Dezvoltarea Caltatii Motrice Viteza la Juniorii de 12 14 Ani, In Fotbaldocx

=== Dezvoltarea caltatii motrice-viteza la juniorii de 12-14 ani, in fotbal ===

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA “OVIDIUS’’DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,

Prof.univ.dr. Melenco Ionel

Absolvent,

Baciu Stelian Robert

Constanța

-2015-

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA “OVIDIUS’’ DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

DEZVOLTAREA CALITĂȚII MOTRICE-VITEZA

LA JUNIORII DE 12-14 ANI, ÎN FOTBAL

Coordonator științific,

Prof.univ.dr. Melenco Ionel

Absolvent,

Baciu Stelian Robert

Constanța

-2015-

CAPITOLUL I Introducere

1.1 Gradul de actualitate și importanță a temei

1.2 Motivația alegerii temei

1.3 Scopul și sarcinile lucrării

Ipoteza lucrarii

CAPITOLUL II Fundamente teoretice și științifice privind dezvoltarea vitezei

2.1 Tendințe actuale în fotbal

2.2 Efortul în fotbal

2.3 Particularitățile somato-funcționale, psihice și motrice ale jucătorilor de fotbal 12-14 ani

2.3.1 Particularitățile somatice

2.3.2 Particularitățile funcționale

2.3.3 Particularități psihice

2.3.4 Particularități motrice

2.4 Viteza-calitate motrică de bază

2.4.1 Caracterizare generală a vitezei

2.4.2 Formele de manifestare a vitezei

2.4.3 Formele de manifestare a vitezei asociate cu alte calități

2.4.4 Factorii care condiționează viteza

2.5 Metodica dezvoltării vitezei a jucătorilor de fotbal la vârsta de 12-14 ani

2.5.1 Procedee și mijloace metodice

2.5.2 Metodele de antrenament pentru dezvoltarea vitezei

2.5.3 Aspecte particulare privind dezvoltarea vitezei la 12-14 ani

CAPITOLUL III Organizarea și metodologia cercetării

3.1 Modul de organizare, locul, durata, subiecții

3.2 Metodologia cercetării

3.2.1 Mijloace folosite

3.3 Metode de prelucrare a datelor

CAPITOLUL IV Prezentarea și interpretarea datelor

4.1 Prezentarea datelor

4.2 Interpretarea datelor

CAPITLOUL V Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Gradul de actualitate și importanță a temei

Fotbalul a cunoscut de-a lungul istoriei numeroase schimbări, atât la nivelul regulamentelor, echipamentului cât și la organizarea competițiilor.Schimbările și evoluția nu s-au oprit doar la aceste lucruri, ci s-a extins și la funcțiile de sprijin cum ar fi medicamentația, știința sportivă, psihologia sportivă, preparatori fizici.

La momentul actual jocul de fotbal se desfășoară mult mai rapid decât acum 10-15 ani.Atât mingea care este pasată de la un jucător la celălalt, cât și mișcările jucătorului sunt mai rapide.

Acum jucătorii acoperă în mod regulat aproximativ 10-13 km pe meci deoarece se mișcă mai mult și aleargă mai repede.Jucătorii acoperă o distanță de 50% mai mare decât acopereau acum 40 de ani.

Nu doar mișcarea în teren a evoluat ci și timpul de reacție al jucătorilor, din pricina stilurilor de joc implementate de antrenorii echipelor.Jucătorul este obligat să ia decizii rapide în timpul jocului, să ia acțiuni rapide pe cont propriu necesare, care pot schimba soarta jocului.

Ca urmare, rezultatul jocului poate fi determinat de micile, dar rapidele schimbări ale picioarelor și direcție, poziția corpului, fiind necesare pentru primirea, posesia, alergarea și driblingul cu mingea realizate în viteză maximă cu o precizie maximă.

În scopul de a îndeplini toate aceste acțiuni, jucătorul trebuie să fie în măsură să proceseze rapid informațiile, să-și prioritizeze acțiunile și să ia decizii în ultima secundă.

Jucătorii nu sunt solicitați numai din punct de vedere tactic, tehnic și cognitiv.Ei au nevoie și de o pregătire fizică generală bună.În special aceștia trebuie să fie în măsură să accelereze rapid, să încetinească, să efectueaze cu agilitate schimburi de direcție în scopul de a satisface cererea pe care o cere fiecare aspect al jocului.

Această pregătire fizică avansată obținută demonstrează progresele metodologiei antrenamentelor, ce a dus la valorificarea posibilităților fizice ale sportivilor.Fără o pregătirea fizică bine dezvoltată nu se poate pune în mișcare mecanismul de funcțiune al echipei.

1.2 Motivația alegerii temei

Fotbalul fiind într-o continuă evoluție,este caracterizat prin intensitatea mare a duelurilor, dinamismul fazelor de joc, rapiditatea jucătorilor.Această evoluție obligă antrenorii să se asigure că jucătorii antrenați de ei pot veni în întâmpinarea cerințelor jocului modern, într-o varietatea de aspecte cum ar fi: tehnic, tactic, psihologic și fizic.

În ceea ce privește pregătirea fizică, ea trebuie efectuată în așa fel încât jucătorii să suporte în condiții optime și fără consecințe eforturile mari ale jocului.Realizarea acestor cerințe este probabilă în condițiile unei pregătiri fizice excelente, determinate de legătura unui nivel mare de dezvoltarea a calităților fizice precum: viteză, îndemânare, rezistentă și forță.

