Dezvoltarea Ecoturismului In Parcul National Piatra Craiului

CUPRINS

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Cunoașterea, amenajarea și valorificarea resurselor turistice au constituit un proces îndelungat în concordanță cu dezvoltarea societății omenești.

Pornind de la principiul de dezvoltare durabilă care Prin această lucrare am încercat întărirea principiului de dezvoltare durabilă și anume că folosirea resurselor naturale de către generațiile actuale să nu pericliteze soarta generațiilor viitoare. Oricare ar fi tipul de zonă protejată care se abordează, trebuie să pătrundă ideea simplă că natura nu este un obiect de consum și, ca atare trebuie să o abordăm cu respect.

Vizitarea unei zone protejate are ca scop protecția dar în același timp și educarea și inițierea publicului în legătură cu natura.

În primul capitol, intitulat „Considerații teoretice privind dezvoltarea turismului” am prezentat evoluția turismului și importanța dezvoltării turistice durabile, fără de care vor fi imposibil de atins obiectivele mondiale, care sunt protecția climatului, salvarea resurselor naturale și conservarea biodiversității. Toate acestea duc la salvarea omenirii.

Prin turism durabil se realizează prelungirea conceptului de dezvoltare durabilă, el reprezentând orice formă de dezvoltare, amenajare sau activitate turistică care păstrează pe termen lung resursele naturale, culturale și sociale.

În următorul capitol, intitulat „Turismul ecologic” am abordat turismul ecologic la nivelul României și în general în cadrul ariilor protejate. Turismul verde – ecoturismul reprezintă un turism care se desfășoară în spațiile puțin perturbate de către om și care trebuie să participe la protecția naturii și a bunăstării populației locale.

Din punct de vedere economic, turismul ca activitate poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat. Pe de altă parte, turismul poate aduce beneficii importante acestora, beneficii aprofundate în capitolul trei intitulat „Valorificarea poțentialului turistic al Parcului Național Piatra Craiului”.

Facilitățile turistice intră deseori în conflict cu țelurile de conservare și strică peisajele naturale, ca urmare unele arii turistice nu pot fi folosite.

Capitolul patru intitulat „Elaborarea și implementarea unei strategii de

dezvoltare a ecoturismului în Parcul Național Piatra Craiului” dezvoltă un model de produs ecoturistic, reliefând astfel faptul că turismul poate ajuta la justificarea înființării ariilor protejate în regiunile marginale și poate duce la dezvoltarea comunităților din punct de vedere economic și a culturilor tradiționale.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că orice formă de turism trebuie să se realizeze cu respectarea unor norme ecologice, care să nu creeze prejudicii poțentialului natural sau antropic al diferitelor zone precum nici locuitorilor sau vizitatorilor din zonele respective.

Ultima parte concluzionează principalele aspecte prezentate în lucrare.

Una din caracteristicile specifice ale secolului XX și mai ales a celei de-a doua jumătăți a acestuia, o reprezintă faptul că turismul face parte din cele câteva fenomene care s-au impus în această epocă.

Turismul se bazează pe trei coordonate:

spațiu – spațiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism; oamenii în lipsa spațiilor sau al produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă

oameni – deoarece spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii

produse – produsele care au la bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local

Însă, în funcție de țară, aceste cuvinte ,,spațiu, oameni, produse” descriu realități foarte diferite.

1.1. Evoluția fenomenului turistic

Turismul este considerat astăzi unul din fenomenele care domină lumea contemporană, una dintre ramurile cele mai profitabile din economia mondială, evidențiindu-se prin dinamică, motivații multiple și o mare diversitate a formelor de manifestare. Având în vedere toate acestea, în subcapitolul care urmează voi prezenta pe scurt premisele afirmării turismului, factorii care influențează apariția fenomenului turistic, dar și perspectivele de dezvoltare ale acestuia.

1.1.1. Premisele afirmării turismului

În urma celui de-al doilea război mondial a avut loc o industrializare mondială a întregii societăți umane, industrializare realizată prin: afirmarea științei ca ramură de producție, introducerea în ramurile economice atât a ciberneticii cât și a tehnicii de calcul, industrializarea agriculturii, dezvoltarea și introducerea automatizării.

Societățile industrializate duce la creșterea productivității muncii prin implementarea unei tehnologii moderne și organizarea științifică a muncii și producției. Aceasta influențează pozitiv oamenii prin: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, dezvoltarea mijloacelor de informare, creșterea speranței medii de viață și sporirea duratei timpului liber prin reducerea săptămânii și a zilei de lucru. Însă dezvoltarea acestei societăți industrializate dă naștere și unor efecte cu caracter negativ, atât de ordin nervos – ca de exemplu stresul psihic, cât și de ordin biologic-poluare, maladii, sedentarism, etc.

De aici și nu numai, dorința și tendința membrilor societății contemporane de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite din natură, vizitând orașe și sate din țara de baștină sau alte țări pentru a cunoaște oameni și locuri, sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Turismul se află în strânsă legătură și dependență de alte ramuri ale economiei naționale. Această afirmație este susținută de teoria profesorului Dr. Hunziker încă din anul 1962 în lucrarea sa ,,Gnmdlangenlehre des fremdenverckehrs”, lucrare în care era subliniată gama larga de servicii caracteristica activității de turism: ,,activitățile economice implicate în serviciile de cazare – masa; activitățile turistice implicate în transportul turiștilor; activitățile economice producătoare și vânzătoare de bunuri pentru turiști; activitățile economice și neeconomice privind serviciile de divertisment; activitățile economice legate de organizarea turismului” .

Rezultă astfel că activitatea turistică cere un număr mare de intrări din alte sectoare (comerț, agricultură, construcții, etc.), însă deși turismul este influențat în dezvoltarea sa de avântul celorlalte ramuri economice, el exercita la rândul sau influențe numeroase pe plan național și internațional. Astfel creșterea numărului populației din majoritatea țărilor, cât și micșorarea influenței factorului distanță – timp prin modernizarea mijloacelor de transport a făcut ca turismul să cunoască un adevărat avânt în secolul XX.

1.1.2. Factorii apariției și dezvoltării turismului

Ca orice activitate în plină evoluție și afirmare, turismul a fost obiect de cercetare pentru numeroși specialiști, care o dată cu semnalarea lui ca fenomen au încercat să-i stabilească dimensiunile în timp și spațiu, conținutul, formele, adică să-1definească. În 1940 profesorul Dr. W. Hunziker a elaborat o definiție a turismului, acceptată pe plan mondial și anume: ,,turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”.

Astfel există numeroase încercări de clasificare a factorilor de influență, precum și de cuantificare a mărimii și sensului lor, însă factori reprezentativi sunt doar acei factori a căror influență este decisivă în evoluția de ansamblu a turismului (vezi anexa 1).

Apariția și dezvoltarea turismului în epoca noastră au fost puternic influențate de complexitatea societății moderne de astăzi, omul căutând să depună un efort fizic cât mai redus și în același timp să-și ușureze munca. Astfel, el pentru a-și compensa nevoia de mișcare încearcă să-și petreacă cât mai mult timp în aer liber, în mijlocul naturii. Se impune deci dezvoltarea în viitor a turismului, în general, găsirea unor noi forme și modalități cât mai diversificate de petrecere a timpului liber.

Analiza fenomenului turistic duce inevitabil la scoaterea în evidență a unui întreg ce este caracterizat prin interacțiuni și interdependențe între componentele sale.

Ansamblul de factori prezentați în anexa 1 se află într-o strânsă interdependență. Omul, fie el ca individ sau colectivitate, nevoia sa de recuperare psihică și fizică, dorința de cunoaștere dar și cea de relaxare și recreere, reprezintă condiția esențială pentru nașterea și dezvoltarea turismului.

Dacă factorii economici influențează limitele materiale ale oricărei călătorii, factorii politici delimitează cadrul de desfășurare a acesteia, iar factorii psihologici dau naștere nevoii și necesității activităților de recreere. Turismul devine astfel un fenomen de protecție, conservare și păstrare a celui mai important element al mediului geografic -omul. Turismul, înțeles ca totalitatea fenomenelor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, reprezintă în tot mai multe țări o ramură importantă a economiei.

Conform statisticilor Organizației Mondiale a Turismului, după anul 2000, turismul deține peste 12% din afacerile realizate în economia mondială, iar prin veniturile realizate locul 2 în comerțul internațional cu bunuri și servicii, după petrol.

CAPITOLUL II

TURISMUL ECOLOGIC

În ultimele decenii ale secolului XX, ecoturismul începe să se manifeste tot mai mult ca o nouă știință menită să arate noile coordonate de dezvoltare a industriei turistice la nivel global. Deși la începuturile sale a fost aplicat numai pentru turismul practicat în zonele naturale protejate treptat, aria sa de acțiune s-a extins și asupra celorlalte forme majore de turism existente. În decursul ultimelor decenii, activitățile turistice au avut un mers ascendent, iar formele de turism s-au multiplicat, fapt ce a permis o mai bună valorificare a resurselor turistice.

2.1. Cadrul internațional al dezvoltării turismului ecologic

Urmărind parcursul întregii dezvoltări economice a societăților umane, se constată și o accentuare a problemelor de poluare a mediului. Astfel, protecția mediului, apărarea, conservarea și ameliorarea acestuia reprezintă cele mai dezbătute probleme ale contemporaneității.

Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, legăturile dintre ele manifestându-se în ambele direcții. Mediul natural prin componentele sale: apa, aer, sol, fauna, floră, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influență asupra mediului ecologic, modificându-i elementele componente.

2.1.1. Considerații generale asupra ecoturismului

Dezvoltarea activității turistice presupune acordarea unei atenții deosebite calității mediului, prin măsuri de conservare și dezvoltare a calității sale în zonele întrate în circuitul turistic sau în perspectiva de a întra, precum și controlul consecințelor activității turistice, în vederea utilizării raționale a resurselor turistic

Ideea de ocrotire a naturii s-a născut în SUA, unde în anul 1872 a fost promulgată prima lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire pentru a păstra cât mai nealterat de agresiunea continuă a civilizației. Astfel a fost creat Parcul Național Yellowstone.

Ulterior, urmând acest exemplu, tot mai multe țări și-au creat propriile rețele de rezervații naturale și parcuri Naționale, pentru a preîntâmpina dispariția unor specii de floră și faună sau pentru a conserva forme inedite de peisaj – parcul Serengeti (Kenya), Parcul Tatra (Cehia), Parcul Cevennes (Franța).

Noțiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia Seminarului Național privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experți pentru mediul înconjurător din Canada (CEAC), în anul 1991. Manifestarea a reunit reprezentanți ai guvernului, universităților, grupurilor de protejare a naturii și operatorilor sectorului turistic și a concluzionat că ecoturismul este o experiență a călătoriei care pune în lumină natura, contribuind la conservarea ecosistemelor, respectând integritatea comunităților – gazde. Este cunoscut faptul că ecoturismul presupune, în practicarea sa, desfășurarea atât a activităților turistice cât și a celor economice într-un mediu agreabil, nepoluat, cu priveliști reconfortante și nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce sunt destinate studierii, admirației, recreerii și refacerii fizice și psihice, și nu distrugerii.

Relația turism – mediu este una irevocabil nedistructibilă și, drept urmare, practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea și utilizarea adecvată a resurselor turistice.

În aceste condiții, dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea integrității ecologice a acesteia. O urmare firească a acestui fenomen ar fi exploatarea rațională a resurselor, păstrându-se echilibrul între satisfacția oferită turiștilor, posibilitățile de dezvoltare a zonelor turistice în sincronism cu apărarea și conservarea resurselor turistice, multe dintre ele fiind epuizabile mai devreme sau mai târziu.

Cercuri de interes precum Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (UICN), Federația Mondială pentru ocrotirea naturii (WNF), Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale (PNABE), au definit conceptul de ,,turism durabil” drept dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic, care sa respecte integritatea naturala, sociala și economica a mediului cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale pentru generațiile viitoare. Practicarea ecoturismului poate conduce în consecință la efecte ecologice pozitive, din rândul cărora, se anticipează:

diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulația turistică necontrolată asupra potențialului turistic

limitarea accesului turistic de masa în zonele ecologice sensibile

sporirea atractivității resurselor turistice

dezvoltarea conștiinței ecologice a populației

o mai bună conviețuire pe Terra

Așadar, ecoturismul trebuie să asigure o exploatare optimă și durabilă a resurselor și a mediului înconjurător, avantaje economice și sociale populației rezidente, compatibilitate între populația locală și cea turistică și interes pentru dezvoltarea durabilă, lărgirea spectrului de activități economice tradiționale și crearea de oportunități pentru valorificarea optimă a resurselor turistice și introducerea a noi obiective și areale turistice.

2.1.2. Definirea ecoturismului

La finele secolului XX, ecoturismul este un domeniu care începe să câștige o importanță tot mai mare. Cea mai plastică definiție a acestuia a fost dată de societatea Talamaca pentru Turism și Conservare din Costa Rica: ecoturismul înseamnă mai mult decât răsfoit de albume despre fauna, binocluri, mat mult decât arta populară, care este afișată pe pereții hotelurilor și restaurantelor, ci de fapt înseamnă o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susținerea tradiției popoarelor. De altfel, Organizația Mondială a Turismului (OMT), propune ca aceasta să nu reprezinte o simplă eticheta de marketing, ci o modalitate durabilă de dezvoltare și practicare a turismului, care să corespundă unor criterii de gestionare obiectivă și ecologică.

Alte organisme internaționale precum Uniunea Internațională a Conservării Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, Federația Europeană pentru Ocrotirea Parcurilor Naționale și Naturale văd ecoturismul ca pe un instrument util în asigurarea conservării bunurilor culturale și naturale de excepție, prin intermediul unor politici speciale de protecție.

În acest sens, ecoturismul este de fapt un turism format pe natura și cultura tradițională care presupune o cunoaștere și o interpretare a mediului natural și antropic ce se dorește să fie gestionat într-o măsură ecologică și durabilă.

0 strategie pentru acest turism, care protejează resursele turistice a fost publicată în anul 1994 de către Secretariatul de Turism din Mexic, în colaborare cu Alianța Mondială pentru Natură, adoptată ulterior și de OMT. Aceasta include câteva idei esențiale menite să pună în echilibru natura și turismul:

zonele unde se practică ecoturismul trebuie să fie considerate de interes continental sau mondial și să facă parte din patrimoniul turistic al planetei și unde se cer respectate cu rigoare deosebită teritoriile cu stiluri de viață tradiționale ale populației locale

prin ecoturism se încearcă minimizarea efectelor negative asupra mediului local și natural, ca și asupra populației locale

ecoturismul trebuie să contribuie la gestionarea spațiilor protejate și să amelioreze relațiile dintre comunitățile locale abilitate să gestioneze aceste spații protejate

această formă de turism trebuie să furnizeze avantaje economice și sociale locuitorilor zonelor turistice și să asigure participarea lor în luarea deciziilor în ceea ce privește genul și volumul activităților turistice și care trebuie astfel armonizate

noul turism poate să favorizeze o interacțiune autentică între populația de primire și turiști, ca și un interes real pentru o dezvoltare durabilă și protecția zonelor naturale, atât în țările receptoare cât și cele emitente de turiști

prin ecoturism se încearcă lărgirea spectrului de activități economice tradiționale (agricultura, creșterea animalelor, pescuitul) fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimburilor și influențelor interne și externe

activitățile turistice desfășurate sub emblema ecoturismului trebuie să ofere oportunități specifice, în așa fel încât populațiile locale și angajații din industria turistică să fie în măsură să utilizeze spațiile naturale într-o manieră durabilă și să aprecieze obiectivele naturale și culturale valoroase, care sunt puncte de maximă atracție pentru turiști

Tendința de valorificare a zonelor de maxim interes s-a manifestat cu precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, mai ales în țările cu puternice tradiții în industria turistică. La baza acestei forme de turism stă acțiunea de a petrece o vacanță sau un concediu într-un mediu curat, original, practic, foarte puțin alterat de intervențiile moderne ale societății contemporane. Acest tip de turism este cunoscut sub diferite denumiri: ,,turism blând”, ,,turism verde”, „turism ecologic”, „ecoturism”. Cea mai uzitată definiție în literatura științifică este următoarea: ecoturismul este un turism practicat în spațiile naturale sălbatice și culturale tradiționale puțin modificate de om și care trebuie să constituie sanctuare de protecție a naturii și a formelor ancestrale de civilizație, pentru a sprijini dezvoltarea economica a comunităților locale.

Prin acest enunț, ecoturismul se detașează de celelalte forme de turism prin legătura mult mai directă și strânsă cu mediul natural și cultural.

Din acest punct de vedere ecoturismul este, mai întâi de toate o acțiune de dezvoltare sub forma unui parteneriat activ între turiști, tour-oparatori , agenți de turism, comunități locale, gestionari de spații protejate, asociații de mediu și colective de specialiști în domeniu. Toți acești parteneri se angajează în cadrul unei carte comune și urmăresc modul de dezvoltare și desfășurare a activităților turistice, participă în mod direct la informarea turiștilor asupra obiceiurilor și normelor locale, la participarea la unele programe de protecție a speciilor și a locuitorilor, prin a le oferi resurse de venituri suplimentare și posibilitatea de conducere a tuturor acțiunilor de primire și ghidare.

2.1.3. Ecologia: de la știință la conștiință

Ca în cazul multor discipline, numele și definiția conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemați sǎ îi cunoascǎ continentul și sǎ-i pǎtrundǎ semnificațiile.

În privința denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenția opiniei publice occidentale mai ales dupǎ 1970, iar în Europa centralǎ și de est cu precǎdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerție opinia publicǎ și a introdus treptat ecologia în rândul preocupǎrilor individului și comunitǎților. Se redescoperea astfel un concert și un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitǎ biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de naștere 1866, pe când acesta funcționa ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mențiune cu valoare de certificat de naștere se gǎsește într-o notǎ de la pagina 8 a lucrǎrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “…sekologie… știința economiei, modului de viațǎ, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivǎ, în parte, din rǎdǎcina indo-europeanǎ weik, care desemneazǎ o unitate socialǎ imediat superioarǎ casei șefului de familie.

Aceastǎ rǎdǎcinǎ a dat sanskritul veah (casǎ), latinul vicus (cartierul unui oraș, burg) și grecul oikos (habitat, acasǎ). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douǎ cuvinte grecești: oikos și logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintǎ știința habitatului, respectiv o ramurǎ a biologiei care studiazǎ interacțiunile dintre ființele vii și mediul lor. Dar, evident, semnificațiile sale au fost mult amplificate și diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?

Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) și despre ecologie se poate spune cǎ dacǎ numele îi este general și unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încǎ discutatǎ.

Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatǎ ipoteza cǎ inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful și scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatǎ, și unul dintre cântǎreții vieții în naturǎ. Dupǎ cum se știe, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatǎ de panteism în care natura e perceputǎ deopotrivǎ ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu și ca o sferǎ imperfectǎ unde se cuvine „transcede”. În societatea timpului, adepții unei asemenea concepții erau percepuți ca niște neconformiști. Astfel, în cartea sa „Walden, sau în viața în pǎdure” Thoreau reconstituie experiența reîntoarcerii sale pe pǎmânt, care a durat puțin peste doi ani. Printre altele, acesta povestește „M-am dus în pǎdure întrucât am vrut sǎ trǎiesc fǎrǎ grabǎ, sǎ fac fațǎ numai forțelor esențiale ale vieții, sǎ descopǎr ceea ce aceasta poate sǎ mǎ învețe, sfârșind sǎ constat, la ora morții mele, cǎ nu am învins-o”.

Aceastǎ experiențǎ apropiatǎ multor „expediții” ecologiste actuale explicǎ, în mare parte, eroarea de descifrare comisǎ în 1958 de editorii corespondenței lui Thoreau. Astfel, aceștia au citit, din greșealǎ „ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese „geology” (geologie) într-o scrisoare datatǎ 1 ianuarie 1858 și adresatǎ verișorului sǎu G. Thatcher.

Aceastǎ confuzie de termeni, deosebit de seducǎtoare și în spiritul senzaționalului american (cine nu era tentat sǎ considere cǎ primul scriitor și practician al „întoarcerii la naturǎ” a fost, în același timp, și pǎrintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de științǎ?), avea sǎ fie corectatǎ însǎ de aceiași editori entuziaști în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi și astǎzi nimeni nu-i mai contestǎ paternitatea termenului și conceptului de ecologie.

Paternitatea definiției

În mod curent, se considerǎ cǎ o bunǎ definiție trebuie sǎ permitǎ recunoașterea sigurǎ a obiectului definit. Și din acest punct de vedere Haeckel rǎmâne un clasic. Definiția sa, cuprinsǎ în aceeași lucrare care a lansat termenul și conform cǎruia „Prin ecologie înțelegem totalitatea științei relațiilor organismului cu mediul, în sens larg toate condițiile de existențǎ”, constituie și în prezent fundamentul definițiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacǎ omul de științǎ german este nașul de nume al ecologiei, fondatorul sǎu pe conținut rǎmâne, mai degrabǎ, Charles Darwin, al cǎrui discipol a fost. Cele douǎ lucrǎri ale acestuia „Originea speciilor” (1859) și „Descendența omului” (1871), formulau douǎ idei fundamentale ale ecologiei moderne: influența mediului asupra speciilor vii și apartenența speciei umane la lumea naturalǎ. Celebrul naturalist englez a relevat dependențele strânse și o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante și animale. Cu o asemenea moștenire, ecologia este astǎzi definitǎ, de regulǎ, ca fiind studiul relațiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori știința interrelațiilor organismelor vii cu mediul lor.

Nǎscutǎ ca o ramurǎ a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strǎlucit viitor social. Dar, treptat implicațiile sale s-au diversificat, amplificat și complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiștii au prevǎzut degradarea lor treptatǎ; dupǎ câteva decenii, dezvoltarea societǎților industriale a modificat profund mediul planetar. Apariția și amplificarea poluǎrilor, dispariția unor specii, afirmarea problemelor globale ș.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevatǎ tot de ecologie este și ea fundamentalǎ: omul nu poate sǎ acționeze la nesfârșit asupra mediului sǎu fǎrǎ a pune în discuție ruperea absolutǎ a echilibrelor ecologice esențiale. Pe aceastǎ cale s-a impus o altǎ noțiune – problemǎ cheie a lumii contemporane: protecția mediului.

Totodatǎ, pe mǎsura conștientizǎrii mizei ecologice, științele biologice au fǎcut apel la științele umane: etnologia a denunțat decivilizarea promovatǎ de occidentali contra etniilor și culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu creșterea mondialǎ a populației și impactului, pe mǎsurǎ, asupra mediului, sociologia a perceput un rǎzboi între societate și naturǎ; cuvinte precum naturǎ, științǎ, tehnicǎ, au trezit filozofia care a hrǎnit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatǎri.

Așa cum se întâmplǎ în lumea modernǎ, aceste probleme au invadat deopotrivǎ și economia și politica pentru a cǎuta cauzele crizei ecologice și a credita soluții posibile. O ecologie politicǎ a interpelat economia politicǎ și, ca o consecințǎ, la nivelul mișcǎrii sociale s-a impus un nou curent de gândire și acțiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simplǎ disciplinǎ științificǎ la cea de problemǎ a conștiinței comune, naționalǎ și internaționalǎ cu expresii corespunzǎtoare la nivelul teoriei și acțiunii militante reprezintǎ una din marile cuceriri ale secolului XX.

2.2. Dezvoltarea ecoturismului în România – evoluție și actualitate

Turismul a devenit un fenomen de masă de abia în a doua jumătate a secolului nostru, mai precis în ultimii 20 – 30 de ani. Printre principalii factori, care au favorizat acest proces se numără creșterea veniturilor pe cap de locuitor, dezvoltarea deosebită a transporturilor, creșterea continuă a mijloacelor de comunicare în masa și mai ales creșterea substanțială a timpului liber. Tehnologia și monotonia vieții urbane determină tot mai mulți orășeni să dorească libertate de mișcare în natură. Astfel omul redescoperă natura pentru a se recrea.

Creșterea foarte mare a numărului turiștilor a dus la o dezvoltare continuă a unei noi industrii ceea ce a dus la o creștere continuă a veniturilor din turism. În prezent, putem vorbi despre o presiune turistică. Zona Podișului Sucevei și Obcinele Bucovinei, caracterizate printr-un peisaj frumos și cu numeroase monumente de arhitectură medievală fac ca județul Suceava să primească anual aproape 300 000 de turiști interni și internaționali.

2.2.1. Aspectele generate ale ecoturismului din România

Chiar dacă turismul aduce venituri importante economiei, el trebuie planificat și controlat cu grijă deoarece poate da naștere unor probleme foarte importante în conservarea mediului. Astfel în numele turismului se distrug peisaje încântătoare, dispare vegetația naturală și este înlocuită adesea cu specii mai decorative, ceea ce reprezintă o gravă degradare a mediului geografic. Alte efecte negative ale dezvoltării turistice țin în primul rând de organizarea și planificarea acestuia, de amplasarea hotelurilor, a vilelor, campingurilor, terenurilor de distracție, a parcurilor, deoarece pe lângă veniturile mari aduse de turiști, aceștia lasă în urma lor tone de deșeuri, monumente arhitectonice și istorice distruse prin inscripții, cum este cazul mănăstirii Humor după refacerea ei prin mari sacrificii. Toate aceste efecte negative au drept rezultat respingerea vizitatorilor și nu atragerea acestora. Pentru ca oamenii să se poată bucura în continuare de binefacerile naturii, ei trebuie totodată să amenajeze, să refacă și să reîmprospăteze ceea ce au distrus înainte. Este necesară ocrotirea unor specii rare considerate monumente ale naturii, deoarece ele o dată dispărute nu mai pot fi refăcute. Printre speciile dispărute menționăm: bourul din Moldova (ultimul a fost împușcat în anul 1762), zimbrul și capra de munte (au dispărut din Carpații Meridionali). Flora și fauna trebuie salvate prin formarea unei educații și a unei etici ecologice care să ducă la crearea unor ecosisteme naturale care păstrează natura în esența sa. Pentru a oferi posibilitatea ca toate plantele și animalele să se perpetue, s-au înființat rezervații naturale și mari parcuri în care ocrotirea naturii este obiectivul prioritar.

