Dezvoltarea Libajului la Prescolari

Capitolul al II-lea

METODE ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

Invățământul preșcolar are scopul de a contribui la formarea personalității copiilor cu vârste de la 3 la 7 ani, urmărind stimularea dezvoltării fizice și intelectuale, educarea moral- civică și estetică a acestora, potrivit particularităților psiho-fizice specifice vârstei.

Activitatea desfășurată în grădiniță urmărește influențarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, stimularea inteligenței, a gândirii, a limbajului, a creativității acestora, educarea în spiritul dragostei față de patrie. Folosind aceste repere, îndeosebi la grupa mare, se asigură însușirea unor cunoștințe, deprinderi necesare copiilor pentru o mai bună înțelegere în clasa întâi, în activitatea de învățare de tip școlar.

Principalele obiective generale instructiv-educative, formative ce se realizează în grădiniță pentru atingerea scopului învățământului preșcolar sunt structurate la grupa mare pe categorii de activități după cum urmează:

În activitatea de dezvoltare a vorbirii și comunicării orale se urmărește:

Perceperea și pronunțarea corectă și clară a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete ale limbii române, integrate în cuvinte; Dezvoltarea capacității de diferențiere perceptiv-fonematică a sunetelor și a grupurilor de sunete situate în pozișii diferite în structura cuvântului, în vederea pregătirii pentru însușirea criticii și scrierii în clasa I; Îmbogățirea vocabularului activ și pasiv ca urmare a experiențelor cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii și comunitatea preșcolară și dintre adult și copil în grădiniță, în familie, în mediul social, explicarea semnificației unor cuvinte noi în forme accesibile înțelegerii copiilor; Consolidarea deprinderilor de a despărți cuvintele în silabe și silabele în sunete; Formarea spiritului de observație și a priceperii de a selecta și exprima cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet, sau cu o anumită silabă. Observarea critică avorbirii adresative, reproductive și a dialogului în comunicare, în convorbirile dintre copii, între adult și grupul de copii, între copil și adult, prevenirea și înlăturarea instabilității, a discontinuității în conținutul vorbirii; Intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii sub raport morfologic și sintactic; Stimularea creativității copiilor în exprimarea orală; Cultivarea sentimentelor de prețuire, de dragoste față de frumusețea și armonia limbii române, față de creaâiile literare pentru copii, pentru folclorul poporului român și naționalităților conlocuitoare din țara noastră;

 Limbajul asigură un transfer între educatori și copiii de grădiniță și se realizează cu ajotorul limbii și a elementelor ei. Limbajul se manifestă prin forma verbală a procesului de comunicare și anume vorbirea. Vorbirea poate fi definită ca o acțiune de folosire a limbii ăn cadrul unui proces mai complej și anume limbajul..

Limbajul are un caracter social doar că în încercarea de a comunica ea primește un sens individual. Comunicarea lingvistică este o nevoie a societății pentru că definește elementele clare ale limbii. Funcția primară a limbii este aceea de comunicare. Limba este în același timp o modalitate de exteriorizare a ideilor, este un element al exprimării și adiacent al gândirii.

Comunicarea lingvistică este în același timp și expresivă exprimând informații cu privire la persoana care realizează comunicarea folosind adeseori intonația, tonul, volumul. Limba este un mijloc inerent pe care îl folosesc toți vorbitorii care duce la transmiterea gândurilor, idelor și sentimentelor.

Formele și funcțiile limbajului se dezvoltă pentru copil în anii petrecuți în grădiniță unde acesta învață diversele caracteristici ale limbii. Aici copilul comunică cu colegii lui despre trăirile, experiențele și dorințele sale. Este momentul când copilul se desparte deprezent și merge spre context.

Dezvoltarea vorbirii și invățarea corectă a limbajului ar trebui să reprezinte un demers constant din aprtea educatoarelor, în gradiniță unde parcurgând etapele el ajunge să gândească și să comunice corect și clar.

