Dezvoltarea Durabila A Turismului [608216]

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI

1.1. Istoricul conceptului de dezvoltare durabilă

În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări
care surveneau într -un mod cât se poate de neașteptat, fiind în mare parte neprevăzute de
specialiști.
Odată cu apariția acestor modificări, populația a devenit di n ce în ce mai conștientă de
prezența unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiții a umanității .
Disparitati intre tari
Pentru a nu se ajunge la o situație de criză, organizațiile mondiale din domeniul protecției
mediului au pro pus schimbări fundamentale în stilul de viață al populației, rezultatele
concretizându -se în apariția unui nou concept, și anume “ dezvoltarea durabilă” sau
“durabilitatea ”.
Conceptul a început să fie tratat într -un sens mai larg în anul 1987, odată cu pub licarea
raportului “ Our Common Future ”, de către Comisia Mondială a Mediului și Dezvoltării,
raport cunoscut mai mult sub numele de “ Raportul Brundtland ”.
In cadrul acestui raport au fost stabilite principiile și legile dezvoltării durabile grupate în 5
categorii: conservarea mediului natural, protecția bio -diversității și a patrimoniului uman,
dezvoltare -regenerare, generațiile viitoare, eliminarea disparităților economice mondiale.
La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiții ale dezvoltării durabile, șase dintre
acestea fiind menționate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre acestea
definind dezvoltarea durabilă ca „ o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor vii toare de a -și satisface propriile
nevoi” (Comisia Brundtland, 1987).
Noțiunea de durabilitate a căpătat înțelesuri multiple și datorită pătrunderii în sfera de
preocupări a economiștilor, ecologiștilor, sociologilor, arhitecților, parlamentarilor, organelor
locale, organismelor internaționale .
În anul 1992, în cadrul Summit -ului Pământului („Rio Earth”), conceptul apare din ce în ce
mai prezent în cadrul a două documente: „ Agenda 21” și „Declarația de la Rio”.
Mesajul acestui Summit a constat în i deea că doar modificarea atitudinii și a
comportamentului întregii lumi va putea aduce schimbările dorite în profunda criză dintre
natură și om.

Mesajul reflectă complexitatea problemelor cu care se confruntă umanitatea: sărăcia,
consumul excesiv de resur se, poluarea etc.
– a fost adoptată Agenda 21, declarată ca fiind cea mai eficientă metodă de acțiune în vederea
implementării dezvoltării durabile și aprobată de comunitatea internațională.
Programul „Agenda 21” reprezintă un plan de acțiune la nivel l ocal, național și global în timp
ce „Declarația de la Rio” prezintă cele mai importante 27 principii de dezvoltare durabilă
pentru secolul XXI.
Cele două documente au reprezentat la momentul lansării, o provocare pentru guverne și alte
tipuri de organisme , mai ales din punctul de vedere al colaborării pentru atingerea unui nivel
maxim de dezvoltare durabilă.
Obiectivele stabilite nu au fost îndeplinite decât parțial până la momentul actual, deși
problematica durabilității este din ce în ce mai prezentă.
Ca urmare a acestui summit, a fost creată Comisia pentru Dezvoltare Durabilă (decembrie
1992), având sarcina întocmirii unor rapoarte cu privire la modul de implementare a
hotărârilor adoptate prin Agenda 21.
Interesul comunităților internaționale privind dezvoltarea durabilă a continuat și dupa Rio –
1992. În anul 2002 (26 august – 04 septembrie) a fost organizat la Johannesburg în Africa de
Sud, Summit -ul mondial pentru dezvoltare durabilă , cu scopul de a promova inițiative noi de
aplicare a dezvoltării durabile și pentru a construi un viitor posper și sigur pentru populația
globului.
Acest summit a reprezentat o șansă oferită omenirii pentru a trece spre un viitor sigur, un
viitor care să permită oamenilor să răspundă nevoilor personale fără a distruge mediul
înconjurător.
În această viziune, dezvoltarea durabilă este o nouă abordare a progresului și o modalitate de
cooperare internațională care atestă faptul că deciziile luate într -o anumită parte a globului
pot afecta oamenii din alte regiuni și pres upune elaborarea unor măsuri de prevenirea pentru
crearea unui progres global.
Summit -ul de la Johannesburg a reprezentat trecerea de la concepte la acțiuni.
Agenda 21 – planul de acțiune al Summit -ului Pământului – rămâne în continuare un
important ghid pe termen lung pentru dezvoltarea planetei și a locuitorilor acesteia.
Adoptându -l, guvernele au recunoscut că o continuare a politicilor actuale ar sublinia și mai
puternic diferențele economice în și între țări, ajungându -se la creșterea nivelului de sărăcie și
la degradarea ecosistemelor.

A fost, însă, acceptat faptul că, acționându -se în acest sens, planeta poate fi protejată,
construind în acest fel un viitor prosper. "Nici o țară nu poate realiza singură dezv oltarea
durabilă, ci numai în colaborare cu celelalte state", se arată în preambulul Agendei 21. Acesta
este documentul care stă la baza dezvoltării durabile și a unor inițiative care pot conduce la
rezultate concrete.
Conceptul de dezvoltare durabilă est e de multe ori tratat sub două aspecte: ecologic și
economic. Din punct de vedere ecologic durabilitatea este asociată cu protecția sistemelor
ecologice, în timp ce economiștii privesc dezvoltarea durabilă din perspectiva asigurării și
îmbunătățirii standa rdelor de viață.
De fapt, dezvoltarea durabilă poate fi tratată sub ambele aspecte, deoarece atingerea
obiectivelor propuse de aceasta, poate fi realizată numai dacă ex istă un echilibru între
acestea .
Interdependența dintre aspectul economic și cel ecolo gic al dezvoltării durabile
Dezvoltarea durabilă, așa cum este prezentată de către Comisia Brundtland, nu vizează doar
problematica mediului. În sens larg, politicile de dezvoltare durabilă cuprind aspecte
referitoare la trei componente: economică, ecolo gică și socială.
Obiectivele dezvoltării durabile
Sărăcie
În prezent, 1,2 miliarde persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi și aproape
jumătate din populația lumii trăiește cu mai puțin de doi dolari pe zi. Aceste persoane au
posibilități de alegere reduse și sunt comdamnate la înfometare, boli, analfabetism, somaj și
nu au nici o perspectivă.
Dintre cele 4,6 miliarde astfel de persoane :
– aproape 800 milioane nu au suficientă hrană pentru a trăi o viață normală, sănătoasă și
activă;
– peste 850 milioane sunt analfabeți;
– peste un miliard de persoane nu au acces la o sursă sigură și curată de apă;
– aproape 2,4 miliarde nu au acces la salubritate;
– aproape 325 milioane copii nu frecventează școala;
– 11 milioane copii sub cinci ani mor anual din cauze ce ar putea fi prevenite;
– aproape 36 milioane persoane sunt infectate cu virusul HIV/SIDA.
Apa
În timp ce în multe țări apa potabilă, proaspătă și curată, este la îndemâna oricui, în alte țări
este o resursă greu de găsit, apa lip sind sau fiind contaminată. Aproape 1,1 miliarde persoane

sau 18% din populația globului nu au acces la apă potabilă și peste 2,4 miliarde persoane nu
au acces la servicii de salubritate.
Deși apa acoperă 70% din suprafața globului, numai 2,5% este apă du lce, în timp ce restul de
97,5% este apă sărată. Aproape 70% din apa proaspătă este înmagazinată în calota glaciară și
restul se regăsește în umiditatea din sol sau în straturile freatice adânci și inaccesibile. Mai
puțin de 1% din apa proaspătă de pe glob este la îndemâna oamenilor și poate fi utilizată de
aceștia.
În următorii 20 ani se așteaptă ca omenirea să aibă nevoie cu 17% mai multă apă pentru a
asigura hrana populațiilor tot mai numeroase din țările în dezvoltare, gradul de utilizare al
apei cresc ând cu 40%. O treime din țările aflate în zone inundabile s -ar putea confrunta cu o
lipsă majoră de apă și, până în 2025, două treimi din populația lumii s -ar putea să trăiasca în
țări care vor înregistra deficit de apă.
Sănătate
În fiecare an, în țăril e în curs de dezvoltare mor în jur de 11 milioane de copii cu vârstă mai
mică de 5 ani. Conform OMS și UNICEF, în jur de 70% din aceste decese sunt cauzate de
diaree, infecții respiratorii, malarie, pojar sau subnutriție.
Cercetările sugerează că pe plan global, peste 40% din bolile cauzate de factori de risc legați
de mediu pot afecta copiii cu vârste mai mici de 5 ani. Aceștia reprezintă aproximativ 10%
din populația lumii.
. În fiecare an, între 5 și 6 milioane de oameni din țările în curs de dezvoltar e mor din cauza
poluării aerului și a apei. Calitatea scăzută a mediului contribuie cu 25% la bolile ce ar putea
fi prevenite în lume astăzi.
În fiecare an, în jur de 8,8 milioane de oameni se îmbolnavesc de tuberculoză și 1,7 milioane
mor din cauza acest ei boli. 99% dintre cei care suferă de TBC trăiesc în țările în curs de
dezvoltare. Majoritatea acestora sunt săraci și au vârste între 15 și 54 de ani.
Producția agricolă
Suprafețele de teren arabil pe cap de locuitor sunt în continuă scădere. În țăril e în curs de
dezvoltare, au scăzut de la 0,3ha/locuitor în 1961 la 0,21 în 1997 -1999 și se estimează că vor
continua să scadă la 0,16 ha/locuitor în anul 2030. Aproximativ 40% din degradarea
terenurilor este cauzată de eroziunea solului ca urmare a cultivă rii agricole.
Resursele naturale
Majoritatea activităților economice necesită folosirea resurselor naturale, lăsându -și în mod
inevitabil amprenta asupra ecosistemelor terestre. Folosirea în exces a resurselor naturale a
dus la situația în care multe ecosisteme nu se mai pot reface sau s usține și cei care pierd sunt

tot oamenii care se bazează pe ele. Impactul degradării mediului nu se face întotdeauna simțit
imediat, ca atunci când tăierea copacilor în zonele de munte duce la inundații în aval.
Deșertificarea afectează aproape un sfert din suprafața totală a uscatului și în jur de 70% din
regiunile aride ale lumii se confruntă cu degradări intensificate. Cauzată în general de pășunat
și de folosire excesivă a solului sărăcăcios și strâns legată de sărăcia rurală și de foamete,
deșertific area amenință existența a peste 1 miliard de oameni din 100 de țări.
Peste 11.000 de specii sunt înregistrate ca fiind pe cale de dispariție și mai mult de 800 de
specii au dispărut deja, majoritatea din cauza pierderii sau degradării habitatelor. Încă 5. 000
de specii sunt în pericol în cazul în care nu se iau măsuri majore de protejare a lor.

1.2. Dezvoltarea durabilă și turismul
Odată cu creșterea gradului de urbanizare, destinațiile turistice, atât cele din țările dezvoltate
cât și cele din țările afl ate în curs de dezvoltare, devin tot mai populare în rândul turiștilor.
În aceste condiții, conservarea și protejarea mediului natural trebuie să constituie o prioritate
pentru guvernele acestor țări.
În cadrul Agendei 21, au fost delimitate șase tipuri de „ecosisteme fragile”, reprezentând
destinații populare în rândul turiștilor, cinci dintre acestea necesitând acțiuni specifice de
protejare din partea organismelor responsabile (insulele mici, zonele de coastă, regiunile
umede, regiunea montană și cea d eșertică).
Caracteristicile biofizice ale acestora sunt extrem de vulnerabile în fața activităților turistice,
mai ales în cazul turismului de masă.
În aceste condiții, turismul are implicații directe asupra dezvoltării durabile, acest aspect fiind
din c e în ce mai mult tratat de sine stătător.
Turismul durabil
În anul 1995 Organizația Mondială a Turismului împreună cu Consiliul Mondial al
Călătoriilor și Turismului și -au unit forțele pentru a sprijini Earth Council în elaborarea unui
plan de acțiune pentru conservarea mediului natural și pentru a face turismul c ât mai durabil.
Acest plan de acțiune, cunoscut ca „ Agenda 21 pentru Industria Turismului și Călătoriilor:
către o dezvoltare durabilă a mediului”, a fost lansat în anul 1996 .
În cadrul acestui plan a fost stabilit un cadru sistematic de acțiune, prin ca re au fost subliniate
principalele priorități pentru guverne și un program structurat în zece pași în vederea
creșterii durabilității industriei turismului.
Organizația Mondială a Turismului definește turismul durabil ca „turismul al cărui
management duce la asigurarea nevoilor economice, sociale și estetice, păstrând în același

