Dezvoltarea Creativității Școlarului Mic Prin Utilizarea Jocului ÎN Cadrul Orelor

Psihologie

Dezvoltarea Creativității Școlarului Mic Prin Utilizarea Jocului ÎN Cadrul Orelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC PRIN UTILIZAREA JOCULUI ÎN CADRUL ORELOR

DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Cuprins:

CAPITOLUL I Dezvoltarea creativității la școlarul mic în cadrul orelor de limba și literatura română

CAPITOLUL II Locul și rolul jocului în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică

CAPITOLUL III Obiectivele și metodologia cercetării

3.1 Obiectivele cercetării

3.2 Ipoteza de lucru

3.3 Selecția subiecților

3.4 Metode utilizate

3.5 Procedura utilizată

Analiza și interpretarea rezultatelor

CAPITOLUL IV Rezultate obținute-concluzii

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

,,…pentru ca națiunea să poată supraviețui, individul trebuie să gândească creativ. “-Landau

CAPITOLUL I

Dezvoltarea creativității la școlarul mic în cadrul orelor de limba și literatura română

Conceptul de creativitate

Termenul de creativitate este foarte general și a fost introdus în vocabularul psihologiei americane în deceniul al patrulea al secolului nostru pentru a depăși limitele vechiului termen de talent. Nota comună este cea de originalitate, deci talentul corespunde creativității de nivel superior. Toți oamenii sunt în diverse grade creativi și numai unii din ei sunt talentați. Totodată se consideră că oricare din activități sau profesiuni poate fi desfășurată la un nivel înalt de creativitate. Talentul a fost conceput ca o dezvoltare superioară a aptitudinilor generale și speciale și ca o fericită îmbinare a lor. Creativitatea însă, precum vom vedea, include structuri mai complexe de personalitate, depășind aptitudinile.

O perspectivă etimologică a termenului de creativitate conduce la cuvântul latin creare –a făuri. G.W.Allport este cel care a optat pentru folosirea termenului de creativitate în 1937. ,,Creativitatea …este un proces ,care duce la un anumit produs, caracterizat prin originalitate sau noutate și prin valoare sau utilitate pentru societate” ( Al. Roșca 1972).

În psihologie, conceptul de creativitate are următoarele trei accepțiuni:

a) de comportament și activitate psihică creativă;

b) de structură a personalității sau stil creativ;

c) creativitate de grup, în care interacțiunile și comunicarea mijlocesc generarea de noi idei, deci duc la efecte creative.

În sens larg, creativitatea desemnează capacitatea indivizilor de a produce idei, soluții, probleme care nu au o valoare socială deosebită, dar sunt noi pentru individul sau grupul care le-a produs. Atributul de creativ semnifică nota de originalitate în activitate și în produsele acesteia. Proiectarea tehnică și însăși proiectele la care se ajunge sunt creative. Despre însuși subiectul ce se exprimă și întreprinde o activitate se spune că este mai mult sau mai puțin creativ.

Orice subiect dispune de un potențial creativ pentru că fiecare subiect posedă o experiență pe care o prelucrează mereu și variabil, uzând de operații, tehnici și scheme mintale.

Dacă la baza actelor creative de descoperire și invenție se află potențialul creativ individual sau de grup, atunci înseamnă că toată problema constă în activarea și realizarea sau valorificarea acestui potențial. Concret, se pune problema utilizării experienței în noi situații, a regîndirii prin stabilirea de noi raporturi între cunoștințe și prin restructurări de ansambluri. În genere, se ajunge la noi idei sau proiecte prin transformări și recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune. Prelucrarea informațiilor generează noi informații, favorizează producerea unor noi cunoștințe ce nu existau la punctul de pornire. În ordinea creativității, mai importante și relevante decât rezolvările de probleme date sunt punerile de noi probleme. Dar pentru aceasta trebuie să se apeleze la euristică, ca subiectul să-și pună mereu noi întrebări și să problematizeze în câmpul activității sale, pe care este înclinat să o perfecționeze, să și-o amelioreze.

Creativitatea constituie tot mai mult una din implicațiile umane esențiale ale culturii și civilizației contemporane, ale oricărui progres social. Ea constituie una din cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Conceptul nou de creativitate admite o mare contribuție a influiențelor de mediu și a educației în formația creativă a fiecăruia.

Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulație, dorința lui de a realiza ceva constructiv-creativ, etc. pot fi ,,alimentate “ și implicate efectiv, pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunzătoare. În același sens, atmosfera sau climatul psihosocial în care își desfășoară copilul activitatea constituie aspectul hotărâtor. Un rol important îl are și un climat caracterizat prin deschidere și stil relaxat de muncă și creație, prin asigurarea libertății de afirmare și expresie independentă, prin recunoaștere și apreciere pozitivă, ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ.

J. P. Guilford, adoptând drept criteriu de definire a creativității procesul dominant al structurii intelectuale care participă la actul creației, își întemeiază definirea pe funcțiile intelectului, pe care le delimitează în trei categorii și anume:

– în raport cu capacitatea cognitivă de memorie și gândire;

– în raport cu materialul în care este îmbrăcată informația ;

– în raport cu produsele informației.

Creativitatea constituie una din problemele majore ale contemporaneității, manifestându-se o ,,foame “de creativitate în soluționarea marilor probleme sociale, economice, culturale, educaționale ale omenirii. Într-o accepțiune largă, termenul de creativitate constituie un fenomen general-uman, forma cea mai înaltă a activității omenești.

Creativitatea, fiind dimensiunea principală a personalității omului contemporan, constituie o problemă centrală a școlii de azi. În școală, nu se poate vorbi de creații de mare originalitate decât la elevii excepționali, la ceilalți fiind vorba de un potențial creativ ce urmează a fi dezvoltat prin diferite modalități, atât în procesul de învățământ cât și în cadrul activităților extrașcolare.

Considerându–ne dascăli creativi îi îndrumăm pe copii să-și imagineze, să admită idei, să orienteze aceste idei în direcții noi, să caute conexiuni între date, să asocieze.

Printr–o comunicare generoasă între învățători și elevi prin oferta cu care dascălul îi iese în întâmpinarea copilului, se pot realiza punți trainice care să conducă la rezultate inedite.

Creativitatea este o capacitate generală, fiecare dispunând, în limitele dezvoltării intelectuale, de un potențial creator într –o măsură mai mare sau mai mică. Școlarii care au un pronunțat nivel creator sunt puternic motivați prin curiozitate, dorința de a realiza ceva deosebit, tendința de a se impune, ei dispunând de trăsături cu caracter cum ar fi: simț de răspundere, tenacitate, capacitate de efort prelungit, independenșță în acțiune, conștiința responsabilității.

Odată cu pătrunderea masivă în învățământul românesc a calculatorului, printre primii cuceriți de mirajul acestuia au fost și copiii. Acesta reprezintă un mijloc de învățare preferat de copii pentru faptul că le pare animat, viu, activ și interactiv.

Creativitatea și educarea ei reprezintă azi o mare și frumoasă provocare pentru toate domeniile de activitate ,comportamentul creator fiind cel mai complex comportament.

Gândirea logică aduce o anumită contribuție la creație. Mari savanți, cum a fost Einstein, socotesc că și mai importantă este imaginația, care posedă un grad mai mare de libertate, nu este încătușată de reguli și norme fixe. De aceea, în creativitatea științifică cele mai fecunde domenii sunt acelea unde diverse discipline se întâlnesc, alcătuind un teritoriu de interdisciplinaritate.

Nivelurile creativității

Fiind o proprietate general-umană, creativitatea se prezintă în diverse forme și se situează la diverse niveluri ierarhice. Al. Roșca arată că trebuie făcută diferență între creativitatea generală și modalitățile specifice de creativitate din practică, tehnică, organizare, știință, artă, sport, etc.

După C.W:Taylor se disting următoarele niveluri ale creativității:

1)creativitatea de expresie-mimico-gesticulație și vorbire;

2)creativitatea procesuală-modul de gândire și simțire a subiectului;

3)creativitatea de produs;

4)creativitatea inovativă;

5)creativitatea inventivă;

6)creativitatea emergentă-descoperirea și punerea în funcțiune a unui nou principiu;

Creativitatea poate fi socotită o expresie a personalității, dar aceasta nu exclude, ci presupune activități îndelungate și eforturi deosebite.

Creativitatea poate avea patru accepțiuni importante, privită dintr-o perspectivă mai îngustă:

– ca produs;

– ca proces;

– ca disponibilitate, potențialitate general-umană;

– ca o capacitate și abilitate creativă, ca dimensiune complexă de personalitate.

