Dezvoltare Durabila Snddfinalromana2008 [615971]

Strategia Națională
pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizonturi 2013 -2020 -2030

Guvernul României
Ministerul Mediului și Dezvoltării
Durabile Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare
Centrul Național pentru
Dezvoltare Durabilă

București 2008

Cuprins

Rezumat executiv 4
Istoricul și metodologia lucrării 7
Partea I Cadrul conceptual 10
1. Introducere: Definiții necesare 10
2. Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă 11
3. Indicatorii dezvoltării durabile 13
4. Măsurile de conf ormitate cu obiectivele dezvoltării durabile adoptate de România în
procesul de pre – și post -aderare 15
Partea II Situația actuală a sistemului socio -economic și a capitalului natural al României 19
1. Capitalul natural 19
2. Capitalul antropic 26
3. Capit alul uman 32
4. Capitalul social 37
Partea III Obiective -țintă și modalități de acțiune la orizont 2013, 2020, 2030, conform
orientărilor strategice ale UE 41
1. Provocări cruciale 41
1.1 Schimbările climatice și energia curată 41
1.2 Transport durabil 47
1.3 Producție și consum durabile 52
1.4 Conservarea și gestionarea resurselor naturale 59
1.5 Sănătatea publică 66
1.6 Incluziunea socială, demografia și migrația 70
1.7 Sărăcia globală și sfidările dezvoltării durabile 77
2. Teme inter – și trans -sectoriale 81
2.1 Educația și formarea profesională 81
2.2 Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, inova rea 90
3. Instrumente financiare și economice 94
4. Comunicare, mobilizarea actorilor și multiplicarea factorilor de succes 96

3 Partea IV Probleme și preocupări specifice situației din România 99
1. Riscuri și vulnerabilități generate de factori endogeni și exogeni 99
2. Creșterea sustenabilă: transformările structurale și echilibrele macroeconomice 101
2.1 Asigurarea sustenabilităț ii pe termen lung a consumurilor energetice și materiale
bazate pe evaluarea realistă a capacității de suport a capitalului natural 103
2.2 Modernizarea treptată a macrostructurii economiei pentru a corespunde cerințelor
sociale și de mediu 104
2.3 Creș terea productivității muncii și îmbunătățirea ratei de ocupare 105
2.4 Îmbunătățirea managementului micro – și macro -economic 106
2.5 Politica de investiții și diversificarea surselor de finanțare 107
2.6 Menținerea echilibrelor macro -economice 108
3. Dezv oltarea regională și acțiunea locală; problematica specifică a dezvoltării rurale 111
3.1 Dezvoltarea regională 112
3.2 Dezvoltarea rurală, agricultur a, silvicultura și pescuitul 117
3.3 Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI (AL -21) 123
4. Amen ajarea teritoriului și planificarea spațială 125
4.1 Planificarea spațială 126
4.2 Cadastrul României 130
5. Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile 133
6. Capacitatea administrativă și calitatea serviciilor publice; dezvoltarea durabilă ca
măsură a e ficienței guvernării și a calității politicilor publice 139
7. Politica externă și de securitate: orientări generale și contribuții specifice ale României
la Politica Externă și de Securitate Comună și la Politica Europeană de Securitate și
Apărare ale UE în raport cu cerințele dezvoltării durabile 143
Partea V Implementare, monitorizare și raportarea rezultatelor 149

4 Rezumat executiv

Elementul definitoriu al acestei Strategii Naționale este racordarea deplină a
României la o nouă filosofie a dezvoltăr ii, proprie Uniunii Europene și larg împărtășită pe
plan mondial – cea a dezvoltării durabile.
Se pornește de la constatarea că, la sfârșitul primului deceniu al secolului XXI, după o
tranziție prelungită și traumatizantă la democrația pluralistă și econo mia de piață,
România mai are de recuperat decalaje considerabile față de celelalte state membre ale
Uniunii Europene, simultan cu însușirea și transpunerea în practică a principiilor și
practicilor dezvoltării durabile în contextul globalizării. Cu toate progresele realizate în
ultimii ani, este o realitate că România are încă o economie bazată pe consumul intensiv
de resurse, o societate și o administrație aflate încă în căutarea unei viziuni unitare și un
capital natural afectat de riscul unor deteriorăr i ce pot deveni ireversibile.
Prezenta Strategie stabilește obiective concrete pentru trecerea, într -un interval de
timp rezonabil și realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă,
propulsat de interesul pentru cunoaștere și inova re, orientat spre îmbunătățirea continuă a
calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.

Ca orientare generală, lucrarea vizează realizarea următoarelor obiective strategice
pe termen scurt, mediu și lung:

Orizont 201 3: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării
durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României ca stat
membru al UE.

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la
principalii indica tori ai dezvoltării durabile.

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al
țărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe te rmen mediu și lung, o
creștere economică ridicată și, în consecință, o reducere semnificativă a decalajelor
economico -sociale dintre România și celelalte state membre ale UE. Prin prisma
indicatorului sintetic prin care se măsoară procesul de convergență r eală, respectiv
produsul intern brut pe locuitor (PIB/loc), la puterea de cumpărare standard (PCS),
aplicarea Strategiei cre ează condițiile ca PIB/loc exprimat în PCS să depășească, în anul
2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în
anul 2020 și să fie ușor superior nivelului mediu european în anul 2030.

5 Se asigură , astfel , îndeplinirea obligațiilor asumate de România în calitate de stat
membru al Uniunii Europene în conformitate cu Tratatul de aderare, precum și
imple mentarea efectivă a principiilor și obiectivelor Strategiei Lisabona și Strategiei
pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE (2006).

Textul este structurat în 5 părți:
Partea I prezintă cadrul conceptual, definește noțiunile cu care se operează, descrie
principalele repere ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE (2006),
stadiul actual al procesului de elaborare a indicatorilor de bază ai dezvoltării durabile și
măsurile relevante întreprinse de România în perioada de pre – și post -aderare.
Partea II conține o evaluare a situației actuale a capitalului natural, antropic, uman și
social din România. Această abordare este conformă cu ultimele recomandări (mai 2008)
ale Grupului de Lucru combinat al Oficiului de Statistică al UE (Eurostat), Com isiei
Economice ONU pentru Europa (UNECE) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE) privind măsurarea performanțelor dezvoltării durabile în funcție de
evoluția celor patru forme de capital.
Partea III înfățișează o viziune de perspec tivă, stabilind obiective precise pe cele trei
orizonturi de timp, urmărind strict logica provocărilor cheie și a temelor inter -sectoriale,
așa cum sunt formulate în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoită.
Partea IV analizează problemele speci fice cu care se confruntă România și stabilește
ținte pentru accelerarea procesului de trecere la modelul de dezvoltare durabilă,
concomitent cu reducerea și eliminarea decalajelor existente în raport cu nivelul mediu de
performanță al celorlalte state mem bre ale Uniunii Europene.
Partea V conține recomandări concrete privind crearea și modalitățile de funcționare
ale cadrului instituțional menit să asigure implementarea, monitorizarea și raportarea
asupra rezultatelor Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă revizuite. Propunerile
țin seama de experiența și practic ile statornicite în celelalte state membre ale UE și
vizează adoptarea unor soluții novatoare, adaptate la condițiile specifice ale României,
privind responsabilizarea autorităților publice și implicarea activă a factorilor sociali în
realizarea obiectivelor dezvoltării durabile.

În completarea obiectivelor ce derivă din strategiile, planurile și programele
naționale de dezvoltare, Strategia stabilește direcțiile principale de acțiune pen tru
însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile în perioada imediat următoare:
Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor
investiționale, în profil inter -sectorial și regional, cu potențialul și capacitatea de su sținere
a capitalului natural;
Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională și de
sănătate publică, ținând seama de evoluțiile demografice nefavorabile și de impactul
acestora asupra pieței muncii;

6
Folosirea celor mai bune tehn ologii disponibile, din punct de vedere economic și
ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice pe plan național, regional și local
și stimularea unor asemenea decizii din partea capitalului privat; introducerea fermă a
criteriilor de eco -eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;
Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât a unor soluții de
adaptare pe termen lung , cât și a unor planuri de măsuri de contingență inter -sectoriale,
cuprinzând portofolii de sol uții alternative pentru situații de criză generate de fenomene
naturale sau antropice;
Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor
comparative ale României în privința dezvoltării producției agricole, inclusiv a
produselo r organice; corelarea măsurilor de creștere cantitativă și calitativă a producției
agricole în vederea asigurării hranei pentru oameni și animale cu cerințele de majorare a
producției de biocombustibili, fără a face rabat de la exigențele privind menținere a și
sporirea fertilității solului, biodiversității și protejării mediului;
Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în condiții de
sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în
domeniile in frastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației,
sănătății și serviciilor sociale;
Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național;
racordarea la normele și standardele europene privind calitatea vieții să fie însoțită de
revitalizarea , în modernitate , a unor moduri de viețuire tradiționale, în special în zonele
montane și cele umede.

Obiectivele formulate în Strategie, în urma dezbaterilor la nivel național și regional,
vizează menținerea, consol idarea, extinderea și adaptarea continuă a configurației
structurale și capacității funcționale ale capitalului natural ca fundație pentru menținerea
și sporirea capacității sale de suport față de presiunea dezvoltării sociale și creșterii
economice și faț ă de impactul previzibil al schimbărilor climatice.
Prezenta Strategie propune o viziune a dezvoltării durabile a României în perspectiva
următoarelor două decenii, cu obiective care transced durata ciclurilor electorale și
preferințele politice conjunctur ale. Tocmai de aceea Strategia Națională pentru
Dezvoltare Durabilă a fost supusă spre adoptare de către Parlamentul României, iar
mecanismele de implementare, monitorizare și raportare, precum și cele de consultare a
societății civile și cetățenilor sunt reglementate prin lege.
În paralel cu urmărirea aplicării prevederilor prezentei Strategii, mecanismele
executive și consultative vor începe, încă din anul 2009, un proces de re -evaluare
complexă a documentelor programatice, strategiilor și programelor naț ionale, sectoriale și
regionale pentru a le pune de acord cu principiile și practicile dezvoltării durabile și cu
evoluția dinamică a reglementărilor UE în materie. Tot în acest cadru se va elabora
punctul de vedere al României și contribuția sa în cadrul procesului de revizuire a
Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE.

7 Istoricul și metodologia lucrării

Elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) într -o formă
revizuită este rezultatul obligației asumate de România, în calitate de stat membru al
Uniunii Europene, conform obiectivelor convenite la nivel comunitar și prescripțiilor
metodologice ale Comisiei Europene.
Lucrarea reprezintă un proiect comun al Guvernului României, prin Ministerul
Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) ș i al Programului Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD), prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, aprobat prin
Hotărârea de Guvern Nr. 1216 din 4 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial Nr.
737 din 31 octombrie 2007.

(a) Pentru derularea pr oiectului au fost create următoarele structuri organizatorice
și funcționale:
Consiliul Național de Dezbatere Publică , principalul for deliberativ al
procesului de elaborare a Strategiei, cuprinzând reprezentanții împuterniciți ai
principalelor ministere ș i altor instituții centrale, ai partidelor politice, patronatelor,
sindicatelor, comunității științifice și academice precum și ai organizațiilor
neguvernamentale interesate și altor formațiuni ale societății civile.
Consiliul s -a întrunit în sesiuni luna re pentru a discuta versiunile succesive ale
proiectului de Strategie, pe tot parcursul elaborării acestuia.
Observațiile, sugestiile și recomandările formulate în cadrul ședințelor Consiliului,
precum și cele transmise ulterior , în scris , au fost luate î n considerare în cadrul lucrărilor
Grupului de Redactare și încorporate în versiunea finală a proiectului de Strategie.
Lucrările Consiliului Național au fost deschise participării mijloacelor de informare în
masă și au fost reflectate în presa scrisă și audio -vizuală.
Consiliile Consultative Regionale s-au întrunit de două ori în fiecare dintre cele
8 regiuni de dezvoltare ale României (în martie și, respectiv, mai 2008) cu participarea
reprezentanților autorităților publice locale, formațiunilor asociati ve, partidelor politice,
unităților de învățământ superior și cercetare, comunității de afaceri, camerelor de comerț
și industrie, sindicatelor, asociațiilor profesionale, organizațiilor neguvernamentale și ai
mass media.
Observațiile formulate în acest c adru au fost examinate de Grupul de Redactare și
încorporate în versiunea finală a proiectului de Strategie.
Consiliul Științific , constituit sub egida Academiei Române și alcătuit din
membri titulari sau corespondenți ai Academiei, a reprezentat forul de avizare a
conținutului proiectului de Strategie din punctul de vedere al acurateței științifice.
Grupul de Redactare, format din specialiști cu competențe profesionale
recunoscute, a elaborat cadrul conceptual, sumarul tematic și versiunile succesive ale
proiectului de Strategie în vederea prezentării spre dezbatere Consiliului Național,

8 Consiliilor Regionale și Consiliului Științific, a analizat comentariile rezultate din
deliberările și consultările publice, precum și contribuțiile scrise primite din part ea
diferitelor instituții, asociații, grupuri sau persoane interesate și le -a integrat în versiunea
finală a proiectului de text.
Grupurile de lucru s-au constituit la nivelul ministerelor și agențiilor
guvernamentale pentru furnizarea informațiilor necesa re procesului de elaborare a
Strategiei. Datele folosite în versiunea finală a Strategiei au fost verificate și actualizate
pe parcurs , cu sprijinul Comisiei Naționale de Prognoză și Institutului Național de
Statistică.
Activitățile de secretariat au fost asigurate, în baza Memorandumului de
Înțelegere încheiat între Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – România, de către:
Secretariatul operațional constituit în cadrul MMDD, cu sarcina de a coordona
raporturile cu autoritățile administrației centrale și locale și cu ceilalți parteneri și de a
întreține și păstra corespondența oficială legată de desfășurarea proiectului, și
Secretariatul tehnic constituit la Centrul Național pentru Dezvoltare
Durabilă/P NUD, având ca atribuții formularea termenilor de referință și selectarea
personalului implicat în realizarea proiectului, organizarea procesului de dezbatere
publică și asigurarea logistică a acestuia.

(b) Cadrul metodologic pentru derularea proiectului a fost stabilit în acord cu
recomandările Comisiei Europene și cu practica PNUD.
În prima fază a fost elaborat cadrul conceptual, materializat într -un proiect de sumar
care a fost apoi extins prin includerea principalelor teze care urmau să fie dezvoltate în
fiecare capitol.
Paralel, a fost alcătuit un inventar al principalelor surse documentare privind
principiile, obiectivele și direcțiile de acțiune pentru implementarea dezvoltării
durabile, cuprinzând documentele oficiale relevante ale Organizației N ațiunilor Unite,
Uniunii Europene, precum și strategiile sau planurile naționale și programele operaționale
sectoriale ale României.
În faza următoare, Grupul de Redactare a elaborat, pe specialități, variantele
preliminare ale capitolelor lucrării , care a u fost apoi completate și corelate cu datele
obținute de la instituțiile guvernamentale pentru a asigura complementaritatea și coerența
textului în ansamblu.
Comentariile și observațiile formulate pe parcursul dezbaterilor publice precum și
cele primite în scris de la instituții, asociații sau persoane interesate au fost încorporate, în
urma analizei efectuate în cadrul Grupului de Redactare, în versiunea finală a proiectului
de Strategie.
Toate documentele relevante pentru elaborarea Strategiei (versiunile succesive ale
textului de proiect, sursele documentare, minutele ședințelor Consiliului Național de
Dezbatere Publică, Consiliilor Consultative Regionale, Consiliului Științific și Grupului

9 de Redactare, contribuțiile scrise și comentariile primite din pa rtea instituțiilor și
persoanelor interesate) au fost afișate pe site -ul Internet al proiectului.
Adresele de contact (la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Centrul Național
pentru Dezvoltare Durabilă și agenția de presă EurActiv) , pentru colect area eventualelor
contribuții scrise , au fost aduse la cunoștința publicului prin intermediul mijloacelor de
informare în masă.
Paralel cu finalizarea textului proiectului de Strategie s -a realizat versiunea în limba
engleză , în vederea obținerii de consu ltanță externă informală înainte de prezentarea
oficială a documentului la Comisia Europeană. În această formă, încă nedefinitivată,
proiectul de Strategie pentru Dezvoltare Durabilă a României a fost prezentat în cadrul
sesiunii secțiunii europene a Clubu lui de la Roma (București, 2 3-24 mai 2008).

(c) Pentru a ilustra amploarea mecanismului participativ în procesul de elaborare a
Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României sunt relevante următoarele
cifre:
Număr de dezbateri la nivel național: 5.
Număr de dezbateri la nivel regional: 16.
Ședințe ale Consiliului Științific: 3.
Întruniri ale Grupului de Redactare în plen sau pe secțiuni tematice: 21 .
Întâlniri ale coordonatorilor Grupului de Redactare cu reprezentanți ai
autorităților publice, par tidelor politice, asociațiilor patronale sau profesionale,
federațiilor sindicale, organizațiilor neguvernamentale, precum și cu alte grupuri
sau persoane interesate: 39 .
Numărul de participanți la sesiunile de dezbatere publică la nivel național, în
medie pe fiecare ședință: 104 .
Numărul total de participanți la sesiunile de dezbatere publică la nivel regional:
599.
Numărul total de intervenții în sesiunile de dezbatere publică naționale și
regionale: 143 .
Numărul de contribuții/observații/comentarii scris e primite pe marginea
proiectului de Strategie: 291.
Numărul de accesări a le website -ului dedicat al proiectului
www.strategia.ncsd.ro : în medie 550 pe săptămână în perioada noiembrie 2007 –
septembrie 2008.
Numă rul de versiuni supuse dezbaterii publice: 6; numărul total de variante
revizuite ale versiunilor succesive 41.

10 Partea I. Cadrul conceptual

1. Introducere: Definiții necesare

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s -a cristalizat în timp, pe parcur sul mai
multor decenii, în cadrul unor dezbateri științifice aprofundate pe plan internațional și a
căpătat valențe politice precise în contextul globalizării.
În istoria recentă, prima semnalare a faptului că evoluțiile economice și sociale ale
statelor lumii și ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecințele activității
umane asupra cadrului natural s -a făcut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma
intitulat Limitele creșterii (Raportul Meadows). Documentul sintetiza datele privind
evoluția a cinci parametri (creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluării,
producția de alimente și tendințele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia
că modelul de dezvoltare practicat în acea perioadă nu poate fi susținu t pe termen lung.
Problematica raporturilor dintre om și mediul natural a intrat în preocupările
comunității internaționale începând cu prima Conferință a ONU asupra Mediului
(Stockholm, 1972) și s -a concretizat în lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu și
Dezvoltare, instituite în 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat în 1987 de G. H.
Bruntdland și intitulat Viitorul nostru comun a oferit prima definiție acceptată a
dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generației actuale fără a
compromite șansele viitoarelor generații de a -și satisface propriile nevoi”. Conceptul de
dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici și
decizionali , în care protecția mediului și creșterea economică pe t ermen lung sunt
considerate complementare și reciproc dependente.
De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o
dimensiune politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferința Mondială
pentru Mediu și Dezv oltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Specială a
Adunării Generale ONU și adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) și la Conferința
Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002). S -au conturat , astfel ,
programe concrete d e acțiune la nivel global și local (Agenda 21 Locală) conform
dictonului „să gândim global și să acționăm local”.
În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenții internaționale care
stabilesc obligații precise din partea statelor și termene stricte de implementare privind
schimbările climatice, conservarea biodiversității, protejarea fondului forestier și zonelor
umede, limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informații privind starea
mediului și altele, care conturează un sp ațiu juridic internațional pentru aplicarea în
practică a preceptelor dezvoltării durabile.
Se recunoaște , astfel , că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea
crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio -economic și de a absorbi
efectele distructive ale folosirii lor. Schimb ările climatice, fenomenele de eroziune și
deșertificare, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere

11 tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea existenței unui număr mare de
specii de plante și animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale
neregenerabile au început să aibă efecte negative , măsurabile , asupra dezvoltării socio –
economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale pl anetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este
un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din cadrul
acesteia, de stabilitatea și capacitatea ei de autoreglare. Politicile public e care se
elaborează pe această bază, precum prezenta Strategie Națională pentru Dezvoltare
Durabilă a României, urmăresc restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe
termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural în fo rme
înțelese și acceptate de societate.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este
una dintre opțiunile posibile , ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având
ca rezultat statornicirea unei noi paradig me de dezvoltare prin confluența factorilor
economici, sociali și de mediu.

2. Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu
anul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maas tricht. În anul 2001, Consiliul
European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene,
căreia i -a fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona, în anul 2002.
În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de revizuir e a Strategiei,
publicând, în luna februarie, o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001, care
punctează și o serie de direcții de acțiune de urmat în continuare. Documentul a
evidențiat și unele tendințe nesustenabile, cu efecte negative asup ra mediului
înconjurător, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectiv
schimbările climatice, amenințările la adresa sănătății publice, sărăcia și excluziunea
socială, epuizarea resurselor naturale și erodarea biodiversității. Ca u rmare a identificării
acestor probleme, în iunie 2005, șefii de state și guverne ai țărilor Uniunii Europene au
adoptat o Declarație privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care încorporează
Agenda de la Lisabona , revizuită , pentru creșterea e conomică și crearea de noi locuri de
muncă drept o componentă esențială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile.
După o largă consultare, Comisia Europeană a prezentat, la 13 decembrie 2005, o
propunere de revizuire a Strategiei de la Gotebo rg din 2001.
Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia
reînnoită de Dezvoltare Durabilă , pentru o Europă extinsă. Documentul este conceput
într-o viziune strategică unitară și coerentă, având ca obiectiv general îmbu nătățirea
continuă a calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare prin crearea unor
comunități sustenabile, capabile să gestioneze și să folosească resursele în mod eficient și

12 să valorifice potențialul de inovare ecologică și socială al econom iei în vederea asigurării
prosperității, protecției mediului și coeziunii sociale.
Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă, ce reprezintă fundamentul Strategiei
Naționale a României în domeniu, completează Strategia de la Lisabona și se dorește a fi
un cat alizator pentru cei ce elaborează politici publice și pentru opinia publică , în scopul
schimbării comportamentului în societatea europeană și, respectiv, în societatea
românească și implicării active a factorilor decizionali, publici și privați, precum și a
cetățenilor în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor dezvoltării
durabile.
Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene și statelor
sale membre, implicând toate componentele instituționale la nivel comunitar și național.
Este subliniată, de asemenea, importanța unei strânse conlucrări cu societatea civilă,
partenerii sociali, comunitățile locale și cetățenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltării
durabile.
În acest scop, sunt identificate patru obiective -cheie:
Protecția mediului , prin măsuri care să permită disocierea creșterii economice de
impactul negativ asupra mediului;
Echitatea și coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale,
diversității culturale, egalității de șanse și prin combate rea discriminării de orice fel;
Prosperitatea economică , prin promovarea cunoașterii, inovării și competitivității
pentru asigurarea unor standarde de viață ridicate și unor locuri de muncă abundente și
bine plătite;
Îndeplinirea responsabilităților intern aționale ale UE prin promovarea instituțiilor
democratice în slujba păcii, securității și libertății , a principiilor și practicilor dezvoltării
durabile pretutindeni în lume.

Pentru a asigura integrarea și corelarea echilibrată a componentelor economice,
ecologice și socio -culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoarele
principii directoare:
Promovarea și protecția drepturilor fundamentale ale omului;
Solidaritatea în interiorul generațiilor și între generații;
Cultivarea unei societ ăți deschise și democratice;
Informarea și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional;
Implicarea mediului de afaceri și a partenerilor sociali;
Coerența politicilor și calitatea guvernării la nivel local, regional, național și
global;
Integrar ea politicilor economice, sociale și de mediu prin evaluări de impact și
consultarea factorilor interesați;

13
Utilizarea cunoștințelor moderne pentru asigurarea eficienței economice și
investiționale;
Aplicarea principiului precauțiunii în cazul informațiilo r științifice incerte;
Aplicarea principiului “poluatorul plătește”.

Aspectele de conținut ale Strategiei UE se concentrează asupra unui număr de 7
provocări cruciale și 2 domenii trans -sectoriale. Multe dintre țintele convenite în cadrul
UE sunt stabilit e în expresie numerică sau procentuală, cu termene stricte de
implementare, fiind obligatorii pentru toate statele membre.
Strategia UE stabilește, de asemenea, proceduri precise de implementare,
monitorizare și urmărire, cu obligații de raportare la fiec are doi ani, din partea
Comisiei Europene și statelor membre, asupra angajamentelor asumate . Următorul
termen pentru analizarea progreselor înregistrate și revederea priorităților Strategiei UE
de către Consiliul European este septembrie 2009, cu obligația statelor membre de a
raporta asupra implementării Strategiilor Naționale până cel mai târziu în luna iunie
2009.
Întrucât România s -a angajat să finalizeze propria Strategie Națională pentru
Dezvoltare Durabilă , revizuită , până la sfârșitul anului 2008 și să o prezinte apoi
Comisiei Europene, primul termen de raportare asupra implementării este luna iunie
2011.

3. Indicatorii dezvoltării durabile

Monitorizarea tendințelor dezvoltării folosind și indicatori situați în afara activității
economice precede fo rmularea principiilor dezvoltării durabile și s -a afirmat paralel cu
procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida Națiunilor
Unite și, respectiv, a Uniunii Europene.
Astfel de instrumente de monitorizare au fost produse d e o varietate de instituții, de la
întreprinderi sau formațiuni ale societății civile, grupuri de experți sau centre de cercetare
până la administrații locale, guverne naționale, organizații interguvernamentale sau
instituții financiare internaționale. Amp loarea acestor eforturi, care s -au intensificat în
ultimii ani atât la nivel național cât și în formule multinaționale colaborative, reflectă
nevoia percepută de a dispune de astfel de instrumente, de a acoperi o plajă diversă de
aplicații și de a depăși o seamă de dificultăți metodologice. Diferențele, încă notabile,
dintre modalitățile de construcție, stadiul de dezvoltare și gradul de utilizare efectivă a
unor seturi coerente de indicatori ilustrează complexitatea sarcinii de a regăsi
compatibilități rea le între abordările empirice și normative din domeniile distincte care se
integrează în conceptul dezvoltării durabile: economia, societatea și capitalul natural. În
aceste condiții, aspectele metodologice, aflate încă într -o fază de fundamentare teoretică ,
sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a aplicațiilor de raportare statistică.

14 Convenirea unui set de indicatori acceptați ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea
în sistemul conturilor naționale, prin instrumente specifice , a factorilor e cologici și sociali
ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritară din partea
Oficiului de Statistică al Comunităților Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONU
pentru Europa (UNECE) și Organizației pentru Colaborare și Dezv oltare Economică
(OCDE). România, prin Institutul Național de Statistică, este angajată în mod activ în
acest proces. În faza actuală , Institutul Național de Statistică transmite la Eurostat un
sistem parțial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în
funcție de datele disponibile. În această etapă , sursele de date pot fi perfecționate printr -o
directă și eficientă cooperare inter -instituțională, în special pentru cuantificarea
elementelor capitalului uman și social și a capaci tății de suport a ecosistemelor naturale.
Sistemul actual , folosit pentru monitorizarea implementării Strategiei reînnoite pentru
Dezvoltare Durabilă a UE (2006) , recunoaște în mod explicit existența acestor probleme
și recomandă statelor membre să -și revi zuiască în continuare sursele de date pentru
seturile de indicatori , pentru a le asigura calitatea, nivelul de comparație și relevanța în
raport cu obiectivele Strategiei UE.
Unul dintre punctele nodale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE
îl reprezintă instituirea unui proces reglementat de monitorizare și raportare care să
armonizeze cerințele naționale specifice ale statelor membre cu nevoile de coordonare și
sinteză la nivelul instituțiilor Uniunii. S -a stabilit ca obiectivele de a tins și instrumentele
de măsurare a performanțelor economice în raport cu responsabilitățile sociale și de
mediu să fie definite printr -un dialog constructiv angajat de Comisia Europeană și de
fiecare stat membru al UE cu comunitatea de afaceri, partenerii sociali și formațiunile
relevante ale societății civile.
Comisia Europeană, cu asistența grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării
durabile, a fost însărcinată să continue dezvoltarea setului de indicatori pentru a
îmbunătăți omogenitatea raportăr ii. O primă versiune a acestui set de indicatori a fost
folosită pentru primul raport de evaluare (2007) a Strategiei UE reînnoite. În forma sa
curentă, mecanismul de monitorizare evidențiază anumite categorii de indicatori aflate
încă în stadiul de dezvol tare. Setul existent de indicatori este considerat adecvat pentru
monitorizarea țintelor cantitative ale Strategiei UE, dar incomplet sau insuficient pentru
urmărirea și evaluarea obiectivelor calitative (de exemplu, buna guvernare).
Structura de indicato ri produsă de Eurostat pentru primul raport de monitorizare a
Strategiei UE reînnoite asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ
(Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaționale subordonate (Nivel 2) și
indicatori des criptivi ai domeniilor de intervenție pentru politicile asociate (Nivel 3). Un
set suplimentar de indicatori , în afara acestei structuri (indicatorii contextuali) , este inclus
pentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al căror răspuns la intervenț ii rămâne
neidentificat.
În conformitate cu deciziile adoptate de Consiliul European, statele membre ale UE
au obligația să -și creeze forme de suport instituțional adecvate pentru coordonarea
dezvoltării și utilizării instrumentelor statistice de monitori zare și pentru revizuirea
periodică (la 2 ani) a fiecărei Strategii Naționale, într -un mod congruent cu efortul de
sistematizare a raportărilor asupra implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă la
nivelul Uniunii Europene. Este vorba, prin urmare, de un proces continuu, în care

15 revizuirea la intervale scurte a Strategiilor Naționale și a Strategiei UE reduce marja de
eroare în privința evaluării resurselor necesare pentru implementarea obiectivelor
convenite.
Pentru urmărirea și verificarea implem entării prezentei Strategii Naționale se va crea
și întreține un sistem național de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat și
congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea
progreselor naționale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii
Europene. Colectarea și prelucrarea informațiilor de încredere, cuantificate și actualizate
regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea
performanțelor î n atingerea obiectivelor stabilite de Strategie și raportarea corectă asupra
rezultatelor . Se are în vedere operaționalizarea a două tipuri de indicatori:
Indicatorii naționali de dezvoltare durabilă, focalizați pe prioritățile -cheie
exprimate prin ținte c uantificabile care să permită, totodată, compararea performanțelor
naționale cu cele ale partenerilor internaționali și cu obiectivele Strategiei pentru
Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele
grupului de lucru Eurostat -UNECE -OCDE și va fi reactualizat în permanență.
Indicatorii de progres ai Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a
României, acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a
celor ce nu sunt cuprinse în Stra tegia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul
monitorizării, urmărind responsabilizarea decidenților politici și permițând opiniei
publice să evalueze succesul acțiunilor întreprinse.
Ansamblul activităților legate de elaborarea sistemului na țional de indicatori ai
dezvoltării durabile se va desfășura sub îndrumarea și controlul Comitetului
Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă propus în Partea V a prezentei Strategii.
În acest cadru urmează să se stabilească mandatul, componența și mo dul de organizare a
grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării durabile, termenele de execuție, pe etape
(ținând seama de faptul că primul termen de raportare asupra implementării Strategiei
Naționale este luna iunie 2011) precum și rolul de coordona re conceptuală și
metodologică al Institutului Național de Statistică.

4. Măsurile de conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile
adoptate de România în procesul de pre – și post -aderare

Conștientizarea discrepanțelor dintre modelul de dezvoltare ș i capacitatea de suport a
capitalului natural s -a instalat treptat în România în anii 70 -80 ai secolului trecut și a fost
limitată, pentru început, la unele cercuri intelectuale și academice, cu slab ecou la nivelul
decidenților politici. Schimbările polit ice profunde începute în decembrie 1989 și, mai
ales, accesul la informații ce nu fuseseră publice în timpul regimului comunist au extins
considerabil aria preocupărilor în acest domeniu în rândul opiniei publice și mass media.
Au luat ființă, în scurt tim p, numeroase organizații neguvernamentale și chiar partide
politice ecologiste, în simetrie cu cele existente în țările Europei Occidentale. La nivelul

16 structurilor executive și legislative , s-au creat instituții axate pe problematica de mediu
(minister, c omisii parlamentare) și s -au emis primele acte de legislație primară și
secundară în domeniu.
Într-o prima etapă, încorporarea parțială a principiilor dezvoltării durabile în politicile
publice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU și agenții lor sale specializate
prin asumarea unor obligații precise în baza declarațiilor și convențiilor la care România
a devenit parte (fiind, de exemplu, pri ma țară europe ană care a ratificat Protocolul de la
Kyoto la Convenția -cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbăril or Climatice). Perspectiva
aderării la Uniunea Europeană a conferit un plus de concretețe acestor preocupări,
punând pe primul plan adoptarea unei noi filosofii a dezvoltării care să asigure corelarea
organică a aspectelor economice, sociale și de mediu și însușirea, în integralitatea sa, a
acquis -ului comunitar.
În perioada 1997 -1999 a fost elaborată pentru prima dată, cu asistență din partea
Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Națională pentru Dezvoltare
Durabilă, care a fost de finitivată în urma unui număr mare de contribuții asamblate într –
un cadru larg participativ și adoptată ca document oficial al Guvernului României. Deși
impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel național a fost relativ
restrâns, el a of erit cadrul conceptual și metodologia de consultare a factorilor interesați
pentru implementarea cu succes a programului Agenda Locală 21 într -un număr de circa
40 municipalități și județe. După aderarea României la UE, Strategia din 1999 a format
obiectul unei raportări interimare către Comisia Europeană asupra aplicării obiectivelor
dezvoltării durabile, în iulie 2007.
Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabilă a
României, cu orizont de timp 2025, au continuat, la inițiat iva Președintelui României și
sub egida Academiei Române, pe parcursul anilor 2002 -2004, însă nu și -au găsit
finalizarea într -un document coerent și au rămas în stadiul de proiect.
În absența unei strategii de dezvoltare durabilă actualizate conform direct ivelor în
materie ale Uniunii Europene, documentele programatice și strategiile sectoriale
elaborate în România în perioada pre – și post -aderare conțin prevederi relevante și
obiective -țintă precise (în unele cazuri) care au constituit, în cea mai mare măs ură, baza
de referință pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.
Tratatul de Aderare România – Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, și
protoco alele anexat e cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere în
practică a întregul ui acquis comunitar și prevăd unele decalări ale termenelor de
implementare ale unor obligații de mediu (până în 2015 pentru instalațiile industriale cu
grad ridicat și complex de poluare, până la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de
deșeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu ap ă potabil ă și tratare
a apelor uzate).
Planul Național de Dezvoltare 2007 -2013 (PND) reprezintă documentul de
planificare strategică și programare financiară multianuală care orientează și stimuleaz ă
dezvoltarea economică și socială a țării în concordanță cu principiile Politicii de
Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabilește drept obiectiv global reducerea cât mai
rapidă a disparităților de dezvoltare socio -economică dintre România și celelalte s tate
membre ale Uniunii Europene și detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6

17 direcții prioritare care integrează direct și/sau indirect cerințele dezvoltării durabile pe
termen scurt și mediu:
Obiectivul creșterii competitivității și dezvoltări i economiei bazate pe cunoaștere
include, ca una dintre principalele subpriorități, îmbunătățirea eficienței energetice și
valorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelor
schimbărilor climatice;
Aducerea la standarde europe ne a infrastructurii de bază pune accentul pe
dezvoltarea durabilă a infrastructurii și mijloacelor de transport prin reducerea impactului
asupra mediului, promovarea transportului intermodal, îmbunătățirea siguranței traficului
și protecția elementelor cr itice de infrastructură;
Prioritatea privind protecția și îmbunătățirea calității mediului prevede
îmbunătățirea standardelor de viață pe baza asigurării serviciilor de utilități publice , în
special în ceea ce privește gestionarea apei și deșeurilor; îmbu nătățirea sistemelor
sectoriale și regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversității;
reconstrucția ecologică; prevenirea riscurilor și intervenția în cazul unor calamități
naturale;
Perfecționarea și utilizarea mai eficientă a capitalulu i uman are în vedere
promovarea incluziunii sociale și întărirea capacității administrative pentru dezvoltarea
unei piețe a muncii moderne și flexibile, îmbunătățirea relevanței sistemului de educație
și formare profesională pentru ocuparea forței de muncă , stimularea culturii
antreprenoriale;
Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol, silvic
și piscicol conține prevederi privind utilizarea rațională a fondului funciar , reabilitarea
ecologică a unor terenuri degradate sa u poluate, siguranța alimentară, bunăstarea
animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;
Obiectivul de diminuare a disparităților de dezvoltare între regiuni și în interiorul
acestora are în vedere, printre altele, îmbunătățirea performanței ad ministrative și a
infrastructurii publice locale, protecția patrimoniului natural și cultural, dezvoltarea rurală
integrată, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială, consolidarea
mediului de afaceri și promovarea inovării. Sunt pr evăzute, de asemenea, acțiuni în
domeniul cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale în vederea integrării
socio -economice a zonelor de graniță și creșterea accesibilității regiunilor României în
cadrul teritoriului UE.
Programarea finan ciară a Planului Național de Dezvoltare 2007 -2013 estimează
investițiile necesare, eșalonate pe ani, în valoare totală de circa 58,67 miliarde euro.
Cadrul Strategic Național de Referință 2007 -2013 (CSNR), aprobat de Comisia
Europeană la 25 iunie 2007, sta bilește prioritățile de intervenție ale Instrumentelor
Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European
și Fondul de Coeziune) în cadrul politicii de coeziune economică și socială și face
legătura între prioritățile Planu lui Național de Dezvoltare 2007 -2013 și cele ale UE
stabilite prin Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007 -2013 și Strategia
Lisabona revizuită. CSNR prezintă situația socio -economică a României la momentul
aderării, analiza punctelor tari și slabe, oportunităților și amenințărilor (SWOT), viziunea

18 strategică și sinteza Programelor Operaționale Sectoriale (POS) și Programului
Operațional Regional (POR) ce urmează a fi implementate în cadrul obiectivului
Convergență.
Pentru realizarea viziu nii strategice a CSNR, în cadrul politicii de coeziune, Comisia
Europeană a alocat României pentru perioada 2007 -2013 o sumă totală de aproximativ
19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergență (cu o
cofinanțare națională estima tă la 5,53 miliarde euro constituită în proporție de 73% din
surse publice și 27% din surse private) și 0,46 miliarde euro pentru obiectivul Cooperare
Teritorială Europeană.
Cadrul Strategic Național de Referință, împreună cu Programul Național de
Reformă și Programul de Convergență răspund eforturilor de realizare a obiectivelor
de convergență prin definirea direcțiilor de acțiune la nivel național pentru încadrarea în
obiectivele politicilor și strategiilor europene.
Elemente factuale și analitice utile p rivind diagnosticul situației actuale din România,
evaluarea politicilor publice și a decalajelor față de performanțele medii din celelalte țări
ale UE sunt conținute în proiectul de Strategie post -aderare a României elaborat de
Guvern în anul 2007.
Măsur ile întreprinse de România pentru îndeplinirea celor 8 ținte convenite în cadrul
ONU privind problematica globală a dezvoltării durabile sunt prezentate în cel de -al
doilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului , adoptat de Guvernul
Români ei la 18 septembrie 2007.
Conținutul acestor documente și măsurile luate pentru implementarea lor în primul an
după aderarea României la UE prezintă un grad substanțial de relevanță pentru efortul de
a face față provocărilor -cheie și de a realiza obiective le Strategiei Uniunii Europene
pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite din 9 iunie 2006. Se constată, în același timp,
existența unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonării
interdepartamentale, faptul că strategiile și programele existe nte acoperă orizonturi
diferite de timp și, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, așa cum este cea
oferită de conceptul dezvoltării durabile.

19 Partea II. Situația actuală a sistemului socio -economic și
capitalului natural al Român iei

Pentru a acționa în mod realist, în cunoștință de cauză, pe direcția strategică a
dezvoltării durabile este necesar ca România, cetățenii săi și partenerii săi externi să aibă
o reprezentare clară asupra punctului de pornire la drum, asupra activelor reale ale țării,
dar și asupra tarelor moștenite dintr -un trecut istoric complicat. Prin urmare, în condițiile
specifice ale României, racordarea la procesul de tranziție către noul model de dezvoltare
durabilă, în care țara este angajată alături de celela lte state membre ale Uniunii Europene,
trebuie să fie conjugat cu un efort propriu suplimentar vizând recuperarea unor
substanțiale rămâneri în urmă pe mai multe paliere ale sistemului național.

1. Capitalul natural

România este o țară de dimensiuni medii în contextul Uniunii Europene, cu o
suprafață de 238.391 kilometri pătrați (aproximativ egală cu cea a Marii Britanii) și o
populație de 21.584.365 locuitori (aproximativ egală cu cea a Ungariei și Republicii Cehe
luate împreună, la ni velul anului 2006), localizată în bazinele hidrografice ale Dunării și
Mării Negre și traversată de lanțul muntos carpatic.
Teritoriul României se suprapune peste 5 din cele 11 regiuni bio -geografice ale
Europei: alpină, continentală, panonică, pontică și stepică și se află, de asemenea, la
joncțiunea dintre sub -zonele floristice și faunistice palearctice: mediteraneană, pontică și
eurasiatică. Poziția geografică, complexitatea fiziografică, litologică și distribuirea radială
a gradienților altitudinali ai formelor de relief creează o mare diversitate de condiții
mezo – și microclimatice și pedologice. Această variabilitate a compoziției și structurii
substratului și condițiilor abiotice determină bogăția, distribuția și nivelul de reprezentare
ale tipurilor de habitate naturale pe teritoriul României. Din cele 198 habitate inventariate
pe continentul european (dintre care 65 prioritare) în România se regăsesc 94 (23
prioritare), iar din cele 14 biomuri identificate la nivel mondial 5 se afla în România:
pădu ri temperate de conifere, păduri temperate de foioase, pășuni, sisteme montane mixte
și lacuri. Se constată existența unei varietăți remarcabile de specii și taxoni superiori de
plante și animale și tipuri de ecosisteme, deși inventarul este încă incomplet în cazul
speciilor, iar cel al resurselor genetice se află într -o fază incipientă.

Varietatea și proporționalitatea relativă a formelor de relief prezintă caracteristici
unice în Europa și rare pe glob: 28% masive muntoase (altitudine peste 1.000 metri), 42%
dealuri și podișuri (altitudine între 300 și 1.000 m) și 30% câmpii (altitudine sub 300 m).
În România se află 54% din lanțul Munților Carpați, de o altitudine mijlocie (în medie
1.136 metri), doar câteva piscuri depășind 2.500 m. Munții reprezintă porțiunea cea mai
puțin modificată antropic, cu o densitate redusă a populației stabile și localități mici,

20 aflate în curs de depopulare datorită migrației interne și externe în urma dispariției unor
îndeletniciri tradiționale. Aceasta explică și amplasare a în regiunile montane a 12 din cele
13 parcuri naționale și 9 din cele 14 parcuri naturale.
Zona de dealuri și podișuri a suferit intervenții mai extinse ale activității umane
(așezări urbane și rurale, elemente de infrastructură, plantații de vii și pom i fructiferi,
culturi de plante tehnice și cereale, creșterea animalelor, exploatări forestiere, extracție de
hidrocarburi, minerit, întreprinderi industriale), fiind supusă unor fenomene mai
accentuate de deteriorare prin despăduriri, eroziune, alunecări de teren, degradarea
solului. Cu toate acestea, regiunea de dealuri și podișuri înalte conține o gamă variată de
zone ocrotite și prezintă un potențial însemnat pentru selectarea unor noi areale nealterate
sau slab modificate antropic.
Regiunile de câ mpie sunt cele mai dens populate și intens exploatate, arealele naturale
care s -au păstrat reprezentând o excepție. Inundațiile severe din vara anului 2005 au
afectat în special lunca Dunării, unde s -au realizat înainte de 1989 masive lucrări de
îndiguiri și desecări. Acest fapt a readus în atenție necesitatea reintroducerii în sistem
natural a unor însemnate suprafețe de teren, cu efecte ecologice și economice benefice.
Delta Dunării, cea mai extinsă zonă umedă din Europa cu o suprafață de 5.050
kilometri pătrați (din care 4.340 pe teritoriul României), a căpătat statutul de rezervație a
biosferei de interes mondial și se bucură de atenție și monitorizare specială din partea
UNESCO și Convenției Ramsar. Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe o
lungime de circa 245 kilometri, între frontierele de stat cu Ucraina și, respectiv, Bulgaria,
iar platoul continental (până la 200 metri adâncime) cuprinde 24.000 km pătrați din
totalul de 144.000 (16,6%). Zona de litoral este supusă unui accentuat proces de eroziune
(circa 2.400 hectare de plajă pierdute în ultimii 35 de ani), afectând nu numai activitățile
turistice dar periclitând siguranța locuințelor și bunăstarea publică.

Resursele de apă ale României prezintă particularitatea că o proporție de 97,8% d in
rețeaua hidrografică este colectată de fluviul Dunărea cu o lungime de 1.075 km pe
teritoriul țării (din totalul de 2.860 km). Resursa hidrologică (naturală) exprimată prin
stocul mediu multianual al apelor curgătoare este de 128,10 miliarde metri cubi pe an, din
care 40,4 miliarde din râurile interioare, iar 87,7 miliarde din partea ce revine României
din stocul mediu multianual al Dunării. Volumul apelor subterane este estimat la 9,62
miliarde metri cubi pe an. România dispune de un potențial consider abil în privința
apelor minerale naturale de calitate, cu o rezervă exploatabilă de circa 45 milioane metri
cubi pe an, din care se valorifică doar 40% (peste 2.000 de izvoare naturale și resurse de
adâncime în circa 500 de locații).
De-a lungul anilor, a ctivitățile antropice au afectat calitatea apelor de suprafață și
subterane, îndeosebi a celor freatice. Doar 57,5% din lungimea totală a râurilor
monitorizate calitativ reprezintă ape apte a fi utilizate pentru alimentarea centralizată cu
apă potabilă. Di n totalul resurselor potențiale, doar 45,5% sunt tehnic utilizabile , în
special din cauza contaminării resurselor. Ca urmare, resursa de apă utilizabilă este în
România de 2.660 metri cubi pe locuitor pe an (față de potențialul de 5.930 metri
cubi/an/locui tor) în comparație cu media Europeană de peste 4.000 metri cubi/an/locuitor,
ceea ce plasează România printre statele cu resurse utilizabile de apă relativ scăzute.

21 Râurile interioare se alimentează predominant din ploi și zăpezi, mai puțin din
izvoare sub terane, ceea ce duce la un înalt grad de dependență și vulnerabilitate față de
condițiile climatice. Resursa hidrologică este neuniform distribuită pe teritoriul țării și are
o mare variabilitate nu numai sezonieră ci și de la an la an.
Pe termen mediu și lung, satisfacerea cerințelor de apă ale populației, industriei,
agriculturii și altor folosințe nu este posibilă în România fără realizarea unor lucrări
hidrotehnice de anvergură , care să redistribuie în timp și spațiu resursele hidrologice
(baraje, lacu ri de acumulare, derivații interbazinale de debite).

Clima României este temperat continentală, cu variațiuni regionale importante (8 -12
luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice și de litoral față de 4 luni în zonele
montane înalte). Se înregis trează destul de frecvent valuri de căldură, cu temperaturi de
peste 40 grade C (trei asemenea valuri la București în vara 2007) , și de frig, cu
temperaturi sub -30 grade C, în special în depresiunile intramontane. Precipitațiile, cu o
medie multianuală de 640 milimetri la nivelul întregii țări, prezintă, de asemenea,
diferențe notabile între regiuni (între 1.200 -1.400 mm pe an în zonele montane înalte și
400-500 mm în principalele zone agricole din jumătatea sudică) , precum și în timp,
perioadele de uscăc iune și secetă severă alternând, uneori chiar în cursul aceluiași an, cu
perioade cu umiditate excedentară care produc daune însemnate (inundații, alunecări de
teren). Existența unor locații unde media anuală a vitezei vântului depășește 4 metri pe
secundă și a altor zone extinse unde durata de strălucire a soarelui depășește 2.000 ore
anual indică un potențial considerabil pentru utilizarea acestor surse regenerabile de
energie.
România se situează printre țările europene cu risc seismic mare, având pe ter itoriu o
zona tectonică activă (Vrancea), generatoare uneori de cutremure catastrofale, cu o
intensitate de peste 7 grade pe scala Richter.

După nivelul și modul de intervenție al populației umane, fondul funciar al
României cuprinde:
61.7% din total repr ezintă terenuri destinate activităților cu specific agricol (circa
14,7 milioane hectare), din care 64 ,1% teren arabil folosit extensiv și intensiv pentru
culturi agricole (adică 0,45 hectare pe cap de locuitor, plasând România pe locul 5 în
Europa), 22,6% terenuri cu vegetație ierboasă folosite ca pășuni naturale și semi -naturale,
10,4% terenuri cu vegetație ierboasă folosite în regim semi -natural pentru producerea
furajelor, 3% terenuri folosite pentru plantații și pepiniere viticole și pomicole;
27% din suprafață este ocupată de fondul forestier (circa 6,43 milioane hectare),
din care 3% (aproximativ 200 mii ha) înregistrate ca păduri primare și restul de 97% ca
păduri secundare și terenuri cu vegetație forestieră; dacă se iau în considerație numai
păduri le ecologic funcționale, gradul de împădurire este de numai 23%. Procentul de
împădurire în România este cu mult sub cel al altor țări europene cu condiții naturale
similare (Slovenia 57%, Austria 47%, Bosnia 53%, Slovacia 41%), reprezentând circa
jumătate din proporția optimă pentru România (40 -45%);

22
3,56% (841,8 mii ha) din total este reprezentat de corpuri de apă de suprafață
(râuri, lacuri, bălți) , la care se adaugă platoul continental al Mării Negre;
1,9% ( 463,0 mii ha) îl constituie terenurile degra date sau cu potențial productiv
foarte scăzut;
5.77% (circa 1,06 milioane ha) reprezintă terenuri folosite pentru infrastructura
fizică (capitalul fizic construit) a componentelor sistemului socio -economic.

Din punctul de vedere al patrimoniului de resurs e neregenerabile , Romania dispune
de rezerve minerale încă neexploatate estimate de peste 20 miliarde tone: minereuri
neferoase (resurse poten țiale 2,21 miliarde tone), minereuri feroase (resurse poten țiale
58,6 milioane tone), sare (resurse poten țiale 16, 96 miliarde tone), minereuri nemetalifere
(resurse poten țiale 292,8 milioane tone), nisipuri și pietri șuri (resurse poten țiale 456,9
milioane tone), roci ornamentale (resurse poten țiale 34,5 milioane tone, dintre care 6,39
milioane tone marmur ă).
După modul de folosin ță au fost identificate 1.900 z ăcăminte cu substan țe utile ne –
energetice : minerale metalice (cupru, fier, mangan, minereuri polimetalice, auro –
argentifere, molibden etc.), minerale industriale (sare, feldspat, caolin, turb ă, talc,
bentonite, d iatomite etc.) și minerale pentru industria materialelor de construc ție (calcare,
cretă, cuarțite , gresii, andezit, granit, marmur ă, nisipuri, argile, pietri ș, gips).
Rezervele de țiței sunt estimate la circa 74 milioane tone, iar cele de gaze naturale la
aproape 185 miliarde metri cubi.

Ca rezultat al unor intervenții neraționale (poluare prin activități industriale, în special
miniere, petroliere și chimice, depozitarea de deșeuri sau efectuarea necorespunzătoare a
lucrărilor agricole, slaba reacție fa ță de fenomenele de eroziune) se constată compactări,
distrugeri ale structurii solului, epuizări ale substanțelor nutritive, ducând la diminuarea
fertilității solurilor folosite în agricultură. Sub acest aspect . solurile din România au, la
nivelul anului 2007, în proporție de 52% o fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% o
fertilitate moderată și doar 27% posedă o fertilitate ridicată și foarte ridicată.

