Dezvoltarea Colectiilor Speciale din Cadrul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucuresti
INTRODUCERE
Istoria cărții se confundă cu istoria formelor și materialelor cu ajutorul cărora omul își exprimă gândurile. Scrierea propriu-zisă apărută sub diferite forme în Orientul Antic, a scos la iveală civilizații superioare cum ar fi: babiloniană, sumeriană, egipteană, chineză, indiană.
Poporul român a fost fascinat întotdeauna de mirajul scrierii și al cărților. „ Cartea era scrisoarea omului către om, cartea era poruncă domnească cu darabana prin târguri și sate, cartea urcată în strană sau cetită la șezători, povestea vieții de sfinți, faptele lui Alexandru Machedon, carte însemna idealul de învățătură al omului de la țară, al cărui destin se află scris tot într-o implacabilă carte a vieții”.
Valoarea unei biblioteci nu constă numai în bogăția și varietatea fondului de carte existent în acea bibliotecă ci în gradul de valorificare a potențialului lor informațional.
„ Rolul pe care bibliotecile erau menite să-l îndeplinească era acela al unor însemnați factori sociali, pentru dezvoltarea intelectuală și morală a națiunii, ele erau destinate să servească la formarea spiritului public, la fel ca și teatrele, conferințele, cu deosebirea că se consideră că bibliotecile, datorită caracterului lor mult mai general și mai puțin personal, exercită o influență ma liniștită, mai sigură și mai trainică”.
Bibliotecile ca și universitățile trebuie să stârnească interesul omenirii pentru informare și să contribuie la formarea societății. Ele ilustrează gândirea omenească încă de la începuturi și urmărește evoluția ei pe parcursul anilor.
Lucrarea are rolul de a evidenția importanța și necesitatea unei colecții bibliofile în cadrul unei stucturi infodocumentare, respectiv Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București.
Biblioteca Fundației ”Carol I” și-a îmbogățit fondul de carte cu ajutorul mai multor căi de completare a colecțiilor, dar un factor important în acest proces este donația obținută atât de la instituții cât și de la persoane fizice.
În această lucrarea nu am încercat să fac un inventar nominal al persoanelor care au făcut donații de carte bibliotecii, dar am subliniat importanța pe care au avut-o în îmbogățirea fondului de carte al Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”. Donațiile lor au constituit prețioase surse de informare pentru numeroșii cititori care au trecut pragul acestei biblioteci.
În capitolul I am încercat să evidențiez importanța colecțiilor speciale din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”, iar în capitolul II am menționat mai multe aspecte legate de istoria cărții în spațiul românesc și al colecțiilor bibliofile, am reamintit reamintit pe scurt istoria culturii și civilizației umane.
În capitolul III sunt prezentate documentele cu valoarea bibliofilă ce constituie colecțiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”, iar în capitolul IV este prezentat procesul prin care biblioteca își îmbogățește fondurile.
Iar ultimul capitol este structurat în două subcapitole care tratează aspecte privind restaurarea și conservarea documentelor din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”, care sunt menite să păstreze și să transmită următoarelor generații valorile culturale.
CAPITOLUL I
IMPORTANȚA COLECȚIILOR SPECIALE
Timpul a adeverit rolul bibliotecilor în geneza statului modern, în formarea gândirii politice, în democretizarea cunoașterii și a puterii. Naudé a avut o competență specifică pentru cărțile vechi și rare, asupra cărora a meditat îndelung. El considera că o istorie socială a cărții rare, a practicilor bibliofile ne-ar putea ajuta să înțelegem prin ce procese de depistare și consacrare, școala, critica, universitățile, academiile au fost sau nu un aparat social de legitimare a sistemelor de valori dominante.
Conform dicționarului colecțiile speciale sunt definite ca o serie de documente de același tip, care fac parte din aceeași categorie și au valoare artistică, științifică sau documentară. În schimb, în biblioteci colecțiile speciale sunt reprezentate de fondul special al unei biblioteci ce este total diferit de fondul uzual al acesteia, care fac parte din patrimoniul cultural național.
Unicitatea unor însemnări, ex-libris-urile, dedicațiile și autografele precum și legăturile de epocă, calitatea tiparului, vechimea sunt factorii ce contribuie la importanța si raritatea valorilor bibliofile.
Valorile bibliofile au un rol în păstrarea conștiinței de neam și formează obiectul istoriei culturii românești.
Cartea este locul unde privim ca într-o oglindă parcursul unei întregi omeniri, trecerea de la o epocă la alta, de la un popor la altul. Ea transmite peste ani istoria, valorile culturale, științifice, artistice în întreaga lume, neținând cont de bariere lingvistice sau etnice.
Bibliofilia este definită prin pasiunea de a colecționa cărți rare, prețioase și de a le evalua. „Domeniul cuprinde o mare diversitate de documente grafice și iconografice relevante: manuscrise, incunabule, tipărituri publicate de editori și tipografi vestiți, exemplare adnotate sau cu dedicații autografe, volume care provin din biliotecile unor personalități și colecționari, ediții princeps, cărți interzise sau extravagante prin conținut și înfățișare plagiate, tiraje de lux însemnate sau ilustrate de mari artiști legături remarcabile, cărți imprimate recent în condiții grafice superioare, periodice, stampe, hărți, etc.”
Trebuie să amintim de numeroși cugetători și bibliofili ce au contribuit la crearea marii familii a bibliotecarilor din toată lumea și din toate timpurile.
Primul umanist ce a adunat în biblioteca sa de lângă Avignon, texte clasice din 1377, a fost Petrarca (1304-1379), un bibliofil pasionat de manuscrise. Acesta citea din Vergiliu și redescoperea texte clasice uitate, cum ar fi scrisorile lui Cicero către Atticus, iar când nu putea să-și achizioneze o carte pe care și-o dorea, o copia singur.
Manuscrisele ”corviniene”, au fost adunate din Italia și Grecia de regele Matei Corvin, un celebru bibliofil în vremea sa. Acesta își îmbogățea colecțiile cu ajutorul mai multor copiști care transcriau și ornamentau renumitele documente.
În secolul XIV, Jacquemart de Hesdin și frații Limbourg, miniaturiști de seama ai vremii, dezvoltau colecțiile lui Jean de Berry, fratele regelui Franței Charles.
Richard de Bury, cancelar al Angliei scrie despre importanța și modul de folosire al cărților în tratatul Philobiblon, unde notează sfaturi bibliografice și întocmește numeroase reguli pentru a pune bazele unei biblioteci. Cartea este tipărită în 1473 la Colonia, un imn de slavă închinat adevăraților iubitori de cărți „paznici eterni ai adevarului, nici un sacrificiu să nu li se pară prea mare pentru achizișionarea lor, nici o grijă nu trebuie neglijată pentru a le păstra”.
În secolul XVI, concepția modernă îl consemnează ca prim bibliofil pe Jean Grolier, datorit faptului că acesta era pasionat de volumele cu legături artistice.
În secolul XVII Biblioteca Harley a conților de Oxford a egalat colecția ducelui Louis de Valliere, iar în Franța oamenii bibliofili ca: Richelieu, Mazarin, Colbert creează primele colecții bibliofile ”Cabinets des amateurs”.
În secolul XIX pasiunea de a colecționa cărți și documente vechi a fost întâlnită la domnitori ca: Despot Vodă, Constantin Brîncoveanu, Dimitrie Cantemir, Constantin și Nicolae Mavrocordat; clerici ca: Ivireanul, Batthyany, Dosoftei; cronicari ca: Miron Costin, Udriște Năsturel, Grigore Ureche, Constantin Cantacuzino stolnicul; nobili ca: Rosetti, Teleki, Brukental, Balș. Aceștia au constituit biblioteci impresionante ale căror colecții au avut un mare renume european. Alți colecționari care și-au donat cărțile bibliotecilor țării, ca dovada a implicării în cultura națională au fost: Gheorghe Sion, Ioan Micu Moldovanu, Ilarian, Constantin Hurmuzaki, Eustațiu Pencovici, Dimitrie C. Sturdza-Scheianu, episcopii Dionisie Romano și Melchisedec. Tot în această perioadă Jacque Charles Brunet a descris cărți și documente rare pe care le-a apreciat în Le Manuel du librairie et de l’amateur des livres (Paris, 1810), G. De Pixerecourt a fondat Societe des bibliophiles francais, iar Charles Nodier a scris Bulletin du bibliophile (Paris, 1834). În România la Blaj (1858), Timotei Cipariu scrie despre cărți vechi românești în lucrarea Crestomația și Vasile Popp a scris o Disertație despre tipografiile românești din Transilvania (Sibiu,1838 ), varianta fiind reeditată în limba franceză Dissertation sur les typographies roumaines en Transylvanie et dans les pays voisins des origines jusqu'en 1838.
În 1972 se înființează la Târgoviște Societatea Română de Bibliofilie (S.R.B.), iar în 1923 ia ființă Asociația Bibliofilă Română (A.B.R.), care dispunea de propriul periodic intitulat ”Tiparnița” (singurul număr apărut în iulie 1925), de o librărie anticariat ”Bibliofilia”. În 1942 s-a înființat Asociația Bibliofilă Română care a editat două lucrări Cântarea României de Alecu Russo, București, 1943 și Pseudo-Kinigheticos de A.I. Odobescu, București. 1947 .
Încă de la începuturi, oamenii au simțit nevoia de evoluție, de civilizație, au încercat să revoluționeze descoperirile celor dinaintea lor. S-au bazat pe tot ceea ce au lăsat scris în cărți înaintașii lor și au perfecționat metodele de scriere și de păstrare a documentelor astfel încât demersurile livrești să fie perpetuate o perioadă cât mai lungă de timp.
Gheorghe Șincai (1754-1816) preot greco-catolic ardelean, a fost primul cărturar român care a colecționat manuscrise și a valorificat cărți vechi cu privire la istoria românilor.
Slujbele religioase erau realizate cu ajutorul manuscriselor cărților de cult care erau copiate de călugări în mănăstiri. Aceste manuscrise au circulat în țările Române în secolele XIV-XVI și sunt păstrate și astăzi în muzeele mănăstirilor în limba slavonă, greacă, română, având o deosebită importanță pentru cultura poporului și o valoare artistică inestimabilă.
În secolul XVI sunt înființate tipografii la București, Tîrgoviște, Brașov, Iași, Alba Iulia, Rîmnic, Buzău, Blaj. Primele tipărituri importante pentru istoriografia românească sunt scrise de călugărul Gavril ”Viața Patriarhului Nifon” (1517-1521) și de domnitorul Neagoe Basarab ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.
Primul tipograf al Țărilor Române este Macarie care a tipărit 3 lucrări religioase, scrise în limba slavonă: Liturghierul (1508), Octoihul (1510), Evanghelierul (1512).
La Sibiu apar primele tipărituri: Gramatică latină (1528), Tratatul despre ciumă (1530) și Tetraevanghelierul slavon (1546) tipărit de Filip Moldoveanu.
Primele tipărituri scrise în limba română apar după anul 1559, când Diaconul Coresi tipărește Catehismul în tipografia înființată de el la Brașov. Apoi apar Tetraevanghelul (Evanghelia) – 1561, Apostolul – 1563, Liturghierul și Psaltirea – 1570, Evanghelia cu învățături – 1581, Palia de la Orăștie – 1582.
Primul manual tipărit în limba română se numea Ducere de mână către cinste și dreptate și a apărut în anul 1777, iar „principalele centre tipografice din secolul XVIII au funcționat la: București, Râmnicul Vâlcea” .
Colecțiile speciale cu valoare bibliofilă ale biblotecilor sunt considerate bunuri de patrimoniu național, iar legea nr. 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil propune o serie de măsuri ce au în vedere identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securitatii, întreținerea, prepararea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil, pentru a asigura accesul democratic la cultura și a transmite acest patrimoniu generațiilor viitoare.