Respectând cerințele actuale cerute de jocul de fotbal consider că procesul de instruire și dezvoltare a calităților motrice în special viteza, trebuie realizat la vârsta junioratului deoarece organismul suferă modificări importante precum creșterea accelerată a taliei și a greutății, împreună cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale precum și modificări la nivel hormonal.

Motivul alegerii acestei teme este acela de a fi un îndemn pentru antrenorii ce lucrează cu copii, în a se concentra pe dezvoltarea și perfecționarea calității motrice viteză, care se regăsește în jocul modern de fotbal.

1.3 Scopul și sarcinile lucrării

Scopul lucrării este acela de a propune o îmbunătățire a modului de lucru cu juniorii în cadrul antrenamentelor.Se urmărește dacă prin repartizarea unui număr mai mare de minute destinate dezvoltării vitezei, o dozare corectă și o eficacitatea în mijloacele folosite, se poate observa o îmbunătățire a vitezei.

O sarcină a lucrării este aceea de a forma deprinderi motrice generale și specifice cât mai corecte și utile.O a doua sarcină este de a dezvolta potențialul motric la nivelul junioratului specific jocului de fotbal.

1.4 Ipoteza lucrării

Pornind de la ipoteza că mijloacele și metodele folosite în antrenamentul propus ce are ca obiectiv dezvoltarea calității motrice viteza la juniorii de 12-14 ani în fotbal este corect, vom putea observa o îmbunătățire a acesteia.

CAPITOLUL II

Fundamente teoretice și științifice privind dezvoltarea vitezei

2.1 Tendințe actuale în fotbal

Fotbalul cunoaște cea mai mare răspândire și popularitate în lumea întreagă.Aspecte ca jocul colectiv, faze pline de dinamism, schimbări rapide de atac și apărare, angajamentul fizic nelipsit, contribuie la un spectacol sportiv.

Problemele fotbalului modern, perfecționat în toate compartimentele sale, sunt mai complexe decât cele din trecut, jocul actual fiind diferit în raport cu cel de altădată.Apar noi sisteme de joc, jucătorii primesc sarcini tactice, se observă o înclinație spre o acoperire a întregului teren, apar desele schimbări de locuri și sarcini în funcție de cerințele jocului.

Fotbalul actual devenind o adevărată industrie, în care cercetarea reprezintă fundamentul științific pe baza căruia marile școli de fotbal și echipe de club din dorința de afirmare și câștigare, încearcă găsirea unor permanente noi idei privind pregătirea fizică, tactică, tehnică, psihică, împreună cu cele mai valoroase mijloace și forme de organizare, care prelucrate și adaptate trebuie să răspundă criteriilor fotbalului modern.

Jocul de fotbal contemporan evoluează neîncetat spre o creștere continuă a vitezei de joc, a implicării jucătorilor din punct de vedere fizic și a inițiativei.

Exigențele fotbalului actual îi obligă pe jucători să se autodepășească mereu, oferind din ce în ce mai mult în pregătirea fizică din cadrul antrenamentelor, dar mai ales prestații notabile în jocurile oficiale.

Prin atingerea unui nivel înalt din punct de vedere al capacităților fizice, acestea reprezentând baza pe care se sprijină întreaga activitate complexă a jucătorilor ce își vor putea pune în valoare calitățile tehnico-tactice și psihologice.

Privind tehnica jocului, se pot observa evoluții cu totul remarcabile față de odinioară.La momentul actual aceasta se manifestă prin viteză, în continuă mișcare, cu opoziția permanentă a adversarului, atingând valori ce în trecut nu puteau fi atinse.

Tehnica actuală se caracterizează prin complexitatea ei, adaptabilitatea la situațiile variate necesare jocului.Precizia cu care este utilizată și transmisă mingea, efectele imprimate acesteia, împreună cu un echilibru din punct de vedere fizic poate uimi spectatorii de rând.

În acest fel, orice acțiune tehnică este responsabilă în realizarea unei acțiuni tactice care poate deveni o soluție utilă în timpul jocului.

Astfel preocuparea tehnicienilor de a descoperi și dezvolta noi sisteme de joc a condus la o dezvoltare continuă a jocului.

Actualele sisteme de joc s-au bazat pe cele vechi și având ca sprijin soluțiile găsite de antrenori și jucători.

În fotbalul actual, dinamica are o contribuție importantă ce vizează zone și raporturi numerice întotdeauna schimbătoare, atât în atac cât și în apărare, care se realizează în mare viteză cu scopul de a acoperi cu jucători suprafețele în care se acționează.

Demarcarea jucătorilor în faza de atac, fac tot mai greu marcajul din partea apărătorilor adverși creând situații majore de finalizare.La acest aspect contribuții majore au demarcările surprinzătoare în viteză, pe direcții cât mai neprevăzute cu rupere de ritm.Un exemplu la această situație este din finala Champions League 2015, pasa lui Lionel Messi care a schimbat direcția de atac din dreapta în stânga către Jordi Alba care a condus la marcarea primului gol de către Ivan Rakitic.

Momentele de întrerupere sau de repunere a mingii în joc acum sunt folosite de către jucători pentru a-și găsi noi poziții, în care să construiască noi faze de joc periculoase și de o mare eficacitate.În fotbalul de altădată aceste momente erau folosite pentru revenirea după efort, pentru odihnă, acum ele având cu totul altă întrebuințare.

