Dezvoltarea Mobilitatii la Subiectii de 13 14 Ani

Dezvoltarea mobilității la subiecții de 13-14 ani

in dansului sportiv

Cuprins

Capitolul 1………………………………………………………………………………………5

Introducere ………………………………………………………………………………………..5

1.1 Motivarea alegeri temei……………………………………………………………………..…5

1.2 Gradul de actualitate al temei………………………………………………………………….6

Capitolul 2…………………………………………………………………………………….10

Fundamentarea teretica a temei………………………………………………………….………10

2.1 Dansul Sportiv……………………………………………………………………………….10

2.2 Mobilitatea……………………………………………………………………………………10

2.2.1 Definiție și generalități ale mobilității……………………………………………………..11

2.2.2 Factorii care condiționează manifestarea mobilității………………………………………12

2.2.3 Clasificarea Mobilității…………………………………………………………,.……..….12

2.2.4 Metode și mijloace de dezvoltare a mobilității………………………………………….….17

2.3 Particularități de vârsta 13-14 ani……………………………………………………………18

Capitolul 3………………………………………………………………………………….…22

Cadrul operațional al cercetării………………………………………………………………..…22

3.1 Scopul Cercetării……………………………………………………………………………..22

3.2 Ipoteza cercetării…………………………………………………………………………..…22

3.3 Organizarea Cercetării……………………………………………………………………….23

3.4 Etapele cercetării……………………………………………………………………………..26

3.5 Subiecții Cercetării………………………………………………………………………..…27

3.6 Metode de cercetare………………………………………………………………………….28

3.6.1 Experimentul de cercetare………………………………………………………………….28

3.6.2 Metoda studiului bibliographic…………………………………………………………….28

3.6.3 Metoda observației……………………………………………………………………..….29

3.6.4 Metoda Testelor…………………………………………………………………………….29

3.6.5 Metoda statistico-matematică…………………………………………………………..….30

3.7 Metode și mijloace……………………………………………………………………….…..33

Capitolul 4………………………………………………………………………………….…36

Rezultatele cercetării și interpretarea lor……………………………………………………..….36

4.1 Rezultatele cercetării…………………………………………………………………….…..36

4.2 Analiza și interpretarea rezultatelor……………………………………………………….…39

Capitolul 5………………………………………………………………………….…………44

Concluzii și propuneri…………………………………………………………………………….44

Concluzii generale…………………………………………………………………………….…44

Bibliografie……………………………………………………………………………….…..45

Lucrarea de față are ca scop înțelegerea,analiza și aplicarea unor informații de bază ale mobilității în sport ,cu aplicabilitate pe dans sportiv.
Această lucrare urmărește descrierea proceselor prin care trece organismul unui dansator în cadrul unui efort și mai ales,ce importanță are mobilitatea corectă cu scopul de a atinge performanța.

Tema de bază a cercetării a fost mobilitatea în dansul sportiv.Fiind un subiect ce implică o abundența de teme mobilitatea,stretching și supletie.Lucrarea dorește a fi o sinteză generală, o altă viziune asupra importanței efortului nevenind neaparat în completarea unor cunostiinte științifice inovatoare întrucât se găsesc foarte puține materiale bibliografice de specialitate.

Lucrarea și-a axat punctual de interes în mod evident pe obținerea performanței la sportivi, prin metodele descrise de-alungul lucrării.

Documentarea a fost realizată pe baza unor teorii și experimente ale cercetătorilor, sintezelor unor mai mulți autori consacrați ai sportului de performanță precum și a unor mari teoreticieni ai educației fizice și a sportului.

Dansul sportiv ca ramură sportivă este supusă ca oricare altă disciplină presiunii date de circulația informațională și obligată să rămână în strânsă legătură cu permanență actualizare a procesului de pregătire și sitematizare a metodelor și mijloacelor folosite.

1.1 Motivarea alegeri temei

Motivarea care a dus la abordarea unei astfel de teme este generate de motive personale.Practicând dansul sportiv de performanță ,ca sportiv întâmpini probleme ale căror rezolvare necesită o cunoaștere mai profundă.Am trecut personal,ca sportiv printr-un impas legat de mobilitate întrucât nu știam cum aș putea să manevrez acest princpiu și mai ales cum să-l aplic deoarece nu știam în ce constă.

Antrenamentele deveneau grele și obositoare, iar organismul reacționa contra indicat.Ajunsesem la concluzia că aveam nevoie de o schimbare în propriile mele antrenamente pentru a putea progresa și a-mi atinge scopurile.În urma acestei constatări a cunoștiințelor mele limitate în vederea funcționării efortului am decis să mă axez pe această temă care reprezintă subiectul licenței de față.

1.2 Gradul de actualitate al temei

Dansul Sportiv prezintă patru discipline. Impactul acestor discipline în societate este unul de succes, care de-a lungul timpului a dat dovadă de un sport foarte bun, cu o cultură și o disciplină foarte bună. De la cele mai mici vârste și până la cele mai înaintate.

Acest sport a început să devină o parte importantă și mai ales pentru tineri, în special la vârsta de 13-14 ani. În special ca și sport este unul de carcater unul care caracterizează și personalizează stiluri în funcție de persoană și abilitățile lui. Este o terapie deoarece în unele situații este o descărcare de energie și în același timp o deconectare deplină de la problemele din viața de zi cu zi.

Toate aceste lucruri eu personal le-am simțit și am trecut prin fiecare etapă. A fost și vă fie acest sport cel mai bun prieten al meu mereu pentru că după cum am zis m-a însoțit și la bine și la rău.

Dansul este un fenomen social datorită impactului de masă dar și încurajării interacțiunii dintre parteneri. De câtă vreme este o frumoasă formă a artei, și sunt câteva sute bune de ani, el a avut timp deasemenea, să fie parte integrantă a vieții individului, creând o atmosferă aparte bărbatului și femeii dezvoltând prietenii, găsind formule pentru distracție și bună dispoziție, reprezentând expresia mișcării ritmice, a unui simț al vieții foarte intens, izvorând din percepția interioară ce stimulează atât corpul cât și intelectul. 

Exprimând această percepție prin forma dansului, oamenii afirmă plăcerea de a exista, dansul fiind un limbaj universal și nelimitat.În zilele noastre dansul de societate, prin toate formele sale este mai popular ca niciodată. O nouă generație descoperă plăcerile dansului chiar dacă este vorba de distracție, de competiție, sau pur și simplu, de șansa de a fi aproape de prieteni. 

Dansul de competiție, diferit de activitatea de petrecere a timpului liber, a fost recent redenumit în toată lumea Dans Sportiv, având o structură competițională organizată la cel mai înalt nivel.

Capitolul 2

Fundamentarea teretica a temei

2.1 Dansul Sportiv

Dansul este un ansamblu de mișcări ritmice ale corpului executate în tempoul unei melodii, folosit ca mijloc de comunicare de educare motrică de dezvoltare fizică și menținere a sănătății de socializare, de spectacol și în întreceri.

Dansul sportiv apare relativ târziu, prima competiție are loc la sfârșitul secolului XX iar numele și-l dobândește în ultimul deceniu al aceluiași secol.Apariția primei competiții apare în anul 1907, Turneul de Tange din Nice.

La început nu se face nicio distincție între amator și profesioniști sau între țările participante.Nu conta faptul că fata putea fi din Spania sau băiatul din Franța.

Ulterior sub conducerea lui Detlef Hegeman s-au realizat cele mai importante schimbări spre recunoașterea dansului ca sport.Denumirea inițială a federației este ICAD dar mai apoi se schimbă în binecunoscutul IDSF și dansul sportiv își primește locul de onoare alături de sporturile olimpice în 1995.Actualul predesinte al IDSF este spaniolul Carlos Freitag.

Dansul sportiv este un sport-arta cu origini în dansurile sociale de cuplu, care are la baza o activitate motrică complexă delimitată de timp și ca ritm de execuție o melodie,iar spațial, de un ring de dans.

Deasemenea dansul sportiv este un ansamblu alcătuit din acte și acțiuni motrice care constau în elemente, procedee și structuri tehnice care sunt alcătuite după criterii bine stabilite ce trebuie respectate într-o coregrafie specifică dansurilor standard și latine.

Dansul sportiv se bazează pe execuția unui cuplu,fata-baiat sau formație (mai multe cupluri) pe ringul de dans, în aceasi timp cu evoluția altor cupluri participante .

