DEZVOLTAREA REGIONALĂ DURABILĂ ÎN ROMÂNIA STUDIU DE CAZ [307153]

[anonimizat] a României.

Scopul acestei lucrări este de a [anonimizat] a [anonimizat]. În acest studiu, s-a efectuat o analiză a [anonimizat]-se în considerare lanțul de valoare bazat pe volumul informațional disponibil. Totodată, s-a elaborat o analiză SWOT privind posibilitatea de a [anonimizat]-[anonimizat]. În final, s-a elaborat planul de dezvoltare durabilă a [anonimizat], în care s-a [anonimizat]-se în considerare atât condiționările existente cât și oportunitățile din regiune.

În cadrul studiului a [anonimizat]. [anonimizat] s-a realizat o matrice de ierarhizare în care au fost prioritizate acțiunile o [anonimizat] a planului de dezvoltare sustenabilă a ecoturismului în zona de interes.

[anonimizat] a surselor bibliografice.

CAPITOLUL 1. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

1.1. Principale direcții care au condus la ȋnființarea Uniunii Europene

Ȋn perioada 7-10 mai 1948, a [anonimizat], congres ȋn [anonimizat] , ȋnsă declarația lui Robert Schuman (ministrul afacerilor externe al Franței), din data de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas spre dezvoltarea conceptului de „Uniune Europeană”. Această declarație presupunea crearea unei Comunități a Cărbunelui si Oțelului, ȋn [anonimizat] ȋnființarea unei Ȋ[anonimizat]-germane de oțel și cărbune să fie furnizate ȋn mod egal statelor membre. Astfel, pentru evitarea unui alt război, ȋn data de 18 aprilie a fost semnat Tratatul de la Paris de ȋnființare de a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) [anonimizat], Italia, Luxemburg, [anonimizat], ce a intrat ȋn vigoare la data de 25 iulie 1952, fiind valabil pe o perioadă de 50 de ani . Pe data de 25 martie 1957 a fost semnat și Tratatul de ȋnființare a Comunității Economice Europene (CEE), ce prevedea ca principal obiectiv „instituirea unei piețe comune bazate pe celor patru libertăți fundamentale: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor, capitalurilor, la care s-au adăugat ca suport cele patru politici comune (Politica Agricolă Comună (PAC), comercială, concurență, transport”. La aceeași dată, a fost semnat și Tratatul privind instituirea Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), avȃnd drept scop principal „coordonarea aprovizionării cu materiale fisionabile și programele de cercetare privind utilizarea pașnică a [anonimizat]”. Ambele tratate sunt recunoscute și sub numele de „Tratatele de la Roma” și au intrat ȋn vigoare ȋncepȃnd cu 1 ianuarie 1958. [anonimizat], aveau un parlament și o curte de justiție unice, denumite Parlamentul European, respectiv Curtea Europeană de Justiție. Ȋn 1965 s-a decis unirea celor trei comunități, ȋntr-o singură comunitate intitulată Comunitatea Europeană., urmȃnd ca ȋn anul 1973 să fie inițiat procesul de extindere al acesteia. La data de 7 februarie 1992, s-a semnat la Maastricht, Tratatul de constituire al Uniunii Europene, intrat ȋn vigoare la de 1 noiembrie 1993. Acesta avea drept obiective principale, următoarele:

„- crearea unei cetățenii europene și afirmarea rolului Europei ȋn lume;

– promovarea progresului economic și social;

– Consolidarea unui spațiu al libertății, securității și justiției”.

Ȋn prezent, Uniunea Europeană are ȋn componență 28 de state, ultima țară care a aderat fiind Croația, la data de 1 iulie 2013. Ȋn ordine alfabetică, țările ce compun ȋn prezent Uniunea Europeană, sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, Romȃnia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Ungaria.

Cadrul legal al dezvoltării și implementării unei politici de dezvoltare regională la nivelul Romȃniei, a fost creat prin Acordul de Asociere la Uniunea Europeană și prin programult PHARE de preaderare, ȋn perioada 1998-1999. Aceasta viza ȋn principal cooperarea ȋntre administrațiile publice locale și organismele regionale, ȋn vederea dezvoltării economice și sociale a tuturor regiunilor.

– Elaborarea și aplicarea politicilor de dezvoltare regională au la bază un set de principii:

– Descentralizarea procesului decizional, de la nivel guvernamental, la nivel regional

– Dezvoltarea de partneriate ȋntre actorii implicați ȋn domeniul dezvoltării regionale

– Planificarea – procesul de utilizare a resurselor prin intermediul programelor și proiectelor, ȋn vederea atingerii obiectivelor propuse;

– Co-finanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați ȋn realizarea programelor șȋ proiectelor de dezvoltare regională

Principalele organisme responsabile pentru implementarea politicii de dezvoltare regională, sunt:

– Consiliul Național de Dezvoltare Regională (CNDR), ce a fost creat la nivel național, avȃnd ȋn componență reprezentanți ai Guvernului și președinții respectiv, vicepreședinții Consiliului de Dezvoltare Regional

– Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR), ce a fost creat la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare, fiind format din președinții consililor județene și reprezentanți ai fiecărui consiliu local, municipal sau orășenesc

– Agenția de Dezvoltare Regională (ADR), aflată ȋn subordinea CDR, fiind responsabilă de elaborarea strategiilor și programelor de dezvoltare regională

Ȋn cadrul cărții intitulate „Politici Europene”, politicile regionale sunt definte ca „instrumente specifice, operaționale, de realizare a obiectivelor strategice, respectiv modalități de a pune pȃrghiile de intervenție a statului ȋn serviciul soluționării problemelor dezvoltării economice regionale”. Totodată, același autor definește politica de dezvoltare regională ca „ansamblul de măsuri pe care autoritățile guvernamentale centrale le iau ȋn favoarea dezvoltării socio-economice a regiunilor defavorizate”.

Conceptul de dezvoltare durabilă a survenit ȋn urma crizei resurselor naturale și, implicit a problemelor de mediu, fiind definit pentru prima dată la Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată la Rio de Janeiro de către Organizația Națiunilor Unite. Acest concept urmărește trei principii majore, precum:

– principiul preocupării pentru echitate și corectitudine ȋntre țări și generații

– principiul viziunii pe termen lung asupra procesului dezvoltării

– principiul gȃndiri sistemice, a interconexiunii dintre economie, societate și mediu.

Politica regională a Uniunii Europene are ca principal scop reducerea decalajelor economice și sociale ȋntre statele membre.

CAPITOLUL 2. DIAGNOZA STATISTICII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ȊN PERIOADA 2010-2015

Ȋncepȃnd cu anul 1998, Romȃnia este constituită din 8 regiuni de dezvoltare fără personalitate juridică și care nu reprezintă unități administrativ-teritoriale, după cum urmează:

Regiunea de dezvoltare Nord-Est, care este formată din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui;

Regiunea de dezvoltare Sud-Est, care este formată din județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea;

Regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia, care este formată din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman;

Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, care este formată din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea;

Regiunea de dezvoltare Vest, care este formată din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș;

Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, care este formată din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj;

Regiunea de dezvoltare Centru, care este formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu;

Regiunea de dezvoltare București – Ilfov, care este formată din județul Ilfov și municipiul București.

Conform datelor preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, ȋncepȃnd cu anul 2012, pȃnă ȋn prezent, populația a fost ȋn ușoară scădere, numărul cel mai mare de rezidenți ȋnregistrȃndu-se ȋn regiunea de dezvoltare Nord-Est (3.269.598 locuitori ȋn anul 2015, față de 3.294.204 locuitori ȋn 2012). Totodată, regiunea cu cel mai scăzut număr de rezidenți este reprezentată de Regiunea de dezvoltare Vest, ȋn care au fost ȋnregistrați 1.811.755 locuitori ȋn anul 2015, față de 1.828.087 locuitori, ȋn anul 2012. Populația rezidentă pe fiecare regiune de dezvoltare, ȋn perioada 2012-2015, este reprezentată ȋn figura 2.1.

Figura 2.1. Populația rezidentă pe fiecare regiune de dezvoltare, ȋn perioada 2012-2015

Sursă date: Institutul Național de Statistică

2.1. Diagnoza statisticii sociale ȋn perioada 2010-2014

Ȋn perioada 2010-2014, populația activă ȋn cȃmpul muncii nu a ȋnregistrat modificări majore. Numărul maxim de locuitori activi ȋn cȃmpul muncii a fost ȋnregistrat ȋn Regiunea Nord-Est, iar cele mai scăzute valori se regăsesc ȋn regiunea Vest. Totodată, Regiunea Nord-Est a ȋnregistrat și cele mai mari valori ȋn ceea ce privește totalul resurselor de muncă ȋn perioada analizată. Ȋn figura 2.2, sunt reprezentate grafic valorile populației active ȋn cȃmpul muncii și ale resurselor de muncă din regiunile de dezvoltare ale Romȃniei, ȋn anii 2010 și 2014.

Figura 2.2. Resursele de muncă și populația activă ȋn anii 2010 și 2014

Sursă date: Institutul Național de Statistică

Ȋn ceea ce privește numărul mediu de salariați, ȋn perioada 2010-2014, regiunea cu cel mai mic număr mediu de salariați a fost reprezentată de Regiunea Sud-Vest Oltenia (359.789 salariați ȋn anul 2015, față de 363.808 ȋn anul 2010). Cel mai mare număr de salariați a fost ȋnregistrat ȋn Regiunea București-Ilfov, unde numărul mediu de salariați a fost de aproximativ 2,5 ori mai mare decȃt ȋn Regiunea Sud-Vest Oltenia, ȋn perioada de timp analizată (932.699 salariați ȋn anul 2014, față de 918.069 anagajați ȋn anul 2010. Reprezentarea grafică a numărului acestora este prezentată ȋn figura 2.3.

Figura 2.3. Numărul mediu de salariați pe fiecare regiune, ȋn perioada 2010-2014

Sursă date: Institutul Național de Statistică

Conform Institutului Național de Statistică, rata sărăciei relative este exprimată ȋn procente și este reprezentată de „ponderea persoanelor sărace ȋn totalul populației. In mod curent, acest indicator se determină pentru pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent”. Ȋn anul 2010, gradul cel mai ridicat de sărăcie a fost ȋnregistrat ȋn Regiunea Sud-Vest Oltenia (30,7%), iar cel mai scăzut, ȋn Regiunea București-Ilfov (3,1%). Ȋn anii ce au urmat, rata sărăciei relative a avut cele mai mari valori ȋn Regiunea Nord-Est (32,4% – 2011; 33,7% – 2012; 33,5% – 2013; 35,6% – 2014 . Procentele specifice fiecărei regiuni ȋn perioada 2010-2014, sunt reprezentate ȋn figura 2.4.

