Dezvoltarea Profesionala a Resurselor Umane In Organizatia Publica

Capitolul II. Dezvoltarea profesionala a resurselor umane in organizatia publica

2.1. Specificitatea dezvoltarii profesionale a resurselor umane

Ținând seama de contextul european dar și de necesitatea dezvoltării sistemului administrativ românesc, reforma administrației publice urmărește, printre altele, îmbunătățirea managementului din sectorul public și eficientizarea activității administrației publice prin dezvoltarea unui corp al funcționarilor publici profesionist, stabil și neutru politic.

Conceptul de carieră are numeroase înțelesuri, neexistând până în prezent o definiție oficială unanim acceptată, care să întrunească consensul specialiștilor .

Dezvoltarea carierei profesionale nu este o problemă de sine-stătătoare, ci trebuie privită în contextul vieții și dezvoltării de ansamblu a unei persoane si nu numai în calitatea sa de angajat .

Pregătirea profesionalã teoreticã și practicã a personalului din administrația publicã trebuie avutã în vedere în acțiunea de formare a acestuia, pornind de la caracterul multilateral și specializat al activității în administrația publicã, caracter ce determinã și o pregătire profesionalã diferențiată.

2.2. Etape in dezvoltarea profesionala a resurselor umane (formare continua, perfectionare)

Activitatile de pregatire si perfectionare a pregatirii functionarilor publici constau in desfasurarea unui proces coerent si continuu de programe pentru insusirea si/sau dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor funstionarilor publici . Prin intermediul programelor de pregatire integrate in strategii si politci globale bine fundamentate in institutii si autoritati publice se pot remodela si adapta pregatirea si comportamentul functionarilor publici de conducere si de executie petru a determina si implementa schimbarile absolut necesare procesului reformei in sectorul public .

Dreptul la pregătirea și perfecționarea profesională își are sorgintea în art. 32 din Constituție, Dreptul la învățătură, care prevede la alin. 1: "Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare."

Formarea permanentă nu este doar o obligație, respectiv, îndatorire conform art. 48, alin.l din Legea 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, care prevede: "Funcționarii publici sunt obligați să urmeze forme de perfecționare profesională, organizate de Institutul Național de Administrație sau alte instituții abilitate potrivit legii, a căror durata cumulată este de minimum 7 zile pe an.", dar perfecționarea profesională este și un drept, așa cum se prevede în 31 alin.l din aceeași lege: "Funcționarii publici au dreptul de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională.", pentru că numai dacă este recunoscut și ca drept, serviciul public are obligația de a-1 sprijini pe funcționarul public, de a-i crea condiții optime pentru perfecționarea pregătirii sale.

Astfel, în art. 31 alin. (2) se prevede că funcționarii publici „beneficiază de drepturile salariale cuvenite" atunci când „urmează formele de perfecționare profesională" cum ar fi: cele organizate la inițiativa sau în interesul autorității sau instituției publice; cele urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice; sau cele organizate de Institutul Național de Administrație, de centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, în condițiile legii, sau de alte instituții similare din țară sau străinătate.

In situația în care funcționarul public urmează stagii de pregătire profesională în afara localității, inclusiv cele urmate la inițiativa funcționarului public, el beneficiază de drepturile de delegare. Trebuie precizat că acordul autorității sau instituției publice implică două aspecte:

a. Acordul pentru modificarea temporară sau suspendarea temporară a raportului de serviciu pe perioada stagiilor de perfecționare. Suntem în situația unei modificări temporare a raportului de serviciu în cazul în care cursul se realizează la inițiativa autorității publice și face obiectul unei alte pregătiri decât cea obligatorie de 7 zile minim pe an. Suntem în situația unei suspendări a raportului de serviciu a funcționarului public în cazul unor cursuri realizate la inițiativa lui. Potrivit prevederilor art. 88 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici „raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public" aprobată de autoritate prin act administrativ în baza art. 88 alin (4).Cât privește situația cursurilor realizate în baza obligației funcționarului public de a urma „forme de perfecționare profesională, organizate de Institutul Național de Administrație sau alte instituții abilitate potrivit legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an" conform art.48 alin. (1) aceasta o considerăm ca fiind o continuare a raportului de serviciu prin urmarea unui ordin de perfecționare ca urmare a evaluării postului și a performanțelor profesionale individuale.