Astfel, intreaga expriență instructiv-educativă din gradiniță atestă posibilitatea si utilitatea cultivarii limbajului oral, în stransă legatură cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exerciții de pronunție și de exprimare. Punctele principale pe care trebuie să se insiste sunt legate de exprimarea concisă a gțndurilor, dialogul liber, insușirea structurii gramaticale a limbii

Copiii trebuie să fie stimulați să participe la activitățile de dezvoltare a limbii iar educatoarele ar trebui să insiste pe formarea unui comportament verbal, să își stabilească clar obiectivele și să contribuie la dezvoltarea vocabularului copiilor. 

2.1 Rolul poveștilor în dezvoltarea limbajului oral

Povestirea constituie un mijloc instructiv-educativ de lărgire a orizontului copiilor, de dezvoltare a proceselor psihice precum și de însușire și îmbogățire a vocabularului copiilor preșcolari, contribuind la educația intelectuală, morală și etică a acestora.

Activitatea de povestire sprijină întotdeauna preșcolarii în învățarea unor expresii noi, precum și descoperirea unor noi sensuri ale cuvintelor învățate anterior, contribuind astfel la îmbogățirea și activizarea vocabularului. Perceperea și înțelegerea corectă de către copii a limbii și limbajului ca mijloc de comunicare, au asigurat poevestrii rolul formativ în dezvoltarea personalității.

Povestirea este activitatea ce îl ține pe copil într-o atmosferă verbalizată, ea reprezentând pentru copii un exemplu de vorbire corectă și expresivă și const tuie un mijloc prețios pentru îmbogățirea și activizarea vocabularului.

Oricât de simple sunt poveștile pe care le spunem copiilor, prin conținutul lor plin de învățăminte, ele contribuie la formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter, la dezcoltarea armonioasă a personalității copiilor, le furnizează cunoștințe despre cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu lumea vegetală, animală, umană, cu diferite fenomene.

În învățământul preșcolar, activitatea de povestire este grupată în două mari categorii: povestirea educatoarei, povestirea copiilor.

Povestirea copiilor poate fi împărțită în: repovestirea, povestirea după un șir de ilustrații, povestirea cu început dat, povestirea după modelul educatoarei, povestirea după o temă dată sugerată de o jucărie, un personaj.

Povestirea educatoarei este activitatea de expunere orală a unor povestiri, povești, basme din literatura de specialitate. Aceste activități trebuie organizate cu toți copiii grupei, în cadrul activităților comune sau în afara lor, în timpul jocurilor și activităților la alegere.

Povestirile expuse au rolul să emoționeze, să convingă copiii prin varietatea, bogăția și conținutul ideilor dar mai ales prin prezentarea acestora într-o ambianță specifică, folosind un ton adecvat diferitelor momente ale povestirii, prin schimbarea ritmului vocii și prin folosirea unor fraze stereotipe de început și sfârșit.

Pe parcursul povestirii copilul urmărește cu atenție cele povestite, memorează, compară și analizează materialul prezentat, stabilește relații între fapte și personaje. Cuvintele și imaginile artistice se pot folosi și îi va familiariza pe copii cu structura limbii, cu bogăția formulările gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii, contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și gândirii.

Tatiana S. Cazacu sublinia: ,, prin poveștile spuse de adulți, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii familiale sau populare, cât și ale celor literare. Copilul își poate însuși astfel expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formele stereotipe specifice stilului poveștilor și odată cu acestea forme flexionare sau grupări sintactice care în măsura în care sunt corectate în limbajul adultului, dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea adultului.

Povestirea educatoarei își atinge scopul dacă este corelată cu celelalte activități din grădiniță.

Povestirea copiilor constituie activitatea în care cu ajutorul limbajului resimțit de copil, în plan obiectiv ca o plăcere, care o activitate care îi dă satisfacție, copilul își exprimă cu ușurință dorințele, impresiile, gândurile.

