Dezvoltarea Inteligenței Emoționale Prin Tehnici DE Programare Neurolingvistica LA Preșcolaridocx

=== DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE PRIN TEHNICI DE PROGRAMARE NEUROLINGVISTICA LA PREȘCOLARI ===

DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE PRIN TEHNICI DE PROGRAMARE NEUROLINGVISTICA LA PREȘCOLARI

CUPRINS

DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

Introducere asupra conceptelor de emoție, inteligență și inteligență emoțională

EMOȚIILE

Definirea emoțiilor

Clasificarea emoțiilor

Caracteristicile emoțiilor de bază

Tulburări emoționale

Importanța emoțiilor

INTELIGENȚA

Definirea inteligenței

Tipuri de inteligență

INTEIGENȚA EMOȚIONALĂ

Definirea inteligenței emoționale

Scurt istoric al inteligenței emoționale

Elementele componente ale inteligenței emoționale

Atribule ale inteligenței emoționale

Procedee

Aptitudini

Consecințe

TEHNICI DE PROGRAMARE NEUROLINGVISTICA ȘI APLICAREA ACESTORA LA PREȘCOLARI

Tehnici de programare neurolingvistice

Definirea tehnicilor de programare neurolingvistice

Scurt istoric

Comunicarea

Definiri și teoretizări

Feluri de comunicare

PARTEA PRACTICĂ

DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

EMOȚIILE

Definirea emoțiilor

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, EMOȚIA (din franceză émotion, italiană emozione)  este o reacție afectivă, de intensitate mijlocie și de scurtă durată, adesea însoțită în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate. După etimologie, emoție înseamnă energie în mișcare. Mai precis, latinescul emotio, -onis, și e-movere, -motum înseamnă ”a mișca din loc”. Putem înțelege emoțiile ca fiind niște pe care un ghid interior, un mentor, trimise în scopul de a ne adapta la schimbarea permanentă din jurul nostru.

Emoția este un semnal, o avertizare adresată gândirii noastre care e responsabilă de analiza situației și elaborarea deciziei.

Emoția e una din infinitele forme prin care comunicăm cu noi înșine, cu ceilalți, cu tot ce ne înconjoară. E un intrument al dezvoltării, putem învăța să îl folosim pentru propria noastră creștere.

În sens literal, Dicționarul Oxford definește emoția ca fiind ”orice agitație sau tulburare mintală, sentimentală sau pasională; orice stare mintală acută sau tensionată”.

Daniel Goleman consideră că emoția se referă la un sentiment și la gândurile pe care acestea le antrenează, la stări psihologice și biologice și la măsura în care suntem înclinați să acționăm . Există sute de emoții de toate tipurile, cu diverse variații, schimbări și nuanțe.

Pot fi deduse câteva trăsături a acestor efecte, și anume: intensitatea, durata, faptul că le simțim in organism, faptul că modifică activitatea organismului, faptul că reflectă atitudinea noastră.

O emoție poate fi considerată fundamentală dacă: se manifestă brusc, durează puțin (de la câteva secunde la câteva minute), este diferită de alte emoții, se manifestă fiziologic în mod specific și produce o expresie facială universală la toți oamenii.

Emoțiile noastre nu sunt evenimentele însele, ci reacția noastră imediată, poziția față de ele, în urma deciziei dacă evenimentele sunt favorabile sau nu.

Clasificarea emoțiilor

În cartea ”Emoțiile-Ghid pentru educarea lor cu NPL”, emoțiile sunt prezentate ca fiind negative și pozitive. Emoțiile pozitive sunt considerate cele care aduc motivație, entuziasm și plăcere, pe când cele negative sunt asociate problemelor și restricțiilor. Sunt etichetate ca pozitive trăirile plăcute iar ca neplăcute cele aducătoare de neplăceri.

Emoțiile pot fi constructive sau instructive. Emoțiile constructive ”au efect de lift, antigravitațional” pentru energie, atitudine, moral, așteptări. Nu sunt doar cele pozitive, ci cele mobilizatoare, ziditoare de putere. Cu emoțiile constructive devenim activi, productivi, expansivi în mod natural și intrăm în stări propice acțiunii imediate și dezvoltării.

Emoțiile instructive sunt cele care ne aduc provocări. Sunt numite instructive deoarece, punându-le probleme și restricții, ne stimulează să căutăm soluții și ne pun în situația de a ne învăța ceva. Trăim emoții instructive atunci când ne confruntăm cu accidente, obstacole, și cu cât ne este mai greu cu atât devenim mai atenți la trăirile interne. Când trăim emoții instructive avem nevoie de gândire, de judecată; ele sunt ușor de recunoscut după efectele neplăcute și tiparul de autosusținere.

În cartea sa, ”Emoții date pe față”, psihologul american Paul Ekman  de la Universitatea California (expert în studiul emoțiilor, manifestărilor acestora), pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există patru expresii faciale care pot fi recunoscute și interpretate de orice persoană aparținând oricărei culturi și anume: bucuria, tristețea, furia și dezgustul.

”O falsă expresie poate fi trădată în mai multe feluri: de obicei, e ușor asimetrică și nu are o desfășurare fluentă pe figra umană.”

Charles Darwin a fost primul care a constatat caracterul universal al emoțiilor, folosind această idee pentru a susține teoria evoluționistă,  motivând că emoțiile reprezintă modele de reacție mentală întipărite în sistemul nervos.

În lucrarea sa, ”Expresia emoțiilor la om și animale. Despre instinct”, Charles Darwin a identificat, pe baza modului în care emoțiile se manifestă în comportament, 9 emoții de bază. Acestea sunt: bucuria, interesul-excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea. Această clasificare a rămas valabilă pînă astăzi și este utilizată de cercetători.

Emoțiile, după Daniel Goleman sunt clasificate astfel:

Mânia: furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, irascibilitatea, ostilitatea și poate într-o oarecare măsura ura și violența, care sunt patologice;

Tristețea: supărarea, mâhnirea, lipsa de chef, îmbufnarea, melancolia, singurătatea, disperarea și deprimarea gravă atunci când este de ordin patologic;

Frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea, neînțelegerea, îngrijorarea, teama, spaima, iar de ordin psihopatologic, fobia și panica;

Bucuria: fericirea, ușurarea, mulțumirea, binecuvântarea, încântarea, plăcerea senzuală, răsplata, euforia, satisfacția, extazul și la limită mânia;

Iubirea: acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adorația, dragostea;

Surpriza: șocul, mirarea;

Dezgustul: deisprețul, aversiunea, detestarea, repulsia;

Rușinea: vinovăția, jena, supărarea, umilinșa, remușcarea, regretul;

Această listă nu rezolvă toate întrebările în privința categorisirii emoțiilor.

Caracteristicile emoțiilor de bază după Jacques Cosnier:

Durată și intensitate: Există o emoție care se distinge de celelalte printr-o intensitate mai puternică: furia, poate și din cauza frecvenței mai mari și a controlului mai intens la care este supusă. Cât despre durată, aceasta diferă destul de mult în cazul fiecarei emoții.

Frica durează de la câteva secunde până la maxim o oră, fară îndoială că este legată de un stimul foarte precis și neașteptat, care provoacă reacții adaptive : fugă, supunere, aversiune, liniștire, ce fac ca emoția să se risipească.

Furia durează de la câteva minute la câteva ore. Deoarece este legată de persoana sau de situația care a declanșat-o, experiența emoșională descrește o dată cu adaptarea subiectului sau cu evoluția situației, mai ales daca persoana nu mai este expusă obiectului cazual.

Bucuria durează de la o oră până la o zi, în funcție de importanța contextului social, pe când tristețea se prelungește de la una la mai multe zile, necesitând deseori o perioadă de doliu și adaptarea la noua situație relațională.

Importanța manifestărilor nonverbale: râdem cand suntem bucuroși și plângem atunci cand suntem triști. Bucuria este caracterizată de apropiere, contact în timp ce retragerea este asociatp cu tristețea.

Tulburări emoționale

Ce sunt și cum se manifestă tulburările emoționale?

Persoanele expuse la șocuri emoționale, la stres extrem, la abuzuri, pot dezvolta o serie de dereglări psiho-comportamentale cele le pot afecta întraga procesare mentală. Acest gen de tulburări poartî denumirea de tulburări emoționale, iar aceastea sunt diverse. Din păcate, aceste pot afecta atât comportamentul celor afectați, capacitatea de adaptare, cât și relațiile sociale.

Cauzele pot fi: un dezechilibru chimic în creier, o situație șocantă de viață, dar și rezultatul interacțiunii cu un mediu ostil.

Din categoria tulburărilor emoționale fac parte:

Tulburările de anxietate: agorabobia, atacul de panică;

Tulburările de alimentație : bulimia, anorexia;

Tulburările afective : tulburarea bipolară, distimia, depresia gravă;

Tulburările de comportament

Tulburările generate de abzul de sibstanțe: alcool, droguri;

Tulburările de personalitate: dependența, evitanța, antisociala, histrionica etc.

Un diagnostic corect de tulburare emoțională se poate pune numai de către specialiști în domeniu, deoarece fiecare tulburare emoțională are anumite criterii de diagnostic.