Acest sport complex se desfășoară instituționalizat sau independent, scopul fiind realizarea unor performanțe prin intermediul perfecționării morfo-functionale, psihice și socio- communicative, ”comunicare artistică” în cadrul antrenamentelor specifice.

Secțiunea dansurilor Standard : Vals Lent, Tango, Vals Vienez, Slow Fox, Quick-Step. 

Secțiunea dansurilor Latino – Americane:Samba, Cha-cha, Rumba, Paso Doble, Jive, 10 dansuri (cuprinzând toate dansurile într-o singură competiție)  

Formații : alcătuite de regulă din 8 perechi, ce dansează Standard sau Latino – Americane.

Cred că nu putem să dăm o definiție strictă a dansului. Sunt unii care încearcă să limiteze dansul la un specific strict de pași și tipare, dar adevărații cunoscători ai fenomenului știu că frumusețea dansului stă în continuă adaptare, schimbare și dezvoltare a sa.

Valsul din secolul al XIX-lea, secolul XX cu foxtrotul și tangoul de la începutul secolului.Rock and roll-ul născut prin anii 50 din noi variații ale swingului, tumultoasele dansuri latine din deceniul VI, anii 70 cu năvala discoului, și anii 90, care au însemnat redescoperirea dansului latin și al celui de cuplu, amintite într-o scurtă istorie, dau dovadă posibilităților și a oportunităților dansante ale noului mileniu. Și asta dacă nu va mai apărea ceva nou. Iată de ce nimănui nu îi este ușor să introducă în tipare sau definiții dansul.

Dintr-un studiu recent reiese că oamenii în general, preferă un anumit stil, caracteristic unei anumite țări: Este o realitate faptul că omul este influențat de mediul în care trăiește și își dezvoltă stilul de dans. Cultura, de asemenea, are o mare influență asupra temperamentului și stilului unei persoane.Fiecare valoare și personalitate, în orice împrejurări, merită dezvoltată și promovată. Astfel vom avea o diversitate de stiluri pline de farmecul și personalitatea lor proprie ce oferă un înalt grad de spectacol.

Tango – Milonga a fost înaintașul tangoului. La începutul secolului 20, Milonga (în care există mișcarea specifică scurtă și oprită de cap și de umeri) era dansată în săli mici de înaltă societate din Brazilia. 

“The dandies” (băieții în vogă) au schimbat dansul în două direcții. În primul rând au schimbat așa numită „Polka rhythm” în “Habanere rhythm” și l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amitea prea mult de “Barria de Las Ranas” unul din ghetourile Buenos Aires-ului.

Din 1900 mai mulți amatori din comunitatea argentiniana au încercat fără succes să introducă Tangoului 36 de măsuri pe minut în Paris. Profesorul parizian Robert a făcut eforturi uriașe pentru a face Tango-ul popular și totuși drumul nu a fost pavat cu trandafiri. 

Au fost mulți adepți da și mulți oponenți. În special episcopii francezi erau împotriva dansului, ei atrăgând atenția asupra naturii tentante și senzuale a acestuia, dansatorii punând în pericol sfintele învățături bisericești. Tango-ul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.

În 1907 după câteva schimbări de stil și în urma unui concurs de dans din Riviera Franceză unde dansatorii au fost foarte apreciați, Tango-ul a fost acceptat atât la Paris cât și la Londra la petreceri – ceaiuri sau cine dansante, (“Tango teas” “Tango Soupier”), care aveau ca invitați dansatori profesioniști. Până și presa din SUA era scandalizată. În 30 mai 1915 în New York Times se publică un articol cu titlul “Pericolul Tangoului, mai mare decât Imperialismul German”

În 1924 dr. Boheme din New York a descoperit și o nouă boală: “the Tango-foot”. Măsură muzicală este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 măsuri pe minut.Caracterul dansului este dat de mișcările sincopate și de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare măsură de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia. Este un dans plin de personalitate, cu multă trăire interioară care învăluie publicul cu parfumul său.

Paso Doble – Dansul Paso Doble este singurul dans latino-american ce nu își are rădăcinile în cultura Negro, fiind originar din Spania, descoperit de asemenea și în Mexic. Numele de “Paso Doble” înseamnă în limba spaniolă “doi pași” și se poate deosebi de “Paso a Dos” care semnifică “dans în doi”. Conceptul de “doi pași” se referă la natura de marș a pașilor de dans, care pot fi numărați cu “1, 2″ pentru “stânga, dreapta”.

Aceasta ar putea să contrasteze cu descrierea lui alternative ca fiind “Un pas spaniol”, numit așa deoarece pe fiecare bătaie a muzicii se calcă doar o singură dată.

Paso doble este unul din multele dansuri spaniole tradiționale care sunt associate cu diferite aspecte ale vieții speniole. Paso Doble s-a dezvoltat pe baza mișcărilor matadorului în timpul coridelor.

În acest dans partenerul este mult mai mult în centrul atenției, partenerei revenindu-i rolul capei. Elementul de legătură între corida și muzica acestui dans, este dat mai ales de caracteristica muzicii de marș folosită la începutul coridei. Coridele datează încă din vechea Creta, și doar în anii 1700 a fost adoptată și de spanioli.

Dansul acesta este ultimul dans ce se învață în timpul cursurilor de dansuri latino-americane, deoarece se bazează pe o coregrafie precis aranjată pe linia melodică, fiind un dans foarte dificil.

Dansul Paso Doble a început să câștige popularitate în jurul anilor 1920, punctul culminant al popularității fiind atins în anul 1926. Paso Doble a fost acceptat ca dans de competiție după al doilea război mondial. 

Masura muzicală este de 2/4, tempoul fiind de 60-62 măsuri pe minut.În momentul în care începe muzica de Paso Doble, instantaneu se crează o atmosferă specific spaniolă. Modul de prezentare a acestui dans este cu pieptul larg, umeri desfăcuți îndreptați în jos, cu gâtul tras pe spate, iar capul este înclinat ușor în față spre în jos. Această este poziția toreadorului care trebuie să aibă contact visual permanent cu taurul.

Greutatea corpului este spre în față, dar majoritatea pașilor ce merg spre în spate au conducere cu călcâiul. De obicei coregrafia este legată de structura melodică a dansului “Espagna Cani”, care este dansul țigănesc spaniol, acest dans având trei bucăți crescendo în muzică. Aceste momente sunt ușor de remarcat datorită pozelor spectaculoase relalizate de către dansatori, ceea ce adăugă grandoare dansului.

În continuare voi prezenta mai amănunțit temele care m-au determinat să scriu lucrarea de fata, fără a mai detalia subiecte care nu au fost decât minimal în vizorul acestei lucrări.

2.2 Mobilitatea

2.2.1 Definiție și generalități ale mobilității

Mobilitatea, ca și forță sau rezistență, este una dintre componentele de bază în dansul sportiv.

Mobilitatea este o calitate motrică importantă în foarte multe sporturi,dar și în dansul sportive. O mobilitate bună duce la o execuție corectă a exercițiilor, dar determină modificări și în simplul mers său în ținuta fiecărei persoane.

Capacitatea omului de a utiliza la maximum potențialul anatomic de locomoție într-o anumită articulație sau în ansamblul articulațiilor corpului, concretizată prin efectuarea unor mișcări cu amplitudine.

Capacitatea omului de a efectua, cu segmentele corpului mișcări cu amplitudini diferite.

Capacitatea omului de a executa mișcări cu mare amplitudine se numește suplețe.

  După cum se observă, pentru nominalizarea acestei calități motrice în literatură de specialitate se folosesc două noțiuni: cea de suplețe și mobilitate. Acestea două sunt sinonime chiar dacă conceptul de suplețe se referă la elasticitatea ligamentelor, tendoanelor, mușchilor și mobilitatea la articulație ca sursă a amplitudinii mișcării.

Prezența ei este impusă de cerințele tehnicii, în primul rând, în al doilea rând, de faptul că pentru executarea mișcării cu viteză maximă, ușurință și eficacitate este nevoie de o amplitudine superioară celei obișnuite în propria ramură de sport.