Acțiunile de protejare a mediului au avut loc încă din secolul XV, iar primul pare Național a fost înființată în anul 1935 în munții Retezat, pe o suprafață de 54.400 ha. El este în prezent unul din cele mai frumoase parcurile europene, cuprinzând peste 60 de vârfuri ce trec de 2.200 m, peste 80 de lacuri, cele mai multe de origine glaciară. Mai există și alte parcuri naționale în munții Apuseni, Călimani, Ceahlău. În afara parcurilor Naționale s-au creat parcuri naturale (Bucegi – Leaota, Grădiștea Muncelului), rezervații naturale botanice (Poiana Narciselor de la Negrești – Argeș), rezervații naturale forestiere, rezervații naturale geologice, rezervații zoologice. Rezervațiile naturale și parcurile naționale au rolul de a păstra originalitatea naturii și reprezintă un complex de resurse de floră și faună, din care să se poată repopula și alte regiuni sărăcite. Cel mai important aspect al parcurilor și rezervațiilor îl constituie faptul că păstrează aerul curat și apa limpede pentru întreaga lume.

2.2.2. Perspective în dezvoltarea ecoturismului în România

Și în România ca și în plan mondial dezvoltarea unui turism durabil, implicit a unui turism ecologic, presupune anumite soluții, modele de dezvoltare alternative, tehnici nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale, care contribuie la distrugerea echilibrelor geo-bio-chimice ale Terrei. În condițiile aplicării principiilor turismului ecologic m strategia de dezvoltare durabilă a României, valorificarea superioară a resurselor turistice este absolut necesară. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv, cât și protejarea și conservarea resurselor turistice, multe dintre ele epuizabile în viitor (vezi anexa 2). Reiese că în dezvoltarea turistică se folosesc o serie de instrumente pentru a realiza obiectivele stabilite prin politica dezvoltării durabile pe plan național. Astfel dezvoltarea unui sector turistic care, sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate ridicată și nu neapărat la costuri ridicate presupune încurajarea folosirii turismului în schimburile culturale și economice, conservarea resurselor naturale și culturale, care să reflecte tradițiile locale, acordarea de spijin sectoarelor unde este prezent atât turismul local, cât și cel pe plan internațional prin programe de dezvoltare financiar – economică, atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate, creșterea populației ocupate în mod deosebit în turism, dar mai ales încurajarea regiunilor periferice, mai puțin favorizate prin creșterea veniturilor și a populației ocupate având ca efect oprirea emigrației.

2.2.3. Ecoturism și ariile protejate

În ultimele decenii, turismul, o industrie a vacantelor și a loisirului a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile naturale protejate. Aceste spații naturale de excepție prin proprietățile lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional. Valorificarea lor îmbracă forme diferite, complexe, iar amenajarea pentru turism ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate. În România conform datelor fumizate de Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului, există 586 areale protejate, din care 11 Parcuri Naționale, 371 rezervații naturale, 133 monumente ale geologice, în care chiar înainte de declararea lor ca arii protejate s-a practicat și se practică turism, dar în mod neorganizat și necontrolat. Valorificarea prin turism a ariilor protejate presupune următoarele acțiuni:

organizarea circulației turistice

organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații

amenajarea de baze materiale turistice

amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice

refacerea peisajelor și obiectivele turistice degradate

Cunoașterea resurselor ce pot fi valorificate în plan turistic conduce la dezvoltarea unui turism durabil care să asigure integritatea peisajului, a tuturor atracțiilor turistice.

Activitățile turistice compatibile cu zonele protejate sunt:

studierea naturii, florei și faunei

fotografierea, pictura peisajelor

drumeții montane

activitate de alpinism

activitate de speologie

practicarea scufundărilor

traversări ale regiunii: vara pe jos, iarna cu schiul

ciclism și canotaj în grupuri mici

vizite la obiective culturale, istorice și etnografice din așezările învecinate

cunoașterea și învățarea unor meșteșuguri tradiționale (olărit, împletit, prelucrarea artistica a lemnului, pictura pe sticla)

vizitarea de ecomuzee în încânta zonelor protejate

vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare științifice privitoare la zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiștilor

În prezent conform statisticilor oferite de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pe plan mondial există peste 2.600 de parcuri naționale și naturale sau rezervații naturale ce acoperă 4 milioane km2 în 124 de țări. Amenajarea turistică a acestor spații naturale variază de la o țară la alta, la fel ca și echipamentele turistice ale fiecărui parc după specificul obiectivelor sale naturale.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate din România trebuie să aibă clarificate următoarele probleme:

definitivarea statutului de arie protejată

revizuirea propunerilor celor 11 parcuri naționale și includerea unora ca rezervații ale biosferei

stabilirea pentru fiecare arie protejată a obiectivelor naturale de excepție, care se cer ocrotite în mod expres

gestionarea acestor arii ca resurse financiare pentru început asigurate de stat, apoi de administrațiile locale și în final din resursele proprii, prin valorificare economică

Pentru o exploatare echilibrată a ariilor protejate implicit pentru atragerea unui număr sporit de turiști și formarea unei oferte turistice competitive, este necesară realizarea unei administrații unice, formată din specialiști ce să asigure o gospodărire durabilă și un maxim de eficiență generală.

2.3. Parcul Național Piatra Craiului – obiectiv ecoturistic

Ariile naturale protejate au devenit, din ce în ce mat mult, parte a turismului, deoarece ele prezintă o stare ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe. Parcul național este definit ca un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt materiale alterate de exploatarea și ocuparea umană, unde speciile de plante și animale, aspectele geomorfologice și habitatele sunt de un interes științific, educativ și recreativ deosebit, sau care deține un peisaj natural de o mare frumusețe; unde autoritatea cea mai competentă a țării a luat măsuri de prevenire sau eliminare, cât mai curând posibilă, a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal, de întărire efectivă a respectului față de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; unde vizitatorilor le este permisă intrarea în condiții speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale și recreative.

Astfel, Parcul Național Piatra Craiului îndeplinește două funcții:

funcția științifică – de conservare a resurselor naturale

funcția turistică – de satisfacere a necesităților culturale, de odihnă și recreere a oamenilor

2.3.1. Prezentarea masivului Piatra Craiului

Masivul Piatra Craiului este parte componentă a grupei Bucegi din Carpații Meridionali. Este dispus perpendicular pe direcția generală a Meridionalilor, are forma unui arc larg deschis și se întinde pe o lungime de circa 25 km, între localitățile Zărnești la nord și Podul Dâmboviței la sud. Masivul este înconjurat din toate pârtile de depresiuni pe care le depășește ca înălțime cu 500 – 1000 m; are pereți stâncoși spre țara Bârsei în nord – est, culoarul Rucăr – Zărnești (numit culoarul Tămașului) la nord și vest și culoarul Rucăr – Bran spre sur – est. Piatra Craiului iese în evidență ca o unitate geografică bine individualizată, cu limite dare și cu caractere proprii, fiind alcătuit dintr-o singură creastă (la care se referă în primul rând numele de Piatra Craiului) mărginită de versanți abrupți, stâncoși și de culmile de la poale.

Limite și subunități

Masivul Piatra Craiului este cuprins între văile Bârsa de nord, Dâmbovița în sud-est și culoarul Rucăr – Bran în est. Din punct de vedere al funcțiilor turistice, pot fi înglobate în masivul Piatra craiului și ,,Măgurile Branului”, situate la est de culoarul Dâmbovicioara – Zărnești și care se termină prin culmile domoale din preajma satului Dâmbovicioara.

Masivul Piatra Craiului poate fi împărțit în trei subunități distincte, separate, prin limite naturale clare: Piatra Mică, Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare) și Pietricica.

Piatra Mică – se detașează ca o subdiviziune bine delimitată, mai scundă în extremitatea nord – estică și este cuprinsă între șaua Crăpăturii și Prăpăstiile Zărneștilor. Versantul de nord, acoperit inițial cu păduri compacte sfârșește în lunca răului Bârsa Mare, cu o zonă de fânețe și culturi. Altitudinea maximă a acestei subunități se înregistrează în vârful Piatra Mică – 1816 m., care oferă o minunată panoramă asupra orașului Zărnești și Tara Bârsei. Vârful are forma rotunjită, este acoperit pe o bună parte de jnepeni și este marcat cu un monument ridicat în memoria eroilor căzuți în primul război mondial.

Piatra Craiului Mare – prin lungimea, altitudinea și diversitatea peisajului, Piatra Craiului Mare ocupa primul loc între subunitățile de relief ale masivului, astfel va fi prezentata mat detaliat. Creasta Pietrei Craiului începe din vârful Turnului, care se diferențiază de restul masivului, ca un component aparte, de aici masivul suferind o mare întoarcere spre sud – vest.

Pe linia de creastă sunt înșirate numeroase vârfuri, ce culminează în porțiunea centrală, între Piscul Baciului sau Vârful Omu atinge 2238 m . La circa 350 m spre sud de Vârful Omu se află șaua Grîndului, poarta naturală de mare circulație turistică prin care trece vechiul drum de traversare a masivului, cunoscut sub denumire ,,La Lanțuri".

Creasta Pietrei Craiului a fost împărțită convențional în două segmente principale:

Creasta Nordica ce cuprinde porțiunea dintre șaua Grîndului și vârful Turnul

Creasta Sudica cuprinsa între șaua Grîndului și șaua Funduri

Pietricica – cu o altitudine de 1.764 m, reprezentând extinderea spre sud a crestei și coborând în bazinul Dâmbovicioarei. Pietricica constituie o treaptă intermediară între podurile calcaroase din nordul depresiunii Podu Dâmboviței și creasta înalta a Pietrei Craiului.

Împădurită aproape în întregime spre est, fragmentata de câteva înșeuări adânci și cu o zonă stâncoasă de abrupt din ce în ce mat îngustă la vest, culmea Pietricica scade în înălțime către sud, printr-o serie de trepte, până la punctul numit Sub Pietricica (1241). Dincolo de acesta se întind podurile calcaroase și conglomeratice Berila, Plaiul Mare și Plaiul Mic, mărginite de cheile Dâmboviței și Dâmbovicioarei. Dintre văile care brăzdează versații Pietricicăi amintesc: Valea cu Apa, Valea Larga, Valea Seaca, Valea Groiul Mini.

Potențialul natural

1.Geomorfologie

Masivul Piatra Craiului se impune în peisajul de ansamblu ca o spectaculoasă creastă calcaroasă, divizată în trei unități: Piatra Mica, (Piatra Craiului Mica) – în N, Piatra Mare (Piatra Craiului Mare) – în partea centrala și Pietricica (Piatra Craiului Sudica) – în S. Subunitatea dominantă este Piatra Mare, care dă personalitate geografică întregului masiv.

Creasta se remarcă prin două trăsături morfometrice care reprezintă superlative geografice naționale: lungimea și altitudinea. Piatra Craiului se desfășoară pe o lungime de cca. 25 km, fiind cea mai lungă creastă calcaroasă din România. Pe o distanță de 8 km, înălțimile depășesc 2.000 m, iar pe cca. 15 km acestea sunt mai mari de 1.800 m. Altitudinea maxima de 2.238 m este atinsă în Vârful Piscului Baciului sau Piatra Craiului, fiind cea mai înalta creasta din Carpații Românești.

Masivul se definește prin trei tipuri reprezentative de relief: structural, periglaciar și carstic. Relieful structural este tipul dominant, pe fondul căruia s-au dezvoltat și celelalte doua tipuri. Versantul vestic (nord-vestic) se impune ca cea mai caracteristica subunitate din acest masiv. Dintre formele structurale prezentate în special pe acest versant menționăm: brâurîle, brânele, abrupturile structurale, surplombele, polițele structurale și crestele secundare. Unicitatea sa a fost sintetizată prin noțiunea de Versant de tip piatra Craiului (T. Constantînescu 1996).

Versantul estic (sud-estic) expune o gama de aspecte proprii, dintre care sunt de menționat două etaje morfolitologice calcaros (superior) și conglomeratic (inferior). Relieful periglaciar se remarca mai ales prin relieful residual (acele, colții, tancurile, muchiile, tumurile, piramidele, vârfurile, etc.). Cea mai mare densitate se constata pe versantul vestic. Multe dintre aceste forme au fost propuse ca monumente ale naturii.

2. Hidrologie

Rețeaua hidrografică a masivului este formată din râuri și ape subterane. O caracteristica a apelor din masiv este lipsa lacurilor. Râurile din masiv aparțin de două bazine hidrografice principale:

1) Bazinul Oltului în nord, Râul Bârsa Mare ce se impune ca principalul colector. Creasta separă zona în alte două bazine secundare: spre vest bazinul Bârsei cu următoarele cursuri de ape: Bârsa Tamâșului, Sparla, Vlădușca, Valea Podurilor, Valea Calului, Valea Crăpăturii și spre nord bazinul Râului Zărnești cu următoarele cursuri: Vlădușca, Martoiu, Valea Cheia, Valea Curmăturii

2) Bazinul Dâmboviței din sud este constituit din două bazine secundare: bazinul Dâmboviței la vest, cu următoarele cursuri de ape: Valea Dragoslavelor, Valea Lăncii, Valea Larga, Valea Speriata, Valea Gruiului, iar la est bazinul Dâmbovicioarei, fiind cel mat extins din Piatra Craiului cu afluenți: Valea Grîndu, Valea Căpățânii, Valea Peșterii, Vale cu Apă

Rețeaua hidrografică din Piatra Craiului este marcată de caracterul temporar al cursurilor de apa. Râurile permanente au debite mici. Această trăsătură este efectul direct al litologiei calcaroase.

3. Clima

Masivul se caracterizează printr-un climat complex. El se încadrează în etajul climatului de munte. Precipitațiile atmosferice – cantitatea medie anuală oscilează între 1.000 și 1.300 m astfel:

1000 – 1200 mm între 800 – 1500 m altitudine

1200 – 1350 mm între 1500 – 2000 m altitudine

1100 – 1200 mm la peste 2000 m altitudine

Numărul zilelor cu precipitații pe an este de 140 – 160 până la altitudinea de 1500 m și 160 – 180 la altitudini mai ridicate. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă variază între 100 și 180 la altitudini cuprinse între 1.000 – 2.100 m.

Temperatura – temperatura medie anuala e masivului este 3 – 4° C (de la 5 – 6°C sub 1.000 m altitudine la 1 – 0° C la peste 2.000 m).

Perioada de îngheț se ridică la 160 zile între 1.000 – 1.500 m ea putând depăși 200 zile la altitudini mai mari de 2.000 m.

4. Flora și vegetația

Conform programului de inventariere, cartare si monitorizarea biodiversității inițiat de Parcul Național Piatra Craiului în vara anului 2000, în Piatra Craiului se găsesc peste 1100 de specii de plante. Aceasta înseamnă că peste 30% din flora României se regăsește în această zonă.

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului Un număr de 150 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România” ca specii endemice, rare sau vulnerabile. Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice .Dintre speciile rare menționez feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi (în anul 2000 a fost semnalată și din Piatra Craiului), tisa, zâmbrul, angelica și sângele voinicului.

Piatra Craiului este locul unicul loc din lume unde vegetează endemismele garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus),simbolul floristic al masivului si Aubrieta intermedia ssp. falcata. Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate.

Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine și 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine și subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi și pe terenurile mlăștinoase.

Flora Parcului Național Piatra Craiului a început să fie studiată într-o manieră științifică încă din a doua jumătate a secolului XVIII și începutul secolului al XIX când încep colectările de plante și alcătuirea de ierbare. Prima lucrare scrisă, mai importantă, în care se face referire la flora Pietrei Craiului intitulată "Enumeratiostirpium Magno Transilvaniae Principatui” aparține lui J. C.G. Baumgarten și datează din anul 1916. Până în prezent există numeroase informații despre flora și vegetația Pietrei Craiului care vor fi completate cu rezultatele programului de inventariere, cartare și monitorizare a biodiversității inițiat de parc în vara anului 2000.

Flora micologică, este încă puțin cercetată. Majoritatea studiilor efectuate au avut ca obiect ciupercile parazite. Pana in prezentau fost identificate din aceasta zona peste 300 de specii de ciuperci, in marea lor majoritate parazite pe plantele superioare.

De pe teritoriul parcului au fost descriși patru taxoninoi pentru stiinta (Niptera plicata, Stictis pachyspora, Trichopezizaleucostoma, Ramularia sambucina f. ebuli). De asemenea s-au identificat un număr mare de combinații de ciuperca parazită – planta gazdă noi pentru știință sau pentru România. Cu toate că exista un număr mare de ciuperci parazite, starea fitosanitara a masivului este echilibrata nefiind depistate atacuri masive care să pună în pericol în special plantele endemice sau rare.

Grupul lichenilor este de asemenea bine reprezentat înregistrându-se peste 214 de specii saxicole. Muschii (brioflora) au fost cercetați de numeroși biologi încă de la sfârșitul secolului al XIX – lea, astfel încât sunt semnalate pana in prezent peste 100 de specii unele având un areal destul de restrâns pentru Carpații Românești – Bucegia romanica, Riccia sorocarpa, Grimaldia pilosa, altele fiind specii protejate de interes comunitar conform Directivei ConsiliuluiEuropei 92/43 EEC: Mannia triandra, Buxbaumia viridis, Sphagnum sp.

Conspectul plantelor superioare cunoscute pana în prezent din Parcul Național Piatra Craiului cuprinde peste 1100 de specii. Se poate aprecia ca Piatra Craiului găzduiește peste 30% din numărul total de specii de plante superioare prezente pe teritoriul României.

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului Un număr de 150 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România” ca specii endemice, rare sau vulnerabile.

Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice. Dintre speciile rare menționez feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi, în anul 2000 fiind semnalata si din Piatra Craiului, tisa – Taxus baccata, zâmbrul – Pinus cembra, angelica – Angelica arhangelica; sângele voinicului – Nigritella nigra si N. rubra, etc. Cele mai reprezentative specii endemice carpatice sunt: Achillea schurii, Primula wulfenianassp. Baumgarteniana (întâlnită numai în Postăvarul și Piatra Craiului), Festuca carpatica, Sesleria haynaldiana, Trisetum macrotrichum, Koeleriatranssilvanica, Draba compacta, Hesperis moniliformis, macul galben – Papaver corona-sancti-stefani etc. Endemisme strict locale sunt garofița Pietrei Craiului – Dianthus callizonus, simbolul floristic al masivului și Aubrieta intermedia ssp. falcata. De asemenea sunt prezente si specii de interes comunitar cum ar fi gălbenelele – Ligularia sibirica (specie protejată conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC fiind inclusa și în Convenția de la Berna).

Speciile endemice din Piatra Craiului sunt:

ciuperci (in principal specii fitoparazite) > 300

licheni saxicoli > 214

mușchi > 100

cormofite >1.100.532

Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate. Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine si 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine si subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi si pe terenurile mlăștinoase.

6. Fauna

Fauna de amfibieni și reptile din Piatra Craiului este ceva mai puțin studiată. Dintre reptile menționez: vipera de munte -vipera bems berus, șarpele de casă – Natrix natrix, șarpele de alim – Coronella austriaca austriaca, năpârca – Anguis fragilis, soparia de munte – Lacerta vivipara, soparia de camp L.agilis agilis, gușterul – L. Viridis viridis, etc.

De menționat că toate speciile de amfibieni și reptile de pe teritoriul României sunt protejate fiind incluse în anexa 3 a legii 13 din 11 martie 1993 (Convenția de la Bema). Față de masivele muntoase Piatra Craiului și-a pierdut în mare măsură fauna de răpitoare mari pe care o deținea în trecut, în prezent existând un număr foarte mic de exemplare de acvila de munte – Aquila cmysaetos, care cuibăresc probabil în munții Făgăraș. Alte specii de răpitoare întâlnite în pare sunt: acvila țipătoare mică – Aquila pomarina, șorecarul comun – Buteo buteo, uliul porumbar – Accipiter gentilis, uliul păsărar – A peregrinus, vânturelul roșu – F. tmunculus, cucuveaua – Athene noctua etc. Cheile și zonele stâncoase sunt populate de: fluturașul de stâncă – Tichodroma muraria (specie rară), brumărița de stâncă – Prunella collaris, drepneaua neagra -Apus. Fauna de mamifere mici este bine reprezentată fiind însă insuficient cunoscută. Până în prezent au fost identificate 15 specii de lilieci, care se adăpostesc în peșterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul parcului. De menționat ca pe teritoriul României sunt protejate toate speciile de lilieci conform legii 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la acordul privind conservarea liliecilor din Europa, adoptat la Londra la 4 decembrie 1991.

Potențialul antropic

Potențialul antropic reunește creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico–economice și socio-geografice care, atrag fluxurile de turiști. Principalul peisaj din Piatra Craiului poate fi considerat masivul calcaros înconjurat de păduri și pajiști, în unele locuri apărând și o recompensă umană (satele risipite și odăile). Elementul antropic caracteristic Parcului Național Piatra Craiului – este reprezentat de satele Peștera și Măgura, cu case risipite cu gospodării tradiționale ciobanii cu turme de oi, stâne, etc. Cele două sate Măgura și Peștera din cadrul parcului, fac parte din categoria de sate turistice peisagistice și climaterice, care sunt caracterizate prin prezenta unui cadru natural atractiv, cu elemente de potențial turistic ce cunoaște numeroase variante și care favorizează petrecerea timpului liber. Aceste așezări situate în munte, cu casele răspândite la o oarecare distanță unele față de celelalte, sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilitatea de plimbare în aer liber, băi de soare, drumeție.

Potențialul antropic cuprinde pe lângă elementul tradițional al celor două sate din cadrul parcului – Peștera și Măgura, pe lângă potențialul orașului Zărnești și a zonei Rucăr și numeroase monumente istorice, muzee, vestigii ale civilizației românești, vechi fortificații, oferite de localitățile din apropiere: Brașov, Bran, Râșnov. Brașov – situat la poalele Muntele Postăvarul, în depresiunea Țara Bârsei, la 13 km de Poiana Brașov.

Principalele obiective turistice sunt fortificațiile vechi, din secolul XV – XVI, reprezentate de:

Turnul Alb și Turnul Negru

Bastionul Țesătorilor – cel mat vechi Bastion din România

Poarta Ecaterina – ridicată în anul 1559

Casa Sfatului – construită în secolul XV, adăpostește în prezent Muzeul de Istorie Brașov

Casa Negustorilor – construită în stilul renașterii în perioada 1539 – 1545, în prezent aici funcționează renumitul restaurant Cerbul Carpatin

Biserica Bartolomeu – cel mai vechi monument istoric din Brașov, ridicat în 1223

Biserica Neagra – ridicată în perioada 1384 – 1447, este considerată cel mai reprezentativ monument de artă gotică din România

Complexul muzeal al culturii românești – care cuprinde Biserica Sfântul Nicolae (secolul XV – XVI), clădirea primei scoli românești din secolul XVI, care găzduiește în prezent Muzeul Culturii Românești

Mausoleul din Schei

Secțiile de arta și etnografie ale Muzeului Județean

Bran – situat într-o zonă pitorească, la intrarea în culoarul Bran – Rucăr, la 28 km față de Poiana Brașov. Obiectivul turistic principal fiind castelul Bran, construit în 1377 – 1378 pe vârful unei stănci greu de escaladat, în afara drumului de acces. Între anii 1920 – 1930 a fost destinat ca reședință regală. În, prezent, în cetate a fost organizat un muzeu de istorie și artă medievală, cu bogate colecții de artă plastică și artă decorativă. Referitor la tipurile de case pe care le întâlnim în aceasta localitate avem: case cu doua încăperi (cu o singură întrare, cu tindă și casă), case cu trei încăperi, case cu patru încăperi și mai multe încăperi, precum și case pe două niveluri. Ca materiale de construcție este folosit preponderent lemnul, casele fiind construite din bame orizontale, iar ca temelie având zidărie de piatră. Mai târziu se vor folosi pereți de cărămidă. Pentru acoperiș s-a folosit pe scara larga șindrilă, iar mai nou se folosește țigla. Dintre îndeletnicirile principale ale locuitorilor amintim; creșterea animalelor, prelucrarea principalelor produse pastorale, exploatarea lemnului și mai nou agroturismul.

Râșnov – situat în Depresiunea Bârsei la poalele Munților Postăvarul, la 14 km distanta de Poiana Brașov. Principalele obiective turistice sunt:

Cetatea țărănească – amplasată pe o înălțime stâncoasă ce domină orașul, datează din secolul XIV

Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae – cel mai vechi edificiu ortodox din Transilvania de sud-est, ridicată în 1384

Biserica Evanghelică – datează din secolul XIV. Având în vedere potențialul natural și cel antropic al Parcului Național Piatra Craiului, prezentate în cele de mai sus, în următorul subcapitol va fi prezentată activitatea de turism din cadrul parcului

CAPITOLUL III

VALORIFICAREA POȚENTIALULUI TURISTIC AL PARCULUI NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

Amenajarea turistică a parcurilor naționale variază de la o țară la alta, așa cum diferă echipamentele turistice ale fiecăruia. Acestea sunt determinate în general de specificul obiectivelor sale naturale, dotările existente, încadrându-se în limitele impuse de ecosistemele respective.

Dotările turistice cuprind în general, baze de cazare foarte diversificate (terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, tabere de tineret, sate de vacanțe), baze de alimentație publică (restaurante cu specific, chioșcuri, cofetării), mici magazine pentru comerț și alte dotări pentru divertisment. Indiferent de gradul de dotare al parcului, amenajarea și dotarea acestora trebuie să aibă la bază armonizarea funcțiilor sale științifice și turistice.

