Dezvoltarea Si Consolidarea Abilitatilor Practice la Elevii din Ciclul Primardoc

=== Dezvoltarea si consolidarea abilitatilor practice la elevii din ciclul primar ===

Încă nu sunt foarte sigură ce titlu ar fi mai potrivit

DEZVOLTAREA ȘI CONSOLIDAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR PRIN DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE

SAU

ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR

Cuprins

Capitolul I

FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE ABILITĂȚILE PRACTICE

I.1. Delimitări conceptuale

1.1.1. Conceptele de abilitate și cunoștință procedurală

I.1.2. Conceptul de abilități de viață

I.1.3. Conceptul de abilitate practică

I.2. Abilități practice dezvoltate la copiii de ciclu primar

I.3. Metodologia activităților practice

I.3.1. Metode utilizate la deyvoltarea abilităților practice

I.3.2. Tehnică, procedeu, procedură

…….I.3.3. Metodologia dobândirii abilităților practice și a cunoștințelor procedurale

I.3.4. Tehnici de lucru utilizate la deyvoltarea abilităților practice

I.3.4.1. Tehnici de utilizare a materialelor din natură

I.3.4.2. Tehnici de utilizare a hârtiei

I.3.4.3. Tehnici de utilizare a materialelor plastice

I.3.4.4. Tehnici de utilizare a firelor si materialelor txtile

I.3.4.5. Tehnici de utilizare a materialelor refolosibile

……… I.3.4.6. Tehnici utilizate în gospodărie

Capitolul al II-lea-.

FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE

II.1. Fundamente teoretice despre activitățile extracurriculare

II.1.1. Conceptul de activitate extracurriculară

II.1.2. Clasificarea activităților extracurriculare

II.1.3. Tipuri de activități extracurriculare desfășurate în școală

II.1.3.1. Activitatea în cercurile de elevi

II.1.3.2. Concursurile școlare

II.1.3.3. Revistele școlare

II.1.3.4. Seri distractive

II.1.4. Tipuri de activități extracurriculare desfășurate în afara școlii

II.1.4.1. Activități în muzee

……… II.1.4.2. Activități în cluburi ale elevilor

…… II.1.4.3. Expoziții și târguri

II.1.4.4. Vizionările de spectacole și de filme documentare

……… II.1.4.5. Expediția, tabăra și orientarea turistică

……… II.1.4.6. Vizita cu scop didactic

Capitolul al III –lea

STUDII ȘI CERCETĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE ÎN ACTIVITĂȚILE EXTERA CURRICULARE

III.1. Motivația cercetării

III.2. Obiectivele cercetării

III.3. Ipoteza cercetării

III.4. Variabilele cercetării

III.5. Coordonatele majore ale cercetării

III.5.1. Locul de desfășurare al cercetării

III.5.2. Perioada de desfășurare a cercetării

III.5.3. Eșantionul de conținut

III.6. Metodele folosite în cercetare

Capitolul al IV-lea

DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI DIDACTIC

IV.1. Etapa costatativă a cercetării

IV.1.1. Obiectivele cercetării în etapa costatativă

IV.1.2. Testarea inițială

IV.1.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute prin observații directe ale produselor elevilor și ale activității lor

IV.2. Experimentul didactic formativ

IV.2.1. Obiectivele cercetării în etapa experimentului didactic formativ

IV.2.2. Descrierea experimentului didactic formativ

IV.2.3. Analizarea și interpretarea rezultatelor obținute în experimentul formativ

IV.3. Cercetarea în etapa postexperimentală

IV.3.1. Obiectivele cercetării în etapa postexperimentală

IV.3.2. Compararea rezultatelor obținute prin observații directe ale produselor elevilor si ale activității lor

IV.3.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute prin observații directe ale produselor elevilor și ale activității lor

Capitolul a V-lea

BIBLIOGRAFIE

Capitolul I

FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE ABILITĂȚILE PRACTICE

I.1. Delimitări conceptuale

I.1.1. Conceptele de abilitate și de cunoștință procedurală

O persoană efectuează pe parcursul vieții numeroase activități, acțiuni, operații. A acționa înseamnă a întreprinde o acțiune, o faptă, a influența pe cineva sau ceva, producând un efect (DEX), iar acțiunea înseamnă desfășurarea unei activități. Activitatea se împarte în acțiuni, iar acestea în operații. O persoană efectuează operații, acțiuni și mișcări involuntare, spontane, nereținute în vreun fel de prezența scopului, fără a implica efort și depășirea de obstacole. Secvențe de natură involuntară există în alte procese psihice, de exemplu în percepție (formarea imaginii stimulentului), în reprezentare (actualizarea unor imagini), în memorie (fixarea unor evenimente fără intenția noastră), în gândire (deplasarea de la o idee la alta, sau apariția unor idei în mod spontan), în atenție (reglajul în legătură cu stimulii noi). O persoană efectuează, de asemenea, operații, acțiuni și mișcări voluntare și mișcări automatizate, care au fost inițial voluntare.

Abilității i se atribuie în dicționar mai multe atribute: îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie (DEX); caracter abil, capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie, îndemânare, măiestrie; pricepere; manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe(NODEX); calitatea de a fi abil; aptitudine legată de a face ceva(MDN); Dulamă și Iovan (2007) consideră abilitatea – intelectuală sau motrică – un mod învățat de a răspunde adecvat la un ansamblu sau la o categorie de sarcini aparținând unui anumit domeniu. Prin comparație cu o capacitate, Dulamă (2009), o abilitate are mai multe caracteristici:

Este rezultatul învățării, in timp ce capacitatea poate exista la naștere, fiind dezvoltată sau nu – ulterior.

Spre deosebire de capacitate, care poate fi situată la diferite niveluri de evoluție, abilitatea este o cunoștință procedurala care a ajuns la un nivel superior de dezvoltare (măiestrie, perfecțiune).

Spre deosebire de capacitate, care este ascunsă, abilitatea este vizibilă (dexteritate).

Spre deosebire de capacitate, despre care se afirmă că nu poate fi evaluată, abilitatea poate fi evaluată.

Cunoștințele procedurale (savoir-faire- a ști să faci) sunt reprezentări dinamice care permit unei persoane să acționeze asupra realității prin intermediul operatorilor și operațiilor. Dobândirea de noi cunoștințe prin experiență. Ele reprezintă modul în care acționează o persoană, etapele de realizare a unei acțiuni, secvențe de acțiuni, procedurile care permit realizarea unei acțiuni.

Se remarcă faptul că o persoană, care are o anumită capacitate (a compara), poate realiza operația cognitivă sau motrică adecvată acesteia, iar persoana care efectuează, exersează, prin exercițiu, o anumită operație (sau o acțiune) dobândește un rezultat, o anumită capacitate, corelată cu aceasta. În enunțul obiectivelor operaționale se utilizează verbele de acțiune, iar acestor verbe le corespunde fie o operație mentală, fie una motrică. Prin urmare, în momentul în care formulăm un obiectiv operațional, vom urmări ca elevii să efectueze în mod conștient o anumită operație cognitivă sau motrică ca să-și formeze o anumită abilitate.

I.1.2. Conceptul de abilități de viață

O persoană își dezvoltă în mod diferit abilitățile. O abilitate se dezvoltă mai mult sau mai puțin regulat, mai rapid sau mai lent, în trepte ori prognozează continuu, până la sfârșitul vieții, sau ea se poate degrada de la o anumită vârstă. Abilitățile progresive, de adaptabilitate se numesc abilități de viață.

Conceptul de abilități de viață se autodefinește, reprezentând un set de abilități necesare pentru ca o persoană să poată duce o viață la un nivel de calitate acceptabil, pentru a se dezvolta și a menține relații optime cu ceilalți, pentru a-și realiza scopurile propuse într-o anume perioadă de viață și pentru a face față diferitelor dificultăți. Atunci când ne referim la abilitățile de viață ale unui copil, acestea vor viza dezvoltarea personalității copilului, inteligența sa emoțională, abilitățile sociale, cele de gândire și cele manuale.

Există mai multe modele sau căi de a împărți abilitățile de viață în diverse categorii. O clasificare pe care o putem face este legată de tipurile de abilități de viață ce pot fi dezvolate în funcție de categoria de vârstă și competențele cheie pe care învățământul obligatoriu le are în vedere în procesul instructiv-educativ al elevilor.

În cadrul proiectului „Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea abilităților de viață ale elevilor”, ID 4713, POSDRU 3/1.S/3, s-a realizat un studiu exploratoriu privind identificarea abilităților de viață ce trebuie dezvoltate elevilor din grupe diferite de vârstă. Acest studiu a ajutat la realizarea unei clasificări a abilităților de care au nevoie copiii din România. Pornind de la acest studiu, abilitățile de viață pot fi împărțite pe categorii de vârstă, în funcție de nevoile reale prin care se dezvoltă și competențe cheie pe care este construit Curriculumul Național. Așadar, tipurile de abilități de viață necesare a fi dezvoltate în cadrul categoriei de vârstă cuprinsă între 6-10/11 ani sunt următoarele:

Abilități sociale care să conducă la integrarea școlarului mic în colectiv, clasă, unitate de învățământ, dar și să comunice și să relaționeze cu adulții;

Abilități de comunicare orală, în limba maternă, dar și într-o limbă străină;

Abilități de autocunoaștere (atât sub aspect fiziologic, cât și sub aspect emoțional);

Abilități practice, constând în pregătirea unor gustări, amenajarea spațiului în care locuiesc, realizarea de obiecte artizanale, dar și uzuale, asamblarea unor piese, etc.

