Dezvoltarea Competentelor Emotionale ale Prescolarului In Cadrul Jocurilor Si Activitatilor la Alegere

”Dezvoltarea competențelor emoționale ale preșcolarului în cadrul jocurilor și activitaților la alegere”

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I

Locul și rolul jocurilor în dezvoltarea personalității copilului prescolar

1.1 Jocul- activitate dominantă la vârsta preșcolară

1.2. Teorii despre joc . clasificarea și structura jocurilor
1.3. Jocul- formă de activitate ludică în grădiniță
1.4. Jocurile și activitățile la alegere în curriculumul preșcolar

1.5. Jocul – modalitate de dezvoltarea emoțională

CAPITOLUL II

Dezvoltarea competențelor emoționale la preșcolari

2.1 Inteligența emoțională ( definiție, interdependențe cu IQ, beneficii)

2.2.Competențele emoționale ale copilului preșcolar

2.3Abordări ale educației emoționale în curriculumul preșcolar

2.4. Importanța dezvoltării emoționale la vârsta preșcolară

2.5. Optimizarea competențelor emoționale prin jocurile și activitățile la alegere
CAPITOLUL III

Cercetarea experimentală

3.1. Fundamente conceptuale și metodologice ale cercetării

3.2. Scopul și obiectivele cercetării

3.3. Ipoteza cercetării și variabilele cercetării

3.4. Eșantionul de subiecți

3.5. Eșantionul de conținut

3.6. Metodele cercetarii

3.7. Desfășurarea cercetării

3.7.1.Etapa preexperimentală

3.7.2 Etapa experimentului formativ

3.7.3 Etapa postexperimentală

CAPITOLUL IV Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Argument

”Știm astăzi că, dacă în primii ani de viață ai copilului acordăm atenție competențelor sale emoționale ,dacă o înțelegem și o favorizăm, aceasta va produce beneficii incomesurabile. Sper cu ardoare , deci, că de azi înainte se va începe să se acționeze în consecință.”(Denham S. 1999)

Până nu demult succesul unei persoane era asociat cu dezvoltarea abilitățiilor intelectuale, dar cercetăriile în domeniul psihologiei au arătat că nivelul ridicat al abilitățiilor intelectuale asigură rezultate bune în domeniul școlar ,dar nu sunt suficiente pentru a asigura succesul în viață,iar cele care asigură succesul profesional și personal în viața adultă este de fapt inteligența emoțională.

În sens general, inteligența emoțională conține acel set de competențe emoționale care puse în acord cu abilitățile intelectuale (cognitive) ajută la rezolvarea problemelor la luarea deciziilor cât și în menținerea unor relații interpersonale bune și sunt evidente în comportamentele sociale .

Copilul preșcolar experimentează o amplificare și diversificare a stărilor emoționale dar și afective. El trăiește emoții din ce în ce mai complexe și mai diferite, pe care nu întotdeauna reușește să le identifice sau să le gestioneze.Cercetările recente au arătat că relațiile afective și cele emoționale definesc ”inteligența emoțională”. Aceasta ne va ajuta să fim plăcuți , să ne integrăm în colectivul din care facem parte, să comunicăm eficient, utilizând comunicarea verbală dar mai ales pe cea nonverbală ,să ne apropiem de cei pe care îi simpatizăm, să fim persoane sociabile. Totodată inteligența emotională este legătura dintre individ și mediul din care face parte.

Grădinița asigură copiilor preșcolari mediul și condițiile dezvoltării armonioase, permițând fiecărui preșcolar să-și urmeze drumul său personal de creștere și dezvoltare.

În grădiniță copilul primește suport pentru valorificarea fizic, psihic, afectiv, emoțional și social, este ajutat să-și descopere propria identitate și să-și formeze o imagine de sine pozitivă.

Dezvoltarea emotionala a copilului mic este esențiala în conturarea personalității lui, în transformarea lui pentru a deveni un om matur responsabil, care poarte face față provocărilor vieții. Dacă abilitatile motorii si dezvoltarea fizică a micuțului se realizează în mod firesc sau natural, dezvoltarea emoționala sau sociala necesita ajutorul parintilor, a educatorilor, de colaborarea acestora pentru ca progresul copilului să fie evident.

Având în vedere necesitatea dezvoltării emoționale și fiind în acord cu cerințele noului Curriculum am considerat că particularitățile de vârstă ale preșcolarului impun potențarea dezvoltării emoționale și oferă cadru oportun. Pe de altă parte știm că dezvoltarea emoțională este eficientă dacă părinții au un rol important, conștienți de importanța acestora și de impactul asupra personalității copilului pe termen lung și contribuie la dezvoltarea acestora. Dar de multe ori grădinița este pusă în situația de a prelua din sarcinile parentale pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a preșcolarului .

Noul curriculum a creeat cadrul optim pentru ca activitatea educațională să vizeze și competențe emoționale și sociale , dar pentru realizarea acestora este necesar ca activitatea cadrului didactic să conțină activități , jocuri, acțiuni care oferă preșcolarului oportunitatea de a-și forma comportamentele necesare dezvoltării emoționale. Totodată educatoarea trebuie să observe acțiunile și comportamentele copiilor, dar și propriul comportament deoarece este un exemplu pentru copii alături de părinți. Observațiile ne oferă informații despre abilitățiile copilului care nu sunt formate și care generează comportamente inadecvate la nivelul fiecărui individ dar și la nivelul colectivului de preșcolari, aceste informații oferă baza proiectării săptămânale de activități ale căror conținuturi se pliază pe necesitățiile emoționale ale copiilor venind astfel în spijinul dezvoltării competențelor emoționale și sociale.

Lucrarea pe care doresc să o realizez vizează optimizarea dezvoltării competențelor emoționale prin jocurile și activitățile la alegere găsind modalități , jocuri activități care sunt în conformitate cu scopul și obiectivele educației emoționale, dar respectă și curriculumul actual pentru nivelul preșcolar în ceea ce privește tema, obiectivele și conținuturile.

CAPITOLUL I

Locul și rolul jocurilor în dezvoltarea personalității copilului preșcolar

Jocul – dominanta a varstei preșcolare, metoda si mijloc de formare și dezvoltare a personalitatii copilului preșcolar

„Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul își modelează propria sa statuie” (J. Chateau, 1967)

La vârsta preșcolară , jocul este activitatea fundamentală, oferă cadrul optim în care copiii învață și se dezvoltă. Jocul este munca copilului atrăgând în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc(M. Montessori 1966). Jocul este un mijloc prin care copilul acționează și exprimă sentimente și idei interioare. Astfel, prin rezolvarea rezolva anumitor experiențe traumatice sau plăcute, trăite de aceștia, copilul câștigă în procesul de joc noi înțelegeri asupra lumii înconjurătoare (E. Erikson, 1963). Copilul prin joc pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea (J. Piaget, 1973). Jocul este o „activitate prin care copilul se dezvoltă, dar acest lucru este dependent de libera sa alegere, de motivația intrinsecă, de orientarea către proces și implicarea participării active” (E. Vrășmaș, 1999) .

Învățarea prin joc se bazează pe următoarele:

– experiența pe care o are copilul; acțiunile acestuia ce se îndreptată spre a descoperi, înțelege și transforma elementele din realitate;

– existența unei concordanțe între nevoile de acțiune, de joc ale copilului și condițiile oferite de realitate;

– materiale variate și adaptate vârstei puse la dispoziția copilului;

– stabilirea de relațiile sociale dintre copii și dintre copii și adult;

– respectarea identității și unicității fiecărui copil (în joc intervenția de multe ori este indirectă prin crearea condițiilor, stimularea acțiunii și

întărire pozitivă) ;

– punerea accentului pe procesului jocului și mai puțin a produsului (fiecare copil acționează în stilul și ritmul său, acțiunile din timpul jocului sunt mai importante pentru copil decât produsul jocului);

– mediu educațional stimulativ (ținând cont de particularitățile și nevoile copilului de dezvoltare).

Jocul este nelipsit la vârsta preșcolară, ca activitate principală a preșcolarului îi oferă posibilitatea de a acționa asupra obiectelor din jur, de a cunoaște realitatea, de a-și satisface nevoia de mișcare , dar și de a dobândi încredere în sine, de a învăța să relaționeze cu alti copii dar și cu adulți. Prin această activitate copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește pentru viitor.(Tomșa Gh. 2005)

Ca metodă, procedeu și mijloc de formare și dezvoltare a personalității copilului, în grădiniță jocul se găsește cu preponderență în programul zilnic, facilitând și o mare perte din învățarea didactică.Jocurile în special cele didactice îmbină finalitățiile educației cu bucuria copilului. În cadrul jocului liber ,copilul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, el învață să se adapteze la ceilalți , să comunice cu ei , își configurează primele noțiuni a ceea” ce este bine”, și” ce e rău”,” ce e frumos” și„ ce e urât”. Totodată jocul este cel mai sigur mediu de manifestarea creativității dar ți modalitatea prin care copilul își dezvoltă și își afirmă individualitatea; el își construiește propriul sens al identitășii, își cristalizează imaginea de sine.Sub un alt aspect , jocul este modaliutatea prin care se asigură o dezvoltare armonioasă a copilului. Postura, activismul , conștientizarea expresivității corporale și emoționale sunt elemente extrem de importante pentru stadiile ulterioare, iar la vărsta preșcolară ele se manifestă prin joc.(Tomșa Gh. 2005,p. 154)*

”Educația încetează să mai fie un sector de consum și devine o dimensiune a vieții, a întregii existențe umane , racordată deplin la problemele și exigențele acestuia.”(Chiș V.,2005)*. Jocul devine în contextul actual un important mijloc de formare a competențelor la vârsta preșcolară. Jocul este o bună școală a competențelor sociale și emoționale, în acest context copiii sunt acceptați, valorizați, sunt cotați ca parteneri de joc aceea care sunt cooperanți, își înfrânează emoțiile negative , înțelege emoțiile partenerilor de joc și socializează în funcție de acestea.O motivație extrinsecă a jocului este aceea de a-i forma copilului deprinderi de comportament, dar și de a le oferi posibilitatea de a-și exersa perseverența, stăpânirea de sine, onestitatea, competivitatea, conduita fair-play. J. Piaget remarcă faptul că jocul se caracterizează prin placerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității, având pe lângă caracterul formativ și informativ , o funcție importantă de socializare, aceasta neputând a fi atinsă fără o dezvoltare emoțională corespunzătoare.

”Sunt așezate în proiectul educației trasdisciplinare dimensiuni de prim plan ale învățării pentru confruntările vieții în mileniul III: a învăța să cunoști; a învăța să faci; a învăța să trăiești alături de ceilalți ; a învăța să exiști;(Chiș V. 2005,p.36)*. Jocul este modalitatea cea mai optimă pentru realizarea unei educații transdisciplinare la vârsta preșcolară. În grădiniță se regăsește în toate domeniile de activitate, realizând procesul educativ mai antrenant, mai plăcut, mai ușor asimilabil de către preșcolar.

Preșcolarul se joacă de la intrarea în grădiniță până la micul dejun copilul participă la jocurile liber alese desfășurate pe centrele de interes, apoi în cadrul activitățiilor didactice de dimineață, jocul devine serios, cu reguli , jocuri didactice sau momente de joc care fac aceste activități atractive și eficiente, ăn derularea activitățiilor complementare jocurile sunt preponderent distractive, doar masa și somnul opresc temporar jocul în programul zilnic ,el fiind reluat după trezirea copiilor și până la plecarea acasă.

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

În viața copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficțiunea pură și realitatea muncii (M. Debesse, 1967) pentru noi cadrele didactice jocul este cel mai bun cadru care ne oate în proiectul educației trasdisciplinare dimensiuni de prim plan ale învățării pentru confruntările vieții în mileniul III: a învăța să cunoști; a învăța să faci; a învăța să trăiești alături de ceilalți ; a învăța să exiști;(Chiș V. 2005,p.36)*. Jocul este modalitatea cea mai optimă pentru realizarea unei educații transdisciplinare la vârsta preșcolară. În grădiniță se regăsește în toate domeniile de activitate, realizând procesul educativ mai antrenant, mai plăcut, mai ușor asimilabil de către preșcolar.

Preșcolarul se joacă de la intrarea în grădiniță până la micul dejun copilul participă la jocurile liber alese desfășurate pe centrele de interes, apoi în cadrul activitățiilor didactice de dimineață, jocul devine serios, cu reguli , jocuri didactice sau momente de joc care fac aceste activități atractive și eficiente, ăn derularea activitățiilor complementare jocurile sunt preponderent distractive, doar masa și somnul opresc temporar jocul în programul zilnic ,el fiind reluat după trezirea copiilor și până la plecarea acasă.

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

În viața copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficțiunea pură și realitatea muncii (M. Debesse, 1967) pentru noi cadrele didactice jocul este cel mai bun cadru care ne oferă informații despre înclinațiile copilului , este un turn din care avem o vedere de ansamblu asupra personalității coppilului și asupra dezvoltării sale.

”Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.”(Ghidul de bune practici, ….)*.Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele superioare. Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este sintagma, atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze” (Ed. Claparede,1936)*.

Nu ne putem imagina copilăria fără ghidușiile, zâmbetele și jocurile sale. Un copil care nu știe să joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va ști să gândească, să iubească, să se comporte , să gestioneze situații, să-și asume responsabilități.

În 1990, Asociația Internațională pentru Dreptul Copilului de a se juca a prezentat importanța jocului în procesul educației, afirmând:

– jocul are un rol important pe întregul parcurs al procesului de educație;

– jocul spontan dezvoltă copilul;

– climatul natural, cultural, interpersonal trebuie îmbunătățit și extins pentru a încuraja jocul. Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligență, conform teoriei inteligențelor multiple a lui H. Gardner (1983): lingvistică, muzicală, logico-matematică, spațială, corporal-chinestezică, personală și socială.

”Referitor la conceptul de joc, este important să subliniem că prin această activitate copiii:

Își formează identitatea personală;

Învață acte , acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său;

Învață să fie flexibili în gândire, să creeze soluții diferite;

Își dezvoltă atenția, moțivația, abilitățile sociale și emoționale;

Învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere).”( Tomșa Gh.2005,p.152)*

Copilul reușește să tranforme prin joc realitatea în care se află într-o lume care corespunde necesitățiilor lui, află cum să socializeze cu ceilalți, descoperă lucruri noi despre cei din jur dar și despre mediul în care trăiește, își dezvoltă întreaga ființă, personalitate, și toate acestea le obține prin joc fără efort și într-un mod plăcut.

1.2.Teorii despre joc . clasificarea și structura jocurilor

Pentru o înțelegere mai completă a noțiunii de ”joc” este necesară o enumerare a teoriilor despre joc deoarece prin intermediul acestora vedem motivația jocului . Eduard Claparede în ”Psihologia copilului și pedagogia experimentală” trece în revistă opt teorii ce stau la baza jocului.

Teoria recreerii sau odihnei(Schaller,1891, Lazarus, 1883): în armonie cu această teorie , jocul are funcția de a relaxa ți de a detensiona corpul și spiritul. Claparede nu susține această teorie deaorece copilul se joacă și când nu e obosit.

Teoria surplusului de energie: comform acestei teorii surplusul de energie acumulat se descarcă prin joc. Claparede contraargumentează teoria referindu-se la ”caracterul inovator al acțiunilor întreprinse de copil , precum și la categoria de copii care se joacă fără a avea un plus de energie”.(Ed. Claparede)

Teoria atavismului (propusă de Hall): susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției funcțiilor rudimentare , dar Claparede susține funcția de instrument creator a jocului.

Teoria exercițiului pregătitor( elaborată de K.Groos,1896):explică problematica jocului din punct de vedere biologic și afirmă multitudinea de tipuri de joc sunt exerciții instinctive (jocuri de vânătoare , de luptă, de întrecere). Jocul are deci funcția de a pregăti copilul pentru viață, teorie considerată esențială , de importanță capitală pentru pedagogie așa cum apreciază Ed. Claparede, spune că trebuie completată de o altă teorie care definește jocul ca ”agent de dezvoltare, de expansiune a personalității”.

Teoria jocului ca stimulent al creșterii ( H. Carr):această teorie identifică rolul jocului în dezvoltarea organismului.

Teoria exercițiului complementar(H.Carr): are la bază ideea că jocul întreține și împrospătează deprinderile nou dobândite. Ed. Claparede nu susține această teorie deoarece el afirmă că aceasta este o caracteristică a jocului adulților, iar exercițiul de repetare în vederea perfecționării unei deprinderi nu poate fi considerat joc .

Teoria întregirii(K.Lange): în armonie cu teoria aceasta jocul este un înlocuitor al realitățiicare oferă copilului ocazii pe care nu le întâlnește în realitate. Claparede completează teoria afirmând că funcția jocului nu este complementară ci mai degrabă compensatoare , satisface o trebuință a copilului.

Teoria cathartică( H. Carr):după aceasta jocul are funcția de a ne curăța de tendințele antisociale cu care ne naștem , de ale dirija spre comportamente .

O reactualizare a acestor teorii o realizează Kraus și urmărește stabilirea unor puncte comune ce definesc jocul ca termen si conținut . Asfel găsim următoarele teorii despre joc conform cu Kraus :

Teoria eliberării de energie – oamenii acumulează uneori mai multă energie , iar jocul are rolul de a elibera energia acumulată în plus.

Teoria instinctului de joc – oamenii și animalele au capacităti care se bazează pe instinct; acestea se modelează în mare parte prin educație. Acest instinct se observă la adult sub forma unei ”dorințe de joc”.

Teoria curățirii( Catarsis) – jocul reprezintă o modalitate de a ne elibera de acele impulsuri agresive , neadaptabile vieții cotidiene în societate.

Teoria exercițiului – oamenii percep jocul ca pe creație inteligentă a naturii care ne ajută să avem un timp , un spațiu necesar adaptării unor situații.

Teoria recreării- alungăm stările de stres , oboseală, plictiseală prin acumularea de energie prin joc.

Teoria satisfacerii aparente- jocul ne oferă posibilitatea de a transforma și de a oglindi realitatea conform dorințelor noastre.

Teoria expansiunii eu-lui propriu- jocul este mijlocul prin care învățăm și prelucrăm activități necesare pe parcursul vieții.

Teoria dezvoltării creativității- imaginația, capacitatea de modelare , capacitatea de a organiza constituie baza jocului, a atitudinii necesare în derularea jocului.

Aceste teorii despre joc demonstrează că jocul este o activitate a copilui, corespunde nevoilor acestuia din prezent ,dar îl pregăteste și pentru viața de adult , el fiind regăsit la adult satisfăcând necesități specifice acestui nivel de vârstă, ocupând o mică parte a activității adultului ,pe când pentru copil jocul reprezintă activitatea dominantă.

