Dezvoltarea și Eficientizarea Serviciilor Publice în România

Universitatea ,,Ștefan cel Mare’’Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Program de studii: Economia Comerțului Turismului și Serviciilor

Lucrare de licență

Conducător științific

Prof.univ.dr. Carmen Năstase Absolvent

Gabriela-Loredana GRIGA

Suceava

2014

Dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice în România

Cuprins

INTRODUCERE

Noțiunea de serviciu public este foarte discutată de către teoreticieni, practicieni, prestatori și beneficiari. Întrebări de genul Când a apărut?, Ce cuprinde exact?, La ce se referă?, Care îi sunt limitele?, au reprezentat pilonii a numeroase dezbateri controversate, în strânsă legătură cu teme precum „bun comun”, „interes general”, „utilitate publică”, „grup social”, „dezvoltare generală și locală”, teme inerente unei dezbateri asupra organizării societăților moderne.

Termenul serviciu public este dependent de cel de interes general, pentru că serviciul public nu există decât în raport cu o anumită cerință a membrilor unei colectivități, sau, altfel spus , “scopul serviciului public este totdeauna interesul general”

Nevoile omului sunt numeroase și variate și se amplifică în funcție de nivelul de dezvoltare al unei societăți și de gradul de cultură al fiecăreia.

Administrația publică este chemată să satisfacă interesul general, nevoile societății iar atingerea acestui scop se poate înfăptui prin înființarea unor organisme care să acționeze în concret.

Acestea sunt serviciile publice menite să dea viață administrației și să realizeze nevoile oamenilor. Fără aceste servicii publice, statul ar fi în imposibilitatea de a se manifesta în plenitudinea puterilor sale iar nevoile societății ar rămâne doar un deziderat.De aceea se spune că statul este o „cooperare a serviciilor publice organizate și controlate de guvernanți”.

Statul, administrația sa au misiunea de a da o anumită valoarea nevoilor societății, nevoi pe care și le asumă drept sarcini publice, care urmează a fi satisfăcute.

Nu toate nevoile, cerințele societății sunt satisfăcute de către Stat. Unele dintre aceste nevoi pot fi satisfăcute și de către particulari, iar altele pe care statul le consideră mai puțin importante nu le satisface lăsând liberă inițiativa privată. Deci, ca reprezentant al societății, statul este în măsură să satisfacă anumite categorii de nevoi sociale pe care, odată asumate trebuie să le dea viață, să le aducă la îndeplinire direct, cu ajutorul serviciilor publice sau prin acordarea unor facilități particularilor.

Intervenția statului prin servicii publice a fost justificată fie pentru a garanta accesul la acestea (electricitate, educație), fie pentru a înlătura un monopol privat (telegraf), fie pentru a realiza infrastructuri colective (căi ferate, distribuție de apă și electricitate) sau pentru a gestiona activități nerentabile precum transportul public și colectarea deșeurilor.

Serviciile publice trebuie să ofere o varietate largă de servicii către comunitate. Sunt necesare îmbunătățiri radicale pentru prestarea acestor servicii. Calitatea și viteza de prestare a serviciilor sunt cruciale; politețea și eficiența trebuie să fie simultan.

Statul este responsabil de conturarea cadrului care să asigure dezvoltarea serviciilor publice, implicit cele ale colectivităților locale, cele mai apropiate de fiecare individ.

Studiind temele care sunt tratate în capitolele lucrării veți face cunoștință cu terminologia, conceptele, principiile care stau la baza serviciului public.

Obiectivul lucrării de față este acela de a vă trezi interesul și a vă solicita atenția asupra modului în care sunt folosite serviciile publice în societate.

Lucrarea este structurată în patru capitole în care veți găsi tratate serviciile publice la nivel european, serviciile publice la nivel național, dezvoltarea și eficientizarea acestora și serviciile pe care ni le oferă Poliția Română.

Capitolul I cuprinde informații privind serviciile publice și integrarea acestora in Uniunea Europeană precum și o privire globală în ceea ce privește centralizarea și descentralizarea acestora.

În Capitolul II am tratat aspectele introductive, clasificarea serviciilor publice, regimul juridic aplicabil acestora precum și principiile de funcționare.

Capitolul III cuprinde metode de eficientizare și dezvoltare a serviciilor publice din România precum evaluarea acestora, abordarea din perspectiva dezvoltării durabile și optimizarea în servicii publice.

În cele din urmă, în Capitolul IV sunt cuprinse serviciile pe care Poliția Română le oferă cetățenilor, analiza S.W.O.T. precum și metodele de analiză și de acțiune folosite de aceasta.

Capitolul I: Servicii publice la nivel european

I.1. Serviciile publice și integrarea europeană

Semnificația Uniunii Europene (UE) pentru viitoarele servicii publice nu poate fi subestimată.Serviciile publice sunt direct afectate de UE și de dezvoltarea globală, iar in unele cazuri, acest lucru a avut ca rezultat consecințe distrugătoare pentru calitatea serviciilor publice, din momentul în care acestea au devenit private și au intrat în concurență.Cu toate că lucrurile au evoluat în acest sens, UE funcționează în continuare în cadrul unui model european, care oferă un minimum de protecție pentru drepturile muncitorilor, dialog social și oportunități egale.UE subliniază de asemenea, importanța promovării de servicii de înaltă calitate, ca un instrument de promovare a angajării și a integrării sociale.Primele care au participat la dezbaterile cu privire la dimensiunea socială, la modernizarea serviciilor publice și la dialogul social, care trebuie să se dezvolte odată cu deschiderea serviciilor către piața concurențială au fost sindicatele din serviciile publice.

Serviciile publice sunt consacrate în acquis-ul comunitar și literatura juridică de la nivelul Uniunii Europene sub denumirea de servicii de interes general.În practica Uniunii Europene, termenul de servicii de interes general se referă la serviciile, cu sau fără caracter economic, pe care Statele Membre le consideră ca fiind de interes general si pe care le supun în consecință unor obligații de serviciu public specifice.

Infrastructurile și serviciile publice esențiale sunt apa, sănătatea, energia, serviciile sociale, învățământul, cultura, cercetarea, transportul și informatizarea. Conform statisticilor, cetățenii, comunitățile precum și societățile trebuie să aibă la dispoziție serviciile publice eficiente și stabile.Aceste reprezintă servicii de interes general și fac parte din Modelul Social European.În ultimii ani, s-a acordat o atenție deosebită rolului serviciilor de interes general și contribuției acestora la dezvoltarea economică, cât și la cea sociala

De ce serviciile publice?

Rolul statului în administrarea economiei și în punerea la dispoziție de servicii către public, a rezultat din incapacitatea forțelor existente pe piată și a capitalului privat de a oferi servicii universale decente.Serviciile publice s-au dezvoltate acolo unde activitatea economică a avut o importanță socială și politică și acolo unde ea a condus la asigurarea unei game largi de utilități, la bunăstarea și la alte servicii legate de planificarea statală.

În toată Europa, serviciile publice s-au dezvoltat fie prin reglementare publică, fie prin furnizarea directă de servicii.Sistemele politice, administrative și juridice diferite guvernează serviciile publice, cu nivele diferențiate de reglementări statale.În esența lor, serviciile publice au fost percepute ca baza economiilor prospere, precum și esența bunăstării sociale a cetățenilor și a democrației.Acest model a fost serios amenințat de programele naționale și de cele ale UE referitoare la liberalizarea și la dereglementarea, cu scopul ca Europa să devină cât mai competitivă.În același timp multe state membre trec printr-o criză în ce privește finanțarea serviciilor publice.Populațiile îmbătrânite, nevoile noi și riscurile asociate cu excluderea socială, cu șomajul și cu creșterea diferenței dintre bogați și săraci, înseamnă noi presiuni care se exercită asupra serviciilor publice.Acest lucru include și nevoia de îmbunătățire a calității și accesibilității serviciilor, pe bază de politici bugetare stricte.Serviciile publice bine finanțate și inovatoare pot reprezenta fundamentul pentru competitivitate, pe baza investițiilor în educație și formare, în sănătate și ajutor social, în siguranța cetățeanului, într-o locuință decentă și o bună infrastructură în transporturi, comunicații și energie. Globalizarea este condusă de liberalizarea comerțului și de mișcările de capital, de progresul tehnologic și de informațiile din societate și de scoaterea de sub reguli și control.Nu există nici o îndoială că una din principalele presiuni pentru restructurarea serviciului public o reprezintă internaționalizarea capitalului și a comerțului.Competiția globală a forțat liberalizarea economiei și a serviciilor publice și tăierea subvenției de la bugete pentru serviciile publice.Statul este perceput din ce în ce mai mult ca o povară, care restricționează forțele de pe piață, inovația, competiția și investiția.În unele țări, acest lucru a condus la o nouă orientare a politicilor generale către dereglementare și la o schimbare a relației dintre stat si societate.

Privatizarea și dereglementarea serviciilor publice fac parte din tendința globală care se impune cu privire la serviciile publice.Responsabilitatea publică și condițiile de lucru au fost afectate de acest lucru (rezultată din îndepartarea organelor alese direct, care foloseau aceste utilitați).Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au impus această campanie de schimbare a rolului statului care își are originile într-un număr de diferite progrese, incluzând și modelul global al privatizării și comercializării și a fost rezultat din concentrarea masivă a bunăstării, prin intermediul a nenumărate organisme care furnizează servicii pe bază de capacitate de plată mai mult decât pe bază de nevoie sociala. Companiile transnaționale din economia globală au forțat ridicarea barierelor naționale din calea comerțului și a capitalului, pentru libera circulație a fluxului valutar și spre acumulări de capital privat.

De ce are nevoie Europa de servicii publice de înalta calitate

Există argumente politice, economice și sociale importante despre rolul serviciilor publice în Europa, ca o contribuție la integrarea socială, egalitate, coeziune socială și economică, angajare și competitivitate.

Obiectivele politice: Dacă drumul spre integrarea europeană se dorește să fie relizat cu succes, atunci calitatea serviciilor publice poate constitui un sprijin pentru obținerea legitimității Uniunii Europene, prin alegerea de servicii de calitate de către cetățenii săi.Uniunea Europeană s-a confruntat cu împotrivirea din partea cetățenilor din toată Europa.Serviciile publice pot ajuta la protecția, redarea și asigurarea drepturilor cetățenilor, inclusiv drepturile la servicii publice în Europa.

Obiectivele economice: Serviciile publice promovează progrese sociale, economice și susținute; acestea asigurând condițiile pentru o economie competitivă pe plan internațional; reprezintă fundamentul numeroaselor programe de dezvoltare regională pe bază democratică.Ele promovează facilități în ceea ce privește dezvoltarea de noi afaceri și pentru sprijinul dezvoltării companiilor mici și mijlocii.

Obiectivele sociale: Serviciile publice promovează integrarea socială și incluziunea europeană; sunt cruciale pentru dezvoltarea de oportunități egale; îmbunătățesc standardul și calitatea vieții și ocrotesc drepturile economice și sociale.Sunt destinate dezvoltării de capacități și de resurse umane pentru cei aflați în șomaj și contribuie la creșterea economică.În același timp, protejează pe cei care sunt excluși din societate, în particular pe cei care sunt inactivi sau incapabili să participe la piața forței de muncă.

Accesul noilor membri într-o Europă lărgită

Noilor state membre ale Uniunii Europene li s-a cerut să înțeleagă că pentru a întruni criteriile de aderare, trebuie să-și asume o mare parte din restructurarea serviciilor publice.În particular,prioritatea pe ordinea de zi o constituie reforma administrației publice.Extinderea Europei mai ridică și unele întrebări importante despre natura Uniunii Europene în general și despre o Europă cât mai diversificată, precum și cu privire la cele mai bogate țări care fac parte din Europa și care sunt participante ale Uniunii Monetare Europene, beneficiind de o piață lărgită.

I.2. Impactul integrării U.E. asupra serviciilor publice

Sunt redate aici câteva exemple ale modului în care integrarea europeană a avut un impact asupra serviciilor publice și a lucrătorilor din sectorul serviciilor publice, la nivel național:

Liberalizarea și privatizarea

Programul pieței unice al UE solicită liberalizarea utilităților, iar acest lucru a rezultat din programele lărgite de privatizare, care se derulează în prezent în sectorul energiei, transporturilor, telecomunicațiilor și în sectoarele bancar și de asigurare. Peste 250.000 de angajați și-au pierdut locurile de munca din sectoarele de aprovizionare cu combustibil si electricitate din cadrul Statelor Membre UE și tot atâtea locuri de munca au fost desființate în țările din Europa Centrală si de Est.

Administrarea consumului reprezintă o responsabilitate a sectorului public în toate țările europene. Tendința este către folosirea sectorului privat atât pentru colectarea, cât și pentru distribuirea consumului, prin privatizare și prin contractare de servicii municipale semnate cu companiile private.Un număr tot mai mare de companii multinaționale pun în prezent la dispoziție acest gen de servicii de-a lungul întregii Europe, iar sindicatele din cadrul serviciilor publice se unesc în toate țările europene pentru ca să nu se ajungă din cauza concurenței la o scădere a standardelor sociale, inclusiv a standardelor de sănătate, siguranță, locuri de muncă, salarizare și condiții de lucru.