La vârsta preșcolară, copilul poate reda în mod inteligent, cursiv și logic, o poveste, un basm cunoscut, o întâmplare sau un fapt traăit, auzit de la alții sau imaginat de el, aspecte din experiența lui personală, din viața oamenilor și a supraviețuitoarelor.

Repovestirea solicită copiii să expună într-o formă mai simplă sau mai dezvoltată conținutul unui text audiat, îi determină să folosească în vorbirea lor cuvinte, forme verbale specifice povestirii, carea au rolul de a îmbogăți ți înfrumuseța exprimarea copiilor preșcolari. Aceasta este de fapt repetarea poveștilor, basmelor, povestirilor expuse de educatoare și urmărește dezvoltarea capacităților copiilor preșcolari de a ordona ideile, într-un sens logic, efortul copiilor de a-și adapta vorbirea la context și de a da flexibilitate vorbirii. Apelează mai mult la recunoaștere decât la reproducere, din această cauză vorbirea copiilor se va ușura cu seturi de ilustrații care se succed în ordinea episoadelor redate în povestire.

La început educatoarea va solicita copiii sa reproducă povestiri scurte, cu temă și conținut simplu, cu motive sau situații asemănătoare, uneori chiar identice, care se repetă. Treptat insă, va cere copiilor să reproducă povestiri mai lungi și cu un conținut mai bogat. Dacă copiii își vor însuși temeinic și conștient conținutul povestirilor, ei vor reuși să reproducă, să repovestească apoi acel conținut.

Planșele cu imagini din povești vor rămâne expuse în sala de clasă pentru a putea fi văzute de către copii până la activitatea de repovestire.

Activitățile de repovestire se vor realiza în forme diferite, în funcție de scopul urmărit și mijloacele folosite.

Educatoarele vor organiza repovestiri sub mai multe forme:

Repovestirile libere solicită contribuția preșcolarilor în expunerea într-un mod relativ a unor întâmplări, aspecte sau fapte legate de viață, preocupările sau cunoștințele lor. În acest mod se poate urmări cum reușește copilul să-și expună vocabularul, dacă reușește să se exprime corect din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical și expresiv. Se urmărește cu multă atenție exprimarea copiilor, să folosească un limbaj viu, colorat. Educatoarea trebuie să intervină atunci când va fi nevoie, fără însă să-i obișnuiască să ațtepte sprijin continuu din partea ei.

Povestiri create

În cadrul activităților de povestiri create educatoare va da posibilitatea copiilor să-și dezvolte capacitatea creatoare, angajându-se la o activitate intelectuală intensă, în care ei vor găsi căi de reorganizare interioară a cunoștințelor. Imaginile folosite în crearea unor povești, vor constitui un pretext pentru exersarea gândirii și vorbirii copiilor, vor avea un impacxt important în dezvoltarea limbajului și activizarea vocabularului. Prin intermediul imaginii copilul primește un mesaj, se exprimă asupra lui și comunică.

Activitățile de povești create vor constitui punctul de plecare în stimularea creativității copilului și un mod de a-l antrena în folosirea limbajului în contexte variate.

În funcție de materialul pe bază căruia i se realizează cât și gradului de participare a copiilor, povestirile create sunt: după modelul educatoarei, după un plan (alcătuit verbal cu ajutorul ilustrațiilor), după un început dat, după o temă (sugerată de un tablou sau de o jucărie).

Povestirile copiilor după modelul educatoarei

Oferind ca model de povestirile scurte din viața personală, cu întâmplări de la grădiniță, educatoarea va reactualiza impresii asemănătoare din viața copiilor, fapte concrete trăite de ei care le va trezi dorința de a le povesti.

Prin modelul pe care îl va prezenta educatoarea, îi va învăța pe copii să construiască o povestire, să folosească mijloace verbale adecvate, să se exprime corect, expresiv și pe înțelesul celor care ascultă.

