Dezvoltarea Industriei Textile Si Rolul Ei In Economia Romaneasca

CAPITOLUL I

Dezvoltarea industriei textile și rolul ei în economia româneasca

ISTORIC ȘI DEZVOLTARE

Produsele textile, având rolul de a satisface o necesitate fundamentală a omului, a ocupat un loc important în consumul populației încă din cele mai vechi timpuri,venind ca prioritate imediat după alimentație. Generat și de amplificarea producțieiși de exigențele consumatorilor, produsele textile au cunoscut următoarele stadii în viața de zi cu zii:

îndeplinirea nevoii vestimentare, de ordin fiziologic. În această etapă consumul de produse textile a evoluat având ca factori determinanți condițiile de climă, natura activității prestate, vârsta, sexul, etc.;

îndeplinirea unor dorințe complexe, la care se includ pe lângă nevoia fiziologică, pentru vestimentație, și elemente de factură social – estetică, respectiv elemente de evidențiere personală sau de apartenență la un grup social.

Oferta de produse realizate de industria textilă are tendința de creștere în raport cu creșterea nivelului de trai și de cultură al oamenilor. Dacă inițial, produsele cu durată de folosință îndelungată aveau prioritate în rândul consumatorilor, în ultimele decenii s-a produs o schimbare fundamentală, fiind solicitate articole cu un grad ridicat de funcționalitate și aspect estetic impus de cerințele modei. Beneficiarii acestor produse prezintă trăsături caracteristice determinate de sex, vârstă, venit, gusturi, obiceiuri, tradiții și alți factori da natură colectivă sau personală.

Industria textilă, apărută în Marea Britanie în secolul XVIII, este considerată cea mai veche ramură a industriei ușoare. Ea a stat la baza revoluției industriale.

Având cea mai mare pondere din cadrul industriei ușoare, industria textilă folosește în calitate de materie primă fibre vegetale (bumbac, in, cânepă, iută), fibre animale (lânăși mătase), precum și fibre chimice (artificiale și sintetice).

În trecut dominau fibrele naturale, dar în a doua jumătate a secolului XX ele au început treptat să fie înlocuite cu cele chimice, în anul2000 ponderea lor reducându-se la doar 43%. ( tabelul 1).

Tabelul 1.1 Schimbarea structurii producerii fibrelor textile în anii 1950-2000.

Sursa: MaKcaKOBCKHHB.n.reospcufiimecKcmKapmunaMupa.KHHra 1. MocKBa, 2003, pag270

Producția industriei textile a cunoscut o creștere permanentă. Dacă în 1950 se fabricau circa 33 mld. m2 de țesături, cifra acrescut în 1995 până la aproximativ 75 mld. m2.

În cadrul industriei textile iese în evidență industria bumbacului, lânii, mătăsii naturale, inului șicânepii, iutei, țesăturilor din fibre chimiceși materialelor nețesute.

Industria bumbacului, după cantitatea de materie primă utilizată, volumul producțieiși numărul consumatorilor este considerată cea mai importantă ramură a industriei textile. Ea produce diferite tipuride țesături atât după structura (pânză,tifon, țesături tehnice etc.), cât și după destinație (pentrualbituri, costume, rochii, decorative, etc). Are doua faze de prelucrare a materiei prime: producerea filaturii, adică a fibrelor textile,și producerea din filatură a țesăturilor.

La sfârșitul secolului trecut în lume se produceau 75 mil. m2tesaturi din bumbac, adică cate 13 m2 la o persoană. În prezent țesături pure din bumbac se produc puține. De regula, prevalează țesăturile mixte, care, pe lângă bumbac, conținși fibre chimice, de regulă, sintetice.

Pe parcursul secolului XX în lume au avut loc schimbări în geografia producerii țesăturilor dinbumbacși fibre chimice. S-a redus simțitor ponderea Europei de Vestși Americii deNordși a crescut esențial rolul Asiei, care în prezent produce circa 78% din toate țesăturile de acesttip din lume.

Cauza deplasării geografice a ramurii se explică, pe de o parte, prin deplasarea bazei de materie prima, adică a creșterii bumbacului, iar pe de altă parte – prin existența forței de muncăieftine. Daca în China costul forței de muncă este de 0,6 dolari ora, atunci în Germania este – 21-22 dolari.

