DEZVOLTARE DURABIL Ă ÎNTRE VIS ȘI REALITATE [629825]

DEZVOLTARE DURABIL Ă – ÎNTRE VIS ȘI REALITATE
George B ĂLAN
Universitatea Româno-German ă din Sibiu
Rezumat . Relația om-natur ă se manifest ă în mai multe ipostaze: în via ța urbană, industrial ă, culturală
etc. Omul, prin interven ția să, a modificat esen țial mediul natural, în conformitate cu cerin țele sale. S-a
simțit astfel nevoia unei noi abord ări a triadei om-mediu-economic. Rezultatele ob ținute în privin ța
concilierii cre șterii perpetue și rezolvării problemelor economice, sociale și ecologice nu au convins.
Totodată, ameliorarea tehnicilor de produc ție și dematerializarea economiei nu permit decât
economisiri relative de re surse, insuficiente dac ă producția continu ă să crească în mod absolut.
Găsirea unui echilibru între capacit ățile naturale existente și nevoile (prezente și viitoare) ale
societății este problema esen țială. Amprenta ecologic ă umană a devenit atât de ap ăsătoare, încât
planeta nu o mai poate suporta. Caracterul pr ădător al „societ ății de consum” este vehement
denunțat. Evaluarea corect ă a stării capitalului uman și a tendințelor de evolu ție pe termen mediu și
lung este de o importan ța fundamental ă pentru proiectarea realist ă a perspectivelor unui model
sustenabil de dezvoltare în toate componentele sale esen țiale: economic, socio-cultural și de mediu.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabil ă, resurse, viitor, mediu.

Abstract . Human-nature relationship shows itself in various instances: in urban, industrial cultural life
and so on. By intervening, man has essentially altere d the natural environment, according to his needs.
The need for a new approach of the human-enviro nment-economics has therefore been felt. The
results obtained in what concerns the harmonization between perpetuous growth and solutions to the economic, social and ecologic issues have not conv inced, so far. Altogether, the improvement of the
production techniques and the dematerialization of economy do not allow more than relative resources
savings, insufficient if the annual production continues to grow steadily. Finding a balance between the existing natural capacities and the present and future needs of society is an essential problem. The
ecological imprint has become so overwhelming, that the planet cannot bear it any longer. The predator
character of the "consumption society" is vigorously denounced. The correct evaluation of the human capital state and average, long term development tendencies is of fundamental importance for a
realistic projection of a sustainable development model, in all its essential components: economic,
social, cultural and environmental.

Keywords: sustainable development, resources, future, environment.
1. CONSIDERA ȚII GENERALE
Relația om-natur ă se manifest ă în mai multe ipostaze: în via ța urbană, industrial ă, culturală etc.
Omul, prin interven ția să, a modificat esen țial mediul natural, în conformitate cu cerin țele sale. Prin
progresul neîntrerupt al științei și tehnicii, omul și-a manifestat tendin ța – de multe ori nera țională –
de dominare și exploatare a naturii. Modific ările pe care le-a provocat în ultimii 200 de ani dep ășesc
cu mult transform ările produse pe cale natural ă în milioane de ani. S-a sim țit astfel nevoia unei noi
abordări a triadei om-mediu-economic.
Deși, inițial, dezvoltarea durabil ă, s-a vrut a fi o solu ție la criza ecologic ă determinat ă de
intensă exploatare industrial ă a resurselor și degradarea continu ă a mediului și caută în primul rând
prezervarea calit ății mediului înconjur ător, în prezent conceptul s-a extins asupra calit ății vieții în
complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvolt ării durabile este acum și
preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între genera ții.