Conform acestei legi bunurile ce intră în alcătuirea patrimoniului cultural național mobil sunt: bunuri arheologice și istorico-documentare (descoperiri arheologice terestre și subacvatice, piese vestimentare, bijuterii, însemne funerare, arme, unelte monede, sigilii, inscripții, părți din monumente istorice, decorații, insigne, brevete, drapele și stindarde, manuscrise, incunabule, cărți vechi sau rare ce au valoare bibliofilă, fotografii, filme, înregistări video sau audio), bunuri cu semnificație artistică (opere de artă plastică, opere de artă decorativă, obiecte de cult), bunuri cu semnificație etnografică (podoabe, obiecte din gospodării, piese de mobilier, obiecte vestimentare), bunuri de importanță științifică (colecții de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie, trofee de vânat), bunuri de importanță tehnică (creații vechi cu valoare memorială sau unicate, prototipuri, obiecte ce ilustrează tehnica populară a anumitor perioade de timp, matrițe de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD).
Rapoartele de expertiză și clasarea bunurilor culturale mobile din colecțiile bibliotecii sunt realizate de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
Legea nr. 488 din 28 decembrie 2006 aduce modificări și completări pentru legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.
Protejarea patrimoniului cultural național mobil este realizată prin intermediul autorităților administrației publice, al unor instituții specializate, cum sunt muzeele, colectiile publice, casele memoriale, arhivele și bibliotecile, al cultelor religioase și instituțiilor ecleziastice, precum și al organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.
În Art. 4. bunurile ce aparțin patrimoniului cultural național mobil fac parte, în funcție de importanța sau de semnificatia lor istorica, arheologică, documentara, etnografica, artistică, științifică și tehnica, literară, cinematografica, numismatica, filatelica, heraldica, bibliofila, cartografica și epigrafica, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
a) tezaurul patrimoniului cultural național mobil, denumit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepționala pentru umanitate;
b) fondul patrimoniului cultural național mobil, denumit în continuare fond, alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România.
De asemenea prezenta lege prezintă faptul că Ministerul Culturii și Cultelor și Ministerul Educației și Cercetării susține financiar și ia măsuri în activitați precum descoperirea, colectarea, expertizarea, colectarea, cercetarea, depozitarea, clasarea, inventarierea, restaurarea și protejarea bunurilor culturale mobile din care fac parte și colecțiile speciale ale bibliotecilor.
CAPITOLUL II
ISTORICUL COLECȚIILOR SPECIALE ALE BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE “CAROL I” DIN BUCUREȘTI
Biblioteca este asemanată cu o cheie ce deschide ușa către cultură, este spațiul ce păstrează documente care tranzitează de-a lungul secolelor istoria unui popor. Ea îți ghidează pașii către cunoaștere, asemeni unui profesor, îți deschide noi orizonturi și îți oferă răspunsuri la cele mai multe întrebări.
Mircea Eliade afirma că „Cetim ca să trecem examene, ca să omorâm timpul sau cetim din profesiune. Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau contemplație.”
Iar Mihail Sadoveanu afirma despre rolul cărții în viața spirituală a omenirii: ”Cartea îndeplinește nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noștrii depărtați în timp și spațiu; cartea îndeplinește fapta de mirare de a ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate și prejudecăți. În aceste urne sacre, în care poeții și cugetătorii și-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mișcă umanitatea înainte în progresul ei necontenit…”
Pe data de 3 mai 1891, regele Carol I își anunța ”dorința de a înființa un așezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultățile din țară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă”.
Biblioteca Universitară ”Carol I” din București a fost inaugurată pe dată de 14 martie 1895 sub numele de Fundația Universitară Carol I sub conducerea Regelui Carol I. Timp de 50 de ani, Fundația s-a ocupat cu formarea elitei intelectuale românești.
„Ca tip de Bibliotecă românescă a zilelor noastre poate servi Fundațiunea Universitară Carol I, care este nu numai una din podoabele arhitectonice ale Capitalei, dar, prin desăvârșita ei organizare, înfățișează și un model de la care mulți s׳au inspirat, și un izvor de cultură de care s׳au folosit atâtea generații de studenți.”
Biblioteca Fundației cuprindea cărți românești și străine pentru studiul universitar precum și o colecție de manuscrise, medalii, stampe.
În anul 1933 se organizează o expoziție de valori bibliofile, în care au fost expuse cele mai valoroase cărți vechi. Se organizează ”Ziua Cărții” și cele mai importante piese din colecția Bibliotecii Fundației Universitare ”Carol I” sunt expuse în ”Sala profesorilor”.
Prestigiul Bibliotecii Centrale Universitare este dat și de numeroși scriitori importanți, profesori universitari care au fost bibliotecari aici: Al. Tzigara-Samurcaș (director al bilbliotecii între 1899 și 1946), Mircea Tomescu, Șt. O. Iosif, Mircea Florian, Ion Clopoțel, G. Dem Teodorescu, C. Rădulescu-Motru, C. Vlădescu-Racoasa.
Nevoile imediate ale studenților puteau fi satisfăcute cu documente minime ce se aflau în coolecțiile bibliotecii. Titu Maiorescu afirmă că: „Merită să fie semnalat că Biblioteca Fundațiunii Universitare Carol I a fost creiată într-un timp, când unele facultăți al Universității noastre își numărau frecventatorii foarte rar dela zece înainte, și când studenții nu puteau să lucreze în anumite direcții decât cu sprijinul bibliotecii vreunuia dintre profesori”.
Încă de la început, Fundațiunea Universitară Carol I a beneficiat pe lângă donația regelui și de alte donații provenite fie de la foști cititori ai biliotecii care își donau colecțiile în semn de recunoștință, fie de la societăți particulare (Dacia România, The Bank of Rumania) sau persoanel particulare (Evlogie Georgieff, Michail Jivadinevici).
Printre primele donații ale Fundației au fost cele din partea Casei Scoalelor, care dăruia necontenit și Academia Română care a dăruit 6.805 volume și broșuri (4,617 volume din Biblioteca Centrală și 2.188 de la Academia Română).
Fundația a achiziționat cele mai vechi ediții ale operelor: Jmm. Kant, Kritik der reinem Vernunf; Riga, Hartknoch, 1781; G. Wilh. Friedr. Hegel, Wissenschaft der Logik, 3 vol. Nurnberg, 1812-1816; Jac. Brucker: Institutiones historiae philosophicae, Lipsiae, 1756 și a primit o serie de manuscrise de la familia I. L. Caragiale: O poveste , Abu Hasan.
Cei mai importanți donatori particulari ai Fundației au fost:
Em. Alex. Lahovary care donează 311 volume și broșuri despre studii universitare în anul 1900;
T. Maiorescu care donează 4991 de volume și broșuri cu opere literare, istorice și filosofice românești și străine în 1905 și 1915;
Al. Djuvara care donează 1488 de volume și broșuri din domeniul literaturii și dreptului în 1913;
I. A. Cantacuzino care doneaza în anul 1900, 1557 de volume din domeniul filosofiei și al literaturii;
A. S. Principele Roland Bonaparte, Președintele Societății de Geografie a Franței care donează în anul 1911 un numar de 561 de volume din domeniul geografiei;
I. A. Samurcaș care donează 1324 de volume și broșuri din domeniul literaturii, latinei și filosofiei în anul 1904;
Em. Grigorovitza care donează în anul 1914 un număr de 611 volume de literatură, istorie și filologie slavă;
Dr. Venn dinBerlin care donează în anu 1906 un număr de 220 de volume legate din colecția de autori germani în ediția critică J. Kurschner;
Mama poetului P. Cerna donează în 1915, 281 de volume și broșuri de literatură și filosofie, românești și străine;
Ministerul de Instrucție și al Artelor din Franța care donează în anul 1915 o serie de publicații despre istorie, artă și știință, reunite într-un număr de 1074 de volume;
Erm. Pangrati donează în anul 1914 un număr de 275 de volume ce cuprind informații științifice și inginerești;
Barbu Bellu donează 257 de volume în 1914, ce cuprind opere ale principalilor clasici francezi din sec XVIII;
I. Movilă donează în anul 1916 numeroase cărți vechi din secolele XVI, XVII, XVIII și 973 de volume și broșuri privind studii de istorie și literatură românescă veche;
Alice și Petre Sturdza donează 109 volume cu opere ale teatrului francez modern în anul 1931;
Radu Cluceru donează 1007 volume și broșuri ce conțin opere literare de folclor și juridic în 1931;
În 1926 G. M. Vlasto donează 802 volume de artă, literatură și studii juridice;
Editura ”Universală” Alcalay donează în 1931, 509 volume de știință, literatură, filosofie și artă;
Ziaristul Paul Scheffer a donat în 1927 un număr de 52 de volume Die grosse Politik der europaishcen Kabinette;
Facultatea de medicină din București a donat 700 de broșuri de specialitate în anul 1928;
Inginer I. C., în 1928 un număr impresionant de 2434 de volume de literatură, artă, filosofie, majoritatea fiind scise în limba germană;
Inginerul D. Pisoski dăruiește 247 volume și broșuri de istorie, literatură, filosofie, științe exacte și aplicate în anul 1928;
General Al. Socec donează 928 de volume de literatură, istorie, știință și enciclopedii în anul 1928;
Dr. Dinu Brătianu dăruiește între anii 1916-1931 o colecție de 1354 de volume din domeniul medicinei;
Th. Rosetti donează 2081 de volume și broșuri din domeniul juridic, social, literar și artistic în anul 1926;
Mama lui E. E. Stătescu donează în 1918 o colecție de 887 de volume și albume cu reproduceri fotografice prețioase din arta clasică italiană;
N. Mandrea donează în anul 1925 o serie de 1045 de volume și broșuri în limba română, germană și franceză din domeniul juridic;
Totn în 1925 donează un număr de 249 de volume și broșuri despre drept Al. Al. Costescu și 1448 volume și broșuri din același domeniu il donează Al Djuvara.
În 1911 tot Al. Djuvara donează 1488 de volume și broșuri din domeniul literaturii, dreptului și geografiei;
Profesorul I. Bogdan dăruiește Fundației, 3162 de lucrări importante pentru studiul istoriei și filologiei slave și române în anul 1919;
Prin donația tatălui său, Dinu, C. Arion îmbogățeste colecția Fundației cu 1302 volume și broșuri din domeniul juridic și filosofic;
B. Catargiu dăruiește în 1921 un număr de 164 de volume și broșuri de literatură, istorie și economie politică;
Gh. Alexandrescu dăruiește 367 de volume de literatură franceză modernă în 1924;
Elena Brăiloiu doneză în anul 1923 o colecție de 160 de volume de studii medicale;
Porumbaru Em., donează în anul 1921 o colecție impresionantă de 6874 de volume de literartură, istorie, drept, economie politică scrise în limba franceză.
Regele Carol I dorea ca Fundația sa să capete cât mai multă autonomie financiară și în ciuda faptului că în permanență avea subvenție regală, a decis ca parterul instituției să fie închiriat. Rectorul Universității din București spunea că regele i-ar fi mărturisit: „Nu se stie cum ar fi ori cum vor fi împrejurările. Fundațiunea mea trebuie să aibă mijloace proprii, pentru ca să poată trăi pentru binele tineretului și asigurarea viitorului.”
Pe data de 9 februarie 1895 este numit director al Fundației G. Dem. Teodorescu, iar custodele, filosoful C. Rădulescu-Motru, este ales de comitetul de administrație.
Între anii 1899- 1946 la conducerea Fundației este renumitul critic de artă și omul politic Al. Tzigara-Samurcaș.
Colecțiile bibliotecii cresc destul de rapid, datorită donațiilor, astfel biblioteca avea în jur de 3400 de volume la începutul activității, constând în publicații cu profilul facultăților Universității, urmând ca în anul 1905 colecțiile să crească la aproximativ 20 000 de volume, iar la sfârșitul celui de-al doilea război mondial numarul de volume să depășeasca 150 000.
