Dezvoltarea Psihica a Copilului Prescolar

Perioada preșcolară (după U. Șchiopu, E. Verza, 1997, p. 127 și Golu, Verza, Zlate, 1993, p. 77) poate fi împărțită în trei subperioade: preșcolarul mic (3-4 ani), preșcolarul mijlociu (4-5 ani) și preșcolarul mare (5-6 ani). Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape, dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ. Rolurile adultilor fată de copii se diversifică. Ei îi informează, îndrumă, pretind anumite comportamente, îi dirijează ți contolează, creazä atât momente tensionale, cât și momente de destindere .

Preșcolarul mic se caracterizează printr-o puternică expansiune, copilul trăiește frenezia explorării mediului. Perioada preșcolară mică este cea de trecere de la centrarea organismului pe satisfacerea necesităților imediate spre activități în care modalitățile de satisfacere sunt mai complexe și mai ales de tip psihologic.

Preșcolarul mijlociu se adaptează mai ușor mediului din grădiniță, jocul este mai bazat în acțiuni, iar activitățile obligatorii sunt mai solicitante. Cunoștințele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogățite. Preșcolarul mijlociu manifestă o maximă receptivitate față de mediul înconjurător, fapt ce îi dezvoltă percepția, care devine un proces orientat, cu sarcini și modalități proprii de realizare.

Reacțiile emoționale sunt mai controlate și mai în acord cu cerințele părinților sau educatorilor. O altă caracteristică este ritmul accelerat al socializării copilului. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care conturează viitoarea personalitate.

Preșcolarul mare. Activitățile preșcolarului mare sunt din ce în ce mai sistematice, deși activitatea de bază rămâne jocul. Începe pregătirea pentru școală. Percepția transformată în observație se exersează și devine pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată și închegată fiind constituit după regulile grama-ticale; apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistemati-zare și observarea faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenția voluntară devine de mai lungă durată.

După cum spunea F. Golu, pag 108,, Vârsta precșcolară este marcată de schimbäri importante în planul dezvoltării somatice, psihice și relaționale. Trecerea de la mediul familial la mediul grădiniței este marcatã de diferențe de solicitare și de diversificare a conduitelor, care ii accelereazä copilului dezvoltarea și îi lagesc considerabil orizontul de cunoatere. ,,

1.2. Creterea fizică și dezvoltarea motorie

,,Perioada preșcolară se caracterizează printr-un ritm exploziv al dezvoltării motrice și somatice, a conduitelor diferențiate. Procesul de creștere este relativ intens, cu tendințe ușoare de încetinire și cu o perioadă de creștere discretă In jurul vârstei de 5 ani. Dacă în copilăria mică ritmul creșterii a fost alert, la preșcolar se realizeazä diferentiat. În comparație cu baieții, fetele au cu 0,5 kg mai puțin, iar înălțimea lor este mai mica cu aproximativ 1 cm.

Celulele țesutului nervos se diferențiază, cresc sub raport morfologic și își perfecționează funcțiile; de asemenea, se mărește volumul creierului, de la 370 g la naștere, își triplează greutatea la  3 ani, iar la 6/7 ani reprezintă 4/5 din greutatea finală, cântărind cca 1.200 gr. ,, ( F. Golu, 2010, pag 111)

Progresul psihomotricității este legat la această vârstă de progresia achizițiilor relevate de continuarea procesului de mielinizare a legăturilor neuromotrice, dar diferențele individuale sunt încă foarte mari constând în precizia, forța și coordonarea mișcărilor. După Guilmain (1971) dezvoltarea mișcărilor poate fi apreciată pe câteva mari direcții: suplețe, echilibru și calitatea mișcărilor.

Spre deosebire de etapele anterioare când segmentele inferioare, periferice ale sistemului nervos erau dominante (fapt care explică caracterul instabil și exploziv al manifestărilor comportamentale), acum segmentele superioare ale sistemului nervos, îndeosebi scoarța cerebrală devin dominante. Ele își manifestă acțiunea reglatorie, uneori inhibitorie asupra segmentelor inferioare, ceea ce permite o mai bună coordonare, dirijare și controlare a activității (Golu, Verza, Zlate, 1993, p. 79).

Una dintre nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această vârstă este ne voia de micare. Preșcolarul găsete o adevarata placere în a întreprinde tot felul de acțiuni : el imită ceea ce fac alții, își insușește gesturi, își exprima stärile emotionale prin mimică și pantomimicä, deci prin mișcări ale diferitelor segmente ale fetei sau ale corpului. Micșcările bruște sunt înlocuite cu mișcări fine, suple, armomoase. Tocmai de aceea preșcolaritatea mijlocie a mai fost denumita ,, vârsta grației,,.

