Dezvoltare Regionala

Desi Guvernul Romaniei a incercat formularea unei politici de dezvoltare regionala imediat dupa anul 1989, prin intermediul politicilor sectoriale si macroeconomice, Romania a avut dificultati in elaborarea acesteia. Acest lucru era obligatoriu din punctul de vedere al statutului Romaniei ca stat candidat la Uniunea Europeana, fiind una dintre conditiile de baza impuse in vederea integrarii statului la Uniunea Europeana.

Pe baza unor studii facute prin intermediul programului PHARE, in Romania a fost dezvoltat conceptul care sta la baza politicii de dezvoltare regionala. Programul PHARE a fost formulat in “Carta Verde a dezvoltarii regionale in Romania” , activitatile acestuia fiind demarate la data de 1 februarie 1996. In cadrul acestui program a fost discutat pentru prima data conceptul de dezvoltare regionala si au fost stabilite principiile fundamentale pentru implementarea si dezvoltarea politicii regionale. De asemenea, Carta a propus infiintarea unui Grup de Lucru Interministerial, alcatuit din autoritatile regionale si reprezentati ai ministerelor cheie, care era insarcinat cu identificarea si solutionarea problemelor legate de dezvoltarea regionala in Romania.

Propunerile facute de Grupul de Lucru Interministerial cu privire la implementarea politicii de dezvoltare regionala de catre Guvernul Romaniei au fost incluse in Carta si prevedeau: Obiectivele propuse aveau în vedere: “ 1. pregătirea României pentru integrarea în UE și pentru a deveni eligibilă în vederea acordării unor ajutoare din fondurile structurale ale acesteia; 2. reducerea disparităților între diferitele regiuni ale României; 3. integrarea activităților din sectorul public, pentru a realiza un nivel superior de dezvoltare a regiunilor” (Carta Verde, 1997).

Astfel, incepand cu anul 1999, Romania a dezvoltat o politica regionala care imbina elementele noi ale politicii regionale cu elementele clasice ale strategiilor regionale promovate de Uniunea Europeana.

Conform Normelor metodologice de aplicare a Legii 151/1998, dezvoltarea regională in Romania este definită ca fiind “ansamblul politicilor autorităților administrației publice centrale și locale, elaborate în scopul îmbunătățirii performanțelor economice ale unor arii geografice constituite în ‘regiuni de dezvoltare’ și care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene și al altor instituții și autorități naționale și internaționale interesate” (Norme metodologice [HG 634/1998], Legea 151/1998).

Dupa anul 1998, s-au creat opt regiuni de dezvoltare( tabel 1), reprezentand „ zone ce corespund unor grupări de județe, constituite prin asocierea voluntară a acestora pe bază de convenție semnată de reprezentanții consiliilor județene și, respectiv, ai Consiliului General al Municipiului București”. Acestea constituie, de asemenea, “cadrul de concepere, implementare și evaluare a politicilor de dezvoltare regională, precum și de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de Eurostat pentru nivelul al doilea de clasificare teritorială, NUTS 2, existent în Uniunea Europeană” (Legea 151/1998).

Tabel 1: Componenta regiunilor de dezvoltare din Romania

Principalul scop pentru care s-au creat aceste regiuni a fost de a sprijini comunitatile mai mari in a-si rezolva problemele care depasesc granitele administrative si posibilitatile financiare ale unui judet.

Decalaje Romania-UE

Economia europeana se caracterizeaza prin disparitati semnificative de dezvoltare in ceea ce priveste statele membre. Romania se afla pe locul 7 ca intindere in randul tarilor UE, conform recensamantului din anul 2011; PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat in paritatea puterii de cumparare, fiind de aproximativ 49% din media UE in anul 2012. Fata de anul 2002, cand PIB-ul inregistra o valoare de numai 29%, Romania a reusit sa isi imbunatateasca pozitia fata de celelalte state membre, insa nu semnificativ, aceasta clasandu-se pe penultimul loc in clasamentul statelor membre UE-28, dupa Bulgaria ( conform Fig1).

