Dezvoltarea Cognitiva a Copilului cu Sindromul Down

=== 153a88e3d846c3e8656644551539187c59b7de46_502563_1 ===

CAPITOLUL 1

CUNOAȘTEREA DEZVOLTĂRII COGNITIVE A COPILULUI

1.1.Caracterizarea psihofizică a copilului

Procesul dezvoltării copilului cuprinde o serie progresivă de schimbări succesive și coerente care duc spre starea de matur.Termenul ,,progresiv ,, face referire la faptul că schimbările în dezvoltarea fizică și psihică a copilului sunt direcționale ,adică ele duc înainte ,iar prin natura ,,coerentă și succesivă,, a dezvoltării înțelegem faptul că între un stadiu și cel precedent există o relație definită și obligatorie.

Într-adevăr ,urmărind dezvoltarea copilului ,putem constata că el se apropie din ce în ce mai mult de starea de adult,dar această trecere progresivă treptată se face printr-o organică de stadii obligatorii.

Schimbările în cadrul dezvoltării cuprind:

a.Modificări în dimensiune ( înălțime,greutate),dar și modificări în capacitatea de a reține și a utiliza cuvinte din ce în ce mai multe;

b.schimbări de proporții (se schimbă raportul dintre lungimea capului și lungimea întregului corp, raportul dintre perioadele de somn și perioadele de veghe ,acestea crescând mereu ,în detrimentul celor de somn necesare în etapa sugarului).

Orice schimbare calitativă în dezvoltarea copilului, de exemplu în comportamentul acțional sau verbal ,este precedată de perioade mai scurte sau mai lungi de acumulări cantitative.

Deci o primă caracteristică a dezvoltării constă în faptul că în acest proces se înregistrează salturi calitative care apar în baza unor acumulări cantitative și că formele noi de comportament sau de cunoaștere care apar ulterior sunt superioare formelor precedente,adică formelor vechi1.

1. Tiberiu Bogdan ,Ilie I Stănculescu-Psihologia copilului și psihologia psihopedagogcă,pg.34 , 2009

Schimbările și transformările din viața psihică sunt continue ,imperceptibile în intervale mici de timp ele fiind totodată și cumulatorii.Această caracteristică a dezvoltării înseamnă că niciodată nu putem stabili calendaristic ,ziua ,ora sau momentul când a apărut sau s-a restructurat un proces psihic nou, când anume apare gândirea rațională a copilului sau când devine voluntară atenția lui,etc.Numai comparând nivelul dezvoltării de la o etapă la alta ,putem constata că este înfăptuită trecerea de la gândirea concretă la gândirea rațională sau că atenția lui a devenit voluntară.

Astfel,în general până la vârsta de 5 ani,respectiv 9 ani ,se înregistrează cele mai alerte ritmuri de dezvoltare- în comparație cu nivelul adultului-în sensul că un copil normal parcurge în acest interval 40-50 % din etapele întregii traiectorii.Din acest punct de vedere,cercetările recente ( efectuate de B.Bloom) dovedesc că de exemplu la vârsta de 2 ani copilul a realizat o parte importantă a creșterii sale în lungime ,la 4 ani a dezvoltării inteligenței sale generale.

Orice caracteristică comportamentală ( prin care trebuie să înțelegem atribute sau forme de comportament ,care se pot măsura în vreun fel) în momentul în care atinge nivelul de dezvoltare al adultului ,devine relativ stabilă,în sensul că influențarea externă ulterioară este mai puțin probabil că ar putea provoca schimbări radicale.Trecerea de la o etapă la alta implică atât modificări cantitative, cât și salturi calitative.

Creșterea și dezoltarea sunt doi indicatori ai stării de sănătate a copilului dar nu singurii; lor li se alătură dezvoltarea psihointelectuală și capacitatea de apărare imună.Vârsta copilului este marcată de schimbări importante în planul dezvoltării somatice, psihice și relaționale.O dată cu trecerea spre o etapă de dezvoltare orizontul copilului depășește cadrul restrâns al familiei.

Exuberanța senzorio-motorie se asociează cu îmbogățirea și flexibilizarea limbajului, care conduc la dezvoltarea unei gândiri coerente, combinative.Se observă o oarecare depășire a egocentrismului anterior, astfel că de multe ori copilului nu îi place să împartă sau să împărtășească cu ceilalți atât idei, cât și experiențe.Copilul este în echilibru atât cu persoanele și lucrurile din jur cât și cu el însuși, iar maturizarea treptată îl va conduce spre o mai mare securizare față de sine și față de ceilalți.

2. Tiberiu Bogdan ,Ilie I Stănculescu-Psihologia copilului și psihologia psihopedagogcă,pg.35 , 2009

Începând cu vârsta de 8-10 ani suntem martorii unei perioade de echilibru încântător când copilul tinde să fie relativ stabil și bine adaptat în comportament, autosecurizat, calm și prietenos, nu prea pretențios în relațiile cu ceilalți. Copilul este destul de tumultos din punct de vedere emoțional, emoțiile și trăirile lui poziționându-se la extreme; ceea ce îi place acum, urăște în momentul următor.

Totuși vârsta de 7 ani este destul de încântătoare în ceea ce privește vigoarea, energia, interesul, pentru nou.Deschiderea lui pentru nou ar trebui să fie absolut fascinantă. Însă copilul nu poate fi extrem de cald și entuziastmat, nu este gata de acțiune, atâta vreme cât părintele nu reușește să descopere și să utilizeze modalități cât mai variate de stimulare a acestuia.

Dezvoltarea copilului în direcția formării personalității sale ar trebui să se oglindească într-o seamă de manifestări în comportarea sa.Copilul nu poate avea o atitudine corectă, nu poate manifesta siguranță, nu poate arăta o dorință mai mare sau mai mică de a percepe informații, după cum în alte împrejurări el dă dovadă de enervare sau lene.

Are o însemnătate deosebită faptul că trebuie cunoscut căror factori sunt datorate schimbările din comportamentul copilului, pentru a interveni în cunoștință de cauză.De aceea mulți psihologi și pedagogi așază problema motivației în centru proceselor educative. Ca ființă umană copilul are numeroase necesități unele biologice, altele de natură psihică și socială. Resimțirea acestor necesități ca urmare a reflectării lor în conștiință poartă numele de nevoi.

1.2.Aspecte ale dezvoltării intelectuale a copilului

Deși există mai multe teorii,modele de abordare a personalității,aceasta poate fi studiată și este ,mai ales de către psihologie ,sub aspectul dezvoltării,căutându-se astfel identificarea celor mai eficace modalități,metode ,mijloace de stimulare . Dezvoltarea este un proces complex,de trecere de la vechi la nou,de la inferior la superior,de la simplu la complex,printr-o succesiune de etape,de stadia,fiecare reprezentând o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată,dar cu un specific calitativ propriu3.

3.Florinda Golu,pg.108,2010

Trecerea de la o etapă la alta implică atât modificări cantitative,cât și salturi calitative.

Dezvoltarea psihică este asincronică la nivelul diferitelor procese și caracteristici,dar în cadrul aceleiași caracteristici,în diferite etape de vârstă se constată ritmuri de dezvoltare diferite.Într-adevăr ,diferitele procese și caracteristici se dezvoltă aparent într-o relativă independență,memoria de exemplu dezvoltându-se mai rapid decât gândirea,etc… iar dacă urmărim dezvoltarea unui singur proces,observăm,în cadrul acestuia,există etape de dezvoltare mai accelerate și altele de dezvoltare lentă.

Forma caracteristică de reflectare a realității înconjurătoare este ,pentru copil , cunoașterea ,care devine activitatea sa dominantă. Alături de cunoștințele noi acumulate, viața copilului ocupă un loc important în procesul de instruire și învățare,care se transformă într-o ocupație specială ; activitățile obligatorii.În cadrul acestor ocupații,copii își însușesc cunoștințe și deprinderi care-i pregătesc pentru școală sau pentru viață.Învățatul devine activitatea dominantă a copilului ,introducând schimbări însemnate în planul cogniției,motivației și atitudinii față de alții.Se diminuează egocentrismul și cresc indiciile de sociabilitate.Exuberanța senzorio-motorie se asociează cu îmbogățirea și flexibilizarea limbajului,care conduc la dezvoltarea unei gândiri coerente ,combinative

Se observă o oarecare depășire a egocentrismului anterior ,astfel că copilului îi place să împartă sau să împărtășească cu ceilalți atât idei ,cât și experiențe.Copilul este în echilibru atât cu persoanele și lucrurile din jur cât și cu el însuși,iar maturizarea treptată îl va conduce spre o mai mare securizare față de sine și față de ceilalți.Ajuns în faza de școlaritate mijlocie ,la vârsta de 7-10 ani, copilul este pe traseul unei mari focalizări. Totodată copilul devine mai automotivant,în sensul că ,o dată implicat în sarcină,reușește să o ducă la bun sfârșit mai bine decât în perioadele anterioare și necesitând un control mai mic al adultului. Spre deosebire de vârsta anterioară , copilul devine pretențios și foarte rigid în cereri și nevoi,sau nu se poate adapta cu ușurință.Are tendința de a fi extrem de negativ în răspunsurile date celorlalți ;însuși faptul de a fi rugat să facă ceva este un motiv suficient de puternic pentru a refuza .Totuși vârsta de 7 ani este destul de încântătoare în ceea ce privește vigoarea ,energia, interesul, pentru nou4.

4.Elena Joița ,pg.75,2012

Deschiderea lui pentru nou este absolut fascinantă.Copilul poate fi și extrem de cald și entuziast ,gata oricând de acțiune ,atâta vreme cât părintele sau educatorul reușește să descopere și să utilizeze modalități cât mai variate de stimulare a acestuia .Spre sfârșitul preșcolarității mari,pe la -7 ani apare din nou o perioadă de calm în dezvoltarea copilului,dar și de retragere și izolare ,îi place să fie singur ,vrea să aibă o cameră doar a lui unde să-și poată proteja propriile lucruri ,îi place să privească,să observe,să asculte și să gândească,să analizeze ,formându-și astfel chiar conștiința de sine Dezvoltarea intelectuală cunoaște acum o curbă ascendentă prin intensificarea capacităților de discriminare în percepție și reprezentare.

Trecând prin toate aceste subetape ,copilul se descoperă pe sine ca subiect activ și conștient al universului înconjurător, descoperă realul concret,descoperă obiecte ,lucruri ,fapte și oameni ,trăiri și emoții variate,nevoi și interese marcante ,își conștientizează traseul evolutiv al existenței ,devine apt de cunoaștere și autocunoaștere ,reușește să se autoadapteze optim și eficient sarcinilor din ce în ce mai complexe cu care vine în contact ,își însușește tehnici și strategii rezolutive,parcurge diverse momente tensionale și conflictuale ,crează universul extrem de variat al relațiilor interumane.Pentru toate aceste achiziții școlaritatea devine o etapă deosebit de importantă a dezvoltării sale ,un vârf evolutiv,o vârstă concomitent fascinantă și încântătoare ,atât pentru copil ,cât și pentru cei din jurul său5.

1.3.Dezvoltarea capacității de comunicare

O altă particularitate a dezvoltării psihice a copilului o constituie constatarea că noua formă,noua calitate apărută nu desființează cu desăvârșire aspectele vechi,foemele depășite ale fenomenului psihic , ci acestea sunt incluse în chip restructurat în noua calitate.Așa ,de exemplu, apariția șiu dezvoltarea comunicării verbale la copil,stimulând dezvoltarea gândirii lui,nu desființează reflectarea elementară senzorială ci o ridică la un nivel uman superior.Copilului îi place să vorbească,să analizeze verbal diverse aspecte legate de ideile expuse de învățător sau colegi,este dornic să argumenteze pro și contra faptelor acestora.