Tabelul 1.2. Principalele state ale lumii producătoare de țesături de bumbac și mixte în perioada 1950-1995, mld. m2

Sursa:AJIHCOB H.B., Xopee B B.C. SKOHO MimecKcm u couuanbnanseospcufiunMupa.2001, pag. 619

Industria lânii utilizează o cantitate mai redusă de materie primași are tehnologii mai complicate decât cele folosite la prelucrarea bumbacului. Materia primă sub formă de lâna fină și semifină provine din țările cu un mare efectiv de ovine. În anul 2000 cei mai mari producători au fost Australia (750 mii t), China (290 mii t), Noua Zeelanda (256 mii t), India (74 mii t), Iran (74 mii t), Argentina (68 mii t), Marea Britanie (64 mii t), Uruguay (55 mii t), R. Africa de Sud (53 mii t)și Maroc (40 mii t).

Trebuie remarcat că producerea mondială de lână este în scădere. Astfel, dacă la începutul anilor 90 ai secolului trecut primii 8 producători tundeau 2 617 mii tone, apoi în anul 2000 – numai 1 533 mii tone, o creștere modestă fiind înregistrată doar în China. Specificul subramurii este că cea mai mare parte a lânii se produce în emisfera sudică, industria de prelucrare fiind amplasată, însă, în emisfera nordică.

Spre finalul secolului trecut producția țesăturilor din lână a crescut treptat, dar mult mai încet decât creșterea populației, adică a consumatorilor. Astfel, dacă în 1950 se produceau 2,4 mld m2 de stofe și postavuri, apoi în 1995, 3,1 mld m2, adică creșterea a fost doar cu 29%. În aceeași perioadă a crescut exponențial ponderea Asiei în producerea țesăturilot de lână, reducându-se însă treptat, rolul Americii de Nord și Europei. (tabelul 3).

Tabelul 1.3. Ponderea diferitor regiuni ale lumii în producerea tesâturilor din lânâ si celor mixte în anii 1950-1995, %

Sursa: Ajïhcob H.B., XopeeB B.C. SKonoMunecKan u couuanbnanseospatfiunMupa. 2001, pag. 620

Industria mătăsii naturale în ultimele decenii ale secolului XX s-a ciocnit cu o puternică concurență din partea mătăsii artificiale, din cauzăcă în unele state aceasta subramură a dispărut aproape în totalitate. Destinată unui cerc restrâns de cumpărători, producția de mătase naturală, obținută din gogoșile viermilor de mătase, este în reducere.

Mătasea artificială a început să fie produsă pe scară largă la mijlocul secolului XX, începând să o înlocuiască rapid pe cea naturală. Cel mai mare producător de astfel de țesături a devenit SUA, care fabrică aproximativ jumătate din mătasea artificială țesută în lume.

Industria inului și a cânepii a cunoscut un declin de-a lungul secolului trecut. Faptce se explică prin reducerile esențiale ale suprafețelor ocupate de aceste culturi, reduceri cauzate de creșterea producerii bumbacului și apariția fibrelor sintetice mult mai ieftine.

Industria iutei, ca și cea a inului, este localizată în regiunile cu multă materie primă. Se evidențiază, în acest plan, delta comună ale râurilor Gange și Brahmaputra, unde întreprinderi importante funcționează în orașele Calcutta (India), Dacca, Chittagong, Nara-yanganj și Khulna (Bangladesh). De asemenea, pe materie primă locală lucreazășiîntreprinderile din nord-estul Chinei (Luda). Este prezentă această subramurăși în unele state europene cum ar fi: Franta (Dunkerque) și Marea Britanie (orașul Dundee din Scoția). Aici se folosește materia primă importată.

Industria textilă este una din ramurile economice care a cunoscut o evoluție rapidă a procedeelor tehnologice pe baza introducerii celor mai noi cuceriri și realizări ale tehnicii. Dezvoltarea complexă și rapidă a domeniului textil a impus utilizarea calculatoarelor electronice în conducerea și reglarea proceselor, ce au loc pe diferite trepte și la diferite niveluri. Folosirea calculatoarelor conduce la obținerea unor productivități ridicate, reducerea cheltuielilor cu manopera, diversificarea produselor și valorificarea superioară a materiilor prime.

Locul si rolul industriilor textile si de îmbrăcăminte in economia națională. 