Clasificarea jocurilor a constituit de-a lungul timpului temă de cercetare , având în vedere varietatea mare de jocuri dar și optica unor curente sau școli care au realizat gruparea jocurilor după diferite criterii.

Astfel Querat clasifică jocurile în trei categorii:- jocuri cu caracter ereditar;

jocuri de imitație;

jocuri de imaginație.

Clasificarea realizată de Querat nu ne permite să facem o încadrare clară a unui joc într-o categorie sau într-alta, ea nu corespunde realității. O altă clasificare este realizată de către Karl Gross (jocuri de experimentare, jocuri de funcții generale, senzoriale, motorii, jocuri intelectuale,afective, de voință) ,clasificare care reprezintă un punct de pornire în clasificarea lui Ed. Claparede care având în vedere direcția formativă a jocurilor le grupează în două categorii : jocuri ale funcțiilor generale și jocuri ale funcțiilor speciale. Din prima categorie fac parte fac parte jocurile senzoriale care în viziunea lui Eduard Claparede includ toate jocurile care antrenează simțurile (”Ce-ai gustat?; Cine te-a strigat?; Ce este?). Tot din această categorie fac parte jocurile motrice ce dezvoltă coordonarea motrică , îndemânarea, forța ,promptitudinea și vorbirea copiilor. Jocurile psihice sunt parte a primei categorii incluzând jocurile intelectuale și afective. Jocurile intelectuale urmăresc dezvoltarea gândirii, imaginației și stimularea curiozității copilului. ”Curiozitatea este o compensație salutară față de frica de nou, instinct, care oricât de prețios ar fi, ar stânjeni desigur dezvoltarea intelectuală dacă ar fi preponderentă ”, afirmă Karl Gross.(Ed. Claparede, 1975)(1)*. Jocurile afective sunt jocurile care generează emoții pozitive sau negative , ele sunt plăcute și agreate de copii. Aceste jocuri contribuie la exersarea voinței alături de jocurile de inhibiție care au o importanță deosebită în educarea preșcolarilor în a acționa voluntar, stăpânindu-și unele gesturi, impulsuri , mișcări.

Jocurile care exersează funcții speciale , conform viziunii lui Ed. Claparede sunt: jocuri de luptă, de vânătoare, sociale, familiale, de imitație. Jocurile de luptă contin lupte corporale (întreceri ), dar și lupte spirituale (întreceri în discuții).Jocurile de vânătoare sunt jocurile de urmărire(de-a v-ați ascunselea), jocuri ce amintesc de vânătoarea reală(descoperă vizuina, cuibul) și jocurile de colecții (colecționarea de diferite obiecte). Activitățile colective ce implică colaborare și organizare sunt grupate în cadrul jocurilor sociale. Jocurile familiale se bazează pe imitare, sunt jocurile care-i permit copilului să experimenteze plăcerea de a imita și de a procura elemente pentru a întregi jocul , sunt jocurile care le găsim în noul curriculum sub denumirea de ”jocuri de rol”. Ed. Claparede realizează o clasificare a jocurilor dar nu este completă deoarece nu pot fi incluse jocurile cu reguli, iar uneori jocurile copiilor includ toate categoriile de jocuri pe care în această clasificare le găsim ca fiind distincte.

În literatura de specialitate există numeroase clasificări ale jocurilor având la bază un criteriu sau mai multe. Astfel W. Stern realizează clasificarea în funcție de numărul de participanți, (colective și individuale);K. Gross grupează jocurile având criteriul procesului psihic implicat; O. Decroly clasifică jocurile raportându-se la dezvoltarea percepțiilor senzoriale și aptitudinile motrice, dar include jocuri de dezvoltarea limbajului din punct de vedere gramatical și inițiere în lectură;A. Demarbre are ca bază pentru clasificarea jocurilor criteriul vârstei copilului și efortul depus de către acesta ( jocuri foarte active, active, jocuri de slabă intensitate, recreative, intelectuale);Decart realizeasă clasificarea pornind de la premisa că însușirile psihice au cel puțin trei caracteristici: se produc voluntar dar și spontan, au caracter stabil și au caracter fizic.

O clasificare mai completă dar și mai complexă este realizată de catre Jean Piaget. Criteriul de grupare este cel evolutiv. Gruparea jocurilor se face în patru categorii:

jocuri-exercițiu;

jocuri simbolice;

jocuri de reguli;

jocuri de construcție.

Jocurile-exercițiu –sunt categoria de jocuri care permit exersarea unei anumite achiziții doar pentru plăcerea de a o realiza cât mai bine.

Jocurile simbolice( de creație)- pun în scenă aspecte ale realității,iar la vârsta de 4-5 ani jocul evoluează,se complică, utilizează mai multe simboluri , devine mai abstract, astfel jocul simbolic se transformă treptat în joc cu reguli.

Jocurile cu reguli- au caracter competitiv și implică respectarea de reguli de catre toți participanții la joc.La vârsta preșcolară, dacă tinem cont de domeniul psihic le pot fi jocuri senzoriale și jocuri intelectuale.

Jocurile de construcții- au in vedere dezvoltarea abilitățiilor manuale și a reprezentărilor spațiale, ele putând lua forma unor jocuri reproductive sau a unor jocuri fantastice.

De-a lungul timpului au fost realizate clasificări care au avut la bază criterii cum ar fi:numărul partenerilor, complexitatea, activitățiile antrenate,locul de desfășurare, anotimpul,etc. O clasificare a jocurilor practicate în grădiniță este realizată de Silvia Dima și Hristu Barbu ( S. Dima , 2003), este reprezentată în următoarea schemă:

Având care reper finalitatea didactică ,putem realiza o clasificare în jocuri spontane (libere) și jocuri didactice. În activitatea didactică jocurile spontane pot deveni jocuri cu finalitate didactică datorită intervenției educatoarei care va adapta unele momente ale jocului în funcție de finalitatea ce o urmărește.

Jocul didactic are finalitate didactică, realizînd trecerea de la jocul spontan la învățare. Unele forme ale jocului didactic le găsim sub denumirea de joc de mișcare(are reguli,se desfășoară pe trasee sau în cadre stabilite ,pot să lua forma unor competiții) și jocuri intelectuale ( senzoriale, de recunoaștere a unui obiect, de reconstituire de imagini,de grupare, clasificare a unor obiecte).

O clasificare a jocurilor care cuprinde majoritatea jocurilor organizate în activitate didactică ,jocuri care în curriculumul actual apar sub denumirea de jocuri la alegere și se desfășoară preponderent în centrele de interes amenajate în mediul educațional , o găsim în lucrarea ” Să comunicăm cu plăcere”, editată de Fundația RENINCO sub egida UNICEF, este următoarea:

*Jocul de explorare- cuprinde jocuri prin care copilul explorează mediul său;

*Jocul de mișcare- jocuri motrice prin care copilul își exersează și fizicul și psihicul;

*Jocul de manipulare- jocuri de mânuirea obiectelor din jur;

*Jocul de socializare-jocuri de interrelaționare cu ceilalți prin comunicare și imitație;

*Jocul de stimulare- jocurile simbolice prin care copilul folosindu-și imaginația dă noi funcții obiectelor din jur.

*Jocul de soluționare a problemelor- Jocuri prin care copilul încearcă să găsească soluții la probleme specifice vârstei.

În ”Introducere în pedagogia preșcolară” , Adina Glava realizează clasificarea jocurilor având criteriu de bază natura activității antrenate în joc . Jocurile sunt astfel incluse în două mari categorii: jocuri de creație și jocuri cu reguli. Jocurile de creație includ conform acestui studiu jocurile în care tema, subiectul și regulile jocului sunt alese de copil . ”Jocurile de creație pot fi o exprimare atât ca creație cu obiecte și materiale, categorie ce integrează jocurile de construcții, cât și ca o creație prin rol, în această subgrupă putând fi indentificate două variante de joc : jocuri cu subiecte alese din viața cotidiană și jocuri cu subiecte din basme și poveșJocurile cu reguli sunt jocuri specifice vârstei preșcolare și se continuă la vârsta școlarității mici , ele nefiind întâlnite la antepreșcolari.

Jocurile cu reguli cuprind ”ca și în cazul jocurilor de creație jocuri în care pe prim plan se află mișcarea, jocuri centrate pe stimulare intelectuală și antrenarea proceselor psihice. ” (Glava. A. 2002, p.210)*. În această categorie de jocuri cu reguli găsim o categorie de jocuri a căror finalitate este clar conturată : jocurile didactice. Aceste jocuri includ jocurile care urmăresc dezvoltarea psihică a copilului preșcolar, ele fiind foarte variate cuprinzând jocurile de dezvoltare socio-emoțională, jocuri care prezintă interes pentru subiectul tratat de prezenta lucrare.

În timp ce jocul liber este ales și organizat de către copil , jocul didactic este o activitate proiectată de către educatoare având srtuctură și finalități bine stabilite . Atunci când proiectează astfel de jocuri educatoarea trebuie să țină cont de elementele de structură ale jocului. Elementele structurale cuprinse de jocul didactic sunt: scopul, subiectul,regulile,procedeele de joc.

Scopul jocului – în funcție de obiectivele instructiv-educative ale ariei de conținut, este finalitatea instructiv-educativă urmărită.

Sarcina didactică- reprezintă ceea ce trebuie să realizeze copilul(acțiunea, problema de gândire).

Subiectul jocului – este dat de acțiunile de joc și situația concretă unde se desfășoară jocul fiind corelat cu nivelul de vârstă și obiectivele propuse.

Regulile jocului- reprezintă reglementări prin care actiunile copilului sunt organizate , corelate unele cu altele.(U.Șchiopu).

Procedeele de joc-sunt acțiuni propri-zise pe care copilul le execută fără un efort conștient.

Eficiența desfășurării jocului depinde de respectarea etapelor ce facilitează atingerea obiectivelor propuse și de rolul educatoarei. Proiectare jocului didactic are ca primă etapă alegerea jocului tinând cont de : nivelul de vârstă, progresele realizate,abilitățile ce dorim să le dezvoltăm, aspecte de completat, obiectivele urmărite,materialul didactic necesar.A doua etapă este pregătirea în vederea organizării jocului aceasta respectând următorii pași:

planificarea jocului, familiarizarea cu conținutul jocului, întocmirea proiectului didactic, stabilirea mijloacelor didactice, pregătirea materialului didactic, stabilirea variantelor de joc. Rolul de conducător al jocului îi revine educatoarei care va explica și demonstra jocul, va executa jocul de probă, va realiza evaluarea și încheierea jocului. Educatoarea este cea care trezește curiozitatea copilului pentru jocul propus, menține entuziasmul , explică simplu și clar sarcinile copiilor , succesiunea secvențelor jocului, introduce variantele de joc , face aprecieri și acordă asistență pe parcursul jocului acolo unde este nevoie.

Educatoarea trebuie să țină cont de alternarea jocului liber și cel directionat , fiecare având locul și importanța lui în dezvoltarea copilului.

1.3 Jocul- formă de activitate ludică în grădiniță

”Vârsta preșcolară este o perioadă de evoluție dramatică a conduitei ludice, deoarece acum are loc o diversificare și o aprofundare a categoriilor de joc abordate, care nu se mai regăsește în nici o altă perioadă de vârstă.”(Glava. A. 2002,p 199)* Copilul la vârsta preșcolară trece printr-o perioadă de dezvoltare intensă atât din punct de vedere psihic cât și din punct de vedere fizic. De aceea rolul jocului în această etapă a vieții este deosebit, fiind activitatea fundamentală cu impact asupra conduitei dar și asupra personalității aflate în plina formare și dezvoltare. Eduard Claparede spunea că ”ar fi cu totul imposibil să facem altfel ”la acest nivel de dezvoltare al copilului , mecanismele psihice ale actelor neludice care susțin învățarea sistematică nefiind dezvoltate, evoluția acestor mecanisme depinzând de joc .În opinia lui A.N. Leontiev jocul își are originea în diferența care există între cerințele mediului față de copil și posibilitățile pe care le are pentru a răspunde. Jocul oferă posibilitate cunoașterii lumii prin explorarea relației dintre realitate și fantezie , el fiind mijlocul prin care copilul reușește să aibă un control asupra temerilor și problemelor.(Gardner).Pentru copilul preșcolar jocul este o activitate serioasă ,care pe de o parte oferă cadrul pentru manifestarea și exteriorizarea întregii vieți psihice ( cunoștințe, emoții, dorințe),iar pe de altă parte este principala modalitate de dezvoltare și formare a capacitățiilor psihice. Jucându-se cu diferite obiecte copilul își dezvoltă percepțiile deformă, mărime, culoare, lungime, greutate, dar își dezvoltă capacitatea de observare, însușirile voinței ( răbdare, perseverență, stăpânire de sine ), își modelează trăsăturile de personalitate(respectul, încrederea, curajul, corectitudinea, responsabilitatea).

” Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate. Jocul este ca un teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă.”(U. Șchiopu) Între 3-7ani jocul are cele mai complexe, interesante forme. Foarte importantă este evoluția jocului la vârsta preșcolară , aceasta putând fi observată în ceea ce privește : scopul, tema, subiectul, rolul și regulile jocului. La 3-4 ani jocul nu are un scop conturat, se conturează pe parcurs, se schimbă ușor, pe când la 5-6 ani copii reușesc treptat să stabilească o finalitate jocului și un demers al activității ludice insoțite de reguli,convenții care ajută la atingerea scopului. Tema și subiectul jocului evoluează pe parcursul preșcolarității , astfel la 3-4 ani tema reflectă impresii puternice din viața de zi cu zi, concentrându-se asupra unei acțiuni izolat, subiectul constând în acțiuni ce nu au o legătură firească între ele. Odată cu dezvoltarea psihofizică a copilului dar și a capacității de relaționare tema este alcătuită din acțiuni mai complexe, pe o durată mai mare de timp,copilul inspirându-se și din alte surse decât viața reală. Experiența acumulată ajută la complicarea jocului și alimentarea acestuia cu roluri și actiuni suplimentare. Evoluția în ceea ce privește conștientizarea temei are următoarele etape (după Popescu E. p.95)*: denumirea jocului după numele jucăriei (păpușa), denumirea jocului după acțiunea acestuia( îmbrac păpușa),denumirea jocului după rolul copilului ( de-a mama); în grupele mari realizându-se o detașare clară a rolului de temă , aceasta din urmă fiind indicată de locul unde este plasată actiunea ( de-a școala) sau de finalizarea acestuia ( construim un castel).( Glava. A. 2002,p.203)*.Evoluția jocului în privința rolurilor este evidentă la vârsta preșcolarității , rolurile mai puțin atractive se transformă treptat în roluri complexe , interesante,dar și mai numeroase . În grupa mică jocul este caracterizat de roluri puține, de multe ori singulare într-o activitate ludică. La preșcolarii mari , rolurile nu se mai aleg individual,rolurile au un caracter convențional , copii fiind preocupați de subiectul jocului și de respectarea regulilor aferente rolurilor.Spre sfârșitul grupei mari copii sunt mai interesați de distribuția rolurilor și a responsabilitățiilor nu doar de parcurgerea jocului odată început. Copilul de grupă mare se străduiește să joace un joc interesant care are o finalitate stabiltă. Regulile jocului evolueazăpe perioada prescolarității, dacă la începutul acesteia copilul este preocupat de acapatrarea de jucării, de jocuri cu un singur participant și nu se respectă convenții (să zicem că…),spre sfârșitul acestei perioade copilul ia inițiativa în stabilirea regulilor de joc ,nemaifiind necesară intervenția externă pentru stabilirea acestora. Pe măsură ce reguile sunt conștientizate, apare și sancționarea , eliminarea din joc a celor care le încalcă. Conduita ludică și evoluția acesteia se poate observa în relația copilului cu jucăria. Conform studiului realizat de către S. Hupp.(1989) interacțiunea copilului evoluează astfel: interacțiunea cu jucăria este caracterizată printr-o acțiune nediferențiată asupra lor ( lovește jucăria, o aruncă), apoi jucăria devine funcțională astfel încât jocul se alege în funcție de jucăria aflată la îndemână. Odată cu achiziția deprinderii de a se juca acasta devine organizat , având un curs ce conduce la o finalitate. La 5-6 ani jucăria nu mai este cea care declanșează jocul ci este un mijloc ce îl ajută pe copilul preșcolar să-și desfășoare jocul propus .

” Jocul la vârsta preșcolară este o activitate de complexitate crescândă, cu valențe formative incontestabile. Cunoașterea de către adult (educator sau părinte) a reperelor de evoluție a jocului în aveastă perioadă de creștere și de acumulări fundamentale îi asigură acestuia un plus de competență în acțiunea de organizare și mediere a jocului peșcolarilor.”

(Glava. A. 2002,p.205)*.

În mijlocul copiilor de aceeași vârstă cu el copilul capătă își dezvoltă competențele sociale și emoționale. El are nevoie să învețe să aștepe rândul, să împartă, să ceară , să-și exprime sentimentele , să-și câștige încrederea în sine, să identifice emoțiile lui și al partenerilor de joc , sau a personajelor interpretate. Observând copilul jucându-se adultul poate să intervină , să corecteze comportamente inadecvate și să dezvolte competențele deficitare pentru nivelul de vârstă al copilului.

Exemplu : Darius , vrea să se joace cu mașinuța care este la Sebastian.

-Dă-mi mașinuța? zice Darius

– Nu vreau . zice Sebastian.

– Dă-mi mașinuța? zice Darius bătând din picior.

– Nu ! spune Sebastian.

– M-am supărat! se așează și începe să plângă.

Sebastian pleacă fără a-l lua în seamă plânsul lui Darius , și-și continua jocul în alt loc al sălii de grupă.

Observând această secvență putem presupune că Darius este obișnuit să obțină ceea ce-și dorește utilizând ”plânsul” . Reacția lui Sebastian îl surprinde și învață că relația cu copiii de aceeași vârstă este diferită de reacția membrilor familiei. Este trist dacă e respins sau este fericit dacă este acceptat în joc. Învață să dea și să primească. Poate reacționa violent, agresiv chiar necesitând intervenția educatoarei care îl învață să-și controleze furia , să-și controlaze comportamentele negative, să înțelegă că poate obține jucăria folosind alte modalități .

”Jocul este terenul pe care copilul își manifestă personalitatea și interesele”(Să construim cei 7 ani…de acasă. Modul pentru părinți și educatori ., 2008., p. 64*).

