Dezvoltarea Durabila a Turismului In Franta
Dezvoltarea durabilă a turismului în Franța
Introducere
Capitolul I.
Aspecte generale privind geografia, economia și turismul în Franța
1.1. Scurtă prezentare a caracteristicilor fizico-geografice
1.2.Aspecte socio-economice
1.3.Centre turistice importante
1.3.1. Paris…
1.3.2. Chamonix
1.3.3.Cannes
Capitolul 2.
Analiza principalilor indicatori ai circulației turistice din Franța
2.1. Implicațiile economice ale industriei turismului și călătoriilor
2.1.1.Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
2.1.2Nivelul investiților
2.1.3.Contribuția directă și totală la PIB a industriei turismului și călătoriilor
2.1.4.Nivelul cheltuielilor înregistrate cu turismul
2.1.5.Nivelul consumului
2.1.6.Nivelul exportului de turiști
2.2.Numărul sosirilor de turiști
2.3.Numărul de înnoptări
2.4.Nivelul încasărilor din turism
2.5.Principalele țări exportatoare de turiști
2.6.Competitivitatea turismului francez pe piața mondială
Capitolul 3.
Aspecte privind organizarea și desfășurarea turismului durabil în Franța
3.1. Ariile naturale protejate și rolul lor în susținerea și dezvoltarea turismului
durabil
3.2. Premise de dezvoltare durabilă a turismului în Franța
3.3. Programe de certificare a turismului durabil în Franța
3.4. Activitățile turistice cu caracter durabil practicate în Franța
Capitolul 4.
Strategii de dezvoltare durabilă a turismului în Franța
4.1.Turismul durabil – exemple de success în Franța
4.2. Măsuri ce pot fi aplicate în vederea implicării durabilității în diverse domenii ale turismului
4.2.1. Adoptarea practicilor de management durabil de către structurile de cazare turistică
4.2.2. Adoptarea practicilor de management durabil de către parcurile de vacanță
4.2.3. Adoptarea practicilor de management durabil de către atracțiile turistice
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform Organizației Mondiale a Turismului, circa 623 miliarde de U.S. $. În 2008, s-au consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu o creștere de 1,9% față de anul 2007. Încasările internaționale din turism au crescut în 2008 la 944 bilioane US$(642 bilioane euro), ceea ce corespunde la o creștere în termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Călătoriile transfrontaliere se ridică la un procent de 25 până la 30 din comerțul mondial în domeniul serviciilor. Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică internațională a suferit o puternică încetinire începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele țări exagerat de mult datorităvirusului H1N1, și a dus la un declin mondial de 4% în 2009 cu 880 milioane de sosiri la nivel internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%.
Lucrarea de față tratează turismul socio-cultural, ca și componentă prioritară a dezvoltării turismului în Franța și a fost structurată în patru capitole fiecare dintre acestea tratând aspecte distincte ale turismului în această țară (pornind de la descrierea resurselor naturale și turistice, până la analiza indicatorilor economici ai industriei turismului și călătoriilor).
Ultimul capitol prezintă concluziile efectuate în urma cercetărilor, dar și propunerile personale în ceea ce privește dezvoltarea socio-culturală a Franței.
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND GEOGRAFIA, ECONOMIA ȘI TURISMUL ÎN FRANȚA
Franța, cea mai mare țară a Uniunii Europene, se întinde de la Marea Nordului până la Marea Mediterană. Peisajul său este foarte variat. Zonele de est și de sud se caracterizează printr-un relief muntos, incluzând Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de vest (4810m). Ținuturile de câmpie se desfășoară de-a lungul a patru bazine hidrografice: Sena în nord, Loara și Garonne, care curg înspre vest și Rhône, care izvorăște din lacul Geneva și se varsă în Marea Mediterană.
Scurtă prezentare a caracteristicilor fizico-geografice
Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest. Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu corespund decât foarte puțin unei limite geografice fizice sau lingvistice.
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind însă mici insule de coastă. Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată însă și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite în vorbirea curentă „teritorii de peste mări” (în franceză territoires d’outre-mer, prescurtat „DOM-TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate oceanele lumii cu excepția celui Arctic.
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt situate astfel:
pe continentul sud-american: la Guyana Franceză;
în OceanulAtlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-Barthélemy;
în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;
în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-Paul-et-Amsterdam;
în Antarctica: Țara Adélie.
Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține astfel și frontiere terestre cu Brazilia, cu Surinam, și cu Regatul Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km² cu o densitate de aproximativ un locuitor pe hectar. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de 675.000 km2.
Este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre. Este a treia cea mai mare țară din Europa, după Rusia și Ucraina, deși este mai întinsă ca Ucraina dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, și cea mai întinsă țară a Uniunii Europene.
Teritoriul metropolitan contnental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și de la est la vest. Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km. Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate. Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea masivelorArmorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican. Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați – Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței). Deși 60% din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic, acest risc rămâne unul moderat.
Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul Aquitaniei în sud-vest și Bazinul Parisului în nord – acesta din urmă cuprinzând mai multe regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din Beauce și Brie. În rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit comunicații facile. Zonele litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de exemplu), câmpii ce se termină cu faleze (Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum ar fi Sologne sau mari câmpii nisipoase (câmpia Languedoc).
Rețeaua hidrografică a Franței este în principal drenată de patru mari fluvii: Loara, Sena, Garonne și Ron, la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele hidrografice ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.
Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.
Aspecte socio-economice
Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe proprietatea privată. Există o puternică intervenție a statului în economie, începută după al Doilea Război Mondial, deși ea a început să fie contestată după anii 1980. Economia franceză este în principal una axată pe servicii.
În studiul publicat de INSSE, valoarea patrimoniului național a fost evaluată la 12.513 miliarde de euro în 2007. În 2010, numai patromoniul francezilor atinsese la sfârșitul anului anterior o cifră de aproape 11.000 miliarde de euro, adică de opt ori totalul veniturilor; rata de economisire a atins nivelul excepțional de circa 16% din venituri.
Aceasta are o economie industrială avansată și un sector agricol eficient. Principalele activități economice sunt: producția de automobile, industria aeronautică, tehnologia informației, electronica, industria chimică și farmaceutică și moda.
1.3. Centre turistice importante
1.3.1. Paris
Paris este capitala și cel mai mare oraș din Franța. Orașul este traversat de fluviul Sena, în nordul Franței, în mijlocul regiuniiÎle-de-France (cunoscută și ca regiunea Paris). Orașul în limitele sale administrative (cele 20 de arondismente) este în mare parte neschimbat din anul 1860, având o populație de 2.211.297 locuitori (ianuarie 2008), iar zona metropolitană Paris are o populație de 12.089.098 locuitori (ianuarie 2008). Este una dintre cele mai populate zone metropolitane din Europa. Parisul a fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii occidentale pentru aproape 1000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea și cel mai mare oraș din lume între secolele XVI-XIX.
Parisul este astăzi unul dintre cele mai mari centre economice și culturale din lume, iar influența sa în politică, educație,divertisment, mass-media, modă, știință și arte contribuie la considerarea sa drept unul dintre cele mai importante orașe din lume. Acesta găzduiește sediul mai multor organizații internaționale, cum ar fi: UNESCO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera Internațională de Comerț sau informalul Clubul Paris. Parisul este considerat unul dintre cele mai verzi și mai locuibile orașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.
Paris și regiunea Paris, cu 552.1 miliarde € în 2009, produc mai mult de un sfert din produsul intern brut al Franței. Conform estimărilor pentru 2008, aglomerația din Paris este cea mai mare din Europa sau al doilea cel mai mare pol economic urban european și al șaselea ca mărime din lume. Regiunea Paris are cea mai mare concentrație de studenți (în învățământul superior) din Uniunea Europeană, este prima în Europa în ceea ce privește capacitatea de cercetare și dezvoltare și este considerată una dintre cele mai bune regiuni din lume pentru inovație. Cu aproximativ 17 milioane de turiști străini annual Paris este cel mai vizitat oraș din lume. Parisul și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Atracții turistice în Paris
Turnul Eiffel este simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. Numit după arhitectul său, Gustave Eiffel, este una dintre principalele destinații turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul are 300m înălțime și cântărește peste 10.000 de tone. Construcția are 3 nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.
Catedrala Notre-Dame nu este numai simbolul capitalei ci și al Franțe economice și culturale din lume, iar influența sa în politică, educație,divertisment, mass-media, modă, știință și arte contribuie la considerarea sa drept unul dintre cele mai importante orașe din lume. Acesta găzduiește sediul mai multor organizații internaționale, cum ar fi: UNESCO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera Internațională de Comerț sau informalul Clubul Paris. Parisul este considerat unul dintre cele mai verzi și mai locuibile orașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.
Paris și regiunea Paris, cu 552.1 miliarde € în 2009, produc mai mult de un sfert din produsul intern brut al Franței. Conform estimărilor pentru 2008, aglomerația din Paris este cea mai mare din Europa sau al doilea cel mai mare pol economic urban european și al șaselea ca mărime din lume. Regiunea Paris are cea mai mare concentrație de studenți (în învățământul superior) din Uniunea Europeană, este prima în Europa în ceea ce privește capacitatea de cercetare și dezvoltare și este considerată una dintre cele mai bune regiuni din lume pentru inovație. Cu aproximativ 17 milioane de turiști străini annual Paris este cel mai vizitat oraș din lume. Parisul și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Atracții turistice în Paris
Turnul Eiffel este simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. Numit după arhitectul său, Gustave Eiffel, este una dintre principalele destinații turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul are 300m înălțime și cântărește peste 10.000 de tone. Construcția are 3 nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.
Catedrala Notre-Dame nu este numai simbolul capitalei ci și al Franței, deopotrivă. Prima cărămidă de fundație a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1250. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului XIII, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale evocă încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic. Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere – de câte 69 m fiecare – radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 35 m înălțime, nava principală este împodobită cu statui și picturi. Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la extremitatea vestică a bulevarduluiChamps-Élysées (cel mai frumos bulevard din lume, după parizieni). Se află la intersecția mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee,Wagram și, bineînțeles, Champs-Élysées. Comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost înălțat în secolul XIX și terminat în 1836. Inspirat de arhitectura romană și înalt de cincizeci de metri, poartă patru statui, câte una pe fiecare stâlp:
Triumful din 1810
Rezistența
Pacea
La Marseillaise
Pe zidurile interioare sunt înscriși cei 558 de generali ai Imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate.
Arcul face parte acum din monumentele naționale franceze cu o mare însemnătate istorică. La picioarele sale se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl comemorează a fost pentru prima dată folosit aici. Soldatul este sărbătorit pe fiecare 11 noiembrie, ziua armistițiului semnat între Franța și Germania în 1918.
Palais Garnier este un reper al intrării nordice a Bulevardului Operei (Avenue de l'Opéra) din Paris, Franța. Este privit ca una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Construită în stilul neo-baroc, este al treisprezecelea teatru care găzduiește Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669.
Este denumită de multe ori Opera din Paris, însă de la construirea Operei Bastille în 1989 este desemnată drept Opéra Garnier.
Palatul Garnier a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de mare anvergură de modernizare urbanistică, realizat de către Baronul Haussmann. Proiectul a avut parte de o competiție, câștigată de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin construcția Opéra Garnier de Monte-Carlo în Monaco. Planul operei preia și dezvoltă un tip al construcțiilor de același gen foarte răspândit în Franța, întâlnit pentru prima oară la teatrul din Bordeaux (1773-1880), conceput de Victor Louis. Cu ajutorul secțiunii longitudinale, care a fost publicată cu ocazia Expoziției Mondiale din 1878, se poate demonstra intenția arhitectului de a concepe o clădire de proporții armonioase: vestibulele, casa principală a scărilor și foaierul alcătuiesc două cincimi ale complexului arhitectonic, casa scenei și garderobele alte două cincimi (aproximativ, de fapt spațiul rezervat lor va depăși cu puțin această proporție). Sala de spectacol va ocupa deci doar o cincime din întregul ansamblu, o proporție neobișnuit de mică. Spațiul reprezentativ nu este limitat doar la porțiunea frontală a clădirii, ci cuprinde și o sală circulară aflată sub sala de spectacol. Aceasta se deschide spre casa scării, ca și cele două pavilioane laterale, dintre care unul era rezervat împăratului. În spatele casei scenei se afla un foaier destinat numai abonaților.