,, Motricitatea și acțiunea cu obiectele contribuie nu doar la diversificarea , îmbogățirea planului cognitiv al copilului, ci și la formarea personalității sale. Pe măsura elaborärii și consolidării diferitelor tipuri de conduite independente :alimentare, igienice, vestimentare, preșcolarul se detașează tot mai mult de mediul înconjurätor, se individualizează și capătă deprinderi, pe baza acestor deprinderi formându-se ulterior priceperile intelectuale de memorare, analiză și sinteză mintală, de rezolvare de probleme, extrem de necesare copilului.,, ( F. Golu, 2010, pag 113)

I.3. Dezvoltarea psihică cognitivă a copilului preșcolar

Datorita nevoii prescolarului de a cunoaste lumea inconjuratoare se constata o dezvoltare spectaculoasa in planul senzorio – perceptiv. Organele de simt (mai ales cel vizual, auditiv si tactil) ii permit o mai buna explorare a realitatii inconjuratoare si ii confera o independenta sporita fata de ,,anturajul,, sau. Curiozitatea caracterizeaza prescolarul care depaseste granitele casei, cunoaste imprejurimile, cateva institutii importante din orasul sau, drumul de acasa la gradinita. In plan senzorial – perceptiv tactilul devine simtul de control si sustinere pentru vaz si auz. Sensibilitatea cromatica este limitata la culorile funadamentale, spre sfarsitul prescolaritatii copilul putand identifica combinatii de culori. Sensibilitatea auditiva se dezvolta pornind de la modelarea propriei voci (vorbit in soapta, normal, tipete) corelata cu placerea de a isi auzi vocea. Aparatul auditiv este strans legat de actiunea cu obiectele fiind asociat cu verbalizarea actiunilor. Orientarea spatiala este legata de aprecierea altor forme perceptive (aprecierea distantei, a vitezei). Perceptia devine observatie perceptiva care serveste invatarii. Senzatiile si perceptiile furnizeaza materia prima pentru planul mintal si al actiunilor desfasurate in mediu. Copilul este atent la caracteristicile membrilor familiei, la comportarea lor, este interesat de cunoasterea naturii (plante, animale, fenomene naturale). Perceptia se organizeaza in perceptii spatiale (notiuni despre marime, forma, relief, adancime, pozitie in spatiu), in perceptia miscarii (distanta dintre corpuri, constanta perceptiva), in perceptia timpului (unitati de timp). Se consolideaza generalizari cantitative, logica practica a relatiilor: marimea, cantitatea, relatii spatiale, succesiunea si simultaneitatea, comparatia.

In prescolaritate reprezentarile se finiseaza facand trecerea la al doilea sistem de semnalizare, permit dezvoltarea intelectului (gandire, imaginatie, memorie, atentie) si permit operarea cu informatii despre informatii. Jocul are un rol important in dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor.

Fluiditatea acestui plan de produse psihice (revers al perceperii realitatii) alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale care sunt incarcate de o simbolistica amplă și o emoționalitate complexa, fapt ce conferă perioadei prescolare acea unicitate care o face sa fie « varsta de aur » a copilariei.

Se dezvolta diferite forme ale reprezentarilor dintre care cel mai active sunt cele ale memoriei si imaginatiei. Ultimele se construiesc in situatii care necesita completari pentru a fi intelese aspectele noi, in situatii care este solicitata anticiparea si in situatii de constructii mentale fantastice. Astfel imaginatia contribuie la constructorii posibilului, la intelegerea vietii interioare.

Dupa 4 ani, deosebit de activa, se manifesta capacitatea de memorie. Datorita vorbirii, memoria dobandeste caracteristici psihce si sociale importante. Pastrand caracterul ludic al varstei se constata ca memoria este mai activa in joc. Poeziile se invata usor si se re-produc cu placere. Reproducerea este insa rigida: daca este intrerupt, copilul nu poate continua poezia. O alta caracteristica a memoriei este aceea ca este impregnata de afectiv, emotiile puternice putand marca memoria de lunga durata. Ca proces de fixare, pastrare, recunoastere si reproducere, memoria este implicata in fixarea diferitelor conduite. Observatia corelata cu imitatia sunt baza formarii conduitelor sociale.

Totusi copilul uita repede deoarece fixarea este fluctuanta si de multe ori superficiala, pastrarea si reproducerea fiind deci fragmentare, uitarea intervenind repede. Psihologii considera ca pe langa memoria mecanica si cea logica (cu inteles) e accesibila prescolarilor. Solicitata mereu, in fiecare zi, recunoasterea se manifesta ca un fel de coloana vertebrala a activitatii psihice.

Atentia este importanta in asigurarea desfasurarii activitatilor concentrand, orientand si selectand energia psihica nervoasa in vederea desfasurarii in bune conditii a celorlalte procese psihice. Atentia poate fi si stimulata de prezenta unor factori interni sau externi (stari emotionale, zgomote, trebuinte fiziologice). Dorintele, intentiile si necesitatea indeplinirii acestora alimenteaza atentia voluntara. Prin joc se realizeaza antrenarea atentiei: concentrarea, distributia atentiei in functie de interesul suscitat de diverse actiuni (vizionare de film, diafilm, etc.). Lipsa atentiei are efecte negative asupra desfasurarii activitatii. Baza neurofiziologica a atentiei ne arata ca aceasta nu se constituie intr-un singur punct al cortexului, ci se deplaseaza ca un focar de excitabilitate in diferite zone ale cortexului. Atentia este data de prezenta unei stari de vigilenta, in care organismul e orientat intr-o anumita directie si urmeaza ulterior aparitia starii de constienta, cand atentia se concentreza asupra unui obiect. Concentrarea creste de la 5-7 minute la prescolarul mic, la 12-14 minute la prescolarul mijlociu si la 20-25 minute,chiar 40-45 de minute la prescolarul mare cand interesul pentru activitate este ridicat (ascultare de povesti, joc).

Ca si atentia, vointa face parte din seria activitatilor si proceselor reglatorii alaturi de motivatie, deprinderi si afectivitate. La varsta prescolara nu putem vorbi de o activitate voluntara, constienta, de planificarea actiunilor, de proiectarea lor in plan intern decat spre sfarsitul prescolaritatii. In jurul varstei de 4 ½ -5 ani la copil se formeaza limbajul intern, acesta fiind principalul mecanism prin care isi poate autoregla conduita volitiva. Abia dupa 5 ani copilul isi planifica si isi organizeaza actiunile este capabil sa se raporteze constient la posibilitatile sale.

