Dezvoltarea Durabila a Turismului
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAP. I. Noțiuni Generale
1.1. Definirea noțiunilor generale
1.2. Conceptul de arii protejate
1.3.Arii protejate
CAP. II Descriere Generală
2.1. Localizare
2.1.2.Limite
2.1.3. Căi de acces
2.2. Potențialul turistic al cadrului natural
2.2.1. Potențialul turistic al reliefului și substratului geologic
2.2.2. Potențialul turistic al climei
2.2.3.Potențialul turistic al hidrografiei
2.2.4.Solurile
2.2.5.Potențialul turistic al vegetației
2.2.5.1.Flora și comunitățile de plante
2.2.5.2.Ecosisteme și habitate
2.2.6.Potențialul turistic al faunei
2.2.7.Potențialul turistic natural și antropic al Văii Vaserului
CAP. III Potențialul turistic antropic
3.1. Etnografie și folclor
3.2. Vestigii arheologice, monumente istorice și de arhitectură religioasă
3.3. Muzee, case memoriale
3.4. Monumente comemorative
CAP. IV Baza tehnico – materială a turismului în arealul Munții Maramureșului
4.1. Stațiuni turistice
4.2. Unități de cazare
4.3. Infrastructură de transport
4.4. Facilități de agrement
4.5. Unități de tratament
CAP. V Forme de turism practicate în arealul și cadrul P.N.M.M.
5.1. Turismul de recreere
5.2. Drumeția montană
5.3. Turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă
5.4. Turismul balnear
5.5. Turismul rural și agroturismul
5.6. Turismul de aventură
CAP. VI Posibilități de dezvoltare a turismului montan
6.1. Dezvoltare durabilă
6.2. Promovarea ecoturismului
6.3. Propuneri de amenajări turistice în cadrul P.N.M.M
6.4. Propuneri de amenajări turistice în arealul Munților Maramureșului
6.5.Propuneri de amenajări turistice a bazinului hidrografic Valea Vaserului
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Majoritatea statelor lumii și în special statele europene manifestă o reală îngrijorare față de utilizarea irațională a componentelor diversității biologice , față de lipsa generală de informații și cunoștințe cu privire la aceasta precum și insuficiența unor capacității instituționale, tehnice și științifice care să furnizeze baza înțelegerii fenomenelor de degradare a mediului la nivel continental și național.
Identitatea fizico-geografică și geopolitică de necontestat a spațiului Carpatic, având ca rezultat apariția unei arii carpatice de rezistență tradițională etnoculturală, în care vatra etnoculturală a munților Maramureșului ocupă un loc bine determinat, a creat necesitatea înființării unui cadru organizat în care să fie promovate tehnici de utilizare a resurselor naturale în acord cu practicile tradiționale și compatibile cu cerințele conservării biodiversității.
Posibilități de amenajare în scop turistic a bazinului hidrografic Valea Vaserului în contextul dezvoltării durabile .Lucrarea este structurată pe șase capitole.Primul capitol abordează conceptul de arii protejate și definirea noțiunilor generale, al doilea capitol descrierea generală , informarea cu privire la zone de protecție și potențial turistic al reliefului ca în următoarele trei capitole să fie prezentate, promovarea potențialului antropic, baza tehnico-materială a turismului în arealul Parcului Natural Munții Maramureșului și formele de turism practicate.
În ultimul capitol abordarea posibilităților de dezvoltare a turismului și amenajării în cadrul Parcului Natural Munții Maramureșului și a bazinului hidrografic Valea Vaserului.
Această lucrare are menirea de a promova turismul durabil în munții Maramureșului,de a informa și îndruma pe cei care doresc să realizeze „o industrie fără fum”(Cocean,P,2002), adică o industrie în care atât turiștii, să se poată bucura, relaxa și recreea într-un mediu natural, (fără a distruge mediul sau a avea un impact negativ ), cât și natura de a-și urma cursul firesc.
Având în vedere faptul că orice lucrare este perfectibilă, consider că observațiile și sugestiile venite din partea specialiștilor sunt bine venite și vor contribui la îmbogățirea și îmbunătățirea acestui material.
CAP.I.Noțiuni generale.
1.1.Definirea noțiunilor generale
Turismul, ca activitate umană, este de neconceput fără prezența factorului antropic.Omul devine astfel elementul ei motrice, realizând, prin sine și pentru sine întreaga suită de elemente componente ale fenomenului turistic.În consencință, locul său trebuie căutat, înainte de orice, în sfera geografiei umane.
Fenomenul turistic, în ansamblul său, este definit de o serie largă de noțiuni și precepte specifice, care înglobează principalele sale însușiri, precum și interrelațiile existente în geografia turistică.
Principalele noțiuni ale geografiei turismului,cele mai intens utilizate în practica de fiecare zi, sunt;turism, turist ,resurse turistice,infrastructură turistică, produs turistic, ofertă și cerere turistică.Cunoașterea sensului exact al fiecărei noțiuni, întreaga sa încărcătură semantică are o importanță teoretică și practică în descifrarea și ilustrarea esenței fenomenului turistic.
Turist și turism. Noțiunile de turist și turism sunt strâns intercondiționate, turistul reprezentând elementul motrice al întregului fenomen turistic , iar turismul este, în ultimă instanță , rezultatul activității de acest gen.
Desigur, definiția turistului a îmbrăcat formulări numeroase ,extrem de variate.
În consencință, înțelegem prin turist ori ce persoană care se deplasează în afara domiciliului său ( și nu numai a localității de reședință, cum o presupun majoritatea definițiilor actuale) pentru un interval de timp nedefinit, cu scopul principal al recreerii și refacerii fizico-psihice.
Turismul este un fenomen social-economic în continuă expansiune , generat de nevoia umană de cunoaștere , recreere și recuperare fizico-psihică în condițiile unei civilizații solicitante, dar cu posibilități materiale superioare pentru majoritatea populației.
Resurse turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu ,indiferent de originea lor și de relațiile dintre ele.Ele determină mărimea, intensitatea și diversitatea fluxurilor turistice, respectiv valoarea intrisectă a consumului turistic și prin acesta a eficienței economice .Se deosebesc două grupe majore de obiective ce compun fondul turistic și anume cele aparținând cadrului natural ( relief , structuri litologice, climat , hidrografie vegetație, faună) și cele de proveniență antropică ( vestigii istorice, edificii religioase ,muzee,etnografie).
Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcătuită din toate dotările tehnice și edilitare necesare asigurării tuturor serviciilor reclamate de bună desfășurare a fenomenului turistic. În cadrul bazei tehnico- materiale se includ capacitățile de cazare și alimentație publică , rețeaua de servicii aferente turismului , mijloacele de agrement și tratament, căile de comunicație, infrastructura tehnică ( rețele de energie electrică și termică, apa potabilă, canalizare etc.), serviciile poștale, bancare, medico-sanitare etc.Infrastructura trebuie să creeze toate condițiile de valorificare la maximum a fondului turistic , de satisfacere complectă a cererii și realizarea unui consum turistic superior. Repartiția spațială a infrastructurii relevă prezența unor areale de maximă și minimă concentrare, bazele de cazare beneficiază denotă o valorificare turistică limitată sau neorganizată.
Potențial turistic rezultă din asocierea spațială a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă.
Produs turistic înglobează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile bunei desfășurări a activităților de agrement și recuperare fizico-psihică.
Piața turistică reprezintă aria de interferență a produsului turistic cu consumatorii săi , a unei părți a ofertei turistice cu cererea. Ea se suprapune, în general, zonelor receptoare , dar nu lipsește nici de-a lungul drumurilor de acces sau chiar din aria emițătoare (unde îmbracă forma bunurilor și informațiilor indispensabile oricărei activități recreative sau de refacere).
Turism durabil acoperă toate formele și activitățile din industria ospitalității, incluzând turismul convențional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră, turismul religios și turismul sportiv, turismul urban. Procesul de orientare către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonat la nivel național de către factorii guvernamentali și susținut de factori locali, la nivelul comunităților.
Durabilitatea pentru turism la fel ca și pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural și de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanență, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversității biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii. Ca o consecință firească, durabilitatea se referă și la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderate.
Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naționale și regionale de dezvoltare economică și socială. Acțiunile pot acoperi scopuri economice (creșterea veniturilor, diversificarea și integrarea activităților, controlul, potențarea și zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei și a inegalității distribuției veniturilor, protecția patrimoniului socio-cultural indigen, participarea și implicarea comunităților locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcțiilor ecoturismelor, conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității). Unii specialiști preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte și componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanță care pot pur și simplu să nu fie durabile, în condițiile tehnologiilor actuale, chiar și cu utilizarea celor mai bune practici.Implementarea politicilor și planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului, cât și a sectorului privat.
Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării și cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracții turistice, stabilirea și administrarea normelor de oferire a facilităților și serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare și valorificare a teritoriului și de protecție a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea și perfecționarea în domeniul turismului, menținerea sănătății și securității publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operațiunilor agențiilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, și se bazează pe infrastructură, pe dezvoltarea unor atracții turistice și promovarea acestora prin activități specifice de marketing.
Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată și durabilă este esențial. De asemenea, organizațiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului. Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic și programarea proiectelor de dezvoltare și a programelor de acțiune turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie să existe organizații eficiente, atât sectorul public, cât și în cel privat care să asigure protecția mediului înconjurător și standardele facilităților turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic.
Suportul financiar al proiectelor, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat, este o condiție foarte importantă. Pentru fiecare activitate turistică ar trebu durabile, în condițiile tehnologiilor actuale, chiar și cu utilizarea celor mai bune practici.Implementarea politicilor și planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului, cât și a sectorului privat.
Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării și cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracții turistice, stabilirea și administrarea normelor de oferire a facilităților și serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare și valorificare a teritoriului și de protecție a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea și perfecționarea în domeniul turismului, menținerea sănătății și securității publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operațiunilor agențiilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, și se bazează pe infrastructură, pe dezvoltarea unor atracții turistice și promovarea acestora prin activități specifice de marketing.
Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată și durabilă este esențial. De asemenea, organizațiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului. Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic și programarea proiectelor de dezvoltare și a programelor de acțiune turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie să existe organizații eficiente, atât sectorul public, cât și în cel privat care să asigure protecția mediului înconjurător și standardele facilităților turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic.
Suportul financiar al proiectelor, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat, este o condiție foarte importantă. Pentru fiecare activitate turistică ar trebui să se stabilească o strategie de finanțare. Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate în vederea oferirii serviciilor de calitate așteptate de piața turistică și necesită o abordare sistematică a proiectării nevoilor de personal și stabilirea modalităților de instruire necesare pentru a furniza personal calificat atât în sectorul public, cât și în cel privat. Dacă instituțiile naționale și regionale specializate în pregătirea în domeniul hotelier, cateringului și turismului nu pot satisface necesitățile locale, atunci trebuie înființată pe plan local ca o instituție specializată. De asemenea, este esențială folosirea tehnicilor și metodelor marketingului turistic: stabilirea obiectivelor și strategiilor de marketing și realizarea unui program promoțional. Activitățile de marketing trebuie să se desfășoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local și în sectorul turistic privat pentru că dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector turistic pe piețele turistice potențiale este foarte importantă.
Tehnici de implementare
Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lungă durată. Modalitățile de realizare a implementării sunt:
aprobarea politicii și planului turistic, ca document oficial al dezvoltării turismului în regiune;
structurarea dezvoltării pe o perioadă de cinci ani – programarea proiectelor de dezvoltare, și a acțiunilor necesare (denumite în general programe de acțiune turistică);
organizarea eficientă a sectorului public și al celui privat și menținerea unei coordonări strânse între sectorul public, privat și organizațiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt implicate;
adoptarea și aplicarea legislației corespunzătoare și a reglementărilor necesare dezvoltării turismului. Acestea includ reglementări cu privire la facilitățile, standardele și serviciile turistice;
măsurile de protecție a mediului înconjurător, standardele dezvoltării (incluse în general în regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) și proiectarea ghidului pentru facilitățile turistice;
stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor și a staționărilor;
finanțarea eficientă și sistematică a proiectelor turistice individuale;
finanțarea sectorului public, pentru dezvoltarea atracțiilor și infrastructurii turistice. În unele cazuri, pentru această finanțare poate fi necesară asistență externă;
atragerea investițiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilităților și serviciilor turistice (prin acordarea unor stimulente investiționale pentru atragerea acestor investiții);
pregătirea și perfecționarea personalului angajat în toate activitățile turistice – dezvoltarea resurselor umane din turism;
implicarea comunităților locale în dezvoltarea turismului;
marketingul turistic și promovarea eficientă a turismului pentru toată regiunea și pentru firmele private;
conducerea eficientă și susținută a sectorului turistic.
1.2.Conceptul de Arii Protejate
Majoritatea statelor lumii și în special statele europene manifestă o reală îngrijorare față de utilizarea irațională a componentelor diversității biologice , față de lipsa generală de informații și cunoștințe cu privire la aceasta precum și la insuficiența unor capacități instituționale, tehnice și științifice care să furnizeze baza înțelegerii fenomenelor de degradare a mediului la nivel continental și național. Forul care și-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de Conservarea Naturii (IUCN-The World Conservation Union). Uniunea Internațională de Conservarea Naturii încearcă să influențeze, să încurajeze și să asiste organizațiile de profil din toată lumea în vederea conservării, integrității și diversității naturii dar și asigurării utilizării resurselor naturale într-un mod echitabil și durabil. Rezultatul acestui proces l-a constituit elaborarea unui sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate. În prezent, categoriile de management IUNC sunt:
Rezervație Naturală Strictă
Arie Naturală Sălbatică
Parc National
Monument Natural
Arie de Gestionare a Habitatelor/Speciilor
Peisaj Terestru/Marin Protejat
Arie Protejată cu Resurse Gestionate
Identitatea fizico-geografică și geopolitica de necontestat a spațiului Carpatic, având ca rezultat apariția unei arii carpatice de rezistență tradițională etnoculturală, în care vatra etnoculturală a munților Maramureșului ocupă un loc bine determinat , a creat necesitatea înființării unui cadru organizat în care să fie promovate tehnici de utilizare a resurselor naturale în acord cu practicile tradiționale și compatibile cu cerințele conservării biodiversității:Valea Vaserului, Parcul Natural Munții Maramureșului (P.N.M.M).
Parc Natural – denumirea categoriei în România – Parc Natural Categoria Echivalentă în Sistemul din 1978.
O arie naturală terestră și/sau acvatică, desemnată pentru :-protecția integrității ecologice a unuia sau a mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare ;- excluderea exploatării sau locuirii care contravine scopului desemnării; – punerea la dispoziție a unei baze care să asigure posibilități spirituale, științifice, educaționale, recreeaționale și de vizitare , toate trebuind să fie compatibile cu principiile de protecție a mediului și cu diversitatea culturală.
Obiectivele de Management : -protecția ariilor naturale de semnificație naționale și internațională pentru scopuri spirituale, științifice, educaționale,recreative și turistice; – perpetuarea, într-o stare cât de naturală posibilă, a unor eșantioane reprezentative de regiuni fizico-geografice, comunității biotice, resurse genetice și specii, pentru a asigura stabilitatea și diversitatea ecologică; – gestionarea utilizării de către vizitatori pentru scopuri inspirative, educaționale, culturale și recreative la nivel care va menține aria într-o stare naturală sau apropiată de natural; – eliminarea și apoi prevenirea exploatării sau locuirii care contravine scopurilor desemnării; – menținerea respectului pentru atributele ecologice, geomorfologice, sacre sau estetice care garantează desemnarea; – luarea în considerare a necesităților populației indigene, inclusiv utilizarea resurselor necesare supravețuirii, astfel încât să nu exercite efecte adverse asupra celorlalte obiective de management.
Liniile Directoare pentru desemnarea ca arie protejată: trebuie să conțină eșantioane reprezentative de regiuni naturale, trăsături naturale sau estetice , unde speciile de plante și animale, habitatele și siturile geomorfologice au o semnificație specială spirituală, științifică, educațională, recreațională și turistică. Aria trebuie să aibă o suprafață suficient de mare pentru a conține unul sau mai multe ecosisteme intacte nealterate semnificativ de către exploatarea sau habitarea umană curentă.
Responsabilitățile organizatorice, proprietatea și managementul trebuie să aparțină normal celei mai înalte autorității competente a statului, în juridicția căruia se află.
1.3.Arii protejate în P.N.M.M.
