Dezvoltarea Inteligentei Emotionale – Mijloc de Prevenire a Abandonului Scolar

Cuprins

Cap. 1 – Rolul și importanța inteligenței emoționale la copii

Inteligența emoțională

Inteligența emoțională a copilului

Cap. 2 – Dezvoltarea inteligenței emoționale

2.1 Etape în dezvoltarea inteligenței emoționale

2.2 Cauze ale abandonului școlar

2.3 Principalele efecte ale dezvoltării emoționale

Cap. 3 – Modalități de prevenire ale abandonului școlar

3.1 Principalele cauze ale abandonului școlar

3.2 Importanța dezvoltării emoționale pentru prevenirea abandonului

3.3 Măsuri de prevenire ale abandonului școlar

Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL 1.

Rolul și importanța inteligenței emoționale la copii

Inteligența emoțională

Inteligența emoțională reprezintă capacitatea umană de a gestiona și a controla emoțiile în diverse situații. Aceasta este extrem de importantă în relațiile interumane, deoarece ajută la adaptarea unui individ, prin formarea personalității, cât și a alegerilor sale cotidiene.

Inteligenta emotionala reprezinta aptitudinea de a identifica, evalua si controla propriile emotii dar si pe cele ale persoanelor din jur. Acest tip de inteligenta rezida din capacitatea de a te cunoaste si intelege pe tine si de a-i cunoaste si intelege pe ceilalti.

Inteligenta emotionala este legata de concepte precum iubire, empatie, spiritualitate, si nu are legatura cu coeficientulde inteligenta pe care il stim cu totii – IQ.Inteligenta emotionala se bazeaza pe anumite aptitudini potentiale innascute: sensibilitate emotionala, memorie emotionala, capacitatea de procesare emotionala si capacitatea de invatare emotionala. Aceste caracteristici innascute pot fi dezvoltate si cultivate de-a lungul vietii sau, din conta, pot fi degradate, acest lucru depinzand foarte mult de modul in care suntem crescuti si educati in copilarie si adolescenta.

Exista prin urmare o distinctie intre inteligenta emotionala ca potential innascut si inteligenta emotionala ca potential dezvoltat de-a lungul vietii. In literatura de specialitate prima este denumita EI (Emotional Intelligence), iar cea de-a doua EQ (Emotional Quotient

Informațiile venite din exterior trec prin procesul percepției, astfel capacitatea de filtrare a acestora prin prisma emoțiilor poate afecta componenta cognitivă a individului. Astfel inteligența emoțională are rolul de a selecționa estimările necesare și eficiente într-un moment anume.

Prima dată când a fost folosită ideea de „Inteligență emoțională”, a fost în anul 1990, într-un articol de psihologie a cărui autori erau Peter Salovey și John D. Mayer. Aceștia au adus mari contribuții studiului acestui tip de inteligență. Totuși în 1983, Howard Gardner a identificat 7 tipuri de inteligență în lucrarea sa, „Inteligențe multiple” (Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences (1983)), si anume:

Inteligenta Matematica–Logica

Inteligenta Interpersonala

Inteligenta Spatiala

Inteligenta Ritmic–Muzicala

Inteligenta Intrapersonala

Inteligenta Kinestetica

Inteligenta Lingvistic–Verbala

Daniel Jay Goleman, care a scris bestseller-ul „Inteligența Emoțională” (1995, Bantnam Books) și în prezent conduce Consorțiul pentru Cercetarea Inteligenței Emoționale în Organizații, a recunoscut 4 componente (2 personale și 2 sociale) a IE, punând necesitatea acesteia într-o altă lumină :

Autocunoașterea

Autocontrolul

Social „Awareness” (conștiința socială)

Managementul Relațiilor interpersonale.

În lucrările sale, Goleman vede aptitudinile emoționale ca niște meta-abilități care determină cât de bine putem folosi talentele pe care le avem, inclusiv inteligența pură.