Industria de confecții din România este o ramură cu o tradiție veche în exportul produselor. Cu o tradiție de peste 100 ani în România, această industrie s-a modernizat începând cu anul 1990.

Ea ocupă, în cadrul economiei naționale, un rol principal din următoarele motive:

produsele industriei de confecții îmbrăcăminte sunt prezente, de mai bine de 30 de ani, pe piața externă;

este o ramură industrială prezentă în toate județele;

însumează o forță de muncă semnificativă (peste 250.000 de salariați);

are atât capacitatea de a-și susține propriile importuri cât și de a crea resurse pentru alte necesități ale economiei;

există o relație foarte bună între prețuri si servicii, atât în raport cu țări „tradiționale” ca Polonia sau Ungaria, cât și cu țări reformatoare ca Rusia, Ucraina ș.a.;

poziție favorabilă față de piața Uniunii Europene;

sectorul industrial al confecțiilor este unul dintre sectoarele dinamice ale economiei românești.

Industria textilă și cea de îmbrăcăminte dețin ponderi importante în producția industrială și comerțul exterior al țării. Acestea acoperă în prezent 8,6% din valoarea producției industriei prelucrătoare, peste 1/4 din exportul total al României și prin sectorul de îmbrăcăminte a contribuit în mod constant cu un sold pozitiv la balanța comercială a țării, creând sursele valutare pentru acoperirea importurilor proprii, dar și disponibilități pentru alte nevoi ale economiei naționale.

Importanța industriilor textilă și de îmbrăcăminte este dată și de forța de muncă importantă angajată, cu un nivel superior de calificare, de aproape 400 mii salariați (aproximativ 25% din numărul total al angajaților din industria prelucrătoare), din care peste 85% femei.

Prin sectorul îmbrăcămintei, România are o prezență puternică pe piața externă, în special pe piața UE (tabelul 4).

În prezent, România se înscrie pe locul 12 între principalele țări exportatoare de îmbrăcăminte, cu o pondere de 1,6% în totalul exportului mondial. În același timp, datorită importurilor de materii prime textile, dar și a firelor și țesăturilor destinate prelucrării lor în cadrul contractelor deexport în sistem lohn, România se situează printre principalele 15 țări importatoare de textile, cu o pondere de 1,5% în valoarea importului mondial de astfel de produse.

Tabelul 1.4Principalii indicatori economici ai industriilor textile și de îmbrăcăminte în România

*numai confecții textileSursa: Anuarul Statistic al României 2003; pentru anul 2003 date ale M.E.C.

Industria de confecții îmbrăcăminte a avut o creștere in perioada de tranziție la economia de piață, mai ales începând cu 1995, cu toate că industria textilă nu i-a putut asigura necesarul de resurse materiale din cauza faptului că s-a confruntat cu un declin accentuat.

În acest context, singura soluție a fost prelucrarea în sistem „lohn” a confecțiilor pentru export. Agenții producători de confecții s-au dotat cu utilaje performante, și-au modernizat și perfecționat tehnologiile de fabricație. Lohn-ul reprezintă un tip de contract internațional, practicat pe scară largă în țările cu forța de muncă ieftină, prin care un producător se obligă să execute un produs la comanda unui beneficiar, în schimbul unei remunerații. În cadrul operațiunilor de lohn, firma importatoare transmite de regulă toate materialele textile necesare (țesături, tricot metraj), designul, documentația tehnică, accesoriile pentru îmbrăcăminte, iar producătorul din țara parteneră contribuie adesea numai cu manopera la realizarea confecțiilor sau tricotajelor.

Competitivitatea industriei de confecții din România a înregistrat o creștere semnificativă ca urmare a accentuării concurenței internaționale,. La finalul anului 1999, țara noastră se afla pe locul întâi în exporturile de confecții din țările Europei Centrale și de Est, în Uniunea Europeană.Romania a reușit să întreacă Polonia, care, în anii precedenți, se situa pe prima poziție în ierarhia furnizorilor de confecții din țările Uniunii Europene.

Industria confecțiilor de îmbrăcăminte, începând cu anul 1995, a avut un ritm de creștere anual superior celui înregistrat pe ansamblul industriei românești și al industriei prelucrătoare.