Vointa prezinta atat trasaturi pozitive, cat si manifestari negative. Vointa se educa, se invata ata in familie, cat si in gradinita. Un copil trebuie sa fie constient de obligatiile pe care le are in cadrul familiei sau gradinitei, trebuie sa respecte adultul, sa aiba stapanire de sine, sa-si infraneze pornirile impulsive, sa fie perseverent in actiunile desfasurate. Toate aceste calitati ale vointei sunt invatate in activitatile instructiv – educative din gradinita. Manifestarile negative ale vointei se concretizeaza in special in capriciu si incapatanare. Deosebim doua forme de capriciu: cea care are drept cauza boala copilului sau e generata de oboseala (aceasta fiind trecatoare disparand odata cu cauza) si capriciul rezultat al unei educatii gresite in care copilul reactioneaza prin tipete, plans, trantit pe jos la majoritatea solicitarilor adultului. Orice efort este intampinat de adult uneori inainte de a fi exprimat de copil si astfel vorbim de copiii resfatati, obisnuiti cu totul de-a gata, cu implinirea oricarei dorinte. Incapatanarea este o alta forma negativa a vointei prin care copilul raspunde « nu vreau » sau ramane pasiv la cerintele adultilor in conditiile in care comportamentul lor nu este justificat rational. Incapatanarea trebuie corectata inca din prescolaritate deoarece se poate repercuta negativ asupra comportamentului social ulterior.

Motivatia, ca activitate reglatoare, se defineste ca un ansamblu de impulsuri, tendinte, stari interne care sustin energetic desfasurarea unei activitati. Motivatia este un proces psihic care se constitui spre sfarsitul prescolaritatii, mai degraba in mica scolaritate deoarece mecanismele ei nu sunt inca maturizate. Dintre elementele structurale ale motivatiei in prescolaritate vorbim de trebuinte primare (biologice) si partial de trebuinte secundare (de socializare, de cooperare cu altii, de joc si de distractie). Unele forme ale motivatiei (relativ simple si putine) sunt innascute. Cele mai complexe se formeaza in cursul vietii fiind dependente de particularitatile mediului extern, de specificul necesitatilor interne, de modul de asimilare si sedimentare a lor. Motivatiile sunt de fapt stimularile externe care actionand repetat asupra individului au fost interiorizate si transformate in conditii interne. Daca unui copil i se repeta frecvent si imperativ acel « trebuie » ( « trebuie sa te speli pe maini ») cu timpul acel trebuie va fi asimilat si transformat in stimul interior, actionand spontan.

V.Schiopu si E.Verza apreciaza ca in cadrul evolutiei stadiale motivational-afectiva au loc deplasari continue spre o motivatie cu semnificatii valorice in care dezvoltarea motivatiei invatarii si formarea intereselor cognitive si socializarea afectivitatii sunt accentuate la prescolar, dar mai ales la scolarul mic.

Dintre formele motivatiei acum apar si se dezvolta motivatia extrinseca, motivatia pozitiva si negativa, motivatia afectiva. In contact cu realitatea inconjuratoare copilul se construieste pe sine dupa anumite modele si raporturi cu potentialul propriu. Astfel intelegem afirmatia lui G.Kelly « fiecare om este expresia propriei sale experiente ».

Toate acestea evidentiaza faptul ca intreaga dezvoltare a inteligentei intra intr-o noua etapa. Desi pastreaza caracteristici ale gandirii anteprescolare (egocentrismul si animismul, caracterul magic si artificialist) prescolarul iese din faza simbolica, gandirea avand acum un caracter concret intuitiv (fiind in mare masura dependent de contactul direct cu obiectele) si un caracter sincretic (gandirea este nediferentiata, fragmentara, haotica) pregatind gandirea complexa de la 6-7 ani.

J.Piaget situeaza prescolarul in stadiul operatiilor preconceptuale, acum constituindu-se operatiile logice ale gandirii: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea si generalizarea. Analiza cunoaste doua etape: analiza materiala si analiza mentala. Sinteza urmeaza in ordine dupa analiza ca rezultat al unificarii materiale/mentala a partilor. Celelalte operatii logice se constituie pe baza primelor, comparatia necesitand numeroase operatii de asema-nare si deosebire intre obiectele supuse observarii. Compararea se realizeaza prin esentializarea unor trasaturi de asemanare/deosebire care stau la baza dezvoltarii operatiei de generalizare. Abstractizarea se realizeaza prin extragerea insusirilor esentiale care ii permit copilului sa detaseze mintal obiectul de insusirile acestuia. Operatia de formare a notiunilor consta in desprinderea notelor esentiale necesare pentru a defini un obiect, o persoana, o situatie. Pe parcursul prescolaritatii se formeaza notiunile gen, pe care desi copilul si le insuseste raman multa vreme in plan secund si se actualizeaza mai greu. Notiunile se formeaza logic, de la empiric la abstract, de aici si caracterul pragmatic al gandirii copilului.

Progresul stadiului preoperational consta in faptul ca prescolarul se elibereaza partial de limitele actiunilor motorii concrete, imediate, in cadrul jocului le poate inlocui prin acte simbolice (de exemplu batul reprezinta calul). Obiectele sunt schematizate reprezantativ prin desen, iar odata cu insusirea cuvintelor si structurilor gramaticale, gandirea isi sporeste mult posibilitatile de intindere si repeziciune, cuvantul si propozitia constituind mijloc de schematizare si integrare. Acum se constituie operatiile de seriere si operatia complexa de clasificare.