În ceea ce privește structura ecologică a capitalului natural , se constată că actuala
configurație (compoziție, ponderea categoriilor de ecosisteme, distribuția spațială) deține
încă 53% de ecosisteme naturale și semi -naturale care își mențin în bună parte caracterul
multifuncțional și generează pe cont propriu o gamă largă de resurse și servicii pentr u
susținerea și alimentarea populației și activităților economice.
O gamă de 150 tipuri de ecosisteme forestiere, diferențiate în funcție de specia sau
grupul de specii dominante de arbori din componența covorului vegetal, tipul și cantitatea
de humus în sol, regimul hidric și ionic al solului etc.;
227 tipuri de pădure în care au fost descrise 42 tipuri de strat ierbos sub -arbustiv;
364 tipuri de stațiuni;

23
O gamă largă de ecosisteme terestre cu vegetație ierboasă (pășuni alpine, pășuni și
fânețe din zonel e de deal și munte, pășuni de stepă, pășuni și fânețe de luncă);
O mare varietate de ecosisteme acvatice din care 3.480 râuri (62% permanente);
246 lacuri alpine, lacuri de baraj, lacuri și bălți în zona de câmpie, lunci inundabile, Delta
Dunării; 129 corp uri de apă subterană și acvatoriul marin de pe platoul continental al
Mării Negre.
În jur de 45% din structura ecologică a capitalului natural este în prezent constituită
din ecosisteme agricole preponderent mono -funcționale care au fost organizate, înain te de
1990, pentru producția intensivă de resurse alimentare de origine vegetală și animală sau
de materii prime pentru industria alimentară și textilă. În ultimii 18 ani, majoritatea
marilor exploatații agricole de stat sau colective și infrastructura lor fizică (sisteme de
irigații pentru servirea a circa 3 milioane hectare de teren arabil, bazele de unelte și
mașini agricole, infrastructura fermelor zootehnice) au fost descompuse în peste 4
milioane de ferme mici (preponderent de subzistență) sau abandon ate, distruse sau
deteriorate.
Sistemele de producție agricolă din structura capitalului natural sunt afectate în
proporție de peste 40% de fenomenul de eroziune (pierderile sunt estimate la 150
milioane tone pe an, din care 1,5 milioane tone de humus), se cetă prelungită și frecventă,
alunecări de teren, carență de fosfor și potasiu și existența a circa 2,5 milioane hectare de
terenuri degradate. În ultimii ani, între 10% și 20% din suprafața terenurilor arabile au
rămas necultivate (17% în 2006).

În privi nța biodiversității, România a adus în Uniunea Europeană un patrimoniu
valoros, cu numeroase specii de plante și animale, unele endemice, care sunt extincte sau
rare în alte părți ale Europei. Deși vegetația naturală deține o pondere redusă în zonele de
câmpie, podișuri și dealuri joase, există încă suprafețe însemnate în care intervenția
omului a fost minimă (regiunile de munte și dealuri înalte, Delta Dunării, sistemele
lagunare și luncile unor râuri).
În componența structurii ecologice a capitalului nat ural, în mod special a părții care
funcționează în regim natural sau semi -natural, s -a menținut un nivel destul de ridicat al
diversității biologice și a unor stocuri, unele dintre acestea sustenabile, de plante și
animale. Ecosistemele naturale și semi -naturale și cele în care s -a practicat sau se practică
agricultura extensivă sau semi -intensivă au în componența lor: 3.630 specii de plante și
688 specii de alge; 105 specii de mamifere, inclusiv carnivore mari; 25 specii de reptile;
19 specii de amfibieni; 216 specii de pești; 30.000 specii de insecte; 860 specii de
crustacee; 688 specii de moluște. Completarea inventarului speciilor și a bazei de date
pentru a acoperi și alte grupe taxonomice, inclusiv diversitatea biologică din sistemele de
producție agri colă (soiuri de plante și rase de animale autohtone) va necesita , încă, un
proces de durată, dependent de nivelul expertizei profesionale, de modul de organizare a
investigației și de gradul de acoperire a tuturor categoriilor de ecosisteme.
Populațiile pr in care speciile de plante și animale sunt reprezentate în structura
diferitelor tipuri de ecosisteme sunt, de fapt, unitățile elementare cheie de care depind
strict funcțiile ecosistemelor și capacitatea acestora de a genera fluxuri de resurse și

24 servicii . Acestea sunt, de asemenea, purtătoarele patrimoniului genetic și, deci, a
potențialului adaptativ al ecosistemelor (componente ale capitalului natural) și al
tehnologiilor de producție din sistemele economice în condițiile modificărilor ce survin în
regimul de funcționare a sistemului climatic. Recunoașterea rolului îndeplinit de speciile
de plante și animale în structurarea, funcționarea și dinamica elementelor componente ale
capitalului natural și a faptului că în ultimele decenii rata de erodare (prin extincția unor
specii sau creșterea numărului speciilor vulnerabile, în stare critică sau în pericol de
dispariție) a diversității biologice și, în mod implicit, a structurii ecologice a capitalului
natural a făcut obiectul unor convenții internaționale și Directive specifice ale UE pe care
România, ca stat membru, are datoria să le aplice.

Principalii factori care au indus, în ultimele decenii, modificarea compoziției și
structurii ecologice , respectiv a capacității de susținere și bio -productive a capita lului
natural al României pot fi identificați în obiectivele strategiilor de dezvoltare socio –
economică și în mijloacele folosite pentru punerea lor în practică în perioada 1960 -1989,
generând dezechilibre și discontinuități care au fost corectate doar par țial, sub impulsul
spontan al mecanismelor de piață, în perioada 1990 -2007:
Extinderea și intensificarea sistemelor de producție agricole prin transformarea
unor ecosisteme naturale sau semi -naturale în terenuri arabile și amenajarea lor pentru
aplicarea t ehnologiilor de producție intensivă (luncile inundabile ale râurilor principale și
în special lunca Dunării au fost îndiguite și transformate în ecosisteme agricole intensive
în proporție de 20 -80%; o mare parte din pășunile cu vegetație de stepă și a tere nurilor cu
exces de umiditate au fost transformate în terenuri arabile; perdelele forestiere și multe
corpuri de pădure din zona de câmpie sau din luncile râurilor au fost defrișate etc.);
Industrializarea rapidă prin dezvoltarea infrastructurii de produc ție în mari unități,
cu precădere în sectoarele metalurgiei feroase și neferoase, industriei chimice și
petrochimice, construcțiilor de mașini a antrenat creșterea consumului de resurse ne –
regenerabile (minerale și energetice) din surse autohtone și extern e, contribuind masiv la
poluarea aerului, apelor de suprafață și subterane și a solului; la aceasta s -a adăugat
poluarea directă și indirectă cauzată de gestionarea defectuoasă a instalațiilor de
depoluare sau chiar lipsa acestora în cadrul capacităților d e producție din marea industrie,
inclusiv cea a cimentului, îngrășămintelor chimice și pesticidelor;
Concentrarea industriei forestiere în mari unități, ceea ce a favorizat
supraexploatarea pădurilor naturale și, implicit, dezechilibrarea ecologică a multo r bazine
hidrografice montane;
Executarea de lucrări hidrotehnice ample pentru crearea acumulărilor de apă și
protecția împotriva inundațiilor;
Creșterea capacității de producție a energiei electrice, inclusiv în centrale
termoelectrice mari, bazate pe con sumul de cărbune inferior;
Dezvoltarea urbană și transferul de populație din mediul rural, însoțite de măsuri
insuficiente pentru colectarea și tratarea corespunzătoare a deșeurilor și apelor uzate;

25
Dezvoltarea infrastructurii de transport, cu accent pe ce l feroviar, fluvial și
maritim în condițiile menținerii unui parc de mijloace de transport, inclusiv auto,
învechite fizic și moral;
Extinderea activităților de minerit la suprafață și acumularea haldelor de steril;
Diversificarea surselor și creșterea den sității emisiilor în fază lichidă, gazoasă și
solidă și intensificarea procesului de poluare prin încălcarea frecventă a limitelor maxime
de emisie a agenților poluanți și a prevederilor legale privind protecția mediului;
Supraexploatarea resurselor natura le regenerabile și neregenerabile pentru a
alimenta procesele de producție din economie;
Introducerea intenționată sau involuntară de specii străine în ecosistemele naturale
sau agricole; pentru o bună parte din acestea s -au acumulat date semnificative car e
probează potențialul lor invaziv și de perturbare a sistemelor naturale și semi -naturale.
În procesul prelungit de tranziție spre guvernare democratică și economia de piață
funcțională au coexistat în diferite grade obiective politice și forme de gestio nare
aparținând atât vechiului cât și noului ciclu de dezvoltare: proprietatea de stat și cea
privată, administrare centralizată și descentralizată, sisteme de producție agricolă
intensive și cele de subzistență.

Consecințele majore asupra capitalului nat ural produse de asemenea planuri și
programe sectoriale derulate în absența unei strategii unificatoare coerente, care să
reflecte complexitatea interdependențelor directe și indirecte dintre sectoarele sistemului
socio -economic și componentele capitalului natural, la diferite scări de timp și de spațiu,
se regăsesc într -o seamă de modificări semnificative de ordin calitativ și cantitativ în
structura și funcționarea acestora din urmă. Din perspectiva principiilor și obiectivelor
dezvoltării durabile princ ipalele consecințe relevante asupra stării capitalului natural sunt:
Manifestarea unui proces activ de erodare a diversității biologice care se exprimă
prin: dispariția unor specii de plante (fenomen documentat în cazul a 74 specii de plante
superioare); 1 .256 specii de plante superioare au fost evaluate cu statut de specii rare, 171
au statut de specii vulnerabile și 39 specii periclitate; din cele 105 specii de mamifere
prezente în fauna autohtonă, 26 specii sunt periclitate, 35 specii sunt vulnerabile și 25
specii arată un pronunțat declin, deși alte 3 specii rare sau dispărute în multe țări ale UE
(lupul, ursul brun și râsul) au populații foarte viguroase; din cele 216 specii de pești
inventaria te în apele de pe teritoriul României, 11 specii sunt pericl itate, 10 specii sunt în
stare critică și 18 sunt vulnerabile.
Fragmentarea habitatelor multor specii și întreruperea conectivității longitudinale
(prin bararea cursurilor de apă) și laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile, blocarea
sau restrângerea d rastică a rutelor de migrație a speciilor de pești și a accesului la locurile
potrivite pentru reproducere și hrănire).
Restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de
tranziție (perdele forestiere, haturi, zone umede din s tructura marilor exploatații agricole
sau a marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversității biologice și a
funcțiilor de control al poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafață și

26 evoluției undei de viitură, controlu lui biologic al populațiilor de dăunători pentru culturile
agricole, reîncărcării rezervelor sau corpurilor subterane de apă.
Modificarea amplă, uneori dincolo de pragul critic, a configurației structurale a
bazinelor hidrografice și a cursurilor de apă, a sociată cu reducerea foarte semnificativă a
capacității sistemelor acvatice de a absorbi presiunea factorilor antropici care operează la
scara bazinului hidrografic și cu creșterea vulnerabilității lor și a sistemelor socio –
economice care depind de acestea . Multe bazine hidrografice au fost torențializate.
Simplificarea excesivă a structurii și capacității multifuncționale ale formațiunilor
ecologice dominate sau formate exclusiv din ecosisteme agricole intensive și creșterea
gradului lor de dependență față de inputurile materiale și energetice comerciale.
Destructurarea și reducerea capacității bio -productive a componentelor capitalului
natural din sectorul agricol.
Totalitatea modificărilor structurale care s -au produs în timp îndelungat, în primul
rând ca urmare a diversificării și creșterii presiunii antropice, și care sunt reflectate în
configurația actuală a structurii ecologice a capitalului natural al României a condus, de
asemenea, la diminuarea capacității sale bio -productive și de susținere a cerin țelor pentru
resurse și servicii din partea sistemului socio -economic național. A crescut astfel
vulnerabilitatea teritoriului Romaniei față de hazard urile geomorfologice, hidrologice și
climatice.

Capacitatea bio -productivă a capitalului natural al Român iei, în structura sa
actuală, exprimată în echivalent de suprafață productivă globala per individ (g ha/ind)
este estimată la nivelul de 2 ,17 g ha/ind, reprezentând cu puțin peste jumătate din
potențialul estimat de 3 ,5 – 4 g ha/ind.
Acest declin major al capacității bio -productive sau de suport a capitalului natural
reflectă transformările survenite și cumulate în toate categoriile de componente ale
capitalului natural, dar , în special , în cele ale sectorului agricol și silvic. În acest moment,
capacitatea bio-productivă a capitalului natural este depășită de amprenta sistemului
socio -economic evaluată pentru anul 2004 la nivelul de 2 ,45 g ha/ind și pentru anul 2006
la 2,7 g ha/ind.
Concluzia de mai sus atrage atenția asupra faptului că dezvoltarea economic ă a
României continuă să urmeze o cale nesustenabilă. Capacitatea de suport a capitalului
natural este depășită, iar decalajul tinde să se mărească în măsura în care o seamă de
programe sectoriale urmăresc obiective contradictorii și pot intra în conflict cu preceptele
dezvoltării durabile, generând efecte negative asupra structurii și capacității de suport ale
capitalului natural.

2. Capitalul antropic

27 Situația generală a României este caracterizată de o tranziție întârziată la o economie
de piață funcțion ală, cu complicații suplimentare generate de o gestionare defectuoasă pe
fondul unei moșteniri istorice dificile și unor deformări structurale severe intervenite în
ultimele 3 -4 decenii.
Între 2001 și 2007, performanța macroeconomică a României s -a îmbună tățit
semnificativ, în ciuda unei conjuncturi internaționale mai puțin favorabile. Creșterea
Produsului Intern Brut (PIB) a înregistrat un ritm mediu anual de peste 6%, printre cele
mai ridicate în zonă, și a fost însoțită de un proces susținut de macrosta bilizare, cu
rezultate notabile. În anul 2007, Produsul Intern Brut al României a ajuns la circa 121,3
miliarde euro, reprezentând o triplare față de anul 2000. Cu toate acestea, PIB -ul pe
locuitor, calculat la puterea de cumpărare standard reprezenta apro ape 41% din media
UE27.

După 1990, structura economiei românești a suferit modificări importante, marcate de
un transfer de activități de la industrie și agricultură spre servicii, într -o fază inițială, și
ulterior , spre construcții. Într -o primă etapă, r estructurarea industriei a dus la o reducere
a contribuției sale la formarea PIB de la circa 40% în 1990 la circa 25% în 1999. După
anul 2000, declinul structural a fost oprit, iar contribuția industriei în cadrul PIB a rămas
la un nivel relativ constant. Este semnificativ faptul că, în 2007, sectorul privat a creat
86,6% din valoarea adăugată brută din industrie, față de 68,4% în anul 2000. Ponderea
sectorului de servicii a crescut de la 26,5% din PIB în 1990 la circa 50% în 2007. Este de
reținut faptul ca unele sectoare (textile, încălțăminte, mobilă, echipamente electrice) au
cunoscut ajustări structurale mai profunde, devenite posibile datorită privatizării lor
rapide, reușind să ajungă la un nivel rezonabil de profitabilitate. Progrese semnificative s –
au înregistrat și în restructurarea sectoarelor minier, al materialelor de construcții și al
construcțiilor navale.
În alte sectoare industriale însă au fost menținute în funcțiune numeroase întreprinderi
dovedit nerentabile, prin intervenții guvernamental e care le -au exonerat de la rigorile
disciplinei de piață, împiedicându -le să se ajusteze în mod adecvat la un mediu
concurențial tot mai accentuat. Întârzierea restructurării și insistența asupra unor condiții
de privatizare nerealiste în raport cu cerinț ele pieței a u dus la deprecierea activelor multor
întreprinderi, anulând avantajele competitive pe care le aveau inițial. Valoarea
echipamentelor industriale devenite redundante în urma restructurărilor și privatizării este
greu de estimat, însă este sufic ient să remarcăm că în perioada 2000 -2007 s -a exportat din
România o cantitate medie anuală de peste 2 milioane tone fier vechi. Până recent,
trendurile investiționale în industrie s -au orientat preponderent spre sectoarele de joasă
tehnologie, energo -intensive și cu un aport mai mare de forță de muncă slab și mediu
calificată, generatoare de valoare adăugată modestă.
Înainte de 1989, economia României se caracteriza printr -o pondere mare a
industriilor energo -intensive și o slabă cultură a eficienței ene rgetice. Restructurarea
sectorului industrial, realizată mai mult prin reducerea activităților decât prin sporirea
eficienței, a dus la o reducere cu 40% a intensității energetice în perioada 1990 -2000.
În domeniul energiei ajustarea structurală a economi ei, dar și creșterea eficienței de
utilizare a resurselor au determinat o reducere a intensității energetice primare de la 0,670

28 tone echivalent petrol (tep) per 1.000 euro 2005 produs intern brut (prețuri constante în
anul 2006) la 0,526 tep/1 .000PIB expr imat în prețuri constante și euro 2005. Valoarea
acestui indicator rămâne totuși de peste două ori mai mare decât media UE. Intensitatea
energiei electrice a avut, de asemenea, o evoluție favorabilă, scăzând cu 10% în perioada
2000 -2005. Valoarea înregistr ată în 2005 (0,491 kWh/euro2005) este încă de aproape
două ori mai mare decât media UE. La un consum anual de resurse energetice primare de
circa 3 6 milioane tep/an, potențialul național de economisire, în principal prin sporirea
eficienței și reducerea pi erderilor, este apreciat la 10 milioane tep/an, respectiv 30 -35%
din resursele primare (20 -25% în industrie, 40 -50% în clădiri, 35 -40% în transporturi).
Dependența de importul de surse de energie primară a ajuns în anul 2007 la circa 30%
la gaze naturale ș i 60% la petrol, cu tendința ca factura să crească în continuare, ținând
seama de epuizarea rezervelor naționale. Cărbunele produs în țară, deși încă relativ
abundent (pentru încă 15 -40 ani), este de slabă calitate (lignitul) și la un preț de extracție
necompetitiv (huila). Combustibilul nuclear din producția internă este, de asemenea, pe
cale de epuizare, România devenind un importator net de uraniu cel târziu în anul 2014.
La o capacitate totală instalată de producere a energiei electrice de 18.300 MW,
puterea disponibilă era, în 2006, de 14.500 MW, din care 40% capacități de producție pe
cărbune, 31% petrol (păcură) și gaze naturale, 25% hidro și 4% nuclear. Producția
efectivă de electricitate a provenit în proporție de 61,2 % din centrale pe combustibil i
fosili, 29% hidro și 9,8% nuclear (16 -18% începând din 2008). Calitatea tehnologică și
fiabilitatea centralelor termoelectrice și, parțial, ale centralelor hidroelectrice ramân încă
la un nivel relativ scăzut, multe dintre acestea având o durată de viață (circa 30 ani)
expirată (70% la termo și 40% la hidro). Aceeași observație este valabilă și pentru
deprecierea liniilor electrice de înaltă tensiune (50%), stațiilor de transformare (60%) și
conductelor magistrale de gaze (69%).
Sectorul industrial reprez intă 17,5% din consumul final de energie, ansamblul
sectoarelor economice 68,6%, iar cel rezidențial circa 31,4% (față de media UE de 41%).
Rețeaua de termoficare este relativ dezvoltată, acoperind nevoile de încălzire și apă caldă
ale circa 29% din gospod ării, 55% în mediu urban (în principal 85.000 clădiri
multietajate, cu circa 7 milioane locatari). Principalii furnizori erau, până în anii ’90,
unități mari de cogenerare industrială și urbană care livrau 40% din energia electrică
produsă în România. Față de 251 de sisteme de alimentare centralizată cu energie
termică, care funcționau în 1990, numai 104 erau operaționale în 2007, majoritatea fiind
sub pragul de rentabilitate. Pierderile de energie în aceste sisteme sunt foarte mari, între
35 și 77% raporta te la combustibilul consumat, în funcție de tehnologiile folosite și
gradul de uzură (15 -40% la producere, 15 -35% la transport și distribuție, 10 -40% la
consumatorii finali). Se apreciază că numai reabilitarea termică a blocurilor de locuințe
poate duce la economisirea a 1,4 milioane tep/an și, în consecință, la reducerea emisiilor
de dioxid de carbon cu circa 4,1 milioane tone pe an.

În domeniul transporturilor, România deține o poziție -cheie la frontiera estică a UE
lărgite, ca zonă de tranzit atât pe di recția est -vest (racordul cu Asia prin Marea Neagră)
cât și nord -sud (de la Baltică la Mediterană). Trei dintre axele prioritare TEN -T
traversează teritoriul României.

29 Evoluțiile recente din România confirmă tendințele generale din Uniunea Europeană,
considerate a fi alarmante, privind creșterea ponderii transportului rutier în parcursul
mărfurilor de la 45,6% în 2001 la 72,1% în 2007, iar în parcursul pasagerilor (interurban
și internațional, în pasageri/km) de la 35,2% la 51,4%. Raportate la cantitățile de mărfuri
(în tone) și numărul de pasageri transportați, aceste ponderi au ajuns, în 2007, la 78,8%
și, respectiv, 71,6%, situându -se aproape de media UE (76,5% în 2005). Numărul
autovehiculelor rutiere pentru transportul de mărfuri a crescut în 2007 față de 2001 cu
14,6%, ajungând la aproape 502.000 , iar cel al autoturismelor cu 22,9%, ajungând la 3,5
milioane. Starea precară a infrastructurii rutiere (numai circa 228 km de autostrăzi și 21,5
mii km de drumuri naționale și locale modernizate din totalul d e circa 80 mii km în 2006)
și densitatea scăzută a drumurilor publice (33,5 kilometri la 100 km pătrați în 2005 față
de media UE -25 de 110,1 kilometri la 100 km pătrați în 2003) conduc la sporirea
distanței și timpului de parcurs, la consumuri excesive de carburanți, cu efecte nocive
asupra mediului, și la un număr mare de accidente rutiere ( 753 decese la 1 milion
autoturiame înscrise în circulație ), cu mult peste media UE ( 189).
Ponderea cumulată a transportului feroviar, fluvial și maritim de mărfuri (în tone/km)
s-a redus de la 50% în 2001 la 25,7% în 2007. Transportul feroviar de mărfuri a scăzut cu
5,2% dar cota sa de piață s -a diminuat de peste 2 ori, de la 39,6% în 2001 la 19,7% în
2007. Transportul fluvial, deși a crescut cu 32%, și -a diminuat cota de piață de la 6,8% în
2001 la 3,3% în 2007. O scădere considerabilă s -a înregistrat în cota de piață a
transportului maritim de mărfuri, de la 55,6% în 2000 la 14,3% în 2001 și sub 0,1% în
2007. La această situație a contribuit declinul industriilor care transportau mari cantități
de mărfuri în vrac, dar principala cauză este reducerea de peste 50 de ori a capacității
flotei maritime comerciale românești. Din totalul de 322,7 milioane pasageri (transport
interurban și internațional ) care au călătorit în an ul 2007, 71,6% au folosit serviciile
transportului rutier, 27,4% ale celui feroviar, 1,0% ale celui aerian și numai 0,1% ale
celui fluvial.
Deși cantitatea totală de mărfuri transportate (în tone) a crescut în 2007 față de 2001
cu 24,3% în comparație cu creșterea PIB real de 34,8%, ceea ce este pozitiv din punctul
de vedere al țintelor UE de decuplare a creșterii economice de volumul de transporturi,
parcursul total al mărfurilor s -a dublat în această perioadă. Aceasta se datorează aproape
în exclusivitat e ponderii sporite a transportului rutier în contextul unei creșteri cu 32,8% a
cantităților transportate, în detrimentul celorlalte moduri de transport, implicând lungirea
parcursurilor și majorarea consumurilor de combustibil și a emisiilor poluante.
Analiza productivității resurselor consumate în activitățile de transport, depozitare și
comunicație în perioada 2001 -2006 arată că valoarea adăugată brută a sporit cu 52,5%,
iar consumul intermediar (valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate) a crescut în
aceeași perioadă cu 70.6%, rezultând o reducere a randamentului resurselor cu 10,4%.
Din aceasta rezultă că valoarea adăugată obținută din activitățile de transport s -a realizat
integral pe seama consumului suplimentar de resurse, ceea ce contravine p rincipiului
dezvoltării durabile.

Agricultura României se află încă într -o situație de declin , determinată de
fragmentarea excesivă a proprietății (gospodăriile de subzistență fiind predominante),

30 dotarea slabă cu mașini și utilaje, situația precară a i nfrastructurii rurale, folosirea redusă
a îngrășămintelor chimice sau naturale și a pesticidelor, reducerea dramatică a
suprafețelor irigate, degradarea solului, deficitul cronic de resurse de finanțare, lipsa unui
sistem funcțional de credit agricol.
Suprafața agricolă a României era în anul 2006 de circa 14,7 milioane hectare,
reprezentând 61,7% din totalul fondului funciar, din care 64,1% terenuri arabile, 1,5% vii
și pepiniere viticole, 1,4% livezi și pepiniere pomicole, 22,6% pășuni și 10,4% fânețe.
În urma aplicării legislației fondului funciar, o proporție de circa 95,3% din terenul
agricol și o mare parte din fondul forestier au fost retrocedate proprietarilor de drept. Ca
urmare, numărul total al exploatațiilor agricole era, în 2005, de 4.256.152, din care
90,65% aveau o suprafață mai mică de 5 hectare, 9,02% între 5 și 10 ha, iar numai 0,33%
dețineau mai mult de 50 ha.
Consumul alimentar în România, comparativ cu țările dezvoltate din Europa, este
deficitar la carne, lapte, ouă, pește și la unele sortimente de legume și fructe, dar este
excedentar la produsele din cereale. Satisfacerea nevoilor populației și realizarea unei
alimentații echilibrate depinde atât de crearea unor disponibilități suficiente cât și de
creșterea puterii de cumpărare. La n ivelul anului 2007 cheltuielile cu alimentația au
depășit 70% din veniturile dispozabile ale populației.
Numărul total de tractoare era în 2006 de 174.563 (din care 13.519 nefuncționale),
revenind în medie circa 54 ha teren arabil pe tractor, adică o înc ărcătură medie de 5 ori
mai mare decât în vechile state membre ale UE, ceea ce nu asigură efectuarea lucrărilor
agricole în perioadele optime și de calitate. Numai 14,4% din totalul întreprinderilor mici
și mijlocii din România operau în mediul rural, aces te fiind în principal
microîntreprinderi, încă incapabile se absoarbă excedentul de mână de lucru și având o
contribuție minimă pe piață. Din totalul de 63.970 km de drumuri județene și comunale,
numai 10,8% au fost modernizate până în anul 2005.
Datorită carențelor persistente în gestionarea fondului forestier s -a redus considerabil
suprafața pădurilor naturale, virgine și cvasi -virgine, în special la speciile forestiere
valoroase, circa 40% din păduri au fost destructurate sub raport ecologic, a crescut
ponderea pădurilor rărite, iar lucrările de îngrijire a arboretelor tinere s -au diminuat.

Din punctul de vedere al infrastructurii de bază , România se situează încă mult sub
media Uniunii Europene și are de recuperat rămâneri în urmă importante la majori tatea
indicatorilor principali. Sistemele existente de furnizare a apei curente acoperă consumul
a doar 65% din populație. Calitatea apei furnizate de cele 1.398 instalații de tratare a apei
potabile (în majoritate cu tehnologii învechite și ineficiente) s e află adesea sub
standardele acceptate din punctul de vedere al parametrilor chimici (10 până la 25%, în
funcție de mărimea localității și tehnologia folosită). De asemenea, 25% din sistemele
publice de apă care aprovizionează localități cu 50 până la 5.0 00 persoane au apă
necorespunzătoare din punctul de vedere al parametrilor bacteriologici, de turbiditate,
conținut de amoniac, nitrați, fier. 10% din sistemele publice care aprovizionează localități
cu mai mult de 5.000 persoane distribuie apă necorespunz ătoare din punctul de vedere al
oxidabilității, turbidității, gustului, mirosului, conținutului de amoniac, fier, nitrați. De

31 sisteme de canalizare beneficiază doar cu puțin peste jumătate din populația țării (11,5
milioane) din care 10,3 milioane în medi ul urban. În această situație, 52% din totalul
locuitorilor au acces atât la apă curentă cât și la canalizare, 16% doar la apă curentă dar
nu și la canalizare și 32% la nici unul dintre servicii. Doar 33% din locuitorii satelor sunt
conectați la sisteme d e furnizare a apei curente (față de 87% în UE -15) și numai 10% la
sisteme de canalizare moderne.
Conform investigației întreprinse în anul 2005, numai 37,6% din totalul instalațiilor
de tratare a apelor uzate sau reziduale funcționau la parametri normali. Ca urmare,
aproape 71% din apele provenite din principalele surse de poluare au fost deversate în
recipienții naturali, în special în râuri, în forma netratată sau insuficient tratată.
Principalele surse de ape uzate sunt producția de electricitate și ener gie termică (51%),
utilitățile publice, în special sistemele de canalizare (36%) și alte activități (13%).
Cantitatea totală de deșeuri s -a ridicat, în 200 6, la 320.609 mii tone, cu o distribuție
medie anuală , variabil ă de la an la an, de 2 ,76% deșeuri urb ane și 97,24% deșeuri
industriale. În jur de 49% din populația țării beneficiază de servicii de salubritate, în
mediul urban acestea având o rată de acoperire de aproximativ 79%. Principala metodă
de eliminare este depozitarea în gropi de gunoi în 2 39 de depozite municipal e (dintre
care numai 18 corespund standardelor UE). Cea mai mare parte, ca volum, a deșeurilor
industriale provine din activitățile extractive urmate de industria energetică , fiind
eliminate prin depozitare circa 98% din totalul de șeurilo r industriale generate.

Din perspectiva amenajării teritoriului și planificării spațiale, spațiul antropic al
României este supus unor procese accentuate de deteriorare prin erodarea calităților
tradiționale și întârzierea racordării la tendințele europe ne de modernitate sustenabilă.
Aceste procese au, în primă instanță, surse istorice în urbanizarea tardivă, prezența unor
decalaje profunde între mediul urban și cel rural precum și între diferite regiuni, existența
unui stoc important de locuințe substand ard, deficiențe în evidența și utilizarea fondului
funciar.
Situația actuală încorporează efectele pe termen lung ale ingineriei socio -spațiale în
cele patru decenii de regim comunist ultra -cetralizat prin intervenții agresive asupra
capitalului natural, extinderea suprafețelor agricole prin distrugerea unor ecosisteme
viabile, concentrarea investițiilor asupra unor proiecte industriale și urbane de dimensiuni
gigantice, demolarea centrelor istorice ale multor orașe pentru a face loc unor clădiri
administr ative tipizate, absorbția de resurse în proiectul centrului civic de la București
etc.
La aceasta s -au adăugat, după 1990, consecințele specifice ale unei perioade de
tranziție prelungite și adesea haotice care s -au manifestat, printre altele, în declinul socio –
economic al unor zone sau localități (în special cele mono -industriale), degradarea fizică
accelerată a locuințelor colective din cartierele -dormitor construite în anii 1960-80,
amplasarea irațională a noilor construcții prin ocuparea abuzivă a unor terenuri de interes
public (parcuri, spații verzi, baze sportive etc.). Orașele mari, cu dezvoltare dinamică se
confruntă cu probleme serioase legate de congestionarea traficului, creșterea gradului de
poluare, dotările edilitare precare și depășite tehni c, formarea unor coroane periferice de

32 tip mahala ( slums ) ale comunităților aflate în stare de sărăcie extremă, deteriorarea
peisajului urban.
Deficiențele cadrului legislativ și normativ existent precum și interpretarea lejeră sau
chiar abuzivă a acestui a de către autoritățile locale, în special în ceea ce prive ște folosirea
terenurilor prin derog ări de la planurile de urbanism , continuă să genereze efecte
nefavorabile și să producă, în unele cazuri, pierderi ireparabile.

Aceste constatări se referă în e gală măsură la conservarea și valorificarea
patrimoniului cultural național. Lipsa unei evidențe cadastrale corecte și complete a
monumentelor istorice și de arhitectură, siturilor arheologice, ansamblurilor construite cu
valoare de patrimoniu, peisajelor -unicat creează dificultăți în ierarhizarea rațională a
intervențiilor de conservare, restaurare sau, după caz, valorificare economică sau
turistică. Potrivit unui studiu elaborat în 2005, din cele 26.900 de monumente și situri
istorice listate, 75% sunt în pericol de deteriorare sau se află într -un stadiu avansat de
degradare.
Disponibilitatea limitată a fondurilor alocate pentru asemenea intervenții este
agravată de o planificare defectuoasă a lucrărilor (șantiere sau situri abandonate pe
parcurs din ca uza întreruperii finanțării, absența unor măsuri elementare de conservare și
pază etc.). Compartimentele de specialitate la nivel județean și municipal sunt slab
încadrate cu personal calificat și nu pot face față volumului și exigențelor calitative ale
activităților complexe care se impun pentru păstrarea identității culturale naționale în
context european.

3. Capitalul uman

Evaluarea corectă a stării capitalului uman și a tendințelor de evoluție pe termen
mediu și lung este de o importanță fundamentală p entru proiectarea realistă a
perspectivelor unui model sustenabil de dezvoltare în toate componentele sale esențiale:
economic, socio -cultural și de mediu. În ultimă instanță, întrebarea la care prezenta
Strategie încearcă să dea un răspuns rezonabil este: Cu cine și pentru cine se va realiza
dezvoltarea durabilă a României?
Pentru o apreciere obiectivă a situației, studiile recente ( Indexul European al
Capitalului Uman, Consiliul Lisabona, 2007) iau în calcul elemente precum: stocul de
capital uman (inves tiția per capita pentru educați a și formare a profesională a populației
ocupate, compoziția capitalului uman în funcție de tipul și nivelul de educație, starea de
sănătate), utilizarea acestuia (rata de ocupare, rata șomajului, rata conectării la rețele de
comunicare multimedia, participarea la activități producătoare de venit sau valoare),
productivitatea (contribuția capitalului uman raportată la valoarea adăugată creată,
calitatea educației și formării profesionale, angajabilitatea pe parcursul întregii v ieți,
investiții în cercetare -dezvoltare) și demografia (spor sau declin, trenduri migratoare,
impactul calculat asupra pieței muncii).

33 Întreaga Europă (cu excepția Turciei, țară candidată la UE) suferă de pe urma
stagnării sau declinului demografic mai m ult sau mai puțin accentuat, având ca rezultat,
printre altele, îmbătrânirea generală a populației. În cazul țărilor din Europa Centrală care
au aderat la Uniunea Europeană situația devine îngrijorătoare din cauza unei rate foarte
scăzute a natalității și deci a reducerii progresive a populației apte de muncă, exodului
tinerilor și persoanelor având o calificare medie sau superioară, nivelului nesatisfăcător al
pregătirii profesionale conform cerințelor pieței și al însușirii deprinderilor necesare
pentru t recerea la societatea informațională, bazată pe cunoaștere și inovare. Se apreciază
că există riscul real ca, în deceniile următoare, țările Europei Centrale și de Est să devină
o regiune slab populată, cu o forță de muncă în declin, silită să poarte povar a unei
populații în curs de îmbătrânire.

România nu constituie o excepție. Situația demografică a României se afla, în 2008,
în al 19 -lea an de deteriorare. Trei realități si -au pus amprenta pe această evoluție: criza
economică și socială care a dominat cea mai mare parte a acestei perioade, dobândirea
dreptului la libera circulație și urmările politicilor demografice aberante ale guvernanților
din deceniile 7, 8 și 9 ale secolului trecut. Măsurile excesive luate de regimul comunist,
în octombrie 1966, în privința dreptului la întreruperea sarcinii și la contracepție,
mergând până la «planificarea» nivelului natalității, legislația extrem de restrictivă
privind divorțul și penalizarea financiară a persoanelor fără copii au avut drept rezultat o
creștere ma re a natalității în anii 1967 și 1968, la un nivel peste valorile medii europene.
Reversul acestei evoluții temporare s -a exprimat în creșterea mortalității infantile și
menținerea ei la cote ridicate, în cea mai mare mortalitate maternă din Europa și în
proporțiile alarmante ale copiilor născuți cu malformații congenitale precum și ale celor
abandonați după naștere.
Nu este, deci, de mirare că abrogarea măsurilor restrictive chiar în primele zile după
instalarea noului regim a dus la un recul al natalități i în anii 1990 -91 și, la o scară mai
mică, în 1992. Acest proces a continuat și s -a amplificat în anii următori în toate cele trei
componente care modelează numărul și structura pe vârste a populației: natalitatea,
mortalitatea generală și migrația externă . El a continuat și după anul 2000 prin
stabilizarea primelor două componente la valori care consolidează procesul de deteriorare
prin dinamica internă a demograficului.
La o populație totală de 21.584.365 locuitori, România a înregistrat în anul 2007 o
rată a natalității de 10,2 născuți vii la mia de locuitori față de o rată a mortalității generale
de 11,7 decedați la o mie de locuitori. În perioada 1990 -2007 populația României s -a
redus cu circa 1,7 milioane locuitori, ceea ce reprezintă o pierdere a fond ului uman de
7,2%, fără a lua în considerație migrația externă temporară, fără schimbarea domiciliului,
sau migrația pentru muncă. Conform unor prognoze demografice, se prefigurează un
proces de masivă depopulare a țării în deceniile următoare, dacă fertil itatea va rămâne în
limitele din ultimii zece ani de doar 1,3 copii la o femeie, față de 2,1 cât este necesar
pentru înlocuirea generațiilor și menținerea populației la un nivel constant.
În perioada 2004 -2006, speranța medie de viață în România a fost de 72,2 de ani, cu
diferențe sensibile între populația masculină și cea feminină (68,7 ani pentru bărbați și
75,5 ani pentru femei), față de media UE -27, situată în jur de 75 ani la bărbați și peste 80

34 ani la femei. Structura pe vârste a populației reflectă un proces de îmbătrânire prin
scăderea relativă și absolută a tinerilor (0 -14 ani) de la 18,3% în anul 2000 la 15,3% în
2007 și creșterea ponderii populației vârstnice (65 de ani și peste) de la 13,3% în 2000 la
14,9% în 2007. Vârsta medie a populației a f ost, la începutul anului 2007, de 38,9 ani.
Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural, cu o vârstă
medie de 39,7 ani, proporția persoanelor de peste 65 de ani fiind de 17,4%, majoritatea
femei. Raportul de dependență economică a persoanelor inactive de peste 60 de ani la
100 adulți activi economic (20 -59 ani) a fost de 34, cu perspectiva de a crește dramatic în
următoarele decenii.

La nivelul anului 2007, resursele de muncă din România (populația în vârsta de 15 –
64 de ani) au fost de 15,05 milioane persoane, în creștere cu 100 mii față de anul 2002.
Rata de ocupare a forței de muncă a fost, în 2007, de 58,8%, fără modificări notabile față
de cifrele anului 2002, situându -se cu mult sub ținta de 70% stabilită prin Strategia de la
Lisabona pentru ansamblul Uniunii Europene pentru anul 2010. Din punct de vedere
calitativ, însă, progresele sunt semnificative: numărul salariaților a fost în 2007 cu
aproape 500 mii mai mare decât în 2002, reducându -se corespunzător populația ocupată
în agricultură. S -a majorat ponderea persoanelor cu studii superioare în totalul populației
ocupate (de la 11% în 2002 la peste 14% în 2007) și a celor cu studii medii (de la 62,9%
în 2002 la circa 65% în 2007), ceea ce s -a reflectat și în creșterea susțin ută a
productivității muncii.
În același timp , s-au accentuat dezechilibrele de pe piața muncii, existând în anumite
sectoare sau profesii un deficit de forță de muncă. Resursa de muncă este diminuată și
datorită vârstei actuale de pensionare (puțin peste 58 ani în cazul femeilor și 63,5 în cazul
bărbaților), sensibil inferioară vârstei limită de activitate . Șomajul în rândul tinerilor
continuă să fie ridicat, în jur de 21%. În ansamblu, se constată că România are un
potențial de resurse de muncă nevalorifi cat în proporție de circa 30%, ceea ce crează
premisele pentru rezolvarea parțială și pe termen scurt a unora dintre problemele generate
de deficitul forței de muncă. Totodată, există o tendință certă de utilizare mai eficientă a
capitalului uman pe piața muncii.

Cifrele privind migrația (imigrația și emigrarea legală permanentă) nu au fost, după
1995, importante din punct de vedere statistic (în jur de minus 10 -15 mii pe an). În
schimb, emigrația temporară pentru muncă în străinătate, predominant în țări le UE din
zona occidentală, e ra estimată, în primăvara 2008, la circa 2 milioane. Este vorba , în
special , de adulții tineri care, dacă decid să -și permanentizeze șederea în țările respective
prin naturalizare, vor afecta și mai serios balanța pe vârste și aportul de natalitate
preliminat. Trebuie luat în calcul și faptul că, în condițiile menținerii unui decalaj
important în privința standardelor de viață și perspectivelor de împlinire profesională și
personală în țară, atracția emigrării temporare sau perm anente va rămâne puternică,
ținând seama și de nevoile proprii ale țărilor partenere mai dezvoltate din UE, care se
confruntă cu aceleași probleme de îmbătrânire demografică și scădere a natalității.
Cele de mai sus demonstrează că factorii demografici rep rezintă o componentă
esențială a unei viziuni de perspectivă a dezvoltării durabile a României pe termen mediu

35 și lung și trebuie să -și găsească reflectarea adecvată în toate strategiile naționale tematice
și sectoriale.

Evoluțiile demografice au constitu it un factor important din punct de vedere statistic
(dar nu determinant din punct de vedere calitativ) al situației actuale în domeniul
educației și formării profesionale . În intervalul 2000 -2006, numărul absolvenților și al
unităților de învățământ în fu ncțiune (în special preuniversitar) s -a aflat într -o scădere
continuă, cu diferențieri și oscilații pe niveluri educaționale și locații (urban/rural) corelat
fiind, de la an la an, cu diminuarea populației de vârstă școlară.
Modificările Legii Învățământul ui din 1995 în anii 2003 și 2004 au adus îmbunătățiri
semnificative cadrului legal, prevăzând printre altele: extinderea duratei învățământului
obligatoriu de la 8 la 10 clase; introducerea unor elemente de schimbare a sistemului de
finanțare a învățământu lui preuniversitar prin sporirea autonomiei unităților de
învățământ și a atribuțiilor autorităților locale; finanțarea învățământului de stat din
fondurile publice a crescut de la 3,6% din PIB în 2001, la 5,2% în 2007, fiind estimată la
minimum 6% începân d din anul 2008.
În urma numeroaselor sesizări critice, susținute de studii care au relevat perpetuarea și
chiar, sub unele aspecte, adâncirea decalajelor față de celelalte țări ale UE și rămânerile
în urmă față de obiectivele Strategiei Lisabona, în febr uarie 2008, principalele partide
reprezentate în Parlament au semnat, la inițiativa Președintelui României, un Pact
Național pentru Educație care stabilește obiectivele strategice convenite pentru
remedierea situației în perioada următoare.
Speranța medie de viață școlară era în România (în 2005) de 15,3 ani față de 17,6 ani
în UE -27, iar proporția din populația între 15 și 64 de ani cuprinsă în învățământul de
toate gradele era de 47,5%. Rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial
a înreg istrat o tendință ascendentă, cu 4% în anul școlar 2005/2006 față de 2002/2003,
menținându -se însă un decalaj important (14%) între mediul urban și cel rural. Dacă în
mediul urban aproape 80% dintre elevi finalizează ciclul obligatoriu de 10 clase prin
promovarea examenelor finale, în mediul rural proporția este de sub 50%. În anul 2006 ,
numai 2,9% din totalul populației active din mediul rural avea studii superioare în
comparație cu 21,0% în mediul urban.
Rata de participare la educație a populației între 15 și 24 de ani a crescut de la 37,3%
în 1999/2000 la 46,1% în 2003/2004, dar rata de părăsire timpurie a școlii rămâne
alarmantă, respectiv 19% în 2006, cu mult peste nivelul mediu al UE -27 de 15,2% și al
obiectivului -țintă de sub 10% prevăzut pentru apli carea obiectivelor Strategiei Lisabona
pentru anul 2010.
Proporția absolvenților învățământului secundar superior din grupa de vârsta 20 -24
ani era în 2006 de 77,2% față de obiectivul de referință UE pentru anul 2010 de 85%.
Participarea la educația timpur ie în 2006 era de 76,2% față de 90% cât reprezintă ținta de
referință a UE pentru anul 2010.
Până în anul 2005 , nu a existat un sistem explicit, cuprinzător și unitar la nivel
național pentru asigurarea calității educației. În aceste condiții, referirile l a relevanța si,
respectiv, calitatea educației și formării profesionale s -au putut face numai pe baza

36 evaluărilor externe. Evaluarea realizată în 2006 după metodologia Organizației pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în sistemul PISA ( Programme for
Interna tional Student Assessment ) pentru performanța generală a tinerilor de 15 ani , situa
România pe locul 47 din 57 de țări participante, 52,7% din elevii români fiind sub nivelul
alfabetizării științifice. Mediocritatea rezultatelor este mai îngrij orătoare prin raportare la
evaluarea PISA din anul 2000, față de care se înregistrează o scădere a performanțelor
școlare. Raportul PISA 2006 evidențiază o variație mare între rezultatele obținute de
elevii din diferite școli și constată persistența unor d ecalaje substanțiale de performanță la
elevii proveniți din segmentele defavorizate ale populației. În ceea ce privește înțelegerea
problemelor de mediu, mai puțin de 40% dintre elevii români au reușit să le identifice și
să le explice.
Situația pare a fi și mai serioasă în ceea ce privește învățământul universitar, unde nu
a avut loc o evaluare de tip calitativ care să evidențieze relevanța competențelor
dobândite în raport cu cerințele reale de pe piața muncii și cu exigențele dezvoltării
durabile. În te rmeni strict cantitativi, rata de participare a absolvenților de învățământ
secundar la învățământul superior a crescut de la 27,7% în 2000/2001 la 44,8% în
2005/2006, dar faptul ca doar 11,7% din adulții din grupa de vârstă între 25 și 64 de ani
sunt abso lvenți de învățământ terțiar/superior (față de 27,7% în SUA, 16,4% în Marea
Britanie sau 15,4% în Franța) plasează România într -o situație dezavantajoasă față de
cerințele racordării la societatea bazată pe cunoaștere.
La sfârșitul anului universitar 2006/ 2007, erau înscriși 818,2 mii studenți, dintre care
522,6 mii în instituțiile de învățământ public și 295,6 mii în cel privat, cu o creștere de
11% față de anul precedent, mai ales pe seama înscrierilor în sistemul de învățământ
deschis la distanță din sec torul privat (reprezentând 15% din totalul studenților).
Ponderea studentelor a fost de 59,8% dintre absolvenți în învățământul public și 58% în
cel privat. Preferințele la înscriere în anul școlar 2007 -2008 s -au îndreptat în continuare
spre facultățile de profil universitar (31,4% în sectorul public și 26,3% în cel privat),
economic (23,9% public și 44,3% privat), juridic (24,6% în sectorul privat) și 28,1%
tehnic (in sectorul public). Este totuși important de menționat că, în comparație cu
obiectivul țint ă al UE pentru anul 2010 privind creșterea cu 15% a participării la
programele de matematică, științe și tehnologii, România a înregistrat o rată de creștere
de 25,9% în 2006.
Rata de participare a adulților între 25 și 64 de ani la programe educaționale s e află
încă, în 2006, la un nivel extrem de scăzut de 1,3% față de media UE -25 de 9,6% și față
de obiectivul țintă de 12,5% pentru anul 2010. La aceasta se adaugă, ca una dintre
explicațiile neparticipării la educația permanentă, și accesul redus la folosi rea
comunicațiilor prin Internet (23 utilizatori la 1000 de locuitori în 2006) și a serviciilor
electronice în relațiile cu autoritățile publice (0,7%), România situându -se, din acest
punct de vedere , pe ultimul loc între țările care au aderat la UE după 2 004.
Pentru acumularea cât mai rapidă de capital uman, coroborând nivelul de educație și
tendințele demografice, datele menționate atrag atenția asupra necesității unei investiții
susținute pentru creșterea cât mai rapidă a proporției absolvenților de învă țământ
secundar superior în cadrul grupei de vârstă 20 -24 ani. De asemenea, creșterea ratei de
participare la învățământul superior și a ratei de cuprindere a adulților în programe de
învățare continuă poate compensa deficitul de forță de muncă înalt calif icată pentru o

37 economie bazată pe cunoaștere competitivă și durabilă. În plus, din punct de vedere
calitativ, este imperativă îmbunătățirea substanțială a calității învățământului obligatoriu.

Sistemul de sănătate din România este de tip asigurări social e și are ca scop
garantarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bază pentru
asigurați. În anul 2005, gradul de cuprindere în sistemul Casei Naționale de Asigurări de
Sănătate era de 96,08% în mediul urban și de 98,25% în zo nele rurale. Măsurile de
modernizare întreprinse începând cu anul 1998 și legiferarea reformei sistemului sanitar
în 2006 au creat premise pentru îmbunătățirea serviciilor în acest sector prin
descentralizarea unor activități, introducerea noțiunii de medi c de familie la libera alegere
a pacienților, dezvoltarea bazei de tratament și prevenție și a accesibilității la servicii
medicale de calitate, sporirea eficacității intervențiilor de urgență. Începând din anul 2008
majoritatea unităților sanitare funcțio nează în regim autonom, în administrația
autorităților locale sau județene.
Ponderea cheltuielilor pentru sănătate a crescut progresiv de la 3, 6% din PIB în 2004
la 4% în 2007 și 4,5% în 2008, din care circa 80% prin sistemul asigurărilor de sănătate;
cheltuielile de la bugetul de stat au fost, de asemenea majorate.
Cu toate acestea, sistemul de sănătate înregistreaz ă disfunc ționalit ăți privind
capacitatea de a face față cerințelor societății moderne datorită infrastructurii precare,
gestiunii defectuoase și insuficienței cronice a investițiilor, pe fondul unor probleme
socio -economice, de mediu, de nutriție și de stres persistente. Deși în ultimii cinci ani se
înregistrează un anumit trend descrescător, potrivit datelor din Raportul asupra
Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (2007), România se situează în continuare pe
ultimul loc în Europa la indicatorul mortalității infantile, cu 13,9 la o mie de născuți vii
în 2006 (17,1 la mie în mediul rural) și la incidența îmbolnăvirilor de tuberculoză (de 10
ori față de media UE).
Infrastructura sistemului de ocrotire a sănătății se plasează, din punctul de vedere al
gradului de acoperire și al calității serviciilor, la un nivel de sub 50% în comparație cu
cele 10 țări care au aderat la UE după 2004. Deși nu mărul de paturi în spitale este de 6,6
la mia de locuitori (peste media UE de 6,1), majoritatea acestora se află în clădiri de peste
50-100 de ani vechime, insalubre și inadecvat echipate.
Încadrarea sistemului cu personal medico -sanitar având calificare superioară este net
deficitară în România (19,5 medici la 10.000 de locuitori față de media UE de 28 -29),
situația fiind încă și mai serioasă în privința cadrelor medii, cu 2,04 la fiecare medic (față
de 2,66 în Ungaria sau 2,76 în Republica Cehă).
Persi stă serioase diferențe în ceea ce privește accesul la serviciile medicale atât sub
aspect regional cât și social, cu o vulnerabilitate mai mare în rândul categoriilor
defavorizate. În condițiile în care peste 40% din populație trăiește în mediul rural, mai
puțin de 11% dintre medici își desfășoară activitatea la țară, de peste cinci ori mai puțini
decât în mediul urban.
Ca și în alte țări europene, se constat ă o deteriorare a stării de sănătate mentală și
emoțională , cu pu țin peste valorile medii europene, creșterea numărului abuzurilor și

38 dependenței de substanțe psihoactive, a ratei suicidului și a factorilor de stres,
expansiunea comportamentelor agresive și violente, inclusiv în rândul minorilor.
Îmbătrânirea generală a populației adaugă presiuni cresc ânde asupra unui sistem de
sănătate și așa șubrezit.

4. Capitalul social

Funcționarea optimă a unei societăți democratice presupune nu numai existența unui
cadru legislativ adecvat și a unei construcții instituționale eficiente, ci și dezvoltarea unei
culturi participative bazate pe încredere și cooperare. Din perspectiva definiției clasice a
capitalului social ca fiind «un bun societal care îi unește pe oameni și le permite să
urmărească mai eficient realizarea unor obiective comune», statornicirea în crederii între
membrii societății are la bază îndeplinirea obligațiilor asumate și reciprocitatea. În
societatea modernă, colaborarea entităților publice și private în slujba intereselor și
drepturilor fundamentale ale cetățenilor este susținută de rețeaua de asociații voluntare,
organizații neguvernamentale, asociații profesionale, grupuri caritabile, inițiative
cetățenești etc. care acționează (autonom sau în cooperare, direct sau prin mass media) în
relația cu puterea de stat (legislativă, executivă, jud ecătorească), garantul respectării
valorilor și practicilor democratice.
În perioada dintre cele două războaie mondiale a avut loc în România o oarecare
mișcare în direcția constituirii unor asociații profesionale sau altor formațiuni ale
societății civil e, orientate cu precădere spre acțiuni de întrajutorare, caritabile sau de
asistență socială pe bază de voluntariat. În perioada regimului comunist, asemenea forme
de asociere (cu excepția celor strict profesionale) au fost constant descurajate, iar cele
existente au fost supuse unor puternice presiuni de politizare și ideologizare.
Încă din anul 1990, chiar de la începutul procesului de tranziție la democrația
pluralistă și economia de piață funcțională, s -a înregistrat o creștere rapidă a numărului de
organizații neguvernamentale nou create și o diversificare a profilului lor de activitate. În
faza inițială, iar în anumite cazuri și în continuare, acestea s -au bucurat de sprijin
organizatoric și logistic din partea organismelor similare din străinătate, î n special din
țările Uniunii Europene, precum și din Statele Unite, Canada, Japonia etc. Au luat ființă,
de asemenea, filiale Românești ale unor organizații internaționale neguvernamentale în
domenii precum drepturile omului, transparența instituțiilor pub lice și dreptul la
informare, conservarea mediului înconjurător și promovarea principiilor dezvoltării
durabile.