În prezent jucătorii pentru a reveni după un efort prelungit, folosesc momentele de întrerupere prin realizarea unor deplasări ușoare mai lente care pot constitui suportul unor noi faze de joc.

La momentul actual fundamental este impunerea propriului stil de joc, dar fără a trece cu vederea posibilitățile adversarilor care trebuie cunoscute și anihilate.

Rezumând principalele tendințe și noutăți în fotbalul actual putem evidenția următoarele:

ritmul rapid de desfășurare al fazelor de joc, schimbările rapide de atac și apărare;

atingerea unui nivel înalt în privința capacităților fizice, solicitarea intensă la efort;

jucători capabili să realizeze la fel de bine faza de atac cât și faza de apărare;

angajamentul fizic pronunțat și mobilitatea jucătorilor în câștigarea duelurilor fizice pentru minge;

participarea și autodepășirea în cadrul antrenamentelor;

jocul fără minge al jucătorilor prin demarcări, cu scopul de a creea spații pentru coechipieri în vederea destabilizării apărării adverse;

2.2 Efortul în jocul de fotbal

,,Efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare, concentrare și accelerare a forțelor fizice și psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conștient și aconștient în vederea depășirii unui obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului și a propriei persoane”(P. Popescu-Neveanu, citat de A. Dragnea, 1996).

Efortul sportiv se clasifică în:

a) ,,Efort competițional – proces conștient de valorificare a tuturor disponibilităților biologice, abilităților tehnico-tactice și cunoștințelor teoretice, pe fondul unei stabilități relative a formei sportive, în confruntările individuale sau de grup (echipă) pentru obținerea victoriei în competiție”(A. Dragnea și colab., 2006).

b),,Efort de antrenament – proces de învingere conștientă de către sportiv a solicitărilor din pregătire pentru perfecționarea fizică (morfofuncțională), tehnico-tactică, educarea proceselor și fenomenelor psihice, având ca rezultat creșterea capacității de performanță”(A. Dragnea și colab., 2006).

Fotbalul fiind un joc sportiv, provoacă din partea jucătorilor eforturi diferite.

Diferitele eforturi provocate jucătorilor sunt solicitate de schimbările de joc și sunt caracterizate prin alergări cu o diferită viteză, prin întoarceri, accelerări, sărituri din poziții imprevizibile.Din cadrul acestor solicitări fac parte toate calitățile fizice:

Viteza

Îndemânarea

Rezistența

Forța

Între aceste calități fizice există o legătură strânsă, în sensul că orice mișcare efectuată în jocul de fotbal, include toate aceste calități fizice, dar una sau mai multe predomină.

Structura jocului de fotbal ne demonstrează că eforturile de intensitate ridicată și durată scurtă se schimbă cu eforturile de intensitate joasă și durată mai lungă.

Un joc de fotbal solicită mari eforturi din partea organismului, a activității psihice și fiziologice ale jucătorilor.În îndeplinirea acțiunilor de joc sunt momente de efort intens, prelungit dar care alternează cu momente de intensitate scăzută, pentru ca imediat să revină la cel intens.

Efortul la fotbaliști se încadrează în categoria eforturilor mari și foarte mari, caracterizându-se prin succesiunea aciclică a fazelor aerobe cu cele anaerobe.

Efortul aerob folosește energia obținută pe căi metabolice care necesită prezența oxigenului, procese care se pot derula pe perioade lungi de timp și mențin un efort de intensitate medie și mică.

Eforturile anaerobe sunt realizate prin procese biochimice desfășurate fără intervenția oxigenului.Ele sunt de două categorii, în funcție de apariția sau nu a acidului lactic și de substanțele care se descompun.

Efortul anaerob alactacid este un efort susținut de energia rezultată din descompunerea acidului adenozintrifosfatic (ATP) și a fosfocreatinei (CP).Durata unui astfel de efort este foarte scurt dar de intensitate maximă.

Efortul anaerob lactacid are o intensitate submaximală și o durată cuprinsă între 5-7 secunde și maxim 50-60 secunde.

A., Demeter (1972), spune că: „de la începutul efortului, energogeneza îmbracă, pentru câteva minute, un aspect anaerob și apoi mixt, anaerob-aerob, eforturile cu o durată mai mare de trei minute devin din ce în ce mai aerobe, iar cele cu o durată mai mare de 6 minute sunt exclusiv aerobe”.

În timpul jocului o echipă are între 100-150 acțiuni de atac de intensitate maximală și submaximală, susținute de la un singur jucător până la 6 jucători, cu o durată de la 1 la 8 secunde.Echipele de o valoare mai mare au o posesie a mingii și un număr de acțiuni mai mari.

Timpul efectiv al unui joc de fotbal este în medie de 50 până la 60 de minute, în rest jocul este oprit de întreruperile specifice jocului (aut, fault, accidentări, schimbări de jucători).

Eforturile realizate de un jucător în timpul meciului pot fi împărțite în trei tipuri:

eforturi foarte scurte (lovirea mingii);

eforturi scurte (preluarea mingii, driblingul, conducerea mingii care se termină cu pasă sau șut);

eforturi de durată mare (demarcări, învăluiri, accelerări fără minge);

În fotbalul actual un jucător acoperă pe teren în mod regulat o distanță aproximativă de 10-14 km pe meci, între care 10-15% sunt în viteză maximă.