Exteriorul casei scenice reflectă structura ei interioară, concepută astfel încât să asigure reprezentarea operelor moderne la vremea aceea, ca de pildă ‘’Hughenoții’’ de Meyerbeer sau ‘’Faust’’ de Gounod, care necesitau decoruri uriașe și schimbări frecvente de scenă. Frontonul acestui corp arhitectural masiv și cupola sălii de spectacol sunt elementele care predomină vederea de ansamblu, deoarece fațada principală a trebuit să fie concepută respectând dimensiunile reduse ale Pieței Operei. Această fațadă relativ scundă este decorată în catul de jos cu grupuri sculpturale în al căror program iconografic se înscriu manifestări artistice în legătură cu drama muzicală: Dansul, Armonia, Muzica și Opera. Cel mai celebru grup alegoric din acest program este Dansul postclasicistuluiJean-Baptiste Carpeaux, care împodobește flancul stâng al portalului din dreapta și o înfățișează în figura centrală pe Helene Racoviță(1845–1891). Nivelul superior al fațadei este structurat prin perechi de coloane înalte. Arhitrava se află în spatele acestei colonade și este purtată de coloane mai mici, aflate în intercolumniile colonadei exterioare. Porțiunile intercolumnice ale arhitravei sunt ornate cu busturi de compozitori celebri. Colonada interioară formează latura deschisă a unei loggii spre care dau ușile foaierului principal.
Sala scării cuprinde întreaga înălțime a edificiului. Acest spațiu este considerat a fi capodopera lui Garnier, drept cea mai îndrăzneață inovație în domeniu din secolul al XIX-lea, deoarece realizează integrarea unor nivele de înălțimi diferite într-un ansamblu unitar. Pictura de tavan a operei a fost adeseori criticată și în 1964 a sfârșit prin a fi înlocuită de picturile executate de Chagall, care au un efect oarecum straniu în contextul arhitecturii și decorurilor concepute altminteri ca un tot, la finele secolului al XIX-lea.
Sorbona (Sorbonne) este cea mai celebră universitate franceză și una dintre cele mai cunoscute universități din lume. Situată în centrul istoric al capitalei Franței, Sorbona poartă numele colegiului fondat în 1257 de către Robert de Sorbon. Printre foștii ei studenți se numără savanți, oameni de cultură și politicieni francezi și străini.
Sorbona este situată în Cartierul latin, în apropiere de Collège de France, fiind delimitată de străzile Victor Cousin și Saint Jacques, aproape de intersecția bulevardelor Saint Michel și Saint Germain des Près. Accesul se face prin stațiile de metrou Luxembourg și Cluny – La Sorbonne.
Statuia Libertății din Paris este replica statuii cu același nume din New York, dăruită americanilor de Franța.
Replica, care are înălțimea de 11,50 m, este amplasată la capătul din aval al insulei Île des Cygnes de pe Sena, la nivelul podului Grenelle, în apropiere de locul unde se găsea atelierul sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi.
Île des Cygnes este o insulă artificială, lungă de 890 m dar îngustă, de numai 11 m, care se întinde între Pont Bir-Hakeim și Pont de Grenelle.
Statuia, care a fost oferită orașului Paris de comunitatea francezilor stabiliți în SUA, pentru a comemora centenarul Revoluției franceze, a fost inaugurată în 1885, ca model din ipsos. Varianta turnată a fost terminată în 1889. Pe cărticica pe care o ține în mâna stângă sunt înscrise datele Revoluției Americane și ale celei franceze: « IV Juillet 1776 = XIV Juillet 1789 ». La inaugurarea statuii, Bartholdi și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că statuia, amplasată cu fața spre est, întoarce spatele Americii.
În 1937, cu ocazia Expoziției universale, statuia a fost întoarsă cu fața spre vest, ca o satisfacție postumă pentru Bartholdi. În 1990, statuia a fost restaurată și acoperită cu o patină de culoarea bronzului.
Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre – Rue Am. de Coligny – Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoriaFranței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.
Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există – în linii mari – o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.
Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008. Muzeul prezintă opere ale artei occidentale din Evul Mediu până la 1848, ale civilizațiilor antice care au precedat-o și influențat-o și ale artei islamice. Colecțiile sunt repartizate celor opt departamente ce își au fiecare istoria proprie legată de curatori, colecționari și donatori.
Champs-Élysées (literal, Câmpiile Elizee) este un bulevard important din capitala franceză Paris. Cu cinematografele, cafenelele, și magazinele sale de lux, Champs-Élysées este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Bulevardul pornește din Place de la Concorde spre fostul Place de l'Étoile (acum Place Charles de Gaulle), locația Arcului de Triumf, formând o parte din linia așa-numitei Axe historique. Champs-Élysées au fost la origine niște câmpuri, până în 1616 când Maria de Medici a decis să construiască o cărare în trei linii. În1724, bulevardul a fost extins până la Place de l'Étoile.
La sfârșitul anilor 1700, a devenit un bulevard al modei, unde Regina Marie Antoinette se plimba împreună cu curtenii săi, și unde lua lecții de muzică la Hotel Crillon. Champs-Élysées au devenit un oraș în 1828, în care au apărut noi poteci, fântâni și iluminare cu gaz. Peste ani, bulevardul a trecut prin mai multe transformări, din care cea mai recentă este cea din 1993, când au fost lărgite trotuarele.
Palatul Élysée este situat nu departe de bulevard.
1.3.2. Chamonix
Chamonix-Mont-Blanc (în limba arpitană sau în franco-provensală Chamônix) este un oraș în Franța, în departamentul Haute-Savoie, în regiunea Ron-Alpi. Cunoscut la nivel mondial, Chamonix este considerat „Mecca” alpinismului și al sporturilor montane. Este un oraș foarte cosmopolit. Locuitorii săi se numesc chamoniarzi (în franceză les Chamoniards și les Chamoniardes).
Numit Chamonix în limbajul curent, orașul se situează în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont-Blanc, foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franța, Elveția și Italia. Chamonix Mont-Blanc este a patra comuna ca mărime din Franța, cu o suprafață de 245 km². Vârful Mont Blanc (4808,75 m) se situează pe teritoriul comunei învecinate, Saint-Gervais-les-Bains, foarte aproape de granița dintre cele două. În localitate se află mai multe vârfuri care depășesc 4000 m: Aiguille Verte (4122 m), Dent du Géant (4013 m), mont Maudit (4465 m) și mont Blanc du Tacul (4248 m). Localitatea Chamonix se află în apropierea granițelor cu Elveția (localitatea Le Chatelard, 1120m) și Italia (șaua Géant, 3365 m).
Prin Chamonix trece drumul național N205 (2×2 benzi), prelungirea Autostrăzii A40 (autostrada Albă, autoroute Blanche) care se oprește în localitatea Le Fayet, în apropiere de Saint-Gervais-les-Bains. Pe teritoriul localității Chamonix se găsește intrarea în tunelul Mont-Blanc, care leagă Franța de Italia, și deci localitatea Chamonix de localitatea Courmayeur.
Prin Chamonix, trece linia SNCF Saint-Gervais-Vallorcine care leagă gara Le Fayet (corespondență cu TGV) de frontiera cu Elveția. Linia se continuă apoi până în localitatea elvețiană Martigny. Din Chamonix pornește calea ferată Montenvers, care permite accesul către Marea de Gheață (Mer de Glace) Localitatea posedă două heliporturi : DZ des Bois și DZ d'Argentière.
1.3.3.Cannes
Cannes (occitană Canas) este un oraș în sud-vestul Franței, în departamentul Alpes-Maritimes în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, la cca 50 km vest de Nisa, pe malul Mării Mediterane. Este una din cele mai renumite stațiuni de pe Coasta de Azur, vecină la 54 de km cu Monte Carlo. Are cca 70 mii de locuitori. La Cannes se organizează, începând cu 1946, Festivalul Internațional de Film de la Cannes[1]. Printre obiectivele turistice majore ale orașului se numără cheiul la Croisette, muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul Sainte Marguerite (sec. XI, locul întemnițării "Măștii de Fier"), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu același nume) ș.a.
Navigație maritimă (port). Turism. Centru al exportului de flori și de fructe.
Industria: chimică, a parfumurilor, constructoare de iahturi, ateliere de întreținere a materialului rulant.
Atracții turistice în Cannes
Centrul acțiunii este La Croisette, mărginită de palmieri și hoteluri de renume, printre care amintim celebrul Hotel Carlton. Terasa acestui hotel este locul preferat al mogulilor cinematografiei, pe perioada festivalului de film.
În partea de vest a Palais des Festivals, pe aleea principală a festivalului, este un port plin de iahturi. Aici, în fiecare dimineață, se desfășoară piața de flori proaspete și frumos mirositoare.
Le Suquet este orașul vechi, o alternativă încântătoare la plăcerile ostentative de pe malul mării. Foarte multe restaurante te așteaptă aici pentru a te încânta cu meniurile lor.
Notre Dame de LEsperance construită în secolele XVI – XVII, arată precum o fortăreață. Biserica este o mărturie impresionantă a stilului gotic tîrziu. Turnul său a fost parte a unui vechi zid de apărare.
Iles de Lerins sunt niște insule liniștite, pe care poți ajunge din Cannes cu vaporul. Mănăstirea St. Honorat controla pe vremuri o mare parte a coastei. Acum, călugării de aici cultivă lavandă și struguri, iar simplitatea vieții lor contrastează cu mondenitatea malului opus. Ste. Marguerite este încă înconjurată de pădure. În secolul XVII. aici a fost întemnițat Omul cu Masca de Fier.
CAPITOLUL II
ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI AI CIRCULAȚIEI TURISTICE DIN FRANȚA
2.1. Implicațiile economice ale industriei turismului și călătoriilor
2.1.1.Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
INSEE Franța, arată că numărul de persoane angajate a crescut în al patrulea trimestru al anului 2013 la 26,965 mii de la 26,941 mii în al treilea trimestru al aceluiași an. Media persoanelor angajate este de 22,968.65 de mii din 1950 până în 2013, urcând la 27,184 mii în al doilea trimestru al anului 2008 și a stabilit un record de 19,713 mii de angajați în al doilea trimestru al anului 1950.
Tabel nr. 2.1: Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.1.: Repartiția grafică a contribuției directe asupra angajărilor
Contribuția directă a turismului și călătoriilor asupra angajărilor a avut un trend descendent în anul 2010, în 2011 a crescut până la 39%, scăzând din nou în 2012 și 2013, estimându-se o creștere de 24% în anul 2014.
Grafic nr. 2.2: Repartiția grafică a contribuției totale asupra angajărilor
În ceea ce privește contribuția totală, aceasta are un trend ascendent ajungând la 1,4% în anul 2014.
2.1.2 Nivelul investiților
Investiții străine (2013): 685 de proiecte de investiții derulate de Agenția Franceză pentru Investiții Străine (AFII), nivel relativ similar cu 2012 (698 de proiecte), menținând însă scăderea cu 12,4% față de nivelul record din 2010 (782 de proiecte). Numărul locurilor de muncă create sau menținute ca efect al investițiilor străine a ajuns la 29.631 (+14,5% față de 2012). Cel mai mare investitor în Franța în 2013 au fost SUA, urmate de Germania și Italia. 42% din proiectele de investiții au fost orientate către sectorul producător, investițiile orientate către punctele de vânzare și domeniul R&D înregistrând cele mai mare creșteri față de anul 2012 (+142%, respectiv +33%).
Tabel nr. 2.2.: Creșterea investițiilor în Franța din 2010 până în 2014
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.3.: Repartiția grafică a investițiilor
Franța a înregistrat o ascensiune în ceea ce privesc investițiile străine, acestea crescând cu 3.57% din 2010 până în anul de față.
2.1.3.Contribuția directă și totală la PIB a industriei turismului și călătoriilor
Conform primelor date, în 2011, deficitul bugetar al Franței s-a ridicat la 90,8 miliarde Euro, față de 148,8 miliarde Euro în 2010. Deficitul bugetului de stat este principala componentă a deficitului public, care include conturile sociale și cele ale colectivităților locale. După rezultatul de 5,4% din PIB, Franța s-a angajat să reducă deficitul public la nivelul de 4,5% din PIB în 2012 și să revină la o pondere de 3% a deficitului public din PIB (limita europenă) la sfârșitul anului 2013. Guvernul francez previzionează o pondere de 2% a deficitului public în PIB în 2014, de 1% în 2015 și atingerea unui nivel de echilibru în 2016, pentru prima dată după 1974.
Cu cel puțin 82 de milioane de turiști străini pe an, Franța este țara cea mai vizitată din lume și mentine al treilea cel mai mare venit în lume, de la turism. Liderii Franței rămân angajați la un capitalism în care se păstrează echitatea socială prin intermediul legilor, politicilor fiscale și a cheltuielilor sociale, care atenuează inegalitatea economică. PIB-ul real al Franței a stagnat în 2012 și 2013.