39 Dreptul de liberă asociere este consfințit în Constituția României și face obiectul a nu
mai puțin de 15 legi speciale , precum și al altor regl ementări prin ordonanțe sau decizii
ale Guvernului.
Este reglementat prin lege modul de constituire, înregistrare, organizare și funcționare
a persoanelor juridice de drept privat, fără scop patrimonial. Statutul de persoană juridică
este acordat prin hot ărâre judecătorească prin înscrierea în Registrul asociațiilor și
fundațiilor. La nivel național, Registrul este ținut de Ministerul Justiției. Legea
reglementează, într -un regim non -discriminatoriu, și procedura recunoașterii în România
a persoanelor juri dice străine fără scop patrimonial.
Regimul juridic al partidelor politice, patronatelor, sindicatelor, cultelor sau
asociațiilor religioase, asociațiilor de tineret sau femei, structurilor de reprezentare ale
comunităților profesionale (de exemplu, Colegi ul Medicilor, Ordinul Arhitecților etc.)
este reglementat prin legi speciale.
Pentru implementarea obiectivelor Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă ,
prezintă un interes deosebit prevederile Legii administrației publice locale, care
reglementea ză dreptul unităților administrativ -teritoriale ca, în limitele competențelor lor
deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând
asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică de drept privat și de
utilitate publică, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes
zonal sau regional , ori furnizării în comun a unor servicii publice. Structurile asociative
ale autorităților administrației publice locale care funcționează în pr ezent și și -au
demonstrat capacitatea de inițiativă și acțiune includ: Asociația comunelor din România,
Asociația orașelor din România, Asociația municipiilor din România, Uniunea națională a
consiliilor județene din România, Federația autorităților locale din România.
În cazul specific al României , este extrem de relevantă aplicarea metodologiei de
implementare a Agendei Locale pentru secolul XXI (AL -21), cu sprijinul Programului
ONU pentru Dezvoltare, în peste 40 de localități sau zone, până la nivel de județ, prin
implicarea activă a tuturor actorilor locali, inclusiv a organismelor societății civile și
inițiativelor cetățenești, în elaborarea și promovarea unor planuri și proiecte de dezvoltare
durabilă care să întrunească sprijinul întregii comunități .
Majoritatea ministerelor și altor instituții centrale precum și autorităților locale și -au
constituit birouri de relații cu organizațiile neguvernamentale și cu mediul asociativ. S -au
înregistrat progrese semnificative în privința angajării unor proiecte comune cu
formațiuni ale societății civile, mai ales în domenii precum furnizarea de servicii sociale
sau protecția și conservarea mediului natural. Practica subvenționării parțiale a unor
asemenea activități realizate în parteneriat cu organizațiile negu vernamentale de la
bugetul central și bugetele locale se află încă la început, dar înregistrează o creștere
constantă atât din punct de vedere cantitativ cât și al impactului real în viața
comunităților. Astfel, numai în domeniul asistenței sociale, număru l asociațiilor sau
fundațiilor selecționate ca eligibile pentru programele de subvenții a crescut, între 1998 și
2008, de la 32 la 116, iar cel al unităților voluntare de asistență socială de la 60 la 307.
Anumite inițiative ale organizațiilor neguverna mentale sau unor coaliții ale acestora
au avut ca efect reconsiderarea unor proiecte controversate în domeniul industriei
extractive, definitiv ării amplasamentelor unor întreprinderi industriale sau lucrări de

40 infrastructură, amenajării teritoriului și dez voltării urbane, ecologizării unor situri poluate
etc. Asemenea acțiuni rămân însă sporadice, cu o capacitate de mobilizare și susținere
limitată în timp și, în consecință, cu un impact încă redus asupra procesului decizional.
Deși autonomia organizațiilo r societății civile este, în linii generale, recunoscută și
respectată, se constată în continuare, mai ales (dar nu exclusiv) la nivel local, persistența
unor relații clientelare ale acestora cu autoritățile și actorii politici. Studiile de specialitate
și sondajele de opinie relevă menținerea unui nivel relativ scăzut, în comparație cu alte
state membre ale Uniunii Europene, al participării cetățenilor la viața asociativă , precum
și al comunicării și relaționării dintre organizațiile societății civile din diferite sectoare.
Una dintre cauzele identificate ale acestei situații este capacitatea redusă de finanțare a
inițiativelor cetățenești și a proiectelor viabile venite din partea organizațiilor
neguvernamentale datorită carențelor legislative privind regi mul sponsorizării și
cointeresării mediului de afaceri în angajarea unor asemenea acțiuni.
Pe măsura maturizării accelerate a acțiunii civice în România , ca factor de susținere a
unei guvernări care își întemeiază legitimitatea pe responsabilitate și trans parență și ca
element de importanță crucială în promovarea principiilor și practicilor dezvoltării
durabile, solidaritatea și coeziunea socială se va clădi pe temeiul unor principii ferme
precum:
Transparența actului decizional al administrației publice;
Comunicarea permanentă și accesul liber la informații de interes public;
Parteneriatul durabil în realizarea obiectivelor comune convenite;
Optimizarea utilizării resurselor;
Nediscriminarea organizațiilor neguvernamentale în raport cu ceilalți potențiali
parteneri din comunitate;
Respectarea valorilor organizațiilor neguvernamentale și a misiunilor acestora.

În vederea asigurării unei implicări efective, transparente și influente a societății
civile în procesul de implementare și monitorizare a Strategie i Naționale pentru
Dezvoltare Durabilă se propune instituirea prin lege, sub egida Academiei Române, a
unui Consiliu Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, cu un secretariat permanent, total
autonom față de puterea executivă dar finanțat de la bugetul de stat, conform modelului
practic at în majoritatea statelor membre ale UE. Ca o inovație față de procedurile curente
din cadrul UE, se are în vedere ca acest Consiliu sa aibă dreptul de a prezenta anual
Parlamentului României un raport complementar celui pre zentat de Guvern, conținând
propriile evaluări și recomandări de acțiune.

41 Partea III. Obiective -țintă și modalități de acțiune la orizont
2013, 2020, 2030 conform orientărilor strategice ale UE

Structura capitolelor și subcapitolelor din această secțiune urmărește strict logica
tematică a Strategiei de Dezvoltare Durabilă revizuite a UE din 2006 (SDD/UE).
Problemele și preocupările specifice ale României care nu sunt cuprinse în orientările
prioritare ale UE sunt tratate separat în Partea IV .

1. Provocări cruciale

1.1. Schimbările climatice și energia curată

Obiectiv general SDD/UE: Prevenirea schimbărilor climatice pr in limitarea
emisiilor de gaze cu efect de ser ă, precum și a efectelor negative ale acestora asupra
societății și mediului .

Conform prevederilor Conven ției-cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ărilor
Climatice, ratificat ă de Rom ânia în 1994, schimb ările climat ice sunt definite ca fiind
modific ările care pot fi atribuite direct sau indirect activit ăților omene ști și care a fectează
compozi ția atmosferei la nivel global și se adaug ă variabilit ății naturale a clim ei
observat e în decursul unor perioade relevante . În pofida tuturor eforturilor prezente de
reducere a emisiilor de gaze cu efect de ser ă, temperatura global ă va continua s ă creasc ă,
fiind necesare, în acela și timp, m ăsuri urgente de adaptare la efectele schimb ărilor
climatice.
Prin Strategia și Planul de Ac țiune ale Rom âniei în domeniul schimb ărilor climatice
în perioada 2005 -2007 , au fost realizate o serie de ac țiuni importante at ât în domeniul
limit ării emisiilor de gaze cu efect de ser ă, cât și al adapt ării la efectele schimb ărilor
climatice și creșterii gradului de con știentizare în acest domeniu.
Obliga țiile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser ă, ce vor reveni
Româ niei în perioada post -2012 în calitate de stat membru al Uniunii Europene , se
conform ează obiectivel or politice ale Uniunii Europene asumate la sesiunea de primăvară
a Consiliului European din 9 martie 2007, respectiv de reducere, până în anul 2020, cu
20% a emisiilor de gaze cu efect de ser ă la nivelul UE, comparativ cu nivelul anului
1990, și creșterea, în același interval de timp, cu până la 20% a ponderii energiei din
surse regenerabile în totalul consumului energetic, precum și creșterea eficienței
energetice cu 20% , precum și un consum minim de 10% de biocarburant din consumul
total în domeniul transporturilor . În contextul obiectivului de reducere a emisiilor de gaze
cu efect de ser ă cu 20%, p romovarea utilizării surselor regenerabile de energie const ituie
un domeniu de importan ță major ă în pachetul legislativ privind schimbările climatice și

42 energia din surse regenerabile prezentat de Comisia Europeană la 23 ianuarie 2008.
Țintele avute în vedere și termenele de punere în aplicare sunt, în unele privi nțe, mai
exigente decât cele stabilite în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă revizuită a UE din
iunie 2006. Pachetul legislativ men ționat este încă în dezbatere la nivel european, urm ând
ca cel t ârziu în anul 2009 acesta s ă fie adoptat.
În conformitate c u Noua Politică Energetică a Uniunii Europene din 2007, energia
este un element esențial al dezvoltării la nivelul Uniunii. În aceeași măsură, ea prezintă o
provocare din punctul de vedere al impactului sectorului energetic asupra schimbărilor
climatice, a l creșterii dependenței de importul de resurse energetice, precum și al
tendinței de creștere a prețului energiei. Se pornește de la recunoașterea faptului ca UE
este tot mai expusă la instabilitatea piețelor internaționale de energie și la tendința de
monopolizare a rezervelor de hidrocarburi de către un grup restrâns de deținători.
Prin realizarea unei piețe intern e de energie , Uniun ea Europe ană urmărește stabilirea
unor prețuri corecte și competitive, stimulează economisirea de energie și atragerea de
investiții în sectorul energetic.

Orizont 2013. Obiectiv național: Satisfacerea necesarului de energie pe termen
scurt și mediu și crearea premiselor pentru securitatea energetică a țării pe termen
lung conform cerințelor unei economii moderne de piață, în condiții de siguranță și
competitivitate; îndeplinirea obligațiilor asumate în baza Protocolului de la Kyoto
privind reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de ser ă; promovarea și aplicarea
unor m ăsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice și respectarea principiilor
dezvoltării durabile.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, este deosebit de importantă
racordarea la cadrul general al politicii energetice comunitare care are patru obiective
majore pe termen mediu și lung: creșt erea securității alimentării cu energie și a
infrastructurii critice; creșterea competitivității în domeniul energiei, reducerea
impactului asupra mediului și integrarea în piața regională de energie.

Principalele direcții strategice în domeniul politicii energetice , pe care Români a
trebuie s ă-și mobilizeze cu prioritate eforturile în conformitate cu obiectivele și politicile
convenite la nivelul Uniunii Europene , sunt:
Securitatea energetică: Menținerea suveranității naționale asupra resurselor
primare de energie și respectarea opțiunilor naționale în domeniul energiei; creșterea
siguranței ofertei de energie și menținerea unui grad acceptabil de dependență față de
importuri prin diversificarea surselor de import, a resurselor energetice proprii, a rutelor
și rețelelor de transport naționale și regionale; cooperarea regională pentru protecția
infrastructurii critice in domeniul energiei;
Dezvoltarea durabilă: Îmbunătățirea eficienței energetice pe întregul lanț
resurse -producție -transport -distribuție -consum final prin optimizarea proceselor de
producție și distribuție și prin reducerea consumului total de energie primară raportat la

43 valoarea produselor sau serviciilor; creșterea ponderii energiei produse pe baza resurselor
regenerabile în consumul total și în producția de electricitate; utilizarea rațională și
eficientă a resurselor primare neregenerabile și scăderea progresivă a ponderii acestora în
consumul final; promovarea producerii de energie electrică și termică în centrale de
cogenerare de înaltă e ficiență; valorificarea resurselor secundare de energie; susținerea
activităților de cercetare -dezvoltare -inovare în sectorul energetic, cu accent pe sporirea
gradului de eficiență energetică și ambientală; reducerea impactului negativ al sectorului
energe tic asupra mediului și respectarea obligațiilor asumate în privința reducerii
emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor de poluanți atmosferici ;
Competitivitatea: Continuarea dezvoltării și perfecționării piețelor concurențiale
de energie electri că, gaze naturale, petrol, uraniu, cărbune, servicii energetice;
promovarea surselor regenerabile cu ajutorul certificatelor verzi, în contextul integrării
regionale; pregătirea pie ței de certificate albe privind utilizarea eficient ă a energiei;
participar ea la schema comunitar ă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu
efect de seră; liberalizarea tranzitului de energie și asigurarea accesului constant și
nediscriminatoriu al participanților din piață la rețelele de transport, distribuție și la
interconexiunile internaționale; dezvoltarea infrastructurii energetice; continuarea
procesului de restructurare și privatizare în sectoarele energiei electrice, termice și
gazelor naturale; continuarea procesului de restructurare în sectorul de extracț ie și
utilizare a lignitului în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital;
înființarea bursei regionale de energie și participarea în continuare a Romaniei la procesul
de consolidare a piețelor energetice la nivel european.

Prin măsuri coerente de creștere a eficienței energetice se va obține o reducere a
consumului de energie finală cu 13,5% în perioada 2008 -2016 în comparație cu nivelul
consumului mediu din perioada 2001 -2005, în conformitate cu primul Plan Național de
Acțiune în domeniul Eficienței Energetice 2007 -2010. Acest obiectiv se va realiza prin
măsuri legislative, reglementări, acorduri voluntare, extinderea serviciilor pentru
economii de energie, instrumente financiare și de cooperare.
Pe baza unor politici naționale și a unor strategii energetice la nivel regional și local
se va promova modernizarea sistemelor de cogenerare și încălzire urbană prin
folosirea unor tehnologii de înaltă eficiență. Reabilitarea energetică a cel puțin 25% din
fondul de clădiri multietajate va asigura obținerea unor importante economii de energie,
reducerea emisiilor de dioxid de carbon și creșterea suportabilității facturilor energetice la
nivelul consumatorilor. Se va pune în aplicare un nou sistem de asistență socială, uniform
și direcțio nat, care să asigure cadrul necesar de coordonare între diverse autorități pentru
reformarea sistemului actual de subvenții pentru energie și ajutoare pentru consumatorii
vulnerabili. O atenție specială se va acorda politicii energetice rurale, urmărindu -se
modernizarea sistemelor de încălzire eco -eficientă a locuințelor și de alimentare cu
energie la costuri suportabile.

Prin încurajarea selectivă a investițiilor se va asigura punerea în funcțiune a unor noi
capacități de producere a energiei electrice ba zate pe tehnologii curate, cu impact major

44 asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor de poluan ți și asupra
siguranței de funcționare a sistemului energetic național.

În ceea ce privește sursele regenerabile de energie , conform pac hetului legislativ
prezentat de Comisia Europeană la 23 ianuarie 2008, România are obligația să elaboreze
și să prezinte Comisiei Europene un Plan Național de Acțiune cu precizarea obiectivelor
privind ponderea consumului de energie din surse regenerabile în domeniile
transporturilor, electricității, încălzirii și răcirii, precum și a măsurilor care urmează să fie
adoptate în vederea atingerii acestor obiective, până la 31 martie 2010. În condițiile în
care obiectivul -țintă pe ansamblul Uniunii Europene est e ca 20% din totalul consumului
de energie să provină din surse regenerabile în anul 2020, noile obiectiv e pentru România
în perioada 2012 -2020 se vor conforma țintelor asumate în procesul de distribuire a
responsabilit ăților statelor membre UE. La nivelul anului 2010, ponderea resurselor
regenerabile va reprezenta în Rom ânia circa 1 1% din consumul total de resurse primare
de energie , urm ând să ajung ă la 11,2% în 2015.
Aplicarea sistemului „certificatelor verzi” va spori ponderea energiei electrice
produse din surse regenerabile la 9 -10% din consumul final de energie electrică raportat
la cantitatea de electricitate vândută consumatorilor, având în vedere că mecanismul
centralizat de tranzacționare, Piața Certificatelor Verzi, funcționează încă din anul 200 5.
De asemenea, legislația în domeniu prevede că furnizorii sunt obligați să achiziționeze
anual un număr de certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii ,
convenite în cadrul UE prin distribuirea responsabilit ăților între statele me mbre privind
promovarea energiei regenerabile, și cantitatea de energie electrică furnizată anual
consumatorilor finali.
România va participa activ, în cadrul UE, la negocierile interne privind adoptarea în
anul 2009 a pachetului legislativ „Schimbări clim atice și energie din surse regenerabile”
prezentat de Comisia Europeană la 23 ianuarie 2008. În același timp, România participă,
prin intermediul UE, la negocierile internaționale sub egida ONU (Convenția -cadru și
Protocolul de la Kyoto) în vederea conveni rii la sfârșitul anului 2009, la Copenhaga, a
unui nou acord global în domeniul schimbărilor climatice pentru stabilirea obiectivelor de
reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și a acțiunilor suplimentare necesare în
perioada post -2012.
Adaptarea la efectele schimbărilor climatice reprezintă un proces complex datorită
faptului că gravitatea efectelor variază de la o regiune la alta, depinzând de
vulnerabilitatea fizică, de gradul de dezvoltare socio -economică, de capacitatea de
adaptare naturală și u mană, de serviciile de sănătate și de mecanismele de supraveghere a
dezastrelor. Începând cu anul 2007, s -a abordat la nivel european și problematica
adaptării la efectele schimbărilor climatice prin adoptarea Cărții Verzi de către Comisia
Europeană. Docum entul prevede acțiuni la nivelul UE concentrate pe 4 direcții:
Integrarea adaptării în politicile sectoriale;
Integrarea adaptării în politica externă a statelor membre UE, vizând țările vecine;
Reducerea incertitudinilor prin dezvoltarea cercetărilor în d omeniu;

45
Implicarea societății, mediului de afaceri și a sectorului public în pregătirea unor
strategii coordonate și cuprinzătoare în domeniul adaptării.
Sectoarele vulnerabile la efectele schimbărilor climatice în România și care necesită o
analiză mai de taliată sunt: biodiversitatea, agricultura, resursele de apă, sectorul forestier,
infrastructură -construcții, transport, turism , energie, industrie, sănătate.
O atenție deosebită trebuie acordată comunităților sărace care depind în mare măsură
de utilizare a directă a resurselor naturale locale. Acestea dispun de mijloace reduse de
subzistență și de o capacitate limitată de a face față variabilității climatice și dezastrelor
naturale.

Orizont 2020. Obiectiv național: Asigurarea funcționării eficiente și în condiții de
siguranță a sistemului energetic național, atingerea nivelului mediu actual al UE în
privința intensității și eficienței energetice; îndeplinirea obligațiilor asumate de
România în cadrul pachetului legislativ „Schimbări climatice și energie di n surse
regenerabile” și la nivel internațional în urma adoptării unui nou acord global în
domeniu; promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor
climatice și respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Potrivit studiului de impact realizat în vederea men ținerii unui echilibru echitabil între
eforturile întreprinse de statele membre ale UE pentru atingerea obiectivului de reducere
unilateral ă în anul 2020 a emisiilor de gaze cu efect de ser ă cu 20% fa ță de nivelul de
emisii di n 1990, secto arele non-ETS (din afara schemei de comercializare a certificatelor
de emisii) din Rom ânia, reprezentat e prin sursele mici din sectoarele de energie și
industrie și din sectoarele transporturi, construc ții, agricultur ă, deșeuri etc. ar fi posi bil să
benefici eze de o cre ștere de 1 9% a emisiilor de gaze cu efect de ser ă raportate la nivelul
anului 2005.
Emisiile din secto arele ETS (operatorii economici care fac parte din schema de
comercializare a certificatelor de emisii) vor fi reglementate pri n uniformizarea la nivel
european a metodelor de alocare și distribuire a certificatelor. Se prevede ca , pentru anul
2020 , numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de ser ă la nivel european să
fie redus cu 21% fa ță de num ărul acestora în anu l 2005.
Conform Pachetului legislativ aflat în dezbaterea Parlamentului European și a
Consiliului UE , România va trebui să majoreze cota parte a surselor regenerabile (solară,
eoliană, hidro, geotermală, biogaz etc.) în consumul final de energie de la 17, 8% în 2005
la 24% în 2020 (față de media UE de 8,5% în 2005, cu obiectivul de a ajunge la 20% în
2020). Ținta avută în vedere de România este ca, la nivelul anului 2020, ponderea
energiei electrice produse din surse regenerabile să ajungă la 38%.
Prin creș terea eficienței energetice , consumul de energie primară se va reduce cu
20%, iar cel de energie finală cu 18% comparativ cu media consumului din 2001 -2005.
Intensitatea energiei primare va scădea la 0,26 tep/1.000euro2005 (aproape de media
UE din 2006), i ar intensitatea energiei finale la 0,17 tep/1.000euro2005 (sub media UE
din 2006).

46 Nivelul de utilizare în transporturi a biocarburanților și altor carburanți regenerabili
va reprezenta minimum 10%, procent calculat pe baza conținutului energetic al tutur or
tipurilor de benzină și motorină folosite, în condițiile respectării criteriilor de
sustenabilitate aferente acestor produse, cu o țintă intermediară de 5,75% în 2010.
Va continua procesul de reabilitare energetică a circa 35% din fondul de clădiri
multietajate de locuit, administrative și comerciale.
Vor fi puse în funcțiune și racordate la sistemul național noi unități de producere a
energiei electrice pentru acoperirea cererii prevăzute, inclusiv două noi reactoare nucleare
la centrala de la Cernavodă și finalizarea unor proiecte hidroenergetice.

În România , au fost identificate pentru fiecare sector în parte potențialele efecte
negative cauzate de schimbările climatice, precum și recomandările privind măsurile de
adaptare și studiile necesare în vede rea unei mai bune abordări științifice a adaptării.
Urmare a unei evaluări preliminare, fără a avea studii sectoriale și scenarii climatice
suficient de detaliate la nivelul României, sunt propuse următoarele acțiuni:
Integrarea adaptării la efectele schim bărilor climatice în momentul aplicării și al
modificării legislației și politicilor actuale și viitoare;
Revizuirea bugetului, a tuturor strategiilor și programelor naționale astfel încât să
se asigure includerea aspectelor privind adaptarea în politicil e sectoriale;
Stabilirea căilor de comunicare în vederea implementării măsurilor de adaptare la
nivel local. O mare parte din deciziile care influențează în mod direct sau indirect
adaptarea la schimbările climatice se iau la nivel local;
Creșterea gradulu i de conștientizare privind adaptarea la efectele schimbărilor
climatice. Schimbările de comportament în cadrul societăților și comunităților depind
într-o mare măsură de gradul de conștientizare a problemei.

Orizont 2030. Obiectiv național: Alinierea la performanțele medii ale UE privind
indicatorii energetici și de schimbări climatice; îndeplinirea angajamentelor în
domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în concordanță cu acordurile
internaționale și comunitare existente și implementarea u nor măsuri de adaptare la
efectele schimbărilor climatice.

România va continua s ă contribuie efectiv, conform acordurilor în vigoare la nivel
interna țional și comunitar, la implementarea obiectivelor comune ale Uniunii Europene în
domeniu l schimb ărilor cl imatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser ă și
implementarea de m ăsuri de adaptare la efectele schimb ărilor climatice .
Prin creșterea eficienței energetice, consumul de energie primară se va reduce cu
30%, iar consumul de energie finală cu 26 % comparativ cu media consumului din
perioada 2001 -2005. Se va generaliza iluminatul cu lămpi eficiente.

47 Se va extinde utilizarea tehnologiilor curate de producere a energiei electrice și
căldurii bazate pe surse de energie și centrale electrice cu emisii foarte reduse de carbon,
prevăzute cu facilitați pentru captarea și stocarea geologică a dioxidului de carbon.
Va continua construirea de centrale și amenajări hidrotehnice care să prelucreze 15 –
20% din potențialul hidroenergetic amenajabil dar încă nevalo rificat.
În vederea acoperirii necesarului de energie electric ă pentru dezv oltarea economic ă și
consum s e vor realiza suplimentar 2 unități nuclearo -electrice .
Se va continua reabilitarea termică a circa 40% din fondul existent de clădiri
multietajate precum și dezvoltarea de proiecte de clădiri pasive sau cu consumuri
energetice foarte reduse (15 -50 kWh pe metru pătrat și an).

1.2. Transport durabil

Obiectiv general SDD/UE: Asigurarea ca sistemele de transport să satisfacă nevoile
economice, sociale și de mediu ale societății, reducând, în același timp, la minimum
impactul lor nedorit asupra economiei, societății și mediului.

Domeniul transporturilor este considerat prioritar în contextul planurilor de
dezvoltare ale României, date fiind relațiile sale de interdependență cu celelalte ramuri
ale economiei naționale, valoarea serviciilor oferite pentru populație și impactul
considerabil asupra mediului.
Dezvoltarea transporturilor are în vedere facilitarea includerii sistemelor urbane din
România în medi ul european prin îmbunătățirea serviciilor rutiere, feroviare , maritime,
fluviale și aeriene având destinațiile principale în Europa. Indicatorul relativ al
accesibilității (combinând servicii, transbordări, prețuri și durate de călătorie) urmează să
se alinieze progresiv până în anul 2020 la cel existent în zonele metropolitane din Europa.
Se vor îmbunătăți legăturile între orașe prin stimularea serviciilor de transport public
interurban și de coordonare a gestiunii și se va garanta o accesibilitate genera lă minimă a
serviciilor publice pentru toți cetățenii, acordându -se o atenție specială grupurilor
vulnerabile (copii, bătrâni, persoane cu mobilitate redusă). Accesibilitatea transportului
public la zonele cu densitate mică a populației și nuclee dispersat e se va asigura la nivele
minime stabilite.
Condițiile de siguranță vor crește, estimându -se o reducere cu 50% a numărului de
decese în urma accidentelor din transporturi în perspectiva anului 2030 față de anul 1998.
În domeniul protecției infrastructurii de transport se va dezvolta o politică de „risc
zero”, iar riscurile existente vor fi reevaluate continuu la toate modurile de transport.
Pentru îmbunătățirea comportamentului în raport cu mediul, se va diminua progresiv
impactul global al emisiilor poluan te din transporturi în vederea încadrării în obiectivele
stabilite pentru România privind plafoanele naționale de emisii. Se va realiza o reducere

48 cu 5% până în 2015 a depășirilor actuale ale nivelurilor limită privind calitatea aerului în
orașe, urmând ca proporția să crească apoi până la 15% la emisiile unde transportul
constituie sursa principală de poluare
Ținând seama de situația precară a infrastructurii și a parcului de mijloace de
transport, precum și tendințele negative înregistrate în ultimii ani în privința
productivității resurselor consumate (a se vedea Partea II, Capitolul 2), acestui sector îi
revine o pondere semnificativ ă din alocările de fonduri UE nerambursabile pentru
perioada 2007 -2013 .
Raportul negativ dintre evoluția cererii de transpo rt (în special rutier) și creșterea
produsului intern brut (PIB), care este în prezent de 4 ori mai mare decât media UE, se
estimează că se va reduce în viitor ca urmare a:
Modificării progresive a structurii economiei prin reducerea ponderii sectoarelor
care lucrează cu cantități mari de produse transportate (industriile extractive de minereuri,
siderurgia și petrochimia) și consumă multă energie și prin creșterea ponderii sectoarelor
care au consumuri materiale și energetice mai reduse (serviciile, indust riile prelucrătoare
etc.) și valoare adăugată mare;
Modificării structurii producției de energie electrică, ca urmare a valorificării unor
surse regenerabile de energie (eoliană, solară, biomasă, geotermală, micro -hidro), a
extinderii energeticii nucleare (dublată în 2008, cu perspectiva construirii altor două
unități în următorii 7 -9 ani) și a diminuării ponderii centralelor termoelectrice pe cărbune
și păcură care necesită transportul unor cantități mari de combustibil, uneori pe distanțe
mari;
Reducerii , ca urmare a implementării programelor de impulsionare a inovării
tehnice și tehnologice și de creștere a competitivității, a consumurilor specifice de
materiale și energie în toate sectoarele productive ale economiei, cu efecte asupra
volumurilor transpo rtate;
Modificării graduale a proceselor de producție, depozitare și desfacere, cu efecte
asupra ponderii cererii de transport de marfă și persoane;
Ajustării treptate a structurii transporturilor prin diminuarea, într -o primă etapă, a
ritmului de creșter e a transportului rutier și reorientarea fluxurilor de mărfuri și călători
spre celelalte moduri de transport în următoarele etape;
Stabilizării cererii de transport privat și a evoluției artificiale a nevoii de
mobilitate în și în afara centrelor urbane p rintr-o planificare urbană și spațială echilibrată
și prin îmbunătățirea serviciilor publice în transportul de călători.

Orizont 2013. Obiectiv național: Promovarea unui sistem de transporturi în
România care să faciliteze mișcarea în siguranță, rapidă și eficientă a persoanelor și
mărfurilor la nivel național și internațional, în conformitate cu standardele europene.

Deși estimarea modului în care va evolua cererea de transport în tone/km în raport cu
creșterea PIB prezintă încă un înalt grad de incertit udine, se poate aprecia că stabilizarea

49 cererii nu se va putea realiza în perioada 2007 -2013, iar tendința de cuplare negativă
înregistrată în perioada 2001 -2005 va continua și după anul 2013.

Tendința nefavorabilă privind productivitatea resurselor cons umate înregistrată în
perioada 2001 -2005 (sporirea valorii totale a activității de transport s -a realizat integral
prin consum suplimentar de resurse) se va aplatiza ca urmare a finalizării și
implementării progresive a unui set de acțiuni specifice cu pri vire la:
Modernizarea infrastructurilor de transport rutier, feroviar, naval și aerian, ceea ce
va permite creșterea vitezelor medii de circulație și a fluidității traficului, sporirea și
diversificarea ofertei de transport de mărfuri și a calității servic iilor de transport de
călători, optimizarea utilizării mijloacelor de transport în condiții de siguranță și
competitivitate;
Asigurarea unui tratament egal între sistemele de transport din punctul de vedere
al finanțării modernizării, reparării și întrețin erii infrastructurii și mijloacelor de transport
(mai ales în ceea ce privește transportul feroviar);
Accelerarea înnoirii parcului de vehicule prin scoaterea din exploatare a
mijloacelor de transport cu uzură fizică și morală avansată și înlocuirea acesto ra cu
mijloace moderne, corespunzatoare normelor tehnice și de exploatare ale UE și cu
eficiență economică, socială și ecologică ridicată;
Creșterea vitezei de circulație pe căile ferate la 140 -160 km/oră, modernizarea
parcului de material rulant și asigur area condițiilor pentru transferul echilibrat al unei
părți din transportul rutier pe cel feroviar, cu ținta de a obține o cotă de piață de 15% până
în 2015 (26% pentru transportul de pasageri);
Dezvoltarea progresivă a traficului pe căile navigabile inter ioare prin
modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare, asigurarea condițiilor de navigație a
navelor de până la 2.000 tdw pe sectorul românesc al Dunării precum și a fluenței
traficului fluvial pe toată lungimea coridorului Rhin -Main -Dunăre (care interesează direct
8 state membre ale UE). Promovarea transportului pe căile navigabile interioare va avea
un impact economico -social semnificativ prin creșterea competitivității transportului
fluvial în relația cu celelalte moduri de transport, ca opțiun e de transport complementara
transportului rutier, oferind alternative de transport competitive în lanțul logistic „door –
to-door” și contribuind la reducerea impactului asupra mediului;
Relansarea transportului maritim prin porturile românești de la Marea Neagră și
de pe Dunărea maritimă, prin dezvoltarea structurii funcționale a acestora, transformarea
lor în centre logistice și integrarea lor în sistemul de transport intermodal, într -un cadru
echilibrat de concurență loială inter -portuară;
Implementarea s tandardelor UE privind transportul indermodal sau combinat,
consolidarea intermodalității prin dezvoltarea de platforme logistice în portul Constanța și
porturile dunărene, de platforme multimodale cargo pe Aeroportul Internațional „Henri
Coandă” București Otopeni și pe alte aeroporturi specializate în operarea de mărfuri,
creșterea gradului de accesibilitate a transportului feroviar în porturi;

50
Realizarea progresivă a performanțelor impuse pe piața transportului aerian
privind interoperativitatea, standard ele și reglementările aplicabile, cerințele de siguranță,
securitate și de protecție a mediului.
Aceste măsuri vor conduce implicit la reducerea semnificativă a consumurilor de
energie și a emisiilor poluante, cu efecte benefice asupra costurilor și compet itivității pe
ansamblul sistemului național de transport.

Programul Operațional Sectorial „Transport”, aprobat la 12 iulie 2007, stabilește, într –
o viziune coerentă, prioritățile, obiectivele și modalitățile de alocare a fondurilor
structurale și de coez iune pentru dezvoltarea sectorului de transport în perioada 2007 –
2013, concentrate pe următoarele obiective:
Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare de transporturi transeuropene (TEN –
T) de pe teritoriul Romaniei în scopul realizării unui sistem sus tenabil de transport
integrat cu rețelele UE. Obiectivul urmărit este accentuarea coeziunii teritoriale dintre
România și statele membre ale UE prin reducerea semnificativă a timpilor de parcurs,
îmbunătățirea siguranței și calității serviciilor pe princip alele destinații la nivel național și
în cadrul UE, atât pentru pasageri cât și pentru mărfuri, și reducerea efectelor adverse
asupra mediului;
Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport, în afara axelor
prioritare TEN -T, cu scopul de a realiza un sistem național de transport sustenabil;
Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătățirii protecției mediului, a
sănătății umane și a siguranței circulației .
Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007 -2013 reprezintă una dintre
componentele prin care se asigură implementarea obiectivelor stabilite prin lege încă din
anul 2003 pentru realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes
național și european, corespunzător angajamentelor asumate de România în acest sector și
Strategiei pentru Transport Durabil pe perioada 2007 -2013 și 2020, 2030 (elaborată în
anul 2008).

Pentru minimizarea efectelor adverse ale transportului asupra mediului se va
elabora o strategie privind protecția mediului în domeniul tr ansporturilor, corelată cu
noile politici ale UE, inclusiv cu reglementările în domeniul maritim, focalizată pe
indicatori privind nivelurile admisibile, metodele și mijloacele de monitorizare și control
pentru emisiile poluante, gazele cu efect de seră și pentru zgomotele la sursă provenite
din activitățile de transport. Se va întreprinde cartografierea emisiilor sonore provocate de
transporturi în marile aglomerații urbane și pe rețelele de transport cu trafic intens în
vederea stabilirii modalităților op time de protejare a populației și a mediului. Pe baza
analizei celor mai bune practici din celelalte țări ale UE, se vor elabora reglementări
privind taxele de utilizare a infrastructurilor și mijloacelor de transport și se vor promova
măsuri stimulative, prin instrumente financiare și/sau fiscale (reducerea sau scutirea de
accize, subvenții pentru cercetare -dezvoltare) pentru utilizarea mai largă a
biocarburanților și a combustibililor alternativi în activitatea de transporturi.

51
Orizont 2020. Obiectiv n ațional: Atingerea nivelului mediu actual al UE în privința
eficienței economice, sociale și de mediu a transporturilor și realizarea unor progrese
substanțiale în dezvoltarea infrastructurii de transport.

Se vor asigura condițiile financiare și tehnice p entru continuarea lucrărilor la
proiectele de modernizare și dezvoltare a infrastructurii începute sau în curs de execuție
în perioada 2007 -2013 și vor fi demarate lucrările la proiectele pentru care au fost
elaborate studii, în special cele ce vor fi incl use în perioada de programare 2014 -2020.
Un accent deosebit se va pune pe menținerea infrastructurii modernizate sau reabilitate în
parametrii de proiectare și pe eliminarea elementelor degradate prin lucrări de întreținere
și reparații.
Se va asigura fin anțarea și finalizarea proiectelor incluse în Programul Operațional
2007 -2013, respectiv pentru ramura sudică a Coridorului IV rutier și feroviar trans –
european și se va încheia cea de -a doua etapă a modernizării rețelelor naționale, altele
decât cele situ ate pe traseele TEN -T.
Se vor finaliza studiile și vor fi demarate proiectele privind modernizarea
infrastructurilor situate pe Coridorul IX (rutier și feroviar) pan -european: de la frontiera
cu Republica Moldova până la frontiera cu Bulgaria, cu racordare la coridoarele IV și VII
(Dunărea).
Se vor demara studiile pentru rețeaua de infrastructuri situată pe coridoarele stabilite
în urma acțiunii de revizuire a liniilor directoare TEN -T pentru perioada 2020 -2030.
Vor fi derulate programele și acțiunile pentr u modernizarea, dezvoltarea și asigurarea
stării tehnice și funcționale a rețelei de transport neincluse în Programul Operațional
Sectorial 2007 -2013, cu finanțare asigurată.
Se va finaliza procesul de liberalizare a pieței interne de transport.
În urma mă surilor întreprinse în prima perioada de referință, cererea de transport în
tone/km raportată la PIB se va putea reduce în perioada 2013 -2020, astfel încât să se
atingă în anul 2020 valoarea medie a UE.

Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea de nivel ul mediu al UE din acel an la
toți parametrii de bază ai sustenabilității în activitatea de transporturi.

Este previzibil ca, progresiv, după anul 2020, să se finalizeze majoritatea proiectelor
de modernizare și dezvoltare începute și în special cele ce v or fi incluse în perioada de
programare 2018 -2024, iar prioritatile să se concentreze pe atingerea standardelor
comunitare ale serviciilor oferite pe Rețeaua Principală de Trafic Intens TEN -T, pe rețeua
modernizată și dezvoltată (în mod firesc, vor exista diferențe între previziuni și
rezultatele efective, acestea urmând să fie revizuite și corectate periodic).

52 Se va extinde sistemul coordonat de gestionare a traficului și vor fi introduse sisteme
noi de tarife pentru folosirea infrastructurii de către dife rite grupuri de utilizatori.

1.3. Producție și consum durabile

Obiectiv general SDD/UE: Promovarea unor practici de consum și producție
sustenabile.

O abordare realistă a acestei arii problematice presupune evaluarea modelului de
producție și consum p e care s -a bazat evoluția economiei Românești în ultima perioadă
de timp , în scopul identificării soluțiilor pentru reducerea consumului de resurse
materiale pe unitate de valoare adăugată brută (VAB) și decuplării dinamicii produsului
intern brut (PIB) de cea a consumului integrat de resurse materiale și energetice, precum
și de impactul negativ asupra mediului.
Luând ca bază de referință cifrele anului 2000 (100%), producția de bunuri și servicii
a înregistrat în perioada 2001 -2007 o creștere de 63,2%, în vreme ce valoarea adăugată
brută a sporit cu numai 52,1% ca urmare a majorării cu 73,1% a consumului intermediar
(valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate și consumate, exclusiv activele fixe).
Coroborarea acestor date indică faptul că în această p erioadă dinamica valorii adăugate a
fost inferioară celei a producției (în ciuda unei dinamici pozitive a productivității muncii),
iar plusul de producție s -a realizat printr -un consum mai mare de resurse. Raportul dintre
dinamica VAB și cea a consumului i ntermediar a fost în toți acești ani negativ,
înregistrând chiar o deteriorare progresivă (95,9% în 2001, 99,4% în 2002, 96,5% în
2003, 99,3% în 2004, 98,6% în 2005, 98,3% în 2006 și 99.3% în 2007).
Aceste date relevă că evoluția economică a României în u ltimii cinci ani (ca și în
perioadele precedente, de altfel) s -a bazat pe un model contrar principiilor dezvoltării
durabile promovate de Uniunea Europeană din care România face acum parte.
Continuarea acestui trend prezintă un risc real pentru sustenabili tatea creșterii economice
pe termen lung datorită consumului excesiv și nerațional de resurse, cu consecințe
negative asupra stării capitalului natural și asupra dezvoltării sociale și umane într -un
context concurențial.
În România există un dezechilibru structural în ceea ce privește consumul alimentar al
populației precum și deficiențe de ordin calitativ în producția și comercializarea
alimentelor. Totodată, sectorul agricol, deși dispune de condiții naturale deosebit de
favorabile pentru acoperirea cel puțin a necesarului de consum intern, nu asigură accesul
întregii populații la o alimentație rațională, iar prețurilor unor produse alimentare nu sunt
accesibile grupurilor vulnerabile. Autoconsumul alimentar este ridicat, în special în
zonele rurale, iar pentru aprovizionarea orașelor se importă unele alimente de bază.
Este deci necesară modificarea, prin politici și instrumente adecvate, în concordanță
cu principiile economiei de piață și cu reglementările UE în domeniu, a mentalității
consumeriste și a apetitului de a maximaliza câștigurile pe termen scurt. În acest scop se

53 impune, în perioada imediat următoare, o analiză de profunzime a factorilor care
influențează evoluțiile semnalate și stabilirea, pe această bază, a politicilor economice
care să stim uleze creșterea semnificativă a productivității resurselor.

Orizont 2013. Obiectiv național: Gestionarea eco -eficientă a consumului de resurse
și valorificarea maximală a acestora prin promovarea unui model de consum și
producție care să permită o creșter e economică sustenabilă pe termen lung și
apropierea treptată de nivelul mediu de performanță al țărilor UE.

Principala cale de majorare a productivității resurselor o reprezintă ajustarea
structurală a economiei prin mărirea ponderii specifice a produs elor, proceselor și
activităților care utilizează un volum redus de resurse energetice și materiale dar
generează o valoare adăugată mare.

Din acest punct de vedere , cel mai eficient segment al economiei este sectorul
serviciilor . Luând ca bază de referin ță anul 2005, se constată că productivitatea totală a
resurselor consumate în sectorul serviciilor a fost substanțial mai mare decât în industrie
și în construcții. Deși structura și calitatea serviciilor în România nu este încă adaptată la
cerințele unei economii moderne, acest sector de activitate este singurul în care valoarea
adăugată este superioară consumului de resurse (cu 39,3%).
Perspectiva de dezvoltare și modernizare a acestui sector, cu consecințe economico –
financiare, sociale și ecologice favo rabile, este ilustrată de compararea cu situația din alte
state membre ale UE. Cu o contribuție de circa 50% în formarea produsului intern brut,
sectorul serviciilor în România se află încă în urma celor din Bulgaria (59%), Polonia și
Ungaria (61 -65%), Slo vacia, Suedia, Austria, Germania (67 -69%), Italia, Portugalia,
Regatul Unit, Grecia, Olanda (71 -74%), Franța (77%), media UE situându -se la circa
70% din PIB. Pentru o ilustrare punctuală, încasările din turism ale României pe cap de
locuitor au fost, în 2 006, de 3 până la 8 ori mai mici decât ale Poloniei, Bulgariei,
Ungariei și Republicii Cehe.
Dezvoltarea, specializarea și creșterea calității serviciilor nu reprezintă un scop în sine
ci un instrument specific al economiilor moderne pentru creșterea efi cienței și
competitivității în toate celelalte sectoare economice și sociale. Contribuția adusă de
serviciile de cercetare -dezvoltare -inovare, informatică, transport și comunicații, formarea
și perfecționarea continuă a forței de muncă, intermedieri finan ciare etc., departe de a
inhiba dezvoltarea sectoarelor direct productive (industrie, construcții, agricultură,
silvicultură, pescuit și piscicultură), le pune în valoare potențialul de modernizare și de
eficientizare a folosirii resurselor.
Pentru perioad a 2008 -2013 , se va stimula dezvoltarea unor categorii de servicii care
pot avea un impact pozitiv major asupra creșterii productivității resurselor și a eco –
eficienței, cu efect de multiplicare în alte sectoare economice: cercetarea tehnologică în
scopul r educerii consumurilor materiale și energetice pentru produse și procese; expertiza
și consultanța pentru utilizarea eco -eficientă a fondurilor disponibile pentru investițiile
destinate modernizării infrastructurilor și proceselor de producție; activit ăți ce

54 promoveaz ă creșterea eficienței achizițiilor, inclusiv a achizițiilor publice pe criterii
ecologice, și valorificarea optimă a bunurilor și serviciilor produse în România pe nișele
de piață cele mai favorabile.
Prin dezvoltarea infrastructurii de comunic ații în band ă largă, având ca obiectiv
central o acoperire de 95% cu conexiuni broadband p ână în anul 2013, se va accelera
oferirea de servicii publice destinate cet ățenilor și mediului de afaceri, cu consecin țe
semnificative în toate sectoarele de activit ate. Pentru afirmarea rolului tehnologiei
informa țiilor și comunica țiilor ca p ârghie necesar ă și obligatorie într-un mediu
concuren țial din ce în ce mai accentuat se va urm ări agregarea cererii publice, cre șterea
utiliz ării și sporirea accesibilit ății serv iciilor digitale, cre șterea disponibilit ății și
atractivit ății serviciilor, dezvoltarea de con ținut și aplica ții, educa ția și con știentizarea
consumatorilor. Se va sprijini dezvoltarea infrastructurii în sectoarele în care
mecanismele de pia ță nu se dovede sc suficiente pentru satisfacerea cerin țelor de
dezvoltare și în zonele defavorizate. Se va asigura acoperirea tuturor localit ăților urbane
cu conexiuni la o re țea de transmisii na țional ă prin fibr ă optic ă.
Se vor aplica măsuri stimulatorii pentru creștere a semnificativă a calității serviciilor
furnizate pe piața unică a UE ca element determinant al percepției competitivității de țară.
Dezvoltarea serviciilor în mediul rural (comerciale și financiare, de consultanță agricolă
și edilitară, transport și agrot urism, medicale și sanitar -veterinare etc.) va permite
valorificarea unei surse suplimentare pentru creșterea PIB prin atragerea unei părți din
populația ocupată în agricultură (care reprezintă 30,5% din populația activă dar contribuie
la PIB cu mai puțin de 9%). Aceasta va conduce în același timp la creșterea veniturilor
populației din mediul rural și poate crea premise pentru reducerea ponderii agriculturii de
subzistență în favoarea fermelor agricole comercial viabile.

Utilizarea judicioasă a resurselo r depinde , în bună măsură , și de evoluțiile care survin
în structurile intrasectoriale. În această privință industria, sectorul cu cea mai mare
pondere în consumul de resurse, a cunoscut ajustări structurale profunde, mai ales în
perioada 2000 -2007.
În industria extractivă au fost scoase din exploatare zăcămintele de minereuri
metalifere al căror conținut redus de substanțe utile și costuri de producție ridicate nu mai
justificau subvenționarea de la bugetul de stat iar subvențiile la extracția huilei și a
minereului de uraniu au fost reduse permanent, urmând să fie sistate până în anul 2010 .
În sectorul electroenergetic, creșterea producției (+13,9%) a fost inferioară celei pe
ansamblul industriei (+41,3%) ca urmare a reducerii intensității energetice. În același
timp însă, productivitatea resurselor a scăzut datorită creșterii consumului intermediar
(+15,6%) și reducerii valorii adăugate. Creșterea ponderii subsectorului nuclearo -electric
și a celui hidroelectric, modernizarea tehnologică a celui termoele ctric și aportului
crescând al surselor de energie reînnoibile prevăzute pentru perioada următoare vor
conduce la inversarea acestei tendințe .
Industria prelucrătoare relevă tendința unei dinamici superioare (51,5% în 2007
comparativ cu 2000) față de cea extractivă (3,1%). Productivitatea resurselor a fost
influențată pozitiv de creșterile înregistrate în producția mijloacelor de transport rutier

55 (188,8%), mașini și echipamente electrice (+59,6%), mobilier (+77%) și în industria
alimentară (+77,0%), unde d inamica valorii adăugate brute a depășit -o pe cea a
consumului de resurse. Se poate aprecia că evoluția pozitivă a acestor subsectoare se va
menține și în perioadele următoare.

În perioada 2008 -2013 și în continuare, politicile în domeniul dezvoltării
industriale vor urmări atât direcțiile strategice și obiectivele generale ale economiei
Românești cât și elementele fundamentale ale evoluțiilor din cadrul UE, în conformitate
cu preceptele dezvoltării durabile. Principalii factori care vor influența evoluția diferitelor
sectoare industriale pe termen mediu sunt:
Menținerea și dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv, menit să sporească
fluxul investițional, să stimuleze modernizarea tehnologică și înnoirea permanentă a
proceselor și produselor;
Considerarea impactului produselor asupra mediului pe parcursul întregului ciclu
de via ță al acestora (de la proiectare, fabricare, asamblare, marketing, distribu ție, vânzare
și folosire p ână la reciclare și eliminare);
Susținerea activităților de cercetare, dezvoltar e și inovare în strânsă legătură cu
necesitățile reale ale industriei și cu cerințele pieței pentru a obține avantaje competitive
și a reduce decalajele tehnologice și de productivitate față de țările mai avansate din UE;
Promovarea tehnologiilor digitale în toate etapele, de la proiectare la producție și
marketing, inclusiv în gestionarea întreprinderilor;
Dezvoltarea pieței concurențiale în condițiile regulilor pieței unice și evitarea
practicilor anticoncurențiale și a concentrărilor economice;
Perfecțio narea asistenței sectoriale concomitent cu modernizarea rolului
autorităților publice în elaborarea și implementarea politicilor industriale și în gestionarea
proceselor de restructurare și dezvoltare, în conformitate cu practica UE;
Încurajarea investiți ilor directe ca sursă de capital, know -how, tehnologie și
abilități de management;
Susținerea în continuare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din
sectoarele industriei prelucrătoare pentru realizarea de produse calitativ superioare și c u
costuri reduse, conform cerințelor pieței.

Estimările preliminare conduc la concluzia că, prin aplicarea unor instrumente
adecvate de politică economică, în perioada 2008 -2030 productivitatea resurselor
materiale și energetice consumate poate crește cu o rată medie anuală de 3 -4% prin:
Ajustarea macrostructurii economiei (creșterea ponderii serviciilor de la 48,8% în
2005 la circa 55% în 2013, 60% în 2020 și 70% în 2030) precum și a structurilor
intrasectoriale (reducerea ponderii subsectoarelor energo și material intensive în
industrie);

56
Reducerea cu minimum 1,2 -1,5% pe an a consumurilor specifice de materiale și
energie și a pierderilor în industria prelucrătoare, în sectoarele energetic și rezidențial,
transporturi și construcții ca urmare a creșterii semnificative a investițiilor destinate
modernizărilor tehnologice și a infrastructurilor precum și a calității managementului
energetic și tehnologic;
Creșterea cu 2 -3% pe an a ponderii produselor cu valoare adăugată mare, bazate
pe tehnologii medii și î nalte, precum și a serviciilor, în structura exportului;
Ameliorarea semnificativă a performanțelor tehnico -economice și a calității
produselor și serviciilor în scopul creșterii gradului de valorificare și, implicit, a valorii
adăugate, raportată la aceea și valoare a resurselor consumate;
Îmbunătățirea managementului comercial, a procedurilor de achiziție a materiilor
prime (în special a celor energetice), materialelor, componentelor și serviciilor, precum și
valorificarea produselor și serviciilor pe nișe le de piață cele mai favorabile, în corelare cu
evoluția prețurilor pe piețele internaționale.
Prin realizarea acestor obiective, care sunt pe deplin fezabile, se estimează că peste
60% din creșterea economică se poate realiza fără consumuri suplimentare d e resurse
materiale și energetice.
Creșterea productivității resurselor consumate va conduce, în același timp, la
reducerea ritmului de epuizare a rezervelor la principalele categorii de materii prime și va
contribui la reducerea costurilor, ameliorarea co mpetitivității și la asigurarea
sustenabilității creșterii economice.

În domeniul agriculturii și producției alimentare se va pune accentul pe asigurarea
securității alimentare și siguranței alimentelor. Agricultura va avea în continuare un rol
important pentru asigurarea veniturilor unei părți semnificative din populația activă, prin
propria angajare, în timp ce diversificarea activităților în zonele rurale va necesita măsuri
complexe, eșalonate în timp. Promovarea modelului de producție și consum durabil e
concomitent cu protejarea ecosistemelor și decuplarea creșterii economice de degradarea
mediului vor asigura sustenabilitatea producției alimentare, reducerea și eliminarea
dezechilibrelor de pe piața agricolă generate de modul de utilizare a resurselor naturale și
vor duce la o mai bună valorificare a avantajelor comparative de care dispune agricultura
românească. În acest scop, se va aplica o politică rațională coerentă pentru dezvoltarea
sustenabilă a agriculturii, a sectoarelor de procesare a materiil or prime agricole și
încurajarea creșterii cantitative și calitative a producției de alimente și a consumului
alimentar în condiții de sustenabilitate.

Pentru reducerea impactului negativ al activităților umane asupra mediului , în
perioada de referință va începe implementarea Planului de Acțiune al UE privind
consumul și producția durabile prin angajarea unui dialog sistematic și permanent cu
asociațiile patronale și cu partenerii sociali în vederea convenirii unor ținte de
performanță ecologică și socială pentru principalele produse și procese.

57 Implementarea măsurilor cuprinse în planul de acțiune ETAP , privind introducerea
tehnologiilor ecologice și stimularea eco -inovației prin aplicarea foii de parcurs
naționale , va accelera sporirea cererii și producț iei de echipamente și procedee destinate
acestui scop în toate întreprinderile și sectoarele economice. Prin corelarea obiectivelor –
țintă ale programelor operaționale sectoriale, în special Strategia Națională în domeniul
cercetării științifice și dezvoltă rii tehnologice, cu cele de dezvoltare regională se va
stimula diseminarea inovărilor cu efecte sociale și ecologice și a tehnologiilor orientate
spre îmbunătățirea condițiilor de mediu, utilizarea rațională a resurselor naturale
neregenerabile și folosire a sustenabilă a resurselor regenerabile.
Activitățile de cercetare -dezvoltare -inovare și de promovare a tehnologiilor eco –
eficiente se vor orienta prioritar spre sectoarele și domeniile unde aplicarea acestora poate
crea efecte semnificative de progres ec ologic și de competitivitate (produse alimentare
organice, tehnologia apei, eficiența energetică, transportul urban, industriile cu impact
major asupra mediului, construcțiile, colectarea selectivă, reciclarea și neutralizarea
deșeurilor, biocombustibilii etc.).