Sursă date: Institutul Național de Statistică

Figura 2.4. Rata sărăciei relative, pe fiecare regiune, ȋn perioada 2010-2014

2.2. Diagnoza statisticii economice ȋn perioada 2010-2014

2.2.1 Sectorul agricol

În România, suprafața totala a fondului funciar este de 23.839.071 hectare, fiind împărțită pe următoarele categorii de folosință: teren arabil, pășuni și fânețe naturale, vii și livezi, păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră, construcții, drumuri și căi ferate, ape și bălți, alte suprafețe. Regiunea Nord-Est deține cea mai mare suprafață a fondului funciar, de aproximativ 3.684.983 hectare, comparativ cu celelalte regiuni de dezvoltare, având o suprafață agricolă de 2.124.775 hectare. Regiunea București-Ilfov deține cea mai mică suprafață a fondului funciar, de aproximativ 182.115 hectare, cu o suprafață agricolă de doar 104.505 hectare.

În ceea ce privește principalele culturi, cele mai mari suprafețe sunt cultivate cu cerealele pentru boabe, cea mai dezvoltată regiune din acest punct de vedere fiind Regiunea Sud-Muntenia, cu 1.183.505 hectare cultivate în anul 2010 și 1.263.000 hectare cultivate în anul 2014. Pe lângă regiunea București-Ilfov, care deține cea mai mică suprafață de teren cultivată cu cereale pentru boabe (35.530 hectare cultivate în anul 2010 și 35.978 hectare cultivate în anul 2014), este de remarcat faptul că și Regiunea Vest este slab dezvoltată din acest punct de vedere, având o suprafață cultivată cu cereale pentru boabe de 306.828 în anul 2014.

Categoria leguminoaselor pentru boabe s-a cultivat pe o suprafață de 37.637 hectare în anul 2010 și 40.057 în anul 2014, la nivel național, cele mai multe hectare cultivate fiind înregistrate în Regiunea Sud-Est (14.791 hectare în 2010 și 16.385 hectare în 2014), iar cele mai puține hectare, în Regiunile București-Ilfov (184 hectare în 2010 și 428 hectare în 2014) și Centru (536 hectare în 2010 și 669 hectare în 2014).

Plantele textile se cultivă foarte rar în România, fiind înregistrate doar 381 de hectare, pe întreg teritoriul, în anul 2014, față de 25 de hectare în anul 2010.

Plantele uleioase s-au cultivat pe aproape 1.496.526. hectare, pe teritoriul românesc, în anul 2014, cele mai mari valori fiind îregistrate în Regiunea Sud-Est (486.973 hectare în 2010 și 502.325 hectare în 2014). În anul 2010, cele mai mici suprafețe cultivate cu plante uleioase s-au regăsit în Regiunea Centru (9.552 hectare), urmând ca în anul 2014, Regiunea București-Ilfov să ocupe cea mai mică poziție din acest punct de vedere, cu 18.299 hectare cultivate.

Tutunul se cultivă foarte puțin pe teritoriul românesc, suprafața cultivată fiind de doar 855 hectare în anul 2014. În regiunea Sud-Muntenia s-au cultivat cu tutun cele mai mari suprafețe (429 hectare în anul 2014, în scădere față de anul 2010 când s-au cultivat 757 hectare). În Regiunea Vest au fost cultivate cu tutun, doar 3 hectare în anul 2014, față de 120 hectare, înregistrate în 2010.

Culturile de plante medicinale și aromatice din
România, au scăzut drastic din 2010 până în 2014, ajungând de la un total de 15.941 de hectare în 2010, la doar 3.202 hectare în 2014. Cea mai dezvoltată regiune, din acest punct de vedere, este Regiunea Sud-Est, în care au fost cultivate suprafețe de 9.479 hectare în 2010 și 2535 hectare în 2014, iar cea mai subdezvoltată regiune a fost Regiunea București-Ilfov, unde s-au cultivat doar 25 hectare în 2010 și 27 de hectare în 2014.

Culturile de cartofi au însumat 241.349 hectare în 2010 și 198.540 hectare în anul 2014. În Regiunea Nord-Est au fost înregistrate cele mai mari suprafețe cultivate cu cartofi, de 58.516 hectare în 2010 și 50.309 hectare în 2014, la polul opus aflându-se Regiunea București-Ilfov, cu doar 744 hectare cultivate în anul 2010 și 654 hectare în 2014.

Ȋn anul 2010, la nivel național, s-au cultivat 262.692 de hectare cu legume, iar ȋn anul 2014, s-au cultivat 239.474 hectare. Ȋn Regiunea Sud-Muntenia au fost ȋnregistrate cele mai mari suprafețe de culturi legumicole, atȃt la nivelul anului 2010 (51.058 hectare), cȃt și la nivelul anului 2014 (45.569 hectare). Cele mai mici suprafețe cultivate cu legume, au fost ȋnregistrate ȋn Regiunea București-Ilfov (5443 hectare ȋn 2010 și 5.495 hectare ȋn 2014).

Furajele verzi au fost cultivate pe suprafețe mari, la nivel național, atȃt ȋn anul 2010 (851.485 hectare), cȃt și ȋn anul 2014 (858.493 hectare). Cele mai multe hectare cultivate cu furaje verzi au fost ȋnregistrate ȋn Regiunea Nord-Est (211.773 hectare ȋn 2010 și 214.790 hectare ȋn 2014), iar cele mai puține culturi s-au regăsit ȋn Regiunea București-Ilfov (9.028 hectare ȋn 2010 și 6.105 hectare ȋn 2014).

Reprezentarea grafică a principalelor tipuri de culturi este prezentată ȋn figura 2.5.

Figura 2.5. Principalele tipuri de culturi din Romȃnia, ȋn anul 2014

Sursă date: Institutul Național de Statistică

2.2.2 Sectorul silvic

Ȋn anul 2010, suprafața totală a fondului forestier, la nivel național, a fost de 6515,1 mii de hectare, iar ȋn 2014 a fost ȋn ușoară creștere, ȋnsumȃnd 6544,5 mii hectare. Dintre acestea, cea mai mare suprafață a fondului forestier s-a regăsit ȋn Regiunea Centru (1255,6 mii ha ȋn anul 2010 și 1265,2 mii ha ȋn anul 2014), iar cea mai mică suprafață a fost ȋn Regiunea București-Ilfov, unde au fost ȋnregistrate doar 26,6 mii hectare ȋn anul 2014.

Ȋn ceea ce privește volumul de lemn exploatat la nivel național, ȋn anul 2010 s-au ȋnregistrat 14.250.433 metri cubi, iar ȋn 2014, s-au exploatat 16.972.050 metri cubi. Volumul de lemn exploatat este compus din volumul de lemn rotund (12.760.452 metri cubi ȋn anul 2010 și 15.329.912 metri cubi ȋn anul 2014), volumul cojii (718.374 metri cubi ȋn anul 2010 și 823.967 metri cubi ȋn anul 2014) și alte sortimente secundare (771.607 metri cubi ȋn 2010 și 818.171 metri cubi ȋn 2014).

2.2.3 Sectorul transporturilor

Ȋn Romȃnia, lungimea drumurilor publice a totalizat ȋn anul 2014, 85.362 kilometri, cu doar 2.976 km mai mult decȃt ȋn anul 2010. Lungimea totală a autostrăzilor la nivelul anului 2014 a fost de 683 km, iar ȋn anul 2010 a fost de 332 km. Lungimea totală a drumurilor naționale a fost de 16.552 km ȋn anul 2010 și 17.272 km ȋn anul 2014. Drumurile județene au ȋnsumat 35.221 km ȋn anul 2010 și 35.505 km ȋn anul 2014, iar drumurile comunale au avut o lungime totală de 30.613 km ȋn anul 2010 și 32.585 km ȋn anul 2014.

Lungimea totală a căilor ferate existente la nivel național a fost de 10.785 km ȋn anul 2010 și 10.777 ȋn anul 2014. Cei mai mulți kilometri de căi ferate au fost ȋnregistrați ȋn Regiunea Vest, avȃnd 1.894 km ȋn anul 2010 și 1.888 km ȋn anul 2014. Cele mai mici valori au fost ȋnregistrate ȋn Regiunea București-Ilfov, avȃnd doar 279 km de căi ferate atȃt ȋn anul 2010, cȃt și ȋn 2014.

Reprezentarea grafică a lungimii totale drumurilor publice și a căilor ferate sunt prezentate ȋn figura 2.6.

Figura 2.6. Lungimea totală a drumurilor publice și a liniilor de cale ferată ȋn perioada 2010- 2014 (Km)

Sursă date: Institutul Național de Statistică

2.2.4 Sectorul turistic

Conform Institutului Național de Statistică, ȋn Romȃnia, structurile de primire turistică sunt grupate ȋn următoarele categorii: Hoteluri, Hosteluri, Moteluri, Hanuri, Vile turistice, Cabane turistice, Bungalouri, Sate de vacanță, Campinguri, Popasuri turistice, Căsuțe turistice, Tabere de elevi și preșcolari, Pensiuni turistice, Pensiuni agroturistice, Spații de cazare de pe navele fluviale și maritime.

Dintre acestea, la nivel național cele mai numeroase sunt pensiunile agroturistice (1.918 ȋn anul 2015), pensiunile turistice (1.527 ȋn anul 2015) și hotelurile (1.522 ȋn anul 2015).

Numărul total al structurilor de primire turistică din Romȃnia, ȋn anul 2015, a fost de 6.821, ȋn creștere față de anul de referință 2010, cȃnd au fost ȋnregistrate 5.222 de unități turistice. Dintre acestea, ȋn anul 2010, cele mai multe erau ȋnregistrate ȋn Regiunea Sud-Est (1.385 structuri de primire turistică), iar ȋn anul 2015 cele mai multe s-au regăsit ȋn Regiunea Centru. La polul opus s-a aflat Regiunea București-Ilfov, avȃnd 163 de structuri de primire turistică ȋn 2010 și 182 ȋn anul 2015.

Numărul total al structurilor de primire turistică, pe regiuni de dezvoltare, ȋn perioada 2010-2015, este prezentat ȋn figura 2.7.

Figura 2.7. Numărul total al structurilor de primire turistică, pe regiuni de dezvoltare, ȋn perioada 2010-2015

Sursă date: Institutul Național de Statistică

Numărul de sosiri ale turiștilor la unitățile de cazare, înregistrat la nivel național, a fost de 9.930.496, în anul 2015, cu 3.857.739 mai mult față de anul de referință, 2010. În anul 2015, cel mai mare număr de sosiri a fost înregistrat în Reigunea Centru (2.340.984 sosiri), iar în anul 2010, Regiunile Centru și București-Ilfov au avut valori aproximativ egale (1.126.887 sosiri, respectiv 1.125.213).

Reprezentarea grafică a numărului de sosiri înregistrate în perioada 2010-2015, la nivel național, cât și pe fiecare regiune de dezvoltare, este prezentată în figura 2.8.