Tabel nr. 2.3: Contribuția directă a turismului în Produsului Intern Brut
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.4: Repartiția grafică a contribuției directe
Tabel nr. 2.4: Contribuția totală a turismului în Produsului Intern Brut
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.5: Repartiția grafică a contribuției totale
Se poate observa că din anul 2010 ritmul de creștere ȋnregistrează un trend pozitiv atât pentru contribuția directă cât și pentru cea totală.
2.1.4.Nivelul cheltuielilor înregistrate cu turismul
Tabel nr. 2.5: Nivelul cheltuielilor (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.6: Repartiția grafică a cheluielilor înregistrate cu turismul
Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiștii străini, cu peste 82 de milioane de vizite primite în 2007, dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete turistice internaționale. În 2010 s-au înregistrat cheltuieli de pâna la 100.547 mld. euro ajungând la 108.054 mld. în 2014, ceea ce înseamnă că Franța rămâne una din destinațiile preferate ale turiștilor.
2.1.5.Nivelul consumului
Tabel nr. 2.6: Nivelul consumului (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Grafic nr. 2.7: Repartiția grafică a consumului
Analizând tabelul si graficul precedent se observă o ascensiune a nivelului consumului din anul 2010, ca urmare a declanșării creșterii economice, cu un punct maxim de 5% în 2011 și o creștere cu 12 procente în 2014 față de anul 2010.
2.1.6 Nivelul exportului de turiști
Tabel nr. 2.7: Nivelul exportului de turiști (BN. EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
În ceea ce privește valoarea exportului de turiști, se poate observa din tabelul de mai sus că în intervalul studiat 2010-2014 a fost înregistrată o tendință ascendentă. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în anul 2011 cu 10% mai mult față de 2010, însă anul 2014 a adus încasări de 46.764 bn. euro.
Grafic nr. 2.8: Repartiția grafică a exportului de turiști
2.2. Numărul sosirilor de turiști
Tabel nr. 2.8: Numărul total al sosirilor de turiști (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Potrivit datelor statistice constatăm că tendința este în ascensiune, pornind de la 124.04 mil sosiri în 2009, numărul acestora crește de la an la an înregistrandu-se o valoare de 18% al numărului sosirilor (2011), anul de vârf fiind 2012 care a adus 148.86 mil. turiști în Franța.
Grafic nr. 2.9: Repartiția grafică a numărului total de sosiri turiști
Tabel nr. 2.9: Numărul de sosiri al turiștilor rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Grafic nr. 2.10: Repartiția grafică a numărului de sosiri al turiștilor rezidenți
Putem observa o îmbunătățire în anii 2011 și 2012, trendul fiind în creștere cu valoarea maximă de 107.18 mil. turiști în anul 2011, având o ușoară scădere în anul 2012.
Tabel nr. 2.10: Numărul de sosiri al turiștilor non-rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Din tabelul de mai sus putem observa că numărul sosirilor de turiști străini este ȋntr-o ușoară creștere, ritmul având o tendință pozitivă. Valorile ajung cu până la 13% mai mult decât ȋn anul de bază.
Grafic nr. 2.11: Repartiția grafică a numărului de sosiri al turiștilor non-rezidenți
Tredul este pozitiv, o creștere bruscă s-a înregistrat între anii 2010-2011, cu 13% mai mult ca în 2009.
2.3.Numărul de înnoptări
Tabel nr. 2.10: Numărul total de înnoptări (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Grafic nr. 2.12: Repartiția grafică a numărului de înnoptări totale
Se poate observa din graficul de mai sus că în anul 2010 a avut loc o creștere bruscă a numărului de înnoptări, cu 57% mai mult ca în anul de bază, însă evoluția graficului ne arată de asemenea că numărul maxim de înnoptări a avut loc în anul 2011, 401.01 mil.
Tabel nr. 2.11: Numărul de înnoptări al turiștilor rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Grafic nr. 2.12: Repartiția grafică a numărului de înnoptări ale turiștilor rezidenți
Se poate vedea cu ușurință că anul 2010 aduce o creștere deosibită cu 38% mai mult față de anul de bază, apogeul atingându-se în 2011 cu 277.78 mil, apoi scăzând în 2012 la 275.49 mil.
Tabel nr. 2.12: Numărul de înnoptări al turiștilor non-rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Grafic nr. 2.13: Repartiția grafică a numărului de înnoptări ale turiștilor non-rezidenți
Dacă în 2009 numai 98.71 mil de non-rezidenți vizitau Franța, în anul 2010 s-a înregistrat o creștere de 22%. Graficul ne prezintă un trend ascendent, numărul înnoptărilor turiștilor non-rezidenți ajungând la 125.04 mil. în anul 2012.
2.4.Nivelul încasărilor din turism
Tabel nr. 2.13: Nivelul încasărilor din turism (bn.)
Sursă: http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/2_international_tourism_receipts_us_billion.pdf
Grafic nr. 2.14: Repartiția grafică a încasărilor din turism
Din graficul de mai sus se poate observa că trendul este ascendend, încasările crescând cu 33% din 2000 până în 2005, ajungând la 46.9 bn. în anul 2010. În 2011 de asemenea s-a înregistrat o creștere de 7% față de anul precedent, însă anul 2012 aduce încasări de doar 53.7 bn. față de 2011. În 2009, Franța era a cincea putere economică mondială după PIB nominal sau a noua în termenii parității puterii de cumpărare. Ea este pe locul al patrulea în lume pe 2010 după numărul de întreprinderi clasate în primele 500 din lume.
2.5. Principalele țări furnizoare de turiști
Tabel nr. 2.14: Top 10 principale țări furnizoare de turiști
Sursă: http://www.insee.fr/fr/themes/theme.asp?theme=13&sous_theme=5&nivgeo=0&type=3,%201&produit=OK&numpage=2&nombre=20
Conform datelor statistice constatăm că S.U.A., Spania și China sunt principalele țări furnizoare de turiști avaâd anual peste 50 milioane de turiști care vizitează Franța. Italia este pe locul 4, cu un număr maxim de 46.4 mil. turiști în 2012, cu 3.7 mil. mai mult față de anul 2009. Pe perioada analizată restul țărilor nu depășesc 30 mil. turiști, singurele țări ce au înregistrat asemenea valori au fost Turcia cu 35.7 mil. vizitatori și Germania cu doar 30.4 mil. în anul 2012.
Grafic nr. 2.15: Situația generală a principalelor țări furnizoare de turiști
Potrivit graficului de mai sus constatăm că de la an la an numărul turiștilor a crescut, Franța devenind una din principalele destinații turistice.
Grafic nr. 2.16: Situația din anul 2008
Conform graficului precedent, prima țara exportatoare cu un număr de 58 mil. turiști și cu un procentaj de 16% în anul 2008 a fost S.U.A, urmată de Spania cu 57.3 mil. și China cu 53 mil., cea din urmă având un procentaj de 15%. Mexic, Malaezia și Austria nu depasesc 6%, clasându-se pe ultimele 3 locuri, în timp ce Turcia și Germania au un procent de 7%, iar Italia și Marea Britanie au procente de 12 respectiv 9% din totalul turiștilor străini.
Grafic nr. 2.17: Situația din anul 2012
Asemenea graficului nr. 2.16 pe primele 3 locuri se clasează S.U.A cu 67 mil. turiști, Spania și China cu 57.7 mil., urmate de Italia și Marea Britanie.
Grafic nr. 2.18: Comparația dintre anii 2008 și 2012
Analizând graficul anterior putem spune că există diferențe majore în ceea ce privește numărul turiștilor străini. O diferență se poate observa la Marea Britanie, în 2012 au fost cu 0.9 mil. mai puțini turiști față de anul 2008.
În concluzie, cele 3 principale țări furnizoare de turiști străini sunt: S.U.A. pe locul I, Spania pe locul II, iar China pe locul III.
2.6. Competitivitatea turismului francez pe piața mondială
Franța este pe locul al 7-lea în această ediție, pierzând 4 poziții din 2011. Franța reusește să atragă mulți turiști cu patrimoniul său cultural, fiind clasată pe locul 4 pe site-ul Patrimoniului Mondial și pe locul 8 datorită industriilor sale. Țara “găzduiește” de asemenea multe târguri și expoziții (ocupând a 5-a poziție). Infrastructura de transport la sol este una din cele mai apreciate, ocupând asemenea poziția a 5-a, cu drumuri și căi ferate deosebit de bune, însă și transportul aerian este foarte lăudat, acesta clasându-se pe locul 8.
Tabel nr. 2.15: Indicatorul Competitivității Industriei turismului și a Călătoriilor, 2013 (primele 20 de țări)
Sursă: http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf
Grafic nr. 2.19: Indicatorul Competitivității Industriei turismului și a Călătoriilor, 2013 (primele 20 de țări)
Prin ansamblul proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale turiștilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate și se constituie într-o ramură a economiei naționale care, prin specificul său, se integrează în sfera sectorului terțiar. În același timp, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice ca și prezența uneia dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență.
Impactul turismului asupra mediului și asupra comunităților reprezintă, din punct de vedere al dezvoltării durabile, o problemă controversată, mai ales în condițiile în care turismul cunoaște o expansiune rapidă, de multe ori neplanificată și necontrolată cu efecte diverse asupra mediului natural și a celui socio-cultural. Se constată că în multe cazuri o densitate mai mare a unităților de cazare pentru turism în marile orașe implică o toleranță mai mare din partea rezidenților.
CAPITOLUL III
ASPECTE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA TURISMULUI DURABIL ÎN FRANȚA
În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări care surveneau într-un mod cât se poate de neașteptat, fiind în mare parte neprevăzute de specialiști. Odată cu apariția acestor modificări, populația a devenit din ce în ce mai conștientă de prezența unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiții a umanității. Pentru a nu se ajunge la o situație de criză, organizațiile mondiale din domeniul protecției mediului au propus schimbări fundamentale în stilul de viață al populației, rezultatele concretizându-se în apariția unui nou concept, și anume “dezvoltarea durabilă” sau “durabilitatea”. Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg în anul 1987, odată cu publicarea raportului “Our Common Future”, de către Comisia Mondială a Mediului și Dezvoltării, raport cunoscut mai mult sub numele de “Raportul Brundtland”.
În cadrul acestui raport au fost stabilite principiile și legile dezvoltării durabile grupate în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecția bio-diversității și a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare, generațiile viitoare, eliminarea disparităților economice mondiale.
La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiții ale dezvoltării durabile, șase dintre acestea fiind menționate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre acestea definind dezvoltarea durabilă ca „o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi” (Comisia Brundtland, 1987).
Noțiunea de durabilitate a căpătat înțelesuri multiple și datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiștilor, ecologiștilor, sociologilor, arhitecților, parlamentarilor, organelor locale, organismelor internaționale.
3.1. Ariile naturale protejate și rolul lor în susținerea și dezvoltarea turismului durabil
Parcul Național din Pirinei este un parc național francez ce a fost înființat în anul 1967. Parcul se întinde pe o lungime de aproape 100 de km de-a lungul graniței cu Spania și are o lățime maximă de 15 km. Parcul are suptafața de 457 km² fiind cel mai mare parc natural din Munții Pirinei. Regiunea parcului cuprinde munții din sudul comunei Lescun Franța, până la „Valleé d'Aspe” în vest și „Valleé d'Aure” în est. Locurile cele mai cunoscute din parc sunt comuna Gavarnie și masivul Vignemale care este punctul cel mai înalt din Pirineii francezi.
Parcul Național Vanoise este un parc național situat în Alpii Graici(Alpes grées) din Franța. El a fost inițiat în anul 1963 pentru protejarea caprei negre din regiune, fiind primul parc național din Franța. În anul 1976 primește diploma europenă pentru protecția naturii și animalelor. PNV este denumirea abreviată a parcului, care se întinde în regiunea Maurienne din Alpii de vest și regiunea Tarentaise, provincia Savoie din regiunea Rhône-Alpes. Parcul are suprafața de 530 km2, din care ca. 50 km2 sunt acoperiți de ghețari, pe teritoriul lui se află peste 40 de vârfuri cu altitudinea de de peste 3000 m deasupra n.m.. Parcul este subîmpărțit în două zone: zona centrală cu o supraveghere severă ( 1480 km²) și zona periferică pe teritoriul căruia se află 28 de comune și centrul turistic de administrare al parcului. Altitudinea parcului este între 685 m și 3855 m (La Grande Casse). Latura de est a parcului pe o lungime de 14 km este mărginit de granița cu Parcul Național Gran-Paradiso din Italia. Pe teritoriul parcului sunt ca. 500 km de căi de drumeție (cu Etape R122/123), GR 5 și GR 55), se pot practica sporturile de iarnă cu excepția lui Val-d'Isère, Tignes și Trois Vallées unde sunt regulamente severe de protecție a naturii. In parc există de asemenea o rețea de colibe pentru popas administrate de „Club Alpin Français”.