Exercițiile care dezvoltă mobilitatea întăresc concomitent articulațiile și consolidează ligamentele și fibrele musculare, măresc elasticitatea mușchilor, capacitatea lor de întindere, reprezentând astfel un mijloc foarte eficace de prevenire a traumatismelor musculare. O bună mobilitate este necesară în toate actele motrice și împreună cu celelalte calități determină parametrii și caracteristicile mișcărilor.

2.2.2 Factorii care condiționează manifestarea mobilității 

Execuția mișcărilor cu o mare amplitudine depinde de forma suprafeței articulare, de capacitatea de întindere a tendoanelor, mușchilor, ligamentelor, de suplețea coloanei vertebrale.

Mobilitatea este influențată de tonusul mușchilor, dependent la rândul său de starea sistemului nervos central. Oboseala organismului reduce mult mobilitatea.
Temperatura mediului ambiant determină mobilitatea în sensul că această crește la temperaturi mai ridicate și se reduce la temperaturi scăzute,deasemenea temperatura mușchiului este factor important în capacitatea lui de întindere. Ritmul circadian (24 ore) influențează diferit mobilitatea, dimineața fiind mai redusă.
Mobilitatea este condiționată de sex și vârstă, fetele și copiii au o mobilitate mai bună.
Cu cât mușchii antagoniști se pot întinde mai mult, cu atât mai mare este mobilitatea articulară, mai redusă rezistența față de mișcări și mai mare ușurința în execuție.
Amplitudinea mișcării se îmbunătățește în toate cazurile dacă în mușchii care se întind crește irigarea sângelui.

2.2.3 Clasificarea Mobilității

Mobilitatea poate fi generală și special.

Mobilitatea generală este mobilitatea în toate articulațiile, care permite executarea unor mișcări variate de o mare amplitudine.

Mobilitatea specială este mobilitatea care asigură o amplitudine mare sau chiar maximă în articulațiile cu aplicare la cerințele ramurii de sport alese.

Teoria antrenamentului mai prezintă mobilitatea pasivă, pe care sportivul o realizează cu sprijinul unei forțe externe (partener, aparat) și mobilitatea activă, care reprezintă mobilitatea într-o articulație obținută prin activitatea musculară proprie, fără ajutor din exterior.

O clasificare mai laborioasă a mobilității exprimată de o multitudine de criterii și parametri (structură, direcția, planuri și regimuri de efort) este dată de unii teoreticieni sportivi:
– mobilitatea articulațiilor (scapuloumerală, coxofemurală, talocrurală, a coloanei vertebrale, genunchiului, cotului, gleznei etc).
– mobilitatea planurilor în care articulațiile își manifestă grădele de acțiune (sagital, frontal, transversal).
– mobilitatea tipurilor de mișcări permise în articulație (în flexie și în extensie, în anteducție, retroducție, abducție adducție, circumducție, rotație internă și rotație externă);
– mobilitate indicând numărul articulațiilor angajate în mișcare (generală, uniarticulară, segmentară);
– mobilitate care precizează regimul de lucru al mușchilor agoniști (izotonic și izometric).

Supletia nu este, după unii specialiști , o calitate motrică a corpului omenesc, ci o calitate anatomo-morfologica a aparatului locomotor. Ea dă posibilitatea efectuarii mișcărilor cu o mai mare amplitudine și influențează pozitiv asupra celorlalte calități fizice.

Noi considerăm suplețea că o componentă, că un factor al îndemânării, care depinde de :

Mobilitatea articulara,

Elasticitatea muscular,

Centrii nervoși care condiționează tonusul muscular.

Mobilitatea articulară depinde nu numai de felul articulației, ci și de ligamente și inserții, iar elasticitatea musculară foarte mult de tendoane și mușchii antagoniști.

Suplețea coloanei vertebrale este limitată în regiunea toracică de coaște și de ligamente mai țări, mai puțin flexibile, care se unesc în vecinătatea apofizelor spinoase.

Suplețea este o calitate perfectibilă prin antrenament. În metodică dezvoltări supleței, N. Ozolin ne vorbește despre valoarea exercițiilor speciale și mai ales a exercițiilor cu muzică.

Suplețea este de fiecare dacă altă, la diferite ore ale zilei. Dimineața are valoare mai mică, iar spre prânz și după încălzire, cea mai mare.

Viteza mișcărilor este condiționată de activitatea sistemului nervos central și în special de scoarța cerebrală, care provoacă contracția, încordarea și relaxarea mușchilor. Astfel, viteză manisfestată integral în diferite mișcări precum și frecvența maximă a acestora depind de viteza alternării preceselor de excitație și inhibiție din scoarță.

Deoarece mobilitatea acestora(viteza lor de alternare) este ereditară , cu ajutorul antrenamentelor se pot obține anumite îmbunătățiri, dar fără transformări spectaculoase în această direcție.În schimb se dezvoltă, în măsura dorită de noi, calitățile de rezistență, ceea ce permite obținerea unei capacități mărite de efort, în vederea realizării unor antrenamente grele.

Mobilitatea în regin de viteză:

Vorbind în general, prin mobilitate înțelegem capacitatea de a executa mișcările cu o amplitudine mărită. Mobilitatea în regin de viteză este capacitatea omului de a executa mișcări cu amplitudine mărită, cu maximum de viteză.

La prima vedere, mai ales atunci când se folosesc îngreuierile, s-ar părea că educarea mobilității este una și aceiași acțiune cu lucrul muscular în diferite regimuri de lucru, ceea ce nu este adevărat. În precesul de educare al mobilității se solicită în primul rând articulațiile, mușchii efectund un lucru de întindere, pe porțiuni bine delimitate, care obicei vizează și lucru pentru întinderea ligamentelor articulațiilor respective.

Practic, mușchii și ligamentele sunt solicitate prin întindere mai ales în partea dinala a mișcărilor,unde se efectuează în special întinderi repetate, în unele cazuri neefectuându-se mișcarea completă. Astfel solicitările sunt total diferite de cele ce au ca scop lucru pentru dezvoltarea grupelor musculare, unde mușchii se scurtează și se alungesc, în cadrul efectuării complete a exercițiilor.

Caracteristicile mobilității în regim de viteză

Mobilitatea în regin de vitza, ca de altfel toate formele de manisfestare ale mobilității, depinde de elasticitatea mușchilor și ligamentelor din apropierea articulațiilor solicitate.

Această calitatea fizică combinată se educă, folosindu-se încărcături de 30%din posibilități :9-12 repetări, 9-12 serii, pentru 9-13 exerciții. Numărul mare de repatari, chiar și în cazul când viteza de exercutie rămâne factor dominant, se explică prin faptul că majoritatea exercitiilor nu sunt executate complet, fiind vorbă mai ales de așa-numitele “arcuiri” , “balansări” , “presări”.

Mobilitatea în regin de viteză este activă, când se execută exerciții libere cu amplitudine mare, fără un ajutor extern, și pasivă, când efectuarea exercițiilor ating o amplitudine maximă, cu ajutorul unor forțe externe.

Ramură și probe sportive în care se manisfesta mobilitatea în regin de vitează:

Calitatea fizică combinată mobilitatea în regin de viteză o întâlnim în aruncări, gimnastică, săritură cu prăjină , săritură în înălțime, judo, handbal(portari), alergările de garduri, scrimă.

Mobilitatea în regin de forța:

Prin mobilitatea în regim de forța înțelegem capacitatea de a executa mișcări cu amplitudine maximă, în condiții ingreiate de o forța externă.

Caracteristicile mobilității în regin de forța:

Această calitate fizică combinată se educă cu ajutorul unor încărcături de 65% din posibilități, folosind un număr de 16-32 repetări, 9-12 serii pentru 3-10 exerciții.

Ramură și probe sportive în care se manisfestă mobilitatea în regim de forța:

Mobilitatea în regim de forța este necesară obținerii unor rezultate superioare în majoritatea probelor și ramurilor sportive, dar ea este absolută necesară în hatere, gimnastică și alpinism(escaladări).

Mobilitatea în regin de rezistență:

Mobilitatea în regim de rezistență este capacitatea individului de a executa mișcări cu o amplitudine mare, pe o perioadă îndelungată de timp.

Caracteristicile mobilității în regim de rezistență:

Această calitate fizică combinată se educă atunci când sunt întrebuințate încărcături de 50% față de posibilități, efectundu-se 32-64 repetări, 9-12 serii, pentru un număr de 3-9 exerciții.