timp integritatea culturală, diversitatea biologică și bunăstarea comunităților locale ”
(1996).
Alte definiții date turismului durabil:
„Turismu l care din punct de vedere economic, socio -cultural și ecologic este durabil. În acest
fel impactul economic, socio -cultural și ecologic nu este permanent, dar nici ireversibil”
(Beech & Chadwick, Coventry University)
„Turismul durabil este în cel mai pur sens o industrie care vizează un impact cât mai scăzut
asupra mediului și a culturii locale, contribuind la creșterea veniturilor, a locurilor de muncă
și la conservarea ecosistemelor locale.
Pentru producătorii de servicii (implicit cele turistice), pro vocarea o reprezintă găsirea unui
echilibru între dezvoltarea durabilă, prosperitate și dorința oamenilor de îmbunătățire a
propriei condiții materiale și financiare .
Turismul are una dintre cele mai mari contribuții la realizarea dezvoltării durabile, în primul
rând datorită dinamismului și creșterii acestui sector cu implicații directe asupra creșterii
economice din regiunile și destinațiile turistice, și în al doilea rând datorită faptului că
turismul se bazează pe o legătură directă între consumatori ( turiști), industrie, mediu și
comunitățile locale.
Această relație directă dintre turism și dezvoltare durabilă se creează și datorită faptului că în
turism, spre deosebire de alte industrii, consumatorul (turistul) se deplasează spre producător
și spre p rodus, iar atunci când acesta este planificat și condus corespunzător poate reprezenta
un mijloc de întreținere pentru comunitățile rurale și urbane.
Din aceste motive putem desprinde trei aspecte esențiale ale relației turism -dezvoltare
durabilă:
Intera cțiunea . Natura turismului, ca o componentă a industriei serviciilor, presupune o
interacțiune directă și indirectă între turiști, comunitățiile gazdă și mediul local;
Conștientizare . Prin intermediul activităților turistice, turiștii devin conștienți de problemele
mediului înconjurător și de diferențele culturale, acordând o mai mare atenție aspectului
durabil;
Motivație. Cea mai mare parte a activităților turistice se bazează pe dorința turiștilor de vizita
regiuni cu un mediu natural intact, atractiv ș i de a intra în contact cu comunitățiile locale.
Din punct de vedere al acestei relații, turismul poate avea un impact pozitiv în ceea ce
privește dezvoltarea durabilă locală, dar poate produce și degradări ale mediului.
Impactul pozitiv poate rezulta din:
-crearea unor oportunități privind dezvoltarea economică locală și creșterea numărului

locurilor de muncă;
– stimularea imvestițiilor;
-crearea și dezvoltarea infrastructurii locale;
– stabilirea unor legături inter -culturale;
– obținerea unor venituri din valorificarea resurselor naturale și culturale, care pot fi utilizate
pentru activitățile de conservare și protejare a mediului.
Sub aspectul impactului negativ , acesta se poate manifesta prin:
– exercitarea unei presiuni directe asupra ecosistemelor fragile;
– exercitarea unei presiuni considerabile asupra comunităților gazdă, prin care se poate
ajunge la pierderea autenticității acesteia;
– creșterea gradului de poluare locală;
În ideea de a minimaliza impactul negativ al turi smului asupra mediului înconjurător și a
comunităților umane, și de a sublinia contribuția acestuia la dezvoltarea durabilă, cu ocazia
„Earth Summit + 5, Special Session of the United Nations General Assembley ”, ținut la New
York, în iunie 1997, s -a cerut Comisiei de Dezvoltare Durabilă (Commission on Sustainable
Development – CSD), elaborarea unui plan internațional de acțiune, orientat spre turismul
durabil .
Turismul durabil este aplicabil doar atunci când acesta contribuie la:
– colaborarea și înțeleger ea internațională;
– protejarea mediului înconjurător;
– păstrarea identității culturale a comunităților gazdă;
– dezvoltarea economică a comunităților locale.
Cu ocazia celei de a șaptea Sesiune a Comisiei de Dezvoltare Durabilă (UN-1999) s -a pus în
vedere guvernelor să acorde o atenție deosebită problemelor legate de dezvoltarea durabilă a
turismului, prin elaborarea unor politici, strategii și master -planuri care să fie puse la
dispoziția tuturor organizațiilor din sectorul public și privat al indust riei turismului, precum și
comunităților locale direct implicate.
În anul 2001 Organizația Mondială a Turismului elaborează și publică „ Global Code of
Ethics for Tourism ”, un ghid de referințe privind dezvoltarea durabilă și responsabilă a
turismului.
Acest ghid este structurat pe nouă capitole, stabilind direcțiile ce trebuiesc urmate de către
guverne, touroperatori, agenții de turism, lucrătorii din turism, comunitățile gazdă și chiar
turiști, în vederea practicării unui turism durabil.

Planul de Impl ementare, adoptat cu ocazia Summit -ului Mondial privind Dezvoltarea
Durabilă ( World Summit on Sustainable Development – WSSD), ținut la Johannesburg (Africa
de Sud) în septembrie 2002, identifică măsurile ce trebuiesc înteprinse în vederea dezvoltării
durabile a turismului.
Obiectivul major al acestui plan este acela de a spori „ beneficiile comunităților locale
rezultate din activitățile turistice, în condițiile asigurării integrității culturale și protejării
mediului natural ”. Atingerea acestui obiectiv presupune acțiuni sistematice luate atât la nivel
național cât și internațional.
Elaborarea Planului de Implementare a coincis cu declararea de către Națiunile Unite a anului
2002 ca Anul Internațional al Ecoturismului , repre zentând o oportunitate ideală de a
promova la nivel mondial ideea de turism durabil și rolul important al acestuia.

DIMENSIUNILE TURISMULUI DURABIL
Dezvoltarea durabilă economică atât pe termen scurt cât și pe termen lung, prin:
– realizarea unor parten eriate între inteprinderile mici și mijlocii și organizațiile
multinaționale din domeniul turismului;
– organizarea unor cursuri de pregătire pentru lucrătorii din domeniul turismului;
– obținerea unei certificări internaționale;
– diversificarea oferte i turistice;
– alocarea de resurse pentru promovarea și diversificarea produselor și serviciilor turistice;
Dezvoltarea durabilă ecologică , prin:
– promovarea în rândul turștilor a unor coduri etice și norme de conduită;
– monitorizarea continuă a impac tului turismului asupra mediului înconjurător;
– formularea unor politici și strategii de dezvoltare în conformitate cu principiile de
dezvoltare durabilă;
– aplicarea unui management durabil în ariile naturale protejate vizitate de către turiști;
Dezvolt area durabilă culturală prin:
– păstrarea integrității culturale;
-conservarea diversității culturale locale;
– garantarea protejării mediului natural și a tradițiilor;
– încurajarea localnicilor în vederea păstrării obiceiurilor tradițonale;
– respectar ea dreptului de proprietate a localnicilor;
– educarea turiștilor în vederea adoptării unui comportament corespunzător;

Dezvoltarea durabilă a comunităților locale, prin care este vizată obținerea unor beneficii de
natură economică.
– comunitatea tre buie să mențină controlul asupra dezvoltării turismului;
– prin turism trebuie create locuri de muncă pentru rezidenți;
– încurajarea micilor inteprinzători locali, prin acordarea unor subvenții;
– creșterea nivelului de trai local ca urmare a act ivităților turistice.

PRIORITĂȚI ȘI PROVOCĂRI PENTRU TURISMUL DURABIL
Creșterea dinamică a industriei turismului și managementul acesteia.
Predicțiile referitoare la creșterea circulației turistice interne și internaționale în următorii 15
și 20 de ani ridică în același timp problema presiunii din ce în ce mai mare asupra mediului.
– Pentru a reduce presiunea turismului asupra resurselor natur ale și antropice, trebuie
întocmit un plan de management care să fie aplicat în mod corespunzător la toate
nivelele.

– Regiunile marine și de coastă, orașele istorice, obiectivele cultural -istorice și mediile
naturale fragile sunt primele destinații în c are ar trebui aplicat un management
coresponzător al resurselor.
Schimbările climatice.
Schimbările climatice reprezintă la rândul lor o componentă esențială în asigurarea
dezvoltării durabile a turismului, sub cele două aspecte: schimbările climatice au consecințe
asupra turismului iar turismului contribuie la schimbările climatice.
Efectele schimbărilor climatice, precum: creșterea nivelului mărilor, eroziunea plajelor,
formarea tot mai frecventă a unor fenomene precum furtuni, tornade sau uragane, pot
reprezenta o amenințare pentru destinațiile din regiunile de coastă. Stațiunile montane pot fi
afectate prin precipitații abundende sau prin scurtarea sezonului de practicare a sporturilor de
iarnă.
Se estimează de asemenea, că turismul contribuie în pro porție de 5,3 % la crearea efectului de
seră, mai ales datorită transporturilor utilizate de către turiști.
Eradicarea s ărăciei.
– Turismul poate contribui la reducerea gradului de sărăcie globală, deoarece reprezintă un
sector care utilizează resursele naturale și culturale chiar și în țările sărace.
– Dezvoltarea turismului în astfel de țări reprezintă o oportunitate, prin asigurar ea unor
venituri suplimentare, crearea unor locuri de muncă pentru rezidenți etc.

Provocarea principală pentru turism este accea de a găsi cele mai bune soluții de reorientare a
veniturilor obținute către comunitatea locală.
Conservarea mediului.
– Preocuparea de a găsi resursele financiare necesare pentru conservarea și protejarea
mediului reprezintă o prioritate mondială.
– Ariile naturale protejate din țările aflate în curs de dezvoltare beneficiază de mai puțin de 30
% din fondurile necesare conserv ării, iar unele guverne au redus aceste fonduri cu 50 % în
ultimii 10 ani.
Turismul contribuie în mod direct la obținerea de venituri pentru astfel de areale protejate
prin taxele de acces sau permisele speciale, iar cea mai mare parte a acestor venituri sunt
orientate către conservarea mediului.

INSTRUMENTELE TURISMULUI DURABIL
1. Instrumentele de măsurare sunt utilizate pentru a determina nivelul la care se află
industria turismului dintr -o anumită regiune (stat), impactul turismului și schimbările care
apar pe parcurs, activitățile de management și rezultatul acestora etc.
– acolo unde turismul are o ima gine negativă acest lucru se datorează volumului ridicat de
turiști sau a dezvoltării excesive, mult peste capacitatea de suport a destinației respective;
– este important astfel, să identificăm și să măsurăm limitele în care se poate dezvolta
turismul (c apacitatea de suport).
Conceptul de „ capacitate de suport” în turism se referă la „numărul de turiști pe care un
anumit loc îi poate primi, fără a exercita o presiune asupra mediului sau a populației
gazdă, și în același timp, fără a diminua satisfacția t uriștilor”.
Poate fi:
– capacitatea de suport ecologic reprezintă nivelul/limita de utilizare de la care apare riscul
ecologic și impactul ecologic negativ;
– capacitatea de suport economic constă în nivelul sau limita de utilizare de la care economia
locală se bazează în mare măsură pe turism și depinde dependentă de acesta.
– capacitatea de suport social este dată de nivelul de la care turiștii devin iritanți pentru
localnici sau afectează cultura locală.
– capacitatea de suport psihologic este reprez entată de nivelul de la care turiștii resimt
disconfort și lipsă de satisfacție datorită aglomerației turistice.
De asemenea, poate fi:

a. Capacitate de suport fixă .
– pornește de la premisa că orice schimbare asupra mediului social și natural, chiar ș i minimă,
produsă ca urmare a activităților turistice este nedorită.
– aceasta stabilește nivelul și modalitatea în care activitățile turistice vor fi menținute sub
pragul limită al destinației, indiferent de nivelul actual al cererii turistice.
Există câteva circumstanțe care influențează stabilirea acestei capacități fixe, cum ar fi:
destinația este un areal cu mediu fragil, nemodificat; capacitatea de suport este necunoscută;
resursele nu permit intensificarea sau extinderea activităților turistice; c omunitățile gazdă se
opun dezvoltării intensive a turismului.
b. Capacitatea de suport flexibilă.
– deoarece, există regiuni în care activitățile turistice și utilizarea resurselor sunt considerate
determinante, o intensificare a acestora este desirabilă.
– strategiile de dezvoltare sunt implementate astfel încât să permită o creștere graduală a
pragu lui maxim al capacității de suport și în același timp al activităților turistice.
– Chiar dacă o astfel de abordare are în centru „cererea turistică”, este important să
subliniem că nivelul de vizitare trebuie menținut în orice situație sub pragul maxim al
capacității de suport.
– Acest tip de abordare este posibilă în următoarele situații: arealul este deja puternic
modificat; resursele sunt disponibile pentru unele investiții; rezidenții sunt de acord cu
dezvoltarea activităților turistice etc.
Pentru Ma lta, o insulă mică cu aproximativ 400 000 de locuitori, turismul reprezintă o
industrie importantă, prin numărul de locuri de muncă create și contribuția la PIB -ul național.
La sfârșitul anilor ’90, guvernul și Autoritatea pentru Turism devin conștienți c u privire la
pericolul pe care îl reprezintă dezvoltarea turismului în mod necontrolat și comandă un studiu
cu privire la capacitatea de suport a mediului.
Colectarea datelor și interpretarea acestora a durat peste doi ani, fiind organizat un grup de
studii cu reprezentanți din toate domeniile de interes turistic.
Dintre scenariile posibile întocmite de acest grup a fost aleasă abordarea dezvoltării durabile
a turismului, fiind identificați factorii care influențează direct acest aspect.
Printre aceștia: evitarea excedentului de cazare care poate să determine o calitate proastă a
serviciilor; evitarea supraaglomerării în sezonul de vară, cu efecte asupra satisfacției turiștilor
și intoleranței din partea populației gazdă; utilizarea rațională a energiei; atenție sporită
resurselor naturale rare etc.

