Dezbaterea televizat ă, punerea în scen ă a cuvântului [610937]

Dezbaterea televizat ă, punerea în scen ă a cuvântului

Prof. asociat drd. Petre Cr ăciun
Universitatea „Andrei Șaguna”
Facultatea de Științele Comunicării ș i Științe Politice

Există specialiști care vorbesc despre o perioad ă a paleoteleviziunii, încadrat ă în
timp în anii 1950-1960. Aceast ă perioadă, dincolo de mijloacele tehnice pu țin evoluate,
caracteristice vremii și, evident, de viteza destul de redus ă cu care se transmiteau știrile
sau de subiectele care interesau opinia public ă, poate fi carecterizat ă și prin tipul de
raportare a omului la televiziune. În acea perioad ă de început, „publicul vizat de
paleoteleviziune corespundea „atitudinii de vizitator de muzeu”1.Este o atitudine de non-
participare, de spaim ă de a „pune mâna pe expo nate”, de a considera c ă lumea de dincolo
de ecran este o altă lume, care nu î ți aparține și cu care nu ai cum s ă interacționezi.
Televiziunea era mai mult o ma șinărie de transmitere a știrilor, nu cu mult diferit ă, în acei
ani, de presa scris ă care cultiva aceea și distanță între ziar și cititor.
Ceea ce a schimbat cu totul aceast ă situație a fost apari ția emisiunilor dezbatere,
iar mai târziu a talk show-urilor. Fenomenul s-a petrecut în anii 1960 și a făcut ca
televiziunea s ă schimbe cu totul în țelesul democra ției moderne. „Democraț ia modern ă
este Atena plus televiziune”, scriau Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghligione.
„Adevărata intrare în scen ă a dezbaterii, conving ătoare și eclatantă pentru public,
scriu Brusini și James, s-a produs, în Europa, în jurul anilor 1960, când inten ția de a
instaura la televiziune acest gen a fost înso țită de rigoare unei te me, de o problematic ă de
discutat, de recursul la statistici și la actualitatea sa latent ă”2
Charaudeau și Ghligione consider ă că dezbaterea „este un schimb de cuvinte în
fața unui public, într-un spa țiu fizic în care acesta este absent”. Ce este o dezbatere
televizată ?, se întreab ă autorii. „Este un schimb de cuvinte în fa ța unui public, dar acesta

1 Daniela Zeca-Buzura, „Triumful talk show-ului sa u despre întoarcearea ve rbului captiv”, prefa ță la
volumul Talk show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit , Patrick Charaudeau, Rodolphe Ghligione, Ed.
Polirom, 2005, pag. 12
2 H. Brusini., F. James, Voir la vérité. Le journalism de télévision , ediț ia a II-a, 1998, PUF, Paris, pag. 22
1

