Devolutiunea Succesorala Legala

Introducere

„C-o moarte toți suntem datori”

Am ales să încep această lucrare cu un vers care, din punctul meu de vedere, se potrivește temei pentru care am optat și care reprezintă concluzia existenței umane.

Putem vorbi despre moștenire și să ne referim la patrimoniul cultural, la țelurile și idealurile lăsate de predecesori pentru a fi duse mai departe sau putem vorbi despre moștenire culturală, referindu-ne la patrimoniul cultural, bunuri morale, drepturi artistice care se transmit de la o generație la alta. Sau putem vorbi despre o moștenire și să ne referim la o serie de caracteristici fizice care se transmit ereditar.

Lucrarea de față se referă la moștenirea privită din punct de vedere juridic, iar în paginile următoare voi încerca să fac o incursiune prin regulile și principiile care guverenează devoluțiunea succesorală legală.

Toate acțiunile și deciziile pe care le ia omul în timpul vieții sale au repercusiuni asupra succesorilor acestuia. Puțini sunt însă cei care au în vedere punctul final al existenței lor, prin urmare, legiuitorul a avut în vedere, prin intermediul Codului Civil, reglementarea modului de transmitere a bunurilor care intră în masa succesorală. Astfel, alegerea temei prezintă interes datorită multiplelor discuții pe care le ridică, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

În ceea ce privește noțiunea moștenirii, aceasta este definită în art. 954 din Codul Civil, moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă. Legiuitorul folosește atât noțiunea de „moștenire”, cât și pe cele de „succesiune” sau „ereditate”.

Noțiunea „succesiune" își are originea în cuvântul latin „succesione – succesionis", care înseamnă „înlocuire", dar și „urmare" sau „succesiune a lucrurilor"1. Mai multe înțelesuri se atribuie cuvântului succesiune:

– în sens larg, prin succesiune se desemnează orice transmitere de drepturi de la o persoană la alta universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, atât între vii (de exemplu, beneficiarul donației este succesorul cu titlu particular al donatorului), cât și pentru cauză de moarte;

– în sens restrâns, derivat din primul, prin moștenire sau succesiune se înțelege:

a) transmisiunea pentru cauză de moarte a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane aflate în viață.

b) însuși patrimoniul care se transmite la moartea unei persoane fizice, adică obiectul transmisiunii. El mai poartă denumirea de masă succesorală sau lăsământ succesoral, alteori este numit patrimoniu succesoral ori avere succesorală.

Prin urmare, termenul de succesiune, ereditate sau moștenire înseamnă atât transmisiunea pentru cauza de moarte (mortis causa), cât și obiectul acesteia.

Normele juridice civile care reglementează instituția moștenirii sunt aplicabile numai în cazul încetării din viață a unei persoane fizice, nu și în cazul încetării existenței unei persoane juridice. Așadar, prin succesiune sau moștenire se înțelege o transmisiune a patrimoniului, a unor fracțiuni din acesta ori a unor bunuri sau valori determinate din acesta, care au aparținut unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice sau juridice ori către stat, în temeiul unor norme de drept prestabilite.

În ceea ce privește felurile moștenirii, acestea sunt reglementate în Codul Civil la art. 955.

(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament.

(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.

Cu alte cuvinte, legea prevede că patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (caz în care moștenirea este legală), dar și în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, exprimată prin testament (caz în care moștenirea este testamentară). Reglementând posibilitatea transmisiunii patrimoniului succesoral în temeiul testamentului, legiuitorul a consacrat principiul libertății testamentare, potrivit căruia orice persoană capabilă este liberă de a întocmi (sau de a nu întocmi) un testament și de a dispune pe această cale de patrimoniul său pentru caz de moarte.

1. Moștenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului se face in temeiul legii la persoanele, în ordinea si cotele determinate de lege.

Ea intervine în cazul și în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru cauză de moarte sau manifestarea sa de voință nu poate prduce efecte în tot sau în parte.

Moștenirea este legală și în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziții, de exemplu, cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moștenire a unor rude etc. În acest caz din urmă, dacă cel înlăturat este moștenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moștenitor legal, tot așa cum și ceilalți moștenitori care beneficiază de exheredare vor culege moștenirea în temeiul legii, deci ca moștenitori legali.

Persoanele care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali, cu vocație la întreg patrimoniul lăsat de defunct, chiar dacă în concret, existând o puraliate de moștenitori , ei beneficiază numai de o fracțiune din moștenire. Rezerva se culege, în toate cazurile cu titlu universal. Moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare, privite izolat (ut singuli), deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.

Devoluțiunea legală a moștenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deși a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc.

În dreptul nostru moștenirea legală este regula, ea putând fi înlăturată, dar numai în anumite condiții, prin legatele instituite prin testament, acesta fiind excepția.

Studierea devoluțiunii legale a moștenirii necesită analizarea criteriului și sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnați moștenitorii , a principiilor generale de stabilire a persoanelor ce vor urma a fi chemate efectiv la moștenire și a excepțiilor de la acestea , precum și a reprezentării succesorale.

2. Moștenirea este testamentară în cazul și în măsura în care transmisiunea masei succesorale are loc în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeagă moștenirea în tot sau în parte, se numesc legatari (moștenitori testamentari). Legatrul poate fi: universal, deci cu vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct; cu titlu universal, cu vocație la o fracțiune din masa succesorală; cu titlu particular, cu vocatie numai la bunuri singulare, anume determinate.

Așa cum rezultă din art 955 Cod Civil, alin 2, „O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.”, deci cele două tipuri de moșteniri pot coexista.

Astfel, dacă testatorul a făcut numai legate cu titlu particular, patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii moștenitorilor legali, numai că aceștia vor fi obligați față de legatarii cu titlu particular să execute legatele, iar dacă obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatar direct de la defunct, deci nu va trece asupra moștenitorilor legali.

Dacă testatorul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar el nu epuizează întregul patrimoniu succesoral (de exemplu, două legate pentru câte 1/3 din moștenire), devoluțiunea moștenirii va fi testamentară în limitele legatului sau legatelor și legală pentru rest.

În situația în care testatorul a instituit prin testament mai mulți legatari cu titlu universal, astfel încât aceste legate epuizează întreaga moștenire, sau atunci când testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali, devoluțiunea moștenirii va fi numai testamentară.

De asemenea, atunci când testatorul a făcut legate și există și moștenitori rezervatari (descendenți, ascendenți privilegiați, soț supraviețuitor) moștenirea va fi legală cu privire la partea instituită de lege în favoarea moștenitorilor rezervatari (rezerva succesorală) și testamentară cu privire la restul (cotitatea disponibilă). Chiar și în această situație, dacă legatele nu epuizează cotitatea disponibilă în întregime, partea care rămâne se cuvine tot moștenitorilor rezervatari, însă în calitate de moștenitori legali, după regulile și cotele stabilite de lege.

Fiind unanim admisă coexistența dintre cele două tipuri moșteniri, se ridică problema, dacă o persoană poate culege o anumită parte de moștenire în calitate de legatar și o altă parte în calitate de succesor legal. Este posibil ca o persoană să cumuleze cele două calități. Astfel, dacă există mai mulți legatari cu titlu universal, iar unul dintre ei nu vrea sau nu poate beneficia de legat, partea acestuia va putea fi culeasă ca moștenire legală de către legatarul care are și o asemenea vocație, fiind rudă cu de cujus în grad succesibil sau soț supraviețuitor, în măsura în care această soluție nu contravine dispozițiilor testamentare.

Persoana chemată la moștenire de lege și, totodată, gratificată prin testament poate opta diferit cu privire la moștenirea legală și la legat, adică poate accepta moștenirea și să renunțe la legat ori invers. Dacă însa legatul este mai mic decât cota legală, moștenitorul legal nu poate renunța la legat pentru a moșteni mai mult, deoarece un asemenea legat poate avea și semnificația unei exheredări parțiale, situație în care moștenitorul legal poate reclama numai rezerva prevăzută de lege în favoarea sa.

În literatura de specialitate se amintește și moștenirea contractuală sau convențională; în cazul ei, transmisiunea sucesorală are loc în baza unei donații de bunuri viitoare, adică în temeiul unui contract de donație care are ca obiect o moștenire, o fracțiune din ea sau bunuri succesorale singulare; donația produce efecte numai la moartea donatorului și este întotdeauna revocabilă.

Capitolul I: Conceptul de devoluțiune succesorală legală și condițiile speciale ale dreptului de moștenire legală

Noțiunea de devoluțiune succesorală legală

Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia, iar deschiderea se face la ultimul domiciliu al defunctului, dovada acestui domiciliu realizându-se cu certificatul de deces sau cu hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă..

Din definiția dată în codul civil se pot desprinde caracterele juridice ale transmisiunii succesorale care o deosebesc de alte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor în materie civilă.

Avand loc numai la moartea unei persoane fizice, moștenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte și, fiindcă se referă la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile și obligațiile ei privite izolat, această transmisiune are caracter universal. Pe de altă parte, deși patrimoniul unei persoane fizice este divizibil în mai multe mase de drepturi și obligații, în cadrul transmisiunii moștenirii el este privit ca fiind, în principiu, unitar.

1. Transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa).

Ea se produce numai în urma morții unei persoane fizice și prin efectul morții ei. Este opusă transmisiunii între vii (inter vivos) care își produce efectele în timpul vieții subiectelor de drept.

Prin moarte se înțelege încetarea din viață, fizic constatată sau judecătorește declarată, a unei persoane fizice și numai decesul ei poate deschide moștenirea.

2. Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală deoarece are ca obiect o universalitate juridică, adică patrimoniul defunctului în alcătuirea căruia se cuprind toate drepturile și obligațiile acestuia cle dreptului de moștenire legală

Noțiunea de devoluțiune succesorală legală

Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia, iar deschiderea se face la ultimul domiciliu al defunctului, dovada acestui domiciliu realizându-se cu certificatul de deces sau cu hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă..

Din definiția dată în codul civil se pot desprinde caracterele juridice ale transmisiunii succesorale care o deosebesc de alte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor în materie civilă.

Avand loc numai la moartea unei persoane fizice, moștenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte și, fiindcă se referă la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile și obligațiile ei privite izolat, această transmisiune are caracter universal. Pe de altă parte, deși patrimoniul unei persoane fizice este divizibil în mai multe mase de drepturi și obligații, în cadrul transmisiunii moștenirii el este privit ca fiind, în principiu, unitar.

1. Transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa).

Ea se produce numai în urma morții unei persoane fizice și prin efectul morții ei. Este opusă transmisiunii între vii (inter vivos) care își produce efectele în timpul vieții subiectelor de drept.

Prin moarte se înțelege încetarea din viață, fizic constatată sau judecătorește declarată, a unei persoane fizice și numai decesul ei poate deschide moștenirea.

2. Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală deoarece are ca obiect o universalitate juridică, adică patrimoniul defunctului în alcătuirea căruia se cuprind toate drepturile și obligațiile acestuia cu valoare economică. Ele se transmit către succesor nu privite izolat, ci ca părți componente ale universalității juridice, denumite patrimoniu. Sub acest aspect, succesiunea se opune transmisiunii între vii, care poate avea ca obiect numai bunuri singulare, nicidecum patrimoniul sau o fracțiune din el. Moștenirea constă în transmiterea unei averi, a universalității de bunuri care alcătuiesc patrimoniul. Moartea, suprimând pe titularul patrimoniului, face posibilă trecerea patrimoniului său altor persoane. De aici rezultă și alte deosebiri față de transmisiunea între vii:

a) Patrimoniul fiind alcătuit din drepturi si obligații în mod necesar prin moștenire se transmit nu numai drepturile, dar si obligațiile defunctului

Posibiltatea de a transmite obligații (datorii) este proprie moștenirii, derivând din caracterul universal al transmisiunii succesorale, spre deosebire de transmisiunea prin acte inter vivos, care poate avea ca obiect numai drepturi nu și obligații, Codul civil, necunoscând transmiterea de datorii.

b) După moartea titularului, este posibil – și chiar necesar – ca patrimoniul acestuia să fie transmis uneia sau mai multor perosane aflate în viață. O atare transmitere nu poate opera inter vivos, pentru că atâta timp cât titularul este în viață, el nu se poate lipsi de patrimoniul sau, nu îl poate transmite altuia, în întregul său ori fracționat.

c) Drepturile care au aparținut defunctului se transmit moștenitorilor și sunt opozabile terților fără a fi nevoie de îndeplinirea formalităților cerute de lege pentru transmiterea de drepturi prin acte între vii. Astfel, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale referitoare la un imobil, aflate în masa succesorală, se vor transmite prin moștenire și vor fi opozabile terților, fără ca moștenitorul să fie obligat a îndeplini formalitățile de publicitate imobiliară.

3. Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară

Prin caracterul unitar al transmisiunii succesorale se înțelege că, în principiu, toate drepturile și obligațiile defunctului se transmit moștenitorilor după aceleași norme juridice indiferent de originea, (de exemplu moștenite sau achiziționate) ori proveniența (de exemplu pe linie paternă sau maternă) sau natura bunurilor care o compun (mobile sau imobile, drepturi reale sau de creanță.

În dreptul nostru, moștenirea formează o singura masă succesorală, ea nu se disjunge în mai multe. Există excepții de la acest principiu. Ele privesc transmisiunea unor bunuri care este cârmuită de legi speciale edictate sau dispoziții derogatorii, altele decat cele ce reglementează, în general, transmisiunea succesorală. Astfel:

a) În cazul în care patrimoniul defunctului cuprinde și drepturi de autor, transmisiunea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor este cârmuită de normele speciale ale legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, care derogă de la dreptul comun. Legea instituie reguli speciale privind caracterul temporar al drepturilor de autor dobândite prin moștenire. Ele sunt limitate în timp; drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire pe o perioadă de 70 de ani, indiferent de persoana moștenitorului (art. 25-32 din Legea nr. 8/1996). Pentru celelalte bunuri din patrimoniul defunctului se aplică normele Codului civil.

c) Dacă defunctul este străin, proprietar de bunuri aflate în România ori un român are bunuri în străinătate, succesiunea va fi suspusă, în ce priveste imobilele și fondul de comerț, legii de la locul situării acestora –lex rei sitae- indiferent de cetățenia defunctului , iar cât privește bunurile mobile, legii naționale a defunctului lex patriae.

d) Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituție, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică, precum și prin moștenire legală.

Mai mult decât atât , Constituția României garantează dreptul la moștenire.(art 46) .

4. Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă în sensul că acceptarea sau renunțarea la moștenire are caracter indivizibil. Cu alte cuvinte, fiecare moștenitor trebuie, fie să accepte moștenirea potrivit vocației succesorale, fie să renunțe la ea. Principiul indivizibilității nu se opune însă acceptării sub beneficiu de inventar.

Pentru ca o persoană să poată moșteni o altă persoană fizică trebuie îndeplinită, deosebit de condiția capacității succesorale și cea de a nu fi nedemnă, și o a treia condiție, și anume, să fie chemată la moștenire, respectiv să aibă vocație succesorală, fie în temeiul legii, fie al testamentului, ori în baza unei instituțiuni contractuale.

Operațiunea de determinare a cercului persoanelor chemate să culeagă patrimoniul unei persoane fizice decedate reprezintă devoluțiunea moștenirii. După izvorul acesteia, în dreptul succesoral român, devoluțiunea moștenirii poate fi legală sau testamentară

Determinarea de către lege a persoanelor chemate să culeagă moștenirea celui care a încetat din viață are ca temei legăturile de rudenie rezultate din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție între aceste persoane și cel care lasă moștenirea. Alături de acestea, cum este și firesc, este chemat și soțul supraviețuitor.

Legiuitorul cheamă la moștenire rudele apropiate ale lui de cujus, și anume: copiii, nepoții, strănepoții etc., părinții, bunicii, străbunicii etc., frații și surorile, descendenții acestora până la gradul al IV-lea inclusiv, unchii și mătușile, verii primari, precum și frații și surorile bunicilor acestuia.

În principiu, vocația succesorală legală este reciprocă. Astfel, dacă o persoană este chemată, potrivit legii, să moștenească o altă persoană, atunci și aceasta din urmă are vocație succesorală față de prima.

În absența rudelor în grad succesibil și a soțului supraviețuitor, dacă cel despre a cărui moștenire este vorba nu a lăsat testament sau chiar lăsând testament, acesta nu cuprinde dispoziții cu privire la patrimoniul testatorului sau aceste dispoziții sunt ineficace, averea succesorală se cuvine statului.