Reforma din administrația sectorului public

În toată Europa, reforma din administrația sectorului public a condus la elaborarea de strategii din partea sindicatelor din serviciul public, bazate pe probleme de sisteme de plată, dezvoltarea carierei, formare, oportunități egale pentru femei, condiții de lucru, administrare și etica în sectorul public. Aceste strategii s-au dezvoltat ca rezultat al unui număr comun de presiuni, făcute în vederea modernizării administrației publice din toată Europa și s-au axat pe rezultatele și pe valorile din ce în ce mai ridicate de monedă, pe autoritatea care le transferă, pe flexibilitatea mare a acesteia, pe numărul din ce în ce mai mare de clienți și de servicii orientate către aceștia, pe calitate și pe eficiența și pe rolul schimbat al statului.

Serviciile publice sociale

Cu toate că serviciile publice sociale (sănătatea, bunăstarea, căminul, asigurarea socială, protecția socială) rămân în responsabilitatea Statelor Membre, acestea au devenit din ce în ce mai pregnant subiectul politicii europene.Cheia progresului a fost reprezentată de o mai mare coordonare a chestiunilor de protecție socială, a politicilor pentru populația în vârstă și cu dizabilități precum și privitoare la îngrijirea sănătății și la asistența socială. În toate țările europene, restructurarea serviciilor publice sociale a condus spre noi caide furnizare de servicii, care să permită o deschidere mai largă către utilizatori.În multe țări, acest lucru a avut ca rezultat creșterea volumului de muncă pentru personalul existent.Acest lucru a făcut ca sindicatele să susțină că serviciile publice sociale sunt esențiale pentru promovarea integrării sociale, pentru reducerea sărăciei și a ratei șomajului.

Euro și serviciile publice

Evenimentul Euro, ca parte a realizării Uniunii Monetare Europene, a avut implicații importante pentru serviciile publice și pentru lucrătorii din acest domeniu.Impactul Euro asupra negocierii salariilor și a finanțării din serviciile publice a reprezentat o problemă centrală a activității sindicale, care a condus la o mai mare coordonare în ce privește negocierea colectivă în toată Europa.De importanță pentru activitatea sindicală este faptul că Uniunea Monetară Europeană a elaborat programe UE la nivel național pentru liberalizare, privatizare și contractare de servicii.Cerințele de stabilitate economică și bugete mici sau chiar zero au condus la o nouă presiune legată de constrângerile bugetelor publice de la nivel național.

Obligațiile din serviciile publice

Serviciile publice au fost din ce în ce mai mult subiectul dezbaterilor din cadrul UE. În Tratat se face referire la Serviciile de Interes General și se discută despre obligațiile din serviciile publice și despre numărul crescut de servicii publice furnizate pe bază de concurență pe piața liberă.Așa cum se menționează în Carta Verde al Comisiei cu privire la Serviciile de Interes General:

"[Serviciile de Interes General] sunt parte a valorilor împărtășite de toate societățile din Europa și ele formează un element esențial pentru modelul de societate europeană.Rolul lor este esențial pentru creșterea calității vieții tuturor cetățenilor și pentru depășirea excluderii și izolării sociale.

Având în vedere importanța lor în economie și în producerea de alte bunuri și servicii, eficiența și calitatea acestor servicii reprezintă un factor pentru competitivitate și pentru coeziunea din ce în ce mai mare, în particular, în ce privește atragerea de investiții în regiunile defavorizate".

Mai mult, obiectivele din strategia Lisabona, cu privire la dezvoltarea economică și socială asigură creșterea competitivității, a angajării și integrării sociale în Uniunea Europeană.

Sindicatele din serviciile publice au criticat faptul că obligațiile din serviciile publice nu au fost pe deplin finalizate, că obiectivele rămân ambigue și că acestea nu au fost aplicate corect în serviciile publice comerciale.

I.3. Centralizarea, descentralizarea, autonomie în organizarea serviciilor publice – privire globală

Ansamblul serviciilor publice este conceput după un sistem centralizat sau descentralizat, de autonomie sau subordonare.

În centralism, autoritatea vine de sus și puterea de decizie este in mâna guvernului central și a reprezentantilor săi.Nu există sau sunt prea puține organe alese.Atribuțiile autorităților inferioare sunt restrânse.

Atribuții largi pentru organele inferioare acordă sistemul administrativ descentralizat, care de regulă au in fruntea lor autorități alese iar puterea de decizie aparține în majoritatea cazurilor acestora.

Spre exemplu, sistemul francez a fost foarte centralizat, dar pe parcurs s-a procedat la o descentralizare; la fel s-a întâmplat și in Spania și in Italia.În Italia dezvoltarea centralizării s-a produs mai ales în regimul fascist.

Centralizarea și descentralizarea operează mai ales în profitul sau detrimentul colectivităților locale, dar afectează sau modelează ansamblul aparatului adeministrativ, făcându-se resimțită în toate serviciile, cu o intensitate care este diferită de la o țară la alta și de la serviciu la serviciu.

Centralismul este încă regimul normal sub care a trăi și trăiește cea mai mare parte a serviciilor administrației în Franța și în alte țări, acestea fiind sub autoritatea conducătorilor și colectivităților de care depind, și sunt conduse de funcționari numiți și puterea de decizie este concentrată la vârf.În ceea ce privește serviciile, descentralizarea constă în deteriorarea până la un anumit grad a ansamblului administrativ din care fac parte, nu păstrează asupra lor decât un anumit control care permite funcționarea aproape completă sub autoritatea organelor proprii, acordându-le individualitate financiară si personalitate juridică.

Forma aceasta de descentralizare a luat în majoritatea țărilor o mare amploare.Autonomia serviciilor poate să constea în lărgirea extremă a descentralizării, dar aceasta poate exista și fără să fi fost precedată de o centralizare.

Serviciile administrative au întotdeauna prin ele însele, prin însăși existența lor, o tendință de autonomie.Diferitele servicii din cadrul unui minister caută să fie distincte de altele.Individualitatea unui serviciu este determinată de specificul obiectului său, tradițiile sale, spiritul care îl animă, modul de recrutare a personalului său, a metodelor pe care le practică și tehnicității care îi este necesară.

Această individualitate, care reiese din natura lucrurilor,poate fi afirmată și întărită, prin aplicarea unui regim juridic special, care separă până la un anumit punct aceste servicii de altele, dându-le o anumită independență.După cum vom vedea în mod detaliat, aceasta poate fi o separație de ordin financiar, când se grupează cheltuielile și veniturile serviciului într-un buget separat, sau prin acordarea personalității juridice, devenind titular de drepturi si obligații, posedând un anumit patrimoniu.

S-a considerat că prin descentralizare se va îmbunătății activitatea serviciilor, conducerea acestora adaptându-se la specificul sarcinilor respective.S-a căutat, în sfârșit, o depolitizare a acestor servicii, înlăturându-se influența parlamentarilor sau a localnicilor aleși.

Iată câteva exemple de servicii administrative descentralizate sau autonome în diferite țări:

În Belgia anumite servicii publice au personalitate, au buget distinct, dar organele lor sunt supuse puterii ierarhice a ministrului conducător al departamentului de care țin aceste servicii.Aparțin acestei categorii: Regia Telegrafului și Telefoanelor, Regia serviciilor frigorifice de stat, Regia liniilor aeriene etc.

În Italia există în administrația de stat servicii fără personalitate juridică, dar dotate cu o anumită autonomie, care au o gestiune și autonomie financiară.Aparțin acestei categorii: căile ferate de stat – sub autoritatea strictă a ministerului lucrărilor publice, sau Casa de depuneri.

În Germania serviciile publice au numai o individualitate financiară, altele care sunt stabilimente publice și altele ca societăți economice mixte.

În Anglia multe autorități sunt investite cu funcții administrative și asupra cărora nu se exercită directe controlul vreunui ministru.

Autoritățile independente se împart, grosso-modo, în patru categorii:

cele care administrează serviciile guvernamentale și manipuleză fonduri publice, cum este, de exmplu, Consiliul pentru asistență (National Assintance Board), însărcinat să vegheze asupra aplicării legilor de asistență;

sunt apoi organisme care primesc fonduri publice, cu obligația de a le întrebuința pentru dezvoltare culturii sau pentru propagandă liberară și schimburi în străinătate: Arts Council, British Council.

anumite autorități independente controlează sau au controlat activități economice private, fixează tarife întreprinderilor particulare.În aceeași categorie intră și organele jurisdicționale, cum sunt tribunalele de transport, care determină tarifele de transport;

sunt apoi autorități independente, organele care girează interprinderile naționalizate, organele folosite în fruntea corporațiilor publice.

Serviciul beneficiază de o anumită autonomie, dar rămâne strans legat de ministru.Așa este cazul Comisiei pădurilor sau a Comisiei închisorilor.

În S.U.A., ca și în Anglia, autoritățile independente sau agenții industriali dirijează numeroase servicii care sunt astfel detașate de serviciile comunale, de autoritățile guvernamentale și administrația ordinară.Se observă de 20-25 de ani încoace extinderea spre autonomia serviciilor, în special in materie economică.

I.4. Încercare de analiză comparativă

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane și serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

Descentralizarea cuprinde două forme:

descentralizarea administrativ-teritorială ce privește colectivitățile locale care constă în construcția pe plan local a unei administrații publice diferită de cea de stat;

descentralizarea tehnică ce privește serviciile administrației publice de stat prin care se realizează o deplasare în teritoriu a unor organe componente.

Serviciul public este orice activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general, care este atât de importantă încât trebuie să funcționeze în mod regulat si continuu.

Serviciile publice se clasifică după următoarele criterii:

interesul satisfăcut (interes național sau local);

natura serviciilor publice (administrative, industriale, comerciale etc.);

reguli juridice aplicabile(regim administrativ sau mixt – de drept administrativ și de drept privat);

modul de organizare (ca autorități ale administrației publice, ca instituții publice etc.).

Una dintre problemele cheie ale tranziției democratice, în toată lumea, este relația central/local în ceea ce privește responsabilitățile și competențele în furnizarea serviciilor publice.Chestiunea e relevantă chiar și în țările democratice, cum ar fi cele din Europa Centrală, Europa de Vest, Marea Britanie, U.S.A. și Japonia.

Au fost identificate trei modele ale relațiilor funcționale central/local care, puse pe o axă, exprimă cele două extreme și centrul acestei axe :

Modelul autonomiei relative.Caracteristici:

independență a serviciilor publice locale în interiorul statului;

control limitat;

mare adaptabilitate în luarea deciziilor pentru satisfacerea optimă a nevoilor cetățenilor;

libertate de acțiune într-un cadru bine definit;

permite inechități în cheltuieli și eficiența furnizării serviciilor;

cadrul este definit prin legislație;

competență politică și administrativă mare pe plan local.

Suedia și Norvegia – Modelul autonomiei relative

În categoria acestui model se găsesc țări ca Suedia și Norvegia care exemplifică cel mai bine acest model.

În Suedia există o împărțire bine definită a serviciilor, între cele trei nivele și anume:

municipalitatea se ocupă mai ales de serviciile ce privesc calitatea vieții, în principiu educația și protecția socială;

districtul cuprinde mai ales servicii din domeniul medical și diferite activități economice;

statul cuprinde servicii din domeniul asigurărilor sociale, energiei electrice, colectării taxelor, securității și ordinii publice, învățământului superior, pieței muncii.

Suedia și Norvegia s-au angajat într-o abordare inovativă caracterizată prin ‘’comune libere’’ sau ‘’districte libere’’.Acestea sunt îndrumate spre formarea unor autorități locale cu o flexibilitate mai mare în conducerea furnizării serviciilor, finanțarea programelor din sursele acordate și cât mai puține restricții și reglementări impuse.Totuși, există unele domenii în care autoritățile locale au nevoie de aprobarea Parlamentului.

Ceea ce s-a dorit cu realizarea acestui experiment a fost verificarea eficienței și de a reconsidera relațiile dintre stat și autoritățile locale.Acesta este un semn clar că statul și sistemul suedez se îndreaptă spre o mai mare descentralizare și mărire a autonomiei locale.

Modelul de agenție:

finanțare, în mare măsură, de la nivel central;

adaptabilitate mai mică în luarea deciziilor și satisfacerea unor necesități ale cetățenilor;

autoritățile locale sunt extensii în teritoriu ale celor centrale sau agenții ale autorității centrale în teritoriu;

avem reglementări stricte și un control pe măsură în ceea ce privește activitatea autorităților locale;

competență politică mică la nivel local;

costuri mai mari, eficiență mai mare și echitate în furnizarea de servicii publice;

taxele ce se strâng pe plan local sunt nesemnificative;

se poate să existe o competență administrativă mai mare.

Marea Britanie – Model de agenție

Există o serie de factori economici și politici care la un anumit moment au determinat orientarea Marii Britanii spre modelul agenției.Această guvernare a început în timpul guvernării Thatcher.

Guvernul Thatcher s-a implicat prin autoritatea politică în administrația pe plan local pentru realizarea eficienței și economiei în furnizarea serviciilor.Prin urmare, guvernul central a stabilit multe limite pentru autoritățile locale și a transferat autoritatea la agentiile create de guvern, a căror activitate să acopere niște arii geografice mari.

Acest lucru a fost posibil deoarece Marea Britanie nu are o Constituție scrisă, care ar specifica și defini împărțirea competențelor central/local.

Modelul agenție se bazează pe dezvoltarea unui sector privat competitiv, ca bază pentru furnizarea de servicii publice de calitate.Fără acest sector privat competitiv Modelul agenției nu ar fi posibil. Modelul agenției favorizează eficiența în furnizarea serviciilor, împletind ariile de furnizare a serviciilor cu autoritatea politică și scoate în evidență actorii non-guvernamentali ca furnizori de servicii.

