Dezvoltarea Atasamentului

Universitatea din Oradea

Facultatea de Științe Socio-Umane

Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Anul I

Dezvoltarea atașamentului

Studente: Bratu Ana

Ștef Denisa

Dezvoltarea atașamentului.Tipuri de atașament

Atașamentul:-sentiment de afecțiune puternică și durabilă(din fr.attachament)

-afecțiune(puternică și durabilă) față de cineva sau ceva(din fr.attachament)

,,Este o legatură emoțională închisă între copil și îngrijitor’’

Elena Bonchis

,,Legătura afectivă,de durată,cu un individ specific’’

Birch

,,Legătura emoțională, de lungă durată cu un anumit individ’’

Schaffer

,,Legătura cu totul specială care îl leagă pe copil de părintele său’’

Bowlby

,,Atașamentul se referă la protecție, lucru cerut de copiii mici de la cei care îi îngrijesc atunci când sunt într-o etepă de relativă neajutorare și dependentă’’

Schaffer

H.F. Harlow a făcut cercetări despre dezvoltarea răspunsurilor afective la maimuțe din rasa Reshus despărtind niște pui de maimuțe de mamele lor ,înlocuindu-le cu mame surogat.Fiecare pui a fost crescut de două mame,una din sârmă și una din stofă.S-a observat că pui o preferau pe mama din stofă chiar dacă erau hrăniți doar de mama din sârmă,deoarece stofa imită cel mai bine mama adevărată având astfel și sentimentul de siguranța mai puternic decât mâncarea.Harlow a concluzionat ca puii au nevoie de o sursă de căldură afectivă sau de confort de contact,suplimentare sursei de hrană;îngrijirea puilor de către o mamă reala este extrem de importantă pentru dezvoltarea lor normală.

Mary Ainsworth a făcut numeroase observașii asupra mamelor și copiilor din SUA și Uganda dezvoltând un procedeu de laborator pentru evaluarea atașamentului printr-un procedeu numit ,,situația străină’’,prin aceasta susținând teoria lui Bowlby.

Cercetările efectuate de numeroși cercetători au dus la elaborarea unor idei cu valoare de principiu în abordarea atașamentului:

-comportamentul de atașament este programat instinctiv și evoltiv,având funcția de a asigura supraviețuirea copiilor sub protecția părinților;

-nu depinde de nevoile copilului de hrană sau lapte matern,ci de dorința acestuia de a obține protecție;

-la om, primul an de viață este considerat o perioadă sensibilă pentru dezvoltarea atașamentului spre deosebire de păsări care dezvoltă comportamentul de imprinting(întiparire,fenomen elementar si precoce de învatare) doar în câteva zile după naștere,pe când la om este nevoie de câteva luni;

-copiii devin atașați de oameni ,dar atașamentul față de mamă este cel mai influient;

-de-a lungul celui de-al 3-lea an de viață se dezvoltă între mamă și copil un fel de parteneriat;

-copiii dezvoltă un atașament de securitate când mamele lor manifestă responsabilitate,îndeplinesc nevoile lor;

-atașamentul de securitate are efecte pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

Prima relație pe care o formează copilul are o semnificație particulară din mai multe privințe.În primul rând,ea este importantă pentru starea de bine a individului decât orice altă relație următoare,prin faptul că determină protecție,iubire si securitate și se răspândește astfel asupra întregii functionări,fizice și psihice a copilului.În al doilea rând,este în general o legatură durabilă,care continuă să joace un rol central de-a lungul copilăriei și care este o sursă de confort chiar și în adolescența și după aceea.

Faptul că bebelușul este capabil deja de un lucru atât de complicat precum formarea unei relații cu altă persoană este o realizare remarcabilă.Relațiile sunt fenomene extrem de complexe;ele depind de caracteristicile ambilor indivizi implicate,necesitând așadar amestecarea acestor caracteristici într-un singur curs comportamental.

Caracteristicile si funcțiile atașamentului

Atașamentul poate fi definit ca legatură emoțională,de lungă durată cu un anumit individ.Astfel de legături sunt caracterizate prin următoarele trăsături:

-Sunt selective adică sunt centrate pe indivizi specifici care solicită comportamentul de atașament într-o manieră și într-o măsură care nu se regăsesc în interacțiunile cu alți indivizi.

-Ele presupun căutarea proximității fizice,adică se depune efort pentru a menține apropierea de obiectul atașamentului.

-Ele oferă confort și securitate,acestea fiind rezultatul proximitătii.

-Produc supărare la separare atunci când legătura e amenințată și când nu se poate obține proximitatea.

După Bowlby,aceste legături au o bază evoluționistă și o funcție biologică.Ele apar deoarece în istoria îndepărtată a omenirii,atunci când animalele preistorice reprezentau un pericol real,era necesar un mecanism prin care copiii puteau să stea aproape de parinții lor și să obțină în acest mod protecție,sporindu-și șansele de supraviețuire.Ca rezultat al selecției de-a lungul evoluției,beblușii sunt așadar echipați cu modalități de atragere a atenției părinților lor(cum e plânsul) de menținere a atenției și interesului(cum sunt zâmbetul și vocalizarea).Cu alte cuvinte bebelușii sunt predispuși genetic să stea aproape de indivizii care sunt susceptibili să îi protejeze și să semnalizeze cerând atenție și ajutor în momentele de distres.Diferitele comportamente de atașament utilizate în acest scop există în repertoriul de răspunsuri ale copilului din primele luni;ele funcționează la inceput în mod automat și stereotip în relație cu un numar mare de adulți,pe parcursul primului an devin focalizate doar pe unul sau doi indivizi și se organizează în sisteme de comportament mult mai flexibile și sofisticate,putând fi planificate.Funcția biologică a atașamentului este supraviețuirea;funcția psihologică este dobândirea securitătii.Acest lucru funcționează desigur doar dacă parinții răspund mutual la comportamentul copilului-de aici,dezvoltarea unui sistem parental al atașamentului,care a apărut în mod similar în cursul evoluției și care asigură programarea părinților pentru a raspunde semnalelor copilului.

Cursul ontogenetic

Stabilirea unei relații cu o altă persoană este o abilitate foarte complexă și nu e de mirare că este nevoie de mare parte din primul an de viață pentru ca relația de atașament să se dezvolte.Comportametnul de atenție selective fată de fețele umane și vocilor,abilitatea de a recunoasșe indivizii familiari,răspunsul prin zâmbet sau plâns pană când se rezolvă disconfortul prin hrănire sau legănare-toate acestea sunt pietere de temelie ale legăturii de tip atașament,însa nu trebuie considerate ca fiind legatura în sine.

Bowlby a propus un model cu patru stadii pentru această dezvoltare,arătând modul în care caracteristicile atașamentelor se dezvoltă gradual,pe masură ce comportamentul devine tot mai organizat,flexibil și intenționat.

Faza Vârsta(în luni) Trăsături principale

Pre-atașament 0-2 Răspunsuri sociale nediscriminative

Atașament în formare 2-7 Învățarea regulilor de bază ale

interacțiunilor

Atașament evident 7-24 Protest la separare;îngrijorare la

apariția străinilor;comunicare

intențională

Parteneriat orientat spre de la 24 Relații mai clar bidirecționale:

scop copiii înțeleg nevoile părinților.

În prima fază de pre-atașament,bebelușii dau dovadă că sosesc pe lume echipați pentru a interacționa cu ceilalți oameni.Aceasta preadaptare socială ia două forme:

-Selectivitate perceptuală,care se referă la biasarea vizuală și auditivă,care îl predispun pe copil de la naștere să fie atent la celelalte ființe umane.

-Comportament de semnalizare,adică mecanisme precum plânsul și zâmbetul,prin intermediul cărora copiii pot să atragă și să mențină atenția altor oameni.

În faza a doua a atașamentului în formare,de la 2 la 7 luni,bebelușii achizitionează regulile de bază ale interacțiunii cu ceilalți.Acestea implică mai ales reglarea reciprocă a atenției și a responsivității,care sunt necesare în primul rând în interacțiunile față-în-față,constituind plăcerea mamei și a bebelușului deopotrivă.Pentru o interacțiune”lină”comportamentul partenerilor trebuie sincronizat,iar bebelușii trebuie să stăpânească arta împletirii propriilor răspnusuri cu cele ale celuilalt.

În faza a treia,cea a atașamentului evident,care durează până la aproximativ doi ani,găsim indicatori clari care arată ca interacțiunile individuale ale bebelușului s-au organizat în relații

durabile.Mai presus de toate,de la aproximativ 7-8 luni bebelușii devin capabili să le fie dor de mamă:dacă înainte copilul se orienta foarte puțin spre mama absentă când era separată de ea îi accepta ușor atenția altor oameni în loc,acum supărarea la separare și reținerea în a stabili contacte cu străinii arată că s-a stabilit o legatură care numai depinde de prezența efectivă a mamei,ci este durabilă.

În faza a patra,parteneriatul orientat spre scop,începând cu vârsta de doi ani,relația de atașament este supusă unui număr de modificări profunde.În particular comportamentul copiilor orientat spre alte persoane devine tot mai intențional.Să luăm plânsul:atunci când un bebeluș de 3 luni simte durere,va plânge ca reacție la acea durere;copilul de 2 ani va plânge pentru a chema mama să vină și să resolve durerea.

Copilul mic nu anticipează nici un rezultat posibil al comportamentului propriu;copilul mai mare poate să aiba în vedere rezultatul și de aceea va plânge deliberat pentru a obține ajutor.În plus,copilul mai mare poate să iși adapteze plânsul în funcție de circumstanțe:de exemplu,cu cât mama este mai departe,cu atât va plânge mai tare.Dacă plânsul nu are rezultatul dorit,pot fi folosite alte răspunsuri specifice atașamentului pentru a atinge același scop,cum ar fi strigătul sau urmărirea.