În general când s-au făcut referiri la creativitate, cei mai mulți au luat în considerare caracteristicile produsului creator cu două caracteristici: noutatea și originalitatea lui pe o parte și valoarea, utilitatea socială și aplicabilitatea vastă.

Creativitatea are planuri diferite:

*unul primar care conduce la noi adevăruri;

*unul secundar care lărgește adevărurile existente în univers.

Când ne referim la creativitate ca proces ne gândim la cele patru faze ale procesului creator .

Creativitatea ca potențialitate general-umană oferă numeroase răspunsuri. Dacă unii considerau creativitatea ca pe un har divin, o capacitate înnăscută, transmisă pe cale ereditară, putem spune că ea este o capacitate general-umană care se găsește la fiecare individ.

Abordarea pe verticală a creativității permite sesizarea mai multor nivele de structurare a acesteia, după cum urmează:

– creativitatea expresivă, specifică copilului și centrată pe comportamentul în sine;

– creativitatea productivă, vizează dobândirea dobândirea unor îndemânări pentru anumite domenii;

– creativitatea inventivă, capacitatea de a realiza conexiuni între elemente deja cunoscute;

– creativitatea inovativă; exprimă găsirea de soluții noi, originale;

– creativitatea emergentivă, specifică geniilor care revoluționează un întreg domeniu.

Etapele creativității

Psihologul englez G.Wallas stabilește patru stadii ale procesului creației:

stadiul premergător în care intervin analize, strângeri de materiale, schițări de planuri, experimente mintale;

stadiul incubației în care subiectul nu mai este fixat conștient asupra obiectivului dar procesul se desfășoară;

momentul iluminării când apare ,,ideea fericită ,, proiectul creativ punându-se la punct;

stadiul verificării sau elaborării finale .

Se poate spune deci că fără elaborare nu se trece la creativitatea de produs.

Relația dintre creativitate și diferitele trăsături de personalitate preocupă în prezent atât pe cercetători cât și pe cadrele didactice din învățământul românesc care se ocupă de pregătirea copilului școlar pentru viață, pentru a se adapta cerințelor sociale actuale. Ansamblul stocului de informații și de structuri operaționale, procedee de lucru și deprinderi de care dispune un subiect, constituie potențialul său creativ. Orice subiect dispune de un potențial creativ, pentru că orice subiect posedă o experiență pe care o prelucrează mereu și variabil, uzând de operații, tehnici și scheme mintale. Se pune problema utilizării experienței în noi situații, a regândirii de noi raporturi între cunoștințe și prin restructurări de ansamblu. De obicei se ajunge la noi idei sau proiecte prin transformări și recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune. Prelucrarea informațiilor, prin adoptarea unor alte scheme operaționale, generează noi informații, favorizează producerea unor noi cunoștințe ce nu existau la punctul de plecare.

Există și ențialul său creativ. Orice subiect dispune de un potențial creativ, pentru că orice subiect posedă o experiență pe care o prelucrează mereu și variabil, uzând de operații, tehnici și scheme mintale. Se pune problema utilizării experienței în noi situații, a regândirii de noi raporturi între cunoștințe și prin restructurări de ansamblu. De obicei se ajunge la noi idei sau proiecte prin transformări și recombinări ale datelor cognitive de care subiectul dispune. Prelucrarea informațiilor, prin adoptarea unor alte scheme operaționale, generează noi informații, favorizează producerea unor noi cunoștințe ce nu existau la punctul de plecare.

Există și alte metode de etapizare în literatura dedicată creatologiei. Ion Moraru (1997) propune următoarele etape:

– etapa de acumulare și comprehesiune a informației;

– etapa asocierilor, combinărilor multiple și a obținerii soluției;

– etapa analizei critice;

– etapa ideal-perceptivă;

– etapa obiectualizării imaginilor.

F.Osborn consemnează următoarele etape ale procesului creativ în rezolvarea problemelor:

– găsirea faptelor care intră în definirea problemei și pregătirea;

– găsirea ideilor ce presupune producerea ideii și dezvoltarea ei;

– găsirea soluției ce include evaluarea și adoptarea .

Aceste etape interacționează continuu și complex, se completează și se întregesc reciproc.

Creativitatea devine una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalității deoarece integrează în sine întreaga personalitate și activitate psihică a individului și se integrează organic în structurile de personalitate.

Factorii creativității

Demersurile creative pot fi spontane sau intenționate și voluntare. Indiferent de caz ele trebuie susținute energetic de trebuințe și motive, de înclinații, interese și aspirații.

Aceste resurse interne care acționează favorabil sau nefavorabil asupra creativității, nu sunt câtuși de puțin neglijabile și reprezintă, în fapt, o cheie a creativității, deoarece sunt factori activatori.

La creativitate contribuie toate procesele psihice, începând cu senzațiile și percepțiile și încheind cu afectivitatea și voința. Este deci o proprietate a întregului sistem psihic uman, care se prezintă ca un laborator ce prelucrează datele informaționale și elaborează noi modele cognitive și imagistice.

M. Golu pune creativitatea în raport cu emergența sistemului psihic uman.

În psihologia românească se cultivă modelul bifactorial al creativității, prin care emergența S.P.U. este explicată. Cele două categorii de factori sunt:

vectorii – adică trebuințele, motivele, scopurile, înclinațiile, aspirațiile, convingerile, și, sintetic, atitudinile caracteriale ;

operațiile și sistemele operatorii de orice fel.

Vectorii se divid în creativi și noncreativi. Favorabile creativității sunt trebuințele de creștere, de perfecționare și de performanță, în opoziție cu trebuințele homeostazice, motivația intrinsecă în opoziție cu cea extrinsecă, aspirațiile superioare față de cele cu un nivel scăzut. La nivelul personalității se dovedesc a fi creative atitudinile nonconformiste față de atitudinile conformiste și convenționaliste.

Vectorii sunt cei care declanșează, selectiv, ciclurile operatorii și le pilotează într-un anumit sens.

Se poate spune despre creativitate că nu este altceva decât interacțiunea optimă între vectorii creativi și operațiile generative. Considerată ca o structură de personalitate, creativitatea este în esență, interacțiunea optimă dintre atitudinile predominant creative și aptitudinile generale și speciale de nivel supramediu și superior. În urma experimentelor s-a dovedit că numai aptitudinile nu sunt suficiente dacă nu sunt orientate, strategic, prin motivație și atitudini, către descoperirea și generarea noului cu valoare de originalitate. În schimb, prezența vectorilor creativi este de natură să producă efecte creative remarcabile și la persoane care nu dispun de aptitudini extraordinare.

Dintre aptitudinile creative importante se pot aminti:

a) încrederea în forțele proprii ;

b) interesele cognitive și devotamentul față de profesiunea aleasă;

c) atitudinea antirutinieră ;

d) cutezanța în adoptarea de noi scopuri neobișnuite și îndepărtate și asumarea riscurilor legate de îndeplinirea acestor proiecte;

e) perseverența în căutare de soluții;

f) simțul valorii și atitudinea valorizatoare;

g) grupul atitudinilor direct creative (simțământul noului, dragostea și receptivitatea pentru nou, respectul față de originalitate, cultivarea originalității).

Munteanu A. Pornește de la următoarea definiție: ,,creativitatea este procesul prin care se focalizează într-o simetrie de factori ( biologici, psihologici, sociali) întreaga personalitate a individului și care are drept rezultat o idee sau un produs nou, original, cu sau fără utilitate și valoare socială” (aspect menționat spre a include în sfera creativității și potențialul creativ al copilului). Creativitatea constă în producerea de idei noi, originale și nu trebuie substituit termenul cu cel de creație care succede procesului creativ.

Al. Roșca definește creativitatea drept ansamblu unitar al factorilor subiectivi și obiectivi care asigură realizarea de către indivizi a unui produs original și valoros pentru societate. A crea înseamnă a produce ceva nou, în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal. Noutatea este și ea evaluată gradual, după cote de originalitate. Cota de originalitate corespunde distanței dintre produsul nou și ceea ce preexistă ca fapt cunoscut și uzual în domeniul respectiv. În literatura noastră se apreciază originalitatea culminativă a poeziei lui Eminescu și, după el, a poeziei lui Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu. În tehnică și arhitectură, măsura originalității este mai evidentă. Factorii care determină sau pot influența creativitatea sunt foarte numeroși și variați. Al. Roșca (1972) propune o modalitate de grupare a acestora în factori subiectivi( care se împart în trei categorii: factori intelectuali, aptitudini speciale și factori non-intelectuali) și factori obiectivi care includ condițiile obiective ale vieții și în special condițiile social-educative.

