de legatură între prima și a doua jumătate a secolului.
Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euroregiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economică Liberă Galați-Giurgiulești-Reni.
Prin poziția sa, la exteriorul arcului carpatic, ocupă zona de întrepătrundere a marginilor provinciilor fizico-geografice est-europeană, sud-europeană și în parte, central-europeană, ceea ce se reflectă fidel atât în condițiile climaterice în învelișul vegetal și de soluri, cât și în structura geologică a reliefului.Teritoriul județului Galați prezintă un relief tabular cu o fragmentare mai accentuată în nord și mai slabă în sud, distingându-se după altitudine, poziție și particularități de relief, cinci unități geomorfologice: Podișul Covurluiului, Câmpia Tecuciului, Câmpia Covurluiului, Lunca Siretului Inferior și Lunca Prutului de Jos.
Principala rezervație naturală din județul Galați este localizată pe nisipurile din câmpia Tecuciului și anume la sud de localitatea Liești, în jurul satului Hanu Conachi, pe o fâșie de circa 4 km lungime și 0,5 – 1 km lățime având o suprafață de circa 84 ha și care se continuă până în lunca Siretului.
Principalele lacuri naturale sunt Lacul Brateș (de luncă) cu o suprafața de 2069 ha, Balta Mața Radeanu cu o suprafața de 605 ha, Balta Șovarca – 274 ha dar și Balta Mălina, Balta Lozova, Balta Tudor Vladimirescu, Balta Potcoava, Balta Vlașca cu suprafete mai mici de 150 ha.
Rezervații paleontologice:
Barboși (Tirighina) cu o suprafață de circa 1 ha, cuprinzând fosile de moluște din faza Euxinului vechi (cu aproximativ 400 000 ani în urmă);
Râpa Bălaia (comunei Tulucești);
“La Rateș” lângă orașul Tecuci cu o suprafață de 1,5 ha.
Pe raza judetului Galați exista două rezervații ce constituie pe langa obiective științifice, și atracții permanente pentru turiști:
Pădurea Băneasa situata intre localitățile Băneasa și Roșcani, în care este ocrotit bujorul sălbatic – pe seama căruia s-au creat legende și o mare serbare populară care are loc în fiecare an. Se spune că bujorii ar fi apărut din sângele moldovenilor căzuți în lupta de la Roșcani, de la 1574, când armata lui Ioan Vodă cel Viteaz a fost învinsă de turci datorită lipsei de apă.
Pădurea de la Hanu Conachi in care se desfășoară în fiecare an, sărbătoarea salcâmului.
Descoperirile arheologice de , Berești, Puricani, Pleșa, Rădești, Băneasa, Suceveni și din vatra actuală a orașului Galați au demonstrat prezența comunităților umane pe teritoriul județului Galați, încă din paleoliticul superior.
Prima atestare a orașului Galați datează din 1435 iar din vremea lui Ștefan cel Mare s-au pǎstrat documente care atestă existenta unor localități gălățene: Berești, Crăiești, Drăgușeni, Gănești și Ivești. Dupǎ 1484, Galațiul rămâne singurul port românesc liber și începând cu secolul al XVII-lea devine "cel mai vestit târg de negoț de pe toatǎ Dunărea", potrivit caracterizării făcute de cărturarul Dimitrie Cantemir.
Constituindu-se într-o unitate administrativă reprezentativă pentru România, județul Galați și-a legat numele de mari evenimente din istoria modernă și contemporană a țării noastre. Astfel, aici, între Dunăre și Mânjina, pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, împreună cu marii revoluționari pașoptiști, au inițiat principiile unioniste care, transpuse în practică în anul 1859, au dus la constituirea statului național român modern.
Integrat României, Galațiul s-a constituit într-un oraș cosmopolit, ce a reușit să armonizeze munca locuitorilor săi: români, greci, armeni, evrei, germani, etc. și să edifice unul din marile porturi de lucru s-a concretizat în faptul că, o lungă perioadă de timp, Comisia Europeană a Dunării a funcționat la Galați.
Orașul și județul nostru au reușit să polarizeze, sub aspect politic, cultural și economic, viața de de Jos, astfel încât aici s-a înființat și funcționat până în 1991 Arhiepiscopia Tomisului și a Dunării de Jos.
La Galați au funcționat, în diverse timpuri, reprezentanțe ale unor state europene – mărturia faptului că județul era atractiv economic. Într-o perioadă istorică concretă, autoritățile României moderne au luat în calcul chiar stabilirea capitalei administrative la Galați.
Lăcașe de cult
Catedrala Episcopală Ortodoxă Galați ridicată între 1906-1917 dupa planurile arhitectilor Petre Antonescu și Ștefan Burcuș,construcția se detașează de planul arhitectural gălățean, fiind concepută în stil muntenesc.
Biserica Romano-Catolică : monumentul din strada Domnească nr. 86 este construit în anul 1844 și extins în anul 1873. Printre obiectele de valoare artistică amintim: Altarul Mare, executat din marmură colorată, tabloul "Sfântul Ioan Botezatorul predicând", Statuia Inimii Preasfinte a Domnului Iisus Hristos, Statuile Pieta și Sfântul Francisc de Assisi. Biserica a fost consolidată și renovată în starea actuală între anii 1985-1988.
Biserica Greacă : La data de 6 august 1866 se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul "Schimbarea la Față" a cărei sființire se face la 17 septembrie 1872 de către episcopul Melchisedec alături de Arhimandritul Eughenie Xiropotamo.
În pronaos se află placa de marmură cu numele fondatorilor precum și două plăci de marmură cu numele ctitorilor și a marilor ctitori. Biserica e în formă de cruce înscrisă cu turlă și are pe latura vestică două clopotnițe. Pictura a fost relizată de către pictorul Papadopoulos din Adrianopol. Pe catapeteasmă sunt icoane mari reprezentând pe Sf. Fecioara Maria cu Pruncul, Învierea Domnului, Sf. Gherasim, Sf. Sofia, Sf. Grigorie și Sf. Vasile cel Mare. Ferestrele bisericii conțin 8 vitralii cu apostoli și sfinți: Petru, Andrei, Marcu, Toma, Bartolomeu și Luca pe latura nordică și Pavel, Simion, Ioan, Iacob, Filip pe latura sudică.
Biserica Mavromol Galați, („Stânca neagră” in greacă) poartă hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost construită în 1669 de Gheorghe Duca și refăcută de fiul său între 1700-1703. Păstrează picturi murale interioare valoaroase refăcute între 1973-1975. În chiliile acestei biserici au funcționat primele scoli din Galați înființate-n 1765 (cu predare în limba greacă) și 1803 (cu predare in limba română). Biserica are o splendidă icoană de lemn sculptat "Maica Domnului", și o valoroasa catapeteasmă adusa de la biserica Mănăstirii Sf. Sava din București.
Biserica Sf. Spiridon a fost ridicată în anul 1817 proiectata în trei turle, una mai mică, celelalte două egale, baza turlei de pe naos se sprijină pe arce dispuse în cruce. Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt catapeteasma și icoanele.
Biserica Fortificată Precista Galați este cel mai vechi locaș de cult din Galați, fiind sfințit în 1647, în timpul domniei lui Vasile Lupu. Situată pe malul Dunării, biserica a servit ca adăpost și punct de apărare. A fost restaurată între anii 1953 și 1957 și transformată apoi în muzeu. În 1994 biserica a fost redată cultului ortodox.
Mănăstirea Adam din comuna Drăgușeni, datând din secolul al XVII-lea, a fost ridicată pe moșia serdarului Adam Movilă, de la care și-a luat numele. Biserica actuală a fost reconstruită între 1802-1813.
Mănăstirea Buciumeni din comuna Buciumeni a fost ridicată între 1840-1844. Așezământul monahal expune o colecție de icoane vechi și alte obiecte de cult.
Biserica Vovidenia: Monument istoric și de arhitectură ridicat în anul 1790 pastreaza mormântul Smarandei Cuza, mama domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost arsă și distrusă complet în anul 1821, restaurarea încheindu-se în anul 1851. Deasupra naosului se ridică o cupolă susținută de arce dispuse în cruce, în stilul moldovenesc tradițional. Acoperișul turlei, ridicată pe naos, este în formă de clopot și o altă turlă, mai mică, este ridicată deasupra altarului.
Monumente de arhitectură și vestigii istorice
Palatul Administrativ Galați, înălțat după planurile arhitectului Ion Mincu, între 1904-1907, este bogat ornamentat în interior, iar pe fațada clădirii se află statui, steme din bronz și un ceas.
Inaugurat la 27 aprilie 1906, astăzi sediu al Prefecturii județului Galați, Palatul administrativ a fost construit în perioada anilor 1904 -1905 după planurile arhitectului Ion Mincu.
Decorul fațadei, aduce o sugestie venetiană, poate nu întâmplătoare într-un oraș care, pe atunci era principalul port al României, se completează cu detalii tradiționale: butoni, discuri, acolade, ocnite și chiar ciocârlani ce ornează coama acoperișului.
Pe frontonul clădirii se găsește un ceas de mari proporții. Fiecare oră este marcată prin câteva fraze muzicale ale nemuritorului vals "Valurile Dunării" capodoperă de renume mondial a compozitorului gălătean losif Ivanovici (1845 -1902).
Pe podestul monumentalei scări de onoare se găsesc montate minunate oglinzi de cristal. Balustrada scării principale este frumos decorată. Plafonul sălii de Consiliu, lambriul și scaunele mari se păstrează și astăzi. (Sursa: Prefectura Judetului Galati)
Teatrul dramatic "Fani Tardini" Galați există de peste 45 de ani. Teatrul are ateliere de productie proprii; sala proprie cu 300 de locuri, cu scenă de tip italian. Este singura institutie teatrală profesionistă cu profil de dramă din Județul Galați. Teatrul se adresează spectatorilor din întreg județul Galați, dar și celor din județele apropiate. Repertoriul cuprinde în fiecare stagiune în afara producțiilor noi, un număr de titluri realizate în stagiunile precedente.
Teatrul Gulliver este a luat ființă la 1 octombrie 1952. În acest interval au fost prezentate peste 200 de titluri, (4-5 premiere pe stagiune) din literatura română și universală pentru copii, sub iscusita conducere a numeroși oameni de cultură.
Teatrul liric Nae Leonard a fost înființat în 1956. Anual organizează "Zilele Muzicale Gălățene", când sunt prezentate publicului cele mai reprezentative titluri ale repertoriului de toate genurile.
Muzee
Muzeul de științe ale naturii: Planetariul are diametrul cupolei de 7 metri, aici putând fi vizionate diferite proiectii ("Sistemul Solar", "Giganții Sistemului Solar", "Nebuloase și Roiuri stelare"), astfel încât publicul vizitator să poată călători imaginar în toate colțurile Universului; de asemenea, în cadrul planetariului se desfășoară și foarte multe programe educaționale.
Acvariul are ca tematică ihtiofauna rară și foarte rară din bazinul hidrologic al Dunării, fauna Mării Mediterane și pesti exotici (pirania). Grădina Botanică domină malul stâng al Dunării, ocupând o suprafață de 18 ha.
Muzeul de Istorie a fost inaugurat la 24 ianuarie 1939, cu ocazia celei de-a 80-a aniversare a Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza a trăit in aceasta locatie în perioada in care a fost pârcălabul Galațiului.Colecția Muzeului de Istorie cuprinde peste 50.000 de exponate provenind din cercetări arheologice realizate în partea sudică a Moldovei, în principal la castrul roman de la Tirighina-Barboși.
Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza e construită pe locul fostei case a pârcălabului de Galați , de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României (1859 – 1866). Cuprinde o expoziție permanentă dedicată domnitorului, întrunind și calitatea de reconstituire a ambientului gălățean de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.
Castrul roman de puternică fortăreață a fost construit în anul 171 în timpul lui Traian, pe locul unei vechi cetăți dacice și făcea parte din sistemul militar de protecție ridicat de romani pe Dunăre.
În perimetrul castrului au fost descoperite două emisiuni monetare din timpul împăraților Nero și Domițian. Alte vestigii istorice: Așezarea geto-dacă Priboridava la Poiana, important centru economic și strategic în sec. IV î.Hr. – I d.Hr., Așezarea geto-dacă Brăhășești (sec. IV – III î.Hr.).
Parcuri și locuri de recreere
Faleza Dunării, una dintre zonele reprezentative ale Galațiului, oferă un mare potențial de relaxare și agreement prin spații verzi, Pânzarul Moldovenesc, dar și frecventele concerte muzicale și întreceri sportive desfasurate in spatiile special amenajate.