I.1.3. Conceptul de abilitate practică

Abilitatea practică este rezultatul unor acțiuni pragmatice, în situații concrete. Abilitatea este exersată într-un anumit context asupra unui conținut. Ea interacționează cu alte abilități și din această combinație rezultă abilități mai complexe, operaționale. Abilitățile practice pot fi folosite la diferite acțiuni, la niveluri diferite, ceea ce îi conferă transversalitatea. Dacă un elev este transpus în situații diferite de învățare în care exersează – își dezvoltă abilitatea. În consecință, această abilitate se dezvoltă prin exerciții. Scopul acestor exerciții este ca individul să facă ceva mai rapid, mai spontan, mai precis, mai sigur(Dulamă și Zehan, 2011, pag 22).

Dezvoltarea abilităților practice are mai multe scopuri:

alcătuirea unui plan pentru realizarea unei lucrări;

ordonarea logică a etapelor de lucru;

învățarea selectării materialelor necesare pentru realizarea unui produs;

utilizarea eficientă și cu siguranță a ustensilelor;

utilizarea corectă și rapidă a tehnicilor învățate;

asimilarea și aplicarea unor tehnici noi;

utilizarea unor reguli specifice artei decorative;

combinarea unor motive de forme și culori diferite;

combinarea culorilor ținând cont de armonia și acordurile cromatice;

crearea unor compoziții decorative originale;

dezvoltarea abilităților manuale;

dezvoltarea simțului practic-gospodăresc;

dezvoltarea capacității de a crea obiecte din materiale naturale, sintetice, refolosibile;

dezvoltarea motricității fine și a celei grosiere;

dezvoltarea gândirii critice;

aprecierea calității produsului finit raportat la proiectul inițial;

exprimarea părerii privind produsele proprii și a altora.

Pentru ca aceste obiective să fie realizate la standardele prevăzute, profesorul decurge la mai multe metode de învățare, utilizate și în alte domenii de formare.

I.2. Abilități practice dezvoltate la copiii din ciclul primar

La Abilități practice și la Educație tehnologică, în lecții și în afara lor, elevii își formează foarte multe abilități, multe dintre acestea fiind utile pe tot parcursul vieții. O importanță deosebită în dezvoltarea abilităților practice le au activitățile extracurriculare, iar in cadrul acestora preponderența cea mai mare o au activitățile desfășurate în cadrul cercului tehnico-aplicativ. Pe parcursul unei activități se dezvoltă, de cele mai multe ori paralel mai multe abilități practice , așa cum le vedem reprezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1. Abilități practice dezvoltate la copii (prelucrare după Dulamă, 2008)

Dezvoltarea abilităților practice nu este un scop în sine. Unele dintre ele se opresc la un anumit nivel de dezvoltare, iar altele se dezvoltă pe tot parcursul vieții sau devin pur și simplu inutile. Aplicabilitatea lor depinde de domeniile de lucru, de stilul de viață, de dezvoltarea și cerințele vieții economice, sociale, culturale, etc.

I.3. Metodologia activităților practice

I.3.1. Metode utilizate la dezvoltarea abilităților practice

Dimensiunea normativă a tehnologiei este reprezentată prin norme și strategii de proiectare, de organizare și de valorificare a tehnicilor. La activitățile de dezvoltare a abilităților practice, la școlari, ne interesează în primul rând metodologiile care pot fi utilizate de către copii. În dobândirea abilităților și pentru educație tehnologică sunt folosite metode, procedee, proceduri, tehnici de lucru și algoritmi.

Metoda este un mod regulat, explicit și reproductibil, o înșiruire de etape intelectuale și de reguli operatorii necesare pentru a rezolva o problemă. De exemplu, folosim diverse tehnici de observare în funcție de natura subiectului observat.

Școlarul dobândește cunoștințe procedurale utilizând metodele de explorare(cercetare) a realității, în care acțiunea este efectuată direct asupra realității, ajungându- se la formarea unor reprezentări ale acesteia concretizate în observații, descoperiri, redescoperiri, modele. Copilul exersează explorând, adică analizând din toate punctele de vedere un anumit aspect al realității cu scopul de a face descoperiri sau studii științifice, folosind diverse metode de explorare a realității.

a). Metode de explorare directă (nemijlocită) a realității: observarea, experimentul, studiul de caz, învățarea prin descoperire, investigația, interviul, ancheta, studiul documentelor;

b). Metode de explorare indirectă (mijlocită) a realității: modelarea. În realizarea modelelor, copiii pot folosi metoda mulării și metoda modelării. Copiii folosesc metoda modelării când realizează diverse obiecte din plastilină, din argilă sau barbotină. Hârtia ia forma modelului: se aplică mai multe staturi de hârtie, unele peste altele, le îmbibăm cu liant, le presăm până când mulajul are grosimea de 2-4 mm. După uscare desprindem mulajul. Urmează ca modelele să fie apoi pictate la exterior și, eventual, lăcuite. Coloritul este în funcție de obiectivul vizat.

c) Școlarul dobândește cunoștințe procedurale utilizând metode bazate pe acțiune, prin care acționează în mod efectiv, activ, direct asupra conținutului învățării, pe care îl transformă ajungând la un rezultat personalizat. Spre deosebire de metodele de explorare a realității, cele bazate pe acțiune nu vizează prioritar cunoașterea realității(cu caracter obiectiv), ci exersarea unor acțiuni cu scopul de a forma capacități, abilități, competențe care sunt necesare în construirea cunoașterii și a cunoștințelor. Acțiunile pe care le săvârșesc copiii pot fi conforme cu acțiunile autentice efectuate de către oameni în realitate sau pot fi acțiuni similare prin care se face să pară cu adevărat ceva ireal. În funcție de aceste perspective asupra acțiunilor, copiii pot utiliza două categorii de metode bazate pe acțiune:

– metode bazate pe acțiune reală: lecturarea, rezolvarea de probleme, algoritmizarea, metoda exercițiului, proiectul, metoda lucrărilor practice etc. O metodă frecvent folosită este exercițiul, un ansamblu de acțiuni fizice sau intelectuale, efectuat sistematic, conștient și în mod repetat. Prin exerciții se formează și se dezvoltă: capacități, deprinderi practice și intelectuale, se însușesc tehnici de execuție, metode, strategii, procedee, proceduri într- un anumit domeniu. Când utilizăm metode bazate pe acțiune reală, școlarii practică frecvent sau ar trebui să practice o învățare experiențială( Exeter, 2001);

– metode bazate pe acțiune simulată: învățarea prin joc, învățarea prin joc de rol, învățarea prin dramatizare, învățarea prin simulatoare, învățarea cu ajutorul computerelor, etc. Când utilizează metode bazate pe acțiune simulată, preșcolarii/ școlarii practică o învățare bazată pe simulare, în care se antrenează pe baza unor scheme cognitive sau scripturi(scenarii) aplicate unor date contextuale (reale sau imaginare) în situații reale sau care aproximează realitatea.

Demonstrația este metoda indispensabilă în dezvoltarea abilităților și presupune două etape:

vizualizarea modelului finit care, prin aspectul fizic sau estetic, trebuie să stârnească interesul elevilor;

prezentarea etapelor de parcurs până la obținerea produsului finit, profesorul lucrând practic în fața elevilor, punându-și în valoare îndemânarea, imaginația, gustul artistic.

Observarea directă oferă posibilitatea de a evalua progresele elevilor când aceștia exersează o tehnică și pe baza acestor progrese a îndruma și a ajuta elevii la efectuarea fiecărui pas al procesului, până la finisare.

Metodele enumerate au nevoie prealabil de un suport. Acest suport îl reprezintă o altă metodă – explicația. Odată cu demonstrarea, profesorul verbalizează, explicând elevilor detaliile și tehnica unor operații cerute de procesul tehnologic. De multe ori pasul următor cere explicații și precizări. Explicația asigură suportul auditiv al actului învățării și exersării, în cazul în care demonstrația asigură suport vizual. Ca metodă de învățământ, explicația este de mare eficiență dacă se folosește un limbaj clar și la obiect, împreună cu alte metode didactice.

În ciclul primar nicio activitate nu se desfășoară fără conversație. Este firesc ca elevii să pună întrebări și să primească răspunsuri adecvate din partea profesorului, explicând încă o dată elementul neînțeles sau dându-le explicații suplimentare. Pentru a-și da seama de gradul care a fost înțeles și de câți elevi, pentru a trece la pasul următor, la rândul lui și profesorul pune întrebări elevilor. Aceste întrebări se referă la însușirea materialelor pe care le folosesc, la depistarea însușirii etapelor procesului tehnologic, tehnica de lucru, greutățile pe care le întâmpină pe parcurs, etc. Pentru a fi eficiente, întrebările trebuie să fie scurte, clare, logice, referitoare la subiect.

Dezvoltarea abilităților manuale cuprinde mai mult de jumătate din obiectivul fundamental al obiectului de învățământ. Pentru formarea și dezvoltarea abilităților practice cea mai utilizată și eficientă metodă este cea a exercițiului. Conform teoriei pedagogice, în cadrul actului învățării, aplicarea conștientă a informațiilor primite și înțelese se realizează prin exerciții, iar în cazul lucrului manual și al educației tehnologice sunt exercițiile cu caracter practic. Odată cu dezvoltarea fizică a copiilor, prin reluări și multe exerciții se formează și se dezvoltă deprinderile care devin treptat abilități bine direcționate și categoric diferențiate.

În cadrul metodei exercițiului putem distinge mai multe tipuri de exerciții:

-.Exerciții introductive. În cazul unor lucrări mai complicate, elevii sunt puși în situația să execute de probă și câteva aplicații parțiale din cadrul lucrării sau să mânuiască anumite unelte cu care vor lucra. Aceste exerciții preliminare ne oferă feed-back în ceea ce privește elementele ce trebuie corectate prin exersare.

– Exercițiile de bază. Acestea se efectuează, de obicei, în cadrul orelor de curs, dar pot fi preluate și la activitățile extracurriculare. Elevii încep execuția împreună cu profesorul, urmând să o continue singuri, până la finalizare. Sunt și lucrări cu o execuție mai ușoară care se pot executa numai pe baza explicațiilor și cu puțină demonstrație, rolul profesorului fiind doar de a supraveghea munca independentă a elevilor, intervenind acolo unde e nevoie, dacă va fi nevoie.

