Dezvoltarea Capacitatii de Comunicare a Copilului Prescolar Prin Jocuri Didactice

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Perspective ale dezvoltării învățământului preșcolar …. …………5

1.2 Importanța disciplinei în educarea limbajului………………………7

1.3 Motivația alegerii temei…………………………………………….8

CAPITOLUL II

DIACRONIE ȘI SINCRONIE ÎN REALIZAREA TEMEI

2.1. Fundamentarea teoretică a temei în literatura de specialitate…….11

2.2. Caracterizarea psihologică a vârstei preșcolare…………………..15

2.3. Caracterizarea generală a limbajului la preșcolari………………..19

CAPITOLUL III

IPOTEZA DE LUCRU, OBIECTIVELE LUCRĂRII ȘI METODE DE CERCETARE

3.1. Ipoteza lucrării……………………………………………………24

3.2. Obiectivele urmărite în realizarea temei………………………….25

3.3. Metode de cercetare pedagogică………………………………….27

3.3.1 Metoda observației……………………………………….29

3.3.2 Metoda convorbirii……………………………………….32

3.3.3 Experiment pedagogic……………………………………34

3.3.4 Testul psihopedagogic……………………………………37

3.3.5 Metoda analizei produselor activității……………………38

CAPITOLUL IV

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE COMUNICARE A COPILULUI PREȘCOLAR PRIN JOCURI DIDACTICE

4.1 Conceptul de comunicare…………………………………………..40

4.2 Comunicare și interacțiune didactică………………………………42

4.3 Formarea capacităților de comunicare……………………………..44

4.4 Metodologia formării capacităților de comunicare la preșcolari…..46

4.5 Comunicarea in activitățile libere si contribuția lor la educarea

limbajului…………………………………………………………………….53

4.6 Activități pregătitoare pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor….60

4.7 Prevenirea si corectarea defectelor de vorbire la preșcolari……….71

4.8 Aspecte privind locul și rolul jocului didactic în activitatea de educare a limbajului……………………………………………………………………..77

4.9 Legătura jocului didactic cu celelalte jocuri in vederea dezvoltării comunicării a copilului preșcolar prin jocuri didactice………………………79

CAPITOLUL V

CONCLUZII…………………………………………………………………82

ANEXE

Jocuri exerciții…………………………………………………………87

Proiecte de activitate…………………………………………………..93

Fișe de evaluare………………………………………………………101

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..105

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Perspective ale dezvoltării învățământului preșcolar

“Adevăratul univers al vieții copiilor este leagănul de vis și de joc în care să se mlădieze zburdălnicia și gândul curat – o adevărată lume inventată din tot ce a dat mai superb și mai trainic spiritul uman de-a lungul vremurilor – acel spirit care a rămas încremenit în spațiul feeric al basmelor, al cântecelor, al poeziei, al poveștilor, a tot ceea ce încărca de fior în fața existenței”.

În contextul măsurilor privind așezarea învățământului din țara noastră pe bază nouă, cu adevărat democratică, prima verigă a acestui sistem, învățământul preșcolar, merită o atenție deosebită. Imaginea începutului de drum, în educația preșcolarilor, se conturează din perspectiva acestei generații care acum se formează pentru o societate care se caracterizează printr-o dinamică rapidă la toate nivelurile, începând de la coordonatele fundamentale ale personalității umane, până la mecanismele economico-sociale.

Începutul de drum pentru preșcolarii de azi înseamnă și începutul de drum al viitoarei societăți care se dezvoltă odată cu ei.

De aceea educația preșcolarilor necesită o preocupare deosebită din partea tuturor factorilor implicați în această fundamentală misiune pentru concentrarea și corelarea resurselor materiale și umane în direcția elaborării cadrului pedagogic optim, astfel încât în formarea preșcolarilor de azi să prefigureze cerințele viitoarelor decenii.

Învățământul preșcolar are menirea de a forma copiii sub aspect psihointelectual, fizic și socio-afectiv, pentru o cât mai ușoară adaptare la activitățile de tip școlar, pentru integrarea școlară și socială.

Preocuparea pentru introducerea cât mai timpurie a copiilor într-un sistem de educație instituționalizat este justificată de faptul că vârsta preșcolară și școlară mică reprezintă o perioadă fundamentală pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Cercetările pedagogice arată că până la vârsta de 4-5 ani copilul își dezvoltă 50% din capacitatea intelectuală pe care urmează să o atingă la maturitate.

Nevalorificarea la timp sau slab valorificate potențele și disponibilitățile acestor perioade de vârstă nu se pot recupera în anii următori decât în mică măsură și cu mari eforturi.

Psihologi de prestigiul afirmă posibilitatea și necesitatea introducerii timpurii a copilului într-un sistem de educație instituționalizat.

Jean Piaget arată că: “învățământul preșcolar oferă posibilitatea de a realiza o trăsătură a învățământului științific care consta în exercitarea sistemului de observație, inegal dezvoltat și încă subiectiv la această vârstă”.

Edgar Faur susține că: “educația copiilor de vârstă preșcolară este un preambul al oricărei politici educative și culturale. În lumina psihologiei moderne, ca si a simplei observații, importanța primei copilării in dezvoltarea ulterioară a aptitudini și a personalității apare deosebit de limpede".

Obiectivele principale ale învățământului preșcolar vizează cu precădere aspectele formative, pe formarea capacitaților de cunoaștere și de exprimare, pe formarea unor deprinderi elementare de muncă și de comportare civilizată.

Întregul sistem de activități instructiv educative ce se desfășoară în grădiniță urmărește influența dezvoltării fizice armonioase a copiilor, stimularea inteligenței, a gândirii si limbajului, a creativității acestora, cultivarea sensibilității artistice, a gustului pentru frumos în natură în artă și în viața sociala, precum și formarea unor deprinderi de ordine și de comportare civilizată.

Spre deosebire de celelalte grupe, la grupa mare și pregătitoare se vor desfășura activități care să ducă la însușirea unor cunoștințe și formarea unor deprinderi necesare copiilor pentru o mai buna integrare in clasa I, în activitatea de învățare de tip școlar.

Astăzi cerințele pentru școlarizare sunt mult mai numeroase și mai complexe vizând toate laturile formării copilului, de la aspectul anatomo-morfologic, si de la receptivitatea intelectuală până la comportamentul acțional și moral.

Aceste exigențe sporite față de copilul aflat în pragul școlarității sunt explicabile prin sarcinile mult mai complexe ale învățământului contemporan.

Natura umană se perfecționează cu fiecare generație, solicitările mediului natural și social îmbunătățindu-se mereu. Scontăm astăzi pe o mai mare plasticitate a sistemului nervos și pe o curiozitate cognitivă mai accentuate a copilului la intrarea în școală. Acest fapt îl determină pe gânditorul francez Gaston Berger să afirme: “există adesea în prima copilărie o prospețime a imaginației, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic, pe care savanții sau artiștii ajunși la maturitate nu le pot regăsi decât cu mare greutate.”

Aceste calități ale copilăriei mici explorate și dirijate, pot asigura fondul psihologic pe care se poate sprijini dezvoltarea optimă de mai târziu a școlarului.

Atributele școlarității sunt, de fapt, sarcinile învățământului preșcolar în îndeplinirea funcției lui esențiale de pregătire a copilului pentru școală. Complexitatea acestor atribute, cât și obiectivele majore ale educației școlare, ne obligă să concepem, după cum afirma conferențiarul universitar doctor Maria Giurgea: “pregătirea pentru școală ca un efort de a ridica întreaga formație a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală și comportamentală.”

Receptivitatea preșcolarului față de tot ce-l înconjoară, curiozitatea pentru noutate fac ca influențele mediului să se înregistreze relativ ușor și să se fixeze temeinic în psihicul copilului.

În concluzie, integrarea copilului în activitatea școlara este un fenomen complex în analiza căruia trebuie să se tină seama de mai mulți factori: vârsta cronologică, maturitatea școlară, conținutul instruirii (volumul și gradul de dificultate al solicitărilor la care va fi supus copilul), condițiile în care se face trecerea de la grădiniță la școală.

Ca urmare a producerilor de schimbări care au avut loc în țara noastră și în învățământul preșcolar s-au produs unele modificări în ceea ce privește conținutul procesului instructiv-educativ, accent punându-se pe dezvoltarea vorbirii corecte a tuturor copiilor preșcolari, paralel cu cultivarea limbii materne ca limbă de predare în grădinițele pentru copiii minorităților naționale.

Este și opinia noastră, a educatoarelor, că nu numai grupa mare și pregătitoare are funcția de a contribui la pregătirea copilului preșcolar pentru integrarea școlară, ci întregul ciclu preșcolar prin sarcini judicios gradate.

1. 2 Importanța disciplinei, educarea limbajului

Limba română, ca limbă națională, de stat, este atât mijlocul principal de comunicare între toți cetățenii țării, cât și suportul gândirii, al instruirii și educării lor de-a lungul întregii vieți.

Însușirea corectă a limbii române de către preșcolari are o deosebită importanță pentru cunoaștere-în general-cât și pentru stimularea gândirii și inteligenței.

În grădiniță preșcolarul dobândește, își formează priceperi și deprinderi care să-l facă apt pentru a trăi în societate și pentru a participa la dezvoltarea ei. Însușirea temeinică a acestor cunoștințe depinde în mare măsură de cunoașterea și folosirea corectă a limbii române. Pentru a-și exprima ideile și pentru a le face înțelese, elevul trebuie să dispună de un vocabular corespunzător.

De aceea m-am preocupat in permanența de găsirea noi soluții, mijloace si metode eficiente care sa contribuie la dezvoltarea și optimizarea limbajului copiilor, pentru ca la intrarea în școala , ei să posede noțiunile necesare însușirii cunoștințelor de baza prevăzute în programa școlară.

În munca mea la clasă m-a interesat modul cum participă copiii la activitate , știind faptul că pe copilul preșcolar îl interesează mai mult jocul decât activitatea obligatorie și am corelat organizarea învățământului cu elemente de originalitate, în ceea ce privește conținutul.

Astfel, climatul obișnuit din activitate l-am schimbat într-un climat mai apropiat psihicului copilului la această vârstă, folosind ca motiv al antrenării copilului in activitate, jocul.

Fondul lingvistic, precum și calitatea sa, este deosebit de important chiar de la vârsta preșcolară și mai ales la grupa pregătitoare pentru școală.

Referindu-se la acest aspect, Clara Chiosa afirmă: „… la intrarea în școală capacitatea lingvistică a copilului e formată nu numai din posibilitatea de folosire a limbii române, dar și dintr-o „instruire" a relațiilor care se stabilesc între nevoile comunicării și selecția mijloacelor de expresie folosite ".

Cele afirmate de autoare le-am constatat și în activitățile pe care le-am desfășurat, atât la grupele mici, cât și la grupa pregătitoare pentru școală. Pe măsură ce preșcolarii încep să folosească corect limbajul monologat și dialogat se poate trece la realizarea activizării limbajului și a gândirii și la însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator.

1.3 Motivația alegerii temei

„Să ne iubim limba în care vorbim și scriem. După pământul pe care-l locuim și care ne constituie țara, limba, ea însăși ne este patrie." Nichita Stănescu

Aceste cuvinte ale marelui nostru poet consider că trebuie să fie un îndemn pentru toți cei care sunt implicați în procesul educațional, fie că sunt educatoare, învățători, profesori, ca prin cunoașterea și apropierea lor de limba română să-i determine pe preșcolari și elevi să o cunoască și să o iubească.

În abordarea temei, am pornit de la faptul că dezvoltarea vorbirii constituie o sarcină de bază a învățământului preșcolar, ținta fiind importanța pe care o are vorbirea la această vârstă în dezvoltarea intelectuală a copiilor.

Am ales această temă pentru că am considerat că dezvoltarea comunicării la copiii de vârstă preșcolară are un rol deosebit în pregătirea lor pentru activitatea școlară. Pentru a răspunde acestor cerințe, am permanent preocuparea de a găsi mereu soluții, mijloace și metode eficiente, care să contribuie la dezvoltarea și optimizarea limbajului copiilor, încât la intrarea în școală să posede cunoștințe necesare însușirii noțiunilor de bază prevăzute de curriculum.

Considerând grădinița ca o piatră de temelie a marelui edificiu, care este învățământul românesc, îmi place să cred că aici, în grădiniță, se formează primele noțiuni despre limba românească, și mai cu seamă aici, copiii cunosc frumusețea limbii literare îndrăgind-o. Pregătirea copilului preșcolar în vederea însușirii citirii și scrierii în clasa I implică dezvoltarea vorbirii sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical.

Problema limbajului la vârsta preșcolară are o deosebită importanță în procesul comunicării cu cei din jur, în activitatea de cunoaștere a realității, în dezvoltarea proceselor psihice și în dezvoltarea vorbirii reproductive în așa fel încât copilul să-și exprime cu ușurință dorințele, impresiile, gândurile, să redea în mod inteligibil cursiv și logic o întâmplare, un fapt trăit, o experiență.

Complexitatea și varietatea activităților de cultivare a limbajului în grădiniță oferă cadrul larg pentru aplicarea și respectarea principiilor didactice. Pornind de la faptul că activitatea de bază în grădiniță este jocul, am considerat că este necesar să-mi propun unele obiective pe care să le realizez prin jocurile didactice la care să-mi aduc și o contribuție personală. Din cei 10 ani de experiență am constatat că într-adevăr jocul didactic este activitatea fundamentală de învățare din grădiniță. Copilul trebuie să dispună de un volum de cunoștințe, să stăpânească instrumentele gândirii, să se manifeste liber, să aibă o vorbire cursivă și corectă.

În desfășurarea jocurilor didactice, am căutat ca activitatea de instruire să nu fie transformată într-o performanță de joc, să nu diminuez cerințele de ordin cognitiv, ci să îmbin armonios activitatea de instruire cu activitatea de joc, sarcina jocului fiind subordonată scopului instructiv-educativ al activității. Din încărcătura afectivă, jocul didactic asigură o antrenare mai deplină a întregii activități psihice.

În centrul preocupărilor mele am asigurat cadrul stimulativ necesar unei participări active și afective a preșcolarilor în procesul de învățare conștientă, antrenarea acestora într-o comunicare corectă cu partenerii de joc, stabilirea unor relații reciproce educatoare-copil; copil-educatoare și mai ales interrelațiilor copil-copil.

Prin caracterul său practic jocul mijlocește cunoașterea directă a lumii și mai ales cultivă deprinderi bogate,trăsături complexe de caracter,convingeri si puternice trăirii emoționale.

Jocul didactic contribuie la stimularea și dezvoltarea capacității cognitive,îndeosebi a creativități,la educarea trăsăturilor de personalitate ale copiilor,și la înfăptuirea obiectivelor de cunoaștere ale procesului de învățământ.

Prin jocul didactic dezvoltarea comunicării este puternic influențată în scopul dobândirii unei experimentării elaborate atât în varianta normativă (standard)cât și în varianta expresivă,afectivă,subiectivă.

Cunoscând importanța limbajului în dezvoltarea comunicării copilului preșcolar în formarea lui pentru viață dar și dorința de perfecționare continuă acestea m-au determinat să-mi aleg această temă de cercetare.

CAPITOLUL II

DIACRONIE ȘI SINCRONIE ÎN REALIZAREA TEMEI

2.1 Fundamentarea teoretică a temei în literatura de specialitate

,,Copilul-spunea marele pedagog elvețian Ed.Claparede-este o ființă a cărei principală trebuință este jocul.”,,Ce este jocul?” și ,,De ce se joacă copilul?” Sunt întrebări pe care le-au pus oameni de știință cu mai bine de un secol în urmă.

Literatura psihopedagogică surprinde sintetic diverse puncte de vedere privind rolul jocului în ,,potențarea” copilăriei spre informare,stimulare,creativitate.

Desemnând în general anumite particularități la diferite popoare, acțiuni proprii copiilor,exprimând în principal bucuria,veselia gluma,hazul,în toate limbile cuvântul,,joc”a început să se extindă treptat asupra unei largi sfere de acțiuni umane,care pe de o parte,,nu presupun o muncă grea,iar pe de altă parte oferă copiilor veselie și satisfacție”.

Unele date primare, care ar putea ajuta înțelegerea esenței psihologice a jocului,le găsim în materiale etnografice,dedicate jocului, întrucât etnografii și filozofii tuturor timpurilor, ocupându-se de probleme de estetică,au manifestat interes și pentru joc,ca element al culturii.

Începuturile elaborării teoriei despre joc sunt legate de obicei de numele unor gânditori ai secolului al.XIX-lea ca Fr. Schiller, H.Spencer,W. Wundt,ș.a.

Elaborându-și concepțiile filozofice,psihologice și mai ales estetice,ei au tratat in câteva teze și jocul ca unul dintre cele mai răspândite fenomene ale vieții, legând originea jocului de originea artei. Pentru Schiller, de exemplu, „ …jocul este o activitate estetică. Surplusul de energie, liberă de cerințele exterioare, constituie doar o condiție a apariției desfășurării artistice care o realizează jocul"

Interesul pentru joc al lui H. Spencer, ca și al lui Schiller de altfel, este determinat de natura trăirii estetice. Pentru acesta deosebirea dintre activitatea de joc și activitatea estetică rezidă doar în aceea că „ în cea dintâi își găsesc loc aptitudinile primare, în timp ce în a doua, cele superioare ".

Toate afirmațiile celor doi filozofi nu au avut caracterul unei teorii sistematice despre joc, însă au pus temelia tradiției de a considera natura jocului în contextul apariției activității estetice.

Cel care se apropie de înțelegerea justă a apariției jocului, a fost W.Wundt care afirma printre altele că: „ jocul este rodul muncii. Nevoia de a exista obligă omul la muncă. Muncind el învață să prețuiască acțiunea propriilor sale forțe ca sursă a satisfacției". Jocul, așadar prin natura sa ,,înlătură scopul util al muncii, propunându-și drept țel însuși rezultatul plăcut care însoțește munca ".

In psihologia empirică studiul jocului, ca și analiza altor genuri de activitate au fost dominate de abordarea analitico-funcțională. In acest cadru jocul era considerat ca o manifestare a unei capacități psihice deja formate. Unii cercetători ca: J. Sally, K. Buhler, W. Stern au considerat jocul drept o manifestare a imaginației sau fanteziei, pusă în mișcare de o diversitate de tendințe afective. Alți psihologi ca A.J. Sikorski, J. Dewey au legat jocul de dezvoltarea gândirii.

Astfel, A.J. Sikorski analizează jocul, în principal, sub aspectul dezvoltării intelectuale : „ cu excepția perioadei de somn și a timpului cheltuit pentru unele trăiri ce îi sunt neplăcute, tot restul vremii copilul sănătos îl consumă de obicei în activități intelectuale, care constau la el în observații, jocuri și amuzament".

Aproape toți cercetătorii care s-au ocupat de jocul copiilor la vârsta preșcolară au reluat sub diferite forme ideea lui J. Sally despre joc, potrivit căreia : „ esența jocului la copil constă în interpretarea unui anumit rol și în crearea unei anumite situații."

Interesul pe care-l prezintă jocul, scrie Sally, : „constă în faptul că în el se dezvăluie în mod evident roadele fanteziei sale ascunse. In actul de creație, fantezia poate porni de la realitatea înconjurătoare: copilul vede pietricele și scoici și spune: – Haideți să ne jucăm „De-a magazinul!".

Majoritatea reprezentanților diferitelor curente au încercat într-un fel sau altul să explice jocul la copii, formând firește pe această cale concepțiile lor teoretice generale ( psihanaliza lui Freud, teoria structurală a lui Kaffka, teoria dinamică a personalității lui K. Lewin, teoria egocentrismului la Piaget etc).

Și dacă nu toți reprezentanții acestor curente au încercat să creeze o teorie de ansamblu a jocului la copii, pe o cale sau alta, ei au căutat să-i interpreteze principalele forme de manifestare.

Apariția însă a lucrărilor renumitului psiholog german Karl Groos a exercitat o influență deosebită asupra multor psihologi ai vremii, deschizând noi orizonturi în interpretarea psihologiei funcționale cu privire la viața copilului, manifestată prin joc și activitate.

Potrivit concepțiilor sale pedagogice, „jocul nu este un fenomen fiziologic accidental, rezultat al întrebuințării unui surplus de energie. El are utilitate funcțională mai îndepărtată, care contribuie la dezvoltarea ulterioară a copilului. Acesta nu se joacă pentru a satisface o nevoie imediată, momentană, ci se joacă în vederea viitorului său ".

Preluând această idee, Ed. Claparede demonstrează științific că: „jocul e tot atât de funcțional si sub aspect transversal, adică în raport cu nevoile prezente, deoarece îi preocupă o satisfacție actuală și imediată și numai prin satisfacerea

nevoilor imediate, jocul pregătește viitorul".

Jean Piaget definea jocul didactic ca un: „pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului."

Jean Bruner în procesul educației intelectuale ,,: „Jocul – constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să participe activ la procesul de învățare. Elevul se găsește aici în situația de actor, de protagonist și nu de spectator ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare "

Ioan Cerghit: „Metode de învățământ": „Jocul mobilizează energiile naturale ale participanților, declanșează stări psihice specifice, tensiuni legate de incertitudinile și riscurile deciziilor luate de dificultatea performanțelor care vor trebui stinse ".

CV. Plehanov- „ca fenomen social, jocul este generat de muncă și are trăsături comune cu aceasta". Plehanov arată că atât conținutul,cât și caracterul jocului sunt determinate de mediul social surprinzându-se influenta societății în general și a clasei sociale în special.

În teoria atavismului jocurile se înfățișează ca fiind reflectarea unei însușiri moștenite, copilul fiind considerat o „recapitulare" a filogeniei.

Teoria catardică se întemeiază pe ideea că jocul constituie un mijloc de înnobilare a unor instincte înnăscute. Prin jocurile de ficțiune, de achiziție, de construcție, copilul va anticipa viitoare sa viață de adult, folosind mijloacele de care dispune și în limitele impuse de mediu. Jocurile copiilor și, ulterior, ale adulților contribuie la formarea și dezvoltarea personalității. Jocul nu exclude efortul, oboseala, caracterul serios. Un copil care nu se joacă nu este un copil normal, iar viața sa ulterioară, de adult, va avea de suferit. Dimpotrivă, a folosi jocul, adaptat formelor sale exterioare la scopuri educative precise, înseamnă a canaliza în scopuri benefice una din energiile cele mai profunde ale copilăriei.

Activitatea ludică constituie o bună parte, dacă nu totalitatea activității diurne a copilului. Jocul reprezintă o forță puternică, o formă spontană de pregătire pentru viața matură și fixează multe achiziții pe care le creează. El este, astfel, folosit ca factor educativ, iar utilizarea jocului în scopuri educative aparține lui Platou. Ulterior, educația bazată pe joc va fi susținută de Viltorino de Feltre, de Rebelais, Fenelon, Basedow.