3.1. Baza tehnico-materială a turismului în

Parcul Național Piatra Craiului

Desfășurarea activității turistice presupune existența, alături de elementele de atracție, a unor mijloace materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerințelor turiștilor pe durata și cu ocazia realizării vacanțelor. Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea de bază tehnico-materială, au o structură diversă, adaptată specificului nevoilor turiștilor, funcțiilor economice și sociale ale turismului. În privința rolului bazei tehnico-materiale, trebuie avut în vedere faptul că simpla prezență a elementelor de atractivitate nu este suficientă pentru a genera derularea unei activități turistice. Punerea în valoare a potențialului natural și antropic, atragerea turiștilor presupun existența unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitatorilor condiții pentru petrecerea agreabilă a vacanței. Baza tehnico-materială se împarte în două categorii (vezi anexa 3). Astfel, baza tehnico-materială specifică turismului este reprezentată de:

unitățile de cazare

unitățile de alimentație

mijloacele de transport din structura turismului

instalațiile de agrement

satele turistice și de vacanță

Din baza tehnico-materială generală fac parte:

mijloacele de transport în comun

căile de comunicații transport în comun

telecomunicațiile

echipamentele sanitare

Baza tehnico-materială specific turistică

Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specific turistică este rețeaua unităților de cazare. Ea reprezintă satisfacerea necesităților fundamentale ale turismului, și anume odihna, înnoptarea. Caracteristicile celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale turistice sunt determinate de structura și distribuția unităților de cazare.

1. Structurile de cazare

Mijloacele specifice Parcului Național Piatra Craiului sunt cele complementare (cazare extrahotelieră), reprezentate de terenuri de camping, cabane, refugii montane, sate turistice, case și apartamente de închiriat. În continuare voi prezenta cabanele și refugiile montane care reprezintă structuri preponderente în cadrul parcului.

A. Cabanele sunt structuri de primire turistică de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice, necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă.

Cabana Curmătura este singura cabană de înălțime plasată într-o zonă greu accesibilă din Piatra Craiului. Ea captează atenția și dorința de a o vizita a tuturor drumeților din acest masiv. Așa se explică numeroasele cărări marcate, care ajung la această cabană.

Cabana Plaiul Foii din masivul Piatra Craiului se afla pe partea stângă a râului Bârsa iar cele două anexe și clădirea Comisiei Salvamont Brașov sunt situate pe partea dreaptă. Micul tren forestier, care ducea și aducea turiștii pe distanță celor 12 km de la Zărnești până aici, constituia el însuși un punct de atracție. Lipsa unei curse regulate auto de Zărnești sau chiar de la Brașov, diminuează mult posibilitățile de vizitare a cabanei.

Are în dotare curent electric de la microcentrala proprie, apa de izvor captată și adusă în cabană, încălzire cu sobe cu lemne, grupuri sanitare și un dus în interior la cabana și exterioare la anexe, restaurant permanent și bar de zi în sezonul cald (aprilie – septembrie), camping în fața cabanei pe malul râului Bârsa Mare, chioșc alimentar, tabere pentru elevi și studenți în perioada vacanțelor de vară.

Căile de acces la Cabana Plaiul Foii sunt următoarele:

mijloace auto – din Brașov pe șoseaua DN73 până la Râșnov, iar de aici pe DN73 A până la Zărnești; din Predeal pe DN73 A, prin Râșnov – 36 km până la Zărnești. Din Zărnești până la cabana Plaiul Foii se merge pe un drum nemodernizat cu o lungime de 12 km

cu trenul – orașul Zărnești este stație terminus pe linia ferată Brașov -Zărnești (27km). Din gară se merge până la clădirea modernă a CEC-lui unde se găsesc două indicatoare turistice, pe unul fiind inscripția ,,Cabana Plaiul Foii – 12 km” (marcaj bandă roșie). Durata traseului este de 3-4 ore

Popasul turistic Casa Folea din masivul Piatra Craiului, satul Peștera are în dotare curent electric de la rețeaua publică, apa curentă în clădire, grupuri sanitare în interior, baie comună, încălzire în sobe cu lemne, restaurant permanent, axat pe mâncăruri tradiționale din partea locului cum este de exemplu brânza de oi, laptele de vacă.

Căile de acces la Popasul turistic Casa Folea sunt următoarele:

mijloace auto: din Zărnești – satul Măgura – satul Peștera prin muchia lui Gamița – Casa Folea; satul Șirmea – ocolește Valea pietrelor – Casa Folea

cu trenul: până la Zărnești, de aici la fântâna lui Boțorog, se trece podul Măgura și se urcă în satul Măgura. Se trece pe lângă pădurea dinspre Prăpăstiile Zărneștilor, prin satul Peștera – până la Casa Folea

Cabana Gura Răului este situată în masivul Piatra Craiului, pe Râul Mare al Zărneștilor. Are în dotare curent electric de la rețeaua publica curenta m cabana, încălzire centrala cu lemne și grupuri sanitare și dușuri la fiecare etaj, restaurant permanent, bar de zi, tabere de elevi în timpul vacantelor școlare și pentru sportivi, terasa și parcare proprie.

Refugiul Diana este situat la o altitudine de 1.520 m. Se află pe versantul de N-V, în Poiana Curmătura Prăpăstiilor, între văile Padina Închisă și Padina Popii. Nu are apă, însă este un izvor la 30 minute în coborâre. A fost distrus în 1980 de un incendiu iar acțiunea de refacere, începută în 1993 nu este finalizată.

B. Pensiunile sunt structuri de primire turistică cu o capacitate de cazare de până la 10 camere. Ele funcționează în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazare turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.

Dezvoltarea turismului rural și ecologic, în ultimii ani, a determinat apariția unui număr însemnat de pensiuni țărănești, în zona din jurul parcului, dar și din interiorul acestuia, număr în continuă creștere. În cele două sate din cadrul Parcului Național Piatra Craiului – Peștera și Măgura, numărul pensiunilor turistice este într-o continuă creștere.

Astfel în satul Măgura erau 3 pensiuni, iar în satul Peștera 4 pensiuni omologate de Ministerul Turismului. În anexa 4 este prezentat numărul pensiunilor și numărul locurilor de cazare din anul 2003, din cadrul satelor Măgura și Peștera dar și din zona învecinată parcului: Bran Moeciu (anexa 4). Datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism și a acordării unor facilități pentru persoanele care investesc în turismul rural, capacitatea de cazare este în continuă creștere.

Clasarea pensiunilor este de la una la trei ,,flori" cu media de două ,,flori”. Dintre asociațiile la nivel național cea mai reprezentativă este ANTREC cu un număr de 93 de pensiuni acreditate în zona Bran, Moeciu, Predeluț, Șimea și un număr de 30 de pensiuni pe raza comunei Rucăr. Sistemul de clasare al pensiunilor ANTREC este similar celui oficial, în loc de stele sunt clasate simbolic cu margarete. Categoria reprezentative sunt pensiunile de categoria două margarete (grup sanitar, apă caldă, încălzire cu lemne). Pensiunile încadrate la categoria de trei margarete au condiții mai deosebite de cazare. Campingurile – reprezintă o categorie importantă de facilități turistice, la ora aceasta exista campinguri semiorganizate la Plaiul Foii, Curmătura, Brustureț. Lipsa facilităților necesare face ca aceste acomodări să nu se ridice la standardele unui camping modern.

2. Structuri de alimentație publică

Majoritatea unităților de cazare specifice parcului și anume cabanele dispun de restaurante proprii, bar de zi și terase, celelalte spații de cazare reprezentate de vile, pensiuni și case particulare au la baza autoconsumul, turiștii beneficiind de masă. Astfel servirea mesei pentru turiști se face în mai multe feluri și anume:

mic dejun inclus în prețul camerei (specific pensiunilor turistice)

demipensiune sau pensiune completă oferită de proprietarul gazdă

servit la o unitate de alimentație publică (restaurant)

pregătirea mesei de către turist cu produsele sale

Observam ca baza alimentației publice din Parcul Național Piatra Craiului este foarte diversificată, toate spațiile fiind omologate conform normelor Ministerului Turismului, tarifele practicate fiind aplicate conform normelor în vigoare.

3. Agrement

Agrementul are un loc important în ocuparea timpului liber într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale parcului pot genera numeroase forme de petrecere a timpului liber. Se pot organiza programe pentru speoturism, alpinism, drumeție montană, turism de cunoaștere și cu valențe științifice.

Accentul este pus pe drumețiile montane, ieșiri la picnic, călărie, plimbări cu sania trasă de cai, realizarea unor programe culturale și excursii turistice în zona. O serie de programe ce pot fi realizate sunt legate de ocupațiile localnicilor – pomicultura, artizanat, oierit. Acestea se pot realiza prin inițierea turiștilor în acest domenii.

Baza tehnico-materială generală

Baza tehnico-materială a turismului include infrastructura generală. Este constituită din transporturi, telecomunicații, comerț și prestări de servicii, utilități publice, sistem sanitar, ea având rolul de a asigură funcționarea normală a tuturor sectoarelor economiei, prin urmare și a turismului.

Servicii de transport

În cadrul infrastructurii generate, locul cel mai important îi revine transportului întrucât el asigură accesul către destinațiile de vacanță, dar și atragerea diferitelor zone în circuitul turistic. Transportul feroviar a cărui dezvoltare ideală pentru aducerea fluxului de turiști în comunitățile din jurul parcului are o pondere scăzută dacă privim zona în ansamblu. Singura linie de cale ferată care ajunge în vecinătatea parcului este cea Brașov – Zărnești. În momentul de față datorită restrângerilor activităților industriale din zona numărul de pasageri care circulă este în scădere și se pune probleme legate de rentabilitatea curselor.

Accesul în zona sudică a parcului (Rucăr, Dâmbovicioara), se face numai auto, există linii de autobuze care deservesc zona, însă datorită problemelor de rentabilitate numărul de curse zilnic este redus. În culoarul Rucăr – Bran, zona care aparține de județul Brașov respectiv comunele Bran, Moeciu, Fundata, Sirne sunt deservite de linii de autobuze care au o frecvență mai bună de circulație. Satele Măgura și Peștera sunt cele mai vitregite din punctul de vedere al transportului în comun, la această oră nu există o linie de autobuz care să urce în aceste sate.

Un factor negativ care afectează direct și indirect fluxul de turiști în zonă este starea proastă a infrastructurii rutiere locale. Această problemă va exista și în continuare deoarece nu se prevede nici o îmbunătățire radicală a calității în timp scurt.

Serviciile medicale

În zona adiacentă parcului, numărul de paturi de spital raportat la 1000 de locuitori (12), este peste media națională. Accesul de urgență la îngrijire medicală are durata medie de 40 de minute, cifră comparativă cu cea la nivel național.

Servicii de educație

În fiecare localitate rurală din zonă există cel puțin o instituție de învățământ primar (școala generală). Instituții de învățământ liceal se găsesc în localitățile cu caracter urban (Zărnești, Rucăr).

Servicii culturale

Manifestările culturale ale zonei se leagă de ocupațiile tradiționale cum ar fi creșterea animalelor, agricultura. În afara ocaziilor curente (nunți, botezuri) când au loc manifestări bogate în obiceiuri tradiționale, se organizează târguri și serbări cu participare largă în rândul locuitorilor cum este de exemplu Nedeea Munților.

Alte servicii

Un rol important în Piatra Craiului îl joacă echipele de intervenție Salvamont care asigură salvarea în condiții de urgență a turiștilor accidentali sau aflați în situații dificile în zona montană. Este vorba despre două echipe una în partea nordică și una sudică a masivului. Echipele de salvamont funcționează în carul primărilor Zărnești și respectiv Câmpulung Muscel.

Până la această dată nu există un sistem informațional coerent care să asigure turiștilor toate informațiile necesare la sosirea în zonele adiacente parcului (puncte de informare cu ghizi și dotate cu toate materialele necesare). Serviciile de ghizi sunt într-o fază incipientă. Există un număr restrâns de ghizi calificați pentru zona montană. În general lipsesc informațiile care pot face legătura între doritorii de excursii și ghizi. Singura organizație abilitată de Ministerul Turismului să califice ghizi montani este ,,Asociația Ghizilor Montani din România”.

3.2. Forme de ecoturism practicate în Parcul Național Piatra Craiului

În raport cu principiile generale de planificare, dezvoltare și gestionare a ecoturismului și cu concepția de organizare și amenajarea pentru turism a unei arii protejate, în Parcul Național Piatra Craiului se pot dezvolta următoarele forme de turism:

1. Turismul itinerant – este reprezentat prin excursii realizate pe traseele din cadrul masivului Piatra Craiului. Aceste trasee reprezintă forma specifică de turism a parcului.

2. Turismul științific – este cea mai indicată formă de ecoturism, care se adresează specialiștilor, tineretului, iubitorilor de animale și natură. Este o formă de turism specializat, destul de pretențioasă prin echipamentele pe care le presupune. Constituie un mijloc excelent de educare a turiștilor pentru protecția naturii și a animalelor sale și presupune, pe lângă aparatura specială și amenajarea unor ,,foișoare" pentru observare, dar și a unor spații de cazare în apropiere În cadrul parcului se plătesc anumite tarife pentru observarea animalelor sălbatice .

3. Turismul pentru tineret – sub forma de expediții tematice, pentru aventură, recreere, are largi posibilități de dezvoltare cu condiția să se realizeze echipamente turistice adecvate pentru cazare și divertisment, ca și mijloacele de transport confortabile și nepoluante.

4. Turismul pentru safari (foto cinema) – din ce în ce mai popular în lume, trebuie încurajat pentru a fi practicat și în Parcul Național Piatra Craiului, evitându-se taxele mari impuse pentru filmările sau fotografiatul în scop comercial sau personal.

5. Turismul rural și agroturismul – reprezintă formele de turism durabil cele mai interesante pentru economia rurală locală, acestea având mari posibilități de dezvoltare în satele Peștera și Măgura. Pentru ca această formă de turism sa devină viabilă ca o activitate economică complementară altor ocupații sunt necesare realizarea unor dotări tehnice-edilitare și de infrastructură (alimentarea cu apă și energie electrica, încălzire, epurarea apelor reziduale, canalizare, drumuri, dotări și servicii sanitare și comerciale) și de apărare împotriva inundațiilor. Pe lângă problemele de organizare se impune și revitalizarea tradițiilor și a meșteșugurilor locale, care să dea ,,marca" satului respectiv.

6. Turismul pentru sport – vânătoarea se desfășoară sub un regim dirijat. Această practică desfășurată după principii științifice și ecologice poate fi o formă de turism remarcabilă în Parcul Național Piatra Craiului.

CAPITOLUL IV

ELABORAREA ȘI IMPLEMENTAREA UNEI STRATEGII DE

DEZVOLTARE A ECOTURISMULUI

ÎN PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

Strategia de dezvoltare realizată la nivelul Parcului Național Piatra Craiului cuprinde principalele direcții de dezvoltare a viitoarei regiuni, ea reprezentând o esență a implementării și dezvoltării ecoturismului în parc.

4.1. Necesitatea implementării strategiei de dezvoltare

Parcul Național Piatra Craiului a fost înființat în anul 1990, iar primele structuri de administrație s-au stabilit în 1999 în cadrul proiectului ,,Managementul Conservării Biodiversității”. Partenerii implicați în proiect sunt Global Enviromantal Facility (GEF) prin Banca Mondială – 60% din finanțare, Guvernul României – 25 % din finanțare, Regia Națională a Pădurilor – 15% din finanțare (tabelul nr.4). Scopurile principale ale constituirii parcului sunt conservarea biodiversității și peisajelor din zona masivului Piatra Craiului, promovarea modului de viață tradițional al locuitorilor zonei.

Alături de conservarea biodiversității, de componenta administrativă și de conștientizare publică, proiectul are și o componentă de promovare a turismului. Una din sarcinile importante ale acestei componente este elaborarea unei strategii de turism care privește înainte cu 3 – 4 ani. Aplicarea strategiei trebuie să aibă ca rezultat trecerea de la turismul de masă la ecoturism – soluția optimă pentru dezvoltarea durabilă a întregii zone.

Esența termenului de dezvoltare durabilă poate fi considerată realizarea echilibrului între componenta naturală și cea umană, care interacționează pe același teritoriu. În Piatra Craiului ar fi vorba despre păstrarea, pe de o parte a valorilor naturale neschimbate, pe de altă parte nevoia comunităților locale de resurse pentru existența cotidiană și dezvoltare.

Strategia de turism a Parcului Național Piatra Craiului cuprinde toate direcțiile de acțiune și activitățile planificate să fie efectuate în următorii ani în dezvoltarea turismului. Prin dezvoltarea turismului se oferă unui număr mare de vizitatori posibilitatea contemplării naturii, relaxării într-un mediu nealterat, apare oportunitatea dezvoltării de facilități și servicii turistice în comunități, prin cointeresare va interveni dezvoltarea infrastructurii generale, ridicarea nivelului de trai al comunității. Activitățile desfășurate de Administrația Parcului Național Piatra Craiului au nevoie în viitor de suport financiar, turismul durabil este o sursă importanta de venit pe plan mondial și cu certitudine va deveni o sursă importantă de finanțare și pentru Parcul Național Piatra Craiului.

4.2. Ecoturism și turism durabil

După specialiștii OMT, ecoturismul este o formă de turism legată de cunoașterea și protejarea mediului, fauna, ecosisteme, insistând pe necesitatea educării turiștilor în problema mediului si a mijloacelor de menținere a acestuia.

Adesea, acolo unde se practică ecoturismul, trăiesc comunități de oameni cu tradiții ancestrale, ceea ce face necesară protecția identității și culturii locale, pentru dezvoltarea turismului să fie benefică și pentru aceste populații.

Ecoturismul, componenta a dezvoltării durabile, este cunoscut și sub noțiunile de turism „verde” si turism „moale” sau turism „blând” în sensul ca în această formă de turism, cu o paletă largă de activități, se desfășoară în spații rurale (programe, circuite, sporturi), are cele mai reduse implicații în degradarea și poluarea ecosistemelor naturale, parcuri naturale și naționale, rezervații ale biosferei, rezervații naturale. O altă definiție, mai apropiată de dezvoltare durabila, evidențiază că „ecoturismul este un turism practicat în spații naturale sălbatice sau puțin modificate de om și care trebuie să constituie și să asigure protecția naturii și dezvoltarea culturală și economică a comunităților locale”.

Definiția acceptată de OMT este relevantă: „ecoturismul este forma de turism în care principala motivație este observația și aprecierea naturii și a tradițiilor locale”, iar în condițiile ce trebuiesc îndeplinite relevă obiectivele certe ale acestei forme de turism:

conservarea și protejarea naturii, folosirea resurselor umane locale 

caracterul educativ și respect pentru natura

Deși ecoturismul se leagă de declararea primului parc național din lume – Yellowstone (S.U.A.), în 1872, conceptul de ecoturism a apărut în anii 80, ca urmare a dezvoltării turismului în natura sălbatică, în locurile cele mai retrase și fragile ale planetei și ca o alternativă la turismul de masă. Noțiunea de Ecoturism a fost definită în anul 1991, cu ocazia seminarului internațional privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experți pentru Mediul Înconjurător din Canada (CEAC), când să concluzionat că „ecoturismul este o experiența a călătorii, care pune în lumina natura, contribuind la conservarea ecosistemelor și, în același timp respectând integritatea comunităților-gazda”.

În sens mai restrâns, ecoturismul se bazează pe observarea naturii, oferind produse turistice distincte, specifice formelor de turism cultural, științific, de cercetare ,fiind practicat, fiind practicat în țările cu o remarcabilă biodiversitate, care dețin rezervații naturale, parcuri naționale și comunități locale care și-au păstrat nealterate obiceiurile și tradițiile.

Așadar, ecoturismul trebuie să asigure:

exploatarea optimă și durabilă a resurselor și a mediului înconjurător

avantaje economice și sociabile populației rezidente

compatibilitate între populația locală și cea turistică și interes pentru dezvoltare durabilă

lărgirea spectrului de activități economice tradiționale și crearea de oportunități pentru valorificarea optimă a resurselor turistice și introducerea în circuitul economic a noi obiective și areale turistice

4.3. Analiza SWOT a potențialului turistic ecologic în

Parcul Național Piatra Craiului

Pentru a putea sintetiza și discerne aspectele importante, prin prisma dezvoltării turismului ecologic în Parcul Național Piatra Craiului, am propus în continuare realizarea unei analize SWOT.

A. Puncte tari:

Existența reliefului și a peisajelor deosebite

Biodiversitatea prezentă în zonă

Aspectul, obiceiurile și tradițiile comunităților locale

Colaborarea existentă în Proiectul Conservării biodiversității

Popularitatea de care se bucură masivul Piatra Craiului

Încadrarea zonei în zona socio–geografică. Elementele esențiale care se remarca sunt: peisajele unice, sălbatice, unicitatea florei si a faunei care este avantajata de prezența unor specii de animale dispărute din Europa, prezența pădurilor virgine

B. Puncte slabe:

Lipsa unor importante elemente din infrastructura specifică turismului

Practicarea unui turism haotic în cadrul parcului și care are un impact major asupra biodiversității

Lipsa unei strategii la nivel zonal și regional, care să asigure promovarea ecoturismului în ariile protejate

Lipsa unui program național de educare ecologică

Starea improprie a infrastructurii generale, în special drumuri – transport

Lipsa unor proiecte, programe turistice mai complexe care să atragă diverse categorii de vizitatori

Lipsa unui sistem informativ (centre de vizitare, puncte de informare, panouri informative, hărți detaliate cu informații complementare).

C. Oportunități:

Dezvoltarea ecoturismului pe plan mondial

Existența unor nuclee de ecoturism – Zărnești, Bran – Moeciu, vecinătatea Castelului Bran

Existența birourilor județene de promovare a turismului

Disponibilitate de parteneriat a Ministerului Turismului

D. Amenințări, pericole:

Construcțiile necontrolate care nu țin de aspectul tradițional al zonelor montane

Apariția unor unități industriale

Exploatarea resurselor naturale fără un regim de control cum este de exemplu exploatarea pădurilor

Braconajul

Nerespectarea traseelor montane

Creșterea cantităților de deșeuri rămase în urma vizitatorilor

4.4. Elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare

Obiectivul general al Parcului Național Piatra craiului este acela de a proteja și strategii de dezvoltare a turismului în limitele de suport ale naturii parcului și ale comunităților locale, adică de dezvoltare a ecoturismului, respectiv al turismului durabil. O componentă importantă ar trebui să o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităților locale implicate în activitățile turistice.

Organizarea, amenajarea și promovarea ecoturismului în Parcul Național Piatra Craiului pornește de la următoarele considerații:

Piatra Craiului – ca parc național trebuie să se înscrie în concepția generală de valorificare a unei zone protejate de interes internațional

este o imagine de marcă a turismului romanesc pe plan intern și internațional și trebuie consolidată această imagine

turismul organizat si ecoturismul constituie singurele activități economice durabile practicabile în parc cu implicații reduse în ecosistemele locale

turismul rural – ca o componentă a turismului durabil este una din șansele relansării economico-sociale a așezărilor și de protejare a comunităților locale

În aceste concepții de dezvoltare și organizare se au în vedere următoarele direcții:

Redefinirea activității de turism

Practicarea în mod organizat a activității turistice în Parcul Național Piatra Craiului

Controlul și dirijarea circulației turistice

Monitorizarea activității de turism ecologie

Amenajarea și echiparea pentru turism

Formarea profesionala a personalului

Informarea și educarea turiștilor și a localnicilor

1. Redefinirea activității de turism prin prisma noii strategii de dezvoltare a ecoturismului:

turismul trebuie să devină, treptat, o activitate organizată, practicată în grup sau individual si în condițiile unei colaborări cu administrația parcului. Se impune astfel elaborarea unui legislativ coerent pentru desfășurarea activității de turism în rezervație

în contextul protejării și conservării ecosistemelor este necesar, pentru început, ca activitatea de turism în Parcul Național Piatra Craiului să se realizeze de către agenți economici care au o bază materială adecvată și evidențiază profesionalism în meserie

restructurarea, dar și diversificarea formelor și programelor turistice astfel:

promovarea unui turism specializat, puțin poluant

extinderea turismului expediționar tematic și de aventură pentru tineret

dezvoltarea agroturismului în toate așezările rurale și cu precădere cele lipsite de structuri turistice

extinderea excursiilor

realizarea de programe turistice pentru a se putea atrage turiști și în extrasezon

introducerea unor forme de agrement sportiv

limitarea și ținerea sub un control riguros a turismului pentru vânătoarea sportivă

redefinirea de spațiu a formelor de turism și practicarea lor în mod diferențiat în teritoriu și anume:

interzicerea turismului în zonele tampon și cele de reconstrucție ecologică

promovarea cu precădere a turismului specializat

desfășurarea tuturor formelor de turism și realizarea de amenajări și echipări pentru turism și agrement în care condițiile de restricții ecologice cunoscute, se pot face numai în zonele deschise (economice)

evaluarea capacității de suportabilitate ecologică pentru traseele și arealele turistice cele mai frecventate de turiști

2. Practicarea în mod organizat a activității turistice în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă o condiție care impune o colaborare strânsă între tour-operatori, prestatori de servicii turistice și conexe, locale, Administrația parcului și comunitățile locale, care trebuie să conducă la:

elaborarea și promovarea unui cadru legislativ

asigurarea prestațiilor turistice și de agrement

limitarea treptată a turismului de masă și stabilirea unor fluxuri turistice în corelația de suport ecologic

3. Controlul și dirijarea circulației turistice are în vedere următoarele:

stabilirea și amenajarea unor puncte și centre de informare turistică

elaborarea documentelor de intrare în parc

marcarea și semnalizarea traseelor turistice, a tronsoanelor dificile, a zonelor strict protejate, a locurilor de campare

dirijarea fluxurilor turistice în zona parcului, în raport cu presiunea turistică și starea calitativă a ecosistemelor

4. Monitorizarea activității de turism ecologie – se impune ca o necesitate obiectivă pentru cunoașterea permanentă a circulației turistice și pe cont propriu și oferă posibilitatea de a stabili presiunea turistică asupra ecosistemelor parcului și implicit limitele optime pentru dezvoltarea ecoturismului. Până în prezent s-a încercat o monitorizare parțială a turismului organizat, respectiv, înregistrarea circulației turistice: număr de turiști (români, străini), clasificarea după grupe de vârstă, durata sejurului și preferință pentru spațiile de cazare; numărul de înnoptări.

Privind motivele venirii in Piatra Craiului acestea sunt în ordinea importanței după cum urmează: muntele, natura, evadarea din oraș. Se va realiza clasificarea vizitatorilor Parcului Național Piatra Craiului în funcție de grupele de vârstă, durata sejurului și preferința pentru unitățile de cazare.