La nivelul anului 2003, industria textilă și a confecțiilor de îmbrăcăminte a realizat următoarele principale performanțe:

a realizat 2,9% din PIB-ul României;

a utilizat 18% din numărul de salariați din industrie;

– a contribuit la realizarea exportului României cu 35%;

– a realizat 6,2% din producția industrială a țării noastre.

În anul 2011 sectorul industriei textile a realizat următoarele ponderi în indicatorii macroeconomici:

– 3,78 % din producția industrială;

– 7,88 % din exportul României;

– 6,03 % din importul României;

– 13,76 % salariați din numărul mediu al salariaților din industrie;

– 5 428 societăți comerciale active.

Un studiu publicat de DG Enterprise and Industry la sfârșitul lui 2012 relevă faptul că dintre țările UE, Romania are cel mai mare potențial de export nevalorificat în industria textilă.

În context internațional, industria confecțiilor de îmbrăcăminte din România ocupă un loc important; în anul 1999, ponderea volumului producției confecțiilor de îmbrăcăminte în producția similară a UE, a reprezentat circa 2%. Confecțiile de îmbrăcăminte din România, cu desfacerea asigurată pe piețele Germaniei, Franței, Italiei, Austriei, Olandei, SUA și Canadei și-au câștigat un bun renume și un important segment de piață, care are reale perspective de extindere.

Importanța industriei confecțiilor de îmbrăcăminte românești este susținută de locul ocupat de volumul exportului de produse românești pe piața U.E., principala piață de desfacere.

Tabelul 1.5. Locuri ocupate de România în ierarhia țărilor concurente pe piața U.E. la confecții textile:

Tabelul1.6. Locuri ocupate de România în ierarhia țărilor concurente pe piața U.E. la tricotaje:

Potrivit unui studiu comparativ realizat de GZT/IBD (GesellschaftfürTechnischeZusammenarbeit – societate de consulting sub egida Ministerului Federal al Cooperării Economice și Dezvoltării din Germania), comparativ cu celelalte țări est-europene exportatoare, România se situează la un nivel foarte bun în ceea ce privește prețurile de export si calitatea produselor. De asemenea se afla la un nivel bun în ceea ce privește dotarea cu utilaje și tehnologie modernă, a respectării termenelor de livrare și a imaginii produsului pe piața externă. Singura apreciere mai puțin favorabilă ("nivel mai curând scăzut") este valabilă în ceea ce privește furnizarea de către producătorii români de materiale textile și accesorii calitative.

Tabelul 1.7. Analiza comparativă a concurenței României cu unele țări din Europa Centrală și de Est

Legenda: A= foarte bună; B= bună; C= mai curand slabă; D= slabă

Sursă: GTZ/IBD

În acest moment, România se află pe locul 12 între principalele țări exportatoare de îmbrăcăminte, cu o pondere de 1,6% din totalul exportului mondial. De asemenea, România se regăsește între principalele 15 țări importatoare de textile, cu un procent de 1,5% din valoarea importului mondial de astfel de produse. Acest lucru se datorează importurilor de materii prime textile, dar și a firelor și țesăturilor destinate prelucrării lor în cadrul contractelor de export în sistem lohn.

Analiza structurii întreprinderilor din industriile textilă și de îmbrăcăminte arată o creștere importantă după 1989. Acest lucru a apărut ca urmare a doi factori: procesul de privatizare și explozia întreprinderilor mici (10-49 salariați) și a microîntreprinderilor (1-9 salariați). La sfârșitul anului 2002, ponderea întreprinderilor mici și micro era de 84% în subramura textilă. La finele aceluiași an, ponderea întreprinderilor mici și micro era de aproape 80% în cea a articolelor de îmbrăcăminte. În sectorul industriei textile, un număr mare de întreprinderi mici și micro se regăsește în sub-sectorul ciorapi-tricotaje.

Tabelul1.8. Structura întreprinderilor în industriile textile-îmbrăcăminte în România în 2002

Sursa: Anuarul Statistic al României 2003

Ramurile textile-îmbrăcăminte s-au dezvoltat inegal, producția textilă fiind în scădere netă după 1989 până în anul 1996. Ulterior a avut loc o creștere lentă fără a se putea ajunge din nou la nivelul anului 1989.