Un alt factor de atracție al cititorilor îl reprezentau revistele. Biblioteca era abonată la periodice importante ale vremii, magazine ilustrate din țară și din străinătate și la reviste științifice ceea ce atrăgeau foarte mulți intelectuali. Însuși Constantin Kirițescu afirma: „În sala de alături a bibliotecii găseam nu numai reviste științifice ale vremii cu caracter general, ca Revue scientifique a lui Charles Richet și Revue general des Sciences a lui Olivier, dar și reviste de cultură generală, ca Revue des Revues, Revues des Deux Mondes, pe care este puțin spus că le citeam, de fapt le devoram.”
O altă sursă de dezvoltare a colecțiilor a fost depozitul legal, adică primirea gratuită a câte un exemplar din orice publicație tipărită în țară. De acest privilegiu s-a bucurat Fundația din anul 1948 când se schimbă în Biblioteca Centrală Universitară.
Datorită faptului că numărul colecțiilor creștea simțitor și datorită condițiilor de lectură prielnice și numărul de cititori creștea de la an la an. Astfel între anii 1895-1896 biblioteca avea aproximativ 18 418 cititori, iar între anii 1899-1900 numărul cititorilor ajunge la 52 930.
Cum numărul de cititori era tot mai mare, în 1900 Al. Tzigara-Samurcaș îl înștiințează pe rege că imobilul în care se afla biblioteca devenea insuficient. Carol I conștientizează necesitatea dezvoltării localului și intră în negocieri cu proprietarii imobilelor aflate în vecinătatea bibliotecii. Regele nu acceptă oferta făcută de Societatea Dacia, deoarece acesta considera clădirea ca fiind nepotrivită pentru bibliotecă. În final cumpără casa lui Gr. Păucescu după lungi tratative. Deși mulți îl sfătuiau să cumpere în alte locuri și să reconstruiască biblioteca, după ce vinde și imobilul inițial, suveranul nu voia un alt teren deoarece considera că Fundațiunea trebuie să se alfe în fața Palatului Regal, „sub ochii și ocrotirea sa”.
Inaugurarea noul sediu al bibliotecii a fost săarbatorită la 9 mai 1914 în Aula încăpătoare de 500 de locuri ce a fost sfințită în aceeași zi în prezența membrilor Curții Regale, a Guvernului, A Senatului Universitar, a membrilor Parlamentului, a Clerului și a numeroase pesonalități politice și culturale ale vremii.
În doar doi ani de activitate se pun bazele pentru două fonduri de monografie veche: ”09” ce cuprindea cărți care prin valoare și vechime erau susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național și ”094”, care cuprindea cărți ce întruneau alte criterii decât vechimea.
Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” și îmbogățit continuu colecțiile și a devenit treptat cea mai vastă bibliotecă universitară cu structură enciclopedică din România. Ea asigură baza documentară și informațiile necesare studiului și cercetării, în special studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor. Biblioteca promovează cercetarea în domeniul biblioteconomiei și științei informării și inițiază și dezvoltă programe de educație și formare în domeniul bibliologie și științei informării. De asemenea comunică documentele și sursele de informare, facilitează accesul rapid la informații pertinente atât din propriile colecții cât și din mediul extern.
În timpul Revoluției din 1989, din cauza incendiului Biblioteca Central Universitară Carol I și-a pierdut o mare parte din colecțiile de carte veche și rară. Au fost distruse peste 500 000 de volume, numeroase ex-lirisuri, 12000 de volume de carte bibliofilă, dintre care 52 erau din biblioteca lui Eminescu, hărți vechi și aproximativ 3700 de manuscrise ce aparțineau unor mari personalități: M. Eminescu, T. Maiorescu, I. L. Caragiale, G. Coșbuc, L, Blaga, M. Eliade.
Alte lucrări distruse în 1989 au fost:
5 incunabule, 166 de cărți vechi străine tipărite în secolul XVI, 355 de cărți vechi străine tipărite în secolul XVII, din titlurile românești, 29 de documente imprimate în secolul XVII, 142 de cărți imprimate în secolul XVII și 246 de cărți tipărite în primele decenii ale secolului XIX;
”Cronica de la Nurnberg” ce conținea numeroase informații cu privire la istoria poporului român;
Lucrări de patrimoniu în limba latină și germană;
Lucrări cu autograf ce aveau valoare bibliofilă;
Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea prima ediție, scrisă de Dimitrie Cantemir;
Manuscisul cu teza de doctorat a lui Mircea Eliade.
În spirit de solidaritate deplină au făcut numeroase donații: Biblioteca Națională a României, Biblioteca Muzeului Brukenthal, Biblioteca Academiei, Nestor Vornicescu, Mitropolit al Olteniei care a oferit o parte semnificativă din bilioteca personală, constând într-o colecție de carte românescă veche, inginerul Mircea Slăvescu, care a dăruit cărți valoroase românești și străine.
Alte personalități importante ce au contribuit la refacerea fondului de carte al bibliotecii cu valoroase colecții sunt:
Viorica Păun, moștenitoarea profesorului Augustin Z. N. Pop (470 de scrisori ale funtașilor literaturii române, cea mai importantă fiind corespondența dintre George Murnu și Ioan Bogdan, cuprinzând 32 de scisori.
Barbu Brezianu, care a donat bibliotecii corespondența purtată de el cu Mircea Eliade și Isamu Noguchi;
Păucescu care donează manuscrisele lui Victor Eftimiu;
Valeriu Râpeanu donează corespondența sa cu numeroase personalități culturale, manuscrisele Cellei Delavrancea și manuscrisele lui Radu Tudoran.
Tările care au ajutat Biblioteca Centrală Universitară cu numeroase donații de cărți, periodice și bani au fost: Olanda, Italia, SUA, Franța, Anglia, Canada.
CAPITOLUL III
VALORI BIBLIOFILE CE CONSTITUIE COLECȚIILE SPECIALE ALE BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE ”CAROL I” DIN BUCUREȘTI
Procesul de dezvoltare al fondului de documente ce fac parte din colecțiile speciale, este realizat în strânsă legătură cu cerințele utilizatorilor biliotecii, interesați fie de aprofundarea studiilor universitare fie de cercetarea științifică.
Colecțiile de documente ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București s-au bazat inițial pe documente de tip umanist, ulterior gama de documente a acoperit o arie variată de domenii, astăzi având o alcătuire enciclopedică cu structură pluridisciplinară.
Un exemplar al Bibliei adeca Dumnezeiasca Scriptură ale cei vechi și cei noao leage, apărute la București în anul 1688, conduce alături de alte câteva titluri, colecția de carte veche românească. Acest exemplar are o un nivel intelectual ridicat și o valoare istorică incontestabilă, poartă ca ex-libris, pecetea voievodală a lui Constantin Brâncoveanu, care datează din anul 1691. Această pecete este aplicată de marele voievod la pprima pagină și la sfârșitul textului. Exemplarul este bogat ornamentat, are coperțile de lemn îmbrăcate cu piele maro, păstrează legătura originală ce ilustreaza tipul de legătură românească, specifică sfârșitului de secol XVII, început de secol XVIII.
Ca document reprezentativ pentru secolul al XVIII-lea, cu legătura specifică româească pentru împodobirea cărților de cult, regăsim în colecția bibiotecii, Evanghelia editată la Iași în anul 1762. Această carte are coperte de lemn, acoperite cu catifea roșie și ferecături din metal argintat, are o legătură spectaculoasă, o multitudine de elemente florale și piciorușe de suport pe coperta a patra.
Legătura din piele, puțin mozaicată, cu trei chenare aurite o regăsim în secolul al XIX-lea, în două volume din Operele complete ale lui Miron Costin, lucrare editată tot la Iași în anul 1886. Coperta interioară are forzațul de culoare gri-violet ce se asortează cu motivul floral al cărții, cotorul are cinci nervu profilate cu fleuroane asemănătoare celor de pe copertă. În parte stângă jos a copertei găsim eticheta legătoriei Socec nesemnată, în partea superioară a primei coperți se află ex-libris-ul eticheta cu legenda Biblioteca Centrală Universitară, iar tranșa este aurită.
O lucrare de mare interes din fondul daco-romanic al bibliotecii este lucrarea lui Antonius Bonfinius, Rerum Ungaricarum decades quattuor, cum dimidia, Basel 1568.
Alte lucrări ce impresionează prin legătura modernă, de marochin roșiatic, cu multiple chenare și ornamente liniare și florale imprimate la rece, sunt cele din fondul de carte străină, ce cuprind un exemplar al lucrării lui Dante Alighieri din anul 1885, ediție englezească, care are textul în limba greacă.
O altă carte impresionantă cu valoare bibliofilă și cu o multitudine de semnificații culturale, este prima ediție a Psalmilor, traduși în versuri de Mitropolitul Dosoftei, apărută în prima parte a anului 1673.
Alte lucrări importante ce fac parte din colecțiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București, sunt cea a lui Cardanus Proxeneta seu De prudentia civili, editată la Elzevir, colecția de scrisori a lui Marcus Tullius Cicero, care are aplicată o marcă de proprietate ilustră sub formă de ex-libris, ștampilă ce era utilizată de bizantinologul Demostene Russo.
După succesul pe car e l-a avut în anul 1993 expoziția de volori bibliofile din colecția Bibliotecii Fundașiei Universitare ”Carol I”, unde au fost expuse cele mai valoroase cărți vechi cu ocazia organizării ”Zilei Cărții”, s-a hotărât crearea unei ”secțiuni bibliofile” în cadrul bibliotecii.
După incendiul din 1989 au fost ditruse 52 de volume cu adnotări și sublinieri eminesciene, unele care chiar purtau semnătura marelui poet și proveneau din propria bibliotecă. Acestea au ajuns în posesia Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” prin donația fratelui poetului, Matei Eminescu. S-au făcut scrum și cele 3 scrisori olografe ale poetului, cea mai importantă fiind scrisă la 19 semptembrie 1874 pentru I. Al. Samurcaș.
Tot atunci au fost distruse aproximativ 3700 de manuscrise: teza de doctorat și romanele de tinerețe ale lui Mircea Eliade, versurile poetului persan Saadi, copiate în 1745, corespondența Marthei Bibescu cu familia, scrisori ale lui I. L. Caragiale, V. Alecsandri, P. Istrati, M. Eliade, Emil Cioran, George Enescu, mareșalului Alex. Averescu.
Colecțiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București sunt alcătuite astăzi din 393 de titluri de carte românească, 290 de titluri de carte străină, 580 de titluri de manuscrise, 593 de titluri de corespondență, 397 de titluri de ex-libris-uri.
Iata căteva exemple de:
CARTE ROMÂNEASCĂ
Noulu Testamentu. Balgrad, 1648
Psaltira Bl[a]jennago Pr[o]r[o]ca I Taria Davida din greceate În limba rumanească pre stihuri tlăcuită. Ed. I-a, Uniev, 1673 (Unicat)
Bibliia adeca Dumnezeiasca Scriptura. București, 1688
Noulu Testamentu. București, 1703
R. Tempea, Grammatica românească. Sibiu, 1797
Gh. Șincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae. Buda, 1805
I. Molnar, Deutsch-Walachische Sprachlehre. Sibiu, 1810
Lesicon romanescu-latinescu-ungurescu-nemtescu. Buda, 1825
I. Eliade-Rădulescu, Grammatica româneasca. Sibiu, 1828
Mihai Eminescu – Poesii, Editura Librariei SOCECU & COMP. – București, 1884 (text integral): pag. 1-100, pag. 101-216, pag. 217-306
CARTE STRĂINĂ
Petrus Hispanus, Interpretatio Georgii Bruxellensis in summulas Magistri Petri Hyspani. Lugduni, Johannes de Vingle, 1496
Andrea Schotto, Paroimiai hellenikai. Adagia sive proverbia Graecorum ex Zenobio seu Zenodoto Diogeniano & suidae collectaneis. Exemplar cu ex-libris-ul autograf al lui Nicolae Mavrocordat Anverprie: Ex officina Plantiniana, 1612.
