Dezvoltarea Si Diversificarea Serviciilor de Agrement pe Litoralul Romanesc

Economie

Dezvoltarea Si Diversificarea Serviciilor de Agrement pe Litoralul Romanesc

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1. TIMPUL LIBER

1.1 Funcțiile timpului liber și modalitățile de folosire a timpului liber

1.2 Timpul liber ca factor al motivației turistice

1.3. Cererea turistică potențială internă

1.4 Disponibilul de timp liber a turiștilor

CAP. 2. SERVICIILE TURISTICE

2.1. Serviciile turistice – componentă dominantă a ofertei turistice

2.2 Conținutul și caracteristicile serviciilor turistice

2.3 Serviciile turistice de bază și suplimentare

2.4 Structuri de primire turistică, principalii prestatori de servicii turistice

CAP. 3 SERVICIILE DE AGREMENT

3.1 Conținutul și funcțiile agrementului

3.2 Tipologia serviciilor de agrement-divertisment

3.3 Structuri de agrement

3.4 Caracterizarea animației in turism

CAP. 4 DEZVOLTAREA ȘI DIVERSIFICAREA SERVICIILOR DE AGREMENT PE LITORALUL ROMÂNESC

4.1 Caracterizarea generală a Litoralului românesc

4.2 Prezentarea serviciilor turistice de agrement ale litoralului românesc

4.3 Posibilități de dezvoltare și diversificare a serviciilor turistice de agrement pe litoralul românesc

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

CAP. 1 TIMPUL LIBER

Timpul liber este o componentă a nivelului de trai și a calității vieții, exprimă nivelul de viață materială și spirituală, fără el nu poate avea loc dezvoltarea multilaterală a omului, îndeplinind funcții de refacere a organismului, formativă si instructiv-educativă, culturală și socială. În definirea timpului liber există numeroase opinii din care vom aminti câteva. Astfel, în “ Etica nicomahică” a lui Aristotel, “ timpul liber nu înseamnă sfârșitul timpului de muncă, ci dimpotrivă, timpul de muncă înseamnă sfârșitul timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, științei și mai ales filozofiei”. Societatea este interesată de sănătatea, inteligența, gradul de pregătire, forța de creație a membrilor săi, în totalitate care se mențin și se dezvoltă în timpul liber; de mersul său depinde în general progresul omenirii. În același timp este interesat individul, deoarece dezvoltarea sa fizică, psihică, morală, culturală, depind într-o măsură însemnată de timpul liber de care dispune ți tot odată de modul în care și-l petrece. De aici reiese interesul sporit al științei economice pentru studierea timpului liber, a mărimii, structurii și folosirii lui, raportat la cerințele societății, încadrat în problemele mai largi muncii, ale timpului de muncă, ale bugetului general de timp.

Analizându-se raportul între timpul de muncă și timpul liber se constată o evoluție a acestuia din urmă, favorabilă omului însuși întru –un mediu temporal tot mai omogen din punct de vedere al libertății sociale și al relațiilor de producție.

Timpul liber, având în vedere rolul său în transformarea personalității umane, devine tot mai mult o condiție a progresului economico – social, de unde și rolul dar și necesitatea creșterii acestuia.

1.1 Funcțiile timpului liber și modalitățile de folosire a timpului liber

Timpul liber este o necesitate obiectivă, determinată de timpul de muncă și reprezintă o valoare implicită, având o funcție culturală complexă și un rol economic implicit. Poate fi privit și analizat ca timp liber individual sau social, în dimensiunile sale ca timp liber real. Sebastian Lăzăroiu crede că există o relație direct proporțională între veniturile unei persoane care pot fi mici sau mari, și disponibilitatea persoanei de a-și folosi constructiv timpul liber.

Principalele funcții ale timpului liber sunt:

funcția de refacere a energiilor cheltuite, înlăturarea oboselii fizice și psihice;

funcția instructiv – educativă, care asigură creșterea, dezvoltarea și perfecționarea cunoștințelor generale ale individului;

funcția culturală, care asigură dezvoltarea spirituală a individului, lărgirea continuă a orizontului său cultural;

funcția socială, prin participarea la viața obștească, socială, îndeplinirea sarcinilor obștești și educarea copiilor, etc.;

funcția politică, asigurând participarea la conducerea societății, prin participarea la viața politică activă;

funcția economică suplimentară, menită a completa mijloacele de subzistență și nu numai ale familiei.

Ritmul rapid în care au loc schimbările de natură socială, economică, tehnică și culturală necesită adaptări pe măsura omului, iar analiza modalităților de folosire a timpului liber trebuie făcută în trei ipostaze, și anume:

timp liber cotidian;

timp liber periodic: în week-end;

timp liber sezonier: pentru concedii și vacante.

În funcție de aceste ipostaze, avem în vedere deschiderea unor perspective de organizare a vieții orașelor, a împrejurimii acestora, a altora, a altor zone de agrement, inclusiv rezolvarea unor aspecte legate de transport, aprovizionare, amenajări comerciale.

Timpul liber cotidian poate fi folosit atât în spațiul intravilan, cât și în zona de proximitate, printr-o mulțime de modalități active și pasive, dependente de felul muncii prestate, nivelul de instruire, tipul de locuință, deținerea unui autoturism, stare civilă, numărul și vârsta copiilor, disponibilul bănesc, starea sănătății, etc.

Timpul liber periodic și sezonier, deși cu o durată mai mare decât cel cotidian, are în vedere aceleași determinări iar modalitățile de folosire pot cuprinde întreaga gamă posibilă amintită deja.

Timpul liber este reglementat prin lege atât în ceea ce privește dimensiunea cotidiană a acestuia, de opt ore, cea periodică – adică 40 de ore, cât și sezonier – prin dreptul la odihnă, concedii plătite și concedii medicale sau pensii pentru incapacitatea de muncă ( temporară, in unele grade).

În toate cele trei ipostaze, timpul liber își exercită în totalitate, dar în proporții și cu efecte diferit, toate funcțiile amintite.

În elaborarea prognozelor turistice, în „construirea” sau crearea produselor turistice, touroperatorul va trebui să aibă în vedere în primul rând pe cei pentru care pregătește aceste „pachete” de servicii – motivația acestora, opiniile actuale ale consumatorilor de turism înainte de cumpărare dar și post – consum, precum și relația timp liber – distanță.

În condițiile unui nivel de trai scăzut cu precădere perioada de austeritate în care sunt în momentul de față, sunt satisfăcute, cu prioritate nevoile cele mai urgente: hrană, îmbrăcăminte, locuință. Creșterea nivelului de trai se repercutează în primul rând asupra bunurilor ce nu sunt indispensabile: timpul liber, transporturile și concediile.

Corespunzător legii lui Engel, partea din timp liber destinată unor bunuri inutile crește când venitul crește.

Michel Didier consideră că timpul liber va crește de peste șase ori pentru un adult, determinând, sub efectul creșterii veniturilor, o adevărată explozie a preocupărilor pentru organizarea timpului liber. Aceasta este posibilă numai în condițiile creșterii speranței la viață și a vârstei medii.

1.2 Timpul liber ca factor al motivației turistice

Răspunzând unor cerințe de ordin social, turismul se afirmă și ca un important mijloc de utilizare a timpului liber.

Tendința de creștere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluția contemporană a economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea si exploatarea eficientă a acestuia: structura timpului liber trebuie astfel, să asigure atât satisfacerea nevoilor privind refacerea capacității fizice și psihice a organismului în vederea reluării muncii, cât și a cerințelor dezvoltării fiecărui individ.

Mărimea timpului liber este strâns condiționată de dimensiunile componente ale bugetului de timp al oamenilor ( vezi tabelul 1).

Structura bugetului de timp

Tabel nr. 1.1

Sursa: Coralia Angelescu, D. Jula, Timpul liber-condiționări si implicațiile economice, Ed. Economică, București, 1997, p.26

Din tabelul de mai sus este scos în evidență faptul că timpul este structurat in cinci etape, altfel spus, omul în general, trebuie să își împartă timpul său între muncă, timp de odihnă, de transport dar și de timp liber pur și simplu pe care în general fiecare și-l petrece după bunul plac.

În decursul a două secole, în condițiile dublării duratei medii vieții de la circa 36 de ani în jurul anului 1800, la 73 de ani la orizontul anului 2009, timpul liber a crescut de mai bine de șase ori de la 3 ani la 19 ani.

În aceste condiții, turismul reprezintă una dintre modalitățile cele mai complexe și benefice de utilizare a timpului liber.

Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacității fizice a organismului și la lărgirea orizontului de cunoaștere, de informare a călătorului. Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăsește ca principală destinație a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârșitul săptămânii, cât și pentru cel al vacanțelor sau concediilor de odihnă.

Cererea turistică este esențial legată de existența timpului liber și de nivelul veniturilor care, împreună, reprezintă elementul permisiv al acesteia.

Considerând factorul timp liber separat, se poate afirma că mai mult timp liber înseamnă mai multă vacanță, iar vacanțele sunt considerate astăzi ca fiind printre cele mai eficiente metode de relaxare și totodată și o necesitate socială.

Progresul tehnic a dus și continuă să ducă la reducerea duratei timpului de lucru. În prezent, durata concediilor este de minimum 20 de zile lucrătoare, dar această perioadă variază în funcție de mai multe criterii.

Durata diferită a concediilor condiționează intensitatea plecărilor în vacanță.

Prin urmare, o durată mai lungă a concediilor intensifică plecările în vacanțe, iar practicarea mai intensă a turismului apare ca un atribut al categoriilor dispunând de mai mult timp liber.

În ceea ce privește previziunile, acestea sunt deosebit de optimiste. De pildă, sociologii Fourastie și Kahn prevăd că în țările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic o să se ajungă la:

o durată a zilei de lucru de 7 ore și jumătate;

o durată a săptămânii de lucru de 4 zile;

o durată a concediilor legale anuale de 13 săptămânii.

Consider că acest lucru nu este valabil în zilele pe care le trăim acum; criza economică care este prezentă de mai bine de doi ani afectează atât țările puternic dezvoltate cât și cele mai slab dezvoltate, reducându-se salariile ceea ce duce la imposibilitatea oamenilor de a putea practica turismul indiferent de nevoia acută pe care o resimte.

Apariția unor asemenea modificări precum au fost preconizate va influența însăși dezvoltarea turismului, prin prelungirea duratei vacanței și modificarea structurilor lor. Se preconizează că, in afara vacanțelor tradiționale actuale, să apară o „ vacanță – concediu ” și unele „ vacanțe – satelit ” cu o durată mai scurtă de 1 – 2 săptămâni. În asemenea condiții, costul călătoriilor va crește considerabil în cadrul bugetelor, ele fiind condiționate într-o mai mare măsură de nivelul veniturilor.

1.3. Cererea turistică potențială internă

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar in afara reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activității remunerate la locul de destinație.

Robert Lanquar, economist francez spunea că: ‚‚ desemnăm prin cerere turistică, aceea a persoanelor ce se deplasează periodic și în mod temporar, în afara rezidenței obișnuite pentru motive de călătorie altele decât pentru a munci sau pentru a desfășura o activitate remunerată.

Cererea turistică se manifestă la locul de reședință al turistului unde se conturează ceea ce se numește ‚‚bazinul cererii’’, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan internațional, prin caracteristici economice, sociale, etnice și politice a teritoriului căruia este integrat.

În cadrul unui studiu efectuat de INCDT s-a dezvoltat problematica specifică comportamentului turistic al persoanelor rezidente în mediul urban. Potrivit acestui studiu, principalii factori care influențează comportamentul sunt interesul pentru turism, nivelul de trai al populației, calitatea serviciilor oferite, și puterea de cumpărare a unui produs turist care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar in afara reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activității remunerate la locul de destinație.

Robert Lanquar, economist francez spunea că: ‚‚ desemnăm prin cerere turistică, aceea a persoanelor ce se deplasează periodic și în mod temporar, în afara rezidenței obișnuite pentru motive de călătorie altele decât pentru a munci sau pentru a desfășura o activitate remunerată.

Cererea turistică se manifestă la locul de reședință al turistului unde se conturează ceea ce se numește ‚‚bazinul cererii’’, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan internațional, prin caracteristici economice, sociale, etnice și politice a teritoriului căruia este integrat.

În cadrul unui studiu efectuat de INCDT s-a dezvoltat problematica specifică comportamentului turistic al persoanelor rezidente în mediul urban. Potrivit acestui studiu, principalii factori care influențează comportamentul sunt interesul pentru turism, nivelul de trai al populației, calitatea serviciilor oferite, și puterea de cumpărare a unui produs turistic, aceștia reprezintă factori care preced sau succed actul turistic.

Primul nivel al analizei cererii potențiale pentru turism a populației urbane îl reprezintă interesul, care este și prima condiție pentru luarea deciziei de a practica turismul.

Din analiza datelor se desprind două concluzii importante:

ponderea celor care realmente sunt interesați de turism este de circa 33%;

se poate conta pe o parte a populației urbane de circa 42%, care este interesată și chiar practică turismul cu regularitate sau mai rar, în funcție de posibilități.

Cererea potențială nu se poate rezuma la analiza pentru turism. Acesta este numai unul dintre cei doi poli ai premisei privind participarea la mișcarea turistică, celălalt pol este nivelul de trai. Numai conjugarea celor doi factori oferă o imagine a cererii potențiale de turism.

În ceea ce privește nivelul de trai, aproape trei sferturi din populația României, 72%, consideră că, în prezent, condițiile de viață din țară sunt mai proaste sau mult mai proaste decât în anii anteriori.

În plus mai mult de jumătate dintre români, 53% mai precis, apreciază că peste un an condițiile de viață vor fi mai proaste față de prezent, se arată într-un studiu publicat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții(ICCV). Potrivit sursei citate, 49% din populația României consideră că, în 2010, condițiile de viață sunt mai proaste în comparație cu 2009.

Dincolo de faptul că, de exemplu, serviciile de masă sunt mai puțin apreciate decât cele de cazare sau tratament balnear, se desprinde ideea că, per ansamblu, calitatea serviciilor turistice este percepută pozitiv de majoritatea persoanelor investigate iar ponderea celor nemulțumiți este mai redusă. Între aceste două extreme ( mulțumiți – nemulțumiți), se află grupul celor care au păstrat o poziție de mijloc față de aprecierea serviciilor, răspunzând ‚‚așa și așa’’.

Aprecierea calității serviciilor cu calificativul ‚‚foarte mulțumit’’ sau ‚‚ mulțumit’’ nu presupune în mod automat că turiștii sunt dispuși să plătească sume fabuloase pentru ce li se oferă.

Aprecierea tarifelor turistice în vigoare sunt considerate mult prea mari sau destul de mari de către 80 % din totalul eșantionului. Acest fapt aruncă o lumină asupra efortului financiar deosebit pe care îl face o familie care a luat decizia de a-și petrece vacanța într-o zonă turistică, și în plus, explică în mare parte și procentul ridicat al celor care nu participă la turism.

În ceea ce privește puterea de cumpărare se poate spune că jumătate din populația urbană se află în imposibilitatea de a cheltui pentru turism sau de a participa la activități turistice, iar dacă acest lucru le este posibil români cheltuiesc cu înțelepciune fiecare bănuț. Pe de altă parte, românii sunt vestiți în lume pentru ușurința de a face bani și pentru destinațiile exotice pe care le preferă, acest lucru ne duce cu gândul la faptul că români trăiesc cu modestie însă nu renunță la vacanțele lor din motive diverse. În ceea ce privește relația dintre calitatea serviciilor oferite și tarifele practicate, 66 % dintre subiecții anchetați declară că prețurile ridicate nu sunt justificate de serviciile turistice prestate.

1.4 Disponibilul de timp liber a turiștilor

Timpul liber este un subiect intens dezbătut și la care eu personal consider că necesită o atenție aparte din simplul motiv că o persoană care dispune de un timp mai îndelungat liber are și dorința și capacitatea de a adopta o mai bună concentrare la locul de muncă și astfel angajatorul poate obține o competență și un profit mai mare pe piață.

Diminuarea timpului de lucru, observă analiștii, se manifestă, simultan în patru direcții, autonomizându-se patru categorii de ‚‚ timp liber’’ ce generează patru categorii de recreere și turism, respectiv:

diminuarea zilei de muncă, care de la 12-14 ore de muncă pe zi a scăzut la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează evadarea cotidiană din marile aglomerări urbane;

reducerea duratei săptămânale a muncii în țările dezvoltate, la 5-6 zile de muncă pe săptămână, ceea ce noi îl numim concediu de 1-2 zile sau mai bine spus ‚‚ week-end’’;

reducerea numărului anual a săptămânilor de muncă, efect al instituționalizării, generalizării și apoi creșterii duratei concediului anual plătit, a făcut posibilă existența si armonizarea într-o mai mare măsură a celor două condiții necesare a calității de turist: timp liber și resurse financiare ce pot fi alocate procurării satisfacțiilor oferite de turism;

creșterea duratei școlarizării și formării profesionale precum și, nu în puține cazuri, retragerea precoce din viața activă, concomitent cu creșterea duratei medii de viață, au redus la mai puțin de jumătate durata medii vieții active în cadrul duratei medii de viață a secolului nostru, realitate care potențează atât cererea turismului pentru tineret, în timpul vacanțelor și chiar în perioadele școlarizării efective, cât și cea a turismului pentru vârsta a treia.

Timpul liber este văzut ca o necesitate obiectivă, ce exprimă relația esențială dintre membrii societății în ceea ce privește nivelul de viață materială și spirituală, influențat de nivelul de dezvoltare al forțelor de muncă.

Ultimele evaluări privitoare la mărimea timpului liber la români au fost făcute de Institutul Național de Statistică: considerând timpul liber ca ’’ timpul rămas din cele 24 de ore după efectuarea îngrijirii personale, a activităților producătoare de venituri, a muncii în gospodărie’’, s-a ajuns la concluzia că pentru populația în vârstă de 10 ani și peste, mărimea timpului este următoarea (vezi tabelul 1.2):

Distribuirea timpului liber pe sexe și mediu geografic

Tabel nr. 1.2

Sursa: Utilizarea timpului liber în România, 2001, INS

Din tabel reiese faptul că, populația masculină dispune de mai mult timp liber comparativ cu cea feminină, însă se consideră faptul că cei din mediul urban au mai mult timp liber în comparație cu cei din mediu rural unde populația este mai ocupată cu gospodăria.

Așadar timpul liber este, în general, principalul motiv pentru care marea majoritate a oamenilor practică turismul, se distrează sau călătoresc în interes de afaceri.

CAP. 2. SERVICIILE TURISTICE

2.1. Serviciile turistice – componentă dominantă a ofertei turistice

Apartenența turismului în sfera terțiarului derivă din însuși conținutul activității, care ia forma unei suite de prestații cum ar fi: conceperea și organizarea călătoriei, transportul, cazarea, divertismentul, etc., urmărind satisfacerea nevoilor turismului cu ocazia și pe durata deplasării sale. Un alt argument includerii turismului în categoria activităților prestatoare de servicii rezidă în definirea produsului turistic a ofertei turistice.

Astfel, produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre resurse (patrimoniu) și servicii: resursele se vor concretiza în variatele produse turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice. Această realitate motivează importanța covârșitoare a serviciilor, a faptului că în conturarea și particularizarea produselor turistice centrul de greutate cade pe activitatea de prestații. Existența unui patrimoniu turistic valoros nu înseamnă automat și un turism dezvoltat că resursele, de excepție rămân în afara circuitului economic în absența serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile turiștilor. Pe de altă parte, țări cu un potențial turistic relativ modest au ajuns la un înalt grad de dezvoltare turistică, datorită investițiilor în domeniul serviciilor.

Conținutul particular al produsului turistic, modul său de determinare, argumentează nu numai recunoașterea turismului ca activitate de prestări de servicii, ci și nota sa de specificitate.

Astfel, turismul reprezintă unul dintre domeniile terțiarului, poate chiar singurul, unde nu se operează cu servicii pure; activitatea are un conținut complex, luând așa cum s-a arătat, forma unei asociații de elemente cu caracter diferit, iar produsul turistic este de fapt unitatea organică a resurselor, bunurilor și serviciilor. Totodată fiecare componentă având trăsături proprii, mecanisme specifice de funcționare și intrând în proporții variate în alcătuirea ofertei turistice, influențează diferit realizarea efectului global, imprimând o multitudine de forme de manifestare.

Aprofundarea analizei în structura ofertei turistice mai pune în evidență și un alt aspect de particularizare a turismului: anume, este vorba de prezentă, în conținutul acestuia a unei game largi de servicii (transport, cazare, agrement, divertisment, tratament, schimb valutar etc.), din domenii bine conturate, mult diferite între ele, de cele mai multe ori cu organizare distinctă, atât în economia țării noastre cât și a altor țări cu vocație turistică. Mai mult, unele dintre aceste servicii au o experiență îndepărtată, de sine stătătoare, și se adresează cu prioritate populației rezidente.

Specificitatea turismului în sfera prestărilor de servicii decurge și din modul în care se realizează unele dintre trăsăturile sale care sunt definitorii: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la cerințele exigente ale turistului. De altfel, este vorba de contribuția deosebită a serviciilor în aceste procese. Astfel, cuprinderea de noi activități de tipul prestărilor de servicii se concretizează într-o ofertă nouă, asocierea lor diferă, echivalează cu sporirea gradului de varietate a acestuia sau reprezintă una dintre modalitățile de particularizare la nivel de grup sau de individualizarea acțiunilor.

Aceste câteva considerente demonstrează faptul că serviciile turistice sunt o componentă dominantă a ofertei turistice, cuprinzând totodată prestațiile turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau nespecific a căror prestare este dependentă de materializarea prin consum a cererii turistice.

2.2 Conținutul și caracteristicile serviciilor turistice

Localizarea turismului în sfera terțiarului rezultă însuși din conținutul activității care o reprezintă, activitate care ia forma unei suite de prestații cum ar fi: conceperea și organizarea călătoriei, transportul, cazarea, divertismentul, etc., urmărind satisfacerea nevoilor turistului pe durata deplasării sale. De aceea produsul turistic, drept componentă a ofertei turistice, este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre resurse și servicii: resursele se vor concretiza în variate produse turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice.

O cerință a consumului turistice, la care serviciile, prin conținutul lor, sunt chemate să contribuie efectiv, o constituie asigurarea odihnei active a turistului. Ca rezultat al creșterii productivității muncii și a perfecționării proceselor de producție, al promovării pe scară largă, în economie, a progresului științific se reduce timpul de muncă, sporind dimensiunile celui liber. Aceasta are drept consecință transformarea într-o constantă a timpului de odihnă pasivă, și implicit creșterea solicitărilor față de formele odihnei active, creștere stimulată de efectele negative ale concentrării urbane, între care poluarea și stresul. Odina activă tinde să devină o componentă importantă în turism alături de divertisment, reprezentând procedee moderne de relaxare și ameliorare a consecințelor negative ale suprasolicitării nervoase.

Din grupa trăsăturilor de ordin general se remarcă în primul rând caracterul nematerial al prestației, serviciul existând în formă potențială și concretizându-se numai în contactul cu purtătorii motivațiilor turistice, deci prin întâlnirea cererii cu oferta turistică. Din caracterul nematerial decurge o altă trăsătură – nestocabilitatea prestațiilor. Produsul turistic, sub formă de prestație în diversitatea lui, se consumă pe măsura producerii lui. Serviciile turistice nu pot fi stocate și păstrate în vederea unui consum ulterior, prezintă unele avantaje în desfășurarea activității, ca urmare a eliminării cheltuielilor și dificultăților legate de distribuția fizică, dar și o serie de neajunsuri, mai ales în ceea ce privește asigurarea echilibrului ofertă – cerere și realizarea efectivă a serviciilor. De aici reies condiții negative asupra gradului de utilizare a capacității producției turistice ( transport, cazare, alimentație, etc.).

O altă particularitate a serviciilor turistice o reprezintă coincidența în timp și spațiu a producției și a consumului lor. Clientul trebuie să fie prezent fizic pentru a consuma produsul turistic, experiența ca finalității a activității turistice, neputând fi ambalată și expediată. Această caracteristică a turismului transformă comunitatea ofertantă într-o comunitate gazdă. În consecință, neîmplinirea cerinței simultaneități execuției și consumării serviciilor, a prezenței în același loc a prestatorului și beneficiarului, poate avea efecte nefavorabile asupra volumului activității turistice cât și asupra satisfacerii nevoilor sociale: orice neconcordanță de loc sau timp se soldează cu pierderi de ofertă și/sau cu cereri neacoperite.

Industria turistică, organizatoare de activități și prestatoare de servicii, reprezintă un sistem complex de prestații, nu doar o clasă singulară a activității umane, așa cum apare în clasificările standard ale afacerilor dezvoltate în economie la un moment dat. Mai degrabă, industria turistică consistă, în proporții diferite, într-un număr mare tipuri de firme interdependente. Turismul își interferează această caracteristică cu un număr mare de alte industrii ale economiei. Aspectul negativ acestei întrepătrunderi este faptul că practic pot fi implicați destui neexperimentați în turism. O latură pozitivă a complexității acestui tip de prestații face din turism un bastion și un generator de întreprinzători liber.

Prin modul de desfășurare, serviciile turistice sunt indispensabile de persoana prestatorului, ele încetând să existe în momentul încheierii acțiunii acestuia. Din această caracteristică, izvorăsc o serie de particularități în organizarea și realizarea activității turistice. Astfel, comercializarea serviciilor presupune contactul nemijlocit între producătorul – prestator și consumator. În acest context, este necesară o bună cunoaștere a nevoilor pieței și o riguroasă delimitare a sferelor de acțiune, știut fiind că același producător nu își poate oferi serviciile simultan pe mai multe piețe. Sub un alt aspect, realizarea calitativ corespunzătoare a serviciului turistic, fiind strâns legată de prezența și acțiunea lucrătorului, depinde de nivelul de pregătire a acestuia, de seriozitatea și modul în care acesta își îndeplinește sarcinile sale. Drept urmare, una dintre condițiile fundamentale ale realizării unor servicii de calitate este ridicarea permanentă a nivelului competenței și conștiinței lucrătorului din turism.

Dependența de persoana prestatorului determină o pondere mare a cheltuielilor de muncă vie, mai mare decât în alte ramuri ale sectorului terțiar. În consecință, pătrunderea progresului tehnic se face mai lent, cu eforturi mai mari.

În marea lor majoritate serviciile turistice se individualizează la nivelul grupului și al persoanei. Varietatea motivațională a purtătorilor cererii turistice, ca și comportamentul diferit al clienților față de fiecare componentă a prestației, conduce spre realizarea unor servicii adaptate specificului fiecărui individ. O astfel de individualizare este mai accentuată în situația turiștilor pe cont propriu. În formele organizate ale turismului, particularizarea se face la nivelul grupului.

Desfășurându-se în paralel cu evoluția cererii, serviciile turistice, pe lângă dinamismul relativ înalt, se caracterizează printr-un grad accentuat de sezonalitate. Ea exprimă starea de evoluție caracterizată printr-o perioadă de vârf a activității economice din domeniul serviciilor turistice, cu consecințe socio-economice deosebit de importante: un randament mai scăzut al capitalului, șomaj temporar.

În strânsă legătură cu structura sa complexă, o altă particularitate a serviciilor turistice o reprezintă eterogenitatea, respectiv participarea unui număr mare de prestatori la înfăptuirea acestuia.

Serviciile turistice sunt, de asemenea, intangibile. Această caracteristică generează o serie de facilități în organizarea activității, în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulație, dar creează și dificultăți, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanțelor ( astfel, neavând posibilitatea să cunoască serviciile sau să le evalueze înainte de cumpărare). În aceste condiții sunt necesare eforturi de cunoaștere a cererii și de stimulare a ei, publicității revenindu-i un rol important.

Consumul serviciilor turistice se realizează intr-o ordine riguroasă, determinată de specificul prestației, locul și momentul acțiunii, forma de turism, etc. În cadrul unei scheme generale de derulare, principalele prestații și succesiunea solicitării ar putea fi următoarea:

Figura nr. 2.1 Schema derulării prestației turistice

Sursa: Ioan Cosmescu, Economia Turismului, Ed. univ L. Blaga, Sibiu, 2005 pag 101

1. acțiunile de promovare a ofertei turistice, înfăptuite de agenții de specialitate, birouri de turism, etc., prin contacte directe și mijlocirea materialelor publicitare;

2. contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate și stabilirea programului de desfășurare a acțiunii;

3. transportul, și asociat lui, transferul turiștilor și bagajelor la un hotel sau de la un mijloc e transport la altul, în cazul în care călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de transport, precum și o serie de facilități de care beneficiază turistul pe durata sejurului;

4. cazarea și serviciile suplimentare oferite de unitățile hoteliere;

5. alimentația și prestațiile auxiliare acesteia;

6. agrementul în varietatea formelor sale;

7. transportul turiștilor pe ruta de întoarcere;

8. prezența, pe parcursul tuturor acestor momente, activitățile de relații publice pentru conturarea climatului propice desfășurării consumului turistic și creșterii frecvenței revenirii turiștilor.

Existența tuturor acestor componente este specifică doar formelor organizate ale turismului și numai atunci când deplasarea se efectuează cu mijloace de transport în comun. Pentru celelalte forme, serviciile sunt solicitate parțial de la organizatori ( în cazul turismului semi organizat) și/sau direct de la unitățile prestatoare.

2.3 Serviciile turistice de bază și suplimentare

Una din cele mai răspândite și semnificative clasificări ale serviciilor turistice, având drept criteriu de referință importanța pentru turism și imperativul solicitării lor este: servicii de bază și suplimentare.

În categoria serviciilor de bază sunt incluse acele servicii la care în mod obișnuit turistul nu poate renunța (transport, găzduire, masă, agrement – divertisment); ele sunt destinate satisfacerii unor nevoi generale (odihnă, hrană), și unor nevoi specific turistice (agrement, transport, divertisment). Ele dețin o pondere importantă în structura consumurilor turistice, după cum se poate observa în tabelul 2.3.1 realizat după o prelucrare de R. Lanquar, L’economie du tourisme, 3 ed., PUF Paris, 1992 pagina 33 și statistici ale Băncii Mondiale 2000.

Structura consumului turistic pe principale grupe de servicii

Tabel 2.1

Ponderile fiecărei categorii diferă în funcție de forma de turism practicată.

Astfel, serviciile de transport pot ajunge sau chiar depăși 30% ( chiar 50%) din costul total al vacanței, în cazul călătoriei cu avionul ( first class VIP) pe distanțe lungi sau foarte lungi.

La fel, agrementul poate deține ponderi mult mai mari în turismul de schi sau de vânătoare. În această situație se află tratamentul, în cazul turismului balneo-medical ș.a.m.d.

Serviciile de bază încep cu organizarea și realizarea transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriu-zis, prestațiile oferite pe timpul călătoriei ( transferuri, transportul bagajelor, servirea mesei, rezervări), iar în cazul deplasării cu mijloace proprii servicii de întreținere și repararea acestora, precum și o serie de facilități menite să stimuleze fie călătoria, în general, fie folosirea unui anumit tip de mijloc de transport.

Serviciile de transport se diferențiază în raport cu mijloacele utilizate ( tren, avion, vapor, autocar), în practica turistică existând o mare varietate de aranjamente, rezultate din exploatarea unui singur mijloc de transport sau combinația mai multora, din apelarea la cursele obișnuite sau la cele speciale, realizate de agențiile de voiaj sau companiile de transport, la tarife normale sau beneficiind de reduceri.

Serviciile de cazare se referă la crearea condițiilor pentru odihna turiștilor, pentru rămânerea lor un timp cât mai îndelungat la locul de destinație. Ele presupun existența unor mijloace de cazare adecvate ( hoteluri, hanuri, căsuțe, vile, pensiuni etc.), și dotări necesare asigurării confortului. Tot în categoria serviciilor de cazare se includ și prestațiile suplimentare oferite de unitățile hoteliere pe durata și în legătură cu rămânerea turiștilor în cadrul acestora.

Perfecționarea și diversificarea serviciilor de cazare reprezintă preocupări permanente ale prestatorilor și au ca obiectiv adaptarea activității la cerințele tot mai variate ca preț, grad de confort, modalități de găzduire.

Serviciile de alimentație se înscriu în categoria prestatorilor de bază și au ca destinație satisfacerea trebuințelor de hrană ale turiștilor, dar și a unor nevoi de recreere și distracție. Ele se dezvoltă în relație cu serviciile de cazare sau independent de acestea.

În realizarea efectivă a serviciilor de alimentație trebuie avută în vedere adaptarea lor fiecărui moment al călătoriei, specificului firmelor de turism și particularităților segmentelor de turiști. Și în cazul acestor servicii se urmărește ridicarea nivelului calității și lărgirea gamei de prestații suplimentare.

Serviciile de agrement – acceptate ca prestații de bază numai de către o parte a specialiștilor – sunt concepute să asigure petrecerea timpului liber, în mod plăcut, agreabil și în condiții optime. Ele sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activități, având caracter distractiv-recreativ, în concordanță cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de sejur. Serviciile de agrement reprezintă elementul fundamental în satisfacerea nevoilor turiștilor, modalitatea de concretizare a motivației deplasării și capătă un rol mai important în structura consumurilor turistice.

Alături de serviciile de bază, o contribuție în creștere la succesul acțiunilor turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea sunt chemate să sporească confortul vacanței, să stimuleze odihna activă, recreerea, distracția fără a se substitui serviciile de agrement. În general, ele au o pondere modestă în structura consumului turistic și un rol auxiliar. Cu toate acestea, serviciile suplimentare reprezintă o sursă deloc de neglijat de creștere a încasărilor.

Serviciile suplimentare se caracterizează prin varietate, ele asociindu-se unor servicii de bază sau având o existență independentă.

Indiferent de forma de prezentare, cele mai importante grupe de servicii suplimentare sunt:

de informare a clientelei turistice;

de intermediere ( închirieri, rezervări);

cu caracter special, determinate de forme particulare ale turismului – congrese, târguri și expoziții, festivaluri, vânătoare, etc.;

cultural –artistice;

financiare;

diverse.

Serviciile de informare intervin în perioada de pregătire și angajare a prestației turistice, având un rol important în formarea și concretizarea deciziei de cumpărare, dar se manifestă și pe parcursul desfășurării voiajului. Prin conținutul lor, trebuie să permită cunoașterea rapidă, complexă și de calitate a celor mai diverse aspecte legate de deplasare și sejur ( derularea programului pe zile, orarul mijloacelor de transport, facilități de preț, condiții obligatorii de călătorie, oferte de prestații suplimentare, etc.).

Serviciile de informare intră în atribuțiile tuturor organizatorilor de turism, dar cu precădere în cele ale agențiilor de voiaj și touroperatorilor. Ele se realizează prin mijloacele clasice ale publicității scrise (afișe, pliante, broșuri, cataloage) sau orale (anunțuri, consilierea turiștilor).

Serviciile de intermediere sunt constituite, în principal, din cele de rezervare de locuri(în unitățile hoteliere, mijloace de transport la diverse manifestări cultural – artistice, sportive) și cele de închiriere a unor obiecte de inventar pentru creșterea confortului călătoriei sau pentru distracție ( aparatură de gimnastică, echipament și material sportiv, jocuri, etc.); tot în această grupă unii actori includ reparațiile, serviciile de comision și altele. De mare interes se bucură, în rândul turiștilor, serviciile de închiriere a automobilelor ( rent a car).

Serviciile cultural – artistice au menirea de a asigura ocuparea plăcută, agreabilă a timpului de vacanță, de a contribui la îmbogățirea bagajului de cunoștințe a turistului, de a stimula sau încuraja inițiativa, îndemânarea, talentul acestuia.

Dintre acestea, pot fi evidențiate ca fiind mai importante: participarea la diverse spectacole, evenimente, vizite la muzee, case memoriale, galerii de artă, vizitarea unor obiective istorice, culturale, științifice, întâlniri cu personalități din diverse domenii, organizarea de excursii în împrejurimile stațiunilor, organizarea de concursuri pe diferite teme sau de îndemânare, dans frumusețe, orientare turistică.

Serviciile sportive vin în completarea formelor consacrate ale agrementului și se subsumează eforturilor organizatorilor de turism de creare a condițiilor necesare unei odihne active. În corelație cu varietatea disciplinelor sportive, aceste servicii sunt de o mare diversitate ( schi, alpinism, patinaj, natație, echitație, jocuri sportive).

Organizarea acestor activități presupune existența unui personal cu pregătire de specialitate (profesori, instructori), a unor dotări adecvate(obiective cu destinație sportivă) și a unor puncte de închiriere a materialelor sportive.

Serviciile cu caracter special sunt determinate de natura particular a turismului și/sau se asociază unor forme mai deosebite de manifestare a acestuia. Printre cele mai importante se numără:

servicii tradiționale proprii turismului (ghid);

servicii generale de forme specifice de turism (vânătoare, festivaluri, târguri, expoziții);

servicii de îngrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor;

servicii de asigurare a securității turistului și de salvare în caz de pericol;

În categoria serviciilor cu caracter special, cel de ghid are o specificitate aparte. Considerat frecvent elementul de legătură între prestatorii de servicii și turist, ghidul trebuie să fie un bun profesionist, un om de cultură, o gazdă amabilă și un excelent organizator.

Serviciile de cură și tratament balneo-medical pot fi considerate prestații suplimentare în situațiile în care turistul își completează sejurul într-o stațiune cu efectuarea unor tratamente simple având caracter preventiv. De asemenea, serviciile de asistență medicală, prilejuite de astfel de situații, fac parte din această categorie.

Serviciile financiare se referă la cele de asigurare a turistului, acoperind o gamă largă de situații, de la starea de sănătate, la pierderea banilor sau bagajelor, precum și la diverse tranzacții (sisteme de plată, operațiuni bancare, schimb valutar) și facilități (reduceri de tarife, credite).

În categoria serviciilor suplimentare mai pot fi incluse și alte prestații precum: comercializarea produselor în sistem ‚‚duty free’’, păstrarea obiectelor de valoare, efectuarea diverselor comisioane, etc.

2.4 Structuri de primire turistică, principalii prestatori de servicii turistice

Patrimoniul turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi pus în evidență fără o bază tehnico- materială adecvată și servicii turistice de calitate.

O problemă principală a ofertei turistice românești o reprezintă structurile de primire turistică. În literatura de specialitate aceste structuri sunt considerate decisive pentru a valorifica oferta, deoarece serviciile de primire turistică ridică, în mod considerabil interesul pentru obiectivele turistice, contribuind la creșterea numărului de turiști, durata șederii lor, consecințe favorabile pentru turism.

Prin structură turistică se înțelege orice construcție și amenajare destinată cazării sau servirii mesei pentru turiști, împreună cu serviciile aferente. Structurile de primire turistică includ: hoteluri și moteluri, vile, cabane, campinguri, sate de vacanță, pensiuni, ferme agroturistice și alte unități cu funcțiuni de cazare și alimentație publică. Funcția de cazare se găsește în toate aceste unități, dar alimentația este specifică doar unora dintre aceste structuri de primire turistică.

Părțile componente ale unui produs turistic sunt agrementul, cazarea, alimentația, desfășurându-se în cadrul unei structuri turistice constituind-se un tot unitar.

În cadrul structurilor de primire turistică, cazarea joacă un rol esențial. Evoluția sectorului hotelier a cunoscut transformări esențiale care au dus la dezvoltarea afacerii însă nu în ultimul rând la dezvoltarea omului și la creșterea dorinței de a cunoaște luxul exorbitant.

Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în primul rând existența bazei tehnico-materiale de cazare adecvate cu dotări corespunzătoare care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească și alte funcții. În al doilea rând, serviciul de cazare este influențat de asigurarea unui personal calificat.

Unitățile de cazare existente în România la ora actuală sunt:

hoteluri;

hoteluri apartament;

hanuri și moteluri;

vile turistice;

cabane de vânătoare;

cabane de pescuit;

bungalouri;

sate de vacanță;

campinguri;

popasuri și căsuțe turistice;

tabere pentru elevi;

pensiuni turistice urbane și rurale;

pensiuni agroturistice;

spații de cazare pe navele fluviale și maritime.

Astfel, în perioada 1- 28 februarie 2011, atât sosirile cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri cu 13.8%, respectiv 13.9%, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat, în luna februarie 2011, 79.3%, din numărul total de sosiri, în timp ce turiști străini au reprezentat, 20.7%, din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele înregistrate în februarie 2010.

Creșteri însemnate ale sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare s-au înregistrat în următoarele tipuri de unități:

popasuri turistice(+ 85,2%);

hoteluri (+44,5%);

pensiuni (+33,7%).

Scăderi s-au înregistrat la:

tabere de elevi și preșcolari (-8,6%);

campinguri (-21,8%).

Înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare au reprezentat, în luna februarie 2011, 79,5% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 20,5%.

Componenta esențială în structurile de primire, serviciile de alimentație determină, în bună măsură, calitatea prestației turistice în ansamblul său, influențând conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice. Serviciile de alimentație trebuie să îndeplinească câteva cerințe:

este necesară prezența în toate momentele – cheie ale consumului turistic; punct de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de agrement;

turismul presupune prezența unei tipologii largi ale unității de alimentație publică, menită să satisfacă o paletă diversificată de trebuințe conform cerințelor turiștilor;

necesitatea serviciului de alimentație publică de a răspunde în egală măsură cerințelor turiștilor autohtoni și străini;

gastronomia devine un element de selecție a destinațiilor turistice;

alimentația publică îndeplinește și funcții de agrement, odihnă, recreere.

Sub aspectul tipologiei unităților de alimentație din turism, în baza reglementărilor legislative în vigoare, principalele unități sunt restaurantul, barul, unitățile de fast-food, cofetăria și patiseria. Conform normelor în vigoare în țara noastră aceste unități pot funcționa cu grad sporit de confort și regim de prețuri de lux, categoria I, categoria a II-a și categoria a III-a.

CAP. 3 SERVICIILE DE AGREMENT

Modul de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut la locul de destinație se situează, de asemenea, printre preocupările centrale a ofertanților de vacanțe. Activitățile cu acest gen de obiectiv poartă numele generic de animație/agrement și constituie o componentă importantă a produsului turistic.

3.1 Conținutul și funcțiile agrementului

Creșterea rolului turismului în realizarea unei noi calități a vieții presupune, prioritar, asigurarea unei odihne active a oaspeților turiști. În acest sens, amplificarea preocupărilor pentru realizarea dezideratului de odihnă activă-caracteristica fundamentală a vacanțelor în epoca contemporană-stimulează eforturile de dezvoltare a acelor prestații care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, conturând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber.

Semnificând etimologic, plăcere, distracție, agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor și formelor oferite de unități, stațiuni sau zone turistice capabile să asigure individului o stare de bună dispoziție, plăcere să dea senzația unei satisfacții, împliniri, să lase o impresie și o amintire favorabilă.

Această accepție evidențiază varietatea activităților de agrement și multitudinea planurilor pe care acționează, dar și faptul că acesta se constituie într-un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a prestației turistice.

De altfel, acest punct de vedere este tot mai frecvent discutat și argumentat de lucrările de specialitate și întâlnit în limbajul organizatorilor de turism din țările cu tradiție în domeniu. Cu toate acestea, nu sunt puține opinii potrivit căruia argumentul reprezintă o prestație suplimentară; astfel de păreri sunt susținute de dificultatea delimitării nete între serviciile de agrement și cele având caracter suplimentar, de faptul că, de multe ori, conținutul lor este sensibil apropiat.

Dacă în privința tratamentului balneo-medical, de exemplu, nu există nici un fel de rezervă în recunoașterea importanței și locului său în structura produsului turistic, tot așa trebuie înțelese lucrurile și în cazul altor prestații cu rol recreativ; pentru schior, de exemplu, prezența zăpezii, a amenajărilor pentru practicarea schiului, a instalațiilor mecanice de urcat este cel puțin tot atât de importantă ca și a condițiilor de cazare și masă; situația se prezintă asemănător și pentru amatorii de sporturi nautice, de vânătoare, echitație etc., toate acestea demonstrează că animația este o componentă de bază a produsului turistic. Mai mult, creșterea rolului său în satisfacerea nevoilor turiștilor a condus la transformarea sa în motivație turistică propriu-zisă și, corespunzător, la apariția unor noi tipuri de vacanțe: schi, alpinism, echitație, iahting, etc.

În calitate de componentă de bază a produsului turistic, agrementul îndeplinește o serie de funcții; acestea se diferențiază în raport cu turistul și nevoile sale fizice și psihice și organizatorii de vacanțe și problemele lor.

În ceea ce îl privește pe turist, agrementul (animația) are în vedere, în primul rând, satisfacerea nevoilor sale fizice de odihnă, destindere, mișcare și chiar dezvoltarea capacităților sale. În acest sens, sunt stimulate activitățile sportive, cele care pun în mișcare organismul, de la o simplă plimbare până la practicarea unor sporturi complexe. Cea de-a doua latură urmărește reconfortarea psihică a turistului prin relaxare, distracție, îmbogățirea bagajului de cunoștințe. Satisfacerea acestor cerințe presupune organizarea activităților cultural-distractive și instructiv-educative; în categoria acestora se înscriu excursiile, spectacolele, concursuri, stimularea creației.

Din perspectiva organizatorilor de turism, agrementul se manifestă, în primul rând, ca un factor de competitivitate a stațiunilor sau unităților, de creștere a atractivității acestora prin diferențierea ofertelor. Totodată, el se constituie ca un mijloc de individualizare a produselor și personalizare a destinațiilor, cu efecte stimulative asupra circulației turistice. Prezența agrementului și varietatea formelor sale trezesc interesul turistului pentru o anumită zonă și asigură, de cele mai multe ori, revenirea acestuia.

Pe de altă parte, agrementul reprezintă o importantă sursă de încasări, de creștere a eficienței economice a activității. În general, în practica turistică, agrementul deține în medie circa 10-15% din totalul cheltuielilor de vacanță, dar cu diferențe semnificative pe forme de turism: astfel, schiul, vânătoarea, sporturile extreme presupun alocarea pentru aceste activități a unor sume peste nivelul mediu. Ca urmare, dezvoltarea și diversificarea prestațiilor de agrement se concretizează în sporirea volumului global al încasărilor și, corespunzător, în modificarea locului acestor activități în structura bugetului de vacanță.

Vorbind despre semnificațiile agrementului nu trebuie omis aportul acestuia la prelungirea sezonului turistic și respectiv, la atenuarea sezonalității activității. Existența a numeroase și variate posibilități de petrecere a timpului, puse la dispoziție natural, diminuând influența acestuia asupra cererii și permițând manifestarea interesului pentru anumite destinații pe perioade îndelungate.

În ceea ce privește cadrul legislativ, trebuie respectate anumite norme pentru dotări, amenajări sportive și de agrement (Anexa nr. 1).

3.2 Tipologia serviciilor de agrement-divertisment

Activitățile care compun agrementul-divertismentul se caracterizează printr-o mare diversitate, determinată de nevoia de a răspunde cât mai bine cerințelor individuale și de grup, specificului stațiunilor, motivelor care au generat călătoria. Corespunzător, în practica organizării lor se operează cu o suită de criterii de structurare a acestora.

Una din cele mai expresive și complete modalități de clasificare a prestațiilor de agrement are în vedere conținutul acestora, respectiv:

animația de pură deconectare, de ruptură în raport cu activitățile cotidiene; sunt cuprinse în această categorie activități precum băile de soare și mare, plimbările, vizitarea diferitelor obiective;

animația recreativă, constituită din parcurile de loisir : generale (cu instalații de distracție și/sau populate cu personaje din basme sau benzi colorate), tematice (nautice, planetariu, zoologice), rezervații, cazinouri. Fiecare dintre aceste componente se bucură de aprecierea unui număr mare de vizitatori, reprezentând, nu de puține ori, motivația principală a călătoriei (parcuri precum Disneyland, orașe precum Las Vegas, Atlantic City, Nisa);

animația comercială, generată de faptul că efectuarea unor cumpărături uzuale sau specifice ( cadouri, amintiri) deține o pondere importantă, circa 6%, în structura motivelor călătorie și reprezintă un mod agreabil de ocupare a timpului liber, presupune adoptarea unei strategii adecvate, în sensul dezvoltării unei rețele comerciale (densitate unității, tipologie, orar funcționare) și asigurării unei game sortimentale în concordanță cu cerințele clientelei;

animația orientată spre realizarea unei depline forme fizice se referă la tipologia largă a curelor-de la cea balneară, ca produs medical, la cele de slăbire, înfrumusețare, fitness, și practicarea diferitelor sporturi ca modalitate de întreținere a sănătății. Stațiunile turistice trebuie să ofere cadrul permisiv continuării acestor activități sportive și să stimuleze deprinderea acestora; gama ofertelor având caracter sportiv este și ea foarte largă, cuprinzând diverse jocuri (tenis, volei, golf), dar și activități care implică o pregătire specială și o anumită doză de risc (sărituri cu parapanta, deltaplanul, river rafting).

animația culturală, având ca obiectiv cunoașterea, formarea și educarea turistului, cu accente pe latura morală a personalității sale, se prezintă într-o multitudine de fațete și se realizează printr-o gamă largă de activități între care: vizite la muzee, case memoriale, participarea la diverse evenimente culturale, etc. Dintre formele pe care le cunoaște animația culturală se remarcă, cea religioasă, privitoare la vizitarea unor edificii de factură religioasă (bisericii, moschei, mănăstiri), și efectuarea de pelerinaje și cea istorică, incluzând în aria sa de referință vizitarea unor obiective istorice (cetăți, palate, castele), și participarea la comemorarea unor evenimente sau personalități istorice;

animația spectacol, la fel ca și cea culturală, are o mare adresabilitate și cunoaște o varietate de forme de manifestare; între subiectele privite și admirate de turiști în călătoriile lor se numără natura, pentru diversitate peisagistică, bogăția florei și faunei, evenimente teatrale, de artă, folclorice și competițiile sportive, campionate naționale sau internaționale, olimpiade, etc.

animația gastronomică exprimată prin prezența la expoziții sau concursuri de artă culinară precum și circuite cu tematică specifică (cunoașterea bucătăriei tradiționale a unor zone, degustări de vinuri);

animația profesională, care se adresează, de regulă, unui public specializat, între formele sale cele mai cunoscute sunt târgurile și expozițiile, congresele, circuite având un conținut industrial, agricol.

O altă modalitate de structurare a serviciilor de agrement, de asemenea întâlnită frecvent și cu deosebită semnificație practică, are drept criteriu forma de turism sau destinația de vacanță. Din acest punct de vedere, se poate vorbi de agrement specific turismului de litoral, montan, balnear, de week-end, rural, etc. Pentru toate aceste destinații pot fi identificate, în primul rând, prestații comune precum: practicarea diferitelor sporturi, vizitarea unor muzee sau de alte obiective naturale sau cultural istorice, participarea la spectacole, parcuri de distracții, cazinouri.

Astfel, în cazul destinațiilor de litoral se remarcă în calitate de sporturi specifice: talazoterapia, sporturi nautice, înot, windsurfing, iahting, plonjări subacvatice, și bineînțeles amenajarea plajelor pentru o cură helio-marină activă, realizarea de porturi de agrement și cluburi nautice, organizarea de regate.

Pentru stațiunile montane, formele agrementului se diferențiază pe cele două sezoane, cald sau rece, vara sunt create condiții pentru drumeție, alpinism, speologie, deltaplanorism, patinaj pe role,iarna sunt dezvoltate sporturile de zăpadă: schi, bob, săniuță, patinaj precum și instalațiile aferente acestora.

În stațiunile balneare, în organizarea agrementului se va ține seama că, vizitatorii sunt, în general, persoane de vârsta a treia și, de asemenea, se va urmări armonizarea activităților recreativ-distractive cu natura tratamentului balneo-medical.

În privința destinațiilor de week-end, agrementul va fi caracterizat prin simplitatea și diversitatea formelor, avându-se în vedere durata redusă a deplasărilor, motivația și tipologia largă a clientelei.

Prestațiile de agrement se mai pot grupa și în funcție de modalitatea de participare a vizitatorilor în:

active, caracterizate prin implicarea efectivă a turistului în desfășurarea programelor recreativ-distractive: sporturi, concursuri, jocuri, lecții, activități de creație;

pasive, în care turistul este simplu spectator: vizitarea diverselor atracții, prezența la evenimente culturale, sportive.

Având în vedere acest unghi de abordare a serviciilor de agrement, trebuie evidențiată tendința de deplasare a accentului pe formele active ale acestuia, ca trăsătură dominantă a concepției moderne de agrementare a stațiunilor.

Cu deosebită valoare practică se prezintă clasificarea activităților de agrement în funcție de nivelul de organizare. Din acest punct de vedere se disting trei trepte:

servicii organizate de către unitățile de cazare și/sau alimentație-este specifică hotelurilor și restaurantelor de clasă superioară iar activitățile sunt, în general, simple și nu presupun eforturi deosebite de personal sau investiționale. În această categorie pot fi incluse: practicarea unor sporturi ca înotul, schiul, patinajul; formații muzicale și de dansuri; discotecă, videotecă, bar de zi, bar de noapte; găzduirea unor evenimente: expoziții, festivaluri;

servicii organizate la nivelul stațiunilor, realizate prin conlucrarea între societățile comerciale turistice (întreprinderi hoteliere, specializate în agrement), și/sau între acestea și administrațiile locale; aceste prestații sunt mai diversificate și au un grad mai mare de complexitate, ca de exemplu: centre de echitație, centre sportive multifuncționale, poligoane, cluburi de vacanță, porturi de agrement;

servicii organizate de terți, de regulă, forme de mare complexitate ce reclamă implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turistice, de exemplu parcuri de distracție, turnee ale ansamblurilor teatrale, de dansuri, mijloace de transport de agrement ca aviația sportivă, trenulețele.

În teoria și practica de specialitate se utilizează și alte modalități de grupare a serviciilor de agrement; în ansamblul lor, ele pun în evidență varietatea tipologică a prestațiilor și complexitatea problemelor de organizare și desfășurare ale lor.

3.3 Structuri de agrement

Baza tehnico-materială a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context, se are în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri, dar folosite și de turism.

În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitățile de cazare, de alimentație publică, agrementul, prin numărul și structura lor, reflectă în cea mai mare măsură gradul de dotare și dezvoltare turistică, în ansamblul sau la nivel teritorial.

