Dezvoltarea relațiile sociale și economice au o strânsă legătura cu progresul acestora în timp și cu evoluția tehnicii în ansamblu. [302832]

[anonimizat]-a lungul istoriei s-[anonimizat] a cunoaște mediul în care își desfășoară viața și activitatea.

Dezvoltarea relațiile sociale și economice au o strânsă legătura cu progresul acestora în timp și cu evoluția tehnicii în ansamblu.

Împreună cu alte științe precum: fizica, matematica, astronomia, geologia, oceanografia, vulcanologia, etc, măsurătorile terestre aduc o contribuție semnficativă la aprofundarea cunoașterii planetei noastre precum și a altor corpuri cerești în special prin studiul formei și dimensiunilor acestora dar și prin măsurarea și reprezentarea suprafețelor lor.

Măsurătorile terestre constituie un domeniu larg care este alcătuit din câteva ramuri principale: geodezia, topografia, cartografia, [anonimizat], în funcție de obiectul acestora.

[anonimizat], a [anonimizat], ecologice, militare sau de altă natură. [anonimizat], [anonimizat] . Rețeaua de sprijin este alcătuită dintr-o mulțime de puncte materializate pe teren în diferite feluri. [anonimizat], [anonimizat](cadastru, [anonimizat], [anonimizat], trasarea pe teren a [anonimizat])

[anonimizat] s-au dezvoltat vechile civilizații ale lumii. [anonimizat] , în acea perioadă , a [anonimizat].

[anonimizat], egipteană , greco-romană , indiană și chineză. Cea mai veche reprezentare topografică a unui teritoriu este realizată pe o [anonimizat] 3000 Î.H. și a fost descoperită lângă localitatea Kirkuk din Iraq. [anonimizat] , așezări omenești și inscripțiile pentru punctele cardinale Est și Vest.

De la civilizațiile sumeriană și babiloniană provine câte o [anonimizat] (Pământul este reprezentat sub forma unui disc), respectiv cealaltă cu planul orașului antic Nippur.

Cea mai veche hartă păstrată până în prezent este realizată pe pergament și datează din vremea faraonului Seti I (1304-1290 Î.H). [anonimizat]-a lungul unor văi care duc spre mare și pozițiile unor exploatări miniere.

Cele mai vechi etaloane de lungime cunoscute sunt cel de la Lagos (Mesopotamia) și cel egiptean ([anonimizat] 1550 Î.H.).

[anonimizat] 4400 ÎH și de eclipsa parțială de soare din anul 2700 ÎH-efectuate în Egiptul Antic sunt atestate documentar.

Începutul utilizării acului magnetic este datat în anul 2673 ÎH, în China și tot aici au fost descoperite două hărți reprezentate foarte exact, la scară, pe pânză de mătase, acestea provenind din timpul dinastiei Han(anul 200 ÎH).

Civilizația greco-romană a contribuit substanțial la dezvoltarea măsurătorilor terestre încă din secolele VII-VI ÎH, când școala din Milet a adoptat concepția materialistă asupra fenomenelor naturale. în această perioadă, școala lui Pitagora din Samos(540-500 ÎH) emite teoria sfericității Pământului. Această teorie este explicată mai târziu de filosoful Aristotel din Stagira(3 84-322 ÎH), elev al lui Platon, prin vestitul exemplu al dispariției la orizont al catargului unei corăbii.

Ideea heliocentrismului a fost emisă de un discipol al școlii din Samos, Aristarh(310-230 ÎH), care în anul 265 ÎH a realizat și o determinare a distanțelor Pământ-Lună și Pământ-Soare. Cu 25 de ani mai târziu va fi realizată cea mai renumită măsurătoare a antichității, de către Eratostene din Cirene(275-194 ÎH) și anume determinarea lungimii meridianului terestru, pe baza măsurării a două elemente: distanța dintre orașele egiptene Alexandria și Sienne(Assuan)-situate pe același meridian terestru- și a unghiului la centrul Pământului corespunzător acestei distanțe. Rezultatul acestei determinări este remarcabil, pentru epoca respectivă, el diferind doar cu circa 350 km față de valoarea acceptată astăzi.

Introducerea noțiunilor de latitudine și longitudine, prin împărțirea paralelelor și meridianelor în grade se datorează geografului Hiparh din Niceea (190-125 ÎH). Tot acesta a pus bazele proiecțiilor cartografice (proiecția stereografică) pentru reprezentarea suprafețelor terestre în plan.

Capitolul I Noțiuni generale despre cadastru

1.1 Apariția și dezvoltarea cadastrului în lume și în România

Cele mai vechi înscrieri datează de pe vremea faraonilor, de acum 4000-5000 de ani în urmă, unde se țineau registre cu terenurile cultivate în lunca fluviului Nill. Aceste înscrisuri aveau drept scop stabilirea unei valori de impozitare, cât și garantarea dreptului de proprietate.

În Grecia Antică au fost folosite planuri cu desene rectangulare, care reprezentau o împărțire a unor orașe în parcele.

De la cele mai simple forme de evidență, cadastrul a continuat să se dezvolte, ajungându-se la forme precise în centrul Europei, Germania, Italia și Austria.

Acestea au avut drept model cadastrul din principatul Milano, cunoscut sub denumirea de „Centesimento Milanese”, aflat sub dominație austriacă.

În acea perioadă se puteau distinge două părți ale cadastrului, partea tehnică si economică pe de o parte și partea juridică pe de altă parte, dezvoltându-se instituții separate, dar care coopereză mereu, pentru rezolvarea tuturor problemelor care apar.

În ziua de azi, cadastrul este un instrument indispensabil atât în economia unei țări, cât și în planificarea activităților.

În România, primele lucrări asemănătoare celor de cadastru au fost efectuate pe teritoriul vechii Dacii, în timpul ocupației Romane. Acestea erau efectuate de către specialiști, care făceau parte din corpus agrimensorum romanorum.

În timpul ocupației austro-ungară, a fost introdus și realizat cadastrul după sistemul aplicat în Austria, cu precădere în regiunile din Transilvania, Banat și nordul Bucovinei.

În perioada regimului comunist activitatea de cadastru stagnează datorită lucrărilor de măsurători și parcelări pentru reforma agrară din anul 1945, dar și datorită ideologiei promovate, care se baza pe negarea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, luându-se măsuri abuzive de îngrădire a căilor de dovedire a drepturilor de proprietate imobiliară ale persoanelor.

După anul 1990, Legea fondului funciar nr. 18/1991, restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, prin noile tiluri de proprietate o parte din fostele proprietăți agricole sau silvice. Acest lucru a afectat aproximativ 8 milioane de hectare teren arabil, prin noile lucrări de parcelări efectuate cu ocazia punerii în posesie a noilor proprietari. Prin aceste noi lucrări, sunt anulate vechile lucrări de cadastru întocmite anterior, fiind necesare întocmirea de noi planuri cadastrale.

În urma acestor modificări, a fost adoptată Legea Cadastrului și a Publicității Imobiliare nr.7/1996, care este o lege modernă, la nivelul țărilor vest-europene, care are drept scop garantarea și apărarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

1.2 Scopul și problemele pe care le rezolvă cadastrul

Cadastrul are scopul de a pune la dispoziția celor interesați date referitoare la bunul imobil interesat, date reale, complete, concrete și actualizate precum:

situația juridică a imobilului și proprietarii acestuia;

crearea unei baze juste pentru stabilirea impozitului fiscal;

stabilirea prin metode topografice sau fotogrammetrice suprafața, poziția și configurația imobilelor;

identificarea resurselor funciare;

identificarea categoriilor de folosință ale terenurilor;

obținerea de date reale cu privire la starea fondului de comunicații (drumuri, căi ferate, străzi), necesare pentru planificarea lucrărilor de întreținere;

facilitează și susține circulația juridică a imobilelor pe piața imobiliară;

evidența și inventarierea terenurilor cu diverse resurse minerale sau petroliere.

1.3. Aspectele și funcțiile cadastrului

Cadastrul trebuie să ofere informații pentru cunoașterea completă a bunurilor imobile, astfel încât să se realizeze o evidență după anumite aspecte sau laturi:

a) Aspectul cantitativ – se referă la determinarea poziției, mărimii, configurației suprafețelor de teren, determinarea pozițiilor și a caracteristicelor construcțiilor;

Latura cantitativă a cadastrului se realizează prin funcția tehnică a cadastrului.

b) Aspectul calitativ – terenurile și construcțiile sunt apreciate după potențialul economic, prin realizarea bonitării cadastrale a solurilor în funcție de gradul de fertilitate și a categoriilor de folosință în cazul terenurilor, iar în cazul construcțiilor, cartarea clădirilor în funcție de materialele de construcție (beton, cărămidă, lemn etc), gradul de uzură, dotarea cu instalații;

c) Aspectul juridic – constă în identificarea proprietarilor, titlurile de drept de proprietate, posesie, folosință asupra bunurilor imobile.

1.3.1. Funcția tehnică

Această funcție cuprinde lucrări de geodezie, topografie, fotogrammetrie și cartografie necesare realizării planurilor cadastrale pe care sunt reprezentate elementele de poziționare și configurație a terenurilor pe categorii de folosință și proprietari. Rezultatele acestor lucrări sunt concretizate în planuri cadastrale și registre cadastrale.

Planurile cadastrale trebuie să conțină:

– punctele rețelei geodezice și de sprijin;

– denumirea teritoriului administrativ;

– infrastructura – rețelele de comunicații;

– rețeaua hidrografică;

– pădurile și terenurile cu destinație forestieră;

– hotarele administrative teritoriale;

– categoriile de folosință a terenurilor.

Fotogrammetria permite obținerea planurilor topo-fotogrammetrice într-un timp mai redus și cu o eficiență mai mare, dar cu o precizie mai scăzută.