Se va introduce treptat sistemul de achiziții publice ecologice în vederea apropierii,
până în 2013, de obiectivul stabilit al UE de a se situa în 2010 la nivelul mediu atins în
2006 de statele membre cele mai performante. În acest scop se vor întreprinde m ăsuri
concrete pentru:
Dezvoltarea unei pie țe a produselor și serviciilor ecologice care s ă conduc ă la
îmbun ătățirea performan țelor de mediu și a tehnologiilor folosite;
Modernizarea sistemelor utilizate de autorit ățile și institu țiile publice pen tru
achizi ționarea de produse, servicii și lucr ări care s ă includ ă, atunci c ând este posibil,
criterii ecologice în documenta ția de atribuire;
Considerare a posibilit ății de a elabor a, împreună cu patronatele, reguli și obiective
convenite voluntar pentru i ntroducerea criteriilor ecologice în achizițiile operatorilor
economici din sectorul privat ;
Accelerarea procesului de încurajare a particip ării voluntare a organiza țiilor și
operatorilor economici la sistemul comunitar de eco -management și audit (EMAS).

Se va extinde treptat, conform deciziilor UE, etichetarea produselor în funcție de
performanțele lor ecologice și se vor realiza campanii coerente de informare a
consumatorilor, cu participarea societăților comerciale de desfacere cu amănuntul, a
organisme lor de reglementare a pieței și a organizațiilor societății civile, pentru
promovarea produselor și serviciilor eco -eficiente, inclusiv a celor rezultate din
agricultura ecologic ă.

Pentru asigurarea sustenabilității producției și consumului, în conformit ate cu
obiectivele UE, se vor adopta reglementări specifice, după cum urmează:

58
Cuprinderea în notele explicative la bugetele de venituri și cheltuieli și în situa țiile
financiare ale operatorilor economici a indicatorului „productivitatea resurselor” ,
măsu rat prin raportul dintre valoarea adăugată brută și consumul intermediar + valoarea
consumurilor materiale totale. Introducerea acestui indicator face posibilă stabilirea unei
culturi de performanță în rândul managerilor cu privire la eficiența valorificăr ii
achizițiilor, vizând atât latura tehnologică cât și cea comercială, precum și evaluarea mai
corectă de către acționari a calității administrării și managementului din punctul de
vedere al evoluției durabile a afacerilor întreprinderii; adoptarea unor p olitici eficiente de
investiții și a unei viziuni pe termen mediu și lung, inclusiv prin introducerea în practica
de lucru curentă a planurilor de afaceri și a bugetelor de venituri și cheltuieli multianuale;
identificarea și valorificarea sistematică a su rselor potențiale de reducere a consumurilor
de materiale și energie și de creștere a productivității prin modernizare tehnologică și
înnoire a produselor conform cerințelor pieței.
Introducerea, începând cu anul 2010, în rapoartele anuale ale societăților listate la
bursă și, începând din anul 2012, ale tuturor societăților din industrie, agricultură și
transporturi a obligației de a furniza informații relevante cu privire la managementul
resurselor, performanța de mediu a proceselor sau activităților desf ășurate, precum și la
etichetarea ecologică (numărul și ponderea produselor etichetate ecologic).
Creșterea capacității de implementare a legislației existente privind achizițiile
publice , atât la nivelul instituțiilor publice cât și al operatorilor econom ici, cu accent
special pe prevederile referitoare la introducerea în caietele de sarcini a unor obligații
clare privind eco -eficiența și respectarea normelor de protecție a mediului.
Inițierea de către instituțiile publice centrale, județene și orășenești, în cooperare
cu patronatele, camerele de comerț și industrie, universități și institute de cercetare, a
unor acțiuni de conștientizare și responsabilizare socială cu privire la problemele
consumului și producției durabile. Aceasta se poate realiza prin: a cțiuni publicitare
privind cele mai bune practici (inclusiv pe Internet); schimburi directe de experiență
(vizite și ateliere de lucru); diseminarea oportunităților de afaceri în domeniul
consultanței, pregătirii și realizării de proiecte, achiziționarea ș i verificarea
performanțelor echipamentelor pentru protecția mediului și tehnologiilor ecologice.
Încurajarea creării, în cadrul centrelor de excelență sau în mod autonom, a unor
platforme tehnologice specializate și proiecte -pilot care să vizeze cu prior itate
promovarea tehnologiilor și proceselor de producție eco -eficiente, mărirea eficienței
energetice, dezvoltarea surselor alternative de energie, inclusiv a biocombustibililor,
îmbunătățirea tehnologiilor de gestionare a apei, deșeurilor și solurilor, t ransportul
ecologic, producția de materiale ecologice etc.

Este vizată, de asemenea, crearea unui sistem de taxe care să încurajeze consumul
durabil (de exemplu, avantaje fiscale, reduceri sau scutiri de taxe, impozite pentru
achiziții de mașini, case ec ologice, instalarea de panouri solare etc.).

59 În conformitate cu recomandările UE, aflate în curs de elaborare, se au în vedere
ajustări ale sistemului fiscal prin transferarea unei părți din impozitarea pe forța de
muncă către impozitarea consumului de resurse materiale și energetice. Această
acțiune poate avea efecte pozitive majore asupra dezvoltării durabile prin: încurajarea
direcționării investițiilor spre subramurile în care productivitatea resurselor este mai
ridicată și inhibarea creșterii sectoa relor energo – și material -intensive a căror dezvoltare
excesivă pe termen lung nu poate fi susținută de resursele disponibile; promovarea
produselor și serviciilor bazate pe tehnologii de complexitate medie și înaltă, cu grad de
prelucrare avansat și valoa re adăugată mare, precum și creșterea ponderii acestora în
export.

Orizont 2020. Obiectiv național: Decuplarea creșterii economice de degradarea
mediului prin inversarea raportului dintre consumul de resurse și crearea de valoare
adăugată și apropierea d e indicii medii de performanță ai UE privind sustenabilitatea
consumului și producției.

Ținta principală este accelerarea dezvoltării în ansamblu a sectorului de servicii și a
contribuției acestuia la creșterea produsului intern brut astfel încât să se at ingă o pondere
de circa 60%.
Paralel, se va stimula, prin mijloace compatibile cu economia de piață și cu
reglementările UE, dezvoltarea ramurilor de producție de bunuri și servicii cu consumuri
minime de energie și materiale dar cu valoare adăugată ridi cată.
Se va asigura apropierea de nivelul mediu al țărilor UE în privin ța aplic ării
tehnologiei informa țiilor și comunica țiilor, inclusiv prin acoperirea cu conexiuni
broadband și oferirea unor servicii de calitate pentru utilizatorii individuali , autorit ățile
publice și mediul de afaceri.
Se vor generaliza practicile UE de aplicare a criteriilor de performanță ecologică,
economică și socială în achizițiile publice (achiziții publice durabile), de dezvoltare și
implementare a tehnologiilor eco -eficiente ș i de conștientizare a publicului larg asupra
virtuților și avantajelor directe ale unui model sustenabil de producție și consum.

Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea de nivelul mediu realizat la acea dată
de țările membre UE din punctul de vedere a l producției și consumului durabile.

1.4. Conservarea și gestionarea resurselor naturale

Obiectiv general SDD/UE: Îmbunătățirea gestionării resurselor naturale și evitarea
exploatării lor excesive, recunoașterea valorii serviciilor furnizate de ecosiste me.

60 Strategiile succesive de dezvoltare durabilă ale Uniunii Europene (2001 și 2006) tind
să pună accentul , într-o măsură crescândă , pe conservarea și valorificarea prudentă a
capitalului natural. Printre factorii determinanți ai acestei evoluții a fost co nștientizarea
pericolelor reale ale schimbărilor climatice cauzate de activitățile umane precum și
percepția publică tot mai accentuată asupra avantajelor folosirii unor produse și servicii
curate din punct de vedere ecologic, cu efecte benefice asupra săn ătății și bunăstării
oamenilor.

Orizont 2013. Obiectiv național: Reducerea decalajului existent față de alte state
membre ale UE cu privire la infrastructura de mediu, atât din punct de vedere
cantitativ cât și calitativ, prin dezvoltarea unor servicii pu blice eficiente în domeniu,
conforme conceptului de dezvoltare durabila și cu respectarea principiului «poluatorul
plătește».

Programul Operațional Sectorial de “Mediu” al României 2007 -2013, aprobat de
Comisia Europeană în iulie 2007, este corelat cu str ategiile de dezvoltare și cu celelalte
programe finanțate din fonduri europene și naționale și vizează conformitatea cu
directivele UE în materie, reflectând în același timp interesele naționale.
Pe ansamblu, strategiile și programele naționale referitoa re la mediu corespund
orientărilor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite (2006) și vizează
realizarea următoarelor obiective specifice:

(a) Îmbunătățirea calității și accesului la infrastructura de apă și apă uzată prin
asigurarea serviciil or de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea zonelor urbane
până în 2015 și stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor
de apă/apă uzată.
Dată fiind situația infrastructurii existente în domeniul gestionării apelor (a se vedea
Partea II, Cap. 2), în conformitate cu Tratatul de Aderare, România a obținut perioade de
tranziție pentru conformarea cu acquis -ul pentru colectarea, descărcarea și epurarea
apelor uzate municipale până în 2015 pentru 263 aglomerări mai mari d e 10.000 locuitori
echivalenți (l.e.) și până în 2018 pentru 2.346 aglomerări între 2.000 și 10.000 l.e.,
precum și până în 2015 pentru calitatea apei potabile.
Se prevede promovarea unor sisteme integrate de apă și apă uzată într -o abordare
regională , pentru a oferi populației și altor consumatori servicii de apă la calitatea cerută
și la tarife acceptabile. Țintele propuse pentru anul 2015 (conform Directivei
2000/60/CE) sunt: construcția sau reabilitarea surselor de apă în vederea potabilizării și a
stațiilor de tratare a apei potabile în 300 localități (față de 60 în 2006); extinderea sau
reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile astfel ca proporția populației conectate
la serviciile de apă să ajungă la 70% (față de 52% în 2006); extinderea s istemelor de
canalizare pentru aglomerările de peste 2.000 locuitori la 69,1% din locuitorii echivalenți
racordați în 2013, 80,2% în 2015 și 100% în 2018 (față de 48,7% în 2005); construirea de
stații de epurare a apelor uzate și reabilitarea celor existen te în localitățile cu peste 2.000
locuitori pentru a realiza o acoperire de 60,6% l.e. În 2013, 76,7% în 2015 și 100% în

61 2018 (față de 34,9% în 2005); sporirea volumului de apă uzată epurată corespunzător la
60% în 2015 (față de 35% în 2006).
În corelare cu investițiile din fonduri structurale, în zonele rurale investiții în
infrastructura de apă vor fi finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală (FEADR).
Până în anul 2013 se va aplica Programul (aprobat în 2005) de eliminare treptată a
evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe periculoase în mediul acvatic pentru
prevenirea poluării resurselor de ape interioare de suprafață, costiere, marine și subterane
și limitarea periclitării ecosistemelor acvatice (Directiva 2006/11/EC). S e va asigura
implementarea Directivei (1991/676/EC) privind protecția apelor împotriva poluării cu
nitrați din surse agricole, transpusă în legislația românească încă din anul 2000. Se vor
încheia lucrările de elaborare a Planului de Amenajare pe Bazine/Sp ații Hidrografice
(până în decembrie 2009) și a Planurilor de Management al Riscului de Inundații,
inclusiv a hărților de hazard și de risc la inundații (până în decembrie 2013).
Pentru finanțarea acțiunilor stabilite în perioada 2008 -2013 este prevăzută s uma de
circa 3,27 miliarde euro, din care 85% din Fondul de Coeziune al UE, față de necesarul
estimat de circa 19 miliarde euro până în 2015. Diferența considerabilă dintre fondurile
disponibile și cele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse rec lamă un efort
major pentru identificarea unor surse suplimentare de finanțare prin recurgerea la
concesionarea pe scară mai largă a serviciilor de apă și promovarea parteneriatelor
public -privat.

(b) Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeur ilor prin îmbunătățirea
gestionării deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de
județe până în 2015.
România a obținut perioade de tranziție în vederea conformării cu Directivele UE
pentru depozitele de deșeuri municipale pâ nă în 2017; depozitarea temporară de deșeuri
periculoase până în 2009; depozitarea de deșeuri industriale nepericuloase până în 2013.
Un număr de 177 depozite vor trebui să -și înceteze activitatea și se va asigura reducerea
treptată a cantităților depuse î n cele 101 depozite municipale neconforme. Până în anul
2013 se va reduce până la 2,4 milioane tone cantitatea anuală a deșeurilor biodegradabile
depozitate, reprezentând 50% din totalul produs în 1995, și se vor implementa măsuri
pentru reducerea consider abilă a depozitării deșeurilor de ambalaje.
Acțiunea în acest domeniu se va concentra pe punerea în aplicare a proiectelor
integrate de gestionare a deșeurilor la nivel național și regional prin orientarea ierarhică a
investițiilor conform priorităților st abilite: prevenire, colectare selectivă, reciclare,
valorificare, tratare și eliminare. Programele de management integrat se vor extinde
progresiv și în mediul rural prin instituirea unor servicii de colectare , și prin eliminarea
gropilor de gunoi necontro late.
Se va încheia studiul, început în 2005, privind inventarierea siturilor poluate istoric și
determinarea priorităților de intervenție în baza unei analize de risc , drept primă fază a
unei strategii pe termen lung pentru valorificarea economică sau e cologizarea și revenirea
în regim natural a acestor zone.

62 Până în anul 2013 se prevede un grad de recuperare a materialelor utile din deșeurile
de ambalaje pentru reciclare sau incinerare cu recuperare de energie de 60% pentru hârtie
sau carton, 22,5% pen tru mase plastice, 60% pentru sticlă, 50% pentru metale și 15%
pentru lemn. Se prevăd măsuri speciale, cu termene de execuție între sfârșitul anului 2008
și 2013 pentru recuperarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice precum și
pentru închide rea unor instalații de incinerare neconforme pentru deșeurile medicale.
Țintele propuse pentru anul 2015 vizează: crearea a 30 sisteme integrate de gestionare a
deșeurilor la nivel regional/județean; închiderea a 1.500 depozite mici situate în zone
rurale și a 150 depozite vechi în zonele urbane; realizarea a 5 proiecte pilot pentru
reabilitarea siturilor contaminate istoric; asigurarea unor servicii îmbunătățite de
salubritate și management al deșeurilor pentru un număr de 8 milioane locuitori.
Finanțarea acțiunilor prevăzute însumează circa 1,7 miliarde euro , din care 80% se
asigură din Fondul European de Dezvoltare Regională. Aceste investiții vor fi
complementare celor realizate din fonduri PHARE, ISPA Fondul de Mediu sau din alte
surse.

(c) Reducerea impactului negativ asupra mediului și diminuarea schimbărilor
climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localități până în
2015.
România a obținut perioade de tranziție până în anul 2013, respectiv 2017, pentru
respectarea val orilor limită de emisii (dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi) în vederea
conformării cu Directivele UE privind reducerea emisiilor provenite din instalații mari de
ardere.
Cantit ățile de emisii totale anuale de dioxid de sulf se vor reduce de la 540 mii tone în
2007 la 148 mii tone în 2013, cele de oxizi de azot de la 128 mii tone în 2007 la 112 mii
tone în 2013, iar cantit ățile de emisii totale anuale de pulberi se vor reduce de la 38,6 mii
tone în 2007 la 15,5 mii tone în 2013.
Acțiunile programate prevăd utilizarea rațională a surselor de energie neregenerabile
și, acolo unde este posibil, a surselor regenerabile sau mai puțin poluante în sistemele de
încălzire urbană. Se are în vedere corelarea acestor măsuri cu programul de gestionare a
apei, întrucât infrastructura precară a rețelelor de încălzire municipală cauzează pierderi
însemnate în rețelele de distribuție a apei.
Pentru reabilitarea sistemelor urbane de încălzire în zonele critice, principalele ținte
urmărite la nivelul anului 2015 se refe ră la implementarea celor mai bune tehnici
disponibile pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO 2) la 15 mii tone (de la 80 mii
tone în 2003) și de oxid de azot (NO x) la 4 mii tone (de la 7 mii în 2003). Emisiile de
pulberi se vor reduce de la 38,6 mii tone/an în 2007 la sub 15,5 mii tone/an în 2013, iar
cele de metale grele se vor menține sub nivelul anului 1989. Se prevede reabilitarea
sistemelor de încălzire centrală în 8 municipalități, având ca rezultat o îmbunătățire
substanțială a calității ae rului , și elaborarea studiilor de opțiune pentru alte 15 localități,
completată cu reabilitarea depozitelor neconforme de zgură și cenușă precum și a
rețelelor de distribuție a apei calde și căldurii.

63 Costurile totale ale îndeplinirii cerințelor de calitat e a aerului din acquis -ul comunitar
în acest sector , identificate la nivelul anului 2004 , se ridică la circa 5,2 miliarde euro
pentru perioada 2007 -2013. Cofinanțarea efectivă din Fondul de Coeziune al UE se va
situa la nivelul de circa 230 milioane euro, cu o contribuție echivalentă din bugetul
național și bugetele locale (în total circa 460 milioane euro). Măsurile pentru protecția
aerului sunt susținute și prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea competitivității
economice” (cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională) , care prevede
investiții pentru reducerea emisiilor de gaze poluante la nivelul instalațiilor mari de
ardere care operează în sectorul energetic național. Cu toate acestea, sursele de finanțare
identificate sunt evident in suficiente, necesitând un aport adițional substanțial prin
intermediul împrumuturilor externe și promovării parteneriatelor public -privat.

(d) Conservarea biodiversității și a patrimoniului natural prin sprijinirea
managementului ariilor protejate, inclu siv prin implementarea rețelei Natura 2000.
Obiectivul principal în perioada de referință este implementarea unor sisteme adecvate de
management pentru protecția naturii în vederea conservării diversității biologice, a
habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică. Acțiunile prevăzute vizează
întărirea capacității instituționale, la nivel național și local, și atragerea participării
publice (un rol important revenind ONG -urilor) pentru conformarea cu Directivele
relevante ale UE, în special cele referitoare la păsări și habitate, în corelare cu dezvoltarea
rețelei Natura 2000. Siturile Natura 2000 reprezintă 17,84% din suprafața țării, inclusiv
273 de situri de importanță comunitară (13,21% din suprafață).
Agenția Națională pentru Arii Prote jate și Conservarea Biodiversității , care devine
funcțională în anul 2008 , va asigura coordonarea generală a elaborării și implementării
planurilor de management pentru fiecare dintre siturile desemnate pentru protejare. Tot
până la sfârșitul anului 2008 s e prevede definitivarea cadastrului ariilor protejate de
importanță comunitară și a ghidului metodologic privind integrarea aspectelor de
biodiversitate în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Țintele concrete propuse pentru anul 2015 includ sporirea numărului de arii protejate
și situri Natura 2000 care dispun de planuri de management aprobate, de la 3 în 2006 la
240 în 2015 și extinderea acestor suprafețe la 60% din totalul ariilor protejate.
Măsurile propuse pentru conservarea, reabilitare a și dezvoltarea fondului forestier în
conformitate cu Planul de Acțiune al UE pentru Păduri sunt prezentate în secțiunea
“Dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura și pescuitul” (Partea IV, Capitolul 3.2).
Finanțarea implementării măsurilor prevăzute se ridică la circa 172 milioane euro din
care 80% se acoperă prin cofinanțare UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

(e) Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra
populației prin implementarea măsurilor preventive î n cele mai vulnerabile zone.
Obiectivele principale vizează instituirea unui management durabil al inundațiilor în
zonele cele mai expuse la risc și protejarea și reabilitarea litoralului Marii Negre.

64 Realizarea unui nivel adecvat de protecție împotriva i nundațiilor se impune datorită
creșterii în intensitate a acestor dezastre naturale în ultimul deceniu. Inundațiile din 2005
și 2006 pe teritoriul României au avut efecte catastrofale, afectând peste 1,5 milioane
persoane (93 morți) și producând daune grav e elementelor de infrastructură (pagube
totale estimate la 2 miliarde euro). Intervențiile prioritare propuse se vor implementa pe
baza unei strategii pe termen lung, vizând acțiuni la nivel național și regional privind
dezvoltarea graduală a infrastructu rii pentru prevenirea inundațiilor și reducerea
consecințelor destructive ale acestora, elaborarea unor hărți de pericol de risc și a unor
metodologii precise pentru pregătirea de proiecte, management, supervizare și publicitate.
Țintele propuse la nivelu l anului 2015 includ pregătirea și începerea punerii în
aplicare a unui număr de 10 proiecte majore de protecție împotriva inundațiilor de care să
beneficieze circa 1,5 milioane locuitori din zonele de risc și reducerea riscului de
incidență a inundațiilor în zonele de intervenție cu 30%.
Pentru zonele de litoral se vor efectua reabilitări de coastă pe o lungime de 10
kilometri, cu extinderea suprafeței de plajă cu 30%.
Se va acționa pentru eficientizarea intervențiilor după inundații și alte dezastre
naturale (cutremure, alunecări de teren) prin crearea unor unități operative speciale,
instruirea și dotarea lor cu echipamente, precum îmbunătățirea sistemelor de avertizare și
informarea publică asupra riscurilor.
Necesarul de finanțare este stabilit, pent ru prima etapă, la circa 270 milioane euro, din
care 82% Fondul de Coeziune.
Investițiile totale care sunt necesare pentru a asigura conformitatea cu directivele UE
în materie de protejare a mediului, conservare a resurselor naturale și gestionare raționa lă
a acestora pentru perioada 2007 -2013 se ridică la circa 18 miliarde euro. Costurile
estimate pentru conformarea cu acquis -ul comunitar până în anul 2018 se ridică la 29,3
miliarde euro , din care se prevede o acoperire de 5,4 miliarde euro (18%) din buge tul de
stat și bugetele locale, 9,9 miliarde (34%) din fonduri UE, 7,8 miliarde (27%) din
investiții ale sectorului privat și 6,2 miliarde (21%) din alte surse (Fondul de Mediu,
proiecte internaționale, altele decât cele cofinanțate de UE, împrumuturi exte rne etc.).
În aceste condiții , apare necesară o insistență sporită a părții Române pentru obținerea
unor alocări suplimentare în cadrul negocierii viitorului buget comunitar, paralel cu
efortul de a veghea la folosirea cât mai eficientă a fondurilor de in vestiții disponibile și de
a identifica noi surse de finanțare pentru sprijinirea inițiativelor locale prin promovarea
parteneriatului public -privat, a unor mecanisme flexibile de creditare și a concesionării
utilităților în formule atrăgătoare pentru inve stitori.

Orizont 2020. Obiectiv național: Atingerea nivelului mediu actual al țărilor UE la
parametrii principali privind gestionarea responsabilă a resurselor naturale.

Având în vedere țintele strategice ale sectorului de mediu și măsurile preconizate
pentru perioada 2008 -2013, încă din această perioadă de programare vor trebui stabilite
necesitățile privind modificările legislative, capacitățile și reformele administrative,

65 inclusiv crearea de noi instituții sau redistribuirea responsabilităților pentru
implementarea proiectelor din noua perioadă de programare.
În măsura în care se acoperă necesarul de finanțare pe domeniul gospodăririi apelor
și apelor uzate, conform obiectivelor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea
Europeană, localitățile cu pes te 2.000 locuitori vor avea asigurată aprovizionarea cu apă
potabilă de calitate și acces la canalizare precum și dotarea cu stații de epurare a apelor
uzate în proporție de 100% încă din anul 2018. Se va continua procesul de îmbunătățire a
serviciilor de apă, canalizare și tratarea apelor uzate în localitățile rurale mai mici. În anul
2021 vor fi revizuite planurile de management și amenajare a bazinelor și spațiilor
hidrografice. Planul de management al riscului de inundații va fi definitivat și publicat
până în decembrie 2015, iar în 2018 se va face o evaluare preliminară, introducându -se
ajustările necesare. Hărțile de hazard și hărțile de risc la inundații vor fi revizuite până în
decembrie 2019 și actualizate , ulterior , la fiecare 6 ani. Pe baza analiz ei rezultatelor
obținute până în 2013, vor fi reevaluate domeniile de intervenție, prioritățile de acțiune și
necesarul de finanțare pentru perioada următoare.
În privința managementului integrat al deșeurilor , se va trece treptat de la
depozitarea deșeurilor la colectarea selectiv ă și valorificarea într -o proporție mai mare a
deșeurilor rec iclabile, inclusiv prin transformarea deșeurilor organice în compost, și
utilizarea exclusivă, pentru mediul urban, a depozitelor ecologice. În mediul rural, va
crește g radul de implementare a sistemelor de management integrat al deșeurilor.
La capitolul îmbunătățirea calității aerului , se va continua reabilitarea sistemelor
centrale de încălzire, ajungându -se la încadrarea emisiilor de SO 2, NO x și pulberi în
limitele pre scrise de Directivele UE.
Vor continua acțiunile inițiate în perioada anterioară pentru îmbunătățirea
biodiversității și patrimoniului natural prin perfecționarea gestionării ariilor naturale
protejate, inclusiv completarea rețelei Natura 2000, adâncirea studiilor de specialitate
pentru fundamentarea proiectelor, introducerea și urmărirea unor noi indicatori sintetici
de performanță, promovarea unor tehnologii eco -eficiente, aplicarea reglementărilor UE
privind zonele maritime și gestionarea integrată a zo nelor de litoral.
Se va încheia, în linii mari, elaborarea planurilor de acțiune pentru prevenirea
inundațiilor și intervențiile în cazul dezastrelor naturale, inclusiv pentru reabilitarea
celei mai mari părți a zonei de litoral .

Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea semnificativă de performanțele de
mediu ale celorlalte state membre UE din acel an.

România se va alinia, în linii generale, la cerințele și standardele UE privind
gestionarea apei și apelor uzate , în conformitate cu proiecțiile prel iminare ale Planului
de management al bazinelor hidrografice. Se prevede atingerea obiectivelor de mediu
pentru toate corpurile de apă din România.
Vor fi reanalizate prioritățile de acțiune în domeniul gestionării deșeurilor ,
îmbunătățirii calității aerul ui, conservării biodiversității și patrimoniului natural,

66 precum și prevenirii dezastrelor naturale pe baza rezultatelor obținute în perioada
anterioară de referință , și se vor stabili noi obiective în conformitate cu politicile UE și
tendințele predominan te pe plan mondial.

1.5. Sănătatea publică

Obiectiv general SDD/UE: Promovarea unor servicii medicale de calitate în
condiții de egalitate și îmbunătățirea protecției împotriva amenințărilor la adresa
sănătății.

Sănătatea publică a devenit în mod ofic ial un domeniu care intră în competența
Uniunii Europene, în condițiile respectării principiului subsidiarității, odată cu adoptarea
Tratatului de la Maastricht (199 2), iar prin Tratatul de la Amsterdam (199 7) s-a stipulat
că toate politicile în alte domen ii-cheie ale activității comunitare trebuie să țină cont de
cerințele de protecție a sănătății umane. Regulamentele, directivele și deciziile adoptate
de-a lungul timpului în cadrul Uniunii Europene fac parte din acquis -ul comunitar și sunt
obligatorii pen tru statele membre. Resursele alocate domeniului sănătății și sistemelor de
sănătate în statele din nucleul central al Uniunii Europene se ridică la circa 8,5% din PIB,
reprezentând în medie, cu variații de la țară la țară, 1.600 euro pe cap de locuitor.
Deși nu există încă un sistem medical european unitar ci numai modele de referință
(german, francez, britanic, scandinav), este evidentă tendința spre adoptarea unor
standarde și protocoale comune pentru efectuarea și evaluarea tratamentelor, acțiunilor de
prevenție și stării generale a populației, în condițiile în care toate sistemele din țările UE
sunt de tip social și se bazează pe principiul solidarității (asigurații beneficiază egal de
servicii, deși contribuțiile lor variază după venit).

Orizont 201 3. Obiectiv național: Îmbunătățirea structurii sistemului de sănătate, a
calității actului medical și a îngrijirilor furnizate în cadrul serviciilor de sănătate;
ameliorarea stării de sănătate a populației și creșterea performanței sistemului de
sănătate.

România nu dispune încă de o viziune strategică pe termen mediu și lung în domeniul
sănătății publice pentru atingerea parametrilor medii de performanță din celelalte țări ale
Uniunii Europene și pentru integrarea organică a acestor preocupări în strategi ile
naționale și programele operaționale sectoriale sau tematice. Planul Strategic al
Ministerului Sănătății Publice 2008 -2010 oferă unele repere orientative privind
desfășurarea , în continuare , a acestui proces și recomandă elaborarea și adoptarea unei
Strategii Naționale de promovare a sănătății și a educației pentru sănătate , precum și a
unor planuri specifice pe patologii.

67 Principalele direcții de activitate stipulate pe termen scurt sunt:
(a) Creșterea accesibilității la serviciile medicale :
(i) Impleme ntarea de programe naționale de sănătate care să răspundă problemelor de
sănătate publică prioritare și nevoilor grupurilor vulnerabile prin:
Dezvoltarea capacității de reacție rapidă la amenințările la adresa sănătății prin
eficientizarea structurii exist ente de supraveghere și răspuns în privința bolilor
transmisibile, cu o capacitate de notificare și verificare imediată, 24 ore pe zi, în tot
cursul anului;
Reducerea impactului asupra sănătății publice a bolilor transmisibile cu impact
major (HIV, tuberc uloză, infecții cu transmitere sexuală, infecții nosocomiale) precum și
a bolilor cronice; focalizarea acțiunilor preventive și de asigurare de servicii de bază către
populațiile aflate în situație de risc crescut; stabilirea unor pachetele minime de îngri jiri
medicale asigurate pentru grupurile vulnerabile; introducerea unor sisteme de raportare
standardizată și de evaluare periodică pe baza unor indicatori specifici;
Promovarea unor intervenții asupra determinanților stării de sănătate prin
ierarhizarea f actorilor de risc pe diferite grupuri de populație; instituirea unor programe
de educație pentru sănătate și de informare asupra riscurilor, inclusiv în privința
sedentarismului, nutriției, consumului de tutun, alcool și droguri psihotrope, nivelului de
sanitație și igienă în locuințe, siguranței alimentare; evaluarea eficacității campaniilor de
conștientizare și ajustarea lor în vederea creșterii impactului pe termen lung;
Deplasarea accentului către serviciile preventive de sănătate;

(ii) Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii furnizorilor de servicii medicale și
dotarea acestora cu aparatură, echipamente și mijloace de transport specifice prin
construirea a 28 spitale de urgență noi (8 regionale universitare și 20 județene),
reabilitarea a 15 spita le județene de urgență; realizarea dotării cu aparatura și
echipamente medicale, inclusiv cu mijloace de transport specifice, prin licitații publice
deschise.

(iii) Dezvoltarea resurselor umane prin identificarea unor facilități pentru atragerea
personalu lui medical în zone izolate, defavorizate economic; deplasarea în asemenea
zone a unor echipe medicale mobile pentru evaluarea stării de sănătate a populației și a
riscurilor specifice , precum și pentru desfășurarea de activități de educație pentru
sănătat e; extinderea rețelei de asistență medicală comunitară integrată; definirea rolului
asistenților medicali comunitari și formarea profesională a acestora (angajarea a 500
persoane pe an dintre care 50 de etnie romă); producerea de materiale informative și
educaționale specifice; implementarea unui sistem de indicatori pentru evaluarea
performanței.

(iv) Stabilirea listei de medicamente esențiale pentru sănătatea populației care să fie
acoperite total sau parțial prin sistemul de asigurări sociale de sănătat e.

68
(b) Creșterea calității serviciilor medicale:
Asigurarea continuității actului medical prin creșterea ponderii îngrijirilor la
domiciliu, asistenței medicale primare și serviciilor de specialitate acordate în ambulator.
Realizarea compatibilității cu sist emele de sănătate din celelalte țări membre ale
UE prin adoptarea de standarde pentru produse și tehnologii medicale, formarea
profesională și crearea unor rețele de informare; introducerea și utilizarea conceptelor de
medicină bazată pe dovezi și evaluare a tehnologiilor medicale; standardizarea măsurilor
de siguranță a pacienților.
Creșterea competențelor profesionale ale personalului medical, în special a
medicilor, prin îmbunătățirea pregătirii profesionale de bază; introducerea unor criterii
mai severe pentru obținerea licenței de medic și pentru formarea profesională a
asistenților medicali și a infirmierelor; re -evaluarea specialităților și atestatelor conform
standardelor de bază practicate în UE; creșterea abilităților de comunicare ale
personalului medical.
Introducerea unor practici medicale unitare bazate pe ghiduri de practică și
protocoale clinice.
Evaluarea spitalelor în perspectiva obținerii acreditării prin: constituirea unei
Comisii Naționale de Acreditare a Spitalelor (CNAS); precizarea com petențelor pe tipuri
de spitale; elaborarea procedurilor, standardelor și metodologiei de acreditare; acreditarea
tuturor spitalelor în termen de 5 ani (până în 2012).

(c) Îmbunătățirea finanțării sistemului de sănătate prin creșterea transparenței în
utilizarea fondurilor; informatizarea sistemului în scopul evidențierii costurilor reale ale
serviciilor medicale; întărirea capacității de evaluare, audit statutar și control financiar;
întărirea disciplinei financiare ; dezvoltarea de parteneriate pentru f urnizarea de servicii
medicale și nemedicale, externalizarea unor servicii; reprofilarea unor unități
neperformante; încurajarea cooperării și parteneriatelor cu sectorul privat, organizațiile
neguvernamentale și societatea civilă; înființarea de secții pr ivate în spitale publice;
cultivarea unui mediu concurențial real între furnizorii de servicii de sănătate.

(d) Descentralizarea sistemului sanitar prin transferul de competențe, atribuții și
responsabilități către administrația publică locală; preluarea de către autoritățile locale a
activităților de promovare și educație pentru sănătate, a competențelor legate de
recrutarea, formarea și evaluarea activității mediatorilor sanitari și asistenților comunitari
precum și a celor legate de asistența medicală, inclusiv de medicina dentară, în unitățile
de învățământ; realizarea, într -o primă etapă, a transferului spitalelor orășenești,
comunale și a centrelor de sănătate, iar în a doua etapă a spitalelor municipale în
administrarea efectivă a autorităților și co munităților locale; evaluarea intermediară la 6
luni și finală după 1 an a rezultatelor obținute în fiecare etapă și operarea corecturilor
necesare.

69
(e) Reorganizarea instituțională a Ministerului Sănătății Publice, a structurilor
din subordinea sau coord onarea sa .

După cum se poate vedea din simpla enumerare a acțiunilor preconizate pe termen
scurt, Planul aprobat pentru 2008 -2010, deși conține obiective ambițioase în raport cu
situația existentă la punctul de pornire, se axează în principal pe recuperar ea unora dintre
cele mai flagrante decalaje față de indicii de performanță considerați drept minimali în
majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Omisiuni importante față de prioritățile stabilite în sectorul sănătății publice prin
Strategia UE p entru Dezvoltare Durabilă se constată în privința inițiativei legislative și
designului instituțional din partea autorităților centrale de specialitate în domenii precum
securitatea alimentelor, folosirea aditivilor și etichetarea produselor alimentare des tinate
consumului uman; reglementarea producerii și utilizării substanțelor chimice, inclusiv
pesticidele, care pot crea riscuri semnificative pentru sănătatea populației și a mediului
natural; influența factorilor poluanți, inclusiv a radiațiilor ionizant e și substanțelor
radioactive, asupra sănătății umane; dimensiunea reală a problemelor de sănătate mentală
și impactul socio -economic al stărilor emoționale și de stres; evaluarea științifică a
efectelor utilizării unor organisme modificate genetic în alim entația umană și animală;
problemele specifice ale riscurilor de sănătate pe domenii ocupaționale, în speță în sfera
transporturilor, precum și în condiții de sărăcie extremă etc.
Viitoarele programe în domeniu vor trebui să țină seama în mai mare măsură de
evoluțiile demografice mai mult decât îngrijorătoare si să se concentreze pe efectele
asupra sănătății populației generate de mobilitatea transfrontalieră, recrudescența unor
maladii transmisibile (inclusiv a tuberculozei rezistente la antibiotice, asoc iate sau nu cu
HIV/SIDA), modificarea morbidității prin creșterea incidenței bolilor cardiace și a celor
provocate de diabet, obezitate, cancer și neuropsihice.
O atenție specială va trebui să fie acordată problemelor specifice de sănătate care pot
surven i drept consecință a schimbările climatice.
Este, de asemenea, necesară implicarea activă a serviciilor de sănătate publică în
acțiunile menite să ducă la realizarea unei calități a mediului în care nivelul
contaminanților produși de om să nu aibă un impa ct semnificativ și să nu reprezinte un
risc pentru sănătatea umană. Aceasta presupune:
Identificarea riscului pe care îl prezintă pentru sănătatea umană diferitele categorii
de contaminanți; substanțele periculoase trebuie să devină obiectul unor proceduri
specifice de management al riscului înainte ca acestea sa fie utilizate;
Identificarea și evaluarea traseelor pe care contaminanții ajung în organismul
uman și stabilirea celui mai eficient mod de acțiune pentru a diminua nivelul de expunere
sau, cel puți n, aducerea acestui nivel la valori acceptabile;
Fixarea anumitor priorități mediu -sănătate la stabilirea politicilor specifice prin
care se urmărește eliminarea contaminanților sau utilizarea substanțelor nepericuloase în
produse și în procesele de produc ție.

70
Orizont 2020. Obiectiv național: Atingerea unor parametri apropiați de nivelul
mediu actual al stării de sănătate a populației și al calității serviciilor medicale din
celelalte state membre ale UE; integrarea aspectelor de sănătate și demografice î n toate
politicile publice ale României.
Având în vedere țintele strategice ale sectorului sanitar și măsurile preconizate pentru
perioada anterioară, începând cu anul 2014 vor fi consolidate noile structuri
instituționale , în special pentru asigurarea cal ității serviciilor de asistență medicală în
condițiile descentralizării și managementului pe programe. Se vor iniția noi măsuri,
inclusiv prin inițiative legislative, pentru fundamentarea deciziilor în domeniul politicilor
de sănătate prin analiza performa nței sistemului în funcție de rezultate, evaluarea
tehnologiilor, efectuarea sistematică de cercetări de cost/eficacitate și cost/beneficiu.
Prin implementarea principalelor programe de sănătate, se prevede continuarea
trendului descrescător în privința mo rtalității și morbidității infantile și materne,
incidenței îmbolnăvirilor și mortalității prin boli transmisibile și prin cancer (scădere cu
50%). În acest scop , se va trece la al doilea val de servicii organizate la nivel populațional
pentru prevenția se cundară ( screening ) în privința cancerului de col uterin, a incidenței și
mortalității prin cancer de sân și de colon.
Va continua creșterea procesului de acoperire a populației cu servicii de bază cum ar
fi asistența de urgență, creșterea cu 50% a accesul ui la servicii de asistență medico –
sanitară (îngrijiri pe termen lung) a populației de vârsta a treia, creșterea acoperirii cu
servicii paliative la 60% din necesar și cu servicii de asistență de psihiatrie comunitară la
70% din necesar.

Orizont 2030. Obi ectiv național: Alinierea deplină la nivelul mediu de performanță,
inclusiv sub aspectul finanțării serviciilor de sănătate, al celorlalte state membre ale
UE.
România se va alinia, în linii generale, la cerințele și standardele UE privind accesul
la serv iciile de bază privind asistența de urgență, asistența medicală primară, controlul
cancerului, asigurarea cu servicii de sănătate mintală la nivelul comunității.

1.6. Incluziunea socială, demografia și migrația

Obiectiv general SDD/UE: Crearea unei soc ietăți bazate pe incluziunea socială
prin luarea în considerare a solidarității între generații și în interiorul lor și asigurarea
creșterii calității vieții cetățenilor ca o condiție a bunăstării individuale durabile.

Activitățile Uniunii Europene în dom eniul protecției și incluziunii sociale sunt
reglementate prin deciziile Consiliului European din martie 2006 care stabilesc noi
obiective și modalități de acțiune și încurajează cooperarea dintre statele membre potrivit

71 metodei deschise de coordonare . Com unicarea Comisiei Europene privind Serviciile
Sociale de Interes General statuează reperele principale ale responsabilităților agențiilor
guvernamentale și organismelor de suport în acest domeniu. Statelor membre le revin, de
asemenea, îndatoriri precise î n baza Pactului European pentru Tineret și a Pactului
European pentru Egalitatea de Gen .
Cel de -al doilea Raport al României asupra realizării Obiectivelor Mileniului
convenite în cadrul ONU, aprobat la 18 septembrie 2007, relevă faptul că o bună parte
dintre obiectivele asumate în 2003 și care prezintă relevanță pentru problematica
incluziunii sociale au fost îndeplinite, unele dintre acestea în avans, creând premisele
pentru o îmbunătățire substanțială a situației până în anul 2013 și în perioadele următ oare.
Astfel, rata sărăciei severe s -a redus de la 10,91% în 2002 la 4,1% în 2006 (față de ținta
propusă de 5,4%), permițând stabilirea unei noi ținte de 3,5% pentru 2009; creșterea cu
peste 50% a numărului copiilor de origine romă înrolați în procesul edu cațional; o ușoară
creștere a ratei de ocupare a populației feminine (de la 52% în 2002 la 52,8% în 2007), cu
perspectiva atingerii unui nivel de 55% în 2010 și 60% în 2015.
Cu toate acestea, decalajele față de media UE în privința accesului la serviciile de
protecție socială și a măsurilor active pentru promovarea incluziunii sociale rămân
importante și vor constitui obiectul unei preocupări serioase, printr -un ansamblu de
politici publice, și după 2013. Aceste politici vor trebui să vizeze, de asemenea, în mod
prioritar, stabilizarea și redresarea într -un orizont de timp realist a situației demografice ,
care a înregistrat tendințe negative alarmante în ultimele două decenii.

Orizont 2013. Obiectiv național: Crearea unui cadru legislativ, instituțional și
participativ modern pentru reducerea riscurilor de sărăcie și excluziune socială,
promovarea coeziunii sociale, egalității de șanse și diversității culturale, precum și
pentru gestionarea responsabilă a fenomenelor demografice și migrației.

Prevederi relevante pentru domeniul incluziunii sociale se regăsesc, practic, în toate
strategiile naționale și programele sectoriale. Un capitol distinct consacrat acestor aspecte
este cuprins în Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –
2013”, aprobat în octombrie 2007.
Programele prin care sunt finanțate inițiativele sociale acoperă ansamblul populației
României, dar sunt direcționate prioritar spre reducerea riscului sărăciei, promovarea
accesului la servicii pentru anumite grupuri defavo rizate, îmbunătățirea accesului și
participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii. Grupurile țintă identificate includ:
populația romă, persoanele cu dizabilități, tinerii care părăsesc sistemul de stat pentru
protecția copilului, femeile, familiile c u mai mult de 2 copii, familiile monoparentale,
copiii în situații de risc, infractorii și foștii delincvenți, persoanele dependente de droguri
și alcool, persoanele fără adăpost, victimele violenței domestice, persoanele infectate cu
HIV/SIDA, persoanele afectate de boli profesionale, refugiații și azilanții. La acestea se
adaugă problemele specifice ale copiilor ai căror părinți se află la muncă temporară în
străinătate și care se află în îngrijirea unor persoane vârstnice sau altor membri de familie

72 (reprezentând, potrivit sondajelor recente, între 1/3 și 1/5 din numărul total al familiilor
din unele zone rurale).
Principalele domenii de intervenție prevăzute sunt:
(i) Dezvoltarea economiei sociale prin implicarea activă a tuturor actorilor relevanți
(instituții publice, asociații patronale sau profesionale, sindicate etc.) și încurajarea cu
precădere a acțiunii sociale a organizațiilor neguvernamentale și altor formațiuni ale
societății civile (cooperative sociale, asociații de ajutor reciproc, fundații și asociații de
caritate și voluntariat). În acest fel , va fi sprijinită dezvoltarea unor comunități locale
puternice, furnizarea unor servicii utile pentru populație, cetățenia activă, precum și
apariția unor noi actori în economie, rezultând în creșterea oportunităților de ocupare
pentru grupurile vulnerabile și realizarea coeziunii și solidarității sociale.
(ii) Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața
muncii prin măsuri suplimentare celor prevăzute pentru ansamblul popul ației, favorizând
o abordare focalizată și personalizată, inclusiv acțiuni de sensibilizare și con știentizare
public ă privind problematica populației de etnie romă.
(iii) Promovarea egalității de șanse pe piața muncii prin facilitarea accesului
femeilor în zone economice rezervate tradițional bărbaților, la poziții de conducere sau în
politică, combaterea stereotipurilor de gen, traficului de ființe umane, violenței
domestice, discriminării sau hărțuirii sexuale la locul de muncă, crearea unei piețe a
munci i incluzive, furnizarea de programe speciale pentru femei (munca la domiciliu,
timpul flexibil de muncă etc.), inclusiv recalificarea pentru alte ocupații a persoanelor
angajate în industrii care prezintă risc de delocalizare (textile, confecții).
(iv) I nițiative transnaționale pentru o piață incluzivă a muncii prin extinderea
ariei de colaborare cu celelalte țări membre ale UE, schimb de experiență și informații
privind legislația primară și secundară, procedurile de lucru, metodologiile de evaluare a
performanței în domeniul protecției și incluziunii sociale, adaptarea formării profesionale
la noile tehnologii. Întrucât România are unul dintre cele mai mari segmente de populație
de etnie romă din țările UE, apare necesară inițierea și promovarea consecve ntă a unor
acțiuni concrete, inclusiv prin adoptarea unor măsuri legislative și practici uniforme, la
nivelul întregii Uniuni Europene, privind problematica specifică a acestei etnii.

În perioada imediat următoare se vor realiza următoarele acțiuni :
Elaborarea și adoptarea unui pachet legislativ coerent privind combaterea sărăciei,
prevenirea excluziunii sociale și implementarea conceptului de economie socială, inclusiv
Legea de înființare a Observatorului Social și a unui centru de documentare în domeniu l
incluziunii sociale, Legea unică a prestațiilor sociale și operaționalizarea Agenției
Naționale pentru Prestații Sociale;
Reanalizarea cuantumului prestațiilor sociale și a sistemului de alocații familiale
având ca scop, printre altele, reconcilierea vie ții de familie cu cea profesională;
Asigurarea unui sistem unic de acreditare, autorizare și licențiere a furnizorilor de
servicii în domeniul asistenței sociale și a unor criterii unice pentru serviciile din

73 domeniul protecției copilului, persoanelor vârs tnice sau cu dizabilități, victimelor
violenței în familie și altor categorii defavorizate;
Promovarea de programe speciale pentru creșterea calității vieții persoanelor în
vârstă, cu implicarea mai accentuată a autorităților publice locale și organizațiil or civice
în acordarea serviciilor socio -medicale și de îngrijire ambulatorii și la domiciliu;
dezvoltarea și modernizarea serviciilor de rezidență;
Inițierea și dezvoltarea unor servicii alternative pentru îngrijirea copiilor (creșe,
centre de zi, grădini țe) și a unor programe speciale pentru copiii cu dizabilități, realizarea
unor campanii de conștientizare privind drepturile copiilor;
Modernizarea și dotarea infrastructurii serviciilor socio -medicale, cu precădere a
celor de urgență (centre sociale, serv icii rezidențiale, centre multifuncționale);
Susținerea sectorului neguvernamental în vederea dezvoltării de servicii sociale
prin reglementarea unui cadru unic de finanțare și stabilirea procedurilor de sprijinire a
asociațiilor și fundațiilor care desfăș oară activități de asistență socială;
Consolidarea capacității instituționale și administrative a autorităților centrale și
locale și a interacțiunii acestora cu fundațiile caritabile și asociațiile de asistență pe bază
de voluntariat.
Promovarea unor iniț iative românești proprii în cadrul instituțiilor UE în domeniul
incluziunii sociale, inclusiv adoptarea unor reglementări unitare la nivelul întregii Uniuni
Europene privind problematica specifică a comunităților rome.

În urma adoptării acestor măsuri, se prevede ca numărul structurilor economiei
sociale să crească de la 3 în 2005 la 830 în 2015 (cu o sporire a numărului de locuri de
muncă create în asemenea structuri de la 12 la 5.000), numărul de participanți la
programele de calificare sau recalificare destinate grupurilor vulnerabile să crească de la
6.487 în 2005 la 150.000 în 2015 (dintre care pentru romi de la 1.500 la 65.000, pentru
persoane cu dizabilități de la 160 la 20.500 și pentru tineri care părăsesc sistemul de stat
de protecție de la 221 la 5.400), numărul de persoane dependente sprijinite de la 12.526
în 2005 la 40.000 în 2015, numărul de participanți la programele de formare destinate
specialiștilor în domeniul incluziunii sociale de la 4.795 în 2005 la 10.000 în 2015.

Este un fapt că evoluțiile demografice în România sunt îngrijorătoare, cu trenduri
negative pe termen lung. Conform estimărilor convergente din surse naționale și
internaționale, fără a lua în considerare migrația externă , dar admițând o creștere
considerabilă a speranței de viață la naștere, populația României ar putea să scadă de la
21,5 milioane locuitori în 2007 la 21,2 milioane în 2013, la 20,8 milioane în 2020 și la
19,7 milioane în 2030, urmând să ajungă la 16,7 milioane la mijlocul secolului.
Consecințele acestor evol uții sunt considerabile în toate domeniile vieții economico –
sociale (forță de muncă, educație și formare profesională, servicii sociale și de sănătate,
dezvoltare regională etc.).

74 Dacă se iau în calcul accentuarea mobilității și efectele generate de migra ția externă
(fenomen încă insuficient cercetat), conform prognozelor ONU și Eurostat, populația
României ar ajunge la 20,8 milioane locuitori în 2013, 20 milioane în 2020 și 18,6
milioane în 2030, coborând apoi la numai 15 milioane în 2050.
Efectele demogr afice și economice pe termen lung ale scăderii masive a natalității în
prima jumătate a anilor 1990 și ale menținerii acesteia la o valoare mică în toată perioada
care a urmat vor apărea după anii 2025 -2030, atunci când generațiile născute după 1989
vor oc upa poziția centrală în segmentul reproductiv și cel activ economic ale populației
țării. La 100 persoane adulte (20 -59 ani) vor reveni 50 de persoane vârstnice (60 de ani și
peste) în anul 2030 și 85 la mijlocul secolului, față de numai 34 în 2007. Într -un astfel de
context, stabilirea obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru orizontul 2030 nu poate
omite efectele evoluțiilor demografice pe termen lung și foarte lung.
Ținând seama de aceste elemente, este o prioritate de interes național elaborarea une i
Strategii privind populația României pe termen lung (până în 2050) și foarte lung
(până la sfârșitul secolului), conținând propuneri concrete, bazate pe datele științei, care
să cuprindă un ansamblu de măsuri pro -active, compatibile cu principiile dezvol tării
durabile și cu drepturile fundamentale ale omului, pentru stabilizarea și redresarea
situației. O astfel de Strategie ar trebui sa vizeze trei obiective principale:
Ameliorarea stării de sănătate, reducerea mortalității și creșterea duratei medii de
viată;
Evitarea unei emigrații importante ca dimensiune;
Redresarea natalității, presupunând o evaluare detaliată a politicilor familiale
actuale și adoptarea unor măsuri urgente de protecție și susținere a familiei prin prestații
(transferuri financiare) și servicii sociale accesibile tuturor.
În fundamentarea și elaborarea unei astfel de Strategii, costisitoare și etalate pe o
lungă perioadă de timp, este necesară consultarea largă a tuturor factorilor sociali, precum
și cunoașterea politicilor și practic ilor adoptate în alte țări europene. Se impune, de
asemenea, crearea unei structuri instituționale de înaltă prestanță și competență care să
monitorizeze în continuare aplicarea Strategiei, să evalueze periodic rezultatele și
adapteze măsurile și mijloacel e în funcție de aceste rezultate.
Două scenarii demografice ar contura perspectivele dezvoltării viitoare: cel rezultat
din continuarea actualelor tendințe , și cel rezultat din instalarea unei redresări moderate
dar continue. Obiectivele pe termen mediu și lung ale strategiilor și programelor
naționale, regionale și sectoriale de dezvoltare vor trebui să fie reajustate în conformitate
cu realitățile demografice prognozate.