5 Elena Joița ,pg.76,2012

Se observă o îmbunătățire a controlului și o perfecționare a abilităților personale:

●Un mod de exprimare mai intelectuală ;

●Capacități mai crescute de a face față frustrărilor ;

●Un control motric mai fin ;

● Un început de interes pentru litere și cifre .

La 7 ani se poate vorbi de o așa numită descătușare a copilului pe toate planurile :

●În plan motric –școlarul lovește,aruncă,sparge obiecte,fuge,se joacă;

●În plan emoțional –episoadele de râs zgomotos alternează cu momente de furie intensă;

●În plan verbal –se observă un vocabular din ce în ce mai bogat,împănat cu cuvinte și expresii picante;

●În plan interpersonal –copilului îi place să sfideze normele impuse de părinți,chiar și pedepsele severe par să aibă efecte corective minore;

●În plan imaginativ –suntem marorii unei imaginații fără limite,căci linia de demarcație între real și ficțiune este subțire și flexibilă;acum este momentul când preșcolarul savurează nenumărate prieteni imaginare.

Începând cu vârsta de 8-10 ani ,suntem martorii unei perioade de echilibru încântător,când copilul tinde să fie relativ stabil și bine adaptat în comportament,autosecurizat,calm și prietenos,nu prea pretențios în relațiile cu ceilalți.Intrând în școlaritatea mare ,se impune un anumit ritm al creșterii și dezvoltării .Copilul este destul de tumultos din punct de vedere emoțional ,emoțiile și trăirile lui poziționându-se la extreme ;ceea ce îi place acum ,urăște în momentul următor6.

6.Florinda Golu,pg.110,2010

1.4.Dezvoltarea memoriei

Memoria este o capacitate psihică absolut necesară ,fără de care viața ar fi practic imposibilă.Memoria se află în strânsă interacțiune și interdependență cu toate celelalte procese ,însușiri și capacități psihice ,fiind influențată de ele și înfluențându-le totodată.Memoria are o serie de caracteristici,care o individualizează în raport cu alte procese psihice .Ea este:

Activă ceea ce înseamnă că aceste modificări și transformări atât în subiectul care memorează ,cât și în materialul memorat .Ea presupune nu doar o simplă înnmagazinare de cunoștințe ,ci și o confruntare a lor cu necesitățile și cerințele actuale ale vieții individului ,fapt care duce la o nouă organizare și sedimentare a materialului ,la restructurarea și asamblarea informațiilor într-o formă nouă, superioară celei anterioare ,la evitarea erorilor comise în trecut ,la eliminarea verigilor de prisos ,la extragerea datelor relevante din experiența anterioară.Cu alte cuvinte,memoria tinde să transforme trecutul și nu doar să-l reproducă pur și simplu.

Selectivă ,în sensul că nu reținem și nici nu reactualizăm absolut totul ,ci doar o parte din solicitările ce vin spre noi.De obicei ,reținem și reactualizăm însușirile tari,mai puternice ale stimulului sau ceea ce corespunde vârstei ,sexului ,gradului nostru de cultură,preocupărilor ,dorințelor,intereselor noastre.Selectivitatea fiind foarte personală,este mai puțin indicată ca un elev să ia notițe după notițele altui coleg,ei direct din manual sau după expunerea profesorului;

Situațională,adică în concordanță cu particularitățile de timp și spațiu ale situației,dar și cu starea internă a subiectului.

Relativ fidelă ,ceea ce înseamnă că memoria nu este o copie fotografică ,că nu reținem informațiile exact în forma în care ne-au fost prezentate ,că nu le reactualizăm exact în forma în care le-am întipărit ci că, dimpotrivă ,atât întipărirea ,cât și reactualizarea se fac cu o oarecare aproximație.Aceasta deoarece intervin:caracterul activ al memoriei și păstrării,trăsăturile de personalitate ale individului ,uitarea;

Mijlocită ,ceea ce înseamnă că pentru a ține minte mai bine și pentru a reproduce mai ușor ne servim de o serie de instrumente care au rolul de a îndeplini funcția unor autentice mijloace de memorare .

Inteligibilă ,deoarece presupune înțelegerea celor memorate și reactualizate ,organizarea materialului memorat după criterii de semnificații .Unele laturi ale ei implică judecata ,sistematizarea ,clasificarea ,fapt care asigură nu doar legătura memoriei cu gândirea ,ci și caracterul ei logic ,rațional .Prin toate caracteristicile ei , dar mai ales prin ultimele două,memoria devine un proces psihic specific uman ,diferențiat aproape total de memoria animalelor,fapte care și justifică încadrarea ei în rândul proceselor logice de cunoaștere .

Prin imensa valoare adaptativă ,memoria își merită caracterizarea ,pe care i-a dat-o marele psihiofiziolog rus I.M.Secenov ,de ,, condi’ie fundamentală a vieții psihice,, sau ,într-o formulare și mai plastic, de ,,piatră unghiulară a vieții psihice,, .

Complexitatea memoriei derivă nu doar din caracteristicile ei reflectorii ,ci și din aceea că ea presupune o anumită desfășurare în timp ,o multitudine de etape ,faze ,din a căror succesiune se încheagă continuitatea ei.Astfel, este necesar ca mai întâi să aibă loc întipărirea materialului ,urmează apoi procesul păstrării sau conservării informațiilor achiziționate ,în sfârșit ,intră în funcțiune procesul utilizării lor adecvate7.

7. Doru Vlad Popovici-Dezvoltarea comunicări la copii cu deficiențe mintale,pg.89 , 2005

CAPITOLUL 2

SINDROMUL DOWN-DELIMITĂRI CONCEPTUALE

2.1.Definirea sindromului Down7

Pentru a dezbate pe lar ,tema propusă,trebuie făcută o scurtă incursiune în patologia acestei afecțiuni.Sindromul Down sau monogolismul reprezintă o afecțiune pemanentă în cadrul căreia o persoană se naște cu anumite trăsături fizice distincte, de exemplu facies aplatizat și gât scurt, și un grad de întârziere mintală (retard psihic).

Deși sindromul Down este permanent,majoritatea pacieților pot duce o viață normală, activă.Beneficiind de îngrjirea adecvată și ajutorul de care au nevoie, copiii cu sindrom Down pot avea creștere și dezvoltare spectaculoasă și pot trăi pâna în jurul vârstei de 60 ani.

7.Dr.I.Străchinaru- Persoanele cu dizabilități,pg.223 ,2008

Sindromul Down, numit mongoloism în trecut, prima dată când a fost diferențiat de alte forme ale deficienței mintale, este cea mai des întâlnită formă de handicap mintal sever. Se întâlnește lao treime din persoanele cu handicap mintal sever chiar dacă nutoate persoanele cu sindorm Down prezintă deficiența mintală severă.Sindromul Down este o situație genetic care implică mai multe caracteristici commune care nu sunt numai fizice ci vizează funcționalitatea mintală sau natura dificultăților de învățare.În literatura de specialitate se menționează faptul că există și copii cu mongoloism a căror inteligență se afla la un nivel normal sau al handicapului mintal ușor.Toți copii cu sindrom Downau în comun însă acel aspect puțin oriental care a dus la denumirea de mongoloism .

Oricine cunoaște un copil cu sindrom Down este de acord căacesta seamănă mai mult cu părinții lui decât cu alți copii cu sindrom Down, dar nu poate finegat faptul că un astfel de copil este ușor de recunoscut prin înfățișarea lui caracteristică distinctă.

Acest lucru tindesă deaimpresia generală ca sunt toți la fel, cuacelași grad de retard mintal iar o altă consecințănegativă a aspectului lor caracteristic ar fi faptul căsemnalează“deficiența mintală”, un fel de arhetipcare reprezintă toate temerileasociate cu problemele mintale Deficiența mintală întâlnită la un copil cu sindrom Down ,desemnează o modalitate-cu grade și niveluri diferite a personalității cu o specificitate de structură,care are imprimată o finalitate formativă și integrativă.

Această categorie de structure beneficiează de o cantitate redusă de informație esențializată ,dar poate recepționa și prelucra o mare cantitate de informație din sistemul ectosemantic.

La copii cu sindrom Down deficiența mintală poate rămâne ireversibilă,dar personalitatea este deductibilă și acest fapt reprezintă mai mult decât diagnosticul précis de rang sau performanță.În realitate ,în afară de treptele inferioare ale dezvoltării , toată categoria copiilor cu sindrom Down ,nu poate fi catalogată cu mare strictețe.

Cauzle apariției sindromului Down pot fiîn funcție de momentul acțiunii lor: genetice;în perioada prenatală;la naștere8.

8.V.Predescu-Psihiatrie,pg.733-734,2009

Cauzele genetice pot fi :

Cauze genetice nespecifice (poligenice, nu pot fi individualizate clinic); ex. cazuri endogene, aclinice, subculturale, familiale.În aceste cazuri influențele educaționale sunt scăzute datorită posibilităților neprielnice de dezvoltate afectivă, intelectuală.

Cauze genetice specificesunt sindroame individualizate din punct de vedere clinic,și au loc prin transmiterea genetică a unor deficiențe în metabolismul substanțelor.

Înperioada prenatalăpot fi întâlniți numeroși factori :

•factori bacterieni: sifilis congenital;

•infecții cu protozoare:toxoplasmoza congenitală;

•factori infecțioși (virotici): rubeola, gripa infecțioasă, hepatita virală.Ponderea procentuală poate fi întâlnită în 50 % din cazuri ,în prima lună de sarcină;

•factori toxici ( intoxicații cu substanțe chimice, alimentare, iradieri, spaime puternice, neacceptarea sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului);

•traumatisme sau accidente involuntare la naștere (asfixierea la naștere cauzată de ștrangularea cu cordonul ombilical sau administrarea unor anestezice în doze prea mari), hypoxia;

•bolile copilăriei (meningită, encefalită, intoxicații cu plumb, subalimentația, carențe afective și educaționale, izolare de mediul social, îndepărtare de mamă . Cauza sindromului Down este prezența unui cromozom 21 în plus ,de aceea mai este numit și Trisomia 21.Cromozomii sunt cei care ne conturează caracteristicile individuale.

SindromulDown este cauzat de diviziunea celulară anormală, cel mai fregvent la nivelul ovocitului, înainte sau în momentul concepției.În urma diviziunii celulare anormale în cazul sindromului Down rezultămaterial genetic suplimentar, de obicei un extracromozom 21 sau a unei rămășițe care provine din nondisjuncția cromozomială în meioză.Sindromul Down apare în urma unui accident genetic produs în timpul diviziunii celulare din momentul conceperii copilului9.

9.Iolanda Tobolce.Dezvoltarea abilităților de limbaj și de comunicare la copilul cu sindrom Down,pg.75,2002

Dacǎ principalele caracteristici sunt în general cunoscute și diagnosticul se stabilește precoce, fie în maternitate, fie la controalele periodice la medicul ginecolog în timpul sarcinii, prevenirea poate fi mai diversă decât suntem dispuși sǎ credem și ajutorul concret care poate fi oferit unui copil cu sindrom Down este mai complex,decât ajutorul pe care acesta l-ar putea primi îngeneral.În general persoanele cu sindrom Down au anumite caracteristici commune ,dar acest lucru nu înseamnă că acestea nu sunt identice.Persoanele cu sindrom Down rămân adesea la jumătatea drumului între conștiința extinsă,periferică ,a copilului mic și cea focalizată a adultului.Unele persoane pot prezenta anomaliicromosomiale, traduse în general printr-un numǎr anormal de cromosomi.

Poate fi vorbade anomalii numerice afectând cromosomii sexuali sau anomalii numerice ale celor 22 de perechi de omologi.Anomalia mai frecvent întâlnitǎ este trisomia, adicǎ prezența a 3 cromosomi omologi, pentru o pereche datǎ, în loc de cei doi cromozomi obișnuiți.