Pentru realizarea funcției tehice a cadastrului, mai apar probleme de calcul, cum ar fi: calculul suprafețelor, parcelarea suprafețelor, intersecții de drepte, rectificări de hotare.

1.3.2. Funcția economică

În cadrul acestei funcții se apreciază valoarea economică a imobilelor, prin bonitarea acestora, care reprezintă o serie de studii și calcule, iar, în final se arată de câte ori este mai bun sau mai slab un teren decât alt teren în funcție de fertilitatea solului, amplasament, accesul la drumuri de diverse categorii, poziția față de localitate etc.

Funcția economică se poate realiza prin următoarele operațiuni

– încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate;

– evidența terenurilor în funcție de stadiul de degradare și a factorilor ce au produs degradarea;

– evidența terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare;

– evidența clădirilor după natura construcțiilor, gradul de confort și uzură, dotarea cu instalații.

1.3.3. Funcția juridică

Această funcție trebuie să asigure identificarea corectă a proprietarilor de terenuri și construcții în vederea înscrierii acestora în documentele cadastrului general și în cărțile funciare pe baza drepturilor și actelor juridice pe care se formează proprietatea.

În urma promulgării Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, modificată și republicată, pe baza lucrărilor de cadastru se întocmesc cărțile funciare care „cuprind descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele.”

Totalitatea cărților funciare întocmite pe teritoriul administrativ al unei comune, oraș sau municipiu formează registrul cadastral de publicitate imobiliară al teritoriului respectiv.

Unul din rolurile principale ale cadastrului și a publicitătii imobiliare îl reprezintă înscrierea și garantarea dreptului de proprietate. Acest drept se poate concretiza prin înscrierea în cărțile funciare, care sunt documente publice din România.

Înscrierea în cartea funciară se poate face pe baza documentațiilor cadastrale întocmite de către o persoană autorizată ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară) și a actelor de proprietate asupra imobilelor, care pot fi:

titlul de proprietate emis în baza legilor fondului funciar;

acte autentificate de notarul public;

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și expertiza care face parte integrantă din hotărârea judecătorească;

actul de adjudecare;

dispoziția de restituire emisă de primărie;

hotărârea de restituire în natură a consiliului local;

alte înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate (Contract de Vânzare-Cumpărare, Proces verbal de Predare-Primire în cazul în care imobilul a fost cumpărat de la stat, Sentință Civilă, Certificat de Moștenitor, Contract de donație).

1.3.3.1 Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate reprezintă un drept real care conferă titularului său posesia , folosința și dispoziția asupra unui bun , exclusiv și perpetuu, în putere proprie și în interes propriu , cu respectarea normelor juridice în vigoare .

Dreptul de proprietate publică reprezintă dreptul de proprietate care poartă asupra bunurilor din domeniul public de interes național și din domeniul public de interes local aparținând statului și unităților administrativ teritoriale ; el este inalienabil , imprescriptibil și insesizabil . Proprietatea publică aparține numai statului și unităților administrativ teritoriale : comuna , orașul , municipiul , județul .

În calitate de persoane juridice de drept public , statul și unitățile administrativ teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public , iar în calitate de persoane juridice private sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat .

Bunurile aparținătoare domeniului public sunt determinate , în mod expres , prin lege sau pot fi determinate după anumite criterii legale .

Domeniul public reprezintă domeniul din care fac parte numai bunurile care alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică al statului și a UAT-urilor. Constituția României stabilește bunurile care fac obiectul exclusiv al domeniului public al statului : bogățiile subsolului , căile de comunicații , spațiul aerian , plajele . Legea nr. Domeniul public al statului este alcătuit și din bunurile prevăzute la pct. 1 din Anexa legii nr. 213/1998 , precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național , declarate ca atare prin lege . Domeniul public poate fi însă și de interes județean sau local , caz în care proprietatea asupra bunurilor respective aparține , tot în regim de drept public , județelor , orașelor și comunelor .

Determinarea apartenenței unui teren la domeniul public , când aceasta nu a fost făcută în mod expres de către legiuitor , se poate face ținând seama de natura sau afectațiunea terenului respectiv . Un bun este de interes public dacă este de uz public , chiar prin natura lui , de a fi folosit de toți cei administrați și la care au acces toate persoanele : piețele , parcurile publice , străzile .

Domeniul privat al statului și unităților administrativ teritoriale este alcătuit din terenurile care nu fac parte din domeniul public ( de interes local sau național ) , aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege, astfel : terenurile care au aparținut C.A.P. neatribuite conform legii nr. 18/1991 , terenurile provenite din fostele iazuri comunale folosite ca pășuni și restituite comunelor , orașelor , bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 , dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil .

Terenurile care nu fac parte din domeniul public sau privat constituie proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat .

Regimul juridic al terenurilor care țin de domeniului public diferă de cel al terenurilor din domeniul privat , după cum urmează :

– terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile , imprescriptibile și insesizabile

– terenurile aparținând domeniului public pot fi date în administrare numai regiilor autonome și instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate

Terenurile din domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale sunt supuse dispozițiilor de drept comun . Terenurile respective pot fi vândute, concesionate, închiriate sau chiar date în folosință gratuită în scopul îndeplinirii unor activități de interes public local . Statul sau unit. adm.-teritoriale pot face orice acte de dispoziție cu privire la terenurile din domeniul lor privat , asemenea oricărui proprietar particular . Legea nr. 215/2001 prevede că înstrăinarea bunurilor aparținând domeniului privat al comunelor , orașelor sau județelor , schimburile de terenuri , partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu privat , se fac pe bază de expertiză însușită de consiliu . Vânzarea , concesionarea , închirierea și locația de gestiune se fac prin licitație publică . Actele de dispoziție asupra terenurilor din proprietatea unităților administrativ teritoriale , indiferent de natura sa , sunt de competența consiliilor locale și județene

1.3.3.2. Conținutul Cărții Funciare

Cartea funciară este formată din:

Titlul (Carte funciară), numărul de ordine al cărții funciare și denumirea teritoriului administrativ căreia îi aparține, și este constituită din trei părți:

Partea I, numită și Foaia de avere (A) sau Foaia Imobilului referitoare la informațiile tehnice și economice ale bunului imobil și anume:

a) numărul de ordine;

b) numărul topografic sau numărul cadastral al bunului imobil;

c) aria terenului, categoria de folosință a terenului, destinația, descrierea construcțiilor după caz ;

d) amplasamentul și vecinătățile;

e) valoarea impozabilă.

Partea a II-a numită și Foaia de proprietate (B), cuprinde înscrierile privitoare la dreptul de proprietate și anume:

a) numărul de ordine;

b) numele proprietarului și datele necesare pentru identificarea lui;

c) faptul juridic sau documentul care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

d) strămutările proprietății;

e) servituțile alcătuite în folosul imobilului înscris în Partea I;

f) orice schimbări, îndreptări sau însemnări cu privire la înscrierile făcute în titlu, partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute;

g) observații.

Partea a III-a numită și Foaia de sarcini (C), cuprinde înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate și înscrierile privitoare la sarcini, respectiv:

a) numărul de ordine;

b) dezmembrămintele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de uzufruct, uz, abitație, superficie, servituțile în sarcina fondului aservit, dreptul de folosință, dreptul de ipotecă, privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;

c) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte;

e) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

f) observații.

Din noțiunile cu caracter general, introductive, prezentate anterior, se constată că este necesar colaborarea între specialiști din diferite domenii pentru rezolvarea problemelor de interes deosebit, automatizarea și folosirea unor tehnologii ce necesită aparatură geo-topo-fotogrammetrică performantă, de mare randament și de precizii corespunzătoare, precum și formarea și instruirea unui personal capabil să rezolve problemele întâlnite.

1.3.3.3 Tipuri de inscriere in cartea funciara

Atat in sistemul de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, cat și in actualul sistem prevazut de art. 26 din Legea nr. 7/1996, inscrierile in cartea funciară sunt:

Întabularea

Inscrierea provizorie

Notarea

Întăbularea

Reprezinta înscrierea definitivă a unui drept real imobiliar în cartea funciară și are loc după definitivarea lucrărilor de cadastru pe o unitate administrativ-teritorială (oraș, comună etc.).
Înscrierea care a mijlocit transmiterea, modificarea sau stingerea unui drept real devine opozabilă fața de terți de la data în care cererea de înscriere a fost înregistrată.
Potrivit art. 20 alin. (1), sunt supuse intabulării în cartea funciară atât dreptul de proprietate, precum și celelalte drepturi reale asupra unui imobil.
Sunt supuse întăbulării drepturile reale imobiliare care fac obiectul actelor juridice cu titlu definitiv, iar în ipoteza în care este necesară o justificare ulterioară, aceste drepturi se înscriu provizoriu.

Efectele întăbulării, în afara unor excepții de strictă aplicare, reglementate prin lege, operează de la data înregistrării cererii de înscriere si nu de la data efectuarii înscrierii propriu-zise în Cartea Funciară!
Întâbularea are un caracter definitiv și cert, față de înscrierea provizorie care necesită justificări ulterioare si de notare care consemnează în principal drepturi personale sau alte raporturi juridice care se înterferează cu imobilele înscrise in cartea funciară și care pot suferi modificări frecvente.

Înscrierea provizorie

Înscrierea provizorie este necesară în situațiile în care, la momentul solicitării, dreptul real imobiliar nu poate fi întăbulat, iar ulterior, când înscrierea va dobândi caracter definitiv, transformandu-se în întăbulare, va avea rangul și data din momentul înscrierii provizorii. Principalul scop al înscrierii provizorii este acela de a oferi persoanei interesate certitudine, cu privire la dreptul sau, si de a-l apăra de o eventuală întăbulare a aceluiași drept de către o terță persoană.