1.4. Jocurile și activitățile la alegere în curriculumul preșcolar

Jocul-după A.S.Makarenka-,,are în viata copilului o importanță tot așa de mare ca și munca sau serviciul pentru adulți‘‘.De aceea în gradiniță cea mai mare parte din programul zilei este organizat prin jocurile si activitățile alese de copii.

” Jocurile și activitățile didactice alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual. Practic, în decursul unei zile regăsim, în funcție de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal),

două sau trei etape de jocuri și activități alese (etapa I – dimineața, înainte de începerea activităților integrate, etapa a III-a – în intervalul de după activitățile pe domenii de învățare și înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă și, după caz, etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază și plecarea copiilor de la programul prelungit acasă).”(”Curriculum pentru învățământ preșcolar”,MEC., 2008.,)*.Jocurile și activitățile la alegere se regăsesc ca elemente componente ale activitățiilor integrate. Reușita desfășurării jocurilor și a activităților didactice alese este în strânsă legătură cu organizarea mediului educațional Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune. Educatoarea acordă o atenție specială organizării centrelor de interes : Biblioteca, Colțul căsuței/Joc de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă și altele. Dotarea lor cu materiale atractive și adecvate temei propuse are rol hotărâtor în reușita activității sau jocului propus. In funcție de spațiul disponibil, educatoarea poate utiliza toate centrele de interes din sala de grupă sau cel puțin două dintre ele în care cadrul didactic pregătește zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc, în funcție de disponibilitate și nevoi. Pentru etapa jocurilor și a activităților

alese desfășurate în curte, o atenție specială, ca și în cazul mediului educațional oferit de sala de grupă , va fi acordată atât organizării și amenajării curții de joc, astfel încât să nu pună în pericol siguranța preșcolarilor, și să le ofere posibilități de desfășurare a jocurilor propuse.

Centrele de interes permit educatoarei sa-și planifice activitațiile astfel încât atmosfera de joc să fie prezentă întreaga zi iar implicarea în procesul de învățare să fie una activa nu una pasivă .

Jocurile și activitățile alese creează cadru în care copii organizeaza si desfașoara după propriile preferințe și utilizându-și experiența dobândită ,diferite jocuri în care își manifestă din plin spiritul de inițiativa si de independență .Jocurile si activitatile alese constitue un mijloc principal prin care se realizeaza obiectivele educației preșcolare.

Copiii dobândesc noi cunoștinte însușite în activitatiile obligatorii, își dezvoltă imaginația creatoare , au posibilitatea de a iniția jocuri noi cu subiecte diferite, procurându-și singuri mijloacele de realizare pentru atingerea scopului propus.Fiecare joc de creație,mișcare sau alta activitate aleasa ridica in fața preșcolarului numeroase probleme,pe care el trebuie să le rezolve. Rezolvarea acestora dezvoltă gândirea ,memoria ,atenția, imaginația , contribuie la dezvoltarea personalității preșcolarului.

Jocurile și activitățiile la alegere oferă multiple posibilități pentru formarea reprezentărilor și notiunilor morale,a emoțiilor,a sentimentelor si calitaților morale ;se realizeaza educatia prin munca si pentru munca ; permit conturarea colectivului în care se formează personalitatea copilului ; de exemplu copii timizi prin participarea la jocuri alături de alți copii devin treptat comuni , parte a unui colectiv care le oferă posibilitatea de a se integra.

Jocurile și activitățiile la alegere pot cuprinde jocuri manipulative, care dezvoltă motricitatea fină și coordonarea oculo-motorie ,dar și câștigarea independenței ,a aotocontrolului. Aceste jocuri sunt organizate preponderent în centrul ”Joc de masă” care este dotat cu materiale care vizează dezvoltarea copilului în acest sens.Jocul simbolic derulat de obicei în centrul de interes ”Joc de rol”, este jocul prin care copilul pune în scenă realitatea pe care el o percepe, interpretează personaje reale sau imaginare.Totodată jocul simbolic poate fi organizat în centrul de interes ”Știință” reprezentând cadru introductiv pentru unele activități obligatorii dar poate viza consolidarea , aprofundarea unor cunoștințe, deprinderi. Jocul simbolic dezvoltă competențe emoționale și sociale chiar dacă se desfășoară sub forma jocului liber sau este propus și organizat de către adult având o finalitate bine definită, desfășurându-se sub forma unui joc cu reguli.

Jocul de rol/dramatizarea este inspirat din povești, basme, din lumea filmului , a teatrului dar și din realitatea de zi cu zi sau din cotidian. Subiectul o pregătire prealabilă, iar la nivelul preșcolar copilul îmbină elementele fantastice cu cele luate din realitate atunci când pune în scenă subiectul propus. În cadrul acestor copilul este atent la vestimentația care îi pune în valoare rolul dar și la obiecte care-i permit să adauge detalii care conturează personajul interpretat.

Jocul de construcții oferă copilului oportunitatea de a-și dezvolta și exersa multe deprinderi , capacități care vizează dezvoltarea cognitivă și musculatura fină. Oferindu-i preșcolarului materialele corespunzătoare el își exersează operațiile cognitive,dar stabilind relatii cu ceilalți copii , parteneri de joc ,el își dezvoltă competențe socio-emoționale , competențe importante pentru dezvoltarea personalității copilului .

Jocurile și activitățiile la alegere desfășurate în grădiniță cuprind o categorie de jocuri derulate preponderent în cadrul activitățiilor complementare( ALA II) sub forma Jocurilor dinamice/de mișcare. Aceste jocuri consolidează deprinderile motrice de bază, calitățiile motrice, dar și stări emoționale pozitive. Jocurile dinamice mobilizează întregul colectiv de copii, dezvoltă atitudini, comportamente, stări emoționale, altrismul, cooperarea, stabilirea unor relații de prietenie , dezvoltă sentimentul de apartenență la un grup. Jocurile de acest tip fac posibilă integrarea copiilor timizi , apatici , instabili, oferindu-le posibilitatea de a se manifesta în ritmul propriu.

” Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale ! De aceea, jocul este cea mai eficientă formă de învățare integrată datorită naturaleței cu care copilul învață!”(Ghidul de bune practici pentru educație timpurie, 2008,p.37)*

Curriculumul pentru educație timpurie acordă o atenție deosebită jocului liber inițiat de copil sau ales de acesta din centrele de interes dotate și puse la dispoziția lui în sala de grupă . Desfășurarea eficientă a acestor jocuri este condiționată de timpul acordat zilnic , de spațiul dotat și amenajat corespunzător pentru a stimula inițierea jocului, de interesul copilului stimulat de către adult prin stârnirea curiozității acestuia și cultivarea dorinței de a explora, imagina, de a creea , de a colabora cu partenerii de joc , de a-și manifesta sau controla stări emoționale. După ce și-a ales jocul copilul preșcolar se manifestă liber, creativ, își satisface nevoia de exprimare a propriei experiențe, dezvoltă subiectul jocului ales, caută partenerii de joc, joacă roluri, stabilește reguli și finalități în funcție de nivelul lui de vârstă , creează o lume a lui în care învață, exersează, relaționează , trăiește diferite emoții, își dezvoltă musculatura, își folosește experiența dar și dobândește experiență, își dezvoltă personalitatea pe toate fațetele ei.

Jocul – modalitate de dezvoltarea emoțională

”Sentimentul de siguranță, încredere și acceptare pe care i le conferă contextul jocului , permit copilului să își exprime emoțiile , să-și asume riscuri, să descopere lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereușite. ”( Ghidul de bune practici pentru educație timpurie, 2008.,p.31.)*.

Jocul este un mijloc eficient în dezvoltarea socio-emoțională și cognitivă a copilului preșcolar. Manevrând obiecte , copiii reușesc încă de la o vârstă foarte mică să se transpună într-o lume imaginară, în care interpretează roluri, iar odată cu trecerea la alt nivel de vârstă ajung să joace jocuri în care își impun reguli , sau mai apoi le sunt impuse reguli de către adult .Jocul oferă cadrul pentru crearea unor legături între partenerii de joc, copilul învață să se integreze în colectiv , apoi în societate, își creează prieteni. În viziunea lui J . Piaget parcurgerea diferitelor niveluri ale jocului de către copilul preșcolar , îl ajută să treacă de la funcționarea senzomotorie la cea reprezentățională. De exemplu jocul constructiv ,care se manifestă prin repetarea unor acțiuni cu anumite obiecte la vârsta de doi ani , se transformă treptat în jocuri de asamblare sau dezmembrare a obiectelor . Acest tip de jocuri ajută copilul să dobândească experiență în rezolvarea situațiilor problemă care le vor întâmpina ulterior, contribuind totodată și la dezvoltarea limbajului, a comunicării ,copilul fiind pus în situația de a transmite și primi mesaje de la colegii cu care se asociază în rezolvarea problemelor . O altă categorie de jocuri care are impact asupra dezvoltării socio-emoționale este jocul simbolic. Prin jocul simbolic copilul ajunge treptat să înlocuiască realitatea cu o lume creeată de el, o lume imaginară în care obiectele vor reprezenta ceea ce își dorește el ; jocul derulându-se într-un spațiu în care copiii pot ”deveni ” personajul care și-l dorește ( medic, polițist, prinț, personaj de desene animate și altele).Obiectele reale sunt utilizate în scopuri practice și imaginare ( o esarfă atârnată pe spate poate deveni pelerina unui personaj din desene animate sau pelerina unui prinț). Jocul simbolic oferă copilului preșcolar posibilitatea de a-și exprima trăirile, sentimentele, dorințele contribuind la dezvoltarea emoțională a copilului , dar și la construirea personalității acestuia. Jocul simbolic poate ajuta la rezolvarea unor conflicte ale copilului sau la compensarea dorințelor, trebuințelor nesatisfăcute, jocul permițând adoptarea unor roluri sau răsturnări ale acestora în funcție de evoluția jocului .

Jocul cu reguli reprezintă punctul de pornire în procesul de socializare al copilului mic. Jocuri desfășurate în grădiniță sub forma unor jocuri distractive(”Telefonul fară fir”, ”Cine este,cum este”,”Baba-oarba” , sau jocuri motrice(jocuri cu mingea, jocuri spotive,etc.) au o contribuție substanțială în dezvoltarea socio-emoțională a copilului preșcolar. Regulile jocurilor, încălcarea acestora, îi determină să-și gestioneze emoțiile, exersând abilitățiile de autoreglare emoțională, regulile ușurează implicarea copiilor în joc , stimulând copiii timizi sa participe activ la derularea jocului alături de partenerii de joc. Jocul simbolic poate ajuta la rezolvarea unor conflicte ale copilului sau la compensarea dorințelor, trebuințelor nesatisfăcute, jocul permițând adoptarea unor roluri sau răsturnări ale acestora în funcție de evoluția jocului .

Pentru copilul preșcolar jocul reprezintă cadrul în care se desfășoară întreaga viață psihică lui,îi permite copilului să se manifeste și săse exteriorizeze,iar pe de altă parte este principalul mijloc de dezvoltare a capacitățiilor psihice. Această activitate dominantă a copilăriei este cea care îl ajută pe copil să-și exprime emoțiile ,mai apoi să le identifice și să le regleze eliberând tensiuni, născocind, modificând realitatea. Jocurile cu reguli bine conturate sunt cele care formează calitățiile voinței, modelează trăsături de personalitate contribuind la idealul educațional de a dezvolta o personalitate armonioasă capabilă să se integreze în societate.

” Copilul râde:

Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”

(Lucian Blaga, ”Trei Fețe”)

CAPITOLUL II

Dezvoltarea competențelor emoționale la preșcolari

2.1 Inteligența emoțională ( definiție, interdependențe cu IQ, beneficii)

”Bine nu poți vedea decât cu sufletul;

ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi.”

(ANTOINE DE SAINT-EXUBERI, Micul Prinț)

Inteligența emoțională o putem defini ca find capacitatea personală de identificare și gestionare eficientă a emoțiilor proprii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educație etc). O persoană care are inteligență emoțională reușește să-și atingă scopurile cu un minim de conflicte inter și intra-personale. Deseori observăm că persoane cu un IQ mediu sau scăzut au succes în carieră , pe când oamenii cu un IQ ridicat stagnează sau chiar au eșecuri în carieră . Reușita unei persoane depinde de nivelul de dezvoltare a inteligenței emoționale. Abilitățiile intelectuale sunt inportante ,dar rezolvarea unor probleme de viața necesită abilități de adaptare, emoții care sunt o sursă importantă de informații pentru supraviețuire.

Conform studiilor lui Daniel Goleman ,inteligența emoțională ( EQ) presupune conștientizarea de sine (conștientizarea emoțiilor), autodisciplină (autoreglare)și empatie.Inteligența emoțională este responsabilă de felul în care ne controlăm impulsurile și sentimentele. Daniel Goleman ne explică prin studiul său că atunci când ne înțelegem emoțiile, sentimentele , situația în care ne aflăm devine mai clară ,iar recția noastră este favorabilă. ”Până la un anumit punct,orice om are o inteligență cognitivă și una emoțională, prin urmare , aceste portrete se contopesc. Și totuși , dintre cele două, inteligența emoțională adaugă mult mai multe calități care ne determină să fim oameni cu adevărat.”(D. Goleman., 2008., p.76.)*. Astfel se poate spune că o persoană care are abilități intelectuale ( IQ) la un nivel ridicat poate avea rezultate bune în diferite domenii chiar și în parcurgerea vieții de școlar, dar nu este suficient pentru a avea succes în viață.

Inteligența emoțională presupune ” abilități de a percepe , înțelege și exprima emoțiile într-un mod adecvat , de a le gestiona astfel încât să faciliteze atingerea scopurilor propuse”.( C. A. Ștefan, E.Kallay, 2010., p.11)* Un individ care dispune de un set de ailități care-l ajută să-și monitorizeze propriile emoții și ale celorlalți , având capacitatea de a-și autoregla gândirea și comportamentul pe baza informațiilor deținute este un individ care are dezvoltată inteligența emoțională, reușind să se adapteze cu succes la viața de zi cu zi.

” Componentele inteligenței emoționale sunt: abilitatea de a înțelege și interpreta adecvat emoțiile proprii și ale celorlalți; abilitatea de a conștientiza și de a manifesta emoții care pot facilita gândirea; abilitatea de a înțelege corect informațiile cu încărcătură emoțională și de a folosi eficient cunoștințele legate de emoții; abilitatea de a gestiona propriile emoții în vederea dezvoltării intelectuale, emoționale și atingerii stării de bine.” (C. A. Ștefan, E.Kallay, 2010., p.11)*Abilitatea unei persoane de a se adapta și de a depăși cu succes problemele apărute pe parcursul vieții depinde de corelarea , funcționarea integrată a abilitățiilor emoționale, sociale și cognitive. S-a observat că abilitățiile intelectuale se pot îmbunătății într-o mai mică măsură decât cele emoționale sau sociale având o componentă genetică puternică. Inteligența emoțională se poate dezvolta semnificativ deoarece este influiențată mai mult de mediu, astfel este posibilă optimizarea competențelor emoționale cu rezultate vizibile la vârsta preșcolară. Vârsta preșcolară reprezintă o perioadă în care copilul poate realiza achiziții fundamentale în plan emoțional și social, astfel dezvoltarea și optimizarea competențelor emoționale esențiale pentru funcționarea și adaptarea în viața adultă este indicată în această perioadă. Emoțiile sunt parte integrantă a ființei umane , ele ne influențează gândurile, acțiunile , ne afectează corpul și au impact asupra relațiilor noastre. Având în vedere contextul social în care interacțiunile sunt însoțite de o multitudine de emoții ,dezvoltarea inteligenței emoționale este necesară. Studiile arată că factorii de risc la copiii cu vârsta de 0-6/7ani (conflicte în familie,evenimente care-i provoacă nenumărate emoții ce nu le poate gestiona) au un rol important în apariția tulburărilor mintale din vârsta școlară și mai apoi la vârsta adultă. Competența emoțională întrunește abilitățiile individului de a se adapta atât la emoțiile proprii cât și la ale celor cu care vine în contact. Impactul unei inteligențe emoționale insuficient dezvoltate se vede atât în perioada copilăriei ,cât și al adolescenței , dar și în viața adultă, acesta manifestându-se prin probleme serioase apărute în domenii ca: sănătatea mentală, dezvoltarea cognitivă, performanțele din perioada școlarității. Competențele emoționale influențează inteligența cognitivă, dezvoltarea insuficientă a acesteia determinând atitudini negative față de școală , neîncredere în abilitatea de a rezolva sarcinile școlare. O altă categorie de competențe care sunt influențate de cele emoționale sunt competențele sociale ,acestea influențându-se reciproc, iar dezvoltarea lor contribuie la dezvoltarea optimă a copiilor.

La vârsta peșcolarității dezvoltarea inteligenței emoționale este dependentă nu numai de capacitățiile copilului, dar și de adulții (părinți, educatori) care pot favoriza sau bloca dezvoltarea acesteia. Putem vorbi deci de factori care influențează dezvoltarea inteligenței emoționale, acești factori îi putem grupa în două categorii :

”a. factori intrapersonali( biologici, de temperament, cognitivi) cu o puternică componentă înnăscută ;

b. factori interpersonali( interacțiunile cu alți copii, cu părinții sau educatorii) influențați de normele și valorile culturii din care provine o persoană.(C.A.Ștefan, E.Kallay, 2010., p.15)*

Aceste două categorii de factori se influențează reciproc, având impact asupra dezvoltării competențelor emoționale și sociale,iar dezvoltarea acestor competențe duc la o adaptare optimă în viața de zi cu zi atât în plan personal cât și profesional. Așadar un copil care se naște cu trăsături care predispun la dezvoltarea unor competențe emoționale deficitare , adulții pot compensa aceste deficiențe, iar în cazul unui copil care are trăsături ce ajută la dezvoltarea unor competențe optime ,în urma unor intervenții inadecvate din partea adulțiilor ,se poate dezvolta inadecvat.

Observând impactul și beneficiile dezvoltării inteligenței emoționale , influența acesteia asupra inteligenței cognitive și a dezvoltării armonioase a copilului ,ca educatori dorim optimizarea dezvoltării acesteia în cadrul activitățiilor desfășurate în grădinița de copii . Inteligența emoțională reprezintă una dintre componentele esențiale ale adaptării. Pentru vârsta adultă aceste componente emoționle le găsim în literatura de specialitate sub denumirea de” inteligență emoțională”,iar pentru vârsta preșcolară sub denumirea de competență emoțională. O cunoaștere amănunțită a acestor competențe ajută adultul (părinte,educatoare) să adopte metode și mijloace care să eficientizeze dezvoltarea acestora. Dezvoltarea competemțelor emoționale, educația emoțională este un proces de învățare despre emoții și gestionarea lor pozitivă. Prin instruirea emoțională copiii sunt ajutați să-și conștientizeze propriile emoții și cele care apar în relațiile cu ceilalți. Claude Steiner afirma că : ” a fi alfabetizat emoțional înseamnă să faci față propriilor emoții într-un mod care-ți întărește puterea personală, îți îmbunătățește calitatea vieții tale și, în egală măsură, calitatea vieții pentru cei din jurul tău.”( Steiner, 2003.) Altfel spus , a ne dezvolta competențele emoționale ajută ”să ne simțim bine cu noi înșine și cu ceilalți”.

