Dezvoltarea Competentelor cu Ajutorul Pedagogiei Dramatice

ABSTRACT

In my work I try to prove the way in which drama contributes to the development of competitions. The different definitions of competence agree on the fact that competence is considered a complex psychological structure that offers the proper attitudes, knowledge and abilities necessary to the successful fulfilment of an activity and which at the same time motivates the person in doing it. Drama gives the participants new points of view and the ability to see things in a different way and makes the children re-evaluate his or her scale of values. Drama offers an ideal field to the development of competitions as through the play of a game and by playing somebody’s part drama brings about the person’s mental, physical and emotional activation, too. The regular drama work by activating emotionally the persons is able to can bring about a change in conception.

Oricare ar fi însă denumirea la care ne-am opri, ea se definește prin modul specific în care folosește mijloacele dramei și ale teatrului în procesul instructiv-educativ al copiilor. Elementul principal al activității dramatice este jocul dramatic, capacitatea omului de a se situa în diferite roluri. Prin aceasta

se deosebește de celelalte direcții pedagogice alternative, dar seamănă cu acestea în scopurile pe care și le propune, care ar fi de exemplu: dezvoltarea personalității umane, educarea în spiritul democrației, dezvoltarea creativității, îmbogățirea vieții sentimentale, dezvoltarea eului, a capacității de autocunoaștere. Cadrele didactice care folosesc pedagogia dramatică iau în serios

propunerea lui Aristotel (copiii trebuie să-și însușească acele jocuri pe care le vor cultiva în mod serios când vor fi adulți), întrucât pe parcursul activităților dramatice copiii învață roluri

sociale și își dezvoltă anumite capacități, aptitudini sociale de care vor avea nevoie în viitor.

Unii teoreticieni (G. Bolton) ai literaturii de specialitate engleze tratează această activitate ca pe un sistem pedagogic cu o filosofie pedagogică concretă, cu concepții, cunoștințe metodice reale (Bolton, 1993). Spre deosebire de celelalte pedagogii alternative, nu inițiază un anumit tip de școală cum face, de exemplu, pedagogia Waldorf sau Montessori, ceea ce îi asigură o anumită elasticitate. Activitatea dramatică își găsește locul în orice

școală, se poate acomoda și la școlile obișnuite, tradiționale, și la școlile alternative.

Eu consider că activitatea dramatică este o strategie folosită în procesul instructiv-educativ, care se bazează pe activitatea elevilor, o strategie de rezolvare a conflictelor, a problemelor care apar în societate și în microsocietatea înconjurătoare. În activitățile dramatice oameni se întâlnesc cu oameni, astfel copiii învață în joc cum se pot folosi aceste întâlniri pentru dezvoltarea colectivității și a cunoașterii de sine.

BAZELE PSIHOLOGICE ALE PEDAGOGIEI DRAMATICE

În ceea ce privește scopurile, activitățile dramatice se aseamănă cu școala umanistă a psihologiei individuale. După Adler, prevenirea este mai importantă decât terapia însăși. În această prevenire, un rol important îl poate juca pedagogia dramatică. După J.L. Moreno, propriile greșeli le putem asimila

cel mai ușor prin retrăirea propriilor impresii, iar activitatea dramatică face posibilă această retrăire a impresiilor. Găsim și ideile lui C. Rogers în activitatea dramatică, deoarece între elev și profesor există o relație bazată pe contract, pe o relație de egalitate, ceea ce înseamnă că elevul poate deveni sursă a cunoștințelor, materia este parcursă prin activitatea elevilor șibazată pe cooperarea lor (Atkinson, 1995).

Activitatea dramatică își propune dezvoltarea următoarelor caracteristici personale:

– sensibilitate la probleme

– sisteme de obiceiuri stabile

– interes și activitate multilaterală

– autocunoașterea și autoaprecierea reală

– tendința spre intimitate

– autorealizarea în diferite activități

– spontaneitate

– interiorizarea normelor sociale

– structură de caracter democratic.

Oamenii, de obicei, sunt posesorii mai multor posibilități decât cele care sunt realizate efectiv.

Împreună cu susținătorii psihologiei individuale, cadrele didactice care lucrează cu această strategie așază în centrul atenției dezvoltarea armonică a personalității, atunci când, pe lângă educația intelectuală, accentuează și educația sentimentală.

