Dezvoltarea Creativitatii Prescolarilor Prin Activitatile Integrate

CUPRINS

Argument

CAPITOLUL I. DIMENSIUNI PSIHOLOGICE ALE CREATIVITĂȚII

I.1. Conceptul de creativitate

I.2. Nivelurile creativității

I.2.1. Creativitatea ca produs

I.2.2. Creativitatea ca proces. Etapele procesului creator

I.2.3. Personalitatea creatoare

I.3. Factorii creativității

I.4. Factori stimulativi și inhibitori ai creativității

I.5. Particularități ale dezvoltării psihice a copilului preșcolar

CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE EDUCARE A CREATIVITĂȚII COPILULUI PREȘCOLARPRIN ACTIVITĂȚILE INTEGRATE DIN GRĂDINIȚĂ

II.1. Problematica educării creativității reflectată în documentele curriculare pentru învățământul preșcolar

II.2. Specificul activităților integrate din grădiniță

II.3. Modalități de dezvoltare a potențialului creativ al copilului preșcolarprin activități integrate

II.4. Rolul cadrului didactic în dezvoltarea creativității copilului preșcolar

CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII PREȘCOLARILOR ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIN DOMENIUL LIMBA ȘI COMUNICARE. STUDIU CVASI EXPERIMENTAL

III.l. Ipoteza și obiectivele cercetării

III.2. Metodologie

III.2.1.Subiecți

III.2.2. Metode de cercetare

III.2.3. Măsurare

III.2.3.1. Variabile

III.2.3.2. Instrumente

.

III.3. Procedura

III.4. Analiza și interpretarea rezultatelor

III.5. Concluzii

CONSIDERAȚII FINALE. PROPUNERI DE EFICIENTIZARE A ACTIVITĂȚILOR DIN GRĂDINIȚĂ DIN PERSPECTIVA STIMULĂRII CREATIVITĂȚII PREȘCOLARILOR

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Școala românească se află într-o etapă de reconstrucție democratică. Este vorba de reconstrucția unei școli care vrea să ofere posibilitatea fiecărui individ de a beneficia în mod real de dreptul său la instruire și educație, la o calificare profesională corespunzătoare noilor cerințe, condiții și posibilități pe care le oferă o societate liberă, democratică și demnă. O astfe de școală își propune să descătușeze energiile creatoare individuale.

Noua pedagogie care se impune ca o necesitate, în astfel de condiții, trebuie să fie capabilă să dezvolte noi moduri de interacțiune între educatoare și copii.. De asemeni este necesar să se aplice noi forme de învățare, bazate pe dialog, pe ajutor și cooperare, pe discuții și gândiri creatoare. Învățământul devine astfel tot mai strâns legat de viață, contribuind la formarea omului prezentului și viitorului. M-am documentat apoi mai profund despre creativitate și am aflat că ea poate fi stimulată iar sarcina educatorului este de a-i înarma pe copii cu procedee de investigație care să stimuleze, să exerseze gândirea lor pe linia flexibilității, inventivității, creativității, să conducă și să orienteze sistematic activitatea copiilor în spirit creator.

Dezvoltarea creativității în demersul didactic, în general, este ca o dimensiune complexă a prescolarului și primordială prin achizițiile fundamentale la o varsta timpurie având ca obiectiv general dezvoltarea potențialului creativ, a intuiției și a imaginației la această vârstă.

Pe parcursul cercetării, problema creativității va fi abordată dintr-o perspectivă mai puțin explorată,aceea de a dezvolta creativitatea prin stimularea gândirii prin imagini, și conștientizarea pe cale activ participativă a celor mai importante laturi ale cunoașterii pentru copiii cu vârste între 3/6 ani, în vederea asimilării creatoare a acestora și deschiderea spre multitudinea de limbaje.

Dezvoltarea creativității copiilor se produce la nivelele senzorial, mental, comportamental ale experiențelor generate de mediul social și natural, devenind creatori de înțelesuri, de valori convenționale. Dezvoltarea creativității la copii este abordată din punct de vedere experimental, al stimulării și al educării creativității. Voi folosi valorificarea abordărilor experențiale a dezvoltării creativității, căreia i-am consacrat cercetarea în cauză. Conceptul de creativitate acceptă contribuția factorilor de mediu și de educație, în formarea creativă a fiecărui individ uman. Creativitatea a constituit și constituie, condiția progresului cunoașterii și a transformării lumii.

Argumentele psihopedagogice în favoarea dezvoltării unui curriculum integrat sunt multiple. Astfel, în planul profunzimii și solidității cunoștințelor dobândite printr-o atare abordare, plusul calității este evident; cei care învață identifică mai ușor relațiile dintre idei și concepte, dintre temele abordate în școală și cele din afara ei; baza integrată a cunoașterii conduce la o mai rapidă reactivare a informațiilor, timpul de parcurgere a curriculumului este sporit.

În planul relațiilor interpersonale: integrarea curriculară și în special metoda proiectelor încurajează comunicarea și rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare. În ce privește rolul cadrului didactic, acesta devine un "facilitator" mai mult decât o sursă de informare.

În cadrul activităților integrate, abordarea realității se face printr-un demers global, granițele dintre categoriile și tipurile de activități didactice dispar, se contopesc într-un scenariu unitar și de cele mai multe ori ciclic, în care tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe; evident conținuturile au un subiect comun, care urmează a fi elucidat în urma parcurgerii acestora și atingerii obiectivelor comportamentale avute în vedere.

De reținut faptul că preșcolarii trebuie să învețe într-o manieră integrată, fiecare etapă de dezvoltare fiind strâns legată de cealaltă. Activitatea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a activităților de învățare cu viața societății, cultura și tehnologia didactică.

Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința să spontană către nou, pasiunea pentru fabulație dorința lui de a realiza ceva constructiv creativ pot fi "alimentate" și împlinite efectiv pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea și cultivarea potențialului creativ propriu vârstei preșcolare.

Educatorul viitorului, este chemat să-și redimensioneze continuu, rolurile și ipostazele, manifestând un comportament deschis și o atitudine pozitivă, deschisă și reflexivă, promovând o învățare interactivă stimulând astfel creativitatea.

Prin reforma actuală, i se conferă educatorului, mai multă inițiativă, creativitate și libertate, în actul educațional, îi îngăduie o adaptare adecvată, la cerințele individuale ale copiilor. Deci, rolul educatorului în formarea comportamentului creator, este tot mai accentuat și permite stimularea și valorificarea aptitudinilor ,a vocației, a creativității lor.

Altfel spus trebuie să avem grijă, ca potențialul acestora să se dezvolte în mai multe sensuri: acumularea de informații , priceperi, structuri, competențe,deprinderi,si dezvoltarea potențialului creator.

Prezenta lucrare "Dezvoltarea creativității preșcolarilor prin activitățile integrate" își propune să abordeze CREATIVITATEA – O NECESITATE A ACTIVITĂȚILOR INTEGRATE și prezintă modalități practice de stimulare a creativității, relevând căile, mijloacele, metodele practice de lucru experimentate în acest sens.

CAPITOLUL I.

DIMENSIUNI PSIHOLOGICE ALE CREATIVITĂȚII

I. 1. Conceptul de creativitate

În lumea contemporană în care resursele convenționale se micșorează tot mai mult, în care se produc transformări și înnoiri sociale de expansiune a tehnicii, științei și culturii, pentru a face fața acestora, pentru a asigura progresul uman și bunăstarea materială și spirituală a oamenilor, fenomenul creației a devenit obiectiv central de interes și cercetare.

Creativitatea este una dintre cele mai studiate problemele de către cercetătorii psihopedagogi. Dezvoltare și stimularea creativității este una dintre direcțiile ce susțin perfecționarea și modernizarea procesului de învățământ. Referindu-se la dezvoltarea aptitudinilor pentru creație la elevi, acad. P. L. Kapița, laureat al Premiului Nobel, spunea că: „Această sarcină este cu adevărat fundamentală, ea nu este mai puțin importantă decât problema păcii sau a prevenirii unui război atomic. De ea depinde viitorul civilizației noastre, nu numai într-o singură țară, ci pe întreg mapamond. " (Barna, Antohe, 2001, p. 185)

În prezent există sute de modalități prin care este definită creativitatea. Psihologii susțin în general ca a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă: a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul și dă viață unui personaj, a compune repede, a zămisli, etc.

Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate ȘI expresivitate, este imaginativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovator, etc.

Al. Roșca este de părere că datorită complexității fenomenului creației este puțin probabil să se ajungă la o definiție unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite, "produce ceva nou și de valoare, iar după alții ea constituie un proces prin care se realizează un produs. "(A. Roșca, 1981, p.123) .

După P. Popescu – Neveanu (1978, p. 52) "creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anume organizare (stilistică) a proceselor în sistem de personalitate ".