Rămuri și probe sportive în care se manifestă mobilitatea în regim de rezistență:

Mobilitatea în regim de rezistență este necesară mai ales în marș, sărituri(atletism), sărituri în apă, aruncări și în general pentru toate sporturile, unde se cere efectuarea unui volum mare de muncă.

Metodica de educare a mobilității în regim de viteză, în regim de forța și în regim de rezistență:

Cracteristic metodelor de educare a mobilității în diferite regimuri de lucru, este faptul ca se folosește un număr mare de repetări, serii și exercitii.Deoarece majoritatea mișcărilor sunt incomplete(arcuiri, forțări ale diferitelor articulării)nu se depune un efort mare, ca atare, antrenamentele pot fi efectuate zilnic. În acest mod, putem spera la un aflux mărit de sânge în zonele articulațiilor, unde de obicei irigarea cu sânge este foarte slabă.

Factorii determinate în procesul educării mobilității în regin de viteză, în regim de forța și în regim de rezistență:

Elasticitatea mușchilor antagoniști și a ligamentelor:

Mobilitatea articulațiilor normale din punct de vedere morfo-functional este limitată de elasticitatea insuficientă a mușchilor antagoniști relaxați.

Specialiștii afirmă că efectul contracției unui mușchi este micșorat și de contracție elastic a mușchilor antagoniști, care se întind odată cu mușchii care efectuează mișcarea. Astfel, o parte din forța mușchilor ce se contractă se cheltuiește pentru întinderea mușchilor amtagonisti, ca urmare acesta forța va fi cu atât mai mare , cu cât se va mări alungirea.

Practic, mușchii în acțiune trebuie să învingă rezistență mușchilor antagoniști. Cu cât mușchii antagoniști cedează mai ușor la indinere, se cheltuiește mai puțină forța pentru învingerea rezistenței lor și se manifestă mai eficace forța și viteză mușcărilor.

2.2.4 Metode și mijloace de dezvoltare a mobilității

Ex.1 Stand cu picioarele ușor depărtate : rotărea simultană ale brațelor prin înainte , sus , înapoi, jos . Se execută imitarea mișcării de brațe craul pe spate. Exercițiu se încheie cu rotarea amplă a unui singur braț, celalat pe șold.

Ex.2 stând depărtat, cu trunchiul îndoit, brațele flexate se țin pe lângă corp. Din această poziție se execută pendularea lor alternativă, în sens antero-posterioare, imitând lucrul brațelor de la alergare. În timpul execuției, trunchiului se ridică treptat la verticală, mișcarea brațelor continudu-se energic și în această poziție. Se execută 3-4 ridicări și coborâri lente ale trunchiului.

Ex.3 Mers pe loc , cu ridicarea înaltă a coapsei la fiecare pas și legănarea amplă a brațelor în plan sagital. Mersul se face pe vârful picioarelor, iar legănarea brațelor trebuie făcută energic, intorcandule și înapoi. Mișcarea se execută în ritm rar.

Ex.4 Ușor depărtat sand cu mainiele pe șold : rotărea bazinului descriind un cerc la stânga la dreapta și invers. Mișcarea se contuna apoi cu ducerea în plan lateral a bazinului spre stânga și dreapta. Exercițiul se încheie prin executarea unor flexii și extensii repetate din articulația coxofemurală.

Ex.5 Stand pe piciorul drept , mâna stângă pe șold, dreapta sprijinită pe un suport sau de partener: pendularea amplă a piciorului stâng în plan sagital. După câteva mișcări de relaxare se execută același nurmar de pendulări cu piciorul drept. Exercițiul trebuie executat foarte amplu din articulația coxofemurală, piciorul se ține relaxat, iar la legănarea lui posterioară șoldul se duce în față.

Ex.6 Stand mult depărtat , cu brațele ținute relaxat în sus : rotare amplă a trunchiului descriind cercuri mări spre stânga la drapta . Aceeași de la drepta la stânga. În continuare, exercițiul se execută cu îndoirea alternativă a genunchilor în momentul trecerii treunchiului deasupra piciorului respectiv.

Ex.7 Stand cu picioarele ușor depărtate, tălpile paralele, îndoirea și întinderea repetată a genunghilor, alternând sprijinul pe toată talpa cu sprijinul pe vârful picioarelor, atunci când corpul se găsește în poziția ghemuit. Flexia picioarelor trebuie să fie completă, astfel că sezuta să atingă călcâiele în poziția genuit.

Ex.8 Șezând cu picioarele depărtate: aplecarea și arcuirea trunchiului deasupra unui picior. Aceeași spre piciorul celalat. În continuare se răsucește trunchiul spre stânga , aplecându-se înapoi cu sprijinirea mâinilor pe sol, la spate. Din acesta poziție se execută îndoirea brațelor spre drepta.

Ex.9 Șezând cu picioarele îndoite , cu tălpile lipite: arcuiri apăsând cu mâinile genuchii în jos și în afară în vederea creșterii mebilitatii articulației coxofemurale .

Ex.10 Stand pe omoplați cu mâinile sprijinite pe șold : îndoirea și întinderea alternativă a genunchilor,imitând pedalarea, forfecarea amplă a picioarelor în plan sagital, îndoirea alternativă cu ridicarea genichilor la piept, scuturarea picioarelor ținute la verticală .

Ex.11 Culcat , cu brațele sus : ridicarea simultana la verticală aunui picior și a trunchiului cu ducerea mâinilor la vârful picioarelor. Mișcarea se poate combina și cu ridicarea ambelor picioare după execuția alternativă cu câte un singur picior.

Ex.12 Culcat, cu brațele sus: ridicarea picioarelor întinse pește cap , apoi coborârea lor cu ridicarea și aplecarea trunchiului înainte pește picioare.

2.3 Particularități de vârsta 13-14 ani

Particularități psihologice la vârsta pubertară.Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă legătură cu importanțele modificări morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică.

Percepțiile devin mai depline, capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii. În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare.

Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad mare de abstractizare, manifestă interes și curiozitate pentru teorie, pentru explicarea fenomenelor a atenției, deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă.

Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială. Datorită disconfortului biologic, puberul se caracterizează printr-o conduită irascibilă, relativ conflictuală, prin labilități afective, stări de excesivă timiditate sau exuberanță, stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independență fluctuant. Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.

Se dezvoltă calitățile voinței, manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. „Ștacheta” aspirațiilor este ridicată tot mai sus, deși motivele sunt încă foarte instabile. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.

Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.

Considerații metodice. Posibilitățile crescute ale gândirii, ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă.

Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric, a sensului și necesității respectării sfaturilor date. Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exercițiilor.

Comportamentul față de copil trebuie să fie plin de tact pentru a contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în fața membrilor grupei de antrenament, rezultate din execuția incorectă a exercițiilor. Încurajarea, lauda, descompunerea exercițiilor complicate în exerciții mai simple, ce pot fi efectuate cu succes, sunt câteva peocedee concrete de lucru.

O indicație psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înțelegere, prietenie și sinceritate.

Particularitățile dezvoltării motrice Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, mai ales la 12 ani la fete și 13 ani la băieți.

La 12 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieților, urmând ca progresiv aceștia să-și sporească indicii de viteză, depășind treptat fetele.

Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Ca urmare a dezvoltării a aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării. Datorită disproporțiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exercițiilor fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilitățile pentru îmbunătățirea îndemânării sunt totuși crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 12 – 13 ani se apropie de cea a adultului.

Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete și 13-14 ani la băieți, fapt care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare, ceea ce impune măsuri speciale în cadrul lecțiilor. Prin îmbunătățirea calității mușchilor și mai ales a laturii funcționale ce condiționează viteza, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei (forța explozivă). Se mărește și capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai ales la băieți, începând cu 13-14 ani, care după această vârstă depășesc substanțial fetele.

Capacitatea de rezistență este scăzută mai ales sub forma ei de rezistență cardio-vasculară, ceea ce impune o acționare sistematică pentru dezvoltarea ei. Se va acționa de preferință asupra rezistenței în regim de forță sau viteză, care să angajeze grupele musculare mari (spate, membre superioare, membre inferioare) și să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime. La fete rezistența este mai scăzută decât la băieți, cu toate că și la aceștia comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute.