Din punct de vedere al zonării interne, conform OUG 57/2007, suprafața Parcului Natural Munții Maramureșului cuprinde trei zone:
zona de protecție integrală
zona de management durabil
zona de dezvoltare durabilă a activităților umane
În interiorul parcului există, de asemenea, patru arii naturale protejate declarate prin Legea nr. 5/2000, acestea fiind:
Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslavile – 5 ha – categoria IV IUCV;
Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsânii – 800 ha – categoria IV IUCV;
Vârful Farcău – Lacul Vinderel – Vârful Mihăilecu – 100 ha – categoria IV IUCV;
Poiana cu narcise Tomnatec – Sehleanu – 100 ha – categoria IV IUCV.
Aceste arii protejate sunt asimilate zonei de protecție integrală. Suprafețele date de lege sunt aproximative însă vor fi cartate cu exactitate în procesul de elaborare a hărților parcului.
Zonarea internă a Parcului Natural Munții Maramureșului este realizată ținând cont de nevoia de conservare a biodiversității și peisajului dar și de dezvoltare economică a zonei prin activități cu impact redus asupra mediului.
Zona de protecție integrală – 18.769 ha
La delimitarea zonelor de protecție integrală s-a avut în vedere necesitatea conservării unor eșantioane reprezentative ale ecosistemelor din această regiune biogeografică, reprezentativitate dată în principal de criteriul valorii diversității biologice a ecosistemelor.
Zona de management durabil – 79.585 ha
Face trecerea între zonele de protecție integrală și zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane.
Zona de dezvoltare durabilă a activităților umane – 35.000 ha
Cuprinde intravilanul localităților din parc, suprafețele ocupate de căile de comunicații permanente (drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale, drumuri auto forestiere, căi ferate, căi ferate forestiere cu terasamentele aferente), pășunile montane din afara zonei de protecție integrală, precum și suprafețele din extravilanul localităților care au suferit modificări antropice prin desfașurarea de activități tradiționale sau prin exploatarea resurselor naturale neregenerabile, indiferent dacă sunt sau nu incluse în circuitul agricol sau silvic.
Fig.1.Zonarea P.N.M.M.(Sursa: Preluată din Plan de Management)
Capitolul II. Descrierea Generală
2.1. Localizare
Parcul Natural Munții Maramureșului(P.N.M.M) (a fost declarat parc natural în anul 2005) este situat în nordul județului Maramureș, în zona localităților Borșa, Moisei, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, Leordina, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Petrova și Bistra, incluzând masivul Munților Maramureșului până la frontiera româno-ucraineană. Parcul include și terenul intravilan al localităților de pe raza lui.
Munții Maramureșului sunt situați la granița de nord a țării, între paralele de 47°35'5'" și 47°58'20" latitudine nordică și între meridianele de 24°8'12" si 25°2'38" longitudine vestică. Se întind spre nord de valea Vișeului și a Bistriței Aurii pe o lungime de peste 100 km, însumând o suprafață de circa 1500 de kilometri pătrați.
Fig.2. Harta P. N. M. M.( Sursa:Plan de Management, 2007)
2.1.2.Limite
Limitele au fost stabilite și aprobate prin H.G. 2151/2004. Parcul Natural Munții Maramureșului include terenuri silvice, pastorale și cu alte utilizări situate în județul Maramures, respectiv în Ocoalele Silvice Borșa, Vișeu, Ruscova și Poienile de Sub Munte. Ca urmare, referirile de mai jos au în vedere borne silvice, unități de producție și parcele din aceste ocoale silvice, precum și alte elemente din structura geografică și infrastructura zonei.
Limita nordică este data de Culmea Jupâniei, trece prin vârfurile Ciungii Bălăsânii (1800 m), Jupania (1850 m), urmărind limita Ocolului Silvic Vișeu până la frontiera de stat cu Ucraina. în continuare, limita nordică este dată de frontiera de stat, care trece prin vârfurile Ignăteasca, Comanu, Budescu Mare, Stogu, Holovaciu, Pop Ivan, Poloninca, Muncelu și coboară pe pârâul Narița în localitatea Valea Vișeului. De aici limita parcului natural este râul Tisa până la borna silvică 284.
Limita estică urcă pe pârâul Șesuri până în Pasul Măgura, coboară pe valea Bănării până în Salhoi (canton silvic), incluzând rezervația Stâncăriile Salhoi și micro-rezervația botanică de Cochlearia pyrenaeica var. borzaeana, urcă în vârful Salhoi (borna silvica 107), trece prin bornele silvice 102, 149 și coboară la borna silvică 196 din Izvorul Ursului, urcă pe drumul forestier până la borna silvica 237. De aici urcă pe muchie în Culmea Sărata la borna silvică 236.
Limita sudică este dată de Valea Vișeului, incluzând perimetrele localităților Valea Vișeului, Bistra, Petrova, Leordina, Vișeu de Jos, Vișeu de Sus, Moisei și Borșa până în Pasul Prislop (1416 m), de aici pe D.N. 18 până la Șesuri, borna silvică 162 (Unitatea de Productie VII Izvoarele Bistritei).
Limita vestică pornește din borna silvică 284 (Unitatea de Productie I Bistra) aflată pe malul stâng al văii Tisa, la circa 2,3 km de centrul localității Lunca la Tisa coboară spre sud, trece prin vârful Tocarnea, include Defileul Vișeului dintre localitățile Bistra și Valea Vișeului.
2.1.3. Căi de acces
Căile de acces permanente (drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale, drumuri auto forestiere, căi ferate, căi ferate forestiere cu terasamentele aferente).
Accesul se face prin:
Drumul național 18 Baia Mare- Sighetu-Marmației-Vișeu de Jos-Vișeu de Sus-Valea Vaserului.
Drumul național 17C Vișeu de Sus-Moisei-Săcel-Salva-Bistrița
Drumul județean 187 Leordina-Ruscova-Poienile de sub Munte
Calea ferată Salva-Vișeu de Jos (de la Vișeu de Jos spre Vișeu de Sus transportul se face cu maxi taxi ).
Calea ferată cu ecartament îngust de la Vișeu de Sus-stația Novăț se merge pe traseul Ihoasa, Râpi (pe linie) până la Roșu, se urcă Preluca lui Gotan, Picioarele Gradului, Vf. Toroiaga, Vf. Țiganu, se trece la Macârlău, (pe Valea Vaserului).
2.2.Potențialul turistic al cadrului natural
2.2.1.Potențialul turistic al reliefului și substratului geologic
Munții Maramureșului au o lungă istorie a cercetărilor geologice, majoritatea fiind realizate în a doua jumătate a secolului al douăzecilea.
Principalele publicații includ: cercetări asupra reliefului glaciar și glaciațiunii cuaternare (L. Sawicki,1911), referiri la relieful părții nordice a Carpaților Orientali (E. de Martonne, observații, 1921), cercetări asupra reliefului din Munții Rodnei și reliefului glaciar din Munții Maramureșului precum și a suprafețelor de nivelare din nordul Carpaților Orientali (I. Sîrcu 1960, 1962, 1978), cercetări referitoare la geomorfologia regiunii (T. Morariu, 1937; V. Mihăilescu 1940, 1963), prezența suprafeței superioare (peneplenei carpatice) precum și epigeneza văii Novățului și Noviciorului (Gr. Posea, A. Posea și C. Moldovan, 1980), cercetări referitoare la Glacisul Vișeului, la sistemul de terase a Vișeului și a reliefului structural din Munceii Vișeului (I. Stan, 1986), geomorfologia masivului subvulcanic Toroioaga (Bâca I., 2004), cercetări care tratează relieful glaciar din Munții Maramureșului, lacul Vinderel, morfometria masivelor (M. Mândrescu, 1997-2004), cercetarea reliefului carstic din Munții Maramureșului (Iștvan D. și colab., 1985, 1987, 1995; Rist I. și colab., 1996) precum și o serie de lucrări de sinteză asupra teritoriului României în ansamblu sau asupra Carpaților.
Studiul detaliat al geologiei și geomorfologiei Munților Maramureșului poate fi consultat la APNMM.
Fragmentarea morfologică a masivului este o caracteristică a munților Maramureșului, rețeaua hidrografică determinând o separare și fragmentare a zonelor înalte ale masivului. Substratul geologic variat determină și o morfologie extrem de variată a zonelor înalte, ceea ce reprezintă un unicat în Carpați.
Morfologia zonelor înalte și masive:
Vârfuri dezvoltate pe roci metamorfice dure – Pop Ivan (1937 m), Șerbanu ( 1794 m ), Greabăn (1594 m) – au pante extrem de accentuate și sectoare de culmi pe alocuri cu aspect de custură, văile având frecvent sectoare de cascadă.
Fig.3.Culmea Pop Ivan ( Sursa: Preluată din Plan de Management 2007)
Vârfuri formate pe șisturi cristaline micacee (mai moi) – Jupânia (1853 m), Prislopul Cataramei (1644 m), au aspect mai domol, cu pante mai line;
Vârfuri modelate în roci bazaltice mezozoice – Fărcău (1957 m), Mihăilecu (1918 m) -sunt conturate de eroziune sub forma unor vârfuri proeminente, cu stânci și rupturi de pantă, atractive și unice în Carpați prin substrat și altitudine;
Vârfuri modelate în roci eruptive neogene – Toroiaga (1930 m), Piciorul Caprei (1804 m), Țiganu (1736 m), Măgura (1601 m) – sunt vârfuri proeminente cu pante abrupte, cele mai înalte vârfuri formate din roci intruzive neogene din Carpați.
Vârfuri modelate pe calcare și dolomite cristaline – Zâmbroslăviile (1603 m), frecvente în Carpații Orientali, aici prezente pentru a sublinia varietatea morfologică remarcabilă a sectoarelor înalte ale munților Maramureșului;
Fig.4. Vf. Toroiaga și Piciorul Caprei dinspre Pietrosul Rodnei
Vârfuri modelate în calcare eocene – Podul Cearcănului (1507 m), Geamănu (1539 m) – au aspectul unor platouri pentru că depunerea transgresivă a calcarelor peste formațiunile mai vechi determină o nivelare a denivelărilor preexistente. Remarcabilă este cota ridicată la care apar aceste roci, comparativ cu cea a rocilor similare de pe rama nordică a depresiunii Transilvaniei, ceea ce reflectă o înălțare importantă post-eocenă (în mare parte cuaternară) a munților Maramureșului;
Vârfuri formate pe calcare și dolomite triasice – Petriceaua (1555 m) – relief ruiniform cu țancuri, custuri și pereți stâncoși, extrem de spectaculoși;
Vârfuri formate din gresii – Budescu (1679 m), Pietrosu Bârdăului (1850 m), Stogu (1651 m), Copilașu (1611 m), Corbu (1636 m), vârfuri rotunjite dar proeminente și uneori cu versanți abrupți.
Aspecte particulare au unele vârfurile: Cearcănu (1847 m) – ce are în vârf șisturi cristaline ce stau peste un abrupt de calcare eocene și Dl. Negru (1818 m) – format din cuarțite negre.
Defilee
Rețeaua hidrografică străbate adesea prin roci mai dure, creând defilee atractive. În munții Maramureșului sunt prezente defilee în roci metamorfice ( pe Vaser între Glâmboca-Cozia-Novicior și Bârdău-Botizu), în gresii cretacice (defileul Vișeului dintre Bistra și confluența cu Tisa) sau calcare (pe Țibău la Prestânci, pe valea Sâlhoi sub vf. Sâlhoiul Mare (1563 m). Fără a avea aspect de defilee, merită menționată și morfologia cursurilor superioare ale văilor Socolău și Rica, morfologie comună întregului fliș carpatic, prezentă aici pentru a spori atractivitatea masivului.
Stânci și pereți stâncoși
Reprezintă atractive obiective de interes turistic și în același timp sectoare cu o floră mai deosebită (datorită expunerii mai prelungite la soare), și o faună (păsări) caracteristică. Predomină stâncile și pereții calcaroși (Piatra Socolăului, Piatra Arsă (Măcârlău), Prislopul Laptelui (Măgura), Piatra Scrisă (V. Țâșlișoara), Munceii Albi (obârșia Vaserului), Stâna Sasului (Cearcănul), dar sunt prezente și stânci de cuarțite și șisturi metamorfice (Piatra Băiței –Baia Borșa).
Relieful glaciar
Datorită faptului că cele mai înalte vârfuri ale munților Maramureșului au altitudini mai mici de 2000 m și a fragmentării ce determină dispunerea izolată a masivelor mai înalte, relieful glaciar este mai slab reprezentat decât în masivii montani vecini (Rodna la sud, Cernahora la nord). Remarcabil este însă faptul că relieful glaciar este modelat pe un substrat geologic variat (șisturi cristaline –Jupânia, gresii cretacice –Pietrosul Bârdăului, bazalte mezozoice cu intercalații de calcare (Vârtop).Sunt prezente căldări glaciare cu praguri glaciare și morene în masivele Fărcău-Mihăilec (Vârtop, Groapa Julii), Jupânia (obârșia văii Crețeala, afluent de obârșie al Ceremușului Alb), Pietrosu Bardăului-Bucovinca (obârșia văii Reviaca Mare).
Căldări glacio-nivale, cu o poziție mai joasă ca altimetrie, apar în jurul masivului Farcău (Stânișoara la nord, Groapa Bologhii și Groapa Lupilor la est).
Relieful periglaciar
Este datorat modelării crio-nivale, fiind reprezentat de râuri și torenți de pietre, grohotișuri difuze, potcoave nivale, microdepresiuni nivale, movile înierbate, prezente în zona masivelor înalte ale munților Maramureșului, la altitudini mai reduse decât cele ale reliefului glaciar, dar și la altitudini mai ridicate, ca rezultat al proceselor de eroziune postglaciară.
Carstul
În Parcul Natural Munții Maramureșului se cunosc în prezent 48 de cavități (peșteri și avene) cu o dezvoltare totală de 1491,74 m și o denivelare cumulată de +107,6 m și –280,84 m. Raportând dezvoltarea totală la numărul cavităților, rezultă o medie de 31,08 m, ceea ce arată că peșterile din munții Maramureșului sunt în general de mici dimensiuni. Faptul că denivelarea negativă este de peste 2 ori mai mare decât cea pozitivă, arată că sunt puține cavități de versant ascendente, majoritatea fiind puternic descendente sau avene.
Principalele caracteristici al carstului din munții Maramureșului sunt următoarele:
există mai multe formațiuni carstificabile, de vârste diferite (mai multe complexe de calcare metamorfice, dar și calcare triasice și eocene);
rocile carstificabile apar pe suprafețe restrânse, cu fenomene exocarstice reduse, dar sunt răspândite pe întreaga suprafață a masivului;
se remarcă existența a cel puțin două etape de carstificare, legate de etapele de adâncire a rețelei hidrografice;
sunt frecvente și cavitățile tectonice formate în roci necarstificabile (bazalte mezozoice, gresii, cuarțite metamorfice); Fenomenele carstice din munții Maramureșului prezintă importanță științifică, arheologică și turistică, selectarea cavităților destinate turismului rămânând un obiectiv important pentru protecția mediului subteran.
Cele mai importante cavități cercetate până în prezent sunt:
Avenul din Petriceaua (dezvoltare 216 m, denivelare 54,5 m), secționează complet calcarele triasice până în rocile flișului negru, la contact litologic dezvoltându-se o galerie cu o lungime de cca 100 m;
Peștera Vasile Bologa din Geamănu (dezvoltare 120 m, denivelare –17,5 m, +2,0 m), frumos concreționată (stalactite, stalagmite, cruste parietale), cu goluri și septe de eroziune, aptă pentru vizitare turistică organizată;
Peștera Mare din piatra Moloșnaia (dezvoltare 190 m, denivelare –7,5 m, +22,2 m) cu depuneri de mondmilch ce se formează și acum. Vizitabilă pentru turiști;
Peștera din Piatra Băiței (dezvoltare 32 m, denivelare +2,5 m), dezvoltată în cuarțite metamorfice dar cu interesante coralite și concrețiuni parietale calcitice;
Peștera Hoților din pârâul Bănării (dezvoltare 58,27 m, denivelare –29,1 m), în fond un aven foarte cunoscut de către localnici datorită legendelor privind existența aici a unor “comori” haiducești, nevizitabil;
Peștera Fântânele (Șesuri) (dezvoltare 21 m, denivelare +4,5 m) singura peșteră activă din munții Maramureșului, al cărui terminus este o porțiune complet inundată.
Trebuie menționate și zonele cu exocarst, mai ales că acestea nu sunt menționate până acum în literatura de specialitate:
-doline: Prislopul Laptelui, Podul Cearcănului Dl. Frumos, Fântâna Stanchii
-izbucuri: renumit este Fântâna Stanchii, a cărui apă provine dintr-un ponor situat mai spre sud.
