Dezvoltarea și Stimularea Creativității Școlarului Mic Prin Intermediul Limba Si Comunicare

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE

EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent,

Simona-Tania Zurgalău

Coordonator(1),

Asist. Univ. Dr. Claudia-Doina GREC

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE

EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Dezvoltarea și stimularea creativității școlarului mic prin intermediul

domeniului limbă și comunicare

Absolvent,

Simona-Tania ZURGALĂU

Coordonator(1)

Asist. Univ. Dr. Claudia-Doina GREC

CUPRINS

Argument………………………………………………………………………………………………

Capitolul I : Creativitatea-Fundamentare teoretică

I.1 Delimitări conceptuale……………………………………………………………

I.2 Teorii privind creativitatea…………………………………………………..

I.3 Factorii creativității……………………………………………………………..

I.4 Blocajele creativității……………………………………………………………

Capitolul II: Aspecte psihologice și pedagogice în dezvoltarea și stimularea creativității școlarului mic………………………………………………………………………………………..

II.1 Abordări pedagogice privind creativitatea

II.2 Inteligența emoțională…………………………………………………………

II.3 Direcții ale educării inteligenței emoționale………………………….

II.4 Evaluarea inteligenței emoționale……………………………………….

Capitolul III: Organizarea și desfășurarea lecțiilor de expunere-compunere la școlarul mic…………………………………………………………………………………………………….

III.1 Formarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală și scrisă………………………………………….……………………………..

III.4 Importanța poveștilor asupra elevilor

III.3 Compunerile și caracteristicile lor……………………………

III.4 Metodica lecțiilor de compunere..…………………………….

Capitolul IV: Activitatea de cercetare a creativității școlarului mic

IV.1 Scopul cercetării……………………………………………………

IV.2 Obiectivele cercetării………………………………………………

IV.3 Ipoteza cercetării…………………………………………………..

IV.4 Variabilele cercetării………………………………………………

IV.5 Coordonatele majore ale cercetării………………………………

IV.5.1 Locul de desfășurare………………………………………….

IV.5.2 Perioada de desfășurare……………………………………..

IV.5.3 Eșantionul de copii……………………………………………

IV.5.4 Eșantionul de conținut……………………………………….

IV.6 Metodologia cercetării……………………………………………..

IV.6.1 Metode și tehnici de cercetare……………………………….

IV.7 Etapele cercetării………………………………………………….

IV.7.1 Etapa constativă………………………………………………

IV.7.2 Etapa experimentală………………………………………….

IV.7.3 Etapa finală……………………………………………………

IV.8 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute……………….

Concluziile finale………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………….

Anexe…………………………………………………………………………..

Argument

Creativitatea este reprezentată ca fiind cea mai înaltă formă pe care o noi o putem atinge. Se presupune legarea dintre ceea ce se produce de o semnificație, de o funcție pentru om-societate. Prin acestea se presupune stabilirea unor relații între produsul creativității si nevoile noastre. Când vine vorba despre importanța ei putem spune că știința, tehnicile și arta sunt tot rezultate ale spiritelor creatoare. A devenit un obiect important în ceea ce privește toate domeniile, indicând calitatea activităților în diferite domenii. Sunt anumite caracteristici ale persoanelor creative precum: independența, neinfluențabile, observă până și cele mai mici detalii care pentru unii dintre noi sunt nesemnificative. Însă cel mai important după părerea mea este că prezintă originalitate în gandire,în idei, venind mereu cu o nouă modalitate. Omului îi devine sarcina de perfecționare, de înnoire iar cultivarea gândirii creative devine sarcina împortantă a școlii. Însă nu trebuie sa uităm că și părinții au o mare înfluență asupra copiilor în ceea ce privește creativitatea. După părerea mea în ziua de astăzi creativitatea reprezintă o condiție fundamentală a educației, fiind una dintre premisele esențiale a atingerii performanței. Plecând de la ideea că oamenii sunt abți de performanțe creative, deseori ne punem întrebarea cum ar putea fi stimulate acestea din punct de vedere pedagogic. Posibilitățile de dezvoltare ale creativității se bazează pe experința elevilor de manifestare prin independență, pe învățarea prin descoperire, pe gândire, pe problematizare și pe activitățile estetice. Creativitatea are în formare structura psihicului, care duce la realizarea unei noi acțiuni. De asemenea înseamnă capacitatea unei persoane de a produce idei noi, originale. De aceea trebuința cercetării creativității sub toate aspectele, cât și aceea de a găsi cele mai eficiente soluții care iau parte la dezvoltarea creativității școlarilor este abolut necesara. O preocupare permanentă pentru cadrele didactice este dezvoltarea creativității copiilor. Copilul este provocat să creeze, să găsească soluții în diferite probleme, să reușească să se adapteze societății care este într-o continuă mișcare. Este nevoie de cadre didactice ingenioase, creativ, energic, cu o imaginație bogată, să fie bine informat, să descopere noi modalități de lucru, noi metode, procedee, tehnici de abordare a procesului educațional. Informațiile fundamentale pun bazele formării deprinderilor, înzestrarea elevilor cu capacități de bază precum citirea și scrierea cu orientarea comunicării spre o altă bază, cea logico-științifică. Fiecare învățător trebuie sa aibă un model de predare a limbii române având ca premise formarea deprinderilor de citire, îmbogățirea vocabularului, însușirea ortografiei și a punctuației prevăzute în programa pentru clasele primare. Imaginația și creativitatea copiilor se observă în joc și prin intermediul artelor plastice, deoarece își pot exprima mai liber ceea ce simt. Însă un rol deosebit de important il are si ora de limba și literatura română. Prin intermediul acestei ore, elevii își pot exprima prin intermediul compunerilor și nu numai ideile, gândurile și sentimentele, lăsându-și imaginația să zboare acolo unde nu credeau vreodată că se poate ajunge.

Capitolul I- Creativitatea. Fundamentare teoretică

I1. Delimitări conceptuale

Conceptul de creativitate are caracteristici oarecum diferite, doar că toate acestea se completează. În procesul de creativitate accentul se pune uneori pe produsul creat, alteori pe proces, iar alteori pe persoană.

Creativitatea este considerată un proces, care duce la un produs, acesta fiind un produs care are la baza sa originalitatea, noutatea și o valoarea pentru societate. Atunci când este axată pe o persoană, creativitatea este performanță persoanei care are posibilitatea de a inventa, a descoperi, sau de a crea .Fără activitatea creatoare, teoretică și practică a oamenilor nu am avea posibilitatea de a avansa, de a avea un anumit progres. De aceea consider ca activitatea creatoare este un punct destul de important pentru noi deoarece ea ne oferă posibilitatea de a gândi singuri, de a creea ceva propriu, fără a ne fie teama de reacțiile celor din jurul nostru. De asemenea cu ajutorul gândirii creatoare putem găsi soluții la diverse probleme, ne putem forma propriile idei, putem pune în practică anumite metode. Acestea fiind spuse având în vedere creativitatea elevilor, in școli la diferite materii și activități. Termenul care poate fi considerat opusul creativității este productivitatea, însă unii fac deosebire între acești termeni. Se consideră productivitatea ca fiind cea care presupune soluții, idei și realizări. Pentru a fi un om creativ bineînțeles că ai nevoie și de acest termen de productivitate productivitate deoarece pentru a dezvolta o anumită idee ai nevoie de un punct de plecare, deoarece nu e de ajuns să fi creativ dacă nu cunoști nimic despre acea idee. Mai adăugăm și faptul că prin creativitate se înțeleg factorii psihologici potențiali ai unor viitoare preformanțe creatoare, într-un domeniu al activității omenești. În trecut se putea vorbi despre creativitate numai în domeniul artă și știință. Dar ea se poate manifesta în orice domeniu de activitate cum ar fi: artă, știință, tehnică, munca de organizare și bineînțeles de conducere în activitatea didactică unde este cel mai important deoarece activitatea didactică presupune formarea unor noi caractere. Despre creativitate se poate vorbii în orice domeniu, dar destul de rar se întâlnește un om care sa fie creator în mai multe domenii de activitate, deoarece pentru aceasta este nevoie de foarte multă pregătire și mult timp investit în parte pentru fiecare dintre domenii. Un om poate fi foarte creativ pe o anumită profesie iar pe alta rutinar sau convențional, el manifestă o independență în gândire și acțiune în domeniul în care lucrează, fiind un domeniu prioritar pentru el, însă în restul activităților să dea dovadă de lipsă de interes. Despre creativitate se credea ca este un dar divin și că nu foarte multă lume dispune de el, iar în acea perioadă nici știința nu era atât de avansată pentru a putea oferii o explicație. Mai mulți autori considerau că natura procesului de creație nu ar fi accesibilă înțelegerii umane, deoarece este o manifestare a inconștientului, asta susține psihanalistul K. Young. Iar el ne spune așa: ,,Apariția bruscă a unei idei creatoare, găsirea unei rezolvării în diferite probleme a favorizat idea eronată ca în actul de creație munca nu are nici un rol, ci este vorba despre inspirație, intuiție. Impresia de elaborare inconștientă și de apariția bruscă a produsului creator este rezultatul faptului că cel care creează, este absorbit de ideea sa, neavând posibilitatea de a se autoevalua, autoobserva pentru a putea în acest fel să surprindă întreg procesul de creație”. Young, K., (1972, pagina 11-12). Se spune ca doar aferent performanța creatoare este o apariție bruscă și o manifestare a inconștientului, fără a fi nevoie de pregătire conștientă, intensă și îndelungată. Creativitatea a ajuns și în câmpul științific, progresele s-au lăsat așteptate asta din cauza complexității dar și a motivului care a dominat concepția următoare. ,,Aptitudinile creatoare sunt înnăscute și oamenii sunt înzestrați de la natură cu aptitudini superioar, înving ușor toate obsacolele cauzate de inferioritatea rangului social”. Galton, F., (1972, pagina 13). După spusele lui în popor există atâtea talente câte s-au afirmat și sunt cunoscute, iar în condițiile social-educative ar fi de puțină importanță în formarea omului creator, în absența unei înzestrări native. Bineînteles că dacă creativitatea este înnăscută avem puține șanse să o putem cultiva. În ziua de astăzi această concepție este depășită datorită științei care ne arată rolul deosebit de important al condițiilor social-educative în dezvoltarea creativității. În urmă cu puțin timp se credea că o persoană fie este creatoare, fie necreatoare iar în acestă privință nu se putea face nimic. Acum putem spune că aptitudinile creatoare pot fi deliberat si nemăsurabil dezvoltate. O altă concepție care s-a dovedit a fi greșită este cea care consideră creativitatea la un nivel foarte superior înrudită cu dezechilibrul mintal, nebunia. Reprezentanții concepției patologice despre genialitate menționează oameni care au fost în același timp și bolnavi mintal sau cel puțin au prezentat un astfel de echilibru, cum ar fi: Rousseau, Mietzsche, Dostoievski, Van Gogh. Aceste genii au manifestat un dezechilibru mintal iar datorită acestui fapt nu putem spune că există o legătură între genialitate și dezechilibru mintal. Drept este că uneori condiția creatorului și particularitățile activității lui poate sugera o mică apropiere între dezechilibrul mintal și originalitate. Știm despre diferitele încercări de zbor făcute de pionierii mașinilor de zburat, primele experimente de laborator, studiile pe cadavrele oamenilor de știință sau ale pictorilor au fost întâmpinate de către cei din jurul lor cu teamă, respect, admirație dar și cu ironie. Când personalitatea unui creator mare este recunoscută și apreciată, intervin factori care ne sugerează o anumită apropiere între originalitate și dezechilibru mintal. Creativitatea este definit un fenomen deosebit de complex, dar nu este un fenomen ciudat. Se deosebesc două laturi ale creativității: obiectivă și subiectivă. Din punct de vedere obiectiv creativitatea se determină prin produsul său final care poate fi o invenție științifică, o operă de artă, rezolvarea unei probleme din diferite domenii. Însă din punct de vedere subiectiv se privește procesul de creație, referindu-se și la activități prin care se obțin rezltate care sunt noi numai pentru individul dat sau pentru persoanele din mediul său, dar au fost obținute independent. Bineînțeles că în actul creator, proporția de creație față de punctul de plecare, relația dintre nou și cunoscut, dintre original și adaptare, poate fi foarte diferită. Creația este caracterizată atât printr-o valoare excepțională pentru societate, cât și printr-o originlitate maximă. S-au stabilit stadiile sau fazele actului creator, cele mai frecvent menționate sunt: preparația, incubația, inspirația sau iluminația și verificarea sau revizuirea. Orice act de creație presupune o gândire logică, conștiientă, intensă și care este de lungă durată. Preparația este de două feluri: generală și specifică. Cea generală este pregătirea de specialitate, cum ar fii: medicina, fizica, psihologia, artele plastice. Iar cea specifică este în legătură cu o problemă anume pe care de exemplu un fizician iși propune să o rezolve. Incubația poate fi de lungă durată sau de scurtă durată, fiind mai puțin vizibilă din exterior. Se consideră că în această fază are loc o elaborare inconștientă, pentru că rezolvarea unei probleme apare deseori brusc. Mulți autori sunt de părere că recurgerea la ipoteza eliberării inconștiente în perioada de incubație nu este necesară. Soluțiile bruște, în vis sau în stare de veghe care apar în faza de iluminație, după incubație nu sunt în mod necesar rezultatul inconștientului. Unii psihanaliști consideră creativitatea un produs al preconștientului, mai puțin al inconștientului. Preconștientul este o fază intermediară între conștient și inconștient și se caracterizează prin conștientizarea lui ușoară. Inspirația este faza în care se consideră ca procesul de creație ajunge la un punct care se aproprie de final. Ideea creatoare apare brusc, totul vine de la sine, iar ceea ce pare de neajuns devine clar. Faza de incubație lasă timp pentru ca o atitudine eronată să se stingă si astfel gândirea creatoare să fie liberă pentru a privi problema dintr-un nou unghi de vedere. Verificarea este stadiul final al gândirii creatoare. În această fază ceea ce la început părea ceva banal devine ceva frumos, având un sens, gândirea creatorului completează opera , se verifică dacă iluminația a fost concretă și apreciată. Gânditorul creator trebuie să fie obiectiv, pentru a o putea examina corect, a o critica, distruge sau arunca, asta dacă este necesar. Deși se consideră ca iluminația este faza finală, opra nu devine valabilă decât dacă a trecut prin cea de verificare.

