Dezvoltarea Si Educarea Comunicarii In Cadrul Activitatilor de Predare a Disciplinei Comunicare In Limba Romana, In Ciclul Primar

Cuprins

„Dezvoltarea și educarea comunicării în cadrul activităților de predare a disciplinei Comunicare în limba română, în ciclul primar”

Rezumat

Capitolul I: Introducere

Capitolul II: Comunicarea

Procesul comunicării umane

Comunicarea verbală, directă și indirectă

2.3 Comunicarea nonverbală, componentă a comunicării umane

2.4. Limbajul oral și scris

Capitolul III: Programa școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română”, în ciclul primar 3.1. Obiectivele predării limbii române în ciclul primar

3.2. Tendințe ale predării-învățării limbii române în ciclul primar

3.3. Învățarea ortografiei și a punctuației în ciclul primar

Capitolul IV: Contribuția metodelor didactice la eficientizarea lecțiilor de comunicare în limba română

4.1. Scopul cercetării

4.2. Obiectivele cercetării

4.2.1. Obiective generale

4.2.2. Obiective specifice

4.3. Ipoteza cercetării

Capitolul V: Metodologia cercetării

5.1. Coordonatele cercetării

5.1.1. Eșantionul de subiecți

5.1.2. Eșantionul de conținut

5.1.3. Instrumente de cercetare

5.1.4. Variabilele cercetării

5.1.5. Desfășurarea cercetării și interpretarea rezultatelor

5.2. Metode de predare-învățare a limbii române la clasele primare

5.3. Exercițiul – modalitate eficientă de însușire a citit-scrisului în clasele primare

5.4. Jocurile didactice folosite în sprijinul însușirii corecte a citit-scrisului

5.5. Evaluarea randamentului școlar în procesul de învățare al elevilor

5.6. Prezentarea rezultatelor

Capitolul VI: Concluzii

Bibliografie

Anexe

Rezumat

În această lucrare am urmărit să demonstrez că învățarea scrisului și a cititului, și comunicarea corectă între elevii ciclului primar sunt cele mai importante obiective pe care le putem avea, noi, ca și dascăli. Folosirea metodelor și a strategiilor potrivite poate contribui la creșterea eficienței lecțiilor de comunicare în limba română. Am pornit de la ideea că aceste metode sunt folosite pentru stimularea învățării și ajută la dezvoltarea personală, încă de la vârstele timpurii. Metodele de predare sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe și ajută elevii la învățarea scrisului și a cititului. Noile orientări din pedagogie promovează teorii care pun accent pe metodologia centrată pe elev, pe acțiunea și angajarea acestuia în procesul învățării. Noi, dascălii, trebuie să încercăm, să asigurăm această implicare a elevului în propria formare, iar acest lucru va duce la dezvoltarea capacității de învățare prin cooperare, de lucru în echipă și la realizarea motivării pentru învățare, pentru asumarea răspunderii. Obiectivele, activitățile și conținuturile învățării se cer de la sine a fi proiectate pentru a stimula interacțiunea verbală între dascăl și elevi, dar mai ales între copii. Așadar, trebuie puse în valoare obiectivele de tip atitudinal în comunicarea orală, datorită potențialului comunicativ și motivant pe care îl asigură. Prin obiectivele referitoare la comunicarea scrisă, în actuala formare, se urmărește configurarea unei relații mai active între forma sonoră și forma grafică a cuvintelor, astfel încât elevul să facă mai repede legătura între cuvântul scris și sensul acestuia. În decursul cercetării am observat că utilizarea metodelor, a testelor și a evaluării elevilor contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ, având o valoare activ-formativă asupra personalității elevului.

Capitolul I

Introducere

Am ales această temă, deoarece consider că procesul de comunicare este un subiect dezbătut din toate punctele de vedere, care joacă un rol foarte important în viața oamenilor, și prin care ne este prezentată situația actuală a societății în care trăim. Procesul de comunicare este de o importanță majoră, deoarece dă sens vieții, iar fără comunicare nu se poate realiza nimic. Comunicarea este procesul în cadrul căruia mesajele sunt transmise către anumiți destinatari, aceștia trebuind să le recepteze. Mesajele transmise conțin informații care trebuie interpretate, analizate, selecționate și verificate dacă sunt reale sau nu, însă toate acestea depinzând în mare măsură de modul și situația în care sunt prezentate către elevi. Atunci când comunicăm, încercăm să convingem, să explicăm sau să influențăm și avem nevoie să fim receptați, înțeleși, acceptați și să provocăm o reacție. Există anumite nevoi în ceea ce privește comunicarea, pe care le putem denumi și obiective ale comunicării. Acestea sunt: nevoia de a spune, nevoia de a fi înțeles, nevoia de a influența, nevoia de a fi valorizat și nevoia de a forma prietenii. Referitor la copiii din ciclul primar, nevoia de a se împrieteni, pot spune că este extrem de importantă, deoarece încă din școală se formează grupuri de prieteni. Astfel aceștia simt nevoia să se joace împreună, să își povestească anumite întâmplări și chiar să învețe împreună. În cazul copiilor din ciclul primar în școală se dezvoltă caracteristici foarte importante și se realizează progrese în activitatea psihică, datorită procesului învățării, intens solicitat de școală, care este obligatorie și gratuită. Așadar învățarea devine principala activitate a copiilor. Aceasta înseamnă că va fi solicitat intelectul și va avea loc procesul de îmbogățire a cunoștințelor prin activități prevăzute în programele școlare. Copilul își va dezvolta strategii de învățare, va ști care este rolul atenției și repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul. În viața de fiecare zi a fiecărui copil școlar, procesul de învățare va ocupa un loc major, acționând profund asupra personalității copilului. Aș dori să evidențiez în această scurtă introducere importanța limbajului în cadrul orelor de curs. Cu toții știm că limbajul utilizat în școală este de o importanță majoră. Cuvintele și expresiile de cuvinte trebuie selecționate, pentru a produce o îmbogățire a cunoștințelor cât mai mare asupra elevilor. Limbajul verbal și cel nonverbal folosit în școală îi ajută pe elevi să înțeleagă semnificațiile date de un mesaj. Este foarte important pentru elevi să aibă un limbaj adecvat, un limbaj prin care să se facă înțeleși, oferind posibilitatea transmiterii de mesaje și a receptării mesajelor de către interlocutorii lor. Limba română reprezintă un obiect de studiu central în procesul de învățământ și are o însemnătate deosebită în formarea tinerilor școlari. În ciclul primar, importanța limbii române ca disciplină școlară este extrem de importantă, deoarece prin aceasta elevii își vor cultiva limbajul oral și scris, vor cunoaște și vor folosi corect limba maternă, și vor fi capabili să scrie, să citească și să se exprime corect. Familiarizarea elevilor cu cititul și scrisul constituie în ciclul primar principalul obiectiv al învățării. Se poate spune că, atât în școală, cît și în viață, întreaga evoluție a elevilor depinde de modul în care aceștia și-au însușit cititul și scrisul. De asemenea, se spune că elevii care citesc și scriu bine sunt buni și la celelalte obiecte de învățământ. Trebuie evidențiat faptul că, deși mijloacele audiovizuale au invadat lumea, cartea rămâne unul dintre cele mai importante mijloace de formare a omului în societatea modernă. Lectura cărții oferă cititorului momente unice de reflecție, de meditație și valori formativ-educative, care o să-i dezvolte comportamentul și modul de viață. “Cartea este o cameră de provizii dar este și un instrument de lucru. Ea trebuie să ofere noțiuni, să contribuie la dezvoltarea gândirii și să sugereze aplicații utile din ceea ce s-a învățat. De aceea, cartea școlară trebuie să fie, în același timp, un compendiu, un syllabus sau carte de laborator și un manual de exerciții”. (1Emil Planchard, “Cercetarea în pedagogie”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972, pag.237). Această activitate, cititul, este de o importanță majoră în ciclul primar și i se acordă cel mai mare număr de ore în planul de învățământ. În primul rând elevii învață alfabetul, iar apoi se familiarizează cu tehnicile muncii cu cartea. Cititul deschide elevilor noi posibilități de cunoaștere a realității în care trăim, și noi forme ale comunicării între oameni. Ca și profesori sau învățători, avem datoria de a-i învăța pe copii cum să învețe, de a le forma capacități și stiluri de activitate intelectuală. Trebuie să-i motivăm să învețe, și putem realiza acest lucru prin lectura independentă. Elevii vor reuși să desprindă din lectura citită faptele și semnificația lor, datele și noțiunile științifice, conținutul de idei, mijloacele artistice și multe alte aspecte ale lecturii. Prin lectura individuală elevii vor descoperi dicționarele, pe care le vor folosi pentru înțelegerea unor termeni, a unor expresii sau noțiuni necunoscute. Prin acest mod aceștia își vor îmbogăți vocabularul, iar lectura le va trezi trăiri afective intense, stări emoționale care dau impresia unei profunde vibrații sufletești. Activitatea de scriere este strâns legată de cea a cititului, deoarece este folosită pentru a comenta și interpreta cele citite. Scrisul rămâne un mijloc important în activitatea de comunicare, prin care se poate dezvolta trăsăturile de caracter. De asemenea, prin scris se conturează operațiile intelectuale, se dezvoltă capacitatea de gândire și spiritul critic. Mi se pare foarte interesant faptul că, la intrarea elevilor în școală, aceștia posedă un bagaj de cunoștințe mai mult sau mai puțin bogat și corect în planul exprimării, dar în ceea ce privește scrisul, ei posedă foarte puține cunoștințe. În acest caz, rolul dascălului este cel mai important, acesta având sarcina de a-i învăța pe elevi să scrie de la primul cuvânt, până la propoziții și fraze complexe, în care intervin numeroase norme de ortografie și punctuație. Atât citirea, cât și scrierea corectă sunt influențate de anumite exerciții de analiză și sinteză fonetică, de exprimarea articulată a cuvintelor, care constituie importante instrumente de autocontrol. Astfel activitățile de scriere și citire se influențează reciproc. Pe baza citirii și pe baza înțelegerii sensurilor cuvintelor, al propozițiilor sau a textului dat, se realizează scrierea corectă. Eu consider că materialul uman cu care lucrăm, exercițiile alese în sprijinul formării și educării elevilor, în vederea exprimării corecte atât orale, cât și scrise, contribuie la modelarea elevilor, iar mai târziu a oamenilor societății în care trăim. Așadar, această lucrare doresc să fie un instrument al dascălului, pentru a-l ajuta în activitatea la clasă, iar elevii să învețe să se exprime liber, cursiv, nuanțat atât în vorbire, cât și în scris.

Capitolul II

Comunicarea

2.1 Procesul comunicării umane

În comunicarea de azi există mai multe etape ale istoriei omenirii. În viziunea lui Marshall McLuhan aceste etape sunt: ”era tribalismului prealfabetic sau faza culturii orale; era scrisului; era tiparului; era electronică”. (2Marshall McLuhan, “Galaxia Gutenberg”, Editura Politică, București, 1975, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.26).