Pentru a înțelege mai bine Inteligența Emoțională (Emotional Intelligence), trebuie să definim mai întâi emoția. Emoțiile, privite în mod gneral de societate, înglobează perspectiva sentimentelor. Totodată trebuie să recunoaștem cele 3 componente ale emoțiilor: componenta cognitivă, cea fiziologică și cea comportamentală. Componenta cognitivă și cea comportamentală dețin un rol principal în dezvoltarea inteligenței emoționale, pentru că modul în care gândim și acționăm poate avea o influență majoră asupra acesteia.

Inteligența emoțională poate fi măsurată printr-un coeficient. Acesta se diferențiază de Coeficientul de Inteligență (IQ), întrucât coeficientul inteligenței emoționale (EQ) face referire la domeniul intrapersonal, domeniul interpersonal, domeniul adaptabilității, domeniul controlării stresului și domeniul stării generale. Totuși cele două competențe nu sunt contradictorii, între cei doi coeficienți (IQ – EQ) existând o relație de complementaritate. Aflarea EQ se face prin diverse teste de competențe emoționale precum cel dezvoltat de Goleman (Emotional Intelligence Appraisal), cât și cel Mayer-Salovey-Caruso (the Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test (MSCEIT)) Persoanele cu EQ-ul ridicat reușesc deseori să treacă mai ușor în situații dificile, preîntâmpinând diverse stări negative și mobilizându-se mai rapid, spre deosebire de cele cu un EQ mai scăzut.

Pe scurt, descoperirea Inteligenței Emoționale și cercetarea acesteia ca știință psihologică a contribuit major în domenii precum Resursele Umane, Pedagogia, dar și în evoluția peronalității umane. Cunoașterea și dezvoltarea IE a unui individ poate să-i aducă multe beneficii atât din punct de vedere intrapersonal , cât și în relațiile sale cu ceilalți (interpersonal) . Inteligența Emoțională ajută la creșterea performanțelor, a încrederii în sine, a motivației, cât și la munca în echipă și în inovație.

Inteligența emoțională a copilului

După ce am amintit importanța Inteligenței Emoționale în general, este necesar un studiu asupra formării competențelor emoționale la copii.

Este esențial ca în perioada copilăriei individul să își definească Inteligența Emoțională. De aceasta se ocupă în primă fază părinții, ca mai târziu învățătorii și profesorii să continue din punct de vedere pedagogic evoluția acestei abilități. De aici rezultă și sarcina definitorie a formatorilor de a înzestra tinerii cu valori morale și un echilibru emoțional.

De obicei, copilul, în primii ani de viață, învață și preia însușirile părintești. Astfel părinții trebuie să conștientizeze rolul de model pe care îl au în fața copiilor lor. Odată cu creșterea acestora și interacțiunea tot mai frecventă cu diverse persoane din jurul lor, copiii încep să-și contureze capacitățile de a-și controla sentimentele. Însă Inteligența lor Emoțională încă nu este pe deplin definită, observându-se mereu sentimente de nesiguranță.

Emoțiile copiilor sunt deseori de o intensitate mult mai mare decât cele ale adulților, astfel este indicat ca părintele sau educatorul să dea dovadă de răbdare și să păstreze o atitudine pozitivă.

De multe ori, datorită neînțelegerii sentimentelor pe care la simte, copilul trece prin perioade de contradicție sau „furtuni” emoționale. Goleman observa câteva exemple de tipare emoționale greșite pe care la folosesc părinții în momentele de tensiune a copilului : Ignorarea tuturor sentimentelor (părinții trec cu vederea supărarea emoțională a copilului așteptând ca aceasta să treacă; nu folosesc acest moment ca pe o șansă de apropiere față de copil sau astfel încât să-l ajute să asimileze lecții de competență emoțională) , a fi prea indulgent (părinții observă ce simte copilul, dar sunt indiferenți la cum poate depăși această situație; ca și cei ignoranți, aceștia nu îi prezintă o alternativă emoțională ci doar apelează la metode simple de a mitui sau a târgui pentru a trece supărarea) și manifestarea disprețului, lipsa de respect față de sentimentele copilului (părinții pur și simplu interzic manifestări de supărare a copilului și pedepsesc orice semn de irascibilitate al acestuia). Totodată există și părinți care profită de furia celor mici pentru a le forma IE și a le prezenta metode de control a trăirilor.

