Dezvoltarea Calității Motrice Viteza LA Copiii DE Clasa A Iii A

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,

PROF.UNIV.DR. ALIN LARION

ABSOLVENT,

STANCIU ANDREI

2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

DEZVOLTAREA CALITĂȚII MOTRICE VITEZA LA COPIII DE CLASA A III-A

COORONATOR ȘTIINȚIFIC,

PROF.UNIV.DR. ALIN LARION

ABSOLVENT,

STANCIU ANDREI

2016

PLANUL LUCRĂRII

Introducere (Aspecte din literatura de specialitate, Motivarea alegerii temei)

În țara noastră educația fizică și sportul școlar constituie una din cele mai importante verigi ale educației fizice și sportului. Acest lucru se demonstrează prin faptul că învățământul și educația fizică școlară cuprind întreg colectivul de tineri aflați la vârsta modelării sub aspect biologic, această etapă fiind cea mai favorabilă în cultivarea talentelor sportive. Totodată educația fizică școlară are ca scop dezvoltarea fizică armonioasă, întărirea sănătății și a stării de imunitate, dar și însușirea bagajului de deprinderi motrice utile în activitatea zilnică și a celor necesare realizării performanțelor sportive.

Sarcinile și țintele ce revin educației fizice școlare nu pot fi concepute fără lărgirea bagajului motric al copiilor, prin prelucrarea calităților motrice deja existente dar și prin formarea unor noi deprinderi de mișcare. În paralel educația fizică ajută și la dezvoltarea activității organelor vegetative, care reprezintă o verigă foarte importantă în creșterea capactității de efort a copiilor. Toate aceste lucruri se vor realiza printr-o activitate fizică continuă, organizată pe baza unor date științifice, tinanduse seamă de individualitatea dezvoltării somatice și vegetative a fiecărui copil în parte dar și de particularitățile morfofuncționale ale organismului. În multitudinea de beneficii pe care aceasta le are asupra oamenilor se numără și formarea unui caracter formativ, în sensul că pregătește subiecții pentru viață.

Educația fizică nu impune restricții, aceasta fiind accesibilă tuturor oamenilor indiferent de vârstă, sex, rasă, credință religioasă, etnie.

Sportul este un fenomen important care a apărut în istorie după educația fizică. După reluarea Jocurilor Olimpice din anul 1896, sportul s-a bucurat de o amploare deosebită.

Din punct de vedere structural, sportul se împarte în :

sport pentru toți sau de masă;

sportul pentru juniori;

sportul de performanță;

sportul de înaltă performanță.

Sportul se poate clasifica după multe criterii și în foarte multe feluri, iar un exemplu de clasificare cu o arie mare de acoperire ar fi acesta:

sporturi naționale și internaționale;

sporturi individuale sau pe echipe;

sporturi pentru bărbați sau pentru femei;

sporturi olimpice sau neolimpice etc.

În România, sportul de înaltă performanță este desfășurat într-un cadru organizat, federația fiind cea care controlează activitatea dintr-o anumită ramură sportivă. “Conform statisticii din 2005, în România există 57 de federații sportive și 3.379 de secții afiliate acestora, 106.632 sportivi legitimați, 4.890 antrenori cu normă întreagă, 1.707 instructori, 4.830 arbitri.”

1900, reprezintă anul în care România participa pentru prima dată la Jocurile Olimpice, echipa de participanți fiind formată dintr-un singur sportiv. În anul 1924, la Paris, echipa de rugby a României a adus prima medalie olimpică de bronz din istorie, această performanță fiind urmată de una de argint la cursele de cai în anul 1936 la Olimpiada de la Berlin. În 1934 și 1936 au fost câștigate primele titluri de campion mondial pentru România la sanie.

Principalul sport de performanță care include calitatea motrică viteza este atletismul. Toate datele din istorie, duc la premisa că alergările, aruncările și sariturile se practicau încă din cele mai vechi timpuri de catre popoarele nedezvoltate, atât de adulți cat și de copii cu scopul procurării hranei, dar și pentru luptă.

Atletismul reprezenta un sport important încă de pe vremea celților, cei care organizau Jocurile Tailteane în anii 1800 î.Hr. sau a elinilor.

Apogeul exercițiilor de atletism a fost atins în perioada Greciei Antice, în cadrul Jocurilor Panatenaice, perioada de grație fiind sub amprenta Jocurilor Olimpice care s-au desfășurat fără întrerupere din 4 în 4 ani începănd cu anul 776 î.d.Hr. până în 393 d.Hr când împăratul Teodosius le-a interzis.

Cele mai cunoscute exerciții au fost :

alergările care erau desfășurate într-o arenă specială, cu sol nisipos, având o lungime de aproximativ 192m și lată de 30m. Acestea se practicau pe 4 distanțe de concurs:

dromos – o stadie – probă de viteză;

diaulos – două stadii – probă prelungită;

hippichos – patru stadii – probă de semifond;

dolichos – opt-zece stadii, maxim 24 – probă de fond.

săriturile cu elan – în lungime și în înălțime;

aruncările cu discul, sulița;

pentathlonul – probă combinată – formată din săritura în lungime cu elan, alergarea de viteză, aruncarea discului, aruncarea suliței și lupa în doi.

În anul 1912, pe 17 iulie, la Stockolm, a luat ființă Federația Internațională de Atletism, unde 27 de delegați reprezentanți ai 16 țări printre care și Romania au semnat actul de constituire a International Amateur Athletic Federation.

Într-o perioadă de 75 de ani s-a ajuns ca această federație să subordoneze 181 de țări, iar în anul 2000, din IAAF făceau parte 210 federații afiliate. Așadar România este membră a acestei federații încă de la formarea sa.

Atletismul a apărut în România la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sport a luat naștere la inițiativa studenților care studiau în occident. Aceștia organizau sărituri, aruncări și probe de alergare în timpul vacanțelor pentru promova acest sport și în România.

În 1914 sunt organizate primele Campionate Naționale ale României, la care participau doar bărbații, iar un an mai târziu va lua naștere primul teren de atletism construit în București, pe locul care ulterior devine “Stadionul Tinererului”.

În anul 1919, un grup de atleți români au participat la o serbare internațională, în Franța, la Paris, singurul rezultat notabil fiind locul VI la ștafetă 200+400+800+1600m.

În 1927 se stabilește primul record mondial pentru România, la proba de 3000m de către Ana Cicanici care din păcate nu a putut fi omologat deoarece această probă nu era oficializată la I.A.A.F.

În 1928 la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, România participă pentru prima dată la o astfel de competiție cu o delegație formată din 10 atleți si 2 atlete.

Sportivul care a adus cele mai importante rezultate pentru echipa României la atletism, a fost Gabriela Szabo aceasta obținând nu mai puțin de 3 titluri de campioană mondială.

Cea mai mare viteză atinsă de un om a fost înregistrată de către Usain Bolt, în probă de 100m, la Campionatul Mondial de la Berlin, din anul 2009. Aici, acesta a stabilit un record mondial, terminând cursa în 9,58 de secunde.În urma cercetărilor care s-au efectuat asupra acestui timp, specialiștii au confirmat că timpul obținut de Usain la Berlin, a fost atins ca urmare a unei viteze de 12,2 metri pe secundă.

Am ales această temă deoarece, viteza este una dintre cele mai importante calități motrice ale unui om și am dori să observăm în amănunt transformările care se petrec în organismul uman în momentul executării unui exercițiu care include această calitate dar și procedeele care se folosesc pentru dezvoltarea și perfecționarea acesteia.

Viteza stă la baza performanței în aproape toate sporturile, atât în cele individuale cât și în cele de echipă, deoarece în zilele noastre s-a atins un nivel foarte ridicat de practicare a jocurilor și probelor sportive, iar cei care exploatează această calitate pot atinge performanțe extraordinare. Acest lucru m-a determinat să aleg această temă, aprinzându-mi dorința de cercetare și cunoaștere a acestei calitați.

Această calitate motrică este foarte importantă, ea fiind prezentă mai mult sau mai puțin în toate actele motrice, în deosebi în cele cu caracter sportiv. Calitatea motrică viteza depinde de zestrea ereditară de care fiecare individ dispune, acest lucru reprezentând un factor cheie. Indivizii care au o zestre foarte bogată au un plus față de cei care pleacă de la 0, aceștia făcând progrese doar prin intermediul unei pregătiri sistematice.