Parcul Eminescu amenajat în 1869 Â inca mai păstreaza câțiva arbori contemporani cu marele poet care obisnuia sa poposeasca in zona de mai multe ori mai ales în ultima parte a vieții,in parc există un mic lac artifical și un loc amenajat unde fanfara militară obisnuia sa susțina recitaluri.
Pânzarul Moldovenesc "Ștefan cel Mare și Sfânt" este o copie aproape fidelă a navelor cu pânze ce brăzdau Prutul, Dunărea, Siretul și chiar Marea Neagră, pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Corabia are o lungime de 17,6 m, o lățime de 4 m, pescajul de 1,8 m, deplasamentul navei fiind de 60 tone. Nava este dotată și cu un motor care va ajuta la propulsie atunci când nu este vânt prielnic, dar și cu aparatură de comunicare și navigație, utilă pentru croazierele ce vor fi efectuate pe Dunăre, Prut, Siret și pe Marea Neagră.
Situată în apropierea Complexului Studențesc și în apropierea triajului de vagoane Galați Grădina Publică, este un punct de vedere excelent asupra Lacului Brateș și a gării principale a Galațiului.
Lacul Vânători cu o suprafață de 28 ha cuprinde un lac natural de 11 ha, un versant de 10 ha de pădure de salcâm și un versant de 8 ha parțial amenajat pentru agrement și supus unui plan intensiv de modernizare și reamenajare.
Casa Lambrinidi situată lângă Universitate a fost construită de Epaminonda Lambrinidi in 1879, îl găzduiește pe domnitorul Carol I, cu ocazia unei vizite în Galați.A fost sediul Curții de Apel, al Liceului Mihail Kogălniceanu și, după cutremurul din 9-10 noiembrie 1940, al Primăriei.
Casa Macri, unică în România, a fost construită în 1910, fiind locul în care a cântat George Enescu. Un imobil cu candelabre de Veneția, draperii țesute cu fir din aur, covoare lucrate manual în Europa, piese rare de mobilier, confecționate pe comandă specială la o celebră firmă din Anglia – toate acestea au existat în clădirea în care funcționează acum clubul de noapte
Pasha. Pe o perioada de 50 de ani, casa Macri a fost transformată în sediu de întreprinderi, sediu pentru Uniunea Tineretului Comunist sau sediu pentru Colegiul Medicilor.
2.4.3. Agricultura
Agricultura este o ramură importantă a economiei județului. Suprafața agricolă reprezintă 85% din totalul suprafeței și este alcătuită din soluri diferite calitativ, fapt ce permite culturi diversificate. Suprafețe mari de teren sunt cultivate cu cereale, viță de vie, legume, plante tehnice etc.
Potențialul productiv al agriculturii județului este constituit din: 336332,79 ha din care 271460,87 ha teren arabil; 39784,31 ha pășuni; 544,39 ha fânețe; 21904,07 ha vii și 2639,15 ha livezi. Baza tehnică materială este formată din 3359 tractoare agricole, 1455 semănători, 455 combine autopropulsate și alte mașini și utilaje agricole, 6500 grajduri amenajate, 120 unități de prestări servicii.
În urma aplicării legilor fondului funciar 99,9% din terenurile agricole și forestiere sunt proprietate privată. Acestea sunt cultivate de 576 exploatații agricole comerciale, având în medie 258 ha fiecare și de 163 exploatații agricole familiare care dețin în medie 46 ha. Culturile reprezentative pentru această zonă sunt: grâul, porumbul, orzul, floarea soarelui, soia, vița de vie (podgoriile de la Nicorești sunt renumite pentru producerea vinului).
2.4.4. Impactul sectorului agricol asupra mediului
Sărăturarea, respectiv salinizarea și solonetizarea au ca efect degradarea rapidă a solului. Un impact similar asupra solurilor îl are poluarea datorată folosirii pesticidelor, a dejecțiilor provenite de la porci și păsări, nămolurilor din stațiile de epurare, reziduurilor menajere și industriale.
Măsuri care pot contribui la conservarea și protejarea factorilor de mediu
-protejarea fondului forestier,
-executarea lucrărilor mecanice paralel pe curbe de nivel la terenurile situate în pantă;
-reducerea numărului de lucrări mecanice;
– conservarea și întreținerea actualelor plantații viti-pomicole care asigură stabilitatea solului;
– lucrări de consolidare în zonele expuse eroziunii puternice și alunecărilor de teren; -respectarea cu strictețe a normelor specifice la folosirea pesticidelor; -respectarea rotației culturilor în cadrul organizării asolamentelor unice;
– administrarea uniformă și în raport echilibrat a îngrășămintelor naturale și chimice;
– limitarea utilizării produselor chimice și excluderea celor dăunătoare pentru om sau care ar putea avea efecte negative asupra mediului și al echilibrului biologic in natură, prin acumularea de reziduuri in sol;
-generalizarea tratării semințelor și a materialului săditor pentru toate culturile; -implementarea bunelor practici de utilizare a pesticidelor și îngrășămintelor în agricultură -Identificarea și acordarea de stimulente pentru producția agricolă ecologică.
Structura de proprietate a fondului funciar, ca urmare a desființării proprietății socialiste, aceasta a fost restructurată conform tabelului 2.8. Rezultă, din tabelul 1. 9 că proprietatea privată asupra pământului este majoritară (94,3 % din terenul agricol al județului), statul manifestându-se ca proprietar doar pe 0,96 % din ternul destinat agriculturii. Persoanele fizice, la rândul lor dețin 57,2 % din proprietatea agricolă a județului.
Noua formă de proprietate a generat o adevărată tipologie a exploatațiilor conformă cu mecanismele economiei de piață (tabelul 2.9).
În acest teritoriu, agricultura nu este mai dezvoltată decât în alte regiuni ale țării. Dar nici nu se poate spune că se află, cumva, sub un nivel mediu de dezvoltare.
Având în vedere suprafața afectată, anual, grâului, secarei, porumbului, orzului și ovăzului, județul Galați poate fi considerat o zonă agricolă cerealieră.
Tabelul 2.8
Structura de proprietate a fondului funciar (2009)
Sursa: Direcția de Statistică a Județului Galați
Tabelul 2.9
Tipologia și numărul exploatațiilor agricole în județul Galați (2009)
Sursa: Direcția de Statistică a județului
Structura culturilor, pe deținători, prezentată în tabelul 2.10, dispune de suprafețe variabile de la un an la altul, ceea ce demonstrează caracterul nedirijist al agriculturii. Se observă, analizând datele înscrise, că porumbul și grâul dețin, ponderea în toate structurile de proprietate. Referitor la plantele uleioase, acestea ocupă locul al doilea în teritoriu (46.046 ha), cea mai mare suprafață fiind atribuită florii-soarelui (36.715 ha); respectiv, 79,73% din arealul destinat acestei grupe de culturi. În sectorul privat, acestei culturi îi sunt afectate 34.374 hectare, fiind aducătoare de venituri mari și imediate.
Tabelul 2.10
Structura culturilor pe grupe de proprietate (anul 2009)
Sursa: Direcția de Statistică a Județului
Între anii 1998-2009, producțiile de cereale (dar și la celelalte culturi) sunt mai mici decât în anii care marchează extremitățile intervalului. Explicația rezidă în favorabilitatea pentru agricultură a timpului, pentru că, în planul măsurilor de stimulare a producțiilor agricole (fertilizare, lucrări agrotehnice corecte, respectarea strictă a timpului optim etc.) nu a fost înregistrat acțiuni specifice. Altfel spus, agricultura se realizează sub semnul hazardului, nefiind unitar coordonată din punct de vedere tehnic (tabelul 2.11.).
Tabelul 2.11
Producțiile medii realizate pe categorii de folosință
Sursa: Direcția de Statistică a Județului
În funcție de suprafața deținută, exploatațiile familiale sunt reprezentate, numeric, potrivit datelor din tabelul 2.12, realizat la nivelul județului:
Tabelul 2.12
Gruparea exploatațiilor familiale în funcție de suprafață (județul – 2007)
Sursa: Direcția de Statistică a Județului
Evoluția efectivelor de animale, realizate în perioada 2000-2009, la principalele grupe este legată de producțiile vegetale obținute, motiv pentru care, de la un an la altul, se înregistrează scăderi vizibile și în zootehnie (tabelul 2.13).
În perioada 1995-2009, corespunzător efectivelor prezentate (tabelul 2.13) a scăzut drastic producția de carne. Astfel, în anul 2009, acest indicator ajunge la 21,5 mii t.gr.vie față de 31,2 mii t.gr.vie în anul 1995, ceea ce explică și închiderea întreprinderii de industrializare a cărnii de la Sendreni.
De altfel, efectivele de animale, la specia taurine, astăzi diminuate cu aproape 109.000 capete, față de anul 1999, demonstrează că este greu, deocamdată, să se mai ajungă la acest nivel, în ceea ce priveste producția de carne. Se dovedește, astfel, că politica de închidere a combinatelor zootehnice, în județ și în țară nu a fost de bun-augur.
Tabelul 2.13
Efectivele de animale în anul 1989 comparativ cu 2009
Sursa: Direcția de Statistică a județului
Impactul sectorului zootehnic asupra mediului
O potențială poluare a factorilor de mediu s-ar datora în principal :
dejecțiilor stocate de cele mai multe ori pe suprafețe de sol neamenajate;
administrării necontrolate a dejecțiilor mineralizate pe sol (fără analize pedologice sau cartări agrochimice în care să se precizeze conținutul de humus din sol și cantitățile de dejecții mineralizate care pot fi administrate, culturile la care se pot administra, perioada după care se revine cu fertilizarea organică pe aceeași solă);
degradării structurii solului, aerisirii insuficiente;
colmatării terenurilor datorită unui conținut ridicat în materii organice;
acidifierii solului;
apelor uzate dejective stocate în bataluri (impermeabilizate sau nu),scăpărilor accidentale sau nu a apelor uzate din bataluri în emisari naturali;
rețelelor interioare de preluare a apelor dejective din adăposturi vechi, nemodernizate, de multe ori ineficiente;
caracteristicilor topografice, geotehnice și hidrologice referitoare la amplasamentul obiectivelor ;
consumurilor excesive de utilități (apă, energie electrică) datorită sistemelor de creștere pentru care nu se aplică bunele practici agricole ;
gestionării defectuoase a deșeurilor rezultate din desfășurarea de activități, altele decât cele mai sus menționate .
În județul Galați, pe măsură ce unitățile de stat și cooperatiste au fost desființate, a avut loc și o iminentă diminuare a bazei tehnico-materiale, datorită legislației, referitoare la modificarea standardelor de casare, precum și datorită gestionării defectuoase a mașinilor și tractoarelor „moștenite”. Cât privește îngrășămintele, acestea sunt procurate în cantități tot mai mici, de la un an la altul (tabelul 2.14.).
Tabelul 2.14
Evoluția fertilizărilor în județul Galați
Sursa: Direcția de Statistică a județului Galați
Raportându-se cantitățile de îngrășăminte la suprafața arabilă a județului, rezultă că, în anul 2009, unui hectar îi reveneau, la nivelul teritoriului 26,8 kg substanță brută, ceea ce este extrem de puțin, situație care s-a menținut și în anii 2001, 2009.
2.4.5. Industria
Industria este bine reprezentată în județul Galați care este al treilea mare centru industrial din țară. În prezent orașul este caracterizat de prezența dominantă a industriei siderurgice reprezentată de MITTAL STEEL SA, SC INTFOR SA, SC TREFO SA dar și de industria navală -Șantierul Naval DAMEN, MENAROM, ELNAV și Institutul de cercetare și proiectare navală Galați – ICEPRONAV.
Alte domenii industriale caracteristice județului Galați sunt următoarele: industria alimentară și a băuturilor, textilă și a produselor textile, edituri, poligrafie și reproducerea înregistrărilor pe suporți, industria chimică și a fibrelor sintetice și artificiale, industria de prelucrare a țițeiului, cocsificarea cărbunilor și tratarea combustibililor nucleari, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, producere de mobilier, captare, tratare și distribuție a apei.
Tabelul 2.15.
Structura activităților industriale
Concomitent cu privatizarea unor societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat din care unele de importantă deosebită în economia județului, cum a fost SC MITTAL STEEL, SC MENAROM SA, societățile agricole de stat, a avut loc și o concentrare a societăților mici cu capital privat. În județul Galați sunt actualmente în funcțiune 22978 firme.
Amplasarea pe teritoriul județului a obiectivelor industriale (agenți economici/societăți comerciale) este total neuniformă. În proporție de 85%, industria județului Galați este concentrată în municipiul Galați; un procent de 14% îl deține municipiul Tecuci și respectiv, 1% celelalte localități (din mediul rural).
