Dezvoltarea Locala
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1 ADMINISTRATIA PUBLICĂ:- CENTRALĂ
– LOCALĂ
1.2 CONCEPTUL DE DEZVOLTARE LOCALĂ
1.3 CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ
1.4 CONCEPTUL DE STRATEGIE DE DEZVOLTARE
1.5 REFORMA ADMINISTRATIEI PUBLICE
CAPITOLUL I ELEMENTE PRIVIND DEZVOLTAREA LOCALĂ
2.1 MODELE ȘI SISTEME ALE DEZVOLTĂRII LOCALE
2.2 SUPORT LEGISLATIV ȘI INSTITUȚIONAL AL DEZVOLTĂRII LOCALE
2.3IMPORTANȚA PARTENERIATULUI ÎN DEZVOLTAREA LOCALĂ
2.4 ASPECTE MANAGERIALE ȘI FACTORI DE REUȘITĂ AI DEZVOLTĂRII LOCALE
CAPITOLUL III CONSIDERAȚII PRIVIND ROLUL FS DEZVOLTAREA LOCALĂ
3.1POLITICA DE COEZIUNE
3.2 POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ
CAPITOLUL IV CAPACITATEA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE PRIVIND ACCESAREA ȘI IMPLEMENTAREA PROIECTELOR FINANȚATE DIN FONDURI STRUCTURALE
4.1 CAPACITATEA DE COFINANȚARE A AUTORITĂȚILOR PUBLICE LOCALE
4.2. RESURSELE UMANE ȘI FINANCIARE ALE PRIMĂRIILOR DIN ROMÂNIA
4.3. DESCENTRALIZAREA
4.4 INFORMAREA PRIVIND FINANȚAREA EUROPEANĂ
4.5. ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE
4.6. CAPACITATEA DE ABSORBȚIE
4.6. PROIECTE FINANȚATE DIN FONDURI STRUCTURALE
CAPITOLUL V. STRATEGIA DE DEZVOLTARE – (CAZUL IAȘI)
5.1 PREZENTAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A MUNICIPIULUI IAȘI
5.2 PORTOFOLIU DE PROIECTE
5.3 IMPORTANȚA ȘI APORTUL ADUS DE PROIECTELE FINANȚATE DIN FS ÎN IMPLEMENTAREA STRATEGIEI LOCALE
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
Listă acronime
CAPITOLUL I.1 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Pentru început voi face o scrută prezentare a administrației publice atât la nivel central cât si la nivel local.
''Executivul sau puterea executiva este recunoscută ca fiind o funcție a statului care asigură executarea legii''.În România administrația publică este împarțită în doua categorii: administrația publică de stat ( guvernul, administrația de specialitate și prefectul) și administrația publică locală care cuprinde (consiliul județean, consiliul local, primarul și serviciile publice locale).
I.1.1 Administrația Publică Centrala
Guvernul este alcătuit din instituțiile administrației publice, instituții care au particularități de organizare, natură juridică, având în comun punerea în aplicare a legii.Guvernul asigură funcționarea și dezvoltarea sistemului economic și social pe plan național și promovează interesele țării pe plan mondial.Aparatul de lucru al guvernului este alcătuit din Cancelaria primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Afaceri Europene, Departamentul pentru relația cu Parlamentul, Departamentul pentru Relații Interetnice, Departamentul pentru control al Guvernului, ultimele două neavând personalitate juridică.
Membrii guvernului sunt: primul-ministru (cea mai înalta funcție din guvern), miniștrii de stat, miniștrii delegați, miniștrii. Atribuțiile guvernului sunt de natură politică, economică, administrativă cât și de natură normativă.
În ceea ce privește administrația de specialitate, în România, în decursul anilor numărul ministerelor a variat în funcție de partidul aflat la guvernare.”Ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniul de activitate al acestora”,acestea funcționând conform articolului 16 din Constituția României, în subordinea guvernului.Astăzi în România funcționează un număr de 15 ministere (Ministerul Administratiei si Internelor,Ministerul Afacerilor Externe,Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Apararii Nationale,MinisterulComunicatiilor si Societatii Informationale,Ministerul Culturii si Patrimoniului National,Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului,Ministerul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri,Ministerul Educatiei, Cercetarii,Tineretului si Sportului, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei, Ministerul Mediului si Padurilor, Ministerul Sanatatii, Ministerul Transportului si Infrastructurii si Ministerul Muncii si Protectiei Sociale).
Ministerele au un numar diferit de posturi, atribuții, funcții, după importanța și complexitatea activității pe care o coordonează. Pentru o mai bună coordonare a activității în teritoriu, ministerele pot avea în subordine servicii publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale.În funcție de „volumul , complexitatea, și specificul activității” desfășurate ministerele sunt compuse din: birouri(cu un număr minim de 5 posturi de execuție), servicii(cu un număr minim de 7 posturi de execuție), direcții(care cuprinde un număr minim de 15 posturi de execuție ), direcții generale(numărul minim fiind de 25 de posturi de execuție) și departamente (care asigură coordonarea mai multor direcții).
Serviciile publice deconcentrate substituie ministerele în unitățile administrativ – teritoriale. Termenul de serviciu public deconcentrat a fost introdus în anul 1991 prin constituție. Articolul 119 al constituției din 1991 prevede faptul că, administrația publică din unitățile administrativ – teritoriale se întemeiazăpe principiul descentralizării, deconcentrării serviciilor publice.Acest lucru este reluat și în constituția din 2003. Articolul 123 alineatul 2 al constituției în vigoare prevede că prefectul este conducătorul administrației centrale în teritoriu, cu mențiunea că nu există raporturi de subordonare între autoritățile locale și prefect.
Ministerele pot avea servicii care funcționează în afara statului.Astfel articolul 41 din legea 90/2001 care reglementează organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor prevede faptul că in funcție de domeniul de activitate, ministerele pot avea compartimente în strainătate.
I.1.2 Administrația locală
Încă din anul 1990 s-a început procesul de descentralizare și s-a pus accentul pe autonomia locală.Primul pas a fost facut în anul 1991 prin legea 69/1991 prin care se reînfința instituția prefectului. Astăzi administrația publică locală este reglementată de legea 215/2001 iar legea 34/2004 reglementează instituția prefectului.
„Administrația publică locală în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor ublice, eligibilității autoritoților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit”.
Conform articolului 2 alineatul 1 din legea 195/2006, descentralizarea este transferul de competența administrației publice și financiare de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat.
În Constituția României se stebilește în art. 121 că „autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe sunt consiliile locale și primarii aleși de catre cetățeni” prin vot liber,direct,egal și universal.
Actuala structură administrativă este caracterizată prin prezența a două nivele:
Nivelul de bază, format din unități administrative locale, care este format din comune, orașe și municipii.Includerea unei categorii administrative într-o unitate sau alta depinde de îndeplinirea a 11 criterii diferite(populație, economie, infrastructură, etc.).Toate aceste unitați administrative au câte un consiliu și un primar. Atât consiliul cât și primarul sunt aleși de catre cetațeni prin vot pe o perioadă de 4 ani.
Consiliul local – este alcătuit din consilieri aleși, numărul acestora poate varia în funcție de numărul locuitorilor comunei sau orașului.Astfel numarul minim de al consilierilor este de 9, iar numărul maxim de 31.Consiliul se întruneste lunar în ședință publică, la convocarea a 2/3 din consilieri sau a primarului.Existența consiliului prezintă aspectele auto-guvernării, consiliul avand competență generală și putând hotărî în toate prblemele de interes local.
Al doilea nivel este format din 41 de județe (care au existat ca număr și dimensiune și înainte de 1990). Spre deosebire de sistemul centralizat existent înainte de 1990, județele îmbina elemente specifice auto-guvernării cu cele specifice administrației de stat de-concentrate. Instituțiile administrașiei publice la nivelul județului sunt: consiliul județean și instituția prefectului.
„Consiliul Județean este autoritatea administraței publice locale, constituită la nivelul județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești în vedera realizării serviciilor publice de interes județean.”Numărul membrilor ce alcătuiesc consiliul județean poate varia în funcție de populația judetului.Astfel numărul minim de consilieri este de 31 și poate ajunge pâna la 37.Președintele consiliului este ales din rândul consilierilor în funcție, iar mandatul sau este tot de 4 ani, la fel cu cel al consilierilor.
Consiliul Județean se întrunește în ședințe ordinare o dată la 2 luni în ședințe publice și poate fi dizolvat doar prin referendum, deoarece, populația alege membrii săi și doar populația îl poate dizolva.
Instituția prefectului a suferit modificari pe parcursul timpului, la început prefectul avea statutut dublu „de om politic și funcționar public”, prefectul fiind numit și eliberat din funcție de Guvern, depunând jurământ în fața Primului-ministru, anvând un mandat de 4 ani. Principala sarcina a prefectului este de a analiza dacă deciziile județului sau ale autorităților locale sunt conforme cu legislația națională.Ca atare atunci când constată incompatibiliăți, unele decizii pot fi respinse.Toate instituțiile guvernamentale dintr-un județ (dependente de un anumit minister) sunt subordonate prefecturii.
Legea administrației publice 215/2001 a balansat puterea de decizie în favoarea autorităților caracteristice auto-guvernării(consiliul județean și președintele acestuia), marcând astfel pași importanți în direcția descentralizării.
Autonomie locală și descentralizare
Prin autonomie locală, se întelege „ dreptul si capacitatea efectivă a colectivităților locale de a rezolva și greva, sub propria lor răspundere și în favoarea populației lor, o parte importantă din treburile publice.”
Autonomia locală se caracterizează și prin dreptul consiliilor locale de a putea hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri în numele și interesul colectivităților pe care le reprezintă la înființarea unor servicii de interes public local.
Ideea de autonomie locală atrage după sine procesul de descentralizare administrativă și financiară.
„Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare”.Descentralizarea le permite colectivităților sa-și definească singure normele de acțiune și să-și aleagă modalitatea de intervenție.De aici decurg două consecințe:
Absența stării de dependență față de autoritățile centrale, această absență a subordonării putând fi de intensități variabile datorită faptului că autoritățile colectivităților locale nu se manifestă decât într-o anumită măsură.
Diversitatea situațiilor locale , prin care înțelegem diversitatea structurilor, modalităților și acțiunilor întrepreinse de către colectivitățile locale.
Elementele componente ale descentralizării pe baza principiului autonomiei locale cuprinse în Carta Autonomiei Locale adoptată la Strasbourg în 1985 sunt :
Existența unei colectivități locale – descentralizarea se face în legătura cu existența unor colectivități sociale, nevoile și interesele locale sunt legate de specificul fiecarei colectivități
Recunoașterea responsabilității colectivităților locale în gestionarea nevoilor specifice – problemele specifice colectivității locale sunt rezolvate de către acestea, prin mijloace a reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare”.Descentralizarea le permite colectivităților sa-și definească singure normele de acțiune și să-și aleagă modalitatea de intervenție.De aici decurg două consecințe:
Absența stării de dependență față de autoritățile centrale, această absență a subordonării putând fi de intensități variabile datorită faptului că autoritățile colectivităților locale nu se manifestă decât într-o anumită măsură.
Diversitatea situațiilor locale , prin care înțelegem diversitatea structurilor, modalităților și acțiunilor întrepreinse de către colectivitățile locale.
Elementele componente ale descentralizării pe baza principiului autonomiei locale cuprinse în Carta Autonomiei Locale adoptată la Strasbourg în 1985 sunt :
Existența unei colectivități locale – descentralizarea se face în legătura cu existența unor colectivități sociale, nevoile și interesele locale sunt legate de specificul fiecarei colectivități
Recunoașterea responsabilității colectivităților locale în gestionarea nevoilor specifice – problemele specifice colectivității locale sunt rezolvate de către acestea, prin mijloace materiale (patrimoniu, autonomie financiară, corp de funcționari care gestionează problemele publice)
Colectivitatea locală să dispună de autorități administrative proprii, față de stat – autoritățile locale trebuie să rezulte din alegeri libere și să dispună de o competență care se le confere autonomia față de autoritățile administrației publice a statului, dar nu înseamnă independență față de autoritățile administrației publice centrale.
Supravegherea activității colectivității locale de către autoritățile puterii executive – autoritățile publice centrale îsi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităților locale.
În acord cu strategia de reformă a administrației publice agreate de Comisia Uniunii Europene, „conceptul de descentralizare în România este definit prin a trei elemente majore:
Continuarea descentralizării prin transferul de competențe și responsabilități administrative și financiare, de la nivelul autorităților administrației publice centrale la nivelul autorităților locale
Continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilități în teritoriu în funcție de necesitățile de pe plan local, în cadrul aceleiași structuri administrative
Transformarea serviciilor deconcentrate în teritoriu, funcție de necesitățile cetățenilor și pentru eficientizarea acestora , în serviciile dedescentralizate în responsabilitatea autorităților locale”.
Procesul de descentralizare în România se desfășoară în baza Legii 195∕2006 „Legea cadru a descentralizării” și are următoarele principii:
– principiul subsidiarității – care constă în „exercitarea competențelor de către autoritătatea administrației publice locale situată la nivelul cel mai apropiat de cetățean” și dispune de capacitatea administrativă necesară.
– principiul asigurării resurselor – corespunzătoare competențelor transferate.
– principiul responsabilității autorității locale – ce prvede obligativitatea realizării unor standarde în furnizarea serviciilor publice.
– principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil – nu trebuie limitată autonomia financiară a autorității publice și nici constrânsă activitatea acesteia.
– principiul echității – conform acestui principiu se asigură accesul tuturor cetățenilor la servicii publice și de utilitate publică.
– principiul constrângerii bugetare – prevede faptul că sunt interzise utilizarea transferurilor speciale sau de subvenții pentru a fi acoperite deficitele bugetelor locale.
Gradul de descentralizare administrativă depinde de dimensiunea serviciilor publice transferate în competența autorităților publice, de modul cum sunt organizate autoritățile publice locale, de raporturile autorităților publice locale cu autoritatea publică centrală.
După responsabilitățile transferate descentralizarea este : politică, administrativă și fiscală.
Descentralizarea politică presupune implicarea cât mai mare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.
Descentralizarea fiscală face referire la mărirea controlului autorităților publice locale asupra resurselor financiare, în termeni de repartizarea atât a cheltuielilor cât și a veniturilor. Autoritățile locale dețin mai multe informații pe baza cărora pot lua decizii mai bine justificate decât organele de specialitate de la nivel central.
Într-o descentralizare administrativă, interesele locale pot fi rezolvate în condiții mai bune,măsurile și deciziile pot fi luate mai repede de autoritățile locale, iar masurile financiare și materiale pot fi utilizate cu o eficiență mai mare deoarece acestea trebuie să răspundă unor nevoi prioritare pe care autoritățile centrale nu le cunosc atât de bine ca autoritățile locale. Prin aplicarea descentralizării realizarea intereselor particulare ale unei unități administrative locale va fi mult ușurată, la realizarea acestora va fi nevoie doar de eforturi doar din partea localnicilor.
Dezvoltare economică locală
„Baza dezvoltării economico-sociale o reprezintă resursele endoene, inițiativa și activitatea antreprenorială la nivel local”, iar „definirea conceptului de „local” se face nu numai în legatură cu unitățile administrativ-teritoriale,comună, orașe ,județ ci și la nivel interregional și chiar transfrontalier”
În România conceptul de dezvoltare economico-socială locală (DESL) apare o dată cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritorială și deconcentrarea serviciilor publice.Abordarea acestui concept constă și din necesitatea integrării țarii noastre în structurile europene și din nevoia de dezvoltare a colectivităților teritoriale din România.
„Dezvoltarea locală este un proces de diversificare și de dezvoltare a activităților economice și sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea și coordonarea resurselor și energiilor existente.”
Dezoltarea economică locală este la intersecția mai multor domenii de intervenție publică: politici urbane, politici de amenajare a teritoriului, descentralizare, politici industriale, politici sociale. Diferența dintre dezvoltarea locală și politicile de dezvoltare locală deoarece dezvoltarea locală poate apărea și în mod spontan, fără intervenție publică.
Obiectivul de bază al dezvoltării economice locale reprezintă înlăturarea obstacolelor din calea dezvoltării economice și îmbunătățirea mecanismelor de funcționare eficientă a pieții. Alte obiective se referă la orientarea eforturilor spre oferirea asistenței sectorului de afaceri existent, încurajarea deschiderii de noi afaceri prin identificarea noilor nevoi ale oamenilor, atragerea investițiilor la nivel local și ridicarea nivelului de dezvoltare a infrastructurii. Pentru realizarea acestor obiective și atingerea scopului final este nevoie de a opera strict în direcțiile de dezvoltare economică a zonei respectiv, având ca perspectivă creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor zonei.
Politicile de dezvoltare locală apar ca „un element de dinamică al noilor politici urbane”.
Între dezvoltarea locală și descentralizare este o legatura strânsă, fiind intr-un raport de influența reciprocă.Recunoașterea dezvoltării locale se înscrie în logica descentralizării, care trebuie concepută nu numai ca o reformă politică și juridică, ci și ca o politică economică. Astfel se favorizează o mai bună adaptare a serviciilor publice la nevoile utilizatorilor, dezvoltarea locală trebuie să se sprijine pe noțiunea de eficacitate și pe spiritul de a întreprinde.
Dezvoltarea locală, privită ca rezultat al strategiilor coerente la scară locală constituie un complement al politicilor industriale în susținerea întreprinderilor mici și mjlocii și în crearea de noi întreprinderi. Pe de altă parte dezvoltarea locală care se bazează pe coerența unei microsocietăți, pe solidaritatea persoanelor ce fac parte dintr-o comunitate , are multe puncte comune cu politicile sociale: crearea locurilor de muncă în apropierea zonelor rurale, realizarea unor activități economico-sociale stabile.
Dezvoltarea locală nu poate fi obiectul unei politici izolate chiar dacă se sprijină pe un domeniu și pe un tip de acțiuni privilegiate.”Intervențiile locale în favoarea dezvoltării nu pot fi definite decât în sens larg, înglobând intervenții ce vizează în mod tradițional domenii diferite”.