Anicius Manlius Boethius, Boeti[us] de disciplina scholarium: cum notabili commento. Dave[n]trie: per Jacobum de Breda, 1496
Philippus de Franchis, Lectura super titulo de appellationibus: & de nullitatibus sententiarum. Venice: Phil. Pincius, 1496
Sanctus Anselmus, Opuscula beati Anselmi archiepiscopi Cantuariensis ordinis santi Benedicti. [Basel: Johann Amerbach, ante 1497]
Robertus Gaguines, Epistolarum et orationum tractatusque de virgineo Marie… [Paris]: Andre Bocand for Durand Gelier, 1498
Publius Terentius Afer, Terentius cum directorio vocabularum sententiarum astis comice glossa interlineati. Argentina: per Johannem Grunintger, 1499
Bessarion Jo., In calumniatorem Platonis libri quator. Venuice: [Aldus Manutius], 1503
Basilius Magnus Ep. Caesareae, Omnia opera, Basileae, Ex officina Frobeniana, 1540
Polibius, Historiarum libri quinque. Lugduni: Apud Seb. Gryphium, 1542
Matheus Fronius, Statuta iurium municipalium saxonum in Transsylvania. [Corona Transil.], 1583
Christophorus a Costa, Aromatum et medicamentorum in Orientali India nascentium liber. Antverpriae: Ex officina Plantiniana, 1593
Ioannis Forbesius, Instructiones historico theologicae de doctrina christiana. Amstelodami: Apud Ludovicum Elzevirium, 1645
MANUSCRISE
G. Bacovia, Alb, [S.l, s.a]
L. Blaga, Luntrea lui Caron, [S.l., s.a.]
N. A. Steinhardt, Mircea Eliade, cum îl văd, [S.l., s.a.]
V. Alecsandri, Balada Peleșului. Castelul Peleș, 1887
Neofit Monahul, Înfruntarea jidovilor. Mânăstirea Capriana, [post 1803]
M. Eliade, Maitreyi, [S.l.] 26 Dec.1932 – 15 feb.1933
Theotokar. [mss. de muzica psaltica][ sec. XVII]
SCRISORI REPREZENTATIVE
MARIA Regina Romaniei, Scrisoare adresată lui Ernest P. Urdăreanu. [S.l, s.a]
Al. Odobescu, Scrisoare adresată lui Ioan Bianu. Paris, 20 /02. 06/ 07.1880
M. Kogălniceanu, Scrisoare adresată domnitorului Alexandru Ioan Cuza. București, [1865]
M. Bibescu, Scrisoare adresată lui George Valentin Bibescu. Paris, 1912
George G. Murnu, Scrisoare adresată lui Ioan Bogdan. Iași, 22.02.1896
Simion Florea Marian, Scrisoare adresată lui Ioan Bianu. Suceava, 11.11.1898
Gh. Eminescu, Scrisoare adresată lui Augustin Z. N. Pop. București, 23.01.1970
C. Noica, Scrisoare adresată lui Valeriu Râpeanu. București, 21.12.1973
N. Tonitza, Scrisoare adresată lui Eugen Relgis. București, 03.02.1929
M. Dragomirescu, Scrisoare adresată lui Ioan Bogdan. Iași, 20.06.1901
EX-LIBRIS-URI REPREZENTATIVE
E. Diaz Fereira, Ex-libris Dafinel Duinea, [S.l.], 1990
B. Gy. Szabo, Ex-libris Aurel Ciupe. Cluj, [S.a.]
V. Szolt. Ex-libris Eva și Iacob Mârza. Tg.Mureș, 1984
S. Orth. Ex-libris Constanța și Dafinel Duinea. Sibiu, [S.a.]
M. Paun-Ghinea. Ex-libris Virgil Ghinea. București, [S.a.]
Albessart, Marie-Louise. Ex libris dr. Constanta Petrovizi. Beaumont,1987,14 x 9cm Semn. ologr., Op.293, P1 Cota: 097/13, (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Dafinel Duinea. Beaumont, 1983, 14 x 10,5 cm, Semn. ologr. P1 Cota: 097/35, (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Dafinel Duinea. Beaumont, [1982], 12,3 x 10 cm,
Semn. ologr. P1 Cota: 097/36 (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Dafinel Duinea. Beaumont, 1986, 13,3 x 10 cm, Semn. ologr., Op.281 X5 Cota: 097/37 (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Eduardo Dias Ferreira. Beaumont, [S. a.], 11 x 9,3 cm. Semn. Ologr P1 Cota: 097/38, (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Dafinel Duinea Vulcanales. Beaumont, 1988, 12,5 x 8,5 cm, Semn. ologr., Op.294 X5 Cota: 097/40, (BE)
Albessart, Marie Louise. Ex libris Mario Lourinho Rodrigues Vinhas. Beaumont, [S. a.], 13,3 x 7,8 cm. Semn ologr. X3 Cota: 097/39, (BE)
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Constanta Duinea. Beaumont, 1976, 14 x 10,5 cm. Semn. ologr. X5; P1/ 2 Cota: 097/42, (BE )
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Constanta Duinea. Beaumont, 1976, 11 x 10 cm, Semn. ologr. X5; P1 Cota: 097/43, (BE )
Albessart, Marie-Louise. Ex libris Jacqueline De Ville. Beaumont, [1965]. 13 x 10,7 cm. Semn. ologr. X5 Cota: 097/44, (BE)
Andrusko, Karoly. Ex libris Mario De Filippis,[S. l.; S. a.], 5,6 x 4,2 cm Semn. ologr.
X2 Cota: 097/125, (YU)
Andrusko, Karoly. Ex libris Bende Sandor Zenta, [S. a.], 13 x 7,8 cm Cota: 097/452, (YU)
Andrusko, Karoly. Ex libris Dagmar Novacek [S. l.], 1969, 11,5 x 7,5 cm, Op.640 X2 Cota: 097/46, (YU)
Andrusko, Karoly. Ex libris Kovacs Janos [S. l.; S. a], 4,3 x 4,1 cm X3 Cota: 097/49, (YU)
Arama, Adrian. Ex libris Eva si Iacob Marza [S. l.], 1986, 13,5 x 10,5 cm, Nr. ex. tiraj.2, Semn ologr., P1 , Cota: 097/388, (RO)
Arama, Andrei. Ex libris Jacques Schoenmakers [S. l.], 1990, Nr. ex. tiraj .1, P7, Cota: 097/404, (RO)
Badelita, Voichita. Ex libris Eduardo Mirri Vulcan, 1984, 14,1 x 11,8 cm. Semn. ologr., Nr. ex tiraj 3 X3 Cota: 097/402, (RO)
Badelita, Voichita. Ex libris V{oichita] B[adelita]Vulcan, 1990, 14,9 x 10,5 cm,Semn. ologr., Nr. ex. tiraj .4 X3 Cota: 097/419, (RO)
Badelita, Voichita. Ex libris Mihai Eminescu Vulcan, 1989, 13 x 15,8 cm, Semn. ologr., Nr. ex tiraj. X3 Cota: 097/433, (RO)
Baeyens, Martin. Ex libris Etienne Nijs [S. l.], 1984, 12,3 x 10 cm X2 Cota: 097/48, (BE)
Bakavov, Mitk. Ex libris Constanta Duinea Sliven, 1979, 9,2 x 6 cm Semn ologr. X2 Cota: 097/131, (BG)
Battermann, Jan. Ex libris "Princes Wilhelmina School", [S. l.], 1981, 13,5 x 10,5 cm X2 Cota: 097/47, (NL)
Bergmann, G. Ex libris E. Schauzier [S. l.; S. a.], 6 x 5,8 cm, X2 Cota: 097/50, (NL)
Blaesbjerg, Chrisrian. Ex libris Kristian Hopballe [S. l.], 1969, 6,5 x 5,5 cm Semn. ologr., Op. 259 P1/2 Cota: 097/51, (DK)
Bottesch, Sieglinde Ex libris N.B. [S. l.], 1979, 7,8 x 6,5 cm, Semn. ologr., Nr. ex. tiraj .7 X3 Cota: 093/323, (RO)
Bouda, Jiri. Ex libris dr. Axel Leier, Praga, 1987, 13 x 8,8 cm, Semn. ologr. L Cota: 097/52, (CS)
Brijs, Sonja. Ex libris Sonja Brijs Sint Niklaas, 1990, 16 x 13,3 cm Semn. ologr. X3 Cota: 097/162, (BE)
Carlson, Borge Elwi. Ex libris Tingsryds Bibliotek [Helsingborg; S. a.], 18,3 x 11,7 cm X3 Cota: 097/53, (SE)
Carlson, Borge Elwi. Ex libris Zoli Tempe [Helsingborg, S. a.], 9 x 10,5 cm X3 Cota: 097/54, (SE)
Carlson, Borge Elwi Ex libris Herbert Ott Helsingborg, [S. a.], 11,3 x 9 cm X3 Cota: 097/55, (SE)
Cechova, Olga. Ex libris Olga Cechova [S. l.}, 1980, 15,2 x 10,5 cm, Semn. ologr.,Nr. ex. tiraj 141/200 X2 Cota: 097/56, (CZ)
Corradini, Matteo. Ex libris Matteo [S. l. S. a.], 14 x 7 cm Semn. ologr. L Cota: 097/57
Csatai, Emil. Ex libris dr. Iosif Bocsa Craiova, 1988, 15,5 x 11,5 cm, Nr. ex tiraj 8 X3 Cota: 097/431, (RO)
Csiby, Mihaly Felicitare. Budapesta, 1977, 15 x 11,5 cm Semn. ologr. X3 Cota: 097/448, (HU)
Csutak, Levente. Ex libris Deak Sala Alpar. Brasov, 1979, 13 x 9,2 cm Nr. ex tiraj 26 P1 Cota: 097/379, (RO)
CAPITOLUL IV
DEZVOLTAREA COLECȚIILOR SPECIALE DIN CADRUL BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE “CAROL I” DIN BUCUREȘTI
Fiind în relație directă cu evoluția universului informațional, conceptul de ”dezvoltare a colecțiilor” a evoluat și el de-a lungul timpului. Analiza procesului de dezvoltare a colecțiilor în bibliotecile universitare, este procesul care trebuie să stabilească principii de dezvoltare și să alcătuiască o metodologie de lucru, să treacă prin cele două etape de informare și evaluare, apoi să realizeze achiziția documentelor, dar după ce au fost eliminate documentele perimate informațional. Procesul de dezvoltare al colecțiilor schițează un cadru teoretic care, se aplică bibliotecilor universitare românești și aduce la lumină actuala stare a practicilor de dezvoltare a colecțiilor, scoțând la iveală și numeroase probleme cu care se confruntă aceste biblioteci. Sunt supuse unei analize procesele de dezvoltare a colecțiilor din marile biblioteci universitare din țară, acordându-i o atenție specială Bibliotecii Centrale Universitare din București, cea care este cea mai importantă institușie de profil din România.
Colecția reprezintă totalitatea documentelor deținute de bibliotecă sau grup de unități documentare alcătuite și orânduite după anumite criterii și reguli și care constituie un anumit fond.
Într-o definiție foarte scurtă, dezvoltarea colecțiilor este un proces de creștere a colecțiilor prin cumpărare.
Politica de dezvoltare a colecției reprezintă formularea în scris a unui plan care furnizează detalii cu scop de îndrumare a personalului bibliotecii. Astfel formularea politicii este un document ce prezintă un plan de acțiune și de informare care este utilizat pentru a îndruma personalul în luarea de decizii. Politica este consultată atunci când se decide care domeniu trebuie să se aibă în vedere pentru cumpărarea de materiale și cât accent ar trebui să primească fiecare.
Biblioteca este locul unde transformările din societate se reflectă ca într-o oglindă, consecința lor fiind modificarea conținutului de ansamblu al colecțiilor uzuale. Criteriile de selecție a publicațiilor se schimbă periodic, în funcție de condițiile socio-economice din societate, ca și de transformările care au loc în instituțiile de învățămînt. În dezvoltarea colecțiilor, accentul se mută de la folosirea ipotetică la folosirea imediată, utilizatorii bibliotecii avînd un rol proeminent în procesul de selecție.