In epoca contemporană, jocul este pus sistematic în serviciul școlii, nu numai ca mijloc de practicare a exercițiilor fizice, dar și pentru educație intelectuală și instrucția propriu-zisă.

2. 2 Caracterizarea psihologică a vârstei preșcolare

Odată cu trecerea spre o nouă etapă de dezvoltare, vârsta preșcolară, orizontul copilului depășește cadrul restrâns al familiei. Frecventând grădinița, el este pus în fața unor condiții de viață și a unor cerințe noi, mult deosebite față de cele din perioada anterioară.

In fața copilului se deschide, într-o mare măsură viața satului sau a orașului său sau chiar aspecte din viața întregii țări. în această lume nouă care i se deschide, el este atras de activitatea oamenilor și de obiectele cu care lucrează.

Copilul preșcolar imită ceea ce observă în jurul său, tinde să-și însușească în mod activ felul de a trăi și de muncă al oamenilor și de obiectele cu care lucrează.

Forma caracteristică de reflectare a realității înconjurătoare este pentru preșcolar jocul, care devine activitatea sa predominantă.

Alături de joc, în viața copilului preșcolar ocupă un loc important procesul de instruire, care într-o ocupație specifică activitățile comune.

În cadrul acestora, copiii își însușesc cunoștințe și deprinderi care-i pregătesc pentru școală. Se introduc de asemenea și forme elementare de muncă, diferite acțiuni gospodărești accesibile copiilor.

O particularitate caracteristică preșcolarului este marea sa mobilitate. Neastâmpărul, propriu copilului la această vârstă, se explică, în bună măsură, prin predominarea proceselor explicative asupra celor inhibitive.

Preșcolarul din grupa mică se aseamănă foarte mult cu copiii de vârstă antepreșcolară. In jocurile lor adesea sărace în conținut, predomină încă elementul de imitație simplă. Ele se reduc de multe ori la repetarea stereotipă a unor acțiuni.

Comunicarea reciprocă între copii, în timpul jocului sau a altor activități, nu este încă suficient dezvoltată.

Procesele psihice (percepția, memoria, gândirea) nu s-au desprins încă de acțiune. Astfel observarea faptelor externe nu prezintă un caracter sistematic; percepției copilului i se impun trăsăturile mai vii ale obiectelor, ceea ce „sare în ochi", lăsând la o parte alte însușiri mai importante.

Tot astfel, procesele de memorare sunt cuprinse întotdeauna într-o activitate. Deci preșcolarul mic memorează relativ ușor povești sau poezii scurte, el nu-și propune în mod conștient să memoreze sau să-și amintească ceva.

La această vârstă și gândirea este subordonată acțiunii concrete. Procesele de gândire apar ca operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în acțiunea practică, ele nu se desprind ca operații mentale, relativ independente, îndreptate spre rezolvarea unor probleme.

Limbajul păstrează, de asemenea, caracterul situativ întâlnit la vârsta antepreșcolară.

Se dezvoltă interesul pentru aspectul sonor al limbii, ritmul sonor, rimele și memorarea repede și cu ușurință.

La preșcolarii mici se întâlnesc frecvent anumite particularități ale pronunțării, cum ar fi: omisiunea, inversiunea, reduplicarea.

Reacțiile emotive sunt foarte vii, tară să aibă adâncime. în comportarea copilului predomină reacțiile emotiv-impulsive, caracteristice activității involuntare.

Îndrumând sistematic jocurile și ocupațiile copiilor, organizând treptat colectivul de copii, punând în fața lor cerințe noi, educatoarea dezvoltă la preșcolarii din grupa mică noi calități psihice.

Activitatea lor devine, mai organizată și mai bogată în conținut, se dezvoltă jocurile colective cu subiect.

La preșcolarii din grupa mijlocie, cercul de cunoștințe despre lumea ce-i înconjoară se lărgește simțitor.

Activitatea copilului devine mai variată, mai complexă: conținutul jocurilor se îmbogățește, activitățile comune implică un efort intelectual și fizic mai mare, cunoștințe mai bogate. Ca urmare întreaga activitate psihică a copilului se dezvoltă intens.

Astfel, percepția se desprinde treptat de acțiunile cu obiectele și începe să se desfășoare ca un proces independent, având sarcini și moduri proprii de realizare.

Ca sarcini ale observației se pot induce la această vârstă: detașarea obiectului indicat de pe fondul altor obiecte, desprinderea notelor separate ale obiectului sau cunoașterea acestuia în întregime.

Durata examinării independente a obiectelor și a imaginilor poate crește simțitor. La această vârstă se conturează pentru prima dată scopul și sarcinile memorării și reproducerii voluntare.

În procesul de memorare se manifestă interesul pentru aspectul sonor al poeziilor, sensibilitatea pentru formarea limbii, care favorizează învățarea rapidă a versurilor.

Crește considerabil și trăinicia fixării. Dacă la vârsta de 4 ani, limbajul copilului se îmbogățește destul de mult, pe la 5 ani, în evoluția limbajului va interveni o cotitură esențială: dezvoltarea limbajului interior.

Datorită acestui fapt, procesele de memorare și de gândire se vor putea desprinde de acțiunea concretă: ele se pot dezvolta ca operații mentale, independente. În ceea ce privește dezvoltarea limbajului, importante la această vârstă sunt succesele în însușirea practică a gândirii gramaticale: legarea propozițiilor în fraze, însușirea declinării,conjugării etc.

Interesul copiilor pentru aspectul sonor al limbii, îi face să fie atenți la pronunțare, să se corecteze reciproc, îi ajută să distingă sunetele izolate ale vorbirii.

Numeroasele întrebări pe care le adresează adultului dezvăluie dorința copilului la această vârstă de a cunoaște fenomenele din jur.

Cu acest prilej, se dezvoltă treptat, anumite elemente ale gândirii cauzale ale copilului în manifestarea reacțiilor emotive, preșcolarul din grupa mijlocie este mai reținut: el se conformează tot mai mult cerințelor educatoarei și ale colectivului de copii. În ceea ce privește activitatea voluntară la acești copii se produc schimbări importante, datorită rolului pe care îl are cuvântul în organizarea propriei comportări.

Apar elementele conduitei voluntare: copilul își subordonează acțiunea unui scop dinainte fixat, putând renunța uneori la dorințe trecătoare. Trecând la preșcolarii din grupa mare, trebuie să observăm că alături de joc, învățarea sistematică ocupă un loc din ce în ce mai mare în activitatea copiilor.

Copilul grupei mari și pregătitoare își îndeplinește cu mai multă grijă îndatoririle de serviciu și alte sarcini primite. Copilului îi este accesibilă analiza unui obiect nu prea complex sau a imaginii acestuia. Această analiză se reflectă în desene, povestiri, jocuri, activități de construcție etc. Priceperea copilului de a asculta și a observa ne indică deja că este pregătit pentru intrarea în școală.

Vocabularul de care dispune îi permite să-și exprime gândurile, să relateze în mod evident cele văzute sau auzite. Se dezvoltă așadar limbajul închegat, gramatical. Activitatea de cunoaștere a realității se adâncește, apar cele mai simple forme de gândire logică orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor.

Se formează priceperea de a compara între ele nu numai anumite obiecte izolate, ci și noțiuni elementare care oglindesc trăsăturile comune ale unor grupe de obiecte. Pe această bază preșcolarii își însușesc unele noțiuni mai generale: fruct, pasăre, animal domestic, animal sălbatic, mobilă, etc.

Dezvoltarea gândirii copilului se răsfrânge și în utilizarea unor anumite procedee de memorare. Apar manifestările de atenție voluntară. Astfel preșcolarii de 6 ani pot asculta atent explicația educatoarei cu privire la modul de executare al desenului. Ei își pot controla acțiunile proprii, subordonându-le unui scop mai mult sau mai puțin apropiat.

Trăirile lor emotive sunt mai adânci sau mai bogate în conținut. Se dezvoltă și mai mult unele sentimente, dintre care trebuie să amintim: sentimentul prieteniei, dragostea de muncă, anumite sentimente intelectuale și estetice. Toate acestea nu se dezvoltă de la sine, ci sub influența instrucției și educației. Intrarea în școală constituie un moment important în educația și dezvoltarea copilului. El intră într-un cerc de relații noi: cu învățătorul, cu colectivul de preșcolarii din clasă și parțial cu colectivul grădiniței..

Apar cerințe noi: copilul trece la inițiativa sistematică, cu sentimentul tot mai clar că îndeplinește o activitate serioasă, de importanță socială.

Având în vedere cerințele noi, mult mai complexe, legat de instrucția școlară, în fața educatoarei apare sarcina pregătirii copilului pentru intrarea în școală. Această pregătire prezintă mai multe aspecte. Este vorba în primul rând, de însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare: cunoașterea unor procese și fenomene simple din natură și viața socială, pe care să se bazeze la început instrucția școlară.

Însușirea unui anumit volum de cunoștințe nu este însă suficientă. Intrarea în școală presupune și un anumit nivel de dezvoltare a proceselor psihice: posibilitatea Menținerii și concentrării atenției la lecție, dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei voluntare, dezvoltarea gândirii. Chiar din primele zile de școală copilul trebuie să se supună unor cerințe precise: să-și supravegheze comportarea, să se alinieze corect, să-și stăpânească mișcările, să respecte anumite reguli de conduită, să stea în bancă, ceea ce nu este deloc ușor pentru copilul de 7 ani, dacă nu au fost educate elementele unei conduite voluntare. Alături de acestea, pregătirea pentru școală presupune și cultivarea interesului pentru învățătură. Copiii din grupa mare și pregătitoare se joacă adesea „De-a școala", din dorința de a deveni școlari, atrăgându-i viața școlară și învățătura.

Dezvoltarea psihică a copilului în vederea intrării în școală nu se realizează de la sine, independent de educația preșcolară. îmbogățind reprezentările copilului despre realitatea înconjurătoare, dezvoltându-i gândirea, învățându-1 să se comporte după cerințele și normele morale, cultivându-i dragostea pentru învățătură și pentru muncă, educatoarele creează premisele necesare pentru trecerea copilului la activitatea școlară și pentru integrarea sa în viața socială.

■ „Cunoașterea psihopedagogică este un proces organizat și continuu, prin intermediul căruia educatorii (profesori, învățători, educatori, institutori…) evidențiază trăsăturile psiho-individuale ale celor pe care îi educă ".

2.3 Caracterizarea generală a limbajului la preșcolari

Limbajul este un sistem de semne, specific oamenilor, alcătuit din sunete articulate, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.

În cadrul fenomenului total, care este limbajul, distingem doi factori: limba și . vorbirea.

Limba este principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, ea este produsul social al facultății limbajului, ,,o comoară”,după Al. Graur-pe care practica vorbirii o pune la dispoziția vorbitorilor aparținând aceleiași comunități lingvistice,un sistem gramatical existent,virtual, în fiecare creier sau,mai exact,în mințile unui ansamblu de indivizi ; căci limba nu este completă la nici unul din mințile unui ansamblu de indivizi;căci limba nu este completă la nici unul din vorbitori,ea nu există deplin decât în masa de vorbitori.”

Vorbirea este realizată practică a limbii,activitatea practică a vorbitorului.Ea este un act individual de voință și inteligență , la care distingem

combinațiile prin care subiectul vorbitor utilizează codul limbii pentru a-și exprima gândurile sale;

mecanismul psiho-fizic care-i permite să-și exteriorizeze aceste combinații.

Fiecare om își însușește treptat, din cea mai fragedă copilărie, limba poporului

in mijlocul căruia trăiește, limba pe care o vorbesc oamenii din jurul său și o folosește

relațiile sale cu ceilalți, respectând anumite reguli (fonetice,lexicale, morfologice si sintactice), proprii limbii respective.

La vârsta preșcolară, când are loc lărgirea și dezvoltarea raporturilor dintre

copil și realitatea înconjurătoare, în grădiniță, copilul devine obiectul unor variate

influențe, complexe și bine organizate, in comparație cu cele din perioadele precedente. Formele și conținutul comunicării devin mai ample și mai variate.

Practic de aici începe vorbirea limbii,căci, înainte de orice, copilul trebuie învățat să vorbească cu participare sufletească, afectivă și intelectuală cuvintele limbii materne.

,,Limba este lăcătușul de adăpost al Ființei’,spunea Heidegger. Să-i construim, cu grijă și responsabilitate, lăcașul de adăpost cel mai îngrijit cu putință ființei de mâine și astfel,să ajutăm copilul să ajutăm copilul să se construiască pe sine.

Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinților și, mai ales, a educatoarelor si învățătorilor.Limbajul se dezvoltă ca un continuum la copil, iar nouă ne revine sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecăruia în funcție de ritmul propriu de dezvoltare.

Argumente de ordin psihologic scot în evidența faptul că vârsta preșcolară și școlara mică este o etapă hotărâtoare în însușirea corectă a vorbirii,datorită modificărilor cantitative și calitative care vizează însușirea pronunției corecte a tuturor fenomenelor,construirea lexicului de bază , apariția limbajului interior diversificarea formelor de comunicare, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practică curentă a structurilor gramaticale.

Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au interferențele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor, cu atât mai mult cu cât acest proces este dependent de mediul de vorbire (grădiniță , școală),de modelele de exprimare oferite de adulți (îndeosebi aceia care reprezintă pentru copii persoane semnificative-părinți,educatorii).

În procesul de îndrumare a educării limbajului de preșcolari,noua programă propune educatoarelor obiective cum ar fi:

Să elaboreze concluzii în urma audierii unui text, să elaboreze și desprindă idei într-un scop dat;

Să distingă din anumite contexte date, reale/imaginare,despre mediul înconjurător,să descrie un eveniment real sau imaginar;

Să facă descoperiri,punând întrebări;

Să participe, ca ascultător și ca vorbitor,la o activitate într-o sarcină dată;

Să folosească corect cuvinte,propoziții sau fraze.

Dezvoltarea limbajului este indisolubil legată de evoluția gândirii copilului și invers, gândirea se poate ridica pe trepte tot mai înalte de generalizare și abstractizare, numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzătoare a limbajului.

În decursul celor 4 ani ai vârstei preșcolare, sub influența cerințelor crescânde ale activității și comunicării, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii; apar și se dezvoltă noi funcții și forme ale limbajului, care devine astfel, mai

închegat, mai coerent. In procesul de comunicare cu ceilalți oameni, copilul transmite ceea ce a văzut și auzit, ceea ce a trăit, a făcut și a gândit. Apare astfel limbajul comunicare sau, cum i se spune, limbajul contextual, sub forma povestirii monologate despre cele văzute de copil în timpul plimbărilor, la teatrul de păpuși, despre relațiile lui cu alți copii, despre tot ceea ce s-a întâmplat în viața și activitatea copilului.

Spre deosebire de limbajul situativ, în cazul limbajului contextual, nu este necesar ca ascultătorul să cunoască situația la care se referă vorbitorul, deoarece conținutul comunicării reiese din însuși contextul celor spuse. Cercetările au demonstrat că de la dominația aproape exclusivă a limbajului situativ, copilul trece treptat la însușirea limbajului contextual, a cărui greutate specifică crește pe măsură ce, în relațiile sale cu lumea înconjurătoare, copilul depășește tot mai mult limitele experienței senzoriale, desprinzându-se de influența momentului prezent.

În cursul perioadei preșcolare aceste două forme de limbaj coexistă, dar relațiile dintre ele se schimbă. Pe de altă parte, limbajul contextual dobândește un rol tot mai însemnat pe măsură ce, în relațiile sale cu lumea înconjurătoare,copilul depășește tot mai multe limitele experienței senzoriale, desprinzându-si de influența momentului prezent.

Pe tot parcursul perioadei preșcolare, caracterul situativ al limbajului este diminuat chiar și de copiii cei mai mici atunci când ei reproduc povestirile auzite de la adulți. Dacă în procesul povestirii se introduc poze ilustrate, limbajul copilului dobândește din nou un caracter situativ tot mai pronunțat, datorită predominării relative a primului sistem de semnalizare, copilul este „înclinat" să se sprijine pe materialul intuitiv.

În exersarea limbajului contextual închegat, copilul nu trebuie lăsat să se sprijine întotdeauna în expunerile sale pe perceperea nemijlocită a elementelor.

concrete.

În anumite momente este necesară organizarea rațională a poveștilor și repovestirilor, fără suport intuitiv imediat. La copii de vârstă preșcolară mare, caracterul situativ al limbajului este mult mai diminuat atât în povestirile independente, pe teme din viața lor proprie, cât și în cazul sprijinirii pe ilustrate; în repovestiri caracterul contextual al limbajului lor este bine reprezentat.

Rezultă, deci, că forma inițială a limbajului este dialogată, întrucât trăsătura esențială a limbajului situativ constă tocmai în caracterul său de conversație. Este evidentă funcția socială a acestei forme de limbaj, care se adresează nemijlocit interlocutorului sau ascultătorului, într-o măsură mai mare decât limbajul contextual .

Cu timpul, din limbajul extern monologat se desprinde și se constituie o formă specială de limbaj „pentru sine" – limbaj interior. Odată cu interiorizarea limbajului exterior, proces care intervine tot mai evident, începând cu vârsta preșcolară mijlocie, se intensifică mult o funcție deosebit de importantă a limbajului și anume funcția intelectuală" care constă, în esență, în planificarea mentală și reglarea activității practice.

Această funcție o îndeplinește de fapt și limbajul extern care permite în măsură tot mai mare copilului preșcolar să fixeze în cuvinte scopul acțiunilor sale, să analizeze verbal dificultățile ivite în realizarea lui, cauzele dificultăților, să stabilească modalitățile de rezolvare a problemelor și chiar să planifice acțiunile viitoare. Trebuie arătat că și vorbirea „monologată cu sine însuși", care însoțește adesea activitatea practică a copilului, joacă un rol important în planificarea și reglarea acestei activități. Dar, pe măsură ce manifestările exterioare ale acestui limbaj se inhibă, funcția „intelectuală" este preluată în mare parte de limbajul interior.

Cercetările psihologice au arătat că limbajul interior apare și se manifestă deosebit de energic, atunci când copilul are de rezolvat o problemă sau întâmpină dificultăți în activitatea sa. În acest caz limbajul interior nu numai că „acompaniază" acțiunile, ci devine o exprimare sonoră a gândirii – copilul „gândește" cu voce tare.

Funcțiile limbajului:

expresivă: exprimarea unui conținut semantic, nu numai prin cuvinte ci și prin gesturi, mimica, pantomimica;

reglatorie: reglarea propriei conduite precum și a conduitei altei persoane;

ludică: vorbirea constă într-un joc de cuvinte, căutarea de rime;

dialectică: arta discuției în contradictoriu în vederea descoperirii adevărului. Formele limbajului:

1. oral: este forma naturală și fundamentală a limbajului. Acesta poate fi:

colocvial;

dialogal;

monologul.

2. scris: forma culturală a limbajului, necesită o activitate de elaborare a frazelor, se bazează pe normele gramaticale, lexicale și mai ales pe cele ortografice.

CAPITOLUL III

IPOTEZA DE LUCRU, OBIECTIVELE LUCRĂRII ȘI METODE DE CERCETARE

3.1 Ipoteza lucrării

Cunoscând faptul că dezvoltarea comunicării copiilor de vârstă preșcolară se realizează prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și în special prin activitățile specifice acestui scop, am considerat că trebuie să insist asupra formării deprinderii de exprimare corectă.

Pornind de la ipoteza că există premise psihologice favorabile pentru educarea limbajului de la vârstă timpurie, am desfășurat activități ținând cont de sarcinile și obiectivele din programă.

Formarea la copii a unei conduite verbale și morale eficiente, constă în dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, formarea deprinderilor de comunicare conștientă și expresivă, dezvoltarea capacităților de a înțelege și a reda mesajele lecturilor ascultate, cultivarea deprinderilor de folosire corectă a limbii române, de exprimare frumoasă și nuanțată.

De aceea, mi-am propus să verific și să prezint care este contribuția jocurilor didactice și a exercițiilor de limbaj la formarea deprinderilor de exprimare corectă, la pregătirea preșcolarilor pentru citire și scriere în clasa I.

Am pornit, de asemenea, de la ipoteza că valorificarea deplină a întregului bagaj de cunoștințe din domeniul educației limbajului, poate fi făcută numai dacă se

începe din primii săi ani de educație preșcolară și dacă metodele și procedeele folosite de către educatoare sunt cele adecvate.

Ținând seama că dificultățile în asimilarea cunoștințelor sunt inerente, în procesul de învățământ este necesar ca fiecare cadru didactic să anticipeze, să descopere esențialul în activitatea la clasă, aceste dificultăți să le preîntâmpine, să le diminueze și la final, să le înlăture pentru a asigura necesarul de învățătură al viitorilor școlari.

În contextul preocupărilor actuale, manifestate în direcția sporirii calității procesului instructiv-educativ, la toate nivelele, problema cultivării limbii române se pene cu deosebită acuitate.

Valoarea unui procedeu didactic se măsoară prin rezultatele obținute, prin eficiență, dar rezultatele muncii privind educarea limbajului și comunicarea nu se văd imediat, ci după exerciții și acumulări de mai lungă durată.

În cei 10 ani de experiență la grupă am observat că atunci când procedeele de învățământ sunt bine alese în diferite etape ale activității, noțiunile ce trebuie însușite devin mai accesibile și interesante pentru preșcolari.

Educatoarea care este preocupată să-și cunoască și să-și apropie de suflet copiii, poate să contribuie prin activitățile desfășurate în grădiniță la crearea unui climat afectiv bun, dar captivant în același timp, care peste ani va rămâne imprimat în amintirea copiilor ca o impresie deosebită trăită în perioada petrecută în grădiniță, în perioada „viselor" copilăriei.

3.2 Obiective urmărite în realizarea temei

În lumina sarcinii privind perfecționarea și modernizarea învățământului, ridicarea calității cercetărilor teoretice și practice s-au concentrat asupra condițiilor optime pentru realizarea unei învățături eficiente.

Obiectivul principal al acestei lucrări este acela de a căuta și exemplifica metodele și procedeele cele mai adecvate și eficiente ce pot fi folosite în activitățile de dezvoltarea vorbirii pentru a spori rolul formativ al acestora.

În vederea stabilirii unui conținut al învățământului care să reflecte stadiul actual al dezvoltării științelor și cerințelor societății, să dezvolte cu prioritate capacitățile mentale și trăsături morale (gândire productivă, creativitate, inventivitate, interese superioare), se impun mai mult ca oricând formularea explicită a obiectivelor, a modurilor în care preșcolarul să fie schimbat în procesul educativ (în gândire, sentimente, acțiune)".

