Dezvoltarea rețelei actuale de văi s-a realizat în etape succesive. [311513]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: [anonimizat]-SEVERIN

Anul III

Împărțirea bazinelor hidrografice din România

după direcțiile de scurgere

Coordonator:

Prof. univ. dr. NEDELEA ALEXANDRU

Student: [anonimizat], imprimă rețelei hidrografice o [anonimizat]. În distribuția și conformația actuală a [anonimizat] l-a jucat evoluția paleogeografică.

Dezvoltarea rețelei actuale de văi s-a realizat în etape succesive.

[anonimizat] ([anonimizat]. I, 1983). [anonimizat] 97,8% din suprafața țării este situată în bazinul dunărean.

Lungimea totală a rețelei hidrografice este de 78.905 km (4864 cursuri codificate), ceea ce înseamnă o densitate de 0,33 km/km². [anonimizat] o lungime totală de 115.000 km și o densitate de 0,49 km/km².

[anonimizat]: Mureșul (761 km), Prutul (742 km), Oltul (615 km), Siretul (559 km), Ialomița (417 km), Someșul (376 km), Argeșul (350 km), Jiul (339 km); cele mai mari bazine sunt ale Siretului (42.890 km²), Mureșului (27.890 km²), Oltului (24.050 km²), Someșului (15.740 km²), Argeșului (12.550 km²), Prutului (10.990 km²), Ialomiței (10.350 km²).

Fig. 1 – Rețeaua hidrografică in România (sursa: profudegeogra)

[anonimizat], se poate stabili o anumită grupare a sistemelor hidrografice.

[anonimizat], [anonimizat], Țibleș, Maramureș și Rodnei. Suprafața totală este de 4540 km² (1,9% din suprafața țării). Debitele bogate sunt asigurate de frecvența maselor de aer oceanic; există ape mari primăvara și viituri de vară.

Tisa străbate teritoriul României pe 61 km și primește ca afluenți principali:

-Vișeul (82 km; 1581 km²; alt. med. 1011 m)- izvorăște din M. Maramureș, [anonimizat]-estul Depresiuni Maramureș unde primește mai multe râuri scurte din M. [anonimizat] M. Maramureș; [anonimizat] (80 km; 1293 km²; alt. med. 681 m)- izvorăște din M. Rodnei, [anonimizat]; [anonimizat] (19 km; 145 km²; alt. med. 766 m)

Turul (68 km; 1114 km²; alt. med. 308 m). Valori mari ale coeficientului de asimetrie se întâlnesc la bazinele Vișeului (mai dezvoltat pe partea dreaptă) și Izei (mai dezvoltat pe stânga).

Fig. 2. [anonimizat] (Someș-Crasna, Crișuri, Mureș-Aranca), care drenează 26% din teritoriul țării. [anonimizat] (0,374 la Someș; 0,210 la Mureș) și cu asimetrii pronunțate pe anumite sectoare. Panta medie a bazinului este mai scăzută în cazul Crișurilor (133‰ la Crișul Alb, 125‰ la Crișul Repede și 68‰ la Crișul Negru), Barcăului (72‰) și Crasnei (71‰), decât a Someșului (170‰) și Mureșului (179‰).

Someșul cu un bazin de 15015 km2; lungime de 435 km din care 349 în România unde are un debit de cca 120 m3/s. Are izvoarele în Munții Rodnei, se formează prin unirea Someșului Mare (130 km; 5033 km²) cu Someșul Mic (178 km; 3773 km²) în amonte de Dej, după care primește ca afluenți principali Almașul (68 km; 813 km²) și Lăpușul (119 km; 1875 km²).

Crasna (134 km; 2100 km²), un fost afluent al Someșului, care în prezent se varsă în Tisa, izvorăște din Depresiunea Silvaniei și primește ca afluent important Zalăul (38 km; 266 km²).

Barcăul (134 km; 3397 km²) – izvoare din Munții Plopiș, și își dezvoltă bazinul în Dealurile Crasnei și câmpie unde este canalizat la fel ca și pârâul Ier; are în România o lungime de 118 km; în câmpie are un debit mediu de 1,65 m3/s).