Această definiție se bazează pe punerea în valoare a unor caracteristici, dezvoltarea locală:
poate fi în același timp economică, socială, culturală
poate avea în vedere teritorii care să nu corespundă cu împărțirea administrativă
nu constituie apanajul micilor colectivități teritoriale, putându-se manifesta atât la nivelul unui județ cât și la nivelul unei regiuni.
Autoritățile publice locale trebuie să aibă un rol de „animare” economică și socială, ce trebuie să se bazeze pe cunoașterea proiectelor, pe difuzarea informației și pe coordonarea tuturor factorilor implicați în acest proces.
Strategia
Strategia este un plan general de atac, o abordare a unor probleme, o incercare de a folosi mijloacele si resursele de care dispunem pentru a atinge rezultatele pe care le avem in vedere. Strategia exista numai in măsura in care exista un scop.Strategia este un set de decizii ce ghideaza actiunile prezente si viitoare ale membrilor unei colectivitati sau organizatii. Este intalnita la toate tipurile de organizaŃii, mari, mici sau mijlocii, publice sau private. Este intalnita la toate nivele unei organizatii, de la nivelele cele mai inalte pana la nivel individual.
Reforma administrației publice
Dupa caderea regimului comunist, în România crearea unui sistem modern și eficient de administrației publică a fost considerată o prioritate pentru toate guvernele .Cauzele care au determinat imposibilitatea aplicării unei reforme reale administrației au fost:constrângeri financiare, lipsa de experiență în ceea ce privește structurile administrative alternative, absența unor reglementări clare privind personalul și structurile administrative, lipsa de pregătire a politicienilor și a funcționarilor publici pentru a răspunde cerințelor ce decurg din schimbarea rapidă a mediului.
Reforma administrației publice în România, asigură un proces de transformare de tip managerial-instituțional pe care îl traversează administrația publică, atât la nivel central cât și la nivel local.
Prioritățile în domeniul reformei administrației publice sunt direcționate pe descentralizare administrativă, modernizarea administrației publice, absorbția fondurilor structurale, profesionalizarea funcției publice și creșterea calității serviciilor publice.
Sistemul de management al administrației publice centrale dorește instituționalizarea unei practici de lucru eficiente, în sensul fundamentării deciziilor pe baza indicatorilor de performanță. Transferul de competențe de la nivel central la nivel local a necesitat creșterea capacității autorităților administrației locale de a le exercita în mod eficient, fiind necesar asigurarea unui grad mai mare de profesionalism în funcționarea autorităților administrației publice locale.În vederea eficientizării activității publice s-au creat: programul multianual de programare, schema tinerilor profesioniști fondul de modernizare, rețeaua națională de modernizare, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, administratorul public,cadrul de auto-evaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice.
Există numeroase motive pentru modernizarea structurală și funcțională a administrației publice din România, plecând de la necesitatea funcționării eficiente a instituțiilor guvernamentale în calitate de membru al U.E.:
motive economice : crestere economică redusă și diminuarea resurselor bugetare alocate administrației publice;
motive tehnologice : introducerea tehnologiei informațiilor în administrația publică;
motive instituționale : structura puternic ierarhizată trebuie înlocuită cu tipuri organizatorice bazate pe structuri descentralizate;
motive sociologice : nevoile cetațenilor, ca beneficiari ai serviciilor publice se schimbă.
Problemele de fond vizate de reforma administrației publice sunt:
întărirea capacităților în domeniul elaborării politicilor publice, îmbunătățirea calității legislației și adoptării aquis-ului comunitar, creșterea capacității Guvernului de a firija resursele către priorități;
dezvoltarea administrației publice locale
crearea unui corp stabil de funcționari publici competenți și neutri din punct de vedere politic;
În plan tactic reforma administrației publice trebuie să promoveze noile tehnologii în administrație, să imprime o dinamică favorabilă schimbării care să dureze, să asigure informarea permanentă a cetățenilor în legătură cu politica Guvernului.
Scopul reformei administrației publice este acela de a determina natura problemelor existente și de a propune soluțiile necesare, iar la nivel local de acrea administrații care să asigure dezvoltarea socio-economică.Obiectivele principale ale reformei vizează: restructurarea profundă a administrației publice centrale și locale( presupune un proces de modernizare și adaptare a administrației la realitățile economice și sociale,de reducere a cheltuielilor guvernamentale și dezvoltarea capacității de gestionare a autorităților locale), schimbarea de fond a raportului dintre administrație și cetățean, descentralizarea serviciilor publice și consolidarea autonomiei locale administrative și financiare(se urmărește accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice și preluarea atribuțiilor de administrare și finanțare a unor activități de către autoritățile publice locale),depolitizarea structurilor administrației publice, stoparea birocrației în administrația publică, perfecționarea managementului în administrație (eficientizarea raporturilor dintre administrația publică centrală și locală și fundamentarea deciziilor privind politicile sociale pe baza studiilor), întărirea autorității statului și a răspunderilor acestuia, armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene.
CAPITOLUL II. ELEMENTE PRIVIND DEZVOLTAREA ECONOMICĂ LOCALĂ
Reușita comunității locale, în cadrul economic și administrativ este în strânsă corelație cu capacitatea de adaptare a acesteia la mecanismul pieței regionale sau naționale, acestea aflându-se într-o schimbare permanentă.Procesul de schimbare se desfășoară în condiții date zonei, cum sunt: factori geografici, istorici, culturali, sociali, administrativi.
În unele țari ale U.E. , autonomia dezvoltată de care dispun colectivitățile locale rezultată în urma procesului de descentralizare, favorizează concurența pe verticală și colectivitățile de același nivel în cadrul procesului de dezvoltare locală.
Dezvoltarea locală este procesul ce implică parteneriatul între autoritățile locale, mediul de afaceri și organizațiile non-profit care au ca obiectiv principal stimularea investițiilor, acestea generând o dezvoltare durabilă.
„ Dezvoltarea locală pune accentul pe potențialul existent al zonei sau localității și identifică organizațiile ce pot și trebuie să contribuie la creșterea potențialului comunității locale”.Acțiunile întreprinse în procesul de dezvoltare locală trebuie să aibă un impact pozitiv asupra viabilității întregii localități și nu numai asupra unui sector al economiei locale.
Dezvoltarea locală se referă la dezvoltarea capacității unei comunități locale de a stimula creșterea economică, prin crearea de noi locuri de muncă, dar si condiții pentru valorificarea trăsăturilor și oportunităților proprii scimbărilor rapide ce au loc în plan economic, social, cultural, tehnologic.
„Baza oricărui proces de dezvoltare locală o reprezină strategia de dezvolare locală în cadrul careia caracteristicile zonei trebuie să primeze.”
Planificarea strategică are o dublă misiune: mobilizarea potențialilor parteneri publici și privați de la nivelul local și realizarea unui echilibru între structurile ce compun dezvoltarea locală. „Strategia de dezvoltare locală este acțiunea ce are în vedere oportunitățile ca cerințe ale comunității locale, lucru ce impune luarea unor măsuri, în funcție de specificul zonei:
reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente
extinderea investițiilor în infrastructură, factor- cheie în realizarea oricărui tip de dezvoltare
dezvoltarea și promovarea IMM-urilor, sector ce conduce la creșterea economică rapidă
promovarea activitățiilor în ramurile economice solicitate de colectivitatea locală și care au asigurate resursele necesare
alocarea resurselor necesare pentru finanțarea capitalurilor umane
extinderea și dezvoltarea piețelor
dezvoltarea de parteneriate între sectorul public și privat
sprijin financiar pentru unele utilități de interes public.”
II.1. Modele ale dezvoltării locale
Proceselor aferente dezvoltării locale li se subsumează procesele adiacente ce au ca obiectiv „ descentralizarea politicilor publice către administrațiile regionale sau locale, cooperarea și rețelele între diferitele nieluri ale administrației publice( locale, regionale, naționale) și aenții publici și privati.”Acțiunile necesare realizării politicii solicită un înalt grad de coordonare a administrațiilor și îmbunătățirea cooperării între oranismele publice și private.
„În România politicile de dezvoltare regională și locală implică patru niveluri:
european, pentru stabilirea normelor și obiectivelor generale
național, pentru adaptarea normelor mentionate la contextul național, precum și pentru monitorizarea implementării lor și furnizarea aistenței tehnice
regional, cu rol fundamental în selectarea proiectelor, alocarea resurselor pentru acestea și monitorizarea implementării lor
local, cu rol în antrenarea actorilor locali, elaborarea de proiecte și promovarea implementării acestora.”
Din acestă ierarhizare a politicii de dezvoltare rezultă două concluzii si anume:
eficiența procesului luării deciziei publice locale nu poate fi atinsă decât în contextul unei capacități ridicate de interacțiune a instituțiilor și autorităților locale
scopurile generale sunt stabilite de un nivel superior, prin consultarea tehnică și politică cu nivelurile inferioare.
Astfel putem vorbi de un sistem europen al dezvoltării regionale, în care gasim subsisteme ale dezvoltării locale.”Sistemul european al dezvoltarii regionale este un sistem cu o arhitectură mixtă, care încorporează mecanisme proprii de feedback și ale căror evoluții au finalități bine definite în cadrul normativ, european și național.”
Sisteme economico-administrative de dezvoltare locală
Varietatea modelelor sistemice ale acțiunilor publice materializate fie prin politici guvernamentale, afaceri publice sau politici de dezvoltare locală poate fi îmbunătățită.În acest sens ne putem referi la ipotezele modelului sistemic economico-administrativ al dezvoltării locale:
„existența a trei niveluri ale organizării sistemice: selector, transductor, realizator.”
în dezvoltarea locală, activitățile corespunzătoare nivelului selector aparțin instituțiilor sau autorităților publice (consilii județene, municipale) sau unor structuri asociative ale acestora și au ca scop fundamentarea strategiilor de dezvoltare locală, accesarea fondurilor structurale.
nivelul intermediar ce cuprinde activitățile desfășurate în operaționalizarea deciziilor, monitorizarea politicilor, evaluarea rezultataului și ipactul ecomomic și social.
Atât nivelul selector cât și nivelul intermediar (transductor) sunt specifice administrației publice locale asigurând rolul de procesor public al acestuia, și anume:
nivelul de bază – realizator- se suprapune peste activitățile actorilor economici ai dezvoltării locale
proiectarea unui sistem economico-administrativ de dezvoltare locală trebuie să aibă în vedere loica de acțiune a dezvoltării locale, care trebuie să îmbine eficiența proceselor econmice ale dezvoltării locale cu interesul public al colectivității locale.
În concluzie putem vorbi despre ipoteza conform căreia sistemul economico-administrativ de dezvoltare locală este constituit din două subsisteme principale, administrativ și economic.Acestea relationează prin mecanisme complexe ce decurg din cadrul legislativ, transferul de resurse și informații.
Suportul legislativ și instituțional al dezvoltării locale
În România conceptul de dezvoltare locală și-a facut simțită prezența odată cu manfestarea fenomenelor de autonomie locală și descentralizare a serviciilor publice.
Stabilirea cadrului legal ce reglementeaza conceptul de dezoltare locală, stabilirea obiectivelor acestui mod de abordare a dezvoltării, stabilirea instituțiilor și a instrumentelor necesare s-a făcut prin adoptarea Legii nr. 69/1991 privind administrația publică. Potrivit acestei legi consiliile locale au inițiativă și hotărăsc în problemele de interes local, astfel autoritățile administrației publice locale sunt principalii actori în dezvoltarea locală.
Evoluțiile în timp ale fenomnelor sau proceselor economico-sociale sunt prevăzute de prognozele bazate pe studiul proceselor care le determină apariția și evoluția.Pe baza prognozelor sunt adoptate de către autoritățile locale programe și planuri de dezvoltare în care sunt prezentate etapele de desfășurare a acestora pentru o anumită perioadă de timp.
Putem spune că misiunea strategiei este aceea de a ghida într-o perioadă de timp dat traseul dezvoltării locale, motiv pentru care dezvoltarea locală este cosiderată ca fiind un proces continuu de planificare și implementare a programelor și a politicilor de dezvoltare locală.
Așadar,dezvoltarea locală este în primul rând un proces care are anumite scopuri, dar scopul principal rămâne acela de îmbunătățiree a calității vieții, pentru întreaga cominitate locală.
Actele normative și legile apărute în domeniul administrației publice locale a contribuit la extinderea unei ramuri a dreptului, și anume dreptul administrativ. „Dreptul administrativ reglementează acele raporturi sociale care constituie obiectul activității administrative a statului și a colectivităților locale, realizate de către autoritățile administrației publice, cu excepția raporturilor sociale care se nasc în procesul realizării activității financiare a statului și a colectivităților locale”.
Administrația publică locală participă direct la realizarea de programe și prognoze de dezvoltare locală, județeană sau regională, precum și la coperarea internațională.
Și în România, activitatea de dezvoltare locală a căpătat o importanțaă deosebită în toate componentele sale.În domeniul juridic au fost elaborate în acest sens legi, hotărâri guvernamentale și alte acte normative.
Prima reglementare, în domeniu, a constituit-o Legea administrației pulice locale nr. 69/1991, lege care a fost modificată și completată prin Legea nr. 24/1996. În 2001, Legea nr. 69/1991, republicată, a fost înlocuită cu Legea nr. 215/2001 potrivit căreia principalele competențe și atribuții ale autorităților administraței publice locale, în domeniul dezvoltării locale, sunt:
avizarea sau aprobarea de studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare transfrontalieră.
stabilirea de măsuri necesare construirii, intreținerii și modernizării drumurilor, podurilor și a infrastructurii aprținând căilor de comunicație de interes local.
aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigurarea condițiilor necesare, în vederea realizării acestora.
cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu ONG-uri și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării in comun a unor acțiuni, lucrări sau proiecte de interes public local.
cooperarea sau asocierea cu alte autorități ale administrației publice din țară sau din străinătate, în vederea promovării unor interese comune.
Ulterior adoptării și publicării în M.O. al României, Legea nr. 215/2001 a fost modificată și completată printr-o serie de legi și O.U.G., legea în vigoare și în prezent este Legea 286/2006.
O altă reglementare care implică autoritățile administrației publice în procesul de dezvoltare locală este Legea nr.326/2001 – Legea Serviciilor publice de gospodărie comunală, cadrul juridic ce privește înființarea, organizarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciilor publice de gospodărie comunală(județe, orașe, comune).
Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă „ansamblul activităților și acțiunilor de utilitate și de interes public, desfășurate sub autoritatea administrației publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură”:
alimentarea cu apă
canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale
salubrizarea localităților
alimentarea cu energie termică produsă centralizat
alimentarea cu gaze naturale
alimentarea cu energie electrică
transportul public local
administrarea fdului locativ public
administratrea doeniuui public
Dezvoltarea și îmbunătățirea calitativă și cantitativă a serviciilor publice de gospoărie comunală, precum și a infrastructurii edilitare a localității reprezintă atribute prioritare și permanente ale autorităților publice centrale și locale.
Cu toate acestea, Legea nr. 51/2006 – Legea serviciilor comunitare de utilități publice, reprezintă moul cadru juridic și instituțional cu privire la înființarea, organizarea, gestionare, fianțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării serviciilor de utilități publice.
Autoritățile administraței publcie locale, în exercitarea atribuținilor și competențelor ce le revinîn domeniul serviciilor de utilități publice urmarec:
elaborarea și aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilitîți publice existente, precum și a programului de înființare a unor noi sisteme.
coordonarea proiectării și executării lucrărilor tehnico-edilitare intr-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților.
contractarea sau arantarea împrumuturilor pentru finanțarea programelor de inestiții, ce au ca scop dezvoltarea, reailitarea și modernizarea sistemlor existente.
Trebuie menționat faptul că acțiunile respective au un rol deosebit de important în susținerea procesului de dezvoltare locală, atât în faza de programare cât și in faza de execuție.
O altă reglementare referitoare la dezvoltarea economico-socială a unităților administrativ-teritoariale este Legea nr. 350/06.06.2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului, al cărui scop este de armonizare la nivel teritorial, a politicilor economice, sociale, ecologice și culturale, stabilite la nivel național și local, pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale țării, urmărindu-se creșterea coeziunii și eficienței relțiilor economice și sociale dintre acestea, pentru activitatea de amenajare a teritoriului și de stimulare a evoluției complexe a localităților prin realizarea strategiilor de dezvoltare locală pe termen scurt, mediu și lung.
Aând în vedere faptul că „dezvoltarea locală este o parte din economia regională”, se impune extinderea studiului de la nivel local, la nivel regional, corelând în acest fel toate mecanismele din unitățile administrativ-teritoriale(comună, oraș) cu regiunea de dezvoltare.
Pentru completarea cadrului legislativ necesar relizării politicii de dezvoltare regională și creării mecanismelor specifice și instrumentelor structurale, au fost adoptate numerase acte normative, legea în vigoare fiind în acest moment Legea nr.315/2004, privind dezvoltarea regională în România, în aceasta fiind definite obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională, dupa cum urmează:
diminuarea politicilor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic și social al zonelor mai puțin defavorizate, ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum și preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre
corelarea politicilor sectoriale gvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea inițiativelorși prin valorificarea resurselor regionale și locale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora.
stimularea cooperării interegionale, interne și internaționale , transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor precum și participarearegiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene care promovează dezvoltarea economico-socială și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaționale a care România este parte.
„Obiectivele prevăzute de această normă se realizează prin proiecte și programe care se finanțează din Fondul național pentru dezvoltare regională și din Fondul pentru dezvoltare regională, fond constituit din contribuțiile financiare ale consiliilor județene și Cosiliul General al Municipiului București.”
Instituțiile administrației publice locale au fost create în vederea rezolvării operative a cerințele colectivităților locale, prin cunoașterea exactă și completă a intereselor publice specifice. Rolul general al instituțiilor și organizațiilor publice este de a oferi produse și servicii publice de cea mai bună calitate în vederea satisfacerii nevoilor sociale (generale și specifice) ale membrilor comunității.