Capitolul II

Comunicarea

2.1 Procesul comunicării umane

Comunicarea este considerată o necesitate în viața socială, deoarece este mereu prezentă în casele oamenilor. Este o modalitate a oamenilor de a se face înțeleși și de a se înțelege unii cu ceilalți. Ea reprezintă transmiterea de la o persoană la alta, prin viu grai, a unor gânduri, gesturi, sentimente, decizii. De asemenea prin comunicare se transmit trăirile și cunoștințele, realitatea, experiența, transferul și contratransferul informațional fiind mult mai ușor între elevi. Limba comună și limbajul comun reprezintă elementele utilizate pentru realizarea înțelegerii între copiii din ciclul primar. Datorită limbajului se realizează o comunicare mai bună, iar prin acesta atât oamenii, cât și animalele încearcă să exprime ceva propriilor semeni. Procesul de comunicare se află într-o continuă schimbare, în raport cu trecerea timpului. Pentru ca o comunicare să fie eficientă, mai ales de către elevi în școală, trebuie să fie menținut contactul cu aceștia, să li te adresezi lor și să te faci cât mai bine înțeles. Bernard Voyenne afirmă despre procesul comunicării că atunci: ”Când comunicăm,încercăm să stabilim o comuniune cu cineva. Adică încercăm să împărtășim o informație, o idee sau o atitudine”. (3Bernard Voyenne, “La presse dans la socièté contemporaine, Collection U, Librairie Armand Colin, Paris, 1962, pag. 24, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.13). Teoreticianul francez, Bernard Voyenne afirmă că: ”schimbul de informații, de idei, intercomprehensiunea sunt pentru societate tot așa de importante ca și respirația pentru organism”. (4Bernard Voyenne, „La presse dans la socièté contemporaine, Collection U, Librairie Armand Colin, Paris, 1962, pag.11, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.8). Informațiile transmise prin comunicare denotă anumite semnificații, iar elevii trebuie să le înțeleagă și să le poată aprecia conținutul. Comunicarea nu se încheie cu preluarea și receptarea informațiilor, ci acestea exercită o influență asupra ideilor, opiniilor sau a comportamentului celor mici. Informațiile comunicate doresc să stabilească o înțelegere cu cineva, iar prin aceasta să transmită idei noi. Se dorește, totodată schimbarea unor opinii sau a comportamentului elevilor în ceea ce privește modul de receptare al informațiilor și subiectul acestora. The World Book Dictionary, editat de Clarence L. Barnhart și Robert K. Barnhart, definește comunicarea ca fiind: ”furnizarea de informații sau știri pe cale orală sau scrisă; scrisoare, mesaj, informație sau știri; un mijloc de a trece de la unul la celălalt, legătură; actul de a transmite, transfer”. (5The World Book Dictionary”, World Book, Inc., Chicago, 1993, pag. 420, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag. 8). Dicționarul consideră comunicarea ca:”o ramură a științei care se ocupă cu calitatea și caracteristicile informației transmise”.(6The World Book Dictionary”, World Book, Inc., Chicago, 1993, pag. 420, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.9). Informația este analizată de către Shannon și Weber în cartea „The mathematical theory of communication”, ca având trei aspecte ale informației: sintactic, semantic și pragmatic. Shannon și Weaver fac următoarea afirmație: „cu cât incertitudinea receptorului privind mesajul despre situația X este mai mare, înainte ca situația să se fi produs, cu atât mai mare este valoarea informativă a mesajului care reușește, ulterior, să elimine incertitudinea inițială”. (7Shannon, Cl. E. Și W. Weaver, „The mathematical theory of communication”, 1949, apud: J. J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen: „Știința comunicării”, Versiune românească și studiu introductiv de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, București, 1998, p.26). Această afirmație exprimă gradul de cunoaștere al elevilor, privind informația dată. Presupunând că o informație ne este dată și noi nu știm nimic despre ea, vom încerca să elucidăm misterul, adică să ne documentăm cu ajutorul tuturor surselor disponibile. Documentându-ne, vom reuși să îndepărtăm toate dubiile și vom fi capabili să conștientizăm dacă informația transmisă este falsă sau adevărată. La început, dacă nu cunoaștem informația vom fi incerți în ceea ce privește valoarea ei de adevăr, însă cu cât cunoașterea ei este mai mare, cu atât incertitudinea va fi mai scăzută. Există posibilitatea ca printr-un mesaj să fie transmisă o cantitate mai mare de informație decât prin altul. Noi trebuie să verificăm dacă datele sunt corecte, actuale și prelucrate, deoarece acestea servesc la luarea deciziilor în vederea unei situații. În concepția lui Robert Escarpit, „a comunica nu înseamnă numai a emite și a primi, ci a participa, la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi felurite care se încrucișează și interferează unele cu altele”. (8Robert Escarpit, „De la sociologia literaturii la teoria comunicării”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, pag.128). Comunicarea este un proces care nu doar transmite informații, ci include influențarea elevilor între ei. Dacă un elev are o opinie asupra unui subiect, comunicând cu un alt elev, care vine cu afirmații și argumente precise, își poate schimba opinia. Schimbarea opiniei depinde de plusul de informații aduse de elev, de modul în care știe să-și argumenteze propriile opinii, dar și de perceperea ideilor de către alți elevi. Astfel putem defini comunicarea ca și o modalitate de influențare reciprocă a elevilor, pe lângă faptul că aceasta este un mijloc de transmitere a informațiilor. Pentru a realiza o comunicare cât mai bună trebuie să existe un limbaj comun, care ține de modul de viață sau de orizontul cultural al elevilor din ciclul primar. În funcție de aceste aspecte actul comunicării diferă de la un elev la altul. Dacă două orizonturi sunt neasemănătoare, comunicarea se realizează rar sau foarte greu. Ion Haineș spune că: ”Situația ideală a comunicării presupune aceleași tehnici de problematizare și aceeași organizare mentală”. (9Ion Haineș, „Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București,1998, pag.24). O comunicare este cel mai bine realizată atunci când există un limbaj comun, care ține de cultura copilului sau de modul lui de viață. Așadar comunicarea diferă de la un copil la altul. Până la intrarea în școală, copilul învață vorbirea într-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la această vârstă, conduita verbală a copiilor capătă o serie de caracteristici noi, datorită procesului de instruire verbală a formării culturii verbale. Copilul, atunci când intră în școală are o anumită experiență intelectuală și verbală. El înțelege bine vorbirea celor din jurul lui și se poate face înțeles prin exprimarea gândurilor în propoziții și fraze alcătuite corect sau mai puțin corect. Dorințele și cererile elevului din ciclul primar sunt tot mai clar exprimate, iar acesta este capabil să facă distincții între obiecte și să fie ironic cu alți elevi. În rândurile de mai sus am realizat o descriere a comunicării dintre elevi, cu ajutorul definițiilor unor autori specializați în comunicare. Animalele, ca și elevii, de altfel, comunică între ele, prin mijloace specifice de comunicare. Acestea comunică în funcție de nevoia supraviețuirii, a salvării speciei și a asigurării hranei sau victoriei între rivalități. Limbajul animal este mai accentuat la animalele care trăiesc în grup și simt nevoia apărării. Animalele, trăind într-un grup, simt nevoia de a se proteja, de a se ajuta în vederea hranei și toate aceste lucruri se realizează printr-un limbaj nonverbal. Așa se întâmplă și între elevii din ciclul primar, dacă sunt integrați într-un grup simt că sunt mai puternici și se pot apăra unii pe alții, iar dacă sunt singuri sunt mai reticenți în privința oricărui lucru. Henri Wald spune că: „Afectivitate și inteligență au și celelalte ființe, intelect are însă numai omul, deoarece numai el a reușit să vorbească”. (10Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983, pag.38). Acesta arată prin această afirmație diferențele dintre oameni și animale, și subliniază o trăsătură specifică numai omului, aceasta fiind reprezentată prin puterea lui de a dialoga. Tot Henri Wald afirmă că: ”Animalele reacționează la semnale, nu răspund la întrebări, pândesc, nu se întreabă, atacă, nu contrazic. Ele comunică între ele, dar nu dialoghează…Omul este însă prin esența sa o ființă rațională”. (11Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983, pag.12). Așadar, elevul are această capacitate de a dialoga cu cei din jur, însă, în același timp, poate dialoga cu el însuși prin meditație. Dialogul este reprezentat ca fiind o schimbare liberă de opinii între elevi. În această schimbare de opinii se pot pune întrebări și se pot primi răspunsuri, se pot dezbate subiecte și se pot argumenta, astfel încât relațiile dintre elevi pot deveni tot mai strânse. Henri Wald observă că: „prin scris, oamenii nu mai comunică unii cu alții, ci mai degrabă stăpânii comunică supușilor. Tiraniile s-au sprijinit pe scris, nu pe dialog. În vreme ce scrierea are tendințe birocratice, dialogul are virtuți democratice”. (12Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983, pag.13). Dialogul reprezintă capacitatea de a pune întrebări și de a primi răspunsuri, iar condițiile desfășurării dialogului sunt foarte importante. Trebuie să se pornească cu intenția de a discuta despre un anumit subiect. Dascălul care dorește să aibă o discuție, având intenția discutării unui subiect trebuie să își stabilească grupul de elevi, care să-l asculte și să-l înțeleagă. Acest grup de elevi trebuie să fie informat în ceea ce privește subiectul dezbătut. Contextul va trebui să fie bine stabilit de către dascăl. În momentul în care se transmite ceva, starea sufletească trebuie să fie bună, toate problemele vor trebui lăsate deoparte, vorbindu-se strict de subiectul respectiv. Ultima condiție pentru ca un dialog să se desfășoare în condiții cât mai maleabile este ca și dascălul să fie obișnuit să se adreseze unui grup de elevi. Dacă acesta dorește să desfășoare un joc, alături de elevi, el trebuie sa știe cum să le comunice acest lucru. Astfel grupul de elevi va putea înțelege regulile jocului, cerințele lui și tot ceea ce se va desfășura pe tot parcursul acțiunii. Henri Wald mai afirmă că: ”A comunica înseamnă a emite un semnificant pe baza căruia receptorul își poate constitui sau reconstitui o anumită semnificație”. (13Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983, pag.19). Informația este elementul principal în procesul comunicării, deoarece fără aceasta comunicarea nu are sens. Verosimilitatea și valabilitatea informației este dată de către elevul care dezbate un subiect și trebuie să se bazeze pe argumente și dovezi. Comunicarea este o necesitate vitală a elevului, fără aceasta existența fiind de neconceput. Ion Haineș afirmă că: „modul de receptare al mesajului este foarte important, dar totodată și mijlocul prin care este transmis are o valoare importantă. Procesul comunicării este complex, flexibil și se manifestă atât în medierea tehnică, cât și în medierea umană.” (14Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.20). . Există patru moduri de comunicare: directă, indirectă, multiplă și colectivă. Bernard Voyenne afirmă că: ”A trăi în societate înseamnă a comunica”. (15Bernard Voyenne, „La presse dans la socièté contemporaine, în Collection U, Librairie Armand Colin, Paris, 1962, pag.11, apud: Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998, pag.8). Evoluția elevului, a civilizației și a culturii este legată de evoluția procesului de comunicare, deoarece nevoia de a comunica îi definește viața acestuia, îi condiționează întreaga evoluție.

2.2 Comunicarea verbală, directă și indirectă

În rândurile de mai sus am vorbit despre comunicare în general, însă acum voi încerca să evidențiez în lucrarea mea aspecte ale formelor comunicării. Voi vorbi în primul rând despre comunicarea verbală, despre teoriile anumitor autori în ceea ce privește această formă de comunicare și despre importanța acesteia în școală și, mai ales, între elevi. Voi începe cu afirmația lui Henri Wald, care subliniază faptul că, comunicarea verbală este cea mai importantă formă de comunicare din zilele noastre: „Comunicarea dintre oameni nu va fi niciodată totală, dar fără comunicare nu poate exista omenire. Comunicarea verbală este principalul mijloc de a ne înțelege între noi, de a ne înțelege pe noi înșine”. (16Henri Wald, “Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983, pag.20). Discursul oral este o altă modalitate de exprimare în cadrul comunicării verbale și reprezintă transmiterea unui mesaj într-o formă riguros organizată. În cadrul discursului oral se interpun elemente ale comunicării nonverbale, care ajută la nuanțarea mesajului: gesturile, mimica, tăcerile, pauzele, debitul verbal, ordinea specifică a cuvintelor, accentele, interjecțiile, elementele interogative și afective, ambiguitatea. Aceste elemente nuanțează și colorează comunicarea, având asupra copiilor o mare putere de persuasiune. Comunicarea directă este o formă completă de comunicare, restul modurilor de comunicare reprezentând substitute ale acesteia. Prin comunicarea directă suntem obligați să avem legături între noi, aceasta fiind condiționată de timp și spațiu. Timpul este un factor important în cadrul comunicării. Dacă un elev primește un mesaj într-un timp scurt de la un alt elev, acesta nu poate fi modificat în întregime. Într-un timp mai îndelungat, mesajul este transmis prin viu grai la mai mulți elevi și asta ar duce la deformarea acestuia. De asemenea mesajul poate fi transmis în funcție de nevoile, dorințele și interesele elevului. Dacă elevul are un scop de atins și dorește să obțină ceva sau să schimbe părerea cuiva, atunci mesajul va fi deformat. Comunicarea directă reprezintă comunicarea prin privire, gest și, nu în ultimul rând, prin cuvânt. Arta de a comunica înseamnă reducerea singurătății, acumularea de cunoștințe, echilibru în vorbire, eliminarea nesiguranței, vorbirea dezordonată și lipsa de expresivitate. Prin comunicare toți elevii doresc să fie eficienți într-un mod sau altul, eficiența însemnând calitate și cantitate, timp cât mai scurt de acțiune și costuri minime. Astfel, pentru a se organiza cât mai bine este nevoie de înțelegere și respect între aceștia. Societatea de azi se schimbă permanent, respectul între elevi fiind foarte important, deoarece dacă se respectă pot avea parte de o înțelegere între ei cât mai bună și această înțelegere se va desfășura în limite normale. Cele două forme majore de comunicare: verbală și nonverbală contribuie la diversitatea existenței și a vieții pe pământ. Comunicarea verbală este exprimată prin cuvinte, care pot fi rostite sau scrise, pentru ca elevii să poată comunica și să se poată înțelege între ei. Scrierea este elementul de trecere de la comunicarea directă la comunicarea indirectă și oferă posibilitatea transmiterii unei informații nedeformate, autentice și obiective. Lipsa de apropiere fizică este principalul factor al comunicării indirecte. O dată ce nu există apropiere fizică între elevi, informația poate fi transmisă într-un mod mult mai discret, însă fără a vedea sau auzi reacția acestora. Istoria scrierii este destul de complicată și ne trimite în urmă cu mii de ani, până la desenele rupestre din epoca preistorică, la reprezentările de oameni și de animale, aflate pe pereții peșterilor. Aceste desene pot avea o semnificație magică, artistică sau una de comunicare. Cert este că primele scrieri sunt desene și că scopul scrierii va deveni acela al comunicării. Lucia Wald afirmă că: „scrierea este o grafie care, în scopul comunicării unei idei, a trecut de la reprezentarea obiectului și a ideii la reprezentarea formei lor sonore, devenind discretă și lineară ca limbajul însuși”. (17Lucia Wald, „Sisteme de comunicare umană”, Editura Științifică, București, 1973, pag.171). La rândul său, Henri Wald opinează: „Istoria scrierii, de la mitogramele pictografice până la literele alfabetului, este istoria reprezentării grafice a unor idei din ce în ce mai abstracte și mai generale despre realitate. Cele mai vechi desene sunt mai degrabă suporturi grafice ale unui context oral, decât reproduceri ale unor scene de vânătoare. Primele figuri aveau o valoare magică, codificau un limbaj secret, pe care numai inițiații erau capabili să-l descifreze”. (18Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, București, 1983, pag.45-46). Limbajul sonor este universal și este o trăsătură specifică omului și a apărut o dată cu apariția lui pe pământ. În schimb, scrierea a apărut mult mai târziu, fiind produsul civilizațiilor urbane. Alfabetul este primul sistem de scriere apărut, cel mai evoluat și cel mai ușor. Fiind și cel mai comod sistem de scriere, alfabetul este cel mai utilizat de către popoarele civilizate din toată lumea și este învățat încă din copilărie. În școli prima carte învățată de către elevi este alfabetul, acest lucru ducând la o mulțime de câștiguri. În primul rând, prin utilizarea alfabetului s-a câștigat o stimulare a gândirii abstracte a elevilor, creativitatea lor și capacitatea acestora de aprofundare prin lectură. Scrierea înseamnă precizie, logică, perenitate, durată. Ea mai înseamnă o desprindere de prezent, o comunicare cu trecutul și chiar cu viitorul.