Pe parcursul acestei faze progrese importante face notiunea de conservare (umplerea paharelor cu margele sau lichid colorat in care un pahar este elementul de referinta, in timp ce din celelalte se transfera continutul in pahare diferite ca forma si marime) cand se opereaza cu relatia cantitate-nivel si mult-putin care pun in evidenta dinamica gandirii la copii de diferite varste. Daca la 3 ani constantele perceptive se mentin, la 6 ani are loc o evaluare mai corecta a marimii si volumului. Conservarea cantitatii (punerea in doua vase diferite cu amandoua mainile pentru aprecierea pas cu pas a cantitatii) priveste si aprecierea egalitatii si echivalentei care denota pragul gandirii la un moment dat. Introducand relatia cauzala (experimentele privind plutirea obiectelor) copilul reuseste sa asocieze marimea cu greutatea ajungand la constituirea unor forme de reversibilitate care pregatesc operatiile mentale in opozitie cu cele concrete. Desi cunoaste o perioada intensa de verbalizare si organizare a limbajului, prescolarul ramane tributar ireversibilitatii perceptive, manifestata prin imposibilitatea de a trece de aspectele de forma, culoare inregistrate pe cale perceptiva si imposibilitatea surprinderii unor raporturi, fenomene inaccesibile simturilor cum este invariatia (copilul apreciaza ca fiind mai mare foita decat bastonasul obtinut din aceeasi cantitate de plastelina). Se intalnesc mai rar si copii care realizeaza reversibilitati prin compensare sau semireversibilitati (refacerea bilei din plastelina, turnarea lichidului in vasul in care a fost initial, copilul spunand ca nimic nu s-a luat / nimic nu s-a adaugat este tot atata).

In finalul stadiului apare conceptul de numar, pe baza degajarii prin coordonari a unei grupari operationale noi care realizeaza asocierea cantitatii la numar, aspectul ordinal si cardinal.

Desele « de ce »-uri sunt destinate cunoasterii si sesizarii relatiilor dintre obiecte sau situatii,aceasta perioada caracterizandu-se prin mari achizitii culturale, asimilare intelectuala mare, cresterea posibilitatilor de intelegere ale gandirii, de intelegere a situatiilor noi prin depasirea animismului primar, a sincretismului cu ajutorul inteligentei.

Pentru copilul insetat de cunoastere imaginatia devine tot mai activa si patrunde tot mai mult in episoadele vietii curente. Imaginatia se antreneaza nu numai in joc, ci si in activitati creatoare. Domeniul muzicii, al desenului, al picturii, al colajului, modelajul sunt abordate cu succes de copii. Creativitatea la prescolar a fost considerata multa vreme ca fiind deosebit de bogata, impetuoasa, dar in realitate scapa de sub cenzura gandirii la fel de imaturata la aceasta varsta si ceea ce este nou, original are valoare limitata, doar pentru copilul respectiv si nu o valoare sociala. Totusi,exista si copii supradotati care contrazic cele spuse mai sus: W. A. Mozard, G. Enescu, F. Chopin au compus remarcabile creatii muzicale la varste foarte mici (sub 7 ani) afirmandu-se cu succes in lume. In domeniul desenului Gh. Tatarescu, Suricov au dovedit un talent precoce. Exista o dezvoltare a trebuintei de expresie creativa exprimata ca o cerinta a imaginatiei intretinuta de conditiile vietii, fie ca trebuinte de expresie compensativa in mediul social mai putin impregnat de solictari artistice. Constituirea trebuintei de expresie creativa este legata de multi de constituirea « sinelui » (in jurul varstei de 4-5 ani) ca dorinta de identitate insotita detendinte afective, opozitie si conflicte legate de existenta afectiva (si pozitia afectiva) in familie.

Mass-media si institutiile T.V. au un rol important in intretinerea si difuzarea expresiei artistice. Jocurile de constructii (bi si tridimensionale), jocurile de creatie (pe roluri), folosirea jucariilor si a elementelor din spatiile inconjuratoare arata bogatia imaginatiei la aceasta varsta. Dupa 4 ani copilul devine interesat de pictura, desen, modelaj, colaj. Culoarea ii place mult si lucreaza cu pensulele incarcate, in linii largi, picteaza cu placere cu degetele, foloseste creioanele colorate.

Desenul prescolarului marcheaza etapele de dezvoltare. La 3 ani desenul este saracacios in elemente, cu linii sigure si apasate. Figurile umane sunt redate prin omiterea unor parti ale corpului, dar intotdeauna sunt prezente capul si ochii, mainile si picioarele, de multe ori membrele pornesc direct din cap. Explicatia psihologica a redarii acestor elemente si omiterea celorlalte consta in faptul ca ochii si membrele sunt mobile, atragand atentia copilului. In redarea animalelor copiii au tendinta de a le desena cu mai multe picioare decat in realitate, explicatia data de copil fiind aceea ca atunci cand fuge, animalul are mai multe picioare.

Desenul prescolarului mijlocu capata organizare lineara, iar diferite obiecte sunt redate prin contururi care au functii simbolice. In desen se formeaza anumite clisee, redand de obicei aceleasi lucruri, desenele find incarcate cu mai multe elemente. Coloratia devine generoasa si originala – intentionalitatile estetice sunt evidente si coloristica devine proiectiva.