2.2.Competențele emoționale ale copilului preșcolar

Conceptul de ”competență emoțională” se referă la abilitatea individului de a -și cunoaște și gestiona propriile emoții, dar și identificarea , adaptarea la emoțiile celorlalți indivizi. Eșecul în dezvoltarea acestor competențe poate duce la consecința dezastruoase , ceea reprezintă un motiv în plus pentru cunoașterea și înțelegerea acestora.(Schafer,2005) Daniel Goleman acordă o importanță deosebită dezvoltării inteligenței emoționale , o aduce în actualitate considerând-o cheia succesului personal și profesional. În definirea inteligenței emoționale Daniel Goleman identifică cinci aspecte fundamentale:

Cunoașterea emoțiilor proprii: adică a ne cunoaște propriile preferințe și sentimente pentru a ne ghida opțiunile. Cunoașterea propriilor emoții presupune identificarea, exprimarea lor într-un context dat. Autocunoașterea ne ajută să ne identificăm emoțiile , să le filtrăm , să izolăm sursa răspunsurilor emoționale imediate și să ne abținem de la de la acțiuni sau reacții inadecvate.

Gestionarea emoțiilor: aceasta presupune a ne controla emoțiile astfel încât să ne influențeze faptele și gândurile, a face față suferinței emoționale. Modul în care reacționăm într-o situație emoțională depinde de capacitatea noastră de a alege cea mai bună modalitate de a reacționa în acea situație, adică de cât de bine reușim să ne gestionăm emoțiile.

Capacitatea de a știi să ne motivăm ( automotivarea): presupune utilizarea preferințelor pentru a ne conduce la îndeplinirea propriilor obiective sau pentru a lua inițiativa. Automotivarea înseamnă control asupra emoțiilor , eliminarea sentimentelor negative care ne blochează creativitatea și puterea a conduce, permițând evoluția personală și profesională.

Recunoașterea emoțiilor celorlalți (empatia): adică vom percepe emoțiile altora, adoptând perspectiva lor și sintonie emoțională( a rezona la fel emoțional). Empatia este abilitatea de a fi sensibili , de a reacționa la problemele altora, înțelegându-le nevoile, dorințele,așteptăriile. Prin înțelegerea emoțiilor celor din jur ne înțelegem mai bine propriile emoții, reacții ,toate acestea utilizându-le pentru a stabilii relații constructive.

Gestionarea relațiilor sociale între indivizi și cadrul grupului: gestionarea bună a emoțiilor ăn relațiile cu cei din jur înseamnă a decodifica situațiile să raporturile sociale pentru a interacționa eficient , a crea relații interpersonale pozitive.

Competențele emoționale de ordin personal sunt următoarele: conștiința de sine care presupune o cât mai bună cunoaștere a propriilor emoții, sentimente, care ne sunt punctele slabe și punctele forte, să ne putem aprecia valorea personală; stăpânirea de sine adică a ne controla emoțiile și impunsurile, a fi credibili, a ne asuma răspunderea pentru faptele noastre , a fi flexibili și deschiși spre nou;automotivația sau dorința de a fi cei mai buni, dorința de a treuși, de a lua inițiativa, de a fi perseverenți și optimiști în ciuda obstacolelor.

Empatia este o competență emoțională de ordin social ți se referă la capacitatea noastră de a identifica emoțiile celorlalți însoțită de participarea afectivă la problemele, îngrijorările lor ajutându-i să se dezvolte.

”Competența emoțională poate fi definită drept capacitatea de a recunoaște și interpreta emoțiile proprii și ale celorlalți,precum și abilitatea de a gestiona adecvat situațiile cu încărcătură emoțională.” (C. A. Ștefan, E.Kallay, 2010., p.18)* Competențele emoționale, comform unei lucrări de actualitate ,pot fi grupate în trei categorii:

experiențierea sau trăirea și exprimarea emoțiilor;

înțelegerea și recunoașterea emoțiilor;

reglarea emoțională.

În tabelul următor se regăsește o descriere mai detaliată a competențelor emoționale :

Aceste competențe emoționale sunt necesare a fi achiziționate la vârsta preșcolarității.

Dezvoltarea acestora au o deosebită importanță atât pentru copilul prescolar , dar au impact și asupra evoluției copilului în continuare până la vârsta adultă.

Experiențierea și exprimarea emoțiilor cuprinde următoarele competențe: conștientizarea trăirilor proprii, transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emoțională , manifestarea empatiei.

a.Conștientizarea emoțiilor la vârsta preșcolară este deosebit de importantă pentru procesul de adaptare în viața adultă. Un aspect deosebit de important este contientizarea emoțiilor nu doar identificarea acestora, dar acest lucru nu se realizează întotdeauna automat.La copii conștientizarea emoțiilor este greu de investigat de aceea este importantă observarea reacțiilor fiziologice și comportamentle care pot oferi informații despre anumite trăiri emoționale. Dacă un copil este deposedat cde jucăria preferată, el se înfurie, plânge , este agresiv acestea sunt modalități de exprimarea a furiei. La această vârstă dacă aceste manifestări sunt etichetate verbal ele ajung să fie conștientizate treptat de catre copil. În jurul vârstei de 5- 6 ani copii înțeleg că reacțiile emoționale sunt legate de gândurile ce apar în anumite situații. Odată cu conștientizarea emoțiilor și interpretarea semnalelor oferite de către organism , copilul își va stabili strategia prin care va gestiona emoția prin confruntarea cu situația și nu prin evitarea ei. Evitarea confruntării cu situația duce la diminuarea sentimentelor negative pe când evitarea acestora are ca rezultat intensificarea acestora. Conștientizarea emoțiilor este esențială pentru dezvoltarea tuturor abilităților emoționale. De exemplu un copil care nu-și conștientizează propriile emoții în ceea ce privește recunoașterea și exprimarea emoțiilor va întâmpina probleme în reglarea emoțională. De aceea este deosebit de importantă recunoașterea și dezvoltarea acestei competențe la vârsta preșcolarității. Pentru a urmări evoluția acestei competențe este importantă observarea trăirilor , manifestărilor acesteia.Exprimările trăirilor emoționale la vârsta de 3 ani sunt de tipul bucuriei, tristeții, furiei, fricii , dezgustului, dar rareori sunt etichetate verbal. La 5-6 ani majoritatea copiilor majoritatea emoțiilor sunt conștientizate, ele fiind nu doar exprimate prin diverse trăiri , dar sunt și etichetate verbal .

b.Transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emoțională: este esențială în exprimarea emoțiilor într-o formă favorabilă adaptării sociale. Abilitatea de a ne exprima emoțiile adecvat este în srânsă legătură cu modul în care copilul realizează conexiunea dintre trăirea emoțională și exprimarea ei. Copii exprimă emoția așa cum o simt fară a fi influențată de reguli de exprimare , de aceea exprimarea este evidentă în comportamente observabile. La copilul de 3-4 ani agresivitatea este mai des întâlnită ca formă de manifestare decât la copilul de 5-6 ani. La început copii întâmpină greutăți în înțelegerea emoțiilor și gestionarea lor,adultul fiind cel care ajută la modelarea treptată a comportamentelor mai ales a celor cu încărcătură emoțională intensă prin reguli de exprimarea emoțiilor. Copii sunt ajutați să înțeleagă relația dintre emoție și consecințele acesteia , achiziționându-și abilități de reglare emoțională ,toate acestea contribuind la conturarea unei relații adecvate emoțional într-un context dat. Copilul de 3 ani își exprimă emoțiile pe care le simte , la 4 ani începe să înțeleagă emoțiile lui și ale altora, la 5 ani copiii ajung să respecte reguli de exprimare emoțională în situații sau contexte diverse.

c.Manifestarea empatiei: se referă la capacitatea copilului de a înțelege emoții trăite de alte persoane,dar cuprinde și capacitatea de a fi alături de acesta. Cunoațterea sentimentelui celuilalt ,pentru a-i fi alături presupune înțelegerea sentimentelor, emoțiilor acestuia.Ceea ce ne ajută să ”citim” emoțiile celuilalt sunt indiciile nonverbale. Putem astfel defini empatia ca fiind” o înțelegere nonverbală a celorlalți”( M.J.Elias., 2012) Inițial reacțiile empatice pot fi observate preponderent în relațiile copilului cu adultul , fiind mai mult o măsură legată de tipul de atașament dezvoltat în copilăria timpurie. La vârsta preșcolară empatia este observată și în relațiile cu ceilalți copii,permițându-le copiilor să se integreze mai ușor în colectiv. Tot empatia îl ajută pe copilul preșcolar să înțeleagă gândurile, emoțiile celorlalți copiii și să stabilească strategii de reglare emoțională sau de depășire a unei situații problemă. Dacă ne referim la copilul de 3ani , empatia este cu precădere nonverbală,ei utilizează mângâierea sau îmbrățișarea pentru a transmite emoțiile proprii . Odată cu dezvoltarea limbajului și trasmiterea emoțiilor, trăirilor se realizează verbal, ”mângâierile ” sunt realizate mai mult prin cuvinte.

Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor cuprinde competențe ca: identificarea emoțiilor pe baza indiciilor non-verbali, denumirea emoțiilor, înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor.

a.Identificarea emoțiilor pe baza indiciilor non-verbali: presupune etichetare verbală însoțită de o componentă non-verbală exprimată prin mimică, gesturi ,tonalitatea vocii. Recunoașterea emoților se realizează pe baza indiciilor faciali( furie- încruntare, buze lipite; bucurie- frunte netedă, obrajii ridicați,etc.). Cu cât copilul este expus mai des la reacții emoționale și la discuții despre aceste trăiri cu atât va reuși să interpreteze mai ușor, mai corect mesajele cu încărcătură emoțională ale altor persoane. Această decodificare a mesajelor emoționale este necesară pentru procurarea de informații care influențează apoi comportamentul ca reacție la emoțiile celorlate persoane cu care intrăm în contact și dorim să stabilim o relație , dar este importantă și pentru manifestarea empatiei. O decodificare incorectă a mesajului emoțional duce la stări conflictuale însoțite de agresivitate, furie. Pe baza observațiilor efectuate la copiii de 3 ani sau remarcat faptul că emoții ca bucuria, furia, tristețea sunt identificate cu ușurință, dar teama este greu identificată și adesea asociată cu tristețea. Abia la 5-6 ani copilul este capabil să recunoască toate cele șase emoții de bază.

b. Denumirea emoțiilor: apare la vârsta preșcolară atunci când limbajul verbal este utilizat din ce în ce mai des în comunicare. Copiii își dezvoltă treptat capacitatea de a denumi corect emoțiile proprii și ale celorlalți , aceasta contribuind la decodificarea emoțiilor proprii dar și ale altora. Identificarea emoțiilor și etichetarea lor verbală ajută copiiii să-și comunice emoțiile, să le exprime , să negocieze soluții în stări conflictuale, ajută la gestionarea emoțiilor deoarece reacțiile emoționale devin controlabile prin conștientizare. Dacă la 3 ani copilul diferențiază emoții pozitive și negative( ”Sunt bine”, ”Mă simt rău”), denumesc verbal bucuria și furia, la 5 ani reușesc să eticheteze verbal bucuria , tristețea , teama , furia, iar la 6 ani denumesc verbal emoții ca surprinderea sau dezgustul.

c. Înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor: presupune identificarea de asocieri între emoții și situații , fiind posibilă doar după ce copilul are capacitatea de a conștientixa emoțiile. Copiii asociază emoția , de exemplu teama , cu situația – mersul la medic, sau bucuria cu plăcerea de a primi cadouri, treptat ajung să observe că două persoane reacționează diferit în aceeași situație. Prin discuții și prin încurajarea reflectării asupra consecințelor manifestării emoțiilor ,copiii înțeleg că manifestarea emoțiilor are consecințe și asupra celor din jurul nostru. Înțelegerea cauzelor și consecințelor reprezintă o bază pentru reglarea emoțională.Copilul de 3-4 ani poate asocia o emoție cu o situație sau context,iar la 5 ani copiii pot să identifice consecințele emoțiilor proprii și ale celorlalți.

Reglarea emoțională este necesară pentru gestionarea corectă a emoțiilor mai ales a celor negative, este esențială în adaptarea școlară. ”Reglarea emoțională se referă la monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor emoționale în vederea manifestării unor comportamente dezirabile social”( C. A. Ștefan, E.Kallay, 2010., p.24)*. În general copiii preșcolari caută ajutorul unui adult pentru a diminua discomfortul produs de trăirea anumitor emoții. Adultul trebuie să-l încurajeze, să-i ofere suportul, treptat copiii vor dobândi strategii de autocontrol prin care vor putea să gestioneze emoțiile independent de adult. Strategiile de reglare emoționale depind de modul în care adulții care intră în contact cu copilul (părinți, educatori) îi învață cum să reacționeze când trăiesc emoții negative. Achiziționarea strategiilor de reglare emoțională este influențată și de caracteristicile temperamentale care pot îngreuna reglarea emoțională, sau achiziționarea strategiilor de reglare să necesite mai mult timp la unii copii. Observăm că la copii de 3-4 ani este nevoie de un adult pentru gestionarea emoțiilor negative , dar la 5-6 ani copilul reușește să-și gestioneze emoțiile singur, deținând deja strategii de reglare emoțională care permit copilului să facă față emoțiilor negative fie minimalizând importanța situației , fie reinterpretând situația într-o notă pozitivă.

2.3Abordări ale educației emoționale în curriculumul preșcolar

Finalitățile urmărite de curriculumul pentru educația timpurie combină în prezent dezvoltarea socio-emoțională cu cea cognitivă și se bazează pe:

-”Recunoașterea copilăriei ca etapă fundamentală în formarea individului , cu accente proprii și specifice;

– Recunoașterea copilului ca individ cu nevoi proprii de dezvoltare și nu ca un adult în miniatură;

– Recunoașterea copilului ca agent al propriei sale dezvoltări.”(MEC:; 2008., Curriculumul pentru educație timpurie)

Totodată finalitățile cuprinse în curriculumul pentru educație timpurie trebuie să urmărească dezvoltarea generală a copilului astfel încțt să asigure pregătirea acestuia pentru școală și viață. Astfel printre punctele-cheie care sunt urmărite de către finalitățile educației timpurii, deci și de către finalitățile educației pe timpul preșcolarității se pot enumera alături de sănătate , dezvoltare fizică , dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea comunicării și dezvoltarea socio-emoțională . Curriculumul pentru educație timpurie prevede ca dezvoltarea copilului preșcolar în fiecare dintre domeniiile sus amintite să se realizeze respectându-se nevoile individuale și ritmul propriu de dezvoltare a fiecărui copil. Domeniile de dezvoltare sunt instrumente pedagogice prin care se realizează individualizarea educației și învățării, dând posibilitatea observării la fiecare copil a aptitudinilor dar și a dificultăților. Printre domeniile pe care le găsim în curriculumul pentru educația timpurie găsim domeniul socio–emoțional care se referă la interacțiunile pe care le are copilul cu adulții , cu ceilalți copii, dar cuprinde abilitățile de inentificare, conștientizare , gestionare a emoțiilor. Prin domeniul dezvoltare emoțională se are în vedere dezvoltarea capacității de a-și percepe propiile emoții ,dar și a celor din jur, dezvoltarea conceptului de sine, iar în strânsă legătură cu acesta dezvoltarea imaginii de sine, acestea influențeză decisiv procesul de învățare pe tot parcursul școlarității.

Ariile curriculare preponderent implicate în atingerea obiectivelor ce vizează dezvoltarea emoțională și manifestarea empatiei sunt: Educația pentru societate, Limbă și comunicare, Arte, Științe. Prin joc în cadrul rutinelor , prin amenajarea mediului educațional , prin organizarea în centre de jocuri diverse ce au ca obiective dezvoltarea unor abilități specifice inteligenței emoționale se urmărește o cât mai bună pregătire din punct de vedere emoțional al copilului preșcolar. Dezvoltarea emoțională , deși este cuprinsă în noul curriculum ,fiind accentuată importanța ei pentru dezvoltarea armonioasă a copilului , pentru atingerea idealului educațional, este adeseori pusă pe loc secundar , dândui-se o atenție deosebită dezvoltării cognitive. Totuși cercetările în domeniu au semnalat că ” cel mai mare beneficiu al educației timpurii apare în plan non-cognitiv.”(MEC., 2009.,Curriculum pentru învățământ preșcolar)* De aceea în cadrul programului zilei deșfășurat în grădiniță , pe baza Curriculumului în vigoare se desfășoară activități care urmăresc preponderent obiective ale domeniului socio-emoțional.O categorie de astfel de activităti sunt ”rutinele ”care se derulează pe tot parcursul zilei ,acoperind nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. O astfel de ”rutină”este întâlnirea de dimineață care vine în spijinul copilului prin activități care dezvoltă autocunoașterea(stima de sine, imaginea de sine), dezvoltă abilitățile de comunicare (comunicarea asertivă ,comunicarea cu colegii, cu adulții), dezvoltă empatia prin activități-joc, încurajează copiii în luarea decizilor, dezvoltă abilități de mediere , dgestionare a confictelor. Acestă rutină (întâlnirea de dimineață ) este foarte importantă pentru dezvoltarea emoțională a preșcolarului, introducerea ei în programul zilnic al grădiniței a reprezentat un pas important în recunoașterea importanței deosebite pe care o are dezvoltarea emoțională pentru copilul preșcolar și pentru întregul parcurs școlar al acetuia.

Un alt element important ce vine în sprijinul dezvoltării echilibrate, armonioase a copilului, punând accent nu doar pe latura intelectuală ci și pe cea socio-emoțională o reprezintă repartiția categoriilor de activități pe nivele de vârstă. Pentru nivelul de vârstă 3-5 ani , categoriile de activități desfășurate cu copiii vizează preponderent socializarea copilului( cooperare, negociere colaborare, luarea de decizii , munca în grup), dar și dobândirea unei autonomii personale,iar la nivelul de vârstă de 5-6 ani activitățile se axează mai mult pe pregătirea preșcolarului pentru școală, pentru viața socială. Organizarea de activități care vizează dezvoltarea emoțională a copilului sunt necesare pe tot parcursul preșcolarității, aceste activități reprezintă baza pentru o socializare eficientă a copilului , dar și pentru pregătirea copilului în vederea școlarității deoarece are o contribuție remarcabilă în asigurarea succesului școlar.