2.3 Comunicarea nonverbală, componentă a comunicării umane

Comunicarea nonverbală este foarte importantă pentru elevi, dar este limitată la contactul interpersonal direct, la situații în care au loc schimburi și în care există un control activ. Controlul nu poate fi desfășurat în cadrul comunicării nonverbale, deoarece elevii nu stau față în față. Prin urmare, dacă unul dintre elevi nu vrea să îi destăinuie celuilalt totul despre un anumit subiect este mai ușor să-i ascundă anumite lucruri prin comunicarea nonverbală. Comunicarea nonverbală se realizează prin limbajul gesturilor. Gestul este definit de Lucia Wald ca fiind: ”orice mișcare corporală, involuntară sau voluntară, purtătoare a unei semnificații de natură comunicativă sau afectivă”. (19Lucia Wald, „Sisteme de comunicare umană”, Editura Științifică, București, 1973, pag.128). Limbajul gesturilor a apărut de la începutul omenirii alăturându-se limbajului sonor. Gesturile variază în funcție de grad de cultură, vârstă, grad de afectivitate și spațiu geografic. Limbajul trupului are cel mai puternic impact asupra celorlalți și prin utilizarea acestuia elevii se fac înțeleși. Gesturile trădează comportamentul elevilor. Ritmul respirației este un indiciu în observarea gradului de tensionare. Dacă un elev respiră greu înseamnă că este tensionat. Mișcările ne indică temperamentul unui elev. Cele lente indică moliciune, comoditate. Rapiditatea mișcărilor sugerează energie, entuziasm sau bucurie. Privirea, mimica, mișcarea ochilor și a capului, expresia feței, poziția corpului, a picioarelor, a mâinilor și palma elevilor sunt elemente ale comunicării nonverbale, care exprimă starea socială, culturală, educațională, emoția, timiditatea, furia, agitația, supărarea, neîncrederea, mândria, nehotărârea, aprobarea, resemnarea, superioritatea sau inferioritatea acestora. Mimica este un mijloc important de transmitere a mesajelor. Prima impresie despre elevi este creată atunci când îi privești, iar prin privirea acestora îți poți da seama de ceea ce gândesc, dacă au emoții, de sentimentele lor și dacă lucrurile pe care le spun sunt adevărate. Uneori privirea poate fi înșelătoare, însă în majoritatea cazurilor ne dăm seama de ceea ce elevii vor să ascundă prin aceasta. Mișcarea ochilor exprimă interesul sau plictiseala elevilor în timpul orei. Învățătorul își poate da seama dacă este ascultat cu interes și daca spusele sale duc sau nu la plictiseala elevilor. Atunci când învățătorul vorbește despre ceva stă față în față cu elevii, uitându-se la chipurile lor. Expresia chipului ne evidențiază dacă elevilor le face plăcere ceea ce aud sau, dimpotrivă, le provoacă neplăcere. Când învățătorul le exprimă o idee sau o opinie, acesta realizează dacă elevilor le place sau nu ceea ce exprimă prin ideea sau opinia respectivă. În comunicarea nonverbală, palma elevilor este un element important, deoarece utilizarea acesteia în anumite poziții îi poate aduce dascălului un grad de autoritate și capacitatea de a-i dirija pe elevi prin gesturi. Mesajele nonverbale pot fi transmise și prin intermediul îmbrăcămintei și accesoriilor pe care le poartă elevii. Un proverb din strămoși spune că „haina îl face pe om”, acesta adeverindu-se a fi corect de cele mai multe ori. Dacă un elev este îmbrăcat elegant dă impresia că provine dintr-o familie cu bani, succes și putere. Îmbrăcămintea poate accentua frumusețea fizică, poate oferi informații personale sau informații despre modul în care trăiește un copil. Felul în care se îmbracă evidențiază dorința de a atrage, pudicitatea sau motivația de protejare a corpului. Îmbrăcămintea este un simbol vizibil care influențează interacțiunile cu ceilalți. Accesoriile sunt utilizate pentru a indica statutul, siguranța și atractivitatea unei persoane. Acestea atrag privirea celor din jur și constituie reprezentarea poziției unui copil în cadrul școlii. Comunicarea nonverbală îi face pe elevii din ciclul primar să interacționeze mai bine cu cei din jurul lor. Allan Pease afirmă că prin: ”gesturi, ținută, poziție a trupului și prin distanța menținută se realizează o cantitate mai mare de comunicări interumane decât pe orice altă cale”. (20Allan Pease, „Limbajul trupului”, Traducere de Alexandru Szabo, Editura Polimark, București, 1995, pag.7). Limbajul tactil este o modalitate a elevilor de a-și exprima relațiile de intimitate prin gesturi care implică atingerea, îmbrățișarea, sărutul, bătaia, pălmuirea dintre aceștia. Toate aceste gesturi, prin care este exprimată dragostea, ura, prietenia, compasiunea, constituie realizarea limbajului tactil și ajută la dezvoltarea comunicării nonverbale. Așadar elementul principal în cazul limbajului tactil este atingerea, aceasta ajutând la exprimarea sentimentelor de orice natură. Comunicarea sonoră este o altă modalitate a comunicării nonverbale și manifestările acesteia sunt numeroase: râsul, plânsul, tusea,oftatul, fluieratul, strigătul. Cu ajutorul sonorității elevii înțeleg modul prin care se poate comunica, elementul principal fiind sunetul. Scopurile acestui tip de comunicare sunt de a mulțumi, de a dezaproba, de a avertiza sau de a coordona acțiuni colective. Sonoritatea ajută elevii în exprimarea unor sentimente de bucurie, tristețe sau durere. Comunicarea cromatică îi ajută, la rândul ei, să transmită anumite idei, emoții, sentimente, fie de durere, fie de bucurie. Sentimentele și emoțiile transmise prin comunicarea cromatică sunt foarte numeroase și duc la accentuarea comunicării nonverbale. Un exemplu de comunicare cromatică este înroșirea obrazului, care ne duce cu gândul la timiditatea pe care o simt elevii atunci când sunt scoși la tablă sau atunci când sunt nevoiți să dea răspunsul la anumite întrebări ale învățătorului. Un alt exemplu este albirea feței elevilor, această albire exprimând îmbolnăvirea lor.

2.4 Limbajul oral și scris

Din rândurile de mai sus rezultă că principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită. Limbajul este modalitatea prin care elevii din ciclul primar vorbesc și își transmit informații. Acesta variază de la un elev la altul, deoarece ține de educația fiecăruia. Unii elevi pot avea un vocabular mult mai complex decât alții. Elevii cu un vocabular mai vast comunică mult mai ușor cu oricine și receptează cu o ușurință mai mare orice cuvinte sau fraze auzite. Limbajul funcționează între elevii din ciclul primar și astfel sunetele asociate ajung să aibă înțeles. Elevii sunt capabili să enunțe fraze alcătuite de ei înșiși în clipa conversației, iar dacă au un vocabular vast pot formula enunțuri inteligibile. În lume sunt o mulțime de limbi care diferă de la un popor la altul. Fiecare dintre noi ne ghidăm după propria limbă și după cultura ei. Evenimentele și acțiunile vieții dau naștere proceselor de percepție și reacție, plasate în diferite locuri și timpuri. Limba este organizată după un anumit sistem și urmează anumite reguli. O regulă ar fi limitarea sunetelor și a modurilor combinării acestora. Fiecare limbă are un număr limitat de sunete, care se pot asocia în funcție de regulile gramaticale, lexicale și sintactice. Limba unei țări poate fi învățată și de cei care nu aparțin populației țării respective. Dacă un individ trăiește în altă țară decât țara sa de origine, acesta reușește să se înțeleagă cu cei de acolo, învățând limba. Limba are o pondere mare în viața individului, pentru că dacă aceasta n-ar exista, oamenii nu s-ar putea înțelege deloc unii cu alții. Prin urmare, limba este elementul principal al comunicării. Comunicarea duce la supraviețuirea populației, la amplificarea culturii și la o bună desfășurare a înțelegerii între oameni. Distincția trasată de Saussure între limbaj, cuvânt și limbă este relevantă din punctul de vedere al comunicării. În perspectiva sa: „limba, la langue, privește descrierea proprietăților formale, constituind un obiect fix de comunicare; la parole, cuvântul, reprezintă aspectul verbal, utilizat în vorbire; în timp ce limbajul, le langage, este suma celor două elemente. Limba este considerată de Saussure un depozit de semne”. (21Saussure, “Course in General Linguistics, traducere în engleză de W. Baskin și McGraw-Hill, 1966, prima ediție 1916, apud: Denis Mcquail: “Comunicarea”, traducere de Daniela Rusu, Institutul European, Iași, 1999, pag.74). Raymond Firth ne definește patru concepte, care definesc cultura unei societăți: index, semnal, icon și simbol. „Indexul este semnul care stabilește o legătură directă cu semnificantul. Semnalul este semnul în care accentul cade pe acțiunea consecutivă, stimulul solicitând un răspuns. Iconul prezintă o similitudine sensibilă cu ceea ce reprezintă. Simbolul este semnul care realizează o serie complexă de asociații, înțelese convențional ca exprimând gânduri, emoții sau evenimente.” (22Raymond Firth, „Symbols, Public and Private, Allen și Unwin, 1973, pag. 74-75, apud: Denis Mcquail: ”Comunicarea”, traducere de Daniela Rusu, Institutul European, Iași, 1999, pag.74-75). Prin aceste concepte, Raymond Firth subliniază că limbajul este necesar pentru exprimarea de către elevi a ideilor, sentimentelor, comportamentelor, mesajelor sau informațiilor. În același timp, limbajul are capacitatea de a fi mijlocul de comunicare între elevi, acest mijloc creând relații și legături strânse între aceștia. Prin limbaj învățăm să descoperim, să explorăm lumea și să ne înțelegem unii cu alții. Fiecare ne identificăm propria individualitate cu ajutorul termenilor vorbirii. Din clipa în care începem să folosim limbajul pătrundem în labirintul relațiilor sociale, care presupune și o formă de control social. Prin intermediul limbajului, ale cărui reguli nu le putem controla și nici ignora învățăm să devenim ceea ce suntem de fapt. Limbajul ne oferă oportunitatea de a avea un sistem de structurare prin care ordonăm percepțiile noastre asupra lumii. Prin fiecare cuvânt pe care-l adresăm cuiva, limbajul vorbește despre noi. O dată cu trecerea timpului, limbajul este tot mai bine stăpânit de către noi. Exprimarea corectă, orală și scrisă este un obiectiv extrem de important în cadrul ciclului primar, fără de care nu poate fi concepută dezvoltarea intelectuală viitoare a elevilor. Capacitatea de exprimare este vitală pentru a trăi în societate. Principalul instrument de comunicare între oameni este limba, iar viața în colectivitate cere fiecărui elev să se facă și să fie înțeles. Stăpânirea limbajului este necesară în orice împrejurare, deoarece presupune schimburi, contacte, înțelegere și armonie între elevi.

Capitolul III

Programa școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română”, în ciclul primar

3.1 Obiectivele predării limbii române în ciclul primar

Limba română este de o importanță covârșitoare în ceea ce privește atât evoluția intelectuală a elevilor, cât și cultivarea limbajului oral și scris al acestora. În câteva cuvinte voi vorbi despre obiectivele generale ale elevilor din ciclul primar. Aceștia vor trebui ca la sfârșitul claselor primare să fie capabili să îndeplinească următoarele obiective: 1. De a recepta mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute; 2. De a exprima mesaje orale în diverse situații de comunicare; 3. De a recepta varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute; 4. De a redacta mesaje în diverse situații de comunicare. În fiecare clasă, pe parcursul întregului an școlar, elevii vor avea anumite cerințe în ceea ce privește programa școlară, iar la sfârșitului anului școlar, aceștia vor trebui să își îndeplinească obiectivele învățării. În clasa pregătitoare, în ceea ce privește receptarea de mesaje orale, elevii vor trebui: ‚să identifice semnificația unui mesaj scurt, pe teme familiare, rostit clar și rar; să identifice informații variate dintr-un mesaj scurt, rostit clar și rar; să identifice sunetul inițial și final dintr-un cuvânt, a silabelor și a cuvintelor din propoziții rostite clar și rar; să-și exprime interesul pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute.’’( 23 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.4-6). În clasa I elevii vor fi capabili: ,,să identifice semnificația unui mesaj oral, pe teme accesibile, rostit cu claritate; să identifice informații variate dintr-un mesaj rostit cu claritate; să identifice sunete, silabe, cuvinte în enunțuri rostite cu claritate; să-și exprime interesul pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute.’’(24 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.4-6). În clasa a II a elevii vor fi capabili: ,,să identifice semnificația unui mesaj oral din texte accesibile variate; să identifice informații variate dintr-un text audiat; să identifice sunete și silabe în cuvinte și a cuvintelor în enunțuri rostite cu claritate; să-și exprime interesul pentru receptarea de mesaje orale, în contexte de comunicare cunoscute.’’( 25 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.4-6). În clasa a III a elevii vor fi capabili: ,,să sesizeze succesiunea logică a secvențelor dintr-un mesaj oral; să sesizeze corectitudinea gramaticală a unui enunț oral; să discearnă sensul unui cuvânt nou prin raportare la mesajul audiat; să semnaleze prin mijloace verbale și nonverbale înțelegerea unui mesaj transmis; să manifeste constant interes față de interlocutor în diferite situații de comunicare.’’ (26 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.43). În clasa a IV a elevii vor trebui: ,,să sesizeze legătura logică dintre secvențele unui mesaj oral; să sesizeze structurile gramaticale corecte sau incorecte dintr-un mesaj ascultat; să sesizeze modificările de sens ale unui cuvânt în contexte diferite; să recepteze corect mesajul în funcție de condițiile comunicării; să manifeste atenție și toleranță față de partenerul de dialog’’.( 27 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.50). Exprimarea de mesaje orale este la fel de importantă ca și receptarea mesajelor, iar elevii vor trebui să îndeplinească obiectivele prezentate în Programa școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română”. În clasa pregătitoare elevii vor fi capabili de: ,,pronunțarea clară a sunetelor și a cuvintelor în enunțuri simple; transmiterea unor informații referitoare la sine și la universul apropiat, prin mesaje scurte; participarea cu interes la dialoguri scurte, în situații de comunicare uzuală; exprimarea propriilor idei în context cunoscute, manifestând interes pentru comunicare.’’(28 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.7-10). În clasa I elevii vor fi capabili de: ,,formularea unor enunțuri proprii în diverse situații de comunicare; transmiterea unor informații prin intermediul mesajelor simple; participarea cu interes la dialoguri simple, în diferite contexte de comunicare; exprimarea propriilor idei referitoare la contexte familiare, manifestând interes și încredere în sine.’’(29 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.7-10). În clasa a II a elevii vor putea: ,,formula enunțuri proprii în situații concrete de comunicare; transmite informații printr-o suită de enunțuri înlănțuite logic; participa cu interes la dialoguri, în diferite contexte de comunicare; exprima expresiv idei în contexte familiare manifestând interes și încredere în sine.’’(30 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.7-10). În clasa a III a elevii vor putea: ,,să construiască texte orale scurte pe baza unui suport vizual și a unui plan simplu de idei dat; să utilizeze corect părțile de vorbire studiate în enunțuri proprii; să integreze cuvintele noi într-o serie de enunțuri proprii; să pronunțe clar și corect un mesaj; să-și adapteze vorbirea la diferite situații de comunicare dialogată; să manifeste independență de comunicarea orală.’’(31 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.44). În clasa a IV a elevii: ,,își vor organiza ideile într-un plan simplu; vor face rezumatul oral al unor texte dialogate; vor utiliza corect formele flexionare ale părților de vorbire; vor utiliza cuvintele, în funcție de tema abordată într-o situație de comunicare; vor rosti mesaje, utilizând informația adecvată.’’(32 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.51). Un alt obiectiv al elevilor din ciclul primar este acela de a recepta o varietate de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute, iar eu voi sublinia câteva obiective de referință. În clasa pregătitoare elevii vor fi capabili de: ,,recunoașterea unor cuvinte uzuale, din universul apropiat, scrise cu litere mari și mici de tipar; identificarea semnificației unei imagini care prezintă întâmplări, fenomene, evenimente familiare; identificarea semnificației unor simboluri care transmit mesaje de necesitate imediată, din universul familiar; exprimarea în cuvinte proprii a mesajelor redate pe suport vizual sau auditiv, manifestând interes pentru lucrul cu cartea.’’(33 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.11-13). În clasa I elevii vor fi capabili: ,,să citească cuvinte și propoziții scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână; să identifice mesajul unui scurt text care prezintă întâmplări, fenomene, evenimente familiare; să identifice semnificația unor simboluri din universul familiar, care transmit mesaje simple; să-și exprime interesul pentru lectura unor texte simple, susținute de suport imagistic.’’(34 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.11-13). În clasa a II a elevii vor reuși: ,,citirea unor mesaje scrise, întâlnite în mediul cunoscut; identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din univers; identificarea semnificației unor simboluri, în contexte cunoscute; exprimarea interesului pentru lectura unor cărți adecvate vârstei.’’( 35 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.11-13). În clasa a III a elevii vor putea: ,,să desprindă informații de detaliu dintr-un text citit; să sesizeze semnificația cuvintelor în funcție de un context dat; să recunoască secvențele dialogate dintr-un text narativ dat; să citească fluent și expresiv texte cunoscute; să manifeste interes pentru lectura unor texte variate literare sau nonliterare.’’(36 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.45). În clasa a IV a elevii vor fi capabili: ,,să identifice ideile principale dintr-un text narativ citit; să identifice secvențele descriptive și pe cele dialogate dintr-un text narativ; să identifice caracteristici fizice și morale ale personajelor din textele citite; să citească fluent un scurt text necunoscut; să sesizeze utilizarea corectă a cuvintelor în flexiune într-un text citit.’’(37 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.52-53). Cel din urmă obiectiv general al elevilor din ciclul primar este cel de redactare de mesaje în diverse situații de comunicare, elevii fiind obligați ca la sfârșitul anului școlar să fie capabili să îndeplinească obiectivele propuse. În clasa pregătitoare elevii vor putea: ,,trasa elementele grafice și contururile literelor, folosind resurse variate; redacta mesaje simple, în contexte uzuale de comunicare; exprima idei, trăiri personale și informații prin intermediul limbajelor neconvenționale.’’(38 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.14-16). În clasa I elevii vor reuși: ,,scrierea literelor de mână; redactarea unor mesaje scurte, formate din cuvinte scrise cu litere de mână; exprimarea unor idei, sentimente prin intermediul limbajelor convenționale și neconvenționale.’’(39 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.14-16). În clasa a II a elevii vor fi capabili de: ,,scrierea unor mesaje, în diverse contexte de comunicare; redactarea unor mesaje simple, cu respectarea convențiilor de bază; exprimarea unor idei, păreri, sentimente prin intermediul limbajelor convenționale.’’(40 Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013, pag.14-16). În clasa a III a elevii vor putea: ,,să redacteze texte narative de mică întindere pe baza unui plan de idei, ținând seama de părțile unei compuneri; să povestească fragmente din textul citit; să realizeze acordurile gramaticale în textul redactat; să respecte ortografia și punctuația într-un text propriu; să așeze corect în pagină textele scrise cu alineate și spațiul liber între cuvinte; să manifeste interes pentru redactarea corectă și îngrijită a compunerilor și a textelor.’’(41 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.46-47). În clasa a IV a elevii vor fi capabili: ,,să redacteze texte narative și texte funcționale de mică întindere pe baza unor cuvinte; să alcătuiască rezumatul unui text literar după un plan simplu de idei; să valorifice în texte proprii un vocabular adecvat; să aplice în mod conștient semnele ortografice și de punctuație; să adapteze redactarea la scopul comunicării; să manifeste spirit critic față de redactarea diverselor tipuri de texte.’’(42 Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998, pag.53-54). Programa școlară este foarte complexă și foarte bine realizată din punctul meu de vedere, iar noi cei care dorim să formăm elevii din ciclul primar ar trebui s-o urmărim îndeaproape și s-o urmăm întru totul. De noi, formatorii elevilor, depinde viitorul acestora, iar în opinia mea ar trebui ca fiecare dintre noi să ne dăm silința pentru a-i face pe elevi să devină oameni demni și educați ai societății în care trăim. Învățătorul trebuie să mențină un echilibru între cele patru aspecte esențiale ale comunicării: exprimarea orală, exprimarea prin scris, înțelegerea orală, înțelegerea scrisului. Pentru a evita blocajele copiilor, învățătorul trebuie să multiplice ocaziile de comunicare și apoi să perfecționeze, prin exerciții, limbajul spontan al copiilor.

3.2 Tendințe ale predării-învățării limbii române în ciclul primar

Școala are sarcina primordială de a dezvolta vorbirea elevilor pe baza metodelor care stau la temelia însușirii limbii, acordând o atenție deosebită la îmbogățirea vocabularului elevilor, dar și la modalitățile de exprimare a acestora. Procesul formării conștiinței și conduitei morale ale elevilor este deosebit de complex. Informațiile pe care elevii le dobândesc pe parcursul activităților care au loc în procesul de învățare constituie punctul de pornire în procesul formării conduitei morale. Conținutul învățământului primar, cuprins în programa școlară pe care elevii o parcurg, oferă un bogat material informativ, cu mari resurse educative. Pe lângă conduita morală a elevilor, creativitatea lor a devenit o preocupare intensă a școlii din zilele noastre. “Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică, a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești”. (43Alexandru Roșca, “Creativitatea”, București, Editura Enciclopedică Română, 1972, pag.8). În procesul de învățământ nu este vorba de a forma creatori, ci este vorba de formarea și cultivarea unor capacități de cunoaștere, de originalitatea în metodele folosite pentru rezolvarea sarcinilor de învățare. Soluțiile găsite pentru rezolvarea acestor sarcini trebuie să producă elevilor satisfacții, stări care stârnesc dorința și curiozitatea de a descoperi și alte căi, acestea fiind atribute ale spiritului creator. Prin acea atmosferă de creație, în clasa în care învață copiii, se conturează anumite însușiri motivaționale și de caracter. La clasa pregătitoare și clasa întâi, la disciplina ,,Comunicare în limba română’’, metoda fonetică, analitico-sintactică oferă activități în spiritul formării gândirii creatoare. Predarea și învățarea unui sunet nou și a literei corespunzătoare și exercițiile efectuate solicită gândirea și creativitatea elevilor. Prin aceste exerciții se cultivă capacitatea de autocontrol, care este un atribut al activității creatoare. Un efort creator pentru elevi îl solicită formarea de propoziții pe baza ilustrațiilor din abecedar, exercițiile de completare a silabelor, de inversare sau substituire a acestora, dar și punerea elevilor în situația de a povesti o lecție. În clasele II-IV activitățile care dezvoltă creativitatea elevilor devin puțin mai grele și intervin alte cerințe în soluționarea exercițiilor și problemelor date. Momentele unei lecții (expozițiunea, intriga, punctul culminant, desfășurarea acțiunii, deznodământul) orientează elevii către o exprimare originală sau către anumite compoziții pe care aceștia trebuie să le facă. Compozițiile trebuie să fie făcute pe baza unor întâmplări petrecute de ei înșiși, și aici intervine creativitatea de care vor da dovadă. Aceste activități vor reconstitui experiența trăită de fiecare elev, iar povestirea faptelor va duce la reorganizarea întâmplării. Din punctul meu de vedere cel mai bine ar fi ca și elevii să inventeze anumite întâmplări, deoarece aici pot fi mult mai creativi. Pentru a-și cultiva spiritul creator, elevii trebuie să înțeleagă sensul figurat al cuvintelor și folosirea acestuia în contexte noi. Una dintre cele mai importante sarcini în ciclul primar este cultivarea capacităților de exprimare ale elevilor. Realizarea acesteia în cele mai bune condiții va fi favorabilă pentru întreaga evoluție intelectuală a elevilor. Capacitatea de exprimare a elevilor se cultivă atât în activități didactice, cât și în cele extradidactice. Sarcinile dezvoltării vorbirii formulate de programa școlară evidențiază continuitatea între ceea se s-a învățat în grădiniță și ceea ce trebuie să se învețe în școală. O să exemplific câteva sarcini importante: pronunția clară a sunetelor și a cuvintelor, îmbogățirea vocabularului, însușirea corectă a sensului cuvintelor și folosirea corectă a cuvintelor și expresiilor noi învățate. Dezvoltarea vorbirii are totodată și o importantă funcție formativ-educativă. Ea contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, dar și la educația estetică și morală a elevilor. Exersarea liberă a actului vorbirii se poate face prin convorbiri, povestiri, repovestiri și memorizări. Convorbirile pot avea ca și teme: obiecte, întâmplări și situații din mediul elevilor, precum și din natură sau din viața oamenilor. Desfășurarea convorbirii are ca scop succesiunea întrebărilor, care determină răspunsurile elevilor. Întrebările puse elevilor trebuie să determine răspunsuri care să solicite efortul de gândire al acestora, astfel încât să fie o continuitate în înlănțuirea ideilor. Povestirile oferă prilejul de a expune întâmplări, de a nara, de a istorisi și iau forme diferite în funcție de creativitatea fiecărui elev. Prin povestire dascălul poate dezvălui elevilor valențele multiple ale conținutului unei teme, care poate avea rol educativ și poate dezvolta trăiri emoționale. Așadar, povestirea trebuie să fie expresivă, plastică, trebuie să fie folosite mimica, gesturile, ritmul și pauzele. În timpul povestirii, elevii trebuie să-și exprime propriile impresii, gânduri, aprecieri și trăiri sufletești. Dacă elevii își vor exprima sentimentele la sfârșitul povestirii și vor avea cât mai multe de spus, înseamnă că efortul învățătorului a fost de folos și vor avea loc discuții libere cu elevii. Repovestirea este forma care pune elevii în situația de a exersa actul vorbirii, chiar dacă ei nu fac decât să reproducă o lectură sau un basm. Prin această formă elevii își vor putea exprima, în mod liber, anumite întâmplări din viața lor. Un mic ajutor poate veni din partea învățătorului, care va relata întâmplări la care a fost martor, cu scopul de a reactualiza în mintea copiilor impresii asemănătoare, fapte trăite, trezind dorința de a le relata. Astfel elevii vor participa la povestiri libere, în care să iasă în evidență originalitatea lor. Memorizările sunt o altă formă de activitate pentru dezvoltarea vorbirii și sunt foarte solicitate la micii școlari. Poeziile, care trebuie memorate de către elevi, sunt foarte importante pentru exersarea actului vorbirii. Comentarea cuvintelor și a expresiilor neînțelese din cadrul poeziei vor pregăti elevii pentru trecerea treptată la realizarea unor compoziții scrise de către ei înșiși. Creativitatea fiecărui elev o să iasă în evidență prin compunerea micilor poezii și prin acest mod își vor îmbogăți și nuanța vocabularul tot mai mult. Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor este, de asemenea, foarte importantă pentru elevii din ciclul primar. Elementele de sistematizare și consolidare apar în fiecare lecție, iar aceste elemente întăresc cunoștințele învățate, le face durabile prin repetarea lor. Două chestiuni sunt extrem de importante în consolidarea lecțiilor: desfășurarea lecțiilor și durata repetării acestora. Dacă ne referim la conținutul lecțiilor de citire din manualele școlare, a sistematiza înseamnă a formula idei, concepte, principii, norme de comportament. Lecțiile se desfășoară pe baza unui plan de idei stabilit. Se citește textul dat, se notează cuvintele necunoscute, se scot ideile principale, iar apoi se trece la analiza secvențelor din text. Lecția se încheie cu formularea a ceea ce este esențial din întregul conținut al textului. Concluziile trebuie exprimate de către fiecare elev în parte, pentru a sublinia ceea ce au înțeles din această lecție. Lecțiile au o tematică dată de programele școlare pentru fiecare clasă. Elementele învățate în clasa pregătitoare se vor relua în clasa întâi, iar cele învățate în clasa a II a se vor relua în clasa a III a. În clasa a IV a sunt continuate aceleași teme, dar cu un nivel de sinteză mai ridicat, cărora li se adaugă texte ce se axează pe educația estetică a elevilor, dar și pe introducerea textelor cu conținut științifico-fantastic. La sfârșitul clasei a IV a, elevii vor fi capabili să scrie și să citească corect, să se exprime corect și să recepteze corect mesajele transmise. În cazul lecțiilor de consolidare și sistematizare se pot stabili anumite cerințe pe care să le îndeplinească elevii. Câteva dintre acestea pot fi: realizarea unei corelații a cunoștințelor selectate din mai multe texte, introducerea unor elemente de noutate sau crearea unor povestiri pe baza întâmplărilor petrecute în text. Așa se face apel la informațiile acumulate de către elevi și dascălul își poate da seama dacă copiii și-au consolidat cunoștințele învățate. Prin aceste lecții de sistematizare și consolidare trebuie avut în vedere perfecționarea deprinderilor de citire și scriere, dar și pregătirea elevilor de a sintetiza, de a selecta și de a esențializa cele învățate.

3.3 Învățarea ortografiei și a punctuației în ciclul primar

De o importanță majoră este studiul gramaticii în ciclul primar, deoarece are ca scop fundamental cultivarea limbajului la elevi, iar aceștia cunosc logica limbii, ca mijloc de comunicare. “Gramatica este un ansamblu de reguli privitoare la modificarea cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții și fraze. Din această definiție rezultă că există două feluri de reguli gramaticale, care reprezintă cele două părți constitutive ale gramaticii: morfologia și sintaxa. Morfologia cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor și la modificările formale ale cuvintelor studiate pe părți de vorbire; sintaxa cuprinde regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și fraze’’. (44Gramatica limbii române, vol. I, București, Editura Academiei, 1966, pag.11). Normele gramaticii reglează și autoreglează folosirea corectă a limbii ca principal mijloc de comunicare, dezvoltând gândirea logică a elevilor. Studiind gramatica, elevii înțeleg logica limbii, bogăția ei și reușesc să se exprime corect, atât în vorbire cât și în scriere. În clasele pregătitoare, I și a II a, elevii învață noțiuni de gramatică fără să le numească și fără să le definească. Aceștia acumulează cunoștințe de limbă pe cale oral-practică, utilizând exerciții de limbă, de exprimare făcute la citire, la scriere și la dezvoltarea vorbirii. În clasele a III a și a IV a, elevii își însușesc noțiuni de limbă prin reguli și definiții, învățând felurile propozițiilor, precum și părțile principale și secundare ale propoziției. De asemenea, elevii învață cuvinte care denumesc lucruri, ființe, fenomene ale naturii și construiesc propoziții cu ajutorul acestor cuvinte. Ei realizează că aceste cuvinte se numesc substantive, aflând apoi numărul și genul substantivelor. Gramatica se învață prin mijloacele limbii, iar noțiunile de limbă învățate devin valoroase în dezvoltarea vorbirii corecte a elevilor, deoarece acestea au rolul de a controla, dirija și regla exprimarea. Învățarea unor cunoștințe noi se face posibilă pe baza regulilor și a definițiilor gramaticale cunoscute. Însușirea corectă a limbii materne presupune învățarea normelor de ortografie și punctuație în școală, iar aceasta trebuie să se realizeze treptat, pe parcursul întregului ciclu primar. În ciclul primar elevii dobândesc deprinderi de exprimare corectă în procesul folosirii practice a limbajului oral și scris. ,,Studierea ortografiei și punctuației este strâns legată de studierea gramaticii (morfologie și sintaxă), aceasta constituind încă din perioada postabecedară baza teoretică a formării deprinderilor de ortografie și punctuație.’’(45 Ion Berca, ,,Metodica predării limbii române’’, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1966, pag.105). Prin ortografie se înțelege scrierea corectă a unei limbi, și are o serie de principii care asigură caracterul de independență dintre compartimentele limbii (vocabular, fonetică, morfologie, sintaxă). Aceste principii se clasifică astfel: – principiul fonetic; – principiul silabic; – principiul etimologic; – principiul morfologic; – principiul sintactic; – principiul simbolic. Principiul fonetic reprezintă rostirea literară, astfel încât rostim fiecare sunet prin câte o literă. Acesta este cel mai deschis spre ortografie, deoarece apropie scrierea de pronunție. De aceea impune să scriem așa cum trebuie să și rostim: poezie, și nu poiezie; greșeală, și nu greșală; poet, și nu poiet. Principiul silabic reamintește scrierea silabică, conform căreia semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. De exemplu, literele ,,c’’ și ,,g’’ capătă valori diferite după literele care le urmează. Principiul etimologic are în vedere tradiția, adică deprinderea de a scrie cuvintele dupa forma sau originea lor grafică, după cum au fost pronunțate sau scrise într-un moment mai îndepărtat din istorie, și nu după cum se pronunță astăzi. Principiul morfologic cuprinde totalitatea formelor de modificare a cuvintelor prin derivare, creându-se sufixe, prefixe sau rădăcini. Acest principiu este cel mai important principiu pe care se bazează ortografia, pentru că astfel se formează o multitudine de cuvinte noi. Conform principiului sintactic cuvintele se scriu separat sau împreună ținând seama de înțelesul pe care îl au în context și de valoarea lor gramaticală. Așadar prin cratimă se despart pronumele personale sau reflexive neaccentuate atașate la un cuvânt, având fiecare funcție sintactică distinctă: ,,Ajuntându-te la temă, a greșit tema sa.’’ Principiul simbolic reprezintă scrierea cuvintelor cu aceleași forme și inițială mică sau majusculă, după conținut noțional. Când cuvântul are sens obișnuit se ortografiază cu inițială mică , iar atunci când reprezintă o ființă, o denumire se scrie cu majusculă (exemple: eminescu – Eminescu, bucurești – București). Exprimarea în scris necesită întrebuințarea semnelor grafice care au rolul de a marca pauzele, intonația, întreruperea cursului vorbirii. Aceste semne de punctuație sunt: punctul, virgula, semnul întrebării, semnul exclamării, linia de dialog, două puncte, punctul și virgula, punctele de suspensie. Semnele ortografice sunt: cratima, linia de despărțire a cuvintelor în silabe, apostroful. Limba română trebuie predată în strânsă legătură cu implicațiile ei pentru stăpânirea normelor de ortografie și punctuație, dar și pentru însușirea deprinderilor de lectură corectă și expresivă.

