Dezvoltarea Durabila a Municipiului Arad

Diverse

Dezvoltarea Durabila a Municipiului Arad

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

ARGUMENT

Dezvoltarea durabilă, este un concept, dar și un nou obiectiv, care îi are în vedere pe toți cetățenii unei țări. Dezvoltarea durabilă reprezintă dezvoltarea care îndeplinește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface sau îndeplini propriile nevoi. Acest obiectiv important are în vedere realizarea unei mai bune calități a vieții pentru noi înșine, pentru copii noștri, pentru nepoții noștri și presupune integrarea dimensiunilor economice, sociale și de mediu. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară o creștere economică, care să favorizeze progresul social și să respecte mediul, o politică socială care să stimuleze economia și o politică de mediu care să fie eficace.

În primul capitol al lucrării mele am studiat aspectele teoretice privind dezvoltarea durabilă. Astfel, am găsit întrebări la răspunsuri precum: De ce este necesară punerea în practică a dezvoltării durabile? Ce reprezintă o dezvoltare durabilă? Care sunt principiile unei dezvoltări durabile? Care sunt elementele esențiale ale dezvoltării durabile? Cum trebuie să se implice statul român în implementarea dezvoltării durabile? Dar cetățenii unei țări? Care este relația dintre dezvoltarea economică și dezvoltarea durabilă? Care este legătura dintre dezvoltarea durabilă și mediu?

În al doilea capitol am stabilit nivelul la care se află Județul Arad în momentul publicării datelor satatistice referitoare la prinincipalii indicatori economici, demografici, precum și la resursele naturale ale Aradului.

În al treilea capitol am prezentat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Arad 2008-2013 și 2014-2020 în cadrul căreia am descris misiunea și obiectivele Strategiei, principalele proiecte urmărite precum și viziunea pentru 2020.

În ultimul capitol am prezentat cele mai importante concluzii ale lucrării mele, precum și câteva propuneri personale referitoare la modul de implementarea a dezvoltării durabile în Municipiul Arad.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ

1.1 Prezentarea conceptului de dezvoltare durabilă

În spatele conceptului de dezvoltare durabilă există accepțiunea că mediul este un capital natural critic, esențial atât din punct de vedere al consumului, cât și al menținerii fluxului productiv.

Protejarea mediului înconjurător reprezintă una din prioritățile actuale ale societății moderne. Societatea umană de astăzi seamănă tot mai puțin cu cea de dinainte, chiar la un interval de numai 100 de ani. În această perioadă populația lumii s-a triplat, economia mondială a crescut de 20 de ori, consumul de combustibili fosili de 30 de ori, iar producția industrială de 50 de ori. Aceste schimbări au adus însa cu ele și efecte nedorite.

Daunele aduse mediului erodează capitalul, ceea ce diminuează calitatea și cantitatea serviciilor sale. Acesta este motivul pentru care se consideră că prin inspirarea unui aer contaminat sau prin utilizarea apei murdare se diminuează bunăstarea populației, solurile contaminate reduc producțiile agricole; epuizarea stocurilor de pește conduce la șomaj, scăderea veniturilor în industria piscicola, ca și reducerea posibilităților de consum pentru consumatorii de pește.

Apariția unor riscuri ecologice majore care amenință ansamblul planetei – despădurirea masivă, “efectul de seră”, alterarea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare – ne obligă să ne gandim că modelul nostru de creștere nu ar fi prea durabil ți s-ar impune urgent unul pentru toata lumea.

Având în vedere aceste aspecte, se încearcă promovarea de factori responsabili a conceptului de “Economie-Ecologie” ca o componentă a dezvoltării durabile. Acești termeni, așezați împreună par să sugereze o anumită apropiere, evidențiată mai ales la începutul acestui mileniu al alarmelor globale.

Pe de o parte, economia reprezintă luarea în stăpânire a lucrurilor utile lumii prin conducere gospodărească și conlucrare cetățenească.

Pe de alta parte, ecologia înseamnă locuire înțeleaptă, conviețuire armonioasă cu natura, parteneriat între societate umană și mediul natural, creștere economică în condiții de corectă gestionare ecologică, gestionare care trebuie să devină prioritate și responsabilitate.

Recenta criză economică și financiară a adâncit aceste discuții și a intensificat dezbaterile în rândul decidenților politici și a cercetătorilor despre viitorul sistemului actual economic și modelul de dezvoltare economică ce ar trebui promovat. Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic, la diferite nivele politice, pentru abordarea la scară largă a problematicii schimbărilor climatice, multe dintre dezbaterile actuale fiind concentrate pe modalitățile de corelare a dezvoltării durabile cu creșterea economică și reorientarea creșterii economice astfel încât să ia în considerare aspectele sociale și cele de mediu.

Începând cu anul 1972 și până în prezent au fost puse în circulație peste 70 de interpretări ale conceptului de dezvoltare durabilă. În 1972 are loc la Stockholm Conferința Națiunilor Unite, când cele 113 națiuni prezente manifestă îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umană influențeazã mediul: poluarea, distrugerea resurselor, deteriorarea mediului, dispariția unor specii etc. Se accepta unanim legătura indiscutabilă dintre calitatea vieții și calitatea mediului, precum și necesitatea unei gestionări eficiente.

Cel care a utilizat pentru prima dată sintagma de „dezvoltare durabilă” a fost premierul Norvegiei, Gro Hralem Brundtland, în anul 1987. Atunci, în calitate de președinte al Comisei Mondiale de Mediu și Dezvoltare, el a prezentat raportul „Viitorul nostru comun”, în care definea dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care corespunde necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități”.

În anul 1992, în cadrul Conferintei de la Rio, 170 de state, printre care și România au recunoscut în mod unanim și au cazut de acord asupra nevoii urgente de a adopta o strategie globală pentru secolul următor, denumită “AGENDA 21”, a cărei opțiune să fie aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspirații umane: necesitatea continuării dezvoltării economice și sociale, dar și protecția și îmbunătățirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generațiilor prezente, cât și a celor viitoare. Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinței de la Rio, fiecare autoritate locală are obligația de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

Fig 1

Sursa: Gheorghe Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie, Editura C. H. Beck, București, 2011, pg 383

Standardul ISO 14001 face și el referire la acest concept, în introducere, precizând că: „toate tipurile de organizații sunt preocupate din ce în ce mai mult să atingă și să demonstreze o performanță de mediu evidentă, controlând impactul propriilor activități, produse sau servicii asupra mediului și luând în considerare politica și obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se înscriu în contextul legislației din ce în ce mai stricte, al dezvoltării politicilor economice și a altor măsuri destinate să încurajeze protecția mediului, a creșterii preocupărilor părților interesate privind problemele legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabilă.”

La nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit obiectiv asumat începând cu 1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht. În anul 2001 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă la Gotheborg, căreia i-a fost adaugată dimensiunea externă în 2002 la Barcelona, iar în 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene revizuită.

Cele patru axe prioritare ale Strategiei Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă revizuite în 2006 sunt:

– protecția mediului – prevenirea și reducerea poluării mediului și promovarea consumului și a productței durabile, în scopul decuplării creșterii economice de impactul asupra mediului;

-coeziune și echitate socială – promovarea unei societăți democratice, sănătoase, sigure și coezive din punct de vedere social, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diversității culturale;

-prosperitate economică – promovarea unei economii inovative, bogată în cunoaștere, competitive și ecoeficiente, care să asigure un nivel înalt de ocupare;

-responsabilitate internațională pentru întreaga Uniune Europeană.

Atingerea obiectivelor dezvoltării durabile nu se poate realiza fără o schimbare de mentalitate a oamenilor și fără comunități capabile să utilizeze resursele în mod rațional și eficient și să descopere potențialul economic al economiei, asigurându-se prosperitate, protecția mediului și coeziune socială.

Punctul de vedere larg acceptat este cel de dezvoltare durabilă, în cadrul căreia se urmărește interacțiunea și compatibilitatea a patru sisteme: economic, uman (social), ambiental (de mediu sau ecologic) și tehnologic.

Scopul dezvoltării durabile este progresul, dezvoltarea umană. Prin îmbunătățirea calității vieții, prin utilizarea resurselor naturale într-un mod durabil și prin promovarea unui mediu sănătos, se poate menține capacitatea Pământului de susținere a vieții pentru generațiile prezente și viitoare. Dezvoltarea durabilă reprezintă o adaptare continuă a societății și a economiei, fiind necesară o abordare echilibrată, în scopul de a permite o mai bună gestionare a crizelor viitoare.

Vorbim despre un concept născut dintr-o realitate ușor de observat de către oricine: dezvoltarea economică și demografică actuală deosebit de accelerată. Dacă ea continuă în același ritm și se extinde la întreaga planetă, fără a fi însoțită de măsuri drastice de protecție a mediului și de economisire a resurselor, atunci, într-un viitor destul de apropiat, Pământul va deveni nelocuibil.

1.2 Elemente esențiale în vederea dezvoltării durabile

Conferința ONU pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro din anul 1992 a reprezentat un moment deosebit în aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă. În cadrul conferinței a fost adoptat documentul „Agenda 21” care s-a organizat pe patru părți:

– probleme social-economice;

– protejarea și managementul resurselor;

– întărirea rolului grupelor majoritare;

– implementarea în țările în curs de dezvoltare prin acorduri corespunzatoare și finanțare.

Cele 27 de principii care au fost enunțate în Declarația de la Rio sunt următoarele:

Principiul 1: Oamenii stau în centrul preocupărilor dezvoltării durabile. Ei au dreptul la o viață sănătoasă și productivă, în armonie cu natura.

Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Națiunilor Unite și cu principiile dreptului internațional, au dreptul suveran de a-și exploata propriile resurse ca urmare a politicilor lor de mediu și de dezvoltare și responsabilitatea de a asigura faptul că activitățile desfașurate sub jurisdicția sau controlul lor nu cauzează daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de limitele jurisdicției naționale.

Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să întrunească nevoile de dezvoltare și de mediu ale generațiilor prezente și viitoare.

Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltării durabile, protecția mediului trebuie să constituie parte integrantă a procesului de dezvoltare și nu poate fi considerată izolată de acesta.

Principiul 5: Toate statele și toți oamenii trebuie să coopereze în scopul esențial al eradicării sărăciei, ca cerința indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru a diminua inegalitățile între standardele de viața și pentru a satisface mai bine nevoile majorității oamenilor lumii.

Principiul 6: Situației speciale și nevoilor țărilor în curs de dezvoltare, în deosebi a celor mai puțin dezvoltate și a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie să li se acorde prioritate specială. Acțiunile internaționale în domeniul mediului și dezvoltării trebuie, de asemenea, să se adreseze intereselor și nevoilor tuturor țărilor.

Principiul 7: Statele trebuie să coopereze într-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea, protecția și refacerea sănătății și integrității ecosistemului Pamântului. Dată fiind contribuția diferită la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilități comune dar diferențiate. țările dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în atingerea dezvoltării durabile la nivel internațional, având în vedere presiunile pe care societățile lor le au asupra mediului global și tehnologiile și resursele financiare pe care le dețin.

Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabilă și o caliate mai bună a vieții pentru toți oamenii, statele trebuie să reducă și să elimine modelele nesustenabile de producție și consum și să promoveze politici demografice potrivite.

Principiul 9: Statele trebuie să coopereze pentru a-și întări capacitatea administrativă internă pentru dezvoltarea durabilă, prin creșterea nivelului de înțelegere științifică prin schimburi de cunoștințe științifice și tehnologice și prin intensificarea dezvoltării, adaptării, răspândirii și transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi și inovatoare.

Principiul 10: Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor cetățenilor de la nivelul relevant. La nivel național, fiecare individ trebuie să aibă acces corespunzător la informații de mediu care sunt deținute de autoritățile publice, inclusiv la informații asupra activităților și materialelor periculoase de la nivelul comunităților lor, și oportunitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze și să încurajeze conștientizarea și participarea publicului făcând informația disponibilă la nivel cât mai larg.

Principiul 11: Statele trebuie să promulge legislație de mediu eficace. Standardele de mediu, obiectivele de management și prioritățile trebuie să reflecte contextul de mediu și de dezvoltare căruia li se aplică. Standardele aplicate de unele tari pot fi nepotrivite și cu un cost economic și social nejustificat pentru alte țări, în special pentru țările în curs de dezvoltare.

Principiul 12: Statele trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic internațional deschis care să conducă la crestere economica și dezvoltare durabilă în toate țările, pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de politică comercială în scopuri legate de mediu nu trebuie să constituie mijloace de discriminare arbitrară sau nejustificată sau vreo constrângere ascunsă asupra comerțului internațional. Acțiuni unilaterale care să se ocupe cu probleme de mediu din afara jurisdicției țării importatoare trebuie să fie evitate. Măsurile de mediu care se adresează problemelor de mediu transnaționale sau globale trebuie, cât mai mult posibil, să se bazeze pe un consens internațional.

Principiul 13: Statele trebuie să dezvolte legislația națională privind obligația și despăgubirea pentru victimele poluării și ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de asemenea să coopereze într-o manieră promptă și mai hotărâtă pentru a dezvolta legi internaționale privind obligativitatea și despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activități de sub jurisdicția sau controlul lor zonelor aflate dincolo de jurisdicția acestora.

Principiul 14: Statele trebuie să coopereze în mod eficace pentru a descuraja sau preveni mutarea și transferul către alte state a oricăror activități sau substanțe care cauzează degradarea severă a mediului sau care se descoperă ca sunt periculoase pentru sănătatea umană.

Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea precaută trebuie sa fie larg aplicată de către state conform cu capacitățile lor. Acolo unde există amenințări de pagube serioase și ireversibile, lipsa de certitudine științifică deplină nu trebuie să fie folosită ca argument pentru amânarea măsurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a degradării mediului.

Principiul 16: Autoritățile naționale trebuie să se străduiască să promoveze internalizarea costurilor de mediu și utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare modul de abordare conform căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte costul poluării, având datoria privind interesul public și fară a distorsiona comerțul internațional și investițiile.

Principiul 17: Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument național, trebuie întreprinsă pentru activități propuse pentru care există posibilitatea să aibă un impact advers semnificativ asupra mediului și care sunt supuse deciziei unei autorități naționale competente.

Principiul 18: Statele trebuie să anunțe imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale sau alte pericole ce au probabilitatea de a produce efecte dăunătoare subite asupra mediului acelor state. Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea internațională pentru a ajuta statele astfel lovite.

Principiul 19: Statele trebuie să furnizeze înștiințări prealabile și în timp util, ca și informații relevante statelor potențial afectate, asupra activităților ce ar putea avea un efect advers transnațional de mediu semnificativ și trebuie să se consulte cu acele state într-un stadiu timpuriu și în bună credință.

Principiul 20: Femeile dețin un rol vital în managementul mediului și dezvoltare. Participarea lor deplină este de aceea esențială pentru atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 21: Creativitatea, idealurile și curajul tinerilor lumii trebuie să fie mobilizate pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabilă și pentru a asigura un viitor mai bun pentru toți.

Principiul 22: Locuitorii indigeni și comunitățile lor, ca și alte comunități locale dețin un rol vital în managementul mediului și dezvoltare datorită cunoștințelor și obiceiurilor lor tradiționale. Statele trebuie să le recunoască și să le susțină în mod just identitatea, cultura și interesele și să le permită participarea eficientă la atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 23: Mediul și resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominație sau ocupație trebuie să fie protejate.

Principiul 24: Războiul este în mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabilă. Statele trebuie de aceea să respecte legile internaționale care furnizează protecție pentru mediu în timp de conflict armat și să coopereze la dezvoltarea în continuare a acestora, dacă este necesar.

Principiul 25: Pacea, dezvoltarea și protecția mediului sunt interdependente și inseparabile.
Principiul 26: Statele trebuie să își rezolve toate disputele legate de mediu în mod pașnic și prin mijloace potrivite în acord cu Carta Națiunilor Unite.

Principiul 27: Statele și oamenii trebuie să coopereze în bună credință și într-un spirit de parteneriat la îndeplinirea principiilor cuprinse în această Declarație și la dezvoltarea în continuare a legilor internaționale în domeniul dezvoltării durabile.

Cea mai importanta problema tratată de „ Agenda 21” este problema dezvoltării și mediului. Analizele care au fost efectuate au demonstrat că dezvoltarea în țările bogate sau sărace duce la degradarea solului, aeroului și resurselor de apa. Pentru a fi durabile pe termen lung, planurile de dezvoltare trebuie să nu ignore protecția și conservarea resurselor, prețul mărfurilor trebuie să reflecte clar costurile de mediu, eficiența producției trebuie crescută spre deosebire de consumul excesiv care trebuie redus.

Startegiile de dezvoltare trebuie să fie în concordanță deplină cu creșterea populației, sănătatea ecosistemelor, tehnologiile și accesul la resurse.

Studiul elaborat de Global Tomorrow Coalition din SUA reflectă faptul că rezolvarea problemei dezvoltării în acord cu mediul se poate face ținând cont de următoarele priorități:

– încetinirea ritmului de creștere al populației;

– diminuarea sărăciei și inegalităților;

– agricultura durabilă;

– protejarea pădurilor și a celorlalte habitate;

– utilizarea durabilă a apei;

– utilizarea durabilă a energiei;

– reducerea deșeurilor.

Diminuarea sărăciei și inegalităților implică factori de sănătate, tratament egal pentru minorități, cultură, participare politică etc.

Agricultura durabilă propune alimente sănătoase pentru consumatori la prețuri echilibrate, care să respecte mediul, să acorde atenție animalelor, să trateze direct consumatorii, să contribuie la înfrumusețarea peisajelor și la protejarea ecosistemelor și a biodiversității toate acestea în profitul comunităților rurale.

Protejarea pădurilor și a habitatelor se realizează prin procesul de reîmpădurire, dar și cel de conservare a biodiversității.

Utilizarea durabilă a apei se referă la creșterea calității apei prin scăderea poluării acesteia.

Utilizarea durabilă a energiei se referă la găsirea unor surse alternative de energie și creșterea randamentului de utilizare a surselor de energie.

Reducerea deșeurilor se realizează prin creșterea randamentelor în procesele productive și reciclarea deșeurilor.

Alte elemente ale dezvoltării durabile pe care Maser le ia în considerare în cartea sa „Sustainable Community Development Principles and Concepts” sunt următoarele:

– să fie înțelese și acceptate principiile fizice care guvernează dinamica naturii (legile de conservare a materiei și energiei, principiile termodinamice) ;

– să se înțeleagă că natura nu poate fi condusă (să existe o imagine clara a lucrurilor care pot fi administrate: crescătoriile piscicole, fermele și a celor care nu pot fi organizate: oceanele, pădurile etc.);

– să se înțeleagă faptul că distrugerea unui ecosistem provind de la perturbarea acestuia (componentele ecosistemelor depind unul de celălalt motiv pentru care dereglarea unuia conduce la dereglarea întregului sistem);

– să fie întețeasă necesitatea investirii în natura la fel ca și necesitatea investitirii efectuate in afaceri (investiții de natura bio-economică);

– să se înțeleagă că numai o lume unificatată și sistematizată poate fi durabilă (trebuie să se realizeze trecerea de la imaginea de economie în expansiune care este caracteristică revoluției industriale, la o lume în care ansamblul componentelor este mai mare decat suma lor aritmetica);

– să fie acceptate limitele în cunoaștere și să se utilizeze intuiția acolo unde nu sunt cunoștințe (experințele vietții sunt și bazate pe experiențe trecute);

– să fie specificat clar ce trebuie susținut ți ce nu (să se finațeze soluțiile care dau rezultate pe termen lung);

– să se accepte că procesul este continuu fără un punct final (asigurarea unei stabilități pe termen lung);

– să se înțeleagă corect relația între generații (trebuie să le asiguram condiții cât mai bune de viață);

– să se înțeleagă limitele ecologice ale proprietății private (prin dreptul de proprietate nu se întelege dreptul de a distruge ecosistemele).

Relațiile care stau la baza acestor elemente sunt de natură intra-personale, inter-personale, om-natura și inter-generații. Prezența noastră în ecosistem trebuie acoperită prin intermediul dezvoltării durabile. Aplicarea acestui concept necesită încă acțiuni ferme, susținute financiar, pentru că, după cum arată și Kofi Annan : „Acesta nu aste sfârșitul. Acesta este începutul.”

1.3 Implicarea statului roman în dezvoltarea durabilă

Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD), care a fost înființat în anul 1977, ca proiect al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română și Fundația Universitară a Mării Negre, coordonează elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată de Guvern în anul 1999.

Obiectivul principal al Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României se bazează pe asigurarea unui standard crescut de viață și prosperitate pentru oameni ți societate în ansamblul ei, la nivel național; dezvoltarea economică în limitele durabilității, determinată de oferta capitalului natural, astfel încât să nu fie afectate nevoile de baza ale viitoarelor generații.

Prin Hotărârea nr. 1460/12, Noiembrie 2008 Guvernul României a aprobat Strategia Naționala pentru Dezvoltare Durabilă, Orizonturi 2013-2020-2030. Documentul urmează prescripțiile metodologice ale Comisiei Europene și reprezintă un proiect comun a Guvernului României, prin Ministerul Mediului și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă.

Strategia Naționala pentru Dezvoltare Durabilă urmarețte realizarea următoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu și lung:

– Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României, ca stat membru al UE.

– Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii

indicatori ai dezvoltării durabile.

– Orizont 2030: Apropierea semnificativa a României de nivelul mediu din acel an al țărilor membre ale Uniunii Europene din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.

Este necesară găsirea unui mod de dezvoltare care să impace interesele economice cu cele sociale și de mediu. În acest sens, se pleacă de la formalizare și apoi se trece la acțiune, stimulată prin reglementări naționale, regionale și internaționale.

Succesul acestui demers se bazează pe adaptarea activităților umane la un complex, care presupune înlocuirea multor tehnologii necorespunzătoare cu altele noi, a căror realizare presupune inovare, creativitate și resurse financiare considerabile. Din această cauză se acționează gradual:

– într-o primă fază se încearcă îmbunătățirea sistemelor tehnologice actuale. Este foarte important ca problemele urgente de protecție a mediului să fie abordate imediat, cu mijloacele existente, astfel încât amplificarea efectelor negative să fie stopată;

– în a doua etapă trebuie începute și continuate cercetările vizând definirea tehnologiilor viitorului. Pe parcurs vor fi promovate de către fiecare țară acele soluții politice, economice, tehnologice, compatibile cu scopul propus și anume asigurarea unei dezvoltări durabile.

Componentele strategice ale dezvoltării durabile și acțiunile de întreprins în vederea trecerii eficiente de la o etapă la alta se înscriu într-un sens trigonometric, de la gestiunea producției și serviciilor, prin gestiunea resurselor către gestiunea modificării.

Predominant, în comerț, relațiile economice internaționale, prețurile mărfurilor, investițiile transnaționale, datoriile și bugetele fac foarte dificilă, pentru majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, atât alocarea resurselor necesare pentru investiții în domeniul protecției mediului, cât și introducerea măsurilor de adaptare la politicile necesare, cerute de o dezvoltare durabilă.

1.4 Importanța schimbării mentalității oamenilor

Realizarea practica a unei dezvoltări economice durabile presupune o perioadă de tranziție, în care atât clasa politică conducătoare, cât și populația să-și reevalueze obiectivele și aspirațiile, să-și redefineasca etaloanele privind reușita sociala și să-și adapteze munca și folosirea timpului liber la un nou set de valori și principii, care să aibă drept obiectiv prosperitatea și protecția generațiilor viitoare.

Educarea și pregătirea tuturor cetățenilor consituie baza indispensabilă și fundamentală care trebuie să însoțească toate politicile publice care au legatură cu ecologia și dezvoltarea durabilă. Fiecare cetățean sau organizație trebuie să conțtientizeze că dezvoltarea durabilă reprezintă singura cale pe care omenirea trebuie să o respecte pentru a avea asigurat un viitor.

Liderii autentici, au recunoscut întotdeauna că resursa umană reprezintă factorul cel mai important pentru o entitate, iar resursa umană educată este o bogație adevarată. Privind orice țară drept o entitate, ne putem da seama ce inseamnă educarea cetățenilor în spiritul dezvoltării durabile, mai ales că a preveni o situație negativă este mai ieftin decât a înlătura rezultatele negative care pot apărea.

De-a lungul timpului, s-a încercat o definire cât mai clară a societății durabile, a cărei piloni principali sunt oamenii. Astfel, în anul 1990, Meadows & Randers considera că „o societate durabilă este una care rezistă peste generații și este destul de clar-văzătoare, flexibilă și înțeleaptă ca să nu-și distrugă propriul suport fizic sau social.”

În raportul Brundtland din anul 1987 este evidențiat faptul că „o societate durabilă este cea care permite satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a compromite capabilitatea generațiilor viitoare de a și le satisface la rândul lor.”

Raportul mondial asupra dezvoltării durabile din anul 1994 prezintă faptul că dezvoltarea umană durabilă plaseaza omul în centru dezvoltării. Esența dezvoltării umane durabile constă în asigurarea unui acces egal pentru toți la posibilitățile de dezvoltare, în prezent și în viitor.

Într-o societate durabilă, oamenii respectă limitele impuse de planetă, ale naturii, ale resurselor și ale biodiversității; ei doresc să îmbunătățească mediul și să se asigure că resursele naturale necesare vieții nu sunt afectate și că vor fi suficiente și pentru viitor.
O societate durabilă este una puternică, sănătoasă și justă. Îndeplinește nevoile tuturor oamenilor, precum și pe cele ale comunităților viitoare, promovând bunăstarea personală, coeziunea și incluziunea socială și facilitând oportunități egale pentru toată lumea.
O societate durabila construiește o economie puternică, stabilă și susținută, care asigură prosperitate și oportunitate pentru toata lumea, în care costurile sociale și de mediu sunt suportate de cei care le creează, iar consumul eficient de resurse este încurajat.
O societate durabilă pomovează în mod activ sistemele de guvernanță eficiente și participative, la toate nivelele societății, antrenand creativitatea, energia și diversitatea culturală.

1.5 Promovarea creșterii și dezvoltării economice prin dezvoltarea durabilă

Situația macroeconomică a unei națiuni nu poate fi caracterizată numai prin condițiile de echilibru ale economiei sale, ci mai ales prin nivelul și rata creșterii produsului intern brut sau a venitului național, total și pe locuitor. Acestea stau la baza asigurării resurselor atât pentru ridicarea standardului de viață al oamenilor, cât și pentru progresul general al țării, pentru așezarea sau încadrarea ei onorabilă în economia mondială.

Kuznets S. apreciază creșterea economică a unei țări ca o mărire a capacității de a furniza într-o măsura tot mai mare bunuri economice, această capacitate fiind bazată pe tehnologia înaintată, precum și pe adaptările instituționale și ideologice pe care le necesită.

Perroux Fr. consideră creșterea ca fiind sporirea dimensiunilor economiei unei țări manifestată în totalul serviciilor și bunurilor obținute în decursul unei perioade. După parerea sa, însă, doar sporul cantitativ pe termen lung constituie creștere economică, cel pe termen scurt constituind expansiune.

Creșterea economică este caracterizată ca fiind procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor economice, determinate de combinarea și folosirea factorilor de producție și reliefate prin indicatori macroeconomici – produsul intern brut, produsul național brut și venitul național în termeni reali, atât pe total, cât și pe locuitor. Creșterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul sau și în dinamica sa.

In opinia unor economiști, creșterea economică este sinonimă cu dezvoltarea economică și cu procesul social economic. Majoritatea economiștilor consideră, însă, că noțiunile de creștere economică și dezvoltare economică sunt două noțiuni care nu se suprapun, dar nici nu trebuie opuse una celeilalte. Cele două noțiuni au elemente comune: ambele au la baxa conlucrarea și utilizarea acelorași factori, sunt procese evolutive, finalitatea sociala a ambelor procese o constituie îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

Prin urmare, raportul dintre crețterea economică și dezvoltarea economică este ca de la parte la întreg. În această situație, orice dezvoltare economică presupune și o creștere economică, dar nu orice crețtere economică înseamnă și o dezvoltare economică. Dezvoltarea economică, pe lângă creșterea economică, își asociază și modificări structural-calitative în economia naționala și calitatea vieții oamenilor.

Dezvoltarea economică este un proces de îmbunătățire a standarului de viață și creștere a bunăstării populației țărilor în curs de dezvoltare care este măsurat, de regula prin creșterea venitului pe locuitor. Ea presupune un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative, atât în economie, cât si în cercetarea științifică si tehnologiile de fabricație.

Conceptelor de creștere economică și dezvoltare economică li se asociaza cel de progres economic. Acesta evidențiază specificul și sensul dezvoltării în fiecare etapa, în comparație cu etapele anterioare și constituie suportul unei viziuni optimiste asupra evoluției societății în perspectivă.

Conceptul de dezvoltare durabilă presupune o asemenea dezvoltare a economiei încât să fie compatibilă cu mediul natural și care să asigure satisfacerea trebuințelor de viată ale oamenilor în condițiile în care să nu fie afectate posibilitățile de viață ale generațiilor viitoare.

Dezvoltarea societății românești, în special experiența țărilor cu economie modernă, pun în evidență o idee cu valoare de lege economică: dezvoltarea durabilă este unicul și cel mai puternic motor care poate genera crețteri pe termen lung ale standardului de viață.

1.6 Protecția mediului în vederea dezvoltării durabile

"Mediul natural", respectiv, aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul – subsolul și formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin, constituie imaginea cea mai comună pe care individul obișnuit o creează atunci când vorbește despre mediul înconjurător. O pădure, o balta sau un lac, de exemplu, formează, fiecare în parte, un "ecosistem", ce se intercondiționeaza reciproc și se readaptează continuu, în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali determină condițiile de viață pentru regnurile vegetale, animale și pentru exponentul lor rațional – omul, reprezentând mediul natural.

Protejarea mediului este o problemă fundamentală în zilele noastre, în mare parte ca urmare a poluării locale accentuate a factorilor de mediu de către agricultură și industrie sau de către centrele populate, precum și a existenței unei poluări transfrontaliere, care au condus în unele zone la dereglarea ecosistemelor și la înrăutățirea condițiilor de viață ale oamenilor.

Ocrotirea mediului este esențială pentru asigurarea dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă cuprinde protecția mediului, iar protecția mediului condiționează dezvoltarea durabilă. Strategia protecției mediului se regăsește prin urmare, prin coordonatele sale esențiale, în Strategia Naționala pentru Dezvoltare Durabilă a României.

În ultimul timp oamenii au devenit din ce în ce mai conștienți de legatura complexă între mediu – economie și nevoia de integrare a lor, ceea ce înseamnă consolidarea unei dezvoltări profunde și de durată din punct de vedere ecologic. Astfel, a început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare ca fiind o relație complexă între dezvoltarea economică și mediul natural. Progresul tehnico-științific a înregistrat asemenea performanțe încât, pentru realizarea obiectivelor sale esențiale, omul poate transforma substanțial mediul sau natura.

Ultimele două decenii au fost martorii tendinței de promovare, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, a politicilor ecologice menite să conlucreze cu politicile economice. În mare parte, s-a crezut mult timp că aceastș abordare presupune privirea politicilor ecologice ca niște urmări, unde acțiunea de refacere este efectuată odată ce prioritățile economice au fost îndeplinite și s-a produs degradarea mediului. Dmpotrivă, dezvoltarea durabilă presupune o legatură foare strânsă între mediu și dezvoltare pe baza procesului decizional, astfel încât să se atingă nucleul macroeconomic.

În anul 1995 a fost elaborată și aprobată Strategia Protecției Mediului, publicată în 1996 cu sprijinul Programului PHARE, iar în anul 1999 guvernul a aprobat Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Începând cu anul 2001, Programul de Guvernare stipulează măsuri și acțiuni concrete care vizează ocrotirea și asigurarea unui mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii țării, respectându-se totodată și principalele obiective și priorități din Programul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului.

Modificarile care s-au produs în evolutia calității factorilor de mediu, modificările apărute în starea economico-socială a țării în ultimii ani, elaborarea Strategiei Naționale Sociale a țării în ultimii ani, elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, emiterea unor reglementări guvernamentale care au legatură cu protecția mediului, activitățile de elaborare a unor strategii sectoriale în curs de desfășurare, noi Convenții și Acorduri internaționale la care România a devenit parte, documente și reglementări pe plan regional ți internațional pe probleme de mediu au facut necesară, an de an, actualizarea Strategiei Protecției Mediului în România, includerea principalelor prevederi ale acestora și corectarea obiectivelor strategice. Așadar, Strategia Protecției Mediului, ca și alte strategii, are un caracter dinamic.

Principiile generale care au stat la baza elaborarii Strategiei de Protecție a mediului sunt:

• conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate ale oamenilor;

• dezvoltarea durabilă;

• evitarea poluării prin măsuri preventive;

• principiul “poluatorul plătește”;

• conservarea diversității biologice și reconstrucția ecologica a sistemelor deteriorate;

• conservarea valorilor culturale și istorice;

• stimularea activității de redresare a mediului.

Cele mai importante criterii care stau la baza stabilirii priorităților în ceea ce privește acțiunile ce trebuie întreprinse, îmbunătățirii și ocrotirii mediului sunt:

• menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;

• menținerea ți îmbunătățirea sănătații populației și a calității vieții;

• apărarea împotriva calamităților naturale și accidentelor;

• respectarea prevederilor convențiilor și programelor internaționale privind protecția mediului;

• raport maxim beneficiu / cost;

• integrarea României în Uniunea Europeana.

În Strategia Protecției Mediului au fost stabilite obiective pe termen scurt (până în 2004), mediu (până în 2010) și lung (până în 2020), având la bază principiile generale și criteriile care s-au avut în vedere la stabilirea priorităților privind acțiunile ce trebuie întreprinse în vederea protecției mediului.

Pe zi ce trece a devenit tot mai evidentă relația directă între dezvoltarea economică în țările în curs de dezvoltare și nivelurile de degradare ecologică. În plus, sărăcia copleșitoare și creșterea numărului de locuitori amplifică problema gestionării ecologice.

Datorită unei lipse din ce în ce mai acute a resurselor alegerile trebuie făcute dintr-o multitudine de activități ecologice și de dezvoltare. Într-o lume în care proiectele care urmăresc maximizarea beneficiilor nete pe termen lung pentru populație, trebuie să se realizeze dezvoltarea integrata și de durată. Astfel, trebuie atins un echilibru între conservarea mediului și dezvoltarea economică, pentru a putea culege beneficiile creșterii. Fără o degradare semnificativă a bazei resurselor naturale, care, de fapt, susține și activitatea economică.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALĂ A MUNICIPIULUI ARAD

2.1 Județul Arad – poarta de intrare în vestul țării

Județul Arad este situat în extremitatea vestică a țării, întinzându-se din inima Munților Apuseni până la câmpia largă și netedă formată de Mureș și de Crișul Alb. Aradul este cel mai important punct de intrare din vestul României.

Acesta se întinde pe o suprafață de 7754 km². Din punct de vedere administrativ, teritorial este delimitat astfel: în nord județul Bihor, în est județele Hunedoara și Alba, în partea de sud județul Timiș, iar în partea de vest Ungaria. Județul cuprinde 10 orașe (un municipiu), 68 de comune și 270 de sate (2004). Reședința de județ de află la Arad.

Peisajul natural al județului Arad se caracterizează prin existența unui relief variat, proporționat și etajat de la est spre vest, un climat temperat-continental cu influențe oceanice. Cantitățile medii de precipitații au valori cuprinse între 565-600 mm anual în zona de câmpie, iar în zona dealurilor și piemonturilor 700-800 mm anual și o cantitate mai mare în zona montană 800-1200 mm anual.

Județul Arad este străbătut de râul Mureș care împarte astfel teritoriul în două regiuni: Crișana și Banat. Din punct de vedere hidrografic, suprafața administrativă a județului Arad aparține bazinelor hidrografice ale patru mari râuri din vestul țării: Mureșul, Crișul Alb, Crișul Negru și Bega. Principalele lacuri sunt Tauț (lac de acumulare), Seleuș, Cermei, Rovine și Balta Țiganilor (heleștee).

Din punct de vedere morfologic, se remarcă existența a două unități montane: Munții Codru-Moma și Munții Zărandului, între care se află intercalată o întinsă zonă depresionară, (Depresiunea Zărandului) un culoar bine individualizat spre sud, culoarul Mureșului și o întinsă arie de câmpie în parte de vest, parte centrală a Câmpiei de Vest. Cea mai înaltă altitudine de pe teritoriul județului este de 1486 m, Vârful Găina, care se află la întretăierea a trei județe.

Vegetația se caracterizează prin predominanța formațiunilor zonale de silvostepă și forestiere, a celor azonale de luncă și prin puternica transformare antropică a vegetației naturale. Se observă că vegetația naturală ocupă un areal mult mai restrâns, dar cu o bună reprezentare în zona montană.

Fauna județului se caracterizează prin prezența în stepă și silvostepă a rozătoarelor, iar dintre păsări dropia și prepelița. În păduri întâlnim chișcanul de câmp, fazanul, șopârla cenușie, lupul, vulpea, mistrețul etc.

Județul Arad dispune de resurse naturale semnificative pentru economia țării. Printre acestea putem enumera resursele minerale, zăcămintele de hidrocarburi, marmura, apele minerale, minereurile de molibden și lista poate continua.

Având în vedere faptul că Municipiul Arad, ca reședință de județ, reprezintă motorul economiei județului, putem spune că dinamica economiei constatată la nivel județean se datorează în mare măsură economiei municipiului. Aradul, din punct de vedere al investițiilor străine atrase, reprezintă un pol de atracție pentru investitorii străini. Municipiul are trei zone industriale – cea mai mare și cea mai populată este zona industrială vest, cu aproape 60 de firme, cu o suprafață de 150 hectare, localizată în nord-vestul orașului; zona industrială est, cu o suprafață de 20 hectare, localizată la ieșirea spre Deva, în care activează peste 30 de firme și zona industrială sud, cu o suprafață de 150 hectare, cu doar șase agenți economici.

În localitatea Prunișor de lângă orașul Sebiș o firmă multinațională construiește cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud Est în valoare de 30 milioane de euro.
Totodata in orașul Pâncota a fost identificat un zăcământ de petrol și gaze naturale în valoare de peste 1 miliard de euro.

Județul Arad dispune de un potențial turistic natural și antropic care merită pus în valoare. Dintre cele mai reprezentative obiective turistice naturale ale județului Arad, amintim rezervațiile naturale Peștera Valea Morii (comuna Moneasa), Dosul Laurului și Baltele Gurahonț (comuna Gurahonț), Runcu-Groși (comuna Bârzava), Poiana cu narcise Rovina și Balta Rovina (orașul Ineu), Balta Șoimoș (orașul Lipova), Pădurea Sic (comuna Cărand), Peștera lui Duțu (comuna Săvârșin), Locul fosfilier Monoroștia (comuna Bârzava), Locul fosfilier Zăbalț (comuna Ususău), Pădurea de stejar pufos de la Cărand (comuna Cărand), Sărăturile (comuna Socodor), Arboretul Macea (comuna Macea), Prundul Mare (Parcul Natural Lunca) și parcul natural Lunca Mureșului ce se desfășoară atât pe teritoriul județului Arad, cât și pe teritoriul județului Timiș.

Fondul turistic ntropic al județului, fără a face referire la municipiul Arad, poate fi reprezentat de obiective turistice de mare valoare precum Mănăstirea Hodoș Bodrog, Mănăstirea Radna, Mănăstirea Bezdin, Cetatea Aradului, Cetateade piatră Șiria, Cetatea de piatră Șiomoș, Cetatea Ineului, Cetatea Deznei, Castelul Săvârșin, Castelul Macea, Castelul din Conop, biserici de lemn din comuna Brazii, Buceava, Groșii noi, Biderica Pogorârea Sfântului Duh din comuna Hălmgiu, Monumentul Eroilor (Păuliș).

Țara Zărandului este una dintre cele mai renumite zone etnografice din țară. În localități precum Bata, Bârzava, Căpâlnaș, Buteni se consevă piese de valoare și originalitate insetimabilă.

Județul Arad găzduiește și “Perla Munților Apuseni” cum este supranumită Stațiunea balneo-climaterică Moneasa. Este situată la poalele Munților Codru la altitudinea de 280 metri. Stațiunea se află la o distanță de 110 km de orașul Arad, fiind un loc plăcut de petrecere a unui sejur în orice anotimp. Apele termominerale de aici au fost cunoscute, se pare, încă de pe vremea romanilor, care au avut aici terme. Apele au temperature de 25-27 grade și au importante proprietăți curative. Iubitorii de natură și de drumeții pot parcurge trasee turistice, însoțiți de un ghid sau pe cont propriu.

Ștrandurile cu apă termală se găsesc în localitățile: Curtici, Macea, Șofronea și Dorobanți.

La 30 km de orașul Arad și la doar 3 km de orașul Lipova, situată în propierea Podgoriei Aradului, se află Stațiunea Băile Lipova, centru internațional de agrement. Apa minerală locală a fost descoperită de ciobani la începutul secolului al XIX-lea. Calitățile apei se conservă cel puțin șase luni de zile, timp în care rămâne cu un gust proaspăt.

2.2 Resursele naturale ale Aradului

1. Resurse neregenerabile

Marea varietate a resurselor naturale și activităților productive legate de valorificarea acestora se datorează naturii și diversității formațiunilor geologice.

Cele mai bogate resurse naturale sunt:

• calcarele și marnocalcarele

• granitele și granadioritele

• andezitele

• zăcămintele de diabaze

• zăcămintele de nisip cuarțiferși pietriș și roci vulcanice rulate

În Câmpia Aradului sunt exploatate structurile petroliere, având ca rezultat obținerea petrolului și a gazelor de sondă. Izvoarele termale și minerale constituie importante bogății naturale, cunoscute și captate din cele mai vechi timpuri. Izvoarele termale conțin ape bicarbonatate, calcice, magneziene și sodice. Apele minerale au o componență predominant carbogazoasă-feruginoasă, slab radioactivă și carbogazoasă și sulfuroasă sodică (în zona Mureșului).

2. Resurse regenerabile

Principalele resurse naturale regenerabile ale județului Aradul sunt apele de suprafață, apele de subteran și pădurile.Resursele naturale de apă constau din apele de suprafață din cele două bazine hidrografice Mureș și Crișul Alb și din apele subterane cantonate în principal în conul aluvionar al Mureșului și Crișul Alb. Suprafața ocupată de păduri este de aproximativ 210.000 ha, reprezentând 27,5% din suprafața totală a județului. Speciile de arbori predominante în zonă sunt cele de foioase (88%) și rășinoase (12%).

2.3 Indicatorii economici ai județului Arad

Economia județului cunoaște în prezent o dinamică puternică cu creșteri semnificative semnalate în toate sectoarele de activitate. În Arad există zone industriale, parcuri industriale private, iar în Curtici o zonă liberă. Există trei zone industriale importante ale Aradului: Zona Industrială Est, înființată în 2001, cu o suprafață de 20 de hectare, situată pe DN1; Zona Industrială Vest înființată în 2004 cu o suprafață de 130 hectare, cu acces de pe centura municipiului Arad; Zona Industrială Sud/Zădăreni, de 150 hectare. Industriile predominante din județ sunt: industria alimentară, textilă, componente/accesorii auto și industria prelucrării lemnului.

În continuare, am prezentat evoluția principalilor economici care definesc economia Aradului:

Evoluția produsului intern brut în județului Arad

Sursa: Institutul Național de Statistică, Direcția Județeană Arad

După cum putem observa din tabelul de mai sus, într-un interval de patru ani, produsul intern brut al Aradului crește din anul 2005 atingând un punct maxim în anul 2008, moment în care începe să scadă având în vedere criza economică, care atine și județul Arad. Conform unor studii efectuate, în anul 2010 PIB-ul județului Arad înregistrează o creștere situând Aradul pe locul șapte în topul orașelor cu o creștere a PIB-ului. Acest lucru a fost posibil deoarece 40% din fondurile bugetului local au fost alocate investițiilor în infrastructură ceea ce a condus la crearea locurilor de muncă și a condițiilor mai bune pentru arădeni. De asemenea, investițiile făcute de companiile străine în zonele industraiale din județ au condus la creșterea produsului intern brut.

Evoluția ratei șomajului în județul Arad

Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

Din tabelul de referitor la evoluția ratei șomajului în județul Arad putem remarca cum în decurs de cinci ani (2005-2010) rata șomajului descrește atingând un punct minim în anul 2007 unde este de doar 2,3%. Începând cu anul 2008, rata șomajului începe să crească până în anul 2009 moment în care aceasta începe să scadă din nou.

Evoluția ciferi de afaceri în județul Arad