Ținând seama de rolul și importanța activităților de educare a limbajului în formarea și dezvoltarea comunicării copilului preșcolar, mi-am propus următoarele obiective în activitățile pe această temă:

să rețină conținutul și ordinea desfășurării evenimentelor;

perceperea și pronunțarea clară, corectă și expresivă a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete, precum și a cuvintelor dintr-o propoziție;

3. sporirea capacităților de diferențiere perceptiv-fonetică a cuvintelor în vorbirea altor persoane, conștientizarea exprimării proprii sub aspect fonetic;

4. pregătirea copilului pentru activitatea școlară;

5. depistarea și corectarea eventualelor tulburări ale limbajului din punct de vedere fonetic;

6. consolidarea și perfecționarea deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical, coerentă și expresivă în vorbirea reproductivă, adresativă, în dialog și monolog;

7. dezvoltarea capacității copiilor de a formula propoziții dezvoltate sau fraze
formate din propoziții simple și dezvoltate;

8. cunoașterea principalelor aspecte psiho-pedagogice și metodice de organizare, desfășurare și evaluare a activității;

9. cultivarea creativității, inventivității, istețimii, inițiativei, curiozității,
perseverenței, dârzeniei, îndrăznelii;

10. stimularea și dezvoltarea gândirii pe baza îmbogățirii și activizării limbajului, cultivând dialogul, comunicarea activă între copii, între aceștia și educatoare sau alte persoane cu care intră în relații;

11. cultivarea limbajului monologat în formarea deprinderilor de exprimare independentă a gândurilor, a opiniilor copilului în relatarea unor fapte, întâmplări din experiența proprie, spectacole, emisiuni radio și TV;

12. însușirea unor principii morale ce se desprind din tematica activităților, sesizarea expresiilor literare și a frumuseții lor. în vederea realizării obiectivelor propuse, am parcurs trei etape:

a) etapa constatativă în cadrul căreia prin intermediul unor probe desfășurate, am urmărit cunoașterea stadiului în care se găsesc copiii la începutul experimentului;

b) etapa formativă care a constat în organizarea unor activități care să contribuie la realizarea obiectivelor de mai sus;

c) etapa de verificare.

I.T. Gabrea sublinia: „Spontaneitatea elevului este prin urmare izvorul din care să se inspire metodic în școală atât în educația intelectuală cât și în cea morală. Uniformizarea este călăul spontaneității și al personalității".

Din toate cele arătate mai sus și din realizarea obiectivelor stabilite, se desprinde ideea conform căreia fiecare cadru didactic trebuie să dea dovadă de înaltă cunoștință, de un vast orizont științific și cultural, să fie un bun pedagog, metodist și specialist. El trebuie să fie în permanență informat asupra noilor aspirații pe plan științific și metodic, să dovedească multă receptivitate și flexibilitate în gândire, să activeze permanent copiii și să se adapteze cu ușurință la toate situațiile pe care i le oferă munca la grupă.

Vocația didactică este cheia succesului în învățământ.

3.3 Metode de cercetare pedagogică

Dezvoltarea științelor psihologice și pedagogice a fost impulsionată de evoluția și perfecționarea metodelor, a tehnicilor și procedeelor de corectare în mare măsură.

Cercetarea pedagogică este acțiunea complexă cu caracter științific, care propune existența unei teme de cercetare, a unei ipoteze de lucru, a unor obiective de cercetare care să valorifice ipoteza, a unor metode științifice de cercetare, a unei interpretări științifice a rezultatelor obținute și a unei aplicări generale a rezultatelor pozitive.

Astfel, am încercat să îmbin munca didactică cu interesul deosebit pentru găsirea unor soluții mai bune de optimizare a metodelor, procedeelor și mijloacelor de învățământ și de sporire a valențelor instructiv-educative ale activităților desfășurate zilnic cu preșcolarii.

În vederea „surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor pe

care le ridică procesul educațional" , am studiat îndeaproape metodologia cercetării pedagogice, gândind permanent la specificul aplicării acesteia în învățământul preșcolar. Astfel pentru surprinderea elementelor specifice jocului didactic, desfășurat în grădiniță și pentru a stabili pe cale experimentală noi forme și modalități de sporire a eficienței acestuia, în scopul pregătirii copilului pentru adaptarea școlară, am folosit diverse strategii axate pe cunoașterea psiho-pedagogică a copiilor care “deși complexă și dificilă este extrem de profitabilă pentru subiectul în cauză, pentru imunitatea lui sau pentru colectivitatea în care trăiește. "

Acceptând ideea că înnoirea metodologiei este un proces continuu, un neîntrerupt experiment care se petrece în marele laborator al activității școlare, nici un moment nu trebuie să credem că această mișcare ar cunoaște doar o singură și unică orientare, o orientare unidirecțională. Dimpotrivă, ea este favorabilă unei dezvoltări pluridirecționale cu suficiente deschideri spre aspectele cantitative ale activității didactice. În această privință, două orientări fundamentale își anunță experiența, în ultima perioadă, ajutându-ne să degajăm opțiuni și tendințe manifeste în învățământul contemporan în acest domeniu și anume:

1. una de ordin cantitativ, care indică o vădită tendință de multiplicare și diversificare a metodelor;

2. a doua de ordin calitativ care pune accent pe înnoirea și modernizarea metodelor și tehnologiilor didactice, de cea mai mare amploare și deschidere. Metodele de cercetare pedagogică se pot structura în funcție de etapa aplicării

lor astfel:

a) metode de colectare a datelor:

– observația;

– convorbirea;

– chestionarul;
– testul.

b) metode ameliorative: experimentul (experimentul pedagogic presupune un plan de cercetare).

c) metode de interpretare și analiză a datelor acumulate.

Numărul metodelor de cercetare științifică este mare, dar fiecare știință își alege pe cele care se potrivesc specificului ei, obiectului ei de cercetare.

Jean Piaget spunea: „În cercetare și prin cercetare, educatorul câștigă

adevărata demnitate a profesiei". În acest sens este necesar ca fiecare educatoare să-și însușească în așa măsură priceperile și deprinderile legate de utilizarea metodelor

de cercetare, încât ulterior să le poată aplica independent în vederea perfecționării

muncii proprii precum și a generalizării rezultatelor obținute.

Referitor la studiul pe care mi l-am propus, am folosit următoarele metode de cercetare:

– metoda observației;

– metoda convorbirii;

– experimentul pedagogic;

– testul psihopedagogie;

– metoda analizei produselor activității.

3.3.1 Metoda observației

Utilizată în cercetare ca metodă de colectare a datelor, observația „ constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului sau grupului."

Prin „observare" se înțelege: „constatarea lucrurilor și fenomenelor așa cum ni se oferă natura în chip obișnuit, deosebindu-se două feluri de observații: observația spontană pe care cel ce observă o face întâmplător și fără să fie condus de vreo idee preconcepută și observația provocată, adică intenția de a verifica exactitatea unei presupuneri a minții noastre ".

Trebuie subliniat faptul că, spre deosebire de observația întâmplătoare, ocazională, observația, ca metodă științifică de investigare este în cadrul procesului instructiv educativ din grădiniță, un act de cunoaștere complex, planificat și desfășurat pe un plan realizat de educatoare. În învățământul preșcolar ca și la toate nivelele de învățământ, observația ca metodă de cunoaștere presupune precizarea obiectului și a sarcinilor observării, stabilirea condițiilor în care se va efectua observarea, așteptarea manifestărilor fenomenelor ce trebuie studiate.

Fără îndoială că actul observării vizează comportamentul preșcolarilor în anumite situații (activități comune, libere) explicându-se fenomene complexe ca atenția, strategiile percepției și gândirii în realizarea unor sarcini, formarea unor priceperi și deprinderi, atitudinile lor față de anumite activități, obiecte, oameni.

Practica demonstrează că observația, ca metodă de cunoaștere științifică, presupune o cerință fundamentală și anume, aceea de a nu altera spontaneitatea, atât de specifică vârstei preșcolare.

De aceea, pentru a asigura o cât mai mare obiectivitate a datelor, trebuie ca această metodă să fie prezentată în condiții cât mai variabile: grădiniță, vizite în familie, excursii.

Materialul informațional obținut prin observare a fost analizat, prelucrat, interpretat în scopul desprinderii unor concluzii, al formării unor generalități.

În cadrul grădiniței am observat modul de exprimare al copiilor atât la activitățile alese cât și la cele comune. I-am pus în ambele cazuri în diferite situații pentru a vedea cum se exprimă. După anumite exerciții, am observat că deficiențele de exprimare s-au îndreptat.

Valoarea metodei observației constă în aceea că furnizează un material luat direct din viață: copiii se comportă natural neștiind că sunt observați.

Succesul observației este în funcție de o serie de factori: de claritatea problemei de studiu, a scopului cercetării, de cunoștințele și documentarea teoretică referitoare la fenomenelor ce urmează să fie observate, de priceperea de a analiza și sintetiza materialul, de a desprinde elementele esențiale de cele neesențiale.

Observația științifică nu se încheie odată cu consemnarea materialului faptic, ci este necesar ca ea să fie continuată prin analiza și interpretarea faptelor și datelor care duc la formarea generalizărilor.

În folosirea observației ca metodă de cercetare se impune respectarea anumitor reguli cum ar fi:

1. întocmirea prealabilă a unui plan de observație cu precizarea clară a obiectivelor urmărite și a cadrului în care se desfășoară, cât și a instrumentelor folosite;

2. consemnarea imediată, exactă a datelor observației, fără ca cei observați să-și dea seama de aceasta;

3. crearea condițiilor pentru a nu altera desfășurarea naturală a fenomenelor observate;

4. efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurimi diferite de către un singur observator sau de către mai mulți observatori pentru a putea oferii posibilitatea confruntării datelor obținute;

În observațiile repetate pe care le-am desfășurat asupra copiilor din grupa mea, am urmărit obiectivele de ordin pedagogic, ca:

– dobândire de cunoștințe;

– formarea de priceperi și deprinderi;

– cultivarea sentimentelor;

– dezvoltarea gândirii și imaginației.

Folosind această metodă mi-am propus să observ:

– care este gradul de participare al preșcolarilor în procesul de comunicare;

– în ce măsură activitățile de educarea limbajului contribuie la independența în exprimare și la îmbogățirea vocabularului copiilor;

– în ce măsură aceștia participă activ la activități;

– în ce măsură copiii își însușesc unele norme și valori morale;

care este contribuția activităților de dezvoltarea vorbirii la dezvoltarea creativității de exprimare;

– ce influență au materialele intuitive folosite asupra vorbirii copiilor. Datele observației le-am consemnat în fișa de observație.

Rezultatele obținute în timpul observațiilor mi-au dat posibilitatea unor analize mai atente ce m-au ajutat în desfășurarea mai creativă a activităților următoare.

Acestea mi-au permis surprinderea manifestărilor comportamentelor naturale, firești ale copiilor, în condițiile obișnuite de joc și viață în colectiv, oferindu-mi mai ales date de ordin calitativ asupra participării acestora la jocurile didactice desfășurate în grădiniță.

Raportate la principiul de bază al învățării la această vârstă, exprimat sintetic de J. Dewey prin sintagma „ a învăța acționând", aș rezuma concluzia finală la faptul că numai un material didactic adecvat, atractiv și o angajare intens afectivă a copiilor pe educatoarea face sa crească gradul de participare intelectuală și afectiv-motivațională a preșcolarilor și prin aceasta,se oprește eficiența și valoarea formativă a jocului didactic.. Numai așa se poate realiza în practică dezideratul “învățării prin joc”, în grădiniță, în vederea pregătirii preșcolarilor pentru adaptarea rapidă la regimul școlar.

3.3.2 Metoda convorbirii

Pentru a completa datele obținute prin intermediul observației, am folosit cu succes metoda convorbirii.

Aceasta mi-a permis sondarea mai directă a vieții interioare a preșcolarilor, „ a intențiilor ce au stat la baza comportamentului, a aspirațiilor, opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, sentimentelor și valorilor subiectului."

Metoda convorbirii presupune „dialogul dintre cercetător și subiecții supuși investigației în vederea unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene și manifestări."

Convorbirea, ca metodă de cercetare, constă în organizarea unei discuții cu subiectul pe o anumită temă, în funcție de problema urmărită. Deși planul discuției este pregătit dinainte, conversația trebuie să se desfășoare cât mai firesc fără ca subiectul să știe că este „studiat".

În investigarea comportamentului preșcolarilor, convorbirea face apel la experiența subiecților, invitându-i de cele mai multe ori să prezinte semnificația faptelor, să găsească motivația anumitor manifestări, să formuleze aprecieri asupra liniilor generale de conduită ori asupra trăsăturilor dominante ale propriei personalități.

În funcție de tehnica utilizată convorbirea poate fi:

– liberă (angajată spontan pe o anumită temă);

– semidirijată (când se elaborează un plan în prealabil);

– dirijată (când există un plan de întrebări, care se epuizează în ordinea prestabilită).

Una din cerințele acestei metode este să fie bine organizată în prealabil, să probeze scopurile discuției, să elaboreze protocolul acesteia. Convorbirile cu părinții le-am realizat prin vizite dese la domiciliul copiilor, prin vizitarea grădiniței de către părinți, prin adunările organizate pe anumite teme educative privind cunoașterea personalității preșcolarilor, a metodelor folosite în familie în vederea dezvoltării limbajului la copii. Întreținând o legătură directă, nemijlocită cu părinții am putut să-mi dau seama de condițiile de viață ale preșcolarilor, de interesul și preocuparea celor din familie, de sprijinul dat copiilor. După o muncă susținută împletită din colaborarea mea cu părinții, s-a văzut saltul calitativ în ceea ce privește exprimarea copiilor.

Prin convorbirile desfășurate în cadrul programului din grădiniță, am putut să-mi dau seama de capacitățile intelectuale ale copiilor, de puterea lor de a reține fapte și personaje, de capacitatea lor de a discerne binele de rău cât și capacitatea lor de comunicare verbală. Le-am dat copiilor prilejul să aibă inițiative în comunicare chiar dacă am urmărit un plan de întrebări, le-am dat posibilitatea să vorbească liber, să-și exprime gândurile și sentimentele, să-și exerseze expresivitatea verbală. Convorbirea dă posibilitatea formării deprinderilor de a asculta reciproc, de a vorbi în fața celorlalți copii, de a răspunde la întrebări.

Temele convorbirilor pot fi foarte variate, însă luate de fiecare dată din realitatea cunoscută copiilor. „Intervenția educatoarei se face de pe poziția unui interlocutor, cu grija de a provoca discuții, de a corecta, dar în orice caz, de a păstra caracterul liber al conversației copilului."

Prin convorbirile cu copiii, am căutat să stimulez independența în gândire, originalitatea părerilor, sinceritatea.

Dat fiind specificul vârstei, convorbirea cu preșcolarii presupune mult tact pedagogic atât în găsirea tonului adecvat, cât mai ales în formularea întrebărilor. Convorbirile constituie un mijloc de activizare a vocabularului. În convorbire, copilul este pus în situația de a exprima cuvinte anterior folosite într-o succesiune logică și o structură gramaticală corectă.

Așadar, cel mai mare avantaj al acestei metode a constat în faptul că mi-am permis de fiecare dată recoltarea unor informații numeroase, variate și prețioase, într-un timp relativ scurt, asupra cunoștințelor copiilor, fapt ce m-a ajutat foarte mult în selectarea, planificarea jocurilor didactice, cât și în pregătirea acestora prin alte genuri de activități de completare sau recuperare a cunoștințelor acestora.

De exemplu, din dialogul purtat cu preșcolarii privind jucăriile cu care se joacă, s-a desprins concluzia că majoritatea acestora nu cunosc figurile geometrice,

Obiectele de veselă, mobilier, îmbrăcăminte și folosirea lor.

Acest fapt m-a determinat să organizez mai multe jocuri-exercițiu, cu un astfel

de conținut, axate pe întrebări și răspunsuri în vederea îmbogățirii cunoștințelor acestora, pregătindu-i de fapt pentru jocurile didactice de aprofundare, verificare și sistematizare a cunoștințelor respective.

În concluzie, pentru reușita convorbirii, este necesar ca cercetătorul să se gândească anticipat la ea, să-și structureze (în linii mari sau chiar în amănunt) întrebările, să culeagă informații despre subiect, pentru a ști cum să se comporte în eventualele situații neprevăzute (blocarea preșcolarului, refuzul lui de a răspunde).

3.3.3 Experimentul pedagogic

O altă metodă de colectare a datelor, pe care am utilizat-o în cercetarea de față, necesară verificării ipotezei, este experimentul pedagogic. Premisa de la care am pornit confirmă ideea că: „metoda experimentală constă în primul rând că introducerea sau suprimarea unuia sau mai multor factori bine determinați într-o situație cunoscută în vederea verificării rezultatului acestei intervenții."

Ținând seama de particularitățile copiilor preșcolari și de psihologia lor, în realizarea scopului cercetării am optat pentru utilizarea experimentului natural, ca modalitatea cea mai adecvată a aplicării metodei generale a experimentului pipe ia această vârstă.

În acest fel am organizat în grădiniță, în mediul firesc de viață și activitate în colectiv al copiilor o varietate largă de jocuri didactice, creând în același timp situații introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educative, tocmai cu scopul verificării ipotezei de la care am pornit.

În folosirea acestei metode complexe a cercetării pedagogice am pornit de la cele două funcții ale sale:

– „gnoseologica" (de cunoaștere a unor aspecte și relații noi privitoare la acțiunea întreprinsă);

– „praxiologică" (constând în modificarea acțiunii educaționale, respectiv perfecționarea muncii educative).

Astfel, am reflectat îndelung asupra conținuturilor informative ale jocurilor didactice folosite și asupra scopului desfășurării acestora sub aspect formativ și informativ.

Situațiile experimentale pot fi introduse cu succes în jocurile copiilor la care ei participă intens și unde manifestările lor sunt nestingherite. Particularitatea esențială a acestei variante a metodei experimentale constă în faptul că fenomenele psihice se desfășoară în ambianța lor naturală, obișnuită, fără ca subiecții să știe că sunt studiați. El poate fi utilizat pentru a rezolva o problemă concretă legată de cunoașterea particularităților individuale ale copiilor, fie în vederea studierii și generalizării unor aspecte ale muncii instructiv-educative proprii.

Pentru a studia mai profund dacă copiii știu să sesizeze sunetul cu care începe un cuvânt dat, am făcut următorul experiment, după ce am parcurs o serie de jocuri și exerciții de același tip. De exemplu am desfășurat jocul „Alegeți și grupați", în care am folosit ca material didactic jetoane care reprezentau obiecte care începeau cu diferite sunete. Sarcina didactică era aceea ca copilul numit să selecteze câte 3 jetoane care reprezentau cuvinte ce începeau cu același sunet. Din toată grupa 10% s-au descurcat satisfăcător, iar restul de 90% s-au descurcat foarte bine.

Într-o altă variantă a acestui experiment, după ce s-au parcurs o serie de activități în care am pus accent pe despărțirea cuvintelor în silabe am simulat jocul: De-a magazinul. Sarcina copiilor era „să cumpere" obiecte denumite de cuvinte formate dintr-o silabă, două, trei sau chiar mai multe silabe. Jocul s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută, captivantă, copiii dând dovadă că stăpânesc tehnica despărțirii cuvintelor în silabe.

Pentru perceperea cuvintelor ca unități lexicale, am desfășurat o serie de activități sub formă de joc didactic. Mai întâi am pornit de la analizarea propozițiilor simple formate din subiect și predicat, ca apoi, aceste propoziții să le transforme în

propoziții dezvoltate. Am propus copiilor să așeze pe măsuță atâtea bețișoare câte cuvinte are propoziția respectivă (sau să traseze atâtea liniuțe câte cuvinte intră în componența propoziției). Urmărindu-se o participare activă, conștientă din partea copiilor, le-am cerut să spună care este primul cuvânt din propoziție, al doilea….

Urmărind cu atenție copiii propuși pentru acest experiment am obținut armatoarele rezultate: 50% au răspuns foarte bine, 30% mediocru și 20% slab.

Folosirea experimentului ca metodă de cercetare pedagogică, dă educatoarei posibilitatea de a confrunta metode, tehnici, procedee pentru a stabili exact care este mai eficientă. Pe măsură ce am desfășurat experimentul, am consemnat în caiet toate datele.

Cercetarea, conform metodei experimentale, arată cum a apărut problema, formularea ipotezei de lucru, organizarea colectivelor, colectarea datelor prin metoda experimentală, măsurarea rezultatelor prin aprecierea obiectivă, prelucrarea statistică, verificarea ipotezei.

După funcția îndeplinită, experimentul este:

– de cunoaștere;

– de aplicare;

– de evaluare;

Experimentul de cunoaștere are drept scop producerea unor schimbări atât în planul activității intelectuale, însușirea de noi cunoștințe, lărgirea orizontului de cunoaștere cât și al acțiunii practice, formarea de noi deprinderi, moduri de acțiune.

Experimentul de aplicare, are drept scop verificarea posibilității copiilor de a aplica în practică, cunoștințele însușite.

Experimentul de evaluare, dă posibilitatea educatoarei să cunoască progresele înregistrate de copii prin compararea rezultatelor obținute de aceștia cu cele preconizate prin obiectivele operaționale ale activității, în vederea optimizării activității viitoare.

Evaluarea rezultatelor poate fi făcută individual sau în colectiv.

Evaluarea finală, colectivă a rezultatelor pe grupe ori individual, conduce nu numai la realizarea unor aspecte de ordin educativ dar și la o corectare și completare reciprocă, pe linie, a modului de lucru a observațiilor, interpretărilor și concluziilor stabilite de copii.

3.3.4 Testul psihopedagogic

„ Testul este o metodă de cercetare prin care se verifică cunoștințele copiilor.

Probele sau testele aplicate la începutul etapelor de muncă îndeplinesc și funcția de cunoaștere a nivelului grupei permițând compararea rezultatelor după o perioadă de instruire și cunoaștere a progreselor realizate de copii.

Pornind de la faptul că activitatea preșcolară este predominant verbală, am considerat de primă importanță examinarea limbajului" .

Fiind o probă relativ scurtă ,, testul psihopedagogie permite cercetătorului

strângerea unor informații obiective despre subiect, pe baza cărora să se poată diagnostica nivelul dezvoltării capacităților măsurate și formula un pronostic asupra evoluției lor ulterioare " .

Altfel spus ,, testul psihologic este o probă de examinare standardizată în ceea

ce privește normele de aplicare și de măsurare, corespunzătoare trăsăturii avute în

vedere și constă într-o sarcină de executat identică pentru orice subiect examinat, cu

o tehnică precisă de apreciere numerică a rezultatului examinării în raport cu

populația întreagă, căreia îi aparține subiectul" .

Metodele folosite în schimbul examinării funcțiilor limbajului le-am grupat în grupe pentru cunoașterea funcției cognitive și a funcției de reglare.