Notarea
Notarea reprezintă înscrierea drepturilor personale, a drepturilor de creanță, a faptelor sau a  raporturilor juridice care au legatură cu imobilele cuprinse în cartea funciară în scopul asigurării opozabilității fața de terți. Prin urmare, notarea este o caracteristică a drepturilor de creanță, având în vedere ca drepturile reale pot fi doar întăbulate sau înscrise provizoriu.
Orice persoană interesată poate solicita notarea, în temeiul unor acte doveditoare a dreptului sau interesului pretins, dar notarea se poate realiza și din oficiu, prin dispoziția instanțelor judecatorești, a organelor de urmarire penală sau a registratorului de carte funciară.

Procedura de înscriere în cartea funciară

,,Art.47.(1).Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe aceasta,prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cerecopia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară.

(2).În cazul hotărârii judecătorești,se va prezenta de îndată o copie legalizată cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă.

(3).Cererile de înscriere se vor înregistra de îndată în registrul de intrare,cu mențiunea datei și a numărului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor.

(4).Dacă mai multe cereri au fost depuse deodată la același birou teritorial,drepturile de ipotecă și privilegiile vor avea același rang,iar celelalte drepturi vor primi numai provizotiu rang egal,urmând ca prin judecată să se hotărească asupra rangului și asupra radierii încheierii nevalabile.

(5).Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate,cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiucererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.

(6).Întăbularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană,care potrivit înscrisului original,hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative,urmează să strămute,să constituie,să modifice,să dobândească sau să stingă un drept tabular.

(7).Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute:

de mandatarul general al celui înrudit

de oricare dintre titularii aceluiași drept.

(8).Creditorul a cărui creanță cerută și eligibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o hotărâre judecătorească,ori în cazurile anume prevăzute de lege,printr-o decizie a autorității administrative,va putea cere instanței,în numele și în folosul debitorului său,înscrierea unui drept tabular sau radierea unei sarcini.

(9).Debitorul care a plătit valabil creanța ipotecară a unui neînscris în cartea funciară poate cere radierea ipotecii,dacă înfățișarea înscrisul original al cesiunii și chitanța doveditoare plății”.

1.3.3.4 Carti funciare electronice (eTerra)

Introdus în Bihor în data de 2 Februarie 2009, acest sistem e compus din totalitatea datelor legate de proprietari și proprietați din baza de bate a Oficiului de Cadastru, dar in forma electronică. În modul acesta se facilitează orice operație realizată de funcționarii OCPI Bihor, aceasta fiind in interesul, atât a persoanelor fizice și a notarilor, cat și a topografilor care desfașoara activitatea de cadastru.

Cartea Funciară în forma ei clasica, va înceta treptat să mai fie utilizată, deoarece fiecare dosar depus la Oficiul de Cadastru spre a fi aprobat (Dezlipire, Alipire, Intabulare etc.) va face, implicit, parte și la procesul de conversie a Cartii Funciare din forma ei fizică pe hartie, in format electronic. Acestei noi Carti Funciare i se va atribui un nou număr, fară nici o legatură cu cel vechi, la fel cum si parcelei i se va atribui un număr cadastral.

Avantajele unei percele înscrise în Cartea Funciară în format electronic sunt, în primul rând notarea limitelor ei în Cartea Funciară cu foarte mare precizie, facilitarea operațiilor legate de limită, categorie de folosință, proprietar, etc., un nou tip de extras CF în care este prezentată și o istorie recentă a percelei în cauza etc.

1.4. Legătura cadastrului cu alte discipline

Cadastrul general se dezvoltă și se bazează în legătură strânsă cu alte discipline cum ar fi: Topografia, geodezia, fotorametria, cartografia, programarea calculatorului, pedologia, construcțiile, organizarea teritoriului, geomorfologia, dreptul funciar, etc.

Pentru realizarea lucrărilor tehnice ale castrului general, precum și executarea măsurătorilor, întocmirea documentației cadastrale pe planuri și hărți este nevoie de o pregătire geodezică, fotogrametrică, cartografică și topografică, fară de care nu ar fi posibile bazele cadastrale.

Pentru a încadra corect un teren în categorii și subcategorii de folosință avem nevoie de cunoștințe agricole.

Lucrările cu caracter economic și cunoșterea elementelor calitative ale terenurilor se face doar cu ajutorul cunoștințelor de pedologie, geobotanică și geomorfologie. Aceste ramuri furnizează specialiștilor din cadastru cunoștințe referitoare la calitatea solului, fertilitatea, factori ecologici și climatici, completează cunoștințele despre dinamica reliefului ajutând să determine mai ușor formele de relief, să stabilească gradul de degradare al terenului, să marcheze terenurile neproductive și cele care necesită lucrări de amenajare și reabilitare pentru a reintra în circuitul agricol.

Pentru identificarea și stabiliarea proprietarilor sunt necesare cunoștințele de drept funciar.

Cunoștințe legate de tehnica calculatorului permit specialiștilor din cadastru să prelucreze și să gestioneze cu ușurință datele cadastrale pentru a obține mai ușor rezultate finale precum și planurile cadastrale.

Capitolul II – Rețele Geodezice

2.1 Clasificarea rețelelor geodezice

„O reea geodezic este compus dintr-o mulime de puncte, situate pe suprafaa Pmntului, ale cror coordonate sunt determinate ntr-un sistem de referin unitar.”

Reelele geodezice pot fi clasificate n mai multe categorii, în funcie de:

destinaie;

form;

tipul de msurtori efectuate n reea;

numrul de elemente fixe;

numrul de dimensiuni al spaiului de amplasare,

2.1.1 Clasificarea reelelor n funcie de destinaie.

Reea geodezic de stat. Este principala reea geodezic de sprijin pentru toate lucrrile topografice, cadastrale, inginerești i fotogrametrice.

Fig. 2.1. Dezvoltarea rețelei de triangulație

b. Reea geodezic local. Este folosit n general pentru lucrri inginereti (construcii hidroenergetice, centrale nucleare, etc.) sau ori de cte ori precizia reelei geodezice de stat nu este suficient pentru anumite cerine.

2.1.2 Clasificarea reelelor dup form

a. Reele formate din lanuri de triunghiuri. Sunt reelele formate n principal din triunghiuri, patrulatere cu ambele diagonale vizate i uneori poligoane cu puncte centrale, dispuse n general n lungul meridianelor i paralelelor.

b. Reele compacte de triangulaie. Sunt reele care acoper integral suprafaa terenului, fr golurile caracteristice reelelor formate din lanuri de triunghiuri.

2.1.3 Clasificarea reelelor dup tipul de msurtori efectuate n reea

a. Reele de triangulaie. Sunt reelele n care msurtorile majoritare sunt direciile i eventual cteva baze pentru punerea n scar a reelei.

b. Reele de trilateraie. Sunt reelele n care se msoar numai distane.

c. Reele realizate cu ajutorul staiilor de poziionare global G.P.S. Sunt reele n care se msoar timpul de propagare a semnalului de la satelit la receptor. Aceste msurtori folosesc la determinarea vectorilor de poziie dintre dou puncte.

d. Reele mixte. Sunt reelele n care s-au fcut măsurtori att de unghiuri ct i de distane, sau chiar i determinri cu ajutorul staiilor de poziionare global G.P.S.

2.1.4 Clasificarea reelelor dup numrul de elemente fixe din reea.

a. Reele geodezice libere. Sunt reelele care au caracteristic faptul c nu sunt legate de un sistem de coordonate anume. n reelele libere intervin numai msurtorile necesare determinrii reelei din punct de vedere geometric (fr coordonate i orientri ale unor puncte anterior determinate ntr-un sistem de coordonate anume).

b. Reele geodezice fr constrngeri. Sunt reelele care spre deosebire de reelele libere cuprind i un numr strict necesar i suficient de elemente necesare ncadrrii acestora ntr-un sistem de coordonate. Pentru realizarea ncadrrii ntr-un sistem de coordonate este nevoie de coordonatele a dou puncte sau de coordonatele unui punct i de o orientare.

c. Reele geodezice constrnse. Sunt reelele n care avem pentru ncadrarea ntr-un sistem de coordonate un numr suplimentar de elemente, aadar avem mai mult dect coordonatele a dou puncte sau coordonatele unui punct i o orientare.

2.1.5 Clasificarea reelelor dup numrul de dimensiuni al spaiului de amplasare.

a. Reele geodezice unidimensionale. n aceast categorie sunt incluse reelele altimetrice sau de nivelment deoarece punctele acestor reele sunt caracterizate printr-o singur dimensiune – altitudinea – determinat intr-un sistem de coordonate unitar. Celelalte dou dimensiuni (X i Y) sunt determinate cu o precizie mai sczut sau n unele cazuri pot chiar lipsi.

b. Reele geodezice bidimensionale. n aceast categorie sunt incluse reelele numite convenional planimetrice ale cror puncte sunt caracterizate prin dou coordonate (X i Y – n planul de proiecie sau i – pe elipsoidul de referin).

c. Reele geodezice tridimensionale. n aceast categorie sunt incluse reelele ale cror puncte au determinate toate cele trei coordonate ntr-un sistem de coordonate unitar.

2.2 Rețeaua de triangulație

Baza ridicărilor topografice și fotogrammetrice este formată din puncte geodezice uniform distribuite pe suprafața terestră și de o anumită densitate.

Funcționalitatea acestor puncte este asigurată în momentul în care sunt bine cunoscute pozițiile lor față de un anumit sistem de referință. Astfel, în practica geodezică actuală, pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor geodezice sunt folosite diferite sisteme de referință corespunzătoare diferitelor sisteme de reprezentare, iar pentru determinarea pozițiilor în înălțime ale punctelor geodezice este folosită suprafața elipsoidului de referință.