Modelul de interacțiune:

Veniturile autorităților locale provin din taxe și impozite locale, dar și din transferuri de la nivel central;

necesită sisteme bine organizate din punct de vedere politic, care asigură o foarte bună reprezentativitate a intereselor;

se înregistrează o oarecare lipsă de adaptabilitate și flexibilitate în rezolvarea corespunzătoare a problemelor colectivităților locale;

există competențe politice și administrative și la nivel central și la nivel local;

nu există o delimitare clară între autoritatea centrală și cea locală;

procesul de luare a deciziilor nu este dominat nici de autoritatea centrală, nici de cele locale;

adunarea taxelor și impozitelor, dar și transferul sunt responsabilități împărțite între nivelul central și local.

S.U.A. – Modelul de interacțiune

S.U.A. fiind un stat federal, este foarte interesant pentru studiul acestui model.Este o țară mare, dar cu multe jurisdicții politice mici.Din acestă cauză autoritatea politică și ariile de furnizare a serviciilor rareori acoperă aceeași arie geografică.

Trăsătura distinctă în furnizarea serviciilor publice este folosirea unor districte speciale și tocmai în acest lucru constă modelul de interacțiune.

Un motiv în plus pentru folosirea districtelor speciale este limitarea datoriilor autorităților locale și a taxelor locale precum și distribuirea sarcinii fiscale a serviciilor pe o arie mai mare.

Trebuie menționate două aspecte în legătură cu competența autorităților locale și furnizarea de servicii în S.U.A. și anume:

primul aspect ar fi că statele specifică anumite condiții, cum ar fi:populația, mărimea teritoriului, cerute pentru o comunitate să poate fi încorporată sau nu intr-o anumită jurisdicție.Această încorporare implică separarea autorității de cele de la nivelul comitatului;

cel de-al doilea aspect se referă la mandatul acordat de autoritățile federale sau statale celor locale.Un mandat este definit astefel’’orice responsabilitate, acțiune sau procedură care este impusă de o sferă a guvernării asupra alteia, printr-o acțiune constituțională, legislativă, administrativă, executivă sau juridică printr-un ordin direct sau aceasta este cerută ca o condiție de ajutor’’.

Mandatul este de două tipuri:

mandatul program care prevede ce servicii trebuie furnizate;

mandatul procedural, ce se referă la performanțele cerute în furnizarea serviciului și raportarea lor.

Prin aceste mandate guvernul federal și cel statal pot să facă autoritățile locale să abordeze corect problemele foarte importante, acordând penalizări sau alocări de resurse, egalizând astfel serviciul pe tot cuprinsul țării.

Deci, în concluzie, prin această ‘’implicare și retragere’’ a autorităților centrale în puterile, îndatoririle și serviciile autorităților locale, S.U.A. este cel mai bun exemplu pentru modelul de interacțiune.Eficiența poate fi mărită prin organizări inovative în furnizarea serviciilor în sectorul public și privat, ceea ce se poate realiza prin ariile de furnizare a serviciilor ce nu coincid cu jurisdicția politică teritorială.

Capitolul II: Servicii publice la nivel național

II.1. Aspecte introductive, în domeniul serviciilor publice

Serviciul public este o noțiune de drept administrativ și se referă la acele activități de interes general, coordonate de guvern și disponibile tuturor cetățenilor statului respectiv.

Administrația publică urmărește satisfacerea interesului public, a utilității publice, (hrană, locuință, transport, cultură, sănătate, etc.), în mod dezinteresat, prin realizarea de servicii publice.

Noțiunea de serviciu public a apărut și s-a dezvoltat treptat în contextul sporirii nevoilor generale ale societății omenești. Termenul de serviciu public a apărut pentru prima dată în doctrina juridică franceză, în prima ediție a Tratatului de drept administrativ, apărut sub redacția prof. Maurice Haurion (1892). De la nașterea sa termenul de „serviciu public” a putut fi întâlnit sub diverse aspecte, cum ar fi de exemplu „interes public”, „utilitate publică”, „interes general”.Acestea sunt serviciile publice menite să dea viață administrației și să realizeze nevoile oamenilor. Fără aceste servicii publice, Statul ar fi în imposibilitatea de a se manifesta în plenitudinea puterilor sale iar nevoile societății ar rămâne doar un deziderat. De aceea se spune că statul este o „cooperare a serviciilor publice organizate și controlate de guvernanți’’. Administrația Statului împreună cu acesta, au sarcina de a oferi o anumită valoare nevoilor societății, nevoi pe care și le însușește drept sarcini publice, care urmează a fi satisfăcute. Nu toate cerințele sau nevoile societății sunt satisfăcute de către stat.Unele dintre acestea pot fi satisfăcute și de către particulari, iar altele pe care statul le consideră mai puțin importante nu le satisface, lăsând liberă inițiativa privată. Statul este în măsură să satisfacă anumite categorii de nevoi sociale pe care, odată asumate trebuie să le dea viață, să le aducă la îndeplinire direct, cu ajutorul serviciilor publice sau prin acordarea unor facilități particularilor.

Ca în multe alte situații din dreptul public, noțiunea de serviciu public trebuie privită din două puncte de vedere și anume:

– din punct de vedere organic (formal);

– din punct de vedere material.

Din punct de vedere organic noțiunea de serviciu se identifică cu ansamblul instrumentelor, instituțiilor, organelor, structurilor afectate realizării unui interes general. Aceste organe sunt definite în Constituție sau în lege fie „servicii publice descentralizate ale ministerelor”, „servicii publice locale”, „instituții publice”, „stabilimente publice”, „regii autonome” etc.

Din punct de vedere material sau funcțional, prin serviciu public înțelegem activitatea sau misiunea pe care administrația înțelege să o execute, altfel spus, obiectul de activitate pe care îl va realiza instituția publică, stabilimentul public creat de către stat.

Sintagma ‘’serviciu public’’ este folosită în trei accepțiuni diferite:în sens organic desemnează un ansamblu de agenți și de mijloace prin care o persoană publică (o persoană juridică de drept public) le afectează pentru îndeplinirea unei anumite sarcini; în sens material sau funcțional ea se referă la o activitate de interes general, pe care administrația este chemată să o desfașoare.La aceste două sensuri se adaugă incă unul, acela care asociază o activitate ce reprezintă un serviciu public unui anumit regim juridic, derogatoriu de la dreptul comun.

Potrivit unei definiții cu caracter general, serviciul public este un serviciu care este furnizat de către guvern pentru persoanele care trăiesc în cadrul jurisdicției sale, fie direct (prin sectorul public) sau prin finanțare privată. Termenul este asociat cu un consens social (de obicei exprimat prin alegeri democratice), care stabilește faptul că anumite servicii trebuie să fie disponibile tuturor, indiferent de venituri.

Mircea Djuvara consideră noțiunea de serviciu public ca fiind o noțiune relativ recentă în cadrul dreptului administrativ, care a apărut pentru satisfacerea cerințelor membrilor unei colectivități umane.

„Serviciile publice, în sens larg, sunt ansambluri de persoane și lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate „publică”, supuse autorității și controlului acesteia”.

Serviciile sunt rezultatul unei activități umane caracterizate prin intangibilitate, destinate vânzării prin mecanismele pieței sau distribuite prin programe și instituții special constituite sau supusă schimbului, în esență intangibilă și care nu dă nici unui transfer de proprietate.

II.2. Clasificarea și caracteristicile serviciilor publice

Serviciul public este un organism creat de către stat, județ sau comună, cu o competență și putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din patrimoniul general al admnistrației creatoare, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacție incompletă și indeterminată.

Organizațiile care prestează servicii publice pot fi grupate in trei categorii: organe ale administrației publice, instituții publice și regii autonome de interes public.

Activitatea organelor administrației publice se caracterizează mai ales prin emiterea de acte administrative, în timp ce în cazul instituțiilor publice aceasta este mai redusă, activitatea lor fiind preponderent de natură intelectuală, iar în privința regiilor autonome, emiterea de acte administrative este mai redusă, acestea funcționând în scopuri economice.Mijloacele financiare necesare desfășurării activității organelor administrației publice și a instituțiilor publice se asigură de la bugetul de stat, iar regiile autonome de interes public își asigură mijloacele bănești din veniturile obținute prin activitatea proprie.

În literatura de specialitate, clasificare serviciilor publice se face după mai multe criterii:

După importanța acestora:

servicii publice esențiale, care sunt de maximă importanță și a căror absență poate crea mari prejudicii colectivității. Potrivit normelor comunitare europene sunt considerate ca servicii publice esențiale serviciul aprovizionării cu apă, gaze, electricitate, distribuire a alimentelor de bază, serviciul de ordine publică, de apărare a țării și de siguranță națională, serviciul sanitar, serviciul de salubritate;

servicii publice normale sau curente fiind reprezentate de celelalte servicii care în mod curent există și funcționează în cadrul societății precum: învățământ, cultură, comunicații etc.;

servicii publice accidentale care se înființează în cazul unor situații de excepție: calamități naturale, stare de conflict armat etc.

După natura lor:

servicii tehnico-administrative acestea fiind realizate numai de stat prin instituțiile sale (ex. servicii publice judiciare, de legiferare, de administrare a domeniului public);

servicii economice care au ca obiect activitățile cu caracter industrial și comercial (ex. serviciile de transport feroviar, de transport urban sau metrou, exploatarea liniilor de tramvai sau autobus);

servicii socio-culturale.

După modul realizării interesul general:

servicii publice al căror scop este satisfacerea directă și individuală a cetățenilor;

servicii publice care oferă avantaje altor instituții în mod indirect;

servicii publice destinate colectivităților în ansamblu.

După raporturile cu sectorul privat:

servicii monopolizate de stat;

servicii pe care administrația publică le exercită în paralel cu persoanele particulare autorizate;

servicii publice exercitate de persoane private autorizate sub controlul unei autorități a administrației publice.

După scopul propus:

servicii publice înființate de autorități ale administrației publice centrale și locale (ex. servicii publice de salubritate, de sănătate, educație);

serviciile publice înființate de instituții publice centrale și locale (ex. servicii publice de învățământ organizate în vederea reconversiei profesionale);

regii autonome de interes local și național (ex. Regia Autonomă de Transport București)

După obiectul lor de activitate:

servicii publice care au ca obiect păstrarea ordinii publice și apărarea națională- care sunt realizate de Ministerul Apărării Naționale, MIRA, Ministerul Justiției prin unitățile lor deconcentrate în teritoriu;

servicii publice care au ca obiect activitățile financiare și fiscale, realizate de M.F P. prin unitățile deconcentrate în teritoriu;

servicii publice care au ca obiect învățământul și cercetarea- realizate de Ministerul Educației și Cercetării și prin unitățile lor deconcentrate în teritoriu;

servicii publice care au ca obiect asigurarea socială și sănătatea colectivității- care se realizează prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie, Ministerul Sănătății și prin unitățile lor deconcentrate în teritoriu;

servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor de artă și cultură – se realizează prin Ministerul Culturii și Cultelor și unitățile sale din teritoriu;

servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor economice- care sunt realizate de Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și turismului, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale etc., precum și prin companiile și societățile naționale de interes public aflate în subordinea lor.

După gradul de extensie:

servicii naționale care sunt organizate la nivelul întregului teritoriu național;

servicii locale care pot fi județene,orășenești și comunale.

Caracteristicile serviciilor publice:

Intangibilitatea este caracteristica esențială serviciilor ce reflectă faptul că acestea nu pot fi atinse, simțite, pipăite, gustate sau chiar imaginate mintal;

Inseparabilitatea se referă la faptul că, în cazul serviciilor, spre deosebire de bunurile tangibile, consumul este inseparabil de mijloacele sale de producție, serviciile trebuie prestate, vândute și consumate în același timp deci ca urmare acestea nu pot exista separat de prestatorul său;

Variabilitatea – serviciile depind de cine, unde și când le prestează;

Perisabilitatea reprezintă caracteristica de a nu putea fi stocate și păstrate în vederea unui consum ulterior.

II.3. Formele de organizare și regimul juridic aplicabil serviciilor publice

Formele de organizare a serviciilor publice

În funcție de modul de gestionare (publică sau privată), distingem următoarele forme de organizare a serviciilor publice:

Compartimentele interioare ale autorităților administrației publice. Aceste compartimente, neavând personalitate juridică, nu au nici calitate de subiect de drept în raporturile juridice cu terții și nici calitate procesuală. Această calitate o au autoritățile publice din care fac parte compartimentele respective.

Stabilimentele sau instituțiile publice, cu sau fără personalitate juridică, cărora le-au fost încredințate anumite servicii publice administrative. Acestea au o anumită autonomie, dar se află sub tutela administrației publice.

Delegarea gestiunii serviciilor publice, care constă în concesionarea pe bază de licitație a unor servicii publice economice unor agenți comerciali (societăți comerciale), care își desfășoară activitatea pe bază concurențială și pentru obținerea unui profit.

Acești agenți comerciali denumiți și operatori de servicii publice sunt persoane juridice de drept privat care nu se află în raporturi de subordonare cu administrația publică, însă aceasta are un drept de supraveghere și control asupra modului de funcționare a serviciului public concesionat. Însă dacă serviciul public este organizat sub forma unei societăți comerciale sau a unei regii autonome înființate de adminsittrația publică, atunci forma de organizare a acestui serviciu public nu este concesionarea, ci gestiunea directă, iar acești operatori de servicii publice fiind structuri proprii ale administrației.