Ierul (61 km; 420 km²), cu obârșia în Depresiunea Șimleului, nu are afluenți.

Crișul Repede (171 km; 6383 km²), cu obârșia în Depresiunea Huedin, primește ca afluenți Drăganul (42 km; 254 km²) și Iada (46 km; 220 km²). In România are o lungime de 148 km; debitul mediu la Oradea este de 19,6 m3/s).

Crișul Negru (164 km; 3820 km²) – izvorăște de sub vârful Bihor, străbate Depresiunea Beiuș unde primește mulți afluenți importanți – Crișul Pietros, Valea Roșia – din masivele limitrofe (Bihor, Pădurea Craiului, Codru Moma), iar după defileul de la Uileac trece prin dealuri și câmpie spre Ungaria; în România are o lungime de 144 km, are un debit în câmpie la Tinca de 23,6 m3/s.

Crișul Alb (234 km; 4240 km²), considerat colectorul Crișurilor, izvorăște de sub vârful Certezul (Munții Bihor) și primește ca afluenți, pe teritoriul țării, Cigherul (56 km; 856 km²) și Canalul Morilor (45 km; 630 km²).

Fig. 3 – Bazinul hidrografic Crișuri

Mureșul (761 km; 27.890 km²) – izvorăște din localitatea Izvorul Mureș din Depresiunea Gheorgheni (afluenții mici din Munții Hășmaș, Gurghiu și Giurgeu) pe care o străbate de sud la nord; realizează defileul Toplița-Deda dintre masivele vulcanice Călimani și Gurghiu; traversează Depresiunea colinară a Transilvaniei (de la Deda la Alba Iulia separând în principal Câmpia Transilvaniei de Podișul Târnavelor și se înscrie sub forma unui culoar cu mici îngustări pe la sud-est și sud de M. Apuseni și nord de Munții Poiana Ruscă și Dealurile Lipovei. În ultima secțiune trece printre unități de câmpie la formarea cărora a contribuit (prin aluviuni) în cuaternar. Dacă la ieșirea din defileul din carpații Orientali are un debit mediu de 23 m3/s, la Arad ajunge la 154 m3/s. Cel mai mare debit s-a produs în mai 1970 și a fost la Alba Iulia de 2192 m3/s care a provocat inundații și pierderi enorme.

Are mulți afluenți principali cu izvoare în cele trei ramuri carpatice:

-Gurghiu (izvorăște din munții omonimi; debit de 7,2 m3/s).

-Niraj (izvorăște din M. Gurghiu).

-Arieșul (166 km; 3005 km²) – format din Arieșul Mare cu izvor în M. Bihor și Arieșul Mic cu izvoare în estul vf. Bihor unite la Câmpeni unde din sud ajunge și Abrudul cu obârșia sub muntele Detunatele; în aval de Câmpeni separă Muntele Mare de Munții Trascău, intră în vestul Câmpiei Transilvaniei unde are un debit de 23,5 m3/s; în culmile calcaroase din Munții Apuseni a tăiat chei; există și un lac de baraj pe Arieșul Mare.

– Târnavele (246 km; 6253 km²), din unirea Târnavei Mici (izvoare în M. Gurghiu de sub vf. Saca) cu Târnava Mare (izvoare din nordul M. Harghita) la Blaj;

– Ampoiul – izvoare în M. Metaliferi, străbate depresiunea omonimă și se varsă în Mureș la Alba Iulia; are un debit de 2 m3/s

-Sebeșul (93 km; 1304 km²) – este format de pâraie ce provin din munții Cindrel, Șureanu, Lotrului;

– Streiul (93 km; 1983 km²) – format din Strei cu izvoare în M. Șureanu și Râul Mare cu obârșie în munții Retezat și Godeanu care se unesc în Depresiunea Hațeg.