A fost recunoscut faptul că pentru a stabili capacitatea de suport este nevoie de un punct de
pornire „cantitativ”, iar acesta a fost reprezentat de oferta de cazare. Pentru a obține un grad
de ocupare viabil s -a stabilit ca această ofertă să fie menținut ă în limitele momentului
respectiv (41 000 locuri de cazare).
De asemenea, a fost stabilit un set de măsuri necesare pentru a atrage turiștii pe insulă și în
extrasezon, precum și politica de promovare potrivită actualelor cerințe.
Instrumentele de comand ă și control asigură guvernelor posibilitatea de a exercita un control
strict asupra aspectelor privind dezvoltarea, cadrul legislativ și licențierea activităților
turistice.
– drepturile și obligațiile angajaților; siguranța și sănătatea turiștilor; degr adarea mediului
natural (poluare); utilizarea în exces a unor resurse (inclusiv apa);comportamentul neadecvat
sau chiar exploatarea de către turiști a populației locale și viceversa (de exp.prostituția
juvenilă); dreptul de a avea acces la servicii, pământ etc.
– întâlnim și dispoziții specifice care se aplică în situații particulare sau asupra
anumitori forme de turism.
Printre acestea putem enumera:
-medii naturale senzitive (exp.ariile naturale protejate, diferite tipuri de ecosisteme,
precum recifii de corali);
-comunități vulnerabile (anumite comunități indigene);
-anumite activități practicate de turiști (de exp. scufundările, care pot fi periculoase
atât pentru turiști cât și pentru mediul acvatic);
Exemplul nr. 2: Proiectul unei legi a turismului î n Vietnam
În anul 2003, guvernul vietnamez a decis necesitatea schițării unei noi legi în domeniul
turismului, ca urmare a creșterii numărului de turiști internaționali și naționali, dar și a
preocupărilor cu privire la un management durabil al resurselor turistice.
Proiectul acestei legi impunea colaborarea dintre Administrația Națională a Turismului din
Vietnam (VNAT), Organizația Mondială a Turismului (care punea la dispoziție suportul
tehnic) și Organizația de Dezvoltare Olandeză (care facilita proiect ul și implementarea lui).
Reprezentanții organismelor de mai sus s -au întâlnit cu cei ai autorităților locale, cu
reprezentanți ai instituților de formare profesională în domeniul turismului, cu tour -operatorii
și cu furnizorii de servici turistice. Scopu l acestor întâlniri a fost acela de:
-a se asigura că noua lege corespunde realității din teritoriu;
-a căuta noi idei;
-a spori șansele implementării cu succes a acestei noi legi.

Această nouă lege corespunde principiilor durabilității sub mai multe as pecte:
-recunoaște rolul turismului în dezvoltarea socio -economică, prin crearea de locuri de muncă
și reducerea sărăciei;
-recunoaște comunitățile locale și firmele care operează în turism ca principali beneficiari ai
activităților turistice;
-responsab ilizează autoritățile și comunitățile locale în vederea protejării mediului și a
atracțiilor turistice;
-susține restaurarea unor situri culturale și naturale, precum și continuarea meșteșugurilor și a
tradițiilor locale;
2. Instrumentele de comandă și control asigură guvernelor posibilitatea de a exercita un
control strict asupra aspectelor privind dezvoltarea, cadrul legislativ și licențierea activităților
turistice.
Există o serie de aspecte referitoare la dezvoltarea și managementul activităților tu ristice care
ar trebui controlate prin intermediul legslației : drepturile și obligațiile angajaților; siguranța și
sănătatea turiștilor; degradarea mediului natural (poluare); utilizarea în exces a unor resurse
(inclusiv apa);comportamentul neadecvat sau c hiar exploatarea de către turiști a populației
locale și viceversa (de exp.prostituția juvenilă); dreptul de a avea acces la servicii, pământ
etc.
În afară de acestea, considerate de unii specialiști drept aspecte fundamentale care impun
aplicarea legisla ției și a reglementărilor asupra tuturor formelor de turism dintr -un stat,
întâlnim și dispoziții specifice care se aplică în situații particulare sau asupra anumitori forme
de turism.
Printre acestea putem enumera:
-medii naturale senzitive (exp.ariile naturale protejate, diferite tipuri de ecosisteme, precum
recifii de corali);
-comunități vulnerabile (anumite comunități indigene);
-anumite activități practicate de turiști (de exp. scufundările, care pot fi periculoase atât
pentru turiști cât și pentru mediul acvatic);
Reglementările sunt necesare și pentru a controla numărul și frecvența de desășurare a unor
activități turistice care, prin concentrarea lor în timp și spațiu pot avea un impact ridicat
asupra comunităților locale și a mediului. Un astfe l de exemplu îl poate constitui acostarea
vaselor de croazieră într -un port turistic.
Proiectul unei legi a turismului în Vietnam
În anul 2003, guvernul vietnamez a decis necesitatea schițării unei noi legi în domeniul

turismului, ca urmare a creșterii nu mărului de turiști internaționali și naționali, dar și a
preocupărilor cu privire la un management durabil al resurselor turistice.
Proiectul acestei legi impunea colaborarea dintre Administrația Națională a Turismului din
Vietnam (VNAT), Organizația Mond ială a Turismului (care punea la dispoziție suportul
tehnic) și Organizația de Dezvoltare Olandeză (care facilita proiectul și implementarea lui).
Reprezentanții organismelor de mai sus s -au întâlnit cu cei ai autorităților locale, cu
reprezentanți ai ins tituților de formare profesională în domeniul turismului, cu tour -operatorii
și cu furnizorii de servici turistice.
Scopul acestor întâlniri a fost acela de:
– a se asigura că noua lege corespunde realității din teritoriu;
– a căuta noi idei;
– a spori șansele implementării cu succes a acestei noi legi.
Această nouă lege corespunde principiilor durabilității sub mai multe aspecte:
-recunoaște rolul turismului în dezvoltarea socio -economică, prin crearea de locuri de muncă
și reducerea sărăciei;
-recun oaște comunitățile locale și firmele care operează în turism ca principali beneficiari ai
activităților turistice;
-responsabilizează autoritățile și comunitățile locale în vederea protejării mediului și a
atracțiilor turistice;
-susține restaurarea unor situri culturale și naturale, precum și continuarea meșteșugurilor și a
tradițiilor locale;
3. Instrumentele de natură economică sunt cele prin intermediul cărora pot fi cuantificate
aspectele financiare ale activităților turistice (acestea se referă în p rincipal la taxele pe care le
impune guvernul dintr -o anumită țară asupra activităților turistice).
Aceste instrumente pot fi utilizate în două direcții:
– aplicarea unor taxe pentru utilizarea resurselor, serviciilor sau utilităților publice (apă,
energie electrică, canalizare etc.);
– introducerea unor taxe cu caracter general sau specific asupra activităților operatorilor din
turism sau cu privire la comportamentul turiștilor.
Aplicarea unei taxe pentru utilizarea resurselor publice (cum ar fi parcu rile naționale), cu
scopul de a investi sumele obținute în activitățile de management, pentru a controla numărul
vizitatorilor și impactul asupra mediului, reprezintă un bun exemplu în acest sens.

Există de asemenea, instrumente economice care pot influen ța comportamentul firmelor din
turism, prin acordarea unui ajutor financiar sau a unor oportunități de natură comercială
acestora.
Un model de ecotaxă
În anul 2002 guvernul spaniol a introdus în Insulele Baleare o taxă, având ca obiectiv
principal colecta rea de funduri de la turiști, cu scopul de a -i investi în protejarea resurselor
naturale din destinațiile turistice.
Taxa de 1 euro/turist/noapte de cazare era colectată de hotelieri și nu a fost privită ca o
măsura de control, ci, mai mult ca o sursă de venituri adițională, care în același timp viza și
dezvoltarea durabilă a turismului din insulă. S -a reușit astfel, prin intermediul acestei taxe
colectarea în primul an a 4,5 milioane euro.
Cu toate acestea, deși foarte mulți turiști și localnici erau în favoarea acesteia, hotelierii și
tour-operatorii s -au opus vehement. Ei considerau că taxa nu era reprezentativă, din moment
ce mulți turiști (cei care se cazau în structurile de primire neînregistrate) nu o achitau. De
asemenea, aceștia puteau pe seama ta xei și scăderea înregistrată a cererii turistice.
În același timp, asupra modului în care erau cheltuiți banii și a transparenței acestui proces,
plana un mare semn de întrebare. În acest context, noul guvern a abolit taxa la numai un an și
jumătate de la aplicarea ei.
Mult timp după ce taxa a fost retrasă, ea a continuat să stârnească discuții, din moment ce unii
considerau că prin această taxă ar fi crescut competitivitatea insulei.
4. Instrumentele de natură voluntară au scopul de a atrage și implica î n acțiunile de
dezvoltare durabilă întrepinzătorii din turism, dar și turiștii.
Putem include aici: dezvoltarea unor principii și a unor coduri de comportament; raportare și
audit; certificarea etc.
Principiile și codurile de comportament reprezintă dec larații în scris prin care sunt precizate
acțiunile permise sau interzise turiștilor, tour -operatorilor sau altor operatori din turism, în
anumite circumstanțe. Ele pot fi diseminate sub forma unor documente prezentate pe website –
uri sau în media.
Mulți s pecialiști consideră că în anumite situații este mult mai indicată utilizarea unor astfel
de principii și coduri de comportament în locul reglementărilor legale.
Astfel de situații pot apărea atunci când:
-reglementările sunt greu de diseminat și nu pot fi supuse controlului;
-consecințele unor activități sunt considerate grave ;

-există grupuri de operatori în turism dispuse să dezvolte, susțină și să promoveze astfel de
coduri în rândul turiștilor.
Codul World Wide Fund for Nature (WWF) pentru zonele arctice
World Wide Fund a fost înființată oficial în 11 septembrie 1961, fiind înregistrată ca
organizatie non -profit, cu sediul în Elveția. În numai 40 de ani, WWF a devenit una dintre
cele mai mari și respectate organizații internaționale independente c are lucrează în scopul
conservării naturii.
Din anul 1985 până în prezent, WWF a investit peste 1.165 milioane dolari în peste 11.000 de
proiecte derulate în 130 de țări. Toate proiectele au un rol important în campania de oprire a
degradării accelerate a mediului pe glob și de sprijinire a locuitorilor planetei pentru a trăi în
armonie cu natura.
De câțiva ani, Programul Arctic al WWF a furnizat un Cod de comportament pentru tour –
operatori . Acest cod sublinia, printre altele, modul în care operatorii ut ilizează resursele
naturale; alegerea structurilor de cazare; managementul vizitatorilor și informarea acestora;
particularitățile culturi locale; educația și calificarea forței de muncă etc.
Codul a fost tradus în mai multe limbi de circulație internațion ală și distribuit pe tot globul.
5. Instrumentele de suport oferă guvernelor posibilitatea de a sprijini, direct și indirect,
turiștii și întreprinzătorii privați din turism în a derula activități durabile.
Accesul la transportul în comun, apă, energie e lectrică, sistemul de canalizare, colectarea
deșeurilor, telecomunicații și la serviciile de sănătate și securitate, reprezintă elemente
indispensabile în desfășurarea cu succes a activităților turistice. Nivelul și calitatea acestor
servicii sunt consider ate extrem de importante în asigurarea durabilității mediului și a celei
sociale.
Infrastructura și serviciile publice trebuie furnizate astfel încât:
-să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor celor implicați (comunitatea locală, operatorii din
turism ș i turiștii);
-să asigure minimizarea consumului de resurse, printr -un management adecvat;
-să fie accesibile, cât mai puțin poluante etc.
De asemenea, furnizarea serviciilor publice necesită o planificare atentă, mai ales în cazul
destinațiilor turistic e sau acolo unde oferta de resurse naturale este una scăzută.
Managementul deșurilor în Side, Turcia
Un workshop organizat de către Tour Operators Initiative în colaborare cu guvernul local,
reprezentanți ai unor ONG -uri și ai sectorului privat a ajutat l a identificarea necesității

aplicării unui management efectiv al deșeurilor, în vederea practicării unui turism durabil în
stațiunea de coastă Side (Turcia).
Printre activitățile derulate de municipalitate, sprijinită de UNEP și de o serie de organizații
turistice constatăm:
– elaborarea unui model de separare a deșeurilor pe categorii;
– elaborarea unui model de colectare a deșeurilor;
– instalarea recipientelor necesare colectării;
-organizarea unor sesiuni de trainig în domeniul managementului deșeuri lor (pentru hotelieri
și membrii ai municipalității);
Peste 100 de hoteluri, restaurante locale și magazine au participat activ la această schemă de
colectare a deșeurilor.

INDICATORI AI TURISMULUI DURABIL
Definiție: indicatorii dezvoltării durabile a turismului reprezintă un sistem de avertizare
asupra riscurilor potențiale, dar și un semnal de acțiune.
– Indicatorii pot lua valori diferite în funcție de circumstanțe, fiind utilizați pentru
monitorizarea și măsurarea schimbărilor unui fenomen.