404 Lucrările celei de-a VIII-a edi ții a Conferin ței anuale a ASTR

De atunci au fost propuse zeci de defini ții. Conceptul cunoa ște o largă utilizare, chiar este,
poate, prea des uzitat, f ără a se insista, în aceea și măsură, și pe o aprofundare și adaptare specific ă.
Esența dezvolt ării durabile a societ ății umane este dat ă de modul de gestionare, actual ă și
viitoare, a resurselor sale na turale, energetice, materiale și informa ționale, în raport cu obiectivele
creșterii economice și asigurarea unei calit ății din ce în ce mai bune a vie ții și a mediului. Cele mai
multe entit ăți umane aspir ă la realizarea dezvolt ării economice pentru a securiza cre șterea
standardelor de via ță și pentru a proteja și îmbunătăți mediul înconjur ător, atât pentru ele însele cât și
pentru genera țiile viitoare. Și totuși se înțelege, oare, conceptul în complexitatea și profunzimea lui?
Lumea a devenit cu adev ărat conștientă de fenomenul polu ării abia la jum ătatea secolului
al XX-lea, când au început s ă se arate, tot mai alarmante, consecin țele: smogul urban, ploile acide,
efectul de ser ă mărit, subțierea stratului de ozon, deteriorarea grav ă a calității apelor și a solului, toate
afectând, în mod dramatic, îns ăși viața. Oamenii devenind victime ale propriilor ac țiuni, au început
să-și asume responsabilit ăți față de mediul în care tr ăiesc3’’.
De aceea, defini ția dată de Raportul Brundtland „Dezvoltarea durabil ă reprezint ă acel mod de
dezvoltarea care urm ărește satisfacerea nevoilor genera țiilor prezente, f ără a compromite posibilitatea
generațiilor viitoare de a- și satisface propriile nevoi" a fost conceput ă în sensul concilierii dintre
economie și mediul înconjur ător printr-o nou ă cale de dezvoltare, care s ă susțină progresul uman, nu
numai în câteva locuri și pentru câ țiva ani, ci pent ru întreaga planet ă și pentru un viitor îndelungat.
2. REALIT ĂȚI OBIECTIVE
Ca orice proiect de anvergur ă, dezvoltarea durabil ă presupune o evolu ție procesual ă realizabil ă
prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, apar țin procesului dezvolt ării în general, altele
sunt specifice. Cele mai acute sunt urm ătoarele:
A Constrângerea demografic ă Dezvoltarea durabil ă se vrea a fi, prin defini ție, o dezvoltare
umană, realizabil ă prin voin ța oamenilor și având ca finalitate binele individual și colectiv al acestora.
Nimic nu poate fi gândit, ai ci, dincolo de ceea ce înseamn ă populație, adică: numărul, structura și sănătatea
populației.
Problema a devenit foarte complex ă grație unor împrejur ări printre care amintim4:
 chestiunea popula ției este, concomitent una na țională, dar și una mondial ă, globală;
 rata creșterii popula ției nu este corelat ă peste tot cu rata cre șterii economice;
 densitatea populat iei, pe regiuni, țări etc. Nu este corelat ă cu structur ă, fertilitatea și
randamentul p ământului;
 explozia demografic ă are loc, de obicei, în zonele s ărace ale lumii;
 acolo unde se produce, cre șterea exploziv ă a popula ției conduce la urbaniz ări masive, în
dauna mediului și a suprafe țelor agricole cultivabile;
 creșterea popula ției se realizeaz ă cu mari disparit ăți între zone, țări, continente; astfel, Asia
cuprinde dou ă treimi din popula ția urbană a lumii; Africa, cea mai pu țin urbanizat ă, are rata cea mai
mare de urbanizare din lume, cu grave dezechilibre ecologice și economice;
 în timp ce urbanizarea Europei a fost înso țită de industrializare, acest lucru nu se întâmpla în
toate țările în curs de dezvoltare.
Nu există o relație de cauzalitate între cre șterea demografic ă și creșterea economic ă pe care s-o
putem considera universal ă. Mai mult, nu exist ă un optim al popula ției care ar permite atingerea unei
                                                            
3 Balan,G., Dezvoltare durabil ă. Concept. Evolu ție. Strategii . Editura Burg a Universit ății Româno-Germane din Sibiu,
Sibiu, 2011, p. 9-10.
4 Pohoață, I, Strategii și politici europene de dezvoltare durabil ă. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Ia și, Centrul de
Studii Europene, p. 36-52.