În dreptul civil român, transmisiunea succesorală, fiind influențată de dreptul roman, a fost edificată pe principiul tradițional al legăturii de sânge existente între membrii aceleiași familii. În conținutul noțiunii de membrii ai aceleiași familii au fost cuprinși atât descendenții și ascendenții lui de cujus, cât și colateralii acestuia, care își află ascendența în același autor comun cu de cujus.

Întemeierea sistemului de transmisiune succesorală legală pe principiul legăturii sangvine între membrii aceleiași familii are ca rațiune, în primul rând, afecțiunea prezumată a celui care lasă moștenirea față de rudele sale cele mai apropiate.

Legătura de rudenie (de sânge), ca fundament al succesiunii legale, se justifică, în al doilea rând, pe rațiuni de ordin moral și economic care impun păstrarea bunurilor în cadrul aceleiași familii, precum și pe necesitatea asigurării perenității proprietății.

Potrivit art. 405 din Codul Civil, rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

Alături de rudenia de sânge (firească), constituie fundament al devoluțiunii succesorale legale și rudenia civilă, rezultată din căsătorie (soțul supraviețuitor) sau din adopție. În legătură cu rudenia civilă rezultată din căsătorie se impune, însă să facem o precizare: va veni la moștenirea lui de cujus numai soțul acestuia, nu și afinii săi (rude prin alianță).

Deși legea stabilește sfera rudelor chemate la moștenire, totuși acestea nu pot culege toate, împreună și deodată, bunurile care alcătuiesc patrimoniul succesoral, întrucât, dacă s-ar proceda așa, pe de o parte, s-ar ajunge la o excesivă fracționare a acestui patrimoniu, fapt ce ar contraveni însuși scopului social-economic al succesiunii, iar, pe de altă parte, ar putea crea un dezinteres al succesibililor față de succesiune.

Asemenea inconveniente sunt înlăturate de legiuitor care, ținând seama -prezumtiv – de gradul diferit al afecțiunii existente între cel care lasă moștenirea și rudele sale, adoptă o anumită ordine de chemare la moștenire a rudelor celui decedat, instituind două criterii de bază în acest sens, și anume: clasa sau ordinul de moștenitori și gradul de rudenie existent între succesibil și de cujus.

1.1.1 Enumerarea condițiilor cerute pentru a moșteni

Capacitataea și vocația succesorală. În capitolul II „ Condiții generale ale dreptului de a moșteni”, Codul civil art.957 și următoarele prevede două condiții, una pozitivă si una negativă, pe care trebuie sa le întrunească o persoană pentru a putea moșteni: să aibă capacitate succesorală și să nu fie nedemnă de a moșteni.

La aceste două condiții, în literatura de juridică se adaugă o a treia condiție, si anume , vocația (chemarea) la moștenire. Într-adevar, dreptul la moștenire se analizează în cadrul dreptului succesoral nu în sesnul aptitudinii generale a persoanei fizice ori juridice de a avea acest drept în conținutul capacitații sale de folosință, ci în sensul dreptului asupra unei moșteniri deschise. Iar pentru ca o persoană sa aibă un asemnea drept, ea trebuie să fie chemată la moștenire, adică să aibă vocație succesorală, legală sau testamentară. Deci, vocația succesorală este o condiție a dreptului la moștenire, numai că această chemare iși are temeiul fie în lege, fie în testamentul lăsat de defunct

1.2 Capacitatea succesorală legală

Potrivit art.957 C.civ „O persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Dispozițiile art. 36, 53 și 208 sunt aplicabile.” Articolele la care legiuitorul, prin Codul Civil, face trimitere se referă la drepturile copilului conceput (art 36), la declararea judecătorească a morții ( art. 53) și la capacitatea persoanei juridice de a primi liberalități (art 208).

Capacitatea succesorala este definită ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a fi subiect de drepturi și obligații pe care le presupune calitatea de succesor. Ea nu se confundă cu capacitatea de folosință, nici cu capacitatea de exercițiu. Specificul ei constă în aceea că se referă la existența fizică, în viață, a succesibilului la data deschiderii succesiunii celui pe care îl moștenește.

Dovada existenței în momentul deschiderii moștenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moștenirii si care poate să fie moștenitorul în cauză, dar și succesorii săi în drepturi, în cazul în care moștenitorul a fost în viată la data deschiderii moștenirii, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moștenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi.

Persoanele care au capacitate succesorală :

A. Persoanele născute și aflate în viață la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală, realizând astfel prima dintre condițiile cerute pentru a moșteni. Legea nu cere o anumită durată a vieții moștenitorului, după data deschiderii succesiunii, pentru a avea capacitate succesorală. Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moștenitorului care a fost în viață la data deschiderii moștenirii cu certificatul de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moștenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloace de probă admise de lege.

Legea nu condiționează capacitatea succesorală de durata vieții moștenitorului după data deschiderii mostenirii. Daca moștenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale vor trece la proprii săi moștenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el. Astfel se explică posibilitatea unei persoane de a beneficia, pană la urmă de bunurile lăsatate de o altă persoană, fată de care nu avea vocație succesorală.

B. Persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii.

Cu toate că existența persoanei fizice începe din ziua nașterii, Codul civil recunoaște existența copilului (qui in utero est) din ziua concepției cu singura condiție de a se naște viu (art 36) Această regulă, prevăzută de Codul civil în materie de moștenire, este consacrată cu caracter general – după regula dreptului roman – "drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai daeâ el se naște viu" (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur).

Rezultă ca legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui succesorală de la concepțiune cu condiția să se nască viu (nu și viabil). Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde moștenirea în numele copilului, trebuie să dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepției copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii și că el s-a născut viu

În legătură cu dovada concepției, nefiind posibilă stabilirea cu exactitate a momentului concepției, art.412 din Codul civil stabilește o prezumție legală cu privire la perioada concepției (timpul cuprins între a treisuta și a o sutăoptzecea zi dinaintea nașterii copilului).

C. Persoanele dispărute au, de asemenea, capacitate succesorală. În acest sens. art.53 din Codul Civil prevede că "cel dispărut este socotit a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă".

Înseamnă că persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumat de lege a fi în viață, indiferent că a intervenit sau nu o hotărâre judecătorească declarativă a dispariției și indiferent de timpul care ar fi trecut de la dispariția persoanei.

Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai „provizorie", definitivându-se prin reapariția sau prin constatarea fizică a morții lui intervenită după deschiderea moștenirii, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morții lui, stabilindu-se ca dată a morții o dată ulterioară deschiderii moștenirii la care are vocație succesorală. În toate aceste cazuri, el (și prin intermediul patrimoniului său succesorii lui în drepturi, prin retransmitere) vor putea culege, respectiv păstra drepturile moștenite.

În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului operează cu efect retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morții celui care lasă moștenirea. În acest caz, tot ce s-a primit din moștenire în numele dispărutului va trebui restituit moștenitorilor care au fost înlăturați dc la moștenire prin prezența dispărutului sau ale căror părți din moștenire au fost astfel micșorate. Desigur, urmașii lui care au dreptul de a-l reprezenta succesoral vor păstra cota lui parte din moștenire, dar nu ca parte componentă a patrimoniului moștenit de la dispărutul declarat mort cu efect retroactiv (moștenire prin retransmitere), ci in calitate de moștenitori cu vocație proprie (prin reprezentare).

D. Persoanele juridice au capacitatea de a primi liberalități

Conform art. 208 Cod Civil, orice persoană juridică poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal.

Este de menționat faptul că nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de durata existenței persoanei juridice după data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moștenirii , drepturile succesorale vor trece asupra asupra persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoiului persoanei juridice legatare aflate în reorganizare , respectiv vor intra în masa potrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.

1.3. Vocația succesorală legală

1.3.1 Vocația succesorală generală

Transmiterea patrimoniului prin moștenire, reglementată de lege, este un efect al raporturilor de familie. Ea se întemeiază, așa cum am menționat deja în prezenta lucrare, pe prezumtiva afecțiune a defunctului față de membrii familiei sale. De aceea, legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului- din căsătorie, din afara căsătoriei ori (în anumite condiții) din adopție -, precum și pe soțul supraviețuitor al defunctului. Doar în lipsa acestora, în cazul moștenirii vacante, patrimoniul succesoral revine statului.

Potrivit legii, rudenia este în primul rând în linie dreaptă ascendentă și descendentă, când legătura se bazează pe descendența unei persoane din altă persoană și gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, iar în al doilea rând, în linie colaterălă; când legătura de rudenie se bazează pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun; în acest caz, gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă (de exemplu frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, iar verii primari sunt rude de gradul al patrulea), potrivit art. 405 Cod civil. Prin chemarea la moștenire a tuturor rudelor deodată, oricât de îndepărtate ar fi ele față de defunct, s-ar ajunge la o fărâmițare excesivă a averii succesorale și nici nu ar mai avea acoperire în sentimentele reale de afecțiune reciprocă între aceste rude si defunct. Pentru aceste motive legea a limitat, pe linie colaterală, vocația succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv. Nicio limitare nu este prevăzută de lege în linie dreaptă, ascendentă sau descendentă, „căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară".

Așadar, au vocație succesorală legală, în mod nelimitat în grad, rudele în linie dreaptă descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de lin etc.) și ascendentă (părinți, bunici, străbunici etc). În ce privește rudele colaterale, ele au vocație succesorală legală numai până la gradul IV inclusiv. Deci au vocație succesorală legală, pe linie colaterălă:

-frații și surorile defunctului, rude de gradul al ll-lea, descendenții lor până la gradul al IV-lea (nepoți și strănepot de frate și soră, care sunt rude de gradul al III-lea și respectiv de gradul al IV-lea cu defunctul);

-unchii și mătușile defunctului (rude de gradul al III-lea) și copiii lor (veri primari ai defunctului, care sunt rude de gradul al IV-lea cu defunctul);

– frații și surorile bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea cu defunctul).

Vocația succesorală a rudelor (în linie dreaptă și colaterală), precum și a soțului supraviețuitor al defunctului, este numai o vocație generală (potențială sau virtuală), care se referă la posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moșteni patrimoniul persoanei decedate, în temeiul legii.

1.3.2. Vocația legală concretă (efectivă sau utilă)

Rudele defunctului, chiar limitate pe linie colaterală până la gradul al IV-lea, alături de rudele în linie dreaptă și de soțul supraviețuitor, nu pot veni toate deodată și împreună la moștenire, pentru că averea succesorală s-ar divide în părți cu o valoare patrimonială neînsemnată și „instituția moștenirii nu și-ar putea îndeplini rosturile ei social-economice.

Pentru a se evita asemenea consecințe, în cadrul devoluțiunii legale a moștenirii legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moștenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii, deci să aibă vocație legală concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moștenitorilor legali, cu vocație generală, ci trebuie să mai fie îndeplinită și o condiție negativă, și anume, să nu fie înlăturată de la moștenire de o altă persoană, cu vocație generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are și vocație concretă, utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferință între rudele defunctului cu vocație generală, legea folosește două criterii tehnico-juridice: clasa de moștenitori și gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii legea determină vocația concretă la moștenire a rudelor defunctului, în cadrul principiilor devoluțiunii legale a moștenirii.

Principiul reciprocității vocației legale generale la moștenire

Având în vedere că transmiterea moștenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), principiul reciprocității vocației succesorale nu vizează statul (și nici persoanele juridice), pentru că – deși statul are, (iar persoanele juridice pot avea vocație succesorală) – aceștia nu pot transmite o moștenire .

Principiul reciprocității vocației succesorale generale guvernează însă fără a fi prevăzut expres de lege – materia moștenirii legale între persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocație succesorală legală generală la moștenirea lăsată de o altă persoană, atunci și această din urmă persoană are aceeași vocație în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În concret vocația lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (și bineînțeles, de concursul celorlalți moștenitori). De exemplu, dacă copilul are vocație la moștenirea lăsată de părinți, vocația succesorală operează și în sens invers. Tot astfel, în raporturile dintre frați și surori, dintre nepoți de frate și unchi ori mătuși etc.

Principiul reciprocității vocației la moștenire are și un sens negativ: dacă o persoană nu are vocație la moștenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocație la moștenirea primei. Principiul reciprocității vocației succesorale legale cunoaște, o singură excepție: este cazul constatării nulității căsătoriei sau a anulării ei prin hotărâre judecătorească intervenită după decesul soților sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie putativă). În acest caz, dacă soțul supraviețuitor (în viață la data morții celuilalt) a fost de rea-credință el nu va moșteni, în schimb, dacă soțul de bună-credință a supraviețuit celuilalt, el va avea vocație succesorală (art 304)

Dacă ambii soți au fost de bună sau de rea-credință, principiul reciprocității vocației succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se restabilește.

În literatura juridică se mai amintește încă un caz în care vocația succesorală nu ar fi reciprocă. Este ipoteza în care o persoană (adoptatorul) a adoptat doi sau mai mulți copii, dintre care pe unul (unii) cu efecte depline, pc altul (alții) cu efecte restrânse și se pune problema vocației lor succesorale reciproce în calitate de frați sau surori (colaterali privilegiați), deci problema vocației succesorale între ei (iar nu în raport cu adoptatorul). În această ipoteză operează din plin principiul reciprocității vocației succesorale în sensul lui negativ, adoptatul cu efecte restrânse neavând vocație la moștenirea lăsată de adoptatul cu efecte depline, așa cum nici acesta din urmă nu are vocație la moștenirea lăsată de primul.

Dacă toate adopțiile au fost cu efecte depline, respectiv cu efecte restrânse, operează – indiscutabil – principiul reciprocității vocației succesorale legale generale, în sensul ei pozitiv în primul caz, și în sensul negativ în cel de-al doilea caz.

O situație aparte este cea a comorienților (art 957 alin 2 Cod Civil). Potrivit acestui articol, Dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.

1.4.Nedemnitatea succesorală

Capacitatea și vocația succesorală sunt condiții pozitive obligatorii pentru a putea moșteni. În cazul moștenirii legale se mai cere încă o condiție, de această dată negativă, aceea ca moștenitorul sa nu fie nedemn.

1.4.1 Noțiune

Nedemnitatea succesorală este o instituție care se regăsește și în Codul Civil actual, reglementată în noul Codul Civil la articolele 958-961. Ea este o sancțiune civilă care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară. Nedemnitatea constă în decăderea moștenitorului legal din dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv rezerva la care ar avea dreptul din acea moștenire, întrucât s-a făcut vinovat de o faptă gravă fată de cel ce lasă moștenirea sau față de memoria acestuia.

Excluderea moștenitorului ca nevrednic este bazată pe un motiv de moralitate publică și pe o prezumție de justiție socială, conform căreia o persoană, care s-a făcut vinovată de fapte grave față de alta, nu poate fi chemată a o moșteni. În speța, potrivit Sentinței civile nr. 3.358/5.06.1994, Judecătoria sectorului 1 București a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta N.E. împotriva pârâtului T.S., prin care a solicitat să se constate nedemnitatea succesorală a pârâtului fata de defuncta sa soție.

Prin Decizia civilă nr. 1.572A/7.10.1994, T.M.B. – secția a III-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat. Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât s-a apreciat, în mod eronat, ca nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a constata nedemnitatea succesorală a pârâtului, deși, din probele administrate, rezulta comportamentul nedemn al pârâtului fata de fosta sa sotie. Recursul este nefondat.

Nedemnitatea succesorală este pedeapsa ce constă în decăderea moștenitorului vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de memoria acestuia, din dreptul de a-l moșteni.

Articolul 655 Cod civil, pentru că în speța prezentată au aplicabilitate prevederile vechiului Cod Civil prevede limitativ și expres trei cazuri de nedemnitate: 1) atentatul la viața defunctului; 2) acuzația capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea; 3) nedenunțarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moștenire este vorba.

Cum recurenta-reclamantă a susținut că, prin comportamentul său, pârâtul i-a pricinuit soției sale, în timpul căsătoriei, suferințe fizice și morale, ce nu constituie atentat la viața celui care lasă moștenire, neexistând în acest sens o hotărâre de condamnare definitivă, Curtea urmează a reține că tribunalul a respins apelul, ca nefondat, în mod legal și temeinic, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 raportat la art. 296 Cod procedura civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

1.4.2 Cazurile de nedemnitate

Art. 958 Cod Civil enumeră cazurile de nedemnitate, iar din această enumerare putem să facem distincție între nedemnitatea de drept și cea judiciară.