Delegarea gestiunii unor servicii publice administrative organismelor private

(neguvernamentale) cu denumiri diferite: fundații, asociații, uniuni etc., care preiau, de regulă, gestiunea serviciilor publice cu caracter social, de învățământ, sănătate etc.

Delegarea gestiunii acestor servicii publice se face pe baza autorizației emise, în temeiul legii, de către autoritățile publice cu competențe în domeniul serviciului public delegat, spre deosebire de delegarea gestiunii serviciilor publice economice care se face pe cale contractuală.

Regimul juridic al serviciilor publice

Aplicarea regimul juridic serviciilor publice este una diferită, derogatore de la dreptul comun. Elementele esențiale ale tuturor serviciilor publice sunt următoarele: serviciu public efectuează cerințe de ordin general și, serviciu public în mod direct sau indirect aparține unei autorități publice ceea ce presupune că un serviciu public revine întotdeauna în competența unei autorități publice.

Principiile comune regimului juridic al serviciilor publice sunt următoarele:

principiul egalității tuturor cu privire la funcționarea serviciilor publice izvorăște din principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin (1) din Consituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări;

principiul continuității constă în asigurarea funționării neîntrerupte a serviciilor publice;

principiul adaptării serviciilor publice la noile exigențe ale interesului general, ca urmare a schimbărilor de ordin tehnic, economic și juridic care se produc în timp și care influențeaza și determină noile condiții de funcționare a acestor servicii.

Așa cum am arătat mai sus, serviciul public ia naștere după ce o persoană publică, o autoritate își asumă obligația satisfacerii unei cerințe de interes general, dă valoare juridică și obligatorie unei cerințe a publicului, a cetățenilor.

Analizând situația serviciilor publice prestate de stat pentru satisfacerea interesului general vom observa că în afara importanței deosebite a nevoilor sociale pe care le satisface serviciul public unele dintre aceste servicii publice se organizează și datorită faptului că, pentru particulari, activitatea ca atare ar fi nerentabilă. Ori, regula o reprezintă gratuitatea serviciilor publice iar uneori și prestația contra cost dar cu participarea unui suport financiar parțial din partea autorităților publice care au înființat serviciul.

Crearea serviciului public este cel impus de interesul general, care atunci când există , administrația poate prelua un anumit serviciu excluzând particularii de la executarea lui din motive diverse (există monopolului tutunului, al alcoolului), dar administrația poate să permite și funcționarea în paralele a unei activități private cu un serviciu public organizată de aceasta așa cum este cazul transportului în comun, în domeniul sănătății, în domeniul învățământului etc.

Serviciului public este considerat ca „un organism administrativ creat de stat, județ, oraș sau comună cu o competență determinată, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrației publice care l-a înființat pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o cerință cu caracter general căreia inițiativa particulară nu ar putea să-i dea decât o satisfacție incompletă și intermitentă”

II.4. Serviciul public privit prin prisma cetățeanului ca principal beneficiar al acestuia

Este important ca serviciul public să fie privit prin prisma cetățeanului ca principal beneficiar al acestuia, calitatea unui serviciu fiind apreciată în funcție de gradul de satisfacție exprimat de cetățeni.Gradul de civilizație și bunăstare al unei colectivități locale depinde de diversitatea și calitatea serviciilor publice.Autoritățile publice locale sunt puse în fața unor responsabilități noi cărora sunt obligate să le facă față, astfel administrația publică locală trebuie să răspundă solicitărilor venite din partea cetățenilor săi în vederea asigurării bunăstării sociale a acestora.

Cetățenii unei colectivități se află în relații cu autoritățile administrației publice, deoarece calitatea de cetățean scoate în evidență competența autorităților administrației publice în satisfacerea intereselor acestora. Relațiile ce se stabilesc între autoritățile administrației publice și cetățeni pot fi:

relații de cooperare (colaborare),

relații de utilizare a serviciilor publice (deci, de prestații din partea administrației către cetățeni)

relații de autoritate (sau de subordonare a cetățenilor față de organele administrației publice).

Analizând aceste categorii de relații, vom evidenția necesitatea democratizării permanente a administrației publice în ideea stabilirii unei legături sistematice între cetățeni și administrație.

Este important ca cetățenii să fie implicați în gestionarea serviciilor publice . Acest aspect poate fi realizat prin intermediul următoarelor modalități:

dreptul cetățenilor de a fi informați este consfințit prin lege.

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht în 1992, prevede drepturi, obligații și participarea la viața politică a cetățenilor.

Tratatul de la Amsterdam specifică că orice cetățean european și orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene, în limita rațiunilor de interes public sau privat.

Constituția României în articolul 31 alin precizează în mod imperios:

– alin. (1) „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit"”.

– alin.(2) „Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”.;

democrația reprezentativă constă în faptul că cetățenii sunt reprezentați în consiliile locale de către consilierii aleși prin vot și care formează autoritatea deliberativă numită consiliul local;

participarea prealabilă de decizie presupune ca înaintea adoptării unei hotărâri cetățenii să fie consultați.Legea administrației publice menționează că primarul "poate propune consiliului local consultarea populației prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit";

participarea la gestionarea serviciilor publice nu este reglementată în legislația românească. Participarea sporadică, în forme mai mult sau mai puțin reglementate nu constituie o formă de participare la gestiune;

preluarea gestiunii ce constă în participarea cetățenilor la o societate comercială în calitate de acționari ai unui serviciu public;

gestionarea plângerilor și reclamațiilor reprezintă dreptul cetățenilor de a se plânge cu privire la cantitatea și calitatea serviciilor publice a constituit un principiu modern de funcționare a administrației locale.Cetățenii pot depune plângerile fie la primărie, fie acolo unde își are sediul prestatorul de serviciu.

Pentru a evalua gradul în care administrația locala reușește să-și satisfacă proprii cetățeni aceasta trebuie să analizeze aspecte referitoare la:

imaginea autorității publice locale vizând aspecte ca: performanța, corectitudine, amabilitate, viteza de reacție, flexibilitate și adaptabilitate în rezolvarea unor probleme punctuale, deschidere față de schimbări, aprecierea cetățenilor;

gradul de implicare al autorității publice locale în angrenarea cetățenilor în emiterea de propuneri necesare luării de decizii;

gradul de accesibilitate la serviciile publice;

În vederea măsurării gradului de satisfacție oferit de serviciile publice, autoritățile publice își pot defini o serie de indicatori proprii interni cum ar fi:

numărul de plângeri;

numărul de plângeri rezolvate;

timpul mediu de rezolvare a unei plângeri;

receptivitatea funcționarilor publici față de solicitările cetățenilor;

implementarea unor metode noi de relaționare cu cetățenii;

timpul de eliberare a unor avize și acorduri, etc.;

gradul de acoperire al serviciului public.

Administrațiile publice locale au obligația de a pune la dispoziția cetățenilor documentele necesare cunoașterii modului de organizare și funcționare a serviciilor publice locale.

II.5. Necesitatea și obligativitatea asigurării serviciilor publice de către autoritățile publice

Satisfacerea interesului public este funcția fundamentală a organizațiilor publice, care se concretizează prin a oferi membrilor propriei organizații bunuri și servicii publice. Prin aceasta se înțelege ca nici unul dintre membrii grupului nu poate fi exclus de la posibilitatea de a beneficia de acțiunea funcției menționate.

Autoritățile administrației publice au obligația să asigure binele colectivităților pe care le reprezintă, în această situație ele pot decide asupra modului de gestionare a serviciilor publice pe care trebuie să le ofere, indiferent dacă serviciul public este înmânat unei persoane publice sau private.

Nevoile pe care le au cetățenii sunt diverse și într-o continuă schimbare în funcție de gradul de cultură în continuă creștere al cetățenilor și de dezvoltarea societății.

Principiul egalității serviciilor publice rezultă din faptul că potrivit acestuia cetățenii unei colectivității au aceleași drepturi și obligații, și în concluzie, toți trebuie să se bucure de serviciile publice organizate de autoritățile administrației publice.Aceasta stabilește obligativitatea de a nu face nicio diferență între utilizatori pentru accesul la serviciile publice.

Principiul egalității semnifică faptul că toate persoanele interesate pot solicita și beneficia de satisfacerea unei anumite nevoi, în mod egal , fără diferențieri sau discriminări.

Principiul adaptabilității presupune ca serviciile prestate cetățenilor să fie conform cerințelor exprimate de aceștia. În situația în care cerințele cetățenilor privitoare la serviciile publice devin mai exigente, furnizorii serviciilor publice trebuie să-și adapteze prestațiile la noile cerințe. Serviciile publice sunt supuse progresului și evoluțiilor tehnologice și sociale, deci prestările lor trebuie să crească fără încetare calitativ și cantitativ.

Relația directă dintre serviciul public și cetățean, diversificarea continuă a nevoilor acestuia determină pe prestatorii serviciilor publice să opteze pentru flexibilitatea acestora. Pornind de la ideea că nevoia socială crește în permanență sub aspect cantitativ și calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerințe.

Potrivirea serviciilor publice la nevoile membrilor unei colectivități are la bază cadrul legal de funcționare și organizare a serviciului respectiv. Cadrul legal privind înființarea și funcționarea unui serviciu public este admis de către autoritățile administrației publice locale, acestea fiind cele care hotărăsc asupra necesității și oportunității înființării, dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public.

Un lucru important în organizarea serviciilor publice este dat de către controlul manifestat de colectivitatea locală asupra acestora.

Funcția cea mai importantă a controlului este de a semnala permanent dacă performanțele sunt sau nu la nivelul așteptărilor. Abaterile care sunt puse în evidență cu această ocazie servesc managerului pentru a lua măsuri de corecție.

Informațiile pe care le oferă controlul trebuie să fie complete și corecte, iar sarcina administrației publice este aceea de a lua deciziile cele mai optime.

II.6. Efectele organizării administrativ-teritoriale a statului asupra serviciilor publice

Orice organizare administrativ-teritorială este chemată să asigure creșterea eficienței administrării locale, sporirea inițiativei și operativității serviciilor publice, îmbunătățirea legăturilor între autoritățile publice centrale și locale, organizarea unui control eficient, cu alte cuvinte delimitarea teritoriului în unități administrative este efectuată în scopul exercitării unitare a puterii de stat și a realizării intereselor generale ale colectivităților teritoriale locale.

Într-o definiție specifică a dreptului constituțional se menționează că delimitarea teritoriului statului în unități administrativ-teritoriale este efectuată în scopul realizării unuitare a puterii de stat, distribuirii în teritoriu a organelor de stat, limitele unităților administrative devenind limitele competenței teritoriale a acestor organe de stat.

Într-o viziune specifică dreptului administrativ, Jean Rivero subliniază că o administrare efectivă presupune o delimitare a teritoriului, care ar permite satisfacerea necesităților de interes general pretutindeni pe unde se manifestă.

Atât administrația centrală, cât și administrația publică locală își realizează sarcinile prin servicii publice pe care le înființează pentru a satisface continuu și în mod ritmic interesele generale, la nivel central, de către administrația publică centrală și la nivel local, în cadrul unității administrativ-teritoriale în care funcționează, de către administrația publică locală.

Termenul de servicii publice se bucură de un statut privilegiat în domeniul administrației publice, atât la nivel central cât și la cel local.Acest statut privilegiat a fost încredințat serviciului public datorită faptului că acesta reprezintă o activitate cu un pronunțat accent social, prin intermediul căreia se realizează interesele generale ale colectivităților teritoriale.

Colectivitatea teritorială reprezintă cetățenii, populația care locuiește pe o porțiune a teritoriului de stat, și în care există o organizare juridică administrativă proprie distinctă de administrația de stat și interesele publice locale pe care trebuie să le satisfacă sub propria responsabilitate.

În sens organic, serviciul public semnifică un tip de organizare, o structură de administrare, dar și un ansamblu de agenți și de mijloace materiale, alocate în vederea îndeplinirii unui interes particular sau a unor scopuri specifice.

În sens material, serviciul public prevede o activitate de interes general, o misiune de utilitate publică, realizată prin intermediul a două elemente componente: un scop și un mijloc.Prin urmare, serviciul public reprezintă ’’orice gen de activitate prestată de autorități publice, în vederea satisfacerii unor interese generale și specifice, care sunt oferite în mod constant’’.

Administrația publică locală trebuie să conștientizeze importanța serviciilor publice și să identifice cei mai potriviți furnizori pentru aceste servicii publice, să proiecteze cheltuielile preconizate în funcție de creșterea continuă a consumatorilor de servicii publice locale, urmărind eficientizarea acestora în beneficiul cetătenilor.

II.7. Principiile de funcționare a serviciilor publice

Nevoile omului sunt numerose și variate; se poate spune că ele cresc odată cu nivelul de dezvoltare al unei societăți și cu gradul de cultură al fiecărui om.Varietatea și dezvoltarea serviciilor publice au fost favorizate de progresul tehnic care a determinat noi trebuințe pentru populație.

Serviciile publice constituie o parte importantă din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, dezvoltarea lor având o influență directă asupra nivelului de trai al populației.De aceea serviciile publice sunt organizate pentru a satisface nevoile oamenilor, astfel că, dacă privim în urmă regăsim în serviciile publice preocupările cotidiene care au marcat anumite necesități cum ar fi: nevoia de electricitate, de apă curentă, de gaz, de transport etc.

În prestarea serviciilor publice trebuie atrase, responsabilizate colectivitățile locale și în primul rând agenții privați și organizațiile neguvernamentale, trebuie să existe o mai mare concurență care sa ducă la ridicarea calității serviciilor și, cred că nu exagerăm, dacă spunem să ducă într-o mai mare măsură la respectarea demnității omului.