Deselecția documentelor este procesul tehnic de îndepărtare a publicațiilor din circuitul direct al lecturii ca urmare a obsolescenței acestora. Deselecția este impusă pretutindeni datorită nevoii de spațiu de depozitare pentru noile achiziții.
Principiile de dezvoltare a colecțiilor se aplică deopotrivă în procesul de achiziție și de eliminare. Orice bibliotecă trebuie să aibe în vedere aceste principii de care urmează să țină seamă în întocmirea planurilor sale strategice.
Scopul oricărei biblioteci este satisfacerea nevoilor de lectură ale cititorilor. În aplicarea principiilor de dezvoltare a colecțiilor trebuie urmărit în permanență raportul dintre mărimea fondului de publicații al bibliotecii și creșterea sa anuală și între numărul de utilizatori ai bibliotecii și capacitatea bibliotecii de a le putea satisface cererile de lectură.
Fondul de carte al unei biblioteci este mereu în schimbare, trebuie să-și mărească colecția în permanență cu documente de actualitate, să-și acopere lipsurile, dar și să fie curățat de cărțile care sunt perimate informațional.
Dezvoltarea colecțiilor constituie un domeniu de bază al biblioteconomiei și al managementului resurselor umane ce implică din partea bibliotecarilor competență, profesionalism, spirit de înițiativă și pasiune. Aceștia trebuie să facă mai mult decât să alinieze cărțile pentru a alcătui o bibliotecă. Pentru o bună dezvoltare, ei trebuie să-și focalizeze atenția de la un titlu nou luat separat, la fondul deja existent și să le privească în ansamblu.
Procesul de dezvoltare a colecției necesită implicare, responsabilitate intelectuală și subiectivitatea persoanei responsabile. Bibliotecarul trebuie să respecte reguli bine definite, să cunoască valorile documentelor ce constituie biblioteca în care aceștia activează, șă-și cunoască utilizatorii și nevoile acestora și să încerce să dezvolte colecția cu documente care să vină în sprijinirea necesităților de informare a acestora.
Explozia documentară din a doua jumătate a secolului nostru necesită redefinirea conceptului de colecție, astfel încât este evident, că o colecție nu poate fi creeată la întâmplare sau bazată pe opțiuni unilaterale, ci între „filosofia unei colecții și filosofia informațională contemporană este o relație directă.”
Procesul de dezvoltare al colecțiilor se bazează pe următorul plan: în primul rând se stabilesc scopul și prioritățile, apoi se expune prezenta situație a colecției, se enumără parțile forte ale colecției dar și slabiciunile, se analizează mediul și se înteleg tendințele ce vor influența îmbogățirea fondului, urmând să se stabilească obiectivele pentru managementul colecților și strategiile pentru atingerea lor.
Activitatea de dezvoltare a colecțiilor din Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București, se bazează pe nevoile de informare și documentare al publicului țintă și pe gradul de specializare al acestuia, majoritatea fiind compusă din studenți, cadre didactice și cercetători.
Cele mai eficiente metode de cunoaștere a nevoilor utilizatorilor se consideră a fi comunicarea directă cu cadrele didactice, menținerea unor legături cât mai strânse cu diferite servicii ale universității, schimbul de informații cu alte biblioteci de profil naționale sau internaționale. Totuși „caracterul enciclopedic al colecțiilor biblotecii trebuie menținut cu orice preț, pentru a evita crearea unor sectoare specializate puternic în detrimentul documentării generale”.
Dimensiunea fondului și gradul de completare a colecției trebuie corelate și cu posibilitășile de stocare, prelucrare și valorificare a documentelor.
În constituirea colecției se are în vedere profilul bibliotecii dar și alte criterii precum cerințele și nevoile de lectură ale cititorilor.
Procesul de dezvoltare al colecției se bazează pe două tipuri de informare: locală și globală. Informarea globală se bazează pe analiza volumului și conținutului actualei colecții, nevoia de informare a cititorilor, indicii de circulație, bugetul existent și obiectivele de dezvoltare al colecției în timp al doilea tip de informare, cea globală se referă la documentele ce urmează să fie cumpărate.
O etapă extrem de importantă în procesul de dezvoltare al colecției o constituie informarea bibliografică în producția editorială prospectivă, actuală și retrospectivă. Infomarea prospectivă se referă la producția editorială în curs de apariție, în care se întocmește fișierul cu deziderate prin intermediul listelor și planurilor editoriale, iar pentru publicațiile deja apărute, se realizează fișiere de precomenzi în vederea achiziționării. În ceea ce privește informarea retrospectivă se analizează lacunele existente în fondul curent al bibliotecii pentru dezvoltarea unor colecții speciale de documente cum sunt: incunabulele, stampele, carțile rare, manuscrisele. Se analizează bibliografii generale sau specializate, liste de licitații de cărți rare și valoroase sau cataloagele anticariatelor.
Pentru achiziția unui nou document într-o bibliotecă se au în vedere următorii factori: utilitatea și relevanța acestuia, cerințele utilizatorilor, cunoașterea actualei colecții a bibliotecii, cunoaștere producției editoriale, cunoașterea resurselor financiare disponibile în instituție, cunoașterea colecțiilor bibliotecilor din zonă, modalitatea de achiziție.
O etapă importantă a dezvoltării colecțiilor o constituie evaluarea, care analizează colecțiile unei biblioteci din punct de vedere economic, moral, religios, estetic, politic, social, educativ, intelectual. Programul de evaluare al colecțiilor trebuie să se bazeze pe șase categorii diferite de apreciere: costuri, accesibilitatea colecțiilor, raportul cost/beneficiu, satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorilor, utilitatea colecției și timpul de răspuns pentru diverse solicitări.
Evaluarea colecțiilor este un proces anevoios, ce necesită multă răbdare și mult timp de analiză din partea personalului bibliotecii. Procesul include achiziția, restaurarea, conservarea și eliminarea. După terminarea acestui proces personalul biblioteci va ști cu exactitate în ce stare se află colecția respectivă și va putea să elaboreze un plan de activitatea pentru a îmbunătăți fondul deja existent.
„Desfășurându-și activitatea într-un mediu social cunoscut, analizând nevoile de informare ale utilizatorilor, constituind colecțiile ca niște organisme vii, dinamice, capabile să se adapteze schimbărilor de orice fel, bibliotecile rămân acele structuri documentare care au menirea de a răspunde întrebărilor de orice fel ajutând astfel comunitatea să-și definească identitatea și să evolueze într-un mediu în continuă schimbare.”
Achiziția documentelor este operația care permite dezvoltarea și actualizarea fondurilor unei biblioteci, în funcție de natura și obiectivele acesteia.
Pentru decizia de eleminare a documentelor din colecția unei biblioteci se ține cont de gradul de utilizare a fiecărui document în parte și se au în vedere: reeditările, dubletele, periodicele fără indici, volumele disparate ale publicațiilor multivolum, documentele perimate din punct de vedere informațional sau fizic, ce au hârtie fragilă, pagini lipsă sau greșeli tipografice.
Eliminarea documentelor este determinată de mai mulți facori: lipsa spațiului de depozitare, a depășirii din punct de vedere fizic și moral al documentelor, al costurilor de întreținere, al deteriorării documentelor din mai multe cauze. Dar totuși documentele ce sunt retrase din circulație nu sunt distruse, acestea sunt duse în depozite pasive sau donate altor biblioteci, în funcție de importanța și gradul de uzură al acestora.
Traseul pe care îl parcurge un document dintr-o bibliotecă depinde de gradul de importanță al informațiilor conținute, de gradul de deteriorare, de indicele de circulație. Astfel „ este foarte posibil ca pentru unele documente să fie luată decizia de multiplicare, iar multe publicații deteriorate fizic să fie supuse operației de restaurare și nu celei de eliminare.”
Bibliotecarul trebuie să-și cunoască foarte bine colecția și gradul de circulație al acesteia, astfel încât să fie capabil să decidă ce documente trebuie să fie eliminate și în ce fel poate fi îmbunătățită colecția ibliotecii în care acesta activează.
Bibliotecarul are o mare responsabilitatea morală, trebuie să mențină un echilibru just între actualizarea colecțiilor și grija pentru a le asigura continuitate.
Constituirea, dezvoltarea și reînnoirea fondului unei bilioteci se realizează cu ajutorul mai multor procese: achiziție, donație, schimb interbibliotecar și depozit legal. Aceste operațiuni se realizează în funcție de piața de tipărituri, de profilul și dimensiunea bibliotecii și de cerințele utilizatorilor biliotecii respective.
Fondul unei bibliotecii este îmbunătățit periodic prin achiziții, donații, schimburi interbibliotecare. Totuși cea mai importantă metodă de îmbunătățirea a unei colecții rămâne achiziția, care depinde foarte mult de resursele financiare ale bibliotecii, de lipsurile din colecție, de profilul bibliotecii, de cerințele în continuă schimbare ale membrilor colectivității în slujba căreia se află bilioteca.
În biliotecile universitare este necesar să se țină cont de îndrumările profesorilor universitari și să se dezvolte colecția în funcție de programa școlară, de bibliografia suplimentară a studenților.
Donațiile alcătuiesc o sursă intamplătoare de creștere a fondului, dar pot permite cumularea unor fonduri de mare valoare.
Donațiile provin atât de la persoane fizice sau juridice, de la instituții, de la cititorii bibliotecii, de la mari personalități ale culturii naționale sau internaționale, librari sau editori.
Donațiile sunt o sursă importantă de completare curentă și retrospectivă a colecțiilor bibliotecii.
Acceptarea unei donații este o decizie ce trebuie luată după o analiză în detaliu a valorii documentelor, a stării donației și a anumitor condiții impuse de donatori.
Prin donații se obțin publicații românești și străine oferite cu titlu de gratuitate bibliotecii de către persoane fizice sau juridice.
Un alt factor extrem de important în ceea ce privește o donație este constituit de utilitatea pe care o au documentele din donație pentru biblioteca în care au ajuns.
Bibliotecile sunt interesate să-și îmbunătățească fondurile prin donații, mai ales în condițiile în care fondurile alocate pentru cumpărare sunt limitate. Valoarea donației este elementul principal care decide acceptarea acesteia.
O altă metodă de dezvoltare a acolecțiilor este schimbul de publicații care se poate realiza atât la nivel național, cât și la nivel internațional, între instituții aparținând diferitelor țări sau institușii internaționale.
Schimbul de publicații reprezintă acea modalitate de achiziție „care se realizează ca urmare a unei înțelegeri între instituții pentru a-și furniza reciproc documente fără vreo contribuție bănească.”
Schimbul de publicații poate fi realizat direct, între biblioteci sau indirect, prin intermediul unor instituții specializate.
Biblioteca este locul unde se oglindesc transformările din societate. În dezvoltatea colecțiilor accentul cade pe spații de depozitare insuficiente, fonduri nesatisfăcătoare și existența unor publicații solicitate mai puțin de beneficiar.
Într-o bibliotecă universitară dezvoltarea colecțiilor se realizează atât prin completare curentă, unde documentele sunt achiziționate în permanență pe orice tip de suport, cât și prin completare retrospectivă, unde sunt achiziționate documente apărute într-o perioadă anterioară, cu precădere cumpărându-se cărți rare cu valoare bibliofilă.
O perioadă prolifică achiziției de documente bibliofile a fost între anii 1900-1940, cand s-au înregistrat cele mai importante donații la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București. Aceste donații cantitative au fost din partea lui Barbu Bellio, Titu Maiorescu, Ioan Movilă și cuprindeau 970 de titluri de carte românească și străină, remarcabile prin uriașa valoare documentară, tomuri datând din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, ediții prime ale clasicilor literaturii universale . Ca exemplu edificator ar fi suficient să pomenesc lucrări precum Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, exemplar nemenționat în B.R.V., descoperit în 1984 de domnul dr. Doru Bădără, sau lucrarea de drept bizantin, provenită din biblioteca Mavrocordaților, editată în 1558 de vestitul Henri Scrimger, este valoroasă atât prin exlibris-ul autograf al domnitorului Nicolae Mavrocordat, conținut pe prima pagină, cât și prin faptul că reprezintă ediția princeps a textului grec a Novelelor lui Iustinian, Iustin, și Leon VI.