Figură 1 Evolutia PIB

In ceea ce priveste pozitia competitiva a Romaniei in cadrul economiei UE, identificam trei decalaje majore cu privire la productivitatea în industria prelucrătoare, inovarea și eficiența energetică si a patru domenii cum ar fi :investițiile mediului de afaceri, indicele mediului de afaceri, gradul de deschidere al economiei si accesul IMM la finanțare. (Fig 2)

Figură 2 Pozitia competitiva Romania-UE

Conform Raportului Global al Competitivitatii pe anul 2014, elaborat de World Economic Forum, Romania ocupa locul 59 din 144 de tari in ceea ce priveste indicele global al competitivitatii, in crestere fata de anul 2013 cand ocupa locul 76. Indicele global al competitivitatii este determinat pe baza a 12 piloni: institutii, infrastructura, mediu macroeconomic , sanatate si educatie primara, educatie superioara si formare, eficacitatea pietei, piata fortei de munca, dezvoltarea pietei financiare, progresul tehnologic, marimea pietei, climatul de afaceri si inovatia. In ceea ce priveste pozitia Romaniei in setul de 144 de tari studiate in raport, putem observa ca aceasta se afla pe locul 88 la nivelul institutiilor, pe locul 85 la capitolul infrastructura (in crestere fata de anul 2012 cand se situa pe pozitia 132), pe locul 46 in ceea ce priveste mediul macroeconomic, 88 in sanatate si educatie primara, 58 in educatia superioara, 89 in eficacitatea pietei, 90 in piata fortei de munca, 64 in dezvoltarea pietei financiare, 47 la capitolul progres tehnologic, 45 in ceea ce priveste marimea pietei si pe locurile 90 si 66 in ceea ce priveste climatul de afaceri, respectiv inovatia.

Nici alte economii nu stau foarte bine la capitolul competitivitate,de exemplu, Bulgaria ( care se afla pe ultimul loc in clasamentul UE), Grecia, Ungaria si altele. In fruntea clasamentului intalnim tari ca Finlanda ( pe primul loc in UE si locul 4 la nivel mondial), Germania, Olanda (locul 8 mondial). Asadar, pe ansamblu, observam numeroase decalaje intre tarile UE, care impun o activitate intensa a politicii de dezvoltare regionala.

Decalaje intre regiunile din Romania

In Romania, regiunile de dezvoltare, înființate în 1998 au medii de cca. 2,5 mil. locuitori și 30.000 kmp, apropiindu-se de cele europene. Politica de dezvoltare regionala a Romaniei incearca sa elimine disparitatile de competitivitate existente intre cele 8 regiuni de dezvoltare, in special intre regiunea Bucuresti-Ilfov si restul tarii.(Fig.3)

Analiza decalajelor regionale in cazul Romaniei se face pe baza unui model de evaluare bazat pe 4 factori de competitivitate si anume: performanta economica, eficienta guvernarii, eficienta afacerilor si infrastructura.

Conform acestor date, regiunea Bucuresti-Ilfov detine monopolul in ceea ce priveste performanta economica, avand o valoare a gradului de competitivitate de 69.30, fiind urmata de regiunea Vest cu o valoare de 64.15. Ultimele doua pozitii sunt ocupate de regiunile Centru si Sud-Vest, cu valori de 29.56, respectiv 34.12.

In ceea ce priveste eficienta guvernarii, primele locuri sunt ocupate de regiunile Bucuresti-Ilfov si Vest cu valori de 89.63 si 67.73, in timp ce ultimele pozitii sunt ocupate, de aceasta data, de regiunile Centru si Nord-Vest cu 24.94 si 9.95. Aceleasi pozitii fruntase intalnim si in cazul gradului de competitivitate dupa eficienta in afaceri. Regiunile cu valorile cele mai mici sunt in continuare regiunile Centru si Nord-Vest.

Cadrul institutional

Structura institutionala, la nivel national, a fost compusa initial din Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala (ANDR) , ca organ executiv al consiliului national; Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala (CNDR), ca organ deliberativ de promovare si coordonare a politicii regionale si de catre consiliile regionale si agentiile regionale specifice fiecarei regiuni.