Distanța parcursă în sprint pe meci este de aproximativ 2,1km în funcție de poziția pe care o ocupă jucătorul în echipă (fundaș, mijlocaș, atacant).

Durata unui sprint realizat în timpul meciului de un jucător este mai puțin de 3 secunde.Un sprint poate fi decisiv pentru rezultatul unui meci, de aceea antrenorii și preparatorii fizici pun mare preț pe pregătirea fizică.

Jucătorul poate avea un timp de alergare care poate fluctua de la 25 de minute la 40 pe durata unui singur meci.În timpul acestor minute avem eforturi anaerobe cu minge sau fără minge, parcurse pe o distanță între 800 și 2000m.

Componenții echipelor de fotbal fac față unui efort continuu de intensități diferite.Aceste solicitări se exprimă în frecvențele cardiace ridicate, în valori mari ale ventilației și în VO2 maxim.VO2 maxim fiind nivelul cel mai ridicat al consumului de oxigen în efort maximal.

Aceste modificări fiziologice în timpul jocului sunt influențate de aspecte generale pentru toată echipa, iar aceste aspecte sunt:

nivelul de pregătire fizic al fiecărui jucător;

nivelul atins din punct de vedere al măiestriei tehnice;

starea gazonului, condiții meteorologice;

intensitatea și volumul antrenamentului, metodica acestuia;

Fără aceste eforturi realizate din partea jucătorilor, nu pot fi îndeplinite acțiunile tehnico-tactice, iar fără aceste acțiuni un meci nu poate fi câștigat.Un alt aspect care reiese din realizarea acestor eforturi este gradul de spectaculozitate oferit tuturor spectatorilor.

2.3 Particularitățile somato-funcționale, psihice și motrice ale jucătorilor de fotbal 12-14 ani

2.3.1 Particularitățile somatice

Băieții la vârsta de 12-14 ani se află într-o perioadă complexă a creșterii și anume pubertatea.Perioada pubertară se descrie printr-o fază cu ritm accelerat în privința organelor, aparatelor și sistemelor din sfera somatică, cât și a celor din sfera vegetativă.

Din acest punct de vedere toate organele și aparatele pot fi împărțite în trei categorii(A., Demeter, 1974):

1.Organe și aparate cu o creștere rapidă în perioada pubertară.

2.Organe și aparate cu o dezvoltare explozivă în perioada pubertară(organe genitale)

3.Organe care cresc până la pubertate și apoi involuează(organe limfoide, timusul).

Aparatul locomor se caracterizează printr-o dezvoltare a oaselor în grosime, prin depunerea de săruri minerale.Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime.

Mușchii fiind subțitiri și lungi ajută la apariția relativ rapidă a oboselii, cu precădere în eforturile îndelungate.

Coloana vertebrală capătă curburile sale definitive (cervicală și dorsală) la 7 ani, iar la vârsta de 12-14 ani se definitivează și curbura lombară.

Toracele dezvoltându-se mai mult în lungime decât în lărgime, fapt care împiedică realizarea în condiții optime a schimburilor respiratorii în eforturile prelungite.

2.3.2 Particularitățile funcționale

Aparatul respirator se dezvoltă intens.Plămânii sporesc în greutate și volum, capacitatea lor anatomică mărindu-se cu peste 50%.Crește amplitudinea mișcărilor respiratorii(de la 230ml volum curent la 11 ani, la 300 ml la 13 ani),crește capacitatea vitală.

Capacitata vitală se îmbunătățește: la 13 ani 2900 cm3 și la 14 ani 3000cm3(D.Apolzan, 1996).

Aparatul cardiovascular este caracterizat prin creșterea rapidă a volumului inimii, vasele sanguine înguste, ceea ce implică un efort mare pentru împingerea sângelui.

2.3.3 Particularități psihice

,,La această vârstă se dezvoltă conștiința de sine, preadolescentul fiind animat de dorința de a-și cunoaște propriile sale posibilități, pentru a-și da seama în ce

măsură poate fi util celor din jur.

Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății, cu o înaltă conștiință a datoriei, în orice domeniu ar activa (științific, literar, artistic, tehnic, etc)’’.

,,Activitatea dominantă este învățătura.Prin aceasta, preadolescentul pătrunde în cultura științifică, el manifestă o dorință de a cuceri lumea prin cunoaștere.Interesul pentru cunoaștere e foarte viu, pentru domenii foarte variate și susținut de o gândire mai abstractă, sistematică, obiectivă.Se dezvoltă imaginația, memoria.Preadolescentul prezintă o afectivitate bogată, stabilă și prezintă o voință fermă”.

2.3.4 Particularități motrice

Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei.

Ca urmare a dezvoltării a aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării.

Datorită disproporțiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exercițiilor fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilitățile pentru îmbunătățirea îndemânării sunttotușicrescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 12-13 ani se apropie de cea a adultului.

Datele literaturii de specialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții în ciuda rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o creștere substanțială, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistenta aerobă poate fi dezvoltată cu succes în etapa pubertară.

2.4 Viteza-calitate motrică de bază

2.4.1 Caracterizare generală a vitezei

Viteza este o parte integrantă a fiecărei ramuri sportive.Ea este cel mai ușor de remarcat în timpul unui antrenament sau joc, aportul ei fiind important în realizarea unor performanțe pe plan individual(probele de sprint din atletism)cât și colectiv(fotbal, handbal, baschet).