Tulburările emoționale pot afecta nu numai adulții, ci și copiii. Manifestările copiilor diagnosticați cu tulburare emoțională sunt extrem de neplaăcute. Sunt agresivi, impulsivi, nu ascultă, sunt neatenți, au dificultăți de relaționare, nu le place școala/grădinița și nici colectivitatea, nu se concentrează, au o stimă de sine scăzută, sunt reticenți la schimbare, nu respectă regulile. Unii dintre ei pot fi afectați și de ticuri, ceea ce le complică existența și le agravează suferința interioară.

Principalele cauze ale tulburărilor emoționale sunt: pierderea unui mebru din familie, certurile frecvente, presiunea școlară sau de la locul de muncă.

Din fericire, tulburările emoționale, atât la copii, cât și la adulți, se pot trata cu succes. Copiilor li se recomandă practicarea unor sporturi/jocuri în aer liber, reducere timpului petrecut în fața calculatorului, tabletei sau a televizorului, respectare unei diete din care se scot alimentele considerate excitante și numai dacă este nevoie, se poate apela la consilierea psihologică.

În cazul adulților, cele mai bune rezultate se pot obține prin combinarea psihoterapiei cu medicația. Contează mult evitarea situațiilor stresante, a conflictelor, cât și a persoanelor cu influență negativă și rol destabilozator.

Sistemul limbic profund, în special hipotalamusul, aflat la baza creierului, este responsabil cu traducerea emoțiilor noastre în senzații fizice de relaxare sau de tensiune. Când sistemul limbic este activat, eoțiile par să preia controlul.

Blocaje de tip emoțional

Blocajele de tip emoțional se manifestă prin diferite temeri, neîncredere în sine sau întâmpinarea unor dificultăți în diferite situații .

Una din aceste temeri ar fi teama de a nu comite o greșeală, de a nu parea extravagant. Alte exemple de blocaje emoționale ar fi teama de a fi în minoritate, orprirea preamatură la prima idee, soluție care apare sau teama ori neîncrederea față de superiori, colegi colaboratori; capacitatea slabă de a se destinde, de a lăsa timp incubației să se desfășoare, să acționeze; dorința patologică pentru aparenta securitate a ”cunoscutului” și a ”evidentului”; dificultatea de a schimba modelul de gândire; dependența excesivă de opiniile altora; lipsa competenței de a depune un efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare.

Importanța emoțiilor

Emoțiile sunt importante deoarece ele asigură

supraviețuirea- deoarece emoțiile noastre funcționează astăzi ca un sistem interior de ghidare, delicat și sofisticat, ele ne atenționează când ne lipsește impulsul natural;

luarea deciziilor- sentimentele și emoțiile noastre constituie o valoroasă sursă de informații, ne ajută să luam hotărâri;

stabilirea limitelor- dacă învățăm sa ne încredem în ceea să simțim și să fim fermi în a exprima acest lucru, aceasta ne va ajuta în trasarea granițelor care sunt necesarea pentru protejarea sănatății noastre mentale și psihice;

comunicarea – sentimentele noastre ne ajută să comunicăm cu ceilalți. Expresia feței noastre poate exprima o gamă largă de sentimente;

unitatea- sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursă de unitate a tuturor speciei umane. Sentimentele de empatie, compasiune, cooperar și iertare au potenșialul de a ne uni ca specie.

”Nici o ocazie neconfortabilă nu trebuie să fie risipită, nici o emoție nu este trăită inutil, pentru că emoțiile sunt excelente ocazii de învățare.”

” Facilitatea emoțională a gândirii- Emoțiile dau prioritate gândirii prin direcționarea atenției asupra informației importante. Emoțiile sunt suficient de clare și de accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată și memorie în privința sentimentelor. Oscilația stărilor amoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism, determinând luarea în considerație a mai multor puncte de vedere. Stările emoționale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate.

La acest nivel, emoția influențează pozitiv gandirea. Dacă în primii ani de viață emoția acționează în special ca modalitate de semnalizare și de alertare a individului asigurându-i supraviețuirea, pe măsura ce omul se maturizează, emoțiile încep să-i modeleze gandirea, să o influențelze.” Mihaela Roco – Creativitate și inteligența emoțională

INTELIGENȚA

Definiții și teorii ale inteligenței

Termenul de inteligență este definit în ” Dicționarul Explicativ al Limbii Române” ca fiind capacitatea, facultatea de a înțelege cu usurință fenomenele, faptele, evenimentele, etc, de a sesiza relațiile esențiale dintre lucruri, fenomene, etc, de a rezolva probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; ansamblul de funcții mentale prin care se realizează cunoașterea conceptuală și rațională ; deșteptăciune, ingeniu sau aptitudinea de a se adapta la o situație, de a alege în funcție de circumstanțe, de a da sens unui lucru, etc.

Inteligența este un termen dificil de definit, și poate avea semnificații diferite pentru fiecare persoană în parte. De fapt, acest lucru a creat controverse de-a lungul istoriei, oamenii de știință și specialiști punându-se cu greu de acord asupra unei definiții unitare și a unor metode singulare de măsurare.

În forma cea mai simplă, inteligența este deseori definită ca și abilitatea mentală generală de a învăța și a aplica cunoștințele pentru a manipula mediul, precum și capacitatea de a raționa și de avea o gândire abstractă. Alte definții ale inteligenței includ adaptabilitatea la un nou mediu sau la schimbările din mediul actual, capacitatea de a evalua și de a judeca, capacitatea de a înțelege idei complexe, capacitate de gândire originală și de producție, capacitatea de a învăța repede și din experiența proprie, și, nu în ultimul rând, capacitatea de a înțelege relațiile.

”În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale” Paul Popescu –Neveanu

Printre cercetătorii care au definit și abordat termenul de inteligență, amintim: David Wechsler, Edward Lee Thorndike, Howard Gardner, Robert Sternberg, Charles Spearman, John Thunstone, Jean Piaget, Wayne Payne, etc.

David Wechsler definește inteligența ca fiind „capacitatea globală a individului de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rațional și de a se adapta eficient mediului în care trăiește”.

”O inteligență este o capacitate computațională- o capacitate de a procesa un anumit tip de informație- care se găsește în biologia umană și psigologia umană.

O inteligență implică atitudinea de a rezolva probleme sau de a crea produse care au importanță intr-un context cultura particular sau într-o comunitate.”

”Inteligența este abilitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse, valorizate de către una sau mai multe culturi” -Howard Gardner

Howard Gardner este bine cunoascut în cercurile educaționale pentru Teoria Inteligențelor Multiple. El realizează prin teoria sa, o critică a teroriilor tradiționale asupra inteligenței, conform cărora inteligența este unică și măsurabilă prin intrumente standard psihometrice.

Tipuri de inteligențe:

Howard Gardner susține că toate ființele umane au inteligență multiplă. Aceste diverse tipuri de inteligență pot fi alimentate si întărite sau dimpotrivă ignorate si slăbite. În cartea sa Inteligențe multiple el vorbește despre urmatoarele tipuri de inteligențe:

Inteligența muzicală: este specifică celor care au sensibilitate față de sunete sau care realizează combinații complexe de sunete.

Este o inteligență specifică artiștilor (muzicieni, dansatori, coregrafi), precum și compozitorilor, indiferent de domeniul muzical în care activează.

Inteligența corporal-chinestezică: este specifică celor care își folosesc corpul la realizarea unor activități( dansatorii, balerinii și sportivii). Relația minte-trup devine instrumentul prin care se exprimă sau prin care contribuie la realizarea unei acțiuni.

Inteligența logico-matimatică: este specifică celor care sunt buni la matematică, logică, fizică, chimie și care realizează diferite activități în domeniul științelor exacte sau al științelor inginerești. De asemenea, aceasta inteligenta este specifică economiștilor și managerilor, deoarece deciziile pe care ei trebuie să le ia necesită un bun suport logic și matematic.

Inteligența lingvistică: reflectă capacitatea unui individ de a se exprima și de a comunica, într-un context cultural dat. Este inteligența specifică scriitorilor și a celor care au capacitatea de a învăța relativ ușor o limbă străină. De asemenea, este inteligența celui care se exprimă clar și poate transmite cunoștințe într-un proces de învățare.

Inteligența spațială : este necesară celor care trebuie să gândească dinamica activității lor în spațiu, să recreeze experiențe vizuale anterioare. De asemenea, este specifică pictorilor, arhitecților grădinarilor, care proiectează și realizează construcții spațiale. Ei trebuie să vadă în spațiu, să își imagineze cum vor arăta construcțiilor lor atunci când le proiecteaza.

Inteligența interpersonală: reflectă capacitatea de a evalua starea de spirit a celorlalți, precum și abilitatea de răspuns și adaptare la solicitări. Implică spirit de observație și empatie. Este o forma de inteligență necesară în domeniul relațiilor publice.

Inteligența intrapersonală: reflecta capacitatea de a întelege ce se întampla în universul nostru psihologic, posibilitatea de a avea o imagine de sine corectă. Reflectă, de asemenea, capacitatea de autodisciplină, de cunoaștere a punctelor forte și a limitelor Este necesară psihologilor, precum și medicilor care se specializeaza mai mult pe psihicul uman.

Inteligența naturalistă: constă în abilitatea de a recunoaste si de a categoriza plante, animale si alte obiecte din natura.