O scurtǎ incursiune în geneticǎ ne permite întelegerea etiologiei acestei boli. O celulǎ diploid umanǎ conține 23 de perechi de cromosomi, fiecare pereche fiind identificatǎ printr-un numǎr, cu excepția ultimei perechi, reprezentatǎ de cromosomii sexuali (XX la sexul feminin și XY la sexul masculin).Dacǎ principalele caracteristici sunt în general cunoscute și diagnosticul se stabilește precoce, fie în maternitate, fie în rețeaua medicinei de familie, originile sale precise pot fi mai diverse decât suntem dispuși sǎ credem și ajutorul concret pe care îl putem oferi bolnavului mult mai complex decâtcel pe care acesta îl primește în mod current.În majoritatea cazurilor apare în urma unui accident genetic produs în timpul diviziunii celulare din momentul conceperii copilului.

Tipuri de sindrom Down

A.Mozaicismul.Oamenii de știință și-au împărțit părerile cu privire la nivelulintelectual al persoanelor cu mozaicism.Unii relatează despre niveluri ale inteligenței indivizilor cu mozaicism in tot rangul nivelelor specifice trisomiei 21.Alții cred că aceste persoane pot avea nivelul intelectual undeva intre cel al persoanelor normale si cel alpersoanelor afectate.La 1% din copiii cu sindrom Down se găsește un cromozom 21 în plus în numai o anumită proporție a celulelor corpului. Restul celulelor sunt normale10.

10.Octavian , Popescu , Patologie pediatrică,445,2001

Despre acesti indivizi se spune ca au mozaicism pentru că celulele corpului lor sunt ca un mozaic format din piese diferite, unele normale și unele cu un cromozom în plus.

B.Trisomia 21.Predispoziția genetică, expunerea la radiații, prezenta anticorpilor tiroidieni în sângele mamei sunt cauze prea puțini importante. Cea mai semnificativă se pare ca este vârstă mamei, însă aceasta este doar una dintr-o multitudine de cauze necunoscute.

Șansa de a avea un copil cu sindromDown crește odată cu vârsta mamei.Insa non-disjunctia nu este cauzată mereu de mama, cum se credea mai demult. In30% din cazuri, cromozomul in plus vine de la tata. Aceste informații au fost deduse din aplicarea unor teste speciale care pot determina originea parentală a cromozomului în plus.Daca este clar că vârsta mamei este un factor important, nu este la fel de clar dacă este importantă și vârsta tatalui.

Studiile din diferite parti ale lumii aduc informații iconflictuale. In mod sigur însă, dacă vârsta tatălui are un rol, acesta este prea insignifiant pentru a fi luat în seamă.Marea majoritate a copiilor cu sindrom Down (95%) au un întreg cromozom 21 în plus în fiecare celula, acest fapt fiind numit trisomie (“tri”- trei, “somia”–cromozom).Este cea mai comună forma a sindromului, întâlnită la nașteri cu mame de toate vârstele.

C.Translocația .Faptul că indivizii cu translocație nu au acea parte de sus acromozomului nu face nici o diferență, ântrucât aceea nu reprezintă importanță din punct de vederegenetic.Este foarte important să se faca un test cromozomial copiilor cu sindromDown pentru a-idetecta pe aceia cu translocație pentru ca la o treime din acesti copii, părinții vor fi gasiti“purtatori” ai sindromului Down, ei neavand nici un semnalmentalsindromului, au însă o șansă mare de a avea un copil cu sindrom.La 1% din copiii cu sindrom Down se găsește un cromozom 21 în plus în numai o anumită proporție a celulelor corpului. Restul celulelor sunt normale.Despre acesti indivizi se spune ca au mozaicism pentru că celulele corpului lor sunt ca un mozaic format din piese diferite, unele normale și unele cu un cromozom în plus .Copiii cu translocație nu sunt diferiți față de cei cu trisomia 21 in gradul în care sunt afectați11.

11.Octavian , Popescu , Patologie pediatrică , ,447,2001

Trebuie specificat ca in doua treimi din cazuri, translocația nu se datorează faptului că unul dintre părinți este “purtător”. In astfel de cazuri translocația a fost o eroare izolată ce a avut loc la formarea celulei sexuale care a stat la baza formării fetusului. Este un eveniment intâmplător, cu o mică șansă să se întâmple și în sarcinile viitoare .

2.2.Apariția și evoluția sindromului Down

Sindromul descris de J. L. anul 1888, ca un ansamblu malformativ al sugarului și copilului a rămas neexplicat etiopatogenic până în anul 1959, când Lejeune, Gautier și Turpin au demonstrat că este datorat prezenței unui mic cromozom acrooentric, suplimentar cromozomu- lui 21, realizând anomalia genetică cunoscută sub denumirea curentă „trisomie 21 . Din punct de vedere clinic, sindromul Down este caractrizat prin prezența unei dismorfii particulare și a unei întârzieri mintale, iar din punct de vedere genetic prin existența unei aberații cromozomale numerice , Sindromul mai este cunoscut și sub alte denumiri : mongoloism, „idioția furfuracee Lequin, „idioția mongoloidă , „sindromul de acromicrie congenital.12

Copiii handicapați mintal, din categoria cărora fac parte și copiii cu sindrom Down având afectate toate palierele sistemului psihic, atât procesele cognitive (primare și superioare), cât și cele afective, motivaționale și volitive; prezentând anumite caracteristici specifice. Copiii cu sindrom Down sunt cunoscuți prin nivelul crescut al afectivității, prezentând o dispoziție veselă și manifestări emotive exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs, etc. Pe fondul intelectului deficient, deci al unui control mai slab al raționalului, stările afective mai puternice pot influența mecanismul imaginației în sensul dinamizării lui sau a producerii unor imagini cu un grad ridicat de originalitate în prezenta cercetare se urmăresc trăsăturile specifice ale copiilor cu sindrom Down, ale imaginației în general și ale procesului imaginativ la această categorie de copiii cu handicap mintal, ținând cont de caracteristicile lor psihice.

12.Octavian , Popescu , Patologie pediatrică,pg.136

Sindromul a existat de la începutul omenirii, dar a fost descris științific în literatura de specialitate, abia în 1866 de către medicul englez John Langdon Down,denumindu-l idioțenie mongoloidă sau mongolonism, în urma observațiilor realizate în instituții de bolimentale, referindu-se la asemănările superficiale existente între aceste persoane și rasa asiatică.Termenul este eronat, deoarece toți copiii afectați de acest sindrom, inclusiv cel din populațiile asiatice, prezintă aceleași aspecte fenotipice,în concluzie aceleași caracteristici observabile și cuantificabile controlate de o genă.Mulți ani de-a rândul acești copii au beneficiat doar de îngrijire și atenție, deoarece specialiștii și familiile lor credeau că toți copiii și adulții cu sindrom Down sunt la fel incapabili să învețe.Sindromul Down sau monogolismul reprezintă o afecțiune pemanentă în cadrul căreia o persoană se naște cu anumite trăsături fizice distincte, de exemplu facies aplatizat și gât scurt, și un grad de întârziere mintală (retard psihic). Deși sindromul Down este permanent,majoritatea pacieților pot duce o viață normală, activă.Beneficiind de îngrjirea adecvată și ajutorul de care au nevoie, copiii cu sindrom Down pot avea creștere și dezvoltare spectaculoasă și pot trăi pâna în jurul vârstei de 60 ani. Există mai multe diferențe decât similitudini între copii cu sindrom Down14.

El poate semăna cu părinții, bunicii sau unchii lui. Părul îi poate fi negru, roșcat sau deschis la culoare, blond iar ochii îi pot fi negrii, căprui, albaștri sau verzi. Pielea poate fi închisă sau deschisă la culoare. El poate avea oricare din trasaturile care îi diferențiază pe oameni între ei. Acest lucru este adevarat și în cazul temperamentelor, trăsturilor psihice. Unii pot fi activi, energici, alții mai putin activi. Unora le place muzică pe când alții nu manifestă interes față de ea. Fiecare individ este unic în felul sau.Au fost descrise aproximativ 120 de trăsături caracteristice ale sindromului Downin să mulți copii cu acest sindrom nu prezintă decât 6 sau 7 dintre ele. Cu excepția afectării intelectului, nu există alta trăsătura comuna la toți ceilalți indivizi cu sindrom Down.

Retardul mintal este prezent în aproximativ toate cazurile de sindrom Down.Aceasta este cea mai importantă trăsătură clinică a bolii .Gradul întârzierii mentale este variabil.Cele mai multe dintre persoanele cu sindrom Down au un IQ între 35-50.În cazul persoanelor cu sindrom Down cu mozaicism celular au fost prezentate cazuri de copii cu intelect normal.Cea mai severă întârziere psihică o au cei cu mozaic triplo 21-tetrapla 21.

14Emilia Boșcaiu-Psihologia copilului cu sindrom Down ,.221 2000

Dezvoltarea motorie este etalonul principal al dezvoltării psiho-motorii este mișcarea.S-a demonstrat că între percepție și motricitate ,percepție și dezvoltarea senzorio-motorie a copilului este o strânsă legătură. Psih-omotricitatea este o funcție complexă care integrează și conjungă aspecte motrice și psihice și care determină reglarea comportamentului individual.Aceasta include participarea diferitelor procese și funcții psihice care asigură atât recepția informațiilor cât și execuția corectă a actului de răspuns.Se afirmă despre persoanele cu sindrom Down sunt apatice ,lente și pasive.Dezinteresul este remarcabil .Copilul este afectuos ,vesel,docil și hiperemotiv.De obicei este sociabil ,dar egocentric și gelos.

2.3.Diagnosticarea sindromului Down

Diagnosticul de sindrom Down poate fi pus o dată cu nașterea copilului, pe baza semnelor fizice. Pentru a confirma prezența bolii se realizează teste genetice de determinare a cariotipului.Aceste teste se efectuează pe o monstră de sânge, dar pot fi făcute și pe alte țesuturi (ex. piele)

2.3.1.Diagnosticul prenatal al Sindromului Down

Diagnostic prenatal . Există 2 tipuri de teste prenatale disponibile pentru depistarea sindromului Down la fetus:teste de monitorizare și teste diagnostice. Testele de monitorizare estimează riscul unui fetus de a avea sindrom Down. În general,sunt neinvazive și nedureroase. Dar, datorită faptului că nu pot da un răspuns definitiv asupra posibilității unui fetus de a suferi de sindrom Down, este folosit, de cele mai multe ori, pentru a ajuta părinții în luarea deciziei de a face sau nu testul diagnostic.Există 2 tipuri de teste prenatale care pot detectă sindromul Down la fat: teste de screening si teste de diagnostic

Testele de screening estimează riscul ca fatul sa aiba sindrom Down iar testele de diagnostic confirmă aceasta afecțiune.

Testele de screening sunt neinvazive si nedureroase. Insa nu pot oferi un diagnostic sigur.

Testele de diagnostic au o acuitate de 99% in determinarea sindromului Down și a altor anomalii cromozomiale.

Sunt invazive, asa ca prezintă riscul pierderii sarcinii și apariției altor complicații. Din acest motiv sunt recomandate femeilor cu vârsta de peste 35 de ani, celor care prezinta un istoric familial de boli genetice, sau femeilor care au primit un rezultat pozitiv al testelor de screening.

Testele de screening sunt:

Testul de translucență nucală:Se efectuează între săptămânile 11-14 de sarcină .Cu ajutorul ecografului se măsoară spațiile clare dintre cutele de piele de pe ceafa fatului (copii cu sindrom Down au spațiile mari)Aceste măsurători împreună cu vârsta mamei și vârsta gestațională a copilului sunt folosite pentru a calcula șansa copilului de a prezenta sindrom Down

Triplul test și testul alfa-fetoproteinei: Se realizează între săptămânile 15-20 de sarcină Aceste teste măsoară cantitatea unor substanțe din sângele mamei, și împreună cu vârsta acesteia pot estima probabilitatea ca copilul să aibe sindrom Down

Ecografia detaliată: Se efectuează împreună cu teste de sânge .