Din postura de iubitor al fotbalului, am observant că viteza este una dintre cele mai importante calități motrice, mai ales pe postul de mijlocaș lateral dreapta, post pe care eu evoluez de 8 ani.

Prin intermediul lucrării de față o să încercăm să aprofundăm cunoștințele legate de viteză, de capacități coordinative și mai ales de faptul cum au fost așezate în planul de lecție, reprezentând toate acestea sprijin pentru viitoarea carieră în antrenorat și profesor de educație fizică și sport.

Partea I – Fundamente teoretice și metodologice

Capitolul 1 – Fundamentearea științifică a temei

1.1 Definiții și concepte despre calități si deprinderi motrice.

I. Șiclovan (1972), definește capacitatea motrica ca fiind „disponibilitatea de mișcare a subiecților, concretizată în cantitatea și calitatea stăpânirii unui sistem de priceperi, deprinderi și calități motrice aferente conținutului și exigențelor stabilite pentru fiecare din subsistemele și sectoarele educației fizice”.

A. Dragnea (1984), o caracterizeaza drept un „complex de manifestări preponderent motrice (priceperi și deprinderi), condiționat de nivelul de dezvoltare a capacităților condiționale și coordonare (calităților motrice), indicii morfo-funcționali, procesele psihice (cognitive, afective, motivaționale) și procesele biochimice metabolice, toate însumate, corelate și reciproc condiționate, având ca rezultat efectuarea eficientă a acțiunilor și actelor solicitate de condițiile specifice în care se practică activitățile motrice” .

Între dezvoltarea fizică și capacitatea motrică există un raport de interdependentă. Într-o clasă putem întâlni elevi cu indici buni ai dezvoltării morfologice și funcționale, dar care execută mișcări sub gradul de tehnicitate al acestora, iar indicii de viteză, rezistentă, forță său îndemânare sunt sub prevederile programelor școlare.

Calitățile motrice sunt acele însușiri ale organismului care se concretizează în capacitatea organismului de a efectua mișcări cu anumiți indici de viteză, forță, îndemânare sau rezistență. Ele sunt prezente în toate actele motrice ale oamenilor, fiecare din ele necesitând un anumit grad de manifestare al celorlalte. Între calitățile motrice, priceperile și deprinderile de mișcare există o legătură strânsă. Cerințele de aplicare a deprinderilor motrice în diferite activități practice impune dezvoltarea diferențiată a calităților motrice.

Calitățile motrice sunt componente indispensabile activității fizice umane și asigură posibilitatea efectuării unor eforturi caracteristice, valorificând potențialul organismului.

Calitățile motrice se dezvoltă în mod natural până la un nivel, dependent de o multitudine de factori, iar acestea sunt perfectibile prin exersare.

Calitățile motrice sunt de mai multe feluri și se pot enumera după mai multe criterii:

calitati motrice de bază : forță, rezistență, viteză, îndemânare, mobilitate, suplețe;

calitati motrice combinate : specifice ramurilor sau probelor sportive.

Dezvoltarea calității motrice are următoarele roluri:

Influențează favorabil indicii marilor funcții;

Are un rol importat în procesul de dezvoltare fizică armonioasă;

Vontribuie la îmbunătățirea stării de sănătate;

Valorifică aptitudinile organismului uman;

Are efecte plastice deosebite;

Ajută la corectarea deficiențelor fizice.

A.Bratu (1985), definește deprinderile de mișcare ca acte motrice ajunse prin exersare la un înalt grad de stabilitate, precizie și eficiență. Acestea se formează în practica vieții dar și în procesul de instruire special organizat. În copilărie, se formează deprinderi motrice prin repetarea unor acțiuni de mișcare ca: mersul, alergarea, aruncarea, săritura etc. În cadrul procesului de instruire se perfecționează, automatizează și se formează altele noi, prin îndeplinirea sarcinilor educației fizice, practicării unor discipline sau ramuri de sport.

La baza formării deprinderilor motrice stau reflexele condiționate, rolul determinant avându-l conexiunile temporale. Ele se formează prin experiență și dispar odată cu încetarea excitantului, acesta fiind, pentru activitatea de educație fizică și sport, exercițiul fizic.

Caracteristicile deprinderilor motrice după G. Cârstea (1999):

„Deprinderile motrice nu sunt înnăscute, ci dobândite în practica vieții și în procesul de instruire”;

„În faza superioară de formare a deprinderilor motrice, pe baza interacțiunii organelor de simț, a funcției de analiză și sinteză a scoarței cerebrale, se formează o senzație complexă, specifică unor ramuri de sport, numită „simț” (simțul jocului, simțul mângâi, simțul porții, simțul zăpezii etc.)”;

„Odată cu perfecționarea deprinderii motrice are loc o modificare a rolului atenției fată de îndeplinirea acțiunilor de mișcare respective”;

Din punctul de vedere al Teoriei și metodicii educației fizice și sportului distingem următoarele etape:

Etapa inițierii;

Etapa fixării, a consolidării deprinderilor motrice;

Etapa perfecționării deprinderilor motrice.

Figura numărul 1, „Etapele deprinderilor motrice”.

În procesul de învățare de noi deprinderi motrice, un rol important îl au deprinderile formate anterior. Acestea pot să influențeze în mod pozitiv sau negativ formarea noilor deprinderi. În astfel de situații se spune că se face un transfer pozitiv sau negativ. Transferul pozitiv poartă numele de transfer iar cel negativ de interferență.

Deprinderile motrice se pot clasifica dupa urmatoarele criterii (I.Hanțiu, 2012):

După aria de automatizare ele pot fi :

Elementare – care sunt complet automatizate (caracter ciclic);

Complexe – care sunt parțial automatizate (din disciplinele sportie aciclice și jocurile sportive).

Din punctul de vedere al finalității lor deprinderile sunt:

De bază și utilitar aplicative;

Specifice unor discipline și ramuri de sport (elementele și procedeele tehnice).

Calitatea motrică viteza – Definiții

A. Dragnea (1996) definește viteza astfel: capacitatea de a efectua o mișcare cu mare rapiditate, într-un timp cât mai scurt. În accepțiunea mai largă se referă la iuțeală sau rapiditatea mișcărilor sau actul motric în unitate de timp. Se apreciază în m/s sau în unități de timp. Viteza, sub diferitele forme de manifestare, este o calitate motrică importantă în toate ramurile de sport, manifestându-se ca atare sau în combinație cu alte calități motrice. Dar totdeauna este importantă viteza maximă și viteza optimă de execuție.

M. Pradet (1996) prezintă viteza ca fiind “capacitatea de a executa o serie de acțiuni motrice, provocând cea mai rapidă deplasare a corpului sau a uneia din părțile sale în unități de timp, fără să ducă la apariția semnelor de oboseală”.

O altă definiție este dată de L.Seagrave (1996) care o definește astfel: ”viteza este capacitatea de a trece dincolo de limită și control; realitatea este că nimic nu poate limita potențialul de îmbunătățire al vitezei”.

I.Hanțiu (2010) afirmă ca viteza este o caracteristică spațio-temporală a mișcării și atunci când se discută despre ea trebuie avute în vedere caracteristicile temporale: tempoul și ritmul.

Tempoul mișcării reprezintă densitatea mișcării pe unitate de timp (număr de pași pe secundă, număr de acțiuni pe repriză etc). Acesta depinde de greutatea corpului sau a segmentelor corpului aflate în mișcare sau în momente de inerție. Tempoul reprezintă o caracteristică a mișcării, importantă în stabilirea intensității efortului, deci și a gradului de solicitare a organismului de către exercițiu. Viteza este o calitate motrică condiționată genetic, dar care se poate dezvolta, cei drept puțin, prin antrenamente speciale sau prin dezvoltarea altor calități care favorizează dezvoltarea vitezei maxime.

Ritmul este o noțiune de caracterizare a diferitelor fenomene și desfășurarea lor în timp. Se vorbește de ritm biologic, astronomic, muzical al mișcărilor. Ritmul caracterizează periodicitatea repetărilor fenomenului, succesiunea intervalelor în timp. Ritmul mișcării definește efectuarea unui efort în timp și spațiu, precum și raportul dintre aceste două mărimi. El determină atât cursivitatea cât și eficiența unei mișcări.