Gama definițiilor se întinde de la înțelegerea creativității ca o atitudine, indiferent dacă persoana care are o astfel de atitudine elaborează sau nu un produs creativ, până la identificarea acesteia cu producția creatoare la nivel înalt, cu realizări neobișnuite în diverse domenii.

Există un acord aproape unanim că în definirea creativității trebuie să se aibă în vedere realizarea unui produs original, nou, de valoare și util. Din punct de vedere didactic putem defini creativitatea ca "un ansamblu unitar al factorilor subiectivi și obiectivi care duc la realizarea de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare. " (Bama, Antohe, 2001, p. 185) Din această definiție rezultă și cele trei criterii de abordare și analiză a fenomenului creației:

Produsul creației;

Procesul creativ;

Persoană sau grupul creator.

Cele trei criterii reprezintă perspective diferite din care este abordată creativitatea. Astfel, pentru specialiștii industriei, istoriei artei, creativitatea se exprimă prin produsul realizat. Specialiștii din psihoterapie și mulți dintre artiști abordează creativitatea ca proces în timp ce psihologii, pedagogii, educatorii pun accentul pe personalitatea creatoare, pe modul de depistare, formare și manifestare a creativității.

Ioan Bontaș apreciază că: "în afară de faptul că este o capacitate și o aptitudine (dispoziție) a personalității, a intelectului, creativitatea este în același timp un produs și un proces" (Bontaș, 1998, p. 337) . Este un produs pentru că se dobândește ca abilitate de a se realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie, etc. ) prin activitate, prin experiență, necesitând foarte multă muncă. Edison spunea că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1 % inspirație. Este totodată și un proces, fiindcă necesită evoluție în timp, dezvoltare, uneori necesită învingerea unor obstacole.

Creativitatea propriu-zisă necesită capacități intelectuale deosebite care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum și care determină schimbări editative (de valoare și eficiență) într-un anumit domeniu. Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.

I.2. Nivelurile creativității

Creativitatea este un proces mintal și social care implică generarea unor idei sau concepte noi sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

După gradul de originalitate, Irving Taylor (1959, p.92) a identificat următoarele niveluri de creativitate:

creativitatea expresivă, atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, Iară preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.
ă este o capacitate și o aptitudine (dispoziție) a personalității, a intelectului, creativitatea este în același timp un produs și un proces" (Bontaș, 1998, p. 337) . Este un produs pentru că se dobândește ca abilitate de a se realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie, etc. ) prin activitate, prin experiență, necesitând foarte multă muncă. Edison spunea că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1 % inspirație. Este totodată și un proces, fiindcă necesită evoluție în timp, dezvoltare, uneori necesită învingerea unor obstacole.

Creativitatea propriu-zisă necesită capacități intelectuale deosebite care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum și care determină schimbări editative (de valoare și eficiență) într-un anumit domeniu. Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.

I.2. Nivelurile creativității

Creativitatea este un proces mintal și social care implică generarea unor idei sau concepte noi sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

După gradul de originalitate, Irving Taylor (1959, p.92) a identificat următoarele niveluri de creativitate:

creativitatea expresivă, atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, Iară preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.

creativitatea productivă când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat. Este cazul unei țesătoare de covoare și a oricărui muncitor – ei punând în practică tehnici cunoscute, originalitatea fiind minimă.

creativitatea inventivă face posibilă invențiile, îmbunătățirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție.

creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor. E caracteristica unei minorități, unei elite.

creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revoluționează un domeniu științific, ori la creația artistică deschizând căi noi de abordare, așa cum a realizat A. Einstein în fizică sau L. van Beethoven în muzică.

În raport cu aceste trepte de creativitate orice om normal e capabil cel puțin de "creativitate productivă". Când avem o problemă, gândire a implica un minimum de efort imaginativ, în sensul găsirii unei soluții anterior necunoscute.

I. 2. 1. Creativitatea ca produs

Produsul creației este considerat criteriul cel mai eficient de apreciere a creativității omului. El se definește prin două însușiri esențiale: originalitatea și utilitatea socială. Originalitatea se exprimă prin noutate și unicitate. Un produs poate avea valoare de noutate și unici țațe în raport cu societatea că un tot sau în raport cu individul care l-a creat.

Produsul poate să prezinte o noutate nesfârșită de forme, în funcție de natura activității precum și grade și niveluri diferite de originalitate și valoare sau utilitate pentru societate. Un produs poate să aibă fie un caracter material cum ar fi o operă literară, o operă de artă, o lucrare științifică, fie unul spiritual, o formulă, un principiu o teorie. Pentru că produsul realizat în urma unui act de creație să devină în final un bun original, nou și util societății el trebuie să fie validat sau confirmat printr-un act decizionar. Utilitatea socială reprezintă prima condiție. O creativitate a inutilității este de neconceput.

În funcție de unghiul de considerare a originalității în domenii ca: literatură, arta, filozofie, știința, produsului creativ i se pot atribui dimensiuni de:

noutate

surpriza

imprevizibilitate

unicitate

Atribuitul de noutate se definește prin criteriul cronologic; "nou" este un lucru sau o idee care apare pentru prima dată în universul material și spiritual.

Caracterul de imprevizibilitate (implicit de originalitate) pretinde că produsul creativ să nu fie rezultatul unor procese logice obișnuite.

Surpriza este o reacție psihică produsă de ceva neașteptat, la care nu te-ai gândit.

Unicitatea unui produs este o garanție a originalității acestuia mai ales în artă.

Originalitatea produsului creat poate fi apreciată în două moduri:

subiectiv – când judecătorii evaluează produsul sub aspectele enumerate mai sus;

obiectiv- statistic – atunci când se caută unicitatea unui răspuns în cadrul unei multitudini de răspunsuri.

Utilitatea socială umană a produsului nou creat este condiția esențială a validării unui produs. Un produs original dar inutil nu poate fi apreciat.

Perenitatea unui produs este un criteriu al valorii dat fiind că marile creații nu sunt atacate de patina timpului

Creația este, deci "formă superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare prin care produce în etape, un bun cultural original cu valoare predictivă pentru progresul social, " (Stoica 1983, p. 25)

Creativitatea se referă nu numai la realizarea unor produse noi și de valoare pentru societate, ci și la găsirea de soluții, idei, probleme, metode etc. Care nu sunt inedite pentru societate, dar la care s-a ajuns pe cale independentă. În această viziune, rezolvarea unei probleme teoretice sau practice, găsirea unei soluții experimentale de către elev etc. Pot fi considerate ca fiind creatoare în cazul în care rezolvarea s-a făcut pe o cale independentă, chiar dacă modul de rezolvare nu este nou pentru știința din domeniul respectiv.

În procesul de învățământ, creativitatea ca act manifestat, finalizat într-un produs de mare originalitate rămâne valabil doar pentru copiii excepționali. Important este nu atât produsul cât implicarea elevului în activitate, interesul pentru munca, manifestarea curiozității, flexibilității, spontaneității, fanteziei în activitatea desfășurată.

I. 2. 2. Creativitatea ca proces. Etapele procesului creator.

Creativitatea este abordată și ca proces deoarece manifestarea el implică desfășurare în timp, învingerea unor dificultăți, obstacole.

G. Wallas(1926,p.142)delimitează patru etape sau stadii ale procesului creator:

~ Pregătirea (prepararea) acumularea materialului brut: sursele de documentare și a bazei materiale, elaborarea și experimentarea metodologiei de cercetare.

~ Incubația – etapa în care aparent nu se produce nimic, încărcată de mister, (se pregătesc soluțiile)

~ Iluminarea(inspirația, intuiția) – faza în care se găsește soluția problemei, se conștientizează

~ Verificarea – presupune testarea soluțiilor găsite prin raportarea la mediu, concretizarea noilor idei în fapte și acțiuni explicite.

I. 2. 3. Personalitatea creatoare

Din punct de vedere pedagogic ne interesează mai mult creativitatea din perspectiva personalității, ca atribut fundamental a acesteia. Procesul de creație nu poate fi separat de motivație, de atitudine, de stilul cognitiv și de viață al persoanelor creatoare și în general, de întreaga personalitate, care este o dimensiune fundamentală a creativității. De altfel, personalitatea devine tot mai mult un principiu metodologie al psihologiei, în sensul de a aborda studiul tuturor fenomenelor psihice prin prisma personalității, văzută A. Stoica (1983, p. 30) în strânsă legătură cu activitatea cu actele de conduită prin care personalitatea se dezvăluie și se dezvoltă. Văzută prin prisma personalității, creativitatea capătă sensul de potențial creativ de suma de însușiri sau factori psihologiei ai unei viitoare performanțe creatoare.

Toate condițiile virtual existente în om care ar putea contribui la succesul actului creativ, alcătuiesc creativitatea potențială a persoanei.