Verifică existența la făt a semnelor fizice specifice sindromului Down

Testele de diagnostic includ:

Amniocenteza:Se efectuează între săptămânile 16-20 de sarcină Se prelevează o monstră de lichid amniotic cu ajutorul unui ac inserat prin abdomenSe examinează celulele fetale din lichidul amniotic pentru a detecta prezența anomaliilor cromozomiale . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.2002-2004)

Analiza vilozitatilor corionice: Se efectuează între săptămânile 8-12 de sarcină.Presupune prelevarea unei monstre din țesutul placentar printr-un tub introdus prin vagin sau printr-un ac introdus prin abdomen.

Proba din sângele ombilical: Se efectuează după a 20-a săptămână de sarcină15 .

15.Emilia Boșcaiu-Psihologia copilului cu sindrom Down ,.222-223 , 2000

2.3.2.Diagnosticul postnatal

După naștere, diagnosticul de sindrom Down poate fi pus, de obicei, prin simplainspecție a nou născutului. În cazul în care medicul suspectează un sindrom Down, pentruconfirmarea diagnosticului se realizează cariotipul (o mostră de sânge sau țesut esteanalizată pentru evaluarea mărimii, numărului și formei cromozomilor).Acordarea sfatului genetic:

●Sǎ aleagă opțiunea care li se pare cea mai potrivită în funcție de riscul lor, obiectivelefamiliei și standardele lor etice si religioase și sǎ acționeze în concordanțǎ cu aceastǎdecizie;

●Sǎ înțeleagă faptele medicale, inclusiv diagnosticul, evoluția probabilǎ a bolii șimanagementul disponibil;

●Sǎ facǎ cea mai bună corecție posibilǎ a bolii la un membru afectat al familiei și/ sau ariscului de recurențǎ a acestei boli;

●Sǎ aprecieze modul în care ereditatea contribuie la boalǎ, precum și riscul de recurențǎ a bolii la rudele specificate;

●Sǎ înțeleagǎ alternativele pe care le au în contextul recurenței.

2.4.Simptomatologia

De obicei sindromul Down este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, datorită dismorfiilor evocatoare care, deși variază la diferiți pacienți, realizează un aspect fenotipic caracteristic .

Aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformații congenitale cardiovasculare. Dintre acești copii 30-40% pot prezenta defect septal atrioventricular complet (5,6). O altă malformație congenitală cardiovasculară care poate sa apară este reprezentată de canalul atrioventricular comun. Pot fi prezente și anomalii digestive ca de exemplu atrezie duodenală, stenoză duodenală, hernie ombilicală și pancreas inelar. Pacienții cu sindrom Down prezintă retard mental care poate varia de la mediu la sever. Coeficientul de inteligență poate să scadă după primii ani de viață.O treime din copii cu sindrom Down prezinta malformatii cardiace – comunicari anormale intre camerele inimii (defect septal atrial si/sau ventricular), tetradă Fallot. Aceste defecte duc la o circulație anormală a sângelui în inima și la oxigenarea defectuoasă a întregului organism. Ele pot fi corectate chirurgical.Aproximativ 5-7% dintre copii cu sindrom Down prezinta malformații ale tractului digestiv.

Semnele frecvente sunt:

●strabism și articulații flexibile și cap mic și figura caracteristică mongoloidă;

●tonus muscular scăzut și fante palpebrale oblice și orientate în sus și în afară;

●buza superioară întoarsă spre exterior și fața mică și rotundă;

●profil aplatizat și urechi mici, jos inserate;

●nas mic cu rădăcină aplatizata și gura mică;

●dinți mici și puțini, erupție dentară întârziată și palat ogival și îngust;

●epicantus (cute de piele verticale la unghiul intern al ochiului);

●torace în formă de pâlnie și maini late cu degete scurte;

●maxilare slab dzvoltate și gât scurt ce prezintă cute de piele în exces;

●înălțime sub medie și retard mental moderat (IQ sub 50);

●amprente (dermatoglife) modificate și picioare scurte și late

Alte afecțiuni asociate  .Copilul poate prezenta și alte afecțiuni asociatesindromului Down, cum ar fi:

●Pe baza unor studii s-a demonstrat faptul că scorul testelor de inteligență scade o dată cu vârsta, dar în realitate copiii cu sindrom Down fac progrese,învață diferite lucruri și dobândesc noi deprinderi, dar totuși progresele lor sunt mai lente decât în cazul copiilor normali, astfel explicându-se scorul scăzut la testele de inteligență.Această lentoare se poate datora de asemenea lipsei motivației și nereușitelor repetate a noilor deprinderi .

●Capacitatea mnezică este scăzută, strategiile de memorare suntlimitate(domină memorareamecanică) memoria de scurtă durată este limitată dincauza întârzierilor de limbaj.

Există cercetări care atestă faptul că se poatevorbi de o relație semnificativă între capacitățile memoriei și deprinderile de citire, astfel activitățile de lecturare pot oferi ocazia utilizării unor strategii,ducând la îmbunătățirea capacităților de memorare (în citirea unui text spreexemplu, capacitatea de a memora cuvintele în cadrul memoriei de scurtădurată este foarte importantă pentru înțelegerea textului).

Dezvoltarea limbajului rămâne în urma altor arii de dezvoltare, în special înurma dezvoltării cognitive, iar în cea mai mare parte a cazurilor limbajul expresiv este mai întârziatdecât celimpresiv, având consecințe asupra comunicării cu cei din jur. S-a dovedit practic faptul că în cele mai multesituații, copilul trisomic preferă limbajul nonverbal în rezolvarea unor sarcini, și mai puțin sarcinile în care i se cere să verbalizeze răspunsul, cualte cuvinte, vorbirea nu reflectă obiectiv nivelul lor de înțelegere, iar  potențialul lor intelectual și aptitudinal poate fii subestimat din cauzadificultăților pe care le întâmpină în organizarea și oferirea unor răspunsuriverbale, chiar și atunci când înțeleg bine sensul întrebărilor și soluțiile unor sarcini de lucru;

●Afecțiuni ale inimii: aproximativ 50% dintre copiii cu sindrom Down senasc cu afecțiuni ale inimii. Majoritatea sunt diagnosticate la naștere sau la puțin timp după aceasta;

●Adesea copiii cu sindrom Down au dificultăți în menținerea concentrării atenției sau în diferențierea anumitor stimuli mai mult sau mai puțin asemănători între ei, atenția lor poate fi menținută atâta timp cât aceștia potface față sarcinilor primate;

●Boli precum hipotiroidism, boala celiacă și afecțiuni ocular;

●Nivelul de inteligență este sub normal. Încadrul proceselor cognitive, principaleledificultăți sunt cauzate decaracterul inconstant alstilului de învățare șispecificul procesăriiinformației. În comparație cuun copil normal, copilulcu sindrom Down proces a informația,trebuie să privească timpmai îndelungatobiectele pentru ale recunoaște;

●Este necesar să fie susținuți pentru a reuși să se bucure de succes, deasemenea este nevoie de încurajări și de feed-back-uri pozitive pentru a seevita insuccesele și preveni comportamentele agresive, pasive, absente.Problemele de sănătate și tulburările în dezvoltare pot contribui la apariția problemelor comportamentale. De exemplu un copil poate dezvolta opoziționism provocator, în mare parte datorită dificultăților de comunicare sau de interpretare acerințelor celorlalți.Răbdarea cu care părinții trebuie să înfrunte situația,oportunitățile educaționale și desocializare, precum și activitățile fizice adecvate, pot fi de ajutor în prevenirea saurezolvarea problemei de comportament16.

15.Emilia Boșcaiu-Psihologia copilului cu sindrom Down ,.222-223 , 2000

În cazul în care un copil prezintă problemementale, cum suntanxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea și tratamentul medicamentos ;

●Există diverse situații în care copiii cu sindrom Down pot fi afectați de modificărilecare se produc înpreajma lor, în special dacă acestea apar  brusc și în mod inexplicabil. Pe de altă parte au nevoie de un mediu unde aceștia să simtă apartenență, unde se pot manifesta liberi în încercarea de adeveni independenți.

2.5.Evaluarea copiilor cu sindrom Down

Rata dezvoltării motorii grosiere la copilul cu sindrom Down este influențată de o serie de factori, printre care: hipotonia musculară , laxitatea ligamentară , forța musculară diminuată ,membre superioare și inferioare scurte.Acești factori sunt determinați genetic dar, deși unii pot fi ameliorați de fizio-kinetoterapie, nu pot fi corectați fundamental.Obiectivul fundamental al recuperării este combaterea/reducerea efectelor pattern-urilor de mișcarecompensatorii pe care persoana cu sindrom Down le dezvoltă.Scopul recuperării nu este accelerarea ratei cu care persoana achiziționează abilitățile motorii de bază ale vârstei.

Scopul este prevenirea apariției modalităților anormale de mișcare ce tind să compenseze cei 4 factori amintiți anterior. Pattern-urile compensatorii uzuale sunt:

●Ortostatism și mers cu șoldul în rotație externă, genunchi rigizi,picior plat orientat cu vârful în exterior;

●Ortostatism cu accentuarea lordozei fiziologice (abdomenproiectat anterior, coloană hiperlordotică) ;

●Șezând cu trunchiul cifozat și pelvisul basculat posterior.

Aceste modificări conduc la apariția complicațiilorortopedice în adolescență și, consecutiv, latulburări funcționale.Pot fi prevenite prin deprindereaposturilor corecteși creșterea forței la nivelul mușchilor corespunzători.De aceea, stimularea sau dezvoltarea abilităților motorii grosiere este un alt obiectiv în recuperarea copilului cu sindrom Down.

Mersul și echilibrul în mers sunt un prim exemplu. Laxitatea ligmentară, hipotonia, slăbiciunea membrului inferior conduc la postura vicioasă a membrului inferior cu șoldul în abducție și rotație externă, hiperextensia genunchiului,pronația și eversia picioarelor.

Copilul cu sindrom Down va învăța să meargă cu picioarele depărtate, cu bază largă de susținere, genunchii înțepeniți, plantele orientateextern. Acesta datorită hiperlaxității ligamentare și hipotoniei musculare ce duc la instabilitatea membrelor inferioare. Înlăcătarea genunghiului, lărgirea bazei desusținere, rotarea externă a plantei sunt strategii de creștere a stabilității. Ideea este că acest pattern al ecilibrului este ineficient pentrumers.

Centrul de greutate al corpului este deplasat spre partea medială a plantelor; dacă acest pattern persistă, vor fi afectate funcțional genunchiul și piciorul.Mersul devine în timp dureros, anduranța la efort va scădea. Recuperarea trebuie să înceapă, atunci când copilul este mic, prin posturarea corectă înortostatism: plantele poziționate sub șolduri și pe aceeași linie verticală cu genunchii, orteze și ghetuțe ortopedice de corecție a plantei.

Postura trunchiuluieste un alt exemplu. Laxitatea ligamentară, musculatura slabă și hipotonă a trunchiului determină apariția cifozei, primul semn ce apare la copilul ce stă în șezut. Copilul cu sindrom Down învață să stea șezând cu bascularea posterioară a bazinului, rotunjirea coloanei și capul căzut spre umeri. Nu va reuși niciodată să-și îndrepte pelvisul și de aceea nu va reuși să țină capul și coloana drepte. Dacă această postură vicioasă persistă, se va fixa, se instalează cifoza cu disfuncție respiratorie și reducerea rotației trunchiului. Recuperarea trebuie să-l învețe pe copil postura corectă în șezând prin asigurarea unui sprjin înainte de a reuși să stea independent.Handicapul mintal este însoțit de o evoluție anormală a dezvoltării motorii și de abilități motorii reduse. Acestfapt se datorează comportamentului explorativ redus și sistemului neuromotor afectat. Copii cu sindrom Down auprobleme cu deprinderile motorii fine (coordonare, manipulare), au o rezistentă mai mică la efort cu oboseală rapidinstalată datorită hipotoniei musculare, execută dificil sarcini motorii complexe17.