Sec țiunea Educație inginereasc ă 405

creșteri maximale. Cre șterea popula ției este în acela și timp cauz ă și consecin ță a progresului
economic, cu atât mai mult cu cât aceste dou ă fenomene pot fi influen țate de acelea și variabile
(schimbarea mentalit ăților, bulversarea tehnicilor de produc ție…)5.
B. Constrângerea tehnic ă. Întrebarea la care dezvoltarea durabil ă trebuie, aici, s ă răspundă
este următoarea: Care este nivelul maxim posibil al produc ției ce se poate realiza, în condi țiile date
ale progresului tehnic, f ără a afecta echilibrul mediului? Întrebarea este legitim ă în condi țiile în
care știm că dezvoltarea implic ă creștere economic ă, deci, mărirea produc ției. Creșterea dimensiunilor
producției, din păcate, antreneaz ă poluare.
Capacitatea de absorb ție de către mediu a polu ării este, pe de alt ă parte, limitat ă, de unde și
preocuparea de a g ăsi o linie de echilibru între aceste m ărimi.
Analiza întreb ării puse în contextul realit ății, permite formularea unor concluzii de maxim ă
importanță pentru politica dezvolt ării durabile6:
• Nivelul maxim al produc ției ce se poate realiza f ără modificarea calit ății mediului se afl ă în relație:
 direct propor țională cu capacitatea de absorb ție a mediului, a instala țiilor;
 antipoluante de a re ține emisiile poluante, capitalul investit în instala ții
 antipoluante și volumul sau suprafa ța de dispersie a poluan ților;
 invers propor țională cu emisiile poluante care, la râ ndul lor, depind de nivelul produc ției și
cel al consumului.
• Între ac țiunea factorilor surprin și de formul ă se pot realiza compens ări, cu suport diferit,
funcție de zon ă; în țările dezvoltate, volumul mare al produc ției și consumului ca și capacitatea de
absorbție limitată a unui mediu deja poluat pot coborî nivelul lui produc ției.; în sens invers ac ționează
tehnologiile antipoluante performante și investițiile masive de capital în aceast ă direcție; pentru țările
slab dezvoltate, ac țiunea celor dou ă grupe de factori este exact invers ă.
• Se dovede ște a fi cu putin ță dezvoltarea economic ă cu menținerea calit ății mediului ambiant.
Punctul de echilibru între emisiile poluante și capacitatea de absorb ție a mediului poate fi men ținut, în
condițiile unei cre șteri dinamice, prin m ărirea ratelor de economisire, a eficien ței instala țiilor de
reținere și control al polu ării și prin creșterea suprafe țelor sau a volumului de dispersie a poluan ților;
• "Progresul tehnic este factorul cheie în men ținerea unei rate acceptabile a dezvolt ării economice cu
menținerea calit ății mediului ambiant, ceea ce justific ă importan ța mare a investi țiilor antipoluante în
cadrul politicilor de dezvoltare care au în vedere men ținerea și chiar refacerea mediului";
• Stabilitatea punctului de echilibru este dependent ă de factori importan ți precum: structura
economiei, a produc ției, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al mediului etc.
C. Echitate și compensare intra și intergenera ții. Definiția dezvolt ării durabile induce ideea
că realizarea ei devine fezabil ă doar în condi țiile în care între genera ții și în interiorul acelea și
generații se manifest ă un spirit asociativ, de toleran ță, solidaritate și grijă reciprocă; unul în virtutea
căruia binele și bunăstarea unuia nu trebuie, în nici un fel, s ă afecteze fericirea altuia. Cu alte cuvinte,
proiectul dezvolt ării durabile duce la optimul lui Pareto. Considerând c ă nu se pot adi ționa utilit ăți
individuale pentru a ob ține măsura bunăstării colective pe motivul c ă, practic, nu se pot face
comparații interpersonale ale utilit ăților pentru c ă utilitățile țin de parametrii personali ai fiec ăruia.
Pareto și-a dat seama c ă optimul, la rându-i, nu poate fi definit nici c ă o sumă a utilităților individuale,
dar nici în afara reparti ției veniturilor; c ă, în situația în care veniturile sunt date, bun ăstarea nu poate fi
decât relativ ă. De aici plecând, Pareto define ște optimul ca fiind aceea pozi ție de echilibru de la care
plecând, este imposibil de a ameliora situa ția unuia f ără a diminua bun ăstarea altuia sau altora7.
                                                            
5 James M. Cypher, James L. Dietz, The process of economic developpement. Routlege , London and New York, 1999, p.40.
6 Platon,V., Protecția mediului și dezvoltarea economic ă, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1997, p.31.
7 Vilfredo Pareto, Manuale di Economia Politica , Padova – Cedam, Casa Editrice Da tt. Antonio Milani, 1974, p.241-267