Parcul Național Cevenne (franceză Parc National des Cévennes) este situat în sudul Franței în regiunea muntoasăCevennes, având suprafața de 3213 km². Incă din anul 1913 speologul „Edouard Alfred Martel” propune, pentru protejarea naturii, crearea în regiune a unui parc național. Idea lui a fost preluată în anul 1956 de administrația departamentului Lozère, idea fiind realizată abia în anul 1970. Centrul de administrare al parcului este în Florac, parcul se întinde pe teritoriul departamentelor Lozère și Gard și numai o mică parte pe teritoriul departamentelor Ardèche și Aveyron. În regiunea parcului sunt o serie de munți ca Mont Lozère, Mont Aigoualși podișul Causse Méjean. Regiunea are o floră și faună bogată reprezentată prin plante ca: „Roua cerului”, lalele, crini , orhidee alpine, lavande și castani. Animalele mai reprezentative ale parcului sunt: muflonii, căproare și cerbi, sau capra de stâncă, castorul și ciocănitoarea.
Parcul Național Port-Cros a fost decretat la data de 14 decembrie 1963 de președintele Franței Pompidou. Regiune din jurul insulei Port-Cros se află la 10 km depărtare de Côte d'Azur, la est deToulon și Hyères. Parcul național cuprinde aproape toată regiunea din jurul insulei Port-Cros și insulelor mai mici Bagaud, Gabinière și Rascas, ca și o fâșie cu o lățime de 600 m de pe coastă. Ocupând pe coastă o suprafață de 700 ha de uscat și 1288 ha suprafață de apă. El este primul parc național din Europa, care reunește o suprafață protejată pe uscat și apă. Din anul 1971 este alipit parcului suprafața de 1000 de ha, ce aparține insulei vecine Porquerolles cu institulul botanic marin (Conservatoire Botanique National Méditerranéen de Porquerolles) situat pe insulă. Pe teritoriul celor 30 de insule, localnicii ca și turiștii sunt obligați de a respecta regulile severe stabilite pentru protecția naturii. Baia este adimisă numai la trei ștranduri, la fel este interzis fumatul sau aducerea câinilor în parc. După declarația institului botanic există ca. 530 de specii de plante pe teritoriul parcului. In regiune din anul 1890 nu se mai practică agricultura, lăsând spațiul pădurilor. Se caută repopularea parcului cu focile din bazinul mediteran. Fauna este reprezentată prin ca. 114 specii de păsări, mai multe specii de gecko (șopârle), broaște pe insule care nu există pe continent.
Imediat după ce a fost creat în anul 1979, Parcul Național Mercantour avea să devină printre cele mai importante din Franța înregistrând rapid un număr de circa 800 000 vizitatori în fiecare an. Acest lucru s-a datorat mai ales specificului zonei Provence-Alpi- Coasta de Azur renumită pentru frumusețile răpitoare, și nu în ultimul rând celor 600 km pe care îi însumează traseele turistice marcate. Aria protejată acoperă o suprafață de 685 km pătrati și se compune dintr-o zonă centrală nelocuită și o zonă periferică antropizată, presărată cu 28 sate de munte. Peisajele variate din care nu lipsesc crestele spectaculoase și formele de eroziune glaciară (circuri, văi adânci, căldări) sunt însuflețite de un număr mare de specii de plante și animale.
În zona centrală altitudinile Alpilor Maritimi cresc vertiginos până ating maximul de 3 143 m. Valea și lacul Lauzanier suspendate la 2284 m sunt două dintre cele mai apreciate elemente naturale, prima captând atenția prin forma sa asemănătoare literei "U" de origine glaciară.
Cei care se încumetă să ajungă la baza Muntelui Bego, pe Valle des Marveilles vor putea admira 37 000 petroglife misterioase datând din epoca bronzului ce reprezintă arme, animale și siluete umane.
Parcul Național Mercantour este adăpostul a peste 2000 specii de plante cu flori ce oferă un spectacol unic la sosirea primăverii. Dintre acestea 200 sunt extrem de rare și ocrotite prin lege. Exista o varietate la fel de mare și când vine vorba despre animalele sălbatice care cutreieră pădurile. Dintre cele de talie mare se remarcă ibexul, muflonul și porcul mistreț.
Camargue sau Delta Ronului este o regiune mlǎștioasǎ din sudul Franței, care se formeazǎ prin despǎrțirea de la fluviul Ron a mai multor brațe. Suprafața totalǎ este de 930 km ² (145,300 ha). Este una dintre cele mai bine protejate delte din întreaga lume. Întreaga regiune este, de fapt, inclusǎ în granițele Parcului Național Camargue, zonǎ protejatǎ încǎ din 1970. Rezervația acoperǎ o suprafațǎ de 80.000 hectare, incluzând aici mlaștini, pașuni, pǎduri, dune de nisip și sǎrǎturi. Este cea mai mare deltǎ din Europa Occidentală. Regiunea este celebrǎ pentru vremea asprǎ, cu peste 300 de zile pe an în care biciuie Mistralul, un vânt rece și uscat care bate dinspre nord-vest peste întreaga Vale a Ronului. O treime din suprafața deltei este strict protejatǎ, accesul oamenilor fiind interzis cu desǎvârșire. Asprele mǎsuri au fost luate în scopul salvǎrii și conservǎrii speciilor rare de plante și animale, precum și pentru menținerea ecosistemuluilocal, care este foarte fragil. În restul teritoriului deltei, cu un permis special, sunt acceptate vânătoarea, agricultura și extracția sǎrii. Câmpurile cu sǎrǎturi sunt situate în sud-estul deltei, sarea fiind recoltatǎ aici încǎ din perioada dominației romane. Camargue adǎpostește o bogatǎ biodiversitate, cu toate acestea delta este renumitǎ în întreaga lume pentru trei specii: o rasă de taurinegri mai mici și mai supli decât cei pentru corida, frumoșii Cheval Camarguais, o rasǎ localǎ de cai albi, alǎturi de cei peste 50.000 deflamingo roz care poposesc în mlǎștini în timpul lunilor de vară. Eco și etnoturismul sunt dezvoltate impecabil, în Delta Ronului organizându-se anual Festivalul Camargue prin care se celebreazǎ, cu mare fast, întreaga regiune. În lunile iunie, respectiv noiembrie, are loc Festivalul Cailor din Saintes-Maries-de-la-Mer și Festivalul Taurilor.
IUCN a definit o serie de categorii de gestionare a ariilor protejate, bazate pe obiective de management. Definițiile acestora și exemple din fiecare categorie sunt prevăzute în Ghidul privind aplicarea categoriilor de management al ariilor protejate (IUCN, 1994). Cele șase categorii sunt:
CATEGORIA Ia: Rezervații naturale sticte : arii protejateă administrate în principal pentru interes științific. Definiție: Zona de teren și/sau maritimă care posedă unele ecosisteme restante sau a reprezentative, caracteristici geologice sau fiziologice și/sau specii, disponibile în principal pentru cercetarea științifică și/sau monitorizare.
CATEGORIA Ib: Zone de sălbăticie: arii protejate gestionată în principal pentru protecția zonelor naturale sălbatice. Definiție: suprafațe întinse de teren nemodificate sau ușor modificate, care își mențin caracterul natural și influența, fără a avea așezări umane permanente sau semnificative, arii protejate administrate pentru menținerea stării naturale.
CATEGORIA II: Parc național: arii protejate gestionată în principal pentru protejarea ecosistemelor și recreere. Definiție: suprafațe de teren naturale și/sau maritime, desemnate (a) să protejeze integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare, (b) să excludă exploatarea sau ocuparea care contravine scopului desemnat zonei și (c ) să oferă o bază pentru experiențe spirituale, științifice, educaționale, recreative și de vizitatre, compatibile ecologic și cultural cu zona respectivă.
CATEGORIA III: Monumente ale naturii: arie protejată administrată în principal pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice. Definiție: Arii protejate care conțin una sau mai multe trăsături specifice naturale sau caracteristici natural/culturale, care au o valoare deosebită pentru vizitatori, cu trăsături unice, reprezentative sau calitățile estetice, precum și o semnificație culturală.
CATEGORIA IV: Habitat/arii protejate de administrare a speciilor: arii protejate cu management activ al habitatului sau speciei. Definiție: Zona de teren și/sau de mare gospodărită în special pentru conservare în scopuri de management, astfel încât să se asigure menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea cerințelor anumitor specii.
CATEGORIA V: Peisaj terestru/marin protejat: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru/marin și recreere. Definiție: Arie protejată în care în care interacțiunea dintre om și natură de-a lungul timpului a produs o zonă cu caracter distinctiv, cu o valoare ecologică semnificativă și/sau culturală, și, adesea, cu o diversitatea biologică mare și în care păstrarea integrității acestei interacțiuni tradiționale este vitală pentru protecția și menținerea zonei și a valorilor de conservare a naturii asociate precum și a altor valori. CATEGORIA VI: Arie protejată destinată utilizării durabile a resurselor naturale. Definiție: Sunt în general zone largi, predominant în stare naturală, care au reușit să asigure o protecție pe termen lung și să mențină diversitatea biologică, oferind în același timp, un flux durabil de
produse naturale și servicii care satisfac nevoile comunității.
3.2. Premise de dezvoltare durabilă a turismului în Franța
Cea mai veche și, în același timp de succes, este considerată certificarea „Blue Flag”, care se acordă din anul 1987 de către Fundația pentru Educație de Mediu din Europa” (FEE). Aceasta este singura organizație care se ocupă de implementarea Programului „Steagul Albastru – Blue Flag”, fiind recunoscută și susținută de Consiliul Europei și de Organizația Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Ideea unei astfel de certificări a apărut în Franța în anul 1985, în momentul în care o serie de municipalități din regiunea de coastă au primit o astfel de distincție, ca urmare a analizării unor criterii legate de calitatea apei marine și de managementul apelor reziduale.
Concepul original francez al Blue Flag a fost extins și asupra managementului deșeurilor, al planificării și protecției zonelor costiere și marine. În anul 1987 au fost certificate cu Blue Flag, 244 plaje și 208 porturi din 10 țări.
Începând cu anul 2001 programul Blue Flag se extinde în afara Europei, mai întâi în Africa și apoi în regiunea Caraibelor, Oceania și America de Nord și de Sud.
În prezent sunt 3648 zone (3009 plaje și 639 de porturi marine) certificate prin programul Blue Flag la nivel mondial, în 46 țări. Actualizarea datelor se face în fiecare an, la 5 iunie pentru Europa, Canada, Maroc și țările din jur, și la 1 noiembrie pentru regiunea Caraibleor, Noua Zeelandă, Africa de Sud și țările vecine.
Acordarea Steagului Albastru se face de către Juriul European la propunerea comitetelor naționale, pe baza a 32 criterii care pot fi grupate în patru domenii: Calitatea apei, Managementul corespunzător al mediului, Securitate, servicii și dotări, Educație și informare privind mediul înconjurător.
Dacă o țară dorește să înceapă să desfășoare programul Blue Flag, aceasta trebuie să identifice o organizație potrivită care să preia sarcina operator național Blue Flag. Pentru a fi acceptată această organizație trebuie să fie non-profit, non-guvernamentală, independentă, cu obiective precum educația și protecția mediului.
Un avantaj ar putea fi reprezentat de existența unor proiecte și inițiative la nivel național din partea acestei organizații. În cazul în care nici o organizației nu corespunde acestor cerințe atunci poate fi înființată una nouă.
Pentru prima dată, Guvernul francez adoptă Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă la data de 3 iunie 2003, prin care sunt stabilite obiectivele și axele strategice de dezvoltare în toate domeniile de activitate publică, inclusiv turismul. De altfel, Ministrul delegat al Turismului a participat în mod direct la elaborarea acestei strategii. Acesta a propus câteva măsuri specifice destinate în special responsabililor cu gestiunea și amenajarea teritoriilor turistice, precum și intreprinderilor turistice, atât din Franța, cât și celor internaționale.
Prima versiune a acestei strategii a inclus intervalul 2003-2008, iar în luna februarie 2009 a fost publicată versiunea provizorie pentru perioada 2009-2012.
Strategia este structurată pe nouă obiective cheie, acestea fiind:
Schimbările climatice și energie proprie
Transportul durabil
Consumul și producția durabilă
Conservarea și gestiunea durabilă a biodiversității și resurselor naturale
Sănătatea publică
Echitate socială, demografie și imigrație
Obiective naturale pentru dezvoltarea durabilă și eradicarea sărăciei
Societatea bazată pe cunoaștere
Guvernare
Cu excepția obiectivelor cinci și nouă, turismul se regăsește în toate celelalte, fie că este vorba de dezvoltarea activităților durabile, de distribuția turismului la conservarea și protejarea mediului înconjurător, sau la beneficiile de natură economică pe care acest sector le poate aduce comunităților locale.