Prescolarul mare deseneaza obiecte ce se aproprie tot mai mult de realitatea inconjuratoare, incercand sa le redea forma, marimea si culoarea. Desenul isi pierde din bogatia elementelor, devine mai saracacios, dar castiga in tehnica executiei.

Prezinta importanta marimea desenului, pozitia lui in pagina, marimea personajelor si modul in care au fost desenate. In cazul in care exista persoane in plus fata de membrii familiei reale sau lipsa unor persoane din familie, desenarea incompleta (fara o parte a cor-pului) a unor membri ai familiei sau ornamentarea cu accesorii a acestora, distanta dintre acestia, pozitia lor, etc. exprima relatiile afectogene care leaga membrii familiei, atitudini tensionale, conflicte, opozitie, etc.

Activitatile de tip colaj si artizanale prezinta atractie pentru copil care isi insuseste tehnicile dupa care creatia se poate manifesta liber. Creatia verbala se manifesta prin povestirea expresiva, in construirea de povesti si in teatrul de papusi (cu tema libera sau data). Expresiile ritmice devin active in jurul varstei de 5 ani. Ritmul se poate exprima prin dans sau muzica (vocala, instrumentala). Aprecierea artei constituie o alta latura a activitatii creatoare in care se consuma sentimente si emotii artistice si estetice, se manifesta forme speciale ale sinelui. In contextul tuturor aptitudinilor, capacitatilor, inclinatiilor si abilitatilor se dezvolta baza senzoriala a acestora si creativitatea ca dorinta de exprimare a personalitatii.:

Dupa cum concluziona F. Golu (2010,Psihologia dezvoltării umane, pag116) ,, dezvoltarea sistemului cognitiv al copilului este complexa și, in același timp, graduala. Cel mai important progres al gândirii preșcolarului este de organizarea structurilor operative ale gândirii, proces ce se desfășoară lent, cu suișuri și coborâșuri. Acest proces presupuneorganizarea cunoștințelor, identificarea continutului noțiunilor și ierarhizarea noțiunilor simple, empirice. Experimentele referitoare la sesizarea vitezelordiferite în sistemul viteză – spațiu – timp, precum și cele privind distanțele ori cele cu privire la sesizarea proporțiiloi (bile, nasturi, etc), arată că gândirea precolarului se află într-o etapa de explorări si dificultăți, acestea din urmă determinând dezvoltarea unor însușiri și caracteristici ale operativițăii gândirii. ,, Sub impactul unor modele educaționale formative, de învalare dirijată gândirea poate fi ajutată să se purifice mai de timpuriu de neesential, operaițile ei pot fi configurate mai rapid iar copilul poate accede, prin acțiuni verbale, la invarianții obiectelor reale. ,, Structurile mnezice pot fi ajutate să capete o formă selectivă, mediată, productivă, iar prelucrările imaginative pot fi antrenate către încorporarea unor principii logice, intelective.,,

1.4. . Limbajul și comunicarea cu ceilalți

Dezvoltarea exprimarii verbale face mari progrese in prescolaritate. La începutul acestei perioade, către vârsta de 3 ani, limbajul este în plină expansiune și au loc progrese spectaculoase privind construcția frazei. Vocabularul va crește exponențial și se dezvoltă sintaxa devenind din ce în ce mai complexă. Cel puțin trei secvențe de dezvoltare, interdependente sunt importante pentru învățarea limbajului : dezvoltarea cognitivă (ce constă în capacitatea de a recunoaște, identifica, discrimina și manipula), dezvoltarea capacității de a discrimina și de a înțelege vorbirea pe care o aude de la ceilalți și dezvoltarea abilității de a produce sunete și succesiuni de sunete ale vorbirii care corespund din ce în ce mai exact structurilor vorbirii adulților.

Volumul vocabularului crește de la un vocabular mediu de 700 – 800 de cuvinte la 3 ani la 1.000 de cuvinte la 4 ani, până la 2.500 de cuvinte la 6 ani (W. Stern) și crește preponderența vocabularului activ față de cel pasiv. Pe lângă dezvoltarea abilitatilor de comunicare verbalä, are loc și un proces de evolutie a vorbirii interioare (pentru sine). Acest fapt este evidențiat atunci când copilul realizează ,,citirea după imagini". În astfel de situații el verbalizează demonstrativ, dialogând cu imaginile și cu sine însuși.

Raportul dintre limbajul utilizat și cel inteles se modifica, cel pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare. Se dezvolta cerinta interna de folosire de cuvinte noi, de creatii verbale si fantezii. Se complică constructia propozitiilor si nuantarea lor, semnalându-se aspecte ale dialogului la copii, încep să fie utilizate cazurile substantivale și de expresivitate a vorbirii. In acelasi timp, încep sa fie folosite cuvinte numeroase, adjective, dar și structuri comparative și de evaluare, precum și acordări aproximative sau incorecte de sensuri.