Instituțiile angrenate în procesul de dezvoltare locală „au ca rol principal urmărirea procesului prin care au loc importante transformări în structura economiei locale, utilizând în acest sens instrumentele necesare pentru punerea în aplicare a obiectului său de activitate.” Instituțiile dezvoltării includ entitățile de la nivel local, regional și național, având sarcini precise.
Strategia de dezvoltare locală necesită resurse financiare, cunoștințe și imaginație în domeniul dezvoltării locale.Trebuie să existe insituții cu rol bine determinat în identificarea și mobilizarea resurselor necesare procesului de dezvolare lcoală. Astfel „persoanele și instituțiile implicate în dezvoltarea unei zone sau a unei localități trebuie să fie atrase în procesul de creare a unei structuri instituționale responsabilă cu dezvoltarea locală”.
Instituțiile cu responsabilități în dezvoltarea locală trebuie să implice părțile interesate atât oficial cât și neoficial, deoarece fără implicarea acestora în procesul dezvoltării locale nu vor putea fi atinse obiectivele și programele stabilite în acest domeniu. Eficiența dezvoltării rezultă din stabilirea cu claritate a competențelor fiecărei instituții de la nivelul fiecarui palier , transpuse în proceduri operative sub forma responsabilităților.
O instituție implicată în acest proces de dezvoltare trebuie sa fie capabilă să realizeze următoarele patru activități:
cercetare – o acțiune care se bazează pe colectarea informațiilor despre nevoile pe care le au locuitorii acelei zone
furnizare de informații – aceasta se referă la furnizarea datelor despre activitățile care au fost identificate în cadrul localității respective și care trebuie implementate
marketing – structurat în funcție de strategiile de dezvoltare specifice alese
coordonare – coordonarea altor grupuri implicate în dezvolatarea lcoală
Instituțiile administrației publice care sunt direct implicate în dezvoltarea locală trebuie să includă în structura lor atât „servicii de specialitate în domeniul programării, cât și în domeniul executării proiectelor de dezvoltare locală”.Cu alte cuvinte autoritățile publice trebuie sa fie capabile să întocmească și să pună în implementare proiectele de dezvoltare locală.
Un aspect cheie al autorităților publice locale implicate în dezvoltarea locală reprezintă identificarea continuă a noilor cerințe în cadrul unităților administrativ-teritoriale, astfel se extinde procesul de dezvoltare locală la alte dimensiuni. Instituțiile trebuie să identifice în mod permanent noi activități și obiective de investiții care să conducă la îndeplinirea scopurilor pentru care au fost înființate. Astfel, putem trage concluzia că structura unei instituții, responsabilă cu dezvoltarea locală depinde de circumstanțele existente în comunitate. Indiferent de structura instituției, aceasta trebuie să îndeplinească doua caracteristici:
autoritatea – puterea de a acționa în numele comunității;
resurse umane, materiale, financiare – necesare pentru susținerea proiectelor de dezvoltare locală.
Sistemul autorităților și instituțiilor administrației publice , cu rol direct în dezvoltarea locală
La nivel central
Principalele atribuții ale instituțiilor administrației publice în acest domeniu, al dezvoltării locale se referă la :
politica denerală de prognoză, orientare, dezvoltare
asistență tehnică pentru implementarea acțiunilor în cadrul procesului de dezvoltare locală
activități prin care instituțiile centrale aduc semnificative economii de scară pentru infrastructură și prioiectele-cadru
relații de afaceri internaționale ăn proiecte transnaționale
schimburi largi de informații și experiență cu alte state
implementarea proiectelor pilot pentru dezvoltarea practicii inovative
Toate aceste responsabilități sunt realizate de administrația publică centrală, autoritatea executivă fiind reprezentată de guvern, ministere și alte organe de specialitate aflate în subordinea guvernului.De aici putem trage concluzia că guvernul este prima instituție cu rol direct în domeniul dezvoltării locale.
Dintre autoritățile ale administrației publice centrale un rol important în dezvoltarea locală îl au: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului,Ministerul Mediului si Padurilor și Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Ministerul Administrațiilor și Internelor în domeniul dezvoltării locale are următoarele atribuții:
reglementarea și monitorizarea asociațiilor de dezvoltare care au ca obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice, parteneriatul și dialogul cu societatea civilă;
constituirea unei baze de date privind infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciilor de utilități publice și evoluția indicatorilor de performanță ai acestora;
perfecționarea cadrului legislativ și instituțional necesar întăririi capacității decizionale și manageriale a autorităților administrației publice locale;
crearea și perfecționarea cadrului instituțional și a instrumentelor necesare gestionării eficiente a fondurilor de investiții publice, inclusiv a fondurilor comunitare, destinate modernizării, dezvoltării și eficientizării serviciilor comunitare de utilități publice și a infrastructurii tehnico-edilitare;
îmbunătățirea capacității autorităților publice locale de a iniția, promova și implementa proiecte de investiții publice de interes local.
În vederea îndeplinirii atribuțiilor enumerate mai sus, Ministerul Administrațiilor și Internelor cooperează cu celelalte ministere și organe de specialitate, atât ale administrației publice centrale cât și locale.
Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului își desfășoară activitatea în următoarele domenii: planificare strategică, cooperare transfrontalieră,transnațională și interregională, amenajarea teritoriului, dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, amenajarea teritoriului, dezvoltare imobiliară – edilitară. În ceea ce privește dezvoltarea locală Ministerul Dezvoltării Regionale urmărește:
elaborarea strategiilor, politicilor, programelor și reglementărilor specifice domeniului dezvoltării locale;
armonizarea implementării politicilor și programelor sectoriale;
asigurarea corelării politicilor și strategiilor sectoriale de dezvoltare, pentru asigurarea unei strategii guvernamentale durabile de dezvoltare la nivel național, regional, local;
Funcțiile pe care le exercită Ministerul Dezvoltării Regionale în vederea atingerii obiectivelor în domeniul dezvoltării locale sunt: de strategie, reglementare și avizare, reprezentare, autoritate de stat, administrare, implementare a programelor finanțate din fonduri structurale, monitorizare și control.În exercitarea acestor funcții ministerul are ca principale atribuții:
participă la sprijinirea dezvoltării capacității administrative a structurilor implicate în programele din domeniile sale de activitate,precum și la consolidarea parteneriatelor existente;
susține și mediază constituirea de parteneriate atât la nivel cantral cât și local;
asigură coordonarea metodologică a elaborării planurilor de dezvoltare teritorială națională și teritorială națională și regională;
asigură managementul fondurilor publice și comunitare alocate domeniului său de activitate;
elaborează sau avizează documentația de achiziție publică aferentă proiectelor finanțate din sfera sa de activitate;
inițiază împreună cu instituțiile de profil programe care sa sprijine pregătirea profesională a funcționarilor publici, din domeniul dezvoltării locale.
În concluzie, ministerul,susține și mediază constituirea de parteneriate în domeniul dezvoltării locale și în acelasi timp programează, coordonează, monitorizează și controlează utilizarea asistenței financiare nerambursabile acordate României de U.E. pentru programele de dezvoltare locală și regională.
Ministerul Mediului și Padurilor funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale și aplică strategia și programul Guvernului în vederea promovării politicilor în domeniul mediului și dezvoltării durabile. În vederea exercitării funcțiilor ministerul are urmatoarele atribuții:
elavorează strategii în domeniul mediului și asigură implementarea acestora;
stabilește măsuri care să asigure conformarea politicilor și programelor de dezvoltare regională și locală cu strategia națională de dezvoltare durabilă;
asigură controlul respectării de către toate persoanele reglementările din domeniul mediului ;
întreprinde acțiuni și inițiative pentru participarea României la acțiunile de cooperare bilaterală și multilaterală, la nivel regional și global pentru valorificarea facilităților de asistență financiară;
coordonează elaborarea poziției României în promovarea noului acquis de mediu la nivelul U.E.;
Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale este organul responsabil cu elaborarea, reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale .Acesta elaborează și adoptă politici sectoriale în domeniulagriculturii, dezvoltării rurale, silvicultură și acvacultură.Principalele obiective în aceste domenii vizează:
absorbția fondurilor comunitare destinate finanțării acestor domenii;
accelerarea procesului de dezvoltare rurală;
susținerea financiară și fiscală a agriculturii prin programe multianuale;
Pentru a susține aceste obiective ministerul îndeplinește simultan funcțiile de strategie, reglementare, administrare, gestionare, autoritate de stat, autoritate de management. Ministerul Agriculturii și dezvoltării rurale asigură fluxul financiar al fondurilor destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene pentru plata cheltuielilor aferente F.E.O.G.A., F.E.A.D.R.,la termenele prevăzute și asigură controlul privind operațiunile care fac parte din sistemul de finanțare prin F.E.O.G.A..
La nivel local
Potrivit legii, consiliile locale, comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București sunt autorități prin intermediul cărora se realizează autonomia locală și descentralizarea serviciilor publice.
Principalele categorii de atribuții ale consiliilor locale, care privesc domeniul dezvoltării locale sunt:
Atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;
Atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;
Atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei,orașului și municipiului;
Atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;
Atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern;
În ceea ce privește dezvoltarea economico-socială și de mediu în unitățile administrativ-teritoriale, consiliile locale aprobă documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, strategiile de dezvoltare economico-socială și de mediu,documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. De asemenea consiliile lcoale iau masurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeanădin domeniul mediului.
Consiliul Județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean, cu rol în coordonarea activităților consiliilor locale pentru realizarea serviciilor publice de interes județean, servicii ce au un aport ridicat în procesul de dezvoltare locală. În vederea participării la realizarea dezvoltării locale acesta are atribuții în ceea ce privește organizarea și funcționarea aparatului de specialitate, dezvoltarea economico-socială a județului, gestionarea patrimoniului, județului, gestionarea serviciilor publice din subordine, cooperarea interinstituțională.Referitor la dezvoltarea economico-socială a județului, Consiliul județean aprobă strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială și de mediu a județului (urmărește în cooperare cu celelalte autorități ale administrației publice lcoale măsurile necesare de realizare a acestora), proiectele de organizare și de amenajare a teritoriului județului, proiectele de dezvoltare urbanistică generală a unităților administrativ-teritoriale componente, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes județean.
Consiliul Județean are și o seride de atribuții cu privire la gestionarea serviciilor publice subordonate, atribuții ce contribuie la procesul de dezvoltare locală:
asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind:
protecția și refacerea mediului
podurile și drumurile publice
serviciile comunitare de utilitate publică de interes județean
acordarea de consultanță în domeniile dezvoltării locale, unităților administrativ-teritoriale din județ
O pondere deosebită în procesul dezvoltării locale o are Consiliul județean prin acțiunile de cooperare interinstituțională.Consiliul poate adopta hotărâri cu privire la cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau străinătate, înfrățirea județului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări, cooperarea sau socierea Consiliului județean cu persoane juridice române ori străine, în vederea finanțării și rașizării în comun a acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public județean.
O contribuție destul de importantă la procesul de dezvoltare locală este adusă și de asociațiile de dezvoltare intercomunitară, precum și de zonele metropolitane și de aglomerări urbane.
Asociațiile de dezvoltare intercomunitare „sunt structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică, înființate în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional.”Scopul acestora este de a pregăti și promova proiectele de dezvoltare locală în transport, mediu, mediu de afaceri, turism și de a obține finanțări interne și externe pentru derularea proiectelor.
În realizarea obiectivelor sale, asociațiile de dezvoltare intercomunitare colaborează cu instituții de specialitate cu persoane juridice de drept public sau privat, precum și cu persoane fizice, fără a exprima în vreun fel anume interese de grup.Ele acționează în domeniul dezvoltării locale în numele și pentru autoritățile administrației publice asociate.
Zonele metropolitane și aglomerațiile urbane „sunt constituite cu acordul expres al autorităților deliberative de la nivelul unităților administrativ – teritoriale” având ca scop principal dezvoltarea infrastructurilor de interes comun. Activitățile care urmăresc dezvoltarea infrastructurilor și obiectivelor de interes comun sunt:
elaborarea și implementarea conceptului strategic de dezvoltare economică, socială și culturală
promovarea strategiei de dezvoltare a zonei, care să includă și atragerea de investiții directe
elaborarea unor proiecte eligibile și sustenabile, care să atragă fonduri structurale
diminuarea dezechilibrelor create între centru și zona limitrofă
inițierea și dezvoltarea de proiecte care sa promoveze parteneriatul public-privat, cooperare teritorială și interregională
Pe langă instituțiile și autoritățile administrației publice în dezvoltarea locală, au fost create o serie de structuri funcționale care, susțin procesul dezvoltării locale.Astfel de structuri sunt:
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România este o organizație neguvernamentală care reunește consiliile județene ca autorități ale administrației publice locale. Scopul pentru care a fost creată această structură este acela de a participa la procesul de dezvoltare locală, de a promova cooperarea regională și interregională,de a colabora cu celelalte structuri asociative ale organelor administrației publice locale existente.
Asociația Municipiilor din România are rolul de a promova și proteja interesele comune ale administrației publice locale în vederea soluționării și gestionării nevoilor publice în interesul colectivităților locale.
Asociația orașelor din România este o organizație care participă la realizarea unei autonomii locale în conformitate cu Carta Europeană a Autonomiei Locale, prin formarea și perfecționarea profesională a aleșilor locali și a funcționarilor publici, inițierea unor structuri de mediere cu autoritățile centrale în scopul soluționării probelemelor de interes general ale colectivității locale,promovarea unor forme de colaborare și întrajutorare reciprocă.
Asociația comunelor din România este tot o organizație neguvernamentală, creată în scopul reprezentării unitare a comunelor, în relațiile cu autoritățile administrației publice centrale, instituțiile U.E..
Federeția Autorităților Locale din România este o organizație neguvernamentală și apolitică care reprezintă interesele celor trei asociații menționate mai sus.Reprezintă interesele autorităților locale, în contextul sistemului politic național și acordă asistență profesională autorităților locale.
Societatea civilă. Relația dintre autoritățile locale și cetățenii pe care acestea îi deservesc reprezintă cel mai important factor în evaluarea democrației locale. Această relație depinde foarte mult de experiența ambelor părți și de dorința lor de colaborare. Persoanele fizice din comunitate sunt acelea care sprijină sau din contra se opun atunci când este vorba de un program DEL. Dialogul începe atunci când ambele părți sunt convinse și interesate în soluționarea problemelor existente.
ONG-urile se caracterizează printr-o mare mobilitate în ceea ce privește direcțiile de acțiune. Mobilitatea reprezintă o condiție obligatorie pentru supraviețuirea lor. ONG-urile joacă un rol important în identificarea unor probleme, care la moment sunt trecute cu vederea de către autoritățile locale. Prin utilizarea propriilor resurse, umane și capacității lor organizatorice ele contribuie substanțial la realizarea obiectivelor ce țin și de dezvoltarea locală. ONG-urile pot acoperi anumite necesități ale comunității, oferind servicii mai calitative și mai ieftine in comparație cu sectorul public. Dar ele nicidecum nu pot fi privite ca "alternative" ale administrațiilor publice. ONG-urile niciodată nu vor substitui administrațiile locale și nu vor realiza sarcinile administrațiilor. Ele completează activitatea administrativă și oferă soluții complementare, deschizând calea spre colaborare cu administrația publică locală
II.3 Importanța parteneriatului în dezvoltarea locală
Acțiunile de dezvoltare locală sunt implementate în marea lor majoritate, pe bază de proiecte.Un instrument destul de important în dezvolatarea locală îl reprezintă parteneriatul.
Întărirea capacității administrației publice locale de a realiza parteneriate locale reprezintă o modalitate eficientă de a îndrepta dezvoltarea locală în direcția dorită de comunitate și de a genera programe de dezvoltare la acest nivel
„Parteneriatul public – privat a fost definit în multe feluri.Unele definiții accentuează notiunea de cooperare dintre persoane și organizații din sectorul public și cel privat pentru un beneficiu mutual (Holland, 1984), altele asupra mobilizării unei coaliții de interese care se pregătește și acționează pe baza unei strategii(Bailey, 1994).”
„Parteneriatul poate fi definit ca un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale și asupra pieței locale a forței de muncă”.
Un parteneriat public – privat poate fi realizat în diferite forme organizaționale depinzând de scară, complexitate și pozițiile actorilor implicați.Puctul de plecare pentru acest parteneriat este găsirea unui obiectiv comun pentru toți actorii implicați, dar aceștia își promovează în același timp propriile interese individuale sau organizaționale.
Parteneriatul dezvoltării locale,a cunoscut mai multe etape determinate de probleme tehnologice, sociale, economice. „În deceniul opt, parteneriatul era înțeles ca un acord între sectorul public reprezentat de autorități publice locale sau regionale și sectorul privat.” În acest tip de parteneriat rolul sectorului public era de a facilita obținerea diferitelor avize și autorizații pentru realizarea proiectului. Cu trecerea anilor complexitatea problemelor a dus la dezvoltarea unor noi tipuri de parteneriat.Astfel definiția parteneriatului a suferit trei modificări:
un număr mai mare de activități
un număr mai mare de parteneri
noi structuri de lucru și de partaj și asumarea riscului
Parteneriatul dezvoltării locale impune consensul între unități ale sectorului public și ale celui privat, în scopul furnizării de bunuri și servicii publice, în domeniul infrastructurii și în alte servicii complementare.Fiecare actor are definită partea de contribuție și modul de participare la rezolvarea problemelor pe care le are comunitatea locală.
Partenerii reprezentativi ai sectorului public, în cadrul parteneriatului dezvoltării locale, sunt guvernul, autoritățile administrației publice locale, iar asociații acestora provin din sectorul privat sau comunitar.