Cercetările actuale au ajuns la concluzia că relația creativitate-inteligență implică un raport de subordonare a celei de-a doua de către prima, inteligența fiind ,,un factor esențial în cadrul procesului creativ dintr-un registru mai larg de factori implicați” ( Munteanu A. 1994). E. Landau menționează: ,,creativitatea este o completare a inteligenței”. Un coeficient de inteligență foarte ridicat nu implică un nivel înalt de creativitate. Personalitatea creatoare se distinge prin: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate față de probleme, capacitate de redefinire. (Guilford-1951). Taylor enumeră trăsături ale personalității ca: îngâmfare, toleranța față de situații ambigue, încrederea în propria activitate creatoare, trăsături care, consideră el, sunt definitorii personalităților creatoare. Persoanele înalt creatoare se descriu și sunt descrise ca: inventive, independente, neinhibate, versatile, entuziaste. Studiindu-se familiile acestor persoane s-a constatat că ele au o copilărie lipsită de dragoste paternă, relații reci și distante cu părinții, bazate pe încurajarea gândirii și acțiunii independente. Se poate spune că pot deveni personalități creatoare numai cele cărora li se acordă o atenție și o instrucție specială.

J.P. Guilford a identificat în cadrul gândirii divergente trei factori: fluiditate, flexibilitate și originalitate, care implică o metodă standard de rezolvare și este orientat în direcții diferite, spre o multitudine de soluții.

Fluiditatea este un indicator al bogăției și ușurinței actualizării asociațiilor și desfășurării ideilor. Aceasta poate fi ideațională, asociativă și de expresie. La acestea se adaugă fluiditatea cuvântului, sau verbală. Flexibilitatea este capacitatea de restructurare a traiectoriei gândirii în funcție de noile cerințe. Opusul flexibilității este inerția sau rigiditatea, imposibilitatea de a vedea o situație dintr-un unghi nou de vedere, manifestare a stereotipiei în gândire. Flexibilitatea poate fi spontană sau adaptativă, aceasta din urmă presupune o modificare în modul de a aborda sau interpreta o situație, în strategia utilizată, fără care nu se poate ajunge la o soluție valabilă, la o rezolvare. Originalitatea este aptitudinea subiectului de a da răspunsuri neuzuale, dar care, pe lângă a avea un anumit coeficient de inedit, să fie și relevante, adică să corespundă exigențelor realității . Cotarea originalității se poate realiza fie obiectiv, prin prelucrarea statistică, fie subiectiv prin aprecierea unor judecători. În ambele cazuri trebuie luate în considerare următoarele trei categorii de elemente: slaba frecvență a răspunsurilor cotate ca fiind originale, stabilirea gradului de originalitate a unor răspunsuri prin corelarea acestora cu distanța la nivel asociativ pe care o au față de un cuvânt stimul, corelarea gradului de originalitate cu măsura în care un răspuns.

La acești trei factori, Guilford mai adaugă elaborarea, senzitivitatea față de probleme și redefinirea.

În urma cercetărilor (1962) Lowenfeld descoperă existența a patru factori :

– sensibilitatea față de probleme;

– variabilitatea sau disponibilitatea receptivă;

– mobilitatea;

– originalitatea.

În ceea ce privește relația creativitate-inteligență, Jackson și Getzels au ajuns în urma cercetărilor la concluzia că elevii cu un grad mai ridicat de creativitate erau mai puțin legați de stimuli, manifestau o mai mare doză de umor și găseau totodată încheieri neașteptate în compunerile lor iar povestirile lor aveau un caracter lucid și o vivacitate agresivă. Spre deosebire de ei, cei care prezentau un grad superior de inteligență erau mai puternic influiențați de stimuli și nu riscau să fie greșit înțeleși. Factorul intelectual deci nu poate constitui o premisă sigură în obținerea performanțelor creative. În obținerea de performanțe pe lângă un potențial creativ general există și un potențial creativ specific care cuprinde totalitatea aptitudinilor speciale. O astfel de aptitudine specială este considerată a fi formată din patru categorii de elemente :

– elemente senzoriale;

– elemente psihometrice;

– elemente intelectuale;

– elemente fizice.

Categoria factorilor non-intelectuali ai creativității implică o gamă largă de subcomponente ca: motivația, caracterul, afectivitatea și temperamentul. Aceștia au dobândit un statut deosebit în studiul creativității iar rolul decisiv în aceasta le revine acestor factori non-creativi.,, Înțelegerea actului creator nu se poate dezvălui decât din contextul și dinamica motivațională a personalității”( V. Pavelcu,1974). Prin motivație se înțelege tot ceea ce dezlănțuie, susține și orientează creativitatea. Din cercetările efectuate în domeniul creativității științifice reiese că un element fundamental al motivației este curiozitatea. Motivația puternică a oamenilor creativi se manifestă în domeniul lor favorit de creație. Caracterul desemnează un set de atitudini orientate spre propria persoană, spre ceilalți, muncă, norme și valori .Rolul afectivității în realizarea unei creații este evident deoarece emoția pune în mișcare mașina cerebrală și personalizează produsul creativ. Afectivitatea susține procesul creativ atât pe parcursul lui dar și însoțește sfârșitul întregului demers. Și temperamentul are o influență majoră asupra creativității. S-a pus chiar problema existenței unui tip temperamental predispus către creativitate.

Acestor factori de ordin intelectual, Munteanu A mai adaugă ,,rezonanța intimă ” ca factor stilistic al personalității și care exprimă fie autocentrismul creatorului fie alocentrismul său.

Dintre factorii biologici care influențează creativitatea se pot aminti: ereditatea, vârsta, sănătatea mentală.

Studiul relației creativitate-vârstă a dus la formularea a două orientări principale:

– creativitatea corelează cu vârsta negativ (argumente: scăderea motivației, a plasticității gândirii, a energiei, stării de sănătate, a acuității senzoriale);

– creativitatea prezintă diverse fluctuații odată cu înaintarea în vârstă.

Chiar dacă statutul femeii în societate a privat-o de diverse modalități de manifestare a creativității în trecut, studii recente arată că potențialul creativ al acesteia nu este cu nimic mai prejos decât cele ale bărbatului.

S–a constatat că dezvoltarea potențialului creativ este deseori critic afectată de circumstanțele externe ale mediului socio-cultural, în timp ce productivitatea creatoare este virtual imună la aceste influențe. (K. D. Simonton).

Și familia, locul unde se naște copilul și-și petrece primii ani din viață, factor major al socializării, filtrul prin care receptează lumea, are un rol major în dezvoltarea creativității în funcție de modul în care aceasta încurajează sau inhibă potențialul creativ, libertatea lui de exprimare care i se acordă dar și preocuparea părinților pentru randamentul său școlar. În ceea ce privește școala, un rol important în stimularea creativității îl are profesorul și atitudinea lui față de relația sa cu elevul.

Se pot clasifica astfel factorii care acționează asupra individului pentru a genera contextul propice funcționării creativității:

factori interiori-structurali: – intelectuali: inteligență, gândire creatoare;

– afectiv -emoționali: curiozitate, pasiune, nevoia de nou,creșterea tensiunii motivaționale, tendința de autorealizare;

– de personalitate: atitudinali, aptitudinali, temperamentali;

factori exterior-conjuncturali sau socioculturali;

factori psihosociali;

factori socio-educaționali- familia, colectivul de muncă, procesul de învățământ

Ceea ce contează în actul creator este nu prezența tuturor factorilor ci configurația lor, raporturile dintre ei.

Dezvoltarea creativității în cadrul orelor de limba și literatura română

Orele de limba și literatura română prin conținutul lor, oferă diverse posibilități de stimulare și dezvoltare a creativității. Încă din clasa I, jocurile propuse, imaginile din etapa prealfabetară și alfabetară precum și textele din etapa postalfabetară sunt momente prin care se cultivă creativitatea elevilor. Exercițiile de creare a unor texte literare cu temă, pe bază de imagini, cu ajutorul unor idei sau pe bază de întrebări se pot aplica în cadrul orelor de limba și literatura română încă din clasa I. Cunoștințele de comunicare oferă posibilitatea elevului să-și exercite autocontrolul asupra propriilor elaborări orale și scrise. La unii elevi se va observa tendința de copiere a unor texte cunoscute, a ideilor unor colegi, însă alții se vor folosi de propria experiență. Pentru dezvoltarea creativității cadrul didactic trebuie să încurajeze elevii, să propună spre rezolvare exerciții care exercită actul creativ cum ar fi: realizarea unui text opus ca și conținut; crearea unui personaj cu trăsături opuse decât cele date în anumite texte; schimbarea finalului unei opere; emiterea unei păreri despre o atitudine, acțiune; crearea unei povestiri, versuri pe baza unor cuvinte; exerciții de interpretare; alcătuire de texte cu titlu dat, cu început dat, cu final dat, după imagini, texte libere, după benzi desenate, după un plan de idei, pe baza unor cuvinte de sprijin, pe baza unui text încurcat, după un proverb sau grup de versuri; exerciții de creare de cuvinte pornind de la o silabă, schimbând poziția literelor din cuvântul dat, urmărind literele dintr-un careu, schimbând o literă cu alta, unind două cuvinte, sau prin eliminarea unor litere și silabe din cuvintele date; exerciții de rimă, de construire de dialoguri între anumite personaje; povestiri la timpul viitor. Acestea dezvoltă gândirea creativă și anticipativă a elevilor, conduc la cultivarea unor însușiri motivaționale precum curiozitatea și dorința de a rezolva sarcini noi. Învățătorul trebuie să aibă o atitudine încurajatoare față de elevi, să-i aprecieze pozitiv stimulându-le spontaneitatea și inițiativa, creând stări pozitive necesare pentru antrenarea acestora în rezolvarea sarcinilor și pentru reușita deplină în activitate. Șezătorile și medalioanele literare cultivă creativitatea, dezvoltând gândirea creativă și capacitatea de exprimare.