I2. Teorii privind creativitatea

B. M. Kedrov ( în lucarerea Naucinoe. Tvorcestvo, 1969), vorbește despre teoria procesului descoperirii, în acord cu datele psihologiei experimentale, ebaborată pe baza cercetării unui vast material de isorie a științei. Pentru a înțelege această teorie este necesar să se stabilească nu ce se descoperă ci cum se descoperă. O teorie științifică trebuie să ia în considerare doua grupe de factori. Prima fiind reprezentată de ansamblul condițiilor istorice care au făcut posibilă descoperirea, iar a doua grupa se referă la sfera activităților științifice și la creația științifică a autorului. Kedrov și-a concentrat cercetările asupra: descoperirii de către Medeleev a legii periodicității, creării atomisticii chimice de către Dalton, creației științifice a lui Lomonosov. Vorbind din punct de vedere logic, procesul creației științifice se desfășoară ca o trecere de la faptele sigulare la dispunerea lor în grupuri particulare și apoi de la de particular la general, la descoperirea noii legi a naturii. Mecanismul psihologic și de cunoaștere este numit de Kedrov învingerea barierei dintre particular și general, iar obstacolul ivit în calea trecerii de la particular la general- bariera cognitiv psihologică. La un om normal există posibilitatea formării barierei între singulare și generale. În cazul teorii psihanalitice S. Freud explică fenomenul creației prin prisma teoriei sublimării. ,,Tensiunile acumulate prin refularea în inconștient a tendințelor și impulsurilor pot genera, pe lângă vise și lapsusuri, și procesul creativ”.A. Adler, dizident al lui Freud, vede creația ca pe un mijloc de a neutraliza complexele deinferioritate. Creativitatea este un proces natural și superior de autoactualizare. Individul creativ se realizează pe sine devenind util societății. L. S. Kubie susține că: ,,Procesul creativ se naște în subconștient. Explicația este aceea că poziția de mijloc a subconștientului îi facilitează alimentarea la resursele inconștientului fără a fi afectată activitatea conștientului”.În opinia unor autori precum H. Rugg și A. D. Moore, creativitatea este produsul unei cooperări între conștient și inconștient.Viziunea psihanalistă are un rol important în domeniul creativității, ea a adus în prim plan relația dintre factorii afectiv-motivaționali și creativitate. Teoria asociaționistă a creativității a fost promovată de J. Maltzman (1960) și S. A. Mednick (1962). Aceștia văd creativitatea din punct de vedere al asociațiilor intre elemente date. Cu câtelementele sunt mai puțin legate unele de celelalte, cu atât produsul creativ va fi mai original.Mednick distinge mai multe tipuri de asociații: serendipitatea este rezultatul procesului prin asociații întâmplătoare;asemănarea, tipul de asociație întâlnit în artă medierea prin simboluri specifică mai mult matematicii și chimiei. Pentru că nu implica toate criteriile și nivelurile conceptului, această teorie este considerată unilaterală. În contradicție cu teoria asociaționista, teoria gentaltistă având ca reprezentanții W.Köhler, M. Wertheimer, R. Arnheim, și R.L. Mooney apreciază ca demersul înțelegerii problemelor nu se face pe cale rațională, ci pe cale intuitivă (Einsight, Insight). R. Arnheim considera că persoana creatoare trebuie să prezinte deschidere către simetrie și echilibru, iar Mooney găsește procesul creator ca fiind interacțiunea dintre patru elemente:persoană, procesul, produsul și mediu. Fondatorii teoriei behavioriste sunt C. F. Osgood, J. Rossman, J. Parnes, R. Hyman, explica produsul creator prin schema Stimul – Răspuns (S-R). Prin această schemă, creativitatea se dezvolta în funcție de modul în care aceasta a fost stimulata și/ sau recompensată, pe parcursul dezvoltării.Astfel că au fost evidențiate o serie de particularități aferente persoanelor înalt creative: potențial de deosebire a variabilelor și cunoștințelor; posibilitatea de a le redefini corect; folosirea varibilelor și cunoștințelor în situații cât mai diverse; sesizarea rapidă și promta a schimbărilor apărute. Exponenții teoriei interpersonală accentuează importanța factorilor de mediu asupra dezvoltării creativității după cum urmează: M. J. Stein susține că experiențele semnificative și influența societății își pun amprenta inevitabil asupra creației. M Mead considera că mediul care spune accent mai mult pe procesul creativ în detrimentul produsului creativ și societățile care încurajează gândirea divergenta au rol stimulativ în creativitate. H. H. Anderson afirma că există o relație de interdependentă între societatea creatoare și personalitatea creatoare. M. Tumin crede că dacă s-ar lua mai mult în calcul procesul creator și nu produsul,conformismul ar putea fi slăbit. P. Matusseck susține că factori importanți în creativitate elemente de ambianța și cauze sociale precum și motivele interioare. Punând accentul în procesul creativ pe factorii de mediu, scoala culturalista îmbogățește viziunea despre creativitate. Teoria factorială este elaborată de J. P. Guilford, teoria factorială pornește de la concepția lui C. Spearman și L. S.Thurstone asupra intelectului. Acesta elaborează modelul tridimensional în cadrul căruia, cu ajutorul analizei factoriale, descoperă o serie de factori intelectuali structurați pe trei dimensiuni: Operații (cunoașterea, memoria, producția divergenta, producția convergentă, evaluarea).Conținuturi (figural, simbolic, semantic și comportamental). Produse (unități, clase, relații, sisteme, transformări, implicații). Guilford pune mare accent pe gândirea divergenta care oferă soluții și care este caracterizată de factori precum originalitate, sensibilitatea față de probleme, flexibilitate și fluiditate. Exista orientări asemănă toare și în psihologia românească. P. P. Neveanu a adoptat un model factorial susținut de ideea conform căreia creativitatea este rezultatul interacțiunii dintre aptitudini și atitudini. Astfel că, aptitudinile generale de nivel mediu, cel puțin, constituie o condiție necesară însă nu și suficientă iar atitudinile creatoare constituie un element imperios necesar. Preocupările cognitivistilor vizează modul în care rezolva solicitările din exterior persoanele înalt creative și cele la care gândirea convergenta este dominantă. Creativitatea se manifesta prin capacitate de asumare a riscurilor, deschidere fără de noutatea care vine din mediul înconjurător, ușurința schimbării perspectivelor de abordare. Cognitivistii considera că există mai multe modalități caracteristice individului de a-și selecta informațiile din mediu (A. J. Cropley, 1967). Distingem următoarele stiluri cognitive:1. Stilul cognitiv selectiv din care fac parte persoane care se concentrează pe obiectiveleimportante și care au o capacitate redusă de a se adapta rapid modificărilor.2. A doua categorie este formată din persoane cu o predispoziție mai crescută la activități creatoare deoarece acestea asimilează informațiile din mediul înconjurător și pot opera cu un grad înalt de dificultate. W. Kitchenar și R. J. Sternberg propun un model triadic al activității creatoare structurat pe următoarele niveluri: componențial care reprezintă ansamblul opratiilor folosite în culegerea informațiilor din mediu; metacomponential care înglobează toate strategiile de rezolvare și cunoștințele care stau la baza acestor strategii; epistemic, care subsumează totalitatea valorilor și normelor care coordonează stragegiile de rezolvare.Cea mai înaltă valoare a activității creatoare este construită în nivelul epistemic. Acum vor discuta despre teoriile recente ale creativității. Teresa Amabile (1983) consideră că adaptarea deciziilor, atât în domeniu profesional cât și în viața citidiană impică deseori creativitatea. Soluțiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neașteptată eficiență și dispun de o eleganță și o uimitoare simplitate. Răspunsurile creative sunt evidențiate și totuși puțină lume se gândește la ele. Unul dintre exercițiile unui joc pentru antrenarea creativiății solicită subiecțiilor să arate: „Cum se poate pune mâna stângă în buzunarul drept de la pantaloni, iar pe cea dreaptă în buzunarul stâng, în același timp?” Răspunsul corect este: „Punând pantalonii invers.” A fi creativ înseamnă a elebora un anumit lucru, care să fie absolut inovator și variabil. Modelul structural al creativității include: calificarea, gradul de specializare, abilități creative și motivația intrinsecă. Abilitățile relevate într-un anumit domeniu sunt: cunoștiințele obiective de specialitate, abilitățile tehnice și talentul. Acestea sunt văzute ca un set de direcții cognitive. Ele sunt dependente de capacitățile creative, perceptive și mototii înnăscute dar și de educația formală și informală în acest domeniu. Abilitățile creative includ un set cognitiv și unul perceptiv care sunt favorabile abordării din perspective noi în rezolvarea problemei, euristicile pentru generarea ideiilor noi, însemnând orice principiu sau mijloc care contribuie la scurtarea drumuluispre soluție sau faptul de a emite ipoteze pentru analiza studiului de caz, stilul de muncă specific creației care este cel perseverent și plin de energie. Abilitățile creative depind și de trăsăturile de personalitate care sunt: independența, autodisciplina, toleranța la ambiguitate sau la frustrare. Motivația intrinsecă pentru sarcină presupune realizarea unei activități pentru ca ni se pare interesantă, plăcută, provocatoare care ne generează bucurie și satisfacție. Noutatea, originalitatea și valoarea teoretică sunt dimensiuni esențiale ale creativității creatoare, de la declanșare până la finalizare. H. Gardener (1993) declară în favoarea abordării creative dintr-o perspectivă holistă, permitând surprinderea fenomenului la întregul său nivel de complexitate. Conturează un cadru teoretic general de analiză a creativității pe mai multe niveluri. Nivelul subpersonal care vizează substratul biologic al creativității. Nivelul personal care grupează factorii individuali ai personalității creatoare. Se deosebesc doua categorii de factorii și anume cei cognitivi și cei care țin de personalitate și motivație. Foarte importantă este interacțiunea dintre aceste doua categorii de factori. Analiza psihologică a lui Freud pune în evidență un nivel înalt de inteligență. Nivelul interpersonal face referire la domeniul în care lucrează și creează un individ. Acest stadiu presupun: analiza istorico-bibliografică, pentru a releva stadiul domeniului înainte de contribuția individului studiat, nivelul de dezvoltare la care a ajuns, existența unor probleme pe care paradigmele tradiționale nu le mai pot rezolva. Apoi urmează izolarea contribuției particulare aduse de persoana respectivă și evaluarea. O altă analiză se realizează dintr-o perspectivă cognitivă în care se urmărește evoluția modelelor mentale de gândire. Prin urmare rezultatele analizelor specialiștilor în inteligența artificială pot elabora o modelare și o testare pe calculator a proceselor cognitive de creere a unor cunoștiințe noi. Nivelul multipersonal face referire la contextul social în care trăiește un individ creativ. Din perspectivă ppsihologică, înseamnă cercetarea modului în care cercul personal și profesional influențează viața și activitatea sa. M. Csikzentmihalyi (1997) susține că,, creativitatea este un fenomen care rrezultă din interacțiunea a trei sisteme: setul instituțiilor sociale care selectează din creațiile individuale pe cele care merită a fi reținute, domeniul cultural stabil care v-a conserva și va transmite ideile noi selectate și individul care aduce schimbările în domeniu”. Creativitatea nu poate fi studiată doar în plan pesonal, fiindcă acest fenomen rezultă din interacțiunea celor trei sisteme. Fără un domeniu cultural bine definit, în care inovația este posibilă, persoana nu poate începe nici o creație. Fără un grup de oameni care să evalueze și să confirme creația e imposibil să diferențiezi ceea ce este creativ de ceea ce este doar improbabil din punct de vedere statistic. Michel și Bernardette Fustier (1988) consideră că: ,,Teoriile noi asupra creativității își au rădăcinile în cinci curente istorice. Primul curent este cel clasificator sau logic, în care una dintre preocupările omului rațional a fost să pună ordine în universul concret care îl înconjoară”. Referindu-se la raționamentul prin analogie, ei au deschis noi perspective pentru creație, ținând cont de rolul cu totul deosebit pe care analogia în are în orice demers creativ. Curentul experimental se referă la apariția ideilor noi, iar Bernard subliniază că: ,,Nu există o regulă care să ducă la nașterea în creierul nostru a unei idei corecte și fecunde, care la final să-l ducă pe experimentator la un fel de intuire a noului”. Curentul funcțional, una dintre perspectivele creative face referire și la conceperea de instrumente, care alături de cunoașterea legilor fundamentale ale naturii care permit omului să le folosească potrivit scopurilor sale. Fustier consemnează două categori de astfel de metode cum ar fi: analiza valoni și studiul motivațiilor. Analiza valoni face o distincție netă între instrument și funcție. Metoda studiului motivațiilor arată că oamneii nu sunt preocupați doar de finalitatea utilităților, a instrumentelor și tehnicilor, ci și de analizarea și înțelegerea dimensiunii emoțional-afectiv. Acestea ne arată cum putem proceda pentru a avea idei noi, valide și eficiente. Curentul combinatoric, unul dintre principiile fundamentale ale creației și inovației se referă la punerea în relație. Combinarea presupune alegere și apoi asamblarea indită a elementelor, materialelor, ideilor. S-a încercat elaborarea unei metode pentru stimularea creativă bazată pe acest principiu, aceea fiind metoda morfologică, introducerea matematicii și informaticii în modelarea proceselor euristice. În relaționarea inedită a elementelor un rol important în are și întâmplarea. Curentul intuitiv și descoperirea rolului inconștientului, în care se consideră că descoperirea este o problemă care ține exclusiv de rațiune. Pascal aprecia că imaginația, considerată stăpâna erorii și falsității nu face decât să întârzie procesul de creație.