În prezent asistăm la creșterea numărului serviciilor publice prestate de către privați, fiind determinată de creșterea nevoilor colective pe de o parte, iar pe de altă parte datorită problemelor financiare cu care se confruntă statul și colectivitățile locale.

Principiile care stau la baza funcționării serviciilor publice sunt următoarele:

principiul continuității serviciilor publice;

principiul egalității tuturor în fața serviciului public;

principiul adaptabilității serviciului public.

Principiul continuității serviciilor publice pornește de la scopul acestuia care este satisfacerea interesului general, iar întreruperea în funcționarea serviciului respectiv riscă să provoace grave perturbări în viața națiunii.Serviciile publice nu se înființează pentru a satisface nevoile trecătoare ale cetățenilor, ci pentru a satisface nevoile permanente ale acestora.

Principiul egalității tuturor în fața serviciului public constă în faptul că toate persoanele fizice sau juridice care sunt în legătură cu serviciul public sunt egale între ele.Prin urmare serviciul public trebuie să funcționeze în aceleași condiții pentru toți, nu trebuie să favorizeze, dar nici sa defavorizeze o persoană sau o categorie de persoane.

Principiul nu înseamnă o egalitate absolută, deoarece cetățenii nu pot fi considerați egali decât dacă sunt în situații identice. Cel mai bun exemplu, în acest sens, poate fi tratarea diferită a clienților în aplicarea tarifelor pentru aceștia în cazul serviciilor publice și industriale.

Principiul adaptabilității serviciului public constă în obligația administrației publice de a îmbunătăți continuu prestarea serviciului public.În unele cazuri adaptarea serviciului public la necesitățile populației implică doar sarcina autorităților publice competente a constata modificarea interesului general și de a dispune adaptarea cu acest interes general a serviciului public.

Prin urmare, în măsura în care autoritatea publică constată o modificare a interesului general, aceasta poate prin acte administrative, să modifice condițiile de desfășurare a serviciului public ori chiar să desființeze serviciul public.

În concluzie doar serviciile publice prestate în mod continuu, în condiții de accesibilitate tuturor beneficiarilor, precum și adaptate permanent interesului general sunt în măsură să asigure sănătatea populației și calitatea vieții.

Capitolul III. Dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice în România

III.1 Evaluarea – element fundamental în promovarea unor servicii publice performante

Evaluarea trebuie să conțină o prezentare corectă a performanțelor politicii, a caracteristicilor analizate și o apreciere a acestora în raport cu anumite principii sau standarde relevante.Aceasta privește unul sau mai multe din următoarele dimensiuni ale unei politici:

nevoia de aplicare a acelei politici;

formularea politicii;

implementarea politicii și măsura în care ea oferă bunurile sau serviciile propuse;

impactul sau rezultatele politicii;

eficiența politicii

Funcțiile generale ale evaluării sunt :

evaluarea produce informații de încredere privind performanța unei politici: măsura în care valorile, oportunitățile, nevoile grupurilor sociale au fost întâmpinate prin înfăptuirea acelei politici;

evaluarea contribuie la clarificarea și la mai buna înțelegere a valorilor care au condus la alegerea scopurilor și obiectivelor. Această funcție se realizează prin operaționalizarea acestora sau prin compararea valorilor acceptate cu valori alternative;

evaluarea contribuie la înțelegerea mai bună a problemei, la definirea altor politici alternative (dacă ea conduce la concluzia că politica respectivă trebuie abandonată și înlocuită cu o alta).

Tipuri de evaluare

Din punct de vedere al mecanismelor prin care se realizează evaluarea, literatura de specialitate a identificat trei tipuri de evaluări:

Evaluări administrative care sunt cele mai cunoscute și cele mai discutate. Un motiv important este acela că pentru realizarea lor s-au pus la punct tehnicile de cercetare cele mai sofisticate. În literatura dedicată lor, sunt menționate patru principale feluri de evaluare administrativă: a performanței; a impactului; a eficienței; a procesului.

Evaluarea performanței (produsele eforturilor făcute sau rezultatele aplicării acelei politici) vizează cantitatea sau nivelul de activitate pe care l-au generat eforturile depuse.

Evaluarea impactului este gradul în care performanța realizată întâmpină nevoia de acel bun sau serviciu, altfel spus gradul în care politica are efectele intenționate. Prin utilizarea ei se încearcă să se determine măsura în care, ca urmare a aplicării acelei politici, s-au realizat schimbări în grupurile țintă.

Evaluarea eficienței vizează metodele alternative de a atinge un anumit rezultat. Poate fi el obținut cu un cost mai scăzut. Ca urmare, această evaluare se concentrează asupra raportului dintre eforturile depuse și impactul atins (eficacitatea acelei politici publice). Cu cât este mai mic acest raport dintre resursele folosite (eforturile) și rezultatele obținute (eficacitatea), cu atât e mai mare eficiența acelei politici.

Evaluarea procesului permite analiza rațiunilor pentru care o politică publică a avut succes sau, dimpotrivă, a eșuat și face posibilă modificarea politicii astfel încât aceasta să fie continuată, mai degrabă decât să fie abandonată. În acest cadru sunt examinate metodele organizaționale, inclusiv regulile și procedurile folosite, de a implementa o politică și de a furniza bunurile sau serviciile respective.

Evaluări juridice se apleacă asupra problemelor juridice care sunt implicate în implementarea de către guvernare a acelei politici. Aceste evaluări sunt realizate de organele juridice; dar dezbaterile publice în care sunt implicați actorii interesați reprezintă momente extrem de semnificative în aceste evaluări.

Evaluări politice caracterizate prin aprecieri, mai mult sau mai puțin sistematice asupra unei politici publice, făcute de nu numai de reprezentanții agențiilor guvernamentale implicate, ci de oricare agent interesat în acea politică.

Evaluările administrative și juridice, în comparație cu cele politice nu au de obicei un caracter sistematic și nici nu apelează la instrumente tehnice sofisticate. Dar faptul acesta nu le micșorează semnificația: fiindcă rolul rol principal nu este acela de a îmbunătăți modul în care este implementată o politică, ci mai degrabă acela de a sprijini aplicarea ei sau, dimpotrivă, de a ridica obiecții împotriva ei.

III.2. Abordarea serviciilor publice din perspectiva dezvoltării durabile

Preocupările legate de protecția mediului ocupă un loc din ce în ce mai important în furnizarea serviciilor publice. Aceste preocupări influențează îndeosebi sectoarele serviciilor urbane, de transport și energie dar se exercită la niveluri care nu sunt neapărat cele ale gestiunii serviciilor publice.

Politicile care privesc mediul sunt în general naționale și locale, dar protecția mediului capătă din ce în ce mai mult un caracter internațional. Dezvoltarea acestor preocupări constituie elemente ale gestiunii serviciilor publice, care impun luarea lor în considerare la niveluri care anterior nu erau avute în vedere.

Acest lucru se transpune in exigențele crescânde în ceea ce privește reglementările și constrângerile, combinate cu o limitare a libertății de acțiune a operatorilor de servicii.

În prima parte a acestei lucrări, precizam că prin serviciu se realizează o transformare a stării inițiale din lumea materială, dar de foarte multe ori, deși cu intenții bune, omul intervine nefast în circuitul material. Abordarea ecologică a serviciilor publice susține rolul acestora de element prin care se asigură circuitul optim al substanței. Acest deziderat este destul de greu de realizat, mai ales că multe servicii publice intervin în acest circuit material: circuitul apei prin servicii de alimentare cu apă, calitatea și circulația aerului, solul, vegetația, deșeurile urbane etc.

Conceptul central utilizat în abordarea ecologică a serviciilor publice este acela de dezvoltare durabilă.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie „reconcilierea între două aspirații fundamentale ale omului: dezvoltarea continuă economică și socială și protecția și îmbunătățirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstare, atât a generațiilor prezente, cât și a celor viitoare.”

Așadar, conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creștere economică ce satisface nevoile societății în termeni de bunăstare pe termen scurt, mediu și mai ales lung. Ea se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să le pună în pericol pe cele ale generațiilor viitoare. În termeni practici, acest lucru înseamnă „crearea condițiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în același timp protejând mediul înconjurător.”

III.3. Servicii publice eficiente și de calitate

Autoritățile publice joacă un rol cheie în dezvoltarea durabilă a regiunilor pe care le administrează.

Modernizarea administrației publice devine astfel prioritară pentru stimularea și coordonarea modernizării și dezvoltării regiunilor.Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA), cu ajutorul axelor sale prioritare și domeniilor majore aferente, are in vedere îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor, creșterea responsabilizării administrației publice și îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor.

Progresul oricărui stat depinde și de modernizarea administrației publice. Autoritățile publice joacă un rol important în dezvoltarea durabilă a regiunilor pe care le administrează. Implementarea unor strategii valabile pe termen lung ar fi dificilă fără o coordonare eficientă din partea autorităților publice.

Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA) își propune să ridice nivelul de încredere al cetățenilor în administrația publică prin modernizarea funcționării instituțiilor și îmbunătățirea receptivității acestora față de nevoile cetățeanului, precum și prin creșterea calității serviciilor oferite de administrația publică, contribuind astfel la producerea unor efecte pozitive semnificative asupra dezvoltării socio-economice.

În demersul său, PO DCA pleacă de la patru principii directoare:

participare (implicarea cât mai multor actori inte-resați dintr-un domeniu, prin strategii de partene- riat și consultare);

raționalizare (reorganizarea structurilor adminis-trative menită să eficientizeze și să întărească ad-ministrația publică locală în acord cu nevoile cetă-țeanului);

eficiență (asigurarea unor servicii publice de cali-tate cu minimizarea resurselor financiare alocate);

sustenabilitate (furnizarea de servicii publice în acord cu principiile dezvoltării durabile).

PO DCA are două obiective specifice:

obținerea unor îmbunătățiri structurale și de proces ale managementului ciclului de politici publice;

îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Cele două obiective corespund, fiecare, câte unei axe prioritare, care este, la rândul său, împărțită în domenii majore de intervenție (DMI). Împreună, componentele programului acoperă o serie variată de posibile inițiative menite să contribuie la modernizarea și eficientizarea administrației publice.

Axa Prioritară I

Operațiunile acestei axe urmăresc intervenții orizon-tale pentru a îmbunătăți: procesul de elaborare a politicilor publice și de planificare strategică, de mă-surare și evaluare a performanțelor, precum și mana-gementul resurselor umane și coordonarea activități-lor de training și dezvoltare.

Axa Prioritară II

Obiectivul general al acestei axe prioritare este acela de a îmbunătăți calitatea și eficiența serviciilor furnizate de către administrația publică (centrală și locală). Axa Prioritară II cuprinde două domenii majore de intervenție care se concentrează în mod direct pe furnizarea de servicii publice, punându-se accent pe procesul de descentralizare.

”Reducerea poverilor legislative și administrative și promovarea unor standarde ridicate de transparență, integritate și responsabilitate în administrația publică ajută la creșterea productivității și la consolidarea competitivității.

În statele membre și regiunile mai puțin dezvoltate, este posibil ca serviciile publice responsabile cu dezvoltarea și cu implementarea strategiilor privind ocuparea forței de muncă să nu posede capacitățile necesare pentru a realiza acest fapt în mod coerent și eficient din punct de vedere al costurilor. Din acest motiv, proiectele FSE (Fondul Social European) contribuie la consolidarea eficienței administrației publice în ceea ce privește asigurarea serviciilor publice în toate sectoarele. Sprijinul este disponibil în cadrul a două priorități:

Instituții mai eficace: sporirea calității unei game largi de servicii disponibile cetățenilor, lucrătorilor și celor aflați în căutarea unui loc de muncă în orașul și regiunea în care locuiesc

Parteneriate pentru progres: susținerea colaborării dintre autoritățile publice și părțile interesate, cum ar fi ONG-urile, pentru conceperea și derularea unor programe reușite.

Proiectele FSE aduc îmbunătățiri în mai multe domenii: de exemplu, în ceea ce privește calitatea funcționarilor civili, care pot necesita o formare mai bună atât în activitățile administrative, cât și în cele de relații cu publicul; adoptarea tehnologiilor informației, acolo unde utilizarea sporită a acestora ar putea promova eficiența și partajarea informațiilor; și modul în care organizațiile își abordează activitatea, dacă aceasta ar putea avea de câștigat dintr-o abordare mai în spiritul unui parteneriat. Implementarea inițiativelor de e-guvernare este o caracteristică importantă a acestor îmbunătățiri, informațiile devenind astfel mai accesibile cetățenilor, iar aceștia putând interacționa mai rapid cu autoritățile locale și naționale. Acestea sunt doar câteva exemple.

Sprijinul FSE pentru îmbunătățirea serviciilor publice include modernizarea instituțiilor pieței muncii, cum ar fi birourile și serviciile de ocupare a forței de muncă, precum și a instituțiilor din sectorul sănătății și a altora. De asemenea, se oferă sprijin pentru perfecționarea educației și a formării funcționarilor publici și a angajaților din sectorul public. FSE contribuie la realizarea unei mai bune gestionări a conceperii și a implementării programelor – asigurând posibilitatea de exprimare a tuturor punctelor de vedere. În plus, organizațiile sindicale și ONG-urile active în domeniul ocupării forței de muncă, în sectorul sănătății, în învățământ, în domeniul incluziunii sociale și al egalității de șanse sunt încurajate să participe și să își dezvolte capacitățile proprii’’.