Figura 2.8 Numărul de sosiri înregistrate la nivel național și pe fiecare regiune de dezvoltare, în perioada 2010-2015

Sursă date: Institutul Național de Statistică

Numărul de înnoptări în structurile turistice, înregistrat la nivel național, a fost de 16.051.135 în anul 2010 și de 23.519.340 în anul 2015. Cel mai mare număr de ȋnnoptări ȋn anul 2010, a fost ȋnregistrat ȋn Regiunea Sud-Est (3.734.288 ȋnnoptări), ȋn timp ce, tot ȋn același an, cel mai redus număr de ȋnnoptări s-a constatat ȋn Regiunea Sud-Vest Oltenia (1.290.263 ȋnnoptari). Ȋn anul 2015, cele mai multe ȋnnoptări au fost ȋn Regiunea Centru (5.042.039 ȋnnoptări), iar cele mai reduse valori au fost ȋnregistrate ȋn Regiunea Sud-Vest Oltenia (1.909.901 ȋnnoptări).

Reprezentarea grafică a numărului de ȋnnoptări înregistrate în perioada 2010-2015, la nivel național, cât și pe fiecare regiune de dezvoltare, este prezentată în figura 2.9.

Figura 2.9 Numărul de ȋnnoptări înregistrate la nivel național și pe fiecare regiune de dezvoltare, în perioada 2010-2015

Sursă date: Institutul Național de Statistică

În anul 2015, numărul maxim de sosiri și înnoptări a fost înregistrat, în general, în lunile de vară, în special în lunile iulie și august. Singura regiune de dezvoltare care a înregistrat numărul maxim de sosiri în luna mai, a fost Regiunea București-Ilfov (178.936 sosiri).

Durata medie de ședere reprezintă numărul de înnoptări într-o unitate turistică împărțit la numărul de sosiri din aceeași perioadă.

Tabelul 1. Durata medie de ședere în perioada 2010-2015, la nivel național și pe fiecare regiune de dezvoltare

Sursă date: Institutul Național de Statistică

În tabelul numărul 1, este prezentată durata medie de ședere înregistrată atât la nivel național, cât și pe fiecare regiune de dezvoltare în parte. Astfel, se remarcă faptul că la nivelul României, valorile nu au oscilat foarte tare în perioada de analiză, încadrându-se în intervalul 2,37 zile (cea mai scăzută valoare, înregistrată în anul 2015) și 2,64 zile (cea mai ridicată valoare, înregistrată în anul 2010). Cele mai mari valori ale duratei minime de ședere, în anul 2010 au fost înregistrate în Regiunea Sud-Vest Oltenia (3,83 zile), dar au scăzut în timpul perioadei analizate, ajungând în anul 2015 la o valoare de doar 2,97 zile. În Regiunea Sud-Est au fost înregistrate valori mai scăzute în anul 2010 (3,58 zile), față de Regiunea Sud-Vest Oltenia, dar au crescut treptat, astfel încât, în anul 2015, în această regiune s-au constatat cele mai mari valori, comparative cu celelalte reiguni de dezvoltare (3,65 zile). În Regiunea București-Ilfov au fost înregistrate cele mai scăzute valori pentru întreaga perioadă analizată, menținându-se aproximativ constante (1,76 zile în anul 2010 și 1,64 zile în anul 2015).

CAPITOLUL 3. DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI ȊN ZONA UMEDĂ DIVICI-POJEJENA, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN, REGIUNEA VEST

3.1. DESCRIEREA GENERALĂ A ZONEI STUDIATE

3.1.1. Localizare

Zona umedă Divici – Pojejena (figura 3.1), rezultată în urma ridicării nivelului fluviului Dunărea după construirea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, este situată în extremitatea sud-vestică a județului Caraș-Severin (în Clisura Dunării), la frontiera de stat cu Serbia, ocupând o suprafață de 498 ha pe teritoriul administrativ al comunei Pojejena (localitățile Divici, Belobreșca, Șușca și Pojejena). Importanța deosebită a regiunii de interes se datorează, în principal, faptului că, din anul 2011, zona Divici-Pojejena, prin încadrarea sa în Parcul Natural Porțile de Fier a fost declarată zonă umedă de importanță internațională – sit Ramsar.

Figura 3.1. Vedere de ansamblu asupra zonei umede Divici-Pojejena

Aceasta a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, precum și zonă de protecție integrală conform Planului de Management al Parcului Natural Porțile de Fier (PMPNPF). Zona umedă Divici-Pojejena se suprapune cu mai multe arii naturale protejate recunoscute atât la nivel național, cât și la nivel european și internațional (Situri de Importanță Comunitară – parte a rețelei europene Natura 2000 și Arii Naturale Protejate de interes Național – Parcul Porțile de Fier, declarat sit RAMSAR). Prin urmare, nivelurile de protecție ale zonei umede Divici-Pojejena sunt multiple și variate în funcție de categoria de arie protejată. Conform legislației naționale, aria protejată Divici-Pojejena are statut de zonă de protecție integrală și este inclusă în Parcul Natural Porțile de Fier (figura 3.2). Ținând cont de tipul ariei protejate și de specificul acesteia, în Parcul Natural Porțile de Fier, zonarea interioară cuprinde zonele de conservare specială și ariile de protecție specială avifaunistică. În a doua categorie a fost integrată și “Aria de protecție specială avifaunistică Divici-Pojejena”.

Figura 3.2. Încadrarea zonei umede Divici-Pojejena în Parcul Natural Porțile de Fier

Conform Planului de management, în baza prevederilor OUG nr. 57/2007, potrivit zonării interne a parcului, rezervația se află în zona de protecție integrală, care cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate.

Conform delimitării efectuate în cadrul Planului de Management al Parcului Natural Portile de Fier (PNPF), limitele ariei de protecție specială avifaunistică Divici-Pojejena sunt:

Limita nordică pornește de la intersecția drumului național cu Valea Mare și separă bălțile de terenurile agricole ale cetățenilor din localitățile Divici, Belobreșca și Șușca (până la podul de la ieșirea din această localitate). De aici, limita urmează drumul național până la intrarea în localitatea Pojejena.

Limita estică: pornește de la intrarea în localitatea Pojejena și continuă pe malul Dunării până în dreptul punctului Poliției de Frontieră Pojejena, după care urcă pe fluviul Dunărea până la km 1056.2;

Limita sudică pornește pe Dunăre de la km 1056.2 și continuă până în dreptul Văii Mari situată în amonte de localitatea Divici;

Limita vestică continuă pe Dunăre până la km 1065 după care continuă pe drumul național spre Divici până la intersecția drumului cu Valea Mare (APNPDF, 2014).

Documentele oficiale privind drumurile publice nu menționează starea drumurilor din regiune, dar o hartă preluată de pe un site neoficial(figura 3.3), menționează faptul că accesul în zonă este destul de dificil (albastru – excelent, verde – bun, galben – acceptabil, roșu – dificil, off-road sau drum deteriorat).

Figura 3.3 Starea actuală a drumurilor din zonă

3.1.2 Caracteristici socio-economice

Populația

În prezent, populația comunei Pojejena este de aproximativ 3022 locuitori, numărul cel mai mare de locuitori înregistrându-se în localitățile Pojejena (1166 locuitori) și Belobreșca (607 locuitori) (tabel nr. 2).

Tabel 2. Populația stabilă și gospodăriile din satele comunei Pojejena

Sursa: Primăria Comunei Pojejena

Conform Institutului Național de Statistică (INS), în perioada 1990 – 2013, populația din comuna Pojejena a scăzut de la 3.736 locuitori (valoare maximă în anul 1991) la 3.017 locuitori (valoare minimă în anul 2012), înregistrându-se astfel o scădere cu 19,24% (figura 3.4).

Sursa: Institutul Național de Statistică

Figura 3.4 Evoluția populației în comuna Pojejena în perioada 1990-2013

Densitatea medie a populației este scăzută, aproximativ 40 locuitori/km2, fiind determinată de caracteristicile reliefului care nu a permis dezvoltarea așezărilor umane, precum și de condițiile impuse de construirea acumulării Porțile de Fier I. La nivel de comună densitatea populației este de 23 loc/km2, valoare specifică zonei carpatice din România (LIFE 10 NAT/RO/00074).

Populația este concentrată pe terasele Dunării (Măcești, Pojejena, Belobreșca, Divici, Șușca) și pe văile afluenților acesteia (Radimna pe Valea Radimna). Văile afluente reprezintă arii de concentrare a populației, oferind resurse de apă potabilă și condiții favorabile pentru amplasarea gospodăriilor și pentru desfășurarea activităților agricole (Palnul de Management al Parcului Natural Porțile de Fier).

Pescuitul

In zona Parcului Natural Porțile de Fier, pescuitul reprezintă o activitate tradițională, lucru favorizat de existența Dunării ce deține un potențial piscicol ridicat. În ultima perioadă, valoarea de utilizare a ecosistemelor acvatice în scop piscicol a fost diminuată semnificativ, datorită exploatării iraționale a fondului piscicol (pescuitul cu mijloace distructive și neselective) și a impactului unor surse de degradare (poluarea apelor, speciile invazive, etc.) (LIFE 10 NAT/RO/000740).

În ciuda faptului că efectivele de pește au scăzut considerabil, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, în comuna Pojejena pescuitul reprezintă una din activitățile de bază luând o amploare deosebită în ultimii ani (Planul de Management si Regulamentul Parcului Natural Portile de Fier, 2013).

Conform Planului de Management al Parcului Natural Porțile de Fier, practicarea activităților neautorizate de pescuit sportiv și de tip comercial, reprezintă un factor de presiune asupra zonei de protecție specială avifaunistică prin degradarea stării fondului piscicol.

Alimentarea cu apă

În prezent, populația din comuna Pojejena nu dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă care să asigure captarea și tratarea apei brute, transportul, înmagazinarea și distribuția apei potabile către toți utilizatorii.

Astfel, apa utilizată de populație pentru consum provine din surse subterane, prin captări individuale (fântâni) care există în fiecare gospodărie. Captarea apei subterane se realizează de la adâncimi care au valori cuprinse în intervalul 3÷20 m.

Pentru protecția sănătății populației, apa captată din acvifere și utilizată pentru consum trebuie să îndeplinească condițiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice și reglementările legale aflate în vigoare.

Sistemul de canalizare

În prezent, doar populația din satele Pojejena și Belobreșca dispune de sisteme de canalizare. Rețelele de canalizare aferente satelor Pojejena și Belobreșca au o lungime de aproximativ 5.409 m și respectiv 3.892 m.

În scopul dezvoltării infrastructurii privind apa uzată colectată din satele Radimna și Șușca a fost realizat și depus un proiect tehnic.

Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor

Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor generate în comuna Pojejena se realizează de către o societate comercială. Colectarea deșeurilor se realizează de 4 ori pe lună, iar depozitarea finală a acestora se face la depozitul de deșeuri din Moldova Nouă.