– indicatorii reprezintă un set de informații, care pot fi utilizați pentru a sesiza
schimbările care apar în dezvoltarea și managementului unei destinații
– Începând cu anul 1992, Organizația Mondială a Turismului a depus efo rturi active în
vederea elaborării și implementării unui set de indicatori, care să vină în sprijinul dezvoltării
durabile a unor destinații turistice.
– În perioada 1995 -1996 organizația a elaborat un manual al indicatorilor turismului durabil,
avâd la b ază expriența obținută prin teste pilot în țări precum: Canada, USA, Mexic, Olanda
sau Argentina
Un set de indicatori bine structurat poate aduce unei destinații multiple beneficii, precum:
-luarea unor decizii favorabile reducând astfel riscurile și cos turile;
-indentificarea deficiențelor de management;
-reducerea sărăciei;
-cuantificarea impactului turismului la diferite nivele;
-aplicarea unor măsuri eficiente în vederea implementării planurilor de acțiune;
-identificarea oportunităților;

-furni zarea unor informații corecte publicului și posibililor investitori;
-monitorizarea continuă a activităților turistice
Setul de indicatori elaborat de Organizația Mondială a Turismului in anul 1996, cuprinde 11
indicatori care pot furniza un cadru favora bil aplicării unui management durabil asupra
oricărei destinații turistice.
Crearea unui set de indicatori poate fi realizată luând în considerare:
A. Măsurătorile cantitative , realizate pe baza:
a) Datelor brute – exp. numărul lunar/anual al turiștilor dintr -o destinație, volumul deșeurilor
colectate dintr -o regiune lunar/anual, numărul vizitatorilor unei arii naturale protejate
zi/lunar/anual etc.
b) Raportare – exp. numărul turiștilor raportat la numărul localnicilor, numărul turiștilor
raportat la numărul personalului etc.
c) Procentaje – exp. creșterea procentuală a numărului turiștilor comparativ cu luna/anul
anterior, procentul populației locale implicate în derularea unor activități cu caracter durabil
etc.
B Măsurători calitative , realizate p e baza:
a) Indicilor de categorie – exp. nivelul de protecție al unei arii naturale protejate potrivit
indicelui UICN etc.
b) Indicilor normativi – exp. existența unui plan de dezvoltare a turismului;
c) Indicilor nominali – exp. îndeplinirea unei liste de condiții privind managementul durabil –
„Blue Flag”;
d) Indicilor de opinie – exp. gradul de satisfacție al turiștilor, gradul de satisfacție al
localnicilor în raport cu derularea activităților turistice etc.
Strategia bazată pe indicatorii turismul ui durabil este una complexă, și include trei etape
principale:
(1)selecția,
(2)măsurarea și monitorizarea, (3)evaluarea.

Turism durabil versus ecoturism
În prezent, ecoturismul deține un procent scăzut din turismul internațional, dar, în același
timp, este forma de turism cu cel mai ridicat ritm de creștere. Cu toate acestea, nu există un
consens cu privire la ceea ce presupune această formă de turism, datorită paletei largi de așa –
zise activități ecoturistice puse la dispoziție de diverși furnizori.

Totuși, putem definiti acestă formă de turism ca „o călătorie responsabilă către o arie naturală
neatinsă și necontaminată, care contribuie la conservarea ecosistemelor în același timp cu
respectarea integrității comunităților locale”. Ecoturismul are la bază o experiență de
cunoaștere și se adresează unor grupuri mici de persoane.
Uneori, aceasta este considerat drept o subcategorie a turismului durabil, alteori apare ca
segment al turismului bazat pe natură („nature based tourism”). În ceea ce privește ultima
afirmație, există specialiști care resping vehement această comparație.
Diferența dintre cele două tipuri de turism este dată de faptul că în timp ce turismul bazat pe
natură presupune doar o simplă călătorie în mediul natural, ecoturismul aduce be neficii
comunităților locale (economice, culturale și chiar de mediu).
Astfel, de exemplu, turistul din prima categorie observă de unul singur avifauna locală, în
timp ce ecoturistul face acest lucru alături de un ghid local, este cazat în structurile specifice
locale și consumă produse turistice locale, contribuind în acest fel la economia comunității
gazdă.
Trebuie subliniată însă distincția dintre ecoturism și turismul durabil, deoarece de multe ori
apar confuzii între cele două concepte.
În timp ce ecoturismul poate fi definit ca turism alternativ având la bază mediul na tural,
turismul durabil presupune aderarea acestuia la o serie de principii ale dezvoltării durabile și
aplicarea lor în toate tipurile de activități turistice.
Turismul durabil, așa cum a fost definit anterio r, cuprinde toate segmentele acestei industrii ,
furnizând soluții în vederea reducerii impactului asupra mediului natural.
Turism durabil – interacțiuni
Acest tip de turism nu se reduce doar la vizitarea anumitor areale cu importanță ecologică, ci
urmărește reducerea impactului negativ în destinațiile urbane, rurale și/sau în ariile naturale
sălbatice.
Problemele cu care se confruntă turismul durabil impl ică viabilitatea economică, socio –
culturală și durabilitatea mediului, în destinații cu importanță naturală și culturală, atât în
cazul turismului de masă cât și în cel al unor segmente de nișă.
Turismul durabil nu răspunde doar necesităților prezentului, ci caută să găsească soluții
pentru a reduce impactul negativ pe termen lung, al acțiunilor curente.
Turismul cultural reprezintă o altă componentă a turismului durabil care se axează pe
comunitățile locale tradiționale care au diverse obiceiuri, forme r are de artă și tradiții sociale
distincte, care se diferențiază de alte forme de cultură. Este o formă de turism care poate fi
desfășurată atât în ariile urbane cât și în cele rurale, atrăgând categorii variate de turiști.

Putem include turismul cultural în categoria turismului durabil deoarece prin caracteristicile
sale are un impact economic și social pozitiv, contribuie la conservarea patrimoniului și
moștenirii cuturale a unei destinații, contribuie la satisfacerea nevoilor culturale ale turiștilor
și la oferirea unor experiențe autentice, sprijină cultura și ajută la dezvoltarea turistică a unor
regiuni care nu dispun de altfel de obiective.
Turismul rural și agroturismul reprezintă două forme de turism în care cultura rurală
reprezintă o componentă cheie a produsului turistic recreațional .
În ultimii ani se constată o expansiune a celor două forme de turism, trăsătura distinctivă a
produselor turistice rurale și a celor agroturistice fiind dată de faptul că turiștilor le sunt
oferite experiențe pers onalizate, aceștia bucurându -se de mediul fizic și uman al spațiului
rural, participând la activitățile și la stilul de viață al populației locale.
. Deoarece printre caracteristicile celor două forme de turism pot fi înscrise și: minimizarea
impactului a supra mediului ntural și socio -cultural, creșterea gradului de satisfacere a
turiștilor și creșterea economică p termen lung, valorificarea resurselor și produselor locale
sau creșterea bunăstării membrilor comunităților locale, putem include turismul rura l și
agroturismul în categoria formelor turismului durabil.
Geoturismul este un domeniu multidiciplinar, fiind o formă de turism care susține și
evidențiază caracterul geografic al zonelor care sunt vizitate, implicând mediul natural,
cultura, istoria, ob iceiurile și prosperitatea comunităților locale.
Sunt evidențiate toate acele atribute care fac ca un loc să fie vizitat, care sunt reprezentative
pentru o anumită zonă și o face să se deosebească de celelalte.
Sunt incluse astfel: flora, fauna, obiectiv ele istorice, siteurile arheologice, peisajele deosebite,
arhitectura, muzica tradițională, bucătăria și meșteșugurile tradiționale, dansurile locale etc.
Se dezvoltă în acest fel afaceri locale orientate către vizitatori,îin care rezidenții descoperă
modu l în care propriile moșteniri pot fi interesante pentru turiști.
Printre activitățile turistice cu caracter durabil care pot fi practicate respectându -se
principiile durabilității sunt: escalada, trekking, hiking, bikeing, turism ecvestru, rafting,
canyon ing, sporturi aeriene, vânătoare și pescuit, golful etc. Acestea s -au dezvoltat din ce în
ce mai mult, ca urmare a creșterii cererii turistice, iar operatori din turism au încercat să
diversifice oferta, astfel încât turiștii pot practica o paletă largă d e activități.
Treking, hiking – turism pedestru reprezintă cea mai practicată formă de turism montan, fiind
în același timp și cea mai veche. Este practicată atât de tineri cât și de vârsta a treia, precum și
de toate categoriile sociale. Nu necesită un e chipament deosebit iar tehnica de mers se

deprinde ușor, fără a fi nevoie de antrenamente anterioare. Mulți autori afirmă că trekingul
este de fapt o componentă a hikingului.
Trekingul reprezintă o plimbare pe poteci marcate sau în afara lor, cu o durată de câteva zile,
în timp ce hikingul reprezintă o ascensiune montană, cu desfășurare pe vârfurile sau pe
crestele montane, pe trasee marcate sau nemarcate. Traseele urmate sunt marcate, de cele mai
multe ori prin semne, fiind ușor de urmărit, iar potecile s unt cu atât mai numeroase cu cât
regiunea este mai interesantă și mai bogată în obiective turistice.
Escalada sau cățărarea (climbing) a fost foarte mult timp inclusă în aceeași categorie cu
alpinismul, mulți specialiști văzând în escaladă o pregătire pen tru alpinism. În anii 70 a
început să fie practicată escalada liberă, iar din anii 80 acest sport cunoaște o puternică
dezvoltare, mai ales în Europa. Turiștii escaladează în cea mai mare parte blocurile stâncoase,
rocile de dimensiuni mari, pereții abrupț i din regiunile de chei sau cani oane.
Alpinismul își are rădăcinile în Munții Alpi, fiind un sport care s -a divesificat ulterior din ce
în ce mai mult. T ermenul generic de alpinism este clasic, și include toate metodele,
modalitățile de a aborda sau urca munții mai dificili sau prin locuri mai dificile. Este o
activitate practicată mai ales de persoanele cu antrenament, cei mai buni alpiniști fiind cei
care au reușit să cucerească marile vârfuri ale lumii.
Mountain biking -ul reprezintă o activitate care combină sportul cu recreerea, fiind necesară o
bicicletă special construită pentru suprafețele dificile din zonele montane. Bouchet (2000)
afirmă că mountain biking -ul reprezintă cea de -a doua activitate, după drumeție, practi cată de
turiști în spațiul montan în perioada de vară, având o pondere foarte mare în țările europene și
în SUA.
De exemplu, în Franța sunt 18 milioane de practicanți ai acestui sport, conform Federației
Franceze de Cicloturism (FFCT), dintre care 120 000 sunt legitimați la FFCT. Lungimea
circuitelor măsoară în Franța peste 10 000 km, iar ofertele sunt dintre cele mai variate.
Rafting -ul reprezintă o activitate recreațională intrată în atenția turiștilor începând cu anii 70,
care presupune deplasarea cu pluta sau mai frecvent cu barca pneumatică în lungul cursului
unei ape. Cu cât cursul de apă este mai rapid, cu atât plăcerea practicanților este mai mare. În
condițiile în care regiunile montane nu sunt lipsite de astfel de cursuri de ape, acest sport se
practică în cea mai mare parte a acestora, existând de asemenea, școli de rafting în stațiunile
montane.
Canyoning -ul reprezintă o activitate complexă, care poate include escalada, săriturile sau
înotul. Acesta constă în coborârea canioanelor, mai exact a cursurilor de apă mărginite de
pereți abrupți. Printre țările care dețin un potențial ridicat în vederea practicării acestui sport

se află: Australia, Noua Zeelandă, Spania, Franța, Japonia, Italia, Elveția, Germania, Austria,
Grecia, Canada, Mexic, Croaț ia, USA etc. În Statele Unite coborârea prin canioane cu ape
curgătoare poartă denumirea de canyoning, în timp ce coborârea prin canioanele fără ape
poarte numele de canyoneering (practicat în Platoul Colorado, Munții Cascadelor sau Munții
Stâncoși).
Turismul ecvestru este o activitate care se practică de ani buni în țări precum Franța sau
Germania, și care înregistrează un număr tot mai ridicat de adepți. Acesta include plimbările
de o zi, sejururi de 3 – 4 zile, plimbări cu utilajele trase de cai (trăsur i, sănii), cursuri de golf
călare, lecții de echitație etc.
Via ferrata – traseu sportiv ce permite trecerea pereților stâncoși, folosind materiale tehnice
specifice și amenajări speciale.
Snowfunboard este o practică sportivă populară în Europa de Vest și America de Nord.
Reprezintă o combinație între windsurfing și snowboard. Se practică pe teren plat, pe platouri
înzăpezite, lacuri înghețate.
Kitesurf -ul reprezintă un sport de alunecare pe zăpadă folosind o placă de snowboard sau o
pereche de schiuri și o aripă volantă purtată de vânt