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moșteni:

– persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;

– persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea judiciară

Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

– persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

– persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

– persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, sub sancțiunea decăderii.

1.4.3.Caracterele juridice ale nedemnitatii

Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civilă se caracterizează prin următoarele:

se aplică numai în cazul săvârșirii faptelor expres și limitativ prevăzute
de lege

operează de drept, cel care lasă moștenirea neputând înlătura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa, însă efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. De asemenea, efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.

fiind o sancțiune se aplică și produce efecte doar în privința autorului faptei. domeniul de aplicare a sancțiunii nu poate fi extins la alte moșteniri,

Venirea la succesiune a reprezentanților este posibilă dacă persoana reprezentată este nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viață la data deschiderii moștenirii și chiar dacă renunță la moștenire, de asemenea, reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit

sancțiunea nedemnității fiind prevăzută pentru fapte săvârșite cu vinovăție, moștenitorul trebuie să fi acționat cu discernamânt, în lipsa discernământului neputându-se vorbi de vinovăție. Pe de altă parte, fiind vorba de săvârșirea de fapte, iar nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale, și anume, în cazul minorilor sub 14 ani și a persoanelor puse sub interdicție discernământul din momentul săvârșirii faptei trebuie să fie dovedit, iar în cazul persoanelor care au împlinit 14 ani și nu sunt puse sub interdicție judecătorească, discernământul se prezumă până la proba contrară. Desigur, în cazul în care nedemnitatea implică o condamnare penală, se vor aplica regulile de iresponsabilitate din dreptul penal.

Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moștenirii este considerată posesie de rea-credință.

Actele de conservare, precum și actele de administrare, în măsura în care profită moștenitorilor, încheiate între nedemn și terți, rîmân valabile.

Se mențin actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună-credință, regulile din materia cărții funciare fiind aplicabile.

Persoanele interesate să invoce nedemnitatea succesorală sunt:

a) comoștenitorii legali, care vor beneficia de dreptul de acrescământ în ipoteza în care nedemnul este înlăturat de la moștenire;

b) moștenitorii legali de rang subsecvent, care vor culege ei moștenirea în locul nedemnului;

c) donatarii și legatarii care au primit liberalități dincolo de marginea cotității disponibile, dacă nedemnul este moștenitor rezervatar, interesul lor este de a păstra neatinse liberalitățile excesive;

d) creditorii persoanelor amintite pot invoca nedemnitatea pe calea acțiunii oblice (subrogatorii);

e) statul, când nevrednicul a fost singurul moștenitor.

În practica instanțelor judecătorești s-a ivit problema dacă nevrednicul ar putea invoca propria sa nedemnitate. Doctrina s-a exprimat favorabil, cu argumentul că nedemnitatea operează de drept (ope legis) și nedemnul poate cere instanței constatarea ei.

1.4.4 Efectele nedemnității succesorale

Principalul efect al nedemnității succesorale consă în faptul că nedemnul este înlăturat atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară . El devine străin de succesiune, titlul său de moștenitor se desființează retroactiv din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul când s-a săvârșit fapta.

Partea de moștenire care i s-ar fi cuvenit nedemnului va reveni comoștenitorilor, ale căror drepturi succesorale au fost diminuate prin prezența lui, sau moștenitorilor subsecvenți, pe care nedemnul i-a înlăturat de la succesiune. Nedemnitatea poate profita și legatarilor sau donatarilor, în cazul în care nedemnul este moștenitor rezervatar și prezența lui ar impune reducțiunea liberalităților excesive făcute de cujus.

Efectele nedemnității se impun a fi examinate sub trei aspecte: în raporturile dintre nedemn și moștenitori, în raporturile dintre nedemn și terți și în raporturile dintre nedemn și urmașii săi.

A. Efectele nedemnității succesorale în raporturile dintre nedemn și descendenții defunctului

Fiind lipsit retroactiv de calitatea de moștenitor, din momentul deschiderii succesiunii, nedemnul – dacă între timp a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale – nu mai are niciun temei pentru a le păstra. El va fi obligat să restituie moștenitorilor toate bunurile succesorale primite, în natură, dacă ele există, sau va fi obligat la despăgubiri dacă bunul a pierit (chiar și fortuit sau de forță majoră) ori a fost înstrăinat.

Nedemnul este considerat posesor de rea-credință (în mod justificat deoarece săvârșește întotdeauna cu intenție fapta care atrage nedemnitatea) și este pus de drept în întârziere de la data intrării în folosința bunurilor succesorale.

Nedemnul va restitui nu numai bunurile, dar și fructele naturale, industriale, civile ale bunurilor succesorale, în natură sau valoarea lor pentru cele consumate ori pe care a neglijat să le perceapă. El datorează restituirea lor de la data folosirii bunurilor succesorale, indiferent de data constatării nedemnității.

De asemenea, nedemnul este dator să plătească dobânzi pentru sumele încasate de la debitorii moștenirii în contul moștenirii, chiar din ziua încasării lor și nu de la data chemării sale în judecată

Nedemnul este însă îndreptățit să i se ramburseze sumele sale, cu care a achitat anumite datorii ale moștenirii și să fie despăgubit pentru cheltuielile necesare și utile efectuate cu bunurile moștenirii în perioada în care le-a avut în posesie, nu însă și pentru cheltuielile voluptuarii.

B. Efectele nedemnității succesorale în raporturile dintre nedemn și terți

Este posibil ca nedemnul, atâta timp cât a stăpânit bunurile moștenirii, să fi încheiat acte juridice privitor la aceste bunuri, acte de conservare, administrare și dispoziție. Dat fiind caracterul personal al sancțiunii nevredniciei, ar trebui ca efectele ei să nu se răsfrângă asupra terților. Legea nu face nici o distincție și, prin urmare nedemnitatea va avea efecte retroactive și față de terțele persoane, desființând, în principiu, actele încheiate de acestea cu nedemnul.

Rigoarea principiului desființării retroactive a actelor încheiate de nedemn cu terții a fost atenuată prin aplicarea altor principii, prevăzute de lege sau recunoscute în literatura de specialitate și aplicate în practica judecătorească. Astfel:

» actele de conservare și de administrare a bunurilor moștenirii se mențin deoarece ele profită adevăraților moștenitori și interesul economic general impune ca aceste bunuri să fie conservate și puse în valoare. Totuși nu excludem posibilitatea ca adevărații moștenitori să ceară desființarea lor dacă terțul a fost dc rea-credință și actul se dovedește dăunător;

» plata făcută cu bună-credință de debitor moștenitorului nedemn posesor al creanței este valabilă

» actele de dispoziție (înstrăinare) a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la purtător) se mențin, dacă dobânditorul posesor este de bună-credință ;

» în privința actelor de dispoziție (înstrăinare sau constituire de drepturi reale) asupra imobilelor, terțul de bună-credință se va putea apară prin invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani, actul încheiat cu moștenitorul nedemn putând servi ca just titlu. Această apărare se dovedește însă, de cele mai multe ori, insuficientă, pentru că nedemnitatea se constată într-un termen mai scurt.

De aceea în literatura de specialitate și în practica judecătorească se admite teoria moștenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul încheiat cu moștenitorul nedemn se menține dacă este (1) cu titlu particular și (2) cu titlu oneros, iar terțul a fost (3) de bună-credință (se prezumă), el dovedind în plus că a existat (4) o eroare comună (credință obștească) și (5) invincibilă asupra calității de moștenitor a nedemnului (error communis facit ius); aparența în condițiile unei erori obștești este creatoare de drept. În aceste condiții actul rămâne valabil și opozabil moștenitorilor adevărați, dobândirea dreptului de către terț producându-se în momentul încheierii actului și independent de intrarea sa în posesia imobilului sau fie buna-credință ori reaua-credință a moștenitorului aparent (de exemplu, buna sau reaua-credință a copiilor nedemnului care au venit la moștenire prin reprezentarea ascendentului nedemn).

În toate cazurile în care actul se menține, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri moștenitorilor adevărați ca posesor de rea-credință (prețul obținut sau valoarea, dacă aceasta din urmă este mai mare, fructele, precum și orice altă pagubă dovedită). Iar dacă actul va fi desființat cu efect retroactiv, (de exemplu pentru că nu este cu titlu particular, având ca obiect drepturi succesorale – universalitate sau cotă-parte din universalitate – sau pentru că este cu titlu gratuit – donație – ori pentru că terțul nu reușește să dovedească caracterul obștesc și invincibil al erorii), nedemnul va putea fi acționat de către terț pentru evicțiune

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător și în cazul în care actul a fost încheiat cu terții nu de către nedemn, ci de către copiii lui care au venit la moștenire prin reprezentare, ulterior constatându-se nedemnitatea celui reprezentat. Considerăm însă că, potrivit regulilor generale (art. 1899 alin.2 C.civ.), copilul nedemnului – fiind și el moștenitor aparent – trebuie să fie prezumat posesor de bună-credință și obligat la restituiri ca atare, cât timp nu se dovedește că a fost de rea-credință, art.657 C.civ. tratându-1 ca posesor de rea-credință numai pe nedemn.

C. Efectele nedemnității succesorale față de copiii nedemnului

Fiind sancțiune civilă, datorită caracterului ei personal, ar trebui ca efectele nedemnității să afecteze numai persoana nevrednicului. Cu toate acestea, nedemnitatea produce anumite efecte asupra copiilor nedemnului, când aceștia ar fi chemați la moștenire prin reprezentare. Două ipoteze sunt posibile:

– când copilul nedemnului este chemat la moștenirea lăsată de cel față de care părintele său a fost declarat nedemn, nevrednicia părintelui nu-l împiedică pe copil să vină, în nume propriu, la moștenirea de la care nedemnul este înlăturat;

– când copilul nedemnului ar fi chemat la moștenire prin reprezentare, el nu poate beneficia de reprezentarea succesorală, pentru că locul nedemnului nu este util, el nu poate fi reprezentat de copiii săi.

Așadar, sancțiunea nedemnității produce anumite efecte și față de el, deși nu e cu nimic vinovat de săvârșirea faptei de către părintele său. De exemplu, dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul său va putea culege în nume propriu moștenirea lăsată de bunic, întrucât în lipsă de moștenitori de un grad mai apropiat, el este chemat la moștenire fără ajutorul reprezentării și cu înlăturarea de la moștenire a altor rude ale defunctului, care fac parte din clase de moștenitori subsecvente (de exemplu, frații defunctului) sau sunt rude de un grad mai îndepărtat (de exemplu proprii copii, care sunt rude de gradul al III-lea față de de față de defunct). Deci, în acest caz, nedemnitatea nu produce nici un efect asupra drepturilor copiilor nedemnului.

În schimb, dacă defunctul a avut doi copii, dintre care unul nedemn, copiii nedemnului nu vor putea moșteni după bunicul lor (deși tatăl lor -nedemn – nu mai este în viață la deschiderea succesiunii), fiindcă sunt rude de gradul II cu defunctul și vor fi înlăturați de la moștenire de celălalt copil al defunctului, care este rudă de gradul I cu defunctul (principiul proximității gradului de rudenie). Numai cu ajutorul reprezentării succesorale ei ar fi putut veni la moștenire, alături de celălalt copil al defunctului, culegând partea ce s-ar fi cuvenit tatălui lor. Dar, fiindcă ei pot veni la moștenire numai în nume propriu, fără ajutorul reprezentării vor suporta consecințele nedemnității părintelui lor.

Dar nedemnitatea poate influența și împărțirea moștenirii in cazul pluralității de moștenitori nedemni și care au un număr inegal de copii. De exemplu, dacă ambii copii ai defunctului sunt nedemni și decedați la data deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lăsat un copil, celălalt doi copii, moștenirea se va împărți în trei părți egale (principiul egalității) fiindcă ei vin la moștenire în nume propriu și sunt rude din aceeași clasă și de același grad cu defunctul. În schimb, dacă acești copii ar fi putut veni la moștenire prin reprezentare (ceea ce nu este posibil clin cauza nedemnității) împărțirea s-ar fi făcut pe tulpini, unul luând jumătatea ce i s-ar fi cuvenit propriului părinte, iar ceilalți doi, cealaltă jumătate, adică partea părintelui lor.

În sfârșit, cele arătate în privința efectelor nedemnității față de copiii nedemnului sunt valabile nu numai în cazul când nedemnul este descendent al defunctului, dar și în privința copiilor fraților sau surorilor nedemni ai defunctului, care nu pot, nici ei, să beneficieze de reprezentare, din cauza nedemnității părintelui lor (frate cu defunctul), deși este chemată la moștenire clasa a doua de moștenitori legali și reprezentarea este, în principiu, admisă și în cazul descendenților din frați și surori.

Invocarea nedemnității succesorale

Dată fiind gravitatea faptelor sancționate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată de orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moștenire a nedemnului sau a copiilor săi (care ar urma să vină la moștenire prin reprezentare), cum sunt comoștenitorii legali sau moștenitorii legali subsecvenți ori legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moștenitor rezervatar a cărui prezență putea determina reducțiunea liberalității sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispozițiilor testamentare.art 958 alin 3 Cod Civil prevede: „ Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea”

Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acțiunii oblice, și de către creditorii acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal pentru că sancțiunea înlăturării de la moștenire a nedemnului intervine ope legis.

Cât privește invocarea de către nedemn a propriei sale nedemnități, soluția potrivit căreia nu poate primi aplicare principiul nemo audilur propriam turpitudinem turpitudinem allegans s-a ajuns la concluzia ca este admisibilă invocarea nedemnității de către nedemn deoarece aceasta operează de drept, nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moștenire prin efectul legii.

În toate cazurile nedemnitatea poate fi invocată și constatată de instanță numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația succesorală legală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moștenire prin prezența unor moștenitori în rang preferabil (care pot culege moștenirea și fără invocarea nedemnității). Dacă înlăturarea de la moștenire a nedemnului se datorează dispozițiilor testamentare, contestate într-un fel sau altul de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligați să apere cu prioritate validitatea acestor dispoziții.

În aceste condiții, nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta este în viață, iar dacă – după deschiderea succesiunii – a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale și a decedat înainte de constatarea nedemnității, împotriva moștenitorilor săi legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri (moștenitori prin retransmitere), ei neputând dobândi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorită efectelor retroactive ale nedemnității.

Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea moștenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului pentru a-i împiedica să vină la moștenire prin reprezentare.

Capitolul 2 Principiile generale ale devoluțiunii legale

2.1. Principiile devoluțiunii legale și excepțiile acestora

Așa cum am arătat deja în această lucrare, pentru a determina o ordine de preferință între rudele defunctului, toate cu vocație succesorală legală generală, legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moștenire. În acesc scop, legea folosește două criterii tehnico-juridice :

1. clasa sau ordinul, grupând una sau mai multe categorii de rude în cele patru grupe denumite clase sau ordine și a stabilit că ele sunt chemate la moștenire una în lipsa celeilalte, după o scară de preferință; astfel, succesorii din clasa de rang preferabil înlătură de la moștenire pe cei din clasele următoare, chiar dacă aceștia din urmă ar fi rude de grad mai apropiat cu defunctul;

2. gradul de rudenie între moștenitor și defunct, stabilind că înăuntrul aceleiași clase se aplică principiul proximității gradului de rudenie, adică ruda cea mai apropiată în grad înlătură de la moștenire pe cea (sau cele) mai îndepărtate în. grad.

Moștenitorii din aceeași clasă și de grad egal moștenesc în părți egale.

Prin urmare, principiile de bază ale devoluțiunii succesorale legale sunt:

A. Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali, numit și principiul priorității clasei de moștenitori

Codul civil (art. 963, 964) stabilește patru clase de moșteriitori-legali:

a) clasa I, clasa descendenților în linie dreaptă, alcătuită din copii, nepoti, strănepoți ș.a.m.d. ai defunctului, fără limită în grad;

b) clasa a II-a clasa (mixtă) a ascendenților privilegiați (părinții defunctului) și colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții lor până la gradul al IV-lea inclusiv);

c) clasa a III-a, clasa ascendenților ordinari (bunici, străbunici ș a.m.d. ai defunctului, fără limită în grad);

d) clasa a IV-a, clasa colaterarilor ordinari (unchii și mătușile, verii primari, frații și surorile bunicilor defunctului).