Pentru testarea funcției cognitive am folosit o probă de denumire de imagini, care solicită copilului să explice două serii de câte 40 de cuvinte acordându-se un punctaj conform cu numărul cuvintelor corect explicate.

Din cei 25 de copii, 18 au reușit să denumească cele 40 de cuvinte. Am urmărit funcția de reglare examinând conduita copiilor pe parcursul probelor și am solicitat unele sarcini.

Pentru evaluarea însușirii corecte a povestirilor și a personajelor povestirii, am folosit fișele de evaluare, testul sau probele de povestire.

Pornind de la ideea că datele obținute prin aplicarea testelor nu pot fi considerate ca rezultate finale ale examinării, ci ca puncte de reper în realizarea investigației, mi-am notat datele corecte și pentru a preîntâmpina consecințele negative ale unei aprecieri pripite și nesemnificative asupra personalității copiilor, am aplicat mai multe feluri de teste. Astfel am selectat și aplicat teste individuale și colective, verbale și nonverbale, teste docimologice de testare a cunoștințelor și capacităților intelectuale ale copiilor privind: dezvoltarea vorbirii, cunoașterea mediului înconjurător și activităților cu conținut matematic.

În aplicarea testelor am mai urmărit și îndeplinirea condițiilor caracteristice ale: acestora ca: validitatea, fidelitatea, standardizarea și etalonarea. Cu alte cuvinte, am

asigurat garanția obținerii unor rezultate relativ asemănătoare la o nouă aplicare, am creat aceleași condiții pentru toți subiecții supuși testării, fără a-i favoriza pe unii și

defavoriza pe alții. Am procedat la măsurarea în continuare a valorilor și interpretarea rezultatelor obținute pe baza corelării cu alte date colectate în urma aplicării diverselor probe de cercetare în scopul îmbunătățirii activității instructiv-educative din grădiniță.

3.3.5 Metoda analizei produselor activității

Înrudită cu metoda testelor, metoda analizei produselor activității „ constă în analiza diferitelor produse ale activității elevilor și a documentelor școlare, cu scopul relevării unor trăsături ale personalității acestora prin prisma obiectivării ei în produsele muncii: desen, caiete de teme, obiecte confecționate."

Însușirile și activitățile psihice ale unei persoane se exprimă și în produsele activității sale. Orice produs realizat de copil poate deveni obiect de investigare psihologică: desenele, colajele, poeziile, poveștile, modul de formulare și rezolvare a unor sarcini.

Analizând aceste produse obținem informații despre capacitățile psihice de care dispun copiii: despre corectarea proceselor mentale, amplasarea intereselor, calitatea

cunoștințelor, deprinderilor și aptitudinilor, despre stilul realizării acelor produse; personal sau comun, obișnuit; despre nivelul dotării psihice: înalt, mediu, slab, despre progresele realizate la învățătură.

Nu toți copiii se manifestă în același fel: unii prezintă un tablou mai bogat în manifestări exterioare, alții – dimpotrivă prezintă un caracter mai închis, se exteriorizează mai puțin. Despre aceștia din urmă putem spune foarte puține lucruri dacă ne bazăm numai pe perioada observării. Pe de altă parte, anumite aspecte ale copilului se desprind mai bine din analiza produselor activității lui.

De exemplu: D. Ș. s-a afirmat că un copil ce prezintă un volum cunoștințe mai

bogat și mai variat decât ceilalți copii din grupă. Participă cu mult interes la activități,

asimilează ușor tot ce i se explică, redă cu ușurință fapte observate, dovedind că

stăpânește un vocabular bogat. Pe baza a două – trei întrebări în care se schițează

conținutul unei teme, Ș. brodează fără greutate povestea, exprimând subiectul în

propoziții corecte, într-un limbaj închegat.

Așadar, aceste date permit nu numai sondarea progreselor realizate în învățare, în anumite perioade de timp, ci și formularea anumitor previziuni în legătură cu dezvoltarea ulterioară a personalității copiilor, aspect esențial în proiectarea viitoare a activităților desfășurate la grupă.

CAPITOLUL IV

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE COMUNICARE A COPILULUI PREȘCOLAR PRIN JOCURI DIDACTICE

4.1 CONCEPTUL DE COMUNICARE

Acumulând un bogat tezaur de cultură si artă a cuvântului,folosit de marii gânditori si maeștrii ai vorbirii,timp de milenii,nu putem spune totuși că omul a învățat sa conștientizeze tainele si focul intern al cuvântului. L.Dimitrev ,cercetător al doctrinei lui Hristos,constată că omul a umplut spațiul cu o multitudine de cuvinte pustii,nefolositoare și chiar dăunătoare,care in esență sunt imaginile lucrărilor si fenomenelor de pe pământ.

La început a fost cuvântul,de aceea adevărata fațeta a umanității se bazează pe omul dialogal,omul care se află in relație cu altul și cu alții,relație care întemeiază nu numai o existență colectivă,ci și realizarea individului ca atare.

Fiind considerată starea de grație a existenței umane,comunicarea iți oferă plăcerea de a relaționa, „a comunica înseamnă a avea partea ta de cer”,spunea C.Noica .M Eminescu observa că „vorba nu este decât o unealtă pentru a exprima o gândire”,ca mai târziu,T.Arghezi să consemneze că întotdeuna „comunicarea începe cu alegerea cuvintelor”.

Etimologic,termenul comunicare provine din latinescul „comunis”,care înseamnă a face un lucru să devină comun,și din latinescul “cuminecare”păstrat in terminologia noastră religioasă unde precizează legătura omului cu Dumnezeu.

Din punct de vedere filozofic,comunicarea este un proces prin care una sau mai multe persoane transmit o judecată de valoare ,o atitudine sau o stare emoțională.

Din punct de vedere al teoriei generale a informației,comunicarea reprezintă un transfer de informații de la o sursă la alta (de la emițător la receptor),iar din perspectivă psiholingvistică este o transmitere de semnificații cu ajutorul semnelor.Considerată ca atribut fundamental al ființelor cuvântătoare,comunicarea a fost definită drept mod de interacțiune psihosocială a persoanelor.

Din punct de vedere psihologic,vorbirea este activitatea comunicativă ce se însușește treptat,se învață și sistematizează prin nenumărate exersări,experiențe ce debutează în copilărie și se extind pe parcursul vieții.

In sens larg,prin comunicare se înțelege contact si colaborare,in sens strict prin comunicare înțelegem schimbul de idei sau transmiterea de informații cu ajutorul mesajelor.

Istoric și funcțional,procesele comunicării umane au stat la baza umanizării, a constituirii psihologice si culturale a oamenilor.Ele au asigurat și asigură transmisia permanentă a experienței sociale,constituind totodată căile cele mai eficiente de influență educativă,formativă asupra generațiilor.

In ontogeneză,relația de comunicare se manifestă inițial aproape instinctual pentru ca, ulterior , trebuința de comunicare să evolueze către trebuința de incluziune(P.Golu,1974).Ea apare la copilul mic sub forma apetitului de comunicare și de contact,a efortului de a atrage atenția,a dorinței si plăcerii de a fi îngrijit, a fricii de a fi uitat sau neglijat.Mai târziu aceasta nevoie de relaționare se rafinează și se exprima în manifestări variate care necesită stabilirea unui acord intersubiectiv cu interlocutorul privind utilizarea aceluiași cod.

Interesantă este si paradigma socio-lingvistică a comunicării,care pornește de la premisa că limbajul este o instituție socială ( J.A.De Vito,1988).Pe lângă diferențele individuale ,subiecții umani aduc intr-o relație de comunicare și diferențele de ordin cultural.Aceste particularități se reflectă asupra repertoriului lingvistic de care uzează fiecare in procesul comunicării,asupra modului în care individul se manifestă intr-o interacțiune si asupra modului în care el valorizează comportamentele de tip comunicativ.

De Gerando afirma că un copil care aparține unui mediu bogat ,înțelege mai multe cuvinte si mai puține acțiuni,în timp ce un copil aparținând unui mediu sărac,mai puține cuvinte si mai multe acțiuni.Cercetările moderne au evidențiat la cei din urmă modalități frapante de a comunica cu ajutorul semnelor expresive,a gesturilor,a demonstrațiilor fizice.Pentru remedierea,prin educație a acestei situații,s-a sugerat chiar recurgerea la așa numitele pedagogii compensatorii care își propun corectarea carențelor,in special a celor verbale, ale acestor copii.

Diferențele lingvistice constate între copii la intrarea în școală tind să fie reproduse în cadrul acestei instituții datorită accentului pe care acesta îl pune pe conținuturile cognitive ale învățării si,cu deosebire,pe modalitățile verbale de exprimare.Astfel,i se sugerează școlii să recurgă la strategii comunicative mai flexibile,diferențiate.Pentru stabilirea unei relații de comunicare autentică,este necesar ca interațiunea să funcționeze după principiile circularității,ceea ce presupune crearea unei permanente oportunități de feedback .

4.2Comunicare și interacțiune didactică

Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării pedagogice sau educaționale.Din perspectiva educației formale comunicarea didactică constituie baza procesului de transmitere-similare a cunoștințelor în cadrul instituționalizat al școlii.Formă a comunicării umane,comunicarea didactică presupune o acțiune cooperantă;acțiunea didactică,înțeleasă ca proces de comunicare, este preocupată de ceea ce se transmite și de cum se transmite,ținând seama de particularitățile preșcolarilor.Acțiunile de comunicare didactică sunt strategiile de susținere și activitățile didactice propriu-zise,subordonate obiectivelor pedagogice.

În mediul educațional ,comunicarea nu are alte caracteristici decât comunicarea general umană,ci doar că ea este influențată in forme,mijloace si conținut de scopurile specifice acestui domeniu de activitate.Deși preponderent instrumentală,comunicarea didactică nu încetează a fi, in același timp,consumatorie deoarece actul transmisiei școlare nu se realizează in mod mecanic,ci pe fondul unui climat interuman care conține și reproduce toate datele relaționării interpersonale.

Printre caracteristicile comunicării didactice se numără:

-desfășurarea plurimodală-frontală, pe grupe și individuală;

-coexistența componentelor semantică și ectosemantică;

-mesajul selectat și structurat logic de către educator in conformitate cu logica științei respective,cu prevederile programei școlare,cu particularitățile de vârstă;

-realizarea obiectivelor instructiv-educative,prin asimilarea conținutului informațional și respecatrea principiilor didactice;

-deplasarea accentului de la comunicarea telegrafică la o comunicare circulară;

-reglarea și controlul cu ajutorul tipurilor de retroacțiune( feedback-ul și feed-forward-ul)

Comunicarea didactică este una de conținuturi purtătoare de instruire;are un efect de învățare și urmărește modificarea si stabilitatea comportamentului.Pentru a stabili relații de comunicare optime, educatorul trebuie să cunoască funcțiile acesteia:de informare-formare;de evaluare-control;de rezolvare a problemelor preșcolarilor și ale grupului în sens terapeutic;de stimulare;de facilizare in rezolvarea sarcinilor;de favorizare a coeziunii grupului;de protecție;de valorizare a grupului;de facilitare a grupului pentru a deveni cadru de referință pentru individ.

Comunicarea presupune activarea competenței comunicative care este deopotrivă aptitudinală și dobândită.Departe de a fi un fenomen linear,omogen și mecanic,comunicarea se prezintă ca un proces dinamic,în cursul căreia unele strategii iau locul altora,conducându-i pe interlocutori la deplasarea unuia spre celălalt.Comunicarea de tip școlar desemnează actul prin care una sau mai multe persoane transmit și primesc mesaje, care se întâmplă într-un anumit context,are anumite efecte și creează anumite oportunități de feedback.

Cel mai studiat tip de comunicare,comunicarea verbală are o formă orală sau scrisă și,in funcție de aceasta, utilizează canalul auditiv sau vizual.Comunicarea orală presupune înțelegerea mesajului și exprimarea orală.Această formă a comunicării verbale este sensibil marcată de cadrul acțional în care se realizează deoarece oferă informații despre stările si trăirile intime ale subiectului.

Comunicarea gramaticală vizează formarea abilității de înțelegere,a funcționării limbii precum si utilizarea conștientă a sistemului de relații gramaticale in vederea deprinderii unei exprimări elaborate atât în variantă normativă cat și în variantă expresivă,afectivă,subiectivă.

Comunicarea paraverbală folosește canalul auditiv și exprimă o stare atitudinală.Informația este codificată și transmisă prin elemente prozodice și vocale care însoțesc cuvântul și vorbirea în general și care au semnificații comunicative aparte.

Comunicarea nonverbală recurge la sistemul concret,perceptual sau imagistic.Informația este codificată printr-o serie de semne legate direct de postura,mișcarea, mimica,înfațișarea celor care comunică.

4.3Formarea capacităților de comunicare

Fondul achizițiilor lingvistice este foarte variat,iar analiza acestuia se poate realiza din mai multe puncte de vedere.Se poate vorbi de un aspect calitativ și de unul cantitativ,urmărite la nivelul limbajului fie la nivelul unor compartimente ale limbii(gramatică,vocabular).Primul aspect se referă la numărul de cuvinte,expresii,scheme de enunțuri și de mesaje învățate,fixate în memorie,care pot fi reproduse în situații similare de comunicare.Al doilea aspect vizează capacitatea de a construi cat mai multe enunțuri dintr-un număr de cuvinte, expresii și structuri gramaticale, de a realiza combinări logice,personale pentru a exprima nuanțat gânduri sentimente proprii.

Capacitatea de comunicare nu se reduce la suma cuvintelor, expresiilor și structurilor gramaticale însușite este dependentă și de creativitate.

Dezvoltarea capacității de comunicare in grădinița de copii este unul dintre obiectivele majore care se realizează in mod treptat,prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur,in condițiile manifestării de către copil a curiozității de cunoaștere a obiectivelor,pe de o parte,a atitudinii interogative referitoare la originea si cauza unor fenomene,pe de altă parte,J.Guehenno spunea”ca să ști să vorbești înseamnă să te porți cuviincios cu vorbele care sunt o altă formă a lucrurilor a adevărului.

Vorbirea,privilegiul ființei umane, se naște în chip spontan in cadrul grupului în timpul jocurilor,însă lipsită de ajutorul nostru,ea rămâne adesea incoerentă,mai cu seamă dacă mediul familial are un aport scăzut în domeniul acesta,unde totul se învață prin imitație.Adesea,copilul imită nu pentru că-l interesează actul,ci persoana care execută obișnuit acest act.

Pentru copil,cuvântul ține locul unei explicații și al justificării.Iubește cuvântul în învățarea unui cuvânt nou îl încânta ceva timp,iar apoi devine o adevărată pasiune:vânează cuvinte,face colecții,iar când descoperă unul nou,îl pronunță triumfător.Își “umple gura cu vorbe”,așa cum își umple mai târziu buzunarul cu tot ce-i va ieși in cale.Instinctul său de colecționar se îndreaptă întâi asupra cuvintelor(în jurul vârstei de 4 ani).Repetă cuvintele , le leagă unele de altele ,găsind astfel,cele mei curioase invenții verbale.

Evoluția limbajului presupune ea însăși o serie întreagă de interese succesive:la început ,copilul nu folosește decât substantivele,indicând obiectele cunoscute,apoi,in vocabularul său apar verbele,apoi conjuncțiile ,adjectivele,numeralele și,în sfârșit,pronumele.Această ordine de apariție este foarte constantă ; este independenta de vârsta la care apare limbajul si modul de învățare a acestui limbaj.Astfel, H.Keller,celebra si curajoasa oarbă surdomuta americană,dezvoltarea limbajului s-a produs într-o ordine identică cu aceea cunoscută in cazul copiilor normali,deși ea nu a învățat să vorbească decât prin intermediul pipăitului ,la vârsta de 7 ani(dar ea a învățat mai repede :i-au trebuit 7 luni ca să parcurgă diversele etape,pe când copilului normal îi trebuiau 2 luni).

Chiar când nu avem intenția de a comunica,gândim în cuvinte.Există și o gândire fără cuvinte,o gândire alcătuită din imagini ,percepții și supoziții ale căror raporturi nu sunt clar percepute.Neputându-se scurge in cuvinte,gândurile rămân fâșii de ceața ,spunea J.P.Sartre.

Limbajul copiilor este egocentric și socializat;până la intrarea in scoală,este egocentric în proporție de peste 50%,procent ce scade cu înaintarea în vârsta.În grădinița,copilul învăța vorbirea mai mult spontan,experiența verbală a copilului din primii 6-7 ani de viață influențând întreaga lui evoluție psihică.Dezvoltând capacitatea de comunicare,copilul urcă anumite trepte de însușire a vorbirii:

-treapta viziunii globale,sincretice ,în care se deosebesc ansambluri mai mult sau mai puțin conturate;

-treapta analizei ,mai subtilă,care dă naștere unor imagini mentale;

-treapta schematică ,formată din contopirea imaginilor mentale ,redusă la esența obiectului,care formează conceptual căruia rămâne să i se aplice eticheta cuvântului.

În practica educațională nu se observă această stratificare;însușindu-și limba maternă ,copilul dobândește mijloacele prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur ,poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.

În vederea formării capacității de comunicare la preșcolari,educatoarea trebuie să aibă în vederea caracteristicile esențiale ale limbajului la vârsta preșcolară.Printre acestea se numără:

-sporirea expresivității realizate prin conținutul și structura propoziției ,prin epitete,prin comparații;

-trecerea de la limbajul interior la cel exterior-adesea,jucându-se ,copilul își susținea singur dialogul;

-dezvoltarea morfologiei si a sintaxei vorbirii(se corectează în mare măsură capacitatea de pronunțare și se realizează acordul gramatical);

-are loc dezvoltarea limbajului concomitent cu apariția funcțiilor de comunicare,de fixare a experienței cognitive și de organizare a activității.

În perioada micii școlarități ,cadre didactice au obligația de a stimula permanent comunicarea între elevi,de a ține seama de nevoile comunicării spontane a acestora,de a cultiva această tendință ,intervenind pentru corectarea stilului și clarificarea ideilor formulate de elevi.Pentru dezvoltarea limbajului și sporirea calitativă a vocabularului interesează nu atât numărul de cuvinte noi învățate din orice strat al limbii,ci mai ales numărul de cuvinte cu mare frecvență in vorbirea curentă și,în primul rând ,al cuvintelor din fondul principal lexical al limbii.

Cuvântul care urmează să fie învățat trebuie să se desprindă din context,să aibă o întrebuințare gramaticală ,să fie implicat în realizarea unei comunicări verbale .Cuvântul selectat pentru lărgirea vocabularului și pentru a fi preluat în fondul lexical activ trebuie să se desprindă dintr-un context,în care este folosit întâi cu sensul propriu,nu cu sensuri secundare sau figurate (metaforice),iar dacă este posibil,este bine să se folosească întâi în situații concrete de viața,pentru a da prilejul apariției reprezentărilor asociate,necesare formarii noțiunii exprimate de cuvânt.

Ființa umană dispune de capacitate de a comunica în virtutea determinismului său natural și social.Virtual,orice om inteligent și sensibil,care a trăit o anumita experiență și a filtrat-o printr-o receptivitate proprie ,are ceva de comunicat și ar putea-o face în chip valoros.La nivelul preșcolarității și a școlii primare esențial este ca educatorul să pună bazele ,să cultive dragostea pentru limba și literatura română si respectul pentru expresia artistică.

4.4.Metodologia formării capacităților de comunicare la preșcolarii

Procesul de îndrumare a formării capacităților de comunicare cuprinse mai multe etape care se întrepătrund:ascultarea vorbirii celorlalți,reproducerea ei pe baza imitației,construirea unui sistem verbal propriu ,consolidarea lui prin exersarea zilnică,prevenirea unor deficiențe si corectarea vorbirii.Situațiile de instruire ce presupun comunicarea se diversifică în funcție de modalitățile ,căile si mijloacele la care poate apela educatorul.

Povestirea este modalitatea utilizată frecvent la vârstele mici datorita caracterului ei mai colorat afectiv,mai accesibil.De multe ori,conținutul poveștilor reproduce propria experiență de viață a copiilor,fapt ce permite reluarea în diverse variante a unei teme,de fiecare dată cu elemente de noutate si surpriză.În povestirea liberă sau fără început sugerat,copilul poate aborda un aspect nesemnificativ,neinteresant,poate lungi fără rost povestirea,poate ajunge la un final neelocvent ,însă importantă rămâne această cale in sensul exersării capacității creatoare.

Se recomandă a se expune unele povești de două ori,iar în stabilirea repetărilor să se țină seama de grupa și de conținutul fiecărei povești,ponderea cea mai mare a repetărilor apărând în activitatea cu preșcolarii.Se are în vedere trezirea și menținerea interesului copiilor pentru ascultarea poveștilor,captarea atenției pe tot parcursul activității/lecției,înțelegerea și reținerea textului,ca și reproducerea lui cu ușurință.

Ca metoda și ca mijloc de instruire și educație,poveștile educatoarei sunt activități de expunere orala a conținutului unor texte literare,cu caracter realist-științific sau fantastic(povești,basme,legende,balade,schițe).În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă corectă din punct de vedere stilistic si gramatical,pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice atât limbii literare,cât si celei populare,se favorizează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice,expresii populare(epitete,hiperbole).

Ascultând povești sau basme,copiii nu numai că sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare ,dar rețin și cuvintele cu care încep și se încheie basmele ori expresiile care se repetă în basme.Astfel,limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii ,intră in limbajul curent al copiilor.Preșcolarul mare și școlarul mic învață poezii,citește după imagini,trăind scenariile poveștilor emoțional ,dovedind o creștere aproape incredibilă a gamei de nuanțe emoționale legate de personajele poveștilor ,dar și de conflictul care se realizează în cadrul acestora.

Printre modalitățile de realizare a activităților de povestire din grădiniță se numără:

a)teatrul de păpuși

Folosirea lui necesită din partea educatoarei o foarte buna pregătire.Pe lângă cunoașterea perfectă a textului în scopul redării dialogului ,a stărilor sufletești și a imitării glasului personajelor,este necesar să se selecteze corespunzător păpușile care trebuie să întruchipeze cât mai fidel personajul și să se perfecționeze mânuirii acestora astfel încât să prindă viață.

Exemplu:3-4 ani Șoricelul cel prostuț

4-6 ani Lupul și vulpea,Capra cu trei iezi,Puf alb și puf gri

Textul trebuie imprimat pe banda de magnetofon,educatoarea realizând sincronizarea textului cu mișcările personajelor.Teatrul de păpuși își păstrează neștirbit farmecul pentru elevi.Astfel,prin intermediul unor păpuși ușor de mânuit,elevii pot asculta păreri sau pot participa la diverse conversații pe teme interesante:relațiile dintre colegi,respectarea adulților,păstrarea obiectelor din clasă/școală .Efectul asupra elevilor este mare atunci când păpușile nu dau nume de elevi sar relatează întâmplări petrecute în ore sau în recreații,în care elevii se regăsesc cu greșelile lor sau cu faptele lor bune.