„Din acest motiv, punctele geodezice se grupează în două mari categorii și anume: puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele x și y într-un sistem de referință și puncte geodezice pentru care se stabilesc înălțimile (cotele) față de suprafața elipsoidului de referință. Prima categorie de puncte geodezice formează rețeaua geodezică planimetrică de stat, iar cea de-a doua categorie, rețeaua geodezică de nivelment sau rețeaua nivelmentului de stat.”

Metodele aplicate pentru determinarea punctelor geodezice ce formează cele două categorii de rețele sunt diferite, cum de altfel sunt diferite și punctele geodezice de la o categorie de rețea la alta (cu excepția punctelor geodezice planimetrice la care se determină și cotele).

Astfel, pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor geodezice pot fi folosite metodele: triangulației, trilaterației și poligonometriei, iar pentru determinarea pozițiilor în înălțime, metodele nivelmentului geometric geodezic și nivelmentului trigonometric geodezic. Rețelele geodezice rezolvate cu metodele menționate se întâlnesc sub numele de rețele de triangulație, rețele de trilaterație, rețele de nivelment geometric etc.

„Triangulația reprezintă o metodă de determinare a punctelor de pe suprafața Pământului pe una din suprafețele de referință și de proiecție adoptate. Se caracterizează prin faptul că legăturile directe între puncte conduc la forme geometrice simple (triunghiuri și patrulatere) în care mărimile ce vor fi măsurate sunt unghiurile. În aceste condiții, pe întreg teritoriul țării au fost amplasate puncte care formează rețele de triangulație de ordinul I, II, III, IV, V.”

Rețeaua națională cu puncte de triangulație este denumită rețea geodezică națională. Principiul de determinare al punctelor de ordinele I, II, III este acela de a se determina în prima fază punctele de ordin I după care prin îndesire se obțin punctele de ordin II, III etc. Punctele de ordin I legate între ele prin formele geometrice amintite mai sus au laturile cuprinse între 20-40 Km. Dependent de acestea se încadrează apoi punctele de ordin III cu laturile între 5-10 Km. Toate aceste puncte constituite sub formă de rețea de triangulație poartă denumirea de rețea geodezică de triangulație, iar ca suprafață de referință este utilizată suprafața elipsoidului de referință. Apoi sunt încadrate punctele de ordin IV amplasate la o distanță de 3-5 Km. și punctele de triangulație de ordin V amplasate la o distanță de 0,5-3 Km. Rețelele de triangulație de ordin IV și V poartă denumirea de rețea de triangulație topografică. Aceasta utilizează ca suprafață de referință suprafața plană.

Rețeaua de triangulație utilizată ca rețea de sprijin este constituită astfel încât să ofere baza de sprijin pentru ridicările de detaliu, de aceea rețeaua de triangulație poate fi îndesită ori de câte ori este necesar .

„Întocmirea schiței de triangulație se face inițial pe un plan sau o hartă la scări mici (1:25.000 – 1:50.000), iar apoi în teren prin parcurgerea traseului respectiv. În amplasarea punctelor de triangulație se ține cont de următoarele criterii:

legăturile dintre puncte să conducă la figuri geometrice simple (triunghiuri sau patrulatere) astfel încât prin gruparea lor să determine forme diferite de rețele (poligon cu punct central, lanțuri de triunghiuri, patrulater cu dublă diagonală, lanțuri de patrulatere);

rețeaua să acopere în totalitate zona care trebuie ridicată;

punctele rețelei să fie uniform distribuite, respectiv densitatea să fie aceeași;

punctele rețelei să fie staționabile și cu vizibilitate între acestea;

triunghiurile rețelei să fie geometric echilibrate, iar dacă acest lucru nu este posibil în toate situațiile atunci unghiurile nu trebuie să fie mai mici de 30g.”

Marcarea punctelor se face prin borne de beton standardizate sub forma unor trunchiuri de piramidă, iar semnalizarea se va face în mod corespunzător cu categoria și ordinul respectiv (piramide centrice sau balize centrice sau excentrice).

2.2.1 Îndesirea rețelei de sprijin

„Îndesirea punctelor rețelei de sprijin se face de regulă prin metoda intersecției combinate, respectând toate prevederile instrucțiunilor tehnice în vigoare.

În cazul când în zona de lucru nu sunt suficiente puncte de triangulație de ordinul I-IV, trebuie să se execute rețele locale de triangulație, legate de rețeaua de stat prin coordonate și orientare, pentru determinarea cărora trebuie să se măsoare o bază de plecare și una de sosire. Acestea vor fi reduse la planul secant unic al proiecției stereografice 1970. Când deformațiile din zona respectivă sunt mai mari de ± 25 cm/km, bazele măsurate se vor reduce la un plan secant local, astfel ales încât să se asigure deformații de maxim ± 2-3 cm/km.”

Pentru localități, în funcție de configurația acestora, rețeaua de triangulație locală se va organiza sub forma de poligoane cu punct central, patrulatere cu ambele diagonale vizate, lanț de triunghiuri sau combinații ale acestora.

Măsurarea unghiurilor orizontale în rețelele de triangulație se va face cu două serii pentru localități rurale și cu patru serii pentru orașe, folosind stații totale de precizie.

Măsurarea unghiurilor verticale se va face cu o singură serie de citiri, folosind același stație totală de precizie.

Măsurarea bazelor în rețelele de triangulație locală trebuie să se facă cu precizia de 1:200 000 – 1:500 000.

Compensările în rețelele de triangulație locală trebuie să se facă prin metode riguroase.

„Transformarea coordonatelor punctelor geodezice din planul local propriu fiecărei localități în proiecția stereografică 1970, comportă următoarele operații:

a) Calculul deformației liniare în zona localității cu relația:

D = (2.1)

în care: – s = distanța de la centrul de proiecție la centrul de figură al localității, obținută cu relația;

s2 = (Xo-500 000)2 + (Yo-500 000)2

unde – Xo și Yo sunt coordonatele centrului localității măsurate în proiecția stereografică 1970, pe o hartă la scara 1:25000, față de cel puțin două puncte de triangulație existente pe hartă;

b) Calculul coeficientului K de transformare a coordonatelor punctelor geodezice situate în zona localității, din planul de proiecție stereografic în planul local al localității, cu relația:

K= (2.2)

în care :

C1=1-Dr; (2.3)

Dr = valoarea obținută la punctul a);

C = 0,99975 este coeficientul de reducere la scara al proiecției stereografice 1970;

c) Transformarea coordonatelor punctelor geodezice din planul de proiecție stereografic 1970, în planul local al localității folosind relațiile:

X = XsK (2.4)

Y = Ys K(2.5)

în care:

X și Y sunt coordonatele transformate în plan local;

Xs și Ys sunt coordonatele punctelor în proiecție stereografică 1970.”

d)” Verificarea transformării coordonatelor prin compararea orientărilor calculate pentru aceleași direcții, din ambele perechi de coordonate. Ele trebuie să fie egale în limita a ± 1-2 secunde.”

2.2.2 Drumuirea poligonometrică

„Este, în sensul general, o drumuire în care laturile și unghiurile sunt măsurate, de regulă, cu precizie mai mare decât la o drumuire obișnuită. Ea se sprijină de regulă la capete pe puncte și orientări cunoscute.”

Fig. 2.2. Dezvoltarea rețelei de ridicare prin metoda clasică

Rețeaua de drumuiri poligonometrice este formată din trasee de drumuiri care au mai multe puncte comune (numite puncte nodale) care aparțin la două sau mai multe drumuiri, generând astfel o rețea de poligoane.

Drumuirea poligonometrică este o drumuire de precizie în care lungimile laturilor și unghiurile sunt măsurate cu o precizie mai mare decât o drumuire obișnuită.

O drumuire poligonometrică se sprijină de obicei la capete pe puncte tari din rețeaua de sprijin și pe unghiuri de direcție tari.

„Se numește rețea de drumuiri poligonometrice un complex de astfel de drumuiri, care au unul sau mai multe puncte comune, numite puncte nodale.’’

„Drumuirile și rețelele de drumuiri poligonometrice sunt create în scopul îndesirii punctelor de sprijin din rețelele de triangulație. De asemenea acesta în unele cazuri au rolul de a înlocui rețelele de triangulație de ordin inferior și de a crea o rețea locală ca rețea de sprijin în ridicări topografice pe suprafețe restrânse.”

„Drumuirea poligonometrică tebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă pe cât posibil laturi egale pentru că, în acest fel, la măsurarea unghiurilor, nemodificând focusarea se pot evita anumite erori

Lungimea laturilor să fie cât mai mare, micșorânduse astfel numărul de stații, și deci numărul de unghiuri măsurate. Se evită astfel un număr de erori cu ocazia măsurării unghiurilor, mărindu-se precizia determinării punctelor drumuirii.

Drumuirea este o linie poligonală frântă în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distante între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere a traseului poligonal.”

Clasificări

„În funcție de elementele de constrângere din teren dar și de obiectivele topografice urmărite există mai multe tipuri de clasificări ale drumuirilor:

după elementele de sprijin drumuirile se clasifică în:

drumuire liberă

drumuiri sprijinite la capete pe puncte cunoscute și pe laturi cu orientări cunoscute

drumuiri cu punct nodal

după importanța punctelor de sprijin se deosebesc:

drumuiri principale – care au ca puncte de sprijin puncte din rețele de ordin superior

drumuiri secundare – care folosesc ca puncte de sprijin, puncte determinate prin drumuiri primare,

drumuiri terțiare – care au ca puncte de sprijin puncte determinate prin drumuiri secundare

nu se admit ordine inferioare față de drumuirile terțiare

după forma traseului poligonal drumuirile pot fi;

drumuiri întinse (traversa de drumuiri)

drumuiri închise (drumuiri în circuit închis care încep și se termină cu acelasi punct)”

Proiectarea rețelelor de drumuire

„Rețelele de drumuire se proiectează astfel încât să fie îndeplinite următoarele condiții:

punctele de drumuire se proiectează de regulă de-a lungul detaliilor ce urmează a fi ridicate astfel încât laturile și punctele drumuirii să fie ușor accesibile,

punctele de drumuire se amplasează pe teren fix și solid (teren ferit de zone cu alunecări de teren sau alte distrugeri)

punctele trebuie să fie staționabile

între punctele de drumuire trebuie să existe vizibilitate perfectă pentru ca direcțiile și distanțele să poată fi ușor măsurate,

distanța între puncte se alege în funcție de condițiile din teren,

în situația în care se dispune de aparatură clasică se recomandă ca distanțele dintre puncte să nu depășească 100-150m iar lungimea totală a drumuirii să nu fie mai mare de 2000-3000m.