5. Amenajarea și echiparea pentru turism – particularitățile mediului și habitatului parcului impun o concepție de amenajare, echipare și de exploatare specifică zonelor montane și anume :

realizarea unor dotări ca:

amenajări ușoare – camping, bungalouri, sate de vacanta, alimentație

inventarierea pentru amenajare, dotare și omologare a gospodăriilor locale ca pensiuni turistice rurale

programele turistice să corespundă motivațiilor principale ale Parcului Național Piatra Craiului, se pot amenaja poteci marcate în vederea realizării unor programe ecoturistice cu precădere pentru turismul științific

Pentru realizarea turismului in limitele ecologice, în cadrul parcului trebuie stabilită capacitatea de suport a mediului pentru vizitatori. Astfel se va urmări:

impactul turism – mediu, respectiv studierea efectelor derulării programelor si fluxurilor turistice, precum și ale echipamentelor turistice în mediul montan a Parcului Național Piatra Craiului

stabilirea periodica a capacității de suport ecologic a diferitelor areale și zone turistice

introducerea sau scoaterea temporară din circuit a unor trasee și zone turistice

echiparea dotărilor turistice cu instalații antipoluante și cu stații de tratare și epurare a apelor menajere

6. Formarea profesionala a personalului – pentru realizarea unui turism ecologic adecvat și de calitate este necesară pregătirea ecologică a tuturor categoriilor de lucrători în turism. Un factor cheie pentru trecerea de la turismul de masă la ecoturism îl constituie excursiile cu ghid specializat. Aceasta se poate realiza prin formarea unui nucleu de ghizi montani autorizați. În acest scop este demarat un curs de calificare în meseria de ghid montan de către Asociația Ghizilor Montani din România curs la care vor fi introduse și noțiuni de arii protejate.

7. Informarea și educarea turiștilor și a localnicilor -pentru a sprijini protejarea mediul Parcului Național Piatra Craiului se pot realiza: conferințe, prelegeri, elaborarea de regulamente si tipărituri, dar și prin masuri administrative; elaborarea și editarea unor norme de conduită, restricții, zone protejate a unui ghid de vizitare a parcului; realizarea educării ecologice a populației locale, precum și a unor centre de informare în zonele de concentrare a circulației turistice constituie măsuri pentru realizarea acestor cerințe.

Cooperarea la nivel internațional, național și regional

Pentru organizarea, dezvoltarea si promovarea turismului în Parcul Național Piatra Craiului un loc important îl va avea cooperarea internațională. Se au în vedere schimburile de informații și date privind organizarea și valorificarea turistică a parcurilor naționale pe glob, protejarea si conservarea lor, asigurarea unor fluxuri turistice sau consolidarea celor existente, realizarea unor programe cu parteneri străini, armonizarea legislației și practicii uzitate de forurile și organismele mondiale in domeniu.

Există si o serie de masuri, care ar trebui luate de autoritățile locale, comunități și întreprinzătorii particulari. Astfel, Administrația parcului poate interveni prin organizarea unor forumuri locale, care să sesizeze și să solicite rezolvarea problemelor.

l. Promovarea în comunități a ideii de turism ca alternativă de dezvoltare economico-socială:

menținerea unui climat de ordine, realizarea sau perfecționarea sistemelor de colectare a deșeurilor, aplicarea de măsuri coercitive împotriva celor care nu respectă ordinea și curățenia în comunități

încurajarea și îndemnarea populației locale pentru crearea de facilități turistice în comunitate

promovarea și păstrarea tradițiilor locale în comunități, păstrarea în casele moderne a unor elemente specifice caselor tradiționale, încurajarea menținerii micilor gospodarii agrozootehnice în vederea producerii de alimente naturale și obiecte tradiționale, realizarea de festivități cu specific popular

2. Îmbunătățirea infrastructurii generale din comunități: drumuri, facilități publice, mijloace de comunicare și transport. Sunt alte măsuri care necesită colaborarea între autoritățile locale, administrația parcului și toți factorii implicați.

se consideră necesară căutarea și organizarea unor cursuri, schimbului de experiență, editarea unor buletine informative legate de turism;

necesitatea instaurării în viitor a unei taxe de intrare în parc, care să fie colectată în colaborare cu primăriile locale. Astfel o parte din taxă va putea fi folosită de parc pentru menținerea biodiversității, refacerea traseelor, igienizarea zonelor adiacente localităților, mici lucrări de reparare a infrastructurii.

este necesară colaborarea între autoritățile parcului, proprietarii de pensiuni și alți factori interesați în vederea eliminării depozitarilor de deșeuri în mediul ambiant, stabilirea și aplicarea unor măsuri coercitive pentru păstrarea curățeniei și mediului natural neschimbat

restructurarea și perfecționarea mijloacelor și formelor de promovare și publicitate. Aceasta se poate realiza pe piața turistică internă și externă prin:

editarea în câteva limbi de circulație internațională, a unui ghid al parcului, a hărții turistice, a unor pliante, albume, casete video

promovarea pe piața externă a unor programe turistice distincte pentru turismul științific, foto – safari, naturist corespunzător noilor exigente de vizitare a parcului

participarea la târguri și expoziții naționale si internaționale

prospectarea unor noi piețe pentru produsul dorit

atragerea de noi segmente si fluxuri turistice, inclusiv prin program combinate (parcul cu alte zone turistice din țară)

Programele turistice vor promova acomodările din comunitățile locale, ghizii acreditați și vor fi împărțite în câteva categorii:

Excursii montane combinate – se încearcă organizarea fluxului montan turistic actual pentru minimizarea impactului asupra mediului. Aceasta se poate realiza prin aducerea unui plus de informații despre trasee, floră, faună

Excursii montane ușoare – vizitarea comunităților locale

Excursii specializate – vizionarea faunei și florei, cunoașterea și determinarea de specii, vizitarea pădurilor virgine

Programe turistice bazate pe activitățile de conservare a biodiversității – prin implicarea turiștilor în activități de conservare în cadrul unor tururi demonstrative

Trasee turistice bazate pe trasee hipo și ciclism – deși se urmărește atragerea vizitatorilor mat ales în excursii organizate cu ghid cuprinse în programe turistice complexe care includ acomodare și transport, se consideră necesară elaborarea unui pliant care să cuprindă toate pensiunile acreditate oficial existente în zonă și toate modalitățile de transport aflate la dispoziția vizitatorilor

Prin elaborarea acestui pliant se face posibilă organizarea unor întâlniri cu toți proprietarii de pensiuni pentru a promova împreună turismul rural și în general ecoturismul.

4.5. Planul Național de Dezvoltare

2007 – 2013

Planul National de Dezvoltare 2007 – 2013 este un document de planificare strategică și programare financiară multianuală, elaborat într-un larg cadru partenerial, ce orientează și stimulează dezvoltarea economică și socială a țării în concordanță cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Este un document similar programării realizate de Statele Membre UE pentru Obiectivul „Convergența” al Fondurilor Structurale (promovarea dezvoltării și ajustărilor structurale ale statelor/regiunilor având întârzieri în dezvoltare, prin furnizarea de infrastructură de bază și încurajarea investițiilor în activități economice productive).

Este primul plan de dezvoltare care va fundamenta accesul României la Instrumentele Structurale ale UE (fonduri structurale și de coeziune), după data aderării, în calitate de Stat Membru.

El va sta la baza negocierii cu Comisia Europeană a priorităților și obiectivelor strategice de dezvoltare ale României pe care UE le va sprijini cu finanțări structurale în perioada 2007-2013, conform domeniilor de intervenție stabilite la nivelul UE

În plan intern reprezintǎ un instrument de prioritizare a investițiilor publice pentru dezvoltare ceea ce va duce la maximizarea impactului.

PND 2007-2013 realizează o planificare multianuală a dezvoltării economice și sociale a țării, integrată sectorial și regional, pe baza:

strategiilor naționale sectoriale de dezvoltare

strategiei naționale de dezvoltare regională

orientărilor strategice la nivel european

Prioritățile și obiectivele PND 2007-2013 se vor concentra pe domeniile eligibile pentru intervențiile structurale: FEDR, FSE, Fondul de Coeziune.

Aduce cu sine o nouă dimensiune a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană, cifrată la cca. 4% din PIB-ul anual al României, la care se adaugă cofinanțarea națională. Aceasta înseamnă o asistență nerambursabilă anuală de circa trei ori mai mare decât asistența financiară de pre-aderare acordată în prezent prin programele Phare, ISPA și SAPARD.

6 Priorități Naționale de Dezvoltare pentru PND 2007-2013

Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport

Protejarea și îmbunătățirea calității mediului

Dezvoltarea resurselor umane, creșterea gradului de ocupare și combaterea excluziunii sociale

Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol

Sprijinirea dezvoltarii echilibrate a tuturor regiunilor țării

Prioritățile de dezvoltare pentru PND 2007- 2013

și Programele Operaționale

Structura instituționalǎ

Structura Programelor Operaționale

Sistemul de implementare

Cadrul legal și instituțional pentru elaborarea PND 2007-2013

Coordonator al procesului de elaborare a PND este Ministerul Finanțelor Publice prin Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar.

Baza legală pentru elaborarea PND conform principiului european al parteneriatului: Hotărârea Guvernului nr.1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare.

Structuri parteneriale pentru elaborarea PND

La nivel național

Comitetul Interinstituțional pentru elaborarea Planului Național de Dezvoltare (CIP)

Grupuri de lucru tematice

La nivel regional

Comitetul regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională (CRP)

Grupuri de lucru tematice la nivel județean și regional

Calendar de elaborare a PND

Relevanța programării pentru beneficiari

Stabilește prioritățile și obiectivele de dezvoltare ale României pe care UE le va sprijini cu finanțări structurale în perioada 2007-2013

Potențialii beneficiari își pot planifica în avans proiectele pentru care este posibilă obținerea de finanțări din fonduri UE

Potențialii beneficiari pot identifica programele operaționale unde se încadrează proiectele lor

Potențialii beneficiari își pot adapta proiectele priorităților de dezvoltare

Potențialii beneficiari pot identifica instituțiile cărora se vor putea adresa pentru obținerea de informații, finanțări, parteneriate etc.

BIBLIOGRAFIE

Bran, F. : Ecoturism. Editura Economică, București, 2000

Bran, F.: Economia turismului și mediului înconjurător. Editura Economică, București, 1998

Cândea, M.: România – potențial turistic și turism. Editura Universității, București, 2000

Ciangă, N.: România, geografia turismului. Editura Presa Universitară Cluj-Napoca, 2001

Cocean, P., Negoescu, B., Vlăsceanu, Gh.: Geografia generală a turismului. Editura Meteor Press, București, 2002

Cosmescu, I. : Turismul, fenomen complex contemporan. Editura Economică, București, 1998

Drobotă, N. : Economie politică. Editura Economică, București, 1998

Dumitru, C. : Management și marketing economic. Editura Tehnopress, Iași, 2003

Gherasim, T. : Marketing turistic. Editura Economică, București, 1999

Ghinea, Dan: Enciclopedia geografică a României. Editura Enciclopedică, București, 2002

Glăvan, V.: Turism rural – agroturism – turism durabil – ecoturism. Editura Economică, București, 2003

Grădinaru, I: Protecția mediului. Editura Economică, București, 2000

Kotler, Ph.: Principiile marketingului. Editura Teora, București, 2001

Lupu, N.: Hotelul – economie și management. Editura All Beck, București, 2002

Minciu, R.: Economia turismului, editia a II-a. Editura Uranus, București, 2001

Neacșu, N.: Turismul și dezvoltarea durabilă. Editura Expert, București, 1999

Olteanu, V.: Marketingul serviciilor, teorie și practică. Editura Uranus, București, 1999

Snak, Oscar: Economia turismului. Editura Expert, București, 2003

Stănciulescu, G.: Managementul turismului durabil în centrele urbane. Editura Economică, București, 2004

Stănciulescu, G.: Tehnica operațiunilor de turism. Editutra All Beck, București, 2002

www.aer.ro

www.alpinet.ro

www.mfinante.ro

www.mt.ro

www.pcrai.ro

www.rosilva.ro

=== anexa 1 ===

Anexa 1: Factorii de influență a turismului

=== Anexa 2 ===

Anexa 2: Obiectivele urmărite de turismul ecologic

=== anexa 3 ===

Anexa 3: Structura bazei tehnico-materiale a turismului

=== anexa 4 ===

Anexa 4: Numărul și locurile de cazare din zona Parcul Național Piatra Craiului

=== anexa 5 ===

Anexa 5: Partenerii implicați în finanțarea proiectului managementului conservării biodiversității

=== introducere proiect ===

Motto: „A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de amenințată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii".

E. AS. Pora, 1975

INTRODUCERE

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară in mediu si prin mediu, calitatea acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.

Cunoașterea, amenajarea și valorificarea resurselor turistice au constituit un proces îndelungat în concordanță cu dezvoltarea societății omenești.

Prin această lucrare am încercat întărirea principiului de dezvoltare durabilă și anume că folosirea resurselor naturale de către generațiile actuale să nu pericliteze soarta generațiilor viitoare. Oricare ar fi tipul de zonă protejată care se abordează, trebuie să pătrundă ideea simplă că natura nu este un obiect de consum și, ca atare trebuie să o abordăm cu respect.

Vizitarea unei zone protejate are ca scop protecția dar în același timp și educarea și inițierea publicului în legătură cu natura.

În primul capitol, intitulat „Considerații teoretice privind dezvoltarea turismului” am prezentat evoluția turismului și importanța dezvoltării turistice durabile, fără de care vor fi imposibil de atins obiectivele mondiale, care sunt protecția climatului, salvarea resurselor naturale și conservarea biodiversității. Toate acestea duc la salvarea omenirii.

Prin turism durabil se realizează prelungirea conceptului de dezvoltare durabilă, el reprezentând orice formă de dezvoltare, amenajare sau activitate turistică care păstrează pe termen lung resursele naturale, culturale și sociale.

În următorul capitol, intitulat „Turismul ecologic” am abordat turismul ecologic la nivelul României și în general în cadrul ariilor protejate. Turismul verde – ecoturismul reprezintă un turism care se desfășoară în spațiile puțin perturbate de către om și care trebuie să participe la protecția naturii și a bunăstării populației locale.

Din punct de vedere economic, turismul ca activitate poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat. Pe de altă parte, turismul poate aduce beneficii importante acestora, beneficii aprofundate în capitolul trei intitulat „Valorificarea poțentialului turistic al Parcului Național Piatra Craiului”.

Facilitățile turistice intră deseori în conflict cu țelurile de conservare și strică peisajele naturale, ca urmare unele arii turistice nu pot fi folosite.

Capitolul patru intitulat „Elaborarea și implementarea unei strategii de

dezvoltare a ecoturismului în Parcul Național Piatra Craiului” dezvoltă un model de produs ecoturistic, reliefând astfel faptul că turismul poate ajuta la justificarea înființării ariilor protejate în regiunile marginale și poate duce la dezvoltarea comunităților din punct de vedere economic și a culturilor tradiționale.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că orice formă de turism trebuie să se realizeze cu respectarea unor norme ecologice, care să nu creeze prejudicii poțentialului natural sau antropic al diferitelor zone precum nici locuitorilor sau vizitatorilor din zonele respective.

Ultima parte concluzionează principalele aspecte prezentate în lucrare.

=== proiect ===

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII TEORETICE

PRIVIND DEZVOLTAREA TURISMULUI

Una din caracteristicile specifice ale secolului XX și mai ales a celei de-a doua jumătăți a acestuia, o reprezintă faptul că turismul face parte din cele câteva fenomene care s-au impus în această epocă.

Turismul se bazează pe trei coordonate:

spațiu – spațiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism; oamenii în lipsa spațiilor sau al produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă

oameni – deoarece spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii

produse – produsele care au la bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local

Însă, în funcție de țară, aceste cuvinte ,,spațiu, oameni, produse” descriu realități foarte diferite.

1. Evoluția fenomenului turistic

Turismul este considerat astăzi unul din fenomenele care domină lumea contemporană, una dintre ramurile cele mai profitabile din economia mondială, evidențiindu-se prin dinamică, motivații multiple și o mare diversitate a formelor de manifestare. Având în vedere toate acestea, în subcapitolul care urmează voi prezenta pe scurt premisele afirmării turismului, factorii care influențează apariția fenomenului turistic, dar și perspectivele de dezvoltare ale acestuia.

1.1 Premisele afirmării turismului

În urma celui de-al doilea război mondial a avut loc o industrializare mondială a întregii societăți umane, industrializare realizată prin:

afirmarea științei ca ramură de producție

introducerea în ramurile economice atât a ciberneticii cât și a tehnicii de calcul

industrializarea agriculturii

dezvoltarea și introducerea automatizării

Societățile industrializate duc la creșterea productivității muncii prin implementarea unei tehnologii moderne și organizarea științifică a muncii și producției. Aceasta influențează pozitiv oamenii prin: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, dezvoltarea mijloacelor de informare, creșterea speranței medii de viață și sporirea duratei timpului liber prin reducerea săptămânii și a zilei de lucru. Însă dezvoltarea acestei societăți industrializate dă naștere și unor efecte cu caracter negativ, atât de ordin nervos – ca de exemplu stresul psihic, cât și de ordin biologic-poluare, maladii, sedentarism, etc.

De aici și nu numai provine dorința și tendința membrilor societății contemporane de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite din natură, vizitând orașe și sate din țara de baștină sau alte țări pentru a cunoaște oameni și locuri, sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Turismul se află în strânsă legătură și dependență de alte ramuri ale economiei naționale. Această afirmație este susținută de teoria profesorului Dr. Hunziker încă din anul 1962 în lucrarea sa ,,Gnmdlangenlehre des fremdenverckehrs”, lucrare în care era subliniată gama larga de servicii caracteristica activității de turism: ,,activitățile economice implicate în serviciile de cazare – masa; activitățile turistice implicate în transportul turiștilor; activitățile economice producătoare și vânzătoare de bunuri pentru turiști; activitățile economice și neeconomice privind serviciile de divertisment; activitățile economice legate de organizarea turismului” .

Rezultă astfel că activitatea turistică cere un număr mare de intrări din alte sectoare (comerț, agricultură, construcții, etc.), însă deși turismul este influențat în dezvoltarea sa de avântul celorlalte ramuri economice, el exercita la rândul sau influențe numeroase pe plan național și internațional. Astfel creșterea numărului populației din majoritatea țărilor, cât și micșorarea influenței factorului distanță – timp prin modernizarea mijloacelor de transport a făcut ca turismul să cunoască un adevărat avânt în secolul XX.

1.2 Factorii apariției și dezvoltării turismului

Ca orice activitate în plină evoluție și afirmare, turismul a fost obiect de cercetare pentru numeroși specialiști, care o dată cu semnalarea lui ca fenomen au încercat să-i stabilească dimensiunile în timp și spațiu, conținutul, formele, adică să-1definească. În 1940 profesorul Dr. W. Hunziker a elaborat o definiție a turismului, acceptată pe plan mondial și anume: ,,turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”.

Astfel există numeroase încercări de clasificare a factorilor de influență, precum și de cuantificare a mărimii și sensului lor, însă factori reprezentativi sunt doar acei factori a căror influență este decisivă în evoluția de ansamblu a turismului (vezi anexa 1).

Apariția și dezvoltarea turismului în epoca noastră au fost puternic influențate de complexitatea societății moderne de astăzi, omul căutând să depună un efort fizic cât mai redus și în același timp să-și ușureze munca. Astfel, el pentru a-și compensa nevoia de mișcare încearcă să-și petreacă cât mai mult timp în aer liber, în mijlocul naturii. Se impune deci dezvoltarea în viitor a turismului, în general, găsirea unor noi forme și modalități cât mai diversificate de petrecere a timpului liber.

Analiza fenomenului turistic duce inevitabil la scoaterea în evidență a unui întreg ce este caracterizat prin interacțiuni și interdependențe între componentele sale.

Ansamblul de factori prezentați în anexa 1 se află într-o strânsă interdependență. Omul, fie el ca individ sau colectivitate, nevoia sa de recuperare psihică și fizică, dorința de cunoaștere dar și cea de relaxare și recreere, reprezintă condiția esențială pentru nașterea și dezvoltarea turismului.

Dacă factorii economici influențează limitele materiale ale oricărei călătorii, factorii politici delimitează cadrul de desfășurare a acesteia, iar factorii psihologici dau naștere nevoii și necesității activităților de recreere. Turismul devine astfel un fenomen de protecție, conservare și păstrare a celui mai important element al mediului geografic – omul. Turismul, înțeles ca totalitatea fenomenelor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, reprezintă în tot mai multe țări o ramură importantă a economiei.

Conform statisticilor Organizației Mondiale a Turismului, după anul 2000, turismul deține peste 12% din afacerile realizate în economia mondială, iar prin veniturile realizate locul 2 în comerțul internațional cu bunuri și servicii, după petrol.

CAPITOLUL II

TURISMUL ECOLOGIC

În ultimele decenii ale secolului XX, ecoturismul începe să se manifeste tot mai mult ca o nouă știință menită să arate noile coordonate de dezvoltare a industriei turistice la nivel global. Deși la începuturile sale a fost aplicat numai pentru turismul practicat în zonele naturale protejate treptat, aria sa de acțiune s-a extins și asupra celorlalte forme majore de turism existente. În decursul ultimelor decenii, activitățile turistice au avut un mers ascendent, iar formele de turism s-au multiplicat, fapt ce a permis o mai bună valorificare a resurselor turistice.

2.1. Cadrul internațional al dezvoltării turismului ecologic

Urmărind parcursul întregii dezvoltări economice a societăților umane, se constată și o accentuare a problemelor de poluare a mediului. Astfel, protecția mediului, apărarea, conservarea și ameliorarea acestuia reprezintă cele mai dezbătute probleme ale contemporaneității.

Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, legăturile dintre ele manifestându-se în ambele direcții. Mediul natural prin componentele sale: apa, aer, sol, fauna, floră, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influență asupra mediului ecologic, modificându-i elementele componente.

2.1.1. Definirea ecoturismului

La finele secolului XX, ecoturismul este un domeniu care începe să câștige o importanță tot mai mare. Cea mai plastică definiție a acestuia a fost dată de societatea Talamaca pentru Turism și Conservare din Costa Rica: ecoturismul înseamnă mai mult decât răsfoit de albume despre fauna, binocluri, mat mult decât arta populară, care este afișată pe pereții hotelurilor și restaurantelor, ci de fapt înseamnă o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susținerea tradiției popoarelor. De altfel, Organizația Mondială a Turismului (OMT), propune ca aceasta să nu reprezinte o simplă eticheta de marketing, ci o modalitate durabilă de dezvoltare și practicare a turismului, care să corespundă unor criterii de gestionare obiectivă și ecologică.

Alte organisme internaționale precum Uniunea Internațională a Conservării Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, Federația Europeană pentru Ocrotirea Parcurilor Naționale și Naturale văd ecoturismul ca pe un instrument util în asigurarea conservării bunurilor culturale și naturale de excepție, prin intermediul unor politici speciale de protecție.

În acest sens, ecoturismul este de fapt un turism format pe natură și cultură tradițională care presupune o cunoaștere și o interpretare a mediului natural și antropic ce se dorește să fie gestionat într-o măsură ecologică și durabilă.

0 strategie pentru acest turism, care protejează resursele turistice a fost publicată în anul 1994 de către Secretariatul de Turism din Mexic, în colaborare cu Alianța Mondială pentru Natură, adoptată ulterior și de OMT. Aceasta include câteva idei esențiale menite să pună în echilibru natura și turismul:

zonele unde se practică ecoturismul trebuie să fie considerate de interes continental sau mondial și să facă parte din patrimoniul turistic al planetei și unde se cer respectate cu rigoare deosebită teritoriile cu stiluri de viață tradiționale ale populației locale

prin ecoturism se încearcă minimizarea efectelor negative asupra mediului local și natural, ca și asupra populației locale

ecoturismul trebuie să contribuie la gestionarea spațiilor protejate și să amelioreze relațiile dintre comunitățile locale abilitate să gestioneze aceste spații protejate

această formă de turism trebuie să furnizeze avantaje economice și sociale locuitorilor zonelor turistice și să asigure participarea lor în luarea deciziilor în ceea ce privește genul și volumul activităților turistice și care trebuie astfel armonizate

noul turism poate să favorizeze o interacțiune autentică între populația de primire și turiști, ca și un interes real pentru o dezvoltare durabilă și protecția zonelor naturale, atât în țările receptoare cât și cele emitente de turiști

prin ecoturism se încearcă lărgirea spectrului de activități economice tradiționale (agricultura, creșterea animalelor, pescuitul) fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimburilor și influențelor interne și externe

activitățile turistice desfășurate sub emblema ecoturismului trebuie să ofere oportunități specifice, în așa fel încât populațiile locale și angajații din industria turistică să fie în măsură să utilizeze spațiile naturale într-o manieră durabilă și să aprecieze obiectivele naturale și culturale valoroase, care sunt puncte de maximă atracție pentru turiști

Tendința de valorificare a zonelor de maxim interes s-a manifestat cu precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, mai ales în țările cu puternice tradiții în industria turistică. La baza acestei forme de turism stă acțiunea de a petrece o vacanță sau un concediu într-un mediu curat, original, practic, foarte puțin alterat de intervențiile moderne ale societății contemporane. Acest tip de turism este cunoscut sub diferite denumiri: ,,turism blând”, ,,turism verde”, „turism ecologic”, „ecoturism”. Cea mai uzitată definiție în literatura științifică este următoarea: ecoturismul este un turism practicat în spațiile naturale sălbatice și culturale tradiționale puțin modificate de om și care trebuie să constituie sanctuare de protecție a naturii și a formelor ancestrale de civilizație, pentru a sprijini dezvoltarea economica a comunităților locale.

Prin acest enunț, ecoturismul se detașează de celelalte forme de turism prin legătura mult mai directă și strânsă cu mediul natural și cultural.

Din acest punct de vedere ecoturismul este, mai întâi de toate o acțiune de dezvoltare sub forma unui parteneriat activ între turiști, tour-oparatori, agenți de turism, comunități locale, gestionari de spații protejate, asociații de mediu și colective de specialiști în domeniu. Toți acești parteneri se angajează în cadrul unei carte comune și urmăresc modul de dezvoltare și desfășurare a activităților turistice, participă în mod direct la informarea turiștilor asupra obiceiurilor și normelor locale, la participarea la unele programe de protecție a speciilor și a locuitorilor, prin a le oferi resurse de venituri suplimentare și posibilitatea de conducere a tuturor acțiunilor de primire și ghidare.