În acest cadru, printre acțiunile tematice întreprinse de Ministerul Turismului în vederea dezvoltării turismului durabil, se află:
Dezvoltarea durabilă a teritoriilor turistice – presupune printre altele, adaptarea ofertei turistice la principiile dezvoltării durabile;
Amenajarea durabilă a teritoriilor turistice – Agenda Locală 21;
Dezvoltarea durabilă a turismului rural – având ca obiective principale: valorificarea și protecția patrimoniului natural și rural; ameliorarea spațiilor de cazare din mediul rural; dezvoltarea unor produse turistice de calitate;
Familiarizarea cu consecințele schimbărilor climatice asupra turismului;
Dezvoltarea ecoturismului;
Turismul și programele sociale;
Lupta contra exploatării sexuale a copiilor.
3.3. Programe de certificare a turismului durabil în Franța
Comitetul Regional de Turism Ile-de-France (C.R.T) i-a ales pe cei de la Horwath HTL pentru a finaliza un plan principal pentru turism (Tourism Master Plan) pe perioada 2010-2020. Prima parte a misiunii s-a axat pe un diagnostic al profilului actual și pe tendințele de turism ale unui Paris mai bun. Howarth HTL a asistat Comitetul la acțiunile de planificare a strategiilor pe termen lung.
Descrierea proiectului:
Howarth HTL a lansat site-ul dedicat programului și a organizat un eveniment la care au participat toți membri grupului.
Una din principalele concluzii este aceea că trebuie extinsă capacitatea de cazare cu 2% pe an pentru a se potrivi cererii care este din ce în ce mai mare.
Întelegerea s-a finalizat între anii 2010-2011 și este în desfășurare.
Regiunea Aquitaine și Grupul Interesului public (Public Interest Group, PIG) împreună cu, Consiliul Regional au lansat un studiu prospectiv pentru turismul de litoral al regiunii Aquitaine.
Descrierea proiectului:
Cercetarea teritorială s-a concentrat în special pe linia de coastă în dezvoltarea unor scenarii prospective.
Strategia a fost mai apoi împărțită în două planuri de acțiune, unul pentru regiune și celălalt pentru linia de coastă.
Proiectul a fost semnat în 2011 și este în desfășurare.
Planul de dezvoltare a turismului din Insula St. Martin
Insula St. Martin este localizată în Marea Caraibelor și este împărțită în două părți: cea franceză și cea olandeză. Principalele activități din cadrul proiectului sunt croazierele (aproape 3 milioane de sosiri), canotajul și plimbările cu iahtul (iahturi de peste 40 de metri).
Howarth HTL a analizat evoluția turismului actual din planul de acțiune rezultat și a definit o strategie de dezvoltare la nivel mondial pentru această zonă. St. Martin se confruntă cu un nou context în legatură cu noul său statut.
Descrierea proiectului:
Formalizarea unui cadru pentru această dezvoltare și prioritizarea acțiunilor.
Proiectul a fost semnat în 2010 și este încă în desfășurare.
Ministerul de Turism francez împreună cu DGCIS (La Direction Générale de la Compétitivité, de l’Industrie et des Services) au elaborat un proiect care va îmbunătăți industria agențiilor viitoare din Franța. Deși e un sector divers și dispersat, oferta de intrare franceză suferă o lipsă de organizare la nivel local și național.
Descrierea proiectului:
Cercetarea terenului și evoluțiile recente.
Analiza oportunităților de intrare pe piața franceză.
Recomandările (pe termen scurt și mediu) al intereselor publice.
Proiectul a fost semnat în anul 2012.
Ministerul Turismului împreună cu DGCIS de asemenea au mai elaborat un plan de turism care implică întelegerea oportunităților și a problemelor legate de tehnologia întreprinderilor turistice. Acest lucru ar trebui să permită furnizorilor de soluții să își adapteze produsele în funcție de cererea consumatorilor.
Descrierea proiectului:
Să întocmească un scenariu de utilizare, un model de afaceri, să distribuie valorile adăugate și să adauge folosirea internetului în practicarea turismului.
Proiectul a fost semnat în anul 2011.
Atout France Tourist offices of the future – The digital support of hosting, France (Birourile active în turismul viitorului – Suportul digital de primire, Franța) este un proiect care definește rolul de informare și cazare turistică în era digitală. A fost de asemenea o oportunitate de a analiza dacă birourile de informare turistică s-ar putea încadra în această lume digitală.
Descrierea proiectului:
Prezentarea generală și evaluarea serviciilor de sprijin pentru mobilitate;
Analiza comportamentului și așteptărilor populației turistice;
Intoducerea birourilor turistice în lumea digitală;
Proiectul a fost semnat în 2010.
Public development authority of Marne-la-Vallée Assistance and programming for the relocation of Roland Garros Stadium, Marne-la-Vallée, France. Acest proiect impus de Autoritatea de dezvoltare publică Marne-la-Vallee are ca scop programarea și reamplasarea stadionului Roland Garros din orașul cu același nume. Federația Franceză de Tenis (The French Tennis Federation) a propus o ofertă de mutare a turneului internațional de pe Roland Garros pe un teren mult mai mare față de cei 8 hectare situați în sud-vestul Parisului (Portul d’Auteuil).
Descrierea proiectului:
Howarth HTL a asistat Autoritatea de dezvoltare publică Marne-la-Vallee în încercarea lor de a găzdui noul stadion stabilind astfel că una din strategii să fie aceea ce a găzdui anual o petrecere dedicată timpului liber și sportului, precum și adaptarea unui cadru legal și financiar.
Proiectul a fost semnat în anul 2011.
Guidance in the long-term lease of the Palais des Festivals et des Congrès of Cannes, France (Orientarea pe termen lung a Palatului Festivalurilor și Congresului de la Cannes, Franța). Palais des Festivals et des Congres găzduiește numeroase evenimente cum ar fi MIPIM (Le marché international des professionnels de l’immobilier), Festivalul de Film etc. Orașul plănuiește o extindere pe 2 nivele de 7000 metri pătrați, la un cost de aproximativ 77 milioane de euro.
Descrierea proiectului:
Se va pune accent pe inventarul activelor din situația curentă;
Asistență în elaborarea noului contract (previziunile financiare) de orientare în alegerea operatorului;
Proiectul a fost semnat în anul 2010 și este deja în construcție.
Aeroporturile din Paris desfășoară un proiect numit “Heart Orly” care cuprinde spații de birouri, hoteluri, mall-uri și opțional o sală de convenții.
Descrierea proiectului:
Howarth HTL a definit operațiunea înființării sălii de conferință ca: Analiza diferitelor beneficii economice și a parteneriatelor de cercetare.
Proiectul a fost semnat în 2008 și este încă în construcție.
Departamentul Hauts-de-Seine a dorit să realizeze un proiect de largă construcție centrat în jurul muzeului regional Albert Kahn. Acest proiect a fost atât o strategie de imagine pentru departamentul cultural cât și un “accesoriu” arhitectural și cultural a locului în sine.
Descrierea proiectului:
Howarth HTL a făcut o analiză a locației și a stabilit o listă a nevoilor, urmată de un studiu de fezabilitate arhitectural, urban, tehnic și economic. Echipa de atunci a întocmic o programare tehnică detaliată și a oferit asistență în elaborarea proiectului.
Proiectul a fost semnat în 2012-2013.
3.4. Activitățile turistice cu caracter durabil practicate în Franța
Turismul reprezintă o coordonată multidisciplinară, care poate fi clasificată din mai multe puncte de vedere. Conform lui Prosser (1998), există două variabile importante în funcție de care turismul poate fi clasificat. Acestea sunt relația reședință-destinație și motivația de călătorie. În funcție de acestea, călătoria turiștilor de la locul de reședință la destinație implică:
Turismul internațional – atunci când călătoria se desfășoară dintr-o țară în alta;
Turism domestic (național) – atunci când călătoria se desfășoară în interiorul granițelor unei țări, de exp. călătoria unui turist în interiorul granițelor țării de origine
În cazul turismului internațional se folosesc în mod frecvent doi termeni:
Inbound – se referă la turiștii care intră într-o țară;
Outbound – se referă la turiștii care părăsesc granițele țării de origine pentru a vizita o destinație dintr-o altă țară.
Trebuie să avem în vedere că acești termeni se aplică doar la ieșirea turistului din țara de reședință. Întoarcerea acasă nu poate fi catalogată drept turism inbound. Cu toate acestea, un turist outbound poate fi și turist inbound în același timp. În anul 1994, Națiunile Unite în “Recomandări privitoare la Statistica în Turism” (Recommendations on Tourism Statistics) a clasificat turismul după cum urmează:
turism intern, referindu-se la rezidenții din țara respectivă care călătoresc în propria lor țară;
turism emițător, cu referire la turiștii rezidenți care călătoresc în țări străine;
turismul receptor, care implică non-rezidenții ce vizitează țara.
Organizația Mondială a Turismului (1991) definește turistul internațional (international tourist) ca fiind ‖persoana care călătorește într-o altă țară decât cea de reședință, având cel puțin o noapte de cazare, dar nu mai mult de un an, și al cărui scop este altul decât cel de a presta o activitate lucrativă remunerată‖.
Tot OMT definește turistul excursionist (international excursionist) ca fiind ‖o persoană care vizitează pentru o altă țară decât cea în care își are reședință pe o perioadă de mai puțin de 24 ore (fără a-și înnopta în acel loc), și al cărui scop este altul decât cel de a presta o activitate lucrativă remunerată‖ (de exemplu pasagerii vaselor de croazieră).
Turistul intern (domestic tourist) este definit de OMT în 1983 ca fiind ‖orice persoană, indiferent de naționalitate, rezident într-o țară și care călătorește către o destinație din aceeași țară pentru mai puțin de un an, și al cărui scop este altul decât cel de a presta o activitate lucrativă remunerată‖. Se pot delimita și aici două categorii distincte: turistul intern propriu-zis, adică cel care înnoptează cel puțin odată la locul de destinație și excursionistul intern, adică acea persoană care stă mai puțin de 24 de ore și nu înnoptează la locul de destinație.
Chadwick (1994) merge mai departe și încearcă să realizeze o tipologie a turiștilor (călătorilor), prin care sublinează diferența dintre turiști (călători) și non-turiști (non-călători).
Următoarele categorii de călători nu pot fi incluse în categoria sosirilor și plecărilor internaționale de turiști:
Persoanele care intră/părăsesc o țară ca migranți, inclusiv persoanele care îi însoțesc;
Persoanele care locuiesc în imediata vecinătate a graniței cu o țară și care lucrează în țara vecină;
Diplomații, personalul consular, membrii forțelor armate, atunci când călătoresc din țara de origine spre țara în care sunt repartizați, și pe ruta inversă, inclusiv personalul auxiliar care îi însoțește;
Persoanele care călătoresc ca refugiați sau nomazi;
Persoanele aflate în tranzit, care în mod formal nu ajung la controlul vamal (pasagerii aflați în tranzit aeroport, pasagerii care din diverse considerente rămân blocați pentru o scurtă perioadă de timp într-o zonă special amenajată).
Franța rămâne una dintre cele mai importante destinații ale lumii, datorită diversității atracțiilor culturale, istorice, culinare sau de divertisment. Când te gandești la Franța, ai imaginea Turnului Eiffel, a castelelor de pe Valea Loirei, crestele înzăpezite ale Alpilor. Timp de o mie de ani, Franța a dat startul dezvoltării în Europa, moștenirea acelor timpuri regăsindu-se în fiecare zonă: catredalele gotice din partea de Nord, bisercile tradiționale din Centrul și Vestul Franței, castelele de pe Valea Loirei, la care se alătură vestigiile altor timpuri apuse: ruinele romane din Sud, peșterile pictate din zona Dordogne. Franța a fost numită „ le deuxième pays de tout le monde”: a doua țară a fiecăruia dintre noi. Și-a căpătat acest renume deoarece rămâne una dintre destinațiile despre care s-a vorbit și s-a scris cel mai mult. Este o țară plină de distracții și diversități de tot felul: culturale, culinare, senzuale etc.
Francezii se consideră cei care au creat stilul gotic din arhitectură și că frumoasele catedrale sunt moștenire în piatră. Începând cu Evul Mediu, creatorii de palate până la creatorii de stații de metrou s-au inspirat măcar puțin din modele născute în Franța. Monumentele spun povestea unui tărâm care s-a format, sau care a fost format în timp de către ridicarea și căderea conducătorilor și imperiilor de pe timpurile străvechi, o țară care a fost scena și motivul unor bătălii sângeroase. Franța a intrat în noul mileniu ca parte dintr-o Europă mai unită ca niciodată, dar a rămas, și întotdeauna va rămâne, de nedescris, neschimbată, franțuzească.