Copiii sunt mereu angrenați în jocuri pentru a le spori creativitatea, dar și pentru autocunoaștere. Prin joc, copilul își realizează limitele, dar totodată își conturează încrederea în abilitățile proprii. Tot jocul îl scoate din zona de confort, permițând antrenarea controlului emoțiilor intense. Părintele este întotdeauna îndatorat să îi amintească că este iubit, astfel copilul va avea o stabilitate emoțională. Tot de mic, individul trebuie să comunice constant, să învețe să fie deschis și să-și exprime sentimentele. Fiind mereu încrezător în propriile acțiuni el va putea câștiga respectul celorlalți.

Inteligența Emoțională la copil se educă. Totul se face pas cu pas, până ce acesta va putea să conștientizeze ceea ce îi folosește în dobândirea capacităților de gestiune a sentimentelor. Scopul principal este formarea unui caracter stabil din punct de vedere emoțional, întrucât aceasta poate duce la acuitate în gândire și în acțiune și la o mai bună adaptare în societate.

Studiile de psihologie din ultimul deceniu afirma in mod hotarat ca inteligenta emotionala si abilitatea de a stabili relații cu cei din jur reprezinta principalul factor de predictie privind reusita in viata. De asemenea, s-a stabilit faptul ca un copil inteligent emotional dispune de o serie de calitati precum urmatoarele:

„ este constient de emotiile sale si vorbeste liber despre ele;

recunoaste emotiile celor din jurul sau;

comunica usor despre ceea ce il intereseaza sau il preocupa;

stie sa spuna NU fara sa ii raneasca pe ceilalti;

are un bun management al emotiilor negative (de pilda, nu face crize de furie atunci

cand ai casa plina de musafiri);

are comportamente rezonabile chiar si atunci cand lucrurile nu merg asa cum si-ar dori

si nu abandoneaza o activitate, nici atunci cand devine dificila;

are bine dezvoltat sistemul motivational – de pilda, nu face unele activitati doar pentru ca i-ai cerut tu sa le faca sau doar cat stai langa el si il supraveghezi, ci le face pentru ca a inteles ca sunt utile pentru propria dezvoltare si ii ofera beneficii;

este sigur pe el in majoritatea situatiilor, iar atunci cand simte ca nu se descurca, cere ajutorul;

se adapteaza rapid la situatii/ persoane noi;
nu ii este teama sa puna intrebari sau sa isi afirme preferintele;

are prieteni cu care se relaxeaza dar de la care deopotriva invata modele noi de comportament. “

CAPITOLUL 2

Dezvoltarea inteligenței emoționale

2.1 Etape in dezvoltarea inteligentei emotionale

"Succesul și insuccesul școlar (reușită și nereușită) sunt laturi complementare, polare (pozitiv – negativ) ale unuia și aceluiași fenomen – “rezultatul” activității.

Abordareaprocesului de învățământ prin prisma eficienței sale face necesară definirea acestor douăconcepte: succes/insucces școlar. Succesul și insuccesul școlar pot fi definite pe baza relațieiexistente între nivelul dezvoltării psihofizice ale elevului și solicitările obiective ce i se adresează în procesul de învățământ.

Astfel succesul școlar (reușita la învățătură) indicăconcordanța stabilită între solicitări și nivelul dezvoltării psihofizice a elevului, iar insuccesul(eșecul, nereușita, rămânerea în urmă la învățătură, abandonul școlar) este un indice aldiscordanței între cei doi poli."

„Abandonul școlar este o formă a eșecului școlar” – aceasta e definiția ca la carte pe care ne-o oferă o autoritate în domeniu. Acesta ne-a oferit și alte definiții ale abandonului școlar: ,,părăsirea sistemului de educație înainte de finalizarea învățământului obligatoriu”sau “ieșirea din școală înainte de absolvirea unuia din nivelurile acesteia” sau “ieșirea din școală în general, indiferent de nivel, fără obținerea diplomei care să ateste finalizarea studiilor” sau “ieșirea din sistemul de învățământ fără un act care să-l certifice pe piața muncii”.

