Dezvoltarea Pietelor Pentru Agrobiodiversitate
DEZVOLTAREA PIEȚELOR PENTRU AGROBIODIVERSITATE
Dezvoltarea piețelor pentru agrobiodiversitate
ABSTRACT
În cadrul prezentei lucrări de disertație sunt descrise importanța conservării diversității biologice și importanța promovării speciilor slab utilizate pentru dezvoltarea agrobiodiversității și a piețelor de desfacere pentru aceste specii, cu scopul de a ajuta comunitățile sărace din întreaga lume.
În prima parte a studiului am identificat principalele motive pentru importanța conservării diversității biologice. Aceasta este determinată în primul rând de necesarul din ce în ce mai mare de hrană a populației din întreaga lume și, în al doilea rând, de accentuarea presinilor antropice asupra factorilor de mediu, fapt ce duce la grave probleme de mediu în timp și spațiu. Apoi am enumerat principiile și politicile de mediu menite să sprijine conservarea biodiversității.
Atenția mea ulterioară a căzut asupra agrobiodiversității, componentă neînsemnată a mediului datorită varietății organismelor ce contribuie la producția de hrană și la securitatea alimentară a populației din întreaga lume. Aplicarea unui bun program de management pentru mediu reprezintă o măsură imperativă, datorită extinderii presiunii umane asupra ecosistemelor.
În final, pe baza documentării bibliografice, am prezentat cele mai bune metode ale unui management durabil de conservare a agrobiodiversității ca fiind promovarea utilizării varietăților locale sau a speciilor slab utilizate. Acestea sunt caracterizate de faptul că sunt cultivate la nivel local în țările în curs de dezvoltare, dar informațiile științifice la nivel global sunt insuficiente; iar cultivarea lor curentă este limitată din cauza potențialului ecomonic mai mic decât cel al culturilor de bază.
Cuvinte cheie: agrobiodiversitate, conservare, specii slab utilizate, protecția mediului, biosecuritate.
The present paper work describes the importance of preserving biodiversity and the importance of promoting the use of underutilized plant species for the developement af the agrobiodiversity and for developing markets for these species, providing benefits for the rural poor farmers all over the world.
In the first part of this study I have identified the main reasons for the importance of biological diversity. This is driven primarily by the increasing demand for food of the people around the world and, secondly, by increased anthropogenic pressure vessel on the environment, which leads to serious environmental problems in time and space. Then I listed the environmental principles and policies to support biodiversity conservation.
I applied oneself to agrobiodiversity, which is a major component of the environment due to the variety of organisms that contribute to food production and food security of the population worldwide. Appling best environmental management program is an imperative measure due to the expansion of human pressure on ecosystems.
Finally, based on bibliographical documentation, I presented the best methods of sustainable management for preserving agrobiodiversity as promoting the use of local varieties and underutilized species. This species are characterized by the fact that they are locally in developing, but globally rare, that scientific information and knowledge about them is scant, and current use is limited relative to their economic potential.
Key words: agrobiodiversity, conservation, underutilized plant species, environmental protection, biosecurity.
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………………………………………………..6
Cap. 1 Biodiversitatea și importanța conservării acesteia………………………………………………………………8
Definiarea termenului de diversitatea biologică……………………………………………………………………8
Conservarea diversității biologice………………………………………………………………………………………12
Obiectivele și principiile conservării biologice…………………………………………………………………….14
Politica și strategia UE în domeniul conservării biodiversității………………………………………………16
Politica României privind conservarea biodiversității……………………………………………………………18
Presiuni antropice exercitate asupra diversității biologice………………………………………………………21
Biosecuritatea…………………………………………………………………………………………………………………..23
Cap. 2 Agrobiodiversitatea…………………………………………………………………………………………………………..24
2.1 Definițiile și funcțiile agrobiodiversității……………………………………………………………………………..24
2.2 Valorile agrobiodiversității………………………………………………………………………………………………..25
2.3 Managementul agrobiodiversității………………………………………………………………………………………27
2.3.1 Caracteristicile și importanța varietăților locale pentru o agricultură durabilă……………………….27
2.3.2 Situația agrobiodiversității agricole din România……………………………………………………………….28
2.3.3 Priorități ale strategiei de conservare a varietăților locale în Europa……………………………………..30
Cap. 3 Dezvoltarea piețelor pentru agrobiodiversitate cu ajutorul speciilor slab utilizate……………………..32
3.1 Noțiuni introductive………………………………………………………………………………………………………….32
3.2 Definirea termenului de specie slab utilizată………………………………………………………………………..33
3.3 Avantajele speciilor slab utilizate……………………………………………………………………………………….36
3.4 Promovarea speciilor slab utilizate……………………………………………………………………………………..37
3.4.1 Domenii de promovare a speciilor slab utilizate…………………………………………………………………39
3.4.2 Criterii de ierarhizare a speciilor slab utilizate…………………………………………………………………..40
3.5 Impedimente în folosirea speciilor slab utilizate…………………………………………………………………..42
3.6 Noi strategii pentru încurajarea folosirii speciilor slab utilizate………………………………………………43
3.7 Studiu de caz: Studiul IPGRI asupra dezvoltării agrobiodiversității cu ajutorul speciilor slab utilizate………………………………………………………………………………………………………………………………………45
Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………………50
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………………..52
INTRODUCERE
Încă din cele mai vechi timpuri, omul s-a aflat în strânsă legătură cu mediul înconjurător, existând în permanență schimburi bazate pe echitate între om și mediu.
Mediul înconjurător dispune de o gamă largă de resurse, atât regenerabile, cât și neregenerabile, pe care omul le poate folosi cu scopul de a se întreține. Aceste resurse trebuie protejate ca atare prin aplicarea celor mai bune metode și tehnici, precum și a unor programe de management eficient și durabil. Din nefericire, necesitățiile tot mai mari ale omenirii, precum și creșterea demografică accentuată din ultimii ani, au dus la reducerea drastică a resurselor Terrei, printre cele mai grave probleme fiind industrializarea accelerată, precum și practicarea pe o scală tot mai largă a agriculturii intensive, fapt ce duce la schimbări climatice majore cu efecte grave în timp (accentuarea efectului de seră, creșterea nivelului Oceanului Planetar, inundarea zonelor de coastă, accentuarea fenomenului de viitură de tip flash-flood ș.a.m.d.).
O altă problemă de mediu, la fel de importantă, este și reducerea biodiversității. Spre exemplu, defrișările masive și vânatul sau pescuitul excesiv, duc la scăderea drastică a numărului de specii de animale și plante, de cele mai multe ori până spre extincție sau chiar extincție totală. Conform unui studiu realizat de WWF (World Widelife Fund), în ultimii ani, s-a înregistrat o extincție din ce în ce mai accentuată a numeroase specii de plante și animale, multe dintre ele nefiind încă descoperite de către cercetători.
Biodiversitatea reprezintă rețeaua complexă care susține viața pe Pământ. Omul nu poate trăi izolat de natură, toate activitățiile întreprinse de el aflându-se în strânsă legătură cu natura și cu resursele sale. Protejarea biodiversității nu înseamnă doar protejarea habitatelor și ecosistemelor, înseamnă în mod egal și asigurarea accesului la apă și hrană, fără de care existența omenirii nu ar fi posibilă. Iată așadar, două simple motive care ne arată cât de importantă este biodiversitatea pentru specia umană, dar mai ales cât de importantă este conservarea ei.
Omul, precum și toate activitățile întreprinse de acesta, au un impact semnificativ asupra mediului înconjurător. Pentru a-și asigura nivelul de trai, populația umană, prin activitățiile sale, poluează și distruge mediul în care trăiește. Intensificarea industrializării a avut cel mai mare impact, fapt ce a condus la distrugerea habitatelor naturale, poluarea solului, a apei și a aerului, precum și la extincția în masă a unui număr tot mai mare de specii de plante și animale. De asemenea, creșterea demografică tot mai accentuată din ultimii ani a dus la mecanizarea excesivă a agriculturii pentru satisfacearea nevoilor umane.
Acești doi factori majori, industrializarea progresivă și mecanizarea agriculturii, cu impact semnificativ și de lungă durată asupra factorilor de mediu, au dus, implicit, la degradarea accentuată a diversității biologice, componentă majoră a mediului înconjurător.
Biodiversitatea este o variatate imensă de ecosisteme, specii și gene care asigură existența noastră, oferindu-ne hrană, apă, aer proaspăt, tratamente împotriva bolilor, contribuie la echilibrarea climei etc. De asemenea, diversitatea biologică reprezintă capitalul nostru natural care ne oferă servicii în cadrul unui ecosistem ce susține economia. Deterioarea sau diminuarea biodiversității pun în pericol aceste servicii prin pierderea a numeroase specii de plante și animale, precum și habitate, care joacă un rol foarte important în asigurarea bunăstării noastre.
Capitolul 1
BIODIVERSITATEA ȘI IMPORTANȚA CONSERVĂRII ACESTEIA
Definirea termenului de diversitate biologică
Diversitatea biologică, sau biodiversitatea, este definită ca fiind abundența de entități vi pe Pământ, reprezentată de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le contin, precum și complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic (Maxim, 2010).
Heywood (1995) și Hunter (1999) susțin că numărul speciilor cunoscute se ridică la 1.7 milioane, repartizate după cum urmează în tabelul 1.1, din care doar o treime sunt cunoscte și descrise de către cercetători.
Tabelul 1.1 Repartizarea celor 1.7 milioane de specii cunoscute în grupe de specii
(Sursa: Heywood, 1995 și Hunter,1999)
Conceptul de biodiversitate sau diversitatea biologică a fost definit pentru prima dată în contextul adoptării unui nou instrument internațional de mediu, desfășurat în cadrul Summit-ului Pământului UNCED (United Nations Conference on Environment and Developement) din 1992 de la Rio de Janeiro. Acesta semnifică diversitatea vieții de pe pământ și implică patru nivele de abordare: diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetică și diversitatea etnoculturală. În cadrul acestei convenții, diversitatea biologică, din punct de vedere legislativ, a fost definită ca fiind ”variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii și a ecosistemelor”.
Definirea celor patru nivele de abordare ale diversității biologice contribuie la o mai bună înțelegere a importanței acesteia în cadrul ecosistemelor naturale, a protecției mediului înconjurător, precum și în contribuția majoră pe care o are biodiversitatea în cadrul dezvoltării piețelor pentru consum în agricultură, care vin în sprijinul dezvoltării comunitățiilor sărace, care se bazează exclusiv pe aceasta.
Diversitatea ecosistemelor (ecologică) privește mozaicul realizat de diversele comunități de organisme, integrate într-un anumit biotop, dar și complexul de relații funcționale care guvernează ecosistemele prezentate. Studiile asupra acestui tip de biodiversitate se află încă în fază incipientă, dată fiind complexitatea cercetăriilor care trebuie realizate, complexitate creată de bogăția și lungimea lanțurilor trofice dintr-un ecosistem, modul în care se realizează circulația materiei și energiei, precum și evaluarea capacității de producție și de suport a fiecărui ecosistem în parte.
Diversitatea speciilor (interspecifică) cuprinde totalitatea speciilor care se află într-un anumit biotop, o anumită regiune, o anumită țară ș.a.m.d, fiind privită de asemenea și prin prisma importanței biogeografice, a efectivelor populațiilor și a suprafețelor ocupate de acestea; iar diversitatea genetică (intraspecifică) este reprezentată de variabilitatea genotipurilor și genofondului din interiorul populației unei specii, pe întregul său areal de răspândire.
În final, diversitatea etnoculturală o putem defini ca fiind formată din toate practicile, tradițiile și creațiile umane, care au ca obiect sau ca bază de inspirație componente ale viului, în toată complexitatea sa. (Maxim, 2010)
Reprezentând condiția primordială a existenței civilizației umane, biodiversitatea asigură sistemul suport al vieții și al dezvoltării sistemelor socio-economice. În cadrul ecosistemelor naturale și seminaturale există stabilite conexiuni intra – și interspecifice prin care se realizează schimburile materiale, energetice și informaționale ce asigură productivitatea, adaptabilitatea și reziliența acestora. Aceste interconexiuni sunt extrem de complexe, fiind greu de estimat importanța fiecărei specii în funcționarea acestor sisteme și care pot fi consecințele diminuării efectivelor acestora sau a dispariției, pentru asigurarea supraviețuirii pe termen lung a sistemelor ecologice, principalul furnizor al resurselor de care depinde dezvoltarea și bunăstarea umană. De aceea, menținerea biodiversității este esențială pentru asigurarea supraviețuirii oricăror forme de viață, inclusiv a oamenilor.