În temeiul acestui principiu, ordinea chemării moștenitorilor legali la succesiune este dată de ordinea claselor de moștenitori. Astfel, sunt chemați în primul rând la succesiune moștenitorii din clasa I -chiar dacă există un singur moștenitor în această clasă – cu excluderea rudelor din clasele subsecvente (II, III, IV), indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul. În lipsa moștenitorilor din clasa I sau dacă ei nu pot (din cauza nedemnității) ori nu vor (fiind renunțători) să vină la moștenire, sunt chemate la succesiune rudele din clasa a II-a. Moștenitorii din clasa a III-a sunt chemați la moștenire numai dacă nu există moștenitori în primele două clase sau cei existenți nu pot ori nu vor să vină la moștenire. Rudele din clasa a IV-a vin la succesiune numai în lipsa moștenitorilor din primele trei clase.

În literatura de specialitate s-a făcut remarca, perfect întemeiată, privitor la posibilitatea venirii concomitente la succesiunea legală a rudelor, din două clase diferite, în caz de exheredare prin testament a moștenitorilor rezervatari dintr-o clasă preferată (descendenții și părinții defunctului). În acest caz, ei dobândesc, ca moștenitori legali, rezerva (contrar voinței defunctului), iar restul moștenirii (cotitatea disponibilă) revine moștenitorilor din clasa subsecventă, dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament. De exemplu, defunctul lasă un fiu, pe care îl exheredează, și un frate (sau văr primar) fără a dispune prin testament asupra bunurilor sale, fiul va lua rezerva succesorală, iar fratele (sau vărul) restul averii.

Prin excepție de la principiul priorității clasei de moștenitori, soțul supraviețuitor al defunctului, care nu este rudă cu acesta și nu face parte din nici o clasă, vine la moștenire în concurs cu oricare dintre clase; prin urmare el nu înlătură nici o clasă de moștenitor, dar nici nu este înlăturat de la moștenire de vreuna din clase.

B. Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii dinaceeași clasă

Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiași clase, moștenitorii în grad mai apropiat de defunct înlătură de la succesiune pe moștenitorii mai îndepărtați în grad. De exemplu, copiii defunctului, fiind în gradul I de rudenie cu defunctul, înlătură de la moștenire pe nepoții de fiu, care sunt rude de gradul II cu defunctul sau frații și surorile defunctului înlătură de la moștenire pe nepoții de frate; unchii și mătușile, rude de gradul III cu defunctul, înlătură de la moștenire pe verii primari ai defunctului, rude de gradul IV. Așadar, vocația concretă la moștenire depinde de apropierea gradului de rudenie între moștenitori și defunct.

2.2. Excepțiile de la principiile generale ale devoluțiunii legale

De la acest principiu, legea prevede două excepții:

– în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați), părinții defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moștenire pe frații și surorile defunctului și descendenții lor (rude de gradul al-IV lea), ci vin împreună la moștenire dobândind cotele ereditare prevăzute de lege;

– reprezentarea succesorală1 potrivit căreia un moștenitor mai îndepărtat în grad cu defunctul urcă în locul și gradul ascendentului său decedat și culege moștenirea ce s-ar fi cuvenit acestuia.

C. Principiul egalității între rudele din aceeași clasă si de același grad chemate la moștenire

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moștenire sunt de același grad, ele împart moștenirea pe capete, adică în atâtea părți egale câți moștenitori sunt. De exemplu, dacă la moștenire vin doi veri primari ai defunctului, fiecare va primi jumătate din moștenire.

De la acest principiu, legea prevede două excepții:

în cazul fraților și surorilor din părinți diferiți, când aceștia se moștenesc între ei deși sunt de grad egal, frații și surorile defunctului atât după mamă, cât și după tată vor lua o parte mai mare decât frații și surorile numai după tată sau numai după mamă, beneficiind de o cotă parte pe ambele linii paternă și maternă, egalitatea se păstrează numai între frații și surorile pe aceeași linie (împărțirea moștenirii pe linii);

în cazul reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschiderii succesiunii, descendenții de același grad ai reprezentatului pot moșteni în părți inegale. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt trei copii, acești nepoți ai defunctului nu vor moșteni în părți egale, deși sunt de același grad și din aceeași clasă, primul nepot va lua 1/2 din moștenire, cât ar fi luat și ascendentul său dacă ar fi fost în viață, iar ceilalți trei câte 1/6 fiecare, însumat 1/2, cât s-ar fi cuvenit ascendentului lor daca era în viață la deschiderea succesiunii.

2.3. Reprezentarea succesorală

2.3.1. Noțiune și utilitate

Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii, în virtutea căruia un moștenitor mai îndepărtat în grad- numit reprezentant -urcă în locul, gradul și drepturile ascendentului – numit reprezentat-care este decedat la data deschiderii succesiunii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moștenire dacă s-ar fi aflat în viața la deschiderea succesiunii (art. 965-969 Cod civil).

Reprezentarea succesorală este o instituție juridică aparte, care, afară de rezonanța comună a denumirii, nu are nimic de-a face nici cu reprezentarea convențională a mandantului de către mandatarul său, nici cu reprezenatrea legală a minorului sau interzisului judecătoresc de către părinți sau tutori la încheierea actelor juridice. Dacă în cazul reprezentarii convenționale și a incapabililor de către reprezentantii lor legali este vorba de încheierea unor acte juridice de către reprezentanți în numele și pentru cei reprezentați, reprezentarea succesorală nu face decât să confere reprezentantului drepturi succesorale proprii, care, aplicând principiul proximității gradului de rudenie între rudele din cadrul aceleiași clase de moștenitori, nu i-ar fi putut reveni. Utilitatea reprezentării constă în aceea că, prin efectele pe care le produce, înlătură „urmările nedrepte ale hazardului care comandă predecesul sau supraviețuirea". De exemplu, dacă defunctul lasă, la decesul său, două fiice și doi nepoți ai unui fiu predecedat. Aceștia din urmă, fără instituția reprezentării succesorale, ar fi înlăturați de la moștenire pentru că sunt în gradul II de rudenie cu defunctul și moștenirea ar fi culeasă de fiicele defunctului, rude de gradul I. Această soluție injustă este înlăturată prin instituția reprezentării succesorale care îngăduie nepoților, în exemplul dat, să urce în locul tatălui lor, predecedat, și să culeagă partea de moștenire (de 1/3) care i s-ar fi cuvenit dacă era în viață la data deschiderii succesiunii.

Reprezentarea ne vine din dreptul roman, unde Institutele ne spun următoarele : copiii puteau „ in patria suis locum succedere ". Restrânsă la început la clasa descendenților, sub Justinian a fost întinsă la copiii fraților și surorilor. Aceleași reguli au fost urmate și în ținuturile franceze de drept scris, de unde progresiv au trecut în dreptul cutumiar. Dreptul revoluționar, prin legea din Nivose anul II, în dorința de a favoriza tinerele generații, a admis reprezentarea în toate ordinele succesorale. Și în acest domeniu, Codul civil a făcut o operă de împăciuire, restrângând domeniul de aplicare al reprezentării în limitele sale tradiționale. Sistemul Codului Napoleon a trecut în Codul nostru, reînnoindu-se astfel firul vechilor noastre legiuiri {Pravila lui Matei Basarab, Glava 273; Andronache Donici, Cap. 37 § 1 si § 8; Codul Caragea Partea IV, Cap. 3, art. 17 și urm.; Codul Calimah art. 919 și urm.)

Reprezentarea, în realitate, este un beneficiu al legii prevăzut în favoarea unor anumiți moștenitori. Potrivit speței, P.A.M., P.A.G., P.C. și P.G. au chemat în judecată pe P.A.G. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase în urma defunctilor P.A., decedat la 5 aprilie 1944, și P.I., decedat la 29 ianuarie 1964.

Prin încheierea din 22 ianuarie 1985, Judecătoria Craiova a admis în principiu acțiunea și a stabilit masa succesorală rămasă de pe urma defunctului P.A, decedat la 5 aprilie 1944, și masa succesorală rămasă în urma defunctului P.I., decedat la 29 ianuarie 1964. S-a stabilit, totodată, calitatea de moștenitori ai părților, reținându-se că în cea de-a doua succesiune P.C. vine la moștenire prin reprezentarea autorului predecedat, ca soție supraviețuitoare.

Sentința a fost confirmată de Tribunalul Județean Dolj, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1121 din 2 iulie 1985, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul P.A.G.

Prin recursul extraordinar declarat în cauză, procurorul general critică hotărârile pronunțate pentru lipsa dovezilor privind acceptarea succesiunii de către toți moștenitorii și gresita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul de moștenire prin reprezentare.

Recursul extraordinar este întemeiat.

În adevăr, prima instanță, în fata căreia au fost administrate probe cu martori și acte pentru stabilirea masei succesorale și persoanelor care au calitatea de succesori în cauza, nu a fost preocupată de verificarea întrunirii cerințelor impuse de art. 685 și art. 700 din Codul civil, (speța în cauză a fost soluționată după vechiul Cod Civil, în vigoare la data judecării speței) referitoare la acceptarea în termen a succesiunilor de către fiecare dintre moștenitori.De asemenea, ambele instanțe au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privitoare la modul de dobândire a succesiunii prin reprezentare.

Potrivit art. 664-668 din Codul civil, dobândirea dreptului de succesiune prin reprezentare – care are ca efect de a pune pe reprezentanți în locul, în gradul și în dreptul reprezentatului – este recunoscută nelimitat numai în linie directă descendentă iar în linie colaterală numai pentru descendenții fraților și surorilor defunctului.

Fiind de strictă interpretare, reprezentarea – care constituie o excepție și o ficțiune a legii – trebuie mărginită în limitele strict prevăzute de lege. Textele citate nerecunoscând soțului supraviețuitor posibilitatea dobîndirii unor drepturi succesorale prin reprezentare, în mod greșit au reținut instanțele calitatea reclamantei P.C. de succesoare a defunctului P.I., prin reprezentarea soțului ei predecedat (fiul defunctului).

Hotărîrile pronunțate fiind – pentru motivele arătate – vădit netemeinice și esențial nelegale, se impune desființarea lor și rejudecarea cauzei, cu acest prilej instanțele urmînd sa se pronunțe și cu privire la modalitatea de atribuire, ori de folosire a terenului pe care se aflau construcțiile.

Din cele deja expuse se înțelege că reprezentarea succesorală este o instituție juridică deosebită atât de reprezentarea convențională, prin care mandantul împuternicește pe mandatar să încheie acte juridice în numele și pe seama sa, cât și de reprezentarea legală a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu.

2.3.2 Domeniul de aplicare

Potrivit art. 966 și urm Cod civil., reprezenatarea succesorală este admisă în privința descendenților copiilor defunctului și în privința descendenților dintre frați. Întrucăt reprezenatarea derogă de la principiile devoluțiunii legale a moștenirii, dispozițiile care o prevăd sunt de strictă interpretare. Astfel descendenții ordinari sau verii primari nu pot veni la moștenire prin reprezenatarea părinților defunctului, respectiv prin reprezenatrea propriilor părinti (unchii sau mătușile defunctului). Tot astfel, soțul supraviețutior nu poate beneficia de reprezentare pentru a putea moșteni un frate sau parinții ori alte rude ale soțului predecedați, nici nu poate fi reprezentat.

2.3.3. Modul cum operează reprezentarea

Dacă toate condițiile reprezentării sunt îndeplinite, reprezentarea succesorală operează potrivit art 966 alin 2 Cod Civil „În limitele prevăzute la alin. (1) și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite în raport cu defunctul”

a) Precizarea Codului civil, în sensul că reprezentarea „este admisă în toate cazurile" înseamnă că legiuitorul a dispus că nepoții vor veni la moștenire prin reprezentare atât în situația în care ar exista, alături de ei, și moștenitori de grad mai apropiat cu defunctul (descendenți de gradul I sau frați și surori), cât și atunci când ar veni la moștenire numai nepoți, adică numai moștenitori de același grad. În ultima ipoteză, deși reprezentarea ar părea inutilă, toți moștenitorii fiind de același grad, legiuitorul o impune totuși, pentru ca împărțirea moștenirii să se facă tot pe tulpini, iar nu pe capete, respectându-se părțile pe care le-ar fi avut copiii și frații defunctului dacă ei s-ar fi aflat în viață la deschiderea succesiunii.

Normele ce reglementează instituția reprezentării succesorale derogă de la principiile devoluțiunii succesorale legale, derogare unanim acceptată privind principiul proximității gradului de rudenie și privită cu ezitări referitor la principiul egalității între rudele de același grad, din aceeași clasă. Datorită caracterului derogator, normele sunt de strictă interpretare și drept urmare, nicio altă persoană decât cele prevăzute în art. 966. 967 Cod civil nu poate veni la moștenire prin reprezentare.

b) Regulile care cârmuiesc reprezentarea operează de drept, în puterea legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea reprezentantului și au un caracter imperativ, nu pot fi înlăturate sau modificate prin voința defunctului sau a moștenitorilor.

2.3.4. Condițiile reprezentării

Descendenții copiilor defunctului și descendenții din frații și surorile defunctului pot beneficia de reprezentare numai cu realizarea a două condiții în persoana celui reprezentat și una în persoana reprezentantului.

A. Condiții cerute în persoana celui reprezentat:

a) Articolul 967 prevede că poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.

b) De asemenea, reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el

Prin urmare, într-un astfel de caz, al reprezentării nedemnului în viață, reprezentarea va opera per saltum sau omisso medio, și nu după cum se întâmpla până în prezent din grad în grad vacant, ceea ce înseamnă că ne reîntoarcem la concepția romană, unde atât moștenitorii renunțătorilor, cât și ai nedemnului, puteau culege prin reprezentare partea ereditară aferentă tulpinii lor. Ne punem însă întrebarea dacă se recunoaște de către Noul Cod Civil, dreptul moștenitorilor nedemnului de a-l reprezenta pe acesta din urmă, pentru care rațiune nu s-a recunoscut și dreptul moștenitorilor renunțătorului de a uza de acest beneficiu, în condițiile în care, pe de o parte, dacă se recunoaște dreptul de reprezentare a celui în viață, în privința căruia este îndeplinită o condiție negativă impeditivă pentru acesta de a veni la moștenire, ar însemna, judecând logic, că în cazul celorlalți, care deși în viață, nu vin la succesiune, să se admită reprezentarea lor. Pe de altă parte, pornind de la regula că nimeni nu poate fi silit a primi o moștenire (art. 1.106 Cod Civil), putem aprecia a contrario, că, nimeni nu poate fi silit a renunța la o moștenire, ori, practic, în stadiul legislației actuale, renunțarea făcutî de asecendent se va extinde și față de descendenții săi, moștenitorii subsecvenți ai lui de cujus, care, vor fi puși, fără voia lor, în situația de a fi repudiați ipso iure de la moștenire. Ori, dacă am abandonat principiul că reprezentarea nu poate opera per saltum, atunci, ne întrebăm, pentru ce să nu recunoaștem acest drept (de a reprezenta) și descendenților renunțătorului.

B. Condiții cerute în persoana reprezentantului.

Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a culege moștenirea lăsată de defunct. Pentru că urmează să-l moștenească pe defunct, iar nu pe cel reprezentat, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condițiile pentru a putea veni la moștenirea legală a defunctului, având nevoie să împrumute, în acest scop, numai locul și gradul mai apropiat al ascendentului său.

Aceste condiții sunt (cu precizările necesare):

a) Să aibă capacitate succesorală.

b) Să aibă vocația succesorală generală proprie la moștenirea lăsată de defunct, să fie rudă de sânge cu defunctul în linie directă fără limită de grad, iar în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, fiindcă o persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu, nu poate culege moștenirea nici prin reprezentare. Această vocație generală urmează să se transforme în vocație concretă prin reprezentare.

c) Să nu fie nedemnă pentru a moșteni

2.3.5. Efectele reprezentării

Efectul general al reprezentării este prevăzut de art 968 din Codul Civil, „ În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină.”

Aceasta înseamnă că reprezentanții unei persoane, indiferent de numărul lor – deoarece urcă " în locul, în gradul și în dreptul reprezentatului" – vor lua din moștenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viață la deschiderea moștenirii; ei nu pot pretinde mai mult, dar nici să fie obligați să ia mai puțin. Deci stabilirea părții de moștenire se face pe tulpină. Aceasta mai înseamnă că, dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschiderii moștenirii, reprezentanții lor vor împărți moștenirea nu pe capete (în funcție de numărul lor), ci pe tulpini. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, acești nepoți ai defunctului vor moșteni nu în părți egale, ci primul nepot va lua 1/ 2 din moștenire, iar ceilalți doi câte 1/4 fiecare, adică tot atât cât ar fi luat și ascendentul lor dacă ar fi fost în viață.