În imaginile următoare sunt prezentate situații în care deșeurile reprezintă surse de poluare pentru mediu, contribuind totodată la degradarea peisajului.

Figura 3.5 Poluarea mediului cu deșeuri cât și eliminare neconformă

a deșeurilor de către localnici (incinerare în zone neamenajate corespunzător)

La nivel județean este în curs de implementare proiectul denumit„Sistemul integrat de management al deșeurilor”, care prevede colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor în mod selectiv. Astfel, deșeurile reciclabile (hârtie, carton, plastic, sticlă) vor fi valorificate, în timp ce deșeurile nereciclabile și nepericuloase vor fi depuse în depozitul zonal.

3.1.3 Caracteristici fizico-geografice

Regimul climatic

Teritoriul zonei de interes este caracterizat de un climat temperat–continental, cu influențe mediteraneene semnificative. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 6ș și 8șC, perioada cea mai caldă a anului fiind înregistrată în lunile iulie – august cu temperaturi cuprinse între 16ș – 18șC, în luna ianuarie fiind înregistrate temperaturile cele mai scăzute, cuprinse între -4ș și -3șC. Aflându-se sub incidența maselor de aer vestice și sud-vestice, în regiune, cantitățile medii anuale de precipitații oscilează între 800 – 1000 mm.

Regimul hidrologic

Hidrografia zonei umede Divici–Pojejena este dominată de prezența fluviului Dunărea, alături de care se întâlnesc o serie de mici afluenți direcți precum Belobreșca, Șușca, Radimna, Pojejena cât și amenajarea hidrotehnică Porțile de Fier I ce a indus schimbări majore în funcționalitatea zonei studiate.

Amenajarea hidrotehnică Porțile de Fier I are un impact semnificativ asupra regimului hidrologic al Dunării cât și asupra peisajului prin apariția zonei umede Divici – Pojejena. Impactul asupra regimului hidrologic al Dunării se manifestă prin creșterea nivelului mediu al apei față de regimul natural, modificarea regimului de transport de sedimente în întreg arealul lacului față de condițiile naturale (trecerea de la viteze mari la viteze mici de curgere), controlul artificial al distribuției fluctuațiilor în perioadele cu ape mici sau mari.

Geomorfologia

Delimitarea geomorfologică a zonei analizate este caracterizată astfel:

limita nordică a zonei analizate este constituită de Munții Locvei, Munții Radimnei și de extremitatea nordică a depresiunii Pojejena;

limita sudică este constituită de șenalul navigabil;

limita vestică este reprezentată de sinuozitatea puternică a Dunării în dreptul km 1070;

limita estică este definită de contactul Munților Locvei cu depresiunea Pojejena -km1056.

Zona analizată este foarte complexă din punct de vedere geomorfologic, ținând cont de particularitățile geologice. Arealul este constituit din două unități geomorfologice principale – Munții Locvei, în nord și depresiunea tectonică Pojejena, în sud (în cea mai mare parte).

3.1.4 Cadrul legislativ privind ariile naturale protejate

Uniunea Internațională de Conservarea Naturii (I.U.C.N.) a stabilit un sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate, categoriile de management ale acestora, zona umedă Divici-Pojejena fiind nominalizată ca arie de protecție specială avifaunistică, conform normelor europene: Categoria IV IUCN. De asemenea, face parte din Parcul Natural Porțile de Fier, care administrează și operează întreaga zonă din 2004, conform contractului nr. 740 semnat între ROMSILVA (Agenția Națională Română pentru Păduri) și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile. Parcul Natural Porțile de Fier a fost desemnat arie protejată, prin Legea nr.5/2000, în care sunt incluse 18 zone protejate, 14 rezervații naturale și 2 monumente ale naturii.

Conform HG nr. 1284/2007, în Parcul Natural Porțile de Fier există două zone de protecție specială, integrate în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, și anume:

ROSPA0026 Cursul Dunării Baziaș-Porțile de Fier, având suprafața de 10124,4 ha;

ROSPA0080 Almaj-Locvei, având o suprafață de 118141,6 ha.

Conform Ordinului nr. 1964/2007, ROSCI0206 Porțile de Fier a fost declarat sit de importanță comunitară, având o suprafață de 124.293 ha. De asemenea, în 2011, Parcul National Porțile de Fier a fost declarat sit Ramsar, fiind inclus în Lista Zonelor Umede de Importanță Internațională (List of Wetlands of International Importance).

Conform Planului de management al Parcului Natural Porțile de Fier, în baza prevederilor OUG 57/2007, potrivit zonării interne a parcului, zona umedă Divici-Pojejena se află în zona de protecție integrală, care cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate.

3.1.5 Cadrul legislativ privind ecoturismul și activitățile în aer liber

Conform Societății Internationale de Ecoturism , ecoturismul reprezintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține bunăstarea populației.” Acesta contribuie la o mai bună înțelegere a naturii și culturii locale tradiționale atât de către vizitatori, cât și de către comunitatea locală. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protecția ariilor naturale, oferind cele mai bune practici de turism și planificare din punct de vedere al dezvoltării durabile. Principalele caracteristici ale ecoturismului sunt prezentate în figura de mai jos.

Figura 3.6. Principalele caracteristici ale ecoturismului

Ecoturismul și activitățile în aer liber sunt reglementate de Autoritatea Națională pentru Turism, care este responsabilă pentru implementarea strategiilor specifice domeniului turismului.

3.1.6 Patrimoniul natural cu specific local

….

Sursa www.cazaneledunarii.com

Figura 3.7. Dunărea la Cazanele Mari și Mici

De mare interes în zona Cazanelor Dunării este și chipul regelui dac Decebal, aflat pe malul stâncos al Dunării, situat în apropiere de orașul Orșova, care reprezintă cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (figura 3.8).

Figura 3.8. Chipul regelui dac Decebal, sculptat în piatră

3.1.7 Patrimoniului etnografic și cultural specific

In Parcul Natural Porțile de Fier, populația este reprezentată, în principal, de români (79%), sârbi, rromi și cehi. De asemenea, există într-o pondere mai redusă și alte etnii, precum maghiarii sau germanii.

În localitățile Gura Văii, Dudasu Schelei, Moldovița, Padina Matei, Ilovița, Bahna, Dubova, Coronini, românii reprezintă peste 95% din total. Populația de naționalitate sârbă este răspândită în partea vestică (orașul Moldova Nouă și comuna Pojejena), provenind în special din migrația determinată de stăpânirea otomană a Serbiei. In satele Macești, Belobreșca, Radimna, Divici și Șvinița, peste 80 % din populație este de naționalitate sârbă.

Comunitățile de rromi sunt mai predominante în localitățile Eșelnița (28%) și Liubcova (8%). Populația de etnie cehă, colonizată la începutul secolului al XIX-lea, in perioada dominației habsburgice, deține un procent însemnat din totalul populației Parcului Natural Porțile de Fier. In satele Bigar, Eibenthal, Sfânta Elena și Garnic, peste 90% dintre locuitori sunt cehi. După anul 1990, populatia germană și maghiară s-a redus semnificativ datorită migrației spre țările de origine.

Înainte de formarea lacului de acumulare Porțile de Fier I, pe insula Ada-Kaleh (care în prezent este inundată) se afla o importantă comunitate turcă care se deosebea prin tradiții și activități desfășurate. Dupa 1970, aceștia au migrat către alte orașe sau către țara de origine.

În județul Caraș Severin trăiesc peste 30.000 de slavi dintre care cei mai mulți sunt sârbii din Clisura Dunării. În Clisura Dunării, regiunea aflată în sudul Banatului, trăiește o importantă comunitate sârbească, a cărei vechime numără mai bine de 700 de ani. Comuna Pojejena este o localitate mixtă, în care trăiesc atât etnici sârbi cât și români și astfel tradițiile, obiceiurile și ritualurile sârbești nu diferă chiar atât de mult față de cele românești. Studii etnografice privind portul popular al sârbilor din Clisura Dunarii scot în prim plan elementele constitutive ale acestuia. Portul popular s-a pastrat cel mai bine în cadrul comunităților satești din Moldova Veche, Măcești și Liubcova, iar în localități ca Radimna, Belobreșca, Socol, Leșcovița și Șvinița, portul popular a suferit schimbări de ordin estetic.

În oraș sunt doar două pensiuni: Cabana Dunărea și Kenik. La Kenik, situată chiar vizavi de port, cazarea este de aproximativ 100 de lei, cu mic dejun inclus.

Parcul Natural Porțile de Fier a reprezentat o zonă propice pentru dezvoltarea așezărilor umane, ostroavele și bazinetele formate la gurile de vărsare a afluenților Dunării, furnizând condiții favorabile pentru amplasarea satelor. Cele mai vechi urme ale populării umane datează din paleoliticul superior și epipaleolitic. Cele mai renumite situri unde s-au găsit dovezi arheologice, în acest sens, se află în zona localităților Sichevița, Gornea, Dubova și în zona insulei Ada-Kaleh (în prezent inundată). De asemenea, în peștera Clemente și la Cuina Turcului, în masivul Ciucaru Mare, au fost descoperite unelte din piatră cioplită care dateaza din paleoliticul mijlociu. Aceste locuri sunt considerate ca fiind cele mai vechi urme arheologice de pe teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier, vechimea acestora fiind evaluată la circa 40.000 ani.

În partea de est a Parcului Natural Porțile de Fier, în apropierea satului Schela Cladovei, au fost descoperite recent urme de așezări umane care datează din epipaleolitic. Acestea au fost considerate cele mai vechi așezări umane permanente din Europa, datând din anii 7600-7800 i.e.n. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier, datează din anul 106 i.e.n. și se referă la așezarea dacică Dierna, situată pe vechea vatră a orașului Orșova.

Ulterior, românii au construit mai multe castre de-a lungul Dunării, la Dierna, precum și pe teritoriul actualelor localități Moldova Veche și Pojejena. Continuitatea așezărilor umane în zonă a fost demonstrată prin descoperirile de obiecte din secolele X-XIII care dovedesc existența unor contacte cu Imperiul Bizantin.

Datorită rolului strategic al Defileului Dunării au fost construite cetăți cu rol de apărare și de control al traficului naval, precum cetatea Orșova, construită între 1371-1372, cetatea Ada-Kaleh, construită în perioada 1691-1737 și păstrată până la inundarea insulei de către apele acumulării Porțile de Fier I. De asemenea, alături de aceste cetăți, în Parcul Natural Porțile de Fier, mai sunt cunoscute cetățile Pojejena, Dreancova, Tri Kule, Ladislau, amplasată în apropierea localității Coronini, Peci și Lylka aflate între Dubova și Plavișevița.

