Dezvoltare fizică [616510]

Dezvoltare fizică
Între 6-7 ani are loc o încetinire a procesului de cre ștere, care ulterior se va intensifica
ușor,d entiția provizorie începe s ă fie înlocuit ă cu dentiția permanentă (apar primii molari). Acest
proces de dezvoltare a dentiț iei permanente este înso țită de osificarea mai intensă la nivelul
toracelui, claviculei și coloanei vertebrale. La 7 ani are loc osificarea bazinului.(Papalia, Olds &
Feldman, 2010)
Creierul crește în greutate ajungând la 1.200 de grame. Tot acum se dezvo ltă forța musculară,
paralel cu dezvoltarea îndemân ării (copilul învață să scrie),se dezvoltă și se perfecționează
activitatea motorie generală, mai ales autocontrolul,abilitățile motorii se dezvoltă și ca urmare a
exercițiului fizic din orele de educație fizică.(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate înv ăța orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj,cu
condi ția ca el să fie susținut și stimulat în acest sens. Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate
învăța orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj, hambal etc, cu condi ția ca el să fie susținut și
stimulat în acest sens. .(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Dezvoltare cog nitivă
Intrarea copilului în școală, contactul cu specificul activității școlare creează condiții noi
favorizante pentru dezvoltarea gândirii copilului determinând un proces important în cunoa șterea
lumii înconjur ătoare. .(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Copilul î și însușește pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunoștințe, d ezvoltându- și
concomitent modalități noi de înțelegere. Astfel se dezvoltă o serie de calități ale cunoașterii cum
ar fi: observarea atentă, atenția, exprimarea în mod desf ășurat a ideilor, imaginația..(Papalia, Olds
& Feldman, 2010)
Dezvoltarea gândirii este condi ționată și str âns legat ă de dezvoltarea limbajului, dar și de
dezvoltarea experienței cognitive directe – senza ții, percepții, reprezentări. Învățarea
sris-cititului este considerată deschizătoarea tuturor drumurilor elevului către informație și
cunoaștere. .(Papalia, Olds & Feldman, 2010)
Toate aceste achiziții fac să deosebească semnificativ elevul de 10 -11 ani față de cel de 6 -7 ani
prin modul de gândire, exprimare, înv ățare, limbaj, rezolvare de probleme. Piaget susține că
între 7-11 ani copilul se afl ă în perioada opera țiilor concrete. Aceasta înseamn ă că el începe s ă
înțeleagă principiile logicii at âta timp cât ele se refer ă la concretul obiectelor și fenomenelor.
Înțelegerea numeroaselor fenomene din natură se realizează prin mijlocirea reprezentărilor.
Fenomenele observate și reprezentate devin mijlocul de explicare a unor fenomene mai

complicate..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)
Reprezentările au un rol foarte important în însu șirea noțiunii de număr – în activitatea didactic ă
folosindu- se reprezentări ale obiectelor, persoanelor, cum ar fi bețișoare, bile, păpuși etc.
.(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

În însu șirea și înțelegerea științelor naturii, biologie, anatomie, geografie folosirea
reprezentărilor ocupă un loc important. Cu alte cuvinte reprezentările devin tot mai variate și pot
fi treptat desprinse de obiecte, ceea ce îi d ă copilului independența de a opera cu obiecte noi. În
procesul înv ățării copilul operează frecvent cu scheme și imagini ce facilitează transmi terea unor
informații. Pe baza acestora se vor forma simbolurile și conceptele. Văzută în acest fel
reprezentarea constituie veriga de leg ătură între concret și abstract. .(Papalia, Olds & Feldman,
2010)
La această v ârstă copilul, aplic ând regulile acestui tip de gândire, poate s ă desprindă trăsăturile
caracteristici, definitorii ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor sau situațiilor. Legat de această
caracteristică g ândirea copilului școlar capătă o calitate nouă – reciprocitatea..(Papalia, Olds &
Feldman, 2010)
În aceast ă perioadă copiii încep s ă clasifice, să includă obiectele după anumite însușiri esențiale
în categorii și clase (baza formării noțiunilor). Includerea în clase mai relev ă și ideea că un
anumit obiect sau persoană pot aparține cel mult unei clase..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

În opozi ție cu memorarea mecanică, imitativă se dezvoltă caracterul logic al memorării –
elevul în țeleg ând ceea ce a memorat. Spre sfâr șitul acestei perioade se dezvoltă exactitatea,
promtitudinea și rapiditatea reproducerii..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)
Putem afirma că imaginația elevului mic devine mai complexă, mai bogată, se bazează pe
termeni și împrejur ări din ce în ce mai varia ți. Creșterea impresionabilității și sensibilități micului
școlar contribuie mult la dezvoltarea imaginației reproductive..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)
El se entuziasmează repede, are o mare admirație pentru faptele eroice și pentru întâmpl ările
neobișnuite, îi place s ă aibă roluri în care s ă inte rpreteze personajele preferate. Înv ățarea
cititului îi d ă posibilitatea să citească cu plăcere basme și povestiri, toate acestea stimul ându- i
imagina ția și interesul pentru tot ceea ce există și ar putea exista pe lume. În aceste condi ții
imaginația devine instrument al cunoașterii..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