2.1.2. Considerații generale asupra ecoturismului

Dezvoltarea activității turistice presupune acordarea unei atenții deosebite calității mediului, prin măsuri de conservare și dezvoltare a calității sale în zonele intrate în circuitul turistic sau în perspectiva de a intra, precum și controlul consecințelor activității turistice, în vederea utilizării raționale a resurselor turistic

Ideea de ocrotire a naturii s-a născut în SUA, unde în anul 1872 a fost promulgată prima lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire pentru a păstra cât mai nealterat de agresiunea continuă a civilizației. Astfel a fost creat Parcul Național Yellowstone.

Ulterior, urmând acest exemplu, tot mai multe țări și-au creat propriile rețele de rezervații naturale și parcuri Naționale, pentru a preîntâmpina dispariția unor specii de floră și faună sau pentru a conserva forme inedite de peisaj – parcul Serengeti (Kenya), Parcul Tatra (Cehia), Parcul Cevennes (Franța).

Noțiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia Seminarului Național privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experți pentru mediul înconjurător din Canada (CEAC), în anul 1991. Manifestarea a reunit reprezentanți ai guvernului, universităților, grupurilor de protejare a naturii și operatorilor sectorului turistic și a concluzionat că ecoturismul este o experiență a călătoriei care pune în lumină natura, contribuind la conservarea ecosistemelor, respectând integritatea comunităților – gazde. Este cunoscut faptul că ecoturismul presupune, în practicarea sa, desfășurarea atât a activităților turistice cât și a celor economice într-un mediu agreabil, nepoluat, cu priveliști reconfortante și nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce sunt destinate studierii, admirației, recreerii și refacerii fizice și psihice, și nu distrugerii.

Relația turism – mediu este una irevocabil nedistructibilă și, drept urmare, practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea și utilizarea adecvată a resurselor turistice.

În aceste condiții, dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea integrității ecologice a acesteia. O urmare firească a acestui fenomen ar fi exploatarea rațională a resurselor, păstrându-se echilibrul între satisfacția oferită turiștilor, posibilitățile de dezvoltare a zonelor turistice în sincronism cu apărarea și conservarea resurselor turistice, multe dintre ele fiind epuizabile mai devreme sau mai târziu.

Cercuri de interes precum Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (UICN), Federația Mondială pentru ocrotirea naturii (WNF), Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale (PNABE), au definit conceptul de ,,turism durabil” drept dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic, care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale pentru generațiile viitoare.

Practicarea ecoturismului poate conduce în consecință la efecte ecologice pozitive, din rândul cărora, se anticipează:

diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulația turistică necontrolată asupra potențialului turistic

limitarea accesului turistic de masa în zonele ecologice sensibile

sporirea atractivității resurselor turistice

dezvoltarea conștiinței ecologice a populației

o mai bună conviețuire pe Terra

Așadar, ecoturismul trebuie să asigure o exploatare optimă și durabilă a resurselor și a mediului înconjurător, avantaje economice și sociale populației rezidente, compatibilitate între populația locală și cea turistică și interes pentru dezvoltarea durabilă, lărgirea spectrului de activități economice tradiționale și crearea de oportunități pentru valorificarea optimă a resurselor turistice și introducerea a noi obiective și areale turistice.

2.1.3. Ecologia: de la știință la conștiință

Ca în cazul multor discipline, numele și definiția conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemați sǎ îi cunoascǎ continentul și sǎ-i pǎtrundǎ semnificațiile.

În privința denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenția opiniei publice occidentale mai ales dupǎ 1970, iar în Europa centralǎ și de est cu precǎdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerție opinia publicǎ și a introdus treptat ecologia în rândul preocupǎrilor individului și comunitǎților. Se redescoperea astfel un concert și un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitǎ biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de naștere 1866, pe când acesta funcționa ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mențiune cu valoare de certificat de naștere se gǎsește într-o notǎ de la pagina 8 a lucrǎrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “…sekologie… știința economiei, modului de viațǎ, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivǎ, în parte, din rǎdǎcina indo-europeanǎ weik, care desemneazǎ o unitate socialǎ imediat superioarǎ casei șefului de familie.

Aceastǎ rǎdǎcinǎ a dat sanskritul veah (casǎ), latinul vicus (cartierul unui oraș, burg) și grecul oikos (habitat, acasǎ). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douǎ cuvinte grecești: oikos și logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintǎ știința habitatului, respectiv o ramurǎ a biologiei care studiazǎ interacțiunile dintre ființele vii și mediul lor. Dar, evident, semnificațiile sale au fost mult amplificate și diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?

Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) și despre ecologie se poate spune cǎ dacǎ numele îi este general și unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încǎ discutatǎ.

Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatǎ ipoteza cǎ inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful și scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatǎ, și unul dintre cântǎreții vieții în naturǎ. Dupǎ cum se știe, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatǎ de panteism în care natura e perceputǎ deopotrivǎ ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu și ca o sferǎ imperfectǎ unde se cuvine „transcede”. În societatea timpului, adepții unei asemenea concepții erau percepuți ca niște neconformiști. Astfel, în cartea sa „Walden, sau în viața în pǎdure” Thoreau reconstituie experiența reîntoarcerii sale pe pǎmânt, care a durat puțin peste doi ani. Printre altele, acesta povestește „M-am dus în pǎdure întrucât am vrut sǎ trǎiesc fǎrǎ grabǎ, sǎ fac fațǎ numai forțelor esențiale ale vieții, sǎ descopǎr ceea ce aceasta poate sǎ mǎ învețe, sfârșind sǎ constat, la ora morții mele, cǎ nu am învins-o”.

Aceastǎ experiențǎ apropiatǎ multor „expediții” ecologiste actuale explicǎ, în mare parte, eroarea de descifrare comisǎ în 1958 de editorii corespondenței lui Thoreau. Astfel, aceștia au citit, din greșealǎ „ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese „geology” (geologie) într-o scrisoare datatǎ 1 ianuarie 1858 și adresatǎ verișorului sǎu G. Thatcher.

Aceastǎ confuzie de termeni, deosebit de seducǎtoare și în spiritul senzaționalului american (cine nu era tentat sǎ considere cǎ primul scriitor și practician al „întoarcerii la naturǎ” a fost, în același timp, și pǎrintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de științǎ?), avea sǎ fie corectatǎ însǎ de aceiași editori entuziaști în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi și astǎzi nimeni nu-i mai contestǎ paternitatea termenului și conceptului de ecologie.

Paternitatea definiției

În mod curent, se considerǎ cǎ o bunǎ definiție trebuie sǎ permitǎ recunoașterea sigurǎ a obiectului definit. Și din acest punct de vedere Haeckel rǎmâne un clasic. Definiția sa, cuprinsǎ în aceeași lucrare care a lansat termenul și conform cǎruia „Prin ecologie înțelegem totalitatea științei relațiilor organismului cu mediul, în sens larg toate condițiile de existențǎ”, constituie și în prezent fundamentul definițiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacǎ omul de științǎ german este nașul de nume al ecologiei, fondatorul sǎu pe conținut rǎmâne, mai degrabǎ, Charles Darwin, al cǎrui discipol a fost. Cele douǎ lucrǎri ale acestuia „Originea speciilor” (1859) și „Descendența omului” (1871), formulau douǎ idei fundamentale ale ecologiei moderne: influența mediului asupra speciilor vii și apartenența speciei umane la lumea naturalǎ. Celebrul naturalist englez a relevat dependențele strânse și o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante și animale. Cu o asemenea moștenire, ecologia este astǎzi definitǎ, de regulǎ, ca fiind studiul relațiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori știința interrelațiilor organismelor vii cu mediul lor.

Nǎscutǎ ca o ramurǎ a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strǎlucit viitor social. Dar, treptat implicațiile sale s-au diversificat, amplificat și complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiștii au prevǎzut degradarea lor treptatǎ; dupǎ câteva decenii, dezvoltarea societǎților industriale a modificat profund mediul planetar. Apariția și amplificarea poluǎrilor, dispariția unor specii, afirmarea problemelor globale ș.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevatǎ tot de ecologie este și ea fundamentalǎ: omul nu poate sǎ acționeze la nesfârșit asupra mediului sǎu fǎrǎ a pune în discuție ruperea absolutǎ a echilibrelor ecologice esențiale. Pe aceastǎ cale s-a impus o altǎ noțiune – problemǎ cheie a lumii contemporane: protecția mediului.

Totodatǎ, pe mǎsura conștientizǎrii mizei ecologice, științele biologice au fǎcut apel la științele umane: etnologia a denunțat decivilizarea promovatǎ de occidentali contra etniilor și culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu creșterea mondialǎ a populației și impactului, pe mǎsurǎ, asupra mediului, sociologia a perceput un rǎzboi între societate și naturǎ; cuvinte precum naturǎ, științǎ, tehnicǎ, au trezit filozofia care a hrǎnit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatǎri.

Așa cum se întâmplǎ în lumea modernǎ, aceste probleme au invadat deopotrivǎ și economia și politica pentru a cǎuta cauzele crizei ecologice și a credita soluții posibile. O ecologie politicǎ a interpelat economia politicǎ și, ca o consecințǎ, la nivelul mișcǎrii sociale s-a impus un nou curent de gândire și acțiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simplǎ disciplinǎ științificǎ la cea de problemǎ a conștiinței comune, naționalǎ și internaționalǎ cu expresii corespunzǎtoare la nivelul teoriei și acțiunii militante reprezintǎ una din marile cuceriri ale secolului XX.

2.2. Dezvoltarea ecoturismului în România – evoluție și actualitate

Turismul a devenit un fenomen de masă de abia în a doua jumătate a secolului nostru, mai precis în ultimii 20 – 30 de ani. Printre principalii factori, care au favorizat acest proces se numără creșterea veniturilor pe cap de locuitor, dezvoltarea deosebită a transporturilor, creșterea continuă a mijloacelor de comunicare în masa și mai ales creșterea substanțială a timpului liber. Tehnologia și monotonia vieții urbane determină tot mai mulți orășeni să dorească libertate de mișcare în natură. Astfel omul redescoperă natura pentru a se recrea.

Creșterea foarte mare a numărului turiștilor a dus la o dezvoltare continuă a unei noi industrii ceea ce a dus la o creștere continuă a veniturilor din turism. În prezent, putem vorbi despre o presiune turistică. Zona Podișului Sucevei și Obcinele Bucovinei, caracterizate printr-un peisaj frumos și cu numeroase monumente de arhitectură medievală fac ca județul Suceava să primească anual aproape 300 000 de turiști interni și internaționali.

2.2.1. Aspectele generate ale ecoturismului din România

Chiar dacă turismul aduce venituri importante economiei, el trebuie planificat și controlat cu grijă deoarece poate da naștere unor probleme foarte importante în conservarea mediului. Astfel în numele turismului se distrug peisaje încântătoare, dispare vegetația naturală și este înlocuită adesea cu specii mai decorative, ceea ce reprezintă o gravă degradare a mediului geografic. Alte efecte negative ale dezvoltării turistice țin în primul rând de organizarea și planificarea acestuia, de amplasarea hotelurilor, a vilelor, campingurilor, terenurilor de distracție, a parcurilor, deoarece pe lângă veniturile mari aduse de turiști, aceștia lasă în urma lor tone de deșeuri, monumente arhitectonice și istorice distruse prin inscripții, cum este cazul mănăstirii Humor după refacerea ei prin mari sacrificii. Toate aceste efecte negative au drept rezultat respingerea vizitatorilor și nu atragerea acestora. Pentru ca oamenii să se poată bucura în continuare de binefacerile naturii, ei trebuie totodată să amenajeze, să refacă și să reîmprospăteze ceea ce au distrus înainte. Este necesară ocrotirea unor specii rare considerate monumente ale naturii, deoarece ele o dată dispărute nu mai pot fi refăcute. Printre speciile dispărute menționăm: bourul din Moldova (ultimul a fost împușcat în anul 1762), zimbrul și capra de munte (au dispărut din Carpații Meridionali). Flora și fauna trebuie salvate prin formarea unei educații și a unei etici ecologice care să ducă la crearea unor ecosisteme naturale care păstrează natura în esența sa. Pentru a oferi posibilitatea ca toate plantele și animalele să se perpetue, s-au înființat rezervații naturale și mari parcuri în care ocrotirea naturii este obiectivul prioritar.

Acțiunile de protejare a mediului au avut loc încă din secolul XV, iar primul parc național a fost înființat în anul 1935 în munții Retezat, pe o suprafață de 54.400 ha. El este în prezent unul din cele mai frumoase parcuri europene, cuprinzând peste 60 de vârfuri ce trec de 2.200 m, peste 80 de lacuri, cele mai multe de origine glaciară. Mai există și alte parcuri naționale în munții Apuseni, Călimani, Ceahlău. În afara parcurilor naționale s-au creat parcuri naturale (Bucegi – Leaota, Grădiștea Muncelului), rezervații naturale botanice (Poiana Narciselor de la Negrești – Argeș), rezervații naturale forestiere, rezervații naturale geologice, rezervații zoologice. Rezervațiile naturale și parcurile naționale au rolul de a păstra originalitatea naturii și reprezintă un complex de resurse de floră și faună, din care să se poată repopula și alte regiuni sărăcite. Cel mai important aspect al parcurilor și rezervațiilor îl constituie faptul că păstrează aerul curat și apa limpede pentru întreaga lume.

2.2.2. Perspective în dezvoltarea ecoturismului în România

Și în România ca și în plan mondial dezvoltarea unui turism durabil, implicit a unui turism ecologic, presupune anumite soluții, modele de dezvoltare alternative, tehnici nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale, care contribuie la distrugerea echilibrelor geo-bio-chimice ale Terrei. În condițiile aplicării principiilor turismului ecologic în strategia de dezvoltare durabilă a României, valorificarea superioară a resurselor turistice este absolut necesară. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv, cât și protejarea și conservarea resurselor turistice, multe dintre ele epuizabile în viitor (vezi anexa 2). Reiese că în dezvoltarea turistică se folosesc o serie de instrumente pentru a realiza obiectivele stabilite prin politica dezvoltării durabile pe plan național. Astfel dezvoltarea unui sector turistic care, sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate ridicată și nu neapărat la costuri ridicate presupune încurajarea folosirii turismului în schimburile culturale și economice, conservarea resurselor naturale și culturale, care să reflecte tradițiile locale, acordarea de spijin sectoarelor unde este prezent atât turismul local, cât și cel pe plan internațional prin programe de dezvoltare financiar – economică, atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate, creșterea populației ocupate în mod deosebit în turism, dar mai ales încurajarea regiunilor periferice, mai puțin favorizate prin creșterea veniturilor și a populației ocupate având ca efect oprirea emigrației.

2.2.3. Ecoturism și ariile protejate

În ultimele decenii, turismul, o industrie a vacanțelor și a loisirului a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile naturale protejate. Aceste spații naturale de excepție prin proprietățile lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional. Valorificarea lor îmbracă forme diferite, complexe, iar amenajarea pentru turism ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate. În România conform datelor fumizate de Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului, există 586 areale protejate, din care 11 Parcuri Naționale, 371 rezervații naturale, 133 monumente ale geologice, în care chiar înainte de declararea lor ca arii protejate s-a practicat și se practică turism, dar în mod neorganizat și necontrolat. Valorificarea prin turism a ariilor protejate presupune următoarele acțiuni:

organizarea circulației turistice

organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații

amenajarea de baze materiale turistice

amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice

refacerea peisajelor și obiectivele turistice degradate

Cunoașterea resurselor ce pot fi valorificate în plan turistic conduce la dezvoltarea unui turism durabil care să asigure integritatea peisajului, a tuturor atracțiilor turistice.

Activitățile turistice compatibile cu zonele protejate sunt:

studierea naturii, florei și faunei

fotografierea, pictura peisajelor

drumeții montane

activitate de alpinism

activitate de speologie

practicarea scufundărilor

traversări ale regiunii: vara pe jos, iarna cu schiul

ciclism și canotaj în grupuri mici

vizite la obiective culturale, istorice și etnografice din așezările învecinate

cunoașterea și învățarea unor meșteșuguri tradiționale (olărit, împletit, prelucrarea artistica a lemnului, pictura pe sticla)

vizitarea de ecomuzee în încânta zonelor protejate

vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare științifice privitoare la zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiștilor

În prezent conform statisticilor oferite de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pe plan mondial există peste 2.600 de parcuri naționale și naturale sau rezervații naturale ce acoperă 4 milioane km2 în 124 de țări. Amenajarea turistică a acestor spații naturale variază de la o țară la alta, la fel ca și echipamentele turistice ale fiecărui parc după specificul obiectivelor sale naturale.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate din România trebuie să aibă clarificate următoarele probleme:

definitivarea statutului de arie protejată

revizuirea propunerilor celor 11 parcuri naționale și includerea unora ca rezervații ale biosferei

stabilirea pentru fiecare arie protejată a obiectivelor naturale de excepție, care se cer ocrotite în mod expres

gestionarea acestor arii ca resurse financiare pentru început asigurate de stat, apoi de administrațiile locale și în final din resursele proprii, prin valorificare economică

Pentru o exploatare echilibrată a ariilor protejate implicit pentru atragerea unui număr sporit de turiști și formarea unei oferte turistice competitive, este necesară realizarea unei administrații unice, formată din specialiști care să asigure o gospodărire durabilă și un maxim de eficiență generală.

2.3. Parcul Național Piatra Craiului – obiectiv ecoturistic

Ariile naturale protejate au devenit, din ce în ce mai mult, parte a turismului, deoarece ele prezintă o stare ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe. Parcul național este definit ca un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt materiale alterate de exploatarea și ocuparea umană, unde speciile de plante și animale, aspectele geomorfologice și habitatele sunt de un interes științific, educativ și recreativ deosebit, sau care deține un peisaj natural de o mare frumusețe; unde autoritatea cea mai competentă a țării a luat măsuri de prevenire sau eliminare, cât mai curând posibilă, a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal, de întărire efectivă a respectului față de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; unde vizitatorilor le este permisă intrarea în condiții speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale și recreative.

Astfel, Parcul Național Piatra Craiului îndeplinește două funcții:

funcția științifică – de conservare a resurselor naturale

funcția turistică – de satisfacere a necesităților culturale, de odihnă și recreere a oamenilor

2.3.1. Prezentarea masivului Piatra Craiului

Masivul Piatra Craiului este parte componentă a grupei Bucegi din Carpații Meridionali. Este dispus perpendicular pe direcția generală a Meridionalilor, are forma unui arc larg deschis și se întinde pe o lungime de circa 25 km, între localitățile Zărnești la nord și Podul Dâmboviței la sud. Masivul este înconjurat din toate pârtile de depresiuni pe care le depășește ca înălțime cu 500 – 1000 m; are pereți stâncoși spre țara Bârsei în nord – est, culoarul Rucăr – Zărnești (numit culoarul Tămașului) la nord și vest și culoarul Rucăr – Bran spre sur – est. Piatra Craiului iese în evidență ca o unitate geografică bine individualizată, cu limite dare și cu caractere proprii, fiind alcătuit dintr-o singură creastă (la care se referă în primul rând numele de Piatra Craiului) mărginită de versanți abrupți, stâncoși și de culmile de la poale.

Limite și subunități

Masivul Piatra Craiului este cuprins între văile Bârsa de nord, Dâmbovița în sud-est și culoarul Rucăr – Bran în est. Din punct de vedere al funcțiilor turistice, pot fi înglobate în masivul Piatra craiului și ,,Măgurile Branului”, situate la est de culoarul Dâmbovicioara – Zărnești și care se termină prin culmile domoale din preajma satului Dâmbovicioara.

Masivul Piatra Craiului poate fi împărțit în trei subunități distincte, separate, prin limite naturale clare: Piatra Mică, Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare) și Pietricica.

Piatra Mică – se detașează ca o subdiviziune bine delimitată, mai scundă în extremitatea nord – estică și este cuprinsă între șaua Crăpăturii și Prăpăstiile Zărneștilor. Versantul de nord, acoperit inițial cu păduri compacte sfârșește în lunca răului Bârsa Mare, cu o zonă de fânețe și culturi. Altitudinea maximă a acestei subunități se înregistrează în vârful Piatra Mică – 1816 m., care oferă o minunată panoramă asupra orașului Zărnești și Tara Bârsei. Vârful are forma rotunjită, este acoperit pe o bună parte de jnepeni și este marcat cu un monument ridicat în memoria eroilor căzuți în primul război mondial.

Piatra Craiului Mare – prin lungimea, altitudinea și diversitatea peisajului, Piatra Craiului Mare ocupa primul loc între subunitățile de relief ale masivului, astfel va fi prezentata mat detaliat. Creasta Pietrei Craiului începe din vârful Turnului, care se diferențiază de restul masivului, ca un component aparte, de aici masivul suferind o mare întoarcere spre sud – vest.

Pe linia de creastă sunt înșirate numeroase vârfuri, ce culminează în porțiunea centrală, între Piscul Baciului sau Vârful Omu atinge 2238 m . La circa 350 m spre sud de Vârful Omu se află șaua Grîndului, poarta naturală de mare circulație turistică prin care trece vechiul drum de traversare a masivului, cunoscut sub denumire ,,La Lanțuri".

Creasta Pietrei Craiului a fost împărțită convențional în două segmente principale:

Creasta Nordica ce cuprinde porțiunea dintre șaua Grîndului și vârful Turnul

Creasta Sudica cuprinsa între șaua Grîndului și șaua Funduri

Pietricica – cu o altitudine de 1.764 m, reprezentând extinderea spre sud a crestei și coborând în bazinul Dâmbovicioarei. Pietricica constituie o treaptă intermediară între podurile calcaroase din nordul depresiunii Podu Dâmboviței și creasta înalta a Pietrei Craiului.

Împădurită aproape în întregime spre est, fragmentata de câteva înșeuări adânci și cu o zonă stâncoasă de abrupt din ce în ce mat îngustă la vest, culmea Pietricica scade în înălțime către sud, printr-o serie de trepte, până la punctul numit Sub Pietricica (1241). Dincolo de acesta se întind podurile calcaroase și conglomeratice Berila, Plaiul Mare și Plaiul Mic, mărginite de cheile Dâmboviței și Dâmbovicioarei. Dintre văile care brăzdează versații Pietricicăi amintesc: Valea cu Apa, Valea Larga, Valea Seaca, Valea Groiul Mini.

Potențialul natural

1.Geomorfologie

Msivul Piatra Craiului se impune în peisajul de ansamblu ca o spectaculoasă creastă calcaroasă, divizată în trei unități: Piatra Mica, (Piatra Craiului Mică) – în N, Piatra Mare (Piatra Craiului Mare) – în partea centrala și Pietricica (Piatra Craiului Sudica) – în S. Subunitatea dominantă este Piatra Mare, care dă personalitate geografică întregului masiv.

Cel mai reprezentativ masiv calcaros din regiunea carpatică este Piatra Craiului, ce se impune din punct de vedere peisagistic prin individualizarea unei creste lungi, de peste 25 km, cu altitudine în jur de 2.000 m, care se desfășoară de la nord-est la sud-vest. Această creastă zimțzată, puternic fragmentată și îngustă, este flancată de versanti abrupti, prezentând frecvent relief ruiniform de tip horn (Hornul inchis, Hornurile Grindului), văi de tip horoabă (văi seci), cu un profil longitudinal puternic puternic inclinat, cu sectoare subterane ale acestora, cu tuburi de presiune și dizolvare. La contactul cu unitățile învecinate, mai joase, s-au dezvoltat unele trene de grohotiș, în curs de stabilizare, cum este marele gorhotiș de pe peretele vestic. Tot în zonele periferice, văile au adâncit sectoare de chei, pe Dâmbovița superioară sau pe unii afluenți ai Bârsei (Prăpăstiile Zărneștilor).

Creasta se remarcă prin două trăsături morfometrice care reprezintă superlative geografice naționale: lungimea și altitudinea. Piatra Craiului se desfășoară pe o lungime de cca. 25 km, fiind cea mai lungă creastă calcaroasă din România. Pe o distanță de 8 km, înălțimile depășesc 2.000 m, iar pe cca. 15 km acestea sunt mai mari de 1.800 m. Altitudinea maxima de 2.238 m este atinsă în Vârful Piscului Baciului sau Piatra Craiului, fiind cea mai înaltă creastă din Carpații Românești.

Masivul se definește prin trei tipuri reprezentative de relief: structural, periglaciar și carstic. Relieful structural este tipul dominant, pe fondul căruia s-au dezvoltat și celelalte doua tipuri. Versantul vestic (nord-vestic) se impune ca cea mai caracteristica subunitate din acest masiv. Dintre formele structurale prezentate în special pe acest versant menționăm: brâurîle, brânele, abrupturile structurale, surplombele, polițele structurale și crestele secundare. Unicitatea sa a fost sintetizată prin noțiunea de Versant de tip piatra Craiului (T. Constantînescu 1996).

Versantul estic (sud-estic) expune o gama de aspecte proprii, dintre care sunt de menționat două etaje morfolitologice calcaros (superior) și conglomeratic (inferior). Relieful periglaciar se remarca mai ales prin relieful residual (acele, colții, tancurile, muchiile, tumurile, piramidele, vârfurile, etc.). Cea mai mare densitate se constata pe versantul vestic. Multe dintre aceste forme au fost propuse ca monumente ale naturii.