După marii autori viteza este definită ca fiind:

1. ,,Capacitatea de a executa acte sau acțiuni motrice cu întreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia, într-un timp cât mai scurt, deci cu rapiditate maximă, în funcție de condițiile existente” (Gh. Cârstea, 1993, 1997).

2. ,,Capacitatea omului de a executa mișcările cu rapiditate și frecvență mare” (A. Demeter, 1981).

2.4.2 Formele de manifestare a vitezei

a)Viteza de reacție după(Gh. Cârstea, 2000) mai este numită și ,,timpul latent al reacției motrice”care reprezintă timpul scurs de la momentul apariției (acțiunii) unui stimul și momentul declanșării răspunsului motor adecvat.

Viteza de reacție este dependentă de următoarele elemente: apariția excitației în receptor sau receptori, transmiterea pe cale aferentă, analiza semnalului, transmiterea pe cale eferenta, excitarea mușchilor.

Viteza de reacție se măsoară în milisecunde, iar valoarea ei diferă în funcție de tipul de stimul la care se manifestă. Astfel, viteza de reacție variază de la 140 ms, la stimuli cutanați, 150 ms la stimuli sonori, și 180 ms la stimuli vizuali(Thorner, citat de Gh. Mitra, Mogoș 1984, Gh.Cârstea,1997, V.Tudor, 1999).

Reacțiile la diferiți stimuli pot fi:

1. Simple – la stimuli cunoscuți(startul în probele atletice).

2. Complexe – presupun elaborarea unor răspunsuri motorii adecvate în condițiile în care nu se cunoaște stimulul și nici momentul apariției acestuia.Reacția manifestându-se și în funcție de acțiunile coechipierilor și adversarilor.În fotbal astfel de acțiuni pot fi: executarea loviturilor libere directe și indirecte, aruncarea de la margine, lovitura de la colțul terenului.

b)Viteza de repetiție conform (Gh. Cârstea, 2000) este capacitatea de a efectua aceeași mișcare(act motric sau acțiune motrică) într-o unitate de timp prestabilită.

Factori care condiționează viteza de repetiție:

mobilitatea scoarței cerebrale;

existența stereotipului dinamic;

coordonarea neuro-musculară;

rezistența fizică specifică;

c) Viteza de deplasare este reprezentata de capacitatea individului de a parcurge o distanță cât mai mare, în timp cât mai scurt.

Exemple de situații în fotbal când este nevoie de o bună dezvoltare a vitezei de deplasare: jocul la ofsaid, marcaj-demarcaj, schimbul de locuri, un-doi.

După (Gh. Cârstea, 2000) mai poate fi și considerată o variantă a vitezei de repetiție.

d)Viteza de accelerare reprezintă capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei, în timp cât mai scurt(I. Șiclovan, 1972).În fotbal este foarte importantă deoarece ajută în surprinderea adversarului și se realizează prin accelerări bruște și ruperi de ritm în special pe fazele de atac, pe măsura apropierii de poarta adversă.

e) Viteza de execuție în fotbal se referă la realizarea procedeelor tehnice în viteză maximă (conducerea mingii, lovirea mingii cu piciorul, preluarea mingii).

2.4.3 Formele de manifestare a vitezei asociate cu alte calități

Conform(Gh. Cârstea, 2000) viteza poate fi asociată cu alte 3 calități motrice:

viteza în regim de forță, numită și detentă de cei mai mulți specialiști autori;

viteza în regim de îndemânare;

viteza în regim de rezistentă;

2.4.4 Factorii care condiționează viteza

,,Din literatura specifică se desprind următorii factori determinanți pentru viteză:

1) Mobilitatea proceselor nervoase corticale fundamentale, excitația și inhibiția, care condiționează alternanța contracției și relaxării musculare;

2) Calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;

viteza de contracție a mușchilor invervati;

3) Tipul fibrelor musculare care intră în contracție(fibrele albe sunt favorabile unei viteze bune, sunt fibre ,,rapide”);

4) Valoarea surselor și proceselor energetice(mai ales conținutul în adenozintrifosfat (ATP) și fosfocreatină (CP) pentru mușchii intrați în contracție);

5) Nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice”.

Un alt factor este cel psihic și anume capacitatea de concentrare a voinței.

Alți factori condiționali pentru manifestarea vitezei sunt vârsta și genul(masculin, feminin) al subiecților.(A. Dragnea, 1993, C. Bota, 1997).

2.5 Metodica dezvoltării vitezei a jucătorilor de fotbal la vârsta de 12-14 ani

Conform datelor din literatura de specialitate se constată că:

Între 10 și 14-15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvată, la indici ai vitezei de reacție echivalenți cu cei ai adulților, prin creșterea capacității de efort anaerob, se poate interveni și asupra dezvoltării vitezei de deplasare, precum și a vitezei în regim de forță.

În dezvoltarea vitezei, specialistul trebuie să țină cont de o serie de cerințe care trebuie respectate în procesul de instruire(A.Dragnea,1993, V.Tudor,1997):

a) Durata exercițiilor de viteză trebuie să fie de circa 5-6 secunde până la maximum 40-43 secunde.

b) Pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de lungi pentru a permite revenirea funcțiilor vegetative, dar nu și reducerea stării de excitabilitate optimă obținută la nivelul scoarței cerebrale ca urmare a lucrului cu viteză maximă.

c) Subiecții trebuie să aibă structura exercițiilor bine însușită.

d) Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecțiilor sau antrenamentelor, în condițiile unui sistem nervos odihnit și ale unui organism cu nivel optim de încălzire.