Creșterea producției industriale a fost stimulată de ameliorarea mediului de afaceri, exportului, investițiilor și adaptarea mai bună a operatorilor la cerințele și exigențele pieței interne și externe.
Industria construcțiilor navale-SC DAMEN SA
Șantierul Naval Galați este lider în industria navală de mai bine de 100 de ani. Șantierul este amplasat la malul Dunării între oraș și Zona Liberă. Din 1991 Șantierul Naval Galați a devenit societate pe acțiuni având ca activitate proiectarea, construcția, repararea și vânzarea de nave maritime și fluviale, în martie 1999 pachetul majoritar a fost cumpărat de Grupul de șantiere navale DAMEN din Olanda.
La nivelul județului Galați, numărul agenților economici existenți în anul 2009 este de 22978 dintre care:
Tabelul 2.16
Numărul agenților economici existenți
Agenții economici pot fi clasificați din punct de vedere al incidenței sub Directivele Europene. Numărul agenților economici care intră sub incidența Directivei 96/61/CE (IPPC), în județul Galați este 12 și anume: SC Zahărul Liești, SC Ecosal Prest SA, SC Comet SA Tecuci, SC Elnav SA, SC Electrocentrale SA, SC Mehid SA, SC Somaco SA București- sucursala Galați, Mittal Steel SA, SC Damen SA, SC Linde Gaz, SC Avicola Șivița și SC Cerealprod SA.
Din punct de vedere al incidenței sub Directiva 96/82/CE privind controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase (Seveso), agenții economici care se încadrează sunt: SC Unicom Oil Terminal SA, SC Electrocentrale SA, Mittal Steel SA.
În ceea ce privește Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor poluanților proveniți din instalațiile mari de ardere, numărul instalațiilor din județ este de trei și aparțin SC Electrocentrale SA.
Zona Liberă
La Galați există una din cele 6 Zone Libere din România. Existența Zonei Libere presupune un avantaj pentru oraș, ea fiind creată cu scopul de a promova comerțul extern și de a atrage capital străin pentru o mai bună punere în valoare a resurselor și pentru introducerea de noi tehnologii.
Zona Liberă este amplasată în partea de est a municipiului, cu acces la malul Dunării. Aceasta poziție îi conferă următoarele avantaje: transport pe apă, transport pe cale rutieră, transport feroviar.
Cea mai importantă caracteristică a Galațiului este amplasarea sa pe artera de navigație trans-europeană Dunăre-Rhin-Main. Creșterea gradului de atractivitate a zonei este condiționată de dezvoltarea zonelor portuare și portuar-industriale ale Zonei Libere și de permeabilizarea teritoriului pentru rutele de transport de interes european, ceea ce presupune realizarea unor căi rutiere – inclusiv realizarea unui pod destinat traversării fluviului Dunăre, propuse în zona Brăila – care să completeze coridorul rutier de pe teritoriul țării noastre, preconizat în cadrul cooperării economice din zona Mării Negre.
Suprafața intravilanului este de 5.848 ha.
Tabelul 2.17
Bilanțul teritoriului în intravilanul existent în 2009
2.4.6. Proiecția financiară
Bugetul local reflectă evoluția activității economico-sociale a municipiului Galați, care se încadrează în cadrul general de dezvoltare al societății românești.
An de an, bugetul încearcă să realizeze un echilibru între nevoile comunității și posibilitățile de satisfacere a acestora, funcție de sursele existente la nivel local.
Veniturile realizate și cheltuielile de funcționare a autorității locale, precum și cele pentru asigurarea serviciilor prestate pentru comunitate, inclusiv programele pentru dezvoltare înregistrează următoarea evoluție:
încasări din impozite și taxe, provenite îndeosebi din dezvoltarea activității economico-sociale;
prin prelevările de la bugetul de stat, corelate cu dezvoltarea de ansamblu a economiei românești în concordanță cu programul de guvernare;
venituri cu destinație specială, provenind din aplicarea unor programe a căror derulare a început din anul 2000.
Tabelul 2.17
Bugetul local (mii lei)
Capitolul III
Eficiența economică a exploatațiilor agricole din comune ale județului Galați
3.1 Noțiuni generale privind eficiența economică
În prezent tehnica singură nu mai este suficientă în nici o activitate economică, impunându-se astfel un control economic care să permită aprecierea eficienței economice a unei activități desfășurate. Eficiența economică reprezintă o categorie economică ce exprimă însușirea de a produce efecte economice maxime cu minim de cheltuieli de muncă vie și materializată.
În economia de piață eficiența reprezintă criteriul dominant al întregii activității economice. Utilizarea eficientă a diferitelor resurse constituie direcția principală a progresului economic și social.
Creșterea eficienței economice a producție presupune, în primul rând, precizarea a ceea ce se înțelege prin termenul de eficiență economică. În înțeles larg, acest termen reclamă existența unui raport între factori și rezultate, considerat ca relație cauzală, iar eficiența economică constă în mărimea cantitativ-valorică a raportului.
Eficiența economică este rezultatul a tot ce ține de organizarea științifică a producției și a muncii, a tot ce poate contribui la economisirea mijloacelor financiare și a celor materiale. Din această cauză noțiunea de eficiență are un caracter complex și nu poate fi limitată numai la noțiunea de rentabilitate.
De asemenea, stabilirea și analiza eficienței economice nu se poate limita la un singur indicator, ci trebuie să se folosească un sistem de indicatori care să poată reliefa complexitatea fenomenelor care au loc în cadrul fiecărei exploatații agricole. Plecând de la cele precizate anterior, pentru aprecierea eficienței economice, în cadrul studiului s-a folosit următorii indicatori: producția medie și totală, veniturile realizate pe categorii de proveniență, cheltuielile totale și la ha, profitul realizat și rata profitului brut.
În acest județ, la sfârșitul anului 2009, existau un număr de 80.206 exploatații agricole familiale, care dețineau suprafețe de până la 10 hectare teren agricol. Din totalul acestora, 20.100 exploatații măsurau, în medie, 1-3 hectare, iar 940 dispuneau, fiecare, de câte 7-10 ha (tabelul 3.1 mai numeroase fiind unitățile cu mai puțin de un hectar teren agricol.
Tabelul 3.1
Gruparea exploatațiilor agricole familiale după dimensiunea lor
Sursa: Oficiul Județean pentru Consultanță Agricolă
În cadrul județului, repartizarea exploatațiilor familiale, în anul 2009, arată că în Câmpia Covurlui se află numărul cel mai mare de asemenea exploatații – 50,7% din cele existente în județ – cu suprafața medie de până la 10 ha, ceea ce înseamnă 51,1% din întregul teren agricol al întregii unități teritorial-administrative.
Această zonă deține și cel mai mare număr de exploatații familiale cu suprafața medie de maximum 1 ha (43,7% din totalul exploatațiilor cu această dimensiune, existente în județul Galați). Proporția se păstrează și în anul 2009, chiar dacă numărul acestor exploatații este mai mic (tabelul 3.2).
Tabelul 3.2 demonstrează că numărul de exploatații agricole familiale din județul Galați, în anul 2009, a crescut (față de anul 1997) în mod diferit în toate zonele naturale.
O caracteristică generală a exploatațiilor familiale (din județul Galați) se referă la faptul că dimensiunea medie a acestora este direct proporțională cu gradul de intensivizare a producției din zona în care sunt amplasate.
De asemenea, pe lângă marea variabilitate a terenului din exploatații, se poate vorbi și de un grad accentuat de fărâmițare, determinat de faptul că proprietarii își propun să acopere, prin înființarea de cât mai multe culturi, pe parcele diferite, un larg spectru de cerințe gospodărești, ceea ce înseamnă că, adeseori, familiile trăiesc la limita subzistenței și chiar mai jos de ea.
În ce privește numărul de parcele, acesta crește nu numai pe critriul necesității de acoperire a cerințelor, ci și în funcție de mărimea exploatației și de numărul membrilor. În tabelul 3.3, redăm câteva variante de structuri agricole, folosite de exploatațiile familiale care dispun de mai puțin de 1 hectar, prezente în absolut toate zonele naturale, potrivit anchetelor efectuate în 13 comune.
Tabelul 3.2
Repartizarea teritorială a exploatațiilor agricole familiale (județul )
Sursa: DGAA Galați
Tabelul 3.3
Culturi preponderente în exploatațiile familiale cu suprafața sub 1 hectar
Tendința de acoperire a cât mai multe cerințe, în gospodăriile proprii, este pregnant vizibilă în varianta trei a tabelului, unde au fost incluse culturile de legume și pepeni, precum și cele de floarea-soarelui, ale căror produse se plătesc, de regulă, în bani și ulei comestibil.
3.2. Prezentarea exploatațiilor familiale cercetate
În ce privește eșantionul ales, în vederea studiilor de eficiență economică, acesta se compune din exploatațiile situate în cinci comune; respectiv, câte o comună din fiecare zonă naturală a județului (tabelul 3.4).
Tabelul 3.4
Amplasarea eșantionului de exploatații familiale
Se observă, ca un aspect general, că numărul de parcele se mărește, pe măsura ce cresc dimensiunile exploatației. Același aspect se constată și în ceea ce privește numărul membrilor familiei în cadrul unora dintre exploatații.
3.2.1. Modul de folosință a terenului din exploatațiile familiale alese
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra structurii fondului funciar prezentăm, la început, situația acestuia în medie pe grupe de mărime, pe total județ (tabelul 3.5)
Tabelul 3.5
Modul de folosință a terenului în exploatațiile familiale
(media pe județ pe grupe de mărime în anul 2009)
Datele medii pe județ, prezentate în tabelul 3.5 relevă că pe măsură ce crește dimensiunea exploatației, crește și ponderea terenului arabil și fânețelor naturale, în timp ce ponderea plantațiilor viticole și pomicole scade. Situații similare se constată și în cazul comunelor și exploatațiilor cuprinse în eșantionul stabilit în vederea aprofundării cercetărilor (tabelul 3.6).
Tabelul 3.6
Modul de folosință a terenului în anul 2009 în exploatațiile cercetate (ha)
Structura modului de folosință a fondului funciar va fi un prim factor care va influența gradul de eficiență economică a activităților realizate în aceste exploatații.
3.2.2. Structura culturilor în exploatațiile familiale
Referitor la modul de utilizare a terenului arabil, precizăm că, în județul Galați, toate exploatațiile familiale practică o agricultură extensivă, cea mai mare parte a terenului fiind cultivat cu grâu și porumb. Statistice arată că, în județul Galați, suprafața cultivată cu cereale, în cadrul unei exploatații familiale, crește direct proporțional cu suprafața arabilă a unității, chiar dacă numărul membrilor familiei rămâne constant (tabelul 3.7).
Tabelul 3.7
Structura culturilor (media unităților – 2009)
Se constată ponderea ocupată de fiecare cultură este distinctă nu numai între grupe, ci și în cadrul acestora. Astfel, dacă ponderea suprafeței cultivată cu grâu crește, de la 22,20% (în grupa 1,0-3,0 hectare), la 26,4% (în grupa 7,0 – 10,0 hectare), ponderea suprafeței cultivate cu porumb scade, de la 55,60% până la 35,05%, în cadrul acelorași grupe menționate, faptul ce explică situația precară a forței de muncă, existentă în agricultură.
Cerealele sunt cultivate pe suprafețe ce reprezintă 70-80% din terenul arabil. O trăsătură comună tuturor exploatațiilor cercetate, indiferent de zona naturală în care se află și de grupelor de mărime, este ponderea suprafețelor cultivate cu porumb. Astfel, în Câmpia Tecuci, porumbul deține 41-42% din terenul arabil (indiferent de mărimea exploatației), în zona Colinelor Tutovei deține 38-40%, iar pe Dealurile Covurlui 31-42%. Desigur ponderea ceva mai ridicată a culturilor de porumb este determinată de modul de utilizare a produsului.
Tabelul 3.7 evidențiază și gradul ridicat de parcelare a terenului, ca urmare a tendinței proprietarilor de a înființa cât mai multe culturi. Astfel, în exploatațiile din grupa 1,0-3,0 hectare, suprafața ocupată de o cultură variază între 0,04 și 1,0 ha. În grupa 7,0-10,0 hectare, în timp ce grâul și porumbul ocupă suprafețe de 5,0 -6,30 hectare, celelalte culturi utilizează suprafețe de 0,05-0,80 hectare. Această pulverizare a culturilor determină reducerea gradului de mecanizare și, în final, obținerea unor producții diminuate.
3.3. Producții medii și totale în exploatațiile familiale (județul Galați)
În județul Galați, indiferent de tipul exploatației, s-au obținut producții medii, la unitatea de suprafață, sub potențialul solurilor existente. Mai mult, producțiile înregistrate (în ultimii ani), sunt cu 30 la sută mai reduse, față de cele realizate în perioada cooperativizării.