Multe resurse naturale, cum sunt apa, aerul, solul, speciile de plante și animale sau peisajele sunt considerate a fi resurse comune care reprezintă bunul întregii societăți. Acestora nu le este asociată întotdeauna o valoare monetară, iar oamenii, precum și industriile dezvoltate de aceștia, utilizează și degradează aceste resurse fără a plăti decât simbolic sau fără a plăti nimic, situație care este descrisă ca fiind tragedia bunului comun (Maxim, 2010).
Atunci când oamenii și organizațiile vor plăti pentru acțiunile lor, se va diminua și degradarea mediului, astfel că industriile vor avea politici de supraveghere mai severe și vor fi mai precaute cu mediul.
Demonstrarea valorii biodiversității și a resurselor naturale este o problemă foarte complexă care este determinată de o varietate de factori economici și etnici. Un obiectiv major al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare și a componentelor diversității biologice. Au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economică variabilității genetice, speciilor, comunitățiilor biologice și ecosistemelor.
Valoarea economică a biodiversității devine evidentă prin utilizarea directă a componentelor sale: resursele naturale neregenerabile – combustibili fosili, minerale etc. și resursele naturale regenerabile – speciile de plante și animale utilizate ca hrană, pentru producerea de energie sau pentru extragerea unor substanțe, cum ar fi cele utilizate în industia farmaceutică sau cosmetică. În prezent nu se poate spune că se cunosc toate valențele vreunei specii și modul în care ele pot fi utilizate sau accesate în viitor, astfel că pierderea oricăreia dintre ele limitează oportunitățile de dezvoltare a umanității și de utilizare eficientă a resurselor naturale. La fel de important este rolul biodiversității în asigurarea serviciilor oferite de sistemele ecologice, cum ar fi reglarea condițiilor pedo-climatice, purificarea apelor, diminuarea efectelor dezastrelor naturale etc.
Valoriile economice ale biodiversității se împart în valori economice directe și valori economice indirecte (Conferința ONU de la Rio de Janeiro, 1992). Valorile economice directe se împart în valori utilizate pentru consum, care pot fi atribuite bunurilor care sunt consumate local și care nu apar pe piețele naționale și internaționale, și valoarea de utilizare a produselor, care este valoarea directă atribuită produselor care sunt recoltate din mediul sălbatic și a căror produse, spre deosebire de valoarea utilizată pentru consum, se comercializează pe plan național și internațional.
Valoriile economice indirecte ale diversității biologice sunt date de varietatea mare de servicii de mediu oferite de către comunitățiile biologice si care nu sunt consumate prin utilizare, acestea având un rol foarte important în prevenirea inundațiilor și eroziunea solului, purificarea apelor, precum și crearea de locuri pentru studierea naturii. Aceste valori ale biodiversității sunt următoarele:
productivitatea ecosistemelor- dată de capacitatea fotosintetică a plantelor și algelor de a capta energia solară, fapt ce reprezintă startul celor mai importante relații trofice, iar distrugerea vegetației dintr-un areal duce la pierderea producției de biomasă și deterioarea comunitățiilor de animale care trăiesc in arealul respectiv;
protecția apelor și a resurselor edifice- comunitățile biologice au o importanță vitală în protejarea resurselor de apă, protecția ecosistemelor împotriva inundațiilor sau a secetei și menținerea calității apelor. Atunci când vegetația este degradată, rata de eroziune a solurilor și chiar alunecările de teren cresc rapid, reducând substanțial valoarea terenurilor;
amelioararea climatului- poate fi caracterizată la cele trei nivele spațiale: la nivel local arborii modifică temperatura prin reducerea insolației directe și a procesului de evapotranspirație, la nivel regional evapotranspirația asigură secvențe ale circuitului apei în natură, iar la nivel global creșterea plantelor este corelată cu ciclul carbonului, acesta având implicit efect direct asupra efectului de seră și a modificărilor climatice;
depozitarea deșeurilor și retenția nutrienților- comunitățiile biologie sunt capabile să reducă și să imobilizeze poluanți ca metale grele, pesticide, ape uzate, poluanți care au fost introduși prin activități umane;
relațiile dintre specii- existența multora dintre speciile vânate de oameni pentru valoarea lor economică depinde de alte specii sălbatice, astfel, declinul unei specii sălbatice cu importanță mică pentru oameni poate determina diminuarea numărului celor vânate;
recreere și ecoturism- un scop important al activitățiilor recreaționale este acela de relaxare în natură prin intermediul unor activități precum drumeția, fotografiatul, tabere ornitologie, observarea balenelor etc. Valoarea monetară a acestor activități, numită uneori valoarea farmecului poate fi considerabilă- circa 800 miliarde usd/an;
valoarea educațională și științifică- multe cărți, reviste, programe de televiziune, documentare realizate în scop educațional au la bază teme din natură, iar aceste produse educaționale au o valoarea economică foarte mare, ajungând la miliarde de dolari pe an;
monitorizarea factorilor de mediu- speciile care au sensibilități aparte la toxine pot servi drept sistem inițial de avertizare într-un program de monitorizare a stării de sanogeneză a mediului. Spre exemplu, compoziția comunitățiilor de licheni dintr-un areal poate fi utilizată ca indicator biologic (biomarkeri) al nivelului de poluare a atmosferei, iar abundența lor poate indica areale contaminate.
Biodiversitatea are un rol foarte important în viața fiecărei societăți, reflectându-se în cultura și tradițiile acesteia. Valoarea estetică a biodiversității este o necesitate umană fundamentală, peisajele naturale și culturale fiind baza dezvoltării sectorului turistic și recreațional. Din punct de vedere etic, fiecare componentă a biodiversității are o valoare intrinsecă inestimabilă, iar societatea umană are obligația de a asigura conservarea și utilizarea durabilă a acestora.
Conservarea diversității biologice
Conservarea biodiversității reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele importante la nivel international, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversității la nivel de ecosisteme, specii, populații și chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută din cauza intensificării impactului uman asupra mediului și, implicit, asupra biosferei și biodiversității. În acest context, menținerea biodiversității este necesară nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesare societății.
Acțiunile de conservare au menirea de a proteja speciile în declin demografic, care sunt în pericol de extincție. Pentru multe dintre aceste specii, strategia cea mai eficientă de conservare presupune menținerea în mediul lor natural a întregii comunități biologice din care face parte specia țintă. Așadar, numai în mediul lor natural unele specii pot să-și continue evoluția și să se adapteze noilor condiții de mediu, iar in captivitate nu pot fi create toate condițiile de mediu în s-a dezvoltat specia respectivă, precum și relațiile intraspecifice naturale în toată complexitatea lor. Acest tip de strategie de conservare a biodiversității în mediul natural al speciilor poartă numele de conservare in situ.
În unele situații, managementul de conservare in situ poate să pună în pericol specia, mai ales în cazul unor populații mici, de specii rare. În astfel de situații, singura cale de menținere a indivizilor este în condiții artificiale, sub supravheghere antropică, numită strategie de conservare ex situ, care de cele mai multe ori are ca și obiectiv obținerea unui număr sufiecient de indivizi care sunt ulterior eliberați în habitatul lor natural.
O strategie intermediară combină elementele conservării ex situ cu cele ale conservării in situ. (fig. 1.1). Populațiile de specii rare și amenințate sunt menținute în arii protejate mici unde se simt ca în libertate, dar omul intervine atunci când populația este în declin. Indivizii crescuți prin metode ex situ pot fi eliberați periodic în sălbăticie, mărind succesul conservării in situ. (Maxted, 2001).
Fig. 1.1 Strategii de conservare a biodiversității (Sursa: Maxted, 2001)
Înafara celor două strategii de conservare a biodiversității, precum și a programelor și proiectelor derulate de diverse instituții de specialitate sau ONG-uri, cum sunt: IUCN (International Union for Conservation of Nature- Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), FNNPE (Federation of Nature and National Parks of Europe- Federația Naturii și a Parcurilor Naționale din Europa) sau WWF (The World Wildlife Fund- Fondul Mondial pentru Natură); fiecare dintre noi putem contribui la conservarea diversității biologice printr-o serie de măsuri simple, cum ar fi:
să învățăm cât mai multe despre biodiversitate;
să reducem consumul de bunuri materiale;
să consumăm eficient energia;
să folosim mai puțin automobilul și mai mult transportul în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos;
să folosim în mai mare măsură produsele ecologice și produsele reciclate;
să reciclăm cât mai multe deșeuri posibil;
să ne informăm familia și prietenii cu privire la importanța biodiversității.
Pierderea diversității biologice nu înseamnă doar pierderea a numeroase specii de plante și animale, habitate sau peisaje. Biodiversitatea este un element esențial al prosperității economice a unei națiunii, este importantă pentru sănătatea acesteia și pentru dezvoltarea ei. Spre exemplu, biodiversitatea globală stă la baza a peste 25% dintre medicamentele pe care le folosim. Pierderea biodiversității împiedică eforturile de îmbunătățire a condițiilor economice, sociale și de mediu, nu doar în Europa, ci peste tot în lume.
Obiectivele și principiile conservării biodiversității
În iunie 1992, în cadrul UNCED un număr de 153 de state, inclusiv Uniunea Europeană, au semnat CBD (Convention on Biological Diversity- Convenția asupra Diversității Biologice), care a intrat în vigoare pe 29 decembrie 1993. La începutul anului 2010 CBD este ratificată de 193 de Părți și este astăzi cel mai important instrument internațional în coodonarea politicilor și strategiilor la nivel global privind conservarea biodiversității. România a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994.
Cele trei obiective ale CBD sunt umătoarele:
conservarea diversității biologice;
utilizarea durabilă a componentelor biologice;
împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.
De asemenea, la Summit-ul Pământului au fost adoptate Agenda 21, Declarația de la Rio cu privire la Mediu și Dezvoltare, Declarația Principiilor Pădurilor și Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice ratificată prin Legea 24/1994.
În cadrul Conferinței Părților la CBD au fost adoptate și principiile ce stau la baza conservării biodiversității și dezvoltării durabile a sistemului socio-economic, așa cum sunt prezentate în continuare:
Principiul prevenției: conservarea biodiversității se realizează eficient dacă sunt eliminate sau diminuate efectele posibilelor amenințări;
Principiul precauției: lipsa studiilor științifice complete nu poate fi considerată ca motiv de acceptare a unor activități ce pot avea impact negativ asupra biodiversității;
Principiul poluatorul plătește: cel ce cauzează distrugerea biodiversității trebuie să plătească costurile de prevenire, reducerea impactului sau reconstrucție ecologică;
Principiul participării publicului la luarea deciziilor și accesul la informație și justiție în domeniul mediului: publicul trebuie să aibă acces la informațiile de mediu și dreptul de a participa în procesul de luare a deciziilor de mediu;
Principiul bunei guvernări: guvernarea trebuie să îndeplinească opt caracterisitici majore- să fie participativă, măsurabilă, transparentă, responsabilă, efectivă și eficientă, echitabilă și în acord cu normele legale;
Principiul integrării sectoriale: conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a componentelor sale trebuie luate în considerare în procesul de luare a deciziilor și de stabilire a politicilor sectoriale;
Principiul abordării ecosistemice: reprezintă o strategie de management integrat, adaptativ, bazată pe aplicarea unor metodologii științifice corespunzătoare care iau în considerare structura și funcțiile ecosistemelor și capacitatea lor de suport;
Principiul rețelelor ecologice: pentru asigurarea conectivității dintre componentele biodiversității cu cele ale peisajului și ale structurilor sociale, având ca și componente centrale ariile naturale protejate se stabilesc culoare ecologice de legătură;
Principiul subsidiarității: reglementează exercițiul puterii, deciziile trebuind luate la nivelul cel mai de jos (local, regional, național);
Principiul compensării: în cazul în care există un impact negativ și în lipsa unor soluții alternative, pentru obiectivele de interes public major se stabilesc măsuri compensatorii.