B)teatrul de masă:

Se poate folosi atât la grădiniță,cât și la casele mici.Pe măsură ce se expune povestirea ,personajele sunt prezentate cu acțiuni specifice fiecăruia ,pe masă/bancă,în fața copiilor.Se folosesc păpușile din trusele pentru teatru ,ca și alte jucării:animale din celuloid sau gumă ,ori modele din plastilină.

Exemplu:Turtița(se poate realiza chiar din aluat copt la cuptor)

Astfel,în momentul în care realizează prezentarea și descrierea ei(rumenă,caldă,cu miros plăcut și gust bun),copiii o pot analiza apelând la mulți analizatori(vizual ,olfactiv,tactil,gustativ).

Pentru înțelegerea semnificației cuvintelor și expresiilor populare(ie,fata-i strânsă-n betelie,cingătoare,ițari)se pot îmbrăca doi copii în costume naționale și pot fi prezentați în fața grupei pentru a-i introduce pe copii în activitatea de învățare a poeziei Portul meu.Prin poveștile selectate din Amintiri din copilărie de Ion Creangă,copiii se familiarizează cu expresiile limbii populare care marele povestitor le-a folosit cu atâta dibăcie în scrierile sale(“scoală duglișule”,”ne amăgea mama”,”tolăniți-vă”).Foarte mulți copii din grupa mare și din grupa pregătitoare rețin corect zicătorile și proverbele,folosindu-le corespunzător în diferite împrejurări.

Repovestirea,ca activitate organizată în grădiniță,reunește întreaga grupă de copii și are ca scop transformarea calitativă în sfera vorbirii,deprinzându-i să se exprime cursiv,logic sub toate aspectele.Prin repovestire copilul își formează deprinderea de a sesiza valoarea de sugestie a comparației:

Exemplu:Cenușăreasa era bună și cuminte ca fata moșului,

Sau/și a antitezei:

Exemplu:Fata babei era leneșă și a moșului harnică.

Nu toate povestirile educatoarei necesită repovestirea lor de către copii.La vârsta preșcolară sunt indicate acele povești care conțin dialoguri,cu acțiuni simple,puține personaje și pot fi reproduse cu ușurință.Ținându-se seama de posibilitățile de redare a poveștilor de către copil,activitatea de repovestire se introduce la 4 ani.

Reproducerea conținutului unor povestiri(povești,basme)cunoscute anterior are ca scop formarea deprinderii de a le expune cursiv și logic și de a exersa vorbirea contextuală și monologată.Indiferent că se apelează la repovestiri libere,fără sprijin intuitiv sau verbal,la repovestiri pe baza unui plan verbal ori pe baza unui suport intuitiv(material ilustrativ-tablouri,machete,siluete),copiii au prilejul să învețe tehnica memorării și reproducerii.

Lectura după imagini este mai frecvent întâlnită în învățământul preșcolar.Succesiunea de întrebări si răspunsuri stimulează percepția orientând gândirea si activizând exprimarea verbală.

Lectura după imagini implică folosirea unor ilustrații,tablouri,imagini proiectate care sa sugereze un moment al desfășurării unei povești ,să înfățișeze o scenă si să cuprindă un anumit peisaj.In perceperea unui astfel de material ,accentual cade pe valorificarea elementelor cunoașterii si experienței anterioare si e descrierea si sesizarea situațiilor noi pe baza unei analize atente a interpretărilor proprii, exprimate verbal cât mai corect si mai complet.

Conversația reprezintă o cale importantă de activizare a vocabularului.Ea servește consolidării si verificării cunoștințelor deja existente , dar și formării deprinderii de a exprima intr-o formă corectă gramatical gândurile, cu ajutorul cuvântului.Cuvântul îi ajută pe copii să-și formeze deprinderea de a se asculta reciproc , de a vorbi in fața celorlalți copii , de a răspunde când sunt întrebați.

Conversațiile își justifică valoarea în măsura in care sunt corelate cu celelalte modalități deoarece copiii trebuie să dispună de suficiente cunoștințe pentru a putea participa la dialog ;de aceea ,le-am folosit mai mult la grupa pregătitoare pentru școală.

Memorizarea exercită si dezvoltă memoria si funcțiile ei,imaginația si gândirea precum si vorbirea expresivă.O poezie nu este înțeleasă de toată lumea.Ea cere o înțelegere,o implicare sufletească.Prin conținutul ei poezia înfățișează figuri îndrăgite ,natura cu frumusețile ei.Fiind la vârsta când se joacă cu cuvintele ca și cu propriile jucării,copii învață poezii despre copilărie.

Comunicarea prin jocul didactic se realizează prin fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut,fără ca interesul celor care comunică să scadă.Comunicarea prin joc se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară.J.Piaget denumește jocul ca fiind un anumit tip de activitate,înțeleasă ca un exercițiu funcțional.

Jocul exprima experiența socială a copilului sub forma comunicării cu cei din jur.În învățământul preșcolar am apelat la o largă paletă de jocuri precum:

a)jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a pronunța corect sunetele(ex:Cu ce sunet începe cuvântul “pitic”?)

În cadrul acestora se pot introduce cuvinte ce denumesc nume de personaje din diferite povești sau obiecte cunoscute din povești(oala,coșul,oglinda).

b)jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analize fonetice(ex.:Jocul silabelor-grupa pregătitoare pentru școală clasa I).

Preșcolarilor de grupa mare si pregătitoare li se poate cere să despartă cuvinte în silabe si silabele în sunete(ex:capră,iezișori,lup);de asemenea,trebuie să se insiste pe formarea deprinderii de construire a cuvintelor din sunete inițiale date.

c)jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a folosi corect substantivele la singular și plural,în nominativ,acuzativ,dativ,genitiv.

Printre principalele scopuri urmărite de cadrul didactic se numără utilizarea în vocabularul activ si pasiv a cât mai multe cuvinte si asocierea lor cu sensurile pe care le poartă,precum și folosirea corecta a singularului și a pluralului sau folosirea corectă a cazurilor substantivelor.

Pentru atingerea primului scop amintit se poate recurge la următoarea sarcină: Ce știi despre Scufița Roșie ? Se poate raspunde apelând la mai multe variante precum:Este trimisă de mama sa cu coșul de mâncare la bunică/Trece prin pădure , cântă si culege flori / Se intâlnește cu lupul și este ademenită de el/Este păcălită de lup în casa bunici/Este salvată de vânător.De asemenea ,li se cere copiilor să spună semnificația diferitelor cuvinte:șezătoare,speriată,departe.In vederea atingerii celui de-al doilea scop de poate apela la jocul “ Eu spun una,tu spui multe”,iar pentru exersarea folosirii corecte a cazurilor substantivelor,am recurs la umătoarele intrebări:

-Cui i-a dat mama mâncare în coșuleț să-i ducă bunicuței?(pentru cazul dativ)

-Pe cine au găsit piticii in căsuță când s-au întors din pădure?(pentru cazul acuzativ)

-Cum îl strigau nepoțeii pe bunic?(pentru cazul vocativ)

-Cine n-au ascultat-o pe capră?(pentru cazul nominativ)

d)jocuri didactice pentru folosirea corectă a adjectivului (ex:răspunde repede si bine-cum este Cenușăreasa?),răspunsurile se bazează pe reamintirea caracterizării din povestea Cenușăreasa.

e)jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a construii propoziții si fraze cu sens logic si pentru formarea unei vorbiri expresive(ex:citește pe cărticică).

Poveștile create de preșcolari pot fi înregistrate pe casetofon, iar la sfârșitul activității/lecției se poate premia cea mai frumoasă si originala poveste.Cadrul didactic poate spune o ghicitoare despre animale,rechizite școlare,anotimpuri,cerând apoi elevilor să alcătuiască si ei o ghicitoare despre un obiect din aceeași categorie sau grupare.

f)jocurile –exercițiu pentru analiza fonetica

acestea trebuie sa cuprindă si elemente de joc pentru a fi cat mai atractive.Jocul POC are ca scop inspirația pe nas ,oprirea expirației ,apoi expirația prelungita pe gura însoțită de onomatopeea POC(ex:pentru a auzi ce zgomot a făcut oala când s-a spart)

Căsuța din oala.

Jocurile –exercițiu de dezvoltare a vorbirii le-am integrat în alte activități ca povestirea,lectura după imagini sub forma unor versuri,ghicitori.

g)Dramatizările sunt variante a jocurilor de creație ;sunt jocuri de o construcție aparte.Limbajul dramatic dispune de o întreagă serie de procedee ce apar in vorbirea personajelor ,producând efecte comice.Corecta interpretare a dialogului din text impune obligatoriu referința la planul autorului,reprezentat de indicațiile scenice,de parantezele regizorale.Acestea indică frecvent prezența unei serii foarte bogate de reacții neverbale(in spectacol mimico-gestuale)ale personajelor care pot contrazice,completa sau suplini expresia verbală.

Dramatizările sunt transpuneri scenice de manieră artistică.Copilul înțelege treptat că el este un interpret de rol.În această calitate,după ce învață bine textul(rolul încredințat)face numeroase exerciții de interpretare artistică a rolului ce și l-a asumat.Dramatizările mai pot avea și sensul de redare a conținutului poveștii prin dialog.În acest caz,fiecare copil,sub îndrumarea cadrului didactic,interpretează,cu prilejul repovestirii,un rol încredințat de ceilalți copii în sugestia adultului.Efectele psihologice ale unei asemenea modalități de lucru sunt impresionante:interpreții trăiesc momente deosebite in procesul redării-pe roluri-a conținutului poveștii,mai ales atunci când ei reușesc să redea,în mod adecvat,suficient de nuanțat,ceea ce relatează,uneori cu lux de amănunte,autorul.

Alte jocuri didactice pe care le-am folosit se pot referi la:convorbiri telefonice(prin telefoane-jucărie)La doctor,La magazin;importante sunt și jocurile de cântec și de mișcare:Ce pot face copiii,La pădure.

Șezătorile literare au un farmec deosebit și se pot organiza cu preșcolarii unei grupe sau între grupe paralele.În cadrul acestei șezători preșcolarii pot recita(întrecându-se în recitare frumoasă,expresivă),pot povesti,pot cânta,pot spune ghicitori sau pot chiar prezenta dramatizări.

Fie că se apelează la o modalitate sau alta,rolul acestora este acela de a forma capacitatea de comunicare a preșcolarilor și a școlarilor mici,de a-i pregăti ca autentici purtători de mesaje pertinente într-o cultură a comunicării.

4.5 Comunicarea în activitățile libere și contribuția lor la

educarea limbajului

Alături de activitățile comune, cu întreaga grupă de copii, activitățile la alegere își aduc o importantă contribuție la însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic și gramatical.

Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea liberă a vorbirii copiilor care se creează datorită comunicării intense,vii,ce se stabilește între copii,îl constituie jocurile de creație .Acestea presupun doua situații de comunicare:

a)comunicarea între copii în vederea organizării jocului,a împărțirii materialului,a stabilirii planului și regulilor jocului,a îndrumării copiilor de către conducătorul jocului,a rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul desfășurării jocului;

b)comunicarea între copii determinată de teama și acțiunea propriu-zisă a jocului, pentru a reflecta raporturile ce se creează între adulți și situația respectivă.

În cadrul jocurilor de creație desfășurate la cele trei grupe de vârstă,pe lângă numeroase acțiuni care sunt implicate în joc,acestea presupun un dialog mai mult sau mai puțin bogat între copil și adultul respectiv,sau între copil-copil.

Antrenarea copiilor,stimularea lor în exprimarea relațiilor dintre ei în dialoguri sau chiar în monologuri are o mare importanță nu numai pentru dinamismul jocului,ci mai ales pentru dezvoltare vorbirii lor.Din acest punct de vedere,al doilea tip de comunicare este mai valoros,deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat,construirea unor fraze complicate.Ținând seama de această constatare,în atenția educatoarei trebuie să stea cultivarea comunicării verbale a copiilor.S-a constatat că dacă se pune accent pe comunicare dintre educatoare și copil(educatoarea cere,de pildă,copiilor să se exprime corect gramatical,corectează pronunția unor sunete),intercomunicarea dintre copii se urmărește mai puțin.

În observațiile făcute de-a lungul experienței în muncă cu preșcolarii se constată că unii copii comunică corect cu adulții,dar fată de copiii de vârsta lor sunt retrași și puțin sociabili.Una dintre cauze este aceea că acești copii nu sunt antrenanți sa vorbească mult,ci doar atunci când sunt întrebați.Alții,dimpotrivă,comunică corect cu copiii,dar nu știu să se adreseze adulților.

O prima problemă care trebuie să stea în fața educatoarei în etapa jocurilor și activităților alese este aceea de a-i antrena pe copii în dialoguri care necesită prezența ei,pe de o parte,și a copiilor,pe de altă parte.Considerăm că deosebit de importantă este și prezența educatoarei în jocurile copiilor în stadiul în care dialogul, comunicarea este săracă, cu scopul de a-i antrena și încuraja în acțiunea întreprinsă.

De aceea considerăm că activitățile libere sunt un bun prilej de exersare,de perfecționare a vorbirii copiilor în vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I.Printre procedeele ce pot fi utilizate în vederea însușirii de către copii a laturii fonetice,lexicale și a celei gramaticale a limbii române figureză:convorbiri literare,povestiri libere,jocul didactic,exerciții de vorbire,jocurile de masa,

memorarea unor versuri.

1.Convorbirile libere

La sosirea copiilor în grădiniță am purtat un dialog viu cu copiii,fie individual fie în grupuri mai mici(cum și-au petrecut duminica,ce au urmărit la televizor,cum și-au petrecut ziua de naștere …etc).

Acest prilej este deosebit de favorabil în vederea educării limbajului pentru că în mod spontan copilul este nevoit să-și împărtășească impresiile,să-și adune gândurile și să folosească vocabularul necesar.

Convorbirile libere constituie o ocazie deosebită pentru depistare unor dificultăți în pronunțarea sunetelor,iar în cadrul activităților alese se va insista mai mult asupra deficiențelor constatate.

Copiii sunt antrenați în jocuri de sortare a jetoanelor sau de alegere dintr-un grup, cum este de exemplu,jocul “TIP-TOP”sau jocul „Alegeți și grupați”.Li se cere copiilor să aleagă dintre jetoanele respective un anumit jeton,să denumească imaginea prezentă,ca de pildă:”aici este o păpușă,un camion”apoi să povestească ce știu despre imaginea respectivă.

Purtând acest dialog cu copilul putem constata progresul lui,făcut de la o zi la alta sau rămânerea lui în urmă.Alteori,tematica acestor convorbiri poate fi mai variată,cuprinzând aspecte legate de familie,de prietenii de joacă,de jucăriile preferate.În cadrul convorbirilor libere copiii prezintă liber si nestingheriți părerea lor despre ceea ce sunt întrebați în timp ce educatoarea urmărește felul cum reușesc să formuleze propozițiile,cât de corect se pot exprima din punct de vedere gramatical.Utilizarea convorbirilor libere constituie un mijloc eficient pentru dezvoltarea vorbirii copiilor.

2.Povestiri libere

Se organizează cu întreaga grupă de copii sau numai cu o parte.Ca material didactic s-a confecționat o “cutie cu povești”(o cutie de carton în care se găsesc decupate personaje din poveștile cunoscute de copii sau imagini cu aspecte din povești).

Copilul ia un jeton și recunoaște și povestea din care face parte,apoi relatează ce știe despre el.Pe baza acestui material se înfiripează o repovestire.În felul acesta se urmărește consolidarea conținutului poveștii redate și implicit dezvoltarea vorbirii,deoarece copilul este pus să povestească,folosind un vocabular bogat.În alegerea și recunoașterea personajului respectiv sunt antrenați copii mai timizi care nu au curajul să povestească în public sau care au deficiențe în exprimare si pronunțare.Corectarea exprimării greșite se face prin intermediul unei întrebări care îl face pe copil să repete singur fraza.Alteori am repetat în cor unele onomatopee conținute în povestire pentru a-i antrena pe toți copii grupei în pronunțarea unor sunete mai dificile.

3.Jocul didactic și exercițiile de vorbire

Din munca desfășurată cu preșcolarii am constatat că în cadrul activităților alese un mijloc valoros de educare al limbajului îl constituie jocul didactic și exercițiile de vorbire.

Durata acestor jocuri este de 5-10 minute,după care își aleg altă activitate.Prin jocurile „Cine (ce )este desenat pe jeton?”, „Cine a venit?”se urmărește recunoașterea obiectului prezentat pe jeton,pronunțarea corectă a denumirii,exersarea pronunțării sunetelor mai dificile:r,s,ș,t,d,j,z și a unor grupuri de cuvinte.

Lucrând cu imagini simple, am determinat copilul sa denumească corect imaginea și să folosească corect articolul nehotărât (Pe jeton este desenat (ă) “un băiețel sau o fetiță,o minge,niște flori,multe flori”)deci , implicit , să folosească singularul și pluralul . Prin jocurile “Ce face ? “ și “Cum așezăm cartoanele ?”, copiii au fost puși în situația de a formula propoziții pentru a exprima acțiunea prezentată pe jeton . Lucrând astfel , am putut depista mai ușor dificultățile pe care le întâmpină copiii în exprimare din punct de vedere gramatical.

Jucându-se cu diferite materiale sau jucării ,copiii au fost solicitați sa reprezinte o propoziție cu ajutorul acestora.De ex:din “Plaxticon”copii pot scrie o propoziție cu ajutorul rotițelor sau bețișoarelor,fiecare reprezentând un cuvânt.Acest joc constituie un bun prilej de analiză si sinteză fonetică,lucru atât de necesar însușirii citit-scrisul în clasa I …

4.Jocul de masă

Setul cu imagini intitulat “Răspunde repede si bine”sau “Alfabetul în imagini este destinat pentru jocurile de masă ale copiilor de vârstă preșcolară și constituie din punct de vedere pedagogic un material deosebit de important,deoarece pregătește copiii pentru însușirea citit-scrisului,a unei exprimări corecte si expresive.

Cu aceste imagini se organizează jocul si exerciții sistematice de vorbire,prin care copii de 3-7 ani , prin intermediul ilustrației , reușesc sa cunoască obiecte , să le denumească , să alcătuiască povestiri , să le clasifice și să le ordoneze după anumite criterii.

Întregul set de imagini constituie un important material cognitiv și răspunde următoarelor obiective educative:

-dezvoltarea auzului fonematic , exersarea aparatului fonator în vederea corectării eventualelor defecte de vorbire și dobândirii unei pronunții corecte si clare a sunetul si a cuvintelor;

-dezvoltarea capacității de analiză și sinteză fonetică(diferențierea sunetelor ce pot da naștere la confuzii fonetice:p-b,c-s,t-d,ș-j),la familiarizarea copiilor cu sunetele a căror pronunțare se poate prelungi:a,e,i,o,u,s,z,r,j;la pronunțarea și folosirea corectă a diftongilor în vorbirea curentă:oa,ua,ia,ea;la formarea capacității de a diferenția silabele ;

-activizarea vocabularului cu noi cuvinte,raportarea acestora la imaginile corespunzătoare;

-integrarea cuvintelor și a ideilor in scheme sintactice corecte (exprimarea corecta din punct de vedere al structurii gramaticale);

-imbogățirea vocabularului,completarea cu noi termeni in vederea folosirii ca instrument de baza în comunicarea verbală;adâncirea sensurilor ideilor exprimate prin cuvinte ;

-dezvoltarea capacitații copiilor de a stabili relații verbale corecte cu partenerii de joc;

De un real folos în însușirea laturii fonetice și a structurii gramaticale a limbii romane s-a dovedit a fi, în cadrul activităților alese , memorarea unor versuri scurte pentru corectarea sau preîntâmpinarea pronunției greșite a unor sunete pe care copii o rostesc mai greu . De exemplu versurile :

“ Ursu-leț și ursu-fleț

Vrea sa prindă pește-n lac

Dar de ce plângi ursu-fleț ?

Eu n-am prins decât un rac ! “

Sau exersarea pronunțării sunetelor : ș,j,r :

“Șapte porci așteaptă-n șir

Șapte saci umpluți cu jir,

Șapte ghinde de stejar

Și felii de gogoșar .”

Tot in aceasta idee am căutat exemple care contribuie la consolidarea pronunțării corecte a sunetelor , în diferite poziții pe care le ocupă în cuvânt : inițială , mediană , finală, între vocale sau grupuri consonantice .

Având în vedere importanța dezvoltării vorbirii în pregătirea copilului preșcolar pentru școala , am amenajat , în sala de grupa , o mică biblioteca : Pe rafturi așezate la o înălțime potrivită pentru copii sunt aranjate cărțile cu ilustrații , cărții cu poveștile cuprinse in programă.

Biblioteca poate stârnii un viu interes în rândul copiilor , deoarece copiii pot folosi materiale expuse , pot povestii și face lectură după imagini.Educatoarea are , în permanență , posibilitatea să le corecteze vorbirea și exprimarea.

Considerăm că această “ bibliotecă” are un rol deosebit în vederea pregătirii copiilor pentru școală , deoarece ei se obișnuiesc sa răsfoiască o carte , s-o țină corect în mână , să aibă grijă de ea , să nu îi îndoaie foile sau să le rupă , să o pună la loc pe raft , fiindcă aparține întregii grupe de copii.

În viața copilului,jocul ocupă un loc important deoarece,jucându-se ,copilul își satisface nevoia de activitate,de a acționa cu obiecte reale sau imaginare , de a se transpune în diferite roluri și situații care-l apropie de realitatea înconjurătoare.

Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea,buna dispoziție și bucuria,urmărește obiective de pregătire intelectuală,morală,tehnică și fizică a copilului.Prin joc copilul învață cu plăcere,devine interesat față de activitatea ce se desfășoară,cei timizi devin mai volubili ,mai activi.Cu alte cuvinte jocul antrenează toți copiii , fiind important în dezvoltarea creativității și imaginației.Pentru preșcolari obstacolele pentru care jocul nu este lipsit sunt majore,depășirea acestora solicitând gândirea,voința,imaginația si creativitatea.În joc,copilul nu se fixează pe acțiunea jocului cât pe rezultatele activității sale,pe calitatea acțiunilor știind că de acestea depinde reușita sau nereușita in concurs.

Copii care se joacă devin serioși și participă cu interes la activitate transformând-o intr-o muncă plăcută.În dezvoltarea vorbirii,jocul este o activitate de învățare care urmărește obiectivele precise ce solicită efort mintal la fel ca într-o activitate didactică obișnuită.