Facultatea creativă presupune posibilitatea reală de a crea. În fapt creativitatea poate însemna fie o facultate sau o capacitate a persoanei, aceea de a produce idei sau lucruri originale și utile, fie mișcarea sau procesul care duce la produsul original, acesta din urmă fiind luat adeseori drept criteriu obiectiv al creativității.

Paul Popescu Neveanu (1976)și colaboratorii săi propun însă introducerea unor factori noi de creativitate, cum ar fi:

orientarea motivațională specifică sau orientarea creativă

experiența ca sursa creativă

capacitatea de sustragere a evoluțiilor imaginației sub controlul critic inedit.

Deci, "creativitatea ca formațiune sintetică de personalitate dispune de o structură complexă ce unifică în ordinea importanței motivația și orientarea specifică, imaginația constructivă și inteligența" (P. Popescu Neveanu, 1969, p.76) .

În ultimele decenii s-a mai petrecut un fapt care a încurajat studierea creativității. Aceasta nu mai este identificată cu inteligența și nici măsurată cu instrumentele proprii inteligenței.

Creativitatea este considerată un fenomen psihologic complex, independent alături de alte variabile ale psihicului uman cu care se găsește, însă într-o strânsă intercorelație operațională.

I. 3. Factorii creativității

Conceptul psihologic de creativitate desemnează dispoziția care există în stare potențială la orice individ și la orice vârstă, de a produce ceva nou și relevant la scara socială și individuală, afirmă (S. Cristea 2000. p. 72) . În acest sens creativitatea este potențialitate a persoanei, iar creația este manifestarea acestei disponibilități în anumite condiții.

Creația este un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali.

Astfel de disting factorii creativității.

factori subiectivi – însușiri ale persoanei, ale subiectului creator

factori obiectivi – condiții obiective ale vieții în special cele social-educative

La rândul lor factorii subiectivi i-am putea împărți în cel puțin trei grupe:

factori intelectuali

aptitudini speciale

factori non intelectuali (care reprezintă în esență factori și calității ale personalității: (motivate, caracter, temperament)

Factori intelectuali (corelația creativității cu celelalte componente psihice) Gândirea prin însăși natura ei are un caracter creator, fiind opusă într-un sens proceselor psihice reproductive (memoria și acțiunile mintale automatizate) . Gândirea operează pe baza informației stocate prin procesul de memorare, are deci nevoie de material bogat cu care să opereze și să faciliteze generalizarea. Este necesar ca îmbogățirea cunoștințelor să nu însemne simpla lor însumare ci însușirea structurilor, sistematizarea lor și înțelegerea relațiilor dintre ele.

În creativitate este cert că un rol important revine gândirii divergente privită prin perspectiva componentelor ei: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea. Dar în desfășurarea procesului de creativitate pot fi momente când intervine și gândirea convergentă, când se iau în calcul condițiile create, posibilitățile, folosirea materialelor, executarea lucrărilor.

O altă formă a gândirii convergente care intervine în creativitate ar mai fi gândirea critică care argumentează și nota de originalitate a produsului. Nici în cadrul gândirii divergente nu se știe clar care factor ar fi mai important . Alexandru Roșca este de părere că – flexibilitatea. Cât privește fluiditatea, spune acesta, ea nu poate fi componentă a creativității dacă elementele asociativ-verbale nu exprimă un conținut de idei. Se întâlnesc persoane cu o mare fluență verbală, dar cu un conținut sărac de idei. În plus fluiditatea este implicată în gândire a reproductivă. În același timp originalitatea poate fi redusă la flexibilitate.

Surprinzător este faptul că mulți autori pun factorul originalității alături de ceilalți ca având aceeași pondere, deși originalitatea este nota ce definește creativitatea. Se constată că gândire a este necesară creativității dar nu suficientă.

Relația între imaginație și creativitate

În actul creației, imaginația acționează în strânsă legătură și cu gândirea reproductivă și mai ales cu cea productivă sau divergentă pe care le completează și le depășește.

Disponibilitatea pentru creație a imaginației se explică prin trăsăturile ei:

imaginația prelucrează un material bogat și anume: idei, imagini, experiențe anterioare.

imaginația valorifică combinațiile ce apar în subconștient ȘI amplifică potențialul creativ.

imaginația fiind susținută de procesele afectiv motivaționale care pun în centrul transformărilor imaginare "eul", se dă perspectivă umană acestora și o implicare deosebită a personalității care amplifică originalitatea rezultatului.

Imaginația la fel ca și gândirea este și ea necesară în creativitate dar nu suficientă. Imaginația creatoare este cea mai complexă și valoroasă formă a imaginației voluntare și active. Ea se deosebește de cea reproductivă prin orientarea ei spre ceea ce este posibil, spre ceea ce ține de viitor, spre ceea ce ține de "nou".

Produsul imaginației creatoare este un proiect mental ce se definește prin noutate, originalitate și ingeniozitate.

Relația dintre limbaj și creativitate

Creativitatea verbală constă în capacitatea de a utiliza vorbirea în sensul unei cât mai mari fluidități, flexibilități și originalități. Aceasta presupune capacitatea subiectului ca, pornind de la anumite concepte de bază, să construiască expresii verbale, să găsească cât mai multe semnificații acestor expresii și să le combine în construcții cât mai bogate, mai suple și mai adecvate mesajului, intenției emițătorului.

Funcția verbală oferă procesului operațional al gândirii unele din cele mai prețioase instrumente ale sale.

Limbajul este principalul instrument de conștientizare a oricărui act de creație și de obiectivare a produsului creativității.

Rolul lui în dezvoltarea creativității este de necontestat.

Relația inteligenței (ca aptitudine generală) cu creativitatea

Inteligența este o aptitudine generală complexă, un atribut al tuturor proceselor cognitive. Ea poate fi identificată în percepții, în reprezentare, în memorie, în imaginație sau în gândire prin particularități specifice: fluiditate, flexibilitate, productivitate.

Inteligența, factorul Q, este o variabilă cognitivă asupra căreia s-au întreprins foarte multe cercetări, rară să se ajungă la un acord definitiv. Testele de inteligență corelează de mai multe ori cu cele de creativitate. Unii autori consideră că prezența sau lipsă de corelație între creativitate și inteligență poate să decurgă din modalitatea de măsurare a acestor variabile și din procedeele de analiză statistice aplicate în studiul interacțiunii lor. Totuși s-a ajuns la concluzia că pentru realizarea unor performanțe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligență care variază de la un domeniu la altul de activitate. Se consideră că dacă o persoană are un minim de inteligență necesar pentru stăpânirea unui domeniu de cunoaștere, faptul că persoana va fi creativă sau noncreativă va fi crucial determinat de factorii nonintelectuali. Un coeficient scăzut de inteligență, sub minim, face creativitatea imposibilă.

Inteligența este un vector al creativității, dar aportul ei se face simțit numai în corelație cu factorii nonintelectuali.

Rolul aptitudinilor speciale în activitatea creatoare

Cu toată importanța deosebită a factorului intelectual, a inteligenței în sensul cel mal larg, ea singură nu poate să garanteze creativitatea, să asigure obținerea unor performanțe creatoare într-un domeniu sau altul al activității umane. Adeseori este necesară prezența unor aptitudini speciale, pe lângă implicarea unor factori motivaționali sau a unor însușiri și trăsături de personalitate.

Dată fiind corelația în general scăzută între inteligența și aptitudini, nu putem deduce aptitudinile din inteligența și nici invers. Sunt persoane cu o înzestrare intelectuală superioară, dar în ceea ce privește aptitudinile speciale sunt la medie, sau chiar sub medie, după cum sunt persoane care prezintă una sau mai multe aptitudini într-un grad dezvoltat, iar în ceea ce privește inteligența sunt la medie sau chiar sub medie.

Talentul reprezintă o formă de manifestare a aptitudinilor complexe (științifice, artistice, spontane, organizatorice, etc. ) și în majoritatea cazurilor se manifestă prin Predispoziții timpurii. Talentul se distinge prin capacitatea de creștere a unor valori deosebite, originale.

Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor o constituie geniul.

Geniul dispune de o capacitate creatoare deosebită, datorită căreia produce opere de o puternică originalitate. El beneficiază de o înzestrare nativă de excepție ceea ce face posibilă dezvoltarea deosebit de mare a unor însușiri psihice obișnuite, cum sunt: memoria, capacitatea de gândire, forța imaginației, tăria voinței. Toate acestea conlucrează în mod original, la îndeplinirea activității.

Operele de geniu pot fi rezultatul muncii de o viața, dar ele pot apare și în urma unor afirmări timpurii de excepție – mai ales în cazul talentelor artistice (exemplu: la cinci ani Motzart compune un menuet; G. Enescu tot la cinci ani compune "Pământ Românesc")

C) Rolul factorilor nonintelectuali în activitatea creatoare

Factorii nonintelectuali, în sens creativ, însumează în principal: motivația, temperamentul, atitudinile.