Inteligența existențială : arată sensibilitate si capacitate de a aborda intrebari profunde despre existenta umana, cum ar fi :sensul vietii, de ce murim? Etc

Conform teoriei inteligențelor multiple, nu numai că indivizii posedă numeroase reprezentări mentale și limbaje ale intelectului, însă indivizii diferă unul de altul prin formele acestor reprezentații, mărimea lor sau ușurința cu care se folosesc de ele, dar și modul prin care aceste reprezentări pot fi schimbate.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

Scurt istoric al inteligenței emoționale

”Inteligența emoțională este la fel de veche ca și timpul.” –Steven Stein

Inteligența emoțională este la fel de veche ca și timpul, dar nimeni nu a pus eticheta pana in secolul al XX-lea , secol în care s-a dezvoltat conceptul de ”Inteligență Emoțională”.

Primul autor care a făcut referire la conceptul de inteligență ca și abilitatea de a relaționa a fost psihologul american Edward Thorndike în jurul anului 1920 care vorbea de ceva intitulat de el ”inteligență socială”. Mai târziu, în 1940, David Weschsler sugerează că există componente afective ale inteligenței ce pot fi esențiale în atingerea succesului în viață.

În 1948, alt cercetător american, R.W.Leeper, a promovat ideea ”gândului emoțional”, care se credea că avea contribuție la ”gândul logic”.

În 1983, Howard Gardner, de la Universitatea Harvard, a scris despre posibilitatea existenței unor ”inteligențe multiple”(prezentate în subcapitolul anterior)

În 1985, Wayne Payne introduce termenul inteligență emoțională în lucrarea de doctorat, intitulând-o : « Studiu asupra emoției : dezvoltarea inteligenței emoționale ; integrarea în societate ; relaționarea cu frica, durerea și tot în același an, Reuven BarOn a abordat inteligența din perspectiva a cinci factori: aspectul intrapersonal, aspectul interpersonal, adaptabilitatea, controlul stresului și dispoziția generală.

Termenul ”inteligență emoțională” a fost adoptat si definit in mod formal in 1990 de către John (Jack) Mayer de la Universitatea din New Hampshire și Peter Solovey de la Universitatea Yale.

Inteligența emotională si măsurarea ei

Una dintre cele mai semnificative realizări în domeniul inteligenței emoționale a avut loc în 1980 când psihologul evreu, născut în America, Dr. Reuven Bar-On a început să lucreze în acest domeniu. Reuven a creat un instrument care a devenit cunoscut sub denumirea de Bar-On EQ-i, care în traducere înseamnă ”inventarul coeficientului emoțional”. El considera că inteligența emoțională era alcătuită din dintr-o serie de atitudini ți calități diferite, dar care se intersectează și care ar putea fi grupate în 5 teme generale, sau domenii, ulterior împărțite în 15 componente sau trepte.

EQ-ul nu este permanent stabil; vârsta, sexul și originea etnică nu împiedică îmbunatățirea acestuia. Calitățile definite și măsurate de fiecare treaptă a EQ-i, pot fi îmbunătățite indiferent de vârstă -și cu cât sunt mai puternice calitățile cu atât sunt mai mari șansele de succes.

EQ nu este o aptidine, ceea ce se referă la capacitatea unei persoane de a reacționa bine într-o anumită activitate sau disciplina. Nu este o relizare, deoarece nu se referă la anumite tipuri de realizări. Nu are caracter vocațional . EQ nu este nici o personalitate .

Inteligența emoțională este alcatuită din trăsături dinamice care pot fi puse în valoare în funcție de situație. Astfel piesele fundamentale ale inteligenței emoționale, precum și structura sa globală se pot îmbunătăți prin pregătire, îndrumare și experiență.

Bar-On EQ-i este un test de auto-evaluare și este alcătuit din 133 de întrebări. Se completează răspunzând la fiecare întrebare cu o variantă din 5 care variază de la ”nu este cazul meu” până la ”adevărat”.

Fiecare din cele 15 trepte și cele 5 domenii are scor propriu; după care se obține un scor final. EQ nu este un test care etichetează facil inteligența emoțională a unei persoane.

Se aplică persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Timp de administrare: 30 minute, de tip auto-evaluare. Inventarul emoțional Bar On constă în itemi care evaluează:

cunoașterea emoțională proprie

asertivitatea

stima de sine

auto-actualizarea

empatia

relațiile interpersonale

responsabilitatea socială

rezolvarea de probleme

flexibilitatea

testarea realității

toleranța la stres

controlul impulsurilor

optimismul

fericirea

Totuși, persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de “inteligență emoțională” este renumitul scriitor Daniel Goleman. În anul 1995, acesta a publicat cartea intitulată ”Inteligenta Emotionala”. Cartea a fost un succes imens și a devenit bestseller în SUA. Aceasta carte a făcut cunoscut conceptul de inteligență emoțională în toată lumea.

Definiri și teoretizări ale inteligenței emoționale

Daniel Goleman a formulat definiția inteligenței emoționale pe baza lucrării lui Mayer și a lui Salovey, din 1990. Aceștia și-au actualizat definiția dată inteligenței emoționale în cartea din 1997, în care vorbesc despre interacținile dintre emoționalitate și raționalitate.

În viziunea autorilor Mayor și Salovey, inteligența emoțională implică:

abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;

abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;

abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală și este definită precum: “un tip de inteligență socială care include abilitatea de a monitoriza propriile emoții și cele ale altor persoane, de a face distincție între ele și de a folosi informațiile pentru a ghida modul de gândire și de acțiune a unei alte persoane”;

Mayer și Salovey pun în evidență mai multe niveluri ale formării inteligenței emoționale, cunoscute și sub denumirea de: “patru ramuri ale inteligenței mentale”:

Evaluarea perceptivă și exprimarea emoției;

Facilitarea emoțională a gândirii;

Înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală.

În cadrul fiecărui nivel există mai multe trepte, după cum urmează:

Percepția, evaluarea și exprimarea emoțiilor

Capacitatea de a identifica emoția în propriile gânduri, sentimente și stări fizice;

Capacitatea de a identifica emoții la alții, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet, comportament;

Capacitatea de a exprima emoțiile cât mai precis și de exprima nevoile legate de sentimente;

Capacitatea de a distinge între sentimente precise și imprecise sau sincere și nesincere;

Acest prim nivel se referă la acuratețea cu care un individ poate identifica emoțiile și conținutul emoțional, atât la propria persoană, cât și la cel din jurul său, la acuratețea exprimării și manifestării emoțiilor.

Facilitarea emoțională a gândirii;

Emoțiile sunt suficient de clare și accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată și memorie în privința sentimentelor;

Oscilația stărilor emoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism; la pesimism, determinând luare în considerație a mai multor puncte de vedere;

Stările emoționale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate;

La acest nivel, emoția influențează pozitiv gândirea. O dispoziție emoțională pozitivă duce la o gândire optimistă, pe când dispoziția negativă generează pesimism.

Înțelegerea și analiza emoțiilor. Utilizarea cunoștințelor emoționale

Capacitatea de a înțelege emoțiile și de a folosi cuvintele despre emoții;

Recunoaștereaa asemănărilor și diferențelor dintre stările emoționale (exemplu: adiferența dintre a plăcea și a iubi);

Capacitatea de a înțelege sentimentele complexe sau cele simultane precum cele de dragoste și ură;

Cunoașterea semnificației stărilor emoționale ăn funcție de sitațiile și relațiile complexe în care se produc (exemplu: legătura dintre tristețe și pierdere);

Capacitatea de a interpreta sensul emoțiilor în relații cum ar fi tristețea, care se instalează în urma unor pierderi;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală

Capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute, cât și pe cele neplăcute;

Capacitatea de a utiliza sau de a se elibera o emoție, în funcție de utilitatea sau de importanța ei;

Inteligența emoțională se referă la capacitatea de a recunoaște propriile emoții și sentimente și pe cele ale celorlalți de a ne motiva și de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât și al celor apărute in relațiile cu ceilalți.

Multe persoane dotate cu inteligență de tip academic dar lipsite de inteligență emoțională sfârșesc prin a lucra pentru oameni cu IQ mai scăzut decât al lor, însă care excelează în calitățile inteligenței emoționale. –Daniel Goleman, 2004

Elementele componente ale inteligenței emoționale

Un alt binecunescut nume în domeniul inteligenței emoționale este Jeanne Segal. Aceasta a evidențiat patru componente ale inteligenței emoționale :conștiința emoțională, acceptarea , conștiința emoțională activă și empatia .

Prima componentă vizează trăirea în mod autentic a tuturor emoțiilor care ne încearcă, lăsând deoparte toate deprinderile intelectuale prin intermediul cărora avem tendința să gândim emoțiile. Pentru a dezvolta autocontrolul emoțiilo, autoarea recomanda exerciții specifice de conștientizare a senzațiilor cprporale și a emoțiilor.

Cea de-a doua componentă presupune acceptarea emoțiilor conștiente, adică asumarea responsabilității propriilor trăiri afective. Aceasta nu înseamnă resemnare și pasivitate față de emoții, ci deschidere atât față de cele plăcute, cât și față de cele neplăcute.

Conștientizarea emoțională afectivă înseamnă să trăiești experiența prezentă și nu ceea ce ai simțit în trecut. Această componentă presupune conștientizarea a tot ceea ce simți, a cauzelor emoției, a realității și a situației în care te afli, pentru a putea fi echilibrat, a gândi limpede și a nu fi inlfluențat de emoțiile trecute.

Empatia se referă la abilitatea de a ne raporta la sentimentele și la nevoile celorlalți, fară a renunța la propria experiență emoțională. Empatia presupune înțelegerea celuilalt, participarea la probleme sale emoționale, fară a te implica în rezolvarea acestora.