Dacă o tulpină "a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu-se între ei în mod egal,” (art 968 alin 3 Cod Civil)

Dacă, în exemplul precedent, unul dintre nepoți (ramura N3) ar fi și el decedat la data deschiderii moștenirii, lăsând doi copii (strănepoți față de defunct), aceștia vor moșteni tot pe tulpini (subtulpini), adică partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului lor.

În toate cazurile, moștenitorii care beneficiază de reprezentarea legală, indiferent de gradul de rudenie față de defunct, sunt – prin definiție – moștenitori legali.

Articolul 969 prevede un efect particular al reprezentării succesorale: „copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul arătându-se totodată ca, raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

Astfel, a-i fi privat pe descendenții inocenți a culege partea din moștenire (aferentă tulpinei lor), prin nedarea posibilității reprezentării, care, nu înseamna nimic mai mult decât a imagina printr-o ficțiune juridică, un împrumut al „rangului dreptului„, moștenirea fiind asimilată tot ăn puterea vocației proprii la moștenire, ar fi însemnat (ceea ce s-a și întâmplat în vechea legiuire) ca efectele nedemnității să se extindă și asupra descendenților nedemnului (față de terțe persoane), ceea ce contravine principiului sus enunțat al caracterului personal al pedepsei.

Deși la materia reprezentării Codul civil nu precizează, este evident că moștenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar și obligații, în raport cu vocația succesorală a fiecăruia răspunzând pentru pasivul moștenirii (datorii și sarcini) în limita activului moștenirii (intra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o sub beneficiu de inventar, și peste aceste limite (ultra vires hereditatis) reprezentantul care a acceptat-o pur și simplu. În ambele cazuri, indiferent că au acceptat sau au renunțat la moștenirea lăsată de cel reprezentat

Capitolul III Reguli speciale privind diferitele categorii de moștenitori legali

3.1. Clasa descendenților-clasa I de moștenitori legali

Ce se înțelege prin descendenți? Dacă art. 964 Codul Civil stabilește care sunt principalele clase de moștenitori, art 975 și următoarele detaliază fiecare dintre aceste clase.

Astfel, descendenții sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit. (art 975 Cod Civil). Aceste dipoziții se completează cu prevederile art 448 și cele ale art 441 din Codul Civil

Se impun câteva precizări, astfel

În primul rând, prin descendenți trebuie să înțelegem nu numai copiii-descendenți de gradul I, dar și pe toți ceilalți descendenți (nepoți, strănepoți, etc), fără limitare în grad.

În al doilea rând, descendenții sunt moștenitori rezervatari fără a deosebi după cum ei vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală (pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală descendenții de gradele II, III și următoarele, fără limitare în grad dacă sunt îndeplinite condițiile reprezentării)

În al treilea rând sunt cuprinși în categoria descendenților atât cei proveniți din căsătorie, cei din afara căsătoriei (care sunt asimilați cu cei din căsătorie dacă filiația a fost stabilită potrivit legii, a se vedea art 448 și art 48 din Constituția României), precum și cei adoptați, deoarece o dată încheiată adopția, adoptatul va pierde orice legătură cu părinții săi firești și va deveni rudă numai cu adoptatorul. Ca urmare, adoptatul îl va moșteni pe adoptator întocmai ca și copilul firesc, descendenții săi având același statut ca orice alți descendenți provenind din copiii defunctului.

De-a lungul timpului, instituția adopției a cunoscut numeroase modificări. Cu titlu de exemplu, doresc să menționez faptul că până la intrarea în vigoare a OUG 25/1997, se discuta despre adopție cu efecte restrânse sau cea cu efecte depline, astfel și situația drepturilor succesorale era diferită în funcție de această împărțire.

În cazul adopției cu efectele depline ale filiației firești, adoptatul rupe orice legătură cu părinții săi firești, ca de altfel și cu celelalte rude firești, și nu are nici un drept la moștenirea acestora. Adoptatul are în schimb drepturi la succesiunea adoptatorului și a rudelor acestuia; aceleași drepturi succesorale aparțin și urmașilor adoptatului.

În cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatul nu rupe raporturile de rudenie cu familia sa firească, va deveni rudă numai cu adoptatorul, nu însă și cu rudele acestuia. Drept urmare, adoptatul din adopția cu efecte restrânse, ca și urmașii lui, va păstra dreptul de succesiune, în calitate de descendent, în privința părinților săi firești. Ca adoptat va avea dreptul să-l moștenească pe adoptator, nu însă și pe rudele acestuia; în schimb va veni la moștenirea rudelor sale firești.

După intrarea în vigoare a OUG 25/1997, sistemul de drept român a consacrat numai adopția cu efecte depline. Astăzi , OUG 25/1997 a fost abrogată o dată cu intrarea în vigoare a legii 273/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la împărțirea moștenirii între descendenți, sediul materiei este art 975 Cod Civil care stabilește modul în care se realizează împărțeala. Alineatul 4 al art 975 din Codul Civil specifică faptul că „ moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală”.

Astfel, în cazul în care la moștenire vin doi sau mai mulți descendenți de gradul I (copiii defunctului), cota parte din moștenire care se cuvine fiecăruia se va stabili în mod egal, după numărul lor (pe capete). În același fel se procedează și atunci când vin la moștenire (în nume propriu, descendenți de grad subsecvent (gradul II, III ș.a.m.d.).

Dacă însă descendenții de gradul II și următoarele vin la moștenire prin reprezentare, împărțirea moștenirii se face pe tulpini și subtulpini1, principiul egalității fiind incident numai între ramurile din aceeași tulpină.

În cazul în care descendenții vin singuri la moștenire au dreptul să o culeagă în întregul ei. Dacă vin în concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4 din moștenire, cota de 1/4 revenind soțului supraviețuitor

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale descendenților

Descendenții sunt moștenitori rezervatari (rezerva este acea parte a moștenirii pe care legea o conferă unor anumite categorii de moștenitori, fără a ține seama de voința defunctului).

Ei sunt moștenitori sezinari (ari. 1126 Cod civil). Aceasta înseamnă că ei au posesiunea de drept a moștenirii, intrând în stăpânirea de drept a acesteia fără nici o formalitate și totodată pot exercita acțiunile patrimoniale care aparțineau lui de cujus, chiar din momentul deschiderii moștenirii.

Sezina este un beneficiu pe care legea îl acordă unora dintre moștenitorii legali.

Descendenții pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare (art. 966 Cod civil).

De asemenea, ei sunt chemați la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie cu defunctul, descendentul în grad mai apropiat îl exclude pe cel în grad mai îndepărtat.

Descendenții sunt obligati sa raporteze donațiile, adică să aducă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de donație de la cel ce lasă moștenirea (art. 1146 Cod civil).

3.2. Clasa mixtă a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați-clasa a 2 a de moștenitori legali

În ipoteza în care defunctul nu are descendenți sau, dacă există, ei nu pot, fiind nedemni ori exheredați (când culeg numai rezerva) sau nu vor să vină la moștenire (renunțând la ea), legea cheamă la moștenire clasa următoare, adică clasa a ll-a.

Ea este formată din două categorii de rude, chemate împreună la moștenire, ceea ce atrage denumirea ei de clasă mixtă și cuprinde:

– ascendenții privilegiați, adică părinții defunctului;

– colateralii privilegiați, adică frații și surorile defunctului și descendenții acestora până la gradul IV inclusiv (nepoții și strănepoțiide frate și soră).

Poartă denumirea de ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați pentru că sunt preferați celorlalți ascendenți (bunici, străbunici ș.a.m.d.) și colaterali (unchi, mătuși, veri primari), care sunt ordinari și fac parte din clase subsecvente de moșteni.

3.2.1.Ascendenții privilegiați

Sediul materiei privind noțiunea de ascendenți privilegiați este art 976 din Codul Civil. Astfel, alineatul 1 stabilește faptul că „ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului”.

În dreptul civil român, în cadrul clasei a II-a de moștenitori legali(formată din ascendenți privilegiați și/sau colaterali privilegiați) numai ascendenții privilegiați au calitatea de de moștenitori rezervatari, nu și colateralii privilegiați. Aceștia din urmă pot fi exheredați de cel ce lasă moștenirea-în mod direct sau indirect-fără ca prin aceasta să se încalce vreo dispoziție legală.

Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului, tatăl și mama, din căsătorie, din afara căsătoriei si din adopție .

Nu are nicio importanță în privința dreptului la moștenire dacă filiația este din căsătorie sau din afara căsătoriei, părinții având aceleași depturi asupra succesiunii copilului lor indiferent dacă  acesta a rezultat dintr-o conviețuire neoficializată sau  în cadrul unei căsătorii. Această concluzie rezultă din interpretarea art. 448 Cod Civil care stabilește egalitatea în drepturi a copiilor și care înseamnă că, dacă descendenții au drepturi egale față de părinții lor și față de rudele acestora, atunci este logic să acordăm aceleași drepturi egale și părinților față de copii. Având în vedere reciprocitatea vocației succesorale legale, orice altă concluzie ar fi ilogică.  La același rezultat îndeamnă și prevederile art. 500 Cod civil care afirmă, fără a face distincția între părinții din căsătorie și cei din afara căsătoriei, că aceștia nu au “niciun drept asupra bunurilor copilului(…) în afară de dreptul la moștenire și la întreținere”.

Lungi au fost discuțiile în doctrina asupra dreptului la moștenire al tatălui din afara căsătoriei. Actualmente nu mai există niciun dubiu cu privire la dreptul tatălui din afara căsătoriei de a-și moșteni copilul “mort fără posteritate”(Mihail Eliescu), dar rămâne de avut în vedere situația în care stabilirea filiației se face prin recunoaștere însă scopul acesteia nu este cel legal și nici nu are în vedere interesul suprem al copilului ci este dată strict în vederea realizării unei vocații succesorale legale. Într-o asemenea ipoteză, bineînteles că recunoașterea este lovită de nulitate absolută, fiind contrară bunelor moravuri și ordinii de drept întrucât “dreptul la moștenire trebuie să fie un efect al stabilirii raporturilor de rudenie iar nu cauza ei” . Oricum, dreptul la moștenire al tatălui din afara căsătoriei într-un astfel de caz este infirmat nu datorită statutului său de părinte necăsătorit cu mama defunctului ci datorită faptului că actul prin care a fost stabilită filiația a fost anulat, legătura de rudenia fiind astfel desființată.

În aceeași categorie de discuții face parte și stabilirea dreptului la moștenire al părinților dintr-o căsătorie nulă sau anulată. Conform art. 305 Cod Civil, “nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor care păstrează situația unor copii din căsătorie”, ceea ce înseamnă că aceștia vor avea dreptul să-și moștenească părinții. Ori, în virtutea aceluiași  principiu al reciprocității vocației succesorale, este firesc să recunoaștem și dreptul părinților de a-și moșteni copiii rezultați dintr-o căsătorie nulă sau anulată.

În legătură cu părinții adoptatori, se impun o serie de precizări, cum am arătat deja, adopția este numai cu efecte depline în legislația actuală, prin urmare, din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, în cazul decesului copilului lor, părinții firești(naturali) nu vor mai avea calitatea de moștenitori legali, ceea ce înseamnă că nu vor mai beneficia nici de rezerva succesorală. Face excepție ipoteza în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soț, caz în care raporturile de rudenie se mențin cu părintele firesc care este soțul adoptatorului și care deci păstrează vocația succesorală la moștenirea copilului (nu și celălalt părinte firesc).

În cazul încetării adopției, (adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulității sale.) părinții firești (naturali) redobândesc drepturile părintești, inclusiv dreptul la moștenire, pe cale de consecință sunt desființate cu efect retroactiv drepturile părinților adoptatori.

În cazul adopției cu efecte restrânse (această instituție nu mai există în legislația română, așa cum am arătat mai devreme în cursul lucrării), întrucât adoptatul și descendenții lui păstrau legăturile de rudenie cu părinții firești, statornicindu-se în același timp legături de rudenie cu părinții adoptatori, aveau calitatatea de ascendenți privilegiați atât părinții adoptatori, cât și părinții naturali ai adoptatului decedat.

În ce privește întinderea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați, acestea diferă după cum ei vin la moștenire singuri sau în concurs cu colateralii privilegiați.

În cazul în care ascendenții privilegiați vin singuri la moștenire pentru că nu există colaterali privilegiați și soț supraviețuitor ori aceștia nu pot (fiind exheredați – soțul poate fi exheredăt numai pentru cotitatea disponibilă) ori nu vor să moștenească, ascendenții privilegiați au dreptul la întreaga succesiune, împărțind-o în mod egal, în raport de numărul lor, conform principiului egalității între rude din aceeași clasă și de același grad, chemate la moștenire. Articolul 980 Cod Civil prevede „Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților privilegiați se împarte între aceștia în mod egal.”

b) Dacă ascendenții privilegiați vin la succesiune în concurs cu colateralii privilegiați, întinderea dreptului lor diferă după cum vin la moștenire ambii părinți sau numai unul dintre ei:

-dacă există un singur părinte în concurs cu frații și surorile defunctului sau cu descendenții acestora, partea părintelui este de 1/4 din moștenire, 3/4 revenind colateralilor privilegiați, indiferent de numărul lor;

– dacă există ambii părinți în concurs cu frații și surorile defunctului sau descendenții acestora, dreptul lor (al ambilor părinți) este de 1/2 din moștenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiați, de asemenea indiferent de numărul lor

c) În ipoteza în care, alături de clasa a ll-a de moștenitori vine la succesiune și soțul supraviețuitor al defunctului, mai întâi se stabilește ce se cuvine acestuia, iar restul se împarte între moștenitorii din clasa a II-a, după regulile arătate anterior.

Se mai pune problema de a ști cum trebuie procedat în ipoteza în care defunctul a dispus de bunurile sale prin liberalități, iar ca potențiali moștenitori legali sunt ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați.

Dacă defunctul a dispus prin liberalități de întreaga sa avere (ceea ce se întâmplă în cazul în care a instituit unul sau mai mulți legatari cu titlu universal ale căror legate epuizează întreaga moștenire), ascendenții privilegiați vor primi rezerva succesorală de ½ din moștenire (dacă sunt doi părinți), legatarul sau după caz, legatarii vor primi legatele reduse la jumătate, adică în limitele cotității disponibile, iar colateralii privilegiați nu vor primi nimic, ei fiind exheredați în mod indirect.

În ipoteza în care prin liberalitățile consimțite de defunct nu a fost epuizată cotitatea disponibilă, se va proceda în felul următor: beneficiarii liberalităților își vor primi sau, după caz își vor păstra în întregime liberalitățile primite, ascendenții privilegiați vor primi rezerva succesorală, iar diferența dintre cotitatea disponibilă și liberalitățile consimțite de defunct va reveni colateralilor privilegiați.

De exemplu, dacă defunctul a lăsat o masă succesorală în valoare de 10000 de ron, iar ca moștenitori a lăsat doi părinți, un frate și un legatar cu titlu particular pe care l-a gratificat cu un bun în valoare de 3000 de ron. Ascendenții privilegiați vor primi rezerva succesorală în valoare de 5000 de ron (1/2 din moștenire), legatarul cu titlu particulare va primi legatul în valoare de 3000 de ron, iar fratele va trebui să se mulțumească cu bunuri în valoare de 2000 de ron. Colateralul privilegiat va putea să pretindă ca diferența dintre masa succesorală și legat-în cuantum de 7000 de ron-să se împartă în mod egal între el și ascendenții privilegiați pentru că, dacă s-ar proceda astfel, ascendenții privilegiați ar primi doar 3500 de ron, adică mai puțin decât rezerva de 5000 de ron ce li se cuvine în mod imperativ.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați

Acestea sunt: ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari:

– ascendenții privilegiați sunt moștenitori sezinari;

– ascendenții privilegiați culeg succesiunea numai in nume propriu, nu și prin reprezentare;

– ascendenții privilegiați nu au obligația de a raporta donațiile.

3.2.2.Colateralii privilegiați

Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora până la gradul IV de rudenie cu defunctul inclusiv (nepoții și strănepoții de frate și soră), indiferent dacă frații sau surorile sunt din căsătorie, din afara ei ori din adopție. Sunt colaterali privilegiați atât frații (surorile) buni (născuți din aceiași părinți), cât și frații (surorile) care au comun un părinte, adică frații consangvini, născuți din același tată, dar mame diferite și frați uterini, născuți din aceeași mamă, dar tați diferiți.

Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați

Frații și surorile, fiind rude de grad egal (gradul II), vor împărți moștenirea între ei în părți egale, adică pe capete, dacă frații și surorile provin din aceeași căsătorie sau au același tată și aceeași mamă, funcționând principiul egalității între moștenitorii de grad egal, prevăzut în art. 981 Cod civil.

Același principiu operează și între descendenții din frați și surori, având același tată și aceeași mamă, dacă vin la moștenire în nume propriu. Când vin la moștenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de același grad (toți nepoți sau toți strănepoți de frate – soră), împărțirea se face pe tulpini.și subtulpini.

În cazul în care frații și surorile defunctului nu există sau nu pot/nu vor să moștenească, averea succesorală revine descendenților din frați și surori, cu aplicarea principiului proximității gradului de rudenie, iar între descendenții de același grad, toți nepoți sau toți strănepoți de frați sau surori, își are aplicabilitate regula conform căreia rudele de grad egal moștenesc în părți egale. Nepoții de frate sau soră înlătură de la moștenire pe strănepoții de frate sau soră, fiind în grad de rudenie mai apropiat de defunct.

Împărțirea pe linii

Este o modalitate de împărțire a moștenirii preluată din Codul civil francez, menită să înlocuiască așa-numitul privilegiu „al dublei legături", cunoscut în vechiul drept românesc, în virtutea căruia frații buni înlăturau de la moștenire pe cei uterini și consangvini.

Instituția „despicăturii", adică a împărțirii pe linii a moștenirii, va primi aplicare în situația în care sunt chemați la moștenire, în calitate de colaterali privilegiați, frații și surorile defunctului care provin din părinți diferiți ori descendenții acestora.

Potrivit art. 981 Cod civil – care consacră împărțirea pe linii -frații și surorile-defunctului pot fi:

-frați ( surori) buni adică frați cu defunctul și după mamă și după tată, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută de ambii părinți adoptatori.

– frați (surori) consangvini sau consângeni, adică frați cu defunctul numai după tată, provenind din căsătorii diferite, din afara căsătoriei ori din adopția cu efecte depline făcută numai de tată;

– frați (surori) uterini, adică frați cu defunctul numai după mamă, indiferent că provin din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută numai de mamă.

În cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire în nume propriu și sunt frați buni ( și de mama și de tată) sau sunt frați consangvini ( numai după tată ) ori uterini ( numai dupa mamă), moștenirea se va împărți între ei pe linii, în conformitate cu prevederile art 981 alin 3 si 4 Cod Civil. Astfel, moștenirea defunctului se va împărți pe două linii : cea maternă și cea paternă. Frații  după mamă vor culege moștenirea numai pe linia maternă, frații după tată vor culege moștenirea numai pe linia paternă , iar frații buni vor culege moștenirea pe ambele linii. Rezultatul final va exprima o excepție de la principiul împărțirii egale a moștenirii între rudele de grad egal , întrucât frații buni vor avea o cota mai mare decât frații consangvini ori uterini, deși sunt rude de grad egal.  Aceasta excepție se manifestă numai în privința rezultatului final al calculului, împărțirea în cadrul fiecărei linii făcându-se totuși în mod egal . Precizăm că renunțarea unuia dintre frații consangvini sau uterini va profita celor cu care ar fi venit la moștenire pe linia sa, maternă sau paternă, iar renunțarea unuia dintre frații buni va profita tuturor colateralilor, pe ambele linii.

Exemplu

Defunctul A lasă ca moștenitori un frate bun ( B ),  doi frați uterini  ( C si D ) și trei frați consangvini ( E,F și G ). Moștenirea se va împărți pe două linii, egale între ele : linia maternă și linia paternă. Pe linia maternă vor veni la moștenire fratele bun, B, precum și frații uterini C și D , între care jumătatea maternă se va împărți în mod egal , câte 1/3 din 1/2 = 1/6 pentru fiecare. Pe linia paternă vor veni la moștenire fratele bun, B, prtecum și frații consangvini, E,F și G, între care linia paternă se va împărți în mod egal, câte 1/4 din 1/2 =1/8 pentru fiecare.  Constatăm că fratele bun a cules moștenirea atât pe linia maternă, luând 1/6, cât și pe linia paternă, luând 1/8, deci în total 7/24. Frații  uterini au primit câte 4/24 fiecare, iar frații consangvini au primit cate 3/24 fiecare. Dacă, în aceeași ipoteză, fratele uterin C și fratele consangvin E renuntă la moștenire, înseamnă că linia materna se va împărți numai în două părți, corespunzătoare fratelui bun și fratelui uterin, iar linia paternă se va împărți numai în trei părți, corespunzătoare fratelui bun și celor doi consangvini. Dacă, pentru aceeași speță, fratele bun renunță la moștenire, el nu va mai participa la împărțirea după nicio linie, astfel încât fiecare se va distribui numai în funcție de numărul de frați pe care îi cuprinde.

În cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentare, moștenirea sau partea de moștenire ce  li se cuvine se va împărți între ei pe tulpină, conform prevederilor art 981 alin 2 Cod Civil,  după regulile de stabilire a tulpinii consacrate de art 968 alin 2 Cod Civil. Astfel, tulpina va fi dată în funcție de colateralul de gradul 2 care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire. Vor fi aplicabile  principiile stabilite de alin 1, 3 și 4 ale art 981. Astfel, dacă este vorba numai de frați buni, tulpinile vor fi egale între ele. Dacă, însă, este vorba de frați uterini/consangvini, tulpinile se vor calcula  ele însele pe linii. Astfel , în primul rând se va face împărțirea pe linii, apoi se va calcula partea ce se cuvine fiecărui colateral privilegiat de gradul doi  – care va constitui partea cuvenita fiecărei tulpini – iar abia apoi se va proceda la împărțirea efectivă a moștenirii. În cadrul fiecărei tulpini, moștenirea se va împărți în mod egal între reprezentanți, dacă aceștia sunt rude de grad egal, sau de asemenea pe tulpină dacă mai există îndeplinite condițiile înca ale unei reprezentări .

Pentru o mai bună înțelegere a împărțirii pe linii și tulpini, vom continua analiza pornind de la exemplul anterior. Astfel, dacă  fratele bun ( B) este  predecedat, el va fi reprezentat la moștenire de descendenții săi, iar cota pe care o vor împărți aceștia va fi de 7/24, cât s-a calculat conform împățirii pe linii. Abia această cotă se va împărți între reprezentanți. Ceilalți frați/surori uterini și consangvini, care constituie celelalte tulpini, vor primi părtile ce li se cuvin în urma împărțirii pe linii .

Un alt exemplu este următorul . Defunctul A a lăsat ca moștenitori trei frați buni , B, C și D. Fratele B a murit înaintea lui A lăsând  doi copii, E și F. Nepotul de frate predecedat F a decedat și el înaintea lui A, lăsând doi copii F1 și F2. Moștenirea se va împărți astfel : se calculează  numărul tulpinilor în funcție de moștenitorii de gradul doi ( frații ), și se va determina o  împățire în trei părți egale. Astfel, frații în viață, C și D, vor culege câte 1/3 din moștenire. Partea cuvenită fratelui predecedat , respectiv 1/3  , se va împărți în mod egal între copiii acestuia,E și F,  care vor reprezenta la rândul lor două tulpini, astfel încât fiecare ar beneficia de 1/2×1/3=1/6. O  cotă de 1/6 va fi atribuită nepotului de frate aflat în viață, E. Cealaltă cota de 1/6 va fi la rândul ei împărțită între copiii nepotului de frate predecedat, F1 și F2, astfel încât aceștia vor primi fiecare câte o cotă de 1/2×1/6=1/12.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiați

Colateralii privilegiați nu sunt nici moștenitori rezervatari, nici moștenitori sezinari. Ei pot fi chemați la moștenire în nume propriu, dar și prin reprezentare, când condițiile legale cerute sunt îndeplinite.

3.3. Clasa ascendenților ordinari (clasa a lll-a)

Când nu există moștenitori ai defunctului în primele două clase sau când cei existenți nu pot (fiind nedemni sau exheredați) ori nu vor să vină la moștenire (renunțând la ea), sunt chemați de lege la moștenire ascendenții săi ordinari, adică ceilalți ascendenți în afară de părinți, și anume bunicii, străbunicii ș.a.m.d. defunctului, fără limită în grad. Nu are importanță dacă ei sunt după tată sau după mamă. Ascendenții ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline.

Sediul materiei este art 982 Cod Civil.

Ascendenții ordinari sunt chemați la moștenire pe poziția a treia în ordinea claselor de moștenitori legali.  Prin urmare, în cazul în care defunctul nu a avut descendenți,  părinții îi sunt decedați anterior, nu a avut frați sau surori, precum  în cazul în care oricare dintre aceștia sunt nedemni sau renunțători, astfel încât niciun moștenitor aparținând claselor I sau a II- a nu îndeplinește condițiile necesare pentru a moșteni, se va stabili vocația concretă la moștenire a ascendenților ordinari  

 Este posibil ca ascendenții ordinari să vină în concurs cu moștenitori aparținând clasei I, a descendenților , sau cu moștenitori aparținând clasei  a II a, respectiv cu ascendenții privilegiați ai defunctului .  Această  situație reprezintă aplicarea practică a art. 964 alin 2, care face referire la situația dezmoștenirilor dispuse de defunct cu privire la descendenți sau ascendenții privilegiați, care sunt moștenitori rezervatari.  Regula conform căreia sunt chemați la moștenire succesibili aparținând claselor subsecvente, va funcționa numai în cazul în care defunctul nu a dispus prin testament de cotitatea disponibilă . În plus, în cazul ascendenților ordinari, dacă exheredarea se referă la descendenți, este necesar ca nici  succesibilii aparținând clasei a II a să nu vrea sau să nu poată moșteni, iar dacă exheredarea se referă la ascendenții privilegiați este necesar ca nici colateralii privilegiați să nu vrea sau să nu poată moșteni.  Astfel, dacă defunctul a exheredat descendenții, fără să dispuna cu privire la atribuirea bunurilor moștenirii, se va cerceta mai întâi dacă există sau nu ascendenți privilegiați  ori colaterali privilegiați  care să poată fi chemați la moștenire. Numai dacă aceștia nu există sau nu pot ori nu doresc să primească moștenirea, abia atunci vor fi chemați la moștenire ascendenții ordinari . În această situație, ei vor veni la moștenire în concurs cu descendenții – moștenitori aparținând clasei I – care vor primi rezerva lor succesorală, ascendenții ordinari având dreptul să culeagă restul moștenirii .  În cazul în care defunctul a dispus exheredarea ascendenților privilegiați,  se va cerceta existența și vocația succesorală a colateralilor privilegiați si  numai dacă aceștia nu există sau nu pot ori nu doresc să primească moștenirea, abia atunci vor fi chemați la moștenire ascendenții ordinari. În această situație ei vor veni în concurs cu ascendenții privilegiați – moștenitori aparținând clasei a doua – care vor primi rezerva lor succesorală, ascendenții ordinari având dreptul să culeagă restul moștenirii.

Ascendenții ordinari pot veni la moștenire singuri sau în concurs cu soțul supraviețuitor al defunctului. În acest caz, cota cuvenită soțului supraviețuitor se va atribui cu precădere, cu întâietate, iar cota ascendenților ordinari se va atribui abia după aceea.

 În cazul ascendenților ordinari, funcționează regula proximității gradului de rudenie, astfel încât ei vor fi chemați la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul, astfel cum se stabilește în art 982 alin 3 Cod Civil, moștenitorii de grad mai apropiat înlăturând de la moștenire pe cei de grad mai îndepărtat. Așadar, dacă la moștenirea unui defunct, în rândul ascendenților ordinari există atât bunici cât  străbunici, primii chemați vor fi bunicii, ca  moștenitori de gradul 2, iar abia apoi, dacă aceștia nu pot sau nu vor să moștenească, vor fi chemați la moștenire străbunicii, în ordinea celorlalte grade de rudenie. Chemarea la moștenire se va opri la  moștenitorii din acel grad care îndeplinesc condițiile pentru a putea moșteni, fără a mai avea relevanță dacă există sau nu alți moștenitori, din gradele următoare.

 În cadrul clasei a III-a de moștenitori legali, între cei care o compun, moștenirea se va împărți în părți egale, între moștenitorii de același grad. Astfel, dacă defunctul a avut  patru bunici care vin la moștenire , aceștia vor împărți moștenirea în patru părți egale, iar dacă a avut numai trei bunici care vin la moștenire, aceștia vor împărți moștenirea în trei părți egale, fără a conta linia maternă sau paternă din care fac parte .  

Împărțirea moștenirii în cazul ascendenților ordinari, se disting mai multe situații în funcție de cum ei vin singuri sau în concurs cu alte clase de moștenitori.

În cazul în care ascendenții ordinari vin la moștenire singuri, ei vor culege întreaga moștenire, aceasta împărțindu-se în mod egal între ei.

În cazul în care ei vin la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor, acesta își va primi cota sa de ¾, iar restul de ¼ va reveni ascendenților ordinari.

În cazul în care la moștenire vin descendenți ai defunctului, exheredați, în concurs cu ascendenții ordinari, se face distincție după cum există sau nu concursul soțului supraviețuitor.

Dacă există concursul soțului supraviețuitor, cota care îi revine se calculează ca și cum ar veni în concurs cu clasa I de moștenitori (descendenții), adică ¼, descendenții rezerva succesorală calculată la întreaga masă succesorală, iar ascendenții ordinari vor primi restul moștenirii.

Dacă nu există concursul soțului supraviețuitor, descendenții exheredați vor primi rezerva succesorală, adică ½, iar ascendenții ordinari,restul, adică tot ½ din moștenire.

În cazul în care ascendenții ordinari vin în concurs cu ascedenții privilegiați exheredați, se face distincție după cum există sau nu concursul soțului supraviețuitor. Dacă vine și soțul supraviețuitor la moștenire, atunci i se atribuie cu întâietate cota care îi revine ca și cum ar veni în concurs cu ascendenții privilegiați, adică ½, ascendenții privilegiați exheredați vor culege rezerva succesorală din diferența rămasă, iar restul va reveni ascendenților ordinari.

Dacă la moștenire vin ascendenții privilegiați ca  moștenitori rezervatari exheredați împreună cu ascendenții ordinari, moștenirea se va împărți astfel : ascendenții își vor primi rezerva la care au dreptul în funcție de numărul lor, calculată din întreaga masă succesorală, respectiv 1/8 dacă există un singur părinte  și 1/4 dacă există ambii părinți ; ascendenții ordinari vor primi diferența, adică 7/8 dacă au venit în concurs cu un părinte al defunctului și respectiv 3/4 dacă au venit în concurs cu ambii părinți ai defunctului .

Caracterele juridice ale clasei a III-a de moștenitori , cea a ascendeților ordinari:

-sunt moștenitori sezinari; 

– pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentante succesorală;

– nu sunt moștenitori rezervatari.

3.4. Colateralii ordinari

Sediul materiei este art 983 din Codul Civil

În lipsa moștenitorilor din primele trei clase care fie nu există, fie nu pot moșteni (fiind nedemni sau exheredați) sau nu vor să moștenească (renunțând la ea), vor fi chemați de lege la succesiune colateralii ordinari, adică rudele colaterale ale defunctului până la gradul IV inclusiv, altele decât frații și surorile ori descendenții acestora. Astfel, în clasa a IV-a de moștenitori se includ unchii, mătușile, copiii acestora, adică verii primari, precum și frații – surorile oricăruia dintre bunicii defunctului.

Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara ei sau – la adopția cu efecte depline – din rudenia civilă rezultată din adopție.

Împărțirea moștenirii între colateralii ordinari

Dacă sunt colateralii de același grad (de exemplu toți unchi sau mătuși), moștenirea se

împarte în părți egale, prin aplicarea principiului egalității. în caz contrar, va funcționa regula proximității gradului de rudenie, unchiul înlătură de la moștenire pe vărul primar.

Dacă împreună cu colateralii ordinari este chemat la moștenire și soțul supraviețuitor al defunctului, se stabilește întâi cota ce revine acestuia, 3/4, restul de 1/4 se împarte între colateralii ordinari, conform regulilor.