Au existat factori multiplii care au determinat scăderea volumului producției de textile: cererea populației s-a diminuat, alte ramuri consumatoare de produse textile (articole tehnice) au intrat in declin, a scăzut producția internă a unor materii prime textile, unele fabrici textile s-au reprofilat după privatizare pe producerea altor produse, s-au diminuat oportunitățile de desfacere a țesăturilor în urma pierderii pieței CAER.

Gradul ridicat de privatizare este o altă caracteristică importantă. În timp ce întreprinderile producătoare de confecții și tricotaje sunt in procent majoritar în proprietate privată (99,8%), în sectorul textile lucrurile stau diferit. Gradul de privatizare este de doar 83%, existând 30 firme de stat, cu pondere în producția de fire și țesături.

Capitalul străin a fost atras masiv de privatizarea industriei de îmbrăcăminte. În urma atragerii de capital străin, au crescut investițiile pentru modernizare si reînnoire tehnologică. Gradul de utilizare a capacităților de producție a crescut în ultimii ani în mod constant pana la peste 95%.

La polul opus, în sectorul textil gradul de utilizare a capacităților de producție este scăzut: filaturile dețin un procent de 48%, țesăturile 38%, tricotajele 46%. Singura excepție o reprezintă producția de ciorapi cu un procent de 85%. Gradul de reînnoire și modernizare a capacităților de producție este de 27% în filaturi, 36% în țesătorii și secțiile de finisare și de 62% în producția de tricotaje și ciorapi.

A avut loc și o importantă scădere a producției interne de materii prime textile, așa cum s-a menționat deja. Daca în 1989 Romania folosea materii prime din țară in proporție de 75%, in 2002 procentul s-a redus la 31%.

În prezent 75% din necesarul de fibre și fire artificiale și sintetice se asigură din import. Inul este importat intr-un procent de peste 70%, iar bumbacul provine in totalitate din import.

Circa 80% din țesăturile consumate în sectorul confecțiilor pentru îmbrăcăminte provin din import. Pentru accesoriile pentru îmbrăcăminte ponderea importului este cu aproximație de 85%.

De asemenea destinația producției realizate s-a modificat. În prezent se desface pe piața internă aproximativ 15% din totalul producției comparativ cu 1989 când 60% din totalul producției era destinat pieței interne. Motivele acestei schimbări sunt orientarea cu prioritate a producției de îmbrăcăminte spre piața externă si erodarea puterii de cumpărare a populației.

Industria textilă în context european

Piața textilă și de îmbrăcăminte prezintă o importanță majoră în context european, atât prin poziția pe care o deține în cadrul economiei globale și pe piața mondială, cât și prin volumul însemnat de schimburi între UE și țara noastră.

Potrivit ultimelor date furnizate de Euratex (iunie 2004), industriatextilăși de îmbrăcăminte a UE a realizat în 2003 o cifrăde afaceri de peste200 miliarde euro (92 800 euro/persoanăangajată). Numărul firmelorproducătoare este de 98,3 mii, iar cel al angajaților de aproape 2 milioanepersoane, cifrămajoratăla 2,7 milioane persoane dupăaderarea celor 10țărinoi membre în 2004. Valoarea adăugatăera în anul 2002 de 37,8 miliarde euro în sectorul textil și de 25,3 miliarde euro în cel al îmbrăcămintei.

Întreprinderile mici și mijlocii predomină în industria textilă din UE, cele cu mai puțin de 50 de salariați reprezintă 80% din forța de muncă angajată în subramura îmbrăcămintei și realizează 50% din valoarea adăugată.

Industria textilăși de îmbrăcăminte a UE este concentratăîn cincițări: Italia, Marea Britanie, Franța, Germaniași Spania, care dețin o ponderecumulatăde aproximativ 3/4 din totalul producției ramurii. Pe subramuri,țările sudice Italia, Grecia, Portugaliași în mai micămăsurăSpaniași Franțacontribuie îndeosebi la producția de îmbrăcăminte a UE, în timp cețărilenordice ca Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda, Austriași Suedia seconcentreazămai mult pe producția de textile.

Volumul investițiilor pe ansamblul ramurii s-a ridicat în 2003 la 5,1 miliarde euro, echivalent cu 2,9%din volumul cifrei de afaceri.Gradul de valorificare a producției pe piața externăeste destul deridicat, fiind de cca. 23%.