După C. Daniela (2010) viteza „prezintă un interes deosebit pentru toate ramurile sportive, aportul ei în realizarea performanțelor fiind determinat în probele sprint din atletism, înot, patinaj, sporturile nautice și ciclism, săritura în lungime, jocuri sportive (contra atac, repliere, marcaj, demarcaj), scrimă, box. În combinarea cu forță are o importanță deosebită în haltere, săritura în înălțime, aruncarea greutății, lupte, schi-probe alpine, iar în combinare cu rezistența este prezentă în majoritatea probelor sportive în cadrul cărora efortul se realizează în contul unei mari datorii de oxigen. ”

Calitatea motrică viteza este una dintre cele mai importante calitatăți ale unui sportiv. Viteza poate suplini un număr de alte slăbiciuni în aproape toate jocurile sportive permițând unui sportiv să atingă cele mai înalte culmi ale competiției.

Importanța vitezei poate fi ilustrată și prin parabola fragilului pai care poate învinge puternicul stejar. Paiul utilizează viteza copleșitoare a vântului într-o furtună pentru a dezvolta forța necesară străpungerii lemnului tare de stejar. Sportivii cu viteză superioară pot compensa minusurile de înălțime și greutate, depășind adesea jucătorii mai puternici și mai corpolenți.

Lupta cu zecimile și sutimile de secundă continuă nu numai la alergare, ci și la înot, patinaj și la alte ramuri de sport și nu numai în ceea ce privește viteza de deplasare, ci și sub alte forme de manifestare a vitezei. În definirea stiițifică a vitezei există un consens între autorii care au studiat-o și au definit-o. De exemplu N. G. Ozolin o definește ca fiind "capacitatea de a executa rapid mișcările". Din lucrările de specialitate viteza se definește ca fiind "capacitatea de a îndeplini o sarcină motrică într-un interval de timp minim în care nu apare oboseală".

Contribuția teoreticienilor români nu este de neglijat, G. Mitra și A. Mogoș caracterizează viteza prin „iuțeala (rapiditatea) cu care efectuează acțiunile motrice în structurile ei, combinările cele mai diverse”.

Viteza se manifestă sub forme și aspecte diferite însă totdeauna una din formele de manifestare ale vitezei are o pondere mai mare în realizarea actului motric respectiv.

1.3 Factorii ce influențează manifestarea vitezei

Calitatea motrică viteza este influențată de mai mulți factori după V. Dumitrescu (1967):

factori fiziologici;

factori morfologici;

factori psihici;

factori biochimici.

1)Factori fiziologici

Pentru a determina viteza este necesar sa ținem cont de următorii factori:

mobilitatea proceselor nervoase corticale (aceasta poate fi perfectibilă prin exerciții);

alternarea execuției și inhibiției în centrul cortical.

excitabilitatea mușchiului

gradul de receptivitate (viteza proprie a mușchiului)

Un alt factor fiziologic este viteza de transmitere a impulsurilor nervoase care este condiționată de:

timpul de transmitere a impulsului către sistemul nervos central;

timpul de transmitere către mușchi;

timpul necesar activizării organelor efectoare (excitantul mușchiului și reacția de răspuns).

2)Factori morfologici

În urmă cu ceva timp "subiectul" cu membre inferioare lungi, reprezenta în viziunea specialiștilor organismul apt pentru dezvoltarea mișcării rapide și implicit a vitezei, dar practica și cercetările au demonstrat că acest criteriu nu prezintă importanță decât în mică măsură.

3)Factori psihici

Capacitatea de concentrare a voinței și motivația individului reprezintă doi factori psihici foarte importanți în manifestarea vitezei. Acești factori pot fi perfectibili pe deplin în procesul de instruire al elevilor și al sportivilor de către profesor sau antrenor.

4)Factori biochimici

Mușchiul are în compoziția sa o structură neomogenă, aceasta conține atât fibre albe – rapide, cât și fibre roșii – lente. Pentru viteză sunt caracteristice fibrele albe care conțin multe miofibrile necesare contracției și sunt bogate în ATP, CP și glicogen. Substanțele ATP și CP sunt considerate macroenergice, deoarece prin descompunerea lor se eliberează o cantitate mare de energie.

Se pare că oamenii se nasc cu această structură diferențiată a mușchiului. Sportivii au în structura mușchilor aproape 80-90% fibre albe. În ultima vreme se pune problema dacă antrenamentul de viteză poate duce la transformarea fibrelor lente în fibre rapide. Rezultatele experimentelor fiind parțial pozitive, mai ales la sportivii care au fost supuși unor eforturi supra maximale pe o perioadă de timp îndelungat.

Mai pe scurt, factorii (de toate tipurile) care au importanță în condiționarea vitezei sunt (I. Melenco, 2015):

mobilitatea proceselor nervoase;

forța mușchiului care intră în contracție;

timpul de latentă sau de reacție, care depinde de calitatea nervului, mușchiului și a sinapsei;

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase;

viteza de contracție a mușchiului în urma excitației nervoase;

tipul fibrei musculare;

lungimea segmentelor implicate în mișcare;

capacitatea de coordonare a grupelor musculare;

mobilitatea articulară și elasticitatea musculară.

Forme de manifestare ale vitezei

Viteza are mai multe forme de manifestare, iar principalele dintre ele sunt (I. Melenco, 2015):

Viteza de deplasare – capacitatea de a parcurge un spațiu dat într-un timp cât mai scurt; Se exprimă în secunde; G. Cârstea (1993) consideră că este o variantă a vitezei de repetiție; este considerată suma celorlalte viteze = viteza generală. Este de fapt cea mai obiectivă componenta a vitezei. Viteza de alergare este produsul între frecvența pașilor și lungimea pasului.

Viteza de execuție – capacitatea de a efectua o deprindere sau un sistem de deprinderi într-un timp cât mai scurt sau reprezintă capacitatea de a efectua cât mai rapid un act sau o acțiune motrică. Se măsoară în timpul scurs între începerea și încheierea unei mișcări, iar aceasta se exprimă în milisecunde;

Viteza de reacție – capacitatea de a răspunde la un excitant într-un timp cât mai scurt; se măsoară prin timpul scurs de la apariția excitantului până la apariția răspunsului; Există unele puncte de vedere conform cărora este vorba, de fapt, de latența reacției motrice(C.Bota,1997), rezultată din însumarea timpilor necesari pentru:

recepționarea informației-stimul din mediu și transformarea ei în semnal nervos(3-5ms);

transmiterea aferentă spre centrii nervoși(timpul diferă în funcție de impulsuri- pentru impulsurile vizuale, acustice 5-10 ms; pentru cele cutanate sau proprioceptive – 20-25ms);

analiza-sinteza și elaborarea răspunsului la nivelul ariilor motorii – 70-90 ms;

transmiterea eferentă, pe căi piramidale (pentru mișcări voluntare) sau extrapiramidale (mișcări semivoluntare sau automate) 8-10 ms;

apariția răspunsului motor, consecința depolarizării plăcii motorii și contracției musculare 25-35 ms. După Thörner valorile medii ale vitezei de reacție la diferiți excitanți sunt de 140ms pentru excitanți cutanați, 150 ms pentru excitanți sonor și 180 ms pentru excitanți vizuali; Cu alte cuvinte este timpul care se scurge de la perceperea unui obiect, a unui fenomen până la declanșarea acțiunii de răspuns. În domeniul educației fizice școlare viteza de reacție este implicată în: orientarea în spațiu și timp (acțiunile de fornt și formație, unele ștafete și jocuri, trasee aplicative). Timpul de reacție în medie este 180 m/s din care aproape 50% aparține analizei și sintezei. La sportivii olimpici au fost găsite valori cuprinse între 140-160 m/s. Selecția viitorilor sportivi trebuie să se facă în funcție de dotarea genetică. Pentru antrenarea vitezei de reacție se recomandă exerciții în condiții de mediu diferite, exerciții explozive cu solicitare masivă.

Reacțiile la diferiți stimuli pot fi:

simple – la stimuli cunoscuți (startul în probele atletice);

complexe – presupun elaborarea unor răspunsuri motorii adecvate în condițiile în care nu se cunoaște stimulul și nici momentul apariției acestuia (în jocuri sportive, sporturi de lupte).