Pe teritoriul Parcului Natural Portile de Fier, activitățile cele mai răspândite au fost agricultura, exploatarea forestieră și mineritul. După o pauză de mai multe secole, în prima jumatate a secolului XVIII, Imperiul Austro-Ungar a redeschis exploatarea minieră de la Moldova Nouă. In 1833 au început primele lucrări pentru construcția drumului dintre Orșova și Moldova Veche, iar în 1854 a fost construită prima cale ferată din Romania, denumită „drumul cărbunelui”, care făcea legătura între Baziaș și Oravița. Dezvoltarea activităților de extracție a resurselor minerale, a exploatărilor forestiere și a navigației pe Dunăre au condus la creșterea numărului de așezări și de locuitori de pe teritoriul parcului.

Conform informațiilor furnizate de Parcul Natural Porțile de Fier, în următoarele localități se află situri de o importanță culturală și etnografică aparte:

Situri și monumente arheologice:

Sat Berzasca:

„Cetățuia” situat la 2 km nord de Berzeasca

„Săliște – Valea Dragoselea” situat la 6 km nord de Berzeasca

„Site I” situat la 1,5 km de sat, sub apă

„Site II” situat la 150 de metri de „Site I” și la 1,5 km distanță de sat, sub apă

„Sit III” (Ogașul Neamțului) situat lângă satul Liubcova pe malul Dunării

Divici – Pojejena:

„Grad” situat la 2,5 km vest de sat

Sat Pojejena – Pojejena:

„Nucet” la 200 m est de sat, pe malul Dunării

„Via Bogdanovici – Sitarnița” situată pe terenul din spatele bisericii, la 1 km de mal, între drumul principal și granița de nord a satului, pe terasa superioară a Dunării

„Zidirea” situat la 500 m sud-est de sat pe câmpia inundată a Dunării

Sat Gornea – Sichevița:

„Bișteg” situat pe malul stâng al văii – așezare umană

„Căunița de Sus” situat pe terasa de mijloc a Dunării între Dealul Căunița și Dunăre, între Valea Gornea și Ogașul Căuniței

„Dealul Pazăriște”, situat la 2 km de sat la intrarea dinspre Dunăre

„Locurile lungi”, situat pe terasa inferioară a Dunării ȋntre Valea Camenita și Valea Liubcova

„Ogașul lui Udrescu”, situat la 1 km sud de sat

„Tircheviște”, situat la 3 km de la granița de est a terasei Căunița de Sus

„Țărmuri”, situat pe terasa inferioară a Dunării, ȋntre drumul de legatură și malul rȃului, la 2 km de sat

„Vodneac”, situat pe malul de nord-vest al Dunării

„Zamonița”, situat la 3 km sud față de satul de pe Terasa Dunării, raportat la podul Pazariste

Liubcova – Berzasca:

„Ornita” situat la 800 m vest de sat, pe malul Dunării – așezare umană, Neolitic

„Stenca Liubcovei” situat la 2 km est de sat, pe malul Dunarii, pe partea stanga a drumului

„Tiglarie” situat la granița de est a satului

Coronini – Coronini:

„Cula” situate la 600 m sud-est de sat

„Gaura Chindiei I/II” situata la 4 km est de sat (peșteră)

„Gaura cu muscă” situat la 3 km est de sat (în peșteră)

Orașul Moldova Nouă:

„Ogașul Baieșului” situat la 3 km nord, pe valea râului Bătrâna

„Ostrovul Decebal” insula în apele Dunării, în zona Moldova Veche

„Raț” pe malul Dunării, la intrarea în sat, în zona Moldova Veche

„Săliște” situat la 1 km nord-est de sat

„Valea Mare” situat la 4 km de sat în zona Moldova Veche

“Valea Mare” situat la granița de est a satului, pe malul Dunării, în zona Moldova Veche Orașul Drobeta-Turnu Severin:

„Conducta IAS”, situat in zona Schela Cladovei, lângă centrala de apă

„Insula Banului”, situat în satul Gura Văii

Socol-Baziaș

Biserica fostei Mănăstiri Baziaș, secolul XII, cult ortodox, forma actuală din 1774

Temnița călugări, secolul XVII, cult ortodox

Situri culturale si etnografice

Sat Berzasca: Biserica “Sf. Arhangheli”, 1836, stil baroc, cult ortodox, cea mai veche biserică Romană din defileul Dunării

Gornea – Sichevița: Mori de apă: Bișteg, Cioaca, Codreanu

Sat Sichevița: Ansamblu de mori de pe brațul Camenița, secolul XX: Batrâna, Zaica, Cocos, Martinovat, Valeria; Ansamblu de mori de apă de pe brațul Camenitța, secolul XX: Lunca, Zasloane, Creta Noua, Stoican, Carsie; Ansamblu de mori de apa de pe valea râului Gremensca, secolul XX: Sorești, Nastache, Zaica, Cârhalii, Firiz, Jgeab

Valea Ravensca – Sichevița: Mori de apă: Juan (secolul XIX)

Bahna – Ilovita: Casa Maria Ghiță 1880

Ilovita: Casa de lemn Ghiță Lungu, 1880

Garnic – Garnic: Ansamblu de mori, secolul XX: Tilindar, Cotârlaica, Berana, Mastalic, Berana, Nouă

Vârciorova: Manastirea Vodița, 1372, situată la aproximativ 500 m de Dunăre, construită de călugarul Nicodemus

Orașul Moldova Nouă: Biserica, 1780 (renovata in 1971), cult romano-catolic

Orașul Orsova: Biserica “Sf. Nicolae”, 1746 (renovata in 1971), cult ortodox, influențe dorice, baroce si neoclasice; Biserica “Neprihanita Zămislire”, secolul XX, cult romano-catolic; Mănăstirea “Sf. Ana”, fondată de renumitul jurnalist Pamfil Șeicaru

Muzee:

Muzeul Etnografic Eșelnita,

Muzeul Etnografic si Arheologic Gornea,

Muzeul Hidrocentralei Portile de Fier I, Porțile de Fier,

Muzeul Județean din Drobeta Turnu-Severin,

Muzeul Dunării de la Moldova Nouă și Muzeul de Istorie – Secțiunea Moldova Nouă este o parte constantă a expoziției de istorie, arheologie și etnografie din Clisura Dunării.

Regiunea este caracterizată de sarbători tradiționale precum "Fășancul Bănățean" care marchează intrarea în Postul Paștelui. În cadrul acestei sărbători, au loc dansuri populare în Căminul Cultural, fiind prezente, de asemenea, tradiții folclorice sârbești. Uniunea Sârbilor din orașul Moldova Nouă derulează o serie de manifestări culturale cum ar fi: Hramul bisericii Ivandan – Moldova Veche, Hramul Mănăstirii Baziaș – Schimbarea la Față; Ceaunul de aur – Moldova Veche, unde la fiecare sfârșit de august, participă ansambluri și formații folclorice sârbești din Clisura Dunării și Serbia; Zilele culturii sârbilor de pe Dunăre și Nera; alte sărbători se desfașoară sub forma unor manifestări locale, cum ar fi "rugile", care reprezintă sarbătorile locale ale zilei patronului spiritual.

De asemenea, se pot menționa și manifestările culturale, care se desfășoară în multe localități din Parcul Natural Porțile de Fier, precum: Balul Turcilor (Belobreșca, Șvinița – 27 febuarie, Sichevița -2 martie), Balul Mărțișorului, Festivalul Smochinelor (Șvinița), Festivalul Satelor Dunărene (Șvinița, 1-2 mai), Festivalul Sportului (Șvinița, 1-2 mai), Festivalul Muzical al Minoritatilor (Șvinița, August), Ziua Școlii din Liubcova (Liubcova, September), Festivalul Minorităților (Bigăr), Fasanke (Săptămâna Mascaților, prima parte a lunii martie, Pojejena), Festivalul Strugurilor (Belobreșca), Concurs de teatru de papuși pentru copii; Cumacitu (Moldova Nouă, organizată în prima zi de luni de după Paște); Zilele Orașului Orșova (Orșova, în apropierea sărbătorii de Sf. Maria); „Măsurarea oilor” (Dubova);Farsane, Festival ceh (Eibental, Februarie).

Printre competițiile desfășurate în regiunea Divici-Pojejena se numară și evenimentele organizate de agenții din afara țării. Unul dintre cele mai renumite evenimente de acest gen este EuroVelo 6(figura 3.9), un traseu turistic dedicat bicicliștilor, care adună pasionați de ciclism din toată Europa. Acest tur devine din ce in ce mai popular an de an. Cicliștii români se alaturăaventurii odată ce incepe faza românească a cursei (fig. 23).

Sursa: http://www.eurovelo.com

Figura 3.9.Traseul turistic dedicat bicicliștilor

Tour International Danubien este o cursă acvatică pe Dunăre organizată de Asociațiile de Canotaj/Turism din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România. TID are startul în Ingolstadt, Germania și se sfârșește în Sfântu Gheorghe, România (figura 24). Traseul se întinde pe o lungime de 2,516 kilometri și este parcursă doar de caiac, canoe sau barci cu vâsle. Pe toată durata desfășurării cursei, evenimentul se bucură de atenție internațională.

Cazare și flux turistic

În prezent, pe teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier există 102 facilități de cazare de diverse tipuri: hoteluri, moteluri, pensiuni, vile și case de vacanță. Majoritatea facilităților de cazare se aflăîn Dubova, Eșelnița, Orșova și Drobeta Turnu Severin. În Moldova Nouă, Berzeasca, Svinița, Baziaș, Coronini, Belobreșca, Sichevița, Măcești și Radimna numărul acestor facilități este mai redus.

Conform raportului de activitate pe 2014 al Parcului Natural Porțile de Fier, parcul a fost vizitat de 40.000 de turiști în 2014, un număr apropiat de cel din 2013. Din păcate cifrele acestea nu sunt în totalitate reale, având în vedere că majoritatea activităților de turism rural nu pot fi monitorizate. Din moment ce agențiile de turism au contact doar cu operatorii legalizați, acestea nu pot să ofere servicii sau pachete turistice care să ii includă și pe cei care prestează ilegal servicii de natură turistică.

Zona Divici-Pojejena, ca parte a Parcului Natural Porțile de Fier, este strâns legată de alte zone de interes din această regiune, zone care aduc și ele valoare adaugată: Baziaș, rezervație naturală; Insula Calinov, rezervație avifaunistică; “Râpa cu lastuni”, rezervație naturală mixtă; Valea Mare, rezervație botanică; Peștera cu Apă din Valea Polevii, rezervație naturală mixtă; “Ostrovul Moldova Veche”, rezervație avifaunistică; Locul fosilifer Svinița, rezervație paleontologică; Cazanele Mari și Cazanele Mici, rezervație naturală mixtă; Locul fosilifer Bahna, rezervație paleontologică; Dealul Duhovna, rezervație forestieră; Gura Văii – Vârciorova, rezervație naturală mixtă; “Fata Virului”, rezervație botanică; “Cracul Crucii”, rezervație botanică; Dealul Vărănic, rezervație naturală mixtă; Valea Oglănicului, rezervație botanică; Cracul Găioara, rezervație botanică.