EFECTELE TEATRULUI ȘI JOCULUI DRAMATIC ASUPRA

COPIILOR

Activitatea dramatică nu are ca scop terapia ca la J.L. Moreno, ci urmărește încadrarea artei în viața elevilor, pentru că munca artistică presupune o gândire diferită de cea obișnuită, o privire altfel, după cum spune Gavin Bolton: „procesul artistic se îndreaptă spre tulburarea celor cunoscute” (1993, p. 7)., analizând arta improvizației, consideră că arta deschide poarta dintre conștient și inconștient, ajută înțelegerea mesajelor din dimensiunea inconștientului. Copilul, când se uită la o piesă de teatru, trăiește ceea ce vede ca și cum ar fi realitate. Această impresie este echivalentă pentru el cu trăirile de fiecare zi. Spectacolul, deci, dă impresii pe nivelul actual al gândirii copilului și are, totodată, efectele sale pedagogice, educatoare, dacă reușește să-l ridice pe copil la un nivel mai înalt de gândire. Spectacolul teatral numai prin trăiri artistice cathartice poate educa, înlăturând didacticismul. Aceste constatări sunt valabile și pentru activitățile dramatice, cu o singură deosebire: catharsisul se produce în cel care joacă, nu în cel care privește. Includerea dramei ca formă artistică în procesul instructiveducativ poate produce situații care înseamnă mai mult decât ransmiterea unor informații. Drama exploatează posibilitățile de învățare oferite de forma artistică, acestea fiind înțelegerea bazată pe analogie, cunoștințe mobilizate prin eliberarea unor sentimente, retrăirea cu altă intensitate a unor impresii deja trăite.

LOCUL ȘI ROLUL JOCULUI ÎN ACTIVITATEA DRAMATICĂ

Drama încearcă să acumuleze cu puterea educatoare a jocului în realizarea scopurilor educative în așa fel, încât jocul e pătruns de artă și estetic. Toate teoriile jocului accentuează faptul că jocul nu dă

satisfacție la nivelul nevoilor primare, nu este important din punctul de vedere al existenței biologice și fiziologice, dar e indispensabil din punctul de vedere al igienei mentale. Jocul copiilor este o activitate pentru sine, deci e urmată de bucurie, de o trăire sentimentală puternică. Copilul își formează atitudini, capacități, își dezvoltă relațiile interpersonale în timpul jocului. Un loc important între tipurile jocului îl ocupă jocul dramatic spontan al copiilor, care este drumul natural spre descoperire. Activitatea dramatică se folosește de această capacitate a copiilor de a juca, dar, cu un control potrivit, conduce jocul spre un sfârșit din care se poate învăța.

JOCUL DRAMATIC, SITUAȚIA DRAMATICĂ (SITUAȚIA

„CA ȘI CUM”)

Această situație „ca și cum” deosebește activitatea dramatică de celelalte ramuri ale pedagogiei. Această situație înseamnă o existență dublă, o dedublare caracteristică doar omului. Această formă de realizare nu se învață la grădiniță sau la școală, ci se dezvoltă spontan în viața fiecărui copil. Este o

zonă a realității care nu duce la acțiune, ci la o copie specifică a acțiunii, care deși realizează, totuși înlocuiește realizarea. Puterea activităților dramatice este chiar aceasta, activitatea

dramatică pare o acțiune. Este gândire „învelită” în acțiune (Bolton, 1993).

Activitățile dramatice, psihodrama și teatrul nu se diferențiază unele de celelalte prin metode sau procese, ci prin scopul lor, activitățile dramatice având scop educativ, psihodrama unul terapeutic, iar teatrul urmărește scopuri estetice. Pe lângă acțiunea care se vede, există și o acțiune internă care se desfășoară în mintea și sufletul fiecăruia: când, unde m-am întâlnit cu ceva asemănător, cum am reacționat eu atunci, a fost bine sau nu ceea ce am făcut, cum aș putea rezolva problema.

PROIECȚIILE PEDAGOGICE ALE ACTIVITĂȚILOR DRAMATICE

În sistemul educațional englez, drama participă ca disciplină, ca formă de învățare bine elaborată. Deci voi folosi pentru prezentarea sistemului pedagogiei dramatice, mai ales, munca profesorului dramei englezești : Gavin Bolton,.

G. Bolton (1993), clasificând activitățile dramatice, găsește patru tipuri:

tipul A – exerciții

tipul B – jocurile dramatice

tipul C – teatrul

tipul D – activități dramatice complexe.

În tipul de activități A intră acele jocuri care, de obicei, pregătesc activitatea, captează atenția. Aceste jocuri tind spre un scop cunoscut atât de profesor, cât și de elevi, regulile sunt clare, jocul e ușor de repetat, nu se leagă de sentimente, cere dela participanți concentrarea atenției. Cu aceste jocuri începe aproape fiecare activitate dramatică. Există diferite exerciții, jocuri:

• jocuri de cunoaștere și de coordonare motrice

• jocuri de relaxare

• jocuri de stimulare

• jocuri senzoriale (vizuale, auditive, tactil-senzitive)

• jocuri de concentrare a atenției și de dezvoltare a

limbajului

• jocuri mimate, improvizate și verbalizate.

Tipul de activitate B se caracterizează mai ales prin trei lucruri: acțiune, context (locul și timpul derulării acțiunii) și motivația pentru joc (deci tema care stă în centrul atenției). Profesorul aici urmărește construirea contextului și a acțiunii, și nu acțiunile interne ale fiecărui participant.

Tipul de activitate C urmărește realizarea unei producții, a

unui spectacol teatral.

Tipul de activitate D are la bază toate cele trei tipuri deja amintite, folosește unele elemente din celelalte tipuri de activități dramatice, însă întotdeauna se concentrează pe conținuturile ascunse, pe acțiunile interne ale participanților.