Operatiuni în teren

prima fază o constituie marcarea punctelor de drumuire;

după ce în birou s-a făcut un anteproiect cu locul (provizoriu) de amplasare a punctelor de drumuire, pe teren în funcție de condițiile reale se hotărește locul definitiv în care vor fi amplasate punctele de drumuire și se marchează în funcție de importanța acestora;

marcarea punctelor de drumuire se face de regulă cu țăruși, în localități cu țăruși din fier chernezuiți iar în afara localităților cu țăruși din lemn;

se întocmește apoi schița de reperaj și descrierea topografică a punctelor;

acest lucru este necesar pentru ca punctele să poată fi găsite cu ușurință chiar și după terminarea lucrărilor respective;

a treia fază o reprezintă începerea măsurătorilor proriu zise;

se masoară în teren distanțele înclinate între punctele de drumuire, ungiurile verticale pentru reducerea distanțelor înclinate la orizont și distanțele laturilor drumuirii;

se staționează în fiecare punct de drumuire și se vizează în tur de orizont atât spre punctul din spate cât și spre punctul următor al drumuirii.”

2.2.2.1 Compensarea unei drumuiri planimetrice prin metoda măsurătorilor indirecte

În ceea ce urmează, se va prezenta forma generală a ecuațiilor de corecții.

Ecuații pentru distanțe

(2.6)

unde: vij – corecția distanței

D0ij – distanța calculată din coordonatele provizorii

lij=D0ij-Dijmăs (2.7)

unde: lij – termenul liber

vij= -cosθ0ij dXi – sinθ0ij dYi + cosθ0ij dXj – sinθ0ij dYj (2.8)

Ecuații pentru direcții

(2.9)

vij= -dZi – aijdXi – bijdYi + aijdXj – bijdYj +lij (2.10)

(2.11)

unde: aij, bij – coeficienți de direcție

ρ – factor de transformare lij=Z0i-Zi

Zi=θij-αij (2.12)

Zi=ΣZi/n

Cazuri particulare

1. i=vechi și j=vechi vij=-dZi+lij (2.13)

2. i=vechi și j=nou dXi, dYi=0 (2.14)

3. i=nou și j=vechi dXj, dYj=0 (2.15)

„Etape de calcul

1. Se determină coordonatele aproximative ale punctelor noi

2. Se calculează coeficienții de direcție aij, bij

3. Se calculează termenii liberi ai ecuațiilor de corecții

4. Se întocmesc ecuațiile de corecții atât pentru distanțe cât și pentru direcții

V= Ax+l, (2.16)

unde: V – vectorul corecțiilor

A – matricea coeficientelor necunoscutelor

l – termenul liber

5. Se stabilesc ponderile ecuațiilor

pα= (2.17)

pd= (2.18)

6. Se pot aplica regulile Schreiber sau nu ;

7. Se întocmește sistemul normal

Nx= ATPl (2.19)

N= ATPA (2.20)

x= -N-1ATPl (2.21)

8. Se calculează coordonatele compensate

X= X0+x (2.22)

Y= Y0+y (2.23)

9. Se calculează corecțiile vij ;

10. Se calculează preciziile

σ0= ±(2.24)

11. Se calculează erorile medii pătratice ale coordonatelor

σXi= ±σ0 (2.25) i=impar

σYi=±σ0 (2.26) i=par

2.2.3 Ridicarea detaliilor

Metode de ridicare a detaliilor cu aparatura electrooptică.

Metodele care se folosesc sunt: metoda radierii, metoda absciselor și ordonatelor, metoda aliniamentului și metoda intersecțiilor.

metoda radierii – distanțele spre punctele radiate sunt limitate de posibilitățile de vizare a acestora, dar se recomandă să nu depăsească 150m, indiferent dacă punctul aparține unui detaliu principal sau secundar;

metoda absciselor și ordonatelor – condițiile sunt aceleași ca în cazul folosirii aparaturii topografice clasice, cu excepția lungimii ordonatelor care pot ajunge până la 50m.

metoda aliniamentului – se determină capetele aliniamentului prin radiere dublă, restul elementelor determinăndu-se ca în cazul folosirii aparaturii clasice.

metoda intersecțiilor – distanțele spre punctul care se determină nu mai sunt limitate de lungimea ruletei, ea putând ajunge până la 250-300m.

Restul condițiilor atât la intersecțiile liniare cât și la cele unghiulare se păstrează.

Condiții ce trebuie respectate la ridicarea detaliilor

Ridicarea rețelei de drumuri și străzi

„Se referă la zona cuprinsă între limitele care marchează fronturile proprietarilor care încadrează fiecare arteră de circulație și se va face diferențiat, în raport cu importanța acestora, astfel:

șoselele și căile de acces se vor ridica prin metoda radierii, determinarea punctelor făcându-se sub forma de profile transversale complete. Atât pe aliniamente cât și pe curbe se va ridica un număr optim de puncte. Profilele se aleg la 40-50m interval, iar capetele lor vor fi, pe cât posibil, limite de proprietăți sau colțuri de clădiri. Bornele kilometrice se ridică prin radiere și se specifică valoarea kilometrului;

străzile obișnuite se vor ridica prin puncte pe ax și profile simple (puncte pe limite și în ax);

aleile carosabile se ridică prin puncte pe ax din 30m în 30m.

Ridicarea parcelelor și a construcțiilor din parcele

Ridicarea parcelelor se va face pe baza schițelor care se întocmesc pe grupuri de parcele, de o parte și de alta a străzii. Schițele vor conține împrejmuirile fiecărei proprietăți, cu specificarea naturiilor, cu toate punctele de frângere, cu toate detaliile din interiorul parcelei, precum și toate elementele precizate la ridicarea detaliilor.

Colțurile și inflexiunile limitelor, precum și colțurile construcțiilor care au o suprafață construită mai mare de 100 mp, se vor ridica prin metoda radierii.

În scopul creerii unor contururi poligonale definite analitic prin coordonatele X,Y, necesare calculului și compensării suprafețelor în cadrul unui sector cadastral, sau cvartal, se vor determina prin metoda radierii, coordonatele limitelor de proprietate, distanțele măsurându-se pe cale electro-optică.”

Ridicarea ansamblurilor de locuințe social culturale

Pentru ridicarea acestora se întocmesc schițe de teren de ansamblu și de detaliu pe care se vor înscrie:

numerele de ordine ale punctelor radiate;

numărul poștal și strada;

elementele de cartare.

Construcțiile cu suprafețe la sol mai mari de 100 mp, se ridică prin radiere, cu măsurarea directă a distanțelor, urmărind poziționarea colțurilor principale ale acestora.

Pentru cele social culturale se va determina și cota zero prin nivelment geometric.

Construcțiilor cu un nivel, care depăsesc înălțimea standard li se va determina și înălțimea la cornișe.

Ridicarea căilor ferate

„Căile ferate se ridică prin una din șine, cu determinarea cotei la partea superioară a acesteia, la intervale de 50m. „

2.3 Marcarea și semnalizarea punctelor

Conform unui principiu topografic toate punctele ce servesc la determinarea altor puncte trebuie marcate în teren. Marcarea punctelor fiind necesară:

pentru ca punctele odată alese să fie ușor indentificate atât la determinarea lor cât și la determinarea altor puncte;

pentru a face legătura între teren și plan astfel încât să fie posibilă aplicarea în teren a proiectelor.

Punctele propriu-zise se marchează la sol prin țăruși sau borne. Dacă acestea fac parte din rețeaua de triangulație deasupra lor se construiesc piramide sau semnale. Bornele sunt construcții din piatră sau beton armat având deasupra un capac metalic numit și marcă. Pe marcă sunt ștanțate unitatea care a plantat borna și anul plantării.

Ștanțarea se face prin pansonare sau turnare.

Bornele trebuie să fie amplasate în locuri vizibile ușor indentificabile pe o hartă, rigide, să permită instalarea cu ușurință a aparatului , pe cât posibil cât mai aproape de căile de acces și în teren solid. Este interzis amplasarea bornelor sub rețelele de înală tensiune , în locuri inundabile și în apropierea căilor ferate.

Fig.2.3. Borna de beton folosită la marcarea punctelor și marcă de identificare a reperelor de nivelment

Capitolul III – Noțiuni generale despre locuințe

3.1 Date generale

Locuința, este prezentă în viața comunității umane din vremuri îndepărtate, si aceasta este definită în funcție de aspectele sale arhitecturale, sociale, economice, estetice, etc. Dar, cel mai important lucru este modul în care aceasta servește omului și cerințelor sale specifice.

Pentru a definii concenptul de “ locuire ” care poate fi cu greu surprins in totalitatea sa, presupune analiza legăturii indivizibile dintre locuințe, dotări și amenajări socio-culturale, incluzând toate aspectele funcționale, economice, estetice cât și cele social-reprezentative ale fenomenului. În contextul acestor aspecte, se evidențiază raportul dintre funcție (conținut) și cadru (formă) specific așezărilor umane aflate în continuă dezvoltare.