Pentru dezvoltarea colecțiilor speciale ale bibliotecii sursele de informare sunt: listele de stoc, listele de disponibilități ale altor biblioteci, vizitele și listele de la anticariate, oferte de la persoane particulare și juridice, oferte de la anumite instituții sau diverse site-uri cu oferte de carte veche si rară.
Achiziția documentelor destinate colecțiilor speciale din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București este o activitate ce se începe în Serviciul Dezvoltarea Colecțiilor, prin prospectarea pieței și selectarea ofertelor potrivite.
Secția de carte bibliofilă din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” se concentrează pe refacearea unei părți cât mai însemnată de documente din colecțiile de carte rară, bibliofilă și manuscrise distruse în urma nefericitului eveniment din 1989.
Dezvoltarea colecțiilor de documente din cadrul colecțiilor speciale se bazează pe achiziția propriu-zisă de carte rară și bibliofilă sau pe donații.
În cazul în care biblioteca primește o donație din partea unei personalități marcante din cultura românească, colecția este păstrată în întregime, indiferent de tipul de fond pus la dispoziție, astfel biblioteca își sporește prestigiul ca deținătoare a unei moșteniri cu o redutabilă valoare.
Documentele valoroase prin vechimea, raritatea, tehnica executării sporeau în fiecare an , Fundațiunea devenind în scurt timp deținătoarea unei colecții considerabile.
Mărirea fondului de carte veche, dezvoltarea colecțiilor actuale și conștientizarea inestimabilei valori, au determinat luarea unor măsuri de protejare și conservare a acestora.
CAPITOLUL V
ASPECTE PRIVIND CONSERVAREA ȘI RESTAURAREA DOCUMENTELOR DIN CADRUL BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE “CAROL I” DIN BUCUREȘTI
1. Conservarea și restaurarea colecțiilor bibliofile
Vechimea documentelor și condițiile de conservare ale colecțiilor speciale ale bibliotecii au condus încă din 1983 la înființarea unui Laborator de Patologie și Restaurare a Cărții.
Acest laborator îndeplinește cele mai riguroase norme legale în folosirea unor tehnici speciale ce asigură lucrări de înaltă calitate atât pentru filele manuscriselor cât și pentru corpul sau legătura cărților.
Biblioteca Centrală Universitară din București are o strategie de conservare a colecțiilor speciale ce presupune reglementări privind achiziționarea documentelor, reguli privind mânuirea purtătorilor de informații, reglementări privind atribuțiile personalului administrativ și bibliotecarilor din depozite.
Pentru durabilitatea documentelor, bibliotecile trebuie sa aibă în vedere crearea și menținerea condițiilor optime de conservare din toate punctele de vedere: transport, manevrare, depozitare, microclimat adecvat, utilizare a documentelor și planuri pentru situații de urgență.
Dar, în vederea obținerii unor condiții optime, se impune aplicarea anumitor cunoștințe tehnice, care se bazează pe cercetări științifice realizate în laborator și pe care bibliotecarii trebuie să le cunoască: diversitatea suporturilor și materialelor care intră în componența documentelor, factorii de deteriorare interni și externi și modalitățile de a lupta împotriva acestor factori.
Politica de conservare reprezintă, prin definiție, o serie de masuri ce au ca scop prelungirea vieții documentelor și încetinirea proceselor de degradare a acestora.
Înainte de a se determina măsurile necesare și de a se stabili prioritatea acestora este necesar să se identifice documentele sau colecțiile cele mai fragile și cele mai amenințate de o degradare ireversibilă. Următoarea măsură va fi aceea de a hotărî prioritățile intervențiilor, având în vedere cadrul administrativ și resursele de personal, resursele logistice și financiare ale instituției, ceea ce va constitui un program de conservare.
Se vor analiza datele ținându-se cont de trei aspecte importante: frecvența și modul de utilizare a colecțiilor, valoarea lor culturală pe plan local, național și internațional, organigrama și nivelul de formare al personalului. Documentele examinate vor face obiectul fișelor ce vor fi ulterior integrate într-o bază de date. Multe biblioteci importante din Europa sunt preocupate de elaborarea unui soft care să poată permite prelucrarea datelor obținute din sondajele asupra fondurilor de documente.
Un aspect foarte important în politica de conservare a colecțiilor speciale este creearea unor condiții de mediu ambiental prielnice unei biblioteci. Se realizează numeroase măsurători la nivelul iluminării (luxometru), la nivelul radiațiilor UV în sursele de lumină (UV-metru) și se stabilesc temperatura și umiditatea aerului cu ajutorul termohigrometrului și termohigrografului.
La toate aceste măsurători se mai adaugă și măsurători ale poluării atmosferice și ale nivelului de contaminare biologică.
Starea cărților vechi (de patrimoniu) ce provin atât din donații cât și din cumparături necesită o analiză specială, deoarece acestea pot avea o structură diferită față de cele din fondul curent. Se observă cu atenție fiecare pagină a cărții și se semnalează petele, atacul micotic, depozitele reliefante de murdărie și ceară, posibilitatea existenței insectelor vii.
După întocmirea borderoului de recepție, cărțile trebuie trimise laboratorului de patologie pentru desprăfuire sau eventuala dezinfecție în vederea intrării curate a acestora în procesul de prelucrare.
Gestionarea colecțiilor de documente, precum și păstrarea, circulația acestora în depozite se asigură în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. În depozitele de publicații au acces doar gestionarii și persoanele autorizate de conducerea bibliotecii, numai în prezența gestionarului.
Există posibilitatea ca în viitor problema conservării să dispară dacă mult așteptata hârtie durabilă ce nu arde și nu se macerează în apă va înlocui actuala hârtie. Până atunci însă dacă personalul de bibliotecă este pregătit pentru a deveni conștient de necesitatea respectării normelor de conservare înseamnă că s-a realizat un pas uriaș în conservarea colețiilor biliotecilor contribuind astfel la păstrarea lor pentru generațiile urmatoare.
Fișa de conservare sau fișa de sănătate, un instrument al conservatorului, este indispensabilă în activitatea de conservare, restaurare și valorificare științifică a valorilor culturale naționale și universale. Aceasta este locul unde se consemnează în mod amănunțit toate deciziile ce se iau în cazul în care obiectul este expus, depozitat, manipulat, ambalat, itinerat, filmat, fotografiat, preluat în custodie.
Fișa de conservarea are un rol deosebit de important în prevenirea fenomenelor de alterare-degradare, dacă conține suficiente informații cu privire la condițiile ambientale ale obiectului. După o interpretare corectă a rezultatelor din fișă, se elaborează un program adecvat de combatere, în funcție de agresivitatea factorilor implicați și de protejare a bunurilor cultural-artistice. Uneori în vederea protejării colecțiilor speciale ale unei biblioteci se iau și decizii radicale, cum ar fi scoaterea temporară sau definitivă din circuit a unor obiecte de valoare patrimonială ce sunt grav afectate și se înlocuiesc cu unele copii.
Consemnarea stării de conservarea a bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural național este foarte utilă pentru cei ce intră în contact cu piesele de valoare patrimonială și raspund în mod direct de conservarea și restaurarea lor.
Toate acestea sunt premise solide pentru interpretarea științifică a proceselor patologice a obiectului și ca un corolar firesc, de luare a unor decizii corecte pentru prevenire, combatere și tratament.
Fișa de conservare și Anexa la fișa de conservare sunt pe de o parte două părți distincte și pe de altă parte complementare. Acestea cuprind: imaginea stării de conservare a obiectului într-un moment al existenței sale și modificările suferite ulterior de acestea.
În fișa de conservare se consemnează elemente concludente privind personalitatea obiectului, valoarea, semnificația, posesorul, starea de conservare și condițiile de păstrare, iar în anexă sunt notate succesiv ca într-un jurnal, toate modificările intervenite în ceea ce privește starea obiectului, accidentale sau programate (de conservare-restaurare), precum și modificările condițiilor de depozitare, păstrare și valorificare.
Atât fișa de conservare cât și anexa la fișă este necesar să fie completate de personal cu pregătire de specialitate deoarece problemele sunt specifice și pretind cunoștințe speciale din domenii cum sunt: simptomatologia și etiologia proceselor patologice, climatologia, tehnica etalării și depozitării. De asemenea este imperativ necesar utilizarea unui limbaj controlat care să aibă întotdeauna aceeași semnificație pentru toți.
Pe baza acestor fișe s-a realizat începutul unei baze de date generale, a cărei continuare și desavârșire poate aduce o contribuție semnificativă la cunoașterea științifică a patrimoniului cultural național și la ceea ce s-ar putea numi exploatarea lui culturală.
Statutul aparte al patrimoniului scris al bibliotecilor diferă de cel al muzeelor și arhivelor care lucreaza cu unicitatea. În biblioteci accentul este pus pe restaurarea colecțiilor speciale, de importanță națională, care sunt degradate și necesită o atenție deosebită, conservarea lor realizându-se doar ca tratament curativ.
Manuscrisele, cărțile, corespondența, periodicele sunt documentele scrise ca fac parte din patrimoniul mobil și sunt martorul permanent al problemelor existențiale umane, al evoluției de-a lungul timpului. Acestea transmit memoria vie a secolelor trecute și permit regăsirea începuturilor spațiului românesc.
Ansamblul de intervenții tehnice de reconstituire a părților deteriorate și degradate ale unui document ce sunt realizate în vederea redării elasticității, menținerii autenticității și asigurării unei rezistențe sporite la acțiunea viitorilor factori de deteriorare poartă numele de restaurare.
În proces se acționează în mod special asupra materialelor suport și nu asupra scrierii, ornamentelor si altor compoziții grafice de pe document. Această operație este precedată de mai multe acțiuni:
– analizarea detaliată a stadiului de conservare și a factorilor de deteriorare a documentului;
– examinarea în laborator a probelor din materialul degradat în vederea identificării insectelor, ciupercilor și determinării naturii agenților care au acținat asupra documentului;
– reproducerea fotografică a materialului, în scopul fixării cărții ca înainte de restaurare;
– realizarea procedeelor de dezinsecție ți dezinfecție.
Următorii pași vor fi: descoaserea și desprinderea părților componente ale cărții, îndepărtarea unor elemente provenite din intervenții de consolidare precedente, curățirea impurităților, netezirea plierilor, neutralizarea acidității, scoaterea petelor, albirea, completarea golurilor, reîncleierea, recompunerea, coaserea și finisarea.
Documentele erau supuse preceselor de conservare și restaurare încă din Antichitate. Chinezii obișnuiau să folosească numeroase substanțe în vederea combaterii agenților biologici. Egiptenii utilizau uleiul de cedru pentru prevenirea atacurilor insectelor asupra papirusului. De asemenea s-au descoperit cârpituri și întărituri marginale la manuscrise din epoci îndepărtate ce dovedesc preocuparea umanității în scopul transmiterii informațiilor încă din cele mai vechi timpuri.
În Evul Mediu pentru scoarțe și rafturi se prefăcea lemnul aromatic care respingea insectele dintre filele manuscriselor și vechilor tipărituri astfel se intercalau frunze, flori, ierburi insectifuge.
Louis Pasteur a introdus metode fizice și chimice de investigare și conservare a patrimoniului cultural în Franța.
Expertiza calitativă a documentelor din cadrul Bliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București este efectuată în cadrul comisiei de achiziții a bibliotecii.
După tragicul eveniment din decembrie 1989 a început munca de refacere a fondului bibliotecii. Au fost realizate liste cu vechile cărți românești și străine distruse în timpul revoluției, care au fost transmise la anticari atât din țară cât și din străinătate.
O mare parte din valori s-a întors în biliotecă cu ajutorul donațiilor din țară și din străinătate, de la instituții sau persoane particulare. Astfel s-a constituit un nou fond cu valoare deosebită ce cuprinde: colecțiile de carte veche (românească 1508-1830, străină 1456-1750), carte bibliofilă, manuscrise, corespondență manuscrisă, hărți vechi, fotografii, ex+libris, desene, gravuri, medalii.