III.4. Optimizarea în serviciile publice

Din punctul de vedere al serviciului public, feedback-ul fundamentează și determină deciziile care privesc îmbunătățirea performanțelor sistemului existent sau proiectarea unui nou sistem cu parametrii doriți.

Astfel de parametri pot fi: rata de serviciu, numărul stațiilor de servire, s, numărul consumatorilor potențiali care au acces în sistem.

„Optimizarea parametrilor poate fi privită din mai multe puncte de vedere, conform cu obiectivul decidentului. Un mod obișnuit de tratare este acela de a construi un model de decizie cu costuri care să minimizeze suma costurilor asociate așteptării și a costurilor asociate servirii, pe unitatea de timp.

Cu cât primul cost este mai mare, cu atât al doilea este mai mic și reciproc. Modelele de optimizare cu costuri sunt foarte eficiente dacă se pot deduce efectiv costurile unitare componente.

Când acest lucru este greu de făcut și nici estimările nu sunt suficient de bune, este obligatoriu să se caute un alt criteriu de optimizare”

Etape ale optimizării serviciilor publice utilizând costurile

În general, modelele utilizate pentru modelarea sistemică a serviciului public reprezintă instrumente de analiză utilizate în vederea creșterii performanțelor acestora. În multe situații putem introduce costuri și, astfel, să oferim posibilitatea determinării unui model de optimizare a activității în cadrul serviciului public menit să ridice nivelul de satisfacere a preferințelor consumatorului.

Pentru operaționalizarea unui astfel de model trebuie să parcurgem următoarele etape:

definirea variabilelor în vederea descrierii problemei;

deducerea repartițiilor probabilistice asociate bazate pe datele reale și utilizarea unor teste corespunzătoare;

construirea funcției cost asociate sistemului utilizând costurile de așteptare;

deducerea soluției optime din model și testarea valabilității acesteia în practică.

Modelul nivelurilor de aspirație

În această situație optimalitatea este privită în sensul satisfacerii anumitor niveluri de aspirație stabilite de decident. Aceste niveluri sunt definite ca limite superioare stabilite pentru valorile măsurilor conflictuale ale performanței sistemului, pe care autoritatea publică dorește să-l echilibreze. Introducerea acestui model are în vedere dificultatea de a determina cu precizie costurile cerute în modelul de optimizare.

Din punctul de vedere al clientului, cele mai relevante mărimi pentru determinarea performanței sistemului sunt:

t, timpul mediu de așteptare în sistem;

procentajul de stații care nu funcționează, X.

Pentru fiecare dintre cele două mărimi, autoritatea publică, pe baza nivelurilor de aspirație, stabilește limitele superioare a pentru t și P pentru X.

Capitolul IV: Servicii oferite de Poliția Română

IV.1. Scurt istoric privind Poliția Română și cadrul legal de funcționare a acesteia

‘’Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.

Începând cu Legea de organizare a poliției a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează Miliția, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

Din 1990, Poliția Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranța persoanelor, a colectivităților, drepturilor legitime ale cetățenilor, precum și a altor drepturi prevăzute în acte internaționale la care România este parte.

Cadrul juridic general ce reglementează activitatea Poliției Române este Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcționarea Poliției Române. Noul Statut al polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, completează și detaliază dispozițiile privind desfășurarea, în limitele și conform legii, a acestei activități pusă în slujba comunității.

Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.

Dispozițiile referitoare la activitatea poliției, cuprinse secvențial în alte legi de organizare și funcționare a instituțiilor statului, au fost completate cu legi speciale ce vizează combaterea unui anumit tip de infracționalitate.

O deosebită atenție a fost acordată modificării și completării Codului Penal și Codului de Procedură Penală, protecției agentului acoperit, a martorului și a datelor, Legii Administrației publice locale, a celei privind combaterea crimei organizate, precum și legii privind combaterea infracțiunilor comise prin mijloacele tehnologiei de vârf.’’

IV.2. Principalele servicii oferite de Poliția Română

Poliția Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este instituția specializată a statului, care exercita atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii.

Activitatea Poliției Române constituie serviciul public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.

Serviciul de Logistică

Logistica Poliției Române constituie un complex de măsuri și activități planificate și executate în orice situație, într-o concepție unitară, pentru asigurarea forțelor destinate menținerii și restabilirii ordinii publice, cu resurse financiare, armament, muniții, mijloace speciale de prevenire și combatere a violențelor, echipamente de comunicații, mijloace de transport, materiale medicale și sanitar-veterinare, uniforme, imobile și servicii.

În procesul de asigurare a materialelor, produselor și a prestărilor de servicii necesare, activitatea logistică este guvernată de principii de bază, dintre care, cele mai semnificative sunt: eficiența, specializarea, flexibilitatea, transparența, economicitatea, continuitatea, sincronizarea, calitatea, omogenitatea.

Misiunile ce revin logisticii vizează, în principal:

stabilirea concepției unitare de realizare a suportului logistic al acțiunilor;

asigurarea și utilizarea eficientă a resurselor financiare;

asigurarea, împrospătarea și completarea rezervelor materiale;

organizarea și realizarea hrănirii, echipării și cazării efectivelor;

asigurarea mobilității terestre și navale a formațiunilor de poliție;

realizarea mentenanței specifice fiecărei categorii de mijloace și echipamente, inclusiv alimentarea cu carburanți-lubrifianți;

asigurarea logistică a structurilor Ministerului Administrației și Internelor ce nu dispun de structuri logistice proprii.

Direcția de Logistică este structura de specialitate cu atribuții de îndrumare, coordonare, control și execuție privind activitatea de asigurare cu tehnică, materialele și serviciile necesare îndeplinirii misiunilor și pregătirii efectivelor Poliției Române, precum și activitățile prevăzute în actele normative interne conform competențelor generale și interne specifice.

Direcția de Logistică are următoarele atribuții principale:

organizează și desfășoară managementul sistemului logistic al Inspectoratului General al Poliției Române și structurilor subordonate;

elaborează și actualizează programele de invesții ale Inspectoratului General al Poliției Române;

fundamentează necesarul de fonduri, în vederea includerii în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Administrației și Internelor.

organizează, în mod unitar, evidența de cadastru pentru toate imobilele aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor și folosința Inspectoratului General al Poliției Române;

asigură activitățile specifice protecției mediului pentru sediile în care funcționează Inspectoratul General al Poliției Române;

coordonează, îndrumă și controlează activitatea responsabililor de mediu din structurile subordonate Inspectoratului General al Poliției Române;

organizează și derulează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, procedurile de achiziție publică a produselor, lucrărilor și serviciilor prevăzute în programele anuale aprobate pentru unitățile de poliție, potrivit competențelor;

participă cu personal specializat la lansări în producție, verificări privind fluxul tehnologic de fabricație și la recepția calitativă, la furnizor, a bunurilor materiale ce se achiziționează la nivel teritorial;

Direcția de Logistică are în subordonare profesională serviciile de logistică ale celor 41 de inspectorate de poliție județene și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, structurile logistice ale unităților de învățământ, subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției Române și Centrului chinologic „Dr. Aurel Greblea” – Sibiu, precum și Serviciul Administrativ ce deservește aparatul propriu.

În structura Direcției de Logistică sunt prevăzute 5 servicii:

Serviciul Tehnic;

Serviciul Patrimoniu Imobiliar și Programe Investiții Publice;

Serviciul Norme și Metodologii de Echipare, Hrănire și Asigurare cu Tipizate;

Serviciul Programe Logistice și Protecția Mediului;

Serviciul Achiziții Publice.

Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative

Organizează, în condițiile legii, cazierul judiciar pentru ținerea evidenței persoanelor fizice și juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal și bazele de date necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor operative specifice poliției, conform prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare;

Asigură realizarea, funcționarea și actualizarea permanentă a evidenței cazierului judiciar, a evidențelor operative și a evidențelor speciale ale Poliției Române privind persoanele fizice și juridice ce fac obiectul acestor evidențe;

Organizează activitatea de verificare a cererilor și de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice și juridice, în sistem automat/manual, după caz;

Organizează, conduce, urmărește și verifică modul și stadiul realizării informatizării cazierului judiciar, asigură crearea, exploatarea și actualizarea permanentă a acestuia;

Asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin Direcției în calitate de autoritate centrală, conform Deciziei – Cadru 2009/315/JAI a Uniunii Europene privind organizarea și conținutul schimbul de informații extrase din cazierele judiciare între statele membre;

Asigură organizarea și funcționarea evidenței dactiloscopice decadactilare a persoanelor condamnate penal ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri prevăzute de legea penală prin examinarea impresiunilor digitale;

Organizează evidențele speciale administrate, asigurând buna lor funcționare și permanenta îmbunătățire, în conformitate cu dispozițiile de linie;

Organizează și execută activitățile de înregistrare, culegere, prelucrare, centralizare și prezentare a datelor statistice privind activitatea operativă și de cercetare penală desfășurată de poliție în scopul stabilirii evoluției criminalității, prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și a altor fapte antisociale, ce determină, influențează ori modifică situația operativă;

Centralizează și furnizează date statistice privind activitățile desfășurate de unitățile de poliție, în scopul cuantificării și evaluării rezultatelor obținute de către acestea;

Furnizează, la cerere, cu respectarea normelor legale și procedurilor de lucru în vigoare, datele și informațiile deținute, unităților de poliție, altor unități ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție, persoanelor fizice și juridice;

Asigură organizarea și funcționarea camerelor de corpuri delicte pentru păstrarea, conservarea în bune condiții și gestionarea obiectelor corp delict și a altor bunuri ridicate în vederea confiscării;

Asigură organizarea, păstrarea și funcționarea arhivei direcțiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și structurilor subordonate acestuia, conform reglementărilor legale în domeniu;

Asigură organizarea, coordonarea, îndrumarea, sprijinul și controlul activităților de cazier judiciar, statistică și evidențe operative, la formațiunile de poliție teritoriale.

Serviciul Sisteme de Securitate – gestionează activitatea de pază, protecție și securitate electronică a obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor în România.

Responsabilități:

în aplicarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor la nivelul țării;

coordonează și monitorizează activitatea structurilor de profil teritoriale privitoare la aplicarea actelor normative în domeniu pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor;

elaborează dispoziții pentru îndrumarea activității polițiștilor unităților teritoriale pe linia societăților specializate de pază și protecție, precum și în domeniul sistemelor de alarmare;

studiază documentațiile și eliberează licențele de funcționare pentru societățile specializate de pază și a celor din domeniul sistemelor de alarmare;

evaluează trimestrial activitatea desfășurată de societățile licențiate, personalul din paza proprie și dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare;

informează beneficiarii de servicii și societățile de asigurări cu privire la deficiențele constatate cu ocazia evaluărilor efectuate pe segmente de activitate din domeniului pazei bunurilor;

organizează și coordonează acțiuni de verificare a modului în care societățile licențiate respectă prevederile legale și regulamentele proprii de organizare și funcționare precum și a modului în care sunt asigurate bunurile și valorile pe timpul depozitării, manipulării și transportului pentru societățile licențiate pentru transport valori;

asigură sprijinul și îndrumarea polițiștilor responsabili de domeniul pazei bunurilor din cadrul serviciilor județene și compartimentelor polițiilor municipale și orășenești;

efectuează analize de caz asupra evenimentelor deosebite produse în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor;

efectuează documentări și dispune anularea licențelor de funcționare ale societăților specializate;

cooperează cu asociațiile patronale și profesionale pentru îmbunătățirea legislației în domeniu, prevenirea concurenței neloiale și asigurarea respectării cadrului normativ de către societățile licențiate;

se documentează cu privire la legislația europeană, standarde și studii elaborate în domeniu și face propuneri de adoptare de norme specifice;

verifică cereri și sesizări ale cetățenilor, ale instituțiilor publice sau organismelor neguvernamentale din domeniul pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor;

examinează proiectele sistemelor de alarmare împotriva efracției destinate unor rețele de unități și acordă avize de principiu ori reexaminează avizele emise de unitățile teritoriale care au fost contestate de beneficiari;

participă în comisiile tehnice de analiză, agrementare și standardizare a sistemelor mecanice și electronice organizate în cadrul unor instituții (Asociația Română a Băncilor, Asociația de Standardizare din România, etc.);

Serviciul de Analiză a Informațiilor

Serviciul reprezintă materializarea unuia dintre modurile în care Poliția Română înțelege să abordeze problema criminalității într-o societate bazată tot mai mult pe tehnologii informatice.

Dezvoltată inițial în jurul unui proiect în primăvara anului 2003, activitatea acestei structuri a dovedit că decizia bazată pe informație poate oferi avantaj competitiv atât pe nivel strategic cât și tactic și operational. Perioada 2003-2005 a fost o perioadă de acumulări atât din punct de vedere al experienței căt și al structurii. În luna martie 2006 a fost prevazută în Schema de Organizare a DGPMB înființarea Biroului de Analiză a Informațiilor. În noiembrie 2009, Biroul de Analiză a Informațiilor a devenit Serviciul de Analiză a Informațiilor.

Subunitatea oferă suport pentru activitățile desfășurate de către formațiunile operative din cadrul D.G.P.M.B. și desfășoară acțiuni comune cu IPJ-urile limitrofe Municipiului București.

Serviciul de Analiză a Informațiilor se subordonează ierarhic Directorului General al Poliției Municipiului București și profesional Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Serviciul Evidență Abateri

Serviciul Evidență Abateri asigură manipularea, arhivarea și prelucrarea automată a datelor rezultate din procesele-verbale încheiate, ține evidența abaterilor, în baza de date a posesorilor de permise de conducere și certificate de înmatriculare și cea de restituire a acestora, răspunde de îndrumarea, supravegherea și controlul compartimentului proceduri radar. De asemenea, asigură activitatea de testare a conducătorilor auto ale căror permise de conducere au fost reținute odată cu constatarea faptei, în situațiile prevăzute de lege.