I3. Factorii creativității

Factorii care determină creativitatea sunt numeroși și destul de variați, iar ei pot fi grupați în doua categorii: factori subiectivi și factori obiectivi. Cei subiectivi sunt împărțiți in trei grupe: factori intelectuali, aptitudini speciale și factori non-intelectuali și non-aptitudinali, care reprezintă trăsături și calități ale personalității unui om. Studiul factorilor intelectuali ai creativității ne conduc pe două direcții, prima este aplicarea testelor de inteligență și a doua investigarea gândirii creatoare. Studiul gândirii creatoare poate fi considerată a doua etapă în studiul factorilor intelectuali ai creativității. Gândirea creatoare este gândirea divergentă care spre deosebire de gândirea convergentă care implică o metodă standard de rezolvare, de căutare a soluției corecte cea divergentă este orientată spre mai multe direcții, mai multe metode. Pot să existe multe soluții, mai mult sau mai puțin adecvate, iar căi date de rezolvare nu existe, ele necesită cautare prin varietatea direcției gândirii plecând de la o informație dată. În cadrul gândirii divergente se disting următoarele aspecte: fluiditatea, flexibilitatea si originalitatea. Fluiditatea exprimă bogăția actualizării asociațiilor și desfășurarea ușoară a ideilor. Ea poate fi ideațională, asociativă și de expresie, la care se adaugă fluiditatea cuvântului. În cazul unei probe de fluiditate ideațională, subiectului i se cere să găsească un număr cât mai mare de utilizări pentru un obiect care aparține unei clase date. Nu poate fi considerată o componentă a creativității dacă elementele asociativ-verbale nu exprimă și un conținut de idei. Este implicată atât în gândirea reproductivă cât și în cea creatoare. Opusul fluidității este inerția sau rigiditatea gândirii, poate fi spontană sau adaptativă. Originalitatea are ca indiciu caracterul neuzual al răspunsurilor și a soluțiilor, având în vedere varietatea lor statistică. Prin natura ei, gândirea are un caracter creator, având nevoie de un material bogat cu care să opereze și care să faciliteze generalizarea, de aceea profesorul trebuie să încurajeze și să ajute dobândirea de către elevi a unor cunoștiințe cu care să lucreze și de asemenea să le poată aplica în diverse domenii cu care se confruntă. Însă cunoștiințele însușite mecanic sunt un obstacol pentru activitatea creatoare a gândirii. De multe ori este necesară prezența unor aptitudini speciale, care nu pot fi sub medie. Corelația în general scăzută între inteligență și aptitudini, nu putem deduce aptitudinile din inteligență și nici invers. Prin motivație se înțelege tot ceea ce susține și orientează activitatea, ea poate fi extrinsecă și intrinsecă. Motivația extrinsecă își are sursa în condiții exterioare învățării sau a procesului de creație, iar cea intrinsecă operează din interior, este imanentă scopului și se exprimă în procesul de învățare, prin interesul nemijlocit pentru materialul învățat, în dorința de a cunoaște, de a investiga. În procesul de creație, motivație intrinsecă este decisivă. Motivația este considerată o componentă vitală a creativității, dar și o componentă esențială. Studii efectuate de N. S. Leites asupra unor copi deosebit de talentați au arătat ca aceștia munceau neobișnuit de intens și de mult, fiind mereu atrași de ceva, obiectul atracției dispare dacă apare altul. Motivația puternică a oamenilor creatori se manifestă în domeniul lor favorit de creație, dar în alte activității motivația aceluiași om poate fi redusă destul de mult. Motivația optimă este motivarea maximă, iar o motivație extrinsecă maximă poate avea efecte negative.Pentru factorii non-intelectuali și cei non-aptitudinali mai este necesar să amintim unele trăsături de temperament și caracter, care sunt componente esențiale ale personalității. În structura personalității intră aptitudinile și însușirile motivaționale. Un rol important în procesul de creație îl au: sensibilitatea față de mediul său, inițiativa, tenacitatea și atitudinea activă în fața dificultăților, încrederea în forțele proprii, îndrăzneala de a lua inițiativă când au ceva de spus, îndrăzneala în gândire și în expunerea a ceea ce au gândit. Dar indecizia, ezitarea, autodescurajarea, timiditatea, frica sau eșecul sunt factorii inhibitivi ai creativității. Atitudinea activă în fața unor probleme considerăm că este o trăsătură de caracter de mare importanță în activitatea de creație. Personalitatea creatoare în oricare domeniu de activitate, nu este în afara contextului social în care trăiește și creează. În lucrarea lor, Ideologia germană, Marx și Engels ne arată că dezvoltarea individului este determinată de dezvoltarea tuturor celorlalți indivizi cu care se află în relații directe sau indirecte. Gândirea fiecărui om se formează și se îmbogățește prin contactul și confruntarea cu ideile altor oameni, în procesul asimilării creatoare a cunoștiințelor generate de contemporani și înaintași. Newton spunea că ,,dacă am văzut ceva mai departe decât alții este din cauză că am stat pe umerii unor giganți” În știință sunt multe alte condiții cu un caracter social-educativ, care pot influența dezvoltarea individului, dar altfel sunt condițiile mediului familiar, influențele procesului de învățământ , ale prietenilor, ale colectivului de lucru. Acestea pot să influențeze atât pozitiv cât și negativ.Cei care nu s-au afirmat în universitate dar au devenit cercetători valoroși au fost menționații factorii explicativi precum: tenacitatea, aptitudini tehnice și de experimentalist deosebite, o excelentă disciplină a muncii, independență de gândire. Formele mai active ale învățământului, cum ar fii seminariile și cursurile speciale, cercurile științifice studențești, elaborarea lucrării de diplomă constituie condiții pentru însușirea activă a cunoștiințelor pentru inițierenîn activitatea de cercetare. Rolul factorilor sociali-culturalo, econimiști în general al condițiilor de viață și muncă ale omului, în stimularea sau frânarea creativității ar putea di demonstrat în legătură cu activitatea de creație în orice domeniu. Dar nici unul dintre factorii amintiți, luat singur nu poate să asigure performanța creatoare, deoarece nu este suficientă prezența unor factori intelectuali sau aptitudinali, dacă factorii motivaționali sunt deficitari sau dacă lipsesc condițiilor social-educative minime. La fel este și existența unei motivații puternice , dar neînsoțită de un nivel suficient de ridicat al factorilor intelectuali și aptitudinalisau de condiții social-educative corespunzătoare. Performanțele creatoare superioare sunt rezultatul combinării factorilor amintiți, dar să nu uităm ca este diferit de la un individ la altul. Structura factorilor creativității variază în funcție de domeniul actvității creatoare: științific, tehnic, literar, artistic, filozofic, potitic, militar.

I4. Blocajele creativității

Uneori intervin anumite disfuncționalități în procesul creativ, anumite blocaje care ne împiedică să ne punem în practică acea creativitate de care dispunem.

Conformismul, cei care se comportă diferit sunt sancționați de ceilalți, priviți cu suspiciune și, în consecință, persoanele creative sunt descurajate, atitudinile pe care le putem include aici sunt: dorința de a se conforma modelelor sociale, de apartenență, conformism la ideile vechi, slabă capacitate de a transforma sau modela ideile văzute sau propriile lor idei, încredere exagerată în statistici și experiența trecută, sentimentul că îndoiala este un inconvenient social. Blocajele emoționale printre care amintim: teama de a nu greși, teama de a fi minoritar, teama de a nu fi un subiect de râs pentru cei din jur, graba de a accepta prima idee,descurajarea rapidă tendința exagerată de a-i întrece pe alții, capacitatea redusă de a se destinde, de a lăsa incubația să lucreze. Blocajele metodologice sunt cele ce reflectă procedeele de gândire: fixitatea funcțională este folosirea obiectelor potrivit funcției lor obișnuite, fără a încerca să le utilizăm și în alt mod,critica prematură, evidențiată de Al. Osborn, este frânarea sugestiilor ce pot apărea pentru rezolvarea diferitelor probleme. Blocajele perceptive: incapacitatea de a se interoga asupra evidentului, incapacitatea de a face distincția dintre cauză și efect, dificultăți în definirea problemei, dificultăți în defalcarea problemei în elementele sale componente, care ar putea fi abordate mai ușor, dificultatea de a distinge între fapte și problemă, discordanță între proiectul realizat și cel personal. Blocaje legate de relația individ-grup: lipsa de comunicare care poate avea formele: comunicare imposibilă din cauza discordanței limbajului, vocabularului, comunicare incompletă, comunicare deformată, denaturată voluntar, marginalizarea individului creativ, întrucât comportamentul său nu respectă normele sociale, lipsa de autenticitate datorită presiunilor exercitate de constrângerile sociale sau culturale, izolarea,  fie  datorită respingerii  de către ceilalți,  fie  din  inițiativă personală determinată de teama de a nu greși,dependența încurajată de grup, obținută prin intermediul recompenselor și pedepselor, a informațiilor, a căilor financiare.

Capitolul II. Aspecte psihologice și pedagogice în dezvoltarea și stimularea creativității școlarului mic

II 1. Abordări pedagogice privind creativitatea

Abordările pedagogice pentru a dezvolta creativitatea elevilor includ atât spațiul, timpul adecvat cât și un fel de instrumente care să stimuleze prin implicarea elevilor la un nivel mult mai superior abilităților lor de gândire și de a îi ajuta pentru a progresa în viață. În afara scolii, creativitatea se poate stimula prin desfășurarea unor activități extrașcolare care pot aduce completări activităților de învățare desfășurate în sala de clasă alături de cadrele didactice. Pentru cunoasterea capacității creative a elevilor din clasele I-IV sunt necesare instrumente specifice de natură psihologică si pedagogică. Faptul că direcționarea actului didactic în funcție de cunoasterea psihologică a capacităților, intereselor, aptitudinilor elevilor ajută la educarea eficientă a acestora. Urmărim caracteristicile generale de personalitate ale elevilor iar în acest fel putem să cunoastem capacitatea lor creativă. Acest aspect ne ajută să considerăm capacitatea creativă ca fiind rezultatul influențelor care sunt determinate de calitatea gândirii creative a elevilor. Procesul mental care stă la baza creativității este o abilitate puternică determinâmd dupa ea oportunități si aptitudini care au menirea de a sporii gândirea elevilor. Prin urmare abilitatea de creare elevilor este destul de dificilă deoarece se manifestă în diferite moduri Ceea ce trebuie urmărit este faptul ca elevul sa aibă o experiență proprie, lucrarea lor să fie una original, unică. Descoperim faptul că metodele folosite în dezvoltarea gândirii creative dau rezultate bune pentru un elev dar pentru altul poate duce la o frustrare. De aceea trebuie să îi ajutăm pe elevi să își dezvolte propriul lor stil de gândire, ajutându-i să își exprime ideile, opiniile, gândurile și sentimentele, toate creative într-un mod unic. Astfel, potențialul creativ al fiecărui elev îl punem în valoare prin utilizarea unor metode si tehnici care oferă posibilitatea unei exprimari cu valoare individuală si socială. În realizarea acestui proces, observațiile făcute zilnic asupra elevilor ajută cadrele didactice să descopere punctele forte, cele slabe, temerile și ideile, lăsând la o parte teama de a nu greși sau a nu fi înțeleși cum ar dorii ei. În acest fel putem asigura elevilor o învățare creativă, care să le ofere modalitatea de a avea o inițiativă proprie, muncă independentă, încredere în forțele proprii. Relația educațională prin atitudinea cadrelor didactice în clasă reprezintă pentru elevii din învățământul primar, începerea procesului pentru stimularea capacității creative datorită tendinței de a-i urma pe educatori. De fapt, stimulând capacitatea creativă a elevilor realizăm un demers complex care necesită fapte de activare, antrenare, cultivare si dezvoltare a potențialului lor creator de care se pot folosi pe tot parcursul scolarității și nu numai. În sistemul metodelor si tehnicilor de stimulare, imaginația se identificată cu creativitatea datorită concomitențelor afective si emoționale si a desfăsurării spontane, relativ inconstiente a mecanismelor de creație.

II 2. Inteligența emoțională

Conform cercetărilor statistice, componenta emoționala este de doua ori mai importantă decât abilitățile tehnice sau intelectuale.

Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru creerea relațiilor armonioase cu cei din jurul lor. A și R. Mucchielli (1969) consideră că ,,afectivitatea se caracterizează prin implicarea personală completă, faptul că este esențial psihosomatică sau fiziologică, semnificații personale pe care le atribuim condițiilor noastre de existență și mediul nostru care ne înconjoară, puterea de determinare a comportamentului nostru”. Structurile afectivității scapă scapă conștiienței, plasânde-se la nivelul inconștient. Emoțiile constituie evaluări sau judecăți pe care le facem asupra lumii. Implică o evaluare din partea subiectului cu privire la semnificația unui eveniment sau a unei situații. Această evaluare depinde de factori legați de cultură și de personalitatea subiectului. Emoția depinde de modul în care o persoană evaluează și analizează o situație, cu ajutorul ei judecăm lumea ca fiind una plăcută sau neplăcută, una bună sau rea, după un sistem de valori. Reținem că emoțiile nu pot fi tratate doar la nivel biologic, psihofiziologic, definindu-se după dimensiunile specifice umane, sociale, culturale și din această perspectivă ele nu se opun rațiunii. M. Zlate ( 1991, paginile 68-69) a evidențiat o serie de diferențieri între afectivitate și cogniție referindu-se la specifitatea instrumentelor de operare, la măsura în care ele sunt implicate în activitatea individului, la modul de organizare a formelor psihice. Se subliniază că procesele afective și cele cognitive, deși diferite prin natura lor sunt inseparabile. Dezacordurile între rațional și afectiv intervin atunci când ele se desfășoară la niveluri diferite („nivelul intelectual superior se cuplează cu emoțiile primare, violente, oarbe”- M. Zlate, 1991, p.69). Emoțiile sunt importante deoarece asigură: supraviețuirea, luarea deciziilor, stabilirea limitelor, comunicarea, unitatea. Inteligența socială este definită ca fiind capacitatea de a înțelege și de a acționa inteligent, în relațiile interumane. Inteligența interpersoală se referă la abilitatea de a-i înțelege pe ceilalți, de a-i cunoaște, constă de asemenea în abilitatea de a se întoarce spre sine, în interiorul propriei persoane. Formarea inteligenței interpersonală echivalează cu un ghid de comportare bazat pe o cunoaștere personală. Inteligența emoțională este o abilitatete care implică relaționarea creativă cu stările de teamă, durere și dorință. Mayer și Soovey (1990, 1993 ) ,,consideră că inteligența emoțională implică: abilitatea de a percepe corect emoțiile și de a le putea exprima, abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile”. Aspectul intrapersonal presupune: conștientizarea propriilor emoții, optimism, respect, autorealizare și independență. Iar aspectul interpersonal reprezintă empatie, relațiile interpersonale și responsabilitatea socială. Adaptabilitatea presupune rezolvarea problemelor, testarea realității si flexibilitatea. Controlul stresului presupune: toleranță la stres și controlarea impulsurilor. Iar dispoziția generală implică fericire și optimism. Inteligența emoțională include următoarele capacități: conștiința de sine a propriilor emoții ( introspecția, observarea, recunoașterea unui sentiment), stăpânirea emoțiilor, empatia, stabilirea și dirijarea relațiilor interumane. În viziunea lui D. Goleman (1995) constructele care compun forma inteligenței sunt: conștiința de sine, auto-controlul, motivația, empatia, aptitudinile sociale. În prezent susține că „spre deosebire de gradul de inteligență, care rămâne același de-a lungul vieții sau de personalitatea care nu se modifică competențele emoționale, și anume: evaluarea perceptivă și exprimarea emoției, facilitatea emoțională a gândirii, înțelegerea și analiza emoțiilor și de asemenea utilizarea lor, reglarea emoțiilor pentru a promova creșterea emoțională și intelectuală”. Percepția presupune capacitatea de a identifica emoția în propriile gânduri, sentimente, și stări fizice, capacitatea de a identifica emoțiile la alții, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet, comportament, capacitatea de a exprima emoțiile cât mai precis și de a exprima nevoile legate de sentimente, capacitatea de a distinge între sentimente precise și imprecise sau sincere și nesincere. Facilitatea emoțională a gândirii presupune: emoțiile care dau prioritate gândirii prin direcționarea atenției asupra informației importante, emoțiile sunt suficient de clare și accesibile încât pot fi generate ca ajutor, ascilația stărilor emoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism, stările emoționale încurajează o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate. Înțelegerea emoțiilor are în evidență: capacitatea de a înțelege emoțiile, recunoașterea asemănărilor și diferențelor dintre stările emoționale, cunoașterea semnificației stărilor, recunoașterea amestecurilor de emoții, cunoașterea modului de evoluția emoțiilor în funcție de diferite situații, capacitatea de a interpreta sensul emoțiilor, capacitatea de a înțelege sentimente complexe, capacitatea de a recunoaște tranzitul posibil de la o emoție la alta. Iar reglarea emoțiilor are în vedere: capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute cât și cele neplăcute, capacitatea de a utiliza o emoție, capacitatea de a monotoriza o emoție, capacitatea de a manipula atât emoția proprie cât și emoția celorlalți. Conștientizarea emoțională înseamnă să trăiești o experiență prezentă și nu ceea ce ai simțit în trecut. Empatia se referă la abilitatea de a ne raporta la sentimentele celorlalți fără a renunța la propria existență emoțională.