Până în anul 2013 se va asigura elaborarea și va începe implementarea cadrului
legis lativ unitar privind problematica migrației forței de muncă , pentru pro movarea
unei acțiuni concertate, împreună cu partenerii sociali, autoritățile locale și regionale,
centrele de învățământ și de formare profesională și societatea civilă, vizând obiectivul
unei mobilități echitabile, în special prin combaterea muncii nedec larate și a dumpingului
social. Dezvoltarea unor instrumente mai bine adaptate la nevoile lucrătorilor migranți și

75 ale întreprinderilor care îi angajează, asigurarea dezvoltării oportunităților și accesului pe
piața forței de muncă a lucrătorilor migranți, dezvoltarea abordării bazate pe principiul
flexicurității vor conduce la fructificarea eficientă a beneficiilor mobilității geografice
pentru individ și pentru economie în ansamblu
Se estimează că, la nivelul anului 2020, va avea loc o reducere a populaț iei în vârstă
de muncă (15 -64 ani) cu circa 1,2% față de 2007, paralel cu o scădere a populației
inactive de aproape 13% datorită efectelor creșterii economice și cu sporirea cu 5,3% a
ratei de ocupare a populației în vârsta de muncă. În aceste condiții, d eficitul de forță de
muncă este probabil să se mențină, ceea ce va impune gestionarea adecvată a circulației
externe a forței de muncă și aplicarea unor programe speciale de admisie a anumitor
categorii profesionale din străinătate. Operațiunile orientativ e prevăd:
Elaborarea și adoptarea unui pachet legislativ coerent privind migrație în scop de
muncă;
Consolidarea capacității instituționale și administrative a autorităților centrale și
locale în scopul gestionării eficiente a fenomenului migrației.

Orizo nt 2020. Obiectiv național: Promovarea consecventă, în noul cadru legislativ
și instituțional, a normelor și standardelor UE cu privire la incluziunea socială,
egalitatea de șanse și sprijinirea activă a grupurilor defavorizate; punerea în aplicare,
pe eta pe, a Strategiei Naționale pe termen lung privind populația și fenomenele
migratorii.

Obiectivele operaționale prioritare avute în vedere pentru această perioadă includ:
(i) Consolidarea capacitații instituționale pentru asigurarea actualizării permanent e și
implementării politicilor de incluziune și solidaritate socială și optimizarea coordonării
între instituțiile publice, mediul de afaceri și societatea civilă prin:
Întărirea capacitații autorităților locale de a identifica în mod corect prioritățile, de
a administra eficient realizarea proiectelor și fondurile alocate în acest scop, de a
mobiliza participarea activă a comunităților;
Asigurarea unei abordări integrate privind incluziunea activă a grupurilor
dezavantajate prin combinarea măsurilor person alizate de asistență în cadrul
comunităților, în centre rezidențiale sau la domiciliu cu acțiuni de integrare pe piața
muncii.

(ii) Dezvoltarea și implementarea unui sistem de protecție socială adecvat
provocărilor demografice și sprijinirea inițiativelor favo rabile realizării acestui scop prin:
Îmbunătățirea și sincronizarea cadrului legislativ aferent consecințelor previzibile
ale evoluțiilor demografice;
Dezvoltarea unui sistem de pensii și ajutoare sociale adecvat evoluțiilor
demografice;

76
Stoparea declinulu i natalității; diminuarea mortalității și morbidității infantile și
materne;
Dezvoltarea sistemului de prestații și servicii sociale pentru crearea de condiții
favorabile creșterii, îngrijirii și educării copiilor;
Promovarea politicilor sociale de susține re a familiei, îndeosebi a familiei tinere
cu doi și trei copii; asigurarea accesului cu șanse egale a întregii populații la servicii de
sănătate a reproducerii; facilitarea inserției/reinserției părinților pe piața muncii prin
diversificarea măsurilor car e încurajează reconcilierea vieții de familie cu cea
profesională;
Adaptarea sistemului de educație și formare profesională la evoluțiile
demografice și la nevoile pieței muncii; creșterea și diversificarea ofertei de locuri de
muncă;
Creșterea speranței d e viață și a speranței de viață sănătoasă prin dezvoltarea
serviciilor de sănătate de calitate, precum și a campaniilor de informare și a programelor
naționale de promovare a activităților sportive și a alimentației echilibrate;
Dezvoltarea sistemului de î ngrijiri de lungă durată pentru persoanele vârstnice
dependente; facilitarea accesului persoanelor vârstnice, în special al celor din mediul
rural, la servicii medicale și sociale de calitate;
Promovarea principiului îmbătrânirii active și echilibrarea rap ortului de
dependență în sistemul de pensii; promovarea menținerii în activitate a lucrătorilor
vârstnici, inclusiv pentru persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare dar doresc să
continue să muncească; dezvoltarea programelor flexibile de lucru; a daptarea condițiilor
de la locul de muncă și furnizarea de formare profesională pentru lucrătorii vârstnici;
Limitarea disparităților în distribuția teritorială a populației;
Evaluarea primelor rezultate ale Strategiei Naționale privind Populația României
și revizuirea, pe această bază, a țintelor și modalităților de acțiune pentru perioada
următoare.
(iii) Managementul adecvat al migrației forței de muncă prin:
Aplicarea unor programe speciale de admisie a anumitor categorii profesionale
din țări terțe;
Elabora rea și punerea în aplicare a unei politici de imigrare corespunzătoare
obiectivelor Strategiei demografice;
Promovarea unor măsuri active pentru scăderea numărului tinerilor sau familiilor
tinere care emigrează definitiv.

Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea semnificativă de nivelul mediu al
celorlalte state membre ale UE în privința coeziunii sociale și calității serviciilor
sociale.

77 Pentru a asigura creșterea calității vieții cetățenilor și persoanelor rezidente în
România și pentru reducerea și inversarea declinului demografic , vor fi urmărite
următoarele obiective orientative:
Înscrierea pe o tendință sigură de diminuare a reducerii numărului populației
generale;
Reducerea ratei sărăciei la un nivel comparabil cu media UE din acel an;
Asigurarea accesului tuturor cetățenilor și rezidenților la servicii de sănătate,
educație și sociale de calitate;
Asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor persoanelor pe piața muncii;
Cuprinderea tuturor persoanelor apte de muncă în sistemul de educație și formare
profesională continuă, inclusiv a celor în vârstă de peste 50 ani.

1.7. Sărăcia globală și sfidările dezvoltării durabile

Uniunea Europeană și statele sale membre se află printre principalele susținătoare ale
procesului de extindere a aplicării pr incipiilor și practicilor dezvoltării durabile la nivel
global, pentru reducerea sărăciei și discrepanțelor economico -sociale și pentru
promovarea unor politici responsabile în privința conservării și utilizării raționale a
resurselor naturale ale planetei . În acest sens, UE si -a asumat obligații precise, în
conformitate cu documentele programatice adoptate la cel mai înalt nivel în cadrul ONU
precum și al Organizației Mondiale pentru Comerț, privind sporirea substanțială, în
termeni cantitativi și calitati vi, a contribuției sale la ajutorul pentru dezvoltare și la
îmbunătățirea guvernanței internaționale în materie de protecție a mediului.
Din punctul de vedere al volumului asistenței oficiale pentru dezvoltare (ODA),
Uniunea Europeană și statele sale membr e reprezintă cel mai mare donator din lume, cu o
contribuție de circa 60% din totalul alocațiilor ODA pe plan internațional.
Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoită (2006) reiterează aceste
angajamente de solidaritate internațională prin integ rarea ariei problematice a dezvoltării
durabile la nivel global în Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a Uniunii
Europene ca obiectiv al colaborării multilaterale și bilaterale pentru sporirea eficienței,
coerenței și calității ajutorului pentr u dezvoltare în perioada următoare.

Obiectiv general SDD/UE: Promovarea activă a dezvoltării durabile la nivel global
și asigurarea punerii de acord a politicilor interne și externe ale Uniunii Europene cu
principiile dezvoltării durabile și angajamentele sale în această privință.

Cu ocazia Consiliului European din iunie 2008 , a fost aprobată Agenda de Acțiune
privind rolul UE ca partener global în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale

78 Mileniului , prin care se reiterează angajamentul UE de a rămâne cel mai important
donator la nivel mondial , precum și de a întreprinde toate demersurile pentru susținerea
realizării Obiectivelor Mileniului.
Potrivit angajamentelor asumate, UE ar urma să aloce, la nivel colectiv, 0,56% din
venitul național brut, adică 66 m iliarde euro, în anul 2010 (față de 46 miliarde euro în
2006), cu posibilitatea să ajungă până la 84 miliarde euro la nivelul anului 2015, pornind
de la premisa că statele membre își vor respecta obligațiile asumate la nivel european,
conform Consensului E uropean pentru Dezvoltare din 2005.
Astfel, România, ca și celelalte state membre care au aderat la UE după 2002, s -a
angajat să depună eforturi pentru creșterea volumului asistenței oficiale pentru
dezvoltare, în cadrul procesului național de alocare buge tară, pentru a atinge ținta de
0,17% din venitul național brut (VNB) până în 2010 și de 0,33% din VNB până în 2015.
Statele membre care au aderat la UE înainte de 2002 s -au angajat să aloce pentru
ODA 0,51% din VNB până în 2010 și 0,7% din VNB până în 2015 .
Agenda de acțiune a UE subliniază nevoia de a spori eforturile în domenii precum
educația, mediul, sănătatea, apă și canalizare, agricultura, dezvoltarea pentru combaterea
sărăciei, infrastructura și egalitatea de șanse, cu prioritate în Africa.
De aseme nea, așa cum se arată în Agenda de Acțiune a UE, atingerea Obiectivelor de
Dezvoltare ale Mileniului în contextul unei dezvoltări durabile reprezintă o
responsabilitate comună a tuturor partenerilor, care vor trebui să -și onoreze
angajamentele, răspunderea principală revenind statelor în curs de dezvoltare.
Se va urmări asigurarea coerenței politicilor pentru dezvoltare, principiu consacrat în
Tratatul fondator al UE și reconfirmat în Consensul European pentru Dezvoltare din
decembrie 2005. Principalele pro vocări cărora va trebui să li se facă față sunt creșterea
capacităților și a conștientizării, în special în rândul actorilor responsabili pentru politicile
sectoriale, gestionarea echilibrată a diferitelor politici și interese și adaptarea lor
corespunzăto are, atât la nivelul țărilor UE cât și al statelor partenere în curs de dezvoltare.
Coerența politicilor susține integrarea orizontală a obiectivelor cooperării pentru
dezvoltare în toate activitățile din cele 12 politici sectoriale (comerț, mediu, schimbă ri
climatice, securitate, agricultură, pescuit, politici sociale și ocuparea forței de muncă,
migrație, cercetare, societatea informațională, transport și energie) susceptibile de a avea
un impact asupra statelor în curs de dezvoltare.

Orizont 2013. Obiec tiv național: Implementarea instrumentelor legislative și
instituționale aferente statutului României de țară donatoare de asistență pentru
dezvoltare, conform obligațiilor de stat membru al UE; stabilirea priorităților și
modalităților de acțiune , și aloc area în acest scop a circa 0,25% din venitul național
brut (VNB) în 2013 și 0,33% în 2015, cu ținta intermediară de 0,17% din VNB în 2010.

Odată cu aderarea la UE, România a devenit stat donator de asistență pentru
dezvoltare. Ministerul Afacerilor Extern e este instituția responsabilă pentru coordonarea
și gestionarea politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare.

79 Cooperarea pentru dezvoltare este integrată în ansamblul politicii externe a României. În
calitate de stat membru al UE, Rom ânia poate acorda asistență statelor în curs de
dezvoltare aflate pe lista Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, atât
printr -o politică proprie , cât și prin asocierea la politica și eforturile financiare ale UE în
materie.
Principalul obiecti v al politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare
îl reprezintă susținerea eforturilor de reducere a sărăciei în statele beneficiare de asistență,
în contextul mai larg al contribuției la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale
Mileni ului.
În același timp, România s -a asociat angajamentelor asumate de UE în domeniul
finanțării pentru dezvoltare (Angajamentele Monterrey) și al creșterii eficacității
asistenței pentru dezvoltare (ca semnatară a Declarației de la Paris privind eficacitat ea
asistenței), inclusiv al celor referitoare la sporirea substanțială a volumului de asistență
oficială pentru dezvoltare.
În conformitate cu practica europeană, România a adoptat Strategia Națională privind
Politica Națională de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare și Planul de Acțiune
pentru aplicarea acestei Strategii printr -o Hotărâre de Guvern aprobată la 31 mai 2006.
Strategia stabilește prioritățile geografice (Europa de Est, Balcanii de Vest și Caucazul de
Sud, lista statelor beneficiare putâ nd fi extinsă și pentru state din Asia Centrală, Africa și
America Latină) și sectoarele de direcționare prioritară a asistenței (buna guvernare,
consolidarea instituțiilor democratice și statului de drept, dezvoltarea economică,
educația și formarea profe sională, ocuparea forței de muncă, sănătatea, dezvoltarea
infrastructurii, protecția mediului).
Tot în 2006 Parlamentul României a adoptat Legea privind finanțarea asistenței în
cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare, iar în 2007 au fost
reglementate, prin Hotărâre de Guvern, acțiunile specifice aferente finanțării acestor
operațiuni.
În anul 2007, România a raportat o contribuție ODA de 0,07 din venitul național brut
(aproximativ 80 milioane euro), sumă care include contri buția României la bugetul
comunitar consacrat cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar (54 milioane
euro), contribuțiile din bugetul special al MAE destinat asistenței pentru dezvoltare,
precum și contribuțiile din bugetele altor ministere (cea mai mare parte revenind burselor
acordate de Ministerul Educației și Cercetării). Contribuția efectivă a României la
susținerea eforturilor pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
(însumând 4,67 milioane euro) a fost dirijată pe canal e multilaterale, prin agențiile ONU
sau fonduri administrate de acestea.
Deși persistă discrepanțe serioase în privința performanței la unii indicatori importanți
ai dezvoltării durabile față de media UE și , în special , față de statele din nucleul său
central, România se califică, datorită creșterii robuste a PIB în perioada 2001 -2007,
pentru statutul de țară donatoare de ajutor pentru dezvoltare. Această stare de fapt este
confirmată de Raportul de țară asupra Obiectivelor de dezvoltare ale Mileniului (200 7),
care constată îndeplinirea, în cea mai mare parte, în unele cazuri în avans, a obiectivelor
asumate în primul raport din 2003. Aceasta a permis stabilirea unor ținte mai ambițioase
la nivelul anului 2015 și creează condițiile pentru utilizarea experien ței și expertizei

80 relevante dobândite de România în vederea soluționării unor probleme specifice țărilor
aflate într -o etapă timpurie a dezvoltării moderne.
Pentru anii următori se are în vedere sporirea bugetului alocat ODA , în sensul
respectării obligați ilor asumate, creșterea graduală a asistenței bilaterale, întărirea
capacității instituționale și coerenței de acțiune la nivel național în sectorul
guvernamental , dar și în cel neguvernamental , în scopul consolidării profilului României
ca țară donatoare în stransă colaborare și coordonare cu ceilalți donatori internaționali.
Pe plan regional, România va continua să acorde asistență în acele domenii prioritare,
menționate în Strategia Națională, în care a acumulat în procesul de aderare la UE o
experiență ce se poate dovedi utilă statelor partenere. De asemenea, România va continua
să acționeze în sprijinul extinderii colaborării transfrontaliere axate pe obiectivele
dezvoltării durabile în zona Mării Negre , prin utilizarea rațională și eficientă a fonduril or
puse la dispoziție de guvernul român și de alți parteneri europeni și internaționali , și prin
implementarea Convenției de la București privind protecția Mării Negre împotriva
poluării (1992) , în corelare cu obiectivele complexe ale politicii maritime a Uniunii
Europene și prin concretizarea inițiativei comune cu Austria privind intensificarea
cooperării în bazinul dunărean.
Vor fi întreprinse acțiuni de conștientizare a cetățenilor asupra importanței implicării
României în programele de asistență pentru implementarea principiilor și practicilor
dezvoltării durabile la nivel global , nu numai ca o obligație morală de solidaritate
internațională , ci și ca o modalitate concretă de promovare a intereselor naționale ale
României, în special în domeniul economic .
România va susține, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, întărirea
rolului și competențelor Programului pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP) cu sediul
la Nairobi și transformarea acestuia într -o agenție specializată a ONU, ca vehicu l
principal al integrării preocupărilor de conservare și folosire rațională a resurselor
naturale la nivel planetar , în efortul general de îndeplinire a obiectivelor dezvoltării
durabile.

Orizont 2020. Obiectiv național: Conturarea domeniilor specifice de aplicare a
expertizei și resurselor disponibile în România în slujba asistenței pentru dezvoltare , și
alocarea în acest scop a circa 0,50% din venitul na țional brut .

În scopul consolidării profilului internațional de donator al României vor fi avute în
vedere, printre altele, sporirea bugetului alocat asistenței oficiale pentru dezvoltare în
vederea respectării obligațiilor asumate la nivel european și internațional, crearea unei
Agenții Naționale de implementare a politicii de cooperare pentru dezvoltare , și
promovarea expertizei dobândite de România ca stat donator în domeniile în care
România deține avantaje comparative.
România va promova o mai bună coordonare și complementaritate între donatori , prin
eforturi în direcția programării multianuale comune bazate pe strategiile de reducere a
sărăciei, creării unor mecanisme comune de implementare, întreprinderii unor analize și
misiuni comune ale donatorilor și utilizării eficiente a mecanismelor de cofinanțare.

81 În sensul Declarației de la Paris privind Efi cacitatea Asistenței (2005), România va
urmări dezvoltarea simțului de proprietate (ownership) al statelor partenere asupra
procesului de dezvoltare, armonizarea procedurilor cu cele ale statelor partenere, alinierea
asistenței la necesitățile lor reale, p unând accentul pe obținerea de rezultate și
responsabilizarea în dublu sens.

Orizont 2030. Obiectiv național: Alinierea completă a României la politicile
Uniunii Europene în domeniul cooperării pentru dezvoltare, inclusiv din punctul de
vedere al alocăril or bugetare ca procent din venitul na țional brut .

România va spori în continuare bugetul alocat în scopurile asistenței oficiale pentru
dezvoltare, va urmări alinierea la politicile UE pe linia cooperării pentru dezvoltare și va
susține demersurile comun e ale UE în domeniu.
Se vor întreprinde demersuri pentru alinierea la cerințele OCDE , în vederea obținerii
de către România a statutului de membru al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare.
Va continua promovarea expertizei dobândite de România ca stat donator în
domeniile în care România deține avantaje comparative , și se va promova coordonarea și
complementaritatea între donatori, cu respectarea principiilor de bază înscrise în
Declarația de la Paris privind eficacitatea asistenței.

2. Teme inter – și trans -sectoriale

La acest capitol, Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă nu prevede obiective
cantitative sau calitative precise în afara celor prevăzute în Agenda Lisabona, directivele
sectoriale, programele și instrumentele convenite. Detalierea obiec tivelor țintă pe
orizonturi de timp se face pe baza priorităților naționale, în congruență cu documentele și
practicile curente ale UE.

2.1. Educație și formare profesională

Îmbunătățirea radicală și diversificarea ofertei educaționale a întregului sistem de
învățământ și formare profesională din România este recunoscută ca un obiectiv prioritar
de importanță strategică și o condiție obligatorie pentru transpunerea în fapt a principiilor
dezvoltării durabile pe termen mediu și lung. Se are în vedere și fap tul că reformele de
sistem și investițiile de efort și resurse în acest domeniu prezintă un înalt grad de
inerțialitate, capacitatea de absorbție fiind un factor determinant, iar rata de rentabilitate

82 este mică pe termen scurt, rezultatele tangibile deveni nd evidente abia numai după un
număr însemnat de ani.
În societatea românească există o largă recunoaștere a faptului că educația reprezintă
factorul strategic al dezvoltării viitoare a țării prin contribuția sa esențială la modelarea
multidimensională și anticipativă a capitalului uman. Educația este percepută ca o cale
spre dezvoltarea durabilă care, în fapt, este un proces de învățare socială în căutare de
soluții inovative.
O viziune de ansamblu asupra pachetului de măsuri legislative, instituționale și de
orientare generală , precum și asupra necesarului realist de finanțare este încă în curs de
elaborare. Baza acestui proces complex o reprezintă Strategia de la Lisabona, Orientările
Strategice Comunitare privind Coeziunea, Comunicarea Comisiei Europe ne privind
societatea informațională, programul de lucru „Educația și formarea profesională orizont
2010” și programul de acțiune integrat în domeniul învățării pe tot parcursul vieții 2007 –
2013, precum și prevederile Declarației de la Bologna (1999), Obie ctivele Mileniului
stabilite în anul 2000, ale Deceniului ONU „Educație pentru o Dezvoltare Durabilă”
2005 -2014 și ale Strategiei pe această temă convenite în 2005, la Vilnius, sub egida
Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE).
Programul Operațional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007 -2013,
aprobat în noiembrie 2007, având obiective și modalități de acțiune derivate din Cadrul
Strategic Național de Referință 2007 -2010, stabilește 7 axe prioritare de acțiune , dintre
care cel puțin 3 au releva nță directă asupra evoluției viitoare a sistemului național de
educație și formare profesională. Programul Național de Reformă pentru Agenda
Lisabona 2007 -2010 constituie, de asemenea, un document strategic de referință care
include dezvoltarea educației ș i formării profesionale printre măsurile prioritare. În anul
2007, România a elaborat Strategia Educației pentru Dezvoltare Durabilă, pe baza
recomandărilor Strategiei UNECE, care detaliază obiectivele și direcțiile de acțiune
specifice în acest domeniu.
Elaborarea , prin consens , a unei viziuni strategice pe termen mediu și lung, în baza
principiilor și priorităților generale formulate în Pactul pentru Educație din februarie
2008, va fi finalizată în 2009 – anul în care se va fundamenta Strategia UE post -Lisabona
și se va negocia alocarea contribuțiilor financiare pentru exercițiul de programare 2014 –
2020.

Orizont 2013. Obiectiv național: Dezvoltarea capitalului uman și creșterea
competitivității prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieți i cu piața
muncii și asigurarea oportunității sporite pentru participarea viitoare pe o piață a
muncii modernă, flexibilă și incluzivă.

Se urmărește în acest fel calificarea și recalificarea, potrivit noilor exigențe ale pieței
naționale a muncii și ceri nțelor de competitivitate în Piața Unică a UE, a unui număr de
1,65 milioane persoane, echivalent cu 18% din totalul populației ocupate în 2006. Ținând
seama de rezultatele nesatisfăcătoare obținute în perioada 2000 -2006, se pornește de la
constatarea că u nele ținte stabilite prin Strategia de la Lisabona (o rată medie de 70% de

83 ocupare a populației în vârstă de 15 -64 ani; reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii
sub 10%; sporirea la 85% a populației în vârstă de 15 -64 ani care a absolvit cel puțin
învățământul secundar superior) nu vor putea fi atinse, în cazul României, până în anul
2010, necesitând o reeșalonare realistă, adaptată la condițiile specifice existente. Va fi
nevoie de eforturi susținute chiar și pentru atingerea țintei asumate în cadrul Obiectivelor
Mileniului astfel ca, până în 2012, copiii din mediul rural să finalizeze ciclul complet de
învățământ primar și gimnazial în proporție de cel puțin 95%. În aceste condiții, accentul
principal al ansamblului de politici și acțiuni care se vor realiza până în anul 2013 se va
pune pe menținerea și accelerarea tendințelor deja conturate pentru recuperarea
decalajelor față de nivelul actual de performanță al celorlalte state membre ale UE.

Pentru garantarea accesului la educație și la formarea profesională de calitate, precum
și pentru asigurarea continuă a calității educației se vor îndeplini obiectivele specifice
stabilite prin Programul Operațional Sectorial «Dezvoltarea Resurselor Umane»:
Îmbunătățirea sistemului de asigurare a calității în înv ățământul preșcolar, primar
și secundar și formarea profesională inițială prin susținerea unităților de învățământ
preuniversitar în vederea perfecționării managementului și a capacității de furnizare a
calificărilor relevante pe piața muncii;
Ameliorarea sistemului de asigurare a calității în învățământul superior prin
susținerea universităților în vederea îmbunătățirii managementului și a capacității de
furnizare a calificărilor relevante;
Îmbunătățirea calificării profesorilor, formatorilor și altor cate gorii de personal
din educație , și formare prin sprijinirea formării inițiale și continue a acestora;
Lărgirea cadrului de stimulare a învățării pe toată durata vieții prin sprijinirea
furnizorilor de formare , în vederea dezvoltării sistemului de asigurare și management al
calității;
Sprijinirea obținerii de cunoștințe și competențe superioare de către tinerii
cercetători , prin extinderea oportunităților pentru studii doctorale și post -doctorale.

Pentru a asigura accesul și participarea la educație și form are profesională inițială
de calitate, acțiunile se vor concentra, într -o primă etapă, asupra descentralizării,
sprijinirii școlilor în vederea implementării sistemului de management al calității, creării
unei “culturi a calității” și accesului egal la edu cație. Va avea loc reformarea în
profunzime, pe baza Strategiei naționale privind educația timpurie, și extinderea rețelei
de unități a învățământului timpuriu (preșcolar), asigurarea măsurilor specifice de suport
educațional pentru grupurile dezavantajate , precum și continuarea programelor de tip “A
doua șansă”, asigurarea unui management performant în unitățile de învățământ
preuniversitar, lărgirea ariei de acoperire a transportului școlar și întărirea colaborării cu
autoritățile locale pe baza unor resp onsabilități bine definite. Se va asigura echiparea
unităților de învățământ cu condiții de învățare care permit tratamentul didactic
personalizat al elevilor cu cerințe educaționale speciale.

84 Pentru îmbunătățirea calității actului educațional , se vor dezv olta metodologii
specifice de evaluare, de stimulare a participării, de monitorizare a absenteismului și a
absolvirii, precum și de pregătire a experților în evaluare și în acreditare , prin sprijinirea
furnizorilor de servicii educaționale și de formare pr ofesională inițială pentru
implementarea noilor instrumente , și alinierea acestora la noile standarde și formarea
adecvată a personalului din grupurile țintă (directorii de școli, inspectorii, decidenții,
personalul implicat în formularea de politici educa ționale și cadrele didactice). Oferta
educațională va include actualizarea curriculum -ului, introducerea noilor tehnici de
predare centrate pe cerințele și pe stilurile individuale de învățare ale elevului,
promovarea inovației în predare și în învățare, f urnizarea competențelor și abilităților
necesare pentru ocupațiile noi, precum și dotarea cu calculatoare și asigurarea accesului
la Internet. Ponderea unităților școlare sprijinite care vor primi sau reprimi (prin evaluare
periodică) acreditarea prin pris ma noilor standarde de asigurare a calității se prevede să
ajungă la 80% din total , în anul 2015.
Întrucât extinderea învățământului obligatoriu de la 8 la 10 ani a creat o presiune
asupra infrastructurii învățământului preuniversitar, se va acționa pentru reabilitarea și
modernizarea unora dintre unitățile existente, paralel cu crearea și dezvoltarea unor
campusuri educaționale cu dotări complexe (școală, facilități de cazare, cantină,
bibliotecă, ateliere, săli și terenuri de sport). Necesarul estimat est e de circa 480
campusuri concentrate cu precădere în sfera învățământului profesional și tehnic, în
special în jurul nucleelor reprezentate de școlile de artă și meserii. Se va asigura și
adaptarea calificărilor profesionale la cerințele actuale și de pers pectivă ale pieței muncii
și la specificul regional.
Acțiunile care vizează dezvoltarea serviciilor de orientare și consiliere, atât pentru
elevi cât și pentru părinții sau familiile acestora, se vor concentra cu precădere asupra
zonelor rurale, asupra c omunității rome, precum și a altor grupuri dezavantajate. Pentru
promovarea culturii antreprenoriale prin educație se va continua introducerea cursurilor
cu caracter aplicativ, inclusiv activități extracurriculare, pentru dobândirea unor
deprinderi și abil ități utile în vederea inserției sociale și pe piața muncii.
Proiectele în curs de finalizare urmăresc sporirea atractivității carierei didactice prin
îmbunătățirea sistemelor de recrutare și de menținere în domeniul învățământului a celor
mai buni absolv enți de universitate, accesul cadrelor didactice la programele de licență și
masterat, inclusiv cele de masterat pedagogic și interdisciplinar, dezvoltarea de noi
profesii în educație (« learning developer », auditor pentru calitate, asistent educațional
pentru copiii cu cerințe educaționale speciale etc.). Pentru îmbunătățirea calității
învățământului preuniversitar la toate nivelurile , se va introduce un sistem unitar de
certificare și de acordare a creditelor profesionale transferabile, precum și rețele de bune
practici și repere calitative pentru unitățile de învățământ preuniversitar. Ținând seama de
faptul că utilizarea tehnologiilor informaționale în procesul de predare/instruire se
situează în România la un nivel inferior față de celelalte țări UE, toa te programele de
pregătire și de perfecționare a învățătorilor, profesorilor și formatorilor vor include
module obligatorii de studiu în acest domeniu.
În vederea gestionării impactului tendințelor demografice negative asupra
personalului didactic , vor fi realizate programe speciale de reconversie către activități de

85 orientare și de consiliere, activități extracurriculare, precum și programe de mobilitate
geografică și ocupațională a cadrelor didactice.

O îmbunătățire substanțială a calității în învățămân tul universitar și post –
universitar va interveni în urma elaborării și aplicării Cadrului Național al Calificărilor
din Învățământul Superior. Aceasta presupune introducerea unor criterii și practici
transparente pentru definirea calificărilor și proceduri lor de validare, dezvoltarea unor
soluții informatice pentru managementul acestui proces, formarea unui contingent de
evaluatori de calitate a proceselor didactice și a finalității acestuia în învățământul
superior. Se prevede ca ponderea universităților c are vor primi acreditarea prin prisma
noilor standarde de asigurare a calității să ajungă, în 2015, la 90%. Potrivit
recomandărilor formulate în cadrul dezbaterilor publice asupra prezentei Strategii, în
vederea depășirii rezistenței la schimbare a unor st ructuri osificate, se preconizează
atragerea în operațiunile de audit, evaluare și certificare, conform standardelor de calitate
recunoscute internațional pentru învățământul superior, a expertizei oferite de specialiști
independenți din țară și din străin ătate în sistemul «evaluare colegială».
Creșterea relevanței învățământului superior pentru piața muncii reclamă ajustarea
programelor existente sau elaborarea, după caz, a unor noi programe de licență și
masterat. În acest scop se va întări interacțiunea dintre universități, comunitatea de afaceri
și sectorul cercetare -dezvoltare -inovare sub forma unor parteneriate consolidate, inclusiv
prin constituirea unor formațiuni interdisciplinare complexe de tip « cluster ».
Pentru a răspunde cerințelor societății b azate pe cunoaștere se va lărgi și diversifica
oferta de educație post -universitară în țară și în străinătate, inclusiv prin realizarea unor
parteneriate cu universități cu tradiție și performanțe recunoscute din alte țări ale UE.
Aceasta presupune și o re ajustare a alocării fondurilor disponibile întrucât, în anul 2006,
din totalul bugetului pentru învățământ superior, numai 0,16% a revenit studiilor
doctorale, iar programele post -doctorale nu au beneficiat de finanțare publică. La nivelul
anului 2015 se p revede ca ponderea doctoranzilor care au obținut titlul de doctor , din
totalul celor sprijiniți , să ajungă la 90%.

Promovarea principiului educației permanente prin învățarea pe tot parcursul vieții
reprezintă pentru România o direcție de acțiune priorita ră, dată fiind serioasa rămânere în
urmă în privința participării la diferite forme de calificare, recalificare, specializare sau
perfecționare profesională (de peste 5 ori sub media UE), ca și de dezvoltare socială și
personală. Preocupările în acest dome niu sunt esențiale pentru dezvoltarea personală,
civică și socială, precum și din perspectiva șanselor de obținere a unui loc de muncă mai
bine remunerat prin valorificarea rezultatelor învățării dobândite, de la educația timpurie
până la studiile post -universitare și alte forme de educație a adulților în contexte formale
cât și non -formale sau informale. Rațiunea dezvoltării și diversificării acestor forme de
educație (formală, non -formală și informală) și de formare profesională se leagă de
creșterea rele vanței competențelor astfel obținute de către participanți pe piața muncii.
Comitetele Sectoriale vor stabili, pe baza priorităților strategice de dezvoltare socio –
economică, nevoile de formare profesională a resurselor umane, definind calificările și
comp etențele necesare pieței muncii pe termen scurt și mediu.

86 Dezvoltarea campusurilor educaționale preuniversitare și a parcurilor tehnologice de
nivel superior va oferi baza logistică pentru sistemele de reîmprospătare a cunoștintelor,
de recalificare și de dobândire de noi statusuri ocupaționale adecvate cerințelor de pe
piața muncii pentru adulți, alături de alte facilități create anume în acest scop.
Programele și formele de educație permanentă se adresează tuturor grupelor de vârstă
și nivelurilor de cali ficare, dar au o importanță specială în cazul tinerilor, în special al
celor care au abandonat școala înainte de finalizarea cursurilor (rata șomajului la această
categorie este de 3,5 ori mai mare decât șomajul general), al persoanelor vârstnice apte de
muncă și al populațiilor defavorizate sau altor grupuri vulnerabile. Amploarea
fenomenelor constatate în România, ca și experiența pozitivă dobândită în alte țări ale
UE, reclamă o abordare coerentă la nivel național, corelată inter -sectorial și realizată î n
cooperare cu partenerii sociali.
Față de numărul de participanți la programe de calificare și reciclare profesională de
187 mii persoane în anul 2004, se stabilește ca, la nivelul anului 2015, efectivele să
ajungă la minimun 360 mii, din care 160 mii fem ei; ponderea elevilor sau studenților
sprijiniți în tranziția de la școală la viața activă , care au obținut un loc de muncă sau au
participat la cursuri ulterioare , să ajungă la 65%, iar numărul celor ce beneficiază de
serviciile de consiliere în carieră s ă crească de la circa 86 mii , în 2005 , la 400 mii , în
2015.

Întregul sistem de educație și formare profesională va asimila principiile și
obiectivele dezvoltării durabile ca element integrator al ansamblului de cunoștințe,
aptitudini și deprinderi necesa re existenței și performanței personale și socio -culturale în
lumea modernă. Educația pentru dezvoltare durabilă va fi integrată transversal în toate
programele de pregătire, proiectate și organizate prin câmpuri disciplinare sau module, de
la științele na turii la practicile responsabile ale civismului, de la sustenabilitatea
producției și consumului în raport cu resursele la însușirea principiilor diversității
culturale, ale bunei guvernări și ale statului de drept. De asemenea, abordarea
educațională a de zvoltării durabile traversează paradigma formală, informală și non –
formală. Educația pentru dezvoltare durabilă necesită cooperare și parteneriat între
multipli factori de decizie: autoritățile centrale și locale, sectorul educațional și cel
științific, se ctorul sănătății , sectorul privat, industria, transportul și agricultura, comerțul,
sindicatele, mass -media, organizațiile non -guvernamentale, comunitatea locală, cetățenii
și organizațiile internaționale.
Educația pentru dezvoltare durabilă nu trebuie să se rezume la un punct de vedere
ecologist. Ea se dezvoltă ca un concept larg și cuprinzător, reunind aspecte interconectate
referitoare la mediu, ca și la problemele economice și sociale. Raportarea la gama extinsă
și diversificată de teme care se asociază principiilor dezvoltării durabile necesită o
abordare inter – și trans -disciplinară în formule educaționale integrate, cross -curriculare și
complementare , care țin seama totodată de specificitatea condițiilor locale, naționale și
regionale , ca și de contex tul global. Sistemul de educație și formare profesională va
valorifica participarea proactivă , și va promova voluntariatul ca expresie a spiritului civic
dobândit cu sprijinul școlii.

87 Prin măsurile preconizate, sistemul educațional din România reconectează tradiția
școlii românești la conceptul de educație pentru dezvoltare durabilă ale cărei conținuturi
tematice sunt transversal integrate în sisteme educaționale formale, non -formale și
informale pe trei dimensiuni: socio -culturală, ambientală și economică prin:
Conținuturi de educație socio -culturală pe teme locale și universale precum:
drepturile omului, pacea și securitatea oamenilor, egalitatea sexelor, diversitate culturală,
educație interculturală, educație pentru sănătate și pentru calitatea vieții, e ducația pentru
timpul liber, buna guvernare (transparența, exprimarea liberă a opiniilor, libertatea
expresiei, contribuția la formularea politicilor), educația pro -patrimoniu și pentru
memoria locală;
Conținuturi de educație ambientală (în și pentru mediu ): dezideratul protecției
mediului în procesul de dezvoltare, calitatea mediului, conservarea, protecția și
ameliorarea sa devin ă scopul dezvoltării; educația pentru regenerarea mediului natural;
educația pentru reciclarea și refolosirea materialelor;
Conț inuturi de educație și formare tehnică și profesională prin competențe și pro –
atitudini (a avea înțelegerea realității lumii pentru sine și pentru alții; a poseda cunoștințe
generale și a se specializa într -un domeniu de activitate dat; a continua să înveț i și a
urmări educația pe tot parcursul vieții într -o societate care învață); abilități și aptitudini (a
lucra singur sau în echipă cu alții, cu integritate și cu cinste, facând dovadă de onestitate,
punctualitate și responsabilitate; a se adapta situațiil or diverse; a cunoaște și a înțelege
probleme și dificultăți, a face dovadă de creativitate și de gândire critică pentru a găsi
soluții, a rezolva conflicte fără recurs la violență); etica în mijlocul dezvoltării
durabilității sociale.
În acest cadru gener al, se vor realiza programe adaptate și diferențiate pentru mediul
urban și cel rural în privința cultivării sustenabilității și implicării proactive a tinerilor și
cadrelor didactice în elaborarea și punerea în aplicare a unor proiecte și programe
compati bile cu obiectivele dezvoltării durabile (de pildă, în cadrul Agendei Locale 21).
Pentru ca obiectivele și măsurile stabilite să aibă impactul dorit, politicile
educaționale și de formare profesională aflate în curs de elaborare vor include prevederi
cu relevanță directă pentru perspectiva dezvoltării durabile a României. Prin corelare cu
strategiile naționale și programele sectoriale, ținând seama și de evoluțiile demografice
previzibile, se va identifica profilul de resurse umane de care România va avea nevoie,
explicitat pe niveluri educaționale, astfel încât să legitimeze restructurările de sistem și
elaborarea programelor de studiu și curriculum , pe baza rezultatelor așteptate ale
învățării. Se va asigura, astfel, o abordare sistemică, generatoare de e fecte optime pe
termen mediu și lung.
Alocările pentru finanțarea programului de dezvoltare a resurselor umane (cofinanțat
de Fondul Social European) pentru perioada 2007 -2013 se ridică la circa 3,5 miliarde
euro, reprezentând 85% din valoarea totală, la c are se adaugă o contribuție națională de
613 milioane euro.

88 Orizont 2020. Obiectiv național: Atingerea nivelului mediu de performanță al UE
în domeniul educației și formării profesionale, cu excepția serviciilor în mediul rural și
pentru grupurile dezava ntajate , unde țintele sunt cele ale UE pentru 2010.

Pentru acest orizont de timp se vor avea în vedere, sub rezerva elaborărilor și
fundamentării ulterioare, următoarele direcții strategice de acțiune :
Restructurarea ciclurilor de învățământ pe baza profi lului de formare specific , și
redefinirea programelor de pregătire în funcție de nivelurile de referință agreate pentru
Cadrul Național al Calificărilor, astfel încât să fie asigurate transparența sistemului care
sprijină învățarea pe tot parcursul vieții , precum și mobilitatea ocupațională. Operațiunile
de restructurare trebuie să ducă la asigurarea accesului și la îmbunătățirea substanțială a
calității ofertei de pregătire prin dobândirea de competențe care să susțină dezvoltarea
personală, competitivitat ea și dezvoltarea durabilă;
Dezvoltarea capacității și inovației instituționale, având la bază managementul
cunoașterii, și crearea rețelelor de cooperare care să includă parteneriatele public -privat ,
în condițiile descentralizării sistemului de învățământ și al autonomiei universitare;
Profesionalizarea managementului educațional și școlar prin formarea resurselor
umane pentru leade rship eficient, pentru promovarea atitudinilor participative, proactive
și anticipative , și prin dezvoltarea competențelor spe cifice, acordând aceeași prioritate
celor sociale și personale.
Deschiderea sistemului formal de educație prin recunoașterea achizițiilor de
învățare dobândite în contexte non -formale sau informale. Este de așteptat ca, până în
2020, să existe acces real l a centre de validare a competențelor dobândite în asemenea
contexte, promovând astfel importanța acordată experienței de viață și muncă și relevanța
ofertei educaționale , atât pentru aspirațiile celor care învață cât și pentru nevoile de
dezvoltare economi că și socială.
Dezvoltarea bazei instituționale și logistice a sistemului educațional național,
inclusiv în ceea ce privește educația fizică și activitățile sportive și recreative, paralel cu
diversificarea ofertei educaționale non -formale și informale. Cu prinderea în sisteme de
învățare permanentă, recalificare sau reciclare profesională se va ridica la minimum 15%
din grupa de vârstă 25 -64 ani.
Creșterea calității procesului de formare a personalului didactic și de conducere
din învățământ prin sisteme fl exibile , pentru înnoirea stocului de cunoștințe, punând
accentul pe promovarea comportamentelor de tip „practician reflexiv”, capabil să
transmită abordări interdisciplinare în susținerea dobândirii rezultatelor învățării, în
special a celor derivate din e xigențele socio -culturale, economice și ambientale ale
dezvoltării durabile.
Accentuarea pregătirii tinerilor pentru a se instrui pe tot parcursul vieții, pentru a
dobândi inteligența socio -emoțională și capacitatea de a se adapta competitiv pe piața
munc ii din Uniunea Europeană.
Dezvoltarea unor programe de studiu diferențiate conform specificului regiunilor
și nevoilor elevilor/studenților, acoperirea unui spectru larg și echilibrat de domenii ale

89 cunoașterii pentru înțelegerea în profunzime a legăturilo r corelative între aspectele
economice, sociale și de mediu, însușirea limbilor străine, valorizarea oportunităților
pentru învățare inter – și trans -disciplinară, dobândirea de abilități privind
planificarea/cercetarea atât la nivel individual cât și în ec hipe, implicarea participativă în
serviciile pentru comunitate; spiritul de responsabilitate față de problemele globale
comune; respect față de valorile universale, multiculturalitate și specificul identitar;
dezvoltarea curiozității creatoare și (auto)int erogarea continuă.
Extinderea învățământului și formării profesionale de calitate în mediul rural,
cultivarea egalității de șanse și atragerea în sistemul educațional a tinerilor din grupurile
defavorizate.
Extinderea cooperării internaționale prin inițier ea și participarea la programe și
proiecte europene, bilaterale, transfrontaliere; lărgirea prezenței școlii românești în
organismele reprezentative la nivel european și internațional; încurajarea participării
diasporei științifice românești la proiecte ed ucaționale realizate în România , și la
evaluarea proiectelor, programelor și politicilor educaționale relevante pentru domeniul
dezvoltării durabile.

Orizont 2030. Obiectiv național: Situarea sistemului de învățământ și formare
profesională din România la nivelul performanțelor superioare din UE; apropierea
semnificativă de nivelul mediu al UE în privința serviciilor educaționale oferite în
mediul rural și pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilități.

Principiile și practicil e dezvoltării durabile vor fi încorporate organic în ansamblul
politicilor educaționale. În baza direcțiilor strategice care urmează să fie convenite, în
linii generale, în anul 2009, se vor realiza exerciții de viziune bazate pe evaluarea
comparativă a re zultatelor obținute la fiecare 5 ani, cel relevant pentru orizontul 2030
fiind anul 2019.
Eficiența internă și externă a sistemului de educație, de la educația timpurie la
studiile post -doctorale, de la educația formală la cea non -formală, de la formarea
profesională inițială și continuă până la accesul echitabil la învățare, în condiții de
calitate, va fi în continuare obiectivul principal. Învățarea eficientă va rămâne o prioritate,
iar formele și metodele de predare vor fi caracterizate prin diversitatea și flexibilitatea
abordărilor pedagogice , și se vor concentra pe formarea deprinderii de a învăța și de
acumula cunoștințe utile și a capacității de a aplica aceste deprinderi într -un spectru larg
de domenii.
Metodologia de evaluare, certificare și atesta re a calității actului educațional ,
precum și a relevanței acestuia pe piața muncii se va alinia la procedurile de raportare la
reperele de performanță adoptate în Uniunea Europeană , și la cele mai bune practici
existente pe plan mondial.
Extinderea în con tinuare a cooperării internaționale.

90 2.2. Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, inova rea

Sectorul cercetare -dezvoltare -inovație a suferit, probabil, cel mai mult de pe urma
„pierderilor colaterale” cauzate de tranziția României la economia de pi ață. Tarele , care
fuseseră evidente încă din anii ’80 ai secolului trecut , au fost exacerbate timp de aproape
15 ani de o subfinanțare cronică (într -o proporție, raportată la PIB, de peste trei ori mai
mică decât media UE) și o restructurare întârziată a s ectorului, ducând la reducerea
drastică a numărului de cercetători activi (cu circa 30%, adică 2,6 cercetători la 1000 de
persoane angajate, față de media de 7,8 în UE -25), simultan cu modificarea negativă a
mediei lor de vârstă (64% peste 40 de ani). Apli carea unor strategii de supraviețuire
dictate de penuria de resurse , a afectat grav atractivitatea carierei de cercetare, ceea ce s -a
tradus prin migrarea masivă a cercetătorilor performanți către alte sectoare ale economiei
sau în străinătate, dublată de scăderea influxului de tineri talentați , care au fost descurajați
de remunerarea slabă și de lipsa de claritate și transparență a criteriilor de promovare
profesională.
Prelungirea acestei situații a avut un impact nefavorabil și asupra menținerii și
dezv oltării infrastructurii de cercetare , precum și asupra relațiilor de colaborare
internațională în domeniu, chiar și în acele subramuri unde performanțele și dotările
existente situau cercetarea românească la un nivel competitiv pe plan european. Ca
urmare a acestei combinații de factori, numărul de cercetători raportat la populația
României reprezintă doar o treime din media țărilor UE, iar din punct de vedere calitativ ,
numărul de lucrări științifice produse de autori români , sau de citate referitoare la
rezultatele cercetărilor lor în publicațiile internaționale de prestigiu, precum și numărul de
brevete românești înregistrate sau supuse spre aprobare în țară sau în străinătate se
plasează la cote scăzute (locul 69 în lume), cu mult sub potențialul existen t.

Orizont 2013. Obiectiv național general: Atingerea mediei UE la indicatorii de bază
ce descriu structura și performanța sistemului de cercetare, dezvoltare și inovare .

Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovație 2007 -2013 , elaborată în u rma
unei largi consultări cu factorii interesați, sub egida Autorității Naționale pentru Cercetare
Științifică în decembrie 2006 și însușită de Guvernul României în 2007 , cuprinde o
evaluare critică a situației actuale, viziunea generală pentru viitor, det alierea obiectivelor
strategice, aplicații privind cercetarea exploratorie și de frontieră, prioritățile investiției
publice și promovarea inovării, precum și măsurile concrete de implementare și
monitorizare a Strategiei. În elaborarea Strategiei s -au avu t în vedere coerența cu
principalele documente specifice ale UE (în special Strategia Lisabona revizuită -2005,
participarea la Programul Cadru 7 pentru știință și tehnologie și la alte instrumente de
colaborare specifice), precum și complementaritatea și sinergia cu politicile generale,
strategiile sectoriale și programele operaționale adoptate pe plan național.
În acest scop , au fost definite trei obiective strategice :
(a) Crearea de cunoștințe prin obținerea unor rezultate științifice și tehnologice de
vârf, creșterea vizibilității internaționale a cercetării românești și transferul rezultatelor în

91 economie și societate, ameliorarea substanțială, calitativă și cantitativă, a performanței
capitalului uman din cercetare, inclusiv prin dezvoltarea unor poli de excelență ;
(b) Creșterea competitivității economiei românești prin promovarea inovării cu
impact efectiv la nivelul operatori lor economici, accelerarea transferului tehnologic,
deplasarea accentului spre exerciții de rezolvare a problemelor complexe c u aplicabilitate
directă, stimularea parteneriatelor cu firmele din sectoarele producției și serviciilor pe
baze competitive, crearea de centre de competență și platforme tehnologice;
(c) Creșterea calității sociale a cercetării prin generarea de soluții conceptuale și
tehnologice cu impact direct în elaborarea și implementarea politicilor publice și
corelarea acestora în special în domenii precum sănătatea publică, protecția mediului,
infrastructura, amenajarea teritoriului și gestionarea durabilă a resur selor naționale pe
baze eco -responsabile.

Pentru implementarea acestei viziuni strategice sunt stabilite obiective specifice ,
unele dintre acestea conținând și ținte numerice cu referință la media UE:
Creșterea performanței prin plasarea cercetării din R omânia în grupul primelor
35 de țări în privinta aparițiilor în publicațiile indexate ISI (locul 48 în 1995 -2005),
creșterea de 10 ori a numărului de brevete EPO la un milion de locuitori (1,72 în 2003
față de media UE de 137), triplarea numărului de breve te OSIM față de 2006 și creștere a
ponderii brevetelor high -tech, dublarea ponderii firmelor inovative (19% în 2002 -2004);
Dezvoltarea resurselor sistemului prin triplarea numărului de cercetători ,
concomitent cu descreșterea mediei de vârstă sub 40 de ani , asigurarea unui număr mediu
anual de 2.000 burse doctorale, o pondere de 50% de doctori și doctoranzi în totalul
cercetătorilor, creșterea atractivității carierei de cercetător și aplicarea unor criterii de
performanță în promovarea profesională, atrager ea în instituțiile de cercetare sau în
proiecte realizate în România a unor cercetători de valoare sau de perspectivă din
străinătate sau din rândul diasporei științifice românești , facilitarea accesului la
infrastructuri de cercetare performante în țară ș i în străinătate, în special în UE;
Antrenarea sectorului privat prin creșterea cheltuielilor private pentru
cercetare -dezvoltare la 1,5 % din PIB, stimularea mediului privat pentru asimilarea
rezultatelor cercetării în producția de bunuri și servicii, dez voltarea parteneriatelor
public -privat în știință și tehnologie și a interfețelor specializate între cerere și ofertă,
simplificarea accesului firmelor inovative la schemele de cofinanțare în colaborare cu
cercetarea din universități și instituțiile public e;
Creșterea capacității instituționale prin reducerea fragmentării actuale a
sistemului și încurajarea participării la rețele de cercetare pe plan național și internațional,
afirmarea instituțiilor de învățământ și cercetare românești ca actori pe piața
internațională a cunoașterii și ca parteneri viabili ai firmelor, profesionalizarea
managementului cercetării, evaluarea independentă, preferabil internațională, a
performanței cercetării cu finanțare publică, consolidarea rolului științei în societate pri n
promovarea eticii și egalității de șanse precum și a comunicării și dialogului știință –
societate;

92
Extinderea cooperării internaționale prin participarea la programe și proiecte
transfrontaliere și inițierea altora noi, o mai bună prezență a României în organismele
reprezentative la nivel european și internațional, încurajarea participării diasporei
științifice românești la proiecte realizate în România și la evaluarea proiectelor,
programelor și politicilor publice relevante.
Strategia oferă o viziune in tegrată a cercetării în sistemul economiei bazate pe
cunoaștere, cu interfețele sale multiple cu societatea, mediul financiar, de informare și
politic, statuează necesitatea evaluării cercetării în funcție de capacitatea sa inovativă , și
subliniază importa nța gestionării și administrării profesioniste a cercetării cu accent pe
managementul contractelor, resurselor financiare și drepturilor de proprietate intelectuală.
Pe baza unui cuprinzător exercițiu de foresight, primul de acest gen în domeniul științei și
cercetării în România, Strategia stabilește domeniile prioritare ale activităților de
cercetare -dezvoltare cu finanțare publică: tehnologiile societății informaționale; energia;
mediul; sănătatea; agricultura, securitatea și siguranța alimentară; bioteh nologia;
materiale, procese și produse inovative; spațiu și securitate; cercetări socio -economice și
umaniste.

În domeniul inovării , obiectivul propus este ca, în ciuda decalajelor existente în
prezent, ponderea firmelor din România care introduc produse sau servicii inovative să se
apropie de media UE spre sfârșitul perioadei de referință. În scopul promovării unor
politici coerente de inovare , se va introduce un sistem de coordonare transversală la nivel
național, se va crea un portal dedicat întreprind erilor, în special IMM -urilor, se vor lansa
programe parțial subvenționate de pregătire în domeniul managementului inovării și se
vor dezvolta entități de transfer tehnologic (de la brevet la produs, serviciu sau proces) în
cadrul unităților de învățământ și cercetare , ca premisă pentru formarea unor clustere
științifice și de inovare. Se prevăd modalități flexibile de racordare la tendințele în curs
de articulare în cadrul UE privind inovarea în servicii, reglementările privind ajutoarele
de stat pentru ce rcetare -dezvoltare, brevetarea la nivel european și protejarea proprietății
intelectuale pentru conținutul digital.
Prin îndeplinirea acestor obiective , sectorul de cercetare -dezvoltare -inovare va
contribui la traducerea în practică a preceptelor dezvoltăr ii durabile, favorizând crearea
de noi compatibilități și sinergii prin abordări pluridisciplinare complexe. În mod
progresiv, adoptarea și însușirea organică a principiilor și obiectivelor dezvoltării
durabile va determina apariția unor noi elaborări știi nțifice teoretice și aplicative pe liniile
de joncțiune dintre domeniile de studiu tradiționale, constituindu -se într -un efort superior
de sinteză.