– Exercițiile paralele. Acest tip de exerciții este foarte eficient atunci când elevii lucrează pe grupe, cu scopul de a realiza un produs. Fiecare elev din grupă își aduce contribuția la acea fază (etapă) pe care știe (poate) să o realizeze cel mai bine.

– Algoritmizarea. Algoritmizării i se atribuie două sensuri în rezolvarea de probleme: procedeu și strategie. Algoritmul, ca procedeu de calcul în matematică și în logică, este o regulă aplicată unei clase de probleme, fiind caracterizat de rezolubilitate (aplicat corect duce la rezolvare, în mod cert); finitudine (după un număr finit de pași se ajunge la rezultat); generalitate (este aplicabilă oricărei probleme dintr-o anumită clasa, categorie) (F. Cârjan, 2007).Strategia algoritmică reprezintă o înlănțuire secvențială de etape desfășurate sistematic într-o ordine prestabilită, standard, și care conduce, în mod cert, la rezolvarea unor probleme.

Fie că este considerat procedeu sau strategie algoritmică, algoritmul cuprinde: o succesiune constantă, strict determinată, de raționamente, de operații sau proceduri, care se efectuează într-o ordine dată, respectând anumite reguli și utilizând anumite simboluri, pentru obținerea soluției corecte printr-un număr finit de pași. Într-un algoritm se începe, obligatoriu cu efectuarea primei operații menționate, se respectă ordinea indicată și nu se omit operații. Dacă se greșește o operație, cele care vor urma determină rezultate greșite, chiar dacă sunt executate corect. Pentru depistarea greșelii se va reveni la operațiile efectuate anterior. Utilizarea algoritmilor în activitate reprezintă unele avantaje și dezavantaje. Acestea sunt prezentate în tabelul I. 2.

Tabelul I. 2. Avantajele și dezavantajele algoritmilor (prelucrare după Chiș & Nicu, 2004, Fătu, 2007 )

I.3.2. Tehnică, procedeu, procedură

Tehnica este o manieră specifică prin care metodele sunt implementate, ansamblul de reguli și pași care trebuie urmăriți în efectuarea unei lucrări.

Procedeul didactic se poate utiliza în situații concrete , ansamblul lor fiind denumite procedee. Procedeul didactic este o secvență a metodei, o bucățică, o particulă a acesteia, o tehnică, mai departe de acțiunea propriu-zisă. Mai multe procedee legate sau unite împreună, specifice unei situații concrete de învățare, dau naștere unei metode noi. Metoda este recunoscută eficientă, în cazul în care procedeele utilizate în cadrul ei sunt și ele de valoare, în același context. Ordinea procedeelor utilizate într-o metodă se poate schimba în dependență de cerințele de moment, iar acest fapt face ca o metodă să poată căpăta trăsături noi, formate prin combinarea procedeelor. Schimbările pot fi atât de mari încât, la un moment dat, o metodă să devină procedeu și invers, procedeul poate să devină metodă.

Procedeul didactic reprezintă un mod de a manifeste, de a proceda având ca scop punerea elevului într-o situație de învățare, cu sau fără profesor (în calitate de dirijor). Procedeul didactic reprezintă niște soluții didactice utilizate în viața practică. În ajutorul procedeelor didactice vin tehnicile și mijloacele didactice. Relația dintre metodă și procedeu este una mereu în schimbare, având un caracter dinamic.

Procedura este un mod sistematic de executare a unei operații, a unei acțiuni, sau a unui proces folosit în vederea atingerii unui anumit rezultat (Dulamă, 2004, p. 188 ). Procedurile cuprind ansambluri de reguli de acțiune sau subproceduri ierarhizate și ordonate cronologic. În efectuarea unei proceduri se respectă ordinea efectuării operațiilor sau sbprocedurilor și se cunoaște modul de executare a fiecărei subproceduri (Brien, 1997). În cazul procedeelor, același rezultat sau unul similar se poate obține prin procedee diferite, însă în cazul procedurilor se caută procedura cea mai bună și aceea va fi aplicată, în mod obligatoriu, în toate situațiile similare sau identice, pentru creșterea eficienței activității, pentru evitarea risipirii resurselor. Procedurile se aplică și se respectă într-un mod foarte strict.

I.3.3. Metodologia dobândirii abilităților și a cunoștințelor procedurale

Cunoștințele procedurale se dezvoltă numai dacă individul este plasat în contextul acțiunii și acționează. Pentru dobândirea cunoștințelor procedurale se vor organiza situații de învățare în care elevii parcurg în activitatea didactică etapele și fazele specificate în tabelul următor (tabelul I. 3.). Elevii sunt monitorizați și consiliați de profesor.

Tabelul I.3. Intervențiile pedagogice care favorizează dobândirea și consolidarea abilităților și a cunoștințelor procedurale

O cunoștință procedurală și o capacitate poate fi dezvoltată prin exersare în diferite moduri, prin transpunerea elevilor în diferite situații de învățare, la discipline diferite, pe conținuturi diferite, în cadrul cărora se utilizează diverse metode de învățare.

Metodologia realizării unor produse în ciclul primar prevede parcurgerea a mai multor subetape (prelucrare după Dulamă, 2011):

Pasul 1. Încălzirea mâinilor

Pasul 2. Motivarea pentru activitate și anunțarea temei

Pasul 3. Prezentarea materialelor și a uneltelor (dacă e cazul)

Pasul 4. Distribuirea materialelor și a uneltelor de lucru

Pasul 5. Verificarea poziției corpului pentru lucru

Pasul 6. Prezentarea sarcinii de lucru

Pasul 7. Prezentarea etapelor de lucru

Pasul 8. Realizarea produsului

Pasul 9. Evaluarea finală a lucrărilor

Pasul 10. Expunerea lucrărilor

Pasul 11. Evaluarea activității elevilor și a lucrărilor

În cadrul Standardelor curriculare de performanță, la sfârșitul învățământului primar se află trei standarde care se referă în mod direct la dezvoltarea abilităților practice, printre care, pe primul loc se află „Aplicarea corectă a tehnicilor de lucru cu materiale diverse”. Aceste tehnici sunt variate și, de cele mai multe ori nu există „tehnici pure”. Acestea pot fi clasificate după criteriul materialelor folosite în realizarea produselor.

I.3.4. Tehnici de lucru utilizate la dezvoltarea abilităților practice

Metoda de bază în dezvoltarea abilităților practice, atât în cadrul orelor de curs de Abilități practice, respectiv de Educație tehnologică, cât și în cadrul activităților extra-curriculare este exercițiul Prin exersare copiii învață cum să aplice în modul cel mai eficient tehnicile de lucru, pentru a obține un produs. Stăpânirea tehnicilor simple de lucru cum ar fi: trasarea conturului, ruperea, mototolirea, tăierea, decuparea, plierea, rularea, perforarea, asamblarea, lipirea, modelarea, etc., sunt necesare pentru a putea însuși și alte tehnici mai complicate. În clasele primare aceste tehnici ar fi: colaj-modelajul, modelajul, Origami, Tangramul, Quillingul, Kirigami.

Colaj-modelajul este utilizat, în principal, în artele vizuale și reprezintă crearea unei compoziții artistice. Prin asamblarea unor forme diferite, pe un suport, se obțin forme sau imagini noi, artistice. „ Prin componente neomogene și diverse forme se îmbogățește suprafața plană a lucrării și rezultă o creație reliefată, chiar tridimensională. La colaje este importantă compoziția” (Dulamă, pag.4, 2011)

Există mai multe tipuri de colaje în funcție de materialele folosite: cu lemn, cu materiale textile, cu hârtie și carton, din alimente, din deșeuri, cu materiale de origine vegetală, sau animală, etc. Colaje mai deosebite sunt: colajul în pictură, fotomontajul și colajul digital (prelucrare după Dulamă, 2011).

Origami este o tehnică cu vechi tradiții și înseamnă îndoirea hârtiei. În executarea lucrărilor se pleacă totdeauna de la o formă de bază, formată tot prin îndoire, cu denumiri convenționale, după obiectul cu care seamănă. În realizarea lucrărilor se utilizează termeni specifici, precum: laturi, colțuri, centru, cută centrală, rotație (prelucrare după Stan, Stoicescu, Sersea, Stan, Dumitru, 2007). Prin această tehnică se obțin forme tridimensionale, de multe ori foarte complicate. Origami-ul este o artă răspândită în Japonia, dar prin Internet, sau prin publicarea unor cărți a ajuns foarte răspândit în toată lumea. Fanii acestei arte se organizează în cluburi, asociații și organizează expoziții, concursuri internaționale.

…….Tangram Este o tehnică originară din China antică. Tehnica Tangram constă în decuparea și asamblarea a șapte figuri geometrice: cinci triunghiuri isoscele-două mari, două mici și unul mijlociu; un pătrat și un paralelogram. Aceste figuri geometrice se obțin prin împărțirea unui pătrat. Cele șapte figuri geometrice sunt toate combinate între ele pe o suprafață plană, fără a fi suprapuse, obținându-se diferite imagini. Figurile pot fi colorate diferit pe cele două fețe, sau pot fi de culori diferite. Se poate lucra după modele sau după imaginație, obținând forme originale (prelucrare după Dulamă, 2011).

Quilling. Este o tehnică a hârtiei rulate. Quilling-ul este o formă a artei în care sunt rulate, asamblate și lipite împreună benzi de hârtie pentru a crea modele decorative. În unele surse se menționează că tehnica a fost utilizată pentru prima oară în Egiptul antic. Apoi a fost preluată în secolul al XVI-lea și al XVIII-lea în Franța și Italia (perioada Stuart) de doamnele din înalta societate care împodobeau coșulețele de lucru, scrinul, cabinetul sau confecționau rame pentru tablouri. Apoi aceasta tehnică a fost utilizată și în America de Nord.