Cu siguranță Franța va satisface toate gusturile, pentru că a transformat într-o adevarată artă fiecare acțiune a vieții cotidiene: a mânca, a bea, a te îmbrăca, a te plimba sau doar a fi. Tocmai din acest motiv, sezonul estival crește oportunitățile turistice, făcând posibilă o călătorie perfectă.
Franța este țara care deține o notorietate foarte mare în privința turismului. Aceasta se constituie înr-o destinație de top, foarte populară.
În sezonul estival, turismul litoral pune monopol pe rivierele franceze. Cea mai cunoscută este Coasta de Azur, de pe litoralul mediteranean, care atrage milioane de turiști anual. Aici se găsesc stațiuni de renume internațional, ca Nice, Saint Tropez, Cannes, Monte Carlo, Saint Raphaël, Antibes, Menton, Grasse. Tot pe țărmul mediteranean, se găsesc noi sectoare de plajă amenajate sub forma renumitelor “coste” : Côte du Maure, cu stațiunile: Le Lavandou, Le Canadel, Hyéres; Côte d’Azur Varois, cuprinde stațiunile: Bandol, La Ciotat, Sanary sur Mer, Cassis; Côte d’Ametist, deținând stațiuni ca: Narbone, Sète, Le Cap d’Agde, Gruissan, La Grand Motte, Port Camargue; Côte Vermeille: Port Barcarès, Canet, Banyuls, Callioure.
Cea mai cunoscută este Coasta de Argint, care se întinde pe aproximativ 200 de km de la granița cu Spania până în nordul țării. Cuprinde stațiuni importante, precum: Biaritz, Soulac-sur-Mer, Arcachon, Mimizan. Însă cea mai mare atracție de aici o constituie dunele de nisip – cele mai mari din Europa, cunoscute sub denumirea de “Lande”. Cea mai înaltă este “Duna lui Pilat” (Pyla sur Mer), de 115 m înălțime, dar și stațiunea Arcachon, datorită faptului că deține unul dintre cele mai mari porturi de iahturi din lume. Regiunea Bretaniei este cunoscută printre iubitorii litoralului cu țărm înalt, cu golfulețe, care oferă o priveliște de vis, iar în nord, în zona Normandiei, stațiunile cunoscute sunt: Deauville și Trouville.
Franța deține de asemenea o bogăție neasemuită – Alpii, cu cel mai mare vârf din întregul lanț – Vf. Mont Blanc de 4807 m. Aici s-au dezvoltat primele stațiuni montane, fiind primii masivi descoperiți și exploatați, încă din perioada 1765 – 1880.
Primele forme de turism dezvoltate aici au fost cel balnear și cel lacustru, pe malul marilor lacuri glaciare de aici. Astfel, acum există stațiunile dedicate turismului lacustru, cum ar fi Evian-les-Bains și Thononne-les-Bains pe malul lacului Geneva, Annecy pe malul lacului omonim, Aix-les-Bains pe malul lacului Bourget. Totuși, monopolul în cadrul turismului montan este deținut de stațiunile dedicate practicării sporturilor de iarnă, create în patru generații, pe loc gol “ex-nihilo”: Chamonix, Maribel, Val d’Isere, Alpes d’Huez, Courchevel, Les Deux Alpes, Tignes, Super Tignes, Morzin-Avoriaz, La Plagne, Les Arcs, Isola, Isola 2000, Flain. Amenajarea acestora este la cel mai înalt nivel, numărul de pârtii al fiecărei stațiuni fiind în general de peste 50 (stațiunea La Plagne deține 107 pârtii), iar al instalațiilor de transport pe cablu fiind de asemenea impresionant (de exemplu, Les Trois Valees deține un număr de 455, iar Chamonix deține 307 instalații de transport pe cablu). Capacitatea de cazare a unei stațiuni din Alpii Francezi ajunge și la 40 000 de locuri.
Turismul cultural are o veche tradiție în Franța. Religia a jucat un rol deosebit de important în această țară, fapt oglindit în multitudinea de biserici, catedrale și complexe monahale de aici, printre care cele mai importante sunt: Catedrala Nôtre-Dame din Paris, Catedrala din Chartres, Abatia Saint Denis, Catedrala din Reims, Catedrala Sf. Petru și Pavel din Nantes, Mănăstirea Mont Saint Michele – toate acestea având atât importanță istorică, arhitectonică, cât și culturală de renume mondial. Cele mai multe sunt construite în stilul gotic, aici fiind considerat leagănul acestui stil architectonic. Castelele și palatele constituie un alt punct de atracție al turismului din Franța. Valea Loarei este renumită pentru frumoasele sale castele: Blois, Amboise, Chianon, Talcy, Castelul Chenonceau, Castelul Ancenis, Château de la Huardière, Castelul Saint-Maurice, Castelul Saumur, Castelul Serrant, Castelul Sully-sur-Loire. Dar aceste tipuri de edificii culturale se regăsesc pe tot cuprinsul țării, în Normandia, în Bretania, în Alsacia sau în marile orașe care au avut funcție politică. Foarte cunoscut este și Versailles-ul, impresionant prin grandoare, lux, rafinament. O altă categorie de obiective destinate turismului cultural o reprezintă peșterile cultice din perioada Paleoliticului: Tuc d’Audoubert, Les Trois Frères, Cabrerets, Cougnag, Font de Gaume, Les Combarelles, Rouffignac.
O atracție inedită a Franței o reprezintă Podul Millau, cel mai înalt pod rutier din lume. Foarte important pentru istoria Franței este și Monumentul Girondinilor din Bordeaux.
Turismul de sănătate se axează pe resursele hidrominerale și climaterice ale Franței. Deține ape oligominerale complexe la Evian, ape carbogazoase la Vichy, ape sulfuroase la Aix-les-Bains. Stațiunile balneare dezvoltate pe baza acestor resurse sunt: Aix-les-Bains, Vichy, Bride-les-Bains (specializată în tratarea obezității), Molit-les-Bains (pentru recuperare și întreținerea condiției fizice), Divonne-les-Bains, Briançon.
Turismul rural. Această formă de turism a fost considerată o soluție a problemelor din agricultură, dezvoltarea ei fiind posibila urmare a tendinței cetățenilor de a mai avea o reședință a familiei la țară și a manifestării fenomenului de fragmentare a vacanțelor permițând petrecerea timpului liber în mai multe locuri.
Turismul rural, în Franța, este practicat în special de familiștii care se pot bucura de fragmentarea vacanței, făcând posibilă petrecerea timpului liber în mai multe așezări rurale de la Haute-Savoie, Herault, Saone și Loire, Cotes d’Armor, Bas-Rhin până la Bourgogne, Bretagne sau Alsace.
Din 1965 se întâlnește conceptul de “stațiune verde” (“station vert”) ca produs turistic complet din cazare și alimentație, echipamente de agrement și mijloace proprii de comercializare.
Anul 1975 aduce îmbunătățiri activității turismului rural prin organizarea circuitelor turistice și promovarea turismului ecvestru, fluvial și pedestru “randonee” în așezările rurale.
Una din asociațiile turismului rural din Franța – numim aici “Gîtes de France”- propunea clienților săi în 1999: 50.000 de locații, iar în anul 2010: 56.000 de echipamente de primire – la țară, munte și mare. Spațiile de cazare – tradiționale sau moderne, (păstrând însă elemente ale arhitecturii specific ruralului și în mare parte zonei în care sunt amplasate), aflate “în plină natură”, sunt clasificare de la 1 la 5 spice și sunt de următoarele tipuri:
•“Gates” pentru copii unde sunt cazați între 2 și 11 copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 13 ani;
•“Gates” pentru adolescenți, ce oferă cazarea pentru 12-35 copii cu vârste între 11-16 ani;
•“Gates” de etapa (tranzit), unde sunt cazați cu ziua maxim 18 turiști în tranzit (drumeți, cicliști, călăreți);
•Ferma-han cu specificul degustării produselor gastronomice și a băuturilor tradiționale;
•Camping la fermă sau pensiuni.
Din 1970 asociația TER- “Tourisme en espace rural” își desfasoară activitatea în 4000 sate turistice care dispun de 150 000 paturi, dispersate în 80 departamente, fiind preocupată pentru promovarea turismului rural oferind turiștilor servicii complexe, diversificate și de calitate, pentru a accentua procesul de rentabilizare a echipamentelor turistice.
Sub patronatul Asociației Naționale a Satelor de Vacanță se află alte 550 comune dintre care au fost omologate numai 370 care oferă turiștilor 250.000 locuri.
Turismul rural este promovat și dezvoltat prin activitatea diverselor asociații: “Gates de France”, “Logis et Auberges de France”, “Station vertes de vacances”, “Relais du Silence”, “Camping et Caravaning”, care sunt preocupate în oferirea unor servicii cât mai complexe și complete turiștilor ce poposesc în spațiile rurale.
În 77 sate selecționate se promovează programul “Vacanța Vârstei a Treia în Satele Turistice” cu ecou dezvoltată aât pe plan intern cât și internațional.
Specific turismului rural francez, sistemul “Cleconfort” dispune de o rețea proprie de organizare și omologare a locuințelor, el oferind un loc de găzduire fie sub forma unei case, fie a unui apartament într-o casă, imobil sau reședință într-o stațiune sau zonă turistică din mediul rural de la munte sau mare.
În Franța 60% din turiștii care își petrec vacanțele în mediul rural preferă sejururile lungi de patru săptămâni și doar 8% pe cele foarte lungi de peste 2 luni.
Turiștii din toate “colțurile” lumii sunt atrași de preparatele specifice bucătăriei franțuzești, de băuturile cu renume mondial (vinuri, șampanii), oferite într-o ambianță deosebită a gates-ului, completate cu inegalabilul farmec franțuzesc al gazdelor.
În timp ce în Franța alături de Olanda și Germania este conturat precis campingul în fermă, ca formă de cazare în gospodăriile agricultorilor, în alte țări din UE este aproape inexistent.
CAPITOLUL IV
STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ A TURISMULUI ÎN FRANȚA
4.1. Turismul durabil – exemple de success în Franța
Regiunea mediteraneeană este, în ansamblu, cea mai importantă destinație turistică de pe glob, deși în interiorul ei există disparități însemnate. Aici călătoresc 30% dintre turiști și se înregistrează 25% din câștigurile turismului mondial, 80% din vizitatori provenind din Europa, în special din Germania.
Deși turismul joacă un rol esențial în dezvoltarea economică a regiunii și în integrarea ei în procesul de globalizare, el pune resursele naturale și mediul la grea încercare. Membrii ARLEM se alătură fără rezerve apelului Comitetului Regiunilor către dezvoltarea turismului pe baza competitivității și a durabilității, acest din urmă concept putând să aibă un triplu înțeles: durabilitate economică, care garantează o dezvoltare economică echitabilă și eficientă, capabilă să permită evoluția viitoarelor generații, durabilitate socioculturală, care să fie compatibilă cu cultura, valorile și identitatea regiunilor mediteraneene, și durabilitate de mediu, care garantează faptul că dezvoltarea este compatibilă cu conservarea proceselor esențiale, diversitatea biologică și resursele biologice.
Promovarea unui turism durabil sub aspect ecologic este esențială, mai ales în această regiune a lumii, care cunoaște cea mai rapidă rată a încălzirii globale, cu tot ceea ce implică aceasta în termeni de deșertificare, diminuare a rezervelor de apă potabilă și reducere a biodiversității. Prin urmare, gestionarea resurselor de apă, a poluării și a deșeurilor, precum și combaterea eroziunii solului se numără printre principalele provocări pe care le implică turismul din zona mediteraneeană, fapt ilustrat, în 2007, de ritmul exploatării resurselor naturale din regiune, care a fost de 2,6 ori mai mare decât cel de regenerare (comparativ cu o rată de 1,5 la nivelul întregii planete). Mai mult decât atât, în condițiile în care turismul suferă doar în mică măsură de pe urma crizei, iar tendința descrescătoare înregistrată în urma Primăverii arabe nu va fi probabil una de durată, este de așteptat ca situația să se deterioreze și mai mult, din cauza creșterii numărului de turiști (în ultimele două decenii, regiunea mediteraneeană a înregistrat cel mai mare număr de intrări turistice din lume), lucru care ar putea avea un impact îngrijorător asupra mediului.
Turismul este responsabil pentru circa 5,3% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, 75% din provenind din transporturi, ce reprezintă sursa principală de poluare a aerului legată de turism. Prin urmare, este importantă favorizarea modalităților de transport nepoluante sau mai puțin consumatoare de energie.