Capitolul IV

Contribuția metodelor didactice la eficientizarea lecțiilor de comunicare în limba română

4.1 Scopul cercetării

În această cercetare mi-am propus să evidențiez importanța realizării citit-scrisului în vederea asigurării unei eficiențe sporite în lecțiile de Comunicare în limba română. Această eficiență așteptată evidențiază participarea activă și deplină, fizică și psihică, individuală și colectivă a elevilor din ciclul primar în procesul instructiv-educativ.

4.2 Obiectivele cercetării

4.2.1 Obiective generale Cunoașterea psihologică a elevilor, a nivelului lor intelectual, pe de o parte, iar, pe de altă parte, sublinierea intereselor și trebuințelor acestora, având ca scop asigurarea unei învățări eficiente.

4.2.2 Obiective specifice – Identificarea potențialului elevilor și consemnarea performanțelor acestora; – Îmbinarea metodelor tradioționale cu cele moderne, din acestea rezultând progrese vizibile în vocabularul și comportamentul elevilor; – Identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor, cu privire la noțiunile de limbă și comunicare, prin folosirea unor modalități obiective; – Formarea la elevii din ciclul primar a unor capacități de comunicare și relaționare cu dascălul și cu ceilalți elevi, dar și cu cei din jurul lor; – Evaluarea capacităților de comunicare, scriere și citire la începutul și la sfârșitul experimentului. Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevi la testarea inițială și finală; – Urmărirea progreselor înregistrate de elevi în urma predării-învățării citit-scrisului; – Realizarea analizei privind relația dintre rezultate și învățare prin metodele prezentate; – Interpretarea rezultatelor elevilor la testele administrate, analiza climatului educațional și interpersonal; – Realizarea motivației elevilor și a satisfacției acestora în urma celor învățate; – Elaborarea concluziilor.

4.3 Ipoteza cercetării

Ipoteza de cercetare în această lucrare a fost următoarea: dacă voi utiliza metode de predare-învățare, exerciții și teste potrivite în cadrul lecțiilor de Comunicare în limba română acestea vor determina sporirea eficienței acestor lecții, și a citit-scrisului pe mai multe planuri: – vocabularul elevilor se va îmbogăți; – exprimarea scrisă va fi mai corectă și mai nuanțată; – se vor realiza progrese ce se vor reflecta în personalitatea individuală a elevilor, cum ar fi: creativitate, gândire critică, abilități de comunicare și relaționare, responsabilitate, implicare, abilități de memorare și imaginație. Aceste aptitudini ale elevilor se vor extinde și la celelalte discipline, iar aceștia vor deveni persoane pregătite și instruite pentru toate domeniile din societatea din zilele noastre.

Capitolul V

Metodologia cercetării

5.1 Coordonatele cercetării

5.1.1 Eșantionul de subiecți: Cercetarea am desfășurat-o pe parcursul anului școlar 2014-2015 la Școala cu clasele primare din localitatea Var, județul Sălaj. Eșantionul de control: clasa I A, formată din 20 de elevi, din care 10 fete și 10 băieți. Eșantionul experimental: clasa I B, formată din 20 de elevi, din care 15 fete și 5 băieți. 5.1.2 Eșantionul de conținut: Aria curriculară: Limbă și comunicare Disciplina: Comunicare în limba română Unități de învățare: „Cu alai de frunze” „Salutare, primăvară!” „Baba-Iarnă intră-n sat”

5.1.3 Instrumente de cercetare: În această cercetare m-am hotărât să folosesc următoarele instrumente: – exerciții – teste – fișe individuale și de grup – jocuri didactice – rebusuri M-am gândit că aceste instrumente sunt benefice pentru a-mi furniza informații despre: nivelul de cunoștințe și competențe ale elevilor, personalitatea lor și comportamentul acestora în clasă și în viața de zi cu zi. Aceste instrumente le-am aplicat în cercetarea mea și le voi adapta obiectivelor vizate, dar și conținuturilor parcurse.

5.1.4 Variabilele cercetării: Folosirea metodelor de predare au fost extrem de eficiente, acestea fiind: exercițiul, conversația, explicația, demonstrația științifică, învățarea prin descoperire, problematizarea. Consider că am realizat tot ce mi-am propus în partea de cercetare, atât la nivel psihic, cât și la nivel comportamental. Creativitatea, gândirea, memoria și imaginația elevilor au fost dezvoltate, iar în sfera atitudinii și a comportamentului aceștia au făcut acumulări calitative. Relațiile elevilor între ei, dar și între dascăl și aceștia au fost pozitive, iar actul comunicării s-a dezvoltat și a fost utilizat în tot felul de ipostaze benefice.

5.1.5 Desfășurarea cercetării și înregistrarea rezultatelor: Pentru a putea să-mi desfășor cercetarea experimentală am hotărât să aplic testele în anul șolar 2014-2015, ambele clase funcționând în aceeași școală. Pot spune că nu se observă diferențe majore la rezultatele celor două clase. La ambele clase am utilizat aceleași metode, le-am explicat elevilor numele lor pentru a se obișnui cu ele. Astfel, cred că elevii au fost bucuroși să lucrăm împreună, deoarece am simțit la ei dorința de implicare și de participare în activitatea individuală, frontală și pe grupe.

5.2 Metode de predare-învățare a limbii române la clasele primare

Învățământul primar impune folosirea unor metode și procedee de lucru și de aceea în cele ce urmează o să exemplific o parte din metodele din învățământ. Fiecare dascăl folosește metodele care i se par mai corecte și mai ajutătoare în privința modelării micilor școlari. Conceptul de metodă de învățământ provine din grecescul ,,methodos’’ și înseamnă ,,drum spre, cale de urmat’’ în vederea atingerii unor scopuri determinate în prealabil. Prin utilizarea metodelor, elevii dezvăluie esența proceselor,fenomenelor cu ajutorul dascălului sau în mod independent. Metodele devin utile atunci când se are în vedere ce registru urmează să lucreze elevul: registrul acțional, registrul figural sau registrul simbolic. Dascălul va decide metodologia în funcție de natura activității: conținut, forme de organizare, mijloace utilizate, în relație cu tehnicile de influențare ale activității de învățare pe care o desfășoară elevul. În școală, elevul se pregătește pentru activitatea în care autoperfecționarea și autoinstruirea trebuie să devină atribute definitorii ale fiecărui elev. Cu ajutorul metodelor folosite de către învățător, elevul va progresa în societate, se va autoeduca și va deveni un om de valoare al societății în care trăim. În funcție de activizarea care îl angajează pe elev, metodele didactice se clasifică în: – metode clasice cu valențe participative (expunerea, conversația, observația științifică și experimentul, demonstrația științifică, exercițiul) – metode activ-participative propriu-zise (problematizarea, descoperirea, studiul de caz, jocul didactic, jocul de rol, cadranul, ciorchinele, brainstorming-ul). Voi prezenta în cele ce urmează metodele pe care le voi folosi la partea practică, folosind câteva aspecte ale fiecărei metode în parte. Eu consider că aceste metode sunt necesare pentru procesul de predare-învățare și pot crea buna desfășurare a lecției și a comunicării dintre învățător și elev. În clasele primare elevii nu-și pot însuși cunoștințele învățate și de aceea se apelează la explicație. Explicația este o formă demonstrativă a metodei expunerii, care solicită elevilor operații de analiză, sinteză, comparație și generalizare, pentru a ușura înțelegerea lecțiilor. Explicațiile date de către învățător trebuie să fie cât mai accesibile elevilor, cât mai simple și mai corecte, pentru a putea fi reluate de fiecare dată când apare o situație asemănătoare în alte lecții. Explicația poate fi sprijinită de utilizarea unor modele. De exemplu pentru scrierea lui ,,m’’ înainte de ,,b, p’’ o să apelez la reprezentarea grafică, pe planșă, a unor cuvinte, folosind și culoarea albastră: umbrelă, bomboane, împreună, ambițios, împodobit. Astfel, învățătorul trebuie să recurgă la explicații pentru a-i face pe elevi să înțeleagă ceea ce a vrut să exprime în lecțiile predate. Conversația este metoda care verifică cunoștințele elevilor prin intermediul dialogului, cu ajutorul întrebărilor și a răspunsurilor. Această metodă îi ajută pe elevi să se exprime, să pună întrebări și să răspundă întrebărilor puse, să reproducă anumite texte și să folosească cunoștințele asimilate. Dacă conversația este condusă cu competență pedagogică atunci poate duce la o comunicare eficientă între elev și învățător. Conversația este de mai multe feluri: de comunicare, de repetare și sistematizare, de fixare și consolidare, de verificare și evaluare. Valoarea conversației depinde în cea mai mare măsură de formularea și înlănțuirea întrebărilor de către învățător. Întrebările adresate elevilor trebuie să îi stimuleze pe aceștia în căutarea răspunsurilor, care trebuie să fie clare, concise și corecte. Așadar învățătorul trebuie să fie clar în exprimare, iar elevii trebuie să dispună de un bagaj de cunoștințe care să le permită dezvoltarea temei propuse. O serie de condiții ale întrebărilor sunt acestea: – să se refere strict la materia predată sau la experiența lor de viață; – să fie clare, corecte și concise; – să stimuleze gândirea, creativitatea și spiritul critic al elevilor; – să fie formulate după tipul cel mai potrivit al întrebărilor ( închise, deschise, retorice, repetitive, înlănțuite). Dacă întrebările trebuie să îndeplinească anumite condiții, atunci și răspunsurile cer să fie clare, corecte, să fie exprimate în mod inteligibil, să fie date individual și să fie complete. Activizarea lecției depinde de natura întrebărilor, de obiective, de acțiunile urmărite și de comportamentele formate. Pentru înșușirea corectă a scrierii cuvintelor care se scriu cu ,,ii’’ voi folosi, spre exemplu, conversația în activitatea frontală cu elevii. Vom analiza două propoziții: ,,Andrei a rupt câțiva ghiocei din grădină.’’ ,,Andrei a rupt toți ghioceii din grădină.’’ Elevii vor fi dirijați să observe cum a fost scris cuvântul ,,ghiocei’’ când am vorbit despre câțiva și cum a fost scris când am vorbit despre toți ,,ghioceii.’’ Reușita acestei metode implică ca învățătorul să formuleze foarte bine întrebările, care să vizeze asociații variate, fiind prioritare obiectivele de înțelegere, analiză, evaluare. Acestea vor fi realizate ținând cont de vârsta și capacitățile elevilor, folosindu-se texte, imagini, scheme. Procedeele didactice bazate pe conversație pot fi: „Colegii întreabă”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Întrebările mele”, „Pălăria cu întrebări”, „Profesorul întreabă”. Demonstrația științifică este modalitatea complexă de cunoaștere a adevărurilor științifice prin observarea unor obiecte, procese, precum și prezentarea și reproducerea în fața elevilor a unor acțiuni, fenomene, experiențe. La baza demonstrației, se află o sursă formată din: obiecte, material figurativ, simbolic, grafic, procese naturale sau mijloace tehnice. Materialul demonstrativ trebuie să fie variat și bogat, dar mai ales să fie prezentat în diferite momente ale lecției. De exemplu, în familiarizarea elevilor cu scrierea corectă a cuvintelor cu ,,m’’ înainte de ,,b, p’’, vom porni de la un text scris pe tablă, care cuprinde cuvintele care ne interesează: ,,Maria se plimbă împreună cu Ana. Ele pornesc spre dealul împădurit din apropierea satului. Vor să se joace prin pădure, la umbra copacilor îmbrăcați în frunze aurii. Se hotărăsc să culeagă flori abia îmbobocite și își împletesc coronițe cu care își împletesc părul.’’ După ce elevii citesc textul, le voi cere să observe cuvintele pe care le voi sublinia și să-mi spună prin ce se aseamănă. În același timp cu analiza cuvintelor, pe tablă voi grupa cuvintele cu ,,m’’ înainte de ,,b’’, și pe o altă coloană cuvintele cu ,,m’’ înainte de ,,p’’, colorând fiecare coloană cu crete de culori diferite. Le voi propune apoi să-mi dea ei exemple de cuvinte care conțin aceleași litere, cum ar fi: limbă, umbrelă, schimbare, simpatie, timp. Apoi urmează ca elevii să despartă în silabe aceste cuvinte și să le scrie în caiete după dictare. Pentru ca această metodă să fie cât mai utilă, le voi distribui fișe de muncă independentă, care să cuprindă cuvinte cu grupul de litere care ne interesează. Demonstrația realizează activizarea, prin afirmarea curiozității, a spiritului de observație și este folosită în dobândirea și verificarea cunoștințelor, dând posibilitatea elevului să argumenteze spusele sale. Învățarea prin descoperire este o metodă ce pune accentul pe căutarea și găsirea de soluții la diverse probleme. Elevul desfășoară o intensă activitate de observare, trece prin încercări și erori, ajungând la un nivel de operaționalitate mai ridicat. Această metodă îi stimulează elevului interesul, originalitatea, imaginația și independența în gândire. Învățarea prin descoperire îl va ajuta pe elev pe parcursul școlii, dezvoltându-i creativitatea, iar prin reușita învățării personale, elevul va avea satisfacția învățării și încrederea în sine va deveni hotărâtoare pentru acesta. Problematizarea este metoda care oferă elevului posibilitatea de a crea relații între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe, acest lucru fiind posibil prin soluțiile găsite de ei înșiși, prin îndrumarea învățătorului. Astfel, elevii își formează un stil individual de muncă în vederea stimulării spiritului de investigație. Această metodă se poate aplica la toate clasele ciclului primar. Luăm de exemplu, la clasa I folosirea problematizării îmbinată cu conversația în formarea deprinderilor de scriere corectă a familiei de cuvinte formată la cuvântul ,,nor’’. Pe baza conversației putem forma familia lexicală a cuvântului ,,nor’’: norișor, noros, înnorat. Elevii vor observa că toate cuvintele se aseamănă între ele, deoarece au partea comună ,,nor’’, dar fiecare cuvânt are o altă semnificație. Exercițiul este metoda la care trebuie să recurgă învățătorul de cele mai multe ori. Pentru a fi cât mai ajutătoare în educarea elevului, exercițiile trebuie să aibă cerințe variate, să vizeze dezvoltarea gândirii și stimularea creativității elevilor. Voi prezenta câteva exemple de exerciții folosite în vederea învățării și fixării noțiunii de diftong: 1. Citiți următoarele cuvinte, scrise pe fișă: poartă, coasă, coardă, vioară. 2. Despărțiți în silabe cuvintele scrise și scrieți alte cinci cuvinte care să conțină diftongul ,,oa’’. De asemenea, la lecția ,,Grupul de sunete ie’’, după recapitularea cunoștințelor, elevii vor primi astfel de fișe cu exercițiile: 1. a) Transcrieți cuvintele și subliniați grupul de sunete ,,ie’’: baie, ieftin, masă, copie, tablă, hârtie, sabie. b) Scrieți zece cuvinte care să conțină grupul de sunete ,,ie’’ în aceeași silabă, subliniați sunetele și alcătuiți cu cuvintele formate propoziții. 2. a) În locul punctelor puneți grupurile de sunete potrivite (ea, oa, ia, ie): cart.., c..dă, ..ie, pl..ie, lucr..ză, mar.., pict..ză. b) Despărțiți în silabe cuvintele de mai sus. 3. Subliniați formele corecte din următoarele grupuri: eu ieu pâne pâine este ieste eftin ieftin Dascălul este cel care va reuși încă din clasa pregătitoare să-i învețe, să-i educe și să-i modeleze pe elevii cu care lucrează, după bunul său plac. Folosirea corectă a acestei metode îi pune pe elevi în situația de a observa, de a analiza, de a preciza și de a aplica în mod conștient și creator fapte și probleme de limbă. Eu consider că în procesul de predare-învățare a limbii române, exprimarea orală și scrisă se intercondiționează, fiind strâns legate între ele. Obiectivele propuse, metodele utilizate la clasă, variatele tipuri de exerciții de analiză și sinteză fonetică, de citire, rostire și scriere a sunetelor și literelor, a cuvintelor și propozițiilor le-am aplicat pentru formarea priceperilor și deprinderilor de vorbire și de scriere corectă în limba română.