Viteza de repetiție – se referă la capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de mișcări într-un timp prestabilit. Este implicată în acțiunile care au în structura lor mișcări care se repetă într-o succesiune rapidă. Această formă de bază a vitezei se manifestă corelat cu forța și rezistența. Aceasta se exprimă prin numărul de repetări efectuat pe unitatea de timp.

Viteza de accelerare – capacitatea organismului de a crește la un moment dat indicii de frecvență ai mișcării sau reprezintă capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei, în timp cât mai scurt.

Viteza uniformă – reprezintă parcurgerea unor spații (distanțe) egale în unități de timp egale (accelerație sau constanță).

Viteza neuniformă – reprezintă parcurgerea unor spații (distanțe) egale în unități de timp inegale (decelerație).

Viteza în regim cu alte calități motrice (forță, rezistentă, îndemânare, elasticitate):

Viteza în regim de forță – între viteză mișcării și mărimea încărcăturii se realizează o relație invers proporțională, viteza crescând odată ce rezistența internă este învinsă. Crescând forță se invige mai ușor acea rezistență.

Viteza în regim de rezistență – pentru a menține tempoul rapid, la nivel maxim de manifestare a capacității de viteză, pe o durată mai lungă este necesară o rezistență specifică. În probele de viteză care au o durată de timp mai îndelungată este necesar acest cuplu de viteză-rezistență.

Viteza în regim de îndemânare – acest factor limitativ trebuie analizat în strânsă dependență cu nivelul tehnicii de execuție a acțiunii motrice.

1.5 Metodica dezvoltării calitații motrice viteza

Pentru a dezvolta calitatea motrică viteza trebuie să ținem cont de particularitățile de manifestare ale vitezei la diferite vârste.

Alergarea reprezintă principalul mijloc pe baza căruia se perfecționează viteza sub toate formele ei de manifestare. Având în vedere multitudinea de factori implicați în manifestarea vitezei și perioadele de vârstă diferențiate în care se poate acționa cu șanse sporite, se impune necesitatea diversificării exercițiilor și activităților destinate dezvoltării vitezei.

După C.Florescu (1975) în condițiile optimizarii și obiectivizării sistemelor de acționare utilizate se pot obține rezultate sporite în dezvoltarea acestei calități importante, aceasta fiind puternic marcata de zestrea ereditară. Se poate realiza frecvență mare a mișcărilor atât timp cât organisuml se află într-o stare optimă de excitabilitate.

Viteza de repetiție se dezvoltă pe tot parcursul anului școlar, alergările accentuate fiind printre cele mai bune exerciții, prin acestea se realizează creșterea progresivă a vitezei.

Alergările pe distanțe scurte și accelerările se pot efectua după pauze care au o durată de 4-6 minute, adică atunci când organismul este refăcut complet. Distanțele trebuie să fie în raport cu vârsta elevilor, cuprinse între 20-30 m. Dacă exercițiile au fost executate individual sau pe grupe, pauzele de odihnă vor fi relativ scurte din cauza condițiilor de spațiu a locului unde se desfășoară activitatea.

Viteza de execuție sau viteza mișcărilor singulare se manifestă în toate cazurile combinată cu celelalte forme de manifestare ale vitezei sau cu forța.

În activitățile motrice care sunt formate din mișcări aciclice avem de-a face cu acea viteză explosivă a cărei valoare este influențată de forță, apoi de mobilitate.

Pentru a devolta viteza sub toate formele ei de manifestare se recomanda folosirea întrecerii care sporește eficiența prin caracterul ei mobilizator (prin ambiționare; dorința de a câștiga) și prin mărirea numărului de repetări. Mărirea intervalului de odihnă dintre repetări este foarte importantă în dezvoltarea vitezei deoarece în aceste pauze organismul trebuie să se refacă complet. Durata lor depinde de modificările ce apar în activitatea sistemului nervos central a cărui excitabilitate nu trebuie să scadă.

Exercițiile care se folosesc pentru educarea și îmbunătățirea vitezei trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :

tehnica exercițiilor să fie simplă;

durata exerciților de viteză să fie de 5 – 6s, până la maxim 40 – 43s;

exercițiile să fie bine însușite;

exercițiile să fie planificate la începutul lecției, atunci când organismul este odihnit, dar numai după ce acesta a atins un nivel optim de încălzire;

durata totală a exercițiilor să fie stabilită astfel încât spre sfârșitul exersării vitezei de execuție să nu scadă din cauza oboselii ( durata unui exercițiu nu trebuie să depășească 8-10 secunde ,deoarece exercițiile pentru dezvoltarea vitezei fac parte din gama eforturilor de intensitate maximală).

Parametrii de bază ai efortului trebuie să fie în concordanță cu :

lungimea distanței parcurse;

0m

intensitatea efortului ;

intervale de odihnă.

Viteza este o calitate motrică greu educabilă, iar atunci când executăm exerciții pentru creșterea performanțelor ei, trebuie sa vizăm și dezvoltarea celorlalte calități motrice.(după V. Dumitrescu, 1967)

În procesul de dezvoltare a vitezei trebuie să ținem cont de particularitățile de manifestare a vitezei, în funcție de vârsta subiecților angrenați în activitățile de educație fizică. Din literatură de specialitate reiese că:

la subiecții cu vârsta între 5 – 7 ani crește frecvența mișcărilor;

la subiecții cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani procesele de dezvoltare și creștere favorizează manifestarea vitezei de execuție cât și a celei de reacție;

la subiecții care se află în perioada pubertară (10 – 15 ani) se pot obține rezultate a vitezei de reacție asemănătoare cu cele ale unor adulți; la această vârstă crește capacitatea de efort anaerob și se poate interveni și asupra dezvoltării vitezei de deplasare, dar și a vitezei în regim de forță;

la subiecții care se află în perioada adolescenței se poate intervenii în dezvoltarea tuturor formelor de viteză

„Perioadele sensibile pentru dezvoltarea vitezei”

După Cometi, 1989, citat de Gacon, 1995.

Tabel nr. 1

Capitolul 2 – Programa școlară la învățământul primar

2.1Prevederile programei școlare, la atletism

Prevederile programei școlare privind deprinderile specifice atletismului pentru învățământul primar.

Alergarea.Învățământul primar, clasele I-IV (A. Larion, 2007) :

„Prevederile programei școlare – Deprinderea de alergare”

Tabel nr. 2

alergarea de viteză se programează pe două cicluri tematice:

primul ciclu de 8-10 lecții, la începutul semestrului I, care se termină cu evaluare;

al doilea ciclu tematic 4-6 lecții, la sfârșitul semestrului II, abordează ca probă atletică sub formă de întrecere

alergarea de durată (de rezistență) este abordată pe două cicluri tematice:

primul are la bază unitatea de învățare principală destinată inițierii în tehnica pasului lansat în tempo moderat, startul de sus, însușirea ritmului respirator și formarea unui ritm optim de alergare; aceasta unitate de învățare durează până la 8 lecții și se planifică în a doua jumătate a lunii octombrie;

al doilea ciclu corespunde unității de învățare de tip secundar format din același număr de lecții; precede unitatea de învățare destinată dezvoltării calității motrice rezistența și se încheie cu proba de evaluare.

Oferta curriculară din învățământul primar reprezintă programa școlară pentru disciplina "Educație fizică". Această disciplină dispune de 2 ore pe săptămână, pe parcursul unui an școlar pentru clasele a III-a și a IV-a.

Programa este realizată astfel încât să se contribuie la formarea profilului elevului din ciclul primar și a personalității acestuia.

Sugestiile metodologice, conținuturile, nota de prezentare, competențele generale și cele specifice reprezintă elementele de alcătuire ale unei programe școlare.

Competențele sunt ansambluri dezvoltate prin cercetare ce permit rezolvarea unor probleme indiferent de context.

Conținuturile învățării sunt distribuite pe următoarele domenii:

deprideri și calități motrice

elemente de organizare a activităților motrice și de dezvoltare fizică

igienă

componente ale personalității

Sugestiile metodologice sunt formate din elemente de evaluare, strategii și activități didactice.