2. Hidrologie

Rețeaua hidrografică a masivului este formată din râuri și ape subterane. O caracteristica a apelor din masiv este lipsa lacurilor. Râurile din masiv aparțin de două bazine hidrografice principale:

1) Bazinul Oltului în nord, Râul Bârsa Mare ce se impune ca principalul colector. Creasta separă zona în alte două bazine secundare: spre vest bazinul Bârsei cu următoarele cursuri de ape: Bârsa Tamâșului, Sparla, Vlădușca, Valea Podurilor, Valea Calului, Valea Crăpăturii și spre nord bazinul Râului Zărnești cu următoarele cursuri: Vlădușca, Martoiu, Valea Cheia, Valea Curmăturii

2) Bazinul Dâmboviței din sud este constituit din două bazine secundare: bazinul Dâmboviței la vest, cu următoarele cursuri de ape: Valea Dragoslavelor, Valea Lăncii, Valea Larga, Valea Speriata, Valea Gruiului, iar la est bazinul Dâmbovicioarei, fiind cel mat extins din Piatra Craiului cu afluenți: Valea Grîndu, Valea Căpățânii, Valea Peșterii, Vale cu Apă

Rețeaua hidrografică din Piatra Craiului este marcată de caracterul temporar al cursurilor de apa. Râurile permanente au debite mici. Această trăsătură este efectul direct al litologiei calcaroase.

3. Clima

Masivul se caracterizează printr-un climat complex. El se încadrează în etajul climatului de munte. Precipitațiile atmosferice – cantitatea medie anuală oscilează între 1.000 și 1.300 m astfel:

1000 – 1200 mm între 800 – 1500 m altitudine

1200 – 1350 mm între 1500 – 2000 m altitudine

1100 – 1200 mm la peste 2000 m altitudine

Numărul zilelor cu precipitații pe an este de 140 – 160 până la altitudinea de 1500 m și 160 – 180 la altitudini mai ridicate. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă variază între 100 și 180 la altitudini cuprinse între 1.000 – 2.100 m.

Temperatura – temperatura medie anuala e masivului este 3 – 4° C (de la 5 – 6°C sub 1.000 m altitudine la 1 – 0° C la peste 2.000 m).

Perioada de îngheț se ridică la 160 zile între 1.000 – 1.500 m ea putând depăși 200 zile la altitudini mai mari de 2.000 m.

4. Flora și vegetația

Conform programului de inventariere, cartare si monitorizarea biodiversității inițiat de Parcul Național Piatra Craiului în vara anului 2000, în Piatra Craiului se găsesc peste 1100 de specii de plante. Aceasta înseamnă că peste 30% din flora României se regăsește în această zonă.

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului Un număr de 150 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România” ca specii endemice, rare sau vulnerabile. Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice .Dintre speciile rare menționez feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi (în anul 2000 a fost semnalată și din Piatra Craiului), tisa, zâmbrul, angelica și sângele voinicului.

Piatra Craiului este locul unicul loc din lume unde vegetează endemismele garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus),simbolul floristic al masivului si Aubrieta intermedia ssp. falcata. Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate.

Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine și 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine și subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi și pe terenurile mlăștinoase.

Flora Parcului Național Piatra Craiului a început să fie studiată într-o manieră științifică încă din a doua jumătate a secolului XVIII și începutul secolului al XIX când încep colectările de plante și alcătuirea de ierbare. Prima lucrare scrisă, mai importantă, în care se face referire la flora Pietrei Craiului intitulată "Enumeratiostirpium Magno Transilvaniae Principatui” aparține lui J. C.G. Baumgarten și datează din anul 1916. Până în prezent există numeroase informații despre flora și vegetația Pietrei Craiului care vor fi completate cu rezultatele programului de inventariere, cartare și monitorizare a biodiversității inițiat de parc în vara anului 2000.

Flora micologică, este încă puțin cercetată. Majoritatea studiilor efectuate au avut ca obiect ciupercile parazite. Pana in prezentau fost identificate din aceasta zona peste 300 de specii de ciuperci, in marea lor majoritate parazite pe plantele superioare.

De pe teritoriul parcului au fost descriși patru taxoninoi pentru știință (Niptera plicata, Stictis pachyspora, Trichopezizaleucostoma, Ramularia sambucina f. ebuli). De asemenea s-au identificat un număr mare de combinații de ciuperca parazită – planta gazdă noi pentru știință sau pentru România. Cu toate că exista un număr mare de ciuperci parazite, starea fitosanitara a masivului este echilibrata nefiind depistate atacuri masive care să pună în pericol în special plantele endemice sau rare.

Grupul lichenilor este de asemenea bine reprezentat înregistrându-se peste 214 de specii saxicole. Muschii (brioflora) au fost cercetați de numeroși biologi încă de la sfârșitul secolului al XIX – lea, astfel încât sunt semnalate pana in prezent peste 100 de specii unele având un areal destul de restrâns pentru Carpații Românești – Bucegia romanica, Riccia sorocarpa, Grimaldia pilosa, altele fiind specii protejate de interes comunitar conform Directivei ConsiliuluiEuropei 92/43 EEC: Mannia triandra, Buxbaumia viridis, Sphagnum sp.

Conspectul plantelor superioare cunoscute pana în prezent din Parcul Național Piatra Craiului cuprinde peste 1100 de specii. Se poate aprecia ca Piatra Craiului găzduiește peste 30% din numărul total de specii de plante superioare prezente pe teritoriul României.

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului Un număr de 150 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România” ca specii endemice, rare sau vulnerabile.

Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice. Dintre speciile rare menționez feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi, în anul 2000 fiind semnalata si din Piatra Craiului, tisa – Taxus baccata, zâmbrul – Pinus cembra, angelica – Angelica arhangelica; sângele voinicului – Nigritella nigra si N. rubra, etc. Cele mai reprezentative specii endemice carpatice sunt: Achillea schurii, Primula wulfenianassp. Baumgarteniana (întâlnită numai în Postăvarul și Piatra Craiului), Festuca carpatica, Sesleria haynaldiana, Trisetum macrotrichum, Koeleriatranssilvanica, Draba compacta, Hesperis moniliformis, macul galben – Papaver corona-sancti-stefani etc. Endemisme strict locale sunt garofița Pietrei Craiului – Dianthus callizonus, simbolul floristic al masivului și Aubrieta intermedia ssp. falcata. De asemenea sunt prezente si specii de interes comunitar cum ar fi gălbenelele – Ligularia sibirica (specie protejată conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC fiind inclusa și în Convenția de la Berna).

Speciile endemice din Piatra Craiului sunt:

ciuperci (in principal specii fitoparazite) > 300

licheni saxicoli > 214

mușchi > 100

cormofite >1.100.532

Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate. Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine si 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine si subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi si pe terenurile mlăștinoase.

6. Fauna

Fauna de amfibieni și reptile din Piatra Craiului este ceva mai puțin studiată. Dintre reptile menționez: vipera de munte -vipera bems berus, șarpele de casă – Natrix natrix, șarpele de alim – Coronella austriaca austriaca, năpârca – Anguis fragilis, soparia de munte – Lacerta vivipara, soparia de camp L.agilis agilis, gușterul – L. Viridis viridis, etc.

De menționat că toate speciile de amfibieni și reptile de pe teritoriul României sunt protejate fiind incluse în anexa 3 a legii 13 din 11 martie 1993 (Convenția de la Bema). Față de masivele muntoase Piatra Craiului și-a pierdut în mare măsură fauna de răpitoare mari pe care o deținea în trecut, în prezent existând un număr foarte mic de exemplare de acvila de munte – Aquila cmysaetos, care cuibăresc probabil în munții Făgăraș. Alte specii de răpitoare întâlnite în pare sunt: acvila țipătoare mică – Aquila pomarina, șorecarul comun – Buteo buteo, uliul porumbar – Accipiter gentilis, uliul păsărar – A peregrinus, vânturelul roșu – F. tmunculus, cucuveaua – Athene noctua etc. Cheile și zonele stâncoase sunt populate de: fluturașul de stâncă – Tichodroma muraria (specie rară), brumărița de stâncă – Prunella collaris, drepneaua neagra -Apus. Fauna de mamifere mici este bine reprezentată fiind însă insuficient cunoscută. Până în prezent au fost identificate 15 specii de lilieci, care se adăpostesc în peșterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul parcului. De menționat ca pe teritoriul României sunt protejate toate speciile de lilieci conform legii 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la acordul privind conservarea liliecilor din Europa, adoptat la Londra la 4 decembrie 1991.

Potențialul antropic

Potențialul antropic reunește creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico–economice și socio-geografice care, atrag fluxurile de turiști. Principalul peisaj din Piatra Craiului poate fi considerat masivul calcaros înconjurat de păduri și pajiști, în unele locuri apărând și o recompensă umană (satele risipite și odăile). Elementul antropic caracteristic Parcului Național Piatra Craiului – este reprezentat de satele Peștera și Măgura, cu case risipite cu gospodării tradiționale ciobanii cu turme de oi, stâne, etc. Cele două sate Măgura și Peștera din cadrul parcului, fac parte din categoria de sate turistice peisagistice și climaterice, care sunt caracterizate prin prezenta unui cadru natural atractiv, cu elemente de potențial turistic ce cunoaște numeroase variante și care favorizează petrecerea timpului liber. Aceste așezări situate în munte, cu casele răspândite la o oarecare distanță unele față de celelalte, sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilitatea de plimbare în aer liber, băi de soare, drumeție.

Potențialul antropic cuprinde pe lângă elementul tradițional al celor două sate din cadrul parcului – Peștera și Măgura, pe lângă potențialul orașului Zărnești și a zonei Rucăr și numeroase monumente istorice, muzee, vestigii ale civilizației românești, vechi fortificații, oferite de localitățile din apropiere: Brașov, Bran, Râșnov. Brașov – situat la poalele Muntele Postăvarul, în depresiunea Țara Bârsei, la 13 km de Poiana Brașov.

Principalele obiective turistice sunt fortificațiile vechi, din secolul XV – XVI, reprezentate de:

Turnul Alb și Turnul Negru

Bastionul Țesătorilor – cel mat vechi Bastion din România

Poarta Ecaterina – ridicată în anul 1559

Casa Sfatului – construită în secolul XV, adăpostește în prezent Muzeul de Istorie Brașov

Casa Negustorilor – construită în stilul renașterii în perioada 1539 – 1545, în prezent aici funcționează renumitul restaurant Cerbul Carpatin

Biserica Bartolomeu – cel mai vechi monument istoric din Brașov, ridicat în 1223

Biserica Neagra – ridicată în perioada 1384 – 1447, este considerată cel mai reprezentativ monument de artă gotică din România

Complexul muzeal al culturii românești – care cuprinde Biserica Sfântul Nicolae (secolul XV – XVI), clădirea primei scoli românești din secolul XVI, care găzduiește în prezent Muzeul Culturii Românești

Mausoleul din Schei

Secțiile de arta și etnografie ale Muzeului Județean

Bran – situat într-o zonă pitorească, la intrarea în culoarul Bran – Rucăr, la 28 km față de Poiana Brașov. Obiectivul turistic principal fiind castelul Bran, construit în 1377 – 1378 pe vârful unei stănci greu de escaladat, în afara drumului de acces. Între anii 1920 – 1930 a fost destinat ca reședință regală. În, prezent, în cetate a fost organizat un muzeu de istorie și artă medievală, cu bogate colecții de artă plastică și artă decorativă. Referitor la tipurile de case pe care le întâlnim în aceasta localitate avem: case cu doua încăperi (cu o singură întrare, cu tindă și casă), case cu trei încăperi, case cu patru încăperi și mai multe încăperi, precum și case pe două niveluri. Ca materiale de construcție este folosit preponderent lemnul, casele fiind construite din bame orizontale, iar ca temelie având zidărie de piatră. Mai târziu se vor folosi pereți de cărămidă. Pentru acoperiș s-a folosit pe scara larga șindrilă, iar mai nou se folosește țigla. Dintre îndeletnicirile principale ale locuitorilor amintim; creșterea animalelor, prelucrarea principalelor produse pastorale, exploatarea lemnului și mai nou agroturismul.

Râșnov – situat în Depresiunea Bârsei la poalele Munților Postăvarul, la 14 km distanta de Poiana Brașov. Principalele obiective turistice sunt:

Cetatea țărănească – amplasată pe o înălțime stâncoasă ce domină orașul, datează din secolul XIV

Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae – cel mai vechi edificiu ortodox din Transilvania de sud-est, ridicată în 1384

Biserica Evanghelică – datează din secolul XIV. Având în vedere potențialul natural și cel antropic al Parcului Național Piatra Craiului, prezentate în cele de mai sus, în următorul subcapitol va fi prezentată activitatea de turism din cadrul parcului

CAPITOLUL III

VALORIFICAREA POȚENTIALULUI TURISTIC AL PARCULUI NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

Amenajarea turistică a parcurilor naționale variază de la o țară la alta, așa cum diferă echipamentele turistice ale fiecăruia. Acestea sunt determinate în general de specificul obiectivelor sale naturale, dotările existente, încadrându-se în limitele impuse de ecosistemele respective.

Dotările turistice cuprind în general, baze de cazare foarte diversificate (terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, tabere de tineret, sate de vacanțe), baze de alimentație publică (restaurante cu specific, chioșcuri, cofetării), mici magazine pentru comerț și alte dotări pentru divertisment. Indiferent de gradul de dotare al parcului, amenajarea și dotarea acestora trebuie să aibă la bază armonizarea funcțiilor sale științifice și turistice.

3.1. Baza tehnico-materială a turismului în

Parcul Național Piatra Craiului

Desfășurarea activității turistice presupune existența, alături de elementele de atracție, a unor mijloace materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerințelor turiștilor pe durata și cu ocazia realizării vacanțelor. Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea de bază tehnico-materială, au o structură diversă, adaptată specificului nevoilor turiștilor, funcțiilor economice și sociale ale turismului. În privința rolului bazei tehnico-materiale, trebuie avut în vedere faptul că simpla prezență a elementelor de atractivitate nu este suficientă pentru a genera derularea unei activități turistice. Punerea în valoare a potențialului natural și antropic, atragerea turiștilor presupun existența unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitatorilor condiții pentru petrecerea agreabilă a vacanței. Baza tehnico-materială se împarte în două categorii (vezi anexa 3). Astfel, baza tehnico-materială specifică turismului este reprezentată de:

unitățile de cazare

unitățile de alimentație

mijloacele de transport din structura turismului

instalațiile de agrement

satele turistice și de vacanță

Din baza tehnico-materială generală fac parte:

mijloacele de transport în comun

căile de comunicații transport în comun

telecomunicațiile

echipamentele sanitare

3.1.1. Baza tehnico-materială specific turistică

Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specific turistică este rețeaua unităților de cazare. Ea reprezintă satisfacerea necesităților fundamentale ale turismului, și anume odihna, înnoptarea. Caracteristicile celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale turistice sunt determinate de structura și distribuția unităților de cazare.

1. Structurile de cazare

Mijloacele specifice Parcului Național Piatra Craiului sunt cele complementare (cazare extrahotelieră), reprezentate de terenuri de camping, cabane, refugii montane, sate turistice, case și apartamente de închiriat. În continuare voi prezenta cabanele și refugiile montane care reprezintă structuri preponderente în cadrul parcului.

A. Cabanele sunt structuri de primire turistică de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice, necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă.

Cabana Curmătura este singura cabană de înălțime plasată într-o zonă greu accesibilă din Piatra Craiului. Ea captează atenția și dorința de a o vizita a tuturor drumeților din acest masiv. Așa se explică numeroasele cărări marcate, care ajung la această cabană.

Cabana Plaiul Foii din masivul Piatra Craiului se afla pe partea stângă a râului Bârsa iar cele două anexe și clădirea Comisiei Salvamont Brașov sunt situate pe partea dreaptă. Micul tren forestier, care ducea și aducea turiștii pe distanță celor 12 km de la Zărnești până aici, constituia el însuși un punct de atracție. Lipsa unei curse regulate auto de Zărnești sau chiar de la Brașov, diminuează mult posibilitățile de vizitare a cabanei.

Are în dotare curent electric de la microcentrala proprie, apa de izvor captată și adusă în cabană, încălzire cu sobe cu lemne, grupuri sanitare și un dus în interior la cabana și exterioare la anexe, restaurant permanent și bar de zi în sezonul cald (aprilie – septembrie), camping în fața cabanei pe malul râului Bârsa Mare, chioșc alimentar, tabere pentru elevi și studenți în perioada vacanțelor de vară.

Căile de acces la Cabana Plaiul Foii sunt următoarele:

mijloace auto – din Brașov pe șoseaua DN73 până la Râșnov, iar de aici pe DN73 A până la Zărnești; din Predeal pe DN73 A, prin Râșnov – 36 km până la Zărnești. Din Zărnești până la cabana Plaiul Foii se merge pe un drum nemodernizat cu o lungime de 12 km

cu trenul – orașul Zărnești este stație terminus pe linia ferată Brașov -Zărnești (27km). Din gară se merge până la clădirea modernă a CEC-lui unde se găsesc două indicatoare turistice, pe unul fiind inscripția ,,Cabana Plaiul Foii – 12 km” (marcaj bandă roșie). Durata traseului este de 3-4 ore

Popasul turistic Casa Folea din masivul Piatra Craiului, satul Peștera are în dotare curent electric de la rețeaua publică, apa curentă în clădire, grupuri sanitare în interior, baie comună, încălzire în sobe cu lemne, restaurant permanent, axat pe mâncăruri tradiționale din partea locului cum este de exemplu brânza de oi, laptele de vacă.

Căile de acces la Popasul turistic Casa Folea sunt următoarele:

mijloace auto: din Zărnești – satul Măgura – satul Peștera prin muchia lui Gamița – Casa Folea; satul Șirmea – ocolește Valea pietrelor – Casa Folea

cu trenul: până la Zărnești, de aici la fântâna lui Boțorog, se trece podul Măgura și se urcă în satul Măgura. Se trece pe lângă pădurea dinspre Prăpăstiile Zărneștilor, prin satul Peștera – până la Casa Folea

Cabana Gura Răului este situată în masivul Piatra Craiului, pe Râul Mare al Zărneștilor. Are în dotare curent electric de la rețeaua publica curenta m cabana, încălzire centrala cu lemne și grupuri sanitare și dușuri la fiecare etaj, restaurant permanent, bar de zi, tabere de elevi în timpul vacantelor școlare și pentru sportivi, terasa și parcare proprie.

Refugiul Diana este situat la o altitudine de 1.520 m. Se află pe versantul de N-V, în Poiana Curmătura Prăpăstiilor, între văile Padina Închisă și Padina Popii. Nu are apă, însă este un izvor la 30 minute în coborâre. A fost distrus în 1980 de un incendiu iar acțiunea de refacere, începută în 1993 nu este finalizată.

B. Pensiunile sunt structuri de primire turistică cu o capacitate de cazare de până la 10 camere. Ele funcționează în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazare turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.

Dezvoltarea turismului rural și ecologic, în ultimii ani, a determinat apariția unui număr însemnat de pensiuni țărănești, în zona din jurul parcului, dar și din interiorul acestuia, număr în continuă creștere. În cele două sate din cadrul Parcului Național Piatra Craiului – Peștera și Măgura, numărul pensiunilor turistice este într-o continuă creștere.

Astfel în satul Măgura erau 3 pensiuni, iar în satul Peștera 4 pensiuni omologate de Ministerul Turismului. În anexa 4 este prezentat numărul pensiunilor și numărul locurilor de cazare din anul 2003, din cadrul satelor Măgura și Peștera dar și din zona învecinată parcului: Bran Moeciu (anexa 4). Datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism și a acordării unor facilități pentru persoanele care investesc în turismul rural, capacitatea de cazare este în continuă creștere.

Clasarea pensiunilor este de la una la trei ,,flori" cu media de două ,,flori”. Dintre asociațiile la nivel național cea mai reprezentativă este ANTREC cu un număr de 93 de pensiuni acreditate în zona Bran, Moeciu, Predeluț, Șimea și un număr de 30 de pensiuni pe raza comunei Rucăr. Sistemul de clasare al pensiunilor ANTREC este similar celui oficial, în loc de stele sunt clasate simbolic cu margarete. Categoria reprezentative sunt pensiunile de categoria două margarete (grup sanitar, apă caldă, încălzire cu lemne). Pensiunile încadrate la categoria de trei margarete au condiții mai deosebite de cazare. Campingurile – reprezintă o categorie importantă de facilități turistice, la ora aceasta exista campinguri semiorganizate la Plaiul Foii, Curmătura, Brustureț. Lipsa facilităților necesare face ca aceste acomodări să nu se ridice la standardele unui camping modern.

2. Structuri de alimentație publică

Majoritatea unităților de cazare specifice parcului și anume cabanele dispun de restaurante proprii, bar de zi și terase, celelalte spații de cazare reprezentate de vile, pensiuni și case particulare au la baza autoconsumul, turiștii beneficiind de masă. Astfel servirea mesei pentru turiști se face în mai multe feluri și anume:

mic dejun inclus în prețul camerei (specific pensiunilor turistice)

demipensiune sau pensiune completă oferită de proprietarul gazdă

servit la o unitate de alimentație publică (restaurant)

pregătirea mesei de către turist cu produsele sale

Observam ca baza alimentației publice din Parcul Național Piatra Craiului este foarte diversificată, toate spațiile fiind omologate conform normelor Ministerului Turismului, tarifele practicate fiind aplicate conform normelor în vigoare.

3. Agrement

Agrementul are un loc important în ocuparea timpului liber într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale parcului pot genera numeroase forme de petrecere a timpului liber. Se pot organiza programe pentru speoturism, alpinism, drumeție montană, turism de cunoaștere și cu valențe științifice.

Accentul este pus pe drumețiile montane, ieșiri la picnic, călărie, plimbări cu sania trasă de cai, realizarea unor programe culturale și excursii turistice în zona. O serie de programe ce pot fi realizate sunt legate de ocupațiile localnicilor – pomicultura, artizanat, oierit. Acestea se pot realiza prin inițierea turiștilor în acest domenii.

3.1.2. Baza tehnico-materială generală

Baza tehnico-materială a turismului include infrastructura generală. Este constituită din transporturi, telecomunicații, comerț și prestări de servicii, utilități publice, sistem sanitar, ea având rolul de a asigură funcționarea normală a tuturor sectoarelor economiei, prin urmare și a turismului.

Servicii de transport

În cadrul infrastructurii generate, locul cel mai important îi revine transportului întrucât el asigură accesul către destinațiile de vacanță, dar și atragerea diferitelor zone în circuitul turistic. Transportul feroviar a cărui dezvoltare ideală pentru aducerea fluxului de turiști în comunitățile din jurul parcului are o pondere scăzută dacă privim zona în ansamblu. Singura linie de cale ferată care ajunge în vecinătatea parcului este cea Brașov – Zărnești. În momentul de față datorită restrângerilor activităților industriale din zona numărul de pasageri care circulă este în scădere și se pune probleme legate de rentabilitatea curselor.

Accesul în zona sudică a parcului (Rucăr, Dâmbovicioara), se face numai auto, există linii de autobuze care deservesc zona, însă datorită problemelor de rentabilitate numărul de curse zilnic este redus. În culoarul Rucăr – Bran, zona care aparține de județul Brașov respectiv comunele Bran, Moeciu, Fundata, Sirne sunt deservite de linii de autobuze care au o frecvență mai bună de circulație. Satele Măgura și Peștera sunt cele mai vitregite din punctul de vedere al transportului în comun, la această oră nu există o linie de autobuz care să urce în aceste sate.

Un factor negativ care afectează direct și indirect fluxul de turiști în zonă este starea proastă a infrastructurii rutiere locale. Această problemă va exista și în continuare deoarece nu se prevede nici o îmbunătățire radicală a calității în timp scurt.

Serviciile medicale

În zona adiacentă parcului, numărul de paturi de spital raportat la 1000 de locuitori (12), este peste media națională. Accesul de urgență la îngrijire medicală are durata medie de 40 de minute, cifră comparativă cu cea la nivel național.

Servicii de educație

În fiecare localitate rurală din zonă există cel puțin o instituție de învățământ primar (școala generală). Instituții de învățământ liceal se găsesc în localitățile cu caracter urban (Zărnești, Rucăr).

Servicii culturale

Manifestările culturale ale zonei se leagă de ocupațiile tradiționale cum ar fi creșterea animalelor, agricultura. În afara ocaziilor curente (nunți, botezuri) când au loc manifestări bogate în obiceiuri tradiționale, se organizează târguri și serbări cu participare largă în rândul locuitorilor cum este de exemplu Nedeea Munților.

Alte servicii

Un rol important în Piatra Craiului îl joacă echipele de intervenție Salvamont care asigură salvarea în condiții de urgență a turiștilor accidentali sau aflați în situații dificile în zona montană. Este vorba despre două echipe una în partea nordică și una sudică a masivului. Echipele de salvamont funcționează în carul primărilor Zărnești și respectiv Câmpulung Muscel.

Până la această dată nu există un sistem informațional coerent care să asigure turiștilor toate informațiile necesare la sosirea în zonele adiacente parcului (puncte de informare cu ghizi și dotate cu toate materialele necesare). Serviciile de ghizi sunt într-o fază incipientă. Există un număr restrâns de ghizi calificați pentru zona montană. În general lipsesc informațiile care pot face legătura între doritorii de excursii și ghizi. Singura organizație abilitată de Ministerul Turismului să califice ghizi montani este ,,Asociația Ghizilor Montani din România”.

3.2. Forme de ecoturism practicate în Parcul Național Piatra Craiului

În raport cu principiile generale de planificare, dezvoltare și gestionare a ecoturismului și cu concepția de organizare și amenajarea pentru turism a unei arii protejate, în Parcul Național Piatra Craiului se pot dezvolta următoarele forme de turism:

1. Turismul itinerant – este reprezentat prin excursii realizate pe traseele din cadrul masivului Piatra Craiului. Turismul de drumeție montană este foarte răspândit și stimulat de valoarea peisagistică de o mare diversitate a regiunii montane înalte, dependentă de substratul litologic și de învelișul vegetal ce înregistrează etajarea altitudinală. Astfel, Piatra Craiului este unul dintre masivele calcaroase și conglomeratice consacrat pentru drumetiile montane.

2. Turismul științific – este cea mai indicată formă de ecoturism, care se adresează specialiștilor, tineretului, iubitorilor de animale și natură. Este o formă de turism specializat, destul de pretențioasă prin echipamentele pe care le presupune. Constituie un mijloc excelent de educare a turiștilor pentru protecția naturii și a animalelor sale și presupune, pe lângă aparatura specială și amenajarea unor ,,foișoare" pentru observare, dar și a unor spații de cazare în apropiere În cadrul parcului se plătesc anumite tarife pentru observarea animalelor sălbatice .