Inteligenta emotionala, se poate defini cel mai bine prin intermediul capacitatilor pe care aceasta le poate dezvolta. Astfel, despre inteligenta emotionala, se poate afirma ca reprezinta capacitatea umana de a putea fi cabil de a controla propriile emotii si trairi, de a comunica eficient si corect cu celelalte persoane cu care intra in contact pentru a isi atinge propriile scopuri, dar si capacitatea de a putea crea conexiuni intre evenimente.

Un criteriu relevant pentru diferentierea inteligentei de cea emotionala, este reprezentat de modalitatile prin care acestea pot fi masurate. Spre deosebire de inteligenta , ce poate fi masurata prin intermediul coeficientului de inteligenta, sau mai exact prin IQ, inteligenta emotionala se poate masura prin intermediul coeficientului de inteligenta emotionala sau mai simplu prin EQ. Cu toate ca la prima vedere se poate afirma faptul ca cele doua concepte sunt relativ asemanatoare, acestea se deosebesc in mod relevant. Mai exact, IQ se poate defini drept tot ceea ce reprezinta potentialul genetic cu care fiecare persoana se naste, si care nu poate fi modificat sau imbunatatit, iar EQ reprezinta in acest caz, coeficientul emotional ce poate fi dezvoltat sau imbunatatit la orice varsta intrucat are capacitatea de a imbina abilitatile personale cu experienta.

De asemenea, de-a lungul timpului, cercetarile au demonstrat faptul ca inteligenta emotionala ar avea un efect mult mai important asupra naturii umane si ca aceasta ar fi de aproximativ doua ori mai importanta decat cea nativa, deoarece aceasta este cea care are capacitatea de a face diferenta intre doua persoane cu capacitati asemanatoare in ceea ce priveste IQ-ul. In esenta, inteligenta emotionala este formata din 4 mari elemenete dupa cum urmeaza:

Integerea mai buna a propriilor emotii

Gestionarea eficienta a propriilor emotii

Intelegerea mai buna a celor din jur si o convietuire cu un grad de comfort ridicat

Crearea de relatii mai bunela toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitatii si a imaginii personale

In plus, de o importanta deosebita pentru definirea inteligentei emotionale sunt componentele acesteia. Mai exact, acestea sunt reprezentate de auto-constientizare, managementul emotiilor, abilitatile sociale precum si beneficiile pe care aceasta le formeaza. In categoria auro-constientizarii se remarca constientizarea emotiilor si a efectelor acestora asupra comportamentului, precum si de impactul acestora asupra celorlalti, dar si analiza comportamentului dinr-o perspectiva introspectiva. In ceea ce priveste managementul emotiilor, acesta se poate evidentia prin obtinerea unor abilitati de a putea face fata stresului sau emotiilor puternice, de a fi flexibil in ceea ce priveste luarea de decizii precum si auto-motivarea. In categoria beneficiilor inteligentei emotionale intra o serie de caracteristici foarte des intalnite pentru caracterizarea persoanelor usor de remarcat si care se bucura de o inteligenta emotionala dezvoltata si cultivata, si mai exact:

Performante marite

Motivatie imbunatatita

Inovatie sporita

Incredere

Leadership si management eficient

Munca in echipa excelenta

Pornind de la aceste aptitudini ce pot fi dezvoltate printr-o buna coordonare a inteligentei emotionale, se poate remarca faptul ca pentru a putea fi dobandite, acestea trebuie sa fie stimulate si create printr-o serie de etape. In categoria etapelor ce trebuie a fi parcurse pentru a putea dezvolta aceasta aptitudine intra urmatoarele:

Consitientizarea de sine

Reflectare asupra propriilor sentimente

Asumarea sentimentelor

Folosirea sentimentelor pentru luarea deciziilor

Folosirea sentimentelor pentru fixarea obiectivelor personale

Reflectarea asupra sentimentelor pe care ceilalti le manifesta asupra noastra

Identificarea fricilor si a sentimentelor profunde

Evitarea oamenilor care au un efect negativ asupra starii de confort

Se pot intelege astfel cele mai trei elemente de baza implicate in dezvoltarea emotionala si transformarea personala si anume: constientizarea (constiinta, atentia), practicarea auto-observatiei (derivata din cunoasterea de sine) si intelegerea experientelor avute.