Politica și strategia UE în domeniul conservării biodiversității
Uniunea Europeană a ratificat CBD în 21 decembrie 1993, iar pentru implementarea prevederilor Convenției și-a asumat rolul de lider la nivel internațional, adoptând o serie de strategii și planuri de acțiune menite să contribuie la stoparea pierderii de biodiversitate până în 2020 și după, conform Comunicării Comisiei Europene și Comitetul Regiunilor nr. 864 final din 16 decembrie 2008. Planul Strategic pentru CBD are ca scop reducerea ratei actuale de pierdere a biodiversității la nivel global, regional și național ca o contribuție la reducerea sărăciei și în beneficiul tuturor formelor de viață de pe pământ și trebuie transpus în mod corespunzător la nivelul statelor membre.
Această responsabilitate a fost centrată pe crearea unei rețele ecologice europene care să includă un eșantion reprezentativ din toate speciile și habitatele naturale de interes comunitar, în vederea protejării corespunzătoare a acestora și garantând viabilitatea acestora pe termen lung. Această rețea ecologică – numită Natura 2000 – se opune tendinței actuale de fragmentare a habitatelor naturale și are ca fundament real faptul că dezvoltarea sistemelor socio-economice se poate face numai pe baza sistemelor ecologice naturale și semi-naturale. Obligațiile legale ale statelor membre în domeniul protejării naturii sunt incluse în Directivele Consiliului 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice.
În ianuarie 2010 a fost adoptat documentul privind Opțiunile pentru o perspectivă și un obiectiv post-2010 în materie de biodiversitate la nivelul UE prin Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor nr. 4 final din 19 ianuarie 2010. Analiza implementării Strategiei UE privind conservarea biodiversității a reliefat o serie de rezultate pozitive, dar și o serie de deficiențe. Una dintre realizări este rețeaua Natura 2000, care acoperă 17% din teritoriul UE, fiind cea mai vastă rețea de zone protejate din lume. Deficiența majoră a fost semnalată la nivel decizional, politica actuală neținând cont suficient de valoarea serviciilor oferite de ecosisteme, care nu pot fi susținute doar prin măsuri de conservare a biodiversității.
Pentru punerea în aplicare a Strategiei UE privind conservarea biodiversității a fost stabilit un Plan de Acțiune, cu următoarele obiective prioritare:
Obiectivul 1. Menținerea diversității ecosistemelor, habitatelor și biomurilor în interiorul zonelor protejate;
Obiectivul 2. Menținerea diversității specifice prin:
2.1. Refacerea, menținerea sau reducerea declinului populațiilor aparținând speciilor protejate;
2.2. Îmbunătățirea statutului speciilor periclitate;
Obiectivul 3. Menținerea diversității genetice prin:
3.1. Conservarea diversității genetice a plantelor de cultură, a animalelor domestice, a speciilor cu importanță economică, precum și menținerea tradițiilor comunităților locale de utilizare a acestora;
Obiectivul 4. Reducerea presiunilor privind pierderea habitatelor, prin schimbarea destinației terenurilor;
Obiectivul 5. Limitarea impactului speciilor invazive;
Obiectivul 6. Stoparea exploatărilor nedurabile prin:
6.1. Utilizarea de produse derivate din componentele biodiversității care sunt exploatate durabil;
6.2. Zonele de producție gestionate în conformitate cu cerințele pentru conservarea biodiversității;
6.3. Nici o specie din fauna sau flora periclitată să nu facă obiectul comerțului internațional;
Obiectivul 7. Reducerea presiunilor datorate schimbărilor climatice, poluării și eroziunii solului;
Obiectivul 8. Menținerea capacității ecosistemelor de a furniza bunuri și servicii ecologice și de a funcționa ca sistem suport al vieții prin:
8.1. Menținerea capacității de suport a ecosistemelor;
8.2. Stoparea declinului resurselor biologice, a cunoștințelor tradiționale a comunităților locale, a tehnicilor și practicilor care permit exploatarea durabilă și securitatea alimentară;
Obiectivul 9. Asigurarea unei părți corecte și echitabile a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.
La nivel european conservarea biodiversității a căpătat o nouă dimensiune, în ultimul timp punându-se foarte mult accentul pe înțelegerea și evaluarea peisajelor, ca sisteme dinamice supuse transformărilor naturale și antropice.
Pentru a contribui în mod direct la conservarea pisajului, în anul 2000 a fost lansată spre semnare Convenția Europeană a Peisajului, ratificată în România prin Legea nr. 451/2002. Aceasta subliniază importanța salvării peisajelor nu atât pentru valoarea estetică, cât, mai ales, pentru calitatea vieții umane și naturale. În acest sens, conceptul de peisaj european a fost lărgit printr-o serie de studii avansate realizate de Organizația Lanscape Europe care a propus spre dezbatere noțiunea inclusivă de Euroscape 2020 și Leisurscape 2020 ca țintă pentru populația europeană în anul 2020, aceasta fiind pusă în discuție pe agenda politică a guvernării Uniunii Europene. (Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității, 2010).
Politica României privind conservarea biodiversității
Activitatea de conservare a biodiversității în România are o istorie relativ îndelungată, care s-a dezvoltat în concordanță cu preocupările oamenilor, primele reguli ce vizează ocrotirea naturii regăsindu-se în dreptul românesc vechi începând cu secolul XV. Acesta evoluează până în secolul XIX, asigurând astfel o bună conservare a resurselor naturale, fiind o legislație care impunea un set de reguli și măsuri stricte. În anul 1829 se semnează Tratatul de la Adrianopol, fapt ce duce la liberalizarea comerțului, este favorizată cultura cerealelor cerute la export, determinând, prin creșterea suprafețelor agricole, defrișări fără precedent a pădurilor și degradarea accentuată a solului.
Preocupările ce vizează direct ocrotirea naturii se manifestă în România în special începând cu secolul XX. Între anii 1922 și 1928 se desfășoară o activitate intensă pentru ocrotirea naturii, susținută de nume de marcă din lumea biologiei, geologiei, geografiei și silviculturii. În anul 1930 este adoptată prima Lege pentru protecția monumentelor naturii, care marchează începutul unei noi etape de ocrotire a naturii în România. Având la bază acest act normativ se înființează prima Comisie pentru ocrotirea monumentelor naturii. Activitatea acesteia a avut un caracter de cercetare științifică, materializată prin publicarea a numeroase studii, note sau lucrări ce au stat la baza ocrotirii, prin lege, a valoroase obiective ca monumente ale naturii. Ulterior, sistemul legislativ și instituțional își continuă dezvoltarea până la finele celui de-al doilea război mondial, iar în perioada comunistă involuează. După 1990 se reiau și se consolidează activitățile de conservare a biodiversității prin elaborarea de noi acte normative și crearea de structuri instituționale adecvate.
Documentele strategice de referință ce stabilesc politica actuală a României de conservare a biodiversității și utilizarea durabilă a componentelor sale sunt următoarele:
Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, pentru transpunerea, implementarea și controlul aplicării întregului acquis comunitar;
Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 (PND) stabilește drept obiectiv global reducerea cât mai rapidă a diferențelor de dezvoltare socio-economică dintre România și celelalte state membre ale UE și detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6 direcții prioritare care integrează direct și/sau indirect cerințele conservării biodiversității și dezvoltării durabile pe termen scurt și mediu:
creșterea competitivității și dezvoltării economiei bazate pe cunoaștere trebuie să includă îmbunătățirea eficinței energetice și valorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelor schimbărilor climatice;
aducerea la standardele europene a infrastructurii de bază care să pună accentul pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii și mijloacelor de transport prin reducerea impactului asupra mediului;
protecția și îmbunătățirea calității mediului să fie o prioritate care să conducă la îmbunătățirea standardelor de viață pe baza asigurării serviciilor de utilități publice, in special în ceea ce privește gestionarea apei și deșeurilor;
îmbunătățirea sistemelor sectoriale și regionale ale managementului de mediu;
conservarea biodiversității și reconstrucția ecologică;
prevenirea riscurilor și intervenția în cazul unor calamități naturale;
dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol, silvic și piscicol să fie bazată pe utilizarea rațională a fondului funciar, reabilitarea ecologică a unor terenuri degradate sau poluate, siguranța alimentară, bunăstarea animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;
diminuarea diferențelor de dezvoltare între regiuni și în interiorul acestora trebuie să aibă în vedere îmbunătățirea performanței administrative și a infrastructurii publice locale, protecția patrimoniului natural și cultural, dezvoltarea rurală integrată, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială, consolidarea mediului de afaceri și promovarea inovării.
Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 (CSNR) stabilește prioritățiile de intervenție a Instrumentelor Financiare ale UE în cadrul politicii de coeziune economică și socială și face legătura între prioritățiile Planului Național de Dezvoltare 2007-2013 și cele ale UE stabilite prin Orientările Strategice Comunitare privind coeziunea 2007-2013.
Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă (2010-2030) stabilește obiective concrete pentru trecerea la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaștere și inovare, orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural. Direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile sunt următoarele:
corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale, cu potențialul și capacitatea de susținere a biodiversității;
modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională și de sănătate publică, ținând seama de evoluțiile demografice nefavorabile și de impactul acestora asupra pieței muncii;
folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice și stimularea unor asemenea decizii din partea sectorului privat; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;
anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât a unor soluții de adaptare pe termen lung, cât și a unor planuri de măsuri de contingență intersectoriale, cuprinzând portofolii de soluții alternative pentru situații de criză generate de fenomene naturale și antropice;
asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale româniei în privința dezvoltării producției agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea măsurilor de creștere cantitativă și calitativă a producției agricole în vederea sigurării hranei pentru oameni și animale;
necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în condiții de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;
protectia și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național.
Presiuni antropice exercitate asupra diversității biologice
Diversitatea biologică este într-o continuă amenințare datorită intensificării activitățiilor economice ce exercită presiuni puternice asupra mediului.
Presiunile antropice se manifestă prin creșterea gradului de ocupare a terenurilor, a numărului populației, dezvoltarea agriculturii și economiei, modificarea peisajelor și a ecosistemelor, distrugerea spațiului natural, utilizarea nerațională a solului, supraconcentrarea activitățiilor pe zone sensibile cu valoare ecologică ridicată. Din nefericire, măsurile de protecție și conservare a diversității biologice s-au dispus de abia după ce declinul speciilor s-a manifestat intens, iar factorii negativi au avut un important impact asupra teritoriilor, provocând degradarea unor însemnate zone naturale de pe Glob.
Printre principalii factori care au dus la diminuarea efectivelor speciilor de faună și floră sălbatică, precum și la extincția multora dintre ele, se pot enumera: reducerea și fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării, dezvoltarea intensivă a activităților industriale și de agrement, crearea lacurilor de acumulare, desecarea luncilor inundabile ale râurilor, creșterea poluării apelor și solului, agricultura de tip industrial și suprapășunatul, creșterea folosirii pesticidelor și vânătoarea.
Supraexploatarea resurselor naturale, realizată prin minerit, pășunat excesiv ce îngreunează regenerarea naturală a vegetației arboricole, extragerea excesivă de masă lemnoasă din pădurile private și de stat, reprezintă o amenințare permanentă la adresa biodiversității. Un alt factor antropic, cu impact semnificativ asupra biodiversității, îl reprezintă braconajul piscicol, care, în ultimii ani, a atins cote alarmante, fapt ce a dus la diminuarea considerabilă a populației piscicole.
Poluarea cu erbicide administrate pe canale, diguri, căi de acces în câmp, păduri, zone de baltă, de către agenții economici, poluările accidentale cu țiței, afectează pânza freatică, solul și vegetația. Lucrările de amenajare a teritoriului pot și ele să modifice regimul de circulației al apei, contribuind la fragmentarea habitatelor.
Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin deterioarea și degradarea florei sălbatice, neliniștirea speciilor de animale, degradarea solurilor în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum și prin campări și focuri deschise în locuri nepermise, aruncarea de deșeuri menajere oriunde și oricum. Toate acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism nu doar în ariile naturale protejate.