406 Lucrările celei de-a VIII-a edi ții a Conferin ței anuale a ASTR

O genera ție8 nu e, de fapt, o genera ție unică; coexistă, în acela și timp, trei genera ții: tinerii,
maturii, vârstnicii . Plecând de la aceast ă realitate, amintim c ă fiecare dintre cele trei segmente ale
piramidei sociale î și are matricea sa cultural ă. Acest fapt explic ă de ce atunci când se raporteaz ă la
aceeași ofertă de mediu cererea este diferit ă, ca nivel dar, mai ales, ca structur ă.
Ideea de compensare între genera ții derivă din cea de echitate. Se pleac ă, și aici, de la premisa
că resursa P ământ, în condi țiile unui grad dat al cunoa șterii, este limitat ă și, ca urmare, prin produc ție
și consum, genera țiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea acestei resurse. Pentru a da
dezvoltării durabile con ținut, e nevoie s ă se pună în funcțiune un mecanism de compensa ție de ale
cărei rezultate s ă profite genera țiile viitoare spre a nu fi v ăduvițe de minusurile produse în resurse de
către genera țiile prezente. În general, se pune problema asigur ării constan ței unui stoc de capital
pentru că generațiile viitoare s ă plece cel pu țin de la aceea și zestre că generațiile prezente, idee pus ă
pentru prima dat ă în discuție de Robert Solow.9
D. Eficien ța. În manier ă clasică, eficiența este definit ă ca fiind acea calitate a unei activit ăți
umane de a produce efecte utile maxime, pentru individ și societate, cu costuri minime. Potrivit
acestei concep ții, determinarea eficien ței se face prin raportarea efectelor la eforturi (sau invers, în
formula termenilor de recuperare).
Atât defini ția cât și modul de determinare a eficien ței trimit spre cantitativ și, predominant, spre
latura economic ă a activit ății umane. De și, de fiecare dat ă, în teoria economic ă și în manualele
standard se face sublinierea c ă eficiența trebuie s ă fie privit ă și sub raportul finalit ății sale sociale,
tocmai acest aspect a fost și este relativizat. Și, pe cale de consecin ță, tocmai dintr-o atare direc ție
dezvoltarea durabil ă își propune s ă remedieze; s ă aducă conceptului și fenomenului numit eficien ță
interpretarea și înțelegerea necesar ă.
Faptul că aceste din urm ă elemente, non materiale, determin ă direcția de mișcare și dau contur
și fizionomie rezultatelor dezvolt ării nu înseamn ă un atentat la adresa eficien ței. Locul profitului în
ansamblul factorilor care asigur ă dinamica unei societ ăți nu poate fi schimbat .
Conștientizând aceast ă realitate, filosofia dezvolt ării durabile nu este și nu poate fi potrivnic ă
eficienței. Ea nu- și propune s ă înlăture profitul din ecua ția dinamicii economiei și societății. Nu, ea î și
propune, numai, s ă demonstreze c ă profitul nu este totul și, în plus, c ă acesta nu poate fi gândit prin el
însuși. Și, de aici, marea problemă sau marea confruntare pe care o încearcă dezvoltarea durabil ă
este să găsească compatibilit ățile necesare între mecanismele economice propulsate de ob ținerea
profitului și finalitatea socio-uman ă a dezvolt ării.
Abordarea concret ă a acestei dificile probleme se traduce de principiu în:
 încercarea de a compara plusurile și beneficiile social-culturale și ecologice cu minusurile
rezultate ca urmare a unor costuri sup limentare induse de industriile curate și tehnologiile antipoluante;
 încercarea de a compatibiliza calitatea de produc ător cu cea de consumator.
CONCLUZII
Viitorul fericit al vie ților noastre este guvernat de două imperative puternic contrastante:
1. Primul este un imperativ biologic absolut: înva ță să trăiești durabil pe aceast ă planetă! Acesta
nu este negociabil și depinde de legile naturii.
2. Al doilea imperativ este politic: îmbun ătățește-ți modul de via ță! Acesta este relativ și ușor
interpretabil, datorit ă semnifica țiilor economice. Politica dezvolt ării durabile face ca schimbarea s ă fie
absolut necesar ă. Nu ne r ămân alte op țiuni, dacă ne intereseaz ă că lumea să nu se pr ăbușească sub
                                                            
8 David W. Pearce, Jeremy J. Warford, World withaut End. Economics, Envir onment, and Sustainable Development,
Published for the World Bank Oxford University Press, 1994, p.45-48.
9 R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources , in "Scandinavian Journal of Economic", 1986, 88(1):
141 – 149.