Povestirile după un șir de ilustrații

Se deosebesc de repovestirile după ilustrații, în care copiii reproduc conținutul unei povestiri cunoscute. Se prezintă copiilor un plan dintr-un număr de trei –cinci sau mai multe ilustrații cunoscute copiilor, carew au înfățișat momentele succesive ale unei povestiri. Sub aspectul tematicii ilustrațiile vor fi simple, accesibile copiilor, vor înfățișa aspecte apropiate de experiența lor de viață și în același timp cu valoare educativă. Ilustrașiile trebuie făcute de format mare și trebuie să impresioneze puternic copiii, astfel se va putea reține mai ușor atenția și se asigură o intuire corectă a conținuturilor tablourilor.

Povestirile copiilor după un plan dat

Prin aceste activități se urmărește formarea deprinderilor copiilor de a compune scurte narațiuni pe baza unui plan în prealabil. Acest plan va fi comunicat copiilor, fie prin intermediul imaginilor sau formulat verbal de educatoare. Și într-un caz și în celălalt, planul va sugera acțiunea care va urma să fie dezvoltată , va prezenta personajele principale ale temei și va orienta gândirea și imaginația copiilor în direcția unor situații întâmplări sau fapte cunoscute. Planul prin conținutul său va constitui un sprijin intensiv, care va orienta copiii spre o povestire limitată ca întindere. Cu ajutorul ilustrațiilor copiii își vor reaminti mai ușor caracteristicile personajelor din povestire și vor înțelege acțiunea ce va trebui narată.

Povestirile cu un început dat

Caracteristic acestui gen de povestire este faptul că în timpul aceleiași activități, copiii trec de la situația de ascultător la cea de povestitori, cu condiția de a continua firul narațiunii începute e educatoare.

Această povestire solicită eforturi speciale din partea copiilor, determinate de sarcina pe care o au de aî ntregi o povestire a cărei început le este dat în prelabil. Preșcolarii trebuie să urmărească cu multă atenție expunerea educatoarei, să sesizeze și să rețină elementele date, ca apoi să-și imagina felul cum poate evolua lucrurile și să găsească deznodământul.

Prin conținutul său tematic, începutul dat de educatoare trebuie să fie astfel întocmit încât să fie accesibil copiilor, să le trezească un viu interes, să le impulsioneze imaginația. Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească începutul povestirii este aceea de a sugera subiectul și să marcheze perspectiva dezvoltării ei. Inspirat din viața animalelor sau păsărilor sau din viața reală, subiectul trebuie să se inspire din interesele firești ale vârstei și să corespundă în același timp scopurilor educative urmărite de grădiniță.

Începutul povestirii dat de către educatoare trebuie să schițeze un anumit cadru de desfășurare al acțiunii, iar conflictul în linii mari și personajul principal cu trăsăturile lui caracteristice să apară în acest început.

Educatoarea va aprecia critic fiecare povestire creată de copii, va sublinia calitățile povestirii și va sublinia în același timp lipsurile ei.

Atunci când copiii nu vor reuși să creeze o poveste după cerințele impuse, educatoarea va relua povestirea de la început, va compune sfârșitul, pentru ca ei să poată reuși într-o altă activitate.

Povestirile copiilor după o jucărie, un obiect

Pentru dirijarea procesului de fixare a deprinderilor de vorbire, educatoarea va îndruma copiii să privească cu atenție jucăriile prezentate, să le denumească, să-și imagineze o întâmplare în care jucăriile date sunt personajele principale. În urma discuțiilor pe care le va purta cu copiii, va indica și denumirea jucăriilor și numele pe care le pot avea acestea. Va preciza pe scurt cadrul în care se va desfășura acțiunea povestirii, personajele și cum ar putea decurge acțiunea.

Educatoarea va dirija prin întrebări încadrarea totală a copiilor în temă și conținut, va urmări expunerea celor percepute sub formă de narațiune precum și respectarea momentelor povestirii: început, intrigă, deznodământ. Apoi va preciza că prin redarea conținutului povestirii, trebuie să se lege faptele între ele și să le motiveze logic.