Compunerile școlare reprezintă cel mai generos prilej de valorificare a experienței de viață, de manifestare a imaginației creatoare a elevilor. Pentru a putea să realizeze o compunere liberă, elevii trebuie să fie pregătiți și obiectivul poate deveni posibil numai ca rezultat al unei activități creatoare. În elaborarea unei compuneri, redactarea este actul creativ cel mai semnificativ.

Una din disciplinele prielnice dezvoltării creativității este limba și literatura română. Deprinderea de a recunoaște faptele de limbă în situații date constituie o treaptă către formarea unei priceperi superioare, aceea de a recunoaște fapte de limbă în orice situație și de a le folosi în consecință. Priceperea de a identifica faptele de limbă și de a le folosi practic în mod conștient se capătă în deosebi prin exerciții cu caracter creator. Esențial în aceste exerciții este întrebuințarea practică a cunoștințelor teoretice. În raport cu exercițiile de recunoaștere, participarea participarea activă a elevilor crește, ea capătă caracter creator: într-un text dat elevii intervin, modifică, completează, construiesc noi forme; în alte situații ei creează propriu-zis, dau exemple, alcătuiesc compuneri cu teme gramaticale.

Limba și literatura română urmărește, concomitent cu constituirea receptivității estetice și dezvoltarea spiritului creator ce presupune formarea receptivității creatoare, dezvoltarea capacității de a restructura unitar într-o viziune proprie, elemente decupate din lectura unei opere, dar și dezvoltarea mijloacelor de autoexprimare, cultivarea expresiei artistice.

Actul de creație este diferit de la elev la elev; el reflectă inteligența, gândirea creatoare, nivelul de cunoștințe al acestora, încercările, căutările lor, iar datoria noastră ca dascăli este de a-i îndruma cu dragoste și înțelepciune pe tot parcursul celor patru ani de școală.

La vârsta școlară mică, limba română se învață cu mare ușurință, iar ei, ca obiect de învățământ îi revin sarcini precise pentru dezvoltarea capacităților de comunicare și de creație. Prin cultivarea capacităților creatoare se realizează cunoașterea prin inovație, invenție, creație. Se dezvoltă astfel germenii competiției, se identifică aptitudini.

Un rol deosebit în stimularea creativității îl constituie biblioteca școlară care-l pune pe elev în contact cu cartea.

Educarea creativității și a gândirii creatoare a elevilor este o necesitate a timpului actual și presupune formarea și cultivarea unor trăsături care vor duce la manifestări creatoare cum ar fi: inițiativă, originalitate, curiozitate, perseverență.

Învățătorul este primul chemat să contribuie, în școală la, la formare creativității la elevi, prin corelarea solicitărilor cu factorii motivaționali, aptitudinali și caracteriali implicați. El trebuie să urmărească înlăturarea principalelor obstacole din calea creativității: timiditatea, teama de greșeală, descurajarea, lipsa perseverenței. Ora de limba și literatura română poate fi considerată, în contextul disciplinelor școlare din clasele primare, ca una din ,, pietrele de încercare” pentru stimularea creativității elevilor. Este necesară punerea în mișcare a creativității gândirii, a interesului și dragostei pentru cunoaștere, a spiritului de observație și investigație. Asemenea însușiri reprezintă premise ale adaptării dinamice a tânărului școlar la solicitările noi ale societății mileniului al III-lea

Ciclul primar oferă numeroase posibilități de valorificare a creativității în cadrul orelor de limbă și literatură română, dezvoltarea și cultivarea creativității devenind astfel o prioritate și o preocupare permanentă a școlii actuale.

,,Creativitate-în ce scop? Pentru a ne putea desăvârși, realiza și actualiza, pentru a trăi conștient, pentru a putea contribui activ la modelarea lumii.

Creativitate- în ce mod? Prin atitudinea deschisă, receptivă față de mediul înconjurător, prin acceptarea provocării ce pornește de la mediu, pentru a ne confrunta cu el- pentru a deveni o parte a acestui mediu .“

CAPITOLUL II

Locul și rolul jocului în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică

,,Copilul râde:

Înțelepciunea și iubirea mea e jocul

Tânărul cântă:

Jocul și înțelepciunea mea e iubirea

Bătrânul tace:

Iubirea și jocul meu e înțelepciunea.”

Lucian Blaga

Una din componentele esențiale ale curriculumului școlar o constituie metodologia didactică, respectiv sistemul de metode și procedee didactice care asigură atingerea obiectivelor informative și formative ale învățământului. ,,Metoda este drumul, calea care conduce la găsirea adevărului” (I. Cerghit). În procesul de învățământ, învățătorul și elevii acționează prin intermediul unor metode de predare –învățare. Cadrul didactic își alege calea cea mai bună și eficientă ce duce la un real progres în plan instructiv-educativ.

Una din metodele cele mai atractive și îndrăgite de copii este jocul, activitatea care de altfel este specifică vârstei, care ne însoțește copilăria. Importanța deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil. ,,Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci”.(Claparede), ,,Jocul este un pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului”. (Piaget)

Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. Psihologia și pedagogia secolului trecut au recunoscut faptul că jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci și modul prin care adulții își manifestă liber ,,copilul din ei”.

Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul învață și se dezvoltă, jocul înseamnă explorare a universului, a realității. Tot prin joc el reproduce, reconstruiește secvențe din viață sau creează o nouă lume, o altă realitate.

Din multiplele modalități de activități didactice utilizate la micii școlari, cea mai activă și îndrăgită este jocul. El angajează în activități de cunoaștere cele mai intime operații ale acestora, având în același timp, un important rol formativ și educativ. Procesele intelectuale declanșate de joc, în special cele ale gândirii, au darul de a-l conduce pe copil cu o oarecare ușurință pe fondul angajării, în descoperirea unor adevăruri noi pentru el, doar în aparență cu un efort mic, și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente.

În joc, elevul se regăsește în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de activitate și afirmare (Ioan Cerghit, Met. de învățare) .

Ca metodă, procedeu și mijloc de formare și dezvoltare a personalității copilului, jocurile îmbină finalitățile educative cu bucuria copilului.

Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup; dincolo de natura primă a experienței, există feedback-ul, care determină adevăratul progres. Jocul se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul creator al realității.

În funcție de clasificarea metodelor de învățământ, jocul didactic este o metodă bazată pe acțiune, o metodă de simulare, o metodă activă de însușire și consolidare a cunoștințelor. Prin latura instructiv-educativă, jocurile contribuie la dezvoltarea spiritului creativ și inventiv, a gândirii și imaginației, a interesului pentru lărgirea culturii. Ele se pot realiza individual pe grupe sau colectiv și constituie o activitate desfășurată după reguli benevol acceptate care generează atractivitate, plăcere, destindere, satisfăcând o cerință, o trebuință interioară.

Cel mai important element în educarea creativității elevilor îl constituie jocul didactic.

Nu trebuie uitat că jocul devine în mâna celor chemați să formeze spirite creatoare calea cea mai sigură de a comunica deschis, sincer cu elevul, fără limite și fără bariere între real și imaginar. Copilul este extrem de receptiv și sensibil. Trebuie să ne aplecăm inima și urechea la tot ce doresc să ne spună în nevinovăția lor de copil, să ni-i apropiem mai mult. Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității elevilor săi.

În joc, copiii învață să se ajute unii cu alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare, achiziționând cunoștințe, formându-și atitudini și comportamente. Prin jocuri reușim să fim mai aproape de elevi, să picurăm mai multă omenie, mai multă iubire și grijă pentru copii și să formăm sufletele lor pe căi raționale și sentimentale încât la fiecare pas să avem satisfacția de a vedea triumfând bunul simț și superioritatea inimii.