Comparativ cu industria prelucrătoare pe ansamblu, piața externăareo mai mare importanță pentru ramura textilăși de îmbrăcăminte; totodatășigradul de penetrare a importului estesemnificativ mai mare în aceastăramură, fiind în medie de 44% per total UE (15), dar ajungând pânăla 55% în sectorul îmbrăcămintei înțări ca Germania, Franțași la 48% în MareaBritanie.

Uniunea Europeanăse situeazăpe primul loc în exportul mondial deproduse textile(aproximativ 1/3 din exportul mondial)și pe locul doi dupăChina în cel de îmbrăcăminte (8%).

TotodatăUE se situeazăpe primul loc în importul mondial de textile(11%)și pe locul doi dupăSUA în cel de îmbrăcăminte (25%).Uniunea Europeană(15) are constant o balanță comercialăexcedentarăpentru produsele textile, dar deficitarăîn comerțul cuîmbrăcăminte, deficitul dublându-se practic în perioada 1995-2003. (tabelul 8).

Tabelul 1.9Comerțul exterior cu textile îmbrăcăminte al UE, în perioada1995-2003

*numai comerțul extracomunitar

** inclusiv fibre textile

Sursa: Europa – Enterprise – Textile and Clothing, iunie 2004

Principalii parteneri comerciali ai UE în sectorul de textile- îmbrăcăminte sunt țările asiatice, țările est-europene și țările nord-africane, iar dintre țările industrializate – SUA, Elveția și în mai mică măsură Japonia.

Analiza în evoluție a principalelor 10 țări furnizoare de textile ai UE, cărora le revenea în 2003 aproape 69% din valoarea totală a importului extracomunitar, confirmă creșterea importului din țările asiatice (cu precădere din China, care ocupă de altfel primul loc ca furnizor, cu o pondere de 13,6% în totalul importului extracomunitar al UE), Turcia (12,4%) și unele țări est europene, respectiv Cehia (5,5%) și Polonia (3,7%). Importul din SUA, Japonia și Elveția este în scădere constantă în perioada 2000-2003. Pe planul exportului UE, principalele sale 10 piețe de desfacere dețineau în 2003 o cotă parte cumulată de 58%, pe primele 3 locuri situându-se SUA (10,0%), Polonia (8,1%) și România (7,9%) (tabelul 9).

Tabelul 1.10 Principalii parteneri în comerțul extracomunitar cu textile al UE în perioada 2000-2003

În sectorul îmbrăcămintei se constată aceeași tendință de concentrare a schimburilor pe un număr relativ restrâns de parteneri. La nivelul anului 2003, peste 64% din valoarea totală a exportului extracomunitar era deținut de 10 țări, din care pe primele patru locuri se situează Elveția (15,3%), SUA (13,4%), Rusia (6,4%) și România (4,3%). În dinamică are loc o creștere însemnată a livrărilor UE către China, România, Rusia și în mai mică măsură spre Elveția. În schimb, se constată o reducere a exportului spre SUA (care se situează în prezent pe locul 2, ca debușeu după Elveția, Japonia și Norvegia). În sfera importului UE de îmbrăcăminte, principalele 10 furnizoare dețineau în 2003 o cotă parte de peste 71%, pe primele 3 locuri, cu o prezență crescândă pe piața UE se situează China (29,3% din totalul importului extracomunitar), Turcia (14,2%) și România (7,2%, comparativ cu 5,4% în 2000). Importul din aceste trei țări, precum și din India, Bangladesh și țările nordice au cunoscut o tendință constant ascendentă, în timp ce importul din Hong-Kong,Indonezia și Polonia s-a redus substanțial, ceea ce a dus la pierderea pozițiilor lor în ierarhia principalilor furnizori ai UE

Aceste date relevă o puternică dependență a țărilor asiatice, est-europene, Turciei și țărilor nord-africane de piața UE, mergând până la peste 95% din totalul comerțului lor, dependență în condițiile eliminării totale a cotelor de import.