În această perioadă, indicii normali ai dezvoltării minimale a limbajului sunt:

• la 3 ani și 6 luni : copilul este capabil să redea până la 2 strofe;

• la 4 ani : copilul folosește pluralul în vorbirea curentă și a pronumelui („eu”, „tu”, „noi”, „voi”);

•la 5 ani : sunt folosite cel puțin două adverbe de timp („azi”, „mâine”);

este capabil să relateze despre 3 imagini cu detalii;

•la 5 ani și 6 luni : folosește 3 adverbe de timp („ieri”);

recită poezii lungi cu intonație;

•la 6 ani : folosește 3 adverbe corect;

recunoaște corect 3, 4 litere

relatează despre 3 imagini;

,,Până spre vârsta de 5 ani se dezvoltă și limbajul intern. Limbajul intern este un limbaj interior, structurat pe baza mecanismelor vorbirii sonore, cuprinde componente auditive și vizuale, kinestezice, precum și componente eferente motorii. Vorbirea interioară are o funcție cogni-tivă, dar și de reglaj. Concomitent cu dezvoltarea limbajului are loc și dezvoltarea celor mai importante funcții ale sale și anume: funcția de comunicare, de fixare a experienței cognitive, și de organizare a activității,,(U. Șchiopu, 1963, p. 240).

Se considera ca în jurul varstei de 3 ani, prescolarul stăpanește toate sunetele de baza ale limbii materne. În pronunția cuvintelor sunt implicate aparatul fonator si cel auditiv. Structura anatomo-fiziologica a aparatului fonator este in dezvoltare ceea ce explica dificultatile de pronuntie ale copilului cum ar fi dislaliile, tulburari de debit si de ritm, distoniile ca defecte de emisie, rezonanta si motricitate verbala. Se pot manifesta si logofobii, disfrazii (tulburari de frazare), afonii (vorbire in soapta), forme de mutism electiv , logonevroze sau balbaieli.

Fluxul vorbirii, dar si gestica si tacerea sunt foarte importante în vorbirea copilului. Comunicarea nonverbală însotește comunicarea verbală și se nuanțeaza. Limbajul vorbit, este însoțit in diverse prilejuri de gesturi și mimică. Se considera ca mimica se consolideaza prima si poate fi dezordonata (in prescolaritate), miscarile mainii sunt mai spontane si mai incarcate de energie, iar miscarile corpului mai proiective si mai dense in structura totala a comunicarii la acest nivel. Din punct de vedere social, comportamentul copilului poate fi imbunatatit prin dezvoltarea disponibilitatilor comunicative care contribuie la o relationare eficienta cu semenii.

,,Pe măsură ce limbajul se dezvoltă și devine mai complex, copilul preșcolar are posibilitatea să descrie și să gândeasca realitatea înconjurätoare. Abilitățile copilului de a utiliza limbajul influentează nu doar natura relatiilor sale cu ceilalți dar și abilitatile intelectuale, deoarece limbajul este mijlocul prin care copilul învata. Însuirea structurilor verbale, de comunicare prin limbaj reprezintă un suport al formärii mecanismelor gândirii, memoriei, imaginației deci al dezvoltării intelectuale, în general, a copilului.,, ( F. Golu, 2010, pag.118)

1.5. Dezvoltarea afectivă. I.4. Caracteristicile afectivitatii.Identificarea si regulile morale

Afectivitatea reprezintă un aspect foarte important al vieții psihice. Lipsa acesteia la copilul mic poate duce la grave carențe sociale, de comportare și integrare socială, de adaptare la viața colectivă. Procesele afective fac parte din categoria proceselor si activităților reglatorii, care sustin energetic relațiile complexe dintre om și mediu (in special cel social), reflectând în forma trăirilor emoționale, a sentimentelor, a dispozițiilor, relațiile dintre subiect și mediu.

Fragilitatea afectivă la copilul preșcolar se datorează imaturării sistemului nervos central ce are funcția de acomodare și de reflecție. Afectivitatea, deși fragila, capata noi caracteristici, în sensul că preșcolarul se adaptează mai bine la un alt mediu decat cel familial, se integrează social. ,,Copilul nu rămâne indiferent fatä de ceilalti oameni cu care coexistă sau coopereazà. El are o anumită atitudine față de oameni, fată de alte ființe, fata de obiecte, determinată de specificul împrejurarilor de viata, de raporturile în care el se află cu acestea, raportuni care favorizeazã interesele și trebuințele lui. ,, ( F. Golu, 2010, pag 119),, Largirea contactului cu alti copii și cu adulții, generează noi trairi afective cum ar fi: starea de vinovăție (3-4 ani), starea de manie si de pudoare (4 ani), criza de prestigiu (6 ani), criza de opoziție (4 ani) care poate fi anulata și transformata in cooperare prin educație. După cum spunea F. Golu, Pag 119, ,,bucuria, entuziasmul, tristetea, supărarea, mânia, furia, sunt forme ale atitudinii subiective a omului față de realitate, stări afective sau emoționale, prin intermediul cărora oamenii reflectă lumea reală într-un mod diferit de felul cum se realizează restul proceselor de cunoaștere. Emoțiile și sentimentele reflectă relația dintre om și obiectele sau evnimentele care acționeaza asupra lui. La copilul precolar întâlnim doar emoții și sentimente, neputând vorbi despre afecte sau pasiuni la această vârstă. Este de precizat faptul că, numärul sentimentelor copiilor este rnai mare, iar în această perioadă se dezvoltă și sentimente superioare precum sunt cele intelectuale, morale, estetice. Acestea nu sunt innăscute, ci se formeazä sub influența educatiei și a afectivitătii,,

Comparativ cu perioada anterioară când emoțiile erau nediferențiate în care erau implicate stări afective confuze (copilul plângea și râdea în același timp), acum are loc un progres care face ca emoțiile să fie mai profunde, mai complexe și să apară stări emotive deosebite cum ar fi cea cunoscută sub numele de „sindromul bomboanei amare” în care se manifestă o stare afectivă complexă rezultată din primirea unui recompense nemeritate deplin. Copilul este capabil acum să sesizeze neconcordanța între gratificare și faptele proprii. Aceasta pune în evidență prezența unor elemente constitutive ale unei atitudini critice, corecte față de sine însuși, ca și prezența unor normatori morali cu rol de sancționare în conștiința copilului preșcolar. (U. Șchiopu, 1963, p.245).