Jocul didactic dă un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitățile de învățare deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor. Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că face elevii participanți nemijlociți, direrct interesați la propria lor formare. În clasa I jocul reprezintă o modalitate de asigurare a continuității între grădiniță și școală, de ușurare a procesului adaptării copiilor la specificul muncii școlare – învățarea.

Prin joc elevii devin mai volubili ieșind din tiparele rigide ale unei activități impuse, sunt activi, devin curajoși învingând timiditatea și învață de plăcere. Se înlătură astfel monotonia și plictiseala și se trezește interesul elevilor. Trecerea de la preșcolaritate la școlaritate nu trebuie să se facă brusc ci îmbinând activitățile de învățare cu jocurile, deoarece acesta din urmă este principala formă de organizare a activității în învățământul preșcolar. Jocul didactic face parte din categoria jocurilor cu reguli și sunt la rândul lor de două feluri: jocuri de mișcare și jocuri pentru dezvoltarea psihică, adică senzoriale, intelectuale și de expresie afectivă.

Introducerea jocului în structura lecției constituie un mijloc de prevenire precum și de înlăturare a oboselii, cunoscută fiind capacitatea redusă la efort a micilor școlari.

Prin joc se realizează , într-o manieră specifică, numeroase sarcini de învățare, rolul lor nefiind doar ludic. Menirea jocului este de a crea momente de destindere, de relaxare, de odihnă, dar pe același fond general de activitate, care este dominantă la fiecare lecție, în funcție de obiectivul de referință urmărit.

Utilizând jocul didactic în procesul de învățare, activitatea didactică devine mai interesantă, mai plăcută, mai atractivă. Prin joc elevul își angajează întreg potențialul psihic, îți ascute observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.

De –a lungul timpului jocul nu a întrunit opiniile tuturor psihologilor și pedagogilor în favoarea sa ca prezență în activitățile de învățare. I s-a reproșat că proclamă fantezia și nu ia în serios realitatea, că se reduce la plăcerea provocată de acțiune. Dar s-a putut observa că o activitate ca jocul, lipsită de sancțiuni este mai eficientă. În timpul jocului elevul se poate regăsi cu plăcere în ceea ce privește dorințele și plăcerile lui, nevoia de mișcare și de elaborare. Regăsindu-se în joc el va participa activ la acesta. Jocurile au un rol stimulator în procesul instructiv prin ideea de acțiune, de competiție cu sine însuși sau cu ceilalți parteneri, jocul atrage elevii de orice vârstă. Cu toate că jocurile presupun disciplina impusă de reguli, participanții o consideră naturală. Piaget spune că jocul este o necesitate organică pentru funcționarea în bune condiții a vieții copilului. Activitatea didactică oferă și permite multiple forme de integrare a jocului în lecții. Învățătorul însuși se poate juca cu elevii săi.

Complexitatea vieții sociale actuale, dezvoltarea extraordinară a științei și tehnicii, rapiditatea circulației informaționale impun perspectiva interdisciplinară în toate domeniile de activitate umană. Pentru a răspunde cerințelor sociale, învățământul trebuie să se orienteze tot mai hotărât spre o formare interdisciplinară a personalității umane. Un astfel de model educațional e flexibil, înlesnește adaptări rapide la mutațiile ce intervin în evoluția societății. Abordarea interdisciplinară permite adâncirea conexiunilor reale între discipline iar o activitate interdisciplinară are pronunțate valențe formative.

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate care îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei 2-3 discipline, într-o structură unitară, axată pe învățare. Se poate observa că majoritatea copiilor nu fac bine decât ceea ce le place. Jocurile didactice asigură transferul cunoștințelor asimilate la situații nou create, apropiate de realitatea vieții, consolidează deprinderi motrice, facilitează efortul intelectual, pregătesc școlarii pentru activități practice, le stimulează creativitatea. Jocul didactic implică următoarele procese psihice: gândirea, memoria, atenția și spiritul de observație, voința, imaginația, limbajul. Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Jocul didactică poate fi organizat ca o activitate obligatorie sau ca o metodă în structura altei activități. Ca activitate dirijată, jocul didactic necesită :

– proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;

– cunoașterea jocului sub toate aspectele;

– preocuparea și confecționarea materialului didactic adecvat.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a elevilor .

În joc, evaluarea ia de cele de mai multe ori forma unei competiții, a unui concurs,

Jocul de rol încurajează interacțiunea dintre copii, le ușurează sarcina de învățare, asigură accesibilizarea cunoștințelor și ancorarea lor într-o sferă mai largă, pătrund în pielea unor personaje și dezvoltă capacitățile empatice, le dezvoltă mijloacele de expresie, atitudini comunicative, manifestarea originalității în exprimarea opiniilor, receptivitate și toleranță față de interlocutori .

Rebusurile pot constitui, de asemenea, jocuri didactice interdisciplinare, dacă în construcția lor vom apela la cunoștințele acumulate de elevi la diverse discipline de învățământ.

Jocul didactic reprezintă cea mai accesibilă cale de abordare interdisciplinară, deoarece prin joc se realizează importante sarcini formative, care presupun antrenarea operațiilor gândirii, dezvoltarea spiritului de observație, a atenției, a disciplinei și a spiritului de ordine, formarea deprinderilor de lucru corect și rapid. Jocul didactic este o activitate dirijată, prin care se consolidează, se precizează și se verifică cunoștințele predate elevilor. Esența jocului didactic constă în faptul că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții jocului cât și sarcini și funcții specifice învățării. Astfel elevii acumulează o cantitate mare de cunoștințe, impresii, își cultivă sentimente și interese fără a resimți efortul.

În realizarea jocurilor didactice trebuie pus accentul pe introducerea unor procedee care să implice în mod creativ elevul în joc, să-l determine efectiv să creeze. Pentru a nu inhiba elevul trebuie să fim uneori doar antrenori, organizatori de joc didactic și de cele mai multe ori să fim parteneri la joc ai elevilor. Numai așa vom fi dascăli întregi și mai ales atunci vom putea constitui acea parte între copilărie și vârsta matură

Pentru copil aproape orice activitate este joc; jocul este munca, este binele, datoria, idealul vieții. Singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să acționeze este jocul. În copilărie jocul duce la antrenarea funcțiilor fiziologice cât și a celor psihice. Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, fără viitor.

Îmbinarea armonioasă a acestor jocuri în cadrul unor ore, gândită ca o activitate concurs, organizată pe grupe, asigură participarea afectivă a micilor școlari dezvoltându-le spiritul de echipă, de competiție, presupune încredere reciprocă, solidaritate și responsabilitate. Competiția stimulează competența, efortul de autoevaluare și autodepășire, acceptarea succesului sau a eșecului.

Jocurile folosite la limba și literatura română constituie pași importanți pentru nuanțarea vocabularului elevilor, pentru sensibilitatea sufletelor lor, picurând multă sensibilitate și iubire, pe care au folosit-o cu talent la orele de compunere.

Nevoia de acțiune a copilului, respectarea unor reguli, implicarea directă în executarea sarcinii, transpunerea în diferite roluri și situații, sunt tot atâtea elemente ce stimulează și consolidează unele trăsături ale personalității: curaj, voință, hotărâre, competitivitate.

Cultivarea spiritului creativ al elevilor depinde în mare măsură de capacitatea dascălului de a crea o atmosferă propice. Cu măiestrie, învățătorul creează situații de joc în care elevul realizează cea mai autentică învățare având impresia că se joacă. Un dascăl creativ va avea cu siguranță elevi creativi. Jocul ,,este binecuvântarea copilăriei”.

Jocul satisface nevoia firească de manifestare în acțiune și de afirmare a independenței copilului și are un rol propulsor în procesul dezvoltării copilului. Prin joc copilul învață să descifreze lumea reală, se realizează anumite tipuri de relații sociale, copiii deprinzând modele de conduită, fiind un exercițiu pregătitor pentru viață. Putem și citi creativ punându-ne întrebări, căutând soluții, în paralel cu autorul căutând altă soluționare a problemelor, diferite de cea a autorului.

Învățarea creativă urmărește să formeze sentimente și pasiuni pentru nou, pentru descoperirea științifică, inovație tehnică, creație artistică. Acest tip de desfășurare a lecției prin joc, pentru a deveni creativi, intenționează să fundamenteze teoretic și metodologic activitatea de asimilare a cunoștințelor de către elevi prin înțelegere, asociere și combinare astfel încât, prin jocurile propuse să rezulte cunoștințe originale și valoroase. Învățarea creativă urmărește cultivarea unui stil de muncă eceptiv la nou, a unui comportament inovativ, bazat pe încercare- eroare- succes- rezolvare. Aplicând jocuri, metode, tehnici de învățare creativă, observăm observăm că activitatea noastră dar și a elevilor nu va mai fi un chin ci se va transforma într-o adevărată plăcere. Elevii conștientizează că tot timpul există în jurul lor ceva ce poate deveni interesant și care le poate fi ulterior util.