În final vor fi apreciate calitățile deosebite ale copiilor care vor reuși o expunere frumoasă a povestirii și vor puteas fi remarcate dacă este cazul, greșelile copiilor pentru a se evita alte greșeli, iar educatoarea va transmite indirect sugestii asupra modului de realizare a povestirii

Dezvoltare limbajului și înțelegerea limbii materne nu trebuie legată doar de disciplina limbii române ci de toate disciplinele care fac parte din programa de învățământ la grădiniță.

Limba vorbită zi de zi cu copiii trebuie sa respecte regulile limbii culte și acest lucru trebuie realizat prin descrierea unor obiecte, prin lectură sau imagini. Observarea este una din cele mai folosite metode pentru îmbogățirea vocabularului. Preșcolarul este ajutat prin aceasta să își formeze reprezentări despre obiectele și fenomenele înconjurătoare.

Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi activitati, unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea unor obiecte sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care se imbogateste si se activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.

Activitatile de memorizare au ca obiective dominante atat dezvoltarea capacitatii de memorare a unor continuturi informationale cat si a unor structuri lexicale si gramaticale specifice.

Povestirile influențează în mod indirect estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoastere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului prescolarilor, permițându-le astfel să se exprime cu usurință, atât în relație cu ceilalți copii, dar si cu adulții. Aceste povestiri solicită imaginația creatoare, gândirea, limbajul si realizează trecerea de la o etapă stereotipă, la o etapă care permiterea găsirea de soluții pentru aceeasi temă. Ei sunt pusi astfel în situația de a realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte si întâmplări si de a găsi forma de prezentare adecvată. Povestirile copiilor constituie un exercițiu de compunere si trebuie privite ca un produs al creativității copiilor, care trebuie stimulat si dezvoltat.

2.2 Rolul jocului didactic în stimularea comunicării orale la grupa mare

Jocul nu este un element care poate fi contabilizat științific și nu se poate spune care sunt limitele umane ale jocului.

În termeni grecești acest termen era legat de acțiunile copiilor, în cultura evreiască termenul de joc duce spre glumă iar în antichitate, la romani însemna bucurie, veselie. În domeniul științific jocul este considerat un element necesar vieții care își trage rădăcinile din artă. 

Jocul înseamnă libertate, creează ordine iar alteritatea și secretul jocului se exprimă prin deghizare susținea Jan Huisinga. Jocul uman este pentru B. D Elkonim este tot o formă de activitate umană care iese din obișnuința activităților uzuale.

Jocul este nemijlocit legat de copilărie și corespunde vîrstei copilului. Jocul reprezintă modul cum copilul își reprezintă lumea din jurul său și are importante rolulri în formarea sa.

Jocul este esenta si ratiunea de a fi a copilariei. El corespunde intru totul particularitatilor de varsta ale copilului. Jocul este modul de existenta al copilului, este lumea lui de fictiuni si simboluri, cu profunde semnificatii pentru dezvoltarea sa.

Jocul este ,,o institutie a poporului de copii” spunea foarte subtil Jean Chateau. În același timp are și un rol social doarece copilul imită pe cei din jurul său și aspiră la statutul de adult. Prin joc copilul învață să devină uman, învață să socializeze astfel devine mai bine pregătiti pentru viitor.

Tot ceea ce ține de memotie, imaginație, spirit de observație, atenție este legat de activitățile ludice. Prin joc se dezvoltă de asemenea alte caracteristici ale unei fiinșe inteligente cum ar fi spontaneitatea, adaptabilitatea, flexibiliatea. Jocul ajută în același timp și la dezvoltatea unoratitudini afective care îă sunt necesare mai târziu în dezvoltarea sa.

Unii dintre oamenii din educație susțin că jocul are și un rol terapeutic, prin faptul căstresul este controlat iar energia este îndreptată spre alte activități îndreptate spre crearea unei energii pozitive.