Una dintre categoriile de activități prezente în planul de învățământ o reprezintă jocurile și activitățile alese. Pe parcursul programului zilnic , în funcție de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal), această categorie de activități o regăsim în două sau trei etape: etapa I – dimineața înainte de începerea activitățiilor pe domenii experiențiale sau a activităților integrate, etapa a II-a – după activitățile pe domenii experiențiale și înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă, etapa aIII-a- după amiaza ,în perioada cuprinsă între activitățile de relaxare și plecarea copiilor acasă de la programul prelungit.

Având în vedere că acest tip de activități cuprind o arie largă din programul zilnic, dar și o multitudine de activități și jocuri care vizează dezvoltarea copilului în toate domeniile , oferă un cadru opotun dezvoltării emoționale a copilului . Reușita jocurilor și activităților alese depinde de modul în care este organizat mediul educațional, de materialele puse la dispoziția copilului astfel încât să stimuleze, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune.

Pentru ca jocurile și activitățiile alese să contribuie la dezvoltarea emoțională a copilului,un rol important îl are cadrul didactic, care prin organizarea mediului educațional să pună copilul în situații emoționale diverse ,determinându-l să conștientizeze emoții, să gestioneze stări emoționale , să manifeste empatie, să înțeleagă cauzele și consecințele emoțiilor. Jocurile și activitățile alese au diferite forme de organizare, ele se pot derula în grupuri mici, în perechi sau individual, fiind astfel propice pentru a observa copilul și a-l orienta ,pentru a-i corecta treptat comportamentele greșite, pentru a-l îndruma eficient completând lacunele în diferite domenii experiențiale ,dar și în domenii de dezvoltare cum ar fi de exemplu dezvoltarea emoțională.”Jocul este activitatea fundamentală a copilului pe care se sprijină atât rutinele cât și tranzițiile și, evident, activitățile de învățare .El influențează întreaga conduită și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia.” (MEC.; 2008., Curriculumul pentru educație timpurie)*

Dacă ne îndreptăm atenția spre conținutul educației socio-emoționale ,sau cel al domeniului de dezvoltare socio-emoțional ,cum este menționat într-un document important

de politică educațională : ” Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7ani”, este preponderent social, determinat fiind de raportarea fiecărui individ la sine și la societate.

Câteva dintre caracteristicile dezvoltării dezvoltării socio-emoționale în contextul curriculumului ar fi următoarele:

– este în strânsă legătură finalitățile educației: ideal educațional, scopuri și obiective educaționale, regăsindu-se în planurile de învățământ, programe școlare;

– conținuturile ei sunt încadrate în conținuturile învățării, obiectivele de referință, operaționale, competențe generale și specifice;

– este corelată cu celelalte componente structurale ale curriculumului educațional ceea ce ne permite să spunem (conform lui M. Ionescu, 2007) că poate fi o componentă a curricululmului educațional;

– cuprinde acțiuni educative formale, nonformale și informale, fiind astfel parte a conținuturilor geneale ale educației;

– dezvoltarea depinde de dinamica societății și de progresul științelor, în special al științelor educației;

– rezultatele obținute în dezvoltarea socio-emoțională nu coincide în totalitate cu rezultatele obținute în procesul de educație, dar au influență asupra rezultatelor academice;

– are impact major asupra formării și modelării personalității copilului/elevului.

2.4. Importanța dezvoltării emoționale la vârsta preșcolară

Viața emoțională este un domeniu care necesită achiziționarea de competențe exclusive.Achiziționarea acestora trebuie începută încă din copilărie. Goleman referindu-se la importanța dezvoltării inteligenței emoționale prin educație afirma următoarele:

„ Remediul constă în felul în care îi pregătim pe copii pentru viață: nu trebuie să lăsăm educația emoțională la întâmplare,ci să adoptăm cursuri de inovație la școală, care să-i învețe autocontrolul, conștiința de sine, empatia, ascultarea și cooperarea. Este necesară deci ,o ”alfabetizare emoțională” în adevăratul sens al cuvântului, care să-i ajute pe copii să-și trăiască în mod inteligent emoțiile.”( Goleman, 1996). Copii trebuie ajutați să experimenteze utilizarea propriilor emoții astfel încât acestea să devină instrumente de bunăstare,de bucurie și siguranță, să treacă peste ideea că emoțiile sunt ceva incomod, negativ,ceva de care ne speriem pentru că nu le știm gestiona.

O inteligență emoțională scăzută, cu competențe insuficient dezvoltate are ca rezultat tulburări sociale , relaționare dar și personale atât pentru viața individului cât și pentru societate. Probleme cauzate de ignoranța emoțională ar fi lipsa conștientizării, a gestionării propriilor emoții și comportamente, incapacitatea de a manifesta empatie neputând recunoaște și respecta emoțiile celorlalți cu comportamentele ce derivă din aceste emoții. Insuficienta dezvoltare a competențelor emoționale îi expune pe copii și pe tineri la depresii,violență,probleme de alimentație , probleme de învățare, impulsivitate, izolare, singurătate. Pe de altă parte instituirea unui program de activități care să sprijne dezvoltarea competențelor emoționale aduce numeroase beneficii atât pe termen scurt cât și pe termen lung. D. Goleman enumeră o serie de beneficii ce au fost constatate la copiii care au urmat un program de alfabetizare emoțională. Câteva dintre aceste avantaje ar fi:

1. Conștientizarea de sine emoțională

dezvoltarea capacității de a recunoaște și denumi propriile emoții;

îmbunătățirea posibilităților prin care se pot înțelege cauzele ce sentimentele;

identificarea diferenței dintre sentimente și fapte(acțiuni);

2. Stăpânirea emoțiilor

îmbunătățirea toleranței la frustrare și a controlului mâniei;

exprimarea mâniei în mod adecvat fară a apela la luptă sau ceartă;

dezvoltarea rezistenței la stres;

manifestarea unei conduite mai putin agresive sau autodistructive;

atitudine pozitivă față de sine , de familie și de școală;

evitarea tendinței de izolare, de anxietate;

3. Utilizarea emoțiilor în mod productiv

abordarea problemelor cu responsabilitate;

capacitate crescută de concentrarea atenției pentru a îndeplini o misiune;

capacitate de autocontrol mai mare, impulsivitate redusă;

rezultate școlare mai bune;

4.Empatie : citirea emoțiilor

respectarea punctului de vedere al celuilalt;

capacitatea de a-l asculta pe celălalt;

sensibilitate față de sentimentele altora;

capacitate crescută de negociere , rezolvarea eficienta a conflictelor;

5.Abordarea relațiilor interpersonale

analiza și ănțelegerea relațiilor sociale;

capacitate de acomunica și siguranță de sine;

sociabilitate, simpatie , relatii bune de prietenie cu cei de aceeași vârstă;

amabilitate și preocupare față de necesitățile celor din jur;

bun colaborator ,cu disponibilitate în a se face util celorlalți;

democrație în relațiile cu ceilalți;

individualism scăzut , dispoziție spre colaborare în grupul din care face parte.

Din enumerarea aceasta s-a putut observa că introducerea unui program de dezvoltarea competențelor emoționale are numeroase beneficii. Un beneficiu observabil este acela că odată cu dezvoltarea competențelor emoționale se îmbunătățesc și rezultatele școlare. Într-o perioadă în care mulți tineri nu fac față propriilor neliniști , tulburări, nu se pot concentra, nu dispun de capacitate de a asculta, își dau frâu liber impulsurilor, agresivității, nu manifestă responsabilitate față de muncă , dezvoltarea emoțională este mai mult decât necesară. Implementarea unor programe de dezvoltarea competențelor emoțională de la vârsta preșcolară aduce beneficii imediate , cu impact atât asupra individului, dar și asupra societății. Este adevărat că nu fiecare individ va dezvolta competențe emoționale în același ritm , la același nivel , dar fiind conștienți de beneficiile dezvoltării inteligenței emoționale este important să depunem eforturi în acest sens. Tim Shriver spunea: „ Fluxul reușește să ridice la apă toate ambarcațiunile .” „ Nu e vorba despre copiii cu probleme, ci de toți copiii care au câștigat de pe urma acestor aptitudini dobândite; ele sunt un fel de vaccin pe viață. ”( Goleman,2008.,p. 358).

Importanța dezvoltării inteligenței emoționale este evidențiată de manifestările comportamentale ce pot fi observate la copilul cu nivel ridicat de inteligență emoțională în comparație cu cele ale copilului cu nivel scăzut al inteligenței emoționale. Câteva dintre manifestările comportamentale ce pot fi observate ar fi următoarele (comform cu S. Hein., 1996):

Urmărind manifestările comportamentale ale copilului/adultului cu inteligență emoțională ridicată în comparație cu cel al cărui inteligență emoținală e scăzută se poate afirma că dezvoltarea competențelor emoționale are multiple beneficii.

Emoțiile apar în viața noastră încă de la începutul vieții; plânsul ,râsul ,încruntarea sunt manifestări emoționale care pătrund firesc în viața copilului,el le descoperă și le acceptă spontan. Perioada preșcolară este perioada în care se pun bazele dezvoltării personalității și implicit reprezintă o perioadă oportună acumulărilor fundamentale. Dezvoltarea emoțională a preșcolarului este realizată prin însușirea de competențe specifice de identificare, exprimarea emoțiilor, de înțelegere și reglare emoțională, având consecințe favorabile în socializarea copilului. A învăța și dezvolta înțelegerea și gestionarea emoțiilor se poate realiza în orice etapă a vieții ,dar copilăria este o perioadă care aduce mari avantaje în realizarea acestui lucru. Reacțiile emoționale ale copiilor uneori sunt foarte intense, adulții fiind puși în situații dificile ,neștiind să gestioneze situația , de aceea este necesar ca adulții care fac parte din viața copilului să dispună de abilități prin care să-l ajute pe copil în înțelegerea și gestionarea emoțiilor . Jocurile sunt un mijloc optim de dezvoltarea competențelor emoționale la vârsta prescolară fiind în concordanță cu particularitățiile de vârstă a copilului prescolar.

2.5. Optimizarea competențelor emoționale prin jocurile și activitățile la alegere

Dezvoltarea capacității de învățare / formare în copilărie ,dar și succesul și fericirea care pot apărea la maturitate are ca factor esențial dezvoltarea emoțională. Datorită exploziei informaționale, prioritățile învățământului au fost reconsiderate astfel copilul nu mai poate fi abordat ca un copil ce își însușește cunoștințe , ci este o ființă ,un individ cu propria personalitate, cu aspirații, interese, trebuințe. Procesul instructiv-educativ include și dezvoltarea socio-emoțională care se materializează prin dezvoltarea unor comportamente specifice ce vizează formarea și dezvoltarea capacității de relaționare cu adulții și cu copiii; dezvoltarea de comportamente prosociale; acceptarea , respectarea diversității; identificarea și exprimarea emoțiilor; reglarea emoțională; dezvoltarea conceptului de sine.

Dezvoltarea emoțională este realizată primordial în familie, familia este prima „școală” care-l educă pe copil din punct de vedere emoțional. Modul în care copilul interacționează cu părinții , comportamentul acestora este exemplul ce-l urmează copilul . Părinții reprezintă modele ce copilul le urmează în ceea ce privește identificarea și exprimarea emoțională. Pentru o dezvoltare a competențelor emoționale copii au nevoie de exemple demne de urmat, de aceea copilul înconjurat de iubirea necondiționată a părinților pot să-și însușească și să exprime„ limbajele iubirii”: gesturi tandre, încurajare verbală, petrecerea timpului împreună, recompense materiale sau emoționale, alte servicii.

( Campball,R.,2000.2001.,p.10-11).Însușirea „limbajelor iubirii”în familie reprezintă baza pe care copilul își dezvoltă inteligența emoțională.Viața emoțională a copilului este influențată în primul rând de felul în care părinții se comportă cu el , cu căldură sau indiferență , cu empatie sau disciplinare severă . În societatea actuală dascălii sunt cei care uneori trebuie să-i suplinească pe părinții plecați în străinătate, sau pe părinții foarte ocupați, sau pe părinții care nu au abilități corespunzătoare pentru a fi modele pentru copiii lor. Menirea unui dascăl este de a modela caracterul uman , asfel avem datoria de a fi parte activă a dezvoltării emoționale a preșcolarului prin oferirea de ocazii multiple în care copilul să-și poată educa , valorifica competențele emoționale.

Activitatea care îi ajută pe copii să-și dezvolte multe abilități la vârsta preșcolară este jocul. Jocul oferă posibilitatea de a explora mediul, de a stabili relații , de a soluționa situații problemă, de a exprima emoții, oferă un context în catre copiii se simt confortabil și în siguranță. Jocul contribuie la dezvoltarea relației educator-copil, a relației părinte-copil, relații vitale pentru însușirea competențelor emoționale, adultul oferind pe lângă îndrumare și model de manifestarea trăirilor emoționale , de gestionarea emoțiilor.Implicarea în joc a adultului este importantă pentru a putea relaționa cu copilul pe picior de egalitate, chiar dacă uneori sitiuația poate părea că scapă de sub control ,tot adultul este cel care va gestiona situația prin stabilirea limitelor, a regulilor. Învățarea la această vârstă presupune și amuzament nu doar activități rigide , jocul este activitatea prin care copilul achiziționează într-un mod plăcut abilități fundamentale pregătirii pentru viața de școlar. Un factor important dezvoltarea competențelor emoționale prin joc este implicarea adultului (părinte/educator).Pentru a construi o relație bazată pe încredere este necesar să fim creativi atunci când participăm la joc alături de copil, să devenim parteneri de joc. O altă condiție este de a permite copilului să inițieze și să conducă jocul. Copii au nevoie de situații în care inițieze activități , să stabilească singuri ce se vor juca și cum va decurge jocul. Adultul pune accent pe finalitate , pe performanță , odată ce am stabilit că jocul este dirijat de către copil nu este indicat să ne impunem propriile viziuni asupra evoluției jocului deoarece riscăm să transformăm o experiență pozitivă într-o situație ce-l descurajează , sabotându-i stima de sine. Atunci când dorim să află informații despre activitatea copilului este important să-l încurajăm ,să-i acordăm atenție și posibilitatea de a-și exprima emoțiile , trăirile . Discuțiile bine gândite au ca rezultat dezvoltarea vocabularului,inclusiv cel despre emoții. Un alt aspect important este de a manifesta entuxiasm față de jocul copilului . Aceasta putem să o facem prin mimică , prin laude verbale , prin încurajări.

Activitatea cea mai recomandată pentru dezvoltarea emoțională a preșcolarului este jocul liber , dar și activități structurate care vizează obiective specifice educației emoționale. Astfel jocurile și activitățile la alegere structurate comform Curriculumului prescolar în vigoare reprezintă cadru optim pentru dezvoltare emoțională . De exemplu jocurile de rol contribuie la dezvoltarea competențelor emoționale deoarece îl pun pe copil într-o mulțime de situații imaginare în care el trebuie să relaționeze cu alti copii, să-și pună la lucru imaginația, creativitatea, acestea contribuind din plin la dezvoltarea emoțională. Încurajând copilul să se joace pe centrele de interes ,oferindu-i modele demne de urmat putem fructifica aceste activități urmărind evoluția emoțională a copilului. Centrul „Bibliotecă” oferă posibilitatea de a inventa povești , de identifica personaje din povești ce trec prin diverse stări emoționale, se pot audia povești ce îi permit copilului să experimenteze trăiri emoționale, să le verbalizeze, să transpună mesajul verbal în mesaj nonverbal cu ajutorul gestici și mimicii. Centrul „Joc de masă” pune la dispoziția preșcolarului o varietate de jocuri ce presupun jocul în perechi sau în grup , jocuri ce ajută la exersarea stăpânirii de sine , a răbdării, gestionarea unor emoții, la reglare emoțională. Centrul „Construcții” , jocurile cu cuburi , pe lângă stimularea imaginației și creativității îl învață pe copil să colaboreze , să comunice, să socializeze toate având impact asupra dezvoltării emoționale.

Centrul „Artă” încurajează copilul să se joace cu instrumente muzicale, să picteze, să deseneze, aici tot ceea ce face și trăiește copilul are legătură cu emoțiile.Centrul „Știință” stimulează încrederea în sine, rezolvarea unor situații problemă, sentimentul de mulțumire , de reușită oferită de concursurile organizate în acest centru interes. Centrul de interes „Joc de rol ” , prin punerea în scenă a diferite roluri copilul învață să comunice deschis , să interacțiuneze cu cei din jur , să folosească expresii și termeni ce descriu emoții, să se exprime prin gesturi , mimică, să le recunoască la partenerii de joc.