Atractii arheologice și culturale:

Mănăstirea Vodița, construita intre 1370 si 1372, situata in Vârciorova, la aproximativ 500 m de Dunare. Fondatorul acestei manastiri este calugarul Nicodim.

Cetatea Trikule (figura 25) a fost construită în secolul 15 pentru a opri expansiunea otomană înspre vest. Ruinele cetății sunt astăzi lângă satul Svinița.

Cetatea Drencova, situată lânga satul Berzeasca, este acum sub apele Dunării. Singura parte vizibilă este zidul bisericii.

Cetatea Ladislau a fost construită pe malul stâng al Dunării și este menționată începând cu secolul al XIV-lea. Cetatea a avut un rol strategic, acela de a controla traficul de pe Dunăre.

Peștera Gaura Chindiei II. În abruptul din strâmtura Coronini – Alibeg se deschide peștera Gaura Chindiei II, rezervație arheologică

Peștera Veterani este cunoscută din timpuri străvechi, fiind consacrată de daci drept sanctuar al zeului Zamolxis.

Peștera Haiducilor. În acestă peșteră au fost descoperite urme de cultură mezolitică.

Cetatea și așezarea dacică din satul Divici (în punctul "Grad") reprezintă o mărturie a locuirii dacice a acestui spațiu, situl fiind considerat de importanță națională, fiind recunoscut ca element de patrimoniu național prin Legea nr. 5 din 2000.

De menționat este și stânca din calcar Baba Caia (figura 3.10), care are o înălțime de aproximativ șapte metri și este situată în zona Coronini-Moldova Nouă, fiind supranumită de către localnici „Crăiasa singuratică a Dunării”.

Figura 3.10. Stânca Baba Caia

Alături de acestea, mai puțin cunoscute sunt: ruinele bisericii medievale de pe valea Siriniei, biserica catolică din localitatea Moldova Nouă, clădirile din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din localitățile Berzasca, Eibenthal, Bigar, Liubcova, Moldova Nouă si Pojejena, morile de apă de pe valea Camenitei, Elisevei si Povalinei.

Sunt cunoscute pentru obiectele de artă populară localitățile Garnic și Sichevita.Remarcabile pentru acest spațiu sunt: Muzeul etnografic Eșelnița, Muzeul etnografic și arheologic Gornea și Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier I, Muzeul Regiunii Porțile de Fier din Drobeta Turnu-Severin.

3.2. ANALIZA LANȚULUI VALORIC

Metoda Analizei Lanțului Valoric reprezintă un instrument analitic de bază care ajută la identificarea modurilor prin care se poate crea valoare adăugată pentru clienți. Odată stabilite aceste moduri, analiza ajută la identificarea diverselor metode prin care se poate maximiza valoarea adaugată, spre exemplu, furnizarea de produse/servicii excepționale.

Zona umedă Divici-Pojejena este o regiune care poate fi dezvoltată durabil, doar prin cunoașterea următoarelor legături dintre turism și alte aspecte esențiale, după cum urmează:

TURISM – INFRASTRUCTURA

Cu toate că infrastructura din zonă nu este foarte bine dezvoltată, iar drumurile principale nu sunt pe deplin accesibile, se întrevăd doua direcții principale de dezvoltare:

Menținerea infrastructurii existente și concentrarea eforturilor pe evidențierea zonelor rurale și a peisajelor

Investirea în infrastructurăși construirea unor drumuri care vor facilita accesul în zonă. Această măsură poate fi implementată pe termen mediu, în paralel cu concentrarea eforturilor pe zonele rurale. În acest caz, autoritățile trebuie să fie pregatite să gestioneze fluxul mai mare de turiști (având în vedere și celelalte aspecte ale lanțului valoric)

TURISM – INDUSTRII CREATIVE

Turismul din zona Divici-Pojejena poate fi promovat in urmatoarele direcții:

Meșteșuguri și tradiții locale – deși, în momentul de față, tradiția din regiune nu are un brand specific, se poate dezvolta un concept bazat pe o comunitate multi-etnică în regiune, având în vedere că în zonă locuiesc români, sârbi, și cehi. Acest fapt, combinat cu faptul că zona este preponderent rurală, face ca aceasta să aibă un potențial deosebit de dezvoltare. Se pot implementa soluții de ecoturism în sate, festivaluri de tradiție sau evenimente locale care pot fi dezvoltate fie de entități private la nivel local sau de către autorități prin crearea unui cadru juridic propice și a unor parteneriate benefice.

Advertising, arhitectura, design, software development – nu este potențial în această zonă pentru activități ce țin de aceste domenii

Publicistică, radio/TV – poate aparea un potențial pe termen scurt prin crearea de documentare despre zona umedă și despre tradițiile din zonă

Activități de entertainment – există potențial pentru organizarea de diverse festivaluri pe teme privind protejarea naturii, care să vizeze maxim 5000 de persoane

Muzee – în acest caz există potențial doar dacă muzeele deja existente sunt renovate sau se construiesc muzee noi (ex. muzeul Ada-Kaleh).

TURISM – ECONOMIE

Acest aspect nu poate aduce valoare adaugată fără dezvoltarea conceptului de ecoturism și industrii creative. Fără aceste două componente nu există nici infrastructură, nici un mediu propice pentru investițiile mari. Pe partea economică, potențialul zonei constăîn dezvoltarea de obiective legate de turism si natură precum: agenții de turism, ghizi, transport tradițional în zonă, organizarea de festivaluri tradiționale.

TURISM – ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

Zona umedă Divici-Pojejena este desemnată drept arie protejată, ceea ce impune autoritățiloro concentrare asupra menținerii biodiversității în zonă. Acest lucru se poate facilita prin alocarea de fonduri către proiecte care ajută la implementarea unui plan de dezvoltare durabilă: construirea unor centre de informare, crearea de trasee turistice pe diverse teme, promovarea zonei la nivel instituțional și prin evenimente organizate de guvern.

TURISM – MEDIU ACADEMIC

Turismul academic ar putea fi promovat prin crearea de oportunități și programe de cercetare pentru cercetătoriși oameni de știință. Aceștia ar putea veni în zonă, singuri sau însoțiți de studențiși să studieze diversitatea naturalăși etnică a regiunii. Aici, eforturile se pot extinde în două direcții: conferințe și excursii de studiu pentru cercetători și evenimente legate de proiecte educaționale. Dacă prima direcție implică o concentrare pe furnizarea conținutuluiștiințific, a doua direcție trebuie să implice doar promovarea cercetării mediului înconjurător și responsabilizarea tinerilor cu privire la protejarea mediului înconjurător.

În acest caz, există oportunitatea de a accesa fondurile programului Horizont 2020. Aceste fonduri permit crearea de parteneriate strategice care vizează următoarele aspecte:

Orașe și Comunități inteligente- H2020-SCC-2014-2015

Societăți reflexive: Moștenire culturală și Identități Europene – H2020-Reflective-2014-2015

Daca se iau în calcul aspectele de mai sus, principalele segmente pe care se poate dezvolta turismul în zona Divici-Pojejena sunt:

Turistii din Romania, Serbia si Bulgaria – sarbatori tematice (vizitarea obiectivelor turistice, a comunitatilor si a traditiilor)

Turistii din Europa de Vest – sarbatori tematice cu teme traditionale

Oamenii activi – sporturi si diverse hobby-uri (canotaj, explorarea pesterilor, drumetii, observarea pasarilor, fotografie, pescuit)

Cercetatorii – diverse evenimente stiintifice (arheologi, biologi, speologi, geologi)

Tinerii – excursii educationale

Cu toate ca aceasta zona nu poate fi comparată, ca ofertă turistică, cu alte zone ale României, se pot totuși crea pachete turistice care promovează anumite sărbători sau care integreaza și alte atracții din zonă: Cazanele Dunării; Stațiunea Băile Herculane; Judetul Mehedinți: pachet turistic cu tema de explorare a peșterilor; Parcul Natural Portile de Fier: pachet turistic cu tema sportiva/centrat pe hobby-uri; Croaziere pe Dunare și sporturi ce au legatură cu acestea; Pelerinaje la Mănăstirile din regiune.

3.3. ANALIZA SWOT A ZONEI DE STUDIU

În cele ce urmează se prezintă o analiză SWOT, analiză esențială pentru evaluarea punctelor tari, punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor cu care se confruntă dezvoltarea sustenabilă a ecoturismului în zona Divici-Pojejena.

PUNCTE TARI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ZONĂ

Diversitatea faunei si florei – in zona există specii unice, peisaje geologice exceptionale, rezervații naturale, situri Natura 2000 și un sit RAMSAR

Ospitalitatea localnicilor

Centrele de Informare și Documentare care există deja în Moldova Nouă, Berzeasca, Orșova și Drobeta Turnu Severin; Centrul de Informare din Dubova

Potențialul zonei de a atrage turiști interesați de diversitatea etnică și de numărul mare de monumente arheologice, istorice și culturale

În prezent există 16 trasee turistice marcate și semnalizate, 15 dintre ele fiind recunoscute de către autoritățile care se ocupă cu turismul.

Website-ul Parcului Natural Portile de Fier contine informatii si detalii care pot ajuta potentialli vizitatori ai regiunii

Finalizarea proiectului denumit „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Caraș-Severin, care prevede implementarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivelul întregului județ.

PUNCTE SLABE PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ZONĂ

Populația din comuna Pojejena nu dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă care să asigure captarea și tratarea apei brute, transportul, înmagazinarea și distribuția apei potabile către toți utilizatorii

Nu există o strategie corespunzatoare privind colectarea deșeurilor transportate de Dunăre

Lipsa infrastructurii rutiere adecvate

Nu există trasee turistice marcate;

Nu există hărți turistice, ghiduri, cataloage;

Nu există spații de cazare, campare;

Nu există personal specializat – ghizi montani;

Nu există trasee de legătură cu alte zone turistice.

Zona Divici-Pojejena este relativ necunoscută pentru majoritatea agențiilor de turism (chiar și pentru puținele agenții care oferă pachete turistice ce vizează Parcul Natural Porțile de Fier)

Lipsa unor politici concrete în domeniul serviciilor, în special în turism;

Nu au fost finalizate initiativele care vizau crearea de programe de ciclism, de trasee turistice si de activitati

Festivalurile și evenimentele pe care comunitățile locale le organizeazăîn timpul anului nu au vizibilitate și nu sunt conectate cu Parcul Natural Porțile de Fier. Acestea sunt cunoscute în mare doar de oamenii din zonăși de turiștii care se aflăîn zonă la momentul respectiv.

Majoritatea obiectivelor existente nu sunt întreținute, nu au căi de acces ușor practicabile, nu au fost promovate

OPORTUNITĂȚI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ZONĂ

Dezvoltarea turismului montan și a turismului cultural

Intrarea în cluburi Dunărene (de pescuit, camping, etc.)