are caracteristica de a fi prezent-absent datorit ă camerei interpuse, ceea ce are drept efect
crearea unui al doilea spa țiu, pe care îl vom numi „spa țiu de demonstare”.3
Dacă ne raport ăm la legea care reglementeaz ă domeniul audiovizual (Legea nr.
504 din 11 iulie 2002), dezbaterea poate fi privit ă ca o component ă a comunică rii
audiovizuale, în care me sajele ajung la publicul ț intă prin intermediul dialogului dintre un
moderator și invitatul/invita ții săi. Acest schimb de informa ții are loc în cadrul unui
program sau emisiune care, potrivit aceleia și legi, este o comunicare audiovizual ă
identificabil ă, în cadrul unei succesiuni orare a serviciului de programe, prin titlu,
conținut, form ă sau autor. Aceast ă emisiune este încadrat ă în categoria emisiunilor
dezbatere sau talk-show.
Inițial, noul gen de emisiune de televiziune s-a numit dezbatere televizat ă sau,
dacă ne raportă m la spațiul francez, mas ă rotundă . Indiferent de terminologie, produc țiile
acelor ani care intrau în categoria dezbaterilo r erau comandate de „ rigorile imperative ale
unui subiect din actualitate ca re trebuia prezentat, sau el ucidat, în aspectele sale
controversate, pentru publicul telespectator”.4
Tematica dezbaterilor se ancoreaz ă în spaț iul public prin intermediul diferitelor
domenii de reprezentare a practicii sociale ca re îl construiesc: politicul, religiosul,
juridicul, științificul și ceea ce se nume ște „domeniul civil”… „Dezbaterea televizat ă este
cuvântul pus în imagine pentru a face vizibil ă o parte din ceea ce se petrece în spa țiul
public”.5
O perioad ă îndelungat ă, prin dezbateri televizate s-au în țeles în special
confruntările electorale dintre candida ții politici, îndeosebi cei pentru pre ședinție. Un loc
important acestei perspective îl acord ă autorul francez Patrick Lecomte, care pleac ă de la
influența politică foarte mare pe care mass-media a c ăpătat-o în ultimele decenii și de la
faptul că “dezbaterea electoral ă dintre doi lideri na ționali afla ți în competi ție pentru
putere la cel mai înalt nivel este un spectaco l emblematic al politicii mediatizate.”6
Autorul prezint ă emisiunea dezbatere ca pe o confruntare de idei și de proiecte “la vârf”,
care este reglat ă și arbitrată de mediatori profesioni ști. Duelul retoric se reduce și este

3 Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione – Talk show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Ed.
Polirom, 2005, pag. 69
4 Buzura , D.Z., Jurnalismul de televiziune , Ed. Polirom, 2005
5 P. Charaudeau și R. Ghiglione – op.cit, pag. 108
6 Lecomte, P., Comunicare, televiziune și democra ție, Ed. Tritonic, 2004, pag. 69
2

perceput ca o luptă de la om la om, înving ătorul fiind stabilit “prin judecata lui
Dumnezeu”. Lecomte consider ă că “armele, regulile și rezultatul duelulu i sunt, deci, mai
dependente de jocul de interac țiune conflictual ă dintre două personalit ăți “în situa ție”
decât de ob țiunile tematice și strategiile de argumentare și “de atac” sugerate de
specialiștii în comunicare. Lecomte ne ofer ă și un exemplu concret de asemenea emisiune
dezbatere. Ea a avut loc la data de 28 aprilie 1988, și i-a avut drept “combatan ți” pe F.
Mitterrand, care candida pentru al doilea mandat și contracandidatul s ău, J. Chirac.
Emisiunea a fost difuzat ă în direct de France 2 și TF 1, iar mai târziu de France 3 și M 6.
30 de milioane de telespectatori au urm ărit emisiunea, ceea ce reprezint ă 69,5 % din
total.7
Și în țara noastr ă au rămas celebre confrunt ările televizate dintre candida ții la
președinție din anii care au urmat lui 1989: I. Iliescu – R. Câmpeanu – I. Ra țiu (în 1990),
I. Iliescu – E. Consantinescu (1996) sau T. B ăsescu – A. N ăstase (2004).Toate întâlnirile
au fost gă zduite de televiziunea public ă ce are, înc ă, un anumit monopol din acest punct
de vedere.
O emisiune dezbatere beneficiaz ă de o dubl ă perspectiv ă sau, ca s ă folosim o
sintagmă care apar ține autorilor P. Charaudeau și R. Ghiglione, de o “dubl ă punere în
scenă”: verbală și vizuală. Este ceea ce deosebe ște în mod esen țial dezbaterea televizat ă
de cea radiofonic ă.
Punerea în scen ă verbală are la baz ă trei tipuri de mize:
1. Miza de luare în posesie a cu vântului. Este ceea ce declan șează “lupta”
invitaților pentru a acapara cât mai mult microfonul
2. Miza influen ței între participan ții care pot dezvolta strategii de alian ță sau de
conflict, dup ă cum le dictează interesele pe care le reprezintă
3. Miza adev ărului. Acesta este o ax ă față de care se pozi ționează invitații.
Punerea în scen ă vizuală reprezint ă specificul televiziunii și face diferen ța între
mesajul audio și cel video. Și aici avem în vedere tot trei categorii de mize.
1. Miza vizibilit ății. Invitatul care apare cel mai mult “în video” are șansele cele
mai mari de a câ știga confruntarea.