Motivația – reprezintă tot ceea ce dezlănțuie, susține și orientează activitatea persoanei creatoare. Motivația, poate fi extrinsecă (exterioară, secundară) și intrinsecă (primară, interioară)

Motivația extrinsecă operează din exterior (dorința de a fi recompensat)

Motivația intrinsecă operează din interior spre exterior. Ea se exprimă în dorința și plăcerea de a cunoaște, de a investiga, de a învăța și în satisfacția rezultată din descoperirea unor fapte și idei noi.

În procesul de creație motivația este decisivă. Motivația optimă nu este motivația maximă, ci o motivație sub valoarea ei maximă, pentru că o motivație prea intensă ar putea constitui o piedică în rezolvarea unor probleme.

În procesul de creație, rolul important revine unor factori cum sunt: temperamentul care comunică o anumită factură dinamică de bază a personalității creative și implicit și structurilor creative.

Atitudinile – se manifestă printr-un gest, o reacție, o anumită poziție față de un fenomen sau o situație oarecare. Atitudinile creative au un dublu aspect: unele favorizează creativitatea (curajul, perseverența, stăpânirea de sine, onestitatea, omenia, etc. ) iar altele sunt direct creative ca urmare a punerii în valoare a tuturor capacităților personale ȘI utilizării lor optime în direcția producerii noului, originalului.

De mare importanță în procesul creativ sunt sentimentele, afectivitatea.

"Emoția pune În mișcare mașina cerebrală, care obține astfel căldura necesară pentru formarea intuițiilor norocoase și a ipotezelor plauzibile" (Roșca, 1981, p. 69)

Totodată, se cere și o voință fermă, perseverență, deoarece, astăzi progresele sunt foarte mari în toate domeniile și prin urmare se cere o documentare foarte minuțioasă și demonstrații riguroase ce solicită mari și îndelungi eforturi. Cum se descurajează ușor și nu e capabil să dea piept cu greutățile, nu poate ajunge la realizări notabile.

Factorii sociali

Atât omul de știință cât și artistul se află sub puternica influență a mediului ambiant în special a celui social. Motivația, aspirațiile unei persoane depind extrem de mult de cerințele societății în care ea s-a dezvoltat.

Mediul social, familia, grupul profesional, societatea în ansamblu pot stimuli potențialul creativ dacă respectă următoarele condiții:

acceptarea individului

acordarea unei încrederi depline care să sugereze siguranța că este înțeles

acordarea dreptului de a se exprima în simboluri

răspunderea față de propriul comportament

evitarea controlului excesiv

O puternică influentă exercită asupra elevilor, profesorilor. Socrate l-a influențat pe Platon, J. Hayden pe L. van Beethoven. Chiar dacă discipolul se îndepărtează de modelele inițiale, acestea au avut un deosebit rol în faza inițială a pregătirii lor.

Societatea poate fi însă și o frână în calea dezvoltării creativității.

Interrelația factorilor creativității

Nici unul din factorii creativității, luat izolat, nu asigură performanțe creatoare. Astfel, nu este suficientă prezența unor factori intelectuali sau aptitudini deasupra mediei, dacă factorii motivaționali sunt deficitari sau dacă lipsesc condițiile social-educative minime.

La fel se poate spune despre existența unei motivații puternice, dar neînsoțită de un nivel suficient de ridicat al factorilor intelectuali și aptitudinali sau de condiții social educative corespunzătoare.

I. 4. Factori stimulativi și inhibitori ai creativității

Principalele categorii de factori stimulatori pentru creativitate, între care se stabilesc relații de interdependența, dominare sau compensare sunt: psihologiei, biologici, sociali.

Factorii psihologici includ factori intelectuali (gândirea convergentă, gândirea divergentă, aprehensiunea sau stilul perceptiv), factori nonintelectuali (motivația, temperamentul, caracterul, afectivitatea, rezonanța intimă) și aptitudinile speciale.

Factorii biologici se referă la ereditate, vârstă, sex și sănătate mentală.

În ultima categorie, cea a factorilor sociali sunt incluse atât condițiile socioculturale, cât și cele educative, asigurate de familie și școală.

Există în fiecare om un potențialcreativ general, anumite abilități creative care țin mai ales de dimensiunile constructive ale aptitudinilor, dar și de dimensiunile valorice ale personalității. Acest potențial latent dacă este exersat și educat poate fi valorificat la maximum, concretizat și obiectivizat în diverse domenii ale activității umane în diverse produse noi, originale. Pentru a dezvolta cu eficiența acest potențial creativ al omului trebuie mai întâi înlăturate o serie de bariere, blocaje:

Blocajele culturale:

conformismul (atât la nivelul copilului cât și al cadrului didactic) ;

neîncrederea în fantezie și prețuirea exagerată a gândirii logice;

moda intelectuală sau presiunea conformistă care sancționează orice reeșire din

tiparele prestabilite, abaterile de la conceptele dominante, de la stereotipuri etc. ;

dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență;

"conformism" la idei vechi, ca și la cele noi;

slabă capacitate de a transforma sau modifica ideile;

sentimentul că tendința de a te îndoi sistematic este un inconvenient social;

prea mare încredere în logică a ceea ce se numește "rațiune";

exaltare excesivă față de spiritul grupului, conducând la conformism;

Blocajele metodologice:

rigiditatea tiparelor (algoritmilor) – care închistează gândire a divergentă, creativă;

percepțiile educației sau tendința ca în cadrul instituționalizării educației, ca proces managerial, să fie eliminate programele creative (costisitoare și cronofage) în favoarea programelor anterior verificate, cu eficiență rapidă;

paradigmele, tradițiile, modelele arhaice sau osificarea mecanismelor care, în timp, s-au dovedit eficiente;

fixitate funcțională (folosirea obiectelor doar în scopul pentru care au fost create, deși ele ar putea oferi lejer și alte utilizări) ;

critica prematură;

Blocaje emotive:

teama de a nu greși;

graba de a accepta prima idee;

descurajarea rapidă;

tendința exagerată de a-i întrece pe alții;

rezistența personală la schimbare sau conservatorismul, teama de ridicol, teama de a nu comite o greșeală, de a nu părea extravagant; teama de eșec, ca factor ce concură la "sterilizarea" ideilor noi care nu se impun prin suport rațional și, în consecință, sunt evaluate ca "neserioase"; teama de a risca să fii un "pionier", de a fi în minoritate;

oprirea prematură la prima idee, soluție care apare sau teamă ori neîncrederea față de colegi;

capacitatea slabă de a se destinde, de a lăsa timp incubației să se desfășoare, să acționeze;

dependența excesivă față de opiniile altora;

lipsa competenței de a depune efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare;

Mediul școlar deține recordul în privința unor practici contraindicate pentru dezvoltarea creativității și activismului copilului în învățare, cum ar fi:

transmiterea, în permanență, a cunoștințelor "de-a gata" construite, asociată cu a formă expozitivă și impulsivă;

lipsa de flexibilitate și de toleranță față de răspunsurile personale ale copiilor, într-o altă formă decât cea predată;

limitarea libertății de gândire "altfel" a copiilor și înăbușirea tendinței de a imagina alternative fantastice;

ingrădirea dorinței de a efectua desene nesupuse canoanelor;

descurajarea ideilor proprii ale copilului și a nonconformismului;

hipercriticismul și sarcasmul cadrului didactic;

lipsa de entuziasm și comoditatea educatorului, implicarea activă a copilului în

sarcină solicitând și din partea educatorului efort de participare și de cooperare;

directivismul, dogmatismul și rigiditatea stilului de predare;

prețuirea memoriei brute și a reproducerii contextuale;

uniformizarea și lipsa tratării diferențiate;

accentul pe cantitate și nu pe calitate în furnizarea și reproducerea cunoștințelor din partea copilului;

interese reduse din partea educatorului, în a stimula creativitatea copiilor, pentru a evita abaterea de la proiectul de activitate prestabilit;

evitarea folosirii metodelor interactive de stimulare a creativității pentru a nu crea "dezordine" în grupă;

instaurarea în grupă a unei atmosfere tensionate, stresante, mai ales atunci când se face recapitularea sau verificarea cunoștințelor;

Educatorii care respectă ideile copiilor îi ajută să gândească și să-și rezolve problemele singuri. Copiii care sunt liberi să greșească, să exploreze și să experimenteze, de asemenea se vor simți liberi să inventeze, să creeze și să găsească multiple modalități de a rezolva situațiile întâlnite. Garantați libertatea copilului lăsându-l să greșească și să învețe făcând diferite lucruri. Beneficiul învățării creativității în grădiniță face ca activitățile să fie mai eficiente și mai distractive, dând un farmec imaginație și învățării copiilor, care să dureze o viață.