Producțiile medii, obținute în exploatațiile familiale, în raport cu cele înregistrate la nivelul județului (tabelul 3.8) confirmă neajunsurile semnalate și faptul că ele se datorează, în mare parte, lipsei de capital în aceste unitățile agricole.
Tabelul 3.8
Producția medie la hectar pentru principalele culturi din exploatațiile familiale
(în anii 1998, 2000, 2009)
Sursa: Direcția de statistică a județului Galați
Prezentăm, în cele ce urmează, unele producții medii obținute, la unitatea de suprafață, în cele cinci localități (tabelul 3.9.), de care aparțin exploatațiile cercetate de noi; desigur, se observă aceeași neomogenitate a nivelurilor de producție, ca urmare a greutăților pe care le întâmpină exploatațiile familiale, în general.
Tabelul 3.9
Producții medii realizate în localitățile în care sunt amplasate
exploatațiile cercetate (2009)
Sursa: Direcția pentru Agricultură și Alimentație Galați
Explicația rezidă în faptul că proprietarii de terenuri nu reușesc, decât în parte, să aplice tehnologiile pe care le reclamă culturile respective.
3.4. Cantitățile de produse reținute pentru consumul propriu
Din cantitățile totale de produse, o parte a fost reținută pentru consumul intern, iar prisosul – acolo unde a existat – s-a valorificat la piața liberă, dar și în baza unor contracte, încheiate cu o serie de unități de industrializare a laptelui și a cărnii.
În ce privește cantitățile reținute, pentru consumul intern, precizăm că, pentru un membru al unității, s-a reținut aceeași cantitate de produse, (vegetale și animale), indiferent de vârsta reală a acestuia, fiind vorba de un consum mediu pe unitatea respectivă. Aceste cantități sunt redate în tabelul 3.10. Menționăm că, în cantitatea totală de produse reținute, au fost incluse și cele destinate furajării animalelor și păsărilor.
Observăm în tabelul 3.11 că, în raport cu consumul fiziologic, toate cantitățile reținute, pentru necesarul propriu, se găsesc cu mult sub nivelul stării de normalitate, cu excepția grâului și porumbului, la care s-a adăugat și cantitățile destinate furajării animalelor. Indiscutabil, datele din tabel înfățișează un adevărat tablou al degradării situației economice la sate, caracterizată printr-un consum alimentar redus, atât din punct de vedere energetic, cât și din punct de vedere cantitativ.
Tabelul 3.10.
Cantități de produse destinate consumului propriu (media pe județul
Galați în 2009)
Sursa: Direcția de Statistică a Județului Galați
3.5. Cantități de produse valorificate de o exploatație din producție proprie (2009)
Membrii exploatațiilor agricole familiale, datorită producțiilor slabe, pe care le obțin, sunt nevoiți să rețină, pentru consumul propriu, cantități mai reduse, pentru a crea disponibilități, care, valorificate să acopere cheltuielile efectuate. În tabelul 3.12., prezentăm modul în care țăranul gălățean din cele patru grupe de exploatații familiale își împarte producția realizată, potrivit urgențelor sale.
Tabelul 3.11
Cantitățile de produse valorificate de o exploatație familială în medie pe județ
(în 2009)
3.6. Veniturile realizate în exploatațiile familiale
Într-o exploatație familială (tabelul 3.12), cea mai mare parte, în tabelul veniturilor, provine din activitatea de producție agricolă (44,9-52,4% din total venituri), urmată de prestările de servicii în proporții de 14,1%, în unitățile cu suprafețe mai mari de teren, și de 20,3% în unitățile cu pământ mai puțin, ceea ce demonstrează că membrii celor din urmă, neavând cum să-și câștige banul, lucrează în alte exploatații familiale.
Tabelul 3.12
Veniturile obținute pe grupe de exploatații familiale (2009)
Prin urmare, în timp ce producția agricolă totală crește, pe măsură ce crește suprafața de teren – și odată cu ea și veniturile – în sectorul prestărilor de servicii, volumul acestora (și, implicit, veniturile rezultate) scade în raport cu mărimea exploatației, ceea ce demonstrează că unitățile mari au posibilități de extindere a mecanizării, apelând mai puțin la forța de muncă străină.
În categoria “alte venituri” au fost incluse toate sumele provenite din salarii, pensii, alocații pentru copii și valoarea subvențiilor acordate de stat. Aceste categorii de venituri înregistrează unele creșteri, datorate măririi numărului de cupoane agricole primite, precum și datorită alocațiilor pentru copii, care, de asemenea, se majorează de la o etapă la alta.
Analizând datele tabelului 3.12. rezultă că, atât veniturile pe un hectar teren agricol, cât și cele raportate la o persoană, sunt destul de mici, față de nevoile celor care trăiesc în mediul rural. De asemenea, este de observat că veniturile totale, obținute de o exploatație familială din grupa “7,0-10,0 ha”, la unitatea de suprafață, sunt mai mici (cu peste 50 la sută), față de cele obținute de o exploatație din prima grupă, cuprinsă între “1,0-3,0 ha”. În același timp, veniturile/persoană, totale, cresc tot cu circa 50% în exploatațiile cu 7,0-10,0 hectare, comparativ cu situația acelorași venituri, realizate în exploatațiile primei grupe (1,0-3,0 ha). Aceasta se explică prin faptul că o exploatație cu teren mai mult are nevoie de un consum mai mare de forță de muncă, care nu poate fi acoperit de membrii familiei respective. În cadrul veniturilor din activitatea de producție agricolă, cea mai mare pondere o dețin veniturile care provin din producția vegetală
(41-57% din totalul veniturilor exploatației). În schimb, veniturile provenite din creșterea animalelor, ca pondere în totalul veniturilor, scade cu 33-26%. Referitor la veniturile provenite din creșterea animalelor acestea reprezintă 24-33% din totalul veniturilor obținute în medie de o exploatație agricolă familială din județul Galați, ponderea lor scăzând pe măsură ce crește suprafața deși numărul de animale crește, însă într-un ritm mai mic decât crește suprafața de teren (tabelul 3.13). Cât privește contribuția fiecărei specii de animale, la obținerea veniturilor, se constată că primul loc îl dețin taurinele, cu 31-54% din veniturile producției animale.
Tabelul 3.13
Venituri din producția animală pe specii și grupe de exploatații familiale
(% din total venituri din producția animală)
Aceasta este, desigur, situația generală a veniturilor realizate în exploatațiile agricole familiale (în medie pe grupe de mărime și pe total județ ); dar aspecte interesante se desprind și din analiza exploatațiilor situate în comunele din eșantionul stabilit (tabelul 3.14).
Dacă în medie o exploatație agricolă din grupa 1-3 ha pe județ obține un venit total de 26101 lei, din care 18745 lei din producția vegetală, în unitățile luate în studiu s-a oținut 34563 lei (cu 30% peste media pe județ) din care 14517 lei din producția agricolă (21% sub media pe județ). În grupa 7-10 ha, veniturile medii totale obținute de o exploatație din eșantion au fost de 95917 lei (cu 31,4% mai mare decât media pe județ), din care 49361 lei din producția vegetală (cu 22,8% mai mare decât media pe județ), precum în tabelul 28
Tabelul 3.14
Veniturile realizate în exploatațiile familiale cercetate
În mod asemănător, se prezintă situația și în cadrul celorlalte grupe de mărime, cu excepția exploatațiilor din comuna Smulți, care se situează sub nivelul mediei pe județ, În ceea ce privește ponderea surselor de venituri, și veniturile ce revin pe un hectar agricol, acestea sunt prezentate în tabelul 3.15.
Tabelul 3.15
Ponderea surselor de venituri și venituri la ha agricol
Nivelul veniturilor din producția vegetală depinde de profilul de producție al exploatațiilor, de existența și gradul de dezvoltare a unor ramuri intensive (vii, legume, pomi etc).
Din acest punct de vedere comparația între comuna Smulți, cu profil cerealier și comuna Nicorești (cu profilul cereale-struguri) este edificatoare.
Privind datele din tabelul 3.15 se poate observa că veniturile totale înregistrează creșteri, concomitent cu majorarea dimensiunii exploatației. Dar această creștere este aparentă, pentru că, raportată la hectarul agricol, se menține aproximativ la același nivel în grupele 3-5 ha.
Tabelul 3.16
Venituri totale și la hectar la nivelul comunelor analizate
3.7. Cheltuielile în exploatațiile agricole familiale
Cercetând cheltuielile, în cadrul analizei rentabilității, ajungem la concluzia că, în timp ce dimensiunea exploatației crește (de la 1-3 hectare până la aproape 10 hectare), cresc și cheltuielile ce revin, în medie, unei exploatații familiale.
Totodată, datele înscrise (tabelul 3.17 demonstrează că pe măsură ce dimensiunea exploatației crește, cheltuielile totale ale unității, raportate la unitatea de suprafață (teren agricol), scad. În comparație cu grupa de mărime 1,0-3,0 ha, în ultima grupă (7,0-10,0), cheltuielile totale ce revin la un hectar sunt mai mici, deși structura de cheltuieli este asemănătoare. Desigur, un fapt pozitiv care, pledează pentru creșterea dimensiunii unei exploatații agricole familiale.
În cadrul cheltuielilor pentru activitățile de producție, primul loc îl dețin cele destinate producției vegetale, ponderea lor fiind de 31 la sută, în cadrul grupei 1,0-3,0 hectare, și de aproape 60 la sută în cadrul grupei 7,0-10,0 ha (din totalul cheltuielilor pentru producția agricolă a exploatației). Desigur, cheltuielile pentru producția animală sunt mai reduse, ceea ce denotă o slabă preocupare pentru dezvoltarea efectivelor.
Tabelul 3.18
Structura cheltuielilor din exploatațiile agricole familiale (media pe județ) 2009
În privința cheltuielilor, pentru producția vegetală, menționăm că ele sunt influențate de profilul de producție al exploatației respective (tabelul 3.19). Astfel, exploatațiile care dețin suprafețe mari, la legume sau la plantațiile viticole, înregistrează și un volum mai mare de cheltuieli, atât pe unitate, cât și la hectarul agricol.
Tabelul 3.19
Cheltuieli pentru producția vegetală în raport cu profilul și mărimea
exploatației (2009)
Comparativ cu exploatațiile profilate pe cereale (Smulți), unitățile cu profil viticol cheltuiesc dublu, pe hectar, iar exploatațiile legumicole cu 38-65 la sută mai mult, în funcție de speciile cultivate. De asemenea, din totalul cheltuielilor rezultate (în medie pe o exploatație), 16-47 % sunt incluse în cheltuielile de consum. Dar ponderea acestor cheltuieli este în scădere, pe măsura creșterii dimensiunii exploatației (tabelul 3.20). Însă, cea mai importantă pondere o dețin cheltuielile pentru consumul alimentar (desigur din totalul cheltuielilor de consum). Această situație, privind repartizarea cheltuielilor, corespunde, potrivit normelor internaționale, unui nivel de trai mai mult decât modest.
Principala sursă de formare a consumului alimentar, în familiile de țărani – din gospodăriile cercetate – o reprezintă producția proprie, care reprezintă 83 % din cheltuielile cu alimentația (tabelul 3.20).
Tabelul 3.20
Cheltuieli pentru consumul alimentar (media pe județul Galați) – 2009
Din totalul cheltuielilor, destinate consumului alimentar, 17% reprezintă cheltuielile pentru procurarea produselor industriale comestibile (zahăr, ulei, produse conservate). În structura cheltuielilor totale, cheltuielile pentru consumul nealimentar reprezintă 8-18 la sută, ponderea cea mai mare fiind în exploatațiile familiale de 1,0-3,0 hectare. În totalul cheltuielilor de consum, cele destinate consumului nealimentar dețin 31-33 la sută (tabelul 3.20), ceea ce înseamnă destul de mult.
În cadrul cheltuielilor nealimentare, o pondere însemnată o dețin cheltuielile pentru procurarea mărfurilor industriale, nealimentare (îmbrăcăminte, încălțăminte, combustibil, dotare locuință etc), care reprezintă o pondere de 62%.
Pe următorul loc, în cadrul consumului nealimentar, se situează impozitele și taxele ce ocupă 12-15%, în cadrul acestui tip de consum, ca expresie a politicii financiare a guvernului.
Tabelul 3.21
Cheltuieli pentru consumul nealimentar (media pe județul Galați) – 2009
În scopul punerii în evidență a tuturor cheltuielilor de producție, care se efectuează în exploatațiile țărănești, de tip familial, este necesar să vedem cum se corelează acestea cu veniturile înregistrate. Pentru aceasta, recurgem la indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri (tabelul 3.22.).