b. In al doilea rând acordul autorității este dat pentru cursul în sine, în sensul avizării ca oportună și necesară autorității sau instituției publice alegerea cursului făcută de funcționar. Oportunitatea și necesitatea se analizează în raport de nevoia de instruire, de necesitățile postului (funcției publice ocupate), de atribuțiile sau politicile publice puse în aplicare de autoritatea publică din punct de vedere al curriculei și al informațiilor și tehnicilor prezentate. Cu toate că la ocuparea postului funcționarul public are studiile necesare, el are dreptul, iar instituția publică are obligația să-1 sprijine în a beneficia de condițiile create în societatea noastră pentru ridicarea necontenită a nivelului pregătirii profesionale și a nivelului de cultură generală, în raport cu cerințele progresului tehnico-științific, economico-social și cultural.

Pentru aceasta, funcționarii publici au dreptul să urmeze forme ale învățământului superior, universitar sau postuniversitar și să beneficieze de concedii plătite sau fără plată pentru cursuri de perfecționare sau programe de specializare, în țară și în străinătate.

De fapt, este de neconceput exercitarea unei funcții publice fără ca titularul ei să fie mereu la curent cu evoluția informațiilor, a cunoașterii în domeniu și în general, pentru progresul administrației publice în special și al societății în general

In ceea ce privește necesitatea perfecționării cadrelor din administrația publică, fără a ne propune o argumentare detaliată a necesității perfecționării personalului din administrația publică, este util să subliniem că dezvoltarea în ritmuri alerte a societății umane, procesul de accelerare a istoriei, creșterea vitezei de modificare a condițiilor de viață și de mediu (considerate altădată constante), reducerea spectaculoasă a termenelor de reînnoire a cunoștințelor tehnico-științifice fundamentale și aplicative, determină în mod necesar modificarea structurală a raportului între pregătirea de bază, necesară în vederea asigurării mobilității profesionale în evoțutia viitoare, și pregătirea continuă, cu toate noutățile furnizate de știință și practică.

Așadar, în vederea creșterii competențelor personalului trebuie asigurată perfecționarea acestuia.

Administrația publică este un fenomen viu, în continuă transformare, evoluție, mișcare. Personalului din administrația publică, indiferent că este vorba despre funcționari publici, contractuali sau persoane care ocupă funcții de demnitate publică, îi revine misiunea de a ține în permanență pasul cu aceste transformări. Serviciile pe care aceștia le prestează trebuie să satisfacă nevoi în continuă transformare. In acest scop în doctrina occidentală se teoretizează principiul adaptabilității serviciului public.

In Legea nr. 188/1999, perfecționarea pregătirii profesionale a funcționarilor publici este reglementată cu statut de îndatorire a acestora. în acest sens articolul 48 situat în secțiunea a II-a consacrată "îndatoririlor funcționarilor publici"

După cum ne-am mai exprimat și cu alte prilejuri pentru funcționarii publici, ne-am îngădui să extrapolăm pentru întreg personalul din administrația publică, perfecționarea pregătirii profesionale reprezintă o îndatorire dar și un drept, în egală măsură.

Legitimitatea acestei aserțiuni se regăsește în art. 32 din Constituție care reglementează "dreptul la învățătură" și care vorbește despre tipurile de forme de pregătire școlară și universitară, precum și despre alte forme de instrucție și perfecționare.

Insă, se pune problema în ce măsură sunt aceste prevederi ale legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectate în administrația publică centrală și locală. întrebarea care se pune este: toți funcționarii publici beneficiază de acest drept, care este în același timp, și o obligație?

Dubla natură juridică a perfecționării pregătirii profesionale naște drepturi și obligații corelative, atât pentru funcționarul în cauză, cât și pentru instituția publică din structurile căreia face parte acesta.

In doctrina franceză problema perfecționării profesionale este exprimată prin sintagma "formare profesională" și se consideră că aceasta formare nu este o etapă, ci un proces care se desfășoară pe toată perioada carierei funcționarului public, permițându-i să facă față atribuțiilor curente ale funcției publice, să se adapteze exigențelor funcției, în raport de evoluția noilor și multiplelor sarcini și totodată să poată promova în funcții superioare.