Organizații și rețele care susțin dezvoltarea durabilă a turismului
Până la începutul anilor 90, termenul de turism durabil a devenit tot mai frecvent utilizat în
rândul teoreticienilor dar și al practicienilor. În acest context, o serie de organizații și
organisme internaționale s -au implicat în promovarea și mai ales practicarea acestuia.
Organizația Mondială a Turismului
(OMT) a jucat rolul principal în formularea și difuzarea politicilor și practicilor turismului
durabil, încă de la începutul anilor 80.
Printre primele măsuri putem aminti Declarația de la Manila (1980), prin care s -a evidențiat
faptul că resursele turismu lui „nu pot fi lăsate necontrolate, deoarece există riscul deteriorării
sau chiar distrugerii acestora”
La sfârșitul anilor ’90 a fost creat Departamentul de Dezvoltare Durabilă a Turismului aflat
sub coordonarea directă a Secretarului General al OMT.
Acest departament supraveghează cercetarea și activitățile de teren desfășurate în statele
membre OMT (153), informațiile colectate fiind publicate sub forma unor manuale,
recomandări, coduri de bună practică sau diseminate în cadrul unor conferințe, seminar ii,
grupuri de lucru etc. Principalele domenii de interes sunt :

Anul 2002 a fost unul important pentru turismul durabil internațional, atât prin declararea lui
drept „Anul Internațional al Ecoturismului”, cât și prin organizarea „World Summit on
Sustain able Development” în Johannesburg (acesta fiind cel mai important forum desfășurat
după Summit -ul Pământului din 1992 de la Rio de Janeiro).
World Tourism and Travel Council (WTTC) reprezintă cel mai important for pentru sectorul
privat din industria turi smului, incluzând cele mai mari corporații internaționale din acest
sector.
În afară de colaborarea cu OMT în elaborarea Agendei 21, WTTC a reprezentat un susținător
de bază al turismului durabil, publicând în anul 2003 lucrarea „ Blueprint for New Tourism ”,
prin care s -a urmărit crearea unui nou cadru strategic în ceea ce privește dezvoltare viitoare a
turismului.
UNEP Tourism Unit are ca misiune conservarea (printr -un management și o utilizare
durabilă), resurselor naturale, culturale și antropice, ca pa rte integrantă a dezvoltării tuturor
activităților turistice.
Obiectivele principale ale acestui organism sunt:
– creșterea beneficilor pe care turismul le poate avea asupra utilizării durabile a resurselor
naturale, inclusiv a biodiversității;
– reduce rea degradării și poluarii rezultate ca urmare a activităților turistice;
– facilitarea educației culturale și de mediu;
– creșterea calității vieții populației gazdă, prin crearea unor locuri de muncă, distribuția
echitabilă a profiturilor, eradicarea să răciei etc.
În acest sens, UNEP organizează o serie de manifestări, ateliere de lucru, conferințe
internaționale, care au drept scop conștientizarea populației cu privire la importanța
dezvoltării durabile a turismului.
Domenii de interes și acțiuni desf ășurate:
– Elaborarea de principii și coduri: „Principiile UNEP de implementare a turismului durabil”
și „Îndumătorul CBD pentru un turism durabil în ecosistemele fragile” (CBD – Convention
on Biological Diversity).
-Parteneriate între companiile multinaț ionale și Voluntar y Initiative: Tour Operators
Initiative, WSSD Industry Report, și Agenda 21 Locală pentru turism.
– Informații de natură tehnică: publicații pe tema consumului de energie, deșeurilor,
managementul vizitatorilor etc.
– Acțiuni de conștientizare : Anul Internațional al Ecoturismului (2002), Inițiativa
Internațională pentru Recifii de Corali, site -uri web.

Sustainable Travel International
Fondată în Anul Internațional al Ecoturismului, aceasta este o organizație nonprofit ce
funcți onează pe piața nord -americană, dedicată promovării turismului responsabil și
promovarii principiilor durabilității.
Principalul program lansat de STI îl reprezintă „Sustainable Tourism Eco -Certification
Program™” (STEP), considerat cel mai cuprinzător pr ogram de eco -certificare pus la
dispoziție de o organizație nonprofit. Acesta este conceput într -un mod practic, ușor de
înțeles și pus în practică, aplicabil la toate nivelele de dezvoltare a activităților turistice.
STEP se adresează următoarelor sectoa re de activitate turistică: tour operatorilor, structurilor
de cazare, atracților turistice și transportatorilor.
Shore Excursions Standard
Dezvoltat în colaborare cu Royal Caribbean Cruises Ltd, Cruise Lines International
Association and Conservation Int ernational se adresează tour -operatorilor care
comercializează pachete turistice de croazieră și operatorilor de scuba diving.
Luxury Eco Certification Standard (LECS)
Reprezintă singurul standard care se adresează structurilor de cazare de lux.
Vizează 5 aspecte: 1. Policy and Documentation; 2. Energy Conservation; 3. Water
Conservation; 4. Recycling; and 5. Community.
Pacific Asia Travel Association
Fondată în anul 1951, PATA este o organizație non -profit considerată de mulți drept
principala autoritate în domeniul dezvoltării durabile a turismului din regiunea Asia -Pacific.
În structura acesteia se regăsesc aproximativ 100 de guverne, oficii naționa le și regionale de
turism, peste 55 de linii aeriene și de croazieră, precum și sute de agenții de turism.
Printre inițiativele acestei rețele se află și publicarea în anul 2001 a unui cod etic de practicare
a turismului durabil (APEC/PATA Code for Sustai nable Tourism), cod aprobat în 2002.
PATA desfășoară o serie de activități, cu scopul de a susține dezvoltarea turismul în regiune
și de a atrage investitori din afara acesteia. Pot fi menționate aici:
-Campanii de publicitate;
-Organizarea unor târguri specializate cu scopul de a promova regiunea;
-Cercetare;
-Instruire și educație;
-Organizarea Conefrinței Anuale PATA;
Tour Operators Initiative
este o organizație non -profit, cu sediul în Elveția, înființată de tour -operatori pentru tour –

operatori. TOI funcționează cu sprijinul UNEP, UNESCO (United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organization) și OMT, aceștia fiind de altfel și membrii cu drepturi
depline.
Tour-operatorii care sunt membrii ai Inițiativei vor fi capabili să formuleze ide i și să propună
proiecte, cu privire la implementarea principiilor de dezvoltare durabilă socială, culturală,
economică și de mediu în cadrul industriei turismului.
Membrii TOI sunt: Accor (Franța), Atlas Voyages (Maroc), Aurinkomatkat -Suntours
(Finlanda) , Discovery Initiatives (UK), Dynamic Tours (Maroc), FreeWay Adventures
(Brazilia), Hotelplan (Elveția), KEL 12 (Italia), Kuoni Travel Holding Ltd., REWE -Touristik
(Germania), Sahara Tours International (Maroc), Settemari (Italia), Studiosus (Germania),
TLB Destinations (Liban), Travel Walji’s PVT (Pakistan), TUI Travel PLC, VASCO Travel
(Turcia), Viaggi del Ventaglio (Italia).
Misiunea TOI este accea de a susține dezvoltarea durabilă a turismului, încurajând tour –
operatorii să realizeze un front comun în acest sens. Domeniile de acțiune ale TOI sunt:
-schimbul de informații și cercetarea unor subiecte de interes (mediul înconjurător, socio –
economic și cultural);
-suport tehnic pentru membrii organizației în vederea îndeplinirii angajamentelor;
– comunicarea, cu scopul de a conștientiza jucătorii cheie din industria turismului (turiștii,
comunitățile locale, operatorii și autoritățile locale) și de a crește calitatea serviciilor oferite;
– dialogul cu ceilalți tour -operatori;
– organizarea unor manifestări (conferințe sau sesiuni de training) și publicarea de materiale.
Caribbean Alliance for Sustainable Tourism
• Caribbean Alliance for Sustainable Tourism (CAST) reprezintă o orgnizație non –
profit, înființată de către membrii Caribbean Hotel Asso ciation (CHA) în 1997, pentru
a promova un management responsabil al resurselor naturale și culturale în cadrul
industriei hoteliere.
Misiunea declarată a CAST este aceea de a intensifica practicile operatorilor din industria
ospitalității prin organizare a unor cursuri specializate de training în domeniul turismului
durabil; de a promova eforturile și succesele acestora în rândul turiștilor și de a asigura o
legătură între toți operatorii din Caraibe, interesați de aceaste aspecte.
Obiectivele CAST sunt:
1. Certificarea în domeniul turismului durabil și dezvoltarea unor standarde;
2. Elaborarea unor instrumente de management – ghiduri, manuale, dvd -uri;

3. Susținerea și reprezentarea intereselor sectorului turistic caraibean în cadrul forumurilor
intern aționale;
4. Colectarea de fonduri necesare susținerii programelor.
Foundation for Environmental Education
Aceasta e ste o organizație internațională non -guvernamentală și non -profit, cu sediul în
Danemarca care are drept scop conștientizarea populației privind problemele de mediu.
Primul program implementat de FEE a fost Blue Flag, urmat în 1994 de Eco -School și Young
Reporters for the Environment Programmes.
Prin programele implementate în circa 48 de țări, FEE promovează educația pentru mediu,
instrument crucial pe drumul dezvoltării durabile.

Ecoeticheta în industria turismului
Ecoeticheta ca „o metodă de standa rdizare a necesităților mediului, care urmărește un set de
criterii și o verificare imparțială
Reprezintă un instrument de management, prin care se urmărește îmbunătățirea codurilor de
conduită, furnizând cu acuratețe informații concise referitoare la fap tul că produsele
ecoetichetate sunt în conformitate cu principiile dezvoltării tuismului durabil.
La baza obținerii ecoetichetei se afă certificarea . Aceasta este definită ca „ un proces formal
prin care o organizație specializată certifică turiștilor sau agențiilor de marketing faptul că un
anumit furnizor de servicii turistice îndeplinește standardele prevăzute ”, în principal cele
referitoare la mediul înconjurător.
Ecoetichetele efective au însă nevoie de acreditare . Acesta reprezinta „un proces prin ca re o
asociație sau o organizație evaluează și recunoaște un program de studii sau o instituție (sau
un produs turistic certificat) care îndeplinește anumite standarde predeterminate
Organismele de acreditare, independente de cele de certificare, sunt cele care elaborează
schemele de certificare.
Certificarea și acreditarea se adresează în mod clar consumatorilor, mai ales celor de produse
ecologice, care doresc să fie foarte bine informați atunci când doresc să achiziționeze servicii
turistice care au la bază mediul înconjurător, și care nu pot fi testate anterior. Ecoetichetele
sunt relevante și pentru guvernele care doresc să evalueze industria turismului din perspectiva
performanțelor de mediu.
Creșterea numărului de ecoetichete în industria turismului este strâns legată de extinderea
interesului cu privire la turismul durabil, din partea organismelor turistice și non -turistice.

Astfel, în anul 2005 exitau peste 150 de tipuri de ecoetichete la nivel mondial, față de 70 -100
în anul 2000, 25 în anul 1992 și trei în anul 1988.
Acestea le includ pe cele acordate destinațiilor turistice, dar și produselor turistice, atât la
nivelul întregului sector turistic cât și la nivelul unor sectoare specifice, precum touroperatorii
și atracțiile turistice. Ecoetichete le pot fi clasificate în funcție de nivelul la care se aplică,
regiune, țară sau la nivel global, dar și în funcție de criteriul complexității.
Credibilitatea pe care o oferă ecoetichetele generează publicitate pozitivă, ceea ce persupune
o creștere a act ivităților turistice ecologice, intervenție redusă din partea guvernelor și o
creștere a veniturilor.
Organismele susținătoare a schemelor de ecoetichetă oferă sfaturi și asistență membrilor,
astfel încât aceștia să îndeplinească criteriile de obținere a acestora (mai ales inteprinderile
mici și mijlocii din domeniul turismului). Participarea la procesul de ecoetichetare oferă
posibilitatea celor implicați de a interacționa cu ceilalții membrii din sistem.

Schema de ecoetichetare în industria turismului
Organizațiile non -guvernamentale și agențiile guvernamentale sunt de departe mult mai
implicate în acțiunile de ecoetichetare, ca organisme de susținere, în comparație cu
organizațiile sau companiile din sectorul turistic, datorită credibilității pe care o au.
– organismele certificatoare pot reprezenta în anumite cazuri, o componentă funcțională în
sistemul de acordare a ecoetichetelor , care: promovează certificarea pe piața turistică și
potențialilor aplicanți, colectează cererile de aplicare și coope rează cu corpul de control
acreditat, în vederea dezvoltării unor criterii de acordare a ecoetichetei.
Corpul de control analizează cererile aplicanților, iar recomandările făcute de acesta se întorc
la organismul de certificare.
O ecoetichetă de succes este aceea care poate fi recunoscută cu ușurință și este căutată de
către consumatori și de către operatorii din industria turismului. Aceasta conferă posesorilor
un avantaj competitiv față de concurenții de pe aceeași piață.

PROGRAME ȘI INIȚIATIVE ÎN D OMENIUL ECOETICHETĂRII
Green Globe
Acest standard a fost stabilit în anul 1994, pe lângă WTTC, dar nu a fost aplicat efectiv până
în anul 1999, când organizația a fost reconstituită ca și companie autonomă lucrativă.