Toate investițiile mari, dar și cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să țină cont, în primul rând, de impactul negativ pe care îl au asupra florei și faunei sălbatice. În acest sens se impun studii de impact bine documentate, elaborate de către specialiști în domeniu, punându-se accent pe efectele pe termen mediu și lung. Conservarea biodiversității trebuie să fie realizată pe baza unei game largi de strategii, programe și a unui management eficient și durabil al componenetelor capitalului natural. Exploatarea excesivă a resurselor naturale, fără a ține cont de necesitățiile generațiilor viitoare, precum și fragmentarea habitatelor naturale, duc la periclitarea vieții sălbatice.
Luând în considerare importanța deosebită pe care o are capitalul natural, pentru dezvoltarea durabilă a populației umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.), a valorii peisagistice și de recreere, de protecție și de asigurare a echilibrelor ecologice necesare menținerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea imperativă a conservării biodiversității, ca o condiție necesară pentru dezvoltarea armonioasă a generațiilor viitoare. (Raport ANPM, 2009)
1.7 Biosecuritatea
Biosecuritatea reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru a reduce sau elimina riscurile potențiale ce pot apărea ca o consecință a utilizării organismelor modificate genetic, care ar putea avea efecte adverse asupra sănătății umane și asupra conservării și utilizării durabile a diversității biologice.
Plantele superioare modificate genetic sunt plante care posedă o nouă combinație a materialului genetic, obținută prin utilizarea biotehnologiei moderne. Plantele de cultură au fost modificate genetic pentru îmbunătățirea productivității sau pentru creșterea rezistenței la boli și dăunători. Aceste potențiale beneficii ale utilizării acestor plante trebuie evaluate împreună cu potențialele riscuri asociate. Biotehnologia este un domeniu nou și nu se cunosc încă toate datele referitoare la interacțiunea organismelor modificate genetic cu diferite ecosisteme precum și consecințele pe termen lung în cazul utilizării acestor culturi, riscurile incluzând efecte negative asupra biodiversității și implicit asupra sănătății umane.
România trebuie să asigure aplicarea unui principiu de bază în domeniul protecției mediului, care se regăsește în Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagina privind biosecuritatea și din O.U.G. nr. 43/2007 aprobată cu completări prin Legea nr. 247/2009, respectiv principiul precauției în luarea deciziei, pentru a se asigura protecția mediului și a sănătății umane în legătură cu introducerea deliberată în mediu a plantelor superioare modificate genetic.
Capitolul 2
AGROBIODIVERSITATEA
2.1 Definiția și funcțiile agrobiodiversității
Agricultura intensivă și din ce în ce mai mult mecanizată, bazată pe inputuri energetice mari (combustibili fosili, îngrășăminte chimice, pesticide) este în continuă creștere. Până în anul 2050 se preconizează că populația globului o să ajungă la circa 10 miliarde de locuitori, ceea ce înseamnă dublarea producției agricole pentru satisfacerea necesarului de hrană. Explozia demografică, precum și intensificarea producției agricole, vor avea consecințe pe termen lung asupra mediului înconjurător, ducând implicit la creșterea amprentei ecologice umane pe Terra, care deja acoperă un procent de 80% din suprafața terestră.
În prezent, creșterea producției agricole se bazează pe utilizarea masivă a chimicalelor pentru combaterea dăunătorilor si pentru fertilizare, pe folosirea combustibililor fosili sau a soiurilor moderne cu o mare productivitate. Extinderea acestor tehnologii agricole, cu toate că sunt dăunătoare mediului înconjurător, este posibilă deoarece acestea sunt mult mai simple și mai usor de gestionat. Din nefericire, impactul lor pe termen lung, duce la poluarea mediului și, mai ales, la pierderea ireversibilă a diversității biologice agricole.
În multe țări în curs de dezvoltare, soiurile tradiționale continuă să asigure o bună parte din producția agricolă, chiar și după apariția soiurilor moderne. Acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că soiurile vechi și varietățile locale au un randament mai bun, stabilitate mai mare, rezistență ridicată la factorii de stres biotic și abiotic, iar în al doilea rând, necesarul de input-uri energetice este mult mai scăzut.
Agrobiodiversitatea se referă la varietatea și variabilitatea organismelor vii care contribuie la producția de alimente din agricultură și cunoștințele legate de aceasta. În sens larg, agrobiodiversitatea cuprinde toate organismele care apar în peisajele agicole și are două componente:
agrobiodiversitatea planificată formată din plantele de cultură și animalele domestice alese de agricultor și
agrobiodiversitatea asociată care include microfauna și microflora solului, buruieni, paraziți fitofagi, entomofauna utilă, erbivore, carnivore etc.
Biodiversitatea agricolă poate să îmbunătățească funcționarea ecosistemelor prin introducerea de genotipuri cu randament mai mare sau cu rezistență la boli și dăunători, prin utilizarea culturilor de acoperire și intercalate și a plantelor fixatoare de azot, prin folosirea paraziților și a prădătorilor naturali.
Jackson și colab. (2007) au identificat funcțiile agrobiodiversității la diferite niveluri ierarhice:
la nivel genetic și populațional- diversitatea genetică și populațională reprezintă baza obținerii de noi soiuri de plante și rase de animale, prin utilizarea varietăților locale și a celor sălbatice;
la nivel de comunitate biologică și ecosistem- bogăția de specii poate contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor și la creșterea productivității ecosistemului;
la nivel de peisaj agricol- agroecosistemele cu diversitate mare de specii au o reziliență și o capacitate mult mai mare de reorganizare după producerea unor dezechilibre, comparativ cu agroecosistemele simplificate.
Un nivel ridicat al agrobiodiversității, care este atât menținută, cât și valorificată corespunzător, poate aduce numeroase avantaje fermierului, precum și mediului înconjurător. Aceste avantaje se referă la: un mai bun control al dăunătorilor, polenizare mai eficientă, fertilitatea solului, protecția cursurilor de apă, protecția solului împotriva eroziunii, eliminarea excesului de nutrienți, conservarea habitatelor sălbatice care se află în vecinatatea fermelor ș.a.m.d.
2.2 Valorile agrobiodiversității
Evaluarea valorilor agrobiodiversității este o operațiune extrem de complexă și de dificilă, întrucât nu s-au pus la punct metode și tehnici de cuantificare a serviciilor aduse societății de către agrobiodiversitate. Spre exemplu, coridoarele forestiere din jurul agroecosistemelor îmbunătățesc calitatea apei pentru irigat, reduc procesul de eroziune a solului și de depunere a sedimentelor și ameliorează climatul local. Cu toate aceste avataje oferite, nu a putut fi stabilită încă valoarea monetară a acestor beneficii.
Ca și diversitatea biologică în general, agrobiodiversitatea are valoarea economică, opțională și existențială. (Maxim, 2010).
Valoarea economică a agrobiodiversității poate fi directă și indirectă. Valoarea directă se referă la valoarea de consum și valoarea de piață a meteriilor prime obținute pentru producția alimentară, producția de fibre și cea a biocombustibililor. Valoarea de consum include produsele obținute și folosite pentru consum propriu, iar valoarea de piață cuprinde gama produselor abținute din agroecosisteme și vândute pe piață. Valoarea indirectă se referă la sistemele agricole bazate pe agrobiodiversitate bogată, ceea ce înseamnă o mai bună gestionare a terenurilor, apă freatică nepoluată, alimente mai sănătoase etc.
Valoarea opțională a agrobiodiversității se referă la potențialul speciilor destinate producției agricole, soiurilor, varietăților locale, raselor, hibrizilor ș.a. de a produce beneficii societății umane în viitor.
Valoarea existențială cuprinde valorile etice, estetice, emoționale și spirituale ale agrobiodiversității.
Diversitatea agricolă bogată are cea mai bună compatibilitate cu ecosistemele ecologice de cultură, unde sunt elaborate strategii pentru creșterea producticității agricole în paralel cu protejarea biodiversității sălbatice utile. Creșterea eficienței agrobiodiversității presupune intensificarea cercetărilor interdisciplinare și a celor participative care să integreze creșterea productivității agricole, bunăstarea oamenilor și reziliența ecosistemelor.
Atunci când agricultorii sunt organizați în grupuri și rețele bine conectate au posibilitatea de a face schimb de informații, de a-și planifica activitățile de conservare, de a-și stabili obiectivele și de a acționa în sensul realizării lor. Pentru conservarea agrobiodiversității accentul se pune pe combinarea capitalului social (schimburi de informații și material biologic, conectare la diferite grupuri și rețele) cu cel natural.
Așadar, se impune stimularea financiară a fermierilor care practică sisteme de producție ce au în vedere menținerea agrobiodiversității. Aceste fonduri pot veni de la diferite organizații care beneficiază de serviciile ecologice aduse de agricultura ecologică, ONG-uri, agenții de mediu, industria turistică, organizații de pescari etc.
2.3 Managementul agrobiodiversității
Conervarea diversității biologice în peisajul agricol reprezintă o adevărată provocare pentru cercetători, provocare care rezultă din complexitatea funcțiilor îndeplinite de agrobiodiversitate – funcții ecologice și sociale – a contribuțiilor pe care le are pentru societatea umană, dar și pentru ecosistem.
Una dintre cele mai grave consecințe ale activitățiilor antropice nesăbuite este extincția a numeroase specii de animale și plante. Dacă în mod natural o specie dispare la patru ani, în cea de-a doua jumătate a secolului XX au început să dispară 1-2 specii pe zi. Se apreciază că sunt cunoscute și descrise aproximativ 13% din totalul speciilor de viețuitoare de pe Pământ. Așadar, dispar specii înainte de a fi cunoscute, iar pe termen lung nu se poate ști care specie este mai importantă și care specie poate deveni salvatoare pentru omenire. (Maxim, 2010).
2.3.1 Caracteristicile și importanța varietăților locale pentru o agricultură durabilă
Conform statisticilor FAO (Food and Agriculture Organization of United Nations), 90% din producția de alimente este asigurată astăzi de circa 120 de specii de plante de cultură. Pe lângă reducerea drastică a diversității specifice, odată cu apariția agriculturii industrializate a început un proces accentuat de eroziune genetică, fiind din ce în ce mai utilizate soiurile moderne, în defavoarea soiurilor vechi și a varietăților locale de cultură, care, în prezent, sunt grav afectate de acest fenomen.
Varietățile locale sunt acele soiuri cu o capacitate mare de a tolera factorii de stres biotici și abiotici, cu un randament ridicat și constant, iar în cadrul sistemelor agricole cu input-uri scăzute și cu un nivel intermediar al randamentului (Zeven, 1998).
Directiva 2008/62/CE definește varietățiile locale ca fiind un ansamblu de populații sau clone ale unei specii de plante care s-au adaptat natural la condițiile de mediu ale regiunii lor.
Varietățile locale se caracterizează prin heterogenitate mare și au avantajul de a fi mai bine adaptate la condițiile de stres biotic și abiotic (boli, dăunători, secetă, conținut scăzut de nutrienți etc.) și de a avea calități gustative excelente, care le pot justifica un preț de valorificare mai mare decât al soiurilor comerciale (Sanchez și colab., 2008). Datorită acestor trăsături, aceste culturi au input-uri mici, ceea ce corespunde conceptului de dezvoltare durabilă. În noile condiții de stress abiotic, FAO recomandă cultivarea de soiuri care utilizează efficient resursele de apă și nutrienți, sunt tolerante la căldură și la atacul parazițiilor, definite în continuare, la capitolul 3, specii slab utilizate.
Pentru asigurarea securității alimentare pe termen lung, în contextual încălzirii globale, va fi nevoie de o diversitate genetică bogată. Nu există o evaluare clară a impactului schimbărilor climatice asupra varietățiilor locale, dar amenințarea potențială se poate deduce din cercetările care prezic că până în anul 2080 vor dispărea 27-42% din numărul speciilor vegetale sălbatice (Thuiller și colab., 2010).
Varietățile locale pot genera venituri importante pentru populația rurală și pot stimula, în acest fel, conservarea diversității genetice on farm. Cultivarea varietățiilor locale poate contribui la dezvoltarea economiilor locale, mai ales dacă este combinată cu agroturismul. De asemenea, agrobiodiversitatea poate contribui la diversificarea peisajelor și la valorificarea diferitelor tipuri de terenuri.