Tabelul 3.22
Cheltuieli la 1000 lei venituri (media pe județul Galați) – 2009
Tabelul 3.22. evidențiază nivelul scăzut al acestui indicator și unele oscilații ale nivelurilor atinse. În general, cheltuielile sunt mai reduse la grupa 1,0-3,0 hectare. Situația este asemănătoare și la nivelul culturilor.
În plus, se observă și influența condițiilor naturale de care dispun localitățile cercetate. Volumul cheltuielilor, la 1000 lei venituri este mai mare la Cuca, deși gradul de favorabilitate pentru aceste culturi (grâu, porumb), este ceva mai ridicat decât la Priponești.
Ne explicăm această situație prin condițiile meteorologice anuale, dar și prin nerespectarea momentelor optime de execuție a însămânțărilor cercetate.
Dar, considerăm că este necesar să prezentăm și alți indicatori, referitori la cheltuieli pentru comunele cercetate (tabelul 3.23.)
Tabelul 3.23
Cheltuielile pentru producția vegetală și la 1000 lei venit (2009)
Întrucât structura modului de folosință a terenurilor și structura culturilor sunt oarecum asemănătoare, în cadrul grupelor de dimensiuni ale exploatației, indicatorul cheltuielilor pentru producțiile vegetale, la unitatea de suprafață, înregistrează variații nesemnificative.
Variația se constată între grupe, în special la cele cu 1-3 ha și 7-10 ha, unde nivelul acestui indicator este mai ridicat decât la celelalte două grupe.
În ceea ce privește al doilea indicator, cheltuielile la 1000 lei venit, apreciem că se situează la un nivel nu tocmai satisfăcător, cu variații uneori apreciabile de la o grupă la alta de mărime și chiar în cadrul aceleiași grupe.
Nivelul acestui indicator ar putea fi mult mai mare dacă în calculul cheltuielilor s-ar fi inclus și retribuția muncii prestată de membrii familiei. În acest caz indicatorul ar fi putut arăta chiar pierderi pentru unele exploatații.
3.8. Rentabilitatea exploatațiilor familiale
Indicatorul principal, prin care se exprimă veniturile unor exploatații, este profitul, acesta rezultând din diferența dintre veniturile și cheltuielile realizate.
Datele prezentate în tabelul 3.24 (în legătură cu veniturile și cheltuielile aferente producției vegetale), indică faptul că toate unitățile obțin un profit, care, în medie pe exploatație, este din ce în ce mai mare, pe măsură ce unitatea crește în suprafață.
Tabelul 3.24
Profitul realizat în exploatațiile familiale, pe grupe de mărimi, în medie pe
județul Galați ( lei/exploatație – 2009)
În mod constant crește profitul activităților agricole, în cele două domenii cumulate (vegetal și zootehnic), la toate grupele de mărime, ceea ce înseamnă că agricultura, în exploatațiile familiale, poate răsplăti efortul depus (tabelul 3.24).
În cazurile cercetate de noi, putem conchide că toate exploatațiile înregistrează profit, judecând după nivelul general al veniturilor și cheltuielilor, realizate din activități agricole și neagricole. Nivelul profitului, la un hectar agricol, confirmă afirmația noastră cu privire la influența dimensiunii asupra rezultatelor finale într-o exploatație familială, ca de altfel în orice tip de fermă, societate și asociație agricolă.
Asupra nivelului profitului influențează, în mod categoric, veniturile și cheltuielile totale. Sensul, ca și mărimea influenței celor doi factori, se determină folosind metoda substituției înlănțuite.
Astfel, dacă ne referim la exploatațiile familiale din prima și ultima grupă de mărime (1-3 hectare; 7-10 hectare), diferența de profit este de 7.902 lei în favoarea ultimei (15.565 lei – 7.227 lei = 8.338 lei). În continuare, notăm cu indice 0 datele din grupa 1-3 hectare și cu indice 1 pe cele din grupa 7-10 hectare, obținând:
1. Influența veniturilor: (V1-Ch0) – (V0-Ch0) = V1-V0
2. Influența cheltuielilor: (V1-Ch1) – (V1-Ch0) = -Ch1 + Ch0 = Ch0 – Ch1
în care: V1 = venituri totale grupa 7-10 ha; V0 = venituri totale grupa 1-3 ha; Ch1 = cheltuieli totale grupa 7-10 ha; Ch0 = cheltuieli totale grupa 1-3 ha
Înscriind în relațiile de mai sus datele din tabelul 4.34., se vor obține:
1. Influența veniturilor: 73004 – 26101= +46903
2. Influența cheltuielilor: 18874-57439= -38565
Însumând cele două influențe, se obține: 46903-38565 = 8338
Prin urmare, în cazul celor două exploatații, creșterea profitului ultimei grupe față de prima, a fost determinată (cu 46903 lei) de creșterea veniturilor și redusă, cu 38565 lei, prin creșterea cheltuielilor.
Aceasta reiese și din faptul că dacă veniturile cresc cu 179%, cheltuielile cresc cu 204%, ceea ce cu siguranță determină reducerea profitului. Analizând rata profitului, în completarea analizei, observăm că exploatațiile din grupa 5-7 hectare dețin cea mai mică rată (23%), urmată de unitățile din grupa 7-10 hectare și 1-3 hectare ( tabelul 3.25).
Tabelul 3.25
Rata profitului brut în exploatațiile agricole familiale din județul Galați (%) – 2009
Datorită creșterii cheltuielilor alimentare și nealimentare, apare o diferență evidentă între profitul brut și profitul net, această diferență ajungând până la 35%, în grupa 5-7 ha. Cea mai mică diferență se observă în exploatațiile mici (grupa 1-3 ha), ca urmare a restrângerii celor două grupe de cheltuieli.
Între rentabilitate și dimensiunea terenului, uneori, nu există o strânsă legătură, aceasta depinzând de cantitatea de producție care, firește, ar putea să fie influențată și de alți factori, nu numai de cei care țin de suprafața (dimensiunea) unității. Oricum, opțiunea strategică, pentru exploatațiile familiale trebuie s-o constituie creșterea dimensiunii proprietății, pentru ca influența capriciilor naturii să fie mai estompată; de aceea trebuie realizate, neapărat, exploatațiile țărănești mijlocii, bazate pe forța de muncă a familiei, în măsură să administreze judicios proprietatea.
Arendarea terenurilor agricole, asocierea și formarea agriculturii de grup, cumpărarea de noi suprafețe de pământ arabil, organizarea cooperării rurale în domeniul aprovizionării și comercializării produselor (precum și al creditării și asigurării de risc), asocierea producătorilor agricoli pentru apărarea și susținerea intereselor specifice sunt, firește, principalele formele în care exploatațiile familiale ar putea colabora, ceea ce poate să conducă la formarea, prin asociere, a unor unități reprezentative, care să nu excludă întrajutorarea, progresul tehnic și social. În această privință, noi credem că modelul francez de cooperare ar putea să suscite interesul țăranului român, dacă nu cumva, grație politicianismului interesat, privirea lui nu se va opri mai departe.Toate acestea, nu se pot face, în primul rând, fără o susținere financiară adecvată, din partea statului.
Calculând și analizând situația profitului brut și a celui net, în exploatațiile agricole familiale din comunele luate în studiu, se constată că, la Braniștea și Nicorești, nivelul profitului este mai ridicat decât media pe județ, acesta fiind determinat cu precădere de volumul veniturilor, care, la rândul său, este determinat de producția obținută în ramuri mai intensive, cum sunt viticultura (Nicorești) și legumicultura (Braniștea). În celelalte trei comune, exploatațiile agricole, menținându-se cu precădere la cultura cerealelor, veniturile obținute sunt mai reduse și, ca urmare, și profitul realizat este mai scăzut (tab 3.26).
Tabelul 3.26
Profit brut obținut în exploatațiile familiale cercetate (2009)
Diferența dintre profitul brut și cel net variază de la o comună la alta, iar în cadrul acestora, de la o grupă de mărime la alta. Astfel, în comuna Priponești diferența variază de la 7025 lei, în grupa 1-3 ha, la 10342 lei în grupa 7-10 ha.
În comuna Nicorești, aceste diferențe variază între 18723 lei în grupa 3-5 ha, și 22416 lei în grupa 1-3 ha. Diferențe mult mai pregnante se constată în comuna Smulți, acestea variind de la 1677 lei, în grupa 1-3 ha, la 16641 lei în grupa 7-10 ha.
Factorii de categoria I, care determină aceste diferențe sunt veniturile și cheltuielile. Aplicând procedeul substituției înlănțuite se poate constata cu cât influențează acești factori, indicându-ne asupra căruia, dintre ei, trebuie să se acționeze cu prioritate.
Capitolul IV
Politica Uniunii Europene de Dezvoltare rurală și reorganizarea agriculturii
4.1. Legislația în vigoare privind structura fondului funciar
Prima și cea mai eficientă formă de sprijinire a agriculturilor, a fost în 1990 prin crearea unui sistem legislativ care să înlesneasca reglementarea diferitelor tipuri de exploatații precum și libera initiativă în exercitarea activitatilor agricole de orice fel. În scopul implementarii politicilor agroalimentare în anul 2001 Ministerul Agriculturii și Alimentației s-a transformat în Ministerul Agriculturii Alimentare și Pădurilor. Ministerul Agriculturii, Alimentatiei și Padurilor are rolul de a asigura dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare romanesti, șn conformitate cu cerintele economiei de piata, și de a utiliza mecanismele financiare pentru stimularea și valorificarea productiei În domeniul agroalimentar. Principalele structuri operative din MAAP sunt în prezent urmatoarele: Directia generala pentru dezvoltarea rurală; Directia generală pentru integrarea europeana, Directia generala pentru strategii și politici în agricultură și în industria alimentara; Directia generală pentru strategii și politici în zootehnie; Directia strategiei și politicii în regim silvic.
Începand cu 1990, agricultură romanească a suportat o serie de legi: Legea 18/1991 amendată și extinsa prin Legea nr. 169/1997, Legea 36/1991 privind societațile agricole și alte forme de asociere în agricultură, Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatiior economice de stat ca regii autonome și societați comerciale, Legea 169/1997, Legea 1/2000 și altele, care, prin caracterul și conținutul lor, au pulverizat formele de organizare, precum și regimul juridic al terenurilor agricole. Au urmat numeroase acte legislative privind arendarea (1994, 1998) și piața funciara (1998iar Legea fondului funciar a fost amendata și extinsa în 1997, 1999 și 2000 și chiar și în 2001.
4.2. Agricultura și dezvoltarea rurală a României în perioada 2007-2013
Politica Uniunii Europene de dezvoltare rurală, la care și România se racordează, vizează trei direcții principale:
Creșterea competitivității fermelor și silviculturii, prin măsuri de îmbunătățire și dezvoltare a infrastructurii; sprijinirea fermierilor care participă la schemele de calitate a alimentelor; ajutorul de stabilire pentru tinerii fermieri; sprijinirea fermelor de semi-subzistență;
Managementul mediului și al pământului, prin măsuri pentru sprijinirea fermierilor din zonele montane; programul „Natura 2000”; îmbunătățirea mediului agricol; plăți pentru bunăstarea animală;
Îmbunătățirea calității vieții și diversificarea activităților prin: sprijinirea activităților non-agricole; ajutoare pentru crearea micro-întreprinderilor; încurajarea turismului; renovarea satelor.
În prezent Programul Național de Dezvoltare Rurală derulat în perioada 2007-2013 cuprinde măsuri pentru:
instalarea tinerilor fermieri în mediul rural;
pensionarea anticipată a fermierilor și a lucrătorilor agricoli;
informarea și pregătirea profesională a persoanelor implicate în sectoarele agricole și forestier;
utilizarea serviciilor de consultanță de către fermieri și proprietarii de păduri;
modernizarea exploatațiilor agricole;
creșterea valorii economice a pădurilor;
creșterea valorii adăugate pentru principala producție agricolă și forestieră;
îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii pentru dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii;
sprijin pentru agricultori în vederea adaptării la standardele comunitare;
sprijin pentru fermele de semi-subzistență care se află în proces de restructurare;
sprijin pentru înființarea grupurilor de producători;
compensații acordate fermierilor din zonele montane cu handicapuri naturale;
înființarea plantațiilor pe terenuri agricole;
înființarea sistemelor agro-forestiere pe terenuri agricole;
înființarea plantațiilor pe terenuri neagricole;
promovarea activităților non-agricole;
sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderilor;
încurajarea turismului;
protejarea și creșterea potențialului natural care să contribuie la dezvoltarea economică durabilă.