Dupa anul 2002, ANDR a fost inlocuita cu MDP- Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Directia Generala pentru Dezvoltare Regionala, iar incepand cu anul 2003, atributiile MDP au fost preluate de Comisia Nationala de Prognoza, Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul Administratiei si Internelor.

In prezent, potrivit prevederilor Legii nr.315/2004, distingem doua nivele de organizare a institutiilor si anume: nivelul national alcatuit din Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala( CNDR) si Ministerul Integrarii Europene( MIE); si nivelul regional din care fac parte Consiliile pentru Dezvoltare Regionala( CDR) si Agentiile pentru Dezvoltare Regionala(ADR).

Conform Legii 315/2004, Consiliul pentru Dezvoltare Regionala “ este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit și funcționează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională”. Printre atributiile acestuia intalnim: “analizarea și aprobarea strategiei și a programelor de dezvoltare regională; aprobarea criteriilor, priorităților, alocarii și destinațiilor resurselor Fondului pentru dezvoltare regională; coordonarea și sprijinirea dezvoltarii parteneriatelor regionale; elaborarea și aprobarea regulamentului propriu de funcționare, în conformitate cu regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională”.

Agentia pentru Dezvoltare Regionala, „organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale” exercita urmatoarele atributii: „ elaborarea strategiei si a programelor de dezvoltare regională, precum și a planurilor de gestionare a fondurilor; asigurarea realizarii programelor de dezvoltare regională și a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională si acționează, împreună cu consiliul pentru dezvoltare regională, pentru atragerea de resurse, în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale si asigură managementul tehnic și financiar al Fondului pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională”.

La nivel national, Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala reprezinta „structura națională de tip partenerial, cu rol decizional privind elaborarea și implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională”, cu rol in: „avizarea politicilor și strategiilor naționale pentru dezvoltare regională, precum și a Planului național de dezvoltare; prezentarea Guvernului, spre aprobare, programele prioritare finanțate din Fondul național pentru dezvoltare regională; analizarea utilizarii fondurilor alocate agențiilor pentru dezvoltare regională din Fondul național pentru dezvoltare regională; urmărirea realizarii obiectivelor dezvoltării regionale, inclusiv în cadrul activităților de cooperare externă a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor; si, nu in ultimul rand, analizarea și aprobarea rapoartelor de activitate prezentate de către Comitetul Național de Coordonare a Programelor PHARE”.

In ceea ce priveste Ministerul Integrarii Europene, acesta „este instituția care exercită, la nivel național, atribuțiile și responsabilitatea elaborării, promovării, coordonării, gestionării, implementării și monitorizării politicilor și strategiilor de dezvoltare regională din România, precum și a programelor de coeziune economică și socială”.

Cadrul legal

Cadrul legislativ al dezvoltarii regionale s-a constituit odata cu emiterea Legii nr.151 cu privire la politica de dezvoltare regionala, in anul 1998. Astfel, principalele obiective ale politicii de dezvoltare regionala, dictate de lege vizau:” a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice, și preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; b) pregătirea cadrului instituțional pentru a răspunde criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la fondurile structurale și la Fondul de coeziune ale Uniunii Europene; c) corelarea politicilor și activităților sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea inițiativelor și prin valorificarea resurselor locale și regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora; d) stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene care promovează dezvoltarea economică și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaționale la care România este parte”.

In cadrul Legii nr. 315/2004 observam, insa, reducerea numarului obiectivelor de baza ale politicii de dezvoltare regionala de la trei, fiind eliminat obiectivul cu privire la pregatirea cadrului institutional pentru integrarea la Uniunea Europeana.

In prezent, cadrul legislativ care sprijina dezvoltarea politicii regionale, mai cuprinde urmatoarele acte legislative:

„Legea nr. 189/1998 cu privire la finanțele publice locale;

Legea nr. 143/1999 cu privire la ajutoarele de stat;

Hotărârea de Guvern nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare și informare în aplicarea Legii nr. 143/1999 cu privire la ajutoarele de stat;

Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv;

Ordonanța de Urgență nr. 63/1999 ,aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora;

Ordonanța de Urgență nr. 60/2001 cu privire la achizițiile publice.”( Conform Documentului de poziție al României,2000).