Transportul aerian este de departe cel mai poluant mijloc de transport, însă administrația publică însăși îl promovează adesea în defavoarea transportului pe calea ferată. Începând cu 1970, în fiecare an s-a înregistrat o creștere anuală cu 5-6% a numărului de zboruri, mai ales ca urmare a reducerii semnificative a prețului biletelor.
Ținând seama de amprenta ecologică mare a mijloacelor individuale de transport, și acestora va trebui să li se acorde o atenție specială. Într-un studiu publicat de Institutul francez al mediului (Institut français de l’environnement – IFEN) în august 2007, se arată că numai călătoriile cu mașina efectuate la sfârșit de săptămână și în concediu reprezintă 16% din emisiile anuale de CO2 ale automobilelor private din întreaga țară. În plus, deși numai 7% din turiști călătoresc cu avionul, transportul aerian a fost responsabil pentru 62% din emisiile de gaze cu efect de seră corespunzătoare deplasărilor în scop turistic. De asemenea, 42% din aceste emisii au provenit din călătorii pe distanțe lungi, care au constituit doar 2% din numărul total de călătorii.
Stimulentele în cazul transporturilor trebuie așadar direcționate către o serie de obiective diferite, mai ales către: autoritățile locale, care trebuie încurajate să introducă mijloace mai eficiente din punct de vedere energetic (trenuri, tramvaie și biciclete), să promoveze transportul public și să restrângă accesul autovehiculelor în anumite zone; sectorul turistic, ce trebuie îndemnat să promoveze activități ecologice (mai curând activități de caiac-canoe de exemplu, decât de jet-ski); și către producătorii de automobile și avioane, pentru a-i încuraja să conceapă mijloace de transport mai puțin poluante.
Conform AEM, numai 10% din ecosistemele marine europene sunt protejate în mod corect, în vreme ce 50% sunt în pericol sau sunt degradate în mare măsură, iar situația celorlalte 40 de procente este necunoscută. În zonele de coastă, 70% din habitatele marine au fost fie distruse, fie parțial compromise, numai 8% rămânând în bună stare.
De aceea, este importantă promovarea unor sporturi mai simple (cum ar fi surfingul, navigația cu pânze, hidrobicicletele și înotul) și introducerea unor restricții cu privire la aceste activități în zonele sensibile. În sfârșit, turiștii trebuie informați cu privire la consecințele ecologice ale produselor pe care le folosesc, inclusiv cremele de protecție solară și produsele folosite pentru întreținerea echipamentelor. Spre exemplu, asociația „Santé Environnement France”, alcătuită din 2 500 de medici, distribuie gratuit un ghid „verde” al sportului (petit guide vert du bio-sportif), în care oferă sfaturi privind combinarea sportului cu protecția sănătății proprii și a mediului. Ghidul trece în revistă fiecare sport și produsele aferente, pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă ce anume este nociv pentru sănătatea lor și pentru mediu.
4.2. Măsuri ce pot fi aplicate în vederea implicării durabilității în diverse domenii ale turismului
Pentru adaptarea politicilor în domeniul turismului și eficientizarea întreprinderilor din sector, sunt necesare instrumente statistice și de informare care să vizeze toate aspectele turismului, în scopul de a răspunde mai bine actorilor din sector, de a gestiona provocările legate de turism și de a informa potențialele părți interesate cu privire la beneficiile generate de dezvoltarea turismului. Aceasta ar presupune crearea unor agenții locale de dezvoltare a turismului durabil, care:
− să îndeplinească rolul de intermediari și coordonatori;
− să ofere informații și asistență profesioniștilor din domeniul turismului și
− să monitorizeze starea habitatelor naturale (nivelul poluării, eroziunea solului, impactul industriei chimice).
În Europa, este în curs de aplicare proiectul ENPI-SEIS11, un sistem de schimb de informații cu privire la mediu în UE și în vecinătatea ei mai largă. Țările partenere pentru acest program sunt statele membre ale UE și țările vizate de politica europeană de vecinătate, printre care se numără Algeria, Autoritatea Palestiniană, Egiptul, Israelul, Iordania, Libia, Marocul, Siria și Tunisia. Organizațiile naționale care se ocupă de statistică și de mediu furnizează date esențiale privind mediul, iar ministerele, agențiile, serviciile statistice și alte organe vor transmite aceste date către ENPI-SEIS. Cooperarea se desfășoară totodată și între țările care participă și colaborează în cadrul UNEP/MAP/Convenției de la Barcelona, al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite și al AEM (Agenția Europeană de Mediu). Sistemul de informații privind biodiversitatea pentru Europa (BISE) poate fi folosit ca portal unic pentru datele și informațiile privind biodiversitatea de către regiunile UE și alte regiuni de pe țărmurile Mediteranei. „Prin colectarea de date și cifre privind biodiversitatea și serviciile aduse ecosistemelor”, acest sistem „face trimiteri la politicile aferente, la centrele de date privind mediul, la evaluări și la rezultatele cercetărilor din diverse surse”.
4.2.1. Adoptarea practicilor de management durabil de către structurile de cazare turistică
Durabilitatea, privită din punctul de vedere al organizării firmelor și al managementului acestora, este perioada de timp în care poate fi utilizată o anumită structură de organizare, în anumite condiții stabilite în prealabil. Dezvoltarea durabilă a firmelor în condițiile actuale pleacă de la faptul că aceasta se poate realiza numai dacă firmele:
asigură prin activitatea lor o reală protecție a mediului înconjurător;
au o anumită creștere, care exprimată în procente este mai mare decât inflația.
Pe lângă cele arătate mai sus, durabilitatea trebuie privită și din punctul de vedere al protecției mediului, în sensul prin activitățile pe care le desfășoară o firmă trebuie asigurate toate condițiile pentru protecția acestuia.
Îmbunătîțirea stațiunii Courchevel și Programul de Dezvoltare a Resortului Courchevel (Alpii Francezi). Angajații resortului au observant că clienții încep să-și dorească mai mult decât schi. Provocarea este aceea de a dezvolta și turismul pe timp de vară. Prin urmare Courchevel a dezvoltat un centru în care clienții își pot petrece timpul liber, săli de wellness și piscine. Complexul este împărțit pe 3 zone (sport, agrement, bunăstare). Cuprinde de asemenea o sală mare dedicată activităților sportive, dar și evenimentelor culturale, un centru de seminarii, o bibliotecă online, restaurante, zone comerciale și “outside facilities” (parcări, parcuri, etc.). Misiunea s-a axat pe cerera clientului și cuprinde planul de afaceri și ghidul de gestionare managerială. Proiectul a început în anul 2008, iar discuțiile sunt în curs de desfășurare între investitori și cetățenii orașului Courchevel.
Studiu de fezabilitate. Programarea facilităților și managementului pentru proiectul “Animal Explora Resort”. Este o așezare naturală de 280 de ha localizată în Haute-Marne, la mai putin de 2 ore și jumătate de Paris. Departamentul Haute-Marne plănuiește să creeze/construiască un Resort Natural (Natural Resort) cu peste 100.000 de locuri de cazare. Una dintre temele care stau la baza proiectului este: legătura dintre om și natură. Misiunea încredințată a inclus două componente distincte: Facilități de programare legale și financiare, studiul de fezabilitate și Asistența financiară, legală și tehnică a Departamentului Haute-Marne în realizarea proiectului. Acesta a început în 2014 și este propus spre deschidere în anul 2017.
Immochan – Studiu de piață în realizarea unui complex de agrement. Compania Immochan dorește să construiască un complex care are la bază relaxarea, situat în apropierea graniței cu Elveția lângă Geneva (mai exact în Saint-Genis-Pouilly). Datorită mediului competitiv, compania vrea să “gândească” un concept special dedicat relaxării și timpului liber. Howarth HTL a asistat compania Immochan în prima fază a implementării strategiei. Au realizat un studiu de piață axat pe locul în care va fi construit și au analizat cererea și oferta pieței în ceea ce privește turismul de relaxare. A doua fază a studiului a constat în plasarea conceptului la nivel global. Howarth HTL a propus diferite idei și a asistat compania Immochan la alegerea celei mai bune locații. Contractul a fost semnat în 2012 și este în completă desfășurare.
4.2.2. Adoptarea practicilor de management durabil de către parcurile de vacanță
Conceptele de parc de distracție și parc tematic nu sunt foarte ușor de definit. În general, parcurile tematice și de distracție sunt asociate cu experiențe fizice și de divertisment, furnizate de o serie de atracții (McEniff, 1993).
Grupul Tussauds, liderul britanic al operatorilor de parcuri tematice, definește termenul de „parc de distracție” ca: „atracții pentru vizitatori care oferă posibilități de distracție și
agrement în mod permanent”. Parcul tematic oferă aceleași posibilități de distracție și agrement, construite însă în jurul unei anumite teme.
Parcurile tematice și de distracție pot fi considerate în prezent, o adevărată industrie, în sensul că ele țin de un demers industrial chiar dacă înainte de toate sunt în sine un serviciu.
De-a lungul timpului, s-au concretizat 3 faze în evoluția parcurilor de distracții, urmând aceleași etape și caracteristici ca cele parcurse de orice bun economic:
– lansare ~ perioada de emergență înregistrată în Europa și SUA;
– creștere ~ dezvoltare și extindere în Europa, Asia și SUA începând cu mijlocul anilor `60 până la începutul anilor `90. Se caracterizează prin oferirea unor produse care se bazează pe stimularea emoțiilor și au, în general, ca temă desene animate, științe și istorie, amuzamente acvatice, filme populare etc.;
– maturitate ~ cunoscută astăzi doar de America de Nord; nu corespunde unor piețe de reînnoire ci unei reale maturități a pieței, care reinventează produsul – apărut la începutul anilor `90. Se caracterizează prin agrement; se integrează cu alte ramuri sau sectoare de loisir (TV, cinematograf, jocuri electronice); aceste progrese au condus la noi regrupări și strategii care au determinat o creștere anuală a volumului încasărilor cu o rată de 30% în ultimii 10 ani. Se consideră că maturitatea a apărut și în Europa începând cu `05.
Istoricul apariției și dezvoltării parcurilor tematice și de distracție:
Rădăcinile parcurilor tematice datează din Europa medievală (Anglia și Franța), când au fost create grădinile publice, acestea devenind în scurt timp locurile preferate pentru plimbări, spectacole sau jocuri. Grădinile publice au fost extrem de populare până în perioada anilor 1700, când din cauze politice marea majoritate a acestora au fost închise.
Totuși, una dintre acestea a mai rămas deschisă, și se află și astăzi în funcțiune, și aici este vorba de parcul Bakken, situat în nordul orașului Copenhaga, deschis în anul 1583, și considerat de unii ca fiind cel mai vechi parc de distracție din lume, care operează și în prezent.
Unii autori merg chiar mai departe și consideră că primul parc tematic a fost construit la sfârșitul anilor 1200 de către Robert II of Artoisla Vieil Hesdin, în partea de nord a Franței. Parcul, destul de modern ca design pentru vremurile acelea, includea „un castel, o grotă, marionete și păpuși animate, poduri și plante și animale exotice, simbolizând paradisul”.
Se constată, că în Europa s-a format o triplă axă de răspândire a parcurilor tematice și de distracție, având la bază orașul Paris, partea de nord a Rinului și Marea Nordului și incluzând părți ale Franței, Germaniei, Belgia, Olanda, Luxemburg.
Resortul Satele Naturii (The Villages Nature Resort) va fi plasat chiar lângă Disneyland Paris. Proiectul reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte europene care va combina facilitățile de acomodare cu cele de relaxare. Disneyland Paris și Grupul Pierre&Vacances au căzut de comun acord ca reprezentanții Howarth HTL să le ofere suport, susținere și facilități pentru realizarea noului proiect. Un teren de 16 ha este dedicat “temei” naturii și este centrat în unul dintre cele mai importante parcuri acvatice din Europa. O suprafață de 30.000 metri pătrati va include 1730 de unități de cazare (710 apartamente și 1020 de vile) dezvoltate în 4 grupuri.
Center Parcs Pierre&Vacances (Definiția relaxării, a naturii și a experiențelor cu animale). Cu 20 de zone în Europa, Grupul Pierre&Vacances este lider european în sejururi pe termen scurt într-o pădure naturală. Cheia factorilor de success constă în crearea unei păduri excepționale “Aquamondo” (având o piscină tropicală), cabane scufundate și multe alte facilități. Proiectul a fost semnat în anul 2008.
4.2.3. Adoptarea practicilor de management durabil de către atracțiile turistice
Acțiunile specifice fiecăreia dintre aceste provocări revin Comisiei Europene, guvernelor statelor membre, autorităților locale, operatorilor din turism, turiștilor, precum și altor organisme.