Domeniile de aplicare a parteneriatului local vizează urmatoarele domenii:
dezvoltare urbană;
dezvoltarea infrastructurii de susținere a afacerilor;
promovarea turismului;
protecția mediului;
marketingul localităților ;
încurajarea însușirii și transferul de tehnologie;
Pentru a se realiza o bună funcționare a parteneriatului, este necesar realizarea schimbului de informații și a cooperării, plecând de la premisa că există dorință de a dialoga deschis, concomitent cu crearea unui climat de interacțiune.Autoritățile publice locale trebuie să studieze și să analizeze toate informațiile relevante înainte de a se implica într-un parteneriat.
Potrivit rolurilor ce le revin, părțile implicate aduc în parteneriat resursele necesare astfel:sectorul privat (capital de investiții, cunoștințe în managementul proiectelor), sectorul public ( investiții de capital în infrastructură garanții),ONG-uri (cunoștințe și stabilitatea de a mobiliza anumiți actori).
Parteneriatul dezvoltării locale este un proces care se desfășoară în baza unui acord, având următoarele avantaje:
reducerea costurilor – administrațiile publice pot obține reducerea costurilor pentru proiectele de investiții, furnizarea serviciilor, întreținerea rețelelor de utilități
împărțirea riscurilor – riscurile (depășiri de costuri, dificultăți în îndeplinirea condițiilor de mediu, venituri insuficiente) sunt împărțite între administrațiile publice și partenerul privat.
îmbunătățirea calității serviciilor furnizate – parteneriatul poate aduce inovații în organizarea și funcționarea serviciilor (prin introducerea unor noi tehnologii)
creștera veniturilor – prin intermediul parteneriatului, administrațiile publice pot introduce anumite taxe de utilizare, care să reflecte costurile reale ale serviciului oferit. „Unitățile administrativ-teritoriale pot încasa impozite de la partenerii care exploatează obiective realizate în cadrul parteneriatului.”
implementarea eficientă – astfel se poate reduce atât timpul de implementare al proiectului cât și costul
beneficii economice – prin implicarea în parteneriate de dezvoltare locală, autoritățile locale contribuie la stimularea sectorului privat și implicit la crearea unor noi locuri de muncă.
„Într-o formulare generală,parteneriatul dezvoltării locale exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică și sectorul privat, respectiv organizații negurvernamentale, asociații ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piața forței de muncă și în dezvoltarea locală.”
II.4 Aspecte manageriale și factori de reușită ai dezvoltării locale
Rolul administrațiilor locale în procesul de dezvoltare locală este acela de a obține “atractivități maxime pentru comunitățile” pe care le reprezintă.”Rolul managementul in procesul de dezvoltare locală este acela de a îmbunătăți activitatea și pozitia competitivă a localității intr-un mod armonios și durabil.” Managementul utilizat în procesul de dezvoltare locală trebuie să dezvolte o strategie, care sa ia în considerare relația dintre cererea de servicii, funcționarea localității (infrastructură, centre comerciale,zone industriale) și finanțarea acestor operațiuni. Astfel, managementul dezvoltării locale trebuie vazut ca fiind o activitate de integrare și coordonare a tuturor activităților publice și private dezvoltate la nivel local.
Luând în considerare cele menționate mai sus putem spune că “managementul dezvoltării locale poate fi considerat un proces de dezvoltare, execuție, coordonare și evaluare a strategiilor integrate cu ajutorul actorilor locali relevanți, în concordanță cu interesul public și țelurile sectorului privat, în cadrul politicilor naționale de dezvoltare, cu scopul de a identifica, a crea și a exploata potențialul local, în vederea dezvoltării durabile”
Procesul de dezvoltare locală este un proces de schimbare care se desfășoară în condițiile date zonei. La nivelul comunităților locale are loc elaborarea planului strategic de dezvoltare a comunității, ce are rolul de a schița drumul acesteia spre un viitor mai bun.Fiecare comunitate locală are caracteristici specifice care trebuie luate în seamă la proiectarea și aplicarea unei strategii de dezvoltare locală.Elementele care trebuie luate în considerare în elaborarea unei strategii de dezvoltare locală sunt de ordin economic, tehnologic, social, cultural și de mediu. Astfel obiectivele ,sunt alese în funcție de aceste elemente.
Managementul dezvoltării locale este un proces care cuprinde :
planificare strategică : proces prin care comunitățile locale pot să-și creeze o imagine proprie despre viitor, elaborând astfel mai multe etape de dezvoltare în funcție de resursele disponibile;
implementare strategiei: proces de alocare a resurselor în vederea sprijinirii strategiei alese;
control strategic: are ca scop identificarea erorilor sau neconcordanțelor ce pot apărea în procesul de implementare a strategiei de dezvoltare locală și corectarea acestora.
Planificare strategică Implementare strategie Control strategic
Dimensiunile managementului dezvoltării locale
Existența unor strategii de dezvoltare locală coerente constituie cea mai bună garanție a utilizării optime a mijloacelor alocate pentru amenajarea teritoriului.Un aspect important în reușita dezvoltării locale îl constituie impactul intervenției locale asupra atragerii și mobilității întreprinderii.Realizarea concentrării spațiale a întreprinderilor reprezintă un avantaj, deoarece “aglomerarea activităților specializate într-un domeniu atrage industrii auxiliare”.
CAPITOLUL III. CONSIDERAȚII PRIVIND ROLUL FONDURILOR STRUCTURALE ÎN DEZVOLTAREA LOCALĂ
Integrarea României la Uniunea Europeană trebuie interpretată ca fiind un proces care contribuie la dezvoltarea economică, țara noastră beneficiind ca și celelalte state membre de ajutor financiar prin Instrumentele Structurale.În contextul actual al României, în care încă se mai confruntă cu probele structurale destul de serioase, este nevoie de strategii care să aibă obiectiv prioritizarea și urmărirea politicilor de dezvoltare națională.
Deși în 2006, economia românească a înregistrat o creștere a PIB-ului de aproximativ 7%, iar această creștere a fost cu mult peste media europeană de 3,1 %, România încă suferă de pe urma unei structuri moștenite din trecut.
Accesul la Fondurile Structurale și de Coeziune dă posibilitatea României să dezvolte echilibrat regiunile rămase în urmă, să modernizeze infrastructura de transport și mediu, să sprijine dezvoltarea rurală, să creeze noi oportunități de ocupare a forței de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze politici sociale care să ducă la creșterea standardului de viață.
România are nevoie de programele structurale, atât pentru a recupera decalajul existent față de celelalte state membre, mult mai dezvoltate, cât și pentru o dezvoltare durabilă.Este necesară
Politica de coeziune
Politica de Coeziune, definită de articolul 158 al Tratatului Comunităților Europene, este necesară pentru promovarea “dezvoltării armonioase generale” a Comunității și cere o reducere a “disparitaților între nivelele de dezvoltare a variatelor regiuni și lipsa de progres a regiunilor defavorizate”, inclusiv pentru zonele rurale.”Politica de Coeziune a U.E. este o politică structurală în sensul că, prin aplicarea acesteia, se urmărește eliminarea sau măcar atenuarea decalajelor dintre regiunile și cetățenii Uniunii Europene în vederea unei dezvoltări echilibrate”.
Politica de coeziune economică și socială reprezintă o sumă de intervenții la nivel comunitar, incluzând, atât politica de dezvoltare regională (orientată, în principal, către reducerea disparităților teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii sociale (combaterea șomajului pe termen lung, sprijinirea procesului educațional și de formare continuă), precum și o parte a politicii agricole comune (asistența acordată dezvoltării rurale).
Sursa: http://ec.europa.eu/inforegio
Obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale pentru perioada 2007 – 2013
Convergența – “reprezintă obiectivul prioritar și este destinat reducerii decalajului existent între difertite regiuni ale statelor membre vizând îmbunătățirea condițiilor de viață și de lucru, prin creșterea calității investițiilorîn capitalul fizic și uman, dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere, a cercetării și inovării, îmbunătățirea adaptării la schimbările de natură economică și socială, protecția mediului și eficiență administrativă”. Vizează regiunile care au un PIB/cap de locuitor mai mic de 75% din PIB-ul mediu al UE 25.În cazul României toate regiunile sunt eligibile pentru acest obiectiv. (Este finanțat prin FEDR, FSE, Fond de coeziune).
Competitivitatea regională si ocuparea fortei de muncă – este aplicabil în restul UE sau în168 de regiuni, reprezentând aproximativ 65% din populața UE – 27.Sunt eligibile regiunile care se află peste pragul de 75% din PIB-ul european.Aceasta “vizează îmbunătățirea competitivității, atractivității, și a gradului de ocupare a regiunilor prin anticiparea schimbărilor de ordin economic și social, prin îmbunătățirea și creșterea investițiilor în capitalul uman, prin promovarea economiei bazate pe cunoaștere , a cercetării și inovării, antreprenoriatului, protecției mediului și prin îmbunătățirea capacității de adaptare a angajaților și a firmelor la condițiile pieței.”Direcțiile de acțiune sunt, prin urmare, două: inovare și promovarea societății bazate pe cunoaștere, pe de o parte, și crearea de locuri de muncă, pe de alta.Unele propuneri formulate în cadrul Comisiei Europene ar include în obiectivul 2 și zone urbane dens populate cu grad avansat de sărăcie și criminalitate și/sau cu nivel scăzut al educației.
Cooperarea teritoriala europeană – are ca scop facilitarea cooperării transfrontaliere, transnationale și/sau interregionale între autoritățile locale și regionale. Populația care traiește în zone transfrontaliere ajunge la 181.7 milioane (37.5% din populația UE).
Sprijină politicile de adaptare și modernizare a educației, de creștere a calificării profesionale și de folosire eficientă a resurselor umane. Eforturile la nivel Comunitar se vor corela aici cu strategiile naționale și cu intervențiile la nivel regional. Partea Comunității, la rândul ei, se axează pe: (a) cooperarea transnațională, transfrontalieră și interregională; (b) dezvoltarea rurală și cooperarea transnaționalăpentru combaterea discriminării; (c) prevenirea inegalităților pe piața forței de muncă (Este finanțat de FEDR).
Criteriile de eligibilitate a repartizării pe obiective a fondurilor structurale sunt: populația eligibilă, prosperitatea națională și cea regională și rata șomajului, în special pentru obiectivele 1 și 2 , respectiv gradul de excludere socială, nivelul de pregătire profesională și de educație și rata participării forței de muncă feminine, pentru obiectivul 3.
Fiecare stat membru își stabilește prioritățile de finanțare în concordanță cu prioritățile europene: încurajarea inovării și a antreprenoriatului, accelerarea apariției economiei bazate pe cunoaștere și crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune.Această direcție strategică se reflectă în modul în care sunt canalizate fondurile pentru susținerea Politicii de Coeziune:” 24% pentru inovare, 22% pentru transport, 22% pentru resurse umane, 19% pentru mediu și 13% în alte direcții”
Fonduri Structurale
Fondurile Structurale Comunitare sunt principalele instrumente ale Uniunii Europene pentru promovarea coeziunii economice și sociale și a solidarității.” Fondurile Structurale reprezintă un important complement al politicilor nationale și, atât direct cât și printr-un efect de pârghie, contribuie la dezvoltarea armonioasă a UE ca întreg, precum și la promovarea unui mediu durabil”. Ele au o mare importanță pentru a obtine o creștere durabilă a pieței muncii și a concurenței.
Instrumentele Structurale denumesc Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune, luate în ansamblu. Mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene este destinat dezvoltării regionale și coeziunii economice și sociale, prin intermediul Fondurilor Structurale.
Instrumentele Structurale denumesc Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune, luate în ansamblu. Mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene este destinat dezvoltării regionale și coeziunii economice și sociale, prin intermediul Fondurilor Structurale. Instrumentelor structurale le revin câteva cerințe:
influența considerabilă asupra rentabilității întreprinderilor;
câmpul larg de aplicare și efectul substanțial asupra economiei regiunilor țintă;
producerea de avantaje proporțional volumului lor;
să evite efectele contrarii celor așteptate, ca și crearea de noi necisități de finanțare.
Fondurile structurale ale UE sunt gestionate de către Comisia Europeana și au ca destinație finantarea măsurilor de ajutor structural la nivel comunitar, în scopul promovării regiunilor cu întarzieri în dezvoltare, reconversia zonelor afectate de declin industrial, combaterea somajului de lungă durată, inserția profesională a tinerilor sau promovarea dezvoltării rurale (sursa MIE).
În cadrul instrumentelor de tip structural, includem urmatoarele fonduri comunitare: Fondurile Structurale: Fondul de Coeziune și Fondurile Complementare: Fondul Social European, Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului. Această separare pe politici specifice a Fondurilor cu acțiune structurală pentru perioada 2007- rezultat ca urmare a reformei Politicii de Coeziune necesară in condițiile extinderii fără precedent a Uniunii Europene. În plus, pentru simplificare și pentru a susține reforma Politicii Agricole Comune și a Politicii Comune pentru Pescuit efectuată în 2002- 2003, fondurile pentru agricultură și pescuit au fost transferate către politicile aferente, nemaifiind încadrate în Fondurile Structurale, dar functionând pe aceeași tipologie.
Instrumentele de tip structural sunt o forma de finanțare nerambursabilă, dar funcționeaza pe principiul cofinanțării. Proiectele sunt cofinanțate în special din fonduri publice ale Statului Membru, dar pot fi atrase si fonduri private.
Fondul european pentru Dezvoltare Regională (European Regional Development Fund – FEDR) a fost înființat in fost și a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunității. Obiectivele FEDR sunt în principal: promovarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor a căror dezvoltare este rămasă în urmă și susținerea conversiei economice, redezvoltarea și dezvoltarea zonelor cu probleme structurale, inclusiv regiunile industriale în declin, zonele urbane în dificultate, zonele lovite de criză dependente de pescuit și zonele dependente puternic de servicii. Poate finanta infrastructuri, investitii care creează locuri de muncă, investiții ITC, proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMM-uri.
Fondul Social European (European Social Fund – FSE) a fost inființat în 1958. În scopul de a întări coeziunea economică și socială și de a contribui la implementarea Strategiei Europene privind locurile de muncă, FSE are ca sarcină îmbunătățirea oportunităților de angajare pentru șomeri și muncitori în piața internă prin creșterea mobilității lor și prin facilitarea adaptării lor la schimbările industriale, în particular prin instruire vocațională și reinstruire și prin ajutorul sistemelor de recrutare.
Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură (Guidance Section of the European Agricultural Guidance and Guarantee fund – FEOGA) a fost creat în 1962, urmând să servească (intermedierii) finanțării Politicii Agricole Comunitare (PAC) lucrând pe doua secțiuni: orientare și garantare agricolă. Secțiunea Orientare era creată în 1962 în scopul ajustării structurale, respectiv al reconversiei producției agricole și dezvoltării de activități complementare în și pentru aceasta ramură. Cealaltă, secțiunea Garantare avea ca principal scop sprijinul dualitătii prețurilor agricole- veniturile agricultorilor. Politica de Dezvoltare Rurala se va axa în perioada 2007 – 2013 pe trei linii tematice: îmbunatațirea competitivității agricole și forestiere; protecția mediului și a zonelor rurale; îmbunatățirea caliății vieții și diversificarea economiei rurale, la care se adaugă axa “Leader” care susține inițiativele locale de dezvoltare rurală.
Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (Financial Instrument for Fisheries Guidance – FIFG), înființat în 1993, contribuie la adaptarea și modernizarea industriei pescuitului prin îndepărtarea capacității în surplus și orientarea industriei către susținerea unei dezvoltări integrate a regiunilor costiere care sunt dependente puternic de pescuit. Fondul susține acțiuni având ca scop atingerea unui echilibru susținut între resurse și exploatare; promovarea dezvoltării intreprinderilor viabile economic în sectorul pescuit; îmbunatățirea aprovizionării pieței și creșterea valorii adăugate la produsele din peste și acvacultura prin procesare; revitalizarea industriilor care depind de pescuit și acvacultura. În afară de finanțarea înnoirii flotei și investițiilor industriale, fondul finanțează masurile având ca scop căutarea de noi piețe și noi domenii alternative de activitate.
Fondul de Coeziune a fost creat de Tratatul de la Maastricht în 1992, pentru a furniza contribuție financiară proiectelor din domeniul mediului și rețelelor trans-europene din zona infrastructurii de transport. Spre deosebire de Fondurile Structurale, sprijinul financiar acordat prin intermediul Fondului de Coeziune se susține prin proiecte (nu programe, ca în cazul Fondurilor Structurale). Proiectele primesc finanțare în proporție de 80-85% din totalul costurilor eligibile. Proiectele sunt selectate și implementate de către statele membre beneficiare, care sunt, în același timp, responsabile de managementul și monitorizarea lor financiară.
Domeniile vizate de Fondul de Coeziune sunt protecția mediului și rețele de transport trans-europene asociate infrastructurilor de transport, fiecare domeniu beneficiind de câte 50% din bugetul alocat.
.
Fondurile Structurale de mai sus, fondul de coeziune nu co-finanteaza programe. În schimb ele furnizează finanțare directă pentru proiecte individuale, care sunt clar identificate de la inceput. Decizia de a finanța un proiect este luată de Comisie, în acord cu Statul Membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorități nationale și supervizate de un Comitet de Monitorizare.
Noutatea introdusă Instrumentelor Structurale în perioada 2007-2013 este corelarea dintre obiectivele acestora cu obiectivele Strategiei de la Lisabona.Astfel fondurile aferente respectivelor instrumente sunt alocate, intr-o proporție considerabilă, pentru următoarele domenii: cercetare și dezvoltare tehnoologică, inovare, societatea informațională, eficiență energetică și dezvoltarea resurselor umane.
Fondurile Structurale operează pe baza urmatoarelor principii cheie:
Subsidiaritatea este un principiu de bază al funcționării UE, și înseamnă că autoritatea unui nivel mai înalt nu trebuie și nu poate prelua activitățile în orice caz în care nivelul inferior poate să atingă scopul în mod eficient. De aceea, Fondurile Structurale nu sunt direct alocate de Comisie, dar principalele priorițăti ale unui program de dezvoltare sunt definite de autorități regionale/nationale în cooperare cu Comisia, în timp ce alegerea și managementul proiectelor sunt în unica responsabilitate a autorităților nationale și regionale.