În acest context, analiza transformărilor înregistrate pe piața europeană a produselor textile și de îmbrăcăminte (aceasta este piața pe care România exportă94,43% din totalul exporturilor de textile și de îmbrăcăminte) și modul în careacestea influențează industria textilă și de îmbrăcăminte din România este o temăde mare actualitate. După ce, în 2003 și 2004, România a fost lider în topulexportatorilor de confecții pe piața UE, iar produsele acestei industrii au reprezentataproape jumătate din comerțul nostru exterior cu UE, după cum se poate vedea încapitolul III, în ultima perioadă se înregistrează un ușor declin, provocat și deconjunctura nefavorabilă a aprecierii cursului de schimb al leului în raport cu euroși a liberalizării pieței europene către exporturile asiatice. Era un declin oarecumașteptat, pentru că în drumul spre UE, care presupune convergența nominală șireală, se știa că se vor pierde locuri de muncă și cote de piață în industriileintensive în forță de muncă ieftină. De acest fenomen nu au scăpat,la vremea lor,foste mari exportatoare de textile și îmbrăcăminte, precum Spania ori Polonia.

Extinderea Uniunii Europene devenită efectivă de la 1 mai 2004 înseamnă pentru industria textilă și de îmbrăcăminte a UE un plus de 0,6 milioane lucrători, echivalent cu 40% din numărul total de angajați în sector în UE 15 și crearea unei piețe vaste de aproape 500 milioane consumatori. Într-o încercare de estimare a impactului extinderii UE în această ramură industrială se apreciază că la nivelul anului 2001, 8 din cele 10 țări candidate care au aderat la UE însumau aproximativ 5,6% din cifra de afaceri în UE (25), peste 27% din numărul celor angajați în ramură și aproximativ 5% din valoarea exportului ramurii (tabelul 10).

Poziția unor țări selectate noi membre UE în industria textilă și de îmbrăcăminte a UE.

Sursa: Consolidated Report – 2005 T/C Liberalisation, februarie 2004

În industria confecții-îmbrăcăminte, principalul obiectiv strategic ce trebuie avut în vedere este creșterea competitivității produselor în condițiile economiei de piață, cu costuri materiale și sociale minime și eficiență maximă. Aceasta presupune menținerea poziției României pe piețele externe actuale dar și câștigarea de noi piețe, inclusiv prin recâștigarea poziției avute anterior pe unele piețe ca Rusia, Ucraina, SUA, precum și penetrarea pe piețe din Orientul Apropiat și Mijlociu. De asemenea, dezvoltarea exporturilor și în alte țări membre ale UE în afara Italiei, Germaniei, Franței și Marii Britanii, pe piața cărora prezența României ca furnizor este modestă sau numai accidentală.

Acțiunile întreprinse pentru pregătirea integrării României la UE sunt în curs de câțiva ani și ele implică în principal adoptarea și implementarea acquis-ului comunitar.

1.4 Comerțul în industria textilă

Industria de confecții de îmbrăcăminte este un sector tradițional al economieiRomânești care joaca un rol important în ceea ce privește exporturile țării șiocuparea forței de muncă.

Importanța industriei confecțiilor de îmbrăcăminte românești este susținută de locul ocupat de volumul exportului de produse românești pe piața U.E., principala piață de desfacere.

Pe fondul accentuării concurenței internaționale, competitivitatea produselor industriei confecțiilor de îmbrăcăminte românești a crescut mult, România ocupând locuri superioare în ierarhia țărilor concurente pe piața U.E.

Accentuarea concurenței pe piața UE a condus în ultimele două decenii la dezvoltarea fenomenului delocalizării producției dinspre țările industrializate, în special din SUA și UE, atât prin transferul direct a unei părți din capacitățile lor de producție pentru textile (fire, țesături) în țările în curs de dezvoltare cu costuri mai reduse ale forței de muncă, cât și prin operațiuni de prelucrare pasivă (outwardprocessing trade – OPT) în UE sau „productionshare” în SUA, cunoscute și sub denumirea de lohn.

În cadrul operațiunilor de lohn, firma importatoare transmite de regulă toate materialele textile necesare (țesături, tricot metraj), designul, accesoriile pentru îmbrăcăminte, iar producătorul din țara parteneră contribuie adesea numai cu manopera la realizarea confecțiilor sau tricotajelor. Contractele în regim de lohn în industria îmbrăcămintei, ca de altfel și în cea a încălțămintei sunt practicate pe scară largă, în special de UEși SUA, care au astfel o soluție pentru menținerea competitivității industriei lor textile.

Tranzacțiile în lohn (OPT) au devenit un factor major în producția de îmbrăcăminte. Potrivit aprecierilor analistului de piață M. Scheffler (2002), peste 60% din producția firmelor UE se realizează în regim lohn (OPT).