Măsurile pentru asigurarea unui cadru instituțional adecvat de implementare a
Strategiei includ activitatea Consiliului Național pentru Politică , Stiință și Tehnologie , cu
misiunea de a veghea asupra corelării politicilor relevante la nivel inter -departamental , și
a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, organism executiv însărcinat cu
planificarea strategică, elaborarea, aplicarea și monitorizarea politicilor și programelor, în
special a Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare. În acest scop vor fi create
trei noi instituții publice: Consiliul Cercetării, Consiliul pentru Dezvoltare T ehnologică și

93 Consiliul pentru Inovare. Academia Română, ministerele și academiile de ramură își
elaborează propriile planuri de implementare a Strategiei.

Efortul combinat de finanțare din surse publice și private pentru activitățile de
cercetare, dezvol tare și inovare se prevede să ajungă la 2,3% din PIB la orizont 2013
(2,5% în 2015), apropiindu -se astfel de realizarea obiectivului UE (3% în 2010).
Finanțarea publică a acestui sector a cunoscut o dinamică ascendentă în ultimiii ani ,
având ca țintă 1% în 2010. Se au în vede re măsuri adiționale de natură fiscală și folosirea
flexibilă a fondurilor structurale și a ajutoarelor de stat, într -un mod compatibil cu
reglementările UE, pentru încurajarea investițiilor în transferul de tehnologie și
promovarea ino vării, în special pentru IMM -uri.

În plus, Programul Operațional Sectorial “Creșterea competitivității economice”
prevede sprijinirea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării prin promovarea
parteneriatelor între universități sau institute de cerc etare și întreprinderi , în vederea
obținerii de rezultate aplicabile în economie, suplimentării investițiilor în infrastructura
de cercetare -dezvoltare -inovare, îmbunătățirii capacității administrative și accesului
întreprinderilor la rezultatele cercetări i. Pentru realizarea unor astfel de investiții, prin
acest Program au fost alocate circa 646,5 milioane euro, din care circa 83% reprezintă
contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională, la care se va adăuga o
contribuție privată estimată la circa 180 milioane euro.

Operațiunile de monitorizare și evaluare se bazează pe indicatorii de performanță
incluși în planurile de implementare. În fiecare an se va da publicității un raport asupra
îndeplinirii obiectivelor stabilite. În anul 2010 se va publica raportul independent de
evaluare la mijlocul perioadei de implementare, iar în anul 2013 se va realiza un studiu
post-implementare și de impact , și se va proceda la corecția Strategiei pentru o nouă
perioadă, având la bază evaluarea rezultatelor obținute, analiza funcționării sistemului în
ansamblu , precum și considerarea elementelor prospective legate de evoluția științei și
tehnologiei.

Orizont 2020. Obiectiv general: Încadrarea cercetării românești în fluxul principal
al evoluțiilor științifice și tehn ologice din UE; generalizarea activităților inovative;
apariția unor centre de excelență cu impact internațional.

Se are în vedere perfecționarea , în continuare , a cadrului legislativ, regulatoriu și
instituțional, dezvoltarea interfeței cu firmele inovat ive și promovarea cofinanțării cu
capitalul privat. Cheltuielile publice pentru cercetare -dezvoltare -inovare în universități și
unități specializate se vor ridica la cel puțin 3% din PIB.

94 Orizont 2030. Obiectiv general: Statornicirea principalelor element e ale societății și
economiei bazate pe cunoaștere; contribuții esențiale ale cercetării românești la
realizarea obiectivelor complexe ale dezvoltării durabile.

3. Instrumente financiare și economice

În etapa actuală nu se are în vedere constituirea un ui buget separat pentru
implementarea obiectivelor Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă. Revizuirile
ulterioare, începând cu iunie 2011, vor determina necesitatea și fezabilitatea acestei
măsuri. Obiectivele -țintă ale prezentei Strategii și revi ziilor sale ulterioare vor constitui
puncte de reper pentru elaborarea și fundamentarea buget ului de stat și bugetelor locale
(anuale și multi -anuale) , și pentru formularea și susținerea propunerilor României în
vederea elaborării și aprobării alocărilor f inanciare în cadrul viitoarelor exerciții bugetare
ale UE (2014 -2020 și 2021 -2027).
În programarea cheltuielilor și definirea perspectivelor realiste de accesare a
diferitelor surse de finanțare se va ține seama și de actualele tendințe din cadrul UE
privi nd transparența prețurilor de piață pentru a reflecta costurile economice, sociale și de
mediu, transferul poverii fiscale de la forța de muncă la consumul de resurse și energie
și/sau poluare, precum și reforma subvențiilor care urmează a fi decisă până l a sfârșitul
anului 2008.

Sursele de finanțare posibile pentru realizarea obiectivelor Strategiei Naționale
pentru Dezvoltare Durabilă, conform Planului Național de Dezvoltare, Programelor
Operaționale și planurilor de acțiune specifice aprobate sunt:
Cont ribuția UE prin instrumentele structurale (Fondul European pentru
Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune) pentru obiectivul
„Convergență” și obiectivul „Cooperare teritorială Europeană” și cofinanțarea națională
publică (buget de stat, bugete locale, credite externe, alte surse publice) și privată
aferentă.
Fondurile de tip structural ale UE (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală, Fondul European de Pescuit) și cofinanțarea națională aferentă din surse publice
și private .
Fonduri a locate de la bugetul de stat și bugetele locale destinate programelor de
investiții pentru dezvoltare , având obiective similare celor cofinanțate din fondurile
comunitare sus -menționate.
Credite externe pentru investiții din partea instituțiilo r financiare internaționale
(Banca Europeană de Investiții – BEI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și
Dezvoltare – BERD, Banca Mondială etc.) precum și din alte surse (fonduri suverane,
fonduri private cu profil investițional etc.) pentru susținerea un or proiecte naționale

95 congruente cu obiectivele Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă și a Strategiei
UE în materie.
Alte instrumente financiare (încurajarea , în continuare , a investițiilor străine
directe, utilizarea mai activă a pieței de capit al, în speță prin lansarea de oferte publice
inițiale (IPO), lărgirea bazei de creditare bancară prin stimularea economisirii interne,
dezvoltarea instrumentelor de plasament pe termen lung, concesionarea unor proiecte de
infrastructură și utilități public e, promovarea parteneriatelor public -privat etc.).

Programarea financiară a Planului Național de Dezvoltare 2007 -2013 prevede un
necesar de investiții în sumă totală de 58.673,10 milioane euro , care se pliază perfect pe
obiectivele stabilite de UE pentru alocarea fondurilor structurale și de coeziune și a celor
pentru agricultură și pescuit. Din acest total , circa 32 miliarde euro pot fi finanțate prin
intermediul instrumentelor structurale și al fondurilor pentru agricultură și pescuit ale UE
care au o de stinație precisă, cu condiția asigurării unei capacități naționale de absorbție
cât mai mari. Diferența urmează să se acopere din bugetul de stat, credite externe și alte
surse.

Pentru finanțarea suplimentară a obiectivelor Strategiei Naționale pentru Dez voltare
Durabilă pot fi accesate, pe baze competitive, prin proiecte prezentate de către statele
membre ale UE, individual sau prin participarea la consorții, direct la Comisia
Europeană, și alte fonduri ale UE care nu fac parte din fondurile structurale ș i de
coeziune, cum ar fi de exemplu:
Fondul de Solidaritate al UE , care are ca obiectiv asigurarea asistenței financiare
în cazul producerii unor calamități, inclusiv ca efect al schimbărilor climatice, în valoare
totală, pentru întreaga Uniune, de 1 milia rd euro pe an.
Programul „Marco Polo II” , care sprijină interconectarea diferitelor modalități de
transport, îmbunătățirea performanțelor de mediu în transporturi și decongestionarea
traficului în orașe precum și pe rețelele rutiere trans -europene, cu o al ocare financiară
totală de 450 milioane euro.
Programul pentru competitivitate și inovare , care sprijină obiectivele de
sustenabilitate a producției și consumului, cu o alocare financiară totală de 3,62 miliarde
euro.
Programul „Progres: ocuparea forței de muncă și solidaritatea socială” pentru
susținerea introducerii sporurilor și facilităților pentru reducerea șomajului, combaterea
discriminării, încurajarea egalității de șanse și promovarea incluziunii sociale, cu o
alocare financiară totală de 743 milio ane euro.
Fondul e uropean de ajustare la g lobal izare pentru susținerea reconversiei
profesionale și repoziționării pe piața forței de muncă a angajaților afectați de schimbările
survenite în comerțul global, cu o finanțare totală care se ridică la un plafo n de maximum
500 milioane euro pe an.

96
Programul „ Lifelong learning ” (învățare pe tot parcursul vieții) pentru facilitarea
mobilității cadrelor didactice și întărirea legăturilor dintre instituțiile de învățământ și
cele de formare profesională continuă pri n intermediul programelor „Comenius”,
„Erasmus”, „Leonardo da Vinci” și „Grundtvig”, cu o alocare financiară de 6,97 miliarde
euro.
Programul -cadru 7 (Framework Programme 7 – FP7) pentru extinderea
capacității de cercetare științifică, dezvoltare tehnologi că și inovare în spațiul Uniunii
Europene precum și cu alți parteneri, cu o alocare financiară de 53,272 miliarde euro.
Programul rețele trans -europene (Trans -European Networks) pentru facilitarea
mobilității și circulației libere sustenabile a cetățenilor , bunurilor, capitalurilor și energiei
între statele membre ale Uniunii Europene, cu o alocare financiară de 8,168 miliarde
euro.

Pe lângă aceste programe ale UE, România mai poate să acceseze fondurile alocate
prin Mecanismul Financiar al Spațiului Econo mic European constituit de statele Europei
Occidentale care nu sunt membre ale UE (Islanda, Lichtenstein, Norvegia) destinate în
principal întăririi capacității instituționale și administrative și proiectelor în domeniul
protecției mediului sau formării pr ofesionale, cu o alocare financiară în valoare de 50,5
milioane euro pentru perioada 2008 -2011, atribuirea fondurilor facându -se sub formă de
grant în proporție de 60 -90%. La aceste fonduri se adaugă cele acordate în cadrul
asistenței bilaterale de statele membre UE sau alte state europene (Norvegia, Elveția).

4. Comunicare, mobilizarea actorilor și multiplicarea factorilor de
succes

Adoptarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României marchează
începutul unui proces de lungă durată care va duce, în etape succesive, la încetățenirea
unui nou model de dezvoltare, în conformitate cu orientările strategice convenite la nivel
mondial, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, și cu directivele Uniunii Europene. În
aceste condiții este important să se aducă la cunoștința decidenților la toate nivelurile și a
publicului larg principiil e dezvoltării durabile , necesitatea trecerii la un nou model de
dezvol tare, problemele majore cu care se confrunt ă Rom ânia și modul în care acestea se
reflect ă în obiectivel e prezentei Strategii . Acest proces nu se limitează la o campanie
punctuală de popularizare ci trebuie să reprezinte o preocupare permanentă, cu implicarea
activă a tuturor factorilor interesați: autoritățile centrale și locale, partidele politice,
asociațiile patronale și profesionale, partenerii sociali, sistemul de educație și cercetare,
societatea civilă, mass media.
După adoptarea Strategiei Naționale, se va elabora un program de măsuri concrete, cu
responsabilități , resurse și termene de execu ție precise, privind acțiunile de informare,
comunicare și diseminare a celor mai bune practici din experiența României și a
celorlalte state membre ale UE legate de implementarea obiectivelor dezvoltării durabile.

97 Orientarea și coordonarea Programului de Comunicare pe linie guvernamentală și
administrarea fondurilor publice alocate în acest scop va reveni Comitetului
Interdepartamental (a se vedea Partea V), în strânsă conlucrare cu Consiliul Consultativ
pentru Dezvoltare Durabilă.
În perioada imediat ulte rioară adoptării Strategiei , se vor întreprinde următoarele
acțiuni care au finanțarea asigurată prin fondurile alocate în vederea elaborării prezentei
Strategii:
Publicarea textului în limba română al Strategiei Naționale pentru Dezvoltare
Durabilă, după finalizarea și aprobarea acestuia, sub formă de broșură și difuzarea către
autoritățile publice centrale și locale, partidele politice, comisiile parlamentare, asociațiile
patronale și profesionale, unitățile de învățământ și cercetare, organizațiile
neguv ernamentale și alte formațiuni ale societății civile și mijloacele de informare în
masă , scrise și audio -vizuale. Un număr suficient de exemplare va fi pus la dispoziția
Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis la oficiile diplomatice și consul are
ale României pentru informarea rezidenților români în străinătate.
Traducerea și publicarea textului Strategiei în limba engleză în vederea prezentării
la Comisia Europeană și difuzării la Parlamentul European și alte instituții ale UE,
precum și la al te instituții sau organizații guvernamentale și neguvernamentale interesate.
Menținerea în funcțiune , încă cel puțin trei luni , a site -urilor Internet dedicate
exclusiv Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, în regim interactiv, la
Ministerul Med iului și Dezvoltării Durabile și la Centrul Național pentru Dezvoltare
Durabilă /PNUD din București, până la preluarea acestor atribuții de către Comitetul
Interdepartamental și Consiliul Consultativ, care vor dezvolta portale proprii pe acest
subiect.
Continuarea implicării active a instituțiilor, organizațiilor și persoanelor care au
participat la elaborarea prezentei Strategii în prezentarea obiectivelor acesteia în cadrul
unor întruniri publice cu grupuri -țintă (tineret, patronate, sindicate, organizați i
neguvernamentale etc.), manifestări științifice (conferințe, simpozioane, seminarii) pe
plan național, regional și local, articole și interviuri în presa scrisă și audio -vizuală.

Conform recomandărilor exprese conținute în Strategia pentru Dezvoltare Du rabilă a
Uniunii Europene, se supun atenției Comitetului Interdepartamental și Consiliului
Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă următoarele măsuri ce ar urma să fie incluse în
Programul de Comunicare:
Producerea unor broșuri de popularizare care să expli ce conținutul noțiunii de
dezvoltare durabilă și să prezinte principalele obiective ale Strategiei UE și ale Strategiei
Naționale pentru Dezvoltare Durabilă.
Încheierea unor convenții cu societățile publice de radiodifuziune și televiziune,
vizând , în spec ial, programele cu caracter educațional, pentru includerea unor teme de
prezentare sau dezbatere privind dezvoltarea durabilă; achiziționarea de spațiu publicitar
la posturile private de radio și TV pentru transmiterea de scurte mesaje de interes public
legate de preceptele dezvoltării durabile.

98
Folosirea activă a rețelelor regionale și locale constituite în cadrul implementării
programului Agenda Locală 21 , și a metodelor de consultare publică folosite în cadrul
acestui proces pentru diseminarea inițiativ elor reușite și celor mai bune practici în
realizarea de proiecte concrete la nivelul comunităților prin aplicarea principiilor
dezvoltării durabile.
Încurajarea Senatelor universitare să includă în tematica recomandată pentru
lucrările de licență, mastera t sau doctorat subiecte consacrate promovării directe sau
indirecte a ideei de sustenabilitate și responsabilitate ecologică , și facilitarea publicării
prioritare a celor mai meritorii lucrări de acest tip.
Încurajarea autorităților și comunităților locale din România să participe la
Campania UE pentru municipalități și orașe sustenabile în vederea schimbului de bune
practici și elaborării de criterii calitative, indicatori și instrumente (cum ar fi evaluările de
impact) pentru aplicarea concretă a principi ilor dezvoltării durabile pe plan local , și
acordarea de premii anuale pentru cele mai reușite inițiative.
Promovarea , în România, cu sprijinul asociațiilor patronale, partenerilor sociali și
Camerelor de Comerț și Industrie, a obiectivelor și practicilor Alianței Europene pentru
Responsabilitatea Socială Corporativă (Corporate Social Responsibility – CSR) , în
vederea lansării voluntare în mediul de afaceri a unor inițiative ce trec dincolo de cadrul
minimal al cerințelor legale.
Asigurarea prin măsuri con crete a aplicării integrale și consecvente în România a
prevederilor Convenției de la Ǻarhus privind accesul la informații, participarea publică la
procesul decizional și accesul la justiție în problemele de mediu.

99 Partea IV. Probleme și preocupări spec ifice situației din
România

O serie de aspecte care țin de aplicarea preceptelor dezvoltării durabile nu figurează
în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene , întrucât problemele
respective au fost depășite de țările care formează nucleul central al UE cu multe decenii
în urmă și , deci, nu mai constituie obiectul unei preocupări prioritare. În cazul României
însă, există indicatori (ex. structura proprietăților agricole, accesul la apă potabilă și
canalizare, infrastructura transporturilor , eficiența energetică și consumul de resurse
raportat la PIB, productivitatea muncii, starea generală de sănătate, calitatea formării
profesionale etc.) care o plasează , încă, la un nivel inferior față de majoritatea țărilor
membre ale UE. Această secțiun e este consacrată tocmai elucidării unor asemenea
probleme ce se cer rezolvate paralel și simultan cu efortul de a realiza o conformitate
deplină cu normele și standardele Uniunii Europene.

1. Riscuri și vulnerabilități generate de factori endogeni și
exoge ni

Realizarea obiectivelor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a României poate fi
influențată de apariția unor perturbări generate de factori interni sau externi. Unele dintre
aceste eventualități pot fi prevăzute, dar impactul lor este dificil de eval uat și prognozat,
cantitativ sau ca eșalonare în timp.
Modelul propus pe termen lung este unul potențial, dinamica dezvoltării fiind
dependentă, într -o anumită măsură, de disponibilitatea resurselor și de conjuncturi.
Devieri majore ale politicilor națion ale de la obiectivele și angajamentele asumate de
România ca stat membru al UE sunt puțin probabile, dar sunt posibile anumite întârzieri
sau necorelări în implementarea acestora.

Principalii factori endogeni de risc ar putea fi următorii:
Ajustarea conju cturală a politicilor economice ca urmare a instabilității politice
și/sau a nerespectării principiilor dezvoltării durabile, în funcție de configurația
majorității parlamentare sau de doctrinele partidelor politice aflate la guvernare;
Întârzierea impleme ntării unui sistem îmbunătățit de luare a deciziilor și de
creștere a responsabilității instituțiilor publice în raport cu rezultatele politicilor
promovate, analizelor de impact și utilizării tehnicilor de monitorizare sistematică și
activă;

100
Continuarea a ctualelor tendințe demografice negative, accentuarea declinului
demografic și producerea unor dezechilibre structurale cu profunde implicații de natură
economică și socială;
Accentuarea neîncrederii față de imparțialitatea, transparența și operativitatea
actului de justiție;
Cooperarea formală și ineficientă a instituțiilor publice cu sectorul privat
(patronatele), asociațiile profesionale și partenerii sociali în elaborarea și implementarea
politicilor publice și a măsurilor pentru creșterea competitivită ții bazate pe sporirea
productivității resurselor materiale consumate și a muncii, precum și pe promovarea
prioritară a exportului și asigurarea echilibrelor macroeconomice;
Selectarea după principii clientelare a priorităților în alocarea financiară a
fondurilor cu caracter public în detrimentul proiectelor cu impact economico -social major
și efecte pozitive asupra mediului, bazate pe evaluarea competentă a raportului efect/efort
financiar, pe termen mediu și lung;
Întârzierea descentralizării și a măsurilo r pentru creșterea substanțială a capacității
administrative, a potențialității de a genera proiecte eligibile pentru finanțare din punctul
de vedere al eficienței economice, sociale și ecologice , și de a executa asemenea proiecte
în cadrul termenelor stab ilite prin studiile de fezabilitate; amânarea acestor măsuri poate
reduce gradul de accesare a fondurilor UE , precum și posibilitățil e de acoperire a
deficitului de cont curent;
Eficiența limitată a politicilor orientate spre continuarea procesului de dezi nflație,
ceea ce poate avea o influență nefavorabilă serioasă asupra echilibrelor macroeconomice
și creșterii economice sustenabile;
Capacitatea limitată de a anticipa apariția unor fenomene meteorologice extreme
ca urmare a schimbărilor climatice (perioad e prelungite de secetă, inundații, epidemii) , și
de a lua măsuri pentru limitarea efectelor posibile ale acestora asupra sănătății și
bunăstării populației, agriculturii și prețurilor la produsele agro -alimentare;
Continuarea tendințelor de creștere exager ată a creditelor de consum și a
importurilor pentru consumul curent;
Creșterea veniturilor în neconcordanță cu evoluția productivității muncii , ca
urmare a adoptării unor decizii populiste în perioadele pre -electorale și a tensiunilor
existente pe piața fo rței de muncă în condițiile deficitului de angajați cu experiență în
anumite sectoare;
Amânarea implementării politicilor adecvate pentru reducerea intensității
energetice și a măsurilor pentru asigurarea necesarului de energie, în condiții sustenabile,
pentru funcționarea economiei și consumul populației;
Utilizarea ineficientă a fondurilor publice destinate formării inițiale și continue a
resurselor umane și stimulării activităților de cercetare -dezvoltare -inovare care reprezintă
domenii de importanță maj oră pentru dezvoltarea durabilă.

101
Printre factorii de risc exogeni care trebuie avuți în vedere s -ar putea număra:
Accentuarea dincolo de limite sustenabile a fenomenului migrației externe ca
urmare a adoptării de către unele țări mai dezvoltate a unor p olitici de imigrare având nu
numai o dimensiune economică, impusă de deficitul de forță de muncă în anumite
sectoare, ci și o dimensiune demografică pentru corectarea efectelor unei natalități
scăzute și a procesului de îmbătrânire a populației;
Amplifica rea tendințelor de creștere a prețurilor la petrol, gaze naturale, minereu
de uraniu, ceea ce poate genera efecte serioase asupra inflației și a siguranței energetice;
Incertitudinile cu privire la atitudinile investitorilor străini față de piețele
emergen te, care ar putea fi cauzate, în principal, de creșterea deficitului extern și de lipsa
de predictibilitate a politicii fiscale, cu efecte negative asupra volumului și calității
investițiilor în sectorul productiv al economiei și asupra gradului de acoperi re din această
sursă a deficitului de cont curent;
Creșterea costurilor finanțării externe ca urmare a turbulențelor financiare
internaționale și a scăderii posibile a rating -ului de țară, ceea ce poate induce influențe
nedorite asupra cursului monedei naț ionale și asupra ratei inflației.

În vederea identificării factorilor de risc și pentru gestionarea situațiilor de criză
posibile se recomandă:
Formarea unui contingent de evaluatori de risc și specialiști în managementul
crizelor , care să fie inserați în structurile de suport decizional;
Dezvoltarea, prin exerciții de foresight, de instrumente pentru prevenirea,
gestionarea și atenuarea efectelor crizelor;
Integrarea, pe baza competențelor profesionale, a specialiștilor români în rețelele
UE de experți în managementul crizelor;
Pregătirea unor planuri de contingență pentru anticiparea vulnerabilităților de
sistem și a efectelor posibile ale unor situații de criză , care să cuprindă și portofolii de
soluții.

2. Creșterea sustenabilă: transformările structurale și echilibrele
macroeconomice

Prezenta Strategie pornește de la premisa că realizarea unei dezvoltări accelerate pe
termen mediu și lung în toate cele trei componente esențiale (economică, socială și de
mediu) nu este doar una dintre opțiunile posibile , ci reprezintă condiția esențială pentru
reducerea treptată, într -un orizont de timp cât mai scurt posibil, a decalajelor care separă
încă România de nivelul mediu al UE în privința calității vieții și pentru asigurarea unei
coeziuni reale, atât la nivel na țional , cât și în cadrul mai larg al Uniunii Europene.

102 Evoluția economică a României din ultimii 7 ani (2001 -2007), cu o rată medie anuală
de creștere a produsului intern brut de peste 6%, față de un ritm de sub 2% în UE -25,
demonstrează că realizarea aces tui obiectiv este posibilă. Intrarea pe Piața Unică a
Uniunii Europene, îmbunătățirea mediului de afaceri și a cadrului concurențial,
consolidarea sectorului privat, creșterea ratei și calității investițiilor sunt factori
încurajatori, care favorizează con tinuarea acestui proces.
Continuarea creșterii economice cu rate medii anuale ale PIB de 5,6 -5,8% în perioada
2008 -2013, de 4,8 -5% în perioada 2014 -2020 și de 3,8 -4,2% în intervalul 2021 -2030
constituie un obiectiv realist, aceste ritmuri fiind apropiate d e evaluările cu privire la
PIB-ul potențial pentru perioadele respective și compatibile cu cerințele de realizare a
criteriilor de convergență necesare pentru adoptarea monedei unice europene.
În condițiile extinderii liberei circulații de bunuri și servi cii și a efectelor globalizării,
competitivitatea și eco -eficiența vor reprezenta factori determinanți ai sustenabilității
creșterii economice. Asigurarea performanței pe termen mediu și lung a economiei
românești impune, prin urmare, adoptarea de instrume nte eficiente de politică economică,
care să permită gestionarea și valorificarea substanțial îmbunătățită a potențialului
existent în anumite domenii -cheie, care determină dezvoltarea durabilă într -un cadru
concurențial.

Principalele obiective pe termen mediu , stabilite în domeniul economic prin
documentele programatice naționale , în conformitate cu țintele prevăzute în Strategia
Lisabona revizuită, în Liniile Directoare Generale de Politică Economică și în Pactul de
Stabilitate și Creștere al Uniunii Eur opene , sunt:
Menținerea stabilității macroeconomice, continuarea procesului de dezinflație și
limitarea deficitului de cont curent;
Îmbunătățirea predictibilității și performanțelor politicii fiscale, inclusiv atragerea
și utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile;
Continuarea și adâncirea reformelor structurale și furnizarea de servicii
îmbunătățite de sănătate, educație, formare profesională, cercetare și dezvoltare, precum
și continuarea reformelor necesare pentru a spori nivelul de respo nsabilizare și de
eficiență;
Asigurarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung;
Îmbunătățirea mediului de afaceri, promovarea culturii antreprenoriale, creșterea
flexibilității și participării pe piața muncii și o dezvoltare regională armonioas ă;
Reforma administrației publice.

O condiție esențială pentru îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile este
implementarea unei combinații adecvate de politici macroeconomice coerente , prin care
să se asigure sustenabilitatea resurselor materiale și energetice folosite pentru creșterea
economică, finanțarea investițiilor strict necesare pentru modernizarea și creșterea
competitivității sectoarelor productive și de servicii , precum și a infrastructurilor,

103 calificarea și perfecționarea continuă a forțe i de muncă în acord cu cerințele progresului
tehnic și tehnologic. Din analiza evoluției economice a României în ultimii 18 ani rezultă
că în acest scop se impune, de asemenea, soluționarea unor probleme de importanță
principială:
Îmbinarea optimă a iniția tivei private cu o rațională intervenție publică pe baza
unor politici flexibile de corectare a disfuncționalităților mecanismelor de piață.
Intervenția statului în economie trebuie să vizeze numai domeniile în care se dovedește
că piața ar soluționa probl emele existente cu risipă de resurse sau într -un timp mai
îndelungat, pornind de la investigații și evaluări prealabile realizate în mod imparțial,
independent și transparent.
Îmbunătățirea semnificativă a structurii și atribuțiilor instituțiilor publice centrale,
regionale și locale, definirea mai precisă a responsabilităților și modului de conlucrare
pentru a permite o evaluare corectă a performanțelor obținute și identificarea domeniilor
în care se impun măsuri pentru creșterea eficienței actului admin istrativ la toate
nivelurile.
Accelerarea descentralizării conform principiului subsidiarității , concomitent cu
măsuri pentru creșterea capacității administrative și a competențelor decizionale.
Urmărirea sistematică a obiectivului coeziunii sociale ca pre misă a dezvoltării
durabile și re -examinarea periodică, din aceasta perspectivă, a politicilor salariale, fiscale
și sociale.

Fară a se substitui programelor existente de dezvoltare a României, prezenta Strategie
propune o viziune focalizată pe atingerea unor obiective pe termen lung, care transced
orizonturile curente de referință și ciclurile electorale, prin prisma criteriilor de
sustenabilitate stipulate în Directivele Uniunii Europene și a tendințelor principale care se
conturează pe plan mondial.

2.1. Asigurarea sustenabilității pe termen lung a consumurilor energetice și
materiale bazată pe evaluarea realistă a capacității de suport a capitalului
natural .

Din datele prezentate în Partea III, Capitolul 1.1 a rezultat că intensitatea energetică
primară și cea finală sunt , în România , de peste trei ori mai ridicate decât nivelurile medii
actuale din UE. De aici decurge constatarea că există un potențial important pentru
reducerea consumului de energie, principala sursă fiind creșterea eficienței energetic e
în sectoarele productive de bunuri și servicii , și diminuarea pierderilor considerabile de
energie în sectorul rezidential.
Potrivit programelor naționale în domeniul eficienței energetice, se prognozează că
intensitatea energiei primare se va putea redu ce până în anul 2013, față de 2006, cu peste
o treime, de la 0,555 la 0,377 tone echivalent petrol (tep) pentru generarea unei valori de
1.000 euro în PIB, exprimată în prețuri constante și euro 2000, iar până în 2020 cu încă
23-24% (0,26 tep), ajungând la nivelul mediu al UE din 2006.

104 În aceste condiții, creșterile medii anuale ale PIB estimate pentru perioada 2008 -2020
se pot realiza prin decuplarea creșterii economice de consumul de energie primară.

Pentru asigurarea sustenabilității consumului total de resurse materiale în raport cu
gestionarea responsabilă a capitalului natural se impune ca o preocupare prioritară
ameliorarea semnificativă a productivității resurselor . Este de prevăzut ca și legislația
primară și secundară a UE în materie să evolueze în direcția stabilirii unor obiective mai
ambițioase și a unor reglementări mai exigente, în conformitate cu Agenda Lisabona
reînnoită.
Din analiza evoluției din ultimii ani a industriei prelucrătoare din România a rezultat,
de exemplu, că în sectoarele energo – și material -intensive (metalurgie, prelucrarea
țițeiului, substanțe și produse chimice, materiale de construcție), care, în plus, sunt
poluante și reprezintă 25% din totalul producției, se constată tendința de reducere a
productivității resurselor ca urmare a creșterii consumului intermediar. Comparativ cu
anul 2000, în 2005 consumul total de resurse în industria metalurgică a crescut cu peste
48%, în timp ce valoarea adăugată s -a redus cu 2,6%. În industria de prelucrare a
țițeiului, la o creștere cu 12,4% a valorii adăugate, consumul de resurse s -a majorat cu
peste 50%. În anul 2005, productivitatea resurselor totale consumate în metalurgie a fost
de numai 0,18, iar în prelucrarea țițeiului 0,34, față de 0,55 pe ansamblul industriei
prelucrătoare.
Exemple similare pot fi furnizate și în privința productivității resurselor din
agricultură și silvicultură. Și în acest caz, se observă că există un potențial însemnat
pentru îmbunătățirea substanțială a situației, într -un termen rezonabil de timp, prin
promovarea unor politici care să stimuleze modernizarea tehnologică și creșterea ponderii
produselor cu prelucrare avansată , atât pentru export cât și pentru consumul intern.
Perfectarea, într -o primă etapă, a unor acorduri voluntare cu asociațiile patronal e (așa
cum se procedează deja în unele țări ale UE) și adoptarea ulterioară a unor reglementări
pentru transferul unei p ărți din impozitul pe forța de muncă spre impozitarea consumului
de resurse materiale și energetice ar stimula operatorii economici să a cționeze pentru
creșterea productivității resurselor, ceea ce va avea, în final, un impact favorabil asupra
costurilor și competitivității și asupra sustenabilității consumului de resurse.
Având în vedere creșterea considerabilă în viitor a ponderii import urilor de resurse
primare de energie și materii prime, este necesară elaborarea unei strategii speciale atât
pentru diversificarea surselor de aprovizionare , cât și pentru securizarea acestora prin
acorduri de lungă durată.

2.2. Modernizarea treptată a m acrostructurii economiei pentru a corespunde
cerințelor sociale și de mediu.

Creșterea ponderii serviciilor în formarea PIB de la 48,8% în 2006 la circa 55% în
2013 și 60 -65% în 2020 (aproape de nivelul mediu actual din UE) și a calității acestora va

105 determina și sporirea eficienței economice și a competitivității în celelalte sectoare
economice, cu efecte sociale benefice asupra mobilității verticale a forței de muncă și a
nivelului de calificare și remunerare. Dezvoltarea serviciilor de cercetare, consul tanță,
expertiză, informatică, a celor financiare și de perfecționare managerială va contribui
direct la creșterea productivității resurselor totale consumate pe ansamblul economiei,
având în vedere că în sectorul serviciilor raportul dintre valoarea adăug ată brută și
consumul intermediar este net superior celui din agricultură, industrie și construcții.
Ajustarea structurilor intersectoriale va avea loc , în special , prin stimularea
dezvoltării prioritare a substructurilor care realizează valoare adăugată m are cu un
consum mai redus de resurse, cu accent pe folosirea resurselor regenerabile sau
reciclabile.
În industrie , se va pune accentul pe dotarea cu tehnologii de complexitate medie și
înaltă și pe dezvoltarea și introducerea în producția proprie a unor asemenea tehnologii cu
efect important de antrenare și care pot avea o contribuție substanțială la creșterea
volumului și eficienței exporturilor. Eco -eficiența și folosirea celor mai bune tehnologii
disponibile vor deveni, într -o măsură crescândă, criteri i esențiale în deciziile
investiționale, nu numai în domeniul achizițiilor publice , ci și în alte sfere ale activității
economice.
Schimbările cele mai profunde se vor produce în mediul rural prin înlocuirea în mare
măsură, pe parcursul vieții unei singur e generații, a structurilor arhaice, a practicilor de
producție în agricultură și a înfățișării satului românesc, în condițiile pastrării identității
locale și culturale specifice. Dezvoltarea producției agro -alimentare organice, antrenarea
comunităților l ocale în activități de ecologizare și conservare a mediului natural,
cointeresarea lor directă în protejarea monumentelor și siturilor cu valoare istorică sau de
patrimoniu cultural, asigurarea accesului la serviciile comunale și sociale de bază,
reducerea și eliminarea sărăciei, îmbunătățirea comunicațiilor și a relațiilor de piaț ă vor
contribui la estomparea treptată a discrepanțelor în privința calității vieții între sat și oraș.
Ținând seama de cerințele de dezvoltare în profil regional, de necesitatea unei
absorbții optime a fondurilor cu cofinanțare comunitară și de nevoia de a atrage investiții
suplimentare, mai ales pentru modernizarea infrastructurii edilitare, de transport și de
susținere a agriculturii, se impune un efort sporit pentru constituire a și actualizarea
permanentă a unui portofoliu de proiecte viabile, însoțite de analize de prefezabilitate
profesional alcătuite, care să întrunească sprijinul activ al tuturor factorilor de decizie și
al comunităților locale.

2.3. Creșterea productivită ții muncii și îmbunătățirea ratei de ocupare

Nivelul productivității muncii pe ansamblul economiei (PIB pe persoană ocupată) cât
și la nivel sectorial sau de întreprindere (valoare adăugată brută pe salariat) este încă mult
inferior în România comparativ cu nivelul mediu al UE. Nivelul relativ scăzut al salariilor
din România, în special al celor mici, se explică în parte prin acest decalaj de
productivitate care se reflectă, aproximativ în același raport, în calitatea locurilor de
muncă și volumul venitur ilor dispozabile.

106 Reînnoirea lentă a bazei tehnologice, calitatea inferioară a infrastructurilor,
subfinanțarea cronică, contribuția slabă a activităților proprii de cercetare -dezvoltare –
inovare, performanțele scăzute ale produselor și serviciilor oferite pe piață, capacitatea
insuficientă de adaptare la cerințele pieței globalizate au fost principalele cauze care au
influențat negativ atât productivitatea muncii , cât și randamentul folosirii resurselor. Deși
în ultimii ani ritmul de creștere al productivit ății muncii în România, mai ales în
industriile procesatoare și în construcții, a fost mai mare decât media UE, diferența
rămâne foarte ridicată.
Întrucât productivitatea resurselor materiale (randamentul utilizării) și productivitatea
muncii sunt determin anții principali ai eficienței și competitivității și, implicit, ai
sustenabilității dezvoltării economice și sociale, se impun eforturi considerabile,
investiționale și de management, pentru remedierea situației și alinierea la standardele
curente ale Uni unii Europene. Caracterul de urgență al acestor măsuri este pus în evidență
și de evoluțiile demografice nefavorabile, cu tendințe de agravare în cazul României.
În același timp, este necesară îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă
potențial act ive care, în perioada 2002 -2006, a fost în România de 57,9% , comparativ cu
media UE de 63,1% , în aceeași perioadă.
Prin politicile de creștere a investițiilor în capitalul uman, se estimează o rată de
ocupare a populației între 15 și 64 ani de peste 62% , în 2013, cu tendință de îmbunătățire
constantă în perioadele următoare (64 -65% în 2020).

2.4. Îmbunătățirea managementului micro – și macro -economic

În perioadele următoare , se impune o creștere considerabilă a calității
managementului economic la toate n ivelurile, de la cel național sau regional până la nivel
de întreprindere sau exploatație agricolă, pentru utilizarea eficientă și completă a
resurselor de capital disponibile și atragerea unor surse de finanțare suplimentare pentru
investiții atât în dota rea cu tehnologie modernă , cât și în formarea și perfecționarea forței
de muncă, în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Întrucât creșterea
sustenabilă a produsului intern brut este determinată de evoluția valorii adăugate realizate
de operatorii economici, extinderea managementului performant este crucială în toate
verigile principale ale activității fiec ărei unități producătoare de bunuri sau servicii:
administrativ și tehnic, tehnologic, financiar, logistic, comercial, precum și în gestionarea
resurselor umane.
În acest scop , este oportună stabilirea de criterii specifice de performanță pentru
manageri în sectorul public și încurajarea aplicării unor standarde similare în sectorul
privat, prin angajarea responsabilității acționarilo r și consiliilor de administrație în
monitorizarea performanței manageriale conform standardelor minimale stabilite pentru
creșterea valorii adăugate, a competitivității și profitului.
Se are în vedere, de asemenea, re vizui rea politicilor de amortizare a i mobilizărilor
corporale în corelare cu evoluția progresului tehnologic din fiecare domeniu pentru a

107 preveni uzura morală a utilajelor, care generează consumuri majorate de resurse
energetice, materiale și de muncă și are efecte negative directe asupra comp etitivității.
Implementarea în activitatea curentă a firmelor a elaborării de bugete multianuale, cel
puțin pe termen mediu, este necesară atât pentru asigurarea unei viziuni pe termen lung
privind perspectiva de dezvoltare , cât și pentru fundamentarea uno r politici eficiente în
domeniul investițiilor și pentru adaptarea volumului și structurii producției de bunuri și
servicii la tendințele anticipate ale pieței.

2.5. Politica de investiții și diversificarea surselor de finanțare

Nevoile specifice de dez voltare ale României și asigurarea compatibilității politicilor
economice, sociale și de mediu cu filonul principal de evoluție în cadrul UE necesită
implicarea activă și responsabilă a instituțiilor publice centrale și locale, a sectorului
privat, a asoci ațiilor profesionale, partenerilor sociali și societății civile în menținerea
unui mediu de afaceri favorabil investițiilor de capital autohton și străin destinate
modernizării și dezvoltării durabile a țării.
Menținerea unei rate de investiții mai mari de cât în țările cu economie matură din
Europa este absolut necesară pentru realizarea unei convergențe în termeni reali.
Modernizarea infrastructurii energetice, de transport și edilitare (apă curentă și
canalizare), învățământului și sănătății publice, dezv oltarea rurală și reducerea decalajului
tehnologic și informațional reclamă un mare efort investițional. În vreme ce în
majoritatea țărilor UE asemenea probleme au fost rezolvate cu decenii în urmă, pentru
România ele reprezintă priorități esențiale.
Pentr u creșterea ratei de investiții pe termen mediu și lung va trebui continuată
politica de atragere a investițiilor străine directe, în special a celor care pot contribui
substanțial la creșterea exportului, astfel ca exportul să devină determinantul princip al al
creșterii economice. Evoluția investițiilor străine directe din ultimii patru ani (2004 –
2007), cu o medie anuală de 6,2 miliarde euro, cr eează premise pentru stabilizarea acestei
tendințe și în perioadele următoare la nivele comparabile, chiar și în absența unor mari
privatizări, prin atragerea prioritară a investițiilor de tip greenfield .
Asigurarea surselor de finanțare pentru investițiile publice și private necesită creșterea
treptată a ratei economisirii interne de la 15,3% în anul 2007 la peste 2 0% în perioadele
următoare, ca urmare a temperării tendințelor de consum.
Dezvoltarea instrumentelor de economisire, pe baza practicilor aplicate cu succes în
alte țări ale UE, pot include: dezvoltarea unei piețe pe care să se poată tranzacționa liber
titluri de stat, obligațiuni publice și corporative, instrumente de plasament pe termen lung
la care să aiba acces și persoane fizice; reglementarea unei piețe a ipotecilor în care să se
poată tranzacționa liber atât drepturile cât și, mai ales, garanțiile ip otecare; stimularea
instrumentelor și instituțiilor de plasament colectiv, respectiv a fondurilor suplimentare
de pensii și asigurărilor de viață care pot atrage sume importante prin angajamente pe
termen lung (15 -20 ani); încurajarea băncilor de economisi re să -și extindă activitățile în
mediul rural.

108 De asemenea, este util să se examineze costurile și beneficiile utilizării unor
instrumente fiscale pentru stimularea economisirii .
Extinderea utilizării pieței de capital prin listarea companiilor la care st atul mai deține
pachete semnificative de acțiuni și îmbunătățirea reglementărilor în acest domeniu poate
atrage un volum considerabil de capital pentru asigurarea finanțării suplimentare
direcționate a marilor proiecte de infrastructură în scopul urgentări i finalizării acestora,
cu efecte economice și sociale benefice în profil spațial.
Dezvoltarea parteneriatelor public -privat nu trebuie să se limiteze la concesionări,
deși acestea trebuie încurajate în continuare, în condiții economico -financiare favorabi le
dezvoltării durabile. Înființarea unor companii noi, capitalizate parțial prin oferte publice
inițiale (IPO), în care statul sau autoritatea locală deține un pachet minoritar în compania
care face investiția și o exploatează, dar care se capitalizează u lterior prin listarea pe
bursă, poate constitui o altă soluție pentru reducerea efortului bugetar inițial și a
cheltuielilor de întreținere după darea în exploatare în cazul investițiilor în infrastructură.
Reducerea participării banilor publici diminuează în același timp potențialul de corupție
și efectele negative asupra eficienței investițiilor.
Utilizarea completă și eficientă a fondurilor alocate prin programele UE poate
contribui substanțial atât la creșterea ratei de investiții cât și la reducerea de ficitului de
cont curent, având în vedere că ponderea acestora în PIB este de circa 2,5% în 2008 și va
fi de peste 3% în perioada 2010 -2013, în timp ce contribuția României la bugetul
comunitar se reduce de la 0,98% din PIB în 2008 la 0,7 -0,8% în 2013. Se estimează că
absorbția completă a fondurilor structurale și de coeziune va duce la o cre ștere
supliment ară a PIB de 15 -20% până în anul 2015.
Este necesară creșterea substanțială a capacității de a asigura proiecte eligibile și de a
acorda consultanța și e xpertiza necesară la nivel regional și local prin măsuri precum:
creșterea rolului structurilor existente la nivel regional și local, atragerea în aceste
structuri și motivarea unor specialiști cu înaltă calificare în domeniile specifice
oportunităților re ale din fiecare regiune; inventarierea și evaluarea fezabilității proiectelor
existente și completarea portofoliului de proiecte atât pentru investiții destinate
modernizării infrastructurii și serviciilor publice de bază cât și a proiectelor inițiate de
întreprinzători privați; atragerea în elaborarea de proiecte a potențialului existent în
instituțiile de proiectare -dezvoltare și în universitățile cu profil tehnic și economic,
inclusiv atragerea studenților din anii terminali și masteranzilor care vor put ea să -și
susțină lucrările de diplomă cu asemenea proiecte pentru dezvoltarea spiritului
antreprenorial și inițierea de afaceri proprii după absolvire; analizarea măsurilor necesare
pentru creșterea capacității de execuție a investițiilor, evaluarea necesa rului de forță de
muncă pe calificări și specialități și asigurarea acestuia prin formare inițială și
recalificare.

2.6. Menținerea echilibrelor macroeconomice

Realizarea unei creșteri economice sustenabile, definite prin ratele medii anuale de
evoluție a PI B, și a țintelor operaționale ale prezentei Strategii la orizontul anului 2030

109 este condiționată de implementarea unui complex adecvat și coerent de politici
economice care să fie în concordanță cu obiectivele convenite în cadrul UE, în special cu
Strategi a Lisabona revizuită.
Pentru perioada 2008 -2013, obiectivele cu privire la evoluția indicatorilor și
echilibrelor macroeconomice au fost prevăzute în Programul de Convergență care vizează
cu prioritate îndeplinirea criteriilor de performanță cerute pentru adoptarea de către
România a monedei unice europene începând cu anul 2014. Programul a evaluat impactul
generat de evoluția unor factori externi (turbulențele manifestate pe piețele financiare
internaționale, creșterea prețurilor la produsele alimentare, m ajorarea cea mai substanțială
a prețului petrolului din ultimii 25 de ani, modificările relativ mici intervenite în
prognozele privind creșterea economică mondială și în UE) precum și a unor factori
interni (reducerea producției agricole ca urmare a secete i, creșterea veniturilor populației
insuficient sus ținută de sporul de productivitate, amplificarea creditelor de consum și
ritmul de creștere a importurilor, rata sc ăzută a economisirii). Acești factori au avut
efecte negative asupra susținerii procesului de dezinflație, deficitului balanței comerciale
și de cont curent, stabilității cursului monedei naționale și costului finanțării externe. În
acest context, politicile economice au fost re -evaluate în scopul de a asigura menținerea
echilibrelor macroecono mice în limite admisibile și realizarea criteriilor de convergență
reală și nominală până în anul 2012.

Politica monetară și a cursului de schimb va urmări continuarea traiectoriei
descendente a inflației, începând cu a doua parte a anului 2008. Țintele p revăzute pentru
anii 2008 și 2009 sunt de 3,8 -4,8% și, respectiv, 3,5 -4,5%, urmând să se încadreze în
limita de convergență în 2012 -2013 și să se mențină în apropierea acestui nivel în
perioada următoare. Se are în vedere asigurarea unui grad mai ridicat d e stabilitate a
cursului de schimb pe termen mediu și a anticipațiilor privind evoluția acestuia ca urmare
a încadrării în limitele criteriilor de convergență.
Având în vedere creșterile semnificative ale PIB, productivității muncii și fluxurilor
de capita l productiv din ultimii 6 ani precum și previziunile pentru perioadele următoare,
se anticipează că aprecierea leului față de moneda europeană va continua, dar în limite
moderate și fără șocuri.
Prin gestionarea lichidităților pe piața monetară, Banca Naț ională a României va
urmări consolidarea rolului politicii ratei dobânzii de politică monetară și capacitatea
acesteia de a influența anticipațiile inflaționiste până la intrarea în zona euro (2014), când
principalele atribuții de politică monetară vor fi transferate în competența Băncii Centrale
Europene.

Politica bugetară și fiscală va fi menținută în limite prudente pentru a reduce
dezechilibrele externe și a susține procesul de dezinflație. Se anticipează că promovarea
în continuare a unui mediu de afa ceri favorabil și creșterea flexibilității pieței muncii vor
stimula dinamica investițiilor, productivității muncii și competitivității.
Politica bugetară va urmări cu prioritate realizarea programelor pentru eliminarea
disfuncționalităților structurale di n infrastructură, învățământ, sănătate, cercetare –

110 dezvoltare -inovare, menținând în același timp niveluri prudente ale deficitului bugetar
prin îmbunătățirea colectării veniturilor și prin sporirea eficienței cheltuielilor bugetare,
Deficitul structural al bugetului va ajunge în anul 2011 la 0,9 -1% din PIB, respectând
prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere revizuit, cu o marjă de siguranță suficientă
pentru a evita depășirea nivelului de 3% în condițiile apariției unor factori perturbatori.
În domen iul infrastructurii (energie, transporturi, mediu) precum și, în mod
diferențiat, în alte sectoare de activitate se va adopta o politică financiară și fiscală
asemănătoare practicilor acceptate în alte țări ale UE care să încurajeze investițiile și
eficien ța lor economică și ecologică. Politica fiscală va viza, pe de o parte, simplificarea
sistemului prin reducerea numărului de taxe și impozite iar, pe de alta parte, încurajarea
muncii prin măsuri fiscale și prin transferul parțial al impozitării de pe munc a pe
consumul de resurse energetice și materiale.

Deficitul de cont curent și politica de asigurare a surselor de finanțare vor
constitui în continuare un obiect de preocupare, cel puțin pe termen scurt și mediu.
Evoluția nefavorabilă a balanței de încasă ri și plăți externe din ultimii ani a fost
generată în principal de soldul negativ al balanței comerciale ca urmare a creșterii
importurilor cu mult peste ritmul de creștere a exporturilor, deși acestea din urmă au avut
o evoluție satisfacătoare, cu rate a nuale cuprinse între 15,4% în 2002 și 14,7% în 2007,
depășind substanțial dinamica producției de bunuri și servicii. Ca urmare, deficitul de
cont curent a crescut de la 3,3% din PIB în anul 2002 la 10,4% în 2006 și la 14% în 2007.
Ținând seama de stabilit atea și nivelul redus al deficitului bugetar precum și de
ponderea mult mai mică în PIB a datoriei publice externe în comparație cu alte țări, se
poate aprecia că, prin politici economice adecvate, deficitul de cont curent, raportat la
PIB, se va putea red uce în perioadele următoare. Principalele modalități de acoperire a
deficitului, prin care să se evite formule de finanțare mai volatile (investiții de portofoliu
sau credite directe) de natură să expună economia la riscurile ce pot fi generate de
perturbă rile posibile la nivel global sunt: creșterea substanțială a absorbirii fondurilor
comunitare de la 1,5 miliarde euro în 2007 la peste 4 miliarde euro în perioada 2009 –
2013; menținerea contribuției investițiilor străine directe la nivele apropiate de cele din
ultimii doi ani; reducerea deficitului balanței comerciale prin măsuri active de stimulare a
exporturilor și de temperare a importurilor.
Se estimează că prin reducerea influenței negative a exportului net la creșterea PIB,
de 6,2% în 2006 și 8,7% în 2 007, acesta va ajunge la cel mult 3,5 -4% în 2013 și se va
menține sub această limită în toată perioada 2011 -2030.

111 3. Dezvoltarea regională și acțiunea locală; problematica specifică
a dezvoltării rurale

Conform reglementărilor Comisiei Europene din 20 03 privind stabilirea unui sistem
comun de clasificare statistică a unităților teritoriale, transpuse în legislația românească
încă din 1998 și adaptate în 2004, România cuprinde 8 regiuni de dezvoltare, incluzând
fiecare între 4 și 7 județe (cu excepția r egiunii București -Ilfov). Ele corespund nivelului
NUTS II potrivit clasificării EUROSTAT și reprezintă cadrul de colectare a datelor
statistice specifice în profil teritorial. Consiliile de Dezvoltare Regională grupează
reprezentanți ai autorităților județ ene și locale și au drept organisme executive Agențiile
de Dezvoltare Regională (ADR).
Toate regiunile de dezvoltare ale României, inclusiv București -Ilfov, au un produs
intern brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic de 75% din media comunitară și sunt
eligibile pentru finanțare din Instrumentele Structurale ale UE în cadrul obiectivului
Convergență.
Din perspectiva principiilor și obiectivelor dezvoltării durabile, evoluțiile la nivel
regional prezintă o importanță crucială, accentuată în condițiile specifi ce ale României de
tendința de creștere a disparităților teritoriale în ceea ce privește dezvoltarea economică și
socială, utilizarea rațională a resurselor și calitatea infrastructurii de mediu.
Astfel, raportat la media națională (100), PIB/locuitor în Regiunea Nord -Est a
reprezentat 79,8% în 1998 și 68,4% în 2005 în comparație cu Regiunea București -Ilfov
de 162,2% în 1998 și 212,5% în 2005, rata șomajului a fost în Regiunea Sud -Vest de
104,8% în 1998 și de 125,4% în 2005 față de 47,1% în 1998 și 40,7% î n 2005 în
Regiunea București -Ilfov, iar proporția populației rurale a crescut în Regiunea Sud de la
129% în 1998 la 129,3% în 2005 dar s -a redus în Regiunea Nord -Vest de la 83,8% în
1998 la 80,7% în 2005. Din totalul investițiilor străine atrase până în an ul 2006, 64,3%
(22,2 miliarde euro din totalul de 34,5 miliarde) s -au concentrat în Regiunea București –
Ilfov față de numai 2,7% în regiunea Sud -Vest și 1,2% în Regiunea Nord -Est.
În comparație cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv cele c are au
aderat în sau după 2004, România prezintă particularitatea singulară de a avea cea mai
înaltă proporție a populației rurale (45,1% din total în 2005) din care peste o treime lucra
în agricultură. Segmentul de populație ocupată în agricultură se cara cterizează printr -un
avansat proces de îmbătrânire: 33,7% peste 55 ani, 36,3% între 35 și 54 ani și numai
30,0% între 15 și 34 ani în 2006.
Proiectul Strategiei post -aderare a României (2007) enumeră aspectele definitorii ale
stării actuale a agriculturii și ruralului românesc: evoluția produsului agricol pe o
traiectorie sinuoasă și la cote scăzute de performanță condiționată într -o măsură exagerat
de mare de factorii climaterici; perpetuarea unei structuri agrare dominate de o excesivă
fărâmițare a capit alului funciar și de o penurie generalizată de capital de exploatare;
posibilitățile extrem de modeste de capitalizare; slaba legatură cu piețele a marii
majorități a exploatațiilor; excedentul semnificativ de forță de muncă în exploatațiile
individuale; n ivelul și proporțiile sărăciei în zonele rurale; starea infrastructurii, a
sistemului de sănătate și a celui de educație și formare profesională inițială și continuă în
mediul rural. Drept consecință, în ultimii ani s -a perpetuat poziția periferică a

112 produ cătorilor agricoli români în context european sub raportul performanței economice
și s-a accentuat evoluția descendentă a competitivității în schimburile economice
internaționale, după cum o atestă dinamica soldului balanței comerciale cu produse agro –
alimentare.