Fig. 4 – Bazinul hidrografic Mureș

Aranca (114 km; 1080 km²) izvorăște din Câmpia Aradului, având legături subterane cu Mureșul.

Grupa sistemelor hidrografice sud-vestice drenează Munții Banatului, sistemele principale de râuri fiind afluenți direcți ai Tisei (Bega) sau Dunării (Timiș, Nera). În ceea ce privește coeficientul de formă, valori mai ridicate înregistrează Bega Veche (0,70) și Carașul (0,664), restul având bazine alungite (Bârzava 0,243; Bega 0,269; Pogăniș 0,305; Timiș 0,497). Panta medie a acestor bazine variază de la 100‰ la Bârzava, 103‰ la Bega, 105‰ la Caraș, 151‰ la Timiș până la 217‰ la Nera. Altitudinea medie a bazinelor variază de la 576 m (Nera) la 390 m (Timiș), 301 m (Caraș), 289 m (Bârzava) și 230 m (Bega).

Bega (170 km; 2362 km²) izvorăște din Munții Poiana Ruscă și primește, în afara teritoriului țării, singurul afluent mai important, Bega Veche (107 km; 2108 km²), cu obârșia în Piemontul Lipovei.

Timișul (244 km; 5673 km²), cu izvoarele în Munții Semenic, primește ca afluenți principali: Bistra (60 km; 919 km²) și Pogănișul (107 km; 671 km²), dar și Bârzava (154 km; 1202 km²), cu obârșia în Munții Semenic, în afara țării.

Carașul (79 km; 1280 km²) are izvoare în M. Aninei unde realizează mai multe sectoare de chei; după ce separă M. Dognecei de Dealurile Carașului intră în câmpie unde pe mai mulți kilometri face granița cu Serbia-Muntenegru.

Nera (143 km; 1380 km²) izvorăște din Munții Semenic și primește afluenții Prigor și Miniș.

Cerna (79 km; 1360 km²) izvorăște din Munții Vâlcan și primește un singur afluent important: Bela Reca (36 km; 713 km²).

Fig. 5- Bazinul hidrografic sud-vestic

Grupa sistemelor hidrografice sudice -este cea mai extinsă cuprinzând bazine dezvoltate în Carpații Meridionali și Orientali (parțial), sudul Depresiunii colinare a Transilvaniei, Subcarpații Getici și de Curbură (parțial), podișurile Mehedinți, Getic și al Dobrogei (cea mai mare parte), Câmpia Română.

– Se disting mai multe sisteme ce reflectă generații de râuri cu complexitate diferită. În prima se disting: Oltul, Jiul, Argeșul, Ialomița, care s-au dezvoltat pe toate treptele de relief; incluzând râuri din una-trei generații ceea ce se răsfrânge în mărimea bazinului, debitului, caracteristicile scurgerii etc. În cea de a doua sunt râuri mai mici pe una sau două trepte de relief etc.

– Scurgerea reflectă îndeosebi la râurile mici trecerea gradată de la regimul specific celor din sud-vest la cel caracteristic râurilor din regiunile cu climat continental. La acelea cu bazin extins pe mai multe unități geografice scurgerea însumează caracteristicile fiecăreia

Jiul – are o suprafață a bazinului de 10469 km2 și o lungime de 348 km între izvoarele din munții Godeanu (Jiul de Vest) și Șureanu (Jiul de Est) și vărsarea în Dunăre. Are o scurgere complexă ce asigură un debit ce crește de la 19,8 m3/s la ieșirea din Depresiunea Petroșani la 86,8 m3/s aproape de vărsare. Dacă în spațiul montan scurgerea mare este legată de intervalul aprilie-iunie la care se adaugă viituri scurte vara în Subcarpații Gorjului, podiș și câmpie datorită frecvenței maselor de aer mediteraneene se adaugă creșteri însemnate și iarna. Cele mai importante râuri din bazin au obârșia în munții Vâlcan, au debie de 1,5-4,5 m3/s (Motru, Tismana, Bistrița, Jaleș, Șușița) și Parâng (Gilort) în rama calcaroasă a munților și-au tăiat chei; traversează Subcarpații Gorjului iar cele mai mari și Podișul Getic (Motru cu 1,4 m3/s; Gilortul cu 12 m3/s). Din acesta din urmă își au izvoarele și râuri mai mici (debit sub 2 m3/s); Există lacuri glaciare în (etajul alpin) și de baraj (Motru, Jiu), iar local o scurgere influențată de circulația apei în calcare sau în pânzele de pietriș și nisip ale Podișului Getic.