. Dezvoltarea limbajului
Dezvoltarea limbajului este remarcabilă, școala și familia stimul ând acest proces. Școlarul

mic se exprimă mult mai bine, în fraze corecte din punct de vedere gramatical, folose ște cuvinte
de legătura "că", "pentru că", "deoarece". Vocabularul lui activ ajunge la 2.000 -2.500 de cuvinte.
.(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Dezvoltarea limbajului scris este strâns legat ă de învățarea și diferențierea fonemelor ( aspectul
sonor al literei). Dezvoltarea vocabularului este evidentă prin numărul mare de cuvinte folosite –
vocabular activ, forma expresiv ă a limbajului și prin diminuarea numărului de cuvinte pe care nu
le rostește, dar le înțelege..(Papalia, Olds & Feld man, 2010)

Dezvoltarea structurilor gramaticale corecte este corelată cu învățarea regulilor gramaticale
care sunt identice pentru cele două forme ale limbajului. Tot acum se dezvoltă limbajul interior
"pentru sine" (Vîgotski). Dezvoltarea limbajului are loc odat ă cu creșterea interesului pentru
citit, iar exprimarea se perfecționează în activit ățile de dezvoltare a vorbirii libere, de
compunere..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Dezvoltarea psiho- socială
Înainte de intrarea în școală copilul se caracterizează prin instabilitate emoțională,
predominând afectelor. Dinamica sentimentelor este legat ă de creșterea gradelor de conștiință a
propriei activități și a relației cu ceilalți. Se dezvoltă propriile dorințe și aspirații..(Papalia ,
Olds & Feldman, 2010)

În aceast ă perioadă are loc creșterea sensului moral – afectiv al conduitei generale, dezvoltarea
sentimentelor și stărilor afective legate de relațiile afective impuse de școală și aprecierea
socială a acțiunilor lor. Tot în aceast ă perioadă se dezvoltă sentimentele intelectuale..(Papalia,
Olds & Feldman, 2010)

Copilul înțelege și resimte tot ceea ce se întâmpl ă în familie, conflicte, certuri, desp ărțiri. Sunt
semnificative pentru copil relațiile pozitive cu părinții sau, dimpotrivă, atitudinile de renegare, de
rejectare a unora din părinți..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Relațiile afectuase dintre părinte și copil, c ât și relațiile dintre părinți conduc la structurarea
pozitivă a personalității. Pentru a alege conduita educațională corectă, adecvată părintele trebuie
să își cunoască foarte bine copilul. Această cunoaștere trebuie să țină cont de părerea celorlați, a

învățătorului, a psihologului și medicului. Utile pentru activitatea educațională a părintelui sunt și
cuno ștințele legate de caracteristicile de v ârstă..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Școala și activitatea de învățare, prin cerințele specifice determină modificări în toate planurile
activit ății psihice a copilului. În aceast ă perioadă, la nivelul personalității se structurează
trebuințele, interesele și atitudinile. Evoluția personalității se realizează concomitent cu
dezvoltarea interrelațiilor sociale și valorificarea noilor experiențe de viață..(Papalia, Olds &
Feldman, 2010)

Dezvoltarea intereselor soc iale sunt determinate de viața socială, în general și de viața
școlară, în particular. Am v ăzut că relațiile defectuase dintre părinți și copii au efecte negative
(agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate etc). Toate acestea se răsfr âng negativ la
nivelul întregii activit ăți școlare..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Armonizarea relațiilor părinte -copil, o viață de familie echilibrată și afectuasă dezvoltă trăsături
de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în for țele proprii, se
adaptează ușor vieții școlare și dob ânde ște un real echilibru emoțional. Rolul învățătorului este
foarte important. El devine "model" pentru școlar, este cel care îl face s ă înțeleagă mai repede și
mai bine informațiile transmise. Mo dul în care el apreciaz ă școlarul (corectitudinea, lipsa
favoritismului) dezvoltă la copii simțul propriei valori..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Dezvoltarea sociabilității școlarului mic se manifestă evident tot în activitatea școlară prin
relațiile cu ceilalți copii și se dezvoltă prin joc. La acest nivel de v ârstă jocul capătă valențe noi.
Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu roluri. Jocul devine mai bine organizat, regulile sunt
respectate mai riguros, iar spre finalul acestei perioade sporește c aracterul competitiv al
acestuia..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)

Perioada școlarului mic se caracterizează, din punct de vedere social, prin apariția prieteniilor,
copiii devenind mai puțin dependenți de părinți și mai interesați de colegi, de prieteni .Prietenia se
leagă prin apariția unor interese și activități comune. Ei își dezvoltă comportamente
asemănătoare, preferă același gen de literatură, se exprimă asemănător, au aceleași păreri despre
anumite persoane. Dezvoltarea socială, spre sf ârșitul acestei etape, pregătește terenul pentru cea
imediat următoare – pubertatea..(Papalia, Olds & Feldman, 2010)