Dezvoltarea Durabilă a Municipiului Timișoara

Dezvoltarea durabilă a Municipiului Timișoara

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul 1

Notiuni de baza in legatura cu dezvoltarea durabila

Capitolul 2

Organizarea spațiului geografic în municipiul Timișoara

2.1.Asezare geografică

2.2 Suprafața

2.3. Relieful

2.4.Clima

2.5 Hidrografia

2.6.Vegetația

2.7. Fauna

2.8.Solurile

2.9. Amenajarea teritoriului

2.10. Dezvoltarea Durabilă a teritoriului

2.11.Principii și criterii ale Dezvoltării Durabile

2.12 Resursele Dezvoltării Durabile

2.13. Schimbări impuse de Dezvoltarea Durabilă

Capitolul 3.

Dezvoltarea durabilă la nivel European

3.1. Agenda 21 a Dezvoltării Durabile

3.2. Amenajarea teritoriului la nivel European

Capitolul 4 .

Dezvoltarea durabila la nivel național

4.1.Amenajarea teritoriului la nivel național

4.2.Planul de amenajare teritorială

4.3.Obiective și Priorități ale Pilonului Economic al Dezvoltării Durabile în România

4.4.Provocari ale dezvoltarii durabile

Capitolul 5

Caracteristici generale și principalele probleme ale dezvoltării durabile a Municipiului Timișoara

5.1.Aspectele care împiedică dezvoltarea durabilă a municipiului

5.2.Analiza SWOT

Capitolul 6

Viziunea si obiective de dezvoltare

6.1. Initiative anterioare

6.2. Viziunea de Dezvoltare ca parte a Planului Urbanistic General
6.3. Obiective Strategice

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului necesita o solutie. Aceasta isi gaseste forma in dezvoltarea durabilă și cauta in primul rand prezervarea calității mediului înconjurător. In prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta a legaturilor dintre om si natura si pledeaza pentru solidaritatea intre generatii ca singura optiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.

Conceptul de Dezvoltare Durabilă reprezintă o nouă paradigmă a dezvoltării, concept promovat în cadrul Conferinței Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro în 1992 și reiterat cu mai mare forță la Johanesburg după 10 ani. Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea problemelor dezvoltării umanității prin opțiunile de asigurare a unui echilibru dinamic între componentele capitalului natural și sistemele socio-economice.

“Dezvoltarea durabilă răspunde necesităților generațiilor actuale fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor necesități" (Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare). Astfel, dezvoltarea poate genera prosperitate, dacă se regenerează resursele și se protejează mediul.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Dezvoltarea durabilă a comunităților locale din Roamania reprezintă o provocare și o prioritate în același timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările și schimbările externe și interne care o pot afecta, adaptându-se acestor schimbări prin acțiuni și inițiative strategice locale. O prioritate, pentru că modul în care se dezvoltă localitatea îi afectează prezentul și sansele de viitor.

Astfel, dezvoltarea durabilă a comunităților locale reprezintă o provocare și o prioritate în același timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările și schimbările externe și interne care o pot afecta, adaptându-se acestor schimbări prin acțiuni și inițiative strategice locale si prioritate, pentru că modul în care se dezvoltă localitatea îi afectează prezentul și sansele de viitor.

Instrumentul prin care se măsoară reactivitatea populației la problemele cu care se confruntă aceasta, la un moment dat, este barometrul opiniei publice. Într-o anumită perioadă în care datorită conjuncturii factorilor politico-sociali și economici, oamenii pun în balanță așteptările, nivelul aspirațiilor, cu realitatea existentă în momentul în care se realizează investigația.

Un element al barometrului opiniei publice este acela care face referire și la percepția gravității problemelor comunitare, fiind percepute ca fiind “grave” și “foarte grave” acele aspecte în care așteptările nu sunt in conformitate cu realitatea și cotate ca fiind “puțin” și “deloc grave” acele aspecte care de obicei sunt ușor rezolvate sau nebăgate în seamă pentru că ele aparțin “stării de comfort”, deci funcționează normal.

Principalele probleme care reies din nenumaratele sondaje de opinie efectuate pe parcursul anilor pe necesitatile comunitare au pus în evidență că problemele majore ale Timisoarei sunt: starea drumurilor, curățenia, lipsa de locuințe, securitatea individului, starea avansată de degradare a clădirilor, , poluarea, lipsa spațiilor de joacă pentru copii, problema câinilor fără stăpâni, activitatea administrației financiare, lipsa locurilor de muncă, corupția, iluminatul stradal.

Responsabilitatea principală pentru administrație îi revine Primăriei ca instituție, în timp ce Guvernul, Consiliul Municipal și Serviciul Public sunt percepute ca instituții cu responsabilități scăzute.

Capitolul 1

Notiuni de baza in legatura cu dezvoltarea durabila

Evocat pentru prima oară în 1987 cu ocazia reuniunii Comisiei mondiale pentru mediu și dezvoltare, conceptul de dezvoltare durabilă are numeroși susținători: organisme internaționale și supranaționale, societatea civilă, puterile publice și diverse întreprinderi. Conceptul, foarte vast, își propune să răspundă nevoilor prezente fără a compromite supraviețuirea generațiilor următoare, are tangențe cu economia, administrația publică și privată, protecția mediului înconjurător, sănătatea, educația, agricultura, turismul, dezvoltarea internațională.

Actorii de pe scena politică, economică și socială trebuie să ia în considerare dezvoltarea durabilă în cadrul strategiilor lor. Gestionarea riscurilor care planează asupra mediului înconjurător, consultanță în domeniul ecologic, cod etic și deontologie, audit social sau ecologic și evaluare, comunicare financiară, guvernare, consultanță pentru o strategie durabilă… Profesioniștii în domeniu se înmulțesc și se specializează, oferta de formare în domeniu crește de la an la an și se diversifică. Profesioniștii în domeniu se găsesc în marile întreprinderi, la baza creării de noi întreprinderi, în cabinetele de consultanță, societățile de evaluare, bănci, ONG-uri, organizații internaționale, naționale și regionale.

Profesioniștii din domeniul dezvoltării durabile efectuează, în primul rând, o muncă de prospectare pe termen lung. Pentru a face acest lucru, înainte de a începe studiile în acest domeniu, studentul trebuie să dețină deja cunoștințe de economie, administrație, drept, inginerie, amenajare a teritoriului… De aceea, formările în dezvoltare durabilă sunt destinate persoanelor care au obținut deja o diplomă de formare inițială în domenii tradiționale și, mai ales, celor care se situează la nivelul de masterand (bac+4/5) și peste acest nivel.

Conceptul de Dezvoltare Durabilă reprezintă o nouă paradigmă a Dezvoltării, concept promovat în cadrul Conferinței Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro în 1992 și reiterat cu mai mare forță la Johanesburg după 10 ani. Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea problemelor dezvoltării umanității prin opțiunile de asigurare a unui echilibru dinamic între componentele capitalului natural și sistemele socio-economice.

“Dezvoltarea durabilă răspunde necesităților generațiilor actuale fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor necesități" (Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare). Astfel, dezvoltarea poate genera prosperitate, dacă se regenerează resursele și se protejează mediul.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Dezvoltarea durabilă a comunităților locale reprezintă o provocare și o prioritate în același timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările și schimbările externe și interne care o pot afecta, adaptându-se acestor schimbări prin acțiuni și inițiative strategice locale. O prioritate, pentru că modul în care se dezvoltă localitatea îi afectează prezentul și sansele de viitor.

Dezvoltarea durabilă înseamnă "A gândi global și a acționa local". Strategiile de dezvoltare durabilă evidențiază interdependența între local și global, între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării în cadrul și între sectoarele economic, social și de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităților are ca obiective majore protejarea mediului, eradicarea sărăciei, îmbunătațirea calității vieții, dezvoltarea și menținerea unei economii locale viabile și eficiente. O comunitate durabilă apreciază și promovează ecosistemele

sănătoase, utilizează eficient resursele, dezvoltă și asigură o economie locală viabilă.

Comunitatea durabilă are o viziune asupra dezvoltării susținută și promovată de toate sectoarele comunității, asociațiile civice, autoritățile locale, organizațiile religioase, tineri etc.

Politica actuală a Uniunii Europene este concentrată pe dezvoltarea durabilă a societății din toate punctele de vedere. Pentru aceasta ea pune la dispoziția statelor membre diverse instrumente financiare menite a-și rezolva problemele economice și sociale.

Pentru a atrage aceste fonduri în vederea finanțării de proiecte de dezvoltare locală, este

absolut necesară definirea strategiei de dezvoltare a fiecărei regiuni din România. Respectând principiul subsidiarității, strategiile de dezvoltare locală trebuie să țină cont de strategiile județene, regionale și în final de Planul de Dezvoltare Național, astfel încât obiectivele prevăzute să nu intre în contradicție la nici un nivel asigurând sinergie și complementaritate.

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri științifice aprofundate pe plan internațional și a căpătat valențe politice precise în contextul globalizării.

În istoria recentă, prima semnalare a faptului că evoluțiile economice și sociale ale statelor lumii și ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecințele activității umane asupra cadrului natural s-a făcut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele creșterii (Raportul Meadows). Documentul sintetiza datele privind evoluția a cinci parametri (creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluării, producția de alimente și tendințele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia că modelul de dezvoltare practicat în acea perioadă nu poate fi susținut pe termen lung.

Problematica raporturilor dintre om și mediul natural a intrat în preocupările comunității internaționale începând cu prima Conferință a ONU asupra Mediului (Stockholm, 1972) și s-a concretizat în lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare, instituite în 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat în 1987 de G. H. Bruntdland și intitulat Viitorul nostru comun a oferit prima definiție acceptată a dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi". Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici și decizionali, în care protecția mediului și creșterea economică pe termen lung sunt considerate complementare și reciproc dependente.

De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o dimensiune politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferința Mondială pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU și adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) și la Conferința Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002). S-au conturat, astfel, programe concrete de acțiune la nivel global și local (Agenda 21 Locală) conform dictonului „să gândim global și să acționăm local".

În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenții internaționale care stabilesc obligații precise din partea statelor și termene stricte de implementare privind schimbările climatice, conservarea biodiversității, protejarea fondului forestier și zonelor umede, limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informații privind starea mediului și altele, care conturează un spațiu juridic internațional pentru aplicarea în practică a preceptelor dezvoltării durabile.

Se recunoaște, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificare, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea existenței unui număr mare de specii de plante și animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale planetei.

Sustenabilitatea ori dezvoltarea durabilă este un obiectiv central al politicii Uniunii Europene. Prin integrarea în Uniunea Europeană, România adoptă automat acest obiectiv. Aceasta nu înseamnă că Uniunea Europeană ne furnizează și un ‚pilot automat pentru dezvoltarea durabilă’. Guvernul României, prin resursele uriașe pe care le gestionează, este singurul centru național credibil al managementului dezvoltării durabile a României. Dar misiunea în dezvoltarea durabilă poate fi susținută cu instrumente conceptuale adecvate și existente la stadiul dell’arte (‚state of the art’, în limba engleză), concepte care țin seama de realitate, concepte asimilate în acele universități care s -au transformat deja în veritabile comunități epistemice, asimilând paradigma raționalității instrumentale. În această paradigmă, instrumentele sunt mijloacele raționale folosite pentru atingerea unei ținte prestabilite. Aceste instrumente intelectuale sunt folosite în analizele, evaluările și interpretările pe care se sprijină deciziile politice în problematica dezvoltării economice cuplată cu salvgardarea calităților mediului înconjurător din țara noastră. Noile instrumente intelectuale pentru dezvoltarea durabilă la stadiul dell’arte constituie substanța discursivă a capitolelor Ecologiei Industriale.

A spune că dezvoltarea durabilă (sustenabilitatea) este identificabilă cu o preocupare exclusiv centrată pe starea mediului înconjurator, ori „prezervarea” mediului ambiant, înseamnă o simplificare excesivă și o sărăcire a conceptului ‚dezvoltării durabile’. În realitate, sustenabilitatea implică obligatoriu trei aspecte (numite și ‚principiile Brundtland’):

– o chestiune ambientală ;

– o chestiune economică ;

– o chestiune socială.

Raportul Brundtland definește "dezvoltarea durabilă drept dezvoltarea care împlinește necesitățile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a împlini propriile lor nevoi." Formularea exactă în limba engleză este : "Sustainable development is development that meets the needs of the present without compromising the ability of future generations to meet their own needs." Să observăm că în acord cu economistul britanic John Maynard Keynes (1883–1946), întotdeauna ideile practice din economie și societate trebuie să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Definiția pentru dezvoltarea durabilă pe care o propune raportul comisiei Brundtland era inspirată, cel puțin în intenție, de principiul echității intergeneraționale, un principiu de justiție distributivă care a fost enunțat de filosoful american John Rawls (1921–2002). Dar, mai mult decât atât, comisia coordonată de Gro Harlem Brundtland a definit dezvoltarea durabilă drept o problemă cu obiective multiple, al cărei management cere să fie realizată o ‚performanță triplă’ (‚the triple bottom line’, spus pe englezește).

Din definitia dezvoltarii durabile formulata prin Raportul Brundtland in 1987, reies urmatoarele aspecte (Băltărețu Andreea, București, 2007):

a) introducerea sintagmei dezvoltare durabila in vocabularul uzual al stiintei economice a reprezentat o necesitate obiectiva. Notiunea a fost chemata si impusa sa serveasca, pe plan teoretic, drept raspuns la criza economica si ecologica pe care o parcurge lumea la sfarsit de secol XX si inceput de nou mileniu.

b) la nivelul unanimitatii, in sondajul opiniei publice, se afla ideea dupa care dezvoltarea durabila are o puternica incarcatura morala. Se pleaca , aici, de la premisa realista ca, pe zestre pe care o mosteneste, fiecare generatie isi construieste viitorul. Din acest punct de vedere, este de datoria generatiei actuale, ca ea sa ofere noilor si viitorilor veniti cel putin aceleasi sanse pe care ea le-a mostenit.

c) dezvoltarea durabila va deveni tot mai mult o constanta a politicilor economice si sociale ale fiecarui stat.

d) dezvoltarea durabila comporta un tratament diferit ca nivel, mod de abordare si intelegere, tehnologie, resurse la care se poate face apel si sanse de reusita. Altfel spus, capata sensuri si semnificatii diferite in functie de timp, spatiu, zona geografica etc.

e) notiunea de durabil trimite la durata, la un interval de timp indelungat. Procesul trebuie convertit spre o dezvoltare umana durabila, orientata prioritar spre calitatea vietii si a mediului

Chiar dacă dezvoltarea durabilă este condusă după principiile Brundtland, trebuie să observăm că în primul rînd provocarea ambientală este factorul ce focalizează modul de elaborare a strategiilor de astăzi în organizarea industrială. În cartea noastră propunem un proiect românesc de organizare a răspunsului la provocarea ambientală, un proiect de organizare a „parcurilor industriale pentru dezvoltarea durabilă”, organizare facilitată de acele universități care s – au transformat deja în comunități epistemice pentru managementul proiectelor în Noua Economie.

Sub presiunea legilor și a reglementărilor naționale privind încărcările mediului înconjurător, a directivelor Uniunii Europene, a ratificării protocoalelor internaționale ambientale de parlamentele țărilor ai căror diplomați au negociat acele acorduri, ori pur și simplu în virtutea jocului competitiv impus de concurență, întreprinderile/organizațiile sunt obligate acum, în toate felurile descrise, să țină cont și de valorile ambientale atunci când își redactează planurile lor strategice.

O perspectivă nouă asupra relațiilor dintre mediul ambiant, om și industrie este adusă de Ecologia Industrială, despre care se poate aprecia, fără deriziune sau exagerare, că este știința dezvoltării durabile. În Ecologia Industrială se transgresează frontierele demersului tradițional al raționamentului efectuat judecând strict în termenii reducerii poluării la sursele punctuale (care pot fi modelate în spațiu ca un punct geometric), acționându-se deci numai la ‚capătul țevii’ (‚end of pipe’ acesta este chiar termenul consacrat în limba engleză) sau la „sursa de încărcare ambientală”, într-o abordare strict « ecologistă », indiferentă la costurile economice și condițiile sociale. Dezvoltarea durabilă ori ’sustenabilitatea’ cere și respectarea integrității ecologice a naturii și a biodiversității sale, alături de o considerare a eficienței economice, precum și de o măsurare a dimensiunii sociale ori a 'dimensiunii comunității' în dezvoltarea economiei.

Atunci când managerii organizațiilor economice antamează problema gestionării încărcărilor ambientale associate produselor/serviciilor pe care le furnizează pe piață, ei trebuie să ia în considerare abordarea pe ciclul de viață. Atenția nu trebuie focalizată doar asupra compoziției produsului, eventual și asupra fazei de procesare, ci pe întreaga viață fizică a produsului, din amonte în aval, adică de la extracția materiilor prime și pînă la finalul de viață al produsului. Abordarea pe ciclul de viață pentru managementul ambiental al produsului infuzează “responsabilitate ecologică” în economia de piață. Perspectiva pe ciclul de viață a lumii artefactelor industriale tinde să devină parte din cultura postmodernă. Reprezentarea ontologică asupra unui produs, din această perspectivă, poartă numele de Analiză pe ciclul de viață (ACV), fiind reprezentarea interacțiunii om – natură. Alegeri (‚Choices’) prin judecăți de valoare se fac în toate fazele executării corecte a unei Analize pe ciclul de viață. Pentru a nu construi o distopie, este necesar să existe compatibilitate între alegerile de valoare din toate fazele Analizei pe ciclul de viață. Această compatibilitate este asigurată prin folosirea perspectivelor arhetipale din Teoria Culturală.

Cunoașterea metodologiei ACV îngăduie achiziționarea unor competențe procedurale de tip 'know how' pentru dezvoltarea durabilă. Un produs industrial are asociat și impactul ambiental descris în studiul ACV al produsului (firește, în condițiile în care studiul nu a fost distorsionat prin malpraxis). Analiza pe ciclul de viață al produsului este instrumentală. Gândirea artefactelor industriale pe ciclul de viață a devenit parte a felului în care conceptualizăm chestiunile ambientale, și calea pe care abordăm gestionarea problemelor ambientale. Analiza pe ciclul de viață este parte dintr – un weltanschauung post-modern.

Analiza pe ciclul de viață este situată la intersecția celor trei tipuri de cunoaștere umană : teoretică, tehnico-productivă, și prudențială. Lectura “Raportului dezvoltării umanității” din anul 1997, –document oficial al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care-i clarificarea si continuarea temelor Agendei 21–, dezvăluie că o națiune devine bogată numai când stăpânește perfect cele trei tipuri de cunoaștere. Instrumentele de analiză ambientală care incorporează aspecte foarte distincte ale cunoașterii, așa cum este Analiza ciclului de viață al produselor, percepută de cercetătorii domeniului ca fiind "fascinantă și sofisticată", este instituționalizată în proiectul dezvoltării durabile. Strategia IPP adoptă această cultură organizațională în parcurile industriale.

La ora actuală, criza majoră este constituită de o deteriorare într-un proces continuu a stării sau « calității » mediului înconjurător. De exemplu, planificarea tradițională a dezvoltării parcurilor industriale implică alocarea unor largi parcele de teren ocupat inițial de ecosisteme, schimbarea destinației terenurilor și distrugerea ecosistemelor de pe acele terenuri, investiții publice pentru construirea și întreținerea unor infrastructuri costisitoare, înlocuirea sorburilor naturale de dioxid de carbon cu industrii care emit gaze cu efect de seră, deversări de lichide reziduale și mari cantități cumulate ale unor deșeuri solide eliminate de industrii, dar imposibil de reciclat, ignorarea agresivă de către investitori atotputernici sau doar « mafioți locali » a siturilor ambientale cu valoare recreațională și hedonică, perturbarea unor vaste arii de habitat.

Capitolele Ecologiei Industriale propun căi de rezolvare efective pentru stoparea acestei deteriorări, soluții ideologice primare, în sensul că sunt realmente niște idei eficiente, care pot să fie credibil înscrise pe o listă de alternative aflate dincolo de „globalizare”, pe care economistul Joseph Schumpeter (1883-1950), –care a predat la universitățile din Cernăuți și Harvard–, o numea "distrugere creativă". În principiu, alternativele la "distrugerea creativă" pot fi alese ca enunțuri decizionale cu valoare adăugată, într-o democrație participativă reală, unde există instituții normale (universități, academii etc) care pun asemenea liste cu variantele de soluții posibile la dispoziția oamenilor politici. Dar poate că în esența sa, ce nu aparține ‚mitului fatalist’ al relației om-natură, "Ecologia Industrială" este mai mult decât o simplă știință. Căci, prin principiul ei fundamental : „Din leagăn până la mormânt” („From the cradle to the grave”), adică din „baptisteriul” produselor industriilor (care nu mai sunt ‚produse industriale’ în sens clasic), și până la momentul lor „sepultural” –depozitul ambiental, groapa ecologică, incineratorul, sau buclele de reciclare totală din parcurile industriale cu tehnologie simbiotică–, "Ecologia Industrială" edifică o arhitectură ontologică a noilor artefacte – produse ce nu sunt detrimentale pentru om ori pentru ecosistemele planetei. Aceste reprezentări ale ’ontologiilor de artefacte’ din industrii și servicii pot furniza în ultimă instanță argumentele și vocabularul ideologic primar pentru construirea predicatelor necesare supraviețuirii noastre ca specie alături de alte specii existente pe un Pământ caracterizat, încă, printr-un anumit grad de biodiversitate pozitivă (pentru că există și o biodiversitate negativă, adică o lume populată cu HIV și Ebola). Deci în ideologia primară se cer șanse nu doar pentru om, ci și pentru biodiversitatea pozitivă a lumii. Iar într-o terminologie strict ecologică, se vorbește aici despre tranziția de la Capitalismul-r (malthusian), la Capitalismul-K (logistic). Parcurile industriale pentru dezvoltarea durabilă aparțin conceptual Capitalismului-K, și ele sunt o componentă importantă a strategiei dezvoltării în Noua Economie.

În general, 'parcurile industriale' reprezintă proiecte ale dezvoltării regionale realizate cu intenția atragerii de activități industriale ori servicii caracterizate printr-o valoare adăugată mare, și am folosit aici termenul cu semnificația lui riguroasă din economie. Ecologia Industriala aduce o dimensiune nouă în dezvoltarea industriilor și serviciilor, chiar când acestea adaugă valoare prin tehnologie : Fezabilitatea tehnică trebuie să posede și un Permis moral. Atunci când 'parcurile industriale' sunt organizate pe baza principiilor Ecologiei Industriale, ele se numesc fie 'parcuri industriale simbiotice', fie 'parcuri industriale ecologice' , fie 'parcuri eco- industriale', fie ’eco-parcuri’. Noi le denumim ‚parcuri industriale pentru dezvoltarea durabilă’.

După lansarea listei de condiționări pentru dezvoltarea durabilă, celebra Agenda 21, 'parcurile industriale' nu pot căpăta ființă concretă la ora actuală, într-o țară realmente democrată, decât prin alocarea terenurilor de către comunitățile locale, ori de către autoritățile regionale (județene, în condițiile României), respectândându-se prioritățile de pe o listă de ’teme ambientale’ prezente pe, –folosim mai întâi abrevierea frecvent întâlnită în documente electronice și pe hârtie consacrate dezvoltării durabile-, LA 21, acronimul expresiei ‚Local Agenda 21’, adică o 'Agenda 21 locală'. Se știe că taxonomia unei Agende 21 locale trebuie să fie organizată astfel încât să cuprindă și 'teme ambientale', ori subiectele de salvgardare ale teritoriului. Una dintre aceste 'teme ambientale' ce reflecta perceptia societala despre „calitatea mediului ambient” se cheama 'folosirea terenului'. Deci in mod automat, un 'parc industrial' care foloseste corect, –din punctul de vedere al Ecologiei Industriale–, terenul pe care l-a primit este un 'parc industrial ecologic'.Punctul nostru de vedere nu este singular. Căci primul exemplu de ’simbioză industrială’ evidențiat în teren, aflat la Kalundborg, pe coasta marină daneză, este numit atât 'parc industrial', cât și 'parc eco-industrial'. Kalundborg mai este citat în studii semnate de autori foarte diferiți, ca exemplificare pentru conceptele : "simbioză industrială localizată", "coagulare industrială" (’industrial cluster’), "complex industrial echilibrat din punct de vedere ambiental", si "ecosistem industrial localizat", ori ‚pol de competență în Ecologia Industrială’.

Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din cadrul acesteia, de stabilitatea și capacitatea ei de autoreglare. Politicile publice care se elaborează pe această bază, precum prezenta Strategie Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, urmăresc restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural în forme înțelese și acceptate de societate.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este una dintre opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.

Capitolul 2

Organizarea spațiului geografic în municipiul Timișoara

Conceptul de organizare a teritoriului sau a spațiului geografic, are în general limite foarte largi acesta fiind definit diferit de la un autor la altul, fiecare autor formulând o definiție cu ajutorul unor obiective caracteristice ale acestui concept.

Organizarea teritoriului aparține urbanismului. Istoria urbanismului a început în secolul XIX. La început se vorbea despre organizarea teritoriului însă mai târziu a apărut și termenul de organizarea spațiului geografic, deoarece era necesar să se evidențieze corelația dintre planificarea socială, spațială dar și cea economică. Sistematizarea teritoriului și organizarea spațiului geografic sunt însă doi termeni echivalenți, în înțelesul larg al noțiunii, cu organizarea teritoriului.

Organizarea spațiului geografic reprezintă o proprietatea de a se organiza și implică în numeroase probleme de ordin metodologic, aplicativ și teoretic.

2.1.Asezare geografică

Municipiul Timișoara este așezat la intersecția paralelei de 45°47’ latitudine nordică, cu meridianul de 21°17’ longitudine estică, aflându-se, ca poziție matematică, în emisfera nordică, la distanțe aproape egale de polul nord și de ecuator și în emisfera estică, în fusul orar al Europei Centrale. Ora locală a orașului (considerată după meridian) este în avans cu 1h 25’ 8’’ față de ora meridianului 0, Greenwich, dar se află în întârziere cu 34’52’’ față de ora oficială a României (ora Europei Orientale).

Municipiul Timișoara se află situat la o distanță medie de aproximativ 550 km față de capitala României – București și cca.170 km și 300 km față de Belgrad și Budapesta, capitalele celor două țări învecinate Serbia-Muntenegru și respectiv Ungaria.

2.2.Suprafața

Potrivit datelor primite de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, situația fondului funciar(2004) al municipiului Timișoara se prezintă astfel: – Suprafața totală a Municipiului Timișoara este de 12.926,83 ha, din care 7902 ,61 ha teren agricol și 5024 ,22 ha teren neagricol;

– Suprafața de 7902,61 ha teren agricol cuprinde: 7130,57 ha teren arabil; 425,57 ha pășuni; 223,25 ha fânețe; 39,20 ha vii; 84,02 ha livezi.

– Suprafața de 5024,22 ha teren neagricol cuprinde: 649,08 ha păduri; 317,31 ha ape, bălți; 2920,36 ha construcții; 1062,51 ha drumuri; 74,96 ha teren neproductiv.

Din terenurile arabile (7130,57 ha) aflate pe raza municipiului aproximativ 73% se află în proprietatea individuală, la gospodăriile individuale (5171,48ha), 21% în administrarea U.S.A.M.V.B.

– Stațiunea Didactică Timișoara (1529,83 ha), terenurile arabile în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara (175,13 ha) reprezintă 2,45%, iar diferența de 3,55% din terenurile arabile se află în proprietatea sau administrarea altor unități (Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul de Interne, etc.)

Pășunile (în suprafață totală de 425,57 ha ) de pe raza municipiului Timișoara în mare parte sunt formate din pășuni aflate în proprietatea municipiului – în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara – în suprafață de 290,22 ha, ceea ce reprezintă 62% din suprafața totală de pășune situată pe raza municipiului Timișoara, diferența de pășune se află în proprietatea gospodăriilor individuale – 19% (84,93 ha) și în administrarea unor instituții (Primăria Municipiului Timișoara, Ministerul Apărării Naționale, Herghelia, Aviația Utilitară) – 19% (50,42 ha)

Suprafața de 290,22 ha pășune se întinde în trei zone ale municipiului – printre preocupările populației din aceste zone se numără și activitățile zootehnice (creșterea de animale din categoria bovine, caprine, ovine etc.). Aceste zone (sau cartiere) sunt Ciarda Roșie (22,18 ha), Freidorf (63,36 ha) și Mehala (204,68 ha). Pășunea din zona Freidorf, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.342/22.02.2002, va face parte din zona industrială a municipiului.

2.3.Relieful

Timișoara este așezată în sud-estul Câmpiei Panonice, în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega, într-unul din puținele locuri pe unde se puteau traversa intinsele mlaștini formate de apele celor două râuri, care până acum două secole și jumătate acopereau în fiecare primăvară suprafața câmpiei subsidente dintre Câmpia Buziașului și Câmpia Vingăi. Privit în ansamblu, relieful zonei Timișoara este de o remarcabilă monotonie, netezimea suprafeței de câmpie nefiind întreruptă decât de albia slab adâncită a râului Bega (realizată artificial, prin canalizare). În detaliu însă, relieful orașului și al împrejurimilor sale prezintă o serie de particularități locale, exprimate altimetric prin denivelări, totuși modeste, care nu depășesc nicăieri 2-3 m.

În vatra orașului Timișoara cea mai înaltă cotă se află în partea de nord-est, în cartierul “Între Vii”, la 95 m, iar punctul cel mai coborât la 84 m., în vestul cartierului Mehala (Ronaț). Pe o distanță de aproximativ 7 km est-vest, diferența de nivel este de aproximativ 11 m. De la nord la sud, pe o distanță de cca 5 km, teritoriul orașului coboară, de asemenea, cu cca. 10 m. Vatra orașului se suprapune șesului aluvionar,cu marginile ușor mai ridicate , desfășurat în lungul Begăi. Dacă se are în vedere întregul teritoriu al zonei, diferențele de nivel și formele de relief sunt mai variate. Astfel, altitudinile maxime depășesc 100 m în nord-est și se apropie de acest nivel în sud-est și nord-vest: Slatina Mare (109 m) în nord-est și Dealul Flămând (98 m ) în nord-vest. Cotele cele mai coborâte se situează la vest de cartierul Freidorf, la 87 m.

Relieful teritoriului administrativ al orașului și al comunelor periurbane face parte din Câmpia Timișoarei și cuprinde următoarele unități principale: a) în partea de nord și nord-est se află Câmpia înaltă Giarmata Vii – Dumbrăvița, cu înălțimea medie de 100m. b) în partea de nord-vest se întinde Câmpia joasă a Torontalului, cu înălțime medie de 88m, care intră în contact cu vatra orașului prin câmpia de la Cioreni; c) în partea de est se întinde Câmpia aluvionară a Begăi, cu altitudine medie de 9095m și soluri nisipoase și argilo-lutoase, afectate de gleizare. d) în partea de sud se află Bega-Timiș, cu altitudini ce scad pe direcție nord-est și sud-vest, de la 96 m, la 91 m.

Din punct de vedere tectonic, orașul Timișoara este așezat într-o arie cu falii orientate est-vest, marcată de existența vulcanului stins de la Șanovița, precum și de apele mineralizate din subsolul Timișoarei, cele de la Calacea spre nord și BuziașIvanda în sud. Din studiile seismologice efectuate începând cu ultimele decenii ale sec. al XIX-lea și până în prezent, rezultă că Banatul este o regiune cu numeroase focare seismice, care se grupează în două areale: unul în partea de sud-est a regiunii, al doilea în imediata apropiere a orașului Timișoara. În apropiere de Timișoara se intersectează liniile seismice Periam-Variaș-Vinga în nord-vest și Radna-Parța-Șag în sud-est. Un focar secundar se află chiar sub vatra orașului Timișoara.

Timișoara este un centru seismic destul de activ, dar din numeroasele cutremure observate, puține au depășit magnitudinea 6 pe scara Richter. Din informațiile istorice rezultă că înainte de 1901 au fost înregistrate 217 cutremure (cel mai puternic din Timișoara fiind cel din 1879) ; în perioada 1901-1950 au fost semnalate 129 cutremure, iar în perioada 1951-1999 au fost înregistrate 97 cutremure, provocând pagube minore clădirilor vechi. Cele mai importante mișcări seismice înregistrate au fost cele din 1991 (12 iulie M = 5,7 ; 18 iulie M = 5, 6 ; 2 decembrie M = 5,5). Se pare că cel mai puternic cutremur din zona Banat a fost cel din 10 octombrie 1879 de la Moldova Nouă, cu o intensitate de VIII și numeroase replici.

Cutremurele bănățene sunt caracterizate prin adâncimea mică a focarului (5-15 km), zonă redusă de influență în jurul epicentrului, mișcări orizontale și verticale de tip impuls cu durată scurtă, perioade lungi de revenire în aceeași zonă. La aceste tipuri de seisme sunt afectate mai mult structurile rigide (zidărie, diafragme, panouri mari) și mai puțin cele deformabile (cadre din beton armat sau metalice). Privind structurile geologice ale zonei, se găsesc depozitele cuaternare cu grosimi de cca 100 m, sub care se succed depozitele romanicene – până la cca 600 m adâncime – și cele daciene in facies lacustru și de mlaștină, care au favorizat formarea a numeroase straturi de lignit. Urmează formațiunile ponțianului și sarmațianului, pentru ca de la 1740 m în jos să se extindă domeniul fundamentului cristalin. Drept consecință a alcătuirii petrografice a formațiunilor de suprafață, pe teritoriul Timișoarei se produc și fenomene de tasare, datorate substratului argilonisipos . Fenomenul se evidențiază în cartierele Cetate și Elisabetin, dar și în alte părți unde s-au format crovuri (Ronaț).

2.4. Clima

Timișoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic părții de sud-est a Depresiunii Panonice, cu unele influențe submediteraneene (varianta adriatică). Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea și neregularitatea proceselor atmosferice. Masele de aer dominante, în timpul primăverii și verii, sunt cele temperate, de proveniență oceanică, care aduc precipitații semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi și zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig.

Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic și influența ciclonilor și maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică și Marea Mediterană, care iarna generează dezgheț complet, iar vara impun perioade de căldură înăbușitoare. Temperatura medie anuală este de 10,6ºC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1ºC), rezultând o amplitudine termică medie de 22,7ºC, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce atestă influența benefică a maselor de aer oceanic. Din punct de vedere practic, numărul zilelor cu temperaturi favorabile dezvoltării optime a culturilor, adică cele care au medii de peste 15ºC, este de143/an, cuprinse între 7 mai și 26 septembrie. Temperatura activă, însumând 2761ºC, asigură condiții foarte bune pentru maturizarea plantelor de cultură, inclusiv a unora de proveniență mediteraneană.

Aflându-se predominant sub influența maselor de aer maritim dinspre nordvest, Timișoara primește o cantitate de precipitații mai mare decât orașele din Câmpia Română. Media anuală, de 592 mm, apropiată de media țării, este realizată îndeosebi ca urmare a precipitațiilor bogate din lunile mai, iunie, iulie (34,4% din totalul anual) și a celor din lunile noiembrie și decembrie, când se înregistreză un maxim secundar, reflex al influențelor climatice submediteraneene. În perioada propice culturilor agricole, cad aproape 80% din precipitații, ceea ce constituie o condiție favorabilă dezvoltării plantelor de cultură autohtone. Regimul precipitațiilor are însă un caracter neregulat, cu ani mult mai umezi decât media și ani cu precipitații foarte puține.

Urmare a poziției sale în câmp deschis, dar situat la distanțe nu prea mari de masivele carpatice și de principalele culoare de vale care le separă în această parte de țară (culoarul Timiș-Cerna, valea Mureșului etc.), Timișoara suportă, din direcția nord-vest și vest, o mișcare a maselor de aer puțin diferită de circulația generală a aerului deasupra părții de vest a României. Canalizările locale ale circulației aerului și echilibrele instabile dintre centrii barici impun o mare variabilitate a frecvenței vânturilor pe principalele direcții.

Cele mai frecvente sunt vânturile de nord-vest (13%) și cele de vest (9,8%), reflex al activității anticiclonului Azorelor, cu extensiune maximă în lunile de vară. În aprilie-mai, o frecvență mare o au și vânturile de sud (8,4% din total). Celelalte direcții înregistrează frecvențe reduse. Ca intensitate, vânturile ating uneori gradul 10 (scara Beaufort), furtunile cu caracter ciclonal venind totdeauna dinspre vest, sud-vest (1929, 1942, 1960, 1969, 1994). Distribuția vânturilor dominante afectează, într-o anumită măsură, calitatea aerului orașului Timișoara, ca urmare a faptului că sunt antrenați poluanții emanați de unitățile industriale de pe platformele din vestul și sudul localității, stagnarea acestora deasupra fiind facilitată atât de morfologia de ansamblu a vetrei, cu aspect de cuvetă, cât și de ponderea mare a calmului atmosferic (45,9%).

2.5.Hidrografia

Teritoriul zonei Timișoara dispune de o bogată rețea hidrografică, formată din râuri, lacuri și mlaștini. Cu excepția râurilor Bega și Timiș, celelalte râuri seacă adesea în timpul verii.

Principalul curs de apă este cel mai sudic afluent al Tisei. Izvorând din Munții Poiana Ruscă , Bega este canalizată, iar de la Timișoara până la vărsare a fost amenajată pentru navigație (115 km). Canalul Bega a fost construit între anii 1728 și 1760, dar amenajarea lui definitivă s-a făcut mai târziu. Pentru regularizarea debitului în limite care să-i permită satisfacerea funcțiilor pentru care a fost concepută lucrarea, la Coștei a fost construit un nod hidrotehnic, a cărui principală funcție este cea de regularizare a debitului, respectiv asigurarea transferului cantității de apă, din Timiș în Bega, în funcție de necesități și de volumul de precipitații preluat de cele două râuri în amonte. Canalul Bega a fost conceput pentru accesul șlepurilor de 600-700 tone și o capacitate anuală de transport de 3.000.000 vagoane. Pentru a înlătura pericolul inundațiilor, atât de frecvente altădată, lucrarea a fost completată ulterior cu sistemul hidrotehnic de la Topolovățul Mic, prin care, în perioadele de ape mari, surplusul de debit înregistrat de Bega este dirijat spre râul Timiș.

Din mulțimea de brațe care existau înaintea canalizării Begăi, în interiorul orașului se mai păstrează doar Bega Moartă (în cartierul Fabric) și Bega Veche (spre vest, curgând prin Săcălaz).

Pe teritoriul orașului se găsesc și numeroase lacuri, fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau în arealele detasate (cum sunt cele de lângă colonia Kuntz, de lângă Giroc, Lacul Șerpilor din Pădurea Verde, etc.), fie de origine antropică (spre Fratelia, Freidorf, Moșnița, Mehala, Ștrandul Tineretului, etc.), notabile prin situarea lor pe linia de contact cu localitățile periurbane.

Din punct de vedere al apelor subterane, se poate constata că pânza freatică a Timișoarei se găsește la o adâncime ce variază între 0,5 – 4 m. Pânzele de adâncime cresc numeric, de la nord la sud, de la 4 la 9 m – până la 80 m adâncime – și conțin apă potabilă, asigurând astfel o parte din cerințele necesare consumului urban. Apar, de asemenea, ape de mare adâncime, captate în Piața Unirii (hipotermale), apoi la sud de Cetate și în Cartierul Fabric (mezotermale), cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear.

2.6.Vegetația

Spațiul timișorean se încadrează, din punct de vedere geobotanic, în zona pădurilor de stejar, distruse în trecut de oameni, pentru obținerea lemnului necesar construirii cetății și caselor, cât și pentru câștigarea de terenuri cultivabile.

În prezent, cu excepția câtorva areale împădurite cu cer și gârniță (Pădurea Verde, Pădurea Bistra, Pădurea Giroc, Șag), teritoriul se încadrează în silvostepa antropogenă ce caracterizează întrega Câmpie Panonică.

Peisajul este diversificat și de apariția vegetației de luncă, de-a lungul principalelor râuri, în cadrul căreia predomină arborii de esență moale.

De remarcat este prezența parcului dendrologic de la Bazoșul Nou: rezervație forestieră cu o suprafață de cca 60,4 ha, situată la cca 15 km SE de orașul Timișoara, pe teritoriul constituit din rezervația propriu-zisă (17,8 ha) și zona tampon din jurul rezervației.

2.7.Fauna

Fauna pădurilor cuprinde puține mamifere, reprezentate doar prin câteva insectivore și rozătoare. Păsările sunt, în schimb, numeroase, unele având importanță cinegetică (fazanul). Fauna de silvostepă și stepă, deși mai puțin variată față de cea de pădure, prezintă un mai mare număr de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepelița, potârnichea, fazanul, etc)

În cadrul faunei piscicole, dominantă este specia crapului, alături de care trăiesc plătica, oblețul, babușca, sebița, știuca, suport natural pentru pescuitul sportiv. Presiunea umană crescândă în spațiul periurban timișorean se resimte negativ asupra fondului faunistic, distrugerea biotopurilor spontane și înlocuirea lor cu culturi afectează, inevitabil, biocenozele.

2.8.Solurile

Învelișul de sol din zona Timișoara este de o mare diversitate, numeroasele tipuri și subtipuri încadrându-se în clasele: cernisoluri, luvisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, hidrisoluri, pelisoluri, vertisoluri și protisoluri. Capacitatea generală de susținere a producției agricole este mijlocie, ca urmare a ponderii ridicate a unor tipuri de soluri cu fertilitate naturală scăzută ori afectate de umezeală în exces (entricambosoluri, gleiosoluri, stagnosoluri, vertisoluri, etc), compensată însă de prezența cernoziomurilor și a preluvosolurilor molice , cu pondere notabilă în arealul comunelor Săcălaz, Dumbrăvița și Sânmihaiu Român.

Pe ansamblul Câmpiei Banatului însă, dominante sunt solurile cu fertilitate ridicată (cernoziomuri, calcarice cambice și argice, preluvosoluri molice, etc), fără limitări semnificative în exploatare, constituindu-se astfel într-o importantă resursă naturală pentru dezvoltarea producției agricole intensive.

Insemnele municipiului Timisoara

Însemnele municipiului Timișoara sunt stema municipiului Timișoara aprobată prin HCL nr. 102/19.09.1995, sigiliul Consiliului Local al Municipiului Timișoara și Primăriei Municipiului Timișoara.

Stema este tăiată în două părți printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărțită din nou în două părți egale printr-o linie verticală.

Sus în dreapta, pe roșu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur.

Sus în stânga, pe aur, un turn de piatră sură, zidit pe pajiște verde, având cornișe duble, două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră. Acoperișul este roșu și din el ies două drapele roșii cu cruci de argint. Acest turn este stând de o parte de către canalul Bega, din care acest turn scotea în secolul al XVIII apă potabilă necesară cetățenilor printr-un apeduct alimentând întregul oraș.

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, plutește în dreapta soarele de aur văzut din față, care se ridică deasupra orașului, iar în stânga plutește luna întunecată, argintie, fiind în scădere, întruchipând înfrângerea turcilor de către creștinii victorioși.

În mijloc se vede orașul cu clădirile publice și industriale, înconjurat de citadelele cetății de odinioară, curgând dinspre canalul Bega cu apele sale adus din râul Timiș.

La mijlocul scutului, armele casei domnitoare Hohenzollern.

Pe scut o coroană de aur cu șapte crengi și cu pietre scumpe, albastre și roșii.

Interiorul coroanei este învelit în purpură. Scutul este sprijinit în dreapta și stânga de către doi cai suri cu coama înfoiată, cu limbile roșii scoase și cu coada în vânt, sprijinind scutul cu picioarele din față și cu pieptul, precum și cu unul din picioarele din spate.

Inscripția cu litere de aur cuprinsă în cercuri de aur este:

„SIGILIUL ORAȘULUI LIBER ȘI REGAL TIMIȘOARA”

2.9.Amenajarea teritoriului

Amenajarea teritoriului este considerată o activitate esențială și necesară a societății umane și are o valoare și o complexitate care crește pe măsură ce se dezvolta tehnologia și civilizația umană. Acest concept a apărut o dată cu nevoia oamenilor de a adapta spațiul la anumite probleme cauzate de dezvoltarea economică, creșterea demografică, de necesitatea de a se utiliza teritoriul în favoarea societății umane și de a utiliza resursele încadrate în acel spațiu, pentru că ele să poată satisfice nevoile oamenilor pe termen lung dar în același timp fără a afecta componenta naturală.

Amenajarea teritoriului este definită în forma cea mai simplă ca fiind ansamblul acțiunilor care se efectuează pentru a pregăti un teritoriu prin executarea unor lucrări de asanare, plantare, desalinizare, terasare, defrișare, echipare, etc. pentru a obține un teritoriu corespunzător unor destinații și funcțiuni stabilite prin studiul de sistematizare.

Amenajarea complexă a teritoriului constituie un instrument important pentru modelarea spațiului geografic, conform valentelor sale economice, particularităților sociale și specificului natural, și reprezintă, la rândul ei, totalitatea măsurilor tehnice și a lucrărilor întreprinse într-un ansamblu de acțiuni coordonate, în scopul organizării armonioase a spațiului, valorificării superioare a resurselor naturale și umane, echipării teritoriului cu cai de comunicație, zonarii producției agricole etc..

Prin amenajarea teritoriului se urmărește concordanță nevoilor umane cu resursele și al potențialului real al mediului rural cu resursele funciare și nivelul tehnologic pentru a se proteja și conserva patrimonial existent.

Amenajarea teritorială și locală se îndeplinește în cadrul a două condiții: este concretă, ceea ce înseamnă că aigura satisfacerea cerințelor de gestiune și dezvoltare cursivă, și este de perspectiva ceea ce înseamnă că ține cont de necesitatea de a se face modificări în procesul de dezvoltare durabilă.

Amenajarea implica anumite modificări ce trebuie realizate în concordanță cu nivelul sistemelor naturale și mărimea suprafeței. Cu ajutorul amenajării teritoriale se crează spații cu o mai mare rezistență decar a celor inițiale. Amenajarea implica anumite efecte care sunt următoarele:

deosebirea spațiilor sau a regiunilor;

împărțirea producției și a investițiilor în spațiul amenajat;

găsirea unor soluții pentru unele probleme de ordin social cum ar fi forța de muncă disponibilă, infrastructura etc. ;

reîmpărțirea activităților economice în spațiu;

divizarea costurilor de mediu;

După Pinchemel(1963), finalitățile amenajării sunt de ordin:

social, amenajarea se realizează pentru bunăstarea populației și totodată pentru dezvoltarea serviciilor;

economic, se exploatează anumite resurse cu minimum de investiții;

ecologic, se previn anumite dezechilibre ireversibile în cadrul ecosistemelor.

Amenajarea teritoriului implica și anumite transformări produse de om în cadrul unui sistem natural prin înlocuirea anumitor componente ale acestuia dar în același timp amenajarea poate să intervină și în mediul utilizat deja de către om și necesită un studiu de evaluare a capacității de suport. Aceste transformări care au loc, trebuie să fie în conformitate cu particularitățile regiunii.

Amenajarea teritoriului cuprinde anumite legi. Acestea sunt:

amenajarea teritorială trebuie să aibă ca fundament înzestrarea spațiului în care urmează să se realizeze, specializarea acestui spațiu și toate elementele și factorii lui, care arata modul în care trebuie să se realizeze amenajarea dar și costurile și păstrarea pe un termen cât mai lung;

autoritatea locală, se va ocupa cu gestionarea teritoriului în favoarea celor care locuiesc în regiunea respectivă după care surplusul rezultat va fi oferit regiunilor aflate în apropierea acestui teritoriu sau celor aflate la distanțe mai mari;

în anumite spații, amenajarea teritoriului nu poate regla direct nepotrivirile dintre centru și periferie dar nici pe cele dintre regiunile amenajate.

În jurul unor preocupări de bază se conturează anumite obiective principale ale amenajării teritoriului care sunt recunoscute și promovate pe plan european. Aceste obiective sunt:

îmbunătățirea modului de viață a locuitorilor;

utilizarea într-un mod responsabil a resurselor natura și protejarea mediului natural;

gestionarea rațională a terenurilor, mai ales a celor agricole și forestiere;

dezvoltarea economică și socială trebuie să se facă într-un mod echilibrat la nivelul regiunilor și a zonelor țării, urmărind în același timp reducerea dezechilibrelor zonale și menținerea zonelor care au rămas în urmă.

2.10.Dezvoltarea Durabilă a teritoriului

Dezvoltarea durabilă se referă la totalitatea metodelor și a formelor de dezvoltare economică și socială care au ca fundament asigurarea unui echilibru în ceea ce privește sistemele economice și sociale și elementele capitalului natural.

Una dintre cele mai cunoscute definiții ale conceptului de dezvoltare durabilă a fost formulată de către Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare în cadrul Raportului “ Viitorul nostru comun” care se mai numește și Raportul Bruntland. Aceasta este următoarea : "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

Dezvoltarea durabilă are în vedere gestionarea eficenta a teritoriului care este considerat un sistem foarte complex de mediu.

Din cauza crizei ecologice apărute în urma exploatării intense a resurselor și a degradării continue a mediului, a apărut dezvoltarea durabilă care la început s-a vrut a fi o soluție pentru această criză iar mai târziu această s-a extins asupra calității vieții cât și asupra aspectelor de ordin social și economic.

În urmă cu 30 ani și-a făcut apariția conceptul de dezvoltare durabilă, ca un răspuns la problemele în cea ce priveau mediul și criza resurselor naturale. Momentul în care s-a constatat faptul că activitățile umane contribuie la distrugerea mediului înconjurător și pune în pericol viitorul omenirii, a fost la Conferința privind Mediul de la Stockholm din 1972, iar în anul 1997, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv și al Uniunii Europene când a fost inclusă în Tratatul de la Maastricht.

În raportul Bruntland se găsesc anumite obiective ale dezvoltării durabile cum ar fi:

– suprimarea sărăciei și asigurarea condițiilor în care oamenii își pot satisface nevoile esențiale de muncă, hrana, locuința, apa, sănătate etc.;

– garanția unei creșteri controlate a populației;

– îndrumarea proceselor de creștere economică spre un nou nivel cu o calitate sporită;

– păstrarea și înmulțirea resurselor naturale, controlarea impactului dezvoltării economice asupra mediului;

– conservarea resurselor naturale și asigurarea continuă a creșterii economice;

– refacerea tehnologiilor de producție și supravegherea riscurilor acestora.

Instrumentul de promovare al conceptului de dezvoltare durabilă a fost Agenda 21 care a fost adoptată și elaborată la Summitul de la Rio de Janeiro.

2.11.Principii și criterii ale Dezvoltării Durabile

Principiul care a stat la baza fundamentării managementului strategic și integrat al dezvoltării durabile este principiul de sustenabilitate.

Un criteriu de sustenabilitate se referă la faptul că există posibilitatea că generațiile viitoare să aibă un nivel de trăi mult mai rău decât generațiile actuale. Acest criteriu dorește realizarea condițiilor necesare pentru că toate generațiile viitoare să beneficieze de un acces egal la baza de resurse.

În anul 1993, Comisia Comunității Europene a stabilit criteriile fundamentale ale dezvoltării durabile. Acestea sunt următoarele:

– menținerea în totalitate a calității vieții:

– menținerea unui acees continuu la resursele naturale;

– evitarea deteriorărilor permanente asupra mediului înconjurător.

În anul 1994, au fost cuprinse de către Grupul de lucru asupra dezvoltării durabile de la Salzburg, Austria, noi grupuri de criterii ale dezvoltării durabile:

– conservarea diversității culturale și regionale;

– prevenirea deteriorării ireversibile;

– conservarea biodiversității;

– urbanismul și calitatea ridicată a vieții;

– supraviețuirea umană;

– prevenirea exploatării resurselor naturale .

Managementul strategic al dezvoltării durabile implica stabilirea unor obiective care se desfășoară pe termen lung, 15-20 de ani, combinate cu obiectivele pe termen scurt și mediu, dar și aplicarea unor principii și criterii care au fost validate eficient pe plan internațional. Aceste principii și criterii sunt :

Managementul integrat, este principiul care se referă la abordarea într-o manieră unitară, a unor procese cum ar fi cele de producție, procesare, transport, distribuție, utilizare și depozitar, respectând ciclul de viață al tehnologiilor și produselor, coordonarea interinstituțională și implicarea stakeholderilor.

Echitatea intergenerationala, aceasta se referă la faptul că generațiile prezente au dreptul de a folosi resursele pământului dar ținând seama de impactul pe termen lung al acestor activități și de a le folosi și în beneficiul generațiilor viitoare susținând baza de resurse și mediul global.

Precauția, este un instrument decizional care conduce la exercitarea unor acțiuni de răspundere la anumite amenințări ce au în vedere pagube serioase și ireversibile asupra sănătății umane sau a mediului, în momentul în care nu se dispune de o informație științifică necesară.

Abordarea ciclului de viață al bunurilor serviciilor și tehnologiilor, se analizează toate consecințele generate de efectele economice asupra mediului, care sunt legate de anumite stadii ale valorificării și prelucrării produselor de piață.

Prevenția, acest criteriu are la baza faptul că prevenirea anumitor prejudicii este mult mai eficientă decât soluționarea consecințelor după ce acestea au avut loc. El se referă la controlarea anumitor prejudicii aduse sănătății umane și a capitalului natural de procese economice sau fenomene economice, care pot fi prevenite prin costuri de modernizare și investiții.

Substituția, se referă la înlocuirea unor servicii ineficiente sau a unor produse care sunt mari consumatoare de resurse de mediu, cu alte produse sau servicii mai eficiente și mai puțin dăunătoare mediului.

Principiul “poluatorul plătește”, presupune că poluatorii să suporte în totalitate costurile de mediu și sociale ale activităților pe care le desfășoară și că aceste costuri să fie reflectate în tarifele serviciilor și bunurilor.

Internalizarea externalitatilor pozitive, vizează aplicarea unor sistem de subvenții corective și stimulente pentru acele activități care aduc beneficii marginale părților terțe fără ca acestea să plătească (protecția mediului, dezvoltare regională, educație, cercetare-dezvoltare etc).

Participarea publică, cu ajutorul acestui criteriu publicul are dreptul de a lua decizii în ceea ce privește domeniul mediului și a resurselor sale și de a ține cont de consecințele acestora dar și dreptul de a cunoaște posibilele riscuri de mediu asupra resurselor. Datorită acestui criteriu accesul la informațiile referitoare la mediu și resursele sale este nerestricționat.

Principiul bunei guvernări, face referire la transparenta activităților desfășurate de autoritățile și instituțiile statului dar și că acestea să-și desfășoare activitățile eficient și onest, în condițiile prevederii și penalizării poluării și ale promovării protecției mediului.

Parteneriatele public-privat și privat-public se bazează pe cooperarea directă, inter și intrainstitutionala, care are loc intre părțile interesate (stakeholders) acestea fiind reprezentate de autoritățile și instituțiile publice, grupuri și firme industriale, rețele și oameni de afaceri, ONG-uri care împreună pot obține o valoare adăugată superioară pentru susținerea creșterii economice la niveluri macro și microeconomic

Cooperarea între state are in vedere responsabilități comune, dar diferențiate, în funcție de nivelul de dezvoltare al țărilor. În acest caz se pot aplica o serie de abordări diferențiate în ceea ce privește obligațiile economico-financiare pentru protejarea mediului la nivel local, regional și internațional, țările mai dezvoltate recunoscând faptul că au o responsabilitate mai mare, mai ales în ceea ce privește acordarea de asistență țărilor care se află în curs de dezvoltare sau cu o economie de piață emergenta.

2.12.Resursele Dezvoltării Durabile

Prin dezvoltarea durabilă a societății umane se urmărește că resursele naturale, energetice, materiale și informaționale să fie foarte bine gestionate astfel încât să se obțină și să se asigure o calitate a vieții din ce în ce mai bună dar și a mediului.

Prin intermediul satisfacerii nevoilor materiale de bază și prin furnizarea resurselor de îmbunătățire a calității vieții în ceea ce privește educația, sănătatea și un mediu mai bun, se realizează dezvoltarea economică. Cele mai multe forme de dezvoltare economică apelează la mediu, adică folosesc resurse energetice, materiale, naturale și informaționale, generând astfel produse poluante și deteriorări ale mediului. În același timp se găsesc și foarte multe căi prin care se poate realiza dezvoltarea economică protejând mediul său chiar îmbunătățindu-l.

O provocare majoră a dezvoltării durabile este acea de a se găsi și de a se propune cai de încurajare a activităților economice benefice pentru mediu și de a se descuraja căile care deteriorează și afectează iremediabil mediul.

Activitățile cu privire la resursele naturale și energetice se desfășoare pe două planuri principale : reducerea consumului și folosirea unor surse neconvenționale de energie dar și utilizarea rațională a resurselor naturale cu ajutorul tehnologiilor de prelucrare economică cum ar fi reducerea și reciclarea deșeurilor. În prezent accentul este pus pe utilizarea rațională a resurselor energetice și naturale.

Toate acestea împreună cu resursele materiale și informaționale formează ansamblul resurselor dezvoltării durabile.

2.13.Schimbări impuse de Dezvoltarea Durabilă

Dezvoltarea durabilă presupune schimbări foarte mari în toate domeniile vieții. Trebuie schimbate obiceiurile consumatorilor dar și concepția oamenilor despre politică, economie și societatea, cea ce este foarte greu de realizat. Dacă se dorește o dezvoltare durabilă sunt multe lucruri care trebuie schimbate.

În domeniul economic ar trebui introduse noi moduri de administrare care aibă mai mult în vedere factorul natură ca factor de producție, însă în acest caz vor apărea numeroase dispute cu referire la cât de mare poate fi capacitatea de acomodare a economiei pe o piață globală care acționează descentralizat dacă nu se vor stabili la nivel internațional anumiți pasi pentru o dezvoltare durabilă, acești pasi putând fi chiar imposibil de realizat.

În ceea ce privește domeniul social sunt impuse cereri cu totul noi cu privire la principiul și practica echității în distribuție. Acest lucru apare din trei motive:

Acest concept de dezvoltare durabilă provine din discursul de politică a dezvoltării și în primul rând este afectată distribuția șanselor de dezvoltare în ceea ce privește complexul problematic nord-sud;

Modernizarea ecologică, nu se știe cât de bine va fi suportată în cadrul societății având în vedere că aceasta nu adduce doar noi șanse, ci și multe probleme noi;

Echitataea distributiva inter-generativa, care se referă la faptul că trebuie să se aibă în vedere și interesele generațiilor viitoare deoarece toate acțiunile petrecute în present au urmări în viitor.

Domeniul politic este cel în care trebie să se petreacă cele mai multe schimbări în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.

Din momentul în care s-au formulat obiectivele pentru o dezvoltare durabilă, sistemul politic a fost în mod cert suprasolicitat. Aceste obiective și transpunerea lor dovedește faptul că este necesară schimbarea politicului deoarece noile orientări valorice și stilurile de viață emergente nu se pot reglementa nici la nivel politic dar nici la nivel administrativ, ele pot fi proliferate doar la nivel comunicativ. De aceea, pentru succesul implementării conceptului de dezvoltare durabilă, în cadrul unei dezbateri, s-a ajuns la concluzia că participarea cetățenilor este foarte importantă și necesară pentru succesul acestei idei. Acest lucru înseamnă că în cazul dezvoltării durabile este nevoie de disponibilitatea responsabililor de la nivelul societății și al politicii pentru a elabora țeluri și pentru a implementa strategii împreună cu grupări, asociații angajate dar și cu persoane.

Politică a durabilității conduce la o modernizare a democrației prin participare civilă, dar actorii socio-politici trebuie să își asume anumite responsabilități în ceea ce privește impunerea politică a durabilității, ceea ce atrage după sine consecințe structurale, instituționale dar și financiare.

Capitolul 3. Dezvoltarea durabilă la nivel European

3.1.Agenda 21 a Dezvoltării Durabile

Agenda Locală 21 a fost creată și adoptată la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992, sub forma unui instrument de promovare a conceptului dezvoltării durabile. După zece ani, la Johannesburg, în 2002, al doilea Summit a promovat Agenda Locală 21 ca principal instrument de realizare a bunăstării populației lumii. Dedicată administrației locale, Agenda Locală 21 a stabilit prin participare publica un echilibru între trei noțiuni foarte importante: dezvoltarea economică, echitatea socială și protecția mediului.

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv important și al Uniunii Europeane, începând cu 1997, moment in care a fost inclus în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată o strategie numită Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă  la Barcelona, în anul 2002.

Capitolul 28 al Agendei 21 este unul dedicat rolului autorităților locale:
"Pentru că numeroase probleme și soluții care fac obiectul preocupărilor Agendei 21 își au rădăcinile la nivel local, participarea și cooperarea autorităților locale este absolut necesară pentru realizarea obiectivelor incluse în Agendă.

Autoritățile locale întemeiază, administrează și întrețin o infrastructură economică, socială și ecologică, supravegheazaă procesele de planificare, au rolul de a decide în privința politicii locale a mediului și a prevederilor locale privind mediul, acționând în sensul implementării politicii mediului la nivel regional și național. Având rolul de structură politică și administrativă se află cel mai aproape de cetățeni și joacă un rol decisiv în informarea și mobilizarea opiniei publice și la îndrumarea acesteia în direcția unei dezvoltări durabile.
Fiecare autoritate locală este necesar să fie în permanent dialog cu cetățenii, cu organizațiile locale și cu economia privată și să implementeza o 'Agenda 21 Locală'. Prin activități cu rol consultativ și de determinare a consensului, autoritățile locale se informează cu privire la dorițele cetățenilor, organizațiilor locale, organizațiilor meșteșugărești civile, locale și industriale, descoperind astfel cele mai potrivite strategii de acțiune. Prin procesul de consultare va spori conștiința fiecărei entități gospodărești în ceea ce privește problemele dezvoltării durabile."

3.2.Amenajarea teritoriului la nivel European

O dată cu începutul anilor 1960 s-a simțit nevoia adoptării unei politici de amenajare a teritoriului deoarece s-a considerat ca devoltarea armonioasă a spațiului și a activităților economice, culturale și sociale nu se poate realiza fără aceasta. Acest lucru a fost declarat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei care era preocupată îndeosebi de concentrarea excesivă a disparităților regionale, în cadul Rezoluției 210/1961.

Prin intermediul Rezoluțiilor 525/1968 și 526/1968, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, propune Consiliului de Miniștri, să adopte o nouă formă de cooperare europeană în ceea ce privește amenajarea teritoriului dar și să fixeze pentru aceasta o conferință europeană ministeriala și permanentă care să fie însărcinată să asigure armonizarea tuturor politicilor naționale cu privire la domeniul amenajării teritoriale dar și să concretizeze noi orientări politice de dezvoltare teritorială a continentului european.

Astfel, în Europa, amenajarea teritoriului devine o politică de interes macro-regional și continental în același timp cu consolidarea și dezvoltarea pieței unice europene dar și cu procesul de lărgire a Uniunii Europene după anul 1990. Începând cu anul 1970 au apărut și primele acțiuni concrete care au fost prezente la conferințele desfășurate anual ale miniștrilor responsabili cu amenajarea teritoriului. O data cu acest moment au fost adoptate de-a lungul timpului foarte multe documente fundamentale cu privire la amenajarea teritoriului european. Începând cu anul 1991, România a luat parte la aceste Conferințe Europene a Miniștrilor Responsabili cu amenajarea teritoriului prin intermediul unor reprezentanți ai ministerului care erau responsabili cu amenajarea teritoriului.

Principalele documente europene în vigoare care evidențiază experiența cu în domeniul amenajării teritoriului și la care România își aliniază politicile sale sunt:

Carta europeană a amenajării teritoriului

Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar

Principii directoare pentru o devoltare teritoriala durabilă

Agenda Teritorială Europeană

Carta europeană a amenajării teritoriului, este un document ce a fost adoptat la a 6-a Conferința Europeană a Miniștrilor Responsabili cu amenajarea teritoriului și care definește amenajarea teritoriului pe plan european ca fiind “expresia spațială a politicilor economice, sociale, culturale și ecologice a tuturor societăților”.

Carta europeană a amenajării teritoriului are următoarele obiective fundamentale:

dezvoltarea socială și economică echilibrată a regiunilor

gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului

îmbunătățirea vieții locuitorilor;

utilizarea echilibrată a solului

Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar este un document al Uniunii Europene care a fost adoptat la Consiliul Informal al Miniștrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului din țările Uniunii Europene și se referă dezvoltarea echilibrată și durabilă a teritoriului Uniunii Europene mai ales prin stabilizarea coeziunii economice și sociale.

Obiectivele politice fundamentale ale politicii comunitare, sunt necesare pentru a realiza o dezvoltare mai echilibrată în plan spațial iar acestea trebuie urmate simultan în toate regiunile Uniunii Europene și de asemenea interacțiunile acestora trebuie să fie luate în considerare. Aceste obiective sunt următoarele:

coeziunea socială și economică

competivitatea mai echilibrată a teritoriului european

protejarea și păstrarea bazelor naturale ale vieții și a patrimoniului cultural

Principiile directoare pentru o dezvoltare teritorială durabilă a continentului european, constituie un document al Consiliului Europei și a fost adoptat la Conferința Europeană a Miniștrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului în anul 2000 având la bază anumite principii directoare în vederea unei dezvoltări teritoriale durabile a continentului. Aceste principii sunt:

o contribuție importantă care să aibă în vedere aplicarea unei strategii de coeziune sociale care a fost adoptată de șefii de Stat și de Guvern ai Statelor Membre ale Consiliului Europei. Strategia de coeziune socială a fost adoptată si a intrat în vigoare după a doua întâlnire a Consiliului Miniștrilor Responsabili cu Amenajarea teritoriului în anul 1997;

o strategie foarte bună de dezvoltare integrată și echilibrată din punct de vedere al continentului european, care să se bazeze pe principiile de subsidiaritate și de reciprocitate, reușește să întărească competivitatea, cooperarea și solidaritatea colectivităților locale și regionale și care poate contribui la stabilitatea democratică a Europei;

un document de orientare politică care să țină cont de lucrările favorabile ale Consiliului Europei și ale organismelor sale, dar mai ales de cele ale Adunării sale Parlamentare și ale Congresului sau al puterilor locale și regionale ale Europei. Acest document vizează domeniul politicii amenajării spațiului la scara continentului și poate contribui la întărirea procesului de integrare europeană pe o cale a unei cooperări transfrontaliere, interregionale și transnaționale.

Toate aceste principii directoare își extrag substanța dintr-un număr important de documente ce aparțin Consiliului Europei.

Agenda Teritorială Europeană este un document adoptat în Germania în anul 2007 în cadrul Reuniunii Informale a Miniștrilor Europeni Responsabili cu Dezvoltarea Urbană și Coeziunea Teritorială, și este prezentată ca fiind un cadru politic orientat spre viitoarele cooperări. Acest document ajuta la creșterea economică durabilă și la crearea unor locuri de muncă dar și la dezvoltarea socială și ecologică în toate regiunile Uniunii Europene. Cu ajutorul acesteia se promovează o dezvoltare teritorială policentrica a Uniunii Europene și se dorește că resursele disponibile să fie mai bine folosite în regiunile europene. Totodată se va asigura și construcția unei Europe durabile din punct de vedere social, ecologic, cultural și economic.

De la cele trei obiective principale ale Schemei de Dezvoltare a Spațiului Comunitar pornește și Agenda Teritorială iar acestea rămân valabile. Acestea sunt următoarele:

egalitatea asigurată în accesul la cunoaștere și infrastructură;

protejarea naturii și a patrimoniului cultural, dezvoltarea durabilă și managementul prudent;

înființarea unui nou parteneriat urban-rural și a unui sistem urban policentric și echilibrat.

Capitolul 4 . Dezvoltarea durabila la nivel național

4.1.Amenajarea teritoriului la nivel național

În România conceptul de amenajare a teritoriului este aliniat la cele patru documente europene principale care vizează acest domeniu. Acest concept este concretizat cu ajutorul unor studii, programe, proiecte și planuri care ajută la aromnizarea la nivel teritorial politicile economice, ecologice, culturale și sociale pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a diferitelor zone ale țării.

Toate activitățile cu privire la amenajarea teritoriului și urbanismului care au loc în România se desfășoară conform Legii 350/2001 ce vizează amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. Această lege stabilește ca obiective ale amenajării teritoriului următoarele:

protecția mediului;

îmbunătățirea calității vieții locuitorilor;

utilizarea rațională a teritoriului;

gestionarea responsabilă a resurselor naturale;

dezvoltarea economică și socială echilibrată a tuturor regiunilor și zonelor.

Activitatea de amenajare a teritoriului se desfășoară pe tot teritoriul României, conform Legii 350/2001, pe baza principiului coeziunii, ierarhizării și integrării spațiale la nivel național, regional, orășenesc, comunal sau județean, ajutând la crearea unui cadru potrivit pentru o dezvoltare echilibrată și utilizarea rațională a teritoriului precum și folosirea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului.

4.2.Planul de amenajare teritorială

Când se pune problema amenajării în același timp a regiunilor central și periferice este nevoie ca programele de amenajare regională să țină seama de limitele și frontierele statale, de relațiile interstatale și intercontinentale dar și de limitele și frontierele administrative.

Planul de amenajare teritorială este elaborat în conformitate cu prevederile legale și cuprinde atât părți scrise cât și părți desenate. Acesta abordează următoarele probleme:

cadrul natural care cuprinde principalele forme de relief, climă, rețeaua hidrografică, terenuri degradate, resursele solului și ale subsolului, bilanțul utilizării teritoriului etc.;

potențialul economic care se referă la activitatea industrială, potențialul agricol și silvic, protecția terenurilor agricole și silvice etc. ;

populația și rețeaua de localități, acestea cuprinzând volumul și structura potențialului uman, resursele de muncă, aspectele sociale care privesc mobilitatea populației și ocuparea resurselor de muncă, situația locuirii, sistemele de servicii publice etc. ;

infrastructura tehnico-edilitara a teritoriului cuprinde căile de comunicații și transport, echiparea energetică, gospodărirea complexă a apelor, telecomunicațiile;

protecția, conservaea și reabilitarea mediulu care se referă la indentificarea surselor de poluare și eliminarea deșeurilor, protecția monumentelor istorice, epurarea apelor, protecția factorilor de mediu precum apa, aerul, solul.

Fiecare capitol din planul de amenajare teritorială cuprinde referiri la:

situația actuală;

disfuncționalitățile din domeniile enumerate;

prioritățile care rezultă din analiza disfuncționalităților;

propuneri de îmbunătățire.

Tipurile de planuri de amenajare teritorială se pot deosebi în funcție de nivelul la care se realizează. Acestea sunt:

Planul de Amenajare Teritorială Național este un instrument de coordonare și optimizare al politicii permanente de amenajare, ce sintetizează problemele sectoriale și generale de interes național, care sunt legate de marile opțiuni de dezvoltare, infrastructura generală, rețeaua de localități, ocuparea forței de muncă etc. Problemele cuprinse în acest plan sunt de interes național și rezultă fie din programe guvernamentale fie din programe la nivel național elaborate de organisme centrale și instituții specializate.

Planul de Amenajare Teritorială Județean este instrumentul de coordonare a amenajării teritoriului în cadrul fiecărui județ iar prevederile sale se aplică, de obicei, în cazul planurilor de amenajare a unităților administrativ-teritoriale de bază.

Planul de Amenajare Teritorială Zonal face legătura cu strategiile naționale de amenajare a teritroiului și aprofundează și detaliază părți componente ale teritoriului națională care au fost delimintate după criterii funcționale independent de limitele administrativ teritoriale.

Planul de Amenajare Teritorială Interorasenesc și Intercomunal se întocmește având în vedere prevederile planului de amenajare a teritoriului județean, pe teritorii unde se găsesc relații intense între commune sau localități urbane, rezultate din cooperări în desfășurarea activităților economice și datorită faptului că există resurse naturale commune, a unor colaborări tehnologice și pe linia obiectivelor de utilitate publică.

Planul de Amenajare Teritorială Orășenesc, Comunal și Municipal ( P.A.T.D, P.A.T.C, P.A.T.M ) toate acestea se referă la propunerile și opțiunile locale cu privire la amenajare.

4.3. Obiective și Priorități ale Pilonului Economic al Dezvoltării Durabile în România

Un prim obiectiv economic fundamental al dezvoltării durabile este dat de creșterea constantă a produsului intern brut cu un ritm mediu anual de creștere în perioada 2007-2025 de cel puțin 6,5%. O dată cu această creștere se simte nevoia unui efort investițional susținut, cu eficiența ridicată, o dinamică înaltă a productivității totale a factorilor de producție, dar și satisfacerea criteriului ecoeficientei de a “realiza mai mult cu mai puțin” consum de resurse energetice, naturale, materiale și umane.

Pentru diminuarea decalajelor economice și sociale dintre România și țările dezvoltate, este nevoie de observarea și evaluarea strategiilor și substrategiilor de creștere economică durabilă de către managementul strategic la nivelurile macro și microeconomiei. Aceste strategii și substrategii trebuie să includă factorul ecologic în vederea creșterii sau descreșterii diferențiate a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor și grupelor de produse și servicii, în conformitate cu evoluția cererilor viitoare interne și externe referitoare la bunuri și servicii. Pentru acest obiectiv trebuie să se țina cont de alinierea la standardele și legislația Uniunii Europene iar după acea respectarea acestora.

Un al doilea obiectiv are în vedere menținerea ratei anuale a inflației în intervalul 1%-5%. Acest obiectiv aparține managementului sustenabilității creșterii economice durabile din România. Cele mai bune metode de reducere a nivelului inflației sunt creșterea competivitatii și a productivității mai rapid decât creșterea salariilor și reducerea costurilor.

Al treilea obiectiv major se referă la aigurarea gradului de ocupare a forței de muncă la un nivel înalt și reducerea ratei șomajului la nivelul său normal, între 4%-5%, dar și promovarea unui parteneriat public-privat care poate genera locuri de muncă cu o productivitate ridicată.

Preocuparea principală a majorității statelor care se afla în diferite etape ale elaborării, implementării, monitorizării și evaluării strategiei naționale de dezvoltare durabilă, este întreprinderea unor activități de coordonare și strategice pentru dezvoltarea econnomica durabilă la nivel național. Însă nu sunt multe acele state care își pot permite o strategie pentru dezvoltarea durabilă economică pe care să o poată folosi pentru fundamentarea unor decizii care sunt eficiente pe termen lung.

4.4.Provocari ale dezvoltarii durabile

Ca orice proiect de anvergura, dezvoltarea durabila presupune o evolutie procesuala realizabila prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, apartin procesului dezvoltarii in general, altele sunt specifice. Cum dezvoltarea durabila nu este decat o secventa a dezvoltarii in general, vom incerca o succinta trecere in revista a problemelor.

1 – Constrangerea demografica

Factorul populatie si influenta sa asupra dezvoltarii in general, a celei durabile, in special, pot fi analizate din multe puncte de vedere. Obiectivul preocuparii noastre impune accentul asupra numarului, structurii si sanatatii populatiei.

Structura populatiei nu pune mai putine probleme decat numarul ei.

Intereseaza aici, in primul rand, structura socio-profesionala, gradul de instruire, calitatea populatiei. Si intereseaza pentru ca, indubitabil, dezvoltarea durabila nu poate fi opera unor analfabeti. Daca dezvoltarea durabila este confruntata si are de rezolvat o problema, aceasta se pune in urmatorii termeni: exact acolo unde cresterea economica trebuie sa castige, atat cantitativ cat si calitativ, adica in regiunile mai putin dezvoltate, exact acolo nivelul de educatie al populatiei sufera.

In al doilea rand, prezinta importanta, din punct de vedere al dezvoltarii durabile, , repartitia populatiei in crestere pe cele 2 mari zone: urban si rural.

Se stie ca o caracteristica a cresterii economice clasice a fost exodul masiv al populatiei de la sat spre oras, exod care si-a avut logica lui, legata de imprejurari cum ar fi:

– accelerarea industrializarii, cu toate avantajele ce decurg de aici pe linia locurilor de munca, serviciilor ieftine, abundente si de calitate;

– defavorizarea zonelor rurale sub raportul investitiilor publice si private dar si in plan social, cultural, civic, de unde o forta si reactie de respingere a satului, asimilat cu mizeria si incultura.

Pentru oras, suprapopularea a condus la aparitia unor fenomene negative in planul:

– ocuparii fotei de munca (somaj masiv);

– locuintelor;

– serviciilor urbane;

– aparitia unor periferii, insule ale mizeriei, saraciei si promiscuitatii, contrastante sfidator cu centrele opulente;

– delicventa, violenta, prostitutie, droguri etc;

– dificultatilor de aprovizionare cu alimente, energie, apa etc;

– dificultatilor administrative.

Pentru satul depopulat, problemele nu au lipsit si nu lipsesc. Populatia ramasa, trebuie sa faca fata unei sarcini colosale, de hranire a intregii colectivitati. Aceasta inseamna o agricultura intensa, de mare randament, realizabila prin mijloace cunoscute: mecanizare, chimizare, irigare etc. Agricultura intensiva angajeaza, la randul ei, consumuri mari de energie, degradarea unor terenuri, epuizarea unor resurse, poluare cu insecticide, pesticide etc.

De aici si intrebarile carora dezvoltarea durabila trebuie sa dea raspuns: migrarea populatiei dinspre sat spre oras poate continua? Daca da, pana cand si in ce conditii?

Care sunt factorii implicati care influenteaza raportul optim populatie urbana/populatie rurala si unde se situeaza pragul critic al acestei proportii? Revolutia verde, industriile curate, programe de dezvoltare in care dimensiunea economica trebuie corelata cu cea sociala, politica, culturala si, nu in ultimul rand ecologica, par a fi raspunsurile la aceasta problema.

Dezvoltarea durabila este cea care face din calitatea vietii oamenilor obiectivul suprem. Nu se poate concepe si nu se poate vorbi despre calitatea vietii in afara sanatatii. In procesul dezvoltarii, sanatatea oamenilor apare in dubla ipostaza: de conditie dar si de obiectiv al ei.

2 – Constrangerea tehnica

Intrebarea la care dezvoltarea durabila trebuie, aici, sa raspunda este urmatoarea: Care este nivelul maxim posibil al productiei ce se poate realiza, in conditiile date ale progresului tehnic, fara a afecta echilibrul mediului?

Intrebarea este legitima in conditiile in care stim ca dezvoltarea implica crestere economica, deci, marirea productiei. Cresterea dimensiunilor productiei, din pacate, creeaza poluare. Capacitatea de absorbtie de catre mediu a poluarii este, pe de alta parte, limitata, de unde si preocuparea de a gasi o linie de echilibru intre aceste marimi.

Concluzia de maxima importanta pentru politica dezvoltarii durabile este ca:

1) nivelul maxim al productiei ce se poate realiza fara modificarea calitatii mediului, se afla in relatie :

direct proportionala cu capacitatea de absorbtie a mediului, a instalatiilor antipoluante de a retine emisiile poluante, capitalul investit in instalatii antipoluante si volumul sau suprafata de dispersie a poluantilor;

invers proportionala cu emisiile poluante care, la randul lor, depind de nivelul productiei si cel al consumului.

2) in regiunile dezvoltate, volumul mare al productiei si consumului ca si capacitatea de absorbtie a unui mediu deja poluat, pot cobora nivelul productiei maxime ce se poate realiza cu mentinerea echilibrului ecologic.

3) progresul tehnic este factorul cheie in mentinerea unei rate acceptabile a dezvoltarii economice cu mentinerea calitatii mediului ambiant, ceea ce justifica importanta mare a investitiilor antipoluante in cadrul politicilor de dezvoltare care au in vedere mentinerea si chiar refacerea mediului.

4) stabilirea punctului de echilibru este dependenta de factori importanti precum: structura economiei, a productiei, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al mediului etc.

5) mentinerea starii de echilibru si asigurarea unei productii maxime cu mentinerea echilibrului ecologic, presupun interventia autoritatilor publice prin politici de dezvoltare care sa fie armonizate cu politicile de protectie a mediului.

3 – Echitate si compensare intra- si inter- generatii

Definitia dezvoltarii durabile induce ideea ca realizarea ei devine fezabila doar in conditiile in care intre generatii si in interiorul aceleeasi generatii se manifesta un spirit asociativ, de toleranta, asociativitate si grija reciproca; unul in virturea caruia binele si bunastarea unuia nu trebuie, in nici un fel, sa afecteze fericire altuia.

4 – Economia mediului

Economia mediului reprezinta o provocare pentru teoria dezvoltarii durabile in masura in care ea incearca, printre altele si tentativa de a umaniza si a ecologiza economia.

5 – Resursele Dezvoltarii Durabile

Esenta dezvoltarii durabile a societatii umane este data de modul de gestionare, actuala si viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu obiectivele cresterii economice si asigurarea unei calitati din ce in ce mai bune a vietii si a mediului.

Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea nevoilor materiale de baza, ci si pentru a furniza resursele de imbunatatire a calitatii vietii in directii ca sanatatea, educatia si un mediu bun. Multe forme de dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca ele folosesc resursele naturale, energetice, materiale si informationale si genereaza produse poluante si deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp exista multe cai prin care anumite tipuri de activitate economica pot proteja sau imbunatati mediul inconjurator. Acestea includ masurile de eficientizare a utilizarii resurselor naturale, energiei, materialelor, informatiilor, tehnologii si tehnici imbunatatite de management, o mai buna proiectare si marketing pentru produse, minimizarea deteriorarilor produse mediului (tehnologii nepoluante, tehnologii mici consumatoare de materiale si energie, tehnologii de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.), practici agricole prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si constructiilor, eficienta imbunatatita a transporturilor etc. Una din provocarile majore ale dezvoltarii durabile este de a gasi cai de incurajare a activitatilor economice prietenoase pentru mediul inconjurator si de a descuraja activitatile care provoaca deteriorari ale mediului (poluarea aerului, apelor si solului, respectiv subsolului).

In ceea ce priveste resursele naturale si energetice, activitatile se desfasoara pe 2 directii principale: utilizarea rationala a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economica (reducerea si reciclarea deseurilor), respectiv reducerea consumului si folosirea unor surse neconventionale de energie. In prezent, aceentul se pune pe utilizarea rationala a resurselor naturale si energetice, devenit astfel un imperativ al prezentului. Alaturi de acestea, resursele materiale si informationale completeaza ansamblul resurselor dezvoltarii durabile.

Capitolul 5 Caracteristici generale și principalele probleme ale dezvoltării durabile a Municipiului Timișoara

Situată în cadrul Euroregiunii Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT), regiune transfrontalieră constituită în 1994, ce se întinde pe 77.456 km2 și include o populație de cca. 6 milioane locuitori, prin poziția sa geografică, cu posibilități de interconectare prin căi de comunicație terestre, aeriene și navale, la care se adaugă plasarea pe traseul uneia dintre cele mai importante linii europene de telecomunicație prin fibră optică, Timișoara este, în prezent, principala poartă de intrare în România, dinspre Europa Centrală și de Vest. În plus, proiectele cuprinse in planul de investiții realizat prin PIDU conectează Timișoara la coridoarele rutiere și feroviare ale Europei Centrale.

Cu o infrastructură economică diversă, la care se adăugă și una universitară și de cercetare, un climat pentru afaceri de nivel stabil și sigur, Timișoara reprezentă un bazin atractiv pentru forța de muncă diversă și peste medie calificată, în industrii productive și servicii științifice, socio-economice, medicină și biotehnologie.

Rata șomajului a fost cea mai mică din Romania, pe primul trimestru al anului 2011.
Investițiile realizate în programe de reabilitare a patrimoniului arhitectural cresc atractivitatea municipiului jucând un rol important în captarea de noi investitori și vizitatori.
Timișoara are o structură socială complexă având un specific multi și transcultural bazat pe un spirit tolerant și de conviețuire multietnică exemplară.

Orașul are o infrastructură urbană spațială echilibrată. Standardele de locuire sunt peste media pe țară, cu o concentrare de servicii și cu o ofertă bogată și variată de monumente, spații de cultură, activități și evenimente culturale, modalități de petrecere a timpului liber.
Patrimoniul natural este clădit pe structura formată de bulevardului verde al canalului Bega, Pădurea Verde și o rețea de Parcuri în zona centrală ce necesită susținere printr-o rețea de spații verzi la nivel de cartier și conectare la cadrul natural periurban.

Timișoara este un oraș cu o administrație publică creativă îmbinând politici de administrare și de dezvoltare la nivel local și regional.

Administrația locală, deschisă către o planificare participativă, conduce și oferă servicii publice pentru comunitate, folosind inovații tehnice, tehnologice și administrative pentru îmbunătățirea acestor servicii.

Timișoara este membră a Asociației European Cities Marketing, alături de 100 de orașe din 32 de state, face parte din clasa SMART Cities din Europa fiind membru a mai multe forme de asociere precum: Balcinet asocierea celor mai importante orașe ale Peninsulei Balcanice, Clubul de la Strasbourg asocierea principalelor orașe din statele care au aderat recent la Uniunea Europeană și orașul Strasbourg, din Franța, capitala parlamentară a Europei Unite, EUROREGIUNEA DUNĂRE– CRIȘ – MUREȘ -TISA (DKMT), regiune transfrontalieră Alianța orașelor care au în componență un cartier Iosefin precum Budapesta, Viena, Timișoara și Praga.

5.1.Aspectele care împiedică dezvoltarea durabilă a municipiului
Timișoarei îi lipsesc strategii de marketing urban care să încurajeze noi inițiative și să contribuie la coordonarea activităților sectorului public, sectorului academic și privat, național și internațional.

Insuficienta folosire a rezultatelor cercetării nu contribuie la consolidarea unei economii locale inovative și creative.

În structura forței de muncă se constată fenomenul de migrație al specialiștilor către țări din UE și o descreștere a numărului de studenți.

Din punct de vedere al accesibilității pe componenta IT, municipiul nu are o infrastructura dezvoltată echilibrat pe tot teritoriul. Timișoara se confruntă cu probleme de congestie de trafic în zona centrală determinată atât de configurația stradală incompletă a municipiului cât, de lipsa centurii ocolitoare și de lipsa unui sistem de management al traficului.
Poluarea aerului cauzată de trafic, poluarea apei, insuficiența spațiilor vezi și repartizarea neuniformă a acestora contribuie la scăderea calității vieții în municipiu și, inclusiv, a atractivității acestuia.

Dezvoltarea durabilă a Timișoarei se bazează, la nivelul politicilor locale, pe o strânsă coordonare cu țintele economice principale ale Strategiei EUROPA 2020, prin care se urmărește creșterea investițiilor și a ocupării forței de muncă în Cercetare și Dezvoltare. Atingerea scopului necesită strategii pentru „regenerarea economiei urbane” care să susțină o economie competitivă, reducerea consumului de resurse locale, și stimularea unei economii bazate pe cunoaștere, creativitate, excelență, inovație. De aceea sunt urmate politicile de dezvoltare și diversificare a sistemelor de producție locală, în paralel cu structurarea adecvată a pieței forței de muncă, prin programe educaționale și de formare.

O oportunitate o reprezintă noul ciclu de finanțare europeană pe perioada 2014-2020, care face din consolidarea pactului teritorial între rețele de orașe și rețele de zone metropolitane o prioritate în obținerea de finanțări europene. Parteneriatele semnate, atât în cadrul Asociației de Dezvoltare Comunitară Timișoara cât și în cadrul asociațiilor cu alte orașe europene, sunt favorabile planificării și realizării de proiecte pentru comunități mai largi și mai diversificate sub aspect economic, social și cultural.

Nu în ultimul rând, municipiul Timișoara are o rezervă importantă de terenuri intravilane deservite cu utilități publice, în mare parte. Acestea, printr-un proces de reconversie funcțională durabilă pot asigura baza unei dezvoltări economice elaborată și aprobată la nivel local.

Continuarea procesului de îmbătrânire a populației și consecința acestui fenomen: înrăutățirea structurii populației.

Lipsa de fonduri necesare reabilitării instalațiilor, structurii, fațadelor clădirilor vor scade atractivitatea mediului urban și vor reduce interesul turistic și de rezidență.
Creșterea gradului de infracționalitate și de violență a unor grupuri.

Lipsa diversificării investițiilor în oraș, un sector IMM cu pondere redusă în economia locală și bizuirea pe industrii ce folosesc forță de muncă necalificată.

5.2.Analiza SWOT

Matricea SWOT și fundamentarea strategiei de dezvoltare

PUNCTE TARI

• potențial ridicat al resurselor naturale, inclusiv o biogeografie și biodiversitate ridicată
• proximitatea limitei de graniță a României și a Uniunii Europene și o bună infrastructură aeriană, rutieră și feroviară în relație cu teritoriul național, European

• identitate culturală și istorică semnificativă, prezervarea moștenirii culturale într-un grad ridicat
• un nivel ridicat al pregătirii profesionale de nișă, centru universitar specializat de importanță națională
• dinamică economică semnificativă prin dezvoltarea sectorului terțiar în urma restructurării economice
• o administrație locală stabilă din punct de vedere al politicilor publice pe termen lung și orientata spre soluționarea în parteneriat a problemelor

• număr important de resurse umane trecute prin universități și programe de reconversie profesională
• personal bugetar perfecționat

• capacitate de gestionare a problemelor prin managementul proiectelor
• sistem informatic și media extins

PUNCTE SLABE

• sporul negativ al populației (cca. 8000 locuitori)
• migrația forței de muncă calificate, din cauza restructurării economice si atractivității pieței externe de muncă (cca. 9000 locuitori)
• disparități in gradul de echipare cu infrastructură tehnico-edilitară și socială, servicii de educație și sănătate publică
• dotări sociale incomplete cantitativ si calitativ
• poluare semnificativă a factorilor de mediu, imagine defavorabilă la nivelul de percepție națională și europeană în privința calității aerului
• lipsa amenajărilor de depozitare si prelucrare a deșeurilor menajere si industriale
• prezentarea în media a unor evenimente cu un grad semnificativ de violență

OPORTUNITĂȚI 
• existenta Strategiei Europa 2020 oferă potențial în formularea și aplicarea politicilor regionale, naționale și locale
• accesul direct la finanțări din fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare urbană durabilă, a municipiului, și a zonei metropolitane
• acceptanța populației și atitudinea proactivă a administrației pentru energie alternativă și economie cu emisii poluante zero, prin dezvoltarea parteneriatului dintre sectorul academic și cel privat in domeniul cercetării si utilizării eficiente a resurselor naturale regenerabile și neregenerabile existente
• creșterea prestigiului și a rolului polarizator al Timișoarei în dezvoltarea regională prin consolidarea cooperării europene în domeniul cultural si economic
• reducerea migrației populației rezidente si atragerea de forță de muncă din bazinul național si european
• pornirea demersului pentru atingerea statutului de Capitală Culturală Europeană în anul 2020

 PERICOLE

• continuarea procesului de îmbătrânire a demografică
• creșterea cererii pentru servicii publice din partea grupurilor dezavantajate economic si social și lipsa resurselor de finanțare în administrația publica locală
• dezvoltarea de comunități paupere compacte ce pot deveni surse de conflicte sociale
• tendința creșterii prețurilor serviciilor publice ce poate depăși pragul de plată , dar și de suportabilitate, al populației
• concurența orașelor din regiune menține tendința de migrație a segmentului demografic activ i tânăr timișorean
• perpetuarea creșterii economice „0” in Romania

CARTA DE LA LEIPZIG pentru orașe europene durabile conține recomandări suficiente pentru înlăturarea disparităților și atingerea coeziunii sociale teritoriale (echipare a teritoriului) și a productivității economice. Prezentul document are ca scop enumerarea măsurilor de aspect spațial necesare, în următorii 10 ani, menținerii și creării de locuri de muncă, asigurării calității vieții celor care locuiesc, muncesc și vizitează Timișoara.
Cu precădere sunt considerate operațiuni de regenerare urbană acțiunile de valorificare ale terenurilor poluate și/sau neutilizate, însoțite de măsuri de protejare a mediului natural necesare creșterii competitivității orașului în regiune.

Structura strategiei conține trei domenii integrate ce vor ghida dezvoltarea viitoare a orașului, în condițiile atingerii unei coeziuni teritoriale:

Domeniul I – Condiții de amplasare atractive pentru sectorului privat și orientarea către o economie performantă conectată la sistemul european de transport aerian, feroviar si rutier.
Coordonat cu Strategia Europa 20201, se va urmări dezvoltarea unei economii fundamentată pe cunoaștere și inovare care să asigure, unui procent de 70% din populația cu vârstă cuprinsă între 20-64 de ani, locuri de muncă și un 2 % din bugetul local alocat finanțării și co-finanțării în investiții de cercetare-dezvoltare, ca și absorbția unei cote 60% din populația tânără în universități.

Din punct de vedere spațial, se urmărește realizarea unei rate cât mai apropiată de 1/1 între numărul locuințelor și al locurilor de muncă, în zona centrală, în scopul evitării poluării cauzate de trafic, precum și reducerea sub ½ oră a timpului necesar deplasării de la spațiul de rezidență la locul de muncă, orientând spre folosirea (1) tramvaiului, (2) bicicletei, (3) practicarea mersului pe jos

Domeniul II – Calitatea sporită a condițiilor de viață în toate cartierele orașului, considerând spațiile verzi, zonele de recreere, utilitățile și serviciile publice urbane. Această direcție vizează structurarea unei rețele urbane cu Servicii publice și spații urbane modernizate edilitar cu un fond construit, implementarea de tehnologii care asigură atât eficiența energetică cât si mijloace alternative de producere a acesteia.
Coordonat cu Strategia Europa 2020, se va avea în vedere utilizarea și promovarea resurselor alternative/ecologice, creșterea incluziunii prin rezolvarea a 10 000 de cazuri reprezentând persoane amenințate de sărăcie, reducerea sub 5% a abandonul școlar. În scopul eficientizării energetice instituțiile publice vor trebui să-și reducă cu 20% emisiile de CO2 si cu 30% din consumul de energie pentru activitățile proprii,ca și a serviciilor și utilităților publice (construcții, parc auto propriu, transport public, iluminat public, apa-canal, management deșeuri si servicii publice).

Din punct de vedere spațial, se urmărește realizarea unui timp de ½ oră pentru deplasarea de la locuință la obiectivele de învățământ și de sănătate, creșterea spațiilor verzi la o valoare de 40 mp/locuitor, și asigurarea unui procent de 35% din suprafața intravilanului ca domeniu public.
Domeniul 3 – Stilul propriu al orașului, obținut ca rezultat a derulării unor concursuri de arhitectură sau altor proceduri de achiziție publică bazate pe criterii de calitate a soluției, a imaginii contemporane, a acțiunilor de reabilitare și conservare a patrimoniului arhitecturalcultural, de folosire a mobilierului urban, a formelor de artă stradală și a evenimentelor culturale, a imaginii nocturne a orașului prin iluminatul stradal și al clădirilor, a imaginii active date de existent zonelor pietonale.

Capitolul 6 Viziunea si obiective de dezvoltare

6.1. Initiative anterioare

Timișoara are continuitate în folosirea planificării strategice ca instrument al dezvoltării durabile. Prin studii anterioare1 Primăria a formulat, în parteneriat cu mediul universitar și cu sectorul privat, viziunea de dezvoltare ca direcție majoră de ghidare a resurselor materiale, financiare și umane. Cuvintele cheie întâlnite în conținutul textului strategiei conturează imaginea unei metropole europene, cu o economie bazată pe tehnologii avansate amplasate în contextul atractiv arhitectural, cultural și natural.

Studiul “Smart Cities, Ranking of European Medium-Sized Cities” plasează Timișoara intr-un context urban inteligent din punct de vedere al tehnologiilor de transport, al industriilor informatice, al educației si cercetării, al protecției mediului si al unei bune guvernări.
Viziunea din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană configurează municipiul Timișoara ca zonă urbană competitivă, cu o economie dinamică, diversificată și durabilă, cu o comunitate coezivă, puternică și vibrantă. În context metropolitan municipiul Timișoara este privit ca “pol social-economic de prim rang al României, care polarizează toată partea de vest a țării, concentrând activități complexe și dinamice, care îl plasează pe locul al doilea la nivel național, după București.ca pol strategic al României, competitiv în spațiul european, cu o economie dinamică și durabilă, bazată pe cercetare și inovare, o zonă atractivă atât pentru locuitorii săi cât și pentru investitori și vizitatori”.

6.2. Viziunea de Dezvoltare ca parte a Planului Urbanistic General
Municipiul Timișoara este spațiul urban dezvoltat istoric prin interacțiunea dintre tehnologie, cultura si mediu. „Prin funcțiunile sale complexe, orașul Timișoara polarizează un teritoriu mai larg, fiind cel mai mare centru economic, științific si cultural din Regiunea Vestica de Dezvoltare a României, concentrând 25,8% din populația urbană, peste 30% din producția industriala, cca 35% din activitățile comerciale si 70% din studenții din regiune”.
Aceste caracteristici au influențat pozitiv dezvoltarea infrastructurii urbane din punct de vedere al utilităților publice, al forței de muncă din zonele adiacente municipiului, al infrastructurii sociale, culturale, economice și administrative. Municipiul Timișoara este într-o continuă dezvoltare și generează schimbare în regiune. Transportul, serviciile si utilitățile municipiului constituie suportul creșterii acestei economii mature, atractive si competitive, cu locuri de muncă generatoare de valoare adăugată.

Interesul investițional din partea sectorului privat crește, solicitând si forme adecvate de marketing si de management urban pentru a menține municipiul în zona oportunităților de investiții si a dezvoltării economice fără costuri mari de mediu. Piața locală își mărește și diversifică cererea pentru serviciile publice și private. Standardele privind calitatea vieții reclamate de o metropolă europeană solicită schimbări calitative în oferta de servicii și utilități publice cât și în protejarea mediului natural.

Timișoara va fi în continuare în competiție cu orașe europene pentru atragerea de afaceri, investiții, organizarea de evenimente și turism pentru optimizarea beneficiilor economice și sociale pentru locuitorii orașului. Amplasarea într-o regiune a Europei dens populată reprezintă o șansă unică pentru valorificarea căreia atât deciziile politice cât și instrumentele și metodele administrative vor trebui să țină cont de mărimea economică a spațiului funcțional al Timișoarei.

Viziunea de dezvoltare a municipiului in contextul Planului Urbanistic General susține orientarea comunității către o permanentă cunoaștere și performanță, ca formă de adaptare la provocările competiției tehnologice, petrecute intr-un mediu urban cultural protejat și valorificat.

6.3. Obiective Strategice

Obiectivele dezvoltării teritoriale se înscriu în direcțiile de dezvoltare vizând creșterea ofertei de amplasamente pentru investiții, sporirea gradului de atractivitate și stilul municipiului. Dezvoltarea viitoare a Timișoarei se bazează pe atractivitatea condițiilor de locuire și a existentei locurilor de muncă. În consecință obiectivele strategice de dezvoltare ghidează creșterea urbană în direcția obținerii unei economii puternice, cu mai multe oportunități de angajare și a unui cadru atractiv de locuit pentru persoane singure și familii.

O viitoare economie urbană puternică solicită un climat de afaceri favorabil și o curriculă universitară proactivă și adaptabilă tendințelor pieței de muncă. Condițiile de locuire pentru toate grupurile de populație vizează locuința, accesul locuinței la utilități publice și accesul locuitorilor la spații publice destinate serviciilor și facilități de recreere.

Obiectiv 1

Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive:

Dezvoltarea economică se bazează pe cunoaștere și inovare ca vector de atragere a competitivității internaționale în comunitatea de afaceri timișoreană. Complementar, prin asigurarea de facilități și forme de recreere vor fi atrași noi vizitatori și se va stimula creșterea sejurului, respectiv, a numărului de nopți de cazare. În acest scop vor fi dispuse spații pentru o economie bazată pe cunoaștere și servicii conexe, cu precădere clustere în domeniul industriei creative, și a economiei și cercetării în industrii și servicii.

Obiectiv 2

Creșterea atractivității orașului pentru localnici și vizitatori:

Condițiile de locuire, structura urbană a serviciilor și utilităților vor fi gândite ca suport al dezvoltării economice. Locuința și echiparea eficientă a acesteia, serviciile de educație și sănătate vor trebui dispuse în sensul potențării resursei umane ca factor crucial în dezvoltarea Timișoarei.
Valorificarea oportunităților urbane existente precum și a celor rezultate din aplicarea unor programe de regenerare urbană solicită în primul rând consolidarea Stilului Timișoara. Îmbunătățirea condițiilor de locuire, dar și a imaginii urbane, se vor realiza și prin interconectarea rețelei spațiilor publice din zona centrală cu cea din cartierele orașului, prin conversia unor terenuri pentru funcțiuni de birouri clasa Prima și A integrate stilistic în patrimoniul arhitectural existent locuri de muncă într-o economie competitivă

Premize pentru finalizarea obiectivelor:
1. Administrația are un rol activ în planificare dezvoltării urbane și investește, în parteneriat public local, în proiecte de infrastructură publică și, cu sectorul privat, în domeniile dezvoltării economice și cercetarii.
2. Administrația publica are resurse proprii pentru co-finanțarea sau finanțarea programelor de dezvoltare, cu precădere a celor de cercetare.

SCHEMA DE DEZVOLTARE MAJORĂ PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG
Viziunea de dezvoltare spațială
Viziunea de dezvoltare spațială se structurează pe 2 axe tematice majore:
• viață urbană / cultură / educație și cercetare – est-vest
• productivitate și inovație tehnologică / educație și cercetare – nord-sud
Intersecția celor două axe de dezvoltare devine punct de transbordare regional și metropolitan și facilitează accesul rapid către aeroport, calea ferată și puncte de interes de pe raza municipiului
Un rol important într-o strategie pe termen lung îl are utilizarea suprafețelor ocupate acum de infrastructura CFR pe zona gării de nord și a gării de est, suprafețe ce pot deveni zone de dezvoltare urbană în cadrul unui program de reconversie și refuncționalizare, odată cu modernizarea infrastructurii feroviare centrale și realizarea inelului feroviar nord în afara orașului. Dezvoltarea urbană a municipiului depinde în mare măsură de întregirea țesutului urban pe zonele adiacente căii ferate între fosta platformă Solventul și actuala platformă Continental.
Reconversia zonelor industriale aflate pe malul opus al canalului Bega în raport cu cartierul Iosefin și cartierul Fabric împreună cu restructurarea și reconversia inelului central nord sunt elementele cheie pentru redefinirea structurii urbane a orașului și poziționarea unor obiective de interes public majore raportat la aceasta într-o coerență spațială adecvată unui oras contemporan.
Activarea rețelei hidrografice, tradițional bogate, printr-un plan de management al apelor meteorice joacă un rol cheie în vederea creării unei rețele verzi și a unor trasee de mobilitate alternativă dinspre zonele centrale urbane, prin cartierele rezidențiale, către zonele de agrement periurban reprezentate de Timiș, Pădurea Verde și noile zone împădurite propuse pentru completarea fondului forestier existent odinioară și asigurarea calității aerului în municipiu. Acestea oferă oportunitatea dezvoltării biodiversității specifice.
Strategia verde a Municipiului Timișoara prevede plantarea unor areale de protecție pe traseul centurii, propunere preluată în viziunea de dezvoltare propusă. Se propune în continuarea acesteia crearea unor aliniamente și zone plantate în lungul traseelor de acces către Timiș, de natură să conecteze cadrul natural accesibil pentru agrement al zonei metropolitane și să demarcheze zonele de trecere dintre comune, oraș și peisaj.
Dezvoltarea spațială pe termen lung poate fi un succes doar în condițiile realizării unor proiecte majore de infrastructură precum și a unei colaborări operaționale constante între membrii zonei metropolitane în vederea limitării fenomenului de suburbanizare, a distrugerii peisajului și asigurării unor servicii publice integrate și eficiente, inclusiv a reactivării rețelei de cale ferată regionale a CFR în folosul transportului public regional.

Politici tematice
3.1. Politici
OBIECTIV 1
Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive
POLITICA 1
Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive
POLITICA 2
Creșterea ponderii IMM în economia locală
POLITICA 3
Dezvoltarea resurselor umane pentru o economie competitivă
POLITICA 4
Asigurarea accesibilitatii si mobilității, a infrastructurii edilitare și a infrastructurii de comunicare (IT)
OBIECTIV 2
Creșterea atractivității orașului pentru locuitori și vizitatori
POLITICA 5
Îmbunătățirea calității și gestionării domeniului public
POLITICA 6
Mărirea fondului de locuințe și creșterea calității locuirii
POLITICA 7
Reabilitarea patrimoniului arhitectural și cultural, clădiri și zone urbane
POLITICA 8
Asigurarea de servicii și facilități pentru comunitate
POLITICA 9
Asigurarea identității urbane și a cadrului natural
POLITICA 10
Asigurarea unui mediu urban nepoluant, cu emisii reduse de CO2, pentru un oraș verde

OBIECTIV 1
Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive

DEZVOLTAREA UNEI STRUCTURI ECONOMICE URBANE COMPETITIVE

Analiza indicelui de competitivitate regională situează regiunea Vest pe poziția 248 din cele 268 de regiuni europene. Principalele puncte care temporizează dezvoltarea și care reprezintă priorități de acțiune pentru evoluția competitivității locale sunt aceleași ca la nivelul teritoriului național.
Din perspectiva Strategiei EUROPA 2020 o politică de dezvoltare economică locală trebuie să se bazeze pe o politică națională axată pe cele 3 priorități enunțate: o creștere inteligentă, care să prefigureze o economie bazată pe cunoaștere și inovație; o creștere durabilă, care să promoveze o economie mai verde, mai competitivă și care să gestioneze resursele într-un mod mai eficient; o creștere incluzivă, care să stimuleze o economie cu un potențial înalt de angajare ca să asigure coeziunea teritorială și socială.
Politica locală de dezvoltare a unei structuri economice urbane competitive trebuie, în egală măsură, să amelioreze disfuncționalitățile identificate în funcționarea activităților economice existente și să ofere condiții pentru localizarea și dezvoltarea acelor activități ce generează valoare adăugată, în sensul celor trei direcții specificate în strategia europeană.

SCOPUL POLITICII
• Susținerea activităților economice existente și atragerea de firme noi prin oferta de amplasamente și spații de localizare
• Păstrarea unei oferte diferențiate de locuri de muncă și atragerea forței de muncă tinere și specializate din regiune
• Transformarea Timișoarei într-un centru regional de cunoaștere și inovare

PROGRAM 1
PARCURI INDUSTRIALE DE PRODUCȚIE BAZATĂ PE CUNOAȘTERE ȘI INOVARE
Programul Parcurilor industriale de producție urmărește:
• Asigurarea locațiilor pentru noi activități economice sau pentru extinderea întreprinderilor economice existente cu valoare strategică pentru dezvoltarea economica a orașului
• Dezvoltarea zonelor industriale cu suprafețe conforme tipului de activitate, operaționale in conformitate cu reglementări de respectare a mediului și a vecinătăților
• Restructurarea și schimbarea de destinație a unor platforme industriale din perioada de înainte de 1989
LOCALIZARE 
• Calea Buziașului între Cimitirul Buziașului, piața George Domășneanu, str. Siemens pe partea de vest a căii Buziașului și str. Aurel Păunescu Podeanu până la piața G.Domășneanu.
• Nord de str. Locotenent Ovidiu Balea

PROIECTE

• Parc Industrial cu profil High Tech
• Parc de cercetare și dezvoltare IT&C
PROGRAM 2
PARCURI DE CERCETARE
Programul Parcurilor de cercetare vizează reconversia unor areale din proximitatea facilităților universitare și a campusului studențesc în zone cu funcțiuni pregnant de cercetare, precum și dezvoltarea unor locații de tip campus conform unor standarde internaționale în locații centrale și în proximitatea centrelor universitare.
LOCALIZARE 
• Calea Buziașului la nord de str. Aurel Păunescu, vest de calea Buziașului
• La nord de str. Locotenent Ovidiu Balea

PROIECTE

• Parc de cercetare și dezvoltare în cooperare cu instituțiile de învățământ superior și industrie (parteneriat PMT/instituții universitare/companii)
• Parc de cercetare și dezvoltare IT&C (PMT)
• Reglementarea zonei în cadrul P.U.G.

PROGRAM 3
CENTRE DE AFACERI ȘI SERVICII DE PENTRU AMPLASAREA FIRMELOR INTERNATIONALE
Programul Centrelor de afaceri promovează Timișoara ca centru de afaceri la nivel regional prin asigurarea amplasamentelor pentru dezvoltări de birouri
Prima si clasa A în zone cu accesibilitate sporită și pentru servicii suport de tip centre de conferință, expoziții, etc.
LOCALIZARE 
• Zona centrală nord, între pasajul Jiul, traseul inelul 2, Calea Circumvalațiunii și traseul liniei de cale ferată

PROIECTE

• Reglementarea zonei în cadrul P.U.G.
PROGRAM 4
SERVICII ÎN INDUSTRIA DE OSPITALITATE
Programul industriei de ospitalitate cuprinde asigurarea de locații centrale, cu acces la infrastructura de trafic regională și europeană pentru proiecte hoteliere ale dezvoltatorilor/operatorilor de profil intențional, precum și susținerea serviciilor de recreere, alimentație publică adiacente.
LOCALIZARE 
• Zona centrală nord, între pasajul Jiul, traseul inelul 2, Calea Circumvalațiunii și traseul liniei de cale ferată
• Zona aeroport, calea Aradului, calea Torontalului, calea Lugojului
• Zone de reconversie pe amplasamentul actual triajului gării de nord

PROIECTE

• Conform Conceptului Integrat de măsuri pentru cartierele istorice din Timișoara
• Proiecte hoteliere tip business în locații centrale
• Facilități de cazare de tranzit

OBIECTIV 1
Dezvoltarea unei structuri economice urbane competitive

CREȘTEREA PONDERII IMM-urilor ÎN ECONOMIA LOCALĂ
Microîntreprinderile joacă un rol important în dezvoltarea economică locală și regională și în crearea de noi locuri de muncă. Ponderea tinerilor (15-24 ani), ca și ponderea vârstnicilor (65 ani și peste), în populația ocupată sunt ambele în scădere atât în regiune, cât și în țară sau în Europa. Ambele categorii de populație aflate în principalele etape de tranziții de viață (de la școală la muncă și de la activitate la inactivitate) sunt considerate vulnerabile mai ales în condițiile de criză globală. În acest sens, măsurile active și politicile de ocupare promovează integrarea tinerilor pe piața muncii și ”îmbătrânirea activă”.
Mai mult, micro-întreprinderile pot fi încurajate să utilizeze noi tehnologii și inovații, echipamente IT și servicii, având un rol primordial în creșterea competitivității, productivității și a calității serviciilor.
SCOPUL POLITICII
• Dezvoltarea de centre de servicii de calitate și diversificate, atractive la nivel regional
• Dezvoltarea unei oferte diferențiate de locuri de muncă si creșterea ofertei de programe de calificare profesională
• Creșterea ponderii IMM-urilor în servicii de turism
• Stimularea inițiativei private și îmbunătățirea climatului antreprenorial

PROGRAM 1
INCUBATOARE DE AFACERI
Programul vizează susținerea locațiilor existente sau în curs de dezvoltare, precum și reconversia funcțională a unor clădiri și transformarea lor în incubatoare de afaceri, sau construcția de sedii noi pentru sprijinirea IMM-urilor și a afacerilor nou înființate de preferință adiacent zonelor centrale.
LOCALIZARE 
• Zona centrală nord, între pasajul Jiul, traseul inelul 2, Calea Circumvalațiunii și traseul liniei de cale ferată
• UBIT, IT&C (PMT/Universitatea Politehnica/GTZ)

PROIECTE

• Centrul județean multifuncțional pentru susținerea afacerilor Timișoara (CJT)
• Infrastructură regională de afaceri și inovare în sectorul IT&C (PMT)
PROGRAM 2
ÎNCURAJAREA INTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII CU PROFIL AXAT PE TURISM, SERVICII ȘI MEȘTEȘUGURI
Programul favorizează deschiderea de afaceri mici și mijlocii în centrele de cartier și în centrul istoric și păstrarea, respectiv întărirea unei structuri economice active prin asigurarea unor suprafețe suficiente pentru spații comerciale de dimensiuni mai mari și asigurarea cu servicii și aprovizionare de proximitate pe raza municipiului.
LOCALIZARE 
• Zona centrală nord, între pasajul Jiul, traseul inelul 2, Calea Circumvalațiunii și traseul liniei de cale ferată

PROIECTE

• Conform Conceptului Integrat de măsuri pentru cartierele istorice din Timișoara.

DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE PENTRU O ECONOMIE LOCALA
Obiectivele pe termen lung ale cadrului strategic european ET 20201 sunt: (1) promovarea educației și mobilității de-a lungul vieții; (2) îmbunătățirea calității și eficienței educației și instruirii; (3) promovarea echității, coeziunii sociale și cetățeniei active; (4) încurajarea creativității și inovației, inclusiv a antreprenorialului, la toate nivelurile de învățământ și instruire. În acest scop, au fost stabilite următoarele ținte de atins până în 2020:
• Cel puțin 95% din copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta de începere a învățământului obligatoriu să participe în educația timpurie
• Ponderea elevilor cu competențe slabe la citire, matematică și științe în testul internațional PISA să fie sub 15%
• Rata de părăsire timpurie a școlii să fie sub 10% (obiectiv Europa 2020)
• Ponderea absolvenților de educație superioară să fie mai mare de 40% din persoanele de 30-34 ani (obiectiv Europa 2020)
• Ponderea persoanelor de 25-64 ani care participă în cursuri de formare continuă să fie mai mare de 15%.
Pe această linie, politica locală de dezvoltare a resurselor umane trebuie să sprijine accesul la educație pe durata vieții și să faciliteze integrarea resursei umane specializate în piața de muncă a municipiului.

SCOPUL POLITICII
• Atragerea și menținerea unei resurse umane cu calificare înaltă
• Îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale, a dotării școlilor, a structurilor de cazare pentru elevi/studenți și a centrelor pentru formare profesională pentru asigurarea unui proces educațional la standarde europene

PROGRAM 1
CAMPUS UNIVERSITAR INTEGRAT ÎN INFRASTRUCTURA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A ORAȘULUI
Programul urmărește asigurarea condițiilor de dezvoltare spațială a facilităților universitare în locațiile actuale, prin îmbunătățirea accesibilități alternative, asigurarea calității domeniului public și păstrarea spațiilor libere (verzi, agrement), activarea spațiilor publice din zonele de campus și asigurarea unui mediu de viață studențesc atractiv.
LOCALIZARE 
• Campusurile universitare existente
• Suprafețe disponibile prin reconversie funcțională în proximitate
• Suprafețe libere disponibile în proximitate

PROIECTE

• Zona campusului universitar UPT/, delimitat de bd. Corneliu Coposu, str. Mehadia, bd. Eroilor de la Tisa, bs. Victor Babeș, bd. Mihai Viteazul, Bd. Vasile Pârvan.
• Campus USAMVB
• Campus UVT, delimitat de str. Oituz, Intrarea Doinei, str. Popa Șapcă, traseul de cale ferată în nord.
• Campus UMF, delimitat de str. Regimentul 13 Călărași, bd. Revoluției din 1989, str. Vasile Goldiș
• Reconversia unor terenuri pentru funcțiuni universitare la est de actualul campus UVT/UPT
PROGRAM 2
REABILITAREA, MODERNIZAREA, ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE PRE-UNIVERSITARE ȘI UNIVERSITARE
Programul cuprinde atât proiecte de reabilitare a clădirilor, cât și dotarea cu echipamente educaționale IT, cărți, documentații, etc., precum și extinderea prin construcții noi a bazei existente.
LOCALIZARE
• Campusurile universitare existente
• Pe întreg teritoriul orașului

 PROIECTE

• Construirea de cămine pentru studenți și elevi
• Clădire Facultatea de Horticultură și Silvicultură (USAMVBT)
• Construire Clinică Veterinară și Modernizare complex de laboratoare (USAMVBT)
• Construire Biobază, Unități Experimentale și Necropsie; Platformă betonată (USAMVBT)

ASIGURAREA INFRASTRUCTURII EDILITARE, A MOBILITĂȚII ȘI A INFRASTRUCTURII DE COMUNICARE (IT)
PROGRAM 1: REȚEA APĂ POTABILĂ

SCOP
• Asigurarea de utilități pe întreg teritoriul orașului la capacitatea necesară
• Asigurarea de utilități în zonele de dezvoltare
• Asigurarea unui sistem de mobilitate sustenabil și favorizarea mobilității alternative
• Integrarea neinvazivă în domeniul public a rețelelor edilitare, comunicare și trafic
• Planificarea integrată cu zona metropolitană
• Îngroparea liniilor de 110kv ce traversează zone de dezvoltare

LOCALIZARE
• Uzinele de apă
• Pe intreg teritoriul intravilan

PROGRAM 2
ASIGURAREA REȚELEI DE CANALIZARE
Scopul programului:
• Întreținerea calității tehnice a canalizării printr-o rată de reabilitare anuală
• Inițierea unui sistem de management al apelor pluviale
• Dezafectarea foselor septice și racordarea la canalizare a utilizatorilor
• Îmbunătățirea capacității hidraulice a rețelei
• Modernizarea rețelei
• Extinderea rețelei
• Întreținerea calității canalizării
LOCALIZARE
• Stațiile de pompare
• Pe întreg teritoriul administrativ al orașului cu prioritate în zonele cu dezvoltare rezidențială și de parcuri industriale.

PROGRAM 3: TRANSPORT MOTORIZAT INDIVIDUAL ȘI PUBLIC

Scopul:
• Dezvolatarea infrastructurii rutiere necesare protejarii mediului urban de traficul de tranzit;
• Imbunatatirea/realizarea legaturilor rutiere cu si intre localitatile periurbane;
• Dizolvarea disfunctiilor constatate in deservirea necesitatilor de deplasari de persoane si de marfuri cauzate de insuficienta coerenta a tramei stradale majore actuale.
• Imbunatatirea legaturilor rutiere ale zonelor cu profil industrial major cu retelele rutiere teritoriale;
• Asigurarea conditiilor necesare pentru deservirea eficiente a transportului de marfă și de călători către și dinspre centrele de servicii și locurile de muncă;
• Asigurarea vascularizarii zonelor de dezvoltare propuse cu retea stradala interioara adecvata si legatura acestora la reteaua stradala magistrala a municipiului;
• Cresterea atractivitatii transportului public urban de calatori si implicit a ponderii deplasarilor de persoane cu tranportul public (in detrimentul deplasarilor cu autoturisme) prin dezvoltarea infrastructurii si a dotarilor specifice cat si prin reconfigurarea sistemului de transport public urban.
• Extinderea transportului public urban spre localitatile periurbane organic legate de Municipiul Timisoara in scopul reducerii traficului rutier de penetratie.
• Dezvoltarea infrastructurii dedicate traficului stationar (prin parcari colective) in scopul degrevarii retelei strdale de vehicule stationate si imbunatatirii
aspectului general urban.
• Protejarea zonelor cu funcțiuni rezidențiale de trafic rutier intens prin evitarea desemnării ca zone industriale, respectiv evitarea acordării autorizației de
funcționare unor centre comerciale de mari dimensiuni, dacă nu există acces direct către rețeaua de trafic de ordin superior (străzi cat. II) pentru acestea.
• Asigurarea suprafețelor necesare dezvoltarii infrastructurii de transport, inclusiv zonele de protecție aferente.
LOCALIZARE
• Pe întreg teritoriul orașului în funcție de priorități pe proiecte
PROIECTE
• Completare inele rețea majoră pe tronsoanele Calea Bogdăneștilor – Dumbrăvița, Splaiul Nistrului – Take Ionescu – Henric Baider, Bd. Antenei, Calea Circumvalațiunii
• Îmbunătățire profil stradal pe traseele inelelor II și IV cu măsuri de protecție a zonelor rezidențiale
• Completare rețea majoră pe zonele de dezvoltare Nord
• Puncte intermodale gara de est, …..
• Extindere transport public în relație cu noile centre economice și rezidențiale
• Parcaje auto multietajate
• Sistem park and ride
• Asigurarea legăturii rapide dintre zona centrală situată pe culoarul format de Bega și calea ferată și aeroport
• Deschidere transport public pe Bega
• Cale majoră rutieră în perspectiva descărcării circulației de pe autostradă din nodul rutier km 40-41 spre municipiul Timișoara prin DN 69 (CJT)
• Reabilitare DJ 591 pe traseul Timișoara – Cenei , Ltot – 28 km (CJT)
• Sporire capacitate de circulație pe DJ 595 Giroc – Timișoara (CJT)
• Lărgire la 4 (patru) benzi de circulație pe DJ 592 Timișoara-Moșnița Nouă, km 4+700 – 7+100, L= 2,4 km (CJT)
• Căi de circulație majoră rutieră în perspectiva descărcării circulației de pe viitoarea autostradă spre Timișoara, din nodul Remetea Mare (CJT)
• Centură feroviară a municipiului Timișoara – SPF (CNCFR SA)
• Elaborare SPF – Cale ferată Timișoara – Szeged (DKMT)
• Centru Intermodal Regional de Transport mărfuri Timișoara – Etapa I (CN CFR)
• SF+PT Completare inel IV-Calea Buziasului -Calea Lugojului (PMT)
• SF+PT Realizare pod, lărgire pasaj și strada Jiul (PMT)
• SF+PT Amenajare legătură între str. Torac și Calea Stan Vidrighin (PMT)
• SF+PT Extindere la 4 benzi, lărgire pasaj și amenajare intersecții strada Popa Șapcă-Blv.Antenelor
• DALI+PT Pasarelă Parcul Copiilor (PMT)
• SF Pod rutier str. Mircești (PMT)
• DALI+PT Podul Muncii (PMT)
• DALI+PT Pod Ștefan cel Mare (PMT)
• DALI+PT Podul Tinereții (PMT)
• DALI+PT Podul Eroilor (PMT)
• Pod Uzina de Apă (PMT)
• Amenajare str. Muzicescu (PMT)
• PT Modernizare și extindere blv. Sudului (PMT)
• Extindere rețea troleibuz Ghiroda (accesabilitatea zonei prin extinderea rețelei de troleibuz Timișoara-Ghiroda)
• Extindere rețea troleibuz Dumbrăvița (accesabilitatea zonei prin extinderea rețelei de troleibuz Timișoara-Dumbrăvița)
• Extindere linie cale tramvai Moșnița (accesibilizarea zonei prin extinderea liniei de tramvai Timișoara-Albina)
• Amenajarea unui spațiu de parcare suficient pentru parcul industrial Freidorf; corelat cu reorgazanirea căilor de acces pentru o mai bună fluidizare a traficului,
Inel de legătură între calea Șagului și calea Torontalului
• SF Modernizare Calea Buziașului și extindere (PMT)
• Modernizare strada Cloșca-extindere la 4 benzi, sector B-dul Cetății – str. Ovidiu Balea
• Reabilitarea strada Iancu Văcărescu „Tronsonul cuprins între b-dul Regele Carol și b-dul 16 Decembrie 1989” (PMT)
• Amenajare Complex rutier zona Michelangelo, Obiectivele 1 si 2 (PMT)/Amenajare Complex rutier zona Michelangelo, Obiectivele 3,4 și 5 (PMT)
• Realizarea unei noi legaturi la autostrada Arad – Lugoj prin penetratia DN 69 (Calea Aradului).
• Realizarea unei noi legaturi la autostrada Arad – Lugoj, catre Est, prin dublarea legaturii actuale prin DN6 (la nord de/si paralel cu calea ferata si condusa pana la Inelul II de circulatie);
• Realizarea integrala a centurii de ocolire a municipiului Timisoara;
• Sporirea capacitatii de circulatie pe penetratiile: Dj592 (Mosnita Noua), Dj691 (Dumbravita – Giarmata), DN6 (Becicherecu Mic), DN59A (Sacalaz), DJ591 (Utvin), Dj595 (Giroc);
• Realizarea unei legaturi rutiere directe catre Mosnita Veche (Bucavat – Bazosu Nou) (pe traseul vechiului drum DC149);
• Realizarea unei legaturi rutiere directe catre Urseni (pe traseul actualului drum DC98);
• Dublarea culoarului de circulatie Cl. Sever Bocu – Dj691 (Dumbravita) printr-o legatura rutiera noua spre autostrada Arad – Lugoj (limita nordica a comunei Dumbravita – lacul de acumulare Dumbravita – liziera Padurea Verde – conexiune la str. Holdelor – conexiune la Inelul II de circulatie);
• Legatura rutiera noua in sudul orasului (paralel cu calea ferata Timisoara Sud– Buzias) intre Cl. Sagului (intersectia cu Ovidiu Cotrus) si viitoarea Centura Sud (nod de legatura in zona viitorului Pasaj C.F.)
• Inchiderea Inelului II de circulatie;
• Inchiderea Inelului III de circulatie prin realizarea legaturilor Cetatii-Hasdeu-Dragalina si M.Kogalniceanu – Divizia 9 Cavalerie;(*)
• Legatura rutiera noua, in paralel cu calea ferata existenta, intre Cl. Sagului (zona pasajului C.F.) si str. N.Anreescu (si viitorul punctul de transfer multimodal Freidorf);
• Legatura rutiera noua (partial pe strazi existente) in sudul orasului, intre Cl. Sagului si Cl. Buziasului (P-ta. Domasneanu) pe traseul str. A.Ipatescu – V.Hugo – Alunis – conexiune la Dj595 (Giroc) – conexiune la Cl.Urseni – str. Venus – P-ta. Domasneanu;
• Prelungirea Bd. Sudului (inspre Sud pana str. Muzicescu si in contimuare spre comuna Giroc; spre Nord pana la Bd. J.H.Pestalozzi si 3 August 1919);
• Sporirea capacitatii de circulatie a strazilor componente ale retelei majore/ semnificative si a intersectiilor dintre acestea;
• Artera noua de circulatie rutiera majora, pe culoarul caii ferate actuale ce traverseaza zona centrala a orasului, intre Gara de Est (conexiune la strazile Divizia 9 Cavalerie si M.Kogalniceanu) si Gara de Nord (conexiune la Inelul II si strazile Republicii si Dunarea);
• Retele stradale (strazi secundare, colectoare si de legatura) in zonele de dezoltare urbana).
• Realizarea Inelului IV de circulatie la nivel de strada de categoria II si cu capacitate portanta dimensionata pentru trafic greu de marfa;
• Conectarea Parcului Industrial Freidorf la reteaua stradala majora a orasului printr-o artera rutiera noua, pe malul stang al Canalului Bega, in prelungirea spl.T.Vladimirescu – Sofocle ;
• Conectarea Parcului Industrial si Tehnologic la penetratia DN 59A (str. O.Balea) printr-o artera rutiera nou, in paralel cu calea ferata;
• Rebilitarea infrastructurii de transport electric cu tramvaie pe tronsoanele nemodernizate sau dezafectate (Catatii, Stefan cel Mare – Stan Vidrighin, Bogdanestilor, V.Hugo-Drubeta, Ana Ipatescu, Ardealului – Slavici – Polona, Gh. Adam – Avram Imbroane);
• Extinderea infrastructurii de transport electric urban cu tramvaie prin: – legatura Bogdanestilor – Dambovita (pe Inel IV) – legatura Cetatii – Hasdeu –Dragalina (*) – linie noua pe traseul Miresei – Amurgului – Divizia 9 Cavalerie – A.Demetriade – Avram Imbroane – Muzeul Satului – legatura M.Kogalniceanu– Divizia 9 Cavalerie (*) – prelungirea liniei de pe str. Drubeta spre sud (str. Ivan Petrovici Pavlov)
• Extinderea transportului electric cu tramvaiul in zona periurbana (Mosnita Noua – Mosnita Veche respectiv Sag) 
• Extinderea infrastructurii de transport electric urban cu troleibuze prin : – interconectarea infrastructurii existente pe radialele magistrale (Cluj-Michelangelo, Mihai Viteazul, Republicii, Gh. Lazar, Torontalului/ Aradului/Sever Bocu prin Al.I.Cuza, Takhe Ionescu) prin echiparea inelul I de circulatie cu infrastructura de transport public electric cu troleibuze;
– prelungirea infrastructurii existente pe Cl.Aradului pana la limita orasului (giratia SELGROS); – prelungirea infrastructurii existente de pe Cl. Torontalului pana la P.I.T.T. – prelungirea infrastructurii existente de pe Gh. Lazar pe str. O.Balea pana la pasaj C.F. – tronsoane noi pe Baba Dochia – Iepurelui – Pestalozzi– Corneliu Coposu respectiv pe N.Andreescu (pana la P-ta. Petofi); – tronsoane noi pe bd. Maresal Constantin Prezan si str. Venus; – tronsoane noi pe bd. Sudului (prelungire catre Sud si catre Nord pe traseu nou pana la str. Prof. Dr. Aurel Paunescu Podeanu); – tronsoane noi pe str. Prof. Dr. Aurel Paunescu Podeanu si aleea Ripensia .
• Extinderea transportului electric cu troleibuze in zona periurbana (Dumbravita, Ghiroda, Giroc).
• extindere transport public în relație cu noile centre economice și rezidențiale;
• Realizare de parcaje colective multietajate (sub/supra – terane) pe perimetrul inelului I de circulatie (cu precadere pentru stationarea ocazionala generata de traficul atras de zona centrala dar si pentru necesitatile de garare a riveranilor)
• Realizare de platforme de parcare (in solutii ecologice, preferabil pe statiile

PROGRAM 4
TRAFIC NEMOTORIZAT, TRASEE VELO ȘI PIETONALE
Scopul:
• Creșterea ponderii mobilității alternative
• Diminuarea traficului auto în zone rezidențiale ;
• Diminuarea traficului auto de penetratie;
• Conectarea dintre zone cu fond locativ însemnat și universități
• Întărirea față de traficul auto în piețe urbane și artere cu caracter comercial
• Creșterea accesibilității facilităților publice și spațiilor de agrement
• Extindere / conectarea la zonele de agrement urbane și periurbane
• Creșterea accesibilității centerlor de cartier
• Creșterea siguranței
LOCALIZARE 
• Pe întreg teritoriul orașului în funcție de priorități pe proiecte.
• Instituții publice și dotări comunitare
• Trasee și coridoare verzi pe culoare de legătură cu zona periurbană și pădurea verde

PROIECTE

• Pistă velo în rețeaua urbană și cu conexiuni în cadrul periurban
• Extinderea traseelor velo pentru accesibilizarea cadrului natural pe direcția Giroc – Pădurea Unip/Timiș, pe direcția Chișoda – Mănăstire Șag – Timiș, Urseni – Timiș, Moșnița – Albina – Timiș, Plopi – Pădurea Bistra, Iosefin – Freidorf – Sân Mihaiul Român, cu măsuri pentru marcarea și reglementarea punctelor de intersecție cu drumurile naționale, județene, express, respectiv viitoarea centură pe zona sud a orașului.
• Îmbunătățirea profilului stradal pentru creșterea accesibilității velo
• Îmbunătățirea punctelor de intersecție cu rețeaua de trafic motorizat
• Pistă de cicloturism pe malul Râului Bega, în aval de Timișoara, până la granița cu Serbia, L=37 km (CJT /
PROGRAM 5
REȚELE DE COMUNICARE
Scopul:
• Asigurarea capacității rețelei de transfer de date pentru toate zonele orașului și asigurarea traseelor subterane pentru pozarea cablajelor diferiților operatori.
LOCALIZARE 
• Localizare generală în oraș, cu prioritate pentru zona centrală și marile artere

PROIECTE

• City Net – canalizație pentru rețele de transfer de date (conform draftului pentru studiul de oportunitate)

OBIECTIV 2
Creșterea atractivității orașului pentru localnici și vizitatori

ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII ȘI GESTIONĂRII DOMENIULUI PUBLIC
SCOPUL POLITICII
• Dezvoltarea de noi spații publice prin proiectele de reciclare a suprafețelor existente sau prin urbanizare
• Crearea unei identități urbane contemporane
• Asigurarea funcției de integrator social al domeniului public
• Creșterea gradului de mobilitate alternativă
• Creșterea gradului de identificare a cetățenilor cu domeniul public
• Prevenirea dispariției prin construire a unor spații libere în cartiere cu densitate mare

PROGRAM 1
CREȘTEREA CALITĂȚII SPAȚIULUI PUBLIC URBAN
Scopul:
• Asigurarea accesibilității pentru toate grupele de vârstă
• Asigurarea accesibilității pentru persoane cu disabilități
• Asigurarea multi-funcționalității spațiilor publice
• Asigurarea spațiului public necesar pe cartiere
• Întărirea centrelor de cartier prin amenajarea spațiilor publice aferente
• Întărirea clădirilor publice prin amenajarea de spații publice adiacente
• Creșterea atractivității străzilor comerciale
• Crearea de spații publice atractive în zonele periferice
• Integrarea traficului motorizat în spațiile publice
• Remodelarea unor spații publice în favoarea pietonului
• Asigurarea accesului și mobilității în spațiul public pentru toate categoriile sociale, categoriile de vârstă și persoane cu disabilități
• Modernizarea și întreținerea spațiului public
• Creșterea flexibilității pentru acomodarea unor evenimente în spațiul public
LOCALIZARE 
• Cartierele de blocuri
• Cartierele periferice cu densitate mică, ansambluri locative existente în trupuri
• Pe întreg teritoriul orașului în funcție de priorități pe proiecte

PROIECTE

• SF+PT Amenajare str. Grigore Antipa (PMT)
• Amenajare str. Anul 1848 (PMT)
• Amenajare str. Brazilor (PMT)
• Amenajare zona Câmpului (PMT)
• Amenajare str. Ghe. Cotoșman (PMT)
• Amenajare str. Gladiolelor (PMT)
• Reabilitare Piața Iosefin (PMT)
• Reabilitarea infrastructurii publice

PROGRAM 2: CREȘTEREA CALITĂȚII REȚELEI DE SPAȚII VERZI

Scopul:
• Asigurarea suprafețelor necesare pentru spații verzi pe cartiere
• Introducerea unor indicatori privind suprafețele de spații verzi în funcție de desitatea populației și procentajul de spații verzi private
• Asigurarea accesibilității pentru toate grupele de vârstă
• Asigurarea accesibilității pentru persoane cu disabilități
• Asigurarea rolului de coridor verde cu efect ecologic a unor spații verzi
• Asigurarea continuității rețelei de spații verzi
• Conectarea la mediul periurban
• Asigurarea proximității față de centre de cartier, dotări publice, fond locativ
• Creșterea valorii ecologice
• Interzicerea de construire pe spații verzi
LOCALIZARE
• Pe întreg teritoriu orașului în funcție de priorități pe proiecte
• În lungul rețelei hidrografice
• Pe culoare de legătură între zone locuite și zone de agrement
PROIECTE
• trasee de alergare cu piste in interiorul orasului și traseu de maraton în zona periurbana a orasului pe culoare verzi. Implementarea conceptului și tehnologiei de realizare a acoperișurilor și zidurilor verzi, la actualele clădiri sau la noile construcții, dictate prin documentațiile de urbanism
• Creșterea procentului de spații verzi pentru noile investiții de la 25 % actual la 40 %, pentru noile zonele de dezvoltare urbană
• Reabilitarea spațiilor virane și a celor degradate prin transformarea în spații verzi amenajate cu gazon și plantare de material dendrofloricol
• Umbrirea spațiilor de parcare existente, prin plantarea de arbori cu anumite caracteristici ale tulpinii și coroane, precum și din specii a căror coroană să asigure umbrirea în cel mai scurt timp cu putință
• Plantarea în aliniamentele stradale a unor specii de arbori rezistente la noxe și secetă
• Realizarea unor trasee de legătură cu zonele de biodiversitate și zona periurbană
• Valorificarea potențialului turistic de-a lungul Canalului Bega RO-Se și promovarea investițiilor prioritare transfrontaliere comune (CJT – ADETIM/Parteneri Serbia)
• SF+PT Modernizare Calea Martirilor 1989 (PMT)
• SF+PT Amenajare str. Miloia (PMT)
• Amenajare zona Petuniei-Magnoliei (PMT)
• PT-Amenajare str. Edgar Quinet (PMT)
• SF+PT zona Rogojan – Louis Țurcanu (PMT)
• Amenajare zona Weismuller-L. Nicoară (PMT)
• Amenajare zonă verde Bulevardul Take Ionescu-Simion Bărnuțiu (PMT)
• Amenajare zonă verde Calea Aradului (PMT)
• Amenajare zonă verde Calea Șagului (PMT)
• Amenajare zonă verde Calea Sever Bocu (PMT)
• Amenajare zonă verde Calea Stan Vidrighin (PMT)
• Amenajare zonă verde strada Ion Budai Deleanu (PMT)
• Amenajare zonă verde strada Eternității (PMT)
• Amenajare zona verde strada Baritiu (PMT)
• Amenajare zonă verde strada Gheorghe Lazăr (PMT)
• Amenajare zonă verde strada Mangalia (PMT)
• Amenajare zone verzi zona Dâmboviței – Ion Barac (PMT)
• Amenajare terenuri noi (PMT)
• Reamenajarea și modernizarea Grădinii (Parcului) Botanice (PMT)
• Modernizarea Parcului Cetății (Centrul Civic) (PMT)
• Modernizarea Parcului A. Mocioni (ILSA) (PMT)
• Modernizarea Parcului Alpinet (PMT)
• Modernizarea Parcului Catedralei (PMT)
• Modernizarea Parcului Central (PMT)
• Modernizarea Parcului Justiției (PMT)
• Modernizarea Parcului Lidia (Pădurice Giroc) (PMT)
• Modernizarea Parcului Petofi (PMT)
• Modernizarea Parcului Stadion (PMT)
• Modernizarea Parcului Studențesc (PMT)
• Modernizarea Parcului Vasile Pârvan (PMT)
• Clădire educațională multifuncțională la Grădina Zoo a Municipiului Timișoara (PMT)

MĂRIREA FONDULUI DE LOCUINȚE ȘI CREȘTEREA CALITĂȚII LOCUIRII

SCOP
• Utilizarea responsabilă a terenurilor în dezvoltarea imobiliară prin impunerea densității adecvate
• Dezvoltare urbană sustenabilă în raport cu utilitățile și serviciile publice existente sau planificate
• Creșterea atractivității municipiului pentru tineri
• Prevenirea segregării sociale și a conflictelor sociale/interculturale

PROGRAM 1
CREȘTEREA CALITĂȚII MEDIULUI LOCUIT ÎN CARTIERELE REZIDENȚIALE
Scopul:
• Conectarea la areale de agrement majore, la zone de instituții și servicii
• Creșterea ofertei de spații verzi în cartiere și îmbunătățirea condițiilor climaticeă
• Protejarea de poluare fonică
• Amenajarea trecerilor dintre zone funcționale distincte
• Protejarea zonelor rezidențiale în cazul unor investiții majore în vecinătate
• Protejarea și extinderea vegetației stradale
• Accesibilizarea domeniului public pentru toți cetățenii
• Crearea de spații publice / semipublice ierarhizate raportat la centrele de cartier și structura urbană
• Dezvoltarea unei viziuni spațiale în scopul diferențierii identitare a cartierelor
• Intervenții în zone cu potențial conflictual ridicat prin programe de mediere, realizarea de spații comunitare de întâlnire ș.a.
• Asigurarea unei infrastructuri sociale descentrate
• Asigurarea și întărirea procesului participativ
LOCALIZARE
• Cartierele de blocuri
• Ansambluri de locuințe multifamiliale de dimensiuni medii sau mici (de ex. str. Polonă)
PROIECTE
• Proiecte de regenerare urbană pentru zonele vizate, cu includerea unor planuri de măsuri specifice
• Rețea de trasee alternative (pietonale și velo)
• Program anual de plantări pentru vegetația de aliniament stradal
• Construirea de garaje publice în cartiere și eliberarea de garaje individuale a spațiului public obținut
• Amenajare loc de joacă și zona verde str. I. Grozescu nr. 13 (PMT)
• Amenajare loc de joacă și canisită str.Labirint nr. 1 (PMT)
• Amenajare loc de joacă si canisita Str. Martir C. Vârcuși nr.2 (Poeziei) (PMT)
• Amenajare loc de joacă și canisită str. Martir Gh. Iosub (PMT)
• Amenajare loc de joacă și canisită Calea Buziașului (PMT)
• Amenajare loc de joacă Iorgovanului (PMT)
• Amenajare loc de joacă str.Mureș (PMT)
• Amenajare loc de joacă și canisită str. Orion (PMT)
• Amenajare parcare ecologică I.I de la Brad (PMT)
• Amenajare parcare ecologică Str. Șt.O.Iosif bl.8,9,10,11 (PMT)
• Amenajare parcare ecologică Piata Petru Maior (PMT)
• Amenajare parcare ecologică Orion 24-26 (PMT)
• Amenajare locuri de parcare publice pe str. Otto Rudolf (S.C. Contitech Romania S.R.L.)
• Amenajare parcare ecologica b-dul Dambovita (PMT)
• Amenajare parcare ecologica str. Zarand nr.3, 5, 7, 9 (PMT)
• Amenajare parcare ecologica str. Intrarea Sabinei nr 1, 2, 3 si Str. Muzicescu nr. 12 (PMT)
• Amenajare parcare ecologica Intrarea Castanilor nr. 1 – 2 si Harniciei nr. 3i (PMT)

PROGRAM 2
CREAREA UNUI FOND DE LOCUINȚE SOCIALE
Scopul:
• Arondarea terenurilor și construcția de locuințe sociale
• Dezvoltare prudentă în zone construite, cu respectarea calității spațiului urban existent
• Concentrarea pe zone bine deservite cu utilități și servicii publice
• Realizarea de locuințe pentru persoane cu venituri mici
• Obținerea de terenuri noi prin reciclarea unor terenuri inactive
• Acomodarea la particularitățile populației în vârstă
• Acomodarea la cerințele familiilor cu copii
• Prevenirea conflictelor
• Asigurarea unui procent de locuințe sociale din unitățile locative ale noilor ansambluri mari și mijlocii (peste 30-50 de unități locative)
LOCALIZARE 
• Str. Cercului
• Zona Plopi
• Str. I.I.de la Brad
• Zone de dezvoltare rezidențială

PROIECTE

• Ansamblu rezidențial ANL, str. Cercului
• Ansamblu rezidențial ANL, str. I.I. de la Brad
• Ansamblu rezidențial ANL, zona Plopi Kunz
PROGRAM 3
ZONE REZIDENȚIALE COERENTE OBȚINUTE PRIN URBANIZARE ȘI RECONVERSIE
Scopul:
• Delimitarea suprafețelor de dezvoltare imobiliară pe tipuri și densități locative
• Dezvoltare prudentă în zone construite cu respectarea calității spațiului urban existent
• Concentrarea pe zone bine deservite cu utilități și servicii publice
• Asigurarea protecției zonelor rezidențiale proxime cu zone industriale sau cu destinație specială
• Reconversia unor suprafețe din zone industriale în zone mixte
• Asigurarea, prin implementarea sistemului de reparcelare, unei structuri teritoriale și funcționale coerente, cu desemnarea suprafețelor pentru dotări comunitare si a spațiilor verzi, în cadrul unor planuri urbanistice zonele
LOCALIZARE 
• Zone de dezvoltare deficitară
• Zone în care se constată tendințe de dezvoltare de case unifamiliale
• Zone rezidențiale dezvoltate după 1989
• Zone obținute prin reconversie funcțională pe foste platforme industriale

PROIECTE

• reglementare prin PUG

REABILITAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL ȘI CULTURAL, CLĂDIRI ȘI ZONE URBANE
SCOPUL
• Conservarea patrimoniului
• Consolidarea identității istorice a Timișoarei
• Revitalizarea economică și socială a zonelor centrale
• Îmbunătățirea imaginii orașului
• Creșterea sensibilității publice față de zonele protejate, sensul și efectele conservării
• Asigurarea efectului sinergic între reabilitarea patrimoniului si dezvoltarea economică și socială

PROGRAM 1
REABILITAREA IMOBILELOR DE PATRIMONIU ÎN PROPRIETATE DE STAT
Scopul:
• Monitorizarea stării imobilelor
• Stabilirea criteriilor de intervenție și modernizare
• Reabilitarea și modernizarea prudentă a imobilelor
• Creșterea eficienței energetice prin intervenții specifice imobilelor istorice
LOCALIZARE
• Cartierele istorice Iosefin, Fabric, Cetate așa cum au fost ele definite prin HCL 3/30.01.200
• Arealul str. Doja, str. 1 decembrie, str. Sorin Titel, Bd. Mihai Viteazul, splaiul Tudor Vladimirescu
• Bd. Mihai Eminescu, bd Revoluției din 1989, parcul Copiilor, parcul Rozelor

 PROIECTE

• Conform Conceptului integrat de măsuri pentru reabilitarea cartierelor istorice Timișoara
• Restaurarea și refuncționalizarea castelului Huniade al Muzeului Banatului (CJT)
PROGRAM 2
ÎNCURAJAREA LUCRĂRILOR DE REABILITARE PRIN ACORDARE DE ASISTENȚĂ TEHNICĂ ȘI DE SPRIJIN FINANCIAR PROPRIETARILOR DE IMOBILE ISTORICE
Scopul:
• Acordarea de sprijin financiar
• Acordare asistență tehnică
• Sprijin în procesul de autorizare a lucrărilor
• Monitorizarea fondului construit și a procesului de reabilitare
LOCALIZARE 
• Cartierele istorice Iosefin, Fabric, Cetate așa cum au fost ele definite prin HCL 3/30.01.200
• Arealul str. Doja, str. 1 decembrie, str. Sorin Titel, Bd. Mihai Viteazul, splaiul Tudor Vladimirescu
• Bd. Mihai Eminescu, bd Revoluției din 1989, parcul Copiilor, parcul Rozelor

LISTA PROIECTE PRIORITARE

• Continuarea ofertei de consultanță gratuită pentru proprietari în zonele istorice
• Reabilitare fațadă Piața Unirii, nr.4 (PMT prin Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara)
• Reabilitarea Monumentelor Istorice din Cartierele Istorice ale Timișoarei, Infrastructură Municipală Fază II (PMT prin Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara): Proiectul a fost aprobat de către Parlamentul României prin Legea 229/25.11.2010 privind ratificarea Acordului de împrumut și finanțare dintre KfW Frankfurt pe Main (KfW) și România

PROGRAM 3
REABILITAREA DOMENIULUI PUBLIC ÎN CARTIERELE ISTORICE
Scopul:
• Conectarea spațiului public dintre cartierele istorice
• Amenajarea zonelor de trecere din cartierele istorice către alte cartiere
• Creșterea gradului de acces către Bega
• Îmbunătățirea calității spațiului public
• Creșterea atractivității străzilor comerciale
• Crearea de spații pentru desfășurarea de evenimente
• Creșterea calității pietonale a piețelor
• Asigurarea neinvazivă a accesibilității auto
• Integrarea publicității în amenajarea urbană
• Integrarea infrastructurii edilitare în amenajarea urbană
LOCALIZARE 
• Cartierele istorice Iosefin, Fabric, Cetate așa cum au fost ele definite prin HCL 3/30.01.200
• Arealul str. Doja, str. 1 decembrie, str. Sorin Titel, Bd. Mihai Viteazul, splaiul Tudor Vladimirescu
• Bd. Mihai Eminescu, bd Revoluției din 1989, parcul Copiilor, parcul Rozelor

PROIECTE

• Conform Conceptului integrat de măsuri pentru reabilitarea cartierelor istorice Timișoara
• Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timișoara (PIDU/PMT): Primarul Municipiului Timișoara a semnat, la data de 29.12.2011, contractul de finanțare nerambursabilă nr.2748 pentru proiectul “REABILITAREA SPAȚIILOR PUBLICE DIN CENTRUL ISTORIC AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA”, elaborat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de creștere”

ASIGURAREA DE SERVICII ȘI FACILITĂȚI PENTRU COMUNITATE
SCOPUL POLITICII
• Promovarea sportului ca factor de integrare socială
• Creșterea procentului de activitate sportivă
• Timișoara să devină centru regional de pregătire sportivă
• Creșterea gradului de coeziune și implicare socială la nivelul comunităților locale pe micro-cartiere
• Timișoara, ca centru regional competitiv pentru servicii medicale

PROGRAM 1
INFRASTRUCTURĂ SPORT
Scopul:
• Asigurarea necesarului de suprafețe sportive la nivel de cartier, atât cele cu acces controlat (baze sportive) cât și cele cu acces public nelimitat
• Asigurarea necesarului de suprafețe de joacă pentru copii, pe cartiere și cvartale
• Asigurarea/promovarea facilităților sportive necesare sportului de performanță
• Accentuarea utilizării flexibile a infrastructurii existente (școli)
• Conectarea la spații de agrement periurbane a orașului
• Utilizarea canalului Bega și dincolo de teritoriul administrativ
• Îmbunătățirea ofertei de băi publice pentru programele școlare și pentru public
• Realizarea unei rețele de spații verzi cu utilitate sportivă (jogging, velo, echitație, ski fond, …)
• Utilizarea comună și extensivă a domeniului public și evitarea segregării pe vârste / sex / etnie
LOCALIZARE 
• Pe întreg teritoriul orașului, cu accent pe centrele de cartier și zonele adiacente
• Zona stadion Dan Păltinișanu
• Malurile și cursul Begăi

LISTA PROIECTE PRIORITARE

• Îmbunătățirea integrării bazelor de agrement și de canotaj/caiac- kanoe, pe Spl. T. Vladimirescu și Bdul V. Pârvan, în structura urbană (PMT)
• Bazin de inot acoperit, olimpic – str. Cerna (PMT)
• Stadion, conform clasificarii UEFA (PMT)
• Modernizare Sala Polivalenta Olimpia, Complex Sportiv Bega (PMT)
• Sala noua polivalenta (7000 locuri; parking 500 locuri, anexe sportive si tehnice, spatii alimentatie publica si comperciale) (PMT)
• Construirea de Sali de sport pe langa scoli mari: L.P.S. Banatul, Sc. Generala nr.7, Sc. Generala nr.26(PMT)
• Amenajare terenuri noi de sport: Grupul Scolar Silvic, Lic. Teoretic „J.L.Calderon”, Lic. Teoretic „W. Shakespeare”, Colegiul Economic „F.S.Nitti”, Parc Zona Lidia, Complex Studentesc, Zona str. Campului (PMT)

PROGRAM 2
INFRASTRUCTURĂ EDUCAȚIE PREUNIVERSITARĂ
Scopul:
• Asigurarea locației pentru grădinițe și școli
• Asigurarea unui număr suficient de locuri în școli și grădinițe, și a asigurarea accesibilității acestora
• Integrarea infrastructurii de educație în structura urbană prin accesibilitate multiplă și deschidere publică în afara programului
• Reabilitarea infrastructurii existente și modernizarea acesteia
LOCALIZARE 
• Pe întreg teritoriul orașului, cu accent pe centrele de cartier și zonele adiacente acestora

LISTA PROIECTE PRIORITARE

• Conform planului de investiții al PMT
• Reabilitare, modernizare și echipare clădire școală și clădire sală de sport la Școala de Arte și Meserii „Gheorghe Atanasiu” Timișoara (CJT)
• Reabilitarea, modernizarea și accesibilizarea spațiilor destinate desfășurării activităților în cabinete de lucru și terapii compensatorii protejate din cadrul Liceului Teoretic „IRIS” (CJT)
• Clădire educațională multifuncțională la Gradina Zoo a Municipiului Timișoara (PMT)
PROGRAM 3
INFRASTRUCTURĂ SĂNĂTATE
Scopul:
• Suprafețe pentru facilități municipale
• Integrarea spitalelor în structura urbană prin asigurarea unei accesibilități multiple
• Creșterea calității mediului în jurul spitalelor
PROIECTE
• Spitalul municipal
• Spitalul regional de urgență
• Asigurarea unei asistențe medicale mobile în cartiere cu procentaj ridicat de populație vârstnică
• Modernizare Ambulator de specialitate Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (CJT)
• Extindere Spital Clinic Județean de Urgență Timișoara – Clinica Obstetrică – Ginecologie I-II Bega și Unitate Primire Urgențe – Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (UPU – SMURD) (CJT)
• Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatorului Clinicii de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (PMT)

PROGRAM 4
INFRASTRUCTURA SOCIALĂ
Scopul:
• Sporirea coeziunii sociale și a gradului de implicare socială a cetățenilor.
• Infrastructura socială are rolul decisiv în combaterea alienării sociale, în constituirea comunităților locale, bazate pe cunoașterea vecinilor, a implicării sociale și a creșterii gradului de educație informală a tuturor grupelor de vârstă.
• Întărirea centrelor de cartier cu dotări comunitare publice
• Diminuarea barierelor pentru persoane cu disabilități
• Asigurarea unor spații sau terenuri pentru dotări comunitare pe cartiere, spații de întâlnire, săli multifuncționale ș.a.
• Conectarea la rețele de spații verzi, piste velo, trasee pietonale a dotărilor
LOCALIZARE 
• Cartierele rezidențiale, cu precădere cele de locuințe colective, dar si cele de locuințe individuale, cele mai prost dotate cu infrastructură socială, culturală și de sănătate.

PROIECTE

• Spații comunitare multifuncționale(pentru adunări, expoziții, sărbători).
• Spații publice dedicate piețelor agroalimentare temporare („volante”), în fiecare zonă, cu identitate locală, pentru o zi pe săptămână
• Spații publice pentru „cinematografe de cartier în aer liber”
• Pentru zonele cu identitate, instituirea unui festival al străzii sau al cartierului
• Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea cantinei de ajutor social Timișoara pentru dezvoltarea unui Centru Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost (PMT)
• Reabilitare clădire pentru persoane în dificultate (PMT)
• Reabilitarea și mansardarea centrului de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung (PMT)
• Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii serviciului pentru protecția copilului și familiei (PMT)

PROGRAM 8
INFRASTRUCTURA CULTURALĂ
Pe lângă instrumentele culturale publice însemnate, actul cultural va trebui să fie susținut de o rețea de operatori culturali privați mici. Această rețea asigură o mare parte din evenimentele culturale locale și are capacitatea de a presta o colaborare dinamică și contemporană cu actori culturali internaționali. Toate experiențele de succes din România arată că sectorul privat este responsabil de recunoașterea specificului românesc și mai puțin instituțiile culturale de stat.
Aceste rețele, adeseori volatile si foarte vulnerabile din cauza lipsei de finanțare, trebuie atrase în parteneriate cu instituțiile de stat locale, cu păstrarea independenței creative. Ele au dovedit că sunt singurele capabile să facă conexiunea dintre actul cultural și comunitățile locale din cadrul orașului. Astfel Timișoara va deveni un adevărat Open Art City.
De aceea, este de o mare importanță distribuirea bugetului alocat culturii nu doar la instituțiile de stat tradiționale ci și de a crea un fond de sprijin pentru operatorii culturali independenți.
Scopul:
• Asigurarea suprafețelor necesare pentru dotări culturale majore
• Utilizarea spațiului public ca spațiu de cultură
• Derularea unor proiecte de artă în cartiere
• Asigurarea locațiilor pentru evenimente culturale
• Asigurarea de locații pentru centre culturale în proximitatea centrelor de cartier
• Reconversia unor imobile istorice sau industriale pentru acomodarea unor instituții de cultură
LOCALIZARE 
• Culoarul format de canalul Bega și actualul traseu al căii ferate
• Imobile refuncționalizate aparținând armatei (Cetate)
• Imobile aparținând unor culte religioase în zonele istorice
• Infrastructură industrială dezafectată (Solventul, turnurile de apă ș.a.)

PROIECTE

• Centru cultural de avangardă (tehnologie și artă în mediul digital) – refuncționalizarea unei clădiri de stat administrată de o rețea privată de operatori culturali
• Muzeul tehnicii și științelor naturale (ADETIM, USAMBV)
• Memorialul Revoluției din 1989
• Centrul Cultural Euro-Banat (Filarmonica Banatul Timișoara)
• Fond cultural local pentru aplicațiile operatorilor culturali locali – „Fondul Cultural Timișoara”
• Sinagoga Cetate și sinagoga Fabric

PROGRAM 6
LOCALIZAREA ȘI POTENȚAREA CENTRELOR DE CARTIER PE CATEGORII
Scopul:
Consolidarea rolului centrelor de cartier existente și identificarea celor care sunt necesare în zonele rezidențiale noi. Susținerea centrelor prin mixaj funcțional cu accent pe comerț și servicii orientate către comunitate, a imaginii urbane și a densității construite. Este avută în vedere atractivitatea centrelor de cartier ca spațiu de coagulare a comunității, pentru echilibrarea atractivității funcțiunilor invazive care se substituie spațiilor sociale comunitare (supermarket-uri, malluri)
LOCALIZARE 
• Cartierele de locuințe colective și zonele edificate recent, monofuncțional-rezidențiale

PROIECTE

• Studiu zonal pentru stabilirea prevederilor funcționale și de densitate optime pentru realizarea scopului programului
• Reabilitarea cu prioritate a spațiului public din centrele identificate

ASIGURAREA IDENTITĂȚII URBANE ȘI A CADRULUI NATURAL

SCOPUL POLITICII
• Consolidarea imaginii urbane de prestigiu central european de secol XIX, prin asigurarea siluetei urbane percepută ca bun public de interes general, ca element identitar ce trebuie protejat.
• Politica are în vedere crearea unei imagini urbane în zonele cu dezvoltare recentă, în concordanță cu percepția generală dorită a orașului, de metropolă a tehnologiei și a culturii, a avangardei și a confortului urban.

PROGRAM 1
CORIDOARELE DE ACCES ÎN ORAȘ ÎN RELAȚIE CU ZONA METROPOLITANĂ
Scopul:
• A asigura coerența spațială și funcțională a principalelor culoare de acces prin consolidarea din punct de vedere funcțional și morfologic a zonelor adiacente principalelor culoare
LOCALIZARE 
• Arterele principale de acces dinspre Lipova, Lugoj, Jimbolia, Utvin, Moravița, Chișoda și Buziaș

PROIECTE

• Definirea unei viziuni spațiale aferente coridoarelor de acces și elaborarea reglementărilor urbanistice necesare atingerii ei
PROGRAM 2
ÎMBUNĂTĂȚIREA TRECERII DE LA MEDIUL URBAN LA CEL NATURAL
Scopul:
• Programul urmărește să păstreze caracterul distinct al spațiilor urbanizate dar și al localităților din zona periurbană. Gestiunea limitelor teritoriale construite asigura respectarea preceptului de „oraș compact” și protejează peisajul natural.
• În organizarea teritorială periurbană, păstrarea unor culoare ale cadrului natural este de mare importanță, prin evitarea unirii corpurilor construite ale localităților componente ale zonei metropolitane.
• trebuie conservate elementele de graniță naturală de mare importanță (Pădurea Verde)
LOCALIZARE 
• Întreaga zonă periurbană

PROIECTE

• Rețeaua de trasee de agrement pentru cartierele periferice și pentru cunoașterea peisajului timișorean
• Amenajarea prudentă a malurilor canalului Bega în zona periurbană
• Amenajarea prudentă a unor trasee velo și pietonale în lungul unor canale din rețeaua hidrografică

ASIGURAREA UNUI MEDIU URBAN NEPOLUANT, CU EMISII REDUSE DE CO2 ȘI PULBERI PENTRU UN ORAȘ VERDE

SCOPUL POLITICII
• Această politică face legătura între infrastructura tehnicoedilitară a orașului și indicatorii indicatorii de calitate a vieții.
• Corelarea se face la nivelul național și european cu țintele strategiei Europa 2020 dar și cu particularități locale conform Strategiei locale privind schimbările climatice în municipiul Timișoara.
• Timișoara trebuie să crească eficiența utilizării resurselor energetice și să caute diversificarea resurselor de care dispune, punand accent in mod deosebit pe utilizarea resurselor regenerabile, special a celor existente/produse local în regiunea de nord-vest.
• Prin atingerea acestui deziderat, autonomia față de furnizorii unici va duce la creșterea atractivității unor sisteme cu grad mai mare de centralizare de distribuție a energiei, în special cea termică.

PROGRAM 1
PROMOVAREA DE ENERGII DIN SURSE REGENERABILE
Programul vizează încurajarea producerii de energie din resurse regenerabile, în formă finală de agent energetic sau de furnizare a materiei prime în stare prelucrată sau brută.
Se au în vedere combustibili neconvenționali obținuți prin reciclare și instalații de producere de energie eoliană sau solară.
LOCALIZARE
• Pe întreg teritoriul municipiului cu accent pe marii consumatori
PROIECTE
• Implementarea instalației de cogenerare, prin utilizarea deșeurilor de biomasă și nămol de la stația de epurare în vederea asigurării a 10 % din necesarul de agent termic și apă caldă la nivelul municipiului Timișoara
• Zone de creștere de vegetație specială ca și combustibil solid
• Instalații fotovoltaice de dimensiuni mici amplasate în cartiere pentru microconsumatori
• Valorificarea energiei geotermale ca sursa alternativa de energie
• Promovarea sustenabilității energetice la nivel de cartier și folosirea energiilor regenerabile, prin oferirea de facilități fiscale și găsirea unei formule pentru cogenerarea energetică
• Evaluarea posibilității montării unor sisteme de iluminat pe bază de panouri solare sau fotovoltaice
• Crearea unui fond local al carbonului care să facă posibilă compensarea emisiilor de carbon ai membrilor comunității industriale, contribuind prin aceasta la politica de schimbări climatice locale
• Închiderea și capsularea gropii de gunoi de la Parța – Șag și implementarea sistemului de captare a metanului; evaluarea reutilizării metanului captat
• Parcul tehnologic pentru energie alternativă Timișoara (CJT/ADETIM)

PROGRAM 2
MANAGEMENTUL APELOR PLUVIALE ȘI ACTIVAREA REȚELEI HIDROGRAFICE
Scopul:
• Asigura beneficii maxime din gestionarea apelor pluviale în două direcții principale: managementul public la scara municipala și cel privat la scară medie (ansambluri și cartiere) și mică (parcelara).
• Beneficiile se reflectă atat în îmbunătățirea calitatii factorilor de mediu, dar mai ales pe plan economic, prin câștiguri obținute prin folosirea apelor captate pentru utilizări conforme și prin eliminarea costului suplimentar pe unitate de transfer (metru cub) prin costurile de captare, tratare si respectiv de epurare, alături de suprasolicitarea rețelelor de canalizare prin aportul de ape pluviale. Un alt beneficiu este posibilitatea de renaturalizare a unor canale
și ape stagnante, cu valoare ecologică și de agrement.
LOCALIZARE
• În funcție de priorități pe întreg teritoriul orașului cu precădere în zonele de trecere către cadrul natural
• Parcuri industriale și tehnologice
• Zone de dezvoltare tip green-field
• Zone urbane aflate în proximitatea unor canale sau lucii de apă pe o rază de aproximativ 200m

 PROIECTE

• Proiecte pilot pentru ansambluri rezidențiale publice (locuințe sociale, ANL) și pentru parcuri industriale publice sau private
• Ecologizare și includere în sistemul de management a apelor pluviale a rețelei hidrografice (Lacul Lămâița / Lacului / Azur / canalul Behela / canal zona Luis Țurcanu / Balta UMT / Balta Muzeul Satului / )
• Studiu privind posibilitatea reutilizării apei meteorice în alte scopuri după o tratare prealabilă
• Studiu privind posibilitatea reutilizării apei meteorice în alte scopuri după o tratare prealabilă
• Realizarea unui sistem de refulare a a sistemului hidrografic în Bega
• Ecologizarea și renaturalizarea apelor stagnante și curgăroare
• Instaurarea unor zone de protecție/ interdicție de construire minime a luciilor de apă și canalelor pe teritoriul municipiului
• Reabilitarea sistemului de stăvilare pentru canale de desecare
• Accesibilizarea prudentă a zonei de mal dinspre uzina de apă către pădurea Bistra

PROGRAM 3
CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE
Scopul:
• Având în vedere procentul însemnat al consumului de energie de care este răspunzător mediul construit, programul are în vedere creșterea competitivității economice si energetica a clădirilor, prin reabilitarea termică a acestora, optimizarea sistemului de distribuție a agentului termic, modernizarea sistemelor publice de iluminat și încălzire, cu efecte benefice in ceea ce priveste diminuarea poluării mediului inconjurător.
PROIECTE
• Facilitarea reabilitării termice a ansamblurilor rezidențiale
• Realizarea unor ansambluri noi doar cu respectarea parametrilor, din faza de concurs și proiectare, a indicatorilor de consum energetic
• Facilitarea trecerii de la sisteme de încălzire individuale, la sistemul de termoficare public prin retehnologizarea microcentralelor de cartier și înlocuirea/extinderea rețelelor de distribuție și asigurarea sistem de subvenții pentru rebranșare
• Facilitarea proiectelor de reabilitare energetică a agenților economici majori
• Conectarea instituțiilor orășenești la sistemul public de termoficare
• E Mobility – utilizarea de mijloace de transport eficiente energetic și nepoluante
• Modernizarea sistemului de iluminat public
• Introducerea centralelor de cogenerare si trigenerare
• Corelarea dezvoltării urbane cu posibilitarea asigurării agentului termic către noile zone rezidențiale (centrale de cartier)
• Îmbunătățirea relației dintre procesul de aprobare a noilor investiții cu posibilitatea asigurării utilităților respectiv energie termică oferite de compania locală de termoficare
• Evaluarea posibilității de generare agent de răcire pe rețelele centralizate pe timp de vară.
• Dezvoltarea unui ECO BUSINESS plan pentru Timișoara
• Eficientizarea sistemului actual de furnizare a agentului termic către zona rezidențială arondată companiei de termoficare locală
• Eficientizarea iluminatului public prin înlocuirea becurilor normale cu becuri ecologice și economice, cu consum mai mic de energie (înlocuire în procent de 10% pe an)

PROGRAM 4
MANAGEMENTUL DEȘEURILOR MENAJERE ȘI INDUSTRIALE
Scopul:
• Conformarea la indicatorii unui sistem sigur si eficient, la scară urbană și regională, de gestiune a deșeurilor
LOCALIZARE 
• Pe întreg teritoriul municipiului și în zona CET Sud cu prioritate

PROIECTE

• Integrarea sistemului de transport al deșeurilor pe așa numitul „drum al deșeurilor” cu implicații minime pentru calitatea vieții cotidiene în oraș
• Folosirea reziduurilor obținute prin selectare si prelucrare primară pentru producerea de energie, în special în cadrul CE
• Realizarea Stației de compostare a deșeurilor vegetale, în vederea captării biogazului
• Monitorizarea distanțelor minime față de zonele locuite
• Introducerea colectării selective pe întreg teritoriul municipiului
• Realizarea unei stații de valorificare energetică a deșeurilor
PROGRAM 5
ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII AERULUI ÎN ORAȘ
Scopul:
• Asigurarea creșterii calității aerului și creșterea confortului climatic în mediul urban
LOCALIZARE
• Zona de vest a orașului, pe întreg teritoriul municipiului în funcție de
PROIECTE
• Monitorizarea emisiilor generate de activitățile industriale și a poluării siturilor industriale
• Perdele de protecție plantate in direcția vânturilor dominante, preponderent în partea de vest și nord-vest a orașului
• Mărirea suprafeței perdelei forestiere de protecție, completarea acestei pe partea de S-E a municipiului și îmbunătățirea compoziției dendrologice
• Instrumente locale pentru scăderea temperaturilor insulelor de căldură (desigilarea solului, terase verzi, renaturalizarea unor canale și lucii de apă)
• Optimizarea circulatiei prin finalizarea variantelor de ocolire a orasului si directionarea traficului greu in afara municipiul Timisoara
• Extinderea rețelei de transport în comun în zona metropolitană și încurajarea utilizării căii ferate regionale
• Crearea unor noi zone împădurite – Pădurea nouă în zona de vest a orașului
• Îmbunătățirea profilelor stradale din punct de vedere a materialului dendrofloricol
• Plantări pe zone degradate
• Introducerea obligativității de desigilare a solului în cazul unor platforme neutilizate

PROGRAM 6
CALITATEA APELOR SUBTERANE ȘI DE SUPRAFAȚĂ
Scopul:
• Aducerea si păstrarea sistemului hidrologic si hidrogeologic în parametrii optimi pentru conservarea și dezvoltarea biodiversității și a exploatării directe a resurselor existente de apa ca izvoarele de apă potabilă pentru oraș.
PROIECTE
• Studiu pentru identificarea și implementarea sistemului de monitorizare a biotopurilor valoroase din zona urbană și periurbană a municipiului, în corelare cu studiul privind exploatarea prudentă pentru agrement a cadrului natural.
• Renaturalizarea cursurilor de apă naturale și artificiale (canale de desecare)
• Monitorizarea și desființarea deversărilor neautorizate în apele de suprafata sau subterane
• Monitorizarea apelor stagnante și introducerea lor în sistemul ecologic prin masuri de ecologizare
• Reconstrucția ecologică a bălții de pe strada Lămâiței (PMT)

Politici specifice fără caracter teritorial
MANAGEMENT URBAN PERFORMANT
Scopul politicii
Creșterea capacității de management pe problemele dezvoltării urbane în scopul implementării de servicii și know-how, în procesul de planificare a teritorială, ofertate locuitorilor, vizitatorilor și investitorilor.
Justificare politicii în contextul Strategiei Municipiului Timișoara
Principalele probleme identificate și care solicită acțiuni de implementare a Strategiei
• Lipsa informațiilor la zi privind dezvoltarea economicosocială a municipiului
• Necesitate introducerii unui sistem de planificare multisectorială și de planificare a investițiilor de capital
• Lipsa unui pachet de indicatori de performanță cantitativi/ calitativi/costuri transparent prin vizibilitate pe site-ul instituțiilor
PROGRAM 1
PLANIFICAREA DEZVOLTĂRII URBANE
PROIECTE
• Realizarea planului de investiții de capital al municipiului Timișoara
• Dezvoltarea Observatorului Urban pentru a oferi persoanelor fizice si juridice de date/informații privind dezvoltarea urbană integrata.
PROGRAM 2
MANAGEMENTUL FINANCIAR
PROIECTE
• Implementarea sistemului de impozitare a proprietăților imobiliare la valoarea de piață
• Înființarea Registrului Tranzacțiilor Imobiliare din municipiul Timișoara considerând tipul tranzacției/prețul tranzacției/amplasamentul proprietății/ modul de utilizare a proprietății/data tranzacției
PROGRAM 3
ÎMBUNĂTĂȚIREA SERVICIILOR PUBLICE
PROIECTE
• Implementata sistemului de indicatori de performanță a serviciilor publice prestate de primăria municipiului inclusiv pentru instituțiile aflate în coordonarea/subordinea Primăriei.
• Implementarea sistemului de măsurare a gradului de satisfacție a cetățenilor față de serviciile publice furnizate de Primărie și de organizații din subordinea Primăriei

PROGRAM 4
MARKETING URBAN
PROIECTE
• Înființarea biroului de marketing urban cu responsabilități în elaborarea strategiei de marketing/branding a municipiului Timisoara compus din analiza de piata a mixului de marketing: produs urban/pret/amplasament/ promovare)
• Elaborarea Ghidului Investitorului în municipiul Timișoara, cu prezentarea amplasamentelor, a tipului de funcțiune urbană și a condițiilor de regulament urbanistic
PROGRAM 5
FORMARE PROFESIONALĂ
PROIECTE
• Dezvoltarea strategiei de formare profesională, pentru funcționarii Primăriei, în coordonare cu cerințe ale Strategiei Europa 2020 și a ciclului de finanțare 2014-2020
• Formarea profesională conformă specificului fișei postului funcționarilor publici

DEZVOLTAREA INSTRUMENTELOR DE PLANIFICARE PARTICIPATIVĂ
Scopul politicii
Sporirea numărului de cetățeni implicați în procesul decizional, a modalităților de informare și de stimulare a participării cetățenilor în rezolvarea problemelor de interes public.
Justificare politicii în contextul Strategiei Municipiului Timișoara
Experiența europeană și internațională a observatoarelor urbane (Audit Urban- Uniunea Europeană și Observatorul Urban –UN Habitat) arată importanța coordonării instrumentelor de elaborare a politicilor de dezvoltare urbană, cu cele de comunicare și de înlesnire a participării celor interesați în dezvoltarea urbană integrată.
Principalele probleme identificate și care solicită acțiuni imediate sunt:
• Inexistența unui ghid privind procesul de consultare publică în diverse faze de planificare spațială și bugetară;
• Lipsa de know-how a funcționarilor publici în materie de organizare a consultărilor cu cetățenii
PROGRAM 1
COMUNICARE, PARTICIPARE, IMPLICARE A CETĂȚENILOR
PROIECTE
• Realizarea ghidului de informare, consultarea și implicare cetățenilor în procesul de luare a deciziilor privind realizarea planurilor urbanistice
• Realizarea ghidului privind formele de administrare a planurilor urbanistice și a formelor legale de consultare a proprietarilor de teren/imobile
• Realizarea ghidului de participare a cetățenilor în configurarea bugetului anual de investiții

Concept General de Dezvoltare Urbană – Scenarii de Dezvoltare
Considerând Timișoara prin prisma factorilor de echilibrul dintre formă, dezvoltare economică și creștere demografică, scenariile analizează, într-o perspectivă a dezvoltării durabile urmatoarele aspecte:
• Coeziunea: Către un teritoriu al cooperării și al echității sociale (spațial)
• Competiția: Către un oraș cu o infrastructură ce susține un surit antreprenorial (spațial)
• Participarea publică: Către un oraș planificat cu sprijinul cetățenilor (administrație)

SCENARIUL 1
Timișoara un oraș dominant în regiune, cu un mix de funcțiuni concentrate în intravilanul municipiului inteligent conectate.
Scenariul se sprijina pe urmatoarele actiuni cheie:
(1). Realizarea printr-un proces de reabilitare a cartierelor istorice a municipiului a unei diversitati de functiuni urbane necesare dezvoltarii comunitatilor locale si a unei utilizari eficiente a infrastructurii edilitare si rutiere;
(2). Reabilitarea in parteneriat cu Ministerul Transporturilor a coridorului de transport CF oparational in zona centrala prin mutarea transportului de marfa in exteriorul intravilanului municipiului si prin valorificarea functionala a terenurilor pentru obtinerea unui centru functional modern conform dezideratelor exprimate prin viziunea si obiectivele de dezvoltarea exprimate;
(3). Rezolvarea problemelor structurale ale rețelei stradale (inel 1 si 2) in scopul cresterii reducerii congestiei de trafic si a poluarii generate de aceasta si reducerii traficului auto in zona centrala a municipiului in favoarea pietonilor.
Scenariul 1 are ca rezultat un municipiu cu o structura urbana compacta formata din unitati functionale usor de definit si in consecinta de reglementat prin Planul Urbanistic General.
Scenariul 2

Timișoara un oraș dezvoltat spre suburbii, un oras care isi pierde personalitatea structura sa functionala fiind afectata de factori viitori de dezvoltare regionali.
Scenariul se sprijina pe urmatoarele actiuni cheie:
(1). In lipsa posibilitatii de valorificare a rezervei de teren afectat de transportul CF o parte din investitii se muta in comunele in clustere economice operationale in zona aeroportului Traian Vuia sau a zonelor din apropierea coridoarelor rutiere majore .
(2). Prin dispersarea investitiilor in intravilanul municipiului se prefigureaza o crestere a traficului de tranzit, a costurilor de operare a sistemului transport public si privat in contextul volatilitatii pretului petrolului, la care se adauga si a costurile de mediu generate de poluare.
Scenariul 2 are ca rezultat o structura urbana instabila functional, cu multe zone in competitie pentru acelasi tip de functiune urbana, a caror dezvoltare este decisa de dorinta dezvoltatorilor imobilairi si mai putin de conditiile de dezvoltare durabila exprimate prin reglementarile Planului Urbanistic General.

CONCLUZII

Dezvoltarea durabilă include protecția mediului, iar protecția mediului condiționează dezvoltarea durabilă. Strategia protecției mediului se regăsește prin urmare, prin coordonatele sale esențiale, în Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României.

În anul 1995 a fost elaborată și aprobată Strategia protecției mediului, publicată în 1996 cu sprijinul Programului PHARE, iar în anul 1999 guvernul a aprobat Strategia națională pentru dezvoltare durabilă.

Începând cu anul 2001, Programul de Guvernare stipulează măsuri și acțiuni concrete care vizează ocrotirea și asigurarea unui mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii țării, respectându-se totodată și principalele obiective și priorități din Programul național de acțiune pentru protecția mediului.

Modificările care au intervenit în evoluția calității factorilor de mediu, modificările survenite în starea economico-socială a țării în ultimii ani, elaborarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă, emiterea unor reglementări guvernamentale care au legătură cu protecția mediului, activitățile de elaborare a unor strategii sectoriale în curs de desfășurare, noi Convenții și Acorduri internaționale la care România a devenit parte, documente și reglementări pe plan regional și internațional pe probleme de mediu ș.a. au făcut necesară, an de an, actualizarea Strategiei protecției mediului în România, includerea principalelor prevederi ale acestora și corectarea obiectivelor strategice.

Bibliografie

*** Strategia de ecoturism a României. Cadru teoretic de dezvoltare, Autoritatea Națională pentru Turism, București, 2004

*** Sustainable Tourism Development: Guide for Local Planners, OMT, Madrid, 1997

*** The World Ecotourism Summit, OMT, Madrid, 2002.

*** Earth Summit Agenda 21, The United Nations Programme of Action from Rio, United Nations, 1992

Albu L., Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania, Editura Expert, București, 2005

Băltărețu Andreea, Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, București, 2007

Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, București, 2004

Nistoreanu Puiu (coordonator), Ecoturism și turism rural, Editura A.S.E., București, 2003