15.Emilia Boșcaiu-Psihologia copilului cu sindrom Down ,.222-223 , 2000

2.6. Modalități de stimulare educațională a copilului cu sindrom Down ținând cont de dificultățile cognitive și senzoriale

Copilul cu sindrom Dowm nu necesită o educație sau o terapie specială. El trebuie să se bucure de aceeași atenție pe care o acordăm celorlalți copii, nu numai pentru a-l ajuta, dar și pentru că el, la rândul lui, poate să-i ajute pe mulți.La modul ideal, dacă în fiecare clasă din școlile obișnuite ar exista un asemenea copil și dacă profesorii ar proceda în așa fel încât acestor copii să le fie recunoscută demnitatea umană, ceilalți copii ar putea fi ajutați să-și dezvolte acele capacități de empatie și dragoste care ar putea duce societatea umană spre noi progrese. Pe termen mai scurt, s-ar putea opera în cadrul sistemului nostru educațional valoroase transformări.De asemenea, dacă acești copii trăiesc alături de copii cu alte deficiențe, si primesc aceeași educație și instrucție, se dovedesc neprețuiți in ce privește ajutorul și alinarea pe care le pot oferi altora. Ei trezesc dragoste, empatie și responsabilitate la copii care prezintă mari dificultăți chiar în dezvoltarea acestor calități. Ei reușesc mai bine decât oricine să depășeasca izolarea și recularea copilului autist, prin binecuvântata nebăgare în seamă a lipsei de răspuns din partea acestuia. Simpatia lor veșnic iertătoare și extreme de irațională îi poate oferi copilului o neadaptare gravă, șansa primei experiențe de a fi dorit de cineva.

Majoritatea tinerilor cu Sindrom Down pot urma cursurile unei școli normale dare trebuie ținut cont de faptul că e posibil să fie necesar un program de studio adaptat , iar uneori o școală specială Odata cu atingerea pubertății îngrijirea adecvată și igienă devin foarte importante. Acceptarea propriei persoane și stima de sine sunt influențate de modul în care adolescentul sau tânărul se raportează la acestea .Toate funcțiile și procesele psihice sunt afectate, într-un fel sau altul, de existența handicapului mintalTinerii reușesc de obicei să absolve liceul, în cazul în care incapacitățile lor nu sunt severe. Scolile profesionale sunt utile pentru mulți adulți tineri, care pot astfel învață cum să muncească într-o varietate de locuri, cum ar fi magazine, restaurante sau hoteluri18

Octavian , Popescu , Patologie pediatrică,pg.242

De-a lungul timpului pentru a înțelege și a explica apariția sindromului Down s-au propus mai multe modele conceptuale, diferențiate prin modul de abordare a problematicii acestei afecțiuni și prin filozofia care stă la baza dezvoltării politicilor sociale.

Caracteristicile memoriei :

●diferența dintre memoria voluntară și cea involuntarăeste nesemnificativă. Ex. Mariana Roșca – experiment: memorarea a două texte similare –li s-a cerut să rețină și să reproducă un text, iar la celălaltsă semnaleze ce nu înțeleg (scopul esențial era tot reproducerea); textele au fost citite de două ori. Rezultate: la subiecții normali primul text – mem. voluntară 80%, la al doilea text – 50 %; la deficienți: memoria involuntară 46% la primul text; 40 % la al doilea text;

●nu are un caracter suficient de voluntar, nu-și elaborează un plan de fixare intenționată a materialului;

●lipsa de fidelitate – când povestesc adaugă elemente străine provenite din alte;

●evocarea nu este suficient de activă – ca efect al întrebărilor debilul poate adăuga și alte elemente;

●activitatea voluntarăprezintă deficiențe în toate momentele desfășurării ei

●au nevoie de un număr mai mare de repetiții pentru a reține un material;

●nu dau atenție instructajului, trec la acțiune, nu cer lămuriri, nu prevăd dificultățile ceea ce duce la eșec;

●scopurile fixate sunt apropiate, generate de trebuințe imediate, se abat dacă întâmpină dificultăți și execută altă sarcină mai ușoară;

●situații , din experiențe anterioare asemănătoare;

●de o motivație adecvată, de stimulare a activismului;

●rigiditatea fixării și reproducerii duce la dificultăți în realizarea transferului de cunoștințe;

Caracteristicile limbajului:

●frazele au un număr redus de cuvinte, sunt defectuos construite gramatical;

●desprinde cu greutate sensul din context;

●apariție întârziată vorbirii;

●vocabular redus; menținerea caracterului situativ.

CAPITOLUL 3

TRĂSĂTURI PSIHICE CARACTERISTICE

COPIILOR CU SINDROM DOWN

În lumea contemporană , preocuparea pentru tânărul cu sindrom Down este înregistrată tot mai des , în domenii foarte variate și din perspective tot mai multiple.Medicii ,psihologii , lucrătorii din domeniul asistenței sociale , mediul familial , cadrele didactice , organizatorii de învățământ și sănătate , psihologii școlari , toți se găsesc azi , foarte frecvent , puși în fața tânărului cu sindrom Down trebuind să rezolve , fiecare din punctual său de vedere , probleme uneori complexe și dificile .Gradul de civilizație a unei societăți este determinată în mare măsură de atitudinea față de persoanele cu handicap ,deoarece crearea condițiilor pentru educație și învățămînt ,adaptare socio-profesională și integrare socială a persoanelor respective.Personalitatea debilului mintal reprezintă anumite note caracteristice care o diferențiează de cea a normalului de aceeași vârstă.În perioada contemporană are loc o regândire și reconsiderare a definirii handicapului de intelect și,în parallel cu aceasta,se manifestă tendința de reconsiderare a terapiei compensatorie pentru această categorie de persoane.

Principalele preocupări în acest sens sunt evidente,în special în literature de specialitate anglo-saxonă.Obiectivul urmărit este lărgirea ariei factorilor care concur la elucidarea personalității handicapului mintal.

Vechile teorii,bazate numai pe definirea handicapului mintal în funcție de un singur factor,inteligența,sunt înlocuite cu altele care asigură definirea stării de handicap mintal în funcție de o multitudine de factori.În esență,sunt conturate următoarele categorii de definiții ale retardului mintal,din patru tipuri de perspective:

-perspectiva clinică;

– perspectiva comportamentală;

– perspectiva socială;

– perspective responsabilității sociale.

Reprezentantul cel mai autorizat al perspective clinice este Grossman, care încă din 1973,arată că ,,deficiența mintală se referă la o subdezvoltare semnificativă a funcțiilor intelectuale,exist=nd simultan cu deficite în comportamentul adaptativ și se manifestă în timpul dezvoltării,,.

Grosman a încercat să definească,în acea perioadă,și comportamentul adaptativ,pe care l-a considerat ca fiind determinat de două variabile importante și comuyne:independența personal și responsabilitatea social.Din perspective comportamentală,Bijou aduce o critică severă definiției date de Grossman,considerând că aceasta este nefuncțională din punct de vedere educațional.

Fragilitatea construcției personalității se manifestă atunci când solicitările depășesc posibilitatea de răspuns; se înregistrează infantilismul în comportament, operațiile logice de nivel scăzut nefacilitând construirea raporturilor sociale stabile; poate fimascată ( la cei care trăiesc într-un mediu securizat) și disociată (cu manifestări de impulsivitate, duritate, lipsă de control în condiții de mediu nesecurizat).

Particularități specifice ale proceselor și funcțiilor psihice în diferite forme de activitate:

●îngustimea câmpului perceptiv – capacitate redusă de a stabili în plan intuitiv relații dintre obiecte;

●fragilitatea construcțieipersonalitățiieste valabilă șipentru procesele și funcțiile psihicemanifestându-se în raport cu gradul de deficiență. Ladeficienții mintali severi aceste procesesunt foarte diminuate, evoluțialor având loc doar la debilul mintalîn plan senzorial perceptive;

●activitatea psihică se caracterizează prin desfășurarea ei în limiteinferioare, stagnarea în evoluția unor funcții, dezorganizarea altora ;

●capacitatea de generalizare apare târziu; aceasta nu este absentă, dar se realizează la unnivel scăzut, elementeledescrise fiind legate de experiența senzorială;

●prezintă dificultăți de analizăsurprinde mai puține detalii, face confuzii din cauza activismului scăzut și din cauza mascării unor elemente care se surprind mai ușor, această dificultate poate fi ameliorată prin utilizarea întrebărilor, prin delimitarea contururilor, prin sublinierea cu culoare (culoarea impunându-se mai ușor decât forma și greutatea);

●constanța perceptivăeste mai slabă datorită analizei și sintezei deficitareiluziile perceptive apar mai rar decât la normali (iluzia de greutate—doi cilindri de mărimi diferite dar cu aceeași greutate – normalii spun că cilindrul mai mic este mai greu, iar debilii mai rar;

●durata analizei și sintezeieste mai bună dacă li se prezintă obiectele un timp mai îndelungat;

●reprezentările sunt afectate, sunt sărace, incomplete, lipsite de fidelitate;

●nu sesizează elementele periferice dintr-o imaginesărăcia vocabularului duce la o analiză perceptivă scăzutăsinteza se realizează cu greutate, orice situație prea fragmentară este greu de reconstituit (Mariana Roșca – o pisică desenată pe două cartonașe – debilii văd două pisici).

Conduita este , la rândul său,determinată de evenimente anterioare din viața individului,rezultând de aici că,în general,copilul este handicapat de un mediu care nu-I stimulează interesele și întărește comportamentul.

Din perspectiva socială comportamentul este evaluat în funcție de normele societății,variează în funcție de timp,cadru și grupurile cultural de apartenență.Rezultă,deci,că un comportament este considerat normal dacă corespunde cu normele unei anumite societăți.În acest sens,Merrier declară că,,debilitatea este un statut asumat,mai mult decât o condiție inerentă,,.

În concluzie,din perspective social,se evidențiează,,cum o persoană se potrivește cu mașinăria unei organizări sociale specific,,.

Adepții teoriilor responsabilității sociale subliniează idea că nivelul ultimo de funcționare al debilități mintale este determinat de caracteristicile mijloacelor de educație și profunzimea resurselor societății și mai puțin de limitele biologice individuale.

Gold arată că debilitatea reprezintă,,insuccesul societății în promovarea unei stimulări și educții suficiente,mai mult decât un insucces individual,,.

Rezultă,prin urmare,că insuccesul la învățare este datorat mediului educogen necorespunzător și nu este determinat de gradul handicapului mintal respective.

Evident aceasta este o viziune optimist a cărei principal limită este aceea că absolutizează efectele benefice ale progresului științei, concretizat în aplicarea unei tehnologii avansate,considerate capabilă să resolve orice problemă.Doll încearcă să sintetizeze punctele de vedere anterior exprimate și să elaboreze o teorie unificatoare prin care încearcă să sistematizeze criteriile de încadrare a unei persoane în categoria celor cu retard mintal.

Elarată,căîn diagnosticarea unei persoane cu handicap mintal,se ține seama de stagnări a dezvoltării de origine constituțională având un caracter eminamente incurabil care se concretizează într-o stare de incompetență socială.Viziunea mai mult descriptivă a lui Doll se completează cu o viziune mai pragmatic și funcțională,folositoare,mai ales psihologilor practicieni,,aplicabile și azi.

Pofilul psihologic al personalitatii școlarului mic cu deficiență mintală si mai ales rezultatele analizelor practice efectuaste in legatura cu integrarea educationala si sociala a acestei categorii de handicapati,au influentat si aparitia unor propuneri de schimbari a criteriilor de diagnosticare.

Legată de definirea comportamentului adaptativ este și problema competenței sociale cât mai adecvate,pe care trebuie să o determine aceasta.

