Dezvoltarea Durabila a Localitatilor cu Potential

II. Dezvoltarea durabila a localitatilor cu potential

turistic

II.1. Turismul – factor de dezvoltare durabilă

Turismul în sens larg poate fi considerat ca una dintre cele mai mari și cele mai dinamice industrii din economia mondială. În cadrul acesteia, turismul se numără între sectoarele aflate în ascensiune. În ciuda momentelor de regres, pe termen lung se manifestă o tendință de creștere ce promite să se mențină stabilă. Industria turismului a beneficiat de pe urma procesului de globalizare. În acest context, progresele înregistrate în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au făcut posibilă integrarea virtuală a omenirii.

Turismul este înainte de toate o industrie de servicii. Guvernului îi revine un rol important în sprijinirea procesului de formare și calificare profesională și în potențarea capacității antreprenoriale și manageriale a firmelor mici și mijlocii prin promovarea de programe adecvate de formare profesională și sprijinire a firmelor de dimensiuni mici.

Industria turismului s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de provocări fără precedent. În același timp tot mai multe guverne încep să realizeze că nu pot lăsa creșterea industriei turistice la voia întâmplării. Această conștientizare la nivel mondial reprezintă o mare oportunitate pentru industria turismului, conducând la conturarea unei noi viziuni și strategii pentru dezvoltarea sectorului.

Conștientizarea la nivel global a importanței turismului a declanșat o nouă viziune asupra oportunităților pe care le reprezintă această industrie. În acest context s-a conturat conceptul „New Tourism”, în a cărui accepțiune parteneriatul dintre sectorul privat și autoritățile publice îmbracă un nou sens, devenind coerent. El este orientat către furnizarea de produse care se bucură de succes din punct de vedere comercial, dar de o manieră care asigură avantaje pentru toți participanții.

Industria turismului joacă un rol deosebit de important în cadrul preocupărilor pentru dezvoltarea unei societăți durabile. Marile companii turistice operează de câțiva ani cu termeni cum sunt „ecoturism” sau „turism moderat”.

Cu prilejul unei reuniuni destinate turismului, în cadrul Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, s-a promovat ideea unui turism corect și etic, care să țină cont nu numai de consecințele ecologice, ci în primul și cel mai important rând de consecințele economice, sociale și culturale.

Principalele amenințări la adresa dezvoltării durabile derivă din existența și menținerea unor tehnologii de producție învechite, a unor modele de folosire a terenurilor și investițiilor în infrastructură greu de înlocuit într-un timp rezonabil.

Amenințările la adresa mediului, în special emisiile de dioxid de carbon, impun implicarea sectorului turismului în conștientizarea și educarea turiștilor în ceea ce privește problemele de mediu, precum și în procesul elaborării politicii de mediu.

Potrivit studiilor elaborate în 2005 de WTTC, România ocupă locul 4 dintr-un număr de 174 de țări din punct de vedere al creșterii cererii în sectorul turismului.

Aceasta are avantajul unei destinații turistice interesante și accesibile tot timpul anului. Ea dispune de un potențial turistic bogat și variat, constând dintr-o mare diversitate de: resurse naturale, resurse antropice, o bază tehnico-materiale adecvată pentru activitatea de turism, o infrastructură generală și turistică adecvată, existența necesarului de forță de muncă, cantitativ și calitativ, pentru realizarea activităților de turism.

Deși România beneficiază de o capacitate de cazare-masă extinsă, trebuie să subliniem însă faptul că absența oricăror standarde naționale de calitate afectează calitatea globală a produsului turistic românesc. Prin urmare, pentru a-și putea spori nivelul de competitivitate, România trebuie să acorde prioritate modernizării unităților existente și implementării standardelor naționale.

Dinamica înregistrată de călătoriile internaționale la frontierele României evidențiază o creștere mai accentuată în sectorul plecărilor comparativ cu sectorul sosirilor .

În mod tradițional, piața internă este cea care a dinamizat industria turismului și a călătoriilor în România, continuând să reprezinte un sector important al acestei industrii. O tendință extrem de importantă o reprezintă însă competiția crescândă întâmpinată din partea unor țări cum sunt Grecia și Turcia, și chiar Spania, care practică prețuri de transport și pachete turistice comparativ mai avantajoase, atrăgând un număr tot mai mare de turiști spre aceste destinații turistice în dezavantajul pieței interne. Această provocare se reflectă în scăderi ale creșterii procentuale a activității turistice pe piața internă, deși în volum absolut aceasta continuă să crească.