Fig. 6 – Bazinul hidrografic Jiu

Oltul (699 km; 24.300 km²)- este unul din cele mai importante sisteme hidrografice din România, format în masivul Hășmașu Mare, străbate centrul și sudul țării, primind următorii afluenți principali: Râul Negru (88 km; 2349 km²); Bârsa (73 km; 937 km²); Homorod (62 km; 855 km²); Cibin (82 km; 2194 km²) cu Hârtibaciu și Sadu; Lotru (83 km; 990 km²); Topolog (111 km; 543 km²); Luncavăț (60 km; 274 km²) și Olteț (185 km; 2663 km²) cu Cerna și Geamărtălui.

Altitudinea medie este intre 750 m in zona superioara si 18 m in zona de confluenta. Panta medie a bazinului este de 2 ‰.

Sectorul Oltului superior – cuprins intre izvor si aval de confluenta cu raul Homorod, acest sector are o suprafata a bazinului de receptie de 6340 km2 si traverseaza doua zone distincte: depresiunea Ciucului si depresiunea Barsei. Altitudinea medie este cuprinsa intre 600-750 m. Raurile din acest sector au in general lungimi si suprafete bazinale mici, cu pante relativ mari 10-40‰,Valea Oltului se largeste prezentand numeroase meandre, avand o panta medie de 2‰.

Pe acest sector bazinul prezinta o simetrie accentuata, cu cursuri de apa care sunt aproape perpendiculare pe Raul Olt.

Sectorul Oltului mijlociu – dupa confluenta cu Homorod, Oltul intra in depresiunea Fagaras, Valea Oltului este larga cu panta medie de 1‰. In aceasta zona bazinul prezinta o asimetrie accentuata a sistemului spre dreapta dupa confluenta cu raul Cibin, Oltul patrunde in defileu unde valea se ingusteaza, versantii sunt abrupti, suprafata bazinului de receptie ajungand la 15340 km2 la Rm. Valcea.

Sectorul Oltului inferior- dupa iesirea din defileu, Oltul traverseaza zona deluroasa a subcarpatilor si zona de campie cu terase bine conturate pana la varsarea in Dunare. Zona de campie este caracterizata de numeroase cursuri de apa nepermanente reprezentand circa 15,3% din lungimea totala a cursurilor din bazinul hidrografic Olt.

Fig.7 – Bazinul hidrografic Olt

Tesluiul (110 km; 569 km²), format la limita sudică a câmpiei piemontane, se varsă în acumularea Frunzaru.

Vedea (224 km; 5430 km²), cu izvoarele în Piemontul Cotmeana, are un afluent principal, Teleormanul (169 km; 1427 km²).

Argeșul (340 km; 12.521 km²), cu obârșia în Munții Făgăraș, primește apele Râului Doamnei (107 km; 1836 km²), Neajlovului (186 km; 3720 km²) cu Dâmbovnicul și Câlniștea, Sabarului (174 km; 1346 km²) și Dâmboviței (266 km; 2824 km²) cu Ilfov și Colentina.

Ialomița (414 km; 10.430 km²), cu obârșia în Munții Bucegi, are următorii afluenți principali: Cricov (80 km; 579 km²) și Prahova (193 km; 3738 km²) cu Teleajen și Cricovul Sărat.

Se mai adaugă o serie de sisteme hidrografice care se varsă direct în Dunăre: Desnățuiul (115 km; 2015 km²), cu izvoarele în Piemontul Stehaiei; Călmățuiul de Teleorman (139 km; 1413 km²), cu obârșia în Câmpia Boianului; Călmățuiul de Buzău (152 km; 1668 km²), cu izvoarele în Câmpia Buzăului.