Este considerat cel mai complex pr ogram, care implică îmbunătățirea performanței,
certificarea și stabilirea unor etaloane, bazate pe principiile de dezvoltare durabilă din cadrul
Agendei 21.
Beneficiile implementarii standardului Green Globe sunt:
– Aprobarea independentă a preocupării p entru minimizarea efectelor ecologice și de mediu;
– Reducerea riscului și a răspunderilor viitoare ;
– Potențialul de a atrage consumatori responsabili;
– Sporirea contribuției la economia locală;
-O reducere a consumului de apă și energie;
– O redu cere a consumului de apa constă în reducerea pierderii de apă și în consecvențta
reducerii cheltuielilor suplimentare privind gestionarea pierderii de apă și a apelor reziduale;
– O reducere a pierderii și extinderea procesului de reciclare conduce la o r educere a
costurilor;
– Imbunătățirea relațiilor comunitare;
– Furnizează încredere acționarilor, investitorilor potențiali și altor terți;
– Incurajează perpetuarea obiceiurilor tradiționale;
– Motivează personalul;
– Imbunătățeste nivelul de trai;
– Conservă moștenirea culturală locală;
De-a lungul timpului, Green Globe a dezvoltat o serie de relații cu organizații importante din
domeniul turismului. PATA s -a implicat în susținerea acestui program, ca parte a
angajamentului ei față de dezvoltarea d urabilă a industriei turismului și călătoriilor, iar CAST
promovează Green Globe în regiunea Caraibelor.
Standardul de Certificare Green Globe ( Green Globe Certification Standard) are la bază 41 de
criterii si 337 de indicatori grupa ți pe următoarele dome nii:
Sustainable Management (implementarea sistemului de management durabil, consultan ță
legală, programe de training educative, satisfac ția consumatorilor, acurate țea materialelor
promoționale, zonare locală, traducere, sănătate și siguranță, strategii de comunicare);
Social / Eco nomic (dezvoltarea comunită ților locale, angajare, organizarea de târguri și
expoziții, susținerea antreprenorilor locali, respectarea comunită ților locale, servicii de
bază etc.);
Cultural Heritage (elaborarea codurilor de comportament, artefacte istorice , protecția
siturilor, aspecte culturale);

Environmental (conservarea resurselor, reducerea gradului de poluare, conservarea
biodiversita ții, ecosistemelor si peisajelor).
Certificarea Green Globe se poate acorda în 7 limbi: engleză, franceză, germană, s paniolă,
portugheză, olandeză și chineză.
Certificarea Green Globe 21 se oferă pentru următoarele sectoare industriale:
Atracții
Afaceri (Whole Sale / Retail)
Centre de Congrese și Întâlniri
Vaselor de croazieră (oceane și ape curgătoare)
Cursurilor de golf
Hotel & Resort
Meeting & Events
Organizații
Restaurante
Spa, centre de sănătate
Transporturi (Mass Transportation, Bus Company, Limousine Service, Car Rental)
Industria călătoriilor (Tour Operatori, MICE).
Hotelul este parte a grupului internaționa l Accor, recunoscut pentru angajamentul său față de
practicarea unui turism durabil. În cei cinci ani de când se află în programul Green Globe,
Sofitel Maadi Towers and Casino a desfășurat o serie de acțiuni de îmbunătățire a calității
mediului înconjurăto r.
Deoarece este situat în apropierea uneia din cele șapte minuni ale lumii, administrația
hotelului a devenit conștientă de faptul că Egiptul este extrem de vulnerabil față de
degradarea mediului, mai ales în condițile în care turismul reprezintă cea mai mare industrie a
țării.
Din acest motiv, hotelul a decis să ia o serie de măsuri și să fie un model de urmat pentru alți
operatori din regiune. Printre aceste măsuri se află:
1. Politici de mediu și sociale – hotelul a dezvoltat o abordare proprie a pra cticilor durabilitții,
de tip SMART (Specific, Measurable, Achivable, Realisti, Timely)
2. Energie – a fost creată o echipă în ideea de a implementa cele mai bune soluții în
activitățiile și operațiunile desfășurate în hotel. Această echipă monitorizează consumul zilnic
de energie a hotelului și s -a ocupat de introducerea unor surse de lumină cu consum energetic
scăzut (de tip flourescent).

3. Apa – în băile și bucătăriile din hotel au fost instalate robinete cu senzori pentru a se
asigura monitorizarea p ermanentă a consumului de apă. De asemenea, a fost introdus un
program de refolosire a prosoapelor destinat turiștilor, ceea ce a contribuit la reducerea
cantității de apă și detergent folosite în acest scop.
4. Colaborarea cu comunitățile locale – hotelu l Sofitel a conceput un program de plantare a
unor specii de copaci, încurajând suportul și participarea membrilor comunității. De
asemenea, surplusul de hrană rămas este donat unor organizații de caritate, care îl distribuie
în rândul populației sărace
Blue Flag
Cea mai veche și, în același timp de succes, este considerată certificarea „Blue Flag”, care se
acordă din anul 1987 de către Fundația pentru Educație de Mediu din Europa” (FEE).
Aceasta este singura organizație care se ocupă de implementarea Programului „Steagul
Albastru – Blue Flag”, fiind recunoscută și susținută de Consiliul Europei și de Organizația
Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Ideea unei astfel de certificări a apărut în F ranța în anul 1985, în momentul în care o serie de
municipalități din regiunea de coastă au primit o astfel de distincție, ca urmare a analizării
unor criterii legate de calitatea apei marine și de managementul apelor reziduale.
Concepul original francez al Blue Flag a fost extins și asupra managementului deșeurilor, al
planificării și protecției zonelor costiere și marine. În anul 1987 au fost certificate cu Blue
Flag, 244 plaje și 208 porturi din 10 țări.
Începând cu anul 2001 programul Blue Flag se ext inde în afara Europei, mai întâi în Africa și
apoi în regiunea Caraibelor, Oceania și America de Nord și de Sud.
În prezent sunt 3648 zone (3009 plaje și 639 de porturi marine) certificate prin programul
Blue Flag la nivel mondial, în 46 țări. Actualizare a datelor se face în fiecare an, la 5 iunie
pentru Europa, Canada, Maroc și țările din jur, și la 1 noiembrie pentru regiunea
Caraibleor, Noua Zeelandă, Africa de Sud și țările vecine.
Acordarea Steagului Albastru se face de către Juriul European la propu nerea comitetelor
naționale, pe baza a 32 criterii care pot fi grupate în patru domenii: Calitatea apei,
Managementul corespunzător al mediului, Securitate, servicii și dotări, Educație și informare
privind mediul înconjurător.
Dacă o țară dorește să înce apă să desfășoare programul Blue Flag, aceasta trebuie să
identifice o organizație potrivită care să preia sarcina operator național Blue Flag. Pentru a
acceptată această organizație trebuie să fie non -profit, non -guvernamentală, independentă, cu
obiective precum educația și protecția mediului.

Un avantaj ar putea fi reprezentat de existența unor proiecte și inițiative la nivel național din
partea acestei organizații. În cazul în care nici o organizației nu corespunde acestor cerințe
atunci poate fi înființată una nouă.
După ce a fost stabilită , organizația trebuie înscrisă ca membru în FEE, adoptând astfel
criteriile și statutul acesteia. Organizația trebuie să fie capabilă să plătească taxele de
subscriere și să participe în cazul în care este solicitataă și la alte activități ale FEE
Pentru implementarea programului într -o țară nouă FEE trebuie să parcurgă patru
etape în procesul de implementare:
1. Organizarea unui workshop pe tema Blue Flag;
2. Stabilirea unui comitet național Blue Flag;
3. Supravegherea lucrărilor de stabilire a fezabil ității Blue Flag (redactarea unui raport de
fezabilitate la nivel național și local);
4. Derularea fazei pilot a programului (verificarea îndeplinirii criteriilor de calitate în
locațiile -pilot și remedierea eventualelor nereguli).
Green Key
Green Key r eprezintă o ecoetichetă internațională care se adresează produselor turistice.
Inițial programul a demarat în Danemarca în anul 1994, adresându -se hotelurilor, după care s –
a extins și în Franța (1999) prin ecoetichetarea locurilor de campare.
– program ul se adresează hotelurilor, campingurilor, hostelurilor, caselor de vacanță,
restaurantelor, facilităților de agrement și pentru organizarea de conferințe.
– Green Key este coordonat de către FEE Franța în colaborare cu Organizația Green
Key Danemarca.
Unul din punctele slabe ale programului este acela că nu toate criteriile sunt valabile și pot fi
aplicate în unele țări, însă se remarcă eforurile de dezvoltarea acestora la nivel internațional.
Green Key in Franta
Procedurile de implementare a programului G reen Key sunt asemănătoare celor Blue Flag.
În așteptare se află: Maroc, Italia, Slvenia, Chile, Letonia, Islanda, Croația, Japonia,
Muntenegru, Malta, Cipru, Kazkhastan.
Green Flag
Green Flag este un standard care se acordă la nivel național parcurilor și zonelor verzi din
Anglia și Țara Galilor. Programul a fost demarat în 1996 și a fost gândit ca un mijloc de
recunoaștere și recomensare a spațiilor verzi din cele două țări. În același timp, se urmărea
crearea unui model pentru alții în ideea de protecție și conservare a mediului înconjurător

Green Flag se acordă mai mult sub forma unor premii anuale, câștigătorii trebuind să aplice
în fiecare an pentru reînnoirea statutului.
Criteriile pe b aza cărora se acordă acest standard sunt:
-accesibilitate (semnalizarea prin indicatore a prezenței parcului, indicatoare de orientare în
interior, acces sigur și facil etc.);
-siguranță și securitate (echipamente și facilități de agrement sigure, prezen ța toaletelor, a
apei de băut, a punctelor de prim ajutor, a telefoanelor publice etc.);
– întreținere și curățenie (prezența și numărul coșurilor de gunoi, întreținerea clădirilor sau a
monumentelor etc.);
– conservarea patrimoniului culturl și natural (elemente deosebite de vegetație și faună,
construcții, monumente, vestigii etc.);
-implicarea comunității;
-management și marketing;
-utilizarea durabilă a resurselor etc.
Sunt eligibile următoarele categorii: parcurile orășenești, parcurile periferic e, grădinile
publice, rezervațiile naturale, parcurile acvatice etc.
În Marea Britanie sunt aproximativ 1228 de situri distinse cu această certificare.

Managementul lanțului de distribuție a produselor
Principalul rol al unui tour -operator este acela de a fi un intermediar între consumatorul final
și furnizorii de servicii turistice. Managementul lanțului de distribuție include totalitatea
acțiunilor de selectare a detailiștilor și modalitățile de contractare a serviciilor
A îmbunătăți performanța durabilă a unui tour -operator, presupune mai întâi măsurarea
activităților curente a furnizorilor de servicii în vederea stabilirii priorităților de acțiune,
dezvoltarea unui sistem de standarde pentru reducerea impactului și stabilirea unor obiective
durabile.
A. Dezvoltarea unei politici de dezvoltare durabilă a lanțului de distribuție

Pentru elaborarea unei astfel de polici, tour -operatorii vor ține cont de o serie de
indicatori de performanță (standarde), aceștia putând varia în funcție de tipul
furnizor ului de servicii sau produse turistice
De exemplu, pentru a analiza performanța furnizorilor de servicii de cazare se vor lua în
calcul indicatori precum:
– consumul de energie raportat la numărul înnoptărilor;

– sursa de energie utilizată;
– măsurile de utilizare eficientă a energiei;
– consumul de apă/zi turist;
– managementul deșeurilor;
– utilizarea unor produse de curățare chimice;
– informațiile furnizare turiștilor cu privire la politica de durabilitate a structurii de cazare;
– politica de angajare;
– relația cu comunitatea locală etc.
Informațiile colectate vor fi stocate într -o bază de date care să permită realizarea unei
comparații permanente între diferiții furnizori (de exemplu, consumul de apă/zi turist
înregistrat în hotelurile din Caraibe).
Pe baza acestor informații, orice companie își poate dezvolta propria politică de dezvoltare
durabilă a lanțului de distribuție și propriul sistem de standarde de selectare a furnizorilor.
Aceste standarde pot fi: de performanță (bazate pe un anumit nivel de performanță), de
proces (bazate pe proceduri și practici specifice) sau o combinație a acestora. În același timp,
aceste standarde trebuie să fie suficient de flexibile, astfel încât să poată fi adaptate
condițiilor socio -economice și de mediu locale.
Atunci când tour -operatorul are în proprietate structuri de cazare sau alte facilități, va exercita
un control direct asupra implementării măsurilor de durabilitate. În acest caz, tour -operatorul
trebuie să aibă față de aceste facilități aceleași cerințe de aplicare a standardelor ca în cazul
furnizorilor contractați.
De asemenea, tour -operatorul trebuie să stabilească graficul și durata de implementare a
acestor standarde. Planul de acțiun e poate fi gândit pe trei etape: termen scurt, mediu și lung,
pentru a permite furnizorilor îndeplinirea standardelor impuse. Nu trebuie uitat nici faptul că,
nu toți furnizorii vor putea atinge aceste standarde în același timp.
B. Susținerea și promovar ea furnizorilor

Pentru ca furnizorii să îndeplinească performanțele de durabilitate impuse, tour -operatorii
sunt primii care ar trebui să le ofere suportul necesar, atât tehnic cât și moral.
Gradul de suport tehnic oferit fiecărui furnizor va fi stabilit în funcție de perfomanțele atinse
până atunci și poate consta în: materiale printate, workshop -uri, dialog bilateral, sesiuni de
training, chestionare, informații și suport de telecomunicații etc. De asemenea, în situația în
care există scheme de ecoectichetare, tour -operatorul poate susține furnizorul în obținerea
acestora.