Concentrarea resurselor pe câteva obiective prioritare (obiectivul 1, 2 si 3 plus un numar limitat de inițiative Comunitare) având ca scop asigurarea ca marea parte a fondurilor este țintita către zone în cea mai proastă situație economică și către grupuri sociale în cea mai mare nevoie.
Adiționalitatea implică faptul că asistența furnizată de Uniunea Europeana este complementara celei date de un Stat Membru. Cu alte cuvinte, ajutorul Comunitar trebuie să fie adițional și nu un substitut pentru activitățile și cheltuielile nationale existente.
Programarea implică diagnosticarea situației actuale, formularea unei strategii multi-anuale integrate și coerente și definirea de obiective concrete care să fie atinse.
Parteneriatul este un principiu cheie și implică cooperare stransă între Comisia Europeană și autoritățile corespunzatoare naționale, regionale și locale, inclusiv parteneri economici si sociali.
Monitorizarea și implementarea – este urmarită permanent cheltuirea fondurilor, alături de implementarea programelor finanțate.
Transferurile din Fondurile Structurale ar trebui să ajute statele membre să susțină rate de creștere economică mai ridicate, mentinând în același timp stabilitatea financiară și minimizând riscul unei inflații excesive. Prin urmare, transferurile vor contribui semnificativ la finanțarea investitiilor publice atât de necesare, atât în infrasctructura de diverse tipuri cât și în capital uman, contribuind astfel la intărirea ofertei economice și, în consecința, la potențialul de creștere al acestuia. În același timp, se va reduce necesitatea împrumuturilor publice, reducând astfel presiunea asupra ratelor dobânzilor, moderând riscul blocării investitiilor publice ăi ajuâand la menținerea încrederii pieței financiare. Pe scurt, susținerea din Fonduri ar trebuii să faciliteze sarcina de gestionare a economiei în vederea susținerii ratelor ridicate de creștere, menținând în același timp inflația sub control și evitând deficitele bugetare excesive și creșterea datoriilor din sectorul public.
Reformele structurale
Țările europene au câte un program național de reformă, care are drept scop stimularea creșterii economice și a ocupării. Politicile subsumate programelor de reformă se aplică în trei planuri: macroeconomic, microeconomic și ocuparea forței de muncă.
“Politicile macroeconomice și-au propus ca obiectiv principal consolidarea bugetară și anunță o reforma a regimurilor de pensii și de sanatate.”
În ceea ce priveste politicile la nivel microeconomic, majoritatea statelor membre fac din cercetare și inovare și din crearea de firme și a mediului propice dezvoltării acestora, principalele lor sfidări, altele concentrându-se asupra consolidării bazei lor industriale prin sprijinirea creării de “clustere”.
Privitor la preocupările în domeniul ocupării, la nivelul statelor membre cea mai frecventă opțiune este aceea de sprijinire, prin diferite mijloace, a imbunatățirii capacității de adaptare a lucrărilor și a firmelor la schimbări și nu intervenției statale în favoarea sprijinirii creării de noi locuri de muncă. Obiectivul central al acestor măsuri este de a atrage și a reține cât mai multe persoane pe piața muncii.
Raportul Comisiei privind creșterea și ocuparea subliniază și perpetuarea anumitor deficiențe de politica națională la nivelul statelor membre, în anii 2005-2006, precum: finanțe publice neconsolidate, o reforma a pieței muncii lenta, concurența redusă în sfera serviciilor.
Alocarea financiara pentru România 2007-2013
Fondurile structurale si de coeziune
Pachetul financiar al fondurilor structurale si de coeziune pentru România în perioada 2007
Sursa: Cadrul Strategic Național de Referință – Sumele sunt exprimate în milioane de euro (www.fonduri-structurale.ro).
14 domenii pot fi finantate din fondurile structurale si de coeziune ale UE:
– Cercetare si dezvoltare tehnologica
– Informatizarea societatii
– Transport
– Energie
– Protectia mediului si prevenirea riscului
– Turism
– Cultura
– Regenerare urbana si rurala
– Suport pentru companii si antreprenori
– Acces la locuri de munca stabile
– Incluziune socială pentru persoane defavorizate
– Dezvoltarea capitalului uman
– Investiții în infrastructura socială, inclusiv cea de sănătate și educație
– Promovarea dezvoltării parteneriatului
Politica de dezvoltare regională
Capitolul de negociere referitor la Politica Regională a U.E. și coordonarea Instrumentelor Structurale a fost deschis în 2002 și închis în 2003.Capitolul stabilea criteriile pe care românia trebuia să le îndeplinească în perspective eligibilității pentru Instrumentele Structurale.
Politica de dezvoltare regională include un ansamblu de măsuri planificate și promovate de către autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diferiți actori economici și cu societatea civilă, în vederea asigurării unei creșteri economice și sociale dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului local și regional.
Altfel spus, politica de dezvoltare regională include toate acele măsuri și acțiuni care pot influența în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al politicii de dezvoltare regională îl reprezintă realizarea unei cât mai eficiente și echitabile repartiții inter și intra-regionale în cadrul activităților și a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor, includ: reducerea șomajului, creșterea nivelului de trai, atragerea investițiilor străine, îmbunătățirea infrastructurii, echilibrarea șanselor și a condițiilor sociale între mediul urban și rural etc.
Cadrul legislativ privind politica regional în România a fost conceput din 1998 prin legeaa nr. 151/98, care a fost ulterior modificată cu legea 315/2004.Potrivit acestei legi “politica de dezvoltare regională reprezintă ansamblul politicilor elaborate de Guvern , prin toate organele administrației publice centrale și locale în scopul asigurării creșterii economice și dezvoltării sociale echilibrate și durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare, al îmbunătățirii competitivității internaționale a României și a reducerii decalajelor economice și sociale existente între România și celelalte state membre ale U.E. “
PND este un concept specific Politicii Regionale și de Coeziune și reprezintă documentul de planificare strategică multianuală având obiectivul general de a reduce cât mai repede disparitățile de dezvoltare socio-economică între românia și celelalte țări membre U.E.PND 2007-2013 este primul plan care fundamentează accesul țării noastre la Instrumentele Structurale în calitate de stat membru. Obiectivele existente în PND 2007-2013 (creșterea competitivității, dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport, dezvoltarea economiei rurale și diminuarea disparităților de dezvoltare între regiuni ) sunt regăsite și în Cadrul Strategic de Referință, care reprezintă documentul strategic pentru programarea Instrumentelor Structurale.
CSNR a fost a fost adoptat de către Comisia Europeană în iunie 2007.El face legătura între prioritățile naționale de dezvoltare și prioritățile existente la nivel european. CSNR stabilește în termeni generali modul în care România, în perioada 2007-2013,va utiliza suma alocată din resurse europene de 19,21 miliarde de euro, pentru a-și duce la îndeplinire obiectivele de promovare a creșterii economice, de creare de noi locuri de muncă, de consolidare a capitalului uman și de asigurare a unei dezvoltări echilibrate și armonioase, care include reducerea disparităților dintre regiuni.
Fondurile europene pot fi folosite și la crearea de poli de competitivitate, prin susținerea incubatoatelor de afaceri, pentru dezvoltarea IMM-urilor și atragerea investitorilor. Având în vedere că diversitatea regională privind distribuția industriilor este mare, abordarea acestor poli de competitivitate trebuie făcută distinct de la o regiune la alta. Alocarea fondurilor structurale către regiuni (în special FEDR) va ține cont de specificul regiunii respective, avantajul competitive existente încurajează dezvoltarea polilor de competitivitate. Este necesară o viziune de ansamblu, unitară, asupra întregului tablou al dezvoltării social-economice al țării și totodată, o îmbunătățire a managementului acestor fondur, printr-o ajustare a structurală potențială sau o reprioritizare a alocării acestora, atunci când este cazul.
Pentru implementarea Instrumentelor Structurale România a conceput șapte Programe Operaționale. Aceste programe sunt:
Programul Operațional Sectorial de Transport – este finanțat din FEADR și din FC, fiindui alocate 4,56 miliarde de euro. Ponderea acestuia este de 23,7% din fondurile nerambursabile pe care România le primește de la U.E.Are ca obiectiv crearea și reabilitarea rețelelor de transport.
Programul Operațional Sectorial de Mediu – este finanțat din FEARD si din FC. Îi sunt alocate aproximativ 4,51 miliarde de euro și are o pondere de 23,5% .
Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice – este finanțat doar din FEADR, îi sunt repartizate 2,55 miliarde de euro, reprezentând 13,3%.Obiectivul acestuia este de a crește productivitatea întreprinderilor românești pentru a putea fi competitive pe piața europeană.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – este finanțat doar din Fondul Social European cu 3,47 miliarde de euro.Oviectivul urmărit prin acest program este dezvoltarea capitalul uman și creșterea competitivității pe piața muncii, prin asigurarea egalității de șanse pentru învățarea pe tot parcursul vieții.
Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative – scopul acestuia fiind obținerea unui set de schimbări structurale care permit guvernelor să îmbunătățească formularea și implementarea programelor în vederea obținerii de rezultate sporite.Este finanțat din FSE cu 0,2 miliarde de euro.
Programul Operațional Regional – este finanțat din FEDR cu 3,72 miliadre de euro,având o pondere de 19,4% din totalul banilor alocați României din Instrumentele Structurale.Are ca obiectiv general accelerarea creșterii economice, prioritate având regiunile cele mai slab dezvoltate urmărindu-se ca la sfârșitul perioadei de programare, distanța dintre cea mai dezvoltată și cea mai slab dezvoltată să se diminueze.Astfel, alocările fondurilor pe regiuni sunt diferite în funcție de gradul de dezvoltare.
Programul de Asistență Tehnică – a fost creat pentu a asigura buna desfășurare a celorlalte programe, acesta fiind un process care susține activitățile legate de implementarea Instrumentelor Structurale.Este finanțat din FEDR cu 0,17 miliarde de euro.
Sursa: www.fonduri–ue.ro
După cum putem observa obiectivele programelor operaționale finanțate din Instrumentele Structurale, fiecare autoritate publică locală este eligibilă pentru acestea.Obiectivele Programelor Operaționale se pliază foarte bine pe rezolvarea problemelor de la nivelul local.Este destul de important ca autoritățile locale să se folosească de aceste fonduri nerambursabile în implementarea strategiei de dezvoltare locală, având în vedere situația actuală a României, în care finanțarea în totalitate a unei strategii de dezvoltare locală din bani naționali este destul de dificilă.
CAPITOLUL IV CAPACITATEA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE PRIVIND ACCESAREA ȘI IMPLEMENTAREA PROIECTELOR FINANȚATE DIN FONDURI STRUCTURALE
4.1 CAPACITATEA DE COFINANȚARE A AUTORITĂȚILOR PUBLICE LOCALE
În acest capitol voi realiza un studiu asupra capacității autorităților publice locale din România de a accesa fondurile puse la dispoziția României de catre Uniunea Europeană. Acesta are la bază un studiu facut de Fundația Soroș în anul 2009 asupra unui număr considerabil (3185 primării) de autorități publice locale. Voi încerca să evidențiez problemele pe care le întâmpină autoritățile publice locale în drumul pe care îl au de parcurs în accesarea și în implementarea proiectelor finanțate din fondurile structurale. În momentul de față, în relațiile cu Uniunea Europeană, miza reală pentru România o constituie cât de pregătită este România să absoarbă fondurile substanțiale la care are acces. Cu alte cuvinte, miza reală o constituie dobândirea unei capacități de absorbție corespunzătoare a fondurilor comunitare.
Serviciile, facilitățile, ajutoarele pe care Primăria le oferă, din inițiativă proprie, unor grupuri dezavantajate, altele decât ajutoarele prevăzute de programe naționale.
ÎN ROMÂNIA
1277 primării furnizează
5110 servicii sociale pentru
3240 grupuri dezavantajate
RURAL URBAN
4.2. RESURSELE UMANE ȘI FINANCIARE ALE PRIMĂRIILOR DIN ROMÂNIA
N=3185 primării
Ponderea angajaților tuturor Consiliilor locale existente în Romania, care au studii superioare, se poate observa în tabelul următor. După cum se poate observa în mediul urban ponderea angajațiilor cu studii superioare este mai mare decât ponderea angajaților din mediul rural, procentual vorbind, numărul angajăților cu studii superioare din mediul rural reprezintă aproximativ 61 % din numărul angajaților cu studii superioare din mediul urban, un procent foarte bun din acest punct de vedere.
Notă: Nu au răspuns 21 primării de orașe și municipii, primăriile a 2 sectoare din București și 198 primării de comune.
Numărul de angajați ai Primăriilor din România care în iunie 2008 – iunie 2009 au participat la programe de instruire profesională, este foarte mic în comparație cu numărul de angajați total, aproximativ 6 %.
Număr total angajați instruiți Număr total zile de instruire
În iunie 2008-iunie 2009:
5,8% din toți angajații primăriilor din România (4,9% în urban și 6,7% în rural) au beneficiat de instruire profesională, în medie 6 zile de instruire / angajat.
778 primării (24% din primăriile din țară) nu au avut nici un angajat la instruire
N=3185 primării
Numărul de angajați ai Primăriilor din România care în iunie 2008 – iunie 2009 au participat la programe de instruire legate de Fonduri Europene, este bine reprezentat în următorul tabel. Număr total angajați instruiți în Fonduri Europene
Notă:
Date furnizate de 2957 primării (93% din toate primăriile din țară), din care 1345 primării (42%) au avut între 1 și 56 angajați în Fonduri Europene și 1612 primării au declarat că nu au avut nici un angajat instruit în Fonduri Europene.
Nu au răspuns 22 primării de orașe și municipii, 2 sectoare din București și 204 primării de comune.
Numărul primăriilor ai căror angajați au beneficiat de programe de instruire legate de Fonduri Europene este de 1612 primării (51% din toate primăriile din țară) nu au avut nici un angajat instruit în Fonduri Europene.
N=3185 primării
Tematica programelor de instruire legate de Fonduri Europene este următoarea, așa cum se poate observa și în tabelul următor:
Primăria are un departament specializat în proiecte cu finanțări europene? Răspunsul la această întrebare îl putem observa în graficele de mai jos.
N=3185 primării
URBAN: 2,4 %
RURAL: 72,5 %
DA Primării care nu au răspuns 6.3 % NU
18.7% 74,9 %
În timp ce primăriile din 227 orașe și municipii (adică 70% din toate localitățile urbane) au departamente specializate în proiecte cu finanțări europene, doar 370 comune (adică 13% din toate localitățile rurale) au astfel de departamente.
Departamentele specializate aduc un real plus de valoare.
În perioada 2007 – 2009, 95% din primăriile cu departamente specializate au depus sau au pregătit cereri de finanțare din Fonduri Europene și 45% au reușit să atragă fonduri.
Din primăriile fără departamente 84% au depus cereri de finanțare și doar 24% au reușit să atragă fonduri.
Această situație a angajațiilor și primăriilor din țară se mai poate prezenta și astfel:
– 2301 angajați din primăriile din țară, pregătiți în elaborarea de proiecte europene;
– Personalul primăriilor pregătit în elaborarea de proiecte finanțate din fonduri europene;
– Numărul de primării după numărul de angajați pregătiți în domeniu;
Situația primăriilor după numărul de angajați pregătiți în domeniu este următoarea:
Primăriile care au cel puțin un angajat pregătit în acest domeniu au un procent de 31,0% din totalul de 987 primării cu angajați.
Primăriile care nu au răspuns acestui chestionar sunt, procentual, în proporție de 9,8% din totalul primăriilor din România.
Primăriile care nu au nici un angajat pregătit în acest domeniu reprezintă 59,2% din cele 1887 primării.
RURAL : 57,9 %
(1843 primării)
URBAN : 1,3 %
(44 primării)
În perioada 2007-2009, Primăria a participat la consultări inițiate de Consiliul Județean pe
probleme legate de proiecte cu finanțare europeană ?
N=3185 primării
RURAL: 15,6 % RURAL: 74,5 %
(2184 primării) (496 primării)
Din câte asociații de dezvoltare intercomunitară face parte Primăria?
URBAN RURAL
N=2860 N=325
Notă: URBAN include toate municipiile și orașele (319), plus cele 6 sectoare ale capitalei București.
OBIECTIVELE proiectelor/ acțiunilor desfășurate de Primărie în parteneriat în 2007-2009
Din totalul primăriilor din România, doar 1681 de primării au proiecte în parteneriat.
Note:
REABILITARE/CONSTRUIRE CLĂDIRI include proiecte precum reabilitarea școlilor, reabilitarea/ dotarea căminului cultural, construire/ dotare grădiniță, modernizare sediu poliție, sediu nou primărie, construire biserică, noi locuințe sociale, construire centru de zi pentru copii, înființare centru de îngrijire pentru bătrâni, amenajare parc de joacă, expo-parc, bază sportivă, stadion, pârtie de schi.
ALTE OBIECTIVE se referă la Centru/ incubator de afaceri, piață agroalimentară, creșterea competitivății economiei locale, energie curată, programul “Drumul Apelor Minerale”, înființare atelier covoare, extracția și prelucrarea calcarului, exploatare balast, încurajarea creșterii animalelor/ a vacilor de rasă, promovarea cooperării în domeniul agro-industrial, creșterea spiritului antreprenorial în rândul femeilor din zona rurală, extinderea rețelei de transport public, radar fix, dar și e-guvernare și creșterea participării cetățenilor.
URBAN RURAL
Numărul proiectelor în parteneriat în funcție de obiectiv, se poate reprezenta ca în tabelul de mai sus.
Situația totalului de proiecte în parteneriat se prezintă astfel:
1. România – 2594 proiecte
2. Urban – 435 proiecte
3. Rural – 2159 proiecte
4.3. DESCENTRALIZAREA
Cât de multe lucruri ați spune că știți despre strategia Guvernului în domeniul descentralizării serviciilor publice ?