Grupa sistemelor hidrografice estice – este formată din două sisteme mari – Siret și Prut care se desfășoară peste Carpații Orientali, Subcarpații Moldovei, Podișul Moldovei și nord-estul Câmpiei Române. Acestea au o alimentare dependentă de regimul precipitațiilor impus de masele de aer vestice și estice și doar la extremități de cele baltice și sudice. Regimul scurgerii este de tip continental (ape mari primăvara, ape mici toamna și iarna; scurte viituri vara) cu unele modificări ale perioadelor cu niveluri caracteristice. La cele mai mari râuri desfășurarea bazinelor pe 2-3 trepte de relief conduce la o scurgere cu caracter complex.

Siretul – este cel mai mare sistem hidrografic din țara noastră (o suprafață a bazinului de 44,014 km2 din totalul de 44,835 km2; pe o lungime de 726 km și un debit mediu la vărsare de cca 190 m3/s. Are un bazin asimetric cu cei mai însemnați afluenți pe dreapta cu obârșie în Carpați. Culoarul de vale propriu-zis, pe teritoriul României, se desfășoară numai în unități de podiș și dealuri; excepție în sud unde străbate nordul Câmpiei Române.

În regimul scurgerii se diferențiază două situații. Prima se referă la râurile mari cu bazine în Carpați și dealuri. Dacă în bazinul montan sunt ape bogate și debite mari în martie-iunie, unele viituri de vară și ape mici toamna și iarna; în bazinul colinar apele mari de primăvară încep scurgerea mai timpuriu iar creșterile provocate de viiturile de vară sunt atenuate. A doua situație implică râurile cu bazinele numai în spațiul colinar și de podiș la care intervalul cu ape mari este mai mic (martie-aprilie) iar cel cu debite reduse foarte lung. În nord influența maselor baltice asigură o scurgere mai bogată iar în sud masele sudice produc topirea timpurie a zăpezii ceea ce conduce la viituri de iarnă, dar și accentuarea perioadelor secetoase însoțite la râurile mici de fenomenul secării.

Principalele bazine hidrografice:

– Suceava – obârșia în Obcina Mestecăniș; traversează de la vest la est toate obcinele și apoi de la nord-vest către sud-est Podișul Sucevei. Are ca afluenți Brodina, Putna și Sucevița; debitul mediu la vărsare este de 14 m3/s.

– Moldova – izvorăște din Obcina Mestecăniș, traversează mai mute unități montane (sectoare de depresiuni și defilee mici între Obcina Feredeu și munții Giumalău Rarău-Stânișoarei) și se află la contactul dintre Podișul Sucevei și Subcarpații Moldovei. Are ca afluenți principali în munte pe Putna, Sadova, Moldovița, Humor și Suha ce au debite de 1,5 – 3,5 m3/s iar în dealuri pe Neamț. Debitul mediu ajunge la vărsare la peste 26 m3/s.

– Bistrița – are cel mai mare bazin, izvorăște din nord-estul M. Rodnei, separă sub numele de Bistrița Aurie, Munții Suhard de Obcina Mestecăniș până la intrarea în Depresiunea Dornelor (aici primește ca afluenți pe Dorna și Neagra Șarului cu obârșii în M. Călimani) pentru ca în aval de aceasta să treacă mai întâi printre munții Bistriței, Ceahlău-Tarcău în sud și Giumalău-Rarău-Stânișoarei în nord și apoi Subcarpații Moldovei. Afluenții principali în munte sunt Neagra, Bistricioara, Bicazul, Tarcăul (debite medii de 2,5-5 m3/s), iar în dealuri Cracăul (debit mediu 1,3 m3/s); Există mai multe lacuri de baraj natural (pe Bicaz și Cuejd) și artificial (pe Bistrița).