În primul rând scopul programelor de dezvoltare rurală are în vedere crearea locurilor de muncă în mediu rural. Acestea pot fi asigurate prin crearea și dezvoltarea unor unități de procesare, prin crearea și dezvoltarea de IMM-uri, prin activități non-agricole. Toate aceste acțiuni sunt co-finanțate prin Planul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Acesta finanțează măsuri ce vor sprijini financiar instalarea tinerilor în mediul rural, modernizarea fermelor prin investiții în exploatațiile agricole și sprijin pentru fermele de semi-subzistență și acordarea de compensații financiare pentru populația îmbătrânită ocupată în agricultură ce va ceda terenul sau dreptul de a-l lucra.
Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2007-2013 cuprinde măsuri prin care se acordă compensații fermierilor din zonele montane cu handicapuri naturale.
Aceste compensații au ca scop menținerea unei ocupări echilibrate a zonelor rurale și menținerea utilizării terenurilor agricole în zonele montane cu handicap natural, ceea ce conduce la menținerea spațiului rural și la promovarea unor ferme durabile.
Plățile pentru handicap natural în zonele de munte și plățile în alte zone cu handicap trebuie să contribuie, prin utilizarea continuă a terenului agricol, la susținerea și promovarea sistemelor agricole durabile.
Conform Regulamentului 1698 din 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală, plățile sunt acordate anual pe hectar de teren agricol utilizat și trebuie să compenseze costurile suplimentare și pierderile suferite de agricultori cu referire la handicapul pentru producția agricolă în zonele vizate. Plățile sunt acordate agricultorilor care se obligă să desfășoare activități agricole în zonele desemnate pentru minim 5 ani de la prima plată. Aceste plăți vor fi regresive pe proprietate și vor fi definite în program.
Viitorul exploatațiilor agricole în România
Ordonanța de Urgență nr. 108 din 27 iunie 2001 se referă la exploatațiile agricole. În prezent, în urma modificărilor la care a fost supusă, prevede, în principal, faptul că exploatațiile agricole reprezintă forme complexe de organizare a proprietății, prin care se pun în valoare pământul, animalele și celelalte mijloace de producție (aparținând unuia sau mai multor proprietari), interconectate într-un sistem unitar, în vederea executării de lucrări, prestării de servicii și obținerii eficiente de produse agricole. Exploatațiile agricole comerciale trebuie conduse sau administrate de personal calificat tehnic și economic în domeniul agricol, iar cele familiale pot fi conduse și administrate de respectivii proprietari, atestați în pregătirea agricolă.
Limitele minime pentru exploatațiile agricole sunt următoarele:
Pentru sectorul vegetal:
cereale, plante tehnice și medicinale:
zona de câmpie – 110 ha;
zona de deal – 50 ha;
pajiști naturale cultivate și culturi furajere pentru zona de munte – 25 ha;
legume – 2 ha;
plantații de pomi și pepiniere – 5 ha;
căpșunerii, arbuști fructiferi – 1 ha;
plantații de vii nobile, pepiniere și hamei – 5 ha;
sere și solarii – 0,5 ha; ciupercării – 0,2.
Pentru sectorul animalier, prin exploatație agricolă înțelegem:
vaci de lapte sau bubaline – 15 capete;
taurine la îngrășat – 50 capete;
oi sau capre – 300 capete;
cai de rasă – 15 capete;
cai la îngrășat – 50 capete;
porci – 100 capete;
alte specii de animale – 100 capete;
găini outoare – 2000 capete;
păsări pentru carne – 5000 capete;
stații de incubație – 200.000 de capete;
alte specii de păsări – 1000 capete;
apicultură – 50 familii; struți – 15 capete;
iepuri – 500 capete;
animale de blană – 100 capete.
Pentru sectorul piscicol exploatațiile sunt definite astfel:
bazine amenajate pentru producerea puietului de pește – 10 ha;
bazine amenajate pentru producerea peștelui de consum – 20 ha sau păstrăvării.
Exploatațiile pot fi mixte și vor fi formate din cote părți ale dimensiunilor care vor da un întreg, prin cumulul de activitate. Suprafețele exploatațiilor agricole din sectorul vegetal pot fi formate din maxim 4 trupuri.
Exploatațiile agricole cu dimensiuni sub limitele stipulate sunt considerate exploatații agricole familiale.
Proiectele de organizare a terenului, pe categorii de folosință, agricolă, și stabilirea rețelei de drumuri agricole și de perdele forestiere de protecție se întocmesc de către instituțiile specializate de la nivel central, județean și local, împreună cu consiliile locale și județene, cu acordul prealabil al proprietarilor.
Fără înscriere în Registrul fermelor nu se pot primi plățile pe hectar de la Agenția de Plăți și Intervenții. Registrul fermelor este foarte important și deoarece prin intermediul lui se obține o bază de date în care sunt înscrise toate fermele din România.
Revigorarea agriculturii românești, respectiv racordarea acesteia la exigențele comunitare în domeniu, reprezintă un proces de durată ce necesită aplicarea integrată a unui pachet de măsuri care să se înscrie în orientările generale ale Politicii Agricole Comune.
În acest sens, este necesară îmbunătățirea infrastructurii rurale (drumuri, utilități publice), proces ce trebuie corelat cu crearea unui mediu investițional atractiv, organizarea grupurilor de producători agricoli etc.
Modernizarea fermelor are în vedere atât achiziționarea unor echipamente moderne, care să permită reducerea costurilor de producție, cât și atragerea tinerilor fermieri care să preia ferme agricole cu potențial real pentru a face față presiunii concurențiale.
În plus, pentru asigurarea unor venituri care să favorizeze modernizarea fermelor, agricultorii români beneficiază de la bugetul Uniunii Europene, de:
plăți directe acordate pe suprafață de teren agricol;
restituțiile la exportul produselor agricole către țările terțe;
intervențiile destinate regularizării piețelor agricole;
fonduri pentru măsuri de dezvoltare rurală.
Terenurile arabile care nu sunt lucrate și care nu îndeplinesc condițiile de bune practici agricole nu primesc plata unică pe suprafață, plată derulată prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură. Prin urmare, proprietarul sau utilizatorul terenului respectiv nu va primi nici un fel de plată pentru terenul respectiv.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în fiecare an în sprijinul fermierilor privați prin diferite forme de sprijin, precum:
acordarea de sprijin direct din partea statului producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție, înscrise în Registrul agricol, sau care dețin/administrează amenajări piscicole pentru producere de pește de consum;
sprijin direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru anul 2006 sub forma plăților directe pe suprafață, prin atribuirea de bonuri valorice;
acordarea de despăgubiri pentru pierderile cantitative și calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale și a bolilor, pe areale extinse;
subvenționarea primelor de asigurare producătorilor agricoli care își asigură culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine și peștii la societățile de asigurare și asigurare-reasigurare agreate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
– acordarea de sume fixe pentru speciile, soiurile și categoriile biologice pentru semințele certificate oficial ca sămânță de prebază, bază sau certificată, din producția internă, vândute și/sau utilizate pentru însămânțare în campaniile agricole;
sprijinirea asociațiilor crescătorilor de animale pentru lapte pentru achiziționarea de dotări și instalații de muls și de răcire a laptelui;
acordarea de despăgubiri pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile de animale.
În vederea comercializării produselor pe piață și pentru a deveni competitivi, agricultorii trebuie să se alinieze unor standarde de calitate impuse.
În ceea ce privește fermierii care nu au în vedere comercializarea produselor și produc pentru auto-consum, aceștia nu sunt obligați să îndeplinească standardele de calitate.
Planul Național Strategic (PNS) și Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) aferente perioadei 2007-2013 au fost elaborate de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
PNDR are la bază o serie de legi europene. Cel mai important la nivel comunitar este Regulamentul 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – ca legislație europeană de bază din domeniu (apărut în Official Journal seria L nr. 277/1). Acest act normativ este continuarea Regulamentului 1257/99 privind suportul dezvoltării rurale prin Fondul European de Orientare și Garantare în Agricultură.
Suma totală de care dispune România în perioada 2007-2013 pentru dezvoltare rurală pe cele 4 axe cuprinse în PNDR prin FEADR este prezentată în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1.
Sursa: MADR, Program Național pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013, octombrie 2006 (www.maap.ro)
În tabelul 4.2. sunt prezentate măsurile din PNDR, respectiv beneficiarii acestor măsuri.
Tabelul 4.2.
Sursa: www.maap.ro
4.3. Rezultatele obținute de România în negocierile de aderare la capitolul Agricultură
În procesul de negociere a capitolul 7 Agricultură, România a obținut următoarele avantaje:
a obținut în negocieri o perioadă de tranziție de 3 ani, până la 31 decembrie 2009, pentru modernizarea unităților de prelucrare a laptelui și cărnii;
a obținut o perioadă de tranziție de 8 ani pentru eliminarea din cultură a viilor hibride de pe o suprafață de 30.000 ha și replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera, cu recunoașterea dreptului de replantare.
a obținut alte perioade de referință pentru negocierea cotelor de producție decât celelalte state candidate (2000-2002 față de 1997-1999), ceea ce i-a permis obținerea de cote avantajoase, apropiate de potențialul de producție al țării;
s-a orientat spre dezvoltare rurală (pentru a rezolva problema suprapopulării din agricultură și a fermelor de subzistență) și spre sectoarele unde avea potențial de dezvoltare (zootehnie, cereale, viță de vie, lapte, zahăr);
a obținut posibilitatea suplimentării cu până la 20% a plăților directe din fondurile pentru dezvoltare rurală;
la cereale s-a obținut în negocieri o suprafață de bază pentru culturi arabile (cereale, oleaginoase, proteaginoase, in pentru ulei, in pentru fibră, cânepă pentru fibră) de 7.012.666 de hectare pentru care România va primi subvenții de la UE;
pentru restul de 2,4 milioane ha de teren (culturi de cartofi, sfeclă, legume, tutun, pepeni, culturi furajere, plante medicinale etc.), se vor primi subvenții, în cuantumurile prevăzute de acquis-ul comunitar pentru cultura respectivă;
a obținut o cotă de zahăr care practic acoperă consumul intern, formată din cota de zahăr din sfeclă – 109.164 t, o cotă de procesare a zahărului din trestie – 329.636 t (în condițiile în care pe piața europeană există o supraproducție de zahăr) și o cotă de izoglucoză – aproape 10.000 t.
În cadrul pachetului financiar, România a obținut pentru agricultură, ca fonduri structurale destinate sectorului agricol (Fondul European de Orientare și Garantare a Agriculturii – FEOGA) în perioada 2007-2009, cca. 4,7 miliarde euro:
3,9 miliarde pentru capitolul Agricultură;
800 milioane pentru capitolul 21 – Politică regional.
Cele aproximativ 4 miliarde destinate expres agriculturii vor fi alocate după cum urmează:
plăți directe 967,9 milioane euro;
măsuri de piață: 732 milioane euro;
dezvoltare rurală: 2.308 milioane euro.
Efecte ale negocierilor
În primul rând, fondurile importante obținute la acest capitol reprezintă o investiție în modernizarea agriculturii și în creșterea competitivității produselor românești. Astfel, absorbția fondurilor comunitare va sprijini procesul de dezvoltare a satelor și reducerea decalajelor față de mediul urban. De asemenea, vor putea fi sprijiniți agricultorii care nu fac față pe piața unică pentru a se putea orienta către alte sectoare non-agricole (servicii, turism rural etc.). Exploatațiile mici, dar care au șansa de a reuși pe piață, vor fi de asemenea sprijinite financiar pentru a deveni ferme comerciale, iar agricultorii vor putea investi acești bani pentru achiziționarea de utilaje și echipamente agricole.
Cotele obținute de România în negocieri sunt în general mai mari decât producțiile actuale, ceea ce înseamnă că agricultorii români trebuie să se orienteze către productivitate, în condițiile în care ei vor fi sprijiniți și prin plăți directe, care vor fi mai mari decât subvențiile actuale. În același timp, este recomandată orientarea către culturi și produse cerute pe piață (de exemplu, produse ecologice).
În același timp, produsele tradiționale și cu denumiri geografice vor avea un loc pe piața europeană, deoarece România a întreprins și va continua demersurile pentru recunoașterea acestora (băuturi spirtoase, tipuri de lapte, iaurt și lapte bătut, tipuri de caș, salam, magiun etc.).
În ceea ce privește industria agroalimentară, aceasta va fi protejată prin obținerea de către România a unor perioade de tranziție care vor da mai mult timp unităților de colectare și procesare a laptelui și cărnii să realizeze investițiile necesare respectării standardelor sanitare de producție. Respectarea normelor sanitar-veterinare în industria alimentară, dar și la nivelul fermelor care produc pentru piață, este un subiect foarte important pentru UE, deoarece are un impact major, direct, asupra sănătății consumatorilor.