Comisia Europeană reprezintă principalul jucător în coordonarea acțiunilor la nivel european. Principalele responsabilități ale acesteia sunt:
– introducerea ideii de durabilitate în toate politicile de turism;
– asigurarea că UE acordă finanțare doar proiectelor care vizează dezvoltarea durabilă;
– încurajarea statelor membre în vederea atingerii durabilității;
– furnizarea unui cadru general de dezvoltare și implementarea strategiilor turismului durabil la nivel local;
– încurajarea cercetării și diseminarea rezultatelor statelor membre;
– măsurarea impactului turismului și furnizarea unui set de indicatori și statistici cu privire la turismul durabil etc;
Guvernele statelor membre au ca principalele responsabilități:
– angajament politic în susținerea turismului durabil;
– includerea obiectivelor și principiilor durabilității în politicile și strategiile turistice;
– crearea unor programe de finanțare a proiectelor care vizează durabilitatea turismului;
– suport în aplicarea schemelor de certificare ecologică și promovarea ecoetichetelor în rândul turiștilor etc.
Susținerea comunităților locale implicate în derularea unor activități turistice și a culturii locale – Obiectivele ar putea viza: încurajarea implicării forței de muncă locale (în ultimii ani s-a produs un exod masiv al populației din mediul rural către țările dezvoltate din vestul Europei în vederea desfășurării unei palete largi de activități, iar derularea unor activități turistice ar putea atrage o mare parte dintre aceștia înapoi); promovarea manifestărilor culturale și a evenimentelor locale la nivel intern și internațional, organizarea unor cursuri de pregătire în domeniul turismului (absolut necesară pentru a putea fi derulate activități turistice nu numai „legale” dar și calitativ superioare).
Muzeul Național de Sport, Paris, este de acord să dezvolte activități sportive pe teritoriul său. Misiunea ia în considerare noi activități și produse sub un nou context, elementele din program depinzând de locația și de structura clădirilor, ceea ce înseamnă o creștere a planului de afaceri anterior descris. Proiectul a fost semnat în 2008 și este realizat.
MIGROS a vrut să dezvolte un centru cu parc acvatic, unul de fitness, un hotel și o zonă de cumpărături în Neydens’s. Relaxarea, echilibrul și starea de bine atâta timp cât respecți natura și mediul înconjurător au fost cheia acestui proiect. Misiunea s-a axat pe studiul de piață și pe planul de afaceri. Proiectul a fost semnat în 2007-2008 și este deschis din anul 2010.
Grupul Aksal – Ghidare în dezvoltarea ofertei turistice din Mall-ul Morocco. Mall-ul Morocco este un mare centru de cumpărături de 200.000 metri pătrati. De asemenea, își propune să fie un loc de a trăi și primi 15 milioane de vizitatori pe an. Proiectul definește acțiunile de relaxare, facilitățile urbane, integrarea tehnică, planul de afaceri, ghidarea în găsirea operatorilor și managerilor. Acesta a fost semnat în anul 2010 și s-a deschis în 2012.
Strategia de dezvoltare a facilităților de relaxare – Mall-ul Ikea. Ikea Mall din Coen este un proiect care cuprinde 50.000 metri pătrati, un shopping center dintre care 15.000 metri pătrati sunt destinați relaxării. Mall-ul include variate metode de agrement. Proiectul a fost conceput în 2012, iar contrucția este în progres.
Programarea și asistența proiectului de management în crearea unui teren de golf. Autoritatea locală Cote d’Albatre a lansat un proiect pentru construirea a 18 “găuri” de golf cu toate facilitățile necesare. S-a studiat piața, s-au programat echipamentele, s-a întocmit planul de afaceri și s-a început construirea acestuia din anul 2012.
Asistență în dezvoltarea proiectului în turism și afaceri – Reînnoirea contractului de concesiune a turnului Eiffel. Howarth HTL a luat parte la proiect și a analizat următoarele componente: întâmpinarea vizitatorilor, profitul central, a studiat piața de marketing, componentele culturale și educationale. Contractul s-a semnat în 2005-2006 și este deja în aplicare.
Studiul de fezabilitate a Casei Europei. În noiembrie 2009, Comunitatea Strasbourg a numit un comitet pentru a lua în considerare crearea “Casei Europei” (House of Europe) în Strasbourg. Scopul acestei structuri este de a face mult mai accesibilă cetățenilor istoria, viitoarele proiecte și operațiuni ale Europei. Comitetul i-a însărcinat pe cei de la Howarth HTL cu definirea conceptuală și cu studiul de fezabilitate al acestui loc. Proiectul a luat naștere în 2010, iar construcția este în progres.
CONCLUZII
Încă din Evul Mediu, Franța deține un rol important în istoria culturală, intelectuală, artistică și politică a numeroase țări. Multe din fostele ei colonii încă îi mai folosesc limba și au instituții politice, legislație și chiar sisteme fiscale similare. Politica culturală este un aspect major în politica externă franceză încă de la mijlocul secolului XX. Influența culturală a Franței trece în primul rând prin limba franceză, o limbă a elitelor și a diplomației europene. Franța este a 2-a țară francofonă din lume, prima fiind Republica Democratică Congo. Limba vorbită de aproape 220 milioane de persoane, franceza, este una din cele două limbi de lucru ale O.N.U. (Organizația Națiunilor Unite) și a agențiilor sale, dar și una din cele 3 limbi de lucru ale Comisiei Europene și din cele ale Organizației Internaționale a Francofoniei, care în 2011 grupa 75 de țări și care-și promovează limba franceză, dar și valorile democratice și drepturile omului. Cultura Franței în străinatate este întreținută nu numai prin reprezentanțe diplomatice, cât și printr-o rețea extinsă a Alianței Franceze și prin cele peste 400 de unități școlare franceze din întreaga lume.
Mai mult, Franța se află la originea înființării unor instituții media de orientare internațională, cum ar fi postul de radio RFI sau lanțurile de televiziune TV5 Monde și France 24.
BIBLIOGRAFIE
Bestard, A.B., Nadal, J.R., “Modelling environmental attitude toward tourism”, articol cotat ISI, în Tourism Management, Vol. 28, issue 3, Edit. Elsevier SCI Ltd, 2007, p. 689
Broșura BISE, (disponibilă la http://biodiversity.europa.eu/bise/info)
Dinu Mihaela, Mihălcescu C., Dodu Patricia, Pețan Ioana, Negricea C., Dude Roxana, Impactul turismului asupra mediului: Indicatori și măsurători, Edit. Universitară, București 2005
*Howarth HTL – Tourism and leisure business line reference list (http://horwathhtl.com/)
*Lanquar Robert (2011): Tourism in the MED 11 countries (Turismul în cele 11 țări mediteraneene), CASE Network Reports (rapoartele rețelei CASE), No. 98/2011, CASE – Center for Social and Economic Research (Centrul de cercetări sociale și economice),Varșovia (http://www.caseresearch.eu/upload/publikacja_plik/34467842_CNR_2011_98.pdf, 18.1.2013)
Valcárcel Siso Ramón Luis, Avizul Comitetului Regiunilor „Europa, destinația turistică favorită la nivel mondial”, adoptat în cea de-a 88-a sesiune plenară din 27 și 28 ianuarie 2011 (CdR 342/2010 fin), punctual 12
Nistoreanu Puiu, Managementul durabil al comunităților rurale și turismul, Editura ASE, București, 2010, pag. 23
Patrichi Ioana, “Agrementul și Animatia în Industria Turismului, Edit. ProUniversitaria, București, 2009
Patrichi Ioana, “Turism Durabil – O nouă perspectivă”, Edit. ProUniversitaria, București, 2012
Patrichi Ioana, Turism Internațional. Evoluție, particularități, tendințe. Edit. ProUniversitaria, București, 2013
*WEF, The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013, Reducing Barriers to Economic Growth and Job Creation, Editori Jennifer Blanke, Thea Chiesa, Geneva, 2013
http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/france/index_ro.htm
http://harta.infoturism.ro/Europa/Franta/Paris/obiective-turistice/Catedrala_Notre-Dame
http://harta.infoturism.ro/Europa/Franta/Paris/obiective-turistice/Turnul_Eiffel
http://www.traveleuropa.ro/obiective-turistice-cannes/
http://www.traveleuropa.ro/obiective-turistice-cannes-la-croisette/
http://www.tradingeconomics.com/france/employed-persons
http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Franta.pdf
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/fr.html
http://www.gradinamea.ro/Parcul_National_Mercantour__Franta_8054_588_1.html
http://bsc.smebg.net/ecotourguide/ro/resources/module_4.pdf
http://www.cmbtravel.ro/?page=ghid_tara&id_list%5Bid_continent%5D=1&id_list%5Bid_tara%5D=10
http://www.gazetadeagricultura.info/turism-rural-agroturism/2455-turismul-rural-in-franta.html
http://cor.europa.eu/en/activities/arlem/activities/meetings/Documents/sudev-report2012-tourism-ro.pdf
http://www.asef-asso.fr/attachments/article/830/Guide%20du%20sportif%20ASEF%20bd.pdf
http://enpi-seis.ew.eea.europa.eu
http://www.ccisalaj.ro/proj/modul9.pdf
http://ro.wikipedia.org/wiki/Turism
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba#Politic.C4.83_.C8.99i_administra.C8.9Be
http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arc_de_Triomphe
http://ro.wikipedia.org/wiki/Op%C3%A9ra_Garnier
http://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_Libert%C4%83%C8%9Bii_(Paris)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sorbonne
http://ro.wikipedia.org/wiki/Champs-%C3%89lys%C3%A9es
http://ro.wikipedia.org/wiki/Luvru
http://ro.wikipedia.org/wiki/Chamonix-Mont-Blanc
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cannes
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Na%C8%9Bional_al_Pirineilor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Na%C8%9Bional_Vanoise
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Na%C8%9Bional_C%C3%A9vennes
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Na%C8%9Bional_Port-Cros
http://ro.wikipedia.org/wiki/Camargue
ANEXE
Harta politică a Franței
Tabel nr. 2.1: Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.2.: Creșterea investițiilor în Franța din 2010 până în 2014
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.3 și table nr. 2.4: Contribuția directă și totală a turismului în Produsului Intern Brut
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.5: Nivelul cheltuielilor (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.6: Nivelul consumului (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.7: Nivelul exportului de turiști (BN. EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.8: Numărul total al sosirilor de turiști (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.9: Numărul de sosiri al turiștilor rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.10: Numărul de sosiri al turiștilor non-rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.10: Numărul total de înnoptări (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.11: Numărul de înnoptări al turiștilor rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
,
Tabel nr. 2.12: Numărul de înnoptări al turiștilor non-rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.13: Nivelul încasărilor din turism (bn.)
Sursă: http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/2_international_tourism_receipts_us_billion.pdf
Tabel nr. 2.14: Top 10 principale țări furnizoare de turiști (model de tabel pe anul 2009)
Sursă:
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=2882 (2008)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=323 (2009)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=3566 (2010)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&ref_id=T13F206 (2011)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&ref_id=T14F206 (2012)
Tabel nr. 2.15: Indicatorul Competitivității Industriei turismului și a Călătoriilor, 2013 (primele 20 de țări)
Sursă: http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf
ANEXE
Harta politică a Franței
Tabel nr. 2.1: Contribuția directă și totală a turismului și călătoriilor asupra angajărilor
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.2.: Creșterea investițiilor în Franța din 2010 până în 2014
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.3 și table nr. 2.4: Contribuția directă și totală a turismului în Produsului Intern Brut
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.5: Nivelul cheltuielilor (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.6: Nivelul consumului (BN EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.7: Nivelul exportului de turiști (BN. EUR)
Sursă: http://wttc.org/research/economic-data-search-tool/
Tabel nr. 2.8: Numărul total al sosirilor de turiști (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.9: Numărul de sosiri al turiștilor rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.10: Numărul de sosiri al turiștilor non-rezidenți (mil. sosiri)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.10: Numărul total de înnoptări (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.11: Numărul de înnoptări al turiștilor rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
,
Tabel nr. 2.12: Numărul de înnoptări al turiștilor non-rezidenți (mil.)
Sursă: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tin00174&language=en
Tabel nr. 2.13: Nivelul încasărilor din turism (bn.)
Sursă: http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/2_international_tourism_receipts_us_billion.pdf
Tabel nr. 2.14: Top 10 principale țări furnizoare de turiști (model de tabel pe anul 2009)
Sursă:
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=2882 (2008)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=323 (2009)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&id=3566 (2010)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&ref_id=T13F206 (2011)
http://www.insee.fr/fr/themes/document.asp?reg_id=0&ref_id=T14F206 (2012)
Tabel nr. 2.15: Indicatorul Competitivității Industriei turismului și a Călătoriilor, 2013 (primele 20 de țări)
Sursă: http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Durabila a Turismului In Franta (ID: 139042)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.