Valorificarea zonei umede

Dezvoltarea activității de Bird-watching

Accesarea fondurilor Uniunii Europene pentru a dezvolta ecoturismul în regiune

Trafic redus pe drumurile din cadrul parcului, ceea ce facilitează dezvoltarea rutelor pentru bicicliști

Diverse universități și centre de cercetare din Romania studiazăși cercetează zonele aferente Parcului Natural Porțile de Fier, ceea ce furnizează oportunități semnificative pentru turismul științific

Cărarea Europeană E5 (promovată de European Ramblers Association) trece prin Parcul Natural Porțile de Fier

AMENINȚĂRI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ZONĂ

Existența iazurilor de decantare/ haldelor de steril de la Moldova Nouă, care sunt închise dar neecologizate, fapt ce afectează mediul natural și populația din zona de interes, chiar dacă sunt situate la o distanță de circa 10 km, față de limita estică a zonei umede. Gravitatea acestei situații este de natură transfrontalieră și implică urgentarea aplicării soluților de remediere a situației

Imagine negative create zonei datorită poluării transfrontaliere

Lipsa locurilor de muncă, salariile mici

Dunărea și malurile acesteia sunt poluate de sticle de plastic și alte deșeuri

Populația din zona îmbătrânește. Tinerii și oamenii educați părăsesc comunitățile rurale în favoarea marilor orașe sau a altor țări. Prin urmare, comunitățile locale au foarte puțini tineri care dau dovadă de inițiativăși de spirit antreprenorial

Desfășurarea activităților de braconaj care periclitează populațiile de pești

Dezvoltarea din punct de vedere turistic a zonei Veliko-Gradiște

Turiștii care vizitează regiunea Divici-Pojejena, provin în principal din România, Serbia și Bulgaria. Acest lucru se datorează în principal distanțelor scurte de parcurs și accesului destul de ieftin în zonă. Motivele principale pentru care puținii turiști ai regiunii decid să-și petreacă concediile aici sunt relaxarea, grătarele pe malul Dunării și pescuitul. Alte activități de agrement sunt în mare parte necunoscute. Spre exemplu, deși observatul păsărilor este un tip de turism foarte profitabil la nivel internațional, faptul că regiunea Divici-Pojejena este în mare parte necunoscută de către oamenii din România face ca potențialul turistic al zonei pe acest tip de turism sa rămână neexploatat. În zona umedă Divici- Pojejena, ecoturismul este principala direcție de dezvoltare datorită diversității biologice cât și etnice din zonă.

Principalele activități de agrement pentru turiștii care aleg să viziteze Parcul Natural Porțile de Fier și zona umedă Divici-Pojejena sunt:

Drumețiile

Croazierele pe Dunăre

Turismul cultural – vizitarea obiectivelor turistice care se află pe lângă orașele mai mari

Turismul religios – datorită numărului mare de mănăstiri din zonă (atât vechi, cât și noi)

Pescuitul

Observarea păsărilor

Câteva oferte de turism speologic

Paintball si curse cu jet-ski

Principalele valori/puncte forte ale regiunii sunt:

Peisajul

Zona este perfectă pentru o vacanță relaxantă departe de zgomotul și poluarea din marile orașe

Diversitatea speciilor de plante și păsări

Oportunitățile de ecoturism

Principala problemă identificată a fost faptul că zona nu este îndeajuns promovată și, prin urmare, puțini oameni știu de frumusețile naturale și de activitățile de agrement din zonă. Majoritatea cererilor de pachete turistice vin din partea grupurilor mici (4-5 persoane) care petrec aici, in medie, 3 zile (pe durata weekendului). În medie, turiștii plătesc în jur de 30-40 euro pentru o zi petrecută în regiune (cu tot cu cazare). Aproape toate cererile de pachete turistice sunt realizate telefonic. Se înregistrează și câteva cereri online. Principalul motiv pentru care oamenii aleg sa meargă în zonă este relaxarea: dorința de a avea o vacanță liniștităînconjurați de peisaje superbe și de aer curat.

Principalele categorii de turiști vizați în vederea dezvoltării turismului în zona de interes sunt:

Pasionații de observarea păsărilor de pe tot mapamondul (bird-watching)

Persoanele care preferă să călătorească cu un minim de bagaje și să stea în corturi.

Persoanele pasionate de fotografie;

Persoanele pasionate de canotaj

Pasionații de ciclism

Elevii din școli și licee pot vizita zona pentru a învăța noțiuni importante despre protejarea naturii, în timpul anului școlar sau ca parte a inițiativei „Școala Altfel” (care este implementată la nivel național din luna Aprilie)

3.4. PLANUL PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI ÎN ZONA UMEDĂ DIVICI-POJEJENA

Prin programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, finanțat de Uniunea Europeană, se urmărește creșterea competitivității economiei  din zona de graniță și îmbunătățirea calității vieții comunităților ambelor țări. Integrarea turismului în cooperarea transfrontalieră reprezintă o condiție de bază pentru atingerea scopului strategic de obținere a unei dezvoltări socio-economice durabile a zonei de graniță România-Republica Serbia. În acest sens, pentru o mai bună vizibilitatea a zonei umede Divici-Pojejena, este necesară atât încadrarea acesteia în Parcul Natural Porțile de Fier cât și în zona transfrontalieră România-Republica Serbia. Cu toate că zonele de interes comunitar din România și Serbia sunt separate de fluviul Dunărea, acestea prezintă caracteristici similare în ceea ce privește turismul.

Până în prezent, Consiliul Local Pojejena, în parteneriat cu Primăria din Kladovo (Serbia) a derulat proiectul cu denumirea "Creșterea gradului de mobilitate în vederea dezvoltării schimburilor economice și turistice în zona transfrontalieră Pojejena – Kladovo" prin Programul IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia, Axa Prioritară 1 – Dezvoltare economică și socială. Obiectivul de investiții a constat în realizarea unui port turistic în comuna Pojejena ce a avut drept scop dezvoltarea schimburilor economice și turistice în zona de frontieră. Portul Pojejena reprezintă astfel o cale de acces naval direct pentru turiștii din Serbia și din alte țări, în zona de vest a Clisurii Dunării, fiind amplasat la circa 2 km de centrul comunei Pojejena. Accesul terestru către port se face din drumul național DN57 care străbate Clisura Dunării, de la Orșova până la la Vama Naidăș.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului în zona umedă Divici-Pojejena, ca parte a Parcului Natural Porțile de Fier, este esențial în primul rând să se respecte statutul de arie protejată al acesteia. Activitățile de infrastructură realizate ar trebui să urmărească protejarea mediului, asigurând minimul de confort și siguranță. Acestea ar trebui să țină cont de contextul local, astfel:

înființarea de centre turistice – diverse prezentări ale zonei protejate

înființarea de centre de închiriere

desfășurarea de activități social-culturale, trasee turistice

furnizarea de servicii turistice pentru o gama largă de vizitatori, inclusiv pentru turiștii cu dizabilități

construirea de clădiri ușor de intretinut, ușor accesibile și echipate cu un număr suficient de locuri de parcare a automobilelor și bicicletelor

Potențialul turistic al zonei de studiu este extrem de ridicat, principalul obiectiv turistic find reprezentat de peisajul deosebit în care se încadrează zona de interes a proiectului. Cu toate acestea, turismul nu se poate dezvolta încă pe măsura potențialului natural existent, datorită faptului că infrastructura este slab dezvoltată, iar unitățile de cazare sunt insuficiente.

Pentru a se putea implementa un plan de dezvoltare al turismului în zona umedă Divici-Pojejena, într-o primă fază, este necesară identificarea și soluționarea principalelor probleme din zonă. Printre principalele probleme identificate, se numără următoarele:

Exploatarea minieră de la Moldova Nouă

În zona localității Moldova Nouă, la granița cu Serbia, exista iazuri de decantare/ halde de steril (figura 3.11.), inchise dar neecologizate ce afectează mediul natural și populația din zona de interes, chiar dacă sunt situate la o distanță de circa 10 km, față de limita estică a zonei umede.

Figura 3.11. Iazul de decantare de la Moldova Nouă

Deoarece vântul bate predominant din direcția sursei de poluare, spre aria de interes a prezentului proiect, impactul este major, cu consecințe neevaluate pentru viitor, chiar dacă se va aplica în termen mediu soluția de ecologizare a zonei. Cu cât se întârzie cu eliminarea sursei de poluare, crește riscul ca efectele dăunătoare în timp să crească, ducând la consecințe majore atât asupra populației, cât și a ecosistemului din aria de interes. Gravitatea acestei situații este de natură transfrontalieră care implică urgentarea aplicării soluților de remediere a situației.

Lipsa infrastructurii rutiere si navale adecvate

Drumul Național 57 reprezintă principala cale de comunicație de-a lungul Dunării peîntreaga porțiune a Clisurii între Baziaș și Orșova.Principala problemă legată de infrastructura rutieră, este reprezentată de faptul că pe unele porțiuni drumul este greu practicabil. Cu toate că zona Clisurii Dunării are un potential turistic extrem de ridicat și numeroase obiective culturale de vizitat, infrastructurarutierăneadecvatăconduce la o dezvoltare economică slabă a zonei datorată lipsei investițiilor.

Odată cu dezvoltarea infrastructurii rutiere (figura 28),ar putea fi rezolvată o altă problemă identificată în zonă referitoare la lipsa pistelor pentru bicicliști. În prezent, singura pistă existentă în zonă, se desfășoară între Moldova Nouă și Moldova Veche pe o lungime de 5 km (figura 3.12.). Aceasta însă nu dispune de marcaje corespunzătoare și de spații publice de parcare sau centre de închiriere a bicicletelor.

(Sursa: www.transdanube.ro)

Figura 3.12.. Noduri intermodale de transport în zonele cheie din județul Caraș Severin

În același timp și activitatea de transport și croaziere pe fluviul Dunărea este slab dezvoltată. Pe întreaga rază a județului, există doar un singur port pentru pasageri și mărfuri – Moldova Nouă (punct fluvial de trecere a frontierei – Republica Serbia), (figura 3.13). Totodată, din orașul Moldova Nouă trecerea frontierei poate fi asigurată și cu ajutorul bacului. În prezent, portul Moldova Nouă este slab dezvoltat, necesitând investiții majore, care pot contribui implicit și la dezvoltarea turismului în zonă.

Figura 313. Portul de la Moldova Noua (Sursa www.radioresita.ro)

Puținii operatori locali din zonă oferă excursii de-a lungul Dunării, care durează maxim o zi, navele folosite fiind mici și oferind un număr limitat de servicii. Se poate concluziona că deficiențele actuale în infrastructura rutieră reduc posibilitățile de dezvoltare economică a zonei, cât și posibilitățile de conectare pe piețele interne și internaționale incluzând schimburile economice.