Formarea inteligenței emoționale este în mare măsură dependentă de unele obișnuințe, automatisme învățate, ce au la bază modelele emoționale din familie sau mediul școlar.

Inteligența emoțională conform autorului Daniel Goleman

”Fiecare emoție puternică are la bază un impuls de a acționa; stăpânirea acestor impulsuri este fundamentală pentru intelingeța emoțională.”

În cartea sa din 1995, Daniel Goleman și-a formulat definiția inteligenței emoționale pe baza lucrării lui Mayer și a lui Salovey din 1990, dar a adăugat numeroase elemente care ar putea intra în categoria « trăsături de personalitate sau de caracter ». El considera că aspectele precum: optimismul, perseverența și capacitatea de a amâna satisfacțiile intră în alcătuirea inteligenței emoționale.

Îmbinând propriile analize și cercetări cu rezultatele obținute până atunci în domeniu, Goleman a arătat că, în esență, avem 2 creiere, respectiv, doua minți : cea rațională și cea emoțională. El afirma că succesul se poate atinge dacă se pot controla următoarele zone : autocunoașterea, autogestionarea, conștiința socială și managementul relațiilor.

Conform lui Daniel Goleman se evidențiază 4 componente ale Inteligenței Emoționale:

Autocunoașterea

Autocunoasterea emotionala

Autocunoasterea realista si corecta

Increderea in sine

Autocontrolul

Autocontrol emotional

Transparenta si mentinerea integritatii

Adaptabilitate la mediu dar si adaptabilitate, deschidere la schimbare

Orientarea spre rezultate

Initiativa

Optimism si perseverent

Social “Awareness” (conștiința socială, de grup)

Empatie (simtirea sentimentelor si perspectiva celorlalti, un interes real fata de grijile celorlalti)

Constientizare (awareness) la nivelul organizatiei

Orientarea spre serviciu

Managementul relațiilor interpersonale

Dezvoltarea altora, a abilitatilor acestora, coaching

Leadership international

Catalist al schimbarii

Influenta – un rol important aici il joaca persuasiunea

Managementul conflictelor (legat de nogocierea si rezolvarea disputelor)

Lucrul in echipa si colaborarea (crearea de sinergie de grup in urmarirea scopurilor grupului)

Primele două componente sunt privite ca și componente personale ale Inteligenței Emoționale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca și componente sociale ale Inteligenței Emoționale.

d) Inteligența emoțională este descrisă prin patru atribute:

Realizarea conștientă a propriei stări emoționale, cu alte cuvinte indentificarea emoțiilor proprii, conștientizarea modului cum ele afectează gândirea și acțiunile, comportamentul;

Auto-controlul, stăpânirea impulsurilor emoționale și a comportamentelor neprotrivite, și reîncadrarea stării emoționale într-o stare de educare, pregătirea pentru schimbare;

Empatia și adaptarea socială, însemnând înțelegerea emoțiilor celorlalți și recunoașterea mecanismelor de interacțiune și integrarea în dinamica situațiilor;

Comunicarea eficientă, clară și capacitatea de a inspira și conduce.

Componentele specifice inteligenței emotionale au fost preluate din lucrările lui Mayer si ale lui Salovey :

Conștiința de sine

Să fii recunoscător din punct de vedere emoțional

Capacitatea de a fi empatic

Capacitatea de a lua decizii înțelepte

Capacitatea de a reuși să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile emoții

Principii ale inteligenței emoționale enunțate de lucrarea ”Inteligența emoțională în educația copiilor” :

Conștientizarea propriilor sentimente și sentimentele celorlalți;

Manifestarea empatiei și înțelegerea punctului de vedere a celor din jur;

Dobândirea echilibrului și înfruntarea impulsurilor emoționale și comportamentale;

Construirea unor scorpuri și planuri pozitive;

Folosirea aptitudinilor sociale pozitive în relațiile cu ceilalți;

Beneficiile inteligenței emoționale:

Performanțe mărite

Motivație îmbunatățită

Inovație sporită

Încredere

Leadership și management eficient

Munca în echipa excelentă

Contolul Emoțiilor

A ne controla activitatea comunicativă înseamnă a controla în aceași măsură ceea ce exprimă corpul prin voce și mișcari.

În plan individual, este vorba despre mecanismele de apărare și organizarea verbalo-visceral-motorie. În plan socil, se referă la regulile afective (feeling rules) și la ethos.

Controlul individual

Mecanismele de apărare în discuție sunt folosite pentru a evita angosa, care, la rândul ei, rezultă din conflictul dintre o dorință și interzicerea acesteia. În felul acesta, rolul mecanismelor este de a proteja Eul împotriva angosei și a afectelor neplăcute.

Controlul reacțiilor verbale:

Represia se traduce printr-un efort de stăpânire a vocii, a sintaxei și a semanticii. Represia se extinde uneori și la reacții corporale (strangerea pumnului, scrâșnirea dinților). Sunt menționate și alte categorii, mai rar întâlnite cum ar fi: evitarea sau fuga, mascarea sau inversiunea afectului, utilizarea unei activități fiziologice (a bea, controlul respirației, descărcarea printr-o activitate verbală intensă), neutralizarea prin ritualuri conversaționale (aprecieri, laude, condoleanțe, felicitări) sau utilizarea relației cu o altă persoana ca suport social.

Controlul social

Filosoful N. Elias (1939) a lansat ideea că ”civilizația constă de fapt în maniera în care o societate tratează emoțiile”. Pentru a reuși acest lucru , societatea exercită prin însăși structura sa o influență asupra motivațiilor cotidiene și asupra comportamentelor emoționale corespunzatoare, în funcție de trei procese: diferențierea și recunoașterea diferitelor emoții, acceptabilitatea socială și gestiunea lor interindividuală. Umul dintre elemntele fundamentale ale ordinii sociale este conformarea.

Daniel Goleman consideră că optimismul ar fi o aptitudine enențială pentru inteligența emoțională; el semnalează problema manevrării gândirii negative.

”Din perspectiva abilității emoționale, a avea o speranță înseamnă în primul rând a nu te lasă copleșit de anxietate, de o atitudine defetistă sau de depresie în confruntarea cu dificultățile.” Acesta mai vorbește și despre puterea gândirii pozitive în finalizarea unor planuri și îndeplinirea idealurilor.

Optimismul, ca și speranță, înseamnă a te aștepta ca, în general, lucrurile în viață să meagă bine, cu toate obstacolele și frustrările. Din punctul de vedere al abilităților emoționale, optimismul este o atitudine care protejează oamneii împotriva căderii în depresie, disperare în fața dificultăților.

M. Seiligman- psiholog la Universitatea din Pennsylvania- definește optimismul prin modul cum oamenii își explică lor înșile succesele și insuccesele.

Daniel Goleman mai vorbește și despre așa numita revărsare (curgere, flux) a unui sentiment. Este vorba de o stare asemănătoare extazului. Revărsarea este inteligența emoțională la cel mai înalt grad al său, ea reprezentând temelia angajării abilității personale în slujba performanței și învățării.

”Inteligența emoțională ajută la formarea caracterului. Caracterul condiționează exiistența societăților democratice. Dar caracterul înseamnă autodisciplină- Aristotel viața virtuasă e fundamentată pe stăpânirea de sine. Aptitudinea de a diferenția satisfacerea de dorințe, de a controla și a canaliza dorința de acțiune constituie unul din însemnele inteligenței emoționale, pe care o numim voința.” Psihologia educației- Mihaela Cozărescu

Pe scurt inteligența emoțională înseamnă să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci în legătură cu acestea, să știi să deosebești ce-ți face bine și ce nu îți face bine pentru a ști cum să treci de la rău la bine, să ai conștiința emoțională, sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute sp maximizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea.

Bibliografie:

Creativitatea și inteligență emoțională, Mihaela Roco, Editura Polirom, Iași, 2001

Emoții date pe fată: Cum să citim sentimentele de pe chipul uman, Paul Ekman, -București, Editura Trei, 2011

Emoțiile- Ghid pentru educarea lor cu NLP, Doina Filipescu, Carman Nicolau, Editura Pim, ….

Expresia Emoțiilor la om și animale. Despre instinct, Charles Darwin, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967

Forța inteligenței emoționale- Inteligența Emoțională și succesul vostru, Steven J. Stein, Howard E. Book, Editura Allfa, București, 2003

Ghid pentru dezvoltarea Inteligenței emoționale în formarea continuă, Marcel Căpraru, Editura Universitaria Craiova …

Introducere în Psihologia Emoțiilor și a sentimentelor, Jacques Cosnier, Collegium Practic, Polirom, 2002

Manual de inteligență emoțională, Reuven Bar-On, James D.A. Parker

Inteligențe multiple. Noi orizonturi, Howard Gardner, Editura Sigma,2006, București.