3.5. Soțul supraviețuitor

3.5.1. Noțiuni generale

De-a lungul timpului, problema vocației succesorale a soțului supraviețuitor se înfățișează „ca o luptă necurmată între principiul conservării bunurilor în familie și îndreptățitele pretenții la moștenire ale soțului supraviețuitor”.

În dreptul roman, în epoca Legii celor XII Table, bărbatul nu putea moșteni pe soția sa, nefiind rudă cu ea, dar aceasta din urmă avea vocație succesorală la moștenirea soțului ei, nu în calitate de soție, ci în calitate de fiică. În epoca dreptului clasic, soțul supraviețuitor moștenea întreaga avere a soției, doar în cazul în care nu exista nicio rudă a defunctului, scopul fiind conservarea bunurilor în familie.

În dreptul bizantin, s-a încercat o armonizare între tendința conservării bunurilor în familie și cea a îndeplinirii obligației de întreținere față de soțul sărac, în acest sens s-a decis ca atât văduva săracă, cât și bărbatul avea drept la un sfert din moștenire în plină proprietate, indiferent de numărul copiilor. Fiind considerată excesivă, acestă reglementare a fost suprimată pentru văduvul sărac, iar văduvei sărace i s-a recunoscut doar uzufructul unui sfert de moștenire, dacă venea în concurs cu cel mult trei copii.

În vechiul drept românesc, Pravilinceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti din 1780 conferea soțului rămas în viață(bărbatul sau femeia) un drept de moștenire în averea celuilalt soț, în concurență cu rudele lui, fără să fie nevoie ca soțul supraviețuitor să fie sărac. Soluțiile erau diferite după cum existau sau nu copii. Dacă existau copii, văduva avea dreptul la o parte de copil în uzufruct, nuda proprietate revenind copiilor. Dacă însă copiii decedaseră înainte de data deschiderii succesiunii, femeia avea dreptul la o treime din moștenire în plină proprietate, dar această treime urma să fie aceiluată numai din bunurile mobile, imobilele rămânând în familia defunctului.

Codul Caragea nu făcea distincție între drepturile succesorale ale bărbatului și ale femeii și nici nu ținea seama de averea soțului supraviețuitor, singura împrejurare de care se ținea seama era existența sau inexistența copiilor. Dacă soții avuseseră copii, soțul supraviețuitor avea dreptul la o parte de copil în uzufruct, pentru ca nuda proprietate să rămână copiilor. Dacă soții nu avuseseră copii, iar căsătoria durase cel puțin 10 ani, soțul supraviețuitor avea dreptul la o șesime din moștenire, restul revenind rudelor defunctului. În lispă de rude în grad succesibil, soțul supraviețuitor moștenea întreaga avere.

Codul Calimach cuprindea dispoziții similare cu cele din Codul Caragea; astfel, fără să se facă distincție între femeie sau bărbat, însă sub condiția de a nu se recăsători, soțul supraviețuitor avea dreptul la o parte de copil în uzufruct. Excepție făceau acei soți bogați care nu aduseseră zestre sau daruri de nuntă, astfel că ei nu beneficiau de acest drept.

În concluzie, legiuirile românești vechi conțineau norme progresite pentru acea vreme în comparație cu cele din Europa de Vest și Centrală.

După adoptarea Codului Civil de la 1864, situația soțului supraviețuitor nu s-a îmbunătățit notabil, dimpotrivă s-a menținut inechitabilă. Astfel, soțul supraviețuitor dobândea moștenirea numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea, prin excepție văduva săracă avea dreptul la o trime din moștenire în uzufruct, dacă venea în concurs cu un descendent, o parte de copil în uzufruct, dacă venea în concurs cu mai mulți descendenți sau, un sfert din moștenire în plină proprietate, în celelalte cazuri. În Codul Civil, soțul supraviețuitor nu era moștenitor rezervatar, acest lucru însemnând că putea fi exheredat în mod direct sau indirect prin legatele și donațiile făcute.

Prin adoptarea legii 314/1944, legiuitorul a adus o serie de îmbunătățiri situației soțului supraviețuitor..

Astfel, legea a recunoscut soțului supraviețuitor următoarele drepturi:

Un drept de moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase de moștenitori, inclusiv dreptul la rezerva succesorală

Un drept de moștenire special asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, precum și asupra darurilor de nuntă, în acele ipotze în care nu vine în concurs cu descendenții

Un drept temporar de abitație asupra casei de locuit

3.5.2. Dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor

Pentru a culege în mod efectiv moștenire, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cumulativ: să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn, să aibă calitatea de soț la data deschiderii succesiunii și să accepte moștenirea în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală.

În reglementarea anterioară, pentru a avea dreptul la moștenire soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, în afara condițiilor generale ale dreptului la moștenirea legală, o condiție specială (în locul rudeniei cu defunctul): să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii. Dacă soțul supraviețuitor a avut această calitate la data deschiderii succesiunii, nu are importanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă conviețuiau la data deschiderii moștenirii sau erau atunci despărțiți în fapt, indiferent din vina căruia dintre soți. Așa cum domiciliul separat al soților nu influențează raporturile patrimoniale dintre soți în timpul vieții, nu poate influența nici dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor după moartea unuia dintre ei. În schimb, conviețuirea a două persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocație succesorală legală concubinului supraviețuitor.

Potrivit reglementării actuale, art 970 din Codul Civil prevede că „Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă.”

Intrând în detalii privind această formulare, referitoare la hotărârea de divorț definitivă, se impun o se serie de precizări:

a)Căsătoria va fi considerată în ființă dacă nu a intervenit o hotărâre de divorț definitivă sau dacă nu a fost desfăcută prin emiterea unui certificat de divorț în condițiile art 375  și următoarele  Cod Civil.  Chiar dacă textul art 970  Cod Civil vorbește numai de existența unei hotărâri judecătorești definitive referitoare la desfacerea căsătoriei prin divorț, având în vedere reglementările cu caracter special ale desfacerii căsătoriei prin acordul soților, pe calea unei proceduri notariale sau administrative, este imperativ să se acorde certificatului de divorț emis de către ofițerul de stare civilă sau de către notarul public aceleași consecințe juridice în materia dreptului la moștenire ca a unei hotărâri judecătorești definitive .  În cazul desfacerii căsătoriei prin procedura notarială sau administrativă, certificatul de divorț are caracter definitiv, iar căsătoria se va considera desfăcută din ziua emiterii certificatului de divorț. În cazul divorțului pronunțat de instanță, legea cere ca hotărârea judecătorească să fie definitivă, ceea ce înseamnă că , dacă decesul unuia dintre soți a survenit înaintea rămânerii definitive a hotărârii de divorț, celălalt soț își păstrează  calitatea de soț , prin urmare, va avea dreptul să îl moștenească pe soțul decedat .

b. Nulitatea relativă sau absolută a căsătoriei determină  desființarea cu efect retroactiv a acesteia, ceea ce înseamnă că nu se pune problema existenței unor drepturi succesorale în această situație, chiar dacă hotărârea de constatare/declararea nulității s-a pronunțat sau a rămas definitivă ulterior decesului. În mod excepțional, în cazul căsătoriei putative, instituție reglementată prin dispozițiile art 304 Cod Civil, se conferă soțului care a fost de bună credință la încheierea căsătoriei, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești,   situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă .  Prin urmare, dacă soțul care a fost de rea credință la încheierea căsătoriei a decedat anterior rămânerii definitive a hotărârii de constatare/declarare a nulității, soțul de bună credință își va păstra statutul de soț dintr-o căsătorie valabilă, având dreptul să-l moștenească de defunct. Dacă, însă, hotărârea de constatare/declarare a nulității căsătoriei a rămas definitivă anterior decesului soțului de rea credință, soțul de bună credință nu va mai avea dreptul la moștenirea acestuia. Remarcăm faptul că prevederea legală citată se poate aplica numai în cazul în care la data decesului  hotărârea de constatare/declarare a nulității nu era definitivă. De fapt, condiția rămânerii definitive a hotărârii judecătorești este firească, atât în cazul declarării/constatării nulității căsătoriei cât  în cazul divorțului, singurul moment de care legea leagă totdeauna producerea efectelor juridice ale unei sentințe judecătorești fiind momentul rămânerii definitive a acesteia. Prevederile art 972 alin 3 Cod Civil vin să determine modul de împărțire a cotei cuvenite soțului supraviețuitor în cazul în care, ca rezultat al căsătoriei putative,  două sau mai multe persoane au calitatea de soț la data deschiderii moștenirii : cota cuvenită soțului supraviețuitor se împarte în mod egal între cei care împart practic calitatea de soț supraviețuitor.

c. O situație speciala este cea a aplicării articolului 380 Cod Civil. Astfel,  în cazul în care  divorțul s-a cerut ca urmare a faptului că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, astfel încât nu mai este posibilă continuarea căsătoriei , desfacerea acesteia urmând a se pronunța cu stabilirea culpei unuia dintre soți ,  dacă soțul reclamant  ( cel care a cerut pronunțarea divorțului din culpă exclusivă a soțului pârât ) decedează  în timpul procesului de divorț, moștenitorii acestuia pot continuă acțiunea de divorț. Aceasta va fi considerată admisă  numai dacă instanța constată culpă exclusivă a soțului pârât ( art 380 alin 2 ), iar căsătoria se va considera desfăcută la data decesului soțului reclamant  ( art 382 alin 2 ). Prevederea legală este pe deplin justificată : nu este firesc  ca un soț care a determinat, desfacerea unei căsătorii,  din culpa sa exclusivă,  să profite, din punct de vedere al drepturilor sale succesorale,  ca urmare a faptului că  pronunțarea divorțului  si rămânerea definitivă a hotărârii este împiedicată de decesul soțului reclamant . Care sunt problemele practice legate de această situație ? La data sesizării  notarului public cu o cerere de deschidere a procedurii succesorale,  dacă soțul rămas în viață  are calitatea de pârât într-un asemenea proces de divorț si  notarului i se aduce la cunoștință acest lucru, el nu are decât posibilitatea suspendarii cauzei succesorale până la pronunțarea unei sentințe în cadrul procesului de divorț. Notarul nu va putea emite un certificat de calitate întrucât nu are încă stiința despre păstrarea sau nu a calității de soț  ca urmare a pronunțării hotărârii de divorț. Dovada calității de moștenitor în față instanței se va face cu încheierea de suspendare a procedurii succesorale notariale . Ar mai fi posibilă, ca  alternativă, acordarea unui termen mai lung, până la care să poata fi prezentată hotărârea instanței, caz în care , pentru dovedirea calității de moștenitor, se va putea elibera un certificat similar certificatului de grefă, care să cuprindă elementele necesare în instanță. Considerăm că legea nu cere expres ca acțiunea să fie continuată de către toți moștenitorii defunctului , astfel încât ea va putea fi continuată  numai de unii dintre aceștia, rezultatul procesului influențându-i însă pe toți. Mai trebuie precizat  faptul că dispozițiile art 380 nu au caracter imperativ, ( expresia legii este "moștenitorii pot continua" ), moștenitorii  soțului reclamant putând renunța la dreptul lor de a continua acțiunea de divorț începută de  autorul lor. În acest caz nu vor mai fi  probleme legate de  calitatea soțului supraviețuitor, căsătoria nefiind practic desfăcută, iar soțul supraviețuitor păstrând neștirbit dreptul sau la moștenire . Dacă instanța nu va constata culpă exclusivă a soțului pârât   va respinge cererea de divorț,  iar soțul supraviețuitor va avea calitatea de moștenitor  si  va primi cota la care este îndreptătit prin lege . Dacă instanța va constata culpa exclusivă a soțului pârât  va pronunță divorțul, căsătoria se va considera a fi fost desfăcută de la momentul decesului, ceea ce va determina pierderea calității de moștenitor  a soțului supraviețuitor, cu efect retroactiv, începând din ziua deschiderii moștenirii .

Cu privire la cota succesorală a soțului supraviețuitor,aceasta diferă, în funcție de clasa de moștenitori cu care acesta vine în concurs.

În concurs cu descendenții defunctului (clasa I de moștenitori legali), indiferent de numărul lor, cota succesorală este de ¼ din moștenire

În concurs cu ascendenții privilegiați , indiferent de numărul lor, care vin la moștenire îmrepună cu colateralii privilegiați, de asemenea, indiferent de numărul lor, cota succesorală este de 1/3 din moștenire

În concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, în ambele cazuri, indiferent de numărul lor, cota succesorală este de ½ din moștenire

În concurs cu ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari, în ambele cazuri, indiferent de numărul lor, cota succesorală este de ¾ din moștenire

În lispa rudelor din cele patru clase de moștenitori legali, soțul supraviețuitor culege întreaga masă succesorală lăsată de soțul decedat.

Alineatul 2 al art 972 Cod Civil stabilește principiul conform căruia, cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitorii legali aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.

În toate lucrările de specialitate (cu excepția unui autor și a soluțiilor adoptate de unele notariate și instanțe judecătorești") se consideră că partea soțului supraviețuitor se imputa asupra moștenirii și, în consecință, micșorează părțile ce se cuvin celorlalți moștenitori fără a se admite vreo excepție.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor

Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar, aceasta prezentând o serie de caractere juridice specifice.

În primul rând, rezerva soțului supraviețuitor i se atribuie individual, chiar dacă vine în concurs cu alți moștenitori rezervatari, niciodată rezerva soțului supraviețuitor nu are caracter colectiv,așa cum se întâmplă în situația în care la moștenire vin mai mulți moștenitori rezervatari, alții decât soțul supraviețuitor. De exemplu, dacă la moștenire vine un legatar universal, precum și soțul supraviețuitor și trei descendenți ca moștenitori rezervatari, rezerva soțului supraviețuitor de 1/8 din moștenire i se atribuie în mod individual, apoi rezerva celor trei descendenți de 21/32 din moștenire li se atribuie acestora în mod colectiv, iar cotitatea disponibilă de 7/32 revine legatarului universal.

În al doilea rând, rezerva soțului supraviețuitor nu este o fracțiune raportată direct asupra moștenirii-precum în cazul descendenților și ascendenților privilegiați-ci o fracțiune din cota de moștenire legală. Cu alte cuvinte, se respectă principiul „portio legitima este portio portionis ab intestat” (rezerva este o parte din cota de moștenire legală)

În al treilea rând, rezerva soțului supraviețuitor constă dintr-o cotă fixă de ½ dintr-o cotă variabilă reprezentată de cota succesorală la care are dreptul ca moștenitor legal, adică rezerva succesorală a soțului supraviețuitor este variabilă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.

când vine în concurs cu descendenții defunctului – dar numai atunci – soțul supraviețuitor este obligat la raportul donațiilor, adică este obligat să înapoieze moștenirii toate donațiile pe care le-a primit de la soțul decedat anterior morții acestuia, potrivit art. 3 din lege. După o opinie, exprimată în literatura de specialitate, va trebui să raporteze și datoriile pe care soțul supraviețuitor le avea față de defunct;

soțul supraviețuitor nu este moștenitor sezinar, el va trebui să ceara trimiterea în posesiune asupra bunurilor din moștenire, solicitând notarului public eliberarea certificatului de moștenitor (act

în baza căruia moștenitorii nesezinari sunt puși în posesiune);

soțul supraviețuitor vine la moștenire în nume propriu, nu și prin reprezentare succesorală.

3.5.3. Dreptul succesoral special al soțului supraviețuitor

Este reglementat de art 974 Cod Civil, într-un mod asemănător reglementării anterioare, cea a  legii 319/1944, cu principala deosebire că s-au înlăturat din obiectul acestui drept darurile de nuntă .

Primul aspect ce trebuie reținut : acest drept special intervine în beneficiul soțului supraviețuitor  atunci când el  nu vine în concurs cu descendenții defunctului.   

Obiectul dreptului special îl reprezintă  mobilierul  și obiectele de uz casnic , care se atribuie soțului supraviețuitor peste cota la care ar avea dreptul în condițiile prevăzute de art 972 Cod Civil

Ca și în alte situații pe care le-am analizat, legea este destul de lejeră în stabilirea categoriei de bunuri care ar putea  face obiectul acestui drept special al soțului supraviețuitor. Cert este că, așa cu s-a statuat în mai multe decizii din practică, în această categorie se vor include toate acele bunuri destinate a servi în cadrul gospodariei casnice și care au fost afectate în concret folosinței comune a soților , chiar dacă  utilitatea lor nu este una imperios necesară ci este numai de natură a satisface anumite comodități ale vieții cotidiene.