,,Iubirea mea e jocul, râde copilul. Și dascălul ar trebui să știe un lucru: capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel, încât, mai târziu să lumineze cu lumină proprie. ( Plutarh)

Jocul este o activitate specific-umană, dominantă în copilărie, determinat de celelalte activități și pe care le determină, este o activitate conștientă care îl introduce pe cel care îl practică în lumea imaginară creată de el cu scopul de a-l satisface dorințele și aspirațiile proprii, restabilind astfel echilibrul vieții psihice.

În concluzie, jocul didactic contribuie la instruirea și educarea copiilor ca și componentă a învățământului primar. El răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici și prin elementul distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea copiilor pentru învățare. El facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, antrenează capacitățile creatoare ale școlarului, influențează dezvoltarea personalității elevului. Jocul stimulează funcțiile intelectuale, modelează procesele afectiv-emoționale, dezvoltă interesele de cunoaștere, cultivă funcția de comunicare și este mijlocul de asimilare a metodelor comportamentale sociale.

Prin joc ,,copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine , de a –și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi.” ( I. Cerghit, Metode de înv. )

,,Copilul este o ființă a cărei principală trebuință este jocul .“

Ed. Claparede

,,Jocul este practica dezvoltării. ”

D.D.Elkonin

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării de față sunt reprezentate de:

* Dezvoltarea creativității individuale:

* Dezvoltarea creativității individuale prin joc, mijloc de participare activă la procesul instructiv-educativ;

* Identificarea locului și rolului jocului în dezvoltarea creativității în cadrul orelor de limba și literatura română.

3.2 Ipoteza studiului

Pornind de la datele din literatură, se formulează următoarea ipoteză:

Dacă se utilizează jocul didactic în procesul instructiv-educativ ca metodă de predare- învățare- evaluare, metodă îndrăgită de copil și specifică ca activitate în vârsta copilăriei, se dezvoltă abilități creatoare ale elevilor precum și încercări originale de rezolvare în soluții variate a problemelor.

3.3 Selecția subiecților

În cadrul experimentelor de aplicare a probelor s-au utilizat două loturi de copii proveniți din clasa a IV-a de la Școala cu clasele I-VIII Delureni, localitatea Beznea, comuna Bratca, județul Bihor, copii cu vârste de 9-10 ani.

Media de vârstă a copiilor a fost de 9.42 ani.

Grupa I a cuprins 7 subiecți considerați ,,foarte buni “, cu vârste de 9-10 ani.

Grupa II a cuprins 7 subiecți considerați ,,de nivel mediu”, cu vârste de 9-10 ani.

Raportul pe sexe pentru grupa I a fost de 1,84:1 (fete:băieți)

Raportul pe sexe pentru grupa II a fost de 1,12.1 ( fete: băieți)

3.4 Metode utilizate

Metode de cunoaștere a individualității copilului :

– observația;

– analiza produselor activității;

– analiza psihologică de dezvoltare a abilităților creatoare.

Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:

convorbirea;

testele psihologice aplicate folosite în prelucrarea informației.

3) Metode folosite în prelucrarea informației:

– metoda interpretativă;

– intercorelația psihică dintre probe;

– metoda statistică.

Metode și tehnici de organizare a informației:

– tabele.

3.5 Procedura utilizată

Am elaborat teste de creativitate la învățământul primar, cercetarea cuprinzând 6 probe, din care 5 aplicate individual și scris iar una dintre probe aplicată colectiv și oral. Conținutul probelor a cuprins noțiuni din programa școlară de la limba și literatura română din învățământul primar, clasa a IV-a, care au fost date spre rezolvare subiecților.

Probele aplicate au pornit de la un nivel redus de dificultate până la un grad ridicat de dificultate.

Proba nr. 1-Jocul silabelor

Subiectul trebuie să găsească cât mai multe exemple de cuvinte care au în alcătuirea lor silabele date.

numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba ma la începutul lor;

numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba re la sfârșitul lor lor;

numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba ca în interiorul lor;

Prin intermediul acestei probe am urmărit fluiditatea și flexibilitatea gândirii elevilor testați .

Timp de lucru:10 minute

Proba nr. 2-Litera buclucașă

Subiectul trebuie să alcătuiască enunțuri a căror cuvinte să aibă ca literă de pornire litera dată.

alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele încep cu litera A;

alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele să înceapă cu litera M;

alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele să înceapă cu litera T.

Și prin această probă s-a urmărit flexibilitatea și fluiditatea gândiri subiecților.

Timp de lucru: 10 minute

Proba nr. 3-Jocul culorilor

Subiectul trebuie să completeze enunțurile date cu ceea ce simte, cu ceea ce îi dictează starea de moment.

Roșu îmi amintește de……..;

Verde îmi amintește de…….;

Galben îmi amintește de…..;

Albastru îmi amintește de…;

Oranj îmi amintește de……..;

Alb îmi amintește de………..;

Această probă a urmărit în special originalitatea în gândire pe lângă fluiditate și flexibilitate.

Timp de lucru: 6 minute

Proba nr. 4-Ceva ce nu s-a mai întâmplat

Subiectul trebuie să creeze o scurtă întâmplare despre ființa sau lucrul numit, creație care să cuprindă ceva ce nu s-a mai întâmplat și nici nu se poate întâmpla în viața reală.

– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre urs;

– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre creion;

– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre fulgul de zăpadă.

Această probă urmărește toate cele trei caracteristici ale creativității, în special originalitatea dar și fluiditatea în exprimare.

Timp de lucru: 15 minute

Proba nr.5 –Un vis într-o noapte înstelată

Subiectul va primi o coală cu un desen simbolic care semnifică visul unui copil într-o noapte înstelată. El va trebui să creeze în câteva rânduri un text prin care să redea un posibil vis, pe care l-ar putea avea chiar și ei sau pe care l-au avut urmărind și detaliile din desen.

Această probă urmărește originalitatea, flexibilitatea dar și fluiditatea în gândire.

Timp de lucru: 15 minute

Proba nr. 6-Săculețul fermecat

Această probă este una colectivă și se desfășoară oral. Este un joc recreativ și creativ în același timp care are ca scop urmărirea capacității de creare a unei părți dintr-o poveste care să aibă legătură cu cealaltă parte spusă .

Dintr-un săculeț se vor extrage diverse lucruri (piaptăn, păpușă, floare, minge, foarfecă, creion, rochiță, pălărie, cățel, coș, oglindă, telefon, iepuraș, carte, căsuță).

În calitate de conducător al jocului voi începe povestea cu obiectul extras de mine. Copiii sunt așezați în semicerc și țin în mână obiectul extras. Următorul copil, din dreapta mea va continua povestea începută de mine, urmărind șirul poveștii și introducând ca nou personaj obiectul extras din săculeț care va avea de îndeplinit o sarcină sau pur și simplu este introdus în poveste cu o nouă acțiune. După ce va termina ce are de spus despre personajul său, copilul din dreapta va prelua ștafeta.

Proba este una plăcută de copii, care le dezvoltă capacitatea de exprimare, care urmărește originalitatea lor, flexibilitatea și fluiditatea dar care în același timp le restrânge sfera de imaginație la ceea ce copilul din stânga a povestit.

Timp de lucru: 25-20 minute

3.6 Analiza și interpretarea rezultatelor

La proba nr.1 răspunsurile obținute reies din următorul tabel:

Analizând psihopedagogic răspunsurile date de subiecți la proba nr. 1 se poate observa că elevii ,,foarte buni” dispun de fluiditate verbală dar și de flexibilitate și originalitate în gândire. Și elevii din a II-a grupă au dat dovadă unii de originalitate. Cea mai mare parte a exemplificat însă în majoritatea cazurilor cu acele cuvinte însușite în clasa I atunci când au lucrat intens cu silabele (mama, masă, macara, care, sare, pere, rare). S-au primit răspunsuri bune în special la primele două cerințe, ultima presupunând un efort mai mare a totalizat un număr mai scăzut de răspunsuri în special din partea subiecților din a II-a grupă dar și din partea a 2 subiecți din I grupă. Se poate observa că nu neaparat elevii care dispun de fluiditate dispun și de flexibilitate și originalitate.