Procente din total respondenți:
(a) Primari
(b) Viceprimari, secretari, alte funcții
(c) Funcție nedeclarată
Reprezentanții primăriilor urbane susțin că știu mai multe despre strategia Guvernului în domeniul descentralizării decât angajații primăriilor rurale.
URBAN (N=325 primării)
RURAL (N=2860 primării)
URBAN
Primari (N=119)
Viceprimari, secretari, alții (N=143)
Funcție nedeclarată (N=63)
RURAL
Primari (N=1258)
Viceprimari, secretari, alții (N=1175)
Funcție nedeclarată (N=427)
Suma procentelor pe fiecare grup este 100%.
De la începutul anului 2009 ați fost vreodată consultat în legătură cu procesul de descentralizare a serviciilor publice ? Răspunsul la această intrebare este următorul:
URBAN: 4,5 % (144 primării)
RURAL: 22,3 % (711 primării)
ALTE FUNCȚII: referenți, consilieri, agenți agricoli, asistenți sociali, inspectori, contabili.
Din ceea ce știți până în prezent, ce impact credeți că va avea descentralizarea asupra activității primăriei pe care o conduceți ?
Descrierea impactului descentralizării (%) în funcție de impactul așteptat
Notă: Suma procentelor pe fiecare grup (impact negativ, impact pozitiv, nici un fel de impact) este 100%.
De ce anume ar avea în primul rând nevoie Primăria pentru a fi eficientă în îndeplinirea responsabilităților care îi vor reveni în urma procesului de descentralizare?
Procente din totalul primăriilor din mediile urban / rural care au răspuns la această întrebare, și răspunsurile acestora la întrebare, sunt cele care se pot observa în următorul grafic:
Notă: URBAN include toate municipiile și orașele (319), plus cele 6 sectoare ale capitalei București.
Suma procentelor pe fiecare grup (urban/ rural) este mai mare de 100% pentru că întrebarea a fost deschisă și a fost recodificată multiplu.
Primăriile din mediul rural și cele din mediul urban au în primul rând nevoie de resurse financiare
URBAN RURAL
N=325 N=2860
4.4 INFORMAREA PRIVIND FINANȚAREA EUROPEANĂ
În perioada iunie 2008-iunie 2009, de la care din instituțiile de mai jos Primăria a solicitat informații despre oportunitățile de finanțare europeană?
Marea majoritate a primăriilor rurale solicită informații Consiliilor Județene, în timp ce primăriile urbane preferă Agențiile de Dezvoltare Regională.
N=3185 primării
Note:
Diferența până la 100% o reprezintă 6,3% din primării care nu au răspuns: 19 primării de orașe și municipii, 2 sectoare din București și 180 comune.
URBAN include toate municipiile și orașele (319), plus cele 6 sectoare ale capitalei București
Care sunt cele trei surse de informare unde Primăria a găsit cele mai multe informații utile legate de oportunitățile de finanțare europeană?
Procente din total primării din mediul urban/ rural
RURAL (N=2860)
URBAN (N=325)
Note:
URBAN include toate municipiile și orașele (319), plus cele 6 sectoare ale capitalei București.
Suma procentelor pe fiecare grup (urban/ rural) este mai mare de 100% pentru că o primărie poate avea mai multe surse de informare.
4.5. ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE
În perioada 2007-2009, Primăria a depus cereri de finanțare pentru fonduri europene nerambursabile?
N=3185 primării
Notă:
Suma procentelor este mai mare de 81.3% (ponderea primăriilor cu cereri de finanțare) pentru că o primărie poate să aibă mai multe proiecte finanțate din tipuri diferite de FE.
Procente din grupări de comune realizate în funcție de gradul de sărăcie
RURAL
N=2860 primării
Primării care nu au răspuns
Primării care AU DEPUS sau AU ÎN PREGĂTIRE cereri de finanțare din Fonduri Europene în 2007-2009
Primării care NU AU DEPUS și NU AU ÎN PREGĂTIRE cereri de finanțare din Fonduri Europene în 2007-2009
NUMĂRUL TOTAL de PROIECTE DEPUSE în perioada 2007-2009 pentru finanțare din Fonduri Europene
URBAN
284 primării cu proiecte finanțate din FE, din care:
272 primării au declarat toate informațiile privind numărul de proiecte
12 primării au dat informații despre unele categorii de proiecte, dar nu au raportat numărul total de proiecte din FE.
RURAL
2306 primării cu proiecte finanțate din FE, din care:
2281 primării au declarat toate informațiile privind numărul de proiecte
25 primării au dat informații despre unele categorii de proiecte, dar nu au raportat numărul total de proiecte din Fonduri Europene.
Note: Nu au răspuns la chestionar 5,6 % din primării:
16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București și 159 comune.
Suma procentelor din grafic pe fiecare grup (urban/ rural) este de 100%, așa cum se poate observa mai jos,
din care următoarele procente revin proiectelor, așa cum se poate observa și în figura următroare:
NUMĂRUL de PROIECTE ÎN FAZA DE PREGĂTIRE în octombrie-noiembrie 2009 pentru finanțare din Fonduri Structurale este reprezentat prin următoarele grafice:
URBAN
284 primării cu proiecte finanțate din FE,
RURAL
2306 primării cu proiecte finanțate din FE
Note: Nu au răspuns la chestionar 5,6 % din primării: 16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București și 159 comune.
Suma procentelor din grafic pe fiecare grup (urban/ rural) este 100%.
Evaluați global procesul de obținere a fondurilor europene pe scala de la 1 – proces foarte simplu la 10 – proces foarte dificil
URBAN
N=325
RURAL
N=2860
Procente din total primării din mediul urban/ rural
Suma procentelor din grafic pe fiecare grup este 100%.
Evaluarea procesului de obținere a fondurilor europene a avut rezultatul care se poate observa mai sus.
Evaluați procesul de obținere a fondurilor europene din punct de vedere al costurilor (umane, financiare, de timp etc.) pe scala de la 1 – costuri foarte mici la 10 – costuri foarte mari
URBAN
N=325
RURAL
N=2860
Notă: URBAN include toate municipiile și orașele (319), plus cele 6 sectoare ale capitalei București.
Procente din total primării din mediul urban/ rural
Ce credeți că ar trebui schimbat pentru a îmbunătăți accesul autorităților locale la Fondurile Europene?
Procente din total primării care în 2007-2009:
AU AVUT proiecte finanțate din FE
N=2590
NU AU AVUT proiecte finanțate din FE
N=595
CELE MAI MULTE PRIMĂRII SPUN:
“Ghidurile să nu mai fie modificate, să fie publicate din timp și să nu mai fie părtinitoare”
“Punctajul să nu mai fie acordat pe criterii politice”
“Criteriile de eligibilitate sunt sunt foarte multe și prea drastice”, “greu de îndeplinit”
Criteriul de eligibilitate privind gradul de sărăcie să fie reevaluat sau eliminat, pentru că “este arbitrar” sau nu este “real”/ “adevărat”
Criteriul de eligibilitate privind mărimea localității să nu mai dezavantajeze localitățile mici: “fondurile să fie acordate în funcție de utilitățile existente, nu în funcție de numărul de locuitori”
“Reducerea numărului de avize și acorduri care trebuie obținute.”; “Avizele și acordurile să fie cerute doar dacă proiectul este acceptat”
“Să nu se mai schimbe permanent documentele cerute”.
4.6. CAPACITATEA DE ABSORBȚIE
Aceasta reprezintă gradul în care o autoritate publlică este capabilă să cheltuiască efectiv și eficient resursele financiare alocate din Fondurile Structurale. Dacă am lua în considerare că pentru a realiza acest lucru este nevoie, pe de o parte, de capacitate de absorbție din partea sistemului instituțional creat de statul respectiv pentru a administra fondurile în cauză și, pe de altă parte, de capacitate de absorbție din partea beneficiarilor cărora li se adresează aceste fonduri, am putea considera că este vorba de două caracteristici distincte, respectiv de capacitate de absorbție din partea ofertei (de fonduri) și capacitate de absorbție din partea cererii. Aceasta din urmă are de-a face cu capacitățile potențialilor beneficiari de a crea proiecte și de a le cofinanța. Este dificil însă, dacă nu imposibil, de a realiza o evaluare a acestor calități înainte de desfășurarea propriu-zis a programelor implicate de utilizarea fondurilor europene. De aceea, se vor avea în vedere doar aspecte legate de capacitatea de absorbție din punctul de vedere al ofertei.
Capacitatea de absorbție din punctul de vedere al ofertei este determinată de trei
factori principali și anume:
A. Capacitatea macroeconomică de absorbție. Aceasta poate fi definită și măsurată în legătură cu Produsul Intern Brut (PIB). Astfel, Regulamentul Consiliului nr.1260/1999 prevede că suma anuală de care beneficiază un Stat Membru din Fondurile Structurale – împreună cu asistența primită din Fondul de Coeziune –nu trebuie să depășească 4% din PIB. De capacitatea macroeconomică se leagă și necesitatea creșterii cheltuielilor bugetare ca urmare a aderării. Există astfel un consens în ceea ce privește necesitatea ca, începând cu anul 2007, România să asigure cheltuieli bugetare cu cel puțin 2% din PIB mai mari decât în prezent, cheltuieli determinate strict de obligațiile asumate în contextul integrării europene: contribuția României la bugetul U.E. (circa 1% din PIB), respective sumele din bugetul național necesare priorităților și măsurilor care vor fi cofinanțate cu fonduri comunitare – (încă circa 0,8 – 1% din PIB). În fine, tot de capacitatea macroeconomică de absorbție ține și capacitatea de a absorbi efectele macroeconomice generate de cheltuielile suplimentare ce vor fi efectuate. Astfel, este evident că toate aceste cheltuieli vor determina o creștere a cererii agregate, dar vor avea efecte și asupra ofertei agregate, în special a componentei acesteia legate de piața muncii (în condițiile în care creșterea volumului activității economice, generată de transferul fondurilor comunitare, ar putea conduce la apariția unor resurse insuficiente de mână de lucru calificată în anumite sectoare_și/sau zone ale țării). Toate acestea au legătură și cu aspectele referitoare la convergența nominală (stabilitatea prețurilor, rata dobânzilor, și cursul de schimb -intrările masive de capital străin putând pune presiuni asupra acestuia, cu potențiale urmări negative asupra competitivității), dar și la cea reală (convergența în sensul politicii de coeziune, respectiv dezvoltarea socio-economică și reducerea decalajelor față de media comunitara). O evaluare ex-ante a impactului macroeconomic al fondurilor structurale va fi efectuat în contextul elaborării Planului Național de dezvoltare 2007-2013.
B. Capacitatea financiară de absorbție. Aceasta reprezintă capacitatea autorităților centrale și locale de a co-finanța programe și proiecte sprijinite de UE, de a planifica și garanta aceste contribuții interne în bugete multi-anuale și de a le colecta de la diverșii parteneri implicați într-un proiect sau program.
C. Capacitatea administrativă de absorbție. Aceasta se referă la capacitatea autorităților centrale și locale de a pregăti planuri, proiecte și programe în timp util, de a le selecta pe cele mai bune dintre ele, de a organiza un cadru partenerial eficient, de a respecta obligațiile administrative și de raportare, precum și de a finanța și superviza procesul de implementare, prin evitarea oricărui fel de iregularitate.
4.6. PROIECTE FINANȚATE DIN FONDURI STRUCTURALE
RATA DE SUCCES ÎN ACCESAREA FONDURILOR STRUCTURALE =
nr. proiecte aprobate % =(nr. proiecte aprobate + nr. proiecte respinse)
URBAN
Rata de succes în accesarea FS – 54% (oct. 2009)
266 primării cu proiecte finanțate din Fonduri Structurale
RURAL
Rata de succes în accesarea FS – 39% (oct. 2009)
2171 primării cu proiecte finanțate din Fonduri Structurale
Notă: La chestionar nu au răspuns 5,6 % din primării: 16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București și 159 comune.
5197 cereri de finanțare din FS aflate în faza de pregătire sau depuse de 2437 primării din țară.
Număr de primării și de cereri de finanțare din Fonduri Structurale pe județe grupate în funcție de afilierea politică a președintelui Consiliului Județean
Numărul de primării și de cereri de finanțare din Fonduri Structurale pe județe grupate în funcție de afilierea politică a președintelui Consiliului Județean este reprezentat, în tabelul următor, astfel:
Număr de proiecte
Număr de primării
Notă: București este exclus din grafic
Cereri de finanțare din Fonduri Structurale în funcție de anul în care au fost depuse
La chestionar nu au răspuns 5,6 % din primării: 16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București și 159 comune
Diferența până la 100% sunt proiecte pentru care nu a fost precizat anul în care au fost depuse
Proiectele aprobate, proiectele respinse și rata de succes în accesarea Fondurilor Structurale sunt prezentate în figura următoare.
Nr. proiecte
APROBATE
(N=452 proiecte)
Nr. proiecte
RESPINSE
(N=618 proiecte)
La chestionar nu au răspuns 5,6 % din primării: 16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București (1 și 5) și 159 comune
Proiectele RESPINSE spre finanțare din Fondurile Structurale
Motivul pentru care proiectul nu a fost selectat spre finanțare
Procente din total proiecte RESPINSE din mediul urban/ rural
URBAN
N=94 proiecte respinse
RURAL
N=524 proiecte respinse
Proiectele în CURS DE EVALUARE și proiectele în FAZA DE PREGĂTIRE pentru finanțare din Fondurile Structurale pe județe, sunt cele din următoarea figură:
Nr. proiecte în FAZA DE PREGĂTIRE 1364 proiecte
Nr de proiecte depuse, ÎN CURS DE EVALUARE 2763 PROIECTE
Pentru realizarea documentațiilor necesare (pentru cererile de finanțare din Fonduri Structurale) ați folosit consultanță specializată?
(număr proiecte)
URBAN RURAL
N=1306 N=3891
Pentru realizarea documentațiilor necesare (pentru cererile de finanțare din FS) ați folosit consultanță specializată?
Numărul cererilor de finanțare din Fondurile Structurale depuse în 2007-2009 de autoritățile locale din urban și rural, pe Autorități de Management și Programe Operaționale
RURAL
N=2960 proiecte din FS
URBAN
N=873 proiecte din FS
AUTORITATEA DE MANAGEMENT
MADR – Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
MDRL – Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței
MMFPS – Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
MAI – Ministerul Administrației și Internelor
MM – Ministerul Mediului
ME – Ministerul Economiei
PROGRAMUL OPERAȚIONAL
Măsura 322 – FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
POR – Programul Operațional Regional
POSDRU – Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane
PODCA – Programul Operațional de Dezvoltare a Capacității Administrative
POSMED – Programul Operațional Sectorial de Mediu
PCTE – Programe de Cooperare Teritorială Europeană
PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală
POSCCE – Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice
Rate de succes în accesarea Fondurilor Structurale ale proiectelor depuse de autoritățile locale urbane și rurale, calculate pe Axe Prioritare/ Domenii Majore de Intervenție
AXELE PRIORITARE / DOMENIILE MAJORE DE INTERVENȚIE:
AP2 – POR
Îmbunătățirea infrastructurii de transporturi regionale și locale
AP3 – POR
Îmbunătățirea infrastructurii sociale
DMI 1.1 – PODCA
Îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico – administrativ. Operațiunea Strategiilor de Dezvoltare Locală.
MĂSURA 322 – FEADR
Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale
AP5 – POR
Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului
AP3 – POSCCE
Tehnologia Informației și comunicațiilor pentru sectoarele public și privat
Axele prioritare / domeniile majore de intervenție se prezintă astfel:
Trei etape trebuie luate în considerare în legătură cu administrarea Fondurilor Structurale:
– Proiectarea (design-ul), care apare ca o variabil_ de intrare. Elementele care definesc această etapă crează condițiile pentru managementul efectiv și eficient al fondurilor structurale. Capacitatea de proiectare trebuie evaluată prin raportarea la cerințele ce rezultă din reglementările referitoare la fondurile structurale Regulamentele nr. 1260/99 și 438/2001).
– Funcționarea, adică măsura în care fondurile structurale sunt administrate efectiv și eficient.
– Performanța, adică măsura în care fondurile structurale au fost administrate efectiv și eficient. Este o variabilă de ieșire, care măsoară rezultatele. Performanța nu poate fi evaluată decât ex-post, la sfârșitul perioadei de programare. Măsurarea capacității administrative implică evaluarea a trei elemente (i) structura, (ii) resursele umane și (iii) sistemele și instrumentele:
(i) Structura se referă la repartizarea clară a responsabilităților și sarcinilor pe instituții sau, mai degrabă, pe unități și departamente ale acestor instituții. Această repartizare se referă la o serie de sarcini legate de fazele ciclului de viață al administrării fondurilor structurale, adică managementul, programarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea și, respectiv, managementul financiar
și controlul.
(ii) Resursele umane au în vedere capacitatea de a detalia sarcinile și responsabilitățile până la nivelul de fișa a postului, de a estima numărul și calificarea personalului și de a efectua activitatea de recrutare de personal. Aceasta deoarece asigurarea la timp și menținerea unui personal cu experiență, calificat și motivat reprezintă unul dintre factorii care condiționează succesul administrării fondurilor structurale.
(iii) Sisteme și instrumente au în vedere existența metodelor, instrucțiunilor, manualelor, sistemelor, procedurilor, formelor s.a.m.d. Cu alte cuvinte, toate acestea reprezintă elemente ajutătoare care pot spori efectivitatea funcționării sistemului. Ele permit organizațiilor să transforme cunoașterea tacită și implicită (existentă în calificările personalului) în cunoaștere explicită care să poată fi împărtășită în interiorul și în exteriorul organizației. Existența sistemelor și instrumentelor reduce vulnerabilitatea instituțiilor (de exemplu, în cazul plecărilor de personal) și contribuie la o funcționare eficientă a acestora.
Combinând sarcinile legate de ciclul de viață cu elementele care definesc capacitatea administrativă, rezultă următoarea Matrice de Administrare a Fondurilor Structurale (MAFS):
Design (Proiectare) Funcționarea Performantă Structură Resurse umane Sisteme și Instrumente Management Programare Implementare Monitorizare și evaluare Management financiar și control.
MAFS de mai sus crează cadrul general și oferă lista de elemente care au un rol în administrarea fondurilor structurale de-a lungul întregului ciclu de viață.
Numărul de PROIECTE în FAZA DE PREGĂTIRE ale autorităților locale din mediile urban și rural, pentru finanțare din Fondurile Structurale, pe Autorități de Management și Programe Operaționale.
RURAL
N=931 proiecte
URBAN
N=433 proiecte
Evaluați procesul de întocmire și depunere a proiectului (finanțat din Fonduri Structurale) pe scala de la 1 – proces foarte simplu la 10 – proces foarte dificil
RURAL
N=3891 proiecte
URBAN
N=1306 proiecte
Procente din total proiecte finanțate din Fonduri Structurale depuse sau pregătite de autoritățile locale din mediul urban/ rural
AUTORITATEA DE MANAGEMENT
MADR – Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
MDRL – Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței
MMFPS – Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
MAI – Ministerul Administrației și Internelor
MM – Ministerul Mediului
ME – Ministerul Economiei
PROGRAMUL OPERAȚIONAL
FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
POR – Programul Operațional Regional
POSDRU – Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane
PODCA – Programul Operațional de Dezvoltare a Capacității Administrative
POSMED – Programul Operațional Sectorial de Mediu
PCTE – Programe de Cooperare Teritorială Europeană
PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală
POSCCE – Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice
Notă: La chestionar nu au răspuns 5,6 % din primării:
16 primării de municipii și orașe, 2 sectoare din București (1 și 5) și 159 comune.
CAPITOLUL V. STRATEGIA DE DEZVOLTARE – (CAZUL IAȘI)
5.1 PREZENTAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A MUNICIPIULUI IAȘI
Orașul Iași este un oraș cu clădiri frumoase, precum mănăstiri și biserici, prima universitate fondată din România, muzee, palate, teatre și parcuri. Dar în același timp puteți găsi clădiri cenușii de beton construite în timpurile comuniste, care se găsesc peste tot în oraș și uneori se află în apropierea clădirilor frumoase.
Orașul este de asemenea cunoscut pentru festivalul de câtece și dansuri populare, Simpozionul Național Mihai Eminescu. În jurul orașului se întâlnesc dealuri cu vederi splendide. Există și suprafețe mari industriale, utilizate parțial, care sunt uneori localizate aproape de centrul orașului și de cartierele locuite ale orașului. Dintr-un anumit punct de vedere, orașul Iași poate fi numit oraș al contrastelor.
Europa pe timpul nopții
CONCEPTE TEMATICE
1) ORAȘ DURABIL
Verde, ecologic, atractiv, sănătos, interesant
– creșterea în interiorul limitelor orașului, în loc de suburbii
– redescoperirea locațiilor existente
– soluții mixte de folosință
– stimularea transportului public și folosirea bicicletelor
– rețea de spațiu public pietonal (în favoarea pietonilor)
– industrii curate
2) ORAȘ CREATIV
Oraș creativ, industriile culturale și educaționale sunt parte integrantă din revitalizarea urbană
– imagine nouă
– impuls de dezvoltare
– activități continue
– dezvoltări economice simultane
3) ORAȘ AL INDUSTRIILOR CUNOAȘTERII
Stimularea locațiilor de business prin
– infrastructura de fibră optică
– locații pentru centre de afaceri
– târguri pentru produsele ICT
– conferințe ICT
– proiect oraș virtual
– oraș universitar
4) ORAȘ AL CULTURII ȘI TURISMULUI
Provocarea turistului de a-și prelungi șederea în Iași
– promovare turistică
– festivaluri
– atracții turistice, inclusiv stațiuni de odihnă
– zone pentru destindere și amuzament
În ultimii ani s-au elaborat o multitudine de planuri pentru a pregăti România, regiunea de Nord-Est și municipiul Iași pentru aderarea la Uniunea Europeană și pentru dezvoltările lor viitoare.
Menționăm,pentru exemplificare, o scurtă selecție a acestora:
• Planul Național pentru Dezvoltare
• Planul Regional pentru Dezvoltare
• Iași – Agenda Locală 21
• Planurile sectoriale
• Planul pentru Dezvoltarea Zonei Metropolitane Iași
Fiecare plan are specificul său zonal, termene specifice de planificare și unele scopuri sectoriale. Fără a ne permite să judecăm planurile sus-citate, nu a existat de fapt un plan care să se concentreze pe aspectele forte ale orașului Iași și, plecând de la acestea, să contureze complex dezvoltarea sa de viitor, împreună cu propuneri de proiecte specifice.
Pe baza rezultatelor celei de a 2-a Mese Rotunde și a anchetei publice din luna Iunie în care au fost interogați 1097 locuitori ai orașului, s-au desprins următoarele concluzii privitoare la scenariile de dezvoltare:
Primul obiectiv strategic este ca Iașul să dețină o industrie și servicii bazate pe cunoaștere și antrenate de activitățile ITC.
Cel de -al doilea obiectiv strategic este ca Iașul să-și folosească cunoștințele și talentele pentru industrii inovativ-creative.
Cel de-al treilea obiectiv strategic este ca orașul Iași să fie larg cunoscut precum capitală culturală și turistică a României.
Cel de – al patrulea obiectiv strategic este ca Iași să devină centrul de servicii pentru întreaga Regiune de Nord-Est. În realitate, prin dimensiunile sale îndeplinește deja o puternică funcție regională. – ORAȘ AL INSPIRAȚIEI
CONDIȚIILE NECESARE STRATEGICE: CONSTRUIND IAȘI 2020
Planificarea și echilibrarea dezvoltării urbane
În analiza noastră a situației, am realizat că există o viziune a orașului Iași cu clădirile sale frumoase, faimoasele mănăstiri și biserici, cu prima universitate fondată în Româmia, muzee, palate teatre și parcuri. Alte cadre ale Iașului arată blocurile de beton gri din perioada comunistă întinse pe toată suprafața orașului, uneori situate în apropierea unor frumoase edificii. Chiar în centrul orașului se întinde o panoramă superbă a frumoaselor dealuri ce împrejmuiesc orașul, însă există de asemenea zone industriale abandonate, uneori localizate în apropierea centrului orașului și a cartierelor de locuit. Este evident faptul că orașul Iași are calitățile necesare pentru a deveni un oraș în care e plăcut să locuiești și să muncești. Iașul poate fi mândru de moștenirea sa culturală, de universitățile sale, de poziția sa geografică între dealuri și pe malul râului.
Este de asemenea evident că orașul necesită o viziune a dezvoltării pe termen lung, fără a-și pierde unele din calitățile sale. Există un risc major ca activitățile viitoare și din vecinătate să elimine unul sau mai multe dintre aspectele pozitive ale orașului. De aceea, este esențială pentru oraș, dezvoltarea unei viziuni echilibrate, ample și coerente pe termen lung și o planificare a
viitorului. Considerând această planificare pe termen lung, funcțiile spațiale și programatice ale orașului trebuie descrise într-o manieră sistematică, fiind trasate unele priorități. Unele linii principale care vor fi trasate se referă la:
o Poziția șoselei de centură;
o Locația și poziția aeroportului;
o Decizii referitoare la ariile în care se va construi și la
cele în care nu se va întâmpla acest lucru;
o Funcțiile râului Bahlui și a zonelor învecinate;
o Dealurile verzi și zonele de agrement.
Principala provocare a dezvoltării urbane viitoare va fi protejarea spațiilor deschise și a colinelor verzi 絜vecinate, pentru a menține sentimentul placut de a trăi și de a respira Obiectivul strategic Orizont 2020: Iași va fi și va rămâne un oraș cu spațiu pentru respirație.
Acest obiectiv strategic va fi realizat prin următoarele activități:
• Planul de dezvoltare urbană (acest proiect este deja realizat
în cadrul unui studiu de caz)
• Proiectul de mobilitate al orașului (propunere de proiect
realizată);
• Proiectul de revigorare a zonei Ciric (propunere de proiect
nerealizată încă);
Procesul de revigorare a zonei Ciric a fost adăugat deoarece, după părerea experților și a opiniei publice,constituie una din prioritățile majore ale dezvoltării urbane. Proiectul va conduce la
apariția unui parc modern de agrement, distracție și sport în afara orașului. Compoziția și funcționarea acestei zone va fi dezvoltată în acord cu planul general de dezvoltare urbanistică
Pentru îmbunătățirea unor zone specifice, drumuri, pasaje, tuneluri, există o mulțime de idei promițătoare. Pentru a lua o decizie asupra acestor idei este important de reținut faptul că există un buget redus pentru realizarea acestor activități 絜 anii următori. Prin urmare, prioritățile trebuie fixate într-o manieră sistematică și transparentă.
Aceasta se va face prin evaluarea ideilor de proiect în corelare cu planul de dezvoltare urbană, într-o anumită ordine:
Tuneluri și poduri;
Zona stațiilor de cale ferată;
Pasaje subterane și supraterane;
Noi complexe de construcții și centre; Dezvoltarea zonelor industriale; Ariile pietonale; Zone de agrement/ joacă și parcuri.
Obiectivul strategic Orizont 2020: Iași va fi un oraș ușor accesibil
În momentul considerat (august 2007), două proiecte vitale pentru accesibilitatea viitoare a Iașului erau în pregătire:
1. Planificarea și construirea șoselei de centură din jurul Iașilor
2. Modernizarea aeroportului
Alte proiecte importante de infrastructură sunt de asemenea în curs
de construcție:
3. Reabilitarea și modernizarea sistemului de străzi a orașului;
4. Reabilitarea și modernizarea sistemului de tramvaie în Iași;
5. Modernizarea sustenabilă a flotei și sistemelor de transport în comun.
Aceste 5 proiecte laolaltă, reprezintă o agendă amibițioasă privind infrastructura. În special șoseaua de centură și aeroportul vor avea consecințe economice enorme în anii ce vor urma. Pentru a implementa cu succes aceste proiecte în anii ce vor urma, vor fi absorbite majoritatea resurselor disponibile (buget, forță de muncă, suport) și de aceea vor solicita mult timp și atenție deosebită din
partea directorilor de proiect și a liderilor politici.
Pentru planificarea pe termen scurt, recomandăm ca aceste proiecte să includă:
o Continuarea pregătirii și executării proiectelor în derulare;
o Luarea unor decizii ireversibile numai când acestea sunt în concordanță cu strategia de dezvoltare urbană vitoare. Deciziile legate de infrastructură, legate de aeroport și de rețeaua de drumuri vor schimba imaginea orașului pentru secolul următor.
o Ajustarea planificării acestor proiecte în acord cu planul de dezvoltare urbană c穗d acest plan este finalizat.
La o agendă deja ambițioasă, am dori să adăugăm următoarele activități:
6. Conceperea și construirea de spații de parcare în orașul Iași (acest proiect este soluționat într-un studiu de caz). S-a realizat un studiu de fezabilitate, în care sunt prezentate alternativele pentru construcția aeroportului, iar acum, (august 2007) proiectul tehnologic.
7. Managementul transportului în comun de pasageri (propunere de proiect pregătită). Locurile de parcare sunt, conform studiului public, una dintre principalele nemulțumiri ale locuitorilor Municipiului Iași. Până acum nu există o a bordare sistematică pentru a face față problemei. Management-ul proiectului privind transportul în comun pentru pasageri va consta într-o analiză a cererii privind mobilitatea și în identificarea „ștrangulărilor ” referitoare la mobilitate, în ceea ce privește o formă modernă de management al traficului. Rezultatul acestui proiect va consta în real un sistem modern de taxare.
Unele idei de proiect pot fi ușor de implementat și ar trebui finalizate în scurt timp (de exemplu organizarea transportului public spre și dinspre aeroport).
Alte idei de proiect au caracter mai inovativ și trebuie să depindă de planul de mobilitate și de managementul transportului în comun de pasageri.
Obiectiv strategic Orizont 2020: Iași va dispune de servicii publice funcționale
Un exemplu important al unui proiect actual în execuție este:
• Modernizarea sistemului de încălzire
Acest obiectiv strategic va fi soluționat prin următoarele activități:
• Managementul sistemului de încălzire a orașului (propunere de proiect pregătită).
• Managementul integrat al deșeurilor solide în Iași (propunere de proiect care nu a fost încă pregătită).
Scopul va fi de a stabili modalități noi sustenabile de administrare a sistemului de încălzire pentru a realiza o abordare orientată spre client.
În viitorul îndepărtat va fi necesară introducerea de noi tehnologii pentru managementul sustenabil al energiei.
Al doilea proiect de management integrat al deșeurilor solide a fost adăugat deoarece atât după opinia experților cât și cea publică reprezintă una dintre prioritățile urbane majore. Proiectul va conduce la închiderea locațiilor vechi de colectare a deșeurilor solide și la construirea unor zone selective și sustenabile de tratament a deșeurilor solide.
Alte activități posibile sunt:
• Promovarea activitiăților de reducere a poluării apei și de
Îmbunătățire a calității aerului;
• Facilitarea activităților de reabilitare a sistemului subteran de
drenaj și a rețelelor de apă.
Pentru o viziune de ansamblu a măsurilor și activităților în acest domeniu facem trimitere la Planul de management metropolitan pentru Iași.
Protejarea mediului
În analiza noastră stării de fapt, am realizat că în ceea ce privește mediul există anumite îngrijorări referitoare la calitatea aerului, apei, a management-ului deșeurilor solide și a utilizării energiei.
Deși există unele aspecte pozitive privitoare la mediu, cum ar fi prezența zonelor de conservare naturale, parcurile dendrologice, ariile împădurite, există cu toate acestea probleme de rezolvat.
• Calitatea aerului (concentrația de pulberi)
• Solul (poluarea istorică și despădurirea necontrolată)
• Apă (nivel înalt de poluare)
• Management-ul deșeurilor (absența coletării selective)
• Risipa de energie (slabă infrastructură de încălzire)
În următorii ani, odată cu creșterea economică și creșterea situației materiale a cetățenilor, aspectele legate de mediu vor fi supuse unor presiuni puternice. Deseori, câștigurile economice sunt preferate calității pe termen lung.
Prin orientarea spre o economie sustenabilă, Iașul își va organiza dezvoltarea economică de o manieră încât să permită prezervarea ariilor naturale și de vecinătate pentru un viitor îndepărtat.
Rolul administrației locale în protejarea mediului poate fi îndeplinit parțial prin realizarea unui set clar de reglementări și menținerea acestora.
De altfel, într-un număr de zone ecologic sensibile (apă, electricitate, gaz, deșeuri), administrația locală este executantul direct al serviciilor publice. Prin urmare, subiectele de mediu trebuie aliniate cu organizarea serviciilor publice.
Obiectiv strategic Orizont 2020: Iași va ținti spre o economie sustenabilă
În opinia noastră, este de importanță vitală ca aspectele de mediu să nu fie tratate ca argument unic în confruntare cu interesele economice și de infrastructură. În acest caz, interesele de mediu pierd (aproape întotdeauna) meciul.
Prin urmare, propunem ca aspectele de mediu să fie integrate celorlalte domenii pe cât de mult posibil.
Acest obiectiv strategic va fi soluționat prin următoarele activități:
• Integrarea reglementărilor privind mediul în planul de dezvoltare urbană
• transformarea serviciilor publice de apă, gaz, electricitate, și organizații eficiente din punct de vedere energetic.
• management integrat al deșeurilor solide în Iași.
Alte activități posibile sunt:
• Promovarea activităților care să informeze populația despre efectele pe termen lung ale poluării.
• Stimularea și facilitarea activităților de reabilitare a drenajului subteran și a rețelelor de apă.
Obiectiv strategic Orizont 2020: Iași va avea o administrație inovativă și orientată către client/cetățean
Nu este suficient să reorganizezi administrația orașului spre o atitudine favorabilă clientului/cetățeanului și eficientă din punct de vedere al costurilor; administrația orașului trebuie să fie întreprinzătoare și să-și dezvolte propria abordare inovativă pentru a deveni un centru de cunoaștere și de excelență în ceea ce privește furnizarea de servicii publice. Acest obiectiv are în mod evident o legatură cu opțiunea strategică a Iașilor de a deveni un centru de inovare și un centru de industrii și servicii bazate pe ICT. Se va atinge acest obiectiv strategic prin îndeplinirea următoarelor activități:
• dezvoltarea unor servicii electronice eficiente și calitative „e-government” 絜 legătură cu mediul de afaceri și instituțiile de învățământ (acest proiect este deja elaborat într- un
proiect de afaceri “business case”);
• reorganizarea administrației orașului (propunere de proiect pregătită).
Cooperarea între autoritățile locale, reprezentanții mediului de afaceri și instituțiile de învățămât, în ceea ce privește atât oferta cât și cererea furnizării de servicii de 絜altă calitate, este cea mai eficientă abordare pentru îmbunătățirea accesibilității și furnizării acestora.
Alte activități posibile sunt:
• Monitorizarea (sistemul informațional de management, calitatea serviciilor publice)
• Analizarea (crearea unei hărți sociale). Schimbările organizaționale (agenția de dezvoltare, cadastrul urban, internaționalizarea administrației orașului).
5.2 Portofoliu de proiecte
În total, 20 de propuneri de proiecte sunt remarcabile. Accentul va trebui pus pe dezvoltare economică.
Planul Strategic de Dezvoltare Sumar:
1. Orizont 2020. O imagine centrală Iași
2. Cele patru obiective economice strategice
2.1. Iașul va avea o industrie și servicii bazate pe cunoștințe de ICT 3
2.2. Iașul va fi centrul pentru industrii creative si inovative
2.3. Iașul va fi cunoscut tuturor ca și capitala culturală si turistică a României
2.4. Iașul va fi centru de servicii pe regiune
3. Condițiile strategice necesare: construind Iașul 2020
3.1. Dezvoltare urbană: Iașul, un oraș cu spațiu în care se poate respira
3.2. Infrastructura: Iașul va trebui să devină un oraș accesibil
3.3. Iașul va avea servicii sociale de înaltă calitate
3.4. Iașul va avea servicii publice de calitate
3.5. Iașul țintește pentru o economie durabilă
4. Crearea unei organizații puternice
4.1. Iașul va avea o administrație inovativă și orientată către client/cetățean Numărul total al propunerilor de proiecte 20
În ceea ce privește administrarea unui protofoliu de proiecte, precizăm următorii pași de urmat:
Pasul 1: Crearea unei imagini clare asupra a ceea ce este și a ceea ce nu este un proiect.
Pentru a avea o imagine clară asupra proiectelor actuale, este crucial să folosim o definiție clară.
Astfel, o activitate obișnuită îndeplinită de administrația orașului nu ar trebui să reprezinte un proiect. De asemenea, o idee interesantă nu reprezintă un proiect.
Pasul 2: Definirea cerințelor calitative ale proiectului, valabile pentru fiecare proiect. Un proiect fără a avea un plan prestabilit, fără un buget corespunzător, fără activități planificate și rezultate bine definite, nu poate fi considerat proiect. În planul proiectului, trebuie acordată atenție rolului administrației locale și altor instituții implicate.
Pasul 3: Stabilirea procedurilor clare despre aprobarea unui proiect. În planul strategic de dezvoltare am discutat proiectele aflate în fază de execuție și proiectele în fază de pregătire. Aceste faze trebuie să fie clare tuturor celor implicați. De aceea, trebuie stabilite procedurile de aprobare. O posibilă abordare ar putea fi:
• Ideea de proiect: nu există încă un status al proiectului. Departamentul strategic va avea periodic o evidență a actualelor idei;
• Propunerea de proiect: pentru a o prelucra, idea de proiect trebuie să fie susținută de unul sau mai multi directori;
• Proiect de afaceri – “project business case”: pentru a-l elabora, acesta trebuie aprobat de un comitet director – “steering committee” sau de o echipă de management “management team”;
• Începutul proiectului: pentru a începe, proiectul de afaceri trebuie să fie aprobat de comitetul director/echipa de management și de către factorii politici de decizie.
Pasul 4: Stabilirea unor proceduri clare privind aprobarea bugetului în general, există o serie de resurse pentru a finanța bugetul. În ordinea preferințelor:
i. Finanțare UE
ii. Bugetele naționale sau regionale
iii. Împrumuturi
iv. Bugetul local
Cu scopul de a evita procedurile administrative lungi și complicate, câteva reguli pot fi stabilite precum ar fi:
• proiectele mici ( < € 100.000) sunt în principal finanțate de la bugetul local;
• obiectivele strategice și programele pot primi un buget deja alocat – “earmarked budget” pentru a finanța proiecte mici si alte inițiative;
• proiectele de infrastructură sau proiectele de investiții cu beneficii previzibile, pot fi parțial finanțate din împrumuturi. Cheltuielile anuale directe nu pot fi finanțate din împrumuturi. De aceea, trebuie stabilite reguli clare cu privire la folosirea împrumuturilor;
• unele proiecte vor avea avantaje macroeconomice pe termen lung prin impunerea de taxe pe venituri sau alte beneficii. Trebuie stabilite reguli clare referitoare la modul în care sunt folosite aceste beneficii indirecte pentru a se aproba investițiile făcute;
• Finanțare UE este posibilă aproape în toate domeniile. Coordonarea este necesară pentru a decide cine va investiga, dezvolta, aplica și (în final) justifica cheltuielile.
Pasul 5: Organizarea programelor în grupuri de proiecte – “clusters of projects”. Pentru a avea un portofoliu de proiecte administrabil, este important ca cel mai înalt nivel de management și factoriide decizie politici, să se concentreze asupra obiectivelor strategice și asupra celor mai
importante proiecte, pe maxim 10 până la 20 de proiecte. O soluție practică este aceea de a defini programe (grupuri de proiecte – clusters of projects) la nivelul obiectivelor strategice. De exemplu: un program de stimulare a turismului și de realizare a obiectivului strategic. Activitățile specifice menționate în planul strategic de dezvoltare sunt parte ale acestui program. Un director ar
trebui să fie responsabil de implementarea unui astfel de program.
Pasul 6: Monitorizarea sistematică și periodică a portofoliului de proiecte. Astfel, ar fi util a se monitoriza lunar cele mai importante 10 – 20 de proiecte si programe strategice în comitetul director, împreună cu directorii și factorii politici decizionali. Scopul nu este de a discuta
fiecare proiect în detaliu, ci:
• De a avea o imagine de ansamblu asupra fazei în care se află proiectul
• De a discuta interdependențele
• De a decide asupra impedimentelor / piedicilor principale
• De a decide asupra 絜ceperii unor noi proiecte
• De a decide asupra terminării unor proiecte
În comitetul director este imposibil să se discute toate proiectele. De aceea, proiectele mai mici sunt delegate unui nivel mai jos de management .
Pasul 7: Management de proiect puternic. Asigurați-vă ca fiecare proiect are un manager de proiect calificat care să-l conducă . Cursuri despre managementul proiectului pot fi utile, rapoarte de audit, revizuiri, și evaluări ale proiectelor finalizate.
Pasul 8: Încorporați planificarea proiectului în planificarea anuală. Este important de reținut că planificarea proiectelor nu poate fi independentă de alte activități. De aceea, în planificarea normală,
activitățile proiectului trebuie luate în considerare.
Pasul 9: Informați publicul despre rezultate. Anual, autoritatea locală ar trebui să furnizeze publicului un raport sistematic,monitorizând progresul obiectivelor strategice și al principalelor proiecte.
5.3 Importanța și aportul adus de proiectele finanțate din FONDURI STRUCTURALE în implementarea strategiei locale
Organizarea Oportunităților Financiare Europene
Până în momentul de față, Primăria a folosit în mod substanțial fonduri europene. Primăria Iași a executat multe proiecte în perioada de preaderare care au îmbunătățit calitatea vieții în oraș.
Aceste proiecte au fost executate într-o mare parte în domeniul vieții urbane. În primul rând, sistemul de canalizare a fost îmbunătățit în multe zone din oraș. Au fost construite și amenajate atât iluminatul public cât și aleile pietonale, și locurile de joacă. Blocurile de locuințe au fost înfrumusețate și părți ale transportului public (rețeaua de de tramvai) au fost înlocuite. În perioda 2002 – 2007 un număr total de 63 milioane RON a fost dedicat acestor proiecte cu asistență substanțială din partea fondurilor de pre-aderare.
PROBLEME CURENTE ÎN PROIECTELE CU FINANȚARE EUROPEANĂ
În acest moment cateva proiecte municipale și județene sunt în stadiul de dezvoltare. Cele mai importante sunt cele dedicate șoselei de centură și aeroportului internațional. Aceste proiecte au
fost dezvoltate în ultimii ani și vor intra în stadiul de implementare în curând. Fonduri europene substanțiale vor fi disponibile pentru ambele proiecte de infrastructură. Au fost determinați pași concreți pentru a pune în mișcare realizarea acestor proiecte considerate drept esențiale în dezvoltarea orașului.
OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE EUROPEANĂ 2007 – 2013
Cele două proiecte menționate mai sus sunt parte dintr-un portofoliu mai larg de proiecte al Primăriei. Primăria Municipiului Iași este foarte bine informată despre Fondurile Structurale Europene care sunt disponibile în noua perioadă 2007 -2013. Portofoliul actual de proiecte europene al Municipiului Iași este alcătuit din 39 proiecte majore cu o valoare totală mai mare de € 633 milioane.
Începând cu 1 Ianuarie a acestui an, aderarea României la UE oferă țării noastre multe oportunităti de finanțare pentru diferite tipuri de proiecte, variind de la infrastructură până la competitivitate economică și prevenirea riscurilor. România, are acum oportunitatea de a folosi aceste fonduri pentru dezvoltare. Aceasta se aplică în mod special Iașului, din vreme ce acesta este situat în una din cele mai slab dezvoltate zone ale Europei. Fondurile structurale sunt menite a oferi asistență celor mai sărace regiuni în procesul lor de dezvoltare economică.
Romania va avea acces la fondurile Obiectivului 1 și Obiectivului 3 ca și resurse majore de finanțare. Fondurile Obiectivului 1, menite să aducă regiunile la același standard european, oferă
Iașilor de departe cele mai multe oportunități. Obiectivele privesc îmbunătățirea standardelor minime de viață. Acestea sunt proiecte mari cu fonduri substanțiale pentru dezvoltarea regională, activare economică, incluziune socială, transport și accesibilitate. Fondurile Obiectivului 3 sunt menite a promova cooperarea și parteneriatele internaționale. Aceste proiecte de cele mai multe ori
sunt mai mici, sunt noi, fiind proiecte pilot dar cu șanse substanțiale de a dezvolta proiecte ulterioare și de a obține rezultate substanțiale. Obiectivul 1 are 6 programe operaționale care sunt intersante pentru Iași. Obiectivul 3 are 3 programe operaționale aplicabile Iașilor.
Este notabil că strategia propusă are foarte multe suprapuneri cu obiectivele UE pentru următorii 7 ani, element reflectat prin faptul că fiecare temă de dezvoltare sugerată are 4 sau mai multe suprapuneri cu prioritațile din programele menționate. Aceasta înseamnă că, depinzi de abordarea pentru proiectele finale, ar putea exista fonduri UE substanțiale disponibile pentru proiectele sugerate.
ÎNCHEIERE/ CONCLUZII
În ceea ce privește structura instituțională, ar fi poate necesară o mai bună conectare a întregului sistem de gestiune a fondurilor structurale la nivelurile superioare de decizie din cadrul Guvernului. Comunicarea și dezbaterea regulată, la nivel de miniltri, a problemelor legate de operaționalizarea structurii de gestiune a fondurilor structurale ar fi dezirabilă, pentru a se putea prioritiza corespunzător acest proces.
Pe ansamblu, mai puțin de 40% din personal are experiență în lucrul cu fonduri comunitare. Este vorba mai ales de experiență în sensul de a fi primit asistență tehnică sau de a fi monitorizat programe finanțate din fonduri europene. Este mai puțin vorba de realizarea de analize economico-sociale, elaborarea de strategii și cuantificarea obiectivelor de dezvoltare.. În astfel de situații, soluția constă în programe de training, de pregătire a personalului. Sunt necesare programe specifice de pregătire a personalului, axate pe aspectele legate de fondurile structurale, la toate instituțiile implicate. Majoritatea acestora a beneficiat mai degrabă de cursuri cu caracter general sau chiar nepotrivit cu sarcinile pe care le au (managementul stressului, conducere și motivație, managementul conflictelor, comunicare externă etc.). Este de aceea limpede că asigurarea resurselor umane și pregătirea acestora rămâne o problemă critică a procesului de gestiune al instrumentelor structurale. O serie de constrângeri bugetare a limitat procesul de recrutare de personal, astfel încât nivelul resurselor umane la sfârșitul anului 2009 este insuficient și relativ departe de angajamentele asumate de România în negocierile la Capitolul 21. Pe de altă parte, schemele de personal au fost se pare, în câteva cazuri, supradimensionate, fiind imaginate ex-ante fără un grad de detaliere adecvat, pe care doar procesul concret de management și implementare îl poate oferi. În plus, pentru o perioadă de câțiva ani, programele din perioada de pre-aderare (PHARE, ISPA, SAPARD) au continuat să se deruleze în paralel cu programele noi, din perioada post-aderare. Aceasta înseamnă că, în unele instituții, personalul care are deja o oarecare experiență în lucrul cu fondurile comunitare va continua să lucreze pe fonduri de pre-aderare, iar pentru fondurile de post-aderare va fi disponibil personal mai pu_in experimentat. Este recomandabil a se evita, totuși, trecerea de la o extremă la cealaltă, prin flexibilizarea politicii privind resursele umane. Nu trebuie ca personalul să fie subdimensionat, dar nici nu are sens să fie angajați funcționari publici doar de dragul îndeplinirii unor baremuri formale (a se vedea situațiile când angajările se realizează prin redistribuiri din interiorul aceleiași instituții, fără a exista preocuparea pentru asigurarea competențelor necesare).
În contextul creat de noutatea și complexitatea subiectelor legate de utilizarea fondurilor structurale și de coeziune precum și de lipsa experienței în acest domeniu impactul asistenței tehnice primite poate fi determinant.
Multe dintre programele de asistență tehnică aflate în curs de desfășurare sunt programe de înfrățire instituțională (twinning). Sunt mai multe aspecte care merită relevate aici. În primul rând, în multe situații, implicarea reală a instituțiilor din spațiul comunitar este mai degrabă formală. În al doilea rând, programul asistenței tehnice a fost elaborat, de regulă, de partea străină, care doar în rare cazuri a beneficiat de cunoașterea prealabilă a mediului specific românesc. În al treilea rând, nu de puține ori, conținutul cursurilor de pregătire este determinat și de calificarea experților străini care pot fi mobilizați a veni în România la momente date. Pe scurt, eficiența programelor de twinning nu este cea anticipată, și asta din vina ambelor părți, care au serioase probleme de comunicare și de implicare.
O analiză a eficienței programelor de twinning pare a fi necesară. Se impune o implicare masivă a acestor programe în construirea capacității de absorbție a instituțiilor românești. Cu alte cuvinte, dacă tot beneficiem de asistență tehnică, trebuie să o folosim la ceea ce avem nevoie. Partea română însă trebuie să își identifice punctele slabe pe care le are și să își formuleze necesitățile. Această evaluare trebuie însă realizată caz cu caz, fiindcă lucrurile stau diferit de la o instituție la alta.
BIBLIOGRAFIE
Legislație
1. Legea 151/1998 cu modificările făcute prin Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România;
2. Legea 213/1998 privind proprietatea publică, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea 99/1999 prvind accelerarea reformelor economice;
4. Legea 215/2001 privind administrația publică locală, modificată (
5. Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, modificat.
6. Legea 313/2004 privind datoria publică;
7. Legea 339/2004 privind descentralizarea;
8. Ordinul MF 94/2001 privind armonizarea standardelor de contabilitate cu Directiva CEE și IAS;
9. OUG 22/2002 (Legea 288/2002) privind obligațiile de plată ale instituțiilor publice;
10. OUG 146/2002 privind utilizarea fondurilor de la Trezoreria Statului, modificată
11. Tratatul de aderare la UE a Bulgariei și României, 2005;
Uniunea Europeană
12. COM(2004) 101 final/2 din 26.02.2004: “Building our common future – Policy challenges and budgetary means of the enlarged UNION 2007-
13. COM(2004) 487 final: “Financial Perspectives 2007-
14. COM(2004) 657 final – “2004 Regular Report on Romania’s progress towards accession”;
15. Commission regulation setting out detailed rules in application of Council Regulation laying down general provisions on the European Regional Development Fund, the European Social Fund and the Cohesion Fund and Regulation of the European Parliament and of the Council on the European Regional Development Fund (COM (2005) 7979 of 12 April 2005);
16. Communication From The Commission To The Member States of 2 September 2004 laying down guidelines for a Community initiative concerning trans-European cooperation intended to encourage harmonious and balanced development of the European territory INTERREG III (2004/C 226/02);
17. Regulation (EC) No 1059/2003 of the European Parliament and of the Council of 26 May 2003;
18. Kehew, R., Giosan, V. et al (2001) Manual de evaluare preliminară a credibiliății financiare a autorităților publice locale din România utilizând indicatori financiari primari, USAID/România, Programul privind Administrația Publică Locală;
19. Strategia de dezvoltare economico – socială durabilă a Municipiului IAȘI, ORIZONT 2020
20. Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Crestere Iasi 2009 – 2015
Pagini internet
21. http://europa.eu.int/comm/regional_policy/ns_fr.htm.
22. http://europa.eu.int/comm/enlargement/index_en.html
23. http://europa.eu.int/comm/economy_finance/index_en.htm
24. http://www.mie.ro
25. http://www.mfinante.ro
BIBLIOGRAFIE
Legislație
1. Legea 151/1998 cu modificările făcute prin Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România;
2. Legea 213/1998 privind proprietatea publică, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea 99/1999 prvind accelerarea reformelor economice;
4. Legea 215/2001 privind administrația publică locală, modificată (
5. Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, modificat.
6. Legea 313/2004 privind datoria publică;
7. Legea 339/2004 privind descentralizarea;
8. Ordinul MF 94/2001 privind armonizarea standardelor de contabilitate cu Directiva CEE și IAS;
9. OUG 22/2002 (Legea 288/2002) privind obligațiile de plată ale instituțiilor publice;
10. OUG 146/2002 privind utilizarea fondurilor de la Trezoreria Statului, modificată
11. Tratatul de aderare la UE a Bulgariei și României, 2005;
Uniunea Europeană
12. COM(2004) 101 final/2 din 26.02.2004: “Building our common future – Policy challenges and budgetary means of the enlarged UNION 2007-
13. COM(2004) 487 final: “Financial Perspectives 2007-
14. COM(2004) 657 final – “2004 Regular Report on Romania’s progress towards accession”;
15. Commission regulation setting out detailed rules in application of Council Regulation laying down general provisions on the European Regional Development Fund, the European Social Fund and the Cohesion Fund and Regulation of the European Parliament and of the Council on the European Regional Development Fund (COM (2005) 7979 of 12 April 2005);
16. Communication From The Commission To The Member States of 2 September 2004 laying down guidelines for a Community initiative concerning trans-European cooperation intended to encourage harmonious and balanced development of the European territory INTERREG III (2004/C 226/02);
17. Regulation (EC) No 1059/2003 of the European Parliament and of the Council of 26 May 2003;
18. Kehew, R., Giosan, V. et al (2001) Manual de evaluare preliminară a credibiliății financiare a autorităților publice locale din România utilizând indicatori financiari primari, USAID/România, Programul privind Administrația Publică Locală;
19. Strategia de dezvoltare economico – socială durabilă a Municipiului IAȘI, ORIZONT 2020
20. Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Crestere Iasi 2009 – 2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Locala (ID: 113966)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.