Inteligența emoțională, cheia succesului în viață, Daniel Goleman, Editura Allfa,București, 2004

Inteligența emoțională, Daniel Goleman, Editura Curtea veche, București, 2001

Inteligența emoțională în educația copiilor, Maurice J. Elias, Editura Curtea Veche, București, 2002

Dicționar de psihologie, Paul Popescu Neveneanu, Editura Albatros, București, 1978

Psihologia educației. Teorie și aplicații, Mihaela Cozărescu, Laura Ștefan, Editura ASE, Bucurețti, 2004

Schimbă-ți mintea ca să te vindeci de tulburările emoționale, Daniel G. Amen, Curtea Veche, București, 2012

http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/468-ce-sunt-si-care-sunt-emotiile.html

e Scientia.Ro, Categorie: Psihologie, Publicat: 01 Ianuarie 2010, Site accesat la data de : 2 martie 2016

https://andreeauta.files.wordpress.com/2012/06/inteligenta-emotionala-recrutori.pdf – lucrare de dizertatie –site accesat la data de 25.02. 2016

http://www.cie.roedu.ro/index_htm_files/3.%20Inteligenta%20emotionala%20lb%20romana.pdf -accesat la data de 25.03.2016

https://ro.wikipedia.org/wiki/Inteligen%C8%9B%C4%83

http://www.infoterapii.ro/modules/news/article.php?storyid=324 , articol din Revista InfoTerapii, Mihael-Theodora Popescu –accesat la data de 2.05.2016

TEHNICI DE PROGRAMARE NEUROLINGVISTICE

Definirea tehnicilor de programare neurolingvistice

Ce este NPL?

„Ceea ce vedem și auzim este ceea ce gândim. Ceea ce gandim este ceea ce simțim. Ceea ce simțim ne influențează reacțiile. Reacțiile devin obiceiuri și obiceiurile ne hotărăsc destinul.” Bob Gass, apud Sue Knight

Progrmarea neuro-lingvistică reprezintă studierea modului de funcționare a gândirii, limbajului și comportamentului. Este o modalitate de a codifica și de a reproduce exelența, îngăduid dombândirea rezultatele substanțiale dorite atât pe plan personal, cât și profesional.

Programarea neuro-lingvistică este un proces de formare a tiparelor conștiente și inconștiente, tipare care sunt unice pentru fiecare individ, astfel încât să ne îndreptăm continuu către un potențial mai înalt.

Progrmare: modalitatea sistematică prin care codificăm propriile abilități și cunoștințe și prin care reușim să reproducem experiențele și abilitățile celorlalți, pentru a atinge propriile scopuri. Viața este condusă după anumite strategii, în același fel în care un computer folosește un program pentru a ajunge la un rezultat.

Neuro: modul prin în care funcționează creierul și sistemul nervos. Mintea și trupul nostru sunt părți ale aceluiași sistem; din perspectiva NLPneurologia noastră include atât deacțiile fiziologice cât și procesele de gandire.

Prin creșterea nivelului de conștientizare a tiparelor gândirii, se poate învăța cum anume influențează aceste tipare rezultatele obținute în activitățile prestate. Cheia atingerii succesului personal se află în fiecare dintre noi. Descoperind felul său de gândire, fiecare om devine capabil să-și utilizeze resursele interioare.

Lingvistică: modul în care comunicpm cu ceilalți, dar și cu noi înșine. Limbajul este sistemul de comunicare, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele. Sistemele de comunicare verbală și non-verbală prin care reprezentările neurale sunt codate și ordonate. Prin limbaj, atribuim sensuri și comunicăm cu ceilalți, incluzând și semnalele fiziologice inconștiente.

În lumea în care ne desfășurăm activitatea și în care utilizăm din ce în ce mai mult capacitatea de a comunica, învățarea, înțelegerea și stăpânirea structurii limbajului, este un fapt esențial.

În esență, NLP reprezintă studierea tiparelor gandirii, comportamentului și limbajului pentru a ne putea construi un set de strategii care să funcționeze în luarea deciziilor, în construirea de relații, în începerea unei afaceri, în îndrumarea unei echipe, în inspirarea și motivarea altora, în crearea unui echilibru în propria viață și, mai presus de orice, în a învăța cum să învățăm.

”În paradigma Programării Neuro-Lingvistice, ființa umană este privită ca un sistem unitar cu trei părți semnificative: corpul și fiziologia lui, aspectul și sentimentele componente, gândirea și atributele sale. După modelul științelor, pentru învățare se admite studierea separată a părților, dar trebuie sa luăm în considerare că părțile funcționează sinergic (pentru îndeplinirea aceleiași funcții) și o modificare în oricare parte va modifica altă parte, cât și sistemul ca întreg.

NLP își bazează succesul ca metodă de dezvoltare personală și ca terapie tocmai pe această cascadă de efecte înlănțuite. Unul dintre cele mai cele mai relevante exemple poate fi efectul pe care îl poate produce modificarea convingerilor/credințelor limitatate în convingeri/credințe generatoare.

Acest proces de schimbare se adresează atât lucrurilor simple (…) cât și problemelor de mare anvengură”

Emoțiile- Ghid pentru educarea lor cu NLP – Doina Filipescu& Carmen Nicolau

Programarea neuro-lingvistică, cunoscută și sub numele metafori de ”ghid de utilizare pentru creierul uman”, este considerată astăzi cea mai puternică tehnologie pentru succes. Potrivit autoruluiAndy Szekely , care inovează de 20 de ani în piața de training și coaching din România ca antreprenor, autor și speaker , există numeroase abordări privind beneficiile acestui sistem. În esență, ariile pentru care NPL este calea succesului sunt urmatoarele:

Emularea excelenței (simularea, modelare excelenței) –NPL este legat de descoperirea modului în care performerii obțin rezultate de excepție. Acest proces de modelare a excelenței presupune scoaterea la lumină a succesiunii acțiunilor și a proceselor interne prin care ei trec. Pentru obținerea unor rezultate similare este necesară învățarea modului în care este facut lucrul anumit și reproducerea strategiei respective.

Comunicare eficientă – condiția umana presupune comunicare. NPL oferă instrumente practice, cu abiliate și respect, pentru formarea unui comunicator abil.

Stăpânirea prorprie minți –NPL oferă instrumente pentru înțelegerea modului în care lucrează creierul.

”Filozofia care stă la baza NPL este că, în orice moment al vieții, omul învață și folosește experiențele pe care le acumulează. El trece prin diverse stări emoționale pe care dacă le poate controla devine eficient în timp foarte scurt. A comunica eficient și a învăța eficient devin temelia succesului personal și profesional cu NPL. Forma supremă de învățare în NPL este modelarea excelenței.” Andy szekely- NPL calea succesului

Originile NPL

John Grinder și Richard Bandler, s-au întâlnit la Universitatea din Santa Cruz, California în anul 1972. Și-au dat seama destul de repede că împart aceeași arie de interse și au devenit prieteni. La acea vreme John Grinder era asistent universitar la catedra de lingvistică, iar Richard Bandler studia matematica. Interesul lor comun pentru psihoterapia Gestalt i-a propupulsat în procesul de modelare.

Psihoterapia Gestalt este un tip de terapie axat e conștientizarea și integrarea gândirii, a sentimentelor și a comportamentului din prezent –aici și acum. Este o forma de psihoterapie existențială și experientială ce pune accent pe alegerea și responsabilitatea personală. Potrivit viziunii nedeterministe, fiinta umană este vazută ca având capacitatea de a-și da seama cum influențele din trecut genereaza probleme în prezent.
Psihoterapia Gestalt a fost întemeiata la jumatatea secolului XX, de Fritz Perls, Laura Perls si Paul Goodman, ca alternativa la psihoterapia analitică, practicata în prima jumatate a secolului. Cuvantul "Gestalt" provine din limba germana și are un inteles principal – ceea ce este aparent, perceput, conștient – și unul secundar – ceea ce provine din adânc, din mediul înconjurator, din inconțtient. Principiile care stau la baza acestei psihoterapii sunt: accentul pus pe experiența și experimentarea directă, utilizarea contactului direct si a prezenței personale, precum și importanța acordată conceptelor de camp "ce" si "cum", aici si acum.

Andy Szekely scrie în cartea sa NPL Calea succesului, despre Richard că l-a studiat cu atenție pe Fritz Perls, părintele metodei Gestalt, și a dovedit că poate obține aceleași rezultate la grupul de psihoterapie ca și maestrul. La rândul său, John era foarte interesat de Gestalt și înțelegea multe dintre sultilitățile de limbaj ale lui Pearls.

John și Richard și-au dat seama că excelența umană poate fi înțeleasă în cele mai mici detalii și au devenit experți în modelare. Amandoi puteau reproduce dupa o observare atentă comportamente care generau aceleași rezultate ca și la posesorii lor. Diferența era că cei care generau aceste comportamente nu le conștientizau în totalitate.

Faptul ca studiul a pornit din domeniul psihoterapiei are mari avantaje. Aici analiza comportamentelor este un lucru dinainte acceptat de toate părțile implicate, deci observația este de mare acuratețe.

NPL este un sistem mult mai generos, dupa cum explică Richard Bandler: ”Chiar dacă mulți psihologi și asistenți sociali folosesc NPL pentru a face ce ei numesc terapie, cred că este mai potrivit să descriem NPL ca proces educațional. De fapt, noi dezvoltăm metode prin care oamenii învață să-și utilizeze creierul.”

Bandler și Ginder au folosit în munca lor de cercetare un volum imens de informație din domenii foarte variate cum ar fi: psihologia, informatica, lingvistica, cibernetica și chiar și filozofia orientală.

În plan terapeutic, la acea vreme dezvoltarea NPL a fost influențată și de munca lui Carl Rogers -Terapia orientată pe client, Albert Ellis- Terapia Relațional-Emotivă, Moshe Feldenkrais –Terapia trupui și a mișcării. Alte surse indică influența Terapiei Provocative a lui Carlos Castanade și Franck Farrely.