Atunci când sunt proiectate jocurile și activitățile la alegere trebuie avut în vedere că dezvoltarea emoțională vizează formarea conceptului de sine a copilului prin exersarea capacității de a se percepe ca o persoană unică , individuală, cu emoții, sentimente și trăiri proprii. Jocurile și activitățile pe care le desfășoară preșcolarul trebuie să-l ajute să identifice rapid sentimente, emoții, să le exprime să le gestioneze în diverse situații. În plus copilul trebuie să perceapă, să identifice emoțiile prin care trec persoanele cu care interacționează, trebuie să gestioneze situația în funcție de reacțiile emoționale ale celorlați, să dirijeze dialogul în funcție de acestea. Imaginea de sine pozitivă este un liant puternic în susținerea învățării. Copilul va fi dispus să încerce experiențe noi, să învețe lucruri noi dacă are încredere în sine. „Trăirile emoționale însoțesc toate activitățile copilului și strâns legate de formarea abilităților de relaționare și comunicare ca și de susținerea motivațională și formarea intereselor, inclusiv a celor de cunoaștere și învățare. Curiozitatea impulsionează cunoașterea și rezultatul acestei investigații aduce trăirea satisfacției care declanșează o nouă acțiune.”(M . Ionescu., 2010., p. 31.)*

La vârsta preșcolară viața afectivă se diversifică și se îmbogățește determințnd schimbări complexe în domeniul cognitiv, afectiv, relațional. Grădinița reprezintă o „deschidere formidabilă spre viață” (Anghel 2011, p.168) ,dar fiecare experiență a copilului trebuie gestionată și pregătită pentru a evita reacții emoționale negative , de respingere. Pentru ca dezvoltarea emoțională a preșcolarului să fie corespunzătoare există variabile care facilitează această dezvoltare: temperamentul copiilor și nivelul de dezvoltare; relația copiilor cu părinții;suportul oferit de mediul în care trăiește.Emoțiile copilului, dezvoltarea acestora este în strânsă legătură cu stimulările, influiențele educative pe care le trăiește pe parcursul programului instituționalizat. Copii care au o dezvoltare emoțională optimă au toleranță mai mare la frustrare, au conflicte mai puține cu partenerii de joc, manifestă mai puține comportamente autodistructive. Un rol important în acumularea de competențe emoționale adecvate o are educatorul, care alături de părinți reprezintă modele de care copilul beneficiază în educație. În perioada preșcolară câțiva factori care influențează dezvoltarea emoțională sunt : modelele ce le urmează copilul prin imitație, experiențele lui (pozitive /negative), mediul stimulativ al grădiniței- amenajarea spațiului educațional adecvat obiectivelor propuse, stilul didactic , eficient , centrat pe copil ,care optimizează actul educativ prin mijloace și strategii adecvate, prin creșterea calității actului instructiv-educativ , dar și formativ. Copilul preia de la adult stări afective, observă și învață expresii emoționale, comportamente asociate diferitelor emoții sau trăiri , pe care le diversifică și le îmbogățesc.Astfel,preșcolarul este pus în diferite situații din care învață să exprime emoții, să eticheteze emoțiile lui și ale celorlalți, să-și dezvolte un limbaj emoțional, să identifice cauzele și consecințele unor emoții manifestate. Emoțiile și sentimentele însoțesc toate manifestările copilului fie joc, cântec sau activități educative. Nu putem vorbi de pasiuni sau afecte la această vârstă dar putem vorbi de emoții care se formează acum ca: emoții morale, estetice,intelectuale. Copilul are nevoie de achiziționarea de competențe adaptative care completează pe cele emoționale. Aceste competențe adaptative se concretizează în conțtientizarea propriilor emoții și ale celor din jur, asumarea și exprimarea emoțiilor fară constrângere, manifestarea abilităților empatice, capacități de a înfrunta obstacolele și de a gestiona conflictele de a face față frustrărilor.

Indiferent de cultura din care facem parte, expresiile emoționale sunt aceleași, reușim să recunoaștem bucuria , tristețea, dezgustul, frica, furia, si surpriza, dar influențele sociale ale culturii în care ne petrecem copilăria își lasă amprenta în exprimarea noastră emoțională. Pentru o bună adaptare socială copilul trebuie să învețe să recunoască emoțiile si să vorbească despre ele , să facă o disociere între sentimentele interne și exprimarea lor externă, să identifice emoțiile celorlalte persoane și expresia lor exterioară pentru a relaționa corespunzător cu aceasta , pentru a putea dialoga sau comunica. Adulții (părinți/educatori) sunt cei care sunt modele în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, ei sunt cei care îl ajută pe copil să-și dezvolte limbajele iubirii exprimate prin mângâieri, cuvinte încurajatoare, timp , daruri materiale sau emoționale servicii și acceptarea de sine.(Chapman și Campbell.,2001). Grădinița și familia sunt cei doi piloni pe care cei mici își pregătesc viața.O comunicare optimă între educator și părinte este esențială în dezvoltarea emoțională a copilului.pentru ca eficiența acestei colaborări să fie evidentă trebuie să fie o muncă de echipă, care aplică stiluri de relaționare , metode de disciplină și au atitudini în relația cu copiilul asemănătoare. Dacă această colaborare este deficitară, unii părinți refuzând implicarea în educarea copilului ,acesta va înregistra o întârziere, un handicap din punct de vedere emoțional. Educatorii au datoria de a creea ocazii diversificate de explorare și antrenare a competențelor emoționale, atenuând uneori handicapul în alfabetizarea emoțională. Jocurile și activițățile la alegere oferă posibilități multiple de explorare și antrenare a competențelor emoționale.Copilul preșcolar are un potențial generos în ceea ce privește latura emoțională, este deschis , receptiv față de contextele de învățare creeate. Atât relația părinte –copil, părinte –educator cât și relația educatot- copil este importantă în educarea competențelor emoționale. Câteva strategii de dezvoltare a acestei relații ar fi următoarele:

culegerea de informații despre preocupările copilului și despre activitățile preferate,

încurajarea copilului să vorbească despre el însuși,

ascularea copiilor;

comunicarea prin mesaje verbale și non-vrebale;

participarea ca partener activ în jocurile copilului;

posibilitatea de a alege liber jocul și verbalizarea acțiunilor derulate;

dotarea corespunzătoare a centrelor de interes ;

implicarea părinților prin diverse activități în educația copilului;

cultivarea unei relații de parteneriat cu părinții.( Kallay E. 2010)

În ceea ce privește achiziționarea de strategii de reglare emoțională , educatorii pot să ajute copii să achiziționeze abilități de reglare emoțională.Scopul principal al educatorului este acela de a-i dezvolta abilitatea de a gestiona adecvat emoțiile , dar mai ales dezvoltarea abilității de a-și gestiona furia. Factorii care influențează reacția copiilor la furie sunt aceeași cu factorii care influențează modul în care achiziționează reglarea emoțională( maturitatea substratului neurologic, temperamentul, socializarea). Primi doi factori țin de individualitatea copilului și nu se poate interveni, dar interveția se poate realiza în educarea copilului să reacționeze în situațiile cu încărcătură emoțională. Mediul educațional , organizarea jocurilor și activităților stabilind reguli , rutine , stabilind limite , oferă stabilitate și consecvență în reacții contribuind la relarea emoțională. Conșientizarea emoțiilor, recunoașterea și interpretarea lor coerectă în funcție de context sau de situație se poate stimula prin creearea unui mediu în care este încurajată exprimarea emoțională.În exprimarea emoțiilor educatorul este un model . Vorbind despre emoțiile proprii și despre modalitatea de a face față emoțiilor învață copilul să-și regleze emoțile prin imitație.un alt pas în dobândirea reglării emoționale de către copil este de a-l încuraja să vorbească despre emoțiile sale pozitive sau negative fără ca acestea să fie catalogate ca fiind „greșite”. Copii trebuie învățați să manifeste comportamente adecvate vizavi de anumite reacții emoționale, chiar dacă datorită temperamentului copilului uneori răbdarea educatorului este pusă la încercare , acceptând și înțelegând emoțiile copilului îl vom putea ajuta să și le gestioneze.

Reacțiile emoționale intense se pot gestionaprin identificarea semnalelor de avertizare transmise de copil și intervenție în momentul oportun . Cele patru stadii ale reacțiilor emoționbale intense sunt:

faza de avertizare – observăm reacții de manifestarea furiei prin bombăneli, proastă dispoziție, mimică îmbufnată;

faza a doua- reacțiile emoționale se manifestă prin schimbări bruște de dispoziție care conduc la manifestarea crizei de furie , nu este oportună intervenția în această fază;

faza a treia- reacțiile de furie sunt înlocuite de reacții de retragere în care copilul refuză orice interacțiune cu adultul;

faza a patra- copilul revine la normal, se liniștește și își reia activitatea( Kallay E. 2010).

Cunoașterea acestor stadii de manifestarea emoțiilor intense ne ajută să intervenim , dar și să-l învățăm pe copil să-și gestioneze emoțiile prin exersarea unor tehnici de reglare emoțională. O tehnică eficientă în gestionarea furiei este „tehnica broscuței țestoase”. Aceasta presupune modificarea monologului negativ ,dar și încurajarea copilului de a-și exprima gândurile emoțiile. Intervenția pentru gestionarea furiei este inddicată doar în prima fază de manifestare când se intervine la nivel cognitiv și fiziologic prin înlocuirea monologului negativ cu cel pozitiv, iar faza apatra este faza de liniștire de rezolvarea problemei la nivel cognitiv-comportamental. Pasii care trebuie urmați de copil în aplicarea tehnicii sunt următorii:

pasul 1- copilul este rugat să-și imagineze că se retrage într-o carapace, asemenea broscuței țestoase, să respire adânc de trei ori , să se gândească la ceva plăcut;

pasul 2- respiră adânc imaginându-și că aerul ajunge până la vârful picioarelor și degetelor de la mâini;

pasul 3- se concentrează asupra respirației și derulează un monolog pozitiv: „sunt liniștit…”;

pasul 4- rămâne în carapace atât timp cât are nevoie să se liniștească , încearcă să gâsească soluții de a rezolva problema.

Jocul de rol poate fi utilizat pentru însușirea și exersarea acestei tehnici. Un exemplu de joc de rol care poate fi utilizat este „ Bruno și Bruni ne învață cum să ne exprimăm emoțiile”. Acest joc presupune punerea în scenă aunor situații în care copiii pot aplica tehnica pentru rezolvarea unei situații de criză. De exemplu transpune în joc de rol următorul scenariu și un scenariu alternativ:

„ Bruno râde de Bruni pentru că a desenat urât:

Bruno : Uite ce urât ai desenat!

Bruni: Ba nu este adevărat.

Bruno: Desenul meu e mult mai frumos!

Rupe foaia pe care a desenat Bruni.”

„Bruno râde de Bruni pentru că a desenat urât:

Bruno : Uite ce urât ai desenat!

Bruni: Ba nu este adevărat.

Bruno: Desenul meu e mult mai frumos!

Bruni: Desenăm ceva împreună?

Bruno: Da, facem un robot. Îți arăt eu cum se face.”

Un rol important în reducerea intesității emoțiilor negative îl are monologul pozitiv. Descurajarea , sentimentul de eșec pot fi prevenite dacă învățăm copilulul să inlocuiască monologul negativ cu cel pozitiv. Situațiile în care se manifestă emoții puternice pot fi folosite pentru a învăța copilul rezolvarea problemelor, situațiilor de criză.

Dezvoltarea reglării emoționale la copii presupune următoarele:

oferirea unui mediu stabil, consecvent în aplicarea metodelor de disciplinare;

evitarea criticii și a minimalizării manifestărilor emoționale;

discutarea despre emoțiile trăite cu copilul;

învățarea copiilor să-și exprime emoțiile negative adecvat;

însușirea de către copii a unor strategii de reglarea furiei;

laudele aduse copiilor dacă au reușit gestionarea unei emoții negative.

Jocul ca activitate dominantă la vârsta copilăriei oferă copilului posibilități multiple de manifestarea emoțiilor fie pozitive , fie negative . astfel adultul poate utiliza această activitate pentru a-l învăța pe copilul preșcolar să identifice problemele, inițiind totodată și discuții care facilitează conștientizarea problemei, să găsească soluții posibile, să stabilească consecințele pentru soluțiile identificate.Rezolvarea problemelor la vârsta preșcolară este un joc de aceea nu este bine să impunem soluțiile noastre sau să criticăm soluțiile șă consecințele acestora. Evaluarea alternativelor de rezolvarea problemelor se realizează eficient prin discuții prin care se pun în balanță soluțiile găsite. Câteva sugestii practice privind evaluarea consecințelor le găsim în următorul exemplu:

„ Două fetițe doresc să joace fiecare cîte un joc în casuța păpușii, dar nu doresc să-și împartă spațiul. Una dintre soluții ar fi să se certe în continuare, altă să-și împartă spațiul și jucăriile . Prima soluție ar stopa jocul și ar genera ceartă , furie, dezamăgire, a doua soluție ar genera bucurie ,soluționarea problemei ar putea începe prin întrebarea „ Cum o să te simți dacă..?„ , care va genera odiscuție constructivă ce va duce la soluționarea problemei, copilul va învăța astfel să gasească soluțiile cele mai bune în situații asemănătoare.”

Jocurile care au la bază povești cunoscute de copii reprezintă contexte potrivite pentru învățarea rezolvării problemelor .Poveștile pot fi o sursă de situații problemă care soluționate împreună cu copii îi învață gestionarea unor astfel de situații, tot poveștile reprezintă un antrenament foarte bun pentru identificarea consecințelor anumitor comportamente. Poveștile sunt o sursă importantă de jocuri care sprijină dezvoltarea competențelor emoționale și ajută la dezvoltarea empatiei prin dezvoltarea abilității de a percepe o situație din mai multe perspective, care necesită rezolvare într-un mod adecvat.

„ Orice lucru care ni se întâmplă , bun sau rău , ne pregătește pentru un moment care urmează să vină.”

CAPITOLUL III

3.1. Fundamente conceptuale și metodologice ale cercetării

„Cercetarea pedagogică, definită în sensul ei larg, este o formă superioară a activității de investigație desfășurată sistematic și organizată științific în scopul obținerii de noi informații, cunoștințe științifice, a verificării sau validării unor modele teoretice sau aplicative.” (Cucoș, C., 2009), Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, p. 749.) Cercetarea urmărește să răspundă unei întrebări, să ofere o nouă viziune de abordare a fenomenului pedagogic, precum și să aducă noi informații cu privire la ceea ce se întâmplă în mediul educațional în diverse situații.

Scopul unei cercetării pedagogice este perfecționarea tehnicilor de intervenție și sporire a calității în procesul de formare a personalității.

Se poate afirma, deci, că importanța cercetărilor pedagogice este majoră atât pentru planul teoretic al educației-radiografierea, cunoașterea, interpretarea, înțelegerea micilor și marilor probleme ale educației-cât și pentru cel practic-operațional-investigarea, orientarea, optimizarea, inovarea, reformarea, prospectarea practicilor educative. (Bocoș, M., 2007.,Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca).

Un element important care stă la baza realizării unui proces instructiv-educativ eficient, îl constituie metodele folosite de educator în transmiterea de cunoștințe preșcolarilor, în formarea de competențe, priceperi și deprinderi la cei mici.

În vederea atingerii unor obiective instructiv-educative stabilite dinainte, jocul folosit este selectat atent de educator și aplicat în cadrul activităților liber alese , în funcție de nevoile și interesul preșcolarilor. Situațiile de învățare sunt mai mult sau mai puțin dirijate. Sunt considerate jocuri și activități alese ,categoria de activități desfășurate conform curriculumului în centrele de interes unde materialele puse la dispoziția preșcolarului și intervenția educatorului directă sau indirectă favorizează desfășurarea acestora conform obiectivelor propuse , dar și sub forma unor activități ce vin ăn completarea activităților pe domenii experiențiale. Aceste jocuri și activități la alegere contribuie la formarea și dezvoltarea armonioasă a preșcolarului, într-un cadru educogen,plăcut, oferind copilului posibilitatea de a fi parte activă a propriei formări.

3.2. Scopul și obiectivele cercetării

SCOPUL CERCETĂRII : Proiectarea, organizarea și desfășurarea unor procese de stimulare și dezvoltare a competențelor emoționale ale copilului preșcolar prin intermediul unor jocuri și activități la alegere diversificate, adaptate cerințelor curriculumului pentru nivelul preșcolar și dezvoltării inteligenței emoționale.

Obiectivul fundamental al prezentei cercetări îl constituie contribuția jocurilor și activităților alese la dezvoltarea competențelor emoționale ale copiilor preșcolari, prin utilizarea celor mai eficiente modalități de dezvoltarea capacității de a recunoaște emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și gestionarea situațiilor emoționale, prin diferite teste ameliorative urmărind dezvoltarea competențelor emoționale la preșcolari, aplicarea unor metode, tehnici de gestionarea situațiilor cu încărcătură emoțională intensă , jocuri liber alese care să contribuie la dezvoltarea abilităților de reglare emoțională, dar și prin intermediul activităților complementare activităților desfășurate pe domenii experiențiale sau prin activități integrate și proiecte tematice planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, ținând cont de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă. Se are în vedere dezvoltarea abilităților de înțelegere și interpretarea adecvată a emoțiilor, conștientizarea și manifestarea emoțiilor , înțelegerea corectă a informațiilor cu încărcătură emoțională, gestionarea emoțiilor ăn vederea dezvoltării cognitive , emoționale și atingerii stării de confort sau stării de bine. Aceasta vizează evidențierea importanței educației timpurii în dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii de vârstă preșcolară.

Pentru atingerea acestui scop, au fost stabilite obiectivele cercetării pe care le-am conturat ca puncte de atins pe parcursul desfășurării experimentului întreprins:

radiografierea stării de fapt în ceea ce privește cunoașterea nivelului de dezvoltare a competențelor emoționale preșcolarilor și a deficiențelor în ceea ce privește reglarea emoțională;

derularea unor jocuri și activități didactice care să valorifice materialele din centrele de interes pentru punerea în relief a reacțiilor emoționale și a gândurilor preșcolarilor;

elaborarea unui program de intervenție în colaborare cu cadrele didactice și părinții preșcolarilor,  ca factor educativ important în cunoașterea/înțelegerea trăirilor, experiențelor, dar și prin autocunoaștere/autoînțelegere;

observarea și notarea dificultăților întâmpinate adoptând instrumentul, metodologia, conținutul (eșantionul de conținut) în funcție de variabila independentă și dependentă în scopul atingerii obiectivelor imediate ale cercetării, dar și a scopului final;

stabilirea modului în care jocurile și activitățile alese bazate pe educarea inteligenței emoționale ,influențează socializarea, creativitatea, imaginația gândirea și dezvoltarea limbajului la preșcolari.

3. 3. Ipoteza și variabilele cercetării

Ipoteza cercetării:

Aplicarea unui program educațional la grupa mare bazat pe utilizarea rațională și sistematică a unor jocuri și activități didactice diversificate în cadrul activităților instructiv-educative, în special a celor liber-alese contribuie semnificativ la dezvoltarea inteligenței emoționale prin experiențierea și exprimarea emoțiilor , înțelegerea și recunoașterea emoțiilor, reglarea emoțională, manifestarea empatiei, dar și la creșterea performanțelor de învățare și adaptare a a preșcolarilor. Pentru ca abilitățiile emoționale să se dezvolte este necesar să le oferim copiilor preșcolari situații adecvate să-și dezvolte aceste abilități, prin învățare și exersare, oferindu-le modele de exprimare a propriilor emoții, de rezolvare a unor probleme emționale.

Se presupune că există diferențe semnificative între preșcolarii care au competențe emoționale și cei care nu au.

Variabilele cercetării:

Variabila independentă: programul educațional la grupa mare, bazat pe utilizarea rațională și sistematică a unor jocuri și activități alese diversificate în cadrul unui program de alfabetizare emoțională.

Variabilele dependente:

gradul de manifestare al capacității de adaptare la emoțiile proprii și la emoțiile altora,exprimare corectă a trăirilor emoționale ale preșcolarilor;

nivelul performanțelor preșcolarilor obținute în urma demersului experimental;

Locul de desfășurare a cercetării: Școala gimnazială ‘’Vaskertes’’- Grădinița cu Program Prelungit Csillagszem-Scânteuța, „Grupa Albinuțelor”.