3. Turismul pentru tineret – sub forma de expediții tematice, pentru aventură, recreere, are largi posibilități de dezvoltare cu condiția să se realizeze echipamente turistice adecvate pentru cazare și divertisment, ca și mijloacele de transport confortabile și nepoluante.

4. Turismul pentru safari (foto cinema) – din ce în ce mai popular în lume, trebuie încurajat pentru a fi practicat și în Parcul Național Piatra Craiului, evitându-se taxele mari impuse pentru filmările sau fotografiatul în scop comercial sau personal.

5. Turismul rural și agroturismul – reprezintă formele de turism durabil cele mai interesante pentru economia rurală locală, acestea având mari posibilități de dezvoltare în satele Peștera și Măgura. Pentru ca această formă de turism sa devină viabilă ca o activitate economică complementară altor ocupații sunt necesare realizarea unor dotări tehnice-edilitare și de infrastructură (alimentarea cu apă și energie electrica, încălzire, epurarea apelor reziduale, canalizare, drumuri, dotări și servicii sanitare și comerciale) și de apărare împotriva inundațiilor. Pe lângă problemele de organizare se impune și revitalizarea tradițiilor și a meșteșugurilor locale, care să dea ,,marca" satului respectiv.

6. Turismul pentru sport – vânătoarea se desfășoară sub un regim dirijat. Această practică desfășurată după principii științifice și ecologice poate fi o formă de turism remarcabilă în Parcul Național Piatra Craiului.

CAPITOLUL IV

ELABORAREA ȘI IMPLEMENTAREA UNEI STRATEGII DE

DEZVOLTARE A ECOTURISMULUI

ÎN PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

Strategia de dezvoltare realizată la nivelul Parcului Național Piatra Craiului cuprinde principalele direcții de dezvoltare a viitoarei regiuni, ea reprezentând o esență a implementării și dezvoltării ecoturismului în parc.

4.1. Necesitatea implementării strategiei de dezvoltare

Parcul Național Piatra Craiului a fost înființat în anul 1990, iar primele structuri de administrație s-au stabilit în 1999 în cadrul proiectului ,,Managementul Conservării Biodiversității”. Partenerii implicați în proiect sunt Global Enviromantal Facility (GEF) prin Banca Mondială – 60% din finanțare, Guvernul României – 25 % din finanțare, Regia Națională a Pădurilor – 15% din finanțare (tabelul nr.4). Scopurile principale ale constituirii parcului sunt conservarea biodiversității și peisajelor din zona masivului Piatra Craiului, promovarea modului de viață tradițional al locuitorilor zonei.

Alături de conservarea biodiversității, de componenta administrativă și de conștientizare publică, proiectul are și o componentă de promovare a turismului. Una din sarcinile importante ale acestei componente este elaborarea unei strategii de turism care privește înainte cu 3 – 4 ani. Aplicarea strategiei trebuie să aibă ca rezultat trecerea de la turismul de masă la ecoturism – soluția optimă pentru dezvoltarea durabilă a întregii zone.

Esența termenului de dezvoltare durabilă poate fi considerată realizarea echilibrului între componenta naturală și cea umană, care interacționează pe același teritoriu. În Piatra Craiului ar fi vorba despre păstrarea, pe de o parte a valorilor naturale neschimbate, pe de altă parte nevoia comunităților locale de resurse pentru existența cotidiană și dezvoltare.

Strategia de turism a Parcului Național Piatra Craiului cuprinde toate direcțiile de acțiune și activitățile planificate să fie efectuate în următorii ani în dezvoltarea turismului. Prin dezvoltarea turismului se oferă unui număr mare de vizitatori posibilitatea contemplării naturii, relaxării într-un mediu nealterat, apare oportunitatea dezvoltării de facilități și servicii turistice în comunități, prin cointeresare va interveni dezvoltarea infrastructurii generale, ridicarea nivelului de trai al comunității. Activitățile desfășurate de Administrația Parcului Național Piatra Craiului au nevoie în viitor de suport financiar, turismul durabil este o sursă importantă de venit pe plan mondial și cu certitudine va deveni o sursă importantă de finanțare și pentru Parcul Național Piatra Craiului.

4.2. Ecoturism și turism durabil

După specialiștii OMT, ecoturismul este o formă de turism legată de cunoașterea și protejarea mediului, fauna, ecosisteme, insistând pe necesitatea educării turiștilor în problema mediului si a mijloacelor de menținere a acestuia.

Adesea, acolo unde se practică ecoturismul, trăiesc comunități de oameni cu tradiții ancestrale, ceea ce face necesară protecția identității și culturii locale, pentru dezvoltarea turismului să fie benefică și pentru aceste populații.

Ecoturismul, componenta a dezvoltării durabile, este cunoscut și sub noțiunile de turism „verde” si turism „moale” sau turism „blând” în sensul ca în această formă de turism, cu o paletă largă de activități, se desfășoară în spații rurale (programe, circuite, sporturi), are cele mai reduse implicații în degradarea și poluarea ecosistemelor naturale, parcuri naturale și naționale, rezervații ale biosferei, rezervații naturale. O altă definiție, mai apropiată de dezvoltare durabila, evidențiază că „ecoturismul este un turism practicat în spații naturale sălbatice sau puțin modificate de om și care trebuie să constituie și să asigure protecția naturii și dezvoltarea culturală și economică a comunităților locale”.

Definiția acceptată de OMT este relevantă: „ecoturismul este forma de turism în care principala motivație este observația și aprecierea naturii și a tradițiilor locale”, iar în condițiile ce trebuiesc îndeplinite relevă obiectivele certe ale acestei forme de turism:

conservarea și protejarea naturii, folosirea resurselor umane locale 

caracterul educativ și respect pentru natura

Deși ecoturismul se leagă de declararea primului parc național din lume – Yellowstone (S.U.A.), în 1872, conceptul de ecoturism a apărut în anii 80, ca urmare a dezvoltării turismului în natura sălbatică, în locurile cele mai retrase și fragile ale planetei și ca o alternativă la turismul de masă. Noțiunea de Ecoturism a fost definită în anul 1991, cu ocazia seminarului internațional privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experți pentru Mediul Înconjurător din Canada (CEAC), când să concluzionat că „ecoturismul este o experiența a călătorii, care pune în lumina natura, contribuind la conservarea ecosistemelor și, în același timp respectând integritatea comunităților-gazda”.

În sens mai restrâns, ecoturismul se bazează pe observarea naturii, oferind produse turistice distincte, specifice formelor de turism cultural, științific, de cercetare ,fiind practicat, fiind practicat în țările cu o remarcabilă biodiversitate, care dețin rezervații naturale, parcuri naționale și comunități locale care și-au păstrat nealterate obiceiurile și tradițiile.

Așadar, ecoturismul trebuie să asigure:

exploatarea optimă și durabilă a resurselor și a mediului înconjurător

avantaje economice și sociabile populației rezidente

compatibilitate între populația locală și cea turistică și interes pentru dezvoltare durabilă

lărgirea spectrului de activități economice tradiționale și crearea de oportunități pentru valorificarea optimă a resurselor turistice și introducerea în circuitul economic a noi obiective și areale turistice

4.3. Analiza SWOT a potențialului turistic ecologic în

Parcul Național Piatra Craiului

Pentru a putea sintetiza și discerne aspectele importante, prin prisma dezvoltării turismului ecologic în Parcul Național Piatra Craiului, am propus în continuare realizarea unei analize SWOT.

A. Puncte tari:

Existența reliefului și a peisajelor deosebite

Biodiversitatea prezentă în zonă

Aspectul, obiceiurile și tradițiile comunităților locale

Colaborarea existentă în Proiectul Conservării biodiversității

Popularitatea de care se bucură masivul Piatra Craiului

Încadrarea zonei în zona socio–geografică. Elementele esențiale care se remarca sunt: peisajele unice, sălbatice, unicitatea florei si a faunei care este avantajata de prezența unor specii de animale dispărute din Europa, prezența pădurilor virgine

B. Puncte slabe:

Lipsa unor importante elemente din infrastructura specifică turismului

Practicarea unui turism haotic în cadrul parcului și care are un impact major asupra biodiversității

Lipsa unei strategii la nivel zonal și regional, care să asigure promovarea ecoturismului în ariile protejate

Lipsa unui program național de educare ecologică

Starea improprie a infrastructurii generale, în special drumuri – transport

Lipsa unor proiecte, programe turistice mai complexe care să atragă diverse categorii de vizitatori

Lipsa unui sistem informativ (centre de vizitare, puncte de informare, panouri informative, hărți detaliate cu informații complementare).

C. Oportunități:

Dezvoltarea ecoturismului pe plan mondial

Existența unor nuclee de ecoturism – Zărnești, Bran – Moeciu, vecinătatea Castelului Bran

Existența birourilor județene de promovare a turismului

Disponibilitate de parteneriat a Ministerului Turismului

D. Amenințări, pericole:

Construcțiile necontrolate care nu țin de aspectul tradițional al zonelor montane

Apariția unor unități industriale

Exploatarea resurselor naturale fără un regim de control cum este de exemplu exploatarea pădurilor

Braconajul

Nerespectarea traseelor montane

Creșterea cantităților de deșeuri rămase în urma vizitatorilor

4.4. Elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare

Obiectivul general al Parcului Național Piatra craiului este acela de a proteja și strategii de dezvoltare a turismului în limitele de suport ale naturii parcului și ale comunităților locale, adică de dezvoltare a ecoturismului, respectiv al turismului durabil. O componentă importantă ar trebui să o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităților locale implicate în activitățile turistice.

Organizarea, amenajarea și promovarea ecoturismului în Parcul Național Piatra Craiului pornește de la următoarele considerații:

Piatra Craiului – ca parc național trebuie să se înscrie în concepția generală de valorificare a unei zone protejate de interes internațional

este o imagine de marcă a turismului romanesc pe plan intern și internațional și trebuie consolidată această imagine

turismul organizat si ecoturismul constituie singurele activități economice durabile practicabile în parc cu implicații reduse în ecosistemele locale

turismul rural – ca o componentă a turismului durabil este una din șansele relansării economico-sociale a așezărilor și de protejare a comunităților locale

În aceste concepții de dezvoltare și organizare se au în vedere următoarele direcții:

Redefinirea activității de turism

Practicarea în mod organizat a activității turistice în Parcul Național Piatra Craiului

Controlul și dirijarea circulației turistice

Monitorizarea activității de turism ecologie

Amenajarea și echiparea pentru turism

Formarea profesionala a personalului

Informarea și educarea turiștilor și a localnicilor

1. Redefinirea activității de turism prin prisma noii strategii de dezvoltare a ecoturismului:

turismul trebuie să devină, treptat, o activitate organizată, practicată în grup sau individual si în condițiile unei colaborări cu administrația parcului. Se impune astfel elaborarea unui legislativ coerent pentru desfășurarea activității de turism în rezervație

în contextul protejării și conservării ecosistemelor este necesar, pentru început, ca activitatea de turism în Parcul Național Piatra Craiului să se realizeze de către agenți economici care au o bază materială adecvată și evidențiază profesionalism în meserie

restructurarea, dar și diversificarea formelor și programelor turistice astfel:

promovarea unui turism specializat, puțin poluant

extinderea turismului expediționar tematic și de aventură pentru tineret

dezvoltarea agroturismului în toate așezările rurale și cu precădere cele lipsite de structuri turistice

extinderea excursiilor

realizarea de programe turistice pentru a se putea atrage turiști și în extrasezon

introducerea unor forme de agrement sportiv

limitarea și ținerea sub un control riguros a turismului pentru vânătoarea sportivă

redefinirea de spațiu a formelor de turism și practicarea lor în mod diferențiat în teritoriu și anume:

interzicerea turismului în zonele tampon și cele de reconstrucție ecologică

promovarea cu precădere a turismului specializat

desfășurarea tuturor formelor de turism și realizarea de amenajări și echipări pentru turism și agrement în care condițiile de restricții ecologice cunoscute, se pot face numai în zonele deschise (economice)

evaluarea capacității de suportabilitate ecologică pentru traseele și arealele turistice cele mai frecventate de turiști

2. Practicarea în mod organizat a activității turistice în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă o condiție care impune o colaborare strânsă între tour-operatori, prestatori de servicii turistice și conexe, locale, Administrația parcului și comunitățile locale, care trebuie să conducă la:

elaborarea și promovarea unui cadru legislativ

asigurarea prestațiilor turistice și de agrement

limitarea treptată a turismului de masă și stabilirea unor fluxuri turistice în corelația de suport ecologic

3. Controlul și dirijarea circulației turistice are în vedere următoarele:

stabilirea și amenajarea unor puncte și centre de informare turistică

elaborarea documentelor de intrare în parc

marcarea și semnalizarea traseelor turistice, a tronsoanelor dificile, a zonelor strict protejate, a locurilor de campare

dirijarea fluxurilor turistice în zona parcului, în raport cu presiunea turistică și starea calitativă a ecosistemelor

4. Monitorizarea activității de turism ecologie – se impune ca o necesitate obiectivă pentru cunoașterea permanentă a circulației turistice și pe cont propriu și oferă posibilitatea de a stabili presiunea turistică asupra ecosistemelor parcului și implicit limitele optime pentru dezvoltarea ecoturismului. Până în prezent s-a încercat o monitorizare parțială a turismului organizat, respectiv, înregistrarea circulației turistice: număr de turiști (români, străini), clasificarea după grupe de vârstă, durata sejurului și preferință pentru spațiile de cazare; numărul de înnoptări.

Privind motivele venirii in Piatra Craiului acestea sunt în ordinea importanței după cum urmează: muntele, natura, evadarea din oraș. Se va realiza clasificarea vizitatorilor Parcului Național Piatra Craiului în funcție de grupele de vârstă, durata sejurului și preferința pentru unitățile de cazare.

5. Amenajarea și echiparea pentru turism – particularitățile mediului și habitatului parcului impun o concepție de amenajare, echipare și de exploatare specifică zonelor montane și anume :

realizarea unor dotări ca:

amenajări ușoare – camping, bungalouri, sate de vacanta, alimentație

inventarierea pentru amenajare, dotare și omologare a gospodăriilor locale ca pensiuni turistice rurale

programele turistice să corespundă motivațiilor principale ale Parcului Național Piatra Craiului, se pot amenaja poteci marcate în vederea realizării unor programe ecoturistice cu precădere pentru turismul științific

Pentru realizarea turismului in limitele ecologice, în cadrul parcului trebuie stabilită capacitatea de suport a mediului pentru vizitatori. Astfel se va urmări:

impactul turism – mediu, respectiv studierea efectelor derulării programelor si fluxurilor turistice, precum și ale echipamentelor turistice în mediul montan a Parcului Național Piatra Craiului

stabilirea periodica a capacității de suport ecologic a diferitelor areale și zone turistice

introducerea sau scoaterea temporară din circuit a unor trasee și zone turistice

echiparea dotărilor turistice cu instalații antipoluante și cu stații de tratare și epurare a apelor menajere

6. Formarea profesionala a personalului – pentru realizarea unui turism ecologic adecvat și de calitate este necesară pregătirea ecologică a tuturor categoriilor de lucrători în turism. Un factor cheie pentru trecerea de la turismul de masă la ecoturism îl constituie excursiile cu ghid specializat. Aceasta se poate realiza prin formarea unui nucleu de ghizi montani autorizați. În acest scop este demarat un curs de calificare în meseria de ghid montan de către Asociația Ghizilor Montani din România curs la care vor fi introduse și noțiuni de arii protejate.

7. Informarea și educarea turiștilor și a localnicilor -pentru a sprijini protejarea mediul Parcului Național Piatra Craiului se pot realiza: conferințe, prelegeri, elaborarea de regulamente si tipărituri, dar și prin masuri administrative; elaborarea și editarea unor norme de conduită, restricții, zone protejate a unui ghid de vizitare a parcului; realizarea educării ecologice a populației locale, precum și a unor centre de informare în zonele de concentrare a circulației turistice constituie măsuri pentru realizarea acestor cerințe.

Cooperarea la nivel internațional, național și regional

Pentru organizarea, dezvoltarea și promovarea turismului în Parcul Național Piatra Craiului un loc important îl va avea cooperarea internațională. Se au în vedere schimburile de informații și date privind organizarea și valorificarea turistică a parcurilor naționale pe glob, protejarea si conservarea lor, asigurarea unor fluxuri turistice sau consolidarea celor existente, realizarea unor programe cu parteneri străini, armonizarea legislației și practicii uzitate de forurile și organismele mondiale in domeniu.

Există si o serie de masuri, care ar trebui luate de autoritățile locale, comunități și întreprinzătorii particulari. Astfel, Administrația parcului poate interveni prin organizarea unor forumuri locale, care să sesizeze și să solicite rezolvarea problemelor.

l. Promovarea în comunități a ideii de turism ca alternativă de dezvoltare economico-socială:

menținerea unui climat de ordine, realizarea sau perfecționarea sistemelor de colectare a deșeurilor, aplicarea de măsuri coercitive împotriva celor care nu respectă ordinea și curățenia în comunități

încurajarea și îndemnarea populației locale pentru crearea de facilități turistice în comunitate

promovarea și păstrarea tradițiilor locale în comunități, păstrarea în casele moderne a unor elemente specifice caselor tradiționale, încurajarea menținerii micilor gospodarii agrozootehnice în vederea producerii de alimente naturale și obiecte tradiționale, realizarea de festivități cu specific popular

2. Îmbunătățirea infrastructurii generale din comunități: drumuri, facilități publice, mijloace de comunicare și transport. Sunt alte măsuri care necesită colaborarea între autoritățile locale, administrația parcului și toți factorii implicați.

se consideră necesară căutarea și organizarea unor cursuri, schimbului de experiență, editarea unor buletine informative legate de turism;

necesitatea instaurării în viitor a unei taxe de intrare în parc, care să fie colectată în colaborare cu primăriile locale. Astfel o parte din taxă va putea fi folosită de parc pentru menținerea biodiversității, refacerea traseelor, igienizarea zonelor adiacente localităților, mici lucrări de reparare a infrastructurii.

este necesară colaborarea între autoritățile parcului, proprietarii de pensiuni și alți factori interesați în vederea eliminării depozitarilor de deșeuri în mediul ambiant, stabilirea și aplicarea unor măsuri coercitive pentru păstrarea curățeniei și mediului natural neschimbat

restructurarea și perfecționarea mijloacelor și formelor de promovare și publicitate. Aceasta se poate realiza pe piața turistică internă și externă prin:

editarea în câteva limbi de circulație internațională, a unui ghid al parcului, a hărții turistice, a unor pliante, albume, casete video

promovarea pe piața externă a unor programe turistice distincte pentru turismul științific, foto – safari, naturist corespunzător noilor exigente de vizitare a parcului

participarea la târguri și expoziții naționale si internaționale

prospectarea unor noi piețe pentru produsul dorit

atragerea de noi segmente si fluxuri turistice, inclusiv prin program combinate (parcul cu alte zone turistice din țară)

Programele turistice vor promova acomodările din comunitățile locale, ghizii acreditați și vor fi împărțite în câteva categorii:

Excursii montane combinate – se încearcă organizarea fluxului montan turistic actual pentru minimizarea impactului asupra mediului. Aceasta se poate realiza prin aducerea unui plus de informații despre trasee, floră, faună

Excursii montane ușoare – vizitarea comunităților locale

Excursii specializate – vizionarea faunei și florei, cunoașterea și determinarea de specii, vizitarea pădurilor virgine

Programe turistice bazate pe activitățile de conservare a biodiversității – prin implicarea turiștilor în activități de conservare în cadrul unor tururi demonstrative

Trasee turistice bazate pe trasee hipo și ciclism – deși se urmărește atragerea vizitatorilor mat ales în excursii organizate cu ghid cuprinse în programe turistice complexe care includ acomodare și transport, se consideră necesară elaborarea unui pliant care să cuprindă toate pensiunile acreditate oficial existente în zonă și toate modalitățile de transport aflate la dispoziția vizitatorilor

Prin elaborarea acestui pliant se face posibilă organizarea unor întâlniri cu toți proprietarii de pensiuni pentru a promova împreună turismul rural și în general ecoturismul.

4.5. Planul Național de Dezvoltare

2007 – 2013

Planul National de Dezvoltare 2007 – 2013 este un document de planificare strategică și programare financiară multianuală, elaborat într-un larg cadru partenerial, ce orientează și stimulează dezvoltarea economică și socială a țării în concordanță cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Este un document similar programării realizate de Statele Membre UE pentru Obiectivul „Convergența” al Fondurilor Structurale (promovarea dezvoltării și ajustărilor structurale ale statelor/regiunilor având întârzieri în dezvoltare, prin furnizarea de infrastructură de bază și încurajarea investițiilor în activități economice productive).

Este primul plan de dezvoltare care va fundamenta accesul României la Instrumentele Structurale ale UE (fonduri structurale și de coeziune), după data aderării, în calitate de Stat Membru.

El va sta la baza negocierii cu Comisia Europeană a priorităților și obiectivelor strategice de dezvoltare ale României pe care UE le va sprijini cu finanțări structurale în perioada 2007-2013, conform domeniilor de intervenție stabilite la nivelul UE

În plan intern reprezintǎ un instrument de prioritizare a investițiilor publice pentru dezvoltare ceea ce va duce la maximizarea impactului.

PND 2007-2013 realizează o planificare multianuală a dezvoltării economice și sociale a țării, integrată sectorial și regional, pe baza:

strategiilor naționale sectoriale de dezvoltare

strategiei naționale de dezvoltare regională

orientărilor strategice la nivel european

Prioritățile și obiectivele PND 2007-2013 se vor concentra pe domeniile eligibile pentru intervențiile structurale: FEDR, FSE, Fondul de Coeziune.

Aduce cu sine o nouă dimensiune a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană, cifrată la cca. 4% din PIB-ul anual al României, la care se adaugă cofinanțarea națională. Aceasta înseamnă o asistență nerambursabilă anuală de circa trei ori mai mare decât asistența financiară de pre-aderare acordată în prezent prin programele Phare, ISPA și SAPARD.

6 Priorități Naționale de Dezvoltare pentru PND 2007-2013

Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport

Protejarea și îmbunătățirea calității mediului

Dezvoltarea resurselor umane, creșterea gradului de ocupare și combaterea excluziunii sociale

Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol

Sprijinirea dezvoltarii echilibrate a tuturor regiunilor țării

Prioritățile de dezvoltare pentru PND 2007- 2013

și Programele Operaționale

Structura instituționalǎ

Structura Programelor Operaționale

Sistemul de implementare

Cadrul legal și instituțional pentru elaborarea PND 2007-2013

Coordonator al procesului de elaborare a PND este Ministerul Finanțelor Publice prin Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar.

Baza legală pentru elaborarea PND conform principiului european al parteneriatului: Hotărârea Guvernului nr.1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare.

Structuri parteneriale pentru elaborarea PND

La nivel național

Comitetul Interinstituțional pentru elaborarea Planului Național de Dezvoltare (CIP)

Grupuri de lucru tematice

La nivel regional

Comitetul regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională (CRP)

Grupuri de lucru tematice la nivel județean și regional

Calendar de elaborare a PND

Relevanța programării pentru beneficiari

Stabilește prioritățile și obiectivele de dezvoltare ale României pe care UE le va sprijini cu finanțări structurale în perioada 2007-2013

Potențialii beneficiari își pot planifica în avans proiectele pentru care este posibilă obținerea de finanțări din fonduri UE

Potențialii beneficiari pot identifica programele operaționale unde se încadrează proiectele lor

Potențialii beneficiari își pot adapta proiectele priorităților de dezvoltare

Potențialii beneficiari pot identifica instituțiile cărora se vor putea adresa pentru obținerea de informații, finanțări, parteneriate etc.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Turismul este dependent de mediul înconjurător întrucât mediul înconjurător este suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Cunoașterea, amenajarea și valorificarea resurselor turistice au constituit un proces îndelungat în concordanță cu dezvoltarea societății omenești.

Pornind de la principiul de dezvoltare durabilă care susține folosirea resurselor naturale de către generațiile actuale astfel încât să nu pericliteze soarta generațiilor viitoare, am dorit să susțin ideea că oricare ar fi tipul de zonă protejată care se abordează, trebuie să pătrundă ideea simplă că natura nu este un obiect de consum și, ca atare trebuie respectată.

Vizitarea unei zone protejate are ca scop protecția dar în același timp și educarea și inițierea publicului în legătură cu natura.

Turismul durabil reprezintă orice formă de dezvoltare, amenajare sau activitate turistică care păstrează pe termen lung resursele naturale, culturale și sociale. Dezvoltarea turismului durabil este foarte importantă deoarece în acest fel contribuie la atingerea obiectivelor mondiale și anume protecția climatului, salvarea resurselor naturale și conservarea biodiversității, obiective care duc la salvarea omenirii.

Turismul se bazează pe trei coordonate:

spațiu – spațiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism; oamenii în lipsa spațiilor sau al produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă

oameni – deoarece spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii

produse – produsele care au la bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local

Turismul este considerat astăzi cea mai profitabilă ramură din economia mondială și se evidențiază prin dinamică, motivații multiple și o mare diversitate a formelor de manifestare.

În urma celui de-al doilea război mondial a avut loc o industrializare mondială a întregii societăți umane, industrializare realizată prin:

afirmarea științei ca ramură de producție

introducerea în ramurile economice atât a ciberneticii cât și a tehnicii de calcul

industrializarea agriculturii

dezvoltarea și introducerea automatizării

Societățile industrializate duc la creșterea productivității muncii prin implementarea unei tehnologii moderne și organizarea științifică a muncii și producției. Aceasta influențează pozitiv oamenii prin: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, dezvoltarea mijloacelor de informare, creșterea speranței medii de viață și sporirea duratei timpului liber prin reducerea săptămânii și a zilei de lucru. Însă dezvoltarea acestei societăți industrializate dă naștere și unor efecte cu caracter negativ, atât de ordin nervos – ca de exemplu stresul psihic, cât și de ordin biologic-poluare, maladii, sedentarism, etc.