Așa se explică de ce în art. 22 din Legea din 13 iulie 1983 se recunoaște funcționarilor publici francezi un drept la "formarea permanentă" și care reprezintă în același timp și o obligație.

Teza majorității autorilor de știința administrației din Occident cu privire la necesitatea unei pregătiri specifice și perfecționării acestei pregătiri pentru funcționarii publici a fost însușită de majoritatea guvernelor din țările occidentale.

Francezii ca și nord-americanii sunt cei mai categorici în a solicita celor care doresc să ocupe posturi (funcții) în administrația centrală (de la cele obișnuite la cele mai importante) să fie absolvenți ai unor școli cu profilul "administrație".

2.3. Necesitatea dezvoltarii profesionale a resurselor umane in organizatia publica

2.4. Programe de pregatire si dezvoltare profesionala a resurselor umane

CONCLUZII SI RECOMANDARI

Perfecționarea resurselor umane reprezintă un ansamblu de procese prin care, in urma parcurgerii unor programe specializate, angajații își îmbogățesc aptitudini, cunoștințe, deprinderi, comportamente si tehnici de lucru in care au deja o calificare de baza, in vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor si sarcinilor ce le revin.

Deci prin perfecționare este vizata îmbunătățirea capacității profesionale deja existente.

Deși perfecționarea reprezintă un drept si o obligație a funcționarilor publici, in prezent, administrația publica din România se confrunta cu unele constrângeri, cele mai importante fiind insuficienta resurselor in paralel cu o creștere si o diversificare permanenta a cerințelor cetățenilor si a mediului economic si social .

In acest moment, responsabilitatea principala cu privire la perfecționarea funcționarilor publici revine Institutului Național de Administrație si celor opt centre regionale de perfecționare coordonate de către acesta.

In contextul unor resurse financiare limitate, absentei unei rețele structurate a furnizorilor de formare in domeniul administrației publice, absentei relației directe intre formarea funcționarilor publici si dezvoltarea carierei si absentei unui sistem extern de monitorizare si evaluare a calității procesului de formare, s-a stabilit drept obiectiv strategic consolidarea capacității Institutului de Administrație in vederea asigurării implementării componentelor strategice ale formarii continue a funcționarilor publici.

In prezent este de remarcat amploarea programelor de perfecționare destinate funcționarilor publici si eforturile depuse in acest sens de sistemul instituțional național si regional.

Resursele destinate perfecționării nu sunt utilizate cu maxima eficienta, deoarece:

nu exista un sistem coerent si expertiza necesara pentru identificarea exacta a necesarului de perfecționare pentru fiecare instituție publică. Criteriile frecvent utilizate in acest moment sunt rotația si relația informala cu conducătorii instituției;

nu se fac evaluări ale rezultatelor obținute in urma participării la programe de perfecționare;

cursurile de perfecționare de scurta durata se finalizează cu acordarea diplomelor de participare ceea ce conduce la lipsa de implicare a cursanților;

calitatea prelegerilor, seminariilor de perfecționare si a condițiilor de desfășurare lasă de dorit datorita inexistentei unor standarde in domeniu;

implicarea limitata a instituțiilor de învățămant in programele de perfecționare;

capacitatea limitata de perfecționare a centrelor de perfecționare regionale;

inexistenta programelor de perfecționare si dezvoltarea de soluții alternative care ar reduce costurile perfecționării si ar facilita accesul unui număr mai mare de funcționari publici;

Ca principale modalități de consolidare a capacităților instituționale in vederea asigurării implementării componentelor strategice ale formarii continue a funcționarilor publici se pot propune:

dezvoltarea mecanismului instituțional legat de implementarea, monitorizarea si evaluarea procesului de formare continua;

crearea unor standarde unitare precum si a unor grupuri de lucru tematice intre experți;

organizarea unor evenimente periodice pentru multiplicarea rezultatelor si diseminarea bunelor practici însușite prin colaborarea cu partenerii externi;

dezvoltarea capacității INA de a asigura realizarea activităților de formare continua prevăzute, la standarde calitative de nivel european;

dezvoltarea centrelor regionale de formare continua ale administrației publice locale atat din punct de vedere logistic, cat si al resurselor umane;

extinderea rețelei de parteneri naționali si internaționali;