3.1. Dezvoltarea regională

Dezbaterile care au avut loc pe marginea proiectului prezentei Strategii în cele 8
regiuni de dezvoltare ale României confirmă constatările conținute în Programul
Operațional Regional 2007 -2013, adoptat în aprilie 200 7, privind punctele slabe
identificate la nivel regional:
Concentrarea creșterii economice, impulsionată de investițiile străine directe, în
jurul Bucureștiului și creșterea disparităților dintre regiunea Bucure ști-Ilfov și celelalte
șapte regiuni, precum și apari ția problemelor de congestionare a orașului-capital ă;
Declinul socio -economic al unui număr însemnat de centre urbane mari și
diminuarea rolului lor în dezvoltarea arealelor adiacente și a regiunilor;
Accentuarea dezechilibrelor demografice la niv el regional, degradarea structurii
pe vârste și îmbătrânirea populației căpătând dimensiuni alarmante în regiunile din sudul
țării;
Pierderea funcțiilor urbane ale multor orașe mici și mijlocii, în special ale celor
monoindustriale afectate de restructurar e, frecvent asociat ă cu accentuarea problemelor
sociale;
Reapariția dezechilibrului istoric de dezvoltare între jumătatea de est și cea de
vest a țării, decuplarea economică a unor zone tradițional subdezvoltate din nordul și
estul țării și de -a lungul Dun ării;
Accesibilitatea redusă a unor zone cu efecte negative asupra dezvoltării locale;
Existența unor zone extinse cu deficit de forță de muncă datorită scăderii
populației, migrației temporare masive și îmbătrânirii, ceea ce duce la o presiune sporită
asupra serviciilor sociale și de sănătate;
Posibila apariție a unui fenomen de stagnare economică în zonele montane;
Slaba competitivitate a multor afaceri, în special în turism, nivelul scăzut al
productivității muncii, lipsa investițiilor de capital și a capacității manageriale, gradul
scăzut de utilizare a tehnologiilor moderne;
Calitatea scăzută a infrastructurii publice, degradarea utilităților urbane,
incapacitatea de a conserva bunurile istorice și culturale;
Experiența și calificarea limitate ale auto rităților locale în gestionarea unor
programe complexe de dezvoltare durabilă incluzând componentele economice, sociale și
de mediu.

113
Elementele strategice conținute în Programul Operațional Regional 2007 -2013 au
menirea de a da răspunsuri concrete și efec tive la punctele slabe identificate mai sus prin
mobilizarea activă a resurselor și potențialului regional și local pe direcțiile care pot avea
cea mai mare influență directă asupra dezvoltării regionale și locale. Pe această bază se
fundamentează măsurile care intră în competența autorităților regionale, județene și
locale pentru remedierea și îmbunătățirea substanțială a situației pe termen scurt și mediu.

Obiectivele specifice ale Programului au fost definite pe baza analizelor economice și
sociale la n ivel național precum și la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, analizei
SWOT și viziunii strategice a Planului Național de Dezvoltare și Cadrului Național
Strategic de Referință în concordanță cu prioritățile Uniunii Europene.

Orizont 2013. Obiectiv național : Sprijinirea dezvoltării economice și sociale
echilibrate teritorial și durabile a regiunilor României corespunzător nevoilor și
resurselor lor specifice prin concentrarea asupra polilor urbani de creștere;
îmbunătățirea condițiilor infrastructura le și a mediului de afaceri pentru a face din
regiunile României, în special cele rămase în urmă, locuri mai atractive pentru a locui,
a le vizita, a investi și a munci.

În scopul realizării acestui obiectiv central se va pune accentul principal pe crește rea
rolului economic și social al centrelor urbane prin adoptarea unei abordări policentrice
în vederea unei dezvoltări mai echilibrate a regiunilor.

Intervențiile sectoriale la nivel național vor fi completate prin acțiuni cu specific
regional, subregion al și local pentru a sprijini aplicarea principiilor dezvoltării durabile.
Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor se va realiza printr -o abordare integrată,
bazată pe combinarea investițiilor publice în infrastructura locală cu politici active de
stimulare a activităților de afaceri și sprijinirea valorificării resurselor locale pe
următoarele axe prioritare tematice:

(i) Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor ca poli urbani de creștere

Acțiunile se vor concentra pe creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de
muncă prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv a
serviciilor sociale, și dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor și
antreprenoriatului.
Pentru a contribui la o dezvoltare teri torială echilibrată a țării și pentru a evita
creșterea disparităților interne , investițiile vor fi concentrate în acele orașe care
acționează ca poli regionali și/sau locali de creștere și iradiază dezvoltare în zonele

114 adiacente, acordându -se prioritate p olilor de creștere localizați în regiunile și județele cu
un nivel de dezvoltare mai scăzut în termeni de PIB pe locuitor și de rată a șomajului.
Având în vedere situația actuală din orașele României, este prevăzut ca fondurile
alocate dezvoltării urbane s ă fie utilizate în proporție de 60% pentru infrastructura
publică urbană, 25% pentru infrastructura socială și 15% pentru îmbunătățirea mediului
de afaceri.
Experiența dobândită anterior în țările UE prin implementarea programelor Urban I și
Urban II, a a rătat că abordarea integrată a problemelor economice, sociale și de mediu din
zonele urbane degradate a fost o metodă de succes pentru obținerea dezvoltării durabile a
localităților. Aplicarea planurilor integrate de dezvoltare urbană, elaborate într -un ca dru
larg participativ, cu implicarea tuturor actorilor relevanți, va duce la sprijinirea simultană
a activităților de renovare fizică a mediului urban și a celor de reabilitare a infrastructurii
de bază, a acțiunilor pentru dezvoltare economică, creșterea competitivității și ocupării,
integrarea grupurilor etnice și a categoriilor defavorizate în condițiile conservării și
protejării adecvate a mediului. Planurile integrate vor cuprinde proiecte referitoare la
următoarele tipuri de activități:
Reabilitarea i nfrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor municipale, inclusiv
a celor de transport urban prin: regenerarea fizică și funcțională a clădirilor cu valoare
istorică, culturală sau artistică; demolarea eșalonată a clădirilor sau structurilor
abandona te sau aflate într -un stadiu avansat de degradare care nu aparțin patrimoniului
național; modernizarea spațiilor publice și infrastructurii aferente (rețeaua stradală, zone
pietonale, trotuare, iluminat public etc.); reabilitarea siturilor poluate (perimet re
industriale abandonate, terenuri nefolosite); reglementarea traficului auto pentru
reducerea congestionării orașelor (semaforizare și semnalizare, locuri de parcare) și
modernizarea transportului urban în condiții de sustenabilitate;
Dezvoltarea mediulu i de afaceri prin cultivarea spiritului antreprenorial,
îmbunătățirea infrastructurii pentru afaceri și încurajarea activităților economice care
asigură folosirea optimă a resurselor umane și materiale existente pe plan local.
Modernizarea infrastructurii sociale prin reabilitarea fizică și termică a locuințelor
multi -familiale deținute de administrațiile municipale și sprijinirea asociațiilor de
proprietari pentru efectuarea unor asemenea lucrări; asigurarea spațiilor și dotarea
așezămintelor sociale (cent re de îngrijire a copiilor sau persoanelor vârstnice, de asistență
pentru persoanele cu dizabilități, centre pentru tineret etc.); sprijinirea măsurilor de
asigurare a ordin ii publice și a siguranței cetățenilor.

(ii) Îmbunătățirea accesibilității regiunilor prin modernizarea infrastructurii de
transport regionale și locale

Dezvoltarea infrastructurii de transport între centrele urbane și a legăturilor cu zonele
învecinate este o condiție esențială pentru realizarea obiectivelor coeziunii teritoriale la
nivel european și ale Strategiei Lisabona privind creșterea economică și a gradului de
ocupare a populației. La nivel național realizarea unei rețele moderne de transporturi

115 reprezintă un factor vital pentru dezvoltarea județelor și a regiunilor, pentru localiz area
companiilor, îmbunătățirea mediului de afaceri și încurajarea turismului.

Investițiile în modernizarea infrastructurii vor facilita mobilitatea persoanelor și
bunurilor între regiuni și în interiorul acestora, reducerea costurilor de transport pentr u
mărfuri și călători, îmbunătățirea accesului pe piețele regionale, creșterea eficienței
activităților economice, economisirea de energie și a timpilor de parcurs, creând condiții
pentru extinderea schimburilor comerciale și a investițiilor productive.
Prioritățile vizate sunt reabilitarea și modernizarea conexiunilor feroviare, fluviale și
aeriene, a rețelei de drumuri județene , inclusiv construcția sau reabilitarea șoselelor de
centură. Pe lângă țintele menționate în Partea III, Capitolul 1.2 (Transport durabil) se va
efectua, până în anul 2015, reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene pe o
lungime de 877 kilometri, a rețelei de străzi urbane de 411 km și construirea sau
modernizarea unor șosele de centură pe o lungime de 219 km, având ca rezultat creșterea
traficului rutier de marfă și pasageri în condiții de siguranță sporită cu 10%.
Având în vedere nevoile specifice și nivelul de dezvoltare al regiunilor României, cu
o infrastructură de transport insuficientă și slab competitivă, care n u corespunde
cerințelor Pieței Unice a UE în condițiile globalizării, este de așteptat ca rentabilitatea,
valoarea adăugată și efectul de antrenare ale investițiilor în infrastructură să fie
considerabile.

(iii) Îmbunătățirea infrastructurii sociale a reg iunilor .
Se vor crea premisele necesare pentru asigurarea populației cu serviciile esențiale,
contribuind astfel la atingerea obiectivului UE al coeziunii economice și sociale prin
îmbunătățirea infrastructurii serviciilor de sănătate, educaționale, socia le, siguranță
publică și pentru situații de urgență. Măsurile avute în vedere și țintele propuse pe termen
scurt și mediu pentru descentralizarea și eficientizarea serviciilor de sănătate , sociale și
educaționale și pentru întărirea responsabilităților aut orităților regionale, județene și
locale sunt detaliate în Partea III, Capitolul 1.5 (Sănătatea publică) , Capitolul 1.6
(Incluziunea social ă, demografia și migra ția) și Capitolul 2.1 (Educația și formarea
profesională) .
Investițiile în acest domeniu au ca scop îmbunătățirea calității acestor servicii și
ridicarea lor la standarde europene, cu implicații pozitive asupra realizării personale,
stării de sănătate și participării populației pe piața muncii, precum și în ceea ce privește
gradul general de atracti vitate a regiunilor.

(iv) Consolidarea mediului de afaceri regional și local .

Se va acționa pentru înființarea și dezvoltarea structurilor de afaceri de importanță
regională și locală, reabilitarea siturilor industriale și sprijinirea inițiativelor

116 antrepren oriale conform specificului fiecărei regiuni, în special în zonele mai puțin
dezvoltate sau aflate în declin economic. Dezvoltarea sustenabilă a structurilor de
sprijinire a afacerilor cu impact pe plan regional și local, pe baza experienței pozitive
acumu late în cadrul parcurilor industriale , zonelor de afaceri și platformelor logistice
prin: construirea, reabilitarea sau extinderea de clădiri destinate exclusiv activităților de
producție și servicii, cu excepția celor pentru incubatoare de afaceri; reabil itarea și
extinderea sistemului de strazi din interiorul structurii de afaceri și a drumurilor de acces;
asigurarea utilităților de bază (stații de tratare a apei, furnizare de energie și gaz, sistem
de canalizare) și a rețelelor de cablare și conectare br oadband; demolarea de clădiri
redundante în perimetrele de afaceri, îndep ărtarea molozului și deșeurilor, servicii de
salubritate; activități promoționale.
Reabilitarea siturilor industriale poluate neutilizate și pregătirea lor pentru noi
activități ( brownfield ) prin: curățirea și ecologizarea suprafețelor acestor situri; demolarea
clădirilor inutilizabile și planarea terenului; reabilitarea și extinderea clădirilor apte
pentru activități de producție sau prestări de servicii; operaționalizarea infrastruc turii de
utilități publice; cablarea și conectarea la rețelele Internet etc.
Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor pentru revitalizarea zonelor
nedezvoltate, cu precădere a orașelor mici și mijlocii, în vederea utilizării potențialului
endogen al regiunilor (resurse naturale, materii prime, resurse umane) și promovării
tehnologiilor moderne și inovării prin: facilitarea achiziționării de echipamente și
tehnologii moderne pentru producție, servicii și construcții, precum și de echipamente și
softwar e informaționale; relocalizarea microîntreprinderilor în structurile de afaceri;
asigurarea serviciilor logistice.

(v) Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului .
Măsurile stabilite vizează în principal valorificarea sustenabilă a patrimoniului
cultural și a resurselor naturale cu potențial turistic precum și îmbunătățirea calității
infrastructurii turistice de cazare și agrement în vederea creșterii atractivității regiunilor,
dezvoltării economiilor locale (comerț, construcții, transporturi, alimentație publică,
industria mică și artizanat) și creării de noi locuri de muncă . În acest fel regiunile, zonele
și localitățile își identifică și consolidează o identitate proprie și își îmbunătățesc
avantajele competitive în sectoare cu valoare adaugată mare și c onținut calitativ și
cognitiv ridicat, atât pe piețele tradiționale cât și pe cele noi, în formare. O parte
însemnată a locurilor de muncă nou create oferă oportunități sporite pentru ocuparea
forței de muncă feminine și a unor categorii defavorizate.
Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii
conexe;
Crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurilor specifice pentru
valorificarea sustenabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor
turistice prin: amenajarea obiectivelor turistice naturale cu potențial turistic (canioane,
defileuri, peșteri, lacuri glaciare, Delta Dunării și alte zone umede etc.) în condițiile
monitorizării permanente a presiunii asupra mediului în conformitate cu planuri le de
management pentru ariile naturale protejate, inclusiv siturile Natura 2000; valorificarea

117 potențialului turismului montan, inclusiv amenajarea căilor de acces, a platformelor de
campare și a refugiilor alpine, marcarea traseelor turistice, instalarea de posturi
Salvamont; dezvoltarea turismului balnear; crearea, modernizarea și extinderea
structurilor de cazare și de agrement precum și ale utilităților aferente.
Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul
creșterii atractivității României ca destinație turistică, prin proiectarea unei imagini
pozitive a României, definirea și promovarea brandului turistic național, dezvoltarea
turismului intern prin diversificarea ofertei și a activităților de marketing specifice,
inclusiv prin realizarea unui sistem unitar de informare și statistică turistică on -line.
La nivelul anului 2015 se prevede implementarea a 400 de proiecte în domeniul
infrastructurii de turism, sprijinirea directă sau indirectă a 350 firme în domeniul
turismului, desfășurarea a cel puțin 10 campanii de promovare a brandului turistic la nivel
național și internațional și înființarea a 10 centre naționale de informare și promovare
turistică, având ca rezultat, printre altele, crearea unui număr de 1.000 de no i locuri de
muncă.
În plus față de prevederile specifice ale Programului privind turismul balnear, se
propune extinderea și diversificarea, în stațiunile balneo -climaterice, a procedurilor de
tratament pe baza factorilor naturali, dezvoltarea unei re țele d e parcuri balneare care să
ofere servicii complexe de tip wellness, promovarea tratamentelor gerontologice cu
medicamente și preparate originale române ști.
Pentru realizarea obiectivelor Programului Operațional Regional 2007 -2013
cheltuielile eligibile po t fi finanțate în proporție de 85% (circa 3,7 miliarde euro) din
Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o cofinanțare publică națională de 657,5 6
milioane euro și fonduri private estimate la184,76 milioane euro.

Orizonturi 2020 și 2030.

Strategiile și programele existente privind dezvoltarea regiunilor nu conțin proiecții
dincolo de actualul exercițiu bugetar UE 2007 -2013, cu excepția unor ținte specifice
programate la nivelul anului 2015.

3.2. Dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura și pescu itul

Dispozițiile legale, documentele programatice și deciziile executive în aceste domenii
sunt corelate cu directivele UE și reglementările comunitare, precum și cu strategiile
naționale și programele sectoriale ale României.

Orizont 2013. Obiectiv naț ional: Creșterea dinamismului economic al zonelor
rurale din România în condițiile menținerii echilibrului social prin dezvoltarea

118 durabilă a agriculturii, silviculturii și pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare
aferente pentru satisfacerea opti mă a nevoilor de hrană ale populației și pentru
asigurarea conservării și îmbunătățirii resurselor naturale.

În această etapă se vor pune bazele modelului agricol european, caracterizat prin
structuri de exploatare viabile, apropiate de piață, concomitent cu dezvoltarea rurală și
protecția mediului. Se vor lua măsuri de sprijinire a producătorilor pentru adaptarea
agriculturii la consecințele schimbărilor climatice întrucât aceste schimbări vor influența
nivelul și variabilitatea mărimii producției agricol e și a efectivelor de animale. Vor fi
organizate filiere de produs, inclusiv pentru producția durabilă a biomasei și
biocombustibililor.
În mod deosebit se va pune accentul pe dezvoltarea producției agro -alimentare de nișă
precum și a produselor ecologice și tradiționale în zonele în care există condiții
favorabile. Se vor lua măsuri pentru protejarea denumirii produselor, rețetelor și
procedurilor de preparare specific românești pe Piața Unică a UE și în țări terțe, cu
respectarea normelor de siguranță ali mentară, și pentru promovarea adecvată a acestora.
Obiectivele principale pentru perioada imediat următoare sunt:
Dezvoltarea competitivității sectoarelor agricol, forestier și de pescuit bazat pe
cunoaștere și inițiativă privată;
Reducerea populației ocu pate în agricultură în corelare cu crearea de exploatații
viabile;
Reducerea gradului de fragmentare a suprafeței agricole și stimularea concentrării
fermelor de mici dimensiuni;
Menținerea calității și diversității spațiului rural și forestier, urmărind e chilibrul
între activitățile umane și conservarea resurselor naturale.
Se vor implementa prevederile Planului Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală
2007 -20013, axat pe următoarele domenii principale de acțiune:

(i) Creșterea competitivității sectoarelor agro-alimentar, forestier și piscicol prin :
Îmbunătățirea competențelor fermierilor și altor persoane implicate în sectoarele
agro-alimentar, forestier și de pescuit pentru încurajarea unui management mai
performant;
Îmbunătățirea competitivității fermelo r comerciale și de semi -subzistență,
încurajarea cooperării și asocierii acestora, cu respectarea principiilor dezvoltării
durabile, stimularea formării grupurilor de producători în vederea funcționării filierelor
de tip asociativ; accelerarea adaptării st ructurale și încurajarea fermelor de semi –
subzistență să pătrundă pe piață; modernizarea exploatațiilor agricole; instalarea tinerilor
fermieri și înlocuirea generației actuale de șefi de exploatații agricole și forestiere,
inclusiv prin pensionarea timpur ie; creșterea adaptabilității fermelor la condițiile de piață
și cerințele de mediu;

119
Restructurarea și modernizarea sectoarelor de procesare și de marketing ale
produselor agricole, forestiere și piscicole în vederea creșterii valorii adăugate în condiții
de sustenabilitate și stabilizării prețurilor; sprijinirea dezvoltării integrate prin formarea și
consolidarea filierelor agroalimentare, îmbunătățirea calității produselor și creșterea
performanței industriilor alimentare; îmbunătățirea modului de gospod ărire a pădurilor și
de valorificare a produselor silvice; exploatarea rațională și responsabilă a fondului
piscicol.

(ii) Îmbunătățirea mediului și spațiului rural, consolidarea aplicării bunelor
practici agricole, silvice și în industriile agroalimentare pe ntru asigurarea securității
consumatorilor prin
Continuarea utilizării terenurilor agricole din zonele defavorizate și promovarea
agriculturii durabile pentru menținerea viabilității spațiului rural în zonele montane și alte
zone defavorizate;
Conservarea și îmbunătățirea stării resurselor naturale și a habitatelor prin
încurajarea utilizării de metode de producție agricolă compatibile cu protejarea mediului,
conservarea biodiversității și îmbunătățirea calității apei, solului și a peisajului natural;
compe nsarea fermierilor pentru dezavantajele rezultate din implementarea rețelei N atura
2000 pe baza obligațiilor asumate conform Directivelor UE privind protecția păsărilor,
conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice;
Promovarea managementului d urabil al terenurilor forestiere prin creșterea
suprafeței de pădure cu rol de protecție a apei, solului și biodiversității împotriva
factorilor distructivi naturali și antropici, precum și dezvoltarea funcțiilor recreative ale
pădurii; compensarea proprie tarilor de terenuri forestiere pentru dezavantajele create de
măsurile de conservare a arealelor protejate.

(iii) Încurajarea diversificării economiei rurale și îmbunătățirea calității vieții în
spațiul rural prin:
Menținerea și dezvoltarea activităților economice și creșterea numărului de locuri
de muncă prin diversificarea activităților economice non -agricole și încurajarea micilor
întreprinzători în spațiul rural; crearea, îmbunătățirea și diversificarea facilităților de
dezvoltare economică și a atracț iilor turistice;
Creșterea atractivității zonelor rurale și diminuarea migrației populației tinere spre
zonele urbane prin crearea și modernizarea infrastructurii fizice de bază; îmbunătățirea
condițiilor sociale, economice și de mediu; protejarea și conse rvarea patrimoniului
cultural și natural rural; diversificarea ofertei turistice;
Dezvoltarea abilităților și competențelor actorilor locali privind buna
administrare, organizarea teritoriului pe plan local și modernizarea satelor.

120 (iv) Demararea și funcționa rea inițiativelor de dezvoltare locală prin:
Introducerea conceptului de acțiune de jos în sus în administrarea comunităților
rurale, care să asigure un grad ridicat de integrare economică și socială teritorială,
susținută prin organizarea grupurilor de ac țiune locală (GAL);
Promovarea potențialului endogen al teritoriilor prin participarea membrilor
comunităților rurale la procesul de elaborare și implementare a strategiilor de dezvoltare
locală și stimularea acțiunilor inovative; încurajarea factorilor lo cali de a conlucra cu alte
comunități locale din țară și din străinătate pentru realizarea unor proiecte comune;
Îmbunătățirea administrării locale prin dezvoltarea competențelor de formulare și
administrare a proiectelor, inclusiv a celor realizate în par teneriat, și atragerea participării
cetățenilor în procesul decizional; valorificarea potențialului programului LEADER și a
resurselor financiare alocate acestuia pentru mediul rural și sprijinirea grupurilor de
acțiune locală.

Va fi continuat temporar Pr ogramul Fermierul, adoptat în 2005, pentru susținerea
investițiilor efectuate în agricultură și în sectoarele de procesare, depozitare, conservare și
valorificare a produselor.
Până în anul 2013 va fi finalizată armonizarea legislației naționale cu acquis -ul
comunitar în domeniu și se va asigura operaționalizarea structurilor naționale
corespunzătoare celor care funcționează la nivelul UE.

În completarea obiectivelor conținute în Planul Național de Dezvoltare Rurală 2007 –
2013, se recomandă următoarele măsuri suplimentare :

Elaborarea, cu concursul comunității academice de specialitate, și implementarea
unui Program Național pentru Gestionarea Durabilă a Pădurilor care să prevadă:
interzicerea reducerii suprafeței totale a pădurilor; creșterea suprafeței pădurilor cu cel
puțin 200.000 hectare prin împădurirea în special a terenurilor degradate și abandonate.
Sunt necesare măsuri suplimentare pentru realizarea unui sistem național de perdele
forestiere de protecție, cu precădere în ținuturile secetoase și p redispuse la deșertificare;
promovarea cu prioritate a tratamentelor intensive, bazate pe regenerarea naturală,
capabile să contribuie în cea mai mare măsură la promovarea speciilor autohtone
valoroase, asigurându -se astfel exercitarea continuă a funcțiilo r multiple, ecologice,
economice și sociale pe care trebuie să le îndeplinească pădurea în ansamblul ei. Se
impun, de asemenea, măsuri active pentru aplicarea strictă a prevederilor legale privind
interzicerea tăierilor rase; pentru creșterea suprafeței pă durilor destinate să protejeze
regimul apelor, solul, clima, peisajul precum și a celor cu rol de conservare a
biodiversității în sistemul ariilor naturale protejate; adaptarea pădurilor și a silviculturii la
efectele schimbăril or climatice globale; aplica rea de vârste optime de tăiere a arboretelor,
contracarând tendințele de reducere a acestor vârste și de majorare artificială a volumului
de tăieri din păduri; conservarea biodiversității la toate nivelurile: genetic, al speciilor,
ecosistemic și al compl exelor de ecosisteme; integrarea pădurilor virgine și cvasi -virgine

121 în arii naturale protejate; reconstrucția ecologică a pădurilor deteriorate și nefuncționale
sub raport ecologic și economic; îngrijirea pădurilor tinere și conservarea lemnului mort
în limitele statuate în Uniunea Europeană; amenajarea integrată participativă a bazinelor
hidrografice montane torențiale; creșterea gradului de accesibilitate a pădurilor;
compensarea proprietarilor de terenuri forestiere pentru dezavantajele create de
încadra rea de păduri în grupa celor cu funcții speciale de protecție, inclusiv în arii
naturale de protecție; implicarea financiară a statului în gestionarea durabilă a pădurilor
private având suprafețe de sub 30 hectare.

Urgentarea pregătirii unui Program pe t ermen mediu și lung pentru
modernizarea sistemelor de irigații prin reabilitarea celor existente și construirea unor
sisteme noi, bazate pe cele mai bune tehnologii disponibile; stabilirea necesarului de
investiții, pe etape, și identificarea surselor de f inanțare. Această acțiune capătă aspect
prioritar în contextul efectelor schimbărilor climatice globale, creșterii frecvenței și
acuității perioadelor de secetă, extinderii deșertificării, concomitent cu reducerea
resurselor de apă disponibile. Programul v a trebui să conțină și dispoziții privind
optimizarea folosirii apei în agricultură, sector care utilizează circa 70% din consumul
total de apă.

Elaborarea unui Program Național privind protecția și conservarea solului ,
conform principiilor dezvoltării du rabile, ca element esențial al viziunii strategice pentru
promovarea securității și siguranței alimentare.
Punerea în aplicare a Strategiei pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane
din România, care este fragilă ecologic și se caracterizează prin handi capuri naturale și
sociale semnificative, antrenează eforturi mari, cu restricții în exercitarea unor activități
economice și în utilizarea terenurilor, și implică o creștere a costurilor lucrărilor datorită
altitudinii, pantelor și condițiilor climatice c u perioade de vegetație mai reduse. Prin
îndeplinirea obiectivelor stabilite de această Strategie, aprobată de Guvernul României
încă din 2004, se va realiza protejarea și valorificarea responsabilă a resurselor montane,
ținând seama și de efectele schimbă rilor climatice, prevenindu -se depopularea acestor
zone și degradarea tradițiilor, îndeletnicirilor și specificității culturale a acestora, iar
asigurarea mijloacelor pentru dezvoltarea lor echilibrată, la paritate cu alte zone în
privința veniturilor și c ondițiilor de viață, va trebui să beneficieze de sprijinul statului.

Pentru finanțarea obiectivelor Planului Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală ,
Rom ânia poate accesa fonduri le prealocate totale aferente perioadei 2007 -2013 de circa
8,02 miliarde euro, din care 80,46% provin din cofinanțarea comunitară prin Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. De asemenea, se prevăd alocări comunitare
pentru 2007 -2013 de peste 5,5 miliarde euro sub formă de plăți directe pentru
producătorii agricoli, peste 248 milioane euro pentru măsuri de piață în 2008 și 230
milioane euro pentru pescuit. În perioada 2007 -2013 se vor transfera de la bugetul
comunitar pentru agricultură, sectorul piscicol și dezvoltarea rurală circa 14 miliarde
euro. La aceste sume se adaugă alocări importante de la bugetul de stat al României.

122
Orizont 2020. Obiectiv național: Consolidarea structurilor din domeniul agro –
alimentar și silvic concomitent cu dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale
pentru reducerea în continuare a decalajelor și atingerea nivelului mediu actual de
performanță al țărilor membre ale UE; afirmarea României ca element de stabilitate a
securității alimentare în Europa de Sud -Est.

În acest scop va fi elaborat încă din perioada anterioară un nou program de acțiune
pentru 2014 -2020 axat pe principiile dezvoltării durabile, cu ținte specifice privind
îmbunătățirea condițiilor de mediu (măsuri de combatere a degradării solului și de
protecție a zonelor expuse la risc de inundații, menținerea plantațiilor la un nivel suficient
și sustenabil, sprijinirea zonelor defavorizate, ameliorarea calității peisajului), creșterea
competitivității anumitor sectoare cu impact asupra mediului (utilizarea surselor de
energie regenerabilă, îmbunătățirea gestionării apei, deș eurilor și dejecțiilor,
fertilizanților, pesticidelor și ierbicidelor), îmbunătățirea calității vieții în mediul rural
(creșterea veniturilor din activități agricole, silvice și piscicole performante, extinderea
serviciilor și utilit ăților publice, diversi ficare a activităților non -agricole și a spiritului
antreprenorial).
Se va continua programul de gestionare durabilă a pădurilor prin măsuri suplimentare
de reîmpădurire și de reconstrucție ecologică a pădurilor și a terenurilor forestiere
afectate de feno mene de degradare.
Se vor lua în continuare măsuri pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale și
capacității manageriale a fermierilor pentru valorificarea superioară a resurselor naturale
locale, îmbunătățirea standardelor de securitate a muncii, încura jarea inițiativelor de
mediu și asigurarea condițiilor de igienă și bunăstare a animalelor.
Acțiunile preconizate vor avea în vedere schimbările posibile în mecanismele de
aplicare a Politicii Agricole Comune a UE după 2013.

Orizont 2030. Obiectiv naționa l: Adoptarea în totalitate a politicilor și practicilor
comunitare în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului; finalizarea
restructurării și modernizării acestor sectoare și a spațiului rural.

În această perioadă se va atinge un nivel înalt de competitivitate în sectorul agro –
alimentar, care va deveni compatibil cu cel vest -european ca urmare a creării unor
structuri agricole viabile, modernizării economiei rurale, diversificării producției și
realizării unor produse de calitate. România va rec upera decalajele de productivitate în
sectorul agricol și se va apropia de nivelul de dezvoltare a industriilor alimentare din
țările europene cu tradiție. Se vor asigura integral normele de siguranț ă a alimentelor prin
respectarea cerințelor de eco -condiț ionalitate comunitare.
În urma aplicării programului multianual coerent în domeniul silviculturii, procentul
de împădurire va ajunge, în anul 2030, la 34% din suprafața țării, cu perspectiva să
evolueze în continuare spre procentajul optim de 45%.

123 Măsurile ce urmează a fi întreprinse precum și necesarul de finanțare urmează a fi
stabilite în funcție de evaluarea rezultatelor obținute în perioada anterioară, pe baza unor
studii de specialitate care să ia în considerare diferite scenarii posibile, inclusiv vo lumul
de investiții pe programe și obiective.

3.3. Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI (AL -21)

Promovarea sistematică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile a început în
România încă din anul 2000 prin implementarea unor proiect e concrete la nivel local
inițiate și cofinanțate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – România în
cadrul Agendei Locale 21.
Acest proces a contribuit la întărirea capacității administrațiilor locale din zonele și
localitățile participante la p rogram de a elabora și aplica politici și planuri concrete pentru
promovarea dezvoltării socio -economice durabile prin:
Crearea unui cadru participativ, implicând toate categoriile de actori locali, în
conturarea deciziilor privind dezvoltarea durabilă a c omunităților din care fac parte.
Alături de autoritățile locale, au fost antrenați reprezentanți ai sectorului public, inclusiv
ai unităților descentralizate, ai antreprenoriatului privat, asociațiilor profesionale,
instituțiilor de învățământ sau cercetar e, sindicatelor, organizațiilor neguvernamentale sau
altor formațiuni ale societății civile și ai mijloacelor de comunicare în masă în structuri
care și -au păstrat funcționalitatea și după încheierea fiecărui proiect.
Dezvoltarea rețelelor și parteneriatel or locale, ceea ce a permis concentrarea
resurselor și valorificarea optimă a potențialului local. Acest rezultat a devenit posibil
prin utilizarea mecanismului participativ, dar a implicat și un sistem eficient de
comunicare și informare.
Elaborarea a tre i tipuri de instrumente principale menite să orienteze și să
promoveze o viziune realistă și responsabilă asupra perspectivelor de dezvoltare în plan
local: (i) o strategie locală de dezvoltare durabilă care stabilește obiectivele pe termen
mediu și lung; (ii) un plan de acțiune cu priorități și pași de urmat pe termen scurt și
mediu pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, conținând o evaluare a costurilor,
identificarea surselor de finanțare și a modalităților de accesare a acestora și (iii) un
portof oliu de proiecte considerate de întreaga comunitate drept priorități pentru
asigurarea dezvoltării durabile a localității sau zonei.
Construirea capacității instituționale și administrative la nivelul autorităților locale
și societății civile pentru promov area dezvoltării durabile.

Programul Agenda Locală 21 a pornit inițial de la nivelul municipiilor medii -mari și a
fost diversificat atât în sensul extinderii ariei de implementare la nivel județean cât și prin
restrângerea anvergurii proiectului până la n ivel de oraș sau comunitate rurală.

124 În perioada 2000 -2003 a fost definitivată metodologia și s -au elaborat primele seturi
de documente AL -21 pentru 9 municipii -pilot. Rezultatele acestei etape au fost apreciate
atât la nivelul autorităților și comunitățil or locale cât și la nivel central guvernamental,
mai ales prin prisma calității contribuțiilor rezultate din dezbaterile publice, de care s -a
ținut seama în definitivarea Planului Național de Dezvoltare al României.
Ca urmare, Guvernul României a decis ex tinderea programului Agenda Locală 21 la
nivel național, cuprinzând peste 40 de noi localități sau unități teritoriale până la sfârșitul
anului 2007. În acest sens s -a semnat o Convenție de colaborare între reprezentanții
Guvernului, Federației Autoritățil or Locale din România și Programului Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectele realizate
în perioada 2003 -2007 au inclus de această dată și 6 județe și 2 comune.
Programul a beneficiat de asistență tehn ică din partea unor experți ONU, UE și ai
Institutului Internațional pentru Dezvoltare Durabilă (Canada), precum și din partea unor
agenții de dezvoltare internațională din Europa și America.
Elaborarea strategiilor și planurilor de dezvoltare durabilă a m obilizat în principal
expertiza locală, circa 2.000 de persoane fiind implicate în Comitetele Locale de
Coordonare, Grupurile de lucru și Oficiile locale AL -21. Pentru definitivarea seturilor de
documente în toate aceste locații au fost organizate 90 de de zbateri publice care au reunit
peste 10.000 de participanți.
În cadrul a 6 sesiuni de pregătire pentru participanții la elaborarea, implementarea și
monitorizarea în continuare a setului de documente AL -21, având o tematică diversă,
bazată pe evaluarea at entă a nevoilor de instru ire și pe cerințele specifice din teritoriu, au
fost abordate, printre altele, teme precum principiile dezvoltării durabile, evaluarea
integrată de mediu, metodologia de identificare a proiectelor prioritare de interes local și
de accesare a fondurilor UE și altor surse de finanțare. Au fost organizate două Forumuri
Naționale și 10 ateliere de lucru sau seminarii pentru diseminarea cunoștințelor despre
conținutul programului AL -21 și rezultatele obținute în fiecare etapă. Aceste acț iuni,
alături de practica efectivă a lucrului în echipă pentru realizarea AL -21, au contribuit la
îmbunătățirea capacității instituționale a autorităților locale și la conștientizarea societății
civile pentru aplicarea preceptelor dezvoltării durabile pe p lan local.
Portofoliile de proiecte agreate de toți factorii activi la nivel local și considerate drept
prioritare cuprind peste 1.200 de propuneri care acoperă o mare varietate de domenii,
mergând de la elemente de infrastructură urbană sau rurală, accesu l la utilitățile de bază
sau regenerarea unor situri industriale abandonate până la inițierea unor acțiuni pentru
protecția mediului și conservarea biodiversității sau pentru ocrotirea patrimoniului istoric
și cultural. Documentele finale adoptate în urma dezbaterilor publice au fost publicate în
peste 40.000 de exemplare, în limbile română și engleză.
În acest fel se realizează o largă informare și comunicare asupra rezultatelor
programului AL -21 și o emulație constructivă din partea altor localități de a participa la
acest program. Totodată, investitorii români și străini dispun de un instrument util pentru
deciziile lor de afaceri întrucât au certitudinea că proiectele incluse în portofoliile
convenite au sprijinul comunităților locale.

125 Experiența acumul ată în procesul implemen tării programului Agenda Locala 21,
rețelele de conlucrare constituite în plan vertical și orizontal și progresele înregistrate în
generalizarea bunelor practici prezintă, în cazul României, un înalt grad de relevanță
pentru punerea în aplicare cu succes a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă.
În faza urm ătoare a implement ării programului Agenda Locala 21 se va aplica o
abordare structural ă intersectorial ă, corel ând obiectivele convenite la nivelul
comunit ăților cu resurse le existente și sistemele de implementare.

4. Amenajarea teritoriului și planificarea spațială

În perspectiva dezvoltării durabile, spațiul geografic amenajat și locuit – cuprinzând
elemente fizice naturale și antropice dar și elemente instituționale ș i culturale – reprezintă
un complex funcțional care susține calitatea vieții populației și reprezint ă acea parte a
avuției na ționale de care beneficiaz ă toți cetățenii.
Obiectivul de a realiza coeziunea teritorială a Uniunii Europene este prezent în
Tratat ul de Reformă de la Lisabona (13 decembrie 2007) și a căpătat treptat contur în
documentele adoptate la nivel ministerial încă 1983, cu o sistematizare mai precisă în
Carta de la Leipzig (mai 2007). Coeziunea teritorială presupune adecvarea resurselor
teritoriului (naturale și antropice) la necesitățile dezvoltării socio -economice în vederea
eliminării disparităților și disfuncționalităților între diferite unități spațiale în condițiile
păstrării diversității naturale și culturale a regiunilor.
Chiar în abs ența unei autorități specializate cu activitate permanentă la nivelul UE,
orientările convenite au produs efecte vizibile în promovarea coeziunii teritoriale prin
coordonarea politicilor sectoriale pe baza conceptelor și tehnicilor planificării spațiale.
Documentele UE subliniază în mod expres necesitatea ca fundamentarea politicilor
naționale de amenajare a teritoriului și planificare spațială să devină o dimensiune
esențială a Strategiei UE pentru Dezvoltare Durabilă și a Strategiei de la Lisabona
revizui te.
Așezările umane, ca subsistem al teritoriului locuit, reprezintă spațiul unde
problemele economice, sociale și de mediu trebuie coordonate la scări spațiale diferite,
instrumentele de implementare fiind amenajarea teritoriului și urbanismul. Teritoriul ,
înțeles ca spațiu geografic locuit, include elemente fizice naturale și antropice, dar și
elemente instituționale și culturale, toate integrate într -un complex funcțional al cărui
principal scop și resursă îl reprezintă populația umană. Așezarea umană ca entitate
funcțională, fizică, instituțională și culturală reprezintă cadrul de asigurare a unui cât mai
înalt nivel al calității vieții. Așezările umane trebuie privite în calitate de consumatoare de
resurse dar și de generatoare de bunăstare și potențial ă resursă de creativitate, în special
în mediul urban.
Amenajarea teritoriului are un caracter predominant strategic, stabilind direcțiile de
dezvoltare în profil spațial, care se determină pe baza analizelor multidisciplinare și a
sintezelor interdiscipli nare. Documentele care rezultă din acest proces au un caracter atât

126 tehnic, prin coordonările spațiale pe principiul maximalizării sinergiilor potențiale ale
dezvoltării sectoriale în teritoriu cât și legal, având în vedere că, după aprobarea
documentațiil or, acestea devin norme de dezvoltare spațială pentru teritoriul respectiv.
Aspectele tehnice, legale și politice integrate în planurile aprobate de amenajare a
teritoriului constituie elemente care fundamentează planurile regionale de dezvoltare și
consti tuie expresia coordonată spațial și temporal a politicilor de dezvoltare.
Planurile de amenajare a teritoriului constituie fundamentarea tehnică și asumarea
politică și legală a strategiilor în vederea accesului la finanțarea programelor și
proiectelor din fonduri naționale și europene, în particular prin Programul Operațional
Regional și programele operaționale sectoriale. În cadrul acțiunii de aplicare a Planului
de Amenajare a Teritoriului Național au fost aprobate prin lege, pânâ în luna septembrie
2008 , cinci secțiuni: retele de transport, apă, arii protejate, rețeaua de localități și zone de
risc natural.
În condițiile specifice ale României, clarificarea regimului juridic al proprietății
asupra terenurilor – fie intravilane (construibile), fie extravi lane (preponderent agricole,
silvice sau perimetre naturale protejate) – printr -un sistem cadastral adecvat reprezintă
obiectul principal al dezvoltării teritoriale sănătoase și precede stabilirea regimului tehnic
și economic prin documentații de urbanism.

4.1. Planificarea spațială

Conceptul de planificare spațială reprezintă un cumul de metode, programe, proiecte
și acțiuni prin care se realizează dezvoltarea direcționată, ghidată de strategii explicite, a
spațiului fizic pentru a echilibra component ele economice, sociale, culturale și istorice, de
peisaj și mediu natural ale unui teritoriu. Planificarea spațială presupune demersuri
interdisciplinare și include paliere diferite de analiză și proiectare, constituind baza
conceptuală a politicilor de de zvoltare regională și intervenind pentru corectarea
anomaliilor și disfuncționalităților care pot să apară în derularea acestora.
Strategiile, programele și planurile de amenajare integrată în teritoriu și localități le
din Rom ânia vor trebui, prin urmare, să incorporeze orientările comune pentru spațiul
amenajat european, cu referință prioritară la menținerea unui echilibru rațional între
interesul privat și cel public, în condițiile respectării stricte a regimului juridic al
proprietății asupra terenurilor . Se are în vedere evitarea dispersiei zonelor de locuit,
asigurarea diversității sociale și culturale intraurbane, controlul jocurilor speculative de
ocupare a spațiilor publice și peisajului, mixajul optim între elementele funcționale și cele
sociale. În acest fel, dezvoltarea echilibrată a localităților, îmbinată cu respectarea
spațiului cultural și natural, va oferi o contribuție esențială la ameliorarea calității vieții în
armonie cu mediul ambiant, la folosirea corectă a resurselor și la prevenirea un or evoluții
negative ireversibile.

127 Pentru întreaga perioadă până în anul 2030, îmbunătățirea condițiilor de locuit,
inclusiv în cartierele de clădiri multietajate din orașe, în sprijinul dezvoltării urbane
durabile vizează următoarele obiective:
Adaptarea dinamicii și caracteristicilor locuințelor la nevoile prezente și viitoare
ale populației;
Precizarea direcțiilor de dezvoltare viitoare a construcției de locuințe (principii de
construcție, materiale și structură adaptate la condițiile specifice);
Dezvol tarea controlată a zonelor rezidențiale (asigurarea accesului la utilități,
transport, servicii publice și sociale);
Realizarea unor politici de locuire care să integreze grupurile vulnerabile și să
asigure mixitatea socială;
Constituirea de rezerve funcia re suficiente și dispuse în amplasamente diverse
prin realizarea unor politici locale coerente referitoare la folosința terenurilor;
Asigurarea accesului la condiții de locuire sigure și sănătoase pentru persoanele
care nu își pot achiziționa locuințe pe p iața liberă.

Orizont 2013. Obiectiv național: Integrarea preceptelor științifice ale planificării
spațiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ și
normativ în concordanță cu orientările de coeziune teritorială a UE și cu cerințele
dezvoltării durabile.

În acest scop se prevăd, în completarea măsurilor stabilite prin Programul Operațional
Regional (a se vedea Capitolul IV.3.1) și în concordanță cu prevederile Conceptului
Național de Dezvoltare Spațială – România 2025, urm ătoarele direcții de acțiune
prioritare:
Completarea cadrului legislativ pentru integrarea viziunii strategice de planificare
spațială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională, pentru
eliminarea neclarităților privind raportul dint re proprietatea privată și cea publică, pentru
întărirea prevederilor legale împotriva urbanismului derogatoriu (care anulează caracterul
strategic al planurilor urbanistice generale – PUG) și pentru păstrarea integrității fizice a
zonelor simbolice cu val oare de patrimoniu, monumentelor istorice și de artă și
peisajului;
Determinarea viitoarelor centre urbane de polarizare a zonelor rurale pentru a
mări gradul de accesibilitate a populației rurale la servicii de calitate (sănătate, educație,
servicii socia le);
Stabilirea cadrului legislativ și tehnico -normativ pentru demararea unui program
multianual vizând strămutarea locuințelor aflate în zone de risc (cutremur, inundații,
alunecări de teren, avalanșe, poluare chimică sau radioactivă);
Elaborarea, aproba rea și aplicarea normelor care impun consultarea populației
asupra deciziilor de urbanism și a celor care privesc dezvoltarea comunității;

128
Limitarea prin lege a expansiunii spațiului intravilan al localităților urbane pentru
o perioadă de 10 ani în favoare a restructurării (reciclării) terenurilor intravilane existente
pentru noile investiții;
Întocmirea planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari și aprobarea lor ca
planuri -temă pentru planurile urbanistice generale, reactualizate conform principiil or de
dezvoltare integrată și sustenabilitate urbană acceptate în cadrul UE;
Întocmirea, la nivelul fiecărei localități, a planului local de dezvoltare durabilă
(Agenda Locală 21) cu antrenarea largă și activă a comunității;
Statuarea obligativității ca pl anurile strategice și urbanistice pentru orașele mari să
fie elaborate și aprobate în corelare cu cele ale unităților teritorial -administrative
adiacente;
Stabilirea și aplicarea planurilor de măsuri pentru realizarea centurilor verzi –
galbene (spații verzi și terenuri agricole) în jurul orașelor de rangul I și II; mărirea
suprafețelor de spații verzi intravilane cu 10% pentru atingerea unui indicator de
minimum 15 metri pătrați pe locuitor;
Lansarea proiectelor pentru sporirea substanțială a spațiilor de parcare în orașele
mari;
Promovarea orientărilor strategice ale UE privind cooperarea teritorială europeană
prin implementarea programelor operaționale comune în interiorul frontierelor UE (cu
Ungaria și Bulgaria) și în zonele frontierei externe (cu Serbia , Ucraina -Moldova,
Ungaria -Slovacia -Ucraina, zona extinsă a Mării Negre), programului operațional de
cooperare transnațională în sud -estul Europe i (SEES) și programelor de colaborare inter –
regională ale UE, respectiv INTERREG IVC, URBACT II, ESPON 2013 și INTERACT
2007 -2013 . În acest scop se va utiliza în regim transfrontalier și experiența pozitivă a
României în implementarea Agendei Locale 21.

În perioada 2007 -2013 va participa la realizarea obiectivelor de cooperare teritorială
europeană în cadrul a 11 programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare
Regională, Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat și Instrumentul de
Asistență pentru Preaderare, inclusiv în cadrul Grupării Europene de Cooperare
Teritorială (GECT).

Orizont 2020. Obiectiv național: Constituirea la nivel regional, conform strategiilor
de dezvoltare spațiala, a sistemului policentric de arii funcționale urbane (aglomerări
urbane) și de coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes
european (policentrici tate de rețea).

Pe lângă continuarea acțiunilor inițiate în cadrul implementării program elor lansate în
perioada 2007 -2013, se vor urmări următoarele ținte orientative:

129
Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcții noi prin reciclarea
terenuri lor intravilane și extravilane desemnate prin planurile strategice sau restructurarea
terenurilor subutilizate sau părăsite și limitarea expansiunii zonelor urbanizate;
Realizarea structurilor fizice și instituționale care să permită declararea ca
localită ți urbane a viitoarelor centre de polarizare a zonelor rurale;
Reconfigurarea spațială la nivelul comunelor în vederea micșorării numărului de
unități teritorial -administrative;
Dezvoltarea spațială policentrică și echilibrată a ariilor cu funcțiuni metrop olitane
(București și Timișoara, apoi Constanța și Iași) și pregătirea accesului la categoria de
metropole a 4 municipii cu peste 300 mii locuitori (Brașov, Cluj -Napoca, Craiova și
sistemul urban Galați -Brăila);
Realizarea efectivă a centurilor verzi -galbe ne din jurul orașelor de rangul I;
atingerea unui indicator de spațiu verde de 26 metri pătrați pe locuitor pentru orașele de
rangul I și II;
Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafeței locuibile de 15 metri
pătrați pe locuitor;
Reducerea la 40% a proporției locuințelor încălzite cu sobe cu combustibil solid
prin înlocuirea instalațiilor și introducerea unor sisteme moderne de încălzire;
Realizarea de spații publice de calitate în toate zonele principale ale orașelor;
Rezolvarea problemei par cajelor pentru orașele de rangul I, inclusiv Municipiul
București; dezvoltarea traseelor funcționale pietonale și pentru bicicliști în orașele de
rangul I și II;
Obținerea unei mixități funcționale și sociale optime a localităților pentru a evita
enclaviza rea socio -economică;
Continuarea și amplificarea programelor de colaborare transfrontalieră,
transnațională și interregională pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de coeziune
teritorială a Uniunii Europene și a îmbunătăți conectivitatea și interacțiu nea cu spațiile
învecinate.

Orizont 2030. Obiectiv național: Structurarea și dezvoltarea rețelei extinse de
localități urbane și rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entități
dinamice, atrăgătoare și competitive și pentru racordarea lor deplină la spațiul
european .

În acest sens se prevăd ca ținte orientative:
Creșterea nivelului de urbanizare până la 70% prin atingerea indicatorilor care să
permită includerea a circa 650 de localități rurale în categoria de orașe și prin aplicarea
generalizată a instrumentelor de dezvoltare urbană integrată;

130
Realizarea principalelor elemente ale tramei naționale de interconectare
funcțională a regiunilor României (inclusiv prin coridoarele transcarpatice) ca armătură a
dezvoltării lor durabile și a r acordării lor la sistemul european;
Folosirea politicilor și instrumentelor de amenajare a teritoriului pentru refacerea
fondului forestier, renaturarea luncii Dunării, re -crearea bazinelor naturale de retenție a
apelor și reabilitarea zonei de litoral;
Realizarea centurilor verzi -galbene în jurul orașelor de rangul II; atingerea unui
indicator de spațiu verde de 35 metri pătrați pe locuitor pentru orașele de rangul I și II;
Încheierea programului de strămutare a locuințelor aflate în zone de risc la
hazard urile naturale sau antropice;
Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafeței locuibile de 17 metri
pătrați pe locuitor.