În preșcolaritate imitația devine din ce în ce mai pregnantă și dezvoltă stări afective noi, iar treptat se constituie memoria afectivă. Copilul dezvoltă de asemenea capacitatea de a-și stăpâni reacțiile și, de exemplu, uneori când se lovește, reușește să nu plângă.

Apariția sentimentelor este și un indicator al dezvoltării conștiinței (U. Șchiopu, 1963). Curiozitatea manifestată din plin în perioada preșcolarității mijlocii facilitează de asemenea dezvoltarea unor sentimente intelectuale reflectate în plăcerea de a descoperi sau de a căuta.

Fiecare copil este unic, iar temerile sale sunt la fel de unice. După cum spunea F. Golu ,, traumele sau temerile copilului depinzând nu doar de structura internă de bază a copilului, dar și de mediul familial de proveniență, de atitudinile parentale, de stilul educațional, de evenimentele inerente ale existenței fiecăruia dintre noi. Ilg si Bates, 1955 vorbesc de existența anumitor patternuri în analiza temerilor copilului pe diferite paliere și subetape ale precolaritații:

Se constată că există o foarte mare varietate de surse generatoare de temeri la vârsta preșcolară. Ele sunt legate atât de evenimente reale, de experiențele trăite, dar și de planul imaginarului, aflat în expansiune la aceastã vârstă.,, (F. Golu, pag. 125- 126)

Un impact major asupra dezvoltării afective a copilului îl au relațiile familiale . ,,Constanța atitudinilor, frecvența interacțiunilor și calitatea lor, contribuie în primul rând la acest proces. Atașamentele afective ale copilului mic se transformă în relațiile afective stabile, consistente și de durată. Interrelațiile din triunghiul copil – mamă – tată plămădesc matrițele afectivității pentru întreaga viață,, (Tinca Crețu, 2001, p.177).

Putem spune că dezvoltarea afectivă a copilului în această perioadă este dependentă de calitatea relațiilor pe care copilul le stabilește cu adulții din mediul său, aceasta fiind o perioadă de maximă receptivitate emoțională.

I.5.Jocul si manifestarea personalitatii

Jocul, ca activitate fizica si mintala gratuita in scopul placerii, este activitatea cea mai contribuanta in formarea personalitatii. Jocul este o activitate dominantă in copilarie, prin care copilul își satisface propriile dorinte, actionând conștient și liber In lumea imaginară creată de el. Prin joc copilul învata concepte, învață să înțeleagă situații concrete de viață, dezvoltă abilităti sociale și fizice și își dezvoltă capacitatea de comunicare prin limbaj sau paralimbaj. Felul în care copilul se raportează la activitatea de joc exprimă nivelul său de dezvoltare intelectuală, nivelul de dezvoltare comportamentală, de socializare, la care a ajuns.

Prin teoria sa despre dezvoltarea cognitivă, Piaget, consideră că dezvoltarea cognitivã se produce in stadii diferite. El propune trei stadii ale jocului:

Primul stadiu al jocului este jocul de stăpânire. Acesta se desfășoară în primii doi ani de viată, când copilul învata modul în care oamenii reacționează în special, la cuvinte sau comenzi. Astfel, jocul copilului vizeazà doar controlul mediului său.

Al doilea stadiu este reprezentat de jocul simbolic, când copilul explorează în scopul de a reprezenta alte lucruri modul în care pot fi utilizate obiecte sau articolele. Piaget considerä că acest stadiu este caracteristic perioadei 2 – 7 ani, corespunzând perioadei preoperaționale a dezvoltării cognitive.

Jocul simbolic , specific vârstei preșcolare se bazează pe exercițiu, simbolism și ficțiune, și are rolul de a organiza gândirea copilului, de a permite manipularea și producerea de imagini mentale .

Al treilea stadiu este jocul cu reguli. La aproximativ 7 ani, copiii încep să joace jocuri de cooperare, structurate, care au reguli foarte clare.

Trebuinta de joc este dominata în preșcolaritate. Subiectele si structurile jocului se transmit din generatie in generatie de copii, prescolaritatea fiind dominata de socializarea subiectelor si rolurilor jocului. Regula participării la joc devine activa dupa 5 ani, incalcarea regulii il face pe copil sa nu mai fie primit decat cu greu in joc, inmultindu-se numarul partenerilor din joc si crescand durata acestuia. Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe având functii formative, de relaxare, de facilitare a adaptarii la mediu, de umanizare, de dezvoltare psiho – fizica, etc.

Ca instrument și mijloc de educație socială și morală, jocul faciliteaza acceptarea de aspecte legate de regulile vietii sociale. Prin antrenarea adultului in joc, regulile morale si sociale se respecta cu mai multa strictete, adultul aducand un plus de siguranta.

Tipuri de jocuri:

,, Jocul dramatic sau jocul de rol ajutä copilul să recunoască și să exprime emoții și sentime. În jocul de rol copilul imită comportamente sociale și, astfel, își pregătește rolul său in grup și în societate. In jocut dramatic, copilul se joacä singur sau cu altii și adoptă acele roluri care i se par mai interesante și pe care dorește să le învețe. Acest tip de joc, îl ajută pe copil sa-și dezvolte imaginaia, să-și dezvolte deprinderile sociale și sa-i asume roluri de membri ai familiei și ai comunității.