2.5.1 Procedee și mijloace metodice

Conform spuselor lui (Gh. Cârstea, 2000) procedeele metodice sunt grupate în felul următor:

1. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri maximale, folosindu-se condiții normale de lucru. Acesta este procedeul metodic cel mai frecvent folosit pentru dezvoltarea vitezei.Ca modalități concrete pentru acest procedeu, sunt exemplificate următoarele: alergare pe teren plat cu echipament regulamentar, pase sau dribling cu mingea regulamentară pentru un joc sportiv.

2. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se condiții ușurate de lucru( alergarea la ,,vale’’ pe o pantă ușor înclinată, alergare pe teren plat cu echipamentul mai ușor, pase sau dribling cu minge mai ușoară decât cea regulamentară, reducerea activă a amplitudinii mișcării).

3. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu-se condiții ușor îngreuiate de lucru (alergare la ,,deal’’ pe o pantă ușor înclinată, alergare pe teren plat cu echipament puțin mai greu decât cel regulamentar, pase sau dribling cu mingea puțin mai grea decăt cea regulamentară).

4. Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri alternative(,,maximale și submaximale”, ,,maximale și supramaximale”, ,,supramaximale-submaximale”), tempouri imprimate de factori externi(mai ales de natură electronică sau mecanică).

Din punct de vedere metodologic trebuie să se ia în considerare următoarele aspecte prinvind antrenamentul pentru dezvoltarea vitezei:

1.Exerciții se realizează numai după o bună încălzire a organismului.

2.Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei trebuiesc efectuate la începutul antrenamentului pe un fond odihnit.

3.Să se lucreze variat și stimulant pentru jucători, la fiecare antrenament.

4.Exercițiile de intensitate maximă să fie de scurtă durată(6 secunde).

5.Tehnica exercițiilor să fie simplă pentru a facilita executarea lor cu mare viteză.

6.Să se folosească atât stimuli vizuali cât și stimuli auditivi.

7.Alternarea exercițiilor cu minge și fără minge.

8. La momentul apariției primelor semne de oboseală, trebuiesc acordate pauze de refacere.

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei în timpul antrenamentului sportiv:

exerciții cu starturi din diferite poziții;

exerciții din școala alergării implicate în alergarea de viteză;

exerciții și jocuri cu mingea, joc de fotbal bilateral realizat în condiții de viteză;

2.5.2 Metodele de antrenament pentru dezvoltarea vitezei

Antrenamentul este foarte important în viața unui sportiv, ajutând la dezvoltarea, însușirea și perfecționarea calităților motrice și acțiunilor tehnico-tactice.

Antrenamentul sportiv este definit ca, proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice și psihice intense în scopul obținerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice. (Terminologia educației fizice și sportului, 1973).

Una din principalele caracteristici ale antrenamentului sportiv după(A. Dragnea, 1993) este acela că mobilizează toate posibilitățile fizice și psihice ale sportivului, acesta adaptându-și modul de viață la cerințele antrenamentului și a activității de performanță.

N. G. Ozolin( 1972) citat de A. Dragnea( 1996) sistematizează metodele de antrenament pentru dezvoltarea vitezei astfel:

a) Metoda exercițiului ,,din mers’’ care reprezintă parcurgerea unei distanțe in viteză maximă dupa un elan prealabil(alergare lansată).

b) Metoda alternativă este caracterizată de creșterea vitezei, atingerea celei maxime, menținerea ei pe o distanță marcată și apoi descreșterea acesteia.

c) Metoda ștafetelor și jocurilor care dezvoltă mai multe forme de manifestare a vitezei.

d) Metoda repetărilor în tempouri submaximale, maximale și supramaximale.

2.5.3 Aspecte particulare privind dezvoltarea vitezei la 12-14 ani

La această vârstă și etapă de pregătire, organismul copiilor suferă modificări privind înălțimea și greutatea simultan cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale.

În opinia specialistului sovietic V. P. Filin citat de A. Demeter (1981) în copilărie există condițiile cele mai favorabile pentru dezvoltarea vitezei.Același A. Demeter (1981) spune că între 11-12 ani, odată cu perfecționarea coordonării mișcărilor, se îmbunătățește mult și viteza, iar la 13-14 ani se pot obține cele mai bune rezultate pentru îmbunătățirea vitezei.

În ceea ce privește aspectele dezvoltării vitezei în cadrul antrenamentului, Krestovnikov și Ozolin, citați de A. Demeter (1981) recomandă la copii și juniori efectuarea exercițiilor de viteză în prima parte a lecției de antrenament, imediat după încălzire.

După N. N. Iakovlev (1971) citat de A. Demeter (1981), la începutul antrenamentului, exercițiile de viteză creează condiții biochimice favorabile eforturilor de rezistență care urmează să fie executate în partea a doua a antrenamentului.Eforturile de rezistență efectuate la începutul antrenamentului influențează nefavorabil eficiența exercițiilor de viteză ulterioare, pe baza acumulării acidului lactic și a reducerii treptate a excitabilității neuromusculare, absolut necesară efectuării în bune condiții a exercițiilor de viteză.