2.2.2.Potențialul turistic al climei
Munții Maramureșului se încadrează în sectorul de climă continental moderată, supuși permanent influenței advecției maselor de aer vestice de natură oceanică, ale căror caracteristici se reflectă în evoluția tuturor elementelor climatice.
Luna cu cele mai scăzute temperaturi medii este luna ianuarie, cu valori între -6°C și -10°C. Luna iulie are valori medii cuprinse între 8°C și 12°C. Din aceste valori prezentate rezultă o amplitudine medie anuală între 22-24°C, valoarea moderată evidențiind caracterul de climă continentală temperată moderată cu extreme termice puternice între vară și iarnă.
Față de aceste valori medii multianuale, temperaturile pot să coboare până la –31,6°C (26 ianuarie 1954 la Stația Vișeu de Sus), minima absolută, sau pot urca până la 39,2°C (22 august 1943 la Stația Vișeu de Sus), rezultând o amplitudine absolută de 70,8°C.
Tabelul nr.1. Regimul termic ( Sursa:Plan de Management al P.N.M.M)
Regimul pluviometric
Cel mai ploios anotimp este vara, perioadă în care cad 61% din totalul precipitațiilor. Cel mai sărac anotimp în precipitații este iarna: 17%. Numărul anual al zilelor cu precipitații este de 150-170, de la vest la est. Stratul de zăpadă apare în luna septembrie, iar ultima ninsoare se poate înregistra ca dată medie în ultima decadă a lunii martie. Stratul de zăpadă se menține între 120-200 de zile, iar grosimea stratului este cuprinsă între 75 – 150 cm, fapt ce favorizează dezvoltarea unui turism pentru practicarea sporturilor de iarnă. În general iernile sunt reci și lungi, durează peste 6 luni, iar verile scurte, răcoroase, perioada de utilizare a pășunilor este limitată la trei luni (iunie, iulie, august).
Tabelul nr. 2. Regimul precipitațiilor ( Sursa:Plan de Management al P.N.M.M.)
2.2.3.Potențialul turistic al hidrografiei
Rețeaua hidrografică este bine dezvoltată, asigurând o scurgere abundentă a apei, cu caracter permanent, tot timpul anului. Caracteristicile principalelor râuri de pe teritoriul parcului sunt prezentate în tabelul următor.
Tabelul nr.3. Caracteristicile principalelor cursuri de apă din PNMM ( Sursa:Plan de Management)
Lacurile sunt Vinderel și Tăul Roșu, lacuri periglaciare de dimensiuni mici ce constituie în marea lor majoritate locul de izvorâre a râurilor, asigurând o scurgere medie anuală ridicată (1000 mm/an) contribuind și la regularizarea locală a debitelor râurilor.
Ape minerale
Sunt o mare bogăție a munților Maramureșului, cu o răspândire largă și compoziție chimică variată. Au fost inventariate 185 de izvoare minerale în Parcul Natural Munții Maramureșului, dintre cele 256 surse minerale ale Maramureșului. Este probabil cel mai „dotat” parc din România în acest sens, poate și din alte continente, n-ar fi exclus să fie vorba de un record mondial, sau de o situare în apropierea acestuia.
Principalele categorii de ape minerale sunt cele carbogazoase-feruginoase (fierul determinând o anumită prelucrare suplimentară a apei minerale înainte de a fi îmbuteliată), dar sunt prezente și apele sulfuroase-sulfatate, ca și cele oligominerale (cu o mineralizație mai mică de 1 gram/litru). Unele surse au caracteristici mixte, ceea ce le sporește valoarea terapeutică. Dintre acestea, două surse se îmbuteliază ca apă de masă (Vinișoru și Izvoru Roșu –Baia Borșa), 3 surse se utilizează în scop balnear (Valea Vinului – Vișeu de Sus, Cvașnița – Poienile de Sub Munte și Scorodnâi – Repedea). S-a mai utilizat în scop balnear și pentru îmbuteliere și izvorul mineral de la Șuligu (înainte de primul război mondial).Ca densitate de izvoare pentru tot Maramureșul, se remarcă zonele Vișeu de Sus-Valea Vinului cu 42 surse hidrominerale și Valea Vinișoru (Baia Borșa) cu 26 surse hidrominerale.
Distribuția pe localități este următoarea:
Valea Vișeului – 3 izvoare oligominerale sulfuroase pe valea Luhei
Ruscova – un izvor oligomineral sulfuros pe valea Drahmirov
Crasna Vișeului – 2 izvoare oligominerale carbogazoase, unul pe valea Hututeanca (recent reamenajat) și altul pe vf. Pop Ivan (rezultat dintr-un foraj executat în anul 1996)
Repedea – 3 izvoare (unul carbogazos pe valea Tomnatec, 2 oligominerale sulfuroase pe văile Scorodnâi și Pentaia)
Vișeu de Jos – 8 izvoare (2 oligominerale, restul carbogazoase) pe văile Ilița și Sângerului
Vișeu de Mijloc – 28 izvoare minerale pe Valea Vinului (2 oligominerale, restul carbogazoase)
Vișeu de Sus – 66 izvoare în bazinul Vaserului, dintre care 8 oligominerale, restul fiind carbogazoase
Borșa – 63 izvoare minerale carbogazoase pe văile Țâșlei, Vinișoru, Birțu, Poienii, Cercănel, Vâlcănescu.
2.2.4.Solurile
Distribuția geografică a solurilor din Munții Maramureșului este puțin cunoscută, în lucrările de specialitate existente, limitele dintre grupele mari de soluri montane au fost trasate pe criterii indirecte de relief, climă, vegetație și substrat geologic.
Factorul climatic intervine în procesul pedogenetic prin insolație puternică în timpul zilei, urmată de o răcire puternică în timpul nopții și alternarea repetată a fenomenului îngheț – dezgheț, ceea ce duce la dezagregarea rocilor și la încetinirea procesului de argilare și favorizează fenomenele de distrucție a mineralelor primare, iar precipitațiile abundente creează un puternic curent descendent de apă care înlătură o bună parte din compușii organici rezultați.
Factorul biologic exercită o influență pedoclimatică, în primul rând cu caracter local, suprafețele mari ocupate de păduri de rășinoase, dezvoltă mari cantități de materie organică, iar resturile lor organice sărace în baze, dau forme de humus puternic acide.
În Munții Maramureșului domină tipul de scoarță de alterare autohtonă de mică grosime, din cauza fragmentării și înclinării pronunțate a versanților care favorizează deplasarea produselor dezagregate și alterate. (Geografia iei, 1983).
Din grupele mari de soluri, suprafețe mari ocupă solurile brune acide acestea s-au format în zona montană de la altitudinea de 450 m până la altitudinea de 1937 m în masivul Pop Ivan, în condiții de climă rece și umedă care face ca materia organică să fie numai parțial descompusă de către microorganisme, procesul este foarte lent, ducând la acidifierea accentuată a solului. Aceste soluri sunt ocupate de vegetație forestieră, fânețe naturale, pășuni montane și într-o mică măsură, suprafețe izolate sunt cultivate cu cartofi și ovăz, fiind sărace în substanțe nutritive, determină o fertilitate naturală scăzută.
În grupa solurilor brune acide montane sunt două subtipuri, litice și tipice, care cuprind întreg bazinul văii Ruscova, până la confluența văii Rica cu Socolău și până la vest, de partea înaltă a masivelor Farcău – Mihăilecu, versantul de pe dreapta văii Vișeului, până la Vișeu de Sus. Aceste soluri s-au format pe roci metamorfice, eruptive, conglomerate, gresii, marne, calcare, șisturi bituminoase, roci cu caracter acid.
Extinderea pădurilor de rășinoase în dauna altor specii autohtone, în special a fagului, explică predominarea solurilor brune acide și a solurilor brune feriiluviale (podzolice). Aceste soluri sunt extinse în partea inferioară a arealului, pe versanți variat înclinați și cumpene înguste, sub păduri de fag și molid, în care apar uneori – mai ales în molidișurile superioare – Vaccinium sp. și mușchi (M. Opris, E. Stoica – Contribuții la cunoașterea solurilor brune podzolice și podzolurilor humico – feriiluviale din Munții Maramureșului, 1967). Solurile brune feriiluviale, local litosoluri, se întâlnesc în: Muncelu Popii și la est de Pietrosu Bardău, de–a lungul crestei principale a Munților Maramureșului până în valea Țibăului. Litosolurile sunt soluri neevoluate, scheletice, care s-au format pe roci eruptive și metamorfice, ocupând masivele înalte, având o importanță mică. Solurile brune podzolice au valoare mediocră, fiind mai importante din punct de vedere silvic și pastoral. Sub pajiștile alpine aflate la peste 1600 m, întâlnim solurile humico – silicatice.
Aluviunile și solurile aluvionale se întâlnesc pe luncile inundabile a principalelor cursuri de apă, în special al văii Vișeului. Aluviunile sunt depozite aluvionare grosiere, slab evoluate și structurate, sărace în elemente nutritive, fiind soluri slab productive.
Învelișul de sol este constituit, predominant din: soluri brune acide, soluri brune și brune feriiluviale (podzolice), substanțele minerale și capacitatea de reținere a apei favorizează dezvoltarea optimă atât a vegetației forestiere, cât și a pajiștilor naturale, fânețe și pășuni montane, resurse naturale valorificate prin activitățile silvopastorale.
Fig.5.Harta solurilor din P.N.M.M.( Sursa: Plan de Management )
2.2.5.Potențialul turistic al vegetației
2.2.5.1.Flora și comunități de plante
Condițiile fito-istorice ale Parcului Natural Munților Maramureșului sunt determinate de poziția geografică, structura geologică, clima temperată, complexitatea geomorfologică zonală, expozițiile diferite, marea amplitudine a înclinației versanților, de evoluția diferitelor tipuri de sol. Acestea au favorizat dezvoltarea unei flore bogate și diversificate, precum și instalarea unui covor vegetal variat.
Primele investigatii botanice au fost efectuate în secolul XIX, perioada în care au început primele intinerare botanice în acești munți, făcându-se și primul conspect al florei Maramureșului cuprinzând 967 plante. Cercetarile botanice întreprinse până în prezent evidențiază încadrarea acestui teritoriu în complexul general al florei Carpaților, având o floră caracteristică Carpaților Orientali, cu o biodiversitate ridicată.
În urma centralizării informațiilor din diferite studii s-a ajuns la concluzia că flora investigată în PNMM prezintă 1449 taxoni. Știind că flora României cuprinde un număr de 3759 de specii de cormofite, dintre care 3136 sunt specii spontane (Ciocârlan, 2000), cormofitele identificate în Parcul Natural Munții Maramureșului reprezintă aproximativ un sfert (24%) din flora de cormofite spontane aflate la nivel național, rezultând astfel importanța conservării speciilor din Parcul Natural Munții Maramureșului, ca eșantion reprezentativ pentru regiunea biogeografică alpină.
Pe lângă bogăția specifică mare, flora acestei zone este valoroasă și prin elementele floristice ce au diferite statute de conservare, cum ar fi:
Trollius europaeus – specie cu statut de conservare la nivel național.
Leontopodium alpinum – specie prezentă pe lista roșie a plantelor la nivel național, declarată monument al naturii.
Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica var. borzaeana- relict glaciar, specie rară pentru România, prezența ei fiind semnalată numai în județele: Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Vâlcea.
Campanula serrata – specie amenințată în Europa, endemit carpatic.
Cypripedium calceolus – specie inclusă pe lista roșie națională ca fiind vulnerabilă, rară.
Ligularia sibirica – specie rară, inclusă pe lista roșie.
Poa granitica ssp.disparilis – specie endemică rară, inclusă pe lista roșie
Drosera rotundifolia și Pinguicula alpina sunt două dintre speciile de plante carnivore semnalate în România și sunt reprezentate aici prin populații cu efective mari.
În total au fost identificați până în prezent un număr de 1449 taxoni, aparținând la 252 familii, reprezentați în tabelul următor.
Tabelul nr.4. Flora din PNMM ( Sursa:Plan de Management)
Macromicete
În prezent sunt cunoscuți 169 taxoni de macromicete, încadrați în 2 clase – Ascomycetes și Basidiomycetes, aparținând la 34 familii. Evidențiem semnalarea unor specii comestibile, cu valoare alimentară ridicată, dintre care unele sunt întalnite frecvent în cantități apreciabile. Dintre ciupercile comestibile semnalăm prezența următoarelor specii mai însemnate: Amanita rubescens, Armillaria mellea, Boletrus aestivalis, Boletus edulis, Calvatia utriformis, etc.
Licheni
Lichenii fac parte din categoria plantelor inferioare, cu rol hotărâtor în formarea solului în zonele stâncoase erodate și își găsesc condiții ecologice favorabile în habitatele umbrite, umede ale Munților Maramureșului. Lichenii sunt plante cu mare amplitudine ecologică, bine reprezentați atât în zonele forestiere cât și în golul alpin, vegetând pe diferite substraturi (pe sol, stânci, scoarța arborilor, mușchi, lemne). Lichenoflora cunoscută cuprinde 123 taxoni care aparțin la 68 genuri și 47 familii. Familiile cele mai bogate la număr de specii sunt: Parmeliaceae, Verrucariaceae, Peltigeraceae, Cladoniaceae. În arealul parcului sunt prezenți lichenii foliacei, crustoși (în masivul Pop Ivan) și fruticuloși.
Briofite
Datorită alcătuirii geologice și a condițiilor pedoclimatice favorabile, Parcul Natural Munții Maramureșului, asigură dezvoltarea și menținerea unei bogate flore briologice.
Conspectul briofitelor cuprinde 476 taxoni, aparținând la 80 familii din care 89 taxoni sunt noi pentru teritoriul cercetat (Raport I. Goia, 2007).
Cel mai bine reprezentate în teritoriul cercetat sunt familiile Dicranaceae (36 taxoni), Amblystegiaceae și Sphagnaceae (cu câte 22 taxoni), Lophoziaceae (21 taxoni), Bryaceae (20 taxoni), Pottiaceae și Grimmiaceae (17 taxoni) Brachytheciaceae (16 taxoni), Hypnaceae (13 taxoni), Polytrichaceae (14 taxoni) și Scapaniaceae (12 taxoni).
Cormofite
Cele mai multe date floristice se referă la flora și vegetația de cormofite. În Parcul Natural Munții Maramureșului sunt semnalați până în prezent un număr de 741 taxoni de cormofite. În flora bogată a Munților Maramureșului există numeroase specii cu o răspândire foarte largă, însă cuprinde și un număr însemnat de rarități floristice (Carex capillaris, Carex strigosa, Cardaminopsis neglecta, Crepis jaquinii, Festuca stricata, Gentiana kochiana, Juncus castaneus, Ranunculus thora,Saxifraga carpathica, Sedum sexangulare.
Fig.nr.6.Clopoței de munte
Au fost de asemenea identificate 26 de specii de plante care sunt endemite carpatice: Achillea schurii, Aconitum moldavicum, Armeria pocutia, Campanula carpatica, Campanula serrata, Cardaminopsis neglecta, Centaurea carpatica, Centaurea melanocalathia, Chrysosplenium alpinum, Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica var. borzaeana, Dentaria glandulosa, Dianthus tenuifolius, Doronicum carpaticum, Festuca carpatica, etc.
Analiza areal-geografică a zonei relevă următoarele:
Parcul Natural Munții Maramureșului aparține domeniului eurasiatic;
caracterul european și central european este dat de procentul mare de elemente europene dar și central europene, în zonele dispuse în calea curenților de aer din centrul continentului;
elementele specifice climatului răcoros, alpin și circumpolar, sunt de asemenea bine reprezentate în etajul montan superior;
elementele mediteraneene subliniază existența unor suprafețe reduse de stâncării calcaroase;
prezența endemintelor carpatice relevă încă odată rolul important al Parcului Natural Munții Maramureșului în păstrarea acestor specii, reprezentative pentru Carpații.
Fig. nr.7. Spectrul geoelementelor cormofitelor din PNMM (Sursa: Plan de Management)
Arealul geografic al florei pune în evidență predominanța unui fond euroasiatic, căruia i se alătură elemente europene, circumpolare și central europene. Aceste elemente sporesc valoarea botanică a acestui masiv și imprimă o nuanță particulară florei Munților Maramureșului.
2.2.5.2. Ecosisteme și habitate
În ceea ce privește diversitatea tipurilor de habitate caracterizate prin tipuri diferite de vegetație, cele mai bine reprezentate sunt: fânețele, pădurile de fag, pădurile de amestec fag-molid, pădurile de molid, tufărișurile cu jneapăn, tufărișurile cu amestec de ienupăr și jneapăn, tufărișurile de ienupăr, pădurile de arin, zonele umede ripariene, zonele umede create de izvoare de coastă, mlaștinile eutrofe, mlaștinile mezo-oligotrofe, mlaștinile oligotrofe (turbării), stâncăriile, pajiștile alpine, izvoarele reofile și tăurile. Cea mai mare parte a habitatelor se află într-un stadiu foarte bun de conservare, este menținută stratificarea firescă a tipurilor de vegetație pe gradient altitudinal pornindu-se de la făgete și fânețe și ajungându-se la pajiștile alpine. O particularitate deosebită este prezența mlaștinilor mezo-oligotrofe și oligotrofe la altitudini marii peste 1700 m. Bine reprezentat și într-un stadiu excelent de conservare se afla habitatul „Tufăriș cu Pinus mugo și Rhododendron myrtyfolium” habitat prioritar. Tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare, din OUG 57/2007.
Au fost identificate 11 tipuri de habitate. Tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare, din OUG 57/2007, care au stat la baza declarării PNMM ca sit Natura 2000 prin OM 776/2007. Tipurile de pădure și habitatele Natura 2000 corespunzătoare, precum și măsurile de conservare ale speciilor și habitatelor și potențialele amenințări asupra lor( sunt prezentate în Anexa_8 și în Anexa_9 a Planului de Management) .
În funcție de factorii determinanți, condițiile climatice, altitudinea, panta și expoziția, tipul de sol, substratul litologic și vegetația forestieră existentă au fost identificate următoarele etaje de vegetație:
Etajul deluros de gorunete și gorunete – făgete situat în zona de deal, la altitudini cuprinse între 300-700 m. Vegetația forestieră din acest etaj este formată din gorunete (Quercus petraea), gorunete-făgete (Fagus sylvatica) de dealuri ca specii lemnoase principale și o serie de specii de amestec specifice șleaului: Tilia cordata, Prunus avium, Acer pseudoplatanus, Carpinus betulus. În văile cu expoziție nordică apar făgetele Fagus sylvatica, iar pe pantele însorite domină Quercus petraea. La marginea pădurilor apar asociații cu porumbar și păducel. Din categoria arbuștilor cele mai des întâlinte specii sunt: Coryllus avelana, Salix caprea, Betula pendula, Rosa canina, Cornus mas, Sambucus nigra. De-a lungul văilor se întalnesc frecvent Alnus glutinosa, Salix alba.
Etajul montan-premontan – face trecerea de la deal la munte, la altitudini cuprinse între 700-1200 m. Vegetația forestieră din acest etaj este reprezentată de specii ca: Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior, Ulmus glabra, Larix decidua, Betula pendula, Carpinus betulus. Din categoria arbuștilor cele mai răspândite specii sunt: Coryllus avelana, Salix caprea, Rosa canina, Vaccynium myrilutus.
Etajul montan de amestecuri – este situat la limita superioară a munților, la altitudini cuprinse între 1000-1400 m. Vegetația lemnoasă din acest etaj este formată din amestecuri de Fagus sylvatica, Abies alba, Fraxinus excelsior. Ca arbuști avem: Coryllus avellana, Rosa canina, Salix caprea, Vaccynium myrtilis, Alnus viridis pe culoarele de avalanșă de pe valea Repedea.
Etajul montan de molidișuri – este situat la limita superioară a pădurii, la altitudini de peste 1300 m. Vegetația lemnoasă este formată în general din molidișuri pure (Picea abies). Ca arbust mai semnificativ ca prezență este afinul (Vaccynium myrtillus).
Etajul montan numit și etaj de limită joacă un rol foarte important pentru protecția împotriva eroziunii solului și viiturilor. Aici există bazinete cu potențial tornețial ridicat – Valea Repedea (Vinderel), Valea Socolău.
Etajul subalpin începe cu brâul de jnepeni (Pinus mugo) de la limita superioară a pădurilor. Cel mai important rol pe care îl au jnepenișurile este oprirea eroziunilor provocate prin pășunat, prin precipitații, reglează regimul hidrologic și au o importanță peisagistică și sanitar-recreativă. Cele mai întinse jenpenișuri se întâlnesc pe următoarele masive: Pop Ivan, Șerban, Poloninca, Paltin, Pietrosu Bârdăului, Pecealu, Bucovinca.
În compoziția fitocenozelor edificate de Pinus mugo se întâlnesc alte specii alpine ca: Cetraria islandica, Cetraria cucculata, Calamagrostis villosa, Geum montanum, Gentiana lutea, Gentiana punctata.
Printre tufișurile caracteristice etajului subalpin se evidențiază și smârdarul, care formează pajiști întinse în Munții Pop Ivan, Șerban, Poloninca, Plai și pâlcuri pe Vf. Farcău.
O importanță deosebită prezintă stâncăriile calcaroase, cu flora caracteristică calcofilă. Dintre speciile mai valoroase amintim: floarea de colț – Leontopodium alpinum pe Farcău, Socolău.
Etajul alpin apare doar fragmentar, ocupând vârfurile munților celor mai înalți și stâncăriile, abrupturile, îndeosebi cele orientate spre nord. Datorită vânturilor puternice, a temperaturii scăzute, numeroase plante sunt lipite pe stânci, pe sol, strânse în grupuri de indivizi: Campanula alpina, Pulsatila alba, Primula minima.
Fig.8. Harta etajelor de vegetației din P.N.M.M ( Sursa:www.munți maramureș.ro)
Ecosistemele acvatice din Parcul Natural Munții Maramureșului sunt reprezentate de:
zone umede ripariene, de-a lungul cursurilor de apă ce brăzdează parcul, cu diversitate relativ ridicată. Sunt prezente atât specii indicatoare de umezeală cât și specii ruderale: Caltha laeta, Caltha palustris, Carduus crispus, Cirsium oleraceum, Digitalis grandiflora,etc ;
izvoare reofile – vegetația prezentă ca specie dominantă Caltha laeta alături de Cardamine impatiens, Saxifraga cuneifolia, Sedum fabaria, Valeriana officinalis, Valeriana montana;
mlaștini mezo-oligotrofe – prezintă în proporții relativ egale speciile tipice de tinov Sphagnum sp., Vaccinium oxicoccos,și cele de caricet Carex rostrata, C. curta. De asemenea sunt prezente și specii tipice de pajiște alpină: Nardus stricta, Festuca drymeia, Festuca rubra. În starul arboricol ponderea exemplarelor de Picea excelsior este mult mai mare decat a celor de Pinus mugo. Aceste mlaștini prezintă o mare diversitate în startul muscinal.
mlastini ologotrofe (turbării) – edificate de Sphagnum sp. și Eriophorum vaginatum, Drosera rotundifolia, Vaccinium oxicoccos și Andromeda polifolia.
2.2.6.Potențialul turistic al faunei
Fauna Parcului Natural Munții Maramureșului este reprezentativă Carpaților Orientali, având o biodiversitate ridicată datorită factorilor ecologici, înregistrând o serie de specii endemice rare în România și în Europa.
Tabelul nr.5. Fauna PNMM (Sursa: Plan de Management)
Nevertebrate
Fauna de nevertebrate este mai puțin conoscută în detaliu. Mai multe date provin din cecetările entomofaunistice (colectivul de cercetare de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, cercetători de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca, etc.).
Fauna de fluturi a PNMM este un eșantion reprezentatv pentru lepidopterele României. Pe parcursul cercetărilor de teren din 2007 au fost identificate 51 de specii (25% din fauna de lepidoptere la nivel național), dar a fost estimată existența a 126 de specii de fluturi, adică 62% din numărul de specii existente în România. 58 din cele 126 de specii presupus a exista în PNMM sunt incluse în primele 4 categorii pe Lista Roșie. (Dorel Ruști, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, București).
Din fauna de diptere a PNMM au fost identificate 205 specii, din care 82 sunt hidrofile.
Pești
Pe teritoriul PNMM s-au identificat 24 de specii de pești, din care o specie endemică pentru bazinul Tisei (Eudontomyzon danfordi).
În partea inferioară a râurilor de munte: Ruscova, Frumușaua, Bistra, numărul speciilor de pești este mai mare datorită speciilor de pești care intră din râul principal, pentru depunerea icrelor. Dintre aceste specii avem: moioaga (Barbus peloponnesius peteny), scobar (Chondrostoma nasus), lostrița (Hucho hucho) – aceasta fiind monument al naturii și specie endemică pentru bazinul dunărean și periclitată, aflată pe lista roșie UICN, cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi), porcușorul de vad (Gobio uranoscopus), mihalț (Lota lota).
Amfibieni
În cadrul cercetării efectuate până în prezent s-au identificat existența a 13 specii, prezente pe lista roșie UICN cu diverse statuturi de conservare, dintre care: salamandra (Salamandra salamandra), sălămâzdra de munte, sălămâzdra carpatică, buhai de baltă , broasca râioasă (Bufo bufo), broasca râioasă verde , broasca roșie de pădure, broasca roșie de munte.
Amfibienii din parc depind de habitatele acvatice pentru reproducere, cel mai adesea temporare, create de activitățile antropice, excepție fiind lacurile și tinoavele din zona de gol alpin. Menținerea acestor habitate este vitală pentru menținerea populațiilor de amfibieni în condițiile în care habitatele naturale sunt foarte puține. În plus acestea nu necesită investiții suplimentare sau costisitoare. Un pericol real îl reprezintă introducerea de pești în lacurile alpine care în prezent nu au faună piscicolă. Experiența anterioară indică, faptul că fără introduceri repetate populațiile de pești nu se mențin pentru mult timp, dar impactul acestora este mare, ducând la reducerea efectivelor sau chiar la dispariția a numeroase populații de nevertebrate și amfibieni.
Reptile
Inventarul herpetofaunei cuprinde 7 specii de reptile. Acestea beneficiază de un habitat relativ uniform, puțin prielnic, în zona văii Vaserului, spre deosebire de zonele inventariate în iunie mult mai favorabile.
S-a semnalat existența următoarelor specii: șopârla de câmp (Lacerta agilis), șopârla de munte (Lacerta vivipara), năpârca (Anguis fragilis), șarpele lui esculap (Elaphe longissima), șarpele de casa (Natrix natrix), vipera (Vipera berus), șarpele de alun (Coronella austriaca).
Fig.9.Șopârla de munte
Păsări
În cadrul inventarierilor efectuate până în prezent în cuprinsul parcului au fost evidențiate un număr de 121 specii de păsări, dintre care Crex crex este pe lista roșie a UICN.
În ceea ce privește habitatele dominante din parc, majoritatea speciilor prezente considerăm că au fost identificate. Abundența lor (numărul exemplarelor observate) însă poate fi luată în considerare doar la habitatele din altitudini mari – din zona molidului în sus, unde reflectă aproximativ abundența reală a majorității speciilor. Speciile din zone mai joase respectiv câteva specii de molid (ciocănitoarea de munte, ciuvica, tetraonidele) au fost observate în număr mult mai mic, decât în perioada lor de împerechere și cuibărit.
Cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) – locurile de rotit sunt în Muntele Tomnatec, Stânișoara , Pop Ivan, Copilașu.
Cocoșul de mesteacăn (Tetrao urogallus)- este o specie frecventă în zonă, fiind întâlint în masivul muntelui Tomnatec, Zarob, Gotcar, Blidereasa, Poloninca, Repedea, Lutoasa, Bucovinca.
Ierunca (Tetrastes bonasia)
Ornitofauna este tipică zonei montane a făgetelor, pădurilor de amestec, de rășinoase precum și golurilor de munte. Speciile caracteristice sunt: mierla de apă , fluierar de munte , codobatura de munte , codobatura albă .
Podoabă a Carpaților noștrii este acvila de munte , lângă alte specii de păsări răpitoare cum ar fi: șorecarul , uliul , uliul păsărar , vânturel roșu . Alte specii prezente în zonele cercetate sunt: cinteza , cucu, porumbelul gulerat.
Specii importante din punct de vedere al conservării și sugestii pentru managementul lor:
Barza albă (Ciconia ciconia): necesită fânețe sau pășuni umede, de vale pentru căutarea hranei.
Barza neagră (Ciconia nigra): are nevoie de păduri bătrâne pentru cuibărit și văi nederanjate pentru căutarea hranei. Este amenințată de defrișările excesive de pe teritoriul parcului.
Acvila de munte (Aquila chrysaetos): deranjul intenționat (de localnici, care o consideră dăunătoare) și neintenționat (practicanții sporturilor extreme, precum cățăratul, zborul cu parapanta, motosporturi și turiștii) respectiv braconajul sunt cei mai importanți factori periclitanți.
Acvila țipătoare mică (Aquila pomarina): necesită păduri bătrâne pentru cuibărit și pajiști sau terenuri agricole mozaicate, extensive pentru hrănit. Culturile de porumb, floarea soarelui și rapiță nu sunt folosite pentru vânătoare.
Viespar (Pernis apivorus): necesită păduri bătrâne pentru cuibărit, este amenințat de defrișările din parc.
Șoim călător (Falco peregrinus): cei mai importanți factori periclitanți sunt scoaterea ouălor și a puilor de către șoimari din cuib și capcanele folosite de columbofili, deoarece prind foarte des porumbei.
Cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cocoșul de mesteacăn (Tetrao tetrix), ierunca (Tetrastes bonasia): probabil sunt afectate grav de defrișările excesive de pe teritoriul parcului.
Porumbelul de scorbură (Columba oenas): cuibărește în scorburi, astfel are nevoie de copaci bătrâni.
Ciuș (Otus scops), pupăza (Upupa epops), ghionoaia verde (Picus viridis): cuibăresc în scorburile copacilor bătrâni din livezi, pășuni și fânațe cu arbori sau în localități.
Ciuvică (Glaucidium passerinum): cuibărește în scorburile ciocănitorii de munte, este serios amenințată de defrișările excesive din parc.
Minuniță (Aegolius funereus): cuibărește în scorburile ciocănitorii negre, este serios amenințată de defrișările excesive din parc.
Huhurezul mic (Strix aluco) și huhurezul mare (Strix uralensis): folosesc copaci morți găuriți sau rupți pentru cuibărit. Huhurezul mare poate cuibări și în cuiburi de răpitoare, astfel au nevoie de păduri bătrâne cu copaci morți în picioare. Sunt serios amenințați de defrișările excesive din parc.
Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ghionoaia sură (Picus canus), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopus leucotos), ciocănitoarea de munte (Picoides tridactylus): au nevoie de copaci bătrâni, morți în picioare pentru a face scorburi. Sunt serios amenințate de defrișările excesive din parc.
Muscarul gulerat (Ficedula albicollis) și muscarul mic (Ficedula parva): au nevoie de copaci morți în picioare pentru cuibărit, deoarece își construiesc cuibul în scorburi. Sunt serios amenințate de defrișările excesive din parc.
Mamifere
În privința mamiferelor se poate afirma că există un bun nivel de cunoaștere. Studiile de cerectare relevă existența a 41 specii de mamifere printre care 21 dintre ele apar pe lista roșie UICN.
Cele mai reperezentative specii pentru teritoriul PNMM sunt:
cerbul (Cervus elaphus): biotopul favorabil cerbului îl constituie pădurile de mare întindere, liniștite, fără sau cu puține așezări omenești, cu soluri fertile, străbătute de ape curgătoare și cu mocirle bune pentru scăldători. Unul din factorii care condiționează răspândirea cerbului în cuprinsul țării noastre este sensibilitatea lui față de zgomote.
căprior (Capreolus capreolus): este o specie răspândită în toată Europa, la noi în pădurile de șes și de munte, mai numeroasă în pădurile din Transilvania, Banat și nordul Moldovei, mai rară în restul Moldovei, Muntenia și Dobrogea. Vara preferă locurile umbrite și răcoroase, iarna pe cele însorite și ferite de vânturi. Se hrănește cu muguri, ghindă, jir, rugi de mure.
mistrețul (Sus scrofa): răspândit în toată Europa. Este răspândit din zăvoiul Tisei până în golul de munte din zona prealpină. În general este omnivor. Merge totdeauna în "turmă", 5-12 (20) indivizi.
ursul (Ursus arctos): aria de răspândire în prezent cuprinde câteva ținuturi păduroase din Europa și Asia. La noi trăiește de-a lungul întregului lanț carpatic, prin păduri mari și dese, puțin umblate, liniștite.
lupul (Canis lupus): alimentația și dentiția sunt tipice pentru un carnivor.
vulpea (Vulpes vulpes): ca habitat preferă aproape orice mediu care le poate asigura și ascunzișuri.
râsul (Lynx lynx): Este prezent în zona montană a Maramureșului, în etajul boreal până în etajul subalpin. Trăiește în pădurile dense de înaltă altitudine.
pisică sălbatică (Felis silvestris): Biotopul preferat sunt pădurile întinse și pâraiele împădurite, mărăcinișurile și tufișurile din câmpul agricol sau de lângă ape.
vidra (Lutra lutra): Biotopul favorabil este arealul cuprins între zona de munte și Delta Dunării, în interiorul căruia se află ape curate cu pește.
jderul de copac (Martes foina): Biotopul favorit este constituit din păduri de fag și molid, până în etajul subalpin.
dihorul (Mustella putorius)
bursucul (Meles meles)
nevastuica (Mustella nivalis).
lilieci – au fost identificate 10 specii de lilieci; în afara acestor 3 specii sunt cunoscute din literatura de specialitate recentă, 11 dintre acestea aparțin familiei Vespertilionidae și două familiei Rhinolophidae.
Fig.10.Ursul brun(Plan de Management) Fig.11.Pisica sălbatică(Plan de Management)
Fig.12.Veverița(www.animale-sălbatice.ro) Fig.13.Cerbul carpatin(Plan de Management)
2.2.7.Potențialul turistic natural și antropic al Văii Vaserului
Valea Vaserului este cel mai atractiv traseu turistic al Munților Maramureșului, un defileu săpat în masa șisturilor cristaline, separând pe stânga câteva masive cristaline: Prislopașul (1201 m), Grebeni (1594 m)- între Novăț și Novicioru, Novicioru (1452 m). Sunt prezente crestele și dyk-urile porfiroide. În nord-est, între Vaserul Superior și graniță, se află o serie de culmi de 1300–1500 m, desprinse dintr-o creastă unitară pe care merge granița, situată la 1500–1700 m, numită Culmea Ștevioara. La nord de cotul Vaserului, între văile Făina și Botizu, se află muntele Șuligu (1688 m). Culmea Toroiaga se extinde de la Vaser până la Valea Țâșlei. Este dominată de eruptiv neogen și cristalin. Masivul principal îl formează Vârful Toroiaga (1930 m), prelungit în est cu Piciorul Caprei (1804 m) și în nord cu Vârful Țiganului (1736 m).
Râul Vaser izvorăște din Munții Maramureșului, se formează din izvorul Boului și izvorul Munceii Albi. Are 62 km lungime, este cel mai important afluent al Vișeului cu debit mai mare decât acesta. Vaserul trece peste linia marilor înălțimi dintre Pietrosul Maramureșului și Toroiaga. Drenează o suprafață de 422 km 2,are o lungime de 42 km și un debit mediu de 9 mc/s. Râul Vaser în zona de izvor are o pantă mare, de 20–50 m/km. După pătrunderea în Depresiunea Maramureș își croiește o vale largă cu îngustări locale.
Monumente pe Valea Vaserului
Valea Novicior este un afluent ai Văi Vaserului.
Valea Vinului este un loc de agrement foarte apreciat, aici aflându-se și un izvor de apă minerală (numit de localnici „borcut”).
Fig.14.Valea Vaserului
Ape minerale
Valoarea deosebită a acestor bogății naturale este dată de marea diversitate calitativă și cantitativă a mineralizațiilor, precum și de calitățile terapeutice (curative). Apele minerale, datorită compoziției chimice complexe, sunt factori curativi naturali cu o deosebită importanță terapeutică. Apele cu conținut de substanțe minerale și bioxid de carbon sunt ape cu un ridicat nivel terapeutic. Izvoarele minerale din regiune au rezultat în urma unei intense circulații a soluțiilor hidrotermale nu numai în rocile eruptive ci și în masa rocilor cristaline și a rocilor sedimentare eocene. În regiunea Munților Maramureșului au fost identificate în peste 20 de puncte: pe Vaser, la Făina, Șuligu, Glimboaca, Novăț, etc. Dintre acestea se remarcă izvorul Șuligu, care are o mineralizație totală de 9,8/l și 2,3 g/l CO2. Mai multe izvoare minerale cu ape feruginoase se găsesc în arealul orașului Vișeu de Sus și pe Valea Vinului. Izvoarele minerale de pe Valea Vinului și în special izvorul cunoscut sub numele de „Gulaci”, au o mineralizație de 12,7 g/l și o concentrație de 2,26 g/l CO2,. Ele pot fi utilizate cu succes pentru îmbuteliere cât și în scop balnear (au mai fost băi și acum 30-40 de ani), prin amenajări locale.
0
Fig.15.Izvor mineral
În cadrul unității depresionare a Maramureșului, de origine tectonică, de baraj vulcanic și de eroziune diferențială și complexă sub aspectul formațiunilor geologice care o compun, există numeroase surse de ape minerale – clorosodice și bicarbonatate, clorosodice – sulfuroase – carbogazoase. Datorită existenței unei aureole mofetice care înconjoară erupțiunile neogene ale Munților Oaș – Gutâi – Țibleș – Toroiaga, apele subterane sărate, bicarbonatate și sulfuroase din diversele formațiuni limitrofe eruptivului au preluat și caracter carbogazos, prin dizolvarea bioxidului de carbon liber de origine mofetică. Aria de răspândire a apelor minerale cu conținut de bioxid de carbon liber, coincide în general cu extinderea formațiunilor eruptive aparținând lanțului vulcanic neogen Oaș – Gutâi – Țibleș și a masivului eruptiv izolat Toroiaga, bioxidul de carbon liber din aceste ape fiind legat de manifestările post-vulcanice ale eruptivului neogen.
Flora și Fauna
Vegetația constituie un element important al cadrului natural, cât și un factor de atracție turistică. Varietatea formelor de relief, particularitățile elementelor climatice, hidrologice ca și natura diferită a rocilor, sunt elemente care au determinat un fond vegetal bogat și variat în Munții Maramureșului.
Flora și vegetația reprezintă un interes și o importanță deosebită din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere economic, amintim importanța furajeră, meliferă, medicinală, alimentară, decorativă, etc. Dintre speciile alimentare, culinare, amintim: frăguțe, mure, zmeură, soc, cireș pădureț, ciuperci comestibile. Dintre planetele medicinale, amintim: Betula pendula, Crataegus monogyna, Betonica officinalis, Pinus mugo. Unele plante sunt folosite pentru conținutul lor aromatic. Dintre acestea amintim: Carum carvi, Funingirus communis, Mentha s.p., Oxalis acetosella. Pajiștile sunt folosite ca fânețe de o singură coasă, pe altitudini mai mari, și de două coase pe coline joase. În zonele de pajiști înalte se pășunează începând din primăvară până la toamnă.
Fig.16.Ghiocei
Fauna golurilor alpine
Este săracă în specii datorită condițiilor vitrege de viață (temperaturi scăzute, vânturi puternice). Mamiferele sunt reprezentate de specia cea mai caracteristică golurilor alpine – capra neagră (Rupicapra rupicapra). Deși specifică etajului alpin, ea coboară mai ales iarna în jnepenișuri și pătrunde în molid în căutarea hranei. În Munții Maramureșului sunt doar câteva exemplare, la fel ca și marmota de munte, fiind repopulată începând cu anul 1965. Arifauna alpină este reprezentată prin acvila de stâncă (Aquila cheysaetas), tisa alpină (Anthus apinoletta), brumărița (Prunella collaris), rața sulițar (Anas acuta). Dintre reptile, vipera comună (Vipera berus) și șopârla de munte (Lacecta vivipara) sunt prezente în zonele cu stânci calcaroase.
În pajiște e prezentă broasca roșie de munte (Rona tempozozia). Trebuie menționat prezența cândva pe aceste meleaguri a zăganului, a vulturului negru și a vulturului sur.
Fauna zonei forestiere
Este foarte bogată și variată, cuprinzând un număr mare de specii de interes cinegetic. Fauna pădurilor de rășinoase este reprezentată prin: urs (Ursus arcalos), lup (Canis lupus), mistreț (Sus scrofa), iar dintre păsări amintim: cocoșul de mesteacăn (Lirurus tetrix), cocoșul de munte (Tetrao uragallus), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides trydactiylus), forfecuța galbenă (Loxia curvirosta), pițigoiul de brădet (Parus ater), pițigoiul de creastă (Parus cristatus), mierla gulerată (Turdus torquatus), etc. sunt specii caracteristice pentru pădurile de conifere.
Fauna pădurilor de foioase
Este deosebit de bogată. Pădurea reprezintă adăpostul preferat al mamiferelor sălbatice de interes cinegetic. Astfel amintim: cerbul carpatin (Cervus Elaphus), vulpea (Vulpes vulpes), jderul de pădure (Mortes mortes), jderul de piatră (Mortes foina), veverița (Scirus vulgaris), hermelina (Mustella ezminea), nevăstuica (Mortella mirolis), etc. Arifauna pădurilor mixte este bine reprezentată prin specii ca: huhurezul, mare (Steix ulalensis), gaița (Garullus glandacius), porumbelul de scorbură (Calumba aenas), etc. Aici cuibăresc și majoritatea răpitoarelor, ca. uliul păsărar, uliul porumbar, șorecarul comun, șoimul (Pernis apivarus), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina). Acolo unde locul pădurilor a fost luat de fânețe naturale, terenuri arabile și livezi, sunt prezente: potârnichea (Perdix perdix), fazanul comun (Phasianul colchicus), prepelița (Coturnix coturnix). Fauna apelor de munte este reprezentată prin lostriță (Hucho hucho), în apele Vișeului și Vaserului, păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymalus thymalus), știuca (Esox lucius), babetele (Cottus poecilopus), clenuștețul dungat (Leuciscus sonffia agassizi).
Potențialul vânătoresc și piscicol
Vânătoarea este o activitate tradițională, datorită faptului că pădurile și golurile alpine găzduiesc un important fond cinegetic prin varietatea și valoarea speciilor, dovedite prin medaliile de aur obținute la diverse concursuri internaționale pe fondurile de vânătoare cum sunt cele de la Făina și Valea Babii, populate cu cerbi carpatini, urși, lupi, mistreți, jderi, cocoși de munte, etc., ce se vânează cu autorizație. Vânătoarea este o activitate recreativă care, în arealul Munților Maramureșului, întrunește condiții deosebite având în vedere: – varietatea mare a speciilor de interes cinegetic; – suprafața mare a fondurilor de interes vânătoresc, (aproximativ 125.000 ha.); – o densitate relativ mare a animalelor sălbatice; – existența unor exemplare de excepție ce se constituie ca trofee.
Avându-se în vedere valoarea ridicată cinegetică a regiunii, bazinul Vaser a fost dotat cu două cabane vânătorești la Făina și Novăț. Fondul de vânătoare aparține Ocolului Silvic Vișeu de Sus. Din statistici rezultă că, pe primul loc se află iepurele urmat de cerbi, căprioare și mistreți. Din efectivul de vânat rezultă o individualizare a iepurelui, care se situează pe primul loc cu 780 exemplare, urmat fiind în ordine numerică de căprioare (325), cerbi (308) și mistreți (100 exemplare). Pescuitul în ape de munte este o îndeletnicire a pescarilor amatori care practică acest sport recreativ. În apele curgătoare, în perioadele permise se pot pescui păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu, lipanul, cleanul, mreana, etc.
Pescuitul în apele interioare se practică din cele mai vechi timpuri, oferind pe lângă hrană omului și un mod plăcut de recreere. Pentru revigorarea fondului piscicol grav afectat în ultimii ani din cauza braconajului și a deversării în râuri a unor cantități de rumeguș de către micii întreprinzători (gatere) dar și alte substanțe toxice, se impune intervenția de urgență prin repopularea râurilor cu puiet de salmonide (păstrăv și lipan), precum și igienizarea râurilor din zonă.
Râul Vaser se situează printre puținele râuri din țară care oferă pescarilor sportivi toată gama practicii cu momeli artificiale, atât cu lanseta, folosind bula de apă și lingurița, îndeosebi de la Făina în jos, cât și cel de finețe, cu muștele, prin biciuire mai ales de la Novăț în amonte. Începând cu anul 1960, lipanul s-a dezvoltat rapid, zona lui extinzându-se, specia găsind condiții bune de dezvoltare și în amonte de barajul Măcârlău (6 km amonte de Făina), unde a fost introdus pe cale artificială.
Resurse subterane
Sute de ani, pe Valea Vaserului oamenii exploatează lemnul pe care-l transportă cu ajutorul mocăniței, singurul tren cu aburi pe linie îngustă ce funcționează în Europa. Se știe că maramureșenii sunt renumiți pentru meșteșugul de a realiza case și biserici din lemn care durează sute de ani. Dar, exploatarea lemnului nu este singura activitate care au desfășurat-o oamenii. Mineritul a fost până nu demult o activitate intens practicată. Și în ziua de azi se pot vedea gurile de la minele ce exploatau minereuri complexe și uraniu.Prin vale circulă „mocănița”, fiind și ultima din România.
Linia ferată pe ecartament îngust (760 mm) a fost construită între anii 1930—1933. Lungimea căii ferate este de 56 kilometri. Cea mai înaltă altitudine a liniei ferate este în zona Comanu 1.100 m, plecarea din Vișeu de Sus fiind la altitudinea de 600 m. Trenul circulă în scopuri industriale, pentru exploatarea lemnului și în scopuri turistice. Vagoanele pentru turiști pot fi vagoane terasă sau vagoane de clasă. Există și vagoane pentru materiale, platforme și lemn.
Fig.17.Mocănița
În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiștii. Având în vedere că acest loc este printre puținele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniță atrage mii de turiști din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.
Turiștii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, și înapoi, bucurându-se de frumusețea naturii. De asemenea, este posibil ca aceștia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, și să înceapă o excursie prin munți.
Trasee pe Vaser:
1. De la stația Novăț se merge pe traseul Ihoasa, Râpi (pe linie) până la Roșu, se urcă Preluca lui Gotan, Picioarele Gradului, Vf. Toroiaga, Vf. Țiganu, se trece la Macârlău, (pe Valea Vaserului). Traseul este de două zile cu noapte la Roșu (în cort).
2. Poiana Novăț, se urcă pe Greben (aproximativ 3 km.) urmează culmea Obcioarei, se coboară aproximativ 2 km până la borcut, apoi se urcă 2 – 3 km până la băi, la Novicior. Aici erau băi încă de pe vremea Austro-Ungariei (acum sunt abandonate). La băi este o cabană a Vișeu Forest. De aici poți venii la stația Novicior, la linia ferată (5-6 km).
3. Din Poiana Novăț pe Vf. Greben și retur, circa 7 ore
4. De la Novicior Băi la Plaiul Popii (4 km), urci la Preluca Pipie și apoi cobori la stația hidrometică de la Făina.
5. De la stația Botizu ( unde se poate ajunge cu trenul), se urcă vreo 3 km pe pârâu până la intersecție de unde o iei la dreapta spre Lutoasa (2-3km) unde a fost unitatea militară de vânători de munte, unitate legată de numele generalului Leonard Mociunski, bun prieten cu Charles de Gaulle. Din acest loc încă vreo 5000 m și se ajunge la granița cu Ucraina, unde există o priveliște extrem de frumoasă către Ucraina și Polonia.
6. De la stația Botiz pe pârâu aproximativ 3 km mai sus, iar la intersecție o faci la stânga, pe un drum forestier se urcă pe Vf. Bardău de unde se vede tot Maramureșul. Aici se poate înnopta la stână, iar a doua zi o iei spre Vișeu, pe culme (este drum) trecând pe la vf. Băița( Cozia), Glâmboaca (cabana IPEG) și cobori în Valea Rea.
7. Traseu de 4 – 5 zile (vara) de pe coastă din Vișeu – Gara CFF: se urcă pe Vaser cu trenul până la Comanu (43 km), urcare pe Vf. Comanu Mic, Gliganu, Stevioara, Lostun, Făina, Suligu, Pietriceaua, Lutoasa, Vf. Bardău, Băița (Cozia), Șoimu, coborâre în Valea Rea. Se poate înnopt la stâne, se merge pe lângă granița cu Ucraina, traseu de coastă.
Traseele sunt orientative, ele pot fi realizate și cu mici abateri față de cele descrise.
CAP. III Potențialul turistic antropic
Majoritatea localităților situate în vecinătatea parcului sunt atestate documentar din secolele XIII-XV:Borșa, Moisei, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, Leordina,etc. Din punct de vedere etnografic se diferențiază o regiune: Maramureșul, regiune ce conservă tradiții, obiceiuri străvechi și elemente de arhitectură tradițională. Sub aspectul elementelor de cultură materială și spirituală, aria limitrofă parcului dispune de o serie de obiective, care, prin conținutul lor artistic și istoric sporesc valoarea turistică a acestui teritoriu, permițând o mai largă valorificare a ofertei sale turistice.
Printre obiectivele turistice de natură antropică din regiunea munților Maramureșului se impun muzeele și ansamblurile memoriale din localitățile Borșa, Moisei, Vișeu, bisericile din lemn, de o deosebită bogăție ornamentală din Borșa,Vișeu, monumentele comemorative din Moisei, Borșa, Vișeu. Elementele etnografice, manifestările folclorice locale, foarte răspândite, completează valoarea turistică a zonei, acestea putând fi valorificate cu succes în cadrul unor programe turistice.
Pe toată suprafața PNMM se găsesc izvoare minerale cu proprietăți terapeutice (stațiunea Borșa).”Țara Maramureșului” este renumită prin arta lemnului, vorbindu-se pe drept cuvânt de “civilizația lemnului”: biserici de lemn, porți maramureșene, unelte de lemn etc. Folclorul și portul popular sunt de o frumusețe aparte. În arealele limitrofe parcului se practică transhumanța, ce confirmă sorgintea pastorală a poporului român.
3.1. Etnografie și folclor
Orașul Borșa: arhitectură populară (case de lemn din sec. XVIII, prelucrarea artistică a lemnului), artă populară (centru de cojocărit, țesături și cusături populare), instalații tehnice populare (mori de apă), manifestare tradițională (“Sărbătoarea Sânzienilor”, desfășurată în luna iunie, în Poiana Prislop are loc anual, în a doua jumătate a lunii august vestitul festival „Hora de la Prislop”).
Comuna Moisei: arhitectură și artă populară (sat cu structură tradițională), instalații tehnice populare (mori, pive), port popular, obiceiuri populare tradiționale calendaristice.
Orașul Vișeu de Sus este reprezentat de bisericile de lemn și de arhitectura gotică a bisericilor construite după 1835. Biserici și mănăstiri precum: biserica ortodoxă, fostă greco-catolică, construită între anii 1832-1844 ctitoria preoților Vasile Roșca și Simeon Pop, biserica ortodoxă din1832, biserica romano-catolică construită între anii 1912-1918 cu hramul „Ioachim și Ana” – ctitor preot Schiller Carol, arhitect italianul Maretti Augustino.
Mănăstirea de pe Valea Scradei. Pe hotarul ei a fost o mănăstire, biserica veche a fost adusă în anul 1762 în sat. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obișnuiește să se meargă în pelerinaj. Mai sunt de menționat biserica ortodoxă construită între anii1933-1937, ctitor preot Sebastian Sârcu, biserica ortodoxă din centrul orașului și biserica de lemn din curtea spitalului orășănesc.Alte obiective însemnate sunt cimitirul evreiesc și cartierul germanilor numit Țâpțărai (Zipserai).
Comuna Vișeu de Jos ca așezare este atestată documentar din anul 1353, an consemnat în mai multe documente scrise, ca fiind sat liber stăpânit de cnezi și voievozi. Prin actul de posesie a lui Bogdan Vodă se atestă existența Vișeului de Jos chiar înainte de anul 1353, ca fiind ce făcea parte din cnezatul de vale al Bogdăneștilor.
Comuna Leordina numele comunei Leordina pare să fie de origine dacă. Date istorice mai importante presupunerea, deducția logică ne ajută să fixăm ca perioadă de întemeiere a satului Leordina a doua jumatate a sec.al XIV –lea și prima jumătate a sec.al XV –lea, în anul 1353, când pentru prima dată apare în documente.
Comuna Ruscova primele știri despre existența vieții umane, în special în partea inferioară a râului Ruscova datează din timpuri străvechi.Istoricul localității Ruscova începe în momentul în care rutenii apar pe valea râului Ruscova ,unde își întemeiază primele gospodării, punând bazele uneia dintre cele mai vechi așezări ale acestei etni în Maramureșul istoric.
Comuna Repedea localitatea Repedea este atestată documentar, printr-un hrisov scris în slava veche, din anul 1350. Hrisovul a fost găsit în vechea biserică din lemn, construită în stilul maramureșean în anul 1413, biserică ce nu mai există din cauza faptului că în urma unei ierni grele, în deceniul șase al secolului trecut s-a prăbușit, iar patrimoniul ei de o inestimabilă valoare se află în prezent în București. În hrisov se menționează că pe acest teritoriu a fost găsit un grup de oameni păstori-crescători de animale, de origine slavă.
Comuna Poienile de sub Munte este atestată documentar în anul 1353, facând parte din teritoriul cnezatului de vale al bogdăneștilor, fiind întărită și hotărnicită în 1353 fiilor lui Iuga. Faptul că Poienile de sub Munte a facut parte în 1353 din moșia Cuhea, reiese clar din explicația pe care o face Ioan Mihali în diploma din 21 aprilie 1411. Astfel, el arată că moșiile prezentate din diploma din 1411, printre care și Poienile de sub Munte erau ale lui Ion Vodă, fiul lui Ruszka-Polyana în 1828.
Comuna Petrova este atestată documentar în anul 1353,având ca personalitate pe (Alexandru Filipașcu 1902-1952 ), istoric, primar al orașului Sighetu Marmației, profesor și preot român, deținut politic din vara anului 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a decedat, s-a născut în Petrova la 20 aprilie 1902.
Comuna Bistra această localitate este atestată documentar încă din secolul al XV-lea, figurând în documentele vremii ca și parte a cnezatului maramureșului. Din punct de vedere cultural Bistra este un adevărat sanctuar de păstrare al tradițiilor și obiceiurilor ucrainene seculare. Acestea cum ar fi: limba specifică comunei, portul tradițional și nenumăratele obiceiuri de-o frumusețe răpitoare și vechime, pentru locuitori reprezintă un adevarat tezaur, atât de bine conservat de-a lungul vremii. Sunt de fapt blazonul așezării, cartea de vizită a locuitorilor care sunt cunoscuți peste tot pentu acestea.
3.2. Vestigii arheologice,monumente istorice și de arhitectură religioasă
Bisericile de lemn maramureșene, exemple remarcabile de arhitectură ortodoxă foarte bine conservată cu influențe ortodoxe și gotice, demonstrează un mare nivel de maturitate artistică și mesteșugărească. Sunt înguste, înalte, construite din bușteni având turnuri caracteristice cu unul sau două acoperișuri din șindrilă. Pereții bisericilor sunt în general construiți din bușteni de stejar așezați orizontal. Se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn și a realizării învelitorilor din șindrilă, prin motivele ornamentale vizibile pe suprafața portalurilor și ancadramentelor – ce se susțin stâlpi zvelți – simbolizând elemente de natură vegetală, animală și geometrică realizate prin dăltuire,crestare.
Comuna Moisei: Mânăstirea Moisei datează din sec. XIV, fiind atestată documentar în anul 1637. În secolele XVII-XVIII, în incinta mânăstirii a funcționat un important centru de pictură bisericească. Ansamblul monahal cuprinde biserica din lemn “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1637, ce păstrează picturi interioare executate pe pânză în anul 1650; biserica din zid, construită în perioada 1910-1928 a fost realizată în stil neoclasic.
Orașul Vișeu de Sus este reprezentat de bisericile de lemn și de arhitectura gotică a bisericilor construite după 1835. Biserici și mănăstiri precum: biserica ortodoxă, fostă greco-catolică, construită între anii 1832-1844, ctitoria preoților Vasile Roșca și Simeon Pop, biserica ortodoxă din 1832, biserica romano-catolică construită între anii 1912-1918 cu hramul „Ioachim și Ana” – ctitor preot Schiller Carol, arhitect italianul Maretti Augustino.
Mănăstirea de pe Valea Scradei. Pe hotarul ei a fost o mănăstire, biserica veche a fost adusă în anul 1762 în sat. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obișnuiește să se meargă în pelerinaj.Mai sunt de menționat biserica ortodoxă construită între anii 1933-1937, ctitor preot Sebastian Sârcu, biserica ortodoxă din centrul orașului și biserica de lemn din curtea spitalului orășănesc.Alte obiective însemnate sunt cimitirul evreiesc și cartierul germanilor numit Țâpțărai (Zipserai).
Comuna Vișeu de Jos biserica ortodoxă numărul 1, biserica ortodoxă numărul 2,biserica greco-catolică,biserica adventistă,biserica pentiscotală.
Comuna Ruscova primele informatii scrise despre așezemintele de cult din comuna Ruscova sunt de la sfârșitul sec al XVIII-lea.Oficierea Sfintei Liturghii se face în limba ucraineană, iar cărțile din dotarea bisericii sunt scrise în limba slavonă. Biblia din 1862 este cea mai veche, fiind totodată, catalogată ca bun de patrimoniu.Sărbătorile de peste an au loc dupa Stilul Vechi(Iulian)cu un decalaj de 13 zile față de calendarul Gregorian. În anul 1992, consiliul parohiar hotărăște contruirea unei noi biserici în zona Oblaz.Motivul îl constituie distanța mare pe care trebuie să o parcurgă credincioșii (3km) până în centru.
3.3. Muzee,case memoriale
Comuna Moisei: Muzeul memorial din localitate a fost amenajat în amintirea românilor uciși de armata horthystă pe 14 octombrie 1944.
Orașul Vișeu de Sus Salonul artelor,Lucrarea de arta decorativa -sgraffito– Lauda mâinilor , Primăria – fosta vilă a marelui proprietar Pop Simon, construită între anii 1870-1890, în stil baroc,Biblioteca orășenească,Casa de cultură,Muzeul de istorie și etnografie al orașului .
3.4.Monumente comemorative
Orașul Borșa: monumentul de la “Preluca Tătarilor”. Obeliscul sculptat în lemn, este amplasat pe locul în care, localnicii, în anul 1717 au obținut o importantă victorie asupra tătarilor invadatori.
Comuna Moisei: monument comemorativ închinat celor 29 țărani uciși mișelește de trupele fascisto-horthyste în 14 octombrie 1944. Ansamblul, opera sculptorului Vida Gheza, realizat în anul 1967 este alcătuit din 12 siluete de bărbați (sculptate în lemn) dispuse în cerc, în jurul unei mese din piatră.
CAP.IV Baza tehnico-materială a turismului în arealul Munților Maramureșului
4.1.Stațiuni turistice
În regiunea Munților Maramureșului există o serie de localități cu funcție turistică ce au un rol deosebit în derularea activităților turistice din acești munți.Stațiunile cele mai cunoscute sunt Borșa, Complex Turistic Borșa, Valea Vaserului dar și orașul Vișeu de Sus.
Stațiunea Borșa, situată pe Valea Vișeului (județul Maramureș), la o altitudine de 617 metri, este una dintre cele mai vechi amenajări de acest fel din țară. Prin prisma condițiilor naturale oferite, Borșa este o stațiune de odihnă apreciată de toți vizitatorii îndeosebi pentru peisajul montan deosebit și bioclimatul tonic stimulent. Factorii naturali recomandă stațiunea în tratarea afecțiunilor pulmonare, cardio-vasculare (mofete), ale sistemului nervos periferic, iar apele minerale sunt eficiente în tratarea afecțiunilor tubului digestiv, renale și ale căilor urinare. Este totodată un punct de plecare spre ascensiunile în munții Rodnei. Include mai multe hoteluri, cabane, restaurante și centre de informare turistică.
Complexul turistic Borșa, situat la poalele munților Rodnei, la 850 m alt. este una dintre cele mai importante stațiuni montane din zona nordică a țării. Este o destinație foarte solicitată de amatorii sporturilor de iarnă, întrucât aici există mai multe pârtii de schi și sanie, special amenajate pentru iubitorii sportului alb. Cea mai cunoscută este pârtia Poiana Știol, cu o lungime de peste 2 km, lățime 500 m și o diferență de nivel de 650 m, dotată cu telescaun. Tot aici este și cea mai lungă trambulină naturală din Europa (90 m). De asemenea stațiunea dispune de pârtie alpină, ideală pentru practicarea snow-boardului. Sezonul alb durează din decembrie până în aprilie. Turiștii pot primi găzduire în cele 4 hoteluri sau în numeroase case particulare și pensiuni agroturistice.
Valea Vaserului pentru turismul actual, existența reliefului montan larg răspândit și diversificat ca structură și fizionomie, înseamnă satisfacerea a cel puțin două cerințe: agrementul și refacerea fizico-psihică. Relieful este resursă de prim ordin pentru orice regiune turistică, prin rolul de suport al celorlalte elemente ale cadrului natural și antropic. Varietatea morfologică a elementelor reliefului, asociată frumuseții peisagistice, evidențiază obiective cu valoare deosebită.Valea Vaserului este cel mai atractiv traseu turistic al Munților Maramureșului, un defileu săpat în masa șisturilor cristaline, separând pe stânga câteva masive cristaline.
Bazinul forestier al Vaserului, întins pe 40000 ha, păstrează încă pe alocuri păduri neatinse. Pe valea acestuia există 85 de izvoare minerale, barajul de la Măcârlău, iazul minier Novăț, cabanele de vânătoare Valea Babii și Novăț, urmele fostului spital militar din cel de-al doilea război mondial, bisericuța de lemn și cimitirul german de la Făina.
Valea Vaserului -“Mocănița” pe Vaser – este singurul tren industrial tractat de locomotivă cu aburi din Europa rămas încă în funcțiune.Calea ferată pe care merge “mocănița” se întinde pe o lungime totala de 56 km, pe Vaser 43 km și pe afluenții acestuia Novăț și Ștevioara. Linia ferată cu ecartamentul îngust(760 mm) a fost construită între anii 1930-1933, cu materialul dezafectat de la calea ferată ce traversa Prislopul din Maramureș în Moldova, linie construită în timpul primului război mondial.
Vișeu de Sus este un oraș amplasat în NE județului Maramureș. Din data de 7 octombrie 2009 orașul este declarat Stațiune de interes local, conform HG 1204, publicat în Monitorul Oficial la 13 octombrie 2009.
Comuna Poienile de sub Munte .În cadrul comunei se cunosc zăcăminte de ape minerale la Cvasnița (fosta stațiune balneoclimaterica). Aici este un borcut care nu este exploatat, el este utilizat, dar cea mai mare parte a utilizatorilor este populația locală.Un alt borcut este pe strada Zarica, care este tot utilizat de populația locală. Acestea au în compoziția chimică ape feroruginoase.
4.2.Unități de cazare
Cele mai numeroase unități de cazare se întâlnesc în Complexul Turistic Borșa, majoritatea fiind vile particulare și pensiuni, numărul lor fiind dificil de apreciat întrucât multe se află încă în construcție.Hotelurile se găsesc în principalele stațiuni:
Borșa (As, Iezer, Perla Maramureșului, Păltiniș); Complex Borșa (Cerbul , Cascada, Stibina, Brădet); În Vișeu de Sus există numeroase pensiuni, printre care și hoteluri, datorită creșterii potențialului turistic al zonei( Hotel Bradu, Gabriela, cabana Crăița,pensiuni Magnolia, Mioara,Otilia etc.).
Acestea din urmă sunt singurele hoteluri care dispun de un număr însemnat de locuri ( Hotel As , Brad ,Gabriela )precum și de o bază de tratament completă, datorită faptului că în stațiunea Borșa sunt intens valorificate resursele de ape minerale terapeutice.Unități de cazare se găsesc și în celelalte localități periferice.
În comuna Moisei se găsesc pensiuni și vile particulare ce deservesc agroturismul practicat în zonă. Agroturismul începe să se dezvolte și la Vișeu de Jos. Există câteva pensiuni care deja funcționează (pensiunea Coman,pensiunea Simina) și multe altele în construcție. În comuna Leordina pensiunea Miraj.Comuna Petrova pensiunea Mihalca.
Alte locuri de cazare sunt reprezentate de cabanele forestiere și de vânătoare, cantoanele silvice, taberele de copii. Toate aceste spații de cazare pot fi folosite doar cu aprobarea celor ce le au în administrație, cu excepția cazurilor de vreme nefavorabilă. În ceea ce privește structurile de primire a turiștilor este greu de estimat numărul acestora întrucât, deși funcționează ca pensiuni turistice nu sunt în evidența autorităților. În prezent capacitatea structurilor de primire existente satisface circulația turistică din zonă, unitățile de tip pensiune fiind tot mai numeroase, însă structurile de agrement sunt insuficient dezvoltate.
4.3. Infrastructura de transport
În ceea ce privește căile de acces, acestea se găsesc de-a lungul văilor principalelor cursuri de apă, ce au oferit, încă din cele mai vechi timpuri, condiții prielnice dezvoltării unor căi de comunicație.