Se deduce astfel, primordialitatea auto-cunoasterii si a constientizarea de sine. Numai cu o auto-cunoastere deosebita si o puternica constientizare de sine si a propriilor emotii, se poate ajunge la o inteligenta emotionala ridicata, prin intermediul careia, orice fiinta umana se poate face remarcata si placuta, indiferent de mediul in care actionaeaza

De asemenea, constientizarea emotiilor este un prim pas important in gestionarea lor. Prin intermediul amplificarea stapanirii de sine si a stapanirea emotiilor, precum si auto-controlul se poate determina capacitatea persoanelor de a face fata fluxului emotional. Se poate defini drept abilitatea fiecaruia de a se calma, relaxa sau deconecta, precum si de a scapa de starile care au o influenta negativa asupra starii noastre de spirit, stari ce pot fi percepute drept: anxietate, depresie sau chiar irascibilitate.

In concluzie, se poate remarca faptul ca identificarea tipului de personalitate pe care o are fiecare individ in parte, este pasul esential pentru a sti foarte clar ceea ce este important pentrufiecare dintre noi si ceea ce ne motiveaza cu adevarat pe fiecare, acest proces, bazandu-se in principal pe exploatarea emotiilor pentru a ne putea indeplini orice obiectiv propus.
Nu in ultimul rand, cunoscandu-ne asa de bine personalitatea noastra ii vom cunoaste si ii vom intelege foarte bine si pe cei din jur. Vom reusi astfel sa ne dezvoltam empatia – capacitatea de a-i intelege pe ceilalti – reusind sa comunicam mai eficient atat la serviciu cat si in viata personala. Pe masura ce ii vom intelege din ce in ce mai bine pe cei din jur vom reusi sa ii ajutam sa-si gestioneze emotiile, devenind maestri in arta relatiilor interumane.

2.2 Cauze ale abandonului școlar

O premisă importantă a formării unui EQ ridicat este aceea că emoțiile au capacitatea de a influenta actul decizional, aspect ce poate avea urmări nedorite.

Starea de disconfort determinată de emoții neplăcute precum plictiseala, rușinea, frica, neînțelegerea, neîncrederea în sine, lipsa de motivație pot face ca până și cel mai silitor elev să abandoneze studiul. De asemenea, interesul major al profesorului, dincolo de predarea lecțiilor unei discipline, este de a-i ajuta pe elevi în momentele de criză personală și de a transforma cursul în lecții de competență emoțională.

In tara noastra abandonul scolar este in crestere, ceea ce demonstreaza faptul ca multi copii se confrunta cu probleme la nivelul emotional si mai ales relational. De remarcat este si raportul efectuat de UNICEF, conform caruia se evidentiaza faptul ca majoritatea cazurilor de abandon scolar se intalnesc in 4 categorii de copii si anume: copii cu dizabilitati, copii ce provin din familii de etnie roma, copii ce provin din familii sarace sau copii din mediul rural.

Institutul de Statistica, mentioneaza faptul ca la nivel global, se inregistreaza un numar de 61 de milioane de copii din cadrul ciclului de invatamant primar, si 78 de milioane de copii care au decis sa abandoneze scoala la nivelul invatamantului.

In ceea ce priveste copii cu dizabilitati, s-a constatat faptul ca datele facute publice de catre Autorității Naționale pentru Protecția Copilului (ANPC), evidentiaza faptul ca băieții reprezintă 57% din totalul copiilor cu dizabilități cu vârste cuprinse între 3-14 ani, care nu sunt incluși în sistemul de educație. De asemenea, tot ANPC declara faptul ca principalele cauze invocate de catre parintii acestor copii ar fi reprezentate de lipsa banilor precum si importanta efectuarii unui tratament strict, ce nu le permite copiilor dreptul la o viata normala.