2.3.2 Situația agrobiodiversității agricole din România
Romania are o suprafață agricolă de 14.741.200 milioane hectare, adică 61,8% din suprafața țării. Cea mai mare parte a suprafeței agricole este arabilă (9.472.000 ha, respectiv 64,1%), diferența fiind ocupată de pășuni și fanețe (4.864.600 ha, respectiv 33% din suprafața agricolă a țării), podgorii și livezi, inclusiv pepiniere (2,9% din suprafața agricolă a țării). Începând cu anul 1990, suprafața agricolă a României s-a diminuat treptat din cauza transferului suprafețelor de teren către sectorul construcțiilor și includerea lor în intravilanul orașelor.
Retrocedarea și redistribuirea suprafețelor de teren agricol a început în anul 1991, desfășurându-se în mai multe etape succesive. Până în anul 2005, 95,6% din suprafața agricolă a țării a fost retrocedată foștilor proprietari și moștenitorilor acestora. Terenurile agricole aflate în proprietate publică reprezintă aproximativ 0,5% din suprafața agricolă a țării (367.200 ha), din care 263.600 ha (71,8%) sunt fânețe și pășuni (Anuarul Statistic al Romaniei, 2008). După o evaluare făcută in noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole (46,2% din suprafața agricolă a țării) nu sunt lucrate (www.standard.money.ro).
Agroecosistemele tradiționale au o pondere însemnată în peisajul agricol românesc. Acestea sunt depozitarele cele mai importante pentru conservarea in situ a diversității agricole intra- și interspecifice. Pentru o bună parte din populația rurală a României, agricultura bazată pe inputuri scăzute reprezintă un element de securitate pentru traiul zilnic.
Principala instituție din România, cu preocupări importante în domeniul conservării ex situ a varietăților locale este Banca de Gene de la Suceava (BGS). Aici sunt conservate 403 specii de plante de cultură, cu 17.704 probe. BGS a identificat trei zone de interes din România unde sunt concentrate cele mai multe varietăți locale: Munții Apuseni, Bucovina și Maramures, mai ales în satele care au rămas necooperativizate în timpul comunismului și unde nu au pătruns tehnologiile moderne de cultură sau nu sunt posibile datorită reliefului (fig. 2.1).
Fig. 2.1 Distribuția varietăților locale în România (Sursa: Străjeru și colab., 2009)
Activitatea Băncii de Gene de la Suceava nu se limitează doar la conservarea ex situ a resurselor fitogenetice, aceasta extinzându-se, în ultima perioadă, și în domeniul conservării on farm a soiurilor vechi și a varietăților locale.
Concluziile studiilor întreprinse arată că, regiunile Maramureș, Suceava și Munții Apuseni au fost identificate ca zone de interes pentru conservarea on farm a varietăților locale. Cea mai bogată diversitate genetică conservată în acest mod o întâlnim la fasole, porumb și cartofi. Legumele, plantele aromatice și medicinale includ și ele numeroase varietăți locale, dar se cultivă pe suprafețe foarte mici, în special pentru consumul familial. Aceste rase primitive autohtone sunt supuse unei eroziuni genetice accentuate, datorită înlocuirii lor cu soiuri moderne, uniforme genetic, dar și transformărilor din agricultură, a distrugerii habitatelor și ecosistemelor și a migrării forței de muncă in străinătate.
În anul 2000, la porumb erau cultivate 8 varietăți locale în 399 de localități necooperativizate, la altitudini de peste 800 de metri. În anul 2008, ca urmare a presiunii hibrizilor și soiurilor cu productivitate ridicată, în județul Suceava s-au mai găsit doar trei varietăți locale de porumb cultivate on farm, în șase sate. În Maramureș și Munții Apuseni, s-a mai găsit doar o populație locală de porumb (Optac Românesc), cultivate exclusiv la altitudini cuprinse între 600-900 m, pe suprafețe mai mici de 0,05 ha (Cristea, 2004).
Pentru păstrarea on farm a patrimoniului genetic agricol, în România se impun măsuri guvernamentale și politice special, cât și elaborarea unui plan national de conservare, în care să fie implicați fermieri și micii producători agricoli (Străjeru și colab., 2009).
2.3.3 Priorități ale strategiei de conservare a varietăților locale în Europa
Strategia de conservare a varietăților locale în Europa este una foarte complex, aceasta incluzând, pe lângă materialul biologic propriu-zis și factorii politici, economici și sociali. Conform Organizației Internaționale pentru Biodiversitate- unul dintre cele 15 centre susținute de Grupul Consultativ pentru Cercetare Agricolă Internațională- prioritățiile acestei strategii sunt următoarele:
dezvoltarea metodologiilor de inventariere a varietăților locale de plante de cultură;
inventarierea complexă a varietăților locale, pe grupuri de plante și regiuni;
evaluarea extincției și eroziunii genetice la varietățile locale;
conservarea on farm (in situ) a varietăților locale;
studierea posibilităților de îmbunătățire a managementului varietăților locale on farm;
menținerea varietăților locale atât on farm cât și în grădinile familiale;
disiminarea informațiilor legate de varietățile locale și conservarea on farm;
exploatarea relațiilor existente între varietățile locale și conservarea on farm în sistemele de producție organică;
colectarea și conservarea ex situ a varietăților locale;
înființarea de bănci (depozite) de semințe locale;
consolidarea identității culturale și evidențierea legăturilor dintre culturile agricole locale, diversele produse culinare și cultura locală;
adoptarea unei legislații europene care să stimuleze menținerea și îmbogățirea diversității genetice la plantele de cultură;
conștientizarea și educarea populației.
Conservarea diversității agricole nu reprezintă un scop în sine, ci trebuie realizat în favoarea asigurării securității alimentare a societății umane pe termen lung, prin aplicarea strategiilor și metodelor care au la bază conceptul de management durabil, în condițiile în care ne confruntăm cu schimbări climatice majore la nivelul întregului glob.
Capitolul 3
DEZVOLTAREA PIEȚELOR PENTRU AGROBIODIVERSITATE CU AJUTORUL SPECIILOR SLAB UTILIZATE
3.1 Noțiuni introductive
Biodiversitatea plantelor reprezintă principala sursă de hrană, alimente, adăpost, medicamente și multe alte produse care fac posibilă existența vieții pe Terra. Numărul speciilor de plante care sunt folosite de către oamenii din întreaga lume (tabelul 3.1) reprezintă doar o treime din numărul speciilor pe care generațiile diferitelor civilizații au îmbunătățit dezvoltarea culturilor pentru a răspunde la diferitele nevoi.
Tabelul 3.1 Numărul estimat al speciilor de plante folosite în întreaga lume cuantificate în diferiți ani și pentru diverse întrebuințări
(Sursa: Padulosi și colab., 2002)
Scăderea diversității biologice a redus atât diversitatea intraspecifică a culturilor, cât și pe cea interspecifică , crescând astfel nivelul vulnerabilității printre cultivatori, în special în zonele sărace, acolo unde diversitatea culturilor reprezintă mai degrabă necesitatea pentru supraviețuire, decât o alegere.
Până la începutul secolului 20, o gamă largă de culturi adaptate local precum și numeroase rase de animale erau prezente în ferme. Această diversitate a contribuit la necesarul asigurării securității alimentare și a ajutat la protejarea mijloacelor de trai a oamenilor. În zilele noastre, cea mai mare parte a hranei pe glob este asigurată doar de câteva specii. De ex, cele 3 specii majore de cereale – grâu, porumb și orez- furnizează mai mult de jumătate din necesarul global de proteine și calorii. Fermele de animale au fost și ele afectate de același trend. Succesul avut cu rasa de vite Holstein-Friesian nu are limite. Această rasă extrem de productivă este acum dominantă în toată lumea, reprezentând peste 60% din totalul de vaci de lapte în Europa și 90% în America de Nord. Multe țări aflate în curs de dezvoltare susțin creșterea intensivă a acestei rase pentru capacitatea superioară de producție, raportându-se astfel la necesarul din ce în ce mai ridicat de hrană.
La începutul secolului 21, a crescut atenția acordată asupra culturilor de specii slab utilizate, care au fost până în prezent marginalizate sau excluse de către cercetători, progres tehnologic, sisteme de marketing, precum și de metodele de conservare.
Va fi nevoie de mult mai mult decât o mână de specii pentru asigurarea necesarului de hrană a populației lumii și pentru a asigura veniturile sale pe termen lung. Așadar, este foarte important să se păstreze o bază genetică cît mai largă și cât mai diversificată, astfel încât să permită activităților de creștere adaptarea speciilor de plante și animale la noile condiții de mediu, cerințele tot mai mari ale pieței, precum și la impactul noilor dăunători.
3.2 Definirea termenului de specie slab utilizată
Padulosi și alții (2013) definesc speciile slab utilizate ca fiind acele specii cărora li se oferă puțină atenție sau chiar deloc din partea cercetătorilor, cultivatorilor sau politicilor naționale și internaționale. Acestea sunt soiuri sălbatice sau semi-domesticite și specii forestiere nelemnoase care nu sunt de obicei comercializate ca produse de bază.
Mulți dintre cei implicați în promovarea unei mai bune utilizări a speciilor slab utilizate pentru conservarea biodiversității, reducerea sărăciei, asigurarea securității alimentare, creșterea veniturilor și protejarea mediului definesc aceste specii ca fiind acele culturi de materii prime care fac parte dintr-un portofoliu mult mai bogat al biodiversității și care erau mult mai populare, dar a căror folosință în zilele noastre a scăzut considerabil, ajungându-se la neglijarea lor de către cultivatori (Hodgkin și colab., 20002).
Lipsa de competitivitate din partea actorilor implicați în procesul de valorificare a speciilor de plante slab utilizate poate fi un factor important pentru subutilizarea lor și pentru faptul că ni se oferă puține informații despre acestea, cum ar fi: unde sunt slab utilizate (date geografice), de către cine sunt slab utilizate (date sociale) și cât sunt de slab utilizate (date economice). De exemplu, în ceea ce privește distribuția geografică, o specie poate fi slab utilizată într-o anumită regiune, dar nu și în altele.
Timpul este un al factor cheie a procesului de promovare a utilizării pe scară largă a acestor specii care trebuie luat în considerare. Unele specii slab utilizate pot deveni populare în unele țări, în timp ce în altele vor fi slab cercetate, având parte de un management și o comercializare slabă din cauza fondurilor insuficiente, a lipsei de informare a cultivatorilor și chiar și de interes din partea lor, dacă specia în cauză nu poate oferi, prin comercializarea ei, venituri suficiente.
Fig. 3.1 Specie de fasole pestriță (Vigna uncuilata)
Poate că nici un alt termen folosit în agricultură nu a ridicat atât de multe discuții decât cuvântul slab utilizat. Acesta este de obicei aplicat făcându-se referire la acele specii al căror potențial nu a fost încă pe deplin atins. În continuare am prezentat câteva exemple de specii slab utilizate carepot explica cel mai bine sursa de confuzie generată de acest termen. În ceea ce privește distribuția geografică, de cele mai multe ori, unele specii pot fi slab utilizate în unele regiuni, dar nu și în altele. Spre exemplu, este cazul unei specii de fasole pestriță (Vigna uncuilata) care reprezintă cultura de bază în Africa Sahariană, dar care este considerată ca fiind slab utilizate în unele țări mediteraneene, unde în trecut era mult mai mult cultivată decât în prezent (figura 3.1).
Făcând referire la semnificația socio-economică a termenului, multe specii reprezintă componenta importantă din dieta a milioane de oameni , însă condițiile sărace de comercializare le face slab utilizate în termeni economici. Timpul, ca și componentă cheie pentru înțelegerea pe deplin a denumirii date acestor culturi, poate determina gradul de cultivare a unor specii prin faptul că în unele țări vizibile progrese în ceea ce privește o mai bună comercializare a acestora au fost resimțite vizibil datorită succesului iminent în promovarea lor, iar în alte țări aceleași specii au parte de un sistem de marketing slab, care nu le poate pune în valoare potențialul economic. Ca și exemplu ilustrat în figura 3.2, putem vorbi de rucola (Eruca sativa), care a devenit foarte apreciată în Europa datorită cultivării ei într-o manieră inovativă și a practicilor comerciale, pe când în Egipt este printre cele mai ieftine legume de pe piață (Pimpini și Enzo, 1997).