Principalii factori care au contribuit la extinderea producției în sistem lohn sunt:

Costurile reduse ale forței de muncăîn țările est-europene și în cele în curs de dezvoltare.Potrivit datelor Euratex, în industria îmbrăcămintei, cheltuielile cu munca vie se cifrau în România la 1,15 dolari/oră, în Polonia – 2,97 dolari/oră, Ungaria – 2,85 dolari/oră, China – 0,48 dolari/oră, Maroc – 1,56 dolari/oră, Turcia – 2,08 dolari/oră. În același an, indicatorul era de 18,05 dolari/oră în Germania, Italia 11,5 dolari/oră, Marea Britanie 10.9 dolari/oră, SUA 11,5 dolari/oră;

Cheltuielile reduse de transport, prin angajarea de astfel de operațiuni de preferință cu țări apropiate geografic de țara importatoare, a dus la contribuit la extinderea contractelor în lohn ale UE, îndeosebi cu țările est-europene și cele mediteraneene, iar ale SUA cu Mexicul și unele țări din America Centrală;

Răspunsul rapid și flexibilitatea mare în realizarea produselor finite bazate pe proximitatea geografică față de piața de desfacere, dar și pe capacitatea firmei executante de a răspunde la fluctuațiile cererii și ale modei;

Transmiterea know-how-ului prin investiții făcute de țara beneficiară (de îmbrăcăminte) în mașini, utilaje și tehnologii moderne.

Pentru țările (executante) producătoare care realizează astfel de contracte în lohn, inclusiv pentru România, acest sistem s-a dovedit a fi benefic pe termen mediu, permițând funcționarea la întreaga capacitate afabricilor de confecții și tricotaje, dotarea cu utilaje și tehnologii moderne și asigurarea accesului crescând al producătorilor pe piețele vest-europene.

Pe termen lung, lohnul implică însă dezavantaje pentru firmele executante: încasările din export sunt mult mai mici decât în cazul fabricării în totalitate a produsului finit, precum și diminuarea posibilităților de promovare a confecțiilor sub marcă proprie, respectiv pierderea identității firmei.

Conform modului de operare producătorii din industria de confecții pot fi divizați in3 categorii:

companii care produc exclusiv in lohn (de departe majoritari) 

companii care încearcă să reducă ponderea lohn-ului și au început să dezvolte în paralel colecții proprii ;

companiile autohtone care și-au dezvoltat de la început propriile mărci, cum ar fi de exemplu producătorul din Cluj Jolidon.

După anul 1990, operațiunile în regim lohn s-au extins substanțial în prima parte a anilor ’90 de firmele germane, belgiene și franceze, iar ulterior de firmele italiene, engleze și grecești. Acest gen de tranzacții este practicat în ultimul timp și de firmele spaniole.

Analiza balanței comerțului cu îmbrăcăminte al UE pe principalii parteneri în perioada 1995-2002 relevă că marea majoritate (peste 82% în 2002 a contractelor în sistem lohn pentru îmbrăcăminte s-au derulat cu țările est-europene și mediteraneene, în special nord-africane). China deși este principalul furnizor de îmbrăcăminte al UE, nu lucrează în lohn decât în mică măsură (acoperă numai 4,6% din totalul deficitului balanței UE în comerțul cu îmbrăcăminte) „tabelul 11”.

Tabelul 1.11Balanța comerțului extracomunitar cu îmbrăcăminte pe principalii parteneri în 1995-2002

– milioane ecu/euro –

Sursa: Calculat pe baza datelor din Eurostat – Comext CD Rom 4/1996 și 3/2004

Dintre țările est-europene, România se situează pe primul loc ca furnizor de îmbrăcăminte în lohn, în special de confecții din țesături.

Începând cu anul 2005, ca urmare a dificultăților care au afectat industria ușoară, comerțul exterior cu astfel de bunuri a înregistrat un trend descendent, trecând astfel de pe locul I, pe care l-a ocupat mult timp în cadrul exporturilor românești, pe locul II, după construcțiile de mașini.

Contribuția acestuia la realizarea exporturilor și importurilor românești s-a redus astfel de la 35,6% la 18,4% și respectiv de la 20,2% la 9,2% în anul 2007, comparativ cu anul 2001.

Sursa: Calculat pe baza datelor din Eurostat