Perspectivele dezvoltării turismului în România depind în egală măsură de condițiile interne ale sectorului, de funcționarea și dinamica elementelor sale componente și de interacțiunea acestora cu mediul extern, de influențele economice și sociale, de factorii contextuali naționali și internaționali.

Pentru a putea evalua și aprecia corect șansele și perspectivele dezvoltării industriei turismului în România trebuie să pornim de la analiza SWOT a sectorului, și anume de la punctele forte și punctele slabe, de la amenințările și oportunitățile care definesc cadrul evoluției României ca destinație turistică.

În principalele domenii ale turismului, atât punctele forte, cât și slăbiciunile identificate în etapa actuală reprezintă termeni de referință pentru configurarea direcțiilor și obiectivelor strategice pe termen mediu și lung.

Turismul trebuie să devină o activitate economică prioritară în cadrul economiei naționale, în cadrul strategiilor naționale de dezvoltare, această industrie având potențialul de a genera creștere economică, locuri de muncă, efecte antrenante pentru alte sectoare ale economiei naționale, precum și un impact favorabil asupra imaginii României în lume, de natură să favorizeze integrarea țării în relațiile economice, culturale, sociale etc. la nivel global.

Strategia pentru dezvoltarea turismului în România, elaborată de Autoritatea Națională pentru Turism în 2006, include următoarele 4 mari direcții de acțiune: dezvoltarea și modernizarea produselor turistice, creșterea calității serviciilor și diversificarea acestora, promovarea turismului și îmbunătățirea mediului de afaceri.

Implementarea strategiei trebuie realizată printr-un parteneriat activ între stat (guvern, ministerul de resort, organele locale ale acestora), agenți economici și investitori privați români și străini, cu implicarea federatiei patronatelor din sector și a asociațiilor profesionale.

În România au fost puse în aplicare măsuri serioase de curățare, îngrijire și protejare a mediului natural. În prezent se impune ca planurile de dezvoltare a turismului să fie integrate în sistemele de management al mediului și invers. În același mod, conservarea moștenirii culturale ar trebui să meargă mână în mână cu dezvoltarea turismului. În ambele cazuri, este necesară o monitorizare atentă pentru a se asigura menținerea unor standarde înalte de conservare. Mai mult, dezvoltarea industriei turismului și călătoriilor poate contribui la dezvoltarea rurală, componentă esențială pentru atenuarea decalajelor regionale, pentru progresul întregii țări.

Un aspect important pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în România, pe care îl considerăm chiar prioritar, îl reprezintă formarea profesională, pregătirea unui personal specializat pentru turism, concomitent cu o mai mare motivare a acestuia, de natură să contribuie substanțial la îmbunătățirea calității serviciilor. Se poate vorbi, pe bună dreptate, de dezvoltarea unei cariere în turism.

Îmbunătățirea cadrului de formare profesională pentru personalul care lucrează în firmele de turism și instituții publice, prin modernizarea programei de învățământ și adaptarea ei la cerințele unei economii de piață funcționale, prin includerea unor noi discipline și modernizarea cursurilor de management și marketing al destinației turistice reprezintă o necesitate vitală și totodată o importantă direcție de acțiune care se adresează mai multor instituții cu atribuțiuni legate de acest domeniu. Rezolvarea cu succes a deficiențelor din domeniul pregatirii personalului, cerință prioritară pentru dezvoltarea turismului românesc, necesită unele revizuiri ale sistemului de formare profesională din România, dar ar putea beneficia foarte mult în condițiile în care acesta ar fi potențat de actiuni de constientizare a agentilor economici si de facilitati create pentru acestia in vederea initierii, formarii si specializarii angajatilor.

Un rol important în sprijinirea procesului de eliminare a decalajului față de UE revine fondurilor europene. După data aderării, în calitate de stat membru, România beneficiază de asistență financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană, prin fondurile structurale (FEDR, FSE) și fondul de coeziune, și fonduri complementare (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare și Fondul European pentru Pescuit). Obiectivul principal al acestor fonduri îl reprezintă reducerea disparităților de dezvoltare între regiunile statelor membre (criteriu de alocare: PIB/locuitor față de media UE). Suma totală pentru toate cele 7 Programe Operaționale ale României este de circa 17 miliarde euro pentru perioada 2007-2013. Două dintre cele 6 principii ale accesării instrumentelor structurale sunt: alocarea pe programe multianuale (7 ani) și managementul descentralizat (național) al fondurilor.