II3 Direcții ale educării inteligenței emoționale

Goleman spune că ,,pentru a manifesta o putere interpersonală trebuie să deții autocontrolul și să ai capacitatea de a trece peste anxietate si stres”. Cea mai bună artă de relaționare se bazează pe dirijarea propriilor emoții și pe empatie, competența socială prin care persoana reușește să se înțeleagă ușor cu oamenii și să îndrepte "nepotrivirile" din mediul social. Pe fondul lipsei acestei calități, excelența intelectuală face persoana în cauză mai arogantă și mai insensibilă. Această abilitate socială facilitează contactele umane. În cadrul relațiilor interpersonale autorul vorbește despre rolul expresivității și contagiunii emoționale. Contagiunea emoțională este o parte subtilă a unor schimburi care au loc în orice întâlnire. Noi transmitem și ne însușim dispoziții, stări de la ceilalti, schimbul emoțional fiind subtil si în cea mai mare parte petrecându-se la un nivel imperceptibil. Explicația, spune Goleman, ,,ar fi ca noi imităm inconștient emoțiile pe care le vedem la ceilalti, nefiind conștienți de mimica expresiei faciale, a gestului, a tonului vocii si a altor aspecte nonverbal”. Astfel, persoana recreează în ea dispoziția celeilalte persoane. S-a observat că atunci când doua persoane interacționează, direcția dispoziției psihice se transferă de la persoană care este mult mai puternică în exprimarea sentimentelor la cea care este mai pasivă în acest sens. J. Kacioppo, psihofiziolog, spune că ,,există un "dans", o sincronicitate a transmisiei emoționale”. Preluându-i ideile lui D. Stern, el demonstrează că această sincronicitate se întâlneste între persoane care au raporturi emoționale foarte puternice. Ea pare să faciliteze trimiterea si receptarea dispozițiilor. Există sincronicitate între partenerii unui cuplu, între profesori si studenți, între orator și mulțime. Th. Hatch și H. Gardner consideră ,,arta de a conduce este o forma sui-generis a inteligenței sociale care constă în recunoașterea sentimentelor celorlalți si în capacitatea de a face rapide conexiuni cu ei. În opinia acestora, componentele inteligenței sociale ar fi : organizarea grupului – abilitate a liderului de a iniția si coordona efortul membrilor grupului, negocierea solutiilor – talent de mediator, conexiunile personale – relationarea cu ceilalti, analiza socială – capacitatea de a detecta ceea ce se află în spatele sentimentelor, motivelor și grijilor personale”. Între noi și ceilalți au loc permanente schimburi emoționale, multe dintre ele de "emoții subliminale" care se realizează la niveluri imperceptibile, dar influențând în mare masură comportamentele partenerilor. Inteligența emoțională presupune controlul acestor schimbări imperceptibile și subtile, adică abilități de recuplare a semnalelor dominant nonverbale. Mereu am făcut în viață alegeri bazate pe emoții și consider că fiecare om face asta într-un fel sau altul. Până am ajuns să întâlnesc mai des acest concept, nu știam ce inseamnă să faci aceste alegeri bazate pe emoții și ce poate reprezenta asta pentru viața ta. Cercetările științifice făcute până în prezent scot la iveală importanța inteligenței emoționale, catalogând-o ca fiind cea mai important decât IQ-ul. Un IQ ridicat nu te duce neaparat la prosperitate pentru că școlile pun accent doar pe capacitatea de a memora, ignorând inteligența emoțională care are o  importanță majoră în viața fiecăruia încă din perioada copilariei.  Se vede in viața noastră de zi cu zi cum oamenii cu studii superioare care promiteau incă din copilarie o inteligență vie, ajung să aibă o viață personală și profesională mediocră, în vreme ce oamenii care nu ieșeau în evidență cu nimic deosebit au un salt extraordinar spre succes. Ce face diferența între aceste doua categorii de persoane? Așa cum spunea si Daniel Goleman: “Oamenii decid și gândesc sub influența sentimentelor”. Iar asta se aplică în toate domeniile vieții. Rămâne doar să învățăm cum să facem asta, cum să găsim o cale să armonizăm mintea și sufletul și să ne folosim emoțiile în mod inteligent. Inteligența emoțională caștigă teren in fața IQ-ului in mod special în acele domenii axate mult pe partea “umană” și în care empatia și autocontrolul sunt abilități mult mai importante decât cele cognitive. Atunci când avem sentimente intense, mintea emoțională ia locul minții raționale, Lucru care ne determină să luam decizii in baza emoțiilor. Desigur acestea doua nu se exclud, atât sentimentele sunt esențiale pentru gândire cât și vice-versa, dar așa cum spunea și Goleman, când intervine pasiunea, mintea emoțională și sentimentele câștigă teren. Studiile arată că persoanele care au o inteligență emoțională bine dezvoltată își știu gestiona sentimentele și reușesc cu succes să abordeze sentimentele celorlalți, reușind in toate ariile vieții și putând să se reechilibreze mult mai rapid în cazul unor eșecuri, comparativ cu oamenii care nu își stăpânesc viața emoțională și întâmpină dificultăți în concentrare și în găsirea unor soluții pentru problemele intâmpinate. Incapacitatea de a observa adevaratele noastre sentimente ne lasa pradă acestora. Așa cum spunea și Goleman ,,cheia unor decizii personale sănătoase presupune doar să fin în accord cu sentimentele noastre. Da, este chiar atât de simplu! “. Calitatea relațiilor interumane și numarul acestora sunt considerate cheia rezolvării situațiilor de stres cu care ne confruntăm. Așa cum am mai spus, în copilărie și în familie începem să dobândim cunoștințe emoționale, învățăm cum să ne raportăm la sentimentele noastre și ale celorlalți, cum sa exprimăm speranțele și temerile. De aceea se și spune că, copilăria reprezintă o șansă pentru lecțiile emoționale. Este important de reținut că aceste capacitați emoționale nu sunt date fixe înnăscute, ele putând fi imbunătățite printr-o învățare corectă. Capacitățile emoționale presupun și conștientizare de sine, controlul asupra sentimentelor și impulsurilor, amânarea recompenselor și ținerea sub control a stresului. Vorbim aici despre conștientizarea de sine in contextul in care devii capabil de recunoașterea punctelor tari și a celor slabe și oferi o privire realistă asupra sinelui. IQ-ul ne ajută să procesăm informații, să rezolvăm probleme, se bazează pe logică și ne ajută să reușim la școală sau la locul de muncă, în vreme ce EQ-ul ne ajută să ne ințelegem pe noi înșine și pe ceilalți, să comunicăm, să ne motivăm și să construim relații puternice și de lungă durată, ne ajută să învățăm din experiențele dobândite și să reușim în viața personală și profesională. În vreme ce intelectul funcționează bine atunci când suntem calmi și rămane relativ constant toată viața, inima functionează bine și mai rapid în orice situație, fiind un predictor puternic al succesului nostru in viață. Asta nu inseamnă că trebuie neglijat rolul IQ-ului. Este foarte important, dar se spune că, creierul este facut să iubească.

II4 Evaluarea inteligenței emoționale

De-a lungul timpului s-a tot încercat să se demonstreze că pentru a evalua competențele liderilor este suficient aplicaea unor teste de inteligență cognitivă.

Acest lucru s-a dovedit a fi neadevărat în urma cercetărilor lui Kelley și Caplan, lui Goleman, lui, Harrison, lui Coper, Martinez. Toate aceste studii au ajuns la o singură concluzie și anume că succesul, respectiv performanța unei organizații sunt determinate de combinația dintre inteligența cognitivă și cea emoțională. Afirmația că succesul unei organizații reprezintă combinația dintre inteligența cognitivă și cea emoțională a avut ca și consecință întrebarea referitoare la modul în care acesta din urmă va putea fi evaluată. În literatura de specialitate este susținută idee conform căreia inteligența emoțională nu presupune o metodă de măsurare efectivă. In 1997, Martinez ținând cont de spusele lui Daniel Goleman că unele componente ale inteligenței emoționale cum ar fi empati ar putea fi evaluată pe baza situației actuale ale unei persoane la locul de muncă, menționa că feed-back-ul primit de la șefi și subalterni poate fi o moalitate de evaluare a inteligenței emoționale. Printre cele mai importante instrumente de măsurare a inteligenței emoționale sunt: Inventarul competențelor emoționale dezvoltat de Richard Boyatis și Daniel Goleman, Invetarul coeficientului emoțional Bar-On, testul de inteligență emoțională Mayer-Salovey-Caruso și vederea de 360 de grade asupra inteligenței emoționale. Inventatorul de măsurare a inteligenței emoționale dezvoltat de Richard Bozatis si Goleman, măsoară 20 de competențe în patru grupe: conștiința de sine care se referă la autocunoașterea propriilor stări interne, a impulsurilor și la înțelegerea intuițiilor, autocontrolul care face referire la capacitatea de a ne controla propriile stări interne, impulsurile și resursele interne, conștiința socială care se referă la capacitatea de a conștientiza sentimentele, nevoile și preocupările celor din jur, la capacitatea de a dezvolta relații și abilități sociale care se referă la capacitatea de a induce reacția dorită la alții. Acest instrument este folosit pentru a evalua punctele forte și limitele individuale, precum și competențele emoționale, el fiind util în procesul de dezvoltare și mai puțin ca instrument în procesul de selecție sau de recompensare. Inventatorul coeficientului emoțional Bar-On constă în 133 de elemente, oferind un scor general pentru inteligența emoțională și scoruri parțiale după cinci scări cuprind mai multe subscări: Scara interpersonală care măsoară parerea despre sine, asertivitatea, conștiința emoțiilor, scara interpersonală evalueazp empatia, responsabilitatea socială și rlațiile interpersonale, scara de adaptabilitate măsoară capacitatea de a fi ancorat în realitate, flexibilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor emoționale, scara privind managementul stresului care evaluează toleranța la stres și autocontrolul impulsurilor și scara stării de spirit care măsoară gradul de optimism și mulțumire. Testul de inteligență emoțională Mayer- Solovey- Caruso evaluează capacitățile emoționale după patru ramuri ale inteligeței emoționale: prima ramură este perceperea emoțiilor, care iți oferă abilitatea de a percepe emoțiile celor din jur, precum și emoțiile produse de stimuli ca pictura, muzica, a doua ramură facilitează gândirea care ne oferă abilitatea de a simți și folosi emoțiile în procesul cognitiv, a treia ramură este înțelegerea emoțiilor care ne face să înțelegem emoțiile și implică abilitatea de a înțelege informațiile emoționale, de a înțelege cum se combină și cum progresează emoțiile în cadrul tranzițiilor relaționale, iar a patra ramură este managementul emoțiilor care ne oferă abilitatea de a fi deschis la sentimente, de a modela la sine și la restul pentru a promova înțelegerea și dezvoltarea sinelui și a celorlalți. Vederea de 360 de grade asupra inteligenței emoționale a fost dezvoltat de K. Nowack și măsoară 17 competențe emoționale care sunt clasificate în trei categorii și anume: managementul sinelui care cuprinde dezvoltarea sinelui, adaptabilitatea, autocontrolul, încrederea în sine, rezolvarea problemelor statistice, nevoia de realizări, managementul relației care cuprinde dezvoltarea probelemelor strategice, nevoia de realizări, managementul relației care cuprinde dezvoltarea de relații strategice, managementul conflictului, capacitatea de a influența, sensibilitatea interpersonală, capacitatea de a lucra în echipă, credibilitatea și comunicare care cuprinde capacitatea de a comunica eficace și eficient în scris, lucrul cu feed-back-ul, capacitatea de a comunica eficace și eficient, prezentarea orală persuativă si abilitatea de a asculta empatic.

Capitolul III- Organizarea și desfășurarea lecțiilor de expunere-compunere la școlarul mic

III 1. Formarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală și scrisă

Importanța dezvoltării exprimării elevilor decurge din sarcina educării acestora în spiritul moralei comuniste, care impune instruirea tineretului capabil să-și exprime gândurile într-o formă închegată și logică.

Dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor de vârsta școlară mică condiționează însușirea cunoștiințelor la toate obiectele de învățământ și în același timp să contribuie la realizarea educației estetice prin formarea și dezvoltarea la elevi a capacității de creație artistică. Prin cunoașterea de către elevi a mijloacelor tehnice de exprimare artistică, prin exerciții de creație accesibile la diferite vârste, le putem forma gustul estetic și concepția științifică despre lume și despre artă. Educația estetică influențează puternic și dezvoltarea sentimentelor morale ale elevilor. Exercițiile privind dezvoltarea exprimării pun în acțiune spiritul de observație, imaginație, gândirea, contribuie la formarea deprinderilor și priceperilor de vorbire corectă la educarea perseverenței, consecvenței în muncă, inițiativei, ceea ce înseamnă c aceste activitățiau un covârșitor rol formativ al personalității elevului. Limbajul oral cât și cel scris constituie o formă specială de reflectare, de cunoaștere mijlocită și generalizată a realității. Vorbirea și gândirea, cuvântul și noțiunea s-au dezvoltat împreună și una pe alta, ele sunt în strânsă corelație, „căci a vorbi fără a gândi nu înseamnă a vorbi”. Dezvoltare exprimării orale și scrise a elevului trebuie să fie văzută ca un proces complex în strânsă corelație cu dezvoltarea gândirii, nu ca o activitate exterioară, formală, în legătură numai cu aspectul sonor sau grafic al limbii. Complexitatea procesului constă în faptul că se urmărește formarea unui bogat ansamblu de deprinderi, pentru exprimarea orală și scrisă: deprinderi ortoepice, ortografice și de punctuație, deprinderi gramaticale, lexicale și de stil. Deprinderile de vorbire se formează atât prin mijloacele exprimării orale cât și prin cele ale exprimării scrise. Este necesar ca învățătorul să cunoască și să țină seama de particularitățile ambelor forme de exprimare, precum și de legătura dintre ele, pentru a știi cum să procedete în activitățile pe care le are la clasă. Sarcini care privesc în mod direct dezvoltarea exprimării orale și anume: să formeze la elevi deprinderi de spirit inventiv de spontaneitate, să le cultive priceperea de a alege rapid cuvintele, să-i obijnuiască să respecte un plan în cursul expunerii. Limbajul scris beneficiază de mai mult timp pentru elaborarea modului de exprimare, de unde caracterul său lent, opus celui spontan al exprimării orale. Limba scrisă are sarcinile ei specifice și anume: săformeze deprinderea de a munci atent și stăruitor asupra textului, să-i învețe pe elevi să pătrundă metoda și ordinea de transmitere a ideilor, să le dezvoltecapacitatea de alegere a cuvintelor care exprimă ideile și sentimentele în modul cel mai exact și limpede. Exprimarea orală și cea scrisă cere elevului conținut, claritate, precizie, expunere logică și armonie. Pentru a-și exprima ideile și a le face înțelese de cei care-i ascultă, elevii trebuie să dispună de un vocabular bogat. În vederea asigurării caracterului conștient al citirii, elevii trebuie ajutați să înțeleagă sensul fiecărui cuvânt și al fiecărei propoziții. Înțelegerea sensului cuvintelor se realizează prin anumite procedee. În clasele I-IV deprindera de scriere corectă a cuvintelor compuse se dobândește pe bază de practică: nu se pot transmite elevilor reguli fundamentale științifice, întrucât ei nu stăpânesc cunoștiințele teoretice necesare. Claritatea vorbirii presupune exprimarea gândirii în care înșelesul să fie sesizat de toți elevii cu ușurință. Vorbirea copiilor se caracterizează printr-o așezare necorectă a cuvintelor în propoziție. Lecțiile de gramatică contribuie la exprimarea corectă și dezvoltarea judecății logice a elevilor prin compunerile gramaticale și la dezvoltarea vorbirii și prin îmbogățirea, precizarea și activizarea vocabularului. Rolul ilustrărilor în procesul însușirii cititului în general trebuie privit din trei puncte de vedere: al influenței educative pe care o exercită asupra elevilor, al contribuției pe care o aduc la dezvoltarea vorbirii și al măsurării în care ușurează înțelegerea sensului anumitor cuvinte. Un al rol la fel de important în vederea însușirii corecte a sunetelor, a îmbogățirii vocabularului îl are învățarea de zicători și ghicitori. Un rol important în munca instructiv-educativă din școală îl are lărgirea orizontului intelectual al copiilor de vârstă mică. Învățătorul are sarcina de a-i învăța pe copil nu numai să-și însușească o serie de cunoștințe, ci să le aprofundeze, să le sistematizeze. Dezvoltarea gândirii are o mare însemnătate pentru întregul proces de formare a personalității copilului, îl ajută să-și formeze o concepție despre lumea înconjurătoare. Gândirea se formează în procesul însușirii cunoștiințelor concrete. Folosirea materialului intuitiv, excursiile, lecțiile intuitive, orbservațiile făcute asupra naturii, asupra vieții și muncii oamenilor, lecțiile cu conținut practico-științific oferă largi posibilități pentru dezvoltarea gândirii logice a elevilor. În procesul de învățământ se realizează trecerea treptată de la gândirea concretă la gândirea abstractă. Între gândirea și vorbirea elevilor există o legătură inseparabilă. Legătura inseparabilă dintre limbă și gândire este pricipiul fundamental pe care se bazează tot studiul limbii și orice exercițiu care dezvoltă gândirea elevilor în același timp și vorbirea. Educarea gândirii corecte cere o atitudine riguroasă față de exactitate, determinare și claritate în formularea și enunțarea ideilor, atât în privința exprimării orale, cât și în privința exprimării celei scrise. Orice cunoștiință care se dă elevilor în legătură cu dezvoltarea exprimării nu se transpune pur și simplu de la învățător în conștiința elevului, ea trece printr-un proces intern de elaborare în gândirea elevului, datorită căruia devine achiziție proprie, o cucerirea sa Gândirea se sprijină necontenit pe senzații, percepții și reprezentări și dacă este ruptă de ele ea nu este în stare sa reflecte just legăturile esențiale și corelațiile dintre obiecte și procese. Exercițiile pentru dezvoltarea gândirii logice care pot fi utilizate la elevii de vârstă școlară mică sunt și cele de raportare a noțiunilor particulare la cele generale, cu alte cuvinte trecerea de la noțiunea de specie la noțiunea de gen.. Expunerea orașă și scrisă sunt de o mare importanță în dezvoltarea gândirii și vorbirii elevilor, cunoscând, pe de o parte, în faptul că asigură o ințelegere mai profundă, iar pe de altă parte, că reprezintă un exercițiu valoros pentru formarea la elevi a deprinderii unui exprimări corecte și frumoase. Expunerea orală cât și cea scrisă stimulează gândirea, sensibilitatea elevului și-i dă posibilitatea elevului să memoreze și să rețină mai bine ideea principală a textului, să construiască propoziții concrete, concise, să folosească exact expresiile care înfrumusețează vorbirea.

III.2 Importanța poveștilor asupra elevilor

Un rol important în dezvoltarea psiho-socială a copiilor îl au părinții.

Felul în care un copil se adaptează vieții sociale, felul în care se implică și participă la tot ceea ce înseamnă viață se datorează relației părinte-copil. Rolul pe care îl au părinții asupra copiilor chiar din primii ani de viață este foarte important. Atitudinea, aspirațiile părintelui vor avea un mare impact asupra dezvoltării intelectuale și sociale a acestuia. În copilărie, poveștile și basmele reprezintă un instrument important, de fapt cel mai important care este la îndemâna părinților, pentru a le fi stimulată dragostea pentru lectură, curiozitatea de a afla mai multe. Toate acestea ajută la consolidarea relației dintre un părinte și copilul său. La vârsta copilăriei poveștile sunt mijloacele principale de exprimare a ideilor, gândurilor și sentimentelor copiilor. În această etapă a vieții sunt fixate valorile principale ale vieții, copilul având posibilitatea de a se identifica cu un anumit personaj din povestea auzită sau citită. Personajele din povești ne pot oferii un model de urmat în viață. De asemenea din punct de vedere educativ poveștile au un rol important. Prin intermediul poveștilor, copilul are posibilitatea de a descoperii lumea. Lupta binelui împotriva răului, conflictele apărute în povești îi oferă copiluui posibilitatea de a diferenția aceste doua lucruri, poate învăța că dacă face bine, mereu va ieși învingător, învață de asemenea strategii pentru a se descurca în viață. Învață și să descopere lumea din jur, felul în care va trebui să acționeze în diferite situații cu care se confruntă. Stimulează dorința de cunoaștere, imaginație și creativitate a copilului. Îi permite să aibă acces la cuvinte și expresii noi, de asemenea îi permite înțelegerea unor cuvinte abstracte dezvoltând în acest fel limbajul și gândirea. Cu ajutorul poveștilor, a imaginației și a creativității copilul stabilește o legătură între lumea lui cea internă cu cea externă, permițându-i să își construiască propria viziune și imagine despre viață, despre tot ce ne înconjoară. De aceea este foarte important să îi citim copilului povești, să îl îndrumăm să citească mult, deoarece pentru el este primul pas în a cunoaște lumea în care trăiește.

III 3. Compunerile și caracteristicile lor

Compunerile dezvoltă posibilitățile elevilor de a gândi logic, de a-și îmbogății vocabularul, de a folosi în exprimarea orală și scrisă o limbă corectă și frumoasă.

Prin compuneri, elevii iși enunță ideiile, sentimentele, gândurile, impresiile lor proprii. Compunerile sunt prin aceasta legatemai mult de imaginația creatoare a elevilor, au o nuanță afectivă, ceea ce contribuie la relevarea personalității lor. Ca exerciții complexe, ele mijlocesc legătura dintre cunoștiințele de limbă și cele de lectură, precum și legătura dintre dezvoltarea gândirii și dezvoltarea exprimării. Valorificând cunoștiințele gramaticale și ortografice, compunerile contribuie la dezvoltarea autocontrolului, a capacității de a supraveghea corectitudinea formală a exprimării personale. Datorită compunerilor se mai realizează și varietatea, bogăția și expresivitatea modului de exprimare. Înlesnind trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă, dezvoltă procesele abstractizării și generalizării, gândirea logică, de unde derivă exprimarea concretă. Prin faptul că prin compuneri se dezvoltă și imaginația creatoare și aptitudinile individuale, ele au o mare importanță și un rol formativ al individualității și personalității copiilor.Constituie un mijloc însemnat de educare a elevilor, iar materialele folosite pentru ele, prin conținutul lor contribuie la lărgirea orizontului de cunoștiințe, la educarea sentimentelor morale și estetice. Compunerile sunt împărțite astefel: cele bazate pe texte literare citite, cele după tablouri și dispozitive, cele alcătuite pe baza observațiilor, cele bazate pe imaginația creatoare a elevilor care sunt împărțite astfel: compuneri cu teme date, cu subiecte date, cu cuvinte date, cu un început dat și cele prin analogie. Compunerile bazate pe texte literare citite și reproduceri ale conținuturilor unor lecții din manualele de limba și literatura română. Redarea conținutului unor texte se face nu ajutorul întrebărilor puse de către învățător. Accentul este pus pe formarea deprinderilor de alcătuire a propozițiilor, deoarece propoziția este unitatea de vorbire pe care se bazează însușirea unei exprimări clare și închegate. Elevilor li se cere să se gândească și să găsească sensul povestirii, ordonând propozițiile în așa fel încât reproducerea textului să fie logică. Compunerile după tablou se efectuează în toate clasele, fiindcă tablourile înfluențează mult mai puternic gândirea și sentimentele elevilor, trezând emoții și în același timp le stimulează imaginația creatoare. În clasele I și a II-a compunerile după tablou au o frecvență mai mare datorită particularitătilor de vârstă, gândirea având un pronunțat caracter intuitiv, iar materialul favorizează dezvoltarea senzațiilor, percepțiilor și reprezentărilor copilului. Totuși aceste compuneri solicită mult vocabularul elevului, gândirea logică spre deosebire de cele bazate pe texte literare citite. În compunerile alcătuite pe baza observațiilor, a experienței personale, elevii zugravesc fenomene ale naturii pe care le-au putut observa, ori aspecte din viața de familie, din viața școlară, evenimente sociale la care au participat direct. Compunerile individuale pot avea diferite variante din punct de vedere al temei și al conținuturilor. Sarcina didactică principală constă în antrenarea și mobilizarea capacităților cognitive și afective ale elevilor în vederea întocmirii cu concursul tuturor și sub îndrumarea cadrului didactic a planului de idei, care să satisfacă exigențe de ordin științific și artistic. Compunerile alcătuite pe baza observațiilor, a experienței personale trebuie să fie legate viața reală, trăită și simțită de elevi, trebuie să fie anticipate de acțiuni în care ei să fie puși în situația de a-și îmbogăți experiența sezorială, perceptivă și de a alege, compara și sintetiza în imagini artistice, proprietățile, relațiile, particularitățile reflectate în conștiința lor de realitate cu care vin în contact. În aceste compuneri elevii au posibilitatea să manifeste mai multă inițiativă și independență în efectuarea lucrării, spirit de observație, de inventivitate, disciplină și logică în gândire. Compunerile bazate pe imaginația creatoare în clasele a III a și a IV a au ca temă fie descrierea unor lucruri, ființe sau fenomene ale naturii sau mediul social în care trăiesc elevii, fie nararea unor întâmplări sau evenimente importante la care au participat. Învățătorul trebuie să stabilească din timp tematica compunerilor. În alegerea temelor, trebuie să se țină cont de valoarea instructiv-educativă și de vârsta elevilor pentru a trezii interesul. Tema care nu interesează, nu stimulează imaginația nu va trezi în ei emoție și nu va dezvolta gândirea. La stabilirea tematicii pentru compuneri este necesar să se țină cont de: materialul studiat la lecțiile de limba și literatira română, materialul propus elevilor pentru lectură în afara clasei, materialul predat la celelalte obiecte, fenomenele naturii, frecventarea cinematografului, a teatrului sau excursiile făcute.