Importantele resurse financiare alocate turismului s-au concretizat în realizarea unei puternice baze tehnico-materiale a turismului care a permis valorificarea într-o anumită proporție a bogatelor resurse turistice răspândite pe întregul teritoriu al țării noastre.

Structurile de agrement cuprind o gamă de mijloace și dotări destinate să asigure posibilități cât mai largi și diversificate pentru petrecerea timpului liber de către turiști. O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea și importanța acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracțiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție, etc.,) mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice), bazine de înot deschise și acoperite (unele cu apă termală).

În ceea ce privește România, există:

parcuri distractive cu o capacitate de 1700 de persoane pe zi;

aproape 1800 baze de agrement pentru sporturile de agrement;

discoteci;

capacitate de transport pe cablu de peste 4000 persoane/oră.

Această bază de agrement este concentrată îndeosebi pe litoralul românesc și în principalele stațiuni balneare și montane, după cum în mijloacele de transport pe cablu, turismul prahovean, inclusiv Poiana Brașov deține aproape 70% din totalul instalațiilor.

Un alt exemplu referitor la structurile de agrement din România este prezentat în Anexa nr. II, cu privire la dotările de agrement din hotel.

Agrementul, sector cu pondere importantă în încasările din turism, acesta poate să-și mărească contribuția prin utilizarea corespunzătoare a bazelor de agrement, diversificarea mijloacelor de agrement, crearea unor programe atractive, diversificarea excursiilor în țară prin atragerea în circuitul turistic a unor locuri pitorești, reluarea acțiunilor de vânătoare și pescuit pentru turiștii străini, etc. În România cele mai renumite parcuri destinate petrecerii plăcute a timpului liber sunt următoarele parcuri: Aqua Magic Park, Parcul Aventura și Parcul Balu.

Parcul Aqua Magic din Mamaia este unul dintre cele mai mari și interesante parcuri de distracție din România. Se remarcă, în primul rând prin poziționarea sa în stațiunea Mamaia, prin diversitatea distracțiilor acvatice și spectacolele fascinante dedicate spectatorilor, este considerat a fi emblema României. Aqua Magic este parcul care oferă distracție atât copiilor cât și adulților, varietatea de servicii oferite satisface și cel mai exigent client.

Parcul Aventura este un parc inaugurat în anul 2008 este cu siguranță modalitatea cea mai inedită de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut, de relaxare proactivă și modalitatea excelentă pentru a face sport. Traseele din cadrul acestui parc sunt dispuse pe nivele de dificultate, fiecare traseu fiind simbolizat de o culoare reprezentativă. Parcul dispune de un traseu destinat copiilor cu vârste de peste 4 ani menit să-i anime pe copii. Fiecare participant pe traseele parcului beneficiază și de o siguranță maximă, aceasta este asigurată de o instruire specială dar și de echipamentul dotat cu carabiniere și alte ustensile.

Parcul Balu este localizat în Carpații Orientali, mai precis în mulțimea de pădure de conifere, și anume Harghita. Parcul este construit pe o suprafață de 1.5 hectare dotat cu 120 de trasee cu frânghii și 150 de elemente de joc având diferite grade de dificultate. Particularitatea parcului o reprezintă prezența tirolienei fiind cel mai lung traseu de alunecare din Europa Centrală cu o lungime de 985 de metri. Fiecare persoană care vizitează acest parc, la intrare primește echipament de protecție și o instruire specială pentru a se evita incidentele. Traseele parcului oferă experiențe unice persoanelor cu spirit aventurier.

3.4 Caracterizarea animației in turism

Primele definiții consacrate animației turistice datează din anii 1960. Prin acest termen se înțelege „orice acțiune într-un grup sau asupra unui grup, a unei colectivități sau a unui mediu social ce are drept scop dezvoltarea comunicării și asigurarea vieții sociale, recurgând la metode semidirecte”.

Definiția dată de Academia Franceză privind animația este următoarea: „metoda de conducere a unui grup, ce favorizează integrarea și participarea membrilor grupului la viața colectivă”.

Animația turistică se ocupă cu asigurarea caracterului atractiv al petrecerii timpului liber și poate fi definită ca o însumare de acțiuni și tehnici dirijate spre a motiva, a promova și a facilita o cât mai mare practicare activă a turismului.

Animația turistică presupune un comportament special în relațiile umane, în dinamica grupurilor și a conviețuirii, dar, mai presus de toate, implică o acțiune coerentă și continuă de motivare, capabilă să stârnească un autentic interes și să stimuleze participarea sa.

Principalele obiective ale animației sunt considerate a fi, în prezent, următoarele:

să definească un mod de organizare între diferiții „actori”;

să acționeze ca animator pentru a insufla dinamism organizației sau unității respective;

să creeze o stare de spirit în cadrul organizației, ceea ce permite tuturor participanților să asocieze într-o acțiune globală de animație;

să se centreze pe nevoile, dorințele și problemele trăite de fiecare membru al grupului;

să favorizeze adeziunea tuturor membrilor grupului la obiectivele animației, stabilite în mod liber;

să suscite interesul pentru alte persoane în scopul de a trăi în armonie, acceptând și respectând valorile, credințele mediului și modul de viață al fiecăruia;

să favorizeze relațiile, să promoveze schimburile și să creeze, astfel, un mod nou de viață bazat pe relaționare cu alții.

Calitatea animației este cea care face diferența și explică atracția suplimentară a unei destinații turistice. Importanța animației depinde de potențialul turistic al unei țări sau al unei regiuni.

Astfel, existența unui patrimoniu cultural, artistic, istoric reprezintă oportunități reale de dezvoltare a activităților de animație într-o regiune.

Animația poate determina:

– o sursă suplimentară de profit, atât pentru hotelieri cât și pentru alți prestatori de servicii;

– un element complementar de atracție turistică, necesar pentru a atrage clientela cea mai exigentă. Acest element poate deveni un avantaj comparativ suplimentar și poate, de asemenea, să favorizeze crearea unei imagini de marcă.

– o oportunitate în privința creării de locuri de muncă suplimentare, animatori sportivi, culturali, etc.;

Este recunoscut faptul că, o bună animație poate conduce la prelungirea sezonului turistic.

Impactul economic al animației, chiar dacă este dificil de anticipat, este real și explică succesul acelor destinații turistice care au înțeles importanța animației pentru turiști și au acționat în sensul dezvoltării unor acțiuni de animație cât mai diversificate.

În ceea ce privește conceptul de animator, acesta poate fi definit ca:

– o persoană care animă (ceva);

– persoana responsabilă cu animația în cadrul unui grup;

– persoana care reprezintă elementul dinamic al unei întreprinderi sau a unei unități;

– persoana care reprezintă și creează dinamismul unui spectacol de music-hall sau unei emisiuni de radio sau de televiziune;

– persoana care însuflețește, inițiază o activitate, o acțiune, animă un spectacol;

Animatorul reprezintă „persoana angajată pentru atragerea și distracția turiștilor. Uneori folosirea animatorilor constituie un avantaj competitiv al firmei turistice respective. Animatorul este persoana care propune mereu activități, vinde idei, are o atitudine pozitivă și motivează participanții. Animatorul turistic este persoana care se ocupă de gestionarea timpului liber de activitățile respective, oriunde într-o structură de vacanță: sat turistic, hotel, club, etc.

Animatorul turistic nu trebuie să aibă doar cunoștințe și aptitudini, ci va trebui să se adapteze fiecărei situații. Cunoștințele unui animator se dobândesc prin informarea de bază, de specialitate sau specifică unei anumite categorii de sporturi sau alte animații. Aptitudinile sau capacitățile care, împreună cu cunoștințele dobândite permit exercitarea abilităților necesare unui program de animație.

Imaginație sau creativitate – capacitate de a improviza și de a avea idei noi, care să permită îmbogățirea programului de animație și cel mai bun randament posibil al instalațiilor de care dispun;

Showman – capacitatea de a prezenta și a se manifesta în fața diferitelor colectivități; să acționeze în așa fel încât să implice publicul în diferite programe;

Observator și psiholog – animatorul trebuie să știe în orice moment ceea ce clientul vrea și trebuie să acționeze în consecință; el trebuie să-și cunoască auditoriul pentru a ști ce să-i ofere;

Capabil să conducă și să dinamizeze diferite grupuri – clientela nu este, de obicei omogenă, în cadrul unui grup, pot exista persoane de diferite naționalități, vârste, stări sociale. Animatorul trebuie să fie capabil de a-i integra pe toți într-un grup astfel încât turiștii să se simtă comod și să se distreze în aceiași măsură.

Să aibă condiție fizică și aptitudini pentru sport, pentru expresivitate verbală și corporală, obiectivul fiind de a putea desfășura toate activitățile programului cu cea mai mare eficacitate și profesionalism. Animatorul nu trebuie să fie un sportiv de performanță, dar trebuie să fie într-o condiție fizică bună, deoarece marea majoritate a activităților necesită multă mișcare, iar ziua de lucru, în sezonul de vârf, depășește numărul obișnuit de ore.

Animatorul favorizează relațiile umane, este un stimulator în stabilirea legăturilor de prietenie între participanți. Clienții vin în vacanță în grup, singuri sau cu familiilor lor. Prin intermediul activităților de animație ei intră în contact cu alți clienți și animatorul este cel care prin talentul său de comunicare, cordialitate și educație favorizează apropierea între clienți.