La proba nr.2 răspunsurile obținute se regăsesc în următorul tabel:

În ceea ce privește răspunsurile date la cea de-a doua probă, se poate observa că pentru primele două exerciții propuse s-au descurcat mai bine chiar și subiecții din a II-a grupă dând dovadă de fluiditate în exprimare, de flexibilitate verbală și chiar originalitate. La ultimul exercițiu propus răspunsurile au fost mai puține, putând chiar observa că subiecți din a II-a grupă au refuzat să se mai gândească la exemple cu toate că timpul nu expirase dată fiind dificultatea de a găsi cuvinte uzuale care să se lege prin înțeles cu litera T. Mai puține exemple s-au regăsit la acest exercițiu și la elevii din grupa I, doi dintre elevi limitându-se la un singur exemplu. Exemplele sunt cele simple în general întâlnite mereu în manuale ( Mama mănâncă mere.; Mara mănâncă mure.;Ana are alune.; Tata trage tractorul.) .Se poate observa și faptul că propozițiile au în general trei cuvinte, puține fiind acelea care depășesc acest număr (Aurel ajunge acum acasă., Martin mănâncă mere mereu miercuri.,Tractorul tatei turuie tare.).

Pentru proba nr.3 se pot urmări în tabelul următor răspunsurile obținute:

În urma analizării rezultatelor la această probă, se poate observa că o parte dintre subiecți s-au limitat să dea un singur răspuns pentru fiecare exercițiu propus. Prea puțini sunt cei care au dat mai multe răspunsuri și răspunsuri originale. Unele dintre ele se limitează la enumerarea unor obiecte sau lucruri de culoarea dată în cerință și nu de exemplificarea a ceea ce le amintește acea culoare (sânge, mere, inimă / roșu; iarbă copac, frunză/ verde; apă, cer, nor, ochi/ albastru; soare, floare, stea/galben; portocală, floare, cariocă/ orange; lapte, zăpadă/alb). Răspunsurile mai multe și originale sunt cele care se regăsesc la exercițiile cu culorile verde, albastru, roșu (un copil spunea că roșu îi amintește de mama, că verde îi amintește de primăvară, galben de zâmbet, alb de spitale- ceea ce putem observa este că a asociat culoarea cu semnificația ei și în același timp cu persoane sau simboluri specifice).

În general, la această probă, au dat dovadă de fluiditate și flexibilitate verbală majoritatea subiecților însă puțini au fost cei care au dovedit originalitate în gândire.

Pentru proba nr.4

Acest exercițiu –joc a fost propus pentru evidențierea originalității în principal dar și pentru a se observa prezența fluidității și flexibilității. Se poate observa că și dintre elevii din cea de-a II grupă au dat dovadă de originalitate în creația proprie. Unul dintre acești elevi arăta că, fulgul de zăpadă a crescut mare cât o casă și i-a adăpostit în el pe toți copiii fără adăpost și fiindcă fulgul era fermecat li se îndeplineau copiilor trei dorințe”. După cum s-a putut observa în urma analizării probelor, T.D. din prima grupă este un copil ,,foarte bun “ dar nu dă dovadă de creativitate, de originalitate, dovedindu-se un elev sârguincios, conștiincios (,,Fulgul de zăpadă a căzut pe pământ și un copil a venit și l-a luat în palmă dar nu s-a topit și împreună cu alți fulgi a format un om de zăpadă “).

În textele create s-a putut observa cum elevii au apelat la diverse informații din poveștile cunoscute sau chiar au păstrat personajele dar au modificat acțiunea cu una originală și, după părerea lor, imposibilă (,,Ursul care era cu coada la prins de pește a stat și după câteva ore a tras și a prins o mulțime de pește care i-a ajuns toată iarna și, drept răsplată i-a dat și vulpii câțiva. “)

Pentru proba nr. 5

La această probă subiecții au avut de redat pe baza unui desen semnificativ un vis într-o noapte înstelată. Unii dintre ei, după cum am putut vedea în urma discuțiilor cu ei, s-au gândit să redea un vis avut de ei într-o noapte. O mică parte s-au gândit să creeze un text nou, original, îmbinând imaginația cu creativitatea și folosindu-se de imagine. Analizând o parte dintre lucrări dau dovadă de flexibilitate și de originalitate deoarece subiecții își imaginează lucruri ireale, specifice visului ieșite din comun. M.A. povestește că,,urcând scara am ajuns pe un alt tărâm, întunecat și înfiorător. Când am privit coșul din mâna mea, toate stelele de pe bolta cerească se ascunseseră în el de frică. Se auzeau sunete înspăimântătoare. Dintr-un castel îndepărtat se vedeau lumini care se stingeau și se aprindeau. Mi-am îndreptat pașii spre acel loc. De la geam am putut vedea cum o zână era legată de un scaun împărătesc. Plângea cu lacrimi amare și lacrimile ei se rostogoleau pe podea și se prefăceau în flori frumoase dar triste. M-am grăbit s-o ajut dar atunci când trebuia să dezleg ultimul fir, am auzit pașii grei ai căpcăunului. Ușa s-a lovit de perete și am scăpat coșul din mână de frică. Atunci stelele au sărit din coș luminând cu putere în ochii căpcăunului și eu cu zâna am reușit să fugim. Ne-am grăbit să coborâm scara deoarece pași grei zguduiau pământul. Când am ajuns la ultima scară aceasta s-a mișcat cu putere dar noi eram salvate. Ochii noștri s-au îndreptat spre cer: nu erau stele și totul părea trist. Ne-am întristat și noi dar deodată o lumină puternică a adus bucuria: stelele veneau una după alta și se așezau la locul lor, pe bolta cerească. Becul s-a aprins și vocea mamei m-a trezit ușor pentru a pleca la școală”.

Pentru foarte mulți, această probă a fost un prilej de a introduce în textele lor personaje din poveștile cunoscute. Unii au schimbat activitatea lor din poveste alții au păstrat o parte din conținut. Am putut observa cu mirare că un elev din grupa a II-a pe parcursul acestor probe, chiar dacă nu a dovedit fluiditate și flexibilitate în exprimare, a dat însă dovadă de creativitate și originalitate în rezolvarea exercițiilor propuse.

Pentru proba nr.6

Această probă a fost una care s-a desfășurat colectiv și oral. Subiecții au fost încântați de acest joc și i-a impresionat elementul surpriză. Pe parcursul desfășurării probei am putut observa următoarele:

Pe parcursul creării poveștii am putut observa că subiecții au încercat să fie originali, personajul propriu prinzând viață dar le-a fost mai greu să facă legătura cu cele spuse de colegul din stânga, necesitând ajutor la partea de început. Subiecții din I grupă au dat dovadă de originalitate, de fluiditate în exprimare dar și de flexibilitate verbală. Mai puțini au fost cei la care s-a putut observa și flexibilitate semantică.

Comparând această probă cu cele scrise se poate observa că subiecții s-au descurcat mai bine la cea orală, au dat dovadă de mai multă seriozitate în rezolvarea sarcinii, s-au străduit mai mult la partea de exprimare și originalitate, vrând parcă să demonstreze capacitățile lor de povestitor-creator.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE- concluzii

Dacă am face o analiză factorială a interpretărilor verbale atât din probele individuale și scrise cât și din cea orală colectivă, se pot identifica unii factori direct legați de capacitatea creatoare a subiecților. Această capacitate este greu de definit din cauza complexității sale. Autoexprimarea cognitivă verbală și grafică originală, ne argumentează existența realelor posibilități de creativitate și inventivitate de care dispun micii școlari, mai ales atunci când totul se desfășoară sub forma unui joc, activitate recreativă iubită de copii, care îi conduce în lumea cunoașterii fără a depune un efort mare și fără să conștientizeze că, de fapt, ei învață.

Intenția mea a fost de a surprinde câteva caracteristici, cu precădere cele semnificative pentru educarea creativității la școlari prin utilizarea jocului ca metodă , în cadrul orelor de limba și literatura română, cu scopul de a fi cunoscute de către învățătoare și cultivate în practica școlară.

Ipoteza propusă de mine-dacă se utilizează jocul didactic ca metodă în activitățile de limba și literatura română se dezvoltă abilități creatoare precum și încercări originale de rezolvare în soluții variate a problemelor-a creat o stare de relaxare în rândul subiecților, fiind ei înșiși, o atmosferă permisivă, în vederea dezvoltării abilităților creatoare, a încercărilor originale de rezolvare a problemelor propuse în probele aplicate, cu soluții variate, toate generând cunoașterea trăsăturilor de personalitate înnăscute ale subiecților.