Jocul de explorare presupune incercãrile și tentativele copilului de a cunoaște și de a descoperi lucruri noi. Explorarea permite cunoaterea lumii înconjurătoare și stimuleazã motivatia de a cunoaște.

Jocul de micare presupune folosirea corpului în activitati ce solicitä competențele fizice ale copilului. Micarea determină dezoltarea psihică, activismul în exploararea lumii, și controlul asupra corpului.

Jocul de socializare implicä interacțiunile copilului cu ceilalți, actiunea de a da și de a înțelege faptul că nu este singur în ceea ce face. Socializarea prin joc este dimensiunea fundamentală a jocului, ea încurajează imitația și dezvoltarea aptitudinilor de comunicare socială și de interacțiune cu egalii cu adulții.

Jocul de manipulare este cel care antrenează capacitățile de coordonare. Prin manipularea obiectelor ce apartin lumii Inconjurătoare, copilul începe sä controleze posibilitatile sale de a cunoaște, da a schimba și a stăpâni realitatea.

.Jocul de simulare presupune folosirea imaginației de către copil și transformarea obiectelor și lucrurilor cu care se joacă în simboluri ale lumii exterioare. Acest tip de joc sprijină învațarea rolurilor sociale, manifestarea creativitații și oferă experiențe de viața mai mult sau mai dificile din existența copilului.

Jocul de solutionare a problemelor este caracterizat prin efort de gândire și căutare a soluțiilor la diferite probleme. Dezvoltă găsirea soluțiilor la diferite probleme.,, (F. Golu, 2010, Pag 132- 132)

Expresivitatea personalității se manifestă nu numai in dezvoltarea aptitudinilor, talentelor sau conduitelor ci mai ales prin interesul copilului pentru joc. Pasiunea in joc sugerează bucuria copilului dar și o dezvoltare a personalitații. Prin joc, copilul satisface trairi intense. Pentru joc nu este neaparată nevoie de jucarii costisitoare, el se învata și se transmite cultural. Interesul fața de activitați, interesul social fața de oameni se satisfac prin joc.

I.6.Comportamentul copilului prescolar si consolidarea autonomiei

La preșcolar, formarea de comportamente implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea deprinderilor și obisnuințelor ( comportamente de igena, îmbracare, toaleta, comportamente alimentare, etc.) este deosebit de activa.

Preșcolarul mic, apuca, trage, impinge, mișcarile sunt haotice, largi, în desen liniile sunt lungi, apăsate, nefinisate. Preșcolarul mijlociu își domoleste mișcarile, ii place sa fie admirat atunci cand merge, când alearga, când danseaza, ceea ce i-a determinat pe psihologi sa denumească această etapa ,, vârsta de grație,, a preșcolarului. Își coordonează mai atent mișcarile în desen, liniile trasate sunt mai putin apăsate și încearcă să redea conturul figurilor. În etapa 5-6 ani, premergatoare școlaritații, copilul este mai stapân pe propriile mișcari, dobandește o mai mare siguranță își coordonează mișcările în activitățile de educație fizică, practice si plastice. Nevoia de acțiune, direct asociată cu nevoia de mișcare, se referă la necesitatea manevrării obiectelor cu care intra in contact. Copilul priveste, desface, rasuceste, recompune jucăriile. Se constatăt o mai rapidă dezvoltare a operațiilor logice de analiza și sinteză, abstractizare si generalizare, o largire a vocabularului si experienței copilului care a avut acces să actioneze cu obiectele, decat copilul care rămâne pasiv in fata obiectelor.

În legatura stransa cu conduita motrica, se dezvoltă în preșcolaritate comportamentele alimentare, de igiena, toaleta, etc. Caracteristic pentru comportamentele alimentare este culturalizarea lor intensă. Alimentația nu se reduce la satisfacerea unor trebuințe primare ci este impregnată de o serie de ritualuri. Viata modernă și-a pus amprenta asupra consistenței și orelor acestor mese, dar și asupra obiceiurilor alimentare.

Progrese se realizează și în conduitele de îmbracare, igiena și toaletă, vizând deprinderi și competente în decizia de alegere a îmbracaminții în funcție de diferiți factori : anotimp, momentul zilei, de a fi curat, murdar, ordonat – dezordonat, de a se spala, de a folosi toaleta. Daca pe acest plan, la 3 ani copilul este dependent de adult, la 6 ani îsi formează deprinderi corecte de îmbracare si igienă.

Formarea imaginii de sine este strans legata de dezvoltarea deprinderilor de igiena existand diferente intre copii: unii au preocupari excesive sau numeroase, iar altii transforma ingrijirea in joc (mai ales fetele dand dovada de cochetarie). Pana la 6 ani copiii ar trebui sa cunoasca si sa realizeze corect pasii igienei zilnice (spalarea maainilor inaintea mesei / dupa folosirea toaletei, toaleta de dimineata, spalatul pe dinti dimineata si seara), desi sunt copii care fie le ignora, fie le este frica de apa.

,,La sfârșitul preșcolarității, copilul ne apare în plinătatea copilăriei, datorită vieții de grădiniță, el are o mai mare capacitate de stăpânire corporală, cu gesturi adaptate, precise, repezi, cu un limbaj apropiat de cel al adultului, obiceiurile sale s-au combinat și organizat în funcție de stăpânirea lui corporală, dându-i astfel mai mltă independență.,, ( F. Golu, 2009, pag.196)