Localitatea Gheorgheni, județul Harghita.

Perioada de cercetare: anul școlar 2014/2015, semestrele I și II

3.4. Eșantionul de subiecți

Designul cercetării fiind de tip experimental intersubiecți, s-au selectat două grupe de preșcolari aparținând Grădiniței cu Program Prelungit „Csillagszem-Scânteuța”Gheorgheni, Harghita. Eșantionul este format din grupa de preșcolari, grupa mare – Grupa Albinuțelor din Grădinița Csillagszem-Scânteuța , Gheorgheni – Harghita

( lotul experimental) și grupa de prescolari cu același nivel de vârstă- Grupa Buburuzelor din Grădinița Csillagsem-Scânteuța, Gheorgheni-Harghita(lotul de control).

De menționat este că fiecare eșantion a fost ales aleatoriu.

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei generale formulate, am cuprins în cercetare un număr de 42 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani care au frecventat grădinița în anul școlar 2014-2015.

Eșantioanele prezintă următoarele caracteristici:

Tabel IV.4.1. Caracteristicile „Grupei Buburuzelor”din Grădinița Csillagszem-Scâțnteuța Gheorgheni – eșantion de control

Tabel IV.4.1

Tabel IV.4.2. Caracteristicile „Grupei Albinuțelor”,din Grădinița Csillagszem-Scânteuța Gheorgheni– eșantion experimental

Tabel IV. 4.2.

În vederea cunoașterii fiecărui individ a fost aplicată o anchetă socio-culturală în vederea provenienței copiilor, cunoscând faptul că mediul familial exercită, cu unele excepții, o influență cultural-educativă bună asupra dezvoltării copilului preșcolar.

Familia constituie mediul în care copilul se naște și se formează ca om, esențială asupra dezvoltării acestuia în toate domeniile, dar pentru dezvoltarea competențelor emoționale este fundamentală. . Dar acest mediu diferă mult de la o familie la alta, în funcție de propria sa structură pe de o parte și de societatea în care trăim, pe de altă parte. Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuințelor sale elementare, adică în măsura în care este un mediu afectiv și protector, dubla condiție indispensabilă pentru dezvoltarea copilului.

Familia este o lume care, în anumite împrejurări trebuie să-și organizeze apărarea față de agresiunile exterioare, pentru a-i proteja pe acei membri ai săi care sunt încă prea slabi pentru a le suporta fără prejudicii.

Tabel IV.4.3 Principalele elemente caracteristice mediului familial al preșcolarilor din eșantionul de control:

Diagrama principalelor elemente caracteristice mediului familial al preșcolarilor din eșantionul de control

Tabel IV.4.4 Principalele elemente caracteristice mediului familial al preșcolarilor din eșantionul experimental:

Diagrama principalelor elemente caracteristice mediului familial al preșcolarilor din eșantionul experimental:

Lucrarea își propune să urmărească:

cunoașterea nivelului de dezvoltare emoțională al copiilor prin conținutul activităților instructiv-educative din grădinița de copii în raport cu particularitățile dezvoltării psiho-fizice și respectarea individualității;

indicarea reperelor pentru eficiența jocurilor și activităților alese în dezvoltarea competențelor emoționale la preșcolari;

evidențierea importanței dezvoltării abilitățiilor aferente inteligenței emoționale;

educarea inteligenței emoționale prin identificarea , conștientizarea , reglarea emoțională;

dezvoltarea limbajului emoțional pentru facilitarea exprimării emoților proprii și ale celorlalți;

optimizarea dezvoltării emoționale prin metode și tehnici eficiente .

Proiectarea în cadrul jocurilor și activitățiilor alese de activități care să conducă la dezvoltarea emoțională a preșcolarilor duce la rezultate superioare privind:

înțelegerea și interpretarea adecvată aemoțiilor proprii și ale altora;

conștientizarea emoțiilor și manifestarea acestora prin facilitarea gândirii;

interpretarea corectă a informațiilor cu încărcătură emoțională utilizînd informațiile legate de acestea;

gestionarea propriilor emoții utilizând metode și tehzici adecvate;

manifestarea empatiei și îmbunatățirea relațiilor sociale .

3.5. Eșantionul de conținut

Pentru testarea ipotezei de lucru s-a alcătuit eșantionul de conținut care va constitui obiectul cercetării, organizate și desfășurate în unitatea de învățământ Grădinița cu Program Prelungit „Csillagszem-Scânteuța”- Gheorgheni reprezentând jocuri și activități pentru exersarea inteligenței emoționale .

Intervenția prin programul de jocuri și activități propuse pentru alfabetizarea emoțională este o intervenție de tip formativ care să poată modela atât sfera emoțională cât și cea personală a copilului.

Jocul ca activitate dominantă și fundamentală a copilului necesită a fi abordat dintr-o perspectivă actualizată conform cu noul„ Curriculum pentru învățământ preșcolar”. Jocul este un instrument eficient în formarea personalității și caracterului ,în dezvoltarea inteligenței emoționale , în cultivarea unor valori la care copilul se poate raporta ăn prezent dar șă în viața adultă. Pe lângă jocurile tradiționale conținute de literatura de specialitate , cu valențe educative confirmate în învățământul de masă îrogramul de alfabetixare emoțională propus introduce noi variante de joc care accentuează latura emoțională. Aceste jocuri și activități care au ca obiectiv prioritar dezvoltarea inteligenței emoționale contribuie la îmbunătățirea potențialului creativ al copiilor , a capacitații de a interacționa eficient cu cei din jur , contribuie la dezvoltarea cognitivă și de limbaj a copilului, aceste domenii interferează și se completează în dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar. Jocurile au urmărit alături de dezvoltarea emoțională și dezvoltarea socială aceste domenii fiind de cele mai multe ori tratate împreună deoarece dezvoltarea uneia implică automat șși dezvoltarea celeilalte . Dezvoltarea emoțională are implicații profunde asupra adaptării sociale a copilului prin dezvoltarea capacității de a relaționa cu cei din jur, de a empatiza atunci când simt emoții negative, de adeveni parteneri de joacă sau colegi mai buni, de adezvolta un comportament prosocial. Dezvoltarea emoțională este deseori tratată sub termenul de inteligență emoțională în cazul adulților, dar în cazul copiilor tratatele de specialitate preferă termenul de competență emoțională. Competența emoțională cuprinde capacitatea de recunoastere și interpretare a emoțiilor proprii și ale celorlalți și abilități de gestionare a trăirilor emoționale intense . Tipurile de competențe emoționale pot fi grupate în trei categorii: experiențierea și exprimarea emoțiilor, înțelegerea și recunoașterea emoțiilor și reglarea emoțională.

S-a propus urmărirea unor exemple de comportament care vizează competențe emoționale din cele trei categorii amintite. Astfel ,având în vedere că studiul vizează copilul prescolar au fost urmărite aspecte a manifestărilor emoționale specifive nivelului de vârstă preșcolar cum ar fi :

identificarea și diferențierea de expresii faciale ale emoțiilor da baza, dar și a celor secundare;

etichetarea unor manifestări emoționale intense;

recunoașterea emoțiilor pe baza altor indicii decăt expresiile faciale(tonalitatea vocii);

categorizarea trăirilor emoționale ăn emoții pozitive( bune) și emoții negative(rele);

explorarea emoțiilor observate la ceilalți;

etichetarea verbală adiverselor manifestări emoționale;

impactul emoților proprii asupra altor persoane;

diversificarea strategiilor de reglare emoțională;

însușirea unor modalități și tehnici de gestionarea emoțiilor;

achiziționarea de abilități de a fi interesat și de a înțelege emoțiile celorlalți ( manifestarea empatiei);

elaborarea de reguli proprii de reglaj emoțional în situații de joc diferite alături de parteneri de joc diferiți.

3.6. Metodologia cercetării

În cadrul cercetării am utilizat un ansamblu de metode de cercetare pedagogică a căror contribuție a fost complementarea în colectarea, în analiza și interpretarea datelor. Prin alegerea sistemului metodologic am vizat culegerea unei cantități de informații obiective, concrete și relevante, precum și realizarea de analize și interpretări pertinente care să ne conducă la concluzii valide.

Metoda observației sistematice s-a utilizat pe tot parcursul investigației cu scopul alegerii și caracterizării eșantioanelor de lucru – experimental și de control – prin urmărirea atentă și sistematică a activităților de predare-învățare-evaluare și a vizat:

Stabilirea nivelului de pregătire a preșcolarilor;

Aprecierea interesului și motivației preșcolarilor pentru participarea activă la formarea propriei personalități prin dezvoltarea de competențe, prin studierea comportamentului lor intelectual , verbal și a reacțiilor lor în contextul situațiilor de învățare în care sunt plasați;

Identificarea și monitorizarea prestației preșcolarilor cu comportament atins, dezvoltat și care necesită sprijin la jocurile și activitățile la alegere;

Stabilirea măsurii în care cadrele didactice componente ale echipei educaționale respectă cerințele didactice dezvoltării inteligenței emoționale și utilizează modalități diverse de reglaj emoțional;

Aprecierea măsurii în care cadrele didactice promovează dezvoltarea competențelor emoționale prin intermediul jocului organizat ăn centrele de interes;

Anamneza a vizat culegerea de informații despre părinți, starea de sănătate, despre condițiile materiale și socio-culturale ale familiei, despre calitatea influențelor asupra copilului și a dezvoltării sale.

Metoda anchetei pe bază de chestionar este „o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un schimb direct de informații între cercetător și subiecții supuși investigației, în cadrul căruia, se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoștințe, comportamente, dorințe, aspirații etc.), în legătură cu anumite fenomene, situații și manifestări.” (Bocoș, M., 2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca. ). Utilizând ca instrument de investigare – chestionarul, în cadrul cercetării s-au pus întrebări cadrelor didactice pentru a identifica măsura în care aceștia se implică în educația emoțională , cunoasc importanța competențelor emoționale pentru succesul atât în perioada preșcolară cât și pentru adaptarea și succesul școlar, încurajează exprimarea emoțiilor, creează condiții optime pentru derularea de jocuri și activități care vizeaza dezvoltarea emoțională, colaborează cu părinții pentru eficientizarea procesului de dezvoltare a competențelor.

Experimentul psihopedagogic este „o metodă de cercetare în care se urmărește crearea sau modificarea (manipularea) unor factori determinanți pentru apariția sau manifestarea unor fenomene, în condițiile de spațiu și timp alese de cercetător.” (Cucoș, C., (2009), Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, p. 749). Metoda presupune testarea ipotezelor prin integrarea unor situații controlate, organizate și monitorizate de cercetător. Metoda experimentului psihopedagogic didactic a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu utilizarea unor materiale adecvate pentru stimularea exprimării și gestionării emoțiilor, introducerea de tehnici de reglaj emoțional ,la grupa mare. Aceasta a constituit principala metodă de investigare în cercetare.Testarea ipotezei de lucru a presupus organizarea și desfășurarea unui sistem de experimente pedagogice derulate în cadrul jocurilor și activităților alese desfășurate cu preșcolarii grupei mari.

Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având același nivel de cunoștințe, aproximativ același număr de subiecți și fiind egale din punct de vedere al vârstei.

Metoda testelor .Testul, după Mușata Bocoș reprezintă „un instrument de cercetare alcătuit dintr-un ansamblu de itemi, care vizează cunoașterea fondului informativ și formativ dobândit de subiecții investigați, respectiv identificarea prezenței/absenței unor cunoștințe, capacități, competențe, comportamente, procese psihice etc.” (Bocoș, M., Juncan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului, Ed. Paralela 45, Pitești, p.109).Testul, proba psihologică – testul constituie o probă care implică o temă sau un grupaj de teme, reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele sau temele care compun un test se numesc itemi. O probă constă deci, dintr-o corelare de itemi, ceea ce înseamnă un grupaj de teme simple.Tema sau grupajul de teme care constituie o probă poate să pună în valoare cunoștințele însușite sau funcțiile senzorio-motorii ori mintale, test psihologic.

Testarea implică în final o clasificare sau raportare în funcție de anumite repere de comparații stabilite de un grup mai larg. Acest grup mai larg care constituie un eșantion reprezentativ pentru populația școlară ce ne interesează se numește grup de referință, centru că la el se raportează datele individuale obținute.

Din aplicarea probei asupra grupului de referință rezultă ceea ce numim etalare sau table de notare, care nu este altceva decât o scară cu repere numerice sau tipologice. Testul se utilizează în combinație cu alte metode, cum ar fi experimentul sau ancheta. În cadrul unui experiment, se aplică probe în pretest și în posttest, în anchete testul intervine ca instrument de sondaj asupra cunoștințelor și comportării copiilor într-o colectivitate.Testele aplicate în cadrul cercetării au vizat evaluarea cunoștințelor și deprinderilor dobândite înainte de experiment, de-a lungul perioadei experimentale și după experiment.

Metoda convorbirii (individuală și colectivă). În această etapă s-au purtat convorbiri cu cadrele didactice ale echipei educaționale în scopul proiectării, organizării și desfășurării cercetării în condiții optime. O atenție deosebită s-a acordat demersurilor prilejuite de demersurile de proiectare didactică realizate în vederea susținerii activităților la grupa experimentală care conțin modalități opționale și valorificare a strategiilor didactice în cadrul jocurilor organizate sub diferite forme ,dar și a poveștilor ca bază pentru dezvoltarea competențelor de exprimare emoțională șui reglaj emoțional.

De asemenea, s-a utilizat această metodă pentru cunoașterea corectă, lipsită de subiectivitate a copiilor. Convorbirea presupune o relație directă, care solicită sinceritate din partea subiectului. S-au purtat discuții libere cu copiii despre interesele, sentimentele, valorile, dorințele și așteptările lor cu privire la actul educativ, la forma lui de organizare și desfășurare. A implicat schimb și recepționări de mesaje care au condus la evidențierea unor aspecte importante în ceea ce privește desfășurarea jocurilor și activităților alese și a rutinelor ce contribuie substanțial la dezvoltarea emoțională alături de domeniul om-societate. A fost utilizată în diferite contexte formative și nonformative fiind adresată preșcolarilor și părinților acestora în scopul de a adăuga noi date axate pe opiniile celor vizați în cercetare.

Metoda convorbirii poate îmbrăca forma de anchetă , care se derulează prin dialog între cercetător și subiecții investigați, pentru a colecționa informații suplimentare în legătură cu nivelul dezvoltării emoționale . Convorbirea are ca bază un set de întrebări ce conturează un plan , un ghid de interviu. Răspunsurile se înregistrează pentru a fi prelucrate ulterior. Acest tip de interviu ține cont cu predilecție de opiniile celui intervievat. Eficiența metodei este dată de sinceritatea declarațiilor, de încrederea și atmosfera ce o creează cercetătorul, de regulile ți tehnicile de aplicare a interviului, dar și de condițiile în care se desfășoară.

Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare presupune analiza documentelor curriculare oficiale, care reprezintă și o sursă de documentare și care oferă coordonatele activităților educaționale, precum și a diferitelor documente școlare, care permit colectarea de date concrete referitoare la activitatea cadrelor didactice și a subiecților învățării, conturarea unei imagini de ansamblu asupra organizării și desfășurării activității educaționale.

Metode de măsurare a datelor cercetării și de prelucrare matematico-statistică. Statistica este o culegere, prelucrare și valorificare a unor date legate de fenomene de masă. În urma unui experiment, a unei observații sistematice se obțin de regulă o colecție de date, care nu pot fi cuprinse și exprimate printr-o simplă inspecție vizuală.

Aceste date trebuie să fie clasificate sau ordonate pentru a permite rezolvarea de legități sau deficiențe sistematice. În concluzie, toate datele adunate în urma experimentului trebuie să fie prezentate printr-un grafic.Aceste grafice se pot realiza sub formă de tabele, poligon de frecvență, diagramele de comparație. În prelucrarea datelor este necesar să se îmbine procedee numerice cu analiza comutativă a materialului.

Această metodă conduce la compararea performanțelor copiilor, la evaluarea corectă și exactă a cunoștințelor însușite.

3.7. Desfașurarea cercetarii

Cercetarea experimentală de tip formativ, cu un design de tip experimental intersubiecți, s-a desfășurat la Grădinița cu Program Prelungit “Csillagszem-Scânteuța”, din Gheorgheni și Grădinița aparținând Școlii Gimnaziale “Liviu Rebreanu”, din Miercurea Ciuc. Perioada cercetării a fost un an școlar, respectiv 2013-2014. Între 16.09.2013- 27.09.2013, s-au observat copiii, s-au studiat și notat aspecte legate de mediul familial, dezvoltarea psiho-fizică ale preșolarilor, iar între 01.10.2013- 01.06.2014 s-a observat modul de desfășurare al activităților educative realizate normal versus activități în cadrul cărora a fost introdus elementul de noutate, subiectul acestei cercetări.

Investigația s-a derulat în trei etape: etapa preexperimentală, cu caracter constatativ, etapa experimentală cu caracter formativ și etapa postexperimentală, de control sau de evaluare. S-a lucrat cu un eșantion de control și unul experimental, s-a studiat evoluția acestora pe parcursul experimentului.

3.7.1. Etapa preexperimentală

Etapa preexperimentală are rolul de a stabili nivelul de cunoștințe al preșcolarilor existent în momentul inițierii experimentului psihologic. Ea s-a desfășurat în perioada 16.09- 27.09.2013.

Obiectivele etapei preexperimentale sunt subordonate obiectivelor generale și se vor dezvolta în vederea stabilirii datelor de început și a eșantionării. Așadar, obiectivele pentru această etapă a cercetării sunt :

O1  stabilirea și interpretarea modalităților didactice operaționale în care cadrele didactice contribuie la dezvoltarea vocabularului preșcolarilor;

O2  alcătuirea eșantionului de conținut, respectiv selectarea unităților de învățare care vor constitui obiectivul cercetării;

O3  alcătuirea eșantionului de subiecți, respectiv selectarea eșantionului experimental și al celui de control, ulterior prin administrarea probei de evaluare inițială în scopul determinării nivelului de dezvoltare a limbajului la preșcolari, necesar pentru formarea fondul cultural comun al acestei vârste;

O4  valorificarea rezultatelor inițiale în vederea eficientizării demersului didactic ulterior;

Datele de start sunt valoroase deoarece reprezintă profilul / nivelul general al grupului unic și compoziția sa internă, structura sa valorică.  La acest test am avut în vedere ca itemii să fie cât mai accesibili și atractivi pentru preșcolari, pentru a-i capta pe aceștia în activitatea de rezolvare a itemilor propuși. Testul inițial a fost aplicat pentru determinarea nivelului de pregătire al acestora, la începutul experimentului și s-a urmărit capacitatea de cunoaștere a fondului cultural comun al acestei vârste, care contribuie la dezvoltarea personală a preșcolarilor.