Responsabilități:

implementarea în sistemele informatice a sancțiunilor contravenționale complementare și a măsurilor tehnico-administrative;

procesarea datelor din sistemele informatice, înregistrărilor video, fotografii, etc.;

întocmește procese-verbale și invitații ;

comunicarea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor către instituțiile abilitate;

testarea conducătorilor auto care au săvârșit abateri de la normele rutiere pentru care legislația prevede obligația susținerii verificării cunoașterii regulilor de circulație;

testarea conducătorilor auto în vederea reducerii perioadei de suspendare;

Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă

Atribuții:

legalitatea executării măsurilor de reținere, arestare preventivă și condamnare a persoanelor, cu respectarea obligațiilor specifice care decurg din tratatele și convențiile internaționale, la care România a aderat;

executarea hotărârilor instanțelor judecătorești, referitoare la situația persoanelor private de libertate, crearea condițiilor prevăzute de lege pentru ca instanțele judecătorești să poată exercita controlul și supravegherea legalității măsurilor preventive;

punerea în practică a prevederilor legale referitoare la realizarea separațiunii persoanelor private de libertate;

menținerea ordinii și disciplinei în rândul persoanelor private de libertate;

respectarea obligațiilor de către persoanele încarcerate și acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru aceștia;

transferul persoanelor private de libertate la penitenciare, unități medicale aparținând Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, precum și în unitățile penitenciare aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor;

prezentarea persoanelor private de libertate la instanțele de judecată și parchete, la termenele fixate;

respectarea normelor privind protecția muncii;

instruirea și pregătirea personalului, în conformitate cu prevederile actelor normative și dispozițiilor pe linia muncii de arest – transfer;

soluționarea cererilor, petițiilor și reclamațiilor;

protecția informațiilor clasificate potrivit legii;

gestionarea și actualizarea aplicației informatice ÎNCARCERAȚI.

Serviciul Resurse Umane

Serviciul Resurse Umane din D.G.P.M.B are în principal următoarele atribuții:

organizează și desfașoară activități de recrutare a candidaților pentru participarea la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și concursuri în vederea încadrării funcțiilor vacante, cu personal din sursă externă;

organizează și desfășoară concursuri în vederea ocupării funcțiilor de conducere vacante, cu personal din sursă internă, precum și pentru promovarea polțiștilor din unitate în funcții de execuție;

organizează acțiunea de evaluare anuală a personalului din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București;

întocmește documentele specifice de resurse umane privind acordarea de drepturi salariale polițiștilor și personalului contractual, la încadrare, promovare în funcții, avansare în grad profesional, mutare sau încetarea raporturilor de serviciu, pentru acordarea recompenselor prevăzute de Statutul Polițistului, precum și pentru avansarea polițiștilor în gradul profesional următor, la termen sau înaintea îndeplinirii stagiului minim în grad;

întocmește documentele specifice pentru avizarea numirii, promovării sau eliberării în / din funcție, de către procurorul general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție, a ofițerilor și agenților de poliție în / din structurile Poliției Judiciare;

întocmește documentele referitoare la cercetarea prealabilă și sancționarea polițiștilor sau personalului contractual care au comis abateri disciplinare;

gestionează documentele de evidență nominală și statistică ale personalului în activitate și în rezervă (retragere) din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București;

efectuează analize și întocmește situațiile privind dinamica de personal, precum și starea și practica disciplinară a personalului din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București;

întocmește conform prevederilor legale, dosarele de pensie și dosarele de rezervist;

eliberează la cererea polițiștilor sau rezerviștilor adeverințe privind vechimea în muncă, încadrarea în condiții de muncă (grupe de muncă) sau alte drepturi legale;

controlează modul în care s-a efectuat instruirea la locul de muncă și instruirea periodică de securitate și sănătate în muncă a întregului personal al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București;

gestioneaza Biblioteca Direcției Generale de Poliție a Municipiului București privind literatura de specialitate, destinată pregătirii continue a personalului.

Serviciul Compartiment Juridic

Principalele sarcini, atribuții și activități specifice Compartimentului Juridic:

asigură asistență juridică conform legislației în vigoare, specifică domeniilor: procedura civila și contencioasă , achizițiile publice, protecția omului, eliminarea oricăror forme de discriminare;

reprezintă și apără interesele unității în fața autorităților administrației publice, a organelor Ministerului Public, a instanțelor judecătorești, a altor organe de jurisdicție, precum și în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege.

În acest scop, elaborează și formulează acțiuni, întâmpinări, răspunsuri la interogatorii, exercită căi de atac, propune conducerii inspectoratului renunțarea la acțiuni și căi de atac, exercită orice mijloace legale de apărare a drepturilor și intereselor acestora.

acordă asistența juridică consiliilor de disciplină, consiliilor de judecată, consiliilor de onoare și comisiilor de disciplină, potrivit prevederilor actelor normative și competenței;

participă în comisiile de achiziție, în comisiile de soluționare a contestațiilor și la negocierea proiectelor de contracte, în procedurile de achiziție publică și negocierile derulate de către sau prin unitatea din care face parte.

Serviciul Control Intern

Principalele atribuții ale Compartimentului Control Intern:

organizează și execută controale, (evaluări), verificări, petiții, previne și combate încălcările de acte normative în rândul cadrelor inspectoratului și subunităților din subordine;

verifică plângerile ce vizează personalul numit în funcție de șeful inspectoratului și adjuncții acestuia, referitoare la încălcări ori abateri în legătură cu serviciul prevăzute în ordine și instrucțiuni, efectuând, după caz, cercetarea penală, cu excepția situațiilor în care urmărirea penală este dată prin lege în competența procurorului;

verifică petițiile și sesizările adresate conducerii M.A.I., I.G.P.R. și I.P.J. repartizate spre soluționare și propune măsuri în raport cu concluziile desprinse și după aprobare, inițiază punerea lor în aplicare.

Serviciul de Ordine Publică

Principalele atribuții ale Serviciului de Ordine Publică:

organizează, controlează și îndrumă activitatea de asigurare a ordinii și liniștii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială;

coordonează și îndrumă activitatea agenților de siguranță publică și de proximitate, activitatea desfășurată în mediul rural de ofițerii coordonatori de centre zonale și agenții posturilor de poliție comunale, precum și activitatea desfășurată de politiști pe linia activităților de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor;

verifică și propune spre avizare personalul de pază ce urmează să execute serviciu înarmat, conducătorii societaților de pază;

asigură cunoașterea evoluției stării infracționale din agricultura privată, silvicultură și piscicultură;

coordonează și organizează activitățile de menținere a ordinii publice la mitinguri, manifestații și alte întruniri politice precum și la manifestările cultural sportive;

coordonează și organizează activitățile de menținere a ordinii publice la mitinguri, manifestații și alte întruniri politice precum și la manifestările cultural sportive;

coordonează, îndrumă și controlează activitățile desfășurate pentru îngrijirea , folosirea și antrenamentul câinilor de serviciu;

Obiectivele Poliției Române sunt:

Creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni prin protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului acestora, precum și sporirea gradului de siguranță rutieră și a transporturilor;

Prevenirea și combaterea infracționalității organizate și transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracționale;

Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene;

Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informaționale necesare dezvoltării și menținerii capacității operaționale a Poliției Române.

Principalele priorități ale Poliției Române:

Desfășurarea activităților conform cerințelor noului sistem penal, procesual penal și execuțional penal;

Asigurarea măsurilor necesare desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Parlamentul European, pentru funcția de Președinte al României, precum și a altor evenimente majore;

Siguranța cetățeanului, asigurarea climatului de ordine publică în zona unităților de învățământ;

Prevenirea și combaterea infracționalității comise cu violență, destructurarea grupărilor infracționale;

Atragerea fondurilor nerambursabile necesare dezvoltării capacității operaționale a Poliției Române și adaptarea acesteia la evoluția fenomenului infracțional;

Combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul economico-financiar;

Menținerea standardului ridicat de exploatare a Sistemului Informatic Schengen;

Îmbunătățirea pregătirii profesionale a polițiștilor și creșterea calității serviciului polițienesc pentru îndeplinirea obiectivelor și priorităților ce revin Poliției Române.

IV.3. Analiza S.W.O.T a Poliției Române

Prin intermediul analizei SWOT (la nivelul puncte tari și puncte slabe) a fost identificată o serie de factori interni cu influență asupra performanțelor structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cei mai relevanți și având caracter majoritar, fiind următorii:

Puncte tari :

Existența unui cadru normativ adaptat în mare măsură standardelor Uniunii Europene;

Existența resurselor umane de înaltă calificare (pregătire de specialitate, creativitate, cunoștințe de limbi străine);

Susținerea managerială a inițiativelor destinate îmbunătățirii activității desfășurate la nivelul ministerului;

Interesul personalului pentru perfecționare continuă prin participarea la cursuri de specializare și/sau de master, seminarii, instruiri ale personalului care urmăresc îmbunătățirea activității curente;

Competența de a iniția și elabora propuneri de acte normative, documente de politici publice, instrumente de planificare strategică și bugetară, în domeniul specific de activitate al ministerului;

Capacitatea de a asigura asistență de calitate, în timp util beneficiarilor (identificarea, elaborarea, implementarea și monitorizarea de mecanisme și instrumente specifice pentru modernizarea administrației publice și pentru întărirea capacității instituționale în domeniul ordinii și siguranței publice);

Acumularea unei experiențe în privința managementului proiectelor, ceea ce permite valorificarea oportunităților naționale și internaționale de atragere de fonduri pe liniile de finanțare disponibile;

Existența unor proceduri de lucru elaborate la nivelul structurilor în vederea eficientizării activităților desfășurate (metodologii de lucru, strategii de susținere a procesului de reformă a administrației publice, mijloace moderne de abordare a fenomenului infracțional);

Capacitate operațională și mobilitate, care permit conectări de efort organizațional în funcție de tipurile și nivelul de risc identificat;

Existența unor sisteme de comunicații și informatică moderne în sprijinul actului de comandă, control, coordonare și execuție;

Exercițiul gestionării unor situații de criză/ conflict, în misiuni internaționale de menținere a păcii, care consolidează cunoștințele și experiența personalului implicat, oferind totodată suport motivațional pentru întregul personal;

Participarea la misiunile internaționale organizate sub egida ONU, UE sau altor organisme internaționale;

Existența unui sistem de parteneriat deschis cu instituții publice, ONG-uri și organizații internaționale cu atribuții în domeniul de activitate al ministerului;

Asigurarea transparenței și deschiderii către mass- media și societatea civilă.

Puncte slabe :

Schimbări frecvente la nivelul factorilor de conducere/decizie ai Ministerului Administrației și Internelor, precum și în structura organizatorică a ministerului;

Componente de buget subdimensionate în raport cu necesitățile reale, care are drept consecință insuficiența mijloacelor de intervenție, de deplasare, deficitul de muniții specifice, deficitul de personal, insuficiența spațiilor adecvate de lucru,a spațiilor de depozitare, echipamentelor IT, biroticii, etc.;

Risc de supraîncărcare cu sarcini a personalului din cadrul structurilor ca urmare a deficitului de resurse umane înregistrat;

Menținerea unor elemente birocratice în derularea activității, cu implicații asupra consumului ineficient de resurse (distribuirea mesajelor și adreselor se realizează preponderent pe suport de hârtie, comunicarea electronică fiind insuficient utilizată);

Dificultăți în implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe;

Nivelul scăzut al accesului la magistrale de comunicații datorită volumului redus al investițiilor în infrastructura de comunicații și informatică;

Inexistența unui stoc de materiale necesare în cazul producerii unor evenimente majore, catastrofe, atacuri teroriste sau dezastre, pentru relevarea, ridicarea, ambalarea, conservarea și transportul urmelor și mijloacelor materiale de probă;

Lipsa soluțiilor tehnice de recuperare a datelor în caz de dezastru.

Oportunități :

Integrarea României în Uniunea Europeană ceea ce conduce la:

dezvoltarea parteneriatelor cu poliții din statele membre;

accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune destinate noilor state membre;

preluarea și implementarea celor mai bune standarde europene în domeniu;

cursuri de pregătire și schimb de experiență cu celelalte poliții din statele membre.

Interesul manifestat de către reprezentanții administrației publice locale și societății civile în crearea unui parteneriat instituțional și sprijinirea poliției pentru îmbunătățirea siguranței comunității.

Posibilități de participare a unor ofițeri la cursuri de pregătire în străinătate și folosire a experienței astfel acumulate în materia bunelor practici.

Posibilitatea acumulării rapide de experiență la nivelul tinerilor agenți în urma participării Poliției Capitalei la măsurile specifice cu ocazia unor manifestări cu grad ridicat de risc în 2009, de genul alegerile europarlamentare și prezidențiale, etc, ceea ce va duce la creșterea încrederii în competența proprie și în instituția din care fac parte.