Lipsa unui sistem centralizat de alimentare cu apă

Dezvoltarea unui astfel de sistem este necesară pentru a asigura captarea și tratarea apei brute, transportul, înmagazinarea și distribuția apei potabile către toți utilizatorii

Canalizarea și epurarea apelor uzate municipale

În prezent, doar populația din satele Pojejena și Belobreșca dispune de sisteme de canalizare.

Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor

Pentru moment, colectarea deșeurilor transportate pe Dunăre necesită soluționare din partea autorităților, prin crearea unei stații de reciclare a deșeurilor din plastic. În ceea ce privește deșeurile menajere, la data de 31 octombrie 2015, a fost finalizat proiectul denumit „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Caraș-Severin”, proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Sesctorial „Mediu” 2007-2013, Axa prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor istorice contaminate” . Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 44 de luni și a prevăzut implementarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivelul întregului județ, în scopul conformării cu obligațiile asumate în Tratatul de Aderare și obiectivele stabilite prin POS Mediu. Beneficiarul proiectului este Consiliul Județean Caraș Severin, iar valoarea totală a proiectului este de 186.398.069 de lei (fără TVA), din care 80% reprezintă contribuția FEDR.

Lipsa exploatării potențialului turistic prin practicarea sporturilor nautice și activităților recreative

Deși Dunărea prezintă un mare potențial pentru practicarea sporturilor nautice, pînă in prezent nu s-a întreprins aproape nimic în acest sens.Ținând cont de faptul că în zonă se află portul de la Moldova Nouă și în eventualitatea dezvoltării acestuia, activitatea referitoare la practicarea sporturilor nautice ar putea lua amploare.Principalele probleme legate dedezvoltarea acestei activități se referă la faptul că ambarcațiunile existente nu corespund standardelor și că acestea sunt exploatate insuficient datorită absenței unui centru de turism la nivel local. În acest sens, și practicarea de activități recreative în zonă s-ar putea dezvolta.

În cadrul proiectului “Studii privind apărarea de mal în zona umedă Divici-Pojejena” finalizat ȋn anul 2014, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM), s-a efectuat un studiu de fezabilitate în cadrul căruia s-a selectat soluția optimă astfel încât să se protejeze condițiile naturale de existență (la nivelul anului 2014) ale zonei umede. Soluția adoptată poate contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei (în principal, prin imbunătățirea dezvoltării durabile a turismului – turism sustenabil- în zona transfrontalieră), fără a periclita componentele de mediu.

Soluția care prevede protejarea zonei umede Divici-Pojejena, cât și respectarea principiului dezvoltării durabile, promovată de INCDPM, se referă la o suprastructură construită astfel încât să asigure protejarea zonei umede și dezvoltarea premiselor necesare dezvoltării zonei din punct de vedere turistic (figura 3.14 ).

Figura 3.14. Soluția privind dezvoltarea infrastructuirii rutiere care prevede și protejarea zonei umede Divici-Pojejena

În acest sens, în cele ce urmează se prezintă concret, planul privind dezvoltarea durabilă din punct de vedere turistic al zonei umede Divici-Pojejena, integrându-se și cel existent: pensiunea Kenik, pensiunea Dunărea, portul turistic Pojejena, centrul de agrement și informare turistică de la portul turistic Pojejena – în cadrul unui proiect finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, a fost achiziționat un vapor de agrement și a fost amenajată o zonă portuară pe malul stâng al Dunării, în extravilanul localității Pojejena.

Prezentul plan include acțiunile ce trebuie întreprinse cât și măsurile ce trebuie adoptate pentru dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic.

Se recomandă ca acest plan să se desfășoare pe o perioadă de 6 ani, durată ce poate suferi modificări, în funcție de gradul de realizareal acțiunilor, cât și de atragerea de fonduri.Toate acțiunile au o interconexiune, și trebuie să aibă un caracter continuu, realizarea celor prioritare fiind imperios necesară în vederea asigurării implementării planului pe termen lung. În cele ce urmează (tabelul nr.3), se prezintă schematic planul de dezvoltare turistică propus, fiind analizate atât acțiunile cu caracter direct, cât și cele cu caracter indirect, în vederea dezvoltării sustenabile a turismului în zona de interes.

Tabelul 3. Planul propus de dezvoltare durabilă a turismului

La nivel organizațional și legal, pentru buna implementare a planului mai sus prezentat, este necesar ca factorii de decizie să ofere condițiile cadru relevante și integrate în condițiile concrete din zona de interes. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt detaliați în tabelul4.Succesul dezvoltării turismului în zona de interes depinde într-o proporție considerabilă de sprijinul părților interesate implicate, de modul de cooperare dintre acestea, precum și de accesarea fondurilor europene, naționale și atragerea investitorilor particulari.

Tabel 4.Factori de decizie relevanți

Posibilele surse de finanțare care pot fi accesate pentru a realiza obiectivele pe care le are in vedere acest plan:

1) Programul Operațional Sectorial de Mediu, Axa 4;

2) Granturi SEE – Fonduri Elvețiene, Fonduri norvegiene

3) Programul Operațional Regional, Axa 5, Domeniul 5.2

4)ORIZONT 2020-Orașe și Comunități Inteligente – H2020-SCC-2014-2015

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Zona de interes ce cuprinde localitățile de la Divici până la Moldova Nouă, prezintă un potențial ecoturistic condiționat de eliminarea unor aspecte fără de care devine dificilă valorificarea acestuia din punct de vedere turistic. Există mai multe argumente care evidențiază potențialul turistic existent în zona umedă/ regiunea piemontană/ fluviul Dunărea, precum și din punct de vedere cultural (de exemplu, situri arheologice). În prezent, există o imagine negativă datorată poluarii transfrontaliere care, nesoluționată poate pune în pericol orice fel de demers privind dezvoltarea ecoturistică în zonă.

Realizarea unei dezvoltări sustenabile a zonei de interes din punct de vedere turistic are la bază o serie de acțiuni care trebuie implementate, după cum urmează:

Reecologizarea haldei de steril/iazului de decantare de la Moldova Nouă conduce la reducerea poluării solului și apei subterane, prezentând un impact pozitiv asupra sănătății umane și ecosistemelor

Dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere și navale reprezintă factori determinanți pentru imbunătățirea condițiilor de trafic

Condițiile naturale pot fi îmbunătățite prin reciclarea deșeurilor transportate de fluviul Dunărea

Reducerea poluării mediului și îmbunătățirea calității resurselor de apă

Toate aceste acțiuni enumerate mai sus, au efect indirect, fiind acțiuni cu caracter obligatoriu ce necesită o implementare rapidă, fără de care devine incertă orice dezvoltare a turismului ecologic.

Acțiunile cu efect direct asupra dezvoltării turismului sunt următoarele:

Combaterea imaginii negative a zonei, datorată poluării transfrontaliere

Dezvoltarea infrastructurii turistice prin construcția de hoteluri, pensiuni, restaurante, amenajarea de piste pentru biciclete și înființarea de centre turistice și de închiriere

Creșterea vizibilității zonei prin promovaraea de activități recreative (sporturi nautice, vânătoare, pescuit, echitație, etc.)

Dezvoltarea traseelor turistice si a organizarii de excursii tematice.

Pe baza unei analize decizionale s-a realizat matricea de ierarhizare (tabelul 5), în care sunt prioritizate acțiunile ce necesită o soluționare imperios necesară, cu scopul implementării unui plan de dezvoltare sustenabilă a ecoturismului în zona de interes.

Tabel 5. Matricea de ierarhizare a acțiunilor cu soluționare imperios necesară

Dezvoltarea sustenabilă a turismului în zona de interes depinde de realizarea acțiunilor directe prevăzute în prezentul plan la care trebuie adăugată reducerea imaginii negative creată de poluarea transfrontalieră. Realizarea acestor activități este dependentă de atragerea surselor de finanțare cât și a investitorilor, strategia fiind strâns legată de soluționarea problemelor produse de prezența haldei de steril/ iazului de decantare, cât și a celor datorate de infrastructura slab dezvoltată. Pentru buna implementare a prezentului plan, este esențială cooperarea între autoritățile locale, centrale și potențialii investitori/populație. Un aspect imperios necesar este legat de colaborarea între noua zonă turistică dezvoltată și zona Veliko-Gradiște, în perioada desfășurării festivalurilor specifice din zonă, festivaluri la care participă întreaga comunitate locală. Astfel, ar putea fi sporită vizibilitatea zonei și cunoașterea tradițiilor specifice acesteia.În acest context, este recomandată integrarea culturii sârbești în contextul local pe baza schimbului cultural existent în zonă.

Totodată, trebuie ținut cont de faptul că implementarea acțiunilor directe prevăzute în prezentul plan este condiționată de soluționarea acțiunilor cu efect indirect asupra dezvoltării turismului în zonă. În ceea ce privește autoritățile locale, se recomandă ca modul de management al zonei umede să fie renegociat fiind necesară și implicarea populației locale.

În contextul prezentat în cadrul acestui studiu, se poate concluziona faptul că pe termen mediu dezvoltarea turistică poate avea loc treptat, în contextul în care infrastructura locală este slab dezvoltată. Toate eforturile ar trebui concentrate pe sporirea vizibilității zonei, pe baza dezvoltării retelelor rutiere și navale, eforturi care trebuie să ia în considerare și protejarea mediului natural existent, în cazul nostru zona umedă Divici-Pojejena.

BIBLIOGRAFIE

USA Today. What Is the Meaning of Sustainable Tourism?, articol de Jamie Lisse

Peeters P., Dubois G. (2010). Tourism travel under climate change mitigation constraints. Journal of Transport Geography. 18:3:pp.447-457

Peeters P., Gössling S., Ceron J.P., Dubois G., Patterson T., Richardson R.B., Studies E. (2004). The Eco-efficiency of Tourism

Høyer K.G. (2000). Sustainable tourism or sustainable mobility? The Norwegian case. Journal of Sustainable tourism. 8:2:pp.147-160

Gossling S., Hall M., Peeters P., Scott D. (2010). The future of tourism: can tourism growth and climate policy be reconciled? A mitigation perspective. Tourism Recreation Research. 35:2:pp.119-130

Cohen S., Higham J.E., Peeters P., Gossling S. (2014). Why tourism mobility behaviours must change. Cap. 1: Understanding and Governing Sustainable Tourism Mobility: Psychological and Behavioural Approaches

Studiu privind dezvoltarea ecoturismului din zona transfrontaliera a Dunarii în arealele Parcului National Djerdap si Parcul Natural Portile de Fier

Administrația Parcului Natural Porțile de Fier, 2013, Planul de Management al Parcului Natural Porțile de Fier.

INSSE – Institutul National de Statistica

Sorescu și Ioja, 2., 2013, LIFE10 NAT/RO/000740, 2013, Sursele de degradare a zonelor umede din Parcul Natural Porțile de Fier

www.cazaneledunarii.com.ro

www.peundemerg.ro

www.transdanube.ro

www.radioresita.ro

www.ec.europa.eu

www.tour-international-danubien.org

www.eurovelo.com