În centrul acestei activități stă situația „ca și cum”, prin carepoate apărea înțelegerea unor lucruri până acum neînțelese Totuși învățarea și înțelegerea sunt întotdeauna legate de context și acțiune, pentru că situația de învățare apareîntotdeauna într-un context, referindu-se la diferite părți ale

realității. Cadrul didactic urmărește aici domeniile în care se pot produce schimbări ale valorilor, dezvoltarea intelectualsentimentală, deci ce poate învăța copilul. „Pedagogul aplică acele elemente ale teatrului care sunt folosite, de obicei, de dramaturgi. La fel cum dramaturgul creează focusul sensului

acțiunilor, dascălul ajută copiii la crearea focusului dramei, la fel cum dramaturgul și actorii pun în centrul atenției înțelegerea prin contrastul vocii, luminii și al mișcării, tot așa face și profesorul; la fel cum dramaturgul alege cu mare grijă acțiunile și obiectele simbolice care au un surplus de înțeles,

tot astfel contribuie profesorul la munca lor, ajutându-i pe copii în găsirea simbolurilor.” Așadar, activitățile dramatice se concentrează mai ales pe semnificația cunoștințelor în situații sociale. Cu ajutorul acestor elemente, copilul prelucrează activ conținuturi sociale, rezolvă probleme folosindu-se de gândirea divergentă. Prin aceste activități dramatice se dezvoltă mai ales funcțiile psihice

bazate pe empatie.

COMPETENȚELE DEZVOLTATE DE ACTIVITĂȚILE DRAMATICE

Pedagogia dramatică are un rol important în dezvoltarea celor opt competențe-cheie, care au fost definite pentru educația pe tot parcursul vieții de către Uniunea Europeană în 2004.

Competențele-cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilitați și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie dezvoltate până la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru orice tip de învățare ca parte a educației pe tot parcursul vieții.

Cele opt domenii ale competențelor-cheie sunt:

Comunicarea în limba maternă

Comunicare în limbi străine

Competențe în matematică și competențe elementare în științe

și tehnologie

Competențe pentru a învăța să înveți

Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice

Spirit de inițiativă și antreprenoriat

Sensibilizare culturală și exprimare artistică.

Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba maternă și în limba străină este rezultat al inerenței dramei ca formă de lucru. Diferitele exerciții care folosesc monologul sau dialogul, exersarea situațiilor de comunicare dezvoltă capacitatea de exprimare atât a informațiilor, cât și a sentimentelor, asigură o anumită siguranță în situațiile de comunicare prin cunoștințele acumulate despre modurile, posibilitățile și provocările comunicării umane. Competențele matematice, competențele elementare în științe și tehnologie și competențele în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare se pot dezvolta printr-o formă specifică a dramei: drama experților. Aceasta înseamnă, de fapt, că educatoarea, învățătorul sau profesorul prezintă o problemă care poate fi rezolvată numai de niște experți. Acești experți vor fi copiii, care își vor dezvolta diferitele capacități, atitudini, vor culege informații noi întema dată de cadrul jocului. De exemplu, dacă problema este legată de construirea unei case, copiii pot fi ingineri, experți în construirea caselor, și pot proiecta casa, pot calcula cantitatea și suma materialelor de construcții, dezvoltând între timp

o gamă largă a competențelor matematice sau chiar tehnice. Această temă ridică și alte probleme, copiii în rolul expertului întâmpină tehnici noi de învățare, iar rolul expertului, care diferă de la fiecare joc la altul, asigură o motivație foarte intensă pentru învățare.

Competențele de relaționare interpersonală și competențele civice se dezvoltă în fiecare activitate dramatică complexă, de tipul D, deoarece drama întotdeauna apare în context interpersonal, se realizează numai prin întâlnirea oamenilor, a caracterelor. La activitățile de pedagogie dramatică, participanții, de fiecare dată, obțin experiență despre viață, despre realitatea omenească, despre relațiile interpersonale, despre modul de a fi om. Dezvoltarea spiritului de inițiativă, a sensibilizării culturale și a exprimării artistice rezultă de asemenea din modul de a exista al dramei. Atmosfera fără stres creată la activitățile dramatice duce la o stare lipsită de inhibiții, la o stare creativă, deschisă,

sensibilă la problemele altora, la o stare care favorizează exprimările artistice. Drama dă participanților un nou punct de vedere, o altă perspectivă prin care pot analiza lumea care îi înconjoară, situațiile de fiecare zi, societatea în care trăiesc. Activitățile dramatice oferă posibilitatea de a reevalua valorile.ește iese din joc.ndirii, caracterizată de artificialism, cauzalitate,ea nivelului de gândire.

BIBLIOGRAFIE

[1] Atkinson, Rita și colab., 1987, Introducere in psiholohie , Harcourt Brace Jovanovich,San Diego

[2] Bolton, Gavin, 1993, Learning Through Theatre: The Changing Face of Theatre in Education ,  Anthony Jackson,Chris Vine

[3] Cole, Michael – Cole, Sheila R., 1990, Child Development Study Gde, Paperback,New York

Townsend, Michael A.R. – Hicks, Lyuley, 1997, Classroom,