Un exemplu în acest sens este LTU Touristik, un tour -operator german specializat în vacanțe
externe, care a distribuit f urnizorilor săi peste 15 000 de exemplare dintr -un manual de
management al mediului (tradus în germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă și greacă).
Acest manual a fost rezultatul unui proces de lungă durată, în care au fost implicați atât
furnizorii de servicii cât și destinațiile turistice. LTU Touristik urmărește feed -back -ul și
performanța hotelierilor care folosesc acest manual
Pentru a crește competitivitatea, furnizorii care îndeplinesc aceste standarde pot fi promovați
și stimulați ulterior de către tour -operatori prin:
– contracte preferențiale;
– reînnoirea înainte de termen a contractelor;
– acordarea unor premii sau scheme de certificare (atunci când tour -operatorul are această
posibilitate);
– oportunități de promovare în cataloage sau pe website -uri;
– promovarea sub forma unor studii de caz în cadrul unor evenimente etc.
Tour -operatorii pot stabili prin clauze contractuale, care vor fi consecințele nerespectării
standardelor impuse furnizorilor și a graficului de activități.
Relații le cu publicul
De foarte multe ori turiștii nu sunt conștienți de impactul pe care îl pot avea activitățile pe
care le desfășoară asupra mediului înconjurător. Acest lucru este susținut și de faptul că, de
cele mai multe ori acest impact negativ este rezu ltatul mai multor activități minore, acumulate
în timp.
Se întâmplă ca, atunci când vizitează o destinație pentru a doua oară, turiștii să observe
nivelul de degradare al mediului fără a se gândi măcar pentru o secundă că acțiunile lor din
precedenta vizi tă ar fi putut contribui la acest lucru.
În acest context, tour -operatorii sau hotelierii sunt cei care pot contribui și pot influența
comportamentul turiștilor la destinație. Pentru a maximiza eficiența comunicării cu
consumatorii, un tour -operator poate pregăti o campanie de comunicare, cu un nume, o
imagine și un slogan.
Dezvoltarea unei astfel de campanii trebuie să plece de la identificarea tipului sau tipurilor de
impact pe care îl au proprii consumatori asupra mediului și culturii locale, și stabil irea unui
set de obiective realiste cu privire la modificările comportamentale ale acestora.
Mass media. Există foarte multe căi de a transmite informația la consumatori, atât prin
intermediul produselor proprii cât și în publicațiile de pe piață. Ziarele , revistele, cărțile și

televiziunea reprezintă mijloace de influență a turiștilor, ele putând fi folosite pentru a induce
acestora dorința de a achiziționa produse și servicii turistice durabile.
Agenții de turism și angajații tour -operatorilor. Transmit erea unor mesaje durabile către
turiști la punctul de vânzare a pachetelor turistice nu reprezintă întotdeauna cea mai bună
soluție de informare a turiștilor. Angajații trebuie să transmite astfel de informații ținâd cont
de tipul de produse turistice față de care turistul prezintă interes. În caz contrar, mesajul ar
putea fi ignorat de către consumator, iar impactul va fi extrem de redus.
Informațiile la bordul avionului sunt importante mai ales atunci când rezervarea vacanței s -a
făcut în ultimul moment, iar turiștii nu au avut timp să se familiarizeze cu destinația.
Revistele specifice pot să conțină articole referitoare la aspectele sociale, culturale și de
mediu din destinație, și pot oferi sfaturi pentru practicarea unui turism responsabil.
Un exempl u în acest sens, este reprezentat de tour -operatorul First Chioce (UK și Irlanda),
care a introdus pe zborurile Air 2000 spre Gambia, documentare pe tema durabilității. Aceste
filme oferă sfaturi turiștilor cu privire la aspectele senzitive ale turismului și încurajează
acordarea unei atenții sporite nevoilor și dorințelor populației din Gambia.
Comunicarea la destinație este cea mai eficientă metodă de influențare a comportamentului
turiștilor. Sunt foarte multe exemple de tour -operatori care se folosesc de această modalitate
pentru a comunica cu turiștii. Astfel, TUI UK a inclus „Travellers’ Tips” (un set de
informații -recomandări) în broșurile hotelurilor și în revista Skyscene. De asemenea, pliante
cu „Save Endangered Species” au fost distribuite agenți lor de turism din destinațiile turistice.
Hapag -Lloyd Kreuzfahrten, operator de coaziere german, distribuie fiecărui pasager aflat în
expedieție spre Antartica, un ghid de 132 de pagini, care conține informații referitoare la
aspectele unei dezvoltări dur abile și o copie a „Recommendation XVIII -1” (adoptată la
întâlnirea Tratatului Antarctic, Kyoto, 1994). Compania organizează la bordul navelor
prezentări susținute de biologi, geologi, biologi marini, istorici etc.
O altă modalitate de a comunica cu cons umatorii o reprezintă publicarea unor coduri de
comportament . Operatorii pot decide între a adopta un set de coduri exitsent deja pe piață sau
a-și crea un set propriu, pe baza experienței cu turiștii.
Indiferent pentru care dintre aceste variante optează , operatorul trebuie să pună la dispoziția
turiștilor acest cod de comportament încă din faza pregătirii călătoriei.
Cooperarea cu destinațiile
Tour -operatorii pot influența prin deciziile lor durabilitatea socială, economică și de mediu a
destinațiilor. Dacă atracțiile turistice naturale și culturale nu sunt bine protejate, turiștii nu vor

mai continua să cumpere vacanțe în acele destinații, sau, în cel mai fericit caz le vor cumpăra
dar la prețuri foarte scăzute.
Pentru a evita astfel de situații este indicată o strânsă colaborare între tour -operatori și
autoritățile locale, sectorul privat, societatea civilă, organizații nonguvernamentale.
Operatorii din turism pot contribui la durabilitatea unei destinații turistice prin diverse
acțiuni, cum ar fi:
– conservarea patrimoniului natural și cultural;
– promovarea produselor locale în rândul turiștilor;
– acțiuni de caritate și strângeri de fond uri etc.;
Strângerile de fonduri, care au drept scop susținerea unor programe și proiecte de dezvoltare
durabilă, reprezintă un suport social și economic pentru comunitățile dezavantajate. Pentru a
avea siguranța că fondurile donate pentru un astfel de p roiect sau program au impactul
scontat, este necesară oferirea sprijinului financiar pentru o perioadă de trei până la cinci ani.

Eco hotelurile/hotelurile ”verzi”
Eco hotelurile (sau hotelurile ”verzi – engl. Green hotels) reprezintă un termen folosit pentru
a descrie un hotel sau o altă structură de cazare care s -a adaptat la schimbările de mediu și a
făcut o serie de modificări în structura de bază, astfel încât să minimizeze impactul asupra
mediului înconjurător.
Un hotel ”verde” reprezintă o struc tură de cazare a cărei func ționare are efecte minime
asupra mediului înconjurător, respectând practicile asa numitului stil de via ță de tip ”verde”
(engl. Green living). Aceste hoteluri trebuie să aibă la bază o certificare ob ținută de la unul
dintre organ ismele care eliberează astfel de certificări sau din partea organismelor na ționale
responsabile cu protec ția mediului.
Un astfel de hotel eco trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Să contribuie la durabilitatea ecologică a loca ției;
Să contribuie în mod evident la conservarea mediului;
Să ofere progreme de educa ție în domeniul protec ției mediului;
Să respecte elementele culturale din regiune și să contribuie la promovarea lor în rândul
turiștilor;
Să aducă contribu ții financiare comunită ții locale .
În aceste condi ții, eco hotelurile trebuie să respecte anumite reguli și să se asigure totodată
că turiștii sunt caza ți în siguran ță, în structuri non -toxice și eficiente energetic. Se
urmărește:

Serviciile de cură țenie (housekeeping și spălătorie) utilizează produse non -toxice,
ecologice;
Prosoapele, lenjeria de pat și saltelele sunt realizate din bumbac 100%;
Este interzis fumatul;
Se folosesc surse regenerabile de energie electrică, cum ar fi cea solară și cea eoliană;
Se folosesc săpunuri organic e și alte produse la vrac, în locul celor în pachete individuale, cu
scopul de a reduce pierderile;
Utilizarea în camere și pe holuri a co șurilor de gunoi separate pe categorii de produse
(reciclarea gunoaielor);
Utilizarea acelora și prosoape și lenjerii de pat pe tot parcursul sejurului (turi știi trebuie
informați și încurajați să facă acest lucru);
Iluminare energetic -eficientă (senzori de lumină);
Transportul în interiorul loca ției să sa realizeze cu vehicule economice;
Servirea la masă a unor produse o rganice ob ținute de la producătorii locali, etc.

STRATEGIILE DE DEZVOLTARE DURABILA A TURISMULUI IN UE

trategiile de dezvoltare a turismului au fost abordate în ultimele decenii din
perspectiva dezvoltării durabile, fiind inclusă în planning -ul sectoru lui. McIntyre a enunțat în
anul 1993 cele trei principii ale dezvoltării durabile a turismului:
– dezvoltarea în condiții de compatibilitate cu mediul, prin protejarea biodiversității, a
proceselor ecologice și conservarea resurselor naturale;
– dezvoltarea în condiții de compatibilitate cu cultura și valorile comunitățiilor locale,
prin respectarea dreptului acestora de a decide asupra existenței materiale și
spirituale, dar și a protejării identității;
– dezvoltarea în condiții de eficiență economică și de v alorificare eficientă a
resurselor, astfel încât acestea să poată fi utilizate și de generațiile viitoare.
Pentru a putea fi realizate obiectivele dezvoltării durabile, strategiile turistice se
adaptează și se particularizează în funcție de specificul regi onal sau de obiectivele prioritare
al sectorului turistic.

Aspecte teoretice privind strategiile de dezvoltare în turism
O strategie definește obiectivele principale, politicile, precum și metodele și direcțiile
care trebuiesc urmate în vederea atingerii acestor obiective. Guvernele alături de alte S

organisme, pot conlucra în vederea elaborării unor strategii care să vizeze d ezvoltarea
durabilă, inclusiv în domeniul turismului. Politicile din domeniul dezvoltării durabile a
turismului sunt clare și precise, fiind specifice unor probleme individuale, dar importante atât
la nivel național, cât și internațional.
Strategia are o serie de caracteristici:
– poate fi formulată astfel încât o destinație turistică sau o firmă de turism să atingă un
nivel de competitivitate mai ridicat;
– poate fi formultată pe termen mediu sau lung;
– include viziunea, obiectivele, principalele direcții de acțiune;
– în formularea unei strategii trebuie să se țină cont de realitatea curentă;
– strategiile sunt complexe, implicând o serie de participanți.
Orice strategie trebuie să răspundă la șase întrebă ri:
1. Ce produse trebuie și pot să ofer?
2. Ce produse nu ar trebui să ofer?
3. Care este piața țintă pentru produsele pe care le ofer?
4. Care sunt piețele pe care ar trebui să le evit?
5. Care sunt competitorii pe care îi am în vedere?
6. Care sunt competitorii pe care nu trebuie să îi iau în calcul?
Strategiile cunoscute și adoptate până acum se împart în două mari categorii:
 Strategii reactive , care se concentrează asupra celor mai importante canale de
scurgere a veniturilor, care pot fi adoptate și aplicate după ce a u fost inventariate
și evaluate pierderile de valoare;
 Strategii de tip proactiv, care sunt subscrise procesului de creștere economică și
au drept obiectiv „maximizarea capacității economiei naționale și regionale de
a-și dezvolta și diversifica industria, de a amplifica valoarea nou creată în
interiorul fiecă rei ramuri”. Aceste strategii pot avea un caracter defensiv sau
ofensiv.
În acest context, în strategiile de dezvoltare economică naționale este inclusă și
dezvoltarea turismului, datorită implicațiilor pe care le are în dezvoltarea economică. Mai
mult, d acă se au în vedere și implicațiile pozitive ale turismului în plan social, cultural și al
protecției mediului, apare și mai evidentă necesitatea abordării acestuia în contextul strategiei
generale a dezvoltării.
Politica turistică a unei țări, vizând ans amblul de măsuri privitoare la dezvoltarea
turismului intern și internațional, trebuie să se bazeze pe integrarea și complementaritatea

între planurile de amenajare turistică și planurile de dezvoltare economică și socială. Acest
lucru este posibil în cond ițiile în care turismul este privit nu doar ca un factor al creșterii
economice, ci și ca ramură de consecință, el depinzând de nivelul economic al celorlalte
ramuri, precum și de nivelul de dezvoltare socială și culturală.
Între dezvoltarea durabilă a t urismului și strategie există o strânsă legătură. Cele șase
întrebări prezentate mai sus pot fi aplicate atât de către organizațiile naționale de turism, cât și
de organismele regionale, guverne sau firmele private. Este însă de înțeles că strategiile sunt
aplicate în mod diferit de la o destinație la alta, iar în acest context și rezultatele vor fi
diferite.
În acest sens au fost stabilite trei tipuri de strategii de dezvoltare durabilă a turismului:
• O strategie generală cu referire la principiile de dezvoltare durabilă;
• Strategii individuale pentru fiecare dintre subsectoarele industriei turismului, care
să contribuie în mod direct la practicarea unui turism durabil (ex. Strategii în
domeniul eco turismului);
• Alte tipuri de strategii cu relevanță în domeniul turismului durabil (ex. Strategii în
domeniul biodiversității).
Este imperativ necesar ca fiecară țară să elaboreze o strategie -cadru în ceea ce privește
dezvoltarea și managementul turismu lui, din perspectiva dezvoltării durabile. Aceasta ar
trebui să vizeze:
– formularea unor politici și direcții de acțiune pentru organismele naționale din
domeniul turismului;
– definirea cadrului legislativ în vederea diminuării impactului negativ al tu rismului;
– stimularea și controlul activităților turistice din sectorul privat, precum și a
potențialilor investitori în turism;
– formularea unor direcții de acțiune pentru prestatorii de servicii turistice, la nivel
regional și local.