3.5.4. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

În afara drepturilor sale de moștenitor legal  și indiferent de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, soțul supraviețuitor mai are, în temeiul art 973 Cod Civil, și un drept de abitație asupra casei în care a locuit  până la data deschiderii moștenirii, cu condiția ca aceasta să facă parte din masa succesorală și cu condiția ca soțul supraviețuitor să nu fie titular al niciunui drept real  de a folosi o altă locuință, corespunzătoare nevoilor sale . 

Condițiile dreptului de abitație

„Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii.

(2) Dreptul de abitație este gratuit, inalienabil și insesizabil.”

Din reglementarea Codului Civil, putem desprinde următoarele condiții:

soțul supraviețuitor trebuie să nu fie titularul niciunui drept real de a folosi o altă locuință. Nu se cere , deci, doar inexistența dreptului de proprietate, ci a oricărui alt drept real  care acordă beneficiul folosinței unei locuințe. Prin urmare, nu se va putea prevala de prevederile art 973 și nu va putea beneficia de dreptul de abitație acel soț supraviețuitor care este titularul unui  drept de proprietate, uzufruct, abitație, folosință, concesiune  asupra unei alte locuințe.

Dreptul de abitație este recunoscut soțului supraviețuitor asupra casei în care a locuit până la data deschiderii succesiunii (se subînțelege statornic, deci să fi avut domiciliul) în casa (apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitație.

Casa să facă parte din bunurile moștenirii fiind proprietatea exclusivă sau comună (împreună cu soțul supraviețuitor sau cu altul) a defunctului;

soțul supraviețuitor să nu devină, ca urmare a transmisiunii moștenirii, proprietar exclusiv  al casei respective. Este o condiție care rezultă din aplicarea și interpretarea generala a regulilor privitoare la proprietate, titularul  acestui drept cumulând obligatoriu toate cele trei prerogative ale dreptului de proprietate ( jus utendi, jus fruendi și jus abutendi ), dreptul de abitație fiind practic cuprins în acestea.

Caracterele juridice ale dreptului temporar de abitație al soțului supraviețuitor

Conform alin 2 al art 973, acest drept este  gratuit, inalienabil și  insesizabil.

La aceasta, însă, mai putem adăuga și alte caracteristici, rezultate din analiza și interpretarea legii.

a. Este un drept real întrucât are ca obiect o casă de locuit . Din acest caracter va rezulta dreptul titularului dreptului de a folosi atât bunul ca atare, cât și toate accesoriile acestuia, respectiv dreptul de folosință asupra părților comune ale imobilului precum și  dreptul de folosință asupra terenului aferent imobilului.

b. Este un drept temporar, a cărui durată este limitată prin lege, până la efectuarea partajului sau până la recăsătorirea soțului supraviețuitor . 

c. Este un drept gratuit. El nu datorează chirie moștenitorului care a dobândit proprietate asupra casei, scutire care durează pe timpul cât se bucură de acest drept.

d. Este un drept inalienabil  și insesizabil.  Conform acestei caracteristici, dreptul de abitație  nu poate să fie transmis nici prin acte cu titlu gratuit, nici oneros, nici prin acte între vii și nici pentru cauză de moarte. Astfel cum am aratăt, dreptul de abitație al soțului supraviețuitor se va stinge prin decesul acestuia, fiind un drept personal .  Nu se admite nici închirierea bunului care face obiectul dreptului de abitație. Ca  o consecință a caracterului inalienabil al dreptului  de abitație al soțului supraviețuitor, acesta va fi și insesizabil, el neputând fi urmărit de creditorii personali ai soțului sau de creditorii moștenirii .

3.6. Drepturile statului asupra moștenirii vacante

Codul civil prevede în alin 3 al art 963 „În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.”

De asemenea, art 1135 alin 1 prevede „ Dacă nu sunt moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este vacantă.”, iar articolele următoare reprezintă cadrul general al moștenirii vacante stabilite de art 963.

Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în lipsa oricăror moștenitori. El poate trece însă numai parțial, in cazul în care există moștenitori cu vocație succesorală concretă, utilă doar la o parte a succesiunii, cum sunt moștenitorii rezervatari exheredați de cotitatea disponibilă care vor culege cota succesorală ce corespunde rezervei, iar restul averii succesorale, constând în cotitatea disponibilă, revine statului, așadar poate coexisța deptul succesoral al statului cu dreptul moștenitorilor legali. De asemenea, el mai poate coexista, în lipsa moștenitorilor legali, cu drepturile legatarilor, când defunctul a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul său.

O prevedere nouă, inclusă în articolul 1.137, este că în cazul în care, în termen de 1 an și 6 luni de la deschiderea succesiunii, nu se prezintă niciun moștenitor pentru a revendica moștenirea, notarii îi somează să se înfățișeze, astfel încât bunurile să nu rămână fără succesori.

Referitor la natura juridică a dreptului statului asupra moștenirii vacante, în literatura de specialitate s-au exprimat două teorii: teoria dreptului legal de moștenire și teoria dreptului de suveranitate.

Teoria dreptului legal de moștenire, conform căreia, statul este un succesor ca oricare altul, culegând succesiunile vacante cu titlu de moștenitor (iure hereditatis). Instanța supremă s-a pronunțat în acest sens, statuând că „în cazul succesiunii vacante statul are calitatea de moștenitor potrivit art. 652 C. civ.".(Codul Civil în vigoare la data respectivă)

Într-adevăr, vechea reglementare prevăzută de art. 652 alin. 2 C. civ. pare a consacra teoria statului moștenitor, prevăzând că „în lipsă de soț (care în concepția inițială a Codului civil venea la moștenire numai dacă defunctul nu lăsa rude în grad succesibil), statul devine moștenitor".

Această concepție este consacrată expres de art.1936 din Codul civil german, art. 586 din Codul civil italian, art. 956 din Codul civil spaniol și art. 466 din Codul civil elvețian.

Concepția statului-moștenitor corespunde unei viziuni socializante și colectiviste, dreptul statului la moștenirile vacante fiind întemeiat pe aceleași rațiuni ca și dreptul la moștenirea legală a familiei defunctului

Teoria dreptului de suveranitate. După această teorie, statul culege moștenirile vacante nu în calitate de moștenitor, ci de putere suverană ținută în exercitarea funcțiilor sale de poliție statală la prevenirea riscurilor de dezordine pe care le-ar crea existența unor bunuri fără stăpân ce ar tenta pe mulți pentru a le dobândi prin ocupațiune în mod prioritar.

Această teorie este tradițională în dreptul francez, iar în dreptul nostru era consacrată de art. 477 din vechea regelementare a Codului. civil care prevedea că „toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public", adică ale statului. Chiar dacă se acceptă că fundamentul acestei transmisiuni este acela al unui drept de suveranitate, se constată totuși că „mecanismul în care aceasta se inserează este succesoral".

Concepția statului-suveran, spre deosebire de aceea a statului-moștenitor, este una individualistă, care vede în dreptul statului de a culege moștenirile vacante o soluție ultimă și excepțională care funcționează doar în lipsa oricărei pretenții din partea familiei defunctului.

Remarcăm faptul că dreptul statului de a culege bunurile unei moșteniri se exercită prin intermediul comunei, orașului sau a municipiului – deci a unităților administrativ teritoriale –  și are la bază  dreptul suveran al statului, iar nu statutul acestuia de moștenitor. În sprijinul acestei păreri se află însuși textul de lege  care atestă drepturile statului numai "în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari". Având în vedere faptul că dreptul de a culege moștenirea vacantă  este acordat unității administrativ teritoriale în raza căreia se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii,  se remarcă faptul că în practică există posibilitatea ca bunurile să fie împărțite între mai multe comune, orașe sau municipii, după caz, în funcție de natura bunurilor existente în patrimoniul succesoral Astfel, bunurile imobile și bunurile mobile corporale nesupuse vreunei forme de înregistrare se vor transmite după locul situării lor  ( care poate să fie sau nu același cu ultimul domiciliu al defunctului ), bunurile mobile incorporale  se vor transmite în funcție de locul ultimului domiciliu al defunctului, iar bunurile mobile supuse vreunei formalități de înscriere  se vor transmite în funcție de locul înregistrării. Cu privire la această  ultimă situație  este de asemenea posibil să se nască anumite litigii, deoarece textul codului civil  stabilește  drept criteriu locul în care bunurile "se aflau", ceea ce ar duce la concluzia că trebuie să avem în vedere  amplasarea, existența efectivă a bunurilor într-un anumit loc, iar nu prezumția  că un bun supus înregistrării se află obligatoriu în raza unității administrativ teritoriale în care este înregistrat. Credem că, într-o asemenea situație trebuie acordată primordialitate locului în care bunurile există  efectiv și legal, dovada respectivei situări, fiind vorba de un fapt juridic, putând a fi făcuta cu orice mijloc de probă .

Indiferent de opinia care se adoptă cu privire la natura juridică a dreptului statului asupra moștenirii vacante, din dispozițiile legale rezultă următoarele caractere juridice:

Statul culege o universalitate de bunuri, deci va primi activul și va răspunde de pasivul succesoral, dar numai în limita valorii bunurilor patrimoniului succesoral.

În toate cazurile, se admite unanim că statul răspunde de pasivul moștenirii dobândite numai în limita activului, căci nu ar fi admisibil ca societatea să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice. De altfel, nici ceilalți moștenitori (persoane fizice) nu sunt obligati în acest sens, putând renunța la moștenire sau accepta sub beneficiu de inventar. Cu atăt mai mult statul, care nu are drept de opțiune succesorală, nu poate fi obligat pentru pasiv decât în limitele activului

2) Dacă în termenul de 1 an și 6 luni prevăzut de art 1137 Cod Civil, notarul constată că moștenirea este vacantă, iar potrivit art 1139 moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale”

3) Spre deosebire de ceilalți moștenitori, statul, în ce privește dreptul la moștenirea vacantă (nu și la legatele lăsate de cujus), nu are un drept de opțiune succesorală, el nu poate renunța la moștenirea vacantă, deoarece bunurile succesorale, rămase fără stăpân, îi revin tot lui.

Concluzii

Prezenta lucrare a fost elaborată având în vedere dispozițiile Noului Cod Civil, cu mențiunea că, pe alocuri s-a făcut referire și la dispozițiile vechii reglementări.

Codul Civil actual aduce o serie de modificări în materia succesiunilor, atât în materia moștenirii legale, cât și în cea testamentară.

Deși am precizat în lucrare noutățile sau modificările aduse de reglementarea prezentă, voi face o trecere în revistă a celor mai importante modificări aduse de noul Cod Civil.

Nedemnitatea succesorală

În reglementarea vechiului Cod Civil, art. 655-658, nedemnitatea succesorală apărea în trei cazuri:

a) atentatul la viața lui de cujus – este nedemn cel condamnat pentru că, cu intenție, l-a ucis sau a încercat să-l ucidă pe de cujus

b) acuzația capitală calomnioasă împotriva lui de cujus, care în prezent nu-și mai găsea aplicarea întrucât nu mai există pedeapsa capitală în dreptul penal român

c) nedenunțarea omorului căruia i-a căzut victimă de cujus

În reglementarea noului Cod Civil, art. 958-959, nedemnitatea succesorală este de două feluri: nedemnitatea de drept și nedemnitatea judiciară.

Astfel, este de drept nedemnă de a moșteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;

b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

În cazul în care condamnarea pentru faptele menționate la lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea judiciară apare în următoarele cazuri:

a)persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

b) persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c) persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.

Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la lit. a) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Atunci când condamnarea pentru faptele menționate la lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii.

În cazurile prevăzute la lit. b) și c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

Comuna, orașul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii poate introduce acțiunea în constatarea nedemnității succesorale dacă, în afara autorului nedemnității succesorale, nu mai există alți succesibili.

În noul Cod civil, la art. 961, este prevăzută inclusiv înlăturarea efectelor nedemnității. Astfel, efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către de cujus. Dacă după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea de cujus a lăsat un legat în favoarea nedemnului, efectele nedemnității nu vor fi înlăturate fără o declarație expresă din partea defunctului.

Reprezentarea succesorală

În accepțiunea vechiului Cod Civil, art. 664-668,, reprezentarea succesorală este un beneficiu acordat de lege unui succesibil de grad mai îndepărtat de a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit ascendentului lui dacă ar mai fi trăit.

Astfel, pentru a opera reprezentarea succesorală, persoana reprezentată trebuia să îndeplinească două condiții:

– locul reprezentatului să fie vacant, respectiv reprezentatul să fi fost predecedat în momentul deschiderii moștenirii care este momentul morții lui de cujus

– locul reprezentatului să fie util, respectiv dacă ar fi trăit reprezentatul l-ar fi moștenit el însuși pe defunct.

Din aceste două condiții rezultă că nu pot fi reprezentate persoanele nedemne sau care se află în viață în momentul deschiderii moștenirii.

Potrivit noului Cod Civil, art. 967, poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.

De asemenea, reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el.

Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta, respectiv:

– să aibă capacitatea succesorală – să fie în viață în momentul deschiderii moștenirii

– să aibă vocație succesorală – să fie rudă de sânge cu defunctul în linie directă fără limită de grad iar în linie colaterală până la gradul IV inclusiv

– să nu fie nedemnă pentru a moșteni.

Moștenirea vacantă

Este reglementată de art. 1135-1140 din noul Cod Civil, fiind diferită în mare parte de cea reglementată în vechiul Cod Civil.

Astfel, atâta timp moștenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un curator special al moștenirii, pentru apărarea drepturilor moștenitorului eventual, având drepturi și îndatoriri de administrare. În cazurile prevăzute, acțiunile împotriva moștenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului. Dacă există indicii că moștenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoștințează și organul care reprezintă comuna, orașul sau, după caz, municipiul.

Dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii nu s-a înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toți succesibilii, printr-o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare. Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicație, notarul va constata că moștenirea este vacantă.

Moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat. Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la împlinirea termenului de un an și 6 luni, dacă nici un moștenitor nu este cunoscut. Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale. Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.

Am încercat să prezint în paginile acestei lucrări cele mai importante aspecte privind devoluțiunea succesorală legală, noțiuni, regulile și principiile care o guvernează.

Tema aleasă are o importanță deosebită, având în vedere problemele teoretice și practice pe care le ridică, reprezentând una dintre cele mai importante insituții de drept civil prin intermediul căreia se dobândește proprietatea.

În esență noțiunea de succesiune determină transmiterea unui patrimoniu, fracțiune de patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai multe persoane fizice sau juridice în ființă. Așadar, succesiunea este o transmisiune mortis causa prin care, afară de cazul în care se referă la bunuri singulare, se transmit nu numai drepturi ci și obligații, deci mai mult decât o simplă proprietate.

Bibliografie

1.Noul Cod Civil

2.Constituția României

3.Deak, Francisc, „Tratat de drept succesoral”, editura Universul Juridic, 2002

4.Eliescu, M , „Moștenirea și devoluțiunea ei în R.S.R”, editura Academiei, 1966

5.Eliescu, M , „Curs de succesiuni”, editura Humanitas, 1997

6. Hamangiu C, Rosetti-Bălănescu I, Băicoianu Al, „Tratat de drept civil român”, vol III, editura All Beck, 1999

7. Macovei, D, „Drept Civil. Succesiuni”, editura Chemarea Iași, 1993

8. Macovei,D s.a. – Drept civil. Contracte și Succesiuni, Editura Junimea, Iași, 2009.

9. Manoliu, J- Drept civil. Succesiuni, Editura Fundatiei “Chemarea”, Iași, 1995

10. Molcuț E, Dan Oancea- Drept roman, Casa de Editură și Presă “ Șansa” S.R.L, București, 1995

11. Molcuț E,Emil Cernea,– Istoria statului și dreptului românesc, edițiile, 1992, 1998

12. Popescu, R. „Dreptul de moștenire”. Editura Universul Juridic, 2004

13. Rădulescu, A, „Dreptul la moștenire a soțului supraviețuitor”, 1925

14. Stănciulescu ,L- Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Editura All Beck, București, 2002

15. Stătescu, C, „ Drept civil, Contractul de transport. Drepturile de creație intelectuală. Succesiuni”, editura Didactică și Pedagogică., 1967

16. Safta-Romeo, E, „Dreptul de moștenire”, vol I, Editura Graphix, 1995

17. http://emap.csm1909.ro/site/Pages.aspx?id_page=14

18. http://lecturijuridice.blogspot.ro/