4.4. Mecanisme de susținere financiară a agricultorilor români începând cu anul 2007
Mecanismele de susținere financiară a agricultorilor români pentru următorii șapte ani sintetic se pot prezenta astfel:
1. Plăți Directe pe Hectar
Plățile Directe pe Hectar introduse în 2007 sunt susținute din fondurile Uniunii Europene.
Suma dată în 2007 este de circa 50 euro/ hectar (aproximativ 1.800.000 lei vechi). Această sumă va crește pas cu pas, în fiecare an, până în anul 2013, când va ajunge la peste 200 euro/ hectar/ an).
Banii se dau celor care lucrează pământul – proprietari sau arendași – în următoarele condiții:
suprafața de teren agricol lucrată (teren arabil, pășune, vie, livadă etc.) să fie de cel puțin 1 hectar, împărțită în parcele de cel puțin 30 de ari;
pământul să fie înscris în Registrul Fermelor;
proprietarul sau arendașul să depună o cerere până la data de 15 mai 2007.
Instituția care va administra plățile directe pe hectar este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). În fiecare județ al României există mai multe centre ale acestei agenții, unde se pot obține lămuriri în legătură cu banii pe care agriculturii îi vor primi.
2. Plăți Naționale Complementare
Plățile Naționale Complementare introduse tot din 2007 se adăugă la Plățile Directe la Hectar. Deosebirea este că Plățile Naționale Complementare vor fi plătite de către statul român, din bugetul Ministerului Agriculturii.
Plățile Naționale Complementare vor fi date pe suprafața cultivată, respectiv pe cap de animal, conform modelului european.
Se acordă plăți naționale complementare pentru cele mai importante culturi agricole din România, astfel:
pentru grupa I (grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, floarea soarelui, porumb, rapiță, leguminoase boabe) se vor da în jur de 30 euro/ hectar/ an
pentru grupa II (sfeclă de zahăr, soia, hamei, orez, tutun, in, cânepă) se vor da 216 euro/ hectar/ an.
Se acordă, de asemenea, plăți naționale complementare pentru animalele din fermele care produc pentru piață, astfel:
pentru vaci de lapte (circa 6,5 milioane lei vechi/ cap de animal, plată condiționată de calitatea laptelui livrat)
pentru tăurași la îngrășat (7 milioane lei vechi/ cap de animal, dacă tăurașul are peste 500 kg.)
pentru bovine adulte predate la abator (circa 4,5 milioane lei vechi/ cap de animal)
pentru oi și capre (200.000 lei vechi/ cap de animal)
Plățile Naționale Complementare vor ajunge la fermieri tot prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Ele pot fi majorate în funcție de resursele bugetare și de nevoile producătorilor agricoli.
3. Fonduri pentru Dezvoltare Rurală
Fondurile pentru Dezvoltare Rurală reprezintă sprijinul financiar acordat de UE României pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală. Conform negocierilor dintre România și Uniunea Europeană, țara noastră va beneficia de circa 7,5 miliarde euro (262.000 miliarde lei vechi) pentru perioada 2007 – 2013, ceea ce înseamnă 1,07 miliarde de euro pe an. La acești bani se adaugă contribuțiile statului român, în funcție de tipurile de investiții care vor fi realizate.
Fondurile pentru Dezvoltare Rurală sunt asemănătoare cu fondurile SAPARD, cu deosebirea:
sunt de circa 6 ori mai mari;
se adresează mult mai multor beneficiari, inclusiv micilor fermieri și întreprinzători;
vor putea fi obținute mai simplu.
Fondurile pentru Dezvoltare Rurală se adresează deopotrivă micilor fermieri, asociațiilor de fermieri, tinerilor, întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul agricol și silvic (dar și din servicii și mica industrie), unităților de procesare, proprietarilor de păduri, agricultorilor din zona de munte, consiliilor locale.
Aceste fonduri se împart pe 4 mari direcții. Fiecare direcție (axă) are mai multe măsuri după cum urmează:
A. Creșterea competitivității sectorului agricol și forestier = 3,25 miliarde euro (45% din total):
sprijin pentru ferme de semi-subzistență (circa 85.000 de ferme mici vor primi 1.500 euro/ an, timp de 3 ani, dacă își fac un plan de modernizare) ;
modernizarea exploatațiilor agricole (16.000 de exploatații agricole vor primi în jur de 70.000 euro/proiect) ;
înființarea de ferme de către fermieri sub 40 de ani (până la 40.000 euro/fermă, conform proiectului depus) ;
sprijinirea înființării grupurilor de producători agricoli (750 de grupuri de producători vor primi circa 250.000 euro/proiect);
formare profesională și informare (140.000 de fermieri vor fi instruiți).
B. Îmbunătățirea mediului și gospodărirea terenurilor agricole și silvice = 1,8 miliarde euro (25% din total):
sprijin pe suprafață pentru zonele defavorizate, în principal zona de munte (circa 370.000 de fermieri vor primi suplimentar între 25 și 250 euro/ hectar/an);
sprijin pentru pajiști și fânețe (circa 95 euro/hectar/an);
sprijin pentru prima împădurire a terenului agricol (36.000 de hectare vor beneficia de fonduri de 5.000 euro/hectar).
C. Îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și diversificarea economiei rurale = 2,12 miliarde euro (30% din total):
diversificarea activităților neagricole (meșteșuguri, artizanat, produse tradiționale, turism rural) (19.000 de beneficiari vor primi 10.000 euro/ proiect)
investiții în mici întreprinderi la țară – frizerii, reparații de utilaje agricole etc. (3.800 de mici întreprinderi vor fi finanțate cu 20.000 euro/ proiect)
renovarea satelor (circa 1.200 de consilii locale vor primi câte 1 milion de euro pentru drumuri comunale, canalizare, restaurarea construcțiilor cu valoare istorică și culturală etc.).
D. Programul LEADER = 0,18 miliarde euro (2,5% din total).
Se va finanța crearea de Grupuri de Acțiune Locală care vor sprijini proiectele de dezvoltare ale satelor.
Pentru pescuit va exista un fond special de 263 milioane euro pentru perioada 2007 – 2013. Cea mai mare parte din acești bani va fi alocată pentru:
crearea fermelor de acvacultură;
modernizarea bărcilor și navelor de pescuit;
finanțarea asociațiilor de pescari.
4. Ajutor de Stat
Fondurile pentru Dezvoltare Rurală vor veni prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP – fosta Agenție SAPARD). APDRP are 42 de oficii județene, la care se pot depune proiecte începând cu primăvara anului 2007.
Ajutorul de Stat reprezintă subvențiile și creditele date de Ministerul Agriculturii începând cu 2007 pentru sprijinirea cultivării pământului și a creșterii animalelor.
Ajutorul de Stat se acordă sub formă de:
credite pentru producția agricolă, ajutor pentru semințe și material săditor, subvenții pentru tratamente fitosanitare, prime pentru asigurarea culturilor, sprijin pentru înființarea plantațiilor de viță de vie și pomi, subvenții pentru irigații (în sectorul vegetal);
sprijin pentru cumpărarea de animale de rasă și de reproducători, credite pentru producție, subvenții pentru centrele de însămânțare ale asociațiilor de producători (pentru sectorul zootehnic).
Ajutorul de Stat va fi distribuit prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și al Direcțiilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR).
Mecanismele de piață intră în atribuțiile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
În perioada 2007 – 2013, aproximativ 12 miliarde euro vor veni de la Uniunea Europeană pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Această sumă reprezintă 40% din toate fondurile acordate României de către Uniunea Europeană pentru următorii 7 ani.
Concluzii
Diagnoza spațiului rural folosește 8 criterii complexe, care se împart în 38 de subcriterii, la care se atașează un sistem de 77 de indicatori. Pe lângă indicatori, de la evaluatorii spațiului rural se cer și alte informații, de exemplu: caracterul legăturilor dintre așezările din microregiune, resursele principale, factorii externi care frânează dezvoltarea, perspectivele dezvoltării regionale, legăturile de parteneriat, funcționarea organizațiilor civice etc. Aceste criterii calitative, împreună cu sistemul de indicatori cantitativi, dau posibilitate celor care analizează spațiul rural să-și formeze o imagine reală.
Analiza economică presupune descompunerea mintală a întregului în elementele lui componente cu scopul de a studia părțile ansamblului și relațiile dintre părți.
Pentru cercetarea condițiilor concrete și a resurselor spațiului rural, economia rurală utilizează frecvent cinci metode de analiză economică, respectiv, 1. analiza indicatorilor statistici, 2. analiza SWOT, 3. analiza comparativă, 4. analiza input-output și, 5. analiza regională.
Analiza indicatorilor statistici presupune cercetarea spațiului rural prin prisma indicatorilor ce cuantifică mediul demografic, mediul economic, habitatul și echiparea tehnică a localităților, mediul social și mediul ecologic.
Metoda analizei SWOT care oferă o imagine completă a spațiului rural prin studiul concomitent al caracteristicilor sale interne și al influențelor externe exercitate asupra lui, ținând cont atât de variabilile pozitive, cât și de cele negative.
Analiza comparativă, se bazează pe compararea rezultatelor unor măsuri de politică rurală, a unor metode de management și a comparării rezultatelor de ansamblu a unor sisteme de exploatare a resurselor rurale.
Analiza input-output vizează identificarea și măsurarea tipului și intensității conexiunilor dintre agricultură, industrie și restul economiei rurale.
Analiza regională are ca scop identificarea variabilelor de ordin geografic, demografic și economic care caracterizează zonele rurale. În acest context, este larg utilizat conceptul de “periferia sâmburelui” adică periferia sau zona anturantă a unui centru economic și social în structura economiilor regionale. Se acordă atenție, de asemenea, rolului jucat de zonele rurale la nivel macroeconomic și macrosocial.
Observarea directă, oferă posibilitatea să surprindem cât mai multe aspecte ale fenomenului cercetat, utilizând ca procedee principale – monografia, experimentul și ancheta economică.
Puncte tari:
La câțiva kilometri de Municipiul Galați se află rezervația paleontologică de la Barboși (Tirighina) cu o suprafață de circa 1 ha, cuprinzând fosile de moluște din faza Euxinului vechi (cu aproximativ 400000 ani în urmă).
pe teritoriul comunei Tulucești, în locul numit Râpa Bălaia, se află cea de-a doua rezervație paleontologică.
Rezervațiile de la Hanu Conachi și Padurea Baneasa constituie nu numai obiective științifice, dar și atracții permanente pentru turiști.
Casa memoriala „Costache Negri” (in Costache Negri), in vechiul conac al familiei Negri, obiectiv important pentru vizitatori.Muzeul expune documente, fotografii, fotocopii care infatiseaza viata și activitatea scriitorului și luptatorului pasoptist Costache Negri (1812 – 1876).
Herghelia -Reinfiintata in 1999, Herghelia este un loc de agrement unde se pot lua lectii de calarie, se pot face plimbari cu ponei și alte activitati conexe.
Castrul roman Tirighina de la Barbosi, puternica fortareata ridicata in timpul domniei lui Traian care avea scopul de a apara granita. Facea parte din sistemul militar de protectie construit de romani la marginea imperiului unde se reunea flota romana de pe Dunare.
Port fluvio-maritim –ce faciliteaza transportul,comertul,industria.
pe un strat alcătuit din loess care ocupă cea mai mare suprafată, ca și din nisip pe valea Bârladului și Siretului, s-a instalat o vegetatie ierboasă tipic de stepă, care apare astăzi numai pe terenurile unde nu se practică agricultura.
Pe valea inferioară a Bârladului apar nuclee de păduri de salcâm, iar pe văile Prutului, Siretului și Dunării predomină vegetatia de luncă.
Cea mai mare parte din podisul Covurluiului, colinele Tutovei și câmpia Tecuciului este acoperită de terenuri agricole și de pajisti puternic modificate, sub raport antropic cu păiusi, jiscă, colilie sau bărboasă.
Câmpia Covurluiului este dominată de terenuri agricole și de pajisti puternic modificate de firuta cu bulb, pelinită, alior, bărboasa. Pe alocuri apar culturi de salcâm, mai ales în aria nisipurilor din câmpia Tecuciului, asociate cu complexe de vegetatie agricolă pe nisipuri.
nordul judetului – sunt formate din păduri de amestec cu specii de stejar și alte foioase, alcătuind sleauri, în complex cu păduri de gorun sau stejar.
Pe valea Bârladului se întâlnesc fragmente de stejar, frasin și .