Pentru crearea modelelor sunt necesare fâșii de hârtie colorată cu densitate sub 130 g/mcub și de lățimi între 1mm – 3cm, lungimea fâșiilor este de cca. 35cm. Pentru o lucrare se folosesc fâșii de aceeași lățime. Aceste fâșii de hârtie se găsesc la vânzare, la magazine hobby sau se pot obține prin tăiere cu foarfeca , cu cutterul, cu ghilotina de tăiat fotografii. Fâșiile de hârtie se rulează pe un bețișor special, unealtă care poate fi cumpărată de la magazinele hobby. Ea se poate și confecționa dintr-un ac de cusut lâna, băț de frigărui sau dintr-o scobitoare. Pentru a obține forme de aceeași dimensiune se utilizează un liniar șablon care are șapte cerculețe de dimensiuni diferite. Prin rularea hârtiei se pot obține forme de bază, forme deschise, forme închise, care, prin lipire formează o creație după model sau o creație originală.

Kirigami este arta decupajului. În această tehnică sunt îmbinate elemente de origami și de tăiere după anumite șabloane cu cutterul sau cu foarfeca. Se pot obține adevărate obiecte de artă din cartoane colorate, de obicei simetrice. Pentru obținerea acestor forme se utilizează șabloane de carton (prelucrare după Dulamă, 2010).

Modelajul este o tehnică favorită în care copilul este implicat de la o vârstă fragedă. Prin creație „copilul trăiește o experiență tactilă intensă, care îi determină o stare fizică și emoțională bună. Pentru activitatea creatoare sunt mobilizate diverse energii ale copilului și sunt stimulate variate trăiri sufletești” (Dulamă, pag, 4, 2011).

Prin amestecarea, turtirea, frământarea, ștanțarea, modelarea, asamblarea, combinarea a diferitelor materiale cum ar fi : argilă, lut, pastă de modelat DAS, pastă polimerică FIMO, aluat, etc. ), creează modele simple, dar unice și scapă de multe emoții negative. Pe lângă simțul practic și estetic i se dezvoltă motricitatea fină, simțul proporțiilor, creativitatea și răbdarea.

Produsele obținute prin modelaj pot fi basoreliefuri, altoreliefuri sau rond-bosse-uri. După uscare (la cuptor sau la temperatura încăperii) aceste obiecte pot fi pictate, lăcuite sau lăsate în nuanța originală.

Deoarece între tehnica de lucru, materialele folosite, abilitățile dezvoltate prin realizarea unor produse există o relație indispensabilă, putem face o sintetizare a acestor factori.

I.3.4.1. Tehnici de utilizare a materialelor naturale

Tehnicile de utilizare a materialelor naturale sunt foarte variate: colectarea, sortarea, presarea, colajul, aranjarea, modelarea, etc. Materialele naturale utilizabile pot fi de origine animală (pene, oase, cochilii, melci, scoici, coji de oua, puf, etc.) sau de origine vegetală (fire, fibre, semințe, plante uscate întregi sau fragmente ale lor), presate sau uscate. În categoria materialelor naturale sunt incluse și unele roci sau minerale. Utilizarea diferitelor tehnici cu aceste materiale contribuie la dezvoltarea multor abilități practice și obținerea unor produse , așa cum reiese din tabelul I.4.:

Tabelul I.4. Categorii de tehnici și de abilități. Produse din materiale din natură

I.3.4.2. Tehnici de utilizare a hârtiei

Tehnicile de utilizarea a hârtiei sunt foarte variate și îndrăgite de copii. Hârtia este un material relativ ieftin, de mare diversitate și la îndemâna oricui. În fiecare casă există resturi de hârtii de la ambalaje, reviste, ziare, pliante, dulciuri, etc. care pot fi folosite pentru obținerea unor produse originale, în funcție de imaginația, creativitatea, dorința, voința și simțul estetic al celui care le creează. Copiii trebuie obișnuiți de mici să colecteze, să sorteze, să aprecieze hârtia. Ea este un material refolosibil și reciclabil.

Tabelul I.5. Categorii de tehnici, abilități și produse din hârtie

I.3.4.3. Tehnici de utilizare a materialelor plastice

Copiii își dezvoltă abilitățile practice și creativitatea când modelează diverse figurine din plastilină, pastă de modelat DAS, pastă polimerică FIMO sau atunci când asamblează elementele pentru obținerea unui model. În această categorie intră și asamblarea pieselor LEGO, foarte îndrăgită de copii, mai ales de către băieți.

Tabel I.6. Categorii de tehnici, abilități și produse din materiale plastice

I.3.4.4. Tehnici de utilizare a materialelor textile

Copiii își dezvoltă abilitățile practice și creativitatea atunci când execută cusături utilitare sau decorative pe carton, pe material textil, exersând înnodarea, împletirea manuală, ori atunci când confecționează haine pentru păpuși, animăluțe de pluș, sau diverse alte obiecte.

Tabelul I.7. Categorii de tehnici, abilități și produse cu fire și materiale textile

I.3.4.5. Tehnici de utilizare a materialelor refolosibile

Materialele refolosibile se găsesc la tot pasul, în mediul înconjurător. Cele mai multe dintre ele sunt aruncate, de obicei la gunoi. Depinde de imaginația, creativitatea, profesorului și a elevilor în ce măsură sunt capabili să găsească o nouă utilitate pentru aceste materiale. O „piedică” în colectarea acestor materiale o reprezintă, de cele mai multe ori, părinții .Ei consideră că aceste materiale sunt deșeuri și că trebuie aruncate la gunoi. De aceea este important ca elevii să învețe ce și cum să colecteze, unde să depoziteze și în ce condiții.

Realizarea unor produse din materiale refolosibile necesită tehnici combinate, cu diverse materiale. Deșeurile cele mai utilizate în astfel de confecționări sunt: diverse ambalaje, rolele de hârtie și carton, CD-uri, farfurii din plastic sau carton, capace din plastic și carton, cofraje de la ouă, fire, materiale textile, piele, semințe, paste făinoase, roci , minerale, mărgele, sârmă, etc.

Natura fiecărui produs de realizat determină tehnicile ce vor fi aplicate și abilitățile care vor fi formate sau dezvoltate pe parcursul confecționării. Acestea pot fi deduse din tabelul I.4., tabelul I.5.și tabelul I.6.

Obiecte care pot fi obținute din materiale refolosibile (prelucrare după Dulamă, 2011)

Din cutii de brânză topită: cap de copil, capete de animale, globuri, tablouri,etc.

Din farfurii de hârtie: cap de copil, animăluțe, fructe, dovleac, tablouri, pălării,etc.

Din dopuri de plastic: flori, fructe, legume, pomi, animăluțe, etc.

Din coji de nucă: animăluțe, jucării, corabie, etc.

Din CD-uri, DVD-uri: aranjamente florale, soare, felicitări, tablouri, capete, etc.

Din role de hârtie: animale, om de zăpadă, arbori, diferite suporturi, vaze, zornăitoare, etc.

Din cutii de carton: mașinuțe, tren, cetate, cutia cu surprize, căsuțe, ferma animalelor, etc.

Din flacoane de plastic: vaze, ghivece, suporturi, jucării, etc.

Din cutii de conservă (de tablă): Cutiuțele anotimpurilor, suporturi de creioane, vaze, etc.

I.3.4.6.Tehnici de lucru în gospodărie

Copilul, începând cu vârsta de 2-3 ani este capabil să efectueze activități în propria casă, în gospodărie. Educația de la părinți, bunici, educatori este foarte importantă și în acest sens. Copilului trebuie să i se atribuie anumite responsabilități, anumite sarcini pe care ar fi capabil să le îndeplinească, să le efectueze, sub îndrumarea adulților, sau chiar singuri, dacă nu prezintă riscuri.

Prin implicarea copiilor în activități extracurriculare ei vor învăța și exersa unele tehnici care sunt posibil de dobândit numai în afara școlii. Elevii se implică și participă cu mult drag și interes la astfel de activități, învățând cu ușurință și dobândind multe tehnici utile pentru toată viața.

Tabelul I.8. Categorii de tehnici, abilități și produse realizate în gospodărie

Capitolul II

FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE

II.1. Fundamente teoretice despre activitățile extracurriculare

II.1.1. Conceptul de activitate extracurriculară

În ultimii ani sistemul educativ a cunoscut schimbări importante, impuse de o lume care evoluează fără încetare. Într-o lume în care informațiile se înmulțesc și se diversifică neîncetat, nici un individ nu va putea să stăpânească toate cunoștințele. Prin urmare, esențial nu este să știi mai mult, ci să ai capacitatea de a învăța lucruri de care ai nevoie, de a fi creativ, pregătit pentru schimbare, de a-ți folosi la maxim capacitățile și posibilitățile.

Marea diversitate a formelor educative care acționează asupra copiilor și nu numai, impun o structurare a acestora. Runa Pattel (1984) propune un model sintetic în care sunt descrise trei mari tipuri de educație (de activități educative):

Activități educative formale- constând în educația curriculară, organizată și desfășurată în școală, structurată și ierarhizată cronologic, începând cu grădinița și terminând cu universitatea.

Activități educative nonformale (neformale) –care cuprind ansamblul formelor de educație desfășurate în afara sistemului de învățământ, servind unei mari varietăți de necesități de învățare la tineri și adulți.

Educația informală-care se realizează prin influențele cotidiene, prin interacțiunea individului cu alte persoane din mediul social, cultural, economic.

Cele trei categorii de influențe educative pot acționa succesiv, concomitent sau complementar

După o clasificare UNESCO, educația extracurriculară apare sub două aspecte principale:

Educația informală – reprezentând influența incidentală a mediului social, transmisă prin situațiile vieții de zi cu zi. Este vorba despre educația în familie, influența comunității sociale, a grupurilor de prieteni, a mass-mediei, în special a televiziunii și a internetului.

Educația nonformală – se realizează fie sub egida unităților din sistemul de învățământ, fie în cadrul unor organizații cu caracter educativ, independente de sistemul de învățământ, dar ale căror obiective sunt în concordanță cu cele ale școlii.