De-a lungul carierei lor, animatorii învață să vorbească în public, să asculte, să-și controleze emoțiile, impulsurile, să coopereze, să aibă încredere în ei înșiși.

Rolul animatorului nu se rezumă doar la a participa la activitățile punctuale de animație, ci dimpotrivă, munca sa are mai multe fațete, determinându-l pe acesta să exercite deopotrivă funcțiile de organizator, coordonator, ghid, consilier.

Funcția de organizator, animatorul în calitate de organizator trebuie:

– să cunoască bine clienții unității, nevoile acestora, dorințele și așteptările lor;

– să cunoască resursele umane și materiale pe care le are la dispoziție;

Astfel, el va putea să stabilească obiectivele de atins și să propună activități de animație coerente, adaptate publicului vizat, în limitele oferite de unitate în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

– să propună activități variate, care să permită adaptarea animației la gusturile și așteptările fiecărui participant;

– să prevadă timpul necesar pregătirii, realizării și evaluării activităților;

– să pregătească materialele necesare.

Timpul necesar alocat organizării și pregătirii activităților de animație reprezintă o condiție importanță reușitei acestuia.

Funcția de coordonator, animatorul se află în centrul relațiilor existente între toți partenerii de animație, adică: animatorii propriu-ziși, membrii personalului unității, clienții care se oferă benevol să participe la activități. Animatorul exercită astfel, funcția de dinamizator al acestui parteneriat, prin:

organizarea parteneriatului;

prin munca în echipă, în cadrul căreia se face fără a leza pe cineva, animatorul trebuie să definească:

cine sunt partenerii, precum și legăturile care le dorește să le corecteze între aceștia;

tipurile de animație pe care le dorește să le realizeze împreună: punctuale sau colective;

delimitarea rolurilor între diferitele categorii de participanți la acțiunile de animație;

stabilirea coordonatelor acțiunilor.

Animatorul reprezintă acel intermediar privilegiat, care favorizează contactele și schimbările între diferite grupuri implicate în acțiunea de animație. Ei asigură o strânsă legătură între toți partenerii și favorizează coeziunea echipei de animație.

Funcția de ghid-consilier- animatorul nu este persoana căreia îi revine responsabilitatea luării deciziilor. El este considerat, mai degrabă, un ghid, un consilier, menit să sfătuiască și să însoțească un grup. Uneori, el mai are rolul de mediator, care stinge conflictele ivite între membrii grupului.

Rolul de ghid, animatorul nu impune nimic grupului, lăsându-l să se decidă singur, fără constrângeri asupra activităților pe care dorește să le desfășoare. Animatorul împarte sfaturi grupului, iar dacă acesta se află într-un impas, animatorul este cel care intervine pentru deblocarea situației.

Rolul de consilier- tehnician, animatorul conduce operațiunile de animație datorită informațiilor pe care le deține și îi poate învăța pe membrii grupului cum să procedeze.

Rolul de mediator, la apariția și dezvoltarea unei manifestări de agresivitate sau a unor tensiuni între membrii grupului, animatorul caută să găsească o soluție pentru a aplana conflictul și toți membrii să fie mulțumiți.

Un bun animator trebuie să dea dovadă de trei calități în munca depusă, pentru a satisface așteptările clienților, acestea sunt: autenticitate, empatie și respect.

Prin autenticitate se înțelege faptul că relația sa cu clientul trebuie să fie naturală, deschisă din primul moment.

Empatia constă în atitudinea voluntară de a-i înțelege pe ceilalți, de a se putea pune în locul lor pentru ai putea înțelege anumite gesturi, vorbe, gânduri.

Respectul față de client obligă animatorul să aibă o atitudine pozitivă și de acceptare. Clientul este un fel de „stăpân” așadar acesta trebuie respectat pentru ca pe viitor acesta să revină la locul unde animatorul își desfășoară activitatea.

În România, ocupația de animator a fost recunoscută abia în anul 1995 când, prin Ordinul Ministerului Muncii nr.138 din 17 aprilie: privind abordarea Clasificării Ocupațiilor din România, au fost introduse în cadrul grupei minore 511- însoțitor de zbor și ghizi, grupa de bază ghizi, două ocupații:

– animator socio-educativ (cod 511307);

– ghid sportiv(cod 511308).

În 2006, printr-un Ordin comun al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiale, și al Președintelui Institutului Național de Statistică prin care a fost completată Clasificarea Ocupațiilor din România, au fost recunoscute oficial ocupațiile de animator de hotel cod 349402 și de ghid de animație cod 349401, precum și cel de animator socio-educativ cod 511303, modificându-se și codul pentru animator centre de vacanță cod 511304.

Acesta este un pas important, dar pentru a se putea organiza cursuri de calificare profesională pentru acest tip de ocupație este nevoie de un furnizor autorizat de pregătire să-și asume sarcina, deloc ușoară, de a întocmi standardele ocupaționale, pentru fiecare ocupație în parte, aprobate de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților. Având în vedere că deja există un standard ocupațional aprobat pentru ocupația de animator centre de vacanță, sunt organizate și cursuri de calificare și instruire, iar cei din domeniul turismului sunt mulțumiți deoarece acest lucru aduce României un plus de profit, ceea ce România are mare nevoie în acest moment de recesiune.

BIBLIOGRAFIE

1. ANGELESCU C., JULA D., Turismul, fenomen social-economic și cultural, Editura Oscar Print, București 2000

2. ANGELESCU C., JULA D., Timpul liber. Condiționări și implicații economice, Editura Economică, București, 1997

3. BARBU GH., Turismul în economia națională, Editura Sport- Turism, București, 1998

4. CHIRIAC CRINA A., CRISTEA A., Animația în turism și industria ospitalității, Editura Gema Print, București, 2006

5. COSMESCU I., Turismul, fenomen complex contemporan, Editura economică, București, 1998

6. COSMESCU I., Economia Turismului, Editura univ. Lucian Blaga, Sibiu, 2005

7. CRISTUREANU C., Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992

8. CRISTEA ADRIANA ANCA, Coordonate ale comportamentului de consum în turism, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, 2006

9. DRAICA CONSTANTIN, Turismul internațional, Editura All Beck, București, 2003 10. FELICIA AURELIA, Dicționar de terminologie turistică, Editura Economică, București, 1999

11. IONCICĂ MARIA, MINCIU R. STĂNCIULESCU G., Economia serviciilor, Editura Uranus, București, 2000

12. IONESCU I., Turismul, fenomen social-economic și cultural, Editura Oscar Print, București, 2006

13. JIM BYTHE, Comportamentul consumatorului, Editura Teora, București, 1998

14. LUPU N., Agrementul- competență de bază a produsului turistic în ‘Actualități în turism‘

nr4 din 2004

15. MINCIU R., ISPAS ANA, Economia Turismului, Editura Universității Transilvania, Brașov, 1994

16. MINCIU R., ZADIC R., Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și turism, Editura Ase, București, 2001

17. MINCIU R., Economia turismului, Editura Uranus, București, 2005

18. NEDELEA ALEXANDRU, Piața turistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003

19. NIȚĂ ILIE, NIȚĂ C., Piața turistică în România, Editura Ecran Magazin, Brașov, 2000

20. OLTEANU V., CETINĂ I., Marketingul serviciilor, Editura Expert, București, 1998

21. PATRICHE D., STREMȚAN F., ISPAS A., PATRICHE I., Elemente de marketing turistic, Editura Global media Image, Deva 2000

22. SNAK O., Economia și organizarea turismului, Editura Sport, București, 1976

23. STĂNCIULESCU G., LUPU N., TIGU G., Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism, Editura All, București, 1998

24. STĂNCIULESCU G. JUGĂNARU I. DĂNUȚ, Animația și animatorul în turism, Editura Uranus, 2006

25. SNAK O., Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, București, 1994

Reviste de specialitate

1. R. Lanquar , L’economie du tourisme, Deuxième èdition mise a jour 14 e mille, Presses Universitaires de France 1987

Resurse în format electronic

1. Declarațiile sociologului Sebastian Lăzăroiu privind timpul liber la români site-ul www.businessmagazin.ro (20. 12. 2011)

2. Studiu de piață referitor la concediul românilor pe site-ul www.munca.ro (13 .02. 2012)

3. Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism, studiu comportamentului consumatorilor pe site-ul www.incdt.ro (23. 04. 2012)

4. Institutul de Cercetare a Calității Vieții, studiu privind calitatea vieții pe site-ul www.iccv.ro, (23. 03. 2012)

5. Studiu referitor la condițiile de viață pe site-ul www.ziare.com (28. 03. 2012)

6. Raportul dintre sosiri și înnoptări în spații de cazare pe site-ul www.ins.ro (28.03.2012)

7. Bazele de agrement pe litoralul românesc pe site-ul www.litoralulromânesc.ro (29. 04. 2012)

8. Port turistic de agrement pe site-ul www.marina-eforie.ro (05. 05. 2012)

9. Studiu privind calitatea serviciilor de agrement pe litoralul românesc pe site-ul www.wall-street.ro (03. 05. 2012)

10. Portul Mangalia pe site-ul www.mangalia.ro (07. 05. 2012)

11. Proiecte propuse pentru dezvoltarea agrementului zona Marea Neagră pe site-ul www.incdt.ro (07. 05. 2012)