Căile ferate. Din nodul feroviar Vișeul de Jos, o ramură coboară spre Sighetul Marmației, iar alta urcă de-a lungul râului Vișeu până la Borșa. Din păcate de câtiva ani, C.F.R.-ul a sistat transportul de călători pe ruta Vișeu – Borșa, aceasta fiind preluată de transportul cu autobuze sau maxi-taxi. Cele trei tronsoane de cale ferată prezintă importanță din punct de vedere turistic datorită faptului că stațiile sunt amplasate în apropierea vărsării principalelor cursuri de apă pe care le urmăresc majoritatea treseelor turistice marcate.
Căile rutiere care facilitează accesul spre munții Maramureșului sunt alcătuite din drumuri naționale, județene, comunale și forestiere. Drumul național 18, care leagă Baia Mare de Sighetu Marmației și Vișeul de Sus, iar începând de la Moisei se îndreaptă către Borșa și Pasul Prislop, permite apropierea de munte.Drumul național 17C din Vișeu de Sus care face legătura cu municipiul Bistrița,drumul județean DJ 187,Leordina-Ruscova-Poienile de sub Munte.
4.4. Facilități de agrement
Structurile turistice de agrement sunt reduse ca structură și număr, fiind vorba în principal de amenajările pentru practicarea sporturilor de iarnă. Din acest punct de vedere cel mai bine dotat este complex turistic Borșa, cu pârtii de schi pentru toate categoriile de practicanți (200 – 2 900 m lungime), precum și mijloace de transport pe cablu, pârtii pentru snowboard precum și cea mai mare trambulină naturală din Europa.
De asemenea, se mai desfășoară o serie de programe turistice constând în drumeții cu ghizi însoțitori sau în parcurgerea călare pe drumuri forestiere și pășune, pe parcursul mai multor zile, a unor zone de interes turistic deosebit.
4.5.Unități de tratament
Deși arealul munților Maramureșului beneficiează de prezența semnificativă a apelor minerale terapeutice, doar în stațiunea Borșa există baze de tratament complet unde s-au creat condiții optime de utilizare complexă a factorilor naturali de cură. Însă sunt necesare investiții pentru dotarea centrelor cu instalații și aparaturi medicale moderne, întrucât unele dintre acestea au un grad de uzură fizică și morală ridicat. O altă locație o reprezintă stașiunea de interes local Vișeu de Sus, dar aici calitatea dotărilor și diversitatea procedurilor sunt mult mai reduse. Cel mai utilizat este rolul bioclimatului.
Capitolul. V. Forme de turism practicate în arealul și în cadrul Parcului Natural Munții Maramureșului
Resursele turistice existente în munții Maramureșului și în zona limitrofă acestora au determinat ca de-a lungul timpului în teritoriu să se canalizeze numeroase fluxuri turistice având motivații diferite. În prezent, în arealul munților Maramureșului se desfășoară o serie de forme de turism cu motivații dintre cele mai diverse.
Întrucât nu există o monitorizare statistică a activității turistice în zonă este greu de apreciat numărul turiștilor care vizitează anual arealul munților Maramureșului. Se pot identifica însă două perioade cu fluxuri mai însemnate: în sezonul hivernal, când turiștii vin pentru practicarea sporturilor de iarnă și în sezonul estival, când se practică cele mai multe drumeții montane . Un maxim al numărului de turiști se înregistrează la sfârșit de săptămână, când vin și persoanele din orașele mai apropiate pentru recreere. Potențialul de poziție al zonei este foarte important atât în raport cu cererea internă, cât și cu cea externă. Din punct de vedere al cererii interne, există câteva orașe mai apropiate care pot furniza suficienți turiști pentru compensarea variației de fluxuri inter-sezoniere: Satu Mare, Baia Mare, Sighetul Marmației, Bistrița sau chiar și alte orașe din țară care nu beneficiază neapărat de apropiere de zonă. În privința fluxurilor externe, poziția în nordul țării poate fi considerată ca fiind favorabilă.
Aeroporturile din Baia Mare și Satu Mare pot deveni principalele porți de acces spre arealul munților Maramureșului. Actuala campanie de relansare a turismului românesc pe piețele internaționale poate reprezenta o bună oportunitate pentru revigorarea turismului din zonă.
5.1. Turismul de recreere valorifică însușirile cadrului natural, astfel cei interesați pot să parcurgă trasee montane de o frumusețe inedită, să observe flora bogată cu multe specii rare sau endemice, să se bucure de priveliștea lacurilor , să remarce elemente de faună deosebite. Acest tip de turism antrenează în zonă cel mai mare număr de persoane, fiind practicat de toate categoriile de vârste, stabilind puntea între om și natură, oferindu-i acestuia posibilitatea de înlăturare a stresului cotidian, de regăsire a simțurilor umane.
5.2. Drumeția montană reprezintă una dintre formele de turism cele mai importante care se desfășară în munții Maramureșului în special pe Valea Vaserului. Drumeția montană se desfășoară în special în zona înaltă (creasta principală sau cele secundare) sau pe traseele de acces către aceasta. În prezent în masiv nu există multe trasee turistice marcate.
5.3. Turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă reprezintă una din principalele forme de turism desfășurate în masiv în perioada hivernală. Astfel, stațiunea turistică Borșa (Complex Borșa) oferă condiții optime de desfășurare datorită existenței în zonă a cinci pârtii de schi și a instalațiilor de transport pe cablu care deservesc aceste pârtii.
5.4. Turismul Balnear existența în munții Maramureșului a unor rezerve semnificative de ape minerale, dar și a altor tipuri de factori terapeutici (bioclimatul), face ca zona să beneficieze de condiții deosebite pentru practicarea turismului balnear. Principala destinație turistică balneară din munții Maramureșului este reprezentată de stațiunea turistică Borșa, aceasta dispunând și de condiții optime de utilizare a factorilor naturali de cură. Alături de aceasta stațiunea de interes local Vișeu de Sus reprezintă o a doua destinație pentru turismul balnear. Alte izvoare minerale cu efecte curative miraculoase se găsesc și în localitățile: Vișeu de Jos,Ruscova, Poienile de sub Munte.
5.5. Turismul rural și agroturismul
Arealul munților Maramureșului întrunește condiții deosebite pentru desfășurarea acestei forme de turism cu toate că aici agroturismul nu are aceeași amploare precum în alte zone care valorifică mult mai bine resursele turistice locale (de exemplu zona Bran-Moeciu). Din păcate, până în prezent în circuitul turistic rural au intrat numai localitățile Moisei, Vișeu de Jos,Leordina,Poienile de sub Munte. În aceste sate, folclorul, portul tradițional, arhitectura, tradițiile și obiceiurile, mobilarea și decorarea interioarelor în stil rustic predomină și impun specificul lor etnografic. Spațiul rural din localitățile limitrofe munților dispune de un potențial turistic deosebit. ”Parfumul vechilor tradiții din satele de munte transilvănene și maramureșene conferă întregii zone un farmec aparte. În pensiunile turistice existente se pot petrece vacanțe de neuitat, în mijlocul naturii. Aici meniurile tradiționale și ospitalitatea gazdelor încântă întotdeauna sufletul călătorului de pretutindeni” (Nădișan, I., 1980).
5.6. Turismul de aventură este mai puțin dezvoltat în această zonă și se manifestă, în special, prin speoturism, alpinism, dar există condiții și pentru practicarea altor sporturi precum parapantă etc. Peșterile existente în masiv constituie atracții turistice pentru practicanții speoturismului. Totuși, accesibilitatea dificilă și lipsa de amenajări a acestora le fac disponibile numai turiștilor bine antrenanți. Alpinismul este mai puțin dezvoltat și se desfășoară în special în zona vârfului Pop Ivan, Toroiaga. Cicloturismul montan găsește condiții bune de desfășurare în zona Dealul Moisei, Valea Vaserului.
Capitolul. VI. Posibilități de dezvoltare a turismului în cadrul Parcului Natural Munții Maramureșului
6.1. Dezvoltare durabilă
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio – economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice și potențialul natural. Cea mai cunoscută deliniție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCEF) în raportul “Viitorul nostru comun’, cunoscut și sub numele de “Raportul Bruntland’: “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.
Dezvoltarea durabilă este o strategie prin care comunitățile caută căi de dezvoltare economică beneficiind, de asemenea, de mediul înconjurător local sau care să aducă beneficii calității vieții. A devenit un ghid important pentru multe comunități care au descoperit că modurile de interpretare tradiționale de planificare și dezvoltare creează, mai mult decât rezolvă, probleme de mediu înconjurător sau sociale. Acolo unde interpretările tradiționale pot conduce la aglomerare, extindere, poluare și consum excesiv de resurse, dezvoltarea durabilă oferă soluții reale și de durată, care consolidează viitorul.
Ca o comunitate să fie într-adevăr durabilă trebuie să adopte o abordare în trei direcții, prin luarea în considerare, pe termen scurt, dar mai ales lung, a resurselor economice, naturale și culturale. Dezvoltarea durabilă a comunităților are ca obiective majore protejarea mediului, eradicarea sărăciei, îmbunătățirea calității vieții, dezvoltarea și menținerea unei economii locale viabile și eficiente. O comunitate durabilă apreciază și promovează ecosisteme sănătoase, utilizează eficient resursele, dezvoltă și asigură o economie locală viabilă (Dinu, M., 2006).
O comunitate durabilă este cea care deține controlul asupra procesului de dezvoltare, al deciziilor pe care le elaborează și le adoptă, asigurând durabilitatea la nivel local. Această comunitate durabilă posedă o structură socială activă – actori, grupuri, asociații și instituții capabile să se mobilizeze pentru acțiuni comune de lungă durată și să-și asume responsabilitatea pentru acest proces continuu de dezvoltare. Comunitățile durabile prosperă pentru că populația lucrează în colaborare și parteneriat pentru îmbunătățirea calității vieții și utilizează resursele proprii pentru a asigura necesitățile generațiilor actuale asigurând, în același timp, resursele necesare pentru generațiile viitoare. Ea își mobilizează capacitățile pentru a asigura servicii medicale calitative, un nivel de viață ridicat pentru toți rezidenții săi, prin: limitarea deșeurilor, prevenirea poluării, maximizarea conservării și prin dezvoltarea resurselor locale și a utilizării eficiente a lor, în vederea revitalizării economiei locale.
Fenomenul turistic este un proces dinamic, datorită tendințelor de expansiune/regresie, de intensificare/atenuare ritmică pe care acesta le are de-a lungul traseului său evolutiv, care în plan general nu afectează capacitatea de dezvoltare continuă a unei regiuni cu potențial turistic și care prin natura lor generează schimbări și transformări de bunuri și valori individuale și, nu în ultimul rând, de modele culturale. Potențialul turistic, reprezentat de resursele atractive și infrastructură, este factorul static al fenomenului analizat, motivând existența acestuia. Elementul dinamic al procesului este asigurat de turist care valorifică însușirile calitative ale resurselor și apelează la serviciile infrastructurii (Cocean, P., 2002).
6.2. Promovarea ecoturismului
În prezent nu există o definiție unanimă abordată dar există definiții agreate și predominant acceptate, adoptate și utilizate. În definirea ecoturismului s-au implicat un număr mare și variat de specialiști precum și o mare varietate de organisme profesionale, economice, atât la nivel național cât și internațional. Ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ și trebuie să includă spre definire următoarele elemente:
-produsul are la bază natura și elementele sale;
-managementul ecologic în slujba unui impact minim;
-contribuție la conservare;
-contribuție la bunăstarea comunităților locale;
-educație ecologică.
Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului are ca scop pe de o parte valorificarea integrată a resurselor naturale și culturale de excepție, cu îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivațiilor și cerințelor turiștilor în concordanță cu conservarea mediului pentru generațiile viitoare. Unul din cele mai importante scopuri ale ecoturismului este să angajeze comunitățile locale astfel încât acestea să beneficieze de pe urma conservării ecosistemelor. Mai mult decât atât, se poate vorbi de ecoturism doar atunci când comunitatea locală sau ecosistemul respectiv aflat în conservare obține beneficii reale de pe urma turiștilor (Erdeli, G.,2005).
Experiența în natură, nu reprezintă singura caracteristică ce diferențiază ecoturismul de alte forme de turism similare. De aceea, el nu poate fi considerat o simplă formă de turism rural sau o modalitate facilă de agroturism, unde, activitatea se rezumă adeseori, la observarea sau participarea în activități agricole și de îngrijire a animalelor. Ecoturismul implică, atât vizitarea ariilor naturale în scop educațional, cât și implementarea unor soluții cu impact minim asupra ecosistemului, în vederea dezvoltării comunității locale. Zonal, suprafața asupra căreia acesta acționează, este sensibil mai mare decât în cazul unor simple gospodării țărănești, incluzând în aria sa fauna și flora variată și o serie de forme de relief cât mai diversificate. Printre activitățile care pot fi practicate, se numără: observarea păsărilor și a animalelor sălbatice, drumețiile tematice, explorarea zonei carstice dar și cicloturismul sau plimbările cu barca și căruța. Pentru astfel de modalități de recreere, sunt necesare următoarele condiții: ghizi locali pregătiți, zone aerisite cu trafic redus și rețete gastronomice cu specific, produse exclusiv din preparate naturale.Există și alte forme de turism, sinonime oarecum cu ecoturismul, sau care se pot constitui în forme ale ecoturismului putând fi introduse ca forme de turism mai ales în arii de protecție și conservare precum Parcul Natural Munții Maramureșului.
Turismul sustenabil: orice formă de turism care nu reduce disponibilitatea resurselor și nu privează viitorii turiști de a se bucura de aceleași privilegii. Dacă numărul mare de turiști tulbură de exemplu structura și procesele de reproducere pentru o anumită specie în sensul că se reduce numărul de indivizi din specia respectivă, deși s-a desfășurat după regulile ecoturismului, totuși nu poate fi vorba de un turim sustenabil.
Turismul responsabil: forma de turism care operează în așa mod încât să minimizeze impactul negativ asupra mediului. O excursie gen camping în natură și care se bazează pe principiul „Nu lăsați nici o urmă” va fi considerat turism durabil, în timp ce o excursie cu ATV-uri, nu.
Turismul verde: poate fi confundat deseori cu ecoturismul și cu turismul sustenabil dar descrie mai degrabă orice activitate care operează într-un mediu care „respinge exagerările societății de consum” (Iațu, C. ,2006). O cabană dotată cu toalete ecologice și sistem de purificare a apei precum și sisteme de încălzire sau de iluminat pe bază solară, poate fi considerată “verde”. Unul din principalele criterii poate fi proveniența resurselor și modul de purificare al deșeurilor/reziduurilor.
Turismul sportiv: se axează pe activitățile în mijlocul naturii. Raftingul, mountain bikingul, alpinismul, cățăratul, etc nu sunt neapărat sustenabile sau eco, dar pot fi considerate astfel din moment ce multe companii doresc să protejeze ariile unde se desfășoară aceste sporturi.
Turismul cultural: interacționarea și observarea unor culturi, tradiții unice este scopul acestui tip de turism. Se bazează tocmai pe conceptual de a învăța din alte culturi și de a ne lărgi perspectivele și limitele cunoașterii. De exemplu cumpărarea de obiecte artizanale dintr-un magazine fără un alt fel de interacțiune cu cultura respectivă nu produce o legătură puternică cu acea cultură sau cu valorile sale. Nu același lucru se poate spune atunci când turistul poate urmări pe viu cum artizanul țese o cuvertură sau crează un vas ceramic, etc. Poate fi practicat în zonă datorită existenței a numeroase obiective care poartă pecetea spiritului creator al oamenilor acestor locuri, din cele mai vechi timpuri. Este tipul de turism care asigură accesul celor interesați la impresionanta „ladă de zestre”, specifică locuitorilor zonelor Maramureșului și Năsăudului.
6.3. Propuneri de amenajări turistice în cadrul Parcului Natural Munții Maramureșului
În vederea dezvoltării turistice a,arealului munților Maramureșului se impun o serie de amenajări menite să păstreze caracterul conservativ al Parcului Natural:
– construirea de refugii alpine în zona Vârfului Fărcău-Lacul Vinderel- Vârful Mihăilescu , ;
– refacerea și extinderea complexului Făina, cabana Coșnea,cabana Fântâna Stanchii;
– amenajarea și dotarea locurilor de campare stabilite prin Regulamentul Parcului Natural Munții Maramureșului ;
– delimitarea pentru campare prin împrejmuire pentru a evita camparea în alte locuri decât cele stabilite și pătrunderea animalelor sălbatice;
-întreținerea traseelor turistice prin refacerea marcajelor turistice și montarea de panouri informative.