Amenințări :

tendința mass media de a responsabiliza Poliția pentru aspecte sociale negative ce țin de competența de soluționare a altor instituții sau sunt generate de lipsa de implicare a instituțiilor abilitate, ce face ca gradul de încredere a populației în poliție să fie mai scăzut decât în alte țări europene;

fluctuația polițiștilor în cadrul structurii de ordine publică, facilitată de posibilitatea trecerii în alte structuri prin promovarea concursurilor organizate în acest sens(comp. relații cu publicul, corpul ofițerilor, etc.);

existența unei tendințe de creștere a manifestărilor de violență de toate genurile(verbală, fizică, atitudinală) la nivelul întregii societăți românești, generate în principal de lacune legislative;

Absența conștiinței și atitudinii civice a populației Capitalei ce duce la lipsa de implicare a cetățenilor în prevenirea sau sesizarea fenomenului infracțional;

Creșterea influenței ideologiilor extremiste externe, pe fondul crizei economice ce va genera manifestări antiglobalizare specifice, de genul celor întâlnite și în alte orașe europene.

Cu ajutorul analizei S.W.O.T. putem observa lucrurile de care are nevoie Poliția Română pentru a funcționa eficient pentru menținerea ordinii și liniștii publice și cel mai important aspect, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

IV.4. Metodele de analiză și de acțiune folosite de Poliția Română

Metoda S.A.R.A.

Pentru a percepe evenimentele observate și anunțate, polițiștii utilizează, pentru cazurile cele mai complexe modelul SARA, care împarte tratarea problemelor în faze succesive.

S = Situarea problemei (faza de scanare) = identificarea problemei și definirea acesteia (descriere precisă) pe baza faptelor observabile.

A = Analizarea (faza de analizare) = construirea unei mai bune înțelegeri a problemei, a cauzelor și factorilor care au generat-o.

R = Reacția (faza de răspuns) = construirea unei acțiuni pentru a împiedica, respectiv a reduce problema (descriere exactă a

activităților și efectelor dorite).

A = Aprecierea (faza de evaluare) = stabilirea criteriilor și căutarea datelor sau informațiilor care să conducă la evaluarea efectelor.

Metoda SARA este pusă în aplicare atunci când poliția constată ea însăși o serie de fapte care tulbură siguranța publică. Această metodă se bazează pe situația statistică obiectivă (plângerile depuse).

Prin situație se înțelege identificarea problemelor ce afectează sentimentul de siguranță al cetățeanului.

Cum să identificăm o problemă?

Identificarea unei probleme implică un control mai bun al plângerilor depuse sau al informațiilor culese de polițistul de proximitate.

Nu este vorba de identificarea unui aspect unic, ci a unor acte repetate care afectează starea de siguranță dintr-un cartier.

Identificarea unei probleme presupune de asemenea actualizarea permanentă a hărții criminogene și a tablei de evenimente.

Analiza

După ce se identifică o anumită problemă de rezolvat, analiza implică o fază de observare care se numește „înțelegerea problemei“. Această fază constă în decuparea problemei, adică este vorba de o acțiune etapizată, după cum urmează:

Despre ce este vorba?

Trebuie să acționăm?

Care este temeiul legal care ne permite să acționăm?

Când și cum trebuie să acționăm?

Analiza situației în cadrul metodei SARA – exemplu practic

Să presupunem că într-un sector cetățenii s-au plâns de prea mult zgomot.

Prima operație constă în plasarea problemei zgomot în centru. Mai apoi, vom căuta toate cauzele care pot avea o legătură cu problema identificată.

În acest exemplu, am găsit mai mulți factori, cum ar fi:

Prezența localurilor publice;

Prezența spațiilor comerciale;

Prezența locuințelor;

Circulația mașinilor și a pietonilor;

Siguranța publică.

Dat fiind că zgomotul se produce într-o zonă locuită aglomerată, faza următoare va consta în căutarea persoanelor care au o influență directă asupra acestor factori.

Localurile publice:

Patronii;

Consumatorii.

Companiile private de siguranță:

Serviciul de autorizare.

Patrulele de poliție (controale).

Spațiile comerciale:

Patronii magazinelor;

Asociațiile de comercianți.

Locuințele:

Proprietarii / locatarii;

Reclamanții;

Asociațiile de cartier (președinții).

Circulația:

Automobiliștii = legea asupra circulației rutiere (competența poliției);

Pietonii = legea asupra circulației pietonilor, liniștea publică (competența poliției).

Siguranța publică:

Patrule de poliție (șef de subunitate);

Patrule de jandarmerie (șef);

Poliție comunitară (Primărie).

Metoda Security Marketing

Obiectivele metodei de «Security marketing»:

punerea la dispoziția polițiștilor a instrumentelor necesare și formarea acestora în vederea utilizării lor;

formarea de polițiști specializați în relațiile cu comunitatea, pe teme cum ar fi:

derularea unui proiect;

atingerea obiectivelor determinate;

rezolvarea de probleme în parteneriat cu membrii comunității;

determinarea situației operative (efectuarea unui studiu de piață);

analiza nevoilor și asteptărilor populației;

identificarea principalelor probleme care trebuie rezolvate;

identificarea de buni parteneri care ne pot ajuta în rezolvarea problemei;

efectuarea unei evaluări a rezultatelor obținute și măsuri corectoare, dacă este cazul.

Tabel nr.1 Security marketing : Planificare

Provocările zilnice cu care se confrunta poliția:

poliția este principala instituție care oferă asistență și sprijin cetățenilor la orice oră din zi și din noapte;

sentimentul de siguranță al cetățeanului este influențat de prezența patrulelor de poliție în cartierul său;

solicitările de asistență legate de probleme de conciliere sau dezacorduri adresate poliției sunt din ce în ce mai numeroase și cresc în mod constant;

posibilitățile de luptă împotriva infracționalității prin utilizarea mijloacelor represive și coercitive sunt limitate.

CONCLUZII

Lucrarea de față nu prezintă nici pe departe o rețetă în ceea ce privește analiza serviciilor publice raportat la factorii ce acționează în direcția acesteia; acest lucru poate fi consultat din bibliografia existentă în cadrul acestei lucrări și nu numai. Lucrarea schițează din punctul de vederea al autorului direcții principale de urmat în calea analizei serviciilor publice.

Luând în considerare complexitatea mediului extern care se află în continuă schimbare, cu această ocazie ar trebui concepută reforma serviciilor publice. Administrația publică trebuie să-și întărească capacitatea de îmbunătățire a rezultatelor dar să și încerce să schimbe viziunea și modul său de lucru.

În ceea ce privește serviciile publice furnizate în mediul urban și rural există mari discrepanțe cum ar fi accesibilitatea și calitatea acestora.

Calitatea serviciilor publice necesită în continuare un efort susținut al tuturor factorilor implicați în vederea dezvoltării programelor de investiții strategice (infrastructură tehnico-edilitară, creșterea gradului de pregătire profesională a personalului, îmbunătățirea relației cu clienții, etc.).

În ceea ce privește descentralizarea, aceasta nu cuprinde însă toate serviciile publice ci se pune doar în legătură cu acelea care pot fi organizate la nivel local, existând servicii publice (cum ar fi apărarea, siguranța națională, relațiile externe) care nu se pot organizate decât la nivel național.

Principiul descentralizării serviciilor publice nu are în vedere o descentralizare absolută, adică transferarea în totalitate a oricăror activități de la nivel central la cel județean sau local. Ministerele centrale, departamentale vor exista întotdeauna la acest nivel, deoarece ele exprimă interesul statului în domeniul respectiv. Astfel, rolul ministerelor centrale este tocmai de a concepe și a asigura strategia statului în acel sector de activitate, căreia i se subordonează activitățile practice concrete, realizate la nivelurile inferioare – județ, localitate.

Serviciul public, pentru a putea satisface interesele unei colectivități trebuie să fie desfășurat în mod continuu, să asigure accesul tuturor beneficiarilor la serviciile publice, toate persoanele care se află în aceeași situație putând pretinde aceleași avantaje.

Serviciile publice locale respectă principiul de neutralitate și de nediscriminare a utilizatorilor, libertății de opinie și ansamblul de libertăți publice care trebuie garantate și promovate.

Serviciul public este creat pentru rezolvarea necesităților societății, determinând într-o bună măsura calitatea vieții cetățenilor.

Serviciile publice locale reprezintă unele dintre cele mai concrete moduri de expresie a autonomiei colectivităților locale și unul din mijloacele puternice ale autorităților publice pentru satisfacerea necesităților publice (interesului public).

Serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conținut specializat având ca rezultat efecte utile, imateriale și intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.Ele sunt autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii și sunt organizate distinct într-un sector numit sector terțiar.

Serviciile prezintă o serie de trăsături caracteristice care permit, pe de o parte, identificarea lor, iar pe de alta parte se pot constitui in criterii de delimitare față de celelalte domenii ale activității economico-sociale.

Este de remarcat faptul că sfera serviciilor este largă și eterogenă, fapt pentru care aceste trasături pot să nu se regăsească în totalitatea lor în fiecare tip de serviciu.

Scopul acestei lucrări este acela de a prezenta serviciile publice din mai multe perspective și anume serviciile publice la nivel european, național, dezvoltarea și eficientizarea acestora.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, monografii, cursuri

Bădin Valeriu, Despa Radu, Curs de matematici pentru economiști, Ed. Sylvi, București, 1998

Bălan, E., Drept Administrativ și Procedură Administrativă, Editura Universitară, București, 2002

Balducci Massimo, Etat fonctionnel et decentralisation, Ed. e. Story-Scientia, Bruxelles, 1987

Batley, R., and Stoner, G., eds. Local government in Europe: Trends and developments, London: MacMillan, 1991

Cernat Claudia Șerban, Serviciile Publice – Mijloc de Realizare a Administrației Publice, Suport de curs

Corbeanu Ion, Drept administrativ român, Note de curs, 2006

Dincă Dragoș, Managementul serviciilor publice, 2008

Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului, vol I, Editura Socec, București, 1930

Duguit Leon, Traite de droit constitutionnel, ediția a III-a, vol. II, Paris, 1929

G.Dupuis, M.J. Guedon, P. Chretien, Droti administratif, 6eme Ed. Revue, Armand Colin, Paris, 1999

Georges Philippe, Notions esentielles de droit public, 6-e edition , Sirey, 1986

Hapenciuc Valentin, Economia Serviciilor -Note de curs, Suceava, 2010, pag. 7

Institutul de Științe Administrative din Republica Moldova, Administrația publică în perspectiva integrării europene, Chișinău, 2006

Ioan Alexandru, Administrația publică. Teorii. Realități. Perspective Editia a II-a. Ed. Lumina Lex, București, 2001

Matei, L., Managementul Public, Editura Economică, București, 2006

Miroiu, A., Introducere în analiza politicilor publice; material disponibil la adresa : http://adrianmiroiu.files.wordpress.com/2008/04/capitolul-7.pdf

Muraru Ioan, Drept constituțional și instituții politice, volumul I, București, 1993

Nedelea Alexandru, Marketing în comerț, turism și servicii-Note de curs, Suceava 2010-2011, pag. 8

Negulescu Paul, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediția a IV-a, București, I. E. Marvan, 1934

Nicola, I., Managementul Serviciilor Publice Locale, Editura All Beck, București, 2003

Parlagi, A., Iftimoaie, C., Servicii publice locale, Editura Economică, București, 2001

Prahoveanu, E., Matei, A.,, Economie și politici economice, Editura Economică, București, 2004

Preda D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, București, 2002.

Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, 1996

Rabin, J., Hilderth, W., and Miller G., eds. ‘’Living with Mandates: Aguide for Elected Officials’’, Budget Management: A Reader in Local Government Financial Managament. Athens: University of Georgia, 1983

Rivero Jean, Droit administratif, Paris, Dalloz, 1990

Rivero Jean, Wline Jean, Droit Administratif, 15 Edition, Precis Dalloz, Paris, 1994

Rossi, P.H., Lipsey, M.w.,Freeman, H.E., Evaluation. A Systematic Approach, Seventh edition, Sage Publication, 2004

Trăilescu Anton – Drept administrativ, ediția 2, Ed. All Beck, București, 2005

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene la 2 octombrie 1997, intrând în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam modifică și completează Tratatul de la Maastricht.

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht la 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Vasile Ana, Prestarea serviciilor publice prin agenți privați, Ed. All Beck, București, 2003

Zaharia Gheorghe, Tratat de drept administrativ român, Ed. Junimea, Iași 2001

Articole ,studii și sinteze

Focșăneanu Domnica, Șuța Cătălina, Tatu Carmen, Popescu Mihaela, Serviciile publice.considerații asupra legislației și practicii comunitare in domeniu, în contextul elaborării proiectului codului administrativ, Revista Transilvană de Științe Administrative 1(28)/2001

În anul 1992, în cadrul Conferinței de la Rio, 170 de state, printre care și România au recunoscut în mod unanim și au căzut de acord asupra nevoii urgente de a adopta o strategie globală pentru secolul următor, denumită „AGENDA 21”, a cărei opțiune să fie aplicarea principiilor dezvoltării durabile

Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în Monitorul Oficial nr. 204 din 23.04.2001, modificată și completată prin Legea 286/2006

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/200, (M. Of. Nr. 359 din 7 iulie 2001).

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr 326/2001

Moga A., Dezvoltarea durabilă – Concept, Principiile enunțate în Raportul Brundtland, Forum-supliment Arhitext Design-3/2001

Percherson Annick, L’opinion et la decentralisation ou la decentralisation apprivoisee

Planul strategic al Ministerului Afacerilor Interne

Plumb, I., Androniceanu, A., Abăluță, O.,.Managementul serviciilor publice, ediția a-II-a,capitolul 3

Referințe internet

http://ec.europa.eu/esf/main.jsp?catId=55&langId=ro

www.politiaromana.ro