În cadrul Structurii POS Creșterea Competitivității Economice (CCE) 2007-2013, cu alocare financiară indicativă pe axe prioritare (AP), turismul este nominalizat în AP V – România ca destinație atractivă pentru turism și afaceri – și beneficiază de 5% din totalul fondurilor alocate pentru POS CCE.

Domeniile majore de intervenție și operațiunile indicative pentru domeniul turismului sunt următoarele: promovarea turistică și dezvoltarea rețelei naționale de Centre de Informare și Promovare Turistică (CIPT).

II.2. STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN TURISM

Conceptul de turism durabil este determinat de procesul de creștere a populației, de dorința de ridicare a nivelului trai ca și de cunoașterea capacității de suport a mediului.

Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii manageriale esențiale:

• stabilirea limitelor ecologice, a standardelor și normelor de consum, cu reducerea consumurilor nejustificate;

• redistribuirea activității economice și realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor esențiale ale vieții, și în același timp creștere economică;

• menținerea unui optim de populație, creșterea demografica fiind în concordanță cu potențialul ecosistemelor exploatabile;

• conservarea resurselor de bază și păstrarea arealelor naturale care susțin patrimoniul genetic al florei și faunei;

• acces legal la resurse, creșterea efortului tehnologic și folosirea rațională a acestora;

• stabilirea unei rate minime de exploatare și de consumare a resurselor așa zise “inepuizabile”;

• controlul comunitar, rolul comunității locale asupra luării deciziilor de – dezvoltare locală;

• asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.

Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităților turistice presupune următoarele:

• creșterea viabilității unor localități cu resurse naturale reduse;

• utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare;

• creșterea veniturilor bănești ale locuitorilor în condițiile reducerii pășunatului și a exploatărilor silvice;

• creșterea puterii economice a localităților, prin obținere de noi venituri din noi taxe și impozite locale;

• încurajarea activităților tradiționale, mai ales a acelora cu caracter artizanal și de mică industrie tradițională;

• dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produsele economice locale și meșteșugărești;

• veniturile obținute din turism și comerțul specific acestui cadru, pot contribui la susținerea acțiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologica a peisajelor valoroase;

• aportul de profit și devize – ca urmare a activităților de primire, găzduire, transport și alimentație publică – vor reprezenta o contribuție importantă în planul dezvoltării locale.

Dar dezvoltarea economică are și repercusiuni negative, mai ales când se depășesc anumite limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant.

Prezența reliefului variat, cu suprafețe împădurite sau vegetație apreciabilă reprezintă modalitatea cea mai simplă de reducere și răspândire a factorilor poluanți. Important este ca exploatarea resurselor naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să se facă rațional, pentru a păstra și permanentiza un potențial natural atractiv și valoros, ca și pentru: reducerea efectelor de poluare naturală și antropică, prevenirea fenomenelor de deșertificare ori de degradare a apelor, solului și vegetației, menținerea unui climat plăcut și stabil, în scopul menținerii și păstrării atractivității peisajului.

Pădurea are și ea un rol deosebit în bilanțul căldurii, în acumularea, curățarea, reglarea distribuției resurselor de apă, reducerea acțiunii vânturilor puternice, în formarea solurilor și permanentizarea unor nișe ecologice de floră și faună.

Impactul negativ al activităților economice este exprimat de:

• presiunea asupra exploatării resurselor;

• distrugerea treptată a mediului înconjurător;

• utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la consum mare de materii prime și energie, precum și la creșterea poluării prin produse secundare.

Impactul cultural este dominat de relația dintre turiști și populația locală, care nu este întotdeauna benefică în plan local.

Aspectele pozitive sunt date de:

• dezvoltarea și revigorarea tradițiilor culturale și religioase;

• diversificarea formelor de artizanat;

• favorizarea creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectivelor de interes turistic, naturale și culturale, care astfel pot fi valorificate;

• inițierea unor noi acțiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul satisfacerii sentimentului de sacralitate creștină, de respect față de valorile morale.

Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariția lor se face simțită după un interval relativ mai lung de timp:

• apariția de schimbări a mentalităților, a valorilor morale sub influența turiștilor, păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiștilor, apariția kisch-ului;

• adaptarea și copierea de către rezidenți a unor atitudini și comportamente noi, atribuite turiștilor;

• apariția unor potențiale conflicte și antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de masă, suprasaturat, și conduce la dispariția sentimentului de mândrie față de propria cultură;

• creșterea costului vieții, dezvoltare ultrarapidă a modelului societății de consum, distrugerea treptată a spontaneității sociale, pe plan local.