Din punct de vedere tehnic locuința poate fi definită ca o construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

3.2 Tipuri de construcții

Constructiile se împart în două mari categorii, și anume clădiri și lucrări inginerești. O clădire reprezintă spațiul în care se desfășoară o activitate (birou, munca, odihnă etc.), în timp ce o lucrare inginerească reprezintă orice alt tip de construcție (drumuri, poduri, căi ferate, rezervoare, turnuri, canale etc.).

În funcție de destinație, clădirile se împart în mai multe categorii:

a) Clădiri civile

– de locuit: apartamente, hoteluri

– social-culturale: spitale, teatre, biblioteci, școli, biserici

– administrative: tribunale, birouri

– pentru comerț: bănci, magazine

– pentru transporturi: autogări, gări

– cu destinații speciale: funerare, militare

Clădiri industriale

Construcțiile industriale sunt destinate producției și cuprind ateliere, depozite, hale industriale, centrale energetice etc.

Clădiri agricole

Acestea sunt construite în scop agricol și cuprind grajduri, abatoare, hambare, mori etc.

În funcție de deformabilitatea lor sub acțiunea unor sarcini, clădirile pot avea trei tipuri de structuri:

Structură rigidă – structura de rezistență alcatuită din pereți portanți din beton armat;

Structură flexibilă – formată din cadre de lemn, oțel sau beton armat;

Structura semi-flexibilă – clădiri alcatuite din cadre de beton armat alături de pereți din beton armat sau pereți de umplutură din zidărie.

În funcție de importanță, clădirile se împart în alte trei tipuri:

Clădiri de importanta deosebita (spitale, gari, cinematografe, muzee)

Clădiri de importanță medie (blocuri, clădiri administrative)

Cladiri de importanță redusă (construcții provizorii)

Lucrări inginerești

Lucrările cele mai importante din această categorie sunt construcțiile industriale, construcțiile atât pentru transporturi terestre sau pe apă cît și cele pentru continuitatea transporturilor, construcțiile hidrotehnice și cele pentru regularizarea cursurilor de apă.

3.3 Exigențe minimale pentru locuințe

Cerințe minimale

“- acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie;

– spațiu pentru odihnă;

– spațiu pentru prepararea hranei;

– grup sanitar;

– acces la energia electrică și apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate și a reziduurilor menajere.”

Suprafețe minimale

Tabelul 3.1

Mențiuni :

Suprafața camerei de zi de la locuința cu o cameră include spațiul pentru dormit.

Locul de luat masa poate fi înglobat în bucătărie sau în camera de zi.

Înălțimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepția mansardelor, supantelor și nișelor, la care se va asigura un volum minim de 15 m3 de persoană.

Suprafața locuibilă este suprafața desfășurată a încăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafața dormitoarelor și a camerei de zi.

Suprafața utilă este suprafața desfășurată, mai puțin suprafața aferentă pereților.

Suprafața utilă a locuinței este suma tuturor suprafețelor utile ale încăperilor. Ea cuprinde: cameră de zi, dormitoare, băi, WC, duș, bucătărie, spații de depozitare și de circulație din interiorul locuinței. Nu se cuprind: suprafața logiilor și a balcoanelor, pragurile golurilor de uși, ale trecerilor cu deschideri până la 1,00 m, nișele de radiatoare, precum și suprafațele ocupate de sobe și cazane de baie (câte 0,50 m2 pentru fiecare sobă și cazan de baie), în cazul în care încălzirea se face cu sobe. În cazul locuințelor duplex, rampa, mai puțin palierele, nu se cuprinde în suprafața utilă a locuinței.

Suprafața construită pe locuință, prevăzută în tabelul 3.1, este suma suprafețelor utile ale încăperilor, logiilor, balcoanelor, precum și a cotei-părți din suprafețele părților comune ale clădirilor (spălătorii, uscătorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea și evacuarea deșeurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adaugă suprafața aferentă pereților interiori și exteriori ai locuinței; în cazul încălzirii cu combustibil solid, se adaugă suprafața aferentă sobelor și cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafațele aferente boxelor de la subsol și ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.

Suprafața încăperii sanitare principale din locuință va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.

Încăperea sanitară se include în locuință, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apă și canalizarea.

Lățimea minimă de circulație a coridoarelor și a vestibulului din interiorul locuinței va fi de 120 cm.

În funcție de amplasamentul construcției, suprafețele construite pot avea abateri în limitele de +-10%.

Numărul de persoane pe locuință se utilizează la repartizarea locuințelor sociale, de intervenție, de serviciu și de necesitate.

3.4 Clădiri de locuit – bloc de locuințe (condominiu)

Condominiu – “complex unic de bunuri imobiliare, ce include terenul în hotarele stabilite și blocurile (blocul) de locuințe, alte obiecte imobiliare amplasate pe acesta, în care o parte, constituind locuințele, încăperile cu altă destinație decît aceea de locuință, se află în proprietate privată, de stat sau municipală, iar restul este proprietate comună indiviză.”

3.4.1 Obiectele în condominiu

Condominiul include:

a) o clădire, sau o parte de clădire cu intrare separată, sau cîteva clădiri ce aparțin cel puțin la doi proprietari, precum și anexele la clădiri, trotuarele, drumurile și parcările auto, plantațiile multianuale și alte obiecte, ce se află pe terenul aferent în hotarele stabilite, cu excepția obiectelor din complexul energetic, telecomunicațiilor, rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, precum și a obiectivelor cu destinație strategică (adăposturi antiaeriene, adăposturi contra radiațiilor);

b) cîteva clădiri sau construcții amplasate compact, unite de un teren comun și elemente de infrastructură comune: case de locuit pentru o familie, case de vacanță, garaje sau alte obiecte.

Condominiul poate fi alcătuit și din tronsonul de bloc al unei clădiri cu mai multe apartamente cu intrare separată, rețele iniginerești separate, cu condiția că reconstrucția, reparația sau demolarea acestui tronson de bloc nu va afecta integritatea altor părți ale acestei clădiri.

Punctele de delimitare a rețelelor și instalațiilor interne din condominiu și a rețelelor și instalațiilor publice sunt:
    a) la rețelele de alimentare cu apă – ieșirea din contorul instalat în subsolul blocului locativ conform avizului de branșare eliberat de către operatorul de serviciu;
    b) la rețelele de canalizare – căminul de racord la rețeaua publică în sensul de scurgere a apei uzate;
    c) la rețelele de încălzire centrală – ultimele flanșe de la a treia și a patra vană după blocul de elevator.

3.4.2 Dreptul de proprietate în condominiu

Proprietarii în condominiu posedă, folosesc și dispun de locuințe (încăperi) în conformitate cu normele în vigoare ale legislației.

Locuința (încăperea) în condominiu poate să aparțină câtorva proprietari cu drept de proprietate comună, interesele lor la adunarea generală fiind reprezentate printr-un singur vot. Un proprietar poate avea în proprietate în condominiu cîteva locuințe (încăperi).

Bunurile comune în condominiu se află în proprietatea comună în diviziune a proprietarilor de locuințe.  Proprietatea comună din condominiu nu poate fi înstrăinată separat de dreptul de proprietate asupra locuințelor (încăperilor) din condominiu. Obiectele proprietății comune pot fi transmise pentru folosință contra plată altor persoane fizice sau juridice în cazurile și condițiile prevăzute de statutul asociației de coproprietari.

Terenul aferent și altă proprietate comună din condominiu pot fi grevate cu dreptul de folosință limitată (servitute) de către alte persoane. Nu se permite interzicerea stabilirii servituților în cazul în care este necesară asigurarea accesului altor persoane la obiectele care au existat pînă la adoptarea prezentei legi (care nu au alt acces la clădirile, blocurile în care locuiesc sau pe care le deservesc). Servituțile noi se stabilesc cu acordul dintre persoana care solicită stabilirea servitutei și proprietari. În cazul în care nu se ajunge la înțelegere, litigiul se soluționează pe cale judiciară.

Proprietarul proprietății comune în diviziune din condominiu nu este în drept să solicite defalcarea unei părți ideale din teritoriu și a unei părți reale din bunurile comune. Proprietatea statului (municipală) în condominiu poate fi privatizată în conformitate cu legislația.

Cota-parte a fiecărui proprietar în bunurile imobiliare comune din condominiu este proporțională cotei constituite din suprafața totală (în metri pătrați) a locuințelor (încăperilor) ce îi aparțin în condominiu, dacă decizia adunării generale a proprietarilor, adoptată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 din prezenta lege, nu stabilește altfel. Cota-parte a proprietarului camerei (camerelor) în locuința comunală se determină prin raportul dintre suprafața camerei (camerelor) și suprafața totală a locuinței. Cu acordul proprietarilor, cota-parte poate fi diferită pentru diferite grupuri de proprietari, în funcție de tipul încăperilor ce le aparțin în condominiu. Cota-parte a noului proprietar în bunurile comune este egală cotei-părți a proprietarului precedent.

3.4.2.1 Înscrierea condominiului în Cartea Funciară

“În vederea înscrierii condominiului se deschide o carte funciară a terenului, o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție și câte o carte funciară individuală pentru fiecare proprietate individuală care poate reprezenta apartamente sau spații cu altă destinație decât cea de locuință. Cartea funciară colectivă se înființează concomitent cu deschiderea primei cărți funciare aferente unei unități individuale din cadrul condominiului, la cererea proprietarului acesteia.

Dacă nu există deschisă carte funciară colectivă, documentația se completează cu o fișă colectivă care conține datele din cartea de imobil cu privire la lista apartamentelor, suprafața blocului, suprafața utilă a apartamentelor, descrierea părților comune, suprafața terenului aferent blocului precum și cotele aferente fiecărei unități individuale din părțile comune ale construcției și din teren.