În prezent programa școlară permite cadrului didactic să modifice activitățile de învățare printr-o ofertă flexibilă. Astfel se dorește realizarea unei metode didactice personalizate specifice fiecărei clase și al fiecărui elev. La această vârstă este necesară o abordare specifică bazată pe stimularea învățării prin joc.

G. Cârstea (1999) spune că, educația fizică este singura disciplină care contribuie la menținerea și întărirea stării de sănătate a elevilor, la dezvoltarea fizică armonioasă, la formarea deprinderilor motrice și la favorizarea integrării în mediul social.

Programa scolară a acestei discipline urmărește formarea competențelor cheie la elevi dar în același timp susține legătura și cu celelalte materii de studiu.

Activitățile motrice specifice altetismului prevăzute în programa de Clasa a III-a sunt:

scoala alergării

scoala săriturii

scoala aruncării

alergarea de viteză (25m) cu start din picioare

alergarea de rezistență

sartirura în lungime cu elan, procedeu ghemuit

aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță

Exercițiile folosite pentru dezvoltarea calităților motrice la elevii de clasa a 3-a sunt următoarele (A. Larion, 2007):

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:

de reacție la stimuli vizuali, auditivi și tactili;

de execuție în acțiuni motrice variate;

de deplasare pe distanțe și direcții variate.

Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării:

coordonarea segmentelor corpului în acțiuni cu complexitate crescândă;

coordonarea acțiunilor în relație cu un partener;

manevrări de obiecte.

Exerciții pentru dezvoltarea forței:

dinamice segmentare, cu învingerea greutății propriului corp;

explozive.

Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:

eforturi aerobe, cu creșterea progresivă a duratei;

eforturi-musculare locale.

Exerciții pentru dezvoltarea mobilității și a stabilității articulare:

mobilitatea articulațiilor coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo-femurale;

stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei.

Pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază la clasa a III-a se folosesc urmatoarele exerciții(A. Larion, 2007):

mers și variante de mers (mers cu pas fandat, mers cu pas adăugat, „mers cu diferite poziții ale brațelor);

alergare și variante de alergare (alergare cu picioarele întinse înainte, alergare cu pași încrucișați, alergare cu schimbare de direcție);

săritura (săritura cu desprindere de pe unul și de pe ambele picioare, săritura cu trecere peste obstacole, jaloane);

aruncare și prindere (aruncare prin diferite procedee la țintă fixă și la distanță, de pe loc; prindere cu două mâini).

Programa școlară specifică atletismului pentru clasa a IV-a cuprinde aceleași exerciții ca în clasa trecută, dar este construită mai amănunțit îmbunătățindu-se cele învățate anterior: la alergarea de rezistență se adăugă însușirea pasului alergător de semifond și a startului din picioare; la alergarea de viteză se adăugă învățarea pasului alergător de accelerare, pasului alergător lansat de viteză și a startului din picioare; săritura în lungime cu elan, procedeu ghemuit va fi completată cu informații despre fazele săriturii; iar la aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță, se vor învăța și implementa fazele aruncării.

Pentru a face accesibil conținutul lecției de educație fizică, profesorul va folosi diferite metode de predare ținând seamă de particularitățile elevilor. La vârste mici jocul, reprezintă cel mai adecvat mijloc adaptat la capacitățile psihice și motrice ale elevilor.

La ciclul primar, pentru relaționarea cu ceilalți colegi, integrarea în mediul social și ajutorarea reciprocă profesorul va pune accent pe lucrul în perechi sau în grup.Pe lângă celelalte sarcini pe care le are de îndeplinit, cadrul didactic trebuie să asigure utilizarea unor mijloace care să asigure protejarea copiiilor, înlăturând pericolele producerii unor accidente.

Profesorul are dreptul de a-și construi singur lecția de educație fizică, arătându-și capacitatea de a se adapta la condiile de desfășurare a activității didactice și la particularitățile elevilor, ajutându-se de programa școlară care îi oferă o serie de sugestii metodologice pe care acesta le poate folosii și modela în funcție de ceea ce dorește să îndeplinească în lecție.

2.2 Sistemul de evaluare pentru învațământul primar (bareme orientative) – anul 2014/2015 (după Serviciul Național de Evaluare și Examinare, 2015)

Aceste tabele cuprind doar probele ce țin de alergare și implicit de calitatea motrică viteza.

„Barem de evaluare – Clasa I”

Tabel nr. 3

„Barem de evaluare – Clasa a II-a”

Tabel nr. 4

„Barem de evaluare – Clasa a III-a”

Tabel nr. 5

„Barem de evaluare – Clasa a IV-a”

Tabel nr. 6

Partea a II-a – Contribuții personale privind dezvolarea calității motrice viteza

Capitolul 3 – Protocolul cercetării experimentale

3.1 Scopul lucrarii

Scopul lucrării este acela de a demonstra că prin intermediul unor parcursuri aplicative, ștafete și exerciții specifice se poate dezvolta calitatea motrică viteza, tocmai din acest motiv scopul principal rezidă în situarea caracteristicilor studiate pe fundamentele unor baze știute dar care pot fi corelate cu analiza domeniului socio-economic la care ne referim.

3.2 Sarcinile lucrarii

Sarcinile acestei lucrării au fost construite pe principiul de a ne conduce către realizarea temei principale și anume dezvoltarea calității motrice viteza la copiii de clasa a III-a.

Sarcinile efectuate in această lucrare au fost:

construirea unui program de dezvoltare al vitezei și elaborarea unor exerciții specifice care să conducă la acest lucru;

alegerea eșantionului pentru cercetare;

stabilirea strategiei de cercetare;

stabilirea metodelor de cercetare;

înregistrarea și prelucrarea rezultatelor;

interpretarea datelor experimentului;

formularea de propuneri și concluzii;

3.3 Ipoteza cercetării

Se presupune că prin elaborarea și dezvoltarea unui program de pregătire, a unor exerciții specifice, ștafete, parcursuri aplicative și baterii de teste care vor viza dezvoltarea calității motrice viteza, la copiii de clasa a III-a, se va determina creșterea performanțelor acestora.

3.4 Data, locul și condițiile de desfășurare ale experimentului

Acest experiment s-a desfașurat în județul Ialomița, la „Liceul Teoretic Paul Georgescu”, cu clasele I-XII, din orașul Țăndărei.

Experimentul s-a întins pe o durată de 3 luni din data de 04.03.2016 până la data de 04.06.2016.Lecția dedicată acestui experiment avea o durată de 50 de minute și era prezentă de doua ori pe saptamana Acesta s-a încheiat cu o evaluare finală care a avut ca scop reflectarea progresului care s-a realizat, în mică sau în mare măsura, la elevii care au luat parte la acest program.

Cercetarea s-a desfășurat în condiții optime de lucru, aceasta desfășurându-se într-o sală sportivă, prevăzută cu toate echipamentele necesare dar și in aer liber pe terenul de fotbal din curtea școlii.Suprafața din sală pe care copiii și-au desfășurat activitatea a fost din lemn (parchet), iar afară asfalt.

Subiecții au fost aleși în mod aleator, fără a li se impune participarea la acest experiment. Subiecții și-au dat acordul pentru participare în mod benevol și au avut acordul părinților în acest sens.

Copiii au luat parte la experiment doar îmbrăcați în echipament corespunzător: adidași, șort, pantaloni trening, tricou, maiou.

În timpul desfășurării experimentului, nu s-a deteriorat starea de sănătate a niciunui copil. În cazul în care, un copil nu prezenta o stare optimă de sănătate în vederea efectuării exercițiilor, acesta era lăsat pe banca de gimnastică, asistând la antrenament de pe margine.

Condițiile meteo nu au influențat desfășurarea cercetării, aceasta desfășurându-se de obicei în sală. Elevii erau scoși pe terenul de afară doar atunci când vremea era prielnică.

Pentru realizarea acestei cercetări s-au folosit următoarele materiale:

fluier

cronometru

agendă notițe

jaloane

saltele

mingi

maiouri

cercuri

Toate aceste materiale ne-au ajutat la îndeplinirea exercițiilor, probelor și jocurilor la care au fost supuși elevii de clasa a III-a

Sala de sport a liceului teoretic „Paul Georgescu” din Țăndărei

Fotografia nr.1

Fotografia nr. 2

Terenul exterior al liceului teoretic „Paul Georgescu” din Țăndărei

Fotografia nr. 3

Fotografia nr. 4

3.5 Subiecții cercetării

Subiecții experimentului fac parte din clasa a III-a, condusă de doamna profesor Lupu Veronica. S-au format doua grupe de copii, a câte 10 elevi. Fiecare grupă de lucru a avut în componența sa 6 băieți și 4 fete.