III4. Metodica lectiilor de compunere

Programa școlară pentru școlile generale prevede ore speciale de compunere. Sarcina învățătorului privind întocmirea planificării constă, în primul rând în alternarea temelor prevăzute în manual cu altele, fixate de el, fără să neglijeze lecțiile consacrate discuțării compunerilor. Întocmind planificarea la compunere, învățătorul trebuie să țină seama și de planificarea lecțiilor la citire și lectură, pentru a se putea reda în proză conținutul unei poezii sau a face caracterizarea unor personaje din povestirile cunoscute anterior. Bineînțeles trebuie să existe o corelație între planificarea lecțiilor de citire, lectură și compunere. Compunerile planificate pot fi orale sau scrise. Cele orale trebuie să preceadă pe cele scrise de același gen, pe care le pregătesc. Compunerile orele se pot planifica numai la clasa I atâta timp cât elevii nu stăpânesc elementele de bază ale limbii scrise. Pentru clasa a III a: compuneri după ilustrații sau tablouri, cu un plan alcătuit în colectiv sau fără plan, dar cu o pregătire a vocabularului, compuneri cu teme din viața înconjurătoare, după un plan alcătuit în clasă, compuneri bazate pe texte literare citite, compuneri cu un început dat de învățător, compuneri cu cuvinte date ca punct de sprijin, compuneri după un subiect dat de învățător, cu un plan alcătuit, în prealabil în colectiv, descrierea unei ființe sau a unui lucru după întrebările învățătorului, compuneri prin care se fac comparații între două ființe sau lucruri, după un plan alcătuit în colectiv sau după întrebări. Pentru clasa a IV a se repetăo serie de teme de compuneri din clasa a III a, însă cu un material mai complex și după un plan alcătuit în cele mai multe cazuri independent, dar cu o pregătire prealabilă. Formele de compunere sunt următoarele: rezumatul unor lecturi cunoscute, descrierea unor personaje fie din memorie fie din lecturile cunoscute, trecerea unui dialog în compunere, redarea în proză a conținuturilor unor poezii, alcătuirea unui bilet si complecatrea formularului C.E.C. Eșalonarea categoriilor de compuneri urmează o linie succesivă și ascendentă, atât în ceea ce privește creșterea complexității temelor, cât și a dezvoltării progresive a priceperilor și deprinderilor de muncă independență. Învățătorul trebuie să realizeze prin organizare si desfășurare următoarele: la clasa prin întrebările puse, să urmărească exprimarea corectă si concise, apoi deprinderea de a se exprima oral unele observații sau întâmpări din viața lor. De asemenea elevii trebuie să capete deprinderea de a face expuneri după povestiri auzite sau citite și mici compuneri orale sau scrise după ilustrații sau sub forma unor răspunsuri la anumite întrebări. La clasa a III a, elevii trebuie să știe să reproducă pe scurt cele citite și să rețină esențialul. Învățătorul trebuie să-i familiarizeze cu elementele componente ale unei compuneri și să-i deprindă cu dozarea materialului pe care vor să-l expunăîn scris. Propozițiile să fie clare, simple iar cuvintele să nu se repete. Trebuie de asemenea să-i obijnuiască să distingă ceea ce este important sau secundar într-o povestire. La clasa a IV a, se cere elevilor să facă atât compuneri orale cât și scrise cu personificarea obiectelor neînsuflețite, descrieri pe baza observării însușirilor ființelor și lucrurilor, caracterizări ale personajelor din lecturile făcute. Tot în lecțiile de compunere elevii vor învăța să alcătuiască biletul și să completeze formularul C.E.C. În desfășurarea sistematică a lecțiilor de compunere, învățătorul va readuce în mod treptat contribuția lui în pregătirea lucrărilor, dându-le astfel elevilor posibilitatea din ce în ce mai mare de a lucra independent. O altă problemă pe care o ridică organizarea lecțiilor de compunere este aceea a gradării conținutului acestei activități în funcție de vârsta copiilor și de nivelul lor de pregătire. Se ține cont de cerințele programei și de situația reală , de ceea ce pot pricepe și efectua copii din fiecare clasă, precum și de completarea unor goluri, datorită lipsei de pregătire. Prin gradarea activității de formare a deprinderilor și priceperilor de a compune se înțelege eșalonarea cunoștiințelor și a diverselor exerciții de compunere potrivit cu puterea de înțelegere a elevilor, cu dezvoltarea lor intelectuală, cu cunoștiințele dobândite în școală și în viață. În gradarea lecțiilor de compunere, se va ține seama de felul compunerilor care pot fi cerute elevilor, de temele alese pentru a fi dezvoltate, de modalitatea de realizare a unei compuneri și chiar de volumul compunerilor. Se poate stabili și în felul compunerilor o ierarhie care va ține seama de posibilitățile de realizare și de cunoștiințele teoretice ale elevilor. Compunerile bazate pe ilustrații sau tablouri pot fi ușurate efectuate de către elevii claselor I și a II a, chiar și a III a, cărora materialul intuitiv le este de folos, fiindcă suplinește unele cunoștiințe generale despre viață, care le lipsesc elevilor și fiindcă îi ajută să-și fixeze atenția încă nestabilă și dispersată, fiind în plină concordanță cu gândirea lor concretă. Compunerile care constituie aplicații la noțiunile de teorie literară: folosirea unui anume mod de expunere, portretul, caracterizările de personaje se vor programa în clasa a IV a, după ce elevii au dobândit cunoștiințele necesare. Gândirea are inițial un pregnant caracter intuitiv. Spre a o antrena pe calea abstractizării este nevoie de o experiență sezorială dirijată. Elevii învață treptat să se detașeze de concret, să pună în corelație o componență a obiectului cu alta și să desprindă legăturile esențiale dintre obiecte, să judece. Deci învățătorul trebuie să țină seama de de cerința trecerii de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la ușor la greu. A trece de la simplu la complex, de la ușor la greu înseamnă a expune cunoștiințele gradat trecând de la fapte concrete la generalități, de la generalități mai simple la generalități mai complexe, lărgind și adâncind necontenit cercul de cunoștiințe ale elevilor. La compunerile după tablou sau ilustrație, se cere spre exemplu la clasa I: Povestiți ce vedeți în fiecare ilustrație; la clasa a II a: Priviți ilustrațiile și povestiți cum se poartă școlarul; la clasa a III a: Alcătuiți o compunere în legătură cu tabloul de mai sus; iar la clasa a IV a: Descrieți tabloul. În organizarea lecțiilor de compunere trebuie să ținem seama și de volumul compunerilor care diferă de la o clasă la altă, deoarece cunoștiințele, vocabularul, puterea de imaginație cresc pe măsură inaintării în vârstă a elevilor. O altă preocupare pentru învățător este atunci când iși pregătește lecțiile de compunere, alegerea și folosirii materialului intuitiv. Majoritatea lecțiilor de expunere-compunere desfășurate cu elevii din clasele I-IV trebuie să fie însoțite și de un material intuitiv. Rolul lui în procesul de cunoaștere este determinat de particularitățile elevilor de vârstă școlară mică. O particularitate a atenției școlarului mic este instabiliatatea, care se manifestă mai ales față de obiectele invariabile sau puțin variabile. La lecții învățătorul trebuie să orezinte materialul intuitiv posibil, într-o formă interesantă și vie. Adesea atenția elevilor mici este abătută de unele aspecte, asociații neesențiale, întâmplătoare, dar interesante și captivante pentru ei, provocate chiar de ei însuși materialul expus de către învățător la lecție. La începutul școlarizării, gândirea copilului are incă un promunțat caracter intuitiv, fiind orientată spre rezolvarea problemelor concrete care apar în cursul activității. Trecerea de la gândirea concretă la cea abstactă este un important salt calitativ care se produce spre sfârșitul vârstei școlare mici. Școlarul mic memorează mai bine imaginile, obiectele și fenomenele concrete( forma, culoarea lucrurilor, figurile personajelor, faptele, evenimentele) și reține mai ales povestirile, descrierile concrete bazate pe imagini intuitive și cu rezonanță emotivă. Materialul utilizat pentru lecțiile de compunere are un caracter foarte variat, de la câteva ilustrații la un tablou, de la complementarea naturii la o descriere literală, de la un diafilm la disc, de la aparatul de radio la televizor. Materialul intuitiv cel mai mult solicitat la clasele I, aII a și a III a este ilustrația și tabloul. Ilustrațiile și tablourile servesc la înțelegerea și claritatea expunerii și dirijarea gândirea logică în efectuarea compunerilor. Un alt tip de material intuitiv pentru lecțiile de compunere, care își găsește o largă aplicare în clasa a IV a, este textul literar folosit ca model, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al intocmirilor. Lectura basmelor și poveștilor contribuie la educația morală a elevilor. Pe lângă faptul că ele mai contribuie la dezvoltarea limbii și gândirii, copilul sesizează construcția limbii, frumusețea și expresiile ei plastice. Excursiile și vizitele didactice constau în observarea și studierea obiectelor și fenomenelor în condiții naturale, ele au ca scop pregătirea inițială a elevilor, pentru efectuarea unei compuneri. Majoritatea materialelor trebuie cunoscte de către elevi în momentul cautării ideilor care vor forma conținutul compunerilor. Formele cele mai obișnuite de îmbinare a explicației învățătorului cu mijloace intuitive și demonstrative sunt: prima formă care poate fi considerată aceea în care mijloacele intuitive sunt izvorul cunoștiințelor despre aspectul exterior al obiectelor, iar învățătorul prin cuvântul lui concretizat în întrebări orienteză procesul observației. A doua formă de îmbinare a cuvântului învățătorului cu mijloace intuitive este aceea ăn care mijloacele intuitive servesc ca punct de sprijin pentru efectuarea unei compuneri. A treia formă este aceea în care materialul demonstrativ se folosește dupa expunerea noilor cunoștiințe pentru a le ilustra și concretiza mai bine. Metodele cele mai folosite în lecțiile de compunere sunt: conversația, demonstrația, povestirea, observația, exercițiile, folosirea manualului și cu alte cărți. Conversația constă în discuțiile purtate între învățător și clasă, având scopul de a stimula la elevi spiritul de observație, de a le readuce în minte cunoștiințele dobândite anterior, de a le dezvolta gândirea logică și de a le crește potențialul imaginației. În grupa compunerilor după tablou sau ilustrații, conversația se folosește cu scopul de a se dezvălui elevilor conținutului adânc al operei plastice, aflat dincolo de desen și culoare. Cu spijinul conversației, elevii sunt ajutați să înțeleagă subiectul și să pătrundă atmosfera creată de artist în opera sa. În compunerile alcătuite pe baza observațiilor și a experienței elevilor, conversația se face cu scopul de a sugera tema, planul povestirii și ce ar putea să scrie, spre a nu-i pune într-o situație foarte grea, neștiind despre ce să povestească. În compunerile bazate pe imaginația creatoare a elevilor, metoda conversației își găsește o aplicație mai restrânsă, totuși învățătorul nu se poate dispensa de ea. Demonstrarea este metoda de îmbinare a povestirii, explicației sau conversației cu prezentarea, descrierea și explicarea unui material intuitiv și demonstrativ. Ajută la cunoașterea și pătrunderea materialului care este necesar pentru compunere. Observarea se folosește și în cadrul lecțiilor de compunere, organizându-se lecții prin intermediul cărora elevii să observe, organizat sau independent, fenomenele în condițiile lor naturale de manifestare. În clasa a II a având de efectuat cu elevii lecția de compunere intitulată „ A sosit primăvara în pădure”, învățătorul nu se rezumă numai la ilustrația din carte, ci organizează o excursie într-un parc sau o pădure pentru a observa anumite schimbări petrecute în natură în anotimpul primăvara. În cadul unor lecții de compunere care se fac în legătură cu conținutul unor texte literare citite, se poate folosi povestirea conținutului de către învățător.Povestirea , indeplinind condițiile didactice necesare, stimulează gândirea și suscită emoții pozitive în conștiința elevilor. Contribuie la formarea deprinderilor și priceperilor de exprimare. Pentru compunerile cu un caracter creator sunt utile exercițiile de compunere orală, mai ales atunci când este vorba despre de povestirea unei întâmplări trăite de elevi sau de descrierea unor locuri sua lucruri văzute de ei. Metodele de verificare și explicare a cunoștiințelor elevilor sunt folosite egal și-n compunerile orale dar și în cele scrise. Pentru reușita unei lecții de compunere, învățătorul nu își va fixa o singură metedă, el va chibzui care dintre motode se pot îmbina mai armonios și pot crea cele mai accesibile condiții pentru succesul lecției. Compunerile efectuate cu elevii din clasele I-IV se pot clasifica după forma de elaborare în compuneri orale și scrise. Activitatea pentru alcătuirea compunerilor colective se desfășoară în felul următor, pentru clasa a III a: fixarea temei compunerii, care poate fi sugerată de învățător sau propusă de elevi, dezvoltarea subiectului temei de către elevi, alcătuirea planului povestirii în colectiv, elaborarea orală a povestirii pe etape,conform planului, scrierea propozițiilor pe tablă după plan, citirea povestirii de către elevi și copierea ei pe caiete. Prin compunerea individuală se înțelege redactarea personală a lucrării de către elevi, pe baza unui plan dat sau alcătuit în colectiv. Ele contribuie la formarea stilului personal al elevilor, le stimulează activitatea individuală, învățându-i să aleagă materialul necesar, să-l sistematizeze, să dispună ideile într-o anumită ordine și să le expună într-o formă corespunzătoare. Elevii din clasele a III a și a IV a învață să facă rezumatul unei lecturi, diferite descrieri, caracterizarea unor personaje, să redea în proză conținutul unei poezii, să treacă un dialog în povestire. Rezuumatul este povestirea pe scurt a conținutului lecturilor din clasă și din afara clasei, fiind cea mai elementară formă de reproducere. Compunerile speciale în care li se cere elevilor să facă o caracterizare a unui personaj sunt recomandate numai în clasa a IV a. Dar pentru a forma deprinderea și priceperea elevilor de a caracteriza faptele și atitudinea unor personaje din lecturile cunoscute, se poate cere încă din clasa I să-și spună părerea în legătură cu diferitele personajele pe care le-au văzut filmate cu aparatul de proiecție, la cinematograf sau la televizor. Caracterizarea personajelor nu se face independent, ci numai sub conducerea învățătorului, care își va pregăti din timp întrebările. Activitățile menite să formeze priceperile de a compune se vor efectua în lecțiile speciale, au ca scop formarea unor deprinderi tehnice necesare oricărei compuneri și anume: aspectul grafic și estetic al compunerilor, structura compunerilor, etapele elaborării unei compuneri. Învățătorul alcătuiește un model pe baza căruia elevii vor observa în ce constă așezarea în pagină și care sunt părțile unei lucrări scrise. În aceeași lectie se discută fie un fragment copiat dintr-o povestire, fie textul din manual și se desprind ideile sau momentele importante. Elevii sunt apoi puși să observe și să constate că pentru fiecare idee importantă s-a folosit un alineat, ajungând la concluzia ca ele sunt obligatorii în orice lucrare scrisă a elevilor, deoarece înfățișează grafic desfășurarea gândirii celui ce scrie. Tot în primele lecții de compunere sunt îndrumați și familiarizați cu structura compunerilor. Într-o lecție de citire special destinată acestui scop, pentru structura ei clară, prin conversație, se ajunge la concluzia ca ideile desprinse din lectură, după natura și restul lor, se grupează în trei mari părți: introducerea, cuprinsul și încheierea. Tot pe baza observației și prin conversație se constată proporționarea acestor trei părți, ajungându-se la concluzia că introducerea și încheierea sunt strânse în doua-trei idei, iar cuprinsul care reflectă esențialul temei, acoperă cel puțin dublu celorlalte părți la un loc. Pentru a-i deprinde pe elevi cu procesul de elaborare a compunerilor, sunt necesare lecții speciale de îndrumare asupra etapelor acestui proces: invenția adică aflarea și adunarea ideilor, dispozițiunea, organizarea ideilor într-un plan și stilizarea, redarea ideilor într-o formă corectă și coerentă. Prin discuții despre ce ar trebui să cuprindă compunerea, răspunsurile elevilor se scriu pe tablă și în caiete. Se ajunge la o îngrămădire informală de idei (invențiunea) care reclamă rânduirea lor într-un plan (dispozițiunea) grupându-le în cele trei părți ale compunerii. Numai după aceasta se trece la dezvoltarea ideilor în propoziții și fraze, adică la stilizare. Concluziile unei astfel de lecții constau în sublinierea necesității de a parcurge cele trei etape și în cunoașterea specificilui activiății în fiecare etapă. După asigurarea unui minimum teoretic în legătură cu lecțiile de formare a priceperilor de a compune, urmează activitatea de exersare, de pregătire și redactare a tipurilor de compunere. Deprinderea elevilor din clasele I-IV de a alcătui compuneri frumoase formează și în cadrl lecțiilor de discutare a lucrărilor în care, după ce au fost cercetate de învățător, au fost relevate toate părțile pozitive și toate lipsurile. Analiza compunerilor efectuate de elevi se poate face în două feluri: învățătorul ia acasa lucrările sau lucrările sunt supuse discuției în clasă, arătând lipsurile cât și calitățile lor, motivând aprecierile făcute. Prin analiza lucrărilor, învățătorul mai urmărește dacă elevii și-au însușit bine tipul compunerii redactate, dacă au cunoștiințe suficiente de știință, literatură, artă, dacă au un vocabular bogat și-l pot folosi corect, dacă cunosc și aplică regulile gramaticale și ortografice studiate, dacă au aptitudini literare și în ce măsură personalitatea lor se vădește în felul cum gândesc și cum se exprimă. O condiție esențială pentru succesul lucrărilor efectuate de elevi este dozarea subiectului pe baza timpului disponibil: să nu ceară elevilor să dezvolte subiecte largi, vaste, generale în 12-15 minute, pentru că astfel de teme însumă cele mai multe greșeli de fond și formă. O altă condiție este stabilirea calmului în clasă, înlăturarea emoțiilor și a oricărei tulburări. Inainte de începerea compunerii elevul trebuie să aibă clar în minte temma pe care o va dezvolta, în acel moment să nu fie preocupat decât în felul cum să exprime ceea ce și-a propus în scris. Pentru a se putea aprecia just o lucrare, se citește o dată când se urmărește fondul de idei și se fac observările neceasare, iar a doua oară, citind lucrarea, învățătorul trebuie să fie preocupat de forma de exprimare și calitatea scrisului, înțelegând prin aceasta stilul, vocabularul, ortografia și punctuația. Corectând lucrările, se scot într-un caiet toate observațiile care se vor folosi în clasă, pe de o parte greșelile prinvind conținutul, de altă parte greșelile privind forma. La aprecierea lucrărilor nu se poate ține cont numai de numărul greșelilor , ci și de caracterul lor și de calitatea temei în ansamblu. Procedeele de corectare a greșelilor variază după categoriile de vârsta elevilor și chiar după nivelul clasei. Fișele individuale arată în ce măsură a progresat clasa în general și fiecare elev în particular, ce deficiențe mai sunt de înlăturat.