Derularea activităților turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de amenajare și exploatare poate conduce la degradarea mediului și a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influențate de două mari grupe de factori:

– factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice(industria, agricultura, transporturile și alte domenii de activitate);

– factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism și agrement.

Chiar dacă activitățile turistice nu agresează mediul, precum unitățile industriale, nu se poate ascunde faptul că și turismul are influențe negative asupra mediului ambiant. Impactul pozitiv este reprezentat de:

• creșterea numărului de unități de cazare, îndeosebi în așezările urbane și rurale defavorizate;

• sporirea numărului de unități de alimentație publică, prin sprijinirea inițiativelor locale pentru valorificarea bucătăriei tradiționale și utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi, produse de carne, legume și fructe, etc.);

• crearea condițiilor de agrement-divertisment adecvat și diversificat, care de asemenea poate pune în valoare resursele locale (cai, calești, sănii, bărci, instalații tradiționale de agrement, tarafuri, orchestre și fanfare, etc.);

• dezvoltarea unui comerț specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărți, ghiduri, diapozitive, CD-uri etc.;

• modernizarea principalelor căi de comunicație și de acces spre punctele de interes turistic;

• activitățile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze ambiental și situate la prețuri rezonabile;

• oferă șansa creșterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism, îndeosebi a ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;

• crearea condițiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată practica pe tot parcursul anului, cu evitarea aglomerației din sezonul turistic;

• creșterea veniturilor locale și generale, prin încurajarea de noi investiții în turism.

Impactul negativ este determinat în primul rând de acțiunea distructivă a turiștilor asupra resurselor turistice. Acțiunile distructive – în multe cazuri inconștiente, datorată în special lipsei de educație turistică și ecologică – pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică și în condițiile în care dotările și amenajările turistice nu corespund cerințelor de protecție a mediului.

Ele sunt provocate de:

– circulația turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra solului, vegetației, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanșarea de incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariția unor specii.

Circulația turistică necontrolată, în grupuri mari, are influențe negative și asupra obiectivelor culturale;

– lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele și traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări de deșeuri, gunoaie, etc.;

– distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea și circulația în locuri interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de: gaze de eșapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulație turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;

– exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valențe turistice (ape minerale, nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ș.a.). Se impune limitarea exploatării acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări raționale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice și a normelor sanitare de protecție a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;

– structurile turistice de primire, alimentație publică nu prezintă dotări de folosire a energiei alternative, a reciclării și epurării apelor utilizate, a depozitării și compostării gunoaielor.

În condițiile dezvoltării activităților turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact negativ poate fi exprimat și prin:

– tendința de extindere a structurilor și serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă a dotărilor existente;

– creșterea gradului de urbanizare a localităților;

– afluxul extins de turiști conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente și diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervații și parcuri naționale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat și dirijat (ecoturism). Activitățile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanță cu capacitatea de încărcare ecologică și cu particularitățile ecosistemelor existente. Amenajarea și valorificarea turistică adecvată și prudentă, ca și gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte pentru păstrarea integrității ecologice a unor astfel de resurse.

Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane și culturale, într-un mod care să asigure satisfacții deosebite turiștilor și posibilități de dezvoltare echilibrată și durabilă a așezărilor turistice aferente. Deși la prima vedere activitățile turistice sunt poate cel mai puțin poluante, totuși în timp ele conduc treptat și la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influența directă a creșterii populației și a creșterii mediului urban, cu dispariția terenurilor naturale și a pădurilor, și nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al doilea rând, circulația turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea solului, ș.a.). Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite care se pot produce și care influențează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului multiplicator al activităților turistice – de industrie și agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător.

Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerințelor de protecție a mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activități, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism.

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau reformulat în cadrul conferințelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogățiilor naturale, sociale și culturale care constituie patrimoniul comun al umanității și a satisfacerii nevoilor turiștilor și populației locale a generat apariția în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerințele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi: ecoturism, turism.

Toate formele de turism (nu numai cele enunțate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile și deci, implicit, principiile turismului durabil:

♦ activitatea turistică trebuie inițiată cu mijloace proprii ale comunității locale, iar aceasta trebuie să-și mențină controlul asupra dezvoltării turistice;

♦ turismul trebuie să ofere rezidenților locuri de muncă care să ducă la îmbunătățirea calității vieții comunităților locale și trebuie realizat un echilibru între activitățile economice deja existente în zonă și activitatea turistică;

♦ trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: național, regional și local, bazat pe standarde internaționale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activități turistice, cât și limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;

♦ trebuie realizate programe educaționale și training pentru îmbunătățirea managementului în

domeniul protecției resurselor naturale și culturale.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese și obiective antagoniste, favorizează parteneriatul și cooperarea între decidenți, operatori și consumatori și promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.

Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este încă confundat sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reținut însă este faptul că, plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie să conțină ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul științific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Deși industria turistică acordă mai mare importanță problemelor legate de mediu și tot mai multă atenție turismului durabil, diferențele dintre bunele intenții exprimate de oameni atunci când sunt supuși cercetărilor și ceea ce ei vor face efectiv în vacanțe, nu ar trebui subestimate. Nu există nici un dubiu că turismul, dacă este bine planificat și condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populația locală și poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit o sursă majoră pentru multe arii și numeroase țări din lume. Patrimoniul mondial, cultural și natural de exemplu atrage acum vizitatori din toată lumea și poate deveni motorul dezvoltării locale. Dar mai multă atenție trebuie acordată impactului fizic și cultural al turismului de masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea.

Relația dintre industria turismului și patrimoniul mondial este de aceea delicată pentru că turismul este totodată un argument puternic pentru stabilirea bunurilor patrimoniului mondial. Dacă lumea nu mai poate suporta consecințele sociale și ecologice ale numărului de vizitatori aduși în zone ce intră în patrimoniul mondial, atunci mult mai multă atenție va trebui acordată aducerii patrimoniului mondial, cultural și natural la oameni.

O primă alternativă sugerată de UNESCO (pentru turismul de masă) este dezvoltarea parcurilor tematice. Acestea se bucură deja de succes, notabil fiind cel al Corporației Walt Disney.

Deși datele despre proveniența și profilul vizitatorilor parcurilor Disney sunt considerate aproape secrete comerciale, se pare că aceste parcuri au ținut milioane de oameni departe de alte destinații unde probabil ar fi provocat mult mai multe pagube. Expansiunea acestor centre de la originalul Disneyland din Los Angeles, California (1955) în Florida și alte colțuri ale SUA (1971), la Tokyo (1983) și recent la Paris (1992) garantează deturnarea unor fluxuri turistice.

În ciuda criticilor aduse parcurilor tematice pentru caracterul lor total artificial, nu există nici un dubiu că ele furnizează un tip de turism pe care milioane de oameni îl practică. Aceste parcuri sunt foarte atent proiectate și datorită izolării lor de comunitățile din împrejurimi, asemenea parcuri contribuie foarte puțin la contaminarea culturală a populației locale care adesea se plânge că singurul dezavantaj îl reprezintă slujbele slab plătite din sectorul terțiar.

A doua alternativă la turismul de masă sugerată de specialiștii UNESCO nu este chiar complet diferită de prima și se bazează pe continua dezvoltare a tehnologiei computerelor care va face posibilă “vizitarea virtuală” a zonelor cuprinse în patrimoniul mondial. Aceasta înseamnă că tehnicile remarcabile folosite până acum doar de piloții militari și astronauți vor deveni accesibile pentru milioane de căutători de aventuri. Ei vor putea să “zboare” în jurul lumii prin simpla vizitare a siteului “Reality Park”, purtarea unui coif și a unor mănuși cu sofisticate fibre optice, stimulatori audio și olfactivi. Sistemele realității virtuale fac astăzi din filmele tridimensionale un mare hit în parcurile tematice.

Viitorul dezvoltării durabile depinde de restructurarea economiei globale și necesită schimbări majore în comportamentul uman, în sistemul de valori și stilul de viață. “Nu mai putem pretinde că turismul este unul dintre cele mai bune moduri de a realiza dezvoltarea durabilă locală, când el este mai degrabă antidotul dulce-amar al dezvoltării durabile de oriunde” .Patrimoniul mondial, cultural și natural trebuie folosit cât mai bine pentru a sensibiliza oamenii în ceea ce privește importanța construirii de legături între natură și cultură, între culturi diferite.