La acest experiment au luat parte 20 de subiecți, cu vârste cuprinse între 9-10 ani.

Grupele de lucru au fost organizate aleatoriu, nu înainte de acordul părinților ai căror copii au luat parte la acest experiment.

Niciun copil nu a practicat sport de performanță, deși unii dintre ei au calități motrice deosebite. Un factor care a influențat acest lucru a fost că în orașul Țăndărei nu există foarte multe oportunități de a face sport, orașul neavând foarte multe cluburi sportive.

„Tabel cu subiecții din grupa de control

Măsurători antropometrice”

Tabel nr. 7

Media aritmetică a grupei de control (măsurători antropometrice):

înălțime: 1,29m

greutate: 29,9kg

„Tabel cu subiecții din grupa de experiment

Măsurători antropometrice”

Tabel nr. 8

Media aritmetică a grupei de experiment (măsuratori antropometrice):

înalțime: 1.31m

greutate: 31.5kg

3.6 Metodele cercetării

Metodele de cercetare folosite în acest experiment au fost următoarele:

metoda studiului bibliografic

metoda observației

metoda testelor

metoda statistico-matematică

metoda reprezentării grafice

Metoda studiului bibliografic se realizează printr-o explorare, investigare și informare a lucrărilor de specialitate care fac parte din domeniului care urmează a fi cercetat. Această metodă presupune o analiză temeinică a literaturii științifice.

Prima etapă a lucrului asupra unui domeniu care urmează sa fie cercetat, se realizează în urma analizării materialelor documentare, acest lucru constituind o metodă eficientă de cercetare științifică.

Pentru îndeplinirea tuturor etapelor realizării acestei lucrări, m-am informat din literatură citind diferite cărți despre:

calități și deprinderi motrice

jocuri de mișcare

exerciții și metode de dezvoltare a calității motrice viteza

particularitățile copiilor in funcție de vârstă

formele de manifestare ale vitezei

teste și evaluări în funcție de calitatea motrică examinată

Pe lânga aceste cărți am vizionat diverse videoclipuri, filme și material ce faceau referire la tema aleasă de noi pentru această lucrare.

Toate aceste cărți și materialele studiate m-au ajutat la îmbogățirea bagajului de cunoștințe, dar mi-au oferit și îndrumări către realizarea lucrării și anume:

cunoștințe despre capacitatea organismului uman

efectele practicării exercițiilor fizice asupra organismului

informații despre metodologia învățării deprinderilor și calităților motrice în funcție de vârsta

caracteristicile dezvoltării calității motrice viteza

obiectivele urmărite în cadrul instruirii

cunoștințe despre formele de manifestare ale vitezei

Metoda observației

Acestă metodă se realizează prin intermediul observației, proces psihic de cunoaștere activă care are la bază un sistem de idei, ipoteze furnizate de către experiență și știință.

Observația are ca scop principal culegerea datelor concrete a căror analiză științifică să permită generalizare.

La procesul de observare științifică iau parte atât procesele intelectuale, logice cât și procesele senzoriale.

Observația științifică are următoarele caracteristici:

scop precis formulat;

caracter fundamental teoretic și metodologic;

sarcini precis formulate;

înregistrarea datelor;

interpretarea datelor.

Observația în această lucrare de licență s-a realizat astfel:

Înainte de cercetare am calculat:

componența grupelor de lucru;

nivelul de dezvoltare fizică al fiecărui subiect în parte;

nivelul capacității motrice;

nivelul deprinderilor motrice;

interesul indivizilor care iau parte la lecție;

calitatea antrenamentelor calculate32.

În timpul efectuării cercetării:

modul de execuție al subiecților la exercițiile efectuate, la comenzile date;

receptivitatea acestora la ceea ce li se adresa;

evoluția lor în timp în urma înaintării experimentului

influența antrenamentelor, jocurilor, exercițiilor, parcusurilor applicative asupra subiecților

Metoda testelor

Prin intermediul testării prelevăm date asupra anumitor caracteristici fiziologice sau psihice ale anumitor sarcini pe care le are de îndeplinit.

Testarea are la bază instrumente de lucru elaborate în scopul evaluării și determinării capacităților fizice ale indivizilor aflați în aceeași situație.

Cu ajutorul testelor am reușit sa obțin rezultatele care mi-au dovedit progresul sau regresul ce a avut loc la subiecții care au participat la experimentul efectuat de mine, prin compararea timpilor de la testarea inițială cu cei de la testarea finală.

Metoda statistico-matematică

Calculele matematice s-au introdus în activitatea sportivă, pentru a putea trece peste fazele descriptive pline de termeni de comparație subiectivi.

Prin intermediul acestei metode se extrag concluzii generale în funcție de anumite reguli și se permite o descriere mai precisă a fenomenelor.

Statistica permite cercetătorului să afle: omogenitatea grupului de indivizi studiați sau a fenomenului; tendința și deviațiile de la aceasta; gradul de corelație și gradul de încredere.

În cercetarea pe care am efectuat-o am calculat următoarele procedee statistico-matematice:

Media aritmetică calculată dupa formula:

Legendă : ∑ = suma; 𝜒 = valorile individuale obținute; n = numărul de cazuri

Deviația standard s-a calculat cu scopul obținerii coeficientului de variabilitate, folosind următoarea formulă:

Coeficientul de variabilitate s-a realizat pentru a determina raportul dintre media aritmetică și abaterea standard. Acesta a fost calculat după următoarea formulă:

Criterii de comparație în mod direct, pentru variabile diferite:

coeficientul de variabilitate poate fi calculat numai pe scale de raport;

când coeficientul de variabilitate este <15%, împrăștierea este mijlocie și media este reprezentativă;

dacă coeficientul de variabilitate este între 15-30%, împrăștierea este mijlocie și media este suficient de reprezentativă;

împrăștierea este mare, iar media are o reprezentivitate redusă atunci când valoarea coeficientului de variabilitate depășește >30%.

Metoda reprezentării grafice ajută la o înțelegere mai ușoară a fenomenelor urmărite și a raportului care s-a format între ele.

Vizualizarea datelor utilizând această metodă arată un mod facil de înțelegere, cu referire la diferențele care au avut loc în interiorul grupelor de subiecți, pe parcursul desfășurării experimentului.

3.7 Programul de dezvoltare al vitezei

Pentru dezvoltarea vitezei la copiii de clasa a III-a am optat pe metoda alternativă care se bazează pe desfășurarea unor mișcări de mare intensitate timp de 4-5 secunde, urmate de cele cu intensitate mică. Această alternanță contribuie la dezvoltarea vitezei fără a suprasolicita organismul.

Cea dea doua metodă pe care noi am folosit-o pentru a dezvolta viteza, a fost cea a ștafetelor și jocurilor. Aceasta dezvoltă viteza pe un fond emoțional favorabil fără a supune subiectul la încordări deosebite.

Ștafeta numarul 1:

copiii sunt repartizați în două grupe egale, așezați în coloană; primul elev de la fiecare grupă va trebui să alerge până la jalon să îl atingă și să se întoarcă înapoi pentru a preda ștafeta următorului coleg; echipa care termină prima câștigă.

|

|

Ștafeta numărul 2:

copiii repartizați în doua grupe egale, așezați în coloană; primul concurent de la fiecare grupă aleargă printre jaloane până la capăt, se întoarce și predă ștafeta următorului coleg bătând palma cu acesta; cei care termină primii câștigă cursa.

|

Ștafeta numărul 3 :

colectivul este împărțit în doua grupe egale, așezate în coloană; primul copil de la fiecare grupă va alerga cu o copetă în mână până la jalon; acesta trebuie sa o pună jos, să se întoarcă și să predea ștafeta următorului coleg; după ce a batut palma cu colegul acesta trebuie să se așeze la coada șirului deoarece va trebuie să plece dinou pentru a-și recupera copeta; ștafeta se termină când ultimul concurent se întoarce cu acel jalon în mână.