A încuraja creativitatea preșcolarilor este un proces unde educatorii trebuie să devină deschiși și permisivi, acceptând și dând libertate copiilor. Astfel, ei ar trebui:

să sublinieze procesul și nu produsul;

să asigure un cadru favorabil care să permită copiilor să se joace și să exploreze;

să adapteze ideile copiilor și să nu-i forțeze pe aceștia să gândească asemenea adulților;

să accepte ideile neobișnuite ale copiilor și să nu le critice;

să ofere timp copiilor să exploreze toate posibilitățile, mergând de la cele mai utilizate până la cele mai originale;

să știe că dialogul ȘI conversația sunt întotdeauna moduri bune de a întreține

creativitatea;

intotdeauna să le spună copiilor că orice problemă are mai mult de o soluție;

să nu îi descurajeze pe copii spunându-le că ideile lor nu sunt practice;

să înțeleagă că orice copil, de fapt orice făptură umană, este capabilă de a fii creativă dacă este încurajată și învățată.

poate cel mai important, să dea copiilor timp: timp să se Joace, timp să experimenteze, timp să facă greșeli, timp să încerce toate posibilitățile într-o situație și timp să exploreze propria lor lume imaginată. Tot acest timp îi va ajuta să devină mai creativi în rezolvarea problemelor și ei ar putea deveni adultul care gândește mai departe de aparențe.

Educatorii înțelepți oferă activități cu multiple oportunități pentru comportamentul creative. Ei propun obiective care cer muncă originală, învățare independentă, proprie inițiativă și experimentare. Ei pun la dispoziție materiale care permit o învățare progresivă, prin experimentare directă, strategii care permit lucrurilor să se leagă de altele și activități care îi fac pe copii să gândească creativ.

Cum «omoară» adulții creativitatea copiilor:

Insistând că ei să facă lucrurile "în mod corect"; învățându-i pe copii că există numai un singur mod de a face lucrurile corect "omoară" dorința de a încerca noi căi;

Silindu-i pe copii să fie realiști, oprindu-i de la a-și imagina lucruri; când adultul etichetează zborul către fantezie al copilului ca fiind "copilăresc", îl doboară la pământ cu putere, astfel "omorând" imaginația într-o secundă;

Comparând copiii între ei; acesta este un mod subtil de a-i face pe copii să se conformeze; esența creativității este libertatea de a se conforma sau nu.

Descurajând curiozitatea copiilor; unul dintre indicatorii creativității este curiozitatea, totuși adesea adulții ignoră întrebările copiilor considerând că sunt prea ocupați pentru întrebările "naive"; întrebările copiilor merită întotdeauna respect!

Un educator care va reuși să elimine din calea copiilor săi aceste blocaje, să se deschidă odată cu ei spre creativitate, ieșind din tiparele învățământului formal va avea cea mai mare satisfacție sufletească atunci când, peste ani, își va vedea "copiii" mari creatori ai societății omenești.

I. 5. Particularități ale dezvoltării psihice a copilului preșcolar

Etapa preșcolară reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare psihică. Ea se desfășoară prin frecventarea instituțiilor preșcolare dar are loc sub presiunea structurilor sociale și culturale, apărând diferențe de cerințe privind conduita diferită în grădiniță față de familie. Astfel contradicțiile, devin mai active, ținând cont și de cerințele interne, dorințele, aspirațiile, scopul copilului și posibilitățile de ai fi satisfăcute aceste cerințe. Pe acest format ia amploare negativismul infantil, dar și o concepere mai aprofundata ce conta în înțelegerea aceea ce este permis, nepermis, posibil, imposibil, bun sau rău.

O altă categorie de contradicții specifice are loc în planul cunoașterii, în timp ce imaginația îi permite copilului să se transforme în orice situație, fapt ce îi dezvolta dorința de a crea, transforma și schimba viața.

Preșcolarul mic (3-4ani) are dificultăți de adaptare, trece de la o dispoziție la alta, nu înțelege prea bine ce i se spune și nu știe să se exprime clar. Este curios, investigativ, gândirea sa este subordonată acțiunii cu obiectele iar limbajul sau are un caracter situativ. Este neîndemânatic, face mișcări bruște iar pe plan afectiv este instabil.

Preșcolarul mijlociu (4-5 ani) se adaptează mai ușor mediului grădiniței, este capabil să facă aprecieri, preocupările lui devin mai variate, jocul mai bogat în conținut și poate fi antrenat în activități de lungă durată. La această vârstă se dezvolta mult limbajul și se conturează caracterul voluntar al celorlalte procese psihice (memorare, imaginație etc. ) .

Preșcolarul mare (5-6ani) manifestă o adaptare relativ rapidă nu doar la mediul grădiniței ci și în contact cu orice situație nou. La această vârstă pe lângă activitatea dominantă care este jocul, își fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învățare, iar programul formativ este mai dens. Astfel se constată că apare o oarecare poziție a copilului față de adult, acesta manifestându-se spontan, dar urmată de dorința de reconciliere.

Preșcolarul mare dispune de mai multă forță și agilitate, iar percepția devine observația perceptivă și este întâlnită în toate formele de învățare. În această etapă se dezvolta diferite forme ale reprezentărilor precum memoria, imaginația și atenția. Astfel sunt utilizate unele procedee de memorare iar memoria acumulează caracteristici psihice și sociale importante datorită vorbirii. La rândul ei, atenția este importantă în asigurarea desfășurării oricărei activități focalizând și centrând energia psihicului, iar atenția voluntară este întreținută de dorințele și intențiile copilului de a finaliza activitatea.

Dezvoltarea inteligenței intră într-o nouă etapă. De la faza simbolică, după 3 ani, inteligența parcurge o etapă de inventivitate ce pregătește gândire a operativă complexă. Gândirea înregistrează totuși progrese evidente. Ca forma intuitivă, ea operează cu ajutorul reprezentărilor și percepțiilor. Întrebările frecvente "De ce?" sunt destinate cunoașterii și sesizării relațiilor dintre obiecte sau situații.

CAPITOLUL II.

MODALITĂȚI DE EDUCARE A CREATIVITĂȚII COPILULUI

PREȘCOLAR PRIN ACTIVITĂȚILE INTEGRATE DIN GRĂDINIȚĂ

II.1 Problematica educării creativității reflectată în documentele curriculare pentru învățământul preșcolar

Însuși idealul educațional al școlii românești vizează formarea personalității autonome și creative, a unei personalități capabilă să anticipeze viitorul, să transforme prezentul în direcția anticipărilor sale, să descopere și să rezolve situațiile împreună cu ceilalți.

Datorită faptului că astăzi mai mult ca oricând, munca are un caracter creator, iar cunoștințele și tehnicile se înnoiesc continuu, grădiniță și școala au sarcina să îi pregătească pe copii pentru a face față noilor cerințe, să găsească mijloacele cele mai eficiente pentru dezvoltarea creativității.

Pe baza observațiilor și a rezultatelor obținute în activitatea noastră, consider că procedeele care stimulează procesul căutării, al descoperirii care trezesc curiozitatea și interesul contribuie la formarea unei gândiri originale și productive, însușiri despre care se vorbește din ce în ce mai mult.

Prioritatea fundamentală a învățământului românesc este acum realizarea "omului de tip nou, cu stil eficient", a omului cu calități sedimentare și cu simțul datoriei, punerea în valoare a "aurului cenușiu", dezvoltarea la maxim a potențialului individual de la cele mai fragede vârste.

Asigurarea succesului la învățătură al copiilor în funcție de potențialul lor biologic și psihic, pe de o parte și depășirea eșecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaționale de mare complexitate în etapa actuală de dezvoltare a teoriei și practicii pedagogice

Noul curriculum pentru educatia timpurie a copiilor,prefigureaza cateva tendinte de schimbare in interiorul invatamantului prescolar,in acord cu prevederile Programului de reforma a educatiei timpurii,program care vizeaza necesitatea optimizarii si eficientizarii calitatii educatiei pentru a raspunde atat actualelor exigente sociale,cat si celor de dezvoltare personala.Literatura pedagogica descrie integrarea curriculara drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului,care presupune sintetizarea si organizarea didactica a continuturilor din domenii diferite ale cunoasterii,astfel incat sa se asigure achizitia de catre copii a unei imagini coerente,unitare despre lumea reala.Conceptul de curriculum integrat, asa cum este definit de unii autori(Chis.V.,Cretu.C.,Cristea.S.)sugereaza in primul rand corelarea continuturilor ,insa acest demers necesita o abordare curriculara in care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea finalitatea urmarita,in functie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.