Relația dintre comportamentul adaptativ și formarea competenței sociale,la școlarul mic cu deficiență mintală,are implicații vaste în construirea de programe educaționale specifice,în vederea asigurării viitoarei inserții sociale și a unui comportament adaptativ cât mai bun posibil,pentru a se asigura adaptarea corespunzătoare la vârsta adulta ,fapt susținut și de Reschly și Gresham.Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină debilii mintali la mediul școlar,precum și în societate.

Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.Relația dintre statutul socio-economic scăzut al mediului de proveniența al unui copil și încadrarea sa mai frecventă în categoria debililor mintal,reprezintă un alt aspect controversat legat de clasificare.

Personalitatea copiilor cu sindrom Down este acceptabilă ,acesta fiind motivul care constă în ideea că personalitatea este o dispoziție relativ generală și permanentă ce caracterizează conduita unei persoane mai mult timp (ca atare conține trăsături fundamentale și dedată relativă legate de oarecare identificare cu o secvență stabilărelativ de mediu).

Modificarea acestei structuri este determinată în timp de vârstă, de modificări ale statutului social, ca și de evenimente defoarte mare importanță pentru persoana în cauză sau de modificări foarte pregnante în viața socială, profesională, care transformându-se, solicită noi scheme de adaptare și eforturi în această direcție. Personalitatea copiilor cu sindrom Down cuprinde structuri de profunzime și de suprafață.

Cele de suprafață se manifestă și se exprimă de cele mai multe ori ca operativități dobândite ale aptitudinilor, ca aspirații, ca interese, dorințe, apetituri mai circumstanțiale și care sunt oarecum alimentate temperamental.

Inteligența, introversia -extroversia, feminitatea-masculinitatea sunt caracteristici de profunzime care se modifică cel mai greu.

Emoțiile ajută, mai curând, să selectăm ceea ce este important și să ne angajăm resursele în modcorect și economic pentru procesarea și înmagazinarea lor.

Cu toate acestea, emoțiile nu sunt un adversar al nostru; mai curând, ele sprijină, în cele mai multe cazuri, intelectul nostru critic.”.

În privința trăsăturilor de personalitate și de temperament ale copiilorcu sindrom Down există multe idei preconcepute. Adesea se presupune că copii cu sindrom Down sunt afective, clame sau docile, tandre, având un bun simț al umorului. De asemenea se presupune că au talente deosebite, că ar fi buni imitatori și că ar avea înlinații spre muzică.

Vizavi de aceste afirmații ,Langdon Down, a evidențiat următoarele:

●„câțiva pacienți care au fost sub îngrijirea mea au avut obișnuința de a transforma fața de pernă în anteriu și să imite în ton și gestică, clericul sau preotul, pe care l-au auzit recent”;

●,,ei au o putere impresionantă de imitare, putând chiar ajunge să fie pantomimi. Sunt haioși și un sens vesel al ridicolului le colorează mimica…”.

Cu toate acestea, el a menționat de asemenea că aceste persoane pot fi foarte încăpățânate: „nici un fel de constrângere nu îi va induce în a executa ceva ce și-au propus să nu facă”.

Trebuie acceptat faptul că copilul cu Sindrom Down, are un risc crescut pentru a face depresie, în special după o pierdere, cum ar fi abandonul de unul sau ambii părinți ,moartea unui membru al familiei sau o supărare majoră in cursul rutinei zilnice.

Dacă este impulsiv și energetic acest fapt va agrava și dificultățile pe care le au părinții. Însă dacă este mai puțin energetic și mai de grabă liniștit, este posibil ca părinții să nu întâmpine mari probleme.

Dacă la început părinților le este mai ușor să se înțeleagă cupropiul lor copil, iar mai târziu, în jurul vârstei de patru, cinci ani întâmpină probleme, acest fapt este datorat modului în care aceștia l-au abordat. Desigur, toate aceste surse de influență vor opera împreună sau uneori în contradicție pentru a produce personalitatea și temperamentul fiecăruia dintre noi.

Din acest motiv este foarte dificil să argumentezi faptul că persoanele cu sindrom Down manifestă un set caracteristic de comportamente.În mod cert nu poate fi predictibil ce fel de persoană va deveni un copil cu sindrom Down, deoarece există o variație individuală considerabilă și la acest segment al populației.

Cu toate acestea este recunoscut faptul că anumite caracteristici comportamentale sunt adesea asociate acestui sindrom19.

Mulți părinți se pot aștepta să nu întâmpine mai multe probleme de comportament decât cu oricare alt copil, sau poate chiar mai puține. Însă unii părinți consideră că acești copii sunt foarte greu de controlat.Adesea acest fapt este datorat unui nivel înalt de activism în raport cu un nivel limitat de abilități, caz în care situația se poate ameliora o dată ce copilul atinge vârsta de patru-șase ani. Acolo unde dezvoltarea abilităților este mai anevoiasă, și în plus există și dificultăți de concentrare a atenției, totuși problemele se vor accentua chiar, o dată cu înaintarea în vârstă.Adesea părinții copiilor cu sindrom Down tind să fie mai puțin stricți cu ei în comparație cu ceilalți copii ai lor în primii doi, trei ani, dar devin mai fermi în jurul vârstei de cinci, șase ani.

De asemenea tot în jurul acestei vârste unii părinți consideră că acum copilul a devenit încăpățânat și îndărătnic, și presupun că ar trebui să devină mai stricți.

Faptul că studiile susțin că aproape jumătate dintre copiii cu sindrom Down sunt veseli și au o personalitate extrovertă, nu înseamnă neapărat că cealaltă jumătate este în mod obligatoriu introvertă. Toate aceste trăsături comportamentale pot varia, și parametrii după care sunt potrivite în statistici sunt mai de grabă arbitrare.

Mulți dintre copiii din „cealaltă jumătate” sunt la fel de plăcuți și veseli, însă pot fi timizi sau mai puțin activi.  Comportamentele mai puțin acceptabile par să fie asociate deci cu un nivel scăzut al abilităților cognitive20.

19.Octavian , Popescu , Patologie pediatrică,pg.231

20.Idem,pg.232

În mod particular se pot observa comportamente negative mai accentuate acolo unde abilitățile de comunicare și limbaj nu sunt dezvoltate suficient de bine, și în cazul în care copilul nu depășește stadiul cognitiv concret, trecând la cel de raționamet și conceptualizare.

Capacitatea de înțelege și de a comunica lucrurile pe care un copil cu sindrom Down le experimentează este deosebit de importantă pentru dezvoltarea și formarea personalității.

Datorită acestor aspecte literatura de specialitate susține ideea potrivit căreia șansele de apariție a comportamentelor nedorite vor fi diminuate în cazul în care copiii sunt crescuți într-un mediu familial favorabil și iubitor, și li se oferă orice ajutor pentru o dezvoltare și creștere sănătoase, și dacă părinților li se oferă sfaturi și suport pentru cele mai bune metode de stimulare, stimulare care ar trebui să înceapă cât mai de timpuriu posibil. Cu toate acestea, unii copii cu sindrom Down pot avea tulburări de personalitate care nu sunt rezultatul direct al unui mediu nefavorabil.

Câțiva dintre acești copii pot avea tulburări biologice care pot cauza alte dificultăți, iar acest fapt poate da naștere unei reacții în lanț, în privința felului în care abordăm un asemenea copil, ceea ce poate agrava problema.

Din fericire, informațiile disponibile indică faptul că asemnea dificultăți nu reprezintă particularități specifice sindromului Down.

Adesea se susține faptul că tulburările de comportament sunt mai rar întâlnite la acești copii decât în alte afecțiuni asociate cu handicapul mintal.Aceasta mai ales în privința comportamentelor agresive și hiperactive.

Din punct de vedere cognitiv, se constata un usor retard la copiii cu sindrom Down, care insa poate fi depasit prin sustinere si educatie. Din ce in ce mai multi indivizi cu sindrom Down sunt evaluati ca avand un IQ in limite normale.

Verza E.Păun E- Educația integrată apersoanelor cu sindrom Down, editura Didactică și Pedagogică 2008

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele lucrării

Obiectivul general al prezentei lucrări este de a oferi copiilor cu sindrom Down capacitatea de a se bucura de drepturi deplineși de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică. În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi

verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional și bună inserție familială și socială a copiilor cu sindrom Down supuși cercetării;

●Ameliorarea funcției de coordonare și control ;

●Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a copiilor cu sindrom Down;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Depășirea barierelor lingvistice;

●Nedeteriorarea mesajului pe parcursul comunicării;

●Evitarea comunicării divergente;

●Realizarea economiei de timp prin combinarea variată a mesajelor verbale;

●Sesizarea situațiilor problematice și a disfuncționalităților pentru 3 copii;

●Studiu de caz individual pentru 3 copii cu sindrom Down ;

●Solicitarea spiritului critic și pe cel de observație ;

●Alcătuirea bibliografiei tematice ,pe categorii de surse .

4.2.Ipoteza lucrării

Formularea ipotezei este posibil de rezolvat,în măsura în care se pot stabili contribuțiile care vin în sprijinul dezvoltării cognitive a copiilor cu sindrom Down.Pentru aceasta mi-am propus :

1.Depășirea cunoștințelor existente asupra problemei

2.Dirijarea sistemului metodologic de intervenție

3.Ce modalități pot fi abordate în convorbirile verbale și non-verbale.

4.3.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice. Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile copiilor cu sindrom Down, pentru a-i ajuta să se dezvolte din punct de vedere cognitiv;

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației copiilor cu sindrom Down consultării fișelor și discuțiilor purtate ;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .Așadar prin intermediul acestei metode mi-am fixat drept scop principal urmărirea ,pe de o parte ,a modului și procedeelor de prezentare și comunicare a cunoștințelor,iar pe de altă parte, gradul de însușire a acestora de cătrecopii cu sindrom Down.Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a a acestor copii ,aceștia nu știau că sunt observați,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbiriia urmărit stimularea în exprimare a copiilor cu sindrom Down,fără a-i pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al copiilor cu sindrom Down,a mediului în care își desfășoară viața și activitatea,a descoperirii cauzelor tulburării de limbaj,și a dorinței de cooperare .

Metoda biografică a contribuit la descoperirea antecedentelor tulburării și a comportamentului copiilor cu sindrom Down,pe baza relatării părinților,a rudelor și a profesorilor.

Metoda experimentului psihologic aconstat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație.

4.5.Desfășurarea cercetării

Cercetarea s-a efectuat în perioada ianuarie -aprilie la unitatea

din orașul urmărind îndeaproape 3 copii cu vârsta între 7 și 10 ani ce urmează a fi prezentați ,unde au fost investigați din punct de vedere psihologic .

Fișa de evaluare senzorială pentru cei 3 copii cu sindrom Down

Fișă de evaluare și observare senzorială a vizat scopurile urmărite.Evaluarea de față s-a inspirat din exercițiile propuse de către Maria Montessori, în ceea ce privește educația senzorială.

Aceasta conține ca și itemi :simțul tactil, simțul termic,simțul kinestezic sau al formei, simțul vizual, în cadrul căreia se iau în considerare trei aspecte (lungime, grosime, culoare) și simțul auditiv.

S-a recurs la o adaptabilitate a materialelor folosite, dar fără a compromite eficacitatea și scopul exercițiului sau evaluării în cauză.

În continuare se va descrie fiecare item în parte, și ceea ce se dorește să pună înevidență:

În prima parte, pentru a stabili existența simțului tactil și capacitatea de percepție a acestuia, s-au folosit tăblițe din carton cu suprafață netedă, glass-papier aspru și mai fin, și bucăți de stofă și catifea.

I-am solicitat copilului să facă diferența dintre cartonașul neted și glass-papier-ul aspru,apoi dintre cartonaș și fiecare glass-papier în parte, iar în final să deosebească glass- papierul-ul de bucățile de material.

Am notat atât observațiile în cazul în care au existat, cât și reușita sau nereușita copiilor cu sindrom Down supuși cercetării.