Ștafeta numărul 4 :

colectivul de elevi este împărțit în două grupe egale, așezați în coloană, față în față la o distanță egală; primul de la fiecare grupă va pleca în viteză la fluier, până la minge atingând-o, aceasta fiind așezată la o distanță egală de ambele grupe; jucătorul se întoarce la coada șirului, predând ștafeta; ultimul copil care fuge către minge de la fiecare grupă va trebui sa ridice mingea deasupra capului astfel câștigând echipa care ridica prima mingea.

Ștafeta numărul 5:

elevii sunt împărțiți în doua grupe egale; așezați în coloană, primul copil de la fiecare grupă va trebuie să alerge până la primul cerc, executând sărituri de pe două picioare dintr-un cerc în altul, la final acesta se întoarce prin partea lateral batând palma cu colegul care așteaptă să plece; câștigă cei care termină primii.

Pe lângă aceste ștafete, pentru a dezvolta și perfecționa calitatea motrică viteza am folosit și următoarele jocuri:

Cursa pe numere:

Jucătorii sunt împărțiți în echipe egale ca număr, aflându-se în șezând încrucișat. Componenții ambelor echipe primesc un număr de ordine pe care trebuie să-l rețină. La comandă, copiii care își aud numărul ocolesc în alergare o dată echipa și revin la locurile lor în poziția inițială, astfel câștigă un punct pentru echipa sa. Jocul se termină după ce toți copiii au alergat. Echipa care strânge mai multe puncte este declarată câștigătoare.

Crabii și creveții:

Elevii, împărțiți în două echipe egale ca număr, se află față în față la 1-2 pași unul față de celălalt. O echipă se numește „crabii” iar cealaltă „creveții”. Profesorul numește una din echipe, care atunci când își aude numele se întoarce și fuge în linie dreaptă în viteza cea mai mare. Elevii din echipa cealaltă aleargă după ei încercând să-i atingă, primind astfel un punct. Câștigă echipa care totalizează mai multe puncte.

Leapșa în trei:

Dintre elevii participanți la joc sunt aleși 2-3 care joacă rolul urmaritorilor. Jucătorii urmăriți pot scăpa de atingerea urmăritorilor dacă se grupează câte trei. În acest fel cei trei devin imuni. Atunci când un elev urmărit nu reușește să-și găsească alți doi parteneri cu care să se grupeze și este atins de urmăritor, iese din joc.

Leapșa cu ghemuire:

Dintre elevi se alege un urmăritor. Jucătorii aleargă liber pe spațiul fixat pentru joc, evitând să fie prinși prin ghemuire. Urmăritorul nu are voie să prindă jucătorul ghemuit. Jucătorul atins, devine urmăritor.

Toate aceste joculețe și ștafete au fost folosite pentru a nu plictisii copiii folosind numai exerciții standard, deoarece la această vârsta fragedă copiii sunt foarte activi, iar cea mai importantă metodă prin care le poți capta atenția este jocul.

Bineînțeles că numai prin intermediul ștafetelor și al jocurilor nu se poate obține un progres foarte important și de aceea în spijinul acestora, am venit cu o serie de exerciții specifice dezvoltării vitezei.

Pentru început am efectuat atât la grupa de control, cât și la cea de experiment o testare inițială care a constat în măsurarea timpilor care se ating în alergarea de viteză pe 25 de metri cu start din picioare. S-au înregistrat doi timpi pentru fiecare subiect în parte, între ei făcându-se o medie.

La finalul cercetării s-a efectuat și o testare finală care să reflecte diferențele ce au avut loc în timpul desfășurării programului, atât la subiecții din grupa de control, cât și la cei din grupa de experiment.

Subiecții din grupa de control au efectuat exerciții specifice programei școlare, iar grupa de experiment a intrat la un program special, elaborat de noi pe ideea de a dezvolta și îmbunătății viteza pe cât este posibil la această vârstă, fara a pune în pericol sănătatea indivizilor care au luat parte la acesta.

Așadar, la grupa de experiment am abordat un proiect care să nu fie plictisitor, ci mai degrabă atractiv, știind că la această vârsta copiii nu dobândesc un spirit de atenție și concentrare foarte bine dezvoltat.

În prima parte a lecției se desfășurau activitățile specifice oricărei lecții de educație fizice:

organizarea colectivului de elevi : verificarea stării de sănătate, a echipamentului, efectuarea prezenței;

pregatirea organismului pentru efort : variante de mers, de alergare;

influențarea selectivă a aparatului locomotor : exerciții de stretching.

După efectuarea acestor verigi, fără de care ora nu putea începe în condiții normale, ne bazăm pe programul nostru de exerciții axat pe dezvoltarea calității motrice viteza:

exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție la diferiți stimuli:

la stimuli auditivi (pocnet, fluier, bătaie din palme);

la stimuli vizuali (mâna lăsată în jos la start, steag);

la stimuli tactili (atingeri).

exerciții pentru îmbunătățirea vitezei de execuție în acțiuni motrice variate:

alergare de viteză pe distanțe scurte, cu diferite poziții ale startului : cu start din ghemuit, din șezând, culcat facial, culcat dorsal, din așezat, din picioare cu spatele la direcția de alergare, din șezând cu spatele la direcția de alergare;

din poziția de așezat, fiecare elev cu câte o minge în mână, aruncarea mingii în sus, ridicare și prinderea mingii înainte ca aceasta să atingă solul;

alergare ușoară, cu schimbare de direcție la fluier

exerciții pentru îmbunătățirea vitezei de deplasare:

alergare în viteză pe loc, timp de 5 secunde;

mers, iar la fluier saritură ca mingea, urmată de alergare de viteză pe o distanță de 10m;

alergare accelerată pe distanțe variabile;

elevii repartizați pe două linii față în față numerotați în mod aleatoriu, la fluier toți elevii execută joc de glezne pe loc; la strigarea unui număr, elevii care poarta acel număr trebuie sa schimbe locul între cele două linii.

alergăre cu schimbarea tempoului la fluier : un fluier alergare ușoară, două fluiere alergare lansată, 3 fluiere alergare de viteză; distanța alergarii este scurtă din cauza faptului că elevii au la o vârstă fragedă.

Acestea sunt o parte din exercițiile care au fost executate în experiment. Dupa efectuarea a câteva exerciții menționate mai sus, elevii participau la câteva ștafete sub formă de întrecere. Metoda întrecerii era cea care le capta într-adevăr atenția copiilor, spiritul de competiție făcându-și simțită prezența. Ștafeta, nu era mereu prezentă în lecție fiind alternată cu diferite jocuri de dezvoltare a vitezei.

Dupa finalizarea ultimei părți a lecției, se executau exerciții de revenire a organismului după efort : exerciții de respirație și de relaxare a musculaturii.

Ora se încheia cu salutul clasic, nu înainte de adresarea unor concluzii și remarci asupra copiilor care au desfășurat corect activitatea, dar și celora care nu au fost la fel de atenți pe parcursul lecției.

3.8 Testele aplicate pentru validarea cercetării

Pentru a vedea progresul sau regresul ce a avut loc la subiecții din grupa de experiment, față de cei care au fost în grupa de control, am optat pentru proba de alergare de viteză pe 25m, cu start din picioare. Proba a fost desfășurată individual, fiecare copil fiind cronometrat de două ori.Aceasta a fost realizată atât la începutul cercetării cât și la finalul acesteia.

3.9 Rezultatele cercetării

În următoarele tabele, vă vom prezenta rezultatele de la testarea inițială, testarea finală și diferența care s-a realizat între timpii înregistrați la cele două probe.

„Tabel cu subiecții din grupa de control

Proba 25m viteză”

Tabel nr. 9

„Tabel cu subiecții din grupa de experiment

Proba 25m viteză”

Tabel nr. 10

Cel mai slab timp înregistrat de la testarea finală din grupa de control a fost executat de o fată care a înregistrat 6,0s, aceasta având un procentaj negativ față de prima testare, timp la care a adăugat 0,1s.Cel mai bun timp de la testarea finală din grupa de control a fost de 4,7s, rezultat atins de către un băiat care și-a imbunătățit viteza cu 0,1s față de timpul de la testarea inițială

De la grupa de experiment cel mai slab timp a fost de 5,9s, înregistrat de o fată care nu a avut nici o diferență față de timpul înregistrat anterior. Cel mai bun timp din grupa de experiment a fost 4,5s înregistrat de doi băieți : unul dintre aceștia a avut un progress de 0,2s, iar celălalt de 0,1s.