6.4. Propuneri de amenajări turistice în arealul Munților Maramureșului
– în regiunea celor mai importante puncte de intrare în Parcul Natural Munții Maramureșului se impune înființarea unor puncte de informare turistică dotate corespunzător, capabile să informeze turiștii ce vor să viziteze parcul și totodată să monitorizeze turismul desfășurat în parc;
-structurile turistice de cazare și alimentație existente necesită un amplu proces de modernizare pentru aducerea lor la nivelul cerințelor europene (grad de confort ridicat, creșterea calității serviciilor);
– realizarea unor noi structuri de cazare și alimentație de tipul satelor de vacanță pe raza Văii Vaserului ,comunelor Moisei,Vișeu de Jos, Leordina ,Petrova, Ruscova , Poienile de sub Munte ;
– elaborarea unei strategii de dezvoltare la nivelul internațional a structurilor de practicare a sporturilor de iarnă și a celor conexe:
– amenajarea și întreținerea pârtiilor de schi conform normativelor tehnice;
– securitatea maximă pentru schiori și asistență medicală adecvată și rapidă;
– asigurarea tuturor mijloacelor și utilajelor pentru întreținerea pârtiilor, inclusiv pentru fabricarea zăpezii artificiale;
– asigurarea iluminării pârtiilor și crearea, astfel a unei oferte de schi pe timp de noapte;
– crearea celorlalte amenajări pentru: schi fond, schi bob, săniuș, schi acrobatic, snowboard, patinaj etc. pe Valea Vaserului.;
– modernizarea trambulinelor de sărituri cu schiurile din Borșa și aducerea acestora la cerințele impuse de federația internațională de profil;
– construirea și instalarea pe raza parcului, instalații de transport pe cablu și corelarea funcțională a acestora cu domeniul schiabil și capacitatea de primire;
– construirea unor unități de alimentație publică de mici dimensiuni în preajma domeniului schiabil;
– amplasarea de parcări la baza pârtiilor în concordanță cu capacitatea de primire a zonei.
Pentru revigorarea activității de turism în teritoriu, cu precădere în principalele stațiuni și puncte turistice, există deja unele proiecte ce au în vedere:
-amenajarea unor facilități pentru înot, saună, masaj (la hotelurile Cerbu, As din Borșa și Gabriela,Brad din Vișeu de Sus);
– amenajarea unor săli de biliard (hotelurile Cerbu, Perla Maramureșului, Gabriela, Brad);
– popicărie și club incintă (în stațiunea Borșa )
– programe de varietăți (restaurantul Perla Maramureșului)
– plimbări cu sania, în stațiuni și în localitățile rurale;
– amenajarea unui patinoar și a unei discoteci în complexul Borșa ,Vișeu de Sus;
– amenajarea unor centre de echitație;
– amenajarea unor trasee de cicloturism, cum ar fi: Dealul Moisei – Vișeu de Sus-Valea Vaserului.
– organizarea unor excursii cu un tren de epocă pe liniile CFR din jurul masivului muntos, prevăzute cu tuneluri și viaducte.
Pentru asigurarea siguranței turiștilor și a intervenției medicale adecvate și rapide în caz de accident este necesară dezvoltarea activității de salvamont.
6.5.Propuneri de amenajări turistice în bazinul hidrografic Valea Vaserului
– construirea unui sat de vacanță pe Valea Vaserului,Vișeu de Sus,la Poiana Novăț
– dezvoltarea infrastructurii în regiune: alimentare cu apă, canalizare, electricitate, căi de transport;
curățarea cursurilor de apă de deșeuri solide;
– stabilirea unor zone de risc din punct de vedere al calamităților naturale, unde să nu fie permisă construirea;
– realizarea proiectului privind rezervația biosferei Carpați, Rahiv-Zakorpatya-Ucraina. Precizez că orașul Vișeu de Sus este înfrățit cu orașul Rahiv și Verhovina din Ucraina fiind aproape simetrice poziționate de râul de graniță Tisa;
– valorificarea resurselor de ape minerale;
– realizarea a cel puțin 3 pârtii de schi alpin, schi fond și biatlon;
– realizarea altor obiective turistice pentru ca orașul Vișeu de Sus să poată fi atestat ca stațiune turistică ;
– dezvoltarea sporturilor extreme, hipo, ciclism montan.
Concluzii
Turismul, în formele sale adecvate tipului de relief specific munților Maramureș, poate deveni cu timpul o sursă importantă de venit pentru numeroși locuitori ai zonei. Pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie de câteva lucruri esențiale. Regiunea beneficiază de un important potențial turistic, insuficient valorificat în prezent. În acest sens se impun începerea demersurilor pentru inițierea unor acțiuni în vederea promovării ecoturismului:
– tabere ecoturistice,
– excursii organizate cu ghizi,
– promovarea acțiunilor de tip teambuilding: alpinism, speologie, treking,
– tabere de creație,
– acțiuni de voluntariat,
– educație montană,
– turismul rural,
– cicloturism.
Mai întâi e nevoie de o infrastructură adecvată, adică de drumuri bune, accesibile, de spații de cazare rurale de toate tipurile, de trasee montane bine marcate etc. Apoi e nevoie de promovare susținută, făcută în mod profesionist și concentrată pe segmente de piață. Și nu ultimul rând e nevoie de servicii turistice conexe variate, de calitate, constante și profesioniste, atât la nivelul spațiilor de cazare cât și la nivelul agențiilor de turism, la fel de importantă fiind și implicarea populației locale în realizarea acestor obiective.
Promovarea ecoturismului
Ecoturismul pune accentul pe cultura tradițională locală și pe protejarea în vrederea dezvoltarii durabile a ecosistemelor naturale. Poate fi definit simplist ca vizitarea destinațiilor unde flora, fauna și moștenirea culturală, tradițiile locale reprezintă principala atracție. Ecoturismul include programe și acțiuni de minimizare a efectelor adverese ale turismului tradițional asupra mediului natural și de conservare a integrității culturale a populației locale. Așadar, pe lângă evaluarea factorilor culturali și de mediu, inițiative din partea celor care administrează unitățile de cazare privind promovarea reciclării, eficientizării energiei, a resurselor de apă și crearea de oportunități economice pentru comunitățile locale, sunt părți integrante ale ecoturismului.
Scopul ecoturismului este, pe scurt, acela de a permite oamenilor să învețe despre caracteristicile naturale, istorice și culturale a unor ecosisteme unice din aceste puncte de vedere și în același timp să conserve integritatea acestor situri și să stimuleze oportunitățile dezvoltării economice în aceste comunități locale. Un proiect de ecoturism viabil trebuie să:
– Să promoveze conservarea întregului ecosistem local, nu doar a anumitor specii sau situri,
– Să fie viabil economic pentru a atrage finanțările și pentru a fi sustenibile,
– Să fie bine planificat, finanțat, administrat și promovat pentru a îndeplini noile standarde în materie de mediu și recreație pentru dezvoltarea unui ecoturism adevărat.
Destinațiile pentru ecoturism au ecosisteme extrem de fragile, cum este și cazul Parcului Natural Munții Maramureșului, și de aceea e foarte important de menținut un echilibru între conservare și promovare -“dezvoltare durabilă”- pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung atât a ecosistemelor cât și a economiei turismului. Conceptul de ecoturism este deseori înțeles greșit și, în practică, este folosit doar ca un instrument de marketing pentru a promova turismul legat de natură.
Munții Maramureșului, prin delimitarea naturală evidentă între podișul Transilvaniei și depresiunea Maramureș și prin caracteristicile etnografice, naturale și economice, se includ într-o entitate geografică, istorică și economică bine definită dar și cu o serie de probleme caracteristice.
Problemele principale legate de o administrare deficitară a potențialului și valorii reale a teritoriului sunt cele de ordin socio-economic putându-se enumera următoarele cauze:
– urbanizarea populației rurale cu implicații directe în pierderea patrimoniului natural, cultural și material existent în zonă ;
– scăderea veniturilor comunităților din apropiere ca urmare a restricționării unor activități economice;
– lipsa de educație ecologică a turiștilor și nu numai ;
– nivelul de pregătire destul de redus al ghizilor și al personalului de specialitate care administrează structurile de cazare;
– oferta de activități și servicii redusă;
– infrastructura deficitară;
– insuficienta valorificare a resurselor turistice.
Aceste disfuncționalități socio-economice și de mediu impun obiective specifice de intervenție în vederea dezvoltării durabile a regiunii; unele dintre aceste obiective de dezvoltare sunt conexe sau chiar se identifică cu cele de dezvoltare a activităților turistice în regiune, fiind evident faptul că principala cale de revigorare economică și socială a regiunii fiind cea a valorificării durabile a resurselor turistice, deosebit de bogate și diverse în arealul munților Maramureșului.
Bibliografie.
1.Bâca,I., (2004), Analiza morfologică comparativă a masivelor magmatice Țibleș,Toroiaga, Cluj-Napoca.
2.BLEAHU, M., (1987), Turismul și protecția peisajului, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București
3.BRAN F., SIMION T., (1998), Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București.
4.CÂNDEA M., ERDELI G., SIMION T., (2000), România – potențial turistic și turism, Editura Universității.
5.CÂNDEA M., BRAN F., (2001), Spațiul geografic românesc. Organizare – Amenajare – Dezvoltare, Editura Economică, București.
6.CIANGĂ N., (2002), Geografia turismului, Editura Universitară Clujeană, CIuj-Napoca.
7.CIANGĂ, N., (1997), Tur ismul în Carpații Orientali, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
8.CIOCÂRLAN, V., (2000) Flora ilustrată a României,Editura Ceres,București,1138 pag.
9.COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOIESCU B., (2002), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București.
10.CUCU V., ȘTEFAN M., (1974), România. Ghid atlas al monumentelor istorice, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
11.DINU M., (2002), Geografia turismulul, Editura Didactică și Pedagogică, București.
12.DINU M., (2005), Ecoturism, Editura CD Press, București.
13.DINU M., (2005), Impactul turismului asupra mediului. Indicatori și măsurători, Editura Universitară.
14.ERDELI G., ISTRATE I. (1996), Amenajări turistice, Editura Universității București.
15.ERDELI G., ISTRATE I.(1996), Potențialul turistic al României, Editura Universități București.
16.ERDELI G., MATEI E., COSTACHE S., (2002), Ecoturismul, o alternativă a turismului în România, Analele Univ. Al. I. Cuza, Iași.
17.GLAVAN V., (2000), Turismul în România, Editura Economică, București.
18.GLAVAN V., (2003), Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, București.
19.IELENICZ M., ENE M., COMĂNESCU L., MIHAI B., PĂTRU I., NEDELEA AL., OPREA R., SĂNDULACHE I., România. Enciclopedia obiectivelor turistice, Editura Corint, București.
20.ILIESCU E., (1968), Călăuza turistului, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București.
21.IONESCU I., (2000), Turismul – fenomen economic, social și cultural, Editura Oscar Print, București.
22.IORDAN I., BONIFACIU S., (1998), România – ghid turistic, Editura Gamond, București.
23.ISTRATE I., BRAN F., ROȘU A.G., (1966), Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București.
24.IȘTVAN D.,(1985,1987,1995), Club Speologic Montana,Baia Sprie
25.MATEI E., (2004), Ecoturism, Editura Top Form, București.
26.MÂNDRESCU M.,(1997-2004),Relieful glaciar din Munții Maramureșului,Probleme de geomorfologie privind Munții Maramureșului. Lucrările Siminarului Geogrfic ,,Dimitrie Cantemir ,,Iași
27.MIHĂILESCU V.,(1940,1963,1969), Geografia fizică a României, edit. Științifică, București,
28.MITRACHE Șt, coord., (1996), Agroturism și turism rural, Editura Fax-Press, București.
29.MORARIU T.,(1937),Studii și cercetări geografice,SRRG,I,București
30.NĂDIȘAN, I., (1976), Monumente ale naturii din Maramureș, Editura Sport – Turism, București.
31.NĂDIȘAN I.,(1980), Maramureș – ghid turistic al județului, Editura Sport – Turism, Bucu-rești.
32.NEACȘU N., (2000), Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București.
33.NISTOREANU P., (1999), Turismul rural, Editura Didactică și pedagogică., București.
34.SAWICKI L.,(1911),Studiul Reliefului Glaciar și Periglaciar în România,Suceava.
35.SÂRCU, I., (1960,1962,1978). Studiu morfogeografic, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
36.OPRIȘ M., STOICA E.,(1967).Contribuții la cunoașterea solurilor brune podzolice și podzolurilor humico-feruluviale din Munții Maramureșului,
37.PIROJU D., (2002), Economia turismulul și amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București.
38.POSEA GR.,POSEA A.,MOLDOVAN C., (1980),Județul Maramureș,Editura Academiei,București
*** (1983), România – Ghid turistic, Editura Sport – Turism, București.
www.terramagazin.ro
Bibliografie.
1.Bâca,I., (2004), Analiza morfologică comparativă a masivelor magmatice Țibleș,Toroiaga, Cluj-Napoca.
2.BLEAHU, M., (1987), Turismul și protecția peisajului, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București
3.BRAN F., SIMION T., (1998), Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București.
4.CÂNDEA M., ERDELI G., SIMION T., (2000), România – potențial turistic și turism, Editura Universității.
5.CÂNDEA M., BRAN F., (2001), Spațiul geografic românesc. Organizare – Amenajare – Dezvoltare, Editura Economică, București.
6.CIANGĂ N., (2002), Geografia turismului, Editura Universitară Clujeană, CIuj-Napoca.
7.CIANGĂ, N., (1997), Tur ismul în Carpații Orientali, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
8.CIOCÂRLAN, V., (2000) Flora ilustrată a României,Editura Ceres,București,1138 pag.
9.COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOIESCU B., (2002), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București.
10.CUCU V., ȘTEFAN M., (1974), România. Ghid atlas al monumentelor istorice, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
11.DINU M., (2002), Geografia turismulul, Editura Didactică și Pedagogică, București.
12.DINU M., (2005), Ecoturism, Editura CD Press, București.
13.DINU M., (2005), Impactul turismului asupra mediului. Indicatori și măsurători, Editura Universitară.
14.ERDELI G., ISTRATE I. (1996), Amenajări turistice, Editura Universității București.
15.ERDELI G., ISTRATE I.(1996), Potențialul turistic al României, Editura Universități București.
16.ERDELI G., MATEI E., COSTACHE S., (2002), Ecoturismul, o alternativă a turismului în România, Analele Univ. Al. I. Cuza, Iași.
17.GLAVAN V., (2000), Turismul în România, Editura Economică, București.
18.GLAVAN V., (2003), Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, București.
19.IELENICZ M., ENE M., COMĂNESCU L., MIHAI B., PĂTRU I., NEDELEA AL., OPREA R., SĂNDULACHE I., România. Enciclopedia obiectivelor turistice, Editura Corint, București.
20.ILIESCU E., (1968), Călăuza turistului, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București.
21.IONESCU I., (2000), Turismul – fenomen economic, social și cultural, Editura Oscar Print, București.
22.IORDAN I., BONIFACIU S., (1998), România – ghid turistic, Editura Gamond, București.
23.ISTRATE I., BRAN F., ROȘU A.G., (1966), Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București.
24.IȘTVAN D.,(1985,1987,1995), Club Speologic Montana,Baia Sprie
25.MATEI E., (2004), Ecoturism, Editura Top Form, București.
26.MÂNDRESCU M.,(1997-2004),Relieful glaciar din Munții Maramureșului,Probleme de geomorfologie privind Munții Maramureșului. Lucrările Siminarului Geogrfic ,,Dimitrie Cantemir ,,Iași
27.MIHĂILESCU V.,(1940,1963,1969), Geografia fizică a României, edit. Științifică, București,
28.MITRACHE Șt, coord., (1996), Agroturism și turism rural, Editura Fax-Press, București.
29.MORARIU T.,(1937),Studii și cercetări geografice,SRRG,I,București
30.NĂDIȘAN, I., (1976), Monumente ale naturii din Maramureș, Editura Sport – Turism, București.
31.NĂDIȘAN I.,(1980), Maramureș – ghid turistic al județului, Editura Sport – Turism, Bucu-rești.
32.NEACȘU N., (2000), Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București.
33.NISTOREANU P., (1999), Turismul rural, Editura Didactică și pedagogică., București.
34.SAWICKI L.,(1911),Studiul Reliefului Glaciar și Periglaciar în România,Suceava.
35.SÂRCU, I., (1960,1962,1978). Studiu morfogeografic, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
36.OPRIȘ M., STOICA E.,(1967).Contribuții la cunoașterea solurilor brune podzolice și podzolurilor humico-feruluviale din Munții Maramureșului,
37.PIROJU D., (2002), Economia turismulul și amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București.
38.POSEA GR.,POSEA A.,MOLDOVAN C., (1980),Județul Maramureș,Editura Academiei,București
*** (1983), România – Ghid turistic, Editura Sport – Turism, București.
www.terramagazin.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Durabila a Turismului (ID: 139040)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.