Figura 3.1 Specie de rucola (eruca sativa)
Recent, speciile de plante slab utilizate sunt adesea denumite ca fiind culturi noi deoarece cercetările asupra lor, precum și comercializarea acestora se află la început de drum. Desigur, o cultură poate fi complet nouă într-o arie pentru simplu fapt că a fost introdusă recent din altă țară îndepărtată, cum este cazul fructului kiwi, care nu era cunoscut până în ultimii ani, decât în China și Noua Zeelandă.
Numeroase specii de plante slab utilizate au fost mult mai folosite în trecut, dar în zilele noastre nu mai sunt folosite din cauza factorilor agronomici, genetici, economici și culturali. Fermieri și consumatori folosesc aceste culturi mai puțin pentru că nu sunt atât de competitive față de alte culturi în același mediu agricultural. Declinul general al culturilor de specii slab utilizate poate eroda baza genetică a acestora, ducând în final la dispariția completă a lor.
3.3 Avantajele speciilor slab utilizate
Printre avantajele cultivării speciilor slab utilizate enumerăm:
o mai mare securitate alimentară: culturile locale și soiurile de animale pot duce la creșterea securității alimentare, mai ales când sunt adaptate condițiilor agricole specifice marginale- diversificarea reprezintă un mijloc adecvat de reducere a riscului;
hrană sănătoasă: multe specii de plante slab utilizate au calitatăți nutriționale importante, cum este conținutul ridicat de grăsimi, proteine (aminoacizi esențiali), minerale ( spre exemplu, fier), vitamine sau alți nutrienți care încă nu au fost descriși îndeajuns pentru a conștientiza populația, și mai ales fermierii, la importanța cultivării acestor specii de plante și animale;
generare de venituri: specii slab utilizate sunt capabile de a furniza atât produse alimentare, cât și materii prime industriale, care vor putea oferi noi oportunități pentru generarea de venituri în cazul în care potențialul lor de piață este recunoscut și va fi dezvoltat cu succes;
reducerea sărăciei: multe specii slab utilizate și soiuri necesită puține inputuri pentru producție. Acesta este un avantaj inegalabil, în special pentru zonele sărace. De exemplu, rase de bovine locale pot prospera fără suplimente furajere și tratamente veterinare de prevenire a bolilor. Chiar dacă sunt mai puțin productive, performanțele lor rămân constante în condiții mai puțin favorabile. De asemenea, culturile locale au o productivitate mai scăzută, dar sunt stabile chiar și pe terenuri marginale și fără suplimente de îngrășăminte minerale și de pesticide;
utilizarea sustenabilă a resurselor naturale: culturile adaptate local și rasele de animale au potențial ridicat pentru folosința lor sustenabilă în zonele mult mai solicitante, cum sunt cele semi-aride sau regiunile muntoase;
cunoștințe autohtone și identități culturale: numeroși mici fermieri au cunoștințe specifice pentru cultivarea speciilor slab utilizate și pentru diversele lor folosințe, astfel, nu este nimic neobișnuit ca anumite specii de plante și animale să aibă o importanță spirituală deosebită.
3.4 Promovarea speciilor slab utilizate
Atenția acordată acelor câtorva specii des utilizate –grâu, porumb și orez- a ajutat susținerea exploziei demografice din ultimii ani, dar a scăzut dramatic numărul de specii de care depind securitatea alimentară a globului și enomomia agriculturii. Aproape jumătate din populația globului se bazează pe proteinele și caloriile oferite de cele trei specii des cultivate și astfel se impun măsuri urgente pentru promovarea diversificării culturilor.
Dezvoltările din ultimul deceniu și studiile realizate asupra speciilor slab utilizate au reușit să schimbe percepția oamenilor referitoare la importanța utilizării acestor specii și au ridicat problema asupra folosirii celor mai bune tehnici și metode pentru promovarea sleciilor slab utilizate. Printre altele, aceste dezvoltări includ:
agrobiodiversitatea în dezvoltarea agriculturii: CBD (Convenția asupra Diversității Biologice) a contribuit la conservarea sustenabilă a acestor specii prin promovarea utilizării lor în agricultură, mai ales din cauza slabei prezențe a conservării ex-situ în unele zone agricole, fapt ce duce la eroziunea genetică a speciilor ;
schimbările de mediu și stabilitatea ecosistemului: schimbările climatice, degradarea solului și a resurselor de apă au dus la o mai mare apreciere a speciilor care sunt mai bine adaptate la stres și la condițiile dificile de mediu, contribuind astfel la menținerea unui nivel ridicat al diversității speciilor. Folosirea acestor specii este momentan restricționată în unele nișe ecologice, incluzând și acele zone afectate de salinizare și deșertificare;
securitatea alimentară și necesarul de hrană: multe din speciile slab utilizate au o valoarea nutrițională mare și sunt adaptate la input-uri scăzute în agricultură. Acestea completează simțitor dieta bazată pe câteva culturi, asigurând necesarul de minerale și vitamine. Neglijarea lor în continuare și eroziunea genetică vor avea consecințe imediate asupra statusului nutrițional și a securității alimentare din întreaga lume;
creșterea atenția pentru cunoștințele indigene: speciile slab utilizate au o mare diversitate genetică și o bază semnificativă de cunoștințe indigene. Interesul acordat acestor cunoștințe a creat condiții favorabile pentru dezvoltarea acestor culturii de specii slab utilizate, care astăzi sunt susținute doar de către comunitățile locale;
noi instrumente folosite pentru conservarea biodiversității: disponibilitatea noilor dezvoltări tehnologice folosite pentru a evalua diversitatea speciilor de plante, în distribuție și folosință (prin intermediul GIS și a marker-ilor moleculari), a deschis noi oportunități pentru o mai bună dezvoltare a agrobiodiversității;
noi oportunități de piață: a) disponibilitatea de instrumente biotehnologice noi care ajută la transformarea speciilor folositoare de plante în diferite produse de la plastice la țesuturi chirurgicale; b) migrarea populației dintr-o țară în altă sau dintr-o regiune în altă regiune asigură oportunități pentru întărirea strategiilor de piață a culturilor slab utilizate unde imigranții identifică tratidiții și o cultură proprie; c) turismul reprezintă o importantă sursă pentru suportul local al filierelor construite în jurul speciilor slab utilizate; d) standardul ridicat de viață din țările industrializate generează cereri tot mai mari de hrană și de produse care sunt prietenoase cu mediul, iar aceste cereri pot fi îndeplinite și prin folosința speciilor slab utilizate.
Toate aceste dezvoltări mai sus menționate sporesc atenția asupra speciilor slab utilizate, care pot fi traduse în activități ce pot aduce venituri substanțiale fermierilor din zonele sărace și a locuitorilor din zonele de munte care trăiesc în medii mai puțin favorabile din întreaga lume. Pentru a îndeplini aceste obiective este important să se ia în considerare câteva puncte specifice:
multe din speciile slab utilizate au mai multe întrebuințări și nu aparțin doar unor culturi specifice: factorul cheie care le pune în valoare adevăratul potențial este abilitatea noastră de a valorifica multiplele lor întrebuințări (hrană, rol medicinal, rol ornamental etc.);
potențialul unor specii slab utilizate de a deveni culturi de bază nu trebuie subestimat: dezvoltarea unor specii slab utilizate în culturi de bază este văzut ca și un obiectiv ambițios în promovarea utilizării lor. O cultură de bază nu trebuie neapărat să fie la nivel global (exemplu: kiwi, Actinidia sinensis), această poate fi considerată de bază și la nivel regional, local sau internațional cu ajutorul unor bune pracitici de markenting și a unui management adecvat comercializării lor;
câteva specii slab utilizate sunt în special orientate spre piață, în timp ce altele sunt importante pentru creșterea de subzistență.
3.4.1 Domenii de promovare a speciilor slab utilizate
Cele mai importante domenii de promovare a folosirii speciilor slab utilizate sunt:
cercetarea participativă: speciile slab utilizate constituie o categorie definită de valoare socială și statut, fapt pentru care fermierii joacă un rol important în reversul declinului folosinței acestora și împiedicarea eroziunii genetice. Cercetările multi-disciplinare sunt fundamentale pentru o conservare efectivă a lor și pentru utilizarea acestor specii. De asemenea, factorii de decizie politică ar trebui să conlucreze cu scopul de a transforma potențialul lor pentru o mai mare securitate alimentară și tehnici mai bune pentru dezvoltarea piețelor;
asigurarea disponibilității diversității genetice: conform unui studiu realizat de IPGRI asupra conservării diversității genetice a speciilor slab utilizate, mai mult de 80% dintre aceste specii sunt slab consrvare în băncile de gene din întreaga lume. Aceasta nu este o bază suficientă pentru a caracteriza, dezvolta și restaura baza genetică a acestor specii care se dovedesc a fi de mare importanță în asigurarea securității alimentare și a necesarului de hrană din întreaga lume. Așadar, este încă o dată recunoscut faptul că cea mai mare parte a resurselor genetice a speciilor slab utilizate se află în mâinile comunitățiilor locale. O folosință sustenabilă și de succes a speciilor slab utilizate se bazează atât pe asigurarea diversității, cât și pe menținerea lor în circuitul agricol în viitoarele dezvoltări;
difuzarea de documente și de informații: joacă un rol importan în intensificarea folosinței speciilor slab utilizate și au la bază următoarele activități- dezvoltarea unei baze de date ecogeografice a speciilor țintă, dezvolatarea utilizării și a bazei nutriționale de date pentru a stabili impactul social a acestor specii asupra teritoriului, dezvoltarea de intrumente (buletine informative, situri web etc.) pentru difuzarea informațiilor importante către părțile ineresate;
procesarea și activitățile cu valoare-adăugată: o trăsătură comună a speciilor slab utilizate o reprezintă capacitatea de depozitare necorespunzătoare a produselor vegetale recoltate care limitează perioada de valabilitate și, prin urmare, comercilizarea produselor în spațiu și timp;
comercializarea: sporirea sistemelor locale de piață și dezvoltarea mecanismelor mai eficiente de comercializare se bazează pe abilitatea de a realiza parteneriate stabile între comunitățile locale și întreprinderile particulare bazate pe un cadru de utilizare coordonată a produselor;
cadre juridice și politice și opinia publică: cooperarea între organizațiile naționale și internaționale pentru dezvoltarea adecvată a instrumentelor folosite pentru a atinge target-ul audienței din partea studenților, a factorilor de decizie și utilizatorilor pe scară largă, trebuie încurajată și susținută.
3.4.2Criterii de ierarhizare a speciilor slab utilizate
În general, scopurilor globale în ceea ce privește securitatea alimentară, eliminarea sărăciei și stabilitatea mediului pentru speciile slab utilizate ar trebui selectate bazându-se pe capacitatea lor de a răspunde cel mai bine la următoarele provocări:
Securitate alimentară: atenția ar trebui acordată atât cantității, cât și calității hranei. Spre exemplu, conținutul de vitamina C din fructul de cireș de Barbados (figura 3.3)- Malpighia glabra- este de zece ori mai mare decât în fructul kiwi, iar valoarea nutrițională a cerealelor chenopod de Himalaya (figura 3.4)- Chenopodium spp- este net superioară față de celelalte cereale;
Figura 3.3 Fruct de cireș de Barbados (Malpighia glabra)
Eliminarea sărăciei: un număr mai mare de întrebuințări crește numărul șanselor de a întări piețele locale și de a contribui la îmbunătățirea bunăstării oamenilor:
Protejarea mediului: speciile slab utilizate se cunosc a fi foarte ușor adaptabile condițiilor de creștere din zonele marginale. Criteriile de selecție ar trebui astfel să țină cont de avantajele comparabile pe care le au aceste culturi, contribuind în acest fel la refacerea echilibrului ecosistemelor.