3.10 Analiza și interpretarea rezultatelor

„Grafic – media aritmetica la grupa de control”

Grafic nr. 1

În acest grafic observăm o îmbunătățire a vitezei cu 0,4s, de la prima măsuratoare realizată până la testarea finală. Așadar viteza a fost îmbunătățită într-o mică măsura, de lecțiile cuprinse în programa școlară.

„Grafic – media aritmetică la grupa de experiment”

Grafic nr. 2

În graficul numărul 2, observăm o scădere a timpului de alergare de viteză pe 25m, acest lucru determinând creșterea vitezei de la prima testare, până la cea finală, viteza îmbunătățindu-se considerabil cu 1,1s la copiii din grupa de experiment.

„Grafic – Media aritmetică a grupelor prezentată simultan”

Grafic nr.3

Dacă la grupa de control observăm o imbunătățire subtilă a vitezei de 0,4s la grupa de experiment lucrurile stau diferit, viteza de deplasare îmbunătățindu-se cu 1,1s fapt ce reflectă progresul realizat de exercițiile pe care noi le-am abordat în dezvoltarea vitezei.

„Grafic – Media aritmetică prezentată pe sexe – Grupa de control”

Grafic nr.4

Graficul pe categoria de sexe este foarte interesant, prin intermediul acestui putem să observăm diferența de viteză dintre fete și băieți, dar și progresul care a avut loc. La fete observăm un procentaj negativ, timpul de crescând cu o valoare de 0,02s acest lucru putând fi datorat schimbărilor pe care organismul le suferă la această vârstă. În schimb, la băieți observăm o îmbunătățire a vitezei cu 0,08s față de timpul scos la testarea inițială.

„Grafic – Media aritmetică prezentată pe sexe – Grupa de experiment”

Grafic nr. 5

La această grupă, observăm de la prima vedere o îmbunătățire a vitezei atât la fete cât și la băieți.La grupa de sex feminin s-a înregistrat o creștere a vitezei cu 0,10s, iar la băieți o valoare de 0,12s.

Față de grupa de control această grupă a înregistrat valori pozitive atât la grupa de băieți cât și la cea de fete.

Pe lângă media aritmetică pe care am prezentat-o în cele de mai sus am calculat: deviația standard și coeficientul de variabilitate.

„Tabel deviația standard și coeficientul de variabilitate”

Tabel nr. 11

Observăm că în toate cazurile din tabelul numărul 11 coeficientul de variabilitate are o valoare cuprinsă între 0-10% acest fapt determinând :

împrăștierea datelor este foarte mică;

media rezultată este reprezentativă;

eșantionul de elevi pe care a fost studiat în experiment este omogen.

În urma tuturor rezultatelor pe care le-am înregistrat în acest experiment am observat o creștere a vitezei, din punct de vedere procentual, mai mare la grupa de experiment, față de grupa de control, lucru ce dovedește validitatea programului pe care l-am implementat.

3.11 Concluzii și propuneri

Cercetarea efectuată a fost realizată pe principiul atingerii temei principale pentru care am demarat această lucrare, aceasta fiind, dezvoltarea calității motrice viteza la copiii de clasa a III-a.

În urma studiului pe care l-am efectuat putem afirma că viteza este o calitate motrică perfectibilă, deoarece prin intermediul exercițiilor, ștafetelor și jocurilor executate de noi cu grupa de experiment, s-au obținut rezultate pozitive, timpii de viteză scăzând, lucru dovedid prin diferența dintre testarea inițială și cea finală.

O altă concluzie pe care o putem trage este că, mijloacele folosite de noi pentru dezvoltarea vitezei, respective exercițiile speciale de dezvoltare a vitezei, întrecerile si jocurile, au fost eficiente, rezultatele finale fiind relevante.

Un motiv din pricina căruia nu s-au văzut mai în amănunt diferențele ce au avut loc între cele doua grupe de subiecți, a fost datorat diferențelor înregistrate la testarea inițială, grupa de experiment fiind constituită din copii înzestrați cu calități deosebite ale vitezei.Acest lucru nu a putut fi controlat dinainte, deoarece subiecții care au alcătuit grupele au fost aleși într-un mod aleatoriu.

În urma acestui studiu putem spune că abilitățile mele metodice, evaluative și educative au fost îmbunătățite, propunându-mi ca pe viitor să desfășor cât mai multe astfel de activități, din dorința de a descoperi și inventa programe de dezvoltare, modelare și perfecționare a calităților motrice, cât mai eficiente.

În concluzie, putem afirma că ipoteza de la care am pornit această cercetare a fost confirmată, viteza subiecților din grupa de experiment fiind îmbunătățită cu un procentaj mai mare față de grupa de control.

Bibliografie:

Alexandrescu, D., Tatu, T., Ardelean, T., 1983. Atletism. Edit. Didactică și Pedagogică. București

Bratu, A., 1985. Deprinderi motrice de bază. Edit. Sport-Turism. București

Bratu, I., 1985. Deprinderi motrice de bază. Edit. Sport-Turism. București

Cârstea, G., 1993. Teoria și metodica educației fizice și sportului. Edit. Universul. București

Cârstea, G., 1999. Educație fizică – Fundamente teoretice și metodice. Edit. Petru Maior. București

Daniela, C., 2010. Studiu privind eficiența prin comparație a procedeelor pentru dezvoltarea vitezei în lecția de educație fizică la elevii de ciclul liceal. Edit. Sfântul Ierarh Nicolae.

Demeter, A., 1974. Bazele fiziologice ale educației fizice școlare. Edit. Stadion. București

Donati, A., 1994. Dezvoltarea lungimii și frecvenței fuleului în performanțele de sprint. Congresul mondial al antrenorilor de atletism. Paris. Traducere F.R.A București.

Donskoi, D., 1973. Biomecanica, bazele tehnici sportive. Edit. Stadion. București

Dragnea, A., 1996. Antrenament sportiv – Teorie și metodologie. ANEFS. București

Dragnea, A., 2000. Teoria educației fizice și sportului. Edit. Cartea școlii. București

Dragnea, A., 2006. Educție fizică și sport – teorie și didactică. Edit. FEST. București

Dumitrescu, V., 1967. Dezvoltați forța și viteza. Edit. CNEFS. București

Epuran, M., 1972. Psihologia educației fizice. Edit. Stadion. București

Florescu, C., 1975. Metodica dezvoltării calităților motrice. Edit. Sport-Turism. București

Gevat, C., Larion, A., 2001. Atletism. Editura Ovidius University Press. Constanța

Hanțiu, I., 2012. Teoria educației fizice și sportului – Note de curs. Edit. Cartea școlii. București

Larion, A., Gevat, C., Popa, C., 2007 . Atletism curricular. Edit. Ovidius University Press, Constanța.

Melenco, I., 2015. Teoria educației fizice și sportului – Note de curs. Constanța.

Mihăilescu, L., 2001. Atletism în școală. Edit. Universității din Pitești.

Mitrea, G., Mogoș, A. 1980. Metodica predării educației fizice. Edit. Sport-Turism.București

Rață, G., 2002. Atletism, tehnică, metodică, regulament. Edit. Alma Mater. Bacău.

Sabău, I.,Sabău, E., Pehoiu, C., 2001. Atletism – tehnica și metodica deînvățare rapidă. Edit. Macarie. Târgoviște.

Scarlat, E., Scarlat, M., B., 2002. Educație fizică și sport – Manual pentru învățământul gimnazial. Edit. Didactică și Pedagogică R.A. București.

Seagrave, L., 1996. Aplicații ale modelului European de antrenament în probele de sprint. Congresul mondial de atletism. Roma

Șiclovan, I., 1979. Teoria educației fizice și sportului. Edit. Sport-Turism. București

Tibacu, V., 1973. Circuitul în lecția de educație fizică. Edit. Stadion. București

Bota, C., Prodescu, B., 1997. Fiziologia educației fizice și Sportului. Edit. Antim Ivireanu.

Ozolin, N., G., Vasiliev, G., V., 1952. Atletism. Edit. Cultură fizică și sport.