Astfel, de la modelele inițiale ale performerilor, NLP s-a dezvoltat în două direcții complementare: mai întâi ca domeniu al modelării excelenței umane; apoi, ca o modalitate de eficientizare a proceselor mentale și a comunicării.

NLP a devenit un izvor de cunoaștere și un set de tehnici aferent, cu aplicabilitate în toate domeniile performanței umane, fără discriminări sau supremații.

Marii maeștri ai Programării Neuro Lingvistice începând cu co-creatorii Richard Bandler și John Grinder, au construit toate modelele și tehnicile NLP folosind combinații ale unor adevăruri care stau la baza discipliei NLP. Din aceste presupoziții și derivatele lor, a ieșit o structură de rezistență îmbrăcată apoi cu diferite metafore.

Richard Bandler și John Grinder, dau următoarele definiții sistemului care l-au creat:

”Studiul excelenței umane și modul în care aceasta poate fi reprodusă”- Grinder

”Abilitatea de a stăpâni stările în care te găsești prin controlarea propriului creier”-Bandler

Cele două definiții reprezintă componentele esențiale ale sistemului NLP.

Pentru un domeniu nou și cu aplicații foarte variate ca aceastea, este fiersc să existe și alte definiții. Un grup de specialiști americani propune o definiție care surprinde latura pragmatică a aplicării NPL: ”Procesul de creare a modelelor de excelență umană în care utilitatea și nu valoarea de adevăr reprezintă cel mai important creiteriu pentru succes.” NPL Comprehensive

Dimensiunea pragmatică a NPL este enețială pentru că scopul metodei este de a fi un instrument al performanței.

În concluzie, NPL este un sistem de dezvoltare personală și implicp înțelegerea proceselor mentale ce determină comportamentul.

Fundamentele principale ale programării neurolingvistice provin dintr-o colecție de teorii și practici după cum urmează:

teoria învățării socio-cognitive a lui Albert Bandura (1985), ce accentuează importanța observării și modelării comportamentelor, atitudinilor și răspunsurilor emoționale ale celorlalți. Teoria socialcognitiva a invatarii a lui Albert Bandura si conceptul de modelare au fost îmbunătățite în practică de Richard Bandler si John Grinder.

teoria gândirii aparținând lui Gregory Bateson (1972), în partea despre nivelele logice ale învățării și teoria câmpului unificat, dezvoltată ulterior de Robert Dilts (2000) în așa-numitele "niveluri logice".

teorile lui Miller, Galanter & Pribram (1960) despre orientarea spre finalități a acțiunilor umane gramatica transformațională a lui Noam Chomsky (1965), conceptul de ”time binding” a lui Alfred Korzybski (1933) și constructivismul radical al lui Glasersfeld (1996) care au pus bazele și au influențat modelele lingvistice elaborate de Bandler și Grinder (1975).

teoria lui William James (1950) privind sistemele reprezentărilor senzoriale ca fundamentale pentru procesarea informațiilor și pentru experiențele subiective de cunoaștere. William James (1842 –1910) a fost un important psiholog și filozof american. Acesta este adesea descris ca fiind tatăl psihologiei americane. James a privit mintea ca un proces, o funcție a organismului. William James a argumentat că, întrucât este utilă, conștiința trebuie să fi evoluat. Cu alte cuvinte, aceasta are o funcție. James a sugerat că dacă dorim să înțelegem originea și scopul unui fenomen psihologic, ar trebui să ne întrebăm pentru ce este acesta folosit.

presupozitia unei orientari fundamentale a actiunilor umane către scopuri (Pribram, Galanter, Miller, TOTE, 1960).

Prin NPL se formează deprinderi și abilități pentru dezvoltarea individului la nivel de experiență. Pe de altă parte, NPL este un cadru de înțelegere a experienței noastre ca indivizi în relație cu familia, comunitatea și lumea în care trăim.

Programarea neuro-lingvistică este fundamentată pe un număr de axiome de bază:

"Harta" despre lume este diferită de "teritoriul" pe care îl reprezintă;

Fiecare comportament are la bază o intenție pozitivă, în cadrul hărții despre lume a persoanei in cauză;

Nu putem să nu comunicăm, orice comportament (chiar și tăcerea) fiind semnificativ pentru interlocutorul nostru;

Nu există greșeli, există doar feedback;

Orice comportament este orientat către adaptare la mediul ambiant;

Înțelegem mult mai ușor și mai bine ceea ce ne este deja familiar.

Oamenii se comportă perfect, iar comportamentul lor prezintă o structură anumită.

Oamenii posedă deja toate resursele necesare dezvoltării personale

Corpul si sufletul uman fac parte dintr-un sistem complex, în cadrul căruia se influențează reciproc.

Andy Szekely susține că ezista patru elemente esențiale ale NPL care sunt pilonii succesului: raport, obiective, acuitate și flexibilitate.

„Esența NPL constă în înțelegerea, aprofundarea și practicarea acestor abilități pentru fiecare dintre acțiuniloe pe care le întreprinzi în drumul tău către succes.” Andy Szekely

Primul pilon: raportul

Conform DEX-ului, raportul o este legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. A intra in raport înseamnă a genera o relație în care doi oameni se înțeleg bine, într-o atmosferă de încredere recorpocă. Când sunt în raport oamenii se potrivesc, se aseamană unul cu altul; se completează unul pe altul- cand unul se oprește, continuă celălalt. Aceste modele de comportament de desfășoară inconștient. Această tehnică se bazează pe faptul că în comunicare cuvintele au o pondere minoră în transmiterea mesajelor. Limbajul nonverbal are o importanță foarte mare.

Comunicatorii de succes știu să prețuiască valoarea limbajului nonverbal- în special expresiile faciale și tonalitatea potrivită. Este important ca aceste elemente să fie în armonie și să nu se anuleze reciproc (în NPL acest fenomen se numește incongruență).

Al doilea pilon: stabilirea obiectivelor

Stabilirea rezultatului dorit este o bornă importantă pe drumul către succes. Obiectivul trebuie sa fie specific, măsurabil, realizabil, realist și cu limită de timp. Pentru stabilirea unui obiectic, acesta trebuie sa fie specific și exprimat în termeni pozitivi.

Afirmația pozitivă este o tehnică foarte simplă și eficientă în programarea creierului pentru atingerea obiectivelor. Pentru a cuantifica succesul, obiectivul mai trebuie să fie și specific. În NPL definirea precisă a obiectivelor presupune detalierea experienței pe care urmează să o trăiești. Creierul uman are capacitatea de a crea experiențe în interior ca o mașinărie pentru construirea realității virtuale.

Realitatea și experințele sunt reaprezentate prin intermediul simțurilor. De aceea, cele cinci simțuri se mai numesc sisteme reprezentaționale. În analiza simțurilor în comunicare, termenul NPL utilizat este acela de canale, moduri sau modalități. Aceste denumiri sunt folosite interschimbabil în NPL.

În NPL există cinci sisteme senzoriale:

Vizual

Auditiv

Kinestezic

Gustativ

Olfactiv

VAKOG și învățarea

Creierul nostru este responsabil pentru activitățile de învățare. Atunci când avem o experiență de învățare nereușită în achiziționarea de noi cuvinte sau în formarea de noi deprinderi controlul extraordinar exercitat de creier s-ar putea să nu ne apară atât de evident. Totuși, creierul este conceput pentru aceasta și este fundamental preocupat cu activitatea și procesele de învățare. Uităm unele lucruri, dar multe rămân stocate în memoria noastră chiar și pentru toată viața.

Când ne gândim la ceva, facem ceva sau învățăm ceva este esențial ca anumite celule nervoase să intre în activitate în momentul respectiv. Putem oricând învăța ceva nou fără a pierde lucruri învățate deja. Prin introducerea obișnuințelor de gândire "neobișnuită" într-un context de training stimulăm crearea unor noi legături și conexiuni. VAKOG reprezintă "filtre" importante prin intermediul cărora procesăm informația primită prin canalele senzoriale.

Modul în care oamenii învață depinde de stilul lor perceptual. Canalele senzoriale prin intermediul cărora fiecare individ preia și stochează ulterior informația sunt : Văzul, Auzul, Kinestezia, Olfacția și Gustul (VAKOG).

Ele constituie filtre pe care le folosim în exterior pentru a cerceta și percepe lumea și interior pentru a ne cerceta și percepe pe noi înșine; de aceea ele sunt cunoscute și ca sisteme sau modalități de reprezentare.

Sistemul de reprezentare vizual este folosit în exterior pentru cercetarea și informarea despre lumea exterioară în imagini, și interior pentru a ne vizualiza gândurile.

La fel, sistemul de reprezentare auditiv este folosit pentru ascultarea vocilor din exteriorul sau din interiorul ființei.

Simțul kinestezic este utilizat la exterior pentru a percepe presiunea, temperatura, umiditatea și echilibrul iar interior pentru a echilibrul intern al stărilor noastre emoționale, cognițiilor, etc. În culturile vestice sisteme de reprezentare vizual, auditiv și kinestezic sunt sisteme primare.

Simțurile olfactiv și gustativ sunt mai puțin proeminente și sunt de multe ori incluse sistemului kinestezic de reprezentare.