Sec țiunea Educație inginereasc ă 407

ochii noștri și, odată cu ea, speran țele și idealurile noastre pentru o lume mai bun ă. Politica
prosperității face ca schimbarea s ă fie dorită: avem în vedere modalit ăți mai bune de îmbun ătățire a
nivelului de trai, diferite de cele pe care le folosim.
Prin prisma realit ăților prezentate, viitorul omenirii îl putem vedea în dou ă variante: Prima ne arat ă
că nu suntem în stare s ă trecem peste l ăcomia și egoismul care ne define ște ca oameni și vom folosi în
continuare orice oportunitate s ă facem banii chiar dac ă asta înseamn ă să poluăm mult cât mai mult.
Suntem ecologi ști până în momentul în care avem șansa să facem profit. Se va ajunge la o planet ă infecta
vor apărea boli noi pe care nu le vom putea face fa ță, vom tânji dup ă puțină apă curată, vom visa la legume
și fructe demult disp ărute, ne vom ucide și război pentru pu ținele terenuri fertile r ămase și ape curate,
dezastre naturale etc. etc. Și într-un final trist, noi, oamenii, ne vom autoextermina, vom disp ărea ca și
ființe pământene, iar p ământul se va regenera bineîn țeles și o va lua iar de la început f ără noi.
A doua variant ă prezintă un viitor mai optimist, când omenirea se va confrunta cu probleme reale de
supraviețuire, când resursele naturale s ău epuizat și populația va scădea foarte mult și un număr mic de
oameni inteligen ți dintre cei r ămași se vor izola de restul lumi și vor aștepta finalul crizei pân ă în punctul
maxim, când nu vor m ă fi decât ei. Din acest moment ei vor ie și la lumina, o vor lua de la zero, ei având
cunoștințe de fizică, chimie, bilogie, matematica vor crea o nou ă lume un nou capitol al umanit ății, unul în
care totul este bine gândit și planificat, unde nu vor exista gre șeli ci doar evolu ție, o lume în care nu exist ă
bani, nu exista capitalism, politica, lideri de orice fel. Va fi o lume în care cercetarea și evoluția
cunoștințelor despre tot va fi primordial ă, o lume în care num ărul popula ției va fi planificat și controlat,
unde genetic ă va fi bine în țeleasă și modificat ă, ingineria minunat ă a naturi a ecosistemului natural de
asemenea, vor fi metode noi de ner ăsplătite a performantelor a descoperirilor importante.
Economia, prin prisma realit ăților zguduitoare, traduse prin criz ă mediului și incertitudinea
viitorului omenirii pe Terra, este chemat ă să împace omul cu natura printr-o alt ă abordare, ce dep ășește
cadrul limitat al economiilor concuren țiale monetare bazate, în principal, pe principiile maximiz ării
profitului și al interesului individual egoist, o ordine social ă bazată pe principiile subsidiarit ății și
solidarității.
Cred că în "Caritas in veritate" (Dragostea în adev ăr) a lui Benedict XVI (7 iulie 2009) este
răspunsul la noile realit ăți (globalizarea, tehnologizarea, ecologia și nevoia dezvolt ării durabile, criza
financiară). Cu toate c ă nu i se spune pe nume, distributismul este prezent în enciclica: "pentru a
răspunde nevoilor și demnității celui ce munce ște, ca și necesita ților societ ății, exista diferite tipuri de
întreprinderi, dincolo de distinc ția netă între «privat» și «public». (…) Pentru a realiza o economie
care în viitorul apropiat s ă reușească să se pună în slujba binelui comun na țional și mondial, este
oportun s ă se aibă în vedere acest în țeles lărgit al inițiativei antreprenoriale".
Bibliografie
[1] Balan, G., Dezvoltare durabil ă. Concept. Evolu ție. Strategii . Editura Burg a Universit ății Româno-Germane
din Sibiu, Sibiu, 2011.
[2] James M. Cypher, James L. Dietz, The process of economic developpement. Routlege , London and New
York, 1999.
[3] Platon, V., Protecția mediului și dezvoltarea economic ă, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1997.
[4] Pohoață, I,. Strategii și politici europene de dezvoltare durabil ă. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” –
Iași, Centrul de Studii Europene.
[5] Vilfredo Pareto, Manuale di Economia Politic ă, Padova – Cedam, Casa Editrice Datt. Antonio Milani, 1974.
[6] Pearce, David W. Jeremy J. Warford, World withaut End. Economics, Environment, and Sustainable
Development, Published for the World Bank Oxford University Press, 1994.
[7] R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources , în "Scandinavian Journal of
Economic", 1986, 88(1).