Securitate si insecuritate

Atașamentele au fațete multiple și pot afecta copiii în variate moduri;totuși există mai ales un aspect care a fost scos în evidență,și anume,felul în care copiii dobândesc din acea relație un sentiment al securității.Acest lucru se datorează în mare parte cercetărilor lui Mary Ainsworth și ale colegilor ei care au dezvoltat o modalitate de a evalua securitatea atașamentului cât și o schemă

de clasificare pentru a descrie diferite paternuri de securitate.Evaluarea este bazată pe o procedură cunoscută sub numele de Situația străină,care constă dintr-o serie de episoade scurte,standardizate,care au loc într-un laborator de observație nefamiliar copilului și care include:a fi cu mama,a fi confruntat cu un străin adult ,a fi lăsat cu străinul de către mamă.Stresul inerent

unei astfel de situații activează comportamentul de atașament la copii și,după Ainsworth,va scoate în evidență modul în care ei utilizează mama ca sursă a securității.De aceea,poate fi folosită ca

instrument standardizat pentru evaluarea naturii atașamentelor timpurii și evidențierea felului în care copiii mici diferă din perspective tipului de atașament pe care l-au format cu mama.Aceste diferențe au fost clasificate în patru paternuri de atașamente de bază.Se consideră că acestea reprezintă diferențe fundamentale privind modul de stabilire primară a relațiilor sociale și indică gradul de securitate inerent modului de lucru intern format în legatură primară.Cei mai multi copii aparțin categoriei atașamentului securizant.

Tipuri de atașament

Tip Comportament în situația străină

Atașament securizant – Copilul manifestă un nivel moderat de

căutare a proximității cu mama,este supărat din

cauza plecării ei,o întâmpină pozitiv atunci când

se întoarce

Atașament anxios:evitativ -Copilul evită contactul cu mama,mai ales la reunirea

după separare:nu este supărat atunci când este

lăsat cu străinul

Atașament anxios:rezistent -Copilul este foarte supărat datorită separării de

mamă;la întoarcerea ei este dificil de consolat

amândoi caută confort și îi rezistă

Dezorganizat -Copilul nu manifestă un sistem coerent de adaptare

la stres:prezintă comportamente contradictorii față

de mamă cum ar fi căutarea proximității urmată de

evitare,indicând confuzie și teamă în privința

relației.

Tipuri de atașament

Mary Ainsworth a detașat următoarele tipuri de atașament:

-comportament de tip A :insecuritate-anxios/evitant-copilul nu pare a fi afectat de plecarea mamei,evită aproprierea și interacțiunea cu aceasta,o ignoră la revenirea ei în cameră;

-comportament de tip B: caracterizat de securitate-copilul explorează în prezența mamei,este afectat de plecarea ei,caută apropiere,interacțiune;

-comportament de tip C:caracterizat de insecuritate/ambivalent-copilul este anxios după plecarea mamei,este afectat,caută și evită simultan contactul cu mama la intoarcerea ei în cameră;

Formarea atașamentului la copiii maltratați de părinți

Funcția de bază a atașamentului se referă la protecție,lucrul cerut de copiii mici de la cei care îi îngrijesc atunci când sunt într-o etapă de relativă neajutorare și dependență.Mai multe studii au

investigat astfel de copii și a evaluat capacitatea lor de a forma relații,atât în copilăria mică cât și în perioada mai târzie.Nu e surprinzător ca la majoritatea copiilor maltratați s-au observat paternuri de relații profound perturbate,care apar de timpuriu și tind să persiste.Evaluați prin situația străină,copiii maltratați,în comparație cu alți copii,au o probabilitate mai mică de a avea atașament securizant,majoritatea fiind plasați în paternul dezorganizat.Paternul dezorganizat este probabil cel mai îngrijorător dintre diferitele categorii de atașament nonsecurizant,prin faptul că evidențiază o modalitate profound distorsionată de relaționare cu cei care au grijă de copil.Astfel de copii nu par să fi dezvoltat nicio strategie consistentă de relaționare,dând dovadă de căutarea proximității părintelui într-un caz și eviatare sau rezistență în altul și adăugând la aceasta semne de

frică,confuzie și lipsă de emoții pozitive.Evaluarea atașamentului față de părinte în anii ulteriori sugerează că tulburarea relației persistă în multe cazuri și că se poate generaliza la alte relații.Deosebit de îngrijorătoare este descoperirea faptului că copiii abuzați tind să devină adulți abuzatori,ducând mai departe relația disfuncțională de la o generație la alta.În plus,există o serie de indicații care arată că maltratarea timpurie duce la psihopatologie mai târziu în dezvoltare,prin faptul că unele condiții,precum depresia,tulburările de stres,tulburările de conduită și delincvență sunt mai frecvente la aceștia decât la cei care nu au fost maltratați(Schaffer ,2005 ,p.99).

Bibliografie

Schaffer H.R.:(2005).Psihologia copilului..

Bonchiș E. Psihologia copilului.Editura Universității din Oradea 2004

Bonchiș E.: .Psihologia vârstelor. Editura Universității din Oradea 2004

Lazăr S.: Dicționar universal al limbii române Editura Litera Chișinău 1998