Abandonul scolar in cadrul invatamantului primar este unul in scadere si anume: dacă în 2005, rata era de 1,5%, în 2013, ea a scăzut la 1,4%. Cea mai mare rată a abandonului școlar s-a înregistrat în anul școlar 2007-2008 în rândul băieților. Este vorba de 2% din populația de băieți care ar trebui cuprinși în învățământul primar, potrivit datelor Institutului National de Statistica.

De fapt, se observă o diferență de gen constantă în favoarea fetelor: rata abandonului școlar fiind de 1,6% în rândul băieților și de 1,3%, în cazul fetelor.

In cadrul invatamantului gimnazial, aproximativ 5000 de copii de vârsta învățământului gimnazial (11-14 ani) erau în afara sistemului de învățământ în anul 2009, potrivit datelor INS.

Procentul celor proveniți din medii sărace care se află în afara sistemului de educație este de aproape 16% în 2012 și de 9% în cazul celor care vin din medii favorizate.

Fig 2.1 Rata abandonului scolar in Romania

Sursa: www.insse.ro

La nivelul Romaniei, conform coordonatorului UNICEF s-a realizat un studiu pentru a putea determina cat mai exact cauzele abandonului scolar, dar si a numarului de copii care au decis sa abandoneze scoala. S-a constatat astfel ca pe teritoriul tarii noastre, un numar de aproximativ 1500 de copii ce abandoneaza anual scoala. In aceasta categorie intra urmatoarele tipuri de abandon:

3% dintre copii abandoneaza mersul la scoala incepand cu gradinita

10% abandoneaza scoala din mediul primar

Peste 40% din cazuri abandoneaza scoala in ciclul gimnazial sau liceal

In ceea ce priveste principalele orase din Romania in care s-au inregistrat cele mai multe cazuri de abandon din Romania, amintim: Cluj cu un total de 450 de copii, Maramures cu 350 de copii, dar si Salaj sau Oradea cu cate 250 de copii fiecare.

Conform oficialilor acestor judete, principalele cauze ale abandonului scolar sunt reprezentate de urmatoarele:

Situatia materiala precara

Numarul mare de copii pentru o singura familie

Desconsiderarea de catre parinti a importantei pe care o exercita scoala pentru copii

Provenienta din familii cu un singur parinte

Abandonul copiilor de catre parinti

Mediu Familial violent

De asemenea, de-a lungul timpului s-a constatat faptul ca si profesori joaca un rol destul de important in ceea ce priveste decizia copiilor de a renunta la scoala. In acest sens C. Kupisiewicz a organizat o cercetare pe doi ani în vederea elaborării metodelor celor mai adecvate pentru combaterea insuccesului școlar și implicit a abandonului școlar.

Analiza datelor a evidențiat că „la abandon școlar contribuie cel mai mult greșelile pe care le

comit profesorii prin faptul prin faptul că nu cunosc suficient științele pedagogice că studiază

puțin personalitatea elevului”. După C. Kupisiewicz există trei cauze didactice principale de

care sunt responsabile cadrele didactice și care determină abandonul școlar:

Greșelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării;

Cunoașterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la

clasă;

Absența, în cadrul școlii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru

„elevii slabi” la învățătură.

Fig 2.2 Cauze ale abandonului scolar

Sursa: www.asociatiavasiliada.ro

In ceea ce priveste consecintele pe care le provoaca abandonul scolar pentru fiecare individ, sunt unele ce pot fi remarcate pe tot parcursul vietii acestuia intrucat ii reduc posibilitatea unei vieti sociale normale. Conform datelor statistice "pentru cel care a abandonat școala crește riscul de șomaj, sărăcie și excluziune socială. Va avea consecințe asupra remunerației primite de-a lungul carierei, a bunăstării și a sănătății atât a sa cât și a copiilor săi. Abandonul școlar al părinților reduc șansele copiilor de a reuși la școală.Șomajul tinerilor în statele membre se ridica, în 2009, la 20%, iar la acesta contribuie direct părăsirea școlii.

În același an, în cadrul UE, 52% din tinerii care au părăsit de timpuriu școala se găseau în șomaj sau erau excluși de pe piața muncii. Iar atunci când lucrează, tinerii care au abandonat școala câștigă mai puțin, ocupă locuri de muncă mai precare și sunt mai adesea dependenți de asistență socială."