Figura 3.4 Specie de Chenoppodium din Himalaya
3.5 Impedimente în folosirea speciilor slab utilizate
Până în acest moment, metodele și tehnologiile folosite pentru încurajarea cultivării speciilor slab utilizate, precum și pentru dezvoltarea piețelor de desfacere pentru acestea, în vederea realizării unui venit economic pentru mici fermieri, au fost limitate de:
lipsa infrastructurii de piață: multe culturi slab utilizare precum și produsele de origine animală sunt folosite în cea mai mare parte doar pentru subzistența proprie a fermierilor;
lipsa tehnologiilor: în mod tradițional, plantele slab utilizate și produsele de origine animală au fost procesate manual în ferme, metodele folosite fiind neadecvate din cauza timpului mult prea mare petrecut pentru obținerea produselor și efortului depus. Pentru a extinde producția, trebuie dezvoltate tehnologii eficiente pentru susținerea producției, a depozitării și procesării, pentru a asigura faptul că standardele de calitate pot fi îndeplinite;
lipsa cunoștințelor și eroziunea diversității culturale: deseori, nici oamenii de știință și nici consumatorii nu sunt conștienți de valoarea nutrițională a acestor specii, de propritățiile lor medicinale sau de alte caracteristici speciale a produselor provenite din speciile slab utilizate;
lipsa sprijinului politic: programele de securitate alimentară din multe țări aflate în curs de dezvoltare se bazează pe politicile agricole care favorizează ”culturile revoluției verzi” și se concentrează exclusiv pe porumb, grâu și orez, precum și pe exportul acestora. În producția produselor de origine animală, accentul a fost mult timp pus pe promovarea raselor cu o mare productivitate, chiar dacă randamentul ridicat al acestora putea fi întreținut doar în condiții ideale.
În tabelul 3.1 sunt prezentate constrângerile din programele naționale de promovare a conservării și utilizării culturilor de specii slab utilizate, domeniile de acțiune, activitățile necesare și avantajele.
3.6 Noi strategii pentru încurajarea folosirii speciilor slab utilizate
Înainte ca strategiile pentru încurajarea utilizării speciilor slab utilizare să fie dezvoltate, analize riguroase sunt necesare pentru a determina adevăratul potențial al acestor specii și factorii care restrâng utilizarea lor. În fond, două abordări diferite sunt posibile:
Abordarea lanțului de produse cu scopul de a dezvolta potențialul pieței prin identificarea speciei sau a produsului care reprezintă veriga slabă și consolidarea lui;
Abordarea nivelului de trai este un efort de exploatare a tuturor mijloacelor de existență ce pot oferi un potențial major comunității. Această abordare încearcă să găsească cele mai bune utilizări pentru specii în raport cu stilul de viață al producătorilor (de exemplu: pentru hrana lor, pentru sănătatea lor, pentru a consolida identitatea lor culturală și pentru a conserva resursele naturale).
Tabelul 3.1 Lista constrângerilor întâmpinate în promovarea speciilor slab utilizate
(Sursa: Padulosi, 1999)
3.7 Studiu de caz: studiul IPGRI asupra dezvoltării agrobiodivesității cu ajutorul speciilor slab utilizate
Studiile etnobotanice realizate de către IPGRI (International Plant Genetic Resources Institute) arată faptul că există culturi nedescoperite încă în multe țări care au un potențial ridicat de a contribui la îmbunătățirea veniturilor, securității alimentare, nutriției și dezvoltării comunitățiilor rurale sărace deoarece dispun de o agrobiodiversitate bogată, a cărei potențial nu a fost încă descoperit de către cercetători. Atenția trebuie sporită și focusată asupra cercetării si dezvoltării, astfel încât să includă un număr cât mai mare de culturi.
IPGRI definește speciile de plante slab utilizate ca fiind culturi minore deoarece sunt mai puțin importante decât culturile de bază sau produsele agricole de bază în termenii producției globale și ai valorii de piață. Alte denumiri date acestor specii sunt culturi orfane, semnificând faptul că acestea sunt neglijate de câtre știință, sau pot fi slab utilizate în termenii dați de potențialul lor de a contribui la realizarea veniturilor și bunăstării săraciilor, precum și la securitatea alimentară în general.
Institutul a stabilit trăsăturile comune ale acestor specii ca fiind următoarele:
de importanță locală în consum și producția sistemelor;
foarte adapatate la nișele agro-ecologice (arealele mărginașe);
au parte de atenție neconsiderabilă din partea politicilor naționale de conservare a biodiversității și agriculturii, cercetării și dezvoltării;
reprezentate de soiuri locale;
cultivate și utilizate bazându-se pe cunoștințele populațiilor indigene;
reprezentate foarte rar în culturile ex-situ.
IPGRI s-a specializat pe acest studiu, mai ales datorită experienței dobândite din studiul speciilor slab utilizate. Acest studiu este centrat asupra a patru areale majore unde speciile slab utilizate pot contribui la dezvoltarea agriculturii:
Securitatea alimentară și o mai bună nutriție- multe specii slab utilizate sunt bogate nutritiv și adaptate la un sistem de agricultură cu input-uri scăzute. Eroziunea acestor specii de plante sălbatice/cultivate poate avea consecințe directe asupra securității alimentare și bunăstării comunităților sărace (spre exemplu: multe specii de legume și fructe slab utilizate conțin mai multă vitamina C și pro-vitamina A decât numeroase specii disponibile în prezent pe piață).
Sporirea veniturilor pentru comunitățile rurale sărace- cererea tot mai mare din partea consumatorilor din țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare pentru diversitate și noutate în hrană sau produse alimentare au creat noi nișe de piață pentru speciile slab utilizate. Aceste oportunități pot genera venituri adiționale pentru fermierii săraci care trăiesc în medii mai sărace, medii în care aceste culturi au avantaj major comparativ cu ceea ce pot oferi culturile de bază sau cele comerciale.
Stabilitatea ecosistemului- schimbările climatice, degradările solului și a resurselor de apă au dus la creșterea interesului asupra culturilor și specilor care sunt adaptate la medii dificile de viață, cum sunt marginile deșerturilor, regiunile cu sol sărac în nutrienți sau cu vegetație degradată, precum și solurile afectate de secetă sau de uscăciune.
Diversitatea culturală- folosirea acestor specii a fost mult timp parte familială a tradițiilor și obiceiurilor locale. Multe specii slab utilizate joacă un rol important în menținerea diversității culturale, asociată cu obiceiurile alimentare, practici de sănătate, ritualuri religioase și simboluri sociale. Vasta diversitate a speciilor slab utilizate nu trebuie vazută ca fiind doar o sursă de hrană. Abundența în diversitate pentru gust, culoare, textură, moduri de prepare ș.a.m.d. reprezintă o bogată componentă a patrimoniului cultural bazat pe un limbaj social și un instrument important în organizarea și întreținerea sistemelor locale de comunicare.
Prima provocare în conservarea și folosința resurselor genetice ale speciilor slab utilizate este aceea de a asigura supraviețuirea și adaptarea față de mediu, și, în același timp, să aducă sau să sporească venitul celor săraci. Astfel, IPGRI a stabilit 3 obiective principale:
dezvoltarea prioritățiilor: stabilirea abordărilor și ajutorarea părților interesate de a-și stabili prioritățile pentru cercetarea, dezvoltarea și conservarea acțiunilor întreprinse asupra speciilor slab utilizate;
identificarea folosinței și conservării a resurselor genetice ale plantelor din cadrul speciilor slab utilizate prin abordări complementare ale resurselor genetice de la producție și până la consum;
întărirea eforturilor celorlalți actori implicați în documentațiile de evaluare, îmbunătățire, procesare și comercializare a speciilor slab utilizate.
Toate aceste obiective stabilite sunt realizate cu ajutorul colectării informațiilor și a informării publicului, stabilirea priorităților, promovarea producției și folosinței, menținerea diversității, markenting, întărirea parteneriatelor, dezvoltarea efectivă a politicilor pentru speciile slab utilizate și îmbunătățirea cunoștințelor actorilor implicați.
Declinul speciilor asupra cărora depind securitatea alimentară, nutriția și creșterea economică a plasat viitoarele aprovizionări cu hrană și veniturile fermierilor la risc. Reducerea numărului de specii și varietăți folosite în agricultură reduce abilitatea fermierilor de a se adapta la schimbările ecosistemului, noile medii, nevoi și oportunități
Dezvoltarea agriculturii și securitatea alimentară, depind, într-o oarecare măsură, de abilitatea noastră de a extinde gama speciilor agriculturale și de pădure într-un mod efectiv și durabil. Aceasta înseamnă găsirea de metode care protejează și măresc importanța speciilor locale pentru ca acestea să poată fi lansate mult mai mult în agricultură și managementul mediului. Acest lucru presupune găsirea de metode care ajută la extinderea folosinței culturilor locale cu scopul de a atinge potențialul ascuns conținut de aceste resurse genetice.
Obiectivul global al IPGRI este acela de a conserva și folosi resursele gentice ale plantelor din lume pentru dezvoltarea și bunăstarea generațiilor prezente și viitoare printr-un angajament de a promova o mai mare conștientizare asupra roului important pe care îl joacă aceste culturi minore (specii slab utilizate) în asigurarea mijloacelor de existență ale oamenilor din întreaga lume.
Proiectul derulat de IPGRI cuprinde următoarele teme:
cercetare participativă: IPGRI a luat parte la diferite activități, cum ar fi cercetări socio-economice și etnobotanice pentru a documenta și a susține rolul culturilor locale și a instituțiilor care folosesc speciile slab utilizate, o modalitate de a dezvolta potențialul acestor specii fiind prin îmbunătățirea culturilor bazate pe diversitate;
aprecierea diversității: IPGRI contribuie la o mai mare înțelegere a diversității genetice a speciilor slab utilizate, incluzând valoarea și statutul său curent prin dezvoltarea unor metodologii care pot fi aplicate cu ușurință și la o scară largă pentru a evalua riscurile eroziunii materialului genetic, precum și metode de documentare a valorii potențiale a resurselor genetice pentr-o mai bună caracterizare și evaluare, incluzând folosirea de tehnologii cu markeri ADN;
conservare complementară: în ciuda presiunilor, resursele genetice ale speciilor slab utilizate sunt încă menținute în comunitățile rurale din întreaga lume, iar rolul comunităților rurale în conservare rămâne crucial. Activitățile acestui institut pornesc de la îmbunătățirea contribuției grădinilor de casă și până la conservare prin promovarea unei implemntări mai mari a acestor specii în sistemele agricole și în procesele post-recoltare și marketing. IPGRI folosește GIS-ul pentru localizarea noilor situri folosite pentru cultuvarea speciilor slab utilizate și lucrează de asemenea și pentru a asigura întreținerea efectivă și utilizarea adaosului de specii slab utilizate care au fost deja colectate și conservare ex situ în băncile de gene;
difuzarea informațiilor: IPGRI are peste 80 de publicații despre speciile slab utilizate. Acestea includ 24 de studii științifice ample care au fost recunoscute ca și importante resurse pentru comunitățile de pe glob. Spre exemplu, în Germania, aceste monografii includ informații despre taxonomie, biologie, îmbunătățirea culturilor, conservarea speciilor cheie, lista cercetătorilor din cadrul studiului ș.a.m.d.;
promovarea sinergiei la toate nivelurile (legarea comunităților locale și globale): presupune identificarea, difuzarea, îmbunătățirea, dezvoltarea, folosința durabilă și comercializarea acestor specii și a culturilor de bază derivate din acestea, pentru a consolida contribuția lor la dezvoltarea durabilă;
cadre juridice și politice și opinia publică: acest institut joacă un rol activ în sprijinirea planurilor globale, a tratatelor și forumurilor care recunosc aceste specii de plante slab utilizate ca fiind elemente importante în politicile naționale și internaționale pentru agricultură, nutriție, sănătate, mediu și dezvoltare;
parteneri într-un efort global: mulți actori ai pieței (cultivatori, procesatori, comercianți) ONG-uri și agenții luptă pentru promovarea folosinței speciilor slab utilizate, printre ei fiind GFAR (Global Forum of Agricultural Research), CBD (Convention on Biological Diversity), FAO (Food and Agriculture Organization), GFAR (Global Forum on Agricultural Research), UMS (Italian Government on Underutilized Mediterranean Species), UTFANET (Netword on Underutilized Fruits in Asia), BAMNET (African Leafy Vegetables Netword and the Bambara Groundnut Genetic Research Netword), CGIAR (Consultative Group on International Agriculture Research) și alții.