Toate acestea au ca efect dorința și tendința membrilor societății contemporane de a-și petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite din natură, vizitând orașe și sate din țara de baștină sau alte țări pentru a cunoaște oameni și locuri, sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Turismul se află în strânsă legătură și dependență de alte ramuri ale economiei naționale. În lucrarea sa ,,Gnmdlangenlehre des fremdenverckehrs” din anul 1962, profesorul Hunziker sublinia gama largă de servicii caracteristică activitătii de turism:

activitățile economice implicate în serviciile de cazare – masa

activitățile turistice implicate în transportul turiștilor

activitățile economice producătoare și vânzătoare de bunuri pentru turiști

activitățile economice și neeconomice privind serviciile de divertisment

activitățile economice legate de organizarea turismului

Rezultă astfel că activitatea turistică cere un număr mare de intrări din alte sectoare (comerț, agricultură, construcții, etc.), însă deși turismul este influențat în dezvoltarea sa de avântul celorlalte ramuri economice, el exercita la rândul sau influențe numeroase pe plan național și internațional. Astfel creșterea numărului populației din majoritatea țărilor, cât și micșorarea influenței factorului distanță – timp prin modernizarea mijloacelor de transport a făcut ca turismul să cunoască un adevărat avânt în secolul XX.

Omul, fie el ca individ sau colectivitate, nevoia sa de recuperare psihică și fizică, dorința de cunoaștere dar și cea de relaxare și recreere, reprezintă condiția esențială pentru nașterea și dezvoltarea turismului.

Dacă factorii economici influențează limitele materiale ale oricărei călătorii, factorii politici delimitează cadrul de desfășurare a acesteia, iar factorii psihologici dau naștere nevoii și necesității activităților de recreere. Turismul devine astfel un fenomen de protecție, conservare și păstrare a celui mai important element al mediului geografic – omul. Turismul, înțeles ca totalitatea fenomenelor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, reprezintă în tot mai multe țări o ramură importantă a economiei.

În ultimele decenii ale secolului XX, ecoturismul începe să se manifeste tot mai mult ca o nouă știință menită să arate noile coordonate de dezvoltare a industriei turistice la nivel global. Turismul verde – ecoturismul reprezintă un turism care se desfășoară în spațiile puțin perturbate de către om și care trebuie să participe la protecția naturii și a bunăstării populației locale.

Urmărind parcursul întregii dezvoltări economice a societății umane, se constată o accentuare a problemelor de poluare a mediului. Astfel, protecția mediului, apărarea, conservarea și ameliorarea acestuia reprezintă cele mai dezbătute probleme ale contemporaneității.

Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, legăturile dintre ele manifestându-se în ambele direcții. Mediul natural prin componentele sale: apa, aer, sol, fauna, floră, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influență asupra mediului ecologic, modificându-i elementele componente.

Practicarea sa, ecoturismul presupune în desfășurarea atât a activităților turistice cât și a celor economice într-un mediu agreabil, nepoluat, cu priveliști reconfortante și nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce sunt destinate studierii, admirației, recreerii și refacerii fizice și psihice, și nu distrugerii.

Relația turism – mediu este una irevocabil nedistructibilă și, drept urmare, practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea și utilizarea adecvată a resurselor turistice.

În aceste condiții, dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea integrității ecologice a acesteia. O urmare firească a acestui fenomen ar fi exploatarea rațională a resurselor, păstrându-se echilibrul între satisfacția oferită turiștilor, posibilitățile de dezvoltare a zonelor turistice în sincronism cu apărarea și conservarea resurselor turistice.

Cercuri de interes precum Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (UICN), Federația Mondială pentru ocrotirea naturii (WNF), Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale (PNABE), au definit conceptul de ,,turism durabil” drept dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic, care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale pentru generațiile viitoare. Practicarea ecoturismului poate conduce în consecință la efecte ecologice pozitive, din rândul cărora, se anticipează:

diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulația turistică necontrolată asupra potențialului turistic

limitarea accesului turistic de masa în zonele ecologice sensibile

sporirea atractivității resurselor turistice

dezvoltarea conștiinței ecologice a populației

o mai bună conviețuire pe Terra

Alte organisme internaționale precum Uniunea Internațională a Conservării Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, Federația Europeană pentru Ocrotirea Parcurilor Naționale și Naturale văd ecoturismul ca pe un instrument util în asigurarea conservării bunurilor culturale și naturale de excepție, prin intermediul unor politici speciale de protecție.

În acest sens, ecoturismul este de fapt un turism format pe natura și cultura tradițională care presupune o cunoaștere și o interpretare a mediului natural și antropic ce se dorește să fie gestionat într-o măsură ecologică și durabilă.

Tendința de valorificare a zonelor de maxim interes s-a manifestat cu precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, mai ales în țările cu puternice tradiții în industria turistică. La baza acestei forme de turism stă acțiunea de a petrece o vacanță sau un concediu într-un mediu curat, original, practic, foarte puțin alterat de intervențiile moderne ale societății contemporane.

Creșterea foarte mare a numărului turiștilor a dus la o dezvoltare continuă a unei noi industrii ceea ce a dus la o creștere continuă a veniturilor din turism. În prezent, putem vorbi despre o presiune turistică. Zona Podișului Sucevei și Obcinele Bucovinei, caracterizate printr-un peisaj frumos și cu numeroase monumente de arhitectură medievală fac ca județul Suceava să primească anual aproape 300 000 de turiști interni și internaționali.

Chiar dacă turismul aduce venituri importante economiei, el trebuie planificat și controlat cu grijă deoarece poate da naștere unor probleme foarte importante în conservarea mediului. Astfel în numele turismului se distrug peisaje încântătoare, dispare vegetația naturală și este înlocuită adesea cu specii mai decorative, ceea ce reprezintă o gravă degradare a mediului geografic. Alte efecte negative ale dezvoltării turistice țin în primul rând de organizarea și planificarea acestuia, de amplasarea hotelurilor, a vilelor, campingurilor, terenurilor de distracție, a parcurilor, deoarece pe lângă veniturile mari aduse de turiști, aceștia lasă în urma lor tone de deșeuri, monumente arhitectonice și istorice distruse prin inscripții.

Toate aceste efecte negative au drept rezultat respingerea vizitatorilor și nu atragerea acestora. Pentru ca oamenii să se poată bucura în continuare de binefacerile naturii, ei trebuie totodată să amenajeze, să refacă și să reîmprospăteze ceea ce au distrus înainte. Este necesară ocrotirea unor specii rare considerate monumente ale naturii, deoarece ele o dată dispărute nu mai pot fi refăcute. Printre speciile dispărute menționăm: bourul din Moldova (ultimul a fost împușcat în anul 1762), zimbrul și capra de munte (au dispărut din Carpații Meridionali). Flora și fauna trebuie salvate prin formarea unei educații și a unei etici ecologice care să ducă la crearea unor ecosisteme naturale care păstrează natura în esența sa. Pentru a oferi posibilitatea ca toate plantele și animalele să se perpetue, s-au înființat rezervații naturale și mari parcuri în care ocrotirea naturii este obiectivul prioritar.

Acțiunile de protejare a mediului au avut loc încă din secolul XV, iar primul parc național a fost înființat în anul 1935 în munții Retezat, pe o suprafață de 54.400 ha. El este în prezent unul din cele mai frumoase parcuri europene, cuprinzând peste 60 de vârfuri ce trec de 2.200 m, peste 80 de lacuri, cele mai multe de origine glaciară. Mai există și alte parcuri naționale în munții Apuseni, Călimani, Ceahlău. În afara parcurilor naționale s-au creat parcuri naturale (Bucegi – Leaota, Grădiștea Muncelului), rezervații naturale botanice (Poiana Narciselor de la Negrești – Argeș), rezervații naturale forestiere, rezervații naturale geologice, rezervații zoologice. Rezervațiile naturale și parcurile naționale au rolul de a păstra originalitatea naturii și reprezintă un complex de resurse de floră și faună, din care să se poată repopula și alte regiuni sărăcite. Cel mai important aspect al parcurilor și rezervațiilor îl constituie faptul că păstrează aerul curat și apa limpede pentru întreaga lume.

În condițiile aplicării principiilor turismului ecologic în strategia de dezvoltare durabilă a României, valorificarea superioară a resurselor turistice este absolut necesară. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui turism intensiv, cât și protejarea și conservarea resurselor turistice, multe dintre ele epuizabile în viitor. Dezvoltarea unui sector turistic care, sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate ridicată și nu neapărat la costuri ridicate presupune încurajarea folosirii turismului în schimburile culturale și economice, conservarea resurselor naturale și culturale, care să reflecte tradițiile locale, acordarea de spijin sectoarelor unde este prezent atât turismul local, cât și cel pe plan internațional prin programe de dezvoltare financiar – economică, atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate, creșterea populației ocupate în mod deosebit în turism, dar mai ales încurajarea regiunilor periferice, mai puțin favorizate prin creșterea veniturilor și a populației ocupate având ca efect oprirea emigrației.

În ultimele decenii, turismul, o industrie a vacanțelor și a loisirului a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile naturale protejate. Aceste spații naturale de excepție prin proprietățile lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate presupune următoarele acțiuni:

organizarea circulației turistice

organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații

amenajarea de baze materiale turistice

amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice

refacerea peisajelor și obiectivele turistice degradate

Cunoașterea resurselor ce pot fi valorificate în plan turistic conduce la dezvoltarea unui turism durabil care să asigure integritatea peisajului, a tuturor atracțiilor turistice.

Activitățile turistice compatibile cu zonele protejate sunt:

studierea naturii, florei și faunei

fotografierea, pictura peisajelor

drumeții montane

activitate de alpinism

activitate de speologie

practicarea scufundărilor

traversări ale regiunii: vara pe jos, iarna cu schiul

ciclism și canotaj în grupuri mici

vizite la obiective culturale, istorice și etnografice din așezările învecinate

cunoașterea și învățarea unor meșteșuguri tradiționale (olărit, împletit, prelucrarea artistica a lemnului, pictura pe sticla)

vizitarea de ecomuzee în încânta zonelor protejate

vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare științifice privitoare la zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiștilor

Valorificarea prin turism a ariilor protejate din România trebuie să aibă clarificate următoarele probleme:

definitivarea statutului de arie protejată

revizuirea propunerilor celor 11 parcuri naționale și includerea unora ca rezervații ale biosferei

stabilirea pentru fiecare arie protejată a obiectivelor naturale de excepție, care se cer ocrotite în mod expres

gestionarea acestor arii ca resurse financiare pentru început asigurate de stat, apoi de administrațiile locale și în final din resursele proprii, prin valorificare economică

Pentru o exploatare echilibrată a ariilor protejate implicit pentru atragerea unui număr sporit de turiști și formarea unei oferte turistice competitive, este necesară realizarea unei administrații unice, formată din specialiști care să asigure o gospodărire durabilă și un maxim de eficiență generală.

Ariile naturale protejate au devenit, din ce în ce mai mult, parte a turismului, deoarece ele prezintă o stare ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe.

Astfel, Parcul Național Piatra Craiului îndeplinește două funcții:

funcția științifică – de conservare a resurselor naturale

funcția turistică – de satisfacere a necesităților culturale, de odihnă și recreere a oamenilor

Masivul Piatra Craiului este parte componentă a grupei Bucegi din Carpații Meridionali. Este dispus perpendicular pe direcția generală a Meridionalilor, are forma unui arc larg deschis și se întinde pe o lungime de circa 25 km, între localitățile Zărnești la nord și Podul Dâmboviței la sud. Masivul este înconjurat din toate pârtile de depresiuni pe care le depășește ca înălțime cu 500 – 1000 m; are pereți stâncoși spre țara Bârsei în nord – est, culoarul Rucăr – Zărnești (numit culoarul Tămașului) la nord și vest și culoarul Rucăr – Bran spre sur – est. Piatra Craiului iese în evidență ca o unitate geografică bine individualizată, cu limite dare și cu caractere proprii, fiind alcătuit dintr-o singură creastă (la care se referă în primul rând numele de Piatra Craiului) mărginită de versanți abrupți, stâncoși și de culmile de la poale.

Cel mai reprezentativ masiv calcaros din regiunea carpatică este Piatra Craiului, ce se impune din punct de vedere peisagistic prin individualizarea unei creste lungi, de peste 25 km, cu altitudine în jur de 2.000 m, care se desfășoară de la nord-est la sud-vest. Este cea mai lungă creastă calcaroasă din România. Pe o distanță de 8 km, înălțimile depășesc 2.000 m, iar pe cca. 15 km acestea sunt mai mari de 1.800 m. Altitudinea maxima de 2.238 m este atinsă în Vârful Piscului Baciului sau Piatra Craiului, fiind cea mai înaltă creastă din Carpații Românești.

Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate. Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine si 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine si subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi si pe terenurile mlăștinoase.

Principalele obiective turistice sunt fortificațiile vechi, din secolul XV – XVI, reprezentate de:

Turnul Alb și Turnul Negru

Bastionul Țesătorilor – cel mat vechi Bastion din România

Poarta Ecaterina – ridicată în anul 1559

Casa Sfatului – construită în secolul XV, adăpostește în prezent Muzeul de Istorie Brașov

Casa Negustorilor – construită în stilul renașterii în perioada 1539 – 1545, în prezent aici funcționează renumitul restaurant Cerbul Carpatin

Biserica Bartolomeu – cel mai vechi monument istoric din Brașov, ridicat în 1223

Biserica Neagra – ridicată în perioada 1384 – 1447, este considerată cel mai reprezentativ monument de artă gotică din România

Complexul muzeal al culturii românești – care cuprinde Biserica Sfântul Nicolae (secolul XV – XVI), clădirea primei scoli românești din secolul XVI, care găzduiește în prezent Muzeul Culturii Românești

Mausoleul din Schei

Secțiile de arta și etnografie ale Muzeului Județean

Desfășurarea activității turistice presupune existența, alături de elementele de atracție, a unor mijloace materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerințelor turiștilor pe durata și cu ocazia realizării vacanțelor. Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea de bază tehnico-materială, au o structură diversă, adaptată specificului nevoilor turiștilor, funcțiilor economice și sociale ale turismului. Mijloacele specifice Parcului Național Piatra Craiului sunt cele complementare (cazare extrahotelieră), reprezentate de terenuri de camping, cabane, refugii montane, sate turistice, case și apartamente de închiriat. În continuare voi prezenta cabanele și refugiile montane care reprezintă structuri preponderente în cadrul parcului.

Cabana Curmătura este singura cabană de înălțime plasată într-o zonă greu accesibilă din Piatra Craiului. Ea captează atenția și dorința de a o vizita a tuturor drumeților din acest masiv. Așa se explică numeroasele cărări marcate, care ajung la această cabană.

Cabana Plaiul Foii din masivul Piatra Craiului se află pe partea stângă a râului Bârsa iar cele două anexe și clădirea Comisiei Salvamont Brașov sunt situate pe partea dreaptă. Micul tren forestier, care ducea și aducea turiștii pe distanță celor 12 km de la Zărnești până aici, constituia el însuși un punct de atracție. Lipsa unei curse regulate auto de Zărnești sau chiar de la Brașov, diminuează mult posibilitățile de vizitare a cabanei.

Dezvoltarea turismului rural și ecologic, în ultimii ani, a determinat apariția unui număr însemnat de pensiuni țărănești, în zona din jurul parcului, dar și din interiorul acestuia, număr în continuă creștere. În cele două sate din cadrul Parcului Național Piatra Craiului – Peștera și Măgura, numărul pensiunilor turistice este într-o continuă creștere.

Agrementul are un loc important în ocuparea timpului liber într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale parcului pot genera numeroase forme de petrecere a timpului liber. Se pot organiza programe pentru speoturism, alpinism, drumeție montană, turism de cunoaștere și cu valențe științifice.

Accentul este pus pe drumețiile montane, ieșiri la picnic, călărie, plimbări cu sania trasă de cai, realizarea unor programe culturale și excursii turistice în zona. O serie de programe ce pot fi realizate sunt legate de ocupațiile localnicilor – pomicultura, artizanat, oierit. Acestea se pot realiza prin inițierea turiștilor în acest domenii.

Baza tehnico-materială a turismului include infrastructura generală. Este constituită din transporturi, telecomunicații, comerț și prestări de servicii, utilități publice, sistem sanitar, ea având rolul de a asigură funcționarea normală a tuturor sectoarelor economiei, prin urmare și a turismului.

În raport cu principiile generale de planificare, dezvoltare și gestionare a ecoturismului și cu concepția de organizare și amenajarea pentru turism a unei arii protejate, în Parcul Național Piatra Craiului se pot dezvolta următoarele forme de turism:

1. Turismul itinerant – este reprezentat prin excursii realizate pe traseele din cadrul masivului Piatra Craiului. Turismul de drumeție montană este foarte răspândit și stimulat de valoarea peisagistică de o mare diversitate a regiunii montane înalte, dependentă de substratul litologic și de învelișul vegetal ce înregistrează etajarea altitudinală. Astfel, Piatra Craiului este unul dintre masivele calcaroase și conglomeratice consacrat pentru drumetiile montane.

2. Turismul științific – este cea mai indicată formă de ecoturism, care se adresează specialiștilor, tineretului, iubitorilor de animale și natură. Este o formă de turism specializat, destul de pretențioasă prin echipamentele pe care le presupune. Constituie un mijloc excelent de educare a turiștilor pentru protecția naturii și a animalelor sale și presupune, pe lângă aparatura specială și amenajarea unor ,,foișoare" pentru observare, dar și a unor spații de cazare în apropiere În cadrul parcului se plătesc anumite tarife pentru observarea animalelor sălbatice .

3. Turismul pentru tineret – sub forma de expediții tematice, pentru aventură, recreere, are largi posibilități de dezvoltare cu condiția să se realizeze echipamente turistice adecvate pentru cazare și divertisment, ca și mijloacele de transport confortabile și nepoluante.

4. Turismul pentru safari (foto cinema) – din ce în ce mai popular în lume, trebuie încurajat pentru a fi practicat și în Parcul Național Piatra Craiului, evitându-se taxele mari impuse pentru filmările sau fotografiatul în scop comercial sau personal.

5. Turismul rural și agroturismul – reprezintă formele de turism durabil cele mai interesante pentru economia rurală locală, acestea având mari posibilități de dezvoltare în satele Peștera și Măgura. Pentru ca această formă de turism sa devină viabilă ca o activitate economică complementară altor ocupații sunt necesare realizarea unor dotări tehnice-edilitare și de infrastructură (alimentarea cu apă și energie electrica, încălzire, epurarea apelor reziduale, canalizare, drumuri, dotări și servicii sanitare și comerciale) și de apărare împotriva inundațiilor. Pe lângă problemele de organizare se impune și revitalizarea tradițiilor și a meșteșugurilor locale, care să dea ,,marca" satului respectiv.

6. Turismul pentru sport – poate fi o formă de turism remarcabilă în Parcul Național Piatra Craiului.

Strategia de dezvoltare realizată la nivelul Parcului Național Piatra Craiului cuprinde principalele direcții de dezvoltare a viitoarei regiuni, ea reprezentând o esență a implementării și dezvoltării ecoturismului în parc.

Parcul Național Piatra Craiului a fost înființat în anul 1990, iar primele structuri de administrație s-au stabilit în 1999 în cadrul proiectului ,,Managementul Conservării Biodiversității”. Partenerii implicați în proiect sunt Global Enviromantal Facility (GEF) prin Banca Mondială – 60% din finanțare, Guvernul României – 25 % din finanțare, Regia Națională a Pădurilor – 15% din finanțare (tabelul nr.4). Scopurile principale ale constituirii parcului sunt conservarea biodiversității și peisajelor din zona masivului Piatra Craiului, promovarea modului de viață tradițional al locuitorilor zonei.

Una din sarcinile importante ale acestei componente este elaborarea unei strategii de turism care privește înainte cu 3 – 4 ani. Aplicarea strategiei trebuie să aibă ca rezultat trecerea de la turismul de masă la ecoturism – soluția optimă pentru dezvoltarea durabilă a întregii zone.

Strategia de turism a Parcului Național Piatra Craiului cuprinde toate direcțiile de acțiune și activitățile planificate să fie efectuate în următorii ani în dezvoltarea turismului. Prin dezvoltarea turismului se oferă unui număr mare de vizitatori posibilitatea contemplării naturii, relaxării într-un mediu nealterat, apare oportunitatea dezvoltării de facilități și servicii turistice în comunități, prin cointeresare va interveni dezvoltarea infrastructurii generale, ridicarea nivelului de trai al comunității.

Ecoturismul se bazează pe observarea naturii, oferind produse turistice distincte, specifice formelor de turism cultural, științific, de cercetare ,fiind practicat, fiind practicat în țările cu o remarcabilă biodiversitate, care dețin rezervații naturale, parcuri naționale și comunități locale care și-au păstrat nealterate obiceiurile și tradițiile.

Așadar, ecoturismul trebuie să asigure:

exploatarea optimă și durabilă a resurselor și a mediului înconjurător

avantaje economice și sociabile populației rezidente

compatibilitate între populația locală și cea turistică și interes pentru dezvoltare durabilă

lărgirea spectrului de activități economice tradiționale și crearea de oportunități pentru valorificarea optimă a resurselor turistice și introducerea în circuitul economic a noi obiective și areale turistice

Obiectivul general al Parcului Național Piatra craiului este acela de a proteja și strategii de dezvoltare a turismului în limitele de suport ale naturii parcului și ale comunităților locale, adică de dezvoltare a ecoturismului, respectiv al turismului durabil. O componentă importantă ar trebui să o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităților locale implicate în activitățile turistice.

Organizarea, amenajarea și promovarea ecoturismului în Parcul Național Piatra Craiului pornește de la următoarele considerații:

Piatra Craiului – ca parc național trebuie să se înscrie în concepția generală de valorificare a unei zone protejate de interes internațional

este o imagine de marcă a turismului romanesc pe plan intern și internațional și trebuie consolidată această imagine

turismul organizat si ecoturismul constituie singurele activități economice durabile practicabile în parc cu implicații reduse în ecosistemele locale

turismul rural – ca o componentă a turismului durabil este una din șansele relansării economico-sociale a așezărilor și de protejare a comunităților locale

În aceste concepții de dezvoltare și organizare se au în vedere următoarele direcții:

Redefinirea activității de turism

Practicarea în mod organizat a activității turistice în Parcul Național Piatra Craiului

Controlul și dirijarea circulației turistice

Monitorizarea activității de turism ecologie

Amenajarea și echiparea pentru turism

Formarea profesionala a personalului

Informarea și educarea turiștilor și a localnicilor

Pentru organizarea, dezvoltarea și promovarea turismului în Parcul Național Piatra Craiului un loc important îl va avea cooperarea internațională. Se au în vedere schimburile de informații și date privind organizarea și valorificarea turistică a parcurilor naționale pe glob, protejarea si conservarea lor, asigurarea unor fluxuri turistice sau consolidarea celor existente, realizarea unor programe cu parteneri străini, armonizarea legislației și practicii uzitate de forurile și organismele mondiale in domeniu.

Există si o serie de masuri, care ar trebui luate de autoritățile locale, comunități și întreprinzătorii particulari. Astfel, Administrația parcului poate interveni prin organizarea unor forumuri locale, care să sesizeze și să solicite rezolvarea problemelor.

l. Promovarea în comunități a ideii de turism ca alternativă de dezvoltare economico-socială

2. Îmbunătățirea infrastructurii generale din comunități

Planul National de Dezvoltare 2007 – 2013 este un document de planificare strategică și programare financiară multianuală, elaborat într-un larg cadru partenerial, ce orientează și stimulează dezvoltarea economică și socială a țării în concordanță cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Este un document similar programării realizate de Statele Membre UE pentru Obiectivul „Convergența” al Fondurilor Structurale (promovarea dezvoltării și ajustărilor structurale ale statelor/regiunilor având întârzieri în dezvoltare, prin furnizarea de infrastructură de bază și încurajarea investițiilor în activități economice productive).

Este primul plan de dezvoltare care va fundamenta accesul României la Instrumentele Structurale ale UE (fonduri structurale și de coeziune), după data aderării, în calitate de Stat Membru.

6 Priorități Naționale de Dezvoltare pentru PND 2007-2013

Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport

Protejarea și îmbunătățirea calității mediului

Dezvoltarea resurselor umane, creșterea gradului de ocupare și combaterea excluziunii sociale

Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol

Sprijinirea dezvoltarii echilibrate a tuturor regiunilor țării

BIBLIOGRAFIE

Bran, F. : Ecoturism. Editura Economică, București, 2000

Bran, F.: Economia turismului și mediului înconjurător. Editura Economică, București, 1998

Cândea, M.: România – potențial turistic și turism. Editura Universității, București, 2000

Ciangă, N.: România, geografia turismului. Editura Presa Universitară Cluj-Napoca, 2001

Cocean, P., Negoescu, B., Vlăsceanu, Gh.: Geografia generală a turismului. Editura Meteor Press, București, 2002

Cosmescu, I. : Turismul, fenomen complex contemporan. Editura Economică, București, 1998

Drobotă, N. : Economie politică. Editura Economică, București, 1998

Dumitru, C. : Management și marketing economic. Editura Tehnopress, Iași, 2003

Gherasim, T. : Marketing turistic. Editura Economică, București, 1999

Ghinea, Dan: Enciclopedia geografică a României. Editura Enciclopedică, București, 2002

Glăvan, V.: Turism rural – agroturism – turism durabil – ecoturism. Editura Economică, București, 2003

Grădinaru, I: Protecția mediului. Editura Economică, București, 2000

Istrate, I.: Economia turismului și mediului înconjurător. Editura Economică, București, 1996

Kotler, Ph.: Principiile marketingului. Editura Teora, București, 2001

Lupu, N.: Hotelul – economie și management. Editura All Beck, București, 2002

Minciu, R.: Economia turismului, editia a II-a. Editura Uranus, București, 2001

Neacșu, N.: Turismul și dezvoltarea durabilă. Editura Expert, București, 1999

Olteanu, V.: Marketingul serviciilor, teorie și practică. Editura Uranus, București, 1999

Snak, Oscar: Economia turismului. Editura Expert, București, 2003

Stănciulescu, G.: Managementul turismului durabil în centrele urbane. Editura Economică, București, 2004

Stănciulescu, G.: Tehnica operațiunilor de turism. Editutra All Beck, București, 2002

www.aer.ro

www.alpinet.ro

www.mfinante.ro

www.mt.ro

www.pcrai.ro

www.rosilva.ro