Literatura de specialitate ne ofera mai multe modele de integrare curriculara:

1.Modelul integrarii ramificate-unde elementul central al acestui model este tema studiata,iar detalierea experientelor de invatare se face la un prim nivel,pe domenii de activitate prevazute in programa.La un al doile nivel de proiectare,sunt considerate experientele de formare pe diversele dimensiuni psihofizice individuale:intelectuala,sociala,afectiva,fizica.Avand in vederefinalitatile stabilite pentru aceste doua niveluri,educatoarea alege continuturile ce se inscriu in sfera temei centrale si care pot contribui la atingerea finalitatilor.

2.Modelul integrarii liniare.La acest nivel,intergrarea curriculara se face in jurul unei finalitati de transfer.Prin complexitate si prin specific integrat,aceste finalitati se pot constitui ca(sub)domenii independente.Acest model al proiectarii este aplicabil pentru finalitatile urmarite pentru perioade mai indelungate de timp si este foarte potrivit pentru proiectarea interventiei educationale diferentiate si individualizate cu scopuri recuperatorii sau de dezvoltare.

3.Modelul integrarii secventiale.In acest model cunostintele din aceeasi sfera ideatica sunt predate in proximitate temporala:desi abordarea lor se face distinct,propunatorul faciliteaza transferul achizitiilor invatate de la un domeniu la altul,prin comentariile,trimiterile,intrebarile,sarcinile de lucru formulate.

4.Modelul curriculum-ului infuzionat.Specificul acestui model consta in studierea unor teme diverse din perspectiva unui centru de interes care poate fi temporar sau permanent.

5.Modelul integrarii in retea.Este solutia de integrare pe care o presupune metoda proiectelor de investigare-actiune.Pornind de la subiectul proiectului,copiii opteaza pentru o retea de teme si resurse de studiu corelate cu tema centrala.Domeniul central si cele corelate ale proiectului sunt ele insele teme transdisciplinare si vor fi abordate ca atare.Neajunsul acestui model este faptul ca aplicarea lui poate crea riscul multiplicarii tematicii proiectului peste posibilitatile de monitorizare a rezolvarii ei.

6.Modelul polarizarii.Implica stabilirea unui nou domeniu de cunoastere(eventual optional)in jurul caruia,pentru realizarea unor obiective specifice,sunt polarizate segmente din alte discipline.

Astfel,consider ca putem alege un model original, care sa imbine aspecte caracteristice mai multor modele pentru a raspunde cat mai adecvat nevoilor si intereselor de dezvoltare armonioasa a copiilor de varsta prescolara. Curriculumul pentru invatamantul prescolar prezinta o abordare sistemica in vederea asigurarii continuitatii in interiorul aceluiasi ciclu curricular, interdependent dintre disciplinele scolare si tipurile de activitati de invatare din invatamantul prescolar si ofera deschiderea spre module de instruire optionale. Structural, noul curriculum aduce in atentia cadrelor didactice urmatoarele componente:finalitatile, continuturile, tipul de instruire si sugestii privind strategiile de instruire si evaluare pe cele doua niveluri de varsta (3-5 ani si 5-6 ani) .

Putem astfel considera ca noul curriculum ofera o mare libertate de decizie in privinta selectarii continuturilor propuse pentru realizarea obiectivelor si a celor comportamentale din toate domeniile precum si o autonomie sensibil egala in privinta alegerii strategiilor didactice considerate eficiente pentru atingerea scopului propus.

Singura reglementare formala este data de sistemul finalitatilor cu grade diferite de generalitate care constituie punct de plecare pe tot parcursul procesului instructiv-educativ,iar in final in actiunea de evaluare a performantelor invatarii.Argumentele psihopedagogice aduse in favoarea proiectarii si aplicarii unui curriculum integrat sunt multiple:in planul profunzimii cunostintelor dobandite printr-o astfel de abordare,plusul calitativ este evident,iar beneficiarii acestei maniere integrate de abordare,copiii,vor fi cei care identifica mai usor relatiile dintre idei si concepte,dintre temele abordate in gradinita si cele din afara ei;baza integrata a cunoasterii conduce la o mai rapida reactivare a informatiilor,timpul de parcurgere a curriculum-ului este eficientizat.

II.2 Specificul activităților integrate din grădiniță

In zilele noastre se simte din ce in ce mai acut nevoia introducerii in invatamantul de toate nivelurile a mijloacelor si tehnicilor moderne,care au drept scop sprijinirea cadrelor didactice si a copiilor in invatare.Tipurile fundamentale de invatare au evoluat de la simplul”a invata sa stii pentru tine”la”a invata sa traiesti impreuna cu ceilalti”.Privita din aceasta perspectiva,activitatea de invatare in maniera integrata se refera la sprijinirea copiilor sa se cunoasca pe sine,sa ia decizii,sa relationeze cu ceilalti,sa-si dezvolte creativitatea pentru a face fata unor situatii de viata diverse.Incurajarea,participarea,initiativa,implicarea,creativitatea,parteneriatul sunt doar cateva caracteristici ce trebuie sa contureze personalitatea copiilor.

Conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se îmbrățișează metoda de predare – învățare a cunoștințelor îmbinând diverse domenii și constituirea deprinderi lor și abilităților preșcolarilor.

În contextul actualei reforme în învățământul preșcolar, este de punctat faptul că, perioada preșcolarității ocupă un loc aparte, această perioadă fiind decisivă în formarea"omului" de mâine.

Situarea copilului în centrul procesului de predare-învățare, constituie o schimbare fundamentală, aceasta atrage după sine găsirea acelor soluții didactice care să stimuleze creativitatea și performanța copilului.

Proiectul tematic este activitatea cel mai pregnant centrată pe elev, este un demers didactic în grup, într-o interacțiune continuă prin care se urmărește integrarea noilor informații în structuri cognitive proprii și transferarea lor în conținuturi noi, aplicabile practic.

Metoda proiectelor, ca strategie de învățare și evaluare, reprezintă abordarea educațională propusă de programa preșcolară, în care lucrul în echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare – învățare – evaluare.

În centrul metodei proiectelor se află o temă, în a cărei abordare și soluționare vor fi implicate mai multe discipline. Predarea prin proiecte, contribuie la învățarea unui mod de "gândire interdisciplinară" și a unui mod de abordare unitar, modul integrat.

Activitățile integrate se desfășoară atât ca activități în cadrul unui proiect tematic, cât și în cadrul proiectării pe teme săptămânale, rară a fi desprinse de context.

Maniera integrată presupune abordarea realității printr-un demers globalizat, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe, dispărând granițele dintre variatele categorii de activități.

Pentru a fi posibilă abordarea în manieră integrată, educatoarea stabilește clar, precis obiectivele și conținuturile activităților zilnice, iar pe baza acestora concepe un scenariu cât mai interesant al zilei. Acesta, debutează cu o motivare, care are menirea de a direcționa activitatea copiilor spre elucidarea problematicii temei. În vederea realizării obiectivelor propuse pentru fiecare activitate comună se gândește atent repartizarea sarcinilor activităților zilnice la fiecare zonă/arie/sector de activitate. În zonele de lucru (Biblioteca; Știința; Arta; Construcții; Joc de rol;) se pot desfășura secvențe din activitățile comune și anume, acelea care prezintă un interes deosebit pentru copii și care să permită realizarea obiectivelor.

Valorificând contextul ludic, întregul program se desfășoară prin joc, dar nu un joc întâmplător, ci. unul organizat, în care copilul are prilejul să exploreze medii diferite și să îndeplinească sarcini fie individual, fie în grup.

Acest tip de activități nu poate fi abordat fără referire la predarea tematică care are la baza transmiterea cunoștințelor grupate pe subiecte sau unități tematice. Predarea tematică se concretizează printr-o planificare pe termen lung sau scurt care reflectă relațiile, dintre tema propusă, domeniile de cunoaștere și ariile de stimulare.

Pe lângă activitățile comune obișnuite, tradiționale, în care se abordează cu prioritate cunoștințe dintr-un domeniu, pedagogii recomandă și abordarea integrate a curriculumului sau a unor aspect ale acestuia, lucru posibil în grădiniță, dată fiind structurarea flexibilă a conținuturilor în documentele curricular ceea ce oferă cadrelor didactice care lucrează la acest nivel o libertate aproape deplină asupra conținuturilor și a metodologiilor abordate. Abordarea integrată este posibilă în grădiniță, deoarece există obiective comune mai multor categorii de activități. Punerea în evidență în cadrul procesului instructive educative a elementelor pregătitoare, a premiselor comune și a conexiunilor dintre unele activități conduce la o sporire a eficienței învățării, la o creștere a capacității de aplicare a cunoștințelor și la o amplificare a transferului de idei și de metode de învățare de la o activitate la alta, în perspectiva a învățământului primar și a altor trepte de învățământ.