Restaurarea cărților vechi are ca scop prioritar redarea semnificației lor originale pierdute în timp, printr-un ansamblu de măsuri destinate să refacă obiectul, excluzând însă orice surplus care i-ar putea modifica structura, forma și stilul epocii, care l-a creat. Spre deosebire de conservare, care este o activitate permanentă, restaurarea este ocazională, impusă de gradul de degradare și starea de conservare a cărții.
Unii păstrători ai cărților vechi au preferat să reîntregească textul pierdut al tipăriturilor cu pagini de manuscris, împodobite cu frontispicii, cu vignete sau scene biblice. Hârtia folosită în restaurarea lor a fost fabricată manual în morile de hârtie și au fost folosiți adezivi precum cleiul de oase, cleiul natural din cireș sau prun, precum și papul din făina de grâu. Nu putem să remarcăm și faptul că activitatea de restaurare a documentelor în centrul mitropolitan de astăzi nu face decât să reînnoade o veche tradiție, motivată atât de reutilizarea cărților într-un alt mediu, cât și de statutul lor de mărturii istorice pentru epoci demult apuse . Tehnica utilizată în restaurare se realiza cu ajutorul hârtiei japoneză (material rezistent și transparent în același timp) și al adezivului din faina de grâu ce era compatibil cu hârtia.
Degradarea diverselor materiale minerale și organice ce intră în compoziția documentelor de patrimoniu național și fenomenele ce au loc în procesele de de diminuare și eliminare a lor reprezintă o reală problemă în activitatea de conservare-restaurare.
Toate tipurile de hârtie se degradează, dar viteza acestui proces este diferită în funcție de anumiți factori importanți. După o anumită perioadă, fibrele de celuloză devin casante, iar probele de hârtie degradate pot fi rupte foarte ușor. În schimb hârtia fabricată la începutul secolului XIX, ce are la bază pastă fibroasă din cârpe sau bumbac, s-a dovedit a fi mult mai rezistentă în timp la factorii meteo-climatici și la cei biotici.
2. Activitatea de digitizare a patrimoniului național
În 25 august 2006, Comisia Europeană a adoptat o Recomandare asupra Digitizării și Conservării Digitale care impulsiona statele din UE să perfecționeze facilități de digitizare pentru transpunerea patrimoniului cultural european online prin intermediul Bibliotecii Digitale Europene.
Obiectivele Activității de digitizare a patrimoniului național sunt:
– perfecționarea metodelor de păstrare și conservare a documentelor originale, rare, valoroase și fragile;
– îmbunătățirea mijloacelor de acces, pentru a putea fi consultate mai rapid și de mai mulți utilizatori în acelați timp;
– punerea în valoare a documentelor prestigioase, rare, uneori nepublicate, prin transferul pe diverse suporturi digitale ce vor putea fi ușor accesate de utilizatori;
– modalitatea cea mai puternică de distribuție pe scară largă a informației;
– îmbunătățirea procesului de formare și pregătire a utilizatorilor;
– promovarea valorilor naționale;
– contribuție la fondul internațional digital.
Procesul de digitizare pare în aparență simplu întrucât este suficient un PC cu scanner ieftin prevăzut cu soft-uri standard pentru a creea copia digitală a oricărui document citibil. Dar când se iau în considerarea calitatea imaginii rezultate, formatul utilizat pentru stocarea ei, destinația de utilizare și păstrarea ei, procesul devine mai complex. Pentru ca produsul finit să fie unul de excepție, procesul trebuie să fie planificat pas cu pas și încă de la început să fie puse la punct și cele mai mici detalii.
Un proiect de digitizare trebuie analizat cu atenție pentru că există riscul subestimării efortului necesar digitizării materialelor de pe suportul tradițional. Pentru început doar o parte din colecții vor fi procesate, iar un factor important în luarea acestei decizii o vor avea costurile și personalul avut la dispoziție.
Protejarea moștenirii culturale a fost stabilită ca o prioritate mondială. Comunitatea înternațională recunoaște importanța protejării patrimoniului cultural și luptă împotriva distrugerii intenționate, astfel încât moștenirea culturală să poată fi transmisă și generațiilor viitoare.
Digitizarea documentelor este un răspuns la nevoia de diseminare a bunurilor culturale acumulate în secole de dezvoltarea umană, a scoaterii în evidență a patrimoniului cultural. Oamenii de știință au fost mereu preocupați cu găsirea celor mai bune soluții pentru păstrarea trecutului în viață pentru viitor.
Digitizarea materialelor tradiționale (manuscrise, documente tipărite, picturi sau fotografii, etc.) este o activitate ca are sprijinul comunității internaționale. În contextul actual ea este văzută ca mijloc eficient de creare și existență a unei comunități europene reprezentate și în spațiul Internet.
Inventarierea patrimoniului cultural românesc este coordonat de Ministerul Culturii și Cultelor. Acesta administrează Lista patrimoniului mondial UNESCO din România, Inventarul tezaurului patrimoniului cultural național și Repertoriul bunurilor culturale mobile clasate ăn patrimoniul cultural național.
Academia Română, fiind cel mai înalt forum cultural pe plan național, este de asemenea activă în prezervarea și diseminarea moștenirii culturale. În 1999 Academia Română în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor au pus bazele unui proiect de digitizare.
Biblioteca Națională a României administrează o parte importantă memoriei culturale – cărți, periodice, manuscrise și carte rară, incunabule, materiale cartografice, fotografii și materiale audio-vizuale.
Strategia de dezvoltare a Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din București constă în crearea unei biblioteci digitale ce să includă publicații periodice din domeniul biblioteconomiei cu numeroase articole concepute de personalul specializat al bibliotecii, care să le ofere spre consultare online. De asemenea un alt scop ar fi să fie avute în vedere digitizarea documentelor valoroase, frecvent solicitate, ieșite de sub incidența legii privind drepturile de autor, cum este prima ediție Titu Maiorescu a poeziilor lui Mihai- Mihail Eminescu. Poesii. București: Editura Librăriei Socecu & Comp., 1884.
Biblioteca digitală, comparativ cu biblioteca tradițională, promovează eficient și calitativ servicii de colectare, organizare, stocare, diseminare, regăsire și prezervare a informației. Datorită acestui tip de bibliotecă, se pot accesa online documente istorice, culturale cu valoare patrimonială, a căror existență fizică este în pericol.
CONCLUZII
Biblioteca Centrală Universită ”Carol I” din București urmărește sprijinirea celor mai exigente nevoi de informare ale utilizatorilor (studenți, profesori, cercetători), păstreză și transmite valorile patrimoniale aflate în colecțiile speciale.
Fondul de carte aflat în colecțiile bibliotecii menține legătura dintre trecut și viitor și păstrează documentele rare și bibliofile care ilustrează începuturile poporului nostru.
Biblioteca Centrală Universită ”Carol I” din București participă la instruirea utilizatorilor, asigură un izvor important în munca de cercetare și ajută la cunoașterea valorilor culturale.
Creșterea fondului de documente valoroase prin vechime și raritate din colecțiile speciale ale bibliotecii au condus către luarea unor măsuri de protejarea și conservare a acestora.
Pentru protejarea documentelor cu valoare patrimonială, a fost înființat un Laborator de Patologie și Restaurare a Cărții, ce respectă și cele mai riguroase norme legale, dispunând de spații și utilaje speciale pentru tratarea și restaurarea documentelor.
Până în prezent au fost restaurate în laboratoarele Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București: Liturghierul și Penticostarul pe partea de carte românească iar pe partea de carte străină au fost restaurate: De origine et rebus gestis polonorum libri XXX și Parekvolai eistein homeron Iliada, Roma 1542.
BIBLIOGRAFIE
Monografii:
1. ANDREESCU, Ana. Arta cărții. București: Editura Integral, 1997.
2. BĂDĂRĂ, Doru. Tiparul românesc la sfîrșitul secolului al XVII-lea și începuturile secolului al XVIII-lea. Brăila: Editura Istros, 1998.
3. Biblioteca Centrală Universitară din București 1891-2001: o bibliografie a existenței. București, 2001.
4. CHARTER, R.;MARTIN, H. J.. Histoire de l’edition française, vol. II, Paris, 1989.
5. CONSULTAȚII de biblioteconomie: completarea și organizarea colecțiilor de publicații. București: I.S.I.A. P., 1969.
6. DRĂGAN-DIMA, Corneliu. Ex Libris. București: Editura Litera, 1973, p. 99.
7. FLIEDER, Francoise. La conservation des documents graphiques. Paris: Exrolles, 1969.
8. FLORESCU, Radu. Bazele muzeologiei. București, 1994.
9. HUDSON, Thames. The Practical Guide to Book Repair and Conservation. London.
10. IEPUREANU,Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcții și strategii de dezvoltare a colecțiilor în bibliotecile universitare. Editura Ex Ponto, Constanța, 2001.
11. Le Conservation: principes et realites. Paris: Editions du Cercle de la Librairie, 1985.
12. ODOBESCU, Alexandru I., Fundațiunea Universitară Carol I: 1891-1931. Al. Tzigara-Samurcaș. București: Socec, 1993.
13. OLTEANU, Virgil. Din istoria și arta cărții. București: Editura Enciclopedică, 1992.
14. PORUMBEANU, Octavia-Luciana. Teoria și practica informației. București: Editura Universității din București, 2003, p. 68.
15. RADU, Măriuca; REPANOVICI, Angela. O istorie a tiparului și a tipăriturilor. Brașov: Editura Universității ”Transilvania”, 2004.
16. REGNEALĂ, Mircea. Dicționar explicativ de biblioteconomie și știința informării. Vol. I. București: F.A.B.R., 2001.
17. REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de biblioteconomie. București: Editura ABR, 2009.
18. REGNEALĂ, Mircea. Studii de bilioteconomie. Constanța. Ex. Ponto, 2001.
19. REGNEALĂ, Mircea. Vocabular de biblioteconomie si știința informarii. Vol. 1. București: BCU, 1995.
20. RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. București: Editura Grafoart, 1995.
21. STOICA, Ion. Criza în structurile infodocumentare: sensuri și semnificații contemporane. Constanța: Editura Ex Ponto, 2005.
22. TÎRZIMAN, Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în contextul utilizării noilor tehnologii. București: Editura Universității din București, 2000.
Publicații seriale:
1. BĂDĂRĂ, Cristina. Din fondul de corespondență al Bibliotecii Centrale Universitare București: Corespondența George Murnu-Ioan Bogdan. În: Revista Bibliotecii Naționale a României, 2003, nr.1.
2. BĂDĂRĂ, Doru. Bibliofilie. Rolul și locul în structura colecțiilor unei biblioteci universitare. În: Lucrările simpozionului: arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației: 23-24 noiembrie 2000. București: Editura Credis, 2000.
3. BĂDĂRĂ, Doru. O carte cu pecetea lui Constantin Brâncoveanu în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare din București. În: Revista de istorie, 1988, nr.3.
4. BĂDĂRĂ, Doru. O carte din Bilioteca Mavrocordaților în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București. În: Valori bibliofile din patrimoniul cultural național: cercetare și verificare. București, 1983.
5. BĂDĂRĂ, Doru. O ediție necunoscută a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei. În: Revista de istorie, 1988, nr 3.
6. BĂDĂRĂ, Doru. Organizarea și prelucrarea fondului de corespondență manuscrisă la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București. În: Informarea documentară în terorie și practică. Mapa documentară. Vol. I, fasc. 1. București: INID. 1985.
7. BĂDĂRĂ, Doru. Secția Bibliofilie, Manuscrise și Restaurare din Biblioteca Centrală Universitară din București. În: Revista de istorie, 1988, nr. 3.
8. COLE, Harry. Restaurarea cărților. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri, 1993, nr, 2.
9. DUMITRESCU, Gabriela. Structura unei copii digitale a unui manuscris/carte veche-cadru standardizat și norme de descriere. În: Lucrările Simpozionului “Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
10. ENACHE, Emil. Rolul bibliotecilor, editurilor și arhivelor în epoca informațională. În: Lucrările Simpozionului ”Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
11. JOHNSON, Arthur W. Îngrijirea conservativă a unei biblioteci. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, 1996, nr3.