CONCLUZII
Impactul tot mai accentuat al activităților umane asupra mediului înconjurător duce la poluarea mediului prin afectarea factorilor de mediu- aer, apă, sol și ecosisteme, intensificarea schimbărilor climatice, reducerea diversității biologice, degradarea resurselor regenerabile și neregenerabile etc.
Scăderea biodiversității nu reprezintă un factor de risc doar pentru ecosisteme, ci și pentru existența noastră, deoarece variabilitatea de specii de animale și plante cu rol nutrițional, medicinal, aromatic, decorativ și cultural contribuie la bunăstarea noastră, precum și la echilibrarea climei.
Explozia demografică din ultimii ani a dus la creșterea necesarului de hrană, reducându-se într-un ritm alarmant numărul de specii de plante și animale, unele până la extincție totală. Acest lucru a avut un impact semnificativ asupra diversității genetice. Culturile de bază, cum sunt cele de grâu, orez și porumb sunt astăzi cultivate intensiv în întrega lume în proporție de peste 60%, dar pentru randamentul ridicat al acestora este nevoie de condiții ideale de creștere (input-uri ridicate în agricultură).
Satisfacerea cerințelor de cultivare a culturilor de bază care asigură necesarul de hrană afectează resursele neregenerabile ale globului. Astfel, ONG-urile și instituțiile de specialitate din întreaga lume, al căror obiectiv general îl constituie conservarea diversității biologice, au pus la bază planuri de management durabil care folosesc speciile slab utilizate. Încă nu s-a ajuns la o definire clară a acestora din cauza informațiilor puține existente în prezent, dar s-au putut caracteriza trăsăturile comune ale lor, cum sunt: necesarul scăzut de input-uri în agricultură (se adaptează ușor la zonele marginale, sărace în nutrienți), sunt slab reprezentate în culturile ex-situ, au parte de atenție neconsiderabilă din partea oamenilor de știință, reprezentate de soiuri locale, au importanță locală pentru consum și singurele cunoștințe legate de întrebuințarea lor sunt cele indigene.
Cercetătorii, în realizarea planurilor de acțiune pentru conservarea diversității biologice și sprijinirea piețelor pentru agrobiodiversitate în vederea asigurării necesarului tot mai mare de hrană și alimente, s-au bazat tocmai pe aceste condiții ale speciilor slab utilizate pentru promovarea utilizării lor. În vederea atingerii acestui obiectiv global, pe baza cercetărilor realizate până în prezent, metodele pentru promovarea speciilor slab utilizate sunt bazate pe securitate alimentară, o mai bună nutriție și stabilitatea ecosistemelor.
Dezvoltarea piețelor pentru agrobiodiversitate și asigurarea securității alimentare folosind speciile slab utilizate sunt realizate cu ajutorul colectării informațiilor și a informării publicului, stabilirea priorităților, promovarea producției și folosinței, menținerea diversității, marketing, întărirea parteneriatelor, dezvoltarea efectivă a politicilor de mediu pentru speciile slab utilizate și îmbunătățirea cunoștințelor actorilor implicați.
Unicitatea acestor specii dată de trăsăturile si de diversitatea lor din întreaga lume le face cele mai potrivite pentru dezvoltarea agrobiodiversității globale, asigurarea necesarului de hrană pentru următorii ani și pentru următoarele generații, creșterea securității alimentare, toate acestea putându-se realiza prin metode care nu dănează mediului înconjurător.
BIBLIOGRAFIE
Baumgärter, S., Martin, F., 2007, Agrobiodiversity as natural insurance and the developement of financial insurance markets, Centre of Sustainability Management, Luephana University of Lüneburg, Germany;
Csristea, V., Denaeyer, S., 2004, De la biodiversitatea la OMG-uri?, Editura Eikon, Cluj-Napoca;
Christinck, A., 2004, Underutilized species: Rich potential is being wasted, Issue Paper Work, Germany;
Giuliani, A., 2007, Developing markets for agrobiodiversity, Editura Earthscan, London;
Giuliani, A., Grùere, G., Smale, M., 2006, Marketing underutilized plant species fot the benefit of the poor: a conceptual framework, Washington DC, USA;
Heywood, V., 2005, Global Biodiversity assessment, Cambrigde University Press, New York;
Hodgkin, T., Padulosi, S., 2002, Underutilized crops: trends, challenges and opportunities in the 21st Century, Editura J.M.M Engels, United Kingdom;
Hunter, M. L. Jr. and Gibbs, J., 2009, Fundamentals of Conservation Biology, 3rd Edition, Oxford University;
Margret, W., 2008, Guidelines and good practices, ”Promoting value-chains of underutilized plant species for Pro-Poor Growth and Biodiversity Conservation”, Rome, Italy;
Maxim, A., 2010, Agrobiodiversitate și bioconservare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
Maxted, N., 2001, Ex situ In situ conservation. Encyclopedia of Biodiversity, vol 4., Editura Academic Press, San Diego, CA, pag. 683-696;
Padulosi, S., Frison, E., 1999, The role of underutilized plant species in 21st Century, Washington DC, USA;
Padulosi, S., Hodgkin, T., Eyzaquire, P., 1999, Challenges and strategies in Promoting Conservation and Use of Neglected and Underutilized Crop Scpecies, Editura ASHS Press, Alexandria, VA;
Padulosi, S., Hoesche-Zeledon, I., 2003, Underutilized plant species: what are they?, Workshop on Underutilized Plant Species, Leipzig, Germany;
Pimpini, F., Enzo, M., 1997, Present and future prospects for rocket cultivation in the Veneto region. In Padulosi, S. and Pignone, D., Rocket:an old Mediterranean crop for the world, IPGRI, Italy, pag. 51-66;
Sanchez, J.C., și colab., 2008, Time-spatial variability observed in velocity of propagation of the internal bore in the State of Gibraltar, vol.113;
Străjeru, S., Ibanescu, M., Constantinovici, 2009, Landrace inventories: Needs and Methodologies. Biodiversity Technical Bulletin no. 15;
Thies, E., 2000, Promising and Underutilized Species, Crops and Breeds, Editua Eschborn, Germany;
Thuiller, W. și colab., 2010, Biodiversity and climate Change: Integration Evolutionary and Ecologica Responses of Species and Communities, no. 41, France;
Zeven., A.C., 1998, Landraces: A review of definitions and classifications, Editura Euphytica, vol. 104, Netherland, p 127-139;
*** Anuarul Statistic al României, 2008;
*** Directiva 2008/62/CE privind stabilirea numitor derogări pentru acceptarea soiurilor locale și a varietăților agricole adaptate natural la condițiile locale și regionale și amenințate de eroziunea genetică și pentru comercializarea semințelor și cartofilor de sămânță ale acestor soiuri locale și varietăți;
*** IPGRI 2002: Neglected and Underutilized Plant Species: strategic action plan of the International Plant Genetic Resources Institute, Rome, Italy;
*** Proceeding of the International Workshop on ”Priority setiing for underutilized and neglected plant species of the Mediterranean region”, Aleppo, Syria, 1998, published by IPGRI;
*** Raportul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, 2009;
*** Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru conservarea biodiversității 2010-2020, Draft al Proiectului UNPD-GEF de asistență pentru Guvernul României, 2010, București;
*** Summit-ul Pământului UNCED (United Nations Conference on Environment and Developement), 1992, Rio de Janeiro;
*** www.actahort.org;
*** www.biodiversityinternational.org;
*** www.fao.org;
*** www.hort.purdue.edu;
*** www.ifpri.org;
*** www.mtnforum.org;
*** www.nuscommunity.org;
*** www.underutilized-species.org;
*** www.unscn.org.
BIBLIOGRAFIE
Baumgärter, S., Martin, F., 2007, Agrobiodiversity as natural insurance and the developement of financial insurance markets, Centre of Sustainability Management, Luephana University of Lüneburg, Germany;
Csristea, V., Denaeyer, S., 2004, De la biodiversitatea la OMG-uri?, Editura Eikon, Cluj-Napoca;
Christinck, A., 2004, Underutilized species: Rich potential is being wasted, Issue Paper Work, Germany;
Giuliani, A., 2007, Developing markets for agrobiodiversity, Editura Earthscan, London;
Giuliani, A., Grùere, G., Smale, M., 2006, Marketing underutilized plant species fot the benefit of the poor: a conceptual framework, Washington DC, USA;
Heywood, V., 2005, Global Biodiversity assessment, Cambrigde University Press, New York;
Hodgkin, T., Padulosi, S., 2002, Underutilized crops: trends, challenges and opportunities in the 21st Century, Editura J.M.M Engels, United Kingdom;
Hunter, M. L. Jr. and Gibbs, J., 2009, Fundamentals of Conservation Biology, 3rd Edition, Oxford University;
Margret, W., 2008, Guidelines and good practices, ”Promoting value-chains of underutilized plant species for Pro-Poor Growth and Biodiversity Conservation”, Rome, Italy;
Maxim, A., 2010, Agrobiodiversitate și bioconservare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
Maxted, N., 2001, Ex situ In situ conservation. Encyclopedia of Biodiversity, vol 4., Editura Academic Press, San Diego, CA, pag. 683-696;
Padulosi, S., Frison, E., 1999, The role of underutilized plant species in 21st Century, Washington DC, USA;
Padulosi, S., Hodgkin, T., Eyzaquire, P., 1999, Challenges and strategies in Promoting Conservation and Use of Neglected and Underutilized Crop Scpecies, Editura ASHS Press, Alexandria, VA;
Padulosi, S., Hoesche-Zeledon, I., 2003, Underutilized plant species: what are they?, Workshop on Underutilized Plant Species, Leipzig, Germany;
Pimpini, F., Enzo, M., 1997, Present and future prospects for rocket cultivation in the Veneto region. In Padulosi, S. and Pignone, D., Rocket:an old Mediterranean crop for the world, IPGRI, Italy, pag. 51-66;
Sanchez, J.C., și colab., 2008, Time-spatial variability observed in velocity of propagation of the internal bore in the State of Gibraltar, vol.113;
Străjeru, S., Ibanescu, M., Constantinovici, 2009, Landrace inventories: Needs and Methodologies. Biodiversity Technical Bulletin no. 15;
Thies, E., 2000, Promising and Underutilized Species, Crops and Breeds, Editua Eschborn, Germany;
Thuiller, W. și colab., 2010, Biodiversity and climate Change: Integration Evolutionary and Ecologica Responses of Species and Communities, no. 41, France;
Zeven., A.C., 1998, Landraces: A review of definitions and classifications, Editura Euphytica, vol. 104, Netherland, p 127-139;
*** Anuarul Statistic al României, 2008;
*** Directiva 2008/62/CE privind stabilirea numitor derogări pentru acceptarea soiurilor locale și a varietăților agricole adaptate natural la condițiile locale și regionale și amenințate de eroziunea genetică și pentru comercializarea semințelor și cartofilor de sămânță ale acestor soiuri locale și varietăți;
*** IPGRI 2002: Neglected and Underutilized Plant Species: strategic action plan of the International Plant Genetic Resources Institute, Rome, Italy;
*** Proceeding of the International Workshop on ”Priority setiing for underutilized and neglected plant species of the Mediterranean region”, Aleppo, Syria, 1998, published by IPGRI;
*** Raportul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, 2009;
*** Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru conservarea biodiversității 2010-2020, Draft al Proiectului UNPD-GEF de asistență pentru Guvernul României, 2010, București;
*** Summit-ul Pământului UNCED (United Nations Conference on Environment and Developement), 1992, Rio de Janeiro;
*** www.actahort.org;
*** www.biodiversityinternational.org;
*** www.fao.org;
*** www.hort.purdue.edu;
*** www.ifpri.org;
*** www.mtnforum.org;
*** www.nuscommunity.org;
*** www.underutilized-species.org;
*** www.unscn.org.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Pietelor Pentru Agrobiodiversitate (ID: 139078)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.