În cadrul antrenamentelor la copii și juniori trebuie să existe folosirea elementelor de întrecere, caracterul de joc și liberă inițiativă.Să fie asigurat un caracter atractiv al instruirii pentru a atrage atenția și menținerea concentrării din partea copiilor pe tot parcusul lecției de antrenament.

CAPITOLUL III

Organizarea și metodologia cercetării

3.1 Modul de organizare, locul, durata, subiecții

Experimentul s-a desfășurat la echipa de fotbal Sporting Năvodari în cadrul grupei de vârstă 12-14 ani.Grupa supusă testărilor a fost formată din 13 copii. Perioada desfășurării a fost 28.2.2015-23.5.2015.

Resurse folosite în organizarea testărilor:

teren de fotbal(gazon natural)

mingi de fotbal

cronometru

jaloane

fluier

gărdulețe

3.2 Metodologia cercetării

În cadrul experimentului, atât la testarea inițială cât și la cea finală am folosit următoarele probe de control.

1. Alergare de viteză pe 50m.

Proba s-a efectuat pe teren cu gazon natural, cu start din picioare.S-au realizat două încercări cu notarea celui mai bun timp.

2. Alergare de viteza pe 30m.

Proba s-a efectuat pe teren cu gazon natural, cu start din picioare.S-au realizat două încercări cu notarea celui mai bun timp.

3. Conducerea mingii printre 5 jaloane(dribling printre jaloane).

Jaloanele sunt situate la 3m unul de celălalt.Jucătorul și mingea se află la distanță de 3m față de primul jalon.Traseul se parcurge dus-întors.

3.2.1 Mijloace folosite

Potrivit ipotezei, prin care se urmărește dezvoltarea calității motrice viteza la juniorii de 12-14 ani în fotbal, am propus și introdus în cadrul antrenamentelor o serie de exerciții destinate să îmbunătățească parametrii testați.

Exercițiile propuse sunt următoarele:

Ex.1 Jucătorii așezați pe două coloane în sprijin ghemuit, la semnal sonor se ridică și pornesc în alergare de viteză pe o distanță de 30m semnalizată cu două jaloane la sfârșit.Jucătorul care pierde face 5 flotări.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare și de reacție.

Dozare: 2 serii a câte 2 repetări de fiecare jucător, pauză 1 minut între serii.

Ex.2 Alergare pe loc cu genunchii ridicați 10 secunde, la semnal sonor alergare de viteză pe o distanță de 15m până la primul jalon, la al doilea semnal alergare cu spatele 5m până la cel de al doilea jalon, iar la al treilea semnal sonor sprint pe o distanță de 10m.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare și de reacție.

Dozare: 2 serii a câte 2 repetări de fiecare jucător, pauză 1 minut între serii.

Ex.3 Jucătorul aflat într-un pătrat format din jaloane numerotate cu latura de 7m, alergare de viteză și atingerea jaloanelor în ordinea indicată de antrenor.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare și de reacție.

Dozare: 2 serii a câte 3 repetări de fiecare jucător, pauză 1 minut între serii.

Ex.4 Sărituri peste gărdulețe cu înălțime de 30cm, cu distanță între ele de 50cm, după ultimul gărduleț sprint pe o distanță de 20m.

Scop: dezvoltarea vitezei în regim de forță

Dozare: 2 serii a câte 2 repetări de fiecare jucător, pauză 1 minut între serii.

Ex.5 Alergare ușoară, la semnal sonor schimbare de direcție, urmată de alergare de viteză până la un nou semnal pe o distanță de 20m.

Scop: dezvoltarea vitezei de accelerare și de reacție.

Dozare: 2 serii a câte 3 repetări de fiecare jucător, pauză 1 minut între serii.

Ex.6 Jucătorii așezați în cerc, un singur jucător conduce mingea cu ambele picioare până în mijlocul cercului unde se află un jalon, se ocolește jalonul, iar jucătorul se duce cu mingea până la un coechipier făcând schimb de locuri cu respectivul.

Scop: dezvoltarea vitezei de execuție.

Dozare: 1 minut și 30 de secunde, 3 serii, pauză 30 de secunde între serii.

Ex.7 Jucătorii împărțiți în 4 grupuri pe fiecare latură a unui pătrat, fiecare grup având o minge, pleacă doi jucători cu conducerea mingii din direcții opuse până la centru ocolesc jalonul spre dreapta și pasează mingea grupului din față la care a ajuns.

Scop: dezvoltarea vitezei de execuție.

Dozare: 1 minut și 30 de secunde, 2 serii, pauză 30 de secunde între serii.

Ex.8 Conducerea mingii într-un cerc și protejarea acesteia de a nu fi scoasă din cerc de către un adversar.Cine pierde mingea face 10 flotări.

Scop: dezvoltarea vitezei de execuție.

Dozare: 1 minut, 2 serii, pauză 30 de secunde între serii.

Ex.9 Conducerea mingii cu ambele picioare în viteză pe distanțe progresive.

Scop: dezvoltarea vitezei de execuție.

Dozare: 2 serii a câte 2 repetări, pauză 30 de secunde între serii.

Ex.10 Jucătorii așezați pe două coloane, ștafetă cu alergare cu spatele, iar la semnal sonor sprint cu fața pe o distanță de 30m.Grupa care pierde îi cară în spate pe învingători 10m.

Scop: dezvoltarea vitezei de reacție și de deplasare.

Dozare: 2 serii, pauză 30 de secunde între serii.