Cel de-al doilea simț evaluat a fost cel termic. Pentru realizarea acestuia am folosit sticle de plastic cu apă rece, caldă și fierbinte.

I-am solicitatcopilului să identifice sticlele cu temperaturiextreme, iar mai apoi să le așeze gradat în funcție de temperatură.

Am urmărit capacitatea de percepție termică a copilului, notând în același timp observațiile corespunzătoare.

Următorul simț care s-a dorit a fi evaluat a fost cel kinestezic sau al formei.Pentru realizarea evaluării, s-au folosit forme geometrice de două tipuri (pătrat și triunghi) .

Copiilor cu sindrom Down supuși cercetării li s-a atras atenția asupra acestora, îndemnându-isă le pipăie, insistând-use-se asupra diferențelor, după care li s-a cerut să aranjeze pătratele într-o parte iar triunghiurile în altă parte.

Un al doilea exercițiu în cadrul acestui item este de a recunoaște și denumi câteva obiecte pe care am încercat să le prezint pe rând ( farfurie, cană, minge , cheie,un text scris pe o coală de hârtie A4).Am urmărit și am notat numărul de obiecte recunoscute și denumite.

Cel de-al patrulea simț evaluat a fost cel vizual .În cadrul acestuia am luat în considerare trei aspecte: lungime, grosime, culoare;Pentru a determina lungimea, am folosi fâșii de cartoane sau cilindrit de lemn de lungimi diferite.

Inițial le-am sugerat copiilor cu sindrom Down supuși cercetării să compare o fâșie lungă cu una scurtă, iar apoi să aranjeze în ordine crescătoare trei, respectiv patru fâșii în funcție de lungime.

În cazul determinării conceptului de grosime, am utilizat bare din lemn de aceiași grosime, dar de secțiuni diferite.Cerințele au fost aceleași ca și în cazul conceptului de lungime.Ultimulaspect luat în considerare a fost perceperea diferențiată a culorilor. Am folosit pătrate din hârtie autocolantă în culori vii (roșu, albastru, galben), în două serii, fiind așezate pe masăîn fața copiilor.Le-amarătă un pătrat de o anumită culoare, și le-am sugerat să –mi dea unul asemănător dintr-o grămadă.

Copiiiauprimit 7-8 jetoane (forme geometrice: pătrat și cerc) colorate, roșu,galben, albastru, verde.

Le-am cerut să realizeze perechi de jetoane care se aseamănă între ele printr-un singur atribut, fie culoare, fie formă ,posibilitățile de alcătuire a perechilor fiind: cerc roșu-pătrat roșu cerc albastru-pătrat albastru cerc galben-pătrat galben etc., sau cerc roșu-cerc albastru pătrat verde-pătrat galben etc.

O altă sarcină în cadrul acestui aspect a fost acela de a aranja trei pătrate colorate de la ceamai intensă până la cea mai ștearsă.

Simțul vizual :Se iau în calcul trei aspecte:

a.culoare

b.grosime

c.lungime 

Simțul kinestezic sau al formei

Studiu de caz

Cazul 1

Eleva R.A.E,de sex feminin,în vârstă de 8 ani,din mediul urban.

Eleva a fost diagnosticată cu sindrom Down de la naștere,întâtziere mintală ușoară/moderată,dislalie polimorfă și tulburare de voce,tulburare anxioasă,canal arterial ligatulat,hipertensiune pulmonară,prolaps de valvă mitrală,insuficiență mitrală gr.I,bloc atriventricular gr.i,hipermetropie și deficit senzorial vizual,insuficiență cardiacă-stadiul NYHA IV.

Eleva provine dintr-o familie cu 3 copii,fiind al-3-lea născut,cu o situație materială de nivel scăzut și nivel educațional primar.

A frecventat grădinița și clasa I-a în mediul rural,fără însă a achiziționa deprinderile de scris-citit și calcul,apoi abandon școlar după clasa I învățământ special cu frecvență redusă- C.S.E.I. Periș Ilfov (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ).

Ulterior a fost orientată spre pentru Educație incluzivă cu frecventare săptămânală a școlii ,datorită frecvențelor intercurente și bolii cardiace.

Părinții:

Tatăl, J.M 50 ani, pensionar

Mama I.T. 46 ani, casnică , mama mai are un copil dintr-o căsnicie anterioară cu tetrapareză spastic

Semne clinice:tonus muscular scăzut(hipotonie), statură mică,brațe, picioare scurteși îndesate,plică palmară unică ca șitrăsături faciale prezintăgura mică, în mare parteîntredeschisă,ochii auforma mongoloidă specifică,medicii observând peteBlushfield înporțiunea irisului,urechimicuțe așezate mai jos, gâtul este scurt și gros .

Aspecte ale socializării.Copilul socializează foarte puțin din cauza faptului că a fost dusă la centru de puțin timp, fiind îngrijită acasă de mama ei. Nu a interacționat de multeori cu copii de aceeași vârstă

Limbajulei verbal folosit este reprezentat de câteva cuvinte cum ar fi: „da”,„nu”, „mama”, „gata”.

Comportamentul .Nu este un copil sociabil,acceptă o persoană nouăîn preajma sadupă o perioadă de timp. Este necesar ca mama să fie mereu în preajma fetiței.

Evaluare a nivelului de dezvoltaresenzoriale .Pentru evaluarea subiectului s-afolosit aceeași fișă evaluativă ca șiîn cazulprimului subiect.

Simțul tactil .Fetița nu face diferența dintre o bucată de carton neted și o bucată de glass-papier, dar observă o diferență înfaptul că glass-papier-ul este mai rigid,iar bucata dematerial mai moale.

Simțul termic.Fetița diferențiază temperatura scăzută în comparație cu cea ridicată,știind faptul că dacă pune mâna acolo unde estefierbinte se arde și doare.

Simțul kinestezic.În cadrul acestui aspect nu realizează concret nici un item

Simțul visual.În cadrul evaluării acestuiaspect nu reușește sărealizeze în modconcret nici un item.

Simțul auditiv .Nu există probleme în discriminarea unui sunet acut realizat de un clopoțel încomparație de unul grav realizat de o tobă. 

Motricitatea

a.Motricitatea grosieră nu a fost una satisfăcătoare, probabil și dincauza hipotoniei musculare-nu face multă mișcare, este leneșă, se așează mereu pe covor sau în brațe-refuză de multe ori să se joace împreună cu o persoană adultă cunoscută

b.Motricitatea fină este ca și cea grosieră-important de menționat faptul că fetița nu urmează un program kinetoterapeutic

Observații din timpul evaluării .Evaluarea de față s-a realizat pe parcursul a patru zile. Fetița era rușinoasă,mereu dependentă de prezența mamei sale.

Nu avea răbdaremai mult de cinci minute. Arunca mereu obiectele pe jos.Colaborarea nu a fost una satisfăcătoare, captarea atenției copilului fiind dificilă.

Obiectivele urmărite au fost:

•Stimularea structurii perceptiv motrice deformă

•Stimularea simțului termic

•Stimularea simțului tactil

•Stimularea structurii perceptiv motrice de culoare

•Stimularea motricității grosiere și fine

Evaluare psihologică și pedagogică.Obiectivul psihodiagnosticului și evaluării psihopedagogice :Mama elevei solicită evaluarea pentru propunerea unei forme de școlarizare în concordanță cu abilitățile și interesele copilului.

Componentele psihologice evaluate și instrumentele de evaluare utilizate sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Componentele psihologice și psihopedagogice evaluate și instrumentele de evaluare utilizate

Cazul 2

Minora ,M.J. ,10 ani.S-a născut prematur la31 de săptămâni, având 2 kg, 300 gr, și 37cm lungime.ScorulAPGAR primit a fost4/5. Afost ținută laincubator timpde câteva zile,dar alteintervenții nuau fostnecesare.

Lanaștere aprezentat otulburare ainimii sub formaunui suflusi stolic.În urmaunei consultațiicardiologice, s-aajuns laconcluzia căproblema nu este unamajoră.

Părinții:tatăl, 37 ani, instructorauto

Mama: 36 ani,contabilă

Condițiilemateriale nu sunt o problemă.

Semne clinice:

●gât scurt și gros, cu țesut adipos

●ochii au forma specifică (mongoloizi)

●brațe și picioare scurte și îndesate

●urechi micuțe implantate ușor mai jos

●gura mică, întredeschisă, macroglosie, dantura atipică

●statură mică

●plică palmară unică

Aspecte ale socializării:

● Salută alți copii saumembrii ai familiei atunci când i se spune.

●Minora nu prezintă probleme de sănătate

●Se joacă în compania altui copil,de dicându-se propriului joc

● Nu are un comportamemnt adecvat copiilor de vârsta ei

●Uneori se mai joacă și cu un alt copil (ex: împinge omașinuță, se joacă cu plastelină sau cu mingea), darnu mai mult de 5 minute

Limbajul: Limbajul verbal este foarte sărac, nu rostește mai mult de 5-10 cuvinte, printrecare: „mama”, „papa”, „hai”, „gata”, „pa”. Verbalizează cuvinte și prinimitație

Evaluare a nivelului de dezvoltare senzorială .Pentru evaluarea nivelului de dezvoltare senzorială, s-a utilizat fișa de evaluare propusă.

Simțul tactil .Copilul reușește să denumească o suprafață netedăa unui carton, în comparație cu o bucată de glass-papier, și dintre o bucată de glass-papier și una de stofăsau de catifea.

Simțul termic .Fetița diferențiază temperaturile extreme, dar areezitări atunci când trebuie așezate înordinecrescătoare cele trei sticle cu grade diferite de temperatură.Dificultatea apare îndeosebirea unei sticle caldede una călduță.

Simțul kinestezic .În cadrul acestui item, fetița percepe odiferență între cele două forme, dar nureușește să le denumească.

Leia în mână și le analizează cu atenție.A douasarcină din cadrul acestuiitem este de a așeza cuburile într-o parte,iar  piramidele în altă parte.

Fiind întrebată dacă obiectul din mânaexaminatorului mai seamănă cu altele, fetițarăspunde afirmativ, iar apoi la cerere grupează figurile cu ajutor din parteaexaminatorului, astfel încâtacesta ia câte un obiect și întreabă:„Acesta unde vine?”, iar copilul indicăgrupul de apartenență a formeigeometrice.

Atunci când îi sunt prezentatefarfuria și cana din săculeț, fetița spune pentru ambele papa”; iar când vede mingea, zâmbește și se întinde după ea.

Fiindu-i adresată întrebarea„Ce este aceasta?”,zâmbește din nou, dar nu pune nimic, iar atunci când esteîntrebată„Este o minge?” , copilul dă din cap în semn afirmativ. 

Simțul visual .Minora observă diferența dintrefâșia lungă și cea scurtă.Atunci când este întrebată„Caredintre cele două este mai lungă?”fetița indică corect cudegetul fășia respectivă.

Nureușește să aranjeze restul de fășii în ordinecrescătoare și nici nudiferențiază barele de lemnextrage din grămadă pătratuldin hârtie autocolantă lacererea examinatorului.Înconcluzie conceptul deculoare lipsește.

Realizeazăperechi de jetoaneasemănătoareprin atributul deformă.Nureușește săaranjeze pătrățelele dinhârtieautocolantă înfuncție deintensitatea culorii. Nu poateîmpărți la cerere două culori în grupe împreună cu nuanțele lor.

Simțul auditiv .Fetița poate discrimina fără probleme sunetul acut al clopoțelului față de cel grav al tobei

Motricitatea 

a.Motricitatea generală este bună.-urcătreptele de la tobogan și se așează peacesta singură,-se joacă fără probleme într-un bazin cu bile,-merge singură în picioare dar, cu mânuțele ridicate la nivelul capului,așteptând mereu sprijin din partea adultului,-împinge singură un cărucior,-lovește mingea cu piciorul,-se cațără pe un scaun obișnuit, se întoarce și se așază.

b. Motricitatea fină nu este atât de dezvoltatăprecum cea generală.-are dificultăți în a înșira mărgele pe un fir de nylon,-nu reușește defiecare dată să introducă biluțe într-o sticlă,-poate să facă un„șerpișor” din plastilină.