12. LIEBER, Claudine; GAUDET, Francoise. Eliminarea-experianță franceză. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, 1996, nr. 2.
13. PETRESCU, Victor. Completarea colecțiilor. În: Biblioteca, 2000, nr. 11-12
14. POPA, Mihaela. Conservarea colecțiilor – o problemă prioritară. În: Biblioteca, 1990.
15. POPESCU, Aurelian Cătălin. Dezideratele bibliotecii în definirea politicii de conservare. În: Studii de bibliologie și știința informării. București: Editura Universității din București, 2005, vol. 8.
16. REGNEALĂ, Mircea. Fundația Universitară Carol I. În: Magazin Istoric, 2006, vol 40, nr. 12(477).
17. STANCIU, Măriuca. Jaloane în informatizarea Bibliotecii Academiei Române. În: Lucrările Simpozionului ”Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
18. STOICA, Ion. Spre necesare reconceptualizări în domeniul informării documentare. În: Studii de Bibliologie și Stiința Informării, 1996, nr. 2. București: Editura Universității București, 1997.
19. TÎRZIMAN, Elena. Eliminarea documentelor din colecțiile bibliotecilor: modalitate de restructurare și reciclare a acestora. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării, 1996, nr. 2.
WEBOGRAFIE:
1.http://www.cimec.ro/Colectii-Muzeale/pdf/Legislatie/Lege182-republicata2008.pdf (consultat – 8.06.2014)
2.http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-488-din-28-decembrie-2006-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-182-2000-privind-protejarea-patrimoniului-cultural-national-mobil-emitent-78328.html (consultat – 8.06.2014 )
3.http://www.cimec.ro/carte/cartev/secolxvi.htm (consultat – 8.06.2014 )
4. http://www.cimec.ro/Carte/cartev/cstraine/cartvech.htm (consultat – 8.06.2014 )
5. http://www.bcub.ro/carti-vechi-rare/valori-bibliofile (consultat – 9.06.2014)
ANEXE
VALORI BIBLIOFILE EXISTENTE ÎN COLECȚIILE BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE ”CAROL I” DIN BUCUREȘTI
CARTE ROMÂNEASCĂ
Cărți reprezentative:
CARTE STRĂINĂ
Cărți reprezentative:
MANUSCRISE
SCRISORI REPREZENTATIVE
EX-LIBRISURI REPREZENTATIVE
GLOSAR
Apostol – Carte de ritual creștin care cuprinde texte din „Faptele apostolilor” și din epistolele Noului Testament citite la liturghie, precum și la alte slujbe religioase.
Catehism – Expunerea principiilor religiei creștine sub formă de întrebări și răspunsuri, în care se comentează textele evanghelice.
Copist – Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris.
Evanghelie – Parte a Noului Testament care cuprinde viața și învățătura lui Iisus Hristos.
Heraldică – Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor.
Incunabul – Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500), exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri.
Liturghier – Carte bisericească care cuprinde rânduiala slujbelor de vecernie, utrenie și la cele trei liturghii ortodoxe, precum și rânduiala împărtășirii, rugăciuni pentru diferite trebuințe din viața omului și sinaxarul.
Numismatică – Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede.
Octoih – Carte bisericească în care sunt cuprinse cântările de fiecare zi a săptămânii, cântate succesiv pe cele opt glasuri.
Psaltire – Carte bisericească folosită în cultul divin public sau particular la evrei, la ortodoxi și la celelalte confesiuni creștine.
Stampă – O imagine imprimată după un desen gravat pe o placă de cupru sau de lemn.
Stindard – Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora, steag.
BIBLIOGRAFIE
Monografii:
1. ANDREESCU, Ana. Arta cărții. București: Editura Integral, 1997.
2. BĂDĂRĂ, Doru. Tiparul românesc la sfîrșitul secolului al XVII-lea și începuturile secolului al XVIII-lea. Brăila: Editura Istros, 1998.
3. Biblioteca Centrală Universitară din București 1891-2001: o bibliografie a existenței. București, 2001.
4. CHARTER, R.;MARTIN, H. J.. Histoire de l’edition française, vol. II, Paris, 1989.
5. CONSULTAȚII de biblioteconomie: completarea și organizarea colecțiilor de publicații. București: I.S.I.A. P., 1969.
6. DRĂGAN-DIMA, Corneliu. Ex Libris. București: Editura Litera, 1973, p. 99.
7. FLIEDER, Francoise. La conservation des documents graphiques. Paris: Exrolles, 1969.
8. FLORESCU, Radu. Bazele muzeologiei. București, 1994.
9. HUDSON, Thames. The Practical Guide to Book Repair and Conservation. London.
10. IEPUREANU,Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcții și strategii de dezvoltare a colecțiilor în bibliotecile universitare. Editura Ex Ponto, Constanța, 2001.
11. Le Conservation: principes et realites. Paris: Editions du Cercle de la Librairie, 1985.
12. ODOBESCU, Alexandru I., Fundațiunea Universitară Carol I: 1891-1931. Al. Tzigara-Samurcaș. București: Socec, 1993.
13. OLTEANU, Virgil. Din istoria și arta cărții. București: Editura Enciclopedică, 1992.
14. PORUMBEANU, Octavia-Luciana. Teoria și practica informației. București: Editura Universității din București, 2003, p. 68.
15. RADU, Măriuca; REPANOVICI, Angela. O istorie a tiparului și a tipăriturilor. Brașov: Editura Universității ”Transilvania”, 2004.
16. REGNEALĂ, Mircea. Dicționar explicativ de biblioteconomie și știința informării. Vol. I. București: F.A.B.R., 2001.
17. REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de biblioteconomie. București: Editura ABR, 2009.
18. REGNEALĂ, Mircea. Studii de bilioteconomie. Constanța. Ex. Ponto, 2001.
19. REGNEALĂ, Mircea. Vocabular de biblioteconomie si știința informarii. Vol. 1. București: BCU, 1995.
20. RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. București: Editura Grafoart, 1995.
21. STOICA, Ion. Criza în structurile infodocumentare: sensuri și semnificații contemporane. Constanța: Editura Ex Ponto, 2005.
22. TÎRZIMAN, Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în contextul utilizării noilor tehnologii. București: Editura Universității din București, 2000.
Publicații seriale:
1. BĂDĂRĂ, Cristina. Din fondul de corespondență al Bibliotecii Centrale Universitare București: Corespondența George Murnu-Ioan Bogdan. În: Revista Bibliotecii Naționale a României, 2003, nr.1.
2. BĂDĂRĂ, Doru. Bibliofilie. Rolul și locul în structura colecțiilor unei biblioteci universitare. În: Lucrările simpozionului: arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației: 23-24 noiembrie 2000. București: Editura Credis, 2000.
3. BĂDĂRĂ, Doru. O carte cu pecetea lui Constantin Brâncoveanu în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare din București. În: Revista de istorie, 1988, nr.3.
4. BĂDĂRĂ, Doru. O carte din Bilioteca Mavrocordaților în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București. În: Valori bibliofile din patrimoniul cultural național: cercetare și verificare. București, 1983.
5. BĂDĂRĂ, Doru. O ediție necunoscută a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei. În: Revista de istorie, 1988, nr 3.
6. BĂDĂRĂ, Doru. Organizarea și prelucrarea fondului de corespondență manuscrisă la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București. În: Informarea documentară în terorie și practică. Mapa documentară. Vol. I, fasc. 1. București: INID. 1985.
7. BĂDĂRĂ, Doru. Secția Bibliofilie, Manuscrise și Restaurare din Biblioteca Centrală Universitară din București. În: Revista de istorie, 1988, nr. 3.
8. COLE, Harry. Restaurarea cărților. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri, 1993, nr, 2.
9. DUMITRESCU, Gabriela. Structura unei copii digitale a unui manuscris/carte veche-cadru standardizat și norme de descriere. În: Lucrările Simpozionului “Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
10. ENACHE, Emil. Rolul bibliotecilor, editurilor și arhivelor în epoca informațională. În: Lucrările Simpozionului ”Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
11. JOHNSON, Arthur W. Îngrijirea conservativă a unei biblioteci. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, 1996, nr3.
12. LIEBER, Claudine; GAUDET, Francoise. Eliminarea-experianță franceză. În: Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, 1996, nr. 2.
13. PETRESCU, Victor. Completarea colecțiilor. În: Biblioteca, 2000, nr. 11-12
14. POPA, Mihaela. Conservarea colecțiilor – o problemă prioritară. În: Biblioteca, 1990.
15. POPESCU, Aurelian Cătălin. Dezideratele bibliotecii în definirea politicii de conservare. În: Studii de bibliologie și știința informării. București: Editura Universității din București, 2005, vol. 8.
16. REGNEALĂ, Mircea. Fundația Universitară Carol I. În: Magazin Istoric, 2006, vol 40, nr. 12(477).
17. STANCIU, Măriuca. Jaloane în informatizarea Bibliotecii Academiei Române. În: Lucrările Simpozionului ”Arhivele, bibliotecile și muzeele în universul contemporan al informației”: București, 23-24 noiembrie 2000. București: Credis, 2000.
18. STOICA, Ion. Spre necesare reconceptualizări în domeniul informării documentare. În: Studii de Bibliologie și Stiința Informării, 1996, nr. 2. București: Editura Universității București, 1997.
19. TÎRZIMAN, Elena. Eliminarea documentelor din colecțiile bibliotecilor: modalitate de restructurare și reciclare a acestora. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării, 1996, nr. 2.
WEBOGRAFIE:
1.http://www.cimec.ro/Colectii-Muzeale/pdf/Legislatie/Lege182-republicata2008.pdf (consultat – 8.06.2014)
2.http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-488-din-28-decembrie-2006-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-182-2000-privind-protejarea-patrimoniului-cultural-national-mobil-emitent-78328.html (consultat – 8.06.2014 )
3.http://www.cimec.ro/carte/cartev/secolxvi.htm (consultat – 8.06.2014 )
4. http://www.cimec.ro/Carte/cartev/cstraine/cartvech.htm (consultat – 8.06.2014 )
5. http://www.bcub.ro/carti-vechi-rare/valori-bibliofile (consultat – 9.06.2014)
ANEXE
VALORI BIBLIOFILE EXISTENTE ÎN COLECȚIILE BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE ”CAROL I” DIN BUCUREȘTI
CARTE ROMÂNEASCĂ
Cărți reprezentative:
CARTE STRĂINĂ
Cărți reprezentative:
MANUSCRISE
SCRISORI REPREZENTATIVE
EX-LIBRISURI REPREZENTATIVE
GLOSAR
Apostol – Carte de ritual creștin care cuprinde texte din „Faptele apostolilor” și din epistolele Noului Testament citite la liturghie, precum și la alte slujbe religioase.
Catehism – Expunerea principiilor religiei creștine sub formă de întrebări și răspunsuri, în care se comentează textele evanghelice.
Copist – Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris.
Evanghelie – Parte a Noului Testament care cuprinde viața și învățătura lui Iisus Hristos.
Heraldică – Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor.
Incunabul – Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500), exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri.
Liturghier – Carte bisericească care cuprinde rânduiala slujbelor de vecernie, utrenie și la cele trei liturghii ortodoxe, precum și rânduiala împărtășirii, rugăciuni pentru diferite trebuințe din viața omului și sinaxarul.
Numismatică – Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede.
Octoih – Carte bisericească în care sunt cuprinse cântările de fiecare zi a săptămânii, cântate succesiv pe cele opt glasuri.
Psaltire – Carte bisericească folosită în cultul divin public sau particular la evrei, la ortodoxi și la celelalte confesiuni creștine.
Stampă – O imagine imprimată după un desen gravat pe o placă de cupru sau de lemn.
Stindard – Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora, steag.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Colectiilor Speciale din Cadrul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucuresti (ID: 113890)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.