5.3 Exercițiul – modalitate eficientă de însușire a citit-scrisului în clasele primare

Un rol extrem de important în formarea deprinderilor de citire și scriere corectă îl are exercițiul, ca formă de antrenament sistematic și organizat. Exersarea cititului de către copii este o activitate complexă, care presupune înțelegerea corectă a sensului pe care îl are exercițiul. Această exersare implică și rostirea celor citite, pentru a le percepe și pe cale auditivă. Pentru ca un exercițiu corect și complet al actului cititului să se desfășoare cât mai bine, este nevoie de solicitarea celor trei analizatori: vizual, verbo-motor și auditiv. În opinia mea, citirea independentă a unui text și exercițiile susținute de analiză și sinteză fonetică sunt de o importanță majoră în învățământul ciclului primar. Asemenea exerciții asigură capacitatea elevilor de a se autocontrola și devin instrumente de lucru atunci când aceștia și-au însușit tehnica efectuării lor. Exercițiile de analiză și sinteză fonetică sunt eficiente în momentul în care se operează cu cuvinte sau propoziții pe care elevii le vor și descoperi în text. Atunci vor fi analizate cuvintele noi pentru elevi, cuvintele alcătuite din mai multe silabe și se vor compune propoziții cu aceste cuvinte. Toate aceste lucruri se vor face pe fondul activității de dezvoltare a comunicării elevilor. Prin faptul că exercițiul pune elevul într-o formă de activitate și-i solicită însușirile, acesta va fi considerat ca având o mulțime de calități: perseverență, acuratețe, spirit de organizare a muncii și de eșalonare a sarcinilor. Există o serie de condiții care trebuie îndeplinite pentru ca exercițiile să contribuie la îndeplinirea obiectivelor instructiv-educative propuse, iar acestea sunt: – să se asigure gradarea progresivă a exercițiilor sub aspectul dificultăților de înțelegere și rezolvare; – să fie efectuate în mod corect și conștient; – repetările să se efectueze la intervale de timp optime; – să se asigure exerciții cu caracter activ-paticipativ, care să fie și utile; – să se introducă elemente de noutate și diversitate în cadrul exercițiilor; – efectuarea exercițiilor să îmbine sfaturile învățătorului cu cooperarea elevilor, dar în același timp să dezvolte spiritul de independență. Utilizarea exercițiilor de către învățător trebuie să aibă în vedere obiectivele stabilite, nivelul clasei, etapa învățării, forma de activitate, conținutul lecției și metoda folosită. Optimizarea acestei metode constă în antrenarea și activizarea elevilor în activitatea de rezolvare și creare a exercițiilor. Eu am ales exercițiul ca metodă de predare-învățare în cadrul acestei lucrări de licență. În funcție de cerința demersului didactic și de obiectivele instructiv-educative, exercițiile pot fi: – exerciții de inițiere; – exerciții de fixare și consolidare a cunoștințelor dobândite și de formare de priceperi și deprinderi; – exerciții de corectare a operațiilor greșite; – exerciții recapitulative sau de verificare. Exercițiile, în perspectiva învățământului activ-participativ contribuie la: – înțelegerea noțiunilor, regulilor, priceperilor și deprinderilor de muncă intelectuală; – sporirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor; – dezvoltarea operațiilor mentale și construirea lor în structuri operaționale; – stimularea capacităților creative, a originalității și a spiritului de independență; – prevenirea uitării și evitarea tendințelor de indiferență; – dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice; – dezvoltarea unor calități morale și a unor trăsături de voință și caracter. În vederea conștientizării fenomenelor de limbă, pentru formarea și consolidarea deprinderilor de citire și scriere corectă am folosit ca metodă de bază exercițiul, în cadrul căruia cunoștințele dobândite de către elevi devin aplicabile în practică. Așadar, am utilizat exerciții de recunoaștere, cu caracter creator, dar și exerciții structurale: de repetare, de substituire, de completare sau de transformare. Pot spune că exercițiile au o arie mare de folosire și trebuie astfel alese, încât să fie atractive, accesibile, dar mai ales corect aplicate.

5.4 Jocurile didactice folosite în sprijinul însușirii corecte a citit-scrisului

În activitatea complexă de însușire a citit-scrisului au loc procese intense de construire a unor structuri psihice la toate nivelurile. Din punctul meu de vedere, cu cât gama modalităților de lucru utilizate este mai largă, cu atât potențialul psihic devine mai riguros în posibilități de devenire nelimitate. Eu am ales să prezint jocul didactic, din multiplele modalități de activitate didactică utilizate la clasele primare. Acesta angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, având, în același timp, un deosebit rol formativ și educativ. Procesele intelectuale declanșate prin joc au darul de a-i conduce pe elevi în a descoperi unele adevăruri noi pentru ei, cu o oarecare reușită, pe fondul angajării, doar în aparență, a unui efort mai mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente. Jocul didactic poate fi utilizat ca o tehnică atractivă de explorare a realității, de explicare a unor noțiuni abstracte pe o cale mult mai accesibilă și mai frumoasă pentru elevi. Eu consider că valoarea principală a jocului este aceea de a-i face pe elevi participanți nemijlociți, direct interesați, la propria lor formare. Jocul didactic poate fi realizat în orice moment al învățării citit-scrisului, de la jocurile sunetelor, literelor până la jocurile mai complexe de recunoaștere, de construire, reconstituire a silabelor, cuvintelor, propozițiilor, privind citirea corectă, expresivă, scrierea corectă, estetică și rapidă. Prin utilizarea jocurilor didactice în orele de citit-scris se urmărește: – respectarea unor principii de ordin psihopedagogic ; – introducerea progresivă a unor elemente de gramatică; – construirea și dezvoltarea unor sarcini problematizate; – dezvoltarea comunicării, a compunerii; – dezvoltarea imaginației creatoare; – stimularea interesului depus în învățare prin introducerea sentimentului de încredere în forțele proprii. Jocul didactic se poate utiliza în vederea realizării obiectivelor cognitive, de reactualizare, de fixare și consolidare, de înțelegere, de aplicare și de evaluare a cunoștințelor dobândite. Așadar, învățătorul își poate manifesta creativitatea atât prin alegerea jocurilor didactice din diferite culegeri, cât și prin conceperea sau adaptarea de noi jocuri, potrivite cu obiectivele și cu paticularitățile clasei. Condiția de bază a jocului este accea de a-i face pe elevi să realizeze că se află într-o situație de învățare și aceasta trebuie să se desfășoare cu toată seriozitatea. Învățătorul trebuie să dea dovadă de multă abilitate în dirijarea activității, el alegând subiectul ce poate fi transformat într-un pretext de joc, delimitând aria de probleme în cadrul cărora se va desfășura jocul și fixând obiectivele didactice și educative. Jocul, pe lângă însușirea de cunoștințe și deprinderi, înseamnă și implicarea conștientă a elevilor în rezolvarea cazurilor particulare ale vieții. Corectitudinea cititului și a scrisului depinde în mare măsură de nivelul la care este realizată pronunția, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic. În scopul dezvoltării auzului fonematic, în cadrul lecțiilor pot fi introduse, printre celelalte forme de activitate, jocurile didactice cu un conținut adecvat, care să fie legat de sarcina dominantă urmărită în aceste lecții. Exemple de jocuri ca: ,,Ce se aude afară?’’, ,,Jocul silabelor’’, ,,Completează cuvântul!’’, ,,Unde se găsește sunetul?’’, ,,Ghicește, cine face așa?’’, contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la exersarea pronunțării corecte a unor sunete, atât în mod izolat, cât și în cuvinte. Unele jocuri îi ajută pe elevi să lucreze cu elemente de vocabular în situații gramaticale, cu mult înainte de a studia gramatica. Prin jocurile didactice, elevii își pot consolida deprinderea de a folosi corect substantivele în cazurile nominativ, genitiv, dativ și acuzativ (,, Baba-Oarba’’, ,,Ce-mi dai?’’, ,,Un tăciune și-un cărbune’’), de a folosi corect timpurile verbului (,,Roata vremii’’, ,,Când faci-ai făcut-vei face așa?’’), de a face acordul adjectivului cu substantivul (,,Fata moșului și fata babei’’, ,,Cutiuța cu surprize’’), sau de a folosi corect pronumele personal și cel demonstrativ (,,Ce este acesta?’’, ,,Ce știi despre mine?’’). În scopul dezvoltării capacităților creatoare, se pot introduce, sub formă de joc, exerciții de completare a unor cuvinte cu silabe lacunare. În ,,Jocul silabelor’’, se dă o silabă cu care elevii vor forma cuvinte din două, trei sau mai multe silabe, silaba dată fiind la începutul, mijlocul sau sfârșitul cuvântului. Pentru educarea elevilor și a capacităților acestora se pot solicita cât mai multe variante de rezolvare. În perioada abecedară, eu am folosit jocuri-exerciții de alcătuire cu anumite litere a cât mai multor cuvinte, de citire și scriere a unor cuvinte care încep cu ultima literă a cuvântului precedent (,,De la sfârșit, la început’’), să scrie cuvintele pe care le descoperă din literele amestecate (,,Literele s-au încurcat’’). Aceste jocuri îi ajută pe elevii ciclului primar să își fixeze și consolideze cunoștințele învățate și să își îmbogățească vocabularul prin prisma cuvintelor învățate. Un alt joc care îi determină pe copii să găsească subiectul potrivit pentru predicatul dat, sau predicatul potrivit pentru subiect, apoi să dezvolte propozițiile obținute, este jocul ,,Completează propoziția’’: 1. Maria latră 2. Voi dansați 3. Băiatul desenează 4. Câinele scrie Aceste tipuri de jocuri îi ajută pe elevi să citească, dar mai ales să scrie corect, logic și expresiv. Sarcinile de lucru trebuie să mențină interesul și plăcerea copiilor de a le rezolva. Jocurile de tip rebus sunt menite să fixeze și consolideze anumite deprinderi ale elevilor. Prin dezlegarea lor, învățătorul își poate da seama cât de bine au fost însușite de către elevi, cunoștințele date. Rebusurile îi concentrează pe elevi și îi captivează, dezvoltându-le gândirea, imaginația și memoria, lărgindu-le orizontul de cunoștințe și aprofundându-le ceea ce au dobândit ca noțiuni, reguli sau denumiri. Munca independentă cu jocul angajează forțele elevilor, potrivit capacității fiecăruia în depistarea și dezvoltarea aptitudinilor, în dezvoltarea gândirii independente, determinând apariția tehnicilor de autoinstruire. Totodată favorizează crearea deprinderilor de a citi, învăța, lucra și judeca încă din primele lecții ale ciclului primar. Toate tipurile de exerciții vor fi îmbinate în așa fel, încât să cuprindă o gamă largă de cunoștințe, priceperi și deprinderi, capacități pe care elevii vor trebui să și le formeze. Cu ajutorul probelor de evaluare, ne putem convinge de modul în care abilitățile de scriere corectă au fost însușite de către elevi.