7 idem, pag. 70
3

2. Miza ghidajului privirii. Mi șcarea camerei propune deja telespectatorului un
punct de vedere care po ate fundamenta o anumit ă opinie. Aici mai putem
vorbi despre modul în care sunt pl asate camerele, unghiurile de vedere,
maniera de montaj etc.
3. Miza transparen ței/opacității discursului. Imaginea poate completa (sus ține)
sau poate intra în contradic ție cu discursul, efectele și percep ția
telespectatorilor fiind, ev ident, total diferite.8
De la apari ția sa, dezbaterea a parcurs mai mu lte perioade, unul dintre cele mai
bune studii pe acest domeniu apar ținându-i lui Noël Nel. Iat ă această periodizare care este
preluată și de Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione:
a) 1960-1968 – perioada apariț iei genului și a primelor sale evolu ții. Se
cristalizeaz ă trăsăturile esen țiale ale genului
b) 1968-1974 – o perioad ă marcată de mari controverse, esen țialmente politice.
Subiectele dominante sunt din sfera politicului
c) 1974-1981 – este perioada în ca re dezbaterea se centreaz ă pe subiecte
culturale sau care țin de sfera societ ății
d) 1981-1986 – perioada spectacularului sau a apari ției a ceea ce numim ast ăzi
talk show.9
*
* *
Parte component ă a audiovizualului, radioul s-a ară tat și el interesat de
introducerea în grilele sale de programe a emisiunilor dezbatere. În anii ’40 și ‘50 radioul
își delecta audien ța cu emisiuni gen conferin țe, grupate în ciclul “Universitatea Radio”,
de la microfonul acestor emisiuni conferen țiind Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Tudor
Vianu, Mircea Eliade sau Constan tin Noica. Din grila acestor dou ă decenii, mai re ținem
„Ora copiilor”, cursurile de limbi str ăine, „Cronica dramatic ă”, „Săptămâna literar ă și
artistică”, „Săptămâna artistic ă european ă” (să mai spun ă cineva c ă interesul pentru
Europa s-a n ăscut după 1990!) sau adev ărate premiere tehnice reprezentate de
transmisiile în direct de la Opera Român ă, cu „Aida” (14 aprilie 1929) sau de la Teatrul

8 Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione – op. cit., pag. 69-71
9 Noël Nel, À fleurets mouchetés: 25 ans de débat télévisé , în Audiovisuel et communication, INA-La
Documentation française, Paris, 1988
4

Național din Bucure ști cu opera „Rodia din aur”, de A. Maniu și Al.O. Teodoreanu (13
septembrie 1929).
În ceea ce prive ște specificul radiofonic, iată definiția pe care Vasile Traciuc o d ă
dezbaterii: “Este un tip de emisiune care trebuie s ă ajute publicul s ă înțeleagă corect un
fenomen din orice domeniu, dar care prezint ă interes. În acest scop moderatorul apeleaz ă
la invitații care au abilitatea de a analiza fenome nul (…) Sunt preferat e subiecte care au
un impact mai mare la public , cele serioase, cu implica ții asupra existen ței membrilor
unei comunit ăți, din zonele socialului, economicului, educa ției sau a s ănătății”.10 În cazul
dezbaterii radio putem vorbi doar de o comunicare verbal ă, prin intermediul cuvintelor.
Dezbaterile televi zate pot avea și o component ă de comunicare non-verbal ă (mimica,
gesturile, vestimenta ția etc., toate sunt modalit ăți de transmitere a unui anumit mesaj
către receptor).
*
* *
Dacă ar fi să reținem, succint, cele mai importante caracteristici ale unei emisiuni
dezbatere, acestea ar fi urm ătoarele:
-a apă rut în anii 1960
-în primii ani, cele mai importante emisiuni dezbatere au fost considerate cele
dintre candida ții la preș edinție
-este caracterizat ă prin seriozitate ș i sobrietate, spre deoseb ire de talk show, care
este caracterizat prin spontaneitate și emergen ță, dar și spre conversa țional și
imprevizibil.11
-subiectele dezb ătute într-un registru seri os sunt cele care se afl ă pe „agenda
cetăț eanului” (domeniile social-politic, economic, s ănătate, financiar, legisla ție etc.)
-subiectele propuse trebuie prezentate , elucidate, „întoarse pe toate fe țele”
-emisiunea este moderat ă de un profesionist care cunoa ște foarte bine tehnica
interviului, este bine documentat și are drept singur scop acela de a ajunge la aflarea
adevărului îm beneficiul publicului ascult ător sau privitor
-moderatorul unei emisiuni dezbatere poate juca urm ătoarele roluri:

10 Traciuc, V., Jurnalism radio , Ed. Tritonic, 2007, pag. 162
11 Buzura , D.Z., op.cit, pag. 139
5

*un simplu rol constitutiv și reglator (prezint ă invitații, rubricile, îș i
păstrează statutul de ar bitru echidistant)12
*un rol evaluator. El dep ășește limita unui monolog minimal, dezvolt ă o
ierarhie convesa țională , infirmă, confirm ă sau accept ă. Este o manier ă de a
conduce dezbaterea superior celui anterior.13
*un rol de (auto)reprezentare. Este situa ția în care moderatorul este el
însuși o personalitate, un jurnalist de pres tigiu sau un lider de opinie recunoscut
care se reprezintă și pe sine din punct de vedere al imaginii.
-spre deosebire de emisiunea ta lk show, dezbaterea impune un num ăr mai mic de
invitați: „Minimum trei (doi interlocutori și un moderator), maximum șase. Derog ările de
la aceste limite anuleaz ă finalitatea proiectului de comunicare fie prin imposibilitatea
instituirii pozi țiilor antinomice de pe care s ă se poată landa polemica, fie din cauza
degenerării în efectul de tip „forum”.14
-axa emisiunii este centrat ă pe suita de întreb ări-răspunsuri între moderator ș i
invitații săi (care pot fi in studio sau, în ultima vreme, pot fi apela ți la telefon)
-invita ții sunt atent ale și, astfel încât s ă fie foarte bine informa ți în domeniul
dezbătut și să dețină calități de comunicare.
Aflat ă de peste dou ă decenii în confruntare cu un gen jurnalistic adaptat mai bine
profilului noului public, talk show-ul, emisiunea dezbatere are suficiente resurse pentru a
avea în continuare audien ță și pentru a deveni atractiv ă pentru cei care construiesc grilele
de programe ale posturilor de radio și de televiziune. Pentru a face fa ță concuren ței și
pentru a-și păstra locul, emisiunile dezbatere apeleaz ă la o suită de mijloace moderne:
-introducerea în emisiunile dezb atere a unor materiale video care s ă relanseze
dialogul (vox populi, reportaje, anchete, m ărturii etc.)
-folosirea unor interviuri prin telefon cu personalit ăți care din diferite motive nu
au putut fi prezente în studio și care furnizeaz ă puncte de vedere care pot ajuta la
stabilirea adev ărului sau pot relansa discuț ia. Metoda are multiple avantaje, printre care și
acela că poate aduce o not ă de surpriz ă, prin apari ția în discu ție a unor persoane

12 Noël Nel, Le débat televise , 1990, Armand Collin, Paris, pag. 79-80
13 Noël Nel, op. cit . pag. 86
14 Buzura , D.Z., op.cit, pag. 138

6

neașteptate, permite exprimarea unor puncte de vedere mai curajoase și, de asemenea,
face posibil ă o gestionare mai bun ă a timpului de c ătre moderator.
-realizarea unor sondaje de opinie prin intermediul telefo anelor telespectatorilor,
SMS-uri etc.
-întreruperea dezbaterii pentru inser ția unor calupuri de știri (breaking-news-uri).

7