În privința calităților motrice la elevii din ciclul gimnazial, mai ales la 12-14 ani, trebuie menționat faptul că se impun măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forței și rezistenței. În ceea ce privește motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esențiale între băieți și fete, ci numai unele particularități care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferențiată.

Aceste particularități se referă la gradul de motricitate al mișcărilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieții au înclinații către exercițiile de forță, efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă mișcările expresive executate pe muzică, care tind către acuratețea tehnică.

Alergarea este deprinderea cea mai larg aplicată, desfășurându-se în mod deosebit în activitatea neorganizată față de cea organizată, care solicită însă destul de puțin din acest punct de vedere. Volumul alergării scade însă o dată cu înaintarea în vârstă, fapt ce trebuie prevenit de profesori, prin crearea obișnuinței de a alerga.

În privința aruncărilor, acestea sunt accesibile în mod deosebit băieților care spre sfârșitul ciclului gimnazial deprind bine mișcarea de azvârlire, în timp ce fetele efectuează mai bine prin împingere. Săriturile nu se execută cu eficiență corespunzătoare, bătaia este puternică, zborul nefiind pe măsura acesteia.

Se impune astfel lucru pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare, necesară la săriturilor în lungime, înălțime, pe aparate și peste aparate. Important în efectuarea lor este coordonarea dintre mișcările segmentelor corpului, precum și pentru învățarea aterizărilor elastice. La acest ciclu de învățământ există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Deci, învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educației fizice.

Refacerea după efort la copii și juniori datele științifice în ceea ce privește refacerea organismului copiilor după efort sunt contradictorii; unii autori remarcă o perioadă de restabilire mai scurtă la unii copii în comparație cu adultul, alții autori găsesc o creștere a perioadei de restabilire la copii și juniori. Contradicția în această problemă se explică prin folosirea unei metodici și a unor eforturi diferite și prin nivelul diferit de pregătire fizică a subiecților

Capitolul 3

Cadrul operațional al cercetării

3.1 Scopul cercetării

Scopul acestei cercetării este cu siguranță, urmărirea și dezvoltarea pe deplin a mobilității. Că și toate celelalte calități motrice și mobilitatea la rândul ei este foarte importantă, și nu doar în dansul sportive ci în toate sporturile se caută o mobilitate foarte bună. Majoritatea cluburilor sportive trec pește această etapă sau omit acest lucru, ceea ce din punctual meu de vedere este o mare greșeală. Iar acest lucru m-a motivate să studiez în mai de apropiat și să pun mai mult accent pe mobilitate. În special pe acest sport și pe practicanții de dans sportive.

Mobilitatea sau supletia cum o mai numesc uni specialiști, este o calitatea care stă la baza oricărui sportiv de dans sportiv, de asta este și foarte important că acest lucru să nu se piardă și să se încurajeze atât fețele cât și băieți să aibe o mobilitatea bine dezvoltată.

3.2 Ipoteza cercetării

Dansului sportiv contribuie la dezvoltarea mobilității la subiectii de 13-14 ani.

Practicarea dansului de către copii poate avea un efect miraculos asupra încrederii în șine, a stării de spirit și a autocontrolului.

Dansul este o  artă. Te face să ai carismă și să fii sigur pe tine, te ambiționează și îți dezvoltă un comportament și o educație corectă față de cei din jur.

Dansul te relaxează și te învață să învingi stresul și frica de competiție. Îți dezvoltă simțul ritmic și calitățile motrice (coordonare, forță, viteză, rezistență). Dansul îți dezvoltă atenția distributivă.

Dansul asigură descărcarea emoțională, exprimarea sentimentelor prin mișcările corpului cu pasiune și talent. Dansul evidențiază , îmbunătățește și întărește capacitatea de a folosi calitățile expresive și în viața de zi cu zi.

Mijloacele dansului sportive face ca toate mișcările membrelor superioare, membrelor inferioare cât și ale corpului să fie mai flexibile, să se miște cu o ușurință și o amplitudine desăvârșită.

Mișcarea picioarelor ,brațelor și a corpului exprimă ceva prin fiecare gest,deplasare, ondulare sau explozie de energie. Atât de frumos încât privitorul rămâne impresionant și surprins în același timp.

3.3 Organizarea cercetării

Exercițiul fizic : act motric repetat sistematic și conștient în vederea îndeplinirii obiectivelor educației fizice și sportului. Intenția deliberat concepută îl deosebește de celelalte acte motrice din viața cotidiană. Este repetat sistematic; influențează atât sfera biologicului, dar și pe cea a spiritului; presupune efort fzic prin contracții musculare ce se reflectă în activitatea marilor funcții; se află la baza formării deprinderilor și priceperilor motrice (fără a se confunda cu acestea).

Conținutul exercițiilor fizice se referă la:mișcarea corpului, efortul fizic, efortul psihic. Se poate aprecia conținutul exercițiilor după parametii efortului (volum, intensitate, complexitate).

Forma exercițiilor fizice este dată de concretizarea elementelor de conținut: poziția, direcția, amplitudinea, raportul dintre segmentale corpului, tempoul, ritmul.

Organizarea cercetarii va avea loc în sala de repetiții. Cu o suprafață de nouă pe nouă metri în formă de pătrat. În condiții deosebit de bune, suprafata din parchet de lenm, oglinzi foarte mari,sala cu aerisire, igienic și curat atât în sală de repetiții cât și grupurile sanitare. Vestiare pentru băieții și fete, ținută adecvată pentru sală și antrenament. Antrenamentele sunt de patru ori pe saptaman,alimentația sportivilor este foarte importantă. Cu un consum redus de sucuri acidulate, coloranți, mâncare de la fast food(sau deloc). Consum exagerat de sare,zahăr și grăsimi sunt strict interzise.

Prima probă este sfoara :

Din poziția cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, fiecare trebuie să alunece cu picioarele în părțile laterale. Astfel voi testa și voi lua măsuri pentru fiecare sportive să știu exact cât se poate lăsa de jos și câte de dezvoltate este mobilitatea musculaturii și a ligamentelor din zona solicitată. Sau de unde am plecat si unde voi ajunge in urma exercițiilor aplicate. Pentru început corpul va fi drept iar spre finalitatea exercițiului, corpul se apleacă spre înainte, întindem brațele și ne sprijinim în ele. Pentru a ajuta și a rămâne cât mai mult în punctual final.

Cea d-a doua probă constă în șpagatul cu piciorul drept în față:

Din poziția cu piciorul drep înainte iar cu stângul înapoi , alunecăm ușor spre înainte și spre înapoi .Brațele ușor pe lângă corp, pregătite ca sportivul să pună palmele jos și să prijine greutate în brațe pentru a se ajute. Corpul la început exercițiului este drept iar spre finalul exercițiului, este ușor înclinat spre înainte pentru a putea pune mâinile jos. Exercițiu ajunge în punctual culminant atunci când sportivul nu mai are elasticitatea de a cobora mai jos de un anumit nivel.

Cea d-a treia probă constă în șpagatul cu piciorul stâng în față:

Din poziția cu piciorul stâng înainte iar cu dreptul înapoi , alunecăm ușor spre înainte și spre înapoi .Brațele vor fi în părțile laterale ale corplui. Corpul la început exercițiului este drept iar spre finalul exercițiului, este ușor înclinat spre înainte pentru a putea pune mâinile jos și a ne sprijini în podea. Exercițiu ajunge în punctual culminant atunci când sportivul nu mai are elasticitatea de a cobora mai jos de un anumit nivel.

3.4 Etapele cercetării

– 1-10 octombrie 2014 alegerea temei

-13 octombrie -14 noiembrie : studierea libetraturii de specialitate

-17 -21 noiembrie alegerea subiecțiilor cercetării

24 noiembrie testare inițială

25 noiembrie 2014 – 30 aprilie 2015 desfășurarea cercetării

4 mai 2015 testare finală

5 -8 mai analiza și interpretarea datelor

11-22 mai redactarea lucrări

3.5 Subiecții cercertarii

Tabel grupă experiment fete

Acest tabel reprezintă toate datele despre grupa de experiement a fetelor.

Tabel grupă experiment băieți

Tabelul de mai sus reprezintă grupa de experiment a băieților.

Sfoara este denumirea dată exercițiului care se face cu întinderea unui picior înainte și a celulilat în spate trunchiul și fata fiind orientate spre direcția piciorului întins înainte frontal split.