În etapa constatativă am folosit ca metode de cercetare observația directă și convorbirea, urmând ca în finalul acestei etape să administrez probe și teste de evaluare inițială. Din cei 41 de preșcolari care au făcut parte din eșantionul experimental și de control toți au frecventat grădinița și în anii anteriori.

În scopul cunoașterii nivelului de interes pentru lectură am recurs la discuții libere cu copiii, dar și cu părinții acestora. Principala metodă folosită în colectarea datelor inițiale de la adulți a fost ancheta, iar instrumentul valorificat chestionarul. Utilizând ca instrument de investigare – chestionarul, în cadrul cercetării s-au pus întrebări părinților preșcolarilor pentru a identifica măsura în care aceștia se implică în educația copiilor, a cunoaște importanța pe care o oferă poveștilor și povestirilor în dezvoltarea cognitivă și afectivă a copiilor și pentru a afla dacă le citesc povești copiilor conform intereselor și nevoilor acestora. (anexa 1)

Deasemenea s-a aplicat un chestionar si educatoarelor pentru a afla părerea lor in legatură cu modalități de dezvoltare a limbajului la preșcolari. (anexa 2)

Pentru preșcolari, am recurs la ancheta directă/ orală, care a făcut mai accesibil schimbul de informații între cercetător și subiecții investigați, având în vedere vârsta acestora din urmă și folosind ca instrument fișa de lucru.

Pentru a constata nivelul de cunoștințe al subiecților din lotul experimental și cel de control, am aplicat teste inițiale. Aceste teste au fost identice pentru ambele loturi de subiecți și au avut ca scop evaluarea cunoștințelor preșcolarilor acumulate până în acel moment. Ele se aplică înaintea experimentului didactic formativ.

În perioada 16- 27 septembrie 2013, s-a desfășurat etapa constatativă a cercetării în cadrul căreia s-au aplicat copiilor testele de evaluare inițială. Aceste teste au urmărit nivelului de priceperi și deprinderi, cunoștințe, capacitatea de a se juca și de a învăța prin joc, dar și descoperirea eventualelor lacune în cunoștințele (apărute în vacanța de vară) a eșantionului de lucru- grupa mare, pe baza cărora am alcătuit noul program de instruire.

În elaborarea probelor inițiale s-a ținut cont de ceea ce urmează să învețe copiii pentru a putea crea demersul de continuare optimă a instruirii prin analiza rezultatelor.

Cunoașterea copiilor din grupă s-a bazat pe fapte și date concrete. Pentru a culege informatiile, am folosit teste, stabilite în prealabil și care cuprind aspectele mai importante de observat și concluziile privind stadiul achizițiilor.

Observarea copiilor, pe parcursul întregului program instructiv-educativ, defășurată la începutul anului școlar în grădiniță a făcut ca evaluarea și măsurile luate în urma rezultatelor obținute la grupa să aibă eficiență și astfel copiii să răspundă pozitiv la stimulii educaționali.

Probele de evaluare aplicate la începutul anului școlar celor 41 de copii din grupele experiment și de control, au vizat obiective și un domeniu de conținut bine precizate. Copiii de la cele două grupe au fost puși în aceleași condiții de lucru: au fost testați prin aceleasi teste, li s-a acordat același timp de lucru, nu li s-au dat indicații.

Am folosit tehnici de evaluare a aspectului fonetic, lexical, a structurii gramaticale, a comunicării orale, a expresivității limbajului. Aceste probe pot viza: capacități de analiză, de sinteză a exprimării verbale, de recunoaștere, de clasificare, de stabilire de relații, de determinare a creativității verbale.

Astfel, am testat nivelul de comunicare al copiilor:

articularea corectă a sunetelor și grupurilor de sunete;

volumul vocabularului activ;

capacitatea de înțelegere;

exprimarea corectă sub aspect gramatical.

Am urmărit următoarele obiective;

să reacționeze adecvat în ascultarea expunerilor celorlalți copii participând activ la conversație ;

să enumere povești pe care le cunoaște;

să demonstreze înțelegerea textului prezentat apelând la diferite modalități de redare: desen, dramatizare, repovestire ;

să recunoască personajul sau povestea din care face parte ;

să pronunțe corect sunetele integrate în cuvinte ;

să formuleze propoziții corecte din punct de vedere gramatical;

În acest sens am stabilit itemii reprezentativi. Notarea s-a făcut în funcție de dificulatatea itemului. Astfel, în lucrarea de față am încercat să prezint la nivelul grupei mari câteva probe-test care să verifice nivelul dezvoltării limbajului la această vârstă.

În proiectarea probelor de evaluare am ținut cont de calitatea și claritatea obiectivelor propuse, dar și de valoarea predictivă și aplicabilitatea acestor probe și pentru alte grupuri de copii.

Pentru determinarea nivelului limbajului și al comunicării am aplicat pentru fiecare obiectiv instructiv-educativ câte o probă. Pentru unele obiective specifice pentru care nu există probe în literatura de specialitate, am creat probe și le-am aplicat în contextul necesar.

1. Proba pentru determinarea calității limbajului și a comunicării

Bibliografie

Chis, V. 2005, Pedagogie Contemporană- Pedagogia Pentru Competențe, Ed. Casa Cărții de Știință – Cluj Napoca

Bocoș, M., Jucan, D. 2008, Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului .,Editura Paralela 45, Pitești

Elionor S.Kolumbus, 2000, Didactica preșcolară,V&Integral, Bucurețti

Gheorghe Tomșa (coordonator). 2005, Psihopedagogie Preșcolară și Școlară – Ministerul Educației și Cercetării

Glava A., Pocol, M.,Tătaru,L.(2009) , Educație Timpurie. Ghid Metodic pentru Aplicarea Curriculumului Preșcolar , Ed.Paralela 45.

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Ghidul de Bune Practici pentru Educație Timpurie a Copiilor între 3-7 ani”, București

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Curriculumul pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6/7 ani ,București”,

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Curriculumul pentru învățământ preșcolar 3-6/7ani.,București”,

Ministerul Educației , Cercetării și Tineretului,2008.,-” Să construim împreună cei 7 ani… de-acasă”.,Modul pentru părinți și educatori.,București

Popescu E.,1982., ”Pedagogia preșcolară. Prelegeri pentru perfecționarea educatoarelor din casele de copii preșcolari , E.D.P.,București

M.J.Elias,S. E.Tobias.,B.S. Friedlander., 2012.,- ”Inteligența emoțională în educația copiilor”.,București

Catrinel. A.Ștefan, Kallay Eva, 2010,- Dezvoltarea Competențelor Emoționale și Sociale la Preșcolari, Ghid metodic pentru părinți, Ed. ASCR, Cluj Napoca

Catrinel. A.Ștefan, Kallay Eva,2010,- Dezvoltarea Competențelor Emoționale și Sociale la Preșcolari, Ghid metodic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj Napoca

Viorica P., Mioara P., Filoftea G.,Niculina F., Georgeta F., Anca L.G.,Cristina C., 450 de Jocuri Educaționale – Repere Fundamentale În Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului.

M. Ionescu (coord.).,C. Anghelescu., C. Boca…., 2010, – Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie acopilului de la naștere la 7 ani, București, Vanemode;

Dominica Petovai ,Martha Iliescu,2011,- Dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor în vârstă de 3-10 ani, Fundația Copiii Nostri, București

Daniel G.,2007., Inteligența Emoțională, ed. Curtea Veche

Chapman, G. & Champbell, R. (2007). Cele cinci limbaje ale iubirii., ed. Curtea Veche

H.Schaffer, Rudolph ,2012,- Introducere in Psihologia Copilului, Ed. ASCR., Cluj Napoca

Bocoș Mușata,2007,- Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca

Lawrence E. Shapiro, 2012, Jocuri și recomandări pentru un EQ ridicat, Ed. Polirom

Tătaru L., Glava A., Chiș O., 2014.,- Piramida Cunoașterii-Repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Ed. Paralela 45

Vrânceanu , M. , 2010, 1001 idei pentru o educație timpurie de calitate, ed. Centrul educațional ”Pro Didactica”, Chișinău

Cucoș, C., 2009, Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași;

Revista Învățământului Preșcolar 4/ 2011, Ed. Arlechin

Revista Învățământului Preșcolar1-2/2012, Ed. Arlechin

Claparede Eduard, 1975, – Psihologia copilului și pedagogia experimentală, ed. Didactică și Pedagogică , București.

Să comunicam cu plăcere, UNICEF si RENINCO, Bucuresti 2002

Dima ,S.,2003,Stimularea potențialului intelectual al copiilor, în vederea obținerii succesului școlar, Ed. Semne.

Glava.A.,Glava.C., 2002.,Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia., Cluj Napoca

Anghel, E. ,2011.,- Psihologia educației pe tot parcursul vieții. București: Editura For You.

Revista Învățământului preșcolar 3-4/1998

Revista învățământului preșcolar, nr. 1 -2, București 2000

http://pipp-bu.blogspotcom/2003/06/alternativawaldorf htlm

Specificul învăţării la copilul de 3-6/7 ani. Experimentarea, explorarea, jocul

ANEXE

CHESTIONAR

Dezvoltare emoțională în relația educatoare – copil

1.Obțineți informații despre activitațile preferate și preocupăriile copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2.Ascultați ceea ce spun copiii ?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Îi încurajați să vorbească despre ei înșiși și despre emoțiile pe care le trăiesc?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Transmiteți mesaje verbale și nonverbale consistente în informații emoționale?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5.Participați la jocurile copiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

6. Oferiți copiilor libertatea de a alege jocuri și descrieți acțiunile lor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

7.Organizați centrele de interes astfel încât să determine copilul să se implice în activitate trăind diferite emoții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

Dezvoltare emoțională în relația părinte –copil :

1.Obișnuiți să oferiți părinților consiliere în ceea ce privește dezvoltarea emoțională a copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2. Încurajați părinții să desfășoare activități cu copilul care vizează identificarea emoțiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Desfășurați activități ce ar stimula identificarea și exprimarea emoțiilor și sentimentelor în cadru ședințelor cu părinții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Încurajați părinții să conștientizeze , să recunoască emoțiile copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5.Conștientizați părinții de importanța dezvoltării emoționale a copilului preșcolar?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

Dezvoltarea emoțională prin activitățile educaționale?

1.Organizați activități care au ca obiective dezvoltarea emoțională a copiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2.Utilizați jocuri de dezvoltare emoțională în cadrul întâlnirii de dimineață?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Organizați jocuri și activități la alegere care să fie adecvate temei propuse dar să contribiuie la dezvoltarea emoțională a preșcolarului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Obișnuiți să desfășurați activități pe domenii experențiale care implică dezvoltarea emoțională a preșcolarului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5. Utilizați întâmplări sau ezenimente apărute ad-hoc pentru a dezvolta inteligența emoțională a copilului preșcolar?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

6.Desfășurați activități de stimulare și dezvoltarea inteligenței emoționale în colaborare cu părinții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

TESTUL DE IDENTIFICAREA EMOȚIILOR

( fișa de evaluare)

Spune ce emoție exprimă fiecare imagine?

Colorează imaginea care arată cum te simți astăzi?

3.Găsește imaginea corespunzătoare!

4.Desenează în căsuță starea pe care o ai acum . Desenează în cea de-a doua căsuță cumai prefera să te simți.

TEHNICA BROSCUȚEI ȚESTOASE

1.Conștientizez că încep să mă enervez!

2. Mă opresc!

3. Mă gândesc la altceva!

4. Caut soluții!

PROGRAM DE DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE PRIN JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI LA ALEGERE

Scenarii pentru derularea unor jocuri de rol

S9.1.

Bibliografie

Chis, V. 2005, Pedagogie Contemporană- Pedagogia Pentru Competențe, Ed. Casa Cărții de Știință – Cluj Napoca

Bocoș, M., Jucan, D. 2008, Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului .,Editura Paralela 45, Pitești

Elionor S.Kolumbus, 2000, Didactica preșcolară,V&Integral, Bucurețti

Gheorghe Tomșa (coordonator). 2005, Psihopedagogie Preșcolară și Școlară – Ministerul Educației și Cercetării

Glava A., Pocol, M.,Tătaru,L.(2009) , Educație Timpurie. Ghid Metodic pentru Aplicarea Curriculumului Preșcolar , Ed.Paralela 45.

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Ghidul de Bune Practici pentru Educație Timpurie a Copiilor între 3-7 ani”, București

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Curriculumul pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6/7 ani ,București”,

Ministerul Educației și Cercetării, 2008, -” Curriculumul pentru învățământ preșcolar 3-6/7ani.,București”,

Ministerul Educației , Cercetării și Tineretului,2008.,-” Să construim împreună cei 7 ani… de-acasă”.,Modul pentru părinți și educatori.,București

Popescu E.,1982., ”Pedagogia preșcolară. Prelegeri pentru perfecționarea educatoarelor din casele de copii preșcolari , E.D.P.,București

M.J.Elias,S. E.Tobias.,B.S. Friedlander., 2012.,- ”Inteligența emoțională în educația copiilor”.,București

Catrinel. A.Ștefan, Kallay Eva, 2010,- Dezvoltarea Competențelor Emoționale și Sociale la Preșcolari, Ghid metodic pentru părinți, Ed. ASCR, Cluj Napoca

Catrinel. A.Ștefan, Kallay Eva,2010,- Dezvoltarea Competențelor Emoționale și Sociale la Preșcolari, Ghid metodic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj Napoca

Viorica P., Mioara P., Filoftea G.,Niculina F., Georgeta F., Anca L.G.,Cristina C., 450 de Jocuri Educaționale – Repere Fundamentale În Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului.

M. Ionescu (coord.).,C. Anghelescu., C. Boca…., 2010, – Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie acopilului de la naștere la 7 ani, București, Vanemode;

Dominica Petovai ,Martha Iliescu,2011,- Dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor în vârstă de 3-10 ani, Fundația Copiii Nostri, București

Daniel G.,2007., Inteligența Emoțională, ed. Curtea Veche

Chapman, G. & Champbell, R. (2007). Cele cinci limbaje ale iubirii., ed. Curtea Veche

H.Schaffer, Rudolph ,2012,- Introducere in Psihologia Copilului, Ed. ASCR., Cluj Napoca

Bocoș Mușata,2007,- Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca

Lawrence E. Shapiro, 2012, Jocuri și recomandări pentru un EQ ridicat, Ed. Polirom

Tătaru L., Glava A., Chiș O., 2014.,- Piramida Cunoașterii-Repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Ed. Paralela 45

Vrânceanu , M. , 2010, 1001 idei pentru o educație timpurie de calitate, ed. Centrul educațional ”Pro Didactica”, Chișinău

Cucoș, C., 2009, Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași;

Revista Învățământului Preșcolar 4/ 2011, Ed. Arlechin

Revista Învățământului Preșcolar1-2/2012, Ed. Arlechin

Claparede Eduard, 1975, – Psihologia copilului și pedagogia experimentală, ed. Didactică și Pedagogică , București.

Să comunicam cu plăcere, UNICEF si RENINCO, Bucuresti 2002

Dima ,S.,2003,Stimularea potențialului intelectual al copiilor, în vederea obținerii succesului școlar, Ed. Semne.

Glava.A.,Glava.C., 2002.,Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia., Cluj Napoca

Anghel, E. ,2011.,- Psihologia educației pe tot parcursul vieții. București: Editura For You.

Revista Învățământului preșcolar 3-4/1998

Revista învățământului preșcolar, nr. 1 -2, București 2000

http://pipp-bu.blogspotcom/2003/06/alternativawaldorf htlm

Specificul învăţării la copilul de 3-6/7 ani. Experimentarea, explorarea, jocul

ANEXE

CHESTIONAR

Dezvoltare emoțională în relația educatoare – copil

1.Obțineți informații despre activitațile preferate și preocupăriile copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2.Ascultați ceea ce spun copiii ?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Îi încurajați să vorbească despre ei înșiși și despre emoțiile pe care le trăiesc?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Transmiteți mesaje verbale și nonverbale consistente în informații emoționale?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5.Participați la jocurile copiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

6. Oferiți copiilor libertatea de a alege jocuri și descrieți acțiunile lor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

7.Organizați centrele de interes astfel încât să determine copilul să se implice în activitate trăind diferite emoții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

Dezvoltare emoțională în relația părinte –copil :

1.Obișnuiți să oferiți părinților consiliere în ceea ce privește dezvoltarea emoțională a copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2. Încurajați părinții să desfășoare activități cu copilul care vizează identificarea emoțiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Desfășurați activități ce ar stimula identificarea și exprimarea emoțiilor și sentimentelor în cadru ședințelor cu părinții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Încurajați părinții să conștientizeze , să recunoască emoțiile copilului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5.Conștientizați părinții de importanța dezvoltării emoționale a copilului preșcolar?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

Dezvoltarea emoțională prin activitățile educaționale?

1.Organizați activități care au ca obiective dezvoltarea emoțională a copiilor?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

2.Utilizați jocuri de dezvoltare emoțională în cadrul întâlnirii de dimineață?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

3.Organizați jocuri și activități la alegere care să fie adecvate temei propuse dar să contribiuie la dezvoltarea emoțională a preșcolarului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

4.Obișnuiți să desfășurați activități pe domenii experențiale care implică dezvoltarea emoțională a preșcolarului?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

5. Utilizați întâmplări sau ezenimente apărute ad-hoc pentru a dezvolta inteligența emoțională a copilului preșcolar?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

6.Desfășurați activități de stimulare și dezvoltarea inteligenței emoționale în colaborare cu părinții?

FRECVENT RAR CÂTEODATĂ

TESTUL DE IDENTIFICAREA EMOȚIILOR

( fișa de evaluare)

Spune ce emoție exprimă fiecare imagine?

Colorează imaginea care arată cum te simți astăzi?

3.Găsește imaginea corespunzătoare!

4.Desenează în căsuță starea pe care o ai acum . Desenează în cea de-a doua căsuță cumai prefera să te simți.

TEHNICA BROSCUȚEI ȚESTOASE

1.Conștientizez că încep să mă enervez!

2. Mă opresc!

3. Mă gândesc la altceva!

4. Caut soluții!

PROGRAM DE DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE PRIN JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI LA ALEGERE

Scenarii pentru derularea unor jocuri de rol

S9.1.