Psihologia ne demonstrează că însuși copilul este participant activ la propria formare și în școală trebuie direcționat pe calea cea bună, cu mijloace atractive, care să-i atragă atenția. Și ce poate fi mai atractiv de copil decât jocul? Din experiența la clasă, am putut constata cu câtă ușurință se manifestă un copil în cadrul unui joc. El consideră că se joacă, este lipsit de griji, de reguli, de teme, este liber. Dar în același timp respectă niște reguli, are de rezolvat niște sarcini care le face cu plăcere pentru că se joacă. Rezultatele cele mai bune le-am obținut atunci când o lecție a fost proiectată sub forma unui joc sau o secvență a cuprins un joc. Imediat randamentul a fost unul satisfăcător și am putut să-mi ating obiectivele propuse. E normal că nu întotdeauna ne putem permite să apelăm la joc, dar tocmai din acest motiv am dorit ca în acest proiect de cercetare psihopedagogică să dezbat această temă deoarece în cadrul orelor de limba și literatura română există și alte exerciții de dezvoltare a creativității, ca și compunerile, exerciții de completare, etc . Dar nu stimulează atât de intens aptitudinile creatoare ca și jocul didactic. Am avut compuneri frumoase în activitatea la clasă dar prin probele propuse în acest proiect copiii au creat compuneri, texte dar ei cred că s-au jucat, au dat frâu liber imaginației și exprimării. Elevi din grupa cu un nivel mediu de cunoștințe s-au descurcat mai bine ca la orice activitate dirijată școlară la clasă, dovedind la proba orală dorința de afirmare și străduindu-se să apeleze la toate cunoștințele lui pentru a soluționa problema.

Cunoașterea cât mai completă a copilului, a capacității lui generale de dezvoltare, greutăților pe care le întâmpină în însușirea cunoștințelor și formarea abilităților, precum și organizarea de activități diferențiate, bazate pe specificul vârstei, și independente sunt sarcini și indicații ale Ministerului Educației și Cercetării, de care cadrele didactice, ca și formatori, care contribuie la formarea unei personalități, trebuie să țină seama în activitatea lor.

Unul din factorii care contribuie la obținerea competențelor și performanțelor școlare este motivarea elevilor pentru școală, pentru învățare. Rezultatele unor studii arată că tocmai aceasta scade din ce în ce mai mult, sau chiar lipsește elevilor, care consideră școala mai degrabă ca pe o obligație împovărătoare, decât ca pe un centru de atracție și interes.

Pentru a găsi soluții care să aducă ceva nou, mai aproape de interesele elevilor, este necesară, mai mult ca oricând, creativitatea, calitate asociată, de obicei, cadrelor didactice, dar care trebuie dezvoltată și cultivată deopotrivă elevilor, părinților și tuturor factorilor implicați în procesul de instrucție și educație.

Anatole France afirma: ,,Dibăcia învățătorului nu este decât aceea de a trezi curiozitatea minților tinere, ca să le potolească apoi această curiozitate, pe care numai ființele fericite o au vie și sănătoasă. Cunoștințele vârâte cu de-a sila în minte, o astupă și o înăbușă. Ca să mistui știința trebuie s-o fi înghițit cu poftă.”

BIBLIOGRAFIE

Agrigoroaie, D., Educație pentru gândire creatoare, Ed. Alfa, Piatra-Neamț, 2005;

Amabile, T.M., Creativitatea ca mod de viață, Educația Știință și Tehnică, București, 1996;

Antonovici , Ș., Nicu ,G.:Jocuri interdisciplinare, Ed. Aramis, 2004;

Bejat ,M.:Creativitatea în știință,Tehnică și învățământ, E.D.P., București, 1991;

Beveridge ,W. I..:Arta cercetării științifice, Ed. Științifică, București, 1968;

Bonchiș, E.,Copilul și copilăria, Ed. Imprimeriei de Vest ,Oradea ,1998 ;

Crăciun ,C.:Metodica predării limbii române în învățământul primar, Ed. Emia, Deva, 2001;

Cucoș, C., Psihopedagogie, Ed.Polirom, Iași, 1998;

Damșa,I.,Toma-Damșa, M., Ivănuș, Z., Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a, E.D.P. , București, !996;

Debresse ,M.:Psihologia copilului de la naștere la adolescență, E.D.P., București,1970;

Didactica. Manual pentru liceele pedagogice , E.D.P.,1993;

Drăgan, Ion, Nicola, Ioan: Cercetarea psihopedagogică ,Ed. Tipomur, Tg. Mureș, 1993;

Guilford,I.P.,Educație și limbaj, E.D.P., București,1972;

Hayes,N.,Orrell, S., Introducere în psihologie, Ed. All Educațional S.A., București,1997;

Hristu B., Mateiaș, Al., Rafailă, E., Popescu, E., Șerban, F.: Pedagogie preșcolară-Didactica, E.D.P., București, 1995;

Ionescu,M.., Radu ,I.:Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2001;

Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice,Ed. Discipol, nr.1/2002;

Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice, Ed. Discipol, nr.1/2000;

Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice, Ed. Miniped, nr. 2-4/2002;

Învățământul primar, Revistă dedicată cadrelor didactice, Ed.Miniped, nr.2-3/2004;

Landau,E., Psihologia creativității, E.D.P., București, 1979;

Matei, C., educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, E.D.P:, București, 1982;

Mihăescu ,M.,Dulman, A.,Mihai, C., Activități transdisciplinare,Ed. Radical,Dolj, 2003;

Moraru,I., Creativitatea socială, Ed Politica, București, 1981;

Moraru, I., Psihologia creativității, Ed.Victor, București, 1997;

Munteanu, A.,Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timișoara, 1994;

Muster, Dumitru:Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera, București;

Neculau, Adrian: Problemele de ontologie ale cercetării în științele socio-umane în ,,Revista de Pedagogie” nr.1/1990;

Nicola, Ioan,: Tratat de pedagogie școlară,Ed. Aramis,Cercetarea în pedagogie, 2003;

Nicola, Gr., Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, E.D.P., București, 1981;

Planchard, Emile: Cercetarea în pedagogie, E.D.P.,București, 1972;

Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T.,: Psihologie-manual pentru clasa a x-a, E.D.P., București, 1993, Creativitatea;

Radu ,I., Ionescu, M., Experiența didactică și creativitate, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1987;

Rawilson, J.G.,Gândire creativă și brainstorming, Ed. Codecs, București, 1998;

Roco,M., Probleme ale stimulării creativității individuale, în Revista de psihologie, nr. 12, 1991;

Roșca,A., Creativitatea generală și specifică, Ed. Academiei R.S.R., București, 1981;

Roșca ,A.,Creativitatea, Ed. Enciclopedica Română, București, !972;

Stanciu, St., Cercetarea pedagogică, E.D.P. ,București, 1969;

Stoica, A., Creativitatea elevilor, E.D.P., București, 1983;

Stoian ,Stanciu:Cercetarea pedagogică, București,1969;

Szamoskozi,St., Evaluarea diferențelor individuale în funcționarea unor aptitudini cognitive de bază prin probe de diagnostic alternative, Studia, 1-2

Vlăsceanu, L., Ipoteza în cercetare, în Revista de pedagogie, nr. 2, 1989.

PROBA NUMĂRUL 1-JOCUL SILABELOR

NUME ȘI PRENUME:–––––––––––––––––––––-

Numește cât mai multe cuvinte care să :

-înceapă cu silaba ma––––––- -să se termine cu silaba re––––––––

––––––- ––––––––-

––––––- ––––––––- ––––––- ––––––––-

––––––- –––––––––

––––––- ––––––––– ––––––- –––––––––

––––––– –––––––––

-să cuprindă silaba ca în mijlocul cuvântului––––––––––

––––––––––

––––––––––-

––––––––––

––––––––––-

PROBA NUMĂRUL 2-LITERA BUCLUCAȘĂ

NUME ȘI PRENUME––––––––––––––––-

Alcătuiți propoziții a căror cuvinte să înceapă cu litera dată:

–––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––-

––––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––-

––––––––––––––––––––––––––––––

––––––––––––––––––––––––––––––-

–––––––––––––––––––––––––––––––

PROBA NUMĂRUL 3-JOCUL CULORILOR

NUME ȘI PRENUME–––––––––––––––

Completează enunțurile cu ceea ce simți în acest moment:

-Roșu îmi amintește de––––––––––––––-

-Verde îmi amintește de––––––––––––––

-Galben îmi amintește de––––––––––––––

-Albastru îmi amintește de–––––––––––––-

-Orange îmi amintește de––––––––––––––

-Alb îmi amintește de––––––––––––––––

PROBA NUMĂRUL 4-CEVA CE NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT

NUME ȘI PRENUME–––––––––––––––––––-

Creează o scurtă povestioară despre personajul dat, care să nu se poate întâmpla în realitate:

URS––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

CREION––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

FULGUL DE ZĂPADĂ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––