Ex.11 Jucătorii sunt așezați pe două rânduri, la semnal sonor pleacă în alergare de viteză primul rând, iar la al doilea semnal sonor pleacă ultimul rând cu scopul de a atinge jucătorii din primul rând pe o distanță de 50m..Cei care sunt atinși fac 10 genuflexiuni, iar cei care nu reușesc să atingă fac tot 10 genuflexiuni.Se face schimb de locuri între cele două rânduri la fiecare serie.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare și de reacție.

Dozare: 4 serii, pauză 30 de secunde între serii.

3.3 Metode de prelucrare a datelor

Pentru prelucrarea și interpretarea datelor am folosit următorii parametri statistici:

a) Media

b) Deviația standard

c) Coeficientul de variabilitate

d) Semnificația diferenței dintre medii

CAPITOLUL IV

Prezentarea și interpretarea datelor

4.1 Prezentarea datelor

Valorile lotului la testarea inițială și testarea finală la proba de alergare de viteză pe 50m.

Valorile lotului la testarea inițială și testarea finală la proba de alergare de viteză pe 30m.

Valorile lotului la testarea inițială și testarea finală la proba de conducere a mingii printre jaloane pe 15m.

4.2 Interpretarea datelor

1.Proba de viteză pe 50m.

Analizând rezultatele înregistrate la această probă, se constată că la testarea inițială s-a obținut o medie de 7,62 cu o deviație standard de 0,12 iar la testarea finală media a fost de 7,41 cu o deviație standard de 0,24.Creșterea între cele două testări este de 0,21.

Coeficientul de variabilitate la testarea inițială de 1,57% și testarea finală de 3,23% ne indică o omogenitate foarte bună.

La această probă diferența între medii de la testarea inițială la testarea finală este semnificativă statistic la p<0,0005.

2.Proba de viteză pe 30m.

Analizând rezultatele obținute la cea de-a doua probă, se constată că la testarea inițială s-a înregistrat o medie de 5,51 cu o deviație standard de 0,15 iar la testarea finală media a fost de 5,28 cu o deviație standard de 0,11.Creșterea între cele două testări este de 0,23.

Coeficientul de variabilitate la testarea inițială de 2,72% și testarea finală de 2,08% ne arată o omogenitate la fel de bună ca la prima probă.

Comparănd rezultatele înregistrate între testarea inițială și testarea finală, se poate observa o îmbunătățire semnificativă statistic la p<0,0005.

3.Proba de conducere a mingii printre jaloane.

Analizând și rezultatele înregistrate la ultima probă, constatăm că la testarea inițială s-a obținut o medie de 11,7 cu o deviație standard de 0,21 iar la testarea finală media a fost de 11 cu o deviație standard de 0,12.Creșterea între cele două testări este de 0,7.

Coeficientul de variabilitate la testarea inițială de 1,79% și testarea finală de 1,09% ne arată o omogenitate în cadrul lotului la fel de bună ca în cazul celorlalte două probe.

Și la această probă grupa de copii înregistrează progrese semnificative statistic la p<0,0005.

CAPITOLUL V

Concluzii

Analizând și interpretând rezultatele obținute în urma desfășurării experimentului la juniorii de 12-14 ani în fotbal putem concluziona următoarele:

a) Prin metodele și mijloacele folosite s-a înregistrat o îmbunătățire a dezvoltării calității motrice viteza între cele două testări(testare inițială și testare finală).

b) Rezultatele obținute ne demonstrează că aplicând un program de antrenament de la o vârstă fragedă putem influența viteza și diferitele sale forme de manifestare(viteza de deplasare, de reacție, de accelerare, de execuție).

Bibliografie

1. Anca Dragu, Sorin Cristea, (2003) –Psihologie și pedagogie școlară, Ovidius University Press, Constanța.

2. Apolzan, D., (1996) -Fotbal 2010, editat de FRF, București.

3.Cârstea, G., (1993) –  Teoria și metodica educației fizice și sportului, Ed. Universul, București.

4.Cârstea, G., (1997) – Educația fizică. Teoria și bazele metodicii, A.N.E.F.S., București.

5.Cârstea, G., (2000) –  Teoria și metodica educației fizice și sportului pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, Ed. AN-DA., București.

6. Damian, M., (2007) – Metodologia cercetării științifice în sport.Note de curs FEFS, Constanta.

7. Demeter, A.,(1974) –Bazele fiziologice ale educației fizice școlare, Ed. Stadion, București.

8. Demeter, A., (1981) – Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, Ed. Sport-Turism, București.

9. Dragnea, A., (1993) – Antrenamentul sportiv- teorie și metodologie, ANEFS, București.

10. Dragnea, A., (1996) – Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București.

11. Dragnea, A., Bota A., (1999) –Teoria activităților motrice, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. București.

12. Dragnea, A., și colab., (2006) – Educație fizică și sport – Teorie și didactică, Ed. FEST, București.

13. Stanculescu, G., Melenco I., (2003) – Teoria jocului de fotbal, Ovidius University Press., Constanța.

14. Șiclovan, I., (1972) –Teoria educației fizice și sportului, Ed. Sport-Turism, București.

15. Terminologia educației fizice și sportului (1973), Ed. Stadion, București.

www.goal.com

www.pshihopedagogie.blogspot.ro

www.ro.scribd.com

www.scrigroup.com

www.sportsisocietate.ro

www.web.profudesport.ro