Șpagat este denumirea dată exercițiului care se face cu desfacerea ambelor picioarelor în lateral trunchiul fiind orinentat către deșchidere lateral split.

Vârsta este cuprinsă între 13 și 14 ani, greutatea sportivilor este între 45 și 55 kilograme, înălțimea lor este între 1.50 cm și 1.65 cm.

Tineri pe care s-a aplicat experiementul sunt sportivii cu experiență în dans. Acești sportive au simțit cât de mult îi ajută o mobilitate perfectă în cariera lor ca sportiv de performanță.

3.6 Metode de cercetare

3.6.1 Experimentul de cercetare

În timpul desfășurării experimentului,am utilizat următoarele metode de cercetare:

Studiul literaturii de specialitate: Acesta a constat în studiul bibliografic care mi-a asigurat baza teoretică necesară.

Observatia pedagogică aplicată în timpul antrenamentului: Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare și de aceea la începutul oricărei științe se află observația.

Metoda vorbirii: Vorbirea,cu elevul solicită din partea acestuia răspunsuri care conțin opinii și atitudini personale,punând în acțiune capacitățile intelectuale,calitatea informațiilor ,nivelul cunoștințelor,socializarea și adaptarea sportivului.

Metoda experimentului: A constituit principala metode utilizată în ralizarea cercetării și a avut drept scop confirmarea și infirmarea ipotezei.

3.6.2 Metoda studiului bibliographic

Metoda studiului bibliografic am folosit-o pentru a-mi crea posibilitatea documentării în ceea ce privește întreaga problematică a lucrării și mi-am format o imagine asupra posibilităților și strategiilor de realizare a exeprimentului. Studiul materialului bibliografic mi-a dat posibilitatea cunoașterii aspectelor generale a calităților motrice, forme de manifestare ale acestora, factorii care determină valoarea calităților motrice și metodologia dezvoltării lor.

După documentarea efectuată am încercat să adaptez cele citite la condițiile de pregătire, posibilitățile materiale și umane existente la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos.

3.6.3 Metoda observației

Capacitatea de a observa este obligatorie în executarea acțiunilor motrice unde se recurge permanent la demonstrație prin diferite mijloace. Observația, ca metodă de învămământ urmărește ca elevii să-și dezvolte spiritul de observație, posibilitatea de a aprecia pe baza celor văzute, propriile execuții și rezultate. Un rol foarte important din timpul observației îl are atenția, posibilitatea de a o concentra asupra a ceea ce trebuie observat.

Observația folosită pe parcusul cercetării a fost raportată la desfășurarea experimentului, prin înregistrarea parametrilor cercetați, cât și asupra modului de organizare a utilizării și eficienței stimulilor cu care am acționat. Principalele condiții în folosirea acestei metode sunt următoarele:

Organizarea observației:

Stabilirea scopului;

Observarea regularității observației;

Modalități de intergare a datelor;

Pregătirea observatorului:

Documentarea lui;

Aspectele teoretice;

Experimentarea pe loturi mici;

Înregistrarea de date numeroase;

Scopul meu în acest experiment a fost ca observația să fie cât mai obiectivă pentru a nu deforma realitatea și a formula concluziile cât mai corecte.

3.6.4 Metoda testelor

S-a aplicat metoda testelor ca metoda de cercetare, iar acest lucru presupune intervenția activă a cercetătorului, el selectând mijloacele și luând măsuri organizatorice specifice care sunt stabilite de dinainte în vederea organizării corecte a ipotezei de lucru.

Pentru organizarea experimentului am studiat literatura de specialitate referitoare la dezvoltarea calităților motrice viteza, forța, rezistența și îndemânarea, la care as vrea sa adaug cea mai importantă parte, pentru care am și decis sa dezvolt lucrarea de fata.

Tratăriile lor în literatura de specialitate, precum și în cadrul lecțiilor de educație fizică școlară și pe baza celor studiate am stabilit ipotezele de lucru de trebuie verificate în urma experimentului, preucm și testele ce trebuie efectuate.

În perioada 25 noiembrie 2014 am efectuat testarea inițială a probelor mobilitate. Am reluat toate aceste probe în perioada de 04 mai 2015 dar cu un caracter de testare finală.

Testarea inițială, testarea finală și observațiile din timpul experimentului au fost corect înregistrate pentru o mai bună prelucrare, pentru a putea compara rezultatele din testarea inițială cu cele din testarea finală pentru a putea trage concluziile necesare.

Probele care se regăsesc în cele trei testări constau în:

Fete – sfoara

Spagatul cu piciorul drept inainte

Spagatul cu piciorul stang inainte

Baieți – sfoara

Spagatul cu piciorul drept inainte

Spagatul cu piciorul stang inainte

Evaluarea elevilor se va face conform grilei de evaluare propusă de Ministerul Educației pentru vârsta de 13-14 ani și anume:

3.6.5 Metoda statistico-matematică

Rezultatele unei cercetări nu se pot extinde și generaliza la nivelul întregii colectivități, fără riscul unei eroări.

Utilizarea acestei metode este legată de studiul calitativ și cantitativ al fenomenelor și a lucrurilor pe care domeniul le cuprinde. Folosirea acestei metode în prelucrarea și interpretarea datelor, prezintă o serie de avantaje precum: favorizează descrierea mai precisă a fenomenelor, facilitează formularea unor concluzii generale, ordonează gândirea în procesul de analiză și interpretare a datelor, permite formularea unor predicții referitoare la evoluția ulterioară a fenomenelor, furnizează parametrii multipli despre datele obținute în cercetare.

Indicii statistici cei mai uzuali pentru caracterizarea unei colectivități sunt:

Abaterea tip

Coecifientul de variație

Limitele de încredere

Intervalul de încredere

Semnificația diferenței dintre medii

Am folosit această metodă pentru a putea interpreta și analiza mai rațional informațiile brute obținute în urma testărilor și măsurătorilor efectuate.

În cadrul acestei lucrări am folosit următorii indici statistico-matematici:

Media aritmetica este calculată dupa formula:

Unde :

M = media aritmetică;

Σ = operator de însumare;

x = suma valorilor individuale;

N = numărul total de cazuri.

Acest indice ne ajută indicarea valorii medii a șirului de date în jurul căruia se grupează celelalte valori. Formula reprezintă suma valorilor individuale împărțită la numărul de cazuri.

Deviația tip sau abaterea standard:

Un alt parametru statistic deosebit de important, care exprimă tendința de împrăștiere a șirului de date, este deviația tip sau abaterea standard (Es) și se calculează după următoarea formulă:

Es == =

Unde:

Es = deviația tip;

x1 = valoarea observată;

x = media aritmetică;

(x1 – x) = abaterea valorii individuale față de medie;

N = numărul de cazuri.

În cazul parametrilor de împrăștiere, cu cât valorile șirului de date variază mai puțin fată de media lor, cu atât seria de observații va fi mai omogenă.

Ordinea operațiilor:

1. Se calculează diferențele dintre fiecare valoare individuală și media aritmetică.

2. Se ridică la pătrat fiecare diferență calculată.

3. Se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat.

4. Se împarte la suma pătratelor diferențele lor.

5. Se extrage rădăcina pătrată.

Coeficientul de variabilitate

Un alt indice care ne dă gradul de omogenitate al observațiilor privind datele eșantionului testat, este coeficientul de variabilitatee. De regulă, acest indice se exprimă sub formă procentuală și în acest caz, formula de calcul se prezintă în modul următor:

C.V. = =

Unde:

Es = deviația tip;

X = media aritmetică;

În aprecierea gradului de omogenitate al observațiilor, se consideră că valorile coeficientului de variație cuprinse între:

0 – 10 % arată o dispersie mică și o omogenitate mare a grupului;

10 – 20 % arată o dispersie medie și o omogenitate medie a grupului;

+ 20 % indică lipsa de omogenitate și o dispersie mare a grupului;

Folosind indicii grupului cercetat, care se dosebesc de cei ai colectivității generale, se comite o anumită eroare care trebuie cunoscută. Din acest motiv se impune a se cunoaște gradul de semnificație al acestor indici statistici, față de colectivitatea generală.

Unul dintre parametrii este eroarea medie a medie aritmetice:

Em ==

Unde:

Em = eroarea medie;

Es = deviația tip;

N = numărul de cazuri.