Educația extracurriculară este acea componentă a educației care stimulează valorificarea aptitudinilor, a vocației, a talentului, încurajând competiția, asumarea responsabilității, comunicarea, inițiativa și imaginația.

După cum spunea marele pedagog american Bruner (1970), „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode și procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă ușurință și mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoștințelor”

Activitățile extracurriculare sunt acele activități care se desfășoară atât în școală cât și în afara școlii; atât în afara clasei și a orelor de curs, cât și în timpul liber al elevilor și profesorilor. Aceste activități sunt programate și îndrumate de profesor și se pot desfășura în diverse locuri, spații sau locații: bibliotecă, cluburi pentru elevi, organizații sportive, religioase, muzee, etc. Prin intermediul acestor activități se urmărește completarea cunoștințelor din orele de curs, lărgirea orizontului de cunoaștere, aprofundarea cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor elevilor, valorificarea potențialului elevilor, a interesului lor pentru cunoaștere și învățare. Au un rol deosebit de important în formarea și dezvoltarea personalității copiilor Au caracter interdisciplinar, oferind modalități eficiente de formare a caracterului copiilor.

În cadrul acestor activități copiii își petrec timpul într-un mod foarte plăcut, util, se simt bine, sunt relaxați, învățând fără să depună prea mult efort intelectual și fără constrângeri. Se implică voluntar în activități având posibilitatea de a se mișca, de a interacționa, de a se relaxa, de a se exprima liber, de a descoperi, de a experimenta, de a fructifica toate calitățile pe care le posedă.

Modelarea, formarea și educația omului cere timp și dăruire.

Activitățile extracurriculare implică și învățare ce decurge din experiența trăită direct, o învățare cu caracter practic, operațional, interdisciplinar, fără să se suprapună învățării curriculare și având un rol complementar în raport cu aceasta. De aici reiese valența formativă a activităților extracurriculare: ele servesc dezvoltării copiilor sub aspect cognitiv, lărgind orizontul lor de cunoaștere și îmbogățindu-l cultural, formând abilități practice necesare de multe ori pe tot parcursul vieții cotidiene, dar și sub aspectul formării lor morale și spirituale.

II.1.2. Clasificarea activităților extracurriculare

După locul de desfășurare al activităților didactice extracurriculare sunt:

Activități extracurriculare desfășurate în școală: lecția, meditațiile, consultațiile,

studiul individual, activitățile în cabinete/laboratoare/ateliere/sala de sport, activități independente, cercurile pe obiecte de învățământ, concursurile pe diferite teme

Activități extracurriculare conexe sau extrașcolare –desfășurate în mediul

extrașcolar, destinate să completeze ceea ce se face în școală, să utilizeze în mod benefic, plăcut timpul din afara orarului școlar. Activitățile conexe pot fi:

– parașcolare – care se desfășoară în mediul socioprofesional (practica în unitățile

de profil economic, industrial, etc.), stagiul de practică efectuat pentru calificare, vizitele la unități economice, științifice, etc.

– perișcolare – care se desfășoară în mediul sociocultural: excursiile, drumețiile,

turismul, vizionările de spectacole (teatru, film, serbări)

II.1.3. Tipuri de activități extracurriculare desfășurate în școală

II.1.3.1. Activitatea în cercurile de abilități practice

Cercul de abilități practice este constituit dintr-un grup de elevi care desfășoară, sub îndrumarea și coordonarea profesorului, activități practice , în afara orelor de curs, pe o perioadă îndelungată de timp.

Organizarea cercului de abilități practice Profesorul, împreună cu elevii ,

stabilește: denumirea cercului, obiectivele vizate, activitățile dorite, forma de organizare, regulamentul, tipul, frecvența și durata activităților, etc. Profesorul informează conducerea școlii despre activitatea cercului. Cercul este constituit din elevi, un reprezentant al elevilor, ales de către ei prin vot și care are rolul de conducător(lider). Membrii cercului pot primi sarcini de efectuat sau își asumă efectuarea unor sarcini sau a unor activități. Activitățile organizate sunt menționate într-un jurnal.

Activitățile specifice cercului de abilități practice pot fi: confecționarea unor

produse artizanale, de ornament sau de uz gospodăresc; vizionarea unor prezentări PPS sau a unor diafilme realizate de membrii cercului; organizarea de expoziții , a unor panouri decorative cu lucrările realizate în cadrul activităților de cerc; elaborarea unor mijloace de învățământ – planșe, machete, colecții de fotografii, articole din ziare și reviste, colecții de roci sau minerale, ierbare, etc.; organizarea unor vizite, drumeții, excursii; organizarea de întâlniri cu personalități din domeniul arte și științei; elaborarea unei reviste(tipărite sau electronic); organizarea unor șezători; concursuri; participarea la târguri, expoziții, etc.

Organizarea unei activități a cercului de abilități practice poate cuprinde mai

multe etape:

Pregătirea activității – etapa de stabilire a activității, precizarea obiectivelor, fixarea

datei și a duratei, analizarea și căutarea resurselor necesare, distribuirea sarcinilor membrilor, fixarea etapelor activității, stabilirea unor forme de valorificare a activității, asigurarea spațiului de desfășurare a activității,etc.

Desfășurarea activității – etapa de organizare a spațiului, pregătirea mijloacelor

necesare , desfășurarea propriu-zisă a activității, discutarea concluziilor, aprecieri, etc.

Fiecare activitate are particularitățile sale motiv pentru care se organizează și se desfășoară diferit.

II.1.3.2. Concursurile școlare

Concursul este o competiție foarte antrenantă, care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor recompense (diplome, premii, obiecte) celor mai buni dintre participanți.

Reprezintă o activitate extrașcolară foarte îndrăgită de elevi pentru ca le stârnește curiozitatea în diferite domenii, scoțând în evidență unele calități ale elevilor pe care nu le putem descoperi în alt fel. Elevii își doresc să participe la concursurile școlare, iar acesta e un lucru benefic deoarece concursurile școlare promovează valori culturale și etice fundamentale, precum și fairplay ul competițional.

Concursurile școlare au ca obiectiv general promovarea ideilor de competiție și de performanță a studiului și se adresează frecvent elevilor cu aptitudini, înclinații și interese pentru anumite domenii de cunoaștere. În vederea aprofundării și extinderii curriculare pot fi elaborate programe de studiu complementare, teme de concurs, de cercetare, și bibliografii specifice. Ca și desfășurare, concursurile școlare se pot desfășura într-o etapă sau mai multe, la nivel de clasă, unitate școlară, localitate, județ, zonă, național și internațional. Probele pot fi scrise, orale sau practice.

II.1.3.3.Revistele școlare

Elaborarea revistelor școlare este o activitate facultativă, de grup, de echipă, desfășurată în afara orelor de curs și au ca scop documentarea pe anumite teme, subiecte, redactarea articolelor, gruparea lor în cadrul revistei, editarea și difuzarea ei.

În proiectarea unei reviste școlare se stabilesc următoarele aspecte: titlul revistei, domeniul revistei, numărul de apariții (pe săptămână, lună, semestru, an școlar, etc.), redactorul șef, redactorul adjunct, colectivul de redacție, referenții, cine face corectura, cine face coperta, cine tehnoredactează, adresa redacției, titlurile din revistă, etc.

Elaborarea unei reviste școlare de către elevi, coordonați de profesor, trebuie să respecte câțiva pași de bază : subiectele abordate să fie interesante, atractive pentru cât mai mulți elevi, limbajul să fie adecvat vârstei și nivelului de cunoștințe al elevilor, articolele să fie întocmite doar de către elevi, imaginile să fie în concordanță cu subiectul.

Elevilor le place foarte mult să se implice într-un astfel de proiect, sunt interesați sa caute, să se documenteze și să întocmească materiale care să fie incluse în revistele școlare. Se pot oferi și recompense acelor elevi care publică cele mai multe, sau cele mai interesante, sau cele mai frumoase articole, astfel atracția dovedindu-se și mai mare. Elevii învață descoperind lucruri noi, din diverse domenii, într-un mod foarte plăcut.

II.1.3.4. Seri distractive, șezători

Organizarea unei seri distractive se poate face la nivelul unei clase, desfășurându-se la cererea elevilor sau a părinților acestora. Temele pot fi variate, iar activitățile desfășurate ar putea fi: ghicitori, epigrame, jocuri distractive, glume, recitări, jocuri de rol,dansuri populare, moderne sau de societate etc. . Pot să fie incluși și părinții , iar activitatea se va desfășura după un regulament și un program dinainte stabilit și comunicat.

Serile distractive pot căpăta un caracter de șezătoare. Șezătorile, în trecut, erau legate mai ales de muncile agricole sau de alte activități gospodărești(torsul, țesutul la război, tricotatul, împletitul etc.) Oamenii se întâlneau(la casa unui sătean), munceau, apoi cântau, spuneau glume, povești, poezii și urmăreau să țină închegată comunitatea satului și să perpetueze datinile și obiceiurile locului natal.

. În prezent, șezătorile se desfășoară mai rar, mai ales iarna, iar activitățile sunt cam tot aceleași. La școală, acest obicei poate fi readus prin desfășurarea activităților extrașcolare organizate de cadrele didactice împreună cu părinții și elevii implicați, dar și cu sprijinul comunității locale. Șezătorile au în vedere realizarea, în comun, sau independent a unor activități care pot fi : de realizarea unor obiecte de tip artizanal, specifice zonei , cât și creații alternative, moderne, după imaginație. Copiii, prin intermediul acestor activități cunosc mai bine obiceiurile și tradițiile populare locale, zonale sau din alte zone ale țării noastre. Temele pot fi diferite, locațiile de desfășurare pot fi diferite, amenajate corespunzător. Ele se pot desfășura cu ocazia diferitelor sărbători cum ar fi: Crăciunul, Anul Nou, Paștele, Mărțișorul, Ziua Mamei, Ziua Copilului, etc.