5.5 Evaluarea randamentului școlar în procesul de învățare al elevilor

Evaluarea rezultatelor reprezintă o acțiune extrem de importantă și își are locul bine stabilit atât în proiectarea, dar și în desfășurarea activității didactice. Aceasta presupune măsurarea cantității cunoștințelor, a priceperilor și a capacităților dobândite de elevi pe parcursul anului școlar. A evalua rezultatele școlare ale elevilor semnifică determinarea măsurii în care obiectivele propuse de către dascăl au fost atinse, cu ajutorul metodelor de predare-învățare folosite de acesta. Astfel, evaluarea rezultatelor obținute de fiecare elev în parte realizează controlul nivelului la care s-a defășurat procesul de învățământ, mai bine spus se realizează feed-back-ul. Vă voi prezenta mai jos funcțiile evaluării, acestea fiind foarte bine conturate în procesul de învățământ: – funcția de constatare și diagnosticare a performanțelor elevilor, cu ajutorul factorilor care duc la succesul sau insuccesul școlar al elevilor; – funcția de reglare și perfecționare continuă a metodologiei instruirii, bazată pe informațiile obținute de către elevi, determinând rezultatele învățării; – funcția de predicție și de decizie, semnificând modul de desfășurare a activității didactice pe parcursul ciclului primar; – funcția formativ-educativă, care reprezintă folosirea metodelor de predare-învățare, stimulând învățarea elevilor; – funcția de selecționare și clasificare a elevilor în raport cu rezultatele școlare obținute; – funcția de perfecționare a întregului sistem școlar. Progresul și randamentul școlar este pus în evidență de evaluarea nivelului de pregătire al elevilor și reprezintă un mijloc necesar de reglare și autoreglare în activitățile de învățare. Acțiunea de evaluare a pregătirii elevilor dirijează nu doar cunoșințele, ci și nivelul de formare a deprinderilor, capacitatea de transfer și aplicare a cunoștințelor. Prin evaluare, dascălul îi ajută pe elevi să-și cunoască și să-și depășească nivelul la care se situează în raport cu obiectivele pe care trebuie să le atingă. Așadar, elevii își vor accentua dorința de a învăța și de a progresa continuu. Pentru dascăl, evaluarea este procedeul prin care își verifică implicarea în cadrul predării informațiilor și acumularea acestora de către elevi. În procesul de învățământ ne sunt prezentate trei tipuri de strategii de evaluare, după modul de integrare a verificării și evaluării, iar acestea sunt: Evaluarea inițială este acea evaluare care se folosește la începutul unui program și stabilește nivelul de pregătire al elevilor în acel moment. Prezenta evaluare trebuie să stimuleze și să regleze activitatea învățătorului în predarea și învățarea noilor conținuturi. Trebuie să se organizeze un program de recuperare pentru elevii clasei și să se propună măsuri de sprijinire și recuperare în cazul elevilor cu probleme la învățătură. Evaluarea formativă (continuă) constă în asigurarea conexiunii inverse, adică performanțele elevilor vor fi verificate pe parcursul anului școlar. Acest tip de evaluare permite depistarea greșelilor elevilor după fiecare lecție sau unitate învățată și oferă posibilitatea adoptării unor măsuri de recuperare și ameliorare. În cadrul aceste evaluări putem vorbi de progresul elevilor, deoarece este foarte eficientă și se realizează folosind instrumente alternative de evaluare. Evaluarea sumativă (finală) va fi realizată la sfârșit de semestru, an școlar sau ciclu de învățământ. Această evaluare verifică măsura în care elevii au dobândit cunoștințele propuse, însă fiind realizată mai rar putem spune că verificarea cunoștințelor elevilor nu va reflecta adevăratul nivel de performanță al elevilor. Eu consider că scopul evaluării este prevenirea rămânerii în urmă la învățătură, depistând cauzele și luând măsurile cele mai bune pentru a împiedica acest lucru, în așa fel încât fiecărui elev să i se asigure un progres real și constant ascendent. Pentru îmbunătățirea rezultatelor educative, învățătorii și elevii trebuie să cunoască obiectivele învățării. Formarea deprinderilor de scriere și citire corectă va fi mereu verificată de către învățător, pe parcursul întregului ciclu primar. Pentru o evaluare obiectivă, învățătorul poate folosi o mulțime de metode și tehnici cum ar fi: observarea curentă, dialogul, chestionarea orală, fișele de evaluare și corectare, testul și portofoliul. Chestionarea orală se va face în cadrul lecțiilor de citire, ori de câte ori este nevoie, putându-se desfășura frontal sau individual. Este o formă a conversației prin care este urmărit volumul și calitatea cunoștințelor, priceeperilor și deprinderilor elevilor, dar și capacitatea de a lucra cu ele. Această metodă este foarte eficientă, pentru că urmărește formularea întrebărilor, reproducerea cunoștințelor, interpretarea și prelucrarea lor, dar și capacitatea de a lucra cu ele și de a le pune în practică. Observarea curentă a comportamentului elevilor în timpul lecțiilor ne face să ne dăm seama de pregătirea lor, prin calitatea răspunsurilor date în cadrul dialogului frontal cu clasa. Dacă elevul va fi interesat să învețe, acesta se va angaja la răspuns, va face muncă independentă și va efectua sarcini individuale, fără a fi cerute de învățător. În cadrul observărilor curente, se va apela la cunoștințele însușite anterior de către elevi și vor fi puși în situația de a le aplica în condiții noi. Învățătorul va face aprecieri de genul: foarte bine, ești mai bun, ai făcut progrese și așa mai departe. Testul este modul de evaluare pe care l-am aplicat în cadrul activității de cercetare, asigurându-mi găsirea de soluții la problemele legate de nivelul la care se aspiră în învățarea scrisului corect. Testul oferă posibilitatea măsurării mai exacte a performanțelor elevilor, pentru că reflectă o verificare realistă și echilibrată. Elaborarea unui test impune respectarea unor calități pe care acesta trebuie să le aibă: – să formuleze exact, explicit sarcinile, pentru a obține răspunsurile cele mai corecte și complete; – să prevadă grade de dificultate progresivă, accesibile tuturor elevilor; – să poată distinge categoriile de elevi; – să verifice cunoștințele, deprinderile cerute de programă; – să corespundă timpului alocat pentru rezolvare; – elevii să fie apreciați corect. Pentru verificarea cunoștințelor și deprinderilor de scriere există procedee multiple și variate ca formă. Aceste procedee trebuie să ofere posibilitatea elevilor de a se controla și autocontrola. Astfel, cea mai bună formă de control este fișa individuală ortografică a fiecărui elev, în care se va nota observațiile cu privire la munca elevului în urma dictărilor, a autodictărilor, compunerilor, analizei ortografice, a testelor și a fișelor de creare. Fișa aceasta îl va ajuta pe învățător să-și dea seama de greșelile elevilor și își va organiza munca în așa fel încât să elimine și să lămurească cunoștințele neștiute de fiecare elev. Învățătorul va putea da teme individuale pentru îndreptarea greșelilor de scriere, specifice fiecărui elev. O problemă majoră este modul de percepere al evaluării de către elevi și părinți, iar acest lucru determină o anumită atitudine față de activitatea de învățare și față de școală. Rezultatele obținute de fiecare elev nu trebuie comparate cu rezultatele celorlalți colegi, ci cu rezultatele pe care acesta le-a obținut anterior. Astfel va fi stimulat progresul elevului. La probele de evaluare, accentul se va pune pe ceea ce a făcut bine elevul, și nu pe ceea ce n-a făcut bine, astfel încât să crească încrederea elevului în sine și în evoluția lui. Dacă învățătorul va avea vorbe de laudă către elev, acesta va avea mai mare încredere în sine și va fi capabil să știe mai mult la următoarele teste. Însă dacă învățătorul va accentua aspectele negative, atunci teama elevului de a nu greși va fi mai mare și nu se va mai implica în activitățile de învățare. Pentru ca evaluarea rezultatelor școlare să-și atingă scopurile propuse, se vor înlocui probele clasice de evaluare cu probe sau teste de evaluare compuse din itemi (obiectivi, semiobiectivi, subiectivi), și astfel se va asigura o evaluare obiectivă a informațiilor acumulate, a deprinderilor și a trăsăturilor de personalitate. Învățătorul trebuie să-i motiveze pe elevi să obțină calificative cât mai bune, iar exersarea elevilor în cadrul probelor autoevaluative le oferă posibilitatea de a afla calificativele obținute și aprecierea învățătorului. Fiecare probă de evaluare va testa anumite elemente prezentate într-un descriptor de performanță. Descriptorii de performanță au un caracter sumativ, iar verificarea, aprecierea și notarea elevilor proiectează dezvoltarea și perfecționarea învățământului, în funcție de dăruirea și capacitatea de predare a învățătorului.

5.6. Prezentarea rezultatelor

Test de evaluare inițială

Data: 24.10.2014 Clasa: I A și I B Învățător: Porumb (Iștoan) Georgeta Claudia Aria curriculară: Limbă și comunicare Disciplina: Comunicare în limba română

Obiective propuse: – să despartă în silabe cuvintele date; – să ordoneze cuvintele în propoziție; – să scrie cuvintele în ordine alfabetică; – să unească cuvintele cu înțeles asemănător; – să alcătuiască propoziții după imagini; – să scrie denumirile obiectelor din imagini.

Itemi: – Desparte în silabe cuvintele; – Ordonează cuvintele; – Scrie cuvintele în ordine alfabetică; – Unește cuvintele cu înțeles asemănător; – Alcătuiți propoziții după imagini; – Scrieți denumirile obiectelor.

Anexa nr.8

Descriptori de performanță:

Calificativele elevilor: clasa experiment

Obiectivele acordate:

Tabel nr.1 Centralizarea rezultatelor

Figura nr.1 Clasa experiment – Grafic rezultate

Figura nr. 2 Clasa-experiment-Exprimarea rezultatelor în procente

Calificativele elevilor- clasa de control

Tabel nr.2 Centralizarea rezultatelor

Figura nr. 3 Clasa de control – Rezultatele obținute

Figura nr. 4 Clasa de control – Graficul rezultatelor

Figura nr. 5 Clasa de control – Exprimarea rezultatelor în procente

Tabel nr.3 rezultatele testului inițial:

Figura nr.6 Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor la testul inițial

Test de evaluare finală

Data: 27.05.2015 Clasa: I A și I B Învățător: Porumb Georgeta Claudia Aria curriculară: Limbă și comunicare Disciplina: Comunicare în limba română

Obiective propuse: – să scrie după dictare, respectând așezarea în pagină, regulile de ortografie și de punctuație învățate; – să despartă corect în silabe cuvinte cu una, două, trei sau patru silabe; – să alcătuiască un enunț cu ajutorul unui cuvânt dat, astfel încât enunțul să fie formulat logic și corect din punct de vedere gramatical; – să formeze pluralul cuvintelor; – să găsească un titlu potrivit conținutului textului; – să identifice forma corectă a cuvintelor date prin eliminarea celor incorecte.

Itemi: – Scriere după dictare; – Desparte în silabe cuvintele; – Alcătuiți enunțuri cu cuvântul dat; – Aflați cuvintele cu sens opus; – Găsirea titlului potrivit; – Taie cu o linie cuvântul greșit; – „Eu spun una, tu spui multe”

Anexa nr.9

Descriptori de performanță:

Calificativele elevilor: clasa experiment

Obiectivele acordate:

Obiectivele realizate:

Figura nr.7 Clasa experiment – Rezultatele obținute

Tabel nr.4 Centralizarea rezultatelor

Figura nr.8 Clasa experiment – Grafic rezultate

Figura nr.9 Clasa experiment – Exprimarea rezultatelor în procente

Calificativele elevilor: Clasa de control

Obiectivele realizate:

Figura nr.10 Clasa de control – Rezultate obținute

Tabel nr.4 Centralizarea rezultatelor

Figura nr.11 Clasa de control – Grafic rezultate

Figura nr.12 Clasa de control – Exprimarea rezultatelor în procente

Tabel nr.5 Rezultatele testului final

Figura nr.13 Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor la testul final

Capitolul VI

Concluzii

Limba română reprezintă obiectul central de studiu în cadrul procesului de învățământ și are o valoare deosebită în formarea tineretului școlar. Fără învățarea corectă a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală a elevilor din ciclul primar. Stăpânirea limbii materne ocupă un loc principal în viața fiecăruia dintre elevii ciclului primar. Ea este determinată de corectitudinea pronunțării sunetelor limbii, de nivelul de dezvoltare a auzului fonematic, de bogăția vocabularului și de nivelul competențelor gramaticale. Școala, prin prisma activităților sale, antrenează elevii să asculte și să transmită mesaje pentru a folosi singuri o exprimare verbală spontană și coerentă. Dascălul trebuie să îndrepte elevul spre conștientizarea posibilităților de utilizare a limbii române, de structurare mai bună a exprimării, a gândirii, prin urmare, trebuie să-i ofere acestuia instrumentele de care are nevoie pentru a aplica noțiunile învățate. Formarea deprinderilor de scriere și citire corectă este o problemă majoră a învățământului primar, deoarece reprezintă un mijloc important în activitățile de comunicare, de cunoaștere, prin care își pot dezvolta capacitățile intelectuale și trăsăturile de caracter. În această lucrare de licență am încercat să abordez problemele metodologice corespunzătoare și să asigur o sporire și o eficiență cât mai mare în formarea și consolidarea deprinderilor de scriere și citire corectă. Succesul în orice tip de activitate depinde de felul în care se realizează începutul, adică trebuie să formezi copiii de la început pentru ca pe viitor să nu ai probleme în formarea deprinderilor greșite. Pentru realizarea obiectivelor de însușire a citit-scrisului, am încercat să cunosc mediul social din care provin copiii, deoarece carențele din limbajul elevilor, când acesta se abate de la pronunția literară și corectă, influențează negativ scrisul elevilor. Am asigurat un raport corect între caracterul formativ și cel informativ al predării citirii și scrierii, acordând prioritate laturii practice, aplicative, formative. În ceea ce privește citirea și scrierea corectă, am căutat să folosesc metodele și procedeele didactice cele mai adecvate, textele și exercițiile cerute sau alese în practica predării-învățării, astfel încât să le stimulez elevilor participarea conștientă și activă. Pentru creșterea eficienței însușirii citirii și scrierii corecte, am folosit jocul didactic în mod activ și constant. Pentru a veni în sprijinul dascălilor și al elevilor, consider mai mult decât necesar să se elaboreze mai multe culegeri de exerciții și jocuri didactice. Fiecare învățător trebuie să aibă grijă ca elevii să învețe să scrie și să citească corect, clar și expresiv. Această cerință trebuie să stea la baza învățării, determinându-l pe învățător ca în fiecare lecție să se informeze asupra felului în care elevii și-au însușit unele deprinderi de scriere și citire. Pornind de la faptul că învățătorul are rolul hotărâtor în păstrarea limbii, în cultivarea vorbirii și în arta scrisului frumos, îngrijit și corect, consider că el este factorul dinamizator în influențarea exprimării elevilor. Titlul lucrării„Dezvoltarea și educarea comunicării în cadrul activităților de predare a disciplinei Comunicare în limba română, în ciclul primar” induce direct ideea că această materie este foarte importantă pentru elevi, deoarece vine în sprijinul acestora pentru a-și dezvolta capacitățile de receptare și exprimare orală și scrisă, de comunicare cu dascălul, cu colegii și cu toți cei care îi înconjoară.

Lucrarea mea este structurată pe șase capitole. Partea teoretică a lucrării (capitolele I, II și III) cuprinde: a) motivarea alegerii temei – motivație generată pe de o parte de formarea deprinderilor de citire și scriere corectă – condiție de bază a întregii munci instructiv-educative, iar pe de altă parte de preocuparea mea personală în ceea ce privește importanța exprimării corecte. b) dezvoltarea vorbirii elevilor și corectitudinea în exprimare, acestea fiind posibile prin cunoașterea formelor comunicării. c) studiul asupra specificului și cultivării limbii române în ciclul primar, mijloc de comunicare și gândire, limba română reprezentând obiectul central în procesul de învățământ. Fără însușirea corespunzătoare a limbii române nu se poate concepe evoluția intelectuală a elevilor, nici viața și nici activitatea viitoare. Partea practică a lucrării este formată din capitolele IV, V și VI și cuprinde: a) strategiile didactice utilizate în vederea însușirii citit-scrisului. Astfel am urmărit latura formativă a muncii la clasă prin folosirea unor metode active, mijloace și procedee moderne de predare. b) rolul exercițiului ca modalitate eficientă de învățare a citit-scrisului – organizat în forme variate, dar care să asigure participarea conștientă și activă a elevilor. Am folosit în cadrul activității cu elevii diferite tipuri de exerciții și jocuri didactice, menite să formeze și să consolideze învățarea cititului și a scrisului. c) evaluarea randamentului școlar în procesul de însușire a citit-scrisului, prin aceasta fiind posibila măsurarea cantității cunoștințelor, a priceperilor și a capacităților dobândite de elevi pe parcursul întregului an școlar. Prin evaluare, elevii au dorința de a progresa și de a deveni cât mai buni în arta scrierii și a cititului. d) cercetarea propriu-zisă cu prezentarea și interpretarea rezultatelor. La anexe am introdus fișe de inventariere a vocabularului elevilor, diverse tipuri de exerciții folosite pentru însușirea citit-scrisului, jocuri didactice, rebusuri, fișe de evaluare însoțite de descriptori de performanță, care m-au ajutat extrem de mult să desfășor o activitate eficientă cu elevii. Îmi doresc foarte mult ca lucrarea mea să convingă prin conținutul ei, că formarea deprinderilor de citire corectă, de scriere corectă și de exprimare corectă, nuanțată și expresivă, stă la baza modelării omului intelectual din zilele noastre. Limba română este atât de frumoasă încât reprezintă sufletul întregului învățământ, iar cultivarea și modernizarea ei rămâne o problemă deschisă a învățământului actual.