Turismul durabil – prioritate pentru UE
Dezvoltarea durabilă a turismului european reprezintă o prioritate pentru Comisia
Europeană, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social. Multe dintre guvernele
naționale și autoritățile locale de pe contin ent au acordat o atenție deosebită chestiunilor
legate de durabilitate, în elaborarea strategiilor și a planurilor de acțiune privind dezvoltarea
turismului. Răspunsurile celor implicați în industria turismului la problemele durabilității sunt
extrem de va riate. Marile companii de turism au răspuns durabilității prin elaborarea unor

strategii responsabile, cu accent pe aspectele sociale, în timp ce o parte dintre întreprinderile
mici și mijlocii au încercat să se facă cunoscute prin interesul lor privind po liticile sociale și
de mediu , și se pare, chiar au reușit datorită, mai ales, impicării active în acest sens a
proprietarilor lor. Cu toate acestea, se constată o creștere a interesului și răspunsului din
partea acestora, sprijinite fiind și de guvernele n aționale.
În același timp, interesul consumatorilor europeni pentru consumul de produse și
servicii durabile este tot mai crescut iar segmentele de piață reprezentate de turismul cultural
și cel bazat pe natură sunt din ce în ce mai bine reprezentate. Tur iștii sunt preocupați ca
destinațiile pe care le vizitează să fie cât mai atractive și cu un mediu natural curat.
Strategia de Dezvoltarea Durabilă a Uniunii Europene identifică șapte provocări cheie:
schimbările climatice, transport durabil, producție și consum durabil, conservarea și
managementul resurselor naturale, sănătate, coeziune socială și migrație, eradicarea sărăciei.
Acestea sunt relevante și pentru dezvoltarea durabilă a turismului, cu implicații economice,
sociale și de mediu.
Principalele aspecte asupra cărora trebuie să se concentreze turismul european în
vederea atingerii durabilității se află:
– mediul natural și schimbările climatice;
– schimbările tehnoogice;
– tendințele pieței;
– aspectele politice, economice și sociale.
În acest context, au fost elaborate opt provocări pentru turismul durabil european:
1. Reducerea sezonalității;
2. Impactul transportului turistic;
3. Îmbunătățirea calității forței de muncă;
4. Îmbunătățirea prosperității comunităților locale și a calității vieții;
5. Minimizarea utilizării resurselor și a producerii deșeurilor;
6. Conservarea patrimoniului natural și cultural;
7. Accesul populației de toate nivelurile la turism;
8. Utilizarea turismului ca instrument al dezvoltării durabile.
Acțiunile specifice fiecăreia dintre aceste provocări revin Comisiei Europene,
guvernelor statelor membre, autorităților locale, operatorilor din turism, turiștilor, precum și
altor organisme.
Comisia Europeană reprezintă principalul jucător în coordonarea acțiunilor la nivel
european. Prin cipalele responsabilități ale acesteia sunt:

– introducerea ideii de durabilitate în toate politicile de turism;
– asigurarea că UE acordă finanțare doar proiectelor care vizează dezvoltarea
durabilă;
– încurajarea statelor membre în vederea atingerii durabilității;
– furnizarea unui cadru general de dezvoltare și implementarea strategiilor turismului
durabil la nivel local;
– încurajarea cercetării și diseminarea rezultatelor statelor membre;
– măsurarea im pactului turismului și furnizarea unui set de indicatori și statistici cu
privire la turismul durabil etc;
Guvernele statelor membre au ca principalele responsabilități:
– angajament politic în susținerea turismului durabil;
– includerea obiectivelor și pri ncipiilor durabilității în politicile și strategiile turistice;
– crearea unor programe de finanțare a proiectelor care vizează durabilitatea
turismului;
– suport în aplicarea schemelor de certificare ecologică și promovarea ecoetichetelor
în rândul turiștil or etc.;
Autoritățile locale reprezintă la rândul lor, un jucător cheie în planificarea și
managementul turismului. Acestea ar trebui să colaboreze cu sectorul privat și cu
organismele de protecție a mediului, mai ales atunci când se urmărește aplicarea u nui
management durabil în destinațiile turistice. Responsabilitățile acestora vizează:
– crearea unor structuri și mecanisme care să urmărească dezvoltarea și
implementarea strategiilor turismului durabil și aplicarea planului de acțiune
anterior stabilit;
– susținerea acțiunilor de planificare teritorială și control;
– identificarea unor indicatori relevanți de monitorizare a impactului;
– crearea unei rețele de comunicație între organismele implicate;
– susținerea unor campanii de educare a localnicilor, turiștilor și operatorilor din
turism
– suport financiar etc.;
Răspunsul operatorilor din turism la acțiunile ce vizează durabilitatea turismului
european este extrem de important. Aceștia, au rolul de a susține organismele și asociațile
europene, guvernele și autoritățile locale și au ca responsabilități:
– participare activă la acțiunile incluse în planurile de management;

– luarea în considerare a aspectelor de mediu și a celor sociale în deciziile pe care le
iau;
– asigurarea că politicile de angajare sunt echitabile;
– furnizarea de informații turiștilor și îndrumarea acestora către alegerea unei forme
de turism durabile;
– participarea la programele de voluntariat în domeniul protejării mediului și a
patrimoniului cultural -istoric;
– sprijinirea comunităților locale și acodarea de suport acestora etc.;
Turiștii ar trebui să fie conștienți de impactul pe care îl au vizitele și activitățile pe care
le desfășoară asupra destinației turistice. Aceștia trebuie să învețe să accepte responsabilitatea
pe care o au în ceea ce privește asigurarea durabilității. Re sponsabilitățile turiștilor vizează:
– utilizarea unor mijloace de transport durabile;
– reducerea consumului de energie și apă la locul de destinație;
– utilizarea unor produse reciclabile;
– colectarea de informații privind destinația, anterior călătoriei;
– respectarea naturii, culturii și valoriilor și tradițiilor locale;
– susținere economiei locale prin achiziționarea de produse locale;
– participarea la proiectele de conservarea a naturii și a patrimoniului cultural etc.;
Se poate observa, din cele prezenta te mai sus, că Uniunea Europeană, prin intermediul
Comisiei Europene, depune eforturi considerabile în vederea dezvoltării durabile a turismului
de pe continent. Planurile de acțiune urmăresc atingerea obiectivelor propuse în strategiile
existente, iar ten dința este accea de a îmbunătăți permanent aceste strategii, ca urmare a
evaluării performanțelor.

Propuneri privind elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului
românesc în contextul aderării la UE

Din multitudinea de nevoi cărora omul trebuie să le facă față, cea de turism este de
ordin superior, după ce -și satisface nevoile primare, fiziologice. Ca destinație turistică,
România dispune de suficiente resurse (geografice, antropice, culturale, balnea re etc.) pentru
a atrage clientela turistică din toate țările. Barierele ce frânează realizarea pe deplin a acestei
strategii țin mai cu seamă de lipsa de profesionalism a personalului din firmele și
organizațiile turistice și absența opticii de marketing.

În cadrul strategiei naționale de dezvoltare a turismului românesc este necesară
stabilirea unei ierarhii a zonelor prioritare ce trebuie avute în vedere în perioada imediat
următoare, ținând seama atât de oferta potențială, cât și de categoriile cererii turistice ce ar
putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.
Strategia dezvoltării durabile a turismului în România impune identificarea
principalelor obiective, a mijloacelor de realizare a lor, precum și evaluarea impactului
acestora asup ra mediului natural, economic și socio -cultural al comunităților locale. Pentru a
fi eficientă, strategia trebuie să maximizeze efectele turismului asupra menținerii echilibrului
economic, social și de mediu, și să traseze direcțiile dezvoltării turismului montan pentru ca
acesta să alimenteze creșterea economică a comunităților locale, în condiții de minim impact
al efectelor negative.
Elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă ar trebui făcută în jurul unor
componente precum:
1. Reevaluarea sistemului turistic românesc în conformitate cu principiile
durabilității – în acest caz pot fi vizate obiective precum: c reșterea calității produselor
turistice și a serviciilor turistice (un capitol extrem de deficitar pentru țara noastră);
elaborarea la nivelul autorităților responsabile a unui set de indicatori ai durabilității (acesta
presupune un efort susținut și implicarea atât a teoreticienilor cât mai ales a practicienilor din
domeniul turismului); elaborarea unor niveluri durabile de creștere a pieței turistice (ținând
cont mai ales de experiența unor țări cu tradiție în turismul european – Franța, Italia,
Germania etc).; acordarea unei atenții mai mari acțiunilor care vizează protecția și
conservarea mediul înconjurător.
2. Creșterea v alorică a sumelor provenite din fondurile structurale ale UE –
poate fi atinsă prin îndeplinirea unor obiective precum: p romovarea acerbă a acestor fonduri
în rândul populației (o mare parte a populației, mai ales din mediul rural, nu are cunoștință de
existența unor asemenea fonduri); implicarea statului în susținerea populației și facilitarea
accesului la informațiile referitoare la obținerea acestor fonduri; dar mai ales, facilitarea
depunerii dosarelor necesare pentru obținerea acestor fonduri (sprin jin la întocmirea lor).
3. Susținerea comunităților locale implicate în derularea unor activități
turistice și a culturii locale – Obiectivele ar putea viza: încurajarea implicării forței de muncă
locale (în ultimii ani s -a produs un exod masiv al populației din mediul rural către țările
dezvoltate din vestul Europei în vederea desfășurării unei palete largi de activități, iar
derularea unor activități turistice ar putea atrage o mare parte dintre aceștia înapoi);
promovarea manifestărilor culturale și a eveni mentelor locale la nivel intern și internațional

(o parte din ce în ce mai mare a populației europene se orientează spre activitățile turismului
durabil și consider că România are suficient de mult potențial pentru a atrage un număr
ridicat de turiști, pra cticanți ai acestor activități); organizarea unor cursuri de pregătire în
domeniul turismului (absolut necesară pentru a putea fi derulate activități turistice nu numai
„legale” dar și calitativ superioare) .
4. Dezvoltarea și amenajarea durabilă a zonelor cu potențial turistic – poate fi
realizată stabilindu -se obiective precum: r espectarea capacității de suport (un prim pas a fost
făcut în anul 2008 când în localități precum Moeciu, Bran, Costinești sau Voineasa, în total
30 de comune – anexa -, nu a mai fost acceptată înființarea pensiunilor turistice, tocmai
datorită depășirii capacității de suport a mediului) ; reducerea imp actului negativ al
construcțiilor (un capitol la care țara noastră este din nou codașă); reorientarea fluxurilor
turistice dinspre desti națiile suprapopulate către cele mai putin populate turistic (acest lucru
este încă extrem de dificil de realizat și datorită faptului că infrastructura – de orice tip – a
fost direcționată în special către anumite destinații, iar introducerea unor localit ăți turistice în
circuit presupune eforturi financiare și materiale considerabile).
5. Promovarea formelor de turism cu caracter durabil , atât în rândul turiștilor
(o creștere susținută a cererii pentru astfel de produse va impune o intensificare a
concurențe i), cât și al furnizorilor de servicii turistice – reprezintă un element extrem de
important din punctul meu de vedere. Formele turismului durabil sunt insuficient exploatate
în țara noastră, deși potențialul este unul extrem de mare. Un prin pas ar putea fi reprezentat
de susținerea agențiilor de turism în crearea unei game variate de pachete turistice care să
includă astfel de activități. Cea mai mare parte a acestor agenții nu includ în oferta lor astfel
de activități, în timp ce altele le pun la dispoz iția turiștilor doar cu ocazia unor sărbători
(Crăciun, Paște).

NOTA: ACESTA ESTE UN MATERIAL SELECTIV. PENTRU COMPLETAREA
ACESTUIA FOLOSITI CA BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE MANUALUL “TURISM
DURABIL – O NOUA PERSPECTIVA ”, IOANA PATRICHI, EDIT.
PROUNIVERSITARIA, 2012.