Stilul predominant vizual

Cel mai raspandit este stilul vizual (65% din oameni), urmand apoi cel auditiv (30%), si la sfarsit stilul kinestezic (5% din oameni). Ochiul are rolul de a-ți furniza informații sub forma unor imagini colorate despre adâncimea, distanața și mișcarea obiectelor. Celor cu stilul predominant vizual le place să vadă lucrurile în scris, să citească de unii singuri, să privească imagini (fotografii, diagrame, grafice, etc) pentru că astfel își amintesc mai ușor informațiile. Au nevoie de "imaginea de ansamblu" și scopul oricărei acțiuni sau proiect pentru a se putea apuca de lucru (deopotrivă profesional și în viața privată). Cei predominant vizuali vor retine imaginile pe care le-au vazut, se orienteaza bine in spatiu, retin fizionomii, sunt mai sensibili la aspectul lumii inconjuratoare.

Stilul predominant auditiv

Auditivilor le place să primească informația pe cale auditivă. Se simt bine în discuții, ascultă ce se spune, citesc cu voce tare și ascultă muzică. Vorbesc și citesc cu viteză medie, în patternuri ritmice. Își vorbesc lor înșile (cu voce tare uneori). Sunt ușor distrași de sunetele din mediul înconjurător. Își mișcă buzele și pronunță cuvintele în timpul citirii. Pot repeta și copia tonul vocii cuiva. Percep cu mare acuitate sunetele, muzica, ritmurile, cuvintele, disting si rețin bine vocile. Deseori folosesc expresii ca: ce se aude? imi suna bine, inteleg ce vrei sa spui, hai sa discutam, ma bucur sa aud asta, sa va explic, daca te-ai asculta ce spui, ma incanta asta. Stilul predominant kinestezic: Le place să primească informația prin intermediul mișcărilor corpului (sau părți ale acestuia: mâinile, de ex.) Le place să atingă lucrurile și își amintesc cel mai bine experiențele de învățare practică. Vorbesc încet, cu pauze; vocea lor este adâncă. Folosesc gesturi și un limbaj corporal expresiv. Ar putea avea un scris de mână dezordonat.

Precizăm că fiecare dintre noi are un stil perceptual unic, format dintr-o combinație de preferințe vizuale, auditive, kinestezice, etc. iar caracteristicile prezentate mai sus sunt doar niște linii generale de prezentare. A ne cunoaste stilul propriu ne poate fi folositor in toate tipurile de comunicare cu ceilalti, cand vrem sa ne facem mai bine inteleși la clasă, să îi convingem pe ceilalti sau pur si simplu să împărtășim anumite experiențe. Stilul nostru preferat de reprezentare este de asemenea evident și în limbajul pe care îl folosim. Oamenii care sortează și își codifică gândurile în manieră auditivă, vor folosi mai mult decât orice un limbaj auditiv.

Mulți profesori folosesc muzica pentru a asocia anumite experiențe de învățare sau ca preludiu la anumite exerciții de icebreaking, lucru, sau pauze sau pentru finalul pauzelor, deoarece muzica bună ne pozitivează și reprezintă o metodă foarte bună de învățare. Gesturile sau atingerilor sau modurile de a ne poziționa corpul când stăm în picioare, când ne mișcăm sau când stăm pe scaun pot fi asocieri pentru stilul kinestezic.

Al treilea pilon: acuitatea senzorială

Acuitatea este capacitatea organelor de simț de a percepe excitații oricât de slabe și de a diferenția excitații foarte asemănătoare între ele; ascuțime, agerime. Termenul provine din limba latină, cuvântul acutus, care înseamnă „ascuțit” sau „tăios” și se referă la abilitatea de a face distincții de finețe.

Acuitatea înseamnă folosirea eficientă a simțurilor: a privi, a asculta și a simți ce se întâmplă în jur.

NPL duce la conștientizarea acuității senzoriale pentru o folosire mai eficientă.

Pentru cunoașterea stării partenerului, în NPL tehnica folosită în acest scop se numește calibrare.

A calibra îmseamnă a recunoște starea în care se află interlocutorul pe baza sentimentelor nonverbale. În mod concret, calibrarea înseamnă observarea atentă a modului în care cealaltă persoană își folosește simțurile.

Comunicatorul de succes nu numai privește; el ascultă, simte, analizează.

În NPL tehnicile de calibrare sunt numeroase și folosite împreună oferă informații detaliate pentru succesul personal și pentru comunicarea eficientă.

Al patrulea pilon: flexibilitatea comportamentală

Flexibilitatea se referă la gama de posibilități și opțiuni de care dispune o persoană sau un sistem la un moment dat. Noțiunea se aplică atât la procesele mentale cât și la cele fizice.

Flexibilitatea are legătură cu teoria sistemelor în sensul că un anumit nivel de variabilitae într-un sistem este necesar pentru ca acesta să se adapteze schimbărilor de mediu. Cel mai flexibil component al unui sistem are cele mai multe opțiuni pentru a reacționa la schimbările de mediu, deci poate controla sistemul.

Din perspectiva NPL, flexibiliatea se poate trata ca un șir continuu de schimbări ale stărilor în care se găsește o persoană. O stare este un fel de a fi la un moment dat, o sumă a gandurilor, sentimentelor, emoțiilor energiilor fizice și mentale.

Stările variază în intensitate, lungime și familiaritate. Unele au nume, ca de exemplu dragoste, ură, gelozie, oboseală, bucurie, altele fiind mai greu de descris.

În NPL a fi flexibil înseamnă a avea abilitatea de a schimba starea în funcție de necesități.

Capacitatea de a gestiona propriile stări în folos propriu se numește managementul stărilor resursă în NLP.

În NLP, orice stimul care duce la modificarea stării în care te găsești poartă numele de ancoră. O ancoră poate fi vizuală, auditivă sau kinestezică (o strângere de mână sau o bătaie pe umăr). De asemenea mai poate fi olfactivă, sau gustativă (un gust care evocă un anumit sentiment ori o amintire). O ancoră poate fi externă sau internă. Ritualurile sunt ancore.

Ancorele sunt universale, în sensul că oamenii au abilitatea de a lega stimulul de răspuns în mod automat, pentru a nu fi nevoiți să treacă prin filtrele gândirii fiecare stimul pe care îl primesc. Ele se formează în mod aleator de-a lungul vieții. Multe dintre ele sunt neutre, iar unele sunt de-a dreptul nefolositoare și generează stări neplăcute.

Privită în ansamblu, practica NLP înseamnă înțelegerea și mai ales integrarea (trăirea) acestor principii, împreună cu stăpânirea tehnicilor și proceselor ce le însoțesc.

A executa foarte bine elementele fundamentale înseamnă nu numai principii, ci și abilități. NLP dispune de sute de tehnici ușor de învățat, pentru a obține rapid tot atâtea rezultate concrete.

Cei patru A ai succesului cu NLP:

Afirmația pozitivă: formularea rezultatului în termeni pozitivi. Rezultatul nu trebuie exprimat printr-o negație;

Augmentare mentală: mărirea forței mentale a rezultatului propus (folosirea sistemului senzorial preferat și îmbogățirea experienței cu stimuli din celelalte sisteme);

Asociere și repetare: identificarea cu imaginea succesului și trăirea cu intensitate, chiar înainte de a se fi produs; asocierea/intrarea în starea specifică succesului;

Acțiune: acționarea în lumea reală pentru atingerea scopului propus;

Excelența cu NLP este o realitate dovedită. Fie prin modelare, fie prin aplicarea unor tehnici, tot mai mulți oameni obțin rezultate de excepție. Ca în orice sistem de cunoaștere, realizarea performanței cu NLP se bazează pe o serie de paradigme care oferă un cadru pentru aplicarea tehnicilor. Aceste paradigme au fost preluate și armonizate pornind de la diverse surse de înțelepciune: psihoterapeuți, ciberneticieni și alți oameni de succes din diverse domenii.

În sfera NLP paradigmele sunt numeroase și abordate în mod variat. Cele mai relevante sunt presupozițiile NLP, cadrele de referință și viziunea sistemică a practicianului.

În NLP există un intrument de schimbare numit Recadrare. Opțiunea de Recadrare presupune citirea ”mesajului” unei situații ”în altă cheie” astfel:

Refacerea cadrului în care este prezentată o sitație

Reinterpretarea conținutului situației întâlnite

Resemnificarea, astfel încât sa dea o semnificație nou unui fapt, fara sa pună în lumină aspecte noi, benefice.

”Nicio ocazie neconfortabilă nu trebuie să fie risipită, nicio emoție nu este trăită inutil, pentru că emoțiile sunt excelente ocazii de învățare.”

Dacă această tehnică este integrată în practica atitudinilor trăite, atunci vor exista mai multe șanse ca inteligența emoțională să crească pentru eficiența și mulțumirea comportamentelor și rezultatelor.

Comunicarea

Subsantivul comunicare este o nominalizare (transformarea unui verb în substantiv în acest caz: a comunica-comunicare), și sub această estichetă regăsim comportamente, atitudini, activități. În limba latină cuvântul communis are înțelesul: a pune de acord, a fi în legătură cu…, a fi în relație cu… .

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, comunicarea sau  acțiunea de a comunica și rezultatul ei este o  înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 

Comunicarea este un proces intrinsec al existenței, Nu putem sa nu comunicăm, suntem în fluxul permanent al schimburilor de informațiiși, tocmai de aceea, putem folosi un instrument de putere sau de slăbiciune.

Tradiționala expresie că ”nu contează ce spui, ci cum spui” se aplică, cu siguranță când analizam folosirea limbajului și modul de comunicare prin cuvintele rostite.