4.2. Cadastrul României

Cadastrul general reprezintă singurul sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică,
economică și juridică prin care se realizează identificarea, descrierea și înregistrarea în
documentele cadastrale a imobilelor de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația
lor și de proprietar, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară.
Spre deo sebire de marea majoritate a statelor membre ale UE, România nu dispune
încă de un cadastru general conținând date esențiale complete pentru întregul teritoriu al
țării privind delimitarea unităților teritorial -administrative, a proprietăților, a suprafețe lor
cu destinație economică (inclusiv imobiliar -edilitare), imobilelor, ecosistemelor terestre și
acvatice (inclusiv arealele protejate), siturilor cu valoare istorică (inclusiv cele
arheologice) sau cele făcând parte din patrimoniul cultural.
Pe teritoriu l actual al României, un sistem de publicitate imobiliară („Cartea
Funduară”), pentru evidența tehnică și fiscală a terenurilor, a funcționat încă din secolul
XIX în provinciile aflate atunci în componența Imperiului Austro -Ungar (Transilvania,
Banat și Bu covina). După Marea Unire din 1918, legislația corespunzătoare privind
organizarea cadastrului funciar și introducerea cărții funciare pe întreg teritoriul național
a fost promulgată abia în anul 1933 și apoi modificată în 1938. Instalarea regimului
comuni st (1948 -1989) a întrerupt procesul de aplicare a acestei legi, preocupările în
materie limitându -se doar la evidența funciară a terenurilor pe categorii de folosință și
deținători, dar fără efect juridic prin publicitate imobiliară în cartea funciară.
Pentru a răspunde noilor cerințe ale unei economii funcționale de piață și a realiza
treptat alinierea la reglementările juridice și practicile țări lor din Uniun ea Europe ană, s-a
înființat Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41 /2004 pentru modificarea și
completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7 /1996, aprobată prin Legea
nr. 499 /2004 Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Agenția Națională
de Cadastru și Publicitate Imobiliară are în subordine Centrul Național d e Geode zie,

131 Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție iar la nivelul fiecărui județ și în municipiul
București oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
Dezbaterile pe marginea proiectului prezentei Strategii la nivel național și mai ales
cele desf ășurate în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, precum și numeroasele
semnalări primite din partea specialiștilor și a formațiunilor interesate ale societății civile
au scos în evidența necesitatea intensificării acțiunilor concrete pentru a urgenta
realizarea Cadastrului General prin eșalonarea realistă a lucrărilor complexe ce se cer
executate.
Caracterul prioritar al acestei acțiuni este subliniat de numărul mare de litigii de
proprietate (multe dintre acestea legate de ambiguități de delimitare) aflate pe rolul
instanțelor judecătoresti și de necesitățile imediate privind efectuarea corectă a plăților
directe către producătorii agricoli.
În mod deosebit se impune folosirea sistemului cadastral pentru delimitarea
perimetrelor de interes special di n punct de vedere ecologic, istoric și cultural în vederea
protejării efective a acestora față de agresiunea speculatorilor și dezvoltatorilor
imobiliari, precum și față de deturnarea lor în alte scopuri (elemente de infrastructură,
parcuri industriale, ac umulări de apă etc.).
Se estimează că finalizarea cadastrului general la nivel național pe baza planului
cadastral index va putea avea loc estimativ în jurul anului 2020 , având ca rezultat:
Asigurarea unei baze reale în vederea garantării dreptului de prop rietate;
Susținerea dezvoltării pieței imobiliare și a creditului ipotecar;
Stabilirea unei baze reale de impozitare;
Asigurarea transparenței și a accesului la informația publică.
În acest scop se va adopta și implementa un plan de acțiune pentru realizar ea pe etape
a următoarelor obiective specifice :

Orizont 2013. Obiectiv național: Modernizarea cadrului legal, consolidarea
capacității instituționale și efectuarea lucrărilor preliminare în vederea introducerii
cadastrului general.
Modificarea cadrului le gal; dezvoltarea de manuale operaționale (regulamente
etc.) urmare a derulării unui proiect pilot de introducere a cadastrului general într -o
comună (2007 -2008);
Consolidarea capacității instituționale a tuturor celor care vor fi implicați în
procesul de i ntroducere a cadastrului general; programe de instruire (2007 -2012);
Extinderea la nivel național a sistemului informatic existent (2007 -2008) și
modernizarea acestuia (2007 -2010);
Conversia în format digital a cărților funciare (11 milioane) și a document ațiilor
cartografice existente (4 milioane) – (2007 -2010);
Aerofotografierea și realizarea ortofotoplanurilor digitale pentru 24 orașe reședință
de județ scara 1:1.000 și pentru municipiul București și zonele limitrofe scara 1:500;
Introducerea cadastrului general în aproximativ 10 județe (2009 -2012);

132
Aerofotografierea și realizarea ortofotoplanurilor digitale scara 1:5.000 – refacerea
ortofotoplanului pentru întreaga țară (o dată la 5 ani), utilizabil și pentru LPIS;
Campanii de conștientizare a populației referitor la procesul de introducere a
cadastrului general (2009 -2012);
Achiziționarea /amenajarea de spații adecvate de birouri (20) atât la nivel central cât
și la nivel local (2007 -2012).

Orizont 2020. Obiectiv național: Finalizarea, în linii generale, a cadastrului
general al României și asigurarea transparenței și accesibilității sistemului.
Realizarea cadastrului general și a bazei de date cadastrale reale, inclusiv
deschiderea cărților funciare pentru 100% din suprafața teritoriului național;
Realiz area sistemului informațional geografic al fondului imobiliar -edilitar pentru
municipiile și orașele țării precum și pentru localitățile reședințe de comune; al fondului
apelor de suprafață (cadastrul apelor) privind condițiile naturale, lucrările de stăpâ nire și
folosire a apelor precum și cele pentru protecția calității apei; al fondului forestier
(cadastrul forestier) pentru inventarierea și evidența terenurilor cu vegetație forestieră în
scopul exploatării raționale și consolidării pădurilor și ecosiste melor asociate fondului
forestier;
Finalizarea realizării sistemului informațional geografic al fondului căilor de
comunicație terestre (cadastrul drumurilor publice județene și comunale, cadastrul căilor
ferate secundare) și a delimitării cadastrale a per imetrelor de interes special din punct de
vedere ecologic, istoric și cultural.
Mentenanța (întreținerea, actualizarea) continuă a cadastrului general și a
sistemelor informaționale geografice specifice domeniilor de activitate (cadastre de
specialitate) c a sisteme deschise pentru a evita perimarea informațiilor din bazele de date.

Orizont 2030. Obiectiv național: Asigurarea compatibilității și interoperativității
depline a sistemului cadastral din România cu standardele de fiabilitate și siguranță a
datelor din celelalte state ale UE.
Finalizarea realizării cadastrului general pentru întreaga suprafață a țării;
Realizarea sistemului informațional geografic al fondului imobiliar -edilitar pentru
restul localitățlor rurale aparținătoare comunelor;
Realizarea sistemului informatic al cadastrului și publicității imobiliare la nivelul
tuturor unităților administrativ -teritoriale, al județelor și al întregii țări și asigurarea
accesului controlat la acest sistem pentru toți utilizatorii potențiali.

133 5. Dimensi unea culturală a dezvoltării durabile

Păstrarea patrimoniului cultural, creației contemporane și diversității culturale ca
premisă a coeziunii și solidarității europene este menționată în mod expres în Strategia
pentru Dezvoltare Durabilă a UE și se regă sește în principalele documente politice ale
Uniunii Europene, inclusiv în Tratatul de la Lisabona, precum și într -o serie de convenții
multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului Europei. Importanța
dimensiunii culturale la nivelul Uniunii E uropene este evidențiată de faptul că în
domeniul creației și serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetățeni
europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE.
Tema protecției și valorificării bunurilor culturale (imobile , mobile și imateriale,
peisajele culturale) revine frecvent în dezbaterile Parlamentului European, generând
inițiative importante cum ar fi introducerea unei sigle a patrimoniului european, măsuri
suplimentare pentru protecția proprietății intelectuale, i nclusiv pentru creațiile online,
realizarea unui echilibru rațional între libertatea de acces și combaterea pirateriei digitale,
promovarea unui cadru fiscal favorabil industriilor culturale. Se subliniază, de asemenea,
valoarea intrinsecă și perenă a dive rsității și creativității culturale și se recomandă
prudență în aplicarea mecanică a logicii strict economice la domeniul cultural.
Dezvoltarea durabilă ca obiectiv strategic fundamental presupune încetățenirea unor
practici și instrumente libere și divers e de acces la educație și cunoaștere, la tezaurul
cultural al propriei națiuni și al umanității în ansamblu, la toate resursele care pot
dezvolta creativitatea și spiritul novator. Este vorba de asigurarea șansei pentru toți
indivizii de a deveni producăto ri de cultură, depășind astfel statutul de simpli
consumatori de divertisment.
În esență, principiile dezvoltării durabile se aplică în egală măsură patrimoniului
cultural ca și capitalului natural, fiind vorba de resurse moștenite de care trebuie să
benef icieze și generațiile următoare. Întrucât avem de -a face cu resurse neregenerabile,
eventuala lor irosire, din ignoranță sau neglijență, devine astfel irecuperabilă și
ireversibilă.

Orizont 2013. Obiectiv național: Crearea și menținerea unui cadru legisl ativ și
instituțional coerent, congruent cu reglementările și practicile existente în cadrul UE;
implementarea primei faze a planurilor de măsuri pentru inventarierea, protejarea și
valorificarea patrimoniului cultural național și racordarea lui deplină la spațiul
european și universal al valorilor culturale ; cre șterea accesului tuturor categoriilor de
popula ție, din toate zonele și mediile sociale, la informa ție și cultur ă și îmbun ătățirea
statutului social și economic al creatorului și artistului .

Activi tățile privind patrimoniul cultural național sunt în prezent reglementate de un
număr de 43 de acte normative (legi, inclusiv cele pentru ratificarea unor convenții
europene sau internaționale în materie, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, ordine ale
ministrului Culturii și Cultelor) și se realizează, sub coordonarea Ministerului de resort,

134 de către ministerele de linie și agențiile relevante, autoritățile publice locale, serviciile
deconcentrate sau subordonate MCC (institute de cercetare, muzee, insti tuții de artă,
centre de cultură), în colaborare cu asociații profesionale, organizațiile neguvernamentale
și universități.
La 18 aprilie 2008 s -a înființat, printr -o Decizie a Președintelui României, Comisia
Prezidențială pentru Patrimoniul construit, si turi istorice și naturale, cu caracter
pluridisciplinar, care urmează să prezinte în termen de 6 luni un raport referitor la situația
actuală, să elaboreze o strategie pe termen mediu și lung privitoare la modalitățile de
protejare și promovare a patrimoni ului cultural, să identifice măsuri eficiente la nivel
instituțional pentru o mai bună coordonare și implementare a politicilor prioritare, să
elaboreze un Ghid al patrimoniului construit, siturilor istorice și naturale. În acest fel se
urmărește generarea unei abordări coerente la nivel național în acord cu reglementările
europene în domeniu.
Proiectul de Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Național 2008 -2013,
elaborat în februarie 2008, definește patrimoniul național ca un ansamblu de resurse
moștenite, identificate ca atare indiferent de regimul de proprietate, care reprezintă
marturia și expresia valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă
evoluție și cuprinde toate elementele rezultate din interacțiunea dintre facto rii umani și
naturali de -a lungul timpului. Strategia evocă drepturile culturale de bază, așa cum sunt
fundamentate la nivelul Uniunii Europene, și stabilește ca principii generale: participarea
cetățenilor, îmbunătățirea administrației în sectorul patrimo niului cultural, dezvoltarea
resurselor culturale și folosirea durabilă a resurselor patrimoniului.
Prioritățile generale identificate în această Strategie sunt: realizarea inventarului și a
codului patrimoniului cultural național precum și a unui sistem informațional operativ și
eficient care să conecteze, în condiții de transparență, autoritățile centrale și locale,
instituțiile specializate și formațiunile societății civile cu atribuții sau interese în domeniu.

(a) în domeniul conservării și valorifică rii patrimoniului cultural național
obiectivele stabilite se concentrează pe următoarele domenii de intervenție:

(i) Patrimoniul imobil (monumente arheologice și arhitecturale incluzând cetăți,
curți domnești, biserici fortificate, castele, conace, palat e, cule, clădiri civile urbane,
biserici din lemn, muzee etnografice în aer liber, biserici rupestre, biserici și ansambluri
mănăstirești, arhitectură industrială, monumente de arhitectură populară, precum și
complexe paleolitice, neolitice și eneolitice, asezări și necropole din epoca bronzului,
fortificații și asezări din prima epoca a fierului, fortificații dacice, orașe antice, edificii,
monumente medievale, rezervații arheologice):
Menținerea unui cadru legislativ coerent prin eliminarea excesului de
reglementare și corelarea cu obiectivele planificării spațiale, stabilizarea legislației
secundare și descentralizarea mecanismelor de avizare cu implicarea specialiștilor
calificați în domeniul protejării și restaurării monumentelor;

135
Stabilirea priorit ăților și eșalonarea multi -anuală a finanțării în privința lucrărilor
de restaurare, punere în valoare și revitalizarea monumentelor, ansamblurilor și siturilor
istorice, cu accent pe cele care prezintă posibilități rapide de atragere a publicului și de
amortizare a cheltuielilor;
Dezvoltarea unor planuri integrate de protejare a patrimoniului cultural și natural
cu participarea directă a specialiștilor din domeniile planificării teritoriului, urbanismului,
conservării și restaurării monumentelor, industr iei turismului, arhitecților peisagiști,
ecologilor, sociologilor etc.; descentralizarea deciziei în domeniul punerii în valoare a
bunurilor culturale imobile;
Asigurarea unui mecanism pentru dezvoltarea durabilă a zonelor protejate pe
baza conservării i ntegrate a patrimoniului cultural imobil;
Acordarea unei priorități majore formării profesionale a specialiștilor în toate
profesiile necesare, de la cele de cercetare și evidență până la cele de întreținere fizică a
monumentelor restaurate și revitaliza te prin revizuirea sistemului de formare post –
universitară, stagii în străinătate și perfecționare continuă;
Responsabilizarea și conștientizarea unor paliere sociale diverse asupra rolului
patrimoniului cultural imobil în păstrarea identității naționale și locale și în realizarea
coeziunii sociale;
Menținerea monumentelor înscrise în lista patrimoniului mondial într -un stadiu
optim de conservare prin măsuri de consolidare în cazul riscului unor degradări iminente,
retrasarea rețelei de artere de circul ație și acces cu salvgardarea peisajului autentic,
amplasarea facilităților turistice astfel încât să nu impieteze asupra integrității
monumentelor și zonelor de protecție, realizarea de măsuri promoționale;
Dezvoltarea unor programe comune cu parteneri din UE și alte state pentru
protejarea patrimoniului cultural imobil și a peisajelor, mai ales în zonele de graniță,
inclusiv la nivelul autorităților locale în cadrul euroregiunilor; utilizarea experienței și
lecțiilor învățate din program ele ”Sibiu – capitală culturală a Europei ” (2007) și
„Programul Regional pentru Patrimoniul Cultural și Natural din Sud -estul Europei 2003 –
2008 (RPSEE)” ;
Revizuirea unor prevederi ale legislației financiare pentru a stimula utilizarea
unor surse suplimentare de finanțar e în vederea protejării monumentelor istorice și
creșterii independenței față de subvențiile bugetare;
Completarea inventarului de patrimoniu imobil prin identificarea valorilor
culturale neclasate, corectarea erorilor și includerea de noi categorii de s ituri protejate
(industriale, balneare, construcții din secolul XX etc.).

(ii) Patrimoniul mobil (muzee, arhive, colecții cu specific de artă, arheologie și
istorie, stiință și istorie, etnografie și antropologie, specializate):
Perfecționarea cadrului legislativ și normativ în materie;
Asigurarea accesului larg al publicului la muzee și colecții prin acțiuni
promoționale adecvate și anunțarea planurilor expoziționale cu cel puțin doi ani înainte;

136
Introducerea unor module speciale la nivel universit ar și post -universitar pentru
pregătirea și formarea continuă a specialiștilor muzeografi și în management și marketing
cultural;
Menținerea în stare optimă a exponatelor și stabilirea unor programe clare, cu
ordine de priorități, pentru lucrările necesa re de întreținere și restaurare;
Diversificarea sferei de activități a așezămintelor muzeale pentru a prelua unele
dintre atribuțiile unui centru cultural în calitate de mediator cultural și furnizor de servicii
culturale;
Dezvoltarea substanțială a sc himburilor de expoziții cu muzeele din țările
Uniunii Europene și din alte state și efectuarea unor proiecte comune de cercetare;
Includerea muzeelor și colecțiilor în ansambluri culturale care să constituie poli
de atracție pentru vizitatori și dezvolta rea infrastructurii aferente;
Adoptarea unor măsuri suplimentare pentru asigurarea integrității și securității
fizice a bunurilor culturale muzeale împotriva furtului, distrugerii sau deteriorării și altor
factori de risc naturali sau antropici.

(iii) Patrimoniul imaterial și etnografic (tradiții și expresii orale având limba drept
vector principal, artele vizuale și ale spectacolului, practici sociale, ritualuri și
evenimente festive, datini, cunoștințe și practici legate de natură și univers, artizana t
tradițional):
Identificarea, documentarea, cercetarea, inventarierea și actualizarea permanentă
a diverselor elemente ale patrimoniului imaterial cu participarea specialiștilor,
comunităților și organizațiilor societății civile;
Prezervarea, promovar ea și punerea în valoare a patrimoniului prin programe la
nivel național și regional și susținerea din resurse publice a proiectelor și inițiativelor în
acest domeniu;
Transmiterea în forme autentice a conținuturilor specifice prin sistemul de
educație f ormală și informală și prin mijloacele de informare în masă;
Implementarea unor programe speciale de formare a artizanilor și creatorilor
populari în vederea însușirii tehnicilor, materialelor și formelor de expresie tradiționale
pentru prezervarea auten ticității și stimularea creativității și inovării; stabilirea
procedurilor de acreditare sau autorizare a formatorilor și de emitere a certificatelor de
calificare;
Asigurarea protecției legale a proprietății intelectuale a comunităților asupra
formelor de expresie tradiționale create înlauntrul lor și care le exprimă identitatea
spirituală, precum și a artizanilor și creatorilor populari;
Proiectarea unei rețele multifuncționale la nivel național și local (muzee
etnografice, școli populare de artă, ans ambluri folclorice, asociații voluntare) care să
potențeze capacitațile creative și inițiativele de valorizare și reinserție a patrimoniului
imaterial în coordonatele vieții comunitare.

137
(b) În domeniul creației contemporane și diversității culturale Planul Național
Unic de Dezvoltare 2007 -2013, sec țiunea Cultur ă, Culte, Cinematografie, stabile ște o
serie de obiective strategice și direc ții de ac țiune:

(i) Artele spectacolului :
Diversificarea tipurilor de ofertă și a formelor de expresie artistică, inclusiv prin
susținerea proiectelor care vizează organizarea de turnee și micro -stagiuni în zonele unde
nu există colective artistice permanente, organizarea de festivaluri, gale, concursuri de
creație și de interpretare la nivel național, regional și local;
Consolidarea și diversificarea structurilor instituționale prin continuarea
descentralizării administrative și financiare, dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de
spectacol și dotarea lor cu echipamente moderne;
Asigurarea adresabilității ofertei și, i mplicit, creșterea audiențelor; cultivarea
trăsăturilor distinctive ale artelor spectacolului din diferite zone și comunități;
Stimularea creației și promovarea artelor interpretative; susținerea mobilității
profesionale și a circulației artiștilor;
Stimularea comunicării inter -culturale prin organizarea schimburilor de turnee
artistice și sprijinirea participării artiștilor români la evenimente internaționale.

(ii) Lectură publică și biblioteci :
Actualizarea și completarea colecțiilor de bibliotecă; mo dernizarea incintelor și a
serviciilor oferite;
Redefinirea rostului bibliotecilor publice prin conectarea lor la societatea
informatică și tehnologică, asumarea rolului de „mediatecă” prin îmbogățirea colecțiilor
oferite cu noi tipuri de materiale în fo rmat video, electronic și multimedia;
Îmbunătățirea calității prestației bibliotecarilor și a capacității lor de a iniția
programe culturale complexe, inclusiv pentru prezervarea memoriei colective a
comunităților locale.

(iii) Artele vizuale (sculptura, pic tura, gravura, litografia, arta monumentală,
scenografia, tapiseria, ceramica, plastica sticlei și a metalului, desen, design, alte forme
de artă aplicată, arta fotografică și procedeele asimilate):
Stimularea potențialului creativ prin consultarea și im plicarea directă a artiștilor
în elaborarea politicilor și reglementărilor care privesc activitatea acestora;
Protecția drepturilor de autor și sprijinirea organizării de asociații profesionale
sau sindicale ale liber -profesioniștilor pentru asigurarea s ecurității lor sociale, siguranței
muncii și ocupării;

138
Sporirea interesului publicului pentru artele vizuale prin creșterea numărului și
diversificarea funcționalităților spațiilor de expunere, sprijinirea formării pieței specifice
și deșfășurarea unor p rograme de „educație pentru artă” în cadrul învățământului formal
și informal.

(iv) Industriile culturale :
Creșterea rentabilității și competitivității industriilor culturale românești pe piața
UE și internațională prin susținerea întreprinderilor mici și m ijlocii în domeniu,
revizuirea mecanismelor de acordare a ajutoarelor de stat, identificarea și utilizarea unor
surse suplimentare de finanțare, inclusiv prin încurajarea parteneriatelor public -privat;
Îmbunătățirea statutului social și economic al creat orului și artistului;
Promovarea unor mecanisme eficace de protejare a proprietății intelectuale,
inclusiv prin sisteme de marcare a operelor produse, atât în formate clasice cât și în forme
digitale sau virtuale, combaterea pirateriei și contrafacerilor ;
Facilitarea accesului la produsele culturale, inclusiv prin comenzi și achiziții din
fonduri publice.

(v) Așezăminte culturale (case de cultură, universități populare, școli populare de
arte și meserii, cămine culturale, centre de cultură, formații arti stice și ansambluri
profesioniste, centre zonale pentru educația adulților, Centrul Național pentru
Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și filialele sale județene ):
Asigurarea coerenței sistemului la nivelul fiecărei comunități prin fructific area
sinergiilor între actorii locali și evitarea paralelismelor; creșterea responsabilității
autorităților locale pentru buna funcționare a așezămintelor;
Reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii așezămintelor, dotarea lor cu
echipament modern;
Redefinirea și completarea funcțiilor tradiționale ale așezămintelor; crearea unor
centre de resurse și asistență pentru elaborarea de programe și proiecte și accesarea unor
surse suplimentare de finanțare.

Orizonturi 2020 și 2030.

Stabilirea obiectivelor naționale pentru aceste orizonturi de timp nu apare posibilă
întrucât documentele și studiile elaborate până în prezent nu permit identificarea unor
priorități de perspectivă în domeniu.

139 6. Capacitatea administrativă și calitatea serviciilor publice;
dezvoltarea durabilă ca măsură a eficienței guvernării și a
calității politicilor publice

Încă de la începutul procesului de tranziție la democrația pluralistă și economia de
piață funcțională a devenit evident în România, ca și în celelalte țări post -comuni ste, că
îmbunătățirea radicală a calității guvernării prin creșterea eficienței, credibilității și
transparenței este esențială pentru succesul ansamblului de reforme în viața politică,
economică și socială și pentru clădirea încrederii cetățenilor în admi nistrația publică.
Cerințele privind dezvoltarea capacității administrative sunt subliniate în orientările
strategice ale Uniunii Europene privind coeziunea, în Strategia de la Lisabona revizuită și
în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă reînnoită a UE d in 2006.
Importanța acordată acestor aspecte în România a crescut treptat în perioada 1992 –
2001, cu asistență din partea programului PHARE al UE, însă progresele au fost inegale
și s-au dovedit insuficiente față de complexitatea cerințelor de modernizare ș i
eficientizare a administrației publice. O strategie națională în domeniul reformei
administrației publice a fost adoptată abia în 2001 și actualizată în 2004 în scopul
accelerării schimbărilor necesare în perioada de pre -aderare la UE. Pentru schimbarea
fundamentală a legăturii dintre funcțiile politice și cele administrative din administrația
publică și ținând seama de calitatea scăzută a serviciilor publice oferite, de motivarea
insuficientă a funcționarilor publici, de manifestările de corupție în sist em și de imaginea
nefavorabilă în fața opiniei publice, obiectivele pe termen mediu au vizat:
Stabilirea procedurilor de recrutare, gestiune și formare a funcționarilor publici
prin norme și reguli care pot fi puse efectiv în aplicare;
Reforma sistemului de salarizare în sensul omogenizării și tratării echitabile a
tuturor categoriilor de funcționari publici;
Ameliorarea imaginii administrației publice prin creșterea transparenței actului
administrativ și luarea unor măsuri anticorupție ferme, vizibile pen tru opinia publică.
Acțiunile ulterioare s -au concentrat pe adoptarea, în 2006, a unui pachet legislativ
pentru aplicarea reformelor în administrație și crearea cadrului instituțional necesar în
contextul descentralizării și deconcentrării. Au fost înființ ate, încă din 1999, Agenția
Națională a Funcționarilor Publici pentru gestionarea funcției publice și Institutul
Național de Administrație pentru formarea inițială și continuă a funcționarilor publici și a
celor contractuali din administrația publică. Prog ramul Operațional „Dezvoltarea
Capacității Administrative 2007 -2013”, a probat de Comisia European ă în noiembrie
2007, prevede un ansamblu de măsuri menite să determine o îmbunătățire substanțială a
eficienței, trasparenței și responsabilității actului admi nistrativ la toate nivelurile.

Orizont 2013. Obiectiv național: Crearea unei administrații publice mai eficiente și
capabile să genereze politici publice adecvate și să le gestioneze în mod eficace în
scopul implementării principiilor dezvoltării durabile .

140
Strategiile naționale și reglementările legale în domeniu vizează îndeplinirea
următoarelor obiective specifice pentru această perioadă de referință:

(i) Creșterea capacității administrației publice prin realizarea unor îmbunătățiri
de structură și pro ces în managementul ciclului de politici publice
Măsurile avute în vedere pornesc de la constatarea persistenței unor slăbiciuni în
sistemul administrației centrale și locale în privința abilității de a gestiona procesul de
planificare, formulare, impleme ntare și evaluare a politicilor publice, precum și în
privința capacității de definire clară a obiectivelor și de coordonare a acțiunilor inter –
sectoriale, ceea ce duce la niveluri scăzute de eficiență în furnizarea de servicii publice.
Se ia în consideraț ie faptul că, deși s -a format o anumită expertiză în planificare și
management, mecanismele de evaluare și feedback sunt încă foarte slabe. Se urmărește în
acest cadru și depășirea deficiențelor existente în evaluarea impactului programelor sau
proiectelor propuse spre implementare asupra mediului inconjurator.
Grupurile țintă vizate în cadrul acestui obiectiv sunt ministerele, agențiile aflate în
subordinea guvernului sau ministerelor, autoritățile publice locale și structurile lor
asociative, organizațiil e neguvernamentale relevante, instituțiile de învățământ superior și
cercetare, având următoarele domenii de intervenție:
Îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico -administrativ prin:
perfecționarea instrumentelor și metodologiilor s tabilite și eficientizarea cadrului
instituțional specific orientării către politici publice, inclusiv planificarea strategică și
bugetarea pe programe, care să ducă la o operativitate sporită și la reducerea costurilor în
administrația publică; însușirea și aplicarea celor mai bune practici existente în alte țări
ale UE; instruirea specialiștilor implicați în procesul de formulare a politicilor publice;
implementarea unor programe de instruire în domeniul planificării strategice pentru
personalul de conduc ere din administrație, inclusiv programe de formare a formatorilor;
dezvoltarea de mecanisme pentru promovarea și implementarea inițiativelor de
parteneriat la toate nivelurile pentru a asigura implicarea factorilor interesați în
formularea politicilor pub lice;
Creșterea responsabilizării administrației publice prin: dezvoltarea de metodologii
și instrumente pentru îmbunătățirea sistemelor și procedurilor de măsurare a
performanțelor și de raportare, inclusiv a mecanismelor de feedback, luându -se în
conside rație opinia societății civile și a cetățenilor; cursuri de preg ătire pentru
îmbunătățirea calității și frecvenței raportării performanțelor către beneficiarii direcți ai
serviciilor publice și către grupurile de cetățeni; însușirea de tehnici pentru măsur area
performanțelor și raportare prin indicatori și proceduri de monitorizare și evaluare;
dezvoltarea unei baze de date la nivel național pentru colectarea, raportarea, analiza și
publicarea datelor statistice relevante cu privire la performanțele adminis trației publice
locale; elaborarea metodologiilor și cadrului instituțional pentru extinderea evaluării de
politici și programe la nivelul administrației centrale și locale;
Îmbunătățirea eficienței organizaționale vizând introducerea unei noi culturi
admi nistrative în ansamblul structurilor administrației publice dar concentrându -se în

141 mod prioritar asupra sectoarelor de sănătate, educație și asistență socială, prin: revizuirea
structurilor existente și implementarea unor instrumente moderne de management în
fiecare sector, stabilirea și operaționalizarea unor structuri noi; introducerea unor
proceduri de evaluare a managementului calității actului administrativ; implementarea
unui sistem de management al performanțelor resurselor umane; dezvoltarea funcție i de
management în cadrul instruirii personalului din administrația publică; instituirea unor
programe post -universitare de formare managerială a personalului cu funcții de
conducere; introducerea unor module de pregătire în domenii ca achizițiile publice,
dezvoltarea de proiecte, limbi străine, licitarea și managementul proiectelor etc.
Prin implementarea acestor măsuri se va asigura elaborarea, până în 2015, a 19
ghiduri, metodologii sau proceduri de lucru (față de 3 în 2007), efectuarea, până în 2015 a
circa 380 mii zile de instruire pentru personalul administrativ la toate nivelurile (față de
1.000 în 2006) și certificarea competențelor unui număr de 75.000 de persoane, reducerea
în 201 2 a sarcinilor administrative cu 20% față de anul 2007, operaționaliz area până în
2015 a 287 de structuri nou create sau reorganizate.

(ii) Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accent pe
procesul de descentralizare
Acțiunile stabilite urmăresc remedierea deficiențelor semnalate în priv ința definirii
neclare a responsabilităților între diverse instituții și niveluri ale administrației,
transferului incomplet al puterii de decizie și mijloacelor financiare către unitățile și
serviciile descentralizate, calității și promptitudinii în furni zarea serviciilor publice. Se va
asigura aducerea deciziilor de implementare mai aproape de cetățean și îmbunătățirea
timpului de răspuns, introducerea unor instrumente de măsurare a performanțelor din
punctul de vedere al costurilor și calității serviciil or furnizate către cetățeni . În acest scop,
principalele domenii de intervenție sunt:
Sprijin pentru procesul de descentralizare prin: training și asistență tehnică pentru
structurile implicate în planificarea și coordonarea procesului de descentralizare;
elaborarea unor proceduri de cooperare între administrația centrală și locală și între
autoritațile locale și unitățile de sănătate, educație și asistență socială descentralizate;
training pentru funcționarii publici din administrația locală și pentru mana gerii noilor
servicii descentralizate; evaluarea fazelor pilot ale procesului de descentralizare a
serviciilor publice și implementarea recomandărilor rezultate din analize; optimizarea
structurilor pentru noile servicii descentralizate; elaborarea de stud ii și strategii în
sprijinul inițiativelor de descentralizare;
Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice prin: abordarea
complexității proceselor și reglementărilor din perspectiva cetățenilor și a mediului de
afaceri în vederea simplificării și reducerii sarcinilor administrative; monitorizarea și
reducerea timpului de furnizare a serviciilor cu reducerea corespunzătoare a costurilor;
introducerea unui sistem de evaluare a calității serviciilor care să includă obiective
măsurabil e pentru serviciile destinate cetățenilor; dezvoltarea, testarea și implementarea
unor standarde de cost și calitate a serviciilor publice; elaborarea de mecanisme,
instrumente și proceduri pentru îmbunătățirea sistemului de colectare a taxelor, inclusiv
crearea unei interfețe pentru bazele de date existente; implementarea inițiativelor de

142 reducere a duratei de livrare a serviciilor publice (ghișeul unic pentru cetățeni, portaluri și
alte servicii electronice, managementul documentelor, folosirea regulii ap robării tacite
etc.); training în domeniul evaluării performanțelor serviciilor publice; implementarea
unor documente -cadru pentru furnizarea de servicii publice (charters) cu stabilirea unor
criterii de performanță clare (egalitate de tratament, imparțial itate, continuitate,
regularitate, transparență, libertatea alegerii, amabilitate, promptitudine, consultare,
raportul cost/valoare); introducerea și menținerea în funcțiune a sistemelor de evaluare a
performanței manageriale în raport cu mediul natural de tipul EMAS (Eco -management
and Audit Scheme) .
Dezvoltarea și promovarea serviciilor publice disponibile prin mijloace
electronice în vederea cre șterii transparen ței și eficien ței administra ției publice și a
relațiilor cu cet ățenii și mediul de afaceri pri n: implementarea alternativei electronice a
serviciilor publice, dezvoltarea resurselor umane în vederea exploat ării eficiente a noilor
soluții, dezvoltarea de instrumente și mecanisme de promovare a serviciilor electronice în
vederea utiliz ării acestora d e către un num ăr cât mai mare de institu ții, operatori
economici și cetățeni.
Cel puțin 50% din fondurile alocate pentru implementarea măsurilor stabilite în
cadrul acestui obiectiv vor fi orientate spre cele trei sectoare ale serviciilor publice
identific ate ca prioritare (sănătatea, învățământul preuniversitar și asistența socială). Se
vor efectua, până în 2015, revizuiri structurale în toate cele 41 județe și într -un număr de
100 municipalități care vor deveni astfel operaționale în regim descentralizat, se vor
elabora 25 de ghiduri, studii și rapoarte de sprijinire a procesului de descentralizare, se
vor efectua circa 42.000 de zile de instruire pentru personalul din administrația publică la
toate nivelurile, se vor produce 250 de analize de simplificare administrativă (față de 7
până în 2006), se vor introduce standarde de calitate și cost în 3 sectoare prioritare din
sistemul administrației, iar gradul de colectare a veniturilor proprii ale administrației
publice locale va crește la 95% (față de 84% în 2006).
Prin corelare cu alte strategii și programe operaționale la nivel național, se urmărește
realizarea principiilor și obiectivelor dezvoltării durabile, inclusiv prin introducerea unor
teme specifice pentru protecția mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale în
fiecare dintre modulele de pregătire și prin includerea elementelor de eco -eficiență în
criteriile de selecție a proiectelor și în efectuarea achizițiilor publice.

Orizont 2020. Obiectiv național: Definitivarea procesului de reform ă în
administrația publică și reducerea substanțială a decalajelor față de nivelul mediu de
performanță al administrației centrale și locale și al serviciilor publice din celelalte
state membre ale UE; creșterea gradului de încredere și satisfacție al cetă țenilor în
raporturile cu autoritățile administrației publice centrale și locale.

Întrucât procesul de consolidare a structurilor decizionale centrale și a serviciilor
publice recent descentralizate va continua și în această perioadă, este necesară
reevaluarea obiectivelor propuse dincolo de țintele stabilite pentru anul 2015.

143 Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea semnificativă de nivelul mediu al
celorlalte state membre ale UE în privința performanței administrației publice centrale
și locale în furnizarea serviciilor publice .

7. Politica externă și de securitate; orientări generale și
contribuții specifice ale României la Politica Externă și de
Securitate Comună și Politica Europeană de Securitate și
Apărare ale UE în raport cu cerințele dez voltării durabile

Direcțiile prioritare de acțiune ale politicii externe a României urmăresc afirmarea și
promovarea intereselor naționale, care au un caracter peren și transpartinic, în contextul
nevoii de adaptare continuă la schimbările ce survin în si stemul relațiilor internaționale,
transformării treptate a profilului internațional al României și consecințelor situării sale
geografice specifice ca stat aflat, în prezent, la frontiera estică a UE și NATO.

Pentru măsurarea viabilității obiectivelor g enerale și a performanței efective a acțiunii
externe a României sunt definite drept criterii de succes următoarele elemente
fundamentale:
Multidimensionalitatea participării României la procesul de construire a unei
ordini globale bazate pe respectarea dr eptului internațional, valorilor democratice și
principiilor dezvoltării durabile prin utilizarea corelată a instrumentelor politice și
economice atât formale (tratatele, instituțiile internaționale și regionale, demersurile
diplomatice) cât și informale ( diplomația publică, contactele bi – și multilaterale directe,
alianțe ad -hoc funcționale, rețele sau parteneriate public -privat);
Integrarea priorităților dezvoltării durabile (politice, de securitate, economice,
sociale și de mediu) prin asigurarea coerenț ei și complementarității în colaborarea dintre
instituțiile statului precum și cu factorii extra -guvernamentali la nivel național și prin
reflectarea acestor priorități în acțiunile de politică externă;
Echilibrul între interese și valori prin susținerea c onsecventă a principiilor
democratice, ale statului de drept și ale drepturilor omului într -un mod congruent cu
promovarea intereselor economice și geo -strategice ale României.

În perspectiva următorului deceniu, politica externă a României se articulează în jurul
următoarelor obiective și acțiuni prioritare:

(a) Crearea unui mediu de securitate previzibil și stabil pentru România,
conform interesului național, având ca domenii principale:

144 (i) Consolidarea locului României în NATO prin:
Promovarea reformei NATO și a extinderii sale către statele din vecinătatea
României;
Întărirea relațiilor NATO cu statele partenere care au interese și valori
convergente cu cele ale Alianței;
Continuarea procesului de reformă, profesionalizare și modernizare a forțelor
arma te ale României și asigurarea interoperativității depline cu armatele țărilor aliate;
Respectarea angajamentelor asumate de România pe teatrele de operațiuni ale
NATO, în strânsă colaborare politică și operativă cu partenerii strategici și cu autoritățile
naționale respective, inclusiv în procesul de reconstrucție post -conflict;
Contribuții efective, pe plan conceptual și practic, la soluționarea dosarelor
delicate aflate pe agenda NATO (controlul armamentelor și dezarmarea, inclusiv Tratatul
CFE, scutul an ti-rachetă, conflictele «înghețate» sau latente, securitatea energetică,
protecția infrastructurilor critice etc.);
Consolidarea dimensiunii transatlantice a Alianței.

(ii) Amplificarea contribuției României la adaptarea sistemului internațional de
securi tate la cerințele impuse de globalizare prin:
Dezvoltarea unei capacități civile multi -funcționale, cu elemente capabile a fi
dislocate în misiuni pe diverse teatre de operațiuni, și a unui corp de experți în domeniul
reconstrucției post -conflict;
Particip area la misiuni de menținere a păcii sub egida ONU, în funcție de zona de
interes și de resursele disponibile, precum și la operațiuni de stabilizare post -conflict și de
gestionare a crizelor civile sau militare;
Amplificarea capacității de a contribui la combaterea amenințărilor
neconvenționale la adresa securității internaționale, în special a riscurilor teroriste,
inclusiv prin demersuri care țintesc remedierea cauzelor fenomenului terorist.

(b) Contribuția la dezvoltarea durabilă a României prin:
Integrarea informațiilor și analizei economice în procesul de articulare a deciziilor
de politică externă în sensul atragerii de investiții străine, promovării investițiilor
românești și optimizării fluxurilor comerciale;
Susținerea intereselor românești pe pl an economic și comercial, promovarea
aplicării principiilor dezvoltării durabile în dezbaterile interne privind orientările și
reglementările sectoriale în cadrul UE;
Participarea activă la elaborarea pozițiilor UE și susținerea acestor poziții în
cadrul f orurilor mondiale consacrate dezvoltării durabile , precum și în negocierile din
cadrul Organizației Mondiale a Comerțului;

145
Implicarea în elaborarea și implementarea politicii energetice a UE și punerea în
valoare a potențialului României ca țară de trazit, producătoare și consumatoare de
energie , paralel cu ac țiunile proprii, în rela țiile bilaterale, pentru asigurarea necesarului de
resurse energetice și alte materii prime din import .

(c) Conturarea și afirmarea profilului României în Uniunea Europeană , având
ca domenii principale de acțiune:

(i) Implicarea activă în cristalizarea pozițiilor comune ale UE în domeniul politicii
externe, de securitate și apărare , și promovarea în acest cadru a intereselor naționale
specifice ale României prin:
Susținerea re formei instituționale a UE conform Tratatului de la Lisabona și a
procesului de perfecționare a instrumentelor Politicii Externe și de Securitate Comune
(PESC) și Politicii Europene de Securitate și Apărare (PESA);
Promovarea extinderii în continuare a UE și a respectării angajamentelor asumate
față de țările candidate , precum și în relațiile cu statele partenere în cadrul Politicii
Europene de Vecinătate (ENP);
Derularea unei politici eficiente de asistență pentru dezvoltare , conforme cu
orientările genera le ale UE și ancorate în prioritățile de politică externă ale României;
Cultivarea și extinderea parteneriatelor speciale, a mecanismelor de cooperare
bilaterală și a dialogului politic cu celelalte state membre ale UE;
Intensificarea , prin instrumente sp ecifice, a conlucrării cu țările din vecinătatea
imediată a României, membre, candidate sau partenere ale UE;
Încurajarea aprofundării raporturilor bilaterale și cooperării multilaterale cu țările
din Spațiul Economic European;
Cooperarea cu partenerii eu ropeni în combaterea criminalității transfrontaliere,
migrației ilegale și tuturor formelor de trafic ilicit;
Elaborarea unei Strategii Naționale în domeniul prevenirii conflictelor și a unui
Plan de Acțiune aferent, în conformitate cu deciziile Consiliulu i European de la
Goeteborg (2001);
Înființarea în România , și consacrarea pe plan internațional , a unui Centru pentru
Reconstrucția Post -conflict, cu programe de cercetare și instruire avansată axate pe
interfața dintre dezvoltarea durabilă și cerințele se curității internaționale;
Valorificarea, în acord cu aliații și partenerii europeni, a potențialului României
de promovare a cooperării regionale în zona Mării Negre, în Balcani și în bazinul
Dunării.

(ii) Consolidarea relației transatlantice prin:

146
Susțin erea relației speciale între UE și SUA prin cultivarea unui dialog activ,
intens și constructiv la toate nivelurile, în forme adecvate, asupra tuturor temelor majore
ale agendei internaționale, inclusiv sfidările globalizării și dezvoltării durabile la niv el
mondial;
Amplificarea, în plan bilateral, a parteneriatului strategic cu Statele Unite și a
relației speciale cu Canada.

(iii) Participarea activă la constituirea spațiului democrației, stabilității, securității
și prosperității în vecinătatea României prin:
Susținerea, în cadrul organismelor comunitare, a demersurilor și eforturilor țărilor
din Balcanii de Vest pentru parcurgerea procesului de Stabilizare și Asociere și aderarea
la UE; participarea la inițiativele și misiunile UE în zonă; implicarea în proiectele
regionale de anvergură, în special în domeniul infrastructurilor de transport și energie;
sprijinirea funcționării eficiente a Zonei de Comerț Liber în Europa de Sud -Est
(CEFTA+);
Promovarea colaborării multilaterale în zona extinsă a Mării Neg re prin
conectarea ei la procesele de integrare europeană, dezvoltarea unor politici și instrumente
specifice ale UE pentru aceasta zonă și valorificarea sinergiilor cu organismele inter –
guvernamentale, precum și cu inițiativele și mecanismele informale de consultare
existente pe plan regional;
Sprijinirea vocației europene și atlantice a Republicii Moldova , atât în mod direct
cât și prin articularea unor politici coerente la nivelul UE, pentru restabilirea suveranității
sale asupra întregului teritoriu, co nectarea progresivă la spațiul economic, politic și
juridic comunitar și edificarea unui parteneriat bilateral solid, bazat pe asumarea
comunității de cultură, limbă și tradiții;
Amplificarea relațiilor cu Ucraina , în spiritul bunei vecinătăți și susținere a
aspirațiilor sale europene și euro -atlantice;
Dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Federația Rusă și creșterea gradului lor de
funcționalitate pe baze pragmatice; promovarea în spirit constructiv a unei voci unitare a
UE în raport cu Rusia;
Adâncirea rel ațiilor bilaterale cu țările din Caucazul de Sud și extinderea
cooperării multilaterale în plan regional;
Creșterea implicării României în țările din Asia Centrala , în concordanță cu
obiectivele Strategiei UE pentru această regiune.

(d) Promovarea și apăr area valorilor românești în lume , având ca domenii
principale de acțiune:

147 (i) Protejarea și promovarea intereselor cetățenilor români și a românilor de
pretutindeni; menținerea identității etnice și culturale a românilor din afara granițelor
prin:
Continuar ea demersurilor pentru eliminarea obligativității vizelor pentru
călătoriile cetățenilor români în SUA și desființarea sau simplificarea regimului de vize în
relațiile cu Japonia, Canada și alte state;
Încheierea acțiunii pentru eliminarea restricțiilor de acces al cetățenilor români pe
piața muncii în toate țările UE și Spațiului Economic European;
Finalizarea pregătirilor pentru aderarea României la Spațiul Schengen în anul
2010;
Extinderea rețelei de oficii consulare în țările în care numărul cetățenilor români
este în creștere, lărgirea sferei de cuprindere și a standardelor de calitate ale serviciilor
consulare, formarea unui corp consular stabil și profesionist;
Sprijinirea comunităților române ști din străinătate pentru păstrarea identității lor
lingvi stice, culturale și religioase prin finanțarea unor cursuri de limba română, istorie și
geografie a României, punerea în valoare a patrimoniului cultural românesc, susținerea
bisericilor, preoților și școlilor parohiale din aceste comunități;
Construirea d e parteneriate cu asociațiile de români din străinătate precum și între
acestea , pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă în țările de reședință .

(ii) Promovarea valorilor culturale și spirituale naționale; remodelarea
demersurilor diplomației publice pentru îmbunătățirea imaginii României prin:
Continuarea programelor de valorizare a contribuției culturii române la
patrimoniul cultural european și de facilitare a accesului la produsele culturale românești ;
Dezvoltarea dialogului cultural cu sp ații din afara continentului european;
Realizarea unei strategii de diplomație publică și crearea de parteneriate cu
organizații și instituții care dețin competențe în promovarea imaginii României în
străinătate , pentru formularea și transmiterea unor mesa je coerente către mediul politic,
formatorii de opinie, cercurile academice și societatea civilă din alte țări.

(e) Creșterea valorii contribuției României pe scena internațională , având ca
principale domenii de acțiune:

(i) Intensificarea prezenței Rom âniei pe planul diplomației multilaterale prin:
Participarea activă la formularea unor poziții comune ale UE și/sau NATO în
cadrul organizațiilor internaționale guvernamentale, în special al celor din sistemul ONU,
și sprijinirea acestor poziții prin iniți ative și demersuri proprii;

148
Îmbunătățirea reprezentării României în structurile de conducere și executive ale
principalelor organizații internaționale;
Folosirea prezenței în aceste organizații pentru promovarea valorilor democrației,
statului de drept, dr epturilor omului, toleranței și dialogului inter -cultural, mai cu seamă
prin intermediul Consiliului Europei, Comunității Democrațiilor, Alianței Civilizațiilor,
Conferinței democrațiilor noi sau restaurate etc.

(ii) Reafirmarea României ca partener impo rtant de dialog și cooperare cu statele
din toate regiunile lumii prin:
Implicarea efectivă în articularea orientărilor strategice ale UE și, după caz,
NATO, în raporturile cu alte zone geografice (Asia și Oceania, Orientul Mijlociu și
Africa de Nord, Afri ca sub -Sahariană, America Latină;
Dezvoltarea diferențiată, în funcție de interesul național al României și de
disponibilitatea partenerilor, a relațiilor bilaterale cu țările de pe alte continente;
Participarea la programele desfășurate sub egida UE și in stituțiilor din sistemul
ONU și promovarea unor inițiative proprii, în cadru bilateral, privind asistența pentru
dezvoltare în străinătate.

Ținând seama de dinamica relațiilor internaționale și de particularitățile activității
politico -diplomatice, nu sun t prevăzute obiective specifice, în forme cuantificabile, pe
orizonturi de timp definite.

149 Partea V. Implementare, monitorizare și raportarea
rezultatelor

Pentru punerea în aplicare a prezentei Strategii Naționale pentru Dezvoltare Durabilă
a României se recomandă următoarele măsuri , ca rezultat al consultărilor în cadrul
Consiliului Național de Dezbatere Publică, Grupurilor Regionale (pentru fiecare dintre
cele 8 Regiuni de Dezvoltare), Consiliului Științific sub egida Academiei Române și al
încorporării în textul final al Strategiei a observațiilor și propunerilor pertinente formulate
pe parcursul acestui proces consultativ, a celor primite din partea instituțiilor centrale,
autorităților locale, partidelor politice, forurilor academice și universitare, a sociațiilor
patronale și partenerilor sociali, organizațiilor neguvernamentale și altor formațiuni ale
societății civile, persoanelor interesate din țară și rezidenților români în străinătate,
precum și a celor semnalate în mijloacele de comunicare în masă :

1. Aprobarea proiectului Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă de către
Guvernul României .

2. Înaintarea oficială a Strategiei către Comisia Europeană

3. Obținerea avizului consultativ asupra textului proiectului de Strategie din partea
speci aliștilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și altor
experți internaționali , și sondarea prealabilă a opiniei profesionale a Direcției Generale de
specialitate a Comisiei Europene.

4. Instituirea unui Comitet Interdepartam ental pentru Dezvoltare Durabilă, la nivel
executiv, sub coordonarea direct ă a Primului Ministru , incluzând ministerele și alte
instituții centrale implicate în implementarea Strategiei. Comitetul Interdepartamental,
prin persoana desemna tă de președintel e acestuia, va fi nominalizat ca punct de legatură
în relațiile cu Comisia Europeană și celelalte instituții ale UE în privința implementării pe
plan național a Strategiei UE pentru Dezvoltare Durabilă.

5. Stabilirea obligației Comitetului Interdepartame ntal de a prezenta un raport anual
Parlamentului României asupra modului de implementare a Strategiei, pe baza
monitorizării indicatorilor dezvoltării durabile conveniți la nivelul UE , precum și a
indicatorilor specifici, adaptați la condițiile României, a supra eventualelor rămâneri în
urmă și asupra măsurilor de remediere a acestora, incluzând și posibile propuneri de
ajustare a obiectivelor -țintă pe plan național și a termenelor de execuție, în funcție de
situația reală și de prevederile Directivelor UE î n materie , adoptate pe parcurs.

150 6. Stabilirea responsabilității Comitetului Interdepartamental de a coordona
activitățile legate de elaborarea și actualizarea permanentă a setului de indicatori pentru
monitorizarea implementării obiectivelor dezvoltării d urabile la nivel național, regional și
sectorial, potrivit orientărilor metodologice stabilite de Institutul Național de Statistică, în
congruență cu reglementările convenite în cadrul UE, în vederea asigurării acurateței și
comparabilității datelor cu cel e ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

7. Statuarea obligației Comitetului Interdepartamental, în conformitate cu prevederile
Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE, de a prezenta Comisiei Europene un raport
complet asupra implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă la fiecare
doi ani, începând cu luna iunie 2011, însoțit de propuneri și recomandări privind
eventuala modificare a orientărilor generale, politicilor și priorit ăților Strategiei UE în
materie.

8. Asigurare a reprezentării Comitetului Interdepartamental în Rețeaua Europeană
pentru Dezvoltare Durabilă ( European Sustainable Development Network – ESDN ) la
nivelul UE.

9. Instituirea (prin amendarea sau înlocuirea Legii 158/1999) a unui Consiliu
Consultativ pent ru Dezvoltare Durabilă la nivel național, cu un Secretariat Permanent.
Consiliul Consultativ se constituie prin decizia Parlamentului României ca organism total
autonom față de puterea executivă , dar finanțat de la bugetul de stat (în concordanță cu
practi ca statornicită în majoritatea statelor membre ale UE) . Consiliul va include 11 -15
reprezentanți ai comunității științifice și academice precum și ai societății civile din
România, personalități cu prestigiu recunoscut și competențe precise în materie. Con siliul
Consultativ va funcționa sub egida Academiei Române și va avea ca obiect principal de
activitate monitorizarea implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă.

10. Acordarea dreptului Consiliului Consultativ de a prezenta Parlamentulu i
României un raport anual, complementar celui prezentat de Comitetul
Interdepartamental, privind implementarea Strategiei, conținând propriile evaluări și
recomandări de acțiune.

11. Aderarea Consiliului Consultativ la rețeaua UE a Consiliilor Consultati ve
Europene pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă ( European Environmental and
Sustainable Development Councils – EEAC ).

12. Declanșarea procedurilor pentru evaluarea colegială a Strategiei Naționale pentru
Dezvoltare Durabilă de către instituții și experți din alte state membre ale UE, conform
recomandării exprese conținute în Strategia UE în materie.

151 De asemenea, în urma semnalelor primite din partea instituțiilor centrale și locale
consultate și a asociațiilor sau persoanelor interesate, se recomandă spre considerare
Guvernului României următoarele măsuri:

1. Elaborarea unor estim ări buget are multianuale pe 7 ani, congruente cu
exercițiile bugetare ale UE, concepute într -o formulă glisantă, revizuită în
fiecare an, pentru asigurarea pe termen mediu a finanță rii continue și fără
sincope a obiectivelor dezvoltării durabile în conformitate cu obligațiile
asumate în calitate de membru al Uniunii Europene și cu interesele naționale
ale României.

2. Crearea, în componența Guvernului României, a unei instituții specia lizate
(eventual sub forma unui Institut Național de Planificare Strategică) pentru
elaborarea și urmărirea strategiilor de dezvoltare economică și socială a
României , în corelare cu capacitatea de suport a capitalului natural pe termen
mediu și lung, coor donarea programelor sectoriale interdependente și
asigurarea coerenței programelor guvernamentale și a celor cu finanțare
comunitară.

3. Crearea unui Minister al Energiei și Resurselor (eventual în urma restructurării
Ministerului Economiei și Finanțelor) și reexaminarea funcționalității
mecanismelor de reglementare și agențiilor specializate în condiții de
transparență, conform politicilor și practicii UE.

4. Pregătirea , în regim prioritar , a unei strategii pro -active pe termen lung privind
evoluțiile demograf ice și migrația , ca element de referință pentru revizuirea
realistă a programelor sectoriale; ajustarea corespunzătoare a strategiilor
privind resursele umane, educația și formarea profesională, sănătatea publică.

-oOo-