Carnavalurile sunt și ele activități foarte îndrăgite de copii. Mai întâi se stabilește tema, se confecționează măști și costume specifice, iar apoi urmează distracția. Și în cadrul acestor activități se pot organiza concursuri: „cea mai frumoasă mască”, „cel mai frumos costum”, „cea mai bună prezentare”, etc.

II.1.4. Tipuri de activități extracurriculare desfășurate în afara școlii

Activitățile cu scop didactic desfășurate în spațiul din afara școlii (extrașcolar) sunt organizate într-un cadru instituționalizat din afara sistemului de învățământ fie de colectivul didactic al școlii, fie de alte instituții: teatre, case de cultură, cluburi ale copiilor, organizații nonguvernamentale, organizații sportive, tabere, muzee, etc. Cadrul de desfășurare al activităților didactice influențează eficiența instructiv-educativă a acestora. În mediul extrașcolar se organizează: activități de club, activități în cercuri tehnice, activități în biblioteci, activități în muzee, în sălile de spectacole sau cinematografe, vizionări de documentare la televizor sau PPT-uri, vizite la diferite societăți sau instituții, excursii, drumeții, vernisaje, etc.

II.1.4.1. Activitățile în muzee, locuri istorice, case memoriale

Muzeele sunt instituții care pot oferi copiilor posibilitatea de a vedea, realmente obiecte, unelte, arme, costume, vase, îmbrăcăminte, mobilier, monede etc., descoperite și păstrate din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Copiii pot aprecia și prețui valorile culturale, folclorice, istorice ale poporului nostru. Cunosc mai în amănunt viața și activitatea unor personalități de seamă, sau pot face comparații între tradițional și modern, în diferite domenii. De obicei muzeele istorice și castelele sunt locurile cele mai îndrăgite și dorite de a fi vizitate de elevi, ele fiind izvoare vii de cultură, artă și civilizație.

Există proiecte de parteneriat între școli și muzeele sighișorene, cu teme deosebit de atractive, cum ar fi: „Sighișoara-trecut și prezent”, „Obiceiuri culinare ale sighișorenilor din perioada medievală”, „Noaptea muzeelor la Sighișoara”, „Pot fi un bun ghid al Cetății Sighișoarei” etc. la care am participat cu elevii an de an. Au avut un mare succes, iar elevii si-au îmbogățit cunoștințele despre locurile natale și despre strămoșii neamului.

Pe lângă vizitarea Muzeului de Istorie si Muzeului de arme din Sighișoara, am vizitat cu elevii, în cadrul excursiilor efectuate: Castelul Peleș, de la Sinaia, Castelul Bran, Muzeul Satului – Sibiu, Muzeul Brukenthal-Sibiu, Muzeul de Științe Naturale –Sibiu, Muzeul Antipa-București și altele. De fiecare dată copiii au fost foarte încântați și au învățat foarte multe lucruri noi despre poporul român, pe care nu le găsesc în cărți , ci vin în completarea lor.

II.1.4.2. Activități în cluburi ale elevilor

Activitățile în cadrul cluburilor destinate elevilor pot să cuprindă: dansuri(populare, moderne, de societate), spectacole de teatru, îndeletniciri practice, informatică, micii naturaliști, prietenii animalelor, micii mecanici și conducători auto, orientare turistică, etc. Elevii se înscriu la diferitele cercuri din cadrul clubului, în funcție de preferință, înclinații și atracție. Aici desfășoară activități de învățare, concursuri, serbări, sub îndrumarea unui profesor/instructor. Activitățile decurg conform unui program și a unei planificări a elementelor de conținut, specifice fiecărei activități.

II.1.4.3. Expoziții și târguri

Organizarea unor expoziții, precum și participarea la târguri sau expoziții stimulează curiozitatea, imaginația, creativitatea și motivația elevilor. În cadrul acestora elevii pot expune lucrări personale făcute cu dibăcie și răbdare. Se bucură de aprecieri din partea unui public mai larg și pot fi încurajări spre noi creații. Am participat cu elevii la diferite concursuri județene și naționale (Drepturile copiilor în imagini, Orizonturi locale-meleagurile copilăriei, Copilăria prin povești, Crăciunul copiilor, etc.) în cadrul cărora au fost expuse lucrări realizate de ei (colaje, machete, felicitări), realizate cu diferite tehnici și de fiecare dată am obținut rezultate foarte bune, materializate în premii și mențiuni. Acest lucru i-a încurajat pe copii și i-a stimulat să realizeze produse cât mai multe, cât mai frumoase pentru a-și demonstra talentul și priceperea.

An de an la Sighișoara se desfășoară „Târgul de Sfântul Nicolae”, „Târgul de Crăciun”, Târgul de Mărțișoare”, etc., la care elevii mei participă cu lucrări proprii realizate în cadrul cercului clasei „Mânuțe mici, dar dibace”. Este un foarte bun prilej de a se face cunoscuți în comunitatea locală, prin propriile creații: mărțișoare, felicitări, podoabe pentru bradul de Crăciun, ouă încondeiate, obiecte ornamentale, etc. Aceste activități dau posibilitate elevilor de a comunica cu alți elevi din cadrul altor școli, de a face o comparație și o autoevaluare a muncii și creațiilor lor, dezvoltă abilități practice, antreprenoriale, tehnice, dar le dezvoltă și simțul estetic, artistic, practic, lărgirea orizontului cultural-artistic, Aceste târguri sunt sprijinite de Primăria Sighișoara, agenți economici, comunitatea locală și asociațiile reprezentative ale părinților.

II.1.4.4. Vizionările de spectacole și de filme documentare

Vizionările de spectacole și filme documentare se organizează fie la sugestia școlii, fie la cea a organizatorilor de astfel de evenimente. Activitatea se desfășoară în cinematografe, în săli de spectacole sau în săli dotate cu televizoare, proiectoare, computere. Elevii sunt însoțiți de profesori, iar activitatea este condusă de aceștia. În cadrul spectacolelor de teatru sau cinema activitățile sunt organizate de organizatorii acestor instituții. În organizarea unor astfel de activități se parcurg mai multe etape:

Pregătirea profesorului pentru vizionarea filmului/spectacolului.

Pregătirea elevilor pentru vizionarea filmului/spectacolului.

Vizionarea filmului/spectacolului.

Discuții pe baza filmului/spectacolului vizionat. Concluzii/învățături.

Prin intermediul acestor activități elevii își dezvoltă orizontul cultural-artistic, pătrunzând în lumea minunată a artei. Pot vedea , într-o manieră mult mai concretă personajele poveștilor îndrăgite despre care au citit în cărți, pot să facă o comparație între ceea ce au citit, și-au imaginat și au văzut. Își pot schimba impresia despre personaje, locuri, fapte. Ar putea la rândul lor să devină creatori de scurt-metraje sau piese de teatru, cu personaje sau întâmplări create de ei, după propriile trăiri, idei, dorințe.

Uneori se pot corecta comportamente sau se pot lua exemple de urmat, după un spectacol sau film urmărit. Copiii au un spirit critic foarte bine dezvoltat, sunt foarte pretențioși, exigenți și obiectivi atunci când analizează fapte, comportamente, personaje.

II.1.4.5. Expediția, tabăra și orientarea turistică

Expediția școlară este o călătorie de studii și cercetare, cu o durată de 10-14 zile. Ea este efectuată de către elevii cu preocupări în domeniul dat de tema activității: geologie, geografie, speologie, biologie, istorie, etnografie, folclor, etc. iar aceștia sunt sub îndrumarea unui cadru didactic (sau mai multe cadre didactice). Grupul constituit se va deplasa în afara localității de domiciliu si are o mare autonomie: cazare în corturi(de cele mai multe ori), mâncarea pregătită de către ei, servită la un loc, scop comun, etc. Datele culese în urma expediției sunt împărtășite colegilor, prietenilor, prin întocmirea unor expoziții de fotografii, expunerea unor documente și ajută la îmbogățirea cunoștințelor și lărgirea orizontului de cunoaștere.

Tabăra școlară constituie spațiul special amenajat pentru cazarea, relaxarea, instruirea elevilor, în serii de câte 10-14 zile. Elevii sunt organizați în grupuri(8-10) având un cadru didactic răspunzător, care coordonează întreaga activitate. Activitățile sunt variate, desfășurate în aer liber, oferă relaxare, bucurie, plăcere, dar sunt și instructiv-educative, în sensul cel mai plăcut și agreat de copii. Jocurile, întrecerile, distracția sunt pe primul plan.

Orientarea turistică este o activitate care vizează parcurgerea unui traseu după un plan sau o hartă și pe baza unor indicii. Elevii învață să se orienteze în natură fie după indicii naturale, cum ar fi: mușchiul copacilor, mușuroiul furnicilor, Steaua Polară, Soarele, fie utilizând instrumente specifice precum busola. Sunt activități foarte îndrăgite de copii, iar organizarea unor întreceri le face și mai atrăgătoare.

II.1.4.6. Vizita cu scop didactic

Vizita cu scop didactic este o îmbinare a elementelor instructiv-educative cu cele distractive, trecerea de la joc la învățare, într-un mod foarte plăcut, recreativ. Se desfășoară după un program, stabilirea unui itinerar sau un scop de a cunoaște un proces tehnologic, un anumit domeniu de activitate, monumente sau construcții, și multe altele. La finalul vizitei se reiau evenimentele și se trag concluziile, pentru a se însuși cât mai temeinic cunoștințele sau se repetă unele activități practice pentru consolidarea unor deprinderi.

Destinația unei vizite poate fi o localitate, o întreprindere(minieră,piscicolă, centrală electrică, fabrică), o ferma agricolă(viticolă, pomicolă, stână, fermă de animale), o exploatare forestieră, un șantier de construcții, o stațiune de cercetare, o stație de epurare a apei, o stație meteorologică, o stație hidrologică, un observator astronomic, un planetariu, o grădină botanică, o grădină zoologică, diferite muzee, un șantier arheologic, cetăți, castele, o bibliotecă, universități, etc. Vizita este organizată după orele de curs, la sfârșit de săptămână sau în vacanțe.