Prin abordarea activitatilor in forma integrata,educatoarea organizeaza invatarea ca un regizor,un moderator,ajutandu-i pe copii sa inteleaga,sa accepte si sa stimuleze opinii personale,emotii,sentimente,sa fie parteneri in invatare.Comparativ cu metodele traditionale unde copilul ramane un auditor,un spectator in sala de grupa,recetand pasiv informatia transmisa sau demonstrata si e mai putin interesat sa participe la activitate,desfasurand activitati integrate,copilul are posibilitatea de a-si exprima pareri personale,de a coopera cu ceilalti,in eleborarea de idei noi,in rezovarea sarcinilor,in argumentare,devenind mult mai activ si castigand mai multa incredere in sine.Astfel,prin aceste activitati se pune accent pe dezvoltarea gandirii si creativitatii,pe formarea de competente practice,pe latura calitativa a formarii,pe feed-backul pozitiv,pe masurarea si aprecierea competentelor.

Asadar,abordarea integrata este o impletire a continuturilor intr-o forma atractiva,flexibila,mobilizatoare,care conduce activitatea copilului spre investigare,documentare,cercetare si aplicare practica a celor invatate.

Acest tip de activități nu poate fi abordat fără referire la predarea tematică care are la baza transmiterea cunoștințelor grupate pe subiecte sau unități tematice. Predarea tematică se concretizează printr-o planificare pe termen lung sau scurt care reflectă relațiile, dintre tema propusă, domeniile de cunoaștere și ariile de stimulare.

II.3. Modalități de dezvoltare a potențialului creativ al copilului preșcolar prin activități integrate

Pentru a se adapta noilor condiții de viață,copiii de azi trebuie să fie creativi,iar creativitatea la copiii preșcolari se poate stimula prin multiple cai și mijloace variate.

copilul se naște cu capacitatea de a învăța dar șansa supraviețuirii,a umanizării și socializării lui depinde cu contactul cu adultul,de mediul educațional.Tot ceea ce poate realiza o ființă umană depinde de învățare,exercițiu,muncă și creație.Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea,stimularea,educarea și dezvoltarea creativității.Dar cu cât această acțiune începe la o vârstă mai mică și continuă de-a lungul anilor,cu atât va fi mai productivă,conducând la obținerea unor realizări mai valoroase.

Modalități de stimulare a creativității de zi cu zi

Provocarea activităților creative este bine să fie o practică curentă, la orice obiect, în orice situație.

Știu că, pentru a putea crea ceva nou, trebuie să ai o bază de date solidă despre un domeniu; amploarea și calitatea cunoștințelor permit corelații din cele mai neobișnuite și fructuoase.

Activitățile sau secvențele didactice cu caracter inter/transdisciplinar constituie un teren favorabil cultivării creativității, atât a preșcolarilor cât și a educatoarei.

Ideile noi pot fi sugerate de educatoare sau de colegi; se pot concepe lanțuri creative de idei, soluții etc.

Preșcolarul trebuie să aibă libertate de gândire, de alegere, de acțiune; (materialele de lucru, subiectele, tehnicile) . Putem avea copii creativi dacă îi "creștem" în grupe cu cât mai puține constrângeri.

Ideile creative nu trebuie "amenințate" cu evaluarea imediată.

Copilul trebuie să aibă timpul necesar pentru a crea ceva nou; (dacă nu a reușit din

prima încercare, el trebuie încurajat, ajutat să reia demersul) .

Cu cât sunt mai puține reguli, cu atât gândirea creatoare "se mișcă mai în voie".

Structura lecției nu trebuie să fie rigidă.

Crearea de interferențe între "planificat" și "neplanificat".

Indiferent de vârsta copiilor, să lăsăm loc pentru "elementul – surpriză";

Nici o zi fără provocare!

Activități de stimulare a creativității de zi cu zi:

Jocuri "trăsnite": Desenați câte un obiect la alegere pe fiecare jeton, ridicați două jetoane la întâmplare, creați un enunț cu cele două cuvinte, creați o povestire care să aibă ca titlu cele două cuvinte; ex. : tren – ochelari.

Să inventăm titluri de povești: "Copacul cu fructe de cristal", "Pantofii veveriței",

"Maimuța de zăpadă", etc.

Creați benzi desenate cu personaje inventate de voi!

Joc de recreație: "Am amestecat basmele".

Imaginați-vă mișcări pentru anumite cântece!

O călătorie în viitor (cum voi arăta, ce meserie voi avea, cum va fi familia mea, unde voi locui, ce voi mânca, ce mașină voi avea, cum îmi voi petrece timpul liber, cum îmi voi educa copiii, cine vor fi prietenii mei, cum va arăta orașul) .

Desenarea unor planșe pe baza unor texte literare.

Folosirea unor materiale diverse, aparent improprii ca suport didactic (ziare, colecții personale, obiecte foarte cunoscute copiilor), în situații inedite.

Desene reprezentând diferite figuri făcute doar din forme geometrice (animale, pomi, păsări, oameni) .

Tehnici curente de stimulare a creativității

1. Creativitate prin restricție (tehnica "Numai")

Desigur, pare un paradox, deoarece creativitatea semnifică multitudinea de soluții,

neîngrădirea copiilor.

Am cerut copiilor mei, în diverse situații din timpul activitatilor:

Mutați un singur bețișor pentru a crea o altă formă geometrică!

Compuneți exerciții folosind o singură cifră!

Găsiți cuvinte caresă înceapă cu același sunet!

Enumeră cât mai multe obiecte de culoare albă.

Desenați diverse ființe, obiecte numai din figuri geometrice!

Realizați un desen numai din linii, (puncte) !

Ce miscari poti face doar cu bratele (picioarele) ?

Aparent, folosirea cuvintelor "numai", "un singur”, doar" produc un blocaj în mintea preșcolarului și-i închid căile de manifestare a creativității. Practica mea la grupa a dovedit că cerințele restrictive, dacă sunt alese cu grijă și propuse copiilor în momente propice din activitate, canalizează ideile pe un teren necunoscut, într-o direcție în care nu credeau că pot merge, determinandu-I, ajutandu-i să găsească mijloace de a rezolva problema. În felul acesta se deschid căi nebănuite pentru găsirea de soluții noi.

2. Creează pentru alții ("Eu sunt educatoarea!")

Crearea de șiruri cu reguli impuse de copii și urmărirea felului în care colegii îl

rezolvă.

Formularea de întrebări.

Formulare a cât mai multe propoziții având ca suport o imagine.

Crearea de ghicitori.

3. Cum se mai poate? (, 101 variante)

Cum se mai poate utiliza creionul?

Cum se mai poate numi girafa?

Cum se mai poate intitula textul?

Cum se mai poate aranja mobilierul din sala de grupa?

Cum se mai poate tăia oul?

Cum se mai poate purta gentuta?

Ce poți face dacă ești… ? (pisică, câine, albină)

Noi metode care duc la stimularea potențialului creator și imaginativ al preșcolarilor

În rândurile ce urmează, voi descrie câteva din aceste metode, care pot fi folosite cu succes în activitățile cu preșcolarii.

Desenul din cerc

Nivel de dificultate: mediu Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: destindere, relaxare și integrare în atmosferă Materiale: coli A4, creioane colorate sau cariocă

Descriere:

Fiecare participant va avea o coală A4, așezată tip vedere (landscape) în mijlocul căreia este desenat un cerc cât permite foaia de mare.

Liderul va spune, de exemplu, cuvântul "pasăre", iar participanții vor trebui să deseneze în interiorul cercului ceea ce le inspiră acel cuvânt.

După 10 minute, fiecare va arăta celorlalți desenul și motiva alegerea făcută.

Orașul viselor

Nivel de dificultate:mediu

Grup țintă: întregul grup – grupuri mici

Rezultate așteptate: exprimarea propriilor vise și aspirații în mod artistic Materiale: coli colorate, foarfecă, lipici, capsator, materiale din natură etc. Descriere:

Membrii vor fi împărțiți în grupuri de gen. Fiecare va avea maxim 3 -5 membri.

Acestea vor avea la dispoziție hârtie colorată, lipici, foarfece și au voie să își procure materiale din natură. Ei vor trebui să realizeze orașul viselor lor. Orașele trebuie construite, nu desenate. Grupurile trebuie să lucreze în locuri separate.

Când fiecare grup termină construcția își va aduce orașul în camera de întâlnire și vor descrie semnificațiile structurilor realizate. Ei își pot pune întrebări referitoare la reguli, la simbolismul anumitor elemente etc. Visele nu trebuie criticate, ci acceptate și înțelese.

Animale

Nivel de dificultate: mediu Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: destindere, relaxare și voie bună Descriere:

Educatoarea le pune la încercare imaginația copiilor, cerându-le să creeze, câte doi, trei sau patru, din segmentele propriului corp (mâini, picioare, cap etc. ) diverse animale: elefant, maimuță, vacă etc.