Capitolul IV: Activitatea de cercetare a creativității școlarului mic, clasa a-III- a

IV.1 Scopul cercetării

Stimularea creativității asigură formarea unei gândiri mai ample, mai diversificate, iar prin modelele folosite stimulează implicarea activă și bineînțeles deplină, dar și psihică și fizică. Se manifestă atât individual cât și colectiv, ajutând elevii în procesul instructiv-educativ.

IV.2 Obiectivele cercetării

Se vor utilize tehnici și metode pentru reușirea determinării obiective a nivelului elevilor

Se va încerca determinarea nivelului la disciplina Limba și literature română a elevilor

Se vor înregistra și compara rezulatele care au fost obținute de elevii implicați în cercetare

Se introduce metode și tehnici pentru dezvoltarea și stimularea creativității

Se concretizează rezultatele și se vor spune concluziile

IV.3 Ipoteza

Dacă folosesc metode de stimulare și dezvoltare în ceea ce privește creativitatea, atât individual, cât și în grup, pentru orele de limba și literatura română, axându-mă pe povești și compuneri pot creea o atmosferă plăcută de lucru. Toate acestea mă vor ajuta în încercarea de a-i determina pe elevi să își dezvolte vocabularul, exprimarea scrisă și orală, să își dezvolte de asemenea gândirea creatoare, originală.Toate acestea îi vor ajuta atât la școală, în cadrul diferitelor activități, cât și în afara școlii pe tot parsursul vieți să aibă o viziune proprie asupra fiecare probleme și să o rezolve cu ajutorul unei idei originale. Dezvoltarea și stimularea creativității îi ajută de asemenea să poarte discuții libere pe diferite domenii, le dezvoltă modul de a gândi, gândirea, memoria și bineînteles imaginația. Aceste lucruri despre care am vorbit ajută la dezvoltarea trăsăturilor frumoase și pozitive ale copiilor, la dezvoltarea personalității, obiect important pentru creșterea armonioasă a unui copil.

IV.4 Variabilele cercetării

Variabila independentă- Folosirea metodelor interactive pentru dezvoltarea și stimularea creativității. Acestea ar fii: ciorchinele, cubul, rețeaua personajelor, cadranele, explozia stelară, pălăriile gânditoare, știu-vreau să știu- am aflat, eseul și jocul didactic. Sunt folosite și alte tehnici de dezvoltare și stimulare a creativității.

Variabila dependentă- Aici este vorba despre: Deprinderile de dezvoltare și stimulare ale creativității/ Felul în care au avansat și cât au avansat/ Felul în care gândesc și se comportă la nivel social/ Gradul în care elevii se implică în activități, în timpul orelor/ Felul în care anticipează și se adaptează metodelor interactive/ Modul în care se comportă în timpul actului de predare, învățare, evaluare și autoevaluare.

IV.5 Coordonatele majore ale cercetării

IV.5.1 Locul de desfășurare: Cercetarea s-a desfășurat la Școala gimnazială Zau de Câmpie.

IV.5.2 Perioada: Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 4 luni, intre 21 septembrie 2015 și 21 decembrie 2015.

IV.5.3 Eșantionul de copii:

Eșantionul experimental: Clasa a III a A, Școala gimnaziala Zau de Câmpie, format din 26 de elevi, 10 băieți și 16 fete.

Eșantionul de control: Clasa a III a B, Școala gimnazială Zau de Câmpie, format din 22 de elevi,12 băieți și10 fete.

IV.5.4 Eșantionul de conținut:

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Disciplina: Limba și literatura română

Clasa: a III a B

Unitatea de învățare:Obiceiuri și tradiții

IV.6 Metodologia cercetării

Pentru a confirma sau infirma ipoteza de la care am plecat, m-am ajutat de un sistem format din:

Metoda anchetei

Autoobservației

Observarea sistematică

Metoda experimentului, care este format din trei etape: constativă, experimentală și finală.

IV.6.1 Metode și tehnici folosite pentru dezvoltarea și stimularea creativității folosite în etapa experimentală la limba și literatura română:

Brainstorming-ul

La început am folosit această metodă, la unitatea de învățare elevii au fost puși să spună la ceea ce se gândesc ei, ceea ce simt( tristețe, bucurie, frig, cald, etc) când aud cuvintele tradiții și obiceiuri.

Ciorchinele:

Aceasta am folosit-o la unitatea de învățare ,, Tradiții și obiceiuri,, pentru a sistematiza ortogramele ia/ i-a/ iau/ i-au.

Cubul

În cadrul lecției ,, Iarna pe uliță,, de George Coșbuc, elevii au avut de rezolvat următoarele exerciții:

Descrie anotimpul iarna

La ce te duce cu gândul când auzi cuvântul ,,iarnă,,

Analizează rolul copiilor în această poezie

Găsiți comparații între următoarele cuvinte: iarnă, fulgi, vant, sanie, nori, năzbâti

Completează spațiile lipsă cu cuvintele potrivite:

A început de ieri să ….

Câte-un …, acum a stat.

Norii s-au mai …….

Spre apus, dar stau ……..

Peste……. .

Explică semnificația titlului.

Pălăriile gânditoare

Această metodă a fost folosită în cadrul lecției: În ajunul Crăciunului de Alexandru Vlăhuță

Pălăria albă este cea care ne oferă informații- Povestește pe scurt

Pălăria galbenă este cea care ne oferă beneficii- Găsește alt final

Pălăria verde este cea care ne pune să găsim alte idei care ar fi potrivite

Pălăria albastră este cea care pune întrebări având ca scop clarificarea unor idei neînțelese

Pălăria roșie este cea care ne va spune cum se simte cel care citește această povestire

Pălăria neagră este cea care ne arată ce este greșit, asta dacă este ceva greșit

Cadranele

Pentru această metodă am folosit fișe de lucru, care au fost împărțite în patru cadrane, lecția ,,Pomul de Crăciun,,. Fiecare dintre cele patru cadrane va avea câte o cerință.

Care sunt ideile cele mai importante/ principale

Alcătuiți enunțuri cu: sau și s-au

Redă textului un alt titlu

Desenează pomul tău preferat de Crăciun

Explozia stelară

Această metodă a fost folosită în cadrul lecției ,, Socoteala,, de Alexandru Vlăhuță, unde elevii au fost puși să formuleze alte întrebări pornind de la întrebarea scrisă pe steluță.

Unde?

Când?

Cine?

Ce?

De ce?

Știu-vreau să știu- am învățat

Această metodă am folosit-o în lecția ,, Amintiri din copilărie,, de Ion Creangă, cerând elevilor să scrie la rubrica știu, ceea ce știu despre autor, la a doua rubică să scrie ce ar vrea să afle despre el, iar la a treia rubrică să scrie ceea ce au aflat despre autorul Ion Creangă.

Jurnaul dublu

După studierea textului liric ,, Gerul,, de Vasile Alescandri, pentru a putea surpinde tabloul existent în acel text, am ajuns la concluzia că această metodă este cea mai potrivită pentru a face acest lucru.

Cvintetul

Această tehnică a fost folosită pentru a realiza feed-back-ul gândurilor, ideilor, sentimentelor, trăirilor, convingerile elevilor dar și pentru a putea caracteriza un personaj întâlnit în textele literare.

Instrumente de cercetare

Pentru a avea informațiile necesare în legătură cu personalitatea elevilor, nivelul acestora vizavi de cunoștiințe, de comportamente, de gradul de implicare am folosit următoarele:

Teste

Fișe de lucru

Chestionarul

Jocul didactic

Am ales să folosesc și această metodă deoarece jocul didactic este oarecum o trecere de la jocul propriuzis, la învățare. Pentru copii cea mai bună metodă prin care pot învăța mult mai ușor este jocul. De aceea prin joc putem stimula și dezvolta dorința unui elev de a învața mai mult fiindcă este ceva ce îl atrage.

Exemplu: ,,Cuvântul buclucaș,, – aici copiilor le este interzis să folosească un anumit cuvânt. Li se adresează câteva întrebări, iar ei vor formula răpunsul fără a folosi cuvânt pe care nu ai voie să îl folosească. Cuvântul poate fi soare.

Întrebări: 1. Cum este vremea afară?

2. Cum ar fi cea mai frumoasă zi din vară pentru voi?

3. Cu ce asociați culoarea galben?

4. Cum ar fi o zi fără lumină?

Acest joc are ca scop dezvoltarea gândirii creatoare a copiilor dar și dezvoltarea vocabularului.

Un alt joc ar putea fi tot sub formă de întrebări dar formulate astfel:

Cine sunt eu?

Ce știu despre mine?

Ce știu ceilalți despre mine?

Oare pot devinii altfel decât sunt în acest moment?

Eu spun una, tu spui multe.

Dacă așa nu e, atunci cum este?

Pot eu schimba ceva?

E bine sau rău ceea ce fac?

Alte tehnici de stimulare si dezvoltare a creativității pe care le-am folosit sunt: jocurile de rol, povestea, compunerile, dialogul, schimbarea finalului unui text, schimbarea titlului unui text. Toate acestea au avut rolul de a-i pune pe elevii în diferite situați, fiind nevoiți să își folosească imaginația și creativitatea.

Un dialog între ei și Nică

Un dialog între ei și Moș Crăciun

Un dialog între Moș Crăciun și renii lui

O povestioară despre un brad și un om care a mers în pădure să îl taie

O compunere despre întâlnirea lor cu o zână

Având în vedere că sa parcurs o unitate de învățare într-un mod activ și interactiv, la clasă a avut loc o scurtă recapitulare, fiind însoțită bineînțeles de un test final.

Rezulatele obținute au fost comparate, iar în urma comparării acestor rezultate constat că este un progres în ceea ce privește procesul instructiv-educativ, fapt pentru care am încă un motiv în plus pentru a-mi continua procesul început.

De asemenea relațiile dintre elevi s-au îmbunătățit, există o mai bună colaborare și o mai mare responsabilitate în ceea ce privește munca în echipă. Elevii manifestă un grad de interes mult mai ridicat, sunt mult mai deschiși în ceea ce privește o activitate, deoarece au posibilitatea de a se exprima liber, își pot expune opiniile fără a fi criticați deoarece asta simt ei. În acest fel ei au mai multă încredere în ei, fiindcă în acest fel pot spune tot ceea ce gândesc, felul în care văd ei anumite lucruri, sau simt anumite trăiri, fără a mai trăi cu acea teamă că ar putea fi luați în derădere sau criticați.

IV.7 Etapele cercetării

IV.7.1 Etapa constativă

Pentru început am să prezint un proiect de lecție, această lecție va fi susținută înainte de a se da testul inițial, având ca scop reamintirea elevilor tot ce are legătură cu tradițiile și obiceiurile din anotimpul iarna.

Proiect didactic

Unitatea de Invățământ: Școala gimnazială Zau de Câmpie

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Obiectivul: Limba si literatura română

Clasa: a III a

Susținătoare: Zurgalău Simona- Tania

Subiectul: Iarna

Tipul lecției: De insușire a cunoștiințelor și dezvoltarea creativității

Locul desfășurării: Sala de clasă

Timp: 50 de minute

Obiectivele operaționale:

O1- Să citească corect, expresiv, respectând intonația

O2- Să răspundă întrebărilor din text

O3- Să găsească expresi frumoase despre anotimpul iarna

04- să realizeze o compunere cu ajutorul întrebărilor de pe cub

O5-să participe activ la oră

Strategiile didactice:

– Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, cubul

-Forme de organizare: pe grupe, frontal, individual

Scenariul didactic

Cu ajutorul acestei etape imi voi putea da seama de nivelul de început existent la momentul experimentului. Testul acesta are rolul de a pune în prim plan originalitatea și creativitatea elevilor.