II.1.4.7. Drumeția cu scop didactic

Drumeția reprezintă o ieșire în aer liber, pe jos, în localitatea natală, având ca scop recreerea, refacerea fizico-psihică(în cadrul naturii), cunoașterea directă a naturii și înțelegerea în mod științific a unor lucruri, fapte, fenomene pe care le cunoșteau (sau nu), dar pe care nu le puteau percepe sau interpreta. Cadrul didactic pregătește în cele mai mici amănunte itinerariul, documentația științifică, interpretări, importanța acelor puncte strategice ce urmează a fi văzute și analizate. Ca și în cazul vizitelor, excursiilor și drumețiile se organizează in afara orelor de curs, înaintea începerii studierii unui capitol pentru a se pleca de la cunoașterea empirică spre cea științifică, pentru trezirea interesului de studiu, ori la finalul unui capitol pentru fixarea cunoștințelor dobândite în cadrul lecțiilor.

Obiectivele cognitive care pot fi atinse în drumeție sunt culegerea informațiilor prin observarea directă a mediului, cunoașterea nemijlocită a unui obiectiv natural (rezervație, peisaj, lac, peșteră, forme de relief, resurse naturale), sau antropic.

Obiectivele formative realizabile de către elevi în vizite și drumeții vizează câteva direcții fundamentale:

învățarea unui comportament adecvat față de membrii grupului : respectarea indica-

țiilor conducătorului de grup, colaborarea cu colegii și întrajutorarea cu aceștia;

învățarea unui comportament adecvat față de mediu: ocrotirea plantelor și animale-

lor, păstrarea curățeniei, colectarea gunoaielor, respectarea plăcuțelor inscripționate cu interzicerea unor activități (nu călcați iarba!, nu inscripționați copacii!, interzis pescuitul!, nu faceți foc!,etc.);

formarea unor priceperi, deprinderi și abilități individuale: aprinderea (în siguranță)

ma focului, pregătirea hranei, păstrarea și întreținerea echipamentului, pregătirea celor necesare pentru o drumeție, orientarea în teren și după o hartă sau un plan, deplasarea în grup, pe jos, colectarea unor materiale necesare pentru diverse activități sau confecționarea unor obiecte, efectuarea de observații, măsurători, desene, analize, schițe, notițe, etc.;

dobândirea sau desăvârșirea unor trăsături de caracter: punctualitatea, voința, cura-

jul, perseverența, corectitudinea, cinstea, respectul;

dobândirea unor trăsături fizice: rezistența, viteza, forța.

II.1.4.8. Excursia cu scop didactic

Excursia este o călătorie cu durata de cel puțin o zi, pe o distanță relativ îndepărtată de școală/localitatea natală, efectuată cu un mijloc de transport. Scopul unei excursii este, în principal dezvoltarea intelectuală și fizică a elevilor, culegerea de noi informații în mod direct, cunoașterea sau recunoașterea unor locuri, unor edificii, sau a unor personalități, îmbogățirea orizontului de cultură și civilizație , trăirea directă a unor experiențe de viață, colegialitate, dezvoltă prietenii, spirit de colaborare, etc. Excursiile sunt pregătite în mod minuțios de către cadrele didactice, ajutate de părinți, elevi, comunitatea locală sau de diverse alte persoane care sunt mai mult sau mai puțin implicate în realizarea acestei activități extrașcolare.

Etapele de desfășurare sunt:

Pregătirea excursiei (de către cadrul didactic)

includerea excursiei în proiectul activităților semestriale/anuale;

stabilirea tematicii, a scopului și a obiectivelor;

comunicarea intenției direcțiunii școlii și solicitarea acordului din parte acesteia;

stabilirea traseului(itinerariului) și a obiectivelor ce vor fi vizitate;

documentarea: se analizează și se stabilesc problemele legate de costuri, mijloc de

transport (corespunzător),( eventual condiții de cazare și masă)

discuții prealabile și comunicarea cu părinții elevilor doritori să participe la

excursie

stabilirea dimensiunii și structurii grupului de excursioniști;

comunicarea cu medicul școlar (sau de familie) în vederea consultării și aprobării

efectuării deplasării în condiții apte de sănătate a fiecărui elev din grupul costituit;

întocmirea programului zilei, stabilirea regulamentului, a echipamentului necesar,

hrana necesară, stabilirea responsabilităților organizatorului, elevilor, părinților acestora;

reîntâlnirea cu părinții și elevii în vederea asumării condițiilor, a regulilor de

comportament și responsabilităților ce le revin fiecărora și semnarea documentelor aferente.

se întocmește un dosar cu documentația amintită mai sus și după aprobarea primită

din partea direcțiunii școlii se înaintează Inspectoratului Școlar Județean spre a fi

aprobată această excursie

Desfășurarea excursiei

participanții se vor întâlni la ora și locul de plecare, conform celor stabilite în regu-

lamentul de excursie.

se va face prezența, verificarea echipamentului, reamintirea regulilor ce trebuie

respectate în timpul deplasării cu mijlocul de transport, îmbarcarea și plecarea pe traseul stabilit.

în timpul deplasării ghidul oferă informații despre traseu, localitățile străbătute, etc.,

iar elevii vor nota în carnețelul de excursie informațiile reprezentative, vor fotografia sau filma ce este mai important;

în timpul popasurilor se vor servi gustările cu mare atenție la curățenie și igienă,

elevii vor putea pune întrebări despre cele văzute și vizitate, vor putea să se destindă print-o scurtă plimbare sau desfășurarea unui joc distractiv. În funcție de tematica și obiectivele excursiei se vor efectua măsurători, experimente, vizite, etc.

Prelucrarea, valorificarea și evaluarea excursiei

la întoarcere, în zilele următoare se vor stabili1-2 întâlniri în care se va face anali-

zarea, interpretarea și prelucrarea informațiilor;

retrospectivă în care se va reface traseul, se reamintesc obiectivele și modul de

realizare a lor, ce s-a văzut, ce s-a vizitat, care sunt impresiile, concluziile. Pe termen lung informațiile culese se vor fructifica la lecții;

se va face un panou, un album, o expoziție cu imaginile culese, chiar un colț al

clasei cu produsele reprezentative din această activitate.

Capitolul al III –lea

STUDII ȘI CERCETĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR PRACTICE ÎN ACTIVITĂȚILE EXTERACURRICULARE

TEMA: Dezvoltarea și consolidarea abilităților practice la elevii din ciclul primar prin desfășurarea activităților extracurriculare

MOTIVAȚIA

Trăim într-un secol în care informațiile, valorile se redimensionează cu fiecare clipă pe care o trăim. Un individ trebuie să practice o permanentă învățare pentru a se adapta unei realități dinamice, dar ritmul cu care acesta preia și prelucrează cunoștințele determină un decalaj între realitate și reprezentările individului. Conștientizarea acestei probleme ne determină să identificăm acele modalități concrete prin care putem învăța mai repede și mai bine, cum să ne dezvoltăm abilitățile de viață ca să facem față acestei schimbări. De-a lungul carierei didactice ne preocupă atât identificarea problemelor lumii contemporane, cât și strategiile și mijloacele prin care putem facilita dezvoltarea cu scopul unei adaptări mai temeinice orientată spre viitor.

La copiii din ciclul primar am observat că au dificultăți în ceea ce privește dezvoltarea abilităților de viață, în special a abilităților practice, motiv pentru care mă interesează: cum anume ar putea fi facilitată această dezvoltare. Din cauza faptului că numărul orelor alocate abilităților practice , respectiv educației tehnologice este mic, se pune problema în ce măsură pot fi organizate activități extracurriculare prin care elevii sunt puși în situații de a exersa ca să obțină rezultate cât mai bune, să li se dezvolte abilități practice, de multe ori necesare pe tot parcursul vieții. Acest domeniu este strâns legat de viața cotidiană, de mediul în care trăim și de provocările zilnice ale lumii contemporane.

Familiarizarea elevilor cu tehnicile specifice acestei discipline pornește de la observațiile directe în mediul înconjurător, când au posibilitatea să perceapă sensul noțiunilor de materiale naturale și sintetice,sensul muncii care, aparent nesemnificative, asigură continuitatea vieții pe Pământ. Abilitățile practice sunt prezente zi de zi în viața noastră, atunci când lucrăm pe calculator, când amenajăm o cameră, când gătim ceva de mâncare, când lucrăm în grădină, când ne pregătim bagajul pentru plecarea în excursie, sau când pregătim o surpriză pentru cei dragi.

Oricât de importantă ar fi lecția ca formă de organizare a procesului instructiv-educativ, aplicațiile practice devin mai atractive și utile prin implicarea elevilor în activitățile extracurriculare desfășurate în natură, în cadrul cercurilor practic-aplicative, a serilor distractive, în muzee, sau alte locații .

SCOPUL

Demersul meu în realizarea acestei lucrări și-a propus să evidențieze rolul pozitiv pe care îl au activitățile extracurriculare în dezvoltarea abilităților practice la elevii din ciclul primar, aducând elemente noi în formarea și dezvoltarea personalității copiilor.

Elevii pot învăța și exersa tehnici de lucru variate, iar prelucrarea cu răbdare și imaginație a unor materiale diverse permite obținerea prin utilizarea unor diferite tehnici a unor obiecte deosebite, precum și dezvoltarea unor calități estetice, aprecierea frumosului, dezvoltarea orizontului cultural al copiilor, cultivarea sentimentelor patriotice, îi învață pe copii să iubească, să protejeze și să respecte natura.

OBIECTIVELE GENERALE ALE CERCETĂRII:

formarea reprezentărilor și noțiunilor de abilități practice prin participarea activă a elevilor la activitățile extracurriculare întreprinse;

dezvoltarea interesului elevilor pentru disciplinele abilități practice și educație tehnologică prin cunoașterea însușirilor materialelor naturale și sintetice;

utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare obiectivă a nivelului de dezvoltare al elevilor, adecvarea sau elaborarea altora noi;

determinarea nivelului de dezvoltare anterioară al elevilor la abilități practice și educație tehnologică;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii lotului experimental la evaluările inițială, formativă și evaluarea finală;

analiza relației dintre rezultatele școlare și situațiile de învățare în care au fost implicați elevii prin: interpretarea calitativă și cantitativă a rezultatelor elevilor la evaluări, analiza climatului educațional, al climatului interpersonal, a comunicării interpersonale, a inteligenței interpersonale, a motivației și a satisfacției în activitatea didactică, a factorilor care stimulează sau frânează dezvoltarea;

cuantificarea și măsurarea gradului de implicare a celor doi componenți ai binomului educațional –elev și profesor – în derularea activităților extracurriculare;

proiectarea unor situații de învățare în care elevii prin exersare își dezvoltă abilitatea practică de bună calitate și temeinică;

experimentarea unor situații de învățare în care elevii își dezvoltă abilități practice și calități estetice.

IPITEZA CERCETĂRII

Dacă se vor desfășura cât mai frecvent activități extracurriculare, în deosebi cu scopul învățării sau aprofundării unor tehnici practice, atunci se asigură eficientizarea dobândirii unor deprinderi și abilități practice temeinice, necesare pe tot parcursul vieții, stimulând creativitatea, imaginația și dezvoltând personalitatea elevilor.

VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă:

Implicarea elevilor în situații de învățare, în cadrul unor activități extracurriculare, bazate pe metoda observării, metoda exercițiului și utilizarea unor tehnici specifice, în vederea dobândirii unor abilități practice

Variabila subiect:

Vizează particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și cunoștințele, experiențele și abilitățile anterioare ale lor, în funcție de mediul din care provin și de educația anterioară.

Varibila dependentă:

Creșterea nivelului de performanță al elevilor prin utilizarea unor tehnici de lucru și a metodei exercițiului în efectuarea produselor dorite. Rezultatele elevilor vor putea fi observate, interpretate și măsurate.

COORDONATELE MAJORE ALE CERCETĂRII:

Locul de desfășurare a cercetării:

Cercetarea a fost realizată la Școala Gimnazială „Miron Neagu”, din Sighișoara, județul Mureș, la clasa a IV-a A, de către învățătoarea Cozoș Elena-Nicoleta.

Perioada de cercetare:

Cercetarea a fost realizată de-a lungul anului școlar 2014-2015.

Eșantionul de subiecți:

Prin observație sistematică și directă, prin informațiile culese ca urmare a testărilor lucrărilor elevilor prin observarea directă, am stabilit că cea mai potrivită modalitate este formarea eșantionului/grupului unic, format din 17 subiecți, elevi ai clasei a IV-a A, de la școala Gimnazială „Miron Neagu”, Sighișoara, clasă condusă de mine.

Eșantionul de conținut:

Investigația științifică a constat în proiectarea și realizarea unor situații de învățare în cadrul activităților extracurriculare. Aceste situații de învățare au fost alese și aplicate ținând cont de nivelul de dezvoltare al abilităților practice la grupul unic experimental,

Realizarea unor construcții libere sau după model, care să implice observarea funcționării unor mecanisme.

Demonstrații de realizare a unor machete sau modele.

Compararea produsului cu modelul inițial sau cu produsele altora, în funcție de un criteriu determinat.

Realizarea de miniproiecte în care elevii să îmbine cunoștințele dobândite.

Situațiile experimentale au fost următoarele:

Confecționarea unor felicitări – Quilling

Confecționarea unui tablou cu flori- Plierea hârtiei

Confecționarea unor obiecte decorative din materiale refolosibile

Aplicație cu materiale din natură: flori, frunze uscate

Modelaj cu argila, pictură – Turnurile Cetății Medievale-Sighișoara, căni, farfurii

Prepararea unor produse culinare – turtă dulce, salam de biscuți sandvișuri

Croșetatul – flori pentru felicitări de 8 martie, prinzători de cratițe

Colaj – Mărțișoare

Sistemul metodologic al cercetării

Cercetarea întreprinsă a avut caracterul unui experiment de instruire în cadrul căruia s-a desfășurat o activitate formativă cu elevii, cu valoare aplicativă imediată și caracter ameliorativ.

De regulă, o cercetare se sprijină pe complementaritatea metodelor, chiar dacă una sau alta devine dominantă. Sistemul metodologic utilizat în cadrul acestei cercetări a inclus: metoda autoobservației, metoda observației sistematice, metoda observației ca participant, experimentul pedagogic, (ca principală metodă de investigare), metoda analizei produselor activității subiecților educației, metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare, metoda convorbirii individuale și colective, metode logice de prelucrare și interpretare a datelor, metode matematice de întocmire a statisticilor și de interpretare a datelor, metode de prezentare a rezultatelor.

a). Experimentul pedagogic – Această metodă a constituit principala metodă utilizată în cercetarea întreprinsă deoarece mi-am propus ameliorarea unor situații actuale, am formulat o ipoteză de lucru și am organizat un experiment pentru confirmarea sau infirmarea acesteia. În cadrul experimentului am parcurs mai multe etape

În etapa cu caracter constatativ (testarea inițială) am stabilit nivelul de al câtorva abilități practice de bază.

În etapa experimentului propriu-zis am introdus situațiile de învățare proiectate. Am desfășurat permanent observări și observații directe pentru a verifica realizarea obiectivelor stabilite, am notat rezultatele elevilor pentru a proiecta și angaja elevii în situații de învățare cu scop corectiv, de dezvoltare a abilităților practice.

În etapa de control am consemnat rezultatele în tabel pentru a stabili diferențele obținute și eficiența modelului de învățare utilizat, pentru a stabili temeinicia achizițiilor elevilor și pentru a verifica dacă între investiția de timp, resursele educaționale și rezultatele obținute există o relație liniară de proporționalitate.

Pe tot parcursul cercetării s-a folosit observarea directă sistematică și cu scopul de a surprinde comportamente ale elevilor, iar datele statistice au fost redate în mod sugestiv prin tabele și grafice pentru a putea compara evoluția dintre cele două faze ale experimentului.

b). Metoda observației – Această metodă a fost utilizată pentru cunoașterea directă și sistematică a diferitelor aspecte ale activității elevilor, în special la calitatea produselor obținute atât în faza constatativă cât și în etapa experimentală.

În etapa constatativă observațiile s-au centrat asupra identificării piedicilor în dezvoltarea abilităților practice.

În etapa experimentului formativ observațiile au vizat identificarea nevoilor. A scopurilor, atitudinilor și motivației elevilor; perceperea reacției acestora în situațiile de învățare proiectate și aplicate precum și a transformărilor survenite la nivelul dezvoltării abilităților practice și eficiența strategiilor didactice și a mijloacelor de învățământ; identificarea greșelilor tipice și a dificultăților întâmpinate de elevi la nivelul dezvoltării pragmatice în scopul găsirii unor soluții practice de înlăturare a lor.

c). Metoda exercițiului – Această metodă a fost metoda de bază în cadrul situațiilor de învățare proiectate și aplicate în etapa experimentală. În literatura de specialitate metoda exercițiului este indicată ca metoda cea mai eficientă pentru formarea și dezvoltarea abilităților practice. Pentru efectuarea unei lucrări mai complicate elevii trebuie să exerseze de mai multe ori anumiți pași pentru a obține un rezultat cât mai bun. Sunt elevi care trebuie să exerseze mai mult, iar alții își însușesc foarte repede anumite tehnici, acest lucru depinzând și de nivelul de vârstă al elevilor, dar și de particularitățile individuale ale fiecăruia. Este demonstrat faptul că multe dintre abilitățile noastre nu depind de vârstă și că majoritatea lor pot fi dezvoltate prin exerciții. Conform teoriei pedagogice aplicarea conștientă și sistematică a exercițiilor de învățare, în cazul nostru cu caracter pragmatic, se formează și se dezvoltă deprinderile care devin treptat abilități. „Exercițiul este mama învățării”.

d). Studiul produselor elevilor – În timpul experimentului formativ am studiat o varietate și un număr mare de produse realizate cu elevii în cadrul orelor de abilități practice și educație tehnologică, precum și alte produse realizate voluntar. Din analiza detaliată a acestora am obținut informații valoroase despre cantitatea și calitatea rezultatelor, nivelul abilității formate și a performanțelor elevilor. Studiul acestor produse au favorizat alegerea strategiilor optime și a mijloacelor de învățământ care să fie cele mai eficiente pentru asigurarea dezvoltării optime de abilități practice la elevi. Convorbirile purtate cu elevii, atât cele purtate la nivelul colectivului d elevi cât și cele individuale, s-au centrat asupra experienței lor cognitive și afective, asupra identificării și satisfacerii nevoilor, scopurilor și obiectivelor acestora. Am insistat permanent pe cunoașterea părerii elevilor despre eficiența strategiilor didactice și mijloacelor de învățământ utilizate în procesul de predare-învățare, pe identificarea părerii lor despre instrumentele de evaluare și autoevaluare folosite.

e). Metodele logice de prelucrare și interpretare a datelor includ: analiza, deducția, sinteza, analogia, clasificarea și altele, utilizate ca proceduri de operare asupra informației rezultate din cercetare.

f). Metodele matematice, statistice, de prelucrare și interpretare a datelor – am utilizat ca metode de investigare, de prelucrare și interpretare a datelor culese, dar și produsele elevilor. În cadrul cercetării s-au studiat în special, noua abilități practice de bază care pot fi dezvoltate în cadrul activităților extracurriculare.

g). Metoda de prezentare a rezultatelor – este metoda de prezentare tabelară și pe diagrame a rezultatelor cercetării de către aplicant.