Creează ce poți

Nivel de dificultate: mediu

Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: destindere, relaxare și voie bună

Materiale: imagine cu o pasăre, foarfece, lipici, creioane colorate sau carioca, coală A4 Descriere:

Educatoarea le dă copiilor o imagine cu o pasăre, de exemplu, iar ei trebuie să decupeze și să taie părțile corpului acesteia. Copiii vor trebui să își imagineze ce pot crea cu acestea, îmbinându-le în mod diferit și prin lipire, pe o coală A4 vor realiza o altă

Imagine.

Se pot folosi orice alte imagini (fluture, corp omenesc etc. ) .

Ascunde-te unde și cum poți!

Nivel de dificultate: ușor Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: destindere, relaxare și voie bună Materiale: prosoape, fețe de masă, scaune, mese etc. Descriere:

Fiecare copil va primi câte o față de masă sau un prosop pe care trebuie să-I utilizeze pentru a se ascunde. În ceea ce privește regulile, jocul se desfășoară la fel ca și "De-a v-ați-ascunselea". Diferențele constau în faptul că se folosesc materiale precum prosoape sau fețe de masă și în faptul că jocul se poate practica și în sala de grupă, într-un spațiu restrâns, nu doar în aer liber, tocmai datorită folosirii acestor materiale și a altora, precum, scaune, mese, mobilier.

Decorați sala de grupă!

Nivel de dificultate: mediu Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: destindere, relaxare și voie bună

Materiale: coli colorate, foarfecă, lipici, capsator, hârtie creponată, sfoară etc. Descriere:

Educatoarea cere copiilor să decoreze sala de grupă cum își doresc, într-un interval de timp de 20 de minute, folosind propria lor imaginație și utilizând toate materialele puse la dispoziție. La final, preșcolarii trebuie să își aleagă un colț preferat al clasei unde le-ar plăcea să petreacă câteva momente și apoi să justifice alegerea făcută. Metodă este atractivă, dând libertate de exprimare copiilor, deoarece fiecare decorație reprezintă ceva anume pentru fiecare copil în parte, plăsmuit din imaginația lor.

Modelează ce simți!

Nivel de dificultate: mediu Grup țintă: întregul grup

Rezultate așteptate: exprimarea propriilor sentimente în mod artistic Materiale: lut sau plastilină și coli A4 sau A3

Descriere:

Educatoarea cere copiilor să modeleze ceea ce au simțit ei în timpul unei anumite activități sau set de activități, pentru a descoperi și a pune în valoare sentimentele și trăirile lor interioare. Timpul pus la dispoziție este de 25 de minute. Metodă este potrivită mai ales atunci când cadrul didactic vrea să își cunoască mai bine, din acest punct de vedere, grupa de copii.

La final, se analizează toate lucrările ȘI se cer sugestii din partea copiilor referitoare la ceea ce reprezintă sau pot reprezenta acestea.

La circ

Nivel de dificultate: mediu

Grup țintă: grupuri de câte 5 – 6 copii

Rezultate așteptate: exprimarea propriilor sentimente, relaxare, voie bună și destindere Descriere:

Se alcătuiesc grupuri de câte 5 – 6 copii, atât fete cât și băieți. Acestea vor primi ca sarcină să pregătească într-un interval de 3 zile un mini-program de circ. Fiecare grupă își

va procura materialele necesare și se va pregăti pentru temă. În ziua prezentării spectacolelor, sala de grupă va fi aranjată corespunzător, iar grupurile vor desfășura programele realizate.

Se pot da diverse sarcini (serbare, dans, dramatizare etc. ) .

Prescolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârstă care cuprinde cea mai importantă experienta educațional din viața unei persoane pe parcursul ei înregistrându-se ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea personalității umane și una dintre cele mai semnificative achiziții cu ecou evident pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.De aceea nu putem face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității-creativitatea.

II. 4. Rolul cadrului didactic în dezvoltarea creativității copilului preșcolar

Creativitatea elevului este condiționată de creativitatea educatoarei. Acesta este un lucru știut și verificat. Mai importante decât înseși aplicațiile practice sunt condițiile psihologice create în vederea stimulării creativității

Un important factor al stimulării creativității în cadrul școlar este educatorul. Ei îi revine misiunea de a depista de timpuriu posibilitățile creative ale copiilor și de a acrea condiții optime de dezvoltare. Văzută prin prisma personalității, creativitatea capăta sensul de potențial creative, de suma de însușiri sau factori psihici a unor viitoare performante. De aceea, nu putem face abstractive de una din dimensiunile esențiale pentru întrega dezvoltare și afirmare a personalității-creativitatea.

S-a constatat experimental că educatorii cu o înalta motivație creatoare și o mare curiozitate intelectuală, cultivă de la sine aceleași calități copiilor, în timp ce educatorii ale căror valori nu sprijină creativitatea sunt mai puțini capabili să elibereze potențialitățile creative ale elevilor.

Atitudinea creatoare a educatoarei

O altă condiție a împlinirii demersului creativ o constituie atitudinea creatoare a educatoarei care se transmite implicit copiilor. Un educator care nu începe niciodată la fel programul zilei, care aduce în fiecare zi o noutate, un element – surpriză va imprima, fără voia sa, aceleași înclinații copiilor.

Cadrul didactic cu adevărat valoros este acela care inspiră preșcolarul; îl pune pe gânduri; îl determină să emită judecăți de valoare prin propriul său efort, să realizeze creații de un nivel la care nu credea că poate ajunge vreodată.

Putem fi creativi în proiectare, în adaptarea unor metode clasice la cerințele moderne, în crearea orarului, în găsirea și aplicarea de forme și tehnici de evaluare, proiectarea și desfășurarea activităților extracurriculare, în construirea relației educator elev, în activitățile cu părinții, etc. Atitudinea creatoare a educatoarei este garanția constantă a sporirii creativității preșcolarilor.

Formulări care nu trebuie să lipsească din vocabularul educatoarei:

Cum se mai poate?

Ce se întâmplă dacă faci așa?

Încearcă să mai adaugi!

Dacă ai începe din capătul celălalt?

Cum poate fi corectată o greșeală de scriere Iară să ștergi?

Cum poate deveni "operă de artă" o pată survenită accidental?

Să folosim cât mai original foaia caietului! (desene, scheme, nerespectarea spațiului de scris – litere de dimensiuni foarte mari, caractere neobișnuite, litere de tipar, etc. ; (acest îndemn nu se adresează copiilor zilnic, ci, doar atunci când lecția permite un "altceva".

Văzută prin prisma personalității,creativitatea capăta sensul de potențial creativ,de suma de însușiri sau factori psihici ai unor viitoare performante.Educatoarei îi revine misiunea de a depista de timpuriu posibilitățile creative ale copiilor și de a crea condiții optime de dezvoltare.Activitățile integrate cu copiii au constituit una dintre modalitățile de cunoaștere a copilului,a individualității fiecăruia și am reușit să promovez independentă în gândire în creație și acțiune,în raport cu interesele și aptitudinile fiecăruia.Ca stimulent al dezvoltării potențialului creativ prin activitățile integrate m-am bazat pe următoarele principii:

asigurarea conexiuni între diferite categorii de activități în cursul zilei;

stimularea potențialului creativ al copiilor utilizând cu precădere material diversificat;

profundă concentrare asociată cu o intensă activitate de observare,de analiză și de selecție a materialelor;

intuirea materialelor-prin jocurile senzoriale,copii manipulând materialele,antrenându-și toate simțurile pentru a descoperi caracteristicile acestora,astfel acumulându-se experienta iar cunoașterea e condiționată de claritatea și precizia senzațiilor și percepțiilor;

formarea și dezvoltarea deprinderilor și stimularea potențialului creativ

prin diversitatea formelor,a coloritului,deschizând un câmp larg manifestării imaginație;i

folosirea activităților pe bază de cooperare ce constituie un mod de învățare cu deosebite valențe educative în ceea ce privește; creativitatea,unde copii descoperă o nouă experiență,aceea de a investiga și de a căpăta încredere în capacitățile individuale și ale grupului.

Prin stimularea creativității de către educatoare s-a constatat existența fenomenului a creativității în stare potențială la toți copiii,manifestarea lui înregistrând grade diferite ,iar în acest sens se impune lăsarea unui „câmp liber” de manifestare pe linia imaginației,a fanteziei,a creativității.În dezvoltarea creativității,importante sunt deopotrivă metodele,relația educatoarea copil,atitudinea educatoarei și atmosfera instaurată de aceasta în sala de grupă.În munca fiecărei educatoare trebuie să existe elementul de creativitate,deoarece ea este cea care îl stimulează,îl ajută și îl încurajează pe copil în micile sale „creații”.