Comportamentul:

●este comodă, (ex: atunci când vede o persoană adultă cunoscută stând pe jos, i seașează în brațe), uneori este foarte încăpățânată

●minora are momente deirascibilitate, (ex: atunci când ise pune o jucăriesau un obiect pemăsuța în fața ei, o aruncă pe jos)

Observatii comportamentale din timpul evaluarii.Evaluarea de fata s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni.În primele două zile, fetița era sfioasă și rușinoasă, dar după un timp s-a obișnuit cu prezența mea în preajma ei.

Pe parcursul evaluării am observat că mingea este una dintre jucăriile pe care le agreează. De asemenea jocul „cucu-bau” îi stârnește mereu râsul și îi place să de joace timp îndelungat.În ultimele două zile a fost bolnavă, indispusă și nu am reușit să colaborez prea bine cu ea.În mare parte este o fire deschisă, dar are și momente în care este indispusă,încăpățânată, neascultând-o nici măcar pe mama ei pe care o iubește cel mai mult.

Plan de intervenție personalizat .Se propune un plan de intervenție pe termen lung .Pe lângă acesta fetița va participa încontinuare la ședințele de ședințeledekinetoterapie și logopedie, 1-2 ore pe săptămâna.

Obiectiveurmărite au fost:

●Stimularea motricității fine

●Stimularea structurii perceptiv motrice de formă

●Stimularea structurii perceptivmotrice de culoare

●Stimularea simțului termic

●Stimularea structurii perceptiv motrice de formă

●Stimularea atenției

Cazul 3

Minorul O.U.4 ani ,după relatările mamei, s-a născut la 8 luni, și 3 săptămâni ,iar scorul APGAR a fost 4 .

Tatăl.P.H.-37 ani ,muncitor

Mama T.R.. 41 ani, lucrător commercial

Semne clinice:tonus muscular scăzut(hipotonie), statură mică,brațe, picioare scurteși îndesate,plică palmară unică ca șitrăsături faciale ,prezintăgura mică, în mare parteîntredeschisă,ochii auforma mongoloidă specifică,medicii observând peteBlushfield înporțiunea irisului,urechimicuțe așezate mai jos, gâtul este scurt și gros .

Aspecte ale socializării.Copilulsocializează foarte puțin din cauza faptului că a fost ținut mai mult în casă , nu a fost integrat într-o instituție , nu a frecventat cursuri special de școlarizare.

Limbajullui verbal folosit este reprezentat de câteva cuvinte cum ar fi: „da”,„nu”, „mama”, „nu vreau ”.

Motricitate

a.Motricitatea fină este ca și cea grosieră-important de menționat faptul că fetița nu urmează un program kinetoterapeutic.

b.Motricitatea grosieră nu este una satisfăcătoare, probabil și dincauza hipotoniei musculare-nu face multă mișcare, merge încet , refuză să vorbească cu alți tineri pe care ăi întâlnește .Este apatic , privește în punct fix,nu este cooperant,este evaziv în a da răspunsuri,este retincent atunci când încearcă să fie luat de lângă mama.

Comportamentul .Nu este un copil sociabil,acceptă o persoană nouăîn preajma sadupă o perioadă de timp. Este necesar ca mama să fie mereu în preajma lui.4

Evaluare a nivelului de dezvoltaresenzorială .Pentru evaluarea copiluluis-afolosit aceeași fișă de evaluare.

Simțul kinestezicÎn cadrul acestui aspect nu realizează concret nici un item.

Simțul termicFetița diferențiază temperatura scăzută în comparație cu cea ridicată,știind faptul că dacă pune mâna acolo unde estefierbinte se arde și doare.

Simțul tactil .Copilul nu face diferența dintre o bucată de carton neted și o bucată de glass-papier, dar observă o diferență înfaptul că glass-papier-ul este mai rigid,iar bucata dematerial mai moale

Simțul auditiv .Nu există probleme în discriminarea unui sunet acut realizat de un clopoțel încomparație de unul grav realizat de o tobă. 

Simțul visual. În cadrul evaluării acestuiaspect nu reușește sărealizeze în modconcret nici un item

Observații din timpul evaluării .Evaluarea de față s-a realizat pe parcursul a patru zile. Copilul era rușinos,mereu dependent de prezența mamei sale.

Nu are răbdare mai mult de cinci minute. Aruncă mereu obiectele pe jos.

Colaborarea nu a fost una satisfăcătoare, captarea atenției copilului fiind dificilă.

Obiective urmărite au fost:

•Stimularea simțului tactil

•Stimularea motricității grosiere și fine

•Stimularea simțului termic

•Stimularea structurii perceptiv motrice de culoare

•Stimularea structurii perceptiv motrice deformă

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Contribuția mea personală a constat în observarea atentă atât a celor 3 copii cu sindrom Down incluși în studiu.

Dincele 3 cazuri de studiu se poate face o evaluare după cum urmează:

NIVEL COGNITIV:Întâtziere mintală moderată (IQ 49 MPRS).Vârsta psihologică a limbajului între 4-5 ani.Vocabular restrâns la cuvinte uzuale,vorbirea este imperfectă,inteligibilitatea este redusă .

Structurile de culoare sunt consolidate prin repetiții multiple și memorare mecanică;fără consolidarea structurilor de mărime /formă,a înțelegerii contrariilor sau analogiilor.Orientare spațio-temporală deficitară.

Deprinderile de scris-citit sunt formate,dar neconsolidate.Recunosc literele și cifrele ,pot scrie cuvinte sau propoziții foarte simple ,cu erori.Nu face analiza/ sinteza unui test citit/scris,chiar și de complexitate redusă.

Cunosc cifrele,fac calcul aritmetic în concentrul 0-10,cu suport obiectual și fără trecere peste ordin.

NIVEL DE AUTONOMIEPERSONALĂ:Au formate deprinderile de autonomie personală,dar nu sunt consolidate.Este nevoie de prezența unei persoane care să -i orienteze în îngrijirea personală și desfășurarea rutinelor cotidiene.În urma intervențiilor educaționale sistematice au dezvoltat unele abilități relaționale și ocupaționale ,dar nu reușesc să se adapteze în afara mediului familial.

NIVEL COMPORTAMENTAL:Fără elemente de auto și hetero-agresivitate.Nivel de anxietate crescut,cu rigiditate în adaptarea la situații noi sau neașteptate.

Dependență emoțională de persoana de referință,capacitate redusă de a înțelege și controla expresiile emoționale.

NIVEL PSIHOFIZIOLOGIC :Este influențată la nivel psihomotric și relațional de asocierea retardului mental cu deficitul senzorial vizual (conduita terapeutică induce restricții semnificative de activitate și participare).

NIVEL DE RELAȚIONARE INTERPERSONALĂ :Relaționarea cu familia este adecvată,cu restrângerile ce decurg din deficitul cognitiv ( infantilism în abordarea relațiilor).

Relaționarea cu persoane străine se realizează cu dificultate ,cu mare încărcătură anxioasă,cu dificultate în cunoașterea convențiilor sociale.S-au adaptat la viață în comunitatea de proveniență ( comunitate restrânsă ,izolată,cu cerințe sociale minime,hiperprotectoare),doar în condiții de supraveghere .

PSIHODIAGNOSTIC:Întârziere mintală ușoară/moderată.Dislalie polimorfă și tulburare de voce.Tulburare anxioasă.

PARTICULARITATEA CAZURILOR .Datorită patologiei complexe,care reduce capacitatea de efort și crește riscul intercurențelor infecțioase,precum și a celorlalte comorbidități pe care le prezintă copii cu sindrom Down , supuși studiului (deficit vizual,atașament anxios și dificultăți de adaptare la situații noi) și întârzierea mintală ușoară/moderată se recomandă îngrijire,supraveghere și îndrumare în permanență, din partea altei persoane.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că ,copii cu sindrom Down sunt priviți ca fiind fragile,inapte în a se adapta .

Unele caracteristici fundamentale ale intereselor constituie un element important în dezvoltarea comunicării contribuind din plin la dezvoltarea limbajului la copii cu sindrom Down .

În etapa de grădiniță este necesar ca lecțiile de comunicare la clasă să se desfășoare în condițiile unei dispoziții afective favorabile și să fie abordate de copii cu tot interesul.În urma observării s-a constat :

●Formarea deprinderilor de comunicare

●Din punct de vedere psihic, stimularea atât a dezvoltării limbajului cât și a capacităților individuale de comunicare ;

Alte trăsături concludente care au rezultat în urma observării unor factori care pot îmbunătăți metodele și procedeele de comunicare la această vârstă au fost :

●Diferențele individuale în calitatea și cantitatea ideilor existente la vârsta școlară mică

●O influență mai familială asupra procesului educativ și a noțiunilor de comunicare la care sunt supuși copii cu deficiență în mediul din grădiniță.

De aceea,integrarea lor în procesul educativ,includerea lor în societate,este deseori considerată ca imposibilă sau inutilă ,și când afirm acestea , fac referire la cazurile copiilor cu sindrom Down .Însă ca orice ființă umană și copii cu sindrom Down au dreptul la oportunități de integrare socială ,care să le ofere șansa de a atinge un grad optim de independență.

Dar pentru a fi integrați, copii cu sindrom Down trebuie să capete deprinderi de comunicare pentru a se putea face înțeleși de cei din jur.Marile probleme globale depistate de experți privind copii cu sindrom Down sunt:prejudecățile ,izolarea socială și discriminarea.

Existența copiilor cu sindrom Downva fi mai bogată dacă societatea le va permite să își dezvolte viața la potențial maxim.Necesitățile lor vor fi privite atât timp cât nu vor fi văzute ca un beneficiu.

BIBLIOGRAFIE

Tiberiu Bogdan ,Ilie I Stănculescu-Psihologia copilului și psihologia psihopedagogcă,Editura Iris , 2009

Paul Popescu Neveanu ,Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie ,Editura Polirom,Iași,2008)

Doru Vlad Popovici-Dezvoltarea comunicări la copii cu deficiențe mintale,Editura prohumanitate , București, 2005

Constantin Stanciu – Psihologie,Editura Radical ,Craiova ,2009

Dr.I.Străchinaru- Persoanele cu dizabilități,Editura Iris, București,2008

Dinu M.- Defectologie , editura Aras, Craiova, 2003

Octavian , Popescu , Patologie pediatrică,445,2001

.Iolanda Tobolce.Dezvoltarea abilităților de limbaj și de comunicare la copilul cu sindrom Down,pg.Editura ALL,2002

A.Chircev- Psihologia persoanelor cu Sindrom Down ,2010

Emilia Albu – Tinerii cu deficiențe ,Editura. All, București ,2014

Octavian Popescu, Eugeniu Bucur – Inteligenta emoțională a tinerilor cu cerințe speciale,Editura Corint , București2012

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Psihologia persoanelor cu cerințe speciale , editura. Corint , București 2005

Eugenia Enăchescu -Repere psihologice în cunoașterea și descoperirea tinerilor, cu sindrom DOWN ,Editura Coresi, București , 2008

Verza E.Păun E- Educația integrată apersoanelor cu sindrom Down, editura Didactică și Pedagogică 2008

Emilia Boșcaiu-Psihologia copilului cu sindrom Down ,Editura Radical,Craiova,2000

Constantin Păunescu- Psihopedagogia deficientului senzorial ,Editura Radical, Craiova ,1993Feld,Hause,Klaussmeir- Deficienții,în societate , 2012

ANEXA 1

PSIHOTRAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

VIZAVIDE COPII CU SINDROM DOWN

ANEXA 2

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile vizavi de copii cu sindrom Down)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care cel chestionat este de acord . Răspunsurile sunt confidențiale.