Test inițial:

Data: 21.09.2015

Clasa: a III a A, a III a B

Obiectul: Limba și literatura română

Subiectul: Un început de iarnă…

Scopul: Cunoașterea creativității elevilor

Alcătuiește câte doua propoziții cu sensul opus al cuvintelor: zâmbet, educat, învață

( 1p)

………………..

………………..

………………..

…………………

Completează spațiile punctate cu cuvintele potrivite. (1p)

Din …………. iarna cumplita cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene de ………… adunate-n ……. grămadă,

Fulgii……., plutesc în ……. ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de …….. pe ai țării umeri dalbi.

Schimbă cuvintele subliniate din următorul text cu altele asemănătoare: (1p)

Drumurile-s troiene,

Noaptea vine, gerul crește…

Cu urechile ciulite

Iepurașul se grăbește.

Explică sensul cuvintelor subliniate: (1p)

Uite o broască pe lac.

El are un vin foarte bun.

Scrie pe scurt următorul text: (1p)

Pentru a treia oară întâlnesc azi pe bătrâna asta cu doi copilași de mână. Ce slaba-i săraca și de-abia merge. E îmbrăcată într-o haină toată petecată și-n picioare târâie niște șoșoni de mult purtați. Copiii, gătiți în haine de căpătat, palizi la față, se uitau cu ochii mari la vitrinile care erau pline de jucarii.

Realizează o scurtă compunere pornind de la următoarele întrebări: (4p)

Oare fulgii de nea pot dansa? Pot ei organiza un concurs de dans?

( Găsește un titlu compunerii)

Corectarea compunerii se va face în felul următor:

Titlul compunerii- 0.25p

Așezarea corectă în pagină- 0.25p

Respectarea introducerii,cuprinsului și încheierea 1 p

Menținerea unor acțiuni într-o ordine normală 1p

Folosirea expresiilor 1p

Scrisul citeț 0.25p

Scrisul corect 0.25p

Tansformarea punctelor în calificative:

9 puncte- Foarte bine (FB)

7 puncte- Bine ( B)

5 puncte- Suficient ( S)

Interpretarea rezultatelor obținute în urma efectuării testului, ținând cont de ceea ce au realizat elevii, de observarea sistematică, de rezultate, din discuțiile cu doamnele învățătoare am ajuns la cocluzia ca nu există mari diferențe între cele doua eșantioane.

IV 7.2 Etapa experimentală

Pe parcursul aceste etape am pus accent pe folosirea și utilizarea metodelor și tehnicilor de stimulare și dezvoltare a creativității. De asemenea am încercat și a promova activitățile interactive. Fiecare metodă utilizată, a fost puțin transparentă, în acel fel i se va putea vedea esența și tot ceea ce ține de acea metodă pentru ca fiecare elev să îi poate cunoaște utilitățile și în alte situați în afară de ceea ce au prezentat. Ceea ce urmăresc este creerea unui mediu plăcut pentru dezvoltarea creativității, evitarea unor factori care conduc la blocajele creativității, iar dacă apar unele blocaje să pot face ceva pentru a trece peste ele, iar copilul care a întâmpinat unele blocaje să nu se închidă în el, să ii dau oportunitatea de a-și pune în valoare gândirea creatoare.

În această perioadă am folosit diverse exerciții precum:

Jocuri pentru dezvoltarea și stimularea creativității

Jocuri pentru dezvoltarea fluidității

Jocuri pentru dezvoltarea originalității

Jocuri

Acestea jocuri au posibilitatea de a le dezvolta copiilor imaginația și gândirea creatoare folosindu-se de tot ceea ce au pus în față de către cadrul didactic.

1. Utilizarea ,,Ce poți face cu…?”

Desfășurare: li se cere copiilor să enumere cât mai multe utilizări ,,neobișnuite” pentru diverse obiecte . Exemplu: ,, Ce poți face cu un cui? ” (Posibile răspunsuri: se scriu pe o piatră, să desfac un nod, să-l încălzesc și apoi să-l țin în mâini, când acestea sunt reci, să-l pun semn de ținut minte, să-l pun într-un muzeu, să cânt cu el la chitara )

2. Utilizarea ,,Ce nu poate să fie…?”

Desfașurare: li se cere copiilor să spună ce nu poate fi un obiect prezentat, de exemplu ,,Ce nu poate fi un umeraș?”. Exercițiul seamănă cu primul descris mai sus, dar este mai accesibil și se pot obține mult mai multe răspunsuri, într-un timp mult mai scurt. Din toate răspunsurile date, li se cere ulterior celorlalți să numească pe cele care nu le-au ,,trecut prin cap” și se face o selecție a celor mai neașteptate, deci cele care presupun o imaginație creativă foarte mare. De exemplu: un umeraș nu poate fi oglindă, soare, pantofi, pâine.

3. Analogia: ,,Cu ce seamană…?”

Desfașurare: exercițiul se poate aplica numai cu prezentarea unui obiect si, fără explicații, se cere copiilor să spună cu ce alte obiecte sau plante, animale seamană. Exemplu: se arată o sfoară groasă, așezată ondulat.(Posibile răspunsuri: cu un șarpe, cu un pârâu, cu un tren, cu coada pisicii).

4. Modificarea: ,,Aceeași figură în alte chipuri” sau ,,Schimbă forma, dar nu pierde nimic!”

Desfașurare: se dă copiilor un portret taiat în mai multe bucați și li se cere să-l refacă în alt mod decât cel inițial. Același lucru se poate face cu imaginea unui animal, plantă sau obiect. Se insistă pe evitarea refacerii imaginii, ci numai pe crearea uneia noi, oricât de ,,impresionant” ar fi rezultatul.

IV.7.3 Etapa finală

Acestă etapă constă în evaluarea ambelor clase, o evaluare finală, identică.

La fel cum am procedat la testul inițial voi proceda si la testul final. Prin urmare voi prezenta un proiect de lecție susținut la oră inaintea efectuării evaluării.

Proiect didactic

Unitatea de Invățământ: Școala gimnazială Zau de Câmpie

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Obiectivul: Limba si literatura română

Clasa: a III a

Susținătoare: Zurgalău Simona- Tania

Subiectul: ,,O furnică” de Tudor Arghezi

Tipul lecției: De insușire a cunoștiințelor și dezvoltarea creativității

Locul desfășurării: Sala de clasă

Timp: 50 de minute

Obiectivele operationale:

O1- să citească corect, fluent, expresiv și conștient poezia

O2- să numească intamplarea surprinsă în text

O3- să identifice activitatea furnicii

O4- să formuleze enunțuri cu noile cuvinte din text

O5- să identifice idei, sentimente atât ale furnicii cât și ale autorului

O6- să se exprime cât mai clar

Strategii didactice:

Metode si procedee: conversația, explicația, exercițiul atât oral cât și scris, învățarea prin descoperire, cubul.

Forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe

Demersul didactic

Scopul acestui proiect de lecție este dezvoltarea și stimularea creativității, cu ajutorul poeziei ,,O furnică,, de Tudor Arghezi. În acest proiect am folosit metode și procedee didactice urmărind felul în care elevii reacționează la acestea, încercând obținerea rezultatul dorit cu ajutorul testului final care urmează să fie dat.

Test final

Data: 21.12.2016

Clasele: a IIIa A, a III a B

Obiectivul: Limba și literatura română

Subiectul: Oare sunt eu creativ?

Scopul: Cunoașterea creativității elevilor

Scrie cuvinte care să înceapă cu fiecare literă din cuvintele următoare: soare, nori, fulg. (2p)

Caracterizează anotimpul iarna și primăvara folosind caracteristicile specifice și apoi compară aceste două anotimpuri. (2p)

Selecteză din textul dat substantivele și adjectivele, iar apoi trece-le la numărul plural și alcătuiește propoziții cu ele. (2p)

,,Hărnicuța albină,

Strânge zahăr din grădină,

Din fiecare floare frumoasă

Să facă miere îndată,, .

Găsește zece cuvinte care să definească obiceiurile Crăciunului. Folosește acele cuvinte pentru a realiza o povestioară. (2p)

Pentru cele zece cuvinte găsite la exercițiul anterior găsește o rimă. (3p)

Asociază câte o acțiune făcută de om pentru următoarele cuvinte: (2p)

Soare

Zăpada

Sania

Norii

Vântul

Fetele să se transforme în personajele lor preferate, băieții la rândul lor să facă acest lucru. Scrieți în câteva rânduri felul în care a-ți vrea să arătați, ce puteri a-ți avea și cum a-ți folosi acele puteri. (7p)

Nota se va da în funcție de originalitatea fiecăruia.

Corectarea compunerilor se va face în felul următor:

Așezarea corectă în pagină 0.50p

Respectarea celor trei părți: introducere,cuprins și încheiere 0.50p

Origialitatea 3p

Prezentarea ideilor într-o ordine normală și firească 0.50p

Folosirea a cel puțin trei expresi frumoase 1p

Scrisul citeț 0.50

Scrierea corectă a cuvintelor și respectarea semnelor de punctuație 1p

Transformarea punctelor în calificative

18-20 puncte- FOARTE BINE ( FB)

15-18 puncte- BINE (B)

10-15 puncte- SUFICIENT (S)

Figura IV.7.1- Test inițial

Figura IV.7.3 Test final

IV.8 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute

După realizarea analizei asupra rezultatelor obținute am observat un lucru pozitiv. Aceste rezultate îmi oferă posibilitatea și permisiunea de a afirma că ipoteza propusă de mine în urma efectuării cercetării se confirmă. Spun aceasta deoarece rezultatele obținute nu pot fi urmarea exclusivă a dezvoltării psihice a elevului. În urma aplicării metodelor și tehnicilor interactive în cadrul lecțiilor am observat o mai bună dezvoltare a exprimării orale dar și a exprimării în scris. Vocabularul s-a nuanțat, s-a îmbogățit iar felul în care privesc elevii acum orele de limba și literatura română s-a schimbat deoarece așteaptă cu mai mult entuziasm aceste ore. Ambientul clasei în cadrul orelor de limbă și literatură română este mult mai plăcut, mai armonios, oferidu-le elevilor posibilitatea de a se simți confortabil, acest lucru ajutându-i să se concentreze mai mult. Relația dintre învățător-elev, dar și cea dintre elev-elev s-a îmbunătățit, elevul având o mai mare libertate de exprimare, discuțiile dintre acestea au loc într-o atmosferă plăcută bazată pe o bună comunicare, cooperare, colaborare și respect.

Elevii au fost încurajați pe parcursul orelor să preia inițiativa dacă au ceva de spus, să își exprime opiniile fără a avea vreo teamă că vor greși sau că ceilalți vor râde de ceea ce va spune. S-au familiarizat foarte ușor și repede cu metodele și tehnicile, înțelegându-le și bineînțeles punându-le în practică.

În urma folosirii metodelor și tehnicilor de stimulare și dezvoltare a creativității, atât pe grupe, frontal sau individual am ajuns la următoarele concluzii:

Elevii receptează repede noile cunoștiințe, punându-le repede în aplicare

Încrederea în ei și în cei din jur crește

Se vede o mai bună colaborare atunci când lucrează pe grupe

Se împlică activ și conștient în procesul de învățare

Învață logic

Prin intermediul acestor tehnici și metode au avut posibilitatea de a-și îmbogății vocabularul și asta s-a și întâmplat

Învățătorul dar și elevii se bucură deoarece au progresat în ceea ce privește alcătuirea de compuneri, povestiri, dialoguri, arătându-și originalitatea, imaginația, creativitatea felului în care se exprimă.

Concluzii

Această cercetare pentru mine a însemnat ceva nemaipomenit. Având ocazia să observ doua clase de elevi, posibilitatea de a-i testa, de a le împărtăși cunoștiințele mele, de a-i ajuta prin expunerea tehnicilor si metodelor de stimulare a creativității și cel mai important lucru văzând progrese în procesul instructiv-educativ datorită mie într-o oarecare măsură a fost cea mai mare bucurie. De asemenea m-a ajutat și pe mine, deoarece am studiat mai mult, mi-am îmbogățit cunoștiințele despre acest fenomen al creativității.

Anexe

Teste inițiale:

Testul numărul 1

Testul numărul 2

Teste finale

Testul numărul 1

Testul numărul 2

Bibliografie

Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională (2011), Editura Polirom

Roșca, Al., Creativitatea, (1972), Editura Enciclopedică Română, București

Necula, O., (1969), Organizarea și desfășurarea lecțiilor de expunere-compunere la clasele I-IV,Editura Didactică și Pedagogică, București

Avram. A., (1992), Literatură clasică română, Editura Fundației România de mâine

Albulescu, I., (2008), Pragmatica predării. Activitatea profesorului intre rutină și creativitate, Ediție revăzută și adăugită, Editura Paralela 45, Pitești

Albulescu, I., Albulescu, M., (2006), Pedagogia comunicării. Procedee discursive didactice, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

Bocoș, M., (2005), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a III-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Bocoș, M., Avram, I., Calatano, H., Someșan, E., (coord. 2009), Pedagogia învățământului preșcolar. Instrumente didactice,Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Chiș, O.,Jucan, D., (2013), Ghid de practică pedagogică în învățământul primar și preșcolar, Editura EIKON, Cluj-Napoca

Chiș, O., Tătaru, L., Glava, A., (2014), Piramida cunoașterii-repere metodice în aplicarea curricumului preșcolar,Edirura DIAMANT

Chiș, V., (2000), Activitatea profesorului între curriculum și evaluare, Editura Presa Universitară Clujeană

Chiș, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Chiș, V., (2005), Pedagogia Contemporană – Pedagogia pentru competențe, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Chiș, V., (2014), Fundamentele pedagogiei. Repere tematice pentru studenți și profesori, Editura EIKON, Cluj-Napoca

Chiș, V., Bocoș, M., (2012), Abordarea integrată a conținuturilor curriculare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Glava, A., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Ionescu, M., (2005), Instrucție și educație, Ediția a II-a, Editura „Vasile Goldiș”, Arad

Ionescu, M.,Bocoș, M., (coord. 2009)Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești

Ionescu, M., Chiș, V., (coord. 2009), Fundamentări teoretice și abordări praxiologice în științele educației, Editura EIKON, Cluj-Napoca

Răduț-Taciu, R, (2007). Pedagogia Jocului. De la teorie la aplicații, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Someșan, E., (2013), Modelarea în predarea și învățarea matematicii în ciclul primar, Editura Nico, Târgu Mureș

Stan, C., (2001), Teoria educației, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca