Dezvoltarea Afacerilor de Succes

Economie

Dezvoltarea Afacerilor de Succes

Byadmin ianuarie 1, 2024

DEZVOLTAREA AFACERILOR DE SUCCES

CUPRINS

INTRODUCERE

Peisajul lumii afacerilor a cunoscut mutații fundamentale pe parcursul ultimelor decenii, și în special o dată cu începutul secolului XXI, conducând la proliferarea întreprinzătorilor particulari, care inițiază și dezvoltă afaceri. Trecerea la o economie bazată pe cunoaștere, cu toate implicațiile sale, determină noi oportunități și motivații pentru dezvoltarea afacerilor, atât la nivel mondial cât și în România.

Micile afaceri prezintă cel mai ridicat dinamism în condițiile economiei de piață, situație atestată de evoluția numărului lor, a volumului cifrei de afaceri și a mărimii forței de muncă ocupate, și dovedesc flexibilitate și adaptabilitate ridicate la cerințele și schimbările pieței, favorizate de talia mai redusă, procesul decizional rapid, specific întreprinzătorului, și de implicarea sa nemijlocită în activitățile curente. Astfel, ele asigură componența principală a unui fundal economic propice economiei de piață, caracterizat prin flexibilitate, inovativitate și dinamism.

Inițierea și dezvoltarea unei afaceri reprezintă însă un demers complex, ce presupune asumarea de riscuri și depunerea de eforturi considerabile, dar în același timp, poate aduce satisfacții și rezultate deosebite.

Partea I a lucrării are în vedere analiza fundamentelor care stau la baza dezvoltării afacerilor de succes, cu delimitarea sferei de analiză a afacerilor, definirea succesului în afaceri, și respectiv, planificarea unei afaceri de succes. Cadrul conceptual al afacerilor vizează, pe de o parte delimitarea afacerilor, ca obiect de studiu al antreprenoriatului și intraprenoriatului, și pe de altă parte, evidențierea locului și rolului întreprinzătorului în afaceri. Definirea succesului în afaceri are la bază conceptul de performanță, ca modalitate de apreciere a succesului în afaceri general acceptată, cu delimitarea indicatorilor de performanță și evidențierea rolului catalizator al mediului concurențial pentru obținerea succesului în afaceri. În cadrul planificării afacerii, ca aspect de importanță majoră pentru viabilitatea și succesul acesteia, sunt evidențiate modalitățile de identificare a ideilor de afaceri, de lansare în afaceri, și respectiv, de realizare a planului de afaceri.

Pe baza acestui cadru conceptual, partea a II-a a lucrării constă într-o investigație empirică privind modul de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul întreprinzătorilor români, cu aria geografică de investigare la nivelul regiunii București-Ilfov. Cercetarea vizează atât persoanele care dețin propria afacere, cât și cele care intentionează să-și deschidă o afacere, pentru a obține o perspectivă de ansamblu, integratoare, asupra aspectelor investigate, privind : motivația dezvoltării unei afaceri, planificarea afacerii, cunoștințele și abilitățile antreprenoriale, factorii determinanți pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, percepția asupra mediului de afaceri din România.

PARTEA I: DEZVOLTAREA AFACERILOR DE SUCCES

1. Afacerile: cadrul conceptual

1.1. Afacerea: concept, rolul în procesul economic

O afacere poate fi definită, în general, ca o formă de activitate care presupune utilizarea de resurse – umane, financiare, materiale, informaționale – în scop lucrativ, respectiv, pentru obținerea de profit.

Dezvoltarea unei afaceri presupune astfel crearea unei structuri care să permită mobilizarea și dirijarea resurselor și respectiv, interacțiunile între actorii economici, într-un mod sustenabil, care să permită reluarea continuă cu remunerarea celor implicați.

Afacerile poate fi clasificate în funcție de obiect, astfel:

– Afaceri industriale – care presupun transformarea unor resurse – sau factori de producție, în produse finite;

– Afaceri comerciale – care presupun procese de schimb, respectiv ceea ce se înțelege în general prin comerț;

– Afaceri financiare – care presupun valorificarea directă a fondurilor bănești pentru obținerea de profit.

Evoluția economică a ultimelor decenii a determinat condiții din ce în ce mai favorabile pentru crearea și dezvoltarea afacerilor, micile afaceri afirmându-se în mod spectaculos ca motoare ale creșterii economice și oferind cea mai mare parte a locurilor de muncă în economiile dezvoltate. Între determinanții dezvoltării afacerilor în cadrul procesului economic, pot fi avuți în vedere:

creșterea sectorului serviciilor – ca oportunitate pentru orientarea afacerilor, caracterul personalizat al serviciilor potrivindu-se caracteristicilor de adaptabilitate și flexibilitate ale micilor afaceri. În urma schimbărilor economice de natură structurală prin care sectorul serviciilor a devenit principal sector de activitate în economiile dezvoltate – aprox. 70% din PIB, majoritatea afacerilor noi sunt inițiate în cel mai dinamic sector al economiei;

dezvoltarea tehnologiei informației – expansiunea rapidă, fără precedent, a tehnologiei informației și comunicării, ca un domeniu nou, dinamic, reprezintă o altă oportunitate pentru crearea și dezvoltarea afacerilor;

specializarea flexibilă și rețelele – specializarea consumului și dezvoltările tehnologice se constituie ca tendințe favorabile pe termen lung dezvoltării afacerilor, care se pot specializa în cadrul unor nișe de piață utilizând tehnologii avansate, iar prin cooperare și rețele ele pot fi și mai competitive, oferind produse sau servicii mai complexe sau combinând mai multe stadii ale procesului de producție;

subcontractarea și fragmentarea – fragmentarea producției în firmele mari și externalizarea activităților acestora, în vederea creșterii profitabilității și flexibilității, cu subcontractarea unor activități în favoarea firmelor mici, se constituie ca o altă tendință favorabilă dezvoltării afacerilor, care însă nu poate fi considerată esențială și pe termen lung, întrucât în cadrul acesteia apare dependența de firmele mari;

reorganizarea sectorului public – și, în special, privatizarea și dereglementarea, au adus o serie de oportunități pentru crearea de noi afaceri cu privire la activități pentru care statul apelează la sectorul privat, în cadrul constituirii parteneriatului public – privat, ca modalitate de creștere a eficienței sectorului public și de reducere a taxelor și impozitelor;

șomajul – deși un factor negativ, șomajul s-a constituit și ca determinant al creșterii numărului de liber-profesioniști și al înființării de noi afaceri, așa cum s-a întâmplat în Marea Britanie în perioada de recesiune economică din anii ’70 – ’80 ai secolului trecut, fiind un stimul pentru persoanele care își doresc înființarea unei afaceri proprii dar nu renunță totuși la securitatea unui loc de muncă;

cultura antreprenorială – sprijinirea afacerilor și promovarea spiritului antreprenorial, ca politică declarată în multe țări ale lumii, a reprezentat un factor favorabil creării și dezvoltării afacerilor;

modificările de valori, atitudine și stil de viață – tendințe precum conștientizarea provocărilor ecologice, afirmarea medicinei alternative, promovarea alimentelor și produselor organice, consiliere și training pe aceste teme, etc., s-au constituit ca alte oportunități pentru dezvoltarea afacerilor.

1.2. Elemente de antreprenoriat și intraprenoriat

Afacerile se constituie ca obiect de studiu al antreprenoriatului, în primul rând din perspectiva creării și dezvoltării de noi afaceri. Antreprenoriatul este un domeniu multidimensional, care cunoaște o largă varietate de abordări în literatura de specialitate – în literatura de management, antreprenoriatul este abordat mai ales ca activitățile desfășurate de întreprinzători, sau comportamentele acestora; un alt curent vizează dimensiunile procesuală și organizațională, definind antreprenoriatul ca un fenomen organizațional și un proces de organizare, sau un proces de schimbare; alte abordări îl privesc ca pe un fenomen dinamic, economic sau societal. O dimensiune esențială a antreprenoriatului poate fi considerată inovarea, așa cum se argumenta încă din lucrările celui care poate fi considerat părintele antreprenoriatului, Joseph Schumpeter, întreprinzătorii fiind cei care dezvoltă noi combinații.

Definiția adoptată de Uniunea Europeană vizează antreprenoriatul ca spiritul și procesul de creare și dezvoltare de activități economice prin asumarea de riscuri, creativitate și/sau inovare și un management sănatos, în cadrul unei organizații noi sau existente.

O formă a antreprenoriatului o constituie intraprenoriatul, sau antreprenoriatul corporatist, ce constă în crearea uneia sau mai multor afaceri în cadrul unei afaceri existente, prin utilizarea de noi idei sau oportunități, noile unități autonome de afaceri realizând produse și servicii pe baza resurselor deja existente.

În România, orientarea antreprenorială există și este apreciată ca ridicată, deși aceasta este într-o anumită măsură contrabalansată de lipsa de cunoștințe în domeniul antreprenorial. În acest sens, se impune acordarea unei atenții mai mari în domeniul educației antreprenoriale.

Guvernul român a introdus educația antreprenorială în "Prioritatea Națională de dezvoltare a resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative", ca parte din "Planul Național de Dezvoltare 2007-2013". În acest document este recunoscut faptul că educația are o contribuție semnificativă în stimularea abilităților antreprenoriale și atitudinilor în societatea românească. În general, se poate afirma că există o dezvoltare impresionantă de inițiative și o mare varietate de activități curriculare și extra-curriculare, care oferă un număr semnificativ de bune practici pentru universitățile românești cu privire la educația antreprenorială. Totuși, este necesară o abordare integrată pentru învățământul superior, precum și o politică clară de sprijin din partea Ministerului Educației, astfel încât să permită creșterea ca rol și valoare a educației antreprenoriale.

1.3. Locul și rolul întreprinzătorului în afaceri

O sinteză a abordărilor fenomenului antreprenorial din literatura de specialitate permite conturarea următoarelor ipostaze ale întreprinzătorului, care sunt reflectate în majoritatea definițiilor fenomenului antreprenorial:

– manager – referitor la activitățile desfășurate și modul de abordare a acestora. Antreprenoriatul presupune desfășurarea unor activități specifice care pot fi asociate unui manager, între care trebuie menționate mai ales: deținerea în proprietate a unei organizații, fondarea unei organizații noi, aducerea de inovații pe piață, identificarea oportunităților pe piață, aplicarea expertizei profesionale pentru conducerea organizației, inovare și valorificarea oportunităților, exercitarea leadershipului.

Se poate observa că niciuna dintre aceste activități nu este fundamental diferită de activitățile unui manager. Practic, întreprinzătorul este un manager. Diferențierile se pot identifica mai degrabă cu privire la obiectul condus, modul de conducere, eficiența și eficacitatea ca manager, și mai puțin din punct de vedere al activităților desfășurate propriu-zis.

– agent al schimbării din punct de vedere economic – referitor la efectele antreprenoriatului asupra sistemelor economice și schimbările pe care le generează. Trebuie subliniat faptul că antreprenoriatul presupune esențialmente crearea de valoare. În acest sens, antreprenoriatul presupune combinarea de factori de producție – identificarea unor noi combinații de factori constituindu-se ca inovare, obținerea eficienței economice prin utilizarea optimală a resurselor pentru maximizarea rezultatelor, acceptarea riscurilor și acționarea în condiții de risc și incertitudine, maximizarea veniturilor din investiții, procesarea informațiilor de piață pentru identificarea și valorificarea oportunităților.

– persoană – referitor la psihologia, personalitatea, calitățile, abilitățile și aptitudinile specifice întreprinzătorului. În acest sens se face referire la conceptul de spirit antreprenorial, ce reunește oeunește o serie de caracteristici ținând atât de talent cât și cunoștințe, și determină capacitatea unei persoane de a demara activități de tip antreprenorial. Cu alte cuvinte, spiritul antreprenorial poate fi privit ca ceea ce inspiră o persoană să părăsească zona certitudinii, materiale sau imateriale, și să se angajeze în urmarea unei viziuni cu asumarea de riscuri, indiferent cât de îndepărtată sau dificil de atins poate părea la început.

Literatura de specialitate în domeniul antreprenorial din ultimele două decenii a accentuat din ce în ce mai mult importanța personalității întreprinzătorului, care arată de ce doar anumite persoane devin întreprinzători de succes. Interesul acordat modului în care poate fi inițiată si derulată o afacere de succes a fost complementat de cel acordat motivelor pentru care anumite persoane devin întreprinzători, care a condus la determinarea unor trăsături de personalitate specifice, prin analiza carcateristicilor comportamentale care diferențiază întreprinzătorii de restul populației.

O sinteză a principalelor trăsăsături de personalitate atribuite întreprinzătorilor de succes care se regăsesc în majoritatea lucrărilor de specialitate, este redată în continuare:

Nevoia de împlinire personală – persoane care își stabilesc standarde înalte pentru realizările personale, sunt foarte competitivi, sunt responsabili pentru propriile decizii și independenți;

Asumarea riscurilor – persoane care sunt dispuse să inițieze actiuni chiar dacă există posibilitatea de eșec;

Toleranța pentru ambiguitate – persoane care sunt dispuse să ia decizii și să își asume angajamente având la dispoziție mai puține informații față de cele care ar fi necesare unei persoane obișnuite, așadar, persoane care acționează în ciuda unui anumit grad de incertitudine legat de rezultatele care vor fi obținute;

Responsabilitate și control personal – persoane care cred că eforturile personale pot fi decisive pentru succesul unei acțiuni, se consideră indispensabile pentru funcționarea afacerii lor iar acțiunile proprii fac diferența între succes și eșec;

Personalitate de tip « A » – persoane care sunt foarte motivate să facă mai mult, mai rapid decât ceilalți, energice, competitive.

Cunoștințele și experiența întreprinzătorului au, de asemenea, un rol foarte important, general recunoscut, pentru dezvoltarea unei afaceri de succes. În principiu, există o corelație pozitivă între cunoștințele și experiența dintr-un domeniu de activitate, precum și din domeniul antreprenorial, și succesul inițierii unui demers antreprenorial în domeniul respectiv. În același timp, studiile arată că experiența variată, în mai multe domenii, facilitează demararea unei afaceri proprii, totuși, nu influențează în mod necesar succesul acesteia. Experiența variată este legată de activitatea de inovare, facilitând demersuri inovative cu valoare nu numai de natură tehnică, dar și comercială, și conducând în acest fel la creșterea posibilității de succes.

2. Succesul în afaceri

2.1. Performanța în afaceri

Performanța se constituie ca o modalitate de apreciere a succesului în afaceri general acceptată. Termenul de performanță este amplu, putându-se identifica o varietate de sensuri care îi sunt acordate, care au însă ca elemente comune posibilitățile de măsurare și evaluare.

Performanța poate fi înțeleasă ca un rezultat deosebit obținut în domeniul managementului, economic, comercial etc., ce imprimă caracteristici de competitivitate, eficiență și eficacitate organizației și componentelor sale procesuale și structurale.

Performanța în afaceri reiese astfel din rezultatele obținute, care trebuie măsurate, pentru a fi evaluate, în principal, prin comparații cu situația dintr-o perioadă de referință, cu obiectivele asumate, sau cu situația înregistrată de concurență.

Se pot realiza delimitări multiple ale conceptului de performanță, de exemplu, în funcție de nivelul la care este abordată – organizație, echipă, persoană; sau în funcție de domeniul în care este identificată – managerial, economic, financiar, tehnic, etc. Pentru obținerea succesului în afaceri, este de interes în mod deosebit delimitarea performanțelor manageriale, în contextul în care acestea determină în mod esențial performanțele din celelalte domenii conduse. Condiționările unanim recunoscute de specialiști în acest perimetru de preocupări științifice arată că numai un management performant, exercitat de manageri profesioniști, este capabil de performanțe manageriale, generatoare de performanțe economico-financiare, sociale, etc., așa cum apare ilustrat în figura de mai jos.

Figura 1.1. Condiționări generale management performant – performanțe în domeniul condus

Sursa: Verboncu, Ion; Zalman, Michael (2005) Management și performanțe, Editura Universitară, București, pag. 66.

Astfel, se poate afirma că la baza obținerii performanțelor și respectiv a succesului în afaceri, se află managementul afacerii, care trebuie să fie, la rândul său, un management performant.

2.2. Indicatori de performanță

Indicatorii de performanță de interes deosebit pentru comensurarea succesului în afaceri vizează pe de o parte, performanța managerială, ca determinant, pe de altă parte, a performanței economice.

Performanțele manageriale pot fi delimitate corespunzător subsistemelor de management ale unei organizații – respectiv subsistemele decizional, informațional, organizatoric și metodologico-managerial, așa cum apare ilustrat în figura de mai jos.

Figura 1.2. Performanțe manageriale

Sursa: Verboncu, Ion; Zalman, Michael (2005) Management și performanțe, Editura Universitară, București, pag. 78.

Indicatorii de performanță managerială ce caracterizează fiecare dintre aceste subsisteme sunt sintetizați în tabelul următor.

Tabelul 1.1. Indicatori de performanță managerială

Sursa: adaptare după Verboncu, Ion (2007) Știm să conducem?, Editura Economică, București, pag. 146-154.

Performanțele economice reprezintă consecința performanțelor manageriale, de care sunt determinate în mod nemijlocit, și sunt în cea mai mare măsură utilizate pentru definirea succesului unei afaceri.

Indicatorii de performanță economică corespunzători pot fi cantitativi, sau de volum, și respectiv, calitativi, sau de eficiență, așa cum apar sintetizați în tabelul de mai jos.

Tabelul 1.2. Indicatori cantitativi și calitativi de performanță economică

Sursa: adaptare după Verboncu, Ion (2007) Știm să conducem?, Editura Economică, București, pag. 155-162.

2.3. Mediul concurențial – catalizator al succesului

Mediul de afaceri actual se caracterizează printr-o concurență ridicată, percepută în general ca o dificultate pentru dezvoltarea afacerilor. Se poate argumenta, însă, că un mediu de afaceri concurențial impune standarde ridicate de performanță, prin mobilizarea eforturilor pentru obținerea eficienței, eficacității și competitivității, concretizate în avantaje competitive. În condițiile în care performanța este un indicator general acceptat al succesului în afaceri, iar mediul concurențial determină obținerea de performanțe, se poate afirma că există o corelație între un mediu concurențial și succesul în afaceri, respectiv, mediul concurențial constituindu-se ca un catalizator al succesului.

În acest context, merită evidențiat conceptul de benchmarking, ce relevă chiar modul în care mediul concurențial poate determina performanța și succesul în afaceri. O definire sugestivă a conceptului este oferită de American Productivity and Quality Centre, care sugerează că benchmarking-ul reprezintă acea practică prin care ești suficient de umil încât să admiți că altcineva este mai bun într-un anumit domeniu, dar ești totodată suficient de înțelept încât să încerci să devii la fel de bun, sau chiar mai bun.

Benchmarking-ul reprezintă un instrument de management care furnizează managerilor standarde externe de măsurare a performanțelor interne, oferind posibilitatea identificării de oportunități în vederea îmbunătățirii activităților. Benchmarking-ul presupune așadar compararea performanțelor proprii cu cele ale concurenței, pentru diferite domenii – de exemplu, privind caracteristicile produselor și serviciilor, procesele tehnologice, strategia adoptată, etc.

Utilizarea conceptului de benchmarking presupune însă ca managementul afacerii să fie flexibil, deschis la schimbare și capabil să asimileze practicile identificate la partenerii de benchmarking care pot conduce la creșterea performanțelor.

Un proiect de benchmarking se poate desfășura conform etapelor ciclului PCAA, definit de Deming (Planificare – Colectare – Analiză – Adoptare), așa cum apare ilustrat în Figura 1.3.

Figura 1.3. Etapele de parcurs într-un proiect de benchmarking

Sursa: Badea, Diana; Tănăsescu, Florin Teodor; Ștefănescu, Gheorghe; Stanciu, Valerius (2011) Ce este Benchmarking-ul și cum poate deveni el un instrument în managementul unei firme? (I), T&T Online, Management & Calitate, 27.06.2011.

Un proiect de benchmarking urmărește astfel să realizeze creșterea performanțelor proprii, în urma comparării proceselor proprii cu cele ale altor partneri, iar cunoașterea și aplicarea corectă a acestuia ar putea aduce beneficii semnificative afacerilor, în condițiile în care conceptul este corect implementat, este acceptat la nivelul afacerii și facilitat de deschiderea managementui spre schimbare.

3. Planificarea unei afaceri de succes

3.1. Identificarea ideilor de afaceri

Punctul de plecare pentru dezvoltarea unei afaceri de succes este identificarea unei idei potrivite, care să fie materializată în continuare în oferirea unui produs sau serviciu competitiv.

O idee de afacere poate lua, generic, următoarele forme:

Unul sau mai multe produse fabricate – producție, care implică achiziționarea materiilor prime și celorlalte resurse necesare, și transformarea acestora în produse, bunuri materiale.

Unul sau mai multe produse pentru distribuire – comerț, care presupune achiziționarea produselor gata fabricate de la producător sau un intermediar en-gros și distribuția acestora, ca marfă

Unul sau mai multe servicii care sunt prestate

O combinație a variantelor expuse mai sus.

Ideea unei afaceri de succes implică identificarea de oportunități și valorificarea acestora într-un mod creativ. Creativitatea joacă un rol esențial în acest context, oricare ar fi forma pe care se bazeză ideea de afaceri. Identificarea oportunităților și generarea ideilor de afaceri se constiuie ca un proces creativ, care poate fi delimitat în mai multe etape:

Etapa de explorare – constă în apariția ideii și căutarea de informații legate de aceasta, pentru domeniul respectiv; în acest sens, este deosebit de importantă informarea cât mai detaliată, pentru posibilitatea descoperirii unor noi aspecte legate de ceea ce s-a întreprins deja, și respectiv, unor noi modalități de realizare;

Etapa de incubare – constă în sedimentarea informațiilor acumulate, pentru o mai bună prelucrare ulterioară;

Etapa de generare, meditare – presupune identificarea variantelor de realizare a ideii;

Etapa decizională – implică selectarea celor mai bune variante, cu analiza avantajelor și dezavantajelor pentru fiecare caz în parte;

Etapa de acțiune – presupune implementarea ideii selectate, conform deciziei adoptate, pe baza unui plan de acțiune care trebuie să abordeze în mod detaliat toate aspectele mecesare pentru punerea efectivă în practică a ideii.

Inovarea este o coordonată de importanță majoră pentru dezvoltarea unei afaceri de succes. Totuși, nu este neapărat necesar ca o idee de afaceri să fie originală în întregime pentru a fi fructificată ca o afacere de succes – de exemplu, în cazul identificăriiunei piețe geografice noi, care nu este acoperită de anumite produse sau servicii, și care ar putea permite implementarea unei idei de afaceri deja „testate” într-o altă zonă geografică.

Un cadru conceptual aplicabil pentru delimitarea ideilor de afaceri este reprezentat de modelul strategic elaborat de Igor Ansoff, care are la bază alternativa expaniune/diversificare, și care ia forma unei grile de dezvoltare produse-piețe, așa cum apare ilustrat în figura de mai jos.

Figura 1.4. Modelul lui Ansoff de dezvoltare produse-piețe

Sursa: Bowhill, Bruce (2008) Business Planning and Control: Integrating Accounting, Strategy, and People, John Wiley & Sons, Chichester, pag. 403.

În cadrul grilei se regăsesc variantele definite de cuplurile: produse curente – piețe curente, produse noi – piețe curente și produse curente – piețe noi, și respectiv, produse noi – piețe noi, implicând așadar, dezvoltarea produselor, sau respectiv, a piețelor.

Ideile de afaceri care vizează cuplul produse curente – piețe curente sunt cele mai simple, dar presupun și cele mai ridicate riscuri, datorită expunerii la concurență. Cuplul produse noi – piețe noi este mai dificil, implicând în mod deosebit activități inovative și fiind în același timp expus la o serie de riscuri, cum ar fi lipsa vânzărilor, mai ales în primii ani de funcționare a afacerii.

3.2. Lansarea în afaceri

Identificarea unei idei de afacere este premergătoare unor decizii majore, cu impact determinant asupra modului de implementare a afacerii precum: decizia privind modalitatea de lansare a afacerii, stabilirea statutului juridic, decizia asupra modalităților de finanțare, definirea de ansamblu a componentelor procesuale ale firmei, etc.

În ceea ce privește modalitatea de lansare a afacerii, se pot analiza, ca alternative majore: deschiderea unei afaceri proprii, cumpărarea unei afaceri deja existente sau cumpărarea unei francize. Fiecare dintre aceste variante prezintă o serie de avantaje și riscuri proprii, care trebuie avute în vedere și atent evaluate.

Astfel, deschiderea unei afaceri proprii permite implementarea nelimitată a propriilor idei, respectiv, posibilitatea de a crea afacerea așa cum reiese din viziunea proprie, dar în același timp, implică riscul alegerii unei afaceri nepotrivite, eforturi personale mari, costuri ridicate și durată mai mare pentru lansare. Pe de altă parte, cumpărarea unei afaceri deja existente presupune eforturi mult mai reduse – se achiziționează afacere cu procese, produse, piețe, personal deja existente, însă, costurile pot fi foarte ridicate, și este posibil să fie necesare costuri suplimentare asociate investițiilor pentru dezvoltarea afacerii. Franciza, devenită în prezent o modalitate de lansare a afacerilor de largă popularitate, implică eforturi personale mai reduse, fiind preluat un concept deja funcțional, cu avantaje competitive bine definite, care însă, prin esența ei, limitează libertatea de aplicare a unei viziuni sau idei proprii.

Alegerea referitoare la forma juridică de organizare a afacerii trebuie fundamentată prin analiza comparativă a formelor juridice de bază, conform legislației în vigoare, privind aspecte precum capitalul social minim necesar, formalitățile de constiuire și funcționare, modul de impozitare, răspunderea asociată, etc.

De exemplu, societatea cu răspundere limitată (SRL) are drept caracteristică principală este aceea că răspunderea asociaților pentru datoriile sociale este limitată la aporturile la capitalul social, care este divizat în părți sociale. În cazul societății pe acțiuni (SA), capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, nominative sau la purtător, care reprezintă expresia valorică a aportului acționarilor.

În România, cele mai multe înmatriculări se înregistrează sub forma societăților cu răspundere limitată (SRL) – 49% în 2012, persoanelor fizice autorizate (PFA) – 34,8% în 2012, și respectiv întreprinderi individuale (ÎI) – 15,1% în 2012. Această distribuție s-a menținut în ultimii ani, cu mici modificări în ceea ce privește procentul de PFA și cel al întreprinderilor individuale.

O importanță majoră revine deciziei asupra surselor de finanțare pentru dezvoltarea afacerii, în conformitate cu necesarul de mijloace financiare, care trebuie estimat cât mai riguros. Există, în general, preferința pentru utilizarea de fonduri proprii, care prezintă avantajele unei siguranțe și libertăți de decizie mai mari – nu există riscul de a fi retrase în cazul apariției unor probleme financiare, cum este cazul creditelor bancare, și respectiv, nu implică expunerea detaliată a planului de afaceri în fața unor finanțatori sau aprobarea acestora pentru luarea de decizii importante. În același timp, de regulă, fondurile proprii sunt destul de limitate, putând astfel înfrâna dezvoltarea afacerii, iar posibilele pierderi vor fi suportate în îÎntregime de întreprinzător.

O sursă de finanțare foarte accesibilă și cunoscută este reprezentată de creditele bancare, care permite suplimentarea fondurilor proprii, aduse de întreprinzător. Totuși, există în general un anumit nivel de reticență din partea băncilor cu privire la finanțarea firmelor noi, care pot oferi garanții mai reduse cu privire la viabilitatea afacerii, iar apelarea la un credit implică o serie de riscuri suplimentare pentru întreprinzători, de exemplu – riscul pierderii garanțiilor depuse, al întreruperii creditării în cazul apariției unor evenimente nefavorabile, al ratei dobânzii, etc.

Fondurile nerambursabile, prin programe naționale de sprijin financiar, sau prin programe naționale de sprijin financiar sau prinprograme de finanțare prin fonduri europene, au devenit o sursă de finanțare din ce în ce mai accesibilă pentru noile afaceri, în ultimii ani. În cadrul sprijinului financiar nerambursabil alocat din bugetul de stat pentru stimularea înființării și dezvoltării afacerilor de tipul IMM-urilor, conform prevederilor Legii nr. 346/2004 cu modificările și completările ulterioare, aflate în derulare, merită menționate: Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare – START, Programul Mihail Kogălniceanu pentru finanțarea IMM-urilor, Programul național multianual pe perioada 2002-2012 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, etc. Finanțarea din fonduri europene s-a realizat prin intermediul programelor operaționale pentru asigurarea convergenței economice, scheme de finanțare disponibile pentru IMM-uri fiind asigurate prin: Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) și Programul Operațional Regional (POR).

3.3. Planul de afaceri

Planul de afaceri reprezintă un instrument de planificare ce are ca rol primordial oferirea unei mai mari vizibilități asupra evoluției afacerii care se dorește a fi dezvoltată, constituindu-se ca un demers sistematic, logic, structurat.

Planificarea este strâns legată de succesul unei afaceri, iar organizațiile care utilizează sisteme de planificare, așa cum arată practica, au succes financiar mai mare. Planurile ajută la definirea standardelor de performanță prin faptul că asigură clarificarea obiectivelor și atribuțiilor, standardele fiind ulterior folosite pentru evaluarea performanțelor într-un mod mai obiectiv și mai rațional.

Planul de afaceri poate fi definit ca un document care descrie o afacere, utilizat pentru analiza fezabilității unei idei de afaceri, pentru obținerea de finanțare, precum și ca ghid de operare pentru activitățile ulterioare.

Elaborarea unui plan de afaceri este un proces complex, care impune o analiză atentă, detaliată, a tuturor aspectelor care definesc afacerea și evoluția acesteia, identificarea variantelor posibile, luarea de decizii. Nu există o regulă generală privind etapele de elaborare a unui plan de afaceri sau ordinea acestora, însă este necesar ca planul de afaceri realizat să fie exact, precis, viabil, realist.

Procesul de elaborare a planului de afaceri poate urma, generic, etapele prezentate schematizat în Figura 1.5.

Figura 1.5. Elaborarea planului de afaceri

Sursa: Hatten, Timothy S. (2011) Small Business Management: Entrepreneurship and Beyond, 5th Edition, Small Business Management Series, Cengage Learning, Mason, pag. 100.

Aspectele care trebuie incluse în planul de afaceri trebuie să includă

Rezumatul planului de afaceri:

– Prezentarea scopului pentru care a fost elaborat planul de afaceri – de exemplu, pentru atragerea de investitori, sau pentru controlul afacerii;

– Aspecte esențiale ale analizei pieței – mărimea pieței țintă, caracteristici, tendințe, etc.;

– Descrierea sintetică a afacerii – oferta de produse sau servicii, forma juridică;

– Descrierea activităților de marketing și vânzări – strategia de marketing și vânzări, factorii-cheie de succes în competiția pe piață;

– Prezentarea managementului și personalului – proprietarii, managerii, personalul-cheie;

– Aspecte financiare – fondurile necesare și scopul utilizării lor, previziuni financiare.

Descrierea afacerii:

– Natura afacerii: modalitatea de satisfacere a cererii de produse sau servicii și piața țintă vizată;

– Descrierea afacerii: scopul, domeniul de activitate, rețeaua de distribuție, competențele personalului;

– Misiunea asumată.

Piața și marketingul afacerii:

– Analiza și tendințele pieței, în următorii 2-3 ani;

– Analiza clienților;

– Analiza concurenților;

– Strategia de marketing și vânzări în următorii 2-3 ani;

Activitatea operațională:

– Amplasarea afacerii și accesibilitatea ei la clienți, furnizori,

alte părți terțe;

– Avantajele competitive ale produselor sau serviciilor;

– Capacitățile de producție și de prestare a serviciilor;

– Descrierea procesului tehnologic;

– Avantajele competitive operaționale în producție;

– Necesitățile profesionale ale angajaților și accesul la forța

de muncă;

– Furnizorii;

– Impactul asupra mediului.

Managementul și organizarea:

– Organizarea structurală și procesuală;

• Managerii-cheie;

• Prezentarea succintă a restului personalului.

Previziuni financiare:

– Necesitățile de fonduri curente și pentru următorii ani;

– Modul de utilizarea a fondurilor;

– Calcularea costurilor și a cheltuielilor;

– Determinarea pragului de rentabilitate;

– Contul de profit și pierderi pentru următorii 3 ani;

– Fluxul de numerar pentru următorii 3 ani;

– Bilanțul contabil pentru următorii 3 ani;

– Indicatori financiari de performanță și viabilitate a afacerii.

Riscurile afacerii:

– Riscuri inovaționale;

– Riscuri de fabricație;

– Riscuri politice sau legislativ-juridice;

– Riscuri comerciale;

– Riscuri financiare;

– Riscuri naturale;

– Riscuri privind proprietatea, etc.

Structura prezentată a planului de afaceri nu trebuie respectată cu strictețe, însă este necesar să fie acoperite principalele sale elemente de conținut, pentru succesul demersului de planificare, de stabilire a priorităților, de alocare a resurselor și asigurare a veniturilor.

PARTEA A II-A: CERCETARE PRIVIND ABORDAREA DEZVOLTĂRII AFACERILOR DE SUCCES ÎN ROMÂNIA

1. Proiectarea cercetării

Scop și obiective

Proiectarea cercetării include stabilirea scopului, obiectivelor și ipotezelor cercetării, precum și metodologiei acesteia, respectiv alegerea surselor de informații și selectarea modalităților de culegere și sistematizare a informațiilor. Delimitarea fiecăruia dintre aceste aspecte prezintă o deosebită importanță pentru desfășurarea cercetării, ca un demers logic, structurat, coerent, sistematizat, iar urmărirea succesiunii fazelor și etapelor cercetării, conform metodologiei consacrate, este esențială pentru calitatea cercetării și implicit a rezultatelor și aplicabilității acesteia.

Scopul cercetării constă în investigarea modului de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul întreprinzătorilor români, aspectele abordate având în vedere: motivația dezvoltării unei afaceri, planificarea afacerii, cunoștințele și abilitățile antreprenoriale, factorii determinanți pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, percepția asupra mediului de afaceri din România.

Cercetarea vizează atât persoanele care dețin propria afacere, cât și cele care intentionează să-și deschidă o afacere, pentru a obține o perspectivă de ansamblu, integratoare, asupra abordării dezvoltării afacerilor în rândul întreprinzătorilor români.

Aria geografică de investigare a fost restrânsă la nivelul regiunii București-Ilfov, având în vedere concentrarea puternică a activitității economice în această regiune și ponderea ridicată a întreprinzătorilor raportată la nivelul populației.

În conformitate cu scopul stabilit, au fost delimitate obiectivele cercetării, care au în vedere principalele elemente asociate investigării nivelului de încredere al consumatorilor față de comerțul electronic, așa cum apar prezentate în continuare, vizând investigarea următoarelor aspecte:

motivația pentru dezvoltarea propriei afaceri;

domeniul principal de activitate al afacerii deținute/care urmează a fi dezvoltată;

modalitatea de lansare în afaceri pentru care s-a optat/s-ar opta;

statutul juridic ales pentru organizarea afacerii;

sursele de finanțare alese pentru inițierea afacerii;

măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri;

nivelul cunoștintelor privind managementul unei afaceri;

avantajele competitive pe care afacerea le are/le va avea față de concurență;

măsura în care oferta de produse sau servicii este/va fi o ofertă inovativă;

principalele abilități pe care trebuie să aibă un antreprenor;

principalii factori care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes;

nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes;

principalele oportunități ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes;

principalele dificultăți ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes.

1.2. Ipoteze

Stabilirea ipotezelor cercetării presupune o anticipare a informației așteptate să rezulte pentru fiecare obiectiv în parte. În conformitate cu rezultatele obținute, ipotezele vor fi sau nu confirmate, ceea ce va conduce la acceptarea sau neacceptarea lor.

Ipotezele cercetării, asociate obiectivelor stabilite, sunt următoarele:

creșterea veniturilor este o principală motivație pentru dezvoltarea propriei afaceri pentru mai mult de jumătate dintre respondenți;

principalele domenii de activitate ale afacerilor deținute/care urmează a fi dezvoltate de respondenți sunt comerțul și serviciile;

modalitatea de lansare în afaceri pentru care au optat/ar opta majoritatea respondenților este deschiderea unei afaceri proprii;

statutul juridic ales pentru organizarea afacerii de către majoritatea respondenților este cel de societate cu răspundere limitată (SRL);

principalele surse de finanțare alese pentru inițierea afacerii sunt surse proprii, respectiv, salariu și surse familiale;

măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri este apreciată ca fiind, în general, ridicată;

nivelul cunoștintelor respondenților privind managementul unei afaceri este mediu;

principalele avantaje competitive pe care afacerea le are/le va avea față de concurență, desemnate de majoritatea respondenților, sunt calitatea produselor/serviciilor și respectiv, prețul scăzut al produselor/serviciilor;

măsura în care oferta de produse sau servicii este/va fi o ofertă inovativă este apreciată ca fiind, în general, ridicată;

principalele abilități pe care trebuie să aibă un antreprenor, desemnate de majoritatea respondenților, sunt asumarea de riscuri și leadership-ul;

principalul factor care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes, desemnat de majoritatea respondenților este reprezentat de produse/servicii inovative;

nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes este apreciat ca fiind, în general, redus;

principalele oportunități ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, menționate de majoritatea respondenților sunt asimilarea de noi produse sau servicii, și respectiv, creșterea vânzărilor pe piața internă;

principalele dificultăți ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, menționate de majoritatea respondenților sunt scăderea cererii interne și fiscalitatea excesivă.

1.3. Metodologie

Colectivitatea cercetată a fost reprezentată de persoanele în vârstă de peste 18 ani, cu domiciliul în regiunea București-Ilfov, care sunt proprietari sau co-proprietari ai unei firme sau care intenționează să-și deschidă propria afacere, iar unitatea de observare cât și unitatea de sondaj au fost reprezentate de individ.

Cercetarea are drept scop principal clarificarea și mai buna înțelegere a coordonatelor problemelor avute în vedere, constituindu-se așadar într-o cercetare exploratorie.

Metoda de culegere a informațiilor a constat în cercetarea directă de tip sondaj, iar instrumentul de recoltare a informației a fost chestionarul prezentat în Anexa 1. Chestionarul a fost administrat online și distribuit prin e-mail, în perioada 9-15 iunie 2014, invitând persoanele din segmentul țintă la completarea acestuia.

Chestionarul utilizat a fost împărțit în trei secțiuni, prima incluzând întrebările filtru, pentru delimitarea segmentului țintă vizat, a doua privind principalele caracteristici de natură socio-demografică ale respondenților, iar a treia incluzând întrebările privind informațiile de bază, legate nemijlocit de aspectele investigate.

Stabilirea acestei metode de culegere a informațiilor a fost motivată de următoarele avantaje: o mai mare rapiditate a desfășurării cercetării, costul redus, comoditatea pentru respondenți, absența operatorilor de interviu și ușurința culegerii datelor. În același timp, o limită importantă specifică sondajelor online este rata mică de răspuns, care se poate situa chiar sub pragul de 10%.

Metoda de eșantionare utilizată a fost de tip neprobabilistic, respectiv, metoda cotelor, care presupune stabilirea unor cote corespunzătoare caracteristicilor bazei de eșantionare și impunerea condiției ca, pentru a fi reprezentativ, eșantionul extras la nivelul colectivității investigate să fie caracterizat prin aceste cote.

Eșantionul obținut include 51 persoane, pe baza cotelor stabilite în raport cu variabilele socio-demografice, cele mai importante fiind considerate vârsta, sexul și nivelul veniturilor. Informațiile detaliate sunt prezentate în Anexa 2, și redate în formă grafică în continuare.

Astfel, structura eșantionului în funcție de sex este corespunzătoare repartiției generale a populației întreprinzătoare, cu predominanța sexului masculin. Eșantionul a inclus persoane de sex feminin în proporție de 45.10% (23 persoane), și persoane de sex masculin în proporție de 54.90% (28 persoane).

Figura 2.1. Structura eșantionului în funcție de sex

În funcție de vârstă, eșantionul include 27.45% (14 persoane) cu vârsta cuprinsă în intervalul 18-25 ani, 33.33% (17 persoane) cu vârsta cuprinsă în intervalul 26-35 ani, 9.80% (5 persoane) în intervalul 36-45 ani, iar într-o pondere mai redusă, 7.84% (4 persoane) cu vârsta de peste 46 ani.

Figura 2.2. Structura eșantionului în funcție de vârstă

Structura eșantionului în funcție de venitul mediu lunar net include persoane cu un venit sub 500 RON – 15.69% (8 persoane), între 500-1000 RON – 21.57% (11 persoane), între 1001-2000 RON – 29.41% (15 persoane), între 2001-4000 RON – 27.45% (14 persoane), și respectiv, peste 4000 RON – 5.88% (3 persoane).

Figura 2.3. Structura eșantionului în funcție de venitul mediu lunar net

În funcție de starea civilă, cea mai ridicată frecvență a răspunsurilor s-a înregistrat în rândul persoanelor necăsătorite – 45.10% (23 persoane), urmată de persoanele căsătorite – 35.29% (18 persoane). Ponderi mai mici au fost înregistrate pentru persoanele necăsătorite, dar care locuiesc cu partenerul – 15.69% (8 persoane), și respectiv, persoanelor divorțate sau văduve – 3.92% (2 persoane).

Figura 2.4. Structura eșantionului în funcție de starea civilă

În ceea ce privește nivelul de instruire, structura eșantionului include persoane cu studii gimnaziale – 1.96% (1 persoană), cu studii liceale – 17.65% (9 persoane), cu studii post-liceale – 9.80% (5 persoane), studii universitare – 43.14% (22 persoane), și respectiv, cu studii post-universitare – 27.45% (14 persoane).

Figura 2.5. Structura eșantionului în funcție de nivelul de instruire

Datele culese au fost supuse unui proces de prelucrare, care a constat în realizarea unor activități de editare (verificare, corectare, selectarea conform cotelor stabilite, excluderea chestionarelor care au nu au îndeplinit criteriile de filtrare) și codificare (pentru cazurile în care s-au utilizat metodele de scalare de tipul diferențialei semantice, precum și în cazurile întrebărilor mixte, în cadrul cărora s-a solicitat respondenților să ofere și un alt răspuns decât cele prevăzute în variantele din chestionar). Rezultatele obținute se regăsesc sintetizate în Anexa 3.

Ulterior prelucrării, datele au fost supuse procesului de analiză, care a presupus utilizarea tehnicilor statistico-matematice pentru determinarea tendinței centrale în cazul anumitor variabile cercetate, caracterizarea variației și a repartiției variabilelor prin prezentarea distribuției de frecvențe (absolute și relative) atât sub formă tabelară, cât și sub formă grafică.

6.2. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Rezultatele cercetării vor fi prezentate în continuare în strânsă legătură cu obiectivele definite în etapa preliminară, urmând ca pentru fiecare dintre acestea să se menționeze dacă ipoteza stabilită inițial a fost sau nu acceptată.

Un prim obiectiv al cercetării a constat în determinarea motivației pentru dezvoltarea propriei afaceri, iar răspunsurile respondenților la întrebarea specifică din chestionar sunt reprezentate în Figura 2.6.

Figura 2.6. Motivația pentru dezvoltarea propriei afaceri

Întrebarea a permis formularea mai multor variante de răspuns de către fiecare respondent în parte, iar rezultatele sunt interpretate ca pondere din totalul respondenților. Se evidențiază creșterea veniturilor, ca principală motivație pentru dezvoltarea propriei afaceri, desemnată de 60.78% din respondenți. Rezultatele confirmă astfel ipoteza stabilită inițial, care afirma că creșterea veniturilor este o principală motivație pentru dezvoltarea propriei afaceri pentru mai mult de jumătate dintre respondenți.

Motivații importante pentru dezvoltarea propriei afaceri sunt, în continuare, identificarea unei oportunități de afaceri, desemnată de mai mult de jumătate dintre respondenți – 52.94%, și dorința de a fi indepedent, menționată de peste o treime a respondenților – 35.29%. Cu ponderi mai reduse, au fost menționate pierderea locului de muncă – 11.76%, existența unei tradiții de familie – 7.84%, și altele, respectiv, hobby-urile personale – 1.96%.

Un alt obiectiv al cercetării a urmărit identificarea domeniului principal de activitate al afacerii deținute/care urmează a fi dezvoltată, rezultatele obținute fiind sintetizate în Figura 2.7.

Figura 2.7. Domeniul principal de activitate al afacerii deținute/care urmează a fi dezvoltată

Se observă că ponderi importante ale respondenților, de aproximativ o treime din total, și-au dezvoltat sau intenționează să-și deschidă o afacere în domeniile servicii – 35.29%, sau respectiv, comerț – 31.37%. Rezultatele confirmă ipoteza stabilită anterior și evidențiază optiunile antreprenorilor români din punct de vedere al domeniului de activitate.

Ponderi mai reduse au fost înregistrate pentru domeniile: construcții – 13.73%, turism și transporturi – 7.84%, și respectiv, industrie – 3.92%.

Referitor la modalitatea de lansare în afaceri pentru care au optat/ar opta respondenții, rezultatele obținute sunt reliefate în Figura 2.8.

Figura 2.8. Modalitatea de lansare în afaceri pentru care s-a optat/s-ar opta

Se remarcă preferința pentru deschiderea unei afaceri proprii, desemnată de aproape trei sferturi din respondenți – 72.55%, ceea ce confirmă și ipoteza stabilită anterior.

Celelalte modalități de lansare în afaceri menționate au înregistrat ponderi mai reduse, respectiv, cumpărarea unei afaceri deja existente – 15.69%, cumpărarea unei francize – 7.84%. Au fost menționate și alte modalități, cu o pondere totală de 3.92%, respectiv: asocierea în cadrul unei afaceri deja existente și preluarea afacerii de familie.

În ceea ce privește statutul juridic ales pentru organizarea afacerii, răspunsurile obținute sunt prezentate în Figura 2.9.

Figura 2.9. Statutul juridic ales pentru organizarea afacerii

Rezultatele obținute arată că mai mult de jumătate din respondenți – 54.90%, au optat sau ar opta pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL), iar peste o treime – 39.22%, pentru persoană fizică autorizată (PFA). Din nou, este de remarcat evidențierea preferințelor respondenților, prin ponderile foarte ridicate obținute pentru aceste forme de organizare juridică. Rezultatele confirmă ipoteza stabilită anterior, conform căreia statutul juridic ales pentru organizarea afacerii de către majoritatea respondenților este cel de societate cu răspundere limitată (SRL).

Cu ponderi mult mai reduse, respondenții au optat, sau ar opta pentru crearea unei întreprinderi individuale (ÎI) – 3.92%, sau unei societăți pe acțiuni (SA) – 1.96%.

Identificarea surselor de finanțare alese pentru inițierea afacerii, ca factor determinant în cadrul unui demers antreprenorial, a reprezentat un obiectiv important al cercetării. Rezultatele obținute sunt sintetizate în Figura 2.10.

Figura 2.10. Sursele de finanțare alese pentru inițierea afacerii

Rezultatele sunt analizate ca pondere din totalul respondenților, întrebarea fiind cu răspuns multiplu, permițind evidențierea cazurilor utilizării unor surse multiple de finanțare.

Se remarcă preferința respondenților pentru surse proprii – salariul, și respectiv, surse familiale, menționate de peste o treime din total – 35.29%, ceea ce confirmă ipoteza stabilită anterior. O pondere semnificativă, de o treime – 33.33% dintre respondenți, au optat sau ar opta pentru finanțarea afacerii din fonduri nerambursabile, iar în continuare, o pondere de 27.45% ar accesa credite bancare. Doar 11.76% dintre respondenți ar apela la “Business angels”, și respectiv, 7.84% la alte surse de finanțare, precum: împrumut de la prieteni, economii, credit de la clienți.

Rezultatele obținute cu privire la aprecierea măsurii în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri sunt sintetizate în Figura 2.11.

Figura 2.11. Măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri

Analiza răspunsurilor înregistrate arată că o treime din respondenți – 33.33% consideră că măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri nu este nici ridicată, nici redusă, iar în continuare, 27.45% dintre respondenți apreciază o măsură ridicată, respectiv, 15.69% – o măsură foarte ridicată. Ponderi mai mici ale respondenților, de 13.73% și respectiv 9.80% consideră că un plan de afaceri riguros facilitează în măsură redusă, respectiv, foarte redusă, dezvoltarea unei afaceri.

Pentru determinarea nivelului mediu al răspunsurilor înregistrate, a fost utilizată o diferențială semantică cu 5 trepte, cu o scală de la 1 – corespunzător variantei „în foarte mică măsură”, la 5 – corespunzător variantei „în foarte mare măsură”. Valoarea numerică atașată scalei a fost ulterior ponderată cu frecvența absolută specifică, iar rezultatul raportat la totalul respondenților, fiind obținut un scor global de 3.25. Scorul obținut arată că măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri este apreciată ca fiind, în general, ridicată, confirmând ipoteza stabilită anterior și arătând că întreprinzătorii români conștientizează importanța unei planificări riguroase pentru obținerea succesului în afaceri.

În ceea ce privește nivelul cunoștintelor privind managementul unei afaceri, aprecierile respondenților sunt sintetizate în Figura 2.12.

Figura 2.12. Nivelul cunoștintelor privind managementul unei afaceri

Se remarcă o repartiție relativ echilibrată a rezultatelor obținute, o treime dintre respondenți – 33.33% apreciind că nivelul cunoștintelor pe care le dețin privind managementul unei afaceri este mediu; în continuare, 19.61% menționează un nivel ridicat, 17.65% – un nivel redus, iar în ponderi mai mici, 15.69% – un nivel foarte ridicat, respectiv 13.73% – un nivel foarte redus.

În mod similar, determinarea nivelului mediu al răspunsurilor înregistrate s-a realizat utilizând o scală de la 1 – corespunzător nivelului „foarte redus”, la 5 – corespunzător nivelului „foarte ridicat”, scorul global obținut fiind de 2.98, care corespunde unui nivel „nici ridicat, nici redus”. Rezultatele confiormă așadar ipoteza stabilită anterior, putându-se aprecia că nivelul cunoștintelor respondenților privind managementul unei afaceri este, în general, mediu.

Investigarea principalelor avantaje competitive pe care afacerea le are/le va avea față de concurență a generat rezultatele sintetizate în Figura 2.13.

Figura 2.13. Avantajele competitive pe care afacerea le are/le va avea față de concurență

Principalele avantaje competitive indicate de către respondenți sunt: calitatea produselor sau serviciilor – 54.90%, raportul preț-calitate – 49.02%, prețul scăzut al produselor sau serviciilor – 41.18%, capacitatea de inovare – 25.49% și reputația obținută – 17.65%. Ponderile înregistrate sunt calculate ca pondere din totalul respondenților, întrebarea oferind posibilitatea optării pentru variante multiple de răspuns.

Se observă că avantajele competitive date de calitatea produselor/serviciilor și raportul preț-calitate întrunesc cele mai ridicate frecvențe de răspuns, ceea ce confirmă parțial ipoteza formulată anterior, conform căreia, principalele avantaje competitive desemnate de majoritatea respondenților ar fi calitatea produselor/serviciilor și respectiv, prețul scăzut al produselor/serviciilor.

În ceea ce privește măsura în care oferta de produse sau servicii este/va fi o ofertă inovativă, rezultatele obținute sunt reliefate în Figura 2.14.

Figura 2.14. Măsura în care oferta de produse sau servicii este/va fi o ofertă inovativă

Rezultatele arată faptul că 29.41% dintre respondenți își apreciază oferta ca fiind inovativă în mare măsură, iar 27.45%, ca având un nivel inovativ mediu. În continuare, 21.57% dintre aceștia își apreciază oferta ca fiind inovativă în foarte mare măsură, 17.65% dețin sau vor deține o ofertă inovativă în mică măsură (22,95%), iar în proporție mai redusă, aprecierile au indicat o ofertă inovativă în foarte mică măsură – 3.92%.

Se observă că rezultatele sunt concentrate mai mult în zona corespunzătoare unui nivel ridicat de inovativitate, așa cum arată și nivelul global calculat prin utilizarea unei diferențiale semantice cu 5 trepte, cu o scală de la 1 – „În foarte mică măsură” la 5 – „În foarte mare măsură”, de 3.47. Aceasta confirmă și ipoteza enunțată anterior.

Rezultatele obținute cu privire la principalele abilități pe care trebuie să aibă un antreprenor se regăsesc sintetizate în Figura 2.15.

Figura 2.15. Principalele abilități pe care trebuie să aibă un antreprenor

Se remarcă frecvențele mari de răspuns obținute pentru variantele propuse, ceea ce sugerează importanța ridicată acordată acestora de către respondenți. Întrebarea a permis optarea pentru variante multiple de răspuins, iar rezultatele sunt analizate ca pondere din totalul respondenților.

Astfel, aproape două treimi dintre respondenți – 64.71% apreciază că asumarea de riscuri este o abilitate esențială pe care trebuie să o aibă un antreprenor, 58.82% desemnează cunoașterea domeniului afacerii proprii, 54.90% menționează leadership-ul, 41.18% – cunoștințele de management, 37.25% – responsabilitatea, iar 33.33% – perseverența. Au fost mentionate și alte abilități considerate esențiale de către respondenți, cu o pondere de 5.88%, respectiv: încrederea, dorința de a câștiga, optimismul.

Rezultatele obținute confirmă parțial ipoteza stabilită anterior, care afirma că principalele abilități pe care trebuie să aibă un antreprenor, desemnate de majoritatea respondenților, sunt asumarea de riscuri și leadership-ul; rezultatele obținute ierarhizează însă pe primele două poziții asumarea de riscuri și cunoașterea domeniului afacerii proprii.

Principalii factori care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes, conform aprecierilor respondenților, sunt sintetizați în Figura 2.16.

Figura 2.16. Principalii factori care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes

Întrebarea a permis desemnarea de variante multiple de răspuns, și relevă un nivel de importanță ridicat acordat variantelor propuse, prin frecvențele ridicate de răspuns obținute, calculate pentru totalul respondenților. Astfel, principalii factori care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes, desemnați cu ponderi egale de jumătate dintre respondenți – 50.98%, sunt reprezentați de produse/servicii inovative, și respectiv, valorificarea unei oportunități. Aceste rezultate confirmă parțial ipoteza formulată anterior, conform căreia principalul factor desemnat de majoritatea respondenților ar fi reprezentat de produse/servicii inovative.

Ponderi semnificative au fost înregistrate și pentru celelalte variante de răspuns propuse, respectiv: fondurile disponibile – 47.06%, relațiile antreprenorilor – 41.18%, cunoștințele și experiența antreprenorilor – 37.25% și un plan de afaceri solid – 35.29%. Au fost indicate, de asemenea, și alți factori considerați semnificativi, întrunind o pondere de 3.92%, respectiv: norocul și mediul de afaceri.

Referitor la nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes, conform aprecierilor respondentilor, rezultatele obținute sunt reliefate în Figura 2.17.

Figura 2.17. Nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes

Repartiția rezultatelor obținute indică o concentrare mai ridicată corespunzătoare unor condiții ale mediului de afaceri românesc mai degrabă nefavorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes. O pondere semnificativă, de 39.22% dintre respondenți, apreciază condițiile mediului de afaceri ca fiind nefavorabile, iar în continuare: 27.45% – nici favorabile nici nefavorabile, 15.69% – foarte nefavorabile, 11.76% – favorabile, și doar 5.88% – foarte favorabile.

Valoarea medie obținută în urma prelucrării diferențialei semantice a fost de 3.47 pe o scală de la 1 la 5, unde 1 corespunde unor condiții foarte nefavorabile, iar 5 unor condiții foarte favorabile.

Rezultatele obținute confirmă astfel ipoteza stabilită anterior, conform căreia, nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes este apreciat ca fiind, în general, redus.

Investigarea principalelor oportunități ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, conform percepției respondentilor, a generat rezultatele prezentate în Figura 2.18.

Figura 2.18. Principalele oportunități ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes

Se observă că mai mult de jumătate dintre respondenți – 52.94%, indică asimilarea de noi produse sau servicii ca principală oportunitate a mediului de afaceri din România, iar în continuare, 47.06% menționează creșterea vânzărilor pe piața internă. Rezultatele confirmă astfel ipoteza stabilită anterior, însă prioritizează asimilarea de noi produse sau servicii ca principal factor desemnat de respondenți. Ponderi ridicate au obținut și celelalte variante de răspuns propuse, respectiv: utilizarea de noi tehnologii – 37.25%, accesarea de fonduri europene – 27.45%, posibilitățile de internaționalizare – 21.57% și politicile de stimulare a dezvoltării afacerilor – 17.65%.

Referitor la principalele dificultăți ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, conform aprecierilor respondentilor, rezultatele obținute sunt sintetizate în Figura 2.19.

Figura 2.19. Principalele dificultăți ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes

Ca și în cazul rezultatelor obținute cu privire la principalele oportunități ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, frecvențele ridicate de răspuns obținute pentru aspectele propuse, în situația posibilității optării pentru variante multiple – confirmă relevanța acestora în percepția respondenților. Ierarhia obținută reliefează fiscalitatea excesivă și inflația ca principale dificultăți, indicate de mai mult de jumătate din respondenți – 58.82%, și respectiv, 52.94%. Rezultatele obținute confirmă parțial ipoteza enunțată anterior, conform căreia principalele dificultăți ale mediului de afaceri din România pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, menționate de majoritatea respondenților ar fi scăderea cererii interne și fiscalitatea excesivă.

Au fost obținute, în continuare, ponderi ridicate și pentru celelalte aspecte propuse, respectiv: birocrația – 47.06%, corupția – 39.22%, scăderea cererii interne – 37.25%, lipsa informării privind oportunitățile de afaceri și surselor de finanțare – 31.37%, concurența ridicată – 27.45%, obținerea consultanței și trainingului necesar – 25.49% și accesul restrictiv la creditele bancare – 19.61%.

6.3. Concluziile cercetării

În cadrul etapei de analiză și interpretare a informațiilor s-a avut în vedere descrierea detaliată a rezultatelor cercetării pentru fiecare obiectiv în parte, privind modul de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul antreprenorilor români. În continuare sunt redate cele mai importante aspecte rezultate și propuneri de cercetare ulterioare, într-o perspectivă integratoare, incluzând comparații și implicații ale aspectelor investigate.

Se poate afirma că principalele motivații pentru dezvoltarea propriei afaceri ce caracterizează eșantionul investigat sunt creșterea veniturilor, și apoi, identificarea unei oportunități de afaceri, care au fost desemnate de mai mult de jumătate din respondenți. Principala opțiune pentru lansarea în afaceri este reprezentată de deschiderea unei afaceri proprii în principal în domeniile serviciilor și comerțului. Preferințele privind statutul juridic vizează în primul rând înființarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL), iar în continuare se optează pentru persoana fizică autorizată (PFA) – ceea ce corespunde situației generale privind formele juridice alese pentru înființarea de noi firme.

În ceea ce privește sursele de finanțare, aspect esențial pentru demararea unei afaceri, se remarcă preferința pentru surse proprii – salariul, și respectiv, surse familiale, optându-se în măsură mai mică pentru surse de finanțare care presupun costuri mai ridicate, precum creditele bancare. Se remarcă faptul că o pondere semnificativă, de o treime dintre respondenți, au optat sau ar opta pentru finanțarea afacerii din fonduri nerambursabile, ceea ce sugerează un nivel corespunzător de informare și conștientizare a oportunităților financiare conferite de aceste surse.

Este de remarcat și conștientizarea importanței planificării pentru obținerea succesului în afaceri, măsura în care elaborarea unui plan de afaceri riguros facilitează dezvoltarea unei afaceri fiind apreciată la un nivel ridicat. În același timp, nivelul cunoștintelor privind managementul unei afaceri este apreciat la un nivel mediu, sugerând luarea de măsuri de îmbunătățire, cu impact asupra succesului planificării și derulării afacerilor.

Identificarea principalelor avantaje competitive pe care afacerile dezvoltate de întreprinzătorii români consideră că le dețin față de concurență a reprezentat un obiectiv important al cercetării, având în vedere că acestea condiționează în mod decisiv performanțele și funcționalitatea unei afaceri. Ierarhia principalelor avantaje competitive indicate de către respondenți evidențiază calitatea produselor sau serviciilor, raportul preț-calitate, și respectiv, prețul scăzut al produselor sau serviciilor. Se poate afirma astfel că respondenții realizează importanța deținută de un avantaj al calității, care în condițiile unui mediu de afaceri caracterizat printr-o presiune concurențială ridicată se impune în prim-planul factorilor de asigurare a competitivității.

În același timp, avantajul competitiv reprezentat de capacitatea de inovare a fost indicat în mai mică măsură, cu toate că inovarea reprezintă de obicei sursa celorlalte categorii de avantaje competitive, iar orice avantaj competitiv poate fi menținut pe termen lung numai prin adoptarea unor strategii de inovare permanentă și de îmbunătățiri continue.

Totuși, măsura în care oferta de produse sau servicii este sau va fi o ofertă inovativă este apreciată, în general, ca fiind ridicată, sugerând că, în percepția respondenților, inovarea este importantă pentru succesul unei afaceri, dar nu este percepută ca avantaj competitiv, cât, mai degrabă, ca sursă a acestuia.

Principalele abilități pe care trebuie să le aibă un antreprenor, conform percepției eșantionului investigat, evidențiază asumarea de riscuri, cunoașterea domeniului afacerii proprii și leadership-ul, desemnate de mai mult de jumătate din respondenți, ca aspecte esențiale ale profilui antreprenorului român.

În ceea ce privește principalii factori care determină în mod esențial dezvoltarea unei afaceri de succes, este confirmată conștientizarea importanței unei oferte de produse/servicii inovative, ca rezultat al eforturilor de inovare, precum și valorificarea unei oportunități – desemnate, cu ponderi egale, de peste jumătate din respondenți. Se poate afirma, în acest sens, că este recunoscută importanța eforturilor proprii în aceeași măsură ca cea a condițiilor oferite de mediul extern, la nivelul căruia pot fi identificate oportunitățile.

Nivelul în care condițiile mediului de afaceri din România sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes este însă apreciat ca fiind, în general, redus. Au fost identificate, ca principale oportunități pentru dezvoltarea unei afaceri de succes asimilarea de noi produse sau servicii, precum și creșterea vânzărilor pe piața internă, iar ca principale dificultăți – fiscalitatea excesivă și inflația, urmate de birocrație și corupție.

Se poate argumenta, așadar, percepția mai degrabă negativă asupra mediului de afaceri din România, ponderile obținute corespunzătoare principalelor oportunități fiind inferioare celor corespunzătoare dificultăților percepute. Se justifică, în acest fel, importanța semnificativă acordată abilităților și eforturilor proprii ale antreprenorului, care își desfășoară activitatea într-un mediu mai puțin propice dezvoltării afacerilor, fiind chemat să-și asume riscuri accentuate de condițiile nefavorabile ale mediului de afaceri.

CONCLUZII

Lucrarea include analiza fundamentelor care stau la baza dezvoltării afacerilor de succes, pe această bază fiind realizată o investigație empirică privind modul de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul întreprinzătorilor români.

Analiza cadrului conceptual al afacerilor evidențiază condițiile din ce în ce mai favorabile pentru crearea și dezvoltarea afacerilor, micile afaceri afirmându-se în mod spectaculos ca motoare ale creșterii economice și oferind cea mai mare parte a locurilor de muncă în economiile dezvoltate. Afacerile reprezintă obiectul de studiu al antreprenoriatului, în primul rând din perspectiva creării și dezvoltării de noi afaceri, dar și al intraprenoriatulului – sau antreprenoriatului corporatist – ce constă în crearea uneia sau mai multor afaceri în cadrul unei afaceri existente, prin utilizarea de noi idei sau oportunități. Trebuie subliniat rolul extrem de important, general recunoscut, al întreprinzătorului pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, care în procesul antreprenorial se regăseșțe în ipostaze multiple, respectiv, de manager – care își conduce propria afacere, agent al schimbării din punct de vedere economic – realizând crearea de valoare, persoană – cu psihologie, personalitate, calități, abilități și aptitudini specifice.

Succesul în afaceri poate fi definit prin conceptul de performanță, ca modalitate de apreciere a succesului în afaceri general acceptată, și este argumentat că performanța managerială se constituie ca determinant al performanței economice. În acest sens, sunt evidențiați principalii indicatori de performanță managerială, și respectiv, de performanță economică, atât cantitativi sau de volum, cât și calitativi,sau de eficiență. Este argumentat, de asemenea, rolul catalizator al mediului concurențial pentru obținerea succesului în afaceri, având în vedere că performanța este un indicator al succesului în afaceri, iar mediul concurențial impune standarde ridicate de performanță, prin mobilizarea eforturilor pentru obținerea eficienței, eficacității și competitivității, concretizate în avantaje competitive. În acest context, este reliefat conceptul de benchmarking, considerat ilustrativ pentru această condiționalitate, oferind posibilitatea identificării de oportunități în vederea îmbunătățirii activităților desfășurate.

Planificarea afacerilor, strâns legată de succesul acestora, are ca punct de plecare identificarea unei idei potrivite, printr-un proces creativ, care să fie materializată în continuare în oferirea unui produs sau serviciu competitiv. În continuare, lansarea în afaceri presupune o serie de decizii majore, cu impact determinant asupra modului de implementare a afacerii precum: decizia privind modalitatea de lansare a afacerii, stabilirea statutului juridic, decizia asupra modalităților de finanțare, definirea de ansamblu a componentelor procesuale ale firmei, etc. Descrierea detaliată a afacerii se regăsește în planul de afaceri, ca instrument de planificare ce oferă o mai mare vizibilitate asupra evoluției afacerii care se dorește a fi dezvoltată, și ca un demers sistematic, logic, structurat.

Pe baza acestor delimitări, cercetarea desfășurată a vizat investigarea modului de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul întreprinzătorilor români, cu delimitarea geografică la nivelul regiunii București-Ilfov, având în vedere concentrarea puternică a activitității economice în această regiune și ponderea ridicată a întreprinzătorilor raportată la nivelul populației. Cercetarea a inclus atât persoanele care dețin propria afacere, cât și cele care intentionează să-și deschidă o afacere, pentru a obține o perspectivă de ansamblu, integratoare.

Aspectele abordate au avut în vedere: motivația dezvoltării unei afaceri, planificarea afacerii, cunoștințele și abilitățile antreprenoriale, factorii determinanți pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, percepția asupra mediului de afaceri din România.

Între rezultatele obținute există câteva aspecte deosebite care se impun atenției pentru o mai bună cunoaștere a abordării antreprenoriale la nivelul României. În acest sens, se pot preciza principalele motivații pentru dezvoltarea propriei afaceri respectiv, creșterea veniturilor, și apoi, identificarea unei oportunități de afaceri. Întreprinzătorii români preferă sursele proprii și familiale, ca opțiuni de finanțare, însă conștientizează și oportunitățile oferite de finanțarea afacerii din fonduri nerambursabile. Este de remarcat, de asemenea, conștientizarea importanței planificării pentru obținerea succesului în afaceri, precum și cea a inovării și avantajului competitiv al calității, care în condițiile unui mediu de afaceri caracterizat printr-o presiune concurențială ridicată se constituie ca măsuri esențiale pentru asigurarea competitivității.

Percepția asupra profilului întreprinzătorului relevă calități precum asumarea de riscuri, cunoașterea domeniului afacerii proprii și leadership-ul. Nivelul cunoștintelor privind managementul unei afaceri este apreciat însă la un nivel mediu, ceea ce impune măsuri de îmbunătățire, cu impact asupra succesului planificării și derulării afacerilor.

Este, de asemenea, de remarcat percepția mai degrabă negativă asupra condițiilor mediului de afaceri din România, din punct de vedere al măsurii în care acestea sunt favorabile pentru devoltarea unei afaceri de succes. Principalele oportunități identificate la nivelul mediului de afaceri sunt asimilarea de noi produse sau servicii, precum și creșterea vânzărilor pe piața internă. Cu ponderi în general mai ridicate, principalele dificultăți identificate sunt fiscalitatea excesivă, inflația, birocrația și corupția.

În concluzie, s-a urmărit delimitarea fundamentelor care stau la baza dezvoltării afacerilor de succes, completată printr-o cercetare privind modul de abordare a dezvoltării afacerilor de succes în rândul întreprinzătorilor români, într-un demers pentru cunoașterea și aprofundarea acestor aspecte, în perspectiva valorificării lor prin dezvoltarea propriei afaceri.

BIBLIOGRAFIE

Anokhin, Sergey; Wincent, Joakim (2012) Start-up rates and innovation: A cross-country examination, Journal of International Business Studies, Vol. 43, No. 1, pag. 41–60.

a

Audretsch, David B.; Grilo, Isabel; Thurik, A. Roy; Planck, Max (2007) Handbook of Research on Entrepreneurship Policy, Institute of Economics, EIM Business & Policy Research, Edward Elgar Publishing, Cheltenham.

Badea, Diana; Tănăsescu, Florin Teodor; Ștefănescu, Gheorghe; Stanciu, Valerius (2011) Ce este Benchmarking-ul și cum poate deveni el un instrument în managementul unei firme? (I), T&T Online, Management & Calitate, 27.06.2011.

Blanchard, Ralph (2011) Creating Wealth with a Small Business: Strategies and Models for Entrepreneurs in the 2010s, iUniverse, Bloomington.

Bowhill, Bruce (2008) Business Planning and Control: Integrating Accounting, Strategy, and People, John Wiley & Sons, Chichester.

Bugaian, Larisa, Coord. (2010) Antreprenoriat: inițierea afacerii, Universitatea Tehnică a Moldovei, Chișinău.

Bugaian, Larisa; Roșcovan, Mihail; Solcan, Angela; Todirașcu, Ștefan (2010) Cum să-ți înființezi o afacere: Ghid practic pentru antreprenori, Business Consulting Institute, Chișinău.

Carsrud, Alan L.; Brännback, Malin E. (2007) Entrepreneurship, Greenwood Publishing Group, Westport.

Cătoiu, Iacob, Coord. (2002) Cercetări de marketing, Editura Uranus, București.

Cornescu, Viorel; Marinescu, Paul; Curteanu, Doru; Toma, Sorin (2004) Management : de la teorie la practică, Editura Universității din București, București.

Hatten, Timothy S. (2011) Small Business Management: Entrepreneurship and Beyond, 5th Edition, Small Business Management Series, Cengage Learning, Mason.

Hess, Edward (2011) Growing an Entrepreneurial Business: Concepts & Cases, Stanford University Press, Stanford.

Hessels, Jolanda; Brixy Udo; Naudé, Wim; Gries, Thomas (2014) Skill Variety, Innovation and New Business Formation, Research Report, Panteia/EIM, Zoetermeer.

Morris, Michael (2011) Starting a Successful Business: Choose a Business, Plan Your Business, Manage Operations, 7th Edition, Kogan Page Publishers, London.

Nielsen, Suna Lowe; Klyver, Kim, Rostgaard Majbritt; Bager, TorbenEvald (2012) Entrepreneurship in Theory and Practice: Paradoxes in Play, Edward Elgar Publishing, Cheltenham.

Parker, Simon C.; Van Praag, Mirjam C. (2012) The entrepreneur's mode of entry: Business takeover or new venture start?, Journal of Business Venturing, Vol. 27, No. 1, pag. 31–46.

Ries, Eric (2011) The Lean Startup: How Today’s Entrepreneurs Use Continuous Innovation to Create Radically Successful Business, Crown Business, New York.

Spilling, Olav R.; Korka, Mihai; Borlaug, Siri Brorstad (2008) Entrepreneurship education and the entrepreneurial function – some reflections on policy implications, European Commision, U-Know Project, Framework Programme 6, Priority 7 on “Citizens and Governance in a knowledge-based society”.

Stokes, David; Wilson, Nicholas (2010) Small Business Management and Entrepreneurship, 6th Edition, Cengage Learning EMEA, London.

Verboncu, Ion (2007) Știm să conducem?, Editura Economică, București.

Verboncu, Ion; Zalman, Michael (2005) Management și performanțe, Editura Universitară, București.

Wickham, Philip A. (2006) Strategic entrepreneurship, 4th Edition, Pearson Education, London.

*** Guvernul României (2005) Planul Național de Dezvoltare 2007-2013.

*** European Commission (2003) Green Paper – Entrepreneurship in Europe, COM (2003) 27 final, Brussels.

*** Raportul Fundației Post-Privatizare privind sectorul IMM din România, Ediția 2013, Fundația Post-Privatizare.

http://www.apqc.org – American Productivity and Quality Centre.

http://www.cnipmmr.ro – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

http://ec.europa.eu/enterprise/enterprise_policy/index_en.htm – European Commission, Enterprise and Industry, Policy Areas, Enterprise Policy.

http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/index_en.htm – European Commission, Enterprise and Industry, Policy Areas, Promoting SMEs and Entrepreneurship.

http://ec.europa.eu/enterprise/sme/index_en.htm – European Commission, Enterprise and Industry, European Portal for SMEs.

http://www.fonduri-ue.ro – Autoritatea pentru Coordonarea Fondurilor Structurale.

http://www.immromania.ro/ – Portal de soluții și servicii destinate întreprinderilor mici și mijlocii din România.