Competențele profesorilor de comunicare constituie un element cheie la clasă. Aceasta se referă la capacitatea de a comunica eficient cu elevii. Darul de a comunica înseamnă înțelegerea împrejurărilor în care se află elevul pentru recunoașterea modului de gândire sau de reacție.

NIVELURILE COMUNICĂRII

În funcție de numărul participanților și tipul de relație dintre ei, există cinci niveluri de comunicare:

1. Comunicarea intrapersonală; emițătorul și receptorul sunt aceeași persoană. Dialogul interior pe care îl purtăm cu noi înșine reprezintă un autentic proces de comunicare. Fiecare ființă umană se cunoaște și se judecă pe sine, își pune întrebări și își răspunde, gândește, analizează, reflectează, evaluează decizii. Comunicarea intrapersonală este foarte importantă pentru echilibrul psihic.

2. Comunicarea interpersonală- presupune strict doi participanți și prezintă calitatea de a influența opiniile, atitudinile sau credințele oamenilor, permite dialogul cu celălalt. Obiectivele acestei comunicări sunt extrem de multiple și complexe: cunoașterea celor de lângă noi, crearea sau întreținerea legăturilor umane, recunoașterea valorii personale, satisfacerea nevoilor afective, de control și dominație

3. Comunicarea de grup; – presupune mai mult de doi participanți. Sunt considerate tipice pentru această formă de comunicare grupurile „mici”, cu cel mult 10-15 participanți. Se asigură schimburi de idei și emoții, se împărtășesc experiențe și se caută soluții de rezolvare a problemelor, se iau decizii și se aplanează conflicte. Pentru constituirea grupului trebuie avut în vedere următoarele: interacțiunea, dimensiunea grupului, scopurile grupului.

4. Comunicarea publică- implică prezența unui emițător unic și a unei multitudini de receptori (prelegeri, discursuri); orice gen de cuvântare, expunere sau prezentare susținută de către o persoană direct în prezența unui auditoriu, mai mult sau mai puțin numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o formă de discurs public sau comunicare publică

5. Comunicarea de masă- presupune producerea și difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale de către un sistem mediatic instituționalizat către un public variat și numeros. Acest tip de comunicare se caracterizează printr-o slabă prezență a feedbackului. Mesajele îmbracă cele mai variate forme (carte, presă scrisă, transmisii radio, TV, internet).

Există trei tipuri de cominicare ce trebuie luate în considerare atunci când ne propunem un act de comunicare eficient în formarea elevilor:    

Comunicarea verbală privește doar cuvintele, verbalizarea, limbajul simbolic și nu vocea care le rostește, tonul, modulația și ritmul vorbirii. Comunicarea verbală este o componentă a comunicării orale. Comunicarea scrisă este tot o comunicare verbală, pentru că se bazează tot pe limbajul cuvintelor, doar ca expresia sonoră din oralitate este înlocuită cu expresia grafică a cuvântului scris. Astfel, comunicarea verbală este ceea ce se comunică prin rostirea și descifrarea înțelesului simbolic al cuvintelor. Pe scurt, comunicarea verbal reprezintă conținutul verbal explicit al mesajelor pe care le transmitem, cuvintele.      

Comunicarea nonverbală implică suma stimulilor ( cu excepția celor verbali) prezenți încontextul unei situații de comunicare, generați de individ și care conțin un mesaj potențial.  Comunicarea nonverbală reprezintă tot ceea ce privește forma și stilul comunicării verbale, dar nu constituie parte a limbajului propriu-zis: tonul, intonația, timbrul, ritmul, viteza și pauzele în vorbire.

 În timp ce vorbește, omul dezvăluie o cantitate imensă de informații despre sine, dar nu atât prin cuvinte (comunicare verbală), cât prin voce (comunicare paraverbală) și prin limbajul trupului, gestică, mimică etc ( comunicare nonverbală). Se cere astfel o definire și a conceptului de comunicare paraverbală.

Comunicarea paraverbală reprezintă tot ceea ce privește forma și stilul comunicării verbale, dar nu constituie parte a limbajului propriu-zis: tonul, intonația, timbrul, ritmul, viteza și pauzele în vorbire.

Potrivit lui Albert Mehrabian (1972), primele trei elemente constituie comunicarea globală care este alcătuită din 55% limbaj corporal, 38% comunicare para-verbală și numai 7% comunicare verbală propriu-zisă.

Există patru componente ale unei bune comunicări a poziției într-o conversație:

ascultare activă (atenție, ascultare fără filtre, fără a prejudecat ce va spune celaălalt , precum și încurajarare lui prin elemente verbale, paraverbale și non-verbale);

înțelegerea mesajelor transcrise de către ambii participanți (transmiterea mesajului clar și concis, pe de o altă parte și descoperirea culturii celuilalt și a diferențelor culturale, a ticurilor sau etichetelor difererite pe care el le pune, a jargonului utilizat, pe de altă parte);

traducerea limbajului nonverbal (poziții, posturi, gestică, ticuri etc.);

menținerea conversației în parametrii doriți (ton, nivel, sonor, ritm, stare emoțională potrivită);

A avea un comportament asertiv înseamnă a fi poziționat echidistant față de cele două limte de comunicare: agresiv și pasiv.

Agresivitatea este expresia unei emoții și a unei comunicări considerate de celălalt ca neplacute, jignitoare, umilitoare, etc.

Pasivitatea este expresia unei poziții în care unul dintre interlocutori se simte jignit, umilit etc.

Asertivitatea este o manieră foarte eficientă de comunicare de evitare a situațiilor conflictuale interpersonale. Persoanele cu comportament asertiv reușesc să aibă și o imagine bună și o stimă de sine.

Arunci când comunicăm, o facem mai mult sau mai puțin conștient, cu întregul nostru ”sistem”: corp-minte-emoții.

Emoțiilre studiate atent în procesul comuniării pot duce la înțelegerea formării acestora, recunoașterea utilității lor, interpretarea și modul de lucru iar în final transformarea în stări dorite și utilizarea lor pentru îndeplinirea intențiilor. În plus pot fi recunoscute mesajele nerostite pentru a putea contracara manipularile sau ambiguitățile și pot fi eficiente în negocieri.

O comunicare se poate desfășura în două paradigme:

Adeversari:

Colaboratori:

Feluri de comunicare:

Goleman consideră că cel mai rău stil de a motiva pe cineva este de a-l critica, deoarece persoana devine mai defensivă, se simte neajutorată, îi scade motivația profesională, precum și încrederea în ceea ce face. Critica demoralizează, persoana afectată atacă devenind mai tensionată și furioasă, renunțînd la asumarea responsabilității și refuzând pe viitor sa mai colaboreze cu persoana care a crticat-o. De aceea, H. Levinson a formulat câteva sugetii pentru o critica benefică:

să fii explicit- trebuie comunicată problema, unde și anume s-a greșit fără a da de înțeles că acea persoana este incopetentă sau nu tocmai inteligentă, fiind in această situație critica are un efect contrar celui dorit și este ineficientă/

să oferi o soluție- trebuie punctat drumul pe care îl are de parcurs. Critica poate deschide alte posibilități, alternative sau sugestii pentru rezolvarea problemei

să fii prezent- astfel este mult mai eficientă dacă se realizează direct. Față în față

să fii cât mai senzitiv- să existe un acord în ceea ce spui și modul în care este spus. Empatia emoțională asigură un grad cât mai mare de autenticitate relațiilor intrerpersonale.

T.B Brazelton (1992) ajunge la concluzia că acei copii care sunt aprobați și încurajați încă de la naștere,vor avea mai mult succes decât cei care sunt respinși, neglijați, criticați, aceștia din urma fiind candidați la eșec. Brazelton arată că felul cum învață un copil este în directă relație cu inteligența emoșională. Pentru a fi orientați către succes personal, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Încrederea în sine – vizează puterea de a avea un control asupra copilului și asupra comportamentului acestuia de a iniția, de a experimenta singur convingerea ca are mai multe șanse de a reuși decât de a eșua în acțiunile pe care le desfîșoară, certitudinea că părinții îi sunt alături și îlvor ajuta cand va întâmpina dificultăți

Curiozitatea- tendința de a avea o gândire pozitivă îndreptată către lucruri pozitive.

Intenționalitatea- sentimentul competenței și a eficienței, de a realiza scopurile propuse

Autocontrolul- abilitatea de a controla propriile acțiuni

Capacitatea de a iniția și a întreține relații- abilitatea de a lega relații cu alții și de a-i înțelege

Capacitatea de a comunica- dorința și abilitatea de a comunica cu cei din jur

Cooperarea – abilitatea de a echilibra nevoile personale cu ale altora în activitate de grup

Bibliografie:

Emoțiile- Ghid pentru educarea lor cu NLP, Doina Filipescu, Carman Nicolau, Editura Pim, ….

NLP Tehnicile promgramării neuro-lingvistice, Sue Knight, Curtea Veche, București, 2004

NLP Învață să convingi! Richard Bandler, John La Valle, Editura Amaltea, București, 2005

NLP Calea Succesului, Andy Szekely, Editura Amaltea, București, 2003

http://www.la-psiholog.ro/info/psihoterapie-gestalt

http://documents.tips/documents/3-nivelurile-comunicariippt.html

https://ro.scribd.com/doc/212891410/Comunicare-Verbala-Si-Comunicare-Nonverbala

http://matematica.isjiasi.ro:8180/scorm-player/scorm/05684958-f41a-483e-9c39-1dee3386970e/content/momente/1/disciplina1.pdf