Se consideră că valoarea oricărui indice, trebuie să fie de două, trei ori mai mare decât valoarea eroării respective, deci cu cât indicele va fi mai mare decât eroarea, cu atât el va fi mai sigur.

Rata de creștere(progresul), care se calculează după formula:

P = X2 – X1

Unde:

X2 – media aritmetică a testării finale

X1 – media aritmetică a testării inițiale

Progresul în valori relative, care se calculează după formula:

Unde :

P – rata de creștere a progresului

X1 – media aritmetică a testării inițiale

Progresul în valori relative reprezintă un indicator care dă valoarea în procente a progresului realizat.

3.7 Metode și mijloace

Exercitii de mobilitate executate din mers:

Această grupă se caracterizează prin faptul că exercițiile folosite se execută în deplasare, având o desfășurare continuă, sportivul găsindu-se tot timpul în mișcare. Modul acesta de execuție este cel mai indicat pentru rezolvarea sarcinilor încălzirii.

În plus, efectuarea din mers a exercițiilor este forma de mișcare cea mai aporpiata de specificul mișcărilor de alergare și săritură.

Ex. 1 – Derularea completă a tălpii de pe călcâi pe vârf , cu acentuarea ridicării pe vârful piciorului de sprijin la fiecare pas.

Ex.2 Mers combinat cu rotări ample de brațe. Rotarea brațelor se poate face în mod simultan sau alternativ.

Ex3. Ridicarea energică a coapsei spre piept , tot la al treilea pas. Trunchiul trenuie să se mențină drept, un picior se ridică cu genunchiul îndoit cât mai sus, iar cel de sprijin aflat pe vârf se întinde.Brațele execută o mișcare bruscă, ca la alergarea .

Ex. 4 Pendularea amplă a piciorului întins în sus tot la al treilea pas. Trunchiul se înclină ușor deasupra coapsei care se ridică, brațul opus se duce înainte, bazinul se proiectează în față locului de sprijin, piciorul de sprijin se extinde pe vârf proiectând corpul înaintea.

Ex. 5 Mers cu fandare și arcuire la fiecare pas. Pașii sunt mari , trunchiul se merntine vertical, șoldul se împinge înainte , piciorul din față se sprijină pe toată talpa(genunchiul se îndoaie la 90-80 grade) iar cel din spate se găsește pe vârf . Se recomandă accentuarea exetensiei, prin apăsarea șoldului cu mâna din partea respectivă.

Ex.6 Mers pe vârfuri cu brațele sus , alternat cu mers în ghemuit, cu mâinile pe genunchi. Se execută alternativ 4-8 pași pe vârfuri și mai apoi 4-8 pași în poziția ghemuit. Genunchii nu vor fi orientați în afară.

Ex. 7 Mers cu ridicarea înaltă a coapsei la fiecare pas și legănarea alternativă a brațelor în plan sagital. Piciorul de sprijin se extinde spre vârf la fiecare pas.

Ex. 8 Mers cu ridicarea și “strângerea”unui picior la piept, tot la al treilea pas: mâinile apucă gamba piciorului care se îndoie și execută o tracțiune spre piept .

Ex. 9 Mers cu ridicarea înaltă a coapsei și răsucirea bazinului la fiecare pas. Mișcarea se execută astfel : coapsa se ridică în față, apoi executantul pivotează pe piciorul de sprijin, răsucind șoldul piciorului oscilând lateral, în partea opusă. Axul umerilor se menține tot timpul prerpedicular pe direcția înaintării Se realizarea astfel o torsiune puternică a bazinului, față de axul umerilor .

Ex.10 Mers cu răsucirea accentuată a umerilor la fiecare pas. Pașii se ececuta amplu și rar , cu o ușoară fandare pe piciorul din față. Axul umerilor se răsucește puternic spre partea piciorului care se găsește în față. Brațele se mențin lângă corp, cu coatele îndoite.

Exerciții de mobilitate executate din pozițiile stând , șezând și culcat:

Exeritiile folosite se adresează în special grupelor musculare care contribuie la executarea mișcărilor din articulațiile umărului și șoldului, precum și celor ale coloanei vertebrale și ale musculaturii anterioare și posterioare a piciorului.

Ex.11 Stand cu picioarele ușor depărtate : rotarea simultană ale brațelor prin înainte , sus , înapoi, jos , schimbând sensul, după 8-10 retari. Se execută imitarea mișcării de brațe craul pe spate. Exercițiu se încheie cu rotarea amplă a unui singur braț, celalat pe șold. Bradul se schimbă după ce s-au executat 8-10 rotări.

Ex.12 stând depărtat, cu trunchiul îndoit, brațele flexate se țin pe lângă corp. Din această poziție se execută pendularea lor alternativă, în sens antero-posterioare, imitând lucrul brațelor de la alergare. În timpul execuției, trunchiului se ridică treptat la verticală, mișcarea brațelor continudu-se energic și în această poziție. Se execută 3-4 ridicări și coborâri lente ale trunchiului.

Ex.13 Mers pe loc , cu ridicarea înaltă a coapsei la fiecare pas și legănarea amplă a brațelor în plan sagital. Mersul se face pe vârful picioarelor, iar legănarea brațelor trebuie făcută energic, intorcandule și înapoi. Mișcarea se execută în ritm rar.

Ex.14 Ușor depărtat sand cu mainiele pe șold : rotarea bazinului descriind un cerc la stânga la dreapta și invers. Se execută 6-8 rotări în fiecare sens. Mișcarea se contuna apoi cu ducerea în plan lateral a bazinului spre stânga și dreapta de 4-6 ori. Exercițiul se încheie prin executarea unor flexii și extensii repetate din articulația coxofemurală.

Ex.15 Stand pe piciorul drept , mâna stânga pe șold, dreapta sprijinită pe un suport sau de partener: pendularea amplă a piciorului stâng în plan sagital de 10-12 ori. După câteva mișcări de relaxare se execută același nurmar de pendulări cu piciorul drept. Exercițiul trebuie executat foarte amplu din articulația coxofemurală, piciorul se ține relaxat, iar la legănarea lui posterioară șoldul se duce în față.

Ex.16 Stand mult depărtat , cu brațele ținute relaxat în sus : rotare amplă a trunchiului descriind cercuri mari spre stânga la drapta , 6-8 ori . Aceeași de la drepta la stânga. În continuare, exercițiul se execută cu îndoirea alternativă a genunchilor în momentul trecerii treunchiului deasupra piciorului respectiv.

Ex.17 Stand cu picioarele ușor depărtate, tălpile paralele, îndoirea și întinderea repetată a genunghilor, alternând sprijinul pe toată talpa cu sprijinul pe vârful picioarelor, atunci când corpul se găsește în poziția ghemuit. Flexia picioarelor trebuie sa fie completă, astfel ca șezută să atingă călcâiele în poziția genuit.

Ex.18 Șezând cu picioarele depărtate: aplecarea și arcuirea trunchiului deasupra unui picior. Aceeași spre piciorul celalat. În continuare se răsucește trunchiul spre stânga , aplecându-se înapoi cu sprijinirea mâinilor pe sol, la spate. Din acesta poziție se execută îndoirea brațelor spre drepta.

Ex.19 Șezând cu picioarele îndoite , cu tălpile lipite: arcuiri apăsând cu mâinile genuchii în jos și în afara în vederea creșterii mebilitatii articulației coxofemurale .

Ex.20 Stand pe omoplați cu mâinile sprijinite pe șold : îndoirea și întinderea alternativă a genunchilor,imitând pedalarea, forfecarea amplă a picioarelor în plan sagital, îndoirea alternativă cu ridicarea genichilor la piept, scuturarea picioarelor ținute la verticală .

Ex.21 Culcat , cu brațele sus : ridicarea simultană la verticală aunui picior și a trunchiului cu ducerea mâinilor la vârful picioarelor. Mișcarea se poate combina și cu ridicarea ambelor picioare după execuția alternativă cu câte un singur picior.

Ex.22 Culcat, cu brațele sus: ridicarea picioarelor întinse pește cap , apoi coborârea lor cu ridicarea și aplecarea trunchiului înainte pește picioare.Se execută de 8-12 ori.