– Trotușul- izvorăște din nord-vestul M. Ciuc separând pe aceștia și M. Nemira de masivele Hășmaș, Tarcău, Goșmanu, Berzunț. In cursul inferior trece mai întâi prin depresiunea Cașin-Onești desfășurată la contactul dintre Subcarpații Moldovei și cei de Curbură dincolo de care realizează un culoar larg intercolinar; Are ca afluenți Asăul, Oituzul, Uzul, Cașinul, Tazlăul; cel mai însemnat sector de confluență fiind la Onești;

– Putna – este colectorul principal al apelor din munții și Subcarpații Vrancei. Izvorăște din nordul vârfului Lăcăuți, traversează de la vest la est munții și dealurile (la Valea Sării primește pe Zăbala unită cu Năruja) pentru ca bazinul inferior să fie în câmpie unde are ca afluenți pe Milcov și Râmna (obârșii în Subcarpații Vrancei; debit în jur de 1 m3/s cu fluctuații sezoniere în scurgere); Are un debit în munți de aproape 4 m3/s iar în câmpie de cca 10 m3/s (o parte din apă se pierde în conurile de pietriș pe care și le-a construit.

-Râmnicu Sărat- deși își are izvoarele în sudul Munților Vrancei cea mai mare parte a bazinului se află în dealurile subcarpatice și în câmpie având debite medii modeste (1,60 la ieșirea din dealuri și 2,6 la vărsare).

– Buzăul – izvorăște din nordul Munților Ciucaș, realizează un cot larg la localitatea Întorsura Buzăului, separă munții Siriu de Podul Calului, traversează Subcarpații Buzăului unde își schimbă de mai multe ori direcția iar în aval de orașul Buzău se orientează către Siret spre nord-est; Are mai mulți afluenți importanți – Bâsca Rosilei (formată din Bâsca Mare și Bâsca Mică), în munți (cu debite de 3-9 m3/s), Bâsca Chiojdului, Bălăneasa, Sărățel, Nișcov, Slănic și Câlnău din Subcarpați.

– Bârladul – este cel mai mare afluent al Siretului (7354 km2, 250 km lungime) care se desfășoară în Podișul Moldovei pe stânga acestuia. Izvoarele sunt din vestul Podișului Central Moldovenesc iar până la vărsare separă Colinele Tutovei (vest) de dealurile Fălciului și Podișul Covurlui (în est); In sud străbate un mic sector din Câmpia Tecuci; Are numeroși afluenți care au debite mici și o scurgere în care intervalul lung cu ape mici este întrerupt de viituri scurte;

Prutul -este un râu cu obârșii în Carpați (Ucraina) care pe ansamblu are un bazin de 28 396 km2 și o lungime de 953 km; din acestea pe teritoriul României sunt 10 990 km2, 704 km (granița cu Republica Moldova); are un debit la vărsare de 85,5 m3/s; Afluenții sunt râuri scurte de podiș cu ape mici în cea mai mare parte a anului, cu peste 50% din scurgere primăvara (martie sau aprilie) și cca 20-25% în unele viituri de vară; debitele medii variază între 0,5 m3/s și 3,5 m3/s (Jijia) ceea ce face ca secarea să fie un fenomen specific la multe râuri; ca urmare, pe multe sunt amenajate de secole numeroase iazuri; pe Prut există un mare lac de baraj

Fig. 8 – Bazinul hidrografic Siret

Grupa sistemelor hidrografice litorale cuprinde toate cursurile de apă din Dobrogea care se varsă direct în Marea Neagră (inclusiv în lacurile de pe litoral). Bazinele au altitudini medii reduse: Telița, 100 m; Casimcea, 145 m; Taița, 148 m. Cele mai semnificative cursuri de apă sunt: Telița (48 km; 287 km²); Taița (57 km; 591 km²), cu izvoarele în Munții Măcin și Casimcea (69 km; 740 km²), ce izvorăște din Podișul Casimcei. Se mai adaugă Canalul Dunăre-Marea Neagră (67 km; 1031 km²).