Jocul, ca mijloc de instruire și educare este cunoscut și sub numele de joc didactic. Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor preșcolari deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei sarcinii instructive, complexe, programate în grădinița de copii. Jocul didactic este o specie de joc care ămbină armonios elementul instructiv cu cel educativ, un tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe.

Rolul jocului în viața copilului rezultă și din ideea lui MC Dougall că: ,, jocul este și pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însuși viața copilului,,. Jocul stimulează funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective. În joc copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială

Jocul didactic dă un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitățile de învățare, deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor. Jocul didactic angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, cele mai intime operații ale acestora, având în același timp un deosebit rol formativ și educativ.

Procesele intelectuale declanșate de joc, în special ale gândirii au darul de a-i conduce pe copii în a afla , în a descoperi, unele adevăruri noi pentru el, cu o oarecare ușurință pe fondul angajării dar în apartenență a unui efort mai mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente.

Jocul didactic contribuie la apariția, formarea și dezvoltarea dragostei față de activitatea intelectuală, stimulează curiozitatea de cunoaștere și plăcerea de a rezolva diferitele probleme puse în joc. Ele cultivă obișnuința muncii intelectuale și a muncii independente, pregătind copilul pentru învățătură.

În strânsă legătură cu procesele afective se dezvoltă procesele motivaționale. Jocul are un rol important în dezvoltarea cunoașterii, curiozității.

Funcția de cumonicare a limbajului este cultivată în mod deosebit prin intermediul jocului mai ales atunci când îmbracă forme colective. Trebuința de comunicare devine evidentă pentru copii atunci când este înconjurată de oameni. Ambianța de comunicare, de interacțiune informațională îi îmbogățesc conținutul și formele de desfășurare printr-un proces de sintetizare informației elaborate în comun de participanții la joc. Concomitent, jocul în colectiv reprezintă mijlocul eficace de asimilare a modelelor comportamentale sociale.

Relațiile de grup exercită o influență disciplinatorie asupra activității fiecărui copil în parte. Copilul învață să acționeze, să se ajute unii pe alții, să se bucure de reușita colegilor, să aprecieze și să recunoască nepărtinitor succesele altora.

În concluzie, jocul didactic are o influență pozitivă nu numai asupra laturii intelectuale, ci asupra întregii personalități a copilului. Jocurile trebuie să fie îndrumate de adult fără ca prin acesta spontaneitatea copilului să fie stingherită. Pentru copii jocul este o școală, o școală deschisă și cuprogram tot așa bigat precum este viața. Jocul este o pârghie puternică a învățăturii, deoarece copilul care se joacă își dezvoltă percepțiile, inteligența, tendința de a exprima instinctele sale sociale.

Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii își ating scopul în măsura în care limbajul folosit de educatoare constituie un model permanent pentru copii.

2.3 Rolul convorbirii în dezvoltarea limbajului

Conversația tradițională dar mai ales cea euristică, de descoperire a noi adevăruri din cele anterior însușite reprezintă o metodă de comunicare orală, interogativă sau conversativă, bazată pe un șir de întrebări și răspunsuri între educatoare și copii, ce au menirea să conducă la însușirea și evaluarea cunoștințelor.

Deoarece apelează la limbaj este o formă de învățare mediată, prin intermediul căreia din cunoștințe și experiențe anterioare, copilul ajunge la noi cunoștințe. Ea este utilă la preșcolari dacă este inserată în joc, în ghicitori, în concursuri stimulative. S epleacă de la o situație problemă iar copilul caută variante de răspuns, ajutat de întrebări bine direcționate ale educatoarei. La vârsta preșcolarului mare acestea sunt apreciate de copil deoarece el simte nevoia să-și exerseze gândirea, principal instrument de cunoaștere. Cerințele unei conversații adecvate vizează limbajul accesibil, calitatea întrebărilor de a trezi interesul, de a lăsa suficient timp de gândire pentru formularea răspunsului.