În aceste mijloace pe care eu le-am aplicat pentru a dezvolta cât mai mult mobilitatea la subiecții de 13-14 ani. A fost nevoie de atenție distributivă,de corectarea exercițiilor la fiecare pas și etapă,de o explicație deosebit de corectă și clară pentru ca fiecare sportiv să înțeleagă ce este de făcut .

Pentru ca acest experiment să nu fie un regres sau mobilitatea lor să rămână la celasi nivel, a trebuie să fiu foarte atent în corectarea exercițiilor și să îi motivez să lupte cât mai mult cu ei însuși pentru a obtive un rezultat din ce în ce mai bun.

Capitolul 4

Rezultatele cercetării și interpretarea lor

4.1 Rezultatele cercetării

În ceea ce privește susținerea ipotezei aferente temei abordate în lucrarea mea de licență, a fost necesară realizarea unui studiu practic.

După încheierea perioadei experimentale și a utilizării mijloacelor alese de mine, la final am adunat și centralizat rezultatele obținute la testările inițiale și finale.

Tabel testare inițială fete

În tabelul de mai sus am realizat primele măsurători ale probelor din cadrul experimentului.

La nivelul rezultatelor individuale, testare inițială a fetelor cel mai bun rezultat a fost scos de sportivele Denisa Pașca și Naomi Leister. Ambele sportive având media de 9.3 cm pe toate cele trei probe aplicate.

Tabel testare inițială băieți

În tabelul de mai sus am realizat primele măsurători ale probelor din cadrul experimentului.

La nivelul rezultatelor individuale, testare inițială a băieților cel mai bun rezultat a fost scos de sportivul Alexandru Dinu Simu, 9,3 cm media a celor trei probe. Acest rezultat a dovedit că și băieții pot avea o mobilitate deosebit de bună.

Tabel testare finală fete

Acest tabel conține rezultatele la care sportvii au ajuns în urma experimentului.

În ceea ce privește rezultatele testărilor finale se observă diferențe mult mai mari față de testările inițiale. Verificarea finală a confirmat rezultatele obținute în cadrul experimentului.

Tabel testare finală băieți

Acest tabel conține rezultatele la care sportvii au ajuns în urma experimentului.

În ceea ce privește rezultatele testărilor finale se observă diferențe mult mai mari față de testările inițiale. Verificarea finală a confirmat rezultatele obținute în cadrul experimentului.

4.2 Analiza și interpretarea rezultatelor

În urma experimentului toți sportivii au câștigat între 7 cm și 15 cm în mobilitatea și elasticitatea lor. În prima testare inițială din data de 24 noiembrie 2014, acest experiment a început cu greu deoarece sportivii sunt cu vârste între 13 și 14 ani. Iar la această vârsta dezoltarea mobilității și a elasticității nu este o sarcifa foarte ușoară.

Exersând la fiecare antrenament și folosind numeroase exerciții am reușit să ating o performanță deosebită cu grupa de experiment. La început pentru pentru fete a fost puțin mai ușor spre deosebire de băieți.

De la începutul experimentului și până la sfârșitul acestuia, băieții au dat dovadă că și ei pot avea o mobilitate și elasticitate foarte bună. Uni din băieți chiar au reușit să depășească unele fete , iar asta sa dovetit si la testarea finala din data de 4 mai 2015.

Și băieții pot avea o mobilitate perfectă în ciuda faptului că fetele sunt mai elastice și mai ușor de modelat .În final toți sportivii au reușit să se autodepășească și să ajungă acolo unde și-au dorit.

Grafic testare inițială fete

Graficul de mai sus conține valorile de la care grupa de experiment a pornit.

La nivelul rezultatelor individuale, testare inițială a fetelor cel mai bun rezultat a fost scos de sportivele Denisa Pașca și Naomi Leister. Ambele sportive având media de 9.3 cm pe toate cele trei probe aplicate.

Grafic testare inițială băieți

Graficul de mai sus conține valorile de la care grupa de experiment a pornit.

La nivelul rezultatelor individuale, testare inițială a băieților cel mai bun rezultat a fost scos de sportivul Alexandru Dinu Simu, 9,3 cm media a celor trei probe. Acest rezultat a dovedit că și băieții pot avea o mobilitate deosebit de bună.

Grafic testare finală fete

Graficul de mai sus conține valorile finale la care grupa experiment a ajuns.

În ceea ce privește rezultatele testărilor finale se observă diferențe mult mai mari față de testările inițiale. Verificarea finală a confirmat rezultatele obținute în cadrul experimentului.

În acest experiment fetele au avut un avanjat spre deosebire de băieți. Mobilitatea fetelor de la început a fost mai dezvoltată. Iar asta dovedește că organismul fetelor este mult mai flexibil și mai deschis la astfel de probe.

Fetele au avut o evoluție frumoasă și cu diferențe deosebit de mari între testarea inițială și testarea finală. Iar asta o dovedește atât tabelul cu fiecare probă cât și graficul .

Grafic testare finală băieți

Graficul de mai sus conține valorile finale la care grupa experiment a ajuns.

În ceea ce privește rezultatele testărilor finale se observă diferențe mult mai mari față de testările inițiale. Verificarea finală a confirmat rezultatele obținute în cadrul experimentului.

Deși mobilitatea pentru băieți este un subiect mai greu de atins, în acest experiment , se observă foarte bine evoluția băieților și performanța la care au putut ajunge.

Tabelul cu mediile aritmetice pe fiecare probă în parte, cât și graficul statistic demonstrează diferența între testarea inițială și testarea finală.

Capitolul 5

Concluzii și propuneri

Concluzii si propuneri

În perioada copilăriei și apoi în timpul pubertății, atât băieții cât și fetele se caracterizează printr-o mare instabilitate a reglării și coordonării neuroumorale, care se oglindește în fluctuațiile ample ale indicilor funcționali și determină o inconstanță a capacității de efort. Cu alte cuvinte, putem considera instabilitatea performanțelor sportive ale copiilor ca răspuns normal al organismului față de cerințele mediului și, ca atare, fluctuațiile de performanță sunt, din acest punct de vedere, justificate.

Cu cât vârsta tinerilor sportivi este mai mică, cu atât mai mare trebuie să fie atenția acordată pregătirii lor. Copiii și juniorii necesită un control și o supraveghere medicală atentă. Această măsură nu rezultă numai din instabilitatea mai accentuată a indicilor fiziologici, dar și din tendința tinerilor de a-și supraaprecia forțele.

Concluzii generale

Dozarea corectă a efortului, respectarea cu strictețe a particularităților de vârstă și sex a copiilor și juniorilor, cadrul igienic de desfășurare a pregătirii, controlul medical diferențiat și sistematic sunt condițiile armonioase a organismului lor, pregătindu-i pentru marile performanțe ulterioare.

Repetant aceste exerciții la fiecare început de antrenament, aduce la pregătirea organismului pentru efort și tot odată dezvoltarea unei mobilități foarte bune. Încălzirea grupelor muscular,articulațiilor,ligamentelor și încheieturilor înainte de începerea antrenamentului este deosebit de importantă.

Bibliografie

Magda Martinescu ,Teoria Antrenamentului Sportiv

Viorel Dan Nastase,Dans Sportiv, Metodologia Performantei,Pitesti-Paralela 45

Dragne Adrian,Teoria educatiei fizice si a sportului 2002 ,Bucuresti,pagina 45

Ozolin, N.G.,1972 Metodica antrenamentului sportiv, Editura Stadion, București

Virgil Ludu, Indemanarea si Metodica Dezvoltarii Ei,Editura Consiliului National

Lazar Baroga, Editura Sport-Turism, Educarea calitatilor fizice combinate, Pagina 59

Lazar Baroga, Editura Sport-Turism, Educarea calitatilor fizice combinate, Pagina 90

Bolineu-1957, Muthews- 1959, Werix-1963

Lazar Baroga, Editura Sport-Turism, Educarea calitatilor fizice combinate, Pagina 91

Zeno Dragomir,Colectia-Biblioteca sportului,Incalzirea Sportului,Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport,Bucuresti 1964.

http://articole.famouswhy.ro/mobilitatea/

http://www.sport.uvt.ro/documente/metodologie-finalizare-studii-licenta.pdf

TEORIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI

Beneficiile dansului asupra copiilor

http://web.profudesport.ro/legislatie/CONSFATUIRI-2010-2011/particularitatiilesomatice_ functionalepsihice_si_motrice_ale_elevilor_din_gimnaziu.pdf