Dacă se solicită înscrierea unui drept asupra unui etaj sau asupra unui apartament dintr-o clădire ce formează obiectul unei proprietăți individuale pe etaje sau pe apartamente, la documentație se va atașa releveul etajului/apartamentului.”

Releveu – Măsurarea, desenarea și reprezentarea la scară a elementelor unei construcții, ale unui ansamblu de construcții sau ale unui detaliu constructiv. Schița în care sunt reprezentate la scara aceste elemente. Reprezintă o piesa esențială și premergatoare oricărei intervenții asupra unei clădiri existente.

(5) Locurile de parcare situate în construcții de tip condominiu se asimilează unității individuale.

Art. 124. (1) Alipirea unităților individuale se realizează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) unitățile individuale alăturate, situate în același condominiu, au cel puțin un perete comun, o terasă sau un hol, altele decât cele de folosință comună generală;

b) unitățile individuale situate la etaje diferite, cu condiția să aibă planșeu comun și să existe scară de acces, alta decât scara din părțile de folosință comună generală;

(2) Transformările necesare alipirii se vor efectua conform legislației în vigoare privitoare la construcții.

3.4.2.2 Înfințarea unităților individuale (UI)

„Operațiunea de împărțire a unei construcții – condominiu în mai multe unități individuale se numește apartamentare. Operațiunea de împărțire a unei unități individuale în mai multe unități individuale noi se numește subapartamentare. Aceste operațiuni se fac în baza unei documentații cadastrale și a actului autentic, întocmite în condițiile legii.”

Apartamentarea este o operațiune pe flux întrerupt și se realizează cu parcurgerea următoarelor etape:

a) recepția documentației cadastrale de apartamentare;

b) întocmirea actului de apartamentare în formă autentică, ori emiterea hotărârii judecătorești;

c) înscrierea actului de apartamentare.

„Documentația cadastrală de apartamentare conține:

a) borderoul;

b) dovada achitării tarifului;

c) cererea de recepție;

d) declarația pe proprie răspundere cu privire la identificarea imobilului măsurat;

e) copiile actelor de identitate, în cazul proprietarilor persoane fizice/adeverință emisă de către serviciul public comunitar de evidența populației din care să rezulte datele de identificare sau certificatul constatator, în cazul persoanelor juridice;

f) copia extrasului de carte funciară pentru teren cu construcție;

g) copii conform cu originalul după documentele juridice sau administrative;

h) memoriul tehnic;

i) fișa colectivă cuprinzând informații referitoare la unitățile individuale, părțile comune și cotele din părțile comune;

j) releveele cu propunerea de apartamentare, pe fiecare nivel;

k) releveul fiecărei unități individuale din propunerea de apartamentare;

l) planul de amplasament și delimitare;

n) fișierul .cpxml.

Documentația de subapartamentare unitate individuală/alipire unitate individuală. Alipirea UI este operațiunea de formare a unei unități individuale prin alipirea a două sau mai multe unități individuale. Operațiunea de alipire a tuturor unităților individuale dintr-un condominiu conduce la sistarea apartamentării, operațiune prin care construcția condominiu revine la situația inițială, dinainte de apartamentare.

Subapartamentarea UI/alipirea UI este o operațiune pe flux întrerupt și se realizează cu parcurgerea următoarelor etape:

a) recepție documentație cadastrală de subapartamentare UI/alipire UI;

b) întocmire act de subapartamentare UI/alipire UI în formă autentică ori emitere hotărâre judecătorească;

c) înscriere act de subapartamentare UI/alipire UI.

Documentația de reapartamentare

Reapartamentarea este operațiunea de reconfigurare a condominiului sau a unei părți din acesta rezultând alte unități individuale cu restabilirea cotelor din părțile comune, aferente fiecărei unități individuale. De asemenea, constituie reapartamentare operațiunea de desprindere a unei unități individuale din părțile comune ale unui condominiu cu stabilirea/restabilirea cotelor din părțile comune, aferente fiecărei unități individuale.
Cota din părțile comune aferente unei unități individuale nu poate fi egală cu zero.
Reapartamentarea este o operațiune pe flux întrerupt și se realizează cu parcurgerea următoarelor etape:

a) recepție documentație cadastrală de reapartamentare;

b) întocmire act de reapartamentare în formă autentică, ori emitere hotărâre judecătorească;

c) înscriere act de reapartamentare.

Operațiunea de sistare a apartamentării/condominiului

„Operațiunea de sistare a apartamentării unei construcții tip condominiu se poate realiza dacă proprietarul deține toate unitățile individuale componente al condominiului.

Operațiunea de sistare a apartamentării se efectuează la cererea proprietarului tuturor unităților individuale din condominiu, în baza acordului autentic de voință, astfel:

a) dacă proprietarul construcției este și proprietarul terenului pe care aceasta este amplasată, atunci se efectuează următoarele operațiuni:

– se sistează cărțile individuale aferente UI- urilor;

– se sistează cartea funciară a construcției;

– construcția se transcrie în cartea funciară a terenului.

b) dacă proprietarul construcției nu este și proprietarul terenului pe care aceasta este amplasată, atunci se sistează cărțile individuale aferente UI- urilor, iar pentru înscrierea construcției se aplică dispozițiile referitoare la dreptul de superficie”

Capitolul IV – Apartamentarea
blocului situat în Mun. Oradea, Str. Apateului, nr. 4B

4.1 Date generale

Beneficiarul lucrării: BOGDELIM INVEST SRL

Obiectul lucrării: Lucrari de apartamentare privind construcția identificată cu numărul cadastral 198489-C1, situată în Mun. Oradea înscrisă în Cartea Funciară numărul 198489 Oradea

Scopul lucrării: Creerea unităților individuale (UI-urilor) privind construcția identificată cu numărul cadastral 198489-C1

Metode de lucru: GPS – Metoda cinematică în timp real (RTK),

Stație totală – Metoda radierii

Instrumente utilizate:

stația totală Leica TCR 407

Stația totală TCR 407 de la Leica Geosystems este produsă de firma Leica din Elveția

Această stație este prevăzută cu un dispozitiv de măsurare a distanelor rapid care lucrează atât pe prismă (0,08 sec). Are o precizie de măsurare unghiulară de 7” ideală pentru măsurarea costrucțiilor.

Fig. 4.1 – Leica TCR 407

Aparat GPS STONEX GNSS S9

Specificatie receiver S9 GNSS

Sistem GNSS RTK L1L2 Stonex S9 configuratie Rover + Controller GPS/Glonass/Galileo

Specificatii tehnice :

Receiver S9 GNSS

Numar de canale : 220

Receptioneaza semalale urmatorilor sateliti :

-GPS simultan L1 C/A,L2 E,L2 C,L5

-Glonass simultan L1 C/A,L1 P,L2 C/A(Glonass M),L2 P

-SBAS simultan L1 C/A,L5

-Giove-A : simultan L1 BOC,E5A,E5B,E5AltBOC1

-Giove-B : simultan L1 CBOC,E5A,E5B,E5AltBOC1

Timp de initializare : 60 sec

Initializare RTK : 20 sec

Placa RTK BD970. Memorie interna de 64 Mb

Interfata de comunicare :

-conectori I/O cu 9 si 5 pini

-USB

-Bluetooth clasa II 2,4 GHz cu raza de pana la 50 m

-Radio intern cu frecventa de 450 MHz

-Modem GSM/GPRS intern cu raza de pana la 70 Km

-Pregatire pentru Telefon GSM extern

-radio extern cu frecventa de 450 MHz cu putere de 2W/5W/25W cu raza maxima de 22Km

-port serial : CMR+,CMRx,RTCM2.1,RTCM 2.3,RTCM 3.0,RTCM 3.1 input si output

Acuratete :

-Orizontal static : +/-3 mm + 1ppm

-Vertical static : +/-5 mm + 1 ppm

Orizontal RTK : +/-1 cm + 1 ppm

Vertical RTK : +/- 2 cm + 1 ppm

Rezistent la vibratii si praf

Rezistent la scufundarea in apa la o adancime

de 1 m sau 100% umiditate

Construit sa rezista la socuri provocate de caderea libera pe beton de la o inaltime de 2 m

Specificatie Controller CarlsonMini(GEOS) sau GETAC

Procesor 520 MHz PXA270

Sistem de operare : Windows Mobile 6.1

Echipat cu software Stonex SurvCE 2.0 (proiectie Stereo 70 pentru lucru in RTK implementata)

Memorie si stocare date :

-128 MB RAM

-512 MB stocare date

-compact flash slot,SD/SDHC slot

Display LCD color de 89 mm,ecran tactil

Interfata comunicare : COM1,RS 232C,USB,Bluetooth Clasa I cu raza pana la 20 m

Dimensiuni/greutate : 165 x 89 x 43 mm / 482 Gr cu baterie

Protectie la apa si praf : IP 67

Rezistenta la socuri : facut sa reziste la caderi repetate pe beton de la o inaltime de 1,5 m

Temperatura de lucru : -30 la +60 Grade Celsius

Telemetru Leica Disto X310

Date tehnice:

Domeniul de măsurare: 0,05 – 120 m

Precizie: +/- 1,0 mm

Clasa laser: 2

Baterii: Typ AAA 2×1,5 V

Măsurări per baterie: până la 5.000

Dimensiuni: 122 x 55 x 31 mm

Greutate cu baterii: 155 g

Sistemul de proiecție: Stereografic 1970

Suprafața măsurata: Suprafața construcției 198489-C1 = 456mp

4.2 Descrierea punctelor de stație

Schița punctelor de stație

Fig. 4.5 – Schița punctelor de stație

Punctele de stație au fost determinate prin GPS – Metoda cinematică în timp real (RTK) și marcate în teren prin cuie metalice. Determinarea coodonatelor punctelor de detaliu ale construcției s-a făcut cu stația totală Leica TCR 407 prin metoda radierii. Am staționat cu stația în punctele determinate cu GPS-ul, iar apoi din fiecare stație am făcut citiri spre punctele de detaliu (colțurile construcției) citind unghiul de inclinare, distanta si orientarea.