Culturile de salcâm din câmpia Tecuciului și din alte arii dispersate ale câmpiei Covurluiului reprezintă o importantă bază meliferă în sud-estul României, împreună cu cea din nordul Dobrogei.
Reteaua hidrografică a judetului Galati – constituită de cursul inferior al râurilor Siret (cu afluentii principali: Bârlad, Geru și Suhu), Prut (cu principalii afluenti: Elan-bazinul inferior, Liscov și Chineja), precum și de bazinul hidrografic al fluviului Dunărea ( de la Km 155 – confluenta cu râul Siret și până la Km 134 – confluenta cu râul Prut), se înscrie, în totalitatea ei, într-un profil hidro-economic complex, care cuprinde alimentări pentru centre urbane și rurale, acumulări pentru irigatii, măsuri antierozionale, lucrări de apărare contra inundatiilor și desecări.
Realizarea lucrărilor de îndiguire pe râul Siret (126,0 Km), pe râul Bârlad (166,5 Km), cât și lucrările de îndiguire existente de pe râul (58,0 Km) și fluviul Dunărea (10,5 Km), au scos de sub efectul inundatiilor din revărsări ale cursurilor de apă un număr de 64 localităti și peste 63.500 ha terenuri agricole din judetul .
Pentru activitătile din agricultură judetul Galati dispune de 358.456 ha, din care 289.800 ha arabil, 42.771 ha păsuni, 548 ha fânete, 23.050 ha vii și pepiniere viticole și 2.287 ha livezi și pepiniere pomicole. Judetul mai dispune de 44.881 ha păduri și alte terenuri cu vegetatie forestieră, 13.047 ha luciu de ape și bălti precum și 30.278 alte suprafete.
Potential productiv ridicat al terenului agricol, accesibil la preturi mici, putandu-se constitui exploatatii agricole profitabile, atat in domeniul culturii mari , cat și in domeniul zootehnic.
Consiliul Local Valea Marului detine in proprietate privata suprafata de 580 hectare tern arabil; – Peste 600 hectare de paduri și plantatii forestiere ;
potentialul productive ridicat evidentiat de calitatea terenurilor și de clima.
se cultiva: grau, coriandru, orzoaica, orz, soia, floarea soarelui, leguminoase, radacinoase.
potential piscicol important:
pe Dunare:amenajarea Zatun;
pe Prut: -com.Covdinesti – Iazul Liscovel-Horincea,
pe Siret: – com.Grivita: – iaz.agropisc.Grivita.
Puncte slabe:
dotarea tehnica medicala insuficienta și insuficienta personalului medical;
lipsa scolilor in Ganesti,Ghidigeni,etc;
absenta zonelor de depozitare a deseurilor menajere și industriale care sa corespunda standardelor europene;
forta de munca insufficient calificata de unde rezulta faptul ca jud. Galati ocupa locul 10 pe tare a somajului;
acces limitat al fortei de munca rurale pe piata muncii;
slaba conexiune intre retelele de transport local, regional, national și international;
nivel redus de eficienta și siguranta a traficului ,a retelei de transport;
calitatea slabă a drumurilor, sistemul deficitar de iluminare și marcare stradală, iar situația drumurilor în mediul rural este critică, majoritatea localităților rurale neavând drumuri pietruite sau asfaltate. Inundațiile din anul 2005 au arătat nu numai insuficiența rețelei rutiere dar și lipsa unei strategii privind măsuri de protecție activă a acestora;
slaba raspandire a structurilor de cazare ;
slaba dezvoltare a serviciilor financiare ,informationale,tehologice etc.
impartirea terenurilor in proprietati mici ce conduce la diminuarea mecanizarii in agricultura;
slaba competitivitate a produselor agricole;
migratia fortei de munca instruita;
declinul demographic semnificativ;
nu exista centre de formare profesionala.
în lunca Bârladului s-au produs inundatii din revărsâri ce au afectat cca. 25.000ha teren agricol.
În ultimii ani judetul Galati s-a confruntat cu probleme generate de precipitatii sub formă de aversă, căzute în cantităti mari (max. în 24 de ore – 113,7 l/mp. la S.M. Tecuci), în special în bazinul Bârladului și Prutului.
Haina vegetală ce acoperea cândva acest teritoriu a fost treptat modificată de om. Amintim că în secolul al XVIII-lea procentul de împădurire era de aproximativ 50%.
Oportunități:
Cresterea cererii de persoane specializate prin adaptarea invatamantului și instruirii profesionale la necesitatile pietii muncii;
Programul de finantare fondul roman de dezvoltare sociala-componenta mica infrastructura rurala: -alimentare cu apa potabila sat.Tamaoaia,com.Frumusita; sat.Plesa ,com.Beresti Meria;
Programul FEADR coeziune economica și sociala-schema de investitii pentru proiecte mici de gestionare a deseurilor (Draganesti, Tepu, Nicoresti, Fartanesti)
Acord de cooperare între județul Galați și regiunea Aquitaine din Franța ––semnat pe 4 februarie 2000 – acord cu privire la întărirea colaborării în domeniile: cultural, social, al dezvoltării economice și dezvoltării turismului.
FEADR –Imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate, eterinary și fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare și pentru protectia consumatorilor;
FEADR –Metode agricole de productie proiectate sa protejeze mediul eter mentina peisajul rural;
Finantare nerambursabila pentru proiectele care privesc dezvoltarea sistemului de colectare și reciclare a deseurilor de ambalaje PET postconsum.
Riscuri:
Riscul nerealizarii reformei administrative pentru descentralizarea financiara și administrative;
Risc mare de producere a calamitatii naturale in special a inundatiilor, alunecari de teren;
eroziunea și degradarea calității solurilor, în absența măsurilor ameliorative,
fapt ce poate conduce la scăderea randamentelor;
frecvența ridicată a perioadelor secetoase din ultimii ani, necompensată
printr-un volum adecvat al irigațiilor;
existența pieței forței de muncă insuficient dezvoltată și cu o ofertă structural inadecvată cererii;
Bibliografie
Alecu, I., Merce, E., Pană, D., Sâmbotin, I., Ciurea, I.V., Bold, I., Dobrescu, N., 2001 – Managementul exploatațiilor agricole. Editura Ceres, București.
Barkaoui A., J.P Butault, 1998, Modélisation de l’agriculture meusienne et « Paquet Santer », Economie Rurale 248/Novembre-Decembre : pages 13-19 ;
Blancard S., 2003, Contraintes financières et développement des exploitations agricoles thèse du doctorat, Université de , Faculte de Droit et d’Economie:248 pages ;
Boussard J.M , J.P. Boussemart, G. Flichman, Florence Jacquet, H. B. Lefer, 1997, Les effets de la réforme de sur les exploitations de grande culture, Economie Rurale, 239/Mai – Juin 1997 : pages 21-29 ;
Boussard J.M , J.J. Daudin, 1988, La programmation linéaire dans les modèles des productions, Inra et Masson, Paris, pages 11-121 ;
Boussard J.M, 1987, Economie de l’Agriculture, Economica, Paris, pages 9-283 ;
Boussemart J.P, G. Flichman, Florence Jacquet, H. B. Lefer, 1996, Prévoir les effets de la reforme de la politique agricole commune sur deux régions agricoles françaises : application d’un modèle bio-économique, Revue canadienne d’économie rurale, 44(1996) : pages 121-138 ;
Chiran A., Ciurea I.V., Gîndu Elena, Ignat Gabriela, 2006 – Management, marketing și gestiune economică. Editura ORMANTICA, Iași, 362 pagini, ISBN 973-730-188-9.
Chiran A., Gîndu Elena, 2000 – Zooeconomie și marketing. Editura „Ion Ionescu de la Brad“ Iași, 400 pagini, ISBN 973-8014-26-3.
Ciurea I.V., Brezuleanu S., Ungureanu G., 2005 – Management, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’ Iași.
Ciurea, , 1993 – Managementul în zootehnie – Lito. Universitatea Agronomică și de Medicină Veterinară .
Ciurea, , 1999 – Managementul în exploatațiile agricole. Editura „Ion Ionescu de la Brad“, .
Cocriș, V., Ișan, V., 1994 – Economia afacerilor, Editura Graphis, Iași.
Cole, G.A., 1990 – Management– Theory and Practice, D.P. Publications Ltd, .
Gîștescu P., Giurescu I.S., 1973 – Județul , Editura Academiei RSR, București.
Luca, P.G., 1994 – Elemente de management financiar, Editura Dosoftei, Iași.
Merce, E., Arion, F.H., Merce, C.C., 2000 – Management general și agricol. Academic Pres, .
Oancea, Margareta, 1999 – Tratat de management în unitățile agricole. Editura Ceres, București.
Rusu C. și colab., 1993 – Managementul afacerilor mici și mijlocii, Editura Logos, Chișinău.
Sâmbotin, L., 1999 – Managementul exploatațiilor agricole, Editura Timișoara.
Stoiu Valeriu, 1980 – Brăila, Monografie, Editura Sport-Turism, București.
Tănăsescu Rodica și colab., 1999 – Management performant în unitățile agroalimentare. Editura SEMNE, București.
Vasilescu N., 1992 – Organizarea, planificarea și conducerea întreprinderilor agricole, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“ .
*** – Anuarul Statistic al județului , Agricultură și silvicultură.
Bibliografie
Alecu, I., Merce, E., Pană, D., Sâmbotin, I., Ciurea, I.V., Bold, I., Dobrescu, N., 2001 – Managementul exploatațiilor agricole. Editura Ceres, București.
Barkaoui A., J.P Butault, 1998, Modélisation de l’agriculture meusienne et « Paquet Santer », Economie Rurale 248/Novembre-Decembre : pages 13-19 ;
Blancard S., 2003, Contraintes financières et développement des exploitations agricoles thèse du doctorat, Université de , Faculte de Droit et d’Economie:248 pages ;
Boussard J.M , J.P. Boussemart, G. Flichman, Florence Jacquet, H. B. Lefer, 1997, Les effets de la réforme de sur les exploitations de grande culture, Economie Rurale, 239/Mai – Juin 1997 : pages 21-29 ;
Boussard J.M , J.J. Daudin, 1988, La programmation linéaire dans les modèles des productions, Inra et Masson, Paris, pages 11-121 ;
Boussard J.M, 1987, Economie de l’Agriculture, Economica, Paris, pages 9-283 ;
Boussemart J.P, G. Flichman, Florence Jacquet, H. B. Lefer, 1996, Prévoir les effets de la reforme de la politique agricole commune sur deux régions agricoles françaises : application d’un modèle bio-économique, Revue canadienne d’économie rurale, 44(1996) : pages 121-138 ;
Chiran A., Ciurea I.V., Gîndu Elena, Ignat Gabriela, 2006 – Management, marketing și gestiune economică. Editura ORMANTICA, Iași, 362 pagini, ISBN 973-730-188-9.
Chiran A., Gîndu Elena, 2000 – Zooeconomie și marketing. Editura „Ion Ionescu de la Brad“ Iași, 400 pagini, ISBN 973-8014-26-3.
Ciurea I.V., Brezuleanu S., Ungureanu G., 2005 – Management, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’ Iași.
Ciurea, , 1993 – Managementul în zootehnie – Lito. Universitatea Agronomică și de Medicină Veterinară .
Ciurea, , 1999 – Managementul în exploatațiile agricole. Editura „Ion Ionescu de la Brad“, .
Cocriș, V., Ișan, V., 1994 – Economia afacerilor, Editura Graphis, Iași.
Cole, G.A., 1990 – Management– Theory and Practice, D.P. Publications Ltd, .
Gîștescu P., Giurescu I.S., 1973 – Județul , Editura Academiei RSR, București.
Luca, P.G., 1994 – Elemente de management financiar, Editura Dosoftei, Iași.
Merce, E., Arion, F.H., Merce, C.C., 2000 – Management general și agricol. Academic Pres, .
Oancea, Margareta, 1999 – Tratat de management în unitățile agricole. Editura Ceres, București.
Rusu C. și colab., 1993 – Managementul afacerilor mici și mijlocii, Editura Logos, Chișinău.
Sâmbotin, L., 1999 – Managementul exploatațiilor agricole, Editura Timișoara.
Stoiu Valeriu, 1980 – Brăila, Monografie, Editura Sport-Turism, București.
Tănăsescu Rodica și colab., 1999 – Management performant în unitățile agroalimentare. Editura SEMNE, București.
Vasilescu N., 1992 – Organizarea, planificarea și conducerea întreprinderilor agricole, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“ .
*** – Anuarul Statistic al județului , Agricultură și silvicultură.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Socio Economica A Comunelor Apartinand Judetului Galati (ID: 139106)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.