2.3 Principalele efecte ale dezvoltarii emotionale

Dupa cum am evidentiat anterior, dezvoltarea inteligentei emotionale detine un rol deosebit de important pentru dezvoltarea fiecarui individ in parte. In functie de mediul in care traieste, copilul poate dezvolta 2 efecte pentru inteligenta sa emotionala. Daca anterior am amintit efectele pozitive ale dezvoltarii emotionale ale copilului, dar si a individului in general, este de precizat faptul ca evenimentele la care un om participa de-a lungul vietii sale, il poate, de asemenea, influenta si negativ, ceea ce ar putea avea si un impact negativ asupra inteligentei sale emotionale. Acest lucru se datoreaza faptului ca, principala caracteristica a inteligentei emotionale tine de faptul ca aceasta se poate educa si mai ales dezvolta pe parcursul experientei pe care o acumuleaza fiecare persoana.

Astfel, printre efectele negative ce pot afecta dezvoltarea normala si corecta a inteligentei emotionale, se numara o serie de greseli pe care parintii tind sa le faca in preajma propriilor copii.

Cele mai frecvente astfel de greseli ar putea fi reprezentate de urmatoarele:

Uitarea de catre parinti de a isi afecta afectiunea fata de copii

Pedepsirea copiilor, in accesele de furie ale parintilor

Interzicerea de catre parinti a anumitor comportamente specifice copiilor

Desconsiderarea puterilor copiilor

Cresterea copiilor in conditii de stres si oboseala

Certuri ce au loc de fata cu acestia

Dintre toate amintite mai sus, Cea mai mare si cea mai comuna este reprezentata de faptul ca , nu d eputine ori, părinții se ceartă în fața copiilor.

Astfel, dacă cei mici văd că părintii cum acestia se înfurie, strigă unul la celălalt sau chiar se lovesc, vor considera ca asa este normal si vor creste cu opinia ca asa trebuie a fi rezolvate problemele sau mai grav, ca nu li se va intampla nimic daca actioneaza in acest fel.

De asemenea, ei vor învața să țipe sau să se bată când au o problemă, băieții vor avea tendinta de a deveni mai agresivi, iar fetele mai stresate, deprimate atunci când văd certuri și bătăi între părinți.

O afectiune mai grava se poate dezvolta in momentul in care copiii sunt bătuți.Acestia pot dezvolta probleme emoționale și comportamentale care îi împiedică să dezvolte relații sănătoase și care le vor afecta viața relațională ca adulți.

In ceea ce priveste neexprimarea afectiuni fata de copil, aceasta poate conduce si ea la afectiuni emotionale de anvergura pentru copil. Daca un copil creste intr-un astfel de mediu, sansele ca el sa devina introvertit si frustrat vor fi mult mai mari. Exprimarea afectiuni fata de copil are efecte pozitive mai ales in ceea ce priveste capacitatea de relationare a copilului cu persoanele din jur precum si capacitatea acestuia de incredere in sine si in propriile forte. Lipsa acestei afectiuni, il pot face pe copil confuz, trist sau chiar depresiv si singuratic.

Faptul ca parintii tind sa observe in copii lor mai mult comportamentele neadecvate si uita sa ii felicite si sa ii incurajeze in momentele in care fac fapte bune sau in care sunt preocupati pentru o fapta buna ii afecteaza la fel de tare pe cei mici. Parintii tind sa isi revarse furia pe copil, la cea mai mică greșeală a acestuia, din cauza stresului, a problemelor de zi cu zi sau a diverselor lipsuri si probleme. Repetarea acestor situații il vor face pe copil sa se simta confuz, trist sau furios, ca raspuns la furia parintelui, iar pe termen lung sa manifeste o instabilitate in comportament.

Astfel, este foarte important, ca in procesul de dezvoltare emotionala sa se exercite o atentie deosebita fata de copil, pentru a il putea impulsiona sa isi creeze si dezvolte o personalitate frumoasa si deosebita.