Copilul trebuie sa observe,să recunoască,să denumească,să explice,să transforme,să compună.El dispune de resurse de antrenare,de susținere,de reducere a gradului de oboseală.Jocul stimulează creativitatea copiilor,antrenând operațiile gândirii:anulează,sinteza,comparația și trăsăturile de caracter și personalitate.

Pentru dezvoltarea capacitații de comunicare,pe lângă jocurile didactice de consolidare și exersare am introdus jocuri noi în care sarcina didactică să se schimbe.Am gradat sau am complicat sarcina didactică,am introdus reguli noi de joc cu caracter formativ-educațional.

Datorită efectului dinamizator,jocul prezintă importante valențe formative pentru că,in primul rând activează starea generală a elevilor stimulându-i la o participare activă,solicită procesele intelectuale având o stare tensionată propice unei activități eficiente este mai eficace pentru actualizarea fondului de cunoaștere,sporește mult capacitatea de concentrare a atenției,solicita diferite laturi ale personalității-intelectuală,morală,estetică.

Experiența mi-a demonstrat că jocul didactic constituie o intervenite utilă în desfășurarea mai dinamică si atractiva deoarece,permite reluarea într-o formă mai dinamică si atractivă a cunoștințelor predate.Jocul trebuie organizat si condus cu multă pricepere ca să poată duce la dezvoltarea unor motivații superioare.Atat in perioada preșcolara cat si in timpul școlarității,jocul trebuie privit cu multă seriozitate acordându-i-se o atenție aparte.

Toate preocupărilor copiilor sunt canalizate spre joc.Jocul răspunde cel mai bine particularităților de vârsta ale preșcolarilor.Elementul distractiv pe care îl conține le stimulează interesul și curiozitatea.Prin joc,copilul pune in acțiune toate posibilitățile ce decurg din structura sa particulară traducând în fapte potențele sale intelectuale,fizice,morale,dezvoltându-le și îmbinându-le.

Mânuind in procesul jocului didactic diferite obiecte si materiale ,copilului i se dezvolta percepțiile de mărime,forma,culoare.Se poate spune că acțiunile de joc,de natură obiectuală,constituie obiectul prin care se realizează analiza și sinteza însușirilor de mai sus.Copilul percepe,memorează,gândește in timp ce acționează in joc.

Pentru copil,jocul este distracție,este învățătură,este muncă,mijloc prin care se educă,prin care-și afirmă personalitatea,forța și autonomia.Urmărind jocurile copiilor,am observat că în timpul jocului,indiferent de felul lui,aceștia sunt absorbiți total,sunt stăpâniți de acea seriozitate și dăruire asemănătoare muncii de calitate a adultului.

Antrenați în joc,copiii uită de foame,de sete,uită de cei din jur,dorind din plin să realizeze ceva,și asta pentru că,de rezultatul jocului depinde afirmarea lor și fiecare dorește să se afirme.Prin această seriozitate și participare intensă,prin dorința realizării de ceva perfect și frumos,jocul seamănă cu munca.

La educarea limbajului,elementul de joc face ca psihicul copilului să se destindă și asta datorită faptului că jocul poate lua diferite forme:poate fi o enigmă de rezolvat sau un joc competitiv.

Cercetările arată că jocul nu caracterizează numai vârsta copilăriei,ci pe om în general la toate vârstele și că importanța lui educativă e mult mai mare.Stările psihice specifice jocului sunt legate de risc.Plăcerea jocului e legată de riscul și de performanțele obișnuite.

În “Psihologia copilului și pedagogia experimentală”,Edward Claparede spunea că :”jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecința poate să acționeze.A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de este copil,nu ne putem imagina copilăria fără râsete și jocurile sale”.

În activitățile de educarea vorbirii copilul își dezvoltă limbajul atât din punct de vedere fonetic cât și lexical,iar pentru aceasta activitățile de dezvoltarea vorbirii trebuie bine gândite și proiectate,în concordanță cu programa instructiv educativă și cu o perseverență continuă.

La urma urmelor,ce este mai frumos decât”dulcea limbă românească vorbită corect?”

4.6 ACTIVITĂȚI PREGĂTITOARE PENTRU DEZVOLTAREA COMUNICĂRII PRIN JOCURI DIDACTICE ÎN GRĂDINȚA DE COPII

În vederea pregătirii pentru școala, am desfășurat sistematic activități de educare a limbajului ce au vizat :

-capaciatatea discriminare fonematică;

-capacitatea de analiză și sinteză fonetică;

-conținutul lexical ;

-relațiile gramaticale.

Principalele aspecte ale dezvoltării laturii fonetice al limbajului preșcolarilor sunt:

-perfecționarea aparatului verbo-motor și formarea deprinderilor fonematice.

În vederea perfecționării aparatului verbo-motor am realizat cu copiii exerciții de gimnastică respiratorie, facială,linguală și de dezvoltare a auzului fonematic,iar pentru formarea deprinderilor fonematice:exerciții de pronunție,de recunoaștere a sunetelor,de analiză și sinteză fonetică a cuvintelor,a silabelor și a sunetelor.

Exercițiile de gimnastică respiratorie le-am realizat cu întreaga grupă de copii, fiecare mișcare efectuând-o de 2-3 ori.Am executat exerciții joc neverbale, pentru exersarea inspirației și a expirației corecte.De exemplu:exercițiul ,,Stingem lumânarea’’,executat prin inspirație prelungită,cu retenție aerului timp de 2-3 secunde și expirație prelungită, imitând stingere lumânarii.Le-am sugerat copiilor să tragă mult aer in piept și să țuguie buzele la expirație.

În cadrul exercițiului ,, Fulgul’’, am executat inspirație pe nas cu gura închisă, expirație prelungită cu buzele țuguiate,pentru a menține cât mai mult în aer fulgul imaginar.

Pentru exercițiul ,,Mirosim floarea’’, am sfătuit copiii să inspire până la umplerea plămânilor cu cât mai mult aer și apoi să expire.

Exercițiul ,,Concursul,,l-am desfășurat pe subgrupe de câte 6 copii astfel:în jurul unei mese copiii suflă o bucată de vată,pentru a o menține cât mai mult timp în aer.Dacă vata cade pe masă copiii care se află cel mai aproape de ea sunt penalizați,prin eliminarea din joc.Ultimul copil rămas la masă devine câștigător.,

De asemenea am executat cu copiii exerciții de respirație verbală:

-,,Mirosim floarea’’,cu precizarea că pe expirație am rostit,,Ce frumos miroase floarea!’’

-,,Trenul’’,inspirație pe nas, expirație pe gură, imitând șuieratul locomotivei:vocala ,,u’’.

-,,Vântul’’,inspirație pe nas,expirație pe gură, însoțită de emiterea prelungită a sunetului,,j’’.

-,,Veverița’,inspirație prelungită pe nas și expirație cu pronunțarea sacadată de versuri din poezii cunoscute:,,Ri-ța,ri-ța, ve-ve-ri-ța’’, ,,Ra-ța fa-ce maac-maac-maac’’, ,,Ri-că nu ști-e să zi-că’’, ,,Gâs-ca zi-ce ga-ga-ga’’, ,,Ala-ba-la por-to-ca-la’’.

În vederea stimulării maturizării aparatului fonoarticulator, pregătind pronunția corectă, am realizat și exerciții de gimnastică labială, cunoscute pentru rolul important pe care îl ocupă in cadrul dezvoltării laturii fonetice a limbajului preșcolarilor.Dintre aceste exerciții am selectat pentru exemplificare următoarele:

-,,Peștii’’,închiderea și deschiderea alternativă a cavități bucale,cu indicația de a țuguia puternic buzele, apoi de a deschide, larg gura,cu tragere spre finalul exercițiului, a colțurilor gurii mult spre urechii, pentru a dezvelii complet dantura.

-,,Clatim gura’’,umflarea obrajilor și plimbarea aerului stânga-dreapta în cavitatea bucală, apoi revenire,l-am repetat de 2-3 ori.

-,,Iepurașul’’,sugerea obrajilor pană la țuguierea buzelor și imitarea mișcării făcute de iepurașii:închiderea( cu obrajii supți) și deschiderea gurii prin apropierea și depărtarea buzelor.

-,,Broscuța’’ umflarea și lovirea obrajilor cu pumnii(în același timp a ambilor obrajii), la ieșirea forțată a aerului printre buze este emis un sunet specific.

-,,Zâmbetul mamei’’, copiii imită surâsul printr-o deschidere transversală a gurii, cu descoperirea rădăcinii dinților.Se alternează cu țuguierea buzelor imitând sărutul.Se repetă de 4-5 ori.

-,,Somnorosul’’- deschiderea cavității bucale cât se poate de larg, cu pronunțarea sunetelor ,,u-o-aaa’’.

-Un rol important in pronunțarea sunetelor îl are limba,așa că, pe lângă exercițiile de gimnastică respiratorie și labială, am realizat și exerciții de gimnastică linguală.

În continuare voi exemplifica câteva din exercițiile de gimnastică linguală desfășurate la grupă:

-,,Calul’’ ridicarea și coborârea limbii în cavitatea bucală, atingând incisivii superiori și apoi pe cei inferiori, cu gura larg deschisă și cu buzele bine întinse.

-,,Lopata’’-așezarea limbii lățită intre buze,iar apoi scoaterea și retragerea limbii având gura deschisă.

-,,Săgeata’’-le-am spus copiilor să așeze limba ascuțită intre buze și apoi să o retragă, mișcarea realizându-se cu gura deschisă.

-,,Plimbăm limba’’ gura ușor deschisă, vârful limbii se lipește alternativ pe gingiile incisivilor superiori și apoi pe gingiile incisivilor inferiori.

-,,Rupem lemne’’ vibrarea prelungită a limbii printre dinți, concomitent cu vibrarea buzelor:prrr….prrr…prrr….

-,, A venit frigul’’, ,, Suna telefonul’’, Sforăie calul’’, vizează de asemenea vibrarea limbii și a buzelor:brrr…brrr…brrr…..,țârrr…..țârrr…țârrr….prrr….prrr….prrr…

Am executat de asemenea cu copiii exerciții pentru mobilitatea vălului palatin, prin emisie de interjecții cu suflarea puternică a jetului de aer, gura fiind deschisă:puff,buff,happ,hopp,zdupp,off,zdrangg.bangg.

Atât pentru exercițiile realizate cu gimnastică facială, cât și pentru cele incluse în cadrul gimnasticii respiratorii și linguale, am demonstrat, în timp ce explicam, executând fiecare exercițiu în parte.În timp ce le arătam exercițiul copiii, mă urmăreau fără a executa,apoi am executat împreună cu copiii fiecare mișcare,știut fiind faptul că la vârstă preșcolară, modelul adultului,respectiv al educatoarei,este esențial și chiar indispensabil.

Formarea deprinderilor de a pronunța corect sunetele limbii romane este condiționată de perfecționarea aparatului verbo-motor, cât și de calitatea auzului fonematic.Condiționarea între percepția auditivă și pronunțarea corectă este directă, auzul având rolul de a oferi modelul dar și controlul emiterii de sunete.

Ținând cont de apariția ontogenetică a sunetelor în vorbirea copilului, în cadrul exercițiilor am exersat la început diverse onomatopee ce contribuie la pronunțarea spontană a sunetelor și la dezvoltarea auzului fonematic.

Exercițiile pentru pronunțarea sunetelor limbii române,le-am început cu pronunțarea vocalelor în cadrul unor onomatopee și le-am continuat cu exersarea unor consoane, folosind grupării de sunete ce au semnificație cunoscută de copiii.

Astfel am realizat următoarele exerciții:

-,,Copilul la doctor’’,pentru sunetul ,,a’’, aaa,aaa,aaa;

-,,Oile la stână’’ pentru sunetul ,,e’’,bee,bee,bee;

-,,Căluțul nărăvaș’’, pentru sunetul,,i’’, iii-ha-ha;

-,,Supărarea mamei’’,pentru sunetul,,o’’o,o,o;

-,,Trenul in gară’’ pentru sunetul ,,u’’ uu-uu-uuu;

– ,,Bebelușul plânge’’,-pentru sunetul ,,ă’’/,,î’’: ăăă-ăăă,îîî-îîî;

-,,Bate toba’’,pentru sunetul ,,b’’bum,bum,bum;

-,,Salută frățiorul’’,-pentru sunetul ,,p’’:,,pa’’,pa, pa:

-,,Șoferul claxonează’’,-pentru sunetul ,,t’’:tit,tit,tit,

-,,Duduie tractorul’’,-pentru sunetul,,d’’:du,du,du;

-,,Vaca la fermă’’,-pentru sunetul,,m’’ muu,muu,muu;

-,,Mașina poliției’’,-pentru sunetul ,,n’’: ni-no,ni-no;

-,,Fierăstrăul taie’’,-pentru sunetul,,h’’:hârș,hârș,hârș;

Pentru grupurile de litere-consoana și vocală am cerut copiilor să repete după model serii de silabe opuse formate din consoane perechii(surdă si sonoră), iar apoi să găsească ei înșiși alte exemple similare:

-pa,pe,pi,po,pu;

-ba,be,bi,bo,bu;

-fa,fe,fi,fo,fu;

-va,ve,vi,vo,vu;

-da.de,di,do,du;

-ad,ed,id,od,ud;

Am îndemnat copii să pronunțe serii de cuvinte care se deosebesc printr-un singur semn:

-ac,mac,rac,fac,tac,sac,sap;

-pere,mere,bere,sere;

-ață,rață,față;

-corn,corb,cort.

Am trecut apoi la pronunțarea unor serii de cuvinte ritmice,chiar trei consoane consecutive urmate de vocale:

-pla,ple.pli,plo,plu;

-stra,stre,stri,stro,stru;

-dra,dre,dri,dro,dru;

-bla,ble,bli,blo,blu;

Ulterior am crescut dificultatea exercițiilor,gruparea de sunete fiind mai dificil de pronunțat:

-zdra,zdre,zdri,zdro,zdru;

-vra,vre,vri,vro,vru;

-pra,pre,pri,pro,pru.

După ce eu am exemplificat,fiecare grupă de sunete a fost pronunțată de către întrega grupă de copii.Ca exercițiu de pronunție de dificultate și mai mare,am repetat cu fiecare copil în parte câteva modele de nonsensuri:

-man,naum,muam;

-tabat,tomanad,tudad;

-caraba,racaba,paraca,capara;

-favir,furban,fusfis,fersar,forfir.

În scopul dezvoltării auzului fenomatic am urmărit și evidența unor diftongi,copiii fiind puși în situația nu numai de a pronunța aceste grupuri de două vocale alăturate,ci,la rândul lor,de a găsi exemple de cuvinte ce conțin diftongi și de a le preciza acestora poziția în cuvintele respective.

Pentru diftongul,,ai’’,am folosit versurile:

Sub pai e un scai

De iau paiul,cade scaiul.

Am cerut copiilor să precizeze,să identifice,în cadrul versurilor cuvinte ce conțin grupul de sunete ,,ai’’,apoi să repete cuvântul și să dea alte cuvinte ce conțin același grup de sunete(susai,mălai,trai,dai,grai,mai,cobai,stai,vătrai).

Pentru diftongul,,au’’ am folosit versurile:

Stau ascunsă de bau-bau

C-așa-i zic eu lui Miorlau,

Motănelul din vecini

Ce le sperie pe găini.

Același procedeu de lucru am folosit și pentru diftongii:,,ei’’,,,ou’’,,ia’’ :

Am un pumn de bomboane

Am un ou pe un platou

Ia și tu acum din ele

Chiar acum ți-l fac cadou

Două ,trei, câte vrei,

Dacă vrei, ți-l faci șodou.

Și-apoi apă multă bei.

Vrei sau nu vrei?

Iată, vine primăvara,

Ghioceii iarăși ies,

Iarba iarăși înverzește

Rândunica iar sosește.

Pentru exercițiile de formare a capacității de diferențiere a sunetelor și de pronunțare corectă am avut în vedere faptul că, mai ales la această vârstă,s-a remarcat tendința copiilor de a pronunța eronat anumite sunete în cadrul cuvintelor,a trebuit să desfășor exerciții de diferențiere a perechilor de sunete omorganice și de pronunție a sunetelor cu grad ridicat de dificultate.

Pentru sunetul ,,p’’ am solicitat copiii să repete pentru început,câteva onomatopee,apoi am,,organizat’’ o plimbare imaginară prin pădure,în cadrul căreia am găsit pretexte pentru a efectua exerciții de limbaj:

,,-Ce auzim când pădurarul taie copacul ?’’(poc,poc,poc)

-,,Cum cântă păsărelele?’’(cip,cirip,cip,cirip)

-,,Cum face pușca vânătorului?’’(pac,pac,pac)

-,,Ce se aude când trecem prin apă?’’(plici,plici,plici);

-,,Începe ploaia.Cum se aude ea pe frunze?’’(pic,pic,pic).

Am solicitat copii să pronunțe consoana,,p’’,în serii de silabe,în cuvinte,în propoziții,urmărind așezarea fenomenului ,,p’’,în diferite propoziții.Pentru început, copiii au repetat după mine,apoi au recunoscut în cadrul propoziției cuvintele ce conțin sunetul,precizând propoziția acestuia în cuvânt.Ulterior le-am cerut să construiască ei înșiși cuvinte și propoziții cu sunetul,,p’’.

Sunetul ,,p’’,l-am regăsit în:

cadrul silabelor:pa,pe,pi,pu,ap,ep,ip,op,up.

Cuvinte monosilabice,în poziții diferite:

INIȚIALĂ MEDIALĂ FINALĂ

Pat ,pom,pas; opt,apt,copt șchiop,hop,dop

Pic,plic,pus; rupt,supt,drept lup,stup,cap

-cuvinte bisilabice și trisilabice,în propoziții diferite:

INIȚIALĂ MEDIALĂ FINALĂ

Podea,pahar,panou aparat,viperă anotimp,stetoscop

Pasager,parafă căpitan,capace prototip

-în propoziții,în poziții diferite:

INIȚIALĂ MEDIALĂ FINALĂ

Mama face patul Mă spăl cu săpun Doctorul are stetoscop

Plăcinta e pe plită Spun o propoziție Mă șterg cu un prosop

Am exersat pronunția sunetului ,,p’’ și in cadrul exercițiului joc,,Spune și tu’’,cu sarcina didactică de a alcătui cuvinte pornind de la o silabă inițială emisă de mine,care conține sunetul,,p’’,la care se pot adăuga una sau mai multe silabe:

Pa-har pa-nou pa-chet pa-puc

Pa-să-re pa-ra-șu-tă pa-no-ra-mă pa-ra-pan-tă

Ca variantă,am pronunțat în silabe diferite cuvinte în a căror construcție există silabe ce conțin sunetul “p”,copiii având sarcina să semnaleze prin bătaie din palme momentul în care percep auditiv silaba respectivă,precizându-i apoi poziția în cadrul cuvântului.

După cum am putut remarca în literatura de specialitate și cum am putut constata personal în activitatea practică,în multe cazuri copiii confundă sunetul “p” cu „b”.De aceea am exersat pronunția acestor foneme repetat,în situații verbale diverse.

Pentru exersarea pronunției sunetului “b”,am cerut copiilor să recunoască diferite imagini și să răspundă la întrebările aferente:

“Cum face motocicletă?”(brr,brr,brr);

“Ce zgomot auzim când copilul bate toba?”(bum,bum.bum);

“Cum bat clopotele?”(bing-bang,bing-bang,);

“Cum face oaia?”(bee,bee,bee);

Am pronunțat apoi sunetul “b”împreună cu diverse vocale și consoane,iar apoi am solicitat copiii să le repete în:

-construcții monosilabice nonsens

– ba , be, bi , bo, bu, ab , eb, ib , ob,ub

-bra,bre,bri,bro,bru

-bla,ble,bli,blo,blu

-bar,ber,bir,bor,bur

-cuvinte în propoziții diferite,urmând să identifice și să precizeze poziția silabei în cuvânt , apoi să aducă exemple proprii :

Al-ba bu-ni-ca ca-bi-nă

oar-ba bi-ci-cle-tă ca-ba-nă

-introducerea în propoziții în poziții diferite.

Pentru exersare am folosit exercițiul joc “Găsește silaba” , având ca sarcină didactică aflarea unor silabe paronimice . Eu am pronunțat o silabă sau un cuvânt care să conțină sunetul “ b “ , iar copilul solicitat trebuie să repete, apoi să pronunțe o altă silabă / cuvânt , dar care să difere de cel inițial printr-un singur sunet. Restul copiilor repetau noua silabă / cuvânt :

Bob-rod bască-cască sobă-soră babă-labă

Bas-pas barcă-marcă arab-arac bară-vară

Pentru recunoașterea , diferențierea și pronunția corectă a fonemelor “p-b” am desfășurat exercițiul joc : “ Află greșeala”.Eu am pronunțat cuvinte în componența cărora apar sunetele “ b “ sau “ p “ în poziții eronate sau înlocuite cu alte sunete . Am cerut copiilor să descopere eroarea și să corecteze , pronunțând corect cuvântul și evidențiind silaba în cadrul căreia se află sunetul respectiv . Restul copiilor au repetat corect silaba și apoi întregul cuvânt :

Blim-ba-re / plim-ba-re/plim- pi-pe-ron/bi-be-ron/bi-be-

Bis-tol/pis-tol/pis- bro-ble-mă / pro-ble-mă/pro-ble-

Un alt mijloc pe care l-am folosit în solicitarea pronunției repetate a consoanelor “ p “ și “ b “ l-au constituit frământările de limbă și exercițiile verbale , pe care le-am realizat individual și pe grupuri mici :

„ Baba, baba oarba „Barza,rața „Barbă-bărbărie”

Unde este roaba; Lângă baltă „Barcă-bărcărie”

Roaba e colea, Pândesc broasca „ Bici-biciuitoare”

Pum-na-re-ta Păpădie – pălărie Pleacă plicul

Pum-na-pi Pe capul tău să fie, Pentru pici,

Tapi-tapi-gri Peste case , peste sate Ba-i aici,

Până-n vale la câmpie” Ba nu-i aici”

În alte activități am desfășurat exerciții cu toate perechile omorganice de sunete precum :”f-v”,”t-d”,”c-g”,”s-z”,”ș-j”.