Bibliografie

1. Emil Planchard, “Cercetarea în pedagogie”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972; 2. Ion Haineș: ”Introducere în teoria comunicării”, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998; 3. J. J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen: „Știința comunicării”, Versiune românească și studiu introductiv de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, București, 1998; 4. Robert Escarpit, „De la sociologia literaturii la teoria comunicării”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980; 5. Henri Wald, „Ideea vine vorbind”, Editura Cartea Românească, 1983; 6. Lucia Wald, „Sisteme de comunicare umană”, Editura Științifică, București, 1973; 7. Allan Pease, „Limbajul trupului”, Traducere de Alexandru Szabo, Editura Polimark, București, 1995; 8. Denis Mcquail: “Comunicarea”, traducere de Daniela Rusu, Institutul European, Iași, 1999; 9. Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a, București, 2013; 10. Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998; 11. Alexandru Roșca, “Creativitatea”, București, Editura Enciclopedică Română, 1972; 12. Gramatica limbii române, vol. I, București, Editura Academiei, 1966; 13. Ion Berca, ,,Metodica predării limbii române’’, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1966; 14. George Beldescu, „Ortografia actuală a limbii române”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984; 15. Angela Bidu-Vrânceanu, „Structura vocabularului limbii române contemporane. Probleme teoretice și aplicații practice”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986; 16. Alexandru Bojin, „Studii de metodică a limbii și literaturii române”, București, E.D.P., 1974; 17. Ioan Cerghit, „Metodele de învățământ”, București, E.D.P., 1976; 18. Vasile Breban, „Limba română corectă. Probleme de ortografie, gramatică, lexic”, București, Editura Științifică, 1973; 19. Ion Coteanu, „Limba și literatura română”, București, E.D.P., 1976; 20. Corneliu Crăciun, „Metodica predării limbii române în învățământul primar”, Deva, Editura Emia, 2003; 21. Ioan Șerdean, „Metodica predării limbii române la clasele I-IV”, București, Editura Didactică și pedagogică, 1993; 22. Robert Dotrens, „A educa și a instrui”, București, E.D.P., 1976; 23. Viorel Gadină, „Îmbogățirea vocabularului elevilor”, în Tribuna învățământului, nr.581, 12-18 martie, 2001; 24. Miron Radu Ionescu, „Didactica modernă”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004; 25. „Îndreptar ortografic, otoepic și de punctuație”, București, Editura Academiei R.S.R., ediția a IV-a, 1987; 26. Elena Macavei, „Pedagogie”, București, E.D.P.R.A., 1997; 27. Ioan Nicola, „Pedagogie”, București, E.D.P.R.A., 1994; 28. Ioan Nicola, „Tratat de pedagogie școlară”, București, Editura Aramis, 2003; 29. Vasile Molan, Marcela Peneș, „Limba română. Citire-Comunicare-Lectură”, Manual pentru clasa a II a, București, Editura Aramis, 1996; 30. Jean Piaget, „Psihologie și pedagogie”, București, E.D.P., 1972; 31. I.T.Radu, „Evaluarea în procesul didactic”, București, E.D.P.R.A., 2000; 32. Ion Roman, „Vorbiți și scrieți corect românește”, București, Editura Ion Creangă, 1990; 33. Teodor Sărăcuț Comănescu, „Obiective și finalități ale literaturii pentru copii”, în Învățământul primar, nr 1/1998; 34. Ioan Dănilă, Ioan Surdu, „Îndrumătorul învățătorului. Abecedar”, București, Editura All, 2000; 35. Ioan Șerdean, „Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar”, București, Editura Corint, 2002; 36. Ioan Șerdean, „Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar”, București, Editura Corint, 2008.

Anexe

Anexa nr. 1

Tipuri de exerciții utilizate în scopul formării deprinderilor de citire și scriere corectă

1. Să corectăm greșelile: Șenica a mers la patinaș. Îi place foarte mult să patineze. O patinatoare curașoasă începe un jir de piruete. În șur e multă lume. Șenica este foarte încântată de patinaș. Jenica………………………………………………………….

2. Ordonați cuvintele pentru a obține propoziții și stabiliți semnul de punctuație: a) pisica, se, Maria, cu, joacă; b) merge, pescuit, cu, fratele, Andrei, său, la; c) manâncă, pește, mult, fiecare, în, zi, tata; d) temele, corect, eu, fac, și, îmi, frumos.

3. Citește pe silabe următoarele cuvinte: ,,Unu, doi, trei, Șapte, opt, nouă, Galbeni bobocei, Pasc iarba și rouă, Patru, cinci, șase, Opt, nouă, zece, Gâsculițe grase. De foame le trece.’’

4. Alege din versurile poeziei de mai sus cuvinte care exprimă acțiuni, numere, însușiri, nume și desparte-le în silabe.

5. Alcătuiește câte două propoziții cu trei din cuvintele alese de tine la exercițiul anterior.

6. Grupează următoarele cuvinte după numărul silabelor: a) afiș, carte, stilou, televiziune, ac, semafor; b) aeroplan, sare, capac, pădure, ou, informație; c) masă, tabletă, mic, aeroport, mașină, dinozaur.

7. Scrie, în trei minute, cât mai multe cuvinte care să înceapă cu litera ,,u’’. Câștigă elevul care enumeră cele mai multe cuvinte în trei minute. Puteți continua folosind și alte litere.

8. Descoperă cuvinte noi schimbând silabele: ste-le con-du-ce co-dru ….-le …..-du-ce co-….. vi-ne că-ma-ră cu-vin-te …-ne că-….-…. cu-…..-te

9. Folosește cuvintele descoperite de tine în diferite enunțuri.

10. Scrie câte un cuvânt care să înceapă cu fiecare literă din alfabet. Așează-le în ordine alfabetică.

11. Imaginează-ți că ai participat la o excursie. Spune cu ce impresii te-ai întors.

12. Formați cuvinte în care să se găsească ,,m’’ înainte de ,,b’’ și ,,p’’ după modelul dat: a) blând – a îmblânzi boboc – bun – baie – boală – b) proaspăt – a împrospăta pânză – pușcă – pace – podoabă – parte – pădure –

13. Completați cuvintele de mai jos cu grupurile de litere: che, chi, ghe, ghi. Alcătuiți cu ele propoziții. ure………, un……, un………e, frân…..e, …..nezesc, bu…….t, …..nar, …….citoare, Paras…..va, o……., ……tuțe, ……tară, ……ie, ……ozdan.

14. Scrieți cuvintele la singular: ape – mărgele – mașini – cete – săgeți – excursii – cozonaci – regine – cărți – munți –

15. Tăiați cu o linie cuvintele care nu sunt scrise corect și scrieți-le alături în forma corectă: pesă toamnă șifonier poiet veață coasă fiertură dimineață ederă griață poiezie ploae siară covoare mierlă foae

16. Descoperă proverbele ordonând cuvintele: a) omenia, lăcomia, strică; b) omului, vorba, sărăcia, multă; c) se, vorba, numai, nu, ciorba, face, cu.

Anexa nr. 2

Fișă de inventariere a vocabularului și urmărirea evoluției acestuia

1. Subliniați cuvintele care arată nume de: persoane, animale, orașe, țări, din următoarele propoziții: Andrei scrie tema. În grădină latră Azor. România este țara noastră. Noi locuim în orașul Jibou.

2. Completați spațiile punctate cu grupurile de sunete potrivite (oa, ia, ea, ie): m…ră, ….ie, ….pure, c….pă, p….ță, v….ță, p…..tre,

3. Alcătuiți câte trei cuvinte cu grupurile de litere: ge, gi, ghe, ghi, apoi formați propoziții cu cuvintele găsite.

4. Scrieți după dictare: Chiriac și Costache au mers la bunici. Pe drum au întâlnit o oaie. Au decis să se joace cu ea, dar aceasta a fugit. Cei doi se grăbeau să o prindă, dar oaia a fugit la stână. Stâna se afla în satul vecin, numit Poienida. Aceștia au renunțat și au mers mai departe, fără să le fie teaamă că se vor pierde.

Punctaj: O1 și O2 – câte un punct O3 – trei puncte O4 – patru puncte 1 punct din oficiu

1. Completați următoarele propoziții cu cuvintele potrivite: Mă numesc…………….. . Eu împreună cu familia mea locuim în orașul……………. . Capitala țării noastre este……………….. . Mătușa mea locuiește în orașul………………… .

2. Găsiți cuvintele care arată mai puține ființe sau mai puține lucruri pentru cuvintele: cărți – ……………….. caiete – ………………….. creioane – ………………. fete – ………………………

3. Transformați cuvintele de mai jos de la singular la plural: colegă – ………………. unghie – …………………. mașină – ……………… ureche – ………………….

4. Scrieți după dictare: Georgeta și Gheorghe au spart un geam. Speriați au adunat cioburile în ghiozdane. Cecilia a auzit de isprava celor doi. A vrut să îi spună învățătoarei, dar i se făcu milă de ei și le spune: – Dacă vă spun doamnei învățătoare e vai de urechile voastre!

Punctaj: O1 și O2 – câte un punct O3 – trei puncte O4 – patru puncte 1 punct din oficiu

Anexa nr.3

Joc didactic: ,,A încurcat cuvintele!’’

Copilul a încurcat cuvintele propoziției. Ajutați-l să le ordoneze. Scrieți corect popozițiile:

ruginii ploile anunță și toamna iar frunzele reci

merg copii la bazin mulți înoate să

Joc didactic: ,,Ce lipsește?’’

Completați versurile de mai jos cu cuvintele care lipsesc, astfel încât acestea să reprezinte un tablou de iarnă:

Fulgii mari cobor alene Din ……………… înnorat Și se-așează în troiene Peste câmpul …………. .

O cărare subțirică Printre dealuri se strecoară, Iar o ……………….. mică Iute, dealul îl …………… .

Casele par adormite, Iar din coșuri iese ……… , Și-n coloane răsucite, Către cer își face ………. .

Anexa nr. 4

Tăiați forma care nu este corectă:

Sora sa / s-a este plecată la cumpărături. Nepoata s-a / sa dus la bunicii ei.

Maria merge la / l-a școală. Andrei l-a / la dus pe Cătălin la magazin.

Călin a vrut să ia / i-a cartea de pe masă. Fratele meu i-a / ia adus pe prietenii săi la noi.

Părinții mei sau / s-au certat de dimineață. Dănuț are cinci s-au / sau șase anișori.

Elevul a vrut să meargă cu colegii săi / să-i la școală. Bunica mea se gândește să-i / săi aducă pe nepoței la ea.

Tu m-ai / mai învățat să scriu. Eu am mai / m-ai cules câțiva ardei din grădină.

Astăzi am băut un ceai / ce-ai cu prietena mea. Ce-ai / ceai făcut copile?

Copilașii au fost pe un de-al / deal. Ei se joacă cu un văr deal / de-al meu.

Ei au mers la / l-a pescuit. Prietena sa l-a / la rugat să își facă temele.

Anexa nr. 5

Rebus

Completați corect titlurile operelor și veți afla numele autorului scris pe verticala îngroșată:

Numele autorului: __________________________________

…………. din copilărie

……. Ion Roată și Unirea

…….. pâini

…….. cu trei nurori

…….. Alb

Povestea unui om ………

Ursul ……… de vulpe

……. Turbincă

……… cu doi bani

Prostia ………………….

Anexa nr. 6

Fișă de evaluare

1. Așezați în ordine alfabetică următoarele cuvinte: copil, Andrei, rățușcă, perete, floare, zambilă, Maria, agrafă, trompetă, ghiozdan, școală

2. Schimbați prima literă și găsiți alte patru cuvinte:

masă lac car

3. Găsiți în coloanele de mai jos cuvintele care se deosebesc printr-o singură literă:

tată pară bară far var dată muscă lamă lac mușcă ramă rac

4. Despărțiți în silabe următoarele cuvinte:

vacanță ghiozdan nor bunici cer

conopidă girafă pădure măr pisică

5. Găsiți forma corectă, la plural, a cuvintelor, după modelul dat:

pisică – pisici

tablou –

mac –

găleată –

covor –

masină –

gheată –

cască –

televizor –

6. Ordonați cuvintele, astfel încât să obțineți propoziții:

merg cu școală copiii la părinții.

este frumos mai cel primăvara anotimp.

mei merg pădure după prietenii în ciuperci.

cumpărături la bunica plasa vine plină. de cu

Anexa nr. 7

Fișă de lucru

1. Scrieți după dictare:

recunoașteți și încercuiți grupurile de sunete învățate

despărțiți în silabe cuvintele care conțin grupurile de sunete ,,ghe’’, ,,ghi’’.

2. Despărțiți în silabe cuvintele următoare:

primăvară – miez –

zăpadă – grăunte –

toamnă – dovleac –

coastă – corn –

3. Găsiți cuvinte cu sens asemănător pentru:

ciudat – gâlceavă –

se pripesc – pace –

oaste – tablou –

apus – merinde –

4. Descrieți următoarele cuvinte, adăugând câte trei însușiri fiecăruia:

iarna: ; ; ;

furnica: ; ; ;

codrul: ; ; ;

casa: ; ; ;

toamna: ; ; ;

5. Completați enunțurile:

În se află casa piticilor. Frunzele și ploile anunță iar toamna. Păsările au plecat, iar vrăbiuțele s-au îngrămădit pe ramurile goale ale copacilor. Școala noastră a organizat un spectacol. Bananele pe care mi le-a cumpărat mama sunt .

6. Alcătuiți câte un enunț cu fiecare din expresiile:

,,i-a venit inima la loc’’ ; ,,să o zbughească’’ ; ,,zise cu glas sfârșit’’ ;

Anexa nr.8

Probă de evaluare inițială

1. Desparte în silabe cuvintele: vacanță, școală, învățătoare, anotimp. 2. Ordonează următoarele cuvinte într-o propoziție: ziua, din, învață, cărți, elevul. 3. Scrie cuvintele următoare în ordine alfabetică: frunze, veselie, septembrie, copii, daruri, muncă. 4. Unește cuvintele cu sens asemănător: școlar fuge codru elev aleargă pădure 5. Alcătuiți trei propoziții după imaginea dată:

6. Scrie denumirile obiectelor din imagine:

Anexa nr. 9

Probă de evaluare finală

1. Scrieți după dictare:

,,După ce termină dictarea, ne privi o clipă în tăcere. Apoi ne vorbi rar și calm cu vocea lui caldă: – Ascultați, copii! Avem de stat împreună un an. Să căutăm să-l trăim în bună înțelegere. Învățați să fiți cuminți! Nu vreau să fiu silit să pedepsesc pe nimeni. Clasa noastră va fi o familie. Băiatul care se strâmbase în spatele domnului, îi spuse cu glas tremurat: – Domnule, vă rog să mă iertați!” (Edmondo de Amicis, Învățătorul nostru – Cuore)

2. Despărțiți în silabe cuvintele: ascultați, înțelege, caldă, rar. 3. Alcătuiți un enunț cu ajutorul cuvântului „calm”. 4. Scrieți cuvinte cu sens opus:

mic – bun – puțin – sus –

5. Găsiți un titlu, care să se potrivească „Învățătorului nostru”. 6. Taie cu o linie cuvântul greșit: a) Fratele meu bate cue/cuie în gardul nostru. b) În curtea vecinilor latră un câine/câne. c) Am scris pe o foae/foaie poezia. 7. Eu spun una, tu spui multe! a) casă- b) mașină- c) ghiozdan-