Punctele de stație sunt amplasate conform figurii următoare:

Fig. 4.6 – Amplasarea punctelor de stație

Inventarul de coordonate al punctelor de stație

Tabelul 4.1 – Coordonatele punctelor de stație

Fișa de măsurători prin care s-a determinat conturul blocului din punctele de stație de mai sus.

1000 1.600

1001 50.932 100.7280 298.732 1.580 4

1003 31.333 100.4548 195.9994 1.580 4

1 12.349 100.4628 212.9266 1.580 3

2 13.248 100.0988 246.7727 1.580 3

3 14.837 100.4938 241.2530 1.580 3

1001 1.600

1000 50.955 100.4428 98.73250 1.580 4

1002 34.844 100.1988 170.5677 1.580 4

4 12.154 100.1588 142.0773 1.580 3

5 16.717 100.1600 162.0666 1.580 3

1002 1.600

1001 50.903 100.1600 370.5682 1.580 4

1003 37.354 100.1988 91.40510 1.580 4

6 9.995 100.1588 378.3538 1.580 3

7 10.317 100.1588 31.5760 1.580 3

8 9.232 100.3572 35.2370 1.580 3

9 11.305 100.4908 51.9595 1.580 3

10 27.178 100.6578 80.9306 1.580 3

1003 1.600

1002 37.402 98.6758 291.4056 0 4

1000 31.274 98.6758 395.9999 0 4

11 11.773 99.8502 311.7239 1.580 3

12 5.510 99.8502 322.2694 1.580 3

9999 0 0 0 0.000

Punctele au fost înregistra cu codurile 3 și 4, codul 3 reprezentând colțurile construcției și codul 4 punctele de stație.

4.3 Apartamentare

Locuința colectivă identificată cu nr. cadastral 198489-C1 este formată dintr-un număr de 45 apartamente + 1 birou, 18 locuri de parcare la subsol, regimul de înălțime fiind demisol + parter + 6 etaje, având o suprafață construită la sol 456 mp și suprafața construită desfășurată de 4671 mp

„ Fig. 4.7 – Bloc 198489-C1

4.3.1 Suprafețele corespunzătoare pentru fiecare nivel și releveul acestora.

După efectuarea măsurătorilor interioare cu ajutorul telemetrului Leica Disto X310 am prelucrat datele obținute în programul Auto-Cad. Pentru verificarea măsurătorilor am măsurat și diagonalele încăperilor. Următorul pas a fost acela de a calcula suprafețele atât construite cât și utile pentru fiecare nivel. Totodată am calculat cota parte indiviză din părțile comune precum și cota parte teren pentru fiecare apartament cu ajutorul următoarelor formule:

Cpc = Suap/Stuap x StCpc

Cpt = Suap/Stuap x St,

Unde:

Cpc – cotă parte părți comune

Cpt – cotă parte teren

StCpc – suprafața totală a părților comune (diferența dintre suprafața total construită și suprafața total utilă)

Suap – suprafața utilă UI

Stuap – suma suprafețelor utile ale tuturor UI

St – suprafață totală de teren, aferent construcției

Toate acestea au fost calculate și reprezentate conform tabelelor și releveelor următoare:

DEMISOL

Fig. 4.8 – Releveu demisol

PARTER

Fig. 4.9 – Releveu parter

ETAJ 1

Fig. 4.10 – Releveu etaj 1

ETAJ 2

Fig. 4.11 – Releveu etaj 2

ETAJ 3

Fig. 4.12 – Releveu etaj 3

ETAJ 4

Fig. 4.13 – Releveu etaj 4

ETAJ 5

Fig. 4.14 – Releveu etaj 5

ETAJ 6

Fig. 4.15 – Releveu etaj 6
Releveele întocmite conform ORD 700/2014
sunt prezentate în anexe inclusiv releveele pentru fiecare unitate individuală rezultată în urma operațiunii de apartamentare.

Concluzii

În vederea realizării acestei operațiuni s-au efectuat măsurători cu mare atenție atât pentru ridicarea detaliilor topografice (blocul) cât și pentru întocmirea releveelor fiecărui apartament și bineînțeles toate aceste date au fost prelucrate cu programul Auto Cad pentru obținerea rezultatului dorit.

Operațiunea de apartamentare a determinat transformarea unei construcții într-un codominiu cu mai multe unități individuale și totodată și creerea părților de uz comun și teren pentru fiecare apartament.

Apartamentarea s-a realizat cu înscrierea în cartea funciară după întocmirea de către proprietar la un birou notarial a actului de apartamentare și depunerea acestuia la OCPI.

Lucrarea de față m-a ajutat să îmi îmbunatățesc cunoștintele privind baza, conținutul documentațiilor precum și aptitudinile necesare pentru lucrările de cadastru, respectiv întocmirea releveelor.

Scopul acestei lucrări este înregistrarea în cartea funciară colectivă a apartamentelor din blocul situat Mun. Oradea, Str. Apateului, nr. 4B., iar apoi înregistrarea fiecărui apartament într-o coală de carte funciară individuală. Acest lucru permite astfel încheirea de tranzacții, contracte de vânzare-cumpărare între proprietarul imobilului și potențialii cumpărători pentru fiecare apartament în parte, asigurând de asemenea o bună informare a cumpărătorului, sigură și reală cu datele existente din teren.

Bibliografie

1. Novac, Gh. (2007), Cadastru, Editura Mirton, Timișoara;

2. Boș, N. (2003), Cadastru general, Editura All Beck, București;

3. Tămăioagă, Gh., Tămăioagă, D. (2005), Cadastrul general și cadastrele de specialitate, Editura Matrix Rom, București;

4. Tămăioagă, Gh., Tămăioagă, D. (2007), Automatizarea lucrărilor de cadastru, Editura Matrix Rom, București;

5. Olaru, Gh., Măndicescu, V. (1978), Cadastru funciar, Editura Ceres, București;

7. ***Monitorul Oficial al României, Legea Cadastrului și a Publicității Imobiliare nr.7/1996;

8. ***Monitorul Oficial al României, Legea Fondului Funciar nr.18/1991;

9. *** Monitorul Oficial al României, Ordinul nr. 634 din 2006;

10. *** Monitorul Oficial al României, Ordinul nr. 700 din 2014;

11. *** Monitorul Oficial al României Legea locuinței nr.114/1996

12. *** Monitorul Oficial al României Legea Nr. 913/2000

13. Ghițãu, D.- Geodezie – triangulație, Editura Didacticã și Pedagogicã, București, 1972

14. Grecea, C.- Introducere în geodezie satelitară, Editura Mirton, Timișoara, 1999

15. Mușat C., – Teză de doctorat, Universitatea „Politehnica” din Timișoara 2006

16.http://www.dreptonline.com/domenii/drept-civil/procedura-de-inscriere-in-cartea-funciar.html 09.01.2018

17. http://serviciitopo.blogspot.ro/2009/12/sistemul-e-terra.html 09.01.2018

Lista figurilor și tabelelor

Fig. 2.1. Dezvoltarea rețelei de triangulație……………………………………………………………………..19

Fig. 2.2. Dezvoltarea rețelei de ridicare prin metoda clasică………………………………………………26

Fig.2.3. Borna de beton folosită la marcarea punctelor și marcă de identificare a reperelor de nivelment…………………………………………………………………………………………………………………….34

Fig. 4.1 – Leica TCR 407………………………………………………………………………………………………45

Fig. 4.2 – GPS STONEX GNSS S9………………………………………………………………………………..46

Fig. 4.3 – GPS STONEX GNSS S9………………………………………………………………………………..47

Fig. 4.4 – Telemetru Leica Disto X310……………………………………………………………………………48

Fig. 4.5 – Fig. 4.5 – Schița punctelor de stație…………………………………………………………………..49

Fig. 4.6 – Amplasarea punctelor de stație………………………………………………………………………..49

Fig. 4.7 – Bloc 198489-C1…………………………………………………………………………………………….51

Fig. 4.8 – Releveu demisol…………………………………………………………………………………………….53

Fig. 4.9 – Releveu parter……………………………………………………………………………………………….54

Fig. 4.10 – Releveu etaj 1……………………………………………………………………………………………..55

Fig. 4.11 – Releveu etaj 2……………………………………………………………………………………………..56

Fig. 4.12 – Releveu etaj 3……………………………………………………………………………………………..57

Fig. 4.13 – Releveu etaj 4……………………………………………………………………………………………..58

Fig. 4.14 – Releveu etaj 5……………………………………………………………………………………………..59

Fig. 4.15 – Releveu etaj 6……………………………………………………………………………………………..60

LISTA TABELELOR

Tabelul 3.1 – Suprafețe minimale………………………………………………………………………………….37

Tabelul 4.1 – Coordonatele punctelor de stație………………………………………………………………..50

Tabelul 4.2 – Apartamente demisol………………………………………………………………………………..53

Tabelul 4.3 – Apartamente parter…………………………………………………………………………………..54

Tabelul 4.4 – Apartamente etaj 1……………………………………………………………………………………55

Tabelul 4.5 – Apartamente etaj 2……………………………………………………………………………………56

Tabelul 4.6 – Apartamente etaj 3……………………………………………………………………………………57

Tabelul 4.7 – Apartamente etaj 4……………………………………………………………………………………58

Tabelul 4.8 – Apartamente etaj 5……………………………………………………………………………………59

Tabelul 4.9 – Apartamente etaj 6……………………………………………………………………………………60