În plus , cunoscut fiind faptul că vibranta dentală sonoră “r” apare mai târziu in vorbirea copiilor din cauza necesitații unei foarte bune coordonări motrice a limbii si unui grad suficient de mare de maturizare psihomotrică,pentru acest sunet , în schema de exersare se adaugă asocierea expresă cu alte sunete:

-asociere cu sunetul”b”-brumă,brad,brâu,braț,brutar,bronzat,broșă;

-asociere cu sunetul “p”-prag,program ,pribeag,aprins,apropiat,aprilie;

-asociere cu sunetul “c”-cracă,cristal,crivăț,ocru,socru,ocrotit,icre;

-asociere cu sunetul”g”-gras,grav,agricol,grădiniță,agrar,sugrumat

-asociere cu sunetul “h”-hrean,hram,arhitect,hrubă,hrișcă,arhanghel,

-asociere cu sunetul”d”-drag,dramă,cadran,ordon,ardei,gard,drob

-asociere cu sunetul “t”-trusă,trudă,trupă,atras,curte,castron,castravete

-asociere cu sunetul”f”-frig,frate,frunză,efort,cifru,african,fricos,fraudă,

Din folclorul copiilor si din literatura pentru copii se pot selecta versuri care conțin frecvent consoana”r”:

“Ce mai zbârnâie cobzarii, „Frunză verde romaniță,

Țânțăreii,lăutarii! În ogradă la portiță

Zbârnăind mai rar, A ieșit un fir de viță

Cade un țânțar Strugurele când s-o coace

Și-așa bâzâie și sună, În panere se desface”.

Parcă i-a plesnit o strună.

2 muște zboară,

Îl i-au la subsuoară

Și-l așează binișor

Într-un jilț fără picior”

În vederea consolidării deprinderii de pronunție corectă a sunetelor și grupurilor de sunete am desfășurat jocul didactic:”Cine spune mai multe cuvinte?”.

Sarcina didactică:alegerea imaginilor corespunzătoare unor cvinte care încep cu un anumit sunet și pronunțarea corectă a lor.

Regulile jocului:se formează echipe de câte 6 copii.La semnalul meu echipele selectează dintre imaginile obiectelor primite,pe acelea a căror denumire începe cu un sunet dat.Câștigă echipa care selectează corect cele mai multe imagini în timpul acordat.

Desfășurarea:fiecare echipă primește un coșuleț cu 20 de jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute.Educatoarea pronunță un sunet de preferință dintre cele mai dificil de emis:c,g,r,s,ș,ț,v,l și cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu cuvântul respectiv.La fiecare echipă se notează numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor alese corect.Este câștigătoare echipa care a totalizat cele mai multe puncte.

4.7 Prevenirea și corectarea defectelor de vorbire la copiii preșcolari

Învățământul preșcolar,ca primă treaptă în procesul instructiv educativ, îi revine sarcina primordială de a dezvolta capacitățile de comunicare verbală la copii,având rolul cheie în dezvoltarea proceselor psihice a însușirii cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare,a evoluției întregii personalități.

Vârsta preșcolară fiind perioada de “maximă receptivitate și plasticitate,atât față de factorii care favorizează dezvoltarea limbajului,cât și cei care provoacă diferitele sale tulburări ,este perioada cea mai accesibilă prevenirii și corectării deficiențelor de vorbire”.

Este demonstrat faptul că dezvoltarea limbajului este condiționată de factorii socio-afectivi și,concomitent,de o dezvoltare normală psihică și fizică generală.Numeroși cercetători,printre care C.Păunescu,Almășanu,au precizat rolul educației ca element esențial în dezvoltarea vorbirii:”vorbirea nu este o facultate moștenită ,ci ea trebuie învățată”.Lipsa de preocupare a celor din jur,cu precădere adulții,de a-i stimula copilului modul de articulare a vorbirii conduce la întârzierea formării inhibiției de diferențiere,ceea ce determină fixarea și permanentizarea eroilor motrice ale fenomenelor.

Nu este de neglijat nici rolul pe care-l joacă sistemul nervos și organele de simț în dezvoltarea limbajului.Diferitele malformații,ca și leziunile sistemului nervos central,deficiențelor organelor fono-articulatorii își lasă puternic amprenta asupra limbajului,iar strădaniile educative rămân fără eficiență.

Rolul mediului social este evident demonstrat prin cazuistica unor copii cu dezvoltare și evoluție normale,dar care,la vârste mici,în perioada constituirii limbajului,au fost pierduți,crescând în mediul natural alături de animale,iar atunci când au fost găsiți după câțiva ani procesul de reabilitare s-a dovedit foarte dificil de realizat și,în unele cazuri,nerecuperabili chiar la vârsta adultă.

Referitor la acest aspect,Tolstoi afirmă că “de la un copil de 5 ani până la mine nu-i decât un pas,dar de la un nou născut până la un copil de 5 ani e o distanță enormă”.

Tot astfel,având în vedere ritmul dezvoltării intelectuale,Gluscova susține că:jumătate din dezvoltarea globală a facultăților intelectuale se petrec în decursul primilor 5 ani de viață,30% până la 8 ani și numai 20%până la 17 ani”.Faptul că prima copilărie cunoaște ritmul cel mai înalt de dezvoltare intelectuală,când se pun bazele întregii personalități,iar capacitatea de asimilare a informațiilor este foarte ridicată,determină și acțiunea de prevenire a devierilor de la vorbirea corectă.

Corectarea defectelor de vorbire în perioada preșcolară este impusă,pe de o parte,de îndreptarea greșelilor datorate maturizării firești a mecanismelor necesare unei exprimări clare,corecte,logice,pe de altă parte,activitatea desfășurată cu copiii care au un ritm mai lent de dezvoltare cu tendințe de persistentă în anumite deficiențe de pronunție.

Argumentele psihologice scot în evidență faptul că vârsta preșcolară este hotărâtoare în procesul de însușire corectă a vorbirii,datorită modificărilor de ordin cantitativ și calitativ care vizează însușirea pronunției corecte a tuturor cuvintelor desemnând fenomene și lucruri,constituirea lexicului de bază,diversificarea formelor de comunicare,intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului,asimilarea în practica exprimării curente a structurii gramaticale.

Vârsta preșcolară este vârsta însușirii intensive a limbajului.Până la 6 ani copilul își însușește aproximativ 3000 de cuvinte (lexical de bază) și structura gramaticală a limbii.

La preșcolari unele greșeli de pronunție dispar în mod spontan până la vârsta de 4-5 ani ,iar dacă nu dispar devin defecte de pronunție și necesită măsuri de corectare.Există totuși,și vârsta preșcolară unele greșeli de pronunție care nu pot fi considerate defecte de vorbire,ci doar particularități normale ale vorbirii la această vârstă:

-omisiunea unei consoane dintr-o asociație de 2-3 consoane consecutive.

După vârsta de 4 ani aceste omisiuni apar doar la cuvintele necunoscute pentru copil ;

-înlocuirea lui „r” cu alte sunete;

-înlocuirea sunetelor “ș”,”j” cu “s”, “z”;

-sigmatismul de diferite forme se restrânge și este mai puțin strident;

-odată cu sporirea complexității exprimări proporționale,apar unele repetiții,întreruperi și ezitări în vorbire,disfluențe care nu pot fi considerate bâlbăială.

Este adevărat că dacă adulții încearcă să le corecteze forțat si atrag atenția copilului prea mult asupra acestor disfluențe,ele se conștientizează și pot duce la apariția bâlbâieli.

În dezvoltarea vorbirii copilului pot să apară unele tulburări care au tendința să se stabilizeze sau chiar să se agraveze.Aceste defecte de vorbire pot apărea,în principal,datorită unor deprinderi greșite de vorbire,cauzate sau susținute de o educație lacunară sau incompentență.

Principalele tulburări de vorbire ale preșcolarilor sunt dislaliile și bâlbâiala.

După 5 ani,12% dintre copii prezintă tulburări de vorbire,din care 80% au dislalii,10% sunt bâlbâieli și 10% au tulburări de vorbire.

Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea,substituirea sau denaturarea pronunției unuia sau mai multor sunete.La dislali sunt afectate consoanele și apar foarte rar vocalele,deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu.Consoanele cele mai frecvent denaturate,având un mod de articulare mai complex,sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copilului adică:s,z,c,g,t,ș,j și r.

Afectând ritmul și fluența vorbirii,bâlbâiala este mai mult decât un defect de vorbire,este o tulburare de comunicare.La copiii preșcolari bâlbâiala apare în proporție de 1-2%,iar la adult o găsim mai rar.

S-a impus părerea că bâlbâiala apare de obicei la 4-5 ani,o dată cu dezvoltarea limbajului proporțional sau o dată cu intrarea copilului în școală,când au loc mutații importante în activitatea acestuia.Bâlbâiala poate apare,în cazuri foarte rare,și la o vârstă mai înaintată,în urma unor traume psihice puternice.În unele cazuri,bâlbâiala copilului poate să dispară de la sine,dar de obicei,datorită unor condiții de mediu nefavorabile (un regim de viață necorespunzător,traume psihice) și a unor greșeli educative (cerințe exagerate față de vorbirea copilului,dezaprobării severe din partea adulților),copilul devine conștient de defectul său și bâlbâiala se agravează,putând devenii chiar o boală a întregii personalități (logo-nevroză)

Atât în cazul dislaliilor,cât și în cel al copiilor bâlbâiți,există pericolul consolidării defectelor de pronunție și respectiv al agravări bâlbâielii.Corectarea acestor tulburări de vorbire la o vârstă mai înaintată necesită eforturi considerabile din partea specialiștilor logopezi,iar rezultatele ce se obțin nu sunt întotdeauna satisfăcatoare.Aceste măsuri profilactice și de corectare a tulburărilor de vorbire pot fi realizate eficient la vârsta preșcolară,vârstă care coincide cu apariția majorității tulburărilor de vorbire,De aceea,noi,educatoarele pe lângă munca depusă pentru dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari trebuie să ne aducem contribuția și în acțiunea de înlăturare a tulburărilor de vorbire la copii.

În vederea prevenirii și corectării defectelor de vorbire ale copiilor un rol important l-au avut exercițiile și jocurile organizate in acest sens (exerciții de respirație,exerciții de gimnastică facială și linguală,exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic)dar și colaborarea dintre familie și grădiniță.În realizarea unei colaborări fructuoase între educatoare și familia copilului este necesară,din partea educatoarei,o atitudine plină de tact și înțelegere pentru a convinge părinții de necesitatea acționării în direcția indicată de educatoare,în scopul prevenirii sau corectării eventualelor efecte de vorbire.

În activitatea de prevenire și corectare a defectelor de vorbire al copiii preșcolari trebuie găsite cele mai eficiente metode și procedee care să duca la înlăturarea abaterilor de la vorbirea corectă.Metodele și procedeele folosite să țină seama atât de cauza care a generat defectul de vorbire,cât și de natura acestui defect.

Prevenirea și corectarea defectelor de vorbire ale copiilor preșcolari prezintă o importanță deosebită,atât pentru integrarea în școală a copiilor,cât și pentru dezvoltarea ulterioară a întregii lor personalități.

Formarea și dezvoltarea la copiii preșcolari a unei exprimări verbale corecte și expresive constituie unul din factorii importanți ai evitării eșecului școlar.Necorectarea unor tulburări de vorbire,mai ales a bâlbâielii,poate duce la tulburări de vorbire,și ulterior la tulburări grave de personalitate.

4.8 Aspecte privind locul și rolul jocului didactic în activitatea de educarea limbajului

Reforma învățământului are ca „nod gordian” al reușitei atitudinea educatorilor față de diferitele dimensiuni ale schimbării.După cum se știe,învățământul românesc a fost preponderent teoretic,cu tendințe de supraîncărcare informațională.Unul dintre obiectivele principale ale învățământului actual este punerea accentului pe elev ca subiect activ al educației,în scopul abilitării lui cu capacități de operaționalizare a cunoștințelor însușite,în perspectiva integrării ulterioare în viața socială.

În spirala strategiilor didactice ,un nivel superior îl formează metodele de învățare activă,metodele de învățare prin cooperare.Unul din mijloacele utilizate din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și educare a școlilor și care și-a dovedit eficiența este jocul didactic.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul ca el facilitează procesul de asimilare,fixare și consolidare a cunoștințelor,iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității școlarului.

Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală,care pune în valoare si antrenează capacitățile creatoare ale elevului.Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care,paralel cu destinderea,buna dispoziție și bucuria,urmărește obiectivele de pregătire intelectuală,tehnică,morală și fizică a copilului.

Încorporat în activitatea didactică,elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu și mai atrăgător ,aduce varietate si bună dispoziție funcțională.Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează,precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor,le îmbogățește sfera de cunoștințe,pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Jocurile didactice utilizate in grădiniță,reprezintă o formă de învățare accesibilă,plăcută și atractivă,ce corespunde particularităților psihice ale copiilor.Prin folosirea jocurilor didactice la grădiniță se realizează și importante sarcini formative ale procesului de învățământ.

Astfel, jocurile didactice în dezvoltarea vorbirii:

-antrenează operațiile gândirii analiza,comparația,clasificarea,ordonarea,abstractizarea,generalizarea,concretizarea;

-dezvoltă spiritul de echipă precum și spiritul de inițiativă și independență în muncă;

-dezvoltă spiritul imaginativ creator și de observator;

-dezvoltă atenția,disciplina și spiritul de ordine în desfășurarea unei activități;

-dezvoltă capacitatea de a opera cu lexicul in situații gramaticale diferite;

-îmbogățesc vocabularul însușit anterior de preșcolar;

-asigură însușirea mai rapidă,mai temeinică,mai accesibilă și mai plăcută a noțiunilor.

Pentru a-i spori permanent eficiența jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activități educative.Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală,e conceput ca mijloc de educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de educare fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe,priceperi și desprinderi comportamentale.

Creșterea treptată de la o grupă de vârstă la alta a activităților neludice este o consecință a dezvoltării capacităților copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice:de a observa sistematic un obiect sau un fenomen de a-și concentra mai mult timp atenția în acest scop, de a asculta cu interes cele relatate de educatoare, de a înregistra unele indicații cu valoare nominativă, de a reproduce cu relativă independență conflictele apărute în propria gândire între cunoscut și necunoscut.

Fără îndoială, toate aceste capacități și multe altele,oricât de bine ar fi ele conturate, nu sunt pe deplin constituite ca să favorizeze desfășurarea optimă a activității de învățare sistematică.Ele comportă trăsăturile specifice vârstei,deși se constată o creștere și o dezvoltare a lor apreciabilă,nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice.

Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare,determinat de faptul ca pe măsură ce copilul își însușește, pe baza experienței sale de viață, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe,priceperi și deprinderi,rolul său crește în vederea acumulării altora,superioare.

Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic constă în aceea că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini specifice jocului,cât și sarcini și funcții specifice învățării.

Prin urmare, jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un domeniu al cunoașterii, iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit și,împreună cu celelalte activități frontale,exercită o puternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală.

Pornind de la considerentul că activitatea predominantă din grădiniță este jocul,obiectivele propuse de Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii pentru dezvoltarea vorbirii pot fi realizate prin intermediul jocului didactic

Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă,fără ca el să conștientizeze acest efort.Astfel,prin intermediul jocului didactic se fixează și se activează vocabularul copiilor,se îmbunătățește pronunția,se formează noțiuni,se însușesc construcții gramaticale.

J.Bruner spune că „motivația intrinsecă se cultivă fără un program prestabilit”.

4.9.Legătura jocului didactic cu celelalte jocuri pentru dezvoltarea comunicării a copilului preșcolar

Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activității didactice,este creat de educatoare și condus de aceasta.În comparație cu jocurile, cu subiecte și reguli, jocul didactic se deosebește prin conținut și prin faptul ca accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc sarcini ale educației intelectuale.

Prin jocul didactic copii învață să recunoască mărimi,forme,relații spațiale,învață cuvinte,semnificația unor noțiuni,ceea ce lărgește sfera folosirii acestor cuvinte și dezvoltarea operațiilor gândirii:analiza,sinteza,generalizarea, abstractizarea.Prin intermediul jocului se fixează,se precizează și se activizează vocabularul copiilor;jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale.Eficiența jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul,în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii.Aceasta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului,precum și sub aspectul defectelor de vorbire.Jocul didactic își aduce contribuția la precizarea,consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor.

Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale și calendaristice,respectându-se scopul acestora(precizarea,verificarea,consolidarea cunoștințelor,corectarea pronunției incorecte a copiilor,însușirea unor structuri gramaticale corecte a limbii române).

Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoștințele referitoare la obiecte,animale,fenomene,relații spațiale etc.De exemplu,anterior jocului didactic”Când facem așa?.Copiii au fost familiarizați cu adverbele de timp:seara,dimineața,ziua;în activitățile de observare,de vorbire,jocul „Cu ce ne jucăm?”Impune recunoașterea și denumirea corectă a jucăriilor și materialelor de joc accesibile copiilor.

Sub aspectul educării limbajului,jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvinte ca unități lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unități lexicale(operații de analiză și sinteză silabică a cuvintelor).

Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoștințele dobândite în alte activități obligatorii și să-și dezvolte creativitatea.Jocurile didactice de tipul „Găsește cuvântul potrivit!”,”Completează ce lipsește!”,”Ce e bine și ce e rău?”,”Cu ce sunet începe cuvântul?”,”Spune mai departe!”etc.,contribuie la consolidarea cunoștințelor privitoare la cuvânt,silabă,sunet și propoziție.Altele ca „Oglinda fermecată”,
”Poștașul”ajută la pronunțarea corectă a sunetelor situate în diferite poziții în cuvinte(inițiale,mediane,finale),precum și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte care denumesc obiecte,ființe,fenomene,însușiri,acțiuni,trăiri afective.

Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit,de exemplu,în jocurile”Ce s-a schimbat?”.”Ghicește ce lipsește!”,care solicită copii să rețină prin exersarea memoriei voluntare.Gândirea este exersată si solicitată mai ales in jocurile „Spune unde trăiești!”,”Este mare, este mic?”,”Cu ce trebuie să lucram?”

În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul.Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează,precizează și activează vocabularul copiilor,ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit de către copii.-c,m, r,t,ț,g,, de exemplu jocurile didactice „Spune cum face!”,”Cine a venit?”,”Ce face copilul?”.Jocul „Să vorbim corect!”urmărește o pronunțare clară a grupurilor de consoane,vocale situate în diferite poziții în cuvânt și se planifică după ce în prealabil s-au efectuat jocuri-exerciții repetate de pronunțare corectă a sunetelor (consoanelor)și a grupurilor de litere.

Prin efectul distractiv,jocul didactic favorizează efectul intelectual și menține vie atenția copiilor în timpul jocului.Faptul acesta are o importanță deosebită prin antrenarea atenției voluntare.

Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii.Jocurile “ Ghicește cine este?,”Spune cum face?”,contribuie la dezvoltarea sensibilității auditive.Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală și tactilă,iar jocul „Spune ce-ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă și cea olfactivă.Copii care practică „Jocul de masă” verbalizează în funcție de temă își sistematizează cunoștințele despre anotimpuri,animale,meserii,formulează propoziții cu principalele cuvinte ce caracterizează asemenea aspecte venind în sprijinul jocului didactic pentru îmbogățirea vocabularului.

Sectorul „Bibliotecă” oferă preșcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucățele,pentru a le povesti,recunoașterea și caracterizarea personajelor din povești,folosirii corecte a cazurilor substantivului,verbelor,adverbelor de timp în conversație sau în loc ,a acordului substantivelor cu adjectivele, dintre subiect și predicat,dintre părțile de vorbire.Copii își îmbogățesc vocabularul prin înțelegerea sensurilor unor cuvinte noi desprinse din contextul poveștilor: antonime(amar-dulce,vesel-trist,harnic-leneș),sinonime(zăpadă-omăt-nea,șireată-vicleană)sau omonimele.Acestea pot fii completate cu serii „diminutivale”(copac-copăcel,mic-micuț)sau cu formarea de familii lexicale(floare-floricică,florărie-florăreasă…) ce duc cu timpul la plasticitate și o creativitate a vorbirii.

Jocurile de consolidare a pronunției și exprimării corecte în propoziții simple („Jocul silabelor „,”Jocul sunetelor”,”Jocul cuvintelor”) se pot încheia cu o activitate independentă în care se aplică limbajul matematic sau se exersează deprinderi motrice.În jocurile didactice fonetice se poate recurge la numerația ordinală de feluri:A câta silabă este silaba…?,Al câtelea sunet este sunetul…?

La grupele mare și pregătitoare,se cultivă intercomunicarea liberă între copii,se educă vorbirea expresivă și dialogată,iar diferențierea fată de celelalte grupe se face în conținut în formele de organizare,durată,grad de participare activă a copiilor.La ba za acestor activități stă experiența de viață a copiilor,conținutul poveștilor,al basmelor si al poeziilor cunoscute de ei,viata oamenilor și a viețuitoarelor,emisiunile radio si TV,filmele si spectacolele pentru copii.

Toate activitățile preșcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată intre copii,consolidează actul comunicării în formele cele mai variate,generate de varietatea jocurilor.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Pornind de la ideea fundamentală potrivit căreia o națiune,un popor,nu pot exista fără istorie,fără o cultura și o limbă proprie am încercat să pun în valoare în lucrarea de față obiectivele și sarcinile ce revin învățământului preșcolar pentru cultivarea și perfecționarea limbii.

Activizarea vocabularului preșcolarilor în grădinița de copii este unul din obiectivele majore care se realizează in mod treptat,prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur,în condițiile manifestării de către copil a curiozității de cunoaștere a obiectelor,de pe o parte,a atitudinii interogative referitoare al originea și cauza unor fenomene,pe de altă parte J.Guehenno spunea că: „să știi să vorbești înseamnă să te porți cuviincios cu vorbele , care sunt o altă formă a lucrurilor,alt trup al adevărului”.

Vorbirea,privilegiul ființei umane,se naște în chip spontan în cadrul grupului însă,lipsită de ajutorul nostru ea rămâne adesea incoerentă,mai cu seama daca mediu familiar are un raport scăzut în domeniul acesta,unde totul se învață prin imitații.

„A te exprima bine înseamnă a gândi bine”-spune un dicton care în lucrarea de față,se materializează într-o concluzie mai largă:atunci când preșcolarul știe ce are de spus,când are un vocabular ales,propriu,cu deschidere largă,el formulează bine ideile,are o exprimare clară,logică,frumoasă.

În lucrare am acordat o deosebită importanță înțelegerii de către copii a relațiilor de sens dintre cuvinte,deosebirea lor folosirea lor in diferite propoziții.

Învățământul preșcolar se află în fața unor noi exigențe.O societate democratică cere un învățământ descătușat de uniformitate și rigiditate.Gama jocurilor desfășurate în grădiniță este foarte bogată si își răsfrânge în mod benefic influenta asupra copilului preșcolar.

În studiul de față practica si teoria si-au dat mâna pentru a forma un flux de idei din care să reiasă cât de important este jocul pentru copil și cât de mare este influența pe care o are acesta asupra lui.

Din perspectiva ipotezei de lucru concluzia pentru care am desprins-o este aceea că jocul este cel mai important factor de dezvoltare multilaterală a copiilor de vârstă preșcolară .