Conversația de verificare realizează conexiunea inversă, confirmarea sau infirmarea înțelegerii mesajelor educative sau a stăpânirii unui anumit conținut ideatic propus ca obiectiv. În grădiniță nu se recomandă să obosim copiii cu repetarea la intervale scurte existând și alte metode de evaluare (fișe de muncă independentă, studiul realizării copiilor, observarea lor în timpul activității).

Prin dozarea întrebărilor, prin adresarea lor întregii grupe, conversația de evaluare va determina o reluare și fixare a cunoștințelor într-o formă nouă, o sistematizare și reevaluare a propriilor informații, existente în minte.

Conversația inclusă în joc dă copiilor posibilitatea de a exersapunerea de întrebări, de a răspunde, de a comunica cu adulții și copiii. Unele întrebări revin obsedant, altele par a prelungi peste măsură conversația, prin repetarea după orice răspuns a întrebării de ce, care creează iluzia unei conversații gratuite. În fond, copilul are nevoie de informații, de confirmări ale propriilor presupuneri sau ipoteze, de motivare cauzală, se simte pierdut întro lume complexă ce pare a aparține adulților.

Educatoarea trebuie să se înarmeze cu rabdare, va răspunde pe măsura înțelegerii copiilor și va aștepta să treacă această etapă normală în dezvoltarea preșcolarului.

2.4 Educarea vorbirii corecte și a deprinderilor de exprimare corectă

Între 3 și 5 ani copilul dobândește unele din cele mai interesante și necesare modificări ale fizicului și psihicului său. Este momentul când creierul este foarte receptiv, flexibil și sensibil.  Acum au loc procese importante care duc la progrese în domeniul cognitiv, informașional volitiv și evident formarea personalității copilului.        

  Perioada preșcolară se caracterizeaăa prin cele mai profunde, durabile si profunde transformari ale psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica. Aceasta este perioada unei intense receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai importanta etapa psihogenetica, datorita progreselor remarcabile in toate planurile, in special in sfera datelor informationale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trasaturilor de personalitate ale copilului.

Preșcolarul trebuie să devină un element activ în activitățile din grădiniță, trebuie stimulat sa participe, să se exprime să aibă opinii tocmai pentru a începe să vorbească și să-și îmbogățească vocabularul. Acest proces se pote realiza prin exerciții, jocuri și repetiții întotdeuna sub îndrumarea educatoarei.

Binomul școală-grădiniță ajută la asimilaarea de către educatoare a cerințelor necesare pentru venirea în clasa întâi, la corectarea greșelilorde vorbire, pronunție, citire și scriere. Studiile arată că aceste greșeli sunt datorat unui spirit de observație slab dezvoltat, insuficienței dezvoltări a analizatorilor și slaba dezvoltare a operațiilor gândirii.

Unele defecte pot fi puse pe seama auzului fonematic sau pe seama insuficienței dezvoltări a aparatului vorbirii datorate unor lipsuri în educarea acestor elemente. Aceste defecte trebuie corectate la timp pentru anu avea mari greșeli de vorbire, scriere, citire. Una din metodele folosite pentru a corecta din timp aceste greșeli este recitarea unor versuri care să fie gradual din ce în ce mai lungi sau folosirea unor ghicitori, numărători etc.

Educatoarea trebuie să stimuleze activitatea verbaăl a copilului, folosind metode adecvate astfel prevenindu-se unele defecte de vorbire a copilului. Trebuie aplicate unele procedee care să folosească exerciții motrice și musicale prin care se formează aparatul fonator și cel motric.

De asemena persoanele cu care vine în contact copilul sunt importante deaorece acestea ar trebui să vorbească corect pentru a preveni defectele de pronunție..

Dezvoltarea limbajului are loc gradual și corespunde etapelor dezvoltării intelectuale ale copiilor. În etapa I copilul trebuie să interacționeze prin acțiuni simple cu elementele lumii înconjurătoare. În această perioadă copilul încearcă, reușește, greșește dar gândirea are un caracter activ. Este etapa în care dezvoltarea vorbirii duce la transpunerea în simboluri.