A lipsi un copil de joc este absurd si inutil.Indiferent de mediu,societate,copilul s-a jucat,se joacă și se v-a juca pe perioada copilăriei.Numai conținutul și obiectele de joc s-au schimbat și se vor schimba odată cu progresele societății în care trăiește.

Jocurile didactice constituie un mijloc eficace care contribuie la realizarea sarcinilor instructiv-educative ale tuturor activităților din grădiniță,pregătind adaptarea preșcolarilor de 3-7 ani la munca organizată specifică comportamentului intelectual al școlarului de mai târziu.

Aceasta contribuie la îmbogățirea,fixarea,sistematizarea,aprofundarea cunoștințelor,la dezvoltarea atenției,spiritului de observație,a memoriei,a limbajului si gândirii,la satisfacerea nevoii de mișcare.

Una din concluziile majore pe care le-am desprins evidențiază faptul că,jocul didactic organizat si desfășurat metodic,pe lângă valoarea instructiv educativa pe care o are,poate duce la formarea unor deprinderi trainice si implicit la un progres evident al structurii fizice si psihice al preșcolarilor.

Pentru ca jocurile didactice să fie cat mai atractive si sa producă bucurii copiilor ,trebuie desfășurate cu variante noi ,interesante,care să le complice sarcinile,menținând interesul si plăcerea copiilor pentru joc.

Jocurile didactice ating la cote maxime scopul si obiectivele propuse numai daca,se desfășoară in atmosfera de interes si voioșie,de colaborare intre educatoare si grupa de preșcolari de înțelegere si permanenta conlucrare.

Jocurile didactice bine organizate si desfășurate,sunt pline de emoții si bucurii,ceea ce contribuie la creșterea interesului copiilor si reținerea atenției lor cât mai mult timp.

Jocul didactic constituie un teren important de descifrare a capacităților psihologice ,inclusiv a celor intelectuale.

Prin activitatea de joc , copiii au dobândit cunoștințe ,li s-au format variante de acțiuni mintale ,care influențează dezvoltarea proceselor psihice.

Din activitatea mea practica ,am desprins concluzia necesitații de a ieși din șablon ,de a găsi procedee și forme de muncă noi , personale , care să permită tratarea oricărei probleme educative în condiții optime , cu eficiență maximă , corespunzătoare atât cerințelor noi ce stau în fața grădiniței de azi , cât și posibilităților psihice ale copiilor ce ne sunt încredințați pentru instruire și educare .

Consider că pentru preîntâmpinarea și corectarea unor defecte ,privind pregătirea pentru integrarea eficientă a preșcolarilor în clasa I , jocul didactic poate fi valorificat din plin în cadrul regimului zilnic al grădiniței atât în cadrul activităților comune , cât și în cadrul activităților alese (cu grupa întreaga , cu grupuri mici sau individual) , la care copii participă cu plăcere , învățând fără să-și dea seama de efortul individual la care sunt supuși. Aceasta cu atât mai mult cu cât noua și actuala programă a activităților instructiv-educative în grădinița de copii , a restabilit rolul și locul cuvenit al jocului în cadrul regimului zilnic al copiilor din grădiniță, asigurând o mai bună corelare între conținuturile de cunoștințe și nivelul real al disponibilităților acestora , fără a exclude posibilitatea ameliorării conținutului acestuia în perspectivă .

Deosebit de utilă și prin faptul că stabilește obiectivele cadru și cele de referință pentru fiecare categorie de activitate în parte , aceasta mai oferă și flexibilitatea necesară în aplicarea sa în practică , oferind educatoarei posibilitatea implicării creatoare în realizarea obiectivelor , selectării și completării conținuturilor potrivit datelor psihopedagogice reale ale copiilor cu care lucrează.

Ceea ce consider ,că ar fi fost cel mai util în elaborarea unei programe , este însăși acordarea unei importanțe mai mari jocurilor didactice de dezvoltare a auzului fonematic la copii, în special la grupa mică , obiectiv ce l-am avut mereu în atenție , în special în cadrul activităților alese , creând diverse jocuri, completându-le cu cele recomandate de programă , tocmai în scopul pregătirii înțelegerii ulterioare a problemelor limbii sub aspect lexical și gramatical .

O concluzie importantă , desprinsă din întregul demers investigativ al lucrării se referă la faptul că încurajarea libertății ,,eului,, autonom al copilului ,în jocurile didactice nu înseamnă a-l lăsa să facă ce vrea , ci de a da ,, formă și fond,, oricărei intervenții educative , situând exigențele la un nivel superior. Aceasta înseamnă a solicita spontaneitatea și activitatea preșcolarilor , mai curând decât pasivitatea și repetiția , experiența personală mai degrabă decât memoria, creația mai mult decât imaginația.

Exigențele educatoarei care-și desfășoară activitatea profesională în grădiniță rămân foarte mici însă ele trebuie să devină exigențe de conștiință ,creativitate și responsabilitate în drumul complex pe care-l parcurge fiecare preșcolar de la grădiniță la școală .

Pentru îmbunătățirea procesului instructiv –educativ legat de tema de față propun următoarele :

editare unei diversități de materiale necesare desfășurării jocurilor didactice;

tipărire unor culegeri cu noi jocuri didactice pentru grădinițele de copii,respectându-se o anumită tipologie, astfel încât acestea să constituie cu adevărat un ghid metodologic pentru educatoare;

dotarea unităților cu seturi de imagini necesare desfășurării

ANEXE

JOCURI EXERCIȚII

RĂSPUNDE REPEDE:

-Cum spunem căluțului să se oprească? -prrr,prr,prr

-Cum facem când e frig? -brr,brr,brr

-Cum sună ceasul? -țrr,țrr,țrr

-Cum bate vântul? -vâj,vâj,vâj

JOCUL ANIMALELOR-cum fac animalele din imagine după ce le denumește.

POEZIE CU ONOMATOPEE

Ma-ma-ma Este mama mea.

Na-na-na Păpușica mea

Piu-piu-piu Puișoru-i viu,

Mac-mac-mac Rața e pe lac.

CUM E MAI BINE?se prezintă o imagine și se pronunță greșit cuvântul simbol cerând copiilor:

Dacă-i bine să repeți/Dacă nu să mă îndrepți!

SPUNE MAI DEPARTE!

Cioara face…./Gâsca face……/Porcul face…/Ursul face…/Șoricelul face…/Rața face…/Albina face…/Mașina face…

Mulți prieteni are Rica/Pe rând se vor prezenta

-Mă prezint:eu sunt OAC-OAC/ Broasca verde de pe lac

-Miau-Miau-Miau sunt eu pisica/Și vreau să mă joc cu Rica.

-Sunt cățelul Ham-Ham-Ham/un os de la Rica am

-Sunt rățușca Mac-Mac-Mac/Și baie-mi place să fac

-Sunt găina Cot-Co-Dac,Cot-Co-Dac/ouă proaspete vă fac.

-Piu-Piu-Piu sunt pui pitic/Gălbior cu ciocul mic.

Albinuța face:Bâzzz,

Vântul vâjâie Vâjj Vâjj,

Focul Fâșș-Fâșș-Fâșș,ușor,

Șarpele Sss-Sss-Sss de zor,

Ursul mormăie Morr-Morr.

SUBSTANTIVUL

Acesta e tata,bun și serios,

Aceasta e mama,exemplu frumos,

Fratele mai amare,merge la școală,

Sora mijlocie-i cum păpușa-n poală.

Sora cea mică la mama aleargă.

Aceștia formează familia întreagă.

CINE-I OARE?

Pic, pic,pic, pic, pic

Cine-i oare,cine?

Pic,pic,pic,pic,pic

Iată ploaia vine.

Cri, cri,cri

Cine-i oare,cine?

Cri,cri,cri

Iată…greierele vine.

ADJECTIVUL

Auziți ce zarvă mare?

Cine se aude oare?

Cine sunteți,cine v-a adus,

Nu aveți nimic de spus?

Sunteți dansatori de soi

Și vreți să dansați cu noi

De vreți în horă să intrați

Mai întâi vă prezenți.

(legume, animale descrise în mici ghicitori de prezentare:Ardei gras e al meu nume/și mă place multă lume.)

ANTONIME

Rica este supărată

Roșii a mâncat aseară

Și-are rochia murdară.

Rica-i veselă acum.

Rochia-i este spălată

Și ea-i o fată curată.

Rică-i un băiat de-o șchioapă,

Murdar,supărat pe apă,

Întâlni în drum pe Rica,

Cea cuminte,curățica.

Ea avea în păr fundiță,

Că mergea la grădiniță.

-Vrei cu tine să mă iei?

-Nu , copiii-s curăței!

Doua fete poartă salbă/Una-i neagră,alta-i albă,

Ne-ncetat se tot alungă/Și nu pot să se ajungă .(ziua și noapte)

Pahar plin-pahar gol/copil vesel-copil trist/adevăr-minciună/pace-război

PRONUME PERSONAL-CINE SUNT EU?

În oglinda mare,

Prietenii de joacă,

Privesc cu mirare:

Cine-i aici oare?

Eu sunt Rica-o fetiță

Tu ești Rică –un băiat,

Ea și ele sunt fetițe

Și se-mbracă în rochițe.

El și ei sunt băieței.

Tare-s veseli,dragii mei!

Noi și voi,cu voie bună

Ne-om juca azi împreună.

VERBUL

După atâta joacă,

Rica obosi

Și-n pătuțul ei

Iute adormi.

Dis-de-dimineață

Ea s-a deșteptat.

Și-i îngândurată,oare ce să fac?___________mimează diferite acțiuni pentru a fi recunoscute.

CAZUL GENITIV-„SĂCULEȚUL CU SURPRIZE”

Spiridușul i-a lăsat

Un săculeț fermecat

Uite ce surpriză mare:

-Ale cui sunt astea oare?

PROPOZIȚII SIMPLE.PROPOZIȚII DEZVOLTATE-FORMULE DE POLITEȚE

BUNĂ ZIUA

MULȚUMESC

TE ROG…

Sunt dragi cuvinte,

Ce le spune cu folos

Orișice copil cuminte

OMONIME

Când crivățul începe ca să îndemne/Pe capra sa de scânduri,tăia lemne.

Când vin Anul Nou în calendar,/Colindătorii veseli vin aici

Belșug și spor să ne ureze iar/Jucând cu capra vechiul obicei.

Capra sare masa,/Iada sare casa.

Ce cai avea bunicul meu,ce cai/Ziceai că sunt de foc,

Iar el,fălos peste măsură /Stă cocoțat pe capra de trăsură.

CAPRA:de tăiat lemne,obicei de iarnă,animal, a trăsurii,_____În vacanță la bunici,/Multe am văzut aici:/Aveau vreo două-trei capre/De la care mâncau lapte

–Lemnele când le tăiau /Ei pe capră le puneau./Cu trăsura m-am plimbat/Și sus pe capră am stat.

–Vacanța s-a terminat/Și la școală am plecat/Când gimnastică-am făcut/Peste capră am sărit.

BROASCA:animal,de la ușă

Broscuța Oac,Oac/A sărit în lac./Holbată cu gura mare/Ca o lăcustă sare.___________-

Numai broasca de la ușă/Încăpățânată,șuie/Cum e ea o alt nu e,/Numai cheia o descuie.

COȘ:cu fructe ,e la horn

BOBOC:de rață,de floare

COT:de la braț,de la sobă

LEU:monedă,animal

CĂȚEL:animal,usturoi

CORN:panificație,al bovinelor

Mamă eu nu pot să dorm/Că tare aș mânca un corn.

Dar eu nu am un corn de mâncat ,/Ci am un corn de suflat/

Sau cornul de la Joiana/Care paște în poiană.

Sar broscuțele în lac,/Stropind pantofii de lac/Îmi fac unghiile cu lac

Ca să-ți fac ție pe plac/Lucind mobila de lac/Te-ai făcut de apă lac.

Leul care stă în cușcă se preface că nu mușcă./Leul cel din portofel /Se preface în fel de fel.

SINONIME

Gheața chir de se topește,/Nu e caldă este rece

-Chipul tău cel abătut/E frumos nu e urât.

-Ia puloverul pe tine,/Că nu-i gros este subțire.

-Zmeul ce s-a du./De nu-i jos e sus.

Zăpadă-nea-omăt/steag-drapel/pisică-mâță/cameră-odaie-încăpere/geam-fereastră/mănânc-molfăi-mestec/plec-mă duc/fug-gonesc.

O SĂPTĂMÂNĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

LUNI-Prima zi care ne duce / Observări și-un pic de sport

MARȚI-Matematica e-n toi/Cu orperații de grupare,/Și cu note muzicale

MIERCURI-E ziua cu povești,poezii sau jocuri/Și vom desena apoi/Cu creioane colorate,/Și cu pensulele moi

JOI-Matematica e-n toi

VINERI-Ne vom exersa vorbirea/Vom munci pe îndelete/Să ne întregim menirea.

SÂMBĂTĂ-Vom sta acasă/Cu părinții ne-om juca

DUMINICĂ-Și duminica desigur tot în preajma lor vom sta.

Și e gata săptămâna,/O luăm de la-nceput,

Că la noi în grădiniță/Avem multe de făcut.

DESPĂRȚIREA ÎN SILABE

Puneți mânuța sub barbă/Și rostește acum cu mine:ma-ma;/Dac-ai deschis gura bine

Numără și apoi spune:Câte silabe conține?

–-Vreți să-mi spuneți mai departe/Vorbe din două silabe?

Ursu-leț și ursu-fleț/Vrea să prindă pește-n las/Dar de ce plângi ursu-fleț?/Eu n-am prins decât un rac!

POEZII RITMATE

Capra cară coșuri grele/Cu verdețuri strânse-n ele

Dar le duce cu răbdare/Să dea iezilor mâncare.

„GHEMUL SE ROSTOGOLEȘTE”-educ.aruncă și spune:

Ghemul se rostogolește/Fugi de îl oprește!

Copilul prinde ghemul și spune:

Jos m-am ghemuit/Ghemul l-am oprit!

CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE CARE ÎNCEP CU SUNETUL LITEREI…

TERMINĂ CUVÂNTUL!cără…/midă tele…/fon stra…/dă va…/por

JOCURI EXERCIȚII PENTRU EXERSAREA PRONUNȚIEI CORECTE

AC

Sare-n lAC

oAC.oAC.oAC––BROASCA Ea

vai de mine ce să fAC Păpușica mEA

m-am înțepat cu un AC Tare

mAC-mAC-mAC Era rEA

vă fac cozonAC cu mAC Toată ziua rău plângEA

AI EI

O trăsătură cu doi cAI Într-o cușcă sunt doi lEI

Ție și-ar plăcea să-i AI? Ție ți-e frică de EI?

IC

AS Pantalonii cu un IC

Ursuleț grAS Îl îmbracă un pitIC

Cântă la contrabAS

AU IE

La denstist când spun eu <<AU>> Uite-o oaIE

Du cleștele că nu-l vreAU E vioaIE

OI Mistrețul cel greOI RA

Cântă la cimpOI CrRA,crRA,crRA

CioaRA cântă-așa

Ciobănaș viOI UC

Stă în deal la OI Sacu-n spate Duc

Greu îl mai apUC

OP UI

Top,ȚOP;ȚOP Hui,Hui,Hui/Sus pe grUI

Cățelușu-i șchiOP Ce petrece făcUI!

PROIECT DE ACTIVITATE

CATEGORIA DE ACTIVITATE-Educarea limbajului

MIJLOCUL DE REALIZARE-Joc didactic

TEMA-Răspunde repede și bine

GRUPA-pregătitoare

TIPUL DE ACTIVITATE-Formarea de pricepere și deprinderi

SCOPUL:

>informativ:

-precizarea și activizarea vocabularului privind unele cuvinte cu sens contrar (antonime)

-formarea și perfecționarea deprinderi de a formula corect și cu sens propoziții.

>formativ:

-exersarea operațiilor gândirii și a calităților ei;

-dezvoltarea atenției,a spiritului de echipă,a creativității și a spiritului de disciplină.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-să înțeleagă și să transmită mesajele simple;

-să alcătuiască propoziții simple și dezvoltarea;

-să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

-să înțeleagă semnificația cuvintelor.

SARCINA DIDACTICĂ:Găsirea antonimelor și formularea cu acestea propoziții în care să se realizeze corect acordul gramatical pentru singular și plural.

REGULILE JOCULUI:

-fiecare echipă are dreptul să spună pe rând,1-2 cuvinte la acre cealaltă echipă să-i găsească antonimul;

-echipele nu au voie să repete nu cuvânt care s-a mai spus;

-fiecare echipă să respecte timpul dat pentru consultare,iar dacă nu se încadrează pierde;

-câștigă echipa cu cele mai multe stegulețe primite ca recompensă.

ELEMENTE DE JOC:ÎNTRECEREA,MIȘCAREA,APLAUZE.

METODE DIDACTICE:explicația,conversația,demonstrația,exercițiul,descoperirea,problematizarea,munca în grup.

MIJLOACE DIDACTICE:un clopoțel,15 stegulețe pentru fiecare echipă,imagini,obiecte care să sugereze antonime.

FORMA DE ACTIVITATE:frontală cu întreaga grupă

DURATA:30-35 minute

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

PROIECT DE ACTIVITATE

CATEGORIA DE ACTIVITATE:Educarea limbajului

TEMA:”Propoziții,cuvinte,silabe,sunete”

TIPUL DE ACTIVITATE:recapitularea și sistematizarea cunoștințelor

FORMA DE REALIZAREA:joc exercițiu

SCOPUL ACTIVITĂȚII:verificarea cunoștințelor însușite de copii despre propoziții,cuvinte,silabe,sunete

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-să alcătuiască propoziții pe baza unor imagini sau folosindu-se de obiecte,numărând cuvintele

-să stabilească felul propoziției;

-să despartă cuvintele în silabe și să găsească alte cuvinte care încep cu aceeași silabă;

-să identifice primul sunet al unui cuvânt și sa-l asocieze cu litera corespunzătoare;

-să reprezinte propoziția,cuvintele și silabele folosind simbolurile cunoscute;

-să se exprime verbal corect din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical.

STATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PORCEDEE:conversația,observația,jocul,exercițiul,problematizarea,metoda clubului

MATERIAL DIDACTIC FOLOSIT:conversația,observația,explicația,jocul,exercițiul,problematizarea,metoda clubului

FORMA DE ORGANIZARE:frontal,individual

DURATA:30-35 minute

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

1.M.E.C.-Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii,București,2005;

2.Dorina Tuduce,Rodica Gorgan-Culegere de jocuri pentru educarea limbajului,Ed.Marzsan,Zalău,1999

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

EDUCAREA LIMBAJULUI

1 . Desparte cuvintele in silabe reprezentandu-le grafic! Gaseste un cuvant cu tot atatea silabe ca cel din medalion ! Incercuieste-l!

2 . Gaseste un cuvant care sa inceapa cu acelasi sunet ca cel din medalion ! Incercuieste-l !

3 . Deseneaza un obiect care sa inceapa cu sunetul F si un obiect care sa aibe 4 silabe ,in medalioanele de mai jos !

DOMENIUL LIMBA SI COMUNICARE(DLC)

1)Arata prin sageti literele cu care incep cuvintele care denumesc imaginile;

2)Traseaza atatea linii, cate sunete are fiecare cuvant care denumeste obiectul (sub fiecare imagine);

REPREZINTA GRAFIC PROPOZITIA:

SOARELE A RASARIT.

Fișă de evaluare

DOMENIUL LIMBA SI COMUNICARE (D L C )

1. Denumește legumele, spune cu ce sunet începe fiecare cuvânt și trasează o linie la litera potrivită!

A

R

C

V

M

Fisa de evaluare- nivel II

1.Incercuieste cifra care arata cate cuvinte are propozitia!

4

IONEL MANANCA CIRESE. 3 5

6

VULPEA SIREATA FURA HAINELE IEDULUI. 8 5

2.Deseneaza atatea linii orizontale cate silabe are cuvantul reprezentat in desen!.

3.Incercuieste obiectele a caror denumire incepe cu sunetul R!

BIBLIOGRAFIE

1.Ana A.,Cioflica S.M.-Jocuri didactice pentru educarea limbajului,îndrumător metodic,Ed.Tehno-Art,Petroșani,2000;

2.Allport G.-Structura și dezvoltarea personalității,E.D.P.,București,1981;

3.Bădică T.,Marinescu E.,Duțu O.-Exercițiu pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor,E.D.P.,București,1979;

4.Boca Miron E.,Chichișan E.,-Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului l preșcolari,Ed.V&I Integral,București,2001;

5.Cerghit I.-Metode de învățământ,Ed.Polirom,București,2006;

6.Claperede Ed.-Psihologia copilului și pedagogia experimentală,E.D.P.,București,1975;

7.Cosmovici A.-Psihologie generală,Ed.polirom,București,2005;

8.Cucoș C.-Pedagogie,Ed.Polirom,București,2006

9.Dima S.-fundament al personalității,Ed.Revista învățământului preșcolar,București,1997;

10.Doboș G.,Doboș T.-Prevenirea și corectarea defectelor de vorbire a copiii preșcolari în vederea școlarizării,Revista de pedagogie,1978;

11.Elkonin B.D.-Psihologia jocului (traducere),E.D.P.,București,1980;

12.Ezechil L.,Păiși Lăzărescu M.-Laborator preșcolar-ghid metodologic,Ed.V&I,Intregral,București,2001;

13.Golu P.,Verza E.,Zlate M.-Psihologia copilului,E.D.P.,București,1992;

14.Jianu M.-Probleme de lexicologie,Ed.Studii Europene,Tg-Jiu,2002;

15.Joița E.-Eficiența instruirii,E.D.P.,București,1998;

16.Lovinescu A.-Jocuri exerciții pentru preșcolari,E.D.P:,București,1979;

17,Manolache A.,Stângă M.,Stăiculescu Z.-Vorbim corect,Ed.V&I,Integral,București,2000;

18.M.E.N.-Programa activităților instructiv-educativ în Grădinița de copii,-ediția a II-a revizuită și adăugită,Ed.V&I,Integral,București,2005;

19.M.E.N-revista învățământului preșcolar nr 3-4/2005;

20.M.E.N.-Revista invatamantului preșcolarnr.3-4/2006;

21.Preda V.,Pletea M.,Grama F.,Cocoș A.,Oprea D.,Călin M.-Ghid prentru preoiecte temtice,Ed.Humanitas Educațional,București,2005;

22.Sălvăstru D.-Didactica psihologiei,Ed.Polirom,București,2006;

23.Schulman Kolumbus E.-Didactica preșcolară,(traducere și adaptare de Magdalena Dumitrana,ediția aII-a),Ed.VI Integral,București,2000;

24.Vascu T.,Pitilie E.-Jocuri didactice pentru însușirea corectă a limbii române de către preșcolari,E.D.P.,București.1994

25.W.W.W.didactic.ro