În etapa a doua se dezvoltă intuițiile și copilul își dezvoltă operațiile concrete. Operația ajută la manipularea obiectelor și la crearea de simboluri. Copilul începe să dezvolte activități mintale prin care poate găsi alternative despre care nu a avut experiențe.

În etapa a treia copilul poate ajunge la operașii abstracte la abstractizarea unor elemente din jurul său.

În conluzie apariția limbajului este un moment decisiv în formarea copilului iar pentru acest moment educatoarea trebuie să reprezinte un factor esențial al educării sale.Mediul fmilial și cele extrafamilial este un alt element de luat în seamă atunci când vorbim de educația unui copil. Familia poate fi un element de identificare a lispurilor pe care le are un copil, se pot identifica lipsurile acestuia în funcție ede modul de abordare a limbajului din familia respectivă.

La vârsta grădiniței copiii au o nevoie extrem de mare de comunicare iar primii pași pe care îî face în această direcție este imitarea. Aceasta se produce sub forma unor sunete articulate lipsite de expresivitate și exprimă nevoi fizice sau psihice. Ulterior copilul reușește să-și creeye modele mintale proprii care îi permit să unească cuvintele în propoziții apoi în fraze, alcătuind fragmente de comunicare care au un înțeles.

Preșcolarul învață cuvinte și are credința numele lucrurilor reprezintăînsăși esența lor. El își formează în timp, mental, imaginea obiectului atribuit sunetului respectiv.

Piaget dorea să arate că sistemul în timp semnele lingvistice se îmbină cu cel al simbolurilor care este paralel cu limbajul propriu-zis. Realizând gesturi copilul de fapt imită o acțiune care este mentală. Sentimenetele se exprimă laa copilul sugar mai ales prin plâns, gesturi, mimică.

2.5 Rolul și importanța educatoarei în dezvoltarea limbajului oral al preșcolarilor

Grădinița este un mediu propice educației copilului preșcolar în care se formează o relație importantă pentru acest proces, relația educatoare-educat. Această relație are mai multe trăsături care o diferențiază față de relația copil-părinte. Una din cele mai importante este aceea că se respectă anumite reguli de comunicare, presupune o anumită distanță, depinde de mediul creat de instituția respectivă.

Repereul pentru copil devine educatoarea iar copilul acceptăregulile și autoritatea acesteia fapt ce nu presupune un absolut control care să elimine afirmarea sinelui, capacitatea de a lua decizii, de a alege.

Educatoarea sistematizează și organizează și observă jocurile și activitățile copilului pentru a identifica identitatea acestors, pentru a-i observa trăirile, cunoștințele și modul cum comunică cu ceilalți copii.

Educatoarea devine un moderator care la rândul său respectă anumite reguli precum atitudine pozitivă, motivarea copiilor, argumentarea acțiunilor, utilizarea nediscreționară a pedepsei și recompensei.

În același timp educatoarea ar trebui să fie un model pozitiv prin limbajul, acțiunile și comportamentul manifestat. O educatoare trebuie să aibă încredere în sine, să fie preocupată de îmbunățățirea comunicării, de simțul ordinii și frumosului.

Copilul are percepții diferite față de un adult diferit față de părinții săi care intră în viața lui și de aceea calitățile educatoarei au un efect imediat asupra demersului de integrarea a acestuia în mediul grădiniței. Copilul se va strădui să fie pe plac educatoarei, acceptă reguluile impuse de acesta

Un important punct în educarea preșcolarului este de asemenea transmiterea de cunăștințe și informații iar educatoarea îți asumă acest rol vizând cunoașterea fiecărui copil în parte încercând să-i ajute să gândească singuri, să ia decizii în situații noi.

Educatoarea este în același timp cea care mobilizează preșcolarii, îi organizează, îi conduce spre activități ludice demers care conduce sprecunoașterea experiențelor trăite, a calității